CUPRINS: pag.

CHIAJNA

CUPRINS: pag.

CAPITOLUL I – Așezare și istoric 3

1.1 Poziție și localizare geografică; limite 3

1.2 Istoricul localității 4

CAPITOLUL II – Cadrul Natural 7

2.1 Relieful 7

2.2 Clima 7

2.3 Hidrografia 7

2.4 Vegetația 8

2.5 Fauna și Solurile 9

CAPITOLUL III – Elemente demografice 9

CAPITOLUL IV – Economia 11

BIBLIOGRAFIA

1.1 Poziție și localizare geografică; Limite

Comuna Chiajna este așezată în partea de S-SE a României, în Sectorul Central al Câmpiei Române, respectiv Câmpia Vlăsiei, pe malul drept al râului Dâmbovița.

Față de capitală, este situată în vest, în imediata vecinătate.

Din punct de vedere administrativ – teritorial este situată în partea de vest a județului Ilfov, cel mai mic județ al țării ca suprafață și este alcătuită din trei sate: Chiajna, Dudu și Roșu.

După coordonatele matematice, comuna Chiajna este situată la intersecția coordonatelor geografice: paralela de 44˚ 25΄ 29” latitudine nordică cu meridianul de 26˚ 5΄ 48” longitudine estică, coordonate similare cu cele ale capitalei.

Localitatea are ca vecini la nord: orașul Chitila și Municipiul București-cartierul Crângași, la vest Comunele Dragomirești Vale și Ciorogârla iar în sud și est Municipiul București – cartierul Militari.

Prin așezarea sa geografică în Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, la vest de capitala țării, beneficiază de avantajele ce le oferă terenul neted de câmpie și luncă (regiune cerealieră), clima, influența capitalei. Această poziție, precum și accesul direct la importante căi de comunicație sunt factori cu însemnat rol în geneza și dezvoltarea economică a localității.

1.2 Istoricul localității

Primele mărturii certe ale activității omului pe aceste meleaguri datează din perioada neolitică. Descoperirile arheologice de pe cuprinsul comunei (unelte de piatră șlefuite, ceramică, monezi de tip Thasos, monede de argint thasiene ce au cunoscut o largă răspândire către sfârșitul sec. II – I î.Hr.) au scos în evidență locuirea permanentă a acestui spațiu. Mărturii de locuire din epoca feudală au fost descoperite pe platoul "la Ferma" în anii 1993 – 1994 când s-au efectuat lucrările pentru fundația viitorului complex comercial din localitate.

Data precisă a întemeierii satului Chiajna nu este cunoscută, dar se știe că în anul 1787, când a ars palatul lui Constantin Vodă Ipsilanti, de pe moșia Cotroceanca, satul Chiajna era deja înjghebat. Din cele povestite de unii bătrâni ai satului aflăm că începuturile sunt legate de cele șaptesprezece familii – șapte din Cernavodă și zece din Strecleni – care au fost aduse de către împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, așezate pe moșia Boja. Alături de populația de origine românească, localitatea Chiajna, ca și alte localități din jurul Bucureștiului (Dragomirești, Domnești, Bragadiru) cuprinde comunități însemnate de populație de origine bulgară. Comunitatea de bulgari a satului Chiajna este menționată pentru prima dată în anul 1778. Această informație se datorează hărților făcute de austrieci, mult interesați de Țările Române și care s-au documentat minuțios asupra zonei periurbane a Bucureștiului, luând astfel cunoștință de satele din jur.

Așezarea populației bulgare s-a produs în condiții diverse. Fie că domnitorii români, începând cu Vlad Țepes, au transferat populații creștine la nord de Dunare, fie că bulgarii au fost aduși în calitate de pricepuți agricultori pentru aprovizionarea capitalei, fie că a trebuit să umple acest vid de populație creat în urma marilor epidemii care au bântuit Bucureștiul. Cam în acest context se încadrează și populația satului Chiajna când au venit aici în două valuri: primul val în care s-au așezat aici cam 7-8 familii stabilite lângă terasa Damboviței, în partea de nord a satului, iar mai târziu, în 1806 a venit un al doilea val format din zece familii din Craclane, de la sud de Dunare. Toți aceștia s-au așezat în partea de sud a satului. Cu ocazia acestei colonizări s-au stabilit populații bulgărești și în alte sate precum: Dudu, Roșu, Giulești, Ciorogârla, Dragomirești.

În timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) a început construcția Mănăstirii Chiajna, un lăcaș de mari dimensiuni. Biserica este finalizată în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1776-1790). Mănăstirea funcționa încă în 1792, dar a fost părăsită în timpul epidemiei de ciumă din vremea lui Mihai Șuțu (1791-1793). Legenda spune că însuși Mitropolitul Cozma al Țării Românești ar fi murit bolnav de cumplita boală, chiar în această biserică. Clopotul cel mare al mănăstirii a fost aruncat apoi în apele revărsate ale Dâmboviței. Arhiva și scriptele au fost arse în totalitate. Lăcașul a rămas mai departe în paragină, așa cum este și acum.

După ce marea mănăstire a fost abandonată alte așezăminte au fost ridicate în comună după cum urmează: biserica din Chiajna cu hramul "Sfântul Nicolae" care datează din 1831, zidită din piatră, biserica din Dudu cu hramul "Sfântul Gheorghe" este construită din 1827, cea din Roșu pe la 1829 cu hramul "Izvorul Tămăduirii", biserici care rezistă și astăzi după aproape 200 de ani. În pisaniile acestor biserici se menționează că au fost construite de populații de bulgari pe locul unor străvechi biserici de lemn. 

După 1831, viața comunității devine mult mai activă, mult mai organizată, mai temeinică. Pământul roditor, abundența pădurilor și a apei au determinat prosperitatea comunei, populația ocupându-se de regulă cu creșterea animalelor, agricultura, grădinăritul. Împroprietărirea țăranilor din timpul lui Cuza a determinat dezvoltarea localității.

Marele Dicționar Geografic al României apărut în 1899 menționează pentru comuna Chiajna cu satele Chiajna, Dudu, Giulești și Rudeni o populație de 2313 locuitori și o suprafață de aproape 3000 ha. Cam jumătate din suprafață se afla în proprietatea administrației seminarului "Nifon Mitropolitul", domnului B. M. Misir și a doamnei Elena Isvoranu. Restul terenului se afla în posesia locuitorilor.

Numele comunei are o sursă incertă. Apare în istoria locului numele jupânesei Chiajna, soția vornicului Cernica Știrbei, căreia i-a aparținut la început moșia pe care s-au așezat cele șaptesprezece familii de cernavodeni și strecleni. În ultima perioadă însă s-a încetățenit ca sursă a toponimiei locului mult mai cunoscutul nume al doamnei Chiajna, soția lui Mircea Ciobanu (1545 – 1552) (1553 – 1554) și mama viitorului domn al țării Petru cel Tânăr (1559 -1568). Se spune că pe locul actualului sat Chiajna se găsea o pădure mare în mijlocul căreia se afla un conac, aflat în proprietatea acesteia. Actualul primar al comunei, domnul Mircea Minea, a comandat sculptarea unei statui a celebrei doamnei Chiajna, statuie amplasată în partea de vest a comunei, declarând ziua de 16 noiembrie ca zi a comunei și asociind astfel definitiv puternica personalitate a marii doamne cu numele comunei.

În legătură cu existența satului Dudu, se presupune că este mai vechi decât Chiajna, datând cam din anul 1726. În ce privește denumirea, s-a păstrat o legendă potrivit căreia ar fi existat un dud bătrân, monument al naturii, la tulpina căruia s-a plantat o viță care s-a dezvoltat atât de mult încât mlădițele ei cuprindeau întreaga coroană a dudului, iar strugurii atârnau peste tot ca ornament. Satul Roșu este menționt la 30 aprilie 1586, când un anume Neagu din Roșu vinde o parte din moșia sa lui Dan Vistierul.

Inițial, comuna Chiajna a fost compusă din satele Chiajna, Dudu, Giulești (azi cartier al sectorului 6 al capitalei), Catane și Rudeni (azi sate ce aparțin de Chitila), satul Roșu constituind o comună aparte. În anul 1939 satele Chiajna și Giulești au trecut la orașul București, iar în anul 1952 comunei Chiajna i s-a dat configurația pe care o are astăzi.

CAPITOLUL II Cadrul natural

2.1 Relieful

Relieful este de câmpie – Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei în partea central – estică a Câmpiei Române. Teritoriul comunei Chiajna este situat pe un fundament alcătuit din formațiuni cristaline proterozoice ce aparțin Platformei Moesice (sau Platforma Valahă), peste care se dezvoltă un sedimentar vechi (Paleozoic și Mezozoic) și apoi depozitele cuaternare de suprafață.

Depozitele cuaternare reprezintă asocieri de vaste conuri fluvio-lacustre, loessuri și depozite loessoide, nisipuri și aluviuni de terasă (Stratele de Frătești, Pietrișurile de Colentina, acumulări în lunci) depuse în Pleistocen și Holocen.

Din configurația terenului comunei se remarcă două unități distincte: lunca joasă a Dâmboviței și zona de interfluviu sau de câmpie. Aici lunca Dâmboviței are o lățime de 1 – 2 Km, și apare ca treaptă distinctă între malurile albiei minore (înaltă de 0,5 – 1m). Microrelieful de luncă – grinduri longitudinale, meandre părăsite, mlaștini, bălți – a fost nivelat datorită utilizării agricole timpurii a acesteia, cât și datorită lucrărilor hidrotehnice realizate pe cursul râului Dâmbovița. Terasa de pe malul drept al Dâmboviței este continuată cu interfluviul Sabar – Dâmbovița.

În arealul comunei, din cauza densității mari a construcțiilor și a diferitelor amenajări valorile hipsometrice ale reliefului sunt puternic atenuate, distingându-se cu greu aspectele microreliefului (crovuri).

2.2 Clima

Clima este temperat-continentală moderată cu nuanțe excesive, cu veri călduroase și secetoase, ierni aspre dominate de prezența frecventă a maselor de aer rece, continental din est sau arctic din nord și de vânturi puternice care viscolesc zăpada.

Valorile temperaturii medii anuale sunt de 10.5º C. Verile sunt calde (media termică este de 23º C în iulie), uneori toride și deseori secetoase, iar iernile sunt reci (- 2.8º C media termică a lunii ianuarie), cu zăpezi abundente, însoțite frecvent de viscole.

Cantitatea de precipitații însumează cca. 600 mm anual, cele mai mari valori înregistrându-se în perioada mai-iulie, ploile având caracter torențial.

Vânturile dominante bat dinspre est și nord-est (îndeosebi iarna) cu viteze medii anuale de 3,8 și, respectiv 4,5 m/s și dinspre sud și sud-vest în restul anului. Cele mai mari viteze ale vântului se înregistrează iarna, când Crivățul atinge 6,1 m/s spulberând și viscolind zăpada.

2.3 Hidrografia

Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Dâmbovița ce străbate comuna pe direcție nord-vest – sud-est, creându-și o luncă largă (1-2 Km) cu malul drept mai înalt (10 -13 m, față de 4-5 m cel stâng).

Regimul de scurgere, caracteristic climatului temperat continental, care se manifestă prin viituri mari primăvara, vara și toamna și perioade cu ape foarte mici vara și toamna, a necesitat ralizarea unor lucrări de amenajare hidrotehincă pentru apărarea orașului București împortriva inudațiilor. Astfel cursul natural al râului a fost supus unor lucrări de amenajare în periada 1985-1988 încât în prezent debitul de apă al Dâmboviței este regularizat prin intermediul unui baraj (construit în apropiere de uzina Semănătoarea din București) în spatele căruia s-a format cel mai mare lac de acumulare din capitală – Lacul Morii din cartierul Crângași, prelungit în amonte cu Lacul Roșu în raza localității Roșu.

Lacul Morii, în suprafață de 220 ha, 11 m adâncime maximă și 20 mil. m³ apă, are rolul de atenuare a viiturilor, pentru irigații, alimentarea unor obiective industriale, agrement.

Lucrările hidrotehnice realizate în jurul Bucureștilor în decursul timpului, pe lângă rolul de apărare împotriva inundațiilor, au mai avut în vedere suplimentarea debitului Dâmboviței în perioada apelor mici și alimentarea cu apă potabilă și industrială a orașului București. În acest sens, au fost construite trei sisteme de canale: Brezoaiele -Arcuda, Arcuda-Ogrezeni și Ogrezeni-Roșu.

Apele freatice și apele subterane de adâncime formează apele subterane. Apele subterane se acumulează în depozitele psefito-psamitice ale aluviunilor de luncă și în depozitele de terasă și câmpuri. Apele freatice asigură alimentarea cu apa a locuitorilor din comună.

În satul Roșu se află stația de acumulare și filtrare a apei potabile pentru municipiul București.

2.4 Vegetația

Vegetația naturală, înlocuită în mare parte de culturile agricole, aparține stepei și silvostepei. Pajiștile sunt puternic degradate, fiind alcătuite din: graminee (Polygonum aviculare), firuța cu bulb (Poa bulbosa ), pir, patlagina (Plantago major), trifoi (Trifolium repen).

Între satele Roșu și Dudu apare vegetația forestieră, reprezentată prin pădurea Roșu cu o suprafață de 25 ha fiind un rest al vechilor codrii ai Vlăsiei, folosită astăzi ca zonă de agrement de locuitorii din localitate și din capitală. Dintre speciile de foioase apar frecvent: stejarul (Quercus robur), cerul (Quercus cerris), ulmul (Ulmus carpinifolia), carpenul (Carpinus betulus), salcâmul, fagul , arțarul, etc. Subarboretul este format din: corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa) , măceș, iar covorul floral din ghiocei, viorele, toporași.

Vegetația hidrofilă din lunca râului Dâmbovița și din jurul lacurilor este formată din esențe moi (plop și salcie), stuf, papură, iarba broaștei, nuferi și stânjenei de baltă.

2.5 Fauna și solurile

Fauna cuprinde elemente specifice Câmpiei Române: mamifere, păsări, reptile, insecte. În pădure trăiesc mistrețul, iepurele, ariciul, căprioara, vulpea. Pe câmp rozătoare (hărciog, popândău, orbete), reptile (șopârla de câmp, șarpele de casă), insecte.

Păsările sunt reprezentate de: porumbelul sălbatic, mierla, gaița, barza, vrabia, cucul, privighetoarea, cioara etc. În apropierea apelor rațe și gâște sălbatice, berze și stârci, iar în lacuri trăiesc pești: crap, roșioară, biban, platică, etc.

Solurile aparțin clasei argiluvisoluri cu tipurile: soluri brun-roșcate și soluri brun-roșcate luvice și clasei solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate cu tipurile: soluri aluviale și protosoluri aluviale în lunca Dâmboviței.

Sunt soluri fertile folosite în cultura cerealelor și plantelor tehnice.

CAPITOLUL III Elemente demografice

Caracterul suburban al comunei Chiajna se reflectă în primul rând prin principalele aspecte demografice. Populația reprezintă un element activ, dinamic, care este rezultatul evoluției demografice ce a avut loc în decursul istoriei, pe acest străvechi pământ.

Evoluția numerică a populației a înregistrat o creștere continuă, încât în anul 2006 comuna Chiajna număra 10.550 locuitori (Roșu – 4350 loc., Dudu – 1650 loc., Chiajna – 4550 loc.). Numărul locuitorilor comunei Chiajna este în continuă creștere datorită natalității și stabilirii unui număr însemnat de locuitori din municipiul București în localitate (după 1989 s-au stabilit 2400 persoane).

STRUCTURA PE CATEGORIE DE VÂRSTĂ A POPULAȚIEI COMUNEI CHIAJNA ÎN ANUL 2006

Densitatea populației este foarte ridicată depășind 350 loc/Kmp, densitate peste media țării, cauzată de apropierea față de capitală. Un specific al populației din satul Chiajna îl prezintă faptul că frecvența nașterilor de gemeni este destul de mare, numărul gemenilor din satul Chiajna depășind 150.

Din punct de vedere administrativ comuna este alcatuită din trei sate: Chiajna, Roșu și Dudu, având o suprafață totală 1610 ha, reședința fiind în satul cu același nume.

În comună se află un liceu, Grupul Școlar DOAMNA CHIAJNA din satul Roșu, o școală generală, Școala cu cls. I-VIII ALEXANDRU ODOBESCU din satul Chiajna, (amândouă având incluse și secții cu grupe de preșcolari), două dispensare și patru biserici ortodoxe, policlinică (în construcție), poliție rurală, poliție comunitară, un club sportiv, două săli de sport, dintre care una  polivalentă, având  capacitatea de 1.500 de locuri, teren cu gazon artificial și iluminare nocturnă.

Pe structura Școlii cu clasele I-VIII nr. 2 Roșu-Chiajna a fost înființat, la 10 Mai 2004, Grupul Școlar DOAMNA CHIAJNA ca răspuns la nevoile socio-economice ale comunității și în conformitate cu recomandările PLAI întocmit în perspectiva anului 2013.

Aici învață aproape 1000 de preșcolari și elevi. Această unitate de învățământ, în anul școlar 2006-2007, funcționează cu 4 grupe de învățământ preșcolar, 6 clase de învățământ primar, 5 clase de învățământ gimnazial și 19 clase de învățământ liceal și SAM, dintre care 9 curs de zi, 3 curs seral și 7 cu frecvență redusă.

Personalul școlii (60 cadre didactice și personal nedidactic) vizează acordarea de servicii educaționale de calitate, bazate pe o bună formare inițială și continuă.

Condițiile din școli sunt excelente: clădiri bine întreținute cu încălzire centrală, apă curentă, mobilier nou, calculatoare, dotări cu materiale de calitate cu un aspect stimulant pentru copii și favorizând o educație la standarde europene.

Spații de învățământ

Săli de clasă 12

Cabinet Informatică 2

Cabinet Istorie-Geografie 1

Cabinet Religie 1

Cabinet Asistență Psihopedagogică 1

Centru de Documentare și Informare 1

Amfiteatru 1

Sală de sport 1

Aspectul primăriei, dar și al comunei confirmă transformarea acestei comune. Primăria este modernă, cu dotări și spații funcționale, personal calificat și competent.

CAPITOLUL IV Economia

Pană în cel de-al doilea război mondial, majoritatea locuitorilor comunei erau agricultori și crescători de animale (în special vaci), urmau apoi lucratorii CFR, caruțașii, meșteșugarii.

După cel de-al doilea război mondial, terenul arabil era utilizat în cultura cerealelor și plantelor tehnice.

Modul de folosință al terenului: arabil 697,46 ha, păduri 25ha, intravilan 740,54 ha, vii 4,24 ha, terenuri ocupate de ape și stuf 41,90 ha, căi acces și căi ferate 80 ha, terenuri degradate 19 ha.

După anul 1989 asepctul comunei a început să se transforme, astfel extinzându-se foarte mult intravillanul. S-a construit și se construiește mult în Chiajna, iar casele dispun de facilitățile unui sat european: gaze, canalizare, telefon, internet, rețea de drumuri publice în plin proces de modernizare și reabilitare.

REALIZĂRI ÎN COMUNĂ

Rețeaua de gaze naturale

Rețeaua de canalizare (Fonduri SAPARD)

Sala de sport polivalentă Chiajna

Sala de sport a Grupului Școlar DOAMNA CHIAJNA

Extinderea Grupului Școlar DOAMNA CHIAJNA

Modernizarea străzilor

Construcția bisericii Chiajna

Spații de joacă pentru copii

PLAN DE DEZVOLTARE:

Extinderea rețelei de canalizare

Introducerea rețelei de apă potabilă

Modernizarea tuturor străzilor

Amenajare parc comunal

Lucrări de împădurire

Construcția Policlinicii comunale

Amenajarea Complexului de agrement în zona pădurii Roșu și a Lacului Morii

Pe raza comunei Chiajna își desfășoară activitatea numeroase întreprinderi (peste 200), fabrică de cărămidă și prefabricate din beton, mari unități comerciale (Carrefour, Bricostore, Metro, Ion Moș etc.), care cer forță de muncă din ce în ce mai bine calificată, o parte din nevoile de formare fiind satisfăcute local de Grupul Școlar DOAMNA CHIAJNA cu specializările liceale Grafică Publicitară și Sport, respectiv, Turism și Alimentație Publică la Școala de Arte și Meserii.

Comuna este strabatută de rețele de cale ferată: București-Giurgiu și București-Craiova, precum și de autostrada București-Pitești și de Șoseaua de centură a Capitalei. Locuitorii comunei sunt deserviți de linia preorășenească nr. 406 și de Maxi-Taxi.

Potențialul turistic al comunei este dat de pădurea Dudu situată între satele Roșu și Dudu, de vecinătatea cu Lacul Morii și de următoarele monumente istorice:

– rămășițele mănăstirii "Doamna Chiajna";

– monumentele eroilor căzuți în primul și în al doilea război mondial, aflate în satele Chiajna și Roșu;

– statuia Doamnei Chiajna, amplasată în satul Chiajna, statuie care reprezintă patroana spirituală a comunei;

– bisericile din fiecare sat.

BIBLIOGRAFIE:

R. Călinescu, Biogeografia României, Ed. Științifică, București, 1969;

Dan Ghinea, Enciclopedia Geografică a României, Ed. Enciclopedică, București, 2002;

Petre Gâștescu, Fluviile Terrei, Ed. Transversal, Târgoviște 2002;

Petre Gâștescu, Lacurile Terrei, Ed. CD Press, București, 2002;

Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz, Relieful României, Ed. Științifică, București, 1974;

Anca-Luiza Stănilă, Mihai Parichi, Solurile României, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2003;

Internet: – www.chiajna.com/

– www.primariachiajna.ro/

– www.ici.ro/romania/ro/geografie/ilfov

– www.prefecturailfov.ro/

– www.vacantesicalatorii.ro/