Curs 24 Ginecologie – FIBROMATOZA UTERINA [608567]

Curs 24 – Ginecologie – FIBROMATOZA UTERINA

Fibromul uterin este o tumor ă benignă constituit ă din țesuturi analoage celor care
alcătuiesc miometrul – fibre musculare netede, țesut conjunctiv și vase sanguine. De și se
consideră că își are originea în celulele musculare netede, con ține cantități variabile de țesut
fibros. La periferia tumorii exist ă o pseudocapsul ă prin care este delimitat ă de miometrul
adiacent, constituind un plan de clivaj, care permite enucleerea ei.
Fibroamele variaz ă ca mărime de la dimensiuni mici, greu detectabile de c ătre ochiul
uman, pân ă la mase voluminoase, care pot m ări și deforma uterul. Ele pot fi unice sau
multiple.
Alături de ”fibrom” acest tip de tumor ă se poate regasi și sub alte denumiri: miom,
fibromiom, leiom, leiomiom sau leiomiofibrom. Denumirea de fibrom sugereaz ă o
prepoderen ță a componentei conjunctive, iar cea de leiomiom, a componentei musculare.
Incidența. Fibroamele sunt cele mai frecvente tumori cu sediu pelvian la femeie.
Înainte de pubertate fibromul uterin este foarte rar întâlnit. Frecven ța maximă a depistării
fibromului uterin se situeaz ă în intervalul de vârst ă între 35 și 45 de ani. Se consider ă că
incidența generală este între 20 și 25%, dar în studii bazate pe date ob ținute la examenul
histopatologic sau ecografic se arat ă că 70 – 80% dintre femei au fibroame uterine de diferite
dimensiuni.
Incidența fibroamelor nu pare s ă fie influen țată de paritate. Sunt îns ă mai frecvente la
negrese decât la femeile albe, f ără să existe o explica ție plauzibil ă în acest sens. Nu poate fi
exclus factorul ereditar, reg ăsindu-se mai frecvent la femeile apar ținând aceleia și familii.
Etiologia nu este cunoscut ă.
Fiecare tumor ă pornește de la o singur ă celulă originară muscular ă. Fiecare miom
uterin este monoclonal. Analiza citogenetic ă a demonstrat existen ța mai multor anomalii
cromozomiale. Aproximativ 60% dintre fibroame au cariotip normal și 40% au cariotip
anormal, cu un con ținut de ADN-ului semnificativ mai mic. Ipoteza actual ă este că mutațiile
din fibroamele uterine sunt asociate cu amplificarea r ăspunsului la ac țiunea hormonilor
steroizi care modific ă potențialul de cre ștere al celulelor.
La acestea se pot ad ăuga și stimuli locali mecanici, ce apar la zona de contact dintre
straturile de țesut miometrial, determinând proliferarea celulelor musculare netede. Treptat,
acestor prolifer ări musculare localizate, pe m ăsură ce se dezvolt ă, li se adaug ă și fibre
conjunctive.
Rolul favorizant al estrogenilor în dezvoltarea fibroamelor uterine este sus ținut de
constatări epidemiologice, clinice, histopatologice:
– fibroamele sunt tumori ale femeilor af late în perioada de activitate genital ă, de regul ă
nu se întâlnesc înainte de pubertate și involueaz ă în postmenopauz ă;
– cresc în ritm accelerat în sarcin ă și adeseori în premenopauz ă;
– incidența este considerabil crescut ă la femei cu cicluri anovulatorii frecvente,
– asocierea cu hiperplaziile endometriale survine în propor ție de 35-54% din cazuri;
– tratamentele cu estrogeni “biciuiesc” cre șterea fibroamelor uterine;
Estrogenii ar stimula în mod direct cre șterea țesutului leiomiomatos sau, conform altor
teorii, pot ac ționa indirect, accentuând vasculariza ția tumorii. Sunt argumente care sus țin rolul
favorizant al nivelurilor mari de estrogeni sau al hiperestrogeniei relative (necontrabalansate).
Totuși într-o propor ție suficient de mare, fibroamele sunt diagnosticate la femei care nu
prezintă hiperestrogenii (nici absolute, nici relative). Un rol important este actualmente
atribuit progesteronului precum și unor factori locali de cre ștere ca: Factorul de cre ștere
epidermal (epidermal growth factor), Insulin-like growth factor 1 și Factorul de cre ștere
trombocitar (platelet-derived growth factor).

Anatomie patologic ă.
Examenul macroscopic : fibromul poate fi unic sau pot exista mai multe fibroame in
același uter (12% din cazuri); dimensiunile sunt variate de la tumori abia vizibile pân ă la
tumori voluminoase sau chiar gigante (dep ășind nivelul ombilicului); în general au form ă
sferică dar alteori sunt ovoidale , mai rar lobulate; pe sec țiune au culoare roz sau albicioas ă;
poate fi identificat ă pseudocapsula; aspectul pe sec țiune al fibromului se modific ă în cazul
degenerescen țelor (edematoas ă, grăsoasă, angiomatoas ă, etc) sau a necrobiozei; vasculariza ția
intratumoral ă este precar ă, în schimb venele de suprafa ță pot fi ectaziate, varicoase.
Examenul microscopic evidențiază dispoziția caracteristic ă a celulelor musculare
netede, în cercuri concentrice ”în vârtejuri” sau “în tirbu șon”.
Sediul fibroamelor poate imprima anumite particularit ăți evoluției, complica țiilor și
conduitei. Fibroamele se pot situa la nivelul oric ăreia dintre por țiunile anatomice ale uterului:
corp, istm sau col.
– fibroamele de corp uterin sunt cele mai frecvente (95 – 96%). De multe ori deformeaz ă
uterul și pot atinge dimensiuni considerabile;
– fibroamele istmului sunt rare. Pot s ă se dezvolte în parametre și să comprime ureterele;
– fibroamele colului uterin pot deforma colul. Alteori iau forma polipilor fibro și,
dezvoltați intracervical;
În raport cu grosimea peretelui uterin fibroamele pot fi: subseroase, intramurale sau
submucoase.
– fibroamele subseroase (subperitoneale) pot fi sesile sa u pediculate. Ultimele pot fi
confundate la examenul vaginal cu tumorile ovariene, pot s ă se torsioneze și să se detașeze în
abdomen. Alteori ruptura pediculului determin ă hemoragie intraperitoneal ă;
– fibroamele intramurale (interstițiale) sunt unice sau multiple. Pot s ă atingă dimensiuni
mari și să producă compresiuni de vecin ătate: vezicale, ureterale sau rectale.
-fibroamele submucoase (intracavitare) proemin ă în cavitatea uterin ă. Sunt mai frecvent
asociate cu sânger ări. În timp se pot pedicula, formând polipii fibro și intracavitari. Sub efectul
contracțiilor uterine, prin alungirea pediculului, polipii fibro și pot să se exteriorizeze prin
orificiul extern al colului (se “nasc”) = fibrom “acu șat” sau fibrom “in status nascendi”.
Evoluția și complica țiile. Fibroamele uterine cresc în general lent. Pot surveni pusee
de creștere pe parcursul sarcinilor și în premenopauz ă, pentru a regresa dup ă naștere și în
climacteriu. Decada a 5-a de via ță reprezint ă un moment critic, prin frecven ța sângerărilor
datorate fibroamelor.
Complica țiile pot fi locale și generale:
– hemoragii (menoragii, apoi menometroragii);
– compresia vezicii urinare (disurie, polakiurie, mai rar reten ție acută de urină), a
ureterelor (de obicei lent ă, soldându-se cu hidronefroz ă) sau a rectului (constipa ția cronică);
– torsiunea ce realizeaz ă tabloul abdomenului acut chirurgical (durere vie, uneori
violentă, tahicardie, gre țuri, vărsături, balonament abdominal, contractur ă muscular ă, iar la
examenul vaginal, tumoarea dureroas ă, mai ales la nivelul pediculului s ău);
– infecțiile salpingiene (infecțiile ascendente sunt favorizate de fibroamele
intracavitare).
Fibroamele uterine pot s ă crească și să comprime organe învecinate (c ăi urinare, tract
digestiv). Pot suferi degenerescen țe:
– edematoas ă prin obstruc ția parțială a circulației venoase;
– hialină prin afluxul arterial precar (intereseaz ă tumori cu diametru de peste 4-5 cm în
care țesutul conjunctiv este înlocuit cu țesut hialin, acidofil la examenul microscopic);
– porțiuni din fibroame transformate hialin, pot suferi în continuare degenerescen țe
mucoide sau mixomatoase ;

– zonele de necroz ă apărute prin obstruc ția circulației arteriale sunt înlocuite în timp cu
cavități pline cu lichid, producându-se degeneresecen ța “chistic ă”;
– degenerescen ța limfangiectazic ă survine în urma dilat ării canalelor limfatice;
– degenerescen ța grăsoasă imprimă tumorii pe sec țiune o culoare galben pal ă;
– degeneresce ța cărnoasă apare ca urmare a unor modific ări vasculare prin torsiunea
tumorilor pediculate sau prin tromboza vaselor pediculului;
– degenerescen ța calcară deși nu se cunoa ște exact cauza, poate s ă apară consecutiv
necrozei sau degenerescen ței grăsoase. Se constituie depozite calcare printre fasciculele de
fibre, realizând dispozi ția caracteristic ă spiralată;
– degenerescen ța sarcomatoas ă admisă de unii autori este rar ă – 0,5% din totalitatea
fibroamelor uterine.
Dacă afectarea vasculara este important ă se poate produce necroza masiv ă a tumorii.
Pot fi diferen țiate:
– necroza aseptic ă poate interesa toate tipurile de fibrom, (pentru acest tip de necroz ă
sarcina este un factor favorizant) și
– necroza septic ă (infecțioasă) ce afecteaz ă mai ales fibroamele submucoase,
pediculate, care au suferit procese de necroz ă urmate de colonizare microbian ă.
Fibromul și sarcina
Deși de cele mai multe ori fibroamele, nu interfer ă cu concep ția și sarcina, este posibil
ca fibromul s ă fie cauza infertilit ății sau a pierderii sarcinii. Fibroamele pot fi implícate în
probleme de sterilitate mai ales în localizari c ătre coarnele uterine când pot obstrua ostiul
tubar.
Fibroamele cresc în cursul sarcinii, sufer ă transformare edematoas ă iar uneori pot s ă
se necrobiozeze . Fibromul poate determina avortul spontan. Fibroamele submucoase pot
împiedica implantarea și dezvoltarea unui embrion iar fibroamele mari și/sau fibroamele
multiple pot determina avortul repetat și nașterea prematur ă. Se asociaz ă mai frecvent cu
inserția praevia a placentei . Pot fi cauza unor prezentații distocice . Uneori fibroamele pot s ă
acționeze ca tumori praevia, f ăcând imposibil ă nașterea pe cale vaginal ă. În travaliu pot s ă
apară distocii dinamice. În delivren ță, hemoragiile sunt mai frecvente. În l ăuzie poate surveni
necroza septic ă iar tromboembolia are o inciden ță crescută. Complicatii posible sunt si
torsiunea fibroamelor pediculate sau torsiunea ax iala a uterului (datorata unor fibroame situate
asimetric).
Sarcina ectopic ă este o consecin ță posibilă în localiz ările fibromului la nivelul unui
corn uterin.
Leziunile asociate fibroamelor pot interesa uterul și/sau anexele:
– hiperplazia endometrial ă de diverse grade, indus ă de hiperestrogenia relativ ă este
întâlnită în decada a 5-a de via ță, la 48 – 50% din femeile purt ătoare de fibroame. Hiperplazia
endometrial ă este la originea hemoragiilor și nu fibroamele ca atare;
– adenomioza este frecvent ă;
– infecțiile ascendente salpingiene sunt favorizate de existen ța unei cavit ăți uterine de
dimensiuni mari și a fibroamelor submucoase;
– cancerul endometrial se asociaz ă cu fibroame în propor ții de 3 – 15%. Și asocierea cu
cancerul de col uterin este posibil ă. Dacă fibromul uterin se asociaz ă cu o neoplazie malign ă,
evoluția, prognosticul, conduita vor fi cele proprii cancerului; u
Simptomatologia. Fibroamele pot r ămâne mult timp asimptomatice. Aproximativ
12% sunt descoperite întâmpl ător, în lipsa oric ăror acuze sugestive.

Hemoragiile au la început, aspectul menoragiilor. Ulterior survin și metroragii sau
menometroragii.
Leucoreea nu este, cel mai adesea, expresia existen ței fibromului. Se datore ște
vaginitei asociate. A fost descris ă ”hidroreea intermitent ă“, în fibromioamele submucoase.
Dacă polipii fibro și se sfaceleaz ă, pot să determine pioreea.
Durerea. În cazul fibroamelor mari, femeia poate s ă aibe senza ție de apăsare pelvian ă.
Durerea propriu-zis ă este apanajul fibroamelor complicate: torsionate sau necrobiozate.
Durerea poate s ă se datoreze și adenomiozei asóciate, în special sub form ă de dismenoree.
Alte semne func ționale sunt de natur ă urinară. Acestea se întâlnesc la peste 50% din
femeile cu fibroame uterine – polakiurie prin compresia exercitat ă de fibrom sau de uterul
împins anterior de un fibrom, înspre vezic ă. Mult mai rar survine reten ția acută de urină.
Alteori simptomatologia urinar ă este cauzat ă de infecțiile supraad ăugate, favorizate de staza
prin compresiune. Fibroamele pelviene pot determina tenesme rectale și constipa ția cronică.
Mărirea de volum a abdomenului este întâlnit ă în fibroamele corpului uterin mult
timp asimptomatice, de dimensiuni gigante (care dep ășesc nivelul cicatricei ombilicale).
Examenul clinic general poate releva frecvent, existen ța unei anemii . Prin palparea
abdomenului poate fi perceput ă tumoarea, dac ă aceasta a dep ășit “stadiul pelvian ” devenind
“tumoare pelviabdominal ă sau abdominal ă”.
Examenul cu valvele permite depistarea unor leziuni ale colului uterin .
Tușeul vaginal combinat cu palparea abdominal ă conferă cele mai valoroase informa ții
pentru diagnostic:
 situarea, dimensiunea, forma, num ărul tumorilor . Fibroamele pot s ă deformeze
uterul, fiind percepute sub forma unor boseluri sau proeminen țe cu suprafa ță
netedă;
 un semn clasic, prin care fibroamele se diferen țiază de tumorile ovariene, îl
reprezintă “solidaritatea” cu uterul . Fibroamele “fac corp comun cu uterul”,
urmând deplas ările pe care le imprim ăm uterului și invers. Între fibrom și uter nu
există “șanț de delimitare”.
 consistența fibroamelor este ceva mai mare decât a peretelui uterin normal = sunt
“dure”. Dac ă survine transformarea sarcomatoas ă capătă o consisten ță “fermă”.
Dacă degenereaz ă edematos sau se necrobiozeaz ă, consisten ța lor diminu ă;
 fibroamele sunt nedureroase . Devin dureroase dac ă se necrobiozeaz ă, se
torsioneaz ă sau survin complica ții septice.
Tușeul vaginal permite și depistarea eventualelor leziuni anexiale.
Investiga țiile paraclinice au rol diagnostic complementar:
– frotiurile citovaginale și colposcopia sunt obligatorii pentru depistarea leziunilor
colului uterin;
– histerometria probează alungirea și deformarea cavit ății uterine;
– chiuretajul uterin frac ționat este obligatoriu pentru excluderea adenocarcinomului de
endometru sau a unui carcinom endocervical;
– histerografia este puțin utilizat ă. Permite eviden țierea fibroamelor intracavitare.
Polipii fibro și apar sub forma unor imagini lacunare bine conturate;
– urografia poate fi util ă când se suspecteaz ă o compresie ureteral ă extrinsec ă;
– ecografia e ste investiga ția considerat ă ”gold standard” în dianosticul paraclinic al
fibromului;
– radiografia abdominal ă pe gol conferă imagini sugestive în cazul degenerscen ței
calcare;
– celioscopia nu este în mod expres indicat ă. Permite diferen țierea fibroamelor
pediculate de tumorile ovariene;

– histeroscopia poate fi util ă în cazul fibroamelor submucoase atât pentru diagnostic
cât și pentru tratament prin rezec ție;
– imagistica prin rezonanță magnetic ă (IRM) sau computer tomograf (TC) nu sunt
investigații uzuale dar pot aduce informa ții suplimentare.
– urocultura poate să probeze o infec ție urinară asociată;
– unele investiga ții sunt necesare pentru evaluarea preoperatorie, a st ării bolnavei (Rx.
cord-pulmon, EKG).
Diagnosticul pozitiv al fibromului uterin este în principal un diagnostic clinic.
Pledează pentru fibrom unele caracteristicile palpatorii ale tumorii: bine delimitat ă, făcând
corp comun cu uterul, de consisten ță mai dură, indoloră. Acesta se completeaz ă cu datele
obținute prin investiga ții paraclinice în special cele ob ținute la examenul ecografic.
Diagnosticul diferen țial poate fi necesar cu: sarcina, tumorile ovariene, ”masele“
anexiale inflamatorii reziduale, retroversia fix ă. Mai trebuie excluse uneori eventuale tumori
rectosigmoidiene, tumori vezicale, rinichiul ectopic pelvian. Fibroamele subseroase pediculate
trebuie diferen țiate de tumorile dure de ovar.
Nu întotdeauna hemoragiile pe care le prezint ă pacientele cu fibroame uterine se
datoresc acestor tumori. Trebuie excluse: – hemoragiile func ționale, relativ frecvente dup ă 35
de ani și în general în premenopauz ă; – pierderile de sânge datorate unor leziuni organice
asociate (hiperplazii endometriale, polipi muco și, cancer de col uterin, adenocarcinom
endometruial).
Asocierea fibromului cu sarcina poate crea dificultăți diagnostice în primele s ăpămâni
de amenoree. Ecografia clarific ă diagnosticul.
Tratamentul. Nu există o abordare unic ă în ceea ce prive ște tratamentul fibromului
uterin, exist ă mai multe op țiuni de tratament. Trebuie lua ți în considerare mai mul ți factori:
localizarea, dimensiunile, num ărul, vârsta femeii, dorin ța de a procrea sau nu, complica țiile
survenite etc.
Fibroamele de dimensiuni mici sau modeste (uter nedep ășind dimensiunile unei
sarcini de 10 s ăpt.), necomplicate, necesit ă supraveghere clinic ă și ecografic ă periodică.
Tratamentul medical se adreseaz ă hemoragiilor, anemiei secundare, eventualelor
infecții asociate. Pentru controlul hemoragiilor au fost propuse progestativele în administrare
discontinu ă, din ziua a 10-a sau 15-a, pân ă în ziua a 25-a ciclului menstrual.
Analogii / agoni știi GnRH au fost propu și ca tratament de prim ă intenție în fibroame
complicate cu hemoragii, înainte de interven ția chirurgical ă, dar nu pentru durat ă mai mare de
6 luni. Analogii GnRH reduc dimensiunile fibroa melor, acestea fiind cu 45% – 60% mai mici,
după primele 8 s ăptămâni de administrare. Efectul nu mai continu ă totuși după 12 săptămâni
de la începerea tratamentului. Dup ă întreruperea administr ării analogilor GnRH, fibroamele
revin în câteva luni la dimensiunile ini țiale. Intervalul de timp în care ac ționează și pot fi
administra ți este totu și suficient pentru corectarea anemiei, frecvent ă la pacientele cu
hemoragii. Consecutiv administr ării de analogi GnRH interven țiile chirurgicale, mai ales cele
conservatoare (miomectomii) sunt mai pu țin sângerânde, facilitând și interven țiile pe cale
vaginală.
Au fost propuse și alte tratamente medicamentoase pentru diminuarea fibroamelor:
– progestative de sintez ă care în doze mari ar dete rmina o oarecare reducere în
dimensiuni a uterelor fibromioamatoase (discutabil);
– danazolul, un antiestrogen, poate reduce dimensiunile unor fibroame cu 20% – 25%;
– ulipristalul acetat, modulator selectiv sintetic al receptorilor de progesteron, activ pe
cale orală, caracterizat printr-un efect par țial antagonist asupra progesteronului exercit ă o
acțiune direct ă asupra fibroamelor, reducând m ărimea acestora prin inhibarea prolifer ării
celulare și inducerea apoptozei.

Derivații de secar ă cornută (Methergin, Ergomet), Etamsilatul sunt utiliza ți ca
adjuvanți în tratamentul hemoragiilor.
Anemiile secundare se tratează cu preparate de fier, iar formele severe pot necesita
administrarea de sânge.
La limita cu tratamentul chirurgical este inser ția intrauterin ă a unor dispozitive cu
progesteron (dispozitiv intrauterin – DIU). Un DIU care elibereaz ă progesteron poate trata
eficient sângerarile asociate fibroamelor. Aceste dispozitive sunt un tratament simptomatic al
hemoragiilor, nu reduc dimensiunea fibroamelor și nu le fac s ă dispară .
Tratamentul chirurgical este rezervat fibroamelor complicate sau susceptibile s ă se
complice . Fibroame complicate cu:
– hemoragii importante sau persistente, ce determin ă anemie secundar ă și nu pot fi
controlate prin alte mijloace terapeutice;
– compresiuni de vecin ătate cu răsunet asupra arborelui urinar sau a tractului digestiv.
– torsiune, necrobioz ă (rare),
Alteori prin dimensiuni sau sediu, fibroamele sunt susceptibile s ă se complice
– dimensiuni dep ășind cele ale unei sarcini de 12 s ăptămâni (compresie);
– cu sediu istmic, incluse și inclavate (compresie ureteral ă);
– pediculate (torsiune);
– submucoase (hemoragie și necrobioz ă).
Este indicat ă intervenția chirurgical ă și în cazul fibroamelor care cresc rapid – posibil ă
transformare sarcomatoas ă;
Mijloacele terapeutice chirurgicale sunt:
– chiuretajul uterin utilizat pentru hemostaza de urgen ță, în hemoragiile mari. Se
adreseaza nu atât fibromului cât modific ărilor asociate ale endometrului. Interven ția este și
diagnostic ă, exploreaz ă cavitatea uterin ă iar produsul de chiuretaj este examinat
histopatologic;
– rezecția endoscopic ă (histeroscopic ă) a fibroamelor intracavitare;
– intervenții chirurgicale :
 miomectomii unice sau multiple (abla ția tumorii sau a tumorilor),
 miometrectomia (abla ția tumorilor împreun ă cu o parte din miometru și
reconstituirea uterului) și
 histerectomia (abla ția uterului) subtotal ă și totală;
– ablația prin torsiune sau pensare, sec ționare și ligaturare a pediculului în cazul
fibroamelor acu șate prin orificiul cervical.
Tipul de interven ție este în func ție de:
– vârsta femeii și dorința de a procrea;
– numărul, dimensiunile, situarea fibroamelor;
– existența unor eventuale leziuni asociate (concomiten ța cu cancerul endometrial sau al
colului uterin, impune schemele terapeutice proprii neoplaziei maligne și nu fibromului).
La femeile tinere se prefer ă intervenții conservatoare (miomectomie sau
miometrectomie) care prezerv ă și funcția de reproducere. Dac ă nu pot fi practicate interven ții
conservatoare, datorit ă mărimii, num ărului și sediului fibromioamelor, sau a unor leziuni
asociate ale colului uterin este indicat ă histerectomia.
După 45 de ani (cu unele diferen țe în minus sau plus, în func ție de școală
ginecologic ă) se practic ă în general histerectomia. Majoritatea propun ca dup ă 47 – 50 de ani
să fie îndep ărtate și ovarele, chiar dac ă sunt aparent normale. Abla ția colului și a ovarelor
după o anumit ă vârstă este motivat ă de riscul cancerelor pe col restant și de ovare.
Rata recidivei fibroamelor, dup ă intervențiilor conservatoare este de 2% – 4% pân ă la
27% cu o medie de 10%, la 10 ani de la practicarea miomectomiilor.

Exista o orientare actual ă, din ce în ce mai pronun țată, către proceduri minim invazive.
Acestea includ :
Embolizarea arterelor uterine . Particule mici (agen ți de embolizare) sunt injectate în
arterele care irig ă fibromul, oprind afluxul de sânge și determinând mic șorarea acestuia și
chiar dispari ția lui. Procedura este înso țită de durere postoperatorie. Complica țiile pot ap ărea
în cazul în care alimentarea cu sânge a ovarelor sau de altor organe este compromis ă, iar la
nivelul fibroamelor poate apare necroza aseptic ă sau septic ă. Se folose ște ca procedur ă în sine
sau ca metod ă complementar ă mai ales când se dore ște practicarea unei interven ții
chirurgicale conservatoare.
Ablația cu radiofrecven ță. Este o alt ă opțiune de tratament neinvaziv pentru fibrom
uterin, care p ăstreaza uterul și poate fi realizat ă în sistem ambulatoriu. Se efectueaz ă în
interiorul un scanner RMN echipat cu un traductor de ultrasunete de înalt ă energie. Imaginile
folosesc la stabilirea amplasarii exacte a fibroamelor uterine. Un traductor de ultrasunete concentreaz ă undele ultrasonice în fibrom pentru a înc ălzi și distruge zone mici de țesut.
Mioliza. In aceast ă procedur ă laparoscopica, prin electrocoagulare sau cu laser se
distrug fibroamele sau se ac ționează asupra vaselor de sânge care le hr ănesc. O procedur ă
similară numită criomioliz ă (cryomyolysis) folose ște tehnica criocauteriz ării în acela și scop.
Multe dintre aceste tehnologii sunt relativ recente, astfel încât sunt necesare studii
privind siguran ța și eficacitatea pe termen lung.

Bibliografie
1.Nicolae Crisan,Dimitrie Nanu-Ginecologie- ed. Stiinta si Tehnica 1995 2.Williams-Gynecology(the 23ed-2012)