Cultura Si Semnificatie In Hrana Si Alimentatie In Secolul Xxi

Bibliografie:

BAUDRILLARD, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, [NUME_REDACTAT].ro, București, 2005.

CREFF, [NUME_REDACTAT], Manual de dietetică în practica medicală curentă, [NUME_REDACTAT], Iași, 2010.

DUMITRESCU, Constantin P., Secretul sănătății. Greutatea corporală, [NUME_REDACTAT] M, București, 1994.

GIDDENS, Anthony, Sociologie, [NUME_REDACTAT] All, București, 2001.

HUIZINGA, Johan, [NUME_REDACTAT] Mediu, [NUME_REDACTAT], București, 2002.

LE GOFF, Jacques, SCHMITT, [NUME_REDACTAT], Dicționar tematic al [NUME_REDACTAT] occiddental, [NUME_REDACTAT], Iași, 2002.

LIPOVESTKY, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, [NUME_REDACTAT], Iași, 2007.

PAVEL, Ion, SDROBICI, Dan, Obezitatea. Boală cu extindere în masă, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București, 1970.

SĂHLEANU, Victor, Omul și alimentația, [NUME_REDACTAT] și enciclopedică, București, 1977.

STRAUSS, [NUME_REDACTAT], Mitologice I. Crud și gătit, [NUME_REDACTAT], București, 1995.

VOINEA, Leila, Revista de [NUME_REDACTAT], Vol.5, Nr.3.

http://www.mesagerul.ro/2010/07/01/cultul-corpului.

De ce sunt oamenii mai evoluaţi decât alte primate? Pentru că ştiu să gătească!

http://www.lovendal.net/wp52/apostolii-din-cina-cea-de-taina-din-ce-in-ce-mai-grasi.

[NUME_REDACTAT] această lucrare numită „Cultură și semnificație în hrană și alimentație în secolul XXI”, ne propunem să vorbim despre importanța alimentației din cele mai vechi timpuri și până azi, în viața omului prin prisma apectelor culturale și sociale ale acesteia.

Pentru început, un aspect despre care dorim să vorbim este acela al epocii în care trăim, și anume una caracterizată de consumerism, în care oamenii raportează fericirea la cât de mult pot cumpăra și consuma, aceștia cumpărând un obiect nu doar pentru utilitatea sau valoarea acestuia, ci și pentru senzațiile pe care i le oferă. Astfel, vom vorbi despre consumul emoțional și despre individualismul care a pus stăpânire pe ființa umană, aceasta dorindu-și doar satisfacerea propriilor dorințe, consumul material fiind un stil de viață, o nouă rațiune de a trăi. În continuare vom prezenta evoluția omului din stadiul de vânător-culegător și la cel de descoperitor al focului prin prisma unor mituri indigene, la omul modern care aleargă după timp și este mereu asaltat de nou.

Un alt aspect pe care dorim să-l trecem în revistă este acela al bolilor de nutriție, și anume obezitatea, anorexia, bulimia și mâncatul compulsiv, identificând principalii factori care duc la apariția acestor patologii. Apoi, ne propunem să vorbim despre ceea ce comunicăm semenilor noștri prin intermediul corpului, cum ne percep aceștia în funcție de cum arătăm și despre cum este văzută frumusețea masculină și feminină în perioada actuală, dar în societăți diferite. În continuare dorim să facem o comparație între societatea Evului mediu și a secolului XXI din punctul de vedere al sănătății și al bunăstării, și anume diferențele alimentare dintre clasele sociale și însemnătatea acestora și aspectele referitoare la igiena personală. Apoi, vom vorbi despre cultul corpului, un cult bine înrădăcinat în societatea actuală și despre paradoxul fast-food și anume că avem o preocupare excesivă pentru corpul nostru, dar în același timp adoptăm o alimentație nesănătoasă de tip fast-food.

În ceea ce privește partea practică a acestei lucrări ne propunem să stabilim o psihologie specifică a comportamentului alimentar și identificarea factorilor care influențează acest comportament.

Cultură și semnificație în hrană și alimentație în secolul XXI

Consumerism și dileme artificiale

Pe parcursul timpului mulți psihologi au încercat să analizeze comportamentele umane în funcție de nevoile și motivațiile acestora, fiind două dintre însușirile specifice care caracterizează ființa umană.

Unul dintre cei care au reușit să explice și să ierarhizeze aceste caracteristici a fost [NUME_REDACTAT] dezvoltând în 1954 o teorie a personalității ființei umane, care se împarte pe cinci nivele sub forma unei piramide. Primul nivel îl constituie nevoile elementare biologice (fiziologice), cum ar fi cele ca hrana, apa, aerul, igiena, somnul, adăpostul, mișcarea și sexul. Acestea fiind nevoile de bază ale ființei umane, vor fi satisfăcute primele, de acestea depinzând chiar supraviețuirea noastră. Odată satisfăcute aceste nevoi omul se poate concentra pe nevoile de siguranță cum ar fi haine, casă, unelte, siguranță în caz de pericole. De cele mai multe ori adulții nu sunt conștienți de aceste nevoi, dar pentru copii această nevoie de a se simți în siguranță este foarte importantă.

Urmează apoi nevoile sociale, de apartenență la un grup cum ar fi comunicarea, implicarea în problemele societății, participarea la nevoile sociale, nevoia de iubire și afecțiune în cuplu și din partea celorlalți. La nivelul patru sunt nevoile de stimă și de recunoaștere din partea celorlalți, dar și stima de sine ce creează sentimentul de competență, apreciere și prestigiu. Atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute se creează un complex de inferioritate al persoanei, aceasta simțindu-se slabă, neputincioasă și lipsită de valoare. În vârful piramidei se află nevoia de auto-realizare, cum ar fi reușita în viață, împlinirea visurilor.

Între aceste cinci trepte există o relație de reciprocitate: atâta timp cât nevoile de bază de pe treptele unu și doi nu pot fi satisfăcute, omul nu poate ajunge la treptele superioare de nevoi sociale, de stimă și de auto-realizare, acestea trecând pe un plan secund până la satisfacerea primelor.

În 1970, Maslow publică o revizie a piramidei din 1954 situând la ultimele două nivele nevoile de cunoaștere și cele estetice.

Piramida oferă doar o viziune generală asupra sentimentelor, nevoilor și motivațiilor umane deoarece fiecare om se manifestă diferit în funcție de moștenirea genetică și modul propriu de viață.

Având în vedere că nivelul unu și doi ale Piramidei lui Maslow sunt esențiale supraviețuirii ființei umane, sistemul economic al societății în care trăim profită de acest lucru creând nevoi artificiale, impunând consumul material ca stil de viață, ca o nouă rațiune de a trăi.

Termenul de ,,societate de consum” a apărut pentru prima oară prin anii 1920, devenind popular între anii 1950-1970, iar succesul ei rămâne intact și în zilele noastre, după cum o dovedește frecvența cu care o întâlnim atât în vorbirea curentă, cât și în limbajele mai specializate. Acest sistem economic a luat ființă mult mai de timpuriu, atunci când dezvoltarea tehnologiei, în combinație cu dispariția ierarhiei aristocratice, a pus la dispoziție populației accesul masiv la diverse bunuri și servicii. Astfel, gustul pentru un trai mai bun a devenit o pasiune de masă, fiind scopul suprem al societăților de tip democratic, un ideal strigat la orice colț de stradă. Revoluția din tehnologia informației și a comunicării, anunța instaurarea unei societăți de tip nou: „civilizația dorinței” care s-a clădit treptat în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, iar pe măsură ce societățile se îmbogățesc, apar neîncetat noi dorințe de a consuma.

 În clasificarea istorică a consumismului, sociologul francez [NUME_REDACTAT] observă trei etape în motivația cumpărătorului: cea ,,a confortului”, cea ,,a diferențierii de statut” și cea în care trăim, ,,a hedonismului”. Etapa contemporană, numită și ,,hiperconsumism”, pleacă de la ideea că omul nu mai cumpără neapărat pentru utilitatea sau valoarea obiectului, ci pentru senzația pe care i-o oferă acesta, aceea că se încadrează într-un plan propus, de viață fericită. Acest stil de viață, impus de dominația publicității și de progresul comunicării digitale, a destrămat toate tradițiile și motivațiile anterioare, impunând un individualism atroce, îndreptat doar spre îndeplinirea propriilor dorințe, combinat cu un narcisism orientat spre modelarea fizică, spre prelungirea vieții. Astfel spus, acesta este Homo oeconomicus tânjind după propria fericire, iar cum spunea [NUME_REDACTAT]: ,,un Om ,,dotat” cu nevoi care-l ,,poartă ” către obiecte ce-i ,,oferă” satisfacție”. Aristotel o semnala deja: omul fericit simte nevoia să se bucure neîngrădit de diferite bunuri exterioare ființei sale.

Civilizația consumeristă se definește prin locul central pe care îl ocupă aspirația către bunăstare și căutarea unei vieți mai bune pentru sine și pentru ai săi. Din aceasta iese la suprafață problema fericirii interioare. Așadar, consumatorul nu mai e doar ahtiat după bunăstarea materială, el apare și ca un solicitant al confortului, al armoniei interioare și de aspirație către împlinirea personală, de aceea fericirea este referința absolută a societății de consum.

Lumea consumului de masă a fost construită prin renunțarea la comportamentele tradiționale, prin ruinarea normelor stricte, prin abandonarea culturilor țărănești și muncitorești. În secolul al XIX-lea, marile magazine au inventat ,,shoppingul” ca nouă ocupație distractivă și au creat nevoia irezistibilă de a consuma. Transformând spațiul destinat vânzării într-un palat de vis, ele au revoluționat raporturile cu consumul. Arhitectura monumentală, decorațiuni luxoase, cupole strălucitoare, vitrine multicolore și lumină, totul e făcut ca să ia ochii, să metamorfozeze magazinul într-o sărbătoare permanentă, să-l uluiască pe eventualul client, să creeze un climat senzual și compulsiv propice cumpărătorilor. Marele magazin nu vinde doar mărfuri, el se străduiește să stimuleze nevoia de consum, să excite gustul pentru nou și pentru modă prin strategii de seducție. A impresiona imaginația, a provoca dorința, a prezenta actul cumpărării ca pe o plăcere, marile magazine au fost și sunt în continuare, alături de publicitate, principalele instrumente de promovare a consumului ca artă de a trăi și emblemă a fericirii moderne. Adesea, oamenii cumpără cu atât mai mult cu cât sunt lipsiți de iubire, shoppingul permițându-le să umple un gol, să reducă proasta dispoziție căreia îi cad pradă. ,,Sufăr deci cumpăr”, cu cât individul e mai izolat sau mai frustrat cu atât caută consolări în bucuria imediată a cumpărării. Astfel, prin actul consumului se exprimă respingerea unei anumite rutine și a transformării sinelui în lucru. Consumatorul caută nu atât posesia lucrurilor în sine, cât multiplicarea experiențelor, plăcerea, beția senzațiilor și a emoțiilor noi, plăcerea ”micilor aventuri” cumpărate la prețuri mici, fără riscuri și fără inconveniențe.

Într-o epocă a consumului emoțional, important este nu atât sa acumulezi lucruri, cât să intensifici trăirea prezentului. Cumpărăm una sau alta nu atât pentru a ne mândri, a afișa o poziție socială, cât pentru satisfacții emoționale și corporale, senzoriale și estetice, relaționale și sanitare, ludice și distractive. După cum spunea și Lipovetsky: ,,arăt, cel puțin parțial, cine sunt eu, ca individ unic, prin ceea ce cumpăr, prin obiectele care propulsează universul meu personal și familial, prin semnele pe care le combin în felul meu”. Din dorința de a avea o viață mai bună și de senzații noi, consumatorul este înainte de toate terorizat de ,,îmbătrânirea„ a ceea ce simte, el caută nu atât să oculteze moartea, cât sa lupte contra timpilor morți din viață. Astăzi și cei de 50-64 de ani sunt la fel de echipați precum cei tineri cu DVD-playere, cu aparate foto, cu camere de luat vederi digitale recuperând astfel întârzierea în privința dotării cu calculatoare și sunt tot mai dispuși să experimenteze și produsele noi, îndeosebi în domeniul alimentației ce vizează ameliorarea stării de sănătate. Acesta caută în consum rețeta conservării formei fizice și a sănătății, dar și modalitatea de a participa la dinamica vieții sociale, ,,de a rămâne în joc”, de a se distra și de a uita de trecerea timpului. De aceea începe să se manifeste tot mai de timpuriu refuzul de a ne maturiza, iar tinerii adulți par a voi să trăiască într-o perpetuă prelungire a copilăriei sau a adolescenței lor. Astfel, figura consumatorului o găsim la toate nivelurile sociale, în toate domeniile, economice sau extraeconomice.

Deasemenea și evoluția comportamentelor alimentare este deosebit de expresivă. În timp ce oferta este tot mai variată și mai exotică, meniurile, orele și locul meselor nu mai țin de reguli colective, ci de o alegere mult mai personală fiind momentul destabilizării sistemului meselor, al alimentației destructurate. Un rol în aceasta îl au apariția fast-food-urilor care propun o gamă largă de produse cu utilizare rapidă, feluri de mâncare gătită sau semipreparată, care au o clientelă tot mai numeroasă, și deasemenea se deplânge și dispariția savorii alimentelor. Conform lui Lipovetsky ne aflăm într-o perioadă a consumerismului fără frontiere, a consumului-lume.

Nici chiar religia nu mai constitue un baraj în calea înaintării consumului-lume. Spre deosebire de trecut, Biserica nu mai predomină noțiunea de păcat de moarte, nu mai exaltă nici ideea de sacrificiu, nici cea de renunțare. Severitatea și învinovățirea s-au atenuat considerabil, ca și vechile tematici ale suferinței și ale mortificării. În vreme ce ideile de plăcere și de dorință sunt din ce în ce mai puțin asociate cu ,,ispitirea”, credința potrivit căreia oamenii trebuie să-și poarte crucea pe acest pământ începe să se eclipseze. Astfel, spiritualitatea devine o piață de masă, un produs apt pentru comercializare, un sector ce urmează a fi administrat și promovat.

Creșterea însemnată a cheltuielilor pentru timpul liber, pasiunea pentru vacanțe, reculul moralei economisirii și amploarea îndatoririi la nivelul familiilor, extinderea modei cumpărăturilor făcute sub impulsul momentului, gustul schimbării și fluctuațiile rapide ale preferințelor: cam acesta este individul consumator. Observăm, dimpotrivă o mulțime de fenomene sinonime cu excesul, cu pierderea controlului de sine cum ar fi: fashion victims, cumpărături compulsive, dependența de jocurile video, ciberdependența, toxicomaniile, practicile adictive de tot felul, anarhia comportamentelor alimentare, bulimia și obezitatea.

Suntem astfel, martorii unui întreg ansamblu de comportamente destructurate, ai unor consumuri patologice și compulsive.

1.1 Evoluție și adaptare culturală în farfurie

Se știe că hrana este indispensabilă vieții și sănătății omului după cum ne demonstrează și primul nivel al Piramidei lui Maslow. Aceasta a fost tot timpul ocupația principală a oamenilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Alimentația este obiceiul care influențează cel mai mult viața și sănătatea oamenilor, obiceiul de a mânca rămânând constant de-a lungul vieții noastre. Pornind de la acest prim nivel al Piramidei lui Maslow, mai mulți cercetători au creat o Piramidă a Alimentației alcătuită din cinci nivele. Pe primul nivel al acesteia regăsim cerealele, cartofii, pâinea și orezul ca alimente de bază, acesta fiind urmat de al doilea nivel cu fructele și legumele, apoi carnea și ouăle, al patrulea nivel fiind constituit din produsele lactate, iar ultimul nivel fiind alcătuit, bineînțeles din grăsimi, dulciuri și uleiuri. De-a lungul anilor aceasta a suferit câteva modificări și îmbunătățiri, iar cele mai recente au fost în anul 2011. Creată în urmă cu mai bine de 20 de ani, piramida reprezintă un reper de încredere pentru cei care vor să urmeze un stil de viață sănătos.

Un studiu realizat în Brazilia de mai mulți cercetători de la [NUME_REDACTAT] din Rio de Janeiro, a constatat că omul, dacă ar mânca mâncare crudă, acesta ar fi trebuit să petreacă nouă ore din zi doar hrănindu-se. Astfel, spun cercetătorii, că datorită descoperirii focului și trecerii la mâncare gătită a speciei Homo erectus acesta a reușit să-și dezvolte capacitățile intelectuale, evoluând la omul pe care-l cunoaștem astăzi. Membrii acestei specii duceau o viață de vânători-culegători, iar prin prepararea hranei, multe alimente care, altfel, nu puteau fi mâncate au devenit accesibile consumului.

Tot în Brazilia, în cultura triburilor băștinașe indiene există câteva mituri legate de descoperirea focului și a mâncării gătite, apariția agriculturii și despre cel al apariției ceramicii pictate.

Mitul originii focului are ca subiect doi cumnați care se duc să prindă niște pui de papagali. Cel mai tânăr este rugat, de către cumnatul său, să se urce pe o stâncă, ajutat de o scară, ca să îi dea puii, dar acesta nu vede decât două ouă care căzând se transformă în pietre și-l lovesc pe acesta din urmă. Acesta furios îi ia scara și pleacă lăsându-l în vârful stâncii. Băiatul rămâne acolo timp de mai multe zile până când este salvat de un jaguar, care îl ia la el acasă. Acolo, băiatul vede pentru prima oară focul și se hrănește cu carne friptă, deoarece în vremea aceea indienii nu cunoșteau focul și nici termenul de fript, pentru că aceștia se hrăneau cu carne crudă. Jaguarul neavând copiii se hotărăște să-l înfieze, dar soția sa, despre care se spune că era indiană, nu este de accord cu acest lucru. Femeia purtându-se urât cu băiatul, acesta se plânge jaguarului, iar el îl învață cum să mânuiască arcul și-i spune că poate să-l folosească împotriva femeii, dacă este nevoie. Băiatul o omoară pe femeie și fuge în satul său luând cu el armele și o bucată de carne friptă. Acolo își spune povestea, împarte carnea, iar indienii se hotărăsc să aducă focul. Ajunși acolo indienii frig carnea care mai era crudă, iau focul și-l duc în satul lor. Jaguarul plin de ură fiincă i-au fost furate armele și focul, jură să renunțe la carnea friptă și de atunci vânează cu colții. Acesta este deopotrivă și un mit despre originea bucătăriei. Un alt mit al originii focului o plasează pe maimuță ca fiind cea care inventează tehnica producerii focului prin învârtirea unui băț proptit de altul, pe care oamenii o vor învăța apoi de la ea.

Un alt mit este acela al originii plantelor cultivate care vorbește despre un tânăr văduv, care se îndrăgostește de o stea, pe care o ia de soție. Pe vremea aceea, oamenii nu cunoșteau grădinăritul, și mâncau carnea împreună cu putregai de lemn, în loc de legume. Steaua transformată în femeie îi aduce soțului ei cartofi și igname pe care-l învață cum să le mănânce. Într-o zi pe când aceasta era la scăldat cu soacra sa, îi arată un copac mare încărcat cu știuleți de porumb spunându-i că asta ar trebui să mănânce în loc de putregai de lemn. Femeia culege știuleții și o învață pe bătrână să prepare turte de porumb. Oamenii după mai multe încercări doboară arborele, iar femeia îi învață cum să defrișeze și să facă o plantație. După ce soțul ei moare, aceasta se întoarce în cer.

Mitul originii ceramicii pictate vorbește despre o tânără care era foarte neîndemânatică, iar oalele pe care le făcea nu erau prea reușite și cumnatele ei râdeau de dânsa. Într-o zi, fetei i se înfățișează o bătrânică căreia îi povestește ce necazuri are. Bătrâna, fiind de fapt o zână binevoitoare, o învață pe femeie să facă și să picteze oale minunate.

Astfel, prin aceste mituri înțelegem ce loc esențial ocupă bucătăria în credința indigenă, fiincă ea marchează trecerea de la natură, reprezentată prin jaguar și maimuță, la cultură, iar datorită ei condiția umană se definește cu toate atributele sale.

Primele farfurii erau confecționate din lut ars, mai târziu au apărut farfuriile din aur și argint, iar în prezent acestea pot fi făcute și din materiale precum inoxul și oțelul, unele dintre acestea având și un rol decorativ. Referitor la farfurie, doi profesori americani, frații Brian și [NUME_REDACTAT], au efectuat un studiu în care au analizat cantitatea de mâncare și mărimea farfuriilor din cele mai cunoscute 52 de tablouri ale ,,Cinei cea de taină” pictate între anii 1000 și 2000. Analizând mărimea mâncărurilor din aceste tablouri, precum și mărimile capetelor discipolilor, a farfuriilor și a pâinii de pe masă, ei au ajuns la concluzia că acestea au crescut semnificativ în ultimii o mie de ani. „Astfel, platoul principal a crescut cu 69%, farfuria cu 66%, iar pâinea cu 23%”. În ceea ce constă felul de mâncare acesta era constituit din pește fript sau anghilă (18%), friptură de miel (14%) sau friptură de porc (7%). Așadar, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că farfuriile mai mari cu porții mai mari de mâncare îi fac pe oameni să mănânce mai mult. Acest lucru se datorează și faptului că în ultimul timp agricultura s-a dezvoltat, iar producția a crescut, la fel și distribuția acestora și posibilitatea de a o procura. De aceea nu ar trebui să ne mire faptul că trăim într-o societate de consum care ne tentează și ne îmbie cu produse tot mai diversificate. Deasemenea publicitatea contribuie foarte mult la acest lucru, aceasta fiind mijlocul de comunicare cel mai des întâlnit al epocii noastre. Aceasta vorbind despre un singur obiect sau produs, ea se referă de fapt la toate produsele vizând toți consumatorii care sunt chemați să le descifreze mesajele și să adere la ceea ce ea promovează.

Într-o societate în care fericirea se măsoară în cât de mult consumăm și în puterea de cumpărare, publicitatea ne oferă variante și promoții pentru a consuma tot mai mult deși nu avem nevoie neapărat. Astfel funcția socială a comunicării trebuie surprinsă și dintr-o perspectivă economică aceea a ideologiei darului, a gratuității și a serviciului, deoarece publicitatea nu înseamnă numai promovarea vânzărilor. Aceste gratuități au aspecte economice minore: reducerile, cadourile din partea firmei sau obiectele oferite cu ocazia unei alte achiziții, toate sunt doar pentru a ne lua ochii și pentru a ne face să achiziționăm obiectul respectiv crezând că astfel reușim să cumpărăm mai mult cu bani mai puțini. Exemple ale acestor situații întâlnim la tot pasul: cumpărăm un televizor și primim o cameră foto cadou, cumpărăm 2,5 l și plătim doar 2 l, unu plus unul gratis, trei la preț de unu, și lista poate continua. ,,Publicitatea este ,,oferită”, e o ofertă gratuită și continuă pentru toată lumea”.

Astfel, în societatea în care trăim, se pune un foarte mare accent pe cantitate, iar în domeniul alimentar, acest lucru este des întâlnit. Ni se oferă tot mai mult la prețuri cât mai mici și la orice timp din zi. Acest fapt este observabil la rețelele de restaurante fast-food care ne îmbie cu porții mari și ieftine, cum ar fi de exemplu big mac-urile, pizza xxl, dublu cheeseburger ș.a., asezonate cu porții mari de cartofi și pahare mari de suc.

Așadar, din stadiul de descoperitor al focului și a noțiunii de gătit, omul a ajuns să trăiască într-o lume în care aleargă după timp, în care adunarea valorilor materiale face din asta un scop în viață, în care mâncarea se găsește la orice pas și la orice colț de stradă. Este mereu asaltat de nou și înconjurat de publicitate și de produsele acesteia, forțat mereu să cumpere și să consume.

1.2. Noile patologii. Mâncatul compulsiv

Pentru om ca și pentru toate viețuitoarele, alimentația este în primul rând o necesitate vitală, o cerință absolută: fără hrană organismul nu s-ar putea menține, manifesta, dezvolta și perpetua. ,,Pentru ce mâncăm? Mâncăm pentru ca să trăim, sau trăim ca să mâncăm? Iată o întrebare a cărei origine se întâlnește în cunoscuta piesă Avarul, de Molière, și care a fost repetată, în glumă sau în critică satirică, de nenumărate ori. De ce mâncăm? Fiincă ne este foame sau pentru a nu ne fi foame? Pentru că alimentele sunt apetisante și ne ,,atrag”, lăsându-ne în prealabil ,,gura apă” ? Ne atrag pentru că au un gust bun?” . Când simțim senzația de foame, alimentația ne apare ca satisfacere a unei nevoi fiziologice, motivația acesteia fiind una intrerioară, organică. Când ne plac mâncărurile, totul se petrece ca și cum motivația are o sursă exterioară: avem atracții și preferințe, variabile în funcție de individ și vârstă, variabile de la un popor la altul. O asemenea variabilitate în preferința față de alimente sugerează marea însemnătate a obiceiurilor și a obișnuinței. Mâncarea este pentru omul sănătos și, mai ales, pentru omul senzual pentru care organele de simț nu sunt numai surse de informații, ci și surse de plăcere, o desfătare, deosebim foamea de poftă, ca și categoriile mâncăcioșilor, ale lacomilor și ale gurmanzilor. Putem mânca și fără să ne fie foame sau poftă: ca o datorie față de trupul nostru. De altfel, [NUME_REDACTAT] în lucrarea sa [NUME_REDACTAT] își arată întreg disprețul pentru lăcomie, pentru cei care mănâncă mult, cât mai mult, fără a se preocupa de calitatea mâncării. Deasemenea și în Filocalia este blamată lăcomia, deoarece din lăcomia pântecelui pornește desfrâul care alungă toate virtuțile religioase, iar trupul îngreunat de mâncare face ca mintea să fie greoaie. Timpul alimentării poate fi resimțit ca un răgaz, ca o deconectare, în special pentru oamenii foarte ocupați, cu multe griji și obligații, care găsesc în fața mesei ora de liniște de care le este foame, iar dacă aceștia sunt îngrijorați mâncarea îi calmează. Acest lucru poate predispune la unele boli de nutriție, dacă aceștia sunt contrariați în viața profesională, își găsesc un refugiu în mâncare aceasta putând duce la obezitate.

Răspândirea bolilor de nutriție este uimitoare și lămurește influența factorilor sociali asupra vieții noastre. Pentru a înțelege motivul pentru care bolile de nutriție au devenit atât de obișnuite în zilele noastre, trebuie să ne întoarcem cu gândul la schimbările sociale survenite în ultima perioadă.

Apariția bolilor de nutriție coincide în mod direct cu globalizarea producției de alimente, care s-a accelerat în ultimii 30-40 de ani. Apariția unor noi metode de congelare, plus transportarea mărfurilor cu containere frigorifice au dat posibilitatea ca hrana să fie depozitată pentru lungi perioade de timp și să fie livrată dintr-o parte a lumii în cealaltă. Începând cu anii `50, rafturile din supermarket-uri au fost încărcate cu alimente provenind din toate părțile lumii. Cea mai mare parte a acestor articole alimentare fiind disponibile tot timpul, nu doar când este sezonul lor, așa cum se întâmpla înainte. În ultimii ani, aproape oricine din societățile dezvoltate a urmat o dietă. Acest lucru nu înseamnă că toată lumea încearcă cu disperare să slăbească, ci că, atunci când toate alimentele sunt disponibile relativ tot timpul, trebuie să ne decidem ce anume mâncăm. În primul rând trebuie să hotărâm ce anume mâncăm, în raport cu diferitele noi informații medicale cu care ne asaltează știința acum, de exemplu, că nivelul colesterolului reprezintă un factor favorizant pentru bolile de inimă. În al doilea rând, grija în privința conținutului de calorii ale diferitelor alimente. Într-o societate în care hrana se găsește din abundență, avem posibilitatea pentru prima dată să ne modelăm corpurile în raport cu obișnuințele stilului de viață și de ceea ce mâncăm. Bolile de nutriție își au originile în oportunitățile, dar totodată în tensiunile profunde pe care le generează această situație.

Una dintre aceste boli de nutriție este obezitatea. Obezitatea a fost considerată mult timp ca un atribut al frumuseții. Rubens își alegea modelele dintre copii și contemporanii corpolenți. Treptat s-a observat că ,,nu grașii, ci slabii moștenesc pământul”, dar cu greu s-a ajuns la concluzia că obezitatea este o boală. Obezitatea a devenit astfel, obiectul unei atenții crescânde în ultimii 30 de ani, în majoritatea țărilor cu standard de viață ridicat. Aceasta se întâlnește mai ales în clasele socio-economice cu venituri moderate, modeste. Obezitatea nu reprezintă numai o problemă de frumusețe, ci este în primul rând o tulburare nutrițonală care se caracterizează prin creșterea greutății corporale mult peste nivelul greutății normale, aceasta aducând cu sine grave consecințe asupra stării de sănătate. Apariția acestei boli influențează și aspectul fizic al persoanei, dar și starea sa psihică și este una dintre cele mai frecvente boli ale omului modern. În ceea ce privește cauzele apariției acesteia nu există o explicație unică responsabilă de instalarea obezității, ci o convergență de factori multipli, constiutuționali, psihologici, fiziologici sau metabolici având fiecare un rol mai mult sau mai puțin important la fiecare obez în parte.

Principalul factor în apariția obezității incriminat cu convingere de medici și negat mai întotdeauna de bolnavi, este abuzul alimentar, acesta fiind descoperit în proporție de 80% la obezii cercetați. Actul alimentar la persoanele slabe este controlat în primul rând de semnele interne și este relativ puțin influențat de stimulii externi. Aceste persoane mănâncă fiindcă simt foame și sunt puțini interesați de aspectele exterioare ale hranei. În contrast cu aceștia, obezii mănâncă, și de fapt se supraalimentează, ca răspuns la stimulii externi și senzoriali și par incapabili să perceapă stimulii fiziologici care semnalează senzațiile de foame și de sațietate la individul normal. Obezul mănâncă nu atât pentru că îi este foame, ci fiincă îi place cum arată alimentele, cum miros, etc. De problema excesului alimentar este legat și consumul de alcool, în sensul că obezitatea, mai ales la bărbați, se constitue odată cu excesul alimentar însoțit de consumul de alcool, dar și de abandonarea practicării vreunui sport. Astfel se poate vorbi de vicii nu numai cu privire la băuturile alcoolice sau la fumat, ci și la alimentație. Uneori, consumul excesiv de alimente este considerat ca o modalitate de apărare împotriva supărării, a depresiei sau a îngrijorării declanșată de unele conflicte nerezolvate. Modificările comportamentului alimentar se află deasemenea și sub influența unor factori complecși de ordin sociologic, psihologic și psihiatric.

Un alt factor care în secolul nostru contribuie în mod îngrijorător la apariția obezității la toate vârstele, este reprezentat de scăderea activității fizice, de sedentarism. Este evident că, în perspectiva progresului industrial continuu, mecanizarea și automatizarea proceselor de producție, ca și generalizarea transportului mecanizat, concomitent cu îmbunătățirea stilului de viață și alimentar, reduc implicit pentru mari mase de oameni ocaziile de a face eforturi fizice și totodată le dă adesea posibilitatea să se supraalimenteze. Combinând, așadar, sedentarismul cu surpaalimentația, este de prevăzut că, dacă nu se intervine în timp util, aceste condiții vor duce la creșterea progresivă a frecvenței obezității.

Datorită observării familiilor de obezi, ea a fost considerată ca o maladie constituțională și ereditară. Curând însă s-a văzut că atât constituția cât și aspectul ereditar puteau fi datorate adesea moștenirii obiceiurilor alimentare familiale. Cercetările statistice demonstrează faptul că obezitatea este mai frecventă acolo unde încărcarea ereditară este mai mare.

Alți factori care pot duce la obezitate sunt: stima scăzută de sine, atunci când persoana supraponderală are o imagine de sine negativă, încercând astfel prin consumul mare de alimente să-și elimine acest disconfort. Problemele afective cum ar fi stările de stres psihic, anxietate, uneori și depresie cauzate de probleme de genul divorț, doliu ș.a , iar persoana în cauză încearcă să se sustragă de la rezolvarea acestor probleme prin refugierea în mâncare. Deasemenea traumele psihice sunt un factor care poate ajuta la apariția obezității, și anume evenimente traumatizante precum abuzul fizic sau sexual în copilărie, pierderea unui părinte în timpul adolescenței sau problemele în cuplu cum ar fi violența domestică. În marea majoritate a cazurilor, obezului nu îi este foame ci poftă, el nu știe să reziste tentației, iar cu cât alimentul este mai gustos, cu atât efectul său de calmare este mai puternic. De altfel, persoanele cu obezități psihogene sunt dezinteresate și necooperante în reducerea greutății printr-o dietă adecvată. În ciuda efortului medicului sau a celor din jurul lor ele nu reușesc să slăbească, fiincă nu vor și consideră plusul ponderal ca un bun personal la care nu renunță.

Astfel, și capacitatea de muncă a obezului are de suferit. Cu excepția unei scurte perioade în faza de constituire a obezității, când obezul are o stare înfloritoare, obezitatea în general implică o scădere a capacității de muncă. Dacă ne gândim doar la dificultatea în deplasare, la urcatul scărilor, la somnolența și oboseala precoce, la preocuparea pentru masă și la digestiile dificile și prelungite ale obezului, ne dăm seama că acesta face față cu oarecare greutate oricărei munci fizice. Nu este de mirare că în unele țări persoanele a căror greutate depășește cu 20% greutatea ideală nu sunt angajate în locuri de muncă cu răspundere deosebită și cu solicitarea mobilității fizice și a atenției. Dacă obezul face față cu dificultate unui efort prelungit fie el fizic sau psihic, incapacitatea de muncă nu întârzie să apară odată cu complicațiile atât de frecvente și precoce ale obezității.

Din nefericire, obezitatea la copii este din ce în ce mai mult întâlnită. Se întâlnesc din ce în ce mai mulți copii super-obezi care au cu atât mai multe șanse să rămână obezi și la maturitate cu cât părinții lor sunt și ei obezi. Cauzele evoluării acestui tip de obezitate sunt multiple. Ar putea fi vorba de o selecție genetică a obezilor dată fiind mai buna lor rezistență la lipsuri. Corpolența este una din trăsăturile umane cele mai ereditare. Astfel, studierea unor gemeni identici crescuți în familii diferite arată că acești copii dezvoltă o obezitate apropiată de cea a părinților biologici, și nu a celor adoptivi. Răspunsul la regimul bogat în grăsimi este determinat genetic. Anumiți subiecți sunt rezistenți la obezitate, pe când alții sunt foarte sensibili la aceasta. Condițiile de mediu sunt și ele determinate în geneza obezității. Disponibilul mondial crescut de alimente cu o valoare energetică mare și cu o mai bună capacitate de a satisface gusturile, este, fără îndoială, un factor care explică frecvența ridicată a obezității. ,,În țările în curs de dezvoltare s-a vorbit de ,,macdominație” și ,,coca-colonizare”, care sunt nocive pentru sănătate.” Pentru copii, acestor elemente li se asociază un sedentarism crescut, accentuat de timpul petrecut în fața televizorului, a jocurilor video, a calculatorului. Deasemenea și obiceiul îndopării copiilor sau a femeilor însărcinate sub pretextul feririi de îmbolnăviri sau a necesității crescute de calorii la femeile gravide este dezastruos. Copiii, și femeile însărcinate hrănite forțat sfârșesc apoi prin a se obișnui să mănânce din impuls cantități dispoporționat de alimente, chiar atunci când motivul acestui abuz a încetat să mai existe. Nu mai puțin dăunător este obiceiul părinților care, pentru încurajarea copiilor la învățătură sau la bună purtare, răsplătesc succesele școlare cu prăjituri sau bomboane, acordând astfel o valoare exagerată și suplimentară a acestor alimente. Copiii obișnuiesc să le considere drept premii, care, independent de efectele gustative agreabile pe care le produc au o valoare psihologică excepțională. De aici până la excesul de dulciuri, procurate cu orice preț, nu este decât un pas.

La multe popoare, omul gras, și nu cel slab, este omul de prestigiu. La unele triburi polineziene, femeile grase sunt cele căutate pentru haremul șefilor, care pot fi slăbănogi. Cu alte cuvinte dacă trăim pentru a mânca, și nu mâncăm pentru a trăi, suntem vicioși. ,,Forma comună a obezității generalizate despre care discutăm și care a devenit o boală cu extindere în masă este o boală metabolică ,,o falsă boală glandulară”, în care singurele glande care suferă sunt… glandele salivare!”. Așadar, putem ajunge la concluzia că obezitatea are la origini factori ereditari, tulburări psihologice și o modificare importantă a modului de viață. Într-un moment sau altul al vieții, individul începe să mănânce mai mult. Creșterea consumului alimentar favorizează stocajul de grăsime și creșterea în greutate se accelerează, dacă consumul de energie se diminuează. Astfel, exercițiul fizic deține un loc important în reducerea greutății și a pierderii de grăsime în obezitate. Întrucât factorii care duc la obezitate sunt multipli, exercițiul nu trebuie considerat ca un remediu universal, dar trebuie să-și ocupe locul cuvenit în cadrul măsurilor complexe privind tratamentul obezității. Așadar, combaterea obezității și mai ales prevenirea ei apar ca sarcini sanitare de prim plan. Rezolvarea lor depinde în mare măsură de abandonarea concepției, pe cât de răspândită pe atât de greșită, potrivit căreia obezitatea este semnul unei sănătăți înfloritoare.

Perioada adolescenței este marcată deseori de schimbări care se produc la nivelul organismului, dar și la nivel psihlogic și comportamental, uneori făcâdu-și apariția și dereglările de comportament alimentar. Acestea se pot întâlni și la tineri și la adulți. Mai ales în mediul urban și în țările dezvoltate, pentru adolescente, utilizarea regimurilor pentru slăbit este ceva normal. Acest lucru poate afecta foarte mult starea de sănătate a acestora. În final, aceste regimuri pot duce la începutul unor patologii ale comportamentului alimentar cum ar fi bulimia și anorexia mintală sau nervoasă.

Anorexia se caracterizează printr-o scădere dramatică a masei corporale, dereglări evidente ale obiceiurilor alimentare, lipsa oricărei alte afecțiuni la nivel organic sau psihiatric și de obsesia de a nu se îngrășa sau de a deveni obez.

Unii dintre factorii cei mai frecvenți în apariția anorexiei sunt: factorii genetici, studiile au arătat că aceștia contribuie cu aproximativ 50% în apariția acestei patologii. Deasemenea și factorii familiali au un aport foarte ridicat, cu atât mai mult dacă în familie, mama sau altcineva are o preocupare constantă în urmarea unui regim alimentar, fiind un exemplu pentru adolescente, iar de cele mai multe ori mama face presiuni asupra fetei cu privire la urmarea unui regim pentru slăbit. Deasemenea, existența unui obez în familie, suferințele de natură psihologică sau tulburările care pot apărea în mediul familial, pot conduce la apariția acestei boli. Factorii socio-culturali, sunt importanți prin faptul că unii prieteni sau colegi au o mare preocupare pentru slăbit și care îi disprețuiesc pe cei grași, dar și cultul trupului cât mai subțire care este din ce în ce mai promovat și cu modele tot mai multe.

Aceste adolescente manifestă dezgust pentru mâncare, spunând mereu că nu vor sa mănânce, dar le place să gătească pentru alte persoane și resimt o anumită fericire când îi văd pe ceilalți mâncând. Ele nu se văd ca fiind slabe, ci se cred chiar plinuțe. Majoritate dintre ele au o greutate normală atunci când decid că vor să slăbească, inițial dorind să piardă doar câteva kilograme, iar după atingerea acestui țel, satisfacția provocată se transformă rapid într-o plăcere triumfală prin care auto-privarea devine o virtute supremă. Pentru a avea un mai bun control al senzației de foame acestea își organizează foarte bine timpul, mesele fiind programate foarte riguros, iar încălcarea acestui program provocându-le mari remușcări. Acest program este foarte bine stabilit pentru a nu putea ceda tentațiilor de a mânca, astfel viața lor fiind doar o înșiruire de ritualuri. Acestea devenind un mod de a stăpâni, de a învinge și de a împiedica dorințele irezistibile pe care le simt și tensiunea provocată de restricțiile alimentare pe care și le impun. Astfel, ele se concentrează tot mai mult pe alte lucruri cum ar fi învățatul excesiv pentru a nu ceda tentațiilor.

Deasemenea bolnavele de anorexie au dificultăți și în stabilirea relațiilor sociale deoarece se simt inferioare celorlalți, incapabile și sunt foarte influențabile. Astfel, ele nu se pot integra într-o colectivitate și se simt incapabile să se detașeze de părinți pentru a înfrunta lumea care le înconjoară. Anorexia se manifestă la fetele cărora le este frică de procesul de maturizare, acestea având o scăzută stimă de sine, percepându-se ca incompetente din punct de vedere personal și social , iar pierderea kilogramelor având rolul de a le înlătura neîncrederea în sine. Exercițiile fizice sunt una dintre activitățile pe care se concentrează bolnavele de anorexie, astfel, cu ajutorul acestora și a nealimentării ele reușesc să slăbească cât mai mult și mai repede. Majoritatea anorexicilor dovedesc dependență față de mișcarea fizică, de exemplu: ,, Sally, o mamă de 28 de ani din Mideans, a suferit de anorexie după ce a devenit, așa cum susține , ,,o adeptă a exercițiilor impuse”. Ea a început să facă exerciții după ce s-a despărțit de tatăl fiului ei. „În momentul în care s-a terminat relația, m-am simțit demoralizată și am vrut să-mi dovedesc că am viața înainte și că sunt puternică. Inițial exercițiile mi-au dat o stare de confort; bărbații îmi dădeau atenție, iar orgoliul meu era satisfăcut. Acum am nevoie de o ardere constantă de calorii pentru a mă simți normală”. Obsesia ei în privința exercițiilor fizice a persistat chiar și după ce și-a revenit de pe urma anorexiei.” Activitatea fizică pentru a slăbi se exprimă ca o dependență, deoarece bolnavul se simte obligat să facă exerciții fizice aproape epuizante, întreaga sa viață depinzând de acest lucru, iar acesta se simte extrem de vinovat atunci când nu reușește să facă mișcare, gândindu-se tot timpul la următoarea ședință de exerciții. Mișcarea fizică nu le oferă plăcere ci este mai degrabă o formă de auto-pedepsire.

Anorexia este o boală foarte gravă: o treime din paciente ajung să se vindece, la o treime boala are o evoluție lentă și de durată, iar la o treime boala se agravează treptat. Mortalitatea în cazul anorexiei nervoase netratată este în jur de 15%, de aceea tratamentul trebuie început cât mai devreme posibil. Acest tratament se va face atât cu ajutorul nutriționistului cât și al psihologului.

Cercetările recente au stabilit intervenția dominantă a factorilor psihici, a motivațiilor unilaterale sau în exces în apariția acestor două stări nutriționale extreme ale organismului: în obezitate și în slăbirea extremă. De aceea astăzi anorexia mintală este trecută printre bolile psiho-somatice. Este interesant de reținut faptul că la unele bolnave (de obicei cele aflate la vârsta adolescenței) atât îngrășarea excesivă, cât și anorexia mintală pot fi forme de protest împotriva mediului familial, acestea manifestându-se de multe ori în mod inconștient sau semi-conștient.

Bulimia este deseori prezentă la bolnavele de anorexie. Bulimia, mai frecventă și cu un prognostic mai optimist decât anorexia mintală, este adesea mai dificil de tratat. În bulimie la fel ca și în anorexie, cea mai mare temere a adolescentei este să nu se îngrașe. Aceasta se definește ca o serie de episoade repetate și incontrolabile de alimentație excesivă, urmate de manifestări de neliniște și de comportamente menite să ducă la pierderea în greutate. Asemeni bolnavului de anorexie, cel care suferă de bulimie este foarte preocupat de greutatea sa, dar spre deosebire de acesta, încearcă să-și ascundă tulburările de comportament alimentar, de care este extrem de conștient. În sfârșit, dacă bolnavii de anorexie acordă o mare importanță activității intelectuale, performanțele școlare ale bulimicilor sunt adesea slabe. Bulimia poate să rămână nedepistată și să fie descoperită abia atunci când apar complicații.

Tratamentul bolnavilor de bulimie este apropiat de cel al anorexicilor: trebuie tratate în același timp tulburările de comportament alimentar, de personalitate și disfuncțiile familiale.

Mâncatul compulsiv este un simptom care se regăsește la bolnavii de obezitate și bulimie. O persoană are un comportament alimentar compulsiv atunci când în decurs de două ore mănâncă o cantitate foarte mare de mâncare, cam cât ar mânca mai multe persoane în același timp. Pentru aceștia preodomină dorința de a mânca o cantitate mare de alimente, iar pentru a se feri de criticile celor din jur, de obicei aceștia se ascund pentru a-și satisface dorințele incontrolabile. Așadar, urmarea unui regim le provoacă acestora mari probleme emoționale, mai ales că această tulburare se dezvoltă pe baza unor trăiri negative puternice. Astfel, mâncatul peste măsură le devine un aliat la care apelează atunci când sunt supărați, îngrijorați, triști sau chiar fericiți, acesta nedezamăgindu-i niciodată. În general, dorința intensă de a mânca o înlocuiește pe cea de afecțiune și validare. Acesta poate fi recunoscut astfel: ingerarea unei cantități deosebit de mari de alimente și lipsa controlului asupra comportamentului alimentar, după aceasta există senzația de suprasaturație, mâncarea este consumată cu rapiditate ca și cum ar fi ultima masă, aceste comportament compulsiv de hrănire nu apare datorită senzației de foame, persoana mănâncă ascunsă de ochii celorlalți deoarece sunt jenați de cantitatea de alimente pe care o consumă, iar în final aceștia se simt rușinați, scârbiți și vinovați de comportamentul lor. Mâncatul în exces este de fapt un semnal pe care individul îl transmite atunci când ceva nu este în regulă. Acest comportament este întâlnit mai des la femei decât la bărbați, iar cei la care se produce această dereglare comportamentală sunt persoane cu o scăzută stimă de sine și care optează pentru varianta cea mai ușoară, care în timp le provoacă mari chinuri.

Având în vedere că în jurul nostru găsim o mulțime de tentații alimentare, mai ales fast-fooduri care ne ademenesc cu produsele lor care arată atât de bine și sunt atât de perfecte din punct de vedere vizual, este indicat să nu cedăm tentațiilor și să avem o dietă diversificată care nu poate să conducă decât la o bună sănătate și la evitarea anumitor boli de nutriție.

Cap. II. Corporalitate și comunicare

În calitate de ființe umane, noi suntem corporali, cu toții posedăm corpuri. Dar acesta nu reprezintă ceva ce posedăm pur și simplu și nu este doar ceva fizic care există în afara societății. Corpurile noastre sunt profund afectate de experiențele noastre sociale, precum și de normele și valorile grupurilor de care aparținem. Ideea de bază este aceea că trupurile noastre nu sunt alcătuite numai din carne și oase ci și din reprezentări culturale și istorice, de unde rezultă așadar că acesta poate fi văzut ca o manifestare culturală și ca rezultatul unor evenimente istorice. Fiecare cultură, fiecare epocă au propriile lor reprezentări asupra corpului. Idealul de frumusețe nu este reprezentat la fel în fiecare epocă. [NUME_REDACTAT] Mediu femeile frumoase erau considerate cele corpolente de unde se deducea ideea de bogăție și sănătate.

[NUME_REDACTAT] Rubens, un renumit pictor flamand și reprezentant de seamă al perioadei baroce, în opera sa, prezentând un exemplu concludent asupra mentalității acelei perioade în ceea ce privește idealul de frumusețe, acesta alegându-și ca muze pentru tablourile care înfățișau nuduri, persoane corpolente.

Corpul, dintotdeauna un mod de comunicare și emitent de mesaje culturale și sociale, se bucură astăzi de o atenție obsesivă. Tatuajele, cicatricile, piercing-urile, auto-mutilările, precum și diversificarea opțiunilor corporale cum ar fi liposucția, dietele, chirurgia estetică, clonarea, reproducerea în vitro, toate sunt menite să amplifice funcțiile corpului, să-i sporească capabilitatea, să se conformeze modei, modelelor, să fie cât mai fiabil și flexibil, să răspundă tuturor cerințelor utilizatorului.

,,În societatea de consum actuală corpul nostru a devenit un obiect exploatat la maximum și supus transformărilor de orice fel, fiind în ansamblu văzut ca sursă de nenumărate suferințe.” ([NUME_REDACTAT], psihoterapeut)

Modelul actual, al femeii slabe, atletice este o apariție recentă în istoria umanității, acesta fiind impus de cinematografie, mass-media și de către creatorii de modă. Obsesia de a avea un trup slab, adaptat cerințelor societății de astăzi afectează tot mai mulți oameni. Când omul ajunge să creadă că are numai trup, iar prin acesta poate câștiga atenția și aprecierea celor din jur, el ajunge să se ocupe excesiv de modelarea și remodelarea acestuia prin diete, tratamente pentru înfrumusețare și întinerire, regimuri alimentare, medicamente pentru slăbire corporală etc. Păpușile de jucărie au trupuri imposibile, personajele de desene animate sunt înfățișate ireal de suple, iar revistele de modă promovează perfecțiunea prin personaje care înfățișează o fericire debordantă. Astfel, trupurile foarte suple însoțite de machiaj și lumini, apar în ochii multora drept termen de comparație și chiar ca țel de atins. Punând tot mai mult accent pe felul cum arată, omul de astăzi recurge la diete, regimuri alimentare și medicamente periculoase. Toate acestea pot duce la anorexie.

Cele mai vechi informații despre anorexie datează din [NUME_REDACTAT], unde femeile se înfometau voluntar pentru a îndeplini dorințele bărbatului sau al stăpânului lor. Încă de pe atunci înfometarea extremă era asociată cu sacrificiul de sine și cu sfințenia, iar această legătură a devenit și mai evidentă în [NUME_REDACTAT]. Abținerea de la mâncare a făcut parte și din experiențele mistice ascetice și de mortificare ale multora dintre femeile sfinte din istoria medievală a bisericii catolice. Exemple cunoscute sunt cele ale prințesei călugărițe Margit a Ungariei și al [NUME_REDACTAT] de Siena. În veacurile trecute, inclusiv în secolul al XIX-lea, în [NUME_REDACTAT], dar și în America, au apărut unele cazuri de ,,fete postitoare”, care ca un fel de miracol al naturii inspirau ori un respect mistic ori o curiozitate ca pentru o ciudățenie de la circ.

Trebuie subliniat faptul că nu toți cei care suferă de boli de nutriție sunt femei; aproximativ 10% sunt bărbați. Dar, aceștia nu suferă de anorexie sau de bulimie atât de des precum femeile, pe de-o parte datorită faptului că normele sociale acceptate în general pun accent pe importanța atractivității fizice mai mult pentru femei decât pentru bărbați, și pe de altă parte pentru că imaginile de trupuri masculine dezirabile diferă de cele ale femeilor. Unele femei au început să facă exerciții pentru creșterea masei musculare, dar majoritatea nu se orientează în această direcție atunci când încearcă să aibă un corp conform cu idealurile lor. Temerile lor se centrează asupra fricii de a nu fi grase. Idealul modern al femeii dezirabile fiind cel al siluetei zvelte.

Un exemplu relevant îl reprezintă un studiu recent realizat de Universitatea de Stat din California, în care a comparat răspunsurile oamenilor cu referire la imaginea unei femei și a unui bărbat corpolenți. Prima oară li s-a arătat imaginea bărbatului și li s-a cerut oamenilor să facă o listă cu ceea ce gândesc despre el. Aceștia l-au caracterizat ca fiind atletic, bine făcut, plinuț sau remarci de genul acesta. Apoi când oamenilor li s-a arătat poza femeii rezultatele au fost diferite. Aceștia au caracterizat-o ca fiind urâtă, scârboasă, mirositoare, leneșă, deși diferența între ea și bărbat nu era niciuna în afară de gen.

Preconcepțiile legate de obezitate sunt cele mai răspândite în cultura noastră. Oamenii nu sunt prea toleranți cu persoanele supraponderale. Cercetătorii au demonstrat că stigmantul obezității începe de la vârsta de trei ani, deoarece adulții le sădesc în mintea celor mici prejudecăți de genul oamenii grași sunt pururoși, urâți și nesuferiți, crezând că aceste adjective vor avea un efect motivator asupra copiilor.

Efectul acestor discriminări este devastator mai ales pentru copii. Mulți dintre ei fiind victimele abuzului verbal și fizic pe care îl suportă din partea colegilor sau a altor copii, iar când ating vârsta adolescenței mulți dintre ei au fost victimele agresiunii în grup. Unii copii supraponderali devin și ei la rândul lor agresori, în încercarea de a-și salva personalitatea, iar alții ajung victimele depresiei, a singurătății și a anxietății, care conduc la o scăzută stimă de sine și la o imagine corporală denaturată. Atunci când oamenii întâlnesc un supraponderal pe stradă, se holbează și fac comentarii de tipul: ,,Uite la tipul ăsta, cât de mare e! ”, ,,Privește cum mănâncă !”, ,,Nu ar trebui să mănânce atât!”.

În multe societăți, obezitatea este văzută ca neatractivă, dar nu în toate. De exemplu, în Mauritania grăsimea este prețuită, iar mare înseamnă frumos. Aici se spune că mărimea femeii indică tot spațiul pe care aceasta îl ocupă în inima soțului ei. Așadar, femeile mănâncă pentru a câștiga cât mai mult în greutate. Astfel, ele se îndoapă cu mâncare și le forțează și pe fiicele lor. De pe la vârsta de 8-9 ani acestea sunt forțate de către mamele lor să mănânce peste măsură pentru a se îngrășa pentru căsătorie. Îndoparea este o tradiție născută din lupta oamenilor pentru supraviețuire. Într-o țară în care mâncarea este puțină, iar foamea este ceva obișnuit, o persoană grasă reprezintă bogăție, sănătate și frumusețe, iar fetele slabe sunt considerate ca o rușine pentru familie. Prin ochii mauritanilor idealul american de frumusețe este unul extraterestru.

Astăzi, în lumea industrializată în care trăim și care ne oferă o enormă cantitate de mâncare, grăsimea și-a pierdut simbolul de sănătate, iar suplețea nu mai reprezină sărăcia ci frumusețea și statutul în societate. Dar în Mauritania este invers, aici cu cât mai mare este femeia cu atât mai mare este statutul. În societatea noastră, în trecut boierul era gras și țăranul slab, iar astăzi bancherul este slab și muncitorul gras.

Pentru mulți a fi slab a devenit o obsesie, mai ales pentru femei, care încearcă mereu să atingă idealul de frumusețe 90-60-90, grăsimea fiind considerată neatractivă și urâtă. Și când ne gândim că numai cu două secole în urmă, să fii grăsă și frumoasă era un ideal pentru femei, iar a fi slab era asociat cu urât și suspect de a fi bolnav. Deasemenea anorexia și alte boli de nutriție reflectă o situație în care femeile joacă un rol mai important în societate decât înainte, dar sunt încă apreciate atât după felul cum arată, cât și după realizări. Bolile de nutriție sunt înrădăcinate în sentimentul de rușine legat de propriul corp. Femeia se simte necorespunzătoare și imperfectă, iar temerile ei despre modul în care o percep ceilalți se concentrează în părerile ei despre propriul trup. În acest moment idealurile de slăbire devin obsesive, pierderea în greutate devenind modalitatea de a face ca totul să fie normal în lumea ei. Astfel, societatea modernă discriminează persoanele supraponderale considerându-le ca fiind încete, fără voință, neperformante și chiar mai puțin inteligente.

2.1. [NUME_REDACTAT] și secolul XXI-bunăstare și sănătate

În urmă cu cinci secole atunci când lumea era mai tânără, tot ceea ce se întampla în viață avea forme exterioare, mult mai bine conturate decât în prezent. Între suferință și bucurie, între necaz și fericire, distanța părea mai mare decât ne pare nouă acum. ,,Tot ceea ce se petrecea în viața omului era nemijlocit și absolut, așa cum bucuria și suferința mai sunt azi în mintea copiilor. Orice eveniment din viață, orice fapt, era înconjurat de forme definitive și expresive, era înălțat până la nivelul unui stil de viață rigid, neclintit”. Astfel, evenimentele semnificative precum nașterea, căsătoria, moartea se aflau prin prisma [NUME_REDACTAT], într-o plină strălucire a misterului divin. Dar, și lucrurile mai neimportante precum o călătorie sau o vizită era de cele mai multe ori însoțită de multe ceremonii, binecuvântări, datini sau descântece.

[NUME_REDACTAT] a moștenit de la Antichitate două modele de producție și de alimentație riguros opuse. Cultura greacă și cea romană se bazează pe o zonă agricolă din jurul orașului metodic cultivată, iar terenul viran, necultivat avea o semnificație negativă, de loc neuman, neproductiv. Existau și forme de exploatare a pădurilor și a mlaștinilor, dar economia se baza pe practicile agricole cum ar fi: horticultura, cultura cerealelor și arboricultura ( vița-de-vie și măslinul ), la care se mai adaugă și creșterea animalelor, în special a oilor. De unde un regim alimentar bazat pe produse de origine vegetală, cu fierturi de făină și pâine, vin, ulei, și legume, totul completându-se cu puțină carne și mai ales cu brânză. În schimb, alimentele de origine animală erau de primă importanță pentru popoarele celtice și germanice. Vânătoarea, pescuitul și creșterea animalelor în stare sălbatică erau principalele surse de alimentație. Cultura cerealelor nu era practicată decât în mod extensiv și discontinuu. Deci, alimentația acestor populații era bazată pe carne, mai ales vânat și porc, din care își extrăgeau materiile grase folosite în prepararea hranei. Perfect coerente și conștiente, aceste două modele alimentare se opuneau unul altuia ca semne de identitate și diferențe culturale. Această opoziție s-a păstrat și în timpul [NUME_REDACTAT] timpuriu. A existat o apropiere a celor două culturi grație unui dublu proces de integrare, a unei aculturații reciproce. Într-un anumit sens, la nivelul sistemelor de producție și a modelelor alimentare s-a produs același fenomen ca și în nivelul social și instituțional și anume crearea treptată a unei culturi mixte, romano-germanice.

[NUME_REDACTAT] timpuriu a fost deci martorul predominării unui model mixt de regim alimentar în care cerealele și legumele coexistau cu peștele și carnea, toate fiind importante, indispensabile pentru asigurarea supraviețuirii cotidiene a majorității sau pentru plăcerea elitelor. Supraviețuire sau plăcere: alternativa indică în mod evident discriminarea socială. Însă mai trebuie subliniat faptul că în decursul [NUME_REDACTAT] timpuriu toată lumea a beneficiat de varietatea și diversificarea regimului alimentar de la țărani până la seniori. Astfel, produsele vânătorii, pescuitului și creșterii animalelor se regăseau pe toate mesele împreună cu produsele agriculturii. Existau diferențe sociale și în comportamentul alimentar însă ele priveau mai degrabă nivelul cantităților consumate, care era foarte ridicat la clasele sociale superioare. Faptul însuși de a mânca mult era perceput în etica aristocratică ca un semn de distincție socială, de noblețe și de forță. ,,Episodul relatat de Liutprand din Cremona în secolul al X-lea, după care, ducelui de Spoleto i s-ar fi refuzat coroana regilor Franței din cauza prea redusei sale pofte de mâncare (,,nu-i vrednic a domni asupra noastră cel ce se mulțumește cu o masa prea săracă”), este emblematic pentru o realitate socială și culturală în care alimentul își asuma o funcție semiotică prea precisă”. Astfel, ecuația putere = aliment care se poate citi și în sens invers, nu mai exprimă o posibilitate obiectivă ci o obligație socială după cum aflăm din cazul lui Guido de Spoleto.

Este bine cunoscut faptul că în perioada medievală mizeria și foametea erau realități bine cunoscute. Noțiunea de foamete îmbrăca pe atunci o semnificație multiformă și complexă, aceasta însemna nu numai o recoltă ratată, ci și înghețul fluviilor, care împiedica pescuitul sau o mortalitate crescută a animalelor sălbatice sau uscarea ghindei care ducea la înfometarea porcilor. Acestea erau multiplele preocupări ale societății [NUME_REDACTAT] timpuriu.

Nu trebuie uitate nici componentele simbolice și ideologice ale hranei: împărtășania, frecvența posturilor, condamnarea lăcomiei, a beției și a indigestiei, acestea fiind legate de lux și provocând vise urâte.

Datorită expansiunii demografice din secolele IX-X, agricultura a devenit una expansivă dezvoltându-se în detrimentul activităților silvo-pastorale, creându-se astfel o situație de criză al sistemului de producție care a dus la o reformare graduată a regimului alimentar la nivelul păturilor inferioare ale societății. Astfel, exploatarea resurselor pădurilor și a pășunilor, care începeau să se diminueze din cauza defrișărilor masive, au fost rezervate grupurilor dominante din societate și anume clasei nobiliare și, uneori, comunităților urbane. Deci, alimentația claselor inferioare a avut la bază de atunci înainte, produse de origine vegetală, în timp ce consumarea cărnii a devenit privilegiul unui număr restrâns de oameni și a fost percepută din ce în ce mai clar ca un semn al bunăstării. Vânătoarea încetează să mai fie un drept al tuturor și dobândește toate trăsăturile caracteristice privilegiului.

De atunci din punct de vedere nutrițional, dar și psihologic, ,,foamea de carne” s-a impus ca unul dintre caracterele dominante ale alimentației ,,sărace”, în perfectă complementaritate cu alimentația ,,bogată”, ea însăși strâns legată de valoarea proeminentă a cărnii, acea carne care reprezenta o realitate pentru unii, iar pentru alții doar un vis frumos.

În plin [NUME_REDACTAT], s-a mai văzut apoi conturându-se o nouă opoziție între modelele de consum rural și urban. La oraș, rolul central pe care îl juca piața permitea de acum unei mari părți din populație să se bazeze pe aceasta pentru a-și asigura aprovizionarea cu alimente. În timp ce țăranii, excluși din activitățile silvo-pastorale, erau constrânși să se bazeze înainte de orice pe producția domeniului lor și erau antrenați într-o logică a autoconsumului, pe când păturile sociale urbane aveau posibilitatea de a profita de ocaziile pieței, ce propunea produse variate și de calitate. Faptul de a se fi eliberat de modelele rurale de consum alimentar constituia pentru păturile sociale urbane un important motiv de orgoliu și un factor de identitate: chiar felul de a mânca semnala apartenența la o comunitate privilegiată.

După ce a provocat între 1200 și 1250 o situație de maximă bunăstare alimentară, mai cu seamă în orașe, dar în mare parte și la țară, creșterea agricolă nu a mai putut să compenseze sporirea demografică. Începând cu 1270, aceasta începu chiar să încetinească, dacă nu cumva a stagnat de tot, nu pentru că se atinsese un echilibru alimentar ci pentru că exploatarea solului se împinsese până la limita extremă, punând în valoare terenuri marginale improprii culturii cerealiere și provocând în același timp scăderea globală a randamentelor. La diminuarea productivității agricole s-a mai adăugat la începutul secolului al XIV-lea o întreagă serie de perioade foarte dure de foamete, apoi surveni celebra ciumă neagră, care a făcut să explodeze mortalitatea, epidemia abătându-se asupra unei populații fiziologic slăbite de foamete, ceea ce explică poate cum a putut să se răspândească așa ușor.

Între anii 1340-1350, Europa a suferit una dintre cele mai devastatoare epidemii din întreaga sa istorie. Studiile din secolul XX au arătat că pandemia a izbucnit datorită condițiilor de igienă precară a locuitorilor din orașele de coastă din [NUME_REDACTAT], în special datorită șoarecilor și șobolanilor care trăiau împreună cu locuitorii caselor. Răspândirea bolii se explică și prin lipsa de igienă ca de exemplu locuințele neaerisite, gunoaie aruncate pe străzi care atrăgeau șobolanii de la care a și pornit această epidemie. Și apa de băut era murdară și plină de boli, de exemplu lepra, o altă boală frecventă în această perioadă, și de aceea oamenii beau mai mult vin și alte băuturi alcoolice.

Nici igiena personală nu reprezenta un obicei în viața oamenilor pe atunci, aceștia nefiind prea dornici să se spele, dar cei care aveau bani puteau să-și plătească intrarea la o baie publică. Băile cu aburi și băile publice populare au continuat să funcționeze până în secolul al XIII-lea, când, [NUME_REDACTAT] le-a interzis deoarece acestea ar fi reprezentat un loc de desfrâu și erau suspectate și de răspândirea epidemiilor de ciumă. Atunci se considera că apa caldă fragilizează organismul deschizându-i porii prin care putea pătrunde boala. Nu numai biserica, dar și farmaciștii clamau închiderea băilor și în plus era și vremea ,,totul în stradă”, de la ape uzate la excremente care erau aruncate pur și simplu în stradă, de pe fereastră. La vremea aceea doar ploaia mai reușea să curețe străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevărate șuvoaie și torente. Abia în secolul al XVIII-lea problemele de igienă personală încep să se mai îmbunătățească. Reapar băile, dar acestea sunt accesibile doar claselor superioare. Chiar și așa, curățenia corporală rămâne un aspect aproape total ignorat de către societate. Abia în secolele al XIX-lea și al XX-lea odată cu accelerarea urbanismului și cu marile descoperiri științifice, mai ales în domeniul medicinei, au adus o altă perspectivă asupra igienei personale. A devenit tot mai evident că spălatul mâinilor frecvent cu apă și săpun pot preveni o serie de boli grave. Astfel, igiena și curățenia devin treptat sinonime cu prevenirea bolilor. Dar, schimbările s-au făcut greu, pentru că, medicii, oamenii de știință, au avut de luptat cu obiceiuri adânc înrădăcinate și cu lipsa de educație. De aceea în funcție de țară, de gradul de civilizație ale unei națiuni, de categorii sociale, igiena personală a fost și este percepută diferit.

La sfârșitul [NUME_REDACTAT], calitatea alimentelor sfârșește prin a funcționa într-un mod din ce în ce mai riguros, ca un semn exterior de prestigiu, pe care clasele dominante tindeau să-l fixeze. Astfel, aspectul calitiv era mai predominant și fiecare sortiment de aliment făcea obiectul unei identificări și al unei prescripții sociale. Tratatele de agronomie de atunci îi sfătuiau pe țărani să consume alimente precum secara, înfățișând-o ca fiind mai potrivită modului lor de trai. Tratatele medicale teoretizau în mod explicit și știițific, diferențierea regimurilor alimentare ale țăranilor și ale nobililor, prevestind nenorociri celor care s-ar fi hrănit cu alimente nepotrivite rangului lor, spunând că bogatul ar avea probleme de digestie dacă ar mânca supe grele, iar stomacul săracului nu ar putea asimila mâncărurile fine.

Dacă bogățiile și, prin urmare, resursele alimentare sunt repartizate inegal la țără, contrastele la oraș sunt și mai mari. Astfel, înzestrarea bucătăriei ne permite să ne imaginăm diferențele alimentare. Așadar, dimensiunile modeste ale căminului țărănesc ne sugerează predominanța produselor care se coc la foc mic, ustensilele fiind cele de uz general (cazan, oale de pământ), acestea fiind răspândite pretutindeni. Căminul era adesea echipat cu un trepied de fier, cârligul de agățat pentru ceaun făcându-și apariția mai târziu, în special la casele înstărite.

Modul de consum al alimentelor evoluează și ele și se afirmă ca indicatori sociali. Masa, așezată pe capre, înconjurată de bănci sau scaune, care transformă, în timpul unei gustări, marea sală a palatului sau a castelului în sală de ospăț, se răspândește mai ales la orașe. Pe când multe dintre prânzurile țărănești se lipseau de ea, membrii familiei adunându-se în jurul oalei în care se afla mâncarea, așezați pe scăunele sau chiar pe jos. La anumite ocazii mesele erau acoperite cu fețe de masă țesute din cânepă. Vesela evoluează și ea, astfel cornul de băut din [NUME_REDACTAT] timpuriu se transformă în cupe de metal sau pahare din aur.

În secolul XX, viața noastră a fost revoluționată de lucruri precum automobilul, călătoritul cu avionul și computerul personal. În aceste cazuri, decoperirile au dus la o nouă cale a industriei, economiei și a societății. Astăzi, în secolul XXI, față de [NUME_REDACTAT], accesul la alimente este permis oricui, oricând, iar lucrul care ne promite o revoluționare a vieții și ne oferă oportunități pentru viitor este reprezentat de bunăstare. Dorința pentru starea de bine domină deja toate deciziile noastre, începând cu ce mâncăm dimineața, până la ce pastă de dinți și șampon să folosim sau ce tip de așternut de pat sau cosmetice folosim seara. Cerem mai multă siguranță și încredere de la produsele pe care le folosim și dorim mai multă capacitate de prevenție din partea acestora.

Trăim într-un secol al vitezei, în care totul se petrece pe repede-înainte, avem avioane supersonice, informația se transmite foarte repede dintr-un colț în altul al lumii iar, până și mâncarea este ,,fast”.

Magazinele de tip fast-food ne oferă o standardizare a alimentației, standard oferit de cultura americană ca efect al globalizării. Aceste restaurante vin cu produselele lor specifice, dar pentru a gâștiga notorietate și cât mai mulți clienți, ele încearcă să se adapteze la cultura specifică a fiecărei țări. Un exemplu concludent îl avem în România, unde o mare companie internațonală cu profil fast-food, și anume [NUME_REDACTAT]'s, care a lansat de curând două produse noi: „Sandviș cu porc și hrean” și „[NUME_REDACTAT]”, promovate printr-o reclamă cu haz. Spotul publicitar începe cu doi bărbați care stau într-o dubiță la un [NUME_REDACTAT], iar unul dintre ei, personajul principal care este un om relaxat, plinuț, aș putea spune pitoresc, care mănâncă cu poftă dintr-un [NUME_REDACTAT], spunând că „Zici că-s la văru'-meu în curte. Bine batrânu', muștar cât trebuie. Bă, fii atent, gustul îl face pe mic, mă ”. Iar, din spate se aud claxoane, iar replica lui este „Ce e bă, ne grăbim?!”, apoi apare o imagine a dubiței pe care scrie „Bucate românești” și imaginea cu cele două produse prezentate pe un prosop tradițional și îndemnul „Încearcă gustul românesc de la [NUME_REDACTAT]'s!” Astfel, marile companii de restaurante fast-food încearcă să se înfiltreze cât mai mult pe piața țărilor gazdă, apelând la mâncărurile specifice pentru a câștiga și mai mult încrederea consumatorilor.

Tot legat de mici, putem vorbi de fenomenul grătarului, un obicei adânc înrădăcinat în comportamenul românilor. Acesta este un fenomen special, specific perioadei moderne, iar micul a fost declarat preparat tradițional romanesc. Astfel, apetitul românilor pentru mici este manifestat din plin la orice sărbătoare, mică sau mare, 1 mai reprezentând deschiderea pentru sezonul grătarelor. Grătarul este o activitate de grup, care reprezintă un efort cu o recompensă imediată și totodată consumul colectiv. Acesta este de multe ori o activitate a bărbaților, o paradă a bunăstării. Mai trist este ceea ce rămâne în urma acestor grătare, iarba și tufișurile fiind invadate de pungi, caserole, sticle de bere sau de suc, deoarece prea puțini sunt cei care strâng mizeria în urma lor.

La polul opus alimentației fast-food sunt mâncărurile rafinate, care conțin ingrediente scumpe, nefiind acesibile oricui, la fel cum în [NUME_REDACTAT] carnea era destinată doar nobililor. Aceste mâncăruri se servesc în restaurante luxoase cu o clientelă selectă. Deasemenea există și emisiuni tv de profil, în care sunt prezentate mâncăruri de toate tipurile, de la salate până la deserturi, toate având un aspect apetisant (de exemplu, emisiunea Masterchef de la PRO TV).

În concluzie, în [NUME_REDACTAT], față de secolul XXI, împotriva nenorocirilor și a mizeriei exista mai puțină alinare decât acum, de aceea, acestea, erau mai de temut și mai chinuitoare. Boala se afla într-un contrast mai puternic cu sănătatea, onorurile și bogăția erau gustate mai profund și mai cu lăcomie, deoarece contrastau și mai mult decât acum cu sărăcia lucie și cu starea ticăloasă. Atunci, leproșii își învărteau hârâitoarea și făceau previziuni, cerșetorii se văicăreau în biserici și își etalau acolo infirmitățile, lucruri care se mai întâmplă și astăzi. Fiecare clasă socială putea fi recunoscută după îmbrăcăminte, iar mai-marii nu se deplasau niciodată fără o etalare strălucitoare de arme și bani, care impuneau respect și stârneau gelozie. Împărțirea dreptății, negustoria ambulantă, căsătoria, înmormântarea, toate se vesteau zgomotos, cu alaiuri, țipete bocete și muzică. Orașul nu se dezvolta ca orașele noastre, cu periferii în care se află fabrici îngrămădite și case fără gust, fiind bine definit de zidul de incintă care-l înconjura. După cum contrastul dintre vară și iarnă era mai puternic decât în zilele noastre, la fel era și cel dintre lumină și întuneric, dintre tăcere și zgomot. Orașul din zilele noastre nu mai cunoaște aproape deloc întunericul complet și liniștea completă, nici efectul unei luminiței izolate sau al unui stigăt stingher venit din depărtare.

2.2. Cultul corpului și paradoxul fast-food

În zilele de azi, trăim într-o eră a corporalizării intensive și a culturii corpului, așa cum medievalii trăiau într-o cultură a descarnării și a transcendenței. Toate idealurile de frumusețe, sănătate și de performanță gravitează în jurul trupului căruia am reușit să-i consacrăm un adevărat cult. Diferitele lui reprezentări care apar în reclame, afișe publicitare, videoclipuri, ne trimit cu gândul la ideea de control. De aici și interpretarea că un corp bine stăpânit poate fi o probă evidentă că persoana care îl deține are capacitatea de a-și controla propria viață, în timp ce lipsa de atenție pentru aspectul fizic denotă slăbiciune.

„Corpul uman nu reprezintă altceva decât o rețea determinată de reguli biologice. El este un organ al spiritului, adică este purtatorul unui proiect de viață compus din dorința de viață, cât și de experiențe ce formează dreptul său recunoscut la morală. El reprezintă activitatea unei conștiinte ce se ridică din biosferă prin cuvânt și responsabilitate, constituindu-se într-o ființă culturală, responsabilă de istoria sa în comuniune cu semenii sai.”

Un corp bine îngrijit nu reprezintă doar un simbol de echilibru și frumusețe, ci reprezintă și un avantaj pentru succesele profesionale, amoroase și sociale. Astfel, frumusețea a devenit o valoare, la care se adaugă, pe lângă trăsăturile fizice, și calități precum farmecul, competența, energia și controlul de sine. Corpul devine astfel un obstacol pe care trebuie tot timpul să-l adaptăm după cerințele societății. Iată de ce, atât femeile cât și bărbații, aleargă după o imagine corporală ideală, încercând să se protejeze de amenințările cele mai periculoase, cum ar fi: tinerețea care se îndepărtează, boala, câștigarea în greutate, încercând să păstreze aparențele prin diete, chirurgie estetică sau exerciții fizice, astfel mediile informaționale abundă de modele de întreținere a corpului, inoculându-ne astfel, ideea că imaginea proprie, echilibrul interior, liniștea sufletească și în general șansa la fericire sunt strâns legate de starea corporală.

Presiunea socială de a avea un corp slab și zvelt, în cazul femeilor, masiv și musculos în cazul bărbaților, influențează peste măsură percepția reală a propriei imagini și are consecințe, de cele mai multe ori grave, în comportamentul alimentar al tinerilor. Astfel, unele persoane dezvoltă o adevărată obsesie pentru alegerea și consumul alimentelor, care în timp pot duce la boli de nutriție sau metabolice serioase. Atunci când obsesia se focusează pe creșterea masei musculare prin practicarea exercițiilor fizice în exces, putem vorbi de vigorexie. Astfel, dintr-un obicei benefic pentru sănătatea corpului, exercițiile fizice se pot transforma într-o activitate dăunătoare pt corp, din cauza obsesiei care se instalează la nivel psihic. De această afecțiune psihică suferă în special persoanele între 18 și 35 de ani, care merg la sala de forță în fiecare zi și adaugă la dieta lor strictă exerciții musculare dure. Astfel una din fiecare 20.000 de persoane prezintă o obsesie pentru un corp perfect, dintre care 80% sunt bărbați.

„În cartea sa Muscle, de exemplu, [NUME_REDACTAT] descrie modul în care a început el exercițiile de creștere a masei musculare, pentru a-și anihila sentimentul de imperfecțiune pe care îl avea despre sine și temerile că este că este „costeliv”. După ce la început era slab, el a ajuns cu adevărat musculos ˗ dar după aceea nu s-a mai putut opri. Nu mai putea să se ocupe de activitățile zilnice dacă nu includeau câteva ore de antrenament. Cel care face exerciții pentru mărirea masei musculare nu este niciodată suficient de musculos, după cum anorexicul nu e niciodată destul de slab (Fussel, 1991).”

Deși suntem tot mai preocupați de imaginea noastră corporală, numărul de persoane care suferă de obezitate este tot mai mare, acest lucru datorându-se în mare parte alimentației de tip fast-food mai ales în rândul tinerilor. Astfel, consumul unor astfel de alimente fiind asociat cu ideea de libertate, de distracție cu prietenii și de a fi departe de controlul părinților. În plus, atunci când își aleg alimentele, aceștia sunt atrași de latura senzorială a acestora și nu de valorile nutriționale. „Produsele fast-food, originare din SUA, sunt considerate de criticii acestui fenomen drept responsabile de erodarea interesului pentru tradițiile culinare locale și de afectarea continuității acestora în spațiile în care au pătruns.”

Cultura fast-food și-a pus amprenta nu numai asupra a ceea ce mâncăm, dar și asupra ritmului în care mâncăm. Așadar expunerea la fast-food pe termen lung, nu numai la hrana în sine ci și la reclamele făcută produselor respective, se concretizează într-un comportament veșnic grăbit și într-o preocupare continuă de a economisi timp.

Așadar, trăim într-un secol al paradoxurilor unde avem o preocupare excesivă pentru corpul nostru, dar în același timp adoptăm o alimentație nesănătoasă de tip fast-food, care nu ne ajută deloc să avem un corp suplu și dezirabil.

Capitolul III. Psihologia comportamentelor alimentare

Studiu de caz

Omul ca produs al naturii, s-a lovit întotdeauna de necesitatea procurării alimentelor. Evoluția omului se întinde pe o perioadă de 1,75 de milioane de ani, primii oameni cunoscuți apărând după trecerea de la o alimentație preponderent vegetariană la una mixtă, datorită vânatului și pescuitului. De la o alimentație alcătuită din plante și produse animaliere, oamenii, odată cu descoperirea focului și după ce au început să-și confecționeze primele unelte au trecut la practicarea agriculturii primitive și la domesticirea animalelor, alimentația lor devenind astfel mai sigură și mai diversificată. Descoperirile geografice, schimburile de mărfuri, răspândirea plantelor de cultură și a animalelor domestice au diversificat alimentația omului, iar lista lui de bucate s-a îmbunătățit. La începutul secolului al XIX-lea, au pătruns în alimentație produse rafinate și semirafinate, concentrate alimentare, ca urmare a revoluției industriale, alimentația reprezentând unul din factorii importanți, de care depinde și care influențează sănătatea fiecărui om în parte și a populației în ansamblu.

Omul este o ființă socială cu multiple legături și interferențe, care în alegerea hranei știe foarte puține de necesitățile sale organice, în schimb este influențat în foarte mare măsură de dorințele și plăcerile pe care i le provoacă produsele alimentare. Ansamblul acțiunilor și atitudinilor legate de alimentație alcătuiesc comportamentul alimentar al unui om. Alimentația nu reprezintă doar hrana, ci un întreg ansamblu din care fac parte trăsăturile biologice, psihologice ale persoanei, ca individualitate și ca parte a mediului înconjurător, asta însemnând familie, serviciu, societate, cu tot ce presupun acestea: obiceiuri religioase, culturale, constrângeri financiare, de timp ș.a.

În zilele noastre, alimentația presupune în primul rând alegeri: alegerea momentului, a alimentului, a cantității, iar aceste alegeri au loc în permanență în cadrul comportamentului alimentar. Așadar, putem alege ce cumpărăm, ce și cum mâncăm și când să ne oprim. Aceste alegeri au devenit astăzi extrem de dificile, deoarece alimentele sunt peste tot, calitatea este variabilă, timpul este prețios, constrângerile financiare sunt foarte mari și, în plus, industria alimentară, mass-media și comerțul în gerneral sunt extrem de puternice. Astfel, comportamentul alimentar normal presupune mai multe etape: etapa de găsire, depozitare și preparare a alimentelor, etapa propriu-zisă a alimentației și de digestie. La baza instinctului alimentar aflându-se motivața, manifestată prin senzația de foame și generată de factori interni, biologici și externi (stimuli ai mediului înconjurător), proces care determină și justifică comportamentul de căutare, recunoaștere și ingerare a hranei.

Scopul acestui studiu de caz este de a identifica o psihologie care însoțește comportamentul de consum alimentar al oamenilor. Maniera în care consumatorii abordează deciziile de cumpărare cunoaște o mare varietate, întrucât reacțiile acestora sunt stabilite în foarte mare măsură de problemele mediului ambiant în care își duc existența. Complexitatea deosebită a comportamentului consumatorului se explică prin multitudinea factorilor care influențează direct sau indirect procesul decizional de cumpărare și consum al alimentelor. Pentru realizarea acestui studiu a fost necesară pregătirea unui chestionar pentru a procura informațiile necesare studiului nostru.

Astfel, în stabilirea unei psihologii specifice comportamentului alimentar, identificăm o serie de factori care participă și influențează formarea acestuia. Așadar, identificăm factorii culturali, reprezentați de cultură, subcultură și clasă socială. Obiceiurile alimentare fiind printre cele mai vechi și mai puternice aspecte ale culturii umane, acestea bazându-se pe disponiblilitatea alimentelor, pe semnificații, pe relieful geografic, pe practicile legate de agricultură, istoria și obiceiurile poporului respectiv. Procurarea hranei, pregătirea și servirea ei, desfășurându-se conform unor obiceiuri specifice, fiind legate de unele evenimente religioase. Factorii sociali, care includ, grupuri de referință, familie, statusuri și roluri în societate. În cadrul relațiilor sociale, alimentele simbolizează statutul social, căldura și acceptarea socială. Astfel, oamenii au tendința să accepte mai ușor alimente noi din partea unor persoane considerate prietene. În general, oamenii manifestă neîncredere în alimentele sau în sfaturile alimentare oferite de străini sau persoane mai puțin cunoscute. În cadrul relațiilor de familie obiceiurile alimentare au o semnificație mai mare, anumite alimente declanșând amintiri pe toată durata vieții, astfel, aceste alimente fiind apreciate pe motive care nu au nici o legătură cu valoarea lor nutrițională. Adesea, factorii religioși își au originea în mediul familial legat de masă. Factorii personali, care se referă la vârsta, ocupația și stilul de viață, circumstanțele economice, personalitatea și părerea de sine. Venitul, sursele comunitare și condițiile de piață, influențează obiceiurile alimentare, și în final, alegerea unor alimente în detrimentul altora, în ultimă instanță oamenii mâncând alimentele ușor procurabile și pe care și le permit din punct de vedere financiar. Factorii psihologici, sunt desemnați prin motivație, cunoaștere, învățare, convingeri și atitudini. Comportamentele individuale, în special cele legate de alimentație, rezultă dintr-o interacțiune complexă a unor influențe psiho-sociale. La nivel global, oamenii sunt diferiți. Persoane din medii culturale diferite nu au aceleași necesități și idealuri. Dacă pentru o persoană un tip de aliment este apreciat și acceptat, pentru o altă persoană, care trăiește în circumstanțe diferite, același aliment este respins. Percepția personală modifică și ea obiceiurile alimentare. Orice lucru ce aparține lumii exterioare este privit și înțeles atât printr-o lentilă socială, cât și prin una personală.

Identificând acești factori continuăm cercetarea prin aplicarea chestionarului format din 11 întrebări deschise, aplicat pe un eșantion de 40 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 60 de ani, femei și bărbați, atât din mediul rural cât și din cel urban. Chestionarul a fost aplicat pe stradă și în căminele de studenți. Nu am întâmpinat probleme mari în aplicarea chestionarului, studenții și tinerii fiind foarte deschiși la propunerea de a completa un chestionar, exceptând două persoane de sex masculin care ne-au completat chestionarul în bătaie de joc, iar pe stradă oamenii au dorit să ne răspundă, mai puțin cei care se grăbeau. Observăm că în timpul completării chestionarului unele persoane se gândesc mai mult la ce să răspundă, iar altele ne întreabă dacă este bine să scrie un anumit răspuns sau nu.

Astfel la prima întrebare „Cât de importantă este pentru dumneavoastră alimentația?”, majoritatea din subiecții chestionați ne-au răspuns că este „foarte importantă”, iar restul ne-au răspuns că „destul de importantă” sau „nu chiar importantă”. Chiar dacă aceștia au afirmat că alimentația este importantă, mulți dintre ei continuă să mănânce nesănătos. Merg mai mult pe principiul „o viață ai și trebuie să mănânci” și nu pe „o viață ai și trebuie să o trăiești”. Un exemplu concludent este acela al celor care merg în vacanțe și se cazează la hoteluri all-inclusive, unde pot să mănânce cât doresc. De aceea majoritatea se întorc acasă cu câteva kilograme în plus datorită exceselor alimentare. În continuarea analizei observăm că mesele oamenilor sunt de cele mai multe ori influențate de timp, mai ales în mediul urban deoarece oamenii sunt mereu pe fugă, serviciul le ocupă majoritatea timpului și nu mai acordă o importanță deosebită mâncării neavând timpul necesar pentru prepararea acesteia. De altfel, în mediu rural oamenii sunt puțin mai relaxați, aceștia nefiind presați întotdeauna de timp reușesc să-și prepare aproape în fiecare zi mâncarea.

Întrebați dacă de obicei mănâncă singuri sau cu familia majoritatea celor chestionați au răspuns că mănâncă și singuri, dar și cu familia, iar restul au răspuns că mănâncă cu cine se nimerește să fie prin preajmă. Cei care au răspuns preponderent „singur” sunt persoane tinere cu vârsta între 15 și 35 de ani, din mediul urban, iar cei care au răspuns „cu familia” sunt persoane cu vârste între 40-60 de ani din mediul urban și 15-60 de ani în mediul rural. Acest lucru dovedește faptul că în mediul urban masa în familie, cândva o noțiune sacră, s-a estompat. Ceea ce reprezenta un eveniment major în viața de familie s-a mutat treptat în afara casei, la restaurante sau la lanțurile de fast-food care s-au dezvoltat rapid de-a lungul anilor, având vânzări cât mai mari. Doar în mediul rural se mai obișnuiește să se ia masa în familie, dar și aici mai mult când sunt toți copiii acasă și la sărbătorile mari. În continuare, observăm că atât în mediul rural, dar și urban oamenii obișnuiesc să mănânce în fața televizorului sau a calculatorului, deoarece aproximativ în fiecare bucătărie găsim câte un televizor, astfel aceștia reușind să facă mai multe lucruri deodată pentru a economisi timp („uneori da, deoarece nu-mi ajunge timpul”, „da, deseori, mai ales atunci când urmăresc știrile sau un film sau îmi verific mailul”).

La întrebarea „Atunci când sunteți nervos/stresat, obișnuiți să mâncați mai mult?”, majoritatea au răspuns că „nu” sau „deloc”(„dimpotrivă, mănânc mai puțin sau deloc”), ceilalți, puțini la număr au răspuns afirmativ („da, de cele mai multe ori mănânc când sunt stresată, chiar dacă nu simt senzația de foame”). Pe parcursul aplicării chestionarului observăm că subiecții nu prea consumă produse fast-food, în special cei din mediul rural cu vârste cuprinse între 35-60 de ani, acest lucru datorându-se și faptului că la țară magazinele fast-food nu sunt prea întâlnite. Un consum mai mare de produse fast-food îl întâlnim la oraș, adepții acestui mod alimentar fiind în special tinerii (15-40 de ani), existând și excepții („nu obișnuiesc să mănânc astfel de produse, deoarece sunt conștientă că nu sunt benefice pentru organism și totodată, provoacă o oarecare dependență”, 23 de ani), aceste alimente fiind consumate de obicei la mall sau la locul de muncă. Deasemenea nici persoanele cu vârste între 40-60 de ani de la oraș nu consumă produse fast-food. Acest consum mai scăzut de fast-food din ultima vreme s-ar putea datora faptului că în ultima perioadă alimentația sănătoasă este foarte mediatizată, fiind oferite ca modele vedetele, iar oamenii încep să conștientizeze că nu au un stil de viață tocmai sănătos și încep să renunțe la unele obiceiuri alimentare nesănătoase.

În continuare observăm că postul este un factor important în alimentația oamenilor, majoritatea celor chestionați din mediul rural spunând că țin post, iar în oraș mai puține persoane țin post deoarece consideră că „mâncarea este prea scumpă”. Întrebați ce părere au despre diete și dacă au ținut vreodată una, majoritatea din cei chestionați au răspuns că sunt contra dietelor, deoarece nu sunt sănătoase („nu sunt pentru diete, cel mai important este să consumi alimente vii, proaspete, lactate, fără carne”), din acest răspuns observăm că persoana în cauză are un stil de viață vegetarian, („am ținut o singură dată o dietă, însă în general nu sunt adepta acestora. Consider că pentru a slăbi sau a te menține în formă, sportul este singura soluție sănătoasă.”). Cei care aprobă dietele sunt în general tinerii (15-30 de ani), în special femeile, majoritatea dintre ele ținând măcar o dată o dietă („am o părere bună despre acele diete sănătoase și una proastă despre acele diete în care te înfometezi. Da, am ținut multe diete.”, „am o părere bună, dar să fie dată de un specialist”). Bărbații în general consideră că nu au nevoie de o dietă și că acestea sunt pentru persoane care au probleme cu greutatea. Cei cu vârste între 50-60 de ani au ținut o dietă la recomandarea medicului.

Întrebați cât cheltuiesc lunar pe alimente observăm că persoanele din mediul urban știu exact suma pe care o cheltuiesc, pe când cei din mediul rural au răspuns că „nu știu” sau că „nu au făcut un calcul”(„având în vedere că am multe produse în gospodărie nu prea cheltui mult, nu am făcut un calcul”), deasemenea observăm că la oraș oamenii își cheltuiesc aproximativ jumătate din salariu numai pe mâncare („aproximativ un sfert sau jumătate dintr-un venit lunar mediu”, „cam jumătate din ce câștig, destul de mult”), doar studenții alocă mai puțini bani deoarece aceștia nu au foarte multe resurse financiare, pachetul de acasă fiind principala lor sursă de hrană („ca student nu cheltuiești foarte mult pe mâncare, deoarece nu dispui de un buget suficient de mare. Probabil că atunci când voi fi salariat voi cheltui mult mai mulți bani”).

Cei chestionați fiind întrebați dacă au o alimentație sănătoasă, cei mai mulți au răspuns pozitiv, („în ultima perioadă da, deoarece am citit cărți de Ing. [NUME_REDACTAT]”) acest lucru dovedind că unele persoane sunt tot mai interesate de sănătatea lor, nu se bazează doar pe ce aud la televizor că este bine să mănânci sau pe sfaturile diferitor persoane, ci se informează din surse sigure cum ar fi cărțile de specialitate, iar restul au spus că nu au o alimentație sănătoasă deoarece: „ar trebui să consum mult mai multe legume, fructe și mai puțină carne. Deasemenea, trebuie să consum mult mai multă apă”, „nu, deoarece nu respect orele mesei”. Întrebați dacă banii reprezintă un impediment pentru a avea o alimentație sănătoasă, dintre subiecții chestionați cei mai mulți au răspuns „da”, așadar constatăm că resursele financiare ne influențează destul de mult comportamentul alimentar.

Așadar, în urma chestionarului aplicat constatăm că oamenii consideră alimentația ca fiind importantă, dar nu au în totalitate o alimentație sănătoasă, deoarece comportamentul lor alimentar este influențat de timp, aceștia de cele mai multe ori din grabă, mănâncă hrană semipreparată sau preferă restaurantele. De cele mai multe ori pentru a mai câștiga timp aceștia mănâncă în fața televizorului și a calculatorului, acest lucru nefiind indicat de medicii nutriționiști. Deasemenea, constatăm că starea de spirit nu influențează foarte mult comportamentul alimentar al oamenilor, iar obiceiul de a lua masa cu familia începe să se piardă atât în orașe cât și în sate. Constatăm și faptul că tinerii sunt mari consumatori de fast-food, cei mai mulți din mediul urban, iar femeile tinere sunt adeptele dietelor. Mediul de rezidență, reprezintă deasemenea un factor de diferențiere a comportamentelor alimentare între persoanele cu venituri comparabile și care depun activități cu un consum de energie similar. Se poate aprecia pe baza datelor că lumea satului se definește într-o foarte mare măsură printr-un comportament alimentar de tip tradițional, majoritatea alimentelor de bază fiind procurate din gospodăria proprie, aceștia alocând mai puțini bani pentru alimente, decât cei de la oraș. Cât privește respectarea tradițiilor, a sărbătorilor, a postului, care are semnificația lui religioasă, dar și una alimentară, de purificare a întregului organism, aceasta reprezentând o caracteristică a comportamentului alimentar în mediul rural, chiar și în cazul persoanelor cu o situație financiară precară.

[NUME_REDACTAT] lucrarea de față numită „Cultură și semnificație în hrană și alimentație în secolul XXI”, s-a urmărit tratarea subiectului hranei și alimentației din punct de vedere cultural și social, din cele mai vechi timpuri și până azi. Astfel, primele două capitole au fost alocate părții teoretice, iar al treilea fiind destinat studiului de caz, reprezentând partea practică a acestei lucrări.

În primul capitol s-a avut în vedere prezentarea societății de consum în care trăim și amprenta pe care o lasă aceasta asupra omului, iar în primul subcapitol a fost tratată evoluția omului din stadiul de vănător-culegător, prin prisma unor mituri indigene, la cel de descoperitor al focului și al mâncării gătite, prin aceste mituri înțelegând importanța pe care o ocupă bucătăria pentru condiția umană, aceasta marcând trecerea de la natură la cultură, de la crud la gătit. În cel de-al doilea subcapitol, am identificat noile patologii ale societății moderne, cum ar fi obezitatea, anorexia, bulimia și mâncatul compulsiv, subiecte pe care le-am tratat din punct de vedere psiho-social, și anume identificarea cauzelor și a factorilor care favorizează apariția acestor boli și cum se manifestă acestea.

În capitolul al doilea, am abordat problema corporalității și anume cum sunt oamenii percepuți de ceilalți în funcție de felul cum arată și cum este văzut corpul în anumite societăți actuale, diferite din punct de vedere cultural. În cadrul primului subcapitol, s-a avut în vedere o comparație a Evului mediu cu secolul XXI din prisma bunăstării și a sănătății, și anume cum și prin ce era reprezentată bunăstarea atunci și cum este reprezentată acum și importanța care era acordată sănătății. Cel de-al doilea subcapitol face referire la cultul corpului și paradoxul fast-food, la faptul că trăim într-o eră a corporalizării intensive și deși, ne preocupăm intensiv de îngrijirea acestuia, în același timp adoptăm obiceiuri nesănătoase, dăunătoare pentru corpul nostru, cum ar fi produsele de tip fast-food, acesta fiind unul dintre paradoxurile societății actuale.

Ultimul capitol este destinat studiului de caz, în care am identificat și stabilit o psihologie specifică a comportamentului alimentar, prin identificarea factorilor care influențează aceste comportamente.

Bibliografie:

BAUDRILLARD, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, [NUME_REDACTAT].ro, București, 2005.

CREFF, [NUME_REDACTAT], Manual de dietetică în practica medicală curentă, [NUME_REDACTAT], Iași, 2010.

DUMITRESCU, Constantin P., Secretul sănătății. Greutatea corporală, [NUME_REDACTAT] M, București, 1994.

GIDDENS, Anthony, Sociologie, [NUME_REDACTAT] All, București, 2001.

HUIZINGA, Johan, [NUME_REDACTAT] Mediu, [NUME_REDACTAT], București, 2002.

LE GOFF, Jacques, SCHMITT, [NUME_REDACTAT], Dicționar tematic al [NUME_REDACTAT] occiddental, [NUME_REDACTAT], Iași, 2002.

LIPOVESTKY, Gilles, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum, [NUME_REDACTAT], Iași, 2007.

PAVEL, Ion, SDROBICI, Dan, Obezitatea. Boală cu extindere în masă, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București, 1970.

SĂHLEANU, Victor, Omul și alimentația, [NUME_REDACTAT] și enciclopedică, București, 1977.

STRAUSS, [NUME_REDACTAT], Mitologice I. Crud și gătit, [NUME_REDACTAT], București, 1995.

VOINEA, Leila, Revista de [NUME_REDACTAT], Vol.5, Nr.3.

http://www.mesagerul.ro/2010/07/01/cultul-corpului.

De ce sunt oamenii mai evoluaţi decât alte primate? Pentru că ştiu să gătească!

http://www.lovendal.net/wp52/apostolii-din-cina-cea-de-taina-din-ce-in-ce-mai-grasi.