Cumpărăm și oferim flori joc didactic [311232]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” [anonimizat] I [anonimizat] A [anonimizat]. univ. dr. MIHAI ANDRONE

Candidat: [anonimizat]. înv. preșc.

CIOBOTARU (BOGDAN) TUDORIȚA

GRĂDINIȚA NR. 1 CHIRAFTEI

Galați

2013

CUPRINS

ARGUMENT

„[anonimizat].”

R.Tagore

Prima vârstă a [anonimizat] i-o dă, prin lipsa convențiilor sociale, a limitelor. Jocul probează imaginația și spiritul creator al omului. [anonimizat] o exprimare a personalitații și de explorare a lumii. Jocul reprezintă una din activitățile umane fundamentale. [anonimizat], [anonimizat], acționând conștient și liber în lumea imaginară.

La vârsta preșcolară jocul este un mod de „integrare primară” [anonimizat], de respectare a acestora.

În învățământul preșcolar jocul este activitatea fundamentală a [anonimizat], activităților de dezvoltare personală (rutinele și tranzițiile) și activitățile opționale. El influențează întreaga conduită și prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia.

În procesul educării disciplinei la copiii de vârstă preșcolară un loc important îl ocupă însușirea deprinderilor de comportare civilizată. [anonimizat], cu regulile de comportare și respectarea lor cu consecvență în viața de zi cu zi.

Timpul a demonstrat că educația morală trebuie începută de la o vârstă cât mai fragedă a copilului și continuată pe tot parcursul vieții. [anonimizat].

[anonimizat] a omului. [anonimizat], el este ușor de inflențat de tot ceea ce-l înconjoară și are o mare putere de imitație. Copiii preșcolari dispun de o plasticitate a sistemului nervos și o receptivitate semnificativă. [anonimizat] a celor mai apropiate persoane cum sunt părinții și educatoarea. Aceste impresii pe care copiii le înregistreaza și le păstrează cu multă ușurință vor constitui materialul din care se vor plămădi reprezentările și sentimentele lor morale ce vor lăsa urme pe toată durata vieții.

[anonimizat] o [anonimizat]. Cea mai potrivită ambianță o constituie viața din grădinița de copii. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]fecționarea deprinderilor însușite și transformarea lor în obișnuințe.

Tema aleasă spre studiu mă ajută să-mi îmbogățesc activitatea profesională, activitate care nu înseamnă doar transmiterea unor cunoștințe, ci măiestria de a forma acele capacități și competențe necesare în procesul formării și dezvoltării personalității copilului preșcolar.

CAPITOLUL I

JOCUL – ACTIVITATE DOMINANTĂ A VÂRSTEI PREȘCOLARE

I.1 Conceptul de joc- definiția și notele definitorii ale jocului

Jocul este un prim și fundamental izvor al dezvoltării personalității umane. Activitatea de joc reprezintă un ansamblu complex de acte, operații și acțiuni centrate în jurul temei principale și care se scurge secvențial; este o stare de captivație totală și de abandon față de presiunile din afară, de bucurie reală și plăcere, de angajare într-o lume imaginară a energiilor și a încordărilor proprii.

După Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noțiunile de „joc” și „a se juca”, au multiple sensuri. Astfel, cuvântul „joc” desemnează acțiunea de a se juca, a-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra. Ideea de „joc”, reprezintă, în sens pozitiv a îndrăzni, a lupta, a te lăsa ademenit de această activitate. „A te juca” înseamnă să te confrunți cu tine însuți, cu ceilalți, cu mediul. Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului. În cadrul activităților ludice sunt puse în evidență particularitățile fizice și psihice ale fiecărei persoane.

Cu timpul, cuvântul joc a început să se extindă asupra unei largi sfere de acțiuni umane care, pe de o parte, nu presupune o muncă grea, iar pe de altă parte, oferă oamenilor veselie și satisfacție.

În prezent, se consideră că jocul reprezintă tipul fundamental de activitate a copilului și, în același timp, mijloc de instruire și educație prin care copilul se dezvoltă fizic, intelectual și social, de aceeași importanță ca și activitățile de învățare și muncă.

Referitor la sfera semantică a acestui termen, Paul Popescu-Neveanu definește jocul ca fiind „o formă de activitate specifică pentru copii și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică.”.

Ursula Șchiopu enunță: „Jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimă trăirile și conduita copilului. Jocul creează utilități sociale doar prin faptul că stimulează tonusul, antrenarea și participarea omului. La acestea se adaugă faptul că antrenarea psihomotorie foarte activă ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizică generală[…] fapt ce face ca jocul să aibă funcții formative și sociale”.

Eugenia Popescu specifică că „jocul este o activitate specific umană, dominant în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea ce și-o imaginează singur”.

Ana Munteanu: „Activitate de bază a copilului, jocul se definește prin bucurie și satisfacție. Jocul antrenează global psihismul copilului: percepție, memorie, gândire, imaginație, emoție. Motivația comportamentului de joc se află în însăși desfășurarea activității și nu în rezultatele ei sau în recompense exterioare”.

Fără a epuiza prezentarea preocupărilor față de joc a specialiștilor din diferite domenii se poate concluziona că pedagogia trebuie să pornească de la joc și prin joc să ajungă la realitatea și practica vieții.

Jocul devine o importantă metodă de învățare, de memorare, de comunicare, de socializare, care-i permite copilului să intre în contact cu lumea exterioară, reprezentată atât de semenii lui, cât și de obiectele care-l înconjoară. Jocul este o metodă cu un mare potențial de formare și de dezvoltare a personalității complete ( corp- rațiune- suflet). Dacă adultul se afirmă prin intermediul activității pe care o desfășoară, copilul nu poate să se afirme decât prin joc, iar la o vârstă mai mare prin activitatea școlară.

„Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca, sunt mai „săraci” decât ceilalți atât sub aspectul cognitiv cât mai ales sub acela al personalității. Jocul oferă copiilor un izvor inepuizabil de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă caractere, deprinderi, înclinații, aspirații. Pentru omul adult, jocul procură plăcere, distrează, amuză, dar totodată contribuie la dezvoltarea și refacerea sa.”

„Comparat la un moment dat cu activitatea onirică prin infinitatea de simboluri cu care operează, dar și prin beneficiile care decurg din funcția hedonică ce trasează una din punțile de legătură între cele două activități ale psihicului uman, jocul, ca și visul, creează universuri în care se descriu, se conturează, se afirmă tendințe și valori, se exprimă și se satisfac trebuințele și nevoile.” Diferența dintre cele două, cea ludică și cea onirică, constă în aspectul conștient al jocului, față de cel inconștient al visului. Astfel, complexitatea imaginilor mentale, percepțiile reale sau deformate, saturația senzitivă, frecvența lipsită a scopului, lipsa cenzurii relevă faptul că „un copil este o ființă care se joacă și nimic altceva”, jocul fiind o emanație, o modalitate de expresie a unui psihic normal, asemeni visului.

Jean Chateau afirma că: „Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.(…) Căci sufletul și inteligența devin mari prin joc.(…) Un copil care nu știe să se joace, un „mic bătrân”, este un adult care nu va ști să gândească.”

Sintetizând, am putea defini jocul ca fiind o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o creează singur.

I.2. Teorii ale jocului

În literatura psihologică există o serie de dispute în jurul jocului. Astfel, au apărut numeroase teorii care încearcă să explice jocul și funcțiile sale, precum și comportamentul ludic și a continuității sale cu comportamentele de tip general specific omului indiferent de vârstă. Totodată, explicarea jocului se raportează la modul de viață a omului și evoluția proceselor psihice, a personalității în general. După cercetarea surselor istorice, definițiile pe care le dau autorii cu privire la joc sunt numeroase. S-a încercat să se explice jocul și funcțiile sale în viața noastră din perspectivă biologică, psihologică, pedagogică și filosofică. Începuturile elaborării teoriilor despre joc sunt legate de numele unor gânditori ai secolului al XIX-lea precum Schiller, Spencer, Lazarus, Buhler etc.

Teoria recreării (odihnei)

Lazarus explică jocul ca mijloc de satisfacere a necesității de repaus, de recreere. Jocul este o recreere, el odihnește organismul, de aceea este forma de activitate abordată de către copil.

În viziunea lui E. Claparède această teorie are caracter echivoc și argumentație insuficientă. Este greu de presupus că oboseala îndeamnă la joc și nu la repaus. Copiii se joacă chiar din clipa când se scoală, când încă nu au avut motive de acumulare a oboselii.

Teoria surplusului de energie

H. Spencer a elaborat teoria surplusului de energie, potrivit căreia jocul este o modalitate de a consuma surplusul de energie de care dispune copilul.

Autorul consideră că orice copil are un surplus de energie, forțele acestuia neputând fi consumate prin ocupații serioase și acumulându-se treptat.

În special, în viziunea lui E.Claparède, în această teorie este posibil ca surplusul de energie acumulată de copil să favorizeze jocul, dar nu se poate constitui o explicație a acestuia prin energia acumulată prin exces. „Este inexact că în jocurile lor copiii repetă acțiuni obișnuite (așa cum subliniază adepții acestei teorii) ci, mai degrabă, îndeplinesc acțiuni noi pentru ei. Pe de altă parte, nu vedem oare și copii jucându-se chiar atunci când sunt foarte obosiți și cad adormiți pe jucăriile lor? Sau copii convalescenți amuzându-se în pătucul lor, îndată ce s-au mai întremat puțin, fără a mai aștepta un surplus de forțe?” Dacă analizăm atent constatăm că aceste prime două teorii susțin idei contrarii. Dacă prima consideră că jocul se naște atunci când copilul are nevoie de odihnă, (cu scopul de a se recrea), cea de a doua, dimpotrivă, consideră că atunci când copilul acumulează un surplus de energie, deci se află la maximum potențialului său activ, recurge la joc. Explicațiile fiecareia dintre ele sunt superficiale.

Teoria exercițiului pregătitor

Această teorie este a psihologului Karl Gross (1896) care a abordat pentru prima dată jocul dintr-o perspectivă biologică. Astfel, jocul a fost analizat nu doar la om ci și la animale, încercând a descifra nu numai determinismul imediat ci și semnificația funcțională a jocului, rolul lui în conservarea vieții. Privit dintr-o astfel de perspectivă, se constată că jocul variază după categoriile de animale și că, analizând activitățile ludice în cadrul aceleiași categorii se constată o serie de asemănări între acestea și activitățile ulterioare ale speciei respective aflată la vârsta adultă. „Cu alte cuvinte, există aproape tot atâtea tipuri de jocuri câte instincte sunt: jocuri de luptă, jocuri de vânătoare, de întrecere, jocuri erotice etc. Puiul de pisică, de pildă, se năpustește pe frunza uscată stârnită de vânt, cum se va năpusti mai târziu pe un șoarece sau pe o pasăre (…) Ajungem, deci, să considerăm jocul ca pe un exercițiu pregătitor pentru viața serioasă.” Citându-l pe Gross, Claparède este de acord cu acesta când afirmă că animalul nu se joacă pentru că este tânăr, ci are o tinerețe pentru că simte nevoia să se joace. Există și alți autori care, înainte sau după Gross, au avut intuiția acestei funcționalități a jocului. Froebel și P. Souriau au pus jocul la baza întregului sistem educațional.

Teoria exercițiului pregătitor a fost supusă unor critici serioase, în special de către școala lui Stanley Hall, care nu poate accepta ca jocul să fie o pregătire pentru viitor întrucât aceasta contrazice ideea sa potrivit căreia, copilăria este dominată de rămășițe ale trecutului. Patrick atrage atenția asupra faptului că, în afara jocurilor de imitare, celelalte jocuri nu se aseamănă deloc, sau aproape deloc cu activitățile de la vârsta adultă. Patrick are, de altfel, o teorie foarte apropiată de aceea a recreării. Rabick îl acuză pe Gross de confuzie între joc și învățare, deoarece consideră că jocul ar avea ca funcție dobândirea unor anumite deprinderi, funcție pe care, autorul amintit o consideră specifică învățării și nu jocului. În acest mod de a pune problema, apare o confuzie majoră între joc-învățare dirijată, conștientă (ca forma fundamentală la vârsta școlară) și învățarea ca activitate psihică înțeleasă în sens larg psihologic, ca activitate de însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu și dezvoltarea psihocomportamentală. Potrivit acestui sens, Paul Popescu Neveanu îi dezvăluie o fațetă mai complexă, înțelegând-o ca proces de asimilare activă de informație (retenție mnezică) însoțită de achiziționare de noi operații și deprinderi. Are, în consecință, o latură informațională și una operațională (formativă). Dar, achiziția de cunoștințe și dezvoltarea de operații și deprinderi se realizează cu scop explicit în activitatea de învățare de tip școlar, dirijată și conștientă; nu înseamnă că prin joc și, mai târziu, prin muncă, nu se achiziționează informații și nu se formează operații și deprinderi, chiar dacă ele nu sunt urmărite în mod explicit, nu se constituie ca scop în sine al activității. Jocul, în fond, nu are un scop, iar munca are finalități adaptative de ordin socio-economic cu nuanțe complexe. De aceea, a realiza o contrapunere a jocului și a învățării (în sens larg) de maniera celei menționate, nu este un argument pentru a combate teoria lui Gross, chiar dacă aceasta are lacunele sale.

Teoria lui Johan Huizinga

Privitor la semnificația psihosocială și pedagogică a jocului, J. Huizinga spune că „jocul este un fenomen de cultură”. Huizinga trece dincolo de semnificațiile pur biologice, fizice ale jocului, considerând că e mai mult decât atât. Jocului îi găsește o semnificație. Fiecare joc înseamnă ceva. Au existat numeroase încercări de a determina funcția biologică a jocului considerând că jocul este o descărcare a unui surplus de forță vitală, energie sau jocul satisface nevoia de destindere; sau că reprezintă un exercițiu pregătitor în vederea activității serioase pe care i-o cere viața. Huizinga merge mai departe de aceste roluri și funcții ale jocului – el caută esența jocului, calitatea lui estetică, ce și cum este jocul în sine și ce înseamnă el pentru jucători; caută calitatea lui intrinsecă. Jocul pentru Huizinga nu este materie, este spirit, trece dincolo de limitele existenței lui fizice. Huizinga caută funcția jocului, nu în viața animalelor, nici în cea a copiilor, ci în cultură. El vede jocul ca o structură socială, ca un factor al vieții culturale. „Marile activități primare ale societății omenești sunt întrepătrunse toate, din capul locului, de către joc.” Huizinga găsește în joc elementul spiritual, sacru, mistic, cu însemnătate pentru comunitatea respectivă la momentul respectiv. Și, odată cu terminarea jocului efectele se păstrează – festivități, dansul, muzica, ritualuri, sărbători. La reprezentările de tot felul oamenii, comunitatea joacă. Întruchipează prin joc evenimentele reprezentante și mențin ordinea. Comunitatea se joacă așa cum se joacă și copiii, animalele. Însă această joacă este plină de semnificații proprii, jocul societății este o reprezentare a vieții. „Sentimentul că omul face parte din cosmos iși găsește prima sa expresie, cea mai înaltă, cu adevărat sacră, în forma și în funcția jocului, care este o calitate autonomă. În joc se adaugă treptat semnificația unui act sacru.”

Jocului, Huizinga îi găsește două funcții: este indispensabil pentru individ, ca funcție biologică, și este indispensabil pentru societate, grup, datorită însemnătății, „tâlcului” pe care îl conține, semnificației lui, valorii lui ca mijloc de exprimare precum și datorită legăturilor sociale și spirituale pe care le creează (funcția de cultură). Ca acțiune sacră, jocul poate contribui la fericirea grupului, dar atunci în alt fel și cu alte mijloace decât pentru dobândirea nemijlocită a celor necesare vieții. Însă, Huizinga îi găsește o limitare: limitare în timp și spațiu. „Jocul începe la un moment X, dar se și încheie. Limitarea în timp îi conferă o calitate – astfel jocul se fixează ca o formă de cultură, pentru că odată picat, acesta ramâne în memorie ca o creație spirituală care poate fi oricând repetată. Limitarea în spațiu a jocului ia forma spațiului de joc, caracterizat de o anumită ordine care atunci când nu este respectată strică farmecul jocului.”

Teoria lui Huzinga o putem exprima într-o idee simplă – cultura apare în formă de joc, cultura la început este jucată; prin joc comunitatea își exprimă concepțiile despre viață și lume. Relația dintre joc și cultură trebuie căutată în formele superioare ale jocului social, acolo unde își duce el existența în acțiunea ordonată a unui grup sau a unei comunități. El a căutat în cultură elementul ludic. El consideră că civilizația umană se naște și se dezvoltă în joc și ca joc. În „Homo ludens” el încearcă să integreze noțiunea de joc în aceea de cultură. Marile activități primare ale societății omenești sunt întreprinse toate de către joc.

Despre Huizinga, filozoful român Gabriel Liiceanu, afirmă în prefața lucrării Homo ludens, că „problema jocului a dobândit mai multă demnitate de când am aflat că jucându-ne învățăm cu încetul să devenim mai mari. Dar sociologia spune chiar ceva mai mult despre joc: jucată mai întâi sub forma unui rol imitat, viața socială sfârșește prin a fi trăită matur sub forma unui statut cu rol asumat”.

Teoria jocului ca stimulent al creșterii

Autorul teoriei jocului ca stimulent al creșterii este H. Carr (începutul secolului al XX-lea).

Și el consideră că jocul este un exercițiu, dar funcțiile ludice nu se referă la dezvoltarea și perfecționarea instinctelor, jocurile nefiind „pre-exerciții” ci, mai degrabă „post- exerciții” cu rol în întreținerea instinctelor deja existente. Se apropie de teoria exercițiului pregătitor întrucât ambele prezintă ideea biologică sugerată de evoluționiști, ideea unui raport de întreținere a funcției – organ, idee prezentă în formularea cunoscută „funcția crează organul”.

Wundt critica această viziune biologizantă susținând că finalismul nu poate ține loc de cauză, iar E. Claparède atrage atenția asupra faptului că jocul copiilor, departe de a fi pre-exercițiu al unor instincte sau conduite utile, reproduce ceea ce îl impresionează pe copil, ceea ce determină asimilarea realității, integrarea ei ca act de trăire, „fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilități și disponibilități de a reacționa”. Exemplul dat de Claparède este legat de universalul joc cu păpușile în care el considera că nu se exercită la copii instinctul matern, „ci o infinitate de stări afective, de disponibilități nuanțate subtil și de trăiri necesare în procesul adaptării. În consecință, jocul realizează un pre-exercițiu mai mult mental, psihologic. Nu pre-exercițiul explică simbolistica jocurilor, ci o anumită dezvoltare a structurilor mentale contribuie la construirea acestora”. S-a conturat în acest mod o ipoteză funcționalistă psihologică preluată ulterior de Baldwin care i-a adăugat tente intelectualiste mai pregnante.

Teoria exercițiului complementar

Este o altă variantă a teoriilor care văd în joc un exercițiu; în consecință, ea continuă ideile avansate de Gross și Carr. Ipoteza jocului ce întreține tendințe și instincte este cunoscută în psihologie sub denumirea de teorie a exercițiilor complementare sau a compensației. Ea cunoaște tratări specifice la Freud, Jung, Adler, convertită fiind pe planul complex al psihologiei abisale. Konrad Lange, tot la început de secol, prezenta varianta sa legată de jocul ca exercițiu complementar.

În forma ei clasică, însă, ea privește jocul ca o activitate ce facilitează și suplimentează întregul proces al creșterii, inclusiv consolidarea somatică prin exercițiul muscular, în special.

K. Lange subliniază, dincolo de contribuțiile lui Gross și Carr, o latură deosebită a jocurilor-exercițiu, el susținând că „jocul este o activitate de proiectare și concomitent de compensare mai ales a acelor funcții care sunt comandate de cerințele directe ale vieții și de trebuințele implicate în viața curentă dar și de acelea pe care viața le solicită în măsură inegală, latent, implicit, în consecință, jocul servind la subtila adaptare a copilului la mediu”. Teoria compensației are o multitudine de variante. Chiar Carr completează această idee susținând că prin joc copilul își estompează o serie de instincte neoportune sau periculoase în raport cu stilul de viață mai evoluat al omului modern; exemplul dat este cel legat de tendințele războinice care nu se anulează prin joc, ci jocul are rol de canalizare a personalității, de a degaja dezvoltarea acesteia de opresiunea unor astfel de tendințe. Carr face referire în mod explicit la unele tendințe înnăscute care se supun efectelor chatarctice ale jocului, cum ar fi, de pildă, instinctul de pândă, antrenat și atenuat prin jocurile de competiție și instinctul sexual atenuat prin dans.

Această teorie subliniază, în fond, teoriile anterioare arătând că jocul nu este pre-exersare a unor tendințe ce abia se dezvoltă, nici o post-exersare a unor tendințe existente deja, ci are rol de a crea alte funcții la care viața serioasă va face apel mai târziu. În esență, teoria compensației este un adaos la teoriile anterioare, păstrând, alături de acestea limitele lor, limite ce rezidă, în special în imposibilitatea de a explica plenar și integral multitudinea de jocuri, complexitatea jocului la copil.

Teoria lui J. Piaget

În esență, „jocul este pentru psihologul elvețian Jean Piaget o activitate de asimilare, activitate ce are o funcție dublă: prima este aceea de repetiție activă și consolidare, prezentându-se sub formă de asimilare funcțională sau reproductivă, responsabilă de dezvoltarea prin funcționalitate (idee ce se apropie de teoriile anterioare); a doua funcție este una de factură mentală și constă în „digestia mentală”, aspect explicat îndeosebi prin modul în care vede autorul rolul jocului în evoluția copilului. Astfel, jocul este o activitate de asimilare ce se complică treptat, încorporând o vastă simbolistică de-a lungul ontogenezei timpurii, în special. „Jocul simbolic constituie polul extrem al asimilării realului după J. Piaget; el este pentru inteligență ceea ce este jocul de mișcare pentru planul senzorio-motor. În jocul simbolic copilul folosește imagini care sunt, în fapt, imitații interiorizate.” J. Piaget distinge caracteristicile imaginilor (reprezentărilor) ce se construiesc în condiții de viață curentă de acelea care se formeaza în joc. În vreme ce imaginile din prima categorie se cer a fi cât mai exacte, respectându-se cerința fundamentală a cunoașterii umane, imaginile utilizate în joc nu se subordonează în mod obligatoriu acestei cerințe. Prima categorie de imagini se integrează în situații problematice concrete ce țin de adaptare, a doua categorie se subordonează eventual cerinței de a fi satisfăcută trebuința de joc. De asemenea, în vreme ce reprezentările (imaginile) formate în afara jocului sunt reflectarea pe plan mental a unor obiecte sau fenomene particulare ce reprezintă o clasă mai mare de obiecte, în jocul simbolic, obiectul simbol este, mai degrabă, un substituent al unui obiect real. Astfel, bățul poate fi cal, spadă, lopată etc. în funcție de necesitățile de joc ale copilului; calul, spada, lopata oarecare sunt, la rândul lor substitute ale tuturor obiectelor incluse în clasa respectivă.

În consecință, obiectele sunt folosite în jocul simbolic spre a evoca și substitui alte obiecte și acțiuni determinate de acestea; acest joc are caracter situativ. Comentând toate acestea, J. Piaget acreditează ideea că „jocul propriu-zis se naște odată cu ficțiunea, pe care o întreține ca atare”.

Deși este una dintre cele mai importante contribuții în domeniu și teoria piagetiană a suportat o serie de critici. Autorul a reușit să trateze mai în profunzime aspectele legate de dialectica specifică a jocului. „Detașând fenomenul de simbolistică drept element ce decupează mai clar această conduită din categoria conduitelor complexe, J. Piaget consideră că există o perioadă (coincidentă cu prima și o parte din a doua copilărie) când jocurile au un caracter egocentrist. Referirile la egocentrism ca element dominant în jocurile copiilor mici sunt discutabile. În ansamblul său însă, teoria lui J. Piaget creează un cadru psihologic plauzibil și multilateral jocului, cu diferențele sale specifice.”

Alte puncte de vedere

A. Gesell vede în joc o cale de socializare și culturalizare a copilului. Fundamental concepția sa nu se îndepărtează de cea piagetiană, dar modul de observare și de analiză a jocului la cei doi cercetători este foarte diferit. Dacă prin observațiile sale J. Piaget evoluează spre o filozofie a psihologiei, relevând rolul jocului în dezvoltarea psihică, A. Gesell observă jocul având ca obiectiv fundamental conduita de joc cu particularitățile sale.

O altă teorie importantă este cea a Mariei Montessori, medic psihiatru, pentru care jocul este forma și metoda diferențiată de instruire a copiilor, punând accentul pe nevoia spontană a copilului. În lucrarea Mintea absorbantă, autoarea scrie că puterile mentale ale copilului mic sunt în stare să construiască și să stabilească cu fermitate, doar în câțiva ani, fără profesori, fără mijloacele obișnuite ale educației, toate caracteristicile personalității umane. Acordând o încredere deplină impulsului interior al copilului, Maria Montessori limitează rolul educatorului la cel de creator al mediului ambiant pentru nevoile și interesele copilului. În opinia Mariei Montessori, „senzațiile trebuie izolate pe tipuri de recepție, cum ar fi cele vizuale, auditive, cutanate, olfactive, gustative, proprioceptive și chinestezice”. Senzațiile vizuale sunt reprezentate de culorile fundamentale, senzațiile auditive sunt sunetele, zgomotele, timbrurile diverselor instrumente, vocile sau intensitățile diferite, senzațiile cutanate sunt cele tactile (neted, aspru, colțuros), termice ( cald, rece, potrivit); senzațiile chinestezice constau în informații despre mișcările aparatului locomotor.

Criticile aduse medicului italian se referă la faptul că preocuparea exclusivă de exersare a organelor de simț ale copiilor este doar parțial justificată. Mariei Montessori i se reproșează că exclude orice fel de emulație și orice recompensă, începând chiar cu copiii de grădiniță.

Într-una dintre cele mai valoroase lucrări românești legate de acest domeniu, profesorul Alexandru Trifu, face o sinteză referitoare la o serie de teorii legate de joc, realizând un studiu istoric și sistematic referitor la natura jocului, jucărie și jucător, ajungând la concluzia că „dacă omul vrea să pășească peste destinul său sumbru, trebuie să inventeze o nouă tehnologie, tehnologia jocului”. Realizarea acestui deziderat cere o nouă pedagogie care să „umanizeze omul”. În concluzie, numărul mare al teoreticienilor care au făcut din studiul jocului obiectul cercetărilor lor dovedește că această temă este de mare interes, putând fi abordată din perspective variate și având o mare aplicabilitate în studiul dezvoltării copiilor. Astfel, teoriile legate de joc pot fi aplicate când se vorbește despre dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, motric, psihic, intelectual, social și cultural.

Mulți specialiști recomandă ca educația să se desfășoare dupa regulile jocului, pentru că acestea, de-a lungul istoriei omenirii, s-au cristalizat, s-au selectat în mod natural, păstrând ceea ce este mai valoros, de la jocurile simple din folclor până la cele mai complexe jocuri de societate. Se observă o trecere curajoasă de la teorii care clasează jocul în categoria divertismentului spre teorii care conferă jocului seriozitate și valoare, considerându-l chiar o soluție pentru normalizarea și depășirea stării de criză în care se află învățământul.

I.3. Caracteristicile și funcțiile jocului

Jocul este o realitate prezentă în viața omului, indiferent de vârsta acestuia, regiunea geografică sau etapa istorică. El are are un caracter polivalent, fiind pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie. În acest sens, pedagogul elvețian E. Claparede precizează că „jocul este însăși viață”.

Jocul este o activitate determinantă pentru formarea și dezvoltarea personalității umane. Jean Château considera că prin joc, copilul traduce potențele virtual care apar succesiv la suprafața ființei sale; lumea jocului este o anticipare a lumii preocupărilor serioase, este o exersare, în plan imaginar, a viitorului personal. „Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor.”

Ursula Șchiopu afirma că: „De fapt, omul se joacă la toate vârstele. Chiar și la vârsta a treia.” De aici reiese faptul că jocul are un caracter universal.

De asemenea, diversele studii și observații asupra jocului au pus în evidență multiple funcții ale acestuia. În sens larg, acestea pot fi: „funcții principale sau esențiale, funcții secundare și funcții marginale ale jocului, în raport cu etapa de dezvoltare și cu aportul în procesul de evoluție și integrare socială”. Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții. Este o funcție de cunoaștere, care scoate în evidență caracteristicile cognitive ale jocului, amplitudinea acestora pe parcursul dezvoltării copilului.

Altă funcție importantă este aceea de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea complexă. Este o funcție pusă în evidență de Carr și Gross. Se manifestă ca funcție principală în copilărie, devenind, treptat, funcție marginală în perioada adolescenței. Această funcție apare ca principală în jocurile de mișcare sau în jocurile sportive de competiție și secundară în jocurile simple de mânuire de obiecte proprii copiilor mici sau în jocurile didactice de tipul loto-urilor, șahului.

Funcția formativ- educativă a fost pusă în evidență de timpuriu de pedagogul Fröbel și dezvoltată de pedagogia modernă. Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arată Ursula Șchiopu, „că jocurile constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației.(…) În același sens, jocul educă atenția, abilități și capacități fizice și intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia, erc.), trăsături legate de atitudinea față de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competiție, sociabilitatea în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile etice ale conduitei”.

Printre funcțiile secundare ale jocului se numără funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține complementar jocul față de activitățile cu caracter tensional (jocul ca activitate de tip loisir).

„Caracterul compensator al jocului este strâns legat de funcțiile sale catartice și proiective”. Cu cât viața socială este mai tensionată cu atât loisir-urile capătă un rol mai important, compensator și complementar în existența individului.

Funcția terapeutică, considerată ca marginală, se utilizează cu succes în cazuri maladive (copii care nu știu să se joace). Se constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului precum și pe funcția de integrare în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale și a comutării lor în trăsăturile personajelor substituite în joc.

Funcția terapeutic-compensatorie devine funcție principală în procesul de terapie complexă recuperatorie, integrată la diferitele categorii de copii cu tulburări de dezvoltare. Jocul poate fi întârziat la copiii cu retard intelectual sau cu deficiențe senzoriale. De asemenea, jocul poate dezvolta forme anormale sau poate fi întârziat în cazul copiilor care au perturbări emoționale sau tulburări de comportament. În aceste situații, intervenția specialiștilor pentru crearea unor programe structurate de dezvoltare și susținere a jocului este imperios necesară.

I.4. Clasificarea jocurilor

În ceea ce privește clasificarea tipurilor de jocuri, în literatura de specialitate se operează cu o mare diversitate de criterii. În funcție de diverșii autori care le-au realizat, schemele de clasificare sunt mai simple ori mai complexe, având la bază un singur criteriu sau mai multe. Astfel, K. Gross le-a clasificat în funcție de procesul psihic implicat, W. Stern, în funcție de numărul de participanți. Cele mai complete și complexe clasificări le-au realizat Ed. Claparède și J. Piaget.

Gândind că interesează în special direcția formativă a jocurilor, „Claparède clasifică jocurile în două mari categorii: jocuri care exersează funcții generale și jocuri care exersează funcții speciale”.

jocuri care exersează funcții generale

jocurile senzoriale

În acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacitățile senzoriale.

Exemple: jocurile cu trâmbițe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică, caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane colorate sau cu alte instrumente de colorat, cu degetele cu vopsea etc.

jocurile motrice

Aceste jocuri antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor, agilitatea. Exemple de astfel de jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coardade gimnastică, aruncatul cu praștia etc,

jocurile psihice

Acestea sunt de două feluri:

intelectuale

afective

Jocurile intelectuale solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate. Exemple: loto, domino, șah, asociații verbale, ghicitori etc.

Jocurile afective antreneaza o gamă variată de emoții cu conotații negative sau pozitive

Exemple: cele ce antrenează emoții precum satisfacție, ca în cele de tip farsă, emoții estetice, ca în pictură.

jocuri care exersează funcții speciale

Această categorie cuprinde următoarele cinci subcategorii:

jocuri de luptă

jocuri de vânătoare

jocuri sociale (prin care se imită comportamente sociale; ex: „de-a ședința”, „de-a plimbarea”, etc.)

jocurile familiale (tot de imitație dar a comportamentelor specifice cadrului social familial: „de-a mama”)

jocuri de imitație ( adoptarea unor roluri, imitarea unor activități cotidiene).

Clasificarea aceasta este discutabilă, în primul rând pentru că pe măsură ce crește copilul încorporează într-un singur joc un număr de categorii care se consideră a fi distincte. Pe de altă parte este greu de plasat în acest context un joc cu reguli care înglobează în același timp aspecte intelectuale, afective și volitive.

„J. Piaget operează după criteriul evolutiv și grupează jocurile în următoarele categorii:

a) jocuri exercițiu

b) jocuri simbolice

c) jocuri cu reguli

d) jocuri de construcție.”

În etapele inițiale gruparea este evidentă; ulterior se pot înregistra și combinații, în sensul că un joc la o vârstă mai înaintată a copilăriei poate avea caracteristici corespunzătoare nu doar uneia dintre categorii. Fiecare dintre categorii cuprinde subcategorii proprii.

Jocurile-exercițiu sunt „jocuri funcționale” deoarece prin joc se exersează o anumită achiziție doar pentru plăcerea de a o realiza cât mai bine. Ele predomină la vârstele mici dar nu se manifestă exclusiv acum, ci apar în forme specifice chiar și la adulți.

Aceste jocuri-exercițiu sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii polare:

1) jocuri senzorio- motorii sau de mânuire (manipulare)

jocuri exercițiu simple care facilitează însușirea unei conduite ludice, în care se trage, se împinge, se târăște, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la bază reacții circulare terțiare, experiențe proprii inteligenței senzorio-motorii;

jocuri de combinații fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciții funcționale. În această categorie autorul integrează jocurile de distrugere care adesea sunt animate de curiozitatea ce stă la baza inteligenței;

jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri ( recompuneri după un model).

Toate se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității. Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puțin trei direcții: 1. fie că se încorporează în acțiune, reprezentări ale imaginației și se transformă în jocuri simbolice; 2. fie că se socializează angajându-se în direcția jocurilor cu reguli; 3. fie că duc la formarea de mișcări utile în adaptarea la viața cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.

2) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuții spirituale realizate în forma ludică) se clasifică după o schemă asemănătoare.

Autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul „Ce este asta?”, „De ce?” ce apar în conduita verbală a copilului antepreșcolar și preșcolar fac parte din astfel de manifestări ludice destinate exersării în plan intelectual, dacă ele sunt însoțite de tending de amuzament.

Jocurile simbolice sau de creație redau aspecte ale realității.

Ele se pot clasifica după evoluția comportamentului ludic al copiilor în:

jocuri simbolice primare, care includ:

-jocuri de manipulare (jocuri cu materiale din natură, bețișoare, bile, păpuși);

-jocuri imitative care transpun anumite activități sociale.

jocuri simbolice evoluate, care, în funcție de izvorul cunoașterii, se pot grupa în:

-jocuri cu subiecte din viața cotidiană;

-jocuri cu subiecte din basme și povești.

Jocurile cu reguli reprezintă o categorie aparte a jocurilor practicate de preșcolari. Aceste tipuri de joc cunosc o interesantă evoluție ontogenetică. Ele apar odată cu preșcolaritatea și se dezvoltă plenar în școlaritatea mică. „În desfășurarea acestor jocuri copiii sunt obligați să respecte anumite reguli impuse din exterior de persoane care inițiază și supraveghează jocul.” Jocurile cu reguli cuprind următoarele subgrupe: cu reguli spontane, respectiv cu reguli transmise de la o generație la alta.

De asemenea, după sfera antrenată pot fi: senzoriale (cu mingea, cu bile) simple sau mai complexe, respectiv intelectuale (jocuri cu cărți, jocuri cu jetoane etc.) simple sau mai complexe.

Jocurile de construcții ajută la dezvoltarea abilităților manuale și a reprezentărilor spațiale. Ele pot fi:

reproductive;

fantastice.

Se constată că această clasificare a lui J. Piaget are la bază criterii psihologice și urmărește o direcție evolutivă.

Există o serie de alte clasificări. De pildă, există clasificări după criteriul:

rolului formativ al jocului

caracterul de complexitate

numărul partenerilor

natura activităților antrenate:

jocuri de creație, ca o creație cu materiale și obiecte, inclusiv vizând construcțiile, sau ca o creație cu roluri; în acest din urma caz apar jocuri cu subiecte diversificate: cu subiecte din viața cotidiană, respectiv cu subiecte din basme și povestiri, în ambele simbolistica ludică putând să fie plenar antrenată;

jocul cu reguli: în care se află pe primul plan mișcarea însoțită sau nu de text și muzică sau sub forma de competiție sportivă / desfășurate doar pe plan mental cu exersare a memoriei, gândirii, imaginației.

Jocurile didactice pot fi asimilate uneia sau alteia dintre categorii, păstrându-și drept caracteristică faptul că: au clare funcții formative și derivă dintr-o intenționalitate educativă.

Pentru a avea o imagine de ansamblu a tipurilor de joc, putem realiza o schemă care să prezinte exact organizarea și clasificarea jocurilor, luând în calcul evoluția lor, funcțiile și conținuturile jocurilor. Astfel, în funcție de evoluția lor, jocurile se împart în două mari categorii: jocuri simbolice și jocuri cu reguli. În cadrul fiecărei categorii, se regăsesc alte categorii de jocuri, organizate în funcție de evoluția și de conținutul acestora. În cadrul primei categorii întâlnim două tipuri de joc: jocuri simbolice primare și jocuri simbolice evoluate, fiecare ramificându-se în alte tipuri după funcția lor. Cea de-a doua categorie, jocurile cu reguli, se divide după funcție și scop, în jocuri distractive și jocuri didactice. Acestea din urmă, se află în număr de două, clasificate în funcție de conținut și scop.

Este prezentată în cele ce urmează, într-o diagramă ciorchine.(Fig.1).

Fig. 1 Clasificarea jocurilor după autoarele lucrării „Activități de joc recreativ distractive. Manual pentru școli normale”

I.5. Evoluția jocului la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 si 6/7 ani

I.5.1. Jocul în primul an de viață

Acum se constituie primele forme de joc. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului, ca expresie a trebuinței elementare de cunoaștere. Jucăria în balans, propriile mânuțe, devenite pe la șase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ, provoacă bucurie. Jocul cu mâinile se complică treptat, capătă note de intenționalitate definită.

Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor, apucare, lovire, împingere, tragere. Copilul realizează actele cu intenționalitate și conduitele sale simple în plan motor sunt însoțite de un acompaniament afectiv cu valențe energizante. Jocul de vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. „Combinațiile dintre jocurile de manipulare și cele de vocalizare sunt de natură de a stimula relațiile cu adulții având importante valențe și în planul socializării.” Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur, dar începe să prefere prezența unui „spectator”, partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil și este posibil, în forme rudimentare de la 6 luni, când se conturează o nouă etapă a relației copil – adult. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcții formative, o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. Jucăria își câștigă din ce în ce mai mare importanță în lumea copilului. Copilul dorește să se joace introducând treptat elemente de imitație în jocul lui și chiar aspecte simbolice simple „se preface că”. Jocul simbolic acum este de scurtă durată, cu secvențe discontinue, instabil.

I.5.2. Jocul copilului antepreșcolar

Această perioadă are o deosebită importanță în evoluția psihologică a copilului, iar, în contextul ei, jocul își aduce o contribuție majoră la această evoluție.

Astfel, jocul se constituie ca :

un izvor bogat de impresii și atitudini;

prim cadru de manifestare a simbolisticii ludice, cu rol deosebit în dezvoltarea gândirii copilului;

context care rezolvă conflictul afectiv generat de disproporția imensă dintre ceea ce vrea și ceea ce poate să facă un copil de această vârstă;

cadru de socializare, chiar dacă jocul copilului acum este mai degrabă marcat de individualism. Este adevărat că cel mic se joacă pentru propria sa plăcere, este adevărat că nu poate coopera în joc; este adevărat că nu-și poate concentra atenția vreme prea îndelungată ceea ce nu este de natură de a stimula jocul cu altul (nici când acest altul este adultul) dar, în joc se simulează relații cu alții, în joc se „descarcă” tensiuni acumulate în relațiile cu alții. Spre sfârșitul perioadei, după ce o vreme s-a manifestat bucuria jocului „alături”, a jocului în paralel cu un alt partener, copilul începe a fi capabil, pe secvențe foarte scurte, să se joace cu un partener, astfel, dacă un copil cară jucării cu un camion, un altul le poate culege pe cele care cad și le așază la loc. Relațiile sociale începute în cadrul jocului se întretaie cu cele din afara lui, se împletesc, uneori generând conflicte, alteori rezolvând conflicte. Cert este că jocul cu valențele sale extraordinare are o contribuție deosebită în însușirea deprinderilor de comportare civilizată a copilului, încă de la această vârstă.

I.5.3 Jocul copilului preșcolar

Vârsta preșcolară este aceea care duce jocul pe culmile sale cele mai înalte. Jocul este acum modul de a acționa al copilului, este forma specifică și dominantă de activitate, este contextul ce dă substanță vieții preșcolarului, este cadrul ce face posibil progresul, evoluția sa în plan psihologic.

„În prima parte a perioadei se înregistrează trecerea de la jocurile de manipulare, sau mânuire de obiecte caracteristice vârstei anterioare la jocul de creație, sub forma jocului cu subiect și roluri și a celor de construcție.” Jocul de creație ocupă cel mai important loc la vârsta preșcolară. Apariția și practicarea lui sunt efectul întregii dezvoltări psihice a copilului, în special a acelei capacități magice, de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din lumea înconjurătoare, o lume cu încă prea multe necunoscute pentru copil. Acesta dovedește prin joc că participă intens la tot ceea ce-l înconjoară: el transpune în joc inițial acțiunile exterioare efectuate de oameni cu obiectele ( transpunere începută încă în antepre-școlaritate) și apoi, din ce în ce mai complex, realizează redarea semnificației acestor acțiuni, dezvăluirea diverselor relații sociale. Începutul vârstei preșcolare se caracterizează prin frecvența relativ mare a jocurilor de creație cu subiecte din viața și lumea concretă ce-l înconjoară.

Jocul cu roluri se dezvoltă treptat, odată cu viața din ce în ce mai complexă a copilului preșcolar. La 3-4 ani, subiectele sunt reflectări fragmentare a unui șir de episoade, adesea nelegate între ele, din viața cotidiană. După 4 ani subiectele capătă în consistență, tematica jocului se îmbogățește și se conturează spre 6 ani, jocul reflectând chiar o povestire întreagă. Acest salt de la acțiunile izolate la jocuri complexe antrenează modificări substanțiale și în privința evoluției sociabilității copiilor. Încet, încet locul jocului individual este luat de jocul colectiv, mai întâi cu roluri ce implică reguli ce se construiesc pe măsura derulării jocului, apoi cu reguli schițate anterior și, în ultimă instanță, cu reguli definite înainte de începerea jocului. Acestei evoluții îi sunt însă necesari câțiva ani.

Ceea ce este, de asemenea, specific jocului de creație cu roluri este tendința și capacitatea copilului de a se identifica cu personajul interpretat, chiar și la vârsta preșcolară mică la care jucarea unui rol nu ia prea mult timp, stabilitatea nefiind o calitate deosebită acum. Pe măsură ce crește, preșcolarul este capabil de trăiri imaginare din ce în ce mai profunde. „Concomitent apare însă fenomenul de dedublare, copilul devenind conștient de propria lui persoană și de aceea a modelului pe care îl imită. Acest lucru este atestat și de felul în care copiii exprimă în limbaj atmosfera de joc. În momentul în care se transpun în joc, majoritatea copiilor folosesc imperfectul, cu nuanța unei acțiuni petrecute în trecutul apropiat, cu sensul de a marca într-un anumit fel incertitudinea, identificarea lor parțială cu rolul, conștiința preluării unui rol care se suprapune cu propriul eu. Trecerea rapidă de pe planul imaginar pe cel real și viceversa reprezintă un stadiu mai avansat în evoluția jocului”.

Pentru că jocul la vârsta preșcolară are o importanță deosebită în evoluția psihologică se poate distinge o anume structură a jocului ale cărui elemente apar în momente și cu o succesiune definită. Principalele elemente structurale sunt: scopul, subiectul, rolurile și regulile.

Scopul se conturează începând cu vârsta preșcolară, dar nu chiar de la începutul ei. Existența scopului determină și necesitatea schițării, chiar și minimale, a unui plan prealabil, care se elaborează în momentul organizării jocului când se stabilesc și convențiile acestuia. Acest lucru nu este posibil decât în preșcolaritatea mare. Se conturează ideea evoluției intenționalității jocului de-a lungul perioadei preșcolare. Cum această perioadă coincide și cu prima integrare a copilului în contextul educației formale, educatoarea din grădiniță trebuie să cunoască specificul prezenței scopului în joc la fiecare grupă de vârstă (mică, mijlocie, mare) și să acționeze metodic de asemenea manieră încât să stimuleze instalarea intenționalității și diminuarea treptată a fluctuației subiectelor.

Subiectul jocului este principala componentă a acestuia. El nu este specific doar jocului de creație, ci și altor tipuri de joc: de mișcare, jocuri didactice (în care subiectul este construit de educatoare).

Natura subiectului, în jocul de creație, este dată de impresiile cele mai puternice sau cele mai constante care sunt culese de copil în relația sa cu mediul ambiant. Astfel, la 3-4 ani (grupa mică) sunt evidențiate impresiile cele mai puternice din viața cotidiană, în special din familie și din grădiniță. Subiectul capătă un aspect neînchegat și reflectă o arie restrânsă a realității. Jocul are un caracter imitativ evident, intervenția creativă a copiilor fiind redusă. La 5 ani (grupa mare) copilul poate transpune în joc și situații la care nu a participat personal, despre care a auzit, i s-a relatat; personajele „moderne” în lumea copiilor momentului respectiv se vor regăsi în jocuri (Batman, țestoasele Ninja, Spiderman, extratereștri, vor coexista cu zâne, Harap-Alb etc.).

„Important este și rolul jocului ca instrument și mijloc al educației sociale și morale.” El poate oglindi o largă diversitate de conduite umane. Trăsături de caracter, atitudini, uneori șocante, transpar și colorează sau nuanțează subiectul. Prin rol copiii dau consistență modului în care ei percep anumite profesiuni, în care înțeleg locul și relația dintre anumite statusuri sociale. Copilul se va juca „de-a frizerul”, „de-a vânzătorul”, „de-a doctorul”, „de-a educatoarea”, fiecăruia corelându-i instrumente sau contexte de lucru reprezentative; nu vom întâlni însă jocuri „de-a inginerul”, „de-a cercetătorul”, „de-a contabilul” profesiuni a căror esență este greu de înțeles încă la această vârstă. Ca și în cazul subiectelor, copiii de grupă mică își aleg roluri cu care viața cotidiană îi pune direct în contact, roluri active, refuzându-l pe acela de spectator. La grupa mijlocie, roluri din povestirile sau filmele preferate își fac din ce în ce mai simțită prezența și se diversifică la grupa mare, întrucât, odată cu vârsta, posibilitățile de cooperare cresc și relația dintre roluri se diversifică.

La vârstele mari se constată detașarea rolului de temă. Copiii se joacă acum „de-a școala”, „de-a grădinița” și nu „de-a învățătoarea”, respectiv, „de-a educatoarea”. Nu doar denumirea s-a schimbat, ci și concepția despre joc. Dacă la 3 ani este greu de acceptat un rol de spectator într-un joc „de-a teatrul de păpuși”, jocul în sine fiind mai degrabă „Capra cu trei iezi” de exemplu, imitându-se teatrul abia vizionat dar cu personaje puține și active, la 5-6 ani și spectatorul poate juca un rol activ, acceptat pentru că poate fi înțeles. Se poate spune deci că din perspectiva evoluției rolurilor în preșcolaritate se remarcă tendința de trecere de la roluri puține, active (principale) către un număr mai mare de roluri, cu creșterea celor pasive secundare, cu nuanțarea acțiunii în rol și a legăturii dintre roluri ceea ce determină conturarea unor subiecte mult mai complexe.

Dacă la 3-4 ani regulile decurg cumva din rolul imitat, sau sunt impuse din afară de către organizatorul adult al jocului, la 5-6 ani copiii sunt capabili să-și creeze propriile reguli. Acestea pot fi de mai multe feluri:

unele decurg din însuși conținutul jocului, din acțiunea lui; aceste reguli au un caracter intern, cerința de bază fiind concordanța cu realitatea transpusă;

unele, cu caracter extern, decurg din folosirea jucăriilor; la cei mici principiul „cine a luat primul” stă chiar și la baza asumării rolurilor. Uneori, luând o jucărie și acceptându-i-se „proprietatea” copilul deodată dorește jucăria celuilalt. Cousine în baza unor cercetări arată că această fluctuație a preferinței este o formă incipientă a dorinței de cooperare, copilul neaspirând practic, la jucăria celuilalt, ci la întreg ansamblul acțional în care se situează celălalt cu jucăria lui.

Se poate afirma că la grădiniță, modul în care se pune la dispoziția copiilor materialul de joc pentru jocurile de creație cu roluri este deosebit de important pentru stimularea evoluției acestuia.

Dacă la începutul vârstei preșcolare copiii se supun regulilor dar nu manifestă prea mare interes pentru ele, spre sfârșitul acestei vârste se poate vorbi de o adevărată intransigență față de respectarea regulilor. Cine nu o face este repede sancționat cu drastica formulă „Nu știe să se joace!”.

CAPITOLUL II

ROLUL JOCULUI IN DEZVOLTAREA MORAL-CIVICĂ A PREȘCOLARILOR

II.1. Noțiuni despre educația morală

Educația moral-civică a copiilor preșcolari „reprezintă o componentă importantă esențială a procesului instructiv-educativ și totodată a acțiunii exercitate de familie, mediul social apropiat și colectivul de copii, având ca scop punerea bazelor conștiinței și conduitei civilizate a preșcolarului, în conformitate cu comandamentele sociale și cu particularitățile de vârstă.”

Cuvântul morală provine din latinescul „mor, moris”-lege, regulă, caracter. Morala reprezintă un fenomen social obiectiv care urmărește relațiile dintre om și comunitate, precum și ceilalți oameni. Cuprinde idealuri, valori, norme, principii și reguli, care de cele mai multe ori sunt exprimate în tradiții, obiceiuri, ritualuri, moravuri și se manifestă în conduită.

Educația morală este „procesul și activitatea de formare a personalității morale, a conștiinței și conduitei morale în spiritual idealului, principiilor și normelor morale”. Este o componentă a educației și corelează cu celelalte componente ale educației: morală, estetică, intelectuală, religioasă, etc.

Norma morală are o valoare prescriptivă generală teroretică, iar regula morală urmărește conținuturi particulare. O normă se respectă prin reguli, iar o regulă are la bază o normă. Prin reguli și norme se indică ce trebuie făcut, ce nu trebuie, cum trebuie să fii, cum nu trebuie să fii.

Normele pot fi: generale, particulare și speciale (de protocol, diplomatice, etc.).

Valorile morale sunt norme, idealuri, fapte și idei categorizate în concept ca: bine, fericire, dreptate, eroism, umanism, datorie, altruism, etc.

Etica – provine din grecescul etho s- morav, obicei, caracter și reprezintă teoria moralei. Este o disciplină filosofică care studiază problemele teoretice și practice ale moralei. Are o funcție de cunoaștere și descrie conduitele moralei, dar funcția principală a acesteia o reprezintă persuasiunea, ce presupun un îndemn la ce se cuvine a fi făcut, ce corespunde normelor morale.

„Dezvoltarea morală se realizează pe măsură ce copilul acționează, transformă și modifică lumea din jurul lui, fiind totodată influențat de consecințele sale.”

II.1.1. Principiile educației morale la copilul preșcolar

1. Educația morală a copilului prin grupul social din care face parte și în beneficiul acestuia

Netrăind izolat, ci integrat în familie, participând periodic la joc într-un anumit grup de copii din cartier/stradă, integrat pentru o anume parte din zi în grupa de la grădiniță, copilul suferă influența acestora și le influențează, la rândul lui. Deosebit de important este rolul familiei din acest punct de vedere. Cum uneori copilul vine în grădiniță cu anumite comportamente marcate de răsfăț sau supraprotecție sau chiar imitând comportamente morale, nu întotdeauna de factură pozitivă, educatoarea trebuie să manifeste grijă pentru ca influența copilului asupra celorlalți covârstnici din grupă să nu fie negativă, ci dimpotrivă să existe o influență pozitivă a acestora asupra copilului în cauză.

2. Caracterul activ al educației moral-civice și sociale

Caracterul activ al educației morale subliniază necesitatea de a realiza o strânsă legătură între reprezentările și sentimentele morale pe de o parte și deprinderile și acțiunile morale pe de altă parte. De asemenea, acest principiu arată că cea mai eficientă cale de însușire a normelor morale o constituie activitatea concretă, practica de viață a copiilor, care permite aplicarea regulilor de comportare, exersarea diferitelor însușiri până când ele vor deveni o trăsătură proprie a fiecărui copil în parte.

La vârsta preșcolară, eficiența acestui principiu este determinată și de particularitățile de vârstă ale copiilor, respectiv nevoia copilului de a acționa, de a-și însuși în cadrul unor acțiuni concrete diferite norme de conduită. De aici decurg cele mai importante cerințe cu privire la aplicarea acestui principiu în activitatea grădiniței de copii.

Astfel, se impune ca „normele de comportare să fie însușite în mod activ, în cadrul activităților practice zilnice, îmbinându-se în mod armonios metodele educative verbale cu cele practice”. De asemenea, este important ca preșcolarii să fie deprinși să respecte și să aplice în practică în mod independent diferitele cerințe ale moralei. De exemplu, să salute orice persoană care intră în grădiniță sau să ofere oricărui adult locul în tramvai.

Pentru ca preșcolarii să-și însușească normele de conduită accesibile vârstei lor se vor organiza și desfășura diferite activități în cadrul programului zilnic. O mare însemnătate o are întâlnirea de dimineață din cadrul activităților integrate, unde copiii au prilejul de a se saluta, de a se cunoaște, de a-și împărtăși ideile, dorințele, impresiile cu ceilalți colegi, de a comunica, de a se respecta reciproc.

În concluzie, este necesar ca în munca de educație tot ce-și însușește copilul să fie trecut prin activitatea lui, să fie obiectul prelucrării lui active și creatoare.

3. Îmbinarea respectului cu exigența în educația moral-civică a preșcolarilor

Principiul îmbinării exigenței față de copii cu respectul față de ei subliniază faptul că nu poate să existe educație acolo unde cadrul didactic nu manifestă față de copii dragoste, respectul necesar, nu creează o atmosferă de încredere și stimă reciprocă.

Aplicarea în practică a acestui principiu impune ca cerințele educatoarei față de copii să fie raționale, consecvente, într-un raport de echilibru cu posibilitățile copiilor și în concordanță cu cerințele vieții de colectiv. De asemenea, cerințele trebuie să aibă un caracter concret și obligatoriu pentru întreaga grupă de copii. Pentru ca sarcinile să fie îndeplinite de preșcolari, cadrul didactic, educatoarea trebuie să creeze condiții corespunzătoare. În cadrul activităților ea trebuie să controleze și să ajute copiii în realizarea cerințelor formulate, să acorde sprijin copiilor care nu au încredere în forțele lor proprii, să manifeste respect față de personalitatea fiecărui copil. În același timp, educatoarea trebuie să formeze copiilor posibilități de autocontrol, pentru ca treptat aceștia să-și dirijeze singuri conduita în raport cu diferite împrejurări trăite.

4. Valorificarea elementelor pozitive ale personalității pentru înlăturarea celor negative

Acest principiu ne arată că eficiența muncii educative este condiționată de felul în care educatoarea reușește să descopere latura pozitivă esențială a fiecărui copil, pentru ca prin aceasta să dezvolte ulterior alte calități și să canalizeze aspectele pozitive ale personalității în devenire a copilului. În acest sens, fiecare cadru didactic trebuie să știe că nu există copii „răi”, că cel mai indisciplinat copil are însușiri pozitive care se pot valorifica pentru îndreptarea acestuia, pentru integrarea lui treptată în viața grădiniței de copii.

În aplicarea acestui principiu se va ține seama ca în toate acțiunile, educatoarea să manifeste încredere în copil și să stimuleze concomitent încrederea în forțele lor proprii.

Atenția care se acordă laturilor pozitive ale copiilor nu trebuie să ducă la neglijarea aspectelor negative ale personalității lor. În familie și în grădiniță trebuie apreciate pozitiv și stimulate faptele bune ale copiilor, iar acțiunile cu caracter negativ, dăunător, trebuie explicate și înlăturate din comportamentul lor.

Educatoarea trebuie să folosească cu tact diversele măsuri de constrângere, urmărind pe prim plan efectul lor educativ, corectarea manifestărilor negative, cu atât mai mult cu cât e necesar să se intervină categoric atunci când faptele negative sunt repetate mai des și în mod conștient.

5. Respectarea particularităților de vârstă și individuale

Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale impune educatoarei să aleagă conținutul, formele și metodele educative în strânsă legătură cu posibilitățile generale ale grupei și cu capacitățile individuale ale copiilor.

Cunoașterea particularităților de vârstă stă la baza stabilirii sarcinilor accesibile unei anumite grupe de copii precum și a celor mai potrivite metode de educație morală. Astfel, se va avea în vedere folosirea cu prudență a metodelor verbale în munca cu preșcolarii și să se sprijine mai mult pe acțiuni concrete.

În organizarea diferitelor acțiuni cu caracter educativ ca și în aplicarea unor măsuri, trebuie să se acorde o atenție deosebită cunoașterii și respectării particularităților individuale, pornind de la considerentul că, aceeași metodă folosită cu copii diferiți poate duce la rezultate diferite. Din această cauză se impune ca în munca la grupă să cunoaștem foarte bine fiecare copil și să acționăm în conformitate cu particularitățile individuale ale acestuia. Cunoscându-i calitățile, interesele, prieteniile, bucuriile sau eventualele defecte putem găsi mai ușor cea mai eficientă metodă de transformare a copilului.

Cunoașterea influențelor exercitate asupra copiilor ajută cadrul didactic să găsească cele mai eficiente și convingătoare procedee educative. „Măiestria educatoarei se exprimă tocmai în această ușurință de a descoperi cauzele profunde ale unor manifestări ale copiilor, condițiile care le-au generat și apoi de a găsi acele metode de influențare care rezolvă operativ și eficient problema concretă ivită.”

O altă cerință importantă în aplicarea acestui principiu constă în asigurarea condițiilor de viață colectivă, care contribuie direct la dezvoltarea individualității fiecărui copil. În genere, atmosfera de sinceritate, atitudinea consecventă stimulează copiii să se manifeste spontan și prin aceasta educatoarea are posibilitatea să descopere cu mai multă rapiditate măsurile corespunzătoare.

6.Unitate, continuitate, consecvență

Principiul unității, continuității și consecvenței pune în evidență necesitatea ca între cerințele și acțiunile educative să existe o concordanță cât mai deplină. Întrucât asupra copiilor acținează factori educativi diferiți, este foarte important ca aceștia să aibă o orientare unică.

În aplicarea acestui principiu, educatoarea trebuie să țină seama că însușirea regulilor și deprinderior morale se realizează la copii numai pe baza unei influențe pedagogice, exercitate în mod sistematic, gradat și succesiv. Este important ca în alegerea cerințelor să existe o gradare de la cerințe mai simple, mai ușoare, la cerințe mai complexe. Același lucru se recomandă și în selecționarea măsurilor educative, a diferitelor mijloace pentru educarea morală a preșcolarilor.

Urmărirea cu consecvență, repetarea la intervale corespunzătoare a deprinderilor ce urmează să fie însușite de preșcolari asigură eficiența sporită a muncii educative.

O condiție importantă în realizarea sarcinilor educative o constituie unitatea de acțiune a tuturor factorilor educației (familie, grădiniță, școală). În acest sens este necesar ca educatoarea să găsească cele mai potrivite mijloace pentru a asigura unitatea de influență educativă, punând în primul rând în concordanță influența familiei cu aceea a grădiniței.

În atitudinea celor care participă la educarea preșcolarilor trebuie să se îmbine răbdarea, spiritul de ordine, consecvența, unitatea între cuvânt și faptă, concordanță între cerințe și aprecieri.

În concluzie, eficiența muncii educative este determinată de modul în care se realizează aplicarea principiilor, în sensul unei legături și armonizări între diferitele principii și al unei concordanțe depline a acestora cu nivelul dezvoltării copiilor de vârstă preșcolară.

II.1.2. Scopul, sarcinile și conținutul educației morale la copiii preșcolari

Educația morală a copiilor de vârstă preșcolară înseamnă activitatea sistematică de formare a reprezentărilor și sentimentelor morale, a deprinderilor de comportare civilizată și a principalelor calități ale voinței și ale caracterului.

Scopul educației morale la vârsta preșcolară constă în formarea bazelor conștiinței morale și a conduitei morale a copilului, în conformitate cu cerințele societății și cu nivelul de dezvoltare a copiilor.

Din scopul educației morale se desprind principalele sarcini ale muncii educative cu copiii preșcolari, și anume: formarea unor reprezentări și convingeri morale, educarea sentimentelor morale, formarea deprinderilor și a obișnuințelor de comportare, formarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter.

Primele reprezentări morale se formează la copiii preșcolari în grădiniță pe baza experienței practice de viață a acestora, organizată și îndrumată de un cadru didactic bine pregătit. Astfel, copiii trebuie treptat să diferențieze, să înțeleagă și să aprecieze ceea ce este bine și ceea ce este rău, ceea ce-i este permis în diferite împrejurări sau ceea ce-i este interzis. De exemplu, copilul trebuie să știe că nu are voie să strice jucăriile, că atunci când își dorește o jucărie care se află în mâna altui copil, trebuie să o ceară politicos și să aștepte până când acesta termină jocul cu ea; după ce folosește o jucărie, un joc, de la dulapul cu jucării, trebuie să-l așeze la loc, de unde l-a luat.

Formarea reprezentărilor morale despre adevăr, dreptate, cinste, curaj, perseverență, hărnicie, prietenie se realizează prin studierea unor texte literare accesibile copiilor de vârstă preșcolară. De exemplu, din povestea „Fata babei și fata moșneagului”, de Ion Creangă, copiii înțeleg că oamenii sunt răsplătiți după priceperea și dragostea cu care își îndeplinesc munca, după bunătatea, hărniciea și modestia fiecăruia și ajung să prețuiască munca și să disprețuiască lenea, lăcomia, viclenia, invidia și răutatea.

Jocurile de creație reprezintă o modalitate fundamentală în realizarea obiectivelor educației moral-civice. Valențele educative ale jocului de creație sunt nelimitate. Reprezentările morale realizate prin jocul de creație sunt pline afectiv, conțin mai multă logică afectivă, reușind să unească starea afectivă cu cea cognitivă, se formează trăiri afective puternice și stabile față de normele morale implicite. În desfășurarea jocului de creație, copiii trebuie orientați să interpreteze roluri pozitive din mai multe povești ( Cenușăreasa, Fata moșului).

O mare contribuție în viața copilului o are afectivitatea, deoarece ea îi condiționează acțiunile, le stimulează sau le împiedică. Din această cauză, în educația morală a copiilor preșcolari educarea sentimentelor morale are o pondere foarte mare. În grădiniță trebuie să fie cultivate acele sentimente care contribuie la dezvoltarea dragostei față de patrie, dragostei față de muncă, dragostei de colectiv, sentimentului de prietenie.

Dezvoltarea conștiinței patriotice și civice se realizează treptat, pornind de la unele reprezentări despre mediul înconjurător, pe baza sentimentelor și a diferitelor impresii provocate de contactul nemijlocit al copilului cu realitatea.

O deosebită importanță în „adâncirea acestor reprezentări și sentimente o are activitatea copilului”. Astfel, împodobirea sălii de clasă cu stegulețe cu ocazia zilelor de 1 Decembrie, 24 Ianuarie, cu flori de 8 Martie și 1 Iunie, precum și pregătirea și participarea la anumite serbări ajută copiii să trăiască cu mai multă intensitate atmosfera acestor evenimente, chiar dacă nu reușesc să înțeleagă, în totalitate, sensul lor.

Tot la vârsta preșcolară, copiii manifestă interes față de simbolurile patriei. Astfel, copiilor li se formează unele noțiuni legate de simbolurile țării: steagul tricolor și stema țării.

Poeziile pentru copii au o tematică variată și o deosebită valoare educativă. Citindu-le sau învățându-i pe copii poezii de Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Octavian Goga, Dimitrie Bolintineanu etc., le facem cunoscute copiilor vitejia ostașilor români, idealul lor de dreptate și libertate, contribuind la dezvoltarea dragostei pentru popor și patrie, le trezim sentimente de admirație față de eroi, iar ei să fie demni și mândri de mărețele fapte pentru apărarea libertății și independenței patriei, exprimă atitudini față de țară, cunosc evenimente importante din istoria poporului nostru: „Eroii”, de Petre Ghelmez, „Steagul nostru”, de M. Pop, „Limba noastră”, de A. Mateevici etc.

Un alt sentiment moral superior îl reprezintă dragostea față de muncă. La vârsta preșcolară aceasta constă în cultivarea respectului și admirației față de popor și față de realizările lui. În cadrul activităților desfășurate cu copiii din învățământul preșcolar li se educă acestora dorința de a munci, de a fi activi, precum și calitățile necesare desfășurării unei munci accesibile vârstei lor, respectiv hărnicia, spiritul de independență, inițiativă, perseverență.

Educarea copiilor în spiritul cooperant, participativ are însemnătate deosebită pentru obișnuirea copiilor cu cerințele societății, pentru încadrarea lor în viața de colectiv. Pentru educarea copilului preșcolar în spirit cooperant, participativ, educatoarea trebuie să pornească de la cultivarea dorinței acestuia de a trăi și acționa în comun. Pe tot parcursul activităților în colectiv, se va urmări dezvoltarea celor mai potrivite relații de colaborare și ajutor reciproc, formarea unor atitudini juste în raporturile dintre ei. Un loc important în stabilirea unor relații juste între copii îl ocupă educarea unor calități morale, ca: politețea, demnitatea, simțul de răspundere, delicatețea, sensibilitatea, onestitatea, altruismul, toleranța, modestia, perseverența. Pe baza acestor calități, munca educatoarei trebuie să se orienteze spre formarea deprinderilor morale corespunzătoare. Copiii vor fi deprinși să aplice și să respecte regulile de purtare însușite, să manifeste o atitudine din ce în ce mai conștientă față de cerințele educației morale sociale. Concomitent, li se va forma posibilitatea de a acționa corect și de a se abține de la faptele interzise. Pe baza acestor deprinderi și obișnuințe se va închega și contura conduita morală a preșcolarului.

Un alt obiectiv al educației morale la copiii de vârstă preșcolară îl constituie formarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter. Acest obiectiv impune, nouă, educatoarelor, pe de o parte, să acționăm în sensul formării unor trăsături pozitive de caracter, cum sunt modestia, sinceritatea, curajul, perseverența, optimismul, stăpânirea de sine, inițiativa, spiritul de independență, iar pe de altă parte, să prevenim, să combatem și să eliminăm manifestările negative de voință și caracter, cum ar fi capriciile, încăpățânarea, negativismul, care sunt urmările greșite ale copiilor.

Alte activități specifice educației moral-civice care au rol de a forma deprinderi morale, de comportare civilizată, de cultivare a calităților morale pot fi: convorbiri cu suport intuitiv, unde se poate aborda o varietate amplă de teme: „Cum ne comportăm acasă și la grădiniță?”, „Cu cine vreau să semăn și de ce?”, „Învățăm să fim mai buni”, „Cum circulăm?” etc.

De asemenea, se pot desfășura lecturi după imagini, jocuri didactice ( „O fapă bună”, „Imaginea din oglindă”, „Prietenia”, „Să iubim și să ocrotim natura!”, „Te rog să-mi dai!”, „Spune-mi la ce folosește!” etc.), activități prin care se educă trăsături pozitive de voință și caracter și se formează atitudini pozitive față de sine și față de cei din jurul său.

Realizarea acestor obiective în activitatea practică educativă este condiționată de legătura de interdependență dintre ele, de modul cum sunt aplicate la fiecare grupă, nivel de vârstă, și copil în parte.

Educația morală este un proces continuu, realizându-se prin intermediul tuturor activităților didactice cu situațiile educative specifice desfășurate în învățământul preșcolar.

II.2. Personalitatea și cunoașterea ei

Personalitatea semnifică un mister major pentru el însuși, asimilat cu condiția cunoșterii copilului ca o organizare eficientă a procesului de învățământ.

Cunoașterea copilului nu se reduce la un ansamblu de informații privitoare la el, devine cunoaștere numai dacă aceste date sunt ordonate în funcție de criterii, se stabilește ponderea fiecărei informații în funcție de importanța acesteia, se surprinde elementul caracteristic căreia i se subordonează, se stabilesc relații între informații și se organizează într-un sistem.

Toți acești pași se parcurg pentru a asigura condiții optime de dezvoltare a copilului, pentru a-i menține o stare de sănătate nu numai fizică, ci și psihică, pentru a înlătura posibile situații conflictuale, pentru cultivarea sentimentului de încredere în forțele proprii. În complexa activitate destinată cunoașterii copilului un loc aparte îl ocupă probele psihologice ce vizează cunoașterea unor caracteristici de personalitate.

Termenii de persoană și personalitate sunt atât de utilizați în limbajul cotidian, încât fiecare are certitudinea întrebuințării lor corecte în cele mai diverse situații.

P. Fraisse spunea că istoria psihologiei se confundă (între anumite limite) cu răspunsul la întrebarea „Ce este personalitatea?”.

În sensul cel mai larg se identifică cu cel de ființă umană considerată în existența ei socială și înzestrarea ei culturală. Prin personalitate se înțelege de regulă individul de excepție, persoana creativă în plan cultural sau social. În societate, personalitatea e socotită o calitate pe care o poate dobândi orice individ pe o anumită treaptă de evoluție. Pshilogic, personalitatea e un sistem sau o unitate bio-psiho-socio-culturală.

Personalitatea e abordată de diferite discipline, dar psihologia o studiază din acest punct de vedere bio-psiho-socială.

Tucicov Bogdan accentuează personalitatea ca organizare interioară, sintetică, unitară și individualizată a însușirilor psiho-fizice, a structurii cognitive și atitudinale, a capacității individului care îi determină o adaptare specifică la mediu. Ea cuprinde totalitatea predispozițiilor înnăscute și dobândite, structurate în anumit fel și care îi asigură individului o adaptare originală la un mediu social dat.

Gordon Allport conceptualizează personalitatea ca „organizare dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psiho-fizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic”.

Combinând opiniile acestor renumiți autori, aceasta poate fi sugerată atât prin gradele de dezvoltare și integrare simetrice și armonioase ale structurii sale intrinsece, provenind din sinteza inteligenței, caracterul emotivității, firii și temperamentului, cât și prin condiția socio-culturală, prin înmugurirea și armonizarea sa în familie, școală, profesiune, căsătorie, națiune și stat, poziția pe care o ocupă în treaptă ierarhică și sectorul de diviziune a muncii.

Din perspectiva activității pe care o desfășoară, personalitatea are trei înfățișări diferite: acțiunea practică, de transformare a lumii ce ne înfățișează ființa umană ca subiect pragmatic; activitatea de cunoaștere a lumii ne-o prezintă ca subiect epistemic și activitatea de valorificare a lumii care dovedește că omul nu poate rămâne indiferent în fața propriilor acțiuni și a cunoașterii realității, ca subiect axiologic.

Unele caracteristici ale personalității o fac să fie unică și originală. O parte din aceste caracteristici își au originea în unicitatea zestrei ereditare, iar altele în condițiile unice ale experienței de viață. Complexitatea condițiilor ce fac posibilă apariția și dezvoltarea personalității determină și caracterul ei irepetabil, unic.

Alte caracteristici ale personalității scot în evidență asemănări ce permit pe de o parte gruparea oamenilor în categorii mai largi, numite tipuri, iar pe de altă parte fac posibilă caracterizarea comparativă a oamenilor dintr-o populație diversificată. Cea mai largă sferă de cuprindere o au caracteristicile ce sunt situate la nivel general – uman al personalității. Toți aparținem speciei umane, suntem ființe sociale, conștiente, creative și orientate spre valori.

În concluzie, prin unele caracteristici o ființă umană este ca nici un alt om (unică); printre altele numai ca unii oameni (tipică); ca toți ceilalți oameni (universală). Caracteristicile unice constituie obiectul artei și al cunoașterii concrete, în timp ce cercetarea științifică are ca punct de plecare caracteristicile general-umane, pentru a se interesa apoi îndeosebi de caracteristicile tipice, singurele care permit realizarea unor diferențieri semnificative între indivizi și grupuri de indivizi. Din perspectiva psihologiei, termenul de personalitate are o sferă mult mai restrânsă. Mai mult, definirea personalității nu se referă la studiul personalității umane în integritatea sa. Fenomenele psihocomportamentale întâmplătoare, accidentale nu prezintă interes, ci numai fenomenele constante, invarianții ce compun structurile de bază ale personalității sunt semnificative.

Factorii de personalitate au următoarele caracteristici:

sunt formațiuni integrate și integratoare sintetice, deoarece condensează mai multe funcții și procese psihice;

sunt relativ stabili, adică se manifestă constant în conduită în condiții normale;

au un caracter general și caracterizează pe om în ansamblu său;

au o oarecare plasticitate, putându-se restructura și perfecționa sub presiunea factorilor de mediu;

sunt definitorii pentru om deoarece îl exprimă în ceea ce are el esențial.

Psihologia a poziționat Eul în centrul edificiului personalității, acesta fiind definit ca un agregat de aptitudini și atitudini care are în centrul său Eul ca un factor de integrare și coordonare.

Conform teoriei lui Jung există trei orientări: introvertitul, extrovertitul și o variantă intermediară, ambivertitul, individ care manifestă în egală măsură tendințe introversive și extroversive.

Anca Dragu afirmă că „Jung distinge două nivele la care se pot manifesta aceste orientări: dacă la nivelul întâi al conștiinței se manifestă extroversiunea, la nivelul doi al inconștientului vor acționa tendințe contrare. A doua situație este opusă. Aceste trăsături sunt socotite de Jung compensatorii și complementare.

Personalitatea are dublu rol, de filtru pentru acțiunile educative exercitate asupra sa și de scop general al educației. Ea este determinată de variabile interne și variabile externe, cele interne fiind scopul acestei lucrări.

Variabilele interne sunt reprezentate de determinanții biologici (ereditare, vârstă, sex, stare de sănătate, ș.a.m.d.) și determinanți psihologici constituiți în subsisteme psihice (cognitiv, reglator, temperamente, aptitudini, caracter, ș.a.m.d.).

Psihologia înregistrează multe definiții ale personalității, dar semnificativă este cea care privește personalitatea drept subiect pragmatic și vizează patru aspecte ale procesualității: modul cum reacționează la stimuli, dispozitivele psihice de realizare, modul cum se implică și orientează axiologic și gradul de originalitate prin care individul interacționează cu mediul.

Datele native cu privire la energia sistemului nervos, la plasticitatea sa și la echilibrul proceselor de excitație și inhibiție, precum și gradul de formare a analizatorilor la naștere, sunt abia premise pentru constituirea unei dinamici proprii și a unor structuri funcționale ale individului. Sistemul însușirilor native formează genotipul, fiind foarte timpuriu influențat de condițiile mediului, configurându-se în fenotipul individului, un aliaj propriu dintre proprietățile neurofiziologice înnăscute și însușirile psihice dobândite în cursul vieții.

În primii ani de viață se organizează premisele îndepărtate ale personalității: o largă bază a structurilor reflex-condiționate și a coordonărilor motorii, sistemul de semnalizare verbală și de intercomunicare prin limbajul cuvintelor, percepția de tip uman a obiectelor și realizarea unui plan mintal al reprezentărilor, conștiința de sine a copilului distinctă de conștiința despre semeni, unele forme ale comportamentului uman, primele relații interindividuale de la copil la adult. Organizarea așa numitei structuri primare a personalității se realizează de la 3 – 4 ani. Contactele psihosociale, ca și preferințele conștiente între copii se formează la o vârstă mai mare, începând cu 5 – 6 ani. De fapt, etapa preșcolară dintre 3 – 6 ani se consideră aceea în care se pun bazele personalității sale. Cristalizarea personalității este un proces cu momente distincte, obligatorii, chiar dacă accentul dominant vizează adolescența.

Personalitatea se conturează din momentul în care se poate cristaliza un program de viață care este deopotrivă sursa de disciplinare, dar și sursa de cooperare, de decentrare și cooperare – subordonare liber consimțită.

Termenul de temperament înseamnă în limba latină „temperare” și se traduce prin a amesteca, a dilua sau a modera.

După americanul Gordon Allport, temperamentele se referă la următoarele: fenomene caracteristice firii unui individ, înțelegerea susceptibilității sale la stimuli emoționali, forța și rapiditatea răspunsurilor și calitățile dispoziției – intensitatea sau fluctuația acestuia.

Paul Popescu-Neveanu definește temperamentul ca fiind un ansamblu de trăsături funcționale de maximă generalitate care se exprimă în activitatea reflexă a omului, dar nu determină conținutul acesteia.

Cel mai vechi sistem temperamental propus și acceptat și astăzi este cel făcut de părintele medicinei, Hypocrate (460-371 ÎC). Pe baza de observație, autorul menționat clasifică oamenii în patru tipuri temperamentale: sangvinic, coleric, flegmatic, melancolic, clasificare care în linii generale, este valabilă și astăzi. De la Hypocrate și până la începutul secolului XX, s-au făcut numeroase clasificări fără schimbări majore în teoria temperamentelor.

„Un important salt calitativ în această teorie îl realizează I. P. Pavlov (1849-1936) prin teoria sa despre tipurile de activitate nervoasă superioară. Autorul demonstrează experimental că la baza activității nervoase a oamenilor și animalelor se află două procese nervoase: excitația și inhibiția. Procesului excitator i-ar corespunde impulsul spre acțiune, iar inhibiției, procesul contrar de frânare, amânare sau suspendare a acestuia. Conform teoriei lui Pavlov, atât excitația, cât și inhibiția se caracterizează prin trei însușiri: intensitate, echilibru si mobilitate.” După felul în care se combină între ele cele trei însușiri, Pavlov stabilește patru tipuri de activitate nervoasă superioară, care corespund temperamentelor lui Hypocrate și anume:

1. Tipul puternic, echilibrat, mobil- sangvinic;

2. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil- coleric;

3. Tipul puternic, echilibrat, inert- flegmatic;

4. Tipul slab- melancolic.

Trebuințele materiale și spirituale ale persoanei, calitățile morale ale acesteia nu le vom putea afla doar din particularitățile dinamico-energetice ( cele care țin de temperament). Acestea depind de unitatea tipică mult mai fragilă și mai valoroasă, care este caracterul.

Dumitru Vrabie definește caracterul „ca fiind totalitatea trăsăturilor esențiale și stabile, derivate din orientarea și voința omului”. „Caracterul se dezvăluie în faptele de conduită, în relațiile cu ceilalți, cu grupul mai restrâns sau mai larg.”

Constituie trăsături de caracter însușiri ca: modestia, onestitatea, solidaritatea, hărnicia, simțul de răspundere etc. Trăsăturile de caracter nu sunt direct observabile, ci ele pot fi descifrate prin interpretarea actelor de conduită observabile ale omului. Dintre trăsăturile pozitive de caracter care exprimă atitudinea față de alți oameni, amintesc în primul rând umanismul (grija și atitudinea față de ceilalți), sociabilitatea, altruismul, sinceritatea, corectitudinea, cinstea, capacitatea empatică, combativitatea, tactul etc. În lista trăsăturilor negative se înscriu reversul negativ al trăsăturilor menționate anterior și, în primul rând, individualismul, indiferența, egocentrismul, lipsa de fermitate, susceptibilitatea etc.

În ceea ce privește trăsăturile pozitive de caracter care exprimă atitudinea față de muncă, se înscriu: hărnicia, conștiinciozitatea, punctualitatea, exigența, entuziasmul, creativitatea, spiritul de întrajutorare; ca trăsături negative amintesc lenea, dezorganizarea, neglijența, apatia etc.

Printre trăsăturile pozitive de caracter care se exprimă în atitudinea față de sine, se exprimă în primul rând modestia, care presupune simplitate, naturalețe în adresare, comportare, maniere, limbaj, ținută vestimentară. Este strâns legată de spiritul autocritic și de o înaltă exigență față de sine. Este indicat să diferențiem modestia de timiditate sau sfială, de subestimarea calităților și realizarilor proprii. Reversul negativ al modestiei îl constituie aroganța, incapacitatea de a-i înțelege pe cei din jur, de a aprecia situațiile în care se afla semenii etc. „Destul de frecventă este și identificarea personalității cu caracterul. Cine are caracter are și personalitate morală, iar cui îi lipsește caracterul nu poate proba nici personalitatea morală.”

O altă dimensiune a personalității cu rol de suport în conduita umană este motivația care furnizează energia necesară funcționării și menținerii în stare activă a diferitelor procese și capacități psihice și fizice ale persoanei. Ea este ansamblul mobilurilor interne ale conduitei (trebuințe, atracții, interese, convingeri, intenții, aspirații, idealuri) care susțin, orientează și propulsează din interior realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini.

Motivația se exprimă între altele prin interese și atitudini. Ele au o influență hotărâtoare în determinarea direcției și intensității activității de învățare. S-a constatat o corelație ridicată între atitudini și interese și interesul școlar pe de altă parte.

II.3. Rolul familiei în dezvoltarea moral-civică a preșcolarului

Familia este principalul factor educativ care influențează dezvoltarea moral-civică a copilului preșcolar. Ea îndeplinește „patru funcții pentru viața socială umană: sexuală, reproductivă, economică și educațională. Fără realizarea funcțiilor sexuale și reproductive, societatea s-ar stinge, fără funcția economică viața ar înceta, iar fără funcția educațională, cultura s-ar sfârși”.

Părinții care sunt preocupați de obligația pe care o au față de copilul lor, trebuie să-i dea pe lângă o educație intelectuală și una morală.

„Educația moral-civică trebuie să urmărească obiectivul de a forma la copil un fel de a fi care să-i dea o tărie sufletească, care să-l îndrume în a avea o comportare onorabilă” în familie, grădiniță, în cercul de prieteni în mijlocul căruia trăiește și școală, mai târziu.

Formarea conștiinței morale naște sentimentul datoriei, sentimentul de cinste și de coeziune între membrii familiei. Copilul educat în spiritul moralității își dezvoltă psihicul pentru realizări corecte. Educația morală nu se limitează doar la străduința de a avea un copil cu idei potrivite și umanitare. Copilul nu trebuie educat doar să cunoască sentimentele morale, ci trebuie să le și aplice în viață.

În perioada antepreșcolară copilul nu este foarte bine dezvoltat pentru a primi o educație morală. Când copilul ajunge la vârsta preșcolarității, încă nu poate fi influențat de observații și discursuri despre moralitate. Treptat devine un observator care privește și interpretează comportamentele părinților. Cum la copii spiritul de imitație este foarte dezvoltat, ei trebuie să vadă la părinții lor exemple demne de imitat. Este nevoie ca familia, să-l influențeze pozitiv, să-l dirijeze și să-i micșoreze grijile. Treptat, treptat, copilul trebuie să capete experiență, comportarea morală a părinților, precum și experiența socială acumulată de oameni în decursul veacurilor. El își formează personalitatea morală sub influența educației familiei și culturii acesteia.

Pentru educarea etică a copiilor părinții au obligații. Ei trebuie să aibă o voință care să nu fie nici impulsivă, nici slabă. Întotdeauna aceștia trebuie să aibă o atitudine constantă. Părinții care nu au aceeași atitudine în aceleași împrejurări, pierd autoritatea morală în fața copiilor. Ei nu trebuie să fie duri, reci cu copiii lor. Prietenia cu copiii este prielnică educației morale.

Familia are o mare influență educativă asupra copilului lor. „Importanța familiei derivă din faptul că trăind în sânul ei, copilul fără să-și dea seama aude și înregistrează părerea părinților, copiază atitudinea lor față de viață.” O familie bine organizată, strâns legată de viața socială, influențează pozitiv caracterul copilului. Dacă în familie există dezbinare, dacă tatăl nu are suficient tact și este lipsit de autoritate în conducerea familiei, educația copilului suferă.

Trebuie să existe o legătură strânsă între acțiunile părinților și munca instructiv-educativă a cadrelor didactice din grădiniță. Părinții trebuie să vegheze asupra copiilor lor pentru ca aceștia să capete un ansamblu de trăsături morale și intelectuale necesare formării unei personalități superioare. Educarea lor trebuie să fie dirijată spre obținerea modificărilor de caracter favorabil unei comportări superioare individuale și sociale. De aceea, părinții trebuie să lupte pentru ca orizontul moral și intelectual să fie în continuă lărgire.

Tot în familie se formează bunele maniere, cunoscute sub denumirea sintagmei „cei șapte ani de-acasă”. Educația trebuie să urmărească, pe lângă celelalte obiective, să facă din fiecare copil un adolescent politicos. Bunele maniere sunt obținute de copii în contactul zilnic cu membrii familiei. Ei imit ceea ce văd și aud. Nu se poate cere copiilor altă comportare decât cea observată la părinții lor.

Utilizarea formulelor de politețe este strâns legată de obiceiurile părinților. Este o greșeală ca un părinte să oblige copiii să spună după ce a luat masa „Mulțumesc!” fără ca el la rândul său, să constituie un exemplu în acest domeniu.

Copilul va mânca corect, dacă va vedea în casa părintească mâncând astfel pe părinții lui. Va veni regulat la masă la ora fixată, dacă va vedea și la părinți supunere la asemenea reguli.

Exemplele bune din viața familială vor influența în mare măsură comportamentul copilului. „Educația copilului trebuie să fie astfel orientată, încât el, însușindu-și modurile de acțiune ale părinților, să se călăuzească după ele în practică.”

Un loc important în educarea copilului o au jocurile și jucăriile. Părinții sunt obligați să vegheze asupra jucăriilor copiilor, astfel încât aceștia să le păstreze, întrețină și îngrijească cât mai bine. Nu trebuie să admită distrugerea jucăriilor. Murdăria sau distrugerea lor sunt atitudini care pot obișnui copilul cu dezordinea și lipsa de igienă.

În jocurile colective părinții, nu trebuie să admită certurile, purtarea nedisciplinată sau înjurăturile. Ei trebuie să favorizeze acele jocuri în care copilul poate avea un comportament civilizat. Părinții pot desfășura împreună cu copiii lor diferite jocuri de rol. De exemplu, în jocul „De-a doctorul”, medicul dă „Bună ziua!”, spune vorbe blânde și îi încurajează pe bolnavi. În jocul „De-a grădinița”, copiii imită educatoarea. Aceasta dă „Bună ziua!” colectivului de copii și spune „Mulțumesc!” după fiecare răspuns.

În jocurile cu subiecte din viața cotidiană, copiii trebuie să fie îndrumați de către părinți să joace roluri ale oamenilor ale căror comportamente sunt demne de imitat.

Dacă dirijările bune sunt fructuase, din păcate există și exemple negative, de care trebuie feriți copiii. Dacă tatăl este scandalagiu, copilul poate imita în jocurile, relațiile cu prietenii săi.

O familie bine închegată are o mare influență în formarea caracterului copilului. Copilul nu este influențat atât de sfaturile, cât de exemplele pe care i le oferă familia sa. El este mai influențat de ceea ce vede, decât de ceea ce i se spune.

II.4. Necesitatea educației moral-civice în învățământul preșcolar

Teoria și practica „au demonstrat că educația morală trebuie începută încă din primii ani de viață ai copilului și continuată apoi în mod sistematic pe tot parcursul vieții”. Aceasta cu atât mai mult cu cât copilul de vârstă preșcolară este mai receptiv la diversele influențe care se exercită asupra lui, decât în alte perioade de dezvoltarea ale sale.

De-a lungul timpului, au fost enunțate diferite păreri cu privire la rolul și necesitatea educației morale de la cea mai fragedă vârstă. Astfel, unele teorii au susținut că atât calitățile cât și defectele morale ale părinților se transmit copiilor în mod fatal, pe calea eredității, minimalizând prin aceasta eficiența muncii educative. În cazul acestor teorii s-a făcut de fapt confuzie între moștenirea de către copii a unor predispoziții sub forma particularităților activității necesare superioare (excitabilitate, echilibru între excitație și inhibiție) care condiționează într-o anumită măsură anumite însușiri morale ale omului, cu moștenirea însăși a acestor trăsături (bunătate, conștiinciozitate, perseverență). „Faptul că unii copii manifestă însușiri morale asemănătoare cu ale părinților, nu poate fi justificat prin ereditate, ci prin puterea de imitație care-i caracterizează, prin munca educativă susținută depusă de părinți în acest sens, prin tradiția sănătoasă care există în familie pentru a cultiva anumite însușiri.”

Alte teorii au arătat că formarea diferitelor însușiri morale s-ar datora în exclusivitate influenței spontane a mediului din care face parte copilul. În acest caz, este vorba de tendința de a exagera rolul unui singur factor, mediul în formarea profilului moral, fără a se acorda atenția necesară influenței conștiente și organizate pe care o exercită societatea prin intermediul educației.

Eficiența muncii educative în grădiniță se bazează pe faptul că vârsta preșcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare.

De asemenea, vârsta preșcolară este perioada în care apar și se dezvoltă trăsăturile de voință și caracter, în care se schițează personalitatea viitoare a omului. La această vârstă copilul este receptiv, sensibil, este ușor impresionat de tot ceea ce-l înconjoară și are o mare putere de imitație.

Experiența preșcolarilor se îmbogățește continuu prin contactul nemijlocit cu familia în care trăiesc, cu grădinița, cu viața de toate zilele, prin schimbul de impresii care are loc între copii. Experiența de viață a copiilor are un rol important în formarea unor reprezentări clare despre familie, prietenie, viața de colectiv, și cu atât mai mult atunci când educatoarea o valorifică și o canalizează în scopul educativ pe care și-l propune. O data cu formarea acestor reprezentări, copilul începe să manifeste atitudini de simpatie sau de dezaprobare în funcție de faptele, întâmplările pozitive sau negative pe care trăiește.

Vârsta preșcolară constituie etapa în care copilul începe să înțeleagă realitatea înconjurătoare, începe să-și însușească părerile celor din jurul lui, și cu atât mai mult ale celor care-i fac educația și, ca rezultat al procesului educativ, începe să devină conștient de acțiunile sale.

Preșcolarul are, prin urmare, toate posibilitățile să-și însușească cele mai importante norme de comportare, atât în grădiniță, cât și în familie.

Necesitatea de a începe educația cât mai de timpuriu este justificată și de faptul că la vârsta preșcolară se formează cu cea mai mare ușurință automatismele ce stau la baza deprinderilor de comportare.

Așadar, „educația morală trebuie începută încă din primii ani ai existenței copiilor, continuată în mod sistematic în timpul vârstei preșcolare”, deoarece această perioadă este hotărâtoare în dezvoltarea ulterioară din punct de vedere moral a copilului.

II.5. Metodele educației moral-civice a copiilor preșcolari

Scopul și sarcinile educației moral-civice se realizează, folosindu-se metode și procedee adecvate în diferitele forme de organizare a activităților instructiv-educative din grădiniță și respectarea principiilor educației moral-civice.

Pe lângă metodele generale de predare-învățare, există și metode specifice educației moral-civice, acestea fiind utilizate pentru formarea comportamentului moral al preșcolarilor, cât și pentru formarea conștiinței morale a acestora.

Principalele metode ale educației moral-civice folosite în învățămîntul preșcolar sunt: exemplul, exercițiul, convingerea, aprobarea și dezaprobarea.

Exemplul reprezintă cea mai directă cale care influențează comportamentul copilului de vârstă preșcolară. Exemplul este o formă de demonstrare concretă a modului în care trebuie să se procedeze în anumite împrejurări, folosită în mod curent de toți cei care se ocupă de educarea morală a copilului.

La vârsta preșcolară „modelul este preluat fără nici o prelucrare și filtrare internă sau se face o selecție a modelelor bazată pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoarea comportamentului”.

Valoarea educativă a exemplului la vârsta preșcolară este determinată de caracterul concret și intuitiv al gândirii copiilor preșcolari, de tendința lor spre imitație, de încrederea pe care o au față de adulți, de ușurința cu care acceptă părerile și sugestiile lor. Tocmai de aceea preșcolarii sunt sensibili față de influența celor mari, se străduiesc să urmeze exemplul lor, considerându-l model.

Preșcolarii din grupele mică și mijlocie disting cu greu exemplele pozitive de cele negative și astfel ei aplică în propria lor comportare tot ce văd la adulți, și bun, și rău. Atitudinea lor critică față de faptele oamenilor este mai slab dezvoltată. De aceea obligația cadrului didactic și a părinților cu privire la exemplul pe care-l oferă este foarte mare. De altfel, din experiența practică este cunoscut faptul că, copiii acționează nu numai în sensul sfaturilor date de părinți, ci reproduc gesturile, atitudinile, modul lor de a gândi, de a aprecia, de a vorbi și chiar de a se îmbrăca.

Desfășurând un joc de rol „De-a gospodina” în cadrul grupei, se poate observa că atitudinea educatoarei, blândețea sau asprimea ei, indulgența sau severitatea, dragostea ei față de copii sau indiferența ei se reflectă surprinzător în comportarea copiilor. De multe ori expresiile, gesturile adultului sunt reproduse în diverse împrejurări de viață. Uneori, copiii se adresează celorlalți: „Nu am timp!”, „Nu pot!”, „Am mult de lucru!”, „Lasă-mă în pace!” în același mod în care li se adresează și părinții grăbiți să termine o discuție.

Metoda exemplului constă în influențarea conștiinței copiilor prin prezentarea unor acțiuni sau fapte cu caracter moral. Exemplele pot fi directe sau indirecte, în funcție de sursa modelului. Exemplele directe sunt oferite de persoanele din preajma copilului: părinți, colegi, educatoare, iar exemplele indirecte sunt prezentate copiilor prin descrierea unor fapte, acțiuni morale exercitate de o persoană reală sau imaginară. Această metodă este un izvor de impresii care acționează treptat asupra conștiinței copilului, influențând comportamentul lui de mai târziu.

Pentru a asigura eficiența metodei exemplului, educatoarea trebuie să aibă ea însăși calități morale, să fie ea însăși un model de comportare în toate împrejurările.

Exemplul pozitiv constituie o metodă eficientă de bază în educația morală a preșcolarilor, datorită accesibilității lui.

Exercițiul are o pondere la fel de mare în influența copiilor preșcolari ca și exemplul. Dacă exemplul acționează în mod direct asupra conștiinței, și prin intermediul acesteia asupra conduitei, exercițiul acționează în primul rând asupra comportării. Această metodă „constă în executarea și repetarea unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor de volitive și caracter a conduitei morale”.

Exercițiul are o valoare formativă și autoformativă relevată de numeroși oameni de seamă: „Nici un om nu se întărește citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciții, nici un om nu se învață a judeca citind judecăți scrise gata de alții, ci judecând singuri și dându-și seama de natura lucrurilor (Mihai Eminescu). Exercițiul dă mai mult decât talentul (Simenschy, Th.).”

Exercițiul, ca metodă a educației morale, constă în repetarea în practica zilnică de către copil a diferitelor acțiuni, în vederea formării unor deprinderi și obișnuințe.

Formarea deprinderilor are la bază elaborarea unui sistem de reflexe condiționate. Menținerea deprinderilor presupune fixarea lor cât mai temeinică, prin repetare, consolidarea legăturilor temporare. De exemplu, formarea deprinderii de a saluta se realizează în cadrul activităților integrate, și nu numai, ce debutează cu întâlnirea de dimineață, unde copiii au posibilitatea de a se saluta, de a se prezenta unii pe alții, folosind diferite metode și jocuri.

Exercițiile se pot organiza sub mai multe forme, în funcție de cadrul și condițiile în care se desfășoară, și anume: exerciții în legătură cu anumite acțiuni implicate în viața cotidiană, exerciții în legătură cu formarea unor deprinderi de muncă, exerciții desfășurate în cadrul jocurilor. Aceste exerciții au o valoare deosebită, deoarece ele contribuie la realizarea unei oarecare independență față de adult și își câștigă încrederea în forțele lui proprii.

Pentru ca această metodă să fie într-adevăr eficientă, trebuie respectate câteva cerințe, și anume: asigurarea unor condiții și forme cât mai variate de repetare a unor acțiuni, dozarea corespunzătoare a numărului de repetări în funcție de particularitățile de vârstă și individuale, organizarea acestor repetări în condiții cât mai apropiate de viața reală și folosirea unor procedee de joc prin intermediul cărora exercițiul să devină cât mai atractiv și accesibil copiilor.

Metoda convingerii este folosită de către educatoare pentru a-i ajuta pe copii să-și înțeleagă sensul și importanța propriilor fapte sau ale altora, să distingă ceea ce este bine de ceea ce este rău și treptat să-și dezvolte capacitatea individuală de apreciere și autopreciere a comportamentelor morale. Această metodă nu este specifică învățământului preșcolar, deoarece ea face apel la înțelegere, la conștiință. Ea poate fi aplicată însă la grupa mare, în educația morală, în combinație cu metode mai concrete, ca exemplul sau exercițiul.

Principalele forme pe care le poate îmbrăca metoda convingerii în activitățile cu copiii preșcolari sunt: explicația sau lămurirea, convorbirile, discuțiile ocazionale.

Explicația sau lămurirea însoțește în genere atât demonstrarea unor deprinderi de comportare, cât și prezentarea unor exemple directe sau indirecte. În cadrul explicației, cadrul didactic poate transmite copiilor unor cunoștințe cu privire la cerințele ce se formulează față de comportamentul lor, poate să sublinieze necesitatea acestor cerințe sau poate să indice modul în care trebuie să se procedeze, dând, totodată, motivările necesare. Atunci când educatoarea foloseșe explicația, trebuie să respecte câteva condiții, și anume: explicațiile să fie scurte și clare, evitând excesul de verbalism, să se bazeze pe experiența de viață a copiilor, să fie concretizate pe cât posibil.

Convorbirile organizate și discuțiile individuale ocazionale influențează, de asemenea, conștiința și conduita preșcolarilor. Convorbiri pe o temă educativă se organizează cu foarte multă grijă la vârsta preșcolară, deoarece conținutul lor este destul de abstract.

Discuțiile individuale pe care educatoarea le poartă cu diferiți copii, prelejuite de unele abateri ale acestora, sunt cu adevărat eficiente atunci când trezesc încrederea copiilor în educatoarea lor, când provoacă sentimentul de rușine, de regret și mai ales dorința de a îndrepta faptele.

Aprobarea este o metodă foarte importantă dacă este folosită corect și „este forma aprecierii favorabile”. Are valoare de întărire pozitivă a comportamentelor dezirabile, de stimulare a acestora. Ea subliniază concordanța dintre conduita copilului și normele morale. Trebuie spus însă că, uneori se manifestă o ușoară tendință de exagerare în utilizarea acestei metode: din dorința de a stimula permanent copilul, de a-l încuraja, chiar și atunci când greșește (mai cu seamă când este vorba de o greșeală în plan cognitiv) aprecierea se face prin aprobare în formule de genul „Foarte bine, foarte frumos doar că…”. Acest mod de formulare a aprecierii poate fi înțeles în nuanțele sale la vârste mai mari decât cea preșcolară. Pentru copil acum contează partea pozitivă, nesesizând nuanțele formulării; ori se poate ajunge la întărirea unor deprinderi greșite, a unor comportamente neconcordante cu normele.

Dezaprobarea constă în aprecierea negativă a unor fapte, comportări ale copilului, care nu sunt în concordanță cu normele sau regulile stabilite. În anumite cazuri, dezaprobarea poate să ia forma de constrângere. Folosită în exces poate avea efecte negative, dar în aceeași măsură poate dăuna și neglijarea ei.

Valoarea acestor metode se sprijină pe faptul că ele vizează într-o mare măsură afectivitatea copilului, încrederea și dragostea pe care el o manifestă față de adultul care face asemenea aprecieri.

În concluzie, aprobarea și dezaprobarea au rolul de a întări anumite manifestări din comportamentul copiilor, sau dimpotrivă, de a le elimina.

Toate aceste metode aplicate în corelație cu diverse conținuturi și în contextul diferitelor tipuri de activități au efecte concrete asupra comportamentului copiilor, asupra evoluției personalității lor.

Metodele de educație morală nu se aplică separat, deoarece sunt mai eficiente atunci când sunt combinate.

II.6. Educația moral-civică prin joc

La vârsta preșcolară copilul nu poate face încă distincția dintre bine și rău; se impune, ca atare, „formarea sa în virtutea valorilor pozitive, și îndepărtarea ori corectarea celor negative”.

Jocurile-exercițiu, jocurile de rol, cele de imitație și jocurile cu reguli oferă un context larg în care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând norme și reguli. Deși inițial nu le cunoaște semnificația, el este pus în situația de a le respecta, de a se conforma acestora. Se urmărește ca deprinderile comportamentale să fie interiorizate și generalizate, să devină automatisme și să nu rămână manifestări limitate la contexte particulare, familiare, cunoscute. Jocul este o bună școală a relațiilor între copii întrucât în acest context sunt acceptați, valorizați și dezirabili ca parteneri aceia care se manifestă corect, cooperant, care își înfrânează emoțiile negative. Aceasta oferă o motivație extrinsecă copiilor pentru a-și forma unele deprinderi de comportament, unele norme de disciplină, pentru a-și exersa hotărârea, perseverența, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea, conduita fair-play.

Educația moral-civică se realizează permanent, pe tot parcursul programului zilnic din grădiniță și nu numai în cadrul activităților de educație pentru societate. Ea se realizează prin alegerea unor teme cu conținut variat (activități frontale și activități integrate), prin exerciții-joc, jocuri și activități alese, în activitățile opționale și ocazionale, în timpul desfășurării activităților extrașcolare (plimbări, excursii, vizite).

Conform noului curriculum activitățile instructiv-educative din cadrul învățământului preșcolar se desfășoară sub formă de activități integrate sau pe discipline. Zilnic, fiecare activitate debutează cu întâlnirea de dimineață. „Aceasta este o activitate planificată, structurată, care ocupă un loc important în programul zilnic din grădiniță.”

Rolul întâlnirii de dimineață este foarte important deoarece asigură o bună cunoaștere a tuturor membrilor grupului, promovează respectul față de cei din jur, creează un climat stimulativ și plăcut pentru copii, asigură exersarea unor deprinderi sociale.

În această etapă copiii au posibilitatea de a se saluta cu ajutorul unor formule sau apelative stimulative pentru ei, făcând trimitere la:

denumirea grupei: „Bună dimineața, fluturașilor!”, „Bună dimineața, rățuștelor!”;

așteptările educatoarei: „Bună dimineața, copii isteți!”, „Bună dimineața, copii cuminți!”.

Tot în această etapă sunt cooptați toți acei care însoțesc copiii la grădiniță: părinți, bunici, frați. Aceștia vor saluta copiii din grupă, adulții și educatoarea și vor primi salutul acestora. Un rol important îi revine educatoarei, care antrenează copiii și adulții în acest joc cu reale valențe socio-comportamentale.

Deprinderea de a saluta se poate realiza la grupele mică și mijlocie și prin intermediul jocurilor de rol din cadrul jocurilor și activităților alese de dimineață. De exemplu, jocul „De-a magazinul” dă ocazia copiilor să învețe cum să salute când intră într-un magazin, cum să se adreseze politicos vânzătorului, să achite în mod cinstit prețul cumpărăturilor, să mulțumească după ce a primit marfa solicitată.

Jocurile și activitățile alese lasă deschisă posibilitatea consolidării unor comportamente morale. Copiii transpun în jocul lor conduite ale adulților, se apreciază între ei, imitând comportamentul evaluativ al acestora.

Jocurile de rol contribuie la formarea unor conduite de viață civilizată, „prin imitarea modelelor comportamentale și implementarea unor norme de comportare: formule adresative, respect, politețe, responsabilitate; la formarea unor comportamente adecvate și civilizate în ocazii diferite și speciale, precum și a deprinderilor de respectare a normelor de circulație rutieră”.

Jocul de creație, sub toate aspectele sale, reprezintă o metodă fundamentală în educația preșcolarilor, o oportunitate pentru consolidarea unor comportamente moral-civice.

Jocurile de mișcare care se axează pe întrecere constituie un element deosebit de important pentru deprinderea copiilor de a îndeplini cât mai corect sarcina dată. Astfel, jocurile de mișcare „Șotronul”, „Păsărică, mută-ți cuibul!”, „Cine aleargă mai repede?”, „Culesul cartofilor”, creează, prin conținutul și regulile lor, condiții favorabile pentru manifestarea cinstei. Trebuie ca în explicarea jocului să fie subliniată necesitatea respectării în mod cinstit a regulilor pe care le prevede el. De asemenea, este necesar să se arate că în aprecierea câștigătorului, criteriul de bază este nu numai rapiditatea, ci și corectitudinea în atitudine și executare.

Jocurile de mișcare educă stăpânirea de sine, dezvoltă spiritul de disciplină, îi învață pe copiii să trăiască în grup, să se încadreze într-o disciplină fermă. „Jocul este un exercițiu crucial pentru formarea și dezvoltarea responsabilității etice.”

Fiecare activitate sau joc dispune de multiple valențe specifice pentru educarea moral-civică a preșcolarilor. Astfel, copiilor li se formează reprezentări despre bine și rău, despre cinste și necinste, despre muncă și lenevie, despre adevăr și minciună, disciplină și indisciplină, li se transmit emoții și sentimente, devin sensibili la acțiunile morale.

Activitățile de educarea limbajului din cadrul domeniului limbă și comunicare, prin conținuturile abordate, realizează aspecte ale educației moral-civice prin însușirea sintagmelor exprimării politicoase, ale salutului, prin educarea expresivității cu efecte asupra conduitei morale.

În cadrul jocurilor didactice „Învățăm de la personajele din povești”, „Din povești noi învățăm / Ce e bine, ce e rău” copiii aderă la comportamentele pozitive ale eroilor îndrăgiți. Ei își doresc să fie curajoși, viteji, puternici, să domine răul, așa cum este Făt-Frumos, vor să-l pedepsească pe cel care înșală, minte, este leneș, egoist.

În cadrul activităților din domeniul științe – cunoașterea mediului, copiii sunt ajutați să cunoască și să respecte ființa umană, indiferent de ipostaza socială în care se află aceasta, să respecte viețuitoarele și să le îngrijească, să-și însușească normele morale ale colectivității din care fac parte, să-și iubescă localitatea natală și țara. Activitățile de cultivare a plantelor, vizitele în localitate, excursiile, educă un comportament ecologic necesar adultului de mâine.

Activitățile matematice, care fac parte din același domeniu experiențial, nu par a avea prin conținut o relație directă cu educația morală, dar la fel ca și celelalte activități, dacă sunt bine organizate și realizate, educă un comportament civilizat în timpul derulării lor. De exemplu, „jocul logic matematic fiind o activitate colectivă, copiii învață în cadrul lui și abc-ul comportării civilizate”. Expresii ca: „vă rog”, „nu vă supărați”, „vă mulțumesc” sunt de multe ori introduse chiar în cadrul regulilor de joc; repetarea și respectarea lor sunt pe cât de necesare pe atât de utile.

„Respectarea regulilor de joc formează un om disciplinat, dar nu conformist, un om ascultător, dar nu servil, un om demn, conștient de rolul său.”

În jocul logic matematic „Biblioteca”, destinat copiilor din grupa mijlocie, se urmărește consolidarea cunoștințelor referitoare la descrierea unei piese prin cele patru atribute ale sale și totodată formarea unor deprinderi de comportare civilizată. De exemplu, la intrare în „bibliotecă” copilul se prezintă, salută cuviincios cu „Bună ziua!”, după care se adresează bibliotecarei: „Doamnă bibliotecară, vă rog frumos să-mi dați o carte …!”. La primirea cărții copilul mulțumește și repetă datele necesare „operării în registru”.

Un alt joc logic matematic folosit foarte des în grădiniță este „Te rog să-mi dai!”, unde o regulă principală este folosirea expresiei „te rog”.

Activitățile muzicale, în special cele legate de intonarea în grup a unor cântece, jocuri cu text și cânt, jocurile muzicale, îi educă pe copii să-și respecte colegii, să acționeze împreună cu ei, să realizeze un produs de calitate care să aducă bucurie celorlalți.

Activitățile artistico-plastice realizate cu scopul declarat de a se obține cadouri pentru cei dragi sau cu destinația de a înfrumuseța spațiul de joc, sala de grupă, au interesante valențe pentru educația morală. Copiii învață să se bucure atunci când pregătesc un cadou, să-l ofere politicos și cu aceeași bucurie cu care primesc un cadou, să fie mândri că participă cu forțe proprii la înfrumusețarea locului în care trăiesc și se joacă.

Vizitele la muzee, expozițiile, vizitarea diferitelor instituții, plimbările, chiar și cele foarte scurte, s-au dovedit a fi utile și au oferit posibilitatea de a urmări comportamentul copiilor în situațiile date. De exemplu, pentru a merge în curtea grădiniței să se observe schimbările din natură se poate propune copiilor o „plimbare” scurtă prin recitarea versurilor: „Pentru că-i o zi cu soare / Vreți să mergem la plimbare?” și se va desfășura executând jocul cu text și cânt: „Marșul preșcolarilor”, de Petre Țipordei, cu condiția să se respecte cerințele din textul jocului. „Mergem la plimbare/ Cu toți într-un rând,/ Mergem mic și mare,/ Veseli și cântând./ Mergem la plimbare/ În rând câte doi,/ Lumea să ne vadă/ Sprinteni și vioi./ Refren: Mergem voinicește,/ Ca bravii soldați, /Marșul ne unește, /Ca pe niște frați.”

Un rol important în dezvoltarea educației moral-civice a preșcolarilor îl au regulile de comportare civilizată. Dacă în grupele mică și mijlocie este specific pentru copil îndeplinirea unor cerințe formulate de educatoare, la grupa mare, pe prim plan se situează însușirea regulilor și respectarea lor în mod independent.

Consider că este bine ca la început de an școlar, să se stabilească împreună cu copiii regulile grupei. Acestea să fie însoțite și de imagini reprezentative mesajului transmis, apoi să fie amplasate în diverse locuri strategice din sala de grupă, iar copiii vor ști că au un caracter obligatoriu de a fi respectate de către toată grupa. De asemenea, ori de câte ori va fi nevoie, se poate reaminti consecințele respectării regulilor grupei. Ele se pot repeta în fiecare zi la „întâlnirea de dimineață” de către „copilul/copiii zilei” care prezintă și calendarul naturii sub formă de joc de rol – „De-a meteorologul”.

Un câmp semnificativ pentru formarea și dezvoltarea comportamentelor conforme normelor morale îl au activitățile de autoservire în sala de grupă înainte și după activități, la vestiar, în sala de mese, la dormitor.

Câștigarea autonomiei personale este un pas important în evoluția copilului, dar este necesar să se educe și spiritul de întrajutorare prin stimularea copiilor mai mari să poarte de grijă celor mai puțin pregătiți pentru a se descurca singuri. De asemenea, aceste activități fac posibilă exersarea limbajului civilizat, exersarea deprinderilor de conduită civilizată.

II.7. Modalități didactice specifice învățământului preșcolar de realizare a obiectivelor educative prin activitățile de educație moral-civică

Obiectivele din cadrul domeniului experiențial om și societate se realizează prin intermediul următoarelor categorii de activități: educație moral-civică, educație religioasă, educație ecologică, educație pentru sănătate, educație rutieră și a activităților practice.

Obiectivele educației morale vizează formarea deprinderilor și principiilor morale, formarea atitudinilor morale și a trăsăturilor pozitive de caracter.

Educația pentru societate și-a găsit locul binemeritat în „Curriculum pentru învățământul preșcolar”, deoarece copilul preșcolar trăiește în grădiniță „primele lui experiențe de viață colectivă în afara familiei”. Aici copilul evoluează social, își structurează comportamentul la normele mediului social.

În abordarea acestui domeniu experiențial se pleacă și de la ideea că grădinița reprezintă un mediu propice formării și dezvolttării educației morale. Astfel, copiii preșcolari vor înțelege mult mai bine concepte precum bunătatea, dreptatea, cinstea, adevărul atunci când le va observa concretizate în acțiunile adulților cu care vin în contact.

De asemenea, dezvoltarea unor comportamente morale va fi favorizată de observarea și discutarea de către copii a unor probleme morale, de exersarea lor în jocuri libere sau dirijate și de studierea și discutarea unor opere literare cu caracter etic specifice vârstei.

Pentru a înțelege și îndruma procesul educației morale trebuie să se țină seama de faptul că se desfășoară concomitent pe trei dimensiuni ale personalității copilului preșcolar, fiind un proces lăuntric, pe care nu-l putem influența decât prin crearea condițiilor externe care să-l determine pe copil să acționeze pe diferite planuri ale conștiinței morale.

Latura cognitivă constituie o primă dimensiune a educației morale. „Educația morală se bazează pe cunoașterea de către copil a normelor morale, a regulilor de comportare civilizată, a ceea ce este bine și rău.” Totuși educația morală nu se poate limita doar la cunoaștere. Mulți oameni cunosc regulile și normele morale, dar nu le respectă. Trebuie avută în vedere și latura afectivă a educației morale. În educația morală nu se apelează numai la raționamente, ci și la sentimentele copiilor, la stările emoționale ale acestora, la trăirile afective.

Reforma învățământului preșcolar s-a axat pe latura formativă a educației morale, punându-se accent pe valențele complexe ale studiului interdisciplinar, unde copilul nu va fi un simplu obiect, ci un participant activ la construirea propriei personalități, la cultivarea conștientă a atitudinilor de viață.

Consider că educația pentru societate reușește să formeze caractere morale și mai mult decât atât, poate crea o personalitate morală puternică care să servească interesele societății actuale dacă se va ține cont de nivelul de dezvoltare a copiilor și de particularitățile de vârstă ale acestora.

La vârsta preșcolară copilul este dependent de adult, fapt ce pune pe primul plan formarea deprinderilor morale. Trăsăturile morale se consolidează la copil numai dacă există consecvență în atitudinile adultului față de el și dacă munca educativă are continuitate.

Educația pentru societate se realizează permanent, pe tot parcursul programului zilnic din grădiniță. Activitatea în sine trebuie bine organizată și desfășurată pentru a nu interveni monotonia și plictiseala, deoarece la această vârstă noțiunile morale sunt abstracte, iar gândirea copilului preșcolar este concret-intuitivă.

Pentru ca activitățile de educație pentru societate să fie eficiente este bine să se pornească discuția, dezbaterea de la un exemplu concret, practic, care a avut loc în grădiniță, în cadrul grupei, de la diverse povești și povestiri cu caracter moral din care să se poată desprinde învățăminte și să se poată corecta comportamentul celor care au greșit. Preșcolarii îndrăgesc oamenii, personajele cu calități morale și încearcă să-i imite.

Pentru realizarea obiectivelor din cadrul acestui domeniu, om si societate, se poate folosi o paletă largă de mijloace de realizare cum ar fi: povestiri, convorbiri, memorizări, jocuri didactice, activități muzicale, jocuri distractive.

Poveștile și povestirile cu caracter etic au o mare valoare educativă.

Printre obiectivele educației pentru societate se numără și formarea unor conduite ecologice la copiii de vârstă preșcolară.

Educația ecologică se realizează în grădiniță prin activități de observare asupra mediului înconjurător, prin jocuri de rol: „De-a veterinarul”, „La Zoo”, „De-a tabăra”, prin povestiri create sau cu început dat: „O faptă bună”, „Povestea unei cutii de chibrituri”, convorbiri și lecturi după imagini: „Poluarea”, „Focul”, „Omul ocrotește natura”, „Unde aruncăm gunoaiele?” sau texte literare cum ar fi: „Cățelușul șchiop”, de Elena Farago, „Puiul”, de I. Al. Brătescu-Voinești etc.

Toate aceste activități urmăresc educarea copiilor în sensul păstrării sănătății mediului natural în care trăiesc, educarea capacității de a proteja și respecta natura, antrenarea copiilor în activitățile menite să contribuie la îngrijirea unor copaci și nu în ultimul rând formarea unui comportament civic și a deprinderilor de protejare a naturii.

În jocul „Copacul însuflețit”, copiii vor fi capabili să arate prin mișcări ceea ce simt față de natură, în general, față de copacul „adoptat”, prin pantomimă.

Se cere copiilor, pe rând, să mimeze copacul „adoptat” atunci când:

-printre crengile lui trece o adiere ușoară de vânt;

-este bătut de furtună;

-este udat de o ploaie cu tunete și fulgere;

-este udat de o ploaie de vară răcoritoare;

-este nins cu fulgi ușori;

-este bătut de viscol și ninsoare;

-în pădure este incendiu;

-printre crengile lui aleargă o veveriță;

-un copil se cațără pe el și-i rupe o creangă;

-o persoană îl plantează;

-copiii se joacă în jurul lui.

Educația rutieră, componentă a educației pentru societate, reprezintă unul din elementele esențiale ale civilizației moderne.

Ea îmbogățește cunoștințele privind normele de conduită preventivă și stabilește reguli de comportament civic.

În grădiniță se folosesc variate modalități de realizare a educației rutiere.

Încă de la grupa mică, în plimbările organizate în împrejurimile grădiniței, copiii sunt atenționați că vor merge pe trotuar, câte doi, ca să nu incomodeze pe ceilalți pietoni, pe stradă mașinile circulă cu viteză mare, de aceea ei trebuie să fie foarte atenți și să traverseze pe zebră, când se aprinde culoarea verde a semaforului. Astfel, copiii își însușesc primele cunoștințe referitare la circulație.

„Repetiția este mama învățăturii”, așadar aceste cunoștințe vor fi reluate, aprofundate și permanent îmbogățite cu noțiuni și reguli noi pe tot parcursul grădiniței prin lecturi după imagini („Să învățăm să circulăm corect!”, „Pe stradă”, „Ce ne spun indicatoarele rutiere?”, „Așa da, așa nu!” etc.), prin povestiri și poezii („Povestea unei mingi”, de Iuliu Rațiu, „Iepurașul coconaș”, de Irimie Ștrăuț, „De acasă la grădiniță”, de Aghi Caraba, „Dorința lui Trăienel”, de Constanța Stoica, „Greșeala Cumințicăi”, de Vinciu Gafița, „Hai copii în pas vioi!”, de Irimie Străuț, „Uită-te!”, de Liliana Bumbac, „Hai cu noi!”, de Emilia Căldăraru etc.).

Consolidarea și repetarea cunoștințelor privind regulile de circulație are o deosebită importanță pentru verificarea calității informației acumulate, dar , mai ales, a aplicării ei în practică. Convorbirile tematice de genul „Cum și unde ne jucăm?”, „În călătorie cu autobuzul”, „Ce s-ar putea întâmpla dacă…?” oferă posibilitatea de a pune în discuție acțiunile unor copii care, nerespectând regulile de circulație, au provocat accidente ce au dus chiar la pierderea propriei vieți.

Jocurile de rol („De-a peitonii”, „De-a agentul de circulație”, „De-a șoferii”), jocurile didactice ( „Ce ne spun indicatoarele?”, „Cum circulăm?”) și jocurile de mișcare cu reguli de circulație constituie, de asemenea, bune prilejuri de a obișnui copiii cu respectarea regulilor de comportare civilizată pe stradă, de a traversa corect drumurile publice.

Pentru o bună realizare a educației rutiere întregul proces instructiv-educativ trebuie să se bazeze pe o largă și eficientă colaborare între toți factorii interesați: grădiniță, familie, poliția rutieră. De aceea, noi, educatoarele, împreună cu partenerii educativi, nu trebuie să ignorăm sursele informaționale, trebuie să fim bine pregătite, să transmitem totul clar și accesibil pentru nivelul său de dezvoltare, astfel încât preșcolarii să perceapă consecințele, uneori incomparabil de grave, care se pot întâmpla într-un moment de neatenție.

Prezint, în continuare, câteva exemple de jocuri de mișcare cu reguli de circulație ce se pot desfășura în cadrul jocurilor și activităților alese, etapa a III-a, după activitățile pe domenii de învățare.

Zebra

Obiectiv: să-și însușească temeinic și să respecte regulile de traversare corectă a străzilor, pe marcajul pietonal.

Desfășurarea jocului

Grupa este împărțită în două echipe, pe terenul de joc se realizează o „trecere de pietoni” din bastoane dispuse la 0,50 m distanță unul față de altul. De o parte și de alta, la distanțe egale, se amplasează câte un cerc de gimnastică în interiorul căruia se află câte un copil de la fiecare echipă pregătit să traverseze regulamentar pe „zebră”, respectând următoarele reguli:

Startul se dă de câte un „agent de circulație” care are în mână trei stegulețe. Când ridică stegulețul roșu, copiii stau nemișcați în cerc, când ridică stegulețul galben aceștia se pregătesc de plecare, iar când „agentul de circulație” ridică stegulețul verde, copiii pleacă.

Copiii merg în pas vioi până la primul baston, se opresc, privesc în stânga, apoi în dreapta și continuă deplasarea, privind alternativ în ambele părți.

În momentul în care au trecut de ultimul baston și intră în cercul de pe „trotuarul” opus sunt declarați câștigători copiii care au respectat regulile jocului.

Scuzați, vă rog!

Obiectiv: să se obișnuiască cu respectarea unor norme de comportare civilizată pe stradă.

Desfășurarea jocului

Cu ajutorul corzilor se amenajează un „trotuar” îngust astfel încât, în funcție de copii, circulația „pietonilor” să se facă ceva mai anevoios. La comanda „Circulați, vă rog!”, copiii se plimbă în voie pe „stradă”, încercând să evite atingerea celorlalți. În momentul în care doi copii s-au atins vor spune „Scuzați, vă rog!”, jocul continuă câteva minute, după care se introduce o nouă regulă conform căreia cei care se ating între ei, după scuzele de rigoare, sunt eliminați din joc. Pe parcursul jocului spațiul de joc se micșorează până rămân 3-4 copii, care sunt declarați „pietoni civilizați”. Conducătorul jocului oprește jocul la comanda „Stop”, ridicând o paletă cu acest cuvânt, iar la comanda „Circulați, vă rog!”, jocul se reia.

Strada nu e loc de joacă

Obiectiv: Copiii să organizeze jocuri în afara șoselelor, să înțeleagă și să fie avertizați asupra pericolului pe care îl prezintă practicarea jocurilor pe partea carosabilă.

Desfășurarea jocului

Cu ajutorul bastoanelor se realizează o „șosea”, iar de o parte și de cealaltă a ei, din corzi, se realizează două cercuri mari, reprezentând curțile din afara „șoselei” aflate la distanță egală de ea. Se împart copiii în două echipe egale ca număr, care joacă mingea în cerc, în „curte”, pasând-o de la unul la celălalt. Jocul continuă atât timp cât mingea nu ajunge în „șosea”. Dacă mingea ajunge în „șosea”, jucătorii sunt obligați să stea nemișcați până ce căpitanul de echipă aduce cu multă atenție mingea inapoi. Copiii sunt atenționați de conducătorul jocului că „strada nu e loc de joacă”, le prezintă consecințele grave ale accidentelor care se pot întâmpla în acest caz, îi penalizează cu un punct, după care jocul se reia. Câștigă echipa care a scăpat de cele mai puține ori mingea în „stradă”.

Educația pentru sănătate reprezintă o altă verigă a educației pentru societate.

Educația pentru sănătate este drumul cel mai scurt prin care noțiunile ajung la copil ca reguli și norme. Consider că mijloacele cele mai eficiente în realizarea obiectivelor, pe lângă povestiri, lecturi după imagini, povestiri cu început dat rămân jocurile de rol, jocurile de masă, jocurile didactice și chiar jocurile de mișcare. Acestea din urmă constituie un puternic factor favorizant al dezvoltării fizice și neuropsihice a copilului și este un bun prilej pentru transmiterea unor mesaje educative pe teme de igienă, de sănătate. Aceste jocuri, fiind mai dinamice, se pot desfășura și în pauza dintre activitățile statice. Și jocurile de masă influențează pozitiv conduita igienică a preșcolarilor. Spre deosebire de jocurile de mișcare, jocurile de masă sunt mai puțin dinamice, sunt odihnitoare și în același timp distractive, ele desfășurându-se în cadrul activităților pe centrele de interes.

O altă latură a educației pentru societate o reprezintă educația religioasă. Aceasta influențează latura afectivă a preșcolarilor în mod pozitiv și îmbunătățește relațiile cu societatea. Educația religioasă din grădiniță se poate realiza prin diverse mijloace specifice învățământului preșcolar. De exemplu, convorbirile specifice sărbătorilor pascale, „Ne pregătim pentru Paști!”, „Ce semnificație are Paștele pentru creștini?”, rugăciunile „Tatăl nostru”, „Înger, îngerașul meu”, colindele de Crăciun, legendele specifice sărbătorilor creștine, toate acestea având un impact pozitiv asupra copiilor.

Cred cu tărie că dacă am ajutat un copil să înțeleagă ce e binele, adevărul, frumosul, să se îgrijoreze pentru o floare ruptă sau pentru o aripă frântă, să privească semaforul și să înțeleagă semnificația culorilor, să înțeleagă că sănătatea înseamnă îngrijirea corpului, organismului și ferirea de boli, că seara nu trebuie să uite să împreuneze mâinile și să spună rugăciunea „Tatăl nostru”, să vibreze la frumusețile patriei, putem spera că l-am ajutat să devină un cetățean de nădejde pe care să se poată baza societatea.

Educația pentru societate este un proces complex, ce trebuie condus nu numai cu știință, ci și cu artă și înaltă măiestrie pedagogică, astfel încât copiii să-și însușească principiile moral-civice pozitive ale societății în care trăiesc și să le promoveze consecvent în viață.

Din experiența mea didactică am observat că majorității copiilor din grupele mică și mijlocie, care vin pentru prima dată în grădiniță le lipsesc cele mai elementare deprinderi: de a saluta, de a folosi formulele de politețe (Poftim!, Te rog!, Mulțumesc!), de a se spăla pe mâini înainte și după masă etc.

De aceea, având grupă mijlocie, toți copiii provenind direct din familie, mi-am propus să aplic la grupă o programă pentru opțional care să înzestreze copiii cu deprinderile de bază specifice nivelului lor de dezvoltare, aplicând diferite jocuri și activități specifice educației moral-civice (anexa 1).

CAPITOLUL III

STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND ROLUL JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA MORAL-CIVICĂ A PREȘCOLARILOR

III.1 Etapa pregătitoare

III.1.1 Ipoteza și obiectivele cercetării

„Cercetarea pedagogică este o strategie desfășurată în vederea surprinderii unor relații noi între comportamentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul educațional, în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui”, afirmă Ioan Nicola.

Cercetarea este o activitate complexă, organizată, sistematică, deliberată, care pornește de la o problemă ce trebuie clarificată, rezolvată, continuând cu identificarea de cauze, factori, efecte, soluții și finalizându-se prin verificarea acestora în context teoretic și practic.

Alecu Simona afirmă că „în cercetarea educațională atenția se concretizează asupra aspectelor care au implicații directe asupra optimizării practicii umane în acest domeniu, nici o cercetare nejustificându-și eforturile materiale și umane dacă nu aduce o minimă contribuție la optimizarea, îmbunătățirea activității instructiv-educative”.

Pentru formarea conduitei morale, nu este de ajuns să dezvoltăm la preșcolari reprezentări, noțiuni, convingeri și sentimente morale. Deși aceste componente ale conștiinței morale sunt necesare, ele nu determină în toate cazurile conduită morală. Sunt copii care cunosc cerințele școlare, sunt convinși de necesitatea îndeplinirii lor, dar nu le urmează, pentru că nu au formate obișnuințe de conduită morală. Copilul trebuie să simtă nevoia interioară să respecte normele morale.

Pentru formarea conduitei morale la copiii preșcolari, de mare importanță este exersarea ei în forme concrete de activitate (diverse jocuri), exersare care va duce la formarea obișnuințelor de comportare morală și a trăsăturilor pozitive de caracter.

„Ipoteza reprezintă o supoziție sau presupunere privind modul de soluționare a problemei. Este o exprimare cu anticipație a unor răspunsuri posibile cu privire la problema studiată, răspunsuri care ulterior sunt confruntate cu datele realității.”

Ipoteza este considerată de Henri Wald ca fiind „un enunț a cărui valoare de adevăr sau fals este probabilă, potențială și urmează a se dovedi ca atare prin verificare practică”.

„Ipoteza denotă întrebarea la care se caută răspuns prin cercetarea ce urmează să se desfășoare; ipoteza este începutul de dezlegare a unei probleme ivite”, afirmă Dumitru Muster.

Pornind de la aceste premise, îmi propun să demonstrez că valorificarea constantă și sistematică în cadrul activităților din grădiniță a diferitelor tipuri de jocuri are valențe formative în planul dezvoltării personalității copilului, contribuind la dezvoltarea moral-civică a preșcolarilor.

Această ipoteză a fost operaționalizată prin următoarele obiective:

Identificarea nivelului inițial de dezvoltare moral-civică a copiilor preșcolari;

Proiectarea demersului formativ ce urmează a fi parcurs centrat pe valorificarea predominantă a diferitelor tipuri de jocuri;

Aplicarea diferitelor tipuri de jocuri, privind dezvoltarea moral-civică a preșcolarilor;

Identificarea nivelului final de dezvoltare moral-civică a copiilor preșcolari;

Compararea rezultatelor cu scopul evaluării progreselor obținute și extragerea căilor de acțiune eficiente pentru viitor.

III.1.2 Selectarea eșantionului cercetării

În elaborarea acestei lucrări am apelat la cercetarea pedagogică de tip combinat: teoretico-fundamentală și practico-aplicativă, pornind de la încadrarea într-un spațiu teoretic și ajungând la reliefarea implicațiilor practice menite să îmbunătățească, să optimizeze activitatea de învățare. Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că, prin introducerea în activitatea copiilor a diferitelor tipuri de jocuri specifice educației moral-civice se declanșează acțiuni educaționale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate și prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.

Înainte de a începe cercetarea, am căutat să cunosc cât mai bine copiii, familiile acestora, prin diverse activități, iar în funcție de rezultatele obținute și interpretările realizate să mă pot orienta în aplicarea conținuturilor din cadrul domeniului om și societate și a opționalului „Ne jucăm și învățăm/ Frumos să ne comportăm!”. De asemenea, am încercat să cunosc copiii și familiile acestora și prin aplicarea unui chestionar care să fie relevant în privința mediului socio-cultural și familial din care provine copilul.

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

Numele și prenumele copilului: ________________________________________

Data nașterii: _______________________________________________________

Locul nașterii: ______________________________________________________

Adresa: ___________________________________________________________

Telefon acasă: ______________________________________________________

Tipul familiei: monoparentală (dacă este cazul) datorată DECESULUI, DIVORȚULUI, NECĂSĂTORIEI (încercuiți varianta corectă)

Persoana care se ocupă mai mult de creșterea și educarea copilului: __________________________________________________________________

Religia copilului: ___________________________________________________

Care sunt sancțiunile pe care le aplicați copilului: __________________________

__________________________________________________________________

Ce recompense acordați copilului? _____________________________________

_____________________________________________________________________

Cât de des vă jucați cu copilul? ZILNIC, RELATIV DES, RELATIV RAR, NICIODATĂ (încercuiți varianta corectă)

Caracterizați atitudinea copilului față:

de părinți – cuviincios, ascultător: ÎNTOTDEAUNA, UNEORI, NICIODATĂ,

de surori – ÎNȚELEGĂTOR, INDIFERENT, DOMINANT

Obișnuiți să cumpărați cărți, ziare, reviste? DA, NU

Îi citiți copilului dumneavoastră povești? DA, NU

Câte ore, în medie, petrece copilul într-o zi în fața televizorului? ______________

Există un computer în casă? DA, NU

Copilul dispune de o cameră proprie? DA, NU

Vă rugăm să vă exprimați opinia din perspectiva implicării dumneavoastră în activitățile educative din grădiniță din propria dumneavoastră inițiativă: SĂPTĂMÎNAL, LUNAR, O DATĂ PE SEMESTRU (încercuiți răspunsul corect)

Care sunt așteptările dumneavoastră de la învățământul preșcolar? ____________

__________________________________________________________________

Din rezultatele chestionarului am constatat că un număr de 18 copii (90%) provin din familii cu principii morale sănătoase, iar 2 copii (10%) provin din familii cu probleme în respectarea normelor sociale de convețuire (mediu violent, spațiu locuibil redus, număr mare de membri). Aceste condiții de viață ar putea determina inadaptarea în colectivitate și rezultate slabe la învățătură pe viitor a acestora, ca și o mai slabă receptare a unor valori morale și etice transmise prin intermediul jocurile și activităților de educație moral-civică din grădiniță.

Ulterior aplicării chestionarului am constatat că, în funcție de mediul familial din care provin, copiii receptează și își însușesc mai greu sau mai ușor cunoștințele de conduită morală. Un factor important care se adaugă acestor condiții este capacitatea intelectuală a fiecărui copil în parte.

Mi-am propus, așadar, ca pe parcursul perioadei experimentale să elimin deficiențele din conduita morală a copiilor preșcolari care derivă din acest factor (mediul familial) prin explicarea și aplicarea conținutului normelor morale într-un climat plăcut, stimulativ și crearea de situații practice de aplicare a acestora prin intermediul diferitelor tipuri de jocuri.

Cercetarea s-a desfășurat pe un singur eșantion experimental format din grupa de copii pe care o conduc, specifică nivelului I de vârstă, aplicând tehnica înainte și după, urmărindu-se evoluția grupei înseși de la o etapă la alta și comparând rezultatele inițiale cu cele finale. Nu am folosit și grup control, deci avem de-a face cu un studiu cvasi-experimental.

Structura eșantionului este redată după următoarele caracteristici în tabelul 1:

Tabelul 1: Caracteristicile eșantionului

III.1.3 Metode și tehnici de cercetare utilizate

Cercetarea pedagogică este un demers sistematic de explicare a fenomenului educativ, o strategie întreprinsă în vederea surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor care le ridică procesul instructiv-educativ, în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui.

Plecând de la afirmațiile potrivit cărora: „Stabilirea metodologiei adecvate reprezintă un moment fundamental în derularea unei investigații. Importanța sa capătă amploare dacă ne gândim că metodologia este cea care transformă de fapt un proiect de cercetare în acțiuni concrete, practice, la nivelul realității educaționale.ˮ și „orice cercetare presupune adoptarea unui complex de metode care să permită strângerea unei cantități suficiente de date sau informații concrete, obiective și complete a căror analiză și interpretare ulterioară să poată duce la răspunsuri sau soluții științifice” am selectat următoarele metode și tehnici de cercetare:

Metode non-experimentale de colectare a datelor: observația sistematică, metoda analizei produselor activității școlare, convorbirea și testele.

Metode acționale sau de intervenție: experimentul psihopedagogic.

Metode de prelucrare, interpretare și prezentare a datelor cercetării: tabelul de rezultate și reprezentări grafice (histograme și diagrame circulare).

Metoda observației sistematice constă în urmărirea faptelor de educație așa cum se desfășoară ele în condițiile obișnuite. Observația am utilizat-o ca metodă principală de investigație directă, care să se manifeste similar unui act de urmărire atentă a procesului instructiv-educativ în ansamblul său, ori sub diverse laturi, aspecte, situații, fără să aduc vreo modificare. Această metodă am folosit-o în toate etapele cercetării alături de celelalte metode și mi-a oferit date suplimentare, privind diversele aspecte ale fenomenului investigat (modul de realizare a obiectivelor din cadrul domeniului om și societate). Astfel, observația a avut un caracter constatativ, de diagnoză educațională. Folosind metoda observației am putut urmări atent, sistematic atât comportamentul copiilor în timpul desfășurării jocurilor, activităților de educație pentru societate, cât și dezvoltarea moral-civică a acestora.

Pe parcursul jocurilor și activităților didactice din grădiniță am urmărit sistematic colectivul de copii pe o perioadă mai mare de timp în condiții obișnuite, dar și în situații create. Rezultatele au fost înregistrate în fișe individuale și colective, iar datele le-am consemnat, le-am supus unor statistici și interpretări care au demonstrat eficiența diferitelor tipuri de jocuri care favorizează dezvoltarea unor conduite consistente cu principii morale.

Observațiile la grupă din timpul jocurilor de educație moral-civică mi-au sugerat corelații între variabilele stabilite.

Am întocmit și folosit o fișă de observare și fișa psihopedagogică a fiecărui copil în parte, drept instrumente de evaluare. În fișa de observare s-au consemnat evenimentele cele mai importante ale comportamentului copiilor, iar în fișa psihopedagogică am consemnat următoarele aspecte:

Date despre copil

Date medicale ale copilului

Date familiale

Activitatea copilului în grădiniță

Caracteristici ale persoanei:

Motricitate

Capacități cognitive

Trăsături temperamentale dobândite

Trăsături de caracter

Concluzii:

Aprecieri generale în legătură cu nivelul dezvoltării copilului și pregătirea lui pentru școală

Sugestii pentru activitatea viitoare cu copilul

Datele obținute le-am înregistrat în protocolul grilei de observație și le-am interpretat ulterior.

Analizând consemnările făcute am ajuns la concluzia că potențialul psihic și intelectual este asemănător și specific copiilor preșcolari.

FIȘĂ PSIHOPEDAGOGICĂ

GRĂDINIȚA:___________________________________________________

Numele și prenumele copilului: _____________________________________

Data și locul nașterii: _____________________________________________

Adresa: ________________________________________________________

DATE MEDICALE:

Antecedente patologice ________________________________________

Evoluția psiho-fizică ___________________________________________

DATE FAMILIALE:

Structura familiei _____________________________________________

Profesia părinților _____________________________________________

ACTIVITATEA COPILULUI ÎN GRĂDINIȚĂ

Rezultatele obținute de copil în cadrul categoriilor activităților de învățare:

Jocuri preferate de copil:________________________________________

Conduita copilului în grădiniță:___________________________________

Modul de îndeplinire a sarcinilor:_________________________________

Adaptarea la grupul de copii:____________________________________

Rolul pe care îl îndeplinește în grupul de joc:________________________

CARACTERISTICI ALE COPILULUI

Motricitate:

Controlul și coordonarea mișcărilor: _______________________________________

Ritmul mișcărilor: ______________________________________________________

Capacități cognitive:

Percepția formei, mărimii, spiritul de observație, orientarea în spațiu, orientarea în timp: ________________________________________________________________

Atenția: ______________________________________________________________

Memoria: ____________________________________________________________

Imaginația: ___________________________________________________________

Gândirea: ____________________________________________________________

Limbajul: ____________________________________________________________

Trăsături temperamentale: ______________________________________

Trăsături de caracter: __________________________________________

CONCLUZII

Aprecieri generale în legătură cu nivelul dezvoltării copilului: ___________________

Sugestii pentru activitatea viitoare a copilului: _______________________________

Director, Educatoare,

Metoda experimentului psihopedagogic este considerată metoda fundamentală de investigație.

Lucrarea de față fiind o cercetare experimentală, metoda de bază folosită a fost experimentul. Această metodă este considerată ca fiind metoda fundamentală de investigație în toate domeniile științifice. Ceea ce îl diferențiază de metoda observației este „caracterul intențional clar, de a schimba realitatea educațională prin crearea unor situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea procesului instructiv-educativ și constatarea efectelor acestora”.

Această metodă oferă posibilitatea comparării unor analize realizate pe mai multe planuri:

Între diferitele variabile implicate;

Între datele de start, datele intermediare și cele finale colectate în etapele experimentului;

Între gradele de dezvoltare moral-civică ale eșantionului propus experimentului;

Între timpii realizării experimentului.

Principalele variabile ale experimentului pe care l-am efectuat sunt:

Variabila independentă – reprezentată de introducerea de variate tipuri de jocuri în activitățile de educație pentru societate ale căror sarcini au fost evaluate prin fișe de lucru și în cadrul centrelor de interes.

Variabila dependentă – reprezentată de performanțele copiilor în dezvoltarea moral-civică.

Experimentul psihologic efectuat este constatativ, deoarece urmărește fotografierea, consemnarea situației existente la un moment dat, dar și formativ, pentru că țintește spre introducerea în grupul cercetat a unor factori de progres, în vederea schimbării comportamentului, schimbare constatată prin compararea situației inițiale cu cea finală.

Experimentul psihologic trece prin trei etape:

Etapa pregătitoare, în care am asigurat condițiile optime pentru desfășurarea experimentului, am elaborat programul experimental de instruire, am selectat și testat eșantionul și am stabilit strategia desfășurării experimentului.

Etapa de efectuare, de administrare a factorului experimental a constat în introducerea elementului de noutate.

Etapa de evaluare, în care se înregistrează și se măsoară rezultatele experimentului. Pe baza acestor rezultate se stabilesc diferențele nivelului de dezvoltare moral-civică a eșantionului, a datelor înregistrate în etapa premergătoare și cele consemnate în finalul experimentului.

În faza pregătitoare a cercetării am întreprins următoarele:

– m-am documentat, identificând și studiind sursele de informare (cărți, reviste de specialitate, articole, studii, materiale diverse), alcătuind bibliografia tematică, ordonând și sistematizând ideile, alcătuind un plan prealabil al problemei studiate;

– am formulat ipoteza și obiectivele cercetării;

– am stabilit metodologia necesară;

– am efectuat cercetarea propriu-zisă prin aplicarea metodelor și tehnicilor de cercetare stabilite.

În etapa de efectuare a cercetării am urmărit și realizat următoarele operații:

– antrenarea factorilor vizați în cercetare:

– introducerea măsurilor ameliorative stabilite;

– acumularea datelor semnificative;

– consemnarea propriilor opinii critice;

– realizarea evaluărilor inițiale, pe parcurs și finale.

Am finalizat cercetarea prin:

-analiza, sinteza și prelucrarea datelor obținute;

-interpretarea rezultatelor și elaborarea concluziilor prin raportare la obiectivele cercetării;

-formularea unor recomandări, completări, restructurări sau propuneri pentru ameliorarea și optimizarea domeniului investigat.

Metoda analizei produselor activității copiilor este una din cele mai folosite metode în cercetare psihopedagogică. Orice produs realizat de copil poate deveni obiect de investigație psihopedagogică.

Prin aplicarea acestei metode obținem date cu privire la: capacitățile psihice de care dispun copiii (coerența planului mental, forța imaginației, amploarea intereselor, calitatea cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor și aptitudinilor, etc.), progresele realizate în învățare (prin realizarea repetată a unor produse ale activității), nivelul dotării (înalt, mediu, slab).

Convorbirea este o discuție angajată între cercetător și subiectul investigat care presupune: relația directă de tipul față în față între cercetător și subiect (copilul), sinceritatea partenerilor implicați, abilitatea cercetătorului pentru a obține angajarea autentică a subiecților în convorbire, empatia cercetătorului. Spre deosebire de celelalte metode, convorbirea permite sondarea mai directă a vieții interioare a acestuia, a intențiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspirațiilor, conflictelor, prejudecăților și mentalităților, sentimentelor și valorilor subiectului (copilului).

Formele convorbirii sunt:

Convorbirea standardizată, dirijată, structurată se bazează pe formularea acelorași întrebări, în aceeași formă și ordine, tuturor subiecților (copiilor), indiferent de particularitățile lor individuale;

Convorbirea semistandardizată sau semidirijată se bazează pe adresarea unor întrebări suplimentare, cu reformularea altora și schimbarea succesiuniilor;

Convorbirea liberă, spontană, asociată se folosește în funcție de particularitățile situației în care se desfășoară, de cele psiho-individuale ale subiectului, chiar și particularitățile momentului când se desfășoară.

Testele reprezintă probe standardizate orale sau scrise ce pot furniza date despre nivelul cunoștințelor însușite, dar și despre anumite caracteristici psihofizice ale copilului.

În cadrul activităților de educație pentru societate se pot aplica teste care vizează dezvoltarea morală a preșcolarilor. Prin intermediul lor se pot obține informații referitoare la capacitatea de prelucrare a unor date prezentate verbal sau prin fișe de lucru.

Testele mă vor ajuta să cunosc și să pot delimita mai în amănunt cum influențează diversele tipuri de jocuri obținerea performanței conduitelor morale de înaltă calitate și să surprind destul de obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare subiect (copil) în parte. Atât în alcătuirea testelor predictive cât și a celor folosite în evaluarea formativă și sumativă am respectat conținutul curriculum-ului, stabilind o serie de sarcini sub formă de itemi. Din interpretarea rezultatelor am putut desprinde ideea validității ipotezei propuse.

Metode statistico-matematice sunt metode auxiliare indirecte, cu ajutorul cărora am prelucrat și prezentat datele obținute prin intermediul celorlalte metode de cercetare utilizate. Scopul a fost de a surprinde relațiile cantitative dintre fenomenele înregistrate. Am utilizat ca instrument de măsurare numărarea (înregistrarea), ordonarea sau clasificarea, compararea (raportarea).

Prelucrarea și prezentarea datelor cercetării le-am realizat printr-o serie de tehnici statistice: întocmirea tabelelor de rezultate, calcularea unor indici statistici și reprezentări grafice. Imediat după administrarea probelor și înregistrarea performanțelor am întocmit tabelele de rezultate, cu scopul de a vizualiza, de a sintetiza și condensa datele respective.

Reprezentarea grafică a rezultatelor din tabele am realizat-o cu ajutorul histogramelor și a diagramelor circulare.

III.1.4. Pre-testul (etapa inițială)

Această etapă am desfășurat-o la începutul semestrului I al anului școlar 2012-2013, la Grădinița Nr. 1 Chiraftei, cu copiii de nivel I (grupă mijlocie).

În urma testărilor inițiale din primele săptămâni am putut observa că majoritatea copiilor preșcolari sunt bine dezvoltați fizic, au un ritm bun de acțiune, au o dezvoltare psiho-motorie corespunzătoare particularităților de vârstă. Limbajul copiilor sub aspect lexical este diferit , unii au vocabular bogat, alții mai sărac. Din punct de vedere fonetic sunt patru copii care prezintă deficiențe majore de vorbire, necesitând sprijin din partea unui logoped. Majoritatea copiilor memorează logic, cu o viteză medie de memorare, înțeleg explicațiile date și demonstrațiile relativ ușor, respectă succesiunea logică a operațiilor date, a conținutului unei poezii, a momentelor unei povești, dar unii le produc greoi. Pentru reproducerea unor cunoștințe este nevoie de exercițiu.

În ceea ce privește dezvoltarea socio-afectivă, majoritatea copiilor respectă normele de conviețuire în colectivitate, cooperează între ei.

Pentru a cunoaște mai bine nivelul dezvoltării conduitelor morale din grupa cu care pornesc în cercetare, am aplicat un test prin care am verificat cunoștințele însușite din familie și gradul de dezvoltare al unor procese psihice.

Testul a constat în desfășurarea a două jocuri didactice „Știm să ne comportăm!” și „Circulăm corect!”. La sfârșitul fiecărui joc am dat copiilor spre rezolvare sarcini scrise sub formă de fișe.

Obiectivele urmărite sunt:

O1- Să cunoască și să respecte normele de comportare civilizată în societate;

Sarcina didactică a fișei: „Colorează imaginile corespunzătoare comportamentelor potrivite și taie cu o linie comportamentele nepotrivite”

O2- Să identifice trăsăturile morale ale unei persoane;

Sarcina didactică a fișei: „Colorează imaginea în care copilul este harnic și încercuiește imaginea în care copilul este prietenos.”

O3- Să cunoască și să respecte regulile elementare de circulație rutieră.

Sarcina didactică a fișei: „Încercuiește copilul care traversează corect strada, taie cu o linie copilul care traversează strada prin loc nepermis și încercuiește culoarea semaforului care ne permite să traversăm strada.”

Primul joc „Știm să ne comportăm!” urmărește realizarea primelor două obiective (O1, O2), iar al doilea joc „Circulăm corect!” urmărește realizarea celui de-al treilea obiectiv (O3).

Știm să ne comportăm!

Scopul jocului: verificarea și consolidarea normelor de comportare în societate.

Obiective operaționale:

Să descrie corect o imagine;

Să stabilească comportamentul reprezentat în imagine (pozitiv, negativ);

Să identifice trăsăturile morale ale unei persoane.

Conținutul jocului: cunoștințe referitoare la diferite comportamente de conduită morală ale copiilor (pozitive sau negative) .

Sarcina didactică: copiii trebuie să descrie corect o imagine și să identifice comportamentul (pozitiv sau negativ) din imaginea descrisă și să stabilească trăsătura morală.

Regulile jocului

Un copil va alege un jeton și îl va descrie, iar un alt copil va stabili dacă imaginea respectivă ilustrează un comportament pozitiv sau negativ, afișând jetonul la panoul corespunzător. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și recompensate cu stimulente.

Elemente de joc: aplauze, închiderea și deschiderea ochilor, rostogolirea zarului, recompense.

Material didactic: imagini care ilustrează diferite comportamente, palete, panouri, stimulente.

Desfășurarea jocului

Pe o măsuță în fața clasei sunt așezate, cu fața în jos, mai multe jetoane care ilustrează diferite comportamente.

Exemple:

Un copil traversează strada printr-un loc nepermis;

Un copil pansează piciorul unui pui de căprioara;

O fetiță strivește o insectă;

O fetiță udă florile;

Un băiețel lovește o fetiță;

Un copil aruncă o hârtie pe jos;

O fetiță oferă mamei flori;

Un copil manâncă un măr cules direct din pom;

O fetiță spală fructele înainte de a le consuma;

Un băiat se scobește în nas;

Un copil suflă nasul în batistă;

Un copil hrănește niște păsărele; etc.

Cu ajutorul unui zar și a versurilor „Zarul se rostogolește/ Și la …….. se oprește”, invit un copil să aleagă un jeton, pe care îl va descrie, un alt copil sabilește dacă fapta descrisă de colegul său ilustrează un comportament pozitiv sau negativ și va așeza imaginea la panoul potrivit.

Varianta I

La închiderea ochilor voi așeza o imagine cu un comportament negativ pe panoul cu comporatmente pozitive. Copiii sunt rugați să identifice greșeala.

Varianta a II-a

Le prezint copiilor o imagine care ilustrează un comporatment pozitiv sau negativ, iar ei sunt rugați să ridice sus paleta de culoare verde pentru comportamentul pozitiv și paleta de culoare roșie pentru comportamentul negativ, apoi vor identifica trăsătura de caracter ilustrată în imagine (hărnicie, bunătate, răutate, politețe, etc.).

Evaluarea acestui joc didactic am realizat-o prin două fișe de lucru:

Fișa nr.1:

Sarcina didactică: Colorează imaginile corespunzătoare comportamentelor potrivite și taie cu o linie comportamentele nepotrivite.

Fișa nr. 2:

Sarcina didactică: Colorează imaginea în care copilul este harnic și încercuiește imaginea în care copilul este prietenos.

Circulăm corect!

Scopul jocului: verificarea și consolidarea deprinderii de a circula corect, de a traversa strada în pas vioi, respectând culorile semaforului.

Obiective:

Să precizeze regulile elementare de circulație rutieră;

Să recunoască culorile semaforului;

Să prezinte semnificația culorilor semaforului;

Să identifice comportamentele corecte ale copiilor din imaginile date.

Conținutul jocului: cunoștințe despre reguli elementare de circulație rutieră.

Sarcina didactică: cunoașterea regulilor elementare de circulație rutieră, recunoașterea culorilor semaforului și semnificația acestora.

Regulile jocului

Copiii vor fi împărțiți în trei grupe. Fiecare grupă va primi câte două imagini, una ilustrând un comportament pozitiv pe stradă, iar alta cu un comportament negativ. Fiecare copil primește câte o bulină roșie și una neagră. Bulina roșie va trebui să o așeze pe imaginea corectă, iar bulina neagră pe imaginea greșită. Echipa care rezolvă corect sarcina primește recompense.

Varianta I

Pe covor vor fi așezate fâșii de carton duplex, reprezentând o șosea cu trecere de pietoni. „Agentul de circulație” (educatoarea) va ridica pe rând paletele (roșu, verde), pentru fiecare echipă, iar copiii vor respecta semnificația culorilor și vor traversa strada corespunzător. Copiii care nu respectă regula vor ieși din joc. Câștigă echipa care rămâne cu cei mai mulți copii (pietoni) în joc.

Elemente de joc: aplauze, întrecerea între echipe.

Material didactic: imagini care ilustrează diferite reguli de circulație, buline roșii și negre, palete cu culorile semaforului, stimulente.

Evaluarea acestui joc am realizat-o cu ajutorul următoarei fișe de lucru:

Sarcina didactică: Încercuiește copilul care traversează corect strada, taie cu o linie copilul care traversează strada prin loc nepermis și încercuiește culoarea semaforului care ne permite să traversăm strada.

Calificativele au fost acordate astfel:

FB – rezolvă sarcina corect;

B – rezolvă sarcina parțial corect;

S – rezolvă sarcina incorect;

I – nu rezolvă sarcina.

Rezultatele obținute în realizarea obiectivelor propuse în cadrul evaluării inițiale le voi prezenta în tabelul 1.

Tabel 1: Rezultatele obținute în urma evaluării inițiale

Rezultatele obținute le-am reprezentat grafic sub formă de histograme astfel:

Punctajul obținut l-am reprezentat grafic și sub formă de diagrame circulare:

O1 O2 O3

Analizând rezultatele, am constatat că diferențele între cunoștințele copiilor sunt mici, că au formate deprinderile și priceperile morale, atitudinile morale și trăsăturile de caracter. Micile deficiențe vor fi înlăturate prin metode și procedee de captare a atenției pentru intervale mai mari de timp, printr-o gamă variată de jocuri din cadrul domeniului om și societate, cât și în cadrul altor activități obligatorii din grădiniță și activități liber alese.

III.2. Etapa formativă

Această etapă s-a desfășurat pe parcursul întregului an școlar 2012-2013.

Pe baza rezultatelor obținute în etapa inițială, care au evidențiat mici lacune în pregătirea preșcolarilor, am proiectat și desfășurat un experiment formativ în cadrul căruia variabila independentă a fost reprezentată de diferite tipuri de jocuri, iar variabila dependentă de performanțele copiilor de la disciplina opțională – „Ne jucăm și învățăm/ Frumos să ne comportăm!”.

Astfel, în cadrul activităților de la educație pentru societate și disciplina opțională am încercat ca, pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent, să introduc cât mai multe jocuri (jocuri didactice, jocuri de rol, jocuri de masă, jocuri de mișcare).

Experimentul a urmărit să constate dacă jocul contribuie la dezvoltarea moral-civică a copiilor preșcolari prin intermediul disciplinei opționale și a diverselor jocuri desfășurate pe parcursul întregului an școlar în cadrul activităților instructiv-educative din grădiniță.

Am încercat, pe cât posibil, să determin fiecare copil să lucreze din proprie inițiativă, din înțelegerea și convingerea necesităților de a îndeplini sarcinile de învățare ce-i revin, de a manifesta voința necesară ducerii la bun sfârșit a ceea ce are de îndeplinit.

Deprinderile de comportare civilizată, pe care mi le-am propus ca temă, se referă la politețe: salutul, formulele specifice de adresare, atitudinea față de colegi, părinți, educatoare, persoane în vârstă și nu în ultimul rând față de natură. Aceste deprinderi sunt dobândite prin diferite modalități. În realizarea acestor deprinderi exemplul adultului, modelul, ajută cel mai mult, având în vedere că la această vârstă copilul are o mare putere de imitație.

Consolidarea celor dobândite se realizează, la copiii preșcolari, prin exersarea permanentă și prin povestiri, poezii, lecturi după imagini, și, mai ales, prin jocuri (jocuri-exercițiu, jocuri de rol, etc).

Salutul este învățat de către copii încă de dinaintea intrării în grădiniță. Aici copiii sunt învățați să utilizeze corect saluturile în raport cu orele zilei (dimineață, zi, seară); totodată, ei învață să se salute între ei. Le-am explicat copiilor că cel care intră în încăpere trebuie să fie primul care salută, iar ceilalți să fie atenți și să răspundă. Exersarea acestor reguli le-am practicat prin colaborarea cu diverși părinți pe care i-am invitat în sala de grupă în acest scop. Pentru consolidarea acestei deprinderi am desfășurat mai multe jocuri. Ca atare, copiii au înțeles că salutul trebuie să fie inițiat de către ei, să aibă loc la venire și la plecare și cu ocazia întâlnirilor cu cunoscuții pe stradă, la magazin, etc. Atitudinea lor în aceste situații a fost un alt aspect pe care l-am abordat, arătându-le că trebuie să privească persoana, că nu trebuie să alerge, că trebuie să rostească clar, fără să se rușineze, formulele de politețe corespunzătoare.

Formulele de politețe le-am învățat prin jocuri, ca: „Să facem cunoștință”, „De-a magazinul”, „Să primim musafiri”, „De ziua mamei”, etc. Am pus accentul pe formularea de cereri-rugăminți și înapoieri-mulțumiri.

Cum deseori se întâmplă să se greșească, copiii au învățat cum să-și ceară scuze în diverse situații: pricinuirea unei supărări, lovirea cuiva, etc. și, în acest caz atenția mea a fost îndreptată asupra componentei atitudinale: scuzele trebuie să fie sincere, conștientizând situația, vorbirea să fie clară, iar privirea să fie îndreptată către persoana cu care se vorbește, nu să își ceară scuze în alergare sau să stea cu spatele. Astfel, copiii au început să utilizeze formule ca „te/ vă rog”, „scuz(ați)ă-mă”, „îmi cer iertare” sau „am greșit”.

Tema comportării civilizate am abordat-o și sub aspectul călătoriei cu autobuzul, sub forma unui joc – „Plecăm cu autobuzul”.

Creând premisele unor deprinderi civilizate și de politețe la copii, ei pot sesiza singuri discrepanțele între comportamentele corecte și agreate în societate și situațiile negative.

În această etapă am desfășurat diferite jocuri și activități didactice pe care le-am proiectat la disciplina opțională (ANEXA 1).

Jocurile selectate și desfășurate au vizat următoarele obiective:

-să corespundă nivelului de dezvoltare psihică și pregătirii copiilor preșcolari;

-să le trezească interesul, fie prin conținutul și problematica urmărită, fie prin elementele ludice;

-să vizeze obiectivele instructiv-educative ale studierii educației pentru societate;

-să fie jocuri cât mai variate pentru a le menține mereu interesul, pentru a preveni oboseala, plictiseala și a le lărgi câmpul formativ-educativ.

Să facem cunoștință!

Scopul: formarea capacității de a identifica copiii din grupa care face parte.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea de către copii în mod corect a colegilor din grupă.

Obiective operaționale:

-să formeze pereche cu copilul din fața lui;

-să identifice prenumele copiilor din grupă;

-să se prezinte politicos, dând mâna cu colegul care a format perechea;

-să respecte regulile jocului.

Regulile jocului:

Se formează două cercuri concentrice. Pe un fond muzical copiii se deplasează pe conturul celor două cercuri, în direcții opuse, iar la oprirea muzicii copiii se opresc și formează perechi. Cei doi copiii dau mâna, se prezintă, spunându-și prenumele „ eu mă numesc…..”. Jocul se repetă de 2-3 ori, apoi fiecare copil va enumera colegii cu care a făcut cunoștință. Pe parcurs, după familiarizarea copiilor cu jocul el se repetă de 3-4 ori și apoi copiii sunt rugați să enumere colegii cu care au făcut cunoștință.

Acest joc l-am desfășurat la începutul anului școlar pe parcursul mai multor zile în etapa a III-a, după activitățile pe domenii de învățare, în cadrul jocurilor și activităților alese.

La cine se află stegulețul?

Scopul: verificarea modului în care copiii cunosc numele celorlalți copii din grupă; deprinderea copiilor de a oferi un obiect unui copil, folosind termenii de politețe corespunzători („Poftim!”, „Mulțumesc!”).

Sarcina didactică: recunoașterea copilului care are stegulețul și numele acestuia.

Obiective operaționale:

-să precizeze numele și prenumele copilului care deține stegulețul;

-să folosească termenii de politețe corespunzători („Poftim!”, „Mulțumesc!”);

-să adreseze corect întrebarea;

-să respecte regulile jocului.

Regulile jocului:

Un copil, numit de mine sau propus de un alt copil, va oferi un steguleț copilului preferat. Vecinul copilului se va ridica în picioare și va spune la cine se află stegulețul.

Material didactic: stegulețe.

Elemente de joc: aplauze.

Desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați perechi pe scăunele. În prima parte a jocului voi oferi stegulețul și voi utiliza formula de politețe corespunzătoare, „poftim”, pe rând copiilor, așteptând ca aceștia să mulțumească, apoi voi pune întrebarea „La cine se află stegulețul?” Va răspunde copilul întrebat, menționând numele și prenumele celui la care se află stegulețul.

În partea a doua a jocului, un copil ales de mine sau de grupă oferă stegulețul, iar altul va spune la cine se află stegulețul.

Acest joc l-am aplicat aproximativ după o lună de la începerea anului școlar, deci după ce copiii s-au familiarizat cu colegii din grupă, jocul având drept scop verificare modului în care copiii cunosc numele celorlalți din grupă. Am pus accent în mod deosebit pe folosirea fomulelor de politețe („Poftim!”, „Mulțumesc!”).

De-a magazinul

Scopul: verificarea și consolidarea deprinderilor de comportare în magazin; educarea corectitudinii, a cinstei în modul de a plăti și de a respecta rândul.

Sarcina didactică: să folosească corect formulele de politețe de la intrarea până la plecarea din magazin.

Obiective operaționale:

-să folosească corect formulele de politețe „Bună ziua!”, „Vă rog!”, „Mulțumesc!”;

-să „achite” marfa cumpărată;

-să respecte rândul în magazin;

Regulile jocului

Copiii vin la magazin în grupe de câte 2-3 copii-„cumpărători”. Copiilor care nu salută, nu cer în mod politicos jucăria, nu stau la rând și nu plătesc, nu li se eliberează marfa solicitată. Ei trebuie să păstreze ordine și liniște în magazin, pentru a fi serviți cât mai repede.

Material didactic: jucării diferite, sacoșă de cumpărături.

Desfășurarea jocului

Într-o parte a sălii de grupă sunt așezate scăunelele în semicerc, iar în partea opusă este amenajat magazinul din mai multe mese pe care sunt expuse jucăriile care urmează să fie vândute.

La începutul jocului am demonstrat modul de cumpărare a unei jucării, respectând cerințele acestui proces. Am interpretat concomitent rolul de vânzător și cumpărător, avînd semne distinctive pentru fiecare rol. Pentru rolul de cumpărător am avut o sacoșă și am stat în fața tejghelei, iar pentru rolul de vânzător am avut un carnețel și un pix și am stat după „tejghea”, modificându-mi vocea într-o situație față de alta.

După această scurtă demonstrare din prima parte a jocului, am interpretat rolul de vânzător pentru a canaliza jocul spre aplicarea cerințelor principale ale cumpărării. Am antrenat 2-3 copii ca ajutor de vânzător pentru a le permite însușirea directă a modului de comportare în relația vânzător-cumpărător.

Variantă

În partea a doua a jocului copiii sunt numiți prin rotație vânzători și cumpărători și sunt intoduse jucării noi pentru a le atrage mai mult atenția. Urmăresc cu atenție modul cum se adresează cumpărătorii vânzătorilor și felul cum răspund vânzătorii. Am folosit o cameră de filmat, am înregistrat discuțiile copiilor, apoi după încheierea jocului am ascultat înregistrarea împreună cu copiii și am analizat comportamentele acestora.

Evaluarea acestui joc am realizat-o cu ajutorul înregistrării.

În cadrul jocurilor și activităților la alegere am reluat acest joc, timp de trei zile, urmărind aceleași obiective. În prima zi am dirijat eu jocul, iar în următoarele zile i-am lăsat pe ei să preia inițiativa. S-a observat dorința de a fi vânzători, de a lua inițiativa, de a „pedepsi” pe copiii „cumpărători” care nu se adresează politicos „vânzătorului”.

Să primim musafiri!

Scopul: reactualizarea regulilor de comportare în timpul primirii unor musafiri, însușirea unor formule de politețe, educarea la copii a spiritului de ospitalitate și de sociabilitate.

Sarcina didactică: interpretarea corectă a rolului de musafir și de gazdă, elaborarea răspunsurilor adecvate rolului asumat (musafir, gazdă).

Regulile jocului

Copiii-musafiri vin în vizită la familiile prietene, aducând flori. Gazdele îi vor primi pe musafiri cu multă plăcere și îi vor servi. Atât gazdele cât și musafirii trebuie să se poarte frumos unii cu alții, să folosească cuvintele potrivite situației date.

Material didactic: câte un buchet de flori pentru copiii care interpretează rolul de musafir, veselă pentru servirea biscuiților, șervețele, pahare cu apă, tăvi mici.

Desfășurarea jocului

În sala de grupă am amenajat împreună cu copiii câteva mese pentru musafiri și gazde. Am pus la îndemână materialele necesare pentru servirea musafirilor. Am împărțit grupa în patru subgrupe a câte 5 copii. Două subgrupe vor fi musafirii, iar celelalte două subgrupe vor fi gazdele. Gazdele se vor așeza la mesele pregătite în fața clasei și vor aștepta musafirii. Copiii-musafiri primesc buchetul de flori și pleacă în vizită. Aceștia își aleg gazdele după preferințe. Am îndemânat copiii să țină seama de câteva momente importante.

-sunatul la ușă sau ciocănitul;

-salutul și strângerea mâinii;

-oferirea florilor de către musafiri;

-adresarea mulțumirilor de către gazde;

-poftirea musafirilor să ia loc;

-discuții și informare reciprocă cu privire la evenimentele recente;

-servirea musafirilor;

-despărțirea musafirilor de gazdă.

Am reluat jocul, schimbând rolurile, copiii-gazde au devenit copiii-musafiri. În încheierea jocului copiii au interpretat împreună un cântecel.

De ziua mamei

Scopul: precizarea regulilor de comportare în florărie și a regulilor de oferire a unui buchet de flori.

Sarcina didactică: oferirea florilor celei mai îndrăgite ființe, mama, exprimarea liberă a sentimentelor în legătură cu ziua mamei.

Regulile jocului

Copiii care interpretează rolul de „copil” vor merge pe rând să cumpere flori, spunând vânzătoarei de ce le cumpără. Florile nu se vând dacă cel care le cumpără nu știe să le ceară corect, folosind formulele de politețe.

Copiii vor merge apoi și le vor oferi celor care interpretează rolul de „mamă” după ce le-au transmis gândurile lor. Copiii care interpretează rolul de mamă vor mulțumi pentru atenție.

Material didactic: flori naturale sau artificiale.

Desfășurarea jocului

Am improvizat o florărie într-un colț al sălii de grupă. Copiii au participat la realizarea acestui magazin, aducând flori de acasă, pregătind buchetele și așezând totul în ordine. Înainte de începerea jocului am distribuit rolurile. Pentru început am ales un „vânzător”, trei copii au primit rolul de „mamă” și trei copii rolul de „copil”. Apoi am distribuit rolurile mai multor copii ca jocul să nu dureze mult și să poată fi repetat. După ce au cumpărat florile copiii se vor îndrepta spre locul care va reprezenta casa fiecăruia, unde se află „mama” lui și vor oferi florile alături de urările și gândurile bune pe care le vor transmite.

În ambele etape ale jocului, cumpărarea florilor și oferirea lor, urmăresc cum se poartă dialogul. Am inițiat copiii cu rolurile de „vânzător” și „mamă” să urmărească cu atenție felul în care copiii solicită sau oferă florile. Am precizat că în cazul copiilor „cumpărători” care nu știu să se adreseze să nu li se elibereze marfa și să fie puși în situația de a însoți alți copii, apoi să revină la florărie.

Jocul se repetă pentru a pune pe toți copiii în situația de „mamă” și de „copil”.

După aplicarea acestor jocuri am testat copiii oral, adresându-le trei întrebări.

Când salutăm?

Cum ne adresăm când dorim ceva?

Ce spunem când primim ceva?

Rezultatele obținute la testarea orală sunt însemnate în tabelul următor:

Jocul „Eu sunt…” este un joc care „dezvoltă autocunoașterea și intercunoașterea copiilor într-un cadru de respect, încredere și cooperare”, fixând în același timp noțiunile care se referă la trăsăturile de caracter ( hărnicie, prietenie, politețe, curaj, răutate, etc.).

Acest joc l-am desfășurat cu copiii la centrul de interes Bibliotecă în cadrul proiectului tematic „Acesta sunt eu”, făcând parte din tema anuală de studiu „Cine sunt/ suntem?”. Am așezat pe măsuță jetoane cu imagini ce reflectă în acțiuni astfel de trăsături.

Exemple:

Un copil care udă florile cu stropitoarea (hărnicie);

Doi copii care dau mâna (prietenie);

Un copil care ajută o bătrânică să treacă strada (politețe);

Un copil care salvează un alt copil de la înec (curajos);

Un copil care lovește un cățel, rupe o floare (răutate) etc.

După ce copiii s-au familiarizat cu imaginile și cu sensul lor, am ales din grup un copil pe care l-am caracterizat în acest joc, iar ceilalți copii de la centru s-au așezat în jurul lui. Am luat, pe rând, câte un jeton care am considerat că reprezintă o caliatate a acestui copil, rostind cu voce tare „Andrei este harnic.” Dacă el consideră că această trăsătură i se potrivește, va spune „Eu, Andrei, sunt harnic.”, iar dacă nu crede că îl caracterizează, va pune jetonul deoparte. La sfârșit el va spune toate trăsăturile pozitive de caracter care i-au fost atribuite și cu care a fost de acord. Exemplu: „Eu sunt harnic, politicos, prietenos, ….”

Acest joc l-am desfășurat cu copiii pe parcursul a trei zile, apoi am dat copiilor o fișă de lucru, având următoarea sarcină didactică: „Colorează cu roșu cercul în care copilul este harnic și cu verde cercul în care copilul este politicos.”

Suntem politicoși! – puzzle

Scopul: verificarea și consolidarea normelor de comportare civilizată.

Sarcina didactică: reîntregirea imaginilor din poezie și recunoașterea comportamentelor copiilor din poezia „Bună ziua! Te rog! Mulțumesc!”.

Obiective operaționale:

O1 – să reîntregească imaginea din poezie;

O2 – să recite strofa ilustrată în imaginea reîntregită;

O3 – să precizeze formula de politețe folosită în strofa respectivă.

Regulile jocului

Copiii reîntregesc imaginea, recită strofa din poezie specifică imaginii reîntregite și identifică formula de politețe folosită în strofa respectivă.

Desfășurarea jocului

Pe măsuțe sunt așezate plicuri cu imagini tăiate din poezia „Bună ziua! Te rog! Mulțumesc!”, de Gheorghe Zarafu. Fiecare copil își alege un plic, reîntregește imaginea pe un suport de lucru, lipind piesele de puzzle cu pata-fix, apoi recită strofa din poezie ilustrată în imagine și precizează formula de politețe folosită („Bună ziua!”, „Te rog!”, „Mulțumesc!”).

Acest joc l-am realizat în etapa I a zilei la centrul de interes Joc de masă, urmărind totodată verificarea și consolidarea poeziei predate la disciplina opțională „Ne jucăm și învățăm/ Frumos să ne comportăm!”. Am desfășurat acest joc pe parcursul mai multor zile la același centru de interes.

Evaluarea acestui joc am realizat-o individual, verificând cele trei obiective pe parcursul a trei zile, iar rezultatele le-am redat în tabelul de mai jos.

Plecăm cu autobuzul

Scopul: fixarea cunoștințelor privind unele acțiuni și deprinderi în legătură cu folosirea diferitelor mijloace de locomoție de către călători; deprinderea copiilor de a ceda locul adulților.

Sarcina didactică: executarea corectă de către călător a tuturor acțiunilor implicate de călătoria cu autobuzul (mijloace de locomoție în comun).

Obiective operaționale:

-să folosească formulele de politețe adecvate la „casa de bilete”;

-să urce în „autobuz” pe ușa din față și să coboare pe cea din spate;

-să cedeze locul în mijlocul de transport adulților;

-să respecte regulile jocului.

Regulile jocului

Călătorii trebuie să se urce pe ușa din față și să coboare pe cea din spate. Ei pot călători numai după ce și-au cumpărat bilete de călătorie. În timpul călătoriei, atât personalul care deservește mijlocul de locomoție în comun cât și călătorii trebuie să se poarte politicos și disciplinat.

Desfășurarea jocului

Am așezat împreună cu copiii scăunelele, imitând autobuzul. Numărul scăunelelor fiind mai mic decât numărul călătorilor din autobuz. Copiii care rămân în picioare sunt considerați persoane în vârstă. Am fixat rolurile de casier de la „casa de bilete” și șofer, restul copiilor reprezentând călătorii. Copiii vin pe rând pentru a-și procura bilete de la „casa de bilete”, utilizând formulele „Bună ziua!”, „Vă rog!”, „Mulțumesc!”, apoi se urcă în autobuz pe ușa din față, compostează biletul și se așază pe scaune. „Călătorii” rămași în picioare sunt considerați persoane vârstnice. Copiii sunt obligați să cedeze locul persoanelor care au rămas în picioare. Când șoferul va anunța stația copiii vor coborî pe ușa din spate. Jocul se repetă de 2-3 ori schimbând rolurile.

Evaluarea acestui joc am realizat-o printr-o fișă de lucru, având următoarea sarcină didactică: „Colorează imaginile în care copilul procedează corect și taie cu o linie imaginile în care copilul procedează incorect”.

Jocul le-a plăcut copiilor și s-a realizat cu succes, dând rezultate foarte bune. Acest joc l-am reluat și în zilele următoare, în etapa a III-a a zile.

Rezultatele acestui test le-am reprezentat în tabelul următor:

Pentru dezvoltarea și însușirea deprinderilor de comportare civilizată pe stradă am desfășurat jocuri de rol și jocuri de mișcare cu reguli de circulație „Semaforul”, „Agentul de circulație”. „De-a circulația”, „Strada nu e loc de joacă”.

Semaforul este un joc simplu, dar care îi amuză extraordinar de tare pe cei mici, simplitatea pare că aduce cu ea cea mai multă satisfacție. Acest joc are câteva avantaje care-l situează în topul preferințelor copiilor, dar și al educatoarelor. Prin intermediul acestui joc copiii învață reguli de circulație, dar și cele trei culori (roșu, galben, verde). Jocul se poate organiza în sala de grupă sau în curtea grădiniței și se poate complica pe măsură ce copiii cresc.

Desfășurarea jocului

Folosind jetoane, palete, batiste sau orice alt semnal în culorile specifice semaforului, educatoarea strigă „Semaforul este roșu/ galben/ verde”. La semnalul „verde” copiii încep să meargă, să alerge, să sară sau să execute orice alt tip de mișcare indicat de educatoare înainte de începerea propriu-zisă a jocului. La semnalul „galben” copiii încep să încetinească pasul, iar la semnalul „roșu” copiii se opresc, devin „statui”. Acest joc l-am desfășurat ca tranziție în cadrul activităților integrate, dar și ca joc distractiv în etapa a III-a a zilei în cadrul proiectului tematic „Cu ce călătorim?”

Agentul de circulație

Scopul: cunoașterea semnelor de circulație și semnificația acestora.

Sarcina didactică: să cunoască semnele de circulație și să acționeze conform acestora.

Obiective operaționale:

-să recunoască semnele de circulație;

-să respecte semnele de circulație;

-să respecte regulile jocului;

Regulile jocului

Copiii traversează „strada”, prin locul marcat, la indicațiile „agentului de circulație”, respectând culorile semaforului.

Desfășurarea jocului

Jocul l-am desfășurat în curtea grădiniței. Pe terenul de joc sunt marcate două linii paralele la o distanță de 3-4 m între ele, reprezentând „strada”. De o parte și de alta a străzii sunt „trotuarele”. Copiii sunt „pietonii”. În mijlocul străzii, în picioare, pe un scăunel, stă un copil, „agentul de circulație”, care are în mână două stegulețe: unul roșu și unul verde. Când „agentul de circulație” ridică stegulețul verde copiii pot circula liber de pe un trotuar pe celălalt, traversând strada. De îndată ce „agentul de circulație” coboară stegulețul verde, copiii se vor grăbi să se refugieze pe trotuare. După ce „agentul de circulație” a lăsat, încet, stegulețul verde, el ridică repede pe cel roșu. Din momentul în care stegulețul roșu este ridicat nici un copil nu mai are voie să traverseze „strada”. Copiii care traversează când stegulețul roșu este ridicat vor primi „amendă”. Jocul continuă cu un alt „agent de circulație”.

Variantă

Copiii se împart în două grupe: unii „pietoni”, iar ceilalți „vehicule”. Copiii „vehicule” se deosebesc de copiii „pietoni”, purtând ecusoane cu automobile. În mijlocul străzii, de la un trotuar la altul, este marcată „zebra”, prin mai multe linii paralele, locul pe unde „pietonii” pot traversa. În apropierea trecerii de pietoni, în mijlocul străzii, stă „agentul de circulație”. El conduce circulația prin ridicarea laterală a brațelor.

De-a circulația

Scopul: perfecționarea unor deprinderi de comportare civilizată pe stradă, înțelegerea necesității respectării regulilor de circulație și a rolului polițistului în dirijarea circulației pe stradă.

Sarcina didactică: cunoașterea și respectarea regulilor elementare de circulație pe stradă, folosirea formulelor de politețe (salutul).

Obiective operaționale:

-să meargă pe „stradă” în spațiul marcat;

-să traverseze „strada” la semnalul verde al semaforului manipulat de „polițist”;

-să salute politicos copiii pe care îi întâlnesc pe „stradă”.

Regulile jocului

Circulă pe stradă numai copiii care au primit o sacoșă sau un coșuleț. Copiii nu au voie să părăsească grupul, trebuie să meargă numai pe spațiul marcat. Copiii vor trece pe partea opusă doar la semnalul verde al semaforului manipulat de „agentul de circulație”. Când întâlnesc pe traseu un grup de copii trebuie să se salute. Copiii care nu sunt disciplinați pe stradă vor fi eliminați temporar din joc.

Desfășurarea jocului

Introducerea în joc am realizat-o printr-o scurtă discuție cu privire la experiența de viață a copiilor în legătură cu mersul pe stradă.

După ce am reamintit normele de comportare ale copiilor pe stradă, am împărțit rolurile. Un copil va fi polițistul, iar ceilalți pietonii (copii și adulți). Am explicat regulile jocului. Copiii vor sta așezați pe scăunele plasate la rândul lor în dreptul unui perete. Am împărțit la câțiva copii coșulețe și sacoșe cu care au mers să aducă diferite obiecte, dând astfel posibilitatea copiilor de a se deplasa. Copiii pornesc imediat și-și stabilesc traseul în așa fel încât să ajungă la obiectele solicitate. După foarte puțin timp primesc coșuri un alt grup de copii cu o altă destinație. Astfel pe traseu se vor afla mereu 6-10 copii. Se va avea grijă ca trecerea de pe o parte pe alta a trotuarului să nu se facă fără semnalul verde al „polițistului”. Copiii care greșesc nu mai ajung acasă, ci sunt reținuți pe un rând de scăunele așezate anume cu această destinație. La un moment dat am luat și eu un coșuleț și m-am deplasat pe stradă, urmărind felul în care sunt salutată de copii și salutându-i și eu cu multă atenție.

Strada nu e loc de joacă!

Scopul: înțelegerea pericolului pe care îl prezintă practicarea jocurilor pe partea carosabilă.

Sarcina didactică: copiii trebuie să desfășoare anumite acțiuni într-un spațiu limitat.

Regulile jocului

Copiii pasează mingea din mână în mână în cercul corespunzător echipei sale, reprezentând „curtea”. Ei nu au voie să scape mingea în „șosea”. Câștigă echipa care scapă de cele mai puține ori mingea în șosea.

Desfășurarea jocului

Pe terenul de joc se realizează o „șosea” cu ajutorul bastoanelor, iar de o parte și de alta a „șoselei” sunt amplasate două cercuri realizate din corzi, reprezentând „curțile” din apropierea „șoselei” aflate la o distanță egală de aceasta. Se împarte grupa în două echipe egale ca număr de copii, care joacă mingea în cerc, în „curte”, pasând-o de la unul la altul. Jocul continuă atât timp cât mingea nu ajunge în „șosea”. Când mingea ajunge în șosea jocul se întrerupe pentru echipa în cauză, iar jucătorii sunt obligați să stea nemișcați până când conducătorul echipei aduce cu multă atenție mingea. Copiii sunt atenționați de către conducătorul jocului că „strada nu e loc de joacă” și li se prezintă consecințele grave ale accidentelor care se pot întâmpla în acest caz, și vor fi penalizați cu un punct, după care jocul se reia. Este declarată câștigătoare echipa care a dat mingea în „stradă” de cele mai puține ori. După un anumit număr de repetări, jocul se poate relua schimbând mișcările, rostogolind mingea pe jos de la unul la altul.

Verificarea finală a acestor jocuri de educație rutieră a fost concretizată prin fișe de lucru ce au cuprins următoarele sarcini:

Colorează imaginea în care copilul se joacă într-un loc potrivit.

Identifică pietonii și apoi colorează-i.

Observă imaginile și colorează-le pe cele care îți permit să treci strada.

Colorează imaginea în care copilul traversează corect strada.

La finalul acestor jocuri de educație rutieră am dat copiilor un test oral ce a conținut următoarele întrebări:

Pe unde traversăm strada?

Ce culoare a semaforului ne permite să traversăm strada?

Unde ne putem juca cu mingea?

Rezultatul testului este redat în tabelul următor:

Educația pentru sănătate contribuie și ea, alături de celelalte categorii de activitate, la formarea personalității copiilor de vârstă preșcolară. Aceasta este perioada când se pun bazele comportamentului igienic, când copilul învață să respecte regulile de igienă personală, să fie îngrijit, să distingă comportamentele sănătoase de cele cu risc, să respecte un program de viață echilibrat. Copilul trebuie să înțeleagă că sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și un mod de comportare igienic.

În continuare mi-am propus să desfășor cu preșcolarii din grupa pe care o conduc jocuri de educație pentru sănătate care contribuie la formarea unui comportament igienic pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individuală și cea colectivă.

Păpușa se spală

Scopul: verificarea și consolidarea cunoștințelor copiilor despre respectarea normelor de igienă.

Obiective operaționale:

-să precizeze imitarea unor acțiuni realizate de păpușa „Murdărica”;

-să denumească obiectele necesare spălatului pe diferite părți ale corpului;

Sarcina didactică: denumirea corectă a părților corpului pe care le arată păpușa „Murdărica”, recunoașterea obiectelor de igienă personală, imitarea unor acțiuni făcute de om la spălatul mâinilor, dinților, etc.

Elemente de joc: mimarea unor acțiuni, aplauze, ghicirea acțiunilor imitate.

Reguli de joc

Copiii sunt împărțiți în două grupe, purtând în piept semne distinctive: grupa periuțelor de dinți și grupa bureților de baie. Conducătorul jocului atinge cu bagheta fermecată pe rând câte un copil din fiecare echipă. Copiii precizează acțiunile realizate de păpușa „Murdărica”, răspunzând la întrebarea „Ce face păpușa?”, apoi descriu imagini și la finalul jocului mimez diferite acțiuni, iar copiii vor răspunde la întrebarea „Ghici ce fac eu?” și vor mima și ei acțiunea. Răspunsurile corecte sunt aplaudate, iar cele greșite sunt corectate de colegi.

Desfășurarea jocului

În prima parte a jocului am folosit o păpușă pentru a verifica cunoștințele copiilor. Ea va imita spălatul pe mâini, pe față, pe picioare, pe dinți, pe cap, întrebând: „Ce face păpușa?”, iar copii răspund în propoziții ce parte a corpului spală păpușa. Exemplu: „Păpușa se spală pe față” sau „Păpușa se spală pe mâini”.

În a doua parte a jocului am arătat copiilor imagini în care se efectuează acțiuni de igienă. Copiii precizează acțiunile, având grijă să folosească un limbaj adecvat. Exemplu: „Copilul își curăță hainele.”, „Băiatul își spală ghetele.”, „Fetița își calcă rochița.”, „Mama se spală pe dinți.”

În ultima parte a jocului am imitat unele acțiuni și am întrebat copiii: „Ghici ce fac eu?”. Copiii au recunoscut acțiunile, apoi le-au mimat și ei.

Exemplu: „Ghici ce fac eu?”

„Vă pieptănați.”

Toți copiii imită acțiunea.

Am cerut copiilor să denumească obiectele folosite la spălatul dinților, al mâinilor, al părului, etc.

Săculețul fermecat

Scopul: cunoașterea regulilor și consolidarea deprinderilor de igienă personală.

Obiective operaționale:

-să denumească obiectele de igienă personală din săculeț descoperite prin pipăire;

-să prezinte atributele fiecărui obiect de uz personal;

-să imite acțiunea pe care o desfășoară cu obiectul descoperit.

Sarcina didactică: denumirea și descrierea obiectelor de uz personal.

Regulile jocului

Câte un copil alege un obiect și, fără să îl scoată din săculeț, îl pipăie, îl denumește, precizează atributele acestuia și imită acțiunea pe care o poate desfășura cu acesta.

Elemente de joc: surpriza, aplauzele, recompensa și întrecerea.

Desfășurarea jocului

Grupa se împarte în două echipe și pe rând, câte un copil de la fiecare echipă va alege câte un obiect și fără să îl scoată din săculeț, îl pipăie și îl denumește. Apoi arată obiectul copiilor, precizează atributele acestuia și imită acțiunea ce poate fi desfășurată cu obiectul respectiv. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și recompensate cu câte o floricică.

Variantă

Pe o măsuță, fiecare echipă are jetoane cu diverse obiecte. Adresez copiilor câte o ghicitoare, iar reprezentantul fiecărei echipe alege jetonul care reprezintă răspunsul corect al acesteia și specifică locul de păstrare. Exemplu: „Periuța subțirică/Perii dinții, chiar de-s mică./Zilnic de mă folosești,/ De carii nu te-ngrijești.” (Periuța de dinți) Copilul alege jetonul care ilustrează periuța de dinți și spune că aceasta este așezată într-un pahar în baie. Câștigă echipa care a acumulat cele mai multe floricele, fiind felicitată de echipa adversă.

În urma acestor jocuri didactice am dat copiilor spre rezolvare următoarea fișă de lucru:

Alături de educația moral-civică, educația ecologică sau educația relativă la mediu presupune relația dintre om și natură. Scopul educației ecologice este formarea conștiinței și conduitei ecologice. Această educație începe în familie și se continuă în grădiniță și mai târziu în școală. Bazele afective ale convingerilor ecologice se creează însă la vârsta preșcolară, prin cultivarea dragostei pentru natură și prin formarea deprinderilor elementare de ocrotire a mediului.

Educația ecologică presupune cunoștințe, atitudini, conduite care se dobândesc într-un timp îndelungat și se poate realiza prin toate activitățile instructiv-educative care se desfășoară în grădiniță.

Un mijloc atrăgător și accesibil prin care copilul își însușește în mod firesc o serie de reguli și norme de comportare în vederea protejării mediului este jocul didactic.

După ce am realizat o serie de activități de observare în cadrul activităților de cunoașterea mediului, copiii au învățat despre acțiuni de protejare a mediului pe care le-am consolidat prin intermediul diferitelor jocuri didactice de la disciplina opțională desfășurată la grupa pe care o conduc în acest an școlar, 2012-2013. Am desfășurat cu grupa de copii diverse jocuri printre care și jocul „Așa da, așa nu!” pe care l-am descris mai jos.

Așa da, așa nu!

Scopul: formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător și exersarea unor deprinderi de îngrijire și protejare a acestuia.

Obiective operaționale:

-să identifice în jetoanele prezentate acțiuni de protejare sau distrugere a mediului;

-să clasifice faptele din imagini în funcție de efectele acestora asupra mediului;

-să asocieze imaginile, două câte două, după criteriul pozitiv – negativ.

Sarcina didactică: descrierea comportamentului prezentat în imagine și gruparea imaginilor în funcție de criteriul pozitiv – negativ.

Regulile jocului

Un copil extrage un plic din coșul „Naturii”, citește acțiunea prezentată și o afișează la panoul corespunzător, motivând alegerea. Imaginile cu acțiuni pozitive sunt așezate la panoul „Natura râde”, iar cele negative la panoul „Natura plânge”.

Elemente de joc: personajul surpriză, aplauze, mișcare, întrecere, numărători.

Desfășurarea jocului

După intuirea materialelor aduse de personajul surpriză „Natura”, le-am prezentat copiilor cele două panouri cu simboluri distinctive: „Natura râde” și „Natura plânge”. După recitarea versurilor „Hai să ne jucăm un pic/ Ionele, ia un plic!” mă opresc la un copil, care va citi imaginea și în funcție de acțiunea acesteia, o va așeza la panoul corespunzător. Dacă imaginea prezintă o faptă bună va fi așezată la panoul „Natura râde” și invers, dacă imaginea prezintă o faptă rea va fi așezată la panoul „Natura plânge”.

Variantă

Am pus în circulație o imagine ce reprezintă o acțiune negativă. La acomanda „STOP!” copilul la care s-a oprit jetonul citește imaginea, aprobă/dezaprobă și așază imaginea la panou. Un alt copil desemnat prin numărătoare „Un, doi, trei/ Hai răspunde dacă vrei!”, merge la panoul cu jetoane, caută perechea cu imaginea de protejare a naturii și o afișează lângă cealaltă.

Evaluarea acestui joc am realizat-o printr-o fișă, având următoarea sarcină didactică: „Colorează imaginile în care copiii protejează natura!”

În finalul acestui capitol am dat grupei un test oral ce a conținut următoarele întrebări:

Unde aruncăm hârtiile?

Cum îngrijim florile?

Cum putem avea grijă de păsărele?

Rezultatul testului este redat în tabelul următor:

III. 3 Etapa finală

III.3.1.Post-test

Prin întreaga gamă de jocuri și activități didactice cu conținut moral-civic desfășurate pe parcursul experimentului didactic, am urmărit în primul rând formarea deprinderilor și priceperilor morale, formarea atitudinilor morale și formarea trăsăturilor de caracter.

Probele finale au ca scop cunoașterea rezultatelor la care am ajuns după experimentul didactic în dezvoltarea moral-civică a preșcolarilor prin practicarea diferitelor tipuri de jocuri în cadrul activităților de educație pentru societate și a disciplinei opționale din cadrul aceluiași domeniu experiențial, domeniul om și societate, prin diversificarea variantelor unor jocuri și folosirea repetată a fișelor de lucru individuale.

În elaborarea probelor finale am ținut cont ca, obiectivele urmărite să fie aceleași ca în probele inițiale pentru a putea face o comparație cât mai obiectivă între nivelul dezvoltării moral-civice al copiilor la începutul experimentului și la sfârșitul acestuia.

Obiectivele evaluării finale urmărite sunt:

O1- Să cunoască și să respecte normele de comportare civilizată în societate;

Sarcina didactică a fișei nr. 1: „Desenează o floare de vară lângă imaginile care redau fapte bune și marchează cu X imaginile care redau fapte rele.”

O2- Să identifice trăsăturile morale ale unei persoane;

Sarcina didactică a fișei nr.2: „Colorează cu roșu pătratul din dreptul copilului harnic, cu verde pătratul din dreptul copilului politicos și cu albastru pătratul din dreptul imaginii în care copilul este prietenos.”

O3- Să cunoască și să respecte regulile elementare de circulație rutieră.

Sarcina didactică a fișei nr. 3: „Colorează imaginea în care copilul procedează corect și încercuiește imaginile în care copilul nu procedează corect.”

Calificativele au fost acordate astfel:

FB – rezolvă sarcina corect;

B – rezolvă sarcina parțial corect;

S – rezolvă sarcina incorect;

I – nu rezolvă sarcina.

Rezultatele obținute atât în dezvoltarea moral – civică cât și în realizarea obiectivelor propuse în urma evaluării finale le voi prezenta în tabelul nr. 2.

Tabel 2: Rezultatele obținute în urma evaluării finale

Rezultatele obținute le-am reprezentat grafic sub formă de histograme astfel:

Rezultatele obținute le-am reprezentat grafic și sub formă de diagrame circulare:

O1 O2 O3

III.3.2 Rezultate obținute: prelucrare și interpretare

Rezultatele obținute în urma evaluării inițiale și a evaluării finale sunt redate în tabelul 3:

Tabelul 3: Rezultatele evaluării inițiale și evaluării finale

Comparând rezultatele obținute de copii la probele inițiale și cele finale, în diagramele circulare de mai jos, se pot observa modificările înregistrate:

Evaluare inițială:

O1 O2 O3

Evaluare finală:

Rezultatele obținute de copii la probele finale au fost evident mai mari decât cele la probele inițiale, fapt ce demonstrează organizarea și desfășurarea optimă a diferitelor tipuri de jocuri în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.

Astfel, printr-o bună planificare a jocurilor, un material adecvat și variat, o dozare corectă a activităților de acest gen, o tratare diferențiată a copiilor în funcție de nivelul lor de înțelegere și de particularitățile individuale, folosind metode și procedee variate în diferite momente ale zilei (în cadrul tuturor categoriilor de activități), dar în special în cadrul activităților de la disciplina opțională cu ajutorul jocurilor și printr-o bună colaborare cu copiii, am contribuit la dezvoltarea moral-civică a preșcolarilor.

În urma administrării acestor evaluări, reiese faptul că preșcolarii grupei au urcat cu o treaptă mai sus, respectiv cei slabi s-au ridicat la nivelul celor buni, iar cei buni s-au ridicat la nivelul celor foarte buni.

III.3.3 Concluzii finale

Activitățile de educație moral-civică au o pondere deosebită în dezvoltarea personalității copilului, dispunând de bogate valențe formative.

Numeroasele cercetări experimentale au dovedit faptul că perfecționarea tehnicilor didactice corespunzătoare obiectivelor cadru și de referință ale învățământului preșcolar implică concentrarea tuturor eforturilor în câteva direcții prioritare menite să conducă la realizarea unei pregătiri superioare a copiilor preșcolari, pentru adaptarea școlară.

Dintre aceste direcții prioritare mi-am îndreptat atenția în lucrarea de față asupra jocului în general din cadrul activităților de educație pentru societate. De fapt, conținutul acestei lucrări cuprinde numeroase observații, aspecte care duc la sublinierea importanței desfășurării variatelor tipuri de jocuri în verificarea, consolidarea și fixarea cunoștințelor în cadrul tuturor categoriilor de activități, fapt ce duce către un progres evident în comportamentul copiilor.

Există foarte puține lucrări de specialitate care abordează direct practicarea frecventă a jocurilor în activitățile de educație moral-civică din grădiniță.

Curriculumul învățământului peșcolar subliniază faptul că jocul este repus în toate drepturile sale, sporind considerabil eficiența instrucției și educației, impunându-mi un studiu profund asupra acestei lucrări.

Jocul facilitează dezvoltarea personalității copilului. Indiferent în care parte a zilei se desfășoară, dacă este bine conceput, dacă există o unitate între conținut și sarcini, jocul este un minunat mijloc de a-l dirija pe copil spre activitatea de formare a conduitelor morale.

Particularitățile psiho-fiziologice ale preșcolarilor impun ca activitate dominantă jocul.

Copilul trebuie să învețe jucându-se și jucându-se învață. În joc există libertatea spiritului care permite copilului să caute și să descopere noi idei. Jocul este un mod natural care determină copilul să lucreze în grup.

Jocul îl determină pe copil să-și câștige încrederea în sine pentru integrarea socială. Jocul îl ajută să-și controleze sentimentele, îi determină dezvoltarea însușirilor necesare relațiilor interpersonale și de comunicare. Îl ajută în învățarea de a accepta și de a trăi anumite reguli și norme, de a lucra în colaborarea cu alți copii pentru schimbarea acestor reguli, pentru binele grupului.

În experimentul didactic efectuat am desfășurat cu copiii grupei variate tipuri de jocuri, în cadrul diferitelor categorii de activități, educație pentru societate, activități de dezvoltare personală, în care am aplicat noi variante de joc, evaluate prin diferite fișe de lucru.

Evaluarea comparativă a rezultatelor a permis o serie de afirmații, de constatări care converg spre confirmarea ipotezei de lucru. Deci, o organizare optimă a diverselor jocuri în funcție de particularitățile de vârstă și individuale duce la dezvoltarea moral-civică a copiilor preșcolari.

În concluzie, o valorificare constantă și sistematică a diferitelor tipuri de jocuri în activitățile din grădiniță are valențe formative în planul dezvoltării personalității copilului, contribuind la dezvoltarea moral-civică a preșcolarilor.

Propuneri și recomandări metodice / Direcții de valorificare a rezultatelor

Având în vedere demersul teoretic și practic-aplicativ din prezenta lucrare, propun valorificarea rezultatelor astfel:

Elaborarea unui proiect educațional, parteneriat grădiniță-familie, în care părinții să fie implicați în mod constant în diverse activități educative din grădiniță și în afara ei, deoarece colaborarea părinte-grădiniță este deosebit de importantă, el devenind partenerul-cheie în educația copilului.

Proiectarea și realizarea unor activități bazate pe joc care să constituie:

– un cadru eficient de manifestare a copilului, acesta exteriorizându-și și consolidându-și cunoștințele, capacitățile, satisfăcându-și dorințele și interesele;

– o metodă eficientă de formare, dezvoltare și restructurare a întregii vieți psihice a copilului, ce contribuie la consolidarea deprinderilor comportamentale ale acestuia;

– un instrument reglator, deoarece conformându-se regulilor de joc, copiii se dezvoltă în plan volitiv;

– o strategie complexă de promovare și cultivare a valorilor, fiindcă în joc și prin joc se modelează trăsăturile pozitive de caracter (bunătate, onestitate, responsabilitate, voința, respectul etc.)

Prin intermediul celor enumerate mai sus, preșcolarul nu se simte constrâns, nu sesizează ce învață, ci consideră că totul este un joc, deoarece se realizează prin mijloace plăcute și atractive care nu solicită prea mult intelectul copiilor.

Rezultatele acestei cercetări experimentale impun necesare în activitățile didactice din grădiniță a următoarelor recomandări:

testarea periodică a copiilor pentru a determina nivelul intelectual, în urma căruia se va realiza o tratare diferențiată corectă;

îmbinarea judicioasă a metodelor și procedeelor care să activizeze procesele psihice ale copiilor;

folosirea unui material didactic variat și adecvat, care să stimuleze interesul copiilor de activitate.

BIBLIOGRAFIE

Alecu, S., Metodologia cercetării educaționale, Editura Fundației Universitare „Dunarea de Jos”, Galați, 2005.

Antohe, G., Hutupaș, I., Psihopedagogia jocului, Editura Nitnelav, Galați, 2002.

Barbu, H., Popescu, E., Activități de joc și recreativ distractive – manual pentru școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993.

Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie – Teoria instruirii și evaluării, Editura Istru, Galați, 2003.

Barna, A., Antohe, G.,Curs de pedagogie – Introducere în pedagogie, teoria educației și teoria curriculum-ului, Editura Logos, Galați, 2002.

Cajal, M., Educarea copilului în familie, Editura Medicală, București, 1975.

Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Château, J., Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967.

Claparède, E., Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975.

Dragu, A., Cristea, S., Pedagogie și psihologie școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2003.

Grigoraș, I., Personalitatea morală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.

Hanganu, I., Raclaru, C., Educație pentru societate – îndrumător pentru educatoare, Editura Aramis, București, 2005.

Huizinga, J., Homo ludens, Editura Humanitas, București, 2003.

Iftimie, Gh., Jocuri logice pentru preșcolari și școlarii mici, Editura Didactică și Pedagogică București, 1967.

Ilie, D. Marian, Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului și teoria instruirii, Editura Mirton, Timișoara, 2005.

Liiceanu, Gabriel (în prefața la Huizinga Johan), Homo ludens, Editura Humanitas, București, 2003.

Mihăilescu, I., Rolul familiei în dezvoltarea copilului, Editura Cartea Universitară, București, 2004.

Montessori, Maria, Minte absorbantă, Editura Apa, Drobeta Turnu-Severin, 2006.

Munteanu, A., Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, București, 2006.

Muster, D., Metodologia cercetării în educație și învățământ, Editura Litere, București, 1985.

Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1993.

Piaget, J., Judecata morală la copil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Popescu, E., Activități de joc recreativ-distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994.

Popescu, N. P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.

Radu, N., Pedagogia comportamentului uman, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.

Șchiopu, U. (coordonator), Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970.

Șchiopu, U., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.

Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Taiban, M., Jocuri didactice pentru grădinițele de copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.

Tomșa, Gh. (coordonator), Psihopedagogie preșcolară și școlară, București, 2005.

Trifu, Alexandru, Une definition du jeu (O definiție a jocului), Editura Archives de Psychologie, Geneva, 1986.

Vasilescu, Anton (coordonator), Copilul și jocul – (Culegere metodică editată de revista de pedagogie), București, 1975.

Verza, E., Omul, jocul și distracția, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.

Vrabie, D., Psihologia educației, Editura Geneze, Galați, 2002.

Voiculescu, E., Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București, 2001.

Wald, Henri, Elemente de epistemiologie generală, Editura Științifică, București, 1967.

Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993.

***Curriculum pentru învățământul preșcolar, Editura DPH, București, 2009.

***Revista Învățământului Preșcolar, Nr.3-4/ 2000.

***Revista Învățământului Preșcolar, Nr.1-2/ 2006.

***Revista Învățământului Preșcolar, Nr.3-4/ 2006.

***Pedagogie preșcolara – manual pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977.

ANEXE

ANEXA 1

GRĂDINIȚA NR. 1 CHIRAFTEI

„NE JUCĂM ȘI ÎNVĂȚĂM

FRUMOS SĂ NE COMPORTĂM”

(Educație pentru societate)

GRUPA MIJLOCIE

GRUPA FLUTURAȘILOR

AN ȘCOLAR 2012 – 2013

Prof. înv. preșc. BOGDAN TUDORIȚA

ARGUMENT

Timpul a demonstrat că educația morală trebuie începută de la o vârstă cât mai fragedă a copilului și continuată pe tot parcursul vieții. Se știe faptul că copilul la vârsta preșcolară este mult mai receptiv la diversele influențe care se exercită asupra lui, decât în alte perioade de dezvoltare.

Vârsta preșcolară este perioada în care apar și se dezvoltă trăsăturile de voință și de caracter, în care se schițează personalitatea viitoare a omului. La această vârstă copilul este receptiv, sensibil, ușor impulsionat de tot ceea ce-l înconjoară și are o mare putere de imitație. Copiii preșcolari dispun de o plasticitate a sistemului nervos și o receptivitate semnificativă. Ei dobândesc impresii vii și puternice despre evenimentele ce se desfășoară în jurul lor, despre atitudinea adulților cu care vin în contact și mai ales a celor mai apropiați cum sunt părinții și educatoarea. Aceste impresii pe care copiii le înregistrează și le păstrează cu multă ușurință vor constitui materialul din care se vor plămădi reprezentările și sentimentele lor morale ce vor lăsa urme pe toată durata vieții.

De aceea nu putem lăsa copilul să se orienteze singur în multitudinea de fapte și atitudini ce se manifestă în jurul lui, ci este necesar să organizăm o ambianță potrivită, din care să se alimenteze cu impresii pozitive. Cea mai potrivită ambianță o constituie viața din grădinița de copii. Aici copiii sunt îndrumați de persoane specializate, educatoare, să diferențieze binele de rău, ceea ce este permis de ceea ce nu este permis.

Activitatea sistematică de educație morală din grădiniță și familie contribuie la formarea deprinderilor elementare de comportare, la perfecționarea deprinderilor însușite și transformarea lor în obișnuințe.

Alegerea acestui opțional are drept motivație realizarea unor activități menite să contribuie la cunoașterea și respectarea normelor de comportare civilizată în societate.

NE JUCĂM ȘI ÎNVĂȚĂM

FRUMOS SĂ NE COMPORTĂM!

DURATA: 1 an

NIVEL: I (grupa mijlocie)

OBIECTIV CADRU:

Dezvoltarea capacității de cunoaștere și respectare a normelor de comportare

civilizată în societate.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

Să cunoască și să respecte reguli de comportare civilizată în familie, la grădiniță, pe stradă;

Să cunoască, să respecte și să aplice reguli ce privesc circulația pe drumurile publice;

Să-și însușească și să aplice reguli de igienă personală;

Să cunoască și să aplice reguli de minimă protecție a mediului.

EVALUAREA cunoștințelor și deprinderilor copiilor se va face prin:

Convorbire

Desen

Exercițiu

Activitate practică

Joc de mișcare

Joc didactic

Joc de rol

Portofoliu cu lucrările copiilor

Fotografii

ANEXA 2

DATA: 23.IV.2013

EDUCATOARE: BOGDAN TUDORIȚA

GRĂDINIȚA: NR. 1 CHIRAFTEI

NIVEL: I ( grupa mijlocie)

TEMA ANUALĂ DE STUDIU: Ce și cum vreau să fiu?

TEMA SĂPTĂMÂNII: „Harnic, cinstit și bun”

TEMA ZILEI: „E ziua prietenului meu”

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE: DOS + ALA II

TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare și verificare de cunoștințe

FORMA DE ACTIVITATE: activitate integrată

ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERIENȚIALE

(ADE)

DOS: Educație pentru societate ( Educație moral-civică)

„Cumpărăm și oferim flori” – joc didactic

JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI DIDACTICE ALESE

(ALA II)

ALA II: „Mergem la petrecere”

ACTIVITĂȚI PE CENTRE DE INTERES

BIBLIOTECĂ: „Rostogolici te învață”

ARTĂ: „Felicitare de aniversare” – confecție

JOC DE ROL: „Salata de fructe” – activitate gospodărească

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

Consolidarea și respectarea normelor de comportare civilizată în societate; educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți;

Formarea unor deprinderi practice gospodărești.

DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE (DOS)

(Educație moral-civică)

TEMA: „Cumpărăm și oferim flori” – joc didactic

SCOPUL JOCULUI:

Precizarea rgulilor de comportare civilizată în florărie și a regulilor de oferire a unui buchet de flori.

SARCINA DIDACTICĂ:

Oferirea florilor celor dragi, exprimarea liberă a sentimentelor în legătură cu ziua colegului de clasă.

REGULILE JOCULUI:

Copiii care interpretează rolul de „copii” vor merge pe rând la florărie să cumpere flori, spunând vânzătorului de ce le cumpără. Florile nu se eliberează dacă cel care le cumpără nu se adresează corect vânzătorului.

Copiii vor merge apoi și le vor oferi copilului sărbătorit după ce i-au transmis gândurile lor. Copilul care interpretează rolul de „sărbătorit” va mulțumi pentru atenție.

ELEMENTE DE JOC: mișcarea, manipularea materialelor, surpriza, aplauzele.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să salute când intră în „florărie”;

O2 – să se adreseze politicos „vânzătorului”;

O3 – să mulțumească după ce primește florile;

O4 – să ofere florile „sărbătoritului”;

JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI DIDACTICE ALESE

(ALA II)

ALA II: „Mergem la petrecere”

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O5 – să interpreteze cântecul „La mulți ani!”;

O6 – să ofere felicitarea sărbătoritului;

O7 – să danseze pe ritmurile muzicii;

O8 – să respecte regulile stabilite de comun acord în cadrul grupului.

CENTRE DE INTERES:

BIBLIOTECĂ:

Să rostogolească cubul;

Să descrie imaginea de pe fața de sus a cubului;

Să precizeze comportamentul copilului din imagine.

ARTĂ:

Să denumească materialele necesare realizării lucrării;

Să asambleze prin lipire elementele necesare confecționării felicitării, respectînd etapele de lucru;

Să participe la analiza critică și autocritică a lucrărilor.

JOC DE ROL:

Să spele fructele;

Să mânuiască obiectele casnice, respectând norme simple de protecție și securitate;

Să aranjeze masa pentru musafiri.

STRATEGII DIDACTICE:

Resurse procedurale: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, metoda interactivă „Cubul”, jocul.

Resurse materiale: flori naturale, cub cu diferite imagini, fructe, veselă (plastic), șorțulețe, bonețele, joc de bucătărie „Mica gospodină”, carton colorat, hârtie colorată, lipici, calculator, baloane, coifuri, confeti.

Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual.

Metode de evaluare: observarea sistematică a comportamentelor copiilor, analiza produselor, aprecierea răspunsurilor copiilor.

BIBLIOGRAFIE:

Dumitru Gherghina, Cornel Novac, Alexandru Mitrache, Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimar , Editura. Didactica Nova, Craiova 2005.

***Revista Învățământului Preșcolar, nr. 3-4/2009.

***Revista Învățământului Preșcolar, nr.1-2/2010.

***Curriculum pentru învățămantul preșcolar(3-6/7ani), Editura DPH, București, 2009

Smaranda Maria-Cioflica,Camelia Lazar, Ziua bună începe la “Întâlnirea de dimineață”,Editura Tehno-Art, Petroșani, 2009.

Silvia Breben, Elena Gongea, Metode interactive de grup, Editura Arves, 2007.

***Repere metodice utile pentru învățământul preșcolar, vol.1 2011, Ed. Delta Cart Educațional, Pitești, 2011.

Activitatea integrată debutează cu întâlnirea de dimineață în care copiii au posibilitatea de a-și împărtăși ideile, de a-și manifesta starea de spirit, de bună dispoziție.

Salut copiii, spunând: „ – Dimineața a venit

Și copiii au sosit.

În cerc să ne așezăm,

Cu toții să ne salutăm.

A-nceput o nouă zi,

Bună dimineața, copii!”

Copiii răspund la salut: „ – Bună dimineața noi salutăm,

Și voioși ne așezăm

Într-un cerc frumos și mare

S-ascultăm copilul care,

Azi vrea să ne povestească

Și să ne uimească.”

Salutul de dimineață se realizează prin tehnica comunicării rotative. Salutul pornește de la educatoare și este continuat de toți copiii grupei, de la stânga spre dreapta.

Prezența este realizată în manieră interactivă. Copiii vor așeza pe rând la panoul de prezență fotografia lor.

Atenția copiilor este îndreptată către calendarul naturii cu ajutorul versurilor: „Calendarul e încântat

Că va fi iar completat.”, ocazie cu care vor veni doi copii și vor prezenta schimbările ce au loc în natură în anotimpul de primăvară prin jocul de rol „De-a meteorologul”.

Împărtășirea cu ceilalți se realizează printr-o conversație referitoare la modul de comportament adecvat în diferite contexte sociale (cum să se comporte în vizite, cum să facă o invitație, cum să răspundă la o invitație).

Activitatea de grup se realizează prin intermediul jocului muzical „Dacă vesel se trăiește”.

Noutatea zilei se va realiza prin sosirea în clasă a elementului surpriză: un clovn care aduce cu el mai multe baloane pentru copii, și alături de el aduce un copilaș de la grupa mare (sărbătoritul nostru), care este trist că se află singur, nu are prieteni cu care să se distreze de ziua lui de naștere. Copiii își afirmă dorința de a-l înveseli, iar educatoarea le propune să realizeze o mare petrecere de ziua lui. Pentru început copiii vor desfășura jocul didactic „Cumpărăm și oferim flori” apoi vor lucra pe centre de interes unde se pregătesc de petrecere.

Tranziția se relizează prin intermediul versurilor „Ca să crești copil voinic

Fă gimnastică de mic.” – etapă

realizată prin intermediul melodiei „Ocarina”, de Gheoghe Zamfir.

La centrul BIBLIOTECĂ copiii vor avea pe masă un cub pe fețele căruia sunt lipite imagini ce ilustrează diferite contexte sociale ( în vizită, la masă, la petrecere, dăruirea unui cadou, primirea unui cadou, primirea musafirilor). Un copil se va numi „Rostogolici” și va rostogoli cubul către un alt copil ce va descrie imaginea și va preciza comportamentul prezent pe fața de sus a cubului.

La centrul ARTĂ copiii vor realiza câte o felicitare pe care o va dărui copilului sărbătorit, iar la centrul de interes JOC DE ROL copiii vor pregăti o salată de fructe pentru petrecere.

Copiii, după ce realizează sarcinile de la fiecare centru de interes, vor lua pe rând câte un jeton și-l va așeza pe perete în dreptul fluturașului său, astfel realizându-se monitorizarea tuturor copiilor.