Cultura si civilizatie – Grecia [605431]

Cultura si civilizatie – Grecia
Antică: ALIMENTAȚIE
În general grecii erau sobri la mâncare, majoritatea
se limita la două mese pe zi. Dimineața – câteva
bucăți de lipie înmuiată în vin, eventual câteva
smochine și măsline. Lipia – articolul principal în
alimentație – era din făină de orz, secară, ovăz sau
de grâu (care însă era mult mai scump). În afară de
lipie – uneori condimentată cu diferite arome de
plante – pentru cei săraci alimentul cel mai obișnuit
era peștele sărat sau afumat. Ciorbele erau de
asemenea mâncarea sărăcimii. Legumele erau
consumate crude sau fierte, pregătite în formă de
salate, cu oțet, sare și untdelemn. Măslinele se
găseau din abundență. O importanță deosebită
aveau în bucătăria grecilor ceapa și usturoiul.
Laptele (mai ales de capră) și brânzeturile se
consumau mult; iar ca desert – fructe (nuci,
smochine uscate, struguri) și turtă dulce. Regimul
alimentar varia după posibilitățile economice ale
fiecăruia, precum și după regiuni: în bogata regiune
a Beoției se mânca mai mult și mai bine, în timp ce
Sparta, cu faimoasa ei „ciorbă neagră” ca fel de
mâncare obișnuit, era renumită prin alimentația ei
primitivă.
Peste tot carnea (scumpă, mai puțin însă cea de
porc) și vinul erau articole rezervate celor bogați. În
loc de vin se bea un amestec de miere cu apă
(hidromel) în fermentație alcoolică. Majoritatea
grecilor mânca rar carne – aproape numai la
sărbători, cu ocazia sacrificiilor, când carnea
animalelor sacrificate se împărțea celor de față. La
mesele celor bogați se servea nu numai carne de
animale domestice, ci și vânat (mistreț, cerb, etc.);
carnea cea mai prețioasă era cea de iepure. Carnea
era pregătită cu felurite sosuri, care erau în același
timp dulci și picante. Vinul se bea în proporție de
două părți apă și o parte vin. Nici la mesele cu
invitați, la mesele de ocazii, la sărbători familiale, nu
se servea un menu prea variat și copios: se dădea
mai multă atenție felului în care erau prezentate
mâncările și în care era organizată masa. La
sărbătorile familiale luau parte copiii și femeile, care
însă nu mâncau întinși pe paturile-sofale, ci șezând
pe taburete.
Când se organizau ospețe – la care soțiile erau
riguros excluse – invitații bărbați contribuiau cu toții,
sau fiecare își aducea mâncarea de acasă. Un
invitat își putea aduce un alt invitat personal, al său.
La intrare un sclav scotea încălțămintea oaspeților și
le spăla picioarele. Oaspeții se așezau, întinși câte
doi pe un pat-sofa, rezemându-se în cotul stâng. Li
se aducea mai întâi un lighean cu apă ca să-și spele
mâinile, apoi la fiecare pat-sofa câte o măsuță pe
care erau aranjate mâncările. Se mânca cu
degetele, din strachini de lemn, de ceramică sau din
farfurii de metal; se foloseau un fel de linguri și mai
rar cuțite. Bineînțeles că nu existau fețe de masă
sau șervețele; comesenii își ștergeau buzele și
degetele cu miez de pâine. În timpul mesei nu se
bea decât apă. La sfârșit oaspeții se spălau din nou
pe mâini. Măsuțele erau scoase, sclavii curățau
încăperea de resturile de mâncare aruncate pe jos,
apoi aduceau alte măsuțe, vinul, apa și un vas mare
(crater) în care urma să fie făcut amestecul. Din
acest moment începea partea a doua a ospățului,
adevăratul symposion (cuvânt care înseamna
„întrunire de băutori”). Cina propriu-zisă avusese
doar rostul să pregătească pofta de băut.
Simpozionul începea cu libații și cu un imn cântat în
cinstea lui Dionysos. Cei prezenți alegeau – sau
trăgeau la sorți – pe „regele simpozionului”. Acesta
stabilea proporția de apă cu care trebuia amestecat
vinul – care uneori era dres cu plante aromatice:
cimbrișor, mentă, scorțișoară ș.a. – și cantitatea pe
care urma s-o bea dintr-o dată comesenii. Dar
scopul adevărat al simpozionului nu era băutura
(grecii beau cumpătat; iar a bea vinul neamestecat
cu apă socoteau că este un obicei barbar), ci acela
de a crea prilejul unei întâlniri plăcute: era unica
formă de reuniune mondenă, la care unoeri erau
angajați și cântăreți și cântărețe, actori și acrobați. În
epoca clasică, la aceste ospețe erau nelipsite
curtezanele, dansatoare sau cântărețe. Dar în
numeroase scrieri asupra acestui subiect, autorii –
Aristofan, Xenofan, Lucian, ș.a. – nu uită să
menționeze de asemenea că aceste simpozioane nu
dovedeau prea multă cumpătare din partea
grecilor…