Cunoasterea Si Prevenirea Hepatitelor Prin Educatia Pentru Sănătate A Elevilor
LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf.univ.dr. MARIA PRISECARU
CANDIDAT :
Prof. CODRINA CHIFU (DIACONESCU)
BACĂU 2016
CUNOAȘTEREA ȘI PREVENIREA HEPATITELOR PRIN EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE A ELEVILOR
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf.univ.dr. MARIA PRISECARU
CANDIDAT :
Prof. CHIFU (DIACONESCU) CODRINA
BACĂU 2016
CUPRINS
Introducere
PARTEA I . ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ
Capitolul I: ANATOMIA FICATULUI
1.1.Configurația externă
1.2. Structura ficatului
1.2.1. Parenchimul hepatic
1.2.2. Sistemul biliar
1.2.3. Sistemul vascular
1.2.4. Sistemul monocito-macrofagic
1.3. Vezicula biliară
Capitolul II: FIZIOLOGIA FICATULUI
2.1.Funcția hemolitica
2.2 Functia termogenetica
2.3 Functia de mentinere a echilibrului hidro-electrolitic
2.4 Functia de depozit
2.5 Functia bilioexcretoare
2.6 Functia de aparare, epurare si detoxifiere
2.7 Functia metabolica
2.7.1. Metabolismul glucidelor
2.7.2. Metabolismul lipidelor
2.7.3. Metabolismul proteinelor
2.7.4. Metabolismul vitaminelor
2.7.5. Metabolismul apei
Capitolul IV: TIPURI DE HEPATITA
4.1. Generalitati
4.2 Hepatite virale (infectioase)
4.2.1 Hepatita cu virus hepatitic A
4.2.2 Hepatita cu virus hepatitic B
4.2.3. Hepatita cu virus hepatitic C
4.2.4 Hepatita cu virus hepatitic D
4.2.5 Hepatita cu virus hepatitic E
4.2.6 Hepatita cu virus hepatitic F
4.2.7 Hepatita cu virus hepatitic G
4.3.8 Hepatita cu virus hepatitic TT
4.3 Hepatite non-virale (neinfectioase)
4.3.1 Hepatita alcooloca
4.3.2 Hepatita toxic-medicamentoasa
4.3.3 Hepatita autoimuna
4.3.4 Boala Wilson
4.3.5 Deficitul de alfa 1-antitrpsina
4.4. Măsuri de profilaxie
4.4.1 Masuri de profilaxie aplicate surselor de infectie
4.4.2 Masuri fata de caile de transmitere a infectiei
4.4.3 Masuri aplicate persoanelor receptive.
Capitolul V: REZULTATE PERSONALE
5.1. Materialul biologic
5.2. Metodă de lucru
5.3. Discuții asupra rezultatelor
5.4. Concluzii
PARTEA a- II-a. METODICO – DIDACTICĂ
Capitolul 1. DIDACTICA CURSULUI OPȚIONAL “EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE” ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ
1.1. Importanța educației pentru sănătate in școală.
1.2. Scopul și obiectivele educație pentru sănătate in scoala.
1.3. Modalitățile de prevenire a bolilor hepatice in cadrul optionalului “Educatie pentru sanatate”
1.4. Activitatea didactică
1.5.Obiectivele educaționale
1.6. Descrierea principalelor metode și tehnici interactive de grup utilizate în vederea realizării obiectivelor „Educației pentru sănătate”
1.6.1. Aspecte generale
1.6.2. Caracterizarea metodelor si integrarea lor in educatie pentru sanatate.
1.7.Integrarea conținuturilor referitoare la educația pentru sănătate în lecțiile de biologie.
1.8. Mijloace de învățământ
1.9. Evaluarea : metode tradiționale și alternative de evaluare și aplicarea lor la specificul educației pentru sănătate
Capitolul II. COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII APLICATIVE
2.1. Cercetarea aplicativă privind „Educația pentru sănătate” a elevilor din clasele de gimnaziu
2.2. Ipoteza și obiectivele cercetării
2.3. Etapa inițiață a cercetării.
2.3.1 Chestionar de evaluare initiala.
2.4. Etapa formativ-ameliorativă a cercetării.
2.4.1 Proiect didactic „Hepatita A
2.4.2. Proiect didactic „Modalități de prevenire a hepatitelor”
2.4.3. Exemplu de activități extrașcolare desfășurate cu elevii Scolii Gimnaziale Nr 1 Sănduleni.
2.4.4. Test sumativ “Hepatitele virale”
2.5. Etapa finală a cercetării.
2.6. Analiza și interpretarea chestionarelor inițiale și finale.
CONCLUZII FINALE
BIBLIOGRAFIE
Intoducere
In țara noastră, ocrotirea sănătății pune accentul pe măsurile cu caracter preventiv. In acest cadru, un rol important revine și educației pentru sănătate a tuturor cetățenilor, adică a dobândirii de cunoștințe solide în acest domeniu precum și a formării unor deprinderi igienice corecte.
Sănătatea este o problemă socială, economică și politică, dar și o problemă ce vizează drepturile omului. Familia, școala, comunitatea, biserica reprezintă locul în care copilul crește, se dezvoltă se inițiază și se educă pentru a se forma și pentru a se integra în societate. Prin autoritatea sa morală școala învață pe copii cum să se comporte în natură și în societate, cum să se raporteze la ceilalți semeni, cum să trăiască frumos, demn și sănătos.
Hepatita A apare mai ales în colectivități, la vârsta scolara iar hepatitele cu virus B si C reprezinta o importanta problema de sanatate publica prin procentul mare de imbolnaviri, rata ridicata de cronicizare, afectarea capacitatii de munca si a calitatii vietii, dar si prin costurile apreciabile pe care le presupune tratamentul acestora. Prin cronicizare, hepatitele cu virus B si C reprezinta afectiuni cu evolutie indelungata, care pot duce la ciroza hepatica si cancer hepatic si, in ultima instanta, la deces.
În cadrul unei unități de învățare cu tema “ CUNOAȘTEREA ȘI PREVENIREA HEPATITELOR ” se pot lămuri și studia toate aspectele legate de această tema la elevi, pentru a dobândi cunoștințe solide, responsabilitate pentru a se raporta corect față de ceilalți semeni, pentru a trăi frumos, demn și sănătos. Singura sperață de a controla bolile cu care ne confruntăm este aceea de a cunoaște cât mai multe despre ele. O atenție deosebită se da astăzi unui stil de viață sănătos, de unde reiese importanta unei educații încă din copilărie, cunoașterea factorilor de risc și prevenirea lor. Locul ideal pentru transmiterea informațiilor corecte este școala.
Această lucrare prezintă rezultatele unor cercetări privind hepatitele virale A , B si C din perioada 2013-2015 pe baza datelor demografice obtinute de la Direcția de Sănătate Publică Bacău dar si a datelor pacientilor depistati cu HBV si HCV in anul 2015, in cadrul Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău . Lucrarea prezintă agentii etiologici ai hepatitelor, modalitățile și căile de răspândire și modul de prevenire și combatere a acestora.
PARTEA I . ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ
CAPITOLUL I – ANATOMIA FICATULUI
Configuratia externa
Ficatul, cel mai voluminos organ, este situat in etajul superor al abdomenului, in partea dreapta, imediat sub diafragm, lobul sau stang intinzandu-se pana in epigastru. Locul ocupat de ficat se numeste loja hepatica.Ficatul este un organ vital, distrugerea sau extirparea lui totala determina moartea.
Ficatul este un organ foarte vascularizat si este si cel mai greu, cantarind in medie la omul viu 1200-1500g. Dimensiunile lui medii la omul viu sunt urmatoarele: 28 cm in sens transversal (lungimea); 8 cm in sens vertical la nivelul lobului drept (grosimea) si 18 cm in sens antero-posterior (largime).Dar volumul ficatului variaza foarte mult in functie de varsta, sex, cantitatea de sange continut, perioadele digestiei, starile patologice.
Culoarea ficatului la omul viu e rosu-brun,intensitatea culorii variind in raport cu cantitatea de sange pe care o contine, Ficatul are o consistenta mai mare decat celelalte organe glandulare,este netet, friabil, putin elastic,are o mare plasticitate ,ceea ce ii permite sa se muleze dupa organele invecinate.
Ficatul prezinta trei fete :
– fata superioara (diafragmatica) este convexa si vine in contact cu diafragmul si cu peretele anterior al abdomenului. Pe ea se observa lobul stang si lobul drept, separati de ligamentul falciform. Lobul drept prezinta intiparitura arcului costal, iar cel stang impresiunea cardiaca.
– fata inferioara (viscerala) este concava si vine in contact cu : stomacul, duodenul, colonul, mezocolonul transvers, rinichiul si glanda suprarenala. Pe aceasta fata se afla trei santuri asezate in forma literei H :
santul antero-posterior drept-adaposteste in portiunea anterioara vezicula biliara, iar in portiunea posterioara vena cava inferioara.
santul antero-posterior stang-adaposteste in portiunea anterioara ligamentul rotund, iar in portiunea posterioara ligamentul Arantius.
santul transversal-se intinde intre cele doua santuri antero-posterioare si contine hilul ficatului ,adica locul pe unde patrund sau ies din ficat : artera hepatica, vena porta, ductul hepatic, limfaticele si nervii.
Datorita acestor trei santuri, fata inferioara este impartita in 4 lobi: lobul drept, lobul stang si intre ei lobul patrat situat anterior de santul transvers si lobul lui Spiegel, posterior de santul transvers.
– fata posterioara o continua pe cea superioara si vine in contact cu peretele posterior al cavitatii abdominale la nivelul vertebrelor T7-T11.
(http://www.ehealthstar.com)
Structura ficatului
Din punct de vedere structural si functional ficatul contine 4 sisteme diferite:1.parenchimul hepatic (hepatocitele) 2. sistemul biliar 3.sistemul vascular 4.sistemul monocito-macrofagic.
1.2.1 Parenchimul hepatic
Sub invelisul peritoneal, ficatul este acoperit de o capsula conjunctiva care trimite spre interior un foarte mare numar de pereti subtiri ce se intretaie si delimiteaza lobulii hepatici, unitati anatomice si functionale ale ficatului. Lobulii sunt vizibili cu ochilul liber , in forma de prisma, avand dimensiunea cuprinsa intre 1,8-2 mm. Cu microscopul se vede ca pe sectiune au forma unui poligon cu 5-6 laturi . In structura unui lobulului hepatic se evidențiază următoarele componente: celule hepatice (hepatocite) dispuse sub forma unor lame care converg spre centrul lobulului, capilarele sinusoide aflate intre lamele de hepatocite canaliculele biliare, venula centrolobulară și stroma reticulară de susținere.In zona de contact a 3-4 lobuli se gasesc spatii conjunctive triunghiulare –spatii porte Kiernan. Aceste spatii contin: ramura venei porte, ramura arterei hepatice, canalul biliar si vasul limfatic. Din primele 3 elemente care formeaza triada lui Glisson se desprind vasele perilobulare care inconjoara periferia lobulului si asigura irigatia parenchimului lobular prin intermediul capilarelor sinusoide.
Hepatocitele sunt celule cubice, cu 2 fete poliedrice dintre care una reprezinta polul vascular, iar cealalta polul biliar. Polul biliar este format de suprafata celulei care prezinta un jgheab liniar; acesta ,impreuna cu cel al celulei vecine delimiteaza capilarul biliar . Polul (sau suprafata) vascular vine in contact direct cu sangele din capilarele sinusoide. Intre polul vascular si peretele sinusoidelor se gaseste spatiul Disse. De-a lungul peretilor capilarelor sinusoidei se afla celule Kupffer,care joaca un rol important in apararea organismului. Ansamblul hepatocitele,prin capacitatea lor functionala mare si prin variatele lor functii metabolice,reprezinta laboratorul biochimic central al organismului. Continutul enzimatic bogat al hepatocitelor face posibila desfasurarea tuturor transformarilor biochimice metabolice, dintre care unele sunt utilizate in scopul detoxifierii unor substante formate in organism sau patrunse in el.
Din punct de vedere diagnostic,enzimele hepatocitelor pot fi cuprinse in 3 grupe majore:
-enzime de secretie ,ca pseudocolinesteraza si unii factori plasmatici de coagulare,care se secreta in sange.Scaderea activitatii lor in plasma reprezinta semnul unei leziuni hepatocelulare grave.
-enzimele de excretie:fosfataza alcalina,leucin-amino-peptidaza,5-nucleotidaza, sunt formate in hepatocite sau celulele ductelor biliare si se excreta prin bila. Cresterea activitatii plasmatice a acestor enzime pledeaza pentru tulburarea drenajului biliar.
-enzimele indicatoare ale citolizei sunt enzimele proprii hepatocitelor,localizate fie in citoplasma (C-enzime: GPT, aldolaza, LDH) fie in microsomi (M-enzime: GOT,GLDH) . In conditii normale, aceste enzime ajung in cantitati reduse in circulatie dar in cazul unor leziuni hepatocelulare , patrund in sange intai C-enzimele,iar in cazul unor leziuni mai grave ,creste si activitatea plamatica a M-enzimelor.
1.2.2 Sistemul biliar
Caile biliare reprezinta un ansamblu complex de canale prin care bila este transportata de la nivelul hepatocitelor pana in duoden.Segmentele din interiorul ficatului poarta numele de cai biliare intrahepatice, iar cele din exteriorul ficatului, cai biliare extrahepatice.
Intre randurile de hepatocite alaturate se formeaza canaliculele biliare intralobulare. Canaliculele biliare din interiorul lobulilor hepatici nu prezinta pereti proprii. Peretii acestora sunt reprezentati de catre celulele hepatice. Canaliculele biliare intralobulare se strang in canalul perilobular de colectare a bilei ,care se uneste cu canalele perilobulare vecine formand un canal interlobular aflat in spatiul port.Prin convergente succesive canalele biliare vor forma doua canale principale:dreapta si stanga ,drenand fiecare lobul hepatic corespomdent. Odata formate aceste doua canale drep si stang emerg din masa hepatica pentru a se reuni pe fata inferioara,la nivelul hilului unde formeaza canalul hepatic comun care paraseste ficatul .
1.2.3 Sistemul vascular
Vascularizatia ficatului este realizata de : artera hepatica si vena porta.
Vena porta, a carei caracteristica este ca incepe si sfarseste prin cate o retea de capilare, aduce sange functional, incarcat cu produse nutritive absorbite la nivelul epiteliului intestinal care vor fi transformate prin activitatea celulelor hepatice. Din ramificatia perilobulara a venei porte se desprinde o retea de capilare care patrund in interiorul lobulului. Aceste capilare de tip special numite sinusoide se strang intr-o vena centrolobulara si toate venele centrolobulare se aduna in venele suprahepatice ce se varsa in vena cava inferioara.
Artera hepatica aduce sange oxigenat, nutritiv. Din artera perilobulara se desprinde deasemenea o retea de capilare ce patrund in interiorul lobulului, se pun in legatura cu capilarele sinusoide si pe aceasta cale sangele adus de ea ajunge in vena centrolobulara.
1.2.4. Sistemul monocito-macrofagic
Prin celulele Kupffer, ficatul dispune de 90% din elementele sistemului monocito-macrofagic al organismului .Sistemul reticulo-endotelial al ficatului intervine in modularea proceselor de reparare si restucturare la nivelul tesuturilor uzate. Sistemul reticulo-endotelial hepatic participa la eliminarea agentilor patogeni si al diferitelor antigene transportate la nivel hepatic prin vena porta. Anihilarea antigenelor are loc prin fagocitare de catre celulele Kupffer , care produc colagenaza, hidrolaze, interleukine , factor de necroza tumorala,etc. Alături de aceasta functie importanta de apărare celulară nespecifică, hepatocitele mai produc si o gama largă de reactanți de fază acută,inclusiv antiproteaze. Formarea acestor reactanti este declansată prin actiunea activatoare a interleukinei-6,eliberată din macrofage. Din această cauză , gradul de apărare al organismului impotriva consecintelor distructive ale reactiilor inflamatoare este substantial conditionată de starea functională a ficatului . Ca urmare ,in asemenea cazuri, explorarea functiilor hepatice este de o importantă majoră. Aproximativ jumatate din cantitatea totală de limfă din organism se produce la nivelul ficatului.
(http://www.wikiwand.com)
1.3. Vezicula biliara
Căile biliare extrahepatice sunt alcatuite dintr-o cale biliara principala si o cale biliara accesorie. Calea biliară principal este formata din canalul hepatic comun si canalul coledoc iar calea biliara accesorie este formata din vezicula biliara si canalul cistic..Canalul coledoc se afla in continuarea canalului hepatic comun iar limita dintre aceste doua este data de deschiderea canalului cistic in calea biliara principala.Canalul cistic stabileste legatura dintre vezica biliara si calea biliara principala.
Vezicula biliara sau colecistul este o anexa a cailor de excretie bilara,un organ cu rol de rezervor retractil, in forma de para, cu o lungime de 7 -10 cm si o latime de 2 – 3 cm. Capacitatea ei este de 30 – 50 ml. este situata în fosa veziculei biliare de pe fata viscerala a ficatului.
Vezicula biliara este alcatuita din 3 parti: col, corp si fund.
Fundul vezicii biliare- este partea mai dilatata a vezicii biliare, depaseste cu aproximativ 2 cm marginea ficatului si este acoperit de peritoneul visceral.Fundul este orientat spre marginea inferioara a ficatului, unde lasa o amprenta denumita “incizura vezicii biliare”
Corpul vezicii biliare- este in directie spre hil si prezinta doua fete:fata superioara care vine in contact cu fata inferioara a ficatului si fata inferioara care este invelita de peritoneu si care vine in raport cu colonel transvers ,cu partea superioara si partea descendenta a duodenului.
Colul vezicii biliare- formeaza extremitatea profunda si ascutita a veziculei biliare. De forma conica, se continua fara o limita precisa cu canalul cistric,este liber, neaderand la ficat. In sus si in stanga vine in raport cu ramura dreapta a venei porte, iar in jos cu portiunea superioara a duodenului.
Peretele vezicii biliare este format la exterior din tunica seroasă, reprezentată de peritoneul care tapetează vezica pe o întindere variabilă. Urmează tunica subseroasă, bine reprezentată de un epiteliu de tip conjunctiv lax, iar sub aceasta se remarcă tunica fibromusculară, formată predominant din țesut colagen și fibre elastice, ce cuprind fibre musculare netede în cantitate variabilă, dispuse oblic,longitudinal și circular. Pe interior, vezica biliară este captușită de tunica mucoasă, din alcătuirea căreia fac parte epiteliul șimplu, înalt și corionul mucoasei. Epiteliul este constituit din celule absorbante, cu platou striat, și în numar mai redus, celule caliciforme. La nivelul colului, sunt identificate glande Luschka, al caror produs de secreție se amesteca cu bila. Vascularizarea veziculei biliare este legata de vascularizarea ficatului : artera cistica, ramura a ramurii drepte a arterei hepatice patrunde in vezicula la nivelul gatului si se imparte in ramurile dreapta si stanga.Venele cistice (doua) sunt satelite arterei. Se varsa in ramura drepta a venei porte.
Inervatia veziculei biliare este facuta de fibre vegetative (simpatice si parasimpatice) care vin in plexul hepatic anterior.
Funcțiile veziculei biliare sunt urmatoarele : de rezervor, de concentrare și resorbție, de secreție și de contractilitate
Canalul cistic are un calibru de 2 – 3 mm si face un unghi ascutit cu canalul coledoc. In partea sa distala, canalul cistic este prevazut cu valvule dispuse elicoi-dal, care permit intrarea bilei in vezicula, dar ingreuiaza iesirea ei. Intre colul veziculei si canalul cistic se afla o formatiune cu rol de sfincter, numita sfincterul Liitkens.
Canalul coledoc incepe de la locul de unire cu canalului cistic si se varsa in duoden. Inainte de patrunderea sa in duoden, coledocul intra in portiunea inferioara, in relatii intime cu pancreasul.
Zilnic hepatocitele elaboreaza intre 500-1000 ml de bila, fara intrerupere, dar trecerea bilei in duoden este ritmata de fazele digestiei. In perioada dintre mese, sfincterul Oddi este inchis si bila se acumuleaza in vezicula biliara. Aici bila este de 10 ori mai concentrata, prin resorbtie de apa si saruri. In perioadele interdigestive, musculatura veziculei este relaxata si prezinta doar contractii slabe, care nu au ca efect evacuarea bilei. Prin patrunderea unor cantitati de chim gastric in duoden, sub influenta unor reflexe nervoase si pe cale umorala, sfincterul Oddi se relaxeaza; contractiile colecistului devin puternice si continutul biliar se elimina prin canalul cistic si canalul coledoc in duoden.
(http://www.healthhype.com)
CAPITOLUL II – FIZIOLOGIA FICATULUI
Ficatul este o glandã anexã a tubului digestiv care prin activitatea sa metabolicã reprezintã unul dintre cele mai complexe organe interne.
2.1.Functia hemolitica -consta in distrugerea hematiilor imbatranite. La fat ficatul are functie hematopoetica. La adult 15% din eritropoetina circulanta este sintetizata la nivel hepatic.
2.2 Functia termogenetica – in aceea ca in acest organ, datorita metabolismului sau foarte intens, se produc mari cantitati de caldura necesara mentinerii temperaturii corpului. In conditii de repaus, 70% din caldura organismului este produsa la nivelul nucleului central reprezentat de organele toraco-abdominale si cele din cutia craniana. Ficatul produce 20%din caldura, dovada este temperatura sangelui din vasele hepatice care parasesc organul. In conditii de activitate foarte intensa, temperatura sangelui din vasele hepatice atinge 40-41ºC.
2.3.Functia de mentinera a echilibrului hidroelectrolitic. Rolul ficatului in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic consta in :
ficatul este rezervor de sange;in mod normal stocheza 500-600 ml sange.,dar in conditii patologice (staza hepatica) stocheza 1000 ml sange .
formarea limfei-datorita particularitatilor capilarelor sinusoide (in spatiile Disse) din ficat se elimina aproape jumate din limfa intregului corp .
mentinere a presiunii oncotica a plasmei .Presiunea oncotica este presiunea data de proteinele plasmatice iar ficatul este sediul central pentru sinteza proteinelor endogene.
2.4.Functia de depozit. Ficatul depoziteaza multe substante, unele complexe (macromoleculele), si unele simple (oglioelemente, metale grele). Macromoleculele depozitate sunt glicogenul, lipidele complexe si unele proteine de rezerva.
Fierul este depozitat ca feritina si are provenienta dubla: endogena (hemoglobina si citocromii) si exogena (din apotul portal).Celulele hepatice si celulele reticuloendoteliale din parenchimul hepatic contin o proteina numita apoferitina, ea poate fixa pana la 4500 de atomi de fier si astfel se transforma in feritina, cu un continut de 20-25% fier.
Cuprul este depozitat sub forma de hepatocuprina tot in celulele sistemului reticuloendocitar. Ficatul pare a fi singurul depozit al cuprului in organism.
Vitaminele hiposolubile A, D, E, K sunt depozitate in celulele Kupffer.In hepatocit, vitamina D este hidroxilata in proportie de 25%, 70% din vitamina K din organism este depozitate in ficat, restul in splina. Alte vitamine, precum acinul pantotenic, biotina si vitamina B6 sunt depozitate in ficat dar si in alte tesuturi-rinichi, suprarenala, muschi.
Glicogenul reprezinta 5% din greutate ficatului. Acesta este depozitat in zona de maxima activitate periportala, dar poate fi mai usor de observat in spatiul pericentrolobular. Glicogenul reprezinta material energetic rapid metabolizabil, dar contrar prezumtiilor initiale, nu el este cel mai important rezervor energetic hepatic. Lipidele complexe sunt depozitate in zona de activitate redusa metabolic
2.5.Functia bilioexcretoare. Bila, produsul de secretie si excretie hepatica, este un lichid de culoare verde (bila colecistica) sau galben (bila hepatica),cu pH alcalin, care se depoziteaza in afara perioadelor de digestie in vezicula biliara, unde se concentreaza si de unde se elimina intermitent prin coledoc in a doua portiune a duodenului.
Bila este secretata continuu de catre polul biliar al hepatocitelor; intr-o zi cantitatea de bila secretata este de 500-l 000 ml fiind influentata si de natura alimentelor. Elaborarea bilei are loc printr-o serie de procese succesive, ce cuprind captarea sau sinteza de catre hepatocit a substantelor ce intra in compozitia bilei, transportul prin celula hepatica al acestor substante si excretia lor prin polul biliar al celulei hepatice in canaliculii biliari.
Mecanismele de secretie a bilei (colereza) sunt complexe. Ele par sa se realizeze initial prin filtrare, proportionala cu debitul sanguin hepatic (glucoza, apa, saruri, K+, Cl-), urmata de secretie activa cu consum de energie si sediu predominant hepatocitar (acizi biliari, saruri biliare) si secretie-reabsorbtie (apa, Na+, Cl-) in ductele si canalele interlobulare.
Mecanismul scurgerii bilei in duoden adica eliminarea bilei din vezicula biliara se face pe cale umorala si pe cale reflexa. Actiunea stimulatoare nervoasa este exercitata de catre sistemul nervos parasimpatic pe calea nervului vag.Mecanismul umoral se datoreaza unui hormon-hepatocrinina secretat de mucoasa duodenala in contact cu produsele de digestie gastrica.Mecanismul de golire a veziculei biliare este dublu .Mecanismul nervos consta in influxul nervos venit pe calea nervului vag,iar mecanismul umoral este consecinta unui hormon-colecistokinina,elaborat de catre mucoasa duodenala la contactul cu substantele alimentare in special grasimile.Sub actiunea acestor 2 factori sfincterul Oddi se relaxeaza,peretii veziculei biliare se contracta si astfel bila este impinsa in duoden . Cand vezicula s-a golit, sfincterul ei se inchide, dar ramane deschis sfincterul Oddi, astfel incat bila venita direct de la ficat trece in intestin, atata timp cat dureaza digestia.
Dupa terminarea digestiei, sfincterul Oddi se inchide si se deschide sfincterul vezicii biliare, astfel incat acum bila hepatica ia calea veziculei biliare, unde se acumuleaza. Contractia sfincterelor se datoreaza nervilor Splahnici (simpatici) care au actiune contrara nervului vag.
Compoziția bilei difera dupa provenienta sa. Bila hepatica contine 97 % apa , 3% reziduu uscat ,nu contine mucus. Bila veziculara este mult mai concentrata,are 58% apa ,15 % reziduu uscat si contine mucus.Reziduu uscat este reprezentat de: săruri biliare, pigmenți biliari, colesterol, lecitină, acizi grași și mucină. Se mai găsesc și cloruri de Na, K sau Ca, bicarbonați și fosfați. Bila este un lichid alcalin nu este un suc digestiv propriu-zis, deoarece nu conține enzime digestive,desi detine un rol important in digestia lipidelor.
Sărurile biliare – sunt reprezentate de glicolat și taurocolat de sodiu si reprezintă circa1% din compozitia bilei,dar procentul variaza si in functie de alimentatie .Ajunse în intestin, ele trec în circulația venei porte și ajung din nou la ficat, unde stimulează formarea de noi săruri biliare. In felul acesta se stabilește circuitul enterohepatic al sărurilor biliare
Sarurile biliare scad tensiunea superficială a particulelor mari de lipide și favorizează fracționarea acestora pentru emulsionare. Un alt rol al sărurilor biliare este de a transporta acizii grași din interiorul lumenului până la peretele intestinal de unde vor fi absorbite.
Pigmenții biliari – bilirubina și biliverdina- reprezinta produsi de degradare ai hemoglobinei care nu au rol fiziologic. După ce sunt eliminati, ajung în intestin și se transformă în urobilinogen care dă culoare urinei și stearcobilinogen care dă culoare materiilor fecale.Uneori in cazul hepatitelor sau a altor tulburari functionale ale ficatului,pigmentii trec direct in sange,o parte depunandu-se in tegumente si mucoase pe care le coloreaza in galben,o alta parte eliminandu-se prin urina careia ii dau o coloratie intensa.In acelasi timp materiile fecale sunt decolorate din cauza lipsei de pigmenti.
Colesterolul – se găsește sub formă liberă în bilă si provine atât din alimentație, cât și din sinteza hepatică. Ficatul elimina o anumita cantitate de colesterol prin bila, iar restul este utilizat pentru formarea lipoproteinelor cu densitate mai mica.Sub forma diferitelor tipuri de lipoproteine, colesterolul este descarcat in circulatie unde este extras si utilizat de celule.Colesterolul ajuns in intestin este reabsorbit sau eliminat prin materiile fecale.
Functiile bilei sunt importante si se refera la fenomenele de digestie si metabolism:
contribuie la neutralizarea reactiei acide a amestecului alimentar sosit din stomac in intestin.
intervine decisiv in digestia lipidelor, favorizand emulsionarea lor. Stimuleaza fermentii specifici (lipazele); ajuta la absorbtia acizilor grasi si a vitaminelor liposolubile.
are efect laxativ prin stimularea motricitatii intestinale.
contribuie la mentinerea echilibrului dintre diferiti ioni in cursul digestiei.
serveste ca mijloc de excretie si epurare a organismului,deoarece contine substante care trebuie eliminate,ca de exemplu pigmentii biliari si alte substante toxice care au patruns in organism.
actioneza ca agent bacteriostatic, inhiband cresterea unor germeni patogeni.
2.6.Functia de aparare, epurare si detoxifiere a ficatului consta in:
aparare antimicrobiana-este realizata de sistemul reticuloendotelial: celulele Kupffer aflate pe traiectul circulatie porte ,inlatura particule coloidale,bacterii si toxine bacteriene care au ajuns aici de la nivel intestinal. In hepatocite se produce conjugarea , oxidarea si reducerea unor substante cu efect nociv.
epurarea si detoxifierea substantelor endogene (amoniac,hormoni,mediatori chimici) si a substantelor exogene (medicamente ,coloranti,substante de contrast).Epurarea poate fi: metabolica (substantele sunt complet metabolizate in hepatocit) sau hepatobiliara (substantele sunt excretate prin bila)
2.7.Functia metabolica.
Ficatul ocupa o pozitie central in cadrul proceselor metabolice,indeplinind peste o mie de procese chimice de importanta vitala pentru organism.Fiind dotat cu sisteme autoreglatoare si supus unui control endocrino-vegetativ,ficatul este capabil sa-si adapteze activitatea metabolica conform necesitatilor tisulare,mentinand astefel homeostazia diversilor constituent biochimici plasmatici,prin procese de stocare,transformare,metabolizare sau eliminare.
2.7.1 Metabolismul glucidelor.
Ficatul intervine in metabolismul glucidelor prin multiple procese prin care participă la menținerea homeostaziei glicemice: glicogenogeneza, glicogenoliza, gluconeogeneza si conversia fructozei și galactozei în glucoză .
Prin absorbtia intestinala,glucoza trece in sange si pe calea venei porte ajunge in ficat.O parte este retinuta aici iar restul este transportat de curentul sangvin in tesuturi.Ficatul reprezinta furnizorul permanent al sangelui in glucoza a carei concentratie se mentine astfel constanta (1 0/00).Prin glicogenogeneza – glucoza este transformata in glicogen ,ce reprezinta forma de depozit a glucozei.Cand nivelul glucozei din sange scade glicogenul hepatic se transforma in glucoza restabilind concentratia-glicogenoliza.In afara de functia glicogenolitica ,ficatul mai poate forma glucoza si din proteine sau lipide,functie numita neoglicogenetica.Aceasta functie intra in actiune atunci cand aportul alimentar de glucide este insufficient si necesitatile organismului sunt crescute.Cand aportul alimentar de glucide depaseste capacitatea de depozitare a ficatului ,surplusul este tansformat in lipide-lipogeneza.
2.7.2 Metabolismul lipidelor .
Lipidele absorbite în intestin sub formã de acizi grasi, glicerol, colesterol, mono-, di- si trigliceride, ajung în ficat pe cale sanguinã sau limfaticã. Desi metabolizarea lipidelor are loc în aproape toate tesuturile organismului, în ficat rata beta-oxidatiei este cea mai înaltã. Ficatul participã atât la sinteza cât si la degradarea lipidelor. Acetil-CoA, rezultatã din beta-oxidatie poate fi folositã atât pentru obtinerea de energie, cât si pentru resinteza acizilor grasi.Acetil-CoA rezultatã din beta-oxidatie mai este folositã si în sinteza de colesterol, care partial esterificã cu acizii grasi formând colesteride, care sunt trecute în circulatie. Nivelul sanguin al colesteridelor este un criteriu de apreciere a integritãtii celulelor hepatice.
Colesterolul este utilizat in proportie de 80 % în sinteza acizilor biliari, excretati în canalele biliare lobulare. Din procesele catabolice ale acizilor grasi rezultã si mici cantitãti de corpi cetonici(produsi intermediari toxici), care nu pot fi utilizati hepatic si sunt trecuti în circulatie. În deficit glucidic, ei sunt produsi în cantitãti mari, conducând la starea de cetozã. În exces de glucide are loc sinteza hepaticã de acizi grasi si glicerol.
Ficatul utilizeazã acizii grasi pentru sinteza de fosfolipide, care servesc sintezelor de pereti celulari. În sinteza fosfolipidelor, prezenta factorilor lipotropi (metioninã, colinã, inozitol) este esentialã; în absenta acestora, fosfolipidele nu se sintetizeazã, iar acizii grasi (materie primã în sinteza fosfolipidelor) se cumuleazã în ficat, predispunând la formarea "ficatului gras". Alãturi de deficitul de factori lipotropi, excesul de lipide în hranã, asociat cu consumuri energetice reduse sau cu diferite substante hepatotoxice (fosfuri, cloroform, tetraclorurã de carbon sau arsenicale) conduc, de asemenea la formarea ficatului gras.
2.7.3 Metabolismul proteinelor .
In metabolismul proteic, ficatul ocupa pozitie centrala ,celula hepatica detine capacitatea de a sintetiza proteinele proprii,structurale si functionale,precum si a majoritatii proteinelor plasmatice(cu exceptia imunoglobulinelor) ,factori ai coagularii,proteine pentru membrana citoplasmatica, reticul endoplasmic si aparat Golgi sau numeroase enzime.Pentru obtinerea acestor proteine ficatul utilizeaza aminoacizii absorbiti în intestin. În exces de aminoacizi, în ficat are loc dezaminarea lor cu formarea de cetoacizi, care sunt utilizati pentru furnizarea de energie si amoniac. Amoniacul rezultat,precum si cel provenit din intestin ia calea urogenezei, proces specific hepatocitelor,prin care in urma combinarii cu CO2 se obtine uree.
În perioadele de inanitie proteicã, proteinele hepatice sunt primele care sunt mobilizate si distribuite în corp, pentru a compensa deficitul alimentar în mentinerea aminoacidemiei. Ficatul face schimb permanent de aminoacizi cu sângele si tesuturile, realizându-se o primenire cu turnover scurt între cele trei compartimente si un echilibru aminoacidic permanent.
În ficat se sintetizeazã constituenti specifici cum sunt creatina, colina sau proteinele transportoare de acizi grasi si diferite substante minerale.
2.7.4 Metabolismul vitaminelor.
Absorbtia vitaminelor liposolubile din intestin se desfasoara in prezenta sarurilor biliare, iar la nivelul ficatului o parte dintre acestea se pot depune.De exemplu ficatul contine rezerve de vitamina A pentru 1-2 ani si vitamina D pentru 1-4 luni,insa ficatul detine roluri importante in metabolismul propriu-zis al acestor vitamine. Si vitaminele hidrosolubile pot fi depozitate sau utilizate la nivelul ficatului. Riboflavina si niacina sunt implicate in diverse procese oxidative iar pirodoxina impreuna cu derivatii sai intra in cadrul sistemelor enzimatice care favorizeaza transaminarea si decarboxilarea aminoacizilor.Acidul pantotenic realizeaza acetilarea acidului piruvic decarboxilat si formarea acetil –CoA iar biotina este implicata in reactiile de fixare a CO2 pe anumiti metaboliti.In cantitai mari ,in ficat se gaseste si acidul folic activ,ce participa la transferul de grupari precum metil,formil sau hidroximetil cu un carbon,precum si la sinteza bazelor purinice ale acizilor nucleici.Vitamina B12 se gaseste in cantitati mari in ficat si actioneaza asemenea unei coenzime in sinteza proteinelor.
2.7.5 Metabolismul apei.
Ficatul contribuie direct sau indirect la reglarea continutului hidric global si a repartitiei sectoriale a lichidelor electrolitice.Din metabolizarea oxidativa a 100 g de substrat se obtin din lipide 107 g apa,din glucide 57g iar din proteine 41 g.Aceasta apa metabolica lipsita de Na+, se adauga cantitatii totale de apa din organism,influentand astfel volemia. Prin functia sa de rezervor sangvin,ficatul se adapteaza necesitatilor cantitative volemice ale organismului.Fiind si sediul principal al inactivarii hormonilor ce coordoneaza eliminarile tubulare renale de apa si sare,explicandu se astfel implicarea sa in reglarea regimului hidric.
CAPITOLUL III – TIPURI DE HEPATITA
4.1 Generalitati.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul hepatita vine din grecescul „hepato” care inseamna ficat si denota o inflamatie a acestui organ. Hepatitele sunt cele mai frecvente dintre toate bolile contagioase si pot fi impartite in 2 mari categorii : hepatite virale (infectioase) si hepatite neinfectioase. . Hepatitele neinfectioase sunt declansate de substante chimice precum alcoolul, medicamentele, afectiuni imunologice, deficite genetice sau obezitate.
Dupa natura virusului ce le declanseaza, hepatitele virale sunt: hepatita de tip A (virusul hepatic A), hepatita de tip B (virusul hepatic B), hepatita de tip C (virusul hepatic C), hepatita de tip D (virusul hepatic D), hepatita de tip E (virusul hepatic E). Hepatitele A, B si C sunt cele mai raspandite. In afara de hepatite virale cauzate de virusurile de tip A, B, C, D si E, au mai fost descrise si alte virusuri hepatitice numite “non-A-E” (F si G), dar statutul lor ca boli hepatice de sine statatoare nu este recunoscut unanim de catre specialisti. Aceste virusuri, desi apartin unor familii distincte, cu caracteristici diferite(genom,replicare,evolutie a infectiei,cai de transmitere) au in comun tropismul principal pentru hepatocite. Exista si alte virusuri care pot da, mai rar, hepatita: citomegalovirusul, virusul Epstein-Barr, virusul herpetic, parvovirusurile, adenovirusurile.
Evolutia hepatitelor este de obicei autolimitanta, in functie de imunitatea gazdei si tipul de virus. Daca hepatitele de tip A si E se vindeca in majoritatea cazurilor, cele declansate de virusurile B, C si D au un risc mai mare de cronicizare, putand persista chiar toata viata. Hepatitele cronice la randul lor, pot evolua intr-un interval de timp variabil (10-20 de ani) catre ciroza, cu insuficienta hepatica. Ciroza hepatica se poate complica cu aparitia cancerului de ficat, dar si simpla prezenta a unuia dintre virusurile mentionate reprezinta un factor de risc in aparitie acestui tip de cancer.
Hepatitele cronice sunt insotite de numeroase simptome, pot fi complet asimptomatice sau pot avea unul sau doua simptome ceea ce face ca, uneori, ele sa fie descoperite cu ocazia unor investigații biologice de rutină. Criteriile de diagnostic in hepatitele cronice virale sunt :
anamneza pozitiva pentru expunerea virala;
manifestari clinice variabile (asimptomatica, sindrom astenic, sindrom dispeptic, sindrom hepatosplenomegalic, icter, sindrom hemoragipar, manifestari sistemice etc.);
manifestari biochimice (aminotransferaze crescute, fosfataze alcaline, hipoalbuminemie, teste de coagulare, gama GT etc.);
serologie pozitiva pentru VHB (Ag HBs, Ag Hbe, Ac HBc, ADN virus B), pentru VHC (Ac VHC, ARN virus C), pentru virus D (Ag HBs+ VHD);
modificari histologice variabile (inflamatie portala sau periportala, piece-meal necrosis, bridging necrosis, spoty necrosis, hepatocite în sticla mata – ground glass hepatocytes);
manifestari imagistice (ecografie, ecodoppler, CT, RMN, scintigrafie, endoscopie etc);
studii virusologice (în vederea terapiei antivirale).
Conform estimărilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, anual aproape 1,5 milioane de persoane se îmbolnăvesc de hepatita A, 240 de milioane suferă de hepatită B, iar 150 de milioane sunt infectati cu virusul hepatic C. La nivel mondial, hepatita ucide în fiecare an aproximativ 1,4 milioane oameni și afectează alte sute de mii în întreaga lume. În România, statisticile spun ca ar fi 10% din cele 12 milioane de persoane din Europa, care sunt infectate cu virus hepatic C. Cel mai recent raport lansat de Asociația Europeană a Pacienților cu Boli de Ficat (ELPA), România se situează pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce privește accesul pacienților cu hepatită la tratament și servicii medicale specializate.
In 2007 s-a infiintat organizatia World Hepatitis Alliance, care reunește organizatii de pacienți cu hepatita B sau C din intreaga lume, cu scopul de a reprezenta o voce puternica in reprezentarea intereselor acestor pacienti și creșterea gradului de informare cu privire la hepatitele virale, atât la nivel public cât și politic. Ziua Mondială a Hepatitei virale a fost fixata pentru data de 28 iulie, în onoarea zilei de naștere a laureatului Nobel Prof. Blumberg, descoperitorul virusului hepatitei B. „28 iulie va fi desemnată ca Ziua Mondială a Hepatitei, în scopul de a oferi o oportunitate pentru educație și o mai bună înțelegere a hepatitei virale ca o problemă globală de sănătate publică, precum și pentru a stimula consolidarea măsurilor de prevenție și de control ale acestei boli în statele membre”
4.2. Hepatite virale
4.2.1 Hepatita cu virus hepatitic A- denumita si boala mainilor murdare este una dintre cele mai vechi boli cunoscute de om, cauzata de virusul hepatitic A (VHA) care afecteaza in special copiii si adultii tineri unde conditiile de viata si igiena sunt deficitare. VHA este primul virus hepatitic identificat in 1973 si reprezinta cea mai frecventa cauza de inflamatie hepatica iar din cauza modului de raspandire, hepatita A are tendinta de a aparea sub forma de epidemii.
Virusul hepatitei A este un virus mic(28-30nm),ce face parte din familia Picornaviridae, genul Hepatovirus; este lipsit de anvelopă si alcătuit din ARN monocatenar de polaritate pozitivă și o capsidă cu simetrie icosaedrică Se multiplică în citoplasma hepatocitelor și se elimină prin bilă în fecale Este rezistent la temperaturi de la – 20 pana la 56 grade Celsius, in mediu acid si in mediu uscat insa este distrus prin fierbere si prin clorinarea apei.
(http://www.dreamstime.com)
Modalitati de transmitere a virusului hepatitc A
VHA poate fi gasit in materiile fecale ale unei persoane infectate cu acest virus deci se transmite pe cale fecal-orala Cele mai frecvente cai de transmitere a hepatitei A sunt:
ingerarea alimentelor si a apei ce au intrat in contact cu materii fecale infectate;
nespalarea mainilor dupa utilizarea toaletei;
utilizarea instrumentelor de mancat/baut folosite in prealabil de o persoana infectata;
sexul neprotejat (de orice forma – inclusiv oral si anal)
muștele, de asemenea, pot constitui calea de transmitere prin contaminarea alimentelor neprotejate.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita A:
copii care traiesc in comunitati precum crese, gradinite etc.;
adulti care traiesc in conditii aglomerate si nesanitare;
vizitatori ai tarilor cu prevalenta ridicata de hepatita A;
persoanele active sexual;
si, de asemenea, exista situatii care favorizeaza trasmiterea virusului hepatic A:
dezastrele naturale precum inundatii, cutremure etc. cand apa potabila poate fi cu usurinta contaminata cu virusul hepatic A.
Perioada de incubatie (adica timpul necesar care trebuie sa treaca din momentul infectarii pana apar simptomele) este de 15-50 de zile, perioada medie fiind de 25 de zile. Este important de specificat faptul ca persoanele care dezvolta o astfel de infectie,dupa perioada de incubatie propriu-zisa,cu circa 2 saptamani inaintea debutului manifestat clinic, incep sa fie contagioase pentru cei din jur pentru simplu motiv ca incep sa elimine virusul prin materiile fecale.
Semnele si simptomele sunt de obicei usoare si apar la numai 25-30% dintre cei care se infecteaza ,restul de 70-75% nedezvoltand simptomatologie specifica.
Debut digestiv-reprezinta 60-80% din totalul formelor de debut si se traduce clinic prin: lipsa poftei de mancare, greata, varsaturi, dureri abdominale
Debut pseudogripal-mimeaza o gripa si se caracterizeaza prin: febra, slabiciune, dureri musculare, dureri de cap, dureri ale globilor oculari.
Debut pseudoreumatismal-mimeaza o stare de reumatism cu dureri articulare, predominant nocturne.
Debut cutanat-tradus prin eruptii scarlatiforme,urticariene,purpurice fara o cauza anume.
Debut neuropsihic-se traduce prin: agitatie psiho-motorie,nervozitate, deficit de concentrare, insomnii, depresii de diferite grade.
Icter scleral si tegumentar
Urina inchisa la culoare, materii fecale decolorate
Hepatomegalie
De obicei, simptomele dureaza mai putin de doua luni, desi unele persoane pot fi bolnave aproape 6 luni. Copiii pot raspandi virusul perioade mai lungi de timp decat adultii, ei fiind contagiosi pana la 10 saptamani dupa debutul bolii.
In majoritatea cazurilor evolutia este blanda si vindecarea totala la 99,9% din pacienti.Hepatita acuta cu VHA evolueaza sever la pacientii care sunt deja infectati cu virus hepatitic B sau C. La acestia, virusul hepatitic A poate induce forme estrem de severe de boală unele chiar mortale prin asa zisa forma fulminanta.
Diagnostic de hepatita A se pune pe baza datelor epidemiologice, anamneza, tablou clinic si rezultatele de laborator
analize specifice: prezenta anticorpilor serici (Ac) de tip IgM care apare precoce si sunt considerati anticorpi de faza acuta ce apar odata cu simptomele si dispar dupa cateva luni. Prezenta anticorpilor de tip IgG indica vindecarea, acestia persista toata viata dând imunitate la hepatita de tip A.
analize nespecifice: determinarea nivelului transaminazelor, protombinei si a bilirubinei.
Vaccinarea antihepatita A se poate face la orice varsta, fiind mai utila la subiectii tineri, cu frecventa mai mare a imbolnavirilor. Cele mai frecvente cazuri sunt inregistrate la copii de varsta scolara. Schema de vaccinare presupune inocularea unei doze, urmate de un rapel la interval de 6 – 12 luni.
4.2.2 Hepatita cu virus hepatitic B .
Spre deosebire de VHA, VHB poate cauza atat o forma acuta de hepatita, cat si una cronica. Hepatita cronica B apare atunci cand ficatul esueaza recuperarea totala dupa forma activa a hepatitei . Infectia cu VHB variind de la forme inaparente, nerecunoscute, la forme fatale, fulminante .
Date importante despre hepatita B:
miliarde de oameni din lume au virusul B al hepatitei
350 de milioane de persoane au infectie cronica cu virus B
Anual mor in lume 600.000 de persoane datorita diferitelor complicatii date de virusul hepatitie B
Aproximativ 25% din cei care iau virusul B in copilarie, mor datorita complicatiilor (hepatita cronica, ciroza, cancer de ficat)
Virusul hepatitei B este de 50-100 de ori mai infectios decat HIV SIDA
Riscul cel mai mare sa ia virusul B il au lucratorii in domeniul sanatatii
Infectia cu virusul B se poate preveni prin vaccinare
Morfologia virusului hepatitic B
VHB face parte din familia Hepadnaviridae , genul Orthohepadnavirus.Geneticianul Baruch Blumberg descoperă in 1965 antigenul Australia-denumit în prezent AgHBs iar in 1970 Dane descoperă virionul B -particula Dane
Virusul se prezinta ca o particula de forma rotunda cu diametrul de 42 mm (particula Dane,virionul).In sangele infectat, aceasta formă, ce corespunde virusului intact, se gaseste impreuna cu alte particule mai mici, rotunde sau filamentoase, ce reprezinta proteina de invelis a virusului sintetizat in exces. In timp ce particula Dane reprezinta forma infectanta a VHB, fragmentele de proteina de invelis nu sunt infectante.
VHB (fig 5) este format dintr-un invelis exterior alcatuit din AgHBs care se gaseste sub 3 forme(mici,medii si mari). Invelisul exterior acopera un miez ce reprezinta nucleocapsida si care contine AgHBc si AgHBe, precum si ADN si ADN-polimeraza. De asemenea aici este prezent si AgHBx,cu rol in replicarea virala si blocarea apoptozei si care confera VHB posibilitatea unei actiuni oncogene directe. ADN-ul virusului este printre cele mai mici cunoscute si are forma circulara,bicatenar partial monocatenar.
(www.studyblue.com)
Virusul este rezistent in mediul extern, rezistent la tratarea cu alcool si alte dezinfectante uzuale. Este distrus prin fierbere mai mult de 60 de minute, prin autoclavare, prin tratare cu formol, clorhexidina.
Modalitati de transmitere a virusului hepatitic B
Pe cale sexuala-prin contact sexual neprotejat cu prezervativ
Pe cale verticala de la mama la fat
Prin piercing
Prin tatuaje-in momentul efectuarii lor
Prin ace si seringi contaminate-valabil mai ales la utilizatorii de droguri pe cale intravenoasa
Prin folosirea instrumentarului medical contaminat si nesterilizat
Obiecte intepatoare utilizate pentru igiena personala si care pot fi contaminate.
Periuta de dinti.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita B:
persoane cu parteneri sexuali multipli
copii nascuti din mame infectate;
personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;
persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);
utilizatori ale drogurilor injectate;
persoane care lucreaza sau sunt incarcerate in inchisori;
persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusul hepatic B;
persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B;
pacienti dializati.
Dupa patrunderea in organism, replicarea virusului urmeaza mai multe etape:
exista o prima etapa de multiplicare in afara ficatului
urmeaza etapa de viremie – aparitia virusului in sânge
viremia determina ajungerea la nivel hepatic, cu multiplicarea acestuia in hepatocite. Leziunile celulare sunt datorate in principal activarii sistemului imun. Virusul patrunde in celula si foloseste echipamentele enzimatice ale acesteia pentru propria replicare virala. Noii virioni vor fi eliberati si vor infecta, la randul lor alte celule. In acelasi timp, celula infectata va expune pe suprafata membranara antigene virale specifice, care semnaleaza sistemului imun faptul ca este infectata. Astfel, celula devine o tinta a raspunsului imun de tip celular. Rezultatul va fi distrugerea acesteia. Atunci cand apar leziunile hepatice apar si primele simptome si semne clinice.
Perioada de incubatie. Virusul hepatic B are o perioada de incubatie cuprinsa intre 45 si 160 de zile. De obicei, simptomele apar la 90 de zile de la expunerea la virusul hepatic B, dar trebuie spus ca jumatate din persoanele infectate cu acest virus nu vor prezenta niciun semn de infectie. Faza acuta a hepatitei B genereaza un set de simptome, acest fapt insa nu este valabil in cazul infectiei cronice, care, cel mai frecvent, este asimptomatica.
Semnele si simptomele ale unei hepatite acute cu virus hepatitic B dureaza, in medie, intre 1-3 luni:
-manifestări digestive traduse prin: dureri abdominale, discomfort abdominal, greata, varsaturi, inapetenta
-manifestări asemănătoare unei boli reumatismale cum ar fi dureri la nivelul articulatiilor mici ale mainilor si picioarelor.
-manifestari cutanate traduse prin eruptii de tip uticarian, leziuni pruriginoase.
-manifestari neuropsihice traduse prin insomnie, iritabilitate, incapacitate de concentrare, agitatie psihomotorie, coma (la formele fulminante)
-icterul pielii si a ochilor, urina inchisa la culoare, materii fecale decolorate.
Peste 40% din pacienti vor dezvolta o infectie cronica ce la randul ei are cel putin 3 posibilitati evolutive:
dezvoltarea unei insuficiente hepatice in urma unor acutizari succesive
evolutia spre ciroza la 30 % din pacienti
evolutia spre cancer la 5-10 % din pacienti.
Diagnosticul de hepatita B poate fi stabilit numai prin
teste specifice de sange, care identifica asa numitii markeri ai hepatitei virale B. Acestia pot confirma diagnosticul de hepatita si pot diferentia infectia acuta de cea cronica. Ei constau in substante produse de virus, denumite antigene si substante produse de sistemul imun al organismului in lupta cu virusul (anticorpi).
teste funcționale: transaminazele (TGO, TGP), testul de disproteinemie, teste pentru identificarea fibrozei hepatice, etc.
Markerii virali in aprecierea evolutiei sau nu, a infectiei cu virus B sunt:
Ag HBs- proteina de la suprafata virusului B al hepatitei si markerul esential al infectiei cu HBV apare la 4 saptamani de la contactul cu virusul B iar in hepatita cronica persista mai mult de 6 luni. De obicei dispare in caz de vindecare dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de “purtator sanatos (inactiv) de virus B hepatitic”.
Ac HBs,- sunt anticorpii impotriva AgHBs a virusului.Prezenta lui indica existenta unei infectii vindecate si indepartarea virusului din corp, dar si in cazul vaccinarii.
Ac HBc- sunt anticorpii impotriva AgHBc iar prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se asociaza si cu prezenta AcHBs Sunt doua tipuri de anticorpi anti HBc
+ AcHBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni
+ AcHBc IgG, care arata fie o infectie vindecata,fie, impreuna cu AgHBs,starea de purtator al infectiei cronice.
Ag HBe- parte a miezului viral,este prezent atat in infectia acuta cat si in cea cronica.Prezenta lui este un semn de replicare virala si se asociază cu boala hepatica evolutiva.Determinarea AgHbe este utila numai pentru diagmosticul formelor cronice ,cand prezenta lui alaturi de AgHBs poate orienta decizia terapeutica.
Ac HBe- corespunde AgHBe iar prezenta lui inseamna incetarea replicarii virale, intr-o hepatita acuta inseamana vindecarea bolii.
ADN- ul virusului hepatitic B reprezinta markerul cel mai fidel al prezentei virusului.
In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi anterior:
Evolutia hepatitei B cronicizate se poate împărți în 4 faze
Faza de toleranță imună(replicativa) – tine 10- 20 de ani daca virusul a fost luat in copilarie, si mult mai patin daca virusul a fost luat in periada adulta; sistemul imunitar al pacientului nu reactioneaza impotriva virusului, ii tolereaza prezenta, fiind caracterizata prin: valori normale ale transaminazelor (TGP si TGO), lipsa simptomelor ,prezenta Ag HBs si AgHBe si de o viremie ridicata.
Faza de clearance imun(imunoreactiva, hepatita cronica) – cel mai frecvent intalnita, poate dura ani de zile. Sistemul imun al pacientului reactioneaza impotriva virusului atacand celulele hepatice cu virus si distrugandu-le. Este caracterizata de transaminaze ridicate, AgHBe pozitiv si replicare virala inalta.
Faza de infectie nonreplicativa (purtător inactiv de VHB) – in care materialul genetic al virusului este integrat in genomul celulei hepatice si ramane aici indefinit, virusul nu se inmulteste dar nici sistemul imun nu reactioneaza impotriva lui . Se caracterizeaza prin prezenta AgHBs, prin absenta AgHBe, viremie nedetectabila sau foarte joasa si valori normale ale transaminazelor.
Faza de reactivare este caracterizata prin valori ridicate ale transaminazelor, de replicare virala si de o posibila reaparitie a AgHBe. Aceasta faza poate fi spontana sau se poate datora unor mutatii sau unor coinfectii virale.
4.2.3 Hepatita cu virus hepatitic C
Desi virusul hepatic C a ramas neidentificat pana in 1988, existenta lui a fost remarcata inca din 1974 cand un grup de cercetatori a demonstrat ca cele mai frecvente hepatite ce aparea dupa transfuzii era cauzate de un “non -A non -B” virus hepatic. In ciuda eforturilor sustinute, virusul nu a putut fi identificat timp de peste un deceniu, primul articol despre virusul hepatic C aparand in 1989. Virusul hepatitei C (HCV) a fost descoperit in 1989 prin studii de biologie moleculara efectuate pe cimpanzei infectati cu sange de la indivizi cu hepatita non –A,non –B.
Structura virusului hepatitic C . HCV este aproximativ sferic, cu diametrul de aproximativ 50 nm apartinand familiei Flaviviridae, genul Hepaciviridae Este un virus ARN liniar, monocatenar,in structura sa aflandu –se mai multe grupari de gene ce codifica pe de o parte proteine structurale si pe de alta parte proteine non-structurale.ARN –ul este inconjurat de o structura proteica protectoare care formeaza nucleocapsida si o anvelopa bogata in lipide. Capsida virala are forma sferica si prezinta simetrie indistincta. In structura capsidei intra proteina C iar anvelopa virala contine doua glicoproteine virale denumite E 1 si E 2.
Glicoproteinele de anvelopa ale virusului sunt proteine glicozilate si se presupune ca acest complex E 1 / E 2 ar fi implicat in atasarea virusul hepatitic C de receptorii pentru virusuri de la suprafata celulei gazda.
HCV se caracterizeaza printr-o mare variabilitate genetica existand 6 genotipuri majore si peste 90 subtipuri.Din acest motiv virusul poate evita raspunsul imun al gazdei ceea ce explica frecventa mare a cronicizarilor (80%)
(https://commons.wikimedia.org)
Modalitati de transmitere a virusului hepatitic C. Infecția se poate transmite prin transfuzii de sânge sau produse de sânge contaminate (înainte de 1995), intervenții medicale sângerânde cu instrumentar contaminat (excepțional astăzi), tatuaje, sex neprotejat cu persoane infectate (promiscuitate), rar de la mamă la făt în timpul nașterii. Se descrie și posibilitatea transmiterii prin obiecte de toaletă folosite în comun (periuțe de dinți, aparate de ras).
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita C:
persoane care au suferit transfuzii de sange sau transplanturi de organe;
persoane afectate de hemofilie (peste 60% din cazuri)
utilizatori ai drogurilor injectabile.
personal medical
copii nascuti din mame infectate cu virusul hepatic C;
familii ale persoanelor infectate;
persoane cu parteneri sexuali multipli;
adepti ai tatuajelor si a piercingurilor numeroase.
Perioada de incubatie variaza intre 14 si 180 de zile (mediu – 45 de zile) Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatic C nu manifesta nici un fel de simptome, iar putinii care totusi prezinta simptome, sunt rareori diagnosticati cu hepatita C. Acest fapt se intampla din cauza ca simptomele ce apar sunt de obicei asociate cu alte afectiuni.
Semne si simptome Simptomatologia apare la 15-20% dintre cei infectati; astfel pot aparea:
greta si varsaturi
astenie
icter tegumentar si scleral
febra moderata
iritatii cutanate
dureri abdominale
Diagnosticul de hepatita C este imposibil de pus pe baza simptomelor, pentru ca ele sunt nespecifice, se pot intalni si in alte boli, diagnosticul de hepatita cu virus C se pune pe baza unor analize biochimice, a determinarilor virusale si biopsiei hepatice sau testelor echivalente – fibrotest, fibromax, fibroscan, etc.
Hepatita C este cel mai prompt diagnosticata atunci cand transaminazele (TGP si TGO) sunt crescute si anticorpii AcHCV sunt prezenti in sange. Diagnosticul poate fi confirmat prin detectarea ARN HCV in sange (viremia).
Infectia acuta cu virus C are tendinta dea se autolimita intr o proportie redusă(20%). In aceste cazuri ,la 6-12 luni de la episodul acut, dispar AcVHC, precum si ARN-VHC.Perpetuarea infectiei la 80%din pacienti va determina aparitia a doua categorii de indivizi
purtători aparent sănătosi –cca 20%. Acestia au valori normale ale transaminazelor, dar ARN-VHC pozitiv. O mare parte din acestia(cca 80%) va evolua spre hepatita cronica dupa un numar variabil de ani.
purtatori cu hepatita cronica-cca 60%. Au niveluri ondulante ale transaminazelor, testul VHC pozitiv si ARN-VHC in ser.Aproximativ un sfert dintre ei vor dezvolta ciroza hepatică
Evolutia infectiei cronice la ambele categorii,se distinge prin caracterul ei torpid,ondulant si deosebit de lung (20-30 ani)
România ar putea să scoată din circulație virusul hepatitic C (VHC) în circa 10-15 ani cu ajutorul unui program național, bazat pe terapia cu moleculele de nouă generație, spune prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”.
La ora actuală, VHC este principala cauză de ciroză, carcinom hepatocelular și, implicit, de transplant hepatic. Unul din cinci cazuri evoluează spre ciroză în 30 de ani. Aceste cazuri sunt grevate de o mortalitate de 1,5% anual. Incidența anuală a carcinomului hepatocelular la pacienții cirotici este de circa 4%. Sunt date la nivel mondial aplicabile și în România.
În țara noastră, este mai răspândit un anumit tip de genom viral care, din fericire, răspunde la noile tratamente în proporție de 98%. “Adică, prin noile terapii, avem șansa ca 98% din pacienți să fie vindecați spune prof. Streinu-Cercel.
4.2.4 Hepatita cu virus hepatitic D
Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus delta (VHD), ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B -coinfectie, fie ulterior acesteia –suprainfectie. In concluzie, o persoana poate dezvolta hepatita D daca sufera deja de hepatita de tip B. Aproximativ 5% dintre persoanele cu hepatita B au fost diagnosticate si cu hepatita D. Hepatita D este intalnita mai ales in Africa centrala, Orientul Mijlociu si in partea centrala a Americii de sud. Rata de infectare este destul de scazuta in majoritatea tarilor din Europa si SUA.
Structura virusului hepatitic D. Acest virus,descoperit de Mario Rizzetto in 1978,este un virus ARN monocatenar circular,defectiv.Este singurul virus patogen pentru om care nu poate infecta o celula si nu poate avea efect patogen, fara ajutorul unui alt virus.Pentru a se putea transmite si a fi receptat, VHD are nevoie de un virus ADN ajutator,acesta fiind viruslu hepatitic B, astfel VHD devine infectant numai in prezenta AgHBs.
VHD (fig 7) are un invelis exterior alcatuit din AgHBs provenit de la VHB, iar in interior se gaseste nucleocapsida, care are un diametru de 18 nm. Invelisul exterior contine, la fel ca si VHB,toate cele 3 forme de AgHBs (mic,mediu si mare) fapt ce confera VHD posibilitatea de a se fixa pe aceleasi celule ca si VHB. Nucleocapsida contine ARN circular negativ si o proteina codificata de acesta, antigenul delta (AgHD ). Acesta are doua forme moleculare: AgHD mare, intalnit in faza cronica a infectiei si AgHD mic, caracteristic fazei acute. Replicarea VHD se poate desfasura independent de VHB.
(http://www.aids.gov.br)
Modalitati de transmitere a virusului hepatitic D. In functie de modul in care se produce infectia cu VHD se descriu doua situatii:
coinfectia- atunci cand individul sanatos este expus simultan la infectia cu VHB si VHD capacitatea de a se recupera este mare, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.
suprainfectia- atunci cand individul purtator de AgHBs se suprainfecteaza cu VHD, situatia este mai dramatica deoarece aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica iar intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta.
Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascut.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:
persoanele infectate cu virusul hepatitic B;
persoane cu parteneri sexuali multipli;
copii nascuti din mame infectate;
personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;
persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);
receptori ai transfuziilor de sange;
utilizatori de droguri injectabile;
persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusii hepatici B+D;
persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D;
homosexuali
Perioada de incubatie variaza intre 3-7 saptamani. In cazul suprainfectiei perioada este mai scurta, de doar 3 saptamani deoarece virusul se replica mai rapid.
Semne si simptome
-in coinfectie apar: oboseala, anorexie, dureri de cap, urina inchisa la culoare, icter.
-in suprainfectie simptomatologia este mai severa si include icter, coagulopatie, confuzie, tulburari ale somnului, durere abdominala.
Diagnosticul –aspectul sever, aparent inexplicabil, al unei hepatite cronice cu AgHBs prezent, mai ales in conditiile absentei AgHBe si ale prezentei AcHBe, trebuie sa conduca la evaluarea unei hepatite cu VHD.
Markerii infectiei cu VHD sunt:
-anticorpul anti-VHD este cel mai utilizat pentru diagnostic. Initial apare anticorpul de tip IgM, iar ulterior, pe masura cronicizarii bolii, este reprezentat de IgG.
-AgHD-este prezent mai ales in faza acuta a bolii si mai rar in infectia cronica.
Progresia spre ciroza apare la peste 50 % din pacienti cu hepatita cronica B care se suprainfecteaza cu VHD, ciroza constituindu-se intr-un interval de cca. 2 ani dupa suprainfectie.
Pana in momentul de fata nu putem vorbi de un vacin anti VHD, desi exista cercetari ce iau in calcul peptide sintetice de VHD cu potential imunogen ce ar putea fi responsabile de inducerea unui raspuns imun protector si sustinut vis-à-vis de virusul hepatitic D.
4.2.5 Hepatita cu virus hepatitic E
Hepatita E fost identificată ca boală distinctă prima oară în 1980 ce apare mai ales in Asia, Mexic si Africa.Virusul este prezent si in Romania, insă potrivit prof.dr. Adrian Streinu-Cercel infectia cu virus hepatitic E pare să fie mult mai frecventa decât se estimează, pentru simplul fapt că avem o serie destul de mare de pacienti la care nu se găseste în mod normal o cauză a unei afectiuni hepatice acute și la care nu se caută si eventuala prezenta a virusului hepatitic E. Ca si virusul hepatitic A, virusul hepatitic E nu cauzeaza infectii cronice ale ficatului, insa, in situatii foarte rare, poate conduce la afectiuni hepatice mai grave.
Virusul hepatitei E (VHE), recent inclus in genul Hepevirus al familiei Hepeviridae, este un virus sferic, lipsit de invelis, cu diametru de 27-34 nm, alcatuit dintr-un genom ARN monocatenar cu polaritate pozitiva.
Modalitati de tranmitere a virusului hepatitic E
fecal-orală la 90% din cazuri Ca si hepatita A, hepatitia E se transmite prin contactul cu materii fecale contaminate cu VHE fiind gasit de obicei in materiile fecale umane sau animale. Utilizand mainile murdare ca mijloc de transport, virusul hepatic E ajunge cu usurinta in apa si alimente, si de acolo, prin ingerare, in organismul uman. Transmiterea de la o persoana la alta este mai putin frecventa decat in cazul virusului hepatic A.
materno-fetală. Dacă femeia gravidă contactează o hepatită acută virală cu VHE in ultimul trimestrul de sarcină,nou-născutul s-ar infecta, foarte probabil,prin intermediul laptelui matern.
Cele mai frecvente metode de transmitere a virusului hepatic E sunt urmatoarele:
consumarea alimentelor sau a apei ce a intrat in contact cu materii fecale infectate;
nespălarea mainilor dupa utilizarea toaletei;
utilizarea instrumentelor de mancat/baut folosite in prealabil de catre o persoana infectata.
Perioada de incubatie variaza intre 15-60 de zile (in medie – 40 de zile). Momentul in care acest virus este cel mai contagios nu a fost determinat, insa se stie ca VHE apare in materiile fecale cu o saptamana inaintea aparitiei afectiunii clinice si persista 7-14 zile dupa aceasta. In aceasta perioada, materiile fecale sunt deosebit de contagioase.
Semne si simptome .Infectia acută cu VHE nu îmbracă forme particulare de boală care să definească strict această infectie. În acest context este evident faptul că manifestările clinice din cursul acestei infectii vor fi aceleasi cu cele întâlnite si în cazul infectiilor acute determinate de celelalte virusuri hepatitice.
La femeia gravidă evolutia infectiei acute cu VHE îmbracă forme cu totul si cu totul particulare prin faptul că cele mai multe forme sunt severe si adesea fuminante.Aceste cazuri se asociază cu o rată mare a mortalitătii de până la 15-20%.
În afara acestor situatii, evolutia infectiei acute cu VHE este una benignă si după faza acută pacientul se va vindeca fără sechele.
Diagnosticul se bazeaza pe identificarea anticorpilor anti VHE (IgM si IgG) astfel prezenta anticorpilor de tip IgM denotă o infectie acută, in timp ce existenta numai a Ac de tip IgG denotă că pacientul a trecut prin infectia cu VHE.
China a dezvoltat un vaccin pentru hepatita E, Hecolin, dar care momentan a primit aprobare doar în China.
4.2.6 Hepatita cu virus hepatitic F
Hepatita F (hepatita non-A-E) a fost raportatã recent ca apãrând în cazuri izolate din Europa de Vest, S.U.A. si India. VHF a fost izolat din fecalele subiectilor infectati, unde apare sub formã de particule cu dimensiuni de 27-37 nm care contin o moleculã de ADN dublucatenar de aproximativ 20 kb. Acest virus a fost descoperit in 1994 si diferã substantial de VHA si VHE, ambele alcãtuite din câte o moleculã de ARN monocatenar de 7.5 kb. Nu existã teste serologice pentru diagnosticul hepatitei F, dar el poate fi pus în urma examinãrii prin microscopie electronicã a scaunului pacientilor. Sunt suspecte de a prezenta infectia acele cazuri de hepatitã a cãror etiologie nu poate fi determinatã în urma testãrii pentru celelalte virusuri. Nu exista dovezi clare privind patogenitatea sa si chiar prezenta sa la om.
4.2.7 Hepatita cu virus hepatitic G
Hepatita G a fost descoperita in anul 1995 si este o boală infectioasă acută sau cronică cauzată de un virus G sau GB-C care se aseamănă cu virusul hepatitic C. A fost descoperit cand oamenii manifestau hepatita in urma transfuziilor, iar cauza ei nu putea fi asociata cu nici unul din virusii hepatici existenti.
Acest virus hepatic poate determina o forma acuta usoara de hepatita sau o infectie persistenta (la 15-30% bolnavi). Asta inseamna ca intr-un procentaj ridicat – de 70-85%, oamenii au capacitatea de a elimina virusul. Este neclar daca virusul hepatic G cauzeaza hepatita, studiile relevand ca singur, acest virus nu are capacitatea de a cauza afectiuni hepatice.
Modalitatea de transmitere a virusului G este parenterala, prin expunere la transfuzii de sange, administrare de droguri intravenos si hemodializa. Deoarece calea de transmitere este comuna, coinfectia VHG-VHB ai VHG-VHC, VHG-HIV este frecventa. Frecventa coinfectiei VHG este de 6% pentru VHB, 15% pentru VHC si 35% pentru HIV.
Perioada de incubație e similară celei cu virus hepatitic C, adică 3-20 de săptămâni.
Semne si simptome Din cauza faptului ca nu a existat o asociere clara intre virusul hepatic G si afectiuni ale ficatului, informatiile despre simptomele cauzate de acest virus sunt limitate.In majoritatea cazurilor, nu determina simptome asemanatoare celor cauzate de alte forme de hepatite, desi exista posibilitatea ca unii pacienti sa manifeste simptome pseudo-gripale..
Diagnosticul infectiei este deocamdatã, doar molecular, prin evidentierea ARN viral.
4.2.8 Hepatita cu virus TT.
Virusul TT a fost descoperit in anul 1997 in serul unui pacient japonez cu hepatita acută postransfuzională nonA-non G. Boala este mult raspandit in Japonia si Coreea de Sud . In Anglia VTT a fost detectat in si proportie de 10% la populatia aparent sanatoasa, existand un mare numar de purtatori de virus, dar si in serul unor pacienti cu hepatita fulminanta.
Denumirea virusului vine de la initialele bolnavului, TT, este un virus ADN, monocatenar,circular, lipsit de anvelopa. Initial a fost inclus in familia virusurilor Papova, constatandu-se apoi ca nu apartine structural nici unei alte clase de virusuri, decat, poate familiei Circoviridae.. VTT a fost detectat in serul si tesutul hepatic al unor pacienti cu hepatite virale acute sau cronice, frecvent postransfuzionale, dar si in bila si fecalele pacientilor cu viremie inalta. Afectarea hepatica pare ca este o localizare secundara in cursul unei viremii sistemice, la fel ca in infectia cu Citomegalovirus sau V. Epstein-Barr.
4.3 Hepatite neinfectioase
4.3.1 Hepatita alcoolica
Hepatita alcoolica este o forma de hepatita determinata de consumul excesiv de alcool si poate lua atat o forma acuta, cat si o forma cronică. Prin efectul toxic al alcoolului se produc progresiv: steatoză hepatică, hepatită alcoolică, iar in final ciroză hepatică. In mod normal, hepatita alcoolica apare in decurs de decenii de la instalarea abuzului de alcool, insa exista cazuri extreme, cand aceasta poate apare si in primul an de alcoolism.
Factori de risc Riscul creste cu durata de timp și cantitatea de alcool baut. Există studii care au concluzionat că 60-80 de grame de alcool consumat zilnic pe parcursul a 10 ani pot provoca boala. Cu toate acestea, doar aproximativ 35% din consumatorii de alcool pe termen lung dezvoltă boala Pentru că mulți oameni care beau foarte mult nu dezvolta hepatita alcoolica sau ciroza, este probabil ca si alți factori decât alcoolul sa duca la hepatita. Acestea pot include:
Factori genetici- mutații care afecteaza metabolizarea alcoolului poate crește riscul de boli hepatice alcoolice, precum și de cancere asociate cu alcool și alte complicații ale consumului excesiv de alcool.
Alte tipuri de hepatita- abuzul de alcool pe termen lung agravează leziuni hepatice cauzate de alte tipuri de hepatita, in special hepatita C.
Malnutriție-multi alcoolici sunt subnutriți, fie pentru că mănâncă prost – înlocuind adesea alimentele cu alcoolul – sau deoarece alcoolul si produsii sai toxici ingreunează absorbtia și metabolizarea nutrienților, în special proteine, anumite vitamine și grăsimi. În ambele cazuri, lipsa de nutrienti contribuie la distrugerea celulelor hepatice.
Sexul-femeile au un risc mai crescut de a avea hepatită alcoolică
Tipul de băutură consumat (berea și băuturile spirtoase au un risc mai crescut decât vinul)
Obezitatea
Rasa – în special afro-americanii și hispanicii
Semne și simptome Formele usoare de hepatita alcoolică dobândită nu poate cauza probleme vizibile, dar cand boala devine mai avansata și ficatul mai deteriorat, pot aparea:
Lipsa poftei de mâncare
Greață și vărsături
Hepatomegalie dureroasă
Icter tegumentar si scleral
Ascită (umflarea abdomenului din cauza acumularii de lichid )
Confuzie mentală
Semne de feninizare: angioame stelate pe obraji, ginecomastie, atrofie testiculara.
Diagnosticul presupune analize de laborator si ecografia abdominala.
Complicații. Cele mai frecvente complicații ale hepatitei alcoolice sunt: varicele esofagiene, ascită, encefalopatie hepatică, ciroză hepatică.
4.3.2 Hepatita toxica-medicamentoasa este intalnita din ce in ce mai des in randul populatiei datorita abuzurilor medicamentoase care se fac fara ca medicul sa fie consultat. Marea majoritate a medicamentelor se metabolizeaza la nivel hepatic astfel incat acestea pot deveni toxice afectand hepatocitele. Deseori, simptomele hepatitei toxice-medicamentoase dispar cand expunerea la respectiva substanta toxica a incetat.
Ficatul îndepărtează majoritatea medicamentelor si a altor toxine din sânge, desfăcându-le in componente care pot fi mai usor eliminate din organism. Dar conversia acestor substanțe duce la apariția unor produși de metabolism care pot fi foarte dăunători pentru ficat. Deși ficatul are o mare capacitate de regenerare, expunerea constantă la substanțe toxice poate determina leziuni serioase, uneori ireversibile.
Substențele toxice care pot determina leziuni hepatice se impart in doua grupe:
1. Substențe toxice care produc întotdeauna leziuni hapatice . Unele toxine determină întotdeauna leziuni hepatice. Solvenții pentru curățarea hainelor si substanțele prezente in ciuperca amanita fac parte din acest grup. Acestea conțin otrăvuri care depășesc capacitatea ficatului de a le procesa, iar produșii de metabolism distrug celulele hepatice. Daca sunt distruse prea multe celule hepatice, ficatul nu mai poate functiona (insuficiență hepatică).
2. Substanțe toxice care pot determina leziuni hepatice . Unele toxice determină leziuni hepatice doar la un numar mic de persoane, care sunt predispuse. Nu este clar de ce unele substanțe detemină hepatita toxică doar la unele persoane.
Cele mai cunoscute medicamente ce pot afecta ficatul sunt: paracetamol, isoniazida, troglitazona, bromfenac, nitrofurantoin, metildopa, diclofenac, minociclina, dantrolen, amoxicilina, eritromicina, sulindac, clorpromazina, fenitoina, amiodaronatamoxifen, metotrexat, rifampicina, glibenclamida, biseptol, tolbutamida, peritol, antidepresive, anticonceptionalele.
Factori de risc
– Analgezice eliberate fără prescripție medicală sau anumite medicamente administrate timp îndelungat sau în doze mai mari decît cele recomandate;
– Prezența altor afectiuni hepatice ( ciroză,steatoză hepatică,hepatită virală – A,B sau C) pot face ca pacientul să fie mult mai sensibil la efectele toxinei, deci si la dozele normale de paracetamol.
– Vârsta inaintată. Pe măsură ce o persoană îmbătrînește, ficatul metabolizează substantele toxice mai lent, deci aceste toxine și produșii lor de metabolism ramân în sânge mai mult timp;
– Consumul de alcool. Combinarea medicamentelor chiar si cu cantități moderate de alcool – nu mai mult de două pahare pe zi pentru barbati si unul pentru femei – crește semnificativ efectul toxic al majorității medicamentelor. Alcoolicii care iau paracetamol chiar si in doze recomandate, au un risc foarte mare de a face insuficiență hepatică;
– Sexul femenin. Întrucât femeile par să metabolizeze unele toxine mai lent decât bărbatii, ficatul lor este expus la concentrații sanguine mai mari ale substanțelor toxice și pentru perioade mai mari de timp;
– Prezența anumitor defecte genetice. Mostenirea anumitor defecte la nivelul enzimelor hepatice,care metabolizează toxinele, il pot face pe pacient mai susceptibil la hepatita toxică;
– Expunerea la toxice industriale. Au fost identificate 20 de produsi industriali care pot produce leziuni hepatice acute sau chiar decesul si care pot duce la aparitia hepatitei toxice dupa expunerea mai indelunagata. Printre acestea se gaseste un solvent folosit in curatarea chimica ce poarta numela de tetraclorura de carbon, substantele chimice tricloretilen si ierbicidul paraquant.
Semne si simptome. Formele usoare de hepatita toxica pot sa nu determine aparitia unor probleme observabile si pot fi detectate doar prin teste de sange.
Cand semnele si simptomele apar, ele sunt similare cu cele ale altor forme de hepatita:
– ingalbenirea pielii si a sclerelor (icter);
– oboseala;
– pierderea apetitului;
– varsaturi si greturi;
– scadere ponderala;
– urina de culoare inchisa.
Hepatita toxica poate produce leziuni hepatice permanente, ducand la aparitia cirozei si in unele cazuri la insuficienta hepatica
4.3.3 Hepatita autoimună este o hepatita cronica de cauza necunoscuta, care apare mai ales la femei (70%) caracterizata prin atacarea structurilor hepatice de catre autoanticorpi.
Hepatita autoimuna se clasifica in doua tipuri:
Hepatita autoimuna de tipul 1 este forma cea mai frecventa de hepatita autoimuna, poate sa apara la orice varsta si se caracterizeaza prin prezența autoanticorpilor antinucleari(ANA) si/sau anti-fibra musculara neteda(ASMA) Aproape 50% din bolnavii cu hepatită autoimună au și alte boli autoimune, precum tiroidita, diabet zaharat,vitiligo, artrită și colită ulcerativă.
Hepatita autoimuna de tipul 2, este mai rara, afecteaza de obicei fetitele de 2-12 ani si se caracterizeaza prin prezența autoanticorpilor îndreptați împotriva antigenelor microzomiale hepatice și renale (anti-LKM tipul 1 și mai rar tipul 3) și/sau a anticorpilor împotriva antigenului de tip 1 din citosolul hepatic (anti-LC1)
Exista si alte forme mai rare de hepatita autoimuna (numite variante) care au trasaturi din ambele tipuri de hepatita autoimuna si din alte tipuri de boli hepatice.
Semnele și simptomele bolii pot varia de la cele mai mici, la cele mai severe și pot apărea brusc sau insidios. Printre aceste se numără:
disconfort abdominal
dureri articulare
prurit
icter
ficat mărit
angioame stelate
inapetență.
Diagnosticul hepatitei autoimune se face pe baza urmatoarelor investigatii:
teste serologice care analizeaza functionalitatea ficatului si prezenta anticorpilor care oferă informații despre hepatita autoimună: anticorpi antinucleari – ANA, anticorpii antifibră musculară netedă – SMA, anticorpii antimitocondriali – AMA și anticorpii antimicrosom 1 rin sau ficat anti-LKM 1.
ecografie
biopsia ficatului -este esentiala pentru diagnostic
4.3.4 Boala Wilson -se mai numeste si degeneresecenta hepato-lenticulara, este rara si afectaza mai ales tinerii cu varsta intre 8 si 20 de ani. Este o afectiune ereditara, care se manifesta prin afectare hepatica si extrahepatica si se datoreaza tulburarii metabolismului cuprului.
In cantitati mici, cuprul este esential pentru viata, intrand in alcatuirea unor enzime importante, dar daca este prezent in exces devine toxic pentru tesuturi. Boala Wilson se transmite autosomal recesiv, gena anormala responsabila pentru aparitia ei (ATP7B), fiind situata pe cromozomul 13, gena care codifica o proteina transportoare a cuprului. Defectul genetic duce la blocarea mecanismului de excretie a cuprului in bila, acesta acumulandu-se in exces in ficat, dar si in celelalte organe (creier, cornee, rinichi, etc).
Semne si simptome
La persoanele cu boala Wilson cuprul incepe sa se acumuleze in ficat imediat dupa nastere, insa semnele si simptomele apar rar inainte de varsta de 5-6 ani.
Simptomele sunt extrem de variate, in functie de varsta pacientului si de localizarea depozitelor de cupru. Pentru ca initial cuprul se acumuleaza in ficat, pacientii cu afectare hepatica sunt, de obicei, mai tineri decat cei cu afectare extrahepatica.
Manifestari hepatice- acumularea cuprului in hepatocite determina: hepatita acuta, hepatita cronica, ciroza sau hepatita fulminanta.
Manifestari neurologice- dizartrie ( articulearea gresita a cuvintelor), tremor, rigiditate, dischinezie( miscari greoaie)
Manifestari psihiatrice-tulburari de comportament,tulburari afective, psihoze.
Manifestari oftalmologice- acumularea de cupru in cornee, duce la aparatia inelului Kayser-Fleischer( inel stralucitor la marginea corneei). Culoarea acestuia poate varia, de la galben-auriu, pana la maroniu. Inelul Kayser- Fleischer este prezent la aproape toti pacientii cu afectare neurologica si la majoritatea celor cu afectare hepatica.
Manifestari renale- proteinurie, acidoza tubulara, galactozurie, fosfaturie sau hipercalciurie cu formare de litiaza urinara.
Alte complicatii ale bolii includ hemoliza acuta, afectarea pancreasului, inimii, glandelor parotide. Cuprul se poate depune si in oase si articulatii, determinand osteomalacie, osteoporoza, osteofite, artrita.
Diagnosticul bolii Wilson este pus in urma unor analize speciale:
determinarea nivelului seric al cuprului si ceruloplasminei care este scazut
determinarea nivelului cuprului si calciului urinar care este crescut
transaminazele, bilirubina sunt marite
alte explorari constau in radiografia oaselor, biopsia hepatica cu masurarea cantitatii de cupru din ficat, examen oftalmologic, RMN cerebral..
Fiind o boala genetica, vindecarea ei nu este posibila in acest moment, iar tratamentul trebuie urmat toata viata.
4.3.5 Dedicitul de alfa-1 antitripsina (AAT) descrisă pentru prima dată în 1963, este una din cele mai frecvente trei afecțiuni genetice cu potențial letal în populația alb și este mai frecventă la indivizii din Europa de nord și populația caucaziană.
Alfa 1 antitripsina este o proteină sintetizată predominant de hepatocite și eliberată de ficat în fluxul sanguin. Proteina este prezentă în toate țesuturile organismului, dar principalul său rol fiziologic pare să se manifeste în plămâni, unde protejează țesutul alveolar sănătos. Deficitul de AAT determina emfizem pulmonar, boală hepatică cronică și afectare tegumentară.
Deficiența de AAT poate reprezenta o cauză de icter neonatal, poate determina la copii ciroză hepatică sau insuficiență hepatică și reprezintă principala cauză de transplant hepatic la această grupă de vârstă. Afectarea hepatică poate fi atribuită unei anumite secvențe a genei deficitului de alpha 1-antitripsină. De obicei deficiența alpha 1-antitripsinei conduce la emfizem simptomatic în decada a patra de viață la fumători și mai tardiv la pacienții nefumători și crește riscul de cancer pulmonar
Semnele si simptomele
Manifestari respiratorii: dispnee de effort, tuse cronica si expectoratie persistenta, infectii respiratorii repetate, reducerea capacitatii de effort
Manifestari hepatice: cresteri inexplicabile transaminazelor, icter scleral si tegumentar, ascita.
Manifestari tegumentare: paniculita care se manifestă prin apariția de zone spontan necrozate ale tegumentului și supurații spontane în absența unui traumatism anterior.
Diagnosticul este pus in urma analizarii nivelului seric de AAT.
Începând cu anul 2012, prin intermediul colaborării cu laboratorul genetic din Polonia, cu sprijinul partenerilor polonezi din cadrul proiectului „Introducerea standardelor de bune practici medicale pentru pacienții cu deficit de alfa-1 antitripsină ereditar din Europa Centrală și de Est” , testarea genetică este posibilă și gratuită și în țara noastra. Poate fi testat orice pacient ce îndeplinește criteriile recomandate de ERS/ATS și care își oferă acordul pentru testare.
Conform recomandărilor din ghidul ATS/ERS. analizele se recomandă în următoarele situații :
Adulți simptomatici cu obstrucție persistentă a funcției pulmonare.
Persoane asimptomatice cu obstrucție persistentă a funcției pulmonare care prezintă factori de risc identificabili (fumatul, expunerea profesională)
Persoane cu boală hepatică inexplicabilă, inclusiv nou-născuți, copii și adulți.
Adulți cu paniculită necrotizantă
Adulți și adolescenți cu frați care au boala.
Masuri de profilaxie
Măsurile de profilaxie a hepatitelor virale cuprind totalitatea acțiunilor întreprinse în absența cazurilor de boală, cu scopul evitării apariției și răspândirii acestora. Se disting două mari categorii de măsuri de prevenire:
1. Măsuri generale igienico-sanitare: se bazează pe promovarea, aplicarea și respectarea normelor de igienă individuală, alimentară, școlară, profesională.
2. Măsuri speciale antiepidemice care sunt:
a) trajul epidemiologic – practicat în special în colectivități de copii și tineri, care au ca scop depistarea și izolarea precoce a suspecților și bolnavilor;
b) controlul medical la angajare și controlul periodic al personalului din sectoarele speciale de activitate (alimentație publică, aprovizionare cu apă, colectivități de copii);
c) supravegherea activă a purtătorilor de germeni;
d) măsuri preventive, continue, sistematice de dezinfecție, dezinsecție și deratizare;
e) organizarea și aplicarea programelor de imunoprofilaxie
Caile de eliminare (vehiculare) a virusurilor hepatice de la sursa (bolnav) spre receptori sunt:
Saliva- VHB
Materii fecale- VHA si VHE
Sangele- toate tipurile de virusuri hepatice dar in special VHB,VHC si VHD.
Secretii genitale – VHB, VHC
Secretia lactata – VHB
Fragmente de tesuturi si organe- VHB si VHC.
Prevenirea hepatitelor virale acute este destul de complexa, avand in vedere numeroasele cai de transmitere; masurile trebuie aplicate intregii populatii pentru a fi eficiente.
Pentru ca hepatita sa se transmita trebuie sa existe cele 3 verigi ale lantului epidemic si anume: sursa de infectie, calea de transmitere si persoanele receptive. Pentru a intrerupe transmiterea hepatitei este de ajuns sa fie distrusa o singura veriga din cele trei, indiferent care.
4.4.1.Masuri de profilaxie aplicate surselor de infectie
Sursa de infectie este reprezentata de bolnavi cu forme de hepatită aparentă, inaparentă sau purtători sănătoși.
Bolnavul este contagios indeosebi in perioada preicterica si prima parte a perioadei icterice. Prima masura care trebuie luata, imediat ce banuim ca este vorba de o hepatita, este izolarea lui in spitalul de boli infectioase unde va fi tratat corespunzator. Internarea in spital este obligatorie nu numai la cazurile sigure, confirmate de hepatita ci si pentru toate suspiciunile. Este obligatorie declararea imediata a tuturor cazurilor de hepatita. Ele vor fi anuntate si la dispensarul medical teritorial pentru a se lua toate masurile de prevenire a transmiterii bolii. Se va acorda o grija deosebita personalului ce lucreaza in sectorul alimentar, instalatii, centrale de apa si colectivitati de copii, pentru ca transmiterea bolii in aceste sectoare implica un numar foarte mare de persoane care pot contracta boala.
Ori de cate ori apare un caz de hepatita virala, este necesar a se lua masuri de dezinfectie in focar pentru a feri pe cei din jur sa se imbolnaveasca. Aceste masuri de dezinfectie se vor adresa atat produselor eliminate de bolnav cat si tuturor obiectivelor folosite de bolnav. Astfel, acestea se vor aplica in:
— locuinta bolnavului;
— locul de munca;
— colectivitatea de copii (cresa, gradinita, scoala) din care provine bolnavul;
— alte locuri sau locuinta in care a stat bolnavul timp mai indelungat.
Dezinfectia este „o curatenie mai exigenta“ la care se adauga actiunea unei substante dezinfectante cel mai des utilizata fiind cloramina 2% sau solutia de var cloros Astfel, sunt necesare:
fierberea prelungita (30 minute cel putin) a lenjeriei de pat si corp a bolnavului;
spalarea minutioasa si fierberea veselei si tacamurilor folosite de bolnav;
spalarea pardoselii, a mobilei nelustruite, a usilor si ferestrelor cu apa, sapun, soda si solutii dezinfectante;
curatirea temeinica a closetelor si baii, urmate de dezinfectia riguroasa;
anotimpul calduros se vor lua masuri si impotriva mustelor
folosesc apa de baut din fantani si unde exista posibilitatea contaminarii cu produse excretate de bolnav, apa va fi fiarta 30 minute inainte
Masuri fata de purtatorii de virus. Acestea pot fi:
— fostii bolnavi de hepatita si care vor fi exclusi pe toata viata de la donarea de sange;
— persoanele gasite cu antigen HBs prezent in sange. Si acestea vor fi excluse pentru totdeauna de la donarea de sange si li se vor aplica masuri riguroase de igiena individuala pentru a nu contamina pe cei din jur.
Masuri fata de contacti. Contactii de hepatita sunt acele persoane care au avut contact strans cu bolnavul mai multe zile (in familie, in colectivitate). Ei vor fi tinuti sub observatie medicala aproximativ 6 saptamani, de la ultimul contact cu bolnavul si li se vor efectua si analize de laborator. Daca la acest control contactii ridica o cat de mica suspiciune de boala vor fi internati in spital pentru precizarea diagnosticului. Gamaglobulinele sunt indicate la contacti, copii si gravide, doar daca nu s-au scurs peste 72 ore de la contact.
Contactii vor fi eliminati cel putin 6 luni de la donarea de sange.
4.4.2 Masuri fata de caile de transmitere a infectiei In cazul in care stim ca o persoana este bolnava de hepatita se vor lua masuri de igienico-sanitare , prin care se va intrerupe a 2-a veriga a lantului epidemic si anume calea de transmitere
Caile de transmitere a hepatitelor pot fi inparite in 2 mari categorii:
calea digestiva ( transmitere fecal-orala) pentru VHA si VHE
calea parenterala ( transmitere pe alta cale decat cea digestiva) pentru VHB,VHC si VHD.
Masuri pentru impiedicarea transmiterii hepatitei pe cale digestiva (fecal-orala)
Deoarece exista un mare numar de surse de infectie, necunoscute, nu ne putem feri de ele decat respectand aceste norme de igiena in mod permanent, intelegand prin aceasta igiena personala, igiena alimentara, igiena locuintei.
se vor spala bine mainile cu apa si sapun, după utilizarea toaletei, inainte de a mânca, inainte de a gati, dupa schimbarea scutecelor, după utilizarea transportului în comun, dupa atingerea animalelor de companie, după vizitarea unui bolnav si pri de cate ori este nevoie.
nu se foloseste orice apa pentru gatit ci doar cea de la retea sau surse autorizate;
laptele va fi fiert timp de 5—10 minute;
fructele si zarzavaturile vor fi bine spalate;
gustarea va fi transportata numai in servetel curat, in punga de material plastic, curata;
tacamurile si vesela vor fi spalate amanuntit;
alimentele vor fi protejate impotriva mustelor.
se va lua mǎsuri de dezinfectie continuǎ a obiectelor bolnavului, obiectelor sanitare, lenjeriei,etc
in caz de epidemii, mǎsuri speciale de educatie sanitarǎ a populatiei, controlul apei potabile, evacuarea corespunzǎtoare a rezidurilor, controlul personalului care lucreazǎ în colectivitǎti de copii, în sectoarele de alimenta sectoarele de alimentatie publicǎ sau aprovizionare cu apǎ.
Masuri pentru impiedicarea transmiterii hepatitei pe cale parenterala. Transmiterea hepatitei pe cale parenterala se poate face fie prin instrumentar medical si manopere chirurgicale, stomatologice, transfuzii de sange, contact sexual neprotejat si de la mama la fat.
se vor utilizara numai seringi de unica folosinta;
obiectele personale cum ar fi aparatul de ras, periuța de dinți, forfecuta de unghii, nu se vor imprumuta.
evitarea efectuării de acupunctură, manichiura, tatuaje sau piercinguri în locuri neigienice, cu instrumente nesterile;
evitarea sexului cu parteneri multipli, necunoscuti și utilizarea corectă a prezervativelor;
In ceea ce priveste instrumentarul medical din unitatile sanitare, acestea sunt corect sterilizate, conform instructiunilor Ministerului Sanatatii prin autoclavare (abur sau presiune), caldura uscata sau prin fierbere peste 30 minute. Astfel, populatia este sigur protejata de contractarea infectiei in acest mod. In privinta prevenirii hepatitelor posttransfuzionale, la centrele de recoltare a sangelui sunt luate o serie de masuri prin care donatorii sunt triati de catre medici, atat din punctul de vedere al examenului clinic cat si de laborator..
4.4.3. Masuri aplicate persoanelor receptive.
Masurile aplicate persoanelor receptive constau in : imunizare si cresterea rezistentei organismului la boli.
Imunizarea prin vaccinare reprezinta o componenta majora de prevenire a hepatitelor Exista vaccinuri contra hepatitei A, hepatitei B si vaccinul combinat, contra ambelor forme de hepatita.
Vaccinarea impotriva hepatitei virale A este recomandata persoanelor cu risc de expunere la virusul hepatic A din urmatoarele categorii:
copii intre 2-15 ani, neimunizati care calatoresc in zone cu endemie crescuta, expusi unor riscuri specifice: hemofilie, transfuzii multiple, rezidenti in institutii si stabilimente pentru ocrotirea copilului si cei cu dizabilitati.
adulti si adolescenti peste 15 ani: neimunizati, care calatoresc in zone endemice, personal din crese, din institutiile si stabilimentele pentru copii si tineri handicapati, personal care lucreaza in centre de tratare a apelor uzate, personal care manipuleaza alimente (lucrătorii din industria alimentară și serviciile de restaurante).
Vaccinarea impotriva hepatitei B este recomandata la adulti mai ales in urmatoarele situatii:: persoanele care lucreaza in domeniul sanatatiI, persoanele care locuiesc cu pacienti infectati cronic cu VHB, persoanele care lucreaza in sectoarele de siguranta publica care pot fi expuse la produse din sange uman, persoanele cu orientare homosexuala, persoanele cu mai multi parteneri sexuali, pacienti care sunt supusi hemodializei, utilizatorii de droguri intravenoase, persoanele care sufera de boli cronice de ficat, personalul din institutiile care ingrijesc persoane cu dizabilitati, persoanele infectate cu HIV, persoanele care au primit transfuzii repetate sau produse pe baza de sange uman, persoanele care calatoresc/locuiesc in zone endemice pentru hepatita B pentru o perioada mai mare de 6 luni.
Primul vaccin contra hepatitei C, conceput de compania britanica GlaxoSmithKline (GSK), a fost bine tolerat si a generat o puternica reactie imunitara in cadrul unui studiu clinic de faza I, potrivit unor rezultate considerate promitatoare, publicate in Statele Unite. In pofida unor efecte secundare de scurta durata care au fost observate, precum oboseala si migrene, acest vaccin a fost bine tolerat de organismele pacientilor, precizeaza autorii studiului..
Un alt studiu, de faza II, este in curs de derulare in doua clinici din Statele Unite, pentru a evalua eficienta vaccinului in randul unui grup de persoane dependente de droguri. Rezultatele vor fi cunoscute in 2016.
Cresterea rezistentei organismului la boli presupune un stil de viata sanatos ce implica:
igienă riguroasă generală.
alimentatie sanatoasa
ore de somn suficiente (6-8 ore pe noapte);
călire cu factori de mediu – aer, apă, soare;
miscare/sport in aer liber
evitarea stresului;
tratarea unor focare de infecție din organism (carii dentare, abcese, amigdalite cronice, infecții renale etc.).
evitarea bauturilor alcoolice si a fumatului.
CAPITOLUL V – REZULTATE PERSONALE
5.1. Materialul biologic
945 bolnavi de hepatita virala acuta reprezentand toate cazurile de hepatita acuta A, B si C inregistrati la DSPJ Bacau in ultimii 3 ani (2013-2015)
361 de bolnavi hepatita B si 421 bolnavi hepatita C reprezentand toate cazurile depistate pozitiv cu AgHBs, respectiv Ac anti HCV, in anul 2015 in cadrul Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău .
5.2. Metode de lucru
5.2.1. Depistare prin metodă ELISA
Enzyme-linked Immunosorbet Assay- ELISA este analiză din serul de sânge cel mai des folosit pentru depistarea VHB si VHC. Are o sesibilitate de aproape 100 %, depistandu-se astfel practic toate persoanele pozitive. Specificitatea este de 99,5 %. Această pare la prima vedere foarte mult, dar în practică trebuie observat că 0,5 % din totalul celor testați este fals pozitiv, nefiind prin urmare infectați cu VHB sau VHC
Testul ELISA nu determina virusul dar permite detectarea antigenelor libere și a anticorpilor. Este posibilă determinarea cantitativă.
La reacții participa:
-un reactant imunologic cunoscut atașat de un suport solid (plăci cu godeuri, lame, baghete). Se pot folosi antigene, anticorpi, anticorpi monoclonali, proteină A;
-un reactant imunologic marcat enzimatic-peroxidază;
-substrat specific (cromogenic). Se produce o modificare de culoare detectabilă spectrofotometric (determinare cantitativă);
-substanțe pentru stoparea reacției (baze sau acizi puternici).
5.2.2 Testul rapid
Testul rapid (engl. : rapid/simple test devices) a apărut pe piață în 2002. Determina anticorpii VHC si VHB și poate fi folosit la fel că testul ELISA anterior descris, doar după 12 săptămâni de la posibilă infectare. Și acest test este doar un test de depistare, rezultatul pozitiv cerând o confirmare prin testul Western Blot.
Unele kituri (tipuri) de test necesită o centrifugare prealabilă a sângelui, motiv pentru care aceste teste rapide sunt concepute mai ales pentru laboratoare cu o dotare mai sumară care nu oferă un test ELISA. Alte teste sunt concepute pentru sânge capilar (din deget) sau salivă.
Aceste teste se pretează pentru determinarea necesității profilaxiei osteopozitionale (de exemplu de cadre medicale care s-au înțepat sau tăiat în timpul unui act medical) putând fi folosit în oricare unitate sanitară. Este de semenea des utilizat în țările în curs de dezvoltare unde lipsește o dotare de laborator adecvată.
5.2.3. Confirmarea prin testul Western Blot
Este testul cerut an SUA și Germania în cazul unui test ELISA sau rapid pozitiv sau la limita.
Testul Western Blot are o sensibilitate de 99,9996 % , ceea ce inseamna că doar 0,0004 % primesc un rezultat pozitiv fals, motiv pentru care este indicat pentru confirmarea pozitivității. Acest test determina mai mulți anticorpi din sânge care s-au format contra anumitor componente proteice.
Fiind adresat anticorpilor, este însă și el aplicabil doar după 12 săptămîni de la expunere.
În Germania este considerat pozitiv, când s-a demonstrat prezența a cel puțin două tipuri de anticorpi. Unul trebuie să fie neapărat îndreptat împotriva glicoproteinelor din capsulă virală.
Testul Western Blot este mai complicat și mai scump decât testul ELISA, acestea fiind unele din motivele pentru care este aplicat doar că o confirmare a unui test pozitiv de determinare efectuat anterior.
5.3. Rezultate obtinute si discuții
5.3.1. Date privind morbiditatea prin hepatite virale acute in perioada 2013-2015, jud. Bacău.
Din numarul total de cazuri de hepatită virală acută raportate la DSPJ Bacău in perioada 1.01.2013-31.12.2015, hepatita A constitue 93,6% , hepatita acută B- 2,4% iar hepatita acută C -4%.
Indicatorii de morbiditate au fost analizați funcție de vârstă, sex si mediul din care provin ( rural, urban ). Valorile determinate au fost reprezentate grafic prin histograme de diferite forme care au fost realizate cu ajutorul programului Microsoft Excel, apoi au fost analizate și comparate cu cele existente în literatura de specialitate.
Hepatita virală tip A
Asa cum se observă in tabelul nr 1 si figura 9, in anul 2013 s-au inregistrat un numar de 205 cazuri de hepatita virală A; morbiditatea pentru hepatita A are un trend ascendent in 2014 si 2015, astfel că in 2014 se inregistreaza 291 cazuri, iar in 2015 aproape se dubleaza nr de cazuri fata de 2013.
Tabelul nr 1
Figura nr 9 Evolutia cazurilor de HVA in jud. Bacău, in perioada 2013-2015.
Media de varsta pe anii 2013-2015 este de 13 ani si 4 luni (Tabelul 1) cu o minima de sub 1 an si o maxima de 62 de ani ; grupele de varsta cele mai afectate fiind 5-9 ani si 10-14 ani (Figura 10) HVA fiind cunoscută și în literatura de specialitate ca boală cu afectare predominantă a vârstei copilăriei.
Figura 10
Analiza ponderii pe medii de rezidienta a cazurilor de HVA evidentiaza o concentrare mai mare a acestora in mediul rural, fapt ce poate fi asociat cu un standard igienico-sanitar scazut (Figura 11).
Atât cumulativ pentru întreaga perioadă, cât și anual, a evidențiat o diferență nesemnificativă (Figura 12), de unde rezultă că HVA nu prezintă o agresivitate diferită în raport cu sexul și, ca atare, măsurile de prevenție și combatere vor fi comune.
Figura nr 11 Ponderea HAV in functie de Figura nr 12 Ponderea HAV pe sexe.
mediu de rezidenta.
Hepatita acuta B si C
Evolutia cazurilor de hepatite acute tip B si C, in Bacău, in perioada 2013-2015 este prezentata in graficul de mai jos.(Figura 13) Se observa un trend descendent pentru hepatita acuta tip C in anul 2015 comparativ cu anii anteriori si un trend ascendent pentru hepatita tip B in anul 2015 fata de anii anteriori.
Cele 23 de cazuri de HVB au fost distribuite în decursul 3 ani fără variații semnifi cative, în schimb cele 37 de HVC au fost distribuite cu variații semnificative, astfel, numărul maxim de cazuri s-a înregistrat în 2014, când au existat 21 de cazuri , iar cele mai puține au fost înregistrate în 2015- 3 cazuri.
Figura 13 Evolutia cazurilor de hepatita acuta tip B si C in perioada 2013-2015 in jud.Bacau.
Tabelul nr 2
Tabelul nr 3
HBV acută a fost mai frecvent raportată la persoanele ce provin din mediul rural (Fgura 14) iar pentru HCV acută a fost raportat cu un singur caz mai mult in mediul urban fata de mediul rural (Figura 15).
Figura 14. Ponderea cazurilor de HBV Figura 15. Ponderea cazurilor de HCV
acută in functie de mediu de rezidență. acută in funcție de mediu de rezidență.
Referitor la distribuția pe grupe de varsta și sexe a hepatitei acute tip B, in graficul urmator (Figura 16) se observa ca cei mai afectați sunt barbații din categoriile de vărstă 25-34, 35-44 de ani și femeile intre 55-64 ani. La grupa de vârstă 15-19 ani nu a fost inregistrat niciun caz,desi, avand in vedere introducerea vaccinarii anti-VHB in 1994 la nou-nascuți, nici in rândul copiilor de varsta mai mica de 15 ani, nu ar trebui sa existe cazuri de HVB.
În ceea ce priveste hepatita acută C, cele mai multe cazuri s-au inregistrat pentru grupa de vârstă 55-64 de ani atât la femei cat si la bărbați.(Figura 17)
Figura 16 Distribuția HBVA pe grupe de vârstă și sexe.
Figura 17 Distribuția HCVA pe grupe de vârstă și sexe.
5.3.2 Analiza descriptiva privind datele demografice( vârstă,sex) a pacientilor depistati cu HBV si HCV in anul 2015, in cadrul Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău
În anul 2015, in cadrul Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău au fost testați 6844 persoane iar dintre acestea 361 persoane au fost depistate cu AgHBs +, reprezentând 5,27% din totalul celor testati. Pentru hepatita C au fost testati 6846 persoane iar dintre acestea 416 au prezentat Anti HCV, reprezentând 6,07% din totalul celor testați.
Ponderea persoanelor depistate cu AgHBs pozitiv a inregistrat valoarea maxima in luna august si valoare minimă in luna iunie, iar ponderea persoanelor depistate cu Anti HCV a inregistrat o valoare maxima in octombrie si o valoare minimă in decembrie.(Figura 18)
Figura 18.Distribuția pe luni a cazurilor depistate cu HBV si HCV.
Cele mai multe cazuri de persoane infestate cu virus hepatitic B, au fost inregistrate la grupa de vârstă 55-64 de ani, iar cu exceptia acestei grupe de vârstă si >75, ponderea este mai mare la sexul feminin (Figura 19). La grupele de vârstă 0-14 si 15-19 ani, nu a fost depistat niciun caz cel mai probabil datorită vaccinarii obligatorii la nou-născuți introdusa din 1995.
În cazul persoanelor depistate cu virus hepatitic C, se observă ca si in cazul hepatitei B că cea mai afectată grupă de vârstă este 55-64 ani, ponderea fiind cu mult mai mare la sexul feminin (Figura 20).
Figura 19 Distribuția pe grupe de vârstă si sexe a cazurilor depistate cu HBV.
Figura 20 Distribuția pe grupe de vârstă si sexe a cazurilor depistate cu HCV.
5.4. Concluzii
Studiile referitoare la hepatita virală s-au efectuat pe baza datelor demografice (vârstă, sex, mediu de proveniență) oferite de Direcția de Sănătate Publică Bacău dar si a datelor pacientilor depistati cu HBV si HCV in anul 2015, in cadrul Laboratorului de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău. Din analiza datelor din cele 2 surse reies urmatoarele concluzii:
in perioada 2013-2015, au fost raportate la DSPJ Bacău 945 cazuri de hepatită virală acută din care: 885 cazuri HAV, 23 cazuri HBV si 37 cazuri HCV.
analiza îmbolnăvirilor prin hepatită acută în ultimii 3 ani arată o descreștere a numărului de cazuri cu VHC si în mai ales cu VHB comparativ cu anii anteriori. Hepatita virală de tip A are un trend ascendent in ultimii 3 ani (2013-2015) numarul cazurilor din 2013 aproape dublându-se in 2015.
ponderea cazurilor de hepatită A evidentiaza o concentrare mai mare a acestora in mediul rural (70%) atât pe fiecare an, cat si cumulat, fapt ce poate fi asociat cu un standard igienico-sanitar scazut.
grupele de vârstă cele mai afectate sunt 5-9 ani si 10-14 ani, hepatita A fiind cunoscută și în literatura de specialitate ca boală cu afectare predominantă a vârstei copilăriei.
hepatitele virale cu transmitere parenterală afectează preponderent grupa de vârstă 55-64 de ani, concluzie desprinsă atât din analiza datelor de la DSP cât si a datelor de la Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău
femeile sunt mai afectate de hepatita C decât bărbații. Din totalul celor depistati cu Ac anti HCV in Laboratorul de Analize Medicale, 65,6% au fost femei, iar din totalul bolnavilor de hepatită C acută din ultimii 3 ani 54 % este reprezentat de femei.
la persoane sub 20 de ani nu există niciun caz depistat cu VHB in 2015 la Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Bacău iar conform datelor de la DSPJ Bacău s-au inregistrat 4 cazuri de hepatita acută B in ultimii 3 ani la persoane sub 20 de ani. Cel mai probabil acest lucru se datoreaza introducerii vaccinarii obligatorii anti-HB din 1995 la nou-născuti.
PARTE A –II- A COORDONATE DIDACTICO-METODOLOGICE
Capitolul I.
ELEMENTE DE DIDACTICA PRIVIND EDUCATIA PENTRU SANATATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ
1.1 Importanța educației pentru sănătate in școală.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) subliniază că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educația și elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătății la nivel individual, comunitar și național. Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult societatea in intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic’ (Schopenhauer).
Educația pentru sănătate are rolul de a explica modul în care elementele de mediu fizic, emoțional si social pot influența sănătatea individului si maniera în care trebuie sa acționeze in fața lor. Educația pentru sănătate influențează nu numai nivelul imediat de bunăstare a individului, ci și statutul viitor de sănătate al comunității. Tânărul, prin atitudinile si opiniile sale va putea influența sănătatea comunității si totodată, va putea să acționeze asupra parinților săi, pentru ca si acestia să ințeleagă problemele de sănătate.
Educația pentru sanatate are trei laturi :- cognitivă, care constă in comunicarea si insușirea de noi cunostințe necesare apărarii si mentinerii sănătatii ; – motivaționala, adică asigură convingerea populației privind necesitatea prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltării armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza ; – comportamenta-voliționala, care constă in insușirea deprinderilor si obișnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiană.
Bolile cele mai frecvente la români sunt bolile cardiovasculare, bolile pulmonare, diabetul, cancerul, dar și hepatitele. Majoritatea acestor afectiuni se datorează unui stil de viată nesanatos al populatiei. Astfel, de exemplu, afectiunile cardiovasculare pot fi induse la varste mai tinere sau agravate considerabil de fumat, alimentatie nesănătoasa, sedentarism, obezitate. Profilaxia nu mai poate fi redusă numai la metodele ei mai vechi cum ar fi vaccinarea, trebuie sa ne bazăm pe o profilaxie activă, pe participarea intregii populatii prin respectarea regulilor de viată care asigură sanatatea, protectia mediului inconjurator, dobândirea unor cunoștințe medicale. Prin urmare, sănătatea trebuie să reprezinte preocuparea tuturor cetățenilor și nu numai a medicilor sau altor specialiști medicali.
Din totdeauna școala a urmărit să-i învețe pe elevi cum să se comporte în societate și în natură, cum să se raporteze la semenii lor, la restul ființelor existente, cu tot respectul necesar manifestării vieții sub toate formele ei, dar și la ei înșiși, pentru a-și putea exprima la maximum potențialul de care dispun. O astfel de exprimare presupune și o sănătate optimă, iar școala trebuie, poate și știe cum să ofere elevilor cunoștințele și competențele necesare dobândirii și păstrării sănătății optime. Această implicare a școlii în educația pentru sănătate a elevilor se manifestă în curriculum-ul pentru biologie, in cadrul orelor de consiliere si orientare dar si prin diverse activități extracurriculare organizate de școală. De exemplu, curriculum-ul de biologie pentru gimnaziu a avut în vedere, printre alte orientări și utilizarea cunoștințelor însușite în sensul păstrării sănătății individuale și colective. Curriculumul de consiliere si orientare are in structura sa 2 module (Autocunoaștere și dezvoltare personală, Calitatea stilului de viață) în care pot fi integrate conținuturi prin care se realizează educația pentru sănătate.
1.2 Scopul si obiectivele educației pentru sănătate in școală.
Educația pentru sănătate la nivelul școlii reprezintă una din principalele căi de promovare a cunoștințelor corecte privind diferitele aspecte ale sănătații și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.
Scopul -formarea si dezvoltarea in rândul elevilor începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepții și a unui comportament , in scopul apărării sănătații, dezvoltării armonioase si fortificării organismului. În acest sens se urmăresc aspectele:
• Informarea corectă și familiarizarea elevilor cu problematica și pericolul nerespectării unor condiții igienice;
• Educarea elevilor în spiritul formării atitudinilor responsabile față de respectarea unor reguli de igienă în vederea alimentației;
• Educarea populației școlare pentru un stil de viață sănătos; determinarea elevilor să aplice în practică a noțiunilor teoretice asimilate în acest domeniu;
• Realizarea în mod direct și indirect a educației adulților;
• Diminuarea numărului de îmbolnăviri și reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătate;
• Introducerea „Educației pentru Sănătate” în toate unitățile de învățământ, ca disciplină în trunchiul comun și ca ore integrate în orele de biologie , cât și ca activitate extrașcolară, în vederea formării de atitudini responsabile în rândul elevilor față de propria sănătate, cât și a celor din jur.
Obiectivele urmărite în cadrul Programului Național „Educație pentru sănătate” sunt următoarele:
1. promovarea sănătății și a stării de bine a elevului, respectiv :
– funcționarea optimă sub aspect somatic, fiziologic,emoțional, social și spiritual ;
– formarea unui stil de viață sănătos ;
– dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale și a mediului
2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:
– autocunoașterea și construirea unei imagini pozitive despre sine;
– comunicare și relaționare interpersonală;
– controlul stresului;
– dezvoltarea carierei personale;
3. prevenție, respectiv:
– prevenirea accidentelor și a comportamentelor cu risc pentru propria sănătate;
– prevenirea atitudinii negative față de sine și viață;
– prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale și a situațiilor de criză.
Programul național și curriculum-ul de „ Educație pentru sănătate”, urmăresc:
– să asigure educarea populației școlare pentru un stil de viață sănătos;
– să faciliteze accesul la o informație corectă, avizată, atât în mediul urban,cât și în mediul rural;
– să realizeze, în mod indirect, educația adulților;
– să conducă la diminuarea numărului de îmbolnăviri și reducerea comportamentelor cu risc;
Programul național „ Educația pentru sănătate în școală românească” oferă în ansamblul sau, din perspectiva strategiei sale de realizare, dezvoltarea componenței de educație pentru sănătate atât în cadrul unui curriculum, cât și ca activități extrașcolare și extracurriculare.
Curriculum-ul de educație pentru sănătate este centrat pe competențe, orientând astfel încărcătura pe dozarea capacității care implică aplicarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor formate în contexte noi, spre rezolvarea problemelor ce apar în viață de zi cu zi.
În procesul de elaborare al curriculumului de „ Educație pentru sănătate” pentru învățământul primar, gimnazial și liceal s-au avut în vedere trei repere fundamentale:
raportarea la dinamica și la necesitățile actuale precum și la finalitățile de perspectiva ale sistemului românesc de învățământ, generate de evoluțiile sociale;
raportarea la tendințele actuale și la criteriile internaționale general acceptate în domeniul reformelor curriculare;
raportarea la acele tendințe ale sistemului românesc de învățământ care sunt pertinente din punctul de vedere al redimensionării valorilor educației;
De asemenea s-a avut în vedere construirea programelor școlare pe baza următorilor indicatori:
nivelul, varietatea și complexitatea intereselor educaționale ale elevilor pe probleme de sănătate;
ritmul multiplicării permanente a domeniilor cunoașterii și a nevoilor de educație;
exigențele formării personalității elevului într-o lume în schimbare.
Elaborarea curriculumului de „Educație pentru Sănătate” se fundamentează pe:
– adecvarea și racordarea curriculum-ului în ansamblul său, la contextul sociocultural european și național;
– coerența dintre curriculum și finalitățile sistemului de învățământ ;
– pertinența curriculum-ului în raport cu competențele specifice;
– optimizarea procesului curricular în raport cu proiectarea, elaborarea, aplicarea, revizuirea permanentă a programelor.
Curriculum-ul de Educație pentru sănătate are la baza și promovează următoarele valori și atitudini:
Formarea unui stil de viață sănătos
Respectul față de viață personală, sănătatea proprie și a celorlalți
Dobândirea unui comportament responsabil referitor la sănătate
Dezvoltarea toleranței și solidarității față de persoanele aflate în dificultate
Manifestarea spiritului de inițiativa în situații critice ce vizează sănătatea
Dezvoltarea motivației și responsabilității pentru sănătatea și ocrotirea mediului
Dobândirea unui comportament ecologic.
Conținuturile educației pentru sănătate vizează aspecte legate de:
o Igienă personală;
o Activitate și odihnă;
o Sănătatea mediului;
o Sănătatea mintală;
o Sanatalea alimentației;
o Sănătatea reproducerii și a familiei;
o Consumul și abuzul de substanțe toxice;
o Accidente, violente, abuz, valori umane.
Competențele generale:
o Utilizarea unor noțiuni, norme și principii specifice educației pentru sănătate;
o Formarea unor atitudini și comportamente responsabile privind starea de sănătate;
o Dezvoltarea capacității de a rezolva situații problema privind sănătatea mediului;
1.3. Modalitățile de prevenire a bolilor hepatice in cadrul opționalului “Educatie pentru sanatate”
Educația pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea dintre elevi, bazate pe mesaj educativ , imagini de exemplificare și demonstrații practice.
Educația pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoașterea și aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental. Datorită faptului că în cadrul comunicării există doi poli: profesorul și elevul, în activitățile de comunicare cei doi poli trebuie să aibă flexibilitatea de a schimba permanent rolurile, adică și educatorul trebuie să știe să asculte. El trebuie să accepte sentimentele elevilor, să știe cum să stimuleze discuția pentru a avea loc un dialog, ținând cont, permanent, de comunicarea non verbală, care, uneori, poate fi mai eficientă și utilă decât cea verbală.
Formarea tinerei generații în spiritul unui stil de viață sănătos, presupune să oferim acestora în mod sistematic influiențe pozitive ce duc la o dezvoltare corectă a lor în plan fizic, intelectual și moral; în acest context, educația elevilor pentru un comportament responsabil în respectarea sănătății, prin cunoașterea modalităților de prevenire a hepatitelor.
Profilaxia bolilor hepatice în rândul copiilor de vârstă școlară este deosebit de importantă pentru sănătatea colectivității si a lor ca viitori adulti, dar inainte de aceasta trebuie cunoscuti factorii de risc:
– Virusii, principala cauza a hepatitelor.
– Excesul de alcool, ce contribuie la acumularea grasimilor si la inflamarea ficatului;
– Administrarea medicamentelor pe perioade indelungate.
Deși, la nivelul disciplinei biologie sunt prevăzut în programa școlară pobleme de igienă precum: Igienă sistemului reproducător, Igienă sistemului circulator sau Igienă sistemului digestiv la clasa a VII-a, este important să abordăm și să aprofundăm modalitățile de prevenire a hepatitelor infectioase si neinfectioase. Astfel pe parcursul lecțiilor pot fi analizate probleme legate de infectarea cu virusurile hepatice, posibilitatea prevenirii, modalitățile de transmitere și studierea unor cazuri concrete care se confruntă sau s-au confruntat cu această boală.
În acest context, aplicarea principiului problematizării, al situațiilor conflictuale în educația pentru sănătate, pornește de la ideea potrivit căreia experiențele igienico-sanogenice ale elevilor pot folosi acestora în rezolvarea problemelor lor personale de sănătate. Pentru a opri comportamentele de sănătate negative care există în proporție mare, profesorii trebuie să insiste pe modul de a schimba, influiența cauzele psihosociale ale comportamentului de viață negativ. Conținutul, organizarea și materialele ajutătoare trebuie să pună accentul și pe schimbarea comportamentală.
Necesitatea parcurgerii conținuturilor specifice educației pentru sănătate se impune , deoarece condițiile societății contemporane, viața individului a devenit mult mai complicată ca altădată.
Pe fondul acestei schimbări educația pentru sănătate devine una din componentele esențiale ale educației, un obiectiv major al acesteia, dar și unul din drepurile fundamentale ale ființei umane în dezvoltare.
1.4. Activitatea didactică
Fundamentul procesului de învățământ constă în activități instructiv-educative, informativ –formative, prin care se realizează obiectivele sale. Aprecierea corectă a raportului dintre informativ (instruire) și formativ (educare) stă la baza organizării activității didactice.
Instruirea este acea activitate organizată prin care se transmite elevilor un anumit ansamblu de cunoștințe. Ea se realizează, în principal, prin actul predării și are că efect învățarea. Termenul este de origine latină și provine de la „instruere” – „a construi”, „a mobila”, „a învață pe cineva ceva” sau de la „instructio” – „aranjare”, „amenajare”, „construire”.
Problema opționalului “Educație pentru sănătate” nu este doar transferul de cunoștințe ci formarea de atitudini și comportamente calibrate astfel încât elevul să recunoască riscurile ce îl amenință și să își dorească să le elimine. În față unui astfel de obiectiv, ne putem aștepta ca modelul didactic propus să pună în dificultate ambii parteneri ai relației educaționale. În procesul de învățământ în general și cu atât mai mult în cel educativ-sanitar se pune astăzi accentul pe o activitate menită să-l stimuleze pe elev pentru activitate, să fie dinamic, flexibil și adaptabil noilor condiții de viață. Școala tradițională nu și-a propus niciodată un obiectiv explicit, să facă educație pentru viață, mai ales de tip preventiv. Educația pentru cultură sinelui nu a fost și, probabil, nu va fi pentru perioada următoare de timp în atenția planificatorilor de instruire formală. Deoarece multe alegeri cu privire la stilul de viață încep încă din copilărie, școala prin disciplina opțională “Educație pentru sănătate” poate interveni în alegerea de către elevi a unui stil de viață sănătos. Educația pentru sănătate la nivelul școlii reprezintă una din căile de promovare a cunoștințelor corecte privind diferitele aspecte ale sănătății și totodată de formare a atitudinilor și deprinderilor indispensabile unui comportament responsabilsi sănătos. Poate să apară conflictul dintre cele două tipuri de limbaj: unul tehnic, al disciplinei de baza în care este atestată experiență profesorului, celălalt uman orientat către persoană la oțiponalului.
Predarea – învățarea – evaluarea sunt trei activități esențiale care se desfășoară unitar în cadrul procesului de învățământ Procesul de învățământ devine eficient în măsură în care cele trei componente formează o unitate. Pentru această este necesară: identificarea obiectivelor, raționalizarea conținuturilor, elaborarea strategiilor și orientarea eficienței formative. Pentru ca activitatea didactică să-și atingă obiectivele trebuie abordată riguros etapa conceperii secvențelor de instruire, urmărind corelarea elementelor de predare cu cele de învățare și evaluare.
În pedagogia modernă, predarea se definește că: un ansamblu de operații sistematice întreprinse de profesor în vederea organizării și desfășurării optime a învățării. Predarea presupune proiectarea, prelucrarea, pedagogizrea conținuturilor, selectarea mijloacelor de învățare necesare. Poate fi înțeleasă ca o provocarea a schimbării a ceea ce există la elevi în ceea ce trebuie să devină, prin implicarea lor într-o experiență a cunoașterii, a trăirii, a acțiunii. Predarea este activitatea educatorului de comunicare directă ce urmează logica îndeplinirii obiectivelor educației. Odată cu schimbarea din didactică, s-au produs schimbări și în modul de înțelegere a predării. Această își menține principala funcție, aceea de comunicare, de transmitere de informații, dar își adaugă și noi funcții, cum ar fi: crearea unor situații de învățare adecvate, dirijarea învățării, motivarea elevilor pentru învățare etc.
Profesorul nu este numai o sursă de informare a elevilor, el prelucrează informația astfel încât să o adapteze la sistemul de gândire al elevilor. El este cel care selecționează informațiile în scopul asigurării eficienței formative a acestora . Învățarea desfășurată de elev sub îndrumarea profesorului este un proces de asimilare al cunoștințelor, de prelucrare și interiorizare a lor, de formare a priceperilor și deprinderilor, de formare a aptitudinilor și atitudinilor. Profesorul este cel care are rolul de a-i învață pe elevi ,,cum să învețe” în mod eficient și productiv. El este cel care trebuie să coreleze componentele implicate în procesul de învățământ( conținut, obiective, metode și mijloace didactice de predare-învățare-evaluare), să descopere dependențele dintre aceste componente. Această activitate, deosebit de complexă, se caracterizează prin alcătuirea unei succesiuni de proiecte de activități didactice.
Predarea se află, deci, în strânsă legătură cu învățarea, pe care trebuie s-o stimuleze și s-o determine, pentru a se realiza un nivel de performanță cât mai bun.
În cadrul predării, profesorul:
– este sursă de informații, pe care le selectează și le ordonează, le prelucrează pentru a le adapta la nivelul de dezvoltare al elevilor (particularități de vârstă și de înțelegere).
– elaborează o strategie didactică, având drept scop: precizarea obiectivelor instruirii, crearea unor situații de învățare care să favorizeze reușită tuturor, stimularea intereselor de învățare ale elevilor, gradarea sarcinilor de învățare etc.
– îi îndrumă pe elevi la alte surse de informare și-i ajută în achiziționarea lor, îi inițiază asupra metodelor și tehnicilor de dobândire a informațiilor, de investigare și descoperire a lor, de prelucrare și interpretare.
Învățarea este un proces de cunoaștere prin care elevii achiziționează cunoștințe teoretice și practice în diferite domenii, un mecanism reglator al comportamentului și de comunicare. Prin învățare se produce o schimbare de durata a modului de a gândi, simți și acționa al elevului. Învățarea desfășurată de elev este un proces de formare de atitudini, adaptare și asimilare a cunoștințelor, interiorizarea și prelucrare a lor, de formare a priceperilor, deprinderilor și aptitudinilor. Între predare și învățare există o strânsă interdependență: predarea orientează și îndrumă învățarea, în timp ce această îi oferă profesorului feedback-ului necesar optimizării predării.
Calitatea instruirii este strâns legată de cea a predării iar această din urmă depinde de strategia didactică utilizată și de stilul de predare al instructorului.
Strategia didactică presupune combinarea formelor de organizare a elevilor, a metodelor și mijloacelor de învățământ, în cadrul activităților de instruire.
Într-un alt plan, ea este „operația de proiectare, organizare și realizare a unei înlănțuiri de situații de predare – învățare prin parcurgerea cărora elevul asimilează conținutul ideatic, sistematizat în diferitele obiecte de studiu, își formează sistemul de abilități prevăzute în programele școlare.
În ceea ce privește stilul de predare, acesta are înțelesuri diferite. Se consideră că stilul de predare poate fi definit prin raportarea caracteristicilor individuale ale unui profesor la un set – etalon de caracteristici sau prin inventarierea unor trăsături care caracterizează comportamentul profesorului.
Sensul principal al strategiei și al stilului de predare este acela de a optimiza predarea.
A optimiza predarea înseamnă a determina atingerea obiectivelor stabilite cu toți participanții la o activitate de instruire sau cu marea majoritate a lor, în timpul alocat prin program și cu cheltuieli minime de efort.
Modalitățile practice de optimizare a predării constau în: alegerea potrivită a metodei și procedeelor didactice, a mijloacelor de învățământ, crearea unor situații de învățare adecvate, asigurarea unei comunicări didactice eficace, motivarea elevilor, legarea teoriei de practică etc.
Comunicarea didactică este un tip particular de comunicare interumană, având drept scop învățarea. Comunicarea directă stă la baza procesului de predare –învățare-evaluare. Calitatea și eficienata comunicareii didactice depind de particularitățile celor doi parteneri: profesor și elev. Comunicarea didactictica devine eficientă când repertoriul profesorului și al elevului se armonizează. Un profesor dovedește competență în comunicare atunci când stilul de predare este adaptat fiecărei situații didactice, selectează, prelucrează, proiectează conținuturile conform obiectivelor, programei, particularităților de vârstă ale elevilor, transmite cât mai accesibil cunoștințele și sarcinile de învățare. La rândul lor, elevii trebuie să fie motivați, să aibă disponibilitate achizitinorii noilor conținuturi, de o capacitate de învățare și memorate adecvate vârstei, să cunoască limbajulutilizat de profesor și să se poată concentra.
Piaget scria că “elevii învață mai bine când pot să construiască cunoaștere prin cercetare, descoperire și experimentare decât prin achiziția de cunoștințe de la profesorul din clasa”.
Componentele educației pentru sănătate sunt reprezentate de : cunoștințele , concepțiile, opiniile, opiniile, atitudinile și practicile elevilor în domeniul sănătății. Cunoștințele constituie baza educației pentru sănătate, fapt ce explică atenția deosebită planului cercetărilor, depistării nivelului lor de cunoștințe. Se știe că între cunoștințe și obișnuințe este o strânsă legătură, o relație directă, observându-se că cei informați mai bine au înclinații către un comportament mai sănătos mai bun decât cei neinformați. Cunoștințele, totuși, nu constituie o motivație suficientă pentru adoptarea unui comportament sănătos corect decât atunci când sunt conforme cu nevoile și interesele grupului. Opinia este ceea ce se crede adevărată, aprecierea comună, generalizată de către oameni a diferitelor probleme de sănătate, sanitare, care exercită o puternică influență asupra conduitelor individuale sau de grup.
Atitudinea este, după Linton(1954), strâns legată de termenul de evaluare, iar prin evaluare, autorul înțelege un element comun unor situații care provaca răspunsuri ale individului, iar prin atitudine răspunsul determinat de un asemenea element. Horakov (1987) consideră că atitudinile iau naștere din experiențe și influențează comportamentul sub formă unor activizări și selectări a acțiunilor, determinând influențe pozitive, negative sau indiferente.
La baza obișnuințelor, în special a celor igienice, stau deprinderile. Pentru că spălatul mâinilor înainte de masă să devină obidnuinta se impune elaborarea unor deprinderi corecte privind tehnică spălatului cu apă și săpun a mâinilor, tăierea și curățarea unghiilor. De aceea profesorul “popular” printre elevi poate fi o garanție a unui transfer mai eficient de cunoștințe decât profesorul “savant”. Elevii doresc să vadă în acel expert și un om, cu istoria lui de viață, cu slăbiciunile, emoțiile și pasiunile lui. Stramkova (1968) susține că informarea nu are efect în combaterea unor obiceiuri de viață neigienice, ci mai de graba motivările bazate pe concepția curată a persoanelor din mediul înconjurător care să influienteze nu doar sfera tradițională, cât mai ales sfera emoțional-afectivă.
Problema opționalului “Educație pentru sănătate” nu este doar transferul de cunoștințe,ci formare de atitudini și comportamente calibrate astfel încât elevul să recunoască riscurile ce-l amenință și să le elimine.
Obiectivul didactic principal al opționalului "Educație pentru sănătate" este educarea populației școlare pentru susținerea unui stil de viață sănătos. Realizarea acestui obiectiv implică cel puțin patru etape:
a. Informarea și cunoașterea acelor noțiuni și concepte care definesc și particularizează componentele și domeniile stilului de viață sănătos
b. Formarea conceptuală și consolidarea acelor rețele de concepte care pot fi internalizate de către elevi cu scopul de a conștientiza parametrii și indicatorii variatelor aspecte ale stării de sănătate.
c. Formarea de atitudini explicite în ce privește condițiile și mijloacele în și prin care poate fi obținută și menținută starea individuală de sănătate
d. Consolidarea prin comportamente deschise și susținute a unui stil de viață sănătos, în condiții de relevanță a avantajelor acestui stil pentru dezvoltarea individuală armonioasă.
Relațiile dintre cunoștințe și conștiința elevului, presupuse de acest drum pe etape sunt cu totul diferite de relațiile induse de obiectivele celorlalte discipline din actualul curriculum al învățământului românesc. Mai întâi pentru că nici o altă disciplină nu își propune formarea de atitudini și concentrarea acestora într-un stil de viață. Apoi pentru că nici o altă disciplină nu utilizează concepte atât de apropiate de lumea perceptivă directă, de lucrurile și fenomenele observabile ale realității. În sfârșit, pentru că nici o altă disciplină nu își propune să se adreseze direct sinelui elevului, propriei sale persoane în calitate de actor real al vieții concrete. Formulă implicită "de tine depinde să fii sănătos" are virtutea didactică cea mai accentuată din toate discursurile specializate din interiorul situației școlare și se apropie cel mai mult de obiectivele fuziunii instrucției cu educația.
Conceptul de sănătate este unul polisemantic. El încorporează tot atâtea sensuri câte fațete poate avea starea de bine a individului, indiferent de dimensiunea pe care această se poate defini. Conceptul se adresează unui nivel al conștientului elevului care îl poate asimila foarte simplu și eficient, cu condiția ca referințele la sine să fie observabile, măsurabile și cuantificabile. Deci să se adreseze rețelelor senzoriale și perceptive, responsabile direct de contactul cu lumea concretă.
Formarea acestui concept și introducerea sa în operații conceptuale supraordonate este însă dependentă de pre-existența unui alt concept, aflat la vârsta școlarității într-o dinamică relativ dezechilibrată, conceptul de sine.
O definiție didactică a conceptului de sine ar arată astfel: reprezentare a eu-lui ce funcționează în interacțiunea socială că sursă a organizării perceptive și cognitive a persoanei, în vederea capacitării motivației acțiunilor sale și, în același timp, structura psihologică orientată către organizarea impresiilor altora. Importanța acestui concept a fost pusă în lumina de către Cooley, Mead și Bem pentru a sublinia capacitatea umană a autoreflexivitații. Reflexivitatea sau conștiința de sine este responsabilă de producerea și întreținerea dialogului între eu ca subiect cunoscător și mine ca realitate cunoscută. În mod practic, conceptul sinelui este produsul activității autoreflexive și este responsabil de percepția sinelui ca ființă fizică, socială, morală. După Rosenberg conceptul sinelui este suma totală a gândurilor și sentimentelor despre sine că subiect al autopercepției.
Conceptul sinelui are două funcții majore pentru individ: îi asigura identitatea și alimentează evaluarea continuă a propriei persoane. Identitatea este o integrare a sensurilor încorporate de eu și, în același timp ancorarea pentru integrarea acestuia în sistemul grupurilor sociale. Evaluarea propriei persoane apare în raport cu suma de identități specifice pe care le deține persoană sau cu fiecare rol particular în detaliu. Mecanismul de baza al autoevaluării este comparația socială.
Toate aceste detalii teoretice par fi stufoase și inutile, valide doar în cazul cercetării psihologice. Dar experiența infirmă o astfel de impresie. S-a dovedit, în repetate rânduri că procesele de învățare centrate pe nevoile persoanelor elevilor și proiectate a alimenta și întări conceptul sinelui în psihologiile individuale ale acestora produc modificări pozitive în conceptele sinelui, în sensul în care eficiența asimilativă a structurilor cognitive integrative devine, cu timpul, foarte ridicată. Atitudinea față de sine devine foarte exigentă iar informațiile care privesc stările de performanță ale persoanei sunt examinate cu foarte multă atenție meticulozitate. Cogniția centrată pe sine este mult mai centrată pe informație și scanare a mediului proxim în timp ce cogniția centrată pe descoperirea legilor universale ale lumii (științe exacte sau științe sociale, de exemplu) este orientată mai mult spre mecanisme macro și principii de organizare a ansamblurilor mari. În primul caz conceptul sinelui este deschis oricărei informații prin care sinele se poate poziționa pozitiv în raport cu mediul de referință. În al doilea caz, conceptul sinelui este mai permeabil la informație care delimitează marile forțe organizatoare ale lumii.
Se consideră că fiecare persoană are mai multe reprezentări mentale asupra sinelui. Cele trei principale categorii de reprezentări delimitează sinele actual (cine sunt eu în acest moment?), sinele ideal (cine vreau să fiu?) și sinele cuvenit (cine trebuie să fiu?). S-a observat, prin cercetări amănunțite, că tendința de congruentă cea mai pronunțată este, la adolescenți, între primele două expresii categoriale ale sinelui, între sinele actual și sinele ideal. O dată cu intrarea în perioada de maturitate congruența este mai puternică între sinele actual și sinele cuvenit. Firesc, pentru că apar norme și presiuni către conformitate care blochează supraevaluarea sinelui ideal. Atenția trebuie îndreptată asupra posibilelor discrepanțe între posibilele perechi dintre cele trei reprezentări, pentru că orice desincronizare poate atrage consecințe emoționale disruptive pentru persoană.
Problema formării atitudinilor față de sine pune în scenă conceptele din familia generică a educației pentru sănătate și devine centrată cognitiv pentru elev. Ele livrează acestuia informație despre stările sinelui și despre necesitatea de a-și adapta comportamentele de manieră a feri starea conceptului de sine de oscilații care-l pot afecta. Conceptul sănătate este, în mod primar, autoreflexiv și prin maturizarea sinelui induce evaluarea permanentă a sinelui și comparația socială. Atitudinea față de sine este parte componentă a identității sinelui și impune, prin evaluări cognitive permanente, repoziționarea permanentă a poziției sinelui în raporturile sale cu mediul proxim, de referință.
Abordarea didactică a activităților din cadrul programului "Educația pentru sănătate" poate fi eficientă în măsură în care măiestria profesorală reușește să sensibilizeze elevii față de problematica raporturilor dintre sine și factorii care îi pot afecta poziția acestuia. Atitudinea față de sine poate deveni sinteză atitudinilor sănătoase în măsură în care elevii își vor regăsi problematica propriilor eu-ri în structura conceptuală a temelor care vor fi predate. Important este că activitățile acestui opțional să nu limiteze doar la teorii și aserțiuni conceptuale. Extensia practică a acestora și dezvoltarea unor activități empirice, ce-i vor implica pe elevi va mari probabilitatea cu care cunoștințele furnizate vor consolida rețeaua conceptuală și de aici, vor mari șansele formării atitudinilor așteptate.
.
1.5. Obiectivele si competențele educaționale
Finalitatea principală a educării o reprezintă formarea competențelor, definite ca „un ansamblu multifuncțional și trasferabil de cunoștințe, deprinderi / abilități și aptitudini necesare în situații diferite”. În prezent, în literatura pedagogică, competențele sunt interpretate ca rezultate ale învățării (ieșiri), prin opoziție cu obiectivele educaționale (considerate intrări).
Modelul curricular centrat pe competențe nu exclude obiectivele, ci se realizează în parte cu ajutorul acestora, deoarece obiectivele devin modalități de dobândire a competențelor. De asemenea, competențele facilitează în fapt transferul cunoștințelor și contribuie la realizarea finalităților educaționale: personalități capabile să aprecieze situațiile noi și să răspundă cerințelor sociale contemporane prin competențe de comunicare și de adaptare la contexte noi.
Competențele generale și cele specifice se stabilesc prin intermediul programei școlare. Rolul profesorului este acela de a stabili, în funcție de aceste competențe, competențele derivate ale fiecărei lecții. Competențele generale au grad ridicat de complexitate și generalitate, se definesc pentru fiecare disciplină de studiu, se formulează pe durata invatamnatului preuniversitar.
Competențele specifice sunt derivate din competențele generale, fiind etape în dobândire acestora, se formuleza pe parcursul unui an de studiu/an școlar.
Competențele derivate sunt acele competențe care descriu în mod cât mai concret posibil ce va ști elevul la sfârșitul unei activități de învățare. Competențele derivate anticipează o schimbare comportamentală observabilă și măsurabilă ce se realizează pe parcursul unei activități didactice determinate. În condițiile în care competențele stabilesc modificări cognitive, afective și acționale, în termeni observabili și măsurabili, pe care trebuie să le înregistreze elevii în urmă situațiilor de învățare propuse de profesor, în formularea lor trebuie să se utilizeze verbe de acțiune. Pot fi amintite următoarele verbe de acțiune: identificarea, numirea, rezolvarea, executarea, alegerea, enumerarea, realizarea, stabilirea, etc.
Pricipalele competențe derivate ale activitaților de invățare ce abordeaza tema “Cunoasterea si prevenirea hepatitelor” sunt următoarele:
– să aplice regulile de igiena personală in scopul prevenirii hepatitelor.
– să enumere tipurile de hepatită virală si nevirală.
– să recunoască semnele si simptomele apărute in cazul îmbolnavirii de hepatită.
– să descrie modalitățile de transmitere a virusurilor hepatice de la omul bolnav la omul sănătos.
– să identifice măsuri de prevenire a hepatitelor.
– să realizeze afise, pliante, postere prin care se promovează modalitățile de prevenire a hepatitelor.
1.6. Descrierea principalelor metode și tehnici interactive de grup utilizate în vederea realizării obiectivelor „Educației pentru sănătate”
1.6.1 Aspecte generale
Metoda didactică reprezintă o cale de acțiune eficientă, integrată în cadrul activității de instruire pentru atingerea scopului principal al acesteia, operaționalizat la nivel de obiective concrete.
Dimensiunea practică a metodelor este probată la nivelul clasei, în activițățile de predare, de învățare și de evaluare care au ca scop dobândirea unor deprinderi și cunoștințe de bază și a unor strategii de (auto)instruire în concordanță cu necesitățile și posibilitățile elevilor.
Funcțiile de bază ale metodelor
Metoda didactică are ca funcție centrală asigurarea resurselor acționale, operaționale și instrumentale optime pentru realizarea eficientă a obiectivelor activității de instruire.
Dupa funcția centrală pot fi identificate funcțiile principale (după S. Cristea, 2011):
a) funcția cognitivă: constă în asigurarea căilor cognitive (intuitive și logice) optime necesare elevului în învățare;
b) funcția noncognitivă: constă în asigurarea căilor noncognitive (motivaționale) optime necesare elevului în învățare;
c) funcția operațională: constă în asigurarea căilor procedurale optime necesare elevului în învățare;
d) funcția instrumentală: constă în asigurarea căilor instrumentale optime necesare elevului în învățare.
Structura de bază a metodei didactice corespunde funcțiilor de bază, incluzând un ansamblu de procedee și mijloace didactice subordonate acțiunilor care asigură căile eficiente pentru realizarea obiectivelor activității de instruire.
Într-o perspectivă pedagogică globală și deschisă, metodele didactice sunt raportate la toate componentele metodologiei instruirii (principii, obiective, conținuturi, „subiecții instruirii”, baza didactico-materială, formele de organizare, evaluare), presupunând (după S. Cristea, 2011):
a) validarea metodei prin respectarea cerințelor tuturor principiilor didactice (orientarea formativă pozitivă, sistematizarea, esențializarea, participarea eficientă, corelația dintre: intuitiv-logic, teoretic-practic, reglare-autoreglare);
b) determinarea metodelor de către obiectivele activității de instruire;
c) „unitatea organică” dintre conținut și metode;
d) situarea metodei în relație cu „subiecții instruirii” (profesorul și elevul);
e) condiționarea metodelor de către baza didactico-materială a școlii;
f) raportarea metodelor la formele de organizare a activității de instruire;
g) valorificarea metodei la nivelul evaluării, fiecare metodă având un potențial curricular de metodă de predare-învățare-evaluare
În cadrul metodologiei instruirii, metodele didactice îndeplinesc un rol determinant prin capacitatea lor de a propune diferite căi de realizare eficientă a instruirii. Ca acțiuni subordonate activității de instruire, metodele preiau obiectivele de la nivelul acesteia.
Procedeele didactice sunt subordonate metodelor, constituind dimensiunea operațională a acestora. Intervin, ca operații automatizate, în susținerea unei metode în cadrul anumitor secvențe ale lecției. În raport cu metoda, procedeele sunt „tehnici mai limitate” realizate într-un anumit moment al activității didactice (lecției) pentru realizarea unui obiectiv operațional sau a unor subobiective (de: evaluare, corectare, exersare, aplicare, consolidare etc.).
Raportul dintre procedeu și metodă corespunde, în plan psihologic, celui dintre operație și acțiune. Ca operație care tinde să fie automatizată, procedeul este subordonat acțiunii prin care metoda asigură calea de realizare eficientă a activității didactice (lecției) pe tot parcursul acesteia. Procedeul intervine doar într-un anumit moment al lecției pentru a sprijini metoda. De exemplu, observația apare ca un procedeu care sprijină realizarea metodei demonstrației sau conversatiei
Majoritatea metodelor didactice au capacitatea de a fi utilizate și ca procedee în cadrul altor metode, asigurând adaptabilitatea activității la schimbările apărute în context deschis, la nivel acțional și operațional. Prioritară trebuie să rămână disponibilitatea acestora de construire a unei căi eficiente de realizare a învățării pe tot parcursul activității didactice.
1.6.2 Caracterizarea metodelor si integrarea lor in educatie pentru sanatate.
DEZBATEREA este o metoda ce poate fi aplicată frecvent în lecțiile de educație pentru sănătate deoarece face posibilă participarea activă și elaborarea în comun de către elevi si profesor, a unor concluzii, măsuri de aplicat. Valorificarea și perfecționarea cunoștințelor și deprinderilor asimilate de elevi, rezolvarea în comun a problemelor teoretice și practice legate de sănătate, elevii isi dezvolta astfel spiritul de cooperare și cel critic, creativitatea si inventivitatea. În mod special, în lecțiile de educație pentru sănătate, dezbaterea asigură implicarea elevilor în diversele studii de caz și în discuțiile ulterioare jocurilor de rol .
Aplicatii in didactica educatiei pentru sanatate:
dezbaterea unor situații problemă, în care nu se respectă principiile educației pentru sănătate.
dezbateri privind activitatea si odihna.
dezbateri privind modalitati de prevenire a unor boli infectioase, boli cu transmitere sexuala etc.
PROBLEMATIZAREA este o metodă de instruire care consta in conceperea, propunerea, valorificarea si rezolvarea unor situații-problemă. Această metodă permite combinarea cu experimentul, studiul de caz, dezbaterea, jocul de rol etc
Conceptul de situație-problemă "desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realități (deopotrivă cognitive și motivaționale) incompatible între ele – pe o parte experiența anterioară, iar pe de altă parte elementul de noutate și de surpriză, necunoscutul, cu care este confruntat elevul, ceea ce deschide calea spre căutare și descoperire” (Cerghit, Ioan, 2008, cf. S. Cristea, 2011) .
Pentru rezolvarea situatiilor problema apar patru momente fundamentale:
etapa declansatoare- profesorul descrie situatia problema;
etapa tensională in care apare contradicția intre ceea ce trebuie sa rezolve si cunoștințele anterioare ale elevilor; aici apare un moment de activitate independenta a elevului;
etapa rezolvativă în care se caută soluțiile ce sunt apoi verificate producandu-se rezultate care sunt apoi verificate;
etapa de evaluare si verificare a rezultatelor care sunt chiar noile cunostinte pe care elevii le-au dobandit;
Aplicatii in didactica educatiei pentru sanatate:
Situațiile-problemă pot fi grupate în cadrul unor tipologii care oferă sugestii productive la nivelul didacticii specialității, ele exprimând:
dezacord între cunoștințele dobândite anterior și sarcini propuse de profesor într-un nou context didactic- Elevii și-au însușit notiunea de puls si tensiune arteriala cat si valorile normale ale acestora in repaus; sunt puși în situația – problemă de a arăta de ce cresc valorile pulsului si a tensiunii arteriale in conditii de efort.
ordonarea cunoștințelor într-un lanț sau sistem incomplet care solicită elevului, completări cu date, fapte, informații necunoscute – De ce in cazul in care gasim o persoana inconstienta dar care respira si are puls trebuie sa o asezam in pozitia laterala de siguranta?
contradicție aparentă între dimensiunea teoretică a cunoașterii, dobândit de elev și dimensiunea aplicării care prezintă dificultăți majore în contextul nou propus de profesor -Poate fi adevărat că un șarpe poate intra în stomacul unui om care doarme pe câmp cu gura deschisă ?
interpretare dinamică a unei scheme de învățare prezentată altfel, sau cunoscută doar dintr-o perspectivă statică -Elevii și-au însușit cunostintele privind regulile de igiena a mâinilor, totuși la un moment dat apare un moment problematic Cum se poate ca o persoana care se spala pe mâini ori decate ori este nevoie sa se îmbolnaveasca de hepatita A ?
METODA ȘTIU – VREAU SĂ ȘTIU – AM ÎNVĂȚAT este o metoda prin care elevilor li se cere să inventarieze ideile pe care consideră că le dețin cu privire la tema ce va urma. Aceste idei sunt notate în rubrica ,,știu” . Totodată ei notează și ideile despre care au îndoieli sau ceea ce ar dori să știe în legătură cu tema respectivă. Aceste idei sunt grupate în rubrica ,,vreau să știu”. Urmează apoi dobândirea noilor cunoștințe referitoare la acel subiect, cunoștințe selectate de către profesor. La finalul lecției în etapa de fixare, ei inventariază cunostintele asimilate pe care le grupează în rubrica ,,am învățat”. Așadar, rezultă un tabel cu trei rubrici, ca cel de mai jos. În fiecare rubrică apar notate ideile corespunzătoare, identificânduse astfel, foarte clar, situația de plecare și ceea ce s-a asimilat pe parcursul lecției. Rubrica ,,vreau să știu” îl poate ajuta pe profesor să își restructureze obiectivele propuse inițial și să-și orienteze demersul didactic în sensul unei mai bune comunicări cu elevii .
Aplicații în didactica educatiei pentru sanatate
Tema Metode de contraceptie.
BRAINSTORMINGUL . Termenul vine din limba engleză însemnând în traducere liberă ,,furtună în creier” sau ,,asalt de idei”. Metoda poate fi considerată cea mai răspândită metodă de stimulare a creativității în condiții de grup.
Etapele de bază ale acestei metode sunt :
enunțarea problemei de către profesor sau elevi.
etapa stimulării emiterii spontane a unei multitudini de idei și soluții pentru rezolvarea problemei. Elevii sunt solicitați să enunțe spontan cât mai multe idei și păreri, fără ca profesorul sau ceilalți elevi să încerce evaluarea și aprecierea critică a acestora; pornind de la ideile celorlalți elevii combina sau modifica aceste idei, ajungând la elaborarea unor soluții superioare nefiind înlăturată de către profesor sau colegi nici o idee.
etapa evaluării soluțiilor, prin examinarea critică a ideilor și soluțiilor elaborate, ierarhizarea și selecția celor corespunzătoare, a căror aplicare permite rezolvarea problemei.
Aplicații în didactica educatiei pentru sanatate.
Metoda brainstormingului poate fi ușor de aplicat atat la lecții cât și la activități extracurriculare, stimulând implicarea în învățare și dezvoltarea capacităților de soluționare a problemelor specifice.
Exemple de situații de aplicare a brainstorming-ului în didactica educatiei pentru sănătate:
Daca aflati ca unul dintre frati este bolnav de hepatita A ce masuri luati pentru a nu va îmbolnavi? Dar daca este depistat cu hepatita B sau C?
Unii elevi din școală noastră sunt supraponderali. Ce consecințe vor avea avea aceste comportamente asupra stării lor de sănătate ? Ce ar trebui ei să facă pentru a reduce riscurile asupra sănătății lor ?
Dacă ecosistemul de padure din apropierea localității noastre va continua să fie supraexpolatat, ce se va întâmpla, în timp, cu starea de sănătate a populației ?
CONTROVERSA CREATIVĂ urmărește să pună în valoare pe de o parte flexibilitatea gândirii participanților, pe de altă parte dimensiunea conflictului cognitiv interior care poate produce o înțelegere mai profundă a materialului de studiat.
Modelul elaborat în 1996 de Barbara Watters presupune urmatorii pași:
prezentarea subiectului controversat elevilor;
fiecare elev lucrează singur în cercetarea literaturii de specialitate și alcătuiește, în scris, un document incluzând argumentări ale celor două perspective;
în clasă, sunt formate microgrupuri de elevi, la jumătate dintre cei prezenți cerându-li-se să desfășoare un joc de rol pro- iar celeilalte jumătăți contra-, fiecare grup alegându-și cele mai bune trei argumente;
profesorul cere grupului pro- să-și prezinte argumentele de top selectate identificând și modalitățile de a le susține. Grupului contra i se cere să comenteze argumentele aduse de către grupul pro. Apoi, procedura se inversează: grupul contra își prezintă argumentele, iar grupul pro se implică în dezbaterea acestora. Procesul va fi repetat, grupurile pro și contra alternându-și argumentele;
profesorul cere grupurilor să-și abandoneze rolurile de avocat al unei poziții ori alteia și să încerce să ajungă la un compormis. Suma soluțiilor este listată pe tablă/flipchart alături de comentariile fiecărui grup;
profesorul sau unul dintre elevi închide sesiunea controversei structurate printr-o analiză rezumativă.
Aplicatii in didactica educatiei pentru sanatate
Controversa creativă își găsește câmp aplicativ, prin utilizarea unor subiecte/probleme controversate, care nu au soluții unice, ci solicită flexibilitate în abordare, luarea în considerare a opiniilor sau pozițiilor adverse și, în final, identificarea unor căi de compromis în soluționare. Aceasta metoda poate fi aplicată în activitățile cu elevii, în situații care să ajute la conturarea unor atitudini și comportamente ca de exemplu:
Ai aflat că un coleg de-al tău consumă alcool. Cum procedezi: îl cerți ? nu spui nimic ? sau altă variantă ?
In autobuzul foarte aglomerat cu care vii la scoala,chiar in fata ta, o persoana in varsta stranuta de mai multe ori fara sa puna mana la gura. Cum procedezi: Ii atragi atentia sa puna mana la gura? nu spui nimic? sau alta varianta?
EXERCITIUL reprezintă efectuarea conștientă și repetată a unor operații sau acțiuni mentale sau motrice. Are un caracter algoritmic întrucât presupune succesiunea riguroasă a unor etape/operații.
Astfel contribuie, alături de alte metode la:
aprofundarea si consolidarea cunoștințelor însușite anterior;
dezvoltarea operațiilor mintale si integrarea lor în structuri cognitive;
dezvoltarea capacitaților, structurilor și însușirilor psihice;
formarea și consolidarea deprinderilor, aptitudinilor;
prevenirea uitării.
Aplicații in didactica educației pentru sănătate
Metoda exercițiului poate fi aplicată frecvent si este esențială in formarea unor deprinderi si comportamente ce țin de un stil de viată sănătos:
exercițiul de spălare corectă a mâinilor.
exerciții de acordare a primului ajutor;
exerciții de determinare a unor parametri fiziologici la om (puls, tensiune arteriala);
exerciții de identificare a unor suferințe fiziologice om;
exerciții de utilizare a trusei de prim ajutor
JOCUL DE ROL este o metodă de instruire bazată pe acțiunea indirectă, simulată. Prin jocul de rol, subiectul se transpune imaginar în anumite situații preluate din realitatea socială, economică sau de mediu exersează comportamente date, ajungând să-si apropie (cognitiv și afectiv) persoana reală sau personajul, să-i descopere gândurile, emoțiile, aspirațiile, să-i înțeleagă și să-i asimileze drepturi și îndatoriri. Cu acest prilej, elevul învață să exercite, în sens pozitiv, interacțiuni afective și de comunicare, sesizează consecințele unui anume tip de comportament Aceasta metodă are o valoare educativă deosebită întrucât permite formarea deprinderilor și regulilor de colaborare, a atitudinilor pozitive față de ceilalți, a responsabilității, autocontrolului și a capacitații de autoreglare. Jocul de rol valorifică și dezvoltă empatia și inteligența emoțională.
Aplicații in didactica educației pentru sănătate
elevii joacă rolurile unor profesori îngrijorați de epidemia de hepatită A din scoala.
jocuri de simulare a diferențelor dintre stările de sănătate și boală;
elevii joacă rolurile unor părinți care manifestă un comportament ecologic indezirabil
elevii joacă rolurile unor personaje ce proiectează o strategie privind alimentatia sanatoasa.
STUDIUL DE CAZ este o metodă bazată pe cercetarea și soluționarea unei situații din viața reală sau foarte asemănătoare cu cele din viața reală. Pentru ca situația să fie ,,un caz”, ea trebuie să fie autentică, să suscite interesul, să fie legată de preocupările grupului și să conțină toate datele necesare pentru a fi soluționată. Elevii trebuie să dea o soluție la cazul cercetat; nu este obligatoriu ca soluția găsită de ei să fie cea oficială. Analizând cazul și soluția găsită se trag concluzii cu valabilitate și în alte situații de viață.
Sunt evidențiate două alternative fundamentale în utilizarea studiului de caz:
cazul: sursa de cunoaștere, situație în care, prin investigarea unui caz concret, elevii ajung la construirea de noi cunoștințe în urma unei activități proprii de observare, comparare, organizare, interpretare a datelor Exemple: studiu de caz pentru un ecosistem poluat din localitate; studiul unor cazuri cazuri de afectare a sănătății organismului uman determinate
de:consumului de droguri/comportamente sexuale incorecte/alimentație incorectă/ sedentarism.
cazul: modalitate practică, de aplicare a cunoștințelor, situație în care cazul conține o problemă ce se cere a fi rezolvată prin valorificarea cunostintelor anterior dobândite Exemplu: cazul aplicării măsurilor de prim ajutor în situația unei hemoragii.
METODA FRISCO are la bază interpretarea din partea participanților a unui rol specific, care să acopere o amunită dimensiune a personalității, abordând o problemă din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul consevatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului.
Metoda are la bază brainstorming-ul regizat și solicită din partea elevilor capacități empatice, spirit critic, puând accent pe stimularea gândirii, a imaginației și a creativității.
Etapele metodei Frisco:
etapa punerii problemei: profesorul sesizează o situație-problemă și o propune spre analiză de exemplu” Realizați predicții despre starea de sănătate a unei persoane care consumă alcool in fiecare zi”
etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul și cine le va interpreta. Rolurile pot fi jucate individual sau același rol poate fi jucat de mai multi elevi concomitent, aceștia formând o echipă.
etapa dezbaterii colective: fiecare elev interpretează rolul ales și-și susține punctul de vedere. Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluțiilor vechi, pronunțându-se pentru menținerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătățiri. Exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator și stimulându-i și pe ceilalți participanți să privească astfel lucrurile. Pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile și soluțiile inițiale propuse. El relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiri. Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, încurajand participanții să privească lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă și realizabilă. stimulând participanții să gândească pozitiv.
etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite. În această etapă, au loc sistemazizarea ideilor principale și formularea concluziilor cu privire la modul de soluționare a problemei inițiale.
1.7. Integrarea conținuturilor referitoare la educația pentru sănătate în lecțiile de biologie.
Conținuturile sunt considerate, elemente ale curriculumului, care îi conferă acestuia sens și care se află în strânsă interdependență cu celelalte componente curriculare (finalitățile educaționale, strategiile de instruire, strategiile de evaluare), împreună contribuind la reușita instruirii și formării elevilor.
In conținuturi sunt incluse nu numai cunoștințe, ci si capacitățile si atitudinile vizate prin experiențele de invățare, nu numai funcțiile informative ale conținuturilor, ci si cele formative.
Respectand cerințele programei școlare de biologie (gimnaziu), profesorul poate concepe diferite activități de invățare adaptate specificului educației pentru sănătate.Astfel:
la clasa a V-a, conținuturile sunt cristalizate pe teme de biologie vegetală: alcătuirea generală a unei plante cu flori (celulă, țesuturi, organe, ciclul de viață al unei plante), diversitatea în regnul Plante și protecția plantelor.
In funcție de aceste conținuturi elevii vor:
recunoaste plante medicinale, organele folosite si bolile pe care acestea le trateaza;
observa si descrie plante alimentare si importanta acestora pentru o alimentatie sanatoasa;
ocrotirea plantelor din mediul natural din apropierea școlii;
identifica bacterii si ciuperci ce produc boli;
exemplifica masuri prin care poate fi impiedicata inmultirea bacteriilor care produc boli.
enumera importanta plantelor in menținerea sănătatii omului.
la clasa a VI-a conținuturile sunt de biologie animală: alcătuirea generală a unui mamifer (de la celulă la organism); funcțiile organismului animal ; caractere morfofuncționale, de comportament, adaptări și importanța unor grupe de viețuitoare; consecințele activității omului asupra faunei; necesitatea protecției animalelor.
In functie de aceste continuturi elevii:
observa si descrie animale care afecteaza sănătatea omului (parazite, transmitatoare de boli)
enumera regulile de igiena ce trebuie respectate pentru a preveni infestarea cu viermi paraziți;
la clasa a VII-a conținuturile includ noțiuni de anatomie, fiziologie și igienă umană, astfel incat orele de biologie include numeroase activitati privind educatia pentru sanatate:
compararea stării de sănătate și a stării de boală;
stabilirea cauzelor unor îmbolnăviri;
evidențierea variației unor parametri fiziologici ai organismului uman (puls, ritm respirator, tensiune etc.) în raport cu diverși factori de mediu (stress, efort, boală);
recunoașterea influenței unor factori de mediu (tutun, alcool, droguri) asupra func- ționării unor sisteme de organe (sistem nervos, sistem respirator, sistem circulator)
predicții despre starea de sănătate a organismului uman în condiții de suprasolicitare fizică, psihică, consum de alcool, tutun, droguri, etc.;
dezbateri și jocuri de rol despre necesitățile și interacțiunile organismului uman;
măsuri de prim ajutor în caz de accidente ale sistemului locomotor, circulator, respirator, etc.;
la clasa a VIII-a, conținuturile sunt de ecologie și evoluționism.
In functie de aceste continuturi elevii vor:
evidenția efectele agenților poluanți asupra organismului uman și a stării de sănătate a acestuia;
imaginarea unor strategii pentru prevenirea și reducerea poluării;
predicții despre starea de sănătate a populației locale în raport cu evoluția ecosistemelor din zonă
1.8. Mijloace de invățământ
Mijloacele de învățământ reprezinta totalitatea resurselor materiale ale procesului de învățământ care au un conținut informațional in raport cu obiectivele ce urmează a fi realizate de elevi si la care recurg prefesorii si elevii in scopul de a usura comunicarea, ințelegerea, formarea noțiunilor, fixarea, evaluarea, aplicarea cunostintelor.
După funcția pe care o îndeplinesc mijloacele de învățământ se împart în:
mijloace de învățământ informativ-demonstrative: filme, inregistrari video, preparate microscopice, organisme conservate, fotografii, planse, manual, videoproiector etc
mijloace de învățământ pentru investigație, exersare si formare a deprinderilor specifice: modele, mulaje, aparatură de masură si control, truse de prim-ajutor etc
mijloace de învățământ pentru raționalizarea timpului: calculator, xerox etc
mijloace de evaluare a rezultatelor școlare: chestionare, teste, fise de lucru, portofolii etc
Mijloacele de învățământ îndeplinesc urmatoarele funcții:
funcția ilustrativ-demonstrativă;
funcția formativ-educativă;
funcția stimulativă.
Eficiența mijloacelor de învățământ este determinată atât de metodologia folosita de cadrele didactice, cat și de modul de integrare in activitatea didactică. Deci intre metodele didactice si mijloacele de învățământ există o intercondiționare reciprocă.
.
1.9 Evaluarea : metode tradiționale și alternative de evaluare și aplicarea lor la specificul educației pentru sănătate.
Evaluarea este activitatea de măsurare a eficacitații, eficienței si pertinenței activităților in raport cu obiectivele ei.
Evaluarea include trei operații: măsurarea (atribuire notelor, calificativelor), aprecierea (emiterea judecaților de valoare cum ar fi laude, observații) si decizia ( vizează măsuri de îmbunatațire a activității viitoare)
Evaluarea rezultatelor școlare ale elevilor se realizează sub diverse de forme, în funcție de mai multe criterii:
După criteriul istoric distingem: evaluarea tradițională si evaluarea modernă
După modul de integrare în procesul de învățământ distingem:
– evaluarea inițială, realizată la debutul unui program de instruire;
– evaluarea formativă, realizată pe parcursul programului și integrată acestuia;
– evaluarea sumativă, realizată la finalul unei perioade de instruire( capitol, semestru, an scolar)
Dupa cantitatea de informatie verificata distingem: evaluare partiala si evaluare globala.
Dupa domeniul distingem:
– evaluare in domeniul psihomotor( deprinderi, aptitudini)
– evaluare in domeniul socio-afectiv (atitudini)
– evaluare cognitiva (cunostinte)
Metodele tradiționale de evaluare cu aplicații în didactica educatiei pentru sănătate sunt: evaluarea orala, evaluarea scrisă și evaluarea cunoștințelor pe baza aplicațiilor practice.
Evaluarea orală se realizează printr-o conversației, pe baza careia cadrul didactic stabilește cantitatea informației și calitatea procesului, dar și a produsului activității de învățare în care a fost implicat elevul. Evaluarea orală are avantaje (verificarea rapidă a unui volum mare de informații, identificarea și corectarea imediată a greșelilor), dar și dezavantaje (necesitatea unor resurse mari de timp, nivel scăzut de obiectivitate, dezavantajarea unora dintre elevi: cei timizi și care au nevoie de timp mai mult pentru elaborarea răspunsurilor. În procesul evaluativ de tip oral, cea mai importantă metodă folosită este conversația euristică.
Evaluărea prin probe scrise are un rol important deoarece oferă cadrului didactic informații privind calitatea activității realizate și efectele acesteia exprimate în nivelul de pregătire al elevilor. Evaluarea scrisă apelează la suporturi concretizate în fișe de muncă independentă, teste de control etc.
Evaluarea prin probe practice vizează identificarea capacităților de aplicare practică a cunoștințelor dobândite de catre elevi si a gradului de încorporare a unor priceperi și deprinderi.
Metodele alternative și complementare de evaluare cu aplicatii in didactica educatiei pentru sanatate sunt: observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor, autoevaluare, investigația, proiectul, portofoliul.
Observarea sistematica a activitatii si comportamentului elevilor este o metodă care permite obținerea de informații din toate cele trei domenii comportamentale ale elevului: cognitiv, socio-afectiv și psihomotor. Folosirea ei este îngreunată de numărul mare de elevi dintr-o clasă, dar are numeroase avantaje, cum ar fi:
urmărirea însușirii de către elevi a unor concepte și capacități;
aprecierea atitudinii și comportamentului elevului față de sarcina de lucru;
încurajarea comunicării între elevi;
stimularea lucrului în grup;
Pentru a înregistra informații privind atât procesul de învățământ în desfășurarea lui, cât și produsele realizate de elevi, profesorul are la dispoziție trei instrumente de evaluare:
fișa de evaluare-in care cadrul didactic inregistreaza fapte remarcabile,probleme comportamentale, aptitudini etc
scara de clasificare- contine 5 enunturi la care elevul manifesta acordul/dezacordul in 5 trepte. Profesorul identifica frecventa unui comportament.
lista de control / verificare- utilizata de obicei la biologie dupa o activitate de investigatie,experimentare.
Autoevaluarea are o valoare stimulativă deosebită și trebuie să constituie atât un mijloc de formare a elevilor cât și un rezultat al activității didactice și educative. În activitatea didactică profesorii pot apela la modalități explicite de dezvoltare a capacității de autoevaluare a elevilor:
autocorectarea sau corectarea reciprocă
autonotarea controlată: elevul își acordă o notă care este apoi discutat cu profesorul și cu colegii.
metoda de apreciere obiectivă a personalității constă în antrenarea întregului colectiv al clasei, în vederea evidențierii rezultatelor obținute de aceștia prin coroborarea a cât mai multe informații și aprecieri – eventual prin confruntare – în vederea formării unor reprezentări cât mai complete despre posibilitățile fiecărui elev în parte și ale tuturor la un loc.
Condiții pentru educarea capacității de autoevaluare:
prezentarea la începutul fiecărei activității a obiectivelor / competențelor care trebuie atinse de elevi;
înțelegerea de către elevi a criteriilor de apreciere și notare după care se conduce profesorul;
încurajarea elevilor pentru a-și pune întrebări despre modul în care au rezolvat o sarcină de lucru;
stimularea autoevaluării în cadrul grupului;
construirea grilelor de evaluare / autoevaluare în comun, profesorul împreună cu elevii;
completarea , la sfârșitul unei sarcini de lucru a unui chestionar care să cuprindă întrebări de tipul: care sunt etapele pe care le-ai parcurs pentru rezolvarea sarcinii de lucru ? ce ai învățat prin rezolvarea acestei sarcini de lucru ? care au fost dificultățile întâmpinate ? cum crezi că ți-ai putea îmbunătăți performanța ? cum crezi că ar putea fi apreciată activitatea ta ?
Investigatia oferă elevului posibilitatea de a rezolva o sarcină de lucru, în mod creator, în situații de învățare noi sau mai puțin asemănătoare cu cele desfășurate într-un context tradițional, prin lecția clasică.
Investigația are cateva caracteristici
reprezintă o posibilitate pentru elev de a aplica în mod creator cunoștințele și de a explora situații noi de învățare;
solicită elevul în îndeplinirea unei sarcini de lucru precise, prin care își poate demonstra, în practică, un întreg complex de cunoștințe și de capacități;
urmărește formarea unor tehnici de lucru în grup și individual, precum și a unor atitudini de toleranță, solidaritate, cooperare, colaborare; promovează interrelațiile de grup și deprinderi de comunicare;
are un pronunțat caracter formativ;
are un profund caracter integrator, atât pentru procesele de învățare anterioare, cât și pentru metodologia informării și a cercetării științifice;
are un caracter sumativ, angrenând cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse;
se pot exersa în mod organizat activități de cercetare utile în formarea ulterioară și în educația permanentă.
Proiectul este o activitate cu conținut mai amplu decat investigația care se poate realiza individual sau în grup. Realizarea unui proiect începe în clasă, prin definirea și înțelegerea sarcinii, eventual începerea rezolvării acesteia și se continuă acasă pe parcursul mai multor zile sau săptămâni, timp în care elevul are consultări permanente cu profesorul. Activitatea se încheie în clasă, prin prezentarea în fața colegilor și a profesorului a unui raport privind rezultatele obținute și, dacă este cazul, a produsului realizat.
Realizarea unui proiect parcurge cateva etape: alegerea temei; planificarea activității; stabilirea obiectivelor proiectului; formarea grupelor; alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup; distribuirea responsabilităților în cadrul grupului; identificarea surselor de informare; cercetarea propriu-zisă; realizarea materialelor; prezentarea rezultatelor cercetării și /sau a materialelor create; evaluarea:cercetării de ansamblu, modului de lucru, produsului realizat.
Structura unui proiect: pagina de titlu; cuprinsul proiectului; introducerea; dezvoltarea elementelor de conținut; concluziile; bibliografia; anexe.
Pentru evaluarea obiectivă a unui proiect, trebuie avute în vedere: criterii pentru evaluarea calității proiectului și a produsului realizat și criterii pentru evaluarea calității activității elevului, a procesului pe care l-a parcurs elevul.
Exemplu de proiect educatie pentru sanatate”Factori de risc in aparitia bolilor cardio-vasculare”
Portofoliul este „cartea de vizită” a elevului, prin intermediul căruia se poate urmării progresul pe plan cognitiv, atitudinal și comportamental, de-a lungul unui interval mai lung de timp (un semestru/un an școlar)
Proiectarea, structura și componența unui portofoliu trebuie să fie în concordanță cu scopurile vizate. Structura, elementele componente obligatorii și criteriile de evaluare sunt stabilite de profesor, având ca punct de plecare preocupările elevilor
Alegerea elementelor de portofoliu obligatorii se subordonează competențelor prevazute în programa școlară și obiectivelor stabilite de profesor. Proiectarea portofoliului este condiționată/ determinată de următoarele trei aspecte/ elemente: scopul, contextul și conținutul
Exemple de probe care pot fi incluse în portofoliu:
instrumente de evaluare "formalizate": probe de evaluare scrise, notițele din clasă, rapoarte ale unor investigații, teme efectuate acasă, chestionare, teste docimologice.
instrumente de evaluare "non-formalizate": probe de evaluare practice, fișe de activitate practică, fișe de documentare, referate, proiecte, postere, DVD-uri care conțin prezentări orale ale elevilor, secvențe din activitățile desfășurate de aceștia.
observații ale profesorului referitoare la activitatea elevului în clasă: rezultate ale activității independente a elevului, calitatea notițelor și corectitudinea rezolvării sarcinilor de lucru în clasă, gradul de implicare în activitate, de colaborare cu profesorul cu colegii, capacitatea de a lucra în echipă, capacitatea de reflecție personală, de gândire critică, compunerea și formularea de probleme de către elevi, capacitatea de a sesiza corelații intra- și interdisciplinare, interesul și atitudinea față de disciplina de studiu, creativitatea manifestată.
informații referitoare la activitatea elevului în afara clasei: modul de abordare și rezolvare a temelor pentru acasă, participarea la cercuri școlare, participarea la concursuri școlare, preocupările speciale pentru disciplina de studiu, interesul deosebit pentru pregătirea la disciplina de studiu, planurile de viitor.
Portofoliul tematic este cel care cuprinde elemente în care se abordează o anumită temă.
Exemplu de portofoliu tematic” Corpul omenesc si ingrijirea lui”.
Capitolul II.
COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII APLICATIVE
2.1 Cercetarea aplicativă privind educația pentru sănătate a elevilor din clasele de gimnaziu.
Majoritatea studiilor și cercetărilor în domeniul educației pentru sănătate realizate în țară noastră au oferit o imagine de ansamblu cu privire la nivelul de cunoștințe, atitudini și practici ale elevilor cu vârste între 11 și 16 ani. Astfel mi-am propus că prin această cercetare să evaluez mai profund nivelul de cunoștințe, opinii, deprinderi, interese, atitudini, comportamente, obiceiuri, practici ale elevilor din clasele de gimnaziu.
Rezultatele obținute prin cercetarea pe care am realizat-o, vor argumenta necesitatea transpunerii unor activități și conținuturi de educație pentru sănătate, intr-o disciplina obligatorie dar si diversificarea temelor abordate in cadrul orelor de dirigentie si a activitaților extrașcolare.
Cercetarea cantitativă pe care am realizat-o prin utilizarea unor diverse metode de cercetare m-au ajutat să aflu nivelul de cunoștinte, obiceiuri, interese si nevoile elevilor, cu privire la bolile infectioase și îndeosebi ale hepatitelor.
2.2 Ipoteza si obiectivele cercetării
Ipoteza cercetarii.
Dacă se elaborează și implementează activități extracurriculare de educație pentru sănătate , alături de activitățile desfășurate in cadrul orelor de biologie si dirigenție, atunci există un grad mai mare de probabilitate ca elevii de gimnaziu să aibă rezultate superioare, în nivelul de cunoștințe și comportamente ce privesc stilul de viață sănătos.
Obiective propuse in cadrul cercetarii.
O1.Evaluarea nivelului de cunoștințe, atitudini și practici ale elevilor cu privire la sănătatea lor.
O2. Identificarea factorilor potrivit carora elevii nu respecta regulile de igiena.
O3. Elaborarea si implementarea unor activitati curriculare si extracurriculare de cunoasterea si prevenirea hepatitelor si importanța abordării unui stil de viață sănătos
O4. Elaborarea unui pliant de cunoastere si prevenire a hepatitelor intr-un nr de 100 de exemplare si distribuirea lui in comunitatea locala.
O5. Evaluarea finală a rezultatelor obținute si analiza progresului inregistrat.
Metodele de cercetare
În vederea realizării unei cercetări aplicative, mi-am propus utilizarea următoarelor metode psihopedagogice: observația, conversația, chestionarul, testul, calculul sistematic și experimentul.
Metoda observației
Observația este o metodă de cunoaștere și cercetare psihopedagogică, ce constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor trăsături comportamentale ale elevului sau grupului de elevi așa cum se prezintă el în mod natural . Observațiile le-am făcut în cadrul activităților teoretice, practice , a activităților extracurriculare dar si în timpul pauzelor. Elevii nu au aflat că asupra lor se exercită observarea (astfel conduita lor se schimba). Pe parcursul desfășurării acestor activități am surprins activitatea intelectuală a elevilor, atitudinile ,interesul, curiozitatea. Astfel am depistat elevi cu aptitudini și pe cei cu dificultăți învățarea cunoștințelor științifice.
Conversația
Metoda conversației constă în dialogul dintre profesor și elev, în care profesorul trebuie să apară în rolul unui colaborator care nu pune numai întrebări elevilor ci și răspunde la întrebările acestora. Prin metoda conversației se stimulează gândirea elevilor în vederea însușirii, fixării și sistematizații deprinderilor și cunoștințelor, în vederea dezvoltării spiritului de colaborare și de echipă. În timpul orelor de curs am folosit conversațiile colective (înțelegerea / neînțelegerea noțiunilor). În unele cazuri au fost necesare convorbiri individuale pentru că elevii să înțeleagă anumite sarcini, având în vederii principiul tratării diferențiate a elevilor.
Conversațiile individuale le-am îndreptat către deprinderea atitudinii elevului către un comportament igienic. Avantajul conversației este că permite recoltarea informațiilor într-un timp reletiv scurt și fără a necesită materiale speciale. Prin utilizarea acestei metode de cercetare, am reușit să-i cunosc mai bine pe elevi, să-i înțeleg, să răspund cerințelor caracteristice vârstei lor, prin crearea unei situații problemă, prin abordarea unor teme în cadrul unor lecții care să-i provoace starnindu-le interesul pentru educația pentru sănătate și spiritul de responsabilitate pentru prevenirea unor boli a lor și semenilor lor. Conversația, ca formă a comunicării pedagogice se îmbină cu explicația, observația, demonstrația, experimentul, problematizarea.
Chestionarul.
Acest instrument reprezintă o succesiune de întrebări adresate elevilor într-o formă scrisă, într-o ordine de natură logică și psihologică. În elaborarea chestionarului am parcurs mai multe etape :
– elaborarea setului de întrebări în raport cu scopul cercetării ;
– aplicarea inițială la un grup restrâns în scopul perfecționării setului de întrebări ;
– aplicarea chestionarului la eșantionul supus cercetării ;
– interpretarea chestionarului.
Pornind de la natura întrebărilor, chestionarul aplicat a fost cu raspunsuri mixte, o parte din intrebări au fost cu raspunsuri inchise,ce permit alegeri din mai multe variante fixate, iar cealaltă parte cu răspunsuri deschise, la care subiectul isi construiește răspunsul in totalitate.
Testul
Testul reprezintă instumentul (tehnica) de cercetare pe care l-am aplicat în scopul măsurării calității si cantitatii cunoștințelor, principiilor, deprinderilor și comportamentului elevilor in timpul efectuării experimentului. Am elaborat testele ținând cont de specificul disciplinei și de cerințele generale și specifice, prevăzute în programa școlară. Am verificat cunoștințele elevilor, nivelul de dezvoltare a unor deprinderi, de utilizare a unei terminologii specifice domeniului biologiei.
Calculul statistic
La începutul experimentului si sfârsitul experimentului s-a aplicat acelasi chestionar . Datele obținute au fost prelucrate statistic și ulterior interpretate. În vederea punerii în evidență a rezultatelor obținute de elevi am folosit modalități simple de calcul statistic, precum procentajul din punctajul maxim și media aritmetică a rezultatelor, datele statistice fiind reprezentate sub formă unor tabele și grafice.
Experimentul didactic
A constituit principalul mod de investigație.
Experimentul pedagogic, natural, presupune crearea unei situatii noi prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale, cu scopul verificării ipotezei care a declanșat investigarea. Metodă completă, experimentul înglobează si utilizează toate celelalte metode de cercetare. Cercetarea s-a desfășurat pe un grup de 73 de elevi din clasele a V-a aVI-a si aVII-a de la Școală Gimnazială Nr 1 Sănduleni si am folosit tehnica grupului unic, adică se lucrează cu un singur grup de copii, căruia i s-au aplicat mai multe variabile pentru a le măsura efectul.
Experimentul l-am desfășurat legat de tema “Cunoasterea si prevenirea hepatitelor” dar și a stilului de viață sănătos, atât în cadrul orelor de biologie cât și in timpul activitatilor extracurriculare pe parcursul anului școlar 2015-2016.
Am urmărit permanent prin utilizarea unor game variate de metode și a unor tehnici de grup să contribui la imbogatirea cunoștințelor elevilor si la sensibilizarea lor in ceea ce priveste importanța abordarii unui stil de viata sănătos.
2.3 Etapa inițială a cercetării
Etapa inițială a avut un caracter constatativ si s-a desfașurat la începutul anului școlar 2015-2016 pe un eșantion de 73 de elevi aparținând claselor V-VII; 20 elevi din clasa a V-a, 32 elevi din clasa a VI-a si 21 elevi din clasa aVII-a .Pentru a stabili nivelul existent de informații și comportamente sanogenice am elaborat și implementat un chestionar de opinie dar și de cunoștințe. Chestionarul aplicat a fost cu raspunsuri mixte, o parte din întrebări au fost cu răspunsuri inchise, ce permit alegeri din mai multe variante fixate, iar cealaltă parte cu răspunsuri deschise, la care subiectul își construiește răspunsul in totalitate. Datele obținute au fost prelucrate statistic și ulterior interpretate. Precizez ca in aceasta etapa mi-am propus găsirea unor răspunsuri la unele din cauze ce determina lipsa unui comportament sanogenic in rândul elevilor dar si modalități concrete pentru rezolvarea lor.
.
2.3.1 Chestionar de evaluare inițială.
1. Hepatita este o boală ce afectează:
a) stomacul b) pielea c) ficatul d) nu stiu
2. Cât de des trebuie făcute analizele la sânge?
a) numai când ne îmbolnăvim b) o dată pe an c) niciodată d) nu stiu
3. Daca un coleg bolnav de hepatita A vine la scoala, acesta poate imbolnavi toata clasa.
a) da b) nu c) nu stiu
4. Hepatita A se mai numeste “boala mainilor murdare”
a) da b) nu c) nu stiu
5. Hepatita B sau C poate evolua spre ciroza sau cancer de ficat
a) da b) nu c) nu stiu
6. Cea mai buna metoda prevenire a hepatitelor este vaccinarea
a) da b) nu c) nu stiu
7. Scrieți cel puțin 2 modalități prin care putem preveni îmbolnăvirea de hepatită A
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
8. Scrieti cel putin 2 modalitati prin care putem preveni imbolnavirea de hepatita B si/ sau C.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
9. Stil de viata sanatos inseamna (3 exemple) …………………………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………..
.
Interpretare statistica
Chetionarul a fost aplicat unui nr de 73 de elevi ai Scolii Gimnaziale Nr 1 Sanduleni
Întrebarea 1. Hepatita este o boală ce afectează: a) stomacul b) pielea c) ficatul d) nu stiu
Din totalul de 73 de elevi ce au completat chestionarul 27 (36,98%) au stiut ca hepatita este o boala ce afecteaza ficatul, restul de 46 (63,02%) au dat alte raspunsuri care se pot observa in figura 21.
Figura 21 Răspunsurile elevilor la întrebarea nr 1
Întrebarea 2. Cât de des trebuie facute analizele de sânge? Din totalul de 73 de elevi, 57 (78%) dintre elevi au raspuns corect la intrebare, restul au dat alte raspunsuri ce pot fi observate în figura 22.
Figura 22 Răspunsurile elevilor la întrebarea 2.
Întrebarea 3. Dacă un coleg bolnav de hepatita A vine la școală, acesta poate îmbolnăvi toată clasa. La această întrebare 47 de elevi (64,3%) au raspuns corect.
Figura 23 Răspunsurile elevilor la întrebarea 3
Întrebarea 4. Hepatita A se mai numeste “boala mâinilor murdare”
42 de elevi, reprezentând 57,5% au știut că hepatita se mai numeste boala mâinilor murdare.
Figura 24 Răspunsurile elevilor la întrebarea 4.
Întrebarea 5. Hepatita B sau C poate evolua spre ciroza sau cancer hepatic?
34 de elevi adica 46,5% au raspuns corect la această intrebare.
Figura 25 Răspunsurile elevilor la întrebarea 5
Întrebarea 6. Cea mai buna metodă de prevenire a hepatitelor este vaccinarea.
54,7% dintre elevi au raspuns afirmativ ,15% elevi au raspuns negativ iar restul de 30,1% nu declarat că nu stiu.
Figura 26 Răspunsurile elevilor la întrebarea 6
Întrebarea 7. Scrieți cel puțin 2 modalități prin care putem preveni îmbolnăvirea de hepatită A. Răspunsurile la această întrebare relevă următoarele:
47 (64,3%) de elevi din totalul de 73 au scris” spălatul pe mâini” ca metodă de prevenire a hepatitei A.
din cei 47 de elevi mai sus menționați 6 elevi au adăugat spălatul fructelor si al legumelor, dând astfel un răspuns complet la intrebare.
18 elevi nu au raspuns la intrebare
9 elevi au dat alte răspunsuri care nu reprezintă modalitati de prevenire a hepatitei.
Figura 27 Răspunsurile elevilor la întrebarea 7
.
Întrebarea 8. Scrieti cel putin 2 modalitati prin care putem preveni imbolnăvirea de hepatita B si/ sau C.
La acestă întrebare a existant un procent de aproape 100% de non-răspunsuri sau raspunsuri gresite deoarece doaar un singur elev a dat un singur raspuns corect spunând ca vaccinarea este o metoda de prevenire a hepatitelor B si/sau C.
Întrebarea 9. Stil de viata sanatos inseamna:
Doar 15% dintre elevi au dat un răspuns complet la întrebare exemplificând 3 moduri prin care putem avea un stil de viată sănnătos. Cei mai mulți elevi au dat un răspuns incomplet iar 24,6% nu au răspuns deloc la întrebare (figura 29). Elevii au dat următoarele răspunsuri (figura 28):
alimentație sănătoasă au răspuns 64,3% dintre elevi
grijă la igiena personală au răspuns 30,1% dintre elevi
să facem mișcare/sport au răspuns 21,9% dintre elevi
vizite regulate la medic au raspuns 4,1%
evitarea alcoolului si tutunului au raspuns 2,7%
Figura 28. Răspunsurile elevilor la întrebarea 9
Figura 29. Distribuția elevilor care au răspuns la întrebare.
Chestionarul si-a propus sa evidențieze nivelul de informare al elevilor in ceea ce priveste stilul de viață sănătos si mai ales cunoștintele despre hepatitele virale (figura 30). În urma analizei chestionarelor si a discuțiilor purtate cu elevii am ajuns la următoare concluzii:
elevii au puține cunoștințe despre hepatita A si nu au cunoștințe deloc despre hepatitele virale B si C.
majoritatea elevilor știu ca spălatul pe mâini este o regulă foarte importantă in prevenirea hepatitei si a altor boli.
cei mai mulți dintre elevi consideră ca un stil de viață sănătos inseamna o alimentație sănătoasă dar nu respectă această regulă.
24,6 % dintre elevi nu știu ce înseamnă stil de viață sănătos.
Figura 30. Procentajul elevilor care au răspuns corect la întrebărille chestionarului
Măsuri de îmbunătățire a rezultatelor:
Realizarea de activități extracurriculare ce promovează stilul de viață sănătos
Utilizarea metodelor moderne, interactive, și a tehnicilor interactive de grup în combinatie cu metodele traditionale si in funcție de particularitățile elevilor.
Sensibilizarea si motivarea elevilor in ceea ce priveste respectarea regulilor de igienă.
Evaluarea continua utilizând o gamă diversificată de instrumente de evaluare.
2.4. Etapa formativ-ameliorativă.
Pasul 2 al cercetării consta in desfașurarea activităților pe care mi le-am propus și au avut loc in perioada octombrie 2015-mai 2016.
.
.
2.4.1.Proiect didactic – Hepatita A
Subiectul lecției: Hepatita A
Tipul lecției: predare-invatare
Scopul lecției: Dobandirea unor cunostinte privitoare la cauza, modul de transmitere si a modalitatilor de prevenirea a hepatitei virale A.
Competențe specifice:
1.2 Stabilirea relațiilor între funcțiile organelor, ale sistemelor de organe din corpul uman și influența factorilor de mediu.
4.1 Utilizarea corectă a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicare
4.2 Prezentarea informațiilor folosind diverse metode de comunicare
5.1 Interpretarea relațiilor dintre propriul comportament și starea de sănătate
Competențe derivate:
C.D.1 Definirea hepatitei A
C.D. 2 Descrierea modului de transmitere a virusului hepatitic A de la omul bolnav la omul sanatos
C.D. 3 Identificarea simptomelor prezente in hepatita A
C.D. 4 Enumerarea a 3 metode de prevenire a hepatitei cu virus A.
Demersul didactic
Resurse procedurale: descrierea, explicatia, demonstratia, observatia, conversatia euristica, problematizarea.
Resurse materiale: flipchart, videoproiector, calculator, PPT, cartonase rezumat si cartonase consecinta.
Forme de organizare: de grup, frontala.
Bibliografie:
Lazar V.,Caprarin D. – Metode didactice utilizate in predarea biologiei – Ed. Arves 2008.
Streinu-Cercel A. – Totul despre hepatite și virusurile hepatice – Ed Coreus Publishing 2009.
http://stophepatita.ro/preventie
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
Anexa 4. Prezentare Power-Point.
Anexa 2. Cartonașe rezumat
Anexa 3. Cartonașe consecință
2.4.2 Proiect didactic. Modalități de prevenire a hepatitelor
Subiectul lecției: Modalitati de prevenire a hepatitelor
Tipul lecției: predare-invațare
Scopul lecției: Completarea cunoștintelor cu privire la modalitățile de prevenirea a hepatitelor.
Comperențe specifice:
1.2 Stabilirea relațiilor între funcțiile organelor, ale sistemelor de organe din corpul uman și influența factorilor de mediu.
4.1 Utilizarea corectă a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicare
4.2 Prezentarea informațiilor folosind diverse metode de comunicare
5.1 Interpretarea relațiilor dintre propriul comportament și starea de sănătate
Competențe derivate:
C.D1 Identificarea a cel putin 6 măsuri de prevenire a hepatitelor.
C.D 2 Descrierea cailor de transmitere a virusurilor hepatice de la omul bolnav la cel sanatos.
C.D 3 Realizarea unui afis cu tema “Modalităților de prevenire a hepatitelor”
Demersul didactic
Resurse procedurale: descrierea, explicatia, demonstratia, observatia, conversatia euristica, problematizarea.
Resurse materiale: videoproiector, calculator, PPT, coli A2, imagini ce sugereaza modalitatile de transmitere a hepatitelor, lipici, marker.
Forme de organizare: de grup, frontală.
Bilbliografie
Lazar V.,Caprarin D. – Metode didactice utilizate in predarea biologiei – Ed. Arves 2008.
Streinu-Cercel A. – Totul despre hepatite și virusurile hepatice – Ed Coreus Publishing 2009.
http://stophepatita.ro/preventie
DESFĂȘURAREA LECȚIEI
Anexa 1
FISA DE LUCRU
Realizați un poster cu titlul Modalitați de prervenire a hepatitelor.folosind imaginile de mai jos. Notati sub fiecare imagine regulile de igiena corespunzătoare.
2.4.3 Exemple de activități extrașcolare desfășurate cu elevii Scolii Gimnaziale Nr 1 Sănduleni.
Titlul proiectului: Mereu voioși și sănătoși
Tipul de proiect: proiect local
Domeniul: educatie pentru sanatate
Aplicantul: Scoala Gimnazială Nr 1 Sănduleni
Parteneri implicți în proiect: UNICEF Romania, Dispensar medical com. Sănduleni – dr. Popescu Loredana
Coordonator proiect: Prof: Diaconescu Codrina
Durata proiectului: martie-aprilie 2016
Descrierea proiectului
Scop. Promovarea sănătății și a stării de bine in randul elevilor.
Obiective specifice
Formarea unor obiceiuri alimentare sanatoase astfel incat la sfarsitul luniii aprilie peste 60 % dintre elevi vor veni la școala cu pachet ce conține mâncare sănătoasă.
Identificarea nivelului de cunoștințe in ceea ce priveste hepatitele si completarea cunoștințelor in special cu modalități de prevenire a hepatitelor virale si nevirale.
Diversificarea si îmbunatățirea serviciilor educaționale oferite de școala noastra.
Grupul țintă – elevii claselor V-VIII care consuma alimente sarace in nutrienti si bogate in adaosuri chimice la scoala.
Beneficiari – grupul tinta, cadre didactice , părinții, comunitatea locala și instituțiile implicate in proiect
Resurse
Resurse umane : elevi, cadre didactice, dr Loredana Popescu, asistent social.
Resurse materiale: 3 dozator + sapun lichid.
Resurse informationale: prezentare Power –Point, chestionare,afis/calendar “hrana sănătoasă si la scoala si acasa”
Resurse financiare: 565 lei din care: 120 lei -tiparire afișe/calendar, 45 lei sapun si dozatoare sapun lichid, 400 lei sendvișuri sănătoase si mere.
8.6 Activitățile proiectului
9 .Rezultate așteptate ca urmare a imăplementării proiectului
Peste 50 % dintre elevii Școlii Sănduleni inclusiv structuri vor mânca sănătos la școala.
Cel puțin 80 % din elevii din grupul ținta vor răspunde corect la întrebările chestionarului final.
Imbunatățirea relațiilor și a comunicării dintre școală si comunitatea locala, cresterea prestigiului scolii.
10.Modalități de monitorizare și evaluare: chestionar, afisul/calendar din fiecare clasa completat de elevi, panou informativ, fotografii.
2.4.4. Test de evaluare sumativă Hepatitele virale
Incercuiti litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns.
Hepatita neinfecțioasă:
este produsă de abuzul de alcool, medicamente sau alte substante toxice.
produsă de virusurile A, B si/sau C
este transmisibilă
se poate transmite prin aer, apă, imbrățisări, tuse/strănut.
Hepatitele B si C:
sunt cauzate de infecția ficatului cu virusul A
se pot transmite prin aer, apă, imbrățisări, tuse/stranut.
determină cresterea tensiunii arteriale.
sunt boli cu transmitere sexuală
Citiți cu atenție afirmațiile următoare. Daca apreciați ca afirmația este falsă incercuiti F. Dacă apreciați ca afirmația este adevarată, incercuiți A.
A F Un stil de viată sănătos v-a determina o formă mai usoară de hepatita A.
A F Vaccinarea este cea mai buna metodă de prevenire a hepatitei B.
A F Hepatita cronică se vindecă in mai puțin de 6 luni.
A F Dacă un coleg bolnav de hepatita A vine la școală, acesta poate îmbolnăvi toată clasa.
Completati spatiile punctate cu notiuni corespunzatoare.
Hepatita A se mai numește………………………………………………..
Virusul hepatitic A se inmultește in…………………
Hepatitele B si C netratate pot evolua spre ciroza sau …………… de ficat.
Virusul hepatitic A se găsește in …………………………………………..ale persoanei bolnave.
Imaginați-vă ca un membru al familiei voastre (cu care locuiti impreună) a fost diagnosticat cu hepatita B. Ce măsuri luați pentru a nu vă infecta cu virusul hepatitic B ?
Hepatita A este o boală infecțioasă care se transmite foarte ușor in colectivități:
Notați 2 cauze ale apariției hepatitei A
Notați 2 semne sau simptome ale acestei boli
Notați 2 masuri de prevenire a acestei boli.
Barem de notare și evaluare
Interpretarea rezultatelor
Testul de evaluare sumativă a fost aplicat unui număr de 70 de elevi aparținând claselor V- VII de la Școala Gimnazială Nr 1 Sănduleni. Rezultatele evaluării sunt interpretate si înregistrate in tabelul 4 si figura 31.
Tabelul nr 4
Figura nr 31 Rezultatele la testul sumativ.
Analiza rezultatelor testului.
Media generală a clasei este 6,35
Cei mai mulți elevi au indicat una și nu 2 măsuri de profilaxie, în cazul în care un membru al familiei este diagnosticat cu hepatita B.
Majoritatea elevilor cunosc cauzele, simptomele si modalitațile de prevenire a hepatitei A.
Cele mai frecvente greșeli au fost intâlnite la itemii în care s-au utilizat termenii: cronică si infecțioasă, elevii nefiind familiarizați cu acești termeni.
distribuția notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian.
Etapa finală
După implementarea activităților de educație pentru sănătate, s-a aplicat din nou chestionarul de la începutul cercetării, la aceeași 73 de elevi ce aparțin claselor V-VII. Acesta a fost aplicat la sfârșitul anului școlar 2015-2016, în luna iunie, cu scopul de a constata în ce măsură activitatea desfășurată a răspuns așteptărilor.
2.6. Analiza și interpretarea chestionarelor inițiale și finale.
Din analiza comparativă a chestionarului final cu cel inițial pot să concluzionez următoarele
Elevii claselor V-VII care au participat la activitățile de educație pentru sănătate au înregistrat un progres evident în achiziționarea de cunoștințe, priceperi și deprinderi sanogenice ceea ce confirmă ipoteza cercetării.
La întrebarile cu raspunsuri închise, ce permit alegeri din mai multe variante fixate, elevii au raspuns corect intr-un procent mai mare decat în cealalta parte a chestionarului, cu raspunsuri deschise, la care elevul își construiește răspunsul in totalitate.
La ultima întrebare a chestionarului în care elevii trebuiau sa exemplifice ce inseamna stil de viata sănătos aproape toți elevii au dat cel putin un exemplu prin care pot avea o viață sănătoasă.
Procentele comparative ale celor 2 chestionare, având in vedere și intervalul de 8 luni intre chestionarul inițial si cel final demonstrează interesul elevilor pentru educație pentru sănătate.
CONCLUZII FINALE
Performanțele finale arată o evoluție certă în ceea ce privește nivelul informational și comportamental al elevilor, ceea ce îmi permite să afirm ca introducerea Educatiei pentru sănătate ca materie obligatorie în gimnaziu, are un efect benefic în dezvotarea individului, având repercursiuni directe vizibile atât pe termen scurt cât și pe termen lung prin respectul căpătat față de sănătate și de viață. Totuși această educație trebuie desfășurată și în cadrul altor discipline: biologie , dirigenție, educație civică, deoarece elevul devine astfel “…un procesor activ al informației. Pentru elev sunt foarte importante atât cunoștințele, cât și perspectivele sale asupra învățării. Ceea ce face elevul că să-i îmbunătățească raportul său individual cu informația este vital pentru nivelul de cunoaștere pe care îl dobândește în finalul școlarizării sale.” (Bruning, Schraw).
Gradul de informare, cunoștințele despre sănătate, prin simpla lor asimilare, nu induc automat obișnuințele si nici comportamentele promovatoare de sănătate, dar nici formarea acestora nu e posibila fără o informare prealabilă corectă. Deci cunoștințele prin ele insele nu constituie o motivație suficientă pentru a produce modificări comportamentale pentru o parte destul de numeroasă a elevilor. În acest sens un rol important îl are implicarea comunitații, mai ales in mediul rural; trebuie sa existe un parteneriat, o strânsă colaborare între, scoala, familie si cadre medicale, prin realizarea unor activitați comune si concrete. Familia este responsabilă pentru stilul de viață sănătos al copilului deoarece ea este prima sursă de informare în ceea ce privește sănătatea de aceea în activitățile de educatie pentru sănătate trebuie sa paticipe si parinții.
Profesorul trebuie să cunoască strategii de schimbare a comportamentelor de risc in comportamente sanogenice. Modul în care tânărul percepe amenințarea este influențat de informațiile pe care tânărul le are despre acel comportament sau boală. Percepția amenințării este dată de valorile generale despre sănătate, convingerile privind vulnerabilitatea la boală, convingerile despre consecințele bolilor. Dar, din păcate, nici unul dintre acești factori nu sunt luați în serios de către elevii noștri, aflați la vârsta la care cred că lor nu li se poate întâmpla nimic. Numai altora li se întâmplă!
Ar fi binevenit să includem în strategiile noastre de formare a unui stil de viață sănătos și de prevenire/combatere a comportamentelor de risc și programe de voluntariat în spitale, centre de sănătate pentru copii, locuri unde elevii pot intra în contact cu persoane bolnave, apropiate de vârsta lor (ex. diabetici, dependenți de droguri, persoane care au probleme cu alcoolul etc.) și care au avut de suferit de pe urma modului de viață pe care l-au dus.
BIBLIOGRAFIE
Streinu-Cercel Adrian. – Totul despre hepatite și virusurile hepatice – Ed Coreus Publishing 2009.
Bocoș, M. – Teoria și practica cercetării pedagogice – Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca 2003.
Tănăsescu Coman – Boli ale ficatului și pancreasului, ediția a-II-a -Editura Themis Cart, 1999.
Yves Hecht – Ficatul și bolile sale – Ed. Corint 2002.
Dobreanu Minodora. – Biochimie clinică. Implicații paractice – Editura Medicală, 2010.
Quaranta J.F. – Hepatitele – Ed Corint 2003.
Costică Naela – Suport de curs. Didactica biologiei – Iași, 2012
Lazar V.,Caprarin D. “Metode didactice utilizate in predarea biologiei”, Ed. Arves 2008.
Voiculescu M. – Hepatita virală- Ed. Medicală, 1977
Ifrim M.,Niculescu Ghe, Bareliuc N. – Atlas de anatomie umană, vol II – Editura științifică și enciclopedică, 1984.
Hefco P. Vasile – Fiziologia animalelor și a omului – Editura Didactică și Pedagogică, București 1997.
www.edu.ro/index.php/articles/20774
www.cdt-babes.ro/quizv/hepatita-teste-cunostinte-medicale.php
www.hepato.ro/cum-se-transmit-si-cum-nu-se-transmit-hepatitele-virale
www.romedic.ro/hepatita-autoimuna
www.ehealthstar.com
www.aids.gov.br
http://stophepatita.ro/preventie
www.studyblue.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cunoasterea Si Prevenirea Hepatitelor Prin Educatia Pentru Sănătate A Elevilor (ID: 113369)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.