Cultura Petersburgheza

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Litere

Profesor coordonator: Prof.Conf.Dr. Ludmila Bejenaru

Student: Onofrei Vlad-Petrică

Specializarea: Rusă-Engleză

Facultatea de Litere

Argument

În primul rând, această temă – Sankt-Petersburgul ,este una vastă , iar lucrarea mea se concentrează pe cultura orașului. Doresc să îmi îmbogățesc cunoștințele despre acest oraș, care este unic în Rusia, chiar unic în lume și să împărtășesc aceste cunoștințe auditoriului. În acest referat nu vor fi doar opiniile mele, ci și cele ale unor mari personalități din Rusia, care mă vor ajuta să îmi formez o imagine cât mai detaliată a orașului din punct de vedere cultural.

În al doilea rând, alegerea acestei teme a fost influențată si de dorința mea de a învăța să lucrez pe cont propriu, să citesc un anumit număr de carți, de dorința ca munca să îmi fie răsplătită și de acea satisfacție când un lucru făcut de mine este apreciat.

Scurt istoric

Aceasă temă este una cunoscută, dar există posibilitatea ca o parte din auditoriu să nu știe despre originile acestui magnific oraș. Din acest motiv voi începe cu un scurt istoric.

Petersburgul are mulți întemeietori. La nașterea lui au concurat cele patru străvechi elemente: apa, aerul, pământul și focul. Le-a înnodat, sub cerul liber, lemnul. Meșterii au zidit case și palate. Au urmat parcuri, statui, fântâni, cu timpul poeme, teatre, muzee. Muzeele sacralizează proza. Istoricul Fustel de Coulanges avea dreptate când a făcut afirmația următoare: fiecare oraș poate fi numit “sfânt”. Întru totul îndreptățit – cel alintat de la început ca pseudoolandezul “Sankt-Piter-Bourkh”.

Acest oraș a luat naștere ca dorință a țarului Petru cel Mare care, prin acest oraș a vrut ca Rusia să se asemene cu Europa, o occidentalizare. Sankt-Petersburgul a provenit și din dorința de a impune vidului, neantului niște margini, o garnitură de palate de cheiuri încorsetate de granit, ca și cum a-i arunca peste abis o placă de piatră, pentru a-l acoperi complet, dar vidul se zărește mai mult ca niciodată de sub arabescurile fontei, granitului și marmurei urbanismului petersburghez. Astfel construcția orașului a început în anul 1703 și inițial au participat 40.000 de muncitori dintre care mulți au murit. Din punctul meu de vedere această pierdere de vieți, ar fi putut fi evitată dacă Petru nu dorea construcția într-un timp atât de scurt. Pierderile acelor vieți îmi creează un sentiment de regret, deoarece un oraș atât de frumos și impunător a fost construit cu atât de multe sacrificii. Există și personalități care au o perere apropiată de a mea, precum Nikolai Gogol care consideră că esența orașului este un climat nesănătos. Eu nu sunt atât de sever, dar continui să consider că ambiția lui Petru a dăunat acelor muncitori . Cred că aceste vieți pierdute reprezintă singurul aspect negativ al orașului, sau cel puțin eu văd așa.

Ca să închei cu acest scurt istoric, trebuie să menționez că orașul a fost capitală și cu timpul a prosperat, iar în zilele noastre este unul dintre cele mai importante centre economice și culturale din lume.

Cultura Sankt-Petersburgului

Sankt-Petersburgul a fost creat pentru întâmpina Europa revenind pe malurile sale după o intermitență de mai multe secole : el este “o masa de scriitor instalată pe țărmul oceanului culturii universale” (Iosif Brodski) și, pentru foarte multă vreme, Sankt-Petersburgul a fost o sărbătoare, primind cu bucurie vapoare întregi de artă și cultură europene. Până în zilele de azi, orașul pare celor ce vin din Occident, pentru care nu există altceva decât Parisul, Londra, Roma sau Madridul, o ”Americă” pe care o redescoperi, o Atlantidă ce se ridică din străfunduri, o insulă a comorilor. Muzee formidabile, precum Ermitajul, răsar în fața vizitatorului și reduc la tăcere Europa care își dă seama că a uitat o jumătate din propriul patrimoniu.

Pentru un oraș încă nou, atât de tânăr, reușește paradoxul de a apărea în toată splendoarea unui trecut imemorial, trecut importat sub forma semnelor culturale ale modernității sale. Sankt-Petersburgul conține acel ceva unic și particular, care încă de la fondarea sa din 1703, lasă loc unui mit. Încă dinaintea întemeierii sale, el a fost un vis, o fantasma a lui Petru cel Mare. Așadar, nici un oraș, fie rusesc, fie străin, nu este la fel de „mitic”, mitogenetic si mitopoetic ca Sankt-Petersburgul. Orașul se reduce la ceea ce este în receptarea sa, în rezonanța sa ideologică, ambele fiind bogate și variate. Orașul prezintă efectiv, în propria structură, un caracter ambivalent, care e și secretul forței sale: gest al spiritului creator petrovian, text al străzilor, piețelor, canalurilor, scris de piatră, pământ și apă. Sankt-Petersburgul este cuibul miraculos de productiv al întregii Rusii moderne, de la istoria politică la operele sale literare, plastice, muzicale. Deoarece vorbesc de Sankt-Petersburg ca un oraș cultural, nu pot să nu spun câte ceva și despre arhitectură. După părerea lui Goethe „muzică încremenită”, muzica și, în particular, dansul, sunt arhitectura în mișcare. Severă și elegantă, balerina din centru este înconjurată de trupa de balet care îi aduce un omagiu, asemenea coloanei lui Aleksandr, nobilă și grațioasă, din centru Pieței Palatului, care se lasă înconjurată de dansul clădirilor exprimând variate atitudini. Teatrul Mariinski reprezintă în fiecare seară, pe scenă, Petersburgul. Din punct de vedere structural, a existat dorința ca orașul să fie un muzeu sub cerul liber, să-i familiarizeze pe moscoviții bărboși să trăiască în artă și natură. Grădina de Vară era, în felul ei, o grădiniță de copii.

Un alt simbol al culturii orașului îl reprezintă muzicalitatea. Întreg secolul al XVIII lea este plin de muzicieni și de compozitori importanți la Sankt-Petersburg. Ca la Versailles, curtea trăiește în muzică. Pe lângă muzica clasică, corurile bisericilor imperiale taie răsuflarea vizitatorilor occidentali. Însuși Coustine le recunoaște splendoarea muzicală ce rivalizează cu volutele de aur ale capelelor țarului. Alexandre Benois consideră că “În acest oraș domnește o muzicalitate uimitor de profundă și de miraculoasă”. Sankt-Petersburgul nu este doar cel mai muzical oraș al Europei, el trăiește prin muzică, de-a lungul muzicii: „Acest oraș are în el un suflet, or ,sufletul nu se poate deschide altor suflete, nu poate comunica cu ele decât prin intermediul muzicii”, scrie același autor .

Reprezentanți ai culturii petersburgheze

”De mult timp Neva vorbește în versuri,

Prospectul Nevski e o pagină din Gogol,

Toată grădina de Vară-I un capitol din Oneghin,

De Blok ostroavele își amintesc,

Iar pe Raziezjaia hoinar e Dostoievski.”

Pentru început , voi vorbi despre Aleksandr Pușkin, care a fost unul dintre cei mai importanți oameni care au trăit în Rusia, în Sankt-Petersburg. După cum literatura rusă modernă și contemporană s-a născut la Sankt-Petersburg, tot acest oraș a fost cel care a dat naștere acestei poetici a mitului, concepută și utilizată de Aleksandr Pușkin. Se confundă cu poetica literaturii ruse însăși pentru încă cel puțin un secol și jumătate, timp în care ”orașul Sfântului Petru” sau “sfântul oras al lui Petru” va comanda destinele Rusiei. Cred că acest oraș a avut un rol foarte important în dezvoltarea culturii ruse, Pușkin fiind considerat cel mai mare scriitor rus. Acest scriitor a influențat generațiile următoare de scriitori: Gogol, Lermontov, Dostoievski, Mandelștam, Anna Ahmatova.

Sute de ani au trecut și tânărul oraș,

Podoaba și minunea ținutului de miazănoapte,

Din păduri obscure , din al bălților abis,

S-a ridicat semeț și somptuos.

Portretul lui Pușkin de Vasily Tropinin

Pentru a arăta influența orașului asupra culturii, în special a literaturii, voi oferi ca exemplu opera lui Pușkin „Călărețul de aramă”. Această operă pare să se fi născut într-o strânsă relație cu folclorul urban al Sankt-Petersburgului, acele zvonuri, acele povești și acele legende care vorbesc fară încetare despre fantome, despre morții-vii și despre strigoi. Aceasta nu este de mirare într-un oraș la fel de fantomatic, la fel de fantastic ca acesta, unde limitele dintre apă și pământ, ceață și ape, viață și moarte, aparență și realitate tind să se șteargă, unde inanimatul pare să trăiască o viață proprie, unde animatul se fixează în materie. Cred că aceste legende au prins viață datorită pierderilor suferite în timpul construcției orașului, dar și din cauza ambiției lui Petru. Chiar dacă unele dintre aceste povestiri, legende inventate de oamenii de rând au avut ca scop defăimarea lui Petru și a orașului, în cele din urmă au avut un rol mai mareț, acela de a deveni bază pentru unele opere literare. Pentru a argumenta opinia mea voi oferi câteva exemple de opere care au fost inluențate de aceste povestiri, legende: “Portreul” de Gogol, “Crimă și pedeapsă” de Dostoievski, “Principesa Ligovskaia” de Lermontov și exemplele pot continua.

La Gogol cele două orașe sunt comparate pe toate planurile, din toate punctele de vedere, intrând într-un complex sistem de opoziții după criterii de ge, caracter etnic, climă, vechime, mod de viață, activitate culturală, comerț și multe altele. Gogol ajunge la concluzia că Petersburgul este “un neamț corect, care cel mai mult ține la buna-cuviință”, este activ, dinamic, dar, spre deosebire de vechea capitală, este „un străin în patria sa”. De aceea scriitorul spune că „Moscova îi este necesară Rusiei, iar Petersburgului îi este necesară Rusia”. Prin acest mare scriitor se simte mitul orașului străin spiritului rusesc, consolidat, astfel, în literatură, prin opera lui. Dupa cum remarcă Antiferov, Petersburgul lui Gogol nu este numai un oraș nemțesc, activ, dinamic, birocratic și funcționăresc, este în același timp de neînțeles, care te ademenește prin enigma sa ascunsă, un oraș al întâlnirilor neașteptate și al aventurilor tainice. La el, originala frumusețe a orașului nu este dată de arhitectură sau de peisaj, ci este dată de lumina înșelătoare, creatoare de miraje și fantasme. Consider că viziunea lui Gogol este una specială, plină de fantastic, iar acest lucru arată încă o data importanța în literatură a Sankt Petersburgului.

Portretul lui Gogol

Aceasă listă cu reprezentanți ai culturii Petersburgheze poate ajunge la dimensiuni foarte mari, dar ultimul scriitor despre care voi aminti este Feodor Mihailovici Dostoievski. La fel ca și în operele celor doi scriitori prezentați mai sus, pentru Dostoievski, Petersburgul ocupă un loc cu totul deosebit, în cele mai multe din scrierile sale. După parerea mea, tema orașului este foarte importantă în unele opere ce îi aparțin. Cred că Dostoievski re-creează Petersburgul pornind de la propriile impresii. Din cele citite pană acum, am ajuns la concluzia că, scriitorul cunoștea extrem de bine orașul. Astfel, în urma unor plimbări au luat naștere personajele cărților sale și s-au conturat conturat amănuntele desfășurării acțiunii. El dă chiar adresele exacte ale eroilor săi, evidențiind viziunea realistă a operelor sale și oferind verosimilitate întâmplărilor. Dostoievski continuă procesul de mitologizare a Petersburgulu, propunând o viziune afectivă asupra orașului, adică încercând să îi surprindă esența nu prin cunoaștere rațională, ci prin trăire emoțională. Mitul ferestrei deschise către Europa și mitul constructorului taumaturg, de asemenea, nu sunt prezente în creația lui Dostoievski, scriitorul îndreptându-și atenția în primul rând asupra mitului orașului străin Rusiei și a mitului orașului blestemat. Petersburgul este un oraș străin Rusiei, este evident, consideră scriitorul, dacă privim cu atenție arhitectura descrisă în operele sale. Aceasta, spune el, este lipsită de orice specific național, fiind doar o imitație a unor modele străine. Sankt-Petersburg, în opera lui Dostoievski, prin arhitectura sa lipsită de originalitate, prin clima sa umedă și mohorâtă și mai ales prin înfățișarea sa fantastică, influențeaza profund negativ gândurile și faptele personajelor. După cele spuse mai sus, mi-am format un nou punct de vedere despre personajul Raskolnikov: acum consider că este evidentă influența orașului asupra lui, gândurile criminale puteau lua naștere doar în această ambianță, în condițiile sărăciei orașului. La Dostoievski, însă, Petersburgul este nu numai social, ci și psihologic, în măsura în care imaginea lui ajută cititorul să înțeleagă mai bine dimensiunea interioară a personajelor, sentimentele lor. Însă, totodată starea de spirit a personajelor determină viziunea lor asupra orașului, un anume tip de receptare a realității înconjurătoare .

Consider că Sankt-Petersburgul nu reprezenta o imagine fatidică a societății, după cum îl descrie scriitorul. În acest secol al lui Dostoievski, orașul tinde să devină o capitală intelectuală, ea nu mai adună doar o mână de poeți și jurnaliști de origine nobilă în jurul unor figuri ca Pușkin. Există o întreagă industrie a literelor, a întreprinderilor editoriale și a jurnalismului, iar orașul îi atrage pe cei din toată Rusia, pe toți care vor să învețe și să gândească .

În acest scurt capitol despre cateva personalități ale orașului Sankt-Petersburg, și implicit ale Rusiei , am încercat sa evidențiez importanța lor asupra culturii ruse. Totodată am încercat să prezint și influența orașului în aceste mari opere.

Concluzii

În concluzie, pot afirma că acest oraș unic este încă de la nașterea sa, marcat de o impresie a scufundării, el se prezintă, de asemenea, încă de la începuturile sale, ca o țâșnire violentă. Acesta apare nascându-se din ape, mlaștini, păduri într-un avânt spre înălțime și măreție. Prăbușirea, ruina, naufragiul amenință într-o manieră recurentă Sankt-Petersburgul, dar istoria sa este aceea a reîntoarcerilor. Probabil această putere de a renaște, de a trece peste toate inconvenientele, este reprezentată de puternica virtualitate pe care i-o conferă mitul său originar și propria sa natură. Dacă orașul a fost „o fereastră spre Europa”, „spre lume”, el rămâne „o fereastră spre viitorul Rusiei”: viitorul și misiunea sa fiind de a deveni capitala culturii ruse, de a fi locul unei dezbateri constructive.

O altă idee este compusă de importanța acestui oraș în cultura rusă, dar și cea internațională deoarece scriitori ruși au fost influențați de unele aspecte pozitive sau negative ale orațului . Fară aceasă creație ambițioasă a lui Petru, poate Rusia nu ar fi reușit o occidentalizare atât de rapidă, importantă și care a deschis noi căi culturale.