Cunoasterea Si Stimularea Dezvoltarii Socio Emotionale la Prescolari, Prin Jocuri Si Activitati Specifice

Pedagogie

Cunoasterea Si Stimularea Dezvoltarii Socio Emotionale la Prescolari, Prin Jocuri Si Activitati Specifice

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cunoașterea și stimularea dezvoltării socio-emoționale la preșcolari, prin jocuri și activități specifice

ARGUMENT

Singura speranță pentru o unitate permanentă a omenirii

este aceea de a se guverna prin inteligența, prin cultivarea ei,

printr- o educare a inteligenței tuturora

și printr- o educare adecvată a inteligenței fiecăruia.

G. Thomson

Dinamica societății actuale, stresul acumulat al vieții moderne, faptul că observăm cum copiii zilelor noastre sunt mai impulsivi, mai neascultători, mai îngrijorați, mai speriați, mai siguri, mai triști, mai agresivi ne-au determinat să ne gândim la abordarea unei astfel de teme.

Dacă viața agitată și stresantă dusă de părinți și-a pus amprenta asupra copiilor și aceștia au devenit mai iritabili, mai furioși, noi putem să-i învățăm să recunoască și să înțeleagă aceste sentimente. Dacă copilul este mai retras, dacă părinții se mută frecvent , iar copiii sunt debusolați, speriți, îi putem ajuta prin dezvoltarea competențelor sociale care să-i ajute să lege prietenii și să le întrețină. Dacă copilul este individualist îl putem ajuta să dezvolte comportamente prosociale.

Din cele enumerate putem observa diversitatea problemelor și importanța dezvoltării competenelor socio-emoționale, acestea constituindu-se în motive pentru alegerea temei. De asemenea am ales această temă pentru că am simțit nevoia să îmi dezvolt inteligența socio-emoțională, iar statutul de părinte mă obligă cu atât mai mult să fac acest lucru.

Prezenta lucrare are ca scop, așa cum spune și titlul, cunoașterea și dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari prin jocuri și activități specifice.

Lucrarea este structurată pe 4 capitole teoretice și 2 capitole dedicate microcercetării.

Capitolul 1 realiezează o analiză conceptuală a termenilor inteligență emoțională și inteligență socială. În acest capitol am prezentat importanța conceptelor, apariția conceptelor în literatura de specialitate, variatele definiții acordate acestor concepte, am prezentat mai multe tipuri de clasificări ale inteligenței.

Capitolul 2 și 3 detaliază dezvoltarea inteligenței emoționale și sociale la preșcolari, s-a realizat o prezentare a dezvoltării pe etape de vârstă, au fost prezentați factorii ce sunt implicați în dezvoltarea socio-emoțională.

Capitolul 4 este dedicat interacțiunii și legăturii strânse dintre competențele emoționale și competențele sociale și influențele lor asupra integrării și adaptării în grup. Dezvoltarea neadecvată a uneia dintre aceste competențe duce la dificultăți de integrare și adaptare în grup. Astfel am analizat o suită de situații ce pot apărea din această cauză. De asemenea am analizat căile de dezvoltare armonioasă și am dedicat jocului un subcapitol, el fiind principala modalitate de relaționare la preșcolari, jocul este studiat din prisma posibilității dezvoltării socio-emoționale, iar un alt subcapitol a analizat activitățile specifice ce pot fi desfășurate pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale, am vorbit despre educație artistică și art terapie, citirea povestilor, poeziilor și implicarea copiilor în conversații pe baza lor, realizarea unor colaje, postere, afise, dramatizare, experimente, întâlniri cu echipa mind lab, realizarea unor portofolii, vizite, excursii, participarea activă a părinților în cadrul unor lecții, împletirea metodelor tradiționale cu metodele moderne.

În cea de-a doua parte am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizate, precum și rezultatele microcercetării. Micorcercetarea și-a propus să ducă la cunoașterea și dezvoltarea socio-emoțională a unui lot de 22 de preșcolari de la grupa mică. Datele obținute au confirmat ambele ipoteze de la care am pornit:

Ipoteza 1- Considerăm că dacă modalitățile generale de formare și dezvoltare a competențelor sociale și emoționale vor fi adaptate la particularitățile grupului și la diferențele individuale și vor fi sporite numeric, atunci se va ajunge la dezvoltarea semnificativă a acestor competențe;

Ipoteza 2- Considerăm că familiarizarea părinților cu aceste noțiuni, implementarea unui atelier de bune practici pentru părinți va conduce la dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor.

Bazându-se pe cercetări monografice îndelungi, lucrarea de față constituie un izvor de cercetare, un prilej de aprofundare a problematicii având în vedere dezvoltarea socio-emoțională, factor sine qua non al reușitei academice, profesionale, al progresului.

PARTEA I: FUNDAMENTARE TEORETICĂ

CAPITOLUL 1

Inteligența emoțională și inteligența socială- analiză conceptuală

Inteligența emoțională

Oricine poate deveni furios- e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie,

când trebuie, pentru ceea ce trebuie și cum trebuie- nu este deloc ușor.

Aristotel, Etica nicomahică

Termenul de inteligență provine din cuvântul latin intelligere, care înseamnă a relaționa, a organiza sau de la cuvântul interlegere, care presupune stabilirea de relații între relații. “Inteligența este capacitatea globală de cunoaștere a lumii, gândire rațională, capacitatea de a învinge provocările vieții.”. Inteligența relaționează cel mai direct cu gândirea, iar pentru desfășurarea optimă a tuturor componentelor ei, participă toate procesele psihice, în primul rând cele cognitive. Când vorbim despre inteligență, prima dată ne referim la inteligența mentală, cuantificată prin coeficientul de inteligență, IQ, dar cercetările ne-au arătat că pentru a reuși în viață nu este suficientă această inteligență, omul este o ființă complexă, iar formele de inteligență sunt multiple. Cel ce vorbește pentru prima oară despre inteligențele multiple este psihologul american, Howard Gardner anii ‘80. Aceste forme de inteligență sunt: verbală/lingvistică (înțelegerea ordinii si semnificației cuvintelor, predarea și învățarea, convingere și persuadare), logico-matematică (realizarea de calcule complexe, raționament științific, identificarea conexiunilor), vizuală/ spațială (formarea reprezentărilor, plasarea în spațiu, manipularea imaginilor, recunoașterea relațiilor spațiale dintre obiecte), kinestezică/corporală (controlul voluntar al mișcărilor, conexiune minte-corp, abilități de imitare), muzicală/ ritmică (scheme mentale pentru ascultarea muzicii, sensibilitatea față de sunete, recunoașterea, crearea și reproducerea melodiilor și a ritmurilor), naturalistă (abilitatea de a recunoaște distincțiile cele mai fine din lumea naturii), intrapersonală (concentrare mentală, conștientizarea și exprimarea diferitelor sentimente, sentimentul identității, gândire și raționamente de nivel superior), interpersonală (comunicare verbală/ nonverbală eficientă, cooperativ într- un grup, discernerea intențiilor mai puțin vizibile ale altora, empatie, crearea și menținerea sinergiei).

Leon Țopa în lucrarea Cum cultivăm inteligența socială în relațiile umane realizează o altfel de clasificare. În funcție de:

I Purtători

Inteligența animală

Inteligența umană – individuală

– de grup

Inteligența artificială, o calitate a aparatelor cibernetice, a creierului electronic

II Natura operațiilor

Practică- empirică

Abstractă

Științifică

Tehnologică

Artistică

Empatică

Socială

Motrică (de control cinestic-corporal)

III Ariile de aplicare

General umană

Specializată

IV Domeniile sociale

Inteligența socială propriu- zisă

Economică

Politică

Administrativă

Organizatorică

Militară

Sociotehnică (dedicată mai ales relațiilor om-mașină, grup uman-mașini)

Faptul că omul poate folosi mai multe tipuri de inteligență nu înseamnă că mintea este divizată în mai multe segmente, ci fiecare formă de inteligență are particularitățile și beneficiile ei și se încadrează într- un sistem complex, acestea sunt interdependente. De- a lungul vieții omul are nevoie de toate aceste forme de inteligență, în diferite etape și grade de dezvoltare. Aceste forme de inteligență pot fi dezvoltate într- o măsură mai mare sau mai mică în funcție de mediu și de educație.

Lucrarea de față pune accentul pe inteligența emoțională și cea socială. Conceptul de inteligență emoțională a luat naștere din combinarea inteligențelor interpersonală și intrapersonală. Termenul de inteligență emoțională se regăsește pentru prima oară în lucrarea de doctorat a lui Wayne Leon Payne, 1985, și reprezenta abilitatea care avea în vedere relaționarea cu stările de teamă, durere și dorință. În jurul anilor ‘90 au apărut trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale, astfel putem vorbi despre:

a. Mayer și Salovey (1990, 1993) – “consideră că inteligența emoțională implică :

1. abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima ;

2. abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea ;

3. abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emoțională și intelectuală.”

b. Reuven Bar–On – a grupat componentele inteligenței emoționale astfel:

– aspectul intrapersonal care cuprinde : conștientizarea propriilor emoții, optimism, respect-considerație pentru propria persoană, autorealizare, independență;

– aspect interpersonal care cuprinde : empatie, relații interpersonale, responsabilitate socială;

– adaptabilitate care cuprinde: rezolvarea problemelor, testarea realității, flexibilitate;

– controlul stresului care cuprinde: toleranța la stres, controlul impulsurilor;

– dispoziția generală care cuprinde fericire, optimism.

Aceste componente pot fi verificate prin teste specifice, care pot să calculeze coeficientul de emoționalitate, QE. IQ și QE se află într-o relație de interdependență, nu pot exista unul fără celălalt pentru o activitate de succes. “Coeficientul emoțional ne ajută în relațiile personale și interpersonale; el este responsabil pentru gradul de autoapreciere și autocunoaștere, pentru sensibilitatea și adaptabilitatea ta socială. Când coeficientul nostru emoțional este ridicat, reușim să trăim intens ceea ce ni se întâmplă și să ne cunoaștem cu adevărat. Menținând căile de comunicare dintre nucleul amigdalian și neocortex larg deschise vom dobândi comprehensiune, empatie, adaptabilitate și autocontrol.”

c. A treia orientare în ceea ce privește definirea conceptului îl vizează pe D. Goleman (1995), acesta consideră că inteligența emoțională are la bază: conștiința de sine, auto-controlul în care se regăsesc dorința de adevăr, conștiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea, motivația, empatia și aptitudinile sociale. El definește inteligența emoțională ca fiind “capacitatea de a fi în stare să se motiveze și să persevereze în fața frustrărilor; de a-și stăpâni impulsurile și de a amâna satisfacțiile; de a- și regla stările de spirit și de a împiedica necazurile să- i întunece gîndirea; de a fi stăruitor și de a spera.”. De asemenea el spune că avem două minți, una care gândește și una care simte. ”Mintea rațională este modul de comprehensiune de care suntem cel mai conștienți: mai proeminent în starea de trezie, operând cu gânduri, capabil să cântărească și să reflecteze. Dar pe lângă acesta mai există și un alt sistem de cunoaștere, unul impulsiv și foarte puternic, chiar dacă uneori ilogic- mintea emoțională.”

Prin urmare, inteligența emoțională este un concept nou care se bazează pe emoții, sentimente și trăiri, dezvoltarea ei ne conduce către modalități de control mai eficiente, valorificarea potențialului afectiv, în scopul dobândirii echilibrului și al succesului în viață. Ea a mai fost numită și inteligență a inimii sau inteligență a sufletului, apare în contrast cu inteligența mentală, rațională și merită să-i asigurăm locul și rolul cuvenit din moment ce emoțiile și sentimentele sunt atât de importante în viața noastră și ne însoțesc încă de când suntem bebeluși. Emoțiile se traduc în capacitatea nostră de adaptare la mediu. Emoțiile ne ajută să visăm, să creăm lucruri noi. Cuvântul emoție vine de la cuvântul latinesc ”motere”, care înseamnă a mișca.

Emoția este o mișcare care vine din interior și se propagă spre exterior, vorbindu-le celorlalți despre persoana noastră. Înțelegerea cauzei apariției emoțiilor este un proces complex datorită faptului că oamenii consideră că emoția apare ca urmare a unui eveniment sau o situație în afara lor, considerăm că ceilalți sunt responsabili de modul în care ne simțim. În realitate, oameni diferiți care trec prin aceeași situație se simt diferit pentru că emoțiile „sunt o urmare a unor modificări la nivel subiectiv, cognitiv, biologic și comportamental. Emoțiile modulează comportamentele noastre direcționate spre noi înșine (intrapersonal), cât și comportamentele direcționate spre ceilalți (interpersonal).”

Modificări

Eveniment

activator

(intern sau extern)

Fig. 1.1 apud Ștefan, Catrinel A. ;Kállay, Éva (2010)

Emoțiile sunt importante pentru că ele ne ajută să supraviețuim, ne ajută să luăm decizii, ne dau un semnal de alarmă atunci când o problemă este destul de serioasă ca să atragă atenția, dar este destul de mică în ceea ce privește posibilitatea de rezolvare. “Cercetările au arătat că atunci când sunt afectați centrii nervoși din emisferele cerebrale, omul nu poate lua nici cele mai simple decizii. De ce? Pentru că nu știe ce va simți în legătură cu deciziile sale!”. Ne ajută să stabilim limitele în relațiile cu ceilalți oameni. Ne ajută să comunicăm mai eficient cu ceilalți. Mimica este foarte importantă în transmiterea mesajelor și evidențierea emoțiilor. De asemenea dacă reușim să înțelegem semnalele non-verbale emise de ceilalți, reușim să-i înțelegem mai bine și să se simtă mai confortabil în relație cu noi. Inteligența emoțională contribuie și la unitatea dintre oameni.

“Sentimentele de empatie, compasiune, cooperare și iertare, de exemplu, au potențialul de a ne uni ca specie. Vorbind la modul general, sentimentele ne unesc, convingerile ne despart.”

Inteligența emoțională duce la o armonie cu mediul înconjurător și cu ceilalți semeni. Avantajul inteligenței emoționale este faptul că ea se poate dezvolta, educa în timp, o dată cu înaintarea în vârstă. Inteligența emoțională este foarte importantă pentru că “persoanele care au abilități emoționale bine dezvoltate au mai multe șanse să fie mulțumite în viață, să fie eficiente în mai multe domenii (profesional, personal), să își gestioneze stilul de gândire care stă la baza propriei productivități, să reușească să comunice eficient cu ceilalți, să stabilească și să mențină relații adecvate. În schimb, persoanele care trăiesc deseori sentimente de frustrare, nu își pot controla viața emoțională și se frămîntă, se îngrijorează, se deprimă, etc., nu reușesc să comunice eficient, să recunoască și să interpreteze corect emoțiile proprii și ale celorlalți, și ajung să își saboteze propria adaptare.”

În ceea ce privește modul de formare al inteligenței emoționale cercetătorii Mayer și Salovey au identificat următoarele trepte:

Evaluarea perceptivă și exprimarea emoției;

Facilitarea emoțională a gândirii;

Înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale;

Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală.

Dacă la adulți vorbim despre inteligența emoțională, la copiii literatura de specialitate folosește termenul competență emoțională. În cadrul competenței emoționale putem să delimităm următoarele categorii: trăirea și exprimarea emoțiilor, înțelegerea și recunoașterea emoțiilor, controlul emoțional.

Dezvoltare emoțională optimă este absolut necesară pentru adaptarea la mediu, ea ajută la menținerea stării de sănătate mentală și influențează dezvoltarea și întreținerea relațiilor sociale.

Inteligența socială

Trăim într- o eră a informatizării, a digitizării și a relațiilor virtuale, oamenii își schimbă tot mai des carierele, mutându- și familiile acolo unde au tot mai multe oportunități, astfel se formează tot timpul relații noi, dar mai greu de întreținut. Karl Albrecht spunea: “Conceptul traditional de comunitate ca experiență localizată face loc unui model social care seaman mai mult cu un aeroport, decât cu un sat. Aceasta explică partial sentimentele de zădărnicie, alienare și lipsă de valoare individuală, care par să ne caracterizeze epoca.” Totuși era informatizării aduce cu ea un paradox, cu toate că este foarte ușor să creezi o comunitate virtuală, sentimentul de singurătate se adâncește, oamenii au nevoie de un sentiment real de participare într-o comunitate, astfel era digitală aduce tot mai mult în discuție nevoia unei inteligențe sociale.

Cel care a vorbit pentru prima oară despre acest concept, inteligență socială, a fost psihologul Edward Thorndike, în anul 1920, el a definit inteligența socială ca fiind capacitatea de a înțelege și de a te raporta la bărbați și femei. Inteligența socială este un construct complex, multidimensional, care este deosebit de greu de definit. De-a lungul timpului și alți cercetători au mai încercat să definească conceptul. Karl Albrecht consideră că inteligența socială este constituită din cinci competențe primare: cunoașterea situației, prezență, autenticitate, claritate și empatie, sociologul australian Ross Honeywill vorbește despre inteligența socială ca o capacitate și dorință de a face față schimbărilor sociale complexe.

Daniel Golleman acordă și el o importanță deosebită conceptului. El consideră că inteligența socială este constituită din două categorii mari: conștiința socială și dezinvoltura socială. “Conștiința socială acoperă un spectru larg, care merge de la sesizarea instantanee a stării interioare a celuilalt până la înțelegerea sentimentelor și a gândurilor acestuia sau priceperea situațiilor sociale complicate. Ea include:

Empatia primară: sentimentele împărtășite cu ceilalți; sesizarea semnalelor emoționale nonverbale;

Rezonanța emoțională: a asculta cu receptivitate maximă; a rezona cu o altă persoană;

Precizia empatică: înțelegerea gândurilor, sentimentelor și a intențiilor altei persoane;

Cogniția socială: a ști cum funcționează lumea socială.

Dezinvoltura socială

Simpla sesizare a simțămintelor cuiva sau simplul fapt că știm ce gândește sau intenționează cineva nu garantează interacțiuni fructuoase. Dezinvoltura socială se construiește pe conștiința socială pentru a da naștere la interacțiuni eficace și fără probleme. Spectrul dezinvolturii sociale include:

Sincronia: interacționarea fără probleme la nivel nonverbal;

Imaginea de sine: prezentarea eficientă a propriei persoane;

Influența: modelarea rezultatului interacțiunii sociale;

Procuparea: luarea în calcul a nevoilor celorlalți și acționarea în consecință.”

Inteligența socială este vizibilă chiar de când suntem bebeluși. Bebelușii învață să se sincronizeze cu mama și apoi cu persoanele apropiate. Protoconversațiile caracterizate prin zâmbete și gângureli rămân modelul de bază referitor la interacționare.

Inteligența socială este cea care facilitează relațiile și comportamentele indivizilor. Inteligența socială nu poate fi separată de inteligența emoțională, ele se întrepătrund. “Nu poți separa cauza unei emoții de lumea relațiilor- interacțiunile noastre sociale sunt cele care ne conduc emoțiile”. Ca și inteligența emoțională, inteligența socială îl ajută pe individ să atingă succesul, inteligența socială fiind indispensabilă funcțiilor de conducere. Un bun lider trebuie să recunoască sentimentele celorlalți pentru a putea organiza oamenii în subordine. Această abilitate se poate regăsi de la vârste fragede. Copiii care au această abilitate iau conducerea și în cadrul jocului decid rolul fiecăruia.

O altă abilitate din cadrul inteligenței sociale este negocierea soluțiilor, un lider preîntâmpină totdeauna conflictele, contribuie la rezolvarea acestora. Copiii care dețin o astfel de abilitate reușesc foarte ușor să medieze conflictele de pe terenul de joacă.

Inteligența socială se referă și la capacitatea de a recunoaște și răspunde sentimentelor celorlalți, în ceea ce privește domeniul afacerilor, oamenii cu această capacitate sunt foarte buni parteneri de afaceri. Dacă ne referim la copii, putem spune că cei care și- au dezvoltat această capacitate sunt mai îndrăgiți de colegii lor, față de cei care nu pot relaționa cu ceilalți. Această abilitate, de a determina ce se află în spatele sentimentelor și grijilor celorlalți fac ca persoana respectivă să poată deveni un bun psiholog, consilier, scriitor.

Inteligența socială este într-o strânsă legătură cu inteligența emoțională. În lucrarea Inteligența socială Daniel Golleman ne prezintă cum sunt organizate abilitățile de inteligență socială în raport cu inteligența emoțională.

Inteligența emoțională Inteligența socială

Conștiință de sine Automanagement Conștiința socială Dezinvoltură socială

Empatie primară (sau managementul relațiilor)

Precizie empatică Sincronie

Ascultare Imagine de sine

Cogniție socială Influență

Preocupare

La copii vorbim de competențe sociale, abilități de a forma relații sociale funcționale cu alți copii sau adulții din viața lor.

Competențele sociale ale preșcolarilor pot fi împărțite în două categorii: interpersonale și intrapersonale. Cele interpersonale se referă la relaționarea socială, rezolvarea de probleme sociale. Cele intrapersonale pot fi: repectarea regulilor, tolerența la situații care provoacă frustrare.

CAPITOLUL 2

Particularitățile dezvoltării inteligenței emoționale a preșcolarilor

Perioada preșcolară este perioada marilor schimbări psiho-comportamentale ce îi vor influența copilului posibilitățile de adaptare și integrare în următoarele faze ale evoluției și dezvoltării. “Planurile fizic, cognitiv, socio-emoțional se află în strânsă interacțiune și pot fi separate doar artificial, pentru a fi investigate sau înțelese mai ușor.” Fiecare copil este unic, fiecare se dezvoltă într- un anumit ritm, însușirea noilor cunoștințe se realizează în salturi, nu există limite stricte, tipare general valabile. Pentru evaluarea achizițiilor făcute ne putem însă folosi de niște repere relative stabile în funcție de categoria de vârstă. La preșcolari cea mai facilă metodă de evaluare a competențelor socio-emoționale este observarea și monitorizarea comportamentelor manifestate.

Cînd vorbim despre dezvoltarea inteligenței emoționale la preșcolari vorbim despre achiziția unor competențe specific de înțelegere și recunoaștere a emoțiilor, de exprimare a emoțiilor, realizată fie verbal fie non-verbal, de reglare sau control emotional. Dacă aceste competențe nu sunt formate și ele nu relaționează cu competențele sociale nu putem vorbi de o persoană inteligentă emotional la vârsta adultă.

Expresivitatea emoțională

De- a lungul dezvoltării sale, emoțiile unui copil sunt exprimate prin modalități din ce în ce mai subtile pe măsură ce copilul dobândește un anumit control asupra comportamentului său și învață să reacționeze prin conduite potrivite din punct de vedere social.

Expresivitatea emoțională face referire la competențe precum: conștientizarea trăirilor emoționale, transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emoțională, manifestarea empatiei. Expresivitatea presupune așadar să conștientizezi că transmiți un mesaj emoțional, să-l transmiți într-o manieră convingătoare și să ții cont de regulile impuse de situația socială în cauză. Expresivitatea adulților devine un model în ceea ce privește expresivitatea copiilor. Modul în care educatoarele, părinții reacționează la exprimarea emoțională a preșcolarilor determină exprimarea sau inhibarea emoțiilor viitoare ale acestora.

Rolul expresiilor emoționale este acela de a ne vorbi despre starea afectivă a emițătorului, la copii ele pot fi utilizate în mod conștient ca modalități de șantaj emoțional ( astfel copii pot plânge pentru a putea obține ceea ce doresc de la părinții lor).

Una dintre competențele emoționale care se referă la expresivitate este conștientizarea emoțiilor. Dacă copilul reușește să conștientizeze emoția el poate să aleagă strategia potrivită pentru a-i face față. Conștientizarea emoțiilor stă la baza dezvoltării celorlalte competențe emoționale. Dacă un copil nu reușește să conștientizeze propriile emoții atunci nici nu poate avea un control asupra acestora.

Între 2 și 3 ani copiii încep să vorbească despre emoțiile lor, este posibil ca uneori să nu conștientizeze emoțiile. La această vârstă manifestă accese violente de furie și teamă de separare. Odată cu perfecționarea mecanismelor verbale și expresivitatea emoțională este mai precisă.

”Începând cu vârsta de 3-4 ani copiii încep să manifeste mândria. Mândria la fel ca și vina sau rușinea sunt considerate emoții sociale, care apar în urma dezvoltării morale a copiilor și sunt în egală măsură influențate de modul în care părinții ghidează copilul în vederea respectării normelor de comportament specifice culturii în care se dezvoltă. Emoțiile sociale sunt exprimate și în mare măsură conștientizate de marea majoritate a copiilor la vârsta de 5-6 ani.”.

O altă competență emoțională ce intră în cadrul expresivității emoționale este și transmiterea adecvată a mesajelor. Copilul trebuie să știe să transmită corect emoția ținând cont de momentul, de contextul în care se regăsește. De cele mai multe ori copiii mici 3-4 ani își exprimă emoțiile așa cum le simt, fără să țină cont de reguli de exprimare ale acestora. De aceea agresivitatea este mai frecventă pe acest sector de vârstă. Pe la 4 ani copiii încep să înțeleagă faptul că emoțiile pe care le resimt ceilalți nu sunt neapărat cele pe care le exprimă. Astfel, copiii învață să răspundă politicos atunci când primesc cadouri chiar dacă acestea nu răspund așteptărilor lor. După vârsta de 5 ani copiii aplică reguli de exprimare a emoțiilor în funcție de contextul social, chiar dacă nu înțeleg în totalitate mecanismul care justifică aceste reguli, astfel copiii înțeleg că nu trebuie să râdă când cineva se lovește sau atunci când îi ceartă părinții.

La 5-6 ani copilul își exprimă emoțiile prin joc și activități artistice, își poate exprima propriile trăiri fără să se certe, își verbalizează frustrarea. Acum putem vorbi și despre o simulare a emoțiilor, mai ales în cadrul jocurilor.

Abilitatea de a conștientiza și de a înțelege emoțiile celorlalți este necesară pentru manifestarea empatiei. Empatia se referă la înțelegerea stării emoționale pe care o trăiește o altă persoană. Empatia transmite faptul că oferim înțelegere și sprijin persoanei cu care comunicăm. Empatia este asociată cu două tipuri de răspuns: simpatia și distres personal. Simpatia reprezintă răspunsul emotional moderat ce rezultă din înțelegerea emoțiilor celorlalți. Un răspuns emotional intens la emoțiile celorlalți duce la distres personal, reprezintă o reacție aversivă la stresul altei persoane, apare ca o formă de discomfort, de anxietate. “Se știe că la 3 ani copilul poate fi puțin impresionat dacă un altul plânge alături de el, dar la 5 ani manifestă compasiune, vrea să-i aline durerea, îl mângâie, îl roagă să nu mai plângă. Dar la sfârșitul stadiului copilul își stăpânește mai bine propria reactivitate și amplifică acțiunile consolatoare.”

La 4 ani copiii își manifestă empatia în special prin reacții non-verbale. Ei îmbrățișează sau mângâie persoana pentru a transmite empatia. Odată ce mecanismele verbale se perfecționează, începând cu vârsta de 5 ani copiii recurg din ce în ce mai frecvent și la exprimarea verbală a empatiei (Nu fi supărat! O să vezi că siropul nu este așa rău, am luat și eu.)

”Vârsta de 6 ani marchează începutul etapei empatiei cognitive- capacitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altcuiva și de a acționa în consecință. Abilitățile de a privi din alt punct de vedere îi permit copilului să știe când să-și consoleze un prieten supărat și când să- l lase în pace. Empatia cognitivă nu necesită o reacție de comunicare emoțională (așa cum este plânsul), deoarece copilul și-a dezvoltat până acum un punct de referință sau un model interior al felului în care s-ar putea simți o persoană într-o situație dificilă, indiferent dacă o arată sau nu.”

Recunoașterea și înțelegerea emoțiilor

Emoțiile sunt capacitatea noastră de adaptare la mediu, luăm anumite decizii fiind influențați de acestea, astfel recunoașterea și înțelegerea corectă a emoțiilor este crucială. Cu toate acestea sunt foarte multe persoane care nu reușesc să facă distincția între anumite emoții. Dacă reușim să-l învățăm pe copil să recunoască și să înțeleagă emoțiile, el va comunica mai bine, va socializa mai bine, va crește încrederea în propria persoană, va avea o imagine de sine pozitivă. Exprimarea emoțiilor se poate face atât verbal cât și non-verbal prin mimică, gesturi, de asemenea desenul, pictura, colajul, modelajul, jocul, poveștile sunt alte căi de a transmite emoții.

La grădiniță, într- un mediu care este sigur, alături de doamna educatoare, preșcolarii pot să învețe să recunoască și să înțeleagă emoțiile prin participarea la diverse activități alături de covârstnici. De asemenea, doamna educatoare reprezintă un model, iar comportamentul ei îl poate influența în mod direct pe preșcolar, la fel și comportamentul părinților sau al rudelor apropiate. “Modul în care părinții și educatorii răspund când copilul trăiește o emoție îi modelează acestuia atitudinea față de emoții. Când educatorul și părintele exprimă emoții și își gestionează sănătos emoțiile, copilul învață cum să răspundă emoțiilor.”

Este foarte important ca preșcolarii să fie învățați să identifice emoțiile bazându-se pe componenta non-verbală. Înainte de a ne exprima verbal emoția, corpul nostru transmite anumite semnale. Sentimentul de bucurie este descris prin următoarele reacții ale corpului: fruntea netedă, obrajii ridicați, colțurile gurii îndreptate în lateral și în sus. Tristețea iese în evidență prin următoarele trăsături: sprâncene adunate, colțurile interioare ale pleoapelor ridicate; colțurile gurii îndreptate în jos; buza superioară împinsă în exterior de mușchii bărbiei. Furia se recunoaște prin sprâncene îndreptate în jos și apropiate una de alta; ochii îngustați prin apropierea sprâncenelor; buzele pot fi lipite între ele. Teama se identifică dacă apar sprâncene ușor ridicate și adunate; linii orizontale la nivelul frunții; ochii micșorați; pleoape ridicate; colțurile gurii strânse spre interior. Surprinderea are ca indicatori faciali sprâncenele ridicate; pielea de sub sprâncene întinsă; ochii măriți, rotunzi; gura deschisă.

Dezgustul este evidențiat de sprâncene adunate și îndreptate în jos; riduri în zona bazei nasului; ochii micșorați; obrajii ridicați; mușchii gurii contractați; buza inferioară împinsă înainte.

Ar trebui de asemenea să reușim să identificăm emoțiile și după tonul vocii, astfel bucuria este evidențiată de un ton relaxat, prietenos sau ton exaltat, tristețea poate fi recunoscută dacă auzim o voce joasă, înceată, un ton ”plângăcios”, furia este reprezentată de un ton ridicat, aspru; unii copii pot vorbi repede, alții însă nu mai reușesc să se exprime coerent, frica este evidențiată de vocea subțire și sacadată; unii copii țipă, urlă sau plâng, iar alții nu reușesc să mai spună ceva. Astfel dacă putem recunoaște aceste semnale, putem calma spiritele înainte de declanșarea furtunii. Capacitatea copiilor de a recunoaște astfel emoțiile se dezvoltă încă din primele luni de viață. Bebelușul răspunde cu zâmbete atunci când mama îi zâmbește și este bucuroasă. Dacă copiii sunt mai expuși la reacții emoționale și la discuțiile despre acestea ei reușeșc cu mai multă ușurință să identifice șă să interpreteze corect mesajele celorlalți. Astfel, competențele de înțelegere și recunoaștere sunt rezultatul experiențelor anterioare pe care le-au avut legate de modul de manifestare al emoțiilor. Copiii vor învăța astfel că este normal să aibă sentimente diverse și să vorbească despre ele.

Competențele de înțelegere și recunoaștere a emoțiilor pot fi exersate în grădiniță atât în prima parte a zilei la întâlnirea de dimineață cât și în cadrul activităților desfășurate la tema Cine sunt/suntem?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?, în cadrul domeniului experiențial Limbă și comunicare, Om și societate, Estetic și creativ.

Recunoașterea stării emoționale a celorlalți se poate realiza prin dialog, conversații, ascultarea și observarea celorlalți. Copilul începe de mic să identifice emoțiile cu ajutorul indicatorilor faciali și a tonalității vocii. Între doi și trei ani copilul poate denumi emoții (vesel, trist, speriat, furios).

Între 3 și 5 ani gradul de utilizare a termenilor se mărește atât în cantitate cât și în diversitate. Acum ei sunt capabili să facă diferența între emoțiile negative și cele pozitive, pot spune despre sine “sunt bine, mă simt rău”, dar poate spune cum se simt și ceilalți “tata se simte bine/mama se simte rău”. La această vârstă copiii recunosc expresiile emoționale pentru bucurie, furie, tristețe, teamă, însă atribuie cauza emoțiilor unor factori externi, la acest moment nu înțeleg că emoțiile sunt cauzate de interpretarea cognitivă a situației.

La 5-6 ani limbajul devine din ce în ce mai bogat și nuanțat, copiii reușesc să recunoască emoțiile următoare: bucurie, furie, tristețe, teamă, surpriză, dezgust. Reușesc să identifice corect cauzele emoțiilor “Îmi place la mare pentru că stau mult în apă”. Reușesc să identifice consecințele emoțiilor fără ajutor din partea adultului. Vorbește celorlalți despre emoțiile sale.

Empatia ajută foarte mult la recunoașterea și înțelegerea emoțiilor. “Răspunsurile empatice ale copilului sunt strâns legate de dezvoltarea capacităților cognitive și afective, ele putând îmbrăca diferite forme: răspunsuri empatice globale, empatie pentru trăirile celorlalți, empatie pentru situația globală a celorlalți. Empatia globală/nediferențiată răspunde perioadei în care copilul nu se diferențiază de real, de lumea obiectelor și fenomenelor din jurul său, ceea ce va conduce la nediferențierea trăirilor afective ale altora de cele proprii. El va răspunde ca și cum ar trăi el însuși experiențele negative/pozitive ale celorlalți, simultan sau succesiv.”

La această vârstă afectivitatea se modifică atât cantitativ ( întâlnim mai multe stări și dispoziții afective) cât și calitativ (creșterea complexității afective), se face trecerea de la emoții la sentimente, ca stări afective și generalizate.

Recunoașterea și înțelegerea emoțiilor înseamnă să receptezi corect un mesaj emoțional, să reușești să-l interpretezi și să-l înțelegi trecându-l prin filtrul regulilor contextului social. Aceste competențe se bazează și pe dezvoltarea inteligenței sociale. De asemenea aceste competențe se bazează și pe competențele ce țin de expresivitatea emoțiilor.

Reglarea emoțională

Reglarea emoțională se referă la capacitatea de a controla intensitatea proceselor fiziologice și comportamentul declanșat de emoții. „Controlul emoțional este definit, de cele mai multe ori, ca fiind capacitatea unei persoane de a modula, de a controla sau de a reduce intensitatea și caracteristicile temporale ale unei emoții. În plus, reglajul emoțional poate avea loc la nivel neurofiziologic, hormonal, atențional sau comportamental.” Prin control vorbim de o reglare a atenției (abilitatea de a-și controla atenția voluntar atunci când acest lucru este necesar) și contolul inhibiției și activării (abilitatea de a stopa sau accentua comportamentul specific anumitor contexte).

Dobândirea reglării emoționale se realizează prin interacțiunile cu ceilalți, prin modelare comportamentală Dacă copilul nu dobândește această competență, el nu se poate integra în societate, va fi respins de ceilalți membrii. ”Dacă adultul din viața lui nu îl învață să fie atent la ceea ce simte, atunci adaptarea la nevoile lui este deficitară. Copilul învață în mod eronat că ceea ce simte nu este bine și își poate forma convingeri negative despre sine: nu sunt demn de iubirea celorlalți, nu merit să fiu apreciat.”

Copiii dau dovadă de reglare emoțională atunci când trebuie să tolereze frustrarea, să facă față fricii, să se apere, să tolereze să stea singuri, să negocieze prietenia, etc. “Deși in forme incipiente, se structurează totuși unele mecanisme de reglare a conduitelor emoționale ceea ce diferențiază clar preșcolarul de antepreșcolar. Mai ales cei mari devin capabili să-și stăpânească, în anumite limite, plânsul când s-au lovit, sau să-și intensifice mângâîerile mamei în prezența copiilor de la grădiniță și uneori nu le mai plac nici formele de alint cu care li se adresează părinții.”

Scopul strategiilor de autoreglare nu este reprezentat de rezolvarea problemei care declanșează emoția negativă, ci ameliorarea acestei stări emoționale negative.

La 3-5 ani controlul emoțional se realizează predominant prin intermediul părinților. Aceștia liniștesc copilul, folosesc anumite modalități, crează o rutină pentru a- l ajuta pe cel mic să se manifeste corespunzător din punct de vedere emoțional.

”De exemplu, copilul mic caută reacția mamei atunci când se întâlnește cu un alt adult, prietenos, dar necunoscut până atunci. Dacă mama zâmbește și îl va încurajează, micuțul se va apropia de nou- venit. În caz contrar, va căuta siguranța oferită de părinte”.

Reglarea emoțională se învață odată cu maturizarea cerebrală, astfel copilul va putea încet, încet să-și controleze impulsivitatea și să-și regleze comportamentul în funcție de regulile sociale. ”La 4 ani, copiii încep să-și reorienteze atenția către o altă situație atunci când trăiesc o emoție negativă, la început cu ajutorul unui adult”. De la 5 ani reușesc să gestioneze emoțiile negative fără ajutorul adultului. Pot să facă față sarcinilor mai dificile fără să manifeste frustrări prea mari și are răbdare să aștepte atenția sau recompensele.

După 6 ani își controlează exprimarea sentimentelor (mai ales a celor negative), rămâne calm când situația se modifică sau când nu reușește ceva (își controlează furia). După această vârstă încep să pună în practică strategii de tipul minimalizării importanței unei situații neplăcute sau reinterpretării acesteia în termeni pozitivi.

Ca urmare a controlului copilul începe să se manifeste altfel, nu mai plânge atunci când cade, refuză să fie mângâiat dacă sunt prezenți și alți copii, țipetele și plânsul se reduc.

Strategiile de control emoțional sunt: jocul simbolic pe la 2-3 ani, eliminarea sursei de distres pentru distragerea atenției, reorientarea atenției către alte activități, reinterpretarea unei situații care pare negativă într-o lumină pozitivă (Mai bine nu mai mănânc ciocolata decât să fac carii și să merg la dentist.). Aceste strategii se dobândesc prin exersare cu ajutorul adultului.

Fiecare societate a dezvoltat modalități aprobate social de adaptare la emoții. Astfel toți membrii societății rebuie să repecte regulile de exprimare a emoțiilor. Regulile de exprimare sunt de 4 feluri: ”Reguli de minimizare- acele situații în care expresia emoțională este redusă ca intensitate, raportată la sentimentele trăite în mod real. De exemplu: reducerea exprimării furiei sau a mâniei resimțite într- o anumită situație.

Reguli de maximizare- se referă la modul în care sunt exprimate emoțiile pozitive. De exemplu, în cazul primirii unui cadou mai puțin dezirabil, expresia emoțională a bucuriei, conform conveniențelor, ar trebui să prezinte aceeași intensitate ca în cazul unui dar mult dorit.

Reguli de mascare- atunci când se consideră că este mai potrivită o expresie neutră.

Reguli de substituire—atunci când ne așteptăm ca o emoție să fie înlocuită cu una total opusă .

Minimizarea și maximizarea sunt reguli mai ușor de însușit decât celelalte două tipuri și pot fi identificate mai timpuriu ca strategii utilizate de copii în controlul emoțional. Un copil de doi ani care exagerează cu plânsul pentru a atrage atenția mamei este un copil care stăpânește suficient de bine regula maximizării.”

Copiii învață aceste reguli cu ajutorul adulților. Există mai multe modalități prin care copiii își pot însuși aceste reguli.

”- Antrenamentul- instrucțiile directe pe care părinții le dau copiilor: Băieții nu plâng!, Mulțumește când primești un cadou!;

Modelarea- învățarea prin observare, prin imitație a comportamentului părinților sau al adulților apropiați. Felul în care adulții își arată emoțiile este o sursă importantă de informație, și copiii vor extrage o serie de reguli nescrise;

Învățarea contingențelor- se referă la extragerea regulilor de exprimare emoțională ca urmare a interacțiunii constante dintre părinte și copil, ca urmare a dialogurilor emoționale.”

Reglarea emoțională poate fi influențată și de temperament, astfel copiii cu o reactivitate emoțională crescută depun un efort mai mare pentru a putea controla emoțiile, copiii cu reactivitate emoțională scăzută care nu își însușesc mecanismele de control ale emoțiilor pot să aibă reacții depresive, pot să simtă teamă sau pot să se izoleze social.

De asemenea și perfecționarea mecanismelor verbale joacă un rol important în dobândirea reglării emoționale.

Reglarea emoțională alături de exprimarea și înțelegerea emoțională sunt pași extrem de importanți spre succesul copilului atât în perioada preșcolară, cât și în viața socială de mai târziu.

În concluzie, dezvoltarea emoțională la preșcolari (apariția emoțiilor intelectuale, morale și estetice odată cu intrarea în grădiniță, creșterea complexității și diversității emoțiilor, apariția reticențelor emoționale, a dispozițiilor afective persistente, a emoțiilor care apar în urma dezvoltării morale, mândria, vina, rușinea) trebuie să fie atent urmărită, iar pentru o dezvoltare armonioasă în acest sens, copilul trebuie să dețină competențe ce țin de inteligența emoțională.

Factorii care duc la dezvoltarea inteligenței emoționale

Dezvoltarea optimă a inteligenței emoționale duce la o toleranță mai mare la frustrare, copiii sunt mai optimiști, mai încrezători în forțele proprii și prezintă mai puține comportamente autodistructive.

Printre factorii care determină această dezvoltare se numără temperamentul copiilor, familia, grădinița.

Reacțiile copiilor la situațiile pe care le întâmpină diferă în funcție de temperamentul acestora. ”Sub influența temperamentului copiii diferă din perspectiva:

Modului în care se manifestă atunci când trăiesc o anumită emoție (comportamentele pe care le manifestă atunci când ei sunt furioși, triști, înfricoșați: plâng cu mai mare ușurință, fac crize de furie intense care se manifestă o perioadă mai mare de timp, au nevoie de un timp mai mare pentru a se calma).

Modului în care reacționează la anumite contexte din viața lor (unii copiii trăiesc și exprimă emoții intense de discofort când sunt expuși la situații noi, dar nu și în situația în care nu pot avea acces la ceea ce-și doresc, pe când alții au reacții puternice când nu pot obține ceea ce-și doresc, dar nu și în situația în care sunt expuși la contexte noi.

Modului în care reacționează mintea și corpul lor atunci când ei se află în anumite contexte (când relaționează cu persoane necunoscute sau merg într-un loc nou, când nu obțin ceea ce își doresc sau le este blocat accesul la activitatea și jucăria preferată).”

În literatura de specialitate apare termenul de emoționalitate negativă și este caracterizează ca fiind o dimensiune temperamentală care se referă la predispoziția genetică a copiilor de a reacționa preponderent prin emoții negative. Emoționalitatea negativă are mai multe componente, printre care: inhibiția comportamentală, toleranța redusă la frustrare, iritabilitatea.

Inhibiția comportamentală se referă la faptul că anumiți copii se pot naște cu o formațiune cerebrală, amigdala, mai sensibilă de cât a altor copii. Amigdala este responsabilă cu analiza stimulilor și producerea emoțiilor. Acești copii au o sensibilitate mai mare la frică, reacționează mai intens la situațiile care par să fie periculoase.

”Deși inhibiția comportamentală a fost deseori prezentată sub forma ”timidității”, această dimensiune temperamentală este mult mai vastă deoarece cuprinde reacții de retragere în contactul cu mai multe contexte:

inhibiția în interacțiunea cu copii necunoscuți de aceeași vârstă;

inhibiția în interacțiunea cu adulții necunoscuți;

evitarea riscului fizic;

inhibiția în situații de evaluare care presupun performarea în fața celorlalți;

inhibiția în situații de separare;

inhibiția în contexte noi, nefamiliare.”

Inhibiția comportamentală poate fi distinsă dacă apar următorii indicatori: copilul se apropie de persoanele noi, de obiectele noi numai după o perioadă mai mare de timp, se retrage sau evită aceste situații, nu interacționează în mod spontan cu persoanele pe care nu le cunosc, nu inițiază conversații cu persoanele pe care nu le cunoaște, stă în preajma părintelui, plânge sau vrea să plece, apar modificări fiziologice (inima bate mai repede, crește presiunea sângelui, se dilată pupilele, vocea se schimbă).

Iritabilitatea se referă la o sensibilitate genetică în ceea ce privește stimulii negativi. Acești copii plâng în exces, tolerează mai greu disconfortul fizic și emoțional.

Frustrarea este tot determinată de temperament și apare ca o reacție la întreruperea unei sarcini care îi plăceau copilului sau atunci când i se îngrădește accesul la ceva.

Un alt factor care influențează inteligența emoțională este familia, ea reprezintă primul mediu în care copilul învață să-și recunoască emoțiile și învață reacțiile celorlalți la emoțiile sale. De asemenea, în cadrul familiei se învață pentru prima oară cum să-și aleagă reacțiile la diferitele emoții. Este foarte important modul în care părinții răspund la emoții pentru că copiii învață prin imitație, dacă părinții au un stil agresiv de rezolvare a problemelor, cu siguranță copilul va dezvolta reacții de teamă, va fi interiorizat sau va dezvolta reacții agresive. ”Expresivitatea parentală pozitivă dezvoltă sentimentele de securitate ale copiilor, de control și încredere în mediu ceea ce minimizează preocuparea sau îngrijorarea copiilor și crește probabilitatea ca aceștia să ia în considerare și să răspundă la emoțiile celorlalți.” Inteligența emoțională va fi dezvoltată cu ajutorul familiei dacă aceasta încurajează exprimarea emoțională, atât pozitivă cît și negativă, dacă ajută copii să identifice emoțiile și să le poată controla. Interpretarea negativă a emoțiilor și a reacțiilor pe care le implică conduce la negarea emoțiilor și al rolului important pe care acestea îl joacă în viața noastră. O astfel de interpretare nu face decât să- i învețe pe copii că emoțiile sunt ceva rău, sunt periculoase și nu trebuie să se vorbească despre ele. Un alt tipar familial care influențează în mod negativ dezvoltarea inteligenței emoționale la preșcolari este acela în care familia consideră că logica și raționalul sunt mai presus de orice („emoțiile sunt niște prostii, trebuie să fim raționali, practici”). Acest tipar inhibă exprimarea emoțională, recunoașterea și înțelegerea propriilor emoții atât de firești. Părinții care aplică acest tipar ignoră nevoile emoționale ale copilului, nevoia de exprimare a afectivității față de acesta. De asemenea lipsa de atenție care trebuie acordată copilului, indulgența manifestată în exces, lipsa de respect față de acțiunile și sentimentele copilului duc la dezvoltarea tulburărilor de anxietate și depresie și de asemenea se constituie într un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, cancer, astm bronșic.

Dacă părinții au reacții emoționale pozitive cu copiii, îi ajută să facă față stresului și să rezolve anumite situații conflictuale, atunci sunt sporite și abilitățile de reglare emoțională. ”Antrenamentul parental (care implică învățarea copilului despre natura emoțiilor, despre regulile privind modurile de exprimare a emoțiilor și strategiile de a face față emoțiilor) se reflectă în abilitățile copilului de a-și regla emoțiile în diferite contexte sociale și de a se regla din punct de vedere fiziologic (de ex. Roșeața, tremurul care însoțesc anumite emoții, etc.). Antrenamentul oferit de părinți sporește abilitatea copiilor de a-și inhiba emoțiile negative, de a le atenua, de a-și focaliza atenția și regla propriile emoții.”

Felul în care ne comportăm cu copii în cadrul familiei, atenția pe care reușim să le o acordăm, tactul și răbdarea cu care îi ajutăm să identifice și să rezolve situațiile conflictuale, comunicarea, modalitatea de disciplinare aplicată contribuie la dezvoltarea emoțională, este un pas înainte pentru reușita copilului în viață.

De asemenea, trebuie spus că inteligența emoțională a părinților influențează dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor prin practici de socializare a emoțiilor, prin imitare și modelare.

Alături de familie, grădinița reprezintă un alt factor de dezvoltare a inteligenței emoționale. Educatorii au datoria de a dezvolta inteligența emoțională, de a crea și de a desfășura activități diversificate de explorare și prelucrare a competenței emoționale. “Reacțiile educatorilor la manifestările emoționale ale copiilor reprezintă o sursă importantă de învățare despre emoții. Utilizarea în diverse contexte a cuvintelor care denumesc emoții este o modalitate de a învăța copiii să recunoascăă și să denumească emoțiile proprii sau ale celorlalți. Dacă educatorul nu obișnuiește să le atragă copiilor atenția asupra emoțiilor, nu discută despre consecințele emoționale ale unor comportamente, atunci aceștia riscă să nu achiziționeze cuvintele care denumesc emoții.” Educatorul este un model, dar și o persoană care dezvoltă competențele emoționale ale preșcolarilor.

CAPITOLUL 3

Particularitățile dezvoltării inteligenței sociale a preșcolarilor

”Cel mai mult oamenii se apropie de zei

atunci când îi fac altuia un bine.

Cicero”

Copilul nu se naște ”social”, el devine astfel prin asimilarea normelor, valorilor, credințelor societății din care provine, dezvoltând, la rândul său, altele noi. Integrarea copilului în mediul grădiniței reprezintă un prim efort de adaptare la viața socială și de asemenea o lărgire a mediului social din care face parte copilul. Copiii încep să se intereseze unii de ceilalți, să fie atenți la prezența altora chiar dacă fiecare își urmărește propia activitate.

Dezvoltarea inteligenței sociale la preșcolari are în vedere dezvoltarea unor competențe interpersonale, care se referă la modul în care preșcolarii stabilesc relații cu ceilalți copii sau cu adulții, și competențe intrapersonale care se referă la capacitatea de a respecta regulile și toleranța în situații care provoacă frustrare. Aceste competențe îi ajută să interacționeze eficient cu ceilalți astfel încât să-și atingă scopul personal dorit.

Adaptarea la viața adultă se realizează mai ușor dacă dezvoltăm inteligența socială, dacă copiii reușesc să stabilească relații sănătoase cu cei din jur, dacă pot face față eșecurilor, dacă pot menține anumite relații, dacă acceptă și respectă diversitatea.

Preșcolarii trebuie să învețe că toate acțiunile au consecințe, de aceea unele dintre ele trebuie să fie ameliorate.

Preșcolarii au nevoie de sprijinul unui adult pentru a recunoaște și respecta regulile de comportament în diferite situații sociale. La preșcolari abilitățile de relaționare socială sunt mult mai ușor de observat în cadrul jocului, în compania altor copii sau a fraților. ”Jocul are valoarea informativă cea mai ridicată cu privire la achiziționarea acestui tip de abilități de către preșcolari, pe de altă parte le oferă copiilor numeroase situații de învățare și exersare a comportamentelor sociale.”

Dezvoltarea inteligenței sociale la preșcolari are efecte pozitive pe termen scurt și lung, printre acestea enumerăm: relații sănătoase cu ceilalți, prieteni mai mulți, note mai bune, stimă de sine, sănătate emoțională.

Conduita socială pozitivă și integrarea în grup

Fiecare copil trebuie să învețe să se integreze în grup, să învețe să lucreze în echipă, să dobândească o anumită autonomie și să se raporteze la celălalt.

Conduita socială pozitivă se învață prin: observarea adulților sau a celorlalți copii, prin imitarea compotamentelor celorlalți, prin consecințele pe care le are un comportament.

Pentru a avea o conduită socială pozitivă este nevoie de foarte multă repetiție și de exercițiu.

Primul grup în care este integrat copilul este cel familial, urmează grupurile de joacă, grupurile educaționale, grupurile de prieteni mai târziu, grupurile de învățare. Conduita socială pozitivă duce la o bună funcționare a grupului, astfel trebuie să fim foarte atenți la buna dezvoltare a acesteia.

”Cercetările au pus în evidență câteva faze în închegarea relațiilor dintre copii, în funcție de capacitățile lor de înțelegere și experiența contactelor directe dintre ei. La 3 ani un alt copil este privit ca un străin care ar putea să-i ia jucăriile, să-i strice construcțiile și de aceea față de el apar mai ales atitudini de apărare, conflict, agresiune sau reacții de plâns, țipăt, apel la adult. Primul tip de reacții este mai frecvent la băieți, iar al doilea la fete.”. La 3- 4 ani cea mai mare parte a jocurilor sunt izolate sau paralele. Jocul izolat este jocul în care copilul poate să aibă simultan mai multe roluri. Acum încep să interacționeze cu ceilalți copii, de obicei în grupuri de câte doi ( întrebare pe care o pun este Vrei să fii prietenul meu?), de obicei interacționează cu copii de același sex. În prima fază apare jocul paralel, deși sunt apropiați fizic, fiecare are preocupările lui. Dezvoltarea capacității de a interacționa simultan cu mai mulți copii se realizează în timp, participarea la jocuri de cooperare, cu preocupare comună pentru joc, reprezintă o strategie de a îmbunătății această capacitate. De asemenea trebuie precizat că la 3-4 ani copiii folosesc mai mult comportamente non-verbale pentru a interacționa. ”Cam pe la 4 ani se modifică atitudinea față de celălalt. Acesta este perceput ca fiindu-i asemănător și poate deveni chiar obiect de identificare și de aceea îl urmărește atent uitând adesea de propriile acțiuni. Într-o a treia fază, după 4 ani, celălalt apare ca factor de competiție și ori de câte ori este întâlnit este invitat la întrecere pentru orice .”

În ceea ce privește relația cu adulții la 3-4 ani copilul interacționează pozitiv și se joacă împreună cu adulții. Se supune unor instrucțiuni având încredere în persoanele adulte apropiate (Așa a zis doamna!). Dacă apar situații problematice simple, poate să anunțe adultul (dacă are nevoie de ajutor sau dacă s-a rănit un copil sau dacă se aude ceva neobișnuit). La 3 ani copilul cere destul de des ajutor din partea celorlalți, cu precădere din partea adulților, iar oferirea ajutorului nu este spontană, ci apare la rugămintea adultului.

Spre 4 ani poate solicita să se despartă de adult și să meargă să se joace cu copii.

De la 5 ani deja limbajul este mai bine dezvoltat și copiii pot deveni organizatori de jocuri, propun roluri, acțiuni ce trebuie incluse în joc.

”În jurul vârstei de 5 ani celălalt devine partener egal cu care vrea să colaboreze. Dacă aceasta este evoluția în timp a atracției spre celălalt, ea trebuie cu tact folosită în vederea dezvoltării sociabilității copilului care, acum la preșcolaritate, se manifestă în următoarele două forme: socializarea pasivă constând în adaptarea propriei conduite la modelele și cerințele ambianței; dezvoltarea capacităților sociale exprimate în posibilitatea de a avea inițiativa unor acțiuni cu efecte în facilitarea relațiilor cu alți cum ar fi: a face mici comisioane, a dărui, a mulțumi etc. Nedezvoltarea la timp a acestor posibilități face să se instaleze mai repede trăsături negative ca: timiditatea, izolarea, agresivitatea.”

Copiii reușesc acum să interacționeze în grupuri din ce în ce mai mari. De asemenea se pot implica într- un joc care este în desfășurare, astfel ei folosesc strategii verbale și cer permisiunea de a participa la joc, așteaptă permisiunea de a se juca. De asemenea pot să inițieze interacțiunea prin oferirea unei jucării în schimbul participării la joc.

”Comportamentul de împărțire a obiectelor sau a jucăriilor se află la baza formării prieteniilor, deoarece reciprocitatea reprezintă una din premisele formării și menținerii relațiilor cu ceilalți. Astfel, împărțirea jucăriilor facilitează integrarea copiilor în grup și cooperarea, ceea ce înfluențează popularitatea printre colegi. S-a constatat faptul că împărțirea jucăriilor cu alți copii se manifestă ca urmare a explicațiilor pe care adulții le oferă privind consecințele pozitive ale acestui comportament și a exersării lui în relațiile cu ceilalți.”.

La această vârstă începe să mențină prietenia cu cel puțin un copil. Se poate juca cu copii diferiți din punct de vedere al limbii vorbite, al etniei. Este capabil să ceară sau să ofere ajutorul unui alt copil. Acum pot să joace jocuri simbolice, în care pretinde că face ceva.

La 6 ani, copiii joacă atât jocuri simbolice cât și jocuri cu reguli, de genul ”Nu te supăra, frate!”, acest tip de joc devine tot frecvent după intrarea la școală.

Acum poate să recunoască abilitățile diferite ale partenerilor de joacă. (Ionel pictează foarte frumos, Maria cîntă mai bine).

Între 5 și 7 ani copiii încep să înțeleagă termeni ce țin de moralitate, termeni precum: onestitate, corectitudine, moralitate.

În ceea ce privește relația cu adulții la 5-6 ani se desparte cu ușurință de aceștia atunci când merg la grădiniță. Interacționează pozitiv cu aceștia, nu îi întrerupe, răspunde atunci când este necesar, vorbește politicos, cere permisiunea adultului pentru a realiza anumite lucruri. Este curios în ceea ce privește apartenența la grup, poate să întrebe despre familie, etnie, cultura, limba vorbită , caracteristicile fizice ale celorlalți.

Înțelege faptul că aceeași persoană poate să aibă în societate mai multe roluri (tatăl lui poate fi tata și poate fi angajat la…). De asemenea copilul la 5-6 ani cere mai rar ajutorul și simte o oarecare responsabilitate față de cei mici, acum oferirea ajutorului poate fi spontană.

Conduita pozitivă și integrarea în grup se bazează și pe capacitatea copilului de a rezolva probleme.

La 3-4 ani copilul folosește mai multe strategii de evitare a conflictelor. Prima dintre ele se referă la solicitarea ajutorului din partea adulților. O altă strategie se referă la evitarea conflictului, spre exemplu copilul se poate îndepărta de un coleg care îl tachinează, care îl agresează fizic sau verbal. La această vârstă copilul trebuie să știe că trebuie să respecte anumite reguli, reguli impuse de părinți și reguli impuse de grădiniță. Respectarea acestor reguli ține foarte mult de frecvența cu care se reamintește.

La 5-7 ani strategiile de rezolvare a conflictelor se îmbunătățesc, apar strategii de negociere și de compromis. Aceste strategii se îmbunătățesc în urma participării la joc, la jocul de cooperare, astfel copilul învață că poate evita un conflict dacă oferă un obiect sau dacă face schimb. De asemenea capacitatea de a tolera situațiile de frustrare este mai mare. În ceea ce privește regulile, ei pot reține până la 5 reguli și le pot respecta fără a fi nevoie ca un adult să le reamintească. De asemenea poate apărea situația în care copilul să ceară explicații în legătură cu o regulă, acest fenomen se numește, în literatura de specialitate, non-complianță negociată. Acest tip de comportament poate fi acceptat, pentru că la această vârstă se pot iniția discuții despre reguli, iar regulile nu trebuie să însemne impunerea punctului de vedere al adultului.

În cadrul grădiniței conduita socială pozitivă se realizează în cadrul domeniului limbă și comunicare prin conversație în relatarea unor povestiri, fapte și acțiuni. Aceste activități îl învață pe copil să-și comunice numele, să se adreseze folosind formule de politețe, să ceară permisiunea pentru a participa la o discuție, să pună întrebări ca să afle subiectul unei activități.

Nu în ultimul rând trebuie să spunem că integrarea în grup se face cu mai multă ușurință pe măsură ce copilul crește și interacționează cu un număr mai mare de copii.

Conduita socială negativă și dificultățile de integrare în grup

Conduita socială negativă se referă la un comportament repetitiv care încalcă drepturile altor persoane, încalcă normele sociale. Prin urmare un astfel de comportament aduce după sine dificultăți de integrare în grup. Părinții și educatorii trebuie să urmărească atent evoluția copilului pentru că spre exemplu, dacă la vârsta de 2-3 ani iritabilitatea, impulsivitatea, complianța scăzută, neatenția sunt doar semne, mai târziu pot însemna ADHD sau comportament sfidător. ”Pe măsură ce copiii cresc, cei cu probleme de conduită tind să prezinte tendințe continue agresive cu alți adulți și colegi, acestora le lipsesc aptitudinile sociale pentru a interacționa. Nu sunt atenți la indiciile sociale, interpretează greșit adesea alți copii ca fiind ostili și le lipsește capacitatea de a rezolva problemele sociale. Când vor atinge preadolescența, în situatiile de conflict acești copii tind să aibă episoade de furie intensă și acțiuni agresive decât rezolvări mediate verbal. Vor da vina mereu pe colegi pentru acțiunile lor ("El m-a făcut să-l lovesc…") .”

Acestea fiind spuse rezultă faptul că este foarte important să observăm conduita socială negativă și să o corectăm de la vârste foarte mici. Trebuie să facem diferența între tulburările de comportament firești vârstei, tulburări ce pot fi înlăturate mai ușor și tulburările patologice, unde este nevoie de un plan de recuperare mai complex și ajutorul unui specialist. Spre exemplu, la 3 ani copiii indispuși sau frustrați pot să arunce lucruri sau să-i lovească pe ceilalți, pe măsură ce mecanismele verbale se îmbogățesc și educatorul și părintele aplică metode de ameliorare a acestui comportament, agresivitatea fizică poate să dispară.

”La vârsta preșcolară mică, toți copii au un nivel ridicat de impulsivitate, slabe abilități de relaționare, de rezolvare de conflicte și de control emoțional. Chiar dacă contextul relațiilor cu covârstnicii oferă importante oportunități de dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, ei nu pot fi unul pentru celălalt tutori în rezolvarea problemelor sociale și nici nu pot să-și ofere unul altuia feedback adecvat care să faciliteze învățarea. În consecință, prezența unui adult și intermedierea relațiilor dintre copii la această vârstă este o condiție indispensabilă pentru o dezvoltare socială și emoțională.”

Pentru a evita o conduită socială negativă educatorii și părinții trebuie să conducă copiii către interacțiuni pozitive cu ceilalți colegi, astfel încât copiii să formeze relații de prietenie și să dezvolte abilități de cooperare. De la vârste foarte mici copiii trebuie ajutați să se integreze unui grup pentru că petrecerea unui timp îndelungat în activități individuale și refuzul de a se juca cu alți copii poate să ducă la anxietate, depresie, probleme de adaptare socială. Când vorbim de integrarea în grup trebuie să luăm în calcul și temperamentul copiilor, nu toți reușesc să se integreze foarte bine. Copiii care sunt mai timizi au dificultăți în ceea ce privește inițierea unei comunicări cu colegii, copiii expansivi, care au probleme în controlul comportamentului au și ei dificultăți pentru că nu cer voie să participe la joc, nu au răbdare să fie invitați. Acești copii sunt frecvent excluși din activitățile de grup, ceea ce duce la o stimă de sine scăzută, la situații stresante. ”Stilul de lucru al profesorului față de diferențele tipologice și de temperament trebuie să fie plin de tact pedagogic, maleabil și individualizat. Pe cei extrovertiți îi va tempera, îi va potoli și îi va orienta; pe cei introvertiți îi va încuraja, stimula, îi va ajuta să-și manifeste aptitudinile. Pe copiii vioi, expansivi, sangvinici, educatorul îi orientează spre a fi temeinici, pentru a-și concentra energia asupra îndeplinirii obiectivelor educaționale. Pe copiii flegmatici îi va stimula să lucreze și să țină ritmul cu ceilalți, îi va încuraja când obțin succese.

Copiii colerici sunt nedisciplinați, li se solicită autocontrolul pentru a se înfrâna, vor fi determinați să înțeleagă necesitatea păstrării ordinii în instituția de învățământ, a programării activității care trebuie să fie eficientă. Copiii cu trăsături melancolice trebuie să fie înconjurați cu căldură, să li se stimuleze motivația pozitivă, să fie încurajați să li se dezvolte, încrederea în propriile forțe, vor fi ajutați să-și valorifice potențialul intelectual, aptitudinile și înclinațiile.”

Conduita socială negativă la preșcolari se poate manifesta prin negativism, împotrivirea față de acțiunile celor din jur și de cele mai multe ori ia naștere din cauza lipsei de afectivitate. La preșcolari conduita socială negativă poate să apară și sub forma capriciilor sau încăpățânării. Copiii capricioși sunt copiii care au toane cu un comportament nelinear, imprevizibil. Acești copii sunt evitați de ceilalți pentru că pot provoca teamă. Încăpățânarea la preșcolari nu este un lucru stabil, ea se manifestă atunci când nu li se dă voie să facă un anumit lucru.

De asemenea trebuie spus că preșcolarului îi place să fie învingător și schimbă regulile după bunul plac.

Agresivitatea este un alt mod de manifestare care duce la dificultatea de integrare în grup. Nici un copil nu vrea să se joace cu un altul care rupe jucării, care lovește. ”Cele mai frecvente comportamente agresive care apar sunt: lovirea, împingerea, smulgerea jucăriei din mână, trasul de păr, adresarea de cuvinte nepotrivite, cearta pe jucării etc.”. Agresivitatea din copilărie poate să reprezinte semne pentru o activitatea intelectuală mediocră, comportament distructiv în mediul școlar și angajarea în activități specifice grupurilor de delincvenți. Pentru a reuși să schimbăm un astfel de comportament trebuie să- i ajutăm pe copii să- și canalizeze energia spre alte activități, să dăm dovadă de calmitate și fermitate în același timp, să- i cultivăm preocupările pentru jocul colectiv.

De asemenea dificultăți de integrare în grup apar și atunci când copilul nu vrea să împartă jucăriile cu alți copii. Copiii mici pot smulge jucăriile din mâna altora, îi împing sau refuză să îi lase și pe ceilalți să se joace cu o anumită jucărie. Copiii au nevoie de mult exercițiu și atenție pentru a nu mai face acest lucru.

Minciuna intră și ea în categoria conduitei sociale negative. Copiii pot să înceapă să mintă pe la vârsta de 3 ani, atunci sesizează faptul că adulții nu le pot citi gândurile. La copiii foarte mici acest fenomen este trecător și nu trebuie să dramatizăm situația, minciuna apare ca fiind un fenomen conștient la vârsta de 4 ani și este folosită de copil pentru a obține anumite avantaje, pentru a scăpa de pedepse, pentru a se afirma. Pentru a înlătura acest comportament trebuie adoptată o atitudine deschisă și trebuie să-i învățăm pe copii importanța onestității.

Capacitatea de a iniția interacțiuni pozitive de grup se poate învăța, manifestările sociale negative se pot ameliora sau dispărea, pentru aceasta copilul trebuie să fie susținut de părinți și cu precădere de educatori, care au mai multe oportunități de a-i învăța pe copii cum se relaționeze frumos cu ceilalți. ”Cel mai bun mod de a-i îndruma pe copii să se poarte frumos și pentru a preveni stările lor de furie, de mânie și chiar violența este de a-i trata cu dragoste și respect. Copiii trebuie să fie apreciați atunci când se comportă corect, pentru ca ei să repete aceste lucruri. Îi putem învăța pe copii autocontrolul, putem stabili limitele și fixa reguli împreună cu ei. Și mai ales trebuie să înțelegem că se întâmplă ca unii copii să aibă ”zile rele”, uneori, iar alții să aibă nevoi speciale, care necesită adaptări și tratare diferențiată.”

Formarea conduitelor prosociale

Relaționarea socială include o categorie specială de comportamente, comportamentele prosociale. Pentru a evita creșterea agresivității, pentru o mai bună siguranță pe străzi, pentru o armonie în familie este nevoie să formăm conduite prosociale la o vârstă cât mai fragedă.

Conduitele prosociale se referă la acele acțiuni care au ca scop întrajutorarea celorlalți fără să se aștepte un anumit beneficiu, preocuparea față de ceilalți. Conduitele prosociale se referă la cooperare, sprijin, toleranță. ”Ele servesc la patru mari scopuri: contribuie la bunăstarea noastră personală, vizează creșterea statutului și aprobării sociale, vizează protejarea stimei de sine, permit menținerea sub control și reglarea dispoziției emoționale.” În ceea ce privește grupa de copii, comportamentele prosociale duc la optimizarea climatului din sală și la crearea unui colectiv unit. Există mai multe teorii care au încercat să găsească cauza acestor comportamente, perspectiva biologică susține faptul că oamenii se nasc cu o predispoziție de a-i ajuta pe ceilalți, din perspectiva învățării sociale aceste comportamente își au originea în interacțiune, comportamentele sociale putând fi învățate, o altă teorie spune că la baza comportamentului prosocial se află empatia, ne transpunem, ne identificăm emoțional cu celelalte persoane și astfel răspundem la suferințele celorlalți. Procesul de socializare are fără doar și poate un rol extrem de important în apariția acestor comportamente. Odată cu creșterea copilului se mărește și mediul de viață și se stabilesc relații tot mai complexe. ”Dupa vârsta de trei ani, instituția preșcolară oferă copilului situații de învățare, de cooperare și posibilități de exprimare a autonomiei dar și a folosirii liberului-arbitru.”

De asemenea formarea conduitelor prosociale se realizează progresiv pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, copilul învață în mod constant comportamente. Între 3 și 5 ani copilul poate să recunoască comportamentul pozitiv al altor copii. Educatoarea îi pune pe copii să observe, să descrie, să compare, să aprecieze faptele bune, comportamentele pozitive și să le critice pe cele negative.

Între 5 și 7 ani copilul își adaptează comportamentul în funcție de regulile diferitelor situații, pentru a nu-i deranja pe ceilalți, ține cont de dorințele și nevoile altor copii. Poate să își exprime dezaprobarea față de comportamente neadecvate și poate să explice celorlalți reguli simple. De asemenea poate să evite situațiile care duc la conflict.

Ca să poată să-și dezvolte comportamentul prosocial, preșcolarul trebuie pus în diverse situații: trebuie ghidat să-și ajute colegii în desfășurarea anumitor activități (în care vor trebui să țină cont de părerile celorlalți copii, de ritmul celorlalți), să ajute îngrijitoarea atunci când se pune și se strânge masa, să viziteze colegi care sunt bolnavi sau au avut un accident și nu pot ajunge la grădiniță, să participe la proiecte educaționale cu caracter umanitar care oferă la sfârșit și posibilitatea de a întâlni beneficiarii. Proiectele educaționale cu caracter umanitar realizate frecvent îi învață pe copii să fie mai preocupați de alte persoane, să coopereze, îi învață pe copii valoarea perseverenței și a lucrului dus la bun sfârșit. Toate acestea duc la o inteligență socială ridicată.

Pentru ca aceste activități să aibă succes, ele trebuie să aibă o anumită pregătire, educatorii trebuie să dezvolte comportamentele prosociale care duc la creșterea stimei de sine, îmbunătățirea socializării, a empatiei, scăderea anxietății și a stărilor depresive.

Prima etapă în formarea comportamentului prosocial este oferirea unui bun exemplu personal. Copilul observă, analizează și imită. Educatorul trebuie să manifeste grijă față de ceilalți, trebuie să interacționeze eficient atât cu copiii cât și cu părinții. De asemenea trebuie să aibă grijă la limbajul folosit, trebuie să fie politicos, trebuie să știe să ascule copiii, astfel încât să învețe și ei acest comportament de ascultare și să aibă mai multă răbdare în interacțiunile cu ceilalți. Atunci când copiii manifestă comportamente problematice sau când se citește, vorbește despre comportamente problematice, educatorul trebuie să aibă grijă să arate și comportamentul pozitiv și să expună o morală, un mesaj de învățare. ”Cu toate că limbajul și logica specifice creierului rațional sunt importante pentru a-l învăța pe copil anumite valori, ele nu îi vor modela comportamentul la fel ca sentimentele de mîndrie și de apartenență ce apar atunci când are grijă de alții și îi ajută.” Astfel punem accentul mai mult pe experiență decât pe vorbă. De asemenea pentru a avea un comportament prosocial, preșcolarul trebuie să aibă anumite abilități de socializare, prin urmare, educatorul trebuie să identifice lipsa acestor abilități și dezvoltarea lor. ”Identificarea abilității care lipsește (de exemplu, comportamentul de smulgere se manifestă când copilul nu și-a dezvoltat încă abilitatea de formulare a unei cereri) conduce în mod implicit la stabilirea unui obiectiv supraordonat de învățare (dezvoltarea abilității care lipsește), iar reacția educatorului trebuie să fie în concordanță cu acest obiectiv. Reacția cadrului didactic în acord cu emoțiile personale (tendința de a pedepsi sau certa pentru că se înfurie sau este iritat de faptul că comportamentele manifestate de copil nu îi plac) conduce la menținerea comportamentelor problematice, deoarece nu îl învață pe copil o alternativă adecvată de comportament care să înlocuiască comportamentul problematic prezent.”

De asemenea pentru a dezvolta comportamente prosociale este nevoie de o foarte bună interacțiune între educator și copil. Educatorul trebuie tot timpul să observe și să exprime în cuvinte emoția copilului, trebuie să poată face legătura cu contextul, să extragă esențialul din discuțiile cu copilul, să facă raportarea la grupă, să facă apel la reguli, să aplice consecința încălcării regulii, să pedepsească comportamentul și nu persoana și, de asemenea, trebuie să aducă soluții pentru estomparea comportamentului neadecvat. De asemenea, educatorul trebuie să încurajeze, să aprecieze și să laude copiii care îi ajută pe ceilalți.

Trebuie să nu uităm faptul că dezvoltarea inteligenței emoționale și dezvoltarea inteligenței sociale ne conduc către comportamente prosociale, către copii, adulți mai atenți la nevoile și grijile celorlalți.

Factorii care duc la dezvoltarea inteligenței sociale

Dezvoltarea optimă a inteligenței sociale este puternic influențată de factori intra si interpersonali. În ceea ce privește preșcolarul dezvoltarea optimă a inteligenței sociale înseamnă achiziționarea și dezvoltarea acelor competențe care duc la integrarea cu ușurință a copilului într- un grup social, învățarea stabilirii unor relații eficiente, ruperea relațiilor de dependență față de părinți prin afirmarea capacităților de autoservire, lucru care îi oferă o posibilitate mai mare de acțiune.

Ca și la dezvoltarea inteligenței emoționale, un factor important îl constituie temperamentul. “Copiii cu temperament “ușor” sunt bine adaptați din punct de vedere social, capabili să dezvolte relații cu ceilalți, respectă regulile, explorează mediul în situații noi și sunt capabili să-și gestioneze în mod adecvat reacțiile emoționale.

Copiii cu temperament “dificil” nu respectă regulile, au dificultăți în urmarea instrucțiunilor, se implică în interacțiuni caracterizate prin reacții de agresivitate și manifestă crize de furie atunci când nu obțin ceea ce-și doresc; de regulă percepuți ca impulsivi, agresivi și au probleme în gestionarea reacțiilor de furie sau de frustrare în situații în care sunt nevoiți să aștepte.

Copiii cu temperament “greu de activat” sunt în general retrași, evită situațiile de relaționare cu ceilalți, își exprimă rar emoțiile sau dorințele, au nevoie de încurajări din partea adulților pentru a se implica în activități noi; acești copii sunt descriși ca fiind timizi și sunt predispuși către izolare socială, reacții de teamă în situații noi, nefamiliare sau de tristețe excesivă.” Oferirea unor modele de comportament adecvat, antrenarea prin diverse tehnici de activare sau inhibare a pornirilor temperamentale duc la ajustarea neajunsurilor reacțiilor înnăscute.

De asemenea există o legătură strânsă și între limbaj și dezvoltarea inteligenței sociale. Copiii care au un nivel scăzut de dezvoltare al limbajului comparativ cu vârsta lor cronologică pot să interacționeze mai puțin cu ceilalți copii, pot să se izoleze sau să fie izolați, ceea ce duce la o dezvoltare inadecvată a competențelor sociale ca urmare a lipsei de experiențe sociale. “Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului (de ex. bâlbâiala) pot să manifeste deficite serioase în dezvoltarea competențelor emoționale și sociale din cauza unor probleme fiziologice la nivelul aparatului fonator. Copiii cu tulburări de anxietate pot dezvolta probleme de limbaj, care ulterior pot duce la reacții de izolare față de ceilalți copii, reducând astfel semnificativ șansele copilului de a achiziționa competențele emoționale și sociale necesare funcționării optime. Copiii care prezintă tulburări cu o puternică componentă genetică, cum ar fi autismul, manifestă nu numai deficite serioase în achiziționarea limbajului, dar și probleme în stabilirea relațiilor cu ceilalți.”

Familia reprezintă un factor interpersonal de dezvoltare a inteligenței sociale. Alături de familie copilul participă la primele sale experiențe sociale. Familia transmite normele și valorile sociale esențiale, în familie învață primele norme de conduită. Așteptările realiste și modul în care este realizată disciplinarea copiilor duc la dezvoltarea competențelor sociale ale copiilor. Părinții trebuie să aplice cu consecvență principiile lor de viață, altfel copilul va dezvolta probleme de comportament ce se reflectă în atitudinea sfidătoare față de ceilalți și manifestări emoționale nepotrivite. Părinții reprezintă un model pentru copii, dacă aceștia au ei înșiși probleme de izolare socială, dificultăți de relaționare cu ceilalți, probabilitatea ca și copilul să aibă astfel de probleme este foarte mare. Părinții care nu discută despre comportamentele sociale au copii care se adaptează cu o mai mare dificultate la experiențe emoționale negative.

De asemenea relațiile dintre frați influențează dezvoltarea inteligenței sociale. Fratele mai mare este tot timpul un model pentru fratele mai mic, acesta din urmă făcând eforturi uriașe de a depăși acest model, de a se impune, iar acest lucru se vede și în relațiile cu alți copii. Este posibil ca fratele mai mic să fie încercat de un sentiment de inferioritate și să aibă dificultăți în ceea ce privește relaționarea în afara familiei, poate privi societatea cu ură și poate să se constituie în adversarul celorlalți, poate să încerce să se afirme prin conduite antisociale, încercând prin aceasta să atragă atenția, de asemenea în cadrul jocurilor se poate întâmpla să nu respecte regulile și să părăsească jocul dacă nu i se fac anumite concesii. Dacă copii au reușit să scape de această mrejă a rivalității, ei pot chiar să dea dovadă de comportamente prosociale, de întrajutorare.

De asemenea dezvoltarea inteligenței sociale este influențată și de stereotipuri de gen care se nasc în familie, astfel se știe că părinții preferă ca primul copil să fie băiat, care să ducă numele familiei mai departe, să fie un partener pentru soț, de obicei mamele își doresc fete pentru a le ține companie, pentru a le aranja frumos, pentru a le îmbrăca. De asemenea băieților li se cumpără jucării care se referă la construcții, reparații, mașini, iar fetelor li se cumpără păpuși, seturi de gătit, jucării care imită aparatele electrocasnice. Aceste stereotipuri influențează în mod negativ dezvoltarea inteligenței sociale, competențele pe care le dezvoltă copii sunt cele conforme cu convingerile părinților. O atmosferă familială călduroasă conduce la o legătură mai strânsă între părinți și copii, iar aceștia devin mai sensibili și mai deschiși la problemele celorlalți. Familia trebuie să asigure afecțiune, stabilitate și să protejeze relațiile sociale, spiritul de echipă, adaptabilitatea în situații limită, trebuie să educe flexibilitatea în ceea ce privește organizarea rolurilor și funcțiilor, respectul pentru fiecare membru al comunității.

Familia are un rol fundamental în dezvoltarea personalității viitorului adult, a conștiinței de sine și al unui sistem de valori care să aducă beneficii societății.

Grădinița reprezintă un alt factor important. Grădinița duce copilul într- o atmosferă caldă, protectoare și stimulativă, este un loc în care literatura, mișcarea, artele plastice, natura, socialul interacționează și sunt într-un dialog permanenet cu copilul. Intrarea în grădiniță are loc în jurul vârstei de 3 ani, iar adaptarea la grădiniță nu este ușoară și este influențată de comportamentul părinților în ceea ce privește acest eveniment și formele disciplinei familiale. Prima zi de grădiniță este de cele mai multe ori resimțită de copil ca un abandon și ca această situație să fie ameliorată, intrarea la grădiniță trebuie să fie pregătită de către părinți cu ceva timp înainte. “În grădiniță, relația instructiv-educativă se constituie în contextul unei rețele complexe și dinamice de atitudini și relații reciproce între educatoare și copii, între copil și grupa de copii, precum și între copiii aceleași grupe.

Pe lângă activitatea didactică, educatoarea desfășoară și alte activități care îi stimulează pe copii, creează condiții ca ei să se comporte într-un anumit fel (influențează mediul ambiant, le cere să fie politicoși cu adulții și colegii, să salute, să ajute la distribuirea materialelor pentru joc sau activități). Aceste activități și tipuri de relații apărute în grupa de preșcolari implică interacțiuni cu alte persoane, determină apariția unor fenomene psihosociale, cum sunt cele de competiție, de simpatie sau de antipatie, de conflict, de imitație, de voință și acțiune colectivă, de entuziasm sau apatie colectivă, fenomene tensionale sau destinse, apare spiritul de grup.”

La grădiniță copilul exersează mai multe roluri sociale, capătă sentimentul de apartenență la o ierarhie socială, capătă un pronunțat simț al disciplinei, învață să se exprime liber, să fie tolerant, să se adapteze la viața socială. Oferind experiențe de socializare diverse grădinița consolidează impactul socializant al grupului de prieteni și reduce influența pe care o are familia.

De asemenea, mass-media reprezintă un factor important în dezvoltarea inteligenței sociale. Au apărut o mulțime de desene animate și emisiuni dedicate copilului care oferă cunoștințe noi, moduri noi de a vedea lucrurile și modele de rol pe care copiii pot să le imite, acestea sunt profund orientate către socializarea copilului, formarea conduitelor prosociale.

De asemenea o serie de emisiuni și lucruri văzute de copii la televizor sunt distorsionate și nerealiste, astfel ele pot încetini socializarea sau pot chiar să ducă la apariția comportamentelor antisociale, a comportamentelor agresive.

Influența mass-mediei nu poate fi neglijată, cu o atentă supraveghere din partea adultului și explicații continue pe înțelesul copilului, aceasta poate să aducă beneficii importante dezvoltării inteligenței sociale.

CAPITOLUL 4

Interacțiunea dintre competențele emoționale și cele sociale și influențele lor asupra integrării și adaptării în grupă

Adaptarea în grup în condițiile dezvoltării optime a celor două feluri de competențe

Dezvoltarea competențelor emoționale și a competențelor sociale au ca rezultat o mai bună adaptare școlară și o ușoară integrare socială.

Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari intervine în debutul vieții lui sociale, acesta făcând acum parte dintr-un grup organizat, grup educațional. “Interacțiunea cu grupul este o condiție de bază în învingerea egocentrismului care vrând nevrând este alimentat de familie, în mijlocul căreia el este acum cel mic și de care trebuie să se aibă grijă mereu.”

Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari pune accentul pe capacitatea copilului de a realiza și menține interacțiuni cu adulții și copiii. Interacțiunile sociale au și un impact important asupra conștiinței de sine și asupra felului în care copilul percepe lumea, de aceea integrarea și adaptarea la grupă sunt extrem de importante.

Competențele emoționale se referă la capacitatea copiilor de a trăi, a exprima, de a înțelege, de a recunoaște emoții și de asemenea, de a controla modificările (la nivel fiziologic, cognitiv și comportamental) ce apar pe perioada trăirii emoțiilor. Aceste competențe au un rol extrem de important în dezvoltarea conștiinței de sine.

Competențele sociale se referă la capacitatea de a atinge anumite obiective personale în cadrul interacțiunilor sociale, de a realiza și a menține relații pozitive cu adulții si copiii.

Relațiile pe care le dezvoltă au un rol foarte important în dezvoltarea personală. ”Interacțiunile stabile din perioada copilăriei timpurii oferă copiilor un sens al stării de bine, care îi determină să participe pozitiv în activitățile zilnice. Sprijinul emoțional și relațiile sigure îi ajută pe copii să dobândească încrederea în sine și abilitatea de a funcționa ca membru al grupului.” Astfel putem spune că aceste competențe emoționale și competențele sociale merg mână în mână, ele nu pot fi separate. Emoțiile, cele pe care încercăm să le manipulăm prin competențe emoționale sunt stări psihice care au un rol foarte important în adaptarea socială și evolutivă. De asemenea, a fi sau a nu fi competent emoțional depinde de mediul în care trăiești.

”De exemplu, incapacitatea de suprimare a furiei este o dovadă majoră a incompetenței emoționale și nu este tolerată de membrii societății de eschimoși Utku, în timp ce indienii Yanomano valorizează violența mai presus de orice calitate în relațiile lor interpersonale. Fiecare societate a dezvoltat modalități aprobate social de adaptare la emoții și o parte importantă a specificului acestora este construită din setul de reguli implicite și explicite pe care membrii acestora sunt așteptați să le urmeze atunci cînd își exprimă emoțiile. Transmiterea acestor reguli la copii este un aspect al socializării.”

Interacțiunile sociale la vârsta preșcolară sunt din ce în ce mai numeroase și mai diversificate. Interacțiunea îi oferă copilului satisfacții, bucurii, trăiri intense pe plan afectiv. Toate acestea duc la învățarea și însușirea unor competențe de comunicare a stărilor emoționale interioare, în moduri adecvate din punct de vedere social. Astfel putem spune că experiențele sociale organizează și rafinează infrastructura emoțională, dar trebuie să spunem și faptul că aceste competențele emoționale conduc către formarea atașamentului și a înțelegerii sociale.

Competențele de recunoaștere și înțelegere a emoțiilor celorlalți duc la empatie și la formarea comportamentelor prosociale care sunt caracterizate de cooperare și oferirea ajutorului.

Comunicarea emoțiilor, exprimarea lor adecvată în diferite contexte sociale îi ajută pe preșcolari să accepte cu mai multă ușurință părerile celorlalți și să poată negocia soluții în cazul unor situații de conflict și de asemenea să-și mențină relațiile.

Copiii încep să înțeleagă faptul că acțiunile lor, comportamentul lor (ce poate fi îmbunătățit cu ajutorul competențelor sociale) poate avea consecințe, astfel ei trebuie să învețe să-și controleze diversele emoții (lucru ce poate fi îmbunătățit cu ajutorul competențelor emoționale). Preșcolarii care nu își pot controla emoțiile încearcă să-i controleze pe ceilalți copii prin agresivitate verbală, fizică sau evită orice situație care i-ar putea crea o stare de disconfort.

Pe de altă parte dacă preșcolarul reușește să-și controleze emoțiile, dacă reușește să înțeleagă și emoțiile celorlalți va reuși să comunice foarte bine în cadrul grupei. În cadrul grupei popularitatea și prietenia sunt influențate de modul în care copilul reușește să facă legătura între emoțiile proprii și emoțiile celorlalți. ”Ca urmare putem afirma că reglarea emoțională este asociată cu o competență socială sporită, operaționalizată astfel: comportament adecvat din punct de vedere social, popularitate, comportament prosocial și puține probleme de comportament sau comportament agresiv.” Copilul reușește să-și dezvolte empatia (o altă competență emoțională interdependentă de competențele sociale), această competență este esențială în colaborarea cu ceilalți, la preșcolari putem spune că este foarte importantă în cadrul jocului. ”Înțelegerea intențiilor și trăirilor celorlalți (desigur, cu aproximarea presupusă de acest tip de cunoaștere) permite o anticipare relativ corectă a comportamentului partenerului, aspect fundamental în relațiile interpersonale. Înțelegerea comportamentului altora, capacitatea de a previziona asupra comportamentului probabil și posibil permit fixarea unei strategii proprii de conduită față de ceilalți, ceea ce poate oferi eficiență în relațiile interpersonale.”

Preșcolarul reușește treptat să dezvolte deprinderi de rezolvare a conflictelor, lucru ce duce la o bună participare în cadrul grupului, trebuie precizat faptul că dacă preșcolarul nu reușește să identifice și să înțeleagă emoțiile el nu va putea să le controleze. Dezvoltarea competențelor de reglare emoțională duce și la o toleranță la frustrare, lucru foarte important în interiorul grupului, această manifestare presupune abilitatea de a inhiba anumite comportamente. “Toleranța la frustrare echivalează cu identificarea unor soluții adecvate la conflicte. Copiii care învață să se adapteze în aceste situații reușesc să găsească mai multe soluții pozitive, nu recurg la agresivitate și manifestă mai puține reacții emoționale negative în relațiile cu ceilalți, ceea ce le permite să mențină relațiile de prietenie. Copiii cu dificultăți în tolerarea situațiilor de frustrare manifestă crize de furie, agresivitate și încearcă prin orice mijloace să obțină ceea ce-și doresc. Acești copii au dificultăți în rezolvarea problemelor și recurg mult mai frecvent la agresivitate, ca urmare a faptului că nu își reglează emoțiile negative generate de conflicte.”

Inteligența socială este strâns legată de competența emoțională de autoreglare, iar empatia duce la o mai bună înțelegere a manifestărilor celorlalți, astfel copiii care au un nivel ridicat al inteligenței sociale și al empatiei au mai puține comportamente agresive.

Putem spune că termenii cooperare, comportament prosocial, sensibilitate față de nevoile celorlalți, simpatie sunt strâns corelați. Copiii care au aceste însușiri au și performanțe mai bune la grădiniță, școală. Educatorii și partenerii de joc sunt atrași de copiii cu comportament prosocial și le oferă mai mult sprijin. Însă trebuie descurajată exagerarea în acest sens, copiii care nu au aceste capacități nu trebuie marginalizați, nu trebuie să fie ignorați, ba din contră lor trebuie să le fie acordată o atenție sporită și trebuie integrați în diverse activități de grup.

Competențele sociale, participarea activă în grup îl ajută pe preșcolar să-și dezvolte competențele emoționale prin observarea conduitelor celorlalți, prin imitarea comportamentelor.

Dezvoltarea competențelor sociale îi permit copilului să utilizeze cunoștințele sociale într-o modalitate flexibilă, în contexte variate, de asemenea îi permit copilului să creeze o atmosferă plăcută în care să se simtă bine alături de ceilalți participanți la grup, îi permit să- și cunoască limitele, să le accepte și să se bazeze pe ceilalți membrii ai grupului atunci când întâlnește neajunsuri în rezolvarea unor probleme.

Posibile inegalități de dezvoltare a celor două feluri de competențe și influențele asupra integrării în grup

De câțiva ani se vorbește din ce în ce mai mult despre faptul că a crescut numărul copiilor cu tulburări de atenție, emoționale sau comportamentale. Aceste probleme pun în pericol atât posibilitatea integrării în grup cât și performanțele academice. Succesul școlar este determinat atât de factori intelectuali cât și de nivelul de dezvoltare socio-afectiv. Copiii cu deficit de atenție, cu un control scăzut al autoreglării, cu empatie scăzută vor avea dificultăți în interacțiunea cu ceilalți membrii ai grupului și obțin performanțe școlare inferioare potențialului lor intelectual. Respingerea celorlalți creează un cerc vicios și duce la o deteriorare a abilităților sociale, dezvoltarea competențelor sociale se realizează cu precădere în cadrul grupului. Copiii marginalizați, excluși au mai puține opțiuni de alegere a partenerilor de joacă, astfel apare o tendință de izolare sau joaca în grupuri foarte mici care nu oferă aceleași posibilități de dezvoltare socială. Acestea nu sunt singurele efecte negative, există efecte negative și la nivel neurologic, s-a dovedit că nivelul de cortizol (hormonul stresului) afectează funcționalitatea creierului.

”Cantitatea de timp pe care copiii preșcolari o petrec în grupuri de copii de aceeași vârstă are un impact foarte mare asupra dezvoltării. Rezultatele cercetărilor arată că, deși copiii au nevoie de contextul social pe care îl oferă grupul de egali pentru exersarea abilităților de interacțiune socială, interacțiunea cu grupul de egali nu oferă, în absența unui adult care să medieze relațiile, contextul de învățare a empatiei, a compasiunii, răbdării sau controlului emoțional.” Cu alte cuvinte modul în care se implică educatorul pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale este extrem de important.

Atunci când educatoarea ignoră nevoia emoțională a copilului, acesta învață că singura modalitate de a-i atrage atenția este un comportament neadecvat, ce se răsfrânge asupra grupului.

O altă inegalitate de dezvoltare se traduce în reacția copilului față de o emoție pe care nu știe să o exprime. Spre exemplu un copil se izolează pentru că îi este frică de respingere și nu știe cum să exprime asta și cum să gestioneze situația. Această manifestare conduce la izolare și la dezvoltarea necorespunzătoare a celor două competențe. Educatorul poate sesiza comportamentul și emoția din spatele acestuia și poate ajuta elevul să se exprime și să învețe să gestioneze această emoție.

De asemenea recunoașterea greșită a mesajului emoțional atrage după sine dificultăți în relațiile sociale. Și faptul că nu își pot controla corespunzător reactivitatea empatică (atunci când au un răspuns intens la emoțiile celorlalți, exagerat) riscă să manifeste distres personal ce poate compromite funcționarea lor socială. Pe de altă parte slaba dezvoltare a empatiei duce la indiferență la lipsa de sensibilitate față de suferințele celorlalți.

O relaționare socială deficitară, o neutilizare a formulelor de politețe poate duce și la agresivitate verbală, tachinare. Comportamentele de tachinare, poreclire duc pe moment la o atenție sporită din partea colegilor, la sporirea controlului pentru cel ce atacă, iar pentru victimă pot duce la sentimente de furie, agresivitate, izolare. Aceste forme de violență verbală pot să ducă în timp la apariția unor forme mai accentuate de agresivitate. Trebuie sancționat comportamentul de acest tip cu o perioadă de liniștire, trebuie dezvoltată competența socială ce se referă la relaționarea socială, trebuie să li se reamintească copiilor mesajul că oamenii sunt diferiți și fiecare este important și special în felul său. Putem să cerem copiilor să identifice un comportament agreabil care le place la celălalt, de asemenea se acordă sprijin copilului etichetat prin îmbunătățirea competențelor de înțelegere a emoțiilor, de autocontrol și poate fi învățat o serie de reacții răspuns pentru astfel de situații.

Pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă limbajul agresivitatea fizică se reduce și crește agresivitatea verbală. În cadrul competențelor sociale intră și abilitatea de formulare a unei cereri, de așteptare a rândului, de împărțire a jucăriilor cu ceilalți, în cadrul competențelor emoționale intră și autocontrolul și empatia, dacă aceste competențe nu sunt suficient dezvoltate putem observa cu ușurință comportamente precum smulgerea jucăriilor. De asemenea corectarea și dezvoltarea acestor competențe ține și de modul în care educatorul răspunde la aceste comportamente. Nu trebuie să evităm aceste situații pentru că ele se pot perpetua, iar comportamentele agresive pot să evolueze pe termen lung, iar în ceea ce privește victima aceasta poate fi cuprinsă de emoții precum teama, frustrarea, tristețea sau chiar poate să aibă perioade de izolare. De asemenea nu trebuie să îi vorbim copilului care agresează pe un ton ridicat, nu trebuie să etichetăm sau să-l pedepsim prin excluderea din joc pentru a fi pus pe scaunul rușinii. Copilul agresat va învăța să exprime furia prin comportamente agresive, se eticheteze și de asemenea îi va scădea stima de sine considerându- se așa cum l-a numit educatorul (sunt obraznic, sunt rău). Practica care trebuie aplicată are mai mulți pași: ia jucăria din mâna copilului care a smuls-o, exprimă emoția copilului căruia i-a fost smulsă jucăria, încurajează copilul să-și exprime sentimentele, concluzionează asupra celor spuse, se raportează la experiența celuilalt copil, amintește regula, amintește consecința (5 minute în afara spațiului de joacă, după care va putea să- și continue joaca ), implică copilul într- o activitate și îl încurajează să ceară o jucărie astfel încât să folosească comportamentul adecvat, laudă copilul pentru folosirea comportamentului adecvat. Copiii învață din această experiență să identifice și să denumească emoțiile pe care le simt, să exprime emoțiile în cuvinte, să identifice consecințele comportamentului avut, să folosească un comportament potrivit pentru a putea avea un anumit obiect, să aștepte dacă nu poate primi acel obiect, să se controleze prin redirecționarea activității către o altă activitate.

Un alt comportament dezagreabil care poate să apară din cauza inegalităților de dezvoltare a competențelor socio-emoționale este acela de distrugerea a jocului în care nu este implicat. Când apare o astfel de situație trebuie să ne gândim la faptul că nu sunt dezvoltate următoarele competențe ce țin de relaționarea socială (nu inițiază interacțiuni cu ceilalți copii), competențe ce țin de rezolvarea de probleme (cere ajutor din partea adultului pentru a rezolva o anumită situație),competențe de înțelegere a emoțiilor (nu înțelege cauzele și consecințele emoțiilor). Dacă educatorul reușește să rezolve corect această problemă copilul poate învăța din această situație că emoțiile lui și ale celorlalți sunt importante, de asemenea exprimarea în cuvinte a emoțiilor este foarte importantă, învață faptul că educatorul înțelege emoțiile lor și este alături de ei, învață să găsească variante de comportamente acceptabile care să-i permită să se integreze în jocul celorlalți și nu în ultimul rând învață să se comporte prosocial, să- și ajute colegii, să interacționeze pozitiv cu ei.

De asemenea atunci când nu sunt dezvoltate competențele socio-emoționale poate să apară și împinsul copiilor atunci când aceștia stau în rând. Competențele care sunt slab dezvoltate și sunt implicate în această manifestare sunt: exprimarea emoțiilor (copilul nu reușește să transmită exact emoțiile), înțelegerea emoțiilor (copilul nu înțelege cauzele și consecințele emoțiilor), reglarea emoțională (nu utilizează strategii de reglare emoțională), competențe de relaționare socială (nu își așteaptă rândul). Dacă educatoarea ar rezolva eficient aceste probleme atunci copilul ar învăța că emoțiile lor sunt firești și normale, poate să spună că este nerăbdător, că d-abia așteaptă să se ducă la masă, să iasă afară, etc. , copilul ar înțelege că ceilalți copii sunt triști, furioși, supărați, răniți atunci când sunt împinși, ar putea învăța strategii de autocontrol, și-ar aștepta rândul și ar relaționa mai bine cu ceilalți colegi.

D ezvoltarea inegală a competențelor socio-emoționale își spune cuvântul și atunci când un copil pârăște, acel copil nu poate interacționa adecvat cu ceilalți, nu și-a dezvoltat suficient competențele legate de rezolvarea de probleme, competențe de reglare emoțională. ”Schimbarea comportamentului de pâră este o prioritate, deoarece adesea acest comportament s- a dovedit a fi un stimul puternic pentru declanșarea comportamentelor agresive între copii, conducând implicit la distrugerea relațiilor. Pe lângă aceste consecințe sociale, pâra are importante consecințe emoționale-determină emoții de furie, iritare, tristețe, etc. ”

În concluzie, trebuie să identifică corect inegalitățile de dezvoltare și să propunem strategii pentru a preîntâmpina comportamentele dezagreabile ce duc la o relaționare deficitară și uneori chiar la excluderea din grup.

Interacțiunea, căi de dezvoltare armonioasă

Omul nu poate trăi în afara societății, interacțiunea cu ceilalți este deosebit de importantă, prietenii ne pot oferi semnale în ceea ce privește comportamentul nostru, tot ei ne oferă și suportul moral în momentele dificile. Suportul moral ne este deosebit de util atunci când ne aflăm în situații stresante, situații ce pot declanșa reacții precum: gândire defectuoasă, o privire de ansamblu negativă, griji excesive, instabilitate dispozițională, iritabilitate, agitație, incapacitatea de a se relaxa, izolare, depresie, dureri stomacale, toracice, neglijarea responsabilităților, etc.

Educatorul este cea mai în măsură persoană care poate stimula interacțiunea, el trebuie să evite problemele emoționale și comportamentale ce iau naștere din cauza excluderii, marginalizării. El poate să introducă o regulă care să sune astfel: Toți copiii de la grupă sunt prieteni! Nu avem voie să spunem: Tu nu te joci cu noi!. Astfel interacțiunea, fie ea și dirijată, ne ajută să prevenim stările pe care ar putea să le simtă copilul exclus (singurătate, depresie, anxietate, comportament agresiv).

Se poate întâmpla să avem parte de refuzuri atunci când propunem interacțiunea, unii copii pot fi temători, alții pot considera că nu este destul de interesant ceea ce se face în grup, cu toate acestea, educatorul trebuie să dea dovadă de mult tact și răbdare și să fie consecvent în ideea că interacțiunea este modalitatea cea mai simplă de dezvoltare a competențelor socio-emoționale. Una dintre cele mai plăcute forme de interacțiune în cadrul grupei este serbarea școlară, aceasta îi atrage foarte mult pe copii, îi relaxează, le dezvoltă stima de sine.

Interacțiunea în cadrul grupei stimulează dezvoltarea de contacte sociale pozitive, crește acceptarea diferențelor individuale, progresul în cadrul sarcinilor date pe echipe, se dezvoltă limbajul, le arată copiilor ce așteptări au ceilalți de la ei. În cadrul interacțiunii iau naștere comportamente sociale adecvate precum: a împărți, a coopera, a respecta proprietatea cuiva, învață cum să ceară scuze. Prin interacțiune copilul învață să își rezolve problemele conflictuale, să definească problema, să caute și să găsească soluțiile posibile. În cadrul interacțiunii copiii se sprijină, se laudă, se stimulează unii pe alții. Interacțiunea ne dezvoltă abilitatea de a lucra împreună cu alte persoane pentru atingerea unui scop comun. De asemenea interacțiunea stimulează și dezvoltarea competențelor emoționale, astfel copiii învață să identifice și să numească emoțiile proprii și ale celorlalți, să le asocieze cu contextele în care apar în mod frecvent.

De asemenea, interacțiunea dă la iveală abilitățile pe care le dețin copii, cauzele și consecințele comportamentului, astfel ajung să înțeleagă relațiile umane în cadrul societății.

Pe lângă faptul că educatorul poate dirija interacțiunea în cadrul grupei, el poate dirija relativ și interacțiunea părinte-copil, aici ne referim la situațiile în care se pot desfășura anumite proiecte educaționale în care sunt implicați și părinții sau portofolii pe diferite teme care necesită sprijinirea copiilor de către părinți cu materiale și informații diverse. O astfel de interacțiune duce la o atitudine pozitivă din partea copiilor în ceea ce privește educația, competența personală, eficiența. O astfel de interacțiune îl va face pe copil să-și stabileasxă noi obiective, să fie mai curios, să fie organizat. De asemenea părinții își pot da seama de importanța și eficacitatea interacțiunii și pot să- l implice pe micuț în mai multe activități realizate împreună.

Pe parcursul interacțiunii părintele, cadrul didactic nu trebuie numai să încurajeze copilul, ci și să- l laude, ei pot să învețe copilul să dialogheze, să formuleze întrebări, să dea răspunsuri, să împartă jucării, să- și exprime afecțiunea, să își ofere ajutorul.

Dezvoltarea competențelor sociale nu se poate face fără interacțiune, dacă copilul nu reușește să interacționeze ușor el trebuie sprijinit cu ajutorul jocurilor de rol sau înscrierea într- un grup, club care promovează activități în acord cu interesele copilului.

Când ne gândim la interacțiune la preșcolari din punctul de vedere al dezvoltării inteligenței socio-emoționale, ne gândim la joc cu toate formele lui, la activitati precum: educație artistică și art terapie, citirea povestilor, poeziilor și implicarea copiilor în conversații pe baza lor, realizarea unor colaje, postere, afise, dramatizare, experimente, întâlniri cu echipa mind lab, realizarea unor portofolii, vizite, excursii, participarea activă a părinților în cadrul unor lecții, împletirea metodelor tradiționale cu metodele moderne. Pentru a fi mai eficientă educația emoțională promovăm utilizarea metodelor bazate pe acțiune și pe joc și nu încurajăm metodele strict expozitive.

Nu trebuie să uităm faptul că această ”capacitate de a interacționa în manieră competentă este o abilitate necesară pe parcursul vieții și poate afecta viitoarele oportunități educaționale și profesionale.”

Disponibilitățile jocului pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale

"Omul nu este întreg decât atunci când se joacă" (Schiller)

Jocul este activitatea principală pe care o desfășoară copilul, fără a avea un scop material. De-a lungul timpului jocul a avut parte de mai multe definiții, însă nici una nu poate fi completă, nu poate surprinde toate semnificațiile acestui concept, toate reprezentările lui intuitive. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează activitățile psihice, își formează personalitatea, învață și memorează. ”Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului: de mișcare, de exprimare originală, de realizare a năzuințelor și dorințelor pe care nu le poate satisface în plan real. În lumea imaginară în joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase; totul îi este permis în joc, el poate reflecta insatisfacțiile proprii asupra păpușii sau ursulețului pe care le ceartă, le hrănește, le obligă să facă ce dorește el.”

Jocul reprezintă un mod de exprimare a capacităților, a dorințelor copilului. Prin joc copilul învață despre lumea în care trăiește, învață despre timp și spațiu, despre obiectele din mediul înconjurător, chiar dacă apelează la un plan imaginar, copilul nu face confuzie între realitate și imaginație.

Jocul activează la copii funcții mintale și motrice:

Funcția principală este reprezentată de realizarea eului, manifestarea personalității;

Funcția secundară are rol de divertisment, de element odihnitor, relaxator.

Jean Piaget considera că jocul este o modalitate de adaptare, adică asimilare și acomodare. El stabilea următoarele funcții ale jocului:

Funcția de adaptare- cea mai importantă- se realizează prin asimilarea realului la eu și prin acomodare, prin imitație a eului la real;

Funcția formativă și informativă;

Funcția de descărcare a energiilor și de rezolvare a conflictelor afective, adică funcția catartică;

Funcția de socializare a copilului.

Conform I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt:

funcția de explorare a realității;

funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;

funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).

Jocul este o formă de manifestare a copilului și agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor și tradițiilor de la o generație la alta. Desfășurarea jocului se realizează la nivelul celor două dimensiuni temporale: prezent și viitor. Jocul îi oferă copilului bucurie în prezent și îi oferă satisfacția nevoilor împlinite, dar el are consecințe ce vizează viitorul, deoarece în joc se prezintă anumite situații de viață din care copilul se poate inspira pe mai târziu, în joc se fixează capacități și competențe care îi vor folosi pe viitor.

Jocul reprezintă mediul propice în care copilul poate să experimenteze, să descopere, să imite, fără restricții și fără a fi pus în pericol. Prin joc copilul poate să se manifeste după bunul plac, nu se mai teme de criticile celorlalți, pentru că el intră în pielea unui personaj.

În ceea ce privește domeniul psihologic, jocul este folosit ca mijloc de investigație, dar și ca metodă de recuperare, astfel psihodrama și ludoterapia sunt două metode teraputice ce au la bază jocul ca element fundamental în viața omului și contribuțiile benefice pe care acesta le aduce în viața oamenilor.

În ceea ce privește educația, jocul este un element de sprijin pentru a realiza finalitățile programate.

Dacă ne gândim la clasificarea jocurilor, avem aceeași concluzie ca și în cazul definiției. O mulțime de autori au dat o mulțime de clasificări, mai mult sau mai puțin complete. Amintim însă clasificarea realizată de Jean Piaget:

jocuri exercițiu (senzoriomotorii sau de mânuire, jocuri de combinații fără scop clar definit, de dezmembrare și reconstruire de obiecte, jocuri de combinații de obiecte/acțiuni ca scop, recompuneri după model);

jocuri simbolice sau de creație, ele redau aspecte ale realității;

jocuri cu reguli (senzoriale, intelectuale);

jocuri de construcții, ce ajută la dezvoltarea abilităților manuale și a reprezentărilor spațiale.

De asemenea este foarte utilă și clasificarea realizată de Hristu Barbu și Silvia Dima, o clasificare a jocurilor realizate în grădiniță.

Fig. 4.1 apud Tomșa, Gheorghe (et. al.). Psihopedagogia preșcolară și școlară, p.158

În ceea ce privește domeniul cercetat de noi trebuie să spunem că jocul îi învață pe copii să colaboreze, îi ajută să- și însușească comportamentele prosociale, să recunoască, să înțeleagă și să-și exprime emoțiile, să-și controleze emoțiile, să-și aștepte rândul, să se supună unor reguli ale jocului care sunt premergătoare regulilor ce le vor respecta ca viitori adulți. “Jocul- activitate definitorie a acestei perioade- oferă oportunitatea trăirii unor bogate stări emoționale și a satisfacerii pe plan imaginar a variilor dorințe. Jocul facilitează și apariția, consolidarea emoțiilor legate de competiție, colaborare, dar și sentimente de mândrie sau culpabilitate, curiozitate, dorința de nou.”

Principala modalitate de învățare a relaționării cu ceilalți, pentru preșcolari, este jocul. Astfel în joc ei pot colabora, pot să- și dezvolte relații de prietenie, prietenii devenind părtași, observatori în ceea ce privește emoțiile copilului. Faptul că preșcolarul se află printre prieteni și se simte bine, se simte relaxat ajută la întărirea sistemului imunitar, prin declanșarea în organism a endorfinelor și de asemenea, prietenii reprezintă o oază în care preșcolarii pot evada din fața efectelor negative pe care pot să le aducă conflictele în familie sau eventualele probleme școlare.

Educatorii își propun să îndrume și să organizeze jocurile, astfel încât acestea să se apropie cât mai mult de ceea ce înseamnă viața de adult și lumea în care își vor desfășura activitățile, încercând inducerea unor atitudini pozitive. Trebuie spus că acest lucru nu trebuie exagerat, grădinița nu trebuie să fie o altfel de școală, nu trebuie să împovăreze copii cu griji inutile, nu este permisă tendința de a scurta această perioadă, din simpla dorință a unora dintre educatori de a face lucruri bombastice cu copiii și de a realiza jocuri didactice pe toată durata activităților educative.

Dacă ne gândim la o zi de grădiniță putem să observăm cu ușurință că jocul reprezintă activitatea care se desfășoară cel mai mult timp, făcând procesul de învățare mai atractiv, mai antrenant și mai ușor asimilat de copil. ”Copilul se joacă de la intrarea în gradiniță până la micul de jun, în timpul activităților didactice de dimineață, apoi se joacă în cadrul activităților commune, se distrează jucându-se în timpul activităților complementare și numai masa de prânz și somnul opresc temporar jocul, el urmând să își reia cursul după trezire. ”

În cadrul jocului copilul interacționează și își stabilește totodată propriile sale valori morale, înțelege ce e bine și ce e rău într- un context social. El învață să se corecteze cu ajutorul colegilor de joacă, covârstnicilor, aflați în aceeași situație.

Jocurile reprezintă cel mai simlu și cel mai eficient mod de a dezvolta competențele socio- emoționale. Pentru a dezvolta aceste competențe se folosesc: jocurile didactice, jocurile de rol, jocurile de imitație, jucăriile de plus, jocurile de societate.

Pentru desfășurarea corectă a jocului trebuie să avem în vedere: realizarea corectă a sarcinilor, autocontrolul copiilor, disciplina, respectful față de ceilalți participant la joc, cooperarea, comunicarea, respectarea regulilor.

Pentru folosirea jocurilor în scopuri pur educative s- au inventat jocurile didactice. Jocul didactic este o activitate dirijată, utilizat în structura unei alte activități obligatorii. Jocul didactic implică următoarele procese psihice: gândirea, memoria, atenția, voința, imaginația, limbajul. Structura jocului didactic cuprinde: conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului, acțiunile de joc (elemente sau procedee de joc). Etapele jocului didactic sunt: organizarea jocului, desfășurarea jocului (introducerea în activitate, familiarizarea copiilor cu jocul, desfășurarea propriu- zisă a acestuia), încheierea jocului didactic.

Jocul didactic influențează comportamentul copiilor, cu precădere, prin respectarea regulilor, aceștia învață să își aștepte rândul, contribuie la socializarea copilului, îi învață să colaboreze, îi disciplinează și îi învață să- și controleze emoțiile.

Jocurile de rol îl pun pe copil într- o mulțime de situații, se poate manifesta liber, adultul fiind numai pe post de sursă de inspirație pentru copii, are rol de socializare, de exprimare a emoțiilor și a sentimentelor. Copilul învață dintr- o situație simulată. Jocul de rol îl ajută pe copil să învețe să se adapteze în anumite situații, să accepte și să înțeleagă diversitatea opiniilor.

De asemenea, jocul de rol dezvoltă empatia, gândirea critică și puterea de decizie prin faptul că preșcolarii înțeleg mai bine rolul lor și rolul celorlalți. Situațiile în care apar greșeli de comportament sunt foarte bine evidențiate într- un astfel de joc. Copilul învață roluri sociale, își exprimă temerile și învăță să colaboreze.

” În proiectarea, pregătirea și utilizarea jocului de rol, se parcurg următoarele etape metodice:

1. identificarea situației interumane care se pretează la simulare prin jocul de rol;

2. modelarea situației și proiectarea scenariului astfel:

– ca o povestire în care un narator povestește desfășurarea acțiunii și diferite personaje o interpretează;

– ca o scenetă în care personajele interacționează, inventând dialogul odată cu derularea acțiunii;

– ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială;

3. alegerea partenerilor și instruirea lor în legătură cu specificul și exigența jocului;

4. distribuirea fișelor cu roluri prestabilite de educatoare sau la alegerea

participanților;

5. învățarea individuală a rolurilor și conceperea propriului mod de interpretare ;

6. interpretarea rolurilor de către toți participanții;

7. dezbatere cu toți participanții a modului de interpretare și reluarea secvențelor interpretate nesatisfăcător.”

Astfel de jocuri sunt: “ De-a familia”; “La spital”; “La grădiniță”, ”În vizită”.

Jocurile de societate (loto, domino, table, cuburi, cărți de joc etc.). sunt esențiale pentru copiii cu handicap fizic, întrucât le oferă șansa de a se juca cu alți copii.

Prin intermediul jocurilor, fie ele alese de copii sau impuse de educator, se vizează formarea trăsăturilor pozitive de caracter, însușiri morale superioare, sentimente .

În ceea ce privește relația cu partenerii de joc putem vedea o evoluție clară a copilului. La 3-5 ani jocul izolat pierde din importanță, se mai păstrează uneori jocul paralel, însă copilul simte nevoia unui partener, de cele mai multe ori mai mare sau mai mic decât el, copilul nu respectă regulile, pot apărea prietenii imaginari pentru a substitui un partener real de joc, se joacă cu copii de același sex, dar și de sex diferit. Jocul și succesiunea acțiunilor din cadrul jocului sunt determinate de materialele existe în apropiere. Nu dorește să împartă jucăriile și consideră ca toate sunt ale lui, este curios și îi place să demonteze jucăriile. Între 5 și 7 ani apar mai mulți parteneri de joc, elaborează planuri, convenții ce trebuie respectate în joc, respectă regulile cu caracter extern, sunt atenți, receptivi la încălcarea regulilor de comportare civilizată pe durata jocului și încep să prefere parteneri de joacă de același sex. Jucăriile sunt alese în funcție de necesitatea jocului, poate de asemenea să improvizeze materiale, jocurile devin complexe șși au o întindere de timp mai lungă, începe să împartă jucăriile de bună voie. Sunt bucuroși atunci când câștigă în jocurile de competiție și sunt triști atunci când pierd. Astfel jocul este o realitate permanentă, care se adaptează în funcție de caracteristicile de vârstă.

”Jocul este o bună școală a relațiilor dintre copii întrucât în acest context sunt acceptați, valorizați și dezirabili ca parteneri aceia care manifestă corect, cooperant, care își înfrânează emoțiile negative. Aceasta oferă o motivație extrinsecă copiilor pentru a- și forma unele deprinderi de comportament, unele norme de disciplină, pentru a- și exersa hotărârea, perseverența, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea, conduita fair- play”.

Cu ajutorul jocului putem să formăm competențele socio- emoționale, personalitatea, caracterul, imaginea de sine, inițiativa și spiritul de observație al copilului.

Alte activități specifice de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale

Din ce în ce mai mult aspectul tehnologic pune stăpânire pe timpul copiilor noștri. Până la ora actuală trăsăturile inteligenței socio- emoționale erau transmise firesc de la o generație la alta, prin jocurile cu alți copii, de la rude, de la vecini. Acum copilăria s-a schimbat, ne este frică să ne lăsăm copiii la joacă nesupravegheați, nu mai avem așa mult timp la dispoziție pentru a ni- l petrece alături de ei, ne- am înstrăinat de oamenii care locuiesc lângă noi și uneori chiar de rude, astfel copiii nu mai au acces în mod firesc la aceste învățături, care ne-au însoțit de- a lungul evoluției noastre.

Pe lângă jocurile amintite mai sus mai există și alte tipuri de activități care ne stau la dispoziție pentru a dezvolta competențele socio- emoționale.

Educația artistică și art terapia reprezintă activități care se pot desfășura cu succes. Desenul, pictura, modelajul, abilitățile practice sunt mijloace prin care copilul se exprimă, își exprimă emoțiile și sentimentele, și ne face părtași la acestea. În utilizarea acestor mijloace pornim de la premisa că desenul este un mod facil prin care copilul se exprimă și uneori este mai ușor pentru copii mici să se exprime prin imagini și nu prin cuvinte. De asemenea este o formă spontană de exprimare a trăirilor. Art terapia învață copiii să se exprime liber și le dezvoltă creativitatea, învață să relaționeze și capătă încredere în forțele proprii.

Art terapia reprezintă un mod de a evada, de a se descărca de stresul care este provocat de anumite situații, în familie sau la grădiniță. Este un mod de rezolvare a conflictelor, de a structura și reîncadra durerea.

Prin desen putem să cunoaștem foarte bine copilul, nu numai forma desenată ne oferă indicii în această privință, ci și culorile folosite, astfel roșu în exces înseamnă că poate exista o tendință către agresivitate, o lipsă a controlului emoțional; verdele poate să ne arate controlul relațiilor sociale, galbenul folosit singur denotă dependența copilului față de adult, maroul în exces poate să însemne o adaptare deficitară în familie și la grădiniță, diverse conflicte; violetul marchează un semn de neliniște, anxietate atunci când este asociat cu albastru; negrul în exces trădează angoasa.

De asemenea este bine de amintit faptul că nu întotdeauna copilul trebuie să lucreze singur, astfel la realizarea unui poster sau afiș pot lucra mai mulți participanți, astfel stimulăm cooperarea, relaționarea, așteptarea rândului, încrederea în forțele proprii și încrederea în persoanele de lângă noi.

O altă activitate implicată în dezvoltarea competențelor socio- emoționale o reprezintă povestea terapeutică. Cu ajutorul personajelor putem dezvălui copiilor trăsături precum: curajul, bunătatea, hărnicia, altruismul, în opoziție cu perechile lor negative. Copiii sunt încântați de povești și se identifică cu personajele pozitive, el încearcă să se regăsească în poveste, încearcă să- și exprime sentimentele stând în spatele unor personaje. Poveștile educă, transmit valori morale, disciplinează, facilitează rezolvarea unor conflicte, consolează copilul, îl vindecă de anumite temeri.

Poveștile terapeutice pentru copii pot viza dificultățile școlare, dezinteresul față de lecții, abandonul în fața unei greutăți, dificultăți în respectarea regulilor de grup, comportamentul certăreț, lipsa motivației de a învăța, de a munci, rezolvarea de probleme în mod rațional, copilul neînțeles, introvertit, cunoașterea și acceptarea boli cronice, copilul care nu vrea să se culce, copilul care visează urât, copilul căruia îi este frică de animale, de dentist, copilul bâlbâit, copilul care deranjează clasa în timpul orelor, neînțelegerea și cearta între frați, decesul, agresivitatea copilului, copilul care nu știe să piardă, divorțul părinților, copilul care refuză să ia medicamente, copilul nepoliticos.

Poveștile terapeutice pot fi clasificate astfel:

”1. În funcție de funcția pe care o îndeplinesc:

Povești axate pe soluție;

Povești pentru facilitarea exprimării creativității și imaginației;

Povești exploratorii, care ne ajută să cunoaștem universul interior conflictual și problematic al copilului.

2. În funcție de sursă, există câteva direcții principale:

După emițătorul poveștii:

Poveștile produse de copil (propune și inventează o poveste);

Poveștile propuse de educator (educatorul propune povestea, încurajând copilul să o continue, să îi dea o finalitate);

Poveștile colaborative (produse în egală măsură de copil și educator);

După originea metaforei:

Cultura poveștilor, legendelor, miturilor;

Produse artistice vizuale (desene, picturi)- teme universale;

Experiența proprie;

Povești psiohodramatice.”

Povestea terapeutică rezonează cu sufletul copilului, acesta își descoperă, își analizează sentimentele, gândurile, emoțiile. Prin povestea terapeutică copilul își dezvoltă pozititv emotivitatea, prin poveste ei găsesc modele la care să se raporteze.

La sfârșitul fiecărei povești este util și necesar să existe o etapă de întrebări, care pot identifica problemele și pot găsi soluțiile pentru rezolvarea acestora. Aici copiii timizi pot urma exemplul colegilor săi.

”Cu toții avem propria poveste, mai veselă, mai tristă, mai… personală. Unii suntem dispuși să le facem cunoștință povestea și altora, iar alții alegem tăcerea. La fel se întâmplă și cu copiii. De aceea este foarte important ca atunci când alegem o poveste, să cunoaștem în egală măsură dificultățile întâmpinate de copii, dar și tipurile poveștilor, caracteristicile și funcțiile terapeutice ce le pot avea acestea.”

Pe lângă povești, un rol foarte important îl au și poeziile. Pentru a evita monotonia și a activiza participarea copiilor, recitarea poeziei se poate face: în cor, șnur, pe roluri, cu exprimarea ideii versurilor prin mișcare. Poeziile le dezvoltă copiilor simțul estetic, îi sensibilizează, îi educă în spiritul dragostei pentru cei din jur, pentru natură.

Poezia terapeutică este un mijloc terapeutic descriptiv pentru emoții și sentimente, tipuri de comportamente, tipuri de comunicare, poate să asigure dezvoltarea afectiv- comportamentală prin idei ce- i ajută pe copii să nu judece înainte de a cunoaște persoană, să se joace civilizat, îi învață despre prietenie, despre minciună, despre familie, despre recunoașterea greșelilor, despre ajutorul acordat celorlalți, de asemenea poezia îi învață pe copii autocontrolul și soluționarea unor probleme.

Convorbirea reprezintă o activitate de mare ajutor pentru ceea ce studiem noi, este o activitate prin care copiii preșcolari ajung în situația de a se exprima în mod independent, folosind cuvintedin vocabularul lor activ, în urma unor activități de: observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de imagini sau prin contactul lor direct cu obiecte și fenomenele înconjurătoare.

Conversația îi ajută foarte mult pe copiii timizi, pentru că ei pot urma exemplul colegilor și pot vorbi mai degajat. Copiii pot vorbi despre o activitate, o jucărie sau orice altă preferință. Copilul trebuie încurajat să vorbească și se poate schimba rolul cu copilul care ascultă, astfel cel de- al doilea trebuie să povestească ce a spus primul, toți copiii trebuie să participe la această activitate și astfel exersăm comportamente, exprimăm emoții, înțelegem emoții, stabilim relații de prietenie, copiii dobândesc competența de a iniția interacțiuni cu covârstnici. De asemenea, conversația îi familiarizează pe copii cu limbajul emoțional și din acest punct de vedere poate să îndeplinească mai multe funcții: ”facilitarea exprimării propriilor emoții, înțelegerea emoțiilor proprii și ale celorlalți, înțelegerea motivului comportamentelor celorlalți, înțelegerea complexității stărilor emoționale, manifestarea empatiei, îmbunătățirea înțelegerii modului în care funcționează relațiile interpersonale.”

Pe lângă activitatea de convorbire manifestată prin metoda conversației, ne pot fi de folos și activitățile de comunicare nonverbală. Știm faptul că comunicarea nonverbală este foarte importantă, cu ajutorul ei putem să deducem de dinainte intențiile participantului la actul de comunicare, și mai știm faptul că preșcolarii se exprimă mai greu prin limbaj oral. De asemenea comunicarea nonverbală este mai sinceră și mai spontană, ea scoate la suprafață reacții pe care uneori nu le conștientizăm. Codurile nonverbale cu siguranță facilitează succesul și integrarea copiilor în colectivitate. Pentru a dezvolta înțelegerea acestui tip de comunicare ne putem folosi de exerciții de comunicare nonverbală prin care se dezvoltă încrederea în partenerii de joacă, se dezvoltă relațiile de cooperare, sunt stimulate atenția și creativitatea.

”Uneori pot aparea în comunicare anumite bariere ca: distorsionarea, omisiunea, supraîncarcarea, sincronizarea, fie în trimiterea mesajului, fie la nivelul receptării acestora. La vârsta preșcolară sunt evidente și destul de des întalnite astfel de perturbări în comunicare. O privire amenințătoare din partea unui coleg, ridicarea palmei ori înclestarea pumnului traduc stări conflictuale gata să izbucnească. Cel amenințat își manifestă nemulțumirea prin gesturi precum lăsarea bărbiei în piept sau\și încrucișarea bratelor. Mângaierea pe cap, atingera umărului unui copil îmbufnat au darul să atenueze starea de nemulțumire, să-l determine pe cel supărat să îți recapete buna dispoziție, confirmându-se astfel labilitatea trăirilor afective la vârsta preșcolară.”

Dintre exercițiile folosite pentru acest scop amintim: Prima impresie, Măștile, Oglinda, Privește- mă în ochi, Fețe- Fețe, Mima, Fă ce îți arăt!.

Alte activități distractive care pot dezvolta competențele socio- emoționale sunt activitățile outdoor. Educația outdoor sau educația desfășurată în afară grădiniței se referă la excursii, vizite, drumeții, moduri de învățare într- un cadru relaxat. Acest tip de activitate pune accent pe socializare, o exersare a potențialului lor senzorial și voluțional. Copii sunt mai relaxați și pot comunica mai ușor. Ieșirea în afara școlii, punerea copiilor în diverse situații îi învață pe copii cum să se comporte în societate, să relaționeze, învață să respecte ființa umană indiferent de ipostaza socială, să- și însușească normele morale ale colectivității din care face parte.

De asemenea vizionarea filmuletelor cu teme sociale are un rol important, pe baza lor au loc discuții despre comportamentul adecvat în diferite situații.

Dacă ne gândim și la metodele moderne interactive de predare vom observa că o să găsim sprijin și acolo. Una dintre metodele care ne pot ajuta este metoda cubului. Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme. În dezvoltarea competențelor socio- emoționale putem folosi cubul prietenilor. Copiii vor trebui să: descrie doi prieteni, să compare două perechi de prieteni, să asocieze relațiile lor cu relațiile unor personaje din desene animate, să analizeze o imagine cu doi prieteni (imaginea este prezentă pe fața cubului, prietenii se joacă împreună și râd cu poftă), să se gândească cum pot păstra relațiile de prietenie, să spună ce- i place și ce nu- i place la prietenii săi.

O altă metodă ce poate fi folosită este trierea aserțiunilor, este o metodă bazată pe analiza trăsăturilor unei noțiuni, idei. Această metodă exersează capacitățile de analiză și din prisma dezvoltării competențelor sociale ne ajută să identificăm comportamente pozitive și negative, să discutăm liber despre ele. Se prezintă sarcina didactică- copiii sunt rugați să privească către un panou cu imagini, mai multe tipuri de comportamente- agreabile sau neagreabile, ei trebuie să coloreze cu o bulină verde imaginile care reprezintă comportamente cu care sunt de acord, cu buline galbene imaginile cu care sunt de acord uneori, cu buline roșii imaginile care reprezintă comportamente cu care nu sunt de acord.

Tehnica blazonoului presupune completarea compartimentelor unei scheme cu desene, jetoane, cuvinte care prezintă sinteza unui aspect real. Spre exemplu am putea realiza blazonul faptelor bune, copiii vor trebui să aleagă din mai multe imagini, imaginile care prezintă faptele bune și va trebui să le lipească pe blazon. Această tehnică ne ajută să sedimentăm informațiile despre comporatmentele agreabile, dezvoltă comportamentele prosociale pentru că se va lucra în grup și îi ajută pe copii să relaționeze mai ușor.

Diamantul este o tehnică ce dezvoltă capacitatea de sinteză a principalelor probleme, idei , informații. În cazul nostru această tehnică poate fi folosită cu succes pentru dezvoltarea competențelor sociale.

” Diamantul „Sunt un copil civilizat”

Sugestii de desfășurare: copiii trebuie să completeze căsuțele diamantului răspunzând la cerințele din sfera educației morale:

– O urare adresată unui copil sărbătorit (La mulți ani!)

– Două lucruri pe care le oferim la ziua de naștere a unui copil (Flori, cadou)

– Trei cuvinte frumoase pe care le folosești când oferi și primești ceva (Poftim! Mulțumesc!Cu plăcere!)

– Patru reguli pe care le respectăm la grădiniță (Suntem prietenoși cu toți copiii! Împărțim jucăriile! Suntem ordonați! Vorbim frumos!)

– Trei saluturi pe care le folosim într-o zi (Bună dimineața! Bună ziua! Bună seara!)

– Două reguli pe care le respectăm pe stradă (Mergem frumos. Păstrăm curățenia.)

– Un salut la culcare (Noapte bună!)”

De asemenea proiectele educaționale cu temă umanitară sunt un prilej foarte bun de a-i sensibiliza pe copii și de a le dezvolta competențele sociale, dezvoltarea comportamentelor prosociale, educarea spiritului de colaborare, prietenie cu alți copii, sunt un prilej pentru cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate.

Pe lângă aceste metode pe care le pot folosi educatorii mai putem să amintim și companiile care se ocupă cu organizarea unor activități în grădiniță pentru a dezvolta anumite competențe. Aici trebuie neapărat amintiți cei de la Mind Lab care au un istoric și niște rezultate demne de invidiat.

Întâlnirile Mind Lab sunt o altă cale de a dezvolta competențele despre care vorbim. Programul Mind Lab este compus din 3 părți. În prima parte copiii sunt implicați într- un joc de gândire din cele 50 pe care le propune programul, în etapa a doua se face rezumatul sesiunii de joc cu ajutorul unui model de gândire. În etapa a treia copiii și trainerul analizează modelele de joc și analizează situațiile de joc care pot apărea în viața reală. Prin acest program se dezvoltă gestionarea emoțiilor, învață să piardă sau să câștige, învață din propriile greșeli, învață să aibă răbdare, să- și aștepte rândul, le dezvoltă voința și perseverența. Dintre abilitățile sociale putem să amintim cooperarea, spiritul de echipă, respectarea regulilor și a structurii, soluționarea conflictelor.

Pe lângă aceste activități și metode, tehnici mai trebuie să le amintim cele care se pot realiza și de către părinți acasă.

Spre exemplu este bine știut faptul că umorul și optimismul are un rol extrem de important în dezvoltarea competențelor socio- emoționale. Umorul ne face să devenim mai toleranți, să acceptăm mai ușor dezamăgirile și ne ajută să căpătăm mai multă încredere în ceilalți. Pentru a folosi umorul în dezvoltarea competențelor socio- emoționale se poate alcătui un loc, un colț al umorului. În acest colț putem depozita filmulețe amuzante, benzi desenate, poze amuzante cu noi sau cu prietenii noștri, putem să punem un panou pe care să notăm două lucruri care ne-au făcut să ne simțim bine în ziua respectivă, putem să desenăm ceva amuzant. Astfel de fiecare dată când copilul este obosit sau când este supărat putem să- l vitaminizăm cu puțin umor.

Chiar dacă e greu de crezut și cadourile ne pot ajuta să dezvoltăm inteligența socio- emoțională. În primul rând ele vorbesc despre sentimentele noastre și putem să spunem copiilor sau partenerilor de viață ce simțim pentru ei. Și forma cadourilor ne ajută în acest sens, spre exempul putem să folosim un suport pentru cărți de vizită în care să punem diverse cartonașe cu texte referitoare la îmbrățișări. Fiecare membru al familiei trebuie să extragă câte un cartonaș și să execute ce este scris pe el (ex. Îmbrățișare pentru tata, îmbrățișare și popcorn, îmbrățișare dansantă, îmbrățișare triplă, etc.)

O altă metodă care poate fi folosită este metoda descrierii. Părintele poate să spună copilului că vrea să joace jocul ”Surpriza vitrinei”, joc în care copilul este pus să descrie vitrinele magazinelor, trebuie să descrie toate aspectele (ce se află acolo, de ce crede că sunt amplasate în acel fel, cu culori au fost folosite), apoi le putem spune că și înfățisarea oamenilor poate descrie ceva anume. Astfel puteți să le indicați niște oameni și ei să spună cîte ceva despre aceștia. (punctele de reper pot fi: expresia feței, ținuta, vocea, hainele), de asemenea se poate astfel analiza și relația dintre părinți și copii.

Pentru a- l învăța pe copil autocontrolul, stăpânirea emoțiilor este bine să- l învățăm exerciții de respirație. Astfel tehnica ”Păstrează- ți calmul” ne este foarte utilă. Ea are mai multe etape: ”

Spuneți- vă: Oprește- te și uita- te în jur.

Spuneți- vă: Păstrează- ți calmul

Inspirați adânc pe nas, numărând până la cinci, țineți- vă respirația, numărând până la doi, apoi expirați, numărând până la cinci

Repetați aceste etape până când simțiți că v- ați calmat.

Trebuie să- i învățați pe copii metoda ”Păstrează-ți calmul” și să o exersați împreună înainte ca ei să fie în măsură să o folosească. Dacă familiile au aplicat această metodă în situații mai puțin stresante, sunt mai multe șanse să o folosească atunci când este neapărat nevoie de ea.”

O altă tehnică de autocontrol este vorbitul cu sine, self-coaching. Dialogul interior reprezintă o bună metodă de autocontrol. Trebuie să- i învățăm pe copii să vorbească cu ei înșiși atunci când sunt în situații dificile pentru a nu reacționa într- un mod impulsiv. În terapie se practică vorbitul cu sine și pentru a depăși situațiile stresante sau a atenua anxietatea. Este de mare ajutor să le oferim încredere în sine copiilor și sa-i lăudăm cu argumente concrete, repetarea lucrurilor pe care le face bine îl pot ajuta pe copil să facă față situațiilor conflictuale, de asemenea învățarea și repetarea unor lucruri liniștitoare au același efect. ”Chiar dacă repetarea mecanică a unei fraze poate părea o strategie pshihologică simplistă, este incontestabil că aceasta are un efect. Pentru a face față tracului, interpreții vorbesc singuri înainte de a intra pe scenă, femeile care nasc se ”antrenează singure” în tot acest timp, pasagerii cărora le este frică să zboare cu avionul își repetă statistici care confirmă siguranța călătorilor cu avionul ca modalitate de a- și domoli anxietatea.”

Competența de rezolvare a problemelor sociale se poate dezvolta prin ședințe de familie săptămânale. După ce se evidențiază problemele apărute se poate urma o procedură de rezolvare în 5 pași: 1. Identificarea problemei, 2. Imaginarea unor soluții alternative, 3. Compararea soluțiilor între ele, 4. Alegerea celei mai bune soluții, 5. Discutarea rezolvării la următoarea ședință și aducerea modificărilor.

Copiii mici învață să rezolve probleme prin experiență, este bine să ghidăm copilul și nu să- i oferim rezolvarea problemei.

Modalitățile, căile de dezvoltare ale competențelor socio- emoționale sunt numeroase și extrem de variate, nu există riscul să- i plictisim pe copii, tot ceea ce trebuie să facem este să găsim timpul, răbdarea necesară acestui efort, să fim consecvenți și să perseverăm în această direcție. Nu trebuie să uităm că efortul nostru merită, rezultatele se văd în timp și un copil cu o inteligență socio- emoțională dezvoltată are mai multe șanse de a face față stresului și de a reuși în viață.

PARTEA a II-a: MICROCERCETARE

CAPITOLUL 5

Obiective, ipoteze, metodologie

Mai mult ca oricând ne putem da seama de importanța deosebită pe care o acordăm astăzi și pe care o merită educația timpurie. Numărul crescut al grădinițelor, numărul crescut al site- urilor, blog- urilor de specialitate ne arată că oamenii sunt preocupați tot mai mult de dezvoltarea copiilor. Ceea ce este de regretat este faptul că părinții și educatorii la presiunea părinților acordă o importanță extrem de crescută dezvoltării cu preponderență a potențialului cognitiv. Părinții au așteptări care nu reflectă nivelul de dezvoltare al copilului, ei vor tot timpul mai mult de la copil, îl suprasolicită intelectual, încercând să transforme grădinița într- o altfel de școală. Ei uită că acum ar trebui să se pună accent pe socializare și dezvoltare emoțională. Competențele sociale și emoționale reprezintă factori importanți pe parcursul vieții școlare și pe parcursul întregii vieți.

Lucrarea de față își propune să tragă un semnal de alarmă asupra importanței celor două tipuri de competențe și de asemenea își propune să evidențieze modalități de dezvoltare a acestor competențe, modalități ce sunt corelate cu vârsta și nevoile copiilor, încercând să individualizăm cât mai mult, să centrăm învățarea pe elev.

S-a pornit de la ideea organizării unui studiu privind stimularea dezvoltării competențelor socio-emoționale la preșcolari, grupa mică, introducerea în activitatea de învățare a unor jocuri și activități specifice.

În vederea atingerii acestor scopuri, au fost formulate următoarele obiective:

Identificarea competențelor emoționale și sociale în conduitele zilnice ale copiilor;

Relevarea nivelurilor diferite de dezvoltare a acestor competențe la nivelul grupului și la nivelul fiecărui copil;

Cunoașterea căilor folosite de către educatoare pentru dezvoltarea acestor două feluri de competențe;

Găsirea unor noi căi de dezvoltare a inteligenței emoționale și sociale prin jocuri și activități specifice;

Organizarea unor activități de joc cu copiii în vederea dezvoltării armonioase a celor două feluri de competențe.

Demersul cercetării urmează să verifice următoarele ipoteze:

Considerăm că dacă modalitățile generale de formare și dezvoltare a competențelor sociale și emoționale vor fi adaptate la particularitățile grupului și la diferențele individuale și vor fi sporite numeric, atunci se va ajunge la dezvoltarea semnificativă a acestor competențe.

Considerăm că familiarizarea părinților cu aceste noțiuni, implementarea unui atelier de bune practici pentru părinți va conduce la dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor.

Pentru a studia gradul de dezvoltare și stimularea dezvoltării competențelor socio- emoționale, microcercetarea s-a desfășurat în cadrul Grădiniței Paradisul Copiilor, Pitești, pe un lot de 22 de preșcolari, grupa mică, Grupa Ursuleților, din care 13 fete și 9 băieți. Cei 21 de preșcolari, participanți la microcercetare, au vârsta cuprinsă între 3-5 ani, astfel avem 15 copii de 3-4 ani și 6 copii de 4-5 ani, ei sunt omogeni în ceea ce privește mediul de proveniență și naționalitatea. Părinții copiilor provin din categorii sociale diverse, nivelul studiilor lor fiind la fel de divers.

În vederea realizării obiectivelor propuse am utilizat următoarele metode: observarea copiilor în sala de grupă în mod spontan și sistematic, experimentul, chestionarul, convorbirea, analiza produselor activității, a lucrărilor, a activității creative, analiza rezultatelor școlare, studiul documentelor de programare, organizarea și punerea în funcție a atelierului de bune practici pentru părinți.

De asemenea ne-am propus ca microcercetarea să se axeze pe trei dimensiuni: competențe socio- emoționale în viziunea educatoarelor, competențe socio- emoționale în viziunea părinților, dezvoltarea competențelor socio- emoționale la preșcolari.

Perioada de cercetare:

Microcercetarea a avut loc în perioada 9 februarie 2015- 15 mai 2015

Etapa inițială: 9 februarie 2015- 27 februarie 2015

Etapa propriu- zisă: 2 martie 2015- 1 mai 2015

Etapa finală: 4 mai 2015 – 15 mai 2015

Etapa inițială reprezintă o etapa de pregătire, s-a discutat cu educatoarele din grădinița unde s-a desfășurat microcercetarea, s-au împărțit și s- au completat chestionarele pentru educatoare, s-au împărțit și s- au completat chestionarele tip 1 pentru părinți, s- au purtat discuții cu educatoarea despre importanța dezvoltării competențelor socio- emoționale și s-au stabilit, de comun acord și în conformitate cu planificarea calendaristică, activitățile ce urmau a se desfășura la grupă pentru dezvoltarea competențelor socio- emoționale, de asemenea educatoarea a completat o fișă de cotare a competențelor socio- emoționale pentru a se afla nivelul de dezvoltare al fiecărui copil. Fișele au fost completate pe baza evaluărilor sumative de la sfârșitul semestrului I și a observațiilor pe care le-a făcut educatoarea. Competențele și obiectivele de pe fișă au fost urmărite pe parcursul întregii microcercetări.

Etapa propriu- zisă a presupus realizarea atelierului de bune practici pentru părinți, cu scopul de a familiariza părinții cu noțiunile și cu tehnicile abordate pentru dezvoltarea competențelor socio- emoționale, Părinții au primit printat discursul susținut, ne-am bazat pe faptul că ei vor aplica acasă unele activități propuse pentru desfășurare în timpul de calitate petrecut cu copilul.

De asemenea în această etapă s- au desfășurat activitățile cu preșcolarii, activitățile, proiectele propuse pentru dezvoltarea competențelor emoționale ținând cont de vârsta și de nivelul de dezvoltare al copiilor. S- au urmărit aceleași competențe, aceleași obiective trecute în fișa de cotare.

Etapa finală a presupus împărțirea și completarea chestionarului tip 2 pentru părinți, completarea fișei de cotare de către educatoare pe baza rezultatelor evaluării în timpul activităților propuse și pe parcursul activităților pe care educatoarea le-a mai desfășurat (activități ce vizau și ele competențele urmărite) și pe baza observării copiilor.

S-au analizat efectele intervenției noastre pe cele trei paliere: educatoarele, părinții, preșcolarii.

CAPITOLUL 6

Prezentarea, organizarea și interpretarea rezultatelor

Acest capitol este dedicat analizării și interpretării rezultatelor obținute cu ajutorul metodelor și instrumentelor de cercetare. Ne-am concentrat atenția asupra următoarelor variabile:

Gradul de importanță pe care educatoarele îl atribuie competențelor socio- emoționale;

Colaborarea părinților cu educatoarea și importanța pe care familia o acordă acestor competențe;

Activitatea desfășurată cu scopul familiarizării familiei cu terminologia și tehnicile și procedeele utilizate pentru dezvoltarea acestor competențe;

Activitățile desfășurate cu preșcolarii cu scopul dezvoltării competențelor socio-emoționale pe parcursul a trei luni și jumătate.

Cercetarea a vizat trei grupuri țintă: preșcolarii, educatoarele și părinții. Am ales să studiem grupul educatoare și grupul părinți pentru că știm din partea teoretică faptul că ei reprezintă factori importanți pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale. Chestionarul destinat educatoarelor conține 7 itemi, 5 itemi obiectivi cu alegere multiplă și 2 itemi semiobiectivi, itemi cu răspuns scurt. Itemii au vizat importanța inteligenței socio-emoționale în comparație cu inteligența mentală, metodele folosite de educatoare pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale și necesitatea organizării cursurilor, atelierelor pentru educatoare și părinți cu subiectul ”Inteligența socio-emoțională la preșcolari.”. Analizând chestionarele ce au fost completate de educatoare am observant că în proporție de 80% acestea considerau că inteligența emoțională este la fel de importantă ca inteligența mentală, iar în proporție de 96, 66% considerau că inteligența socială este la fel de importantă ca inteligența mentală. Astfel am descoperit că educatoarele consideră oportună dezvoltarea în mod egal a diferitelor tipuri de inteligență, faptul că 73,33 % au răspuns că proiectează uneori activități în conformitate cu teoria inteligențelor multiple ne demonstrează faptul că sunt interesate de dezvoltarea competențelor socio- emoționale.

Ca urmare a răspunsurilor date în ceea ce privește necesitatea unor cursuri de dezvoltare personală cu tema ”Inteligența socio-emoțională la preșcolari”, ne-am dat seama că educatoarele sunt dispuse să discute despre aceste subiecte și cunoscând importanța acestor competențe ele vor să învețe mai mult despre aceste concepte.

De asemenea în proporție de 100% au susținut necesitatea unor astfel de cursuri și pentru părinți, prin răspunsurie acordate ne dăm seama încă o dată de importanța parteneriatului părinți- grădiniță.

În ceea ce privește metodele și căile folosite pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și inteligenței sociale, răspunsurile date ne-au arătat diversitatea activităților folosite de educatoare. Cele mai utilizate metode, căi care au fost specificate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale sunt: povestirea, lucrul pe echipă, conversația, jocul de rol. Cele mai utilizate metode, căi, precizate, folosite pentru dezvoltarea inteligenței sociale au fost: jocul didactic, jocul de rol, lucrul pe echipe.

Acești itemi folosiți în chestionar ne-au dezvăluit faptul că educatoarele cunosc metode, căi variate de dezvoltare a inteligenței socio-emoționale. Limitele pe care le-am constatat se referă la faptul că răspunsurile nu au fost bine organizate, că se fac confuzii între metode, procedee, tehnici., de asemenea au fost folosiți și termeni vagi sau termeni care nu sunt utilizați în practica pedagogică (ex. ADP, jocuri distractive, joc cu dans).

Chestionarele ne-au ajutat să aflăm căile pe care le folosesc educatoarele pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale și ne-au inspirat pentru crearea activităților pe care le-am desfășurat la grupă.

Reprezentarea grafică a itemilor obiectivi

În ceea ce privește cercetarea pe grupul părinți putem spune faptul că chestionarul tip 1 ne-a ajutat foarte mult. El a fost distribuit în luna februarie și a reprezentat primul contact cu această categorie. Chestionarul conține 13 întrebări de tip grilă. Cu acest chestionar ne-am propus să vedem cât de cunoscute le sunt noțiunile de inteligență emoțională și inteligență socială.

Ne-am bucurat să observăm că 40,90% au precizat că le este foarte cunoscută noțiunea de inteligență emoțională.

În ceea ce privește noțiunea de inteligență socială numai 31.81 % au precizat că le este foarte cunoscută noțiunea.

Coroborând rezultatele chestionarelor cu fișa de cotare completată de educatoare am observat faptul că copiii părinților cărora le erau foarte cunoscute noțiunile au obținut punctaj foarte bun, în trei cazuri avem punctaj maxim. Ceea ce ne face să credem că părinții inteligenți socio-emoțional au copii cu competențe socio-emoționale mai dezvoltate. Acest lucru ne confirmă faptul că părintele este primul model, este prima persoană alături de care copilul își dezvoltă competențele socio-emoționale și reprezintă un factor important ce influențează această dezvoltare.

Alte zece întrebări se refereau la competențele socio-emoționale ale copilului. Aceste întrebări ne-au ajutat să cunoaștem copiii mai bine, să-i cunoaștem din prisma părinților.

Ultima întrebare viza necesitatea implementării unui atelier de bune practici pentru părinți cu teme ”Dezvoltarea inteligenței socio-emoționale la preșcolari”. Ne-a bucurat să vedem interes ți dorință din partea lor, am avut un singur răspuns negativ. Având astfel de răspunsuri am stabilit de comun acord să realizăm un miniatelier de bune practici într-o ședință cu părinții. Durata acestui miniatelier a fost de o oră, timp în care s-au prezentat noțiuni introductive despre inteligența socio-emoțională, importanța acestora în viața noastră și i-am rugat pe părinți să acorde mai mult timp acestor concepte și să desfășoare anumite activități cu copii.

La sfârșit s-au pus întrebări. Prezentarea a fost făcută folosind platforma prezi, iar părinții au primit varianta printată, cu rugămintea încă o dată de a încerca punerea în aplicare a ceea ce s-a scris.

La începutul lunii mai, părinții au primit chestionarul de tip 2 care urmărea să vadă eficiența unor ateliere de bune practici printr- o evaluare comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.

Chestionarul de tip 2 cuprinde 12 întrebări. Acest chestionar împreună cu probele de evaluare au validat a doua ipoteză, familiarizarea părinților cu aceste noțiuni, implementarea unui atelier de bune practici pentru părinți va conduce la dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor.

Cele 2 întrebări referitoare la cunoașterea conceptelor ne-au demonstrat familiarizarea părinților cu aceste concepte.

Celelalte zece întrebări vizau aceleași tipuri de competențe ca și în primul chestionar, dar evidențiate în situații diferite.

Diferențe majore au apărut la întrebarea 6. În primul chestionar fiecare părinte a bifat una, maxim două variante. Am observat faptul că cele mai nepracticate modalități erau: distanțarea de sursa de stress și citirea unei cărți. Astfel în cadrul miniatelierului am pus problema reglării emoționale și le-am propus părinților joculețe, le-am indicat să vorbească cu copiii despre problema apărută și să găsească împreună mai multe soluții, de asemenea le-am indicat să folosească două lucrări ce abordează povestea terapeutică și am abordat beneficiile acesteia în dezvoltarea acestor competențe, le-am propus chiar să creeze ei înșiși povești terapeutice în care copilul să se regăsească, să creeze împreună cu copilul o minicarte de povești terapeutice.

La întrebarea 6 pe care am păstrat-o neschimbată în chestionarul de tip 2, povestea terapeutică are un rol mai important decât în prima etapă. Am întâlnit și 3 chestionare unde părinții au ales varianta f Nu își contolează emoțiile. În fișa de cotare acești copii erau notați la această competență cu comportament parțial realizat, ceea ce ne-a condus la concluzia că nu era o problemă gravă. S-a discutat cu psihologul școlii și li s-a propus părinților să încerce să abordeze tehnica cea mai simplă, tehnica broscuței. De asemenea în cadrul activităților am solicitat mai mult acești copii pentru a demonstra această tehnică, astfel încât ei să poată să-și însușească măcar această tehnică de reglare emoțională. Rezultatul ne-a bucurat foarte mult, la întrebarea 6 chestionar tip 2 părinții acestor copii au bifat varianta b. Merge într- un loc liniștit.

Am încercat pe cât de mult posibil să avem activități diferențiate în conformitate cu gradul de dezvoltare al competențelor emoționale pe care îl deținea fiecare copil.

Am reușit să avem rezultate pozitive și datorită acestui lucru validând astfel prima ipoteză, dacă modalitățile generale de formare și dezvoltare a competențelor sociale și emoționale vor fi adaptate la particularitățile grupului și la diferențele individuale și vor fi sporite numeric, atunci se va ajunge la dezvoltarea semnificativă a acestor competențe.

Mai concret, am coroborat chestionarele tip 1 cu fișa de cotare și am împărțit grupa în 3 echipe delimate prin titulatură și jetoane: echipa ghioceilor (copiii cu punctaj mic 16-19 puncte), echipa lalelelor (copiii cu punctaj mediu 20-28 puncte), echipa zambilelor (copiii cu punctaj aproape maxim sau chiar maxim 29-32 puncte). Am încercat astfel să-i solicităm în mod diferențiat. Am ales aceste denumiri pentru că în luna aprilie a avut loc Simfonia Lalelelor la Pitești, iar copiii trebuiau să se pregătească pentru paradă.

Progresele și verificarea primei ipoteze, dacă modalitățile generale de formare și dezvoltare a competențelor sociale și emoționale vor fi adaptate la particularitățile grupului și la diferențele individuale și vor fi sporite numeric, atunci se va ajunge la dezvoltarea semnificativă a acestor competențe se pote vedea și din fișa de cotare care s-a completat în etapa finală a microcercetării. Fișa 2 conține aceleași obiective ca și fișa 1 și s-a completat pe parcursul implementării activităților, ca urmare a probelor de evaluare acolo unde s-a putut și ca urmare o observării activității elevului. Fișa de cotare a fost completată de educatoare.

Echipa ghioceilor a fost compusă din cinci copii, patru băieți si o fată. Cu ei s-a lucrat în mod intens, au fost solicitați la fiecare activitate, după explicațiile date de educatoare și activitatea susținută de copii din grupa zambilelor, care aveau scoruri mari.

Rezulatele pozitive au fost sesizate la competențele privind înțelegerea, recunoașterea emoțiilor, de asemenea s-a îmbunătățit relaționarea socială. Obiectivul Este capabil să lucreze împreună cu colegii în cadrul aceleași activități a fost realizat de toți cei 5 copii. Am reușit să atingem acest obiectiv prin implicarea celor 5 copii în activități realizate pe echipe, în jocuri.

De asemenea am reușit pe partea de Reglare emoțională să atingem scorul maxim la obiectivul Își exprimă emoțiile într- un mod socialmente adecvat, ce-i drept acești copii realizează obiectivul dacă sunt întrebați și dirijați de adult, și nu din proprie inițiativă. Obiectivul Recurge la strategii comportamentale pentru controlarea reacțiilor emoționale a fost realizat de toți cei cinci copii, dar folosind o singură tehnică, tehnica broscuței. Am hotărât să folosim o singură tehnică pentru că timpul a fost scurt, iar la această vârstă, 3-5 ani, este nevoie de mai mult timp pentru modificări evidente ale comportamentului de autoreglare emoțională. Una dintre fetițele din această grupă, grupa ghioceilor, a reușit în ceea ce privește comportamentul de autoreglare emoțională să folosească și o altă tehnică. Astfel sub îndrumarea psihologului, părinții au obișnuit- o pe fetiță să ceară să i se citească o poveste atunci când este supărată. Acum fetița relaționează mai ușor cu părinții și reușește să-ți stăpânească mai bine emoțiile.

În ceea ce privește exprimarea emoțiilor diferențele nu sunt semnificative. Cred că acest rezultat a apărut din cauza vârstei și a lipsei de timp.

De asemenea nu au apărut modificări semnificative pentru competențele rezolvarea de probleme sociale și competențele sociale intrapersonale. Aici ne-am dat seama de aportul important pe care l-au adus părinții în ceea ce privește competențele emoționale, competențele sociale sunt mai dificil de exersat acasă, prin urmare lipsa timpului, influența minimă a părintelui și vârsta au dus la acest rezultat.

Din grupa lalelelor fac parte cei mai mulți copii așa cum este normal. Grupa a avut în compoziție 12 copii, 11 fete și 1 băiat. Cu acest grup s-au făcut progrese în ceea ce privește înțelegerea, recunoașterea emoțiilor, empatia. Nu a trebuit să insistăm pe comportmentul de reglare a emoțiilor. Am avut rezultate vizibile pe partea de rezolvarea de probleme sociale. Astfel cei 11 copii au reușit să obțină punctaj maxim la obiectivul Uilizează diverse strategii pentru a participa la un joc (târg, schimb) și la obiectivul Aplică strategii simple pentru a rezolva adecvat problemele, fie individuale, fie de grup (de exemplu cere ajutorul unui adult).

Din păcate nici pe acest grup nu s-au văzut îmbunătățiri la competențele intrapersonale. Acest lucru este datorat temperamentului copillui, vârstei și a timpului scurt de implementare a activităților.

Din grupa zambilelor fac parte tot cinci copii, tot 4 băieții și o fată ca în grupa ghioceilor. Am avut 3 băieți cu punctaj maxim, ceilalți doi copii mai aveau achiziții de făcut la relaționare socială și rezolvarea de probleme sociale. Am folosit foarte mult acești copii în partea de început a activităților, pentru exemplificare. Am reușit și la ei să mai dezvoltăm partea de relaționare.

Printre limitele acestei microcercetări se enumeră: vârsta copiilor, faptul că am realizat microcercetarea numai pe 22 de copii, o singură grupă, perioada scurtă în care s-au implementat activitățile, pentru ca schimbările să fie și mai evidente, ar trebui desfășurate activități sau un opțional pe o perioadă de minim 1 an, metodele de observare ar fi trebuit să fie mai riguroase, niște camere de luat vederi ar fi fost binevenite studiului nostru, de asemenea timpul limitat pe care l-am acordat părinților, știm din teorie că cu cât mai mult își exersează competențele socio-emoționale acasă cu atât mai mult își dezvoltă aceste competențe. De asemenea ar fi trebuit să se desfășoare și workshop- uri pentru educatoare, pentru a înțelege mai bine conceptele teoretice și pentru a gestiona mai bine anumite situații ce implică competențele socio-emoționale. O altă limită a fost faptul că cei cinci copii din grupa zambilelor aveau un nivel de dezvoltare a competențelor socio-emoționale foarte ridicat, ceea ce se putea să-i fi făcut mai receptivi și mai ușor de abordat prin activități de acest tip, destinate dezvoltării competențelor socio-emoționale. Studiile teoretice bine construite sunt extrem de puține, lucru care a împiedicat o abordare teoretică, o delimitare a conceptelor foarte bine construită. și faptul că nu am putut să desfășor personal prea multe activități este iarăși o limită importantă a studiului.

Putem conchide spunând că dezvoltarea competențelor socio-emoționale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă la nivel cognitiv, dar trebuie spus faptul că aceste competențe nu se pot dezvolta adecvat dacă nu avem un model coerent din partea părinților, dacă educatorii nu îi sprijină în descoperirea emoțiilor, nu-i ajută să- și exprime propriile emoții, să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor emoționale, să- și înțeleagă emoțiile și să relaționeze corespunzător cu ceilalți, dacă nu li se oferă contexte adecvate de învățare și exersare a acestor competențe nu vom avea rezultatele scontate.

CAPITOLUL 7

Concluzii generale teoretice și practice

Responsabilitatea pentru dezvoltarea copiilor trebuie să fie un lucru prioritar în viața noastră de zi cu zi, și cu cât știm mai multe despre dezvoltarea lor cu atât mai bine îi sprijinim în acest proces care se finalizează cu construirea societății de mâine.

Bibliografia consultată relevă faptul că la baza dezvoltării unei societăți sănătoase mintal stă interesul și modul în care abordăm dezvoltarea socio-emoțională.

Perioada copilăriei mici este o perioadă spectaculoasă, plină de schimbări, dezvoltări rapide.

Un aspect foarte important în cadrul acestei dezvoltări este reprezentat de dezvoltarea socio-emoțională. Emoțiile îl însoțesc pe copil în toate activitățile pe care le desfășoară, în toate manifestările lui și au un impact puternic asupra comportamentului său în familie sau în grupul de copii la grădiniță.

Competențele socio-emoțională se dezvoltă treptat, pe măsură ce înaintăm în vârstă și sunt profund influențate de: temperament, familie, grădiniță, mass-media. Preșcolarul trece de la o stare de dependență și egocentrism la creativitate, sensibilitate, independență.

Între cele două tipuri de competențe există o legătură foarte strânsă, ele se influențează reciproc, iar dezvoltarea acestora trebuie atent urmărită, este mult mai dificil și mai costisitor să recuperezi mai târziu inegalitățile de dezvoltare. Din cauza acestor inegalități apar comportamente dezirabile ce duc la o relaționare dificilă și uneori la excluderea din grup, pot apărea griji excesive, iritabilitate, agitație, incapacitatea de a se relaxa, depresie. Inegalitățile de dezvoltare pot afecta viitoarele oportunități educaționale și profesionale.

Modalitățile, căile de dezvoltare a competențelor socio-emoționale sunt numeroase și extrem de variate, astfel nu există riscul să-i plictisim pe copii (putem folosi diverse tipuri de jocuri, art terapia, filme, povești/povestiri, poezii, conversații, dezbateri, exerciții în perechi, proiecte educaționale, tehnici moderne de predare), trebuie doar să avem răbdare, să fim consecvenți și să perseverăm în acest demers. Nu trebuie să uităm niciodată că efortul nostru merită, iar rezultatele se văd în timp și un copil cu o inteligență socio-emoțională mai dezvoltată are mai multe șanse de a face față stresulu, problemelor cotidiene și de a reuși în viață.

Scopul părții practice a lucrării a fost cunoașterea și dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor prin jocuri și activități specifice. Cele două ipoteze de la care am plecat au fost validate. Pentru validarea acestor ipoteze și realizarea tuturor obiectivelor lucrării am hotărât să abordăm această temă din unghiuri diferite.

Am elaborat o serie de chestionare destinate educatoarelor (Pitești, București) pentru a releva importanța temei din perspectivalor și pentru a cunoaște metodele folosite de ele pentru dezvoltarea acestor competențe.

Ca urmare a aplicării acestor chestionare am tras următoarele concluzii:

Dezvoltarea inteligenței socio-emoționale este la fel de importantă ca și dezvoltarea inteligenței cognitive

Modalitățile folosite de educatoare pentru dezvoltarea acestor tipuri de inteligențe sunt foarte variate. Ca puncte minus specificăm faptul că aceste modalități nu au o organizare logică și din multitudinea de metode fiecare educatoare a specificat maxim 2 metode pentru fiecare tip de inteligență

Interesul pentru cursul de dezvoltare este crescut.

În ceea ce privește abordarea părinților am realizat două tipuri de chestionare, unul în faza inițială, altul în faza finală. Și am realizat un miniatelier de bune practici folosind platforma Prezi. Miniatelierul a fost susținut într-o ședință cu părinții, a fost susținut de educatoare cu ajutorul meu, timp de 1h. Am aplicat în faza finală chestionarul tip 2 și am realizat validarea ipotezei 2, am reușit să-i familiarizăm pe părinți cu conceptul și tehnicile abordate și am realizat o legătură mai strânsă între părinâi și grădiniță. Am văzut pe partea de dezvoltare socio-emoțională chimbări vizibile la preșcolari datorate activităților desfășurate acasă, activități prezentate la miniatelier.

Partea dedicată exclusiv preșcolarilor, compusă din activități suplimentare pe tema dezvoltării socio-emoționale, activități în concordanță cu programa și planificarea calendaristică, a fost cea care a ocupat cel mai mult timp și interes.

Am conceput împreună cu educatoarea activitățile, dar din păcate am mers doar în trei zile la grădiniță pentru desfășurarea de activități. Aceste activități au avut ca punct de plecare și punct final fișa de cotare completată de educatoare.

Fișa de cotare 1 a fost completată ca urmare a observării și a evaluării sumative desfășurate la sfârșitul semestrului I, iar fișa de cotare 2 a fost completată ca urmare a observării și a evaluării formative pe parcursul activităților propuse spre desfășurare.

Făcând un total al beneficiilor aduse de aceste activități putem spune că:

Preșcolarii și-au îmbogățit vocabularul cu noi cuvinte și expresii specifice dezvoltării socio-emoționale;

Colaborează atunci când se discută despre reguli;

S-a îmbunătățit capacitatea de a povesti întâmplări reale sau imaginare cu importanță socio-emoțională

S-a îmbunătățit înțelegerea și recunoașterea emoțiilor

Preșcolarii releționează mai bine social

S-au îmbunătățit tehnicile de rezolvare a problemelor sociale.

Un alt aspect important pe care l-am atins cu cercetarea noastră a fost faptul că educatoarea și-a dat seama că există suficiente activități ce se pot desfășura și există un real interes și o necesitatea dezvoltării competențelor socio-emoționale prin joc și activități specifice și a hotărât să facă demersuri pentru introducerea unui opțional cu această temă pentru anul școlar 2015-2016.

Valoarea teoretică a lucrării constă în faptul că au fost sintetizate informațiile într- un mod original și pe înnțelesul tuturor. Partea teoretică are un aspect coerent, simplificând noțiunile greu de înțeles. De asemenea capitolele au continuitate, însă pot fi citite și separat.

Lucrarea arată necesitatea dezvoltării socio-emoționale și pune o egalitate între importanța dezvoltării socio-emoționale și importanța dezvoltării cognitive. Dezvoltarea socio-emoțională duce la o ușoară adaptare școlară, ceea ce conduce către rezultate, succes școlar și mai apoi către o adaptare profesională ce conduce către succesul profesional și un nivel general de satisfacție în viață.

De asemenea lucrarea ne-a condus la ipoteze care merită să fie studiate, dar pe care nu am putut să le urmăm din cauza faptului că necesită o abordare mai complexă:

Ipoteza 1- dezvoltarea competențelor socio-emoționale este diferențiată în funcție de sex (masculin/feminin);

Ipoteza 2- copiii din mediul urban și cei care au părinți cu un statut ocupațional mai dezvoltat vor avea competențe socio-emoționale mai dezvoltate.

Acestea fiind spuse, nu putem adăuga decât faptul că dezvoltarea socio-emoțională a adus în discuție concepte noi, care necesită cercetări amănunțite. Dacă reușim să dezvoltăm copiii socio-emoțional corespunzător vom avea adulți mai generoși, mai sensibili la durerile și bucuriile semenilor, mai adaptabili la dinamica schimbărilor sociale, vom avea oameni mai echilibrați psihic și cu comportamente prosociale. Cu siguranță am avea o lume mai bună și pentru acest deziderat am avea nevoie de trei lucruri: timp, interes și dorința de a ne bucura de provocările pe care le implică educația copiilor.

BIBLIOGRAFIE SPECIALIZATĂ

Monografii

ALBRECHT, Karl. Inteligența socială. Noua știință a succesului. București: Curtea Veche Publishing, 2007, 336p.

ANDRÉ, CHRISTOPHE. Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele. București: Editura Trei, 2013,362p.

BAR-ON, Reuven; PARKER, James D.A. Manual de inteligență emoțională. București: Curtea Veche Publishing, 2012, 504p.

BOTIȘ, Adina. Despre dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale copiilor, fete și băieți, cu vârsta până la 7 ani. Buzău: Alpha MDN, 2007, 78p.

BRIERS, Stephen. Ghid prctic pentru părinți. Iași: Polirom, 2009, 251p.

CARON, Gerard. Cum susținem copilul în funcție de temperamentul său: principiile psihologiei tradiționale. București: Didactica Publishing House, 2009, 323p.

CREȚU, Tinca. Psihologia vârstelor. București: Editura Credis, 2001, p.392

ELIAS, Maurice J.; FRIEDLANDER, Tobias S. Inteligența emoțională în educația copiilor. București: Curtea Veche Publishing, 2012, 304p.

GOLEMAN, Daniel. Inteligența emoțională. București: Curtea Veche Publishing, 2001, 432p.

GOLEMAN, Daniel. Inteligența socială: noua știință a relațiilor umane. București: Curtea Veche, 2007, 464 p.

JDERU, Gabriel. Introducere în sociologia emoțiilor. Iași: Polirom, 2012, 257p.

PAȘCA, Maria Doina. Poveste terapeutică. București: V&I Integral, 2008, 207p.

PETROVAI, Domnica (et.al). Pentru un copil sănătos emoțional și social: ghid practic pentru educatorul care construiește încredere. București: Editura V & I Integral, 2012, 160p.

PETROVAI, Domnica (et.al.). Vârsta preșcolară. Ghid pentru părinți. București: Speed Promotion, 2008, 124p.

POPA, Carmen Maria. O școală orientată spre elev: elevul partener activ în procesul propriei învățări. București: Aramis Print, 2009, 144p.

PREDA, Viorica (et. al.). 450 de jocuri educaționale: repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului: (19luni -84 de luni). București: Didactica Publishing House, 2011, 200p.

ROCO, Mihaela. Creativitate și inteligență emoțională. Iași: Polirom, 2001, p.140

SAS, Cecilia (et.al.). Cunoașterea și dezvoltarea competenței emoționale.Oradea: Editura Universității, 2010, 248p.

SHAPIRO, Lawrence E. Inteligența emoțională a copiilor: jocuri și recomandări pentru un EQ ridicat. Iași: Polirom, 2012, 392p.

SEGAL, Jeanne. Dezvoltarea inteligenței emoționale. București: Teora, 1999, 185p.

STĂNCULESCU, Elena. Psihologia educației: de la teorie la practică. București: Editura Universitară, 2013, 351p.

ȘTEFAN, Catrinel A.; KÁLLAY, Éva. Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari: ghid practic pentru educatori. Cluj-Napoca: Editura ASCR, 2010, 308p.

TOMȘA, Gheorghe (et. al.). Psihopedagogia preșcolară și școlară. București: Coresi, 2005, 271p.

ȚOPA, Leon. Cum cultivăm inteligența socială în relațiile umane. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983, 115p.

VOICULESCU, Elisabeta. Pedagogie preșcolară. București: Editura Aramis, 144p.

WOOD, Robert; TOLLY, Harry. Inteligența emoțională prin teste. București: Meteor Press, 2004, 144p.

ZLATE, Mielu. Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară, 2006, 460p.

Articole din periodice

GOICEA, Delia. De ce povestea terapeutică?. În: Revista Învățământul primar și preșcolar, 2014, nr. 1-2, p.34-49

LUPUȘORU, Coca Delia. Socializarea și integrarea școlară a preșcolarului. În: Revista Învățământul primar și preșcolar, 2013, nr. 3-4, p.9-18

VIȘAN, Grațiela. Sprijinirea copiilor preșcolari în prevenirea și combaterea agresivității . În: Revista Învățământul primar și preșcolar, 2013, nr. 3-4, p.18-25

Resurse web

CHESLEREAN, Maria. Abordare interdisciplinară prin jocuri didactice: [online]. [Citat 12.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://gradinita15sibiu.gradinite.edu.ro/

COJOCARU, Ștefania. Joc de rol- mijloc de educare a copilului preșcolar: [online]. [Citat 12.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.concursurilecomper.ro/rip/2012/aprilie_2012_print.pdf

Comportamentul prosocial versus comportamentul antisocial : [online]. [Citat 04.03.2015]. Disponibil pe Internet: http://psyvolution.ro/comportamentul-prosocial-versus-comportamentul-antisocial/

ILIESCU, Valentina. Educarea simțului moral în ”Întâlnirea de dimineață”: [online]. [Citat 12.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/februarie2014/9-IliescuValentina_Educarea_simtului_moral.pdf

Influența temperamentului asupra conduitei elevilor: [online]. [Citat 04.03.2015]. Disponibil pe Internet: https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/arhiva/numarul-1-2011/item/20-influenta-temperamentului-aspra-conduitei-elevilor

Preșcolarul- Dezvoltare socio-emoțională: [online]. [Citat 04.03.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.devpsychology.ro/wp-content/uploads/01_Prescolari-dezvoltare-socio-emotionala.pdf

MEZEI, Laura. Gradinița- mediu propice pentru formarea și dezvoltarea comportamentului prosocial: [online]. [Citat 10.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.didactic.ro/materiale/111556_gradinita-mediu-propice-pentru-formarea-si-dezvoltarea-comportamentului-prosocial

NIȚĂ, Daniela Nicoleta. Strategii de dezvoltare nonverbal în dezvoltarea cooperării dintre preșcolari: [online]. [Citat 12.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.concursurilecomper.ro/rip/2012/aprilie_2012_print.pdf

ROȘU, Andreea. Interacțiunea și dezvoltarea copiilor: [online]. [Citat 12.04.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.didactic.ro/materiale/111556_gradinita-mediu-propice-pentru-formarea-si-dezvoltarea-comportamentului-prosocial

STIRIUC, Simona. Tulburarea de conduită și delincvență juvenilă: [online]. [Citat 04.03.2015]. Disponibil pe Internet: http://www.la-psiholog.ro/info/tulburarea-de-conduita-si-delincventa-juvenila

ANEXE

Anexa 1: Chestionar privind dezvoltarea inteligenței socio-emoționale la preșcolari- chestionar pentru educatoare

Anexa 2: Chestionar privind dezvoltarea inteligenței socio-emoționale la preșcolari- chestionar pentru părinți tip 1

Anexa 3: Capturi de imagine, prezentare miniatelier pentru părinți

Anexă 4: Chestionar privind dezvoltarea inteligenței socio-emoționale la preșcolari- chestionar pentru părinți tip 2

Anexă 5: Scenariile zilelor cu activitățile desfășurate la grupă

Anexa 1

Chestionar privind dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari

1. Cum apreciați inteligența emoțională (EQ) în raport cu inteligența mentală (IQ)?

a. Mai importantă

b. La fel de importantă

c. Mai puțin importantă

2. Cum apreciați inteligența socială (SQ) în raport cu inteligența mentală (IQ)?

a. Mai importantă

b. La fel de importantă

c. Mai puțin importantă

3. În ce măsură realizați proiectarea în conformitate cu teoria inteligențelor multiple?

a. Destul de des

b. Uneori

c. Foarte rar

d. Niciodată

4. Precizați cel puțin două metode, căi pe care le folosiți pentru dezvoltarea inteligenței emoționale.

……………………………………………………………………………………………………………………..

5. Precizați cel puțin două metode, căi pe care le folosiți pentru dezvoltarea inteligenței sociale.

……………………………………………………………………………………………………………………..

6. Considerați necesară realizarea unor cursuri de dezvoltare personală cu tema “Inteligența socio-emoțională la preșcolari”?

a. Da

b. Nu

7. Considerați necesară realizarea unor ateliere de bune practici pentru părinți cu tema “Dezvoltarea inteligenței socio-emoționale la preșcolari”?

a. Da

b. Nu

Vă mulțumesc!

Anexa 2

Chestionar despre dezvoltarea inteligentei socio-emotionale la prescolari

Numele copilului……………………………………………………………………………………………………………………

1. Vă este cunoscută noțiunea de inteligență emoțională?

a. Foarte cunoscută

b. Destul de cunoscută

c. Necunoscută

2. Copilul dvs. își exprimă emoțiile și discută despre acestea?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

3. Îi consolează pe ceilalți copii atunci când sunt triști?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

4. Exprimă verbal și nonverbal emoții (”sunt bucuros!”, ”sunt trist!”, ”e bucuros!”, ” e trist!”, etc.)?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

5. Copilul dvs. numește consecințele emoțiilor în diverse situații?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

6. Copilul dvs. își reglează emoțiile în următorul mod:

a. Vă solicită ajutorul

b. Merge într- un loc liniștit

c. Se distanțează de sursa de stress

d. Se implică în alte activităti

e. Vrea să i se citească o carte

f. Nu își reglează emoțiile

7. Vă este cunoscută noțiunea de inteligență socială?

a.Foarte cunoscută

b.Destul de cunoscută

c.Necunoscută

8. Copilul dvs. se poate alătura unui grup de copii care se joacă?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

9. Copilul împarte jucăriile cu alți copii?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

10. Copilul dvs. declanșează conflicte, este agresiv ?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

11. Copilul respectă reguli simple fără a i se reaminti (să nu trântească jucăriile) ?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

12. Copilul își acceptă limitele cu resemnare, cu dorința de depășire a lor?

a.Tot timpul

b. Uneori

c.Niciodată

d.Nu stiu

13. Doriți sa participați la un atelier de dezvoltare a inteligentei socio-emotionale la prescolari (antrenarea abilităților socio-emotionale îi ajută pe copii sa se adapteze mai usor si sa faca fata stresului emotional al timpurilor modern) ?

a. Da

b. Nu

Vă mulțumim ca ati participat la acest sondaj!

ANEXA 3

ANEXA 4

Chestionar despre dezvoltarea inteligentei socio-emotionale la prescolari

Numele copilului……………………………………………………………………………………………….

1. Cât de cunoscută vă este noțiunea de inteligență emoțională?

a. Foarte cunoscută

b. Destul de cunoscută

c. Necunoscută

2. Copilul dvs. poate să denumească emoțiile pe care le simte și poate să spună dacă sunt pozitive sau negative?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

3. Îi îmbrățișează pe ceilalți copii atunci când sunt triști?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

4. Copilul identifică și diferențiază emoțiile?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

5. Copilul evaluează corect majoritatea emoțiilor?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

6. Copilul dvs. folosește strategii de reglare a emoțiilor astfel:

a. Vă solicită ajutorul

b. Merge într- un loc liniștit

c. Se distanțează de sursa de stress

d. Se implică în alte activităti

e. Vrea să i se citească o carte

f. Nu își reglează emoțiile

7. Cât de cunoscută vă este noțiunea de inteligență socială?

a.Foarte cunoscută

b.Destul de cunoscută

c.Necunoscută

8. Copilul dvs. inițiază o activitate împreună cu alți copii?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

9. Copilul împarte jucării și cere permisiunea de a se juca cu lucrurile altcuiva?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

10. Copilul respectă regulile de comportament în grup?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

d. Nu stiu

11. Copilul respectă reguli simple fără a i se reaminti?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

12. Copilul poate sa tolereze cand nu are acces la o anumită jucărie ?

a. Tot timpul

b. Uneori

c. Niciodată

Vă mulțumim!

Anexa 5

Scenariul zilei I

GRUPA: Mică

NIVEL: I

TEMA: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simtim ?”

TEMA ZILEI: Toți avem emoții

FORMA DE REALIZARE: activitate integrate ADP+DLC+DPM+DEC

DURATA: o zi

TIPUL ACTIVITĂȚII: însușire de cunoștințe

SCOPUL: -dezvoltarea capacității de recunoaștere și exprimare a emoțiilor, consolidarea deprinderilor motrice de bază

MIJLOC DE REALIZARE: povestea educatoarei, parcurs aplicativ, desen

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

DLC

Să exprime pantomimic emoțiile: bucurie, tristețe, furie și frică

Să povestească o situație în care a trăit o anume emoție

Să identifice sunetele specifice emoțiilor: bucurie, tristețe, furie și frică.

DPM

Să execute corect mersul, alergarea, săritura pe ambele picioare

DEC

Să aplice culoarea prin amprentare

Să utilizeze corect instrumentele de lucru

STRATEGII DIDACTICE:

METODE SI PROCEDEE: explicația, conversația, lucrul individual, demonstrația

MIJLOACE DIDACTICE: hârtie, pensule, puzzle.

BIBLIOGRAFIE:

– “Curriculum pentru învățământul preșcolar 3-6/7 ani ” – 2008

– Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela – “Metode interactive de grup” – ghid metodic, editura Arves

– Culea, Laurenția; Sesovici, Angela; ș.a.- “Activitatea integrată din grădiniță (Ghid pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar)” -Ed. Didactica Publishing House, București, 2008

Scenariul zilei

Ziua debutează cu Întâlnirea de dimineață, ”Dimineața a sosit/Toți copiii au venit/ În semicerc ne adunăm/ Și frumos ne salutăm.” Se face introducerea mea în sala de grupă prin jocul numelui.

Sarcina: – se propune copiilor să facă cunoștință, se urmărește, în același timp, detensionarea acestora, prin eliminarea inhibițiilor datorate primului contact interrelațional, dar și expunerea unor trăsături afective pozitive.

Copiii sunt așezați pe jos, în cerc, iar educatoarea ține un ursuleț de pluș. Fiecare copil, pe rând, va arunca ursulețul unui alt copil, până se va afla numele fiecăruia. Exercițiul se repetă, dar acum copilul trebuie să spună și o caracteristică a sa.

La semnalul meu copiii închid ochii, timp în care pe ecranul calculatorului apare imaginea unei vrăjitore. La un al semnal, copiii deschid ochii, observă imaginea și spun ce simt.

Scurtă concluzie: în fața unor situații, evenimente, fenomene, imagini noi avem anumite reacții: ne bucurăm, ne este frică, teamă sau suntem furioși. Acestea toate se numesc emoții.

Se anunță tema zilei și obiectivele propuse, ”Este foarte important ca noi să recunoaștem aceste emoții și să vorbim despre ele, astăzi vom desfășura activitatea – Toți avem emoții!”, vom trăi și exprima emoții, vom povesti despre emoții, vom imita sunetele emoțiilor, ne vom juca, vom merge, vom alerga, vom sări și vom desena emoții.

Vom juca jocul Arată ce simți, cei trei copii cu scor mare din grupa zambilelor vor reprezenta panoramic o acțiune, iar colegii vor trebui să o ghicească pe baza comportamentelor non-verbale.

Situații ce trebuie reproduse panoramic de copii :

Nu ai fost invitat la ziua celei/celui mai bun/ă prieten/ă. (tristețe)

Doamna educatoare te-a lăudat pentru desenul pe care l-ai făcut. (bucurie)

Ai văzut un animal de care îți este teamă. (frică)

(Ce anume din comportamentul colegului v-a ajutat să înțelegeți ce situație a avut ?)

Hai la joacă-n poieniță- poveste creată. Copiii sunt invitați în centru pe covor.

”A fost odată ca niciodată niște copii tare frumoși și cuminți. Pentru că educatoarea lor îi iubea foarte mult s-a gândit să-i învețe cum să se apere de unele dintre acestea. Așa că într- o zi frumoasă de primăvară le propune să se plimbe printr- o poieniță. Și merg ei și merg, când aud vocea zmeului, iar educatoarea le propune să alerge, să se adăpostească lângă pervaz. Aici observă că Primăvara, fiica cea mai tânără a bătrânului an, cea aducătoare de bucurie și voie bună a sosit cu alaiul ei de flori, lumină și culoare. Totul e învăluit în mantia de lumină a soarelui, care mângâie blând pământul. Un ghiocel privește în ochi soarele strălucitor, iar soarele îi răspunde cu sclipiri sidefii. Bucuros că prietenul său soarele este afectuos, ghiocelul își strigă frații. Ca la un semn grădina se umple de ghiocei mici abia înfloriți. Copiii arată emoția simțită, bucuria. În cor se aude- uraaaaaaaa!

Copiii sunt invitați să admire florile din poieniță sărind ca iepurașii. (săritura pe ambele picioare). Intr-o zi, nori grei trimiși de Zâna cea rea au sosit pe cer din țări îndepărtate. Ei au primit ordin să stea și să umbrească soarele.( Copiii identifică emoția- tristețe. Exprimă această stare. )Dar dacă, norii și-au pus în cap să stăpânească pentru totdeauna cerul și să nu-i mai dea voie soarelui deloc sa apară pe cer, ce-o să ne facem fără lumină ? Cred c-ar trebui să vedem cum am putea ieși de aici într-o asfel de situație (mers cu ocolire de obstacole). Dar cum credeți ca se simte soarele acum, știind asta?…

Și cum stătea soarele acolo, singur fără să vadă ce se întâmplă pe Pământ veni la el Norul- Tristețe care îi povesti că ieșise și văzu florile cum înfloresc, păsările cum căntă, copiii cum se joacă reamintindu-i acestuia că, ei norii au ordin de la Zâna cea rea să nu-l mai lase vreodată să vadă Pămăntul. Cum credeți ca s-a simțit soarele de acestă data? Dar soarele își aduse aminte că avea un dar de la zâna Primăvară, un fluier. Suflă și aceasta veni pe data, aceasta a scuturat de două ori din mantia sa și norii au dispărut și astfel a ieșit din nou soarele.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!” Și mergem spre baie uite așa!

La întoarcere copiii au pe băncuțe hârtie si culori si sunt rugați să deseneze un soare trist sau vesel sau furios. Pe măsură ce desenează doamnele pictează pe mâinile copiilor diverse emoții, le imprimă pe hârtie și reaizează cercul emoțiilor. La sfârșit copiii realizează în perechi un puzzle și identifică emoția ilustrată în imagine.

SCENARIUL ZILEI II

Nivel: I

Tema de studiu: Cum planific/Organizez o activitate

Tema activității: Cum au fugit odată jucăriile de la un copil, de Nina Stănculescu

Activitate integrată: DOS+DEC

Tipul activității: dobândirea de cunoștințe

Scopul: dezvoltarea capacității de a diferenția comportamentele pozitive de cele negative, respectarea normelor de conviețuire necesare integrării în viața socială

Obiective operaționale:

DOS: – Să redea mesajul moral din textul lecturat;

Să analizeze comportamentul personajului;

DEC

Să utilizeze corect instrumentele de lucru

Să redea prin desen personaje reale sau imaginare

Strategii didactice:

Metode și procedee: metoda RAI, conversația, explicația, lucrul individual

Mijloace didactice: fotografii cu scene din poveste, minge, hârtie, pensule

Întâlnirea de dimineață debutează cu salutul între copii care se va realiza utilizând strategia de învățare prin cooperare ”Cerc interior-cerc exterior” combinată cu metoda ”Amestecă, îngheață, formează perechi”. Salut copiii și le împart cartonașe colorate spunând:

”Dimineața a venit,

Toți copiii au sosit.

În cerc să ne adunăm,

Cu toți să ne salutăm.”

În funcție de culoarea cartonașului primit, copiii formează două cercuri concentrice. La semnalul ”Amestecă” copiii se rotesc în cerc, la semnalul ”Îngheață”- copiii se opresc, iar la semnalul ”Formează perechi”, copiii din cercul interior se întorc cu fața către cei din cercul exterior, formează pereche cu cei din față, salutându-se.

Se va completa Calendarul naturii.

Noutatea zilei constă în faptul că în drum spre grădiniță am găsit o jucărie uzată pe stradă. Este o jucărie tare supărată, dar nu știu ce sau cine a supărat-o.

Le voi spune că vom afla asta din povestea ”Cum au fugit odată jucăriile de la un copil”, vom afla ce se întâmplă atunci când copiii nu se comportă corect cu jucăriile lor, vom vorbi despre prietenie și vor putea să-mi arate prin desen prietenul lor, de asemenea vor putea să dăruiască acest desen.

Expun conținutul poveștii, lecturând clar, rar și expresiv, astfel încât atenția copiilor să rămână captată, și explic semnificația cuvintelor necunoscute.

Folosind metoda RAI copiii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

Despre cine este vorba în poveste?

Cum s-a comportat băiatul?

Cum au reacționat jucăriile?

CE se putea întâmpla noaptea cu jucăriile?

Ce simțiți în legătură cu comportamentul vânzătorului?

Cum ar trebui să se comporte băiatul după reîntoarcerea jucăriilor?

Rutină: ”Noi cu toții am lucrat

Și lucrul am terminat.

Ne-nvârtim, ne răsucim

Și spre baie o pornim.”

Discuții despre prietenie.

Voi aveți prieteni?

Cum v-ați împrietenit

Vă place să oferiți cadouri prietenilor voștri?

Ce cadouri le oferiți?

Pe colile primite copiii vor realiza un desen în creion care îl va reprezenta pe prietenul lui, desen ce îl vor putea oferi. După încălzirea mâinilor, copiii au început să deseneze.

În încheiere se fac aprecieri asupra lucrărilor.