Cunoasterea, Cercetarea, Ameliorarea Si Dezvoltarea Spatiului Rural
INTRODUCERE
Cunoașterea, cercetarea, ameliorarea și dezvoltarea spațiului rural sunt activități complexe, de importanță majoră pentru o țară, atât prin dimensiunea spațiului rural, exprimată prin suprafața deținută cât și prin ponderea populației ocupate în activitățile productive, de servicii, cultural sociale, de habitat și de turism.
Spațiul rural face obiectul unei preocupări constante de realizare în țara noastră a unui complex program de dezvoltare și ameliorare rurală care presupune realizarea unui echilibru între cerința de conservare a spațilui rural, economic și socio-cultural pe de o parte și tendința de modernizare a vieții pe de altă parte.
În acest context, turismul constituie un domeniu important de ațiune pentru realizarea obiectivelor dezvoltării rurale. Mai ales în condițiile actuale, când asistăm la un fenomen de „retro” în aproape toate domeniile de ativitate, fenomen care-și face simțiță prezența și în turism.
Retromania în turismul mondial, dar și în cel românesc, îmbracă forma reîntoarcerii la natură, la lumea satului și la alimentele cât mai puțin elaborate, la valorile culturale ale ruralului, la viața sa tihnită, la liniștea nopți, limpezimea izvorului parfumul florilor din fânul proaspăt cosit și multe altele care par, mai ales pentru omul citadin, modern, scoase din cartea de povești a copilăriei1.
Toate acestea poartă numele de turism rural , agroturism, ecoturism, turism verde, etc. Sub o denumire sau alta , această formă de turism a constituit un interes crescând din partea clienților , ducând totodată la o creștere a cererii turistice , ceea ce este determinant pentru prestatorii de servicii turistice, pentru locuitorii satului, deschizându-le acestora o nouă perscectivă economică și socială.
Turismul rural facilitează punerea în valoare a bogățiilor și specificității locale, necesitând în majoritatea cazurilor investiții minime, această formă de turism utilizând resurse neexploatate și reînoibile, deci imobilizări a căror valoare la plecare este redusă.
Dezvoltarea integrată, echilibrată și durabilă a spațiului rural incluzând valorificarea turismului, presupune nu doar conștientizarea populației locale cu privire la resursele naturale, culturale și sociale, ci în egală măsură, existența unităților necesare pentru a face aptă participarea menționată, exprimată în ospitalitatea tradițională, implicarea în programul colectiv de dezvoltare durabilă, satisfacerea cerințelor de găzduire și de reconfortare.
În acest mod turismul rural poate costitui fermentul de coeziune socială între locuitorii satului, primirea pe teritoriul lor a oaspeților putând determina reevaluarea trecutului, imprimarea sentimentului de apartenență istorică la comunitate.Este necesar însă ca turismul rural să fie apreciat ca o bază de plecare pentru un nivel economic superior și pentru noi perspective ale dezvoltării economice în acest spațiu.
Pornind de la aceste considerente, ideea dezvoltării turistice a localității Gârda de Sus este susținută de gradul ridicat de atractivitate turistică conferit de frumusețea naturii și a peisajului de munte, de condițiile climatice favorabile și condițiilor antropice, datorită realității socio-economice extrem de propice și datorită speranței comunității locale dea valorifica aceste resurse printr-o activitate ce poate îmbunătății viața locuitorilor.
Principalele activități economice în localitate se bazează încă pe exploatarea pădurii cu care se ocupă 70-80% dintre oameni și o agricultură de munte cvasiautarhică destinată să satisfacă în principiu nevoile populației.
Dar dezvoltare turismului poate ridica de asemenea o serie de probleme de ordin economic, social și ecologic. Acestea se referă la dezvoltarea fondului ecologic și a calității resurselor turistice.
Influența nefastă a dezvoltării haotice a turismului impune optimizarea procesului de dezvoltare a acestuia prin abordare științifică a problemelor privind valorificarea resurselor și amenajarea spațiului turistic în contextul protejării și conservării mediului înconjurător.
În amenajare se pornește de la studii de detaliu și se încheie cu exploatarea turistică și cu elaborare unei prognoze de dezvoltare turistică. Dotarea și amenajarea unei zone turistice urmărește punerea în valoare a unui teritoriu, a resurselor în vederea exploatării în mod științific.
Amenajarea localității Gârda de Sus în scopuri turistice este definită de caracteristicile naturale, economice și sociale ale zonei respective, de gradul de dezvoltare economică, de dimensiunea cererii și mai ales de obiectivele de atins care trebuie să se canalizeze înspre:
– conservarea și punerea în valoare a elementelor spirituale moțești;
-modenizarea bazei tehnico-materiale generale și turistice;
-valorificarea la maxim a potențialului antropic;
-valorificarea intensă din punct de vedere turistic a satelor componente;
-dezvoltarea turturor formelor de turism;
-protejarea mediului înconjurător, controlul activităților turistice.
Această lucrare urmărește pornind de la analiza potențialului natural și antropic,
evidențierea principalelor funcțiuni turistice ale localității Gârda de Sus și posibilitățile de amenajare în scopul activităților de turism. Totodată este indispensabilă evidențierea impactului pe care dezvoltarea turistică și economică o are asupra mediului înconjurător, turismul rural apărând astfel ca soluția cea mai adecvată contextului zonei.
CAPITOLUL I
DEZVOLTARE RURALĂ – CONCEPTUL DE DEZVOLTARE RURALĂ, DEZVOLTARE ECONOMICĂ LOCALĂ, DEZVOLTARE ECONOMICĂ COMUNITARĂ
Definirea conceptului de „dezvoltare rurală” este strâns legată de definirea unui concept cu importanță mai mare și anume conceptul de „Economia rurală” ca „o ramură a științei economice care se interesează în mod special de agricultură, de lumea rurală și de sectorul agroalimentar”1.
În literatura de specialitate se întâlnesc trei moduri de abordare a problemelor dezvoltării rurale și ale politicilor aferente. Acestea sunt următoarele:
a) abordarea socio- economică; b) abordarea economică regională; c) abordarea economică intersectorială;
Abordarea socio- economică este ațintită asupra a tot ceea ce probează comportamentul grupurilor sociale, a ”actorilor” economici care locuiesc, își desfășoară activitatea în zonele rurale, produc venit și folosesc servicile rurale.
Abordarea economică regională tinde să identifice variabilele de ordin geografic, demografic și economic care caracterizează zonele rurale. Abordarea economică intersectorială își așează analiza pe tablourile de input-output și vizează identificarea și măsurarea tipului și intensității conexiunilor dintre agricultură, industriile aliate și restul economiei rurale.
Conceptul de dezvoltare locală se corelează strâns cu, cuvintele: „autodezvoltare,
autogestiune, microregional, endogen, autocentrat. Toate acestea denumiri au cuvântul local ca
numitor comun”2 . În țara noastră acest concept își face simțită apariția o dată cu manifestarea
fenomenelor de descrntrare teritorială și descentralizarea serviciilor publice.
Deși în literatura de specialitate din România, inforrmațiile privind acest concept sunt de dată recentă, politici de dezvoltare locală au existat și înainte de 1989, dar într-o altă viziune.
Abordarea teoretică și practică a acestui concept rezidă și din necesitatea integrării țării noastre în structurile europene, dar și din nevoia de dezvoltare a colectivității teritoriale din România.
Dezvoltarea locală este un proces de diversificare și de dezvoltare a activității economice și sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea și coordonarea resurselor și energiilor existente. (Goeffe, 1984) Ea se află la intersecția diferitelor domenii de intervenție publică: politicile urbane, politicile de amenajare a teritoriului, descentralizare, politici industriale, politici sociale.
Această definiție pune în valoare câteva caracteristici ale conceptului de dezvoltare locală și anume:
– dezvoltare locală poate fi în același timp economică, socială și culturală; – ea are în vedere teritorii care pot să corespundă sau nu cu cele rezultate prin împărțirea administrativă;
– ea constituie apanajul serviciilor colectivităților teritoriale, putându-se manifesta în același timp la nivelul unui județ, cât și al unei regiuni între care există o anumită coeziune; – la realizarea sa este necesar să intervină toți agenții vieții economice și sociale;
– autoritățile publice locale trebuie să aibă un rol de animare economică și socială, care trebuie să se sprijine pe cunoașterea proiectelor, pe difuzarea informației și pe coordonarea tuturor factorilor implicați;
Scara de analiză – nivelul local – definit într-o manieră mai mult sau mai puțin cuprinzător, cât și diversitatea termenilor utilizați fac din dezvoltarea locală un concept greu de definit.
Vulnerabilitatea colectivităților urbane sau rurale în fața unor fenomene precum concentrarea, dezinvestirea, declinul industrial, epuizarea resurselor naturale, terțializarea sau absolescența metodelor de producție a suscitat apariția, în cadrul acestor colectivități, a unei noi concepții de dezvoltare.
Dezvoltarea economică locală sau comunitară se înscrie, deci într-o nouă logică de a concepe și realiza dezvoltarea. Astfel se disting două forme fundamentale: prima este axată asupra dezvoltării întreprinderilor, iar cea de a doua vizează cu prioritate creșterea puterii colectivității.
Astfel profesorii Swack și Mason (1987) definesc dezvoltarea economiei comunitară drept o strategie eficace ce permit găsirea unor soluții la problemele grupurilor defavorizate, cât și ale colectivităților mai puțin dezvoltate.
În opinia profesorilor Newman, Lyion și Philip (1986), dezvoltarea economică comunitară trebuie să vizeze printre altele:
dezvoltarea resurselor umane, fizice și financiare ale comunității;
2. integrarea dezvoltării economice și sociale la nivelul colectivității; 3. ameliorarea mediului colectivității, a calității serviciilor și a capacității acesteia de a-și regla propriile probleme socio- economice;
4. favorizarea unei dezvoltări durabile și acceptarea din punct de vedere social;
5. posibilitatea colectivității de a beneficia de investiții sociale; 6. creșterea numărului de firme, care pot plăti impozite locale și care răspund nevoilor colectivității.
Cea de-a doua forma de dezvoltare economică comunitară este axată mai curând pe ameliorarea gradului de ocupare a populației și a veniturilor acesteia, și eventual pe revitalizarea economiei.
Ținând cont de aceste elemente, conceptul de dezvoltare locală poate fi definită drept” o strategie de investiție economică” prin care reprezentanții locali ai sectorului privat, public sau social, cooperează la valorificarea resurselor umane, tehnice, financiare ale unei colectivități, asociați în cadrul unei, structuri, sectoriale sau intersectoriale de activitate, privată sau publică, având drept obiectiv principal crearea de noi locuri de muncă. (Bele, 2002) 31 pag.
I.1. Importanța spațiului rural în contextul dezvoltării generale
Spațiul rural în Europa constituie un spațiu peisager prețios, fruct al unei lungi istorii și a cărei salvare este o vie preocupare pentru societate. Spațiul rural își poate îndeplini funcțiile de aprovizionare, de rezidență și de echilibru, din ce în ce mai dorite de societate, doar dacă el rămâne „un spațiu de viață atrăgător și original fiind dotat cu: o bună infrastructură, o agricultură și o silvicultură viabile, condiții locale favorabile activității economice neagricole, un mediu intact și cu peisaj îngrijit” 1 .
Estomparea spațiului rural ca loc de producție poate să coincidă cu promovarea sa ca bun de consum. În societatea în care fenomenele de consum tind să devină cele mai semnificative, spațiul rural găsește o vocație nouă. El permite în același timp un consum de spațiu, bucuria unui mediu și constituirea unui cadru de viață.
În România spațiul este format din 2686 comune în cuprinsul cărora există 12751 sate cărora le revine o suprafață de 21 276 000 hectare, respectiv 89% din suprafața totală a țării. Populația rurală este formată din 10,1 milioane locuitori ceea ce reprezintă 45% din populația totală a țării. În spațiul rural românesc există un număr de 3 311 000 gospodării care reprezintă 46,8% din numărul total de gospodării. Numărul de locuințe este de 3 656 000 locuințe, respectiv 46,8% din numărul total de locuințe.
I.2. Funcțiile spațiului rural
Cartea europeană a spațiului rural, adoptată de către Consiliul Europei, sintetizează diferitele funcții ale spațiului rural, în trei mari grupe: 1. funcția economică 2. funcția ecologică 3. funcția socio – culturală
Funcția economică a spațiului rural este considerată funcția de bază primară, care are ca principal pilon, coloana-vertebrală – agricultura. Funcția economică are și alte funcții dintre care amintim:
– producerea de materii prime reciclabile destinate industriei și producției de energie;
– să asigure nevoile întreprinderilor mici și mijloci agricole, industriale, artizanale, comerciale și de prestări de servicii;
– să asigure o bază pentru recreație și turism;
– conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii și biotehnologiei.
Funcția economică în concepția modernă, este de fapt o funcție complexă care cuprinde un număr mare de activități.
Funcția ecologică Faptul că industrializarea excesivă în unele regiuni rurale, exploatarea rapace în unele zone miniere, intensificarea și industrializarea zootehniei, chimizarea excesivă în cultura mare și legumicultură, extinderea necontrolată a turismului, exploatarea nerațională în unele perimetre silvice și „multe activități de acest gen au determinat apariția și intensificarea unora dintre acele mai grave flagele ale lumii moderne: poluarea intensivă a spațiului rural, deteriorarea peisajului agricol și silvic, reducerea alarmantă a florei și faunei și stricarea echilibrului ecologic în foarte multe ecosisteme ale spațiului rural” 1
Funcția socio – culturală
Spațiul rural, prin natura activităților umane, a relațiilor din interiorul comunităților și a celor intercomunitare, este un spațiu social. Dimensiunile relative reduse ale localităților, statornicirea unor raporturi deosebite între membrii comunității, cunoașterea reciprocă și ierarhizarea socială sunt caracteristici ale relațiilor sociale din mediul rural.
„Viața socială a localităților rurale este intim legată de viața spirituală, culturală. Cultura tradițională, obiceiurile, constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecărei localități, zone sau regiuni rurale” 2
I.2.1 Necesitatea elaborării unei strategii de dezvoltare pentru spațiul rural
I.2.1.1. Lungul declin rural
„Civilizația rurală cerealieră și crescătoare de animale domestice a apărut în Europa pentru prima dată pe teritoriul țării noastre acum 10-15 mii de ani” 3. Revoluția industrială nu a încetat niciodată să atragă din lumea agricolă resursele necesare dezvoltării sale. Principala sursă demografică pentru popularea marilor orașe a fost mediul rural. Exodul agricol a condus la crearea de mari concentrări demografice puternice în orașe cu repercursiuni majore asupra evoluției satelor care o perioadă de timp au fost socotite ca o simplă și principală sursă de forță de muncă.
În perioada postbelică refacerea economiilor naționale a avut la bază industrializarea marilor metropole. În timp condițiile de viață din mediul urban s-au dovedit a fi net superioară celor din mediul rural, acesta fiind motivația migrărilor masive a populației dinspre rural spre urban. Acum începe procesul de deșertificare a zonelor rurale, proces ce a continuat în România până în jurul anilor ’90.
Amploarea fenomenelor a stârnit neliniștea autorităților centrale din mai multe țări, care prin ministerele agriculturii și organizațiile profesionale agricole au demarat o campanie de amenajare rurală. Scopul politic al acțiunilor concertate ale autorităților este de a frâna abandonul rural și repopularea acestor zone prin acordarea unor facilități.
I.2.1.2. Redescoperirea și reînnoirea ruralului
În unele țării industrializate din Europa recensămintele demografice din anii ’80 reflectă tendința de migrare a populației dinspre urban spre rural. Populația rurală crește global mai repede decât în rural este firesc, având în vedere avantajele incomparabile oferite de zonele
rurale mai puțin aglomerate și lipsite de stres și poluare.
Țările dezvoltate s-au implicat în materializarea dorinței și opțiunii populației de a se stabili în mediul rural prin crearea de programe și suportul financiar al realizării acestora.
1.2.1.3. Noile potențialități și perspective rurale
Teritoriul rural va conserva multă vreme spațiile sale depopulate din munții și zonele defavorizate, dispunând astfel de o serie de atu-uri , dintre care amintim:
– obținerea unui bun profit din producția de lemn; – dezvoltarea turismului rural care răspunde nevoilor de repaus, de sănătate, de natură și de autenticitate; – promovarea artizanatului etc. Diversificarea producției agricole deschide posibilități noi: – dezvoltarea micii producții agricole vegetale și animale; – oferirea unor produse de calitate de tip fermier; – adoptarea unor sisteme de producție mai extensive; – practicarea pluriactivității pentru a consolida și pereniza locurile de muncă agricole.
Politicile economice ale țărilor industrializate au condus la crearea în mediul rural a unor activități economice care se desfășoară în întreprinderi mici și mijlocii oferindu-se unele facilități fiscale.
Renasc în zonele rurale profesii și meserii tradiționale cu particularitățile specifice locului. Cu sprijinul tehnicii și informaticii actuale spațiul rural oferă cele mai diversificate oportunități în vederea demarării unei activități economice profitabile.
Interesul pentru dezvoltarea turistică rurală în țara noastră
Interesul pentru lumea ruralului în țara noastră a fost manifestat de mai multe personalități ale vieții sociale, politice și culturale.
Primul român interesat de o promovare a satului a fost Dimitrie Gusti care a considerat satul ca: „o entitate de viață bine închegată, un tot social indivizibil…O ridicare a satelor trebuie să se întemeieze pe o cunoaștere a nevoilor lor”.
Interesul pentru dezvoltarea agricolă a spațiului rural
Prof. univ. dr Paul- Ioan Otiman publică în special după 1990 o serie de lucrări referitoare la agricultura României, la posibilitățile de reabilitare a acesteia. Constatăm că în urma stabilirii direcției de dezvoltare pentru România de către Uniunea Europeană, s-a constituit un Grup de lucru pe lângă Guvernul României care încearcă să stabilească direcțiile de dezvoltare pentru o perioadă de 20 de ani. În cadrul acestui program au fost solicitați specialiști din domeniile economic, social și politic.
Interesul pentru dezvoltarea rurală în țara noastră se concretizează printr-un set de măsuri care trebuie avute în vedere pentru redresarea agriculturii românești. Aceste măsuri sunt prezentate în „România- Strategia națională pentru dezvoltare durabilă”, promovată de Grupul de lucru constituit în baza Hotărârii Guvernului nr 305 din 15.04.1999 și care constau în: – crearea de sisteme și structuri viabile de organizar , producție și gestionarea exploatațiilor agricole de dimensiuni optime adecvate aplicării tehnicii și tehnologii eficiente în producția agricolă, specifice diferitelor condiții ecologice;
– ajustarea structurală a producției agricole prin crearea unei structuri adecvate ramurilor și subramurilor agriculturii corespunzător potențialului resurselor financiare și ansamblului de factori pentru agricultură;
- înzestrarea tehnică și tehnologică a agriculturii prin relansarea și dezvoltarea ramurilor industriale autohtone pentru agricultură;
– elaborarea și implementarea sistemelor, mecanismelor și pârgiilor economico- financiare potrivit cerințelor de competitivitate internă și externă;
ajustarea echilibrată a raportului de prețuri industrie- agricultură;
– politici adecvate de stimulare și protecție a producătorilor agricoli;
– demonopolizarea sistemelor de aprovizionare a agriculturilor și de desfacere a produselor lor;
– stimulente pentru diversificarea producției agricole și pentru creșterea valorii adăugate a acesteia;
– atestarea profesională a producătorilor agricoli și a celor ocupați în activități conexe agriculturii;
– intensificarea informării, precum și îmbunătățirea sistemului de extensie și consultanță agricolă;
– promovarea strategiilor de reorganizare și funcționare a unităților de cercetare- dezvoltare din agricultură și industrie alimentară;
– reconsiderarea proporției fondurilor atribuite de la bugetul de stat pentru cercetarea- dezvoltarea în agricultură în raport cu rolul și importanța agriculturii în economia națională;
– restructurarea și reorganizarea învățământului agricol de toate gradele corespunzător noilor cerințe ale dezvoltării durabile a agriculturii și mediului rural. 1 Convulsiile economice și sociale ale tranziției din țara noastră precum și preocupările pentru realizarea convergențelor economico- sociale menite să specializeze integrarea țării noastre în Uniunea Europeană au adus în planul politicii economice româneștii și preocupările pentru dezvoltarea rurală.
Revitalizarea localităților rurale, instalarea tinerilor agricultori menținerea populației în spațiul rural, etc. solicită o nouă politică a echipării tehnice, a extinderii rețelelor de infrastructură și comunicații1.
Extinderea și modernizarea produselor agricole, a siviculturii și a interprinderilor mici și mijlocii presupun, de asemenea echipării tehnice atât a localităților cât și a teritoriului rural.
1.3.2 Interesul pentru dezvoltarea turistică a spațiului rural
Alături de agricultură o altă mare posibilitate de dezvoltare rurală o constituie turismul. Există în țara noastră numeroase sate ce dispun de condiții naturale bune pentru practicarea turismului și care beneficiază, de asemenea și de un cadru construit pitoresc, cu case și gospodării confortabile, cu oameni ospitalieri ce au o tradiție culturală și artistică proprie, cu meșteșugarii și artizani talentați.
În condițiile actuale în care societățile super industrializate și super sofisticate pierd contactul cu natura și originile societății umane, tot mai mulții locuitorii ai marilor aglomerării urbane doresc petrecerea unei vacanțe în mijlocul naturii. Dorința de a se relaxa într-un mediu nepoluat, de a redescoperii modul în care se fabrică produsele alimentare care au intrat de mult în obișnuința de consum a anului, redescoperirea valorilor ancestrale sunt tot mai pregnante pentru omul modern.
Primele acțiuni turistice în mediul rural s-au realizat începând cu anii 1967-1968, pentru grupe de turiștii aflații pe litoralul românesc al Mării Negre și în Delta Dunării.
Un alt moment semnificativ s-a înregistrat în anul 1972, când în urma unui studiu realizat de către Centrul de Cercetării pentru Promovarea Turismului Internațional, s-a stabilit în urma ordinului Ministerului Turismului (OMT) nr. 297 că pot fi introduse în turismul intern și internațional 118 localității rurale.
Prin OMT nr. 774, începând cu 1973 se declară experimental sate de interes turistic 13 localității rurale: Lerești, Rucăr, Fundata, Sirnea, Sibiel, Rășinari, Tismana, Vădeni, Hălmagiu, Bogdan- Vodă, Vatra Moldoviței, Murighiol și Sf. Gheorghe.
Decretul nr 225 din 1974, care a interzis cazarea turiștilor străini în locuințele particularilor a făcut ca acestea să devină nefuncționare, excepții făcând doar satele unde s-a permis ca o excepție de la decret, cazarea grupurilor de turiști străini, respectiv satele: Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan.
După 1989, primele activității turistice în mediul rural au apărut în zonele: Rucăr, Moeciu, Bran, extinzându-se mai apoi și în alte regiuni.
În această perioadă(1988-1989) a fost constituită Asociația operațiunea Satelor Românești, cunoscut publicului și ca „Operation Villages Roumains” pentru a proteja satele românești de compania de sistematizare a satelor, inițiată de fostul regim. Programul de sistematizare și modernizare a satelor prevedea demolarea multora dintre ele și dispariția lor ca așezare rurală .
Ulterior după anul 1990, asociația a acționat pentru sprijin și ajutor umanitar, iar în anii 1991- 1992 a desfășurat activității de parteneriat în scopul dezvoltării democrației locale și a dezvoltării satelor românești. În cadrul acestor acțiuni, O.V.R. a pus în funcțiune o rețea de turism rural cuprinzând localității din județele: Maramureș, Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Sibiu.
O.V.R. este un interlocutor privilegiat al programului PHARE de care România a beneficiat din anul 1991. PHARE reprezintă efortul comunității economice europene pentru a susține procesul de reconstrucția economică a țărilor din Europa Centrală și de Est printre care și România. Programul PHARE vizează acordarea de asistență financiară și tehnică în domenii de mare interes și crearea unui mediu administrativ, reglementativ, financiar și comercial, fără de care nu poate să funcționeze și nici să se exercite sau să prospere investițiile private.
Prin Hotărârea de Guvernului nr. 438/ 1990 s-a înființat comisia zonei montane din România (C.Z.M.R), în cadrul căreia s-a creat primul compartiment de agroturism unde s-au pus bazele organizatorice ale turismului rural din țara noastră.
De asemenea, prin H.G. nr. 688/1990 s-au stabilit atribuțiile C.Z.M.R., printre care și modul de atestare a gospodăriilor agroturistice și a direcților de acțiune pentru dezvoltarea agroturismului, pornind de la modernizarea gospodăriilor familiale, organizarea pensiunilor, sprijinirea cu materiale și asistență tehnică a gospodăriilor cu profit agroturistic, înființarea și amenajarea de mici așezării cu profil agroturistic.
Din anul 1993, activitatea agroturistică a fost continuat și de Federația Română pentru Dezvoltare Montană (F.R.D.M), care a adoptata-o strategie de promovare a acestei activității la nivelul forurilor guvernamentale și neguvernamentale. Totodată, F.R.D.M a sprijinit înființarea de noi agenții economice sub forma societăților comerciale, a societăților și fundațiilor în scopul implementării și dezvoltării turismului rural.
Începând cu anul 1994 Ministerul Turismului, prin protocolul încheiat cu F.R.D.M. privind colaborarea în promovarea și dezvoltarea agroturismului și îmbunătățirea cadrului legislației, dovedește un interes deosebit pentru această formă de turism.
Astfel, prin O.G nr. 62/1994 și legea nr. 145/1994 se stabilesc facilității pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunări și litoralul Marea Neagră.
Astăzi sunt cunoscute consumatorilor de turism rural un număr mare de pensiuni turistice și agroturistice omologate, intrate în circuitul ANTREC. Iar prin programul Ministerului Turismului intitulat „Vacanța la țară ”, se încercă orientarea în mai mare măsură a fluxurilor turistice către zonele rurale cu tradiții și cu infrastructură turistică adecvată.
Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) este o organizație neguvernamentală și nonprofit, înființată în toamna anului 1994 cu sprijinul M.T., având un important rol în dezvoltarea turismului rural. Începând cu anul 2002 un rol important în dezvoltarea rurală îl joacă Agenția SAPARD ( o instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor). Scopul acesteia îl constituie implantarea tehnică și financiară a Instrumentului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltarea Rurală, Programul SAPARD.
Prin acest program Uniunia Europeană va aloca anual României 153,2 milioane Euro, pe o perioadă de 7 ani sub formă de credite nerambursabile, pentru a facilita adoptarea legislației Comunitare din domeniul și pentru îmbunătățirea competitivității sectorului agricol- sumei alocate de U.E. i se va adăuga o cofinanțare națională din bugetul de stat de 25% (circa 50 milioane Euro anual). Adăugând și contribuția privată, costul total al punerii în practică a programului românesc de dezvoltare rurală va fi de aproximativ 300 milioane Euro în fiecare an.
Programul SAPARD are la bază Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a României,(PNADR), conținând 11 măsuri care vor fi finanțate prin acest Program.
1.4. Rolul turismului în dezvoltarea rurală
Majoritatea populației active în zona rurală practică activități agricole, starea de astăzi a satului românesc fiind strâns legată de starea agriculturii. Alta este situația în zonele montane unde ocupația principală o constituie creșterea animalelor, dar și aici ca și în satele agricole singura soluție de supraviețuire a populației o constituie combinarea veniturilor agricole cu cele neagricole pe baza pluriactivității.
Pluriactivitatea prin diversificarea activităților prestate de țăranii pare a fi soluția ceea mai rațională în dezvoltarea rurală. În zona montană, unul din atu-urile deosebite de neegalat al muntelui îl reprezintă vocația turistică a acestuia, element ce poate genera surse de venit ce pot fi obținute fără a fi necesare investiții deosebite. Potențialul turistic este extrem de complex generat de cadrul natural în toată splendoarea lui cât și de cel etnografic și folcloric ce păstrează nealterate tradițiile specifice. Turismul ar urma să aducă un alt tip de viață satelor, mai înviorat, mai puțin monoton și va putea fi considerat un stimul important în acțiunea de fixare a tineretului, deoarece prin activitatea de turism se va realiza o intensificare și simulare o diversificare a tipurilor de raporturi existente actualmente în mediul sătesc.
În această perspectivă în dezvoltarea rurală ar urma să fie rezolvate deopotrivă două mari componente concretizate în dezvoltarea economică și socială și de factor catalizator într-un alt tip de relații sociale.
Numeroase sate românești au o mare disponibilitate pentru turism, dar acest bogat și important patrimoniu local este din păcate în multe cazuri puțin valorificat. Agroturismul creat și asistat creează principalele motivații în antrenarea și dezvoltarea unor inițiative, a unor activității tradiționale care multă vreme au fost neglijate, a unor meșteșuguri, în consolidarea și dezvoltarea unor creații artistice locale, legarea unor prietenii, satisfacerea unor nevoi materiale și spirituale ale turiștilor, activități care dinamizează viața economiei locale, activități ce stau la baza dezvoltării economico-sociale a zonelor rurale. Satul sau zona turistică reprezintă spațiul în care se asamblează toate elementele de dezvoltare locală. Apare interesul de susținere a satului, de îmbunătățire a infrastructurii, de constituire a unor vieți spirituale a satului. Se creează suportul îmbunătățirii serviciilor publice.
În dezvoltarea satului, turismul rural poate și trebuie să devină o activitate importantă pentru gospodăriile rurale, practicarea acestuia constituie o sursă suplimentară de venituri pentru individ, dar cu efecte de dezvoltare a comunităților rurale.
Turismul integrat în strategiile de dezvoltare rurală ar rezolva probleme economico- sociale vizând:
– reducerea migrației populației din zona de munte sau din alte regiuni geografice unde există condiții pentru practicarea turismului;
– asigurarea unei dezvoltări durabile capabile să ofere un nivel de viață comparabil cu cel din zona de șes;
– valorificarea complexă a resurselor naturale, producerea unor bunuri specifice cu marcă locală;
– diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tânără; – păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale;
– conservarea și protecția patrimoniului natural și cel cultural-istoric al zonei de interes; – protecția mediului și combaterea tuturor factorilor de poluare.
1.5. Rolul și importanța amenajării turistice în dezvoltarea rurală
Dezvoltarea turismului nu poate fi realizată în afara procesului de amenajare turistică a teritoriului; aceasta este singura cale de integrare a unor noi zone în circuitul turistic. Procesul de amenajare turistică reflectă interacțiunea dintre particularitățile fizico-geografice ale teritoriului și ansamblul activităților economice și sociale care se desfășoară pe acest teritoriu ansamblul în cadrul căruia turismul are rolul central, de polarizare a intereselor și eforturilor. În acest context amenajarea turistică are rolul de a asigura dezvoltare turismului și valorificarea turistică optimă a teritoriului, de a integra planurile de dezvoltare a turismului în strategia dezvoltării economico-sociale a teritoriului.1 În același timp, ea trebuie să contribuie la protejarea mediului, la creșterea calității lui. Astfel, amenajarea turistică poate fi considerată un proces dinamic și complex de organizare științifică spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane precum și toții factorii care influențează aceste relații.2 Acest proces va tine cont atât de caracteristicile teritoriului ( resurse, activități, funcțiuni, etc.) cât și de posibilitățile de exploatare în condiții de eficiență a acestuia.
Pentru localitățile rurale amenajarea teritoriului urmărește dezvoltarea și modernizarea fondului locativ precum și realizarea unor echipamente edilitare care să asigure locuitorilor condiții civilizate de viață în corelații cu păstrarea expresiei arhitecturale proprii și valorificarea tradițiilor constructive specifice zonei. În cazul arealelor turistice, eforturile pun accent pe valorificarea cât mai complexă a resurselor naturale și antropice și crearea cadrului adecvat odihnei și recreerii.
Între activitatea turistică și spațiu există o strânsă legătură, care se manifestă în dublu sens: pe de o parte natura specifică a teritoriului își pune amprenta asupra dimensiunilor și intensităților circulației turistice ca și asupra formulelor de turism, iar pe de altă parte, prezența turismului într-un anumit perimetru stimulează dezvoltarea economică și socială a zonei respective.
În aceste condiții, procesul de amenajare are ca obiectiv armonizarea intereselor turismului cu ale celorlalte activității economice și sociale din teritoriu; zona turistică urmând să-și modeleze activitățile în funcție de evoluția factorilor economici, sociali, spirituali ce o definesc.
Privite ca acțiuni complexe de organizare științifică a teritoriului, amenajările turistice:
– asigură o exploatare rațională a resurselor;
– stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri și activități într-un perimetru dat; – contribuie la protejarea mediului, la creșterea calității lui. Amenajarea turistică a teritoriului influențează așadar viața oamenilor și a localităților contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și socială a zonelor lumii. Totodată ea răspunde unei dezvoltării a turismului care să împletească funcția recreativă a stațiunilor cu valorificarea complexă a resurselor acestora.
1.6. Exemplificarea aplicării teoriei dezvoltării rurale pentru localitatea Gârda de Sus
Localitatea Gârda de Sus este situată în Munții Apuseni, zonă pe care natura, dar și omul au înzestrat-o cu daruri de neprețuit. Din păcate aceste valori sunt insuficient valoficate, iar locuitorii comunei încă își câștigă existența în cea mai mare parte prin comercializarea materialului lemnos.În ultimii ani sunt tot mai puțini localnici care dispun de un loc de muncă. Din populația totală a comunei, foarte puțini au putut fi absolvenți ai sectorului social, numărul lor ridicându-se la apriximativ 50. Pe drept cuvânt cea mai acută problemă a populației localității Gârda de Sus este lipsa unui loc de muncă..O soluție pentru această problemă poate fi dezvoltarea turistică a comunei care ar putea deveni astfel o stațiune turistică de renume cel puțin național. Favorabile în acest sens sunt condițiile climatice.
Pentru sezonul de vară există posibilități excepționale pentru drumeții, speologie, agroturism. Se poate practica pescuitul, vânătoarea, diferite jocuri sportive: fotbal, volei, golf călărit. Vor putea fi amenajate parapante, deltaplane, pârtii destinate săniilor cu role ș.a.m.d.
Prezint mai jos avantajele comunei Gârda în sensul de a devenii o stațiune turistică indiferent de sezon.
regiune frumoasă, nepoluată, cu peisaj diversificat;
condiții ecologice favorabiler, caracterizate prin puritatea aerului și a apei;
posibilitatea amenajării unei infrastructuri moderne care să nu mai costituie un impediment indiferent de pretențiile turistului;
este o zonă slab dezvoltată economic, mulți șomeri care nu s-au realizat profesional din lipsa posibhilităților existente în localitate. O soluție ar fi profesionalizarea unei părți a populației pentru a deveni gazde turistice;
agricultura este slab reprezentată în sectorul producției vegetale, principala ocupație a localnicilor fiind creșterea animalelor, cu puține posiboâilități de a valorifica propdusele obținute;
există posibilitatea de creare, funcționare și dezvoltare a micilor întreprinderi care ar putea avea ca obiect de activitate prestări de servicii pentru turiști, prelucrarea primară a produselor animale, culesul fructelor de pădure și conservarea acestora;
ar fi dezvoltată identitatea comunității și ar spori simțul de implicare și responsabilitate atât al persoanelor fizice cât și al autorităților administrative locale direct răspunzătoare și cointeresate în dezvoltare comunei, interesul fiind justificat de veniturile financiare preconizate;
ar fi prezervate particularitățile, tradițiile culturale și istorice ale comunei, ceea ce ar putea conduce la promovarea lor în contextul regional și național, implicit la popularizarea zonei care în prezent nu este cunoscută pe plan național și internațional;
împrejurările bogate în puncte de interes turistic, natural sau antropic, originale și variate;
posibilitatea de a se implica în activitățile gospodărești, meșteșugărești, artizanale, specifice locuitorilor din zonă.
CAPITOLUL II
Stadiul actul al dezvoltării
2.1. Așezare geografică și limite
Comuna Gârda de Sus este situată pe cursul superior al Arieșului Mare, la o distanță de 32 km de Orașul Câmpeni ”capitala”, Țării Moților. Este străjuită de trei bastioane montane: Vârful Curcubăta(1849m) la vest, Muntele Mare(1825m) la est și Vârful Vlădeasa(1834m) la nord. De la vest la est este străbătută de râul Arieșul Mare, care își are izvoarele sub Pasul Vârtop. De o parte și de alta a cursului superior al acestui râu se desfășoară peisaje de o rară frumusețe care îi încântă pe turiști și îi îmbie la popas.
Administrativ, comuna Gârda de Sus este situată în partea de N-V a județului Alba, limitată:
la vest de comuna Arieșeni;
la nord de comuna Beliș (jud. Cluj);
la est de comuna Scărișoara;
la sud de comuna Avram Iancu și comuna Poiana Vadului.
Comuna Gârda de Sus situată în extremitatea N-V a județului Alba, în jurul Ghețarului de la Scărișoara, la 110 km de municipiul Alba Iulia – reședința de județ 32km respectiv 46km de cele mai apropiate orașe – Câmpeni și Ștei, județul Bihor.
Zona reprezintă centrul unui cerc ce cuprinde la extremitatea s-a orașele Cluj- Napoca 133 km, Oradea la 130 km, Arad 190 km, Deva la 135 km și Alba Iulia la 110 km, constituind astfel o atracție aproximativ egală a turiștilor din aceste zone.
Comuna însumează o suprafață de 8.211. 27 ha și o populație de 1846 locuitori, caracterizându-se printr-o densitate medie de 45 loc/km². Populația este repartizată în 17 sate: Gârda de Sus (centru de comună), Ocoale, Plai, Snide, Gârda Seacă, Ghețar, Huzărești, Biharia, Hănășești, Dealul Frumos, Mununa, Izvoarele, Dobrești, Sucești, Pliști, Dealul Ordâncuși, Scoarța.
Prin așezarea sa pe DN 75 , în centrul munților Bihor, într-o zonă cu un potențial turistic ridicat comuna Gârda de Sus are mari șanse de dezvoltare prin turism. Resursele turistice prin varietatea și complexitatea lor au o valoare ridicată ceea ce conferă zonei un grad ridicat de interes turistic atât vara cât și iarna (stratul de zăpadă persistă cca 4 – 5 luni / an, pe versanții nordici, având o grosime medie de cca 60 – 70 cm). O mare importanță prezintă rezervațiile naturale: Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Cheile Ordâncușii, Izbucul Tăuz etc. În afară de acestor rezervații din comuna Gârda de Sus, se mai pot vizita și obiectivele din comunele limitrofe din Arieșeni (mare importanță are pârtia de schi din pasul Vârtop), comuna Beliș etc.
2.2. Elemente ale cadrului natural
Comuna Gârda de Sus este situată în partea nordică a Munților Bihor mai exact Munții Bătrâna. Pe teritoriul județului Alba este cuprinsă numai o mică parte, până la văile Albacului și Abrudului, tributare Arieșului Mare. Cele mai mari înălțimi marchează linia județului Vf. Curcubăta Mare 1849, vf . Curcubăta Mică 1770, vf. Piatra Grăitoare 1658, toate în comuna învecinată Arieșeni. Altitudinea începe să scadă spre S-E, pe teritoriul comunei Gârda de Sus ajungând aici până la 1412 în vf. Drăghița. În funcție de caracteristicile fizico geografice ale reliefului în zona studiată Munții Bihorului se împart în : Podișul Padișului partea sudică a sa în N comunei , pe partea stîngă a Arieșului Mare și Munții Bihorului propriu ziși (Biharia), pe partea dreaptă a Arieșului Mare și cuprind înălțimile din sudul comunei.
În general relieful dispus în trepte – efect al modelări policiclice, se caracterizează prin culmi rotunjite, vârfuri și șei nu prea proieminente, fapt care se datorează predominări șisturilor cristaline, formațiunilor paleozoice sau flișuliui cretacic (Munții Bihorului propriu ziși partea dreaptă a Arieșului Mare). Pe partea stângă a Arieșului relieful accidentat se datorează numai calcarelor și dolomitelor jurasice și triasice, reprezentate de vârfuri stâncoase, de chei sau de platouri carstice. Depozitele predominant calcaroase alternează cu pachete mai subțiri de roci necarstificabile precum conglomerate, gresii și șisturi violace care constituie autohtonul de Bihor, de vârstă triasic – liasic inferior, orientat în general pe direcția NV – SE, care au avut un rol important în procesul organizării rețelei hidrografice. Relieful strict dependent de alcătuirea geologică observându-se deosebiri între cele două zone : în Munții Bătrâna un relief carstic dominat de culmi domoale, platouri întinse, văi adânci prăpăstioase, iar în Biharia un relief dezvoltat pe șisturi cristaline cu forme greoaie, masive, pante înclinate uniforme. În Biharia aspectul general al reliefului este de masivitate cu culmi largi, pante uniform înclinate, altitudini pronunțate și numeroase procese de modelare crionivală. Munții Biharia constituie un imens baraj în calea maselor de aer vestice.
În partea nordică relieful dominat este de platou mărginit de văi adânci care formează abrupturi puternice cu numeroase forme endo și exocarstice. Acest platou este străpuns de factori de eroziune, vârfuri muntoase ce ies în evidență precum sunt : Țapu (1.476m), Borțig (1.342m), Glăvoiu (1.426m), Chicera (1.368m), Cristeasa (1.426m) și Bătrâna (1.579m). Platoul carstic Ocoale – Ghețar – Dobrești aparține comune Gârda de Sus deține numeroase obiective de interes turistic rezultate din modelarea calcarelor, unele fiind declarate rezervații naturale: Ghețarul Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Avenul din Șesuri Ghețarul de sub Zgurăști etc.
De remarcat că pe teritoriul comunei Gârda deSus procesele de versant sunt slab reprezentate datorită gradului ridicat de împădurire al văilor. Acumulările de la baza versanților sunt consolidate și nu prezintă riscuri pentru așezările omenești.
Solurile comunei – fac parte din domeniul solurilor acide montane. După solul dominant acestea se repartizează în două distincte :
foto 1- Soluri din comuna Gârda
domeniul solurilor brun acide;
domeniul solurilor brune feriifluviale și podzolurilor cu o largă răspândire pe
un relief accidentat cu climă rece și umedă. Sunt puternic acide, profil scurt scheletic provenind din substratul litologic. Stratul de la suprafață este bogat în Humus cu acizi fluvici, sunt nefavorabile culturilor agricole, dar propice pădurilor și fânețelor naturale.
Relieful, cu elementele sale (chei pitorești și impresionante, peșteri de mărimi diferite cu formațiuni spectaculoase sau elemente de interes științific, izbucuri, cascade și praguri pitorești, ponoar, doline, lapiezuri), constituie principalul element atractiv valoarea sa turistică fiind amplificată și de particularitățile celorlalți factori geografici: clima, faună, vegetație care la rândul lor prezintă o mare varietate și originalitate.
Importanța resurselor naturale constă în faptul că ele pot fi valorificate fie individual stând la baza constituirii unor produse turistice de sine stătătoare, fie în cadrul programe turistice mai ample într-un context zonal sau regional.
Teritoriul studiat se impune prin frumusețea cadrului natural luat în ansamblu, prin frumusețea peisajului consecință a particularităților geologice ale masivelor muntoase care-l compun sau a celor care se compun ca peisaje deosebite pentru ochi însetați de frumos ai turiștilor. Astfel datorită imaginilor de mare atractivitate, zona a fost cuprinsă de specialiști în categoria zonelor de mare și foarte mare frumusețe.
2.2.1. Rețeaua hidrografică
Alături de relief, hidrografia se instituie în principala sursă de atracție turistică aparținând cadrului natural. Elementele hidrografiei posedă atribute pitorești înmagazinate în sistemul lor de organizare, particularitățile fizico chimice sau dimensiunea acumulărilor acvatice.
Rețeaua hidrografică este determinată de varietatea structuri geologice a teritoriului, de regimul precipitațiilor și de gradul de acoperire cu pădure (aproximativ 73%din suprafața comunei este împădurită). Întreaga rețea hidrografică are ca nivel de bază Arieșul Mare, care este colectorul principal al apelor din localitate și care își are izvoarele sub pasul vârtop, la poalele muntelui Biharia de la o altitudine de 1295 m și are pe teritoriul comunei Gârda de Sus un curs de aproximativ 3,5 km pe direcția V–E. Panta medie este de 29 ‰, iar bazinul hidrografic de 70 kmp, cu o altitudine medie de 1166 m. Pe teritoriul comunei Gârda de Sus primește afluienți pe dreapta văile: Bucura, Dizditul.
Teritoriul nord – vestic al comunei este drenat de Gârda Seacă (L═17 km, Sb═72 km²). Pe teritoriul comunei Gârda de Sus primește afluenți pe stânga : Pârâul Ordâncușei și Pârâul Spurcat. De-a lungul acestei văi și a afluenților săi, datorită reliefului carstic, sunt prezente numeroase obiective interesante din punct de vedere turistic: peșterile Gura Apei, Șura Popi, Ghețarul de la Vârtop, Coiba Mică, Coiba Mare, Huda Orbului, Hodobana, Avenul cu două intrări, Izbucul Tăuzului, Hoanca Apei, Avenul de la Tău, chei precum cele ale Gârdișoarei, iar pe valea Ordâncușei cheile cu același nume.
Resursele de apă de pe teritoriul comunei sunt bogate, afluenții Arieșului fiind bogați ca debit. La fel și izvoarele de la baza pantelor constituie o bună rezervă de apă potabilă necesară alimentării localităților.
Apele freatice se includ în două regnuri distincte în condițiile morfostructurale și tectonice de cantonare:
– ape freatice din spațiul montan acumulate în fisuri și goluri calcaroase, în
grohotișuri, de unde excedentul apare sub formă de izvoare;
– ape freatice din formațiuni sedimentare, deosebit de bogate ca debit, în
depozitele aluvionare din lunci.
2.2.2 Clima
Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune „starea” lor de desfășurare. El generează „atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau dimpotrivă, inhibând, derularea acestuia.
Climatul comunei Gârda de Sus este tipic de munte, în general umed și rece pe culmile înalte, cu o alternare treptată spre regiunile joase. Munții Bihorului prin masivitatea lor constituie o barieră în cale maselor de aer vestice, dar contribuie și la etajarea pe verticală a elementelor climatice. Cu toate că acești munți constituie o barieră în calea maselor de aer vestice se resimte influența maselor de aer umede de origine oceanică care dau climatului un caracter continental moderat cu ușoare nuanțe pluviale.
Temperatura medie multianuală este de +50C, cu minime în ianuarie de -40C și maxime în iulie de +140C pe Valea Arieșului, iar pe înălțimi este mai coborâtă cu circa 3 – 4 0C. acest aspect climatic determină în mare măsură durata anotimpurilor: vara este mai scurtă și mai răcoroasă, iar iarna este mai lungă și geroasă.
Vânturile dominante sunt cele de vest care aduc în general multe precipitații având o viteză medie între 7 – 8 m/s datorată absenței obstacolelor. Pe valea Arieșului și a afluenților săi se observă fenomenul de canalizare al maselor de aer, aerul mai rece coborând în aval (briza de seară). De asemenea se pot observa fenomene de calm atmosferic, în zona de adăpost (40 – 50% anual), ca pe înălțimi acestea să aibă valori de 5 – 6% anual. Un fenomen climatic caracteristic pentru Munții Bihorului îl reprezintă apariția diverselor forme de ceață care reduc durata de strălucire a soarelui și a vizibilității.
Umezeala aerului este condiționată în mare măsură de circulația vestică și de regimul nebulozității. Pe Valea Arieșului umezeala aerului are valori de 85%, iar nebulozitatea medie este de 6,5 zecimi.
Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-un regim destul de bogat determinat de masele de aer oceanice care își descarcă în cea mai mare parte umezeală în aceste locuri, determinând o medie anuală ce depășește 1400 mm în zonele înalte. Precipitațiile au mediile anuale cuprinse între 1200mm – 1400 mm, înregistrându-se un maxim în mai – august și un minim în perioada august – octombrie.
foto 2- Precipitații foto 3- Ceață
Stratul de zăpadă persistă cca 4 – 5 luni pe an având o grosime medie de 50 – 60 cm. Acest fapt asigură condiții favorabile dezvoltării sporturilor de iarnă. Se întâlnesc situații de abundență a precipitațiilor într-un anumit timp. Astfel la sfârșitul lunii decembrie 1995 au fost două perioade când au căzut 162l/m2 respectiv 104 l/m2 în 24 ore. Stratul de zăpadă fiind în prima perioadă de 22 cm, ca urmare a ploilor s-a topit ceea ce a dus la mari inundații care au afectat și teritoriul comunei Gârda de Sus.
foto 4 – Zăpadă în satul Ghețar
În general cu tot climatul aspru și capricios, condițiile sunt favorabile dezvoltării turismului. Zilele de vară oferă turiștilor condiții bune de drumeție în munți, unde pot vizita locuri deosebit de frumoase, carstul în special oferind acestora clipe de neuitat, în zilele cu o atmosferă clară și cu o vizibilitate bună, putându-se face fotografii de excepție. Amatorii de sporturi de iarnă ce se cazează în zona studiată găsesc în comuna învecinată, Arieșeni, la cca 18 km de localitatea Gârda de Sus, pârtia de schi de la Vârtop, pârtie ce atrage atât practicanți ai acestui sport din județul Alba și județele Bihor, Cluj, Hunedoara, cât și turiști străini, cu preponderență din Ungaria.
Toate aceste condiții pot asigura comunei Gârda de Sus dezvoltarea unei funcții turistice. Particularitățile climatului creează ambianța pentru activitatea de turism, dar constituie în același timp și un important factor natural de cură, distingându-se un bioclimat tonic-stimulent.
2.2.3. Vegetația
Trei elemente ale cadrului natural formează un triptic la nivelul căruia ele se intercondiționează inseparabil; relieful, clima și vegetația. De altfel aceasta din urmă poartă pecetea majoră a substratului material pe care se dezvoltă și a condițiilor termice și pluviometrice specifice regiunii respective. Astfel pe teritoriul comunei Gârda de Sus relieful este cel care reflectă cel mai bine varietatea altitudinală a vegetației care se desfășoară pe cca 700 m altitudine. Aflându-se într-o zonă montană succesiunea de sus în jos este următoarea pășuni alpine, păduri de conifere, păduri de fag.
foto 5- Pădure de conifere foto 6 – Pădure de fag
Pășunile alpine ocupă culmile și platourile cu înălțimi maxime ce depășesc cu puțin 1350 m de exemplu platoul Călineasa sau la poalele muntelui Biharia în locurile numite Honci și Stinișoara. Vegetația este mai puțin tipică decât în munții mai înalți, asociațiile vegetale fiind subalpine de ex: păiușul roșu (Festuca ruba), firuța (Agrostis tenuis), diverse plante cu flori ca scrântitoarea (Potentilla ternata), vioreaua (Viola dacica), vulturica (Hieracium auricula), cimbrișorul (Thimus pulegioides). Pe culmile mai pietroase apar afinul (Vaccinum myrtillus), merișorul de munte (Vaccinum vitis-idaea). În regiunile ce depășesc 1300 m apare jneapănul (Pinus muyo), în asociație cu arinul de munte (Alnus viridis), dar mai frecvent apare ienupărul pitic (Iuniperus sibirica).
Al doilea etaj al vegetației este cel al coniferelor, foarte bine dezvoltat, unde domină molidul (Picea abis), la care se adaugă bradul alb (Alves alba). Covorul vegetal al pădurilor de conifere mai cuprinde și alte plante ca macrișul (Oxalis acetosela), floarea șarpelui (Anemone nemorosa). Sau arbuști ca scorușul (Sorbus acuparia), afinul și merișorul, la care se adaugă diverse ciuperci ca barba caprei (Clavaria flava), gheba de brad (Armilaria mellea).
Zona fagului reprezentată prin partea sa superioară de dominanța fagului (Fagus silvatica), însoțit de paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), platan (Betula verrucosa)
Ca element peisagistic, pădurea atrage vizitatorii prin sentimentul ce-l induce de întoarcere în natură, de eliberare totală față de chingile stresului cotidian; prin posibilitățile oferite peregrinărilor îndelungate, atmosfera de intimitate a actului recreativ, prin cura de aer ozonificat etc. pajiștile au o valoare turistică mai redusă, impunându-se doar prin policromia lor în perioadele de înflorire, dar care în alternanță cu pădurile dau un peisaj de neuitat.
Efectul de margine este subordonat prezenței vegetației în teritoriu, raportului existent intre diferitele ei componente (vegetația forestieră sau ierboasă) și modul de receptare a acestora de către turiști. În toate situațiile menționate acționează „legea contrastului” fizionomic sau structural, conform căreia schimbarea bruscă a însușirilor peisajului atrage după sine o creștere a interesului manifestat de călători.
Marginea păduri devine astfel o fâșie predilectă de concentrare cu caracter temporar a turiștilor, unde pajiștile oferă posibilități multiple de campare, iar suprafețele împădurite ambianța recreării propriu-zise. Importanța acestui element se reflectă și în tendința infrastructurii de a se implantă în perimetrul său.
Suprafețele ocupate cu păduri întinse generează și „efectul de insulă” conform căruia arealele de maximă concentrare a vizitatorilor coincide, de regulă, poienilor și rariștilor din interiorul codrilor invadate de un bogat covor vegetal în care pe lângă ierburi abundă mirosul de munte, asociat cu mirosul de afin, fragi (Fragaria vesca), panseluța de munte (Viola declinata), brândușa (Croccus heuffeliamus), zmeura (Rubus idaeus), iar primăvara ghiocelul (Galanthus nivalis), clopoțelul (Leucojum vernum) etc. Constatăm încă o dată reacția paradoxală a cererii turistice orientată spre unicitate, raritate noutate. Prezența păduri devine copleșitoare, vizitatorul încearcă să evadeze într-un univers pe care anterior și l-a dorit, căutând luminișurile unor pajiști, a „insulei” despădurite. Ea joacă rolul terenului optim pentru instalarea corturilor, dar și pentru construirea unor baze de cazare permanente.
Deși efectul de margine nu se rezumă la contrastul peisagistic dintre terenurile cultivate sau pajiștilor cu pădurea (întâlnindu-se și în cazul malurilor apelor curgătoare sau al lacurilor, unde se întâlnesc plante iubitoare de apă ca : brusturele (Petasites albus), bumbăcărița (Rsiophorium augustifolium), șopârlița (Paruassia palustris sau arbori – arinul), în primul caz el se manifestă mai evident și are o desfășurare spațială mai largă în cazul fânețelor care încântă ochiul și mirosul turistului în lunile iunie și iulie. Ele ocupă coastele și culmile nu foarte înalte, urcând puțin peste 1200 m altitudine, pătrunzând pe văile adânci până departe în munte. Câteva din sutele de plante ce împestrițează acest splendid covor vegetal sunt : margareta (Chrysantenmum leucanthemum), coada șoricelului (Achillaea millefolium), panseluțe (Viola declinata, Viola trcolor), păpădia (Taraxacum officinale), crinul de pădure (Libium martagon), etc.
foto 7- Brândușa foto 8- Arnica Montană
O altă categorie de elemente ale vegetației forestiere se impune prin vârsta sau dimensiunile unor exemplare în acest caz putem da ca exemplu stâncăriile Cheilor Ordâncușii care prezintă un refugiu de forme ciudate și rare, relicte ale unor districții florare vechi. Între numeroasele plante cităm o iarbă cu spice aurii (Trisetumflavescens), vârtejul pământului (Pedicularis verticillata), orhidaceul denumit mlăștiniți (Epipactis palustris), ospecie de spin (Cardius glaucus). În legătură cu carstul ar fi de menționat și vegetația care crește la gura peșterilor, iubitoare de umbră și umiditate cu specii ca slina (Chrysosplenium alternifolium), frăgulița (Adoxa moschatellina) și diverși mușchi.
Pădurea trebuie asociată, inclusiv pe plan turistic, unei biocenoze de mare complexitate, compusă pe lângă esențele lemnoase din numeroase alte specii de plante și în care își găsesc condiții optime de viețuire multe specii de animale. Fiecare în parte, într-o proporție mai mică sau mai mare, vor participa la diversificarea atractivității de ansamblu.
Conexiunea perpetuă dintre om și vegetație se reflectă și în plan spiritual. Ca o consecință a acestei reflectări anumite elemente primesc o încărcătură emoțională aparte, devenind o sursă de certe atracții. Dacă prin cumulul de însușiri prezentate pădurea reușește să se impună direct ca un domeniu turistic important, ea își sporește și indirect atractivitatea prin:
influența topoclimatului prin creșterea umezelii, scăderea temperaturilor excesive, a vitezei vânturilor sau radiației solare ;
purificarea aerului datorită proceselor de fotosinteză și eliberare de oxigen și aerosoli;
diminuarea poluări sonore (cu cca 20%);
armonizarea liniilor peisajului prin mascarea fragmentării de detaliu a reliefului etc.
Practicarea turismului în funcție de vegetație trebuie să aibă în vedere anumite perioade. Cine vrea să cunoască splendoarea florară a pajiștilor montane cu milioanele lor de flori trebuie să parcurgă munții în iunie și iulie. În mai încă nu sunt complet dezvoltate, de-abia acum sunt în floare pomi fructiferi. Pe la sfârșitul lui iulie și în august începe cositul pajiștilor când crestele și poienile se animă de forfota cosașilor. Pe la sfârșitul lui septembrie pădurile încep să arboreze somtuoasa haină ruginie – roșie de toamnă ce ajunge la apogeu la mijlocul lui octombrie. Cine este interesat de culegerea fructelor de pădure va găsi în iulie și august fragi, în august zmeură și în septembrie afinele, murele, merișoarele și ciupercile.
2.2.4. Fauna
Dintre toate elementele cadrului natural, fauna este elementul cel mai mobil, fapt ce se restrânge asupra modului ei de integrare în grupa atracțiilor turistice si a exploatărilor propriu-zise. Astfel ca parte integrantă a unor biocenoze terestre, la rândul lor extrem de variate de la un tip de relief la altul, de la o regiune climatică la altă regiune, ea se evidențiază prin diversitatea sa structurală. De acea turismul de cunoaștere, de informare, va căuta să valorifice pentru el acest atribut.
Implicarea faunei în turism este mult mai pregnantă și mai directă în cazul anumitor forme de practicare a acestuia. Aici se are în vedere vânătoarea și pescuitul, dar și valoarea sa cinegetică și estetică. Din cadrul faunei terestre se remarcă în primul rând : cerbul, ursul, mistrețul, lupul, vulpea, jderul, viezurele, iepurele, etc.
foto 9 – Ursul brun
În pădurea de conifere păsările au reprezentanții tipici : iernuca, ciocănitoarea de munte, buha, mierla, pițigoiul de munte, pițigoiul de brădet, etc.
În făgete trăiesc : șoarecele gulerat, veverița, parsul. De fapt aceste specii trăiesc în toate pădurile , dar cu maximul de dezvoltare în făgete. Dintre păsări se remarcă iernuca, sturzul de vâsc, sturzul călător, potârnichea, ciocârlia de pădure, pitulicea, caneparul, gaița, etc.
De-a lungul apelor, vara se întâlnesc pescărelul negru, codobatura de munte.
O atracție deosebită în cazul apelor râului Arieș și a majorități afluienților lui o reprezintă fauna piscicolă zona păstrăvului care urcă pâna la 1400 – 1500 m. Principalul reprezentant al acestor ape de munte este păstrăvul indigen (Ielmo Truta fario). Tot aici se întâlnesc și alte specii cum ar fi: zglăvoaca (Cotlus gobio), boiesetanul (Phoximus ploximus).
În golurile subpământene și-au găsit adăpostul o mulțime de animale mărunte (insecte, păienjeni, viermi, răcușori etc) care, deși nespectaculoase, au adus în toată lumea faima Munților Bihor. Prin studiul acestor animale, marele savant Emil Racoviță a încercat să lămurească câteva din tainele evoluției vieții, îmbogățind știința mondială cu o nouă ramură – biospeologia. Dintre animalele care trăiesc în peșteri, foarte multe sunt endemisme ale Munților Apuseni, altele au fost descrise pentru prima dată aici.
2.2.5 Natura ocrotită
Natura ce trebuie ocrotită a fost cât se poate de generoasă, ănobilând zona cu
serie de monumente a căror rezonanță nu numai în jurul specialiștilor ci și al iubitorilor ei.
Pentru a se păstra nealterată frumusețea lor,o parte din monumentele naturii sunt ocrotite de lege, spre a putea fi transmise și generațiilor viitoare într-o stare cât mai bună, chiar în condițiile puternicelor influiențe pe care le exercită omul.
– chei pitorești și impresionante, precum sunt cele de pe Valea Ordâncușa , valea Arieșului Mare (cheile Sohodolului), Albacului, sau de la Zugăi și Valea Stearpă, cheile Gârdișoarei.
– peșteri de mărimi diferite, cu formațiuni spectaculoase sau elemente de interes științific, aici se află câteva superlative sau elemente singulare printre care: singurele peșteri cu gheață fosilă: Ghețarul Scărișoara și Vârtop, Peștera de sub Zgurăști care adăpostește cel mai mare lac subteran permanent din România, de peste 12000 mc de apă, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera Pojarul Poliței, Peștera Hoanca Apei, Peștera Huda Orbului, Peștera Hodobană, Peștera Coiba Mare, Peștera Coiba Mică, Peștera Gura Apei.
– izbucuri cu importanță științifică deosebită: Izbucul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Izbucul Tăuzului, Izbucul Mătișești și Peștera Dârninii.
– cascade și praguri pitorești, pe Valea Gârdișoara și Valea Vârciorog -cascada Vârciorog.
– ponoare, doline, lapiezuri în depresiunea închisă, Ocoale, în împrejurimile cătunelor Ghețari și Ocoale, și pe platoul carstic Scărișoara.
– avene cu importanță deosebită pentru speoturism precum sunt : Avenul din Șesuri, Avenul de la Tău, Avenul cu Două Intrări, Avenul din Hoanca Urzicarului.
Dintre toate acestea cel mai reprezentativ este Sistemul Carstic Ocoale – Ghețar – Dobrești care face parte din complexul carstic Scărișoara situat în compartimentul central al Munților Bihor, între Valea Ordâncușa la est și Valea Gîrda Seacă la vest, care , după ce confluiază, se constituie într-un important afluent de stînga al Arieșului Mare. În perimetrul acestui complex carstic se înscriu două bazine hidrografice net deosebite: Valea Ocoale – Polița, aflată într-un stadiu avansat de evoluție carstică, în lungul căreia se desfășoară sistemul carstic Ocoale – Ghețar – Dobrești, și Valea Ordâncușa care în treimea inferioară, s-a transformat într-un impresionant tronson de chei. Limitele complexului carstic Scărișoara corespund interfluviilor exterioare ale celor două bazine hidrografice, în interiorul cărora se află unele din cele mai remarcabile forme carstice din țară: Peștera Ghețarul Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Avenul din Șesuri – Peștera din Șesuri, Peștera Ghețarul de la Zgurăști, Peștera Poarta lui Ionele etc.
Peștera Ghețarul de la Scărișoara
Numele vine de la comuna învecinată Scărișoara aflată in E comunei Gîrda de Sus care s-a constituit ca unitate administrativ-teritorială distinctă în luna noiembrie, anul 1932. Peștera face parte din sistemul carstic Ocoale-Ghețar-Dobrești și adăpostește un imens bloc de gheaț, cu un volum de 75000 mc, care dăinuie în peșteră de peste 3000 de ani. Intrarea în Ghețar se deschide pe Culmea Pârjoli la o altitudine de 1165 m, cea mai joasă din Europa. Deși face parte din sistemul carstic Scărișoara este interesantă geneza acestea, care potrivit lui T. Rusu și P. Cocean; ”Culmea Pârjoli, care se ridică perpendicular pe direcția de scurgere, nu prezintă o înșeuare evidentă și nu păstrează depozite aluvionare care să ateste trecerea vreunui curs de apă peste aceasta. Slaba denivelare, cu aspect de șa, aflată pe poteca ce duce spre intrarea în Avenul Ghețarului Scărișoara, considerăm că nu se datorează eroziunii fluviatile, ci unei lini de tectonizare care a favorizat și dezvoltarea dolinei din vecinătate flancată de două faleze calcaroase de 5-8 m înălțime”.
foto 10 – Intrarea în Peștera Ghețarul de la Scărișoara
Este un ghețar de tip static, aflat pe fundul unui aven , reprezentînd prima peșteră declarată monument al naturi in anul 1932 din România intrarea în peșteră se face printr-un Aven cu un diametru de 60 m și o adâncime până la nivelul gheți de 48 m punctul cel mai coborât al peșteri se află la 105 m altitudine relativă față de gura avenului. Lungimea totală a peșteri este de cca. 700 m, iar grosimea stratului de gheață ajunge la cca. 20 m. Accesul spre peșteră se face din centru comunei Gîrda de Sus, pe drumul județean ce urmează Cheile Ordâncușei până în satul Ghețar (18 km), dar care se află într-o stare avansată de degradare, accesul pe acest drum se mai poate face numai cu mașini de teren.
foto 11- Formațiuni de gheață din Peștera Ghețaru de la Scărișoara
Peștera Pojarul Poliței
Face parte din grupa peșterilor renumite prin concreționarea lor, fapt ce justifică și statutul de monument al naturii și protecția de care se bucură. Genetic, ea corespunde sectorului de resurgență la nivelul superior de goluri subterane. Un ” dop” de aluviuni, estimat la 6 m lungime, desparte fundul peșterii de extrmitatea galeriei terminale din Ghețarul Scărișoara.
În sensul descinderii în peșteră, elementele cavernamentului cuprind 4 sectoare distincte:
– sectorul vestic (spre stînga) alcătuit din Sala Mare (23 m lungime, de mare orizontalitate), extrem de bogată în concrețiuni ce alternează cu filigranele cristalictitelor,iar invazia de stalactite îi răspund, precum un ecou pietrificat, pădurile de stalagmite.
– sectorul estic pornește din Sala Scării al cărei planșeu coborît facilitează formarea unui lac temporar. Între sala menționată și „Groapa”, ce adăpostește la rândul ei un alt lac, se desfășoară Culoarul Înălțat, adică tronsonul populat cu neasemuite coloane,draperii, stalactite și stalacmite. Montmilchul alb coabitează cu formațiunile din calcit și aragonit roșii, clusteritele cu perlajele alcătuite din cele mai fine cristale. Față de acest peisaj încîntător „Groapa” ne oferă extrema cealaltă și anume rocă nudă, corodată, argilă și noroi. Un „ intermezzo” de scurtă durată înainte de a intra în Sala Albă a cărei cascadă de montmilch, ornată cu micro gururi, constituie o avampremieră a Sălii cu Bazine. Aici monotmilcul atinge apogeul, îmbrăcînd forma scurgerilor parietale, dar, mai ales, a gururilor de dimensiuni foarte variate.
Urmează culoarul îngust al Galeriei Strungilor, topic derivat de la marea cantitate de clusterite cantonate pe pereții latrali, și pe dreapta, Galeria Excentricelor, cu două superbe cuiburi de helictite.
În sfîrșit, ultimul sector al peșterii, o sinteză a tot ceea ce morfologia de depunere endocarstică poate oferi în aceeaș cavitate, de mici dimensiuni, este Galeria Fanionului. Lume ireală a bazmelor copilăriei pare transplantată aici, ornamentația peșterii se depășește pe sine însăși. Valul draperiilor, stalactitele și stalacmitele perlate, revărsarea monotmilchului, clusteritele sau coralitele sunt doar câteva din noianul formelor de metamorfozare a calcitului și aragonitului. Mulțimea și varietatea formațiunilor – iată principala vistierie a Pojarului Poliței, egalată de puține peșteri din România.
Avenul din Șesuri
Se încadrează între cele mai adânci din țară 220 m. Posedă cea mai mare scurgere parietală de calcit –peste 40 m, din carstul României precum și numeroase formațiuni de calcite. Peștera preezintă un sistem complex cu nivele uscate și un rîu subteran, galeriile însumînd 4010 m lungime și 220 m denivelare.
Izbucul poliței
Deși nu reprezintă o peșteră propriu zisă, ci un fenomen carstologic de ape într-o arie de calcare compacte, drenând subteran scurgerea din bazinul închis al văi Ocoale. Vizitarea este accesibilă tuturor turiștilor.
Izbucul Cotețul Dobreștilor
Reprezintă etajul inferior al complexului carstic Ocoale – Scărișoara situat la circa 100 m aval de confluența cu Pârâul Polița izbucul Poliței cât și Izbucul Cotețul Dobreștilor drenează Platoul Ocoale, Izbucul Cotețul Dobreștilor fiind cel de-al doilea sifon ca adâncime din Romînia, de 75,5 m atinși în 1999 de J.J.Bolanz.
Ghețarul de sub Zgurăști
Dacă până în anul 1988 Avenul din Șesuri se situa pe treapta superioară a oricărei ierarhii dimensionale a peșterilor din zona platoului Scărișoara – Ocoale, exploatările intense au impus modificări în această ordonare prin trecerea Ghețarului de sub Zgurăști pe locul I , cu cei 5210 m dezvoltare. Iar indiciile oferit de golul subteran sunt promițatoare, îndeosebi datorită orientării principalelor galerii către V , adică spre aria de maximă extensiune a calcarelor platoului.
Peștera este localizată pe versantul stâng al Gârdei Seci, mai precis în zona de intersecție a acestea cu versantul drept al Ordâncușei. Topicul cavității poate duce în eruoare turiștii neavizați, care se așteaptă să întâlnească încă o peșteră glaciară, respectiv farmecul inedit al formațiunilor de gheață. În acest caz avem de aface cu o denumire metaforică, derivată din persistența zăpezii căzută în vatra avenului o perioadă mai îndelungată decât în exterior. Dar și fără acest atribut turiștii nu vor pleca dezamăgiți după descinderea în Ghețarul de sub Zgurăști. Îi încântă înainte de orici dimensiunile avenului de la intrare, 35-40 m diametru și peste 30 m adâncime. Mari trene de grohotiș se preling pe pereții săi, pe sub două arcade mărețe, ce converg într-o sală pe măsură (65 m lungime, 40 m lățime și 35 m înălțime). Vatra săli cantonează în perioadele ploioase un lac întins cu adâncimi de până la 25 m. Aceeași zonă a peșteri oferă, adesea, prilejul unui fenomen natural rar întâlnit și anume formarea ceții de peșteră. Marele savant Emil Racoviță l-a explicat prin procesele de ionizare a aerului și condensarea particulelor suprasaturate în vapori, în jurul ionilor în formare.
Din cei 4 km de galerii ai peșterii, lungi tronsoane relevă disponibilități atractive, precum lacuri subterane, speleoterme parietale și de podea, forme ale modelări freatice etc. în lipsa unor amenajări propriu- zise toate aceste sunt inaccesibile turiștilor obijnuiți, doar sectorul de la intrare, de mare spectaculozitate, rămâne deocamdată unica porțiune vizitabilă. Oricum, peștera nu și-a spus încă ultimul cuvânt, constituind un teren fertil exploatărilor de anvergură care ne pot oferi, și din punct de vedere turistic, noi și plăcute surprize.
Peștera Poarta lui Ionele
Delimitată către est de fierăstruirea sălbatică a Ordâncușii, Peștera Poarta lui Ionele iese în evidență datorită „porții” monumentale, de peste 15 m înălțime, de la intrare. Deschiderea ei în imediata apropiere a șoselei ce străbate Cheile Ordâncușei, precum și frumoasa cascadă de travertin, peste ale cărei trepte saltă zglobii undele pârâului abia ieșit la lumină, o impune atenției tuturor. De altfel, ogiva intrării și repezișul cascadei prin particularitățile lor fiziologice sunt principala trăsătură recreativă a peșterii susmenționate. Aceasta deoarece cavitatea se desfășoară sub forma unei galerii de 324 m lungime, slab concreționată (exceptie face barajul stalacmitic din sectorul median, câte va fragmente din planșeu stelacmitic și puținele gururi ale podelei ). Râul subteran își schimbă adesea obârșiile, fie sub peretele drept, fie sub cel stâng , în vecinătatea portalului, fenomen datorat se pare modului particular al descărcării acviferului Zgurăști.
În interiorul acestei peșteri turiștii pot admira o expoziție-muzeu a speologiei între lunile iulie și septembrie organizată de A.S. „SFINX” Gârda se cuvine menționat și faptul că din vara anului 2004 peștera Poarta lui Ionele este electrificată.
Cheile Ordâncușii
Doi pereți de calcar verticali, atât de apropiați încât firul apei abia a găsit drumul de evadare către colectorul său, stau de strajă principalei căi de acces la Peștera Ghețarul de la Scărișoara. Înalți de peste 250 m și o lungime de 3,25 km, ei adăpostesc numeroase nișe, arcade și guri de peșteră (peste 30 de peșteri) ce îmbie pași peregrinului spre inedita lume subpământeană.
Peștera Coiba Mare
Constituie una din cele mai importante peșteri ale Munților Bihor și face parte din sistemul carstic de confluiență subterană Coiba Mică – Coiba Mare – Hodobana – Tăuz. În ciuda celor peste 22 km de galerii, nu deține resurse atractive datorită ponderi fără precedent a proceselor de natură tectonică și gravitațională, iar Coiba Mică are dimensiuni reduse și o morfologie puțin interesantă. Revine, așadar, Coibei Mari dificila sarcină de a salva aparențele sistemului întreg, oferind ochilor însetați de frumos și spiritului pătruns de o pătimașă curiozitate apa vie din care să se adape. Izvoarele ei le vom găsi încifrate în maiestoasa intrare, lată de 74 m și înaltă de 47 m, sculptată în calcarele versantului drept al Gârdișoarei. În aceeași stivă de calcare, la contactul fețelor de strat, se observă numeroase deschideri circulare reprezentând extremitățile unui labirint de galerii inexplicabil, unic în endocarstul românesc. Liniilor grandioase ale golului endocarstic și râului cu lacurile, sifoanele și cascadele sale, cu scurgerile stalacmitice, curgerile parietale, concrețiuni calcaroase și draperii de mare frumusețe dăltuite în roca tavanului și pereților, hieroglifele de coroziune, precum și resturile scheletice ale ursului de peșteră răspândite în tronsonul din vecinătatea intrării.
Izbucul Tăuzului
Este o rezervație speologică, constituind o mare resurgență unde ies apele pierdute în Coiba Mică și Coiba Mare, precum și cele acre au dat naștere Peșterii Hodobana. Este situat la o altitudine de 850 m, iar suprafața sa este de 0,3 ha. Este accesibil tuturor categoriilor de turiști, care pot admira frumusețea izbucului aflat la baza unui perete de peste 10 m înălțime. Este cel mai adânc sifon din țară, estimat la circa 4 km.
2.2.6. Resursele turistice antropice
Reprezentând creația umană, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale și economice, cât și elementele materiale și spirituale tradiționale ale oamenilor de pe aceste locuri din inima Munților Apuseni, manifestate de-a lungul timpului într-o îmbinare armonioasă cu natura. Reprezentată de sălbaticele chei ale Ordâncușei, peșterile Poarta lui Ionele și Ghețarul de sub Zgurăști, crîngurile risipite pe platou cu arhitectura și spiritualitatea lor tradițională se asociază Ghețarului de la Scărișoara într-o relație biunivocă al cărui rezultat imediat este creșterea coeficientului de armonie, adică acea amplificare subiectivă a valorii unui obiectiv turistic datorită relațiilor stabilite cu alte obiective.
– Elementele de artă populară, caracterizate prin simplitate, sobrietate și funcționalitate, specifice Țării Moților; este vorba în special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, dolnițe, ciubere etc.), unelte cu decorații ornamentale, sumane, țesături, pieptare ornate cu piele, cusături, unelte din metal cu ornamentații;
foto 12- Muzeu din satul Ghețar
– Manifestări folclorice, dintre care prezintă interes datinile și obiceiurile tradiționale ce se țin la date calendaristice fixe, anuale, săptămânale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Găina (cea mai apropiată duminică de 20 iulie), iar cu o săptămână înainte, târgul din Poiana Călineasa (14 iulie).
foto 13-Găina Tîrgul de fete sărbătoarea de pe Muntele Găina
Târgul fetelor de pe Muntele Găina adună an de an moții cu obiceiurile, cu cântecele izvorâte din sufletele acestor oameni, atât de încercați și năpăstuiți, plini de suferință a veacurilor încât nici istoria nu o poate cuprinde, martiri între martirii neamului care au lăsat prosperități acest minunat Templu de dragoste și patriotism adevărat, Pantheon al poporului român. Întâlnirea moților, și nu numai a lor, de pe Muntele Găina în dumineca cea mai apropiată de data de 20 iulie a fiecărui an, are reverberații adânci, semnificative, istorie desțelenită în datini, desăvârșită prin simplitatea și ospitalitatea moților.
Aici și acum, rememorând obiceiuri, moții venind de dincolo de crestele Găinei pentru a duce mai departe-n timp imensa bogăție spirituală a neamului, tradiția în splendoarea ei, mărturie de netăgăduit a ceea ce a fost, suntem și vom fii. Istorie și legendă vis și realitate sunt toate cele ce inconjoară ca o aureolă această zi, acest munte, care din măruntaele lui cântă, această veselie ce umple zările până departe, acea bucurie ce inundă sufletele tuturor, deci sărbătoarea muntelui.
Acest loc cu priveliște în toate zările, peste Țara Moților, până departe-n Țara Zarandului, ținuturile Bihariei ori Muntele Mare, este considerat de istorici ca loc de adunare în scop comemorativ pentru eroii moților și loc de întâlnire al tinerilor de pe văile și munții din din jur pentru a se cunoaște, eventual căsători, după dorință.
Legenda spune că la Găina, fetele de măritat veneau cu carele încărcate, cu zestrea lor, iar dacă norocul le surâdea, cununia se făcea în acel decor mirific de preoți care erau la îndemână. Aici se încingeau horele până la miezul nopții, strigăturile umpleau hăurile văilor, ecoul munților prelua parcă în imensitate, minunile hărăzite universalității la care participau rapsozi, dansatori și tarafuri alături de mulțimea adunată din satele moțești la semnalul tulnicăreselor din Vidra.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este ca oricare târg sau nedeie și totuș altfel. Oameni se intâlnesc aici vânzând produsele lor care le prisosesc și cumpărând, firesc din cele ce aveau nevoie. Doar e târg. Moții vin aici cu frumoasele lor produse din lemn : ciubere de diferite mărimi, fluiere și tulnice frumos împistrite cu fierul roșu, cozi de coasă sau de sapă, furci și greble, butoiașe mai mici sau mai mari pentru țuică, cofe pentru apă și multe altele. Cei din Arad se urcăcu oale, blide, ulcioare, toate din pământ făcute la Târnăvița, Hălmăgel sau Brusturi, cu țuică de cireșe, de prune, de pere sau mere. Cei din părțile Cliujului vin cu procovețe și covoare lucrate în război, cu broderii sau busturi în miniatură a lui Avram Iancu, Horea și a altor personalități istorice, cei din Bihor vin cu sumane, cojoace mai lungi sau mai scurte din piele de oaie, cu șube, pieptare, icoane pe sticlă și lemn și multe altele. Se creează într-adevăr o adevărată manifestație și expoziție folclorică și etnografică.
Pentru a ajunge la această sărbătoare turiști trebuie să știe că Muntele Găina se află la o altitudine 1486 de metri, se află la intersecția a patru județe : Bihor, Alba, Hunedoara și Arad. Din vârful muntelui, la vreme senină, se văd zone întinse din aceste județe, până spre Bulzești, Vidra și Avram Iancu, Gârda de Sus și Arieșeni, Luncșoara, Brusturi, și Hălmagiu
A mai rămas în ființă târgul de pe Muntele Călineasa, care se află in partea nordică a
comunei Gârda de Sus înspre Cluj in partea sudică a vf Bătrăna, unde vin mai cu seamă participanți dintr-o arie mult mai restrânsă, de pe valea Someșului cald și Someșului Rece, dinspre Huiedin, din Scărișoara, Albac sau Vadul. Târgul de pe Muntele Călineasa se desfășoară întotdeauna cu o săptămână înainte de cel de pe Găina. Oamenii din partea locului leagă cele două târguri de timp, se spune că dacă e vreme bună la Călineasa, plouă la Găina și invers, și mai întotdeauna se adeverește.
foto 14 – Lecții de călărie la târgul de pe Călineasa
2.3. POPULAȚIA. ELEMENTE DEMOGRAFICE ȘI SOCIALE
Importanța resurselor umane și a caracteristicilor sale demigrafice( număr, structuri,migrații etc) pentru activitatea turistică este dată de două aspecte principale:
posibilitatea conturării unor importante areale emițătoare de flux turistic în imediata vecinătate a resurselor atractive sau la o distanță mai mare;
în funcție de o serie de caracteristici demografice, populația din zona recertoare, asigură susșinerea activităților specifice turismului din acel areal.
În scopul realizării unei dezvoltări turistice a zonei se impune astfel și o bună cunoaștere a caracteristicilor demografice ale resurselor umane existente.
2.3.1.Numărul locuitorilor și evoluția populației
În prezent populația communei Gârdsa de Sus este de 1 861 locuitori din care 932 femei și 929 bărbați1 S-a urmărit evoluția populației comunei din 1966 până în anul 2001.Sportul natural negativ și migrația internă negativă au determinat în ultimul deceniu o scădere a populației cu 475 locuitori fașă de 1989, ceea ce reprezintă o diminuare în medie cu cca43 locuitori/an.Din anul 1966 până în anul 1977 numărulș populației scade de la 3228 la 2703, adică o scadere în medie cu 48 locuitori/an; fluxul migratoriu din rural a fost preluat în urban prin procesul de industrializare. În următorul deceniu se constată o reducere a efectivului de la 2666 în 1979 la 2336 în 1989, în medie cu 33 locuitori pe an.
În ultimul deceniu efectivul populașiei a continuat să scadă , fenomen atipic pentru mediul rural une s-a produs un proces de relativă stabilizare, explicat de fenomenul reintoarcerii în rural. Comuna Gârda , comună de munte care nu a fost colectivizată , nu a reprezentat un punct de atractivitate pentru a reveni. Condițiile grele de viață specifice fac neatractivă locuirea acestei zone, însă șansa vitalizării și stabilizării vine dinspre perspectiva dezvoltării turismului.
Este foarte sugestivă situația comparativă a satelor comunei Gârda de Sus la momentul 1966,1977,1992, se observă procesul de depopularizarte progresivă în majoritate localităților. Satul Gârda de Sus prezintă o creștere continuă a efectivului populației la aceste momente.
Populația satelor comunei Gârda de Sus
2.3.2. Structura pe vârste și sexe
Datele relevă o structură demografică echilibrată, 928 bărbați la 918 femei.
Structura pe vârste și sexe în 1992
Sursa:Direcția de Statistică Alba
Reprezentare grafică
Structura pe vârste și sexe în 2004
Sursa:Direcția Județeană de Statistică Alba
Reprezentare grafică
2.3.3 Piramida vârstelor
Piramida vârstelor reprezentată în 1977,1992,1999 permite observarea principalelor schimbări care au avut loc în structura demografică a populației în ultimile două decenii.
Piramida vârstelor Gârda 1992
Piramida vârstelor Gârda 2004
Comparând cele două piramide se poate observa reducerea treptată a bazei piramidei anului 1992 față de anul 2004, afect direct al reducerii ratei natalității și scăderii efectivului de populație fertilă.
Baza în lărgire se datorează măsurilor de interzicere a avortului (Decret 770/1966), apoi efectivului generațiilor a fost afectat de liberalizarea avortului (Decret 463/1957).Reducerea corpului piramidei se datorează fluxului migrației rural-urban(cei care aveau în anul 1977- 25-44 ani credem că au constituit fluxul migratoriu rural- urban – nu există date.
Piramida din 2004 relevă fenomenele demografice în desfășurare: îmbătrânirea populației- excedent feminin la grupa de peste 50 ani, reducerea continuă abazei și populașiei adulte în scădere, care nu va fi înlocuită corespunzător în următorii ani ( grupa o la 19 ani are efectiv mai mic decât grupele mai mari 20-24,25-29)
2.3.4. POPULAȚIA OCUPATĂ
Din punct de vedere a structurii demografice care împarte populația după grupele de vârstă în populație activă(15-64) și populașie inactivă (0-14 ani și peste 65 ani) se poate calcula raportul de dependență de vârstă.Presiunea populației în active asupra celei active a scăzut dacă comparăm anul 1992 cu anul1999, dela 0,58 la0,49 (unei persoane active îi reveneau în 2004 pentru întreținere 0,49 persoane inactive, iar în 1999 , 0,56 persoane inactive). În 1992 presiunea mare exercitată de grupa inactivilor se explică prin migrația celor la vârsta activă către centrele industriale.
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Alba
Situația forței de muncă la Gârda de Sus
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Alba
2.3.5. Migrația
Fenomenul imigrării, adaptat localității nu a fost și nu este atât de răspândit ca cel al emigrării. Situații despre acest fenomen nu există, în afară de cele provenite din căsătorii.
Sporul migrației
Calculat ca diferența între numărul de stabiliri de domiciliu și de plecări, sporul migrașiei releva creșterea sau diminuarea populației datorată fluxului urban-rural numit și de întoarcere sau rural–urban. Motivația celor care s-au întors a fost de minimizare a riscurulor (instabilitate pe piața muncii și oferta scazută) cu prețul obținerii unor beneficii modeste.Numărul celor care s-au întors în comună este neglijabil.
Fluxul migrație rural –urban și-a încetinit ritmul datorită condițiilor economice instabile sau nefavorabile din mediul urban industrializat.Tendința de întoarcere este remarcabilăla scara nașională de Traian Rotariu care afirma că”componenta urban-rurală a devenit, pentru prima dată în istoria contemporană a României, direcția principală de migrare”.Autorul subliniază în continuare că „o linie de evoluție este clară:scade migrația de la sat la oraș și sporește cea pe direcție inversă.1
2.4. Dezvoltarea economică, socială și culturală
2.4.1. Numărul unităților economice la nivelul localității Gârda de Sus
La nivelul localității Gârda de Sus sunt în prezent 22 de unități economice din care particulare 19, asociative 2 și mixte ( de stst și particulare). Aceste unități economice au un număr redus de lucrători.
Industria casnică este practicată și în prezent, însă pe scară mai redusă. Această industrie, practicată din timpurile străvechi, a avut pe parcurs un rol deosebit în desfășurarea vieții materiale a locuitorilor.
Prelucrarea lemnului a fost și pare să fie, iar cea mai dezvoltată industrie casnică, de confecționare a articolelor din lemn, fiind destinată exclusiv bărbaților. În prezent numărul confecționarilor de articole din lemn și mai ales a ciubărarilor a scăzut.Ciubăritul este și a fost o îndeletnicire destul de veche, nu se poate preciza vechimea ei.Ea mai poartă numele de văsărit,iar meseriașul văsar.
În prezent mulți dintre locuitori sunt gateriști, unde confecționeză cheresteaua.
foto 15,16 – Ciubăritul- Confecționarea articolelor din lemn
2.4.2. Gospodăriile
Așezarea oamenilor în aceste locuri a fost determinată de îngustimea sau lățimea văilor, de mărimea depresiunilor, astfel se întâlnesc sate îngrămădite, pe o suprafăță mai puțin întinsă, se întâlnesc sate izolate, dispersate pe suprafețe întinse.
Ca și celelalte comune, de pe valea Arieșului, gospodăriile sunt dispersate pe aproape toți versanții, mai ales pe cei cu expoziție sudică, estică și sud-estică.
foto 17 – Gospodărie dispersată
În prezent numărul gospodăriilor agricole sunt în număr 326 și sunt particulare.
Gospodăriile populației, în majoritatea cazurilor sunt formate din: casă de locuit, curtea din fața casei, care este împrejmuită în cadrul locuințelor grupate, neîmprejmuită în cadrul locuințelor izolate, șură pentru depozitul cerealelor și fânului, adăpost pentru porci și păsări.
Începând din anul 1944, după terminarea celui de-al doilea război mondial, locuințele erau construite din bârne de brad cioplite, bine încheiate la capete și potrivite unele peste altele, nevăruite pe dinafară, numai în interior.Unele dintre ele erau așezate pe temelie de piatră, iar cele mai multe dintre ele erau ridicate pe cășițe sau boci. De multe ori gospodarul, din cauza sărăciei, nu avea posibilitatea să construiască decât o singură cameră, cămară și tindă(târnaț). Camera era folosită și ca dormitor și ca bucătărie, iar în cazul familiilor mai numeroase, o parte din membrii familiei erau nevoiți să doarmă fie pe jos, fie în grajd cu vitele, chiar și în timpul iernii.Unele dintre ele aveau pinițe, pentru depozitarea alimentelor, altele aveau grajd și cămară care avea o dimensiune de 2/3 m, unde erau depozitate și alimentele împreună cu hainele. Fereatrele erau mici, de obicei cu patru ochiuri , bine încheiate pentru a nu se putea intra pe geam.
foto 18 – Casă veche
La început dușumeaua era numai din pământ bătătorit care pe parcurs s-a înlocuit cu lațuri din brad, peste caare se așezau acânduri confecționate tot din brad și pe are și le confecționa chiar propietarul.
Începând cu adoua jumătate a secolului al XV-lea și mai ales după anul 1989, în situația construcțiilor s-au produs mari schimbări în sensul modernizării, fără să se piardă prea mult naționalul și tradiționalul.
La baza construirii de locuințe a rămas tot lemnul, s-a introdus cărămida, BCA-urile folosite în special pentru primul nivel, ciment pentru betoane- fundație, iar pentru acoperiș țigla, plăcile de azbociment, a tablei zicate, tablă de aluminiu.
Locuințele construite în ultimele decenii și mai ales după anul 1989, sunt mai mari, mai spațioase cu mai multe niveluri, camere, având ca modele cele de la oraș.Schimbările s-au făcut și în interoarele lor, pereții laterali, tavanul sunt tencuiți, iar la dușumea se folosește în multe cazuri parchetul.
La recensământul efectuat în anul 2002 se observă o scădere a gospodăriilor populației față de anul 2001 cu un număr de 10 gospodării. În anul 2001 numărul gospodăriilor era de 339, iar în anul 2002 este de 329.Cu toate că numărul gospodăriilor a scăzut, în ultimul timp a crescut numărul locuințelor ca urmare în primul rând dezvoltării agroturismului în zonă.
2.4.3. Agricultura
Agricultura localității înante de 1989 era necooperativizată, iar suprafața agricolă era mult mai mică, iar pământul sărac în substanțe nutritive, nu era lucrat în condițiile cele mai bune, obținându-se recolte foarte slabe, care acopereau nevoile populației doar în proporție de 5-10% în privința cerealelor și de 40-50% în cea a plantelor leguminoase.
Restul de cereale, care să acopere nevoile populației, se aduceau din Câmpia Transilvaniei, Câmpia Crișurilor, a Șomeșului și din Banat, în condiții foarte grele, cu mijloace de transport rudimentare, de cele mai multe ori cu căruța cu un cal sau pe spatele calului.
Din pricina climei aspre, a poziției geografice a comunei, răsfirată a numeroase culmi deluroase, care depășesc altitudinea de 1200 m, înconjuratp de culmi muntoase cu altitudini atine de 1848, a puținelor zile călduroase, cu dimineți și vânturi reci, a solului pietros slab, cu fertilitate scăzută, producția agricolșă era și este foarte slabă.
Pământul cultivat se ară și se seamănă o dată la doi, trei ani, iar în restul timpului se folosește ca fâneață.
Foto 19 – Fâneță
O altă cauză a producției scăzută este și poziția piezișă a terenurilor, așezate pe coastele dealurilor, care dacă se ară an de an, suprafața arabilă afânată a solului se poate surpa, în urma ploilor torențiale.
Suprafața totală este de 8 270 ha, iar în anul 2004 este de 1950 din care:
– arabil – 200 ha;
– pășuni – 1145 ha;
-fânețe – 603 ha;
-păduri – 5916 ha;
-alte suprafețe – 406 ha;
Evoluția suprafețelor agricole a crescut între anii 1975-1990, ea reprezentând în anul 1975- 23,92%, iar în anul 1990- 24.95% din suprafața totală a comunei. În anul 1998 a înregistrat doar o ușoară creștere față de anul 1995(cu 1 ha), ca să scadă apoi în anul 1999 din nou, ajungând la 1934 ha, cu 129 ha mai puțin decât în anul 1990 , aceasta reprezentând 23,39% din suprafața totală a comunei, această situație rămâne constantă până în prezent.
Situația comparativă a modului de folosință a terenului
Sursa: Direcția Județeană de Statistică Alba
Modul de repartizare al suprafeței totale în anul 2004
Sursa: Direcția Județenă de Statistică Alba
2.4.4.Numărul animalelor
Pe lângă celelalte surse de trai, încă din timpurile îndelungate, creșterea animalelor ocupă un loc de frunte pentru locuitorii comunei Gârda de Sus.Esta adevărat că nu constituia sursa principală de trai, dar ele erau nelipsite de pe lângă casa oricărui gospodar, oricât de sărac era.Cu creșterea animalelor se ocupau femeile, copiiiși bătrânii, deoarece bărbații erau plecați de acasă, mereu prin țară să aducă grâu și mălai (porumb).
Pe lângă produsele alimentare, pe care la obțineau de la animale: lapte, brânză, smântână, carne. Vitele erau folosite pentru lucrarea pământului și transportul diferitelor materiale.
Spre deosebire de alte zone, rasele de animale, care s-au pretat la zona de munte și se pretează și astăzi, sunt cele din rasa Pizgau, neexistând o rasă pură ci o infuzie cu rasa Bălțată Românească(cu roșu) și mai puțin cu alte rase.
Cu toate că s-au îmbunătățit, nutrețurile, deoarece în prezent cultivă, lucernă, trifoi, se aplică îngrășăminte naturale bine fermentate, pe fânețe și pășuni, rasa de animale a rămas aproape la același nivel de performanță în ceea ce privește producția, ca și în trecut.
Numărul de animale înregistrează o creștere și descreștere de la an la an în funcție de specie.
Sursa: Direcția Județenă de Statistică Alba
După cum rezultă din tabelul de mai sus , la bovine după anul 1990 se înregistrează o scădere continuă a numărului acestora până în prezent numărul lor ajungând la 1095 față de 1990 când era de 1403.
Dintre bovine, porcine, ovine și păsări, acestea din urmă au înregistrat un spor pozitiv în anul 2004 comparativ cu anul 1990.
În ceea ce privește numărul de cabaline între anii 1995-2000, Direcția Județeană de Statistică Alba nu deține date, dar din registrul agricol în anul 2004, efectivul de cabaline era de 390 față de 415 în anul 1990, ceea ce înseamnă o diminuare în timp a efectivului cu un număr de 25 capete.
2.4.5.Numărul gospodăriilor agroturistice
La nivelul comunei Gârda de Sus nu avem gospodării atestate agricol, în ceea ce privește numărul goapodăriilor agricole neatestate acestea sunt ăn număr de 30.
Resursele turistice prin varietatea și complexitatea lor au o valoare ridicată, ceea ce conferă zonei un grad ridicat de interes turistic.
Cererea turistiă înregistrată nu are valori foarte ridicate, fiind și foarte fluctuantă (înrestrându-se un număr mai mare de turiști în perioada de vară, vârful cererii fiind în perioada revelionului), datorită deficiențelor care pot fi constatate la nivelul bazei tehnico-materiale în special a : mijloacelor de transport, absența unor servicii de alimentație publică.
Toate acestea duc la reducerea circulașiei turistice și implicit la scăderea veniturilor încasate din activitatea de turism desfășurată. De aceea este necesară observarea acestor tipuri de deficiențe, cuantificarea lor și adoptarea unor măsuri de dezvoltare turistică.
2.4.6. Navetismul
Făcând o comparație cu anul 1975 față de anul 2004 se observă o reducere destul de însemnată a numărului de locuitori care fac naveta, aceasta datorîndu-se ân primul rând scăderii numărului de locuri de muncă din sectorul de stat, cu toate că a apărut sectorul privat și care a mai captat o parte din persoanele disponibilizate din întreprinderile de stat.
În anul 1975, un număr de 50 de persoane lucrau în sectorul forestier care aparținea de Câmpeni și erau angajați la înteprinderea meșteșugăreacă numită „Moțul”, iar la inteprinderea minieră Bihor (Băița Plai) făceau naveta peste 20 de persoane.5
La nivelul localității avem un număr mare de navetiști care fac naveta zilnic și săptămânal la școlile și liceele din împrejurimi ca de exemplu la Albac, Câmpeni.
De la recensământul din 2002 rezultă că aveam un număr de 40 persoane plecate din localitate pentru o perioadă îndelungată de timp și un număr de 15 persoane temporar absenta, plecate în altă localitate din țară sau străinătate.
2.4.7. Învățământul în localitatea Gârda de Sus
Condițiile noi de viață și nivelul cunștințelor oamenilor se reflectă și-n dezvoltarea învățământului general.
În comuna Gârda de Sus în anul 1938 exista o singură școală cu 2 învățători. Aceasta nu datorită faptului că, copii de moți n-ar fi avut aptitudini și dragoste de învățătură, cât mai ales neglijenței, de care dă dovadă regimul din trecut. Petele rușinoase ale dezinteresului față de învățământ au fost șterse cu mari sacrificii din partea locuitorilor intelectuali din comună.
În anul 1950 se construiește școala din satul Ghețar cu clasele I-VIII, apoi ulterior celelalte școli de pe cătune cum ar fi: Școala primară de la Biharia, Școala primară de Sucești, Școala primară de la Huzărești, Școala primară de la Gârda Seacă, Școala primară de la Ocoale.
foto 20 – Școala din satul Ghețar
În prezent numărul unităților școlare este în număr de 7, din care 5 sunt școli cu clasele I-IV, iar una două sunt școli cu clasele I-VIII(gimnaziu) și două grădinițe cu program normal.
Populația școlară este de 68 elevi în cadrul unităților școlare primare și de 92 la gimnaziu; deci o populație totală de 160, iar în grădinițe sunt înscriși 32 de copii.
În cadrul unităților școlare activează un număr de 25 cadre didactice, dintre care 14 sunt titulare,11 suplinitori, dintre suplinitori 4 sunt cu studii superioare, iar ceilalți cu studii medii. Dintre aceștia doar 5 fac naveta, ceilalți practică naveta doar în cadrul comunei, ei fiind localnici.
Făcând o comparație, privind numărul de elevi și de cadre didactice între anii 1975 și 2004, se observă scăderea accentuată a acestora cu un număr de 210 elevi și de 6 cadre didactice.Scăderea se datorează în primul rând migrației tinerilor de la rural la urban și scăderea natalității.
Datorită configurației geografice, comuna Gârda de Sus este răspândită pe o arie destul de largă și în această situație școlarizarea este un proces greu, copii de moți venind de la distanțe destul de mari, uneori depășind 6 km până la școală. Pentru mai buna desfășurare a învățământului ar trebui să intervină statul cu anumite subvenții pentru crearea de condiții mai bune( cazare în internate subvenționate de stat, transportul cu mașina școlii).
În următorii ani se va renova școala de Ghețar, datorită slăbirii structurii de rezistență,iar finanțarea este deja primită de la Banca Mondială, obținută pe baza unui proiect elaborat.
2.4.8. Sănătatea
Vorbind despre asistența sanitară din comină, nu putem să nu amintim că în trecut au fost numeroase calamități care s-au abătut asupra locuitorilor comunei, dintre care bolile venerice au făcut mari ravagii. Aceste boli au apărut pe vremea împăratului Franz Iosif, care a dat ordin ca toți bolnavii de aceste boli din aparatul de stat să fie trimiși în Țara Moților și Oaș1.
În anii după eliberarea de sub jugul fascist în comună nu exista nici un dispensar. În următorii ani se construiește primul dispensar în comună, care în anul 1975 era deservit de un medic și 4 persoane cu studii medii calificate. Numărul consultațiilor era de 3500/an , iar medicamentele se acordau gratuit, valoarea lor atingând 30. 000 lei2.
În prezent numărul unităților sanitare este tot una, iar în cadrul unității este deservită de 2 cadre sanitare, dintre care una cu studii superioare, iar cealaltă cu studii medii de specialtate. Numărul consultațiilor a scăzul față de anul 1975, acesta datorându-se restructurării făcute în cadrul acestor unități, numărul de asistenți medicali care făceau consultații pe teren s-a redus cu trei.Cela două persoane rămase nu pot deservi cu serviciimedicale populația din comună la un nivel corespunzător.
Un lucru pozitiv este obligativitatea unor vaccinuri care se fac la copii încă de la naștere și până când împlinesc vârsta de 16 ani, împotriva unor boli cu arie mare de răspândire (tetanus, variolă, tuse convulsivă, etc.) și aceste vaccinuri sunt subvenționate de stat.
2.4.9. Cultura
La nivelul localității Gârda de Sus există o singură bibliotecă, care are un număr de 6000 de volume, iar pe an numărul cititorilor se ridică la 215. Orarul cuprinde 5 zile pe săptămână, între orele 9-16.
La nivelul Casei de Cultură se desfășoară activități ca: spectacole, hore țărănești, se închiriază pentru organizarea de nunți și altele.
2.4.10. Religia
foto 21- Biserica „Înălțarea Domnului” și „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”
În comuna Gârda de Sus sunt trei biserici, biserica nouă din centru cu hramul „Înălțarea Domnului” (20 mai), construită în perioada 1989-1998, fiind pictată în frescă, biserica ortodoxă Ocoale cu hramul „Schimbarea la Față” (6 august), pictată în frescă, fiind construită din bârne de lemn, iar exteriorul este placat cu șindrilă și biserica ortodoxă de la Iarba Rea cu hramul „ Petru și Pavel” (29 iunie), reconstruită din lemn.
Dintre toate elementele de artă populară ce a rămas ca un stâlp de rezistență pentru istoria moților, este biserica din centrul comunei care veghează de pe la 1792, biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" impresionează prin silueta marcată de turnul cu coif înalt. Construit după un plan dreptunghiular, cu altarul pentagonal decroșat, fără pridvor, edificiul ridicat din lemn de brad, tencuit la exterior, surprinde prin rafinamentul decorului de arhitectură sculptat. Ancadramentul ușii situate pe latura vestică a pronaosului, consolele laturii vestice, golurile în acoladă cu colțuri, spre altar, vădesc măiestriei meșterului care a ridicat biserica la 1792. Pronaosul este tăvănit și consolidat prin două șiruri de stâlpi. În pronaos se observă intervenția de amplificare a laturilor de nord și sud. Naosul poartă o boltă semicilindrică de scândură, iar altar bolta semicilindrică se racordează la pereți, printr-o semicalotă. În primii ani ai secolului al XIX-lea interiorul a fost pictat, după cum menționează inscripția de pe iconostas; „Această (sfântă) biserică s-au întemeiat la anul 1792 și s-a zugrăvit la 1804 cu cheltuiala poporului, ajutând Purcel Petru cu 80 de numărături, purtător de grijă și crâsnic a fost Suci Costin, împărat fiind Franțiscus al II -lea, protopop Gavril Ighian, popă Todoraș Pașca, zugrafi Simion Silaghi de Abrudbania, Gavril Silaghi, diac Morcan Ion". Pictura murală păstrată în condiții relativ bune este în stil baroc, caracteristic lucrărilor cunoscutului pictor din Abrud, Simion Silaghi, care lucrează aici cu fratele său Gavril. Iconostasul este, de asemenea, pictat de cei doi frați între 1798 și 1804.
2.5. Obiceiuri deosebite, tradiții
2.5.1. Nevoile agricole privind pământul
Claca de vară sau claca de iarbă, se făcea și încă se mai face, atât pentru cositul cât și pentru strânsul fânului, fiind un mijloc de intrajutorare între cetățeni. De obicei fac clacă cei cu mai multă iarbă pentru a câștiga timp să poată merge mai repede în ” țară” cu ciubere pentru a se aproviziona cu grâu pentru iarnă. Claca se organizează de obicei seara, după ora 16, așa încât oameni cosesc cce 5-6 ore. Participă cosași în număr diferit, depinde de relațiile pe care le au săteni cu gazda care organizează claca respectivă. Fie că sunt rudenii sau au diferite obligații față de gazdă, putănd să fie 20 –30 de persoane sau chiar mai multe.
Tradiția separării terenului ocupat de furaje (țarina) și a celui pentru pășunatul animalelor este veche, dar este respectată cu strictețe de toți cetățenii comunei.
Țarina este suprafața de pământ, care vara se coțețte pentru a obține furaje pentru animale pe timpul iernii.Cosirea ierbii se face manual, o muncă destul de greoaie efectuată îndeosebi de către bărbați. Strângerea fânului se face de către femei,copii și bătrâni, sub formă de clăi, care urmează a fi transportate cu ajutorul căruțelor la care sunt înhămați caii sau boii, la „ograda șurii”.
Pământul care se foloșește ca arător, nu se ară în fiecare an ci o dată la trei ani, iar în timpul când nu se ară se folosește ca fâneață, pentru cosierea ierbii.
În trecut aratul pământului se făcea cu unelte rudimentare ca:plug din lemn,grapă cu spini, iar arătura era de slabă calitate.Treieratul grâului, orzuluzi, ovăzului se făcea cu îmblăcitul (două lemne tari, unul mai lung și altul mai scurt, legate de-olaltă printr-o curea rezistentă.
În prezent se folosesc unelte agricole perfecționate, cu plug de fier, grapă cu colți de fier, sape de fier bine ascuțite etc, arătura fiind mai adâncă și de calitate mai bună.
Suprafața arabilă la nivel de localitate este destul de mică, locuitorii comunei cumpără necesarul de cereale, neasigurându-se din producție propie, doar o mică parte din produsele agricole.Aceasta fiind nesemnifiativă.
În trecut locuitorii comunei se aprovizionau cu cereale , participând la secerișul din câmpie, care dura 2-3 săptămâni, timp în care mulți dintr.o familie puteau să câștige 40-50 litri de grâu, iar dacă rămâneau la treierat cantitatea creștea la 70-80 litri 1, dar cu toate acestea o duceau destul de greu.
În prezent aprovizionarea cu cereale se face cumpărând prin intermediul târgurilor de animale și alimente care se organizează în comună sau prin schimbul materialului lemnos(scândură, foastănă,coarne pentru acoperiș) ciubere din lemn de brad, cu cereale, evaluându-se prețul la fiecare separat.
2.5.2 Învoielile agricole privind pășunatul
În luna mai a fiecărui an , de obicei după data de 10 a lunii, în funcție de desprimăvărare, locuitorii comunei ies cu animalele la munte . Spre deosebire de alte părți ale țării , păstoritul la munte este diferit. Nu se adună vitele mari separat, oile separet, etc, ci fiecare gospodar își trimite o persoană din familie care să îngrijească și de vaci și de oi. În general fiecare gospodar are coliba și grajdul lui și de multe ori își aduce tortă familia să locuiască pe timp de vară la munte.
În ce privește văratul oilor, sau scoaterea oilor la stână, în prezent nu se poate vorbi despre așa ceva, în localitate efectivul oilor este foarte scăzul, în total în comună fiind în număr de 80 de capete.
Pentru scoaterea vacilor la pășune unii dintre localni9ci șițau făcut un grajd mic (mutătură) pe locul de pășunat, unde lăsau vitele și peste noapte, aducând acasă numai laptele.
Forma cea mai răspândită de păstorit afost și este, creșterea vitelor pe lângă casa omului, o formă de ocupație secundară.Această formă este și era practicată în general de cei care au vite puține și un teren mai mare de pășunat pe lângă casă.
O altă formă de păstorit, care se practică destul de frecvent, este cea de păstorit agricol (local), care constă în ducerea vitelor, în timpul zilei la pășunatul pe care-l au în raza satului sau în pădure.
Cea de-a treia formă de păstorit manifestată pe deplin în comuna Gârda este păstoritul pendulatoriu simplu, practicat de către gospodarii care au mai multe vite și puțin pășunat pe lângă casă, care în fiecare vară se deplasează cu ele la munte pentru pășunat.
2.5.3. Măsura laptelui la vaci
Din laptele obținut de la vaci prin prelucrarea lui, femeile obțin smântâna, untul, cașul și brânza.Pentru obținerea smântânii, laptele se depozitează în vase emailate, se lasă de seara până dimineața și de dimineața până seara în spații separate de stână.Smântâna care se găsește pe lapte se ia cu o lingură sau „polonic”, se pune într-un vas de lemn de formă cilindrică „hurdoi”, care se folosește în separarea untului de zară. Pe lângă vasul propiu-zis se folosește și „mâtca”, cu care se bate smîntîna și se alege untul și rămâne zara.
Laptele smântânit este pus în vase mari și închegat cu cheag făcut tot de gospodină(ales din stomacul vițeilor sau porcilor tăiați). Laptele închegat se bagă într-un sac de pânză rară, până se stoarce de zer.
Cașul bine stors se scoate din sac, se pune într-un vas, se frământă cu sare, după care se pune în „bidoane” confecționate din lemn (greutate – 10-15 kg) și se tescuiește cu o greutate (piatră) obținându-se brânza.
2.5.4.Obiceiuri și ceremonii
Botezul
În trecut încă înainte de naștere, gravida era supusă la numite restricții, sub forma de superstiții, care să nu dăuneze nouluinăscut. Exemplu; scoaterea gunoiului din casă în zadie (șorț), să pună mâna pe flori sau fructe, să mănânce mere putrede etc., spunându-se că noul născut va avea pete asemănătoare cu lucrul făcut.
În timpul nașterii lehuza era asistată în trecut în cle mai multe cazuri de bătrâne din sat care trebuiau să respecte anumite „cerințe”- aducerea apei pentru scaldă după răsăritul soarelui, iar după scaldă apa trebuia aruncată într-un loc, unde să nu calce nimeni.
Ceremonialul care urma la biserică nu este diferit prea mult față decel de azi, deosebirea constă în faptul că la biserică copilul era dus de femeile vâârsnice mai apropiate, față de azi când copilul născut este dus în general de nașa de la cununie.
În zilele noastre multe din superstiții au dispărut și sunt pe cale de dispariție, în plus s-a introdus o masă care se dă în cinstea noului născut, la care participă numai anumiți invitați din partea familiei și anume rudeniile apropiate, prieteni de familie, care fac daruri în obiecte, bani, hăinușe pentru noul născut.
Nunta
Voi încerca să redau pe scurt o nuntă din trecut, ceva mai deosebită din ritualul nunților, cu toate că multe dintre obiceiurile moților din trecut au dispărut, puține au rămas și astăzi.
Nunta cu cai 1. Această nuntă practicată în urmă cu 20-30 ani, era ceremonial solemn,prezența cailor dându-i măreție. De la mire alaiul de nuntă pleca călări, inclusiv muzicanții, până la mireasă. Mirii aveau în general cai albi. În frunte mergeau patru feciori călări, după care urma mirele pe cal alb, care ducea calul miresei. După toate formalitățile întâlnite la mireasă se pleca spre biserică. Se respecta aceași ordine, dar se mai adăugau încă doi cai care cărau toată zestrea miresei. După ceremonialul religios se pleca spre casa mirelui, unde mireasa trebuia să coboare de pe cal pe un scăunel acoperit cu o cergă, lua căprăstrul calului și-l arunca peste cămară, ca semn al bogăției, după care alaiul intra în casă.
În zilele noastre nu s-a mai păstrat acest obicei de a merge la nuntă pe cai, acesta înlocuindu-se cu mașinile și mersul pe jos, în funcție de distanță.
Înmormântarea
Un obicei din trecut și păstrat și astăzi cu sfințenie este că: „ bolnavii vârsnici, cât și cei tineri rău bolnavi, să fie spovediți și cuminicați” și de a se împăca cu patul morții cu toți cei cu care au avut dificultăți sau dușmănii.
Și în trecut ți astăzi înainte de afi înmormântat au loc două seri de priveghi, unde se adună neamurile și cunocsuți, după care urmează pomana, la care este invitat preotul satului și care ține o slujbă pentru mort, după care urmează masa, unde se servește mâncare , colaci și se aprind lumânări în cinstea mortului.
Ceea ce era caracteristic în trecut pentru cultul morților la localnicii cominei, era lipsa „bocitului”, nimeni din cei prezenți nu scotea o vorbă sau un sunet din care să rezulte durere, lacrimi atât la priveghi cât și la slujbă.
Obiceiuri de sărbători
Sărbătorile de iarnă, încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi, sunt așteptate cu multă bucurie, la care au ocazia să se întâlnească toate rudeniile și toți cunoscuții. De aceea s-au păstrat în mare parte obiceiurile legate de aspectul religios al Crăciunului și laic al Anului Nou.
Sărbătorile Crăciunului constituiau și constituie și azi numeroase prilejuri de bucurie, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Cei mici în ajunul Crăciunului mergeau și mai puțin astăzi cu „pițăratul” la casele învecinate, unde primeau diferite dulciuri, fructe, colaci.
În prezent cei mari merg cu colindatul, se organizează în grupuri de mai multe persoane, fete și băieți, acompaniați de orchestră mizicală, formată tot din tineri, care colindă toate casele, după care se adună la o casă unde are loc petrecerea până în cealaltă zi.
Un obicei păstrat și astăzi este mersul cu „Steaua” sau cu „Craii”, care se face în ajunul Crăciunului și este cu adevărat program de teatru, dar sub aspect religios.
De Anul Nou se merge cu „Plugușorul” și cu „Capra”.
Un obicei cu caracter religios, care tinde spre laicizare este „Toaca”, organizat cu ocazia sărbătorilor de Paști. Un grup de șapte, până la zece feciori din sat iau în pază de la biserică toaca, pe care trebuie să o păzească de joi înainte de Paști și până lunea de Paști, la amiază, cănd se termină slijba religioasă. Dacă se întâmplă să se fure toaca, ei trebuie să o cumpere cu bani.
2.5.5. Târguri și expoziții
Comuna Gârda de Sus are amenajat un târg de animale în satul Izvoarele, pe malul drept al Arieșului Mare, pe o suprafață accesibilă la DN 75.Târgul se desfășoară luna, începând cu duminica Floriilor și terminându-se cu luna noiembrie.Târgul de animale din comună a luat ființă începând cu anul 1978 și este destul de frecventat atât de localnicii din comună cât și de cei proveniți din localitățile învecinate ( Vadu-Moților, Albac, Scărișoara, Arieșeni).
Spre exemplu: o pereche de boi se vând în prezent între 3-4 mii lei, în funcție de dezvoltarea corporală, vârstă, aptitudini de tracțiune și altele. O vacă se vinde între 7 sute și o mie două sute lei, uneori cu vițel, alteori fără vițel, luându-se în considerare dezvoltarea corporală, rasa, aptitudini în ceea ce priovește producția de lapte.
În ce privește porcinele se cumpără mai mult cei din partea Bihorului, iar în ce privește ovinele putem spune că sunt inexistente în târgul de animale.
Pe lângă târgul de animale se desfășoară și târgul de produse alimentare, agricole. îmbrăcăminte, acestea cuprinzând tot centrul comunei, pe o parte și pe alta adrumului DN 75, unde se amenajează numeroase „șetre”.
Ziua în care se desfășoră târgul, pentru oamenii din comună, cât și pentru locuitorii comunelor învecinate, este o zi de sărbătoare, pleacă de acasă toți, fie că duc animale de vânzare sau să cumpere.
Fiind o zonă nefavorabilă pentru culturile de legume, zarzavaturi, cereale, ei își cumpără în fiecare lună, prin intermediul târgului, necesarul de produse, târgul fiind frecventat în mare parte de producătorii agricoli proveniți din județ, cât și din județele învecinate, cum ar fi de exemplu:Bihor, Timișoara, Cluj etc.
Producătorii agricoli care vin la târg au produse, în general, de bună calitate, găsind aici o piață destul de bună pentru vânzare.
Exemplu: cerealele se vînd între60-70 lei marja (marja având în jur de 100kg) în funcție de calitatea și modul de întrebuințare (pentru făină, sau în alimentația animalelor).
În ceea ce privește expozițiile de animale comuna nu dispune încă de ele, poate în viitor, dacă bineînțeles se va interveni pentru îmbunătățirea rasei din această zonă, prin infuzie cu alte rase performante, folosite la însămânțările artificiale.
2.6. Infrastructura generală
Comuna Gârda de Sus este traversată de o importantă arteră de circulație DN 75, care asigură legătura cu orașele importante din Transilvania : Alba-Iulia (110km), Deva (140 km), Oradea (130 km), Arad (198 km), Sibiu (202 km), Timișoara(249 KM), Tg. Mureș (214 km), Turda (120 km).
În comuna Gârda de Sus din DN 75 se desprinde un drum județean D.J.750 Gârda de Sus- Ordâncușa- Ghețar, în lungime de 25,o km asfaltat parțial, până la ieșirea din Cheila Ordâncușei, iar restul pietruit, cu porțiuni accidentate și care asigură legătura cu Ghețarul Scărișoara.
Drumuri comunale. D.C 162 Gârda de Sus (DN 75)- Biharia, în lungime de 5 km, D.C 163 în lungime de 3,5 km leagă Valea Gârda Seacă de cătunul Ocoale, D.C 132 în lungime de 3km leagă Gârda de Sus de cătunul Ghețari și drumul comunal neclasat Gârda de Sus (D.C 132)-Ghețar (D.C 95). În continuarea D.C 1323 pe Valea Gârda Seacă se găsește un drum forestier în stare acceptabilă care leagă D.N 75 de cătunele Gârda Seacă, Hodobana și Casa de Piatră.
În afară de DN 75 care este realizat în bune condiții celelalte drumuri județene și comunale sau forestiere nu au caracteristici fizice și tehnice pentru o bună circulație auto.
De asemenea sunt zone întregi cu numeroase sate care nu au decât legături cu drumuri de pământ care sunt nepracticabile cu mijloace auto pe timp de ploaie sau mai ales de zăpadă rămânând blocate 3sau 4 luni pe timp de iarnă.
2.6.1. Structuri de primire
Structura unităților de cazare pe tipuri de unități și grade de confort
Sursa:Primăria comunei Gârda de Sus
Din tabelul prezentat reies câteva aspecte privind echiparea cu structuri de primire a comunei:
– predomină numărul locurilor în camping (35,8 %), dar trebuie specificat faptul că aceste locuri pot fi ocupate doar în perioada de vară când temperaturile sunt mai ridicate, fiind vorba de înnoptarea în corturi;
– ponderea destul de mică a locurilor de cazare de categorie o stea (o margaretă) de 21,97 % din totalul locurilor de cazare, și de asemenea, lipsa locurilor de categoria trei stele /margarete (și chiar mai mari).
Potrivit Ordonanței de Guvern Nr. 62/24.08.1994 pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduirea și servirea mesei, cu capacitatea de până la 20 camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și servicii de pregătirea și servirea mesei.
În ceea ce privește cele opt pensiuni turistice care fac obiectul de studiu al acestei lucrări, șapte dintre ele fac parte din rețeaua ANTREC (Asociația Turismului Rural Ecologic și Cultural). Astfel voi prezenta fiecare pensiune din punct de vedere al dotărilor specifice găzduirii turiștilor.
Pensiunea “Mama Uța”. Dispune de 14 locuri de cazare în 7 camere, doar 3 fiind prevăzute cu grup sanitar propriu, frigider și televizor. Încălzirea se face prin centrala pe gaz sau lemne. De menționat este faptul că această pensiune mai oferă spre cazare două cabane (12 locuri) utilate modern, iar pentru sezonul de vară pune la dispoziția turiștilor 14 căsuțe de două locuri și 80 locuri de campare.
Sursa: „Vacanțe și călătorii”
foto 21- Pensiunea “Mama Uța”
Pensiunea „Danciu”. Situată în centrul comunei la intersecția drumului care duce la Peștera Ghețarul Scărișoara (și alte obiective) dispune de 8 locuri de cazare în 4 camere cu două paturi, fiind prevăzute cu grup sanitar propriu și televizor. Încălzirea se face prin centrală cu lemne. Pensiunea Danciu pune la dispoziție un salon și o bucătărie de vară. Gazda vorbește limba franceză.
Sursa: www.antrec.ro
foto 22- Pensiunea Danciu
Pensiunea „Dig”. Dispune de 16 locuri de cazare în camere în 5 camere cu două paturi și 2 camere cu trei paturi, dotate parțial cu grup sanitar propriu. Gazda vorbește limba franceză.
Sursa: www.antrec.ro
foto23 – Pensiunea Dig
Pensiunea „Petruse”. Dispune de 6 locuri de cazare în 3 camere cu două paturi. Camerele nu sunt prevăzute cu grup sanitar propriu. Gazda vorbește limba franceză și limba engleză.
Sursa: www.antrec.ro
foto 24 – Pensiunea Petruse
Pensiunea „Ștefănuț”. Dispune de 4 locuri de cazare în 2 camere cu două paturi. Camerele nu dispun de grup sanitar propriu. Gazda vorbește limba franceză (profesor de limba franceză) și limba rusă.
Sursa: www.antrec.ro
foto 25 – Pensiunea Ștefăînuț
Pensiunea „Popa”. Dispune de 6 locuri de cazare în 3 camere cu două paturi. Camerele nu dispun de grup sanitar propriu.
Sursa: www.antrec.ro
foto 26 – Pensiunea Popa Roman
Pensiunea „Zdrenghea”. Dispune de 5 locuri de cazare într-o cameră cu două paturi și una cu trei paturi. Camerele nu dispun de grup sanitar propriu. Gazda vorbește limba franceză și italiană.
Sursa: www.antrec.ro
foto 27 – Pensiunea Zdrenghea
Pensiunea „Mariș”. Dispune de 4 locuri de cazare în camere cu două paturi. Camerele nu dispun de grup sanitar propriu. Gazda vorbește limba franceză.
Sursa: www.antrec.ro
foto 28 – Pensiunea Mariș
În ceea ce privește condițiile pe care le oferă pensiunile prezentate cât și serviciile pe care le pune la dispoziția turiștilor acestea sunt prezentate prin pictogramele alăturate.
O altă componentă importantă a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezintă unitățile de alimentație publică. Acestea se adresează deopotrivă rezidenților și turiștilor.
Pentru asigurarea serviciilor de masă, în comună funcționează:
un restaurant (în cadrul Pensiunii “Mama Uța”) cu o capacitate de 75 de locuri, iar terasa de 40 de locuri, de categoria a-II-a;
patru baruri de zi cu 72 locuri, de categoria a-II-a;
cantina taberei școlare care deservește doar grupurile de elevi organizate pe serii; aceasta dispune de 40 locuri;
un bufet cu 8 locuri, de categoria a-II-a.
De menționat este faptul că unele pensiuni asigură serviciile de masă în propria gospodărie folosind specialități din gastronomia locală tradițională.
2.7. Echipare edilitară
2.7.1. Alimentarea cu apă
Comuna Gârda, este o zonă foarte bogată în surse de apă formate din nenumărate izvoare concentrate și difuze precum și din multe cursuri de apă de suprafață dintre care cele mai importante sunt Arieșul Mare, Valea Dizditu, Părăul Gârda Seacă, Valea Ocoalelor, Părăul Ordâncușei și numeroase izbucuri, toate acestea constituind surse importante de alimentare cu apă.
La ora actuală numai localitatea reședință de comună Gârda de Sus dispune de un mic și ineficient sistem de alimentare cu apă compus dintr-o captare de izvor situat pe versantul de lângă primăria comunei, un mic rezervor de 12 mc și o mică rețea de distribuție care alimentează cu apă doer câteva obiective din centrul localității, rețeaua de apă aflată într-o stare avansată de uzură.
Prin intermediul unui proiect de finanțare vor fi alimentate cu apă și satele Ocoale, Ghețar, Hănășești, Dealu-Frumos, Munună, prin captarea mai multor izvoare din zona satului Ocoale. Lucrările vor începe din vara anului în curs.
foto 29 – Fântână pentru oameni foto 30 – Fântână pentru animale
Astfel este strict necesară realizarea unui sistem de alimentare cu apă centralizat, față de care nu se pot dezvolta corespunzător alte dotări absolut necesare populației din zonă și nu se pot asigura condiții de sănătate și igienă.
2.7.2. Canalizarea
În prezent nici una din localitățile componente ale comunei Gârda nu dispune de un sistem centralizat de canalizare.
Gospodăriile locuitorilor sunt dotate cu latrine uscate, iar câteva obiective turistice din localitatea Gârda de Sus au fose septice vitanjabile.
Mulți locuitori din localitatea reședință de comună Gârda de Sus doresc să-și doteze locuințele cu băi și gripuri sanitare , ținând cont și de zona turistică în care se află, pentru un trai civilizat și igienic și pentru a asigura pentru turiști servicii de calitate se impune realizarea unui sistem de centralizat de canalizare și a unei stații de epurare mecano-biologică în vederea protecției mediului.
2.7.3. Alimentarea cu energie electrică
Comuna Gârda este rezolvată în mare parte din punct de vedere al alimentării cu energie electrică da la sistemul energetic nașional prin rețele de distribuție de mare tensiune de 20 KV aeriene și posturi de transformare MT/JT pentru fiecare sat în parte din cele 17 sate care compun comuna Gârda de Sus. Mai sunt neracordate la sistemul de distribuție 10 gospodării din Gârda de Sus, , 9 gospodării din Pliști,14 gospodării din Dealu Ordâncușii, 8 gospodării din satul Huzărești, 12 gospodării din satul Plai și 7 gospodării din satul Snide.
2.7.4. Telefonie
În prezent localitatea Gârda de Sus este racordată la rețeaua telefonică printr-un cablu coaxial subteran și dotată cu centrală telefonică automată, iar în ceea ce privește rețeaua de telefonie mobilă predomină Orange, apoi Zapp și Vodafone.
2.7.5. Alimentarea cu căldură
Nu există rețea de gaz metan, încălzirea făcându-se într-o proporție de 95% cu combustibil solid, existând doar câteva centrale termice care funcționează cu combustibil lichid.
2.7.6.Gospodărie comunală
Deșeurile sunt depozitate la întâmplare, astfel ca apare necesitatea de a se construi o rampă de deșeuri ecologică pentru întreaga comună și dotarea localităților cu contaiăre și pubele pentru colectarea și sortarea deșeurilor.
CAPITOLUL III
Strategia de dezvoltare a activităților
Dacă teoretic faptul turistic în mediul rural trebuie conceput ca o activitate privată, dezvoltarea lui nu se poate concepe fără o anumită încadrare din partea puterii publice, chiar și extrem de suplă. Aceasta nu presupune deci o planificare rigidă ci doar o coerență a acțiunilor succesive cu investițiile consimțite sau stabilite. Determinarea gradului de implicare a statului în dezvoltarea activității turistice se poate aprecia sau evalua prin puterile reale pe care le deleagă organismelor responsabile cu dezvoltarea locală. Este de dorit ca aceste structuri să dispună de o largă autonomie atât decizională cât și bugetară. Eficacitatea unui organism de dezvoltare turistică se stabilește deci, în final, în funcție de capacitatea sa de a defini conținutul ofertei, de atenția pe care o acordă caracteristicilor și evoluției cererii, imaginației de care dă dovadă în materie de organizare și de promovare, și mai ales de flexibilitatea și de suplețea în luarea deciziilor. O strategie de dezvoltare a turismului pe un anumit teritoriu implică armonizarea intervenției publice cu acțiunea privată sub cel puțin trei aspecte: infrastructurile, conservarea și valorificarea patrimoniului și formarea profesională.
3.1. Dezvoltarea și amenajarea teritoriului pentru turism
3.1.1. Premise ale dezvoltării turismului în comuna Gârda de Sus
Comuna Gârda de Sus este situată în partea nordică a Munților Bihor mai exact Munții Bătrâna. Pe teritoriul județului Alba este cuprinsă numai o mică parte, până la văile Albacului și Abrudului, tributare Arieșului Mare. Cele mai mari înălțimi marchează linia județului Vf. Curcubăta Mare 1849, vf . Curcubăta Mică 1770, vf. Piatra Grăitoare 1658, toate în comuna învecinată Arieșeni. Altitudinea începe să scadă spre S-E, pe teritoriul comunei Gârda de Sus ajungând aici până la 1412 în vf. Drăghița. În funcție de caracteristicile fizico geografice ale reliefului în zona studiată Munții Bihorului se împart în : Podișul Padișului partea sudică a sa în N comunei , pe partea stîngă a Arieșului Mare și Munții Bihorului propriu ziși (Biharia), pe partea dreaptă a Arieșului Mare și cuprind înălțimile din sudul comunei
Zona reprezintă centrul unui cerc ce cuprinde la extremitatea sa orașele: Alba-Iulia (110km), Deva (140 km), Oradea (130 km), Arad (198 km), Sibiu (202 km), Timișoara(249 KM), Tg. Mureș (214 km), Turda (120 km), constituind astfel o atacșie aproximativ egală a turiștilor din aceste zone.
Resursele turistice prin varietatea și complexitatea lor, au o valoare ridicată ceea ce conferă zonei un grad ridicat de interes turistic.
Dintre resursele turistice importante amintim:
resurse turistice naturale:
– vegetația montană cu specii de interes științific sau ocrotite de lege, datorat rarității lor;
– fauna cu interes cinegetic și piscicol;
– rezervații naturale Cheile Ordâncușei, Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Hoanca Apei,, Avenul de la Tău, Pojarul Poliței, Avenul din Șesuri, Izbucul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Peștera de sub Zgurăști, Peștera Poarta lui Ionele. În afara acestor rezervații naturale din comuna Gârda se pot vizita și alte importante obiective turistice aflate în comunele învecinate:
Comuna Arieșeni – Cheile Gârdișoarei, Cascada Vârciorog, Ghețarul de la Vârtop, Avenul din Hoanca Urzicarului, Coiba Mică, Coiba Mare, Peștera Gura Apei, Huda Orbului, Peștera Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Izbucul Tăuzului.
Accesul către aceste obiective turistice este general facil, din centrul de comună Gârda se poate merge DN 75, iar apoi pe drumurile forestiere ce pleacă din acesta și /sau pe trasee turistice marcate. Informația necesară turiștilor este asigurată prin puncte de informare, panouri care asigură date de interes general.
– resurse turistice antropice – au de asemenea o valoare ridicată datorită în primul rând caracteristicilor cultural-istorice ale acestora. Dintre aceste resurse (atât din comuna Arieșeni, cât și din localitățile învecinate), de importanță turistică amintim:
– Biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din anul 1972
– Morile de apă din satul Cobleș (comuna Arieșeni); Moara de apă din satul Biharia (Gârda)
– Atelierul artizanal din satul Biharia (Gârda) și Pătrăhăițești (Arieșeni)
– Casele de lemn – satul Păntești (comuna Arieșeni);
– Muzeul etnografic – localitatea Lupșa;
– Muzeul de istorie al mineritului – localitatea Roși Montană;
– Muzeul memorial, expoziție de istorie și etnografie – localitatea Avram Iancu
– Muzeul etnografic – Rimetea și Beiuș:
– Colecția etnografică Particulară “ Român Aurel Vlaicu” – Chișcău;
sărbători etnografice și folclorice: Târgul de fete de pe Muntele Găina, care are loc în luna iulie,
-Târgul de pe Muntele Călineasa.
Infrastructura prezintă unele deficiențe sub aspect calitativ și cantitativ:
– baza de cazare este insuficientă, însă în plină dezvoltare, cazarea putându – se face la cabane particulare, în rețeaua agroturistică, pensiuni sau în tabăra școlară din centrul comuneicăile de comunicație – calea de comunicație majoră care străbateteritoriul comunei Gârda este DN 75 Lunca-Turda, celelalte căi de acces sunt formate din numeroase drumuri forestiere. Însă, din păcate majoritatea acestor căi de acces se găsesc într-o stare de degradare care descurajează pe mulți dintre cei care ar fi tentați de frumusețile locului.
Cererea turistică înregistrată nu are valori foarte ridicate fiind și foarte fluctuantă (înregistrându-se un număr mai mare de turiști în perioada de vară, vârful cererii turistice fiind în preajma revelionului), datorită deficienței care pot fi constatate la nivelul bazei tehnico-materiale în special a : mijloacelor de transport, o singură pârtie de schi(Arieșeni) absența unor servicii de alimentație publică, insuficiența spațiilor de cazare. Toate acestea conduc la reducerea circulației turistice și implicit la scăderea veniturilor încasate din activitatea de turism desfășurată.
De aceea este necesară observarea acestor lipsuri și deficiențe, cuantificarea lor și adaptarea unor măsuri de dezvoltare turistică în strânsă concordanță cu posibilitățile de amenajare a fiecărei localități sau punct turistic din această zonă. Este posibil ca prin îmbunătățirea condițiilor în ceea ce privește turismul din partea organizatorilor și factorilor interesați și prin realizarea amenajărilor propuse de turiști potențiali (servicii de mai bună calitate atât în unitățile de alimentație publică, cât și în cele de cazare; creșterea locurilor de cazare, mai ales a hotelurilor; înființarea unor locuri de distracție și de petrecere timpului liber; o mai bună informare turistică), aceștia să se constituie ca un segment stabil de cerere turistică la nivelul populației din zonă.
Indicele de atractivitate – este rezultatul influenței existente între ponderea fiecărui element component al resurselor și nivelul său calitativ. Astfel:
atracții naturale – 40%
atracții cultural-istorice – 15%
dotări turistice – 25%
acces – 20%
i =1
Ia = qi x c
Ia Gârda de Sus = ( 3 x 0,40 )+ ( 2 x 0,15 )+( 2 x 0,20 ) = 2,4
unde am considerat: 1 – nivel scăzut; 2 – nivel mediu; 3 – nivel ridicat;
Ia = indicele de atractivitate;
qi = ponderea fiecărui element;
ci = nivelul calitativ al elementului.
Indicele de atractivitate se situează în partea superioară a scalei 1-3. Comparând indicele de atractivitate al comunei Gârda de Sus (2,4) cu cel al stațiunii Sinaia (2,7) constatăm că Ia Gârda are o valoare ridicată.
Un model util de analiză ca bază a stabilirii strategiei de dezvoltare, îl constituie matricea SWOT. Această analiză presupune luarea în calcul a următoarelor elemente:
1. Puncte tari (strenght):
-amplasarea avantajoasă din punct de vedere geografic, fiind asigurat accesul din județul Alba, Arad, Bihor și Hunedoara;
forme de relief montan variat, cu înalt potențial turistic;
bogății naturale variate, distribuite armonios pe raza comunei;
existența forței de muncă;
zonă neafectată din punct de vedere al poluării;
rezerve suficiente de apă în vederea alimentării unei eventuale stațiuni montane;
– posibilitatea extinderii rețelei telefonice digitale și a televiziunii prin cablu;
localitate cu semnificație istorică fiind prezente vestigii arhitecturale de interes turistic
trăsăturile psiho-structurale ale populației de pe aceste meleaguri ce-i conferă un mare grad de ospitalitate;
prețuri și tarife în general scăzute față de puterea de cumpărare a turiștilor străini.
2. Punctele slabe (weaknesses):
– accesibilitatea dificilă datorită unei infrastructuri de transport insuficient dezvoltată și slab întreținută;
datorită centrelor monoindustriale din zonă rata șomajului a crescut și crește în continuare;
– slab reprezentare a întreprinderilor mici și mijloci în sfera producției de bunuri materiale;
– veniturile mici ale populației au ca rezultat o putere scăzută de cumpărare care nu stimulează înființarea și dezvoltarea firmelor private;
– gradul de fărâmițare foarte mari al terenurilor, slaba dotare tehnică și neasocierea locuitorilor în vederea efectuării lucrărilor agricole determină existența unei agriculturi neperformante;
– lipsesc cu desăvârșire unitățile de prelucrare a laptelui, cărnii, pieilor și intermediari care să achiziționeze aceste produse în vederea valorificării lor;
– declinul turismului datorită lipsei de dotări, a căilor de acces, a telecomunicațiilor și a slabei întrețineri a celor existente;
– lipsa resurselor financiare în bugetele locale a condus aproape la eliminarea investițiilor publice;
– dispersarea foarte mare în teritoriu a comunei este una din cauzele slabei echipări tehnice a comunei;
– continua depopulare a zonei, după1990 populația comunei a început să scadă datorită migrației, se accentuează dezechilibrele demografice;
– diversitatea activităților economice este redusă;
– agricultura este aproape inexistentă, limitată la mici crescători de animale.
slaba promovare a acestui teritoriu și gama redusă a produselor turistice.
3. Oportunități (opportunities)
poziția județului în raport cu programele naționale și europene de dezvoltare a infrastructurii rutiere de transport;
existența unor programe de dezvoltare a turismului prin crearea unor stațiuni moderne în zonă;
aplicarea unor programe de dezvoltare regională prin încurajarea inițiativelor locale și a investițiilor;
declararea ariei geografice ca zonă defavorizată în care agenții economici beneficiază de unele facilități.
4. Pericole (threats)
există premisele dispariției unor sate componente ale comunei Gârda datorită gradului de sărăcie, izolare și a îmbătrânirii populației;
imposibilitatea valorificării produselor agricole de origine animalieră ceea ce duce la restrângerea producției până la asigurarea consumului propriu, stopând inițiativele care pot conduce la ridicarea standardului de viață;
lipsa școlilor în satele componente și a accesibilității la școala din comună mai ales iarna, poate aduce la creșterea ponderii populației neștiutoare de carte;
apariția unor fenomene naturale imprevizibile: alunecări de teren, căderi masive de zăpadă sau inundații;
tendința plecării spre oraș;
locuințe vechi construite cu mulți ani în urmă;
situația unor gospodării este precară;
sate neelectrificate;
alimentarea cu apa inadecvată și insuficientă;
numărul medicilor în comună insuficient.
Cum rezultă și din această analiză comuna Gârda de Susare mari posibilități de dezvoltare, fiind însă necesar pentru aceasta să se găsească parteneri din țară și de peste hotare care să colaboreze cu locuitorii comunei în ceea ce privește valorificarea produselor din lemn, a produselor animaliere, iar pe linia turismului această zonă necesită o amenajare din toate punctele de vedere ținând seama că este un mare păcat că aceaste frumusețe ale naturii să nu poată fi accesibile pentru oricine ar dori să le viziteze și să nu poată avea la bază locuri de cazare, de alimentație publică, instalații pentru practicarea unor sporturi, îndeosebi a celor de iarnă.
3.1.2. Definirea formelor de turism posibil a fi practicate în satele și punctele turistice din teritoriu
Precizarea formelor turistice permite determinarea corectă a lucrărilor de amenajare pentru vizitarea obiectivelor turistice, a amenajărilor și dotărilor pentru agrement, a tipului și a gradului de confort, al unităților de cazare și alimentație publică și în general a tot ceea ce determină desfășurarea activităților turistice și condiționează eficiența acesteia.
Principalele localități și puncte turistice din acest teritoriu care pot să îndeplinească o diversitate de funcții turistice, sunt următoarele:
Satul Ghețar- situat la o altitudine de 1100 m beneficiză de un cadru natural deosebit de pitoresc, cu cîteva puncte de interes turistic: Peștera de la Scărișoara, Avenul din Șesuri, Pojarul Poliței.
foto 31 – satul Ghețar
Formele turistice sunt:
-turism de odihnă și recreere- constituie principala funcție turistică a cătunului.
– turismul de tranzit- importanța turistică a acestei așezări este mult sporită de faptul că este situată pe calea de acces dintre Gârda – Călineasa-Padiș sau Gârda-Ghețar- Gârda Seacă- Casa de Piatră.
– turismul rural – cadrul natural de un pitoresc aparte recomandă această localitate pentru practicarea acestei forme de turism, accesul din comuna Gârda se poate realiza cu mijloace auto sau sub formă de drumeție.
Gârda Seacă – sat situat pe o parte și de alta a văi Gârda Seacă, beneficiază de un cadru natural deosebit de pitoresc, cu câtava puncte de interes turistic Avenul de la Tău, Izbucul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor.
foto 32 – Gârda Seacă
Forme de turism:
– turismul de tranzit-satul putând constitui un punct de popas pentru turiști aflați pe Valea Gârda Seacă sau în circuitele de vizitare a zonei
– turism pentru practicarea sporturilor de iarnă- pentru care există condiții deosebite . Pentru sejurul de iarnă trebuie remarcate posibilitățile existente de amenajare a unor pârtii de schi, variate ca lungime și grad de dificultate ce se pot ridica din punct de vedere tehnic la nivelul cerințelor marilor perfirmanțe.
– turismul pentru odihnă și recreere- favorizat de potențialul turistic natural deosebit al așezării;
turismul rural – dispune de condiții de practicare și chiar a început să se practice, gradul de ocupare al spațiilor de cazare fiind mai ridicat în sezonul estival.
3.1.3. Propuneri de dezvoltare și amenajare turistică a teritoriului
Așa cum am arătat în capitolul anterior, resursele naturale și antropice existente în acest teritoriu sunt numeroase, au un grad ridicat de originalitate și atracție, însă lipsa unor condiții necesare, esențiale pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor de servicii turistice, mult sub valoarea cadrului natural, inhibă circulația turistică în această zonă. Aceste deficiențe pot fi constatate la nivelul bazei tehnico-materiale din teritoriu. Este necesar deci, dezvoltarea principalelor forme de turism:
turism de odihnă și recreere;
turism itinerant cu valori culturale;
– turism pentru practicarea sporturilor de iarnă
– speoturism;
– turism rural;
– turism de tranziție;
– drumeție montană.
Aceste forme de turism nu sunt exclusive. Ele se pot manifesta simultan în
puncte diferite, cunoașterea formelor de turism ce pot fi practicate în acest teritoriu, precum și a interferențelor acestora în diferite puncte, contribuie la luarea unor măsuri de dezvoltare turistică.
Pentru dezvoltarea acestor forme de turism există o serie de propuneri și
posibilități de amenajare turistică. Acestea presupun un proces dinamic și complex de organizare științifică a spațiului turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, precum și toți factorii care influențează aceste relații 1. În amenajarea zonelor turistice trebuie avut în vedere nu numai condițiile specifice și resursele fiecărui perimetru, ci și obiectivele și prioritățile în gestiunea globală a teritoriului, asigurându-se integrarea în dezvoltarea economico-socială de ansamblu.
3.1.3.1. Turism pentru odihnă și recreere
Această formă de turism are condiții de dezvoltare aer curat, liniște, peisaje reconfortante. Dezvoltarea bazei de cazare, alimentație publică și divertisment în localitățile din comuna Gârda, ar duce la creșterea circulației turistice știind că una din principalele motivații turistice actuale este dată de nevoia de petrecere a timpului liber.
Analizând structura piramidei motivaționale umane, putem concluziona că pe primul loc în ierarhia motivațională a ajuns motivația de repaos și reconfortare, satisfăcută printr-un complex de condiții și mijloace în afara reședinței permanente. Ea se intensifică pe măsura creșterii nevoii populației de a-și reface capacitatea de muncă, a reducerii săptămânii de lucru, precum și de creșterea numărului de autoturisme propietate personală.
Gârda de Sus – posibilități de amenajare:
Actualul popas turistic din comună ( cu 40 locuri de cazare, căsuțe, bufet și dotări sanitare), deși este situat într-un amplasament bun,nu corespunde nici cantitativ nici calitativ funcțiunilor turistice ale acesteia, situație care impune dezvoltarea unei baze tehnico- materiale adecvate.În aceste condiții propunerile privind amenajările pentru cazare și alimentație publică vor avea în vedere:
– construirea în actualul amplasament a popasului turistic sau în alt amplasament din zonă a unei cabane turistice cu cca. 100 locuri, cu restaurant, bar de zi cu activitate permanentă și 20-24 locuri în căsuțe dispuse în apropiere;
– desfășurarea în bune condiții a turismului de odihnă și recreere,presupune în același timp realizarea unor dotări penrtu agrement precum și realizarea unor antrenamente programate de divertisment.
Acțiunile de divertisment vor urmări:
– organizarea de expoziții de cusături, sculptură în lemn executarea pe plan local;
– trasee pentru biciclete de teren;
– organizarea de excursii de 1/2-1 zi pe traseele turistice marcate;
– centru de echitate;
3.1.3.2.Turism itinerant cu valențe culturale
Este o formă de turism determinat de valorile științifică, cultural-educativă istorică, artistică și estetică a numeroaselor obiective cultural istorice de pe Valea Arieșului și nu numai. Vizitarea obiectivelor se poate realiza în numeroase combinații de trasee și variante mai scurte sau mai lungi, cu mijloace auto, pe jos sau combinate.
3.1.3.3. Turism pentru practicarea sporturilor de iarnă
Ghețar – posibilități de amenajare:
Între drumul care însoțește Valea Gârda Seacă și creasta versantului de la Ghețari se propune un telescaun de circa 800 m lungime, care să fie folosit în tot timpul anului. Vara și iarna și pentru o pârtie de schi având punctul de plecare depe platul satului Ghețari și sosirea pe Valea Gârda Seacă.
Pe platoul pe care este situat satul Ghețari pot fi realizate pârtii de schi fond într-un peisaj format atât din pădure cât și din casele localnicilor.
3.1.3.4.Speoturismul
Este practicat de acea categorie de turiști doritori să viziteze și să cunoască peșterile și fenomenele carstice din teritoriu. Aceste peșteri prezintă însă numeroase deficiențe fiind necesară reamenajarea lor. În urma acestor reamenajări, peșterile, ar putea fi incluse într-un circuit turistic specializat sau în programele de vizitare ale turiștilor. Această formă de turism trebuie practicată însă cu mare precauție pentru a nu deteriora microclimatul peșterilor. O mare importanță reprezintă rezervațiile speologice:
– comuna Gârda de Sus (jud. Alba): Hoanca Apei, Avenul din Șesuri, Peștera Ghețarul Scărișoara, Peștera Pojarul Poliței, Izbucul Cotețul Dobreștilor, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera de sub Zgurăști
– comuna Arieșeni (jud. Alba): Ghețarul de la Vârtop, Avenul din Hoanca Urzicarului, Coiba Mică, Coiba Mare, Peștera Gura Apei, Huda Orbului, Peștera Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Izbucul Tăuzului;
– comuna Pietroasa (jud. Bihor): Cetățile Ponorului, Avenul Borțigului, Ghețarul Focul Viu.
3.1.3.5. Turism pentru activități speciale
Aceste activități sunt ocazionate de desfășurarea în zonă a unor manifestări folclorice tradiționale sau de organizare a unor manifestări științifice (congrese, conferințe, simpozioane pe teme de geografie, geologie, speologie istorie, turistice etc.) . dintre aceste activități pot fi amintite:
– “Târgul de fete” de pe Muntele Găina – acestei manifestări trebuie să i se acorde o atenție deosebită pentru revitalizarea pe cât posibil a vechilor sale tradiții ce i-au adus faima în întreaga țară;
– “Târgul de pe Călineasa “ 13-14 iulie;
– Festivalul “Tulnicul Moților” Câmpeni – desfășurat în luna august;
– De asemenea se poate da o amploare mai mare manifestărilor legate de sărbătorile locale: “Sângeorzul” (23 aprilie), precum și obiceiurilor de Crăciun (24 – 26 decembrie) care datorită caracterului lor pot atrage turiștii români din județele limitrofe sau chiar turiști străini.
3.1.3.6. Turism rural
Această formă de turism presupune decalarea unor așezări rurale cu valori etnografice, culturale și cadru natural pitoresc ca sate turistice.Cadrul natural, condițiile naturale favorabile, caracterizate prin puritatea deosebită a aerului și a apei, altitudinea de peste 800 m, suficient de ridicată pentru a asigura temperaturi plăcute vara și o durată lungă a existenței stratului de zăpadă iarna, artizanale, specifice locuitorilor din zonă a dus la practicarea aceste forme de turism în zonă. Locuințele moților fiind solicitate și în anotimpul alb.
Gospodăriile comunei Gârda de Sus sunt risipite pe înălțimi de dealuri, această dispersare constituind încă un element foarte valoros.
Așezările sunt concepute pe o formulă rezultată din această relație: un nucleu restrâns și compact jos, la șosea, de unde se răsfiră spre înălțimile din jur.
3.1.3.7. Turismul de tranzit
Este forma de turism practicat de toate categoriile de turiști care străbat teritoriul în tranzit: Ei pot fi de asemenea determinați să viziteze obiectivele din zona în dorința de a cunoaște atracțiile locale. O condiție necesară pentru un aflux mai mare de potențiali turiști îl constituie modernizarea principalei artere de circulație DN 75.
3.1.3.8. Drumeția de munte
Este de asemenea o formă de turism specifică teritoriului studiat.
Peisajul montan al Munților Bihor, aici detașându-se rezervațiile naturale, unele dintre ele unicate, fac ca această formă de turism sa fie una din cele mai practicate din comuna Gârda de Sus.
Principale trasee turistice sunt:
Marcaj: cruce roșie:Gârda de Sus- Valea Gârda Seacă- Cătunul Mununa- Ghețarul Scărișoara.
Marcaj: bandă albastră: Gârda de Sus –Valea Gârda Seacă- Cheile Ordâncușei-Poarta lui Ionele-Peștera Ghețarul Scărișoara-Poiana Călineasa-Padiș.
Marcaj: triunghi roșu:Arieșeni- Peștera Ghețar –Arieșeni- Cobleș-Padiș.
Marcaj:linie roșie: Gârda de Sus- Vesești- Cotețul Dobreștilor-Peștera Ghețar- Ursoaia.
Marcaj:triunghi albastru:Peștera Ghețar-Pojarul Poliței- Izbucul Poliței – Casa de Piatră- Padiș
Accesul către aceste obiective turistice este in general facil, din centru de comună Gârda se poate merge pe DN 75, iar apoi pe drumurile forestiere ce pleacă din acesta și /sau pe trasee turistice marcate. Informația necesară este asigurată prin punctele de informare, panouri care asigură date de interes general.
Preponderența obiectivelor turistice ușor accesibile cu un potențial turistic ridicat creează premizele dezvoltării mai ample a drumețiilor.
Existența traseelor montane marcate din zonă îndeplinesc condiția necesară pentru practicarea acestei forme de turism.
O atenție deosebită trebuie acordată și activităților de divertisment de care trebuie să se țină seama atât în cadrul satului turistic, cât și în privința stațiunii.
Aceste activități trebuie să fie mai ample decât în situațiile precedente, ele necesitând dotări numeroase ce se referă la: construirea unor săli de spectacole în spațiu închis și în aer liber, cinematograf, discotecă, club piscină, săli de jocuri electronice etc.
În centrul atenției organizatorilor de turism din această posibilă stațiune va sta antrenarea turiștilor în excursii cu mijloace auto și pe jos, în împrejurimi sau pe trasee mai ample, situație ce presupune existența unor autocare și microbuze precum și urmărirea permanent a stării de viabilitate a drumurilor și potecilor turistice.
De asemenea o atenție deosebită va trebui acordată dezvoltării rețelei comerciale, în special a celui de comerț specific, reprezentat prin unitățile de desfacere a obiectelor de artă populară produse în zonă, obiecte de artizanat cu însemnele stațiunii, precum și unități de desfacere a materialelor documentare (hârtii, pliante, ghiduri).
O problemă foarte importantă o constituie activitatea de promovare a stațiunii, lansarea ei pe piața internă și externă, lansare care se poate face prin realizarea unor materiale de propagandă cu “marca” stațiunii.
3.2.Măsuri pentru modernizarea bazei tehnico-materiale generale și promovarea localității
Obiectivul primordial în concepția de valorificare preconizată, îl reprezintă crearea și reglementarea acelor structuri apte să asigure dezvoltarea extensivă prin antrenarea în circuitul turistic a unor noi resurse, practicarea unor forme de turism inexistente sau foarte slab reprezentate în prezent, extinderea cooperării interjudețene, naționale și internaționale și diversificarea și creșterea calității produselor turistice oferite, asigurarea cadrului concurențial prin privatizarea unităților de turism și comerciale.
Din diagnoza localității Arieșeni rezultă necesitatea obiectivă a adoptării unui set minim de măsuri menite să conducă la valorificare superioară a potențialului turistic al acestei zone precum și a zonelor adiacente. Dintre aceste măsuri se remarcă următoarele:
– ameliorarea infrastructurilor rutiere dintre Arieșeni și satele componente pentru îmbunătățirea accesului rutier la acestea;
– asigurarea alimentării cu apă în rețea publică;
– extinderea rețelei electrice la toate gospodăriile și asigurarea iluminatului public;
– amenajarea colectării reziduurilor gospodărești în vederea creșterii securității igienice a colectivității și ameliorarea mediului; se vor putea obține surse de venit locale din exploatarea reziduurilor selecționate în vederea reciclării lor;
– obținerea unei surse mai convenabile de încălzire, fără a afecta mediul înconjurător, protejând pădurile prin introducerea în gospodării a gazului metan;
– stimularea dezvoltării IMM-urilor și accelerarea formării și diversificării activităților în comună;
– înființarea unui centru de colectare și preparare primară a laptelui și a produselor lactate;
-instruirea postgimnazială a copiilor din comună care nu urmează alte cursuri în vederea reconversiei profesionale și a reducerii ratei șomajului, a calificării lor pentru inițierea propriei afaceri, având o calificare adecvată.
– Cointeresarea localnicilor în vederea îmbunătățirii aspectului estetic al comunei și al gospodăriilor și promovarea acestora în mass-media;
– Înființarea unui centru zonal de sănătate pentru îmbunătățirea activității de ocrotire a sănătății atât a localnicilor cât și a turiștilor
– Crearea și promovarea unei imagini autentice a comunității, precum și stimularea apartenenței la comunitatea locală;
– Realizarea unor case tradiționale în mediul rural și cu posibilități de a oferi petrecerea timpului liber a persoanelor care vizitează localitatea oferindu-le acestora câteva elemente de identitate locală;
– Crearea unui sistem de simboluri culturale ce exprimă și promovează identitatea locală,
– Înființarea unui centru de exploatare și inventariere a resurselor naturale și peisagere existente în vederea ameliorării condițiilor de mediu și informarea turiștilor asupra frumuseților și ineditului zonei.
Punerea în aplicare a acestor propuneri și măsuri de dezvoltare vor conduce atât la îmbunătățirea condițiilor de viață a populației din această zonă prin ridicare nivelului de trai, valorificarea la capacități maxime a potențialului zonei și implicit la practicarea unui turism la cele mai ridicate standarde mondiale.
Capitolul IV
Impactul turismului asupra mediului natural și socio-economic din localitatea Gârda de Sus
4.1. Impactul turismului asupra mediului înconjurător
Dezvoltarea turismului într-un anumit teritoriu este dependentă de calitatea mediului înconjurător și de calitatea resurselor oferite, degradările de orice natură produse asupra acestora putând afecta desfășurarea activităților în teritoriul respectiv.
De aceea responsabilitatea față de mediul înconjurător care a devenit deja o coordonată actuală a oricărui proiect de dezvoltare turistică, trebuie să devină un element de bază în concepția de dezvoltare în viitor a turismului românesc.
Impactul turismului asupra mediului înconjurător se poate manifesta printr-o serie de aspecte care, adesea, pot fi negative precum poluarea unor orizonturi acvatice, scăderea umidității pământului, scăderea suprafețelor agricole, a zonelor forestiere, consecințe asupra habitatului.
Relația dintre turism și mediul înconjurător este astfel o relație directă cu consecințe imediate asupra volumului activității turistice.
4.1.1. Degradări produse de activitatea economică
Asigurarea cadrului optim de desfășurare a activităților turistice în localitatea Gârda de Sus și zona adiacentă acesteia este condiționată de ocrotirea și protecția resurselor sale turistice. Această acțiune se referă cu precădere, la protecția tuturor componentelor peisajului geografic, la conservarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură și la păstrarea și revitalizarea vechilor tradiții etnofolclorice proprii teritoriului studiat, considerat ca factor important în definirea funcțiunilor turistice ale acesteia.
Este binecunoscut faptul că, în întreaga lume, resursele turistice sunt afectate de două procese ireversibile: dezvoltarea economică, care este urmarea directă a exploziei demografice și a expansiunii orașelor, ritmului rapid și creșterii considerabile înregistrate în industrie, agricultură și alte domenii de activitate amplificării circulației și sistemelor de transport și comunicații, exploatării intensive și extensive a resurselor naturale, biologice și nebiologice și dezvoltarea turistică, mai puțin agresivă, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activități de odihnă, destindere, refacerea sănătății sau cunoaștere.
Factorii rezultanți din aceste activități influențează direct mediul înconjurător aducând modificări peisajului, compoziției și structurii chimice a apelor, atmosferei, mediului biologic, vegetal, animal și antropic, într-un cuvânt, însăși condițiilor de viață ale oamenilor.
În același timp, ei acționează și asupra patrimoniului turistic, determinând o scădere a atracției resurselor sale, proporțională cu intensitatea și natura impactului.
Pentru a putea acționa pe linia remedierii cazurilor de degradare a resurselor turistice, dar mai cu seamă, pentru a putea întreprinde acțiuni organizate și susținute împotriva apariției unor noi cazuri de deteriorare a acestora este necesară cunoașterea principalilor factori și a surselor de poluare, precum și a modului lor de manifestare.
Poluarea aerului
Poluarea aerului cu emisii mixte de pulberi, gaze nocive, substanțe iritabile și odorante ar pune probleme importante de ordin sanitar, biologic, meteorologic, tehnic, economic, estetic și turistic.
Principala sursă a unei astfel de poluări în zonă ar putea fi combinatul minier Roșia Poieni. Cele mai importante surse de poluare le constituie cariere de minereu cuprifer cu exploatare de suprafață și morile de măcinat minereul cuprifer, în cazul cărora, în timpul procesului tehnologic se produc pulberi de metale grele, posibil radioactive, care se dispersează pe o zonă întinsă, afectând puritatea aerului și peisajului.
Poluarea apelor
Poluarea apelor manifestată prin modificări directe sau indirecte ale compoziției sau structurii cursurilor de apă, modificări ce pot fi de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică, provine de la deversări necontrolate.
Pentru turism, poluarea apelor are implicații dintre cele mai mari întrucât ea poate avea drept consecință contaminarea apei potabile a surselor aflate în lungul traseelor sau apropierea obiectivelor turistice afectând direct sănătatea turiștilor, poate reduce potențialul ihtiologic, îngrădindu-se astfel practicarea pescuitului sportiv și poate perturba activitățile nautice, mai ales pe oglinzile de apă, etc.
În prezent în teritoriul studiat nu există surse de impurificare a apelor cu implicații pentru activitățile turistice.
Degradarea peisajului
Prin valențele sale estetice și prin efectele benefice asupra sănătății oamenilor peisajului constituie un element de bază al turismului, asigurând cadrul general de desfășurare a acțiunilor turistice.
În aceste condiții, orice formă de degradare adusă peisajului influențează direct și evident turismul, pe care îl lipsește de una dintre cele mai valoroase resurse ale sale.
Această acțiune este deosebit de importantă în cazul teritoriului studiat, peisajul constituindu-se ca o atracție turistică de prim rang.
În general, factorii de degradare ai peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor poluanți menționați, care au acțiuni distructive asupra vegetației, faunei, rețelei hidrografice etc., acestora adăugându-se tăierile de păduri nedirijate și masive, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere amenajarea drumurilor forestiere a lucrărilor hidroenergetice, realizarea de construcții neaspectuoase și neadaptate locului în care sunt implantate, lipsa amenajărilor cu caracter edilitar, fațade neîngrijite etc. Aceste exemple sunt numai câteva aspecte dintre cele ce urâțesc natura, tocmai acolo unde este mai căutată prin frumusețea ei, pentru condițiile pe care le oferă pentru odihnă și recreere, respectiv în localitățile turistice, în lungul traseelor turistice sau locurile destinate reconfortării fizice și psihice.
În cazul comunei Arieșeni, exemple de această natură sunt relativ numeroase, ele pornind îndeosebi din:
– construirea de drumuri forestiere în condițiile nerespectării normelor de execuție privitoare la protejarea cadrului natural și refacerea degradărilor suferite de acesta în urma lucrărilor efectuate, semnificativ în acest sens fiind drumul forestier Arieșeni- Curcubăta Mare.
– Defrișarea unor versanți, ca de exemplu a zonei cuprinse între Arieșeni și Bubești sau din împrejurimile cascadei Vârciorog, care și-a pierdut cu mult din valoare prin tăierea pădurilor care o înconjurau.
– Nivelul scăzut sau absența unor dotări cu caracter edilitar în localitățile din teritoriu (artere nemodernizate, absența semnalizării, etc.)
4.2.2. Degradări produse de activitatea turistică
Turismul ca oricare activitate umană, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a patrimoniului turistic, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor obiective turistice pe care le pot deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice. Primul caz este frecvent în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică (zone de agrement, rezervații naturale, păduri, monument antropice, etc) acțiunile distructive fiind provocate în primul rând, de circulația necontrolată în afara traseelor marcate pe scurtături sau trasee individuale, prin improvizarea locurilor de popas sau vizitarea neorganizată a diferitelor obiective turistice.
Aceste situații pot provoca: distrugerea vegetației și florei prin ruperea copacilor, distrugerea puieților sau tasarea solului, etc, tulburarea faunei prin zgomotele produse de turiști (aparate radio, țipete, ambalarea mașinii, etc.) resturi de hârtii, mâncare, ambalaje, sticle, cutii de conserve, etc. lăsate la întâmplare de turiști în locurile unde au poposit, degradarea monumentelor antropice prin curățirea lor de diferite semnături sau desene, rupturi de ziduri, etc.
În plan general, degradările, produse patrimoniului turistic se datorează în primul rând, absenței sau nivelului scăzut al amenajărilor sau organizării obiectivelor pentru exploatarea (vizitarea, desfășurarea de acțiuni specifice, etc.).
Degradarea patrimoniului turistic poate fi cauzat și de proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, amenajarea parțială a unui obiectiv sau a unei zone realizarea de construcții inestetice, neadaptate specificului unei zone sau localități turistice, ocuparea intensivă a unui spațiu cu construcții turistice, amenajarea unei rețele încărcate de drumuri și poteci, valorificarea resurselor turistice la un nivel inferior valorii lor potențiale, exploatarea necorespunzătoare a unor baze turistice, etc.
Gravitatea deteriorărilor aduse resurselor turistice prin realizarea de dotări necorespunzătoare constă în faptul că prin caracterul lor definitiv amenajările respective reprezintă, de cele mai multe ori, degradări cu caracter ireversibil a valorilor turistice.
Indiferent însă de modul de manifestare a formelor de degradare a resurselor turistice, acestea duc importante prejudicii turismului, împiedicând sau situând valorificare resurselor turistice la un nivel scăzut, anulând sau diminuând importanța lor socială și cultural-educativă, lipsind totodată activitatea turistică de aportul lor ca sursă de venituri.
În comuna Gârda de Sus dezvoltarea turismului într-un cadru neorganizat pune probleme legate de impactul echipamentelor asupra mediului natural și degradarea acestuia prin activitatea de turism. Ca un exemplu ar putea fi lipsa de amenajări turistice sau amenajări necorespunzătoare la obiectivele turistice; poluarea prin deșeuri menajere în locurile cele mai frecventate. De asemenea este vorba despre dezvoltarea unui urbanism haotic și într-un viitor apropiat riscul competiției cu activitățile tradiționale în special în cazul creării unei stațiuni de schi.
4.1.3. Acțiuni de protecție a mediului înconjurător și a potențialului turistic
Menținerea funcțiilor sanitar igienice, recreativă și estetică ale elementelor constructive ale mediului natural, precum și înlăturarea aspectelor de degradare a resurselor turistice existente reprezintă garanția continuei dezvoltări a truismului.
Atitudinea grijulie față de natură și față de resursele turistice înseamnă mai mult decât respectarea unor obligații, aceasta presupune cultivarea unui autentic sentiment de respect și grijă pentru tot ce este natură, sursă de sănătate și recreere, la toți membrii societății, manifestarea în proporții de masă a unei poziții ocrotitoare pentru orice floare, arbore, peisaj, etc.
Împotriva poluării turiștilor, generalizarea sentimentului de respect față de natură reprezintă direcția principală de acțiune și pentru aceasta merită o deosebită atenție utilizarea sistematică și intensivă a tuturor mijloacelor educative îndeosebi în perioada învățământului elementar și mediu.
Pentru a se evita degradare resurselor turistice, este necesar să de desfășoare acțiuni consecvente și ferme în această direcție, precum și luarea unor măsuri de preîntâmpinare a apariției aspectelor de degradare în viitor a unor situații care pot duce la distrugerea patrimoniului turistic existent, în acest scop urmărindu-se:
– respectarea riguroasă a prevederilor legii cu privire la protecția mediului înconjurător;
– protejarea peisajului și a elementelor constructive ale acestuia; realizarea de noi construcții trebuie să se facă cu multă atenție pentru evitarea degradării peisajelor c urmare a unor amplasamente necorespunzătoare;
– conservarea pădurilor existente în lungul traseelor turistice și în jurul localităților cu funcțiuni turistice;
– evitarea construirii de unități economice poluante de-a lungul râului Arieș sau în apropierea localităților destinate sejurului turistic, precum și asigurarea unei proiectări acut a instalațiilor speciale de combatere a poluării la unitățile economice;
– protejarea și conservarea rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii, prin – organizarea lor corespunzătoare pentru vizitare; pentru valorificarea corectă și protecția atracțiilor naturale este necesar ca prefectura județului să asigure cu paznici obiectivele care pot fi degradate (spre ex: peștera Ghețarul Vârtop de la Casa de Piatră);
– conservarea și restaurarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură, de interes turistic și a obiectivelor arheologice în vederea redării valorii lor originale;
– declanșarea unei companii de instruire a tineretului în problema respectării și protejării resurselor turistice;
– inventarierea depozitelor de gunoaie neorganizate și luarea unor măsuri pentru desființarea lor;
– eliminarea oricăror riscuri de poluarea a apelor;
– intensificarea acțiunilor de protecție a resurselor turistice la nivel local sau comunal prin organizarea unor simpozioane pe această temă la care să participe persoane pregătite atât în domeniul turismului cât și persoane specializate în domenii conexe ca: științele naturii, geografie, etnografie și folclor, etc;
– aplicarea de către organele locale de indicatoare orientative și limitative în locurile cu destinație turistică;
– realizarea de materiale de propagandă diversificate (afișe, fluturași, panouri) privind protecția mediului înconjurător și a resurselor turistice și larga lor difuzare în teritoriu;
O atenție deosebită trebuie acordată și revitalizării și continuării vechilor tradiții etnofolclorice ale teritoriului. Acest lucru poate fi realizat prin considerarea ca obligatorie a păstrării la noile locuințe a elementelor arhitecturii populare specifice zonei, îndrumare și încurajarea producerii obiectelor de artă populară în spiritul tradițiilor locale, depistarea de noi elemente folclorice originale și popularizarea sărbătorilor folclorice locale, a diferitelor târguri și asigurarea unui control permanent asupra calității produselor prezentate cu aceste ocazii.
Adoptarea unor măsuri de protejarea a mediului înconjurător și a potențialului turistic se impune cu atât mai mult cu cât anumite efecte ale degradării acestora în mai multe cazuri sunt ireversibile. O astfel de măsură o constituie și H.G. nr. 320 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale, parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora. Printre acestea se numără și Parcul Natural Apuseni ce cuprinde și teritoriul comunei Gârda de Sus.
4.2. Impactul turismului în viața socio-economică din Gârda de Sus
În turism, din multitudinea elementelor structurilor de primire s-a desprins marea varietate a dotărilor – baza materială și serviciile realizate, iar aprecierea exactă a impactului acestora cuprinde o arie deosebit de întinsă, presupunând o complexă metodologie de cercetare, dinamică și diferențiată, corelată cu o multitudine de factori, urmărind stabilirea consecințelor posibile în contextul general al impactului economic și social al turismului. Dar indiferent de tehnicile folosite, studiile de eficiență, în totalitate, urmăresc și definesc gradul de satisfacție al turistului față de mijloacele funcționale puse la dispoziție, posibilitățile concrete de creștere a satisfacției acestuia, cu investiții cât mai reduse și într-un termen cât mai scurt, cadrul organizatoric în care se poate realiza o sporire a eficienței, atât printr-o corelare mai optimă a elementelor de funcționalitate existente cu structura și aria de proveniență a turiștilor, cât și prin reducerea cheltuielilor odată cu creșterea încasărilor și respectiv a profitului.
4.2.1. Impactul economic
Analiza ofertei turistice pune în evidență existența unui patrimoniu natural și antropic deosebit de bogat și variat care însă fără existența unei baze tehnico-materiale diversificate și dezvoltate (spații de cazare, alimentație publică, agrement, transport) nu o asigură o satisfacere corespunzătoare a cererii turistice, condiționând nivelul de dezvoltare a circulației turistice.
Pentru a asigura dezvoltarea activității de turism și valorificare superioară a patrimoniului turistic sunt necesare investiții care să se concretizeze în dezvoltarea capacităților de cazare, alimentație publică, tratament, transport, agrement, etc., în modernizarea și diversificarea acestora în funcție de cererea manifestată.
Eficiența economică constă în determinarea încasărilor obținute pentru sumele investite în vederea intrării în funcțiune a unor instalații și amenajări. Această latură a eficienței este condiționată de durata recuperării banilor investiți, de încasarea medie pe zi-turist, etc. În această privință, trebuie subliniat că prin promovarea sporturilor de iarnă, a turismului de congrese, cantonamentelor sportive, etc, este diminuată sezonalitatea utilizării bazei materiale, fapt de o deosebită însemnătate.
Diversitatea structurilor economice se realizează în primul rând, prin crearea unor activități și chiar ramuri specifice turismului: industria agrementului, agenții de turism, tur-operatori, etc., sau dezvoltarea la noi dimensiuni a celor existente: industria hotelieră, industria alimentară, industria mijloacelor de transport, etc. Mai mult, în cadrul unor ramuri industriale se desprind, prin evoluții spectaculoase, subramuri cu destinație specială pentru turism. Așa sunt de menționat subramurile care participă la decorațiuni interioare din cadrul industriei textile, a sticlei, a mobilei, a artizanatului etc.
Folosirea cu eficiență maximă a resurselor materiale, umane și bănești în domeniul investițiilor impune optimizări la nivel macro și microeconomic, adică îndeplinirea anumitor criterii de optimizare prin intermediul cărora să se asigure:
– respectarea echilibrului pe ansamblul economiei;
– valorificare maximă a resurselor disponibile în prezent și viitor printr-o dezvoltarea durabilă;
-un înalt grad de competitivitate pentru produsele destinate exportului;
– satisfacerea cerințelor sociale de ridicare a nivelului de trai, de organizare și dezvoltare echilibrată în profil teritorial.
La nivel macroeconomic problema criteriilor de apreciere a eficienței economice constituie partea cea mai importantă a fundamentării deciziei de investiții. Stabilirea criteriilor în limita cărora să se calculeze eficiența economică a investițiilor ce vor fi efectuate în viitor, într-un mod obiectiv, este condiționată de o serie de factori ca:
felul investiției (obiective noi, dezvoltări, reutilizări);
scopul urmărit de investitor;
etapa parcursă în cadrul curbei sale de viață, în momentul în care se optează pentru declanșarea capacității de producție.
Investițiile în industria turistică sunt în general, intensive în capital, din cauza costului ridicat al infrastructurii, dar și al echipamentului turistic. Ca modalități de finanțare distingem:
– resurse proprii care se constituie din amortismentul fondurilor fixe, beneficii și alte resurse;
– creditul obținut de la o instituție finanțatoare;
– leasingul reprezentând finanțarea totală sau parțială de către o societate specializată, a unei investiții de care beneficiază o altă întreprindere;
– acționariatul și coproprietatea;
În cadrul bazei tehnico-materiale un loc importante revine bazei materiale a cazării, importanță ce decurge din stringenta necesității pe care o acoperă „înnoptarea”.
Datorită costurilor ridicate pe care le necesită realizarea unităților de cazare (comparativ cu cele de alimentație publică și dotările aferente) eficiența investițiilor complexe depinde în cea mai mare măsură de rezultatele economice ale activității de cazare.
Analiza rezultatelor economice ale activității de cazare relevă existența unei strânse corelații între eficiența economică a acesteia, gradul de ocupare a capacității de cazare și structura clientelei turistice.
Problema stabilirii gradului de ocupare este complex și așa cum se arăta în literatura de specialitate – se referă la determinarea punctului critic, punct care delimitează beneficiile de pierderi și a limitei peste care beneficiarul își încetinește ritmul de creștere.
Beneficiul se calculează conform relației: B= I – C, unde I – total încasări cazare; C – total cheltuieli cazare.
În general se consideră ca încasările cresc proporțional cu gradul de ocupare conform relației: I = aX unde: X – gradul de ocupare și a – tarif general de încasări al unității de cazare.
Valorile încasărilor /zi turist român și cele /zi turiști străini, incluzând cazarea, masa, comerțul, cota parte din consumul neturistic, ar putea să atingă rezultate mult mai bune, ceea ce ar duce la corecția pozitivă a principalilor indicatori de eficiență economică.
Impactul economic se materializează și prin dezvoltarea locală și regională a localităților mai puțin favorizate sub aspectul resurselor economice.
Efectele impactului economic:
– creșterea viabilității localităților mai puțin bogate în resurse economice;
– creșterea veniturilor locale, a puterii economice locale din noi taxe și impozite;
– încurajarea activităților tradiționale, mai ales a acelora cu caracter artizanal;
– dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produsele economiei locale și tradiționale;
– creșterea încasărilor valutare, a profitului cu influențe la nivel regional și național;
– creșterea veniturilor populației precum și diversificarea surselor acestora;
– creșterea nivelului de trai în zonă prin dezvoltarea în special a truismului rural.
4.2.2. Impactul social
În proiectarea dezvoltării viitoare a zonei studiate, trebuie să se aibă în vedere și evaluarea implicațiilor socio-culturale ale impactului dintre populația gazdă și populația oaspete. De altfel, în literatura de specialitate această dihotomie fundamentală „oaspete și gazdă” este general acceptată și constituie punctul de pornire în cercetarea influențelor reciproce. Alături de cultura populației gazdă și cultura importată a populației oaspete se propune o categorie specifică și anume „cultura turistică” respectiv cea care se referă la stilul de viață practicat de turiști cu ocazia călătoriei.
În evaluarea impactului social al dezvoltării turismului asupra populației gazda va trebui să se ia în considerare și o serie de premise datorate caracteristicilor specifice turismului.
În primul rând, posibilitățile de dezvoltare a relațiilor dintre populația oaspete și populația gazdă sunt restrânse datorită naturii tranzitorii a acestor relații.
În al doilea rând, anumite diferențe socio-culturale ale celor două categorii de populații nu pot fi sesizabile datorită determinărilor diferite ale comportamentului. În timp ce comportamentul turistului este mai puțin restrictiv, cel al rezidentului este comportamentul cotidian ce implică răspunsuri și obligații.
În al treilea rând, natura sezonieră a activității în turism tinde să afecteze negativ populația gazdă sub aspectul ei de forță de muncă, ceea ce ar putea conduce la crearea unor tensiuni între diferite grupuri.
Direcțiile de manifestare a impactului socio-cultural al dezvoltării structurii turismului asupra populației gazdă sunt multiple, de la modificări asupra structurii acesteia până la modificări asupra valorilor și stilurilor de viață.
Structuri ale manifestării impactului social al dezvoltării turismului (după Figuerola, M. – Turismul de masă și sociologia – în Travel research, 1976)
Modificări în structura populației:
– mărimea populației;
– structura pe vârstă și pe sexe;
– mărimea familiei;
– structura populației urbane și rurale.
Modificări în forma și tipul ocupațiilor:
– limbajul și nivelul de calificare;
– distribuția ocupațională pe sectoare;
– cererea pentru forță de muncă feminină;
– sezonalitatea utilizării forței de muncă.
Modificări ale valorilor:
– politice;
– sociale;
– religioase;
– morale.
Modificări ale modului tradițional de viață:
– în arta, muzica și folclor;
– în obiceiuri și tradiții;
– în viața cotidiană.
Modificări ale modulelor de consum:
– modificări calitative,
– modificări cantitative.
Dezvoltarea turistică prin crearea de noi locuri de muncă, încetinirea procesului de emigrare și chiar atragerea de noi lucrători, poate afecta mărimea populației rezidente. Aceste procese tind să fie selective sub aspectul vârstei, sexului, schimbându-se nu numai mărimea populației, dar și structura acesteia.
Crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea turismului poate determina migrația forței de muncă din alte sectoare economice, în special din agricultură cu consecințe în timp asupra structurii sociale a populației rezidente în zona studiată.
În mod special orientarea locuitorilor spre alte activități aducătoare de câștiguri ar scădea dependența acestora de prelucrarea industrială a lemnului, activitate care, mai ales în ultimii ani a determinat o exploatare excesivă a pădurilor cu posibile efecte negative pe timp lung. Pe de altă parte activitățile turistice, ar absoarbe o parte a forței de muncă disponibile, fiind cunoscut faptul că gradul de ocupare a acesteia este foarte redus.
Un alt efect pozitiv al dezvoltării activităților turistice în zonă, poate fi, reprezentat de stabilizarea populației în sate, sate care au cunoscut o masivă depopulare în perioada anilor ’70-’80, depopulare care continuă.
Aceste efecte pozitive, ar putea avea loc mai ales în cazul dezvoltării masive a turismului rural, dezvoltare ce ar duce la apariția satelor turistice.
Pe de altă parte, sezonalitatea și mobilitatea ocupațională a forței de muncă într-o localitate sau zonă dezvoltată turistic, pot avea repercusiuni negative asupra stabilității sociale, a dezvoltării relațiilor umane de durată și a spiritului comunitar. Dezvoltarea turismului într-o localitate sau zonă poate conduce la îngrădirea mobilității ocupaționale. Dacă cererea pentru personal calificat depășește posibilitățile locale de asigurare sau dacă controlul se află în mâna investitorilor externi, cele mai bune locuri de muncă fiind ocupate cu personal nerezident, localnicilor fiindu-le atribuite sarcini auxiliare, atunci această politică poate conduce la crearea unei atitudini ostile a populației locale față de dezvoltarea turismului.
De altfel localnicii nu sunt întotdeauna prea încrezători în faptul că investitorii, odată veniți, vor putea face ceva pentru ridicare a nivelului lor de trai. În Gârda de Sus o parte a consilierilor locali și majoritatea localnicilor nu sunt de acord ca pământul din jurul pârtiei să fie concesionat în vederea constituirii de cabane sau a vreunui complex hotelier, pentru că pământul respectiv face parte din pășunea comunală. De altfel localnicii nici nu sunt prea încrezători în faptul că investitorii, odată veniți, vor putea face ceva pentru ridicarea nivelului lor de trai.
Mulți sunt de părere că străinii „nu vor face nimic pentru noi ci vor să se îmbogățească”. Nici în ceea ce privește locurile de muncă nu sunt prea optimiști, deoarece consideră că străinii vor aduce „oamenii lor și nu vor angaja oameni din comună”. Aceste păreri nu sunt însă unanime.
Impactul culturii importate din populația oaspete asupra populației gazdă în urma dezvoltării turismului, se manifestă și prin modificarea modelelor de consum în rândul acesteia din urmă.
Imitând turiștii, rezidenții adoptă noi stiluri de a se îmbrăca, consuma noi băuturi și alimente sau aspiră să obțină noi bunuri materiale. Inabilitatea rezidenților de a imita turiștii poate crea tensiuni sociale prin apariția sentimentelor de invidie și frustrare și, în consecință respingerea turiștilor sau a compatrioților care au avut un mai mare succes.
În ceea ce privește impactul dezvoltării turismului asupra valorilor general umane se confruntă cel puțin două curente de gândire: pentru unii observatori dezvoltarea turismului este considerată ca având o influență asupra populației rezidente prin ieftinirea valorilor artistice promovate, prin comercializarea tradițiilor și obiceiurilor locale; pentru alții, prin contactul dintre populația oaspete și cea rezidentă, valorile acestora se pot modifica în sensul democratizării și modernizării atitudinilor, al renașterii interesului pentru cultura proprie sau a altor societăți, al interesului pentru cunoașterea și înțelegerea unor probleme globale ale omenirii.
BIBLIOGRAFIE 1.Bean,B., Developpment et amenagement touristiques, Breal, 1992 2. Bele Ioan, Dezvoltare economică locală, curs ed. Univ. 1 Decembrie 1918,2002 3. Buciuman, E., Economia turismului rural și a agroturismului 4. Barbu, Gh., Turismul și calitatea vieții, Editura politică, București 1980 5. Botez, G., și colaboratorii, Îndrumar pentru turismul rural, Ed. Ministerului Turismului și programul PHARE al UE, București, 1993 6. Bleahu, M., Bordea, S., Munții Bihor Vlădeasa, Ed. Sport-Turism, București,1981 7. Bran, F., și colaboratorii, Economia turismului și a mediului înconjurător, Ed Economică, București, 1998 8. Bran, F., și colaboratorii, Turismul rural modelul european, Ed Economică, București, 1997 9. Bensahel, L., Le tourisme facteur de developpement local, Presses universitaires de Grenoble, 1999 10. Barbieri, M., Plan de amenajare a teritoriului comunei Gârda de Sus, 2002 11. Borbecaru, I., Botez, M., Teoria și practica amenajării turistice, Editura Sport- Turism, București, 1977. 12. Cătoiu, I., și colaboratorii, Marketing, Ed. Uranees, București, 2000 13. Constantin, D. L., Introducere în teoria și practicarea dezvoltării regionale Ed. Economică, București 2000 14. Cocean, P., Geografia turismului, Editura Carre, București, 1995 15. Cucu, V., România, Geografie economică, Editura Glasul Bucovinei, Iași, 1996 16. Erdei, G., Istrate, I., Potențialul turistic al României, Editura Universității București, 1996 17. Ionesc, I., Turismul: fenomen social economic și cultural, Editura Oscar Print, București 2000 18. Istrate, I., Bran, F., Simion, T., Turismul și mediul înconjurător, în “Tribuna Economică” , nr 23/1996 19. Istrate, I., Bran, F., Roșu, A.G., Economia Turismului și protecția mediului, Editura Economică , București, 1996 20. Istrate, I., Bran, F.,Simion, T., Spre un turism “verde”, în “Tribuna Economică”, nr. 19/1996 21. Istrate, I., Bran, F., Amenajarea satelor turistice în “Tribuna Economică”, nr 5/1996 22. Lanquer, R. Hollier, Le marketing turistique, Ed. Pressa Universitairees de Paris, France, 1981. 23. Minciu, R., Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Silvy, București 1995 24. Minciu, R., Economia turismului, Ed. Uranus, București, 2000 25. Mitrache, Șt., Manole, V., Stoian, M., Bran, Fl., Istrate, I., Agroturism și turism rural, Editura Fox Press, București, 1996 26. Mistureane, Turismul rural o afacere mică cu perspective mari, Ed Didactică și Pedagogică, București, 1999 27. Patriche, D., și colaboratorii, Elemente de marketing turistic, Ed Global, Media Image, Deva, 2000. 28. Rey , R., Civilizația montană, Editura Științifică, Bucucurești, 1985 29. Russu, M., Implicațiile turismului asupra așezărilor rurale montane, în Muntele, nr. 1/1995 30. Snak, O., Economia și organizarea turismului, Editura Sport- Turism, București, 1976 31. Strențan, Marketing –Arealul turistic Apusean de România, Ed. “Eta”- Cluj Napoca, 1998 32. Țigu, G., Turismul montan, Ed. Uranus, 2001, București 33. * * * Monografia comunei Gârda de SUS 34. * * * Les cahiers de la democratie- Les recontres de l’ epau- OVR., 1993 35. www.sapard.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cunoasterea, Cercetarea, Ameliorarea Si Dezvoltarea Spatiului Rural (ID: 159031)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.