Cuprins ……………………………………………………………………………………………………………. 2 Capitolul I…. [628356]

– 2 –
Cuprins

Cuprins ……………………………………………………………………………………………………………. 2
Capitolul I. Scurt istoric ……………………………………………………………………………………. 4
Capitolul II. Extragerea mierii ………………………………………………………………………….. 6
Capitolul III. Clasificarea mierii ……………………………………………………………………….. 7
Capitolul IV. Produse apicole …………………………………………………………………………….
IV.1 Ceara …………………………………………………………………………………………………..
IV.2 Polenul ………………………………………………………………………………………………..
IV.3 Păstura ……… ………………………………………………………………………………………..
IV.4 Lăptișorul de matcă ………………………………………………………………………………
IV.5 Propolisul …………………. …………………………………………………………………………
IV.6Veninul ………………………………………………………………………………………………… 9
9
10
10
10
11
11
Capitolul V. Compoziția mierii …………………………………………………………………………..
V.1 Apa ……………………………………………………………………………………………………….
V.2 Zaharurile ……………………………………………………………………………………………..
V.3 Fermenții ………………………………………………………………………………………………
V.4 Vitami ne ………………………………………………………………………………………………..
V.5 Micro – și macroelemente ………………………………………………………………………… 12
13
13
14
16
17
Capitolul VI. Valoarea alimentară și dietetică ……………………………………………………. 19
Capitolul VII. Acțiune terapeutică ……………………………………………………………………..
VII.1 Afecțiuni ale aparatu lui digestiv ……………………………………………………………
VII.2 Afecțiuni hepato -biliare ……………………………………………………………………….
VII.3 Afecțiuni cardio -vasculare …………………….. …………………………………………….
VII.4 Afecțiuni ale aparatului respirator ………………………………………………………..
VII.5 Afecțiuni ale pielii ………………………………………………………….. …………………..
VII.6 Afecțiuni psihiatrice sau neurologice …………………………………………………….
VII.7 Alte afecțiuni ………………………………………………………………………………………
VII.8 Cosmetică ……………………………………………………….. ……………………………….. 23
23
24
24
24
24
25
25
26
Capitolul VIII. Metode de examinare și analiză ………………………………………………….
VIII.1 Examenul organo -leptic ……………………………………………………………………..
VIII.2 Determinarea conținutului de apă prin uscare la etuvă ………………………… 28
28
31

– 3 –
VIII.3 Determinarea densității relative …………………………………………………………..
VIII.4 Determinarea conținutului de cenușă …………………………………………………
VIII.5 Determinarea acidității ……………………………………………………………………….
VIII.6 Determinarea zahărului invertit (Reacția Elser) ……………………………………
VIII.7 Determinarea zaharozei (prin invertire) ………………………. ………………………
VIII.8 Determinarea substanțelor nezaharoase ………………………………………………
VIII.9 Determinarea indicelui diastazic …………………………………………………………
VIII.10 Identificarea zahărului invertit artificial …………………………………………….
VIII.11 Identificarea glucozei industriale ………………………………………………………
VIII.12 Identificarea adaosurilor de faină și amidon ……………………………………..
VIII.13 Identificarea adaosurilor de gelatină sau de clei …………………………………
VIII.14 Identificarea adaosului de carbonat de calciu ……………………………………. 31
32
33
33
34
35
35
36
37
37
37
38
Capitolul IX. Recoltare, păstrare, livrare ………………………………………………………….. 40
Capitolul X. Norme legale ……………………………………………………………………….. ……….. 42
Capitolul XI. Determinarea experimentală ………………………………………………………… 47
Concluzii ……………………………………………………………………………………………….. 49
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………. 51

– 4 –
Capitolul I – Scurt istoric

Mierea este un produs natural complex obținut prin transformarea și prelucrarea
nectarului floral al plantelor sau a manei și a îmbog ățirii acestora de către albine cu substan țe
proprii, prin acțiunea sucului secretat de glandele acestora.
Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, primele însemnări ale
omului despre miere sunt unele desene lupestre, c are datează din epoca paleolitică, în urmă
cu pe ste 20.000 de ani. O astfel de dovadă a fost descoperită în 1919, în Spania, în Cuevas da
la Arena, peșteri ascunse în munți la nord -est de satul Bicorp, în Valencia. Pictografia prezintă
un vănător cățârat într -un copac, scoțând miere dintr -o scorbură, în conjurat de albine. Chiar
înaintea descoperirii pictografiilor Bicorp picturi lupestre înfățișând culegerea mierii au fost
găsite în nordul Spaniei și în pe șterile Lascau din sud -vestul Franței, și mai târziu în nordul si
estul Europei, precum și în Asia și Africa.
Cele mai vechi d ocumente scrise referitoare la miere sunt două fragmente scrise în
limba sumeri ană, datând din perioada primelor scrieri, cuneiforme. Babilonenii și diferitele
civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca med icament cât și la ritualuri și
ceremonii, mierea fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Exist ă
suficiente m ărturii c ă în civiliza țiile antice mierea era folosit ă, printre altele, la prepararea
unei b ăuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri.. De la egipteni au r ămas
mărturii pe papirusuri privind modul de recoltare și folosire a mierii. [1]
În Vechiul Testament g ăsim scris „miere ” de peste 60 ori. În Grecia antic ă s-a scris
mult despre producerea de miere. Tărâmul făgăduinței din Biblie este menționat de douăzeci
și una de ori ca fiind o țară unde curge lapte și miere. Faptul că albinele lasă mierea să curgă
din faguri se întâmplă ocazional, în timpul unei mari abundențe de nectar . [2]
Aristotel a scris șase volume despre albine și produsele lor, recomandând propolisul
drept remediu în plăgi supurate. Poetul Vergilius a cântat în versuri viața albinelor, numindu –
le „oștence harnice și viteze”. [3] Hipocrate , cel mai de seamă medic al Antichității,
recomand ă mierea pentru vindecarea unor afectiuni (gastro -intestinale, renale, respiratorii) și
pentru tratamentul pl ăgilor. Dioscoride, autorul unei c ărți în cinci volume, „De Materia
Medica”, trata pl ăgile fistulizate folosind mierea în aplica ții locale. Pliniu indica mierea în
asociere cu untura de pe ște la tratarea r ănilor infectate. [4]

– 5 –
Homer, a cărui orbire era pusă pe seama unei înțepături de albină de către
contemporanii săi, spunea despre miere în opera Iliada și Odissea ca dar al zeilor.
Diophan o prezint ă astfel: „ Mierea nu numai că este delicioasă dar totodată ne face a
trăi ajungând la adânci bătrâneți; cei care au o etate înaintată consumă numai pâine și
miere… ”. „Mella fluant” care înseamnă sa curga miere pentru tine, servea de salut între
prieteni buni și apropiați, fiind considerată urarea de fericire și noroc la toate întâlnirile.
Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boal ă. Folosirea mierii în
alimenta ție (ca hran ă, băutură, conservant), în medicin ă, în ritualurile religioase a fost în
continu ă creștere pân ă la descoperirea zaharului din trestie și sfecl ă. Mai târziu în evul mediu,
un călugăr necunoscut a lăsat scris în limba latină unele date referitoare la viața albinelor.
În timpul domniei sale, Napoleon a susținut puternic ap icultura în Franța. În palatul
său din Rambouillet, fiecare cameră, chiar și băile , erau decorate cu simboluri reprezentând
albinele.
Cel mai vechi document în care se vorbește de apicultura de pe meleagurile țării
noastre sunt scrierile lui Herodot care a rata că “ținuturile de dincolo de Istru sunt ocupate de
albine și din cauza acestora oamenii nu pot merge mai departe”. Această informație este
prețioasă, dar ea nu trebuie înțeleasă ca o mărturie că în vechea Sciție apicultura era destul de
răspândită. [5] Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” dă câteva amănunte interesante
asupra apiculturii din țara noastră arătând că: „…apicultorii țării trag mari foloase de pe urma
lor, toate câmpurile sunt pline de flori dintre cele mai frumoase și cele mai plăcute iar pădurile
lor au necontenit hrană îndestulătoare ca sa -și strângă ceara și mierea. ” [5]
Țara moldovenească în timpul vasilității sub imperiul otoman plătea ca dări sultanului
pe lângă cele 120 pungi, și câte zece mii oca de ceara și zece mii oca de miere, plus 1220 oca
ceară pentru arsenalul din Constantinopol, iar Muntenia pe lângă cele 260 pungi mai trebuia
să adauge câte cincisprezece mii de oca miere și cincisprezece mii de oca de ceară.
Există aproximativ 20.000 de specii de albine în lumea întreagă, dar numai
aproximativ 800 de specii sunt cu adevărat sociale, descrise ca fiind eusociale. Albina de
miere (Apis mellifera) este nativă Europei, Africii și Asiei de vest. [6]
În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grabește conve rsia zaharului
în glucoză și fructoză), de către biochimistul german Felix Hoppe -Seyler . [4]
Datorită avanjelor în polenizarea culturilor și a diverselor produse obținute apicultura
a continuat să se dezvolte , iar oamenii de știință a ultimelor decenii încearcă să exploateze
toate produsele apicole și posibilele utilizări în domeniul medicinii, alimentației și agriculturii,
mierea rămănând principalul produs atât cantitativ, cât și ca și întrebuințări.

– 6 –
Capitolul II – Extragerea mierii

Nectarul este un lichid dulce, secretat de glandele nectarifere, care sunt așezate la
majoritatea plantelor în interiorul florilor. Albine le culeg uneori și materiile dulci secretate de
frunzele unor arbuști și plante ierboase. Substanțele dulci sunt culese și aduse în st up de
albinele culegătoare. Transformarea nectarului în miere începe încă din timpul când albina
zboară cu gușa plină spre stup. Gușa este un simplu rezervor, ai cărei pereți nu secretă nici un
fel de suc digestiv. Totuși aici, sub influența fermentului in vertază din saliva albinelor,
zaharoza din nectare începe să se transforme în glucoză și levuloză. [5]
Albina culegătoare, ajunsă în stup, trece nectatrul altor albine, care prin înghițiri
repetate și eliminarea picăturii de nectar până la extremitatea trompei îl amestecă cu saliva lor,
bogată în fermenți și alte substanțe organice. Albinele depozitează apoi nectarul în celulele
fagurilor. În stup, nectarul pierde apa ce o conține și concentrația substanțelor sale se mărește
treptat. Ca urmare a căldurii din cuibul familiei de alb ine, apa din nectar se evaporă.
Pentru a înlesni eliminarea apei, albinele împrăștie nectarul în cât mai multe celule,
suprafața de evaporare fiind astfel mai mare. Vaporii de apă sunt antrenați afar ă din stup prin
curentul de a er ce-l fac albinele care ventilează stupul, prin vibrația aripilor. În timpul
transformării sale în miere, nectarul este mutat de către albine de mai multe ori, în alte celule,
spre partrea superioară a fagurilor, ele trecându -l prin gușa lor. După ce celu lele au fost
umplute cu miere, până la gura lor, albinele le astupă cu un căpăcel de ceară, care nu lasă să
treacă aerul și umezeala, ferind astfel mierea de alterare. Mierea căpăcită în faguri se poate
păstra vreme îndelungată, fără să se altereze. [5]
Albinele căpăcesc mai întâi celulele din partea de sus a fagurilor. Fagurii căpăciți pe o
treime din suprafața lor pot fi scoși din stupi, pentru extracție, întrucât în acest caz, mierea
necăpăcită din partea de jos a gagurilor este destul de „coaptă”. În mo d obișnuit, pe timpul
culesurilor de var ă, mierea ce prisosește peste nevoile imediate ale familiilor de albine este
căpăcită dupa circa 10 -14 zile de la aducerea nectarului în stup .

– 7 –
Capitolul III – Clasificarea mierii

Mierea este produsul de baz ă al albinelor, componenta principal ă constituind -o
zaharurile, reprezentate îndeosebi de glucoz ă și fructoz ă, ce provin din nectarul floral,
extrafloral, mana și alte surse recoltate de albine și depozitate în faguri. [7]
Mierea se poate clasifica după mai multe criterii:
1. După provenien ță:
– miere de flori, (floral ă), provenit ă din prelucrarea nectarului și polenului cules de
albine din florile plantelor melifere. Mierea florală se împarte în miere monoflor ă, care
provine integral sau în cea mai mare parte din nectarul unei specii de plante (miere de salc âm,
tei, floarea soarelui, rapi ță etc.) și miere poliflor ă, care provine dintr -un amestec de nectar de
flori de diferite specii sau dintr -un amestec de miere monoflor ă (fâneață de deal, de șes, de
baltă, pomi fructiferi, salc âm – tei, tei – floarea soarelui etc).
– miere extrafloral ă, provine din nectarul secretat de alte p ărți ale unor plante (cum ar
fi porumbul, secara, m ăzărichea) sau arbori (m ăr, prun, nuc, tei, plop, stejar, ar țar, frasin,
mesteac ăn etc.) , unde se afl ă glande nectarifere asem ănătoare cu cele din interiorul florilor. În
nopțile răcoroase ce urmeaz ă unor zile c ălduroase, spre diminea ță, apare aceast ă secre ție
extrafloral ă, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se gr ăbesc s ă o adune și s-o prelucreze în
miere c ăci, odat ă cu apari ția soarelui și încălzirea atmosferei, partea apoas ă din aceast ă
exuda ție dulce se evaporeaz ă, iar albinele nu o mai pot lua. După arborii de la care provine
este de mai multe feluri: de stejar, de b rad, de molid etc .
– miere de mană, p rovine din aceea și surs ă cu cea extrafloral ă, mana fiind un produs
obținut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor,
citadidelor și lachnidelor, care se hr ănesc cu sucurile plantelor și elimin ă apoi zaharurile de
care nu mai au nevoie. Albinele culegatoare adun ă aceste produse însă pierd foarte mult ă
energie la un asemenea cules și sunt mai uzate dec ât cele care culeg nectar de flori.
Secre ția manei e condi ționată de o serie de factori printre care men ționăm:
a) Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiec ărei specii de insecte produc ătoare de
mană.
b) Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expozi ția însorit ă, altitudinea etc.
c) Factorii biotici: prădători, d ăunători și parazi ți. Prădătorii (veveri țele, ghionoaiele,
ciocănitoarele, pi țigoii, sticle ții, viespile, mu ștele etc.) decimeaz ă lachnidele în toate

– 8 –
stadiile de existen ță. Pe l ângă acești aprigi du șmani, insectele produc ătoare de mana au
și prietenii lor: furnicile de p ădure, care le protejeaz ă și le stimuleaz ă secre ția de man ă.
2. După modul de obținere a mierii, aceasta poate fi extrasă din faguri :
– prin centrifugare
– cu ajutorul extractorului
– prin curgere liberă
– prin presarea fagurilor sfărmați cu sau fără căldură
3. În funcție de consistență:
– lichidă (fluidă)
– vâscoasă (fără cristale vizibile)
– cristalizată (zaharisită)
4. După prezentare în vederea comercializării:
– miere extrasă din faguri
– miere în faguri: în faguri tăiați sau introduși în recipiente cu miere lichidă
5. După culoare: – incolor ă, galben -deschis ă, aurie, verzuie, brun ă sau ro șcată.
6. După arom ă, diversele sorturi de miere, se apreciaz ă prin miros și degustare,
indicându -se denumirea speciei de plante din care provin.
La clasificare se mai poate lua în considerare și: compozi ția chimic ă, puritatea, puterea
caloric ă, etc. [7]
În funcție de conținutul în apă și de temperatură, mierea fluidă are o vâscozitate
diferită. Mierea este higrosc opică (în condiții de umiditate satura tă de 100%, mierea își ridică
în curs de 3 luni de zile umiditatea de la 17,4 la 55,2%). Greutatea specifică a mierii este în
raport direct cu conținutul în apă și cu indicele refractometric. [3]

– 9 –
Capitolul IV – Produse Apicole

Munca stuparului se concretizează prin cantitatea și calitatea produselor apicole
obținute, cum ar fi mierea, ceara, polenul, păstura, lăptișorul de matcă, veninul, propolisul.
În capul listei produselor apicole se află mierea , care nu este altceva decât nectarul sau
alte substanțe dulci (mana, diverse sucuri), aduse în stup de albina lucrătoare, transformate
prin prelucrarea lor de către albine. Această prelucrare are la bază trei etape: transformarea
zahărului din nectar sau al te substanțe dulci, reducerea cantității de apă conținută de acestea și
îmbogățirea lor în enz ime, acizi organic, etc.
Ceara este o substanță grasă secretată de către albinele tinere în vârstă de 12 -18 zile.
În contact cu aerul ea se solidifică. Compoziția chimică a cerii de albine este în medie
următoarea: acizi grați liberi 14%; esteri 72%; hidrocarburi saturate 14%; având punctul de
topire 62,5O – 66O C. La început, imediat după secreția ei de către glandele cerifere ale
albinei, ea este albă, dar curând devine galbenă, probabil datorită încorporarării de polen.
Ceara reprezintă al doilea produs apicol ca valoare economică , fiind folosită în diverse
ramuri ale industriei. Din cercetările specialiștilor rezultă că în medie se obțin circa 900g
ceara mixtă ( din faguri clădiți și din adaosul de la fagurii artificiali) pe fiecare familie și
sezon, din care 520g provenită din ramele clădite de albine, 200g din completarea de către
albine a fagurilor artificiali, respectiv 180g din căpăcelele celulelor, curățiri de faguri, etc.
Ceara naturală, nefalsificată este clasificată în patru categorii: ceară superioară, ceară
calitatea I, ceară de calitatea a II -a și ceară de calitatea a III -a.
Ceara superioară se obține din prelucrarea (topirea și filtrarea) capacelor de celule
obținute la extracția mierii, și a daosurilor de ceara de pe fagurii din ramele clăditoare de c eară
în care albinele au crescut puiet. Are miros plăcut, caracteristic, frământată între degete
devine plastică, puțin lipicioasă și nu lasă urme de grăsi me.
Ceara de calitatea I se obține prin prelucrarea fagurilor reformați (scoși din uz). Are
miros caracteristic, plăcut și celelalte caracteristici pentru calitatea superioară.
Ceara de calitatea a II -a este obținută prin topirea și filtrarea fagurilor vec hi și a
rezidurilor de faguri. Are culoare galbenă, brună, brun -închis, cenușiu -deschis, galben –
portocaliu, uniformă cel puțin până la jumătatea superioră a calupului.

– 10 –
Ceara de calitatea a III -a se obține prin prelucrarea reziduurilor de faguri prin presar e
sau dizolvare cu solvenț i organici. Are culoarea galben -portocaliu cu reflexe roșiatice până la
brun-inchis spre negru.
Ceara se poate falsifica cu parafină, stearină, seu, propolis, diverse rășini, etc.
Indiferent de calitate, ceara se pastreea ză topită , limpezită, sub formă de calupuri, în camera
uscate cu temperatura de 20 -25O C. [3]
Polenul reprezintă partea bărbătească a plantei și este produs de majoritatea plantelor
entomofile a căror polenizare se face cu polenul transportat de la una la alta cu ajutorul
insectelor. Legat de aceasta unii specialisti arată că, dacă prin absurd ar dispare toate albinele
de pe glob, odată cu ele ar dispare zeci de mii de specii de plante. Plantele cu un conținut
mare de polen sunt: porumbul, salcia datorită panicului mare. Grăunciorul de polen este
învelit într -o membrană dură numită exină, de culoare începâ nd de la alb -gălbui până la
negru, predominând însă culoarea galben -verzui. Mirosul este corespunzător florilor din
specia de la care provine.
Polenul constituie singura sursă proteică pentru albine, al cărui conținut variază între
13-14%, fiind în acelaș i timp elementul esențial pentru dezvoltarea puietului. În afara de
proteine mai conține: aminoacizi esențiali și neesențiali 5%, grăsimi 1,8 -17%, hidrați de
carbon de l a 7 la 40%, precum și diferite enzime , zaharuri și vitaminele B 1, B2, B6, A, C și E.
Substanțele minerale variază în general mai puțin decât grăsimile și hidrați de carbon fiind
între 2,5 și 6,5% din greutatea polenului uscat. Polenul colectat de albine este depozitat în
faguri unde se transformă în păstura.
Păstura este, așa cum s -a menți onat, polenul plastifiat (transformat în pastă) și se
obține prin extragerea ei din celulele fagurilor vechi. Polenul depus de albine în celulele
fagurilor împreună cu secreția lor glandulară suferă transformări biochimice și o serie de
modificări struct urale, astfel încât păstura rezultată are însușiri superioare polenului proaspăt.
Lăptișorul de matcă este un produs preparat de către albinele tinere, cu ajutorul
secrețiilor glandelor fiind folosit în hrana larvelor din botcile viitoarelor mătci. Are un mi ros
caracteristic, de consistență vâscoasă, puțin aromat, gust acidulat (astringent). Are densitatea
de 1,1 și aciditatea apropiată de cea a sucului gastric. Lăptișorul de matcă prelevat din botci
cu larve de 3 -4 zile are următorul conținut : 65,5% apă, res pectiv 34,5% substanță uscată din
care 12,3% proteine, 6,5% grăsimi, 12,5% zahăr invertit, 0,8% cenușă și 2,4 alte substanțe de
tip hormonal, substanțe antibiotice, bactericide, ceea ce -i confera proprietăți deosebite ,
depășind prin compoziția lui, calităț ile mierii, cerei și a celorlalte produse apicole. Mai

– 11 –
conține, de asemenea, vitaminele B 1 și B 2, un hormon gonadotrop și o substanță extrogenă,
deasemnea prezintă însușiri radio -active. [8]
Propolisul a fost descoperit și folosit de om din antichitate . Este considerat produs
apicol minune, el reprezentând un medicament în primul rând pentru albine și apoi pentru om,
datorită însușirilor antibiotice, cicatrizante, cu acțiune imunologică și antiseptică. Propolisul
este de două categorii: propolis superior, cu consistență mai moale, folosit la lăcuirea celulelor
și clădirea căpăcelelor și propolisul inferior, cu o consistență mai dură, folosit la acoperirea
diverselor resturi și crăpături. Propolisul indiferent din ce categorie face parte, are culoare
verde -brun sau cafeniu, cu aromă plăcută de muguri de plop, miere, ceară, etc. Contine
aproximativ 55% rășini și balsamuri, 30% ceară, 10% uleiuri eterice, 5% polen cu conținut
vitaminic (A, B, C, P) plus diverse microelemente. Are punctul de topi re între 70 -120O C, iar
densitatea este de 1,112 până la 1,136, ceea ce -l face separabil de ceară cand este topit
împreună cu aceasta.
Veninul a fost și mai este folosit de om pentru tratarea unor forme de reumatism, stări
alergice, etc. Este un lichid incolor, dens, cu gust amărui și miros caracteristic, având
densitatea de 1,313, cu reacție acidă. În volum mic, acesta înglobează toate elemente le
necesare vieții, de la proteine și până la acizi organici, histamină, albumine, uleiuri volatile și
enzime. Se crede că histamina produce reacția cutanată, iar albuminele durerea ce urmează
înțepăturii. Are în conținut circa 46% carbon și 13% azot, hi drogen, cenușă, etc. Este secretat
de glanda cu venin fiind eliminat de albina lucrătoare cu reflexe musculare. Inițial este fluid,
dar în contact cu aerul cristalizează după 20 de minute. [ 11]

– 12 –
Capitolul V – Compoziția mierii

Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau
cristalizat și culoare specific ă, având un con ținut mare de zaharuri și substan țe minerale,
vitamine,enzime, acizi organici.
Culoarea mierii diferă de la incolor la în raport cu substan țele colorate care se gasesc
în nectar si care sunt pigmen ți vegetali -caroten, clorofila, xantofila – culoarea mierii difer ă de
la incolor pâna la neagr ă. La mierea de nectar predomin ă culoarea galben ă. Mierea strânsa la
începutul primaverii are o culoare de un galben viu, pâna la portocaliu. Cu timpul, mierea î și
pierde culoarea ini țială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizarii se deschide.
Exista numero și factori care influen țează compozi ția chimic ă a mierii: calitatea și
compozi ția materiei prime (nectar sau man ă), abunden ța acesteia, factorii climatici, modul de
exploatare a albinelor, modul de recoltare, condi ționare și conservare. Mierea ob ținută va avea
caractere specifice condi țiilor în care s -a produs. Compozi ția chimic ă a mierii este una
complex ă, elementele componente apar ținând diferitelor clase de compu și organici: glucide
(fructoza si glucoza), proteine, diverse enzime, acizi organici, vitamine (B1, B2, B5, B6, B12,
C, A, K), microelemente, uleiuri volatile, f actori antibiotici, aminoacizi, pigmen ți și granule
de polen . În medie, compoziția detaliată a mierii de albine, este redată în tabelul numărul 5.1.
[12]

Tabelul nr. 5.1 . Compoziția chimică a mierii de albine [10]
Compus Cantitate
Apă 18%
Substanțe organice
ternare Glucide Energetice 76%
Fibre urme
Lipide Total 0,002%
Saturate 0%
Nesaturate 0,002%
Colesterol 0%
Proteine 0,3%
Vitamine A A 0,003mg/100g
Caroten 0
B1 Tiamină 0,001 mg/100g
B2 Ribovlavină 0,35 mg/100g
B3 Acid pantotenic 0,1 mg/100g
B6 Piridoxină 0,037 mg/100g
B12 Cianocobalomină 0
C Acid ascorbic 0,5 μg/100g

– 13 –
E Tocoferol 0,01 μg/100g
K Antihemoragică 0,01μg/100g
PP Nicotinamidă 0,13 mg/100g
B9 Acid folic 0
Minerale Calciu 6 mg/100g
Cupru 0,04 mg/100g
Fier 1 mg/100g
Fosfor 4 mg/100g
Magneziu 6 mg/100g
Mangan 0,005 mg/100g
Potasiu 386 mg/100g
Seleniu 0,9 μg/100g
Sodiu 1 mg/100g
Zinc 0,25 mg/100g
Clor 23,81 mg/100g
Bariu 10 mg/100g
Nichel 30 mg/100g
Crom 15 mg/100g
Argint 10 mg/100g

Elementele care intr ă în compozi ția mierii pot fi împar țite în trei grupe: apa, substan țe
zaharoase, substan țe nezaharoase. O altă clasifcare ar împărții componentele în constituenți
majori și constituenți minori.
Constituenți majori
Constituen ții majori ai mierii sunt apa si substan țele zaharoase, care reprezinta 80-
95% din miere. Conținutul de apă din miere are o influență hotărâtoare asupra conservării și
cristalizării ulterioare a ei. Pe baza procentului de apă se apreciază maturi tatea și calitatea
mieri. În mod normal, mierea recoltat ă, prelucrat ă si conservat ă în condi ții bune are
umiditatea între 1 4-18%. Nectarul adus în stup are un con ținut mare de ap ă (peste 50%), dar
căpăcirea se face numai dup ă ce umiditatea este de maxim 20 %, procentul de ap ă din miere
fiind invers proportional cu gradul de umplere al fagurilor. Mierea poate fi considerata o
soluție concentrat ăde zaharuri, datorit ă faptului c ă principalii componen ți ai mierii sunt
substan țele zaharoase:
Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalen ți și în func ție de
posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:
– glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple).
Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxi darea unor polialcooli și sunt denumite
după numărul atomilor de carbon, cele mai r ăspândite fiind: pentoza , hexoza , glucoza .

– 14 –
– glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influen ța acizilor sau
enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în: holozide, (în alc ătuirea
cărora intr ă în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii,
iar dintre acestea: zaharoza , maltoza , trahaloza , melecitoza , pentozani , fructozani , heterozide,
(în alc ătuirea c ărora intr ă o component ă glucidic ă și una neglucidic ă sau aglicon). [13]
Dextrinele. În miere se mai g ăsesc în cantit ăți mari și alte holozide complexe sau
heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de man ă
dextrinele pot de pași 5%. Prezen ța dextrinelor m ărește vâscozitatea mierii și îi d ă un aspect
cleios, nepl ăcut. [13]
Cantitatea medie ( exprimată în %) a constituen ților majori ai mierii, conform
rezultatelor studiilor efectuate în patru tari, pr intre care s -a aflat si Româ nia, se regăsește în
tabelul nr. 5.2. Coloana "interval" cuprinde valori individuale de la cele mai mici la cele mai
mari, pentru 1063 de tipuri de miere studiate.

Tabelul nr. 5.2. Constituenții majori ai mierii de albine

Constituenți minori
Substan țele nezaharoase se g ăsesc în cantit ăți mici în mierea de albine, aproximativ 3-
10% din miere, și nu sunt lipsite de importan ță, contribuind la specificitatea acestui apreciat
produs.
Fermen ții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula
vie. Din punct de vedere structural sunt compu și organici cu caracter proteic, având o
component ă proteic ă, apoenzima, (care îi confer ă specificitatea de substrat) și o grupare
chimic ă, coenzima, (care determin ă activitatea catalitic ă a enzimei). Ac țiunea enzimelor este
reversibil ă, iar aceast ă proprietate se exercita atât asupra reac țiilor de descompunere, cât și
asupra celor de sintez ă. [14] Constituenți
majori Media România
(1955) URSS
(1963) Statele
Unite
(1962) Australia
(1974) interval
Apă 16,5 17,0 18,6 17,2 15,6 13,4 – 26,6
Fructoză 38,4 39,3 37,4 38,2 43,3 21,7 – 53,9
Glucoză 34,0 32,9 35,9 31,3 30,2 20,4 – 44,4
Numărul
probelor 1036 257 217 490 99 –

– 15 –
Activitatea enzimelor este influen țată de mai mul ți factori:
– tempera tura optim ă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la
temperatur ă scazut ă se conserv ă);
– reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4 -7, pH -ul mic favorizând
activitatea invertazei, iar pH -ul mare, pe cea a amilazei);)
– prezen ța electroli ților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
– influen ța razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activita ții enzimatice.
Principalii fermen ți din mierea de albine sunt carbohidrazele, cum ar fi invertaza,
diastaza, catalaza, oxidaza, peroxidaza și enzime proteolit ice. Invertaza si zaharaza (sucraza),
acționeaz ă asupra zaharozei, sc indând -o în glucoză și fructoză. Invertaza din miere are o
proveniență dublă: din nectar ul plantelor și din saliva albi nelor. Indiferent d e concentrația
zaharozei din nectar, invertaza nu poate să provoace descompunerea completă a zaharozei.
Albinele lucrătoare tinere și în plină putere au glande salivare cu o producție optimă
de salivă. Când în apropierea stupinei există nectar în abundență , albinele își umplu repede
gușa și -l duc în stup. În acest caz, nectarul rămâne puțin timp în gușă și nu se îm bogățește
suficient cu salivă și prin urmare, cu fermenți. Albinele lucrătoare, care continuă prelucrarea
nectarului în miere, în stup, nu sunt î n stare să completeze raportul enzimal și mierea obținută
este săracă în fermenți, din care cauza conținutul în zaharoză este mărit. Mierea obținută
dintr -o pășune normală conține mai mulți fermenți, deoarece ca să -și umple gușa albina
trebuie să viziteze mai multe flori. În astfel de recoltare, nectarul se găsește un timp
îndelungat în gușă, unde este ames tecat cu o cantitate mare de sa livă, care îmbunătățește
calitatea mierii. [15]
Felul hranei adunată de al bine are de asemenea mare impor tanță: când ea es te bogată
în zah aroză, este necesar să fie ames tecată cu multă salivă; o astfel de miere este bogată în
enzime. În cazul hrănirii cu sirop de zah ăr, albinele se mobilizează pen tru prelucrarea acestei
hrane artificiale. O astfel de miere conține mai multe e nzime decât mierea obținută din sursă
naturală, totuși încă insuficiente pentru descompunerea totală a zaharozei.
Alfa amilaza (amilaza dextrinogen ă), ac ționeaz ă asupra amidonului pe care î l
transform ă inițial în dextrine, iar în final în maltoz ă; beta amilaza (amilaza zaharogen ă),
acționeaz ă asupra amidonului pe care îl transformă direct în maltoză. Și amilaza (diastaza) ca
și invertaza are proveniență animalo -vegetală. Prezența diastazei în miere ajută la stabilirea ei,
dacă este curată, alterată sau falsificată. Canti tatea ei este socotită ca un in diciu esențial pentru
aprecierea mierii și depinde de aceiași factori, care au fost pomeniți la invertază.

– 16 –
În mierea alterată, cantitatea de diastază este mărită și este direct proporțională cu
descompun erea ei. Ar fi greșit dacă o astfel de miere s -ar socoti de calitate bună. Această
majorare a diastazei se datorează substanțelor sedimentate, care provoacă descompunerea ei.
În miere s -au determinat în can tități minimale unii acizi orga nici: acidul malic, acidul
lactic, acidul oxalic, acidul citric, acidul acetic etc. Ei se găsesc de obicei sub formă de săruri.
Acești acizi provin din nectar, din mană și din glandele albinei. Aciditatea mierii variază în
raport cu felul mierii, calitatea și timpul conservă rii.
Mierea veche sau care a început să se altereze, ca și miere a falsificată cu zahăr invertit
artificial, au aciditate mărită. Mierea falsificată cu zahăr neinvertit are un indice foarte scăzut
de aci ditate. La încălzirea puternică a mierii, fructoza se descompune luând naștere acidul
formic și acidul levulinic, ca re măresc acidi tatea ei. Acidul formic normal nu se găsește în
miere, cum s -a crezut până acum, ci numai când ea a început să se altereze.
Mierea de albine este valoroas ă și prin con ținutul s ău în vitamine, care provin în
exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.
Principalele vitamine din miere apar țin celor dou ă grupe: hidrosolubile: Vitamina B1
(tiamina), Vitamina B2 (riboflavina), Vitamina B3 (acid pantotenic), Vitamina B6
(piridoxina ), Vitamina PP (niacina), Vitamina H (biotina), Vitamina B12 (cianocobalamina),
Vitamina C (acid ascorbic),acid pantotenic, acid folic, rutina; și liposolubile: Provitaminele A,
Vitamina K. [16]
Vitamina B1 ( tiamina ) se găsește până la 0, 01mg/100g miere , ea reglează activitatea
sistemului nervos, întreține tonusul tubului digestiv, reglează metabolismul
hidrocarbonaților, ajută la eliminarea acidului uric din organism, menține dantura sănătoasă și
are o acțiune antidureroasă.
Vitamina B2 (riboflavina) se găsește până la 0,15 mg /100g miere, i ntră în componența
fermentului galben respirator, favorizează metabolismul hidrocarbonaților, grăsimilor și
fierului, ferește de îmbolnăviri alergice.
Vitamina B3 (acid pantotenic) se găsește până la 0,2 mg/100g miere, p articipă la
constituirea și funcția pielii, a părului și mucoaselor.
Vitamina B5 ( Vitamina P. P., acid nicotinic) ajunge până la 0,1 mg /100g miere ,
participă în pr ocesele celulare legate de meta bolismul hidrocarbonaților, reglează funcția
pielii, sistemului ner vos, îmbunătățește circulația sangvin ă periferică, influențează favo rabil
parenchimul ficatului și ajută procesele de oxido -reducere ale organismului.
Vitamina B6, (piridosina) se întâlnește până la 0,5 mg/100g miere , are efect tonic
asupra s istemu lui nervos, pielii și asupra or ganelor digestive.

– 17 –
Vitamina B 9 (acid folic) se găsește până la 0,01mg/100g miere, stimulează
maturarea hematiilor din măduva osoasă.
Vitamina C (acid ascorbic) se găsește în cantitate de 0,3mg/100g miere, e ste necesară
în me tabolismul țesuturilor din orga nism, activează formarea protrombinei, ia parte la
metabolismul pigmenților și la formarea capacit ății de apărare a organismului.
Vitamina K (vitamină antihemoragică) se întâlnește până la 0,001mg/100g miere,
ajută la coagularea sângelui, luând parte la sinteza protrombinei.
Vitamina A (retinol) se întâlnește până la 0,01mg/100g miere, este folosită în
producerea rodopsinei, pigmentul vizual utilizat la lumină redusă , este esențială pentru
funcționarea corectă a celulelor epiteliale , în lipsa ei celulele secretoare de mucus sunt
înlocuite de celule care produc keratină, ceea ce conduce la xeroză.
Substan țele minerale totale din mierea de albine variaz ă în limite foarte largi datorit ă
multor factori : natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condi țiile climatice,
modul de extrac ție, prelucrare și conservare, etc.
Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru,
aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu,
zirconiu,titan, nichel, staniu, plumb, argint.
Aproape toți autorii sunt de părere că mierea închisă la culoare are un conținut mai
ridicat de substanțe mineral e. Cercetările americane și sovietice susțin că sortimentele
deschise la culoare conțin de 4 ori mai puțin fier, de două ori mai puțin cupru și de 14 ori mai
puțin mangan, decât cele închise.
Mierea conservată în vase de metal, de cupru, de fier, de zinc, conține mai multe
substanțe minerale, întrucât descompune lent metalele și formează cu ele săruri. Substanțele
minerale din miere ajută la descoperirea falsificării ei cu zahăr de pe piață, indiferent dacă
aceasta este făcută expre sau pentru hrănirea alb inelor cu sirop de zahăr. În astfel de miere se
găsesc numai urme din substanțele minerale, iar elementul predominant este siliciul.
Datorită compoziției complexe a mierii, influențată de factori de o varietate largă, atât
a constituenților majoritari, și mai ales a constituenților minori precizarea unor date exacte
globale este inexactă și incompletă. Studiile făcute de -alungul anilor se referă la anumite
sortimente de miere, din anumite regiuni melifere și în anumiți ani.
În continuare sunt prezentate dat ele experimentale obținute de Direcția generală pentru
geologie și ocrotirea subsolului, din Sofia , Bulgaria, efectuate în laboratoarele K.N.U.F. .
Probele de miere supuse unei analize spectrale au fost arse în vase de platin ă, timp de 40 ore
și mai mult, în cuptoare speciale, la temperatura de 450°C, unde rămâneau numai

– 18 –
microelementele, iar celelalte părți componente ale mierii erau arse. După aceea, cenușa
obținută se supunea arderii din nou, la arcul voltaic și se făcea exam enul spectroscopi c.
Datele obținute sunt redate în tabelul nr. 5.3, microelementele din tabel sunt redate în
procente fața de cantitatea de miere rămasă după ardere (cenușa).

Tabelul nr. 5.3. Macro și microelementele găsite în mierea de albine
Macro – și
microelemente Macro – și microelemente exprimate în % la diferite sortimente de
miere
Tei Salcâm Floarea –
soarelui Tutun Mentă Flori de
câmp
Aluminiu Al 1 1 1 1 1 1
Beriliu Be – – – – – 1.0001
Bor B 1 1 1 1 1 1
Bismut Bi – – – – – 0.0002
Bariu Ba 0.1 0.03 0.01 0.003 0.0001 0.003
Vanadiu V 0.003 – – 0.003 0.0001 0.003
Germaniu Ge – – – – – 0.0001
Galiu Ga – 0.0003 0.0003 0.001 – 0.001
Fier Fe 1 1 0.6 1 0.3 1
Aur Au – – – – – –
Cositor Sn 0.03 0.1 0.001 0.01 0.1 0.1
Kaliu K 1 1 1 1 1 1
Colbalt Co 0.0003 – – 0.0003 0.0001 –
Calciu Ca 1 1 1 1 1 1
Litiu Li – – 0.03 – – 0.02
Magneziu Mg 1 1 1 1 1 1
Cupru Cu 0.01 0.006 0.001 0.6 0.02 0.1
Mangan Mn 0.2 0.02 0.01 0.1 0.3 0.06
Molibden Mo – – – – 0.0001 0.003
Nichel Ni 0.0006 0.001 0.001 0.0003 0.002 0.03
Natriu Na 1 1 1 1 1 1
Plumb Pb 0.02 0.005 0.001 0.006 0.001 0.001
Argint Ag 0.0001 0.0003 0.0003 0.003 0.0002 0.0001
Siliciu Si – 1 1 – – –
Stronciu Sr 0.3 0.01 0.03 0.01 – 0.03
Titan Ti 0.3 0.1 0.03 0.3 0.03 0.03
Fosfor P 1 1 1 1 1 1
Crom Cr 0.03 0.01 0.003 0.003 0.003 0.002
Zinc Zn 0.3 0.03 0.03 0.06 0.06 1
Zirconiu Zr 0.001 0.0003 0.0003 0.003 – 0.002

– 19 –
Capitolul VI – Valoarea alimentară și dietetică

Prin calit ățile sale nutritive , mierea, este considerat ă un aliment de mare valoare în
hrana oamenilor de toate vârstele, având utiliz ări largi în dietetic ă și terapeutic ă.
Mierea este foarte des folosit ă în alimentatie, în buc ătărie sau ca medicament, fiind de
medicina popular ă foarte apreciat ă. De asemenea ar e importante aplica ții în alimenta ția
artificial ă, în alimenta ția pre – și post -operatorie, în pediatrie și ginecologie.
Valoarea alimentar ă a mierii const ă în primul rând în bog ăția ei în zaharuri (70 -80%),
din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelen ță. Majoritatea zaharurilor
din miere sunt zaharuri simple, (glucoz ă și fructoz ă), care nu mai necesit ă o prelucrare
special ă prin digestie, fiind direct asimilate și arse complet, pân ă la stadiul de bioxid de
carbon și apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de
zaharuri din miere elibereaz ă ca și zah ărul de sfecla: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zah ăr),
aceasta energie este pus ă în totalitate la dispozi ția organismului, astfel c ă mierea est e un
aliment u șor asimilat și digerabil ; 100 de grame de miere furnizeaz ă în medie 335 de calorii,
pentru o compoziție ce conține 75% zaharuri și 16% apă. Deosebirea esen țială a mierii de
albine de zah ărul comercial const ă în con ținutul s ău ridicat în unel e substan țe nezaharoase
(microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), care î și exercit ă efectul pozitiv atât prin
acțiunea de reglare a unor func ții importante ale organismului, dar și contribuind la conferirea
calităților gustative specifice ("gust de miere"). Aspectul, culoarea, consisten ța și gustul fac
din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specific ă, datorit ă conținutului în
uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parf umul fl orilor din care provine.
[12]
Valoarea alimentar ă dietetic ă a mierii se datoreaz ă conținutului ei mare in zah aruri
direct asimilabile de organism (glucoz ă si fructoz ă), ceea ce face din miere o surs ă de energie
prin excelen ță. Aceast ă caracteristic ă expli că pe de o parte puterea de indulcire superioara a
mierii fa ță de cea a zah ărului alimentar (zaharoz ă), iar pe de alt ă parte, efectul ei u șor laxativ .
Fructoza este absorbit ă mai incet dec ât glucoza, iar prezen ța ei in intestinul sub țire
influen țează schimburile de ap ă intr-o manier ă deloc neglijabil ă, având efecte benefice la
nivelul Ph -ului și al florei intestinale. Înșelător prin gustul s ău, zah ărul din sfecl ă, supranumit
de medicii naturi ști moartea alb ă, stârnește în organism o adevarat ă furtun ă de dezechilibre.
Or, prin natura lor, zaharurile din miere ofer ă o anumit ă hepatoprotec ție. Glucoza trece în

– 20 –
sânge, iar fructoza este captat ă și stocat ă în ficat, ea fiind baza unei rezerve de energie care se
poate mobiliza rapid. Metabolizarea ei este în strans ă relație cu o ac țiune de dezintoxicare la
nivelul ficatului. Astfel, prezen ța fructozei în miere este benefic ă pentru consumatorii de
bauturi alcoolice. Mierea diminueaz ă efectele alcoolului la nivelul ficatului, in plus, ca și
vitamina B6, ea tinde să suprime dorin ța de a abuza de alcool. [17]
Cei care cunosc valoarea alimentară a mierii sunt mai dispuși s -o consume în mod
regulat decât cei care au numai cunoștințe vagi despre ea. Medicul care știe ce poate oferi
organismului uman mierea o include de seori în regimul alimentar al pacienților.
În urma experimentelor efectuate de diferiți bacteriologi din lume, printre care și Dr.
W.G. Sackett, de la Institutul Agricol din Colorado; Dr. A.P. Sturtevant, de la Biroul de
entomolige de la Washington, D.C.; au dovedit ca fiind adevarată teoria conform căreia
bacteriile nu pot trăi în miere pentru motivul că aceasta constituie o excelentă sursă de
potasiu. Potasiul extrage din bacterii apa esențială lor. Cu toate acestea, mai târziu s -a dovedit
ca unele bacter ii, precum Clostridium botulinum , pot supraviețui în miere.
În miere se găsește fier, cupru, mangan, siliciu, clor, potasiu, sodiu, fosfor, aluminiu și
magneziu. Toate provin din solul în care cresc plantele, prin vasele acestora, ele trec în nectar,
acest a fiind cules și prelucrat de către albine. Profesorul H. A. Schuette, de la catedra de
chimie a Universității din Wisconsin, spune următoarele despre conținutul de minerale din
miere: “Dintre aceste elemente esențiale, cuprul, fierul și manganul par ase a fla în cantități
mai mari în mierea de culoare închisă decât în cea de culoare deschisă”. [2]
Din punctul de vedere al nutriționistului, fierul este important pentru că stă la baza
substanței colorate din sânge, hemoglobina. Această substanță are o anumit ă proprietate și
anume de a transporta spre țesuturile organismului uman oxigenul atât de important. Dacă
hemoglobina nu ar conține fier, nu ar avea proprietatea de a reține oxigenul.
Unul dintre cele mai importante fapte, bine stabilite, este întrucâtva s urprinzător, și
anume că mierea este un excelent mediu de conservare pentru vitamine. Nu tot astfel stau
lucrurile cu zarzavaturile și fructele. De exemplu, dupa 24 de ore de la culegerea lui, spanacul
pierde 50% din conținutul de vitamina C. Fructele pier d o mare parte din conțintul lor de
vitamine prin depozitare. Ca majoritatea alimentelor bogate în zahăr, mierea are un conținut
scăzut de tiamină, dar este destul de bogată în riboflavină și acid nicotinic. Cu toate acestea,
mierea conține vitaminele pe c are nutriționiști le consideră necesare sănătății. [18]
În timp ce zahărul de trestie și amidonul trebuie să fie supuse unui proces de invertire
enzimatică în apartul digestiv pentru a fi transformate în zaharuri simple, în cazul mierii, acest
proces a fost deja efectuat de către albină cu ajutorul secreției glandelor salivare (zahărul din

– 21 –
nectare este transformat în zaharuri simple – levuloză și dextroză), astfel încât aparatul
digestiv al omului nu mai este obligat să depună aceste efort. Cu alte cuvinte, această
predigerare a mierii de către albină scutește stomacul de o muncă suplimentară.
Alimentația sugarilor în lipsa laptelui matern necesită alcătuirea unui regim alimentar
potrivit nevoilor copilului, care sunt sensibili și pot avea toleranțe diferite alimente, fiind chiar
alergici la unele dintre ele. În lipsa laptelui mamei, baza pentru hrana sugarului este laptele de
vacă, îndulcit. Îndulcitorul cel mai bun este mierea, pe lângă că este un îndulcitor, furnizează
mineralele care se adaugă celor ce se găsesc deja în lapte, precum și o cantitate mică de
proteine; are o acțiune ușor laxativă și antiseptică. Dintre toate zaharurile, după glucoză
mierea este absorbită cel mai repede, în primele 15 minute dupa consumare, fără a invada
circuitul sanguin cu ex ces de zahăr. Mierea poate con ține germeni de Clostridium botulinum,
o bacterie care nu îmboln ăvește persoanele de v ârstă adult ă, cu o flor ă intestinal ă normal ă, dar
care poate declan șa botulismul la copiii sub un an. Datorită acestui fapt mierea nu este
recomandată copiilor sub 1 an, deși este îndulcitorul cel mai ideal.
Dată fiind ușurința și larga posibilitate de a o obține, ca și aroma și proprietatea de a fi
ușor digerată, mierea se prezintă sub forma cea mai indi cată sub care hidrații de carbon ar
trebui să fie introduși în alimentația copiilor. Pentru a valorifica numeroasele avantaje ale
mierii în alimentația sugarilor, ea poate fi folosită în proporție de 1 -2 lingurițe la 200g hrană
preparată.
Mierea se dovedeș te a fi un aliment important și pentru sportivi, Institutul de Educație
Fizică din Canada a inițiat un studiu amănunțit pentru stabilirea alimentului energetic ideal,
care să furnizeze cel mai repede cea mai mare energie, fără complicații pentru aparatul
digestiv sau alte reacții secundare dăunătoare. În urma acestor experiențe și cercetări s -a
stabilit pentru câteva alimente și băuturi energetice comune următoarea scară de valori (scară
de la 1 la 10): mierea – 9; glucoză – 7,5; sirop de porumb – 7; zahăr nerafinat – 6; zahăr
rafinat – 4,5. În clasarea acestor alimente energetice comune s -a ținut seama de factorii
umători: reacție măsurabilă, digestibilitatea, reacția chimică (aciditate, etc.), toleranța generală
a organismului sportivului pentru alimentul respectiv, conținut de calorii, gust,
multilateralitate, cost, ingrediente de bază. Din analiza studiului reies următoarele:
1. în măsura în care se poate aprecia, mierea satisface în mod ideal toate nevoile
energetice ale sportivului atât în perioada de preg ătire a efortului, cât și pentru
susținerea efortului în sine și refacerea rapidă a forțelor după efort;
2. având un conținut ridicat de calorii, chiar și admistrată în porții mici, mierea poate
furniza energia necesară;

– 22 –
3. datorită gustului său plăcut, mierea e ste pentru sportivi și în general pentru toți
consumatorii un aliment des folosit;
4. mierea este tolerată de sportivul obișnuit în cantitate mai mare decât orice alt
aliment;
5. din cauza aplicațiilor ei multiple, mierea poate fi folosită în multe feluri și în
combinație cu alte alimente sau băuturi;
6. este un aliment curat, lipsit de microbi și substanțe iritante.
În consecință se recomandă mierea pe toată perioada de pregătire, cât și în perioada de
întrerupere a efortului, în general în locul altor agenți îndu lcitori de uz curent. [2]
Lăsând la o pare faptul, de importanță secundară, ca mierea constitutie o variație bine
venită și un delicios accesoriu la meniu, ea rămâne un aliment constructiv, plin de elemente de
care corpul are nevoie pentru dezvoltare și re facere. Ea este o sursă rapidă de energie, ceea ce
o face plăcută ca accesoriu la micul dejun, asigurând organismul energia necesară pentru a
începe cu bine activitatea zilnică. Câteva avantaje pe care le are mierea față de alte zaharuri
sunt:
1. Nu este iritantă pentru mucoasa apartului digestiv;
2. Este asimilată ușor și repede;
3. Satisface rapid cererea de energie a organismului;
4. Pentru atleți și alte persoane care au nevoie de multă energie, constituie o sursă de
refacere a forțelor după efort;
5. Dintre toate zaharurile, rinichii o suportă cel mai bine;
6. Este un calmant care liniștește organismul;
7. Se procură ușor;
8. Este un articol relativ ieftin.
Cumpărând alimente corespunzătoare, cum este miere, înlăturăm nevoia de
medicamente și ceea ce este și mai important, scutim organismul de încercările la care l -ar
supune boala. [17]

– 23 –
Capitolul VII – Acțiune terapeutică

Pe lângă aportul energetic imediat datorat con ținutului de glucoz ă și fructoz ă, direct
asimilabile, ceea ce o recomand ă în toate ac țiunile ce necesit ă efort fizic și intelectual intens,
mierea de albine are și insu șiri terapeutice prin con ținutul în enzime, vitamine, s ăruri,
minerale și acizi organici.
Cele peste 70 de substan țe biologic active con ținute de miere îi confer ă o pluralitate de
efecte care o fac s ă aibă o largă gamă de ac țiuni terapeutice globale din care se pot enumera
următoarele: trofice ( întăritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, protective
antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare. Mierea poliflor ă
obținută din nectarul florilor din f ânețe, majoritatea plante medicinale, are o valoare
terapeutic ă superioar ă. La acțiunile terapeutice generale se adaug ă cele speciale ale plantei
medicinale din care provine sau cele specifice ale unor substan țe identificate (vitamine,
enzime, antibiotice). Mierea de levanțică lecuiește tusea și durerile de gât ; mierea de tei
ușureaza stările febrile și durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic și
remediu în pneumonii, astm bronșic, stări nervoase, tuberculoz ă; mierea de brad este utilă în
bolile căilor respiratorii ; cea de salcâm este un bun calmant și tonic ; mierea de castan sălbatic
crește tensi unea arterială ; mierea de castan comestibil are acțiune antimicrobiană, mai ales în
bolile de stomac, intestinale și renale; mierea de izmă este bună ca leac împotriva durerilor,
antihemoragic, tonifiant ; mierea de floarea -soarelui este utilă în bronșite ș i boli de stomac ;
mierea de flori de câmp are o puternică acțiune antimicrobiană ; cea de livadă (de pomi
fructiferi) vindecă afecțiunile renale, pulmonare și intestinale ; mierea de munte are calități
deosebite în bolile de căi respiratorii și în alergii, f iind o însumare de substanțe nutritive și
curative . [19]
O prezentare mai amplă a acțiunilor terapeutice ale mierii , cât și a tratamentului
recoman dat, este structurată în continuare:
1. Afecțiuni ale aparatului digestiv : ulcere gastro -duodenale, gastrite hiperacide, s e
recomand ă doze de 150g/zi în trei reprize cu dou ă ore înainte de mas ă , însoțite de
ceaiuri u șor călduțe, în nici un caz reci; constipații, pentru care un excelent mijloc de
reglare a tranzitului intestinal este consumul pe stomacul gol a dou ă-trei lingurițe de
miere, dimineața, imediat după trezire. Prin enzimele pe care le conține, mierea este un
bun activator al proceselor de eliminare, având și un efect de reglare a florei

– 24 –
intestinale . De aseme nea, mierea protejează mucoasa gastrică prin stimularea fluxului
sanguin, prin efectul antiinflamator și prin stimularea creșterii celulelor epiteliale. În
plus, ca și glucoza, mierea aju tă absorbț ia sodiului și a apei. Arsuri la stomac
(pirozis) : efectul mierii de albine în cazul acestei tulbură ri digestive este foarte diferit
de la o persoană la alta. Asupra unor pacien ți, mierea are un efect calmant gastric, în
timp ce asupra altora, din contr ă, are efecte agravante . Când apar arsurile se ia două
lingur i de miere de tei sau de salc âm, și imediat dup ă aceea se bea o can ă de ap ă
călduță.
2. Afec țiuni hepato -biliare : atât în hepatita toxic ă, cât și în cea infec țioasă; grație ac țiunii
bactericide și conț inutului în glucide, mierea amelioreaz ă funcțiile hepato -celulare și
mărește rezisten ța organismului. Mierea se administreaz ă ca atare sau asociat ă cu
ceaiurile indicate în aceste afec țiuni.
3. Afec țiuni cardio -vasculare : mierea are o ac țiune favorabil ă asupra mu șchiului cardiac și
a circula ției coronariene și periferice prin prezen ța acetil colinei (în special în mierea
de floarea soarelui) , dar și prin con ținutul bogat în vitamine și glucide și nul în clorura
de sodiu. Datorit ă îmbun ătățirii circula ției periferice, mierea favorizeaz ă activit ățile
intelectuale și atenueaz ă efectele îmbătrânirii. Boli degenerative ale vaselor de s ânge,
ischemie cardiac ă: se recomandă mestecarea de “căpăceală” (un amestec de miere,
ceară si propolis). Aceasta se mestec ă îndelung ( întocmai ca guma de mestecat), chiar
și dup ă ce s-a terminat mierea din ea. Odat ă asimilat ă prin tubul digestiv, aceast ă
combina ție are un efect "lubrifiant" asupra vaselor de s ânge, ajut ând la redob ândirea
elasticit ății și permeabilit ății lor . Hipertensiun e, insuficienț a circulatorie – se
achizi ționeaza din magazinele apicole miere poliflor ă cu laptiș or de matc ă 2%. Se
administreaza c âte doua lingurițe pe zi, in cure de 1 lună , cu doua -trei s ăptămâni de
pauz ă. Acest tratament are, in timp, un excelent efect vasodilatator, ajut ând la reglarea
presiunii sanguine si debloc ând circula ția periferic ă. [20]
4. Afec țiuni ale aparatului respirator: laringite, bron șite, rinite, guturai, sinuzite, faringite,
datorit ă acțiunii antimicrobiene și antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare
sau cu lapte c ălduț. În cazul TBC -ului, se recomandă mierea cu lapte, sau cu diferite
grăsimi (unt, unt ură de gâscă) și aloe: 100g miere, 100g unt, 100g untură de gâscă, 15g
aloe și 10 g cacao se pun pe foc, fără a fierbe însă. Se va lua câte o lingură din acest
amestec, cu un pahar de lapte cald, de două ori pe zi.
5. Afec țiuni ale pielii : răni, eczeme, furunculoze, datorit ă acțiunii antimicotice și
antimicrobiene; se folose ște prin aplicarea direct ă pe suprafa ța rănii; dar mierea este și

– 25 –
o hran ă prețioasă pentru piele, astfel c ă, sub actiunea ei, pielea devine moale si
elastic ă; se poate folosi ca atare, sau în amestec cu albu ș de ou sau glicerin ă. Prin
vâscozitatea ei, mierea protejează arsurile de infecții, steril izează rănile și grăbește
vindecarea. Pentru tratarea rănilor se utilizează miere de proveniență controlată,
păstrată în condiții optime. Mierea trebuie să fie în contact direct cu rana. Cel mai bine
este ca mierea să fie aplicată pe un suport de pansament antiaderent cu ochiuri
suficient de mari ca să permită trecerea mierii. Pansamentele trebuie schimbate des
deoarece mierea va fi spălată de exudatul din rana. Se utilizează miere neprocesată,
nediluată. Rănile beneficiază atât de efectul antimicrobial câ t și de suportul oferit de
miere pentru refacerea țesuturilor. [20]
6. Afecțiuni psihiatrice sau neurologice : neuroastenii. Mierea hr ănește și fortific ă celulele
nervoase (prin continutul în glucoz ă și fructoz ă), iar prezen ța vitaminelor și a sărurilor
minerale ajut ă la intre ținerea echilibrului ionilor în organism și, ca urmare,
nervozitatea scade, somnul devine mai lini știt, apare senza ția de vigoare. În cazurile de
oboseal ă, iritabilitatea psihică se recomandă două linguri țe de miere luate cu puțină
apă, ajutând la recăpătarea forțelor și în îmbunătățirea tonusului psihic . Insomnia se
poate trata cu o cană de lapte cald, îndulcit cu 2 -3 lingurițe de miere lichidă , opțional
se poate adăug a și o jumătate de lingur iță de praf de semin țe de fenic.
7. Alte afecțiuni:
Candidoze : infecția vaginală provocată de Candida albicans poate fi tratată cu
ajutorul mierii, efectul acesteia fiind comparabil cu al antimicoticelor din farmacii. Se
utilizează distilatul de miere.
Micoze : sunt datorate ciupercilor dermafite (Deuteromycontina), sunt extrem de
comune dar foarte greu de tratat. De c ele mai multe ori, ele se asoci ază cu infecții
bacteriene. Proprietățile antimicrobiene ale mierii au efect asupra ambelor infecții.
Impotența : un re mediu excelent este hidromelul ( o licoare cu un gust pl ăcut, acri șor
și acidulat, slab alcooliza t) are efecte tonice, afrodiziace și chiar ușor euforizante, ceea ce
explică folosirea sa pe scară largă, în tradițiile anumitor popoare meridionale. Se beau 2 -3
pahare pe zi, de preferință pe stomacul gol. Hidromelul se mai utilizează în cazuri de
frigiditate, se consuma 1 -3 pahare de hidromel inaintea actului amoros. Ajut ă la relaxare,
favorizeaz ă apari ția unei st ări de spirit vioaie, juc ăușe, euforice. Este pr intre pu ținele
afrodiziace feminine cu eficien ță dovedit ă, având în plus și un gust și o aroma agreabile,
element e extrem de important e.

– 26 –
Menopauz ă prematur ă: se face o cur ă de 60 de zile cu hidromel. Se consum ă pe
stomacul gol, c âte un pahar diminea ța, la prânz și seara.
Ciclul menstrual dur eros sau cu sângerări abundente: cu cinci zile înainte și pe toată
perioada ciclului, nu se consum ă deloc zahăr sau produse cu zahăr, ci se folosește doar
miere .
Obezitatea: în timpul curelor de slăbire, două linguri de miere lichidă luate pe
stomacul gol, cu puțină apă, accelerează procesul pierderii în greutate și diminuează
considerabil stresul curelor de înfometare. Pe termen lung, înlocuirea zahărului cu miere
ajută la dobândirea și păstrarea unei greutăți corporale echilibrate.
În bolile de ficat: mierea este recomandat ă întruc ât mărește propor ția de glicogen,
fortific ând organismul împotriva infec țiilor.
În otravirile cu ciuperci : mierea este salutar ă, prin înghițirea unei mari cantit ăti de
apă satur ată cu miere, înlocuind glucoza din organism distrus ă de otrava con ținută de
ciuperc ă. În clinici mierea este înlocuit ă cu glucoza pur ă, care se administrează în acela și
scop.
Conjunctivite, inflama ții oculare : mierea are efecte antiinflamatoare, antiseptice
oculare Se folosește o soluție încălzită de miere cu apă, care se răcește apoi si se aplică în
picături în colturile ochiului, aceast ă aplica ție produce pe moment o u șoară iritație,
urmat ă de lăcrimare. [20]
Infertil itate: se elimin ă complet zah ărul din alimenta ție și se consum ă în schimb
miere de floarea -soarelui (minimum 6 linguri țe pe zi). Stimuleaza activitatea hormonal ă
și are un misterios efect reglator al activit ății ovarelor. La femeile cu insuficien ță
ovarian ă, se recomand ă mierea de floarea -soarelui sau poliflor ă cu lăptișor de matc ă 2%.
8. Cosmetică: ten cu pori, ten ofilit, îmbătrânit prematur, având o importanță deosebită
pentru îngrijirea frumuseții, mierea regenerează pielea, o hidratează, dându -i o
elasticitate potrivită, o împrospătează și o întinerește. Deasemeni prin reglarea
circulației sângelui pielea devine mai relaxată. Datorită efectelor sale antibacteriene
este un excelent remediu împotriva coșurilor și zgârieturilor. Ea poate fi folosită și
pentru tratamentul buzelor uscate. Datorită proprietăților deosebite ale mierii există
foarte multe produse cosmetice care o conțin.

Dar, aten ție, toate propriet ățile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încălzire
componentele active, de valoare își înceteaz ă activitatea, mierea transform ându-se într-un

– 27 –
simplu depozit de zaharuri și săruri minerale cu valoare redus ă, de fapt un aliment dulce f ără a
mai fi și un medicament pre țios.
Cu toate calit ățile sale pre țioase, mierea are și contraindica ții pentru pacientii care
sufer ă de obezitate, diabet zaharat, tulbur ări glicoregulatorii, insuficien ță pancreatic ă exocrin ă
și pentru pacien ții gastrectomizati, cât și în anumite tulbur ări alergice. Consumul mierii este
interzis și persoanelor cu alergie la produse apicole. Dacă în urma consumului de miere sub
orice formă apar reacții adeverse de discomfort se întrerupe imediat consumul, iar în cazuri
grave se prezintă de urgență la spital. [21]

– 28 –
Capitolul VIII – Metode de examinare și analiză

În România autoritatea prin care efectuează controlul mierii sunt Direcțiile de Sănătate
Publică, prin laboratoarele proprii. Fiecare laborator lucrează după o metodologii oficiale,
aprobate de către stat, numite STAS -uri ( standarde de stat rom ânești). STAS -ul pentru miere
este STAS 784/3/ 89, care a înlocuit STAS 784/3/76. Pe bază acestui STAS se face o
procedura specifică : Analize fizico -chimice și chimice pentru zahăr, produse zaharoase și
miere de albine.

Mierea de albine

Pregătirea probelor pentru analiză
Înainte de a începe analiza mierii, este absolut necesar ca proba să se omogenizeze.
Aceasta se face agitând -o cu o baghetă de sticlă sau cu o lingură, până ce este omogenă.
Mierea cristalizată se fluidifică în prealabil prin încălz ire la aproximativ 45°C și apoi se
amestecă .
Examenul organoleptic constă din aprecierea culorii, mirosului, gustului, consistenței
și aspectului.
Culoarea se examinează prin aprecierea vizuală la lumina zilei, pe un fond alb, a unei
probe de miere introdusă într -o eprubetă de sticlă incoloră, cu diametrul de 10 mm.
Mirosul și gustul se apreciază prin mirosirea si degustarea probei. La mierea
monofloră se indică flora predominantă. Mirosul și gustul se exprimă în plăcut, dulce,
caracteristic mierii d e albine, slab aromatic. Se urmăresc și se indică eventualele particularități
gustative (acrișor, amărui, astringent, alcoolic și altele).
Consistența se apreciază după modul de curgere ai mierii de pe o lopatică de lemn. Ea
poate fi uniformă, fluidă, vâsc oasă, cu diferite aspecte de cristalizare. La mierea cristalizată se
apreciază și se indică și caracterul cristalelor (fine, unctuoase, nisipoase, grosolane).
Aspectul se apreciază după gradul de transparență pe care îi prezintă o probă de miere
introdusă într-o eprubetă de sticlă incoloră și examinată la lumina directă a zilei.
Puritatea se apreciază o dată cu culoarea, apreciind prezența unor fragmente de
cadavre de albine, de ceruri etc.
Caracterele organoleptice ale mierii de albine sunt prezentate în tabelul nr. 8.1.

– 29 –

Tabelul nr. 8.1. Carecteristicie organoleptice ale mierii de albine
Felul
mierii Culoare Miros și gust Consistență Aspect
Miere de
salcâm Calitate superioară:
aproape incolor până la
galben deschis
Calitatea I: galben
deschis, galben auriu,
galben închis plăcut, dulce,
specific mierii de
salcâm omogenă, fluidă,
vâscoasă

Fără
spumă,
fără
corpuri
străine,
vizibile
cu ochiul
liber Miere de
tei galben -portocaliu, până
la brun -închis dulce, cu aromă
pronunțată
specific mierii de
tei omogenă, fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Miere de
zmeură galben -verziu până la
brun-roșcat, în stare
cristalizat de la alb
murdar până la cafeniu
deschis plăcut, d ulce, cu
aromă specifică
florii de izmă omogenă, fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Miere de
floarea
soarelui galben auriu, galben,
galben brun plăcut, dulce,
specific omogenă, fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Miere
polifloră galben, galben roșcat,
până la galben -brun plăcut, dulce,
aromat omogenă, fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată
Miere de
pădure Calitatea superioară:
brun, brun închis până
la negru cu reflexe
verzui
Calitatea I: brun
deschis, rubiniu plăcut, dulce, cu
aromă specifică,
gust puțin
astringent omogenă, fluidă,
vâscoasă sau
cristalizată

– 30 –
Probele de miere supus e analizelor pentru a fi în concordanță cu legislația în vigoare
trebuie să aibă parametrii determinați cuprinși între limitele prezentate în tabelul nr. 8.2

Tabelul nr. 8.2. Caracteristici fizico -chimice și microscopice ale mierii de albine
Proveniență Miere polifloră și
monofloră Miere de
pădure
Apă, % max.
Densitate relativă la 200 C, min.
Cenușă, % max.
Aciditate, cm3 NaOH soluție n la 100 g miere, max
Zahăr invertit, % 20
1,417
0,5
4
70-80 20
1,417
1
5
60-70
Zaharoză
a) miere de salcâm și de pădure:
– calitatea superiroară, % max.
– Calitatea I, % max.
b) Alte feluri de miere, % max.
5
6

6
10
10

10
Substanțe nezaharoase, %
Indice diastazic, min.
Granule de polen de salcâm (la mierea monofloră de
calitate superioră) raportate la numărul de granule
examinate, % min 1,5-5
10,9*

30 4-12
10,9*

–
Hidroximetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate
superioară), % max. 1,5 1,5
Indicele colorimetric (la miere de salcâm și de pădure)
– calitatea superioară, mm
– calitatea I, mm
max 12
max 18
min 65
min 65
Zahăr invertit artificial lipsă lipsă
Glucoză industrială lipsă lipsă
Adaosuri de falsificare (făină, amidon, gelatină, clei,
carbonat de calciu, culori de anilină și coloranți sintetici) lipsă lipsă

– 31 –
Determinarea conținutului de apă prin uscare la etuvă

Principiul metodei
Uscarea probei în etuvă, la temperatura de 105 -110°C, până la masă constantă.
Modul de lucru
Într-o fiolă de cântărire de circa 30mm înălțime și 60mm diametru, se introduc circa
20g nisip de mare, calcinat și o baghetă de sticlă și se usucă într -o etuvă la 105 -110°C, până la
masă constantă.
Se introduc 3 -5g miere și cu ajutorul baghetei se amestecă cu nisipul. Se usucă pe baia
de apă câ teva ore, apoi se ține în etuvă la 105 -110°C timp de 4 ore. Se răcește în exsicator și
se cântărește. Se continuă uscarea și răcirea până la masă constantă. Se efectuează 2
determinări paralele din aceeași probă.
Calculele si exprimarea rezultatelor
Conținutul de apă se calculează cu formula:

în care:
– m1 – masa fiolei cu baghetă, nisip și probă, înainte de uscare, în g;
– m 2 – masa fiolei cu baghetă, nisip și miere, după uscare, în g;
– m – masa fiolei cu baghetă și c u nisip, în g.

Determinarea densității relative

Densitatea relativă a mierii se poate determina:
cu ajutorul graficului conținut de apă -densitate relativă, aflat în STAS.
cu picnometru.

Determinarea cu picnometrul

Densitatea relativă a mierii se deduce din densitatea relativă a unei soluții, formate din
o parte miere și două părți apă (în masă), determinată cu picnometrul.
Picnometrul gol astupat cu dopul său, după ce a fost bine spălat și uscat se cântărește
cu precizie de 0,0002g(m). Se umple cu apă distilată, proaspăt fiartă și răcită la 20°C, având
grijă să nu rămână bule de aer pe perete și se ține astupat cu dopul în baie de apă cu
temperatura de 20°C, timp de 30 minute. Excesul de apă se îndepărtează până la repar, cu

– 32 –
ajutorul unei hârtii de filtru rulate pe o baghetă subțire de sticlă, picnometrul fiind menținut în
baia de apă. Se șterge gâtul picnometrului în interior tot cu hârtie de filtru iar pe dinafară cu o
cârpă care nu lasă scame apoi se cântărește împreună cu dopul, cu precizie de 0 ,0002g(m 2).
Se golește picnometrul, se spală și se usucă. Se u mple cu soluție de miere (1 parte
miere + 2 părți apă ). Se astupă cu dopul și se ține în baia de apă cu temperatura de 20°C timp
de 30 minute. Apoi se îndepărtează excesul de soluție procedând ca mai sus, se astupă cu
dopul și se cântărește (m 1).
Densitatea relativă a mierii la 20°C, față de apă la 20°C ( ) se calculează cu
formula:
=
în care:
– m1 – masa picnometrului cu soluția de miere, în g;
– m – masa picnometr ului gol, în g;
– m 2 – masa picnometrului cu apă, în g.

Determinarea conținutului de cenușă
Modul de lucru
Într-un creuzet de porțelan, adus la masă constantă, se cântăresc circa 10g miere, cu
precizie de 0,0002g. Se evaporă mai întâi pe baia de apă, apoi se carbonizează mierea la
flacără slabă, care se îndepărtează din când în când, pentru a evita pierderile de substanță și la
urmă se calcinează. Se răcește creuzetul în exsicator și se cântărește cu precizie de 0,0002g.
Se repetă cântărirea și calcina rea până la masă constantă .
Calculul si exprimarea rezultatelor
Cenușa se exprimă în procente, se calculează cu formula:
% cenușă = ∙100
în care:
– m1- masa cenușii, în g;
– m – masa mierii luate pentru analiză, în g.

– 33 –
Determinarea acidității
Reactivi
Hidroxid de sodiu , soluție 0,1 n.
Fenoftaleină, soluție alcoolică 1 %;
Modul de lucru
Într-un balon de sticlă se dizolvă 10g miere, cântărită cu precizie de 0,0lg, în 50ml apă
distilată. Se amestecă bine, se adaugă câteva picături de soluție de fenolftaleină și se titrează
cu soluție de hidroxid de sodiu până la apariția unei colorații roz.
Volumul de hidroxid de sodiu, soluție 0,ln, în ml folosit la titrare reprezintă aciditatea mierii
exprimată în ml NaOH soluție n la 100g miere.

Determinarea zahărului invertit (Reacția Elser)
Reactivi
Sulfat de cupru, soluție: 50g sulfat de cupru se dizolvă în 1000ml apă distilată.
Sare Seignette, soluție: 175g sare Seignette, 25g carbonat de sodiu și 15g hidroxid
de sodiu se dizolvă în 1000 cm3 apă distilată.
Clorură de sodiu, soluție saturată acidulată: 1000ml soluție saturată de clorură de
sodiu se acidulează cu 250 ml acid clorhidric 10%.
Bicarbonat de sodiu.
Iod, soluție 0,05n.
Amidon, soluție 1 %. Tiosulfat de sodiu, soluție 0,05n.
Modul de lucru
Se cântăresc 3g miere, cu precizie de 0,0002g, se dizolvă în apă distilată într -un balon
cotat de 200ml și se completează cu apă distilată la semn ( soluție de bază). Din această
soluție se iau 20 cm3 intr-un balon cotat de 100 cm3 și se completează cu apă distilată la semn
(soluție diluată).
Într-un balon de ci rca 150ml se introduc 20ml soluție de sulfat de cupru, 20 ml soluție
de sare Seignette și 20ml apă distilată. Amestecul se cântărește și când a ajuns la fierbere, se
introduc 20ml din soluție diluată de miere și se lasă să fiarbă timp de 5 minute. Se răceș te la
robinet timp de aproximativ un minut, apoi se adaugă 20 -25ml soluție de clorură de sodiu care
dizolvă complet oxidul cupros format. Rezultă o soluție absolut clară.

– 34 –
Excesul de acid clorhidric se neutralizează prin adăugarea de bicarbonat de sodiu în
exces, astfel ca după neutralizare să mai rămână un rest vizibil pe fundul balonului. Se titrează
cu soluție de iod, până ce tulbureala albă care s -a format dispare și apare o colorație verde.
Adăugând câteva picături de soluție de amidon, soluția se color ează în albastru închis.
Se retritrează cu o soluție de tiosulfat de sodiu până când soluția revine la colorația verde.
Prin adaos de câteva picături de soluție de iod se obține din nou colorația albastră
închisă.
Volumul soluției de iod utilizate pentru o xidarea cationului cupros se obține prin
diferența dintre volumul soluției de iod adăugate inițial și volumul soluției de tiosulfat de
sodiu folosit pentru titrarea excesului de iod. În tabelul nr. 7 se găsește cantitatea de zahăr
invertit corespondentă vo lumului de iod final.
Calculul si exprimarea rezultatelor
Conținutul de zahăr invertit, în procente, se calculează cu formula:

% zahăr invertit = ∙ 100=

în care:
– m – masa de zahăr invertit, în mg; (din tabelul nr. 7)
– 10 – raportul dintre volumul soluției din balonul cotat de 200ml și volumul soluției luate
pentru diluare.
– 5 – raportul dintre volumul soluției din balonul cotat de 100ml și volumul soluției diluate
luate pentru analiză
– 3 – masa mierii luate pentru analiză, în g.

Determinarea zaharozei (prin invertire)
Reactivi
Acid clorhidric, n.
Hidroxid de sodiu, soluție n.
Modul de lucru
Într-un balon cotat de 100ml se iau 20ml din soluția de miere din balonul cotat de
200ml (soluția de bază) și se diluează la 50ml. Se adaugă 1ml acid clorhidric, se ține timp de
30 minute într -o baie de apă la fierbere, iar după răcire se neutralizează cu 1ml soluție de
hidroxid de sodiu, astfel ca soluția să rămână slab acidă, apoi se completează cu apă la semn.

– 35 –
Din această sol uție se iau 20ml în care se determină zaharoza, după metoda
menționată la determinarea zahărului invertit.
Diferența dintre rezultatele, înmulțită cu 0,95 dă conținutul în zaharoza.

Determinarea substanțelor nezaharoase

Substanțele nezaharoase se determină prin calcul.
Diferența dintre 100 și suma procentelor de zahăr invertit, zaharoza și apă reprezintă
conținutul de substanțe nezaharoase, în procente.

Determinarea indicelui diastazic
Reactivi
Carbonat de sodiu, soluție 0,05n;
Acid acetic, 0,02n proaspăt preparat; Clorură de sodiu, soluție 0,ln;
Amidon, soluție 1 % proaspăt preparată;
Iod, soluție 0,1 n;
Modul de lucru
Într-un balon cotat de l00ml se introduc 10g miere dizolvată în circa 50ml apă distilată
și neutralizată cu soluție de carbonat de sodiu, se aduce la semn cu apă și se amestecă bine.
Din această soluție se introduc, cu ajutorul unei pipete, într -o eprubetă, 4,6ml.
Se adaugă 0,5ml soluție de acid acetic, 0,5ml soluție de clorură de sodiu și 5 ml soluție
de amidon.
Se completează lichi dul din eprubetă cu apă distilată până la 16ml și se omogenizează
conținutul prin înclinarea și scuturarea atentă a eprubetei.
Se introduce eprubeta într -o baie de apă având temperatura de circa 45°C, unde se ține
timp de o oră. Se introduce imediat după a ceea în apă răcită cu gheață. După răcire se adaugă
o picătură soluție de iod și se agită.
Dacă imediat după adăugarea soluției de iod apare o colorație violetă -roșie, brună sau
gălbuie, mierea are un indice diastazic mai mare ca 10,9.
În caz de litigiu, determinarea se execută în 10 eprubete în care se introduce soluție de
miere, reactivi și apă, conform tabelului nr. 8.3.

– 36 –
Tabelul nr. 8.3 – Determinarea indicelui diastazic
Numărul
eprubetei Soluție de
miere, ml Acid acetic
0,02 n, ml Clorură de
sodiu
soluție 0,1
n, ml Amidon
Soluție 1%
ml Apă,
ml Volum
total,
ml Indice
diastazic
1 10 0,5 0,5 5 0 16 5
2 7,7 0,5 0,5 5 2,3 16 6,5
3 6,0 0,5 0,5 5 4,0 16 8,3
4 4,6 0,5 0,5 5 5,4 16 10,9
5 3,6 0,5 0,5 5 6,4 16 13,9
6 2,8 0,5 0,5 5 7,2 16 17,9
7 2,1 0,5 0,5 5 7,9 16 23,8
8 1,7 0,5 0,5 5 8,3 16 29,4
9 1,3 0,5 0,5 5 8,7 16 38,5
10 1,0 0,5 0,5 5 9,0 16 50,0

Eprubeta cu conținutul cel mai mic de miere și în care culoarea albastră este încă
prezentă, reprezintă limita diastazei în procentul de hidrolizare a amidonului.
Eprubeta cu conținutul de miere imediat superior reprezintă activitatea diastazei și se
exprimă prin volumul ( în ml ) soluție de amidon 1% care a fost transformată în dextrină, în
timp de o oră, de către diastaza conținută într -un gram de miere.
Calculul si exprimarea rezultatelor

indice diastazic = =
în care:
– V -reprezintă volumul soluției de miere conținută în eprubeta respectivă, în ml.

Identificarea zahărului invertit artificial
Reactivi
Eter etilic
Rezorcină, soluție apoasă: 1g rezorcină se introduce în 100ml acid clorhidric 35%.
Modul de lucru
Într-un mojar se amestecă energic, în trei reprize și de fiecare dată câte 1 minut, circa
10g miere cu eter etilic, se filtrează soluția eterică și se lasă să se evapore într -o capsulă de

– 37 –
porțelan, la o temperatură de cel mult 35°C. În reziduu se adaugă, picătură cu picătură, o
soluție de rezorcină.
În prezența zahărului invertit artificial se produce imediat o colorație intensă roșie –
închisă, care nu trebuie s ă diminueze sensibil în interval de 3 ore.
O colorație roșie -deschisă care dispare curând nu se ia în considerare.

Identificarea glucozei industriale
Reactivi
Tanin, soluție 10%
Acid clorhidric, 35%
Alcool etilic 95% vol.
Modul de lucru
Se iau circa 5g miere, se dizolvă în 10g apă distilată și se adaugă 1ml soluție de taniu.
Se încălzește 15 minute pe baia de apă și, după răcire, se filtrează. Se iau 2ml din filtrat, se
adaugă două picături acid clorhidric, 20ml alcool etilic și se agită.
În prezența glu cozei industriale se produce o tulbureală lăptoasă.

Identificarea adaosurilor de faină, amidon sau de derivate ale acestora
Reactivi
Iod în iodură de potasiu 1 %: 1g iod și 2g iodură de potasiu cu apă la 100ml.
Modul de lucru
Într-o capsulă de miere 1+1 fiartă ( pentru distrugerea diastazei ) și răcită, se adaugă
câteva picături soluție de iod.
Colorarea soluției în albastru, indică existența unui adaos de faină sau de amidon.

Identificarea adaosurilor de gelatină sau de clei
Reactivi
Tanin soluție 5%
Modul de lucru
Într-o soluție de miere 1 +2 filtrată, se adaugă câteva picături de soluție de tanin.
Apariția unui precipitat floconos abundent, indică existența unui adaos de gelatină sau de clei
( soluția de miere naturală nu produce decât o ușoară tulbureală de culoare albă).

– 38 –
Identificarea adaosului de carbonat de calciu
Reactivi
Acid clorhidric 1+1
Oxalat de amoniu, soluție saturată
Modul de lucru
În circa 10g miere se adaugă acid clorhidric.
Formarea unei spume cu bășici de gaz indică prezența carbonaților.
În amestecul de miere cu acid clorhidric diluat se adaugă 5+6 ml apă; se amestecă și se
filtrează. Se adaugă apoi 1ml soluție saturată de oxalat de amoniu. Apariția unui precipitat alb
indică existența unui adaos de carbonat de calciu.
Tabelul nr. 8. 4 – Corelația dintre volumul de Iod și cantitatea de zahăr invertit
Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg
1 1,7 7 11,8 13 21,4 19 30,8
1,2 2,1 7,2 12,1 13,2 21,7 19,2 31,1
1,4 2,4 7,4 12,4 13,4 22,0 19,4 31,4
1,6 2,8 7,6 12,8 13,6 22,4 19,6 31,7
1,8 3,1 7.8 13,1 13,8 22,7 19,8 32,0
2 3,5 8 13,4 14 23,0 20 32,3
2,2 3,9 8,2 13,7 14,2 23,3 20,2 32,6
2,4 4,2 8,4 14,0 14,4 23,6 20,4 32,9
2,6 4,6 8,6 14,4 14,6 23,9 20,6 33,3
2,8 4,9 8,8 14,7 14,8 24,2 20,8 33,6
3 5,3 9 15,0 15 24,5 21 33,9
3,2 5,6 9,2 15,3 15,2 34,8 21,2 34,2
3,4 6,0 9,4 15,6 15,4 25,1 21,4 34,5
3,6 6,3 9,6 16,0 15,6 25,5 21,6 34,8
3,8 6,7 9,8 16,3 15,8 25,8 21,8 35,1
4 7,0 10 16,6 16 26,1 22 35,4
4,2 7,3 10,2 16,9 16,2 26,4 22,2 35,7
4,4 7,6 10,4 17,2 16,4 26,7 22,4 36,0
4,6 8 10,6 17,6 16,6 27,0 22,6 36,4
4,8 8,3 10,8 17,9 16,8 27,3 22,8 36,7
5 8,6 11 18,2 17 27,6 23 37,0
5,2 8,9 11,2 18,5 17,2 27,9 23,2 37,3
5,4 9,2 11,4 18,9 17,4 28,2 23,4 37,6
5,6 9,6 11,6 19,2 17,6 28,6 23,6 38,0
5,8 9,9 11,8 19,5 17,8 29,0 23,8 38,3
6 10,2 12 19,8 18 29,2 24 38,6
6,2 10,5 12,2 20,1 18,2 29,5 24,2 38,9
6,4 10,8 12,4 20,4 18,4 29,8 24,4 39,2
6,6 11,2 12,6 20,8 18,6 30,2 24,6 39,6
6,8 11,5 12,8 21,2 18,8 30,5 24,8 39,9

– 39 –
Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg Iod
sol 0,05
cm3 Zahăr
invertit
mg
25 40,2 33 52,7 41 65,2 49 77,0
25,2 40,5 33,2 53,0 41,2 65,5 49,2 77,3
25,4 40,8 33,4 53,3 41,4 65,8 49,4 77,6
25,6 41,1 33,6 53,6 41,6 66,1 49,6 77,9
25,8 41,5 33,8 54,0 41,8 66,4 49,8 78,1
26 41,8 34 54,3 42 66,7 50 78,4
26,2 42,1 34,2 54,6 42,2 67,0
26,4 42,4 34,4 54,9 42,4 67,3
26,6 42,7 34,6 55,2 42,6 67,6
26,8 43,0 34,8 55,6 42,8 67,9
27 43,3 35 55,9 43 68,2
27,2 43,6 35,2 56,2 43,2 68,5
27,4 43,9 35,4 56,5 43,4 68,8
27,6 44,2 35,6 56,8 43,6 69,1
27,8 44,6 35,8 57,1 43,8 69,4
28 45,0 36 57,5 44 69,7
28,2 45,2 36,2 57,8 44,2 70,0
28,4 45,5 36,4 58,1 44,4 70,3
28,6 45,8 36,6 58,4 44,6 70,6
28,8 46,2 36,8 58,7 44,8 70,9
29 46,5 37 59,0 45 71,2
29,2 46,8 37,2 59,3 45,2 71,5
29,4 47,1 37,4 59,6 45,4 71,8
29,6 47,4 37,6 59,9 45,6 72,1
29,8 47,7 37,8 60,2 45,8 72,4
30 48,0 38 60,6 46 72,7
30,2 48,3 38,2 61,0 46,2 73,0
30,4 48,6 38,4 61,2 46,4 73,3
30,6 48,9 38,6 61,2 46,6 73,6
30,8 49,3 38,8 61,8 46,8 73,9
31 49,6 39 62,2 47 74,2
31,2 49,9 39,2 62,5 47,2 74,5
31,4 50,4 39,4 62,8 47,4 74,8
31,6 50,5 39,6 63,1 47,6 75,1
31,8 50,8 39,8 63,4 47,8 75,4
32 51,1 40 63,7 48 75,7
32,2 51,4 40,2 64,0 48,2 76,0
32,4 51,7 40,4 64,3 48,4 76,3
32,6 52,0 40,6 64,6 48,6 76,6
32,8 52,4 40,8 64,9 48,8 76,9

– 40 –
Capitolul IX – Recoltare, păstrare, livrare

Fagurii de miere se recolteaz ă în momentul c ând sunt suficie nți de matura ți, și când se
observ ă prezen ța coroanei cu miere c ăpăcită în por țiunea superioar ă. Îndep ărtarea albinelor de
pe faguri se face prin scuturare în stupinele mici și prin intermediul unor substante (acid fenic)
în stupinele de tip industrial.
Înainte de extragere, fagurii sunt grupa ți dup ă culoare, pen tru a ob ține diferite soiuri
de miere în func ție de culoare. Fagurii se transport ă cu mult ă grijă într-o camer ă caldă (35O C)
și care favorizeaz ă extragerea mierii.
Camere le simple de extrac ție trebuie s ă fie izolate pentru a împiedica p ătrunderea
albinelor înăuntru și trebuie s ă conțină: extractor mecanic sau electric; cu țite pentru
descăpăcire (care se pot încălzii electric sau în apă fierbinte); un vas desc ăpăcitor cu sit ă
pentru separarea capacelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii, vase pentru depozitare.
După sortare, fagurii se dec ăpăcesc cu cu țite bine încălzite și se intoduc într-un
extractor. Tura ția acestuia se m ărește treptat p ână se percepe fo șnetul caracteristic proiect ării
mierii pe pere ții vasului. Fagurii se schimb ă pentru a se continua extrac ția și pe partea
cealalt ă. Opera ția se repet ă de mai multe ori p ână se extrage toat ă mierea. [22]
Condi ționarea mierii cuprinde toate procedeele tehnice menite s ă asigure purificarea,
sortarea și combinarea diverselor tipuri de miere în condi țiile p ăstrării optime a propriet ăților
fizico -chimice și biologice în perioada de conservare a ei.
Inițial are loc filtrarea impurit ăților mai mari, care se realizeaz ă odată cu extra cția prin
sita dispus ă la locul de scurgere a mierii din extractor. Dup ă aceea în maturator are loc o
limpezire a mierii, corpurile str ăine se separ ă de miere datorit ă greut ății specifice diferite (cele
grele se a șează la fundul vasului, iar cele u șoare se ridic ă la suprafa ța vasului ).
Adesea se întampl ă ca mierea s ă se cristalizeze din cauza suprasatur ării cu glucoz ă.
Cristalizarea este o proprietate fireasc ă și se mai întâlnește și în fagurii de miere. Cristalizarea
nu denatureaz ă calitatea mierii. Cristalizarea vine în urma evapor ării apei , dar mai ales se
datoreaz ă proprietății glucozei de a forma cristale. Cristalizarea se poate preveni prin
pasteurizare, tratarea cu ultrasunete, filtrare și ultrafiltrare.
Dacă este cristalizat ă se recomand ă lichefierea ei în vase deschise la temperatura de
40O C. Apoi se trec în camere cu aer cald de 60 -70O C, unde se pastreaza tot în vase dschise.
Pe m ăsură ce mierea se lichefiaz ă se ambaleaz ă din nou, în vederea comercializ ării.

– 41 –
Mierea filtrat ă pierde 20 -40% din substan țele valoroase ( în special particulele fine de
polen aflate în suspensie) și de aceea se recomand ă doar maturarea, decantarea și raclarea cu o
lingur ă sau o spatul ă după 3-4 zile de repaus. Pentru a se gr ăbi maturarea mierii, mai ales dac ă
extrac ția s-a facut pe timp umed, se a șează în camera de maturare 7 -8 kg de var nestins, care
absoarbe umiditatea produs ă de evaporarea surplusului de ap ă din miere. Dup ă câteva zile,
opera ția se va repeta, p ână când se observ ă că mierea din maturatoare are v âscozitatea
normal ă. Cea mai bun ă maturare se face la o temperatur ă de peste 25O C, o cantitate mai mare
de miere necesit ând circa 2 s ăptămâni pentru încheierea cu succes a matur ării. Spuma ridicat ă
deasupra mierii va fi raclat ă cu o lingur ă, astfel ca suprafa ța mierii din maturator s ă rămână în
contact direct cu aerul cald al camerei de maturare și depozitare. Spuma se ridic ă și mai bine
folosind un prosop umed, dar stors de ap ă, care se pune deasupra ei, l ăsându -l acolo 6 -7 ore;
în acest timp spuma cu toate impurit ățile se lipesc de prosop, du pă ridicarea prosopului
suprafa ța mierii r ămânând curat ă. Dac ă mai r ămân impurit ăți opera ția se repet ă, de data
aceasta folosind o p ânză de tifon. [23]
După limpezire și maturare, mierea se trage în borcane de sticlă și se comercializeaz ă.
Regimul igenico -sanitar de conservare a mierii se respect ă cu stricteț e. Vasele trebuie s ă fie
sterile, iar temperatura în depozit nu trebuie s ă depășească 14O C. Aerul din depozit trebuie s ă
fie uscat și curat , cu posibilit ăți ușoare de ventila ție, deoarece mierea prinde repede mirosurile
din mediul înconjurător. Nu se admite depozitarea și transportul mierii în vase de zinc, aramă
și plumb sau aliajele acestora. Ea se pastrează în vase de tablă albă cositorită, sau mai nou în
bidoane de plastic, similare cu cele folosite pentru lapte. [5]
În încaperile de depozitare umiditatea atmosferic ă nu trebuie s ă depășească 60%.
Mierea cu un con ținut ridicat de glucoz ă, (cum este cea de rapi ță), va fi mai higroscopic ă și va
avea o perioad ă de conservare mai scazut ă, trebuind s ă fie păstrată în vase etan șe și depozitat ă
în înc ăperi uscate. Mierea cu un raport glucoz ă / fructoz ă subunitar, (cum este cea de salcâm
sau trifoi), poate fi destinat ă unei consum ări mai îndelungate. Mierea cristalizat ă este
întotdeauna mai higroscopic ă decât cea fluid ă sau lichid ă. Cre șterea umidit ății mierii peste
20% duce la sc ăderea calit ății acesteia și favorizeaz ă dezvoltarea levurilor care produc
fermentarea. [24]

– 42 –
Capitolul X – Norme legale

Mierea se comercializează sub diferite forme și este supusă normelor legale în vigoare.
Legea care reglementează denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile și compoziția
mierii în România este Ordinul nr. 522/2003.
Extras din Ordin nr. 522/2003 din 11/08/2003 pentru aprobarea Normelor privind
denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile și compoziția mierii publicat in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 650 din 12/09/2003 (actul a intrat in vigoare la data de 12 septembrie
2003 ).
„Art. 1. – Se aprobă Normele privind denumirea, descrierea, de finirea, caracteristicile
și compoziția mierii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. – Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, Ministerul Sănătății și
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatoril or, prin direcțiile pentru agricultură și
dezvoltare rurală județene și a municipiului București, direcțiile de sănătate publică județene
și a municipiului București și oficiile județene pentru protecția consumatorilor și al
municipiului București, vor duc e la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. – Prezentul ordin abrogă Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și
pădurilor și al ministrului sănătății și familiei nr. 122/298/2001 pentru aprobarea Normelor cu
privire la natura, conținutul , originea, prezentarea, compoziția, calitatea și etichetarea mierii,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 27 septembrie 2001.
Art. 4. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va
intra în v igoare în termen de 12 luni de la data publicării. „

Extras din Normă din 11/08/2003 privind denumirea, descrierea, definirea,
caracteristicile și compoziția mierii publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 650 din
12/09/2003 (actul a intrat in vigoare la data de 12 septembrie 2003 )

„Art. 1. – (1) Prezentele norme se aplică produselor definite în anexa nr. I la prezentele
norme.
(2) Caracteristicile și compoziția produselor prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în
anexa nr. II la prezentele norme.

– 43 –
Art. 2. – Normele generale privind etichetarea alimentelor se aplică în cazul produselor
definite în anexa nr. I, în următoarele condiții:
1. Termenul "miere" se aplică numai produsului definit în anexa nr. I pct. 1 și este
utilizat, în cazul comercializării, p entru a desemna produsul respectiv.
2. Denumirile produselor incluse în anexa nr. I pct. 2 și 3 se aplică numai produselor
definite în anexa nr. I și se utilizează, în cazul comercializării, pentru a desemna produsele
respective.
Aceste denumiri pot fi înlocuite cu denumirea simplă "miere", cu excepția mierii
filtrate, a mierii în faguri, a mierii cu bucăți de fagure sau a bucăților de fagure în miere și a
mierii destinate industriei:
a) în cazul mierii destinate industriei, cuvintele "pentru gătit" apar pe etichetă în
imediata apropiere a denumirii produsului;
b) cu excepția mierii filtrate sau a mierii destinate industriei, pe lângă denumirea
produselor se mai pot adăuga informații cu privire la:
– originea florală sau vegetală, dacă produsul provine in tegral sau în principal din
sursa indicată și prezintă caracteristicile organoleptice, fizico -chimice și microscopice ale
sursei;
– originea regională, teritorială sau topografică, dacă produsul provine integral din
sursa indicată;
– criterii calitative sp ecifice.
3. În cazul în care s -a utilizat mierea destinată industriei ca ingredient al unui produs
alimentar mixt, termenul "miere" poate fi utilizat în denumirea produsului alimentar mixt în
locul termenului "miere destinată industriei", însă în lista ing redientelor se va utiliza termenul
definit în anexa nr. I pct. 3.
4. Pentru mierea importată, țara sau țările de origine de unde s -a recoltat mierea sunt
indicate pe etichetă.
Totuși, în cazul în care mierea provine din mai multe state membre ale Uniunii
Europene sau țări terțe, mențiunea respectivă se poate înlocui cu una dintre următoarele
mențiuni, după caz:
– "amestec de miere provenită din CE";
– "amestec de miere provenită din spațiul extracomunitar";
– "amestec de miere provenită din CE și spațiul ex tracomunitar".

– 44 –
Art. 3. – În cazul mierii filtrate și al mierii destinate industriei, recipientele pentru
mierea în vrac, ambalajele și documentele de comercializare precizează în mod clar
denumirea integrală a produsului, conform anexei nr. I pct. 2.2 lit. f) și pct. 3.
Art. 4. – Toate informațiile prezentate prin etichetare trebuie să fie clare, lizibile și să
nu permită ștergerea.
Art. 5. – Metodele de analiză pentru verificarea compoziției și caracteristicilor mierii
sunt conforme cu cele din CODEX STAN 12-1981 Rev. 1 (1987) pentru miere și/sau cu cele
din STAS 784/3 -89 "Miere de albine. Metode de analiză".
DENUMIREA, DESCRIEREA ȘI DEFINIȚIILE PRODUSELOR
1. Mierea este substanț a naturală dulce produsă de albinele Apis mellifera din nectarul
plantelor sau din secrețiile secțiunilor vii ale plantelor ori din excrețiile, pe secțiunile vii ale
plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin sucțiune din plante și pe care albinele le
colectează, le transformă, combinându -le cu substanțe proprii specifice, le adu nă, le
deshidratează, le depozitează și le lasă în faguri pentru a se matura.
2. Principalele tipuri de miere sunt următoarele:
2.1. în funcție de origine:
a) miere din inflorescență sau miere din nectar – mierea obținută din nectarul plantelor;
b) miere din secreție zaharoasă – mierea obținută în special din excrețiile insectelor
care se hrănesc prin sucțiune din plante (Hemiptera) pe secțiunile vii ale plantelor sau din
secrețiile secțiunilor vii ale plantelor;
2.2. în funcție de modul de producere și/sa u de prezentare:
a) miere în fagure – mierea depozitată de albine în celulele fagurilor fără larve (puieți),
nou-construiți, sau pe pereții subțiri ai structurii fagurelui, obținută numai din ceară de albine
și vândută în faguri întregi căpăciți sau în secțiuni de astfel de faguri;
b) miere cu bucăți de fagure sau bucăți de fagure în miere – mierea care conține una
sau mai multe bucăți de fagure;
c) miere scursă – mierea obținută prin drenarea fagurilor fără larve (puieți) deschiși
(decăpăciți);
d) miere ex trasă – mierea obținută prin centrifugarea fagurilor fără larve (puieți)
deschiși (decăpăciți);
e) miere presată – mierea obținută prin presarea fagurilor fără larve (puieți), cu sau fără
încălzire moderată la o temperatură de maximum 45°C;
f) miere filtra tă – mierea obținută prin îndepărtarea materiilor străine organice și
anorganice, ceea ce duce la îndepărtarea, în mod semnificativ, a polenului.

– 45 –
3. Mierea destinată industriei – mierea:
a) care este adecvată pentru utilizare industrială sau ca ingredient în alte alimente care
sunt ulterior procesate;
și b) care poate:
– să prezinte un gust ori miros străin; sau
– să fi început să fermenteze ori să fi fermentat; sau
– să fi fost supraîncălzită.
CARACTERISTICILE ȘI COMPOZIȚIA MIERII
1. Mierea conține diferit e tipuri de zaharuri, în special fructoză și glucoză, și alte
substanțe, precum acizi organici, enzime și particule solide provenite din timpul colectării
mierii.
• Culoarea mierii variază de la tipul de miere aproape incolor până la cel maro închis.
• Con sistența poate să fie fluidă, vâscoasă sau parțial ori integral cristalizată.
• Gustul și aroma variază în funcție de planta de origine.
2. În cazul în care se introduce pe piață ca miere sau când se utilizează în orice produs
destinat consumului uman, se interzice adăugarea în miere a oricărui ingredient alimentar,
inclusiv a aditivilor alimentari, sau orice altadaos cu excepția mierii.
Mierea nu trebuie să conțină, pe cât posibil, materii organice sau anorganice străine
compoziției sale. Cu excepția pct. 3 din anexa nr. I la norme, mierea nu trebuie să prezinte
gusturi sau arome străine, nu trebuie să fie în proces de fermentare, să prezinte aciditate
modificată artificial ori să fi fost supusă unui procedeu de încălzire, astfel încât enzimele
naturale să fi fost fie distruse, fie inactivate în mod semnificativ.
3. Fără a se aduce prejudicii prevederilor pct. 2.2 lit. f) din anexa nr. I la norme, nu se
poate îndepărta polenul sau un alt element constitutiv al mierii, cu excepția cazului în care
acest lucru nu poate fi evitat în momentul îndepărtării materiilor străine organice sau
anorganice.
4. În cazul în care se introduce pe piață ca miere sau când se utilizează în orice produs
destinat consumului uman, mierea trebuie să îndeplinească următoarele caracter istici privind
compoziția:
4.1. Con ținutul in zaharuri
4.1.1. Con ținutul de fructoz ă si glucoz ă (suma celor doua)
– mierea din inflore șcență minimum 60g/100g
– mierea din secre ție zaharoas ă, amestecuri de miere minimum 45g/100g
din secre ție zaharoas ă si mi ere din inflore șcență

– 46 –
4.1.2. Con ținutul de zaharoz ă
– in general maximum 5g/100g
– salcâm fals (Robinia pseudoacacia), lucern ă maximum 10g/100g
(Medicago sativa), Menzies Banksia (Banksia menziesii), French honeysuckle
(Hedysarum), eucalipt (Eucalyptus camadulensis), leatherwood (Eucryphia lucida, Eucryphia
milliganii), Citrus sp. – lavand ă (Lavandula sp.), limba -mielului (Borago officinalis)
maximum 15g/100g
4.2. Umiditate – in general maximum 20%
– iarba -neagr ă (Calluna) si mierea destinata maximum 23% industriei alimentare in
general
– mierea destinat ă industriei, ob ținută din iarba -neagr ă (Calluna) maximum 25%
4.3. Con ținutul de substan țe insolubile in apa
– in general maximum 0,1g/100g
– miere presat ă maximum 0,5g/100g
4.4. Conductivitate electric ă
– mierea care nu este enumerat ă mai jos și amestecuri maximum 0,8 mS/cm
ale acestor tipuri de miere
– mierea din secre ție zaharoas ă si mierea de castane, precum maximum 0,8 mS/cm
si amestecuri ale acestora, cu excep ția celor enumerate mai jos
– excep ții: căpșun (Arbustus unedo), bell heather (Erica), eucalipt, tei (Tilia sp.), iarba –
neagr ă (Calluna vulgaris), manuka sau jelly bush (Leptospermum), arborele de ceai
(Melaleuca sp.)
4.5. Aciditate libera – in general maximum 50 miliechivalen ți acid la 1.000 gr ame
– mierea destinat ă industriei maximum 80 miliechivalen ți acid la 1.000 grame
4.6. Activitate diastazic ă si con ținut de hidroximetilfurfural (HMF) determinat dup ă
procesare si amestecare
a) Activitate diastazic ă (scara Schade)
– in general, cu excep ția mierii destinate industriei minimum 8
– tipuri de miere cu con ținut sc ăzut de enzime naturale minimum 3
(de exemplu mierea de citrice) si cu un con ținut de HMF de maximum 15 mg/kg
b) Con ținut de HMF – in general, cu excep ția mierii destinate industriei maximum 40
mg/kg [sub rezerva prevederilor lit. a) a doua liniu ța]
– tipuri de miere cu origine declarat ă din regiuni maximum 80 mg/kg cu clima
tropical ă si amestecuri de astfel de tipuri de miere .”

– 47 –
Capitol ul XI – Determinarea experimentală

Scopul lucrării prezente a fost studierea experimentală a unor proprietăți fizico –
chimice și organoleptice a trei probe de miere: o probă de miere polifloră achiziționată de la
un producător privat autorizat, etichetată; o probă de miere polifloră achiziționată dintr -un
supermarket, produs românesc, etichetată și sigilată; o probă de miere cumpărată din tr-o piață
agroalimentară, de proveniență nespecificată, fără etichet ă.
Cele trei probe au fost supuse analizei organoleptice conform metodei prezentate în
capitolul VIII, la pagina 2 8, în urma căreia s -au stabilit următoarele caracteristici, prezentate
în tabelul nr. 11.1.

Tabelul nr. 11.1. Caracteristici organoleptice ale probelor de miere
Nr.
Crt. Proba Culoare Miros Gust Consitență Puritate
1 Miere
polifloră,
producător
privat
autorizat galben –
roșcat plăcut,
specific dulce,
aromat omogenă,
vâscoasă fără corpuri
străine, fără
spume
2 Miere
polifloră,
supermarket –
produs
românesc galben –
maroniu plăcut,
aromat dulce,
astringent omogenă,
slab
vâscoasă fără corpuri
străine, fără
spume
3 Miere
polifloră,
proveniență
nespecificată,
achizionată
din piață galben -pal slab
aromat fără aromă omogenă,
fluidă fără corpuri
străine, fără
spume

– 48 –
S-au făcut analize pentru:
– derminarea conținutului de apă prin uscare la etuvă , (conform metodei prezentate în
capitolul VIII, la pagina 31);
– determinarea acidității , (conform metodei prezentate în capitolul VIII, la pagina
33);
– determinarea zahărului invertit (Reacția Elser), (conform metodei prezentate în
capitolul VIII, la pagina 3 3);
– determinarea zaharozei (prin invertire), (conform metodei prezentate în capitolul
VIII, la pagina 3 4)
– determinarea substanțelor nezaharoase, (conform metodei prezentate în capitolul
VIII, la pagina 3 5)

Rezultatele obținute se regăsesc în tabelul nr. 11.2.

Tabelul nr. 11.2. Determinări fizico -chimice
Proba Apă % Aciditate
Vol NaOH, cm3 Zahăr invertit
% Zaharoză Substanțe
nezaharoase
Miere
polifloră,
producător
privat autorizat 13,38% 4,5 75,16% 3,86% 7,6
Miere
polifloră,
supermarket –
produs
românesc 14,24%
2,5 73,56% 5,21% 5,19
Miere
polifloră,
proveniență
nespecificată,
achizionată din
piață 18,06% 2,25 68,24% 2,76% 10,94

– 49 –
Concluzii

Mierea de albine este un aliment și un medicament foarte important în alimentația
omului pentru aportul energetic, mineralogic și vitaminic. Mierea de albine trebuie obținută
într-un mod cât mai natural, păstrată în condiții adecvate de umiditate și temperatură;
deoarece se poate altera ușor în condiții de umidi tate crescută, căldură excesivă sau
impurificare.
Alegerea unei mieri de calitate se poate face ușor pe baza unei examinări simple,
organoleptică, care este susținută și de analizele fizico -chimice. O culoare intensă (cu excepția
mierii de salcâm și trifoi ), un miros plăcut, însoțit de un gust dulce aromat și o vâscozitate
medie la 200 C sunt caracteristicile ideale ale unei mieri de calitate, naturală.
Mierea, alături de celalte produse apicole, fiind comercializate ca și produse
alimentare, necesită o mon itorizare a calității pentru a putea fi comercializate În scopul
prevenirii și depistării eventualelor fraudări prin adăugarea de diferiți falsificatori și nu în
ultimul rând pentru a se consuma doar produse apicole care să nu afecteze sănătatea
consumator ilor.
În prezentul studiu s -a efectuat analiza organoleptică, determinarea: umidității,
acidității, a zahărului invertit, zaharozei și a substanțelor nezaharoase pe trei probe de miere
(provenite de la: producător privat autorizat, supermarket -produs rom ânesc și respectiv de
proveniență nespecificată -achiziționată din piață).
Umiditatea cea mai ridicată, 18% (apropiată de maxima admisă în standard) o are
mierea de proveniență nespecificată, celelalte două probe au procente de umiditate mai
scăzute, cupr inse în standard. Proba de miere de la producătorul privat alături de proba de
miere achizionată din supermarket, de producție românească au procente de zahăr invertit
între limitele legale, iar procentul de zahăr invertit al probei de miere de proveniență
nespecificată se află sub standardul legal.
Procentele legate de cantitatea de zaharoză au valori în standarde pentru toate cele trei
probe, cu precizarea că proba de miere cumpărată din supermarket, produs românesc are
valori mai ridicate.
Substanțele n ezaharoase se află peste limita legală pentru proba de miere, de
proveniență nespecificată, iar în cazul celorlalte două probe procentele se încadrează în
limitele legale.

– 50 –
Toate probele au pH, factorul de prospețime, în standarde, mierea polifloră
achiziți onată de la producător privat având un pH mai mare decât celelalte.
Din cele trei probe supuse analizelor, proba de miere de proveniență nespecificată este
cea mai deschisă, cu vâscozitatea ceea mai mică, cu un gust și miros mai pal decât a celorlalte
probe.
În urma analizelor mierea provenită de la producătorul privat autorizat are calitatea
cea mai ridicată, cu o culoare brună, miros plăcut de fagure și gust aromat, datorită
conținutului ridicat în zaharuri naturale, macro – și microelemente; are o vâscozi tate mare
datorată conținului mic de apă. Zona de recoltare, cu probabilitate a fost una bogată și
diversificată în flori, aproape de o zonă împădurită.
Se recomandă, deci, achiziționarea mierii din surse sigure, direct de la producător
pentru siguranța pr ovenienței și a păstrării în condiții optime.

– 51 –
Biblilografie

[1] Rudnay, J. and Belicyaz, L. (1987 ). A book of honey , Editura Corvina.
[2] Jarvis, D.C. (1989 ). Mierea și alte produse naturale , Editura Apimondia, București .
[3] Savu, I. (1985). Creșterea albinelor în gospodărie , Editura Ceres, București .
[4] http://homecooking.about.com/od/foodhistory/a/honeyhistory.html
[5] Bogdan, T. (1962). Creșterea albinelor , Editura Agro -Silvică, București .
[6] *** (2004). Arborele Lumii, Animale și plante, volumul X , București
[7]http://www.gazetadeagricultura.info/index.php /totul_despre_miere&catid=73:Albine&Item
id=127
[8] Ilieșiu, N. V. (1958). Lăptișorul de matcă și întrebuintările lui , Conferință ținută în cadrul
cercului apicol A.S.I. T, București.
[9] Manolescu, L. (1975). Ziarul „Magazin” , București.
[10] http://www.e -miere.ro/
[11] *** (1989). Produsele stupului hrană, sănătate, frumusețe , Editura Apimondia,
București.
[12] Baculinschi, H. (1965). Lucrări științifice SCAS vol.V ., Buc urești .
[13] Baculinschi, H. (1955). Analele Institutului de cercetări zootehnice, vol.XIII .
[14] Foti, N. (1955). Apicultura nr. 5, mai .
[15] Baculinschi, H. (1961). Lucrări științifice S.C.C.S.A ., Ed. Agro -Silvică.
[16] Neurath , H. (1966). The Proteins. Composition, structure, function. 5 vol. , Academic
Press, New York .
[17] Derevici, A. (1965). Lucrări științifice S.C.A.S. vol. V. , București .
[18] *** (2008). Enciclopedia alimentelor , Editura All, București .
[19] http://www.netmedic.ro/articole -medica le/19/Mierea_si_produsele_apicole
[20] http://www.formula -as.ro/2006/732/medicina -naturista -25/mierea -de-albine -ii-7272
[21] http://ro.wikipedia.org/wiki/Miere
[22] Begnescu, F. (1925). Cultura albinelor, Ediția a II -a, Editura Ancora, București .
[23] Nicolaescu, N. and Stoinescu, G. (1933). Călăuza stuparului, Ediția a VI , Editura
Cultura Românească, București .
[24] Roșca, L. and Săvulescu, St. (1985). Îndrumări pentru apicultorul începător , Editura
Ceres, București .