CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………….. [607674]

1
CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 1
PARTEA GENERALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 2
CAPITOLUL 1. INFECȚI I URINARE – DEFINIȚIE ȘI CLASIFI CARE ………………………….. ………………………….. . 3
1.1. DEFINIȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
1.2. CLASIFICARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
CAPITOLUL 2. INFECȚI I URINARE – ASPECTE ETIOPATOGENI CE ȘI EPIDEMIOLOGICE ………………….. 6
2.1. ASPECTE PATOGENICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
2.2. ASPECTE ETIOLOGICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 7
2.3. ASPECTE EPIDEMIOLOGIC E ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 9
CAPITOLUL 3. INFECȚI I URINARE – ASPECTE CLINICE ȘI TERAPEUTICE ………………………….. ………….. 12
3.1. ASPECTE CLINICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12
3.2. ASPECTE TERAPEUTICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 19
PARTEA SPECIALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 21
CAPITOLUL 1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIU LUI ………………………….. ………………………….. ………………. 22
1.1. ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 22
1.2. SCOPUL STUDIULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 22
1.3. OBIECTIVELE STUDIULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 23
CAPITOLUL 2. MATERIA L ȘI ME TODE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 24
2.1 TIPUL DE STUDIU ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 24
2.2. LOTUL DE STUDIU ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 24
2.3 METOD E DE LUCRU ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 24
CAPITOLUL 3. REZULTA TE ȘI DISCUȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 35
3.1. REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 35
3.2 DISCU ȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 55
CAPITOLUL 4. CONCLUZ II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 56
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 57

2

PARTE A GENERALĂ

3

Capitolul 1. INFECȚII URINARE – DEFINIȚIE ȘI CLASIFICARE

1.1. Definiție
Infecția urinară poate fi definită ca o afecțiune frecventă la ambele sexe,
cauzată de prezența de germeni potențial patogeni la nivelul tractului urinar , exprimată
prin simptomatologie variabilă în funcție de localizare. [1]
Aceste infecții pot să fie definite ca situații patologice ca racterizate prin
pătrunderea și multiplicarea unor agenți infecțioș i la nivelul tractului urinar asociate cu
bacteriurie.
După efectuar ea examenul ui citobacteriologic al urinii , infecția de tract urinar
poate fi confirmată de asocierea unei leucociturii de ˃104/ml de urină cu o bacteriurie
de ˃105 UFC/ml de urină. Bacteriuria cu valori de 103-105 UFC/ml p oate fi interpretată
ca infecție urinară dacă se asociază la ambele sexe cu piurie și semne clinice
sugestive, dacă este depistată la un bărbat cu simptomatologie clinică sugestivă sau la
femei în perioada fertilă fiind implicat Staphylococcus saprophyticus. [2]

Fig. 1.1. 1 Tractul urinar [3]

4

Fig. 1.1.2. Tractul urinar la sexul feminin [4]
1.2. Clasificare
Din punct de vedere al modului de evoluție , infecțiile de tract urinar se pot
clasifi ca în necomplicate și complicate .
Infecțiile necomplicate apar la pacienți cu structură normală a tractului urinar și
fără alte afecțiuni asociate. Apar mai frecvent la sexul feminin, cu vârste în intervalul
19-40 ani. Din punct de vedere etiologic, la 70 -95% din cazuri este implicată specia
Escherichia coli. Staphylococcus saprophyticus poate fi implicat la femei în perioada
fertilă. De asemenea pot fi implicate, cu frecvențe mai reduse, Klebsiella species,
Enterobacter species.
Se estimează că aproximati v 30% din cazuri pot evolua cu complicații, mai ales
la sexul feminin.
Infecțiile complicate se asociază cu un tract urinar cu tulburări funcționale. Pot să
apară la persoane diabetice, în sarcină, la pacienți cu transplante, etc. Mai frecvent
implicați e tiologic au fost Escherichia coli, Proteus mirabilis, Pseudomonas aeruginosa,
Staphy occocus aureus etc. Pot evolua clinic mai grav. [2,5]
Din punct de vedere al intensității și severității evoluției clinice, infecțiile urinare
se pot clasifica în infecții acute și cronice .

5
Din punct de vedere al modului de producere, infecțiile de tract urinar pot fi
izolate sau recurente . Infecțiile urinare sunt considerate primare dacă constituie primul
episod sau dacă episoadele apar după minim 6 luni de la cel anterior . Infecțiile urinare
recurente pot fi datorate unor reinfecții (80 -95% la sexul feminin ) sau unor recăderi
produse de același germen dacă tratamentul nu a fost eficient sau există ca uze
favorizante (calculi , diverticuli uretrali, etc.). Infecțiile recurent e au mai fost definite ca
3 episoade de infecție cu această localizare cu 3 uroculturi pozitive în ultimele 6 luni
sau 2 episoade în ultimele 6 luni. [6,7,8 ]
Din punct de vedere al localizării la nivelul tractului urinar, infecțiilor pot fi
definite ca joase sau înalte . [2,9]
Infecțiile urinare joase pot fi cistită, uretrită, prostatită .
Cistita este un sindrom asociat localizării infecției la nivelul mucoasei vezicale .
Este datorată de obicei infecției cu germeni nespecifici fiind cea mai frecventă locali zare
a infecției urinare, pr edominantă la sexul feminin.
Infecțiile urinare înalte sunt pielonefritele și abscesele nefrotic e sau
perinefrotice .
Factori favorizanți ai pielonefritelor pot fi obstrucția tractului urinar de diverse
cauze, refluxul vezico -ureteral și intrarenal, constipația, sarcina, diabetul zaharat,
activitatea sexuală, homosexualismul, manevre medicale la nivelul tractului urinar,
ingestie de lichide scăzută, micțiuni rare, afecțiuni cronice ale prostatei. [2]
Din punct de vedere al germen ilor implicați etiologic, aceste afecțiuni ale
tractului urinar se pot clasifica în infecții specifice și nespecifice .
Infecțiile urinare nespecifice pot avea etiologie diversă și sunt confirmate de
asocierea:
manifestări clinice sugestive, piurie, peste 100.000 germeni/ml de urină. [9]
Infecțiile urinare specifice reprezintă localizări la nivelul aparatului urinar a unei
infecții cu etiologie unică, limitată la anumite specii bacteriene. Cea mai cunoscută din
această categorie este localizarea genito -urinară a tuberculozei. Specia de
Mycobacterium mai frecvent implicată etiologic este Mycobacterium tuberculosis. Mai
rar întâlniți sunt M. bovis, M. intracellulare, M. kansasii. Poarta de intrare a germenilor
este aeriană sau digestivă, localizarea la nivel u ro-genital fiind secundară diseminării
germenilor pe cale hematogenă . [9,10]

6

Capitolul 2. INFECȚII URINARE – ASPECTE ETIOPATOGENICE ȘI
EPIDEMIOLOGICE
2.1. Aspecte patogenice
Principalul mecanism de invazie a tractului urinar și de producere a infecției la
acest nivel este calea ascendentă .
La sexul feminin , germenii din intestinul gros invadează vestibulul vaginal, aju ng
la nivelul uretrei de unde se propagă ascendent inducând apariția infecției de tract
urinar . Calea ascendentă de producere a infecție i de tract urinar este cea mai frec ventă
iar sursa principală de germeni este tractul digestiv, cel mai des implicat germen fiind
Escherichia coli ( 95%).[2]

Fig. 2.1.2. Colonizarea tra ctului urinar [11]

La sexul feminin, această cale de păt rundere a germenilor este ușor accesibilă
fiindcă uretra este scurtă iar infectarea este fav orizată de actele sexual e și de folosirea
spermicidelor contraceptive.

7
Etapele invaziei tractului urinar constau în colonizarea microbiană a uretrei,
invazia și multiplicarea germenilor la nivelul vezicii urinare, urmată de propagarea
acestora la uretere, ba zinet și interstițiu renal ca urmare a depășii mecanismelor locale
de apărare antiinfecțioasă nespecific ă și specifică . [2].
La sexul masculin, contaminarea nu este facilă deoarece uretra este mai lungă,
mediul local este uscat și secrețiile prostatice au activitate bactericidă .
O altă cale de in vazie a germenilor este cea hematogenă care este însă mult
mai rară. Sursa de germeni poate fi un focar infecțios ( amigdalian, dentar, otic, cutanat,
prostatic, etc.). Germenii mai frecvent implicați etiologic sunt Staphy loccocus aureus,
Staphyloccocus species coagulază negativi , Candida species, etc. [2].
2.2. Aspecte etiologice
Bacteriile ce reușesc să colonizeze anumite cavități din organismul uman se
selectează în funcție de condițiile nutritive și fizico -chimice locale și de structurile de
aderență pe care le posedă. Adezivitatea la celule sau la suprafețe s e datorează
prezenței pe celula bacteriană, la unele specii, a unor structuri care funcționează ca
liganzi cum sunt fimbriile (ex.: Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa), glicocalixul
(ex.: Staphylococcus sp. care aderă la catetere sau implanturi), aci zii lipoteichoici
(Staphylococcus species), alte proteine specifice unor germeni gram negativi. [12]
Pentru a putea coloniza mucoasele organismului uman , bacteriile cu potențial
patogen utilizează diverse strategii. Unele elaborea ză bacteriocine cu activit ate
antibacteriană, altele pot degrada mucusul de la nivelul mucoaselor facilitându -și accesul la
celulele epiteliale. Pătrunderea germenilor în celulele epiteliale se realizează prin lezarea
acestora sau prin endocitoză. Unele bacterii pot secreta enzime proteolitice care
degradează imunoglobulinele A secretorii.
Germenii patogeni posedă un echipament enzimatic care le permite
supraviețuirea în organismul gazdă (fosfataza acidă, coagulaza, fibrinolizina, etc.) și
obținerea substanțelor care sunt necesare nutriției și multiplicării bacteriene (proteaze,
lipaze, nucleaze, ureaze, etc.) De asemenea, au componente capabile să neutralizeze
factori ai apărării ant iinfecțioase specifice (ex : imunoglobuline G – proteina A la
Staphylococcus aureus). [13 ]
Tractul urinar reprezintă o regiune normal sterilă a organismului. La nivelul
mucoasei urinare intervin mecanisme specifice de apărare antibacteriană cum sunt

8
aciditatea crescută și concentrația mare de uree din urină care inhibă dezvoltarea
majorității bacteriilor și procesul de micțiune care contribuie la îndepă rtarea mecanică a
microorganismelor colonizante. [ 13,14]
Uretra conectează vezica urinară la perineu, zona de presiune mai mare fiind în
punctul în care străbate diafragma urogenitală. Această zonă reprez intă o barieră naturală
față de ascensiunea microorganismelor invadatoare. Escherichia coli, coliformi și enterococi
se găsesc în număr mare pe perineu fiind cauze comune ale infecțiilor urinare. Cateterizarea
intermitentă reprezintă un factor de risc în d ezvoltarea infecțiilor fiind o procedură invazivă.
[15]
Microbiota de la nivelul uretrei anterioare este alcătuită din specii microbiene care
fac parte în mod normal din microbiota colonului și a tegumentului. [ 13,16]

Tabel 2 .2.1. Microbiot a uretrei anterioare [13,16]

Specia bacteriană Frecvența colonizării
Staphylococcus epidermidis ++
Streptococcus species +
Enterococcus faecalis +
Neisseria species +
Enterobacteriaceae species +
Corynebacterium species +
Mycobacterium speci es + –

Infecțiile tractului urinar pot fi produse de un spectru larg de microorganisme
care include bacterii, fungi, virusuri .
Principalii agenți etiologici implicați sunt bacteriile iar majoritatea studiilor clinice
o predominanță covârșitoare a bacili lor Gram neg ativi din familia Enterobacteriaceae
(Escherichia coli – 50-85% din cazuri , Klebsiella spp., Proteus spp., Serratia spp. etc.)
sau specii din alte genuri (Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter spp., etc.) .
[17,18,19,20 ,21,22 ]

9
Cel mai frecvent germeni izolați din urină sunt Escherichia coli, Klebsiella
pneumoniae, Proteus mirabilis, Enterococcus faecalis, Staphylococcus saprophyticus. [5]
Germenii implicați etiologic în infecțiile de tract urinar utilizează diverse
mecanisme care conduc la i nstalarea tulburărilor funcționale asociate acestei patologii.
Escherichia coli reprezintă cel mai important agent etiologic al infecției ur inare
fiind implicat în 75 -95% din cazuri . Acești germeni aderă la uroteliu prin adezinele din
structura pililor bacterieni. D upă atașarea de mucoasa urinară a gazdei , aceste tulpini se
pot sustrag e de la captarea și incorporarea de către granulocitele polimorfonucleare
neutrofile (PMN), prezența fimbriilor reprezentând însă cel mai important caracter de
virulență. Acea stă specie produce hemolizine citotoxice și aerobactina, enzima care
captează fier necesar creșterii bacteriene.
Proteus mirabillis prezintă fimbrii și secretă urează , hemolizină și proteaz ă care
poate clivează Ig A.
Klebsiella pneumoniae prezintă fimbrii și secretă aerobactină.
Enterococcus faecalis poate adera la uroteliu dar și la endocard putând fi
implicat în infecții urinare complicate cu endocardită produsă prin diseminare
hematogenă.
Staphy loccocus saprophyticus este un germen care prezintă importanță medicală
pentru infe cții urinare doar î n perioada fertilă a femeii care are capacitatea de a adera la
uroteliu prin rezidu ul lactozoaminic. [2]
2.3. Aspecte epidemiologice
Infecțiile tractului urinar se situează pe locul al doilea ca frecve nță între infecțiile
diagnosticate la nivel mondial (150 milioane cazuri/an). [23]
Infecțiile cu localizare la nivel urinar se situează pe primul loc în patologia infecțioasă a
sexului feminin la toate vârstele reprezentând 15-25% din totalul infecți ilor la această
categorie de pacienți. Infecțiile urinare sunt mai frecvente la sexul feminin, raportul
femei/bărbați fiind evaluat la 8/ 1. [9] Aceste infecții apar de obicei la femei cu vârste 18 și 40
ani, cu un maxim în decada a 2 -a și a 3 -a de viață.
Infecțiile urinare reprezintă cea mai frecventă patologie de etiologie infecțioasă în
sarcină, prezentă la 3 -10% dintre gravide. Cel mai frecvent au fost implicați Escherichia coli
(37%), Klebsiella spp. (20,4%), Proteus spp. (16,7%), Pseudomonas aeruginosa (13%),
Staphylococ cus aureus (7,4%). [23,24]

10
Incidența acest or infecții este influențată de activitatea sexuală și de vârstă .
La sexul femini n, postmenopauză, infecția este favorizată de scăderea nivelului
estrogenilor, de reducerea ponderii lactobacil ilor în flora bacteriană vaginală și de creșterea
frecvenței diabetului zaharat.
Prin urmare i nfecțiile de tract urinar reprezintă o problemă comună și la femeile
vârstnice , la care manifestările clinice pot varia de la o simplă cistită până la pielonefrit e cu
evoluție severă. Se pare că în comunitate, acest tip de patologie se situează pe al doilea loc
ca frecvență în timp ce în spitale și instituții de îngrijire pe termen lung se află pe primul loc.
Manifestările clinice variază de la cele clasice până la unele atipice ca anorexia, letargia sau
delirul. [ 25]
Statisticile indică faptul că 30%, chiar 50-60% după unii autori, dintre femei suferă
minim un episod de in fecție urinară în cursul vieții și 1 din 3 prezintă măcar un episod
simptomatic care necesită terapie cu antibiotice. 8% dintre femei au bacteriurie
asimptomatică.
Infecțiile urinare izolate afectează 25 -40% dintre femeile tinere , numărul estimat de
cazuri fiind de 0,5/persoană/an . [2,7]
La copii, diagnosticarea rapidă și adecvată a infec țiilor de tract urinar este foarte
importantă atât pentru atenuarea și scurtarea suferinței acestora cât și pentru evitarea
complicațiilor pe termen lung cum sunt afectarea creșterii rinichilor, cicatrizări renale,
pielonefrite recurente, hipertensiune, pr eeclampsie. [26]
Infecțiile tractului urinar reprezintă până la 40% din totalul infecțiilor dobândite în spitale.
Microorganismele implicate provin de obicei din flora endogenă a pacienților sau mai rar, din
mediul spitalicesc. Pacienții cu catetere urinar e și cu vârste înaintate au risc crescut de a
dezvolta infecții nosoc omiale cu această localizare.[27,28 ]
Formele clinice sunt de obicei ușoare, evoluție severă apărând mai frecvent la copii,
gravide, vârstnici, imunosupresați. La femei vârstnice din comu nitate 27 -48% sunt infecții
recurente. [29]
Un studiu desfășurat într -un spital universitar a demonstrat că cele mai frecvente infecții
au fost cele urinare (36,9%), urmate de infecțiile tractului respirator (30,5%), gastrointestinale
(14,2%), ale plăgilo r chirurgicale (8,5%), sistemice (7,1%) și altele (2,8%). Factorii de risc au
fost vârstele extreme (sub 1 an și peste 65 ani). Infecțiile urinare au fost mai frecvente în
saloanele de îngrijire decât în secția de Anestezie și Terapie intensivă spre deoseb ire de cele
respiratorii. [30]

11
Un alt studiu realizat în mai multe spitale din India a demonstrat și implicarea în infecțiile
urinare la pacienți spitalizați a unor specii diverse de Enterococcus: E. fecalis (72,22%), E.
casseli -flavus (13,33%), E. fecium (9,44%), E . durans (3,89%) și E. dispar (1 ,12%).[31]
Factori favorizanți ai infecțiilor urinare sunt considerați:
– factorii anatomici: anomalii de structură ale tractului urinar;
– factorii metabolici: diabetul zaharat; tulburări metabolice asociate cu litia ză renală;
– factori fizici: utilizare necorespunzătoare a tampoanelor intravaginale sau a dușului,
folosirea în scop medical de catetere, sonde urinare, etc;
– spitalizarea: riscul crește proporțional cu perioada utilizării de dispozitive medicale;
sexul și v îrsta pacientului: sexul feminin (femeile sunt de 30 de ori mai susceptibile);
vârsta peste 60 ani. [17,32]

12
Capitolul 3. INFECȚII URINARE – ASPECTE CLINICE ȘI TERAPEUTICE

3.1. Aspecte clinice
În practica clinică, infecțiile urinare se clasif ică în funcț ie de localizarea la nivelul
tractului urinar, după cum urmează:

A. Infecții ale tractului urinar superior [9]
1. Pielonefritele [9]
Din punct de vedere al evoluției clinice, pielonefritele se pot clasifica dupa cum
urmează:
Pielonefritele acu te
Definiție:
Sunt procese inflamatorii acute localizate la nivel caliceal, pielo -ureteral și în
parenchimul renal care se caracterizează prin diferite manifestări clinice și necesită
scheme de tratament adecvate.
Etiopatogenie:
Sunt de obicei rezultatul u nei progresii ascendente a germenilor de la nivelul
tractului urinar inferior. Mai rar pot fi rezultatul diseminării pe cale hematogenă a
germenilor . Germenii mai frecvent implicați în infecțiile cu această localizare sunt
genuri diferite din cadrul famili ei Enterobacteriaceae (Escherichia coli, Proteus spp.,
Klebsiella spp., etc)
Aspecte clinice:
Debutul bolii este de obicei brutal, cu febră înaltă și frison. Este sugestivă pentru
diagnostic prezența triadei clinice: febră, durere lombară unilaterală, piu rie. Se pot
asocia și tulburări de micțiune (disurie, polakiurie), hematurie, dureri hipogastrice,
grețuri, vărsături și tulburări de tranzit.
Examenul obiectiv relevă deseori alterarea stării generale. Adesea tahicardia și
hipertensiunea arterială sunt p rezente. Când se instalează starea de șoc poate
apărea hipotensiunea arterială. Rinichiul este sensibil la palpare.
Aspecte de laborator:
Sunt sugestive următoarele investigații de laborator:
– hemoleucograma: hiperleucocitoză cu deviere la stânga a formu lei leucocitare,
VSH-ul și proteina C reactivă crescute;

13
– sumarul de urina: leucociturie, floră microbiană prezentă în urină, piurie
adeseori ți uneori hematurie;
– urocultura: pozitivă;
– hemocultura: poate fi pozitivă la persoanele cu stare generala alt erată și poate
indica prezenț a bacteriemiei.
Aspecte imagistice:
Sunt utile urmă toarele investigatii imagistice :
– urografia intravenoasă : arată creștere în volum și deformări ale rinichiului
afectat ș i dilatatii obstructive sau neobstructive la nivelul t ractului urinar;
– ecografia: parenchimul renal apare hiperdens iar conturul rinichiului afectat este
neregulat;
– CT cu substanță de contrast: poate indica mărirea rinichiului în volum, modifică ri
la nivelul parenchimului renal.
Aspecte terapeutice:
Se re comandă :
– repaus la pat;
– hidratare orală și eventual parenterală ;
– antialgice, antipiretice, antiemetice;
– antibiotice conform antibiogramei.
Pielonefritele cronice [9]
Definiț ie:
Sunt rezultatul infecț iilor urinare repe tate și persistente. Aceste afe cțiuni f ac parte
din grupul nefropatiilor interstiț iale.
Etiopatogenie:
Boala apare de obicei la p ersonae cu anomalii anatomice (obstrucț ii de tract
urinar, displazie renală , reflux vezico -ureteral, etc).
Aspecte clinice:
Boala evoluează lent, din când în când apă rând pusee de pielonefrită acută .
Uneori însă nu apar simptome până în momentul instalării insuficienței renale. Atunci
când apar manifestări clinice sunt de obicei șterse , de tipul lombalgii discrete,
subfebrilității, oboseală. Poate apă rea hiper tensiune arterială . Cel mai dens însă
afecț iunea este descoperită întâmplă tor prin mijloace imagistice.
Aspecte de laborator:

14
Pot fi sugestive:
– leucoci turia;
– proteinuria moderată ;
– urocultura pozitivă (doar când infecția este activă );
– creatinina s erică poate fi crescută în afectă rile renale severe.
Aspecte imagistice:
Sunt utile următoarele investigaț ii :
– urografia intravenoasă: este cea mai sugestivă investigație putând releva atrofia
neregulată a parenchimului renal , aplatizarea sau convexitate a calicelor renale;
– uretrocistografia micțională: indică refluxul vezico -ureteral și complicaț iile
acestuia;
– ecografia: arată starea parenchimului renal;
– CT: arată stare a rinichiului, eventuale cauze și complicaț ii ale bolii.
Aspecte terapeutice:
Posibilităț ile de terapie sunt limitate î n acest stadiu deoarece leziunile renale sunt
irevers ibile. Se face profilaxia infecțiilor urinare recurente și a altor posibile cauze
agravante cum sunt litiaza renală, obstrucț ii urinare sau refluxul vezico -ureteral. Se
face ant ibioticoterapie de lungă durată. Când este unilaterală ș i rinichiul este
compromis se poate practica nefrectomie unilaterală .
2. Pionefroza [9]
Definiț ie:
Boala reprezintă supurația cavităților pielo -caliceale ș i a parenchimului renal care
determin ă distrugerea rinichiului.
Etiopatogenie:
În majoritatea cazurilor pionefroza apare după infecț iile urinare asociate cu
hidronefroză și obstrucț ii ale tractului urina r. Apare mai frecvent la pacienți
imunosupresați. Mai frecvent implicaț i sunt germen i din familia Enterobacteriaceae
(E. coli, Proteus spp., Enterobacter spp, etc), Pseudomonas aeruginosa,
Enteroccocus spp.
Aspecte clinice:
Stare a pacienț ilor se poate afecta rapid ajungându -se la șoc septic ș i chiar deces
in lipsa unui diagnostic rapid ș i a tratamentului prompt. Manifestările clinice sunt

15
zgomotoase î n formele acute, pacientul prezentând febra, frisoane, alterarea stă rii
generale, dureri lombare, piurie. Rinichiul es te dureros la palpare.
Există și forme cu evoluție subacută sau cronică la care lipsesc febra și durerile
lombare . În toate formele de pionefroză durerile devin mai discrete pe măsura
distrucției parenchimului renal și instalării insuficienț ei renale.
Aspecte de laborator:
Sunt sugestive:
– hemoleucograma: hiperle ucocitoză ade sea intensă (poate lipsi la 30% din cazuri),
anemie (în formele cornice);
– VSH și proteina C reactivă sunt crescute;
– examenul de urina: piurie;
– urocultura: pozitivă (la 70% din cazuri) implicâ nd germenele implicat.
Aspecte imagistice:
Sunt utile:
– urografia intravenoasă : rinichiul este mu t urografic la 2/3 din cazuri; această
investigație poate însă arăta funcționarea celuilalt rinichi ș i poate ajuta decizia unei
nefrectomii;
– ecografia: arată dilatarea cavităților renale ș i distrugerea parenchimului renal;
– CT: poate exclude o tumoră renală .
Aspecte terapeutice:
Trata mentul pionefrozei este o urgență medicală și constă în tratament
chirurgical ș i medical.
Tratamentul chirurgical constă în drenaj urinar prin montarea unui cateter ureteral
sau efectua rea unei nefrostomii percutane.
În a doua fază se elimină chirurgical cauzele favorizante ale pionefrozei sau se
practică nefrectomie.
Tratament ul medical va rezolva starea toxico -septică și se face înainte și după
intervenția chirugicală .
3. Abcesul rena l [9]
Definiț ie:
Constă în formarea unei colecții purulente î n parenchimul renal.
Etiopatogenie:
Abcesele apar de obicei prin diseminarea sanguină a germenilor.

16
Apar mai ales la persoane diabetice, care fac hemodializă sau sunt consumatoare
de droguri.
Aspecte clinice:
Abcesul renal debutează cu frisoane, febră, dureri abdominale și lombare u rmate
de obicei de alterarea stă rii ge nerale. Examenul obiectiv indică sesnsibilitatea
rinichiului la palpare.
Aspecte de laborator:
Sunt utile:
– hemoleucograma: leuco citoză ;
-VSH și proteina C reactivă : crescute;
– urocultura: piurie și bacteriurie (apare doar când abcesul comunică cu cavităț ile
renale);
– hemocultura: adeseori este pozitivă .
Aspecte imagistice:
Sunt utile:
– urografia: evidențiază o formaț iune tumoral ă renală ;
– ecografia: indică o tumoră cu conț inut lichidian;
– CT: este examenul de elecți e pentru diagnosticarea abcesului renal;
– arteriografia: arată o tumoră avasculară .
Aspecte terapeutice:
Se face antibioticoterapie cu spectru larg. Î n unele s ituații este necesar drenajul
percutanat al abcesului sau intervenție chirurgicală pentru drenaj sau nefrectomie.
4. Abcesul perinefritic [9]
Definiț ie:
Este un abces localizat între capsula renală ș i fascia Gerota.
Etiopatogenie:
Apare ca urmare a ruperii unui abces din parenchimul renal în spaț iul perirenal.
Aspecte clinice:
Debutul este brutal cu febră, frisoane, alterarea stă rii genrale . Apar dureri
lombare intense și tulburăr i digestive.
Aspecte de laborator:
Sunt sugestive:
– hemoleucograma: hiperleucocito ză și anemie (40% din cazuri);

17
– examenul de urină: piurie și uneori hematurie ș i proteinurie;
– urocultura: poate fi pozitivă ;
– hemocultura: poate fi pozitivă .
Aspecte imagistice:
Sunt utile:
– urografia intravenoasă: indică semne de infecție renală ;
– ecografia: evidențiază abcese mai mari de 2 cm;
– CT: este examenul de elecție pentru observarea colectț ei perirenale.
Aspecte terapeutice:
Se face inițial drenajul colecției apoi antibioticoterapie și reechili brare hidro –
electrolitică și acido -bazică.

B. Infecții ale tractului urinar inferior [9]
1. Cistitele acute [9,17]
Definiț ie:
Este un sindrom clin ic cauzat de localizarea infecți ei la nivelul vezicii urinare.
Etiopatogenie:
Poate afecta persoane de orice vârstă și orice sex fiind însă mai frecvente la
feme i în perioada de activitate sexuală .
Infecția se produce pe cale ascendentă cel mai frecvent.
La bărbați poate fi secundară unor obstrucții subvezicale mai ales la vâ rstnici.
Cauzele favorizante pot fi anatomice (uretra scurtă la femei), funcț ionale (sarc ină,
traumatisme î n timpul actului sexual, ciclul menstrual), patologice (infecți i vaginale sau
utero -anexiale).
Se mai adaugă factori mecanici (litiaza, tumori, malformaț ii cong enitale uro -genitale,
corpi stră ini), factori funcționali (tulbură ri neur ologi ce) și factori iatrogeni (manevre
medicale endoscopice ș i chirurgicale).
Factorii declanș atori pot fi frigul, surmenajul, actul sexual.
Mai frecvent im plicate sunt Escherichia coli ( peste 80% din cazuri), Proteus spp,
Klebsiella spp, Enterobacter spp., Ser attia spp., Enteroccocus spp etc.
Aspecte clinice:
Triada caracteristică include polakiurie, disurie ș i piurie.
Există forme simptom atice cu o intensitate variabilă a manifestărilor clinice.

18
Aspecte de laborator:
Sunt sugestive:
– examenul de urină: leucoc iturie, bacteriurie ș i uneori hematurie.
Aspecte imagistice:
Sunt utile:
– urografia intravenoasă: poate stabili cauzele cistitei;
– cistoscopia: este utilă pentru depistarea cauzelor favorizante ale cistitei.
Aspecte terapeutice:
Sunt necesare mă suri ge nerale igienico -dietetice constând in repaus relativ, cura
de diureză , regim alimentar usor și alcalin izarea mediului urinar. În funcț ie de tipul de
cistită se adaptează terapia cu antibiotice, antialgice ș i antiinflamatorii.
Complicațiile infecțiilor tract ului urinar [17]
– bacteriemie și șoc septic;
– necroză papilară renală;
– abcese renale;
– pielonefrita cronică ;
– infecții recurente.
Managementul infecțiilor urinare recurente [34,35,36]
Infecțiile recurente afectează mai ales femei, de diferite vârste, principal ul agent
implicat fiind Escherichia coli. Au fost mai bine studiate la femeile în perioada fertilă
și mai puțin la femei aflate în perioada postmenopauză.
Apariț ia infecțiilor recurente se datorează tratamentului incomplet sau r einfectării
dintr-o nouă su rsă. Managementul acestor infecții este adesea dificil pe termen lung.
Un element de profilaxie important e ste hidratarea adecvată, igienă sporită la nivel
genital , scăderea greutății corporale , evitarea stazei urinare, evitarea unor mijloace
contraceptive . Utilizarea vaccinurilor în scop profilactic a avut eficiență clinică limitată.
Folosirea antibioticelor se asociază adesea cu remiterea simptomelor și chiar
eradicarea germenilor implicați. [37,38]
– stabilirea minuțioasă a istoricului cazului (evaluarea numărului și frecvenței
episoadelor de infecție urinară, istoricului activității sexuale sau a menopauzei,
consumului recent de antibiotice, mijloacelor de contracepție utilizate);
– realizarea cu rigurozitate a unui examen clinic obiectiv care poate stabili eventuali
factori favorizanți sau complicații;

19
– efectuarea unor investigații urologice (cistoscopie, radiografie abdominală,
pielogramă intravenoasă, ecografie) în general nu sunt necesare în infecțiile
necomplicate.
– profilaxia cu antibiotice a episoadelor (doză unică după actul sexual sau perioade
diferite de timp).
Un studiu realizat în Suedia care a inclus 236 tulpini de Escherichia coli implicate
etiologic în infecții urinare comunitare ale femeilor adulte a avut drept scop analizarea prin
metode molecu lare a factorilor de virulență. După monitorizarea cazurilor, s -a constatat
că apariția infecțiilor recurente s-a datorat la majoritatea cazurilor reinfecției cu alte
tulpini și nu a putut fi corelată cu prezența unor factori de virulență la tulpinile
uropatogene. [39]
3.2. Aspecte terapeutice
Dintre cocii Gram pozitivi, mai frecvent implicați în etiologia infecțiilor urinare sunt
germenii din genul Enterococcus. Acești germeni sunt rezidenți naturali ai tractului
digestiv la om de unde pot ajunge la nivel ul tractului urinar și pot produce infecții pe cale
ascendentă. Reprezintă o cauză importantă a infecțiilor nosocomiale asociate des cu
cateterizarea căilor urinare. În spitale, enterococii au fost implicați în infecții urinare cu
diverse localizări (pielo nefrite , cistite, abcese renale, prostatite , etc. ). Sensibilitatea
acestor germeni la antibiotice este variabilă putându -se selecta tulpini multirezistente mai
ales în mediul spitalicesc. Cele mai mari amenințări privind rezistența la antibiotice a
enteroc ocilor sunt în prezent selectarea și răspândirea tulpinilor VRE (Vancomycin
Resistant Enterococci) și HLAR (High Level Aminoglycozid Resistant). [33]
În ultimii ani, r ezistența la antibiotice a bacteriilor G ram-negative a cres cut
treptat fiind în prezent o amenințare la nivel mondial. Această situație se datorează, în
principal, răspândirii tulp inilor c e produc beta -lactama ze cu spectru extins (ESBL), mai
ales tipul CTX -M sau AmpC. Multe dintre tulpini sunt, de asemenea, rezistente la
trimetoprim, la chinolone și amino glicozide, datorită coexprimării plasmidelor
responsabile de alte mecanisme. O mare îngrijorare o constituie tulpinile producătoare de
carbapemenaze, antibiotice de rezervă pentru infecții severe. [40]
În prezent carbapenemele sunt considera te ant ibioticele cele mai eficiente în
terapia infecțiilor cu tulpini producătoare de ESBL. Totuși se selectează din ce în ce mai

20
multe tulpini de Enterobacteriaceae producătoare de carbapemenaze care se
răspândesc în mediul spitalicesc și induc dificultă ți de terapie a infecțiilor severe.
Opțiunile terapeutice ce trebuie evaluate în cazul tulpinilor bacteriene implicate în
infecții ur inare sunt nitrofurantoinul, fosfomicina, amikacina, cefepime și piperacilina –
tazobactam. În perspectivă, o soluție a ace stei problem e ar putea fi ceftazidime –
avibactam. [41]
Un studiu efectuat în Statele U nite ale Americii pe un lot de 135 tulpini
bacteriene izolate din urina pacienților în perioada 2009 -2011 a relevat o sensibilitate mai
înaltă la imipenem , ertapenem și a mikacină. [42]

21

PARTEA SPECIALĂ

22

Capitolul 1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

1.1. Argumentarea alegerii temei
Infecțiile tractului urinar reprezintă un capitol de patologie umană foarte important
datorită următoarelor aspecte :
– înregistrează cifre înalte de morbiditate la nivel mondial situându -se pe locul al
doilea ca frecvență după infecțiile tractului respirator;
– se situează pe primul loc în patologia sexului feminin la toate vârstele, datele din
literatură relevând că 30% -60% dintre femei suferă minim un episod de infecție
urinară în cursul vieții și 1/3 prezintă măcar un episod simptomatic ce necesită
terapie cu antibiotice;
– reprezintă cea mai frecventă patologie de etiologie infecțioasă în sarcin ă;
– la copii, diagnosticarea rapidă este importantă atât pentru atenuarea și scurtarea
suferinței cât și pentru evitarea complicațiilor pe termen lung;
– pot avea un caracter recidivant;
– unele cazuri pot evolua clinic sever, mai ales la copii, gravide, vârst nici,
imunosupresați;
– pot avea etiologie diversă , datorându -se mai frecvent bacililor gram negativi din
familia Enterobacteriaceae și genul Pseudomonas ;
– reprezintă o categorie importantă a infecțiilor nosocomiale;
– pot ridica probleme de tratament datorită selectării unor tulpini bacteriene
multirezistente la antibiotice.
1.2. Scopul studiului
Scopul studiului realizat a constat în evaluarea distribuției pe sexe a infecțiilor
urinare la pacienții cardiaci, a spectrului etiologic și a fenotipurilor de rezist ență la
antibiotice a germenilor implicați.

23
1.3. Obiectivele studiului
1. Evaluarea distribuției pe sexe a cazurilor de infecții urinare la pacienții cardiaci
internați în ,,Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Geza,,
Covasna în perioa da 1.05 .2016 – 31.07.2016 (3 luni) .
2. Evaluarea spectrului etiologic al infecțiilor de tract urinar în perioada în care s -a
desfășurat studiul retrospectiv .
3. Analizarea nivelului de rezistență la diferite clase de substanțe antimicrobiene pentru
fiecare dintre genuri le microbiene izolate.
4. Dete rminarea ponderii tulpinilor bacteriene multirezistente (ESBL = Extended
Spectrum Beta -Lactamases ) în lotul studiat .
5. A fost evaluată prezența tulpinilor MRSA (Methicillin Resistant Staphylococcus
aureus) sau HLAR (High Level A minoglycozid Resistant) din genul Enterococcus.

24
Capitolul 2. MATERIAL ȘI METODE
2.1 Tipul de studiu
Studiul pe care l -am de sfășurat în Laboratorul de analize medicale din cadrul
Spitalului de Recuperare Cardiovasculară ,,Dr. Benedek Geza,, Covasna a fost
retrospectiv , de tip descriptiv.
Cazurile de infecții urinare au fost introduse în lotul de studiu în mod al eator, în
ordinea apariției lor.
2.2. Lotul de studiu
Lotul studiat a inclus 122 de tulpini bacteriene izolate de la pacienții internați în
perioada 1.05.2016 -31.07.2016 în secțiile Spitalul ui de Recuperare Cardiovasculară
,,Dr. Benedek Geza,, din Covasna .
Criterii de includere:
– pacienți de la care au putut fi izolate tulpini bacteriene prin tehnica uroculturii ;
– pacienți la care identificar ea tulpinilor bacteriene izolate din urină a putu t fi
efectuată în laboratorul spitalului până la nivel de gen/specie;
– pacienți la care s -a efectuat antibiograma prin metoda difuzimetrică.
Criterii de excludere:
– pacienți de la care s -au izolat tulpini bac teriene fără semnificație etiopatogenică;
– pacienți de la care s -au obținut culturi negative prin tehnicile de urocultură ;
– pacienți de la care au fost izolate tulpini bacteriene care nu au putut fi
identificate;
– pacienți la care nu s-a putut efectua a ntibiograma.
2.3 Metode de lucru
A. Metode de laborator
În laboratorul de analize medicale pot fi efectuate diverse analize din urină:
 recoltarea urinii pentru examenul biochimic;
 recoltarea urinii pentru sumarul de urină;
 recoltarea urinii pentru urocult ură.
Urocultura

25
Urocultura este metoda de laborator ce poate stabili diagnosticul etiologic al infecțiilor
urinare .
1. Recoltarea probelor de urină
Urina recoltată prin puncție suprapub iană reprezintă un produs normal steril. În
schimb, când urina recol tată este eliminată pe căile fiziologice, poate să apară o
bacteri urie normală cu valori sub 10 00 germeni/ml.
Persoana care va executa recoltarea urinii este pacientul, instruit direct de către
personalul medi cal sau conform unui protocol care i se pune l a dispoziție .
Momentul recoltării este dimineața la trezire sau după cel puțin 4 ore de la
micțiune, înainte de tratament e cu antibiotice.
Ca și tehnică de lucru , este necesară inițial o spălare riguroasă a regiunii cu apă
și săpun, ur mată de ștergerea cu tampon de vată. Când bolnavul începe să urineze,
trebuie să recolteze în recipientul steril o mică cantitate de urină din mijlocul jetului
urinar . Recipientul se acoperă apoi imediat cu dopul. Pentru investigația bacte riologică
se recoltează 10 -15 ml de urină. [43]
2. Transportul probelor de urină
Transportul recipientelor la laborator ul de analize trebuie efectuat cât mai repede
posibil iar probele să fie transportate cu gr ijă pentru a evita agitarea lor.
Recipientele se așează în stative în poziție verticală, stativele se așează în cutii de
transpor t adecvate prevăzute cu capac.
Fișele însoțitoare ale probelor sunt așezate separat de probe pentru a evita
contaminarea cu produsele biologice.
Atunci când probele de urină trebuie tran sportate la dis tanță, se adaugă fixatori . În
astfel de c azuri se utilizează substanțe ca etanol 95%, acid acet ic, acid boric, toluen,
etc. [43]

Urocultura
Urocultura implică atât determinări cantitative cât și identificarea bacteriei
implicate până la nivel de gen sau specie.
Urocultura cantitativă reprezintă determinarea numărului de germeni/ ml. urină.
Se poate realiza prin diverse metode, mai larg utilizate fiind :
– metoda anselor calibrate;
– metoda diluțiilor.

26

În laboratorul de bacteriologie al “Spitalului de Recuperare Cardiovasculară “dr.
Benedek Geza’’ s -a folosit metoda anselor calibrate.

Urocultura cantitativă prin metoda anselor calibrate.
Materialele utilizate au fost : plăci Petri cu diverse medii de cultură, recipientul cu
urină, anse calibrate, becul Bunsen.
Ca și tehnică, se utilizează ansa sterilă de unică folosință cu diam etrul bucle i de
5 mm (poartă 0,01 ml de urină). Se omogenizeză ur ina prin agitare a ușoară a
recipientului, se scoate capacul , se int roduce ansa în recipient, se încarcă cu urină, se
extrage din recipient , ținând -o ca pe un creion, în mâna dreaptă.
În mâna stângă se ia placa cu geloză -sânge, deschisă. Se descarcă urina pe
jumătate din suprafața mediului, cu ansa mare, prin mișcări de zig -zag, strânse.
Se poate r epeta manevra cu ansa sterilă cu diametrul buclei de 2,5 mm ( care
poartă u n volum de 0,001 ml de urină) care se încarcă cu urină în același mod.
Urina se descarcă pe cealaltă jumătate a plăcii cu geloză -sânge tot prin mișcări
de zig -zag. S e repetă procedu ra descrisă anterior, folosind ambele anse , și în cazul
plăcii Petri cu geloză lactozată. Cele 2 plăci cu medii de cultură însămânțate cu urină ,
acoperite cu capacele, se in troduc în termostat . [43]
Urocultura calitativă reprezintă identificarea germenilor implicați în infecții urinare
până la nivel de gen sau specie.
Probele de urină au fost însămânțate pe următoarele medii de cultură:
– geloză Columbia cu 5 % sânge de berbec ;
– mediul selec tiv-deferențial Mac Conkey;
Mediile au fost însămânțate și apoi incuba te în următoarele condiții:
 37˚C;
 aerobioz ă;
 20-24 ore;
Aspectul c ulturi lor pe geloză Columbia cu 5 % sânge de berbec:
Familia Enterobacteriaceae: colonii mari , vâscoase, gelatinoase, alb -gri.
Pseudomonas aeruginosa: colonii cu reflexe metalic e, fluorescen te, beta
hemolitice.
Enterococcus spp: colonii de 2 -3 mm, transparente, alfa, beta sau nehemolitice.

27

Fig. 2.3.1. C ultură de Proteus spp. pe geloză -sânge

Aspectul c ulturi lor pe mediul Mac Conkey :
Familia Enterobacteriaceae: colonii mari, vâscoase sau gelatinoase, roșii sau
incolore luând culoarea roz a mediului (lactoză pozitive sau lactoză negative).
Pseudomonas aeruginosa: colonii cu luciu metalic, fluorescente, incolore (lactoză
negative) luând cu loarea roz a mediului.

Fig. 2.3.2. Culturi pe mediu l MacConkey

28
Pentru germenii din f amilia Enterobacteriaceae izolaț i din urina pacienților au fost
folosite urmă toarele teste de identificare:
Testul TSI (triple -sugar -iron): [44,45]
Este un mediu multitest care permite studierea capacității unor bacterii de
fermentare a unor zaharuri (glucoza, lactoza, zaharoza) și de a produce hidrogen
sulfurat.
Aplicații: este utilizată în practica diagnosticului bacteriologic.
Se sterilizează ansa prin încălzire până la incandescență în flacăra becului
Bunsen și se ră cește în a er.
În mâna stângă se ia placa Petri cu cultura de testat, se prelevează un fragment
dintr-o colonie izolată suspectă, apoi se lasă placa pe masă, acoperită cu capacul.
Se ia apoi în mâna stângă tubul cu mediu TSI, cu degetele 4 -5 ale mâinii drep te
se scoate dopul de vată se flambează gura tubului, se introduce ansa -ac în tub, se
înțeapă porțiunea dreaptă a mediului, apoi se dispersează cultura, prin mișcări de zig –
zag, de jos în sus, pe toată suprafața înclinată a acestuia, se flambează din nou g ura
tubului, care este apoi acoperit cu dopul de vată, se pune tubul într -un stativ, se
sterilizează an sa și se lasă pe masa de lucru, se incubează mediul însămânțat timp de
24 de ore, la 37˚C.
Dacă bacteria fermentează glucoza, mediul se îngălbenește în porțiunea
inferioară, dacă din acest proces rezultă gaz, se pot observa bule în interiorul mediului
sau acesta chiar este dislocat și ridicat în tub, când cantitatea produsă este mare; dacă
bacteria fermentează lactoza sau zaharoza, mediul se îng ălbenește în porțiunea
înclinată; dacă bacteria produce hidrogen sulfurat, în mediu se disting porțiuni colorate
în negru .
Testul pentru citrat de sodiu [44,45]
Testul se utilizeză pentru a observa dacă bacteria are capacitatea de a utiliza
citratul ca și sursă de carbon.
Ca și materiale se folosesc: o ansă bacteriologică, cultura ce urmează a fi testată
un tub de hemoliză cu mediu Simmons steril și un bec Bunsen.
După ce se sterilizează ansa se racește puțin în aer, cu ansa se prelevează un
fragment din cantitate d e cultura ce se dorește să fie testată, după care placa Petri se
lasă pe masă având capacul lângă, răsturnat, după ce se scoate dopul, se flambează
gura tubului în care se află mediul Simmons, cultura ce a fost prelevată, se introduce în

29
tub cu ansa și se însâmânșează de jos în sus pe toată pe tot mediul, în zig -zag, gâtul
eprubetei se flambează din nou după care se pune dopul de vată, mediul pe care s -a
realizat însțămânțarea necestă incubare 24 de ore la 37 °C.
Rezultatele se citesc a doua zi și se observ ă, dacă mediul care era iniț ial vernil,
devine albastru atunci reacția este pozitivă și dacă mediul își păstrează culoarea initial
reacția este deci negative.(tehnici , note de curs ).
Testul MIU (mobilitate -indol -uree) [44,45]
Testul MIU reprezintă un m ediu multitest c e permite studierea mobilității bacteriilor
și a capacității acestora de a produce indol și urează.
Ca si tehnică , se ia ansa în mâna drea pta, se sterilizează prin încă lzire până la
incandescență în flacăra becului Busen, se răcește în aer , în mâna stângă se ia placa
Petri cu cultura de testat, se preleveză un fr agment dintr -o colonie izolată suspectă , se
lasă placa pe masă, închisă, se ia apoi în mâna stângă tubul cu mediu MIU, cu degetele
4-5 ale mâinii drepte se scoate dopul de vată, se flambează gura tubul ui, se introduce
ansa în tu b și se înțeapă mediul vertical până în profunzime, se flambează iar gura
tubului, se introduce în tub o bandă pentr u indol, care se fixează cu dop de vată și se
incubează 24 de ore, la 35 -37°C.
Interpreta re: dacă bacteria este imobilă, se dezvoltă de-a lungul liniei de
însămânțare, mediul din jur rămânând tr ansparent; dacă bacteria este mobilă, se
extinde în mediu, tulburându -l; dacă bacteria es te producătoare de urează, enzi ma
acționează asupra ureei din me diu și acesta se înroșește; dacă bacteria produce indol,
extremitatea inferioară a benzii se colorează în roșu.

30
Tabelul 2.3.1 – Proprietăți biochimice la Escherichia coli [44,45,46]
Proprietatea biochimică Interpretare
Fermentarea glucozei +
Producerea de gaz din
glucoză +
Producerea de H 2S _
Fermentarea lactozei +
Mobilitate +
Producerea de indol +
Producerea de urează _
Utilizarea citratului _

Tabe lul 2.3.2 – Proprietăți biochimice la Klebsiella spp. [44,45,46]

Proprietatea biochimi că Interpretare
Fermentarea glucozei +
Producerea de gaz din
glucoză +
Producerea de H 2S _
Fermentarea lactozei +
Mobilitate _
Producerea de indol _
Producerea de urează +
Utilizarea citratului +

Tabelul 2.3.3 – Proprietăți biochimice la Ent eroba cter spp. [44,45,46]

31
Proprietatea biochimică Interpretare
Fermentarea glucozei +
Producerea de gaz din
glucoză +
Producerea de H 2S _
Fermentarea lactozei +
Mobilitate +
Producerea de indol _
Producerea de urează _
Utilizarea citratului +

Tabelul 2.3.4 – Proprietăți biochimice la Proteus spp. [44,45,46]

Proprietatea biochimică Interpretare
Fermentarea glucozei +
Producerea de gaz din
glucoză +
Producerea de H 2S +
Fermentarea lactozei _
Mobilitate +
Producerea de indol –
Producerea de urează +
Utilizarea citratului +

Pentru Pseudomonas aeruginosa au fost folosite următoarele teste de identificare:
Testul TSI (triple -sugar -iron) [44,45]

32
Este un mediu multitest care permite studierea capacității unor baterii de
fermentare a unor zaharuri (glucoza, lactoza, zaharoza) și de a produce hidrogen
sulfurat.
Ca și tehnică , se sterilizează ansa prin încălzire până la incandescență în flacăra
becului Bunsen și se răcește în aer, în mâna stângă se ia placa Petri cu cultura de
testat, se prelevează un f ragment dintr -o colonie izolată suspectă, se lasă placa pe
masă, acoperită cu capacul, se ia apoi în mâna stângă tubul cu mediu TSI, cu degetele
4-5 ale mâinii drepte se scoate dopul de vată se flambează gura tubului, se introduce
ansa -ac în tub, se înțeap ă porțiunea dreaptă a mediului, apoi se dispersează cultura,
prin mișcări de zig -zag, de jos în sus, pe toată suprafața înclinată a acestuia , se
flambează din nou gura tubului, care este apoi acoperit cu dopul de vată, se pune tubul
într-un stativ, se ster ilizează an sa și se lasă pe masa de lucru, se incubează mediul
însămânțat 24 de ore, la 25 -37˚C.
Interpretare: dacă bacteria fermentează glucoza conținută în mediu, acesta se
îngăl benește în porțiunea inferioară; dacă din acest proces rezultă gaz, se obser vă bule
în interiorul mediului ; mediul este dislocat și ridicat în tub, când cantitatea produsă este
mare; dacă bacteria fermentează lactoz a, mediul se îngăl benește în porțiunea înclinată;
dacă bacteria produce hidrogen sulfurat, în mediu se disting porțiu ni colorate în negru .

Testul MIU (mobilitate -indol -uree) [44,45]
Este un mediu multitest c e permite studierea mobilității bacteriilor și a capacității
acestora de a produce indol și urează.
Ca si tehnică, se ia ansa -ac în mâna dreapta, se sterilizează p rin încălzire la
incandescență în flacăra becului Busen, se răcește în aer, în mâna stângă se ia placa
Petri cu cultura de testat, se preleveză un fragme nt dintr -o colonie izolată, suspectă se
lasă placa pe masă, închisă, se ia apoi în mâna stângă tubul cu mediu MIU, cu degetele
4-5 ale mâinii drepte se scoate dopul de vată, se flambează gu ra tubului, se introduce
ansa în tub și se înțeapă mediul vertical, până în profunzime , se flambează din nou gura
tubului, se introduce în tub o bandă pentru indol, care se fixează cu dopul de vată, se
pune tubul într -un stativ, se sterilizează ansa și se lasă pe masa de lucru, se incubează
mediul însămânțat 24 de ore, la 35 -37°C.
Interpretare: dacă bacteri a este imobilă, se dezvoltă de-a lungul liniei de
însămânțare, me diul din jur rămânând transparent; dacă bacteria testată este mobilă, se

33
extinde în mediu, tulburându -l; dacă bacteria este producătoare de urea ză, enzi ma
acționează asupra ureei din mediu și acesta se înroșește; dacă bacteria produce indol,
extremitatea i nferioară a benzii se colorează în roșu.

Testul cu citrat [44,45]
Testul se utilizeză pentru a vedea dacă bacteria izolată are capacitatea de a
utiliza citratul ca și sursă de carbon.
Ca și materiale se folosesc: o ansă bacteriologică, cultura ce urmează a fi testată
un tub de hemoliză cu mediu Simmons steril și un bec Bunsen.
După ce se sterilizează ansa se racește puțin în aer, cu ansa se prelevează un
fragment din cantitate de cultura ce se dorește să fie testată, după care placa Petri se
lasă pe masă având capacul lângă, răsturnat, după ce se scoate dopul, se flambează
gura tubului în care se află mediul Simmons, cultura ce a fost prelevată, se introduce în
tub cu ansa și se însâmânșează de jos în sus pe toată pe tot mediul, în zig -zag, gâtul
eprubetei se flambează din nou după care se pune dopul de vată, mediul pe care s -a
realizat însțămânțarea necestă incubare 24 de ore la 37 °C.
Rezultatele se citesc a doua zi și se observă, dacă mediul care era iniț ial vernil,
devin e albastru atunci reacția este pozitivă și dacă mediul își păstrează culoarea in ițial
reacția este deci negativă .

Fig. 2.3.3 . Testul Simmons cu citrat

34
Tabelul 2.3.5 – Proprietăți biochimice la Pseudomonas aeruginosa (TSI, MIU,
citrat)
Proprietatea biochimică Interpretare
Fermentarea glucozei _
Producerea de gaz din
glucoză _
Producerea de H 2S _
Fermentarea lactozei _
Mobilitate +
Producerea de indol _
Producerea de urează _
Utilizarea citratului +
Pentru Enterococcus spp . au fost folosite următoarele criterii de identificare:
– cultură cu colonii de mici dimensiuni pe geloză -sânge;
– beta sau alfa hemoliză sau absența hemolizei ;
– testul bilă -esculină pozitiv;
– rezistența naturală la oxacilină.
Testul bilă -esculină se efectuează prin înțepare a verticală a mediului turnat într -un
tub și aplicarea unui dop de vată steril. Mediul însămânțat se incubeaz ă la 37 de grade
Celsius.
Enterococii cresc în medii cu concentrații mari de bilă și hidrolizează esculina,
acest fapt determină dezvoltarea unei culturi de culoare neag ră și schimbarea culorii
mediului în negru.
Antibiograma
Testarea sensibilității la antibiotice s -a efectuat prin metoda difuzimetrică Kirby –
Bauer iar rezultatele au fost interpretate conform ghidului CLSI (Clinical Laboratory
Standard Institute) ediția 20 17. [47 ]
S-a efectuat control de calitate pentru mediile de cultură și pentru
microcomprimatele de antibiotice utilizând tulpini de referință. [48]

35
Capitolul 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

3.1. Rezultate
Obiectiv 1 . Evaluarea rezultatelor uroculturilor.
Am a nalizat rezultatele obținute în cazul probel or de urină ale pacienților prelucrate
prin tehnica uroculturii.
Rezultatele s unt prezente în tabelul 3.1.1.

Tabelul 3.1.1. Evaluarea rezultatelor uroculturi lor
Denumire Număr
uroculturi
<1000 UFC/ml 145
Floră mixtă 41
> 100 000 UFC/ml 122
Total 308

Reprezentarea grafică a datelor care au fost prezentate în tabelul anterior a fost
realizată în figura 3.1.1.

Fig. 3.1.1 Evaluarea rezultatelor uroculturi lor
Comentariu: Pon derea rezultatelor pozitive este de 39,60 %.

36
Obiectiv 2 : Analizarea distribuției pe genuri a infecțiilor urinare .
Al doilea obiectiv abordat în cadrul studiului pe care l -am efectuat a constat în
analiza rea distribuirii pe genuri a cazurilor de infecție u rinară depistată în perioada
studiată.
Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 3.1.2.

Tabelul 3.1.2 Distribuția pe genuri a infecțiilor urinare

Reprezentarea grafică a datelor care au fost prezentate în tabelul anterior a fost
realizată în figura 3.1.2.

Fig. 3.1.2. Distribuția pe genuri a infecți ilor urinare

Comentariu: Frecvenț a infecțiilor urinare a fost mai ridicată la genul feminin
(72.95 % din cazuri) .

Obiectiv 3 : Analizarea spectrului etiologic al infecțiilor urinare în raport cu genul
pacienților.
În continuare am analizat spectrul etiologic al infecțiilor urinare la genul feminin. Genul pacientului Număr cazuri infecții urinare
Femei 89
Bărbați 33
Total 122

37
Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3. 1.3 spectrul etiologic al i nfecțiilor urinare
la gen ul femi nin.

Tabelul 3.1.3 Spectrul etiologic al infecțiilor urinare la genul feminin

Genul /specia bacteriană Număr tulpini bacteriene
Escherichia coli 76
Klebsiella spp. 6
Proteus mirabilis 2
Enter ococcus spp. 4
Pseudomonas aeruginosa 1
Total 89

Reprezentarea grafică a datelor conținute în tabelul anterior a fost realizată în
figura 3.1.3. care ilustrează spectrul etiologic al infecțiilor urinare la genul feminin.

Fig. 3.1.3 Spectrul etiologic al infecțiilor uri nare la genul feminin.

Comentariu: Se poate constata că pe parcurs ul studiului realizat cel mai des a
fost implicată specia Escherichia coli care a produs infecția urin ară într un procent de
85,39 %.

38
Cu fre cvenț e mai reduse au mai putut fi izolați și alți bacili Gram negativ i,
fermentativ i (Klebsiella spp. – 6,74%, Proteus mirabillis – 2,25%) ș i non fermentativ i de
glucoză (Pseudomonas aeruginosa – 1,13 %.).
De asemen ea au mai fost izolați și coci gram pozit iv din genul Enterococcus
(4,49 %).
Am analizat și spectrul etiologic al infecț iilor urinare la gen ul masculin.
Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.1.4 care ilustrează spectrul etiologic al
infecți ilor urinare la sexul masculin.

Tabelul 3.1.4 Spectru l etiologic al infecțiilor urinare la sexul masculin.

Reprezentarea grafică a datelor din tab elul ant erior a fost realizată în figura 3.1.4.

Fig. 3.1.4 Spectrul etiolog ic al infecțiilor urinare la gen ul masculin Germeni Număr tulpini bacteriene
Escherichia coli 23
Pseudomonas aeruginosa 1
Klebsiella spp. 2
Enterococcus spp. 5
Proteus mirabillis 2
Total 33

39

Comentariu: Se poate constata că pe parc ursul studiului , la bărbați cel mai
frecvent a fost implicată E scherichia coli care a produs infecția urinară într -un procent
de 69,70 %.
Cu frecvenț e mai mici au fost izolați și alți bacili Gram negativ f ermentativ i
(Klebsiella spp. – 6,06%, P roteus mirabillis – 6,06%) și non fermentativ i de glucoză
(Pseudomonas aeruginosa – 3,03 %.).
De asemen ea au fost izolați și coci gram pozitiv i din genul Enterococcus spp.
(15,15% ).
Am considerat ca fiind relevantă și analiza distribu ției fiecărui dintre germenii izolați în
raport cu genul pacienților . Acestea sunt repr ezentate în tabel ele urmă toare.

Tabelul 3.1.5 Analiza distribuției P roteus mirabill is în raport cu genul pacienților
Genul
feminin Genul
masculin
Proteus mirabil is 2 2

Tabelul 3.1.6 Analiza distribuției Enterococcus sp p. în raport cu genul pacienților
Genul
feminin Genul
masculin
Enterococcus spp . 4 5

Tabelul 3.1.7 Analiza distribuției Klebsiella spp . în raport cu genul pacienților
Genul
feminin Genul
masculin
Klebsiella spp . 6 2

Tabelul 3.1.8 Analiza distribu ției Pseudomonas aeruginosa în raport cu genul pacienților
Genul
feminin Genul
masculin
Pseudomonas
aeruginosa 1 1

40
Tabelul 3.1.9 Analiza distribuției Escherichia coli în raport cu genul pacienților
Genul
feminin Genul
masculin
Escherichia coli 76 23

Comentariu: Rezultatele obținute în urma analizei distribuției germenilor în raport
cu genul pacienților scoate în evidență faptul că Esch erichia coli a avut cea mai mare
pondere la ambele genuri.

Obiectivul 4 : Evaluarea spectrului infecțiilor urinare în perioada studiată.
Rezultatele obținute ca urmare a studiului retrospectiv efectuat sunt prezentate în
tabelul 3.1.10.

Tabelul 3.1.10 Spectrul etiologic al infecțiilor urinare în perioada studiată
Genul/specia bacteriană Număr tulpini bacteriene
Escherichia coli 99
Klebsiell a spp. 8
Proteus mirabilis 4
Enterococcus spp. 9
Pseudomonas aeruginosa 2
Total 122

Reprezentarea grafică a datelor conținute în tabelul anterior a fost realizată în
figura 3.1.5. care ilustrează spectrul etiologic al infecțiilor urinare în perioada studiată.
Se poate constata că spectrul infecțiilor urinare în perioada studiată a fost
dominat de Escherichia coli (81,15 %), urmat de Enterococcus spp. (7,3 8%) și Klebsiella
spp. (6,5 6%).
Cu frecvențe mai mici au fost izolate tu lpini de Proteus mirabil is (3,28 %) și
Pseudomonas aeruginosa (1,63%).
Spectrul etiologic nu a prezentat variații semnificative în raport cu genul
pacienților în condițiile studiului efectuat.

41

Fig. 3.1.5 Spectrul etiologic al infecțiilor urinare în pe rioada studiată

Obiectivul 5: Evaluarea rezistenței la antibiotice a germenilor implicați în infecții urinare.
Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelele 3.1.11 – 3.1.15.

Tabelul 3.1.11 Rezistența la antibiotice a tulpinilor de E. coli implicate în infecții urinare
Escheric hia coli
Antibiotic S IS R
Ceftazidim (CAZ) 84 1 9
Ceftriaxonă (CRO) 78 0 9
Amikacină (AK) 58 3 2
Acid nalicilic (NA) 55 0 20
Gentamicină (GN) 61 4 7
Nitrofurantoin (FN) 69 0 1
Ciprofloxacin (CIP) 64 0 17
Norfloxacin (N OR) 72 0 20
Trimetoprim sulfa metoxazol (SXT) 58 4 26
Amoxicilin acid clavulanic (AMC) 53 11 20
Ampicilina (AM) 42 1 39
Cefazolin (CZ) 48 13 0
Imipenem (IMP) 63 9 0
Fosfomicin (FOT) 40 0 0

42
În tabelele în care sunt prezentate rezultatele obținute pe parcursul studiului
referitoare la rezistența la antibiotice a tulpinilor studiate simbolurile S, IS și R fac
referire la calificativele sensibil, intermediar sensibil și respectiv rezistent atribuite
tulpinilor microbiene în raport cu antibioticele testat e.

Tabelul 3.1.12 Rezistența la antibiotice a Proteus mirabillis implicat în infecții urinare
Proteus mirabillis
Antibiotic S IS R
Ceftazidim (CAZ) 3 0 0
Ciprofloxacin (CIP) 2 0 1
Ceftriaxonă (CRO) 2 1 0
Acid nalicilic (NA) 1 1 1
Norfloxacin (NX) 1 0 0
Amikacină (AK) 0 1 0
Gentamicină (GN) 0 1 1
Amoxicilin acid clavulanic (AMC) 1 1 1
Imipenem (IMP) 0 3 0
Trimetroprim sulfometaxazol (SXT) 1 0 2
Cefazolin (CZ) 0 0 2
Ampicilina (AM) 0 0 1
Norfloxacin (NOR) 0 0 1

Tabe lul 3.1.13 Rezistența la an tibiotice a Enterococcus spp . implicat în infecții urinare
Enterococcus spp .
Antibiotic S IS R
Penicilină (P) 7 0 3
Ampicilină (AM) 8 0 2
Eritromicină (E) 1 2 5
Ciprofloxacin (CIP) 2 3 5
Norfloxacin (NX) 2 0 6

43
Tabelul 3.1.1 4 Rezistența la antibi otice a Klebsiella spp . implicată în infecții urinare
Klebsiella spp
Antibiotic S IS R
Ceftazidim (CAZ) 5 0 1
Amoxicilin acid clavulanic(AMC) 3 1 2
Ceftriaxonă (CRO) 5 0 1
Cefazolin (CZ) 4 1 0
Gentamicină (GEN) 2 0 0
Amikacină (AK) 2 0 0
Ciprofloxa cin (CIP) 4 1 1
Norfloxacin (NOR) 2 0 0
Trimetroprim sulfometaxazol (SXT) 3 1 1
Imipenem (IMP) 4 1 0
Acid nalicilic (NC) 4 0 1
Amplicilină (AM) 0 0 6

Tabelul 3.1.1 5 Rezistența la antibiotice a Pseudomonas aeruginosa implicat în infecții
urinare
Pseudomonas aeruginosa
Antibiotic S IS R
Ciprofloxacin (CIP) 1 1 0
Gentamicina(CN) 1 1 0
Amikacină (AK) 2 0 0
Ceftazidim (CAZ) 2 0 0
Imipenem (IMP) 1 1 0
Colistin (CT) 1 0 0
Aztreonam (ATM) 2 0 1
Cefoperazone (CFP) 1 0 0

Am analizat comportamentu l față de antibiotice le testate din diverse clase a l
tulpinilor bacteriene din familia ENTEROBACTERIACEA E care au reprezentat
majoritatea covârșitoare a tulpinilor izolate de la pacienții studiați.

44
În figurile 3.1. 6 – 3.1.9 sunt reprezentate grafic rezulta tele obținute pentru fiecare
clasă de substanțe antimicrobiene în cazul tulpinilor de Escherichia c oli.

 Sensi bilitatea la beta –lactamine a tulpinilor de E scherichia coli

Fig. 3.1.6 Sensi bilitatea la Beta -lactamine a tulpinilor de Escherichia coli

Se poate constata că nivele mai mari de sensibilitate pentru E. coli a u fost obținut e
în cazul ceftriaxonei (89,66%), ceftazidimei (89,36%) și imipenem ului (87,5%). Este
îngrijo rător faptul că au existat tulpin i de E. coli intermediar sen sibile la carbapeneme
știut fiind faptul că acestea sunt antibiotice de rezervă pentru infecții cu bacili gram
negativi multirezistenți.

45
 Sensibilitatea la aminoglicozide a tulpinilor de E scherichia coli

Fig. 3.1.7 Sensibilitate a la aminoglicozide a tulp inilor de E scherichia coli

 Sensibilitate la kinolone a tulpinilor de E scherichia coli

Fig. 3.1.8 Sensibilitate a la kinolone a tulpinilor de E scherichia coli

46
• Sensibilitate a la Trimetoprim -sulfametoxazol a tulpinilor de E scherichia coli

Fig. 3.1. 9 Sensibilitate la Trimetoprim sulfametoxazol a tulpinilor de E scherichia coli

Comentariu: În urma acestei analize a supra germenului Escherichia coli , din
clasa b eta-lactaminelor , am obținut rezistența cea mai mare la A mpicilină ( 47.56 % ),
urmată d e Amoxicilin acid clavulanic ( 23.80% ) .
În cazul aminogli cozide le testate, nivelul de sensibilitate al tulpinilor de Escherichia
coli a fost ridicat (amikacina – 92,07%, gentamicina – 84,72%).
Și în cazul antibioticelor din clasa kinolonelor s -au obținut nivele var iate de
rezistență, mai crescută fiind în cazul norfloxacinului și acidului nalidixic, antibiotice cu
eliminare urinară mult utilizate în practica clinică.
Nivelul de rezistență în cazul trimet oprim sulfametoxazol ( 29.54% ) a fost
asemănător cu cel obținut pentru kinolonele testate deoarece și acesta este larg utilizat
în terapia infecțiilor de tract urinar.
În figurile 3.1. 10 – 3.1.1 3 sunt reprezentate grafic rezultatele obținute pentru
tulpinile de Klebsiella spp.

47
 Sensibilitatea la la beta –lactamine a tulpinilor de Klebsiella spp .

Fig.3.1. 10 Sensibilitate a la beta -lactamine a tulpinilor de Klebsiella spp .

 Sensibilitate a la aminoglicozide a tulpinilor de Klebsiella spp .

Fig. 3.1.1 1 Sensibilitatea la aminoglicozide a tulpinilor de Klebsiella spp .

48
 Sensibilitate a la k inolone a tulpinilor de Klebsiella spp .

Fig 3.1.1 2 Sensibilitate a la k inolone a tulpinilor de Klebsiella spp .

 Sensibilitate a la trimetoprim sulfa metoxazol a tulpinilor de Klebsiella spp .

Fig.3.1.13 Sensibilitatea la trimetoprim sulfa metoxazol a tulpinilor de Klebsiella spp .

49
Comentariu – Am analizat în același mod rezistența la antibiotice a tulpinilor de
Klebsiella spp. izolate din urina pacienților în timpul studiului.
În cazul b eta-lactam inelor, antibioticul cu cea mai ridicată rezistență a fost Amoxicilin
acid clavulanic. Este cunoscut faptul că germenii din genul Klebsiella prezintă rezistență
naturală la ampicilină, motiv pentru care aceasta nu a fost testată.
La aminoglicozide tulpinil e izolate nu au prezentat rezistență.
Deși numărul de tulpini de Klebsiella spp. izolate a fost redus, se poate constata că
majoritatea acestora au fost rezistente la kinolonele testate și trimet oprim
sulfa metoxaz ol.
În figurile 3.1.1 4 – 3.1.1 7 sunt reprez entate grafic rezultatele obținute pentru tulpinile
de Proteus mirabillis.

 Sensibilitate a la b eta– lactamine a tulpinilor de Proteus mirabillis

Fig. 3.1.1 4 Sensibilitate a la b eta– lactamine a tulpinilor de Proteus mirabillis

50
 Sensibilitatea la aminoglicozide a tulpinilor de Proteus mirabillis

Fig. 3.1.1 5 Sensibilitate a la a minoglicozide a tulpinilor de Proteus mirabillis

 Sensibilitate a la k inolone a tulpinilor de Proteus mirabillis

Fig. 3.1.1 6 Sensibilitate a la kinolone a t ulpinilor de Proteus mirabillis

51
 Sensibilitatea la Trimetoprim sulfa metoxazol la Proteus mirabillis

Fig. 3.1.1 7 Sensibilitate a la trimetoprim sulfametoxazol a tulpinilor de Proteus mirabillis

Comentariu
Dintre antibioticele beta -lactamice, sensibilitat ea a fost mai mare la ceftazidime și
ceftriaxone iar rezistența cea mai ridicată a fost obținută în cazul ampicilinei.
Deși numărul de tulpini de Proteus mirabilis testate a fost de asemenea foarte
redus, se poate constata că acestea au fost rezistente la kinolonele testate.
În cazul trimetoprim – sulfametoxazolului, de asemenea majoritatea tulpinilor de
Proteus au fost rezistente.
Ca urmare a studiului efectuat au fost analizați în afara bacililor gram negativi din
familia Enterobacteriaceae, tulpinile de Pseudomonas aeruginosa urmărindu -se
comportamentul acestora față de diverse clase de antibiotice așa cum ilustrează Figura
3.1.1 8.

52
 Sensibilitatea la antibiotice a tulpinilor de Pseudomonas aeruginosa

Fig. 3.1. 18 Sensibilitatea la antibiotice a tulpin ilor de Pseudomonas aeruginosa

Tulpinile de Pseudomonas aeruginosa testate au prezentat rezistență doar la
aztreonam. De asemenea a fost izolată o tulpină intermediar sensibilă la ciprofloxacin,
gentamicină și chiar imipenem.
Figura 3.1.1 9 prezintă sensi bilitatea la antibiotice a tulpinilor de Enterococcus
spp.

53
 Sensibilitatea la antibiotice a tulpinilor de Enterococcus spp .

Fig. 3.1. 19 Sensibilitatea la antibiotice a tulpinilor de Enterococcus spp .

Comentariu : În cazul tulpinilor de Enterococcus spp. au fost obținute nivele
diferite de antibiotice la toate antibioticele testate, mai ridicate la n orfloxacin și
ciprofloxacin.
Obiectiv 5 : Evaluarea ponderii tulpinilor multirezistente în cadrul lotului studiat

Tabel 3.1.16 Ponderea tulpinilor ESBL în lotul studiat
Germeni din familia
Enterobacteriaceae Tulpini
ESBL Tulpini
non-ESBL
Escherichia coli 4 76
Proteus vulgaris 0 6
Klebsiella pneumoniae 0 2

54
Reprezentarea grafică a datelor prezentate în tabelul anter ior a fost realizată în
figurile 3.1.20 și 3.1.21.

Fig. 3.1.20 Ponderea tulpinilor ESBL la familia Enterobacteriacae

Fig. 3.1.21 Distribuția pe germeni a tulpinilor ESBL

Comentariu: În urma studiu lui am observat că ponderea de tulpini de
Enterobacteriaceae producătoare de ESBL a fost de 4,76 %. Toate tulpinile ESBL au
fost din specia E. coli.

55
Pe parcursul studiului nu au fost tulpini MRSA (Methicillin Resistant
Staphylococcus aureus) și HLAR (High Level Aminoglycozide Resistance) izolate din
urina pacienților.
3.2 D iscuții
Datele obținute privind frecvența mai ridicată a infecțiilor urinare la femei și
implicării mai frecvente a speciei Escherichia coli sunt în concordanță cu alte studii
publicate . De aseme nea rolul Klebsiella spp., Proteus mirabilis și Enterococcus spp. în
producerea infecțiilor urinare este menționat și de alți autori. [18,19,22,42,49]
În cazul germenilor din familia Enterobacteriaceae s -au obținut nivelele mai
ridicate de rezist ență în cazul ampicilinei sau amoxicilinei -acidului clavulanic ca și a
chiinolonelor testate, situație similară cu datele prezentate și în alte studii. [42,50]
Nivelul tulpinilor ESBL a fost relativ redus și distribuția acestora limitată la specia
E. coli comparativ cu alte studii. [49,50]

56
Capitolul 4. CONCLUZII

1. Ponderea uroc ulturilor pozitive a fost de 39,60 % în condițiile studiului.
2. Frecvența infecțiilor urinare a fost mai ridicată la genul feminin 72,95 %.
3. Spectrul etiologic al infecțiilor urinar e a fost do minat de Escherichia coli
(81,15 %), u rmată de Enterococcus spp. (7,38 %) și Klebsiella spp. (6,5 6%).
4. Nu au existat diferențe semnificative între cele 2 genuri referitor la spectrul de
germeni implicați. La ambele genuri a predominat E. coli (feme i – 85,39%;
bărbați – 69,70%).
5. E. coli a prezentat nivele mai mari de sensibilitate la ceftriaxonă (89,66%),
ceftazidimă (89,36%) și imipenem (87,5%). îngrijorător faptul că au existat
tulpini de E. coli intermediar sensibile la carbapeneme știut fiind că acestea
sunt antibiotice de rezervă pentru infecții cu bacili gram negativi multirezistenți.
Rezistența cea mai ridicată a fost la ampicilină (47.56 %), urmată de
amoxicilină -acid clavulanic (23.80%). Sensibilitatea la aminoglicozide a fost
înaltă. La kinolone s -au obținut nivele variate de rezistență, mai crescute în
cazul norfloxacinului și acidului nalidixic, antibiotice cu eliminare urinară mult
utilizate în practica clinică. Nivelul de rezistență la trimetoprim sulfametoxazol
(29.54%) a fost asemănător cu cel obținut pentru kinolonele testate.
6. Dintre beta -lactamine, Klebsiella spp. a prezentat rezistență mai înaltă la
amoxicilină -acid clavulanic. La aminoglicozide tulpinile izolate nu au prezentat
rezistență. Majoritatea acestora au fost rezistente la k inolonele testate și
trimetoprim sulfometoxazol.
7. La Proteus spp. , sensibilitatea a fost mai mare la ceftazidime și ceftriaxone iar
rezistența cea mai mare a fost obținută în cazul ampicilinei. Majoritatea tulpinilor
a fost rezistentă la au fost rezistente la kinolonele testate și trimetoprim –
sulfametoxazolul.
8. În cazul tulpinilor de Enterococcus spp. au fost obținute nivele diferite de
antibiotice la toate antibioticele testate, mai ridicate la norfloxacin și
ciprofloxacin
9. Ponderea tulpinilor de Enterobacter iaceae ESBL a fost de 4,76 %., toate
aparținând speciei E. coli .

57
BIBLIOGRAFIE

1. http://www.qbebe.ro/utile/dictionar_medical/infectie_urinara(Accesat în 29 aprilie
2017)
2. http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de%20Medicin
a/Nefrologie/Cap.%2012%20 -%20Infectiile%20tractului%20urinar.pdf (Accesat în 29
aprilie, 2017)
3. http://www.esanatos. com/imagini/medicale/tractului%20urinar -1.jpg (Accesat
in 30 Aprilie 2017)
4. https://i1.wp.com/romaniaexpres.es/wp -content/uploads/2013/11/Tractul –
urinar -feminin.jpg?resize=364%2C312 (Accesat in 30 Aprilie 2018)
5. Flores -Mireles A.L., Walker J.N., Caparon M., Hultgren S.J. – Urinary tract
infections: epidemiology, mechanisms of infection and treatment options , Nature
Reviews Micro -biology, 2015, vol. 13 ; 269-284
6. Al-Badr A., Al -Shaikh G. – Recurrent urinary tract infections management in
women, Sultan Qaboos Uni versity Medical Journal, 2013, 13(3): 359 –367
7. Mohsin R., Siddiqui K.M. – Recurrent urinary tract infections in females,
Journal of the Pakistan Medical Association, 2010, 60(1): 55 -9
8. Rizvi, R., Siddiqui, K. – Recurrent urinary tract infections in females, Journal of
the Pakistan M edical Association, 2010, 60(1); 55 -9.
9. Scârneciu I., Lupu S., Scârrn eciu C. – Urologie clinică, Brașov, Editura
Universi tății „Transilvania”, 2006; 11-12, 85, 89 , 92-112, 116-117.
10. Toma Săcărea F. – Bacteriologie medicală, Universit y Press, Târgu -Mureș,
2006; 215 -216
11. http://www.romedic.ro/uploadart/boli/2769.jpg (Accesat în 20 Mai 2018)
12. Idomir M. E. – Bacteriologie generală, Brașov , Editura C2 design, 2004;114 –
118.
13. Idomir M. – Microbiologie generală – Note de curs, Reprografia Un iversității
Transilvania , Brașov, 2007; 90
14. Popa M. I. – Diagnosticul de laborator în microbiologie, Editu ra Medica București,
2004; 144 -145
15. Moore K.N., Day R.A., Albers M. – Pathogenesis of urinary tract infections : a
review , In: Jurnal of Clinica l Nursing, 2002, vol. 11; 568 –574

58
16. Kayser F., Bienz K. A., Eckert J., Zinkernagel R. M. – Medical M icrobiology,
Thieme, 2005; 24 -25
17. Debeleac L, Popescu -Drândă M. C. – Microbiologie, Editu ra Medicală Amaltea,
2003; 245 -247
18. Daoud Z., Sokhn E.S., Masri K., et al – Escherichia coli isolated from urinary
tract infections of lebanese patients between 2005 and 2012: Epidemiology and Profiles
of Resistance, Frontieres in Medicines, 2015; 2 -26
19. Adukauskiene D., Kinderyte A., et al – Etiology, risk factors and outcome of
urinary tract infection. In: Medici na (Kaunas), 2006, vol. 42; 805 –809
20. Behzadi P., Behzadi E. – The Microbial Agents of Urinary Tract Infections at
Central Laboratory of Dr. Shariati Hospital, Tehran, IRAN. In: Turkiye Klinikleri Journal
of Medi cal Scien ces, 2008, vol. 28; 445 –449
21. Behzadi P., Yazdanbod H., et al – A survey of urinary tract infections
associated with the three most common uropathogenic bacter ia. In: Maedica, 2010,
5(2); 111 -115
22. Mwaka A.D., Mayanja -Kizza H., et al – Bacteriuria among adult non-pregnant
women attending Mulago hospital assessment centre in Uganda. In: African He alth
Sciences, 2011, 11(2); 182 -189
23. Aboumarzouk O.M. – Extended spectrum beta -lactamases urinary tract
infecti ons, Urology Annals, 2014, 6(2); 114 -115
24. Obiogbolu C.H., O konko I.O., et al – Incidence of urinary tract infections (UTIs)
among pregnant women in Akwa metropolis, Southeastern Nigeria, In: Scientific Research
and Essays, 2009, vol. 4; 820 –824
25. Matthews S.J., Lancester J.W. – Urinary tract infections in the elderl y
population, The American Journal of Geriatric Pharmacoterapy, 2011, 9(5); 286 -309
26. Hay A.D., Xterne J.A.C., Hood K. et al – Improving the Diagnosis and
Treatment of Urinary Tract Infection in Young Children in Primary Care: Results from the
DUTY Prospecti ve Diagnostic Cohort Study, The Annals of Family Medicine. 2 016,
14(4): 325–336
27. Kalsi, J., Arya, M., et al – Hospital -acquired urinary tract infection. In:
International Journal of Clinical Prac tice, 2003, 57(5); 388 -391

59
28. Lam T.B., Omar M.I. et al – Types o f indwelling urethral catheters for short -term
catheterisation in hospitalised adults, Cochrane Database Systematic Reviews, 2014,
(9):CD004013
29. Mejuto P., Luengo M., Diaz -Gigante J. – Automated flow cytometry: an
alternative to urine culture in a routine c linical microbiology laboratory? International
Journal of Mi crobiology, 2017, 2017: 8532736
30. Hadžić S., Čustović A., Smajlović J. et al – Distribution of nosocomial infections
caused by Klebsiella pneumoniae ESBL strain, In: Journal of Environmental and
Occupational Science Periodical of GESDAV Jou rnal Home Page, 2012, 1(3); 141 -146
31. Adhikari, L. – High-level Aminoglycoside Resistance and Reduced
Susceptibility to Vancomycin in Nosocomial Enterococci. In: Journal of Global Infect ions
Diseases, 2010, 2(3); 231 –235
32. Winn W., Allen S, Janda W. et al – Koneman s Color Atlas and textbook of
diagnostic microbiology – sixth edition, Lippincott Williams  Wilkins, 2006; 82-83.
33. Idomir M.E, Neculoiu C.D. – The evaluation of the pathogenic role and
antimicrobial resistanc e of Enterococcus species, Bulletin of Transilvania University of
Brașov, Series VI: Medical Sciences, vol. 9 ( 58) No. 1 – 2016; 1-6.
34. Hickling D.R., Nitti V.W. – Management of recurrent urinary tract infections in
healthy adult women, Rewievs in Urology , 2013, 15(2) ; 41-48.
35. Glover M., Moreira C.G., Sperandio V., Zimmem P. – Recurrent urinary tract
infections in healthy and nonpregnant women, Urological Science, 2014, 25(1); 1-8.
36. Bergamin P.A:, Kiosoglous A.J. – Non-surgical management of recurrent
urinary tract infections in women, Translational Andrology and Urology, 2017, 6(Suppl
2); 142–152.
37. Al-Bahr A., Al -Shaikh G. – Recurrent urinary tract infections management in
women, Sultan Qaboos Univ Med J . 2013 Aug; 13(3) 359–367.
38. Epp A., Larochelle A. – Recurrent urinary tract infection, Journal of Obstretics
and Gynaecology Canada , 2010, 32(11) ; 1082 -1090.
39. Ejrnæs K – Bacterial characteristics of importance for recurrent urinary tract
infecti ons caused by Escherichia coli, The Danish Medical Bulletin, 2011 Apr;58(4) ;
B4187.

60
40. Pallett A., Hand K. – Complicated urinary tract infections: practical solutions for
the treatment of multiresistant Gram -negative bacteria, Journal of Antimicrobial Chemo –
therapy, 2010, nr. 65, Suppl 3; 25 -33
41. Salvatore D.J., Resman -Targoff B.H. – Treatment options for urinary tract
infections caused by extended spectrum B -lactamase -producing Escherichia coli and
Klebsiella pneumoniae, American Journal of Hospital Medicine , 2015, vol. 7, issue 1 .
42. Bouchilon S.K., Badal R.E:, Hawser S.P. – Antimicrobial susceptibility of
inpatient urinary tract isolates of gram -negative bacilli in the United States: results from
the study for monitoring antimicrobial resistance trends (SMART) pr ogram: 2009 -2011,
Clinical Therapeutics , 2013, 35(6) ; 872-7
43. Braddlei M., Schumann G.B, Ward P.C.J – Examination of urine. In: Tood –
Stansford Clinical diagnosis by laboratory methods, ed. 16, Philadephia, W.B Saunders
Co, 1979 ; 37-38
44. Idomir M.E. – Bazele pr actice ale bacteriologiei medicale, Editura C2Design,
Brașov, 2004 ; 121-123, 158 -166
45. Idomir M. E. – Vademecum de bacteriologie medicală, Editura Universități i
Transilvania, Brașov, 2007; 40, 121 -122, 158 -160
46. Winn W., Allen S., Janda W., Koneman, E. – Konem an's Color Atlas and Textbook
of diagnostic microbiology – sixth edition, Lippincott Williams&Wilkins, 2006
47. Clinical and Laboratory Standards Institute – M100 – Performance Standards for
anti-microbial susceptibilit y testing – 27 th -edition, 2017
48. Jehl F., Chomarat M., Weber M., Gerard A. – De la antibiogramă la prescripție –
ediția a III -a, Editura Orizonturi, 2010; 86 -88
49. Mateescu, G.G.; Idomir, M.E.; Nemet, C.: Ethiological and therapeutical
particularities of urinary infections in urological patients. In: Bulletin of Transilvania
University – series VI, vol. 7(56), No. 1, 2014; 19-24
50. Idomir M.E., Neculoiu C.D. – The evaluation of the pathogenic role and
antimicrobial resistance of Enterococcus species, Bulletin of Transilvania University,
Series VI: Medica l Sciences • Vol. 9 (58) No. 1, 2016; 1 -6