Cultura Gumelnita

Cultura Gumelnița

La sfârșitul secolului al XX-lea, Muntenia și Dobrogea a atras atenția arheologilor prin numeroasele antichitați greco-romane și descoperiri preistorice. Astfel, în anul 1895, Grigore Tocilescu, un mare arheolog și membru titular al Academiei Romane, l-a delegat pe Pamfil Polonic să realizeze cercetări de suprafață a terenului în Dobrogea. Astfel, prima descoperire al lui Pamfil Polonic a fost o așezare neolitica gumelnițeană în Nordul Dobrogei, numită „cetatea preistorică” aflându-se „pe malul stâng al pârâului Luncavița, la confluența cu Valea Ascunsă, sub poalele dealurilor, la 4 Km de satul Luncavița”. De asemenea, în anii 1898-1899, Pamfil Polinic a recuperat de la Axiopolis (Cernavodă), un idol preistoric, care se suspectează ca ar fi aparținut culturii Gumelnița.

Stațiunea eponimă a acestei culturi a fost consemnată pentru prima dată, în anul 1922 de creatorul școlii arheologice românești, Vasile Pârvan. Însă primele dovezi ale acestei culturi vor apărea, mai târziu, sub forma unei colecții arheologice compusă din obiecte de ceramică, lut, marmură și os, deshumate langă Movila Gumelnița, în anul 1924 de către arheologul Vladimir Dumitrescu.

Complexul Cultural Kodjadermen – Gumelnița – Karanovo VI s-a dezvoltat la nivelul eneoliticului mijlociu, după o vastă perioadă de transformări materiale si spirituale. Evoluția sa, a fost graduală, intensitatea impulsurilor culturale scăzând dinspre centru spre zona periferică, indiscutabil fiind însa rolul evoluției locale neîntrerupte.

Formarea acestui mare complex cultural amintit mai sus, nu ar fi fost posibilă fără etapa prealabilă a eneoliticului timpuriu: Boian III – IV, Karanovo V, Sava IV, Poljanica IV, Hamangia III – IV, când se constată o sporire a schimburilor la distanțe mari.

Cultura Gumelnița a luat naștere la începutul mileniului V i.H., fiind împărțită în două faze (A si B), având o durată estimată la aproape un mileniu. Aria de răspândire a culturii cuprinde Muntenia, pe locul fostei culturi Boian, și Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum și sudul Basarabiei. Spre sud, celelalte culturi din complex, Kodjadermen – Karanovo VI ocupă majoritatea Bulgariei, atât la nord cât și la sud de Balcani, ajungând până la Marea Egee în nordul Greciei.

Formată în principal pe trăsăturile esențiale ale culturii Boian, prezintă cu certitudine si o componentă a culturii Marița, din sud-estul Bulgariei, a cărei „ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice ceramicii gumelnițene”. Un exemplu în care demonstrăm faptul că, cultura Boian precede cultura Gumelnița, sunt descoperirile lui Vladimir Dumitrescu, în colaborare cu Dorin Popescu, de la Atmageaua Tătărească. În zona respectivă a fost descoperit un tell al cărui „strat preistoric conține materiale din faze de tranziție de la Boian la Gumelnița”, si o colecție ceramică Gumelnița A1 și A2.

Așezările și locuințele culturii Gumelnița sunt foarte diverse atât în ceea ce privește aspectul cât si configurația terenului. Pentru regiunea Dobrogei însă, tipurile de așezări se reduc, dat fiind faptul că rețeaua hidrografică este săracă, iar locuințele trebuiau amplasate obligatoriu langă o sursă de apă.

Tipologia lui S. Morintz grupează așezările de tip tell în trei categorii în funcție de situația lor topografică. Așadar, prima categorie de tell este situată pe boturi de deal sau fâșii de pământ abrupte, ușor de apărat prin faptul că erau înconjurate din trei părți de pante accidentate (Tell – Lucanvița). În cea de-a doua categorie, așezările tip tell sunt situate pe înălțimi sau pe locuri ceva mai ridicate decât mediul înconjurator, de exemplu pe ostroave (Tell – Hîrșova). În cea de-a treia si ultima categorie propusă de S. Morintz, așezările sunt situate în șesul luncilor și pe marginea lacurilor, terenul fiind foarte puțin accidentat, neoferind posibilități naturale de apărare. (Tell – Atmăgeaua-Tătărească).

Tell-ul din Luncavița, cu un diametru lung de 70 de metri, diametru lat de 40 de metri și grosimea stratului arheologic de circa 3,5 metri, este aflat pe un „bot de terasă a Dunării”, încercuit de trei părți de povârnișuri naturale, iar pe partea de legatură cu restul terasei se găsesc săpate două șanțuri de apărare.

Stratul arheologic este format din șase nivele, conținând exclusiv materiale gumelnițene din fazele A1 și A2. S-au cercetat parțial trei locuințe din primele trei nivele ale stratului arheologic, descoperindu-se în sistemul de construcție fragmente de chirpic groase de 0.20 – 0.25 metri, iar parii având diametrul de 0.15 metri.

Atmăgeaua Tătărească (Sokol), este un tell cu o dimensiune redusă, diametrul de 40-60 de metri, iar stratul arheologic de șase metri, fiind “aproape aplatizat”, aflat in preajma unui curs mic de apa. Săpaturile arheologice din anii 1928 și 1931, au dus la identificarea a patru nivele. Nivelul unu, este cel mai vechi si conține ceramică specifică culturii Boian, “din faza de tranziție”. Nivelul doi si trei, conțin material tot de ceramică Gumelnița A1, iar nivelul patru, pe lângă câteva cioburi Latene si romane, conține materiale Gumelnița A2.

Tell-ul de la Hîrșova, aflat pe malul Dunării, reprezintă unul dintre cele mai mari așezări din Europa, fiind estimate la un diametru de aproximativ 200 de metri și o înaltime de peste 11 metri. Așezarea s-a format pe un ostrov ce era acoperit cu nisip adus de Dunăre, în timpul inundațiilor.

Primele cercetări arheologice au fost de proporții mici, limitându-se la o investigare stratigrafică realizată până la baza tell-ului. Locuirea începe la nivelul Boian și continuă,, în etapele Gumelnița A1 și A2 până în faza Cernavodă I, nivel în care s-au descoperit importuri Cucuteni A4.

In așezarea Hîrșova, cultura Gumelnița este reprezentată de 18 locuințe, jumătate din ele cercetate de arheologul Doina Galbenu, și celelalte 9 fiind cercetate în 1898-1891. Încăperea numărul 9 nu are relatări cu privire la sistemul constructiv, însă aceasta deține o importantă cantitate de material ceramic, care se încadrează la începutul fazei A1 (“fructiere” cu picior înalt, gol în interior, “măsuțe-suport” cilindrice).

Locuințele 5 și 6 prezintă tot material din faza A1 și este construită din cărămizi mari din chirpic, atașate unor trunchi din lemn, ceea ce reprezintă o noutate în sistemul constructiv gumelnițean. Pe de altă parte, se pare ca există posibilitatea ca locuința numărul 5 să fi fost defapt un atelier, conținând un bogat depozit de brățări si mărgele din scoici, alături de mai multe obiecte din cupru (dălite, vergi).

Din toate așezările gumelnițene, nu lipsesc nici locurile special amenajate pentru cult care, potrivit modelelor de sanctuare descoperite, ne dau imaginea unor astfel de construcții și a rolului jucat de ele in viața comunității.

Locuința numărul 11 reprezintă un sanctuar, cu o dimensiune impresionantă. În sistemul constructiv, chirpicul avea in compoziție multa pleavă si era puternic ars. În interior se aflau două mari altare, primul având lungimea de 1,10 metri, lățimea de 1 metru si înălțimea de 0.45 metri, fiind lucrat dintr-un lut fin si foarte compact. De asemenea, lutul podelei era fin si foarte bine bătătorit și lustruit. “În altar, la marginea mai îngustă dinspre Sud, s-a săpat o gaură cu diametrul de 0.30 metri si adâncimea de 0.30 metri, în care, probabil cu ocazia diferitelor ceremonii, s-au așezat vase în care erau ofrande”. Altarul doi, avea lungimea de 1,10 metri, lățimea de 0.60 metri si înălțimea de 0.30, fiind construit dintr-un lut mai slab calitativ față de primul altar, fățuiala fiind si ea executată mai slab ca a celuilalt altar. Pe langă marea cantitate de ceramică descoperită, în sanctuar s-a mai găsit și un “idol” zoomorf, și un ac de aramă.

O descoperire similară cu cea de la Hîrșova o poate reprezenta cea de la Căscioarele “Ostrovel” , o așezare insulară pe un lac din apropierea Dunării la sud-est de București, unde arheologii români au “adus la lumină” un templu datat la cca. 5000 î.e.n (datare radio-carbon calibrate în date reale), caracteristic pentru ceramica fazei târzii a culturii Boian. Acest templu pare a fi dedicat unor zeităti, având capete sculptate și măsti de zeităti ori animale modelate pe frontoane. De asemenea, pereții templului erau frumos pictati cu desene spiralate în roșu și verde pe un fond crem. (fig. 1.1)

În timpul culturii Gumelnița, uneltele si tehnica cioplirii pietrei a prezentat o perioadă de îmbunătățire calitativă. Putem observa o continuitate în privința tehnicii prelucrărilor, originea formelor uneltelor, aflându-se în cultura Boian. Această continuitate tipologică, este susținută de cercetările de la tell-ul Hîrșova, unde se poate observa diferența minimă dintre uneltele din silex din ultimele nivele Boian și primele nivele Gumelnița.

În general, uneltele din silex gumelnițene sunt de mărime mijlocie și mare. Fiecare așezare gumelnițeană își prelucra propriile unelte, acest fapt fiind demonstrat de cantitatea mare de așchii găsite în sitt-uri. De asemenea, se specifică si posibila existență a unor oameni specializați în prelucrarea uneltelor, deoarece, unele piese au o calitate deosebită.

Formele predominante sunt reprezentate de lamele – cuțit, unele având urme de lustru, fiind de dimensiuni variabile si cu diferite tipuri de retușe, lame dințate, răzuitoare pe așchii și gratoare (unealtă din silex pentru prelucrarea osului).

Prin săpăturile realizate la Hîrșova, găsim o gamă largă de unelte, cele mai numeroase fiind cele din silex, potrivindu-se nivelelor de sfârsit ale culturii Boian și cultura Gumelnita, fapt ce demonstrează, încă o dată, continuitatea tipologică relatată anterior. Predominante sunt lamele si răzuitoarele înguste de dimensiuni mici, apoi în nivelele superioare ale civilizației Gumelnița se găsesc lame lungi și vârfuri de săgeti.

În cercetările susținute între anii 1988-1991, se vor obține diverse materiale noi; gratoare pe lame, așchii lamelare, gratoare duble si piese componente pentru seceri. O altă descoperire interesantă este și toporul dn silex, acesta având în general forma trapezoidală, cu un tăiș curbat si puternic lustruit. Topoarele masive, ce depășesc uneori 30 de cm, reprezintă o caracteristică proprie acestei culturi, având diferite forme si dimensiuni, fiind colecționate dintr-o gamă largă de roci dure, bazalt, granit si marne. Modul lor de folosire este diversă, erau întrebuințate si ca „săpăligi” pentru prelucrarea pământului, pentru defrișarea pădurilor, iar unele serveau chiar si ca sceptre.

În ceea ce privește uneltele din structura osoasă, din corn, cervideele sunt singurele care au furnizat materia primă. La Hîrșova au fost recuperate trei harpoane, aripioarele a două dintre ele fiind simetric dispuse pe laturile pieselor, iar in cea de-a treia găsim o formă mai rară, și anume că “partea de care se leagă tija din lemn este conică”. De asemenea, tot aici au fost descoperite si cinci plantatoare, fiind păstrate vârfurile pieselor, care sunt puternic șlefuite ca urmare a intensei folosiri.

În esență, armele și uneltele culturii Gumelnița au un caracter omogen, tipurile variate de piese recuperate din așezări, fiind foarte similare sau chiar identice, „aceasta reprezentând încă un element de unitate culturală a eneoliticului dintre Balcani si Carpați.

Aparția eneoliticului în zona balcano – carpatică a însemnat producerea unor modificări la nivel cultural, în rândul carora intră și ceramica. Noutatea adusă în domeniul ceramicii a reprezentat-o pictura cu grafit. În spațiul balcano – carpatic, această nouă tehnică a ceramicii grafiate își face apariția la nivelul culturii Marița III – Boian IV – Karanovo V, și se dezvoltă la nivelul complexului Gumelnița – Karanovo VI – Kodjadermen.

Se pot observa la începutul fazei A1 a ceramicii gumelnițene unele specificații locale. De exemplu pentru Dobrogea se poate remarca si o componentă a culturii Hamangia, la unele piese compoziția pastei fiind brun – negricioasă, spre deosebire de Muntenia unde fondul Boian este predominant, fiind o pastă deseori cărămizie.

Pasta ceramicii Gumelnița A1 se poate împărti în trei categorii. Prima categorie prezintă o pastă fină, bine lustruită, arsă în întregime sau parțial, cu nuanțe de negru – cenușiu, și ca degresant fiind folosit nisipul. În cel de-al doilea caz, ceramica este portocalie sau roșcată, arsă oxidant, fiind numeroasă în această fază a culturii. A treia categorie are miezul negricios și suprafața cărămizie, arsă oxidant dar incomplet, ca degresant folosindu-se nisip și pietricele.

Pe intreg arealul complexului Karanovo VI – Gumelnița – Kodjadermen, cea mai răspândită formă de ceramică este strachina. În privința pastei, aceasta este deseori fină, bine arsă și lustruită, iar pictura cu grafit, când există, se află doar la partea superioară a piesei. Forma acestora variază, fiind cu “buza subțire sau trasă în interior, înaltă și adesea evazată, cu umăr rotunjit sau unghiular și fund profilar”.

Alte piese frecvente în acest complex sunt vasele bitronconice cu gât înalt si profil clasic, cupele și paharele din pastă fină, cu pereți subțiri și fundul inelar, remarcându-se chiar și fondul Boian la cupele care au pereții inferiori trași în interior. (fig. 2.4)

Este de reținut faptul că, decorul pictat este mai prezent în faza A1 Gumelnița, decât în faza A2, cele mai multe piese aici fiind “incizate” (ornamentele fiind create prin scrijelire), în rest continuitatea culturală a spațiului balcano – carpatic este evidentă.

Plastica culturii Gumelnița este destul de abundentă, variată și specifică, mai predominante fiind însă statuetele antropomorfe, față de cele zoomorfe. În general, statuetele sunt modelate în lut, dar au fost tăiate din os și mai rar, în marmură. (fig. 2.5)

In anul 1996, E. Orelle afirmă în lucrarea “The Pottery Neolithic Period” că anumite elemente ale acestor reprezentări imaginare pot fi asociate cu, categorizarea de gen, bărbat-femeie. Prin anumite poziții ale brațelor, pe pantece, întinse, sau in poziția “gânditorului” si, prin reprezentări ale organului sexual, “triunghiul” deobicei atribuit figurilor ce înfățișează femeia.

Una dintre caracteristicile statuetelor antropomorfe ne este redată de expresivitatea lor, alcătuind ceea ce am putea numi “o civilizație a gestului”. Poziția brațelor (pe pantece, întinse lateral), “figurarea gurii (întredeschise sau deschise), reprezentarea statuetelor așezate, toate acestea fac ca în plastica culturilor din Europa sud-estică să întâlnim o serie de personaje modelate în diverse atitudini”.O descoperire importanta vine chiar din asezarea Gumelnita, unde s-a recuperat o statueta antropomorfa reprezentand un cuplu (unde barbatul tine de sold femeia), ceea ce este destul de rar intalnit. (fig. 2.3)

Cele mai numeroase descoperiri sunt de tipul mormintelor – cenotaf, sau monumente funerare înaltate în memoria unei persoane dispărute. Un astfel de exemplu găsim la tell-ul Durankulak, unde răposatul a fost înlocuit printr-o reprezentare antropomorfă, si anume un sceptru din corn. Tot în Durankulak, sunt descoperite și morminte de femei, de unde au fost recuperate brățări din cupru. (bratarile au reprezentat o categorie importanta din inventarul funerar al culturii Hamangia si Gumelnita, unele fiind fragmentate, posibil avand un scop ritualic).

Capul de statuetă este cel mai comun în plastica Gumelnița A2. Unul având dimensiunea de 0,115 m, a fost descoperit lângă altarul 1 al locuinței numărul 11 (sanctuar) de la Hîrșova, menționat mai sus. Acesta este modelat dintr-un „lut cărămiziu, dens și bine ars, acoperit cu un slip lustruit”, cu fruntea rotunjtă și nasul ascuțit, iar urechile, gura, ochii si nările redate prin perforații.

Plastica zoomorfă este destul de săracă, dar și aceasta este creată dintr-o pastă bună, deseori negricioasă, bine arsă, având dimensiuni de până la 0.080 metri. (fig.1.7) Ecest fapt se exemplifica prin descoperirile de la tell-ul Medgidia, două figurine – păsări și o broasca țestoasă. De asemenea, la Varna s-au recuperat dintr-un mormânt, două piese zoomorfe din aur. (fig. 1.3)

Podoabele, în general, alcătuiau elemente de înventare funerare, fiind folosite posibil și cu ocazia anumitor practici cultice sau utilizare cotidiană. “Atelierul” sau locuința numărul 5 de la Hîrșova menționat anterior, ne dă date prețioase în privința confecționării bijuteriilor, și anume că brățările se tăiau cu ajutorul unei dalte mici din cupru, iar mărgelele erau perforate cu unelte din cupru.

Unele morminte aveau un ttribut bogat din piese de aur si cupru, sceptru sau topoare, ce reprezentau ttribute ale puterii. De asemenea, întâlnim și podoabe din roci rare, calcedon, maloft, marmură si cuarț.

Prelucrarea aramei debutează în neoliticul mijlociu și cunoaște o apreciabilă ascensiune în eneolitic, complexul Karanovo VI – Gumelnița – Kodjadermen, situându-se pe primul loc în spațiul balcano – central European.

La tell-ul din Cernavodă s-a descoperit în stratul gumelnițean o „andrea” de aramă foarte curată, fixată in os de pasăre, si alte câteva fragmente din cupru. Brățări si mărgele din aramă au fost, de asemenea, descoperite în „atelierul”de la Hîrșova (locuința nr.5), unde s-a dovedit că aceasta era destinată pentru prelucrarea podoabelor.

Atitudinea față de cei decedați constituie un aspect al spiritualitații comunităților gumelnițene, răposații fiind adunați în locuri special amenajate, în afara așezărilor. Ritualul și aspectul fizic sunt asemănătoare cu cele din ultima fază a culturii Boian, dat fiind contribuția acesteia la geneza culturii Gumelnița: “inhumare în poziție chircită, de la moderată la foarte accentuate, de regulă pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace”.

Mormintele de copii descoperite de sub și între locuințe, ne pot conduce spre ipoteza unor posibile sacrificii ritual, dat fiind faptul ca la unele schelete s-au constatat diverse malformații. De asemenea, se presupune ca ar fi existat un cult al craniului, datorită depunerilor de țeste sub sau în preajma vetrelor.

Cenotafele, sau monumentele funerare, erau în gropi deobicei rectangulare, având până la 2,10 metri adâncime. Acestea conțineau sceptre, topoare din aramă, coliere, inele și amulete din aur, astfel, dovedind un inventar destul de bogat.

Apariția culturii Gumelnița a fost un fenomen exploziv, care a avut drept principală bază cultura civilizațiilor Boian IV și Karanovo V, la fondul autohton adăugându-se și noile impulsuri sud – balcanice. Disparția acestei culturi s-a datorat instalării la Dunărea de Jos a culturii Cernavodă I, acest fapt fiind demonstrat prin stratigrafia relatată de Puiu Hașotti si D. Popovici în revista “Pontica” din 1992.

La Hîrșova, stratul Cernavodă I începe de la -0,40 m. Și ajunge la -1,65 mn. Au fost observate două niveluri: Cernavoda Ia și Cernavoda Ib. Între nivelul inferior Cernavoda Ia și debutul stratului gumelnițean (faza A2) nu există vreo cezură reprezentată de steril din punct de vedere arheologic, primele locuințe cernavodene construindu-se peste o nivelare ce conține în cea mai mare parte ceramica gumelnițeană.

În concluzie, din cele prezentate mai sus importanța culturii Gumelnița a fost de o mare însemnătate, având de a face cu o cultură unică, cu aspecte regionale, ce i-a naștere la începutul mileniului V i.H, aducând cu ea noi schimbări la nivel cultural.

Aceste inovații s-au remarcat în domeniul ceramicii (prin dezvoltarea calității pastei), și a domeniului economico-social, prin utilizarea aramei în confecționarea uneltelor (toaparelor masive) și a podoabelor (brățări, mărgele, fiind folosite cu ocazia anumitor practici cultice sau utilizări cotidiane).

Cercetările realizate de către arheologi au avut întotdeauna ca scop descoperirea trecutului istoric al societății omenești, pe baza monumentelor, a obiectelor de artă, recuperate prin săpături, iar apoi plasarea în cultura și în epoca corespunzătoare. Astfel, prin această ramură a antropologiei ne este relatată dezvoltarea sistematizată a societății omenești, ascensiunea culturală de la o civilizație la alta, si nu în ultimul rând evoluția omului.

“A avea posibilitatea de a înțelege înseamnă mai mult la un moment dat în istoricul cercetărilor decât a face. Vrem nu vrem omul contează, în el este Umanul și Divinul” .

Bibliografie

Reviste / Articole:

Marinescu-Bîlcu S., À propos des influences culture Precucuteni au culture Hamangia à la lumiére de quelques decouvertes inédites de Dobrogea, Dacia NS, XVI, 1972.

Puiu Hașotti, D.Popovici, Cultura Cernavodă I în contextul descoperirilor de la Hârșova în Pontica XXV, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanța, 1992.

Valentina Voinea, George Neagu, Valentin Radu, , Spondylus Shell Artefacts in Hamangia Cultures în Pontica XLII, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanța, 2009.

Lucrari generale:

Hortensia Dumitrecu, Sur une nouvelle interpretation du modele de Cascioarele, Dacia N.S., XVII, 1973.

Marija Gimbutas, Civilizatie si Cultura: Vestigii in sud-estul European, Editura Meridiane, Bucuresti, 1989.

Puiu Hașotti, Epoca neolitică in Dobrogea, Editura Constanța, 1997.

Lucrari speciale:

E. Orrelle, A. Gopher, The Pottery Neolithic Period: Questions about Pottery Decoration, Symbolism, and Meaning, In: I. Kuijt, Life in Neolithic Farming Communities. Social Organization, Identity, and Differentiation, Kluwer Academic Publishers, 2002.

Surse web:

http://www.cimec.ro/arheologie/gumelnita/1Intro/1/index.htm

(Marinescu-Bîlcu S., Cultura Gumelnița, cIMeC).

http://www.cimec.ro/arheologie/gumelnita/3arii/4Sudul/Gumelnita_in_%20Dobrogea.htm

(Valentina Voinea, Ceramica complexului cultural Gumelnita , Editura Ex Ponto, cIMeC).

http://www.culture.gouv.fr/culture/arcnat/harsova/ro/dobro3.htm

(Le ministère de la culture et de la communication, Cultura Boian).

http://www.cimec.ro/arheologie/gumelnita/cd/default.htm

(Radian Romus Andreescu , Plastica antropomorfă gumelnițeană , Muzeul National de Istorie a Romaniei, Bucuresti, 2002, cIMeC).

Ilustrații

Aria de răspândire

Complex cultural Kodjadermen – Gumelnita – Karanovo VI.

Idol din aur Arici Vas antropomorf

(fig.1.3) (fig.1.7) (fig. 2.5)

Model de sanctuar (machetă – J.Makay)

H.Dumitrecu, Sur une nouvelle interpretation du modele de Cascioarele, Dacia N.S., XVII, 1973, p. 312)

(fig. 1.1)

“Indrăgostiții” Vas zoomorf Vas cu două gâturi

(fig. 2.3) (fig.1.7) (fig.2.4)