Cunoasterea Omului Ca Propedeutica a Educatiei Muzicale

Argument

Această tematică este nemărginită având ramificații în mai multe domenii însă în opinia mea nu poate fi abordată decât plecând de la „Cunoașterea omului ca propedeutică a educației în general și în special în educația muzicală”.

Cunoașterea omului înseamnă asocierea celor două laturi și anume latura fizică și latura spirituală. Latura fizică abordată în această cercetare se referă la problemele pe care le implică studiul creierului, care reprezintă coordonatorul activității și funcționalității entității umane. Latura spirituală este foarte complexă, urmărind în special emoționalul, fiind numai un aspect pe care îl presupune investigarea acestei laturi. Aspectul afectiv este și un rezultat al felului în care funcționează creierul.

Muzica este un domeniu vibrațional la care sistemul emoțional uman răspunde într-un mod specific, influențând și potențând activitatea creierului. Putem vorbi de un efect de bumerang, astfel, creierul prin sistemul emoțional se deschide către muzică, receptând-o, iar muzica se întoarce către creier potențându-i activitatea.

Practicarea muzicii influențează și totodată stimulează benefic activitatea de învățare, reprezentând un impact direct asupra educației și instrucției.

Profesorul modern trebuie să aibă o deschidere multidisciplinară și interdisciplinară pentru disciplina pe care o practică. Profesorul de muzică trebuie să aibă aceeași atitudine în care să implice nu numai relația dintre creier- emoții și muzică, ci și efectele benefice ale muzicii asupra dezvoltării intelectuale și emoționale ale copilului, în acest fel activitatea educațională are o conotație holistică.

Introducere

Derularea investigației tematicii va avea un traseu logic. Cercetarea pornește de la obiectul nostru principal și anume muzica, mergând spre emoție și relația acesteia cu muzica iar mai apoi ne vom îndrepta către mecanismul nostru superior și anume creierul.

Oamenii sunt ființe vii, înzestrate cu inteligență. Cu timpul oamenii s-au dezvoltat învațând să beneficieze de resursele și bunurile pe care natura i le oferă pentru a-și satisface trebuințele personale, devenind deosebiți de celelalte viețuitoare printr-o serie de facultăți deosebite: comunicare, citire, scriere, cunoaștere, ocupații artistice. Oamenii sunt singurele ființe care se pot gândi la planificarea viitorului, la păstrarea sănatații, la protejarea mediului înconjurator. Omul este o ființa morală, el fiind capabil să deosebească binele de rău, să respecte normele și valorile morale, etc. Omul este o ființa morală înzestrată cu rațiune și își poate stabili un scop în viață ceea ce reprezintă un fel de supraviețuire. 

Societatea de astăzi este una meschină ce încearcă să schimbe firea umană transformând-o într-o junglă în care oamenii sunt nevoiți să renunțe la sentimente și să lupte pentru supraviețuire încălcând anumite norme morale și transformându-i în ființe lipsite de “suflet”. Întregul nostru mod de viață refuză contactul cu ceilalți care devine o necesitate în elaborarea unei arte cum este cea a cunoașterii omului. Oamenii trăiesc izolați fără a empatiză și fără a se gândi că suntem ființe educabile și mai ales că ne educăm reciproc. Principiul cunoașterii omului este esențial în munca unui pedagog.

Hector Berlioz rezumă definiția muzicii astfel: muzica este sentiment și știință după cum știința și inspirația constituie arta; ea are valențe cognitive, raționale, educative, voliționale, afective și estetice, formând un tineret bogat sufletește, capabil să recepteze frumosul din artă și, prin aceasta, să fie apt de a cultiva frumosul în viață, de a-și disciplina continuu comportamentul conferindu-i corectitudine, principialitate, frumusețe; iar Cioran definește muzica prin metafore precum: ”Muzica este absolutul trăit, trăit totuși prin intermediul unei imense iluzii, pentru că se risipește de îndată ce se restabilește liniștea.”, „În afara materiei, totul este muzică, însuși Dumnezeu este o halucinație sonoră.”, „Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea.”

În ciuda faptului că mulți au încercat să-i dea o definiție, aceasta ramâne în inefabil. Muzica reprezintă un fenomen vibrator, de aceeași natură cu culoarea în opinia lui Edgard Cayce. Are un efect asupra stării de spirit și emoționale a oamenilor. În raport cu anumite circumstanțe, putând manipula comportamentul uman care se reflectă prin modul în care funcționează creierul.

Deși efectele speciale stârnite de muzică au fost confirmate și totodată au fost realizate studii pentru a investiga această "magie” ca un mijloc posibil pentru a îmbunătăți procesul de învățare, chiar și în alte domenii decât muzica, puțini știu despre procesele neuronale care stau la baza activității neuronale precum starea și modul în care se află creierul afectat de pașii și fazele de învățare a muzicii și cum se pot specifica mecanismele neuronale care influențează învățarea muzicii. În consecință aceste cunoștințe ar putea fi aplicate sistematic la predarea muzicii în termenii unor abordări de dezvoltare a educației muzicale.

Muzica este arta care redă la cel mai înalt nivel emoțiile. Cu ajutorul muzicii poți trece cu ușurință de la o stare la alta. Muzica trezește în noi o întreagă lume de gânduri și emoții. Orice ființă umană reacționează cu plăcere la muzică deși în grad diferit și nu la orice fel de muzică. Exista foarte puțini oameni care nu iubesc muzica despre care Shakespeare spunea: “Feriți-vă de cei cărora nu le place muzica, ei au toate defectele.“ Reprezintă o resursă importantă care stimulează dezvoltarea plenară a copiilor fiind întotdeauna mijlocul optim de alinare, de mângâiere, de divertisment și ușurare sufletească. Interesul copilului pentru muzica de toate genurile poate fi stimulat prin audiții muzicale.

Deși toată lumea experimentează emoții, oamenii de știință nu s-au pus încă de acord cu ceea ce reprezintă emoțiile și cum pot fi ele măsurate sau studiate. Emoțiile sunt complexe și au diferite componente fizice și mentale. Cercetătorii sunt de acord că emoțiile sunt compuse din: sentimente subiective, răspunsuri fiziologice și comportament expresiv.

Sistemul emoțional, este un sistem complex controlat printre altele de creier. Activitatea creierului astfel controlată și procesată se răsfrânge asupra activității educaționale care devine formativă, având ascunse efecte terapeutice.

I.1.Despre muzică

Ce este muzica? De ce și pentru ce a aparut ea?

Muzica reprezintă o artă greu de definit, fiecare persoană în parte încercând să-i dea propria definiție. Muzica nu se afla nici în voce, nici în degete sau în auz, ci în propria noastra conștiință, muzica se naște în suflet și în spirit, și este adresată sufletului; acest lucru fiind confirmat și de Johann Sebastian Bach :”Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu și desfătarea permisă sufletului.” Vârsta muzicii se spune că ar fi de 40.000 de ani.

De-a lungul timpului, odată cu schimbarea societății muzica s-a îndepartat de funcția ei prioritară (comunicare emoțională și spirituală) funcționând în cadrul societății sub diferite aspecte precum: practic- utilitar, general- estetic sau artistic, de divertisment. Înainte de a dezvolta aceste aspecte este esențial tototată să vorbim despre funcțiile muzicii. Spuneam la început faptul că s-a îndepărtat de funcția sa prioritară, deși în antichitate muzica era considerată, după hrană, îmbrăcăminte și adăpost, o a patra necesitate. Medicina și fiziologia au demonstrat faptul că muzica are efecte benefice asupra organismului uman. Contribuie la reglarea circulației sanguine, a tensiunii arteriale, a metabolismului, la o bună respirație etc. Au fost menționate cazuri de vindecări prin muzică a unor tulburări de limbaj, depășirea unor inhibiții verbale și a unor blocaje psihice.

Suntem înconjurați de muzică, astfel fiecare creatură emite vibrații care se transformă în muzică. Muzica naturii trezește în mod constant sentimentul muzical la om, îndemnându-l să se exprime prin cântec.

„Omul își transmite în mod spontan sentimentele și senzațiile prin intermediul muzicii: el își exprimă sentimentul religios prin muzică, și tot prin ea își traduce durerile, bucuriile, iubirea și toate experiențele sale cele mai profunde.“

Muzica trebuie ascultată pentru declanșarea unor centri spirituali ce ne ajută la proiectarea în spațiu, înobilare și chiar rezolvarea unor probleme, reprezentând totodată o forță.

„Cântecele tiroleze exprimă dorința de a rămâne tânăr, de a fi fericit, de a iubi întreaga natură, și datorită lor ne putem încărca cu energie și înfăptui o lucrare binefăcătoare.“ Aivanhov îndeamnă ascultătorul ca în timpul audiției să existe o forță mare de concentrare, astfel ascultătorul să își proiecteze în minte exact ceea ce are nevoie precum inteligență, sănătate, rezultând o stare de meditație benefică prin puterea gândului.

Vocea umană este mai puternică datorită faptului că nu este un instrument exterior și tot ce omul trăiește în acel moment este redat fiind vizibile toate slăbiciunile și dezordinile din viața sa indiferent de calitățile tehnice. Toate emoțiile dobândite se reflect asupra vocii, iubirea creează cele mai frumoase voci. Prin cântecul coral, noi ne exprimăm deopotrivă dorința de a îmbrățișa întreg universul, de a fi în armonie cu totul.

Aivanhov vorbește în cartea sa „Muzica și cântecul în viața spirituală” despre importanța corului. Prin cântul coral, Aivanhov, spune că ne exprimăm dorința de a îmbrățișa întreg universul și de a fi în armonie cu totul. Propun să facem o scurtă refexie asupra acestei fraze și de a încerca să vedem care este adevaratul sens al acesteia. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa pornim foarte scurt de la definiția corului. Corul reprezintă un grup de cântăreți care au menirea de a da naștere unei piese muzicale împreună. Corul în general este format din 4 sau chiar mai multe voci. Fiecare voce trebuie să realizeze procese neurologice îndelungi pentru a transpune muzica și totodată să apeleze la latura emoțională pentru a fi în acord cu ceilalți și pentru a transmite împreuna cu clariate mesajul real al muzicii. „Practica de a cânta pe patru voci este o reflectare, o expresie în planul fizic a exercițiului ce trebuie sa îl facem zilnic și de mai multe ori pe zi pentru a acorda impreună spiritul nostru, sufletul nostru, intelectul nostru, inima noastra.”

Cântul vocal este cel mai reprezentativ pentru exprimarea emoției și cel mai patrunzător dar oare care este rolul creierului? Raoul Husson în cartea sa „Vocea cântată” explică în amanunt implicațiile neurologice ce au loc în timpul cântului vocal. Majoritatea artiștior sunt de parere ca ei nu au nevoie de matematică și fizică pentru a face muzică însă Husson îi contrazice cu desăvârșire. Un cântăreț trebuie să știe sa-și dozeze respirația, să-și calculeze intensitatea sunetului pentru a se face auzit de aceea repetiția generală de multe ori poate fi un fiasco total. În momentul începerii concertului toate aceste calcule matematice dispar și începe să intervină latura artistică în adevăratul sens al cuvântului fiint reprezentată de către emoție. Dar oare în momentul apariției emoției creierul nu mai coordonează muzica? Evident acest raspuns este negativ. Creierul nu cedează locul în profida emoției ci emisfera drapta încearcă să conducă. Toate calculele matematice privind intensitatea sunetului, pozitia sunetului, mișcarea scenică și chiar textul muzicii respective migrează spre conștient unde deja s-au transformat în reflexe, lasănd loc emoției să dea viață muzicii. Acest proces se aplică și instrumentiștilor.

De ce vocea este cel mai bun instrument pentru transformarea sunetelor în muzică?

Vocea este impregnată de magnetismul și vitalitatea noastră. Cântecul nu trebuie considerat ca o activitate pentru trecerea timpului, ci una care atinge toate regiunile ființei. În voce se pot sesiza toate vibrațiile corpului fiind cel mai ușor mod de a transmite emoția. Cu siguranță cu toții am observat că atunci cand suntem supărați sau chiar fericiți și nu vrem să se observe acest lucru încercăm să dăm o comandă rapidă creierului însă la primul contact verbal cu o persoană emoția resimțită de noi se observă cu ușurință printr-un tremurat în voce și nu numai. Aivanhov împarte vocile în trei categorii: cele ce stimulează sau adorm voința, cele ce luminează sau întunecă inteligența, cele ce trezesc niște sentimente înalte sau declanșeaza niște pasiuni vulgare. Aceste trăiri rezultate provin din modul de viață pe care soliștii sau cântăreții îl adoptă. A avea voce și a putea cânta este un dar primit de la cel de sus însă acest dar este primit cu un scop și anume acela de a face o lucrare minunată impreună cu Divinitatea. Pentru un cântăreț nu este important doar stilul de viață ci acesta trebuie să aibă grijă și la emoțiile pe care acesta le trăiește.

Revenind la muzica corală aș dori sa expun ideea lui Aivanhov în care afirma că cele 4 voci bas, tenor, alto, sopran reprezintă o imagine a omului. Basul este inima, tenorul intelectul, alto sufletul iar sopran spiritul. Analizând aceasta putem spune ca inima reprezintă viața, intelectul este reprezentat de către creier, sufletul reprezintă emoția iar sopranul muzica. După această analiză putem trage niște concluzii privind importanța vocilor în cadrul corului precum:

basul deține fundamentala, reprezintă sunetul de bază pe care se construiesc acordurile, oferă stabilitate; viața însăși deține aceste lucruri

tenorul- intelectul sau creierul, este partea interioară ce ajută la construirea unui ansamblu armonios și la dezvotatrea întregului

alto însăși prin culoarea sa timbrală însuflețește lucrarea muzicală de altfel cum și emoția lucrază la îndeplinirea acestui scop

sopran este vocea cea mai înaltă, care deține de cele mai multe ori melodia și frumusețea întregului; culoarea timbrală și înălțimea sonoră te înalță și te poartă către muzica îngerească

Arta muzicală contribuie la dezvoltarea multilaterală armonioasă astfel educația muzicală trebuie începută de la o vârstă fragedă pentru a ajuta la modelarea sensibilității artistice. Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea (Cioran). Gradul de afectivitate rezultă și din diferențele dintre ritmul muzical și cel personal, însă melodia ocupă primul loc prin faptul ca după percepere ascultătorul este implicat în apariția emoției ca fenomen psihic.

Edgar Cayce spunea că „Muzica este un medicament ce trebuie folosit cu discernământ considerând că mulți bolnavi puteau fi alinați sau chiar vindecați cu ajutorul muzicii dar avertiza că anumite muzici îi pot îmbolnăvi pe ascultători”. În opinia sa, muzica este definită drept un fenomen vibrator de aceeași natură cu culoarea provenită din energia cosmică. Sursa tuturor energiilor este divină, numita de Cayce The Creative Forces. Vorbește de o echivalență între sunet și culoare spunând: Culorile sunt în mod natural spiritualizarea tonului, adică a sunetului, și despre faptul că aptitudinile muzicale vin totdeauna din viețile anterioare în contact cu natura când omul a putu să asculte cântecul creaturilor conferindu-i calități pentru muzică provenită din activitățile naturii iar adevăratul artist este o ființă conectată spiritual. Talentul artistului este expresia vibrațiilor corpului spiritual indiferent de latura artistică dezvoltată. Muzica oamenilor ar trebui să fie un ecou al muzicii sferelor celeste. Muzica noastră ar trebui să exprime unitatea omului cu celelalte regnuri ale naturii și unitatea sa cu forțele naturii. Pitagora spunea că sferele cosmosului emit muzică, muzică divină, minunată pe care se străduia sa o surprindă plimbându-se noaptea pe câmp.

Goethe spunea că muzica transcedentală era numită altădată muzica celesta și era auzită destul de des de muribunzi.

Este un limbaj universal, capabil să transceandă barierele culturale, infinit adaptabil unor moduri de utilizare personalizate, în funcție de pacient și boală, muzica e abia la începutul carierei sale de mijloc terapeutic. Sau, poate, o regăsim acum, o redescoperim, după ce am uitat-o decenii de-a rândul, luați de valul reclamelor care ne promit să ne scape repede de orice – de la dureri de încheieturi până la dureri ale sufletului. Din toate aceste date, reiese că terapia prin muzică și-ar găsi principala utilizare în afecțiunile de ordin psihic. Totuși, dacă ținem seama de legătura indisolubilă dintre psihic și trup (legătură de care medicina occidentală adesea nu prea ține seama, din păcate), efectele unei terapii muzicale bine conduse s-ar putea putea prelungi și amplifica dincolo de combaterea depresiei și a stărilor de melancolie sau de agitație.

Fie că ascultăm muzică, ciripitul păsărilor sau pălăvrăgeala de la o petrecere, auzul începe cu un set de unde de presiune din aer, pe care le numim sunete.Intervalul de succesiune al undelor stabilește înălțimea tonului, astfel distanțele mai mici produc sunete înalte iar distanțele mai mari produc sunete joase, iar înălțimea lor determină intensitatea sunetului. Încă din cea mai îndepărtată antichitate Inițiații cunoșteau influența magică a sunetelor asupra ființelor și a materiei. Muzica naturii trezește sentimentul muzical făcându-l să încerce să se exprime prin muzică cu ajutorul cântului vocal sau instrumental.

Muzica este o artă a cărei substanță principal o constituie sunetele după cum spunea și J.J. Rousseau muzica este arta de a combina sunetele într-o manieră plăcută pentru ureche, iar Jules Combarieu spunea că muzica este arta de a gândi cu sunetele.

Muzica poate acționa la nivel inconștient și poate produce diferite efecte. Ex: muzica calmă din diferite magazine poate scadea numărul de furturi, valoarea productivității în muncă poate varia în funcție de muzica ce se aude. Muzica barocă descrește presiunea sangvină și crește capacitatea de învățare, duce la relaxarea ritmului cardiac. Asupra creierului activează atât emisfera cerebrală dreaptă cât și pe cea stângă, astfel cântatul face ca creierul să proceseze mai multe informații. Lecțiile de muzică au efect asupra gândirii spațiale. Unele tipuri de muzică pot produce simetria dintre cele două emisfere, dizabilități în învățare și comportament distructiv precum heavy rock și rap datorită ritmului.

Ea exprimă un mesaj virtual ce variază în funcție de particularitățile înăscute sau dobândite. Aceasta reprezintă o cale de comunicare intraverbală adică de la suflet la suflet. Muzica are o forță de evocare a unor trăiri anterioare având o stimulare psihică multiplă: senzorială, intelectuală, volițională (efect mobilizator). Poate amplifica o stare de bucurie sau adânci ascultătorul în stare de tristețe, având rolul de modelare a personalității. Poate modela un copil astfel îl poate ridica la un nivel înalt de înțelegere și simțire declanșându-i stări afective și sentimente care îl fac să vibreze în fața problemelor vieții.

Muzica ne relaxează, ne induce o anumită dispoziție (bună sau rea), dă un sens existenței noastre, având efecte precum:

– efect cathartic (purificator față de emoțiile negative acumulate) și relaxant (în ceea ce privește acumularea oboselii);

– forță de evocare a unor trăiri anterioare (fiind importantă implicarea condiționării diverșilor stimuli în cadrul experienței individului) și de sugerare (prin isomorfismul deja amintit).

Depinde și de imaginația ascultătorului pe care, de altfel, o stimulează și o îmbogățește. – stimularea psihică multiplă: senzorială (inclusiv creșterea rezistenței la efort), intelectuale (mai ales ideația), volițională (efect mobilizator în diverse activități: profesionale, militare etc.)

– potențarea unor procese psihice (intelectuale și, mai ales, afective) coexistente sau persistente.

Este cunoscută acțiunea muzicii de a amplifica o stare de bucurie (o aduce la paroxism) într-o împrejurare fericită din viața cuiva (în expresia „Să cânte muzica!”) sau de adâncire a unei stări de tristețe (dar și de clarificare interioară) – în cazul unui marș funebru. – conotații erotice. Kirkegaard a decelat cu claritate, o dimensiune sexuală în exprimarea pulsiunilor și a stărilor de euforie traduse în limbaj muzical. Senzualitatea, în sfera Eros-ului, ar fi, pentru acest autor, fenomenul uman cel mai net exprimat al experienței muzicale. Muzica este, cu siguranță, expresia cea mai adecvată a libidoului. – favorizarea comunicării umane, – emoțiile estetice produse în muzică sunt greu de diferențiat de cele cu un substrat „pur personal”, eventual cu caracter pur biografic sau axiologic. – muzica accelerează bătăile inimii și ritmul respirației, le incită la mișcare (cele mai elocvente argumente pentru aceasta din urmă sunt oferite de impulsul de a bate măsura, mișcările corpului care acompaniază muzica audiată și, mai ales, culminează cu dansul, adevărata artă a expresiei corporale susținută de muzică). Toate aceste efecte imediate, dacă sunt repetate, conform teoriilor învățării condiționate, pot duce la modelarea personalității. Adică efectele sunt fie activate de atâtea ori încât corpul / psihicul consideră că sunt ale lui naturale și, și le însușește ca atare; fie corpul / psihicul deține deja aceste trăsături, iar tipul de muzică declanșator îl ajută să se „împlinească”.

Arta muzicală ocupă un loc important în cadrul educației estetice, ce contribuie la dezvoltarea multilaterală armonioasă a personalității umane contemporane. Educația muzicală trebuie începută de la o vârstă fragedă cu ajutorul unor cadre didactice bine instruite pentru a ajuta în principal la modelarea sensibilității artistice prin însușirea și trăirea unor numeroase valori ale culturii muzicale.

Pe data de 16 noiembrie 2013, ziarul Adevărul publica un articol ce se numea „ Lecțiile de muzică luate de copii, le dezvoltă conștiința de sine”, afirmând în continuare că acestea au capacitatea de a le dezvolta regiuni din creier asociate cu auzul și conștiința de sine.Acest studiu se ocupă doar de partea intelectuală însă muzica e mai mult decât atât. Muzica este o formă de expresie socială care transcede individualul, și care prin puterea ei emoțională, devine un mod de comunicare între compozitor, interpret și ascultător. A cânta la un instrument, cu vocea sau a asculta muzică te pune în legătură cu sinele tău fizic pe căi necunoscute de poezie sau pictură.

I.2. Cântul coral și vocea umană

Mi-am propus să vorbesc în câteva rânduri despre muzica în biserică tocmi pentru a accentua importanța muzicii în viața spirituală. În ultima perioadă observăm că prezența corului în biserică devine aproape indispensabilă. Dar să fie vorba doar de o nouă modă a secolului XX-XXI sau pur și simplu s-a sesizat necesitatea acesteia? Muzica îl face pe om să iasă din el însuși și din lume, ea îl înalță deasupra lui însuși și a lumii, fiind cea mai frumoasă revelație a lui Dumnezeu. (Goethe)

„Muzica deține implicții psihologice complexe care nu se referă doar la melodie ci și la ritm, armonie și culoare. Muzica este omul, mai mult decât cuvintele, căci cuvintele nu sunt decât simboluri abstracte care transmit înțelesuri reale bazate pe fapte.”

“În afara materiei totul este muzică, însuși Dumnezeu este o halucinație sonoră. Este absolutul trăit, trăit totuși prin intermediul unei imense iluzii pentru că se risipește de îndată ce se restabilește liniștea.”

Muzica vorbește fiecăruia dintre noi , chiar și celor ce nu au nici o idee despre un astfel de ansamblu de legături pe care ei le ignoră. Reprezintă o desfășurare, o curgere de sunete a căror îmbinare constituie melodia iar viteza acestei desfășurări reprezintă elementul ritmic al muzicii.

Vorbește fiecăruia dintre noi, chiar dacă pe limbi diferite. Indiferent de capacitatea noastră de înțelegere, ea exprimă, în mod inevitabil, un mesaj virtual a cărei recepție este în funcție de particularitățile înnăscute sau dobândite ale ascultătorului, dar și de un complex de factori conjuncturali mergând, de la gradul de transparență al intențiilor autorului și cel al modalităților de execuție a muzicii de către interpret, până la particularitățile de context în care are loc audiția. Creierul nostru dă un sens muzicii și ne permite să luăm decizii în legătură cu gusturile noastre muzicale.

Reprezintă o cale de comunicare „directă”, „intraverbală” („vorbește fără cuvinte”) între ceea ce ea sugerează sau evocă și ascultătorul care îi decodifică mesajul. În cazul muzicii vocale, în ciuda clarității și lipsei de echivoc a mesajului (dialog verbal), se menține, prin însoțirea cuvintelor de către muzică, un nivel suplimentar de comunicare infraverbală „de la suflet la suflet”, deoarece în spatele mesajului muzical se află intenția de comunicare (explicită sau nu) a celui care compune muzica.

În același timp, citându-l pe Ansermet, „este imposibil să-ți faci o idee despre muzică, fără să-ți faci o idee despre om, fără să vezi conturându-se o întreagă filozofie”. Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc.- L.van Beethoven

„Omul își transmite în mod spontan sentimentele și senzațiile prin intermediul muzicii: el își expimă sentimentul religios prin muzică, și tot prin ea își traduce durerile, bucuriile, iubirea și toate experiențele sale cele mai profunde.“

Melodia are un impact direct asupra psihicului ascultătorului și ajută la înțelegerea mesajului transmis de compozitor, și totodată are o maximă influență în domeniul afectivității ascultătorului. După perceperea acesteia ascultătorul este implicat în apariția emoției ca fenomen psihic.

Gradul de afectivitate rezultat în urma ascultării unei melodii este dat și de difetența dintre ritmul muzical și ritmul personal. Se consideră că nu există copii insensibili la muzică astfel cum nici o ființă umană nu este inaptă la ritmicitate.

Emile Jaques- Dalcroze în pedagogia muzicală a evidențiat legăturile dintre muzicalitate și ritmicitate creând astfel o gimnastică ritmică cu scopul trăirii intensive a muzicii prin posibilitatea improvizatorică . Același merit îl are și Carl Orff prin lucrarea sa Muzica pentru copii, astfel prin introducerea instrumentelor orff mulți copii handicapați au găsit un ajutor

Un alt aspect important este redat de armonie. Paul Valery spunea: ”Muzica…îmi comunică impresii cvasiabstracte de echilibre, de deplasări de echilibre, îmi dă intuiția conținutului, extremelor, intermediarelor emoțiilor, chiar a materiei…Ma face să dansez, să răsuflu, mă face să plâng, să gândesc.”, acest lucru reprezentând iluziile unei vieți complete.

Ascultarea se realizează printr-un lanț de relații dintre care și intelectual- afectivă ce se realizează în emisfera percepției muzicale adică analiza conținutului tehnic muzical dar și trăirea indeațional- emoțională a mesajului transmis de muzica audiată.

Muzica trezește în noi o întreagă lume de gânduri și emoții. Orice ființă umană reacșionează cu plăcere la muzică deși în grad diferit și nu la orice fel de muzică. Exista foarte puțini oameni care nu iubesc muzica despre care Shakespeare spunea: “Feriți-vă de cei cărora nu le place muzica, ei au toate defectele.“

Reprezintă o resursă importantă care stimulează dezvoltarea plenară a copiilor fiind întotdeauna mijlocul optim de alinare, de mângâiere, de divertisment și ușurare sufletească. Interesul copilului petru muzica de toate genurile poate fi stimulat prin audiții muzicale. Are un rol și, prin asta, o putere demne de luat în seamă. Schimbările pe care le poate realiza sunt, deocamdată, neînțelese și greu de anticipat, dar unele efecte sunt mai vizibile decât altele.

Platon: „Când modul muzicii se schimbă, legile fundamentale ale statului se schimbă.” John Lennon: „O cale rapidă în a distruge o societate este prin muzica ei.” Aristotel: „Muzica are puterea de a forma caracterul.”

Astăzi muzica este mult mai repede „împrăștiată”, mult mai accesibilă și efectele ei de masă se propagă mult mai viu. Un alt aspect necunoscut, dar intuit, este că muzica poate acționa la nivel inconștient și poate produce diferite efecte.

De exemplu, în încercarea de a folosi efectele benefice ale muzicii, o muzică calmă a fost pusă în diferite magazine ceea ce a dus la scăderea numărului de furturi. De asemenea, studii au arătat că valoarea productivității în muncă poate varia în funcție de muzica ce se aude. Dar muzica nu are efect doar asupra oamenilor.

S-a constatat că muzica clasică crește producția de lapte la vaci, pe când muzica rock o scade. Pe de altă parte, muzica rock îi face pe șobolanii de laborator să se reproducă mai mult decât de obicei.

Muzicologul Julius Portonoy a descoperit că muzica nu doar „schimbă metabolismul, afectează energia musculară, crește sau scade presiunea arterială și influențează digestia” dar că „ar putea cel mai bun stimul care produce aceste schimbări.” Dr. Raymond Bahr, șeful unității de îngrijire coronară a spitalului Sf. Agnes din Baltimore, în urma unei cercetări a aflat că o jumătate de oră de muzică are același efect ca 10 mg de Valium.

Într-un experiment, un băiat și o fată, adolescenți, care nu se cunoșteau, erau într-o cameră pe care ei o credeau privată. Când se auzea muzică clasică și balade ei vorbeau foarte prietenos, dar, oarecum, depărtați. Când li s-a pus muzică pop și jazz atitudinea lor a devenit mult mai „prietenoasă” și au început să se țină de mână și să se ia de după gât. Când muzica s-a schimbat înapoi la clasică și balade au devenit din nou mai formali și mai rezervați. Dacă se punea iar muzică pop și jazz, se trecea iar de la formal la familiar.

Pe parcursul ultimelor decenii, o imensă activitate de cercetare în neuroștiințe a fost dedicată percepției și cunoașterii muzicii. Tehnologii de imagistică creierului au fost folosite pentru a localiza anumite zone ale creierului în care se prelucrează informațiile muzicale și pentru a documenta schimbările survenite în magnitudinea de activitati cauzate de schimbări acustice de stimuli muzicali. Numeroase studii ne-au oferit informații cu privire la coerența inter-emisferică interacțiune a zonelor creierului în timpul procesării muzicii precum și despre modificările structurale și funcționale ale creierului cauzate de muzică și activitățile muzicale. Pentru neurologi muzica a avansat la o paradigmă de neuroplasticitate convingătoare.

I.3. Efectul muzicii asupra creierului uman

Muzica și memoria. Puterea muzicii în influențarea memoriei este destul de surprinzătoare. Muzica barocă de exemplu, ca și muzica compusă de Mozart, activează atât emisfera cerebrală dreaptă cât și pe cea stângă.

Activarea simultană a celor două emisfere cerebrale maximalizează capacitatea de învățare și reținere a informației. Informația care este studiată activează emisfera stângă, în timp ce muzica activează emisfera dreapta. De asemenea activitățile în care sunt implicate ambele emisfere cerebrale, cum sunt cântatul la un instrument sau cântatul vocal, fac creierul mai capabil să proceseze informații.

Potențialul de învățare poate fi crescut de 5 ori dacă ascultăm muzică cu 60 de batai pe minut (așa cum este muzica barocă și compozițiile lui Mozart). De exemplu în Grecia antică piesele de teatru erau cântate, pentru că grecii înțeleseseră în mod intuitiv că muzica îi ajută să își amintească mai bine.

Limbile străine pot fi învățate mult mai rapid, chiar și 1000 de cuvinte într-o singură zi, dacă este folosită muzica. Cu ajutorul muzicii baroce limbile străine pot fi învățate chiar și în decurs de o luna.

Impactul melodiei asupra psihicului ascultătorului este direct, el constituind cheia care deschide înțelegerea acestuia pentru muzica ce i se prezintă. Melodia are o influență maximă în domeniul activității ascultătorului având posibilități vaste de sugestie. Acționează direct și simultan asupra diferitelor etaje ale sistemului nervos astfel încât ne putem imagina că înfluențele unui anume tip de muzică se pot adresa anumitor părți ale acestei structuri a sistemului nervos, obținând raspunsuri în funcție de specialitatea etajului respectiv.

Ascultarea muzicii are la bază un lung și complex lanț de procese neurofiziologice a căror desfășurare în timp este însă cvasiinstantanee. Aceste procese inițial acustice sunt convertite într-o recepție complexă

Senzorială cu participarea analizatorului acustic dar cu o importanță decisivă pentru urechea muzicală

Acustică propriu zisă recepția sunetelor, ca atare în ambele zone simetrice din lobii temporali

Muzica propriu zisă indispensabilă perceperea muzicii sub forma ei structurată

Intelectual afectivă cu sediul în emisfera cerebrală stângă cu implicații în conștientizarea percepției muzicale, trăirea ideațional emoțională a mesajului vehiculat de muzica ascultată

Muzica încă din cele mai vechi timpuri a avut ca rol comunicarea intraverbală. Muzica care ne pătrunde, deșteaptă în noi un ecou reducând tensiunile și dând o semnificație existenței noastre.

Muzica totodată acționează cu abstracția instantanee a sunetelor înlăuntrul individului, făcându-l să înțeleagă mai bine sensul intrinsec al vieții ca și minunile lumii, intensitatea recepției frumosului precum și încărcătura morală conținută în mesajul ei.

Muzica nu poate fi doar ascultată, e ca atunci când încercăm să citim o carte. Muzica își transmite mesajul însă acesta trebuie procesat de creier și înțeles. Discursul muzicii de cele mai multe ori este liber lasând imaginația să zburde pe cele mai îndepărtate meleaguri.

Reprezintă totodată și cel mai bun psiholog, astfel atunci când suntem triști, fericiti, ascultăm muzică. Aceasta actionează la nivelul creierului încercând să schimbe starea de spirit a individului. De multe ori când trecem prin anumite greutăți ale vieții simțim nevoia să mergem la biserică pentru a ne ruga. Nu doar rugăciuna este benefică ci muzica din cadrul slujbei care ne transmite o senzație de liniște, pace, siguranță. Versurile cântărilor bisericești lucrează la nivelul creierului iar muzica la nivelul emoțional.

Muzica barocă de exemplu, ca și muzica compusă de Mozart, activează atât emisfera cerebrală dreaptă cât și pe cea stângă. Elementele care țin de logică activează mai cu seamă emisfera stângă, în timp ce aspectele emoționale activează preponderent emisfera dreapta. Activarea simultană a celor două emisfere cerebrale maximalizează capacitatea de învățare și reținere a informației. De asemenea activitățile în care sunt implicate ambele emisfere cerebrale, cum sunt cântatul la un instrument sau cântatul vocal, fac creierul mai capabil să proceseze informații. Potențialul de învățare poate fi crescut de 5 ori dacă ascultăm muzică cu 60 de batai pe minut (așa cum este muzica barocă și compozițiile lui Mozart).

Puterea muzicii în influențarea memoriei este destul de surprinzătoare. De exemplu în Grecia antică piesele de teatru erau cântate, pentru că grecii înțeleseseră în mod intuitiv că muzica îi ajută să își amintească mai bine. Limbile străine pot fi învățate mult mai rapid, chiar și 1000 de cuvinte într-o singură zi, dacă este folosită muzica. Cu ajutorul muzicii baroce limbile străine pot fi învățate chiar și în decurs de o luna.

Acum câțiva ani s-a realizat un experiment care părea să arate că o persoană care ascultă muzică clasică își poate îmbunătăți memoria. Acest efect a luat numele de „Efectul Mozart”, pentru că melodia la care a fost relevat cel mai prgnant acest efect era Sonata lui Mozart în D major. Imediat după ascultarea acesteia, timp de 10 – 15 minute, creștea punctajul subiecților la testul de gândire spațială din bateria de teste de inteligență Stanford-Binet. Concluzia acestor cercetări era că memoria este îmbunătățită pentru că muzica și abilitățile spațiale împărtășesc aceleași neuroconexiuni.

În consecință s-a încercat operaționalizarea și cuantificarea acestor cercetări așa că alte laboratoare au încercat să folosească muzica lui Mozart pentru a îmbunătăți memoria, dar au eșuat. Pierzându-se undeva firul, mai târziu s-a încercat replicarea experimentelor originale, dar rezultatele originale, nu au mai apărut. Efectul Mozart a devenit, astfel, un mit în care unii încă mai cred și investesc (pe internet se vând casete pentru creșterea abilităților memoriei, gândirii etc. bazate pe studiile inițiale privind efectul Mozart, evident cu omiterea faptului că ipotezele au fost infirmate).

O altă idee ar fi că lecțiile de muzică au efect asupra gândirii spațiale. Un experiment a arătat că copii de 3-4 ani care au făcut lecții de instrumente cu clape au avut rezultate mai bune la testul tempo-spațial (puzzle), față de alți copii care învățau să cânte vocal, să lucreze pe calculator sau nu învățau nimic în cadrul experimentului. În ciuda acestor cercetări, per ansamblu, nu există nici un studiu clar care să demonstreze că muzica îmbunătățește inteligența sau memoria permanent. Noi studii trebuie făcute pentru a arăta cum muzica și memoria interacționează.

I.4. Efectul Mozart

Acum câțiva ani s-a realizat un experiment care părea să arate că o persoană care ascultă muzică clasică își poate îmbunătăți memoria. Acest efect a luat numele de „Efectul Mozart”, pentru că melodia la care a fost relevat cel mai prgnant acest efect era Sonata lui Mozart în D major. Imediat după ascultarea acesteia, timp de 10 – 15 minute, creștea punctajul subiecților la testul de gândire spațială din bateria de teste de inteligență Stanford-Binet. Concluzia acestor cercetări era că memoria este îmbunătățită pentru că muzica și abilitățile spațiale împărtășesc aceleași neuroconexiuni.

În consecință s-a încercat operaționalizarea și cuantificarea acestor cercetări așa că alte laboratoare au încercat să folosească muzica lui Mozart pentru a îmbunătăți memoria, dar au eșuat. Pierzându-se undeva firul, mai târziu s-a încercat replicarea experimentelor originale, dar rezultatele originale, nu au mai apărut. Efectul Mozart a devenit, astfel, un mit în care unii încă mai cred și investesc (pe internet se vând casete pentru creșterea abilităților memoriei, gândirii etc. bazate pe studiile inițiale privind efectul Mozart, evident cu omiterea faptului că ipotezele au fost infirmate).

O altă idee ar fi că lecțiile de muzică au efect asupra gândirii spațiale. Un experiment a arătat că copii de 3-4 ani care au făcut lecții de instrumente cu clape au avut rezultate mai bune la testul tempo-spațial (puzzle), față de alți copii care învățau să cânte vocal, să lucreze pe calculator sau nu învățau nimic în cadrul experimentului. În ciuda acestor cercetări, per ansamblu, nu există nici un studiu clar care să demonstreze că muzica îmbunătățește inteligența sau memoria permanent. Noi studii trebuie făcute pentru a arăta cum muzica și memoria interacționează.

Efectul Mozart mai este numit și supermemoria studiind electele benefice ale muzicii sale asupra unui ansamblu de procese psihice în special din sfera cognitivă mai exact gândire spațială și aptitudini matematice. Are un efect benefic și ajută creierul copilului să se dezvolte optim, la tratarea autismului, a dislexiilor și a tulburărilor de vorbire, Alzheimer, trezirea din comă etc.

fig. 1

Muzica lui Mozart nu este singura capabilă să producă efecte benefice ci muzica clasică în general. Ascultarea fără încetare a creației mozartiene poate duce la suprasaturare tocmai de aceea se recomandă o alternanță între aceasta și celelate lucrari clasice. Super memoria poate fi atinsă cu ajutorul muzicii baroce în tempo lent și intonată cu predominantă de un ansamblu de coarde ce ajută la pastrarea unui nivel constant crescut al atenției. Utilizarea ca fundal sonor crează starea optimă, crește nivelul concentrării și întârzie instalarea oboselii.

Sandra Aamodt și Sam Wang în cartea “Secretele creierului uman” combat această afirmație îndreptând-o spre o altă direcție. Analizând mai multe cercetări realizate de-a lungul anilor aceștia ajung la concluzia că muzica clasică nu ajută la îmbunătățirea memoriei ci studiul unui instrument care duce la dobândirea unor aptitudini de gândire deoarece muzica și gândirea în spațiu sunt procesate de aceleași sisteme din creier. Inteligența copiilor poate fi dezvoltată prin consumarea muzicii și nu doar ascultarea pasivă a acesteia.

Sunt de acord cu faptul că muzica și în special studiul unui instrument ajută la formarea armonioasă a unui copil. Studiul unui instrument implică ore de repetiții ce ajuta la responsabilizarea copiilor. Din ce în ce mai mulți părinți doresc să compenseze lipsa acestora cu tablete, televizor etc însă fără a se gândi la consecințe. În timpul unui joc pe calculator ascultăm melodii ce se repetă devenind obsedante ce ne prind în vraja lor fiind destul de greu să îl poți închide. Studiul muzicii cu ajutorul unui instrument aduce beneficii mototii, memoriei și nu numai.

I.5. Artistul

“Arta e veșnică, formele ei se schimbă. Și, dacă luați în considerare acest lucru, faptul că din direcția artei există pretutindeni o legătură cu spiritualul, veți înțelege că arta este, totuși, ceva prin care omul se transpune, atunci când desfășoară o activitate artistică, dar și atunci când savurează opere de artă, în lumea spirituală. Cine este un artist adevărat, își poate crea tabloul într-un pustiu singuratic.”

Educația religioasă constituie o latură aparte a educației care presupune o mare responsabilitate deoarece se lucrează cu sufletele copiilor. Astfel, educația moral-religioasă trebuie începută încă din familie. Părinții trebuie să supravegheze și să corecteze dobândirea primelor componente religioase. Contează însă calitatea acestor componente pe care se va clădi viitorul edificiu.

Educația religioasă se continuă apoi, potrivit nivelului de înțelegere al copilului în grădiniță, în școală, pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită și sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu și cu semenii. Aceasta contribuie în mare măsură la educația moral-civică a copilului. Acordăm o atenție deosebită dezvoltării morale știind faptul că de calitatea deprinderilor formate în copilărie, depinde calitatea viitorului adult. În munca de educație morală a copilului, importantă este afectivitatea lui, caracteristică care stă la baza trezirii emoțiilor și educării sentimentelor morale, a formării conduitei morale. Educația morală nu poate fi redusă doar la cunoaștere. Mulți oameni conosc regulile și normele morale, dar nu le respectă, trebuie să avem în vedere și latura afectivă a educației morale, să apelăm și la sentimentele copiilor, la stările lor emoționale.

Muzica se afla în stransă legătură cu religia prin funcția religioasă care este legată de cea catarctică, reliefată de cele mai vechi documente. Mântuitorul a cântat în viața Sa pământeană, la Cina cea de Taină și în sinagogă. Apostolii au cântat psalmi, imne și cântări duhovnicești. Marile sevicii de cult creștine sunt dominate de cântări – rugăciuni, purtătoare de învățături creștine tradiționale. Edgar Willems, în 1956, apreciază că muzica are un caracter foarte spiritual iar ființa umană are o constituție asemănătoare. Aceasta funcție implică în cea mai mare parte latura afectivă a copiilor și chiar a adultilor.

În opinia lui Rudolf Steiner arta trebuie creată pentru Divinitate și nu pentru expoziții sau săli de concerte. În comparație cu întreaga muzică exterioară, muzica produsă în organismul uman între sistemul sanguin și sistemul nervos e ceva cu mult, mult mai sublim. Și când elementul muzical își înalță sonoritățile înspre elementul poetic, atunci noi simțim că în cuvânt se dizolvă iarăși spre exterior această muzică interioară care e creată între sânge și nervi. Un adevarat artist trebuie să fie o persoană conectată spiritual pentru a progresa deoarece talentul artistului este expresia vibrațiilor corpului spiritual. Muzica, alături de rugăciune și meditație ajută la maturizarea psihologică și la transformarea personalității.

Încercând să corelez aceste 3 fenomene am ajuns la concluzia că cel mai potrivit punct de plecare este artistul. Acestuia îi revine cel mai dificil lucru. Artistul trebuie să dea viață acelor „colonii infinite de furnici” ce se află pe partitură. Pentru a ajunge la acest nivel în primul rând va trebui ca în corpul lui să se producă un lanț de procese neurologice pentru a învăța să transpună „desenul în sunet”. Dar oare obținerea sunetului este suficientă pentru a da viață muzicii? Cu siguranță nu! Muzica este destinată Divinității iar pentru a ajunge la ea trebuie implicată emoția, de aceea artistul dupa procesele neurologice în interiorul artistului trebuie să apară emoția cu ajutorul căreia muzica prinde viață și ajunge să fie percepută de publicul căreia îi este destinat.

De câte ori nu am auzit fraze de genul „artiștii sunt boemi, visători, cu capul în nori”? Să fie oare arta de vină pentru aceste comportamente infantile? Muzica ajunge să pacalească creierul și să schimbe dispoziția în câteva secunde dacă este aleasă cu mare atenție. Muzica ce conține versuri este mai usor de procesat însă nu și benefică. Muzica instrumentală ne pune creierul în mișcare lăsând imaginația să zburde ducându-ne în locuri nebănuite. Aceasta poate avea și puncte slabe dacă ne gândim că poate fi interpretată în mod greșit iar mai tarziu la respingerea totală a genului respectiv. Aici apare importanța educației muzicale în școli. Muzica trebuie ascultată la început sub îndrumarea unui cunoscător, „servită cu lingurița” iar în unele cazuri explicată. Cum avem nevoie la vârste fragede să ni se explice despre igiena zilnică, din punctul meu de vedere avem nevoie si de cineva care să ne explice necesitatea igienei sufletești.

Știința, religia și arta ar trebui să lucreze împreună însă cu toții ne-am obișnuit să le percepem separat. De multe ori știința încearcă să combată religia fară a se gândi la punctul comun dintre acestea care este cel mai important și anume omul. Arta este considerată mai puțin importantă,

“Știința, religia și arta formează o unitate datorită căreia totul se poate explica, totul poate fi înțeles. În om nu trebuie niciodată separate activitățile inimii, intelectului și voinței. Toate trei trebuie să se îndrepte în aceeași directive, sudate, unite: inima trebuie să-și dea forța, iubirea, elanul, celor aprobate de intelect, iar voința trebuie să le pecetluiască prin faptele sale.”

Muzica, creierul și emoțiile reprezintă o uniteate. Muzica este catalizatorul iar prin intermediul emoției aceasta este transmisă creierului. Aceasta unitate poate fi comparată cu unitatea Sfintei Treimi. Creierul este partea materiala fiind asemănată cu Fiul care s-a întrupat, emoțiile cu Sfantul Duh iar muzica fiind un fenomen imcomprehensibil poate fi asemănată cu inefabilul, Dumnezeu Tatăl. Aceste parți ale unității se divid la randul lor însă dupa cum spunea și Aivanhov 2 nu este format din 1+1 ci din 1 divizat.

În ciuda faptului că mulți au încercat să dea o definiție muzicii aceasta nu poate fi explicată în totalitate. Nu putem înțelege de ce unele muzici ne influențează în mod pozitiv iar altele în mod negativ. După cum spuneam muzica reprezintă catalizatorul. Aceasta în primul rand transmite corpului un impuls care se transmite sub forma unui fior ce induce o stare de bine sau nu, mai apoi fiind transmisa creierului care analizează și ne face să spunem daca ne place sau nu. Este adevarat că muzica este placută sau nu de noi și cu ajutorul structurii genetice.

“Omul se naște cu anumite comportamente, înclinații și talente care reprezintă de fapt amintirile configurate ca rețele nervoase ale generațiilor trecute. Venim pe lume înzestrați deja cu circuite de lungă și scurtă durată care ne defines identitatea. Ceea ce trăim ca experiență în mediu nu face decât să se adauge la cultivarea sinelui.”

I.6. Efectul muzicii asupra corpului

și efectele negative ale muzicii

Muzica este percepută de oameni în mod diferit, și ca urmare și răspunsul la muzică este diferit de la o persoană la alta. Ritmul muzicii este o componentă importantă care duce la asemenea răspunsuri diferite de la un individ la altul. Ritmul organizează mișcarea fizică și este legat de corpul uman, care conține ritmuri proprii, cum sunt bătăile inimii, mersul, respirația, etc. Ritmul ajută la organizarea mișcărilor fizice în timp: copiii autiști de exemplu pot învăța anumite mișcări (să își lege șireturile la pantofi, etc), dacă aceste mișcări sunt puse pe muzica.

Muzica clasică din perioada barocă duce la relaxarea ritmului cardiac, astfel că pulsul preia ritmul muzicii. Pe masură ce corpul se relaxează din ce în ce mai mult, mintea se poate concentra mult mai ușor. Mai mult, muzica barocă descrește presiunea sangvină și crește capacitatea de învățare. Muzica afectează amplitudinea și frecvența undelor cerebrale, rata respirației și rezistența electrică a pielii și produce dilatația pupilelor.

Nu toate efectele muzicii asupra creierului uman sunt însă pozitive. Unele tipuri de muzică pot produce pierderea simetriei dintre cele două emisfere cerebrale. Cu toții am avut asemenea experiențe, atunci când încercam de exemplu să ne concentram la o anumită sarcină și nu am putut face acest lucru din cauză că auzeam o muzică la un volum prea mare sau un tempo nepotrivit. O asemenea muzică poate duce la dizabilități în învățare și comportament disruptiv la copii, și poate duce la scaderea capacității de muncă la adult. Genurile de muzică care pot produce asemenea efecte sunt mai ales heavy metal și rap. Se pare că vinovatul de aceste efecte este ritmul muzicii.

Pentru a avea efecte benefice muzica trebuie să aibă anumite atribute, respectiv sa fie suficient de complexă și să implice o activitate intensă a creierului. Efectele muzicii nu se reflect doar asupra creierului uman ci și a plantelor.

Fig. 2

Observând imaginile din fig. 2 muzica clasică dă naștere unor forme sublime pe cand heavy metal reprezintă o dezordine totală. Masaru Emoto, autorul cărții Mesajele ascunse din apă a realizat mai multe cercetări pornind de la idea că Pământul pe care trăim cu toții este alcătuit din apă și mai ales corpul nostrum este alcătuit într-o proporție de trei sferturi din apa. Prin cercetările sale încearcă să ne facă pe noi oamenii să ne schimbăm perspectiva asupra universului și a propriei noastre existențe.

Întorcându-ne la efectele negative ale muzicii și aruncând din nou o privire a ilustrației din fig. 2 aș dori să prezint câteva caracteristici ale acestui gen.

Heavy rock investighează, în toate aspectele sale, caracteristica fundamentala  a rock-ului, “beat-ul” (ritmul), adică sunetul instrumentelor de percuție completat mai târziu de basul electric. Se inspiră din percuția excitantă a riturilor voodoo și a magiei negre a grupurilor africane; ritmuri și rituri strâns legate de sexualitate. Acetui tip de muzică i se mai adaugă și rock-ul Satanist  Rock-ul Satanist a început să fie difuzat pe o cale subliminală, dar a continuat de fiecare dată mai deschis. Adepții obișnuiesc să fie practicanți ai sectelor diabolice, umblă însoțiți de pentagrame întoarse, nume de demoni.

Studiile psihiatrice au demonstrat că rock-ul produce la anumiți indivizi următoarele patologii:

Modificări ale reacțiilor emotive, care merg de la frustrare la violență incontrolabilă.

Pierderea capacității de concentrare. Tulburări de memorie și de coordonare neuromusculară.

Pierderea propriei voințe.

Stare hipnotică sau cataleptică, care transformă persoana într-o specie de zombie

Supraexcitare neurosenzorială care produce euforie, autosugestie, isterie și inclusiv, halucinație.

Stări depresive (care merg de la nevroză la psihoză, mai ales combinate cu droguri).

Prin ascultarea zilnică: tendințe de suicid și omucidere.

În timpul concertelor: automutilare, autopedeapsă și, de asemenea, impulsuri irezistibile de distrugere, vandalism și răzvrătire.

Acest gen muzical este preferat de adolescent în perioada acestora de “glorie”. Aflându-se în perioada de rebeliune în care totul este dus la extreme și în care sunt de părere că nimeni nu-i înțelege, apelează la acest gen musical în care au impresia că se regăsesc sau cel puțin îi face să se exteriorizeze și să-și exprime furia.

Este dreptul nostru să alegem ce tip de muzică vrem să ascultăm însă înainte de a opta pentru un anume gen ar trebui să ne gândim la urmările pe care le poate avea corpul și sănătatea noastră mintală în urma alegerilor.

"Ritmul trezeste instinctele, melodia emotiile, iar armonia inteligenta"

Trebuie să conștientizăm tipul de muzică benefic nouă dar și cel distructiv. Puterea muzicii contemporane poate duce la îmbolnăvire sau nebunie, astfel duce la dărâmarea totală a ființe umane, distrugând sistemul nervos, iar muzica religioasă duce la înobilarea sufletului și comunicarea cu Divinitatea.

Trebuie totodată să conștientizăm și că anumite genuri muzicale au efecte nocive asupra organismului, comportamentului și sensibilității.

II.1. Despre emoții

Toată viața constă în oscilația dintre rațiune și afecte sau emoții. Orice mesaj cognitiv implică și unul afectiv chiar și atunci când rostim un cuvânt neutru fără încărcătură emoțională. Creierul este echipamentul de procesare, al esenței noastre ca ființe umane.

Emoțiile sunt strâns legate de motivație. Pentru strămoșii hominizi emoțiile erau o stare neurochimică având rolul de a-i motiva să acționeze în general în scopul supraviețuirii. Multe din activitățile emoționale duc la acțiuni motorii.

Toate emoțiile pot fi derivate dintr-un număr limitat de emoții înăscute care au un caracter universal. Fiecare emoție bazală reprezintă o interacțiune unică persoană-mediu, cu propria ei semnificație adaptivă pentru individ. Unele teorii ale emoțiilor bazale sugerează că există un număr limitat de emoții bazale, care au evoluat pentru a servi rezolvării unor probleme particulare de viață precum: pericolul (frica), competiția (furia), cooperarea (fericirea) sau pierderea (tristețea). Procesul de creare a unui mediu fiziologic optim, care să susțină comportamentul emoțional necesar într-o anumită situație, implică sistemul nervos central și sistemul nervos vegetativ.

Multă vreme s-a ptresupus că centrii emoționali sunt localizați în creier, într-o serie de structuri care se află sub cortex, alcătuind sistemul limbic. (vezi fig. 1)

Sistemul limbic este un grup de structuri profunde din interiorul encefalului care este asociat cu percepția emoțiilor și reacția organismului la acestea. Sistemul limbic nu este o parte separată a encefalului ci un inel de structuri interconectate, care înconjoară partea superioară a trunchiului cerebral. Conexiunile dintre aceste structuri sunt complexe deseori formând bucle sau circuite și la fel ca în cazul unei mari părți din encefal, rolul lor nu este pe deplin înțeles.

Sistemul limbic este structura care procesează emotivitatea și mai este numit și complexul reptilian. Acesta este format din mai multe structuri precum complexul amigdalian responsabilul stărilor de frică și agresiune, hipocampul care este sediul memoriei afective, hipotalamusul la care se adaugă unii nuclei talamici, o parte din corpul striat și aria tegmentală medială a mezencefalului. Acestea sunt conectate prin circuite neuronale cu hipotalamusul care integrează și controlează informațiile somatice viscerale și olfactive.

Fig. 3

Girusul cingulat- leagă sistemul limbic de sediul gândirii conștiente de la nivelul cortexului. Acesta contribuie la durere, având de asemenea un rol mai general în producerea răspunsurilor emoționale la stmulii tactili.

Hipocampul- cu rol în învățare și memorie, joacă un rol important în transformarea informațiilor noi în amintiri de lungă durată.

Nucleii talamici anteriori- formează o parte din talamus și are rolul de a controla pornirile instinctive

Hipotalamusul- reglează parametrii mediului intern al corpului cum ar fi tensiunea, ritmul cardiac și nivelele hormonale.

Nucleul amigdalian- în formă de migdală legat de comportamentul anxios și agresiv

Fibrele nervoase care transmit informațiile de la receptorii senoriali din nas spre encefal se leagă cu structurile din sistemul limbic, mai ales cu nucleul amigdalian. Aceste conexiuni înseamnă că diferite mirosuri sunt deseori asociate cu o diversitate de emoții și sentimente.

Sistemul limbic permite dezvoltarea sentimentelor și emoțiilor ca răspuns la informațiile senzoriale. Este asociat cu dezvoltarea unor comportamente mai noi în termeni evoluționiști cum ar fi apropierea de urmași. Starea emoțională a unui individ poate influența starea internă a corpului. Conexiunile extinse dintre sistemul limbic și scoarța cerebrală permit ființelor umane să își regleze răspunsul la emoții.

Deși impulsul emoțional își are originea în sistemul limbic, modul în care ne exprimăm emoțiile este reglat de structure mai nou dezvoltate, așezate în cortexul prefrontal chiar în spatele frunții aici aflându-se girusul cingulat, parte componentă a sistemului limbic.

Scherer, în anul 2004 a făcut distincția între emoțiile importante pentru supraviețuire, pe care le-a numit utilitare și cele exprimate prin intermediul artei. Modelul emoțiilor bazale a fost adesea modificat pentru a descrie mai bine emoțiile reprezentate de muzică.

Rolul emoțiilor bazale în exprimarea muzicală a emoțiilor a fost investigat și într-o cercetare în care 135 de participanți au fost solicitați să selecteze dintr-o listă care conținea 38 de cuvinte pe cele care exprimau cel mai bine emoțiile în muzică.

Un studiu de referință a confirmat că răspunsurile emoționale la muzică sunt guvernate de două dimensiuni psihologice importante: activarea și valența emoțională. Rezultatele studiului au pus totodată în evidență și o a treia dimensiune relaționată cu mișcarea.

II.2 .Emoții pozitive și negative

Emoțiile sunt reacții psihologice specifice și intense, față de un anumit eveniment. Emoțiile, adesea numite sentimente, includ manifestări precum dragoste, ură, furie, încredere, panică, frică, durere. Sunt reacții specifice față de un eveniment particular, de obicei de scurtă durată.

Fiecare emoție este exprimată diferit, prin diferite mecanisme ale corpului. Fiecare emoție este caracterizată de un pattern al contracției mușchilor, vizibil atât pe față cât și în postura corpului nostru (sistemul nervos somatic).

Emoțiile pozitive pe care dorim să le atragem cât mai des, să ne cufundăm în ambundența lor și să nu ne mai săturăm de ele, sunt:

Dorința- O emoție puternică, o idee ce caută expresie, un gând ce se vrea transformat în realitate. O dorință arzătoare, poate transforma 100 de realități. Dorința este punctul de plecare al marilor reușite, cu cât dorința este mai arzătoare, transformându-se în obsesie, în pasiune, cu atât este mai ușor să înțelegem că dorința noastră va prinde forma în lumea materială.

Credința- Este puterea de care orice dorință are nevoie pentru a putea prinde formă. Numai cu o credință puternică poți obține lucrul dorit. Trebuie să crezi atât de tare în dorința ta încât nimic să nu te facă să te îndoiești de posibilitatea realizării visului tau. Cu cât credința ta este mai mare, mai puternică cu atât dorința ta va prinde formă în viața reală.

Iubirea- Este, probabil, cel mai frumos și mai puternic sentiment. Iubirea vindecă, calmează, înfrumusețează, oferă aripi, te duce pe tărâmuri necunoscute, iubirea este cel mai complex sentiment și încercarea de a manifesta iubire pentru orice: oameni, plante, animale, lucruri ne umple sufletele cu o încărcătură ce ne ghidează numai și numai spre reușită!

Iubirea trupească- O poartă secretă spre locuri necunoscute, o intrare în emoții unice, pe care doar acest lucru le poate dezvăluii, un mod frumos de a te ridica asupra tuturor problemelor, a le șterge din minte și a te eschiva, pentru mai multe momente într-un sentiment atat de plăcut încât nimic nu pare să mai conteze.

Entuziasm- Este un motor pentru dorințele noastre, este o explozie de bucurie, o explozie de lucruri bune gânduri pozitive ce ne ghidează, ne arată căi pe care poate ca nu le putem vedea.

Romantism- Cu toții avem nevoie de romantism, de mici gesturi care să umple sufletele cu emoție, de o privire adâncă, direct în suflet, de o mângâiere, de un dans, de o strângere de mână. Romantismul este o cale spre atragerea energiei pozitive.

Speranta- Această emoție este cea care, în cele mai rele momente, ne spune să continuăm, să ne ridicăm pentru că nu s-a terminat totul aici, orice ar fi există și pentru noi ceva bun ce ne asteaptă, ceva al nostru ce nimeni nu îl poate lua!

Exista și 7 emoții negative, pe care le vom enumera :

1. Frica- Este cea mai puternică emoție negativă, poate ucide, distruge și, în mod clar, este o emoție ce trebuie eliminată definitiv din viața noastră!

2. Gelozia- Vine din lipsa de încredere în noi înșine, din lipsa noastră de apreciere și poate fi eliminată prin începerea unui program de iubire de sine, prin care să ne valorificăm noi față de noi înșine, să începem noi să ne apreciem, să începem să ne iubim și astfel și restul lumii o va face!

3. Ura- Este sentimentul care face cel mai mult rau celui care o simte. Se otrăvește cu acest sentiment, până când sănătatea va fi grav afectată și poate ajunge până la autodistrugere. Cel mai bun remediu este IERTAREA, ce te eliberează și te face să te vindeci!

4. Răzbunarea- Este arma “ prostului”, așa cum spune și un proverb. A consuma energie pentru a face un rău cuiva înseamnă a te umple de negativitate, de a atrage lucruri urâte către tine și, cei ce vor să se răzbune, cad singuri în “ groapa” ce o sapă!

5. Lacomia- Te privează de cele mai multe frumuseți, când vrei totul numai pentru tine, fără să împarți cu nimeni, nu poți avea de fapt parte de nimic!

6. Superstiție- Aceasta face foarte mult rău pentru că se bazează tot pe frică, și frica este una din cele mai negative emoții.

7. Furia- Este greu de controlat, dar dacă ne gândim la cât de distrugătoare este, ne putem da seama de ce trebuie eliminata. Atunci când ne enervam, ne facem și noi foarte mult rau dar și celor din jur, inducem o stare generală negativă de care nu ne putem bucura nici noi și nici cei din jur. În mod clar, toate aceste emoții negative trebuiesc eliminate pentru a putea avea parte de lucruri cât mai frumoase și mai bune !

II.3. Reflectarea somatică a emoțiilor

Empatia

Emoțiile ne sunt cunoscute încă din primele momente ale vieții noastre în afara pântecului. Clasicul țipăt al bebelușului atunci când respiră pentru prima dată poate fi interpretat ca o primă încercare de exprimare a emoțiilor. Nou-nascutul are însă un repertoriu limitat de emoții. La început, poate distinge doar între disconfort și confort, fiind agitat ca răspuns la prima stare și fiind calm ca raspuns la a doua. În timpul primelor săptămâni de viață, emoțiile distincte sunt limitate. Destul de repede însă colecția de emoții se dezvoltă, bebelușul ajungând să diferențieze nuanțe în spectrul de disconfort și confort.

Noi simțim fiecare emoție în moduri diferite, în interiorul corpului nostru. Modul în care exprimăm în exterior o emoție, prin expresii faciale sau, diferite posturi comunică multe lucruri celor din jurul nostru. Pe o scară mai largă, fiecare emoție este rezultatul unui joc între sistemul nervos senzorial și cel somatic.

Componentele emoțiilor pe care oamenii de știință le numesc sentimente subiective se referă la modul în care fiecare persoană experimentează sentimentele; această componentă este cea mai dificil de descris și măsurat. Ea nu poate fi observată; persoana care experimentează emoțiile le poate descrie celorlalți, iar descrierea fiecarei persoane și interpretarea fiecarui sentiment poate fi diferită. De exemplu, doi oameni care se îndrăgostesc nu vor experimenta sau descrie sentimentele lor în același fel.

Răspunsurile fiziologice sunt cele mai ușor de măsurat pentru că oamenii de știință au dezvoltat instrumente speciale pentru a le masura. Inima care bate, transpirația sau eliberarea de adrenalină ca răspuns la o situație ce creează emoții intense pot fi măsurate cu acuratețe științifică. Oamenii au răspunsuri interne similare la aceeași emoție. De exemplu, indiferent de vârstă, rasă sau gen, atunci când oamenii sunt expuși stresului, corpul eliberează adrenalină; acest hormon pregătește corpul pentru reacția luptă sau fugi. Deși partea psihologică a emoțiilor poate fi diferită pentru fiecare sentiment în parte, există câteva emoții diferite care produc aceeași reacție fizică.

Comportamentul expresiv este un semn exterior al unei emoții experimentate. Semne exterioare ale emoțiilor pot include leșinul, tensiune musculară, expresii faciale, ton al vocii, respirație rapidă, neliniște sau alte semne de limbaj al corpului. Expresiile exterioare ale emoțiilor dau celorlalți indicii referitoare la ceea ce experimentează și ajută la reglarea interacțiunilor sociale.

Emoțiile sunt în mod normal asociate cu evenimente sau întâmplări specifice și sunt suficient de intense încât să întrerupă procesele gândirii. Dispozițiile sunt descrise generic ca fiind pozitive sau negative, pe când emoțiile sunt descrise mai specific (mânie, frică, bucurie etc.).

Empatia

Dalai Lama consideră compasiunea, ca formă de empatie, o stare naturală a vieții umane, care trebuie cultivată, astfel în educația copiilor trebuie să se implice o pregătire etică, pentru a aduce beneficii societății și întregii umanități atunci când vor crește. Expresia faciala a emoției este afectată de cultură dar sentimentele rămân prezente. Acest lucru a fost observat de Daniel Goleman prin experimentul lui Paul Ekaman care a studiat expresiile faciale ale emoțiilor universale, folosind camere video în timpul rulării unor filme, astfel oamenii când se simteau singuri , își expimau emoția în același mod ca oricare altundeva în lume însă când în încăpere se află o altă persoană nu exprimau nicio emoție. Există posibilitatea ca emoțiile să fie condiționate parțial de limbaj astfel că limbajul întărește emoția și îi conferă un rol important în viață.

II. 4. Inteligența emoțională

Unul din cele mai complexe efecte ale muzicii asupra creierului uman este dezvoltarea inteligenței emoționale. Cercetările arată că muzica crește capacitatea oamenilor de a recunoaște emoțiile, dezvoltă înțelegerea contextelor sociale și sensibilitatea la indiciile emoționale. De asemenea ascultarea muzicii duce la o mai mare flexibilitate în relațiile umane.

Termenul „inteligență emoțională” a fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1990 de catre psihologii, Peter Salovey și John Mayer. Cu toate că acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligența emoțională pot fi datate până la arhicunoscuta afirmație a lui lui Socrate (470 – 399 îHr)„Cunoaște-te pe tine însuți.” în Biblie, atât în Vechiul cât și în Noul Testament „Nu fă altuia ce ție nu-ți place” și „Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți” pot fi văzute ca elemente de Inteligență Emoțională.

Daniel Goleman, doctor în psihologie la Harvard, profesor la Harvard și jurnalist, autor al cǎrții Inteligența emoționalǎ, afirmǎ cǎ “sentimentele sunt practic indispensabile pentru deciziile raționale”. Ele nu reprezintǎ o reacție individualǎ și atât, ci o giganticǎ acumulare de experiențǎ umanǎ transmisǎ sub forma memoriei emoționale, însumând amintirea emoțiilor umane declanșate în decursul sutelor de mii de ani în urma unor incidente existențiale.

Goleman descrie emoțiile ca fiind “impulsuri ce te determinǎ sǎ acționezi”, din punct de vedere etimologic cuvântul emoție derivând din latinescul motere (a mișca). Emoția se referǎ nu numai la sentimente, ci și la gândurile conexe induse de acestea.

Alți cercetători afirmă că emoția reprezintă o întrerupere și că aceasta apare când comportamentul are nevoie să fie întrerupt, pentru ca organismul să fie atent la anumite informații- cheie și să modifice acel comportament.

III.1. Despre creier

“Creierul este un Everest ce nu va fi escaladat niciodată.” Este un Everest care urcă, înaintează odată cu noi. Când crezi că ai ajuns pe culme, dincolo de ea, îți apare o alta mai înaltă, mai ispititoare.

Creierul uman reprezintă cel mai complex organ. Reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului ca bătăile inimii, mersul și alergarea, generarea de gânduri și emoții. Creierul determină ceea ce suntem și reprezintă sursa emoțiilor.

Este singura noastră structură performantă în raport cu cea a celorlalte ființe care ne preced pe scara evoluției. În creier se gasesc structuri ce controlează funcții elementare precum foamea, respirația, circulația, dar tot acolo se regasesc structurile cele mai evoluate care ne diferențiază de animale și care sunt localizate în cortexul cerebral frontal, sediul gândirii abstracte, al rațiunii și personalității.

Suntem încă departe de a descifra funcționarea creierului, această mașinărie pe care incorect au asemănat-o unii cu un computer, căci este mult mai complex de atât. Nu știm încă de ce visăm, de ce avem conștiință de sine și nici cât de mult mai putem evolua intelectual. Știm însă că performanțele noastre cognitive depind nu doar de bagajul genetic, ci și de lucruri care țin de obiceiurile noastre.

Creierul uman este singurul împărțit în două emisfere, deosebire care a apărut din necesitatea de a structura mai eficient funcțiile cerebrale. Emisfera stângă este sediul gândirii logice, pe când cea dreaptă este responsabilă cu gândirea creativă. Encefalul este alcătuit din emisferele cerebrale, diencefal, trunchiul cerebral și cerebel.

Emisferele cerebrale formează cea mai mare parte a encefalului. Suprafața externă este pliată într-o serie de girusuri (circumvoluțiuni) și șanțuri care îi măresc substanțial suprafața. Cea mai mare parte a suprafeței fiecărei emisfere este ascunsă în adâncimile șanțurilor. Fiecare emisferă este împărțită în lobii frontal, parietal, occipital și temporal, numiți după oasele craniene situate în imediata lor apropiere. Cele două emisfere sunt unite prin corpul calos, un mănunchi mare de fibre din profunzimea fisurii longitudinale.

Sunt alcătuite dintr-un cortex extern format din substanță cenușie care conține corpuri de celule nervoase și se găsește în cortexul emisferelor cerebrală și cerebeloasă și în grupurile de nuclei subcorticali, și substanța albă ce conține fibre nervoase care se găsesc sub cortex și care formează rețeaua de comunicare a encefalului și se pot întinde spre alte zone ale cortexului și ale coloanei vertebrale.

Creierul uman este maleabil, programabil și reprogramabil. Cortexul cerebral este cea mai complexă, flexibilă și ușor influențabilă structură. Fără abilitatea creierului de a se adapta și a se schimba, ne-ar fi imposibil să învățăm ceva. Creșterea, dezvoltarea și schimbarea sunt necesare pentru sănătate și supraviețuire. Deși rămâne flexibil în timpul vieții, capacitatea creierului de schimbare descrește odată cu vârsta. Desigur, primele zile, luni și ani din viață sunt cruciali pentru stabilirea fundației capacităților și a talentelor.

Totul se află în capul nostru frica, bucuria, tristețea etc.

Faptul că creierul are capacitatea de a pastra toate datele de care are nevoie este o presupunere veche, iar astăzi, datorită înțelegerii tehnologiilor digitale, a devenit un fapt. John von Neumann, inventatorul calculatorului modern, a avut două contribuții majore la fizica cuantica: una pozitivă, alta mai puțin. El a fost cel care a propus „lanțul von Neumann” – ideea că incertitudinea provocată de natura duală a particulelor cuantice se transmite de la particulă la observator. Acest argument a dus la apariția teoriei universurilor multiple. Cealaltă contribuție este faimoasă sa „dovada” care s-a dovedit complet falsă – că nimic nu există dincolo de incertitudinea cuantică.

Creierul uman este cea mai complexă formă de organizare a materiei din univers. Dacă îl privim la microscop în secțiune, vom vedea că este compus din neuroni. La naștere, creierul include aproximativ 100 de miliarde de asemenea celule. Fiecare neuron are un corp celular și zeci de mii de brațe microscopice numite dendrite, care primesc informații de la alți neuroni. Fiecare neuron are de asemenea ceea ce se numește un axon, o proiecție care se poate întinde pe distanțe foarte mari în creier. Neuronii intră în legatură unii cu alții prin sinapse. Fiecare neuron are între 1000 și 10 000 de asemenea puncte de legătură, care pot fi excitatorii sau inhibitorii. O bucățică din creierul uman de marimea unui bob de nisip conține 100 000 de neuroni, 2 000 000 de axoni și 1 000 000 000 de sinapse, toate comunicând între ele. De aici s-a calculat că numărul stărilor posibile ale creierului – numărul de permutări și combinări ale activității cerebrale teoretic posibile – depașeste numărul particulelor elementare din univers.

Pentru ca o ființă umană să poată păstra amintirea fiecărui eveniment, gând, sentiment și senzație care apare în decursul insignifiantului interval de 2 miliarde de secunde cât durează viața unui om, e nevoie doar de o mică parte din potențialul de stocare al acestui organ uimitor. Întrebarea este nu dacă ființele umane au abilitatea de a înregistra totul, ci de ce, chiar și după aceasta, rămânem cu o capacitate de stocare atat de mare. Pur și simplu nu pare să aibă sens.

Dezvoltarea creierului nu se oprește în momentul în care ne naștem. Cele cinci simțuri, care ne aduc informații despre lumea înconjurătoare, „sculptează" cel mai complex organ de care dispunem. Cu fiecare lucru învățat, celulele nervoase formează noi conexiuni (sinapse) sau le consolidează pe cele existente. În copilărie, creierul este cel mai receptiv la informații. Așadar, complexitatea lui depinde în mare măsură de experiențele pe care le avem până spre vârsta adolescenței.

Cultivarea unor aptitudini în detrimentul altora ne modelează creierul într-o manieră diferită. Muzicienii, de exemplu, au mai multă materie cenușie decât alte persoane în anumite zone cerebrale. Această modificare le este necesară pentru a discerne mai bine sunetele, dar și pentru a avea aptitudini motorii mai fine.

Unii specialiști în neuroștiințe sunt de părere că o creștere a volumului creierului a fost necesară, în condițiile în care specia umană a trebuit să proceseze tot mai multe informații. Alți oameni de știință cred însă că inteligența este dictată nu de dimensiunea creierului, ci de numărul și de complexitatea sinapselor. Și cetaceele (delfinul, balena, cașalotul) au creier mare, dar în el abundă nu neuronii, ci celulele gliale, care au rol de susținere și de protecție a neuronilor. Însă un număr mare de celule gliale avea și creierul lui Einstein în zone asociate cu gândirea complexă, după cum au relevat examenele anatomo-patologice. Prin urmare, aceste celule ar putea avea roluri mai importante decât cele cunoscute în prezent.

Convingerea potrivit căreia oamenii inteligenți au mai multe circumvoluțiuni pe suprafața creierului nu este fundamentată științific. Numărul acestora nu se modifică pe măsură ce acumulăm informații, ci rămâne același de la naștere. Formarea circumvoluțiunilor a fost necesară în evoluția omenirii atunci când creierul a devenit mai mare decât volumul craniului. Prin urmare, circumvoluțiunile, care apar odată cu creșterea scoarței cerebrale și în care au loc cele mai multe procese cognitive, nu sunt un indiciu al inteligenței unei persoane. Procesele de învățare influențează însă structura creierului: ele stimulează formarea de noi sinapse.

Volumul cutiei craniene nu poate fi mai mare decât cel din prezent, pentru că el trebuie să păstreze un echilibru proporțional cu dimensiunile corpului. Așadar, creierul nu se mai poate mări, dar nici numărul conexiunilor nervoase nu mai poate crește. Dacă am deveni mai inteligenți decât acum, adică dacă am avea mai mulți neuroni și mai multe sinapse, creierul ar trebui să consume o cantitate mai mare de energie. Or, acum, el utilizează nu mai puțin de 20% din cantitatea de energie de care dispunem. O creștere a consumului energetic ar însemna ca restul funcțiilor organismului să nu mai poată fi susținute. Creșterea puterii creierului ar duce la o creștere disproporționată a consumului de energie. Ar exista însă o cale prin care să putem evolua: realizarea unor conexiuni neuronale mai eficiente.

Unele dintre cele mai importante cercetări în domeniul științelor neurocognitive sunt centrate pe dezvoltarea creierului în adolescență. Cercetările au demonstrat că creierul adolescenților este departe de maturitate. Câteva dintre cele mai importante modificări în structura creierului se produc în a doua decadă a vieții.

Adolescența este o mare oportunitate pentru dezvoltarea unui creier mai bun, mai deștept, mai rapid. Este etapa în care creierul devine mai eficient și se dezvoltă activități cognitive avansate, dar este și perioada marilor vulnerabilități, dacă adolescentul nu-și protejează creierul de neurotoxine. Petrecerea timpului liber influențează atât organizarea cât și capacitatea creierului.

Creierul are o dezvoltare graduală, dezvoltându-se de la bază așa cum se construiește un bloc. Este alcătuit din două nivele ce au funcția de supraviețuire a ființei umane deoarece sunt responsabile pentru controlulfuncțiilor corporale de bază precum reglarea presiunii sângelui. Nivelele superioare în dezvoltarea creierului sunt reprezentate de sistemul limbic și cortexul cerebral, fiind responsabile pentru funcțiile intelectuale și de gândire.

Cortexul reprezintă aproximativ 85% din masa creierului. Reprezintă acea arie a creierului care corespunde de motivație, logică, gândire rațională, cititul, scrisul etc. Pe întreaga perioadă a adolescenței cortexul trece printr-o perioadă de creștere și maturare, ajutând adolescentul să intre în perioada adultă. Regiunea cortexului care este localizată în spatele frunții este cunoscută sub denumirea de cortex prefrontal. Acesta este numit și directoru executiv, cortexul prefrontal reprezintă partea din creier care ajunge la maturitate cel mai târziu. Un cortex prefrontal matur este responsabil de luarea unor decizii bune, controlul impulsurilor, rezolvarea de probleme complexe, stabilirea de obiective, organizarea și planificarea activităților și alte abilități cognitive.

O primă intensificare a cortexului prefrontal se produce în etapa de adolescență timpurie (8-11ani). Experiențele noi stimulează mai bine conectivitatea la nivelul creierului și formarea de noi rețele neuronale, în timp ce conexiunile nefolosite se pierd.

Schimbările creierului în adolescență nu se limitează doar la partea de cortex. O altă regiune puternic influențată de mediu și de experiențele de viață ale adolescentului este cerebelul. Acesta este responsabil de coordonarea motricității cât și pentru anumite funcții cognitive care simplifică recunoașterea diferitelor aspecte sociale.

O dată cu înaintarea în vârstă creierul adolescent devine mai rapid, mai bine conturat și capătă o procesare mai complexă, devenind capabili de implicare în activități cognitive complexe precum: capacitatea de gândire abstractă și critică, înțelegerea și analizarea elementelor complexe și evaluarea alternativelor înaintea luării unei decizii. Este de precizat totodată că adolescenții au nevoie de ghidare și suport din partea adulților pentru dezvoltarea sănătoasă, benefică, pozitivă a abilităților cognitive.

III.2. Aspecte ale formării și funcționării creierului

Primii neuroni se formează în cea de-a patra săptămână de viață a fătului, iar din acest moment, ei se înmulțesc cu o rată uimitoare: 250.000 pe minut. La naștere, avem aproximativ 100 de miliarde de neuroni, specializați și organizați foarte riguros. Până în a șasea lună de gestație, suprafața creierului este netedă. Abia după această vârstă și mai ales în apropierea nașterii se formează circumvoluțiunile scoarței cerebrale, țesutul în care se procesează cele mai multe informații. Hormonii influențează dezvoltarea creierului din viața intrauterină, iar aceștia diferă între cele două sexe. Pe lângă hormoni, educația și tiparele culturale creează diferențe între creierul masculin și cel feminin. Investigațiile imagistice au scos la iveală motivul pentru care abilitățile de comunicare ale femeilor sunt mai dezvoltate decât cele ale bărbaților: creierul lor deține mai multe legături neuronale între cele două emisfere cerebrale (stânga și dreapta), ceea ce creează o vorbire mai fluentă. Acesta este și motivul pentru care femeile, spre deosebire de bărbați, pot îndeplini mai multe sarcini simultan. O altă deosebire între cele două sexe este aceea că femeile au o atenție pentru detalii mai dezvoltată, pe când bărbații au o gândire mai structurată. Ei au o mai bună orientare în spațiu.

Majoritatea neuronilor se divid până în momentul nașterii. Există însă câteva zone cerebrale în care celulele nervoase sunt înlocuite cu unele noi după ce mor, iar acest lucru se întâmplă chiar și la bătrânețe. Una dintre aceste zone este hipocampul, care este important pentru memorie și pentru învățare. Prin urmare, putem asimila informații și putem avea performanțe intelectuale chiar și la vârste înaintate. Problema este că majoritatea oamenilor devin rutinați și nu mai investesc energie în activitățile care solicită creierul. În lipsa lor, creierul nu este capabil să evolueze. Oamenii de știință au reușit chiar să stimuleze regenerarea neuronilor în laborator, dar deocamdată nu au găsit o cale de a „repara" țesutul cerebral lezat de un atac cerebral sau de un traumatism. Arhitectura creierului este foarte riguroasă: dacă toți neuronii  s-ar regenera, ar exista riscul ca ei să creeze conexiuni aberante.

Astăzi, dispunem de tehnici imagistice care ne permit să observăm în ce proporție ne folosim creierul. Iar ele relevă faptul că nicio arie cerebrală nu rămâne nefolosită pe parcursul unei zile. De altfel, este destul de logic că avem nevoie de întreg creierul. În caz contrar, nu s-ar explica de ce el are cea mai mare dimensiune (raportată la greutatea corpului) comparativ cu restul mamiferelor. Fiecărei zone din creier îi corespunde o funcție și, bineînțeles, nu utilizăm toate zonele cerebrale în același timp, ci pe rând, dar ajungem să-l folosim în totalitate. Sigur, fac excepție situațiile în care creierul este lezat (accidente vasculare cerebrale, traumatisme) și anumite zone devin nefuncționale. Creierul este utilizat integral chiar și în timpul somnului. Aceasta nu înseamnă că nu putem învăța mai mult de la un punct. Afirmația potrivit căreia ne folosim doar 10% din creier se referea probabil la potențialul intelectual al oamenilor, care nu este deocamdată pe deplin exploatat.

Există o explicație simplistă și nesusținută de realitatea biologică conform căreia lipsa de oxigen a creierului stimulează secreția de endofine și acestea sunt responsabile de întregul tablou descris în NDE. Creierul nu mai poate funcționa dupa 8 secunde fără oxigen deoarece nu mai poate produce endofine.

Creierul este organul care îmbătrânește cel mai repede. Neuronii se pierd chiar din copilărie, însă ritmul de distrucție devine mai accelerat începând cu vârsta de 20 de ani. Și noi contribuim la acest fenomen, prin obiceiurile de zi cu zi: fumatul, consumul excesiv de alcool, traiul într-un mediu poluat, stresul, traumele emoționale, radiațiile și multe altele. Declinul mintal poate fi prevenit printr-un stil de viață sănătos, care să includă mișcare, un consum moderat de grăsimi, un aport crescut de antioxidanți, de vitamine din grupul B și de acizi grași Omega 3. Pe lângă acestea, ar trebui să adăugăm activități antrenante pentru creier, cum ar fi lectura, puzzle-uri, rebusuri, sudoku și chiar socializarea. Putem reduce riscul de demențe chiar și atunci când există o predispoziție genetică pentru ele.

Organismul nostru va reacționa întotdeauna la stres prin eliberarea unor cantități sporite de adrenalină și glucocorticoizi de către glandele suprarenale. În calitate de oameni asupra noastră acționează trei categorii de stres: fizic, chimic, și emoțional/ psihologic. Acesta se resimte ca o amenințare fizică la adresa supraviețuirii. Studii recente au dezvăluit existent unei corelații între stresul cronic, distrugerea neuronilor din hipocamp și depresia clinică.

“ În orice situație de stres, dacă ne lipsește inteligența emoțională, creierul uman trece pe pilot automat și are tendința înăscută de a face mereu același lucru, dar cu mai mult efort. Ceea ce, în majoritatea cazurilor, este tocmai ce nu trebuie să faci în lumea de azi.”

Inteligența este o trăsătură moștenită în proporție de 75% și dobândită în proporție de 25%. Interesant este că nu mai puțin de 40% din genele pe care le deținem contribuie, direct sau indirect, la coeficientul nostru de inteligență. El depinde și de trăsăturile de personalitate ale unei persoane, iar acestea, la rândul lor, pot fi moștenite sau dobândite. S-a observat, de exemplu, că geniile sunt deschise la experiențe noi, introvertite, ambițioase și motivate. În ceea ce privește inteligența dobândită, s-a observat că părinții au cel mai mare impact asupra ei până la vârsta de opt-nouă ani, apoi rolul lor se diminuează. Acest tip de inteligență depinde în totalitate de cât de stimulant pentru creier este mediul în care trăim.

Intelectul este constituit din cunoștințele învățate teoretic iar înțelepciunea, cunoștințele trăite ca experiență.

Cunoaștere Experiență Emoție Înțelegere Înțelepciune Evoluție

Modul în care învățăm și memorăm informația adună neuronii pentru a forma conexiuni mai puternice prin legea asociației. Învățarea prin asociere ducând la memorarea prin repetare. Neuroplasticitatea creierului face posibilă căpătarea de noi deprinderi la orice vârstă.

“Odată ce gândurile sau experiența lasă urme permanente în creier, nu este nevoie decât de un stimul familiar din mediu sau de revenirea unui gând pentru a active aceste rețele, permițându-le să se activeze automat la unison. Activarea creează o amenințare asociativă aflată în relație cu o anumită experiență sau complex de cunoștințe.”

Memoria este un proces extrem de complex și de fascinant. Informația procesată de creier spre a fi memorată poate avea diferite calități, dependente de analizatorul implicat în culegerea informației respective (vizual, auditiv, tactil, gustativ-olfactiv). Pentru fiecare analizator există arii corticale specifice, unde informația este recepționată și procesată. Tot în aceste arii va fi și memorată, însă pentru ca acest proces să se producă, este necesară trecerea prin niște pași intermediari.

Un prim pas este confruntarea emoțională a informației. Creierul nostru stochează, în principiu, conceptele care fie îi plac, fie îi displac. Informația neutră emoțional se pierde. Un al doilea pas este confruntarea informației care trebuie memorată cu cea deja existentă în memorie (experiențele anterioare) și integrarea într-un concept unitar a datelor parțiale provenite de la fiecare analizator. Al treilea pas absolut necesar pentru formarea memoriei de lungă durată este somnul.

Creierul memorează îndeosebi informațiile care au un impact emoțional asupra noastră. Cele mai multe descoperiri cu privire la organizarea și la funcționarea creierului s-au făcut în ultimele decenii, iar ele sunt strâns legate de accesibilitatea tot mai mare a tehnicilor imagistice. Cercetările recente au contrazis multe dintre lucrurile pe care le știam până nu demult despre creier.

Adolescenții obișnuiesc să dramatizeze tot ceea ce ei simt. În această etapă ei procesează informația diferit față de adulți. În timp ce adulții se folosesc frecvent de lobul prefrontal pentru a rezolva anumite situații, adolescenții răspund majoritar prin intermediul amigdalei care este responsabilă de răspunsurile emoționale. Adeseori ei întâmpină dificultăți în identificarea și evaluarea propriilor emoții. Această procesare a informațiilor prin amigdală face ca adolescenții să reacționeze spontan fară a analiza posibilele consecințe ale propriilor acțiuni. Odată cu înaintarea în vârstă ei învață să citească emoțiile altora dar deseori sunt incapabili să decodifice corect propriile emoții. Manifestă o vulnerabilitate la stres, exagerând adeseori situațiile cu un nivel crescut de emoționalitate. De aceea nu rareori sunt dispuși să-și testeze limitele și să încalce regulile astfel plânsul sau furia apar deseori nemotivate.

Factorii importabți ce influențează tiparul de dezvoltare al creierului uman sunt sexul și hormonii. În funcție de gen (masculin sau feminin) creierul adolescentului utilizează strategii diferite de învățare și au comportamente specifice. Cortexul conține atat materie cenușie cât și materie-substanță albă, creierul fetei la doleșcență conține o cantitate mai mare de substanță cenușie pe când creierul băiatului adolescent produce o cantitate mai mare de substanță albă. Cantitatea mai mare de substanță cenușie conduce către abilități în procesarea informațiilor, abilități verbale precum și abilitatea jonglării cu mai multe activități pe când cantitatea mai mare de substanță albă conduce către transferul mai ușor al informației în creier rezultând abilități spațiale și matematice. Unele structuri ale creierului se dezvoltă diferit în funcție de gen.

Hipocampul este sensibil la hormonul femimin-estrogen ce ajută la transferul informației în memoria de lungă durată de aceea crește mai repede și mai mare la fetele adolescente. Un hipocamp mai mare înseamnă mai bune abilități sociale, o mai bună gestionare a emoțiilor. Amigdala și hipotalamusul sunt sensibile la hormonul mascului adică testosteronul, de aceea aceste regiuni sunt mai mari la băieți. Tot ele sunt responsabile și la reacțiile corpului la frică și pericol, dar și la cele legate de mișcare de genul mișcărilor sportive, dorință sexuală crescută etc. O amigdală activă explică de ce băieții au o nevoie mai mare de mișcare când învață, în comparație cu fetele care sunt capabile de menținerea atenției pe o perioadă mai lungă de timp. Studiile de specialitate arată că la fete maturarea creierului se produce mai repede.

fig.4

Legătura dintre muzică și emoțional se realizează prin imaginație apelând la experiențele din trecut, la memorie. Recent am aflat de existența a unui nou tip de memorie adică memoria de lucru. Memoria de lucru se referă la spațiul temporal în care manipulăm și procesăm informații. Memoria de lucru are o capacitate mică, depinde de tipul de elemente și de caracteristicile lor. Se pare că ne este mai ușor să reținem cifre și cuvinte scurte în memoria de lucru, decât fraze sau cuvinte lungi. Informația nouă din memoria de lucru este temporară. Ea este fie transferată mai departe în memoria de lungă durată, fie înlocuită de alte noțiuni. Dacă nu este susținută și repetată, informația din memoria de lucru are o durată de viață de aproximativ 20 de secunde. Teoria despre încărcarea cognitivă subliniază faptul că tehnicile tradiționale de instruire au tendința de a supra-aglomera memoria de lucru. Acest tip de memorie îl întâlnim în studiul muzical parcurs de copii ce nu manifestă interes sau sensibilitate față de muzică.

Atât în cazul memoriei de lucru cât și al memoriei de scurtă durată zona cortexului care ne permite să ne păstrăm gândurile suficient, cât să putem funcționa cu un grad oarecare de certitudine, este lobul frontal. (vezi fig. )

fig.5

Lobul frontal are puterea de a ne face să ne abandonăm multe dintre circuitele și rețelele nervoase; de a ne deconecta de la sinele sinaptic. Nu numai că ne disociem de propriul trup, de lumea din afară și de noțiunea timpului, ci părăsim domeniul propriei configurații nervoase.

III.3. Neuroplasticitatea versus lipsa emoționalului

Educația nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă, adesea obiectivul major și unic al școlii. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalității sale și chiar dacă nu dispune de influențe consistente, coerente pentru creștere morală și afectivă, va căuta aceste elemente prin modelele adulte din mediu.

„Pregătirea muzicală a educatorului/ profesorului trebuie să devină rezervorul inepuizabil de dăruire în munca sa de călăuzire a copiilor și școlarilor spre trăirea emoțională și a conținutului de idei ale capodoperelor acestei arte.”

Yehudi Menuhi:” muzica este omul, mai mult decât cuvintele căci cuvintele nu sunt decât simboluri abstracte care transmit înțelesuri reale bazate pe fapte.”

La elevi prezența interesului pentru obiectul de studiu în mare măsură depinde eficacitatea procesului educațional în cadrul oricărei discipline. Cu atât mai mult, crește importanța lui în domeniul educației muzicale, unde, după afirmația lui D.Kabalevski “fără pasiune emoțională, este imposibil a obține vreun rezultat cât de cât acceptabil, oricât de multe eforturi și timp s-ar consuma în acest scop”.

Orice profesor, indiferent de disciplina predată ar trebui să fie, înainte de toate, matur afectiv, deci coerent cu sine, o persoană dezirabilă social și capabilă de interacțiune educativă cu copiii și cu tinerii. Profesorii au nevoie uneori de o privire din exterior pentru a conștientiza importanța și influența foarte mare pe care o au asupra tinerilor. Aceasta poate fi și o motivație puternică pentru a se perfecționa, pentru a evolua ei înșiși, pentru a se simți importanți prin ceea ce sunt și nu doar prin activitatea de predare.

Revenind la emoție am încercat să fac o mică cercetare privind implicarea emoțională a copiilor în studiul muzicii. Felicia Rodica Balteș în cartea sa Emoțiile induse de muzică vorbește de un fior ce apare în timpul ascultării muzicii. Spune că muzica, stimulii muzicali, generează cele mai intense, cele mai diverse și cele mai multe emoți pe o unitate de timp și că niciun alt stimul nu are un astfel de potențial. Totodată Sandra Aamodt și Sam Wang în cartea Secretele creierului uman ne vorbesc despre mitul efectului Mozart și de faptul că ascultarea muzicii clasice nu te face mai deștept ci studiul unui instrument. Propun acum să analizăm aceste două afirmații din care deducem că ascultarea muzicii are impact în primul rând emoțional iar studiul muzicii are impact cognitiv. În primii ani de studiu muzical ai unor copii latura emoțională nu își face simțită prezența. Se pune accentul pe învățarea corectă a unui cântec fără implicare emoțională. Implicarea emoțională la copii preșcolari are legătură în primul rând cu profesorul.

Reușita este asigurată dacă există o bună colaborare părinți-profesor/diriginte-elev, o relaționare bună cu familia, comunitatea și chiar mass-media. Reușita este asigurată pentru că școala are un rol decisiv în rezolvarea unor probleme de comportament ale unor elevi . Există și opinii mai nuanțate care scot în relief faptul că, în esență, calitatea relațiilor pe care profesorul este capabil sa le stabilească în mod cotidian cu elevii săi este cea care duce la reușita sau la eșecul educativ. Dacă profesorul știe să se apropie afectiv de elevi, dacă se poartă corect, dacă le impune prin competențele lui, el poate deveni un model de urmat, cel puțin în sens larg uman, deci și moral. Pe de altă parte, sunt voci care pretind că modelul tradițional în care profesorul îi spune copilului ce este bine și ce este rău, îl ia de mână și-i spune „asta da”, „asta nu”, este sortit eșecului: „Trebuie cu totul și cu totul alte metode ca să te apropii de copii, să le câștigi încrederea; vechile forme nu pot să aibă decât efecte contrarii.

Este foarte important să se realizeze apropierea afectivă a profesorului de elevi, disponibilitatea de a-i asculta, de a-i înțelege și de a le oferi sprijin emoțional; chiar și copiii cu probleme de comportament reacționează pozitiv atunci când profesorul reușește să ajungă la sufletul lor. E important însă de știut că o asemenea relație de încredere se construiește zilnic și trebuie să fie individuală; ea necesită timp, răbdare și deschidere permanentă din partea profesorului. Dacă la sfârșitul anului scolar învățătorii, profesorii sunt atât de obosiți, nu înseamnă că munca cu copii este epuizantă, ci faptul ca își practică meseria într-o stare de spirit de mercenari, adică ei se gandesc înainte de toate cum să-și câștige existența. Dacă profesorii s-ar gândi să introducă elemente spirituale în inima și sufletul copiilor, aceste elemente vor continua mai tarziu să acționeze astfel copii își vor aminti toată viața de acei profesori care au contribuit la maturizarea și cultura lor.

Numai iubirea, convingerea și credința sunt puteri care stimulează, care inspiră. Astfel trebuie sa posezi un element pedagogic înăuntru, în inimă, în suflet, în spirit, iar acest element este acela care vibrează, care emană, care îi influențează pe alții dându-și seama că se gasește în voi acea caldură, lumină care îi ajută să înțeleagă mai bine tot ceea ce doriți să le explicați.

Informația este utilă însă trebuie conștientizată și folosită. “Dacă preferați cunoștințele din cărți, căutați-le, dar vă veți ofili, nu veți mai emana nici iubire și nici bunătate: veți deveni numai o minte rece și seacă ce discută, critică, diseca, dar care este incapabilă să iasă din dezordinea în care se gasește. Invățați să căutați o hrană spirituală vie, proaspată . Aceasta este o hrană curată ce vine de la sursă exprimând viața însăși: o hrană simplă, puternică ce luminează.”

III.4. Neurodidactica

și Neuroteologia

Știința vorbește despre neuroplasticitate se referă la abilitatea de a schimba și restructura felul în care creierul funcționează, prin crearea unor experiențe structurate și organizate și prin folosirea gândirii conștiente și ghidate. Până de curand se credea că după perioada copilariei creierul nu se mai poate schimba, dar ultimele cercetari în domeniul neuroștiinței au dovedit contrariul. Sfatul medicilor pentru a ne păstra mintea tânără este de a asculta orice gen muzica, de a citi nu doar romane ci chiar și articole de ziar, reviste, critici și să încercăm să le înțelegem motivele fără a-i judeca. Pur și simplu să observăm cum de este posibil ca unii oameni să fie așa de diferiși de noi și să acceptăm aceasta realitate chiar dacă continuăm să fim diferiți. Nu trebuie să uităm că orice emoție este, în mare parte, rezultatul învățării și repetării. Cu cât exersăm mai mult asupra emoțiilor pozitive, cu atat mai mult vom dobandi capacitatea de a fi fericiți.

Neuroplasticitatea îi conferă creierului capacitatea de a-și modifica sistemul de interconexiuni, trăsătură genetică înăscută, universală și de lungă durată a omenirii, care ne oferă privilegiul de a învăța din experiențele trăite în interacțiunea cu mediul.

“Ne-am născut cu scheme neurologice prestabilite pe care le selectăm la acțiunea genelor sau a mediului. Zonele selectate pot fi instruite să se modifice sau să se perfecționeze prin învățare, modificarea comportamentului sau prin noi experiențe. În cortexul sensorial dispunem de scheme neurologice prestabilite ale unor rețele neurologice care prelucrează mișcarea mâinii și a degetelor.”

Pornim în viață cu scheme neurologice moștenite genetic, circuite pe care le activăm și le modificăm apoi prin învățare/ instruire în urma interacțiunii cu mediul sub formă de noi experiențe. În spatele capacității de formare a noilor conexiuni se află plasticitatea creierului. Învățarea și memoria nu înseamnă de fapt altceva decât alcătuirea de noi conexiuni sinaptice, iar sinele reprezintă în esență totalitatea conexiunilor noastre sinaptice.

“Timp de sute de ani, explicația științifică a ordinii și naturii universului a constat în principal dintr-o viziune mecanicistă asupra realității conform căreia totul în natură era previzibil și putea fi explicat cu ușurință. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, omul de știință/ filozoful/ matematicianul René Descartes a elaborat o justificare rationalist care corespundea unei viziuni universal/ matematice/ cantitative asupra naturii ca să poată ajunge la teoria potrivit căreia universal funcționa ca un fel de automat, pe baza unor principii cognosciabile a trebuit să creeze o importantă scindare între materie și minte.”

Descartes considera că material era controlată de legi obiective iar mintea era sub auspiciile religiei.

Neuroteologia se ocupă cu cuantificarea experiențelor spiritual și descoperirea proceselor la nivelul creierului în timpul meditației și/ sau al rugăciunilor. “ Dirijorul simfoniilor cerebrale, implicat în acțiunea de concentrare a atenșiei, pune surdina pe centrul care definește limitele corpului, cam așa cum ar amuți sunetul partiturii cornului din orchestra”

III.5. Maladii rare ale creierului

Creierul este atât de complex și totuși atât de ușor ne poate păcăli de aceea vom vorbi despre un fenomen numit membre fantomă. Boala se caracterizează prin faptul că pacienții simt organele prezente însă acestea au fost pierdute în urma accidentelor sau a unor boli. Acest lucru este posibil datorită faptului că zona de pe cortex care corespunde membrului pierdut este intactă și e capabilă să creeze o astfel de senzație chiar dacă acesta nu mai există. Creierul conține o hartă a corpului și tot în creier impulsurile nervoase de la picioare, brațe, față sunt transformate în percepții. Rezultatul pierderii unui membru duce la restructurarea creierului iar influențele primite de la față sunt legate de zona ce corespunde membrului pierdut.

Sindromul membrului fantomă sugerează că senzațiile generate de diferite părți ale corpului corespund unei activități din anumite zone ale creierului.

Boala amuzia este o formă de leziune subtilă de leziune cerebrală. Se manifestă prin faptul că oricât de des ar asculta o muzică i se pare că o aude pentru prima dată. Auzul nu este afectat dar creierul nu recunoaște, însă capacitatea de percepere a muzicii este intactă. Perceperea muzicală nu se rezumă la o zonă specializată, cuprinzând mai multe zone și numai când aceste zone sunt intacte și funcționează împreună, experiența poate fi completă.

Talentul poate aparea surprinzător printr-o afecțiune ciudată legată de lobii frontali și cei temporali. Un studiu arată că pe măsură ce neuronii lobilor frontali mor, întreaga personalitate se schimbă dramatic.

Aceștia fac parte din cea mai complexă zonă a creierului ceea ce ne face să ne deosebim unul de celălalt. Sunt importanți pentru temperamentul nostru, pentru interacțiunile sociale, pentru stilul personal. Creierul, în timp ce se degenerează prin pierderea lobilor frontali, persoanele ce suferă de această boală devi auditive care ajung aici și sunt procesate. O tulburare în această zonă poate crea o experiență senzorială diferită. Aceștia pot fi afectați de o formă de epilepsie precum cea a lui Van Gogh. Persoanele afectate adoră culorile, umbrele nu sunt cenușii ci distincte și preferă zilele ploioase, iar alte percepții devin mai intense. Dereglarea în această zonă poate fi catalizatorul celor mai intense trăiri spirituale manifestate prin halucinații.

III.6. Educația muzicală și neuroștiința

Ce ne poate spune cercetarea creierului despre învățare? Pot fi deduse metodele de învățare din rezultatele obișnuite de Știința creierului? Chiar dacă am ști ce face fiecare neuron tot nu am putea stabili cu precizie gradul de învățare și cu atât mai puțin ceea ce ar trebui să fi învățat și ceea ce s-a învățat. Toate conexiunile din creier în detaliu până la ultima sinapsă nu pot explica valoarea și calitatea predării, dar profesorii ar putea să conștientizeze mai bine când și cum un conținut trebuie prezentat. Cercetarea creierului nu reprezintă un mister magic pentru predare și învățare ci poate oferi numai o bază de cunoștințe procesului de predare și învățare. Asta ne sugerează că trebuie să adaptăm predarea la starea mentală a unui copil în loc să încercăm să adaptăm copilul la structura curricumului dat și stabilit, predarea reprezentând un produs și un proces social în același timp.

Platon a elaborat un model educațional care nu acorda muzicii un simplu rol al deprinderii interpretării la un instrument sau familializarea cu interpretările altora ci anume integrarea sa într-o perspectivă socială și filozofică.

Știința occidentală consideră mintea o proprietate emergentă a conștiinței dependente de creier, în timp ce gândirea budistă tibetană postulează o ordine subtilă a conștiinței, ce nu depinde de creier. „Lee Yearley trece în revistă trei tradiții filozofice occidentale diferite: individualismul, perfecționismul și raționalismul. Individualismul susține că este bun ceea ce satisface un anumit individ. Raționalismul consideră că o acțiune etică trebuie să aibă, în mod logic, această calitate în orice context. Perfecționismul compară acțiunile individului cu un ideal postulatș cu cât comportamentul este mai etic, cu atât el este mai conform cu situația ideală.”

Individualismul, perfecționismul și raționalismul se pot compara cu unitatea expusa, creierul, emoțiile și muzica. Raționalismul este reprezentat de creier fiind partea logică, individualismul- reprezentantul emoțiilor, iar perfecționismul- muzica. Pentru a ajunge la perfecțiune este necesar ca individualismul și raționalismul să lucreze împreună pentru a realiza împreună o lucrare minunată ce tinde să ducă spre perfecțiune.

Concluzii

Beneficiarii parteneriatului dintre știința creierului, emoțiilor și a muzicii conduce la apariția a trei domenii de cercetare: Educația muzicală, Neurodidactica și Muzicoterapia.

Muzica ajută la dezvoltarea armonioasă a copilului, are o influență pozitivă asupra dezvoltării cognitive a copiilor, a memoriei și a relaționării acestora cu alte persoane de vârsta lor și nu numai. Încă de la naștere, odată cu primele cântece de leagăn fredonate de mamă, și continuând cu cântecele învățate la grădiniță și la scoală, și mai apoi, cu pasiunea pe care cei mai mulți dintre adolescenți și tineri o au pentru diverse formații sau interpreți, muzica are un rol fundamental în clădirea dezvoltării personalității unei persoane. Potrivit psihologilor, inteligența muzicală a copiilor și a oamenilor, în general, este la fel de importantă în viață precum inteligența logică și matematică, sau precum inteligența interpersonală. Dimitri Kabalevski spunea :”Dacă nu orice copil este capabil să devină un interpret, orice om cu capacități intelectuale normale este capabil să devină un bun ascultător. ”- astfel muzica nu se adresează doar celor interesați de studiul său sau doar celor cu aptitudini muzicale.

Educația muzicală și muzicoterapia au două puncte principale commune și anume omul și muzica. Educația muzicală nu se referă doar la material predate în școli ci și la cea primită acasă.

Audiția muzicală constituie un tip de activitate educațional-terapeutică, specifică muzicoterapiei receptive și foarte importantă pentru orice educație muzicală. Ea contribuie pe de o parte la formarea gustului artistic, al interesului pentru muzică, iar pe de altă parte, la formarea și întărirea capacității de concentrare auditivă. Prin intermediul audițiilor muzicale, copiii sunt deprinși să asculte piese muzicale, să le urmărească cu atenție pentru a le înțelege și  simți conținutul și frumusețea, dar mai ales sunt familiarizați cu "atmosfera muzicală".  Evident, copiii ascultă muzică acasă, la radio, televizor, casete, discuri, dar o fac mai mult sau mai putin interesați, deci rămân sau nu cu anumite impresii artistice legate de piesele muzicale audiate. Realizată în cadrul organizat al instituțiilor de învățământ, audiția muzicală îi familiarizează pe copii cu conținutul sonor și literar al pieselor muzicale precum și cu explicații referitoare la compozitor, perioada în care a compus piesa audiată. Copiii audiază cu mare interes și atenție cântecele interpretate de educator, mai ales dacă acesta folosește în concordanță cu conținutul textului literar o mimică și gestică adecvată.

Cântecul are impactul cel mai puternic asupra dezvoltării psihicului copilului. Este scop și mijloc în terapia educațională, întrucât prin el se concretizează majoritatea obiectivelor muzicoterapiei. Datorită accesibilității lui și a conținutului său variat se dezvoltă vocea, auzul muzical, se formează deprinderea de a cânta individual sau în grup, se dezvoltă dragostea față de muzică și activitate. Pentru a fi frumos interpretate de copii, cântecele selecționate trebuie să fie de certă valoare artistică, să aibă funcție cognitivă, estetică și moral-educativă, așa după cum arată exemplificarile de mai sus. Cântecele trebuie să fie bine realizate artistic, în așa fel încât să genereze trăiri estetice puternice și durabile. Cunoscând plăcerea și necesitatea de mișcare a copiilor, este necesară repetarea unor cântece însoțite de mișcări corespunzătoare conținutului din text, ritmizări prin bătai din palme, ciocanit cu degetul în măsuță, sticle, prin mers ritmic s.a. În acest mod, cântecele se transformă în joc și mențin interesul pentru activitate.

Ora de muzică ar trebui să fie o bucurie, ca o sărbatoare unde imaginația copilului este dusă pe cele mai înalte culmi. În realitate ora de muzică pentru unii copii este un chin. Mulți părinți își îndreaptă copii către studiul unui instrument unii datorită unor frustrări ale acestora din copilărie sau datorită faptului că li se pare că dacă copilul știe să apese două clape pe pian sau să cânte două note la un alt instrument sunt niște mici genii. Nu sunt împotriva acestor parinți însă consider că aceștia sunt niște copii chinuiți care mai devreme sau mai târziu se vor răzvlăti împotriva părinților.

De voie sau de nevoie acești copii ajung să studieze muzica însă la un nivel superficial. Studiul anevoios este resimțit în primul rând de către profesor care simte că acel copil bate pe pasul pe loc fără a face măcar un progres cât de mic. Muzica după cum am mai spus și mă repet nu înseamnă o înșiruire de note ci necesită implicarea emoționalului.

Pe de altă parte vorbeam despre neurodidactică care este o disciplină nouă, ce se ocupă cu studiul optimizării procesului de învățământ. Termenul se referă la neuroștiințe și la educație, provenind de la Gerhard Preiss, un savant german în materie de învățământ, oferind o nouă bază de vizualizare a proceselor de învățare în conformitate cu starea de dezvoltare a creierului. Reprezentările mentale au nevoie de timp pentru a se dezvolta; prin urmare este nevoie de timp pentru ca elevul să acumuleze experiență. Emoționalul este cel care pregătește creierul cel mai bine pentru a procesa și stoca informații noi. Procesul învășării trebuie sp fie corelat cu faza de sensibilizare pentru a crea condiții creierului de a procesa și stoca informațiile. Sentimentele pozitive reprezintă cea mai bună șansă pentru învățare; astfel motivația este o consecință a succesuluiîn procesul învățării, reprezentând un fel de autosimulare.

Predarea muzicii trebuie să se concentreze pe procedurile care pot dezvolta elevului reprezentări mentale ale problemelor muzicale și nu teoretice sau verbale. Profesorii sunt responsabili pentru felul în care organizează setările de învățare și de stimulare. Modalitatea de predare trebuie să fie adaptată la condițiile biologice și fiziologice ale nivelului de dezvoltare mentală.

În încheierea momentană a cercetării doresc să mai adaug că acest subiect de mare amploare nu ar putea ajunge într-un punct final în primul rând datorită complexității a fiecărei parte componentă dar și a științei. O cercetare amănunțită ar fi blocată între mediul social și de ce nu politic și totodată am fi întâmpinați de barierele informaționale.

Bibliografie

Antonio Damasio, În căutarea lui Spinoza, Editura Humanitas, București, 2010

Aurel Cioran, Cioran și muzica, Editura Humanitas , Seria Antologiile Humanitas, 1996

Babette Rothschild, The body Remembers, The Psychophysiology of Trauma and Trauma Treatment, W. W. Norton & Company, 2000

Daniel Goleman, Dialoguri cu Dalai Lama, Emoții vindecătoare, Editura Curtea Veche, București 2008

Daniel G. Amen, Schimbă-ți mintea ca să te vindeci de tulburările emoționale, Editura Curtea Veche, București, 2012

Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura Curtea veche, București, 2008

Daniel Goleman, Emoții vindecătoare, Editura Curtea Veche, București, 2008

Daniel Goleman, Emoții distructive, Editura Curtea Veche, București, 2011

David J. Linden, Mintea ca întîmplare, Editura Herald, București, 2012

Dumitru Constantin- Dulcan, Inteligența Materiei, Cluj- Napoca, Editura Eikon , 2009

Dumitru Constantin Dulcan, În căutarea sensului pierdut vol. II, Editura Eikon, Cluj- Napoca, 2008

Edgar Cayce, Magia vindecării prin muzică, Pro Editiră și Tipografie, București, 2005

Eugenia Grosu , Tainele creierului uman, Editura Albatros, București 1981

Falko Blask și Michael Fuchs-Gamböck, Techno, Introducere în psihoterapie, Editura Romcartexim, 1997

Felicia Rodica Balteș, Emoțiile induse de muzică, Editura ASCR, Cluj- Napoca, 2012

H. Gardner – Inteligențe multiple – Noi orizonturi; Editura Sigma, București, 2006

Ioan Brad Iamandescu, Muzicoterapia Receptivă, Editura Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2011

Ion Gagim, Dimensiunea psihologica a muzicii, Iași, Editura TIMPUL , 2003

Ion Gagim, Știinta și arta educației muzicale, Chișinău, Editura ARC , 1996

Joe Dispenza, Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mintală, Editura Curtea Veche, București 2012

Omraam Mikhaël Aïvanhov, O educație care începe înainte de naștere, Editura Prosveta, București, 2006

Omraam Mikhaël Aïvanhov, Muzica și cântecul în viața spirituală, Editura Prosveta, București, 2012

Omraam Mikhael Aivanhov, Creație artistică și creație spirituală, Editura Prosveta, București 2013

Raport de cercetare, Responsabilitatea profesorului în formarea moral- afectivă a tinerilor, Institutul de Științe ale Educației, București, 2011

Richard J. Davidson și Sharon Begley, Creierul și inteligența emoțională, Editura Litera, București, 2013

Rudolf Steiner, Arta în misiunea ei cosmică, Conferința a 6a, Dornach, 9 iunie 1923

Sandra Aamodt și Sam Wang, Secretele creierului uman, Editura Litera, București, 2013

Tatiana Bularga, Psihopedagogia interesului pentru muzică, Chișinău, 2008

The Do Re Mi’s of Everyday Life: The Structure and Personality Correlates of Music Preferences, Journal of Personality and Social Psychology, 2003, Vol. 84, No. 6,

Webografie

Descopera.org – Știință și cultură

ttp://www.esanatos.com

http://nardichiropractic.com

http://blog.bufferapp.com

http://www.simplymuzo.com

Bibliografie

Antonio Damasio, În căutarea lui Spinoza, Editura Humanitas, București, 2010

Aurel Cioran, Cioran și muzica, Editura Humanitas , Seria Antologiile Humanitas, 1996

Babette Rothschild, The body Remembers, The Psychophysiology of Trauma and Trauma Treatment, W. W. Norton & Company, 2000

Daniel Goleman, Dialoguri cu Dalai Lama, Emoții vindecătoare, Editura Curtea Veche, București 2008

Daniel G. Amen, Schimbă-ți mintea ca să te vindeci de tulburările emoționale, Editura Curtea Veche, București, 2012

Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura Curtea veche, București, 2008

Daniel Goleman, Emoții vindecătoare, Editura Curtea Veche, București, 2008

Daniel Goleman, Emoții distructive, Editura Curtea Veche, București, 2011

David J. Linden, Mintea ca întîmplare, Editura Herald, București, 2012

Dumitru Constantin- Dulcan, Inteligența Materiei, Cluj- Napoca, Editura Eikon , 2009

Dumitru Constantin Dulcan, În căutarea sensului pierdut vol. II, Editura Eikon, Cluj- Napoca, 2008

Edgar Cayce, Magia vindecării prin muzică, Pro Editiră și Tipografie, București, 2005

Eugenia Grosu , Tainele creierului uman, Editura Albatros, București 1981

Falko Blask și Michael Fuchs-Gamböck, Techno, Introducere în psihoterapie, Editura Romcartexim, 1997

Felicia Rodica Balteș, Emoțiile induse de muzică, Editura ASCR, Cluj- Napoca, 2012

H. Gardner – Inteligențe multiple – Noi orizonturi; Editura Sigma, București, 2006

Ioan Brad Iamandescu, Muzicoterapia Receptivă, Editura Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2011

Ion Gagim, Dimensiunea psihologica a muzicii, Iași, Editura TIMPUL , 2003

Ion Gagim, Știinta și arta educației muzicale, Chișinău, Editura ARC , 1996

Joe Dispenza, Antreneaza-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mintală, Editura Curtea Veche, București 2012

Omraam Mikhaël Aïvanhov, O educație care începe înainte de naștere, Editura Prosveta, București, 2006

Omraam Mikhaël Aïvanhov, Muzica și cântecul în viața spirituală, Editura Prosveta, București, 2012

Omraam Mikhael Aivanhov, Creație artistică și creație spirituală, Editura Prosveta, București 2013

Raport de cercetare, Responsabilitatea profesorului în formarea moral- afectivă a tinerilor, Institutul de Științe ale Educației, București, 2011

Richard J. Davidson și Sharon Begley, Creierul și inteligența emoțională, Editura Litera, București, 2013

Rudolf Steiner, Arta în misiunea ei cosmică, Conferința a 6a, Dornach, 9 iunie 1923

Sandra Aamodt și Sam Wang, Secretele creierului uman, Editura Litera, București, 2013

Tatiana Bularga, Psihopedagogia interesului pentru muzică, Chișinău, 2008

The Do Re Mi’s of Everyday Life: The Structure and Personality Correlates of Music Preferences, Journal of Personality and Social Psychology, 2003, Vol. 84, No. 6,

Webografie

Descopera.org – Știință și cultură

ttp://www.esanatos.com

http://nardichiropractic.com

http://blog.bufferapp.com

http://www.simplymuzo.com