Cultura Pajistilor

PROIECT LA

CULTURA PAJIȘTILOR

Student : Pănică Relu

Anul : IV

Grupa : 469

Specializarea : Agricultura

Facultatea : Agricultura indrumator : Prof. dr. VASILE VÎNTU

PLANUL PROIECTULUI

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – Cadrul natural

CAPITOLUL II – Măsuri de îmbunătățire a pajiștilor

2.1. Măsuri de suprafață

2.2. Măsuri radicale

CAPITOLUL III – Înființarea de pajiști temporare în locul pajiștilor permanente degradate

CAPITOLUL IV – Folosirea pajiștilor prin pășunat

4.1. Sisteme de pășunat

4.2. Tehnica pășunatului

4.3. Măsuri pentru organizarea pășunatului rațional

CAPITOLUL V – Conveierul verde

CAPITOLUL VI – Aplicații practice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

De-a lungul vremurilor, primele civilizații umane s-au bazat pe creșterea animalelor ierbivore domestice care au folosit la un nivel superior vegetația ierboasă primară naturală, cât și cea rezultată după incendierea sau defrișarea unor păduri nesfârșite . Creșterea numerică a populației a determinat o expansiune și luptă continuă a omului cu pădurea pentru a asigura hrana animalelor care ne oferă lapte, carne, lână, piei, forță motrică pentru transport, lucrările câmpului, lupta de apărare împotriva invadatorilor și alte necesități. Nu întâmplător marele pratolog englez W. Davies, în prima jumătate a secolului trecut, spunea că „pajiștile sunt un produs al omului și al animalelor sale”. Și acum pe glob 180 milioane de oameni trăiesc exclusiv de pe urma păstoritului care a ajuns la capacitatea maximă de încărcare a pajiștilor sau chiar la suprapășunat provocând rărirea covorului ierbos, eroziunea solului și deșertificarea unor mari suprafețe de terenuri productive . Această situație a apărut ca urmare a înjumătățirii efectivelor de ovine și bovine în ultimii aproape 20 de ani, după revoluție, cât și al apariției unor noi surse de hrană pentru animale, cum sunt cele 2-3 milioane hectare de terenuri arabile lăsate pârloagă din zonele de câmpie și deal ale țării

Capitolul I

Cadrul natural

Comuna se află în nord-estul județului IASI, la granița cu raionul Fălești din Republica Moldova, pe malul drept al râului Prut. Este traversată de șoseaua națională DN24C, care leagă Iașul de Lipcani.

Comuna Probota face parte din culoarul vaii Prutului, alaturi de Bivolari, Trifesti, Victoria, Golaiesti, Bosia, Tutora, Prisacani, Grozesti, Gorban, in total zece comune ale judetului Iasi.

Datorita proceselor orografice manifestate de-a lungul timpului, in prezent se observa o complexitate variata de structura si relief.

Relieful

Relieful comunei Probota este integrat in Podisul Moldovenesc, subunitatea Campia Moldovei si se remarca printr-un pronuntat caracter sculptural si de acumulare.

Relieful sculptural, reprezentat de interfluviu Prut-Jijia, la nord de Roscani este fragmentat de terasele vailor Cerchezoaia si Frasin. Pe acest interfluviu este localizat Drumul Furilor, ce trece peste dealul Turia, la nord-vest de Balteni

Aspectul reliefului este larg valurat, cu platouri joase si vai largi si culmi a caror orientare este, in general, nord-estica si nord-vestica. Relieful este intregit si de prezenta unor glacisuri coluviale, proluviale sau mixte, situate la baza versantilor cu o inclinatie a pantelor intre 250-400.

Datorita marnelor din substrat, izvoarelor de coasta si lipsei vegetatiei, pe panta sudica a dealului Turea, fenomenul de eroziune este puternic.

Relieful de acumulare s-a format in holocen si este reprezentat de glacisuri coluviale si proluviale. Pe intinsul Luncii Prutului, considerata a treia unitate separata in cadrul Campiei Moldovei, se gasesc microdepresiuni, microgrinduri, gradisti de diferite marimi, prutete si un microrelief de coscova.

Schimbarile din evolutia geologica a Platformei Moldovenesti, in pliocen-cuaternar, au dus la diferentierea unui numar de noua terase, din care doua sunt joase si sapte sunt inalte. Situate la altitudini diferite fata de sesul actual al Prutului, terasele au inaltimi cuprinse intre 2-140 m.

Clima

Comuna Probota , prin asezarea sa geografica, are un climat temperat continental excesiv, caracterizat de o temperatura medie anuala de 9,60 C si de o cantitate de precipitatii de 595.52 mm. Vanturile bat din sectorul nord-vest si est cu o viteza medie de 5.9 m/sec. Radiatia solara are o valoare medie anuala de 111.76 cal/cm2, cu minima in luna decembrie de 2.27 Kcal/cm2. Durata de stralucire a soarelui este de circa 2100 ore.

Regimul termic

Cercetarea datelor de la Statiunea Meteorologica Iasi luate in intervalul 1991-2001 releva o temperatura medie anuala de 9.60C. Iernile sunt reci, geroase iar verile calduroase cu temperaturi medii ce ajung la 200C. Media lunii ianuarie variaza intre -2.20C si -9.20C, iar cea a lunii iulie, intre 18.70C si 23.10C. Ca valori extreme de temperaturi in perioada considerata au fost inregistrate -30.60C in perioada ianuarie 1963 si +37.20C in luna august 1957.

Temperaturi medii zilnice de peste 5s C se inregistreaza in prima decada a lunii aprilie pana in decada a doua a lunii noiembrie, cu o suma de 3584s C pe intervalul de 232 zile.

Temperaturi medii zilnice de peste 10s C se inregistreaza din a doua decada a lunii aprilie pana in a doua decada a lunii octombrie, cu o suma de 3224s C pe interval si o durata de 185 zile.

Temperaturi medii zilnice de peste 15s C se inregistreaza din a doua decada a lunii mai si dureaza pana in a treia decada a lunii septembrie, cu o durata de 138 zile si o suma de 2651s C pe interval.

Inghetul

Durata medie a intervalului fara inghet este de 181 zile . Brumele cele mai timpurii apar pe vai, din adoua decada a lunii septembrie si se prelungesc uneori pana in ultima decada a lunii mai.

Regimul pluviometric

Valoarea precipitatiilor atmosferice medii lunare si anuale inregistrate pe 11 ani (1991-2001) sunt redate in tabelul nr.4. Cantitatea cea mai mare de precipitatii a fost inregistrata in luna septembrie 1996 (183,5), iar cea mai mica in luna septembrie 1994 (5,3).

Secetele sunt foarte frecvente si apar de la sfarsitul lunii iulie si se prelungesc pana in septembrie. Ploile de vara au un caracter torential, favorizeaza eroziunea si diminueaza cantitatea de apa infiltrata, functie de panta, permeabilitate, covorul vegetal si agrotehnica aplicata.

Bilantul hidroclimatic mediu anual este sub-excedentar, slab deficitar, cu un indice hidroclimatic de 78 – 90 si un indice de ariditate de 27,8 in unii ani chiar mai scazut. Umiditatea relativa a aerului are o medie anuala de 71 % si nu scade sub 64 %.

Caracteristic pentru aceasta zona sunt precipitatiile sub forma de averse ce se intalnesc incepand din lunile aprilie – mai si repartitia neuniforma a acestora in timpul anului.

Dinamica atmosferei (Vanturile)

Cea mai mare frecventa o au vanturile care bat din directia nord-vest si est, iar cea mai redusa frecventa o are crivatul care bate iarna din nord-est, viscolind zapada. Valorile medii anuale ale vitezei vanturilor ajung la 4 m/sec. Cele mai mari viteze medii s-au constat pe directia dominanta nord-vest si sunt de 5,9 m/sec.

Valorile cele mai importante ale vitezei vanturilor sunt primavara (martie-aprilie) de 4,7 m/sec. si iarna de 4,5 m/sec. Toamna si vara valorile medii ale vinturilor ajung pana la 3,6 m/sec. Numarul zilelor cu vant tare cu mai mult de 3,6 m/sec. Este in medie de 37 zile pe an.

Formele de relief, prin expozitie, panta si grad diferit de acoperire cu vegetatie, produc variatii ale elementelor climatice care, desi mici, influenteaza buna dezvoltare a plantelor de cultura. Versantii cu expozitie estica si nordica sunt putin insoriti, temperatura este mai scazuta si sunt expusi vanturilor reci, sunt mai calzi, evapotranspiratia mai intensa si, deci, umiditatea mai scade.

Vegetatia

Bogata si diversificata, flora comunei – un tipic landsaft de silvostepa, (campie cu ochiuri de padure) – a retinut atentia botanistilor ca M. Ravarut, N. Donita, C.Burduja, Cl.Horeanu, N.Barabas, si D. Mititelu.

Circumscriptia floristica Moldova de Nord, provincia balcano-moesiaca, din regiunea euro-siberiana, in care este incadrata si flora comunei, reprezinta segmentul vestic al silvostepei podolico-ruse.Facand contactul intre provincia balcano-moesiaca si sarmato-pontica, Prutul marcheaza limita de raspindire a numeroase specii ce au migrat. Au limta estica pe Prut urmatoarele plante din zona: Melampyrum barbatum (graul prepelitei), Melampyrum bihariense (miaza noapte), Xanthium riparium (cornut); iar limita vestica, pe Prut, o are doar Tulipa biebersteiniana.

Pe teritoriul comunei au fost identificate 36 asociatii vegetale, a caror compozitie floristica, extrem de variata si puternic mozaicata insumeaza 476 de specii care apartin la 79 familii si 218 genuri, din care 36 specii sunt plante rare

Tipuri de vegetatie

-zavoiul cu: salcie alba (Salix alba), salcie rosie (Salix purpurea), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), ulmul de lunca (Ulmus laevis, U.effusa) la Vladomira pe microgrinduri.

-buruieni ruderale cu: nalba mica (Malva pussila), brusture (Arctium lappa), urzica (Urtica dioica), holera (Xanthium spinosum), troscot (Polygonum aviculare), cucuta (Conium maculatum);

-vegetatia segetala din culturile de paioase si prasitoare cu: stir (Amaranthus retroflexus), loboda (Chenopodium album), costrei (Echinocloa crus-gali), mohor (Setaria glauca), palamida (Cirsium arvense), susai (Sonchus arvense), volbura (Convolvulus arvensis);

-vegetatia halofila de pe terenuri mlastinoase si din balti cu: ierboi de bahna (Beckmania erucaeformis), sica (Limonium gmelini), tipirig (Schoenoplectus tabernaemontani), papura lata (Typha latifolia), papura ingusta (Typha angustifolia), mana de apa (Glyceria maxima);

-padurile cu arbori: stejarul (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus campestris, Ulmus carpinifolia);

-arbusti: carpinta (Carpinus orientalis), darmoz (viburnum lantana), gladis (Acer tataricum), porumbar (Pruns spinosa), soc (Sambucus nigra), corn (Cornus mas), clocotis (Staphylaea pinnata);

-liane si stratul ierbos cu: iedera (Hedera helix), hamei (Humulus lupus), iarba moale (Stelaria holostea), pochivnic (Asarum europaeum), toporasi (Viola odorata), clopotei (Campanula persicifolia), lacramioare (Convallaria majalis), umbra iepurelui (Asparagus officinalis), hasmaciuca (Anthiriscus silvestris), turita mare (Agrimonia eupatoria).

Solurile

Pe teritoriul comunei, datorita caracteristicilor si distributiei factorilor pedo-climatici, se intalnesc soluri zonale, dintre care cele mai raspandite sunt cernoziomurile si solurile cenusii de padure. La acestea se adauga solurile intrazonale halomorfe, cunoscute sub denumirea de saraturi, carora le apartin soloneturile (sulfato-sodice) si solonceacurile (sulfatice). Gama solurilor zonale si intrazonale este completata de solurile azonale.

1.Solurile zonale , Cernoziomurile levigate.

Din cele trei stadii de levigare ale cernoziomului (slab, moderat, puternic) pe teritoriul comunei se gasesc cernoziomuri slab si moderat levigate. Acestea s-au format pe roci lutoase, luto-argiloase, argiloase si marnoase.

a) cernoziom de stepa incipient, slab levigat, cu eroziune neapreciabila sau slaba, textura lutoasa, luto-nisipoasa pe material loessoid. Solul este bine structurat glomerular in orizontul de humus afanat si permeabil. Il intalnim pe terasele cu inaltimi cuprinse intre 10 si 110 m . Pe acest tip de sol dau rezultate bune culturile de grau, porumb, floarea-soarelui.

b) cernoziom mijlociu levigat cu textura lutoasa luto-nisipoasa pe material loessoid, structurat glomerular in orizontul de humus. Terenurile pot fi cultivate cu cereale, plante furajere si tehnice. Tot acest tip de sol vegeteaza in general paduri de stejar in care pot fi diseminate si alte specii.

c) cernoziom moderat levigat, format de obicei pe depozite loessoide, are o textura lutoasa sau luto-argiloasa..

Cu o textura mijlocie, fina pe depozit loesside, luturile usoare, au o structura glomerulara in orizontul de humus si se gasesc pe versantii dealurilor Roscani-Radeni. Pe aceste soluri cresc paduri cu: gorun, carpen, jugastru, frasin, livezi cu pruni, meri si culturi de sfecla pentru zahar, cartofi, floarea soarelui, porumb, in pentru fuior si canepa.

2. Solurile intrazonale halomorfe (saraturi)

In sesul Prutului datorita adincimii mici, de 1,8-2,8 m, la care se gaseste panza de apa freatica, se intalnesc atat soloneturi cat si solonceacuri. Saraturile albe (solonceacurile), se intind pe o suprafata de 100 ha (intre Pietris-Prut) din care 35 ha pasune, 25 ha fanete si 40 ha teren arabil, care se cultiva cu orz, iarba de Sudan, mustar, rapita, sfecla pentru zahar.

Concentratia in saruri este mai mica dar alcalinitatea este mai mare, cu un pH de 8,5. Pe marginea mlastinii se dezvolta asociatia vegetala Glycerio Sparganietum neglecti (buruienisuri lacustre cu buzdugan si rourica)

3.Soluri azonale genetic neevoluate

Acestea sunt soluri de lunca puternic erodate formate, in urma revarsarii raului, prin solidificarea aluviunilor care nu mai sunt expuse inundatiei. Textura este lutoasa, luto-nisipoasa pana la argiloasa pe material loessoid, iar structura glomerulara. Pe acest tip de sol, se cultiva cereale, legume, plante furajere si tehnice.

CAPITOLUL II

Pajiștile permanente reprezintă o sursă importantă pentru asigurarea hranei animalelor, însă cu condiția aplicării unor măsuri de îmbunătățire, însoțite de o folosire rațională. O perioadă destul de îndelungată de timp nu s-au aplicat nici cele mai elementare măsuri de întreținere a acestor pajiști, considerându-se că se pot obține producții eficiente, fără imputuri tehnologice și chiar în condițiile în care pășunatul începea primăvara foarte devreme și continua până toamna destul de târziu. În urma acestei atitudini față de exploatarea pajiștilor permanente, producțiile au scăzut an de an, fenomen însoțit și de o degradare foarte accentuată a vegetației. În timp, speciile cu o valoare furajeră ridicată, productive, cu o energie și capacitate de otăvire bună, au fost înlocuite de specii fără valoare furajeră, specii dăunătoare vegetației și chiar sănătății animalelor.

Degradarea pajiștilor este determinată de schimbările care au loc în condițiile de viață ale plantelor și în structura vegetației, iar când aceste schimbări sunt însoțite de scăderea producției sau înrăutățirea calității ei, se consideră, din punct de vedere economic, că pajiștea se degradează.

Lucrările de îmbunătățire a productivității pajiștilor permanente se împart în două categorii: lucrări de suprafață (măsuri de suprafață) și lucrări radicale (măsuri radicale).

2.1 Masuri de suprafață

Prin aceste lucrări se urmărește realizarea unor condiții mai bune de dezvoltare pentru plantele valoroase de pe pajiști, fără a se distruge covorul vegetal existent.

Pentru creșterea gradului de acoperire a solului cu vegetație ierboasă se recomandă efectuarea unor lucrări tehnico-culturale simple, care constau în:

curățirea de resturi vegetale și de pietre

distrugerea mușuroaielor

grăpatul pajiștilor

Un alt obiectiv important al lucrărilor de suprafață îl constituie îmbunătățirea compoziției floristice și a productivității pajiștii prin:

combaterea vegetației lemnoase,

combaterea buruienilor,

îmbunătățirea regimului de apă,

îmbunătățirea regimului de nutriție,

prevenirea și combaterea eroziunii solului

supraînsămânțarea.

2.1.1 Lucrări tehnico culturale

Prin lucrările de curățire se îndepărtează de pe pajiști resturile vegetale rămase după pășunat sau depuse de ape, mărăcinișuri și cioate rămase după defrișarea vegetației lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat, în funcție de panta terenului și gradul de acoperire a pajiștii cu aceste materiale.

Pe pajiștile de deal și munte, strângerea pietrelor și scoaterea cioatelor, buturugilor, este o lucrare obligatorie, când acestea ocupă suprafețe apreciabile din fondul pastoral. Pietrele adunate se folosesc la consolidarea drumurilor, a porțiunilor de teren din jurul adăpătorilor, a porțiunilor de teren afectate de eroziune și la construcții pastorale. Dacă solul este suficient de gros unele pietre se îngroapă, dar astfel încât să rămână deasupra un strat de pământ de cel putin 15-20 cm grosime.

Lucrările de curățire a pajiștilor de resturi vegetale și pietre se fac de regulă primăvara devreme, însă se pot efectua și toamna târziu. După efectuarea lucrărilor de curățire, porțiuni din pajiști rămân cu goluri, denivelate și se impune nivelarea și supraînsămânțarea cu un amestec de semințe de graminee și leguminoase perene recomandat pentru zona respectivă. Suprafețe însemnate de pajiști permanente din țara noastră sunt acoperite într-o proporție mai mică sau mai mare de mușuroaie. Mușuroaiele se formează pe pajiștile neîngrijite, folosite nerațional și pot avea o pondere mare (70-80%), îngreunând astfel efectuarea unor lucrări de îmbunătățire și diminuând suprafața utilizabilă. Mușuroaiele pot fi:

de origine animală, provenite din pământ scos de cârtițe, furnici, mistreți,

popândăi, pășunatul pe teren cu umiditate ridicată și în general nu sunt

acoperite de vegetație;

de origine vegetală, care se formează pe tufele dese ale unor graminee,

rogozuri, pe cioate, mușchi, acestea fiind parțial acoperite cu vegetație ierboasă nevaloroasă.

2.1.2 Combaterea vegetației lemnoase

Pajiștile permanente din regiunile de deal și de munte sunt de origine secundară și ocupă terenuri care în trecut au fost acoperite de păduri. Pe aceste suprafețe, vegetația ierboasă este într-o permanentă competiție cu vegetația lemnoasă și de multe ori înlocuită de aceasta. Speciile lemnoase tind să se instaleze mai ales pe suprafețele de pajiști la care nu se aplică lucrări curente de îmbunătățire și îngrijire și în cazul folosirii neraționale. În același timp, vegetația lemnoasă favorizează creșterea unor specii ierboase inferioare din punct de vedere furajer și care îngreunează exploatarea pajiștilor. Acțiunea de defrișare a vegetației lemnoase se face pe baza unor studii și documentații în care se prevăd toate detaliile privind organizarea și efectuarea acestei lucrări. Se elaborează astfel proiecte, denumite amenajamente silvopastorale, în care se ține cont de prevenirea eroziunii solului, de crearea zonelor de refugiu pentru animale, de ocrotirea speciile lemnoase rare. Vegetația lemnoasă se poate îndepărta total sau parțial, în funcție de situația concretă din teren. Astfel, se îndepărtează complet, fără restricții, pe terenurile plane până la moderat înclinate, cu panta mai mică de 100 (18%), iar parțial la pajiștile situate pe versanți cu înclinație de 10-300 și pe pajiștile din regiunile mai uscate.

Sunt excluse de la defrișare speciilor lemnoase rare și cele declarate monumente ale naturii și care sunt ocrotite de lege, ca: Pinus cembra (zâmbru), Taxus baccata (tisă), Larix decidua ssp. carpatica (larice, zadă), Rhododendron kotschyi (bujor de munte), Pinus mugo (jneapăn), care protejează grohotișurile și coastele erodate.

Îndepărtarea vegetație lemnoase de pe pajiști se poate efectua:

manual,

mecanizat sau

chimic.

Distrugerea vegetației lemnoase pe cale chimică a început să se aplice pe scară tot mai mare și constituie o măsură care completează lucrările mecanice de combatere. Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lăstarilor tineri ce apar din coletele și rădăcinile rămase în sol după defrișare.

2.1.3 Combaterea buruienilor

Pe pajiști, sunt considerate buruieni speciile lipsite total sau parțial de valoare furajeră, cele dăunătoare vegetației ierboase valoroase, care depreciază calitatea produselor obținute de la animale și cele vătămătoare sau toxice. La îmburuienarea pajiștilor permanente contribuie lipsa lucrărilor curente de îngrijire, cosirea cu multă întârziere a fânețelor, după ce buruienile au format semințe, folosirea nerațională prin pășunat, fertilizarea unilaterală cu azot, târlirea nerațională, excesul sau deficitul de umiditate în sol etc.

Metodele de combatere a buruienilor din pajiști pot fi:

preventive,

indirecte

directe

Metodele preventive constau în aplicarea unor măsuri simple de îngrijire și respectarea principiilor folosirii raționale a pajiștilor, dintre care menționăm: o îndepărtarea prin cosit a speciilor neconsumate de animale, de mai multe ori în perioada de vegetație;

Metodele indirecte, se referă la:

lucrările de îmbunătățire și folosire rațională a pajiștilor;

îmbunătățirea regimului de umiditate;

aplicarea îngrășămintelor și amendamentelor;

distrugerea mușuroaielor etc.

Astfel, îndepărtarea excesului de apă din pajiști, prin drenaj, contribuie la distrugerea unor specii toxice, a plantelor higrofile, fără valoare furajeră, iar introducerea pășunatului rațional, completat cu aplicarea măsurilor de întreținere, reprezintă cele mai eficiente mijloace de combatere a buruienilor din pajiști. Metodele directe se folosesc când pajiștile au un grad de îmburuienare ridicat, cu multe plante toxice care cresc în vetre, iar măsurile indirecte de combatere nu dau rezultate corespunzătoare. Combaterea buruienilor prin metode directe se poate face:

mecanic

chimic.

Metodele mecanice constau din cosiri repetate, care duc la epuizarea buruienilor, plivit, prin retezarea de la suprafață a buruienilor ce se înmulțesc numai prin semințe, de sub colet a celor care formează lăstari din colet și smulgerea completă din pământ a buruienilor cu înmulțire vegetativă prin bulbi, rizomi, stoloni.

Metodele chimice de distrugerea buruienilor reprezintă o măsură rapidă și eficientă și constă în folosirea erbicidelor. La folosirea erbicidelor, pe lângă distrugerea buruienilor, se pot înlătura și multe specii valoroase, cum sunt leguminoasele și se poate produce poluarea mediului. Din acest motiv, aplicarea erbicidelor pe pajiștile permanente trebuie să reprezinte o măsură de excepție la care se recurge în situații cu totul speciale, când celelalte metode mai simple și mai puțin costisitoare nu dau rezultate corespunzătoare.

2.1.4 Îmbunătățirea regimului de umiditate

Pentru crearea unui regim de umiditate favorabil creșterii plantelor valoroase sunt necesare:

lucrări pentru îndepărtarea excesului de apă de pe pajiști;

măsuri de aprovizionare cu apă, în cazul deficitului de umiditate.

Eliminarea excesului de apă de pe pajiști

Excesul de apă de pe pajiști determină crearea unor condiții nefavorabile pentru instalarea și creșterea speciilor de plante valoroase, fiind mai dăunător chiar decât insuficiența apei din sol. În urma excesului de umiditate se înrăutățește regimul de aer, materia organică rămânând nedescompusă. În aceste terenuri temperatura este mai coborâtă cu circa 50C față de solul aprovizionat normal cu apă, iar dezghețul și încălzirea solului, primăvara, decurg lent. În același timp, excesul de umiditate favorizează înmulțirea multor paraziți, provocând morbiditatea și chiar moartea animalelor.

Pe aceste pajiști se instalează specii iubitoare de umezeală, prevăzute cu țesuturi speciale de aprovizionare cu aer, adaptate la un regim specific de nutriție, cum ar fi specii ale genului Carex și Scirpus, plante toxice din familiile Ranunculaceae, Apiaceae etc.

Îndepărtarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrări de desecare:

canale deschise (șanțuri),

canale închise (drenuri),

puțuri absorbante,

colmatare,

îndiguiri,

pe cale biologică,

Se va urmări eliminarea excesului de apă numai în stratul de sol în care se găsește majoritatea masei de rădăcini a plantelor, evacuarea apei la un debușeu natural, reducerea amplitudinii variațiilor de nivel optim în perioada de vegetație, menținerea suprafeței utile și asigurarea efectuării mecanizate a lucrărilor de îngrijire a pajiștilor.

Desecarea prin canale deschise are drept scop eliminarea excesului temporar sau permanent de apă și constă în săparea unei rețele de șanțuri pe întreaga suprafață, la 250- 500 m distanță între ele, la 50-150 cm adâncime, cu secțiune trapezoidală, în pantă continuă sub 5% și în unghi ascuțit față de curbele de nivel, prin care apa în exces este colectată și evacuată într-un recipient natural.

Completarea deficitului de apă de pe pajiști

Consumul relativ ridicat de apă a numeroase specii de plante din pajiști și procesul neîntrerupt de creștere în timpul perioadei de vegetație, fac ca vegetația pajiștilor să necesite cantități mari de apă pentru o creștere și dezvoltare normală. Din cauza precipitațiilor insuficiente și a valorilor ridicate ale evapotranspirației, în regiunile de câmpie și de coline se înregistrează perioade de secetă deosebit de dăunătoare, manifestate printr-un deficit de umiditate sau o repartizare neuniformă a precipitațiilor în raport cu cerințele plantelor.

Deficitul de umiditate se manifestă și în regiunile subumede în lunile iulie și august. Irigarea pajiștilor permanente este condiționată de existența unui covor ierbos încheiat, alcătuit din specii valoroase, de nivelul scăzut al apelor freatice și de permeabilitatea moderată a solului.

Principalele metode de irigare care se folosesc pe pajiști sunt:

prin revărsare,

aspersiune,

fâșii sau

limanuri.

2.2. Masuri radicale.

Lucrarile radicale se refera la un complex de activitati care au ca scop transformarea pajistilor permanente degradate in pajisti semanate.

Refacerea radicala a pajistilor permanente degradate reprezinta o masura ce se impune in cazul in care covorul vegetal are o acoperire slaba, sub 60%.

Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat. Pregatirea terenului se face prin mai multe metode in functie de grosimea stratului de telina, vegetatia existenta si panta terenului.

Se disting trei metode de baza:

pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului (3-5 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea profunda a solului (20-25 cm).

Culturile premergatoare.

În tara noastra se foloseste mai mult varianta infiintarii pajistilor temporare dupa destelenire denumita si regenerarea rapida a pajistilor.

Fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor.

Pajistile temporare, prin productiile ridicate pe care le realizeaza sunt mari consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea pajistile temporare dau rezultate bune si de calitate cand reactia solului este neutra sau slab acida.

CAPITOLUL III

Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente degradate, constituie una dintre cele mai importante verigi in procesul imbunatatirii bazei furajere. În noile conditii create prin privatizarea septelului de animale, pajistile semanate sunt acele culturi care asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa de inalta productivitate.

Complexul de lucrari care se aplica pentru infiintarea pajistilor semanate, in locul pajistilor permanente degradate, este cunoscut sub denumirea de imbunatatire radicala sau regenerarea pajistilor. Superioritatea pajistilor semanate, fata de cele permanente, depinde de conditiile naturale si economice concrete. Astfel, productivitatea pajistilor temporare este determinata de precipitatii, de altitudine si de sistemul de gospodarire. În conditii pedoclimatice asemanatoare, pajistile semanate au realizat, in medie, in primii 2 ani de folosinta, o productie cu 30% mai mare decat cea a pajistilor permanente.

Unii cercetatori spun ca pajistile semanate au insusiri valoroase, neegalate de celelalte culturi furajere. Între acestea se remarca, in primul rand, productiile ridicate care pot fi de 3-5 ori mai mari decat a pajistilor naturale. Compozitia floristica fiind stabilita pe criterii stiintifice, in concordanta cu conditiile climatice, agrotehnica aplicata si modul de exploatare, permite obtinerea unui furaj superior din punct de vedere cantitativ si calitativ, fata de cel obtinut pe pajistea naturala. În regiunile de dealuri din tara noastra, C. Barbulescu si Gh. Motca (1987) recomanda infiintarea de pajisti semanate datorita conditiilor deosebite intalnite aici. Pe langa recoltele mari ce se obtin, ce depasesc 10t/ha s.u., pajistile semanate contribuie la protectia solului impotriva eroziunii si la ameliorarea insusirilor lui.

Daca in zonele de campie si de deal, pajistile semanate dau rezultate foarte bune, nu acelasi lucru se poate spune despre zona de munte. Pentru tara noastra, cu circa 4,9 milioane hectare pajisti permanente, in mare parte degradate infiintarea pajistilor semanate reprezinta una dintre cele mai importante masuri pentru ridicarea productiilor cantitative si calitative ale pajistilor.

Pajistile permanente din tara noastra sunt situate, in mare parte, pe terenuri in panta, supuse eroziunii. A. Havreliuc (1992) recomanda infiintarea de pajisti semanate (dupa aplicarea unui complex de masuri antierozionale) pe aceste terenuri, cu rezultate excelente.

Pajistile semanate se infiinteaza in locul pajistilor permanente degradate, la care lucrarile de suprafata nu mai au efectele scontate. Decizia aplicarii metodei de refacere radicala este de o mare raspundere, deoarece aceasta implica distrugerea in totalitate a covorului ierbos existent, prevalarea si inlaturarea cauzelor care au dus la instalarea lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea conditiilor ca noua pajiste pe care o infiintam sa se poata mentine in cultura. Terenurile ocupate cu pajisti permanente pe care le alegem pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in general, in una din urmatoarele categorii:

telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate de

animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;

acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;

terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie, pipirig,feriga, etc.);

terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura se preteaza la o exploatare intensiva;

acoperirea cu musuroaie intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe care masurile de suprafata nu dau rezultate.

Îmbunatatirea radicala a pajistilor este o lucrare mai costisitoare decat imbunatatirea de suprafata, care pe langa o serie de lucrari pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare) sunt necesare lucrarile propriu-zise de infiintare(destelenirea, fertilizarea, procurarea semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor permanente degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii, situate pe soluri cu o grosime mai mare de 50 cm, pe pante cu inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa freatica la adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai intai desecarea acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor desteleni numai daca exista posibilitati de irigare.

Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului vegetal, iar pe de alta parte lucrari de pregatire a patului germinativ in vederea insamantarii ierburilor perene. Înainte de refacerea radicala sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca: desecarea, indepartarea pietrelor, a cioatelor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea musuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea destelenirii in bune conditii. În vederea pregatirii terenului se aplica mai multe metode, care variaza in functie de panta terenului, de grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. În general, se disting urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:

cu mobilizarea totala a stratului de sol;

cu mobilizarea partiala a stratului de sol;

fara mobilizarea solului.

Tehnologia de pregatire a terenului, cu mobilizarea totala a stratului de sol presupune in mod obligatoriu folosirea plugului. Odata cu efectuarea araturii se incorporeaza in sol si ingrasamintele pe baza de fosfor si potasiu (daca este necesar), gunoiul de grajd si amendamentele. Metoda se recomanda pe solurile mai profunde, cu un strat gros de telina.

Pentru a realiza o maruntire mai buna a telinei, de regula, aratura adanca de 25-30 cm este precedata de o discuire la 8-10 cm pentru distrugerea covorului ierbos existent.

Destelenirea prin aratura nu se recomanda pe terenurile inundabile si periclitate de eroziune, pe solurile scheletice, precum si in statiuni care exclud reusita pajistilor semanate (de exemplu suprafetele excesiv de umede sau extrem de uscate). În zonele cu precipitatii suficiente, destelenirea se poate practica si vara, in acest caz infiintarea pajistii semanate se va face la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie. Deoarece pajistile semanate se folosesc si prin cosit, se impune o foarte buna nivelare a terenului.

Tehnologia de pregatire a terenului cu mobilizare partiala a statului de sol presupune o lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de lucrare este indicata la destelenirea pajistilor situate in zona de campie sau in cele de deal, situate pe terenuri in panta si cu un strat subtire de telina. Se obtin rezultate bune la destelenirea terenurilor pe care s-au efectuat curatiri de arborete, combaterea musuroaielor, indepartarea pietrelor, cioatelor.

Freza poate fi folosita pentru prelucrarea telinei, realizandu-se o lucrare superioara celei cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza presupune 1-2 treceri, prima trecere executandu-se superficial, la 8-10 cm, iar cea de-a doua mai adanc, la 12-14 cm. Pe terenurile situate in panta, lucrarile se fac paralel cu curbele de nivel, conform normelor de prevenire si combatere a eroziunii solului.

Tehnologia de prelucrare a terenului fara mobilizarea solului se face in anumite situatii in care orografia terenului nu permite nici un fel de lucrari de mobilizare a terenului, sau cand vegetatia este foarte rara, se aplica suprainsamantarea vechiului covor,fara nici o lucrare pregatitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, in masura foarte mare, de conditiile concrete. Dupa suprainsamantare, trecerea cu o turma de oi pe timp umed poate favoriza incorporarea semintelor.

Pajistile semanate pot fi infiintate fie direct in aratura de destelenire, cunoscuta si sub denumirea de regenerare rapida a pajistilor ce presupune un teren curat de buruieni, bine maruntit si uniform, fie dupa o perioada de 1-3 ani, in carte terenul se cultiva cu culturi anuale. Aceasta metoda se recomanda numai pe terenurile unde telina foarte deasa nu a putut fi suficient maruntita, pe terenurile foarte imburuienate si pe soluri turboase, unde lucrarile repetate, aplicate plantelor anuale, pot duce la o imbunatatire a insusirilor solului.

CAPITOLUL IV

Folosirea pajistilor prin pasunat

4.1 Sisteme de pasunat

4.2 Tehnica pasunatului

4.3 Masuri pentru organizarea pasunatului rational

4.1 Sisteme de pasunat

pasunatul liber, nerational, sistematic;

pasunatul in front;

pasunatul sistematic, rational, pe parcele( tarlale);

pasunatul dozat;

pasunatul in fasii sau cu portia.

Pasunatul liber este cea mai primitiva metoda folosita, producand mari neajunsuri. Pe pasunile in panta are loc distrugerea stratului de telina si declansarea unor fenomene grave de eroziune a solului, mai ales cand se pasuneaza pe vreme umeda si cu un numar prea mare de animale.

În cazul acestei metode, cand animalele au libertatea de a cutreiera toata pasunea, are loc un pasunat selectiv. Animalele aleg plantele cele mai bune, pe care le pasuneaza repetat si astfel cu timpul acestea dispar. Locul lor este luat de plante slabe si de buruieni, care, nefiind pasunate, ajung la maturitate si se inmultesc cu ajutorul semintelor. În felul acesta productia pasunii scade de la un an la altul, se inrautateste compzitia floristica si se reduce foarte mult calitatea furajului.

Pasunatul acesta este cu atat mai putin indicat pe pasunile pe care s-au executat lucrari de ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s-a realizat prin ameliorare se anuleaza prin pasunat liber.

Pasunatul in front (dupa modul de asezare a animalelor), este mult mai buna decat pasunatul liber, insa este caracteristica tot unei exploatari extensive a pasunilor.

Pasunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva, caracteristica unitatilor in care se aplica cu regularitate lucrari de ameliorare si care obtin productii mari si foarte mari.

Avantajele acestei metode sunt:

sporirea productiei pasunilor, ca urmare a faptului ca plantele, dupa ce sunt pasunate, au la dispozitie timp suficient pentru a se reface;

repartizarea mai uniforma a productiei de iarba pe cicluri;

imbunatatirea compzitiei floristice;

cresterea gradului de consumabilitate a plantelor si valorificarea intr-o masura mare (70-75%) a substantelor nutritive cuprinse in iarba de pe pasune;

prevenirea imbolnavirii animalelor de parazitoze, deoarece, in timpul scurt cat raman pe o tarla, oulele si larvele parazitilor intestinali nu ajung la stadiul de invazie;

executarea cu usurinta a lucrarilor de imbunatatire in complex ( aplicarea ingrasamintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) dupa ce animalele au parasit tarlaua;

prevenirea declansarii eroziunii pe terenurile in panta si a inrautatirii conditiilor de viata a plantelor autotrofe valoroase.

În cadrul pasunatului pe tarlale, animalele pot sa ramana pe pasune tot timpul sau numai 3-4 ore dimineata si dupa amiaza. Restul timpului fiind tinute in tabere de vara.

Pasunatul dozat consta in atribuirea unor portiuni din tarla, delimitate cu ajutorul gardului electric, calculate in asa fel, incat animalele sa aiba la dispozitie iarba necesara pentru o zi sau pentru o jumatate de zi. În acest caz animalele se afla in permanenta intre doua garduri electrice, unul care delimiteaza pasunea pe care animalele pasuneaza pentru prima data si altul care delimiteaza suprafata folosita inainte. Pentru un animal mare este necesara o suprafata de 150-200 m² la primele doua cicluri de pasunat si de cca 300 m² la ciclurile urmatoare.

Pasunatul in benzi sau fasii se atribuie animalelor portiuni limitate de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea unei fasii se stabileste in functie de numarul de animale atribuind 1,5 m/cap tineret bovin si 2,0 m/cap bovina adulta care pasuneaza. Delimitarea fasiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre suprafata nepasunata se deplaseaza in mod treptat, pe masura ce plantele au fost consumate, iar cele din spatele frontului de furaje se muta la 3-4 zile.

Pasunatul dozat si pasunatul cu portia se pot aplica si fara impartirea pasunii in parcele (tarlale), mai ales la pasunile foarte productive, pajistile temporare si la plantele de nutret cultivate, pentru a se reduce procentul plantelor neconsumate.

4.2 Tehnica pasunatului

Data inceperii pasunatului are o mare influenta asupra vegetatiei, conditiilor stationare si sanatatii animalelor. La alegerea datei de incepere a pasunatului trebuie sa se tina seama de inaltimea plantelor si de starea de umezeala a solului. Momentul cel mai bun este cand plantele au inaltimea de 10-15 cm, in cazul pasunilor formate din plante marunte si de 15-20 cm pe pasunile formate din plante inalte, solul s-a zvantat si temperatura pe timpul noptii nu scade sub 5ºC.

În regiunile de dealuri, unde terenurile in panta sunt numeroase, respectarea acestor norme devine obligatorie (pentru a se preveni declansarea fenomenelor de eroziune). Tot pentru prevenirea eroziunii solului, portiunile de pasune situate pe pante si unde gradul de acoperire a solului cu vegetatie este slab si pericolul de eroziune iminent, nu se vor pasuna primavara decat mai tarziu sau chiar la ciclul al 2-lea.

De multe ori pasunatul in regiunile de dealuri incepe mult mai repede, cand solul este inca foarte umed, din lipsa de furaje. În acest caz se distruge stratul de telina, se batatoreste solul si se inrautateste regimul de aer, se formeaza gropi si musuroaie. Pe terenurile in panta se declanseaza fenomene grave de eroziune a solului. Productiile care se obtin sunt din ce in ce mai mici, deoarece incep sa se epuizeze rezervele din partile subterane, pe seama carora are loc formarea masei vegetative.

Pasunatul foarte timpuriu prezinta si alte neajunsuri. Iarba este prea tanara, contine multa apa si din aceasta cauza are un efect laxativ epuizant. Datorita rapiditatii tranzitului, are loc o eliminare excesiva de saruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Aceasta iarba contine putina celuloza si se preteaza putin la salivatie si rumegare, animalele fiind predispuse la unele forme de indigestie si chiar la meteorizatii. Contine cantitati mari de azot, ceea ce determina acumularea amoniacului in stomacul animalelor si declansarea unor fermentatii periculoase. Începerea pasunatului mai tarziu nu prezinta atatea neajunsuri pentru animale, insa in acest caz creste continutul de celuloza, se reduce consumabilitatea si valoarea nutritiva a furajului.

În mod obisnuit, la primul ciclu de pasunat plantele cresc mai repede si nu pot fi pasunate toate tarlalele la timp. De aceea, una sau doua tarlale se cosesc cand plantele sunt in burduf si se pasuneaza la ciclul al doilea. Uneori este nevoie sa se coseasca si a treia tarla, cand plantele sunt inspicate. Aceasta tarla va fi pasunata la ciclul al doilea sau al treilea. Iarba care rezulta se transforma in fan sau se insilozeaza.

Înaltimea de pasunat este de 3-4 cm de la suprafata solului, pe pasunile de deal formate din plante mai joase, cu multe frunze bazale si de 4-5 cm pe pasunile cu plante mai inalte. Daca se pasuneaza mai de jos, regenerarea plantelor va fi mai slaba si productiile la ciclurile urmatoare mai mici. Aceasta se explica prin faptul ca regenerarea are loc numai pe seama lastarilor care se formeaza din mugurii si nodurile de infratire situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii scurti, care au un rol important in refacerea masei vegetative dupa pasunat, nu mai participa la acest proces, fiind indepartati in timpul pasunatului executat prea jos. Acest mod de pasunat reprezinta o caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de animale si o perioada prea lunga. În conditiile pasiunilor de deal, modul acesta de pasunat contribuie in cea mai mare masura la declansarea fenomenelor de eroziune.

Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de venirea ingheturilor permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si refaca cel putin partial rezervele de substante nutritive din sol si in felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul iernii, primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa inceapa mai devreme.

De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica aceasta daunatoare este foarte raspandita pe pajistile de deal, animalele care sunt coborate de pe pasiunile de munte si alpine fiind tinute pe pasuni chiar pana la venirea ingheturilor.

Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a pasunilor, de lucrarile care se aplica pe pasuni, de intensitatea pasunatului. Pasunile permanente de deal se pot pasuna in bune conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a plantelor fiind de 30-40 de zile.

Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila numai in cazul pasunilor temporare si permanente in care se aplica azot dupa fiecare ciclu de pasunat si se iriga pentru a se grabi regenerarea plantelor.

Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in permanenta la dispozitie hrana necesara, fara ca sa distruga covorul vegetal si sa se strice stratul de telina.

Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai mici, cu ajutorul gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate, care dau productii mari, sa se aplice pasunatul cu gard electric, pe portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de consumabilitate al plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de viata din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte pasuni se pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii rationale, referitoare la data inceperii pasunatului, numarul de zile cat raman animalele pe tarla etc.

4.3. Masuri pentru organizarea pasunatului rational.

Folosirea rationala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu de masuri tehnico-organizatorice care permite valorificarea maxima a plantelor, imbunatatirea compozitiei floristice si sporirea productiei de iarba, in conditiile prevenirii declansarii fenomenelor de eroziune a solului. Masurile care trebuie sa se aplice sunt:

determinarea productiei pasunilor;

stabilirea capacitatii de pasunat;

impartirea in tarlale;

stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor;

executarea unor lucrari specifice inaintea, in timpul si dupa terminarea pasunatului.

Determinarea productiei pasunilor.

Pentru determinarea productiei se folosesc doua metode:

1.Metoda cosirilor repetate.

Consta in cosirea, in timpul perioadei de vegetatie, a unor parcele de proba. Pentru aceasta se aleg mai multe suprafete reprezentative in privinta productiei: pe pasunile uniforme 4 suprafete de cate 2,5 m², iar pe pasunile cu vegetatia neuniforma, 10 suprafete a cate 1 m². Pe aceste suprafete se executa cosirea plantelor cu o zi inainte de introducerea animalelor pe pasune, deci la inceputul fiecarui ciclu de pasunat.

În cazul pasunatului liber se ingradesc suprafete mai mari, de pana la 100 m², de pe care se coseste iarba cand ajunge la inaltimea de pasunat. Prin insumarea productiilor obtinute la fiecare recoltare, raportate la hectar (C1,C2,C3), rezulta „productia totala” a pasunii (C):

C= C1+C2+C3+.Cn [t/ha].

„Productia efectiva” (P), care ne intereseaza la stabilirea capacitatii de pasunat, se calculeaza prin scaderea resturilor de plante neconsumate dupa fiecare ciclu de pasunat (R) din „productia totala”:

P=C-R [t/ha].

Cunoasterea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic important, care exprima calitatea pasunii, si anume „coeficientul de folosinta” (K):

K=P/C*100 [%].

„Productia efectiva” se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite in tarlale, deci cand nu se pot determina plantele ramase neconsumate la sfarsitul fiecarui ciclu de pasunat (R), folosind formula:

P=C*K/100 [t/ha].

2. Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea tuturor produselor obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor coeficienti. Pentru determinarea productiei cu ajutorul acestei metode, se alege un lot omogen de animale, care se cantareste la inceputul si la sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a se afla sporul total de greutate.

Determinarea capacitatii de pasunat.

Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de pasune, in functie de productia acesteia, pentru a se evita atat supraincarcarea, cat si subincarcarea pasunii. Cand nu se cunoaste capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face la intamplare, de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de hranire pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.

Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare ( U.V.M./ha) si rezulta din raportul intre productia efectiva a pasunii (P) si necesarul de masa verde pentru 1 U.V.M. Pentru durata de pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza productia (N):

C.p.=P/N [U.V.M./ha]

În regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si pana in luna septembrie, si anume 140-160 de zile.

Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece productia pasunii variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie datorita multor factori, pe cand necesarul de iarba este aproape constant, iar la tineret in crestere. De aceea capacitatea de pasunat reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. În felul acesta se asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este mai mica. Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in fan, siloz sau semisiloz. Procentul de diminuare a capacitatii de pasunat se poate reduce foarte mult in cazul in care se aplica dupa fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50 kg/ha N), cu scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul perioadei de vegetatie.

Împartirea in tarlale.

Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu numarul de zile cat raman animalele in pasune. Durata ciclului de pasunat corespunde cu timpul necesar plantelor pentru a se reface, in asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de compozitia floristica, de regimul de umiditate si de hrana. În conditiile dealurilor, plantele se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40 la ciclurile urmatoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin executarea lucrarilor de ingrijire in timpul vegetatiei si in special prin aplicarea fractionata a azotului si irigare.

Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a plantelor inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si productii sporite la unitatea de suprafata.

Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si anume 4-6 zile. În felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in cadrul unui ciclu de pasunat si plantele au timp suficient la dispozitie pentru regenerare. Daca animalele raman mai multe zile pe o tarla, se reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru regenerare, se batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii scade.

Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat la numarul de zile cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu, durata ciclului de pasunat este de 32 de zile si animalele pasuneaza pe o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita in 8 tarlale.

Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa tina seama de formele de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru cel putin 100-120 U.V.M.. Suprafata se calculeaza astfel:

U.E.=N/P [ha].

În care:

N – reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe perioada de pasunat, in tone;

P – productia pasunii, in t/ha M.V.

Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 10%, cu scopul de a compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la 15% si productiile mai mici din partea a 2-a a perioadei de vegetatie (R. Ziman, 1984).

Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).

La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca tarlalele sa aiba productie cat mai apropiata intre ele. În acelasi timp, se tine seama si de configuratia terenului, pentru a se folosi in cat mai mare masura formele naturale ale reliefului la delimitarea tarlalelor.

Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu regularitate un complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in timp o uniformizare a productiei pe toata pasunea. În acest caz, este bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput suprafete egale sau foarte apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu garduri fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.

Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in acest fel este posibil sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul in interiorul tarlalelor, pe suprafete mici, cu ajutorul gardului electric.

La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de posibilitatea de a construi cat mai usor drumul principal de acces pe pasune, din care animalele patrund in fiecare tarla. Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune (rauri, vai, palcuri de arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale sau prin garduri.

CAPITOLUL V – CONVEIERUL VERDE

Conveierul verde reprezinta un sistem de producere a nutreturilor verzi de asa maniera incat animalele sa poata fi furajate cu un astfel de nutret de primavara devreme si pana toamna tarziu.

Aceasta perioada de furajare este diferita in functie de zona, in sensul ca este de 160-200 si chiar mai multe zile in campie, 150 zile in zona colinara si 120 zile in zona forestiera, unde se desprimavareaza mai tarziu si ingheturile survin mai repede.

Furajele verzi sunt cele care asigura in perioada unui an cea mai mare cantitate de substante nutritive si implicit cea mai mare productie. Astfel, la bovine, in perioada de furajare cu nutret verde se realizeaza 70 % din intreaga cantitate de lapte si, de asemenea, se inregistreaza 60 % din sporul de greutate.

5.1. Tipuri de conveier

Masa verde poate ci asigurata din mai multe surse, functie de care exista si mai multe tipuri de conveier verde.

Conveier verde natural se organizeaza in zonele in care intreaga cantitate de nutret verde se asigura din pajistile naturale. Un astfel de conveier poate fi alcatuit in zonele de deal si munte unde exista suprafete suficiente de pajisti pe care sa se asigure un pasunat rational.

Conveier verde mixt este un tip de conveier in care hrana este asigurata de pajisti naturale dar si de plante de cultura anuale sau perene. Se organizeaza atat in zona de deal cat si de ses, pentru a asigura un furaj primavara cit mai devreme si in special pentru a doua jumatate a verii, cand furajul de pe pajistile naturale devine insuficient.

Conveier verde artificial se organizeaza in zonele de ses prin infiintarea unor culturi (inclusiv pajisti semanate), care sa asigure furajarea cu nutret verde o cat mai lunga perioada. In acest sistem semanatul si recoltatul se fac esalonat conform unui plan riguros intocmit.

Diferitele tipuri de nutret verde fiind diferit consumate de catre speciile de animale, pentru fiecare specie se intocmeste un tip special de conveier verde, fapt pentru care exista conveier verde pentru bovine, ovine etc.

5.2. Principii de organizare

Nutretul verde fiind necesar din primavara si pana toamna tarziu pentru organizarea producerii lui trebuie sa se tina seama de cativa parametri: zona naturala, specia, rasa si categoria de animale pentru care se organizeaza conveierul, eficienta economica a fiecarei culturi si durata ei de folosire.

Ca atare in organizarea conveierului verde trebuie:

sa se aleaga cel mai potrivit sortiment pentru zona respectiv;

sa se faca o insamantare esalonata sau cu material biologic cu diferite perioade de vegetatie pentru a se asigura folosirea esalonata la parametri optimi;

folosite culturi furajere succesive pentru a evita unele perioade deficitare;

folosite toate resursele furajere existente (inclusiv a pajistilor ocazionale).

5.3. Sortiment de plante

Sortimentul de plante joaca un rol esential in reusita unui conveier verde. El trebuie de asa maniera ales incat, pe de o parte, sa realizeze indici de productie superiori in perioadele corespunzatoare si, pe de alta parte, sa fie plantele cu cel mai mare randament si bine consumate de animale.

Obligatorie este realizarea pentru fiecare zi a intregii cantitati de masa verde. De aceea in conveierul verde trebuie sa fie cuprinse atat pajistile permanente si cele semanate cat si culturi in ogor propriu si culturi succesive.

Culturile, in ogor propriu sau succesive, trebuie sa cuprinda o gama cat mai variata de specii de la leguminoase si graminee pana la crucifere si radacinoase.

5.4.Intocmirea conveierului verde

Intocmirea unui conveier verde porneste de la cunoasterea necesarului de furaj verde pentru intreaga perioada, in functie de specia si categoria de animale pentru care se organizeaza acest conveier. Necesarul trebuie cunoscut pe zile, decade, luni, defalcat pe intreaga perioada. Mai mult, defalcarea trebuie facuta pe grupe de animale, pe sexe, varste, capacitate de productie, stare fiziologica. Acest necesar e bine sa fie cunoscut si in unitati nutritive si proteina digestibila, energie metabolizabila (Gj).

In urmatoarea etapa se stabileste ce cantitate de furaj si in ce perioade poate fi asigurat, pe de o parte de pe pajistile naturale existente, iar pe de alta parte, din pajistile semanate si din culturile furajere perene.

Prin efectuarea diferentei dintre necesar si existent se stabileste cantitatea de masa verde ce trebuie asigurata din culturi furajere anuale. Urmeaza a se fixa sortimentul, perioada (sau perioadele) optima de folosire, pe baza cunoasterii caracteristicilor agrobiologice a speciilor cultivate.

Schema de conveier verde se intocmeste inca de la sfarsitul verii pentru anul urmator in vederea cunoasterii suprafetelor ce trebuie insamantate cu culturi furajere anuale de toamna. In schema necesarul este defalcat pe decade, urmand sa se cunoasca exact pentru fiecare decada ce tip de furaj verde se va administra animalelor. In aceste calcule este bine ca necesarul sa fie majorat cu l0-15 % pentru a se evita unele neajunsuri pe care factorii climatici le-ar putea provoca. Daca exista un excedent de furaj acesta poate fi insilozat sau transformat in fan, pregatit astfel pentru a fi administrat in hrana animalelor pe timp de iarna.

5.5. Folosirea masei verzi din conveierul verde

Pajistile naturale cat si cele semanate pot fi folosite prin pasunat, administrat la iesle sau mixt. Se mai pot pasuna si alte culturi furajere, chiar de pe la sfarsitul primaverii, cum ar fi raigrasul coasa a doua sau cruciferele aloploide coasa a doua.

Se mai pasuneaza si culturile furajere semanate in cultura succesiva, cum ar fi iarba de Sudan, chiar porumbul furajer in perioadele de seceta, in a doua jumatate a verii sau cruciferele furajere toamna tarziu. Se administreaza la iesle (uneori tocate pentru marirea consumabilitatii) toate furajele din conveier, daca inaltimea 1or este corespunzatoare unei recoltari mecanizate.

Modul de folosire depinde de specia sau categoria de animal cit si de conditiile meteorologice. Din punct de vedere economic eficienta maxima o are folosirea prin pasunat, dar pasunatul trebuie organizat pe principiile pasunatului rational iar pentru culturile furajer mai mult, prin pasunatul cu portia sau in fasii.

CAPITOLUL VI – APLICATII PRACTICE

Organizarea ameliorativa a unei pajisti degradate din zona comunei Probota din Judetul Iasi

Aplicatia 1

Organizarea unui pasunat rational in urmatoarele conditii

suprafata : 22,5 ha

productia globala : 18 t/ha

coeficient de utilizare : 75%

durata de refacere : 36 zile

timpul de ocupare : 6 zile

modul de exploatare : cresterea ovinelor

perioada de pasunat : 145 zile

data inceperii pasunatului : 10 mai

2 parcele pentru realizare fan

Productia utila :

Pu = Pt x k / 100 = 18 x 75 / 100 = 13500

Capacitatea de pasunat :

Cp = Pu / Rz x T = 13500 / 50 x 145 = 1.86 + 10% = 2.046 UVM / ha

Numarul de parcele :

N = C/O+r

Unde C = O+R = 36 + 6 = 42

N = 42/6+2 = 7+2 = 9 ( 2 pentru fan )

Suprafata unei parcele :

Sp = St/ N = 22.5/9 = 2.5 ha / parcela

Productia totala

Pt = St x Pu = 22.5 x13500 = 303750 kg

Desimea :

D = Cp x ( Np – Nf ) = 2.046 x ( 9-2 ) = 2.046 x 7 = 14 UVM / ha parcela

Efectivul :

Ef = Cp x ( St – Sf) = 2.046 x( 22.5- 5 ) = 2.046 x 17.5 = 35.805 UVM / ha

Transform in ovine :

Ef = Ef/k = 35.805 / 0.14 = 256 ovine

Aplicatia 2

Amelioararea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente de degradare :

Panta terenului : 8%

Acoperire cu musuroaie : 2 ha cu grad de acoperire de 32 %

Vegetatie lemnoasa : 2 ha cu grad de acoperire 15 %

În cazul ameliorarii unei pajisti permanente din zona de silvostepa a judetului Iasi cu modul de folosinta mixt ( > 6 ani ), avand panta terenului de 8% si un grad de acoperire 32% cu musuroaie pe o suprafata de 2 ha.

Musuroaiele sunt atat de origine animala cat si de origine vegetala, iar distrugerea lor, la musuroaiele mai intelenite, se face cu masini de curatat pajisti ( MCP-1,5 sau MCP-2 ) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti.

Pajistea temporara se va infiinta in locul celei permanente, pe suprafata de 2 ha. Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.

Pajistea se va infiinta direct dupa destelenire, metoda denumita regenerarea rapida a pajistilor.

Pentru infiintarea pajistii temporare se recomanda folosirea gunoiului de grajd bine fermentat in doze de 20-40t/ha si incorporarea lor in sol. La folosirea de graminee si leguminoase perene se recomanda doze de 30-60 kg P2O5 , 40-60 kg K2O si 40-60 kg/ha N.

Pentru infiintarea pajistii permanente se vor folosi 3 specii de graminee cu proportie de participare de 70% si 2 de leguminoase cu proportie de participare de 30%.

3G : – Poa pratensis 20%;

– Festuca rubra 30%;

– Dactylis glomerata 20%.

2L: – Lotus corniculatus 15%;

– Trifolium repens 15%.

Q¹ = 49,04 kg/ha.

1. La pajistea cu suprafata de 2 ha unde avem un grad de acoperire cu musuroaie de 32% vom avea: Q = 0,68 x 1,1 x 3 x 49,04= 110.8 kg.

3. La pajistea cu suprafata de 2 ha unde avem un grad de acoperire cu vegetatie lemnoasa de 15% vom avea: Q = 0,75 x 1,1 x 3 x 49,04 = 121.3 kg.

Unde Qt = 110.8+121.3= 232.1 kg

Aplicatia 3

Sa se organizeze un conveier verde mixt pentru: 32 vaci in zona de silvostepa. Perioada de conveier este de 165 zile, data inceperii conveierului 1 mai. Suprafata de pajiste permanenta de 3 ha, leguminoasa perena 3 ha, conditii de irigare.

1.Efectivul în U.V.M. :

Ef = Nrcap. * k = 37 vaci * 1 = 37 U.V.M.

2.Norma zilnică :

Nz.= Ef * Rz. = 37 * 50 = 1,8 t/zi

3.Norma pe decadă :

Nd = Nz *10(11) = 1760 * 10 = 18 (19) t / zi

4.Norma totală :

NT = T * Nz. = 165 * 1.8 = 297 tone m.v.

CONCLUZII

1. Ne-am propus folosirea rațională a pășunii, pentru care am aplicat un ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice care au drept scop maximizarea eficienței pășunii noastre.

Am determinat producția utilă a pășunii 13500kg/ha.

Am stabilit capacitatea de pășunat 2.046 U.V.M./ha

Am împărțit pășunea în parcele(7 pășunabile și 2 pentru obținerea de fân).

Am determinat efectivul de animale cu care pot folosi rațional pășunea(256 oi)

Am stabilit graficul de pășunat și modul de folosire a parcelelor.

2. În cazul unei pajiști permanente degradate

Panta nu ne permite aplicarea unor măsuri radicale, de aceea am propus eliminarea mușuroaielor anuale manual,folosind grape cu colți sau alte mașini speciale. Iar cele înțelenite cu MCP-1.5, MCP-2 sau grederul pentru pajiști.

Pentru completarea golurior din pajiște, am propus o lucrare superficială cu GD sau GC, după care se face o supraînsămânțare cu un amestec antierozional(Bromus inermis + Onobrychis viciifolia).

3. În cadrul conveierului verde am stabilit nr. de plante din care ne vom asigura masa verde pe parcursul a 165 zile,pe lângă pajiștea permanentă și leguminoasa perenă existentă, fiind o zonă de silvostepă, am ales și alte culturi de completare: borceagul de toamnă,borceag de primăvară I și II, porumb masă verde cultura pura dar si succesiva.

Astfel am reușit completarea tuturor decadelor cu cantitățile de masă verde necesare. În același timp am urmărit ca în fiecare decadă să avem cel puțin două surse de fitomasă(cu excepția primelor 10 zile si ultimele 2 zile,unde nu avem alte alternative decât borceagul de toamnă).

Am determinat un efectiv de 37 U.V.M., care în perioada conveierului(165 zile) necesită 267 tone de masă verde.

BIBLIOGRAFIE

http://ro.scribd.com/doc/187381392/Cultura-Pajistilor-Si-a-Plantelor-Furajere#scribd

http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/idei%20de%20afaceri/Conveierul%20verde%20culturi%20succesive.pdf

SAMUIL C., Producerea și conservarea furajelor, Ed. ”ION IONESCU DE LA BRAD”, IAȘI, 2010

VASILE VINTU , “CULTURA PAJISTILOR SI A PLANTELOR FURAJERE”, , Ed. ”ION IONESCU DE LA BRAD”, IAȘI, 2003

VÎNTU V., MOISUC A., MOTCĂ Gh., ROTAR I., Cultura pajiștilor și a plantelor furajere. Editura”ION IONESCU DE LA BRAD”, IAȘI, 2004