Culturile cu Plante Oleaginoase

Agronomie

Culturile cu Plante Oleaginoase

Byadmin ianuarie 1, 2024

n BIBLIOGRAFIE

1. Axinte M., [NUME_REDACTAT].V., Borcean I., Muntean L.S., 2006 – Fitotehnie, Editura "[NUME_REDACTAT] de la Brad" Iași.

2. [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., Vasilică C., Bîrnaure V., Borcean I., 1991 – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

3. [NUME_REDACTAT]., 2001 – Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale și aromatice, [NUME_REDACTAT], București.

4. [NUME_REDACTAT]., Puzdrea D, 1980 – Tehnologia uleiurilor vegetale, Editura. Tehnică, București.

5. Hera C., [NUME_REDACTAT]., Toncea I., 1989 – Cultura florii-soarelui, [NUME_REDACTAT], București.

6. Iordan M., 1998 – Tehnologia uleiurilor și grăsimilor vegetale, note de curs.

7. Robbelen G., Downey R.K., Ashri A., 1986 – [NUME_REDACTAT] of the World, McGraw – [NUME_REDACTAT] Companz, [NUME_REDACTAT].

8. Ștefan V., 2003 – Fitotehnia plantelor tehnice, AMC – USAMV București.

9. Săulescu N., 1947 – Fitotehnica, [NUME_REDACTAT] Românească, București.

10. Velican V., 1972 – Fitotehnie, partea I, [NUME_REDACTAT] Cluj – Napoca.

11. [NUME_REDACTAT]. V. și col., 1974 – Floarea soarelui, [NUME_REDACTAT], București

12. Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., 1965 – Fitotehnie vol.I, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.

13. Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., 1965 – Fitotehnie vol.II, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.

14. Zamfirescu N., 1977 – Bazele biologice ale producției vegetale, [NUME_REDACTAT], București.

15. http://www.daciccool.ro [accesat online în data de 02.04.2014].

16. http://eliminarmoho.org/micotoxinas-aflatoxinas [accesat online în data de 15.01.2013].

17. http://faostat.fao.org/site/567/default.aspx#ancor [accesat online în data de 15.09.2013].

18. http://kishinev.all.biz/ro/in-pentru-ulei-g90514 [accesat online în data de 12.03.2014].

19. http://ro.wikipedia.org/wiki/Susan [accesat online în data de 22.03.2014].

20. http://ro.wikipedia.org/wiki/Aflatoxine [accesat online în data de 06.04.2014].

21. http/www.scigroup.com/sănătate/alimentațienutriție[accesat online în data de 02.10.2013]

22. http://www.vetonline.ro/micotoxine.html [accesat online în data de 06.04.2014].

[NUME_REDACTAT] momentul în care omul a apărut pe pământ și până astăzi produsele au provenit de la plante care au asigurat baza alimentației sale. Aceasta a făcut ca să se dezvolte continuu curiozitatea și dorința de a cunoaște structura, compoziția chimică și ecologia diferitelor specii pentru a le cultiva și a exploata cât mai eficient.

Astfel, s-a ajuns ca la momentul actual să fie cunoscute numeroase specii cu un conținut important de substanțe organice și minerale, care asigură nu doar nevoile alimentare ale omului și animalelor ci și cele de obținere a unor substanțe. O parte însemnată a potențialului energetic al plantelor este înmaganizată în substanțele grase, îndeosebi în uleiurile vegetale. Uleiurile și grăsimile vegetale se găsesc în natură în țesuturile plantelor, fiind concentrate în semințe, în pulpă, în sâmburele fructelor sau în germeni. Pentru țara noastră principala materie primă o reprezintă plantele oleaginoase producătoare de semințe.

Semințele separate de planta mamă reprezintă germenele unei viitoare plante. În timpul formării și maturizării semințelor oleaginoase, în celule are loc o acumulare de substanțe oleaginoase, care au rolul de a asigura germenului funcțiile vitale, până câand acesta devine capabil să-și asigure singur hrana minerală din sol și aer. Prezența acestor substanțe hrănitoare, determină valoarea semințelor oleaginoase ca materii prime pentru obținerea uleiului vegetal.

Aprecierea semințelor oleaginoase sub raportul cantitate/ calitate reprezintă o activitate complexă și responsabilă întrucât, direct sau indirect, ele se găsesc în alimentația și implicit în sănătatea omului. Semințele oleaginoase sun foarte benefice pentru sănătatea omului, avînd un conținut ridicat în proteine, vitamine, lipide, dar totodată păstrarea acestora în condiții improprii poate duce la apariția de micotoxine care pot fi dăunătoare omului. Micotoxinele prezente în mod natural în diversele produse alimentare constituie o problemă de siguranță alimentară. Studiile epidemiologice efectuate în India și în unele țări din Africa au arătat o asociere între consumul de alimente contaminate cu aflatoxine și creșterea incidenței cancerului hepatic. Organul țintă care suferă leziuni grave în cazul intoxicațiilor cu aflatoxine este ficatul. Aflatoxicoza acută se poate manifesta prin hemoragii, insuficiență hepatică acută și chiar moartea.

Micotoxinele sunt substanțe naturale, ce apar ca produși secundari în urma dezvoltării ciupercilor parazite (Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Claviceps și Alternaria) la plante și la produsele depozitate și utilizate apoi în hrana oamenilor și animalelor. Ele sunt substanțe toxice ce prezintă riscuri semnificative pentru siguranța alimentației cotidiene, printre acestea amintim aflatoxinele, fumonisinele, ocratoxinele, patulina, trichotecina și ergotoxina.

Contaminarea unui produs alimentar sau furajer cu micotoxine nu presupune prezența obligatorie a fungului elaborator sau modificarea caracteristicilor organoleptice ale produsului (aspect, culoare, miros, gust), ceea ce face imposibilă decelarea micotoxinei, dacă alimentele și furajele nu sunt supuse unui control micotoxicologic riguros periodic.

În urma celor menționate, în lucrarea elaborată s-au urmărit aspecte privind controlul calității semințelor de oleaginoase prin efectuarea periodică de analize fizico-chimice, respectiv micotoxine pe o perioadă de un an și jumătate (septembrie 2012 – aprilie 2014) pentru a se determina dacă semințele folosite ca materie primă în industria alimentară sunt sigure pentru consumul uman.

Materialul prezentat este structurat în patru capitole, fiecare capitol prezentâd generalități, aspecte fizico-chimice, sistematică și rezultate obținute în urma cercetărilor efectuate pe diferite specii de plante.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL LA CULTURILE CU PLANTE OLEAGINOASE

Plantele oleaginoase sunt plante care au capacitatea de a acumula în semințe cantități mari de lipide (între 20 și 60%). Aceste plante fac parte din diferite familii botanice (Asteraceae, Brassicaceae, Euphorbiaceae, Linaceae, Lamiaceae etc.), unele sunt anuale și unele perene, ierboase sau lemnoase. Unele dintre speciile de plante oleaginoase ierboase anuale sunt cultivate exclusiv pentru obținerea de uleiuri (acestea sunt plante oleaginoase tipice sau propriu-zise), care pot fi uleiuri comestibile (floarea-soarelui, rapiță, șofrănel, susan), uleiuri industriale (in pentru ulei, ricin, perilă, lalemanția, camelină) sau uleiuri cu utilizări mixte (floarea-soarelui, rapiță). Alte specii de plante ierboase anuale sunt cultivate pentru alte destinații și pentru obținerea de ulei, cum sunt leguminoase pentru boabe (soia, arahide), plante textile (in pentru fibră, cînepă, bumbac), cereale (porumb), plante medicinale și aromatice (muștar, mac), plante furajere (dovleac) etc. ( [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., Vasilică C., Bîrnaure V., Borcean V. 1991).

Cele mai importante plante oleaginoase perene, lemnoase, care produc ulei alimentar sunt: măslinul (Olea europea L.), palmierul de ulei (Elaeis guineensis L) și cocotierul (Cocos nucifera L.).

Importanța plantelor oleaginoase

De la plantele oleaginoase se obțin uleiuri vegetale utilizate în alimentația omului în mod direct sau sub formă de diferite preparate în industria alimentară. Aceste uleiuri reprezintă o formă concentrată de energie, cu o putere calorică ridicată, comparabilă cu cea a grăsimilor animale. (Robbelen G., Downey R.K., Ashri A., 1986)

Uleiurile vegetale alimentare au o valoare nutritivă ridicată, au un miros și o culoare plăcută, însușiri gustative bune și o digestibilitate ridicată (în jur de 95%). Comparativ cu grăsimile animale, uleiurile vegetale au o acțiune favorabilă asupra sănătății umane prin scăderea conținutului de colesterol din sânge și reducerea incidenței bolilor cardiovasculare. (Robbelen G. 1986).

În industria alimentară, uleiurile vegetale sunt utilizate pentru fabricarea conservelor și a margarinei. Uleiurile vegetale sunt utilizate și în industria săpunurilor, lacurilor, vopselelor, linoleumului, fibrelor sintetice, pielăriei, pentru obținerea culorilor de pictură, în industria cosmetică și cea farmaceutică etc. (Robbelen G., Downey R.K., Ashri A., 1986)

Uleiul de rapiță, soia, floarea-soarelui ș.a. sunt utilizate ca bio-carburant (biodiesel) pentru motoarele diesel. De asemenea, unele uleiuri (uleiul de ricin) sunt utilizate ca lubrifianți. Turtele și șroturile rezultate în urma obținerii uleiului sunt utilizate în hrana animalelor, fiind bogate în proteină (30-55%), grăsimi și vitamine. Turtele rămase după extragerea uleiului la rece la unele plante oleaginoase (floarea soarelui, susan) servesc la prepararea de halva și alte produse de patiserie. ( [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., Vasilică C., Bîrnaure V., Borcean V. 1991).

Plantele oleaginoase sunt importante din punct de vedere agrotehnic, unele dintre ele recoltându-se devreme (rapița, inul pentru ulei), iar altele sunt plante prășitoare.

Situația culturilor cu plante oleaginoase pe plan mondial și național

Plantele oleaginoase sunt acele plante ale căror fructe sau semințe conțin un procent ridicat de ulei. Semințele care conțin astfel de ulei sunt bogate în proteine, astfel că sunt utilizate pe scară largă pentru furajarea animalelor, în special în Europa, dar și pentru prepararea uleiurilor vegetale comestibile.

În anul 2012 (după datele FAO), plantele oleaginoase au fost cultivate pe glob pe o suprafață de 276,6 milioane ha, din care 106,1 milioane ha sunt cultivate cu plante oleaginoase tipice. După suprafața cultivată, cele mai importante plante oleaginoase tipice sunt următoarele: rapița (30,3 milioane ha), floarea soarelui (25,0 milioane ha), palmierul de ulei (16,6 milioane ha), cocotierul (11,2 milioane ha), măslinul (10,8 milioane ha), susanul (7,5 milioane ha), inul pentru ulei (2,1 milioane ha).

Cele mai mari țări cultivatoare pentru principalele plante oleaginoase tipice, în anul 2012 (după datele FAO), au fost următoarele:

pentru rapiță: China (6,6 milioane ha), Canada (6,5 milioane ha), India (5,7 milioane ha), Franța (1,4 milioane ha), Ucraina (1,3 milioane ha);

pentru floarea soarelui: Rusia (5,98 milioane ha), Ucraina (4,2 milioane ha), Argentina (2,5 milioane ha), India (2,0 milioane ha), China (1,0 milioane ha).

Cele mai mari suprafețe cultivate cu plante oleaginoase sunt în Asia (104,1 milioane ha), America (103,2 milioane ha), Africa (35,2 milioane ha) și Europa (34 milioane ha) (tabelul 1.1).

Floarea-soarelui este planta oleaginoasă care se cultivă pe suprafața cea mai mare în Europa, rapița, inul și muștarul în Asia, iar șofrănelul în America (Ameria de Nord, Centrală și de Sud).

Tabelul 1.1

Suprafața cultivată cu plante oleaginoase la nivel mondial

Sursa: http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QC/E

Figura 1.1 – Evoluția suprafeței cultivate cu plante oleaginoase la nivel mondial (2011- 2012)

Tabelul 1.2

Suprafața cultivată cu cele mai importante plante oleaginoase la nivel mondial

Sursa: http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QC/E

Figura 1.2 – Evoluția suprafeței cultivate cu cele mai importante plante oleaginoase la nivel mondial (2011- 2012)

În anul 2011 (după datele FAO), producția totală de semințe oleaginoase a României s-a cifrat la 2,767 milioane tone, fapt ce a plasat-o pe locul 3 în topul producătorilor europeni. Structural, România ocupă poziții de top la producțiile de floarea soarelui (locul 3 în UE), soia (locul 2) și rapiță (locul 6).

[NUME_REDACTAT], în anul 2012 (după datele FAO), suprafața cultivată cu floarea soarelui a fost de 808.791 ha (locul 7 în lume și locul 1 în UE), cu rapiță de 357.430 ha (locul 13 în lume și locul 5 în UE), cu muștar de 9.837 ha, cu mac 3.100 ha și cu in 313 ha (tabelul 1.3).

Tabelul 1.3

Suprafața cultivată cu cele mai importante plante oleaginoase din [NUME_REDACTAT]: http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QC/E

Figura 1.3 – Evoluția suprafeței cultivate cu cele mai importante plante oleaginoase din România (2011- 2012)

În ceea ce privește producțiile de semințe oleaginoase în perioada 2011-2012, acestea au înregistrat un trend fluctuant în ultimele 2 sezoane, astfel încât sezonul 2011/2012 a fost marcat de o ușoară scădere cu 4,2%, iar în sezonul 2012/2013 s-a estimat o revenire cu 7,8% a producției globale de oleaginoase la circa 472 milioane tone, pe fondul creșterii susținute a consumului global de uleiuri vegetale, în special pentru sectorul de biocombustibili din țările OECD și pentru consumul uman în țările în curs de dezvoltare.

Principalii producători mondiali de oleaginoase sunt SUA, Brazilia, China, Argentina, India și [NUME_REDACTAT].

Producțiile de semințe obținute în perioada 2011-2012 la principalele plante oleaginoase cultivate pe plan mondial sunt (după FAO): 1.908,8 kg/ha la rapiță; 1.424,3 kg/ha la floarea soarelui; 902,6 kg/ha la in; 889,7 kg/ha la șofrănel; 748,1 kg/ha la muștar; 675,8 kg/ha la mac, 478,2 kg/ha la susan.

Cele mai mari producții de semințe oleaginoase înregistrate în anul 2012 (după datele FAO) au fost obținute în Europa, și anume: 4.369.835 tone în Ucraina, 2.793.389 tone în Franța, 1.090.230 tone în Spania, 1.865.446 tone în Germania; 845.317 tone în Italia; 718.627 tone în Polonia, 655.476 tone în România; 554.168 tone în Grecia; 208.661 tone în Serbia. (tabelul 1.4).

Cu peste 40% din producția globală comercializată pe piețele internaționale, semințele oleaginoase sunt în topul mărfurilor agricole cele mai tranzacționate pe plan global.

Tabelul 1.4

Producția de semințe oleaginoase în [NUME_REDACTAT]: http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QC/E

Figura 1.4 – Evoluția producției de semințe oleaginoase în Europa (2011 – 2012)

Producția mondială de uleiuri vegetale a fost în anul 2012 (după datele FAO) de 132,18 milioane tone, din care: 50,1 milioanetone ulei de palmier, 37,5 milioane tone ulei de soia, 23,5 milioane tone ulei de rapiță, 14,9 milioane tone ulei de floarea soarelui, 5,7 milioane tone ulei de arahide, 5,1 milioane tone ulei de nuci de palmier, 4,9 milioane tone ulei din semințe de bumbac, 3,7 milioane tone ulei de nuci de cocos, 3,3 milioane tone ulei de măsline, 2,2 milioane tone ulei din germeni de porumb, 1,27 milioane tone ulei de susan, 0,54 milioane tone ulei de in, 0,15 milioane tone ulei de șofrănel.

Tabelul 1.5

Producția de uleuri vegetale la nivel mondial

Sursa: http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/download/Q/QC/E

Figura 1.5 – Evoluția producției de uleiuri vegetale la nivel mondial (2011 – 2012)

Structura anatomică a semințelor oleaginoase

În general, termenul de sămânță este folosit într-un sens mai larg în agricultură și în practica industrială, numindu-se semințe și unele categorii de fructe compuse. Semințele și fructele plantelor se pot deosebi pe baza caracterelor morfologice și a însușirilor diferite ca: modificarea culorii cotiledoanelor sub influența unor reactivi, fluorescența sub lumina de cuarț etc.

Din punct de vedere morfologic, semințele propriu-zise sunt organe de reproducere ale diferitelor specii de plante care la maturitate se desprind de fruct, acesta având un rol protector temporar.

Semințele propriu-zise (fig.1.6) sunt alcătuite dintr-un înveliș protector mai mult sau mai puțin tare numit tegument sau coajă (pericarp) (care le apară de acțiunile mecanice și biochimice), endospermul (miezul) și embrionul viitoarei plante. (Iordan M., 1998)

Tegumentul, ca parte protectoare a seminței, este format din mai multe straturi de celule lignificate. El poate fi de diferite culori, gros sau subțire, neted sau zbârcit, reticulat, costat etc. La unele semințe tegumentul prezintă diferite formațiuni pe baza cărora se poate identifica cu ușurintă specia respectivă. (Iordan M., 1998)

Fig. 1.6 – Structura morfologică a seminței de floarea soarelui (http/www.scigroup.com/sănătate/alimentațienutriție)

1-coajă; 2- tegument; 3- miez.

Endospermul sau albumenul constituie rezerva de substanțe nutritive ale seminței și formează miezul acesteia. Semințele care conțin endosperm se numesc albuminate și aparțin plantelor din familiile: Euphorbiaceae, Gramineae, Papaveraceae, Solanaceae. ([NUME_REDACTAT]., Puzdrea D., 1980)

Semințele lipsite de endosperm se numesc exalbuminate și aparțin plantelor din familiile Curcubitaceae, Fagaceae și Leguminoase. La acestea endospermul este asimilat de embrion în momentul formării seminței. Se cunosc și semințe intermediare sau parțial albuminate care au o cantitate mai mică de endosperm în vecinătatea tegumentului, aparținând plantelor din familiile Cruciferae, Linaceae, Rosaceae. ([NUME_REDACTAT]., Puzdrea D., 1980)

La unele semințe, ca de exemplu floarea soarelui, endospermul există un timp foarte scurt după formarea seminței și apoi se resoarbe. Acestea se numesc semințe cu albumen-femeraid.

Embrionul conține organele vegetative ale viitoarei plante: radacinița, tulpinița, cotiledoanele și mugurasul, care rămân în stare latentă până când sămânța germinează.

La semințele albuminate, embrionul este în general mic în raport cu mărimea seminței, pe când la semințele exalbuminate embrionul este mare. (Săulescu N., 1947).

Structura microscopică a celulelor (fig. 1.7). Semințele oleaginoase sunt formate dintr-un număr foarte mare de celule de dimensiuni mici, variind între 340μm2 la in, 1075μm2 la floarea soarelui și 1873μm2 la ricin. Celula tipică a țesutului nutritiv al semințelor este compusă din învelișul celulei și substanța conținută în interior, granulele aleuronice, nucleul celular și alte elemente de bază celulelor. (Axinte M., [NUME_REDACTAT].V., Borcean I., Muntean L.S, 2006)

Fig. 1.7 – Structura morfologică a celulelor semințelor oleaginoase (http/www.scigroup.com/sănătate/alimentațienutriție)

1-membrana; 2- granule aleuronice; 3- oleoplasma; 4- nucleul.

Învelișul celular. Grosimea pereților celulari la majoritatea semințelor este mică, fiind cuprinsă între 0,3-0,5μm. Excepție fac celulele de soia, a căror grosime este de 1,3μm. Învelișul celular are de cele mai multe ori contur ondulat, în colțurile de unire a celulelor găsindu-se așa numitul „spațiu intercelular”; la semințele de soia și în spațiile intercelulare sunt de dimensiuni mici, ceea ce face ca acestea să fie tari, mai dure, în timp ce la floarea soarelui sau la ricin ele sunt mai mari, iar semințele se caracterizează printr-o duritate mai mică, sunt mai fragile. Învelișul celular este format în principal din celuloză și hemiceluloză, iar la majoritatea semințelor este de grosime mică. (Iordan M. – 1998)

Oleoplasma este formată din protoplasma propriu-zisă sau citoplasmă, care conține suportul pentru uleiul dispersat uniform în citoplasmă, sub forma unor incluziuni ultramicroscopice. Volumul oleoplasmei diferă de la un soi de semințe la altul, fiind de 75-82% din totalul intracelular la ricin, 75-76% la floarea soarelui, 74% la in și 66-69% la soia. (Săulescu N., 1947).

Granulele aleuronice sunt corpuri solide de origine proteică și formate din cristaloizi și globoizi acoperite de un înveliș deosebit de subțire. Cristaloizii sunt proteine gelificate care se găsesc sub formă de cristale. Se deosebesc de globoizi prin faptul că în apă se umflă, se îmbibă, descoperindu-și astfel originea lor gelică. Globoizii sunt corpuri rotunjite, formate în special din fitină și acid fitinic, legate de proteine. Forma și dimensiunile granulelor aleuronice diferă foarte mult de la o sămânță la alta. Astfel, la semințele cu conținut ridicat de ulei, granulele au o formă mai rotunjită, în timp ce la semințele mai sărace în ulei au o formă colțuroasă, neregulată. Suprafața secțiunii lor transversale variază între 20,3μm2 la floarea soarelui și 87,9μm2 la inul pentru ulei. (Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., 1965).

Caracterizarea fizico-chimică a principalelor semințe oleaginoase

Datele generale privind raportul miez-coajă precum și principalele componente sunt următoarele (tabelul 1.6):

Tabelul 1.6

Compoziția chimică a principalelor semințe oleaginoase indigene

Sursa: http/www.scigroup.com/sănătate/alimentațienutriție

Natura lipidelor și substanțelor de însoțire care compun uleiul brut este caracteristica fiecărei semințe. Motivele variațiilor în compoziția diferitelor semințe oleaginoase rezidă în măsurile luate pentru ameliorarea diferitelor soiuri în agrotehnica aplicată și în condițiile de sol și climă. De o mare importanță asupra compoziției chimice sunt de asemenea factorii legați de păstrarea semințelor, cât și de tratarea ulterioară recoltării, până la momentul prelucrării industriale. (Axinte M., [NUME_REDACTAT].V., Borcean I., Muntean L.S, 2006)

Substanțele proteice din compoziția semințelor oleaginoase cuprind, în diverse proporții, aproape toate grupele de proteine. Astfel, în timp ce albumina se găsește în cantități foarte mici, grupa globulinelor ocupă locul de bază variind între 8,5% la soia și aproape 100% la floarea soarelui și la in. În ce privește prezența aminoacizilor esențiali, se constată că în comparație cu necesarul pentru consumul uman, majoritatea proteinelor au o compoziție echilibrată, fapt ce justifică folosirea semințelor și a șroturilor oleaginoase ca sursă de proteină vegetală. ( Ștefan V., 2003)

Glucidele care se găsesc în semințele oleaginoase sunt mai ușor sau greu asimilabile, în funcție de grupa din care fac parte. Astfel, monozaharidele, oligozaharidele și amidonul care sunt concentrate în miezul semințelor sunt ușor asimilabile, în timp ce celuloza, hemiceluloza și substanțele pectice, concentrate în coaja semințelor, sunt greu asimilabile sau neasimilabile de organismul animal. Excepție fac rumegătoarele, al căror sistem digestiv conține celulază care hidrolizează celuloza până la glucoză, șrotul constituind astfel o sursă de substanțe nutritive pentru acestea. Prin descojirea semințelor se îmbunătățeste calitatea șroturilor, ca urmare a creșterii conținutului de proteine și glucide. (Iordan M. – 1998)

Însușirile fizice ale semințelor oleaginoase

Din analiza structurii anatomice și chimice a diferitelor semințe oleaginoase se pot trage însemnate concluzii practice pentru desfășurarea procesului de producție privind: fluxul tehnologic, în funcție de volumul cojilor, de conținutul în ulei; regimul tehnologic, în funcție de grosimea pereților celulari, de mărimea granulelor aleuronice; utilizarea șroturilor în scopuri alimentare sau pentru furajare; destinația uleiului s.a.(Săulescu N., 1947)

Pentru identificarea și categorisirea speciilor de semințe, pe lângă structura anatomică, caracterele morfologice și însușirile lor, se folosesc și următoarele caractere de diferențiere: contur, mărime, formă, culoare, suprafața tegumentului, precum și unele formațiuni caracteristice speciei. (Săulescu N., 1947)

Conturul semințelor este dat de proiecția acestora pe o suprafață plană atunci când sunt lăsate libere.

Forma semințelor este dată de raportul dintre cele trei dimensiuni: lungime, lățime, grosime și poate fi sferică, ovală, oval alungită, reniformă, piriformă, cuneiformă. Mărimea se exprimă în milimetri, cele rotunde având o singură dimensiune, diametrul, iar celelalte forme trei dimensiuni, lungime, lățime și grosime.

Culoarea semințelor este o caracteristică pe baza căreia se identifică speciile și uneori soiurile, dând indicații asupra stării de maturizare a semințelor, a prospețimii acestora, a condițiilor de coacere și de condiționare.

Suprafața tegumentului semințelor variază de la o specie la alta, iar la unele semințe suprafața este diferențiată în funcție de soi.

Examinarea caracteristicilor tegumentului și identificarea unor formațiuni de pe suprafața acestuia se face cu ochiul liber, cu lupa sau cu microscopul, iar la unele semințe, pentru identificarea speciei se utilizează metoda prin care se colorează tegumentul sau formațiunile de pe acesta. Unele specii de semințe prezintă fenomenul de heterocarpie respectiv, se pot prezenta în două sau mai multe forme diferite, fenomen ce se datorează modului de așezare a florilor în inflorescențe (Axinte M., [NUME_REDACTAT].V., Borcean I., Muntean L.S, 2006).

Cele mai răspândite plante oleaginoase sunt:

soia (Glycine hispida) – China, SUA, Rusia;

arahide (Arachis hypogaea) – India, China, Nigeria;

floarea soarelui (Helianthus annuus) – Rusia, Argentina, România;

rapița (Brasica napus) – India, China, Canada, Polonia.

În țara noastră principalele culturi oleaginoase sunt reprezentate de floarea soarelui, soia și inul pentru ulei.

1.6 [NUME_REDACTAT] sunt micotoxine produse de ciuperci din genul Aspergillus (mucegaiuri), în special de Aspergillus flavus. Aflatoxinele principale: B1 (cea mai toxică), G1, M, sunt prezente în substraturile colonizate de micromicetă Aspergillus , dar ele sunt, de asemenea, excretate în laptele animalelor expuse. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Aflatoxine)

Fig.1.8 Aspergillus fumigatus observat sub microscopul electronic

(http://eliminarmoho.org/micotoxinas-aflatoxinas)

Aflatoxinele prezintă o activitate toxică, mutagenă, teratogenă și cancerigenă. Aflatoxina B1 este un toxic hepatic, care induce formarea de tumori primitive ale ficatului (carcinom hepatocelular). (http://ro.wikipedia.org/wiki/Aflatoxine)

Structură și efecte patogene

Din punct de vedere chimic, aflatoxinele sunt molecule cu masă moleculară mică (312 – 330 g/mol.). Sunt solubile în apă, insolubile în solvenți nepolari și foarte solubile în solvenți organici (cloroform și alcool metilic), fiind ușor de extras. La lumina ultravioletă, sunt fluorescente (albastru pentru aflatoxina B1, verde pentru aflatoxina G1, iar aflatoxina M1 prezintă o fluorescență albastru-mov). (http://www.vetonline.ro/micotoxine.html)

În prezent s-au pus la punct metode și tehnici de izolare, identificare, dozare, chiar sinteză a micotoxinelor, astfel încât sunt descrise câteva sute de micotoxine, unele dintre ele fiind considerate micotoxine majore. (http://www.vetonline.ro/micotoxine.html)

Mecanismul de acțiune al aflatoxinelor la nivel celular

Aflatoxina B1 pătrunde în celulă și este fie metabolizată de monooxigenază în reticulul endoplasmatic obținîndu-se produși metabolici hidroxilați care sunt ulterior metabolizați la glucuronid și conjugați sulfurați; fie este oxidată obținându-se epoxidul reactiv care este hidrolizat spontan și se poate lega de proteine devenind citotoxic. Epoxidul poate reacționa cu ADN-ul sau cu proteinele, sau poate fi transformat de o glutationă, la conjugat.

Datorită efectelor negative asupra organismului animal și uman, limitele maxime admise de aflatoxine în produsele alimentare sunt cuprinse între 0,05- 4 μg/kg. (http://www.vetonline.ro /micotoxine.html)

Modificările identificate ca rezultat al infestației la animale și păsări sunt reducerea greutății și a depozitelor de grăsime, hemoragie internă, icter, necroza ficatului și ciroză. La pui, aflatoxina B1 are un procent letal de 50% într-o doză de 9,28 mg/kg. Efectele aflatoxinelor pot fi potențate de contaminarea cu alte micotoxine, ex.: diacetoxyscirpenol, acidul cyclopiazon, ochratoxine, deoxynivalenol și toxina T-2. În contrast cu celelalte descoperiri, a fost raportată și o sinergie seminificativă între aflatoxine și acidul ciclopiazonic. (http://www.vetonline.ro/ micotoxine.html)

Principalul producător de aflatoxine este Aspergillius flavus, un mucegai din încrengătura ascomicetelor (Ascomycota). Aspergillus flavus se găsește în mod obișnuit la cereale, citrice și arahide și este una din speciile de mucegai cunoscute ce produc aflatoxină care pot cauza hepatite acute, imunosupresie și carcinomul hepatocelular. Mucegaiul invadează sămânța și se dezvoltă cu precădere în jurul embrionului, astfel încât procesele tehnologice care implică separarea germenilor de endosperm pot reduce concentrația aflatoxinelor în cele din urmă. Evident, o mare parte din aflatoxină rămâne în embrioni și aceștia reprezintă o sursă toxică importantă pentru om si animale. Aspergillus flavus se dezvoltă pe cultură având culoare galbenă. Speciile de Aspergillus se pot distinge prin apariția conidiilor sau a „capului fructificator”. La om, în cazuri rare, își poate continua ciclul de viață în interiorul corpului, cu localizare cefalică, producând aspergiloza intracraniană, boală gravă, de cele mai multe ori letală. (http://www.vetonline.ro/micotoxine.html).

CAPITOLUL 2

DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL ÎN CARE

S-AU EFECTUAT STUDIILE

2.1 Istoric

SC.Zeelandia.SRL este o companie în permanentă evoluție. [NUME_REDACTAT] dezvoltă, produce și furnizează ingrediente de cea mai înaltă calitate, pentru industria de panificație, patiserie și cofetărie. Zeelandia este o companie orientată pe servicii, percepută de colaboratorii săi ca o sursă de inspirație și inovație. Cu peste 100 de ani de experiență, Zeelandia este recunoscută pentru calitatea sporită a produselor sale, precum și pentru gama largă de ingrediente, care cumulează sute de nume, pentru o varietate de cerințe din industria brutăriei, patiseriei și cofetăriei. Firma a obținut în anul 1997 certificarea pentru siguranța alimentară HACCP, cu mult înainte ca aceasta să devină obligatorie pentru producătorii din domeniu.

2.2 Cadrul instituțional în care s-au desfășurat cercetările

Laboratorul din cadrul firmei a fost inaugurat in anul 2000 și are în structura sa:

laborator microbiologic;

laborator fizico-chimic;

Fig.2.1 Intrare laborator de analize fizico-chimice (sursă proprie)

Fig.2.2 Vedere de ansamblu laborator 1 (sursă proprie)

Fig.2.3 Vedere de ansamblu laborator 2

(sursă proprie)

Tehnologie

lichid cromatograf de înaltă performanță (HPLC);

spectrofotometru de absorbție atomic;

spectrofotometru UV-VIS;

gaz cromatograf;

aparat Soxhlet pentru determinarea grăsimii;

aparat Kjeldahl pentru determinarea proteinelor;

cuptor de calcinare;

aparat Clevenger pentru determinare uleiuri volatile;

pH-metru;

termobalanțe;

balanțe analitice;

etuve;

incubatoare;

nișă microbiologică;

aparate auxiliare pentru pregătirea probelor.

Fig.2.4 Aparat ELISA (sursă proprie)

Fig.2.5 Termobalanță (sursă proprie)

Fig.2.6 Nișă analize fizico-chimice (sursă proprie)

Fig.2.7 Agitator magnetic cu încălzire

(sursă proprie)

Fig.2.8 Pipetă multicanal (sursă proprie)

Fig.2.9 Pipetă automantă și placă cu godeuri

(sursă proprie)

Fig.2.10 Vârfuri pentru pipetă automată

(sursă proprie)

Fig.2.11 Semințe de in luate în analiză

(sursă proprie)

Fig.2.12 Semințe de floarea soarelui luate în analiză

(sursă proprie)

Fig.2.13 Semințe de susan luate în analiză (sursă proprie)

Combinând tehnologia de ultimă generație cu o echipă de excepție ce include ingineri chimiști, ingineri în industria alimentară, medic veterinar etc., laboratorul oferă o gamă largă de analize care respectă legislația europeană în vigoare privind recoltarea, pregătirea și analiza probelor. Bazându-se pe dotarea generoasă de care dispune, laboratorul poate investiga următoarele matrici: carne, lapte, produse de panificație și patiserie, condimente, apă, etc.

Laboratorul microbiologic dispune de următoarele metode de analiză: determinarea NTG, determinare spori aerobi, detecție Salmonella, detecție Listeria monocytogenes, detecție Stafilococ coagulază-pozitiv, detecție E. coli, determinare clostridii sulfito-reducatoare, Bacillus cereus, drojdii și mucegaiuri, plus bacterii coliforme, enterococi intestinali, numărarea celulelor somatice, analiza microbiologică a conservelor, teste de sanitație, determinare bacterii coliforme, determinare enterobacterii.

CAPITOLUL 3

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA DE CERCETARE

3.1 Obiectivele studiului

Prin cercetările realizate, conform standardelor existente, s-au efectuat analize fizico-chimice, respectiv micotoxine și s-au determinat:

umiditatea semințelor;

infestarea semințelor;

conținutul de impurități;

conținutul de aflatoxine;

reacția Kreiss

3.2 Materialul biologic și metodele de cercetare utilizate

În fiecare lună au fost efectuate aprovizionări cu semințe de floarea soarelui, semințe de in furnizate de SUPREMIA GROUP (România) și semințe de susan furnizate de WESTLAND PACKING B.V. (Olanda). Din fiecare lot recepționat s-au prelevat probe de semințe de circa 1 kilogram care au fost supuse unor serii de analize fizico-chimice, respectiv micotoxine în vederea testării calității semințelor.

Determinarea umidității

Scopul acestei operațiuni este de a determina umiditatea unui produs solid, pulbere sau tip pastă. Pentru această determinare, s-a utilizat termobalanța Sartorius (pe probe de 5 grame de produs).

Mod de lucru

Se deschide aparatul apăsând butonul albastru < I/Ф> din partea stângă a aparatului;

Se deschide capacul, se așează tăvița de aluminiu pe platan și se apasă butonul < ENTER >;

Se cântăresc 5g de produs, se închide capacul și se apasă butonul < ENTER >;

La terminarea analizei, aparatul dă un semnal sonor și ne afișează umiditatea probei analizate;

Determinarea impurităților din semințe

Vizează determinarea conținutului de impurități din semințele oleaginoase, folosite ca materie primă industrială.

Termen și definiții

Impurități în semințe oleaginoase – toate corpurile străine, organice și anorganice, altele decât semințele speciilor luate în considerare ;

Impurități neoleaginoase – corpuri străine neoleaginoase, fragmente de tulpini, frunze și alte particule neoleaginoase aparținând seminței oleaginoase analizate;

Impurități oleaginoase – semințe oleaginoase, altele decât cele ale speciilor luate în considerare. (Ștefan V., 2003)

[NUME_REDACTAT] sau alte instrumente potrivite;

Balanță analitică, capabilă să cântărească cu exactitate de 0.005 g.

Mod de lucru

Se prelevează probele și se face o probă medie: 300 g pentru semințele de floarea soarelui și 200 g pentru semințele de in, susan;

Se iau 10 g de semințe mici (in, susan) și se separă impuritățile cu ajutorul unei pensete. Se cântăresc impuritățile totale sau individual: impurități neoleaginoase, impurități oleaginoase.

Se iau 100 g de semințe mari (floarea soarelui) și se separă impuritățile cu ajutorul unei pensete. Se cântăresc impuritățile.

Se analizează minim 5 probe.

Exprimarea rezultatelor

Rezultatele se exprimă ca o fracție de masă, în procente, din impuritățile totale. Când determinarea conținutului de impurități a fost realizată pe întreaga probă de analiză, calculul se face după cum urmează:

Impurități totale, It, exprimate ca o fracție de masă în procente

It = x 100, %

Impurități neoleaginoase, In, exprimate ca o fracție de masă în procente

In = x 100, %

Impurități oleaginoase, Io, exprimate ca o fracție de masă în procente

Io = x 100, %

în care:

m0 – masa probei de analiză, în grame;

m2, m3 – masele fiecărei categorii de impurități, în grame;

m4 – masa în grame a tuturor impurităților, în grame

[NUME_REDACTAT] consideră că lotul este conform dacă:

Conținutul de impurități, It, pentru semințe mici este de maxim 1%;

Conținutul de impurități, It, pentru semințe de floarea soarelui este de maxim 1%.

Determinarea micotoxinelor cu ajutorul aparatului ELISA

Scopul acestei instrucțiuni este de a determina [NUME_REDACTAT] cu ajutorul cititorului de placi ELISA.

Mod de lucru

a. Prepararea probei:

Se macină circa 50 g de probă de analizat.

Se cântăresc 5 g de probă, peste care se adaugă 25 ml metanol 70% și se omogenizează timp de 5 minute;

Supernatantul se filtrează într-un alt flacon Erlenmayer. Din soluția filtrată se ia 1 ml și se adaugă 1 ml de apă distilată și se omogenizează. Se iau în lucru 50 µl de probă.

În placă se vor introduce un număr suficient de godeuri raportat la numărul de probe luate în analiză;

În placa cu godeuri se pipetează în pozitia 1A: 50 µl de standard + 50 µl l conjugat + 50 µl antibody și în godeul 1B,1C,1D…etc, se pipeteaza: 50 µl de probă + 50 µl l conjugat + 50 µl de antibody. Se incubează timp de 10 minute la temperatura camerei;

Se aruncă soluția din godeuri, se scutură placa de o hârtie de filtru până nu se mai udă hârtia de filtru și se spală de trei ori cu câte 250 µl soluție de spălare ( fiecare godeu ) și se verifică să nu rămână apă în godeuri;

Se adaugă în fiecare godeu câte 100 µl de [NUME_REDACTAT] Pro, se omogenizează și se incubează timp de 5 minute la întuneric, la temperature camerei.

În fiecare godeu se pipetează câte 100 µl de soluție stop și se omogenizează. Se citește absorbanța la 450 nm, în termen de 10 minute.

b. Citirea plăcilor cu aparatul ELISA

Se deschide cititorul de plăci Elisa și calculatorul;

Se deschide programul Maggelan.

[NUME_REDACTAT] → Continue ►;

Se citește absorbanța în fiecare godeu și valoarea afișată se introduce în programul Ridawin.

Interpretarea rezultatelor

Valorile obținute în programul Magellan se vor introduce in programul Ridawin; se introduc valorile obținute pentru standard și probă în fereastra de jos PLATE VALUES.

Fig.3.1 Aspect program Ridawin (sursă proprie)

[NUME_REDACTAT]

Scopul acestei operațiuni este de a stabili metoda de determinare a reacției Kreiss la grăsimea din semințele oleaginoase și la grăsimea ce intră în compoziția altor materii prime.

Domeniu de aplicare. Se aplică la controlul calității materiilor prime recepționate: semințe de in, semințe de susan, semințe de floarea soarelui

Principiul metodei. Aldehida epihidrinică, prezentă în grăsimea râncedă, sub formă de acetal, este pusă în libertate prin tratare cu acid clorhidric sau acid sulfuric și se combină cu floroglucină, formând o colorație roșie, a cărei intensitatea este proporțională cu concentrația acestei aldehide.

[NUME_REDACTAT] cu dop;

Pipete gradate, 5 ml;

[NUME_REDACTAT], 250 ml;

Pâlnie;

Hârtie de filtru;

Mojar cu pistil.

[NUME_REDACTAT] clorhidric, d = 1.19

Floroglucină soluție 0.2% în eter etilic;

Eter etilic

Mod de lucru

Prepararea probei

Se cântăresc 45 g probă de analizat. Dacă proba de analizat este de dimensiuni mari, se introduce într-un mojar și se mărunțește;

Se trece cantitativ într-un flacon Erlenmayer și se adaugă 100 ml eter etilic. Flaconul se acoperă.

Se agită timp de câteva minute, apoi paharul închis se lasă în repaus timp de 1 oră.

Supernatantul se filtrează într-un alt flacon Erlenmayer;

Într-o eprubetă se trec cu pipeta 2 ml filtrat;

Se adugă 5 ml acid clorhidric. Se agită puternic și se adaugă 2 ml soluție de floroglucină;

Se agită intermitent 4 – 5 minute și apoi se lasă să se limpezească;

Se apeciază culoarea.

Exprimarea rezultatului

În cazul în care apare colorația roșie, reacția Kreiss este pozitivă.

În cazul în care nu apare colorația roșie, reacția Kreiss este negativă.

Două probe lucrate în paralel trebuie să prezinte aceeași intensitate de culoare.

3.3 Descrierea speciilor luate în studiu

3.3.1 Floarea soarelui

Fig.3.2 Helianthus annuus (http://www.daciccool.ro)

Compoziția chimică

Conținutul în ulei. Semințele de floarea-soarelui se caracterizează printr-un conținut ridicat în ulei, limitele uzuale de variație fiind cuprinse între 40 și 53%.

Conținutul în proteine. Conținutul semințelor de floarea soarelui în proteine variază între 15 și 22% din substanța uscată. Proteina din semințele de floarea soarelui este bogată în arginină, leucină, valină, fenilalanină, izoleucină.

Continutul în alte substante. Semințele de floarea soarelui au un conținut ridicat în potasiu, calciu, fosfor și magneziu (Hera C., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1989).

Germinarea și răsărirea. Pentru declanșarea procesului de germinație, semințele de floarea soarelui trebuie să fie ieșite din repausul germinativ și să fie întrunite condițiile minime de temperatură și umiditate. Repausul germinativ durează 45-50 zile după ajungerea semințelor la maturitate.

Procesul de germinație începe la temperatura de 4-5°C la nivelul patului germinativ, dar procesul se desfășoară normal începând de la 7-8°C. Pentru declanșarea procesului de germinație, semințele de floarea soarelui au nevoie de o cantitate de apă egală cu masa lor.

În condiții normale, semințele de floarea soarelui își păstrează viabilitatea în medie timp de 5 ani, iar în condiții de umiditate scăzută și la o temperatură de 7oC timp de peste 10 ani. Răsărirea are loc la 7-20 zile de la semănat (frecvent 10-15 zile), în funcție de temperatură, umiditatea solului și adâncimea de semănat (Hera C., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1989).

Rădăcina și formarea sistemului radicular. Sistemul radicular la floarea soarelui este format dintr-o rădăcină principală pivotantă și o rețea puternic ramificată de rădăcini secundare.

Rădăcina la floarea soarelui poate pătrunde în sol până la 2-2,5 m, iar ramificațiile laterale se răspândesc pe o rază de peste 70 cm (Semihnenko P., 1960, citat de [NUME_REDACTAT]., 1993).

Tulpina și formarea tulpinii. Tulpina la floarea soarelui este erectă, cilindrică, neramificată și prevăzută cu perișori scurți și aspri. La exterior, tulpina este ondulată până la brăzdată. Tulpina este plină cu măduvă, aceasta înmagazinând apă, particularitate care contribue la asigurarea rezistenței plantei la secetă.

Frunzele și suprafața foliară. Cotiledoanele, a căror apariție la suprafața solului marchează răsărirea plantelor de floarea soarelui, sunt denumite impropriu "frunze cotiledonale". Acestea variază ca mărime, având lungimea de cca. 3 cm și lățimea de cca. 2 cm. Forma cotiledoanelor poate fi eliptică, ovală, alungită sau rotunjită. Cotiledoanele au o poziție aproape orizontală în decursul zilei, iar în timpul nopții devin oblice. Hipocotilul este verde-albicios până la verde-roșiatic. ([NUME_REDACTAT]. V. și col., 1974).

Inflorescența și floarea. Florile sunt grupate în inflorescențe de tip racem denumite calatidiu, antodiu sau capitul. Calatidiile pot fi plate, convexe, concave sau neregulate.

Receptaculul are forma unui disc circular, cu grosimea cuprinsă între 1 și 4 cm, acesta fiind înconjurat de câteva rânduri de foliole de formă triunghiulară sau alungită, cu vârfurile ascuțite, numite bractee. Bracteele sunt frunze modificate, dispuse pe marginea receptaculului și care până la deschiderea inflorescenței acoperă florile.

Florile din inflorescență sunt de două tipuri, si anume: flori ligulate (sterile) și flori tubuloase (fertile).

Caliciul este redus la 2-4 solzișori incolori, de 4 mm lungime, dispuși în partea superioară a ovarului ([NUME_REDACTAT]. V. și colab., 1974).

Înflorirea. Este centripetă, începând cu florile marginale, ligulate și continuând în interiorul calatidiului cu florile tubuloase, care înfloresc în 6-8 zone succesive, a câte 2-3 rânduri de flori. O floare tubuloasă are un ciclu vital de 24-36 ore, când polenul este pus în libertate, cu însemnate variații determinate de condițiile climatice, aprovizionarea cu apă și substanțe nutritive, precum și de genotip.

Polenizarea. Floarea-soarelui este o plantă alogamă entomofilă, doar parțial anemofilă, deoarece polenul este slab adaptat la transportul prin vânt, fiind greu și aglomerându-se ușor. Mai puțin de 0,2% din polenizare are loc prin intermediul vântului și pe o distanță mai mică de 1 m față de sursa polenizatoare. ([NUME_REDACTAT]. V. și colab., 1974)

Fructul și formarea acestuia. Fructul, care este numit impropriu sămânță, este o achenă cu pericarpul pielos, neconcrescut cu sămânța. Pericarpul sau coaja se formează din pereții ovarului, iar sămânța propriu-zisă din ovul.

Fructul este în general alungit, ascuțit la capătul cu care se prinde de calatidiu. Achenele au lungimea cuprinsă între 8 și 25 mm, lățimea între 3,5-9 mm și grosimea între 2,5 și 5 mm (Hera C., [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., 1989).

3.3.2. [NUME_REDACTAT].3.3 Linum usitatissimum

(http://kishinev.all.biz/ro/in-pentru-ulei-g90514)

Compoziția chimică. Calitatea recoltei de semințe este dată de conținutul în ulei și îndeosebi de calitatea acestuia. Conținutul în ulei variază între 39 și 44%. Uleiul are în compoziția sa acizi oleici (2,3-17,6%), linoleici (21,6-69,6%), linolenici (18,5-40,5%), palmitici (6,7%) și stearici (3,0%). (Velican V., 1972)

Sistemul radicular. Este mai slab dezvoltat față de partea aeriană și posedă o capacitate redusă de absorbție a elementelor nutritive din sol. Sistemul radicular crește mai intens decât partea aeriană la începutul vegetației și își încetează creșterea la înflorit. (Velican V., 1972)

Tulpina. Are portul erect, este scundă și ramificată. Conține 30-40 de fascicule, având fiecare câte 30-40 fibre periciclice care dau utilizarea textilă a inului.

Frunzele. Sunt mici,alungite, numeroase; indicele foliar la in este de 4-5. Frunzele cad la maturitate , ceea ce favorizează înburuienarea târzie și poate crea dificultăți la recoltare.

Inflorescența. Este o cimă bipară, cu 15-40 ramificații. Floarea este de tipul 5, hermafrodită și autogamă. Culoarea petalelor este foarte variabilă: albă, albastră, roz, violetă. Înfloritul unei culturi durează 15-20 zile, iar deschiderea unei flori câteva ore, în cursul dimineții.

Fructul. Este o capsulă cu 5 loji, conținând maximum 10 semințe. La maturitate, capsulele sunt mai mult sau mai puțin dehiscente; la maturitatea deplină pedunculul capsulei se rupe ușor și pierderile prin scuturarea fructelor pot fi însemnate. (Velican V., 1972)

Sămânța. Este netedă, lucioasă, oblongă și comprimată, cu vârful curbat, de culoare cafenie, mai rar galbenă, cu MMB de 7 – 9,5 g și 64 – 75 kg. Citoplasma celulelor embrionului și ale cotiledoanelor conține picături fine de ulei bogat în acizi grași nesaturați, care se oxidează repede în aer.

3.3.3. [NUME_REDACTAT].3.4 Sesamum indicum (http://ro.wikipedia.org/wiki/Susan)

Compoziție chimică. Semințele de susan au un conținut proteic ridicat, (20% proteină brută) și un conținut ridicat al elementelor minerale: calciu, fier, magneziu, fosfor și potasiu, asigurând 50% din necesarul zilnic de fier și 100% din cel de potasiu, fosfor și magneziu.

Rădăcina. Este pivotantă, puțin dezvoltată cu ramificare redusă, masa principală de rădăcini fiind răspândită până la 20-25 cm.

Tulpina. Este muchiată (cu 4-8 muchii), păroasă, cu ramificație mai bogată – chiar de la bază sau mai slabă – numai terminal.

Frunzele. Sunt opuse și ovate la partea inferioară, alterne și lanceolate la cea superioară, cu pețiol lung, limb cu margine întreagă sau dințată și peri rari pe întreaga față superioară și nervurile celei inferioare.

Inflorescența. Flori grupate câte 1-3 la subsuoara frunzelor, scurt pedunculate, actinomorfe pe tipul 5, cu sepale și petale unite, lungi de cca. 2 cm, colorate diferit (alb, galben, roz sau violet).

Fructul. Este sub formă de capsulă cu 4-8 loji, alungită, cu baza rotunjită și vîrf ascuțit, lungă de cca. 4 cm și groasă de cca. 0,9 cm; se deschide la maturitate prin valve; în interior 60-70 semințe, așezate pe 4-8 coloane.

Semințele. Sunt mici, turtite, ovale, lungi de 3-4 mm, late de 1,5-2 mm, asemănătoare cu cele de in, albe-gălbui, brune, cenușii sau uneori negre.

CAPITOLUL 4

REZULTATELE OBȚINUTE

4.1 Determinarea umidității

Umiditatea semințelor reprezintă cantitatea de apă, exprimată în procente, care se elimină dintr-o probă de semințe prin uscarea în etuvă, la o anumită temperatură până la greutatea constantă a probei. Determinarea umidității se efectuează cât mai curând după luarea probei, dar nu mai târziu de 16 ore de la primirea ei în laborator, deoarece umiditatea se poate schimba, ca rezultat al respirației semințelor. După analizarea probelor de semințe s-au obținut următoarele rezultate pentru intervalul 2012 – 2013 (tabelul 4.1), respectiv 2013 – 2014 (tabelul 4.2).

Tabelul 4.1

Umiditatea semințelor în intervalul de analiză septembrie 2012 – august 2013 (%)

Fig.4.1 Gradul de umiditate al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2012 – august 2013

Conform datelor din tabelul 4.1 și fig.4.1, umiditatea semințelor s-a situat, pe parcursul intervalului septembrie 2012 – august 2013, între 2,76 % (iunie) și 5,51 % (octombrie) la semințele de floarea soarelui, între 4,43% (aprilie) și 6,92% (noiembrie) la semințele de in pentru ulei și între 3,32% (aprilie) și 5,65 % (decembrie) la semințele de susan.

Tabelul 4.2

Umiditatea semințelor în intervalul de analiză septembrie 2013 – aprilie 2014 (%)

Fig.4.2 Gradul de umiditate al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2013 – aprilie 2014

Conform datelor din tabelul 4.2 și fig.4.2, umiditatea semințelor s-a situat, pe parcursul intervalului septembrie 2013 – aprilie 2014, între 2,62 % (octombrie) și 5,32 % (aprilie) la semințele de floarea soarelui, între 4,13% (noiembrie) și 6,14% (aprilie) la semințele de in pentru ulei și între 3,49% (septembrie) și 5,42 % (decembrie) la semințele de susan.

4.2 Determinarea impurităților din semințe

Semințele oleaginoase conțin impurități care trebuie determinate. Aceste impurități pot fi grupate în:

Impurități totale – toate corpurile străine, organice și anorganice, altele decât semințele speciilor luate în considerare;

Impurități neoleaginoase – corpuri străine neoleaginoase, fragmente de tulpini, frunze și alte particule neoleaginoase aparținând seminței oleaginoase analizate;

Impurități oleaginoase – semințe oleaginoase, altele decât acelea ale speciilor luate în considerare.

În urma determinării acestui aspect, nu s-au identificat impurități în nici una din probele analizate în intervalul septembrie 2012 – august 2013, respectiv septembrie 2013 – aprilie 2014 (tabelul 4.3), fapt care atestă conformitatea probelor în raport cu normativele din domeniu.

Tabelul 4.3

Conținutul probelor de semințe în impurități totale (%)

4.3 Conținutul în aflatoxine

Aflatoxinele sunt metaboliți toxici produși de anumite ciuperci din sau de pe produsele alimentare și furaje. Acestea sunt cele mai cunoscute micotoxine și sunt cel mai intens cercetate, pentru că au fost asociate cu diferite boli, cum ar fi aflatoxicoza, la animale domestice și la om.

Tabelul 4.4

Conținutul în aflatoxine al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2012 – august 2013

Fig.4.3 Conținutul în aflatoxine al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2012 – august 2013

Conform datelor din tabelul 4.4 și fig.4.3, conținutul în aflatoxine al probelor de semințe analizate pe parcursul intervalului septembrie 2012 – august 2013, a înregistrat valori cuprinse între 1,58 µg/kg (ianuarie) și 2,32 µg/kg (august) la semințele de floarea soarelui, între 1,55 µg/kg (iulie) și 2,32 µg/kg (septembrie) la semințele de in pentru ulei și între 0 µg/kg și 2,16 µg/kg (iunie) la semințele de susan.

Tabelul 4.5

Conținutul în aflatoxine al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2013 – aprilie 2014

Fig.4.4 Conținutul în aflatoxine al semințelor în intervalul de analiză septembrie 2013 – aprilie 2014

Conform datelor din tabelul 4.5 și fig.4.4, conținutul în aflatoxine al probelor de semințe analizate pe parcursul intervalului septembrie 2012 – august 2013, a înregistrat valori cuprinse între 1,55 µg/kg (martie) și 2,04 µg/kg (februarie) la semințele de floarea soarelui, între 1,56 µg/kg (februarie) și 2,14 µg/kg (septembrie) la semințele de in pentru ulei și între 0 µg/kg și 2,03 µg/kg (ianuarie) la semințele de susan.

4.4 Determinarea oxidării grăsimilor prin reacția [NUME_REDACTAT] Kreiss permite identificarea grăsimilor aflate în faze incipiente sau avansate de râncezire. Indicele de peroxid se exprimă în miliechivalenți de tiosulfat de sodiu necesari pentru titrarea iodului pus în libertate de iodura de potasiu sub acțiunea peroxizilor din grăsime. Exprimă starea de râncezire a grăsimilor. Deoarece peroxizii sunt instabili, cantitatea prezentă poate varia în limite largi, chiar în grăsimile râncede, la intervale scurte de timp. De aceea, grăsimile la care se înregistrează valori scăzute ale indicelui de peroxid pot fi râncede, deoarece conținutul de peroxizi poate scădea, fără nici o regulă și în grăsimile degradate prin procese oxidative.

În urma efectuării reacției, rezultatele au fost negative în cazul tuturor probelor analizate în intervalul septembrie 2012 – august 2013, respectiv septembrie 2013 – aprilie 2014 (tabelul 4.6), fapt care atestă conformitatea probelor în raport cu normativele din domeniu.

Tabelul 4.6

Determinarea oxidării grăsimilor din probele de semințe prin reacția Kreiss

CONCLUZII

Interpretarea rezultatelor obținute în urma acestei cercetări conduc spre următoarele concluzii:

1. Analizând umiditatea semințelor, se constată că valorile obținute în intervalul septembrie 2012 – aprilie 2014 se incadrează în limitele maxime admise, cea mai redusă valoare fiind înregistrată la semințele de floarea soarelui (2,62%), iar cea mai ridicată valoare la semințele de in pentru ulei (6,92%).

2. În ceea ce privește conținutul semințelor în impurități, în urma determinării acestui aspect, nu s-au identificat impurități în nici una din probele analizate în intervalul septembrie 2012 – august 2013, respectiv septembrie 2013 – aprilie 2014 fapt care atestă conformitatea probelor în raport cu normativele din domeniu.

3. În urma analizelor efectuate privitoare la conținutul semințelor în aflatoxine totale, se constată că semințele de floarea soarelui și semințele de in pentru ulei au un conținut mai ridicat de aflatoxine, de 1,74 µg/kg (floarea soarelui), respectiv 1,85 µg/kg (in pentru ulei).

4. În proporție de 80 % din probele analizate în perioada septembrie 2012 – aprilie 2014, conținutul în aflatoxine la semințele de susan a fost de 0 µg/kg, fapt care le face mai sigure pentru consum.

5. În urma analizelor efectuate cu privire la determinarea oxidării grăsimilor din semințe prin reacția Kreiss, rezultatele au fost negative în cazul tuturor probelor analizate în intervalul septembrie 2012 – august 2013, respectiv septembrie 2013 – aprilie 2014, semințele fiind lipsite de miros și gust de rânced.

6. Sub aspectul calității și siguranței alimentare, toate speciile de semințe studiate se încadrează în normele legale și sunt sigure pentru consumul uman în diferite forme de prelucrare, cum ar fi: uleiuri, produse de panificație, patiserie, cofetărie ș.a.