Cunoasterea Mediului Inconjurator

1.1 Rolul activitatilor de cunoastere a mediului

„ Natura este o carte care trebuie citită și percepută corect, înțelegerea ei greșită aduce daune irecuperabile „ – Nalbandian

În folosul acestor spuse, a fost introdus în studiul școlar, în educație, în diferite epoci, un mod de a studia natura , în diferite discipline, cum ar fi: Geografie, Biologie, Științe ale naturii, Ecologie, Educația pentru mediu.

Începând cu anii șaptezeci, în programele școlare și în conținutul disiplinelor tradiționale au fost introduse, pe lângă temele legate de mediu, și teme care realizează observații asupra mediului înconjurător. Ținând cont că civilizația este într-un continuu progres, a fost impusă necesitatea introducerii unei noi dimensiuni în studiu, care să deschidă posibilitatea de a realiza ceva pentru mediu, adică pentru păstrarea sănătații mediului ce ne înconjoară; de fapt, astfel ne ajutăm pe noi înșine, deoarece noi trăim în acest mediu.

La sfârșitul de secolului XX și începutul secolului XXI se impune o informare și o acțiune urgentă, adecvată și benefică pentru menținerea echilibrului Planetei, deoarece acțiunea omului a produs modificări negative acestui echilibru, și dacă se continuă în acest fel, mediul nostru de viață se va distruge mult mai repede decât ne imaginăm. Falsa credință că bogățiile Planetei sunt inepuizabile, sau că deșeurile produse de către activitățile umane pot fi resorbite de biosferă fără a cauza daune a fost abandonată de către oamenii adulți și de aceea trebuie să informăm, educăm școlarii cu privire la aceasta. Este necesară sensibilizarea școlarilor cu privire la problemele mediului nostru de viață.

Educația privind mediul constituie baza dezvoltarii durabile a societății, prin promovarea unei atitudini „prietenoase” a indivizilor și grupurilor, astfel generând o responsabilitate față de mediu și în special față de viitorul mediului în care trăim. Denumirea de educație privind mediul înconjurător, provine din traducerea expresiei din limba engleză „ environmental education”.

Prin mediu, se înțelege „ tot ce este în jurul omului” sau „lumea exterioară ce are impact direct asupra omului”. Conceptul de mediu s-a extins incluzând azi, atât mediul natural, biofizic, cât și mediul fizic artificial, realizat de om, în care omul există împreună cu toate interacțiunile politice, economice, culturale, tehnologice, sociale, estetice, care rezultă din existența însuși a omului în cadrul acestui sistem- se arată în 1985 într-un studiu comparativ al incorporării educației privind mediul în programele școlare, editat de UNESCO.

Conferința Națiunilor Unite cu privire la mediul înconjurător ,din anul 1972 organizată la Stockholm atrăgea atenția asupra problemelor ecologice, săracia fiind una dintre cauzele principale ale distrugerii mediului. În 1973, Konrad Lorenz, fondator al etologiei ( știința comportamentului animal) și laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină, a devenit cunoscut prin cartea sa intitulată „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate „ potrivit căreia cel mai mare păcat al omenirii este degradarea mediului înconjurător. Ținând cont de acestă problemă, conștientizarea omenirii este obilgatorie și trebuie făcută încă din copilarie, astfel se vor înrădăcina mult mai bine atitudinile esențiale pentru protejarea mediului.

La conferința interguvernamentală de la Tbilisi din 1977, sub egida UNESCO, au fost precizate scopurile educației pentru mediu:" educația privind mediu trebuie, înainte de toate , să urmarească dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității oamenilor față de mediu și problemele sale. Oamenii trebuie să dobândească cunoștințele, atitudinile, motivația , angajarea și instrumentele necesare pentru a acționa , individual și în colectiv , în vederea soluționării problemelor actuale și prevenirii apariției unor noi probleme”.

Scopul principal al educației privind mediul este de a ajuta pe individ să reacționeze corespunzător la relațiile contemporane și să facă față la schimbările ce vor interveni de-a lungul existenței sale. De aceea, educația privind mediul în școală este necesară.

Rolul educației privind mediul este de fapt o necesitate permanentă și obligatorie.

1.2 Influența mediului înconjurător asupra dezvoltării personalității copilului

Personalitatea este stilul vietii. Ea ne determină să simțim ceea ce simțim, să facem ceea ce facem, să gândim cum gândim și cum am putea să schimbăm toate acestea. Termenul personalitate derivă de la “persoana”,din limba latină, unde cuvantul  – persoana – desemna inițial masca folosită de actori în teatrul antic; astăzi conform DEX cuvântul personalitate înseamnă : “  Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. “ 

Personalitatea se formează, și este ansamblul de dispoziții dobândite, formate și dezvoltate continuu sub influența factorilor biologici cît și a experiențelor personale.

Bazele personalității copilului se pun de la vârsta școlară, atunci când se conturează prinipalele trasaturile stabile de temperament și caracter. Pentru a dezvolta personalitatea elevului, trebuie să-i cunoști posibilitățile, capacitatea și să știi realitatea asupra căreia vei acționa și pe care îți propui s-o transformi. Planchard spunea că “ a cunoaște în mod precis ființele asupra cărora trebuie să exercite acțiunea educatorului, este prima condiție”.

Odată cu intrarea în școală, cu trecerea la o forma de activitate și la un mod nou de viață, este influențată formarea personalității. Perioada școlară este foarte importantă deoarece reverberațiile din acestă perioadă rămân o sursă de susținere psihică pe tot parcursul vieții.

Etapa școlară conține momente de fericire ce uneori poate ameliora nesiguranțele și angoasele ce apar în timpul vieții adulte. Înțelegerea vieții de către copil, implicația lui constituie de fapt un altfel de „joc” mai subtil în care se desfășoară evenimente, incidente, accidente; el simte nevoia de a le evalua ca permise sau nepermise ca condamnabile sau scuzabile. Ținând cont de mobilitatea, receptivitatea, setea de cunoaștere, de interesul pentru descoperire, de bucuria și satisfacția școlarului de a da răspuns la întrebări, cât și de a întreba, actul educațional din școală vizează dezvoltarea întregii personalități a copilului.

Activitățile de cunoașterea mediului fac parte din aria curriculară a Științelor și dezvoltã capacități de cunoaștere, formează modalități adecvate de explorare și trezesc interesul școlarilor pentru mediul înconjurãtor. Dezvoltarea la nivel școlar este un proces complex , prin care are loc cunoașterea mediului înconjurător de către copil, iar mediul, la rândul său care actioneazã asupra conștiinței acestuia.

Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestora.

Datorită mediului ambiant, copilul se „lovește” mereu de ceva nou care îi stârnește curiozitatea și dorința de a cunoaște ce se întâmplă; curiozitatea îl definește pe școlar, iar atunci cand vine în contact cu obiecte, jucării, cu lucrurile personale și cele care îl înconjoară, apar întrebări din care reiese că școlarul este extrem de interesat de denumirea, proveniența și calitățile acelor obiecte, inclusiv și a fenomenelor ce se petrec. Atât familia, cât și cadrele didactice, trebuie să satisfacă aceste curiozități.

Răspunsul dat trebuie să transmită atât cunoștințele solicitate de copil cât și atitudinea care se presupune să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Astfel odată cu transmiterea de cunoștințe, copilului îi este formată o atitudine corespunzătoare, iar pe lângă alte atitudini pozitive i se formează personalitatea școlarului față de mediul înconjurător.

Cunoașterea mediului înconjurător are loc treptat, și astfel integrarea copilului în mediu se face corect. Curiozitatea pe care copiii o au față de toate fenomenele naturii trebuie transformată și menținută într-o dorință cât mai mare de a cunoaște și înțelege mai bine ce se întâmplă în jurul lor. Atenția, spiritul de observare, sesizarea schimbărilor din natură dar și dorința de a cunoaște cauzele acestora, sunt educate cu ajutorul unei observări sistematice a schimbării și dezvoltării plantelor , cât și creșterea și îngrijirea animalelor. Cunoștințele transmise cu ajutorul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu mai multă ușurință de către școlari.

Cadrul didactic, când răspunde la întrebările școlarilor, trebuie să țină cont de capacitatea lor de înțelegere și să explice fenomenele în raport cu aceasta. Educația privind mediul înconjurător, este un proces de durată, un domeniu caracterizat de o dezvoltare dinamică, ce cuprinde toate vârstele pe timp nelimitat. Ea se desfășoară pentru a da posibilitatea școlarilor să înțeleagă limitele potențialului și ale hotarelor resurselor de care dispune planete, în vederea realizării unor schimburi necesare stilului de viață. Astfel, orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește, ceea ce permite să înțeleagă că atât plantele cât și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare, cum ar fi : hrană, căldură, lumină, adăpost; orice fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

Observarea sistematică a naturii de către copil, cu îndrumarea învățătorului, contribuie la aprofundarea cunoștințelor, la înțelegerea fenomenelor naturii, la dezvoltarea gândirii și limbajului. Copiii pot să sesizeze frumusețea naturii, să o îndrăgească doar observând-o. Astfel le este educat simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste, de mândrie pentru toate bogățiile și frumusețile naturiii noastre.

Mediul înconjurător, de asemenea poate oferii copiilor multe alte posibilități de cunoaștere; de exemplu: cunoașterea muncii prestate de către oameni, diverselor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Datorită acestor noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții , copiii își lărgesc orizontul, dezvoltându-și interesul pentru cunoașterea activității omului, iar dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii sunt bine înrădăcinate în personalitatea școlarului. Acest aspect al vieții sociale le dă posibilitatea copiilor să trăiască sentimente puternice și plăcute față de oameni, de datinile și obiceiurile poporului, dar și de sărbătorile naționale.

Cu alte cuvinte, prin educația privind mediul se realizează formarea sensibilității față de mediu, a cunoștințelor legate de mediu, dezvoltarea atitudiniilor, deprinderilor, a angajării și capacității de a acționa responsabil în protecția mediului, în a utiliza rațional resursele nerefolosibile cât și cele refolosibile.

Principalii formatori ai personalității școlarilor sunt cadrele didactice , și de ei depinde modul de înțelegerea a mediului, veridicitatea cunoștințelor asimilate și atitudinile însușite ale elevilor. Este foarte important modul în care se face educația pentru mediu, maniera de expunere a informațiilor cât și unde are loc. Rolul învățătorului este acela de a-l ghida pe școlar în descoperirea naturii printr-un contact direct cu aceasta.

Învățarea, presupune să se dezvolte într-un mod normal, pornind de la ceea ce știe elevul către ceea ce trebuie să știe , pe cale experimental, a varietății naturii și fenomenelor. Stând în clasă și răsfoind o carte nu-l ajută pe elev să înțeleagă în totalitate ce se petrece în natura, el trebuie să “pășească în lumea vie “ explorând și investigând tainele naturii ce-l înconjoară. De aceea sunt importante vizitele, excursiile, drumețiile la muzeu, la grădinile zoologice, în grădinile botanice, în rezervații naturale; școlarii sunt cu mult mai interesați de ceea ce văd în realitate, impactul asupra caracterului este mai concentrat decît atunci când observă natura pe paginile unei cărți frumos colorate. Dacă un copil a avut ocazia să planteze un pom și să observe cât de greu crește, cu siguranță când va fi mare se va gândi de doua ori înainte să taie unul, astfel impactul asupra personalității este mai mare și mult mai pozitiv.

Nicolae Docsănescu preciza că "Natura este o prezență însuflețită. Ea se contopește cu viața individului, face parte din ființa lui, participă la zbuciumul existenței umane, este leagăn de formare și ocrotire, tărâm de vis și de împliniri."- ținând cont că natura face parte din viața noastra, că este prezentă de la începutul existenței școlarului și până la sfârșit, trebuie să fim conștienți de influența ei asupra personalitații copilului.