CULTURA ECOLOGICĂ A PLANTELOR FLORICOLE CU POSIBILITATE DE UTILIZARE ÎN FITOTERAPIE, ALIMENTAȚIE ȘI DESIGN FLORAL Absolvent: Carmen Diana MOCODEAN… [304720]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA:

ȘTIINȚE HORTICOLE

PROIECT DE DISERTAȚIE

CULTURA ECOLOGICĂ A [anonimizat]: [anonimizat]:

Prof. dr. [anonimizat]

2016

CULTURA ECOLOGICĂ A [anonimizat], Prof. Dr. [anonimizat]. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

diana.mocodean@yahoo.[anonimizat]. [anonimizat], a templelor, a grădinilor suspendate, a [anonimizat], fie la ghivece sau în diferite vase. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat] 6500 -5000 î.e.n. [anonimizat]. Astfel, după descoperirea în timp a [anonimizat], tincturi, [anonimizat], populația încearcă tot mai mult să renunțe la substanțele chimice folosite în prepararea medicamentelor și să opteze pentru utilizarea fitoterapiei. Preparatele pe bază de plante comercializate în acest moment la nivel mondial reprezintă 40% [anonimizat] 20.000.

CUVINTE CHEIE: Flori, fitoterapie, [anonimizat], [anonimizat], Prof. [anonimizat] & [anonimizat]

3-5 Calea Mănăștur, 400372 Cluj-Napoca, Romania

diana.mocodean@yahoo.[anonimizat]’s life. Deemed to be a [anonimizat], temples, [anonimizat], in pots or in various vessels.

[anonimizat], the environment is protected against pollution ; [anonimizat].

The utilisation of the plants from the spontaneous flora and of the cultivated ones for therapeutic purposes date back in Mesopotamia in 6500-5000 [anonimizat]. Thus, seeing the discovery, in time, of dozens of thousands of plants with medicinal uses and the preparation of beverages, tinctures, creams used for curing various disorders, nowadays people try increasingly more to put aside the chemical substances used for making drugs and to resort to phytotherapy. The plant-based preparations presently marketed worldwide represent 40 % of the totality of medical resources, the kinds of plants used in phytotherapy amounting to approximately 20,000.

KEY WORDS : flowers, phytotherapy, ecological culture, plant-based preparations

CUPRINS

INTRODUCERE

Florile sunt cele care au reprezentat dintotdeauna puritatea și frumosul în viața omului, prin delicatețea, nuanțele, parfumul și eleganța lor, fiind prezente astfel în fiecare moment important al omului, fericit sau mai puțin fericit. După Toma, 2010, „venim pe lume însoțiți de flori, ne petrecem viața printre flori și plecăm din lume înconjurați de flori”, încă din cele mai vechi timpuri, oamenii utilizând florile pentru decorarea spațiilor, fie interioare, fie exterioare, pentru încununarea regilor, a sportivilor, motivul floral fiind întâlnit în poezii, picturi, arhitectură, ii, covoare și multe altele. Palatele împăraților chinezi erau înconjurate de parcuri imense din care nu lipseau flori precum azaleea, camelia, crinul, lotusul sau trandafirul, Japonia făcându-se remarcată prin arta aranjamentelor florale Ikebana. În Europa, florile erau folosite cu precădere ca ofrandă sau răsplată adusă zeităților și personalităților. În evul mediu patrimoniul floricol s-a îmbogățit lent dar constant, în special prin preluarea în cultură a unor specii din flora spontană și gruparea lor în colecții, mai întâi în grădinile particulare și ale mânăstirilor, iar apoi în cadrul grădinilor botanice (Toma, 2010). În societatea contemporană, florile reprezintă simbolul dragostei, fiind dăruite din iubire, simtatie, mulțumire sau în semn de omagiu, ele devenind obligatorii în cadrul nunților, a botezurilor, a înmormântărilor, dar și în decorul interioarelor sau în amenajarea spațiilor verzi. Datorită rolului important pe care l-au avut mereu florile în viața omului, s-a născut ideea de cultivare a florilor în scopul comercializării, și implicit de cunoaștere a tot mai multor plante floricole. Odată cu volumul mare de informații privitoare la cultura plantelor floricole, s-a constatat că unele plante conțin substanțe benefice care tratează sau împiedică apariția de boli și ajută la menținerea sănătății, fie prin consumul lor în stare proaspătă, gătite sau prin consumul de preparate fitoterapeutice. Deoarece în societatea contemporană, suntem predispuși la tot felul de probleme de sănătate rezultate din alimentația nesănătoasă, dar și din cauza substanțelor poluante din mediul înconjurător, se încearcă adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos prin alegerea consumului de alimente ecologice, nemodificate genetice. Ecoagricultura, agricultura ecologică, organică sau biologică este un procedeu de cultivare a plantelor cu rolul de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului în respect față de natură și legile ei. În acest sistem nu se utilizează: fertilizanți și pesticide de sinteză, stimulatori și regulatori de creștere, hormoni, antibiotice, organismele modificate genetic și derivatele lor fiind interzise în agricultura ecologică (Bandici, 2007). În Europa Centrală și de Vest, dar și în America produsele biologice sunt vândute la prețuri mai mari decât cele ale agriculturii convenționale. Pentru a identifica aceste produse, produsele rezultate din agricutura biologică (AB) sunt etichetate ca “bio-product” (Fig. 1). Pentru ca un produs să poată fi etichetat astfel, el trebuie să fie cultivat în concordanță cu legislația și cu standardele adoptate de organizațiile de biofermieri, toate standardele naționale privitoare la AB fiind dezvoltate pe baza cerințelor pentru agricultura biologică adoptate de Federația Internațională a Mișcării Agriculturii Organice (FIMAO/IFOAM-International Federation of Organic Agriculture Movement), care unește și sincronizează toate activitățile instituțiilor naționale care se ocupă de agricultura biologică pe tot Globul, standarde stabilite în Directiva Europeană Nr. 2092/91 privitoare la producția biologică produselor agricole (http://euranek.com/).

În România, primele asociații („Bioterra" și „Agroecologica") care promovează agricultura ecologică au apărut în 1997 și datorită interesului ridicat al fermierilor, agricultura ecologică a început să fi tot mai utilizată. Etichetarea produselor ecologice românești se face printr-o siglă specifică înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (Fig. 2), emisă și aplicată pe baza sistemului de certificare, indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de producție ecologică, pe eticheta produselor putând apărea și mențiunea „Agricultură ecologică Ecorom – Sistem de control RO” (informatics.aua.gr).

Din cauză că orice medicament de sinteză tratează efectele și nu cauzele bolii, având totodată și efecte secundare asupra sănătății, tot mai mulți sunt cei care încearcă să renunțe la acestea, apelând la tratamentele naturiste, fabricate pe bază de plante provenite din zone rurale, nepoluate sau din culturi ecologice.

Plantele floricole, fiind organisme vii din punct de vedere biochimic, conțin substanțe compatibile cu ale corpului uman. Utilizate în fitoterapie se doresc a fi cultivate în sisteme ecologice, fără pesticide de sinteză și alte substanțe chimice care să polueze produsul finit, cultura acestor plante având și multe alte beneficii prin valorificarea terenurilor mai puțin productive, asigurarea unor însemnate venituri, pot avea numeroase caractere ornamentale sau să fie utilizate în industria alimentară, cosmetică, în industria vopselelor și nu numai.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

1.1. IMPORTANȚA CULTIVĂRII PLANTELOR FLORICOLE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE, ALIMENTAȚIE ȘI DESIGN FLORAL

Plantele floricole constituie un rol foarte important în viața omului. Pe lângă frumusețea estetică și puterea acestora de purificare a aerului din atmosferă, studiile au demonstrat că florile aduc bună-dispoziție (Fig. 1.1), reduc efectele stresului, au un efect pozitiv asupra stării emoționale, accelerând astfel timpul de recuperare în cazul persoanelor cu anumite afecțiuni. Un studiu realizat la Harvard Medical School în anul 2009, a demonstrat că oamenii își arată mai multă compasiune pentru cei din jurul lor în prezența florilor, dispoziția unei persoane putând fi îmbunătățită doar privind un buchet de flori.

Plantele medicinale reprezintă cea mai veche metodă de remedii terapeutice care a însoțit omenirea de-a lungul evoluției sale, având un rol important în tratarea afecțiunilor simple, dar și a bolilor severe, printre care amintim: alergiile, insomnia, astmul bronșic, nevrozele, intoxicațiile, ulcerul gastro-duodenal, enterocolita, dischinezia biliară, etc. În ziua de astăzi se acordă o mare importanță plantelor ce reprezintă surse de materii prime pentru obținerea unor medicamente. Aceste medicamente pe bază de plante produc foarte puține efecte secundare sau chiar deloc, în comparație cu medicamentele de sinteză. Preparatele bazate pe plante (Fig. 1.2) comercializate în momentul de față la nivel mondial reprezintă 40% din totalul resurselor medicale sub orice formă. Soiurile de plante medicinale utilizate pentru producerea acestor medicamente sunt în număr de aproape 20.000. Această situație este valabilă nu numai pentru țările în curs de dezvoltare, ci și pentru țările puternic industrializate, așa cum sunt SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, etc. Statisticile arata ca 1/3 din medicamentele fabricate în Germania și Franța provin din plante. 40% din industria farmaceutică din SUA este orientată către utilizarea produselor naturale. Interesul crescut pentru plante nu a fost generat numai de fitoterapia tradițională, ci și de faptul că plantele sunt o sursă bogată de substanțe biologice active (www.euranek.com).

Utilizarea florilor în alimentație datează încă de pe vremea romanilor, care foloseau petalele de trandafiri și violete pentru aromatizarea vinului, în secolul XV, fiind răspândite salatele asortate cu margarete, primule, limba mielului și aluaturile dulci cu apă de trandafiri și oțet din flori de soc. Astăzi, deliciile florale revin în meniurile restaurantelor de lux și nu numai, atât la decorarea preparatelor, cât și la incorporarea în rețete pentru aromatizare. Indiferent că sunt cultivate la ghiveci, ca flori tăiate sau pentru amenajarea spațiilor verzi, florile aduc frumusețe oricărui spațiu. Egiptenii foloseau aranjamentele florale pentru ceremoniile religiose, pentru decorul meselor, a locuinței, grecii foloseau florile ca podoabe, pentru confecționarea de ghirlande și coroane, acestea fiind folosite și în perioada romană, perioadă în care au fost confecționate și dăruite primele buchete de flori. Începând cu perioada renașterii, aranjamentele florale au început să prindă contur, artiștii folosind diferite vase, materiale, tehnici, stiluri și elemente de design în arta florală. Astăzi, designul floral este rezultatul unei evoluții milenare, aranjamentele florale în diferite stiluri fiind folosite atât la evenimentele plăcute din viața omului, jucând un rol esențial în tematica nunților, botezurilor, petrecerilor, dar și la aranjamentele funerare. Dezvoltarea economică este în creștere datorită utilizării plantelor floricole în diferite scopuri. Astfel, cultura florilor aduce numeroase locuri de muncă, obținându-se venituri considerabile din comercializarea acestora, atât prin cererea tot mai mare de plante cultivate la ghiveci, flori tăiate sau plante pentru amenajarea grădinilor, dar și ca materii prime pentru industria cosmetică, farmaceutică și a coloranților.

1.2. ISTORICUL PLANTELOR UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii, în căutarea celor necesare traiului, au observat că anumite plante puse pe răni alinau durerea, altele, prin consumul lor, vindecând chiar și anumite boli. Despre utilizarea plantelor medicinale, există documente lăsate de sumerienii care trăiau în Asia, în zona cuprinsă între râurile Tibru și Eufrat, cu 6000 de ani înaintea erei noastre. În acestă zonă, arheologii au descoperit 22000 de tăblițe din lut, dintre care 33 reprezintă un adevărat dicționar al plantelor medicinale folosite de babilonieni și asirieni, în urmă cu 5000 de ani. În Egiptul antic, s-a descoperit așa-numitul Papirus de la Ebers (Fig. 1.3), în care sunt descrise 200 de specii de plante folosite în tămăduirea bolilor, cu 1550 de ani înaintea erei noastre, dar și papirusul papirusul Edwin Smith și Hearst. (http://www.ecos-magazine.com/).

Aceste cunoștiințe au fost preluate de către medicina greacă, cu ajutorul celui mai vestit medic al antichității, Hippocrat (460-375 î.Ch), care a descris 236 de plante în lucrarea sa intitulată "Corpus Hippocraticum", în secolul I d.Ch., medicul grec Dioscoride începând studiul și descrierea medicamentelor de origine vegetală și animală în cartea „Materia medica".

Ibn Sina sau Avicena (980-1037), cel mai renumit medic arab, a fost primul care a produs medicamentele din plante sub formă de pastile, siropuri sau ape aromatice.

În China, medicina populară are o veche tradiție, care s-a dezvoltat în paralel cu cea din Europa și independent de aceasta. împăratul Sen Nung (Fig. 1.4),, care a trăit cu 3.000 ani î.Ch. era preocupat de studiul plantelor medicinale, fiind considerat întemeietorul medicinii chineze. Tot în China s-a descoperit o carte scrisă cu 2.600 ani î.Ch., în care sunt indicate plantele medicinale cu întrebuințările lor. În anul 1517 au apărut pe piața Europei plante medicinale chineze aduse din Canton, de către corăbiile portugheze (http://www.biblioteca-usamvb.ro/).

Pe teritoriul țării noastre, din scrierile părintelui Herdot, reiese faptul că dacii și sciții utilizau leacuri din plante încă din anul 400 î.e.n. În anul 1578 d. Ch., în Cluj, a apărut prima carte de plante medicinale, numită „Herbarium" (Fig. 1.5), urmată de multe altele. În 1791 a fost publicată o listă completă a plantelor medicinale din Transilvania de către Sigerus P., mai târziu urmând a fi realizate cercetări de către savantul francez Claude Bernard privind plantele medicinale.

La începutul secolulului al XIX-lea în lucrarea " Cărticica tipărită întâi de pe limba leseasca pe limba rumaneasca" se recomandă podbalul și năvalnicul pentru tuse, isopul în amestec cu oțet pentru dureri de dinți, fiertura de pelin pentru gargară, etc., tot în același secol apărând noi forme organizatorice ca „Societatea medicilor și naturaliștilor din Iași" (1834), Școala Națională de Medicină și Farmacie din București (1857) la ctitoria cărora un rol deosebit 1-a avut Carol Davila. (http://naturalmediplant.blogspot.ro/; http://www.biblioteca-usamvb.ro). De asemenea putem aminti alte nume care s-au făcut remarcate prin interesul lor pentru plantele utilizate în fitoterapie, și anume: Costache Vârnav (1835), Szabo și Czihak (1863), Pax F. (1900), Bela Peter care înființează în Cluj prima stațiune experimentală din lume specializată în studierea plantelor medicinale, Theodor Solacolu, Gheorghe Grințescu care publică primul „Tratat de botanică farmaceutică" în anul 1923, în 1949 fiind înființată „Întreprinderea comercială de Stat PLAFAR", în subordinea Ministerului Sănătății, iar în anul 1951 formându-se „Centrul de cercetări științifice pentru plante medicinale aromatice și similare", unde se încep cercetările privind calorificarea materiilor prime din culturi și din flora spontană. România are în flora sa peste 3500 specii de plante diferite, cultivate sau spontane. Dintre acestea, în medicina populara tradițională sunt utilizate circa 10%, adică aproximativ 350 de specii; dar care nu au fost încă toate studiate. În nomenclatorul intreprinderilor prelucrătoare sunt incluse, sub diferite forme, ceaiuri sau produse medicamentoase. Circa 160 specii medicinale și aromate, dintre care 110 specii sunt recoltate din flora spontană, iar peste 50 specii au fost introduse în cultura (Vasilescu, 2006).

1.3. CLASIFICAREA PLANTELOR UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE

Clasificare plantelor utilizate în fitoterapie este împărțită pe diferite criterii în funcție de autori. După Al. BUIA 1944, ulterior citat de D. Vârban 2000, o clasificare a acestora s-ar putea face după următoarele grupe:

După organul utilizat în terapeutică există 7 tipuri de plante și anume: specii de la care se folosește rădăcina, bulbii sau tuberii (Iris germanica, Yucca filamentosa); tulpina și coaja (Quercus robur); tulpina și frunzele (Melissa officinalis, Mentha piperita); frunzele și foloilele (Digitalis sp., Salvia officinalis); inflorescențele, florile sau petalele (Lavandula angustifolia, Calendula officinalis, Althaea rosea); fructele și semințele (Papaver sp., Ricinus communis); sucul celular și seva (Betula sp., Aloe sp.).

După perioada de recoltare există 2 tipuri de plante care se utilizează în fitoterapie: plante care se recoltează atunci când sunt în perioada de repaus vegetativ (Atropa belladona, Pimpinella anisum, Colchicum autumnale- a carei rădăcini tuberizate se recoltează vara) și plante care se recoltează în perioada de vegetație (specii anuale sau perene recoltate pentru flori, organe florale, tulpină și frunze- Calendula officinalis, Tagetes patula, Ocimum basilicum).

După zonarea naturală (flora spontană) și a culturilor (specii cultivate) există: plante de apă sau locuri mlăștinoase (Colchicum autumnale, Iris sp.); de câmpie (Foeniculum vulgare, Pimpinella anisum, Papaver bracteatum); de deal (Vinca minor, Papaver somniferum); de munte (Arnica sp., Gențiana sp.).

După ciclul de vegetație și parcurgerea fenofazelor există 3 categorii de plante : plante anuale (Calendula officinalis, Papaver somniferum, Tagetes patula); plante bienale (Salvia sclarea, Carum carvi); plante perene (Iris germanica, Aconitum sp., Colchicum autumnale, Rheum palmatum, Lavandula officinalis, Salvia officinalis) (http://documents.tips/).

După importanța terapeutică : plante utilizate pentru tratarea bolilor aparatului cardiovascular (Digitalis sp., Convalaria majalis); ale aparatului respirator (Althaea sp., Plantago sp.); ale aparatului digestiv (Mentha sp., Carum carvi, Matricaria chamomilla), ale aparatului urinar și genital (Achilea millefolium, Calendula officinalis); ale sistemului nervos (Valeriana officinalis, Vinca minor, Lavandula angustifolia); pentru tratamentele dermatologice (Calendula officinalis, Hypericum perforatum) și utilizarea în cosmetică (Calendula officinalis, Althaea officinalis, Taraxacum oficinale).

După conținutul în principii active există: plante ce conțin uleiuri volatile (Lavandula sp.); alcaloizi (Papaver sp.); principii amare (Gentiana sp.); glucide (Glycyrrhiza glabra- lemnul dulce); flavonoide (Calendula officinalis, Matricaria chamomilla); antocianozide; taninuri, antracenozide (http://cyd.ro/clasificarea-plantelor-medicinale/).

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A PLANTELOR FLORICOLE ÎN SISTEMUL ECOLOGIC

Agricultura ecologică se ocupă cu sporirea calitativă a vieții prin mijloacele și tehnicile de producție pe care aceasta le utilizează. Se obțin asfel produse fără reziduuri de pesticide sau nitrați, cu conținut mare de substanțe nutritive, prin folosirea exclusivă a materialelor organice sau biologice degradabile care să asigure echilibrul ecologic al sistemului agricol. Sistemul de agricultură ecologică se bazează pe respectarea unor reguli și principii de producție stricte în conformitate cu legislația comunitară și legislația națională în vigoare de implementare a legislației comunitare, ecoagricultura sau agricultura biologică, respecând consumatorul, dar și mediul înconjurător și biodiversitatea, bazându-se pe reciclare, rotația culturilor, interzicerea organismelor modificate genetic (OMG), un produs „bio“ fiind un produs pentru care nu s-au folosit pesticide (Bandici, 2007). Datorită scăderii dramatice a consumului de îngrășăminte și pesticide inregistrat în ultimii zece ani in România, practicile de agricultură ecologică au devenit oportunități deosebite și priorități de ordin social și economic pentru fermieri (produsele certificate ecologic pot fi vândute la un preț superior celor convenționale, piața internă și externă pentru produse „bio” este încă liberă) (www.agriculturaecologica.ro).

2.1. ZONAREA

Calitatea produselor obținute pe bază de plante este dată de conținutul în principii active ale acestora, acesta fiind influențat de factorii de mediu, tehnologia de cultură, de valoarea din puct de vedere biologic a cultivarului și modalitățile de prelucrare ale plantelor. Zonarea are un rol important în cultura ecologică deoarece trebuie să asigure un raport optim între condițiile pedoclimatice și cerințele biologice ale plantelor, existând astfel, în funcție de nevoile unei plante față de temperatură, apă și lumină, zone foarte favorabile, favorabile, zone mai puțin favorabile sau nefavorabile. Solul trebuie să corespundă nenecesităților de micro șii macroelemente, un pH neutru asigurând cele mai bune condiții de creștere și dezvoltare pentru majoritatea speciilor de plante utilizate în fitoterapie.

În România există 2 zone de cultură, o zonă umedă și răcoroasă și o zonă uscată și mai călduroasă care sunt împărțite în 24 de subzone, diferențiate după tipul de sol și microclimat.

2.2. ROTAȚIA CULTURILOR ȘI ASOLAMENTUL

Rotația reprezintă succesiunea de cultivare a plantelor în timp, pe aceeași solă/suprafață de teren. Pe o anumită solă, plantele alternează, iar ordinea de rotire (de cultivare) a plantelor se face după anumite criterii, astfel încât fiecare cultură să întâlnească în sol cele mai favorabile condiții de creștere și dezvoltare. Rotația culturilor se prezintă indicând prin numere ordinea în care se cultivă, numărul total de culturi ne indică durata rotației sau perioada rotației care poate fi de 2-6 ani (http://documents.tips/). Asolamentul, care la plantele medicinale și aromatice trebuie să fie special sau mixt, reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de creșterea a producției, și anume rotația culturilor în timp pe o anumită perioadă, dar și în spațiu, adică amplasamentul în care se va cultiva planta respectivă (http://medplanet.dbioro.eu/; http://www.plante-medicinale.ro/). Culturile de plante utilizate în fitoterapie trebuie să fie înființate pe terenuri plane sau cu expoziție sudică, cu un grad redus de îmburuienare, pe care s-au realizat lucrări agrofitotehnice specifice speciilor prășitoare sau leguminoase. Revenirea pe acelasi teren al plantelor medicinale trebuie să aibă loc după cel puțin 4 ani, culturile bianuale sau multianuale amplasându-se în afara asolamentului.

2.3. FERTILIZAREA

Prin folosirea îngrășămintelor organice în agricultura ecologică, se mărește și se menține procentul de materie organică a solului. De asemenea, prin cultivarea de plante leguminoase care fixează azotul atmosferic și lasă terenul curat de buruieni, prin plante care pot constitui îngrășăminte verzi sau alte plante cu înrădăcinare adâncă, se pot crea condiții optime în nutriția plantelor, prin punerea la dispoziția acestora a unor substațe utilizate direct (azotul) sau de către microorganismele prezente în sol (bacterii, ciuperici), care descompun materia organică și au efecte pozitive asupra sistemului radicular sau asupra fotositezei (http://documents.tips/; http://agromania.manager.ro/). Baza fertilizării în sistemul ecologic o constituie îngrășămintele organice naturale provenite din exploatațiile agricole ecologice și pregătite după o tehnică specială, dar și cele minerale naturale. Astfel, gunoiul de grajd (Fig. 2.1)este considerat un îngrășământ complex ce poate fi constituit din amestec de bălegar și materii vegetale. Acesta conține 5 kg/t gunoi de azot, 2,5 kg/t de fosfor, 6 kg/t de potasiu și 5 kg/t de calciu, dar calitatea și cantitea acestuia depind de mai mulți factori: specia și vârsta animalelor de la care provine gunoiul, furajele folosite și felul așternutului din grajduri, metoda și perioada de păstrare a gunoiului (http://medplanet.dbioro.eu/; http://documents.tips). Împrăștierea gunoiului de grajd pe sol se face odată cu lucrările solului, în cantitate de 10 până la 30 de tone/ha în funcție de specia cultivată.

Urina și mustul de bălegar sunt dejecții lichide, respectiv, fracția lichidă a bălegarului produs de animale. Aceste produse se prezintă sub formă de suspensie de culoare galben-maronie. Acestea se folosesc ca îngrășământ de bază, în cantitate de 5-10 m3/ha la culturile de câmp, înainte de arătură sau de discuit, cu mașini speciale de stropit. Ca îngrășământ foliar, se aplică primăvara, la pornirea în vegetație, folosindu-se 3-5 m3 de soluție obținută prin diluarea unei părți de îngrășământ în 3- 5 părți de apă. Fertilizarea cu urină și must de bălegar se face numai o dată la 3-4 ani pentru a evita îmburuienarea terenurilor și decalcifierea plantelor și a viețuitoarelor ierbivoare (Toncea și colab., 2016; agriculturadurabila.ro/). Compostul (Fig. 2.2)obținut prin așezarea în straturi succesive a materiilor vegetale și a gunoiului de grajd, pe un sol afânat la suprafață și permeabil, udat și acoperit cu un strat de pământ sau paie, este rezultat din fermentarea aeroba a acestui amestec (frunze, paie, ierburi, must, coceni sau resturi menajere și gunoi de grajd ), este mai bogat în

elemente precum fosfor, potasiu și calciu și trebuie folosit imediat după incheierea procesului de fermentare în doza de 10-12 tone/ha. Mranița, rezultată din descompunerea gunoiului de grajd, este mai bogată în elemente nutritive decât acesta. Cantitatea aplicată direct pe sol sau la plantatul răsadurilor este de 6-10 tone/ha, și poate fi utilizată și în răsadnițe pentru obținerea răsadurilor de busuioc, cimbru sau mentă.

Pământul de țelină se obține de pe terenuri cultivate cu graminee și leguminoase perene. Se recoltează brazde de o adâncime de 20 cm, care se așează în platforme de descompunere, unde se udă cu apă sau zeamă de bălegar și se lasă să fermenteze circa 6 – 8 luni. Materialul astfel obținut se cerne, rezultând un pământ de țelină cu o structură granulată, bun pentru pregătirea amestecurilor nutritive. Poate fi folosit imediat sau păstrat în grămezi pe platforme până la descompunerea totală a resturilor vegetale (https://www.scribd.com/). Turba este un îngrăsământ organic recomandat pentru fertilizarea plantelor medicinale și aromatice, iar înainte de a fi utilizată, este extrasă din turbării, respectiv din zonele umede unde se formează, și se păstrează în grămezi circa 6 luni, după care se utilizează drept îngrășământ asemănător gunoiului de grajd (http://www.recolta.eu/). Îngrășămintele verzi, recomandate pe solurile nisipoase și sarace în humus, provin de la plante încorporate prin arătură în sol (lupinul, sulfina, măzărichea, trifoiul, rapița, muștarul), care reduc eroziunea solului, crează o stabilitate a acestuia și se descompun formând o sursă deosebită de elemente nutritive. Îngrășămintele minerale acceptate de legislație în agricultura ecologică sunt : azotatul de Chile (16% N), fosfat natural cu conținut în cadmiu- inferior sau egal cu 90 mg/kg de P2O5, făina de oase, sare brută de potasiu, sulfat de potasiu, cenușile din lemn, din arderea resturilor vegetale, carbonat de calciu de origine naturală (calcar, piatră de var, roci calcice, cretă), carbonat de calciu și magneziu de origine naturală, sulfat de calciu natural (ghips), sulfat de magneziu natural (kieserit), silicați fin măcinați (cuarț, feldspat, bazalt, ortoclas), pudră de roci, drojdie de la distilare, produse reziduale de la fabricarea zahărului.

Totodată, pe lângă folosirea îngrășămintelor enumerate mai sus, există anumite îngrășăminte ecologice sub formă de soluții sau amestecuri găsite în comerț, dar și alți fertilizanți care pot fi preparați în casă: ceaiul de tătăneasă (bogat în Ca, Mg, K, N), zeama de urzici (bogată în Ca, Fe, Cu, N, P), ceaiul de alge, mulciul, scoarța de copac, cafeaua, cojile de ou, făina de oase, făina de sânge, biohumusul (obținut cu ajutorul râmelor), cenușa, etc.

2.4. LUCRĂRILE SOLULUI

Lucrările solului se fac cu scopul de a afâna, mărunți, nivela solul, de a încorpora îngrășămintele și amendamentele și de a combate prin metode preventive buruienile, bolile și dăunătorii din culturile de plante medicinale și aromatice (http://documents.tips/). Acestea reprezintă o verigă importantă în tehnologiile de cutură, fiind nevoie să se efectueze în cele mai bune condiții, prin cunoașterea particularitățiilor terenului, a tipului de sol, a speciei cultivate și a buruienilor problemă. În funcție de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Acestea trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriștit (Fig. 2.3), imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, a buruienilor, arătura de bază, efectuată vara sau toamna la 15-20 cm adâncime, iar pentru unele specii la 20-30 cm, arăturile din timpul anului putând fi înlocuite cu trecerea cultivatorului sau cu plugul fără comandă pentru mobilizarea solului pe o adâncime de 18-22 cm. După recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura prin lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreținerea arăturii și nivelarea terenului se pot executa, imediat după arătură sau primăvara concomitent cu pregătirea patului germinativ (http://medplanet.dbioro.eu/). Pregătirea patului germinativ (Fig. 2.4) se realizează chiar înainte de semănat, cu ajutorul unui combinator, pentru mărunțirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au semințe foarte mici (muștar alb, măghiran, salvie, negrilică), precum și cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colți reglabili. Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat înainte de semănat sau când semințele speciei cultivate sunt prea mici și trebuie să se creeze condiții optime de umiditate pentru germinație (http://www.recolta.eu/; http://documents.tips/).

2.5. ÎNFIINȚAREA CULTURILOR

Materialul de înmulțire, trebuie să provină conform legii, din culturi semincere sau răsaduri obținute prin metode de producție ecologică și să nu provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme. Semințele sau materialul săditor, trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinației, purității, componenței botanice, stării sanitare, trebuie să provină din recolta anului precedent, deoarece se pierde foarte repede facultatea germinativă. Metodele de producție ecologică pentru răsaduri, trebuie să respecte următoarele condiții: să nu fie tratate la însămânțare decât cu produse admise pentru producția ecologică și să provină de la un productor care a practicat tehnicile de producție ecologică (http://www.recolta.eu/; http://agromania.manager.ro).

2.6. LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE

2.6.1. Lucrările de întreținere

Lucrările de întreținere se realizează înainte și în timpul perioadei de vegetație. O primă lucrare se execută primăvara, și anume grăpatul la culturile ce au fost înființate toamna. Distrugerea crustei și a buruienilor, precum și afânarea solului între rânduri se realizează prin prașile mecanice și/ sau manuale, iar pe rânduri prin prașile manuale. O lucrare dificilă și costisitoare, specifică plantelor medicinale și aromatice, este plivitul care se realizează manual, uneori făcându-se concomitent cu răritul. Lucrările mecanice și manuale de întreținere se fac ori de câte ori este nevoie (http://www.plante-medicinale.ro/).

2.6.2. Combaterea buruienilor

Deoarece unele buruieni stimulează creșterea sau activează viața microbiană a solului, în țările europene de limbă germană se folosește termenul de "plantă însoțitoare". În cazul buruienilor, măsurile preventive de combatere sunt cele mai importante și obligatoriu de folosit: carantina fitosanitară, aplicarea de îngrășăminte și amendamente, densitatea optimă de semănat, mulcirea solului, distrugerea focarelor de buruieni de pe terenurile necultivate, curățarea mașinilor agricole înainte de schimbarea parcelei, folosirea materialului biologic certificat și condiționat, a unor soiuri cu creștere viguroasă și folosirea culturilor asociate (Bandici, 2007). Măsurile curative ce vin în completarea celor preventive, sunt următoarele: combaterea manuală, mecanică și combaterea termică. Astfel, combaterea manuală se efectuează prin plivitul manual, plivitul cu oticul sau săpăliga, prășitul cu sapa și cositul. Combaterea mecanică se realizează prin plivit mecanic cu grapa cu colți ficși sau reglabili, primăvara, prășitul mecanic cu prășitoare cu tracțiune animală cu cultivatorul în agregat cu tractorul, lucrare ce se execută de 2-3 ori pe an, în perioada de vegetație a culturilor. Combaterea termică se execută cu ajutorul instalațiilor cu propan lichid, la o temperatură de ardere de 50-70 0C, amplasate pe tractor sau portabile. De asemenea, în agricultura ecologică se mai utilizează si metodele biologice de combatere a buruienilor cu ajutorul insectelor sau a ciupercilor fitopatogene, metoda epuizării, care constă prin discuiri repetate, combaterea alelopatică, care se realizează prin influența reciprocă asupra dezvoltării plantelor care cresc alături. În sistemul de cultură ecologică, utilizarea erbicidelor este interzisă. Astfel au început să fie utilizate diferite soluții care acționează împotriva buruienilor, și anume erbicide ecologice dintre care se folosesc următoarele: oțetul (acidul acetic), soluție de săpun, cartonul așezat la o adâncime de 10-15 cm în sol, udat și acoperit cu pământ, uleiul de cimbru, uleiul de cuișoare, usturoiul, glutenul din porumb, dar și produse comerciale cum ar fi Kainite (59 % NaCl, 17 % KCl și 16 % Mg SO4), etc.

2.6.2. Combaterea bolilor și dăunătorilor

La fel ca și la combaterea buruienilor, în horticultura ecologică se interzice utilizarea substanțelor chimice, a pesticidelor de sinteză, existând astfel mai multe metode de combatere a bolilor și dăunătorilor. Dintre metodele preventive de combatere a bolilor si dăunătorilor fac parte: carantina fitosanitară, fertilizarea echilibrată, condiționarea materialului semincer și a celui de plantat, folosirea materialului semincer certificat, fără atacuri de boli sau dăunători, controlul buruienilor, dar și prognoza și avertizarea, care se eliberează de către Serviciile de specialitate a buletinelor de prognoză și avertizare și îi ajută pe agricultori să prevină sau să combată apariția diverșilor agenți patogeni în funcție de condițiile climatice, referindu-se la apariția iminentă a unor boli în culturile de plante medicinale și aromatice (http://agroromania.manager.ro/). Ca și măsuri curative pentru combaterea bolilor la plantele medicinale și aromatice, se recomandă: arderea resturilor vegetale infestate cu boli, îndepărtarea părților din plantă (frunze, flori, fructe) care au fost atacate de diverși agenți patogeni (rugini, făinări, mană, putregaiuri), solarizarea pentru dezinfectarea semințelor și fructelor atacate, care constă în expunerea lor la soare și apoi lopătarea periodic, dar și combaterea biologică, care are la bază stropirea plantelor cu diverse preparate obținute din ciuperci și bacterii, care distrug ciupercile fitopatogene ce produc pagube, cum ar fi preparatul Triodermin ce conține spori ai ciupercii Trichoderma lignorum, și este utilizat pentru combaterea unor ciuperci ca: Phytium sp. (căderea plăntuțelor), Fusarium sp. (fuzarioza), Rhizoctonia solani (rizoctonioza). Substanțele biochimice admise conform legislației în vigoare sunt produsele pe bază de cupru (zeamă bordeleză, cupru sub formă de hidroxid de cupru, oxiclorură de cupru, sulfat de cupru sau oxid cupros pentru combaterea manei, fuzariozelor, putregaiurilor), cele pe bază de sulf (sulf muiabil sau zeamă sulfocalcică pentru combaterea făinărilor), silicatul de sodiu, extractul de compost (http://agroromania.manager.ro/). Combaterea dăunătorilor se face prin metodele preventive de instalare a plaselor sau a gardurilor în cazul atacurilor de păsări sau rozătoare, sau metode curative prin distrugerea insectelor dăunătoare, folosirea capcanelor cu soluții precum feromoni, piretroizi naturali, metaldehida și fosfatul diamonic. Ca și preparate sunt admise utilizarea alaunului, a săpunului de potasiu sau făina de bazalt, iar ca măsuri biologice, combaterea dăunătorilor se poate face prin utilizarea uleiurilor vegetale (mentă, chimen, in), uleiul de parafină, uleiurile minerale, a extractelor din plante toxice pentru dăunători, a preparatelor pe bază de bacterii (Bacillus thuringiensis), pe bază de ciuperci entomopatogene (genul Verticilium) sau prin utilizarea de insecte prădătoare, microoganisme sau specii de plante care combat dăunătorii.

2.6.4. Irigarea

Irigarea este o lucrare obligatorie în cazul culturilor în zone secetoase, dar și pentru unele plante utilizate în fitoterapie ( menta, cimbrul de cultură), care au nevoie de zone umede și răcoroase. Cele mai utilizate metode de irigare sunt irigarea pe brazde, prin aspersiune sau prin picurare, metodă tot mai utilizată datorită avantajului de repartiție a apei doar în zona circulară a plantei, de reducere a cantității de apă, udarea făcându-se în funcție de factorii biologici ai plantei și de cei climatici.

2.7. RECOLTAREA PLANTELOR

Recoltarea plantelor medicinale și aromatice, reprezintă prima etapa în prelucrarea primară a produsului vegetal, prin care acesta este pregătit pentru utilizarea în diferite ramuri ale industriei. Făcută în condiții optime, recoltarea este determinantă pentru obținerea unei materii prime de calitate și în aceeași masură pentru un randament de prelucrare crescut (http://medplanet.dbioro.eu/). Condițiile de recoltare depind de speciile cultivate, la unele plante momentele optime de recoltare fiind pe vreme caldă, însorită, iar la unele pe rouă și la momentul de vegetație când planta are cel mai bun potențial productiv și calitativ. Există două modalități de recoltare a plantelor: mecanizat cu combina, pluguri, dislocatoare, cositori și tocătoare și manual cu seceri, coase, cuțite, cazmale, piepteni speciali (Pirnă și colab., 2012) Plantele utilizate în fitoterapie sunt cultivate pentru recoltarea diferitelor organe: muguri și scoarța (specii de arbori), frunze (salvie, isop, menta, papadie), iarba (toată partea aeriană- sunătoare, coada-șoricelului), flori (lavanda, trandafir, craite, isop, galbenele), semințe (salvie, craite, galbenele) și partea subterana (rădăcini, stoloni, rizomi, bulbi, tuberculi- obligeană, iris, brândușa de toamnă). După Ion Pirnă 2012, procesele tehnice de recoltare a plantelor sunt : tăierea, tocarea, ruperea, dislocarea rădăcinilor și a stolonilor (cu dislocatoare, mașini de scos rizomo, bulbo-rădăcinoase),fragmentarea stolonilor și rizomilor în vederea replantării și transportul pentru eliberarea terenului de plantele recoltate și lăsate pe sol sau descărcate în remorci. Condiționarea plantelor are loc imediat după recoltare, plantele fiind apoi uscate și depozitate în spații răcoroase, ferite de lumină și cu o umiditate de 8%.

CAPITOLUL III

METODELE DE PRELUCRARE ALE PLANTELOR FLORICOLE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE ȘI ALIMENTAȚIE

În cultura plantelor cu posibilitate de utilizarea în fitoterapie, prelucrarea materiei prime are loc prin procesarea primară (uscare, condiționarea, ambalare) și prin procesarea avansată, care constă în prelucrarea materiei prime și transformarea în produse fitoterapeutice, cosmetice, aditivi alimentari, suplimente nutritive (Fig.3.1).

Uscarea începe în momentul recoltării plantei și reprezintă veriga finală în obținerea unui produs de calitate, pin păstrarea neschimbată a conținutului și a compoziției chimice a acestuia. Pentru a nu fi expuse alterării și pentru menținerea aspectului și conținutului în principii active, majoritatea produselor uscate din plantele medicinale și aromatice nu trebuie să conțină mal mult de 14% apă (Păun, 1986). Uscarea plantelor se realizează pe două căi: uscarea naturală (la soare și la umbră- organele plantelor fiind depozitate în diferite spații umbrite) și cea artificială. După Constantinescu și Agopian, 1973, uscarea artificială se realizează cu ajutorul diferitelor uscătoare cu aer rece sau aer cald ( uscătorul tunel, pe bandă și rotativ cu rame). De asemenea, uscarea se mai poate realiza în cuptoare sau camere de uscare, la foc direct, prin coacere sau în cuptorul cu microunde. După uscare, plantele se condiționează prin selectarea de părțile degradate sau de impurități, marunțirea, în vederea prelucrării avansate, obținerea pulberilor administrate intern sau extern, ambalarea și depozitarea acestora. Extractele vegetale sunt preparate farmaceutice/fitofarmaceutice fluide, moi sau uscate, obținute prin extracția produselor vegetale cu diferiți solvenți. Extracția se poate realiza prin procedee discontinue (macerare, percolare, infuzare, decocție, precum și metode noi performante: extracția accelerată cu solvent, extracția asistată de microunde, extracție cu fluid supercritic) și procedee continue (extracție continuă cu solvenți organici, percolare continuă, extracția Soxhlet) (http://www.incdsb.ro/). Infuzia (Fig. 3.2) se obține prin umectarea produsului vegetal marunțit cu apă, cu excepția produselor vegetale care conțin uleiuri volatile, care se umecteaza cu o soluție de alcool diluat, iar dupa aproximativ 5 minute, se adaugă masa de apă prevăzută, încălzită la fierbere, cu care se lasă în contact timp de 30 minute, filtrându-se apoi. Decoctul constă în îmbibarea cu apă rece a produsului vegetal, macerarea acestuia 5 minute, adăugarea restului de apă fierbinte la proporția certută, fierberea soluției timp de 30 minute și filtrarea acesteia, tehnică asemănătoare cu cea a infuzării (http://www.incdsb.ro/).

Macerarea este metoda de extracție cea mai simplă care se face la temperatura obișnuită. Produsul vegetal este menținut în contact cu solventul (apă) un timp variabil, agitând din când în când, după care soluția extractivă se filtrează, reziduul se spală tot cu apă proaspăt fiartă și răcită și se completează la volumul indicat. Siropurile sunt soluții apoase (infuzii, decocturi, macerate la rece) la care se adauga o cantitate mare de zahar, tincturile fiind obținute prin macerarea cu alcool etilic în diverse concentrații, de regulă pe o durată de timp variind între 8-10 zile. Vinurile medicinale se realizează în mediu hidroalcoolic slab, la un pH ușor acid, prin macerarea plantei timp de 7-10 zile în vin, la fel ca și cidrurile (bauturi slab alcoolice obținute din diferite fructe prin fermentație alcoolică) care în limbajul curent, chiar dacă vinul se obține numai din struguri, acestea se întâlnesc sub denumiri improprii de genul „vin de maceșe”, „vin de coacăze” (http://www.plante-medicinale.ro/). Ca și forme fitoterapeutice de uz extern, întâlnim unguentele (alifiile) care sunt preparate dintr-o bază de unguent (vaselina, grăsimi hidrogenate, lanolină, ceară, untură, etc.) în care se incorporează tincturi din plante, extracte (moi sau uscate) sau pulberi, uleiurile medicinale, preparate prin macerarea în uleiuri comestibile (Fig. 3.3) de floarea- soarelui, arahide sau măsline, cataplasmele obținute prin amestecul frunzelor sau a semințelor măcinate cu apă caldă sau oțeturile aromatice obținute prin macerarea plantelor în oțet de vin (http://www.plante-medicinale.ro/).

În alimentație, plantele floricole comestibile,

se folosesc cel mai des în stare proaspătă, totodată, sub diverse forme: marinate, confiate, conservate în soluții dulci, macerate, uscate și prelucrarea acestora sub formă de pudră, miere și uleiuri aromate cu flori, unturi.

CAPITOLUL IV

PLANTE FLORICOLE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE ȘI ALIMENTAȚIE

Utilizarea plantelor floricole în fitoterapie și alimentație este întâlnită din timpuri străvechi. Pe lângă folosirea plantelor cu scopul de a trata numeroase probleme de sănătate, sub diferite forme (ceaiuri, tincturi, comprimate, uleiuri), unele flori precum crizantema, liliacul, trandafirul, iasomia, violetele, galbenelele, panseluțele, crinul, bujorul, sunt prezente în multe preparate culinare, în formă proaspătă sau conservate, cu scopul aromatizării sau decorării preparatelor dulci, a salatelor și a altor mâncăruri.

4.1. CONDURUL DOAMNEI (Tropaeolum majus)

Tropaeolum majus, condurul doamnei, numit popular și caneluță sau conduraș, este o plantă anuală, volubilă sau târâtoare, ce face parte din fam. Tropaeolaceae, fiind originară din America de Sud.

Particularitățile morfologice (Fig. 4.1) Planta variază foarte mult în funcție de varietate și soi, ajungând la dimensiuni între 30 și 300 cm. Tulpina este mai mult sau mai puțin ramificată, cărnoasă, prevăzută cu cârcei. Frunzele sunt peltate, lung pețiolate, cu pețiolul uneori răsucit și limbul aproape rotund, colorat în verde clar sau verde transparent. Florile sunt mari, cu diametrul de 5–6 cm, asimetrice, pintenate, însoțite de un caliciu format din 5 sepale inegale și colorate la fel cu corola, în nuanțe diferite de galben, oranj, roșu, alb. Corola este formată din 5 petale ungviculate, ovat–obtuze, inegale și neregulate. Petalele inferioare sunt prevăzute la bază cu perișori orientați spre centrul florii, colorați în galben auriu, oranj sau roșu. Înflorirea are loc din iunie până toamna târziu (http://www.flori-cultura.ro/).

Cerințe ecologice Condurașii preferă solurile fertile, dar se dezvoltă și pe cele sărace, care să fie bine drenate, afânate, umede, expuse la soare sau chiar la semiumbră (M. CANTOR și I. POP, 2008) Tehnologia de cultură

Condurul doamnei se înmulțește prin semințe semănate în sere, direct în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 8–10 cm, în luna martie, câte 1–2 semințe la ghiveci (alveolă). Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 15–16 °C, plantele răsar în 14–20 zile de la semănat. Plantarea răsadurilor în câmp se face în luna mai, după ce a trecut pericolul brumelor târzii, la distanțele de 30–40 cm soiurile pitice și 50–60 cm soiurile înalte. Tropaeolum se poate semăna și direct la locul de decor, spre sfârșitul lunii aprilie, în cuiburi sau rânduri. Se aplică lucrările generale de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/; http://www.flori-cultura.ro/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație În scop fitoterapeutic se pot consuma toate organele plantei. Planta conține vitamine: C, B1, B2, B3, fier, fosfor, calciu și mangan, uleiuri esențiale, sulf. Aceasta are acțiune antiseptică, antibacteriană, digestivă, vermifugă, tonică, fiind un remediu natural utilizat sub formă de decoct, tinctură sau chiar infuzie, intern în boli respiratorii și urinare, inflamații ale mucoasei bucale sau extern sub formă de cataplasmă, spălături locale, comprese, pentru tratarea rănilor, a iritațiilor și combaterea căderii părului.

În alimentație (Fig. 4.2), planta este utilizata în salate, supe, sosuri (semințele și fructele, denumite și capere false) (http://lataifas.ro/; http://www.sfatulmedicului.ro/). Planta nu este indicată persoanele care suferă de ulcer, gastrită sau iritații intestinale.

4.2. CRĂIȚELE (Tagetes patula)

Crăițele, întâlnite și sub denumirea de țigăncușe, ocheșele, boance, sunt plante anuale, originare din America tropicală, ce fac parte din fam. Asteraceae.

Particularitățile morfologice

Tagetes patula are o înălțime de 50–60 cm și o tulpină puternic ramificată de la bază, de culoare verde închis cu nuanțe de violet sau brun. Frunzele sunt alterne, penat–sectate, cu lobii lanceolați sau lineari. Florile sunt dispuse în capitule solitare simple sau involte, cu diametrul de până la 5 cm, alcătuite din flori tubuloase galbene sau oranj și un număr variabil de flori ligulate (Fig. 4.3). Înflorirea are loc din iunie până toamna târziu (Toma, 2010; http://documents.tips/).

Cerințele ecologice

Crăițele se dezvoltă corespunzător pe soluri mijlocii, fertile, umede, expuse la soare, tolerând bine și semiumbra.

Tehnologia de cultură Planta se înmulțește prin semințe, semănatul făcându-se în lădițe în sere sau în solarii, în cursul lunii martie. Temperatura oprimă pentru germinația semințelor este 18 °C, plantele răsarind în 7–10 zile de la semănat. Răsadurile se repică o singură dată în faza de 2–3 frunze adevărate (la 2–3 săptămâni de la răsărire), în lădițe sau în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6–8 cm. Repicatul direct în ghivece sau plăci alveolare asigură o creștere mai rapidă a răsadurilor și devansarea considerabilă a înfloririi. Plantarea răsadurilor la locul de decor se face în luna mai, după ce a trecut pericolul brumelor târzii, la distanțele de 35–40 cm. Mai rar, crăițele se pot semăna și direct la locul de cultură, în a doua jumătate a lunii aprilie, folosind aceleași distanțe ca și în cazul răsadurilor. După răsărire plantele se vor rări la distanțele corespunzătoare. Se aplică lucrările generale de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/; http://flori-cultura.ro/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Planta conține ulei esențial bogat în tagetone, ocimene, myrcene, linalol, limonen, pinene, carvone, citral, camfene, acid valerianic, aldehidă salicilica, flavonoizi, camferitrină, cver-cetagetină, patuletină, helenienă etc. Produsele fitoterapeutice (Fig. 4.4) pe bază de crăițe sunt indicate în corectarea vederii, ca adjuvant în retinita pigmentară, în inflamații și infecții fungice, scade permeabilitatea capilarelor și are acțiune antispastică și hipotensivă (Bojor, 2003; http://www.slideshare.net/). În alimentație, petalele plantei se folosesc în salate, uscate și macinate sub formă de pulbere în alte mâncăruri pentru culoare și aromă, ca hrană pentru păsările de curte, ca și colorant natural.

4.3. GĂLBENELELE (Calendula officinalis)

Calendula officinalis, numită popular gălbenele, floarea ploilor, filimică, ochi galben, este o plantă anuală, rar bianuală, originară din zona mediteraneană și vestul Asiei. Aceasta face parte din fam. Asteraceae.

Particularitățile morfologice (Fig. 4.5)

Planta are tulpina ramificată în jumătatea superioară, atingând înălțimea de 30–35 cm. Ramificațiile poartă în vârf inflorescențe tip calatidiu, alcătuite din flori ligulate colorate în nuanțe diferite de galben și portocaliu și flori tubuloase colorate în galben–purpuriu. Frunzele sunt sesile, oblong–lanceolate, dispuse altern, colorate în verde intens și acoperite cu perișori glanduloși. Înflorirea are loc din mai până în octombrie, calitatea florilor fiind superioară primăvara și toamna (http://documents.tips/; http://www.flori-cultura.ro/).

Cerințele ecologice Gălbenelele sunt plante ce cresc și se dezvoltă la temperaturi moderate, pe orice tip de sol bogat în humus, în locuri luminoase.

Tehnologia de cultură Plante se înmulțește prin semințe, care se seamănă direct în teren, primăvara devreme, în cuiburi distanțate la 20-30 cm, cu câte 2-3 semințe în cuib. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de aproximativ 15 °C, plantele răsărind în circa 10–14 zile de la semănat. După răsărire se face rărirea plantelor, lăsându-se o singură plantă la cuib. Calendula se poate autoînsămânța de la un an la altul, mai ales în regiunile cu ierni blânde. Mai rar se poate apela și la producerea de răsaduri, semănându-se în ghivece, 1–2 semințe la ghiveci, în luna martie, pentru devansarea înfloririi. Se aplică lucrările comune de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/). Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Gălbenelele sunt importante datorită conținutului acestora în glicozide de natură flavoconolică, lupeol și steroli, uleiuri esențiale, pigmenți carotenoidici, calendulină și polizaharide, acizi lauric, miristic, margaric, vit. C, minerale: K, Ca, Mg, Fe, Mn, Cu, Zn, acid malic, substanțe proteice, mucilagii. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând pentru tratarea ulcerului și gastritelor. Preparatele fitoterapeutice din gălbenele sunt utile în tulburările de ciclu menstrual, în afecțiunile hepatice și afecțiunile biliare. Principiile active din gălbenele se pretează pentru tratarea locală a plăgilor de diverse origini, a înțepăturilor de insecte, a degeraturilor și arsurilor, a infecțiilor localizate ale pielii, în terapia acneei precum și pentru ameliorarea tenurilor uscate (https://ro.wikipedia.org/). Consumul preparatelor din gălbenele este contraindicat în timpul sarcinii. Extractele de gălbenele se utilizează și în medicina veterinară, pentru tratarea bolilor de ficat, având proprietăți sedative, homeopatice, hipotensive, în industria cosmetică la prepararea șampoanelor, cremelor, loțiunilor, a deodorantelor. În industria alimentară (Fig. 4.6) florile pot fi folosite în diferite preparate, pentru ornarea prăjiturilor, la salate, supe, la fabricarea margarinei, ca și colorant natural, a brânzei, a pastelor făinoase, ca și condiment alimentar, putând fi conservate în faza de boboc în oțet sau confiere.

4.4. ISOPUL (Hyssopus officinalis)

Isopul este o plantă perenă din fam. Lamiaceae, originar din estul zonei mediteraneene, până în centrul Asiei, dar se găsește și în Europa Centrală și nordul Africii.

Particularitățile morfologice (Fig. 4.7) Isopul este o specie erbacee de cultură, cu aspect tufos, lignificată la bază, înaltă de 20-60 cm, care rezistă în culturi 10-15 ani. Tulpina aeriană care apare din rizom este ramificată încă de la bază, iar tulpinile superioare sunt ierboase, cu 4 muchii, cu frunzele opuse, liniar lanceolate, lungi de 2-4 cm și înguste de 2-8 mm, glabre, lucioase, cu marginea întreagă. Florile sunt grupate în infloresccnțe spiciforme, unilaterale, formate din 7-9 flori, așezate la subsuoara frunzelor superioare. Corola este bilabiată, violetă (rar roz sau albă). Fructele sunt nucule ovat-triunghiulare, cu o lungime de 2-2,5 mm. Planta înflorește din iulie până în septembrie (Bojor, 2003; http://www.slideshare.net/).

Cerințele ecologice

Planta vegetează bine pe soluri calcaroase, preferă zonele însorite, călduroase, suportând chiar și secete. Tehnologia de cultură Înmulțirea se poate face pe cale vegetativă (butași sau prin despărțirea tufei) și prin semințe, primăvara timpuriu sau în pragul iernii. Atât plantarea butașilor cât și însămânțatul se fac în arătură adâncă de 28-30 cm. Însămânțarea se execută cu mașina, în rânduri, la distanța de 50-60 cm și la adâncimea de 2 cm. La hectar se întrebuințează 4 kg sămânță, în amestec cu mraniță sau nisip (o parte sămînță și 5 părți dintr-unul din aceste materiale). Pentru a stimula producția de inflorescențe se recomandă ca primăvara, înainte de pornirea vegetației, să se execute tunderea tufelor (http://medplanet.dbioro.eu/). Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Substanțele active importante existente în partea aeriană a isopului sunt: ulei eteric, compuși triterpenici, compuși sterolici, heterozidă, colină, geraniol, limonene, acid oleanolic, tanin, zaharuri, săruri minerale, etc. Isopul se manifestă ca un agent sedativ, sudorific, hipotensiv, expectorant, antispasmodic, fiind și un bun regulator al digestiei. Totodată, infuzia de isop determină o mai bună circulație a sângelui, inclusiv la nivelul capilarelor, fiind un bun vasodilatator. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita, bronșita, astmul, hipertensiunea arterială, arsuri, tăieturi, eczcme, gripe, anxietate, oboseală, stres (Mihăescu, 2008; http://www.romcrest.org/). Preparatele pe bază de isop sunt contraindicate în caz de sarcină, alăptare, epilepsie.

În alimentație, isopul este folosit la prepararea brânzeturilor de casă, a supelor, salatelor de verdețuri și fructe, sau mai poate fi folosit pentru aromatizarea băuturilor sau a deserturilor (Fig. 4.8). Frunzele proaspete de isop, frecate cu sare și puțin oțet sau zeamă de lămâie, apoi amestecate cu unt, sunt un adaos potrivit pentru mâncărurile ce necesită un timp îndelungat de digestie (cărnuri, fasole, mazăre etc.) (http://diversificare.ro/).

4.5. LAVANDA (Lavandula angustifolia)

Levănțica este o specie perenă din fam. Lamiaceae originară din India și bazinul mediteranean.

Particularitățile morfologice Lavandula este un subarbust de cultură cu durată mare de viață, până la 30 de ani. Tufa este globuloasă datorită ramificării bogate de la bază, înaltă pânâ la 80 cm. Frunzele sunt întregi, liniare, cu vârful ascuțit. Florile (Fig. 4.9) sunt grupate la 3-8 nivele cu câte 3-7 flori fîecare nivel, au culoarea violet cenușie până la albastru-violet și sunt plăcut mirositoare (Mihăescu, 2008; http://www.romcrest.org/).

Cerințele ecologice

Planta solicită temperaturi ridicate, vegetează pe orice sol, chiar și pe cele aride, dar bogate în calciu și fără exces de umiditate, suportând bine seceta.

Tehnologia de cultură Levănțica se înmulțește atât prin semințe, cât și prin butași de vârf de lăstari și marcotaj mușuroit. Semănatul se face fie în sere (în lădițe), solarii sau răsadnițe, în luna martie, fie pe brazde în pepinieră, în luna mai. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 18 °C, iar plantele răsar în 14–20 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 3–4 săptămâni de la răsărire, în ghivece sau pe brazde afară. Spre sfârșitul lunii mai- început de iunie, răsadurile produse în ghivece, se plantează pe brazde în pepiniere, la distanțe de 25–30 cm. Plantele se îngrijesc în pepinieră până în primăvara sau toamna anului următor când pot fi transplantate la locul de decor, la distanțele de 40–50 cm (Toma, 2010; http://documents.tips/). Butășirea se face la sfârșitul verii, în august – septembrie, butașii prelevându-se din vârfurile de lăstari. Aceștia se pun la înădăcinat în paturi de nisip în pepinieră, se udă bine și se acopăr cu rogojini până în momentul înrădăcinării sau chiar până în primăvara următoare. Primăvara butașii înrădăcinați se plantează în pepiniere, la distanțele de 25–30 cm, se ciupesc de 1–2 ori și li se aplică lucrările generale de îngrijire până în toamnă sau în primăvara următoare, când plantele pot fi transplantate la locul de decor, la aceleași distanțe ca și plantele obținute din semințe. Marcotajul prin mușuroire se face toamna, în octombrie când plantele se tund la 7–8 cm deasupra solului și se acopăr cu pământ (se mușuroiesc). Ele rămân așa până în toamna următoare când mușuroaiele se desfac și se detașează marcotele de pe plantele mamă, plantându-se fie direct la locul de decor, fie mai întâi pe brazde în pepinieră, unde se îngrijesc timp de un an. Se aplică lucrările generale de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/). Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Uleiul volatil din florile de levănțică conține 44-50% acetat de linalil, butirat de linalil, geraniol, linalol în stare liberă, valerianat de linalil, borneol, cumarină etil-n-amilcetonă, nerol, furfurol, α-pinen, cariorilen, acizi și esteri etc. Florile mai conțin taninuri, flavonoide, un principiu amar, substanțe minerale (http://www.selene.ro/).

Datorită acestor proprietăți, levănțica se utilizează intern, în meteorism, disconfort intestinal, insomnie, tulburări digestive, migrene, stări nervoase, boli de rinichi, de ficat, având acțiune calmantă, diuretică, antiseptică, cicatrizantă. Consumul de lavandă nu este indicat în primele trei luni de sarcină.

Lavanda se folosește atât proaspătă (florile și frunzele), cât și uscată (bobocii și crengile) sau confiată și poate fi folosită la ornarea prăjiturilor (Fig. 4.10), combinată cu oregano, salvie, cimbru, rozmarin, în mâncărurile cu carne.

Lavanda are o aromă dulce, cu note florale și de citrice, fiind un ingredient perfect pentru dulciuri și deserturi (Fig. 4.11) (http://retete.acasa.ro/).

4.6. LUMINIȚA NOPȚII (Oenothera biennis)

Luminița nopții, cunoscută și sub denumirea de primula de seară, face parte din fam. Onagraceae și este originară din America de Nord și Canada, în zilele noastre fiind adusă și în Europa.

Particularitățile morfologice (Fig. 4.12)

Oenothera biennis, este o specie erbacee, bianuală, cu înălțimea de 1-1,5 m și tulpina floriferă pubescentă, frunze scurt pețiolate, simple, dințate sau adânc penate, pubescente, dispuse alternativ sau opuse, cu o lungime de 2-5 cm și late de 1-2,5 cm. Florile sunt tetramere, cu petale mari, galbene, cu diametrul cuprins între 2,5 și 5 cm. Înfloresc din iulie până în septembrie, se deschid seara și țin până dimineața, de aici și numele de luminița nopții. Fructul este o capsulă ovoidă cu semințele brun-cenușii ce se coc la sfârșitul verii (http://gradina-de-vis.shopmania.biz/; http://plantfanatics4.e-monsite.com/).

Cerințele ecologice Planta preferă solurile nisipoase, bine drenate, este rezistentă la secetă, dar pentru o inflorire abundentă, preferă un sol umed, cu o expunere la soare sau la semiumbră, trecând cu bine peste iernile grele. Tehnologia de cultură Luminița nopții se înmulțește prin semințe, care se seamănă la sfârșitul primăverii. Se repică și se replantează la locul definitiv în momentul în care au apărut frunzele adevarate. În primul an se formează rozeta, iar în anul următor planta înflorește și se autoînsămânțează (http://gradinahobby.blogspot.ro/). Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație

Cunoscută și ca "regele leacurilor" datorită beneficiilor terapeutice, conținând acizi grași esențiali printre care acid gamma-linolenic, alfa-linoleic și ommega 6, dar și potasiu, magneziu, vitamina E, planta are un efect major împotriva acneei și a eczemelor, protejând pielea de factorii externi. Uleiul de primulă de seara (Fig. 4.13) este utilizat și pentru combaterea sindromului pre-menstrual, la reglarea hormonală, în tuse convulsivă, astm, alcoolism, depresii, osteoporoză, afecțiuni gastro-intestinale, boli cardiace și prevenirea aterosclerozei și chiar a cancerului, având efecte antioxidante, antiinflamatoare, sedative, astrigente și calmante. La fel ca și multe alte plante, Oenothera biennis nu este recomandată în timpul sarcinii.

Toate organele plantei sunt comestibile, rădăcinile tinere fiind consumate ca legumă în sine, având un gust ușor piperat, lăstarii în salate, frunzele atât în stare proaspătă, cât și gătite, iar florile pentru decor sau în salate.

4.7. NALBA (Althaea officinalis)

Nalba mare, rujă sau nalba bună, este o plantă erbacee ce face parte din fam. Malvaceae, este originară din Europa unde crește și spontan.

Particularitățile morfologice

Nalba este o plantă perenă, cu înălțimea de 0,60-1,50 m, cu peri pâsloși albi pe tulpină și frunze. Dimensiunile rădăcinilor sunt de 20-30 cm lungime și de 2-3 cm grosime, florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au 5 petale albe, uneori spre roz, cu numeroase stamine violete. Nalba mare înflorește în perioada iulie-septembrie, fructul fiind o nucula învelită într-un caliciu persistent (Bojor, 2003; Mihăescu, 2008).

Cerințele ecologice Planta vegetează în locuri de câmpie, pe soluri ușoare, afânate și bogate în humus, în zone de câmpie, pe lângă ape curgătoare, bălți, preferă locurile însorite și fără exces de umiditate și rezistă bine la temperaturile scăzute din timpul iernii, dar și la cele ridicate. Tehnologia de cultură Nalba mare se înmulțește prin semințe, semănatul făcându-se pe brazde în pepinieră, în lunile mai- iunie, în rânduri distanțate la 10-15 cm. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 18 °C, iar plantele răsar în 6–10 zile de la semănat. Răsadurile se repică după circa o lună de la răsărire, tot pe brazde în pepinieră, la distanțele de 20–25 cm. Plantarea răsadurilor la locul de cultură se face la începutul lunii octombrie sau primăvara devreme în anul următor, la distanțele de 50–70 cm. Se aplică lucrările generale de îngrijire specifice culturilor efectuate în câmp (Toma, 2010; http://documents.tips/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Nalba mare conține numeroase substanțe precum: asparagină, zaharuri, pectine, betaină, acizi uronici, taninuri, flavonoide, mucilagii, amidon. Din rădăcină se fac infuzii, iar din flori și frunze se fac cataplasme, decoct, infuzie, dar se și macerează. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor, determină expectorația, au influență antiinflamatoare asupra aparatului respirator, asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal, tratează infecțiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute), precum și infecțiile renale. Extern se folosește ca emolient (refacerea, recondiționarea tenului uscat, combaterea ridurilor), dar și pentru gargară (în afecțiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. (Mihăescu, 2008; http://www.romcrest.org/). Toată planta este comestibilă, frunzele și florile se folosesc la salate, în diferite mâncaruri, la sărmăluțe sau chiftele vegetariene, supe, drept garnitură, pentru aromatizare, punându-se la macerat în ulei, vin sau oțet și pentru aromatizarea brânzeturilor. Rădăcina se folosea în trecut la obținerea bezelelor „marshmallows” (Fig. 4.15) (https://ierburiuitate.wordpress.com/).

4.8. PANSELUȚELE (Viola tricolor)

Viola tricolor, panseluța, barba împăratului sau trei-frați-pătați, este o planta erbacee perenă din fam. Violaceae, originară din Europa și Asia Centrală.

Particularitățile morfologice

Planta (Fig. 4.16) are înălțimea de 15–25 cm și este bine ramificată de la bază, ramificațiile fiind repente în treimea inferioară și erecte spre vârf. Frunzele sunt verzi, lucioase, oblong-lanceolate sau oval-lanceolate, dințate pe margini și prevăzute cu 2 stipele mari la bază. Florile sunt dispuse axilar și sunt formate din 5 petale mari, inegale, unicolore, bicolore sau pestrițe, petala inferioară, care este cea mai mare fiind prevăzută cu un pinten mare la bază. Primele flori apar încă din toamnă dar înflorirea maximă are loc primăvara, în intervalul martie- iunie. În ultimul timp însă s-au creat hibrizi F1 care pot înflori bogat încă din toamnă. De asemenea, s-au creat soiuri care se comportă ca plante anuale, cu înflorire bogată în timpul verii (numai în zonele cu temperaturi moderate) (Toma, 2010; http://documents.tips/).

Cerințele ecologice Panseluțele vegetează bine pe solurile nisipo-lutoase, bogate în elemente nutritive, umede, cu expunere la soare sau semiumbră, înflorește bine în zonele răcoroase și nu suportă arșița.

Tehnologia de cultură

Producerea răsadurilor se realizează vara, în lunile iunie- iulie, pe brazde semiumbrite în pepinieră. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 18 °C, plantele răsărind la 14–20 zile de la semănat. Răsadurile se repică după circa 4 săptămâni de la răsărire, fie pe brazde semiumbrite în pepinieră fie în plăci alveolare sau ghivece mici, cu diametrul de 6–8 cm. Pentru soiurile anuale, semănatul se face în intervalul decembrie- ianuarie, în lădițe, în seră. După circa 4 săptămâni de la răsărire răsadurile se repică în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6–8 cm iar în cursul lunii aprilie se plantează în câmp. Se aplică lucrările generale de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Planta are în compoziția saponine triterpenice pentaciclice, uleiuri volatile, un alcaloid (violină), flavonozide (viola- cvercetinozidă identică cu rutozida), antocianozide, o heterozidă a salicilatului de metil, compuși salicilici, mucilagii, vitamine A, C, betacaroten și taninuri. Panseluțele au o acțiune expectorantă, diuretică, stimulentă a activității rinichilor, antialergică, regenerant dermic, acțiune febrifugă, sudorifică datorită salicilatului de metil și compușilor salicilici, acțiune coleretică, ușor laxativă, o puternică acțiune depurativă. Datorită acestor proprietăți terapeutice, preparatele pe bază de panseluțe sunt recomandate în afecțiuni alergice (urticarie, rinită alergică, astm bronșic, alergii digestive), boli de piele (eczeme, dermatoze, acnee juvenilă, acnee rozacee, furunculoze, psoriazis, herpes), afecțiuni respiratorii (traheite, bronșite, faringite, orice afecțiune care evoluează cu tuse cu expectorație), afecțiuni urinare (nefrite, edeme de origine renală), boli febrile, boli reumatice (gută, reumatism degenerativ, artrite, artroze), constipație, intoxicatii diverse, boli hepatice și deficiențe imune. În uz extern, compresele, gargara, spălăturile și inhalațiile ajută la vindecarea rănilor, plăgilor, furunculozelor,aftelor, stomatitelor, leucoreei, rinoreei (http://www.csid.ro/). În caz de supradozaj, apar anumite efecte adverse cum ar fi: vărsăturile, diareea, stările de greață și inapetența, mai rar iritațiile la nivelul pielii, nefiind recomandate în sarcină. Panseluțele, datorită aromei ușoare de menta, se folosesc la salate, paste, în prepararea jeleurilor, a esențelor, a cremelor, a dulcețurilor, a prăjiturilor (Fig. 4.17) atât în compoziție, cât și pentru ornarea acestora, în prepararea diferitelor băuturi, precum lichiorurile ca Yvette, Creme de Violette și d'Amour și pentru siropul de violete care este folosit la prepararea pogacilor sau a bezelelor (http://gradina.acasa.ro/).

4.9. SALVIA (Salvia officinalis)

Salvia, întâlnită și sub denumirea de salbie, șerlai sau jaleș bun, este o plantă ce face parte din fam. Lamiaceae, fiind originară din sudul Europei și regiunile mediteraneene.

Particularitățile morfologice

Salvia este o plantă perenă, semilemnoasă, cu tulpina erectă, lemnoasă la bază, înaltă de 30-100 cm, pubescentă și foarte ramificată. Frunzele sunt pubescente, albe-cenușii, opuse, lanceolate sau ovate, cu nervuri proeminente în partea inferioară, având lungimea între 6-8 cm și lățimea de 2-3 cm, iar la baza limbului fiind situați doi lobi. Florile albastre-violacee (rar albe) sunt grupate în inflorescențe spiciforme, simple sau ramificate, înflorirea având loc în luna mai. Fructul conține 4 nucule maronii sau negre, ovoidale (Păun și colab., 1998).

Cerințele ecologice Salvia preferă soluri fertile, bogate în calcar, fără exces de umiditate, însorite, manifestând cerințe mari față de lumină și nu suportă brumele târzii de primăvară și nici temperaturile foarte scăzute. Tehnologia de cultură

Salvia se înmulțește prin semințe semănate în cursul lunii februarie în sere (în lădițe), solarii sau răsadnițe. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 18–20 °C, plantele răsarind în 7–14 zile de la semănat. Repicatul răsadurilor se face după circa 3 săptămâni de la răsărirea plantelor, de preferat în plăci alveolare sau ghivece mici, cu diametrul de 6–8 cm. Ciupirea vârfului de creștere a răsadurilor asigură o ramificare mai bună a plantelor. Plantarea răsadurilor în câmp se face la începutul lunii mai, la distanțele de 20–30 cm, după care se aplică lucrările generale de îngrijire (Toma, 2010; http://documents.tips/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație Frunzele plantei conțin salviatanin, acizi fenolici, flavonoizi, uiei esențial format din monoterpinoide, între care alfa-tuina, beta-tuiona, canfor, cineol humulenă, alfa-pinene, limonene, linalol, acetal de bornil, acid canosic și rosmarol; acid oleanol-triterpenoidic și acid ursolic; rezine, vitamina Bl și C, săruri de potasiu etc. Datorită compoziției complexe a uleiutui esențial și a celorlalte substanțe active, salvia are proprietăți carminative, hipoglicemiante, antibacteriane, sedative, antiinflamatoare, împotriva hiperhitrozei (transpirație excesivă), ușor astringente și antibacteriene, fungistatice și virustatice (Bojor, 2003; http://www.slideshare.net/). Astfel, preparatele pe bază de salvie sunt folosite în tratarea transpirației excesive, a problemelor de apariția a menopauzei, în vindecarea bolilor de gât, a abceselor dentare, în gastrite hipoacide, gingivite, faringite, în afecțiunile hepato-biliare, dar și în iritații, răni ale pielii, prin spălături locale, comprese sau loțiuni. Consumul preparatelor din salvie nu este recomandat în caz de epilepsie, sarcină sau femeilor care alăptează. Datorită gustului amărui și ușor picant, salvia a fost folosită ca și condiment de sute de ani, pentru aromatizarea cărnii, a legumelor, a brânzeturilor, în salate, în sandwich-uri cu ouă sau cu pateu de linte sau fasole, în pâine, pateurile, plăcinte și biscuiții de casă, în paste (Fig. 4.19), în salate și sucuri de fructe, la prepararea vinului înmiresmat cu salvie sau pentru aromatizarea uleiului de măsline (http://www.romania-actualitati.ro/).

4.10. YUCCA (Yucca filamentosa)

Yucca este o plantă cu aspect de arbust ce aparține familiei Agavaceae, este o plantă veșnic verde, originară din America de Nord și de Sud și care poate fi cultivată și la ghiveci.

Particularitățile morfologice

În zonele de origine, planta crește ca un arbust viguros dar slab ramificat, cu înălțimea de până la 10 m. Ca plantă de interior are un port columnar, cu o tulpină golașă, înaltă de 10–100 cm, marcată în mod evident de cicatricile frunzelor căzute. Frunzele sunt lanceolate, cu margini fin dințate, cu vârful ascuțit, lungi de 60–100 cm, colorate în verde intens sau verde- glauc. Florile se desfac la începutul toamnei și sunt grupate în panicule erecte cu lungimea de până la 1 m și diametrul de 3–4 cm (Toma, 2010; http://documents.tips/; http://www.csid.ro/).

Cerințele ecologice

Yucca preferă soluri ușoare, cu fertilitate moderată, bine drenate, cu temperaturi ridicate, iarna necesitând protecție prin menținerea plantelor în spații cu temperaturi între 10-12 °C. Este foarte rezistentă la secetă, având nevoie de multă lumină și soare direct, pretențiile față de umiditate fiind moderate și doar în perioada secetoasă.

Tehnologia de cultură

Yucca se înmulțește prin despărțirea tufelor, prin butași de fragmente de tulpină, la condiții optime pentru înrădăcinare 22–24 °C în atmosferă, 25–27 °C în substrat, 90–95 % umiditatea atmosferică, după circa 3 săptămâni la partea superioară a tronsoanelor aparând primii lăstari, prin butași de vârf de lăstari cu o mică porțiune din tulpină sau chiar prin semințe, semănatul făcându-se direct în ghivece, se repică fiecare plantulă separat și din al doilea an de vegetație se plantează la locul definitiv. După înrădăcinare, butașii se plantează în ghivece, iar primăvara devreme, la interval de 2–3 ani, se face transplantarea în amestec de pământ proaspăt, schimbându-se la nevoie și ghiveciul, în funcție de dimensiunile plantelor. Se vor respecta regulile privitoare la udat, în funcție de sezon, evitându-se excesul de umezeală din substrat, dar și la fertilizările faziale lunare cu îngrășăminte minerale complexe aplicate sub formă de soluții cu concentrația de 0,1–0,2 % (Toma, 2010; Sârbu, 2008; http://documents.tips/).

Importanța utilizării în fitoterapie și alimentație

Planta conține vitamine A, B2, C, minerale fier, mangan, magneziu, fosfor, seleniu, proteine (9.4%), lipide ( 2.3%), tanin, pigmenți (beta-caroten, clorofila), sapogenine steroidale (saponina), enzime, antioxidanți și silicon, fitosteroli. Yuca are acțiune terapeutică antiinflamatoare, antivirală, diuretică, detoxifiantă și îmbunătățește metabolismul. Preparatele ajută în cazurile de artrită, gută, reumatim, prostatită, detoxifierea organismului, ameliorează durerile de cap și inflamațiile, reduce colesterolul, deranjamentele stomacale și intestinale, enterocolitele, boala Addison, oboseala fizică, iar ca uz extern este indicată în vindecarea herpesului, bolilor de piele, a reumatismului și a rănilor (http://www.csid.ro/).

Rădăcina de Yucca conține o substanță activă și anume saponina steroidală, care s-a demonstrat că are efecte de eliminare a toxinelor din organism, micșorează rigiditatea și durerea în anumite afecțiuni cum ar fi artrită, reumatism sau gută (http://www.biaplant.ro/).

De multe ori Yucca filamentosa este confundată cu maniocul sau cassava, deoarece acesta este întâlnit sub denumirea de yuca, cu un singur „c”. Părțile comestibile ale plantei sunt fructele (Fig. 4.21), care pot fi consumate crude, fierte sau uscate pentru iarnă, florile (Fig. 4.22), având o aromă amăruie, pot fi consumate crude, uscate și măcinate pentru aromatizarea mâncărurilor.

CAPITOLUL V

UTILIZAREA PLANTELOR FLORICOLE MEDICINALE ÎN DESIGNUL FLORAL ȘI NU NUMAI

Numeroase plante cu întrebuințări benefice sănătății oamenilor, pot fi utilizate în designul floral datorită formelor și culorilor cu care pot înfrumuseța un spațiu. Plantele floricole medicinale și comestibile pot fi folosite în amenajarea spațiilor exterioare (Fig. 5.1), în borduri, ronduri, rabate, în asociere cu alte plante sau solitar, sau în amenajarea interioarelor, fie prin utilizarea plantelor la ghivece, fie ca flori tăiate, aranjate în buchete sau aranjamente florale.

Totodată, unele pot fi folosite ca și coloranți naturali, ca și plante companion sau insecticide, în prepararea parfumurilor, a produselor cosmetice sau la prepararea săpunurilor.

CONDURUL DOAMNEI (Tropaeolum majus)

Condurul doamnei este o plantă ornamentală de grădină, ce decorează prin florile sale viu colorate în roșu, galben, oranj sau albe, și aspectul de tufă pletoasă. Tropaeolum cuprinde specii de plante cățărătoare, pentru amenajarea zidurilor, a pergolelor, tărătoare (Fig. 5.3), semitârâtoare pentru jardiniere sau coșuri suspendate, în decorarea balcoanelor sau a teraselor, și pitice pentru borduri, covoare, margini, ronduri. Ca și hibrizi ai Tropaeolum majus există varietățile cățărătoare „Tall Mixed Hybrids” și „Spitfire” (portocalie cu pete roșii), plantele semitârâtoare „Gleam”, iar cele pitice „Tom Thumb” și „Whirlybird”. Alte varietăți decorative sunt: „Alaska” (frunze pătate cu alb), „Jewel Mixed” (semidublă), „Empress of India” (roșu-închis Fig. 5.4) și „Peach Melba” (galbenă cu pete roșii) (Hessayon, 2007).

Condurul-doamnei este și o plantă companion, întrucât atrage insectele prădătoare acționând ca și o barieră în calea acestora atunci când se cultivă în preajma grădinii de legume. De asemenea, florile sale parfumate și frumos colorate atrag insecte benefice protejarii grădinii de dăunatori prin metode naturale, fiind cultivate și în livezi, la baza pomilor fructiferi (http://www.casesigradini.ro/).

CRĂIȚELE (Tagetes patula)

În zilele noastre, crăița este cultivată intens ca plantă ornamentală, dar și ca flori tăiate pentru buchete (Fig. 5.5), având un mare succes comercial. Este o plantă utilizată în decorarea balcoanelor în jardiniere (Fig. 5.6), în ghivece, precum și pentru straturi, borduri și marginea aleilor, ronduri, în combinație cu alte flori. Printre varietățile renumite de Tagetes patula se numără „Golden Gem” (flori mici galben-aurii), „Lemon Gem”, „YeMow Gem” și „Tangerine Gem”, „Paprika” (roșie cu margini aurii) Ursula (galbenă cu semne portocalii), „Starfire", „Aurora”, „Boy”, „Sophia”, „Safari” „Honeycomb”, „Naughty Marietta”, „Tiger Eyes”, „Queen Bee” sau „Linnaeus” (http://www.daciccool.ro/; Hessayon, 2007).

Plantată pe câmp, crăița poate proteja de dăunători anumite culturi de plante, având acțiune antifungică. La fel, ea este plantată în grădină în preajma legumelor, îndepărtând paraziții și insectele care le-ar putea ataca. Crăița atrage fluturii și albinele, dar acest lucru depinde și de cat nectar produce fiecare soi. Uleiul esențial din flori de crăiță este adaugat și în parfumuri, în loțiuni pentru ten iritat sau gras, ca balsam de buze, florile sunt folosite la obținerea unui colorant pentru textile obținute din fibre animale (lână, mătase), fără fixator (http://www.daciccool.ro/).

GĂLBENELELE (Calendula officinalis)

Calendula officinalis este foarte des întălnită în grădinile rustice, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri, prin parcuri, jardiniere, la pervazul ferestrelor sau poate fi utilizată ca în aranjamentele florale (Fig. 5.7), datorită florilor sale persistente. Gălbenelele sunt cultivate pentru decorul dat de diferitele genotipuri cu flori involte, colorate de la galben, la portocaliu intens, cu talie înaltă și flori batute : „Art Shades”, „Orange King”, „Indian Prince”, „Fiesta Gitana” (plantă pitică des utilizată), „Lemon Queen” și „Radio”.

De asemeanea, Calendula este o plantă companion în grădinile de legume, deoarece atrage diverse insecte benefice și respinge paraziții purtatori de viruși ce ataca tomatele sau ardeii, nematodele și gândacii de Colorado (https://nelucraciun.wordpress.com/).

ISOPUL (Hyssopus officinalis)

Isopul este utilizat în scop decorativ în grădini, datorită florilor de culoare violet, albastru închis, roz sau albe, frumos mirositoare și a faptului că este o floare care înflorește din nou în septembrie- octombrie, în cazul în care este tunsă după înflorirea din iunie- iulie. Se utilizează în amenajarea bordurilor, în amenajări de stâncării sau în vase. Ca și varietăți se cunosc: „Albuș” (alb) și „Roseus” (roz).

Isopul este o plantă companion ce poate fi cultivată în grădinile de legume deoarece atrage fluturii albi, îndepărtându-i de culturile de varză.

Uleiul extras din Hyssopus officinalis este utilizat la prepararea parfumurilor.

LAVANDA (Lavandula angustifolia)

Lavanda este o plantă utilizată pentru decorarea grădinilor, datorită florilor de cele mai multe ori de culoare albastru-violet, parfumate și calmante, dar și pentru forma portului, pentru formarea bordurilor, a gardurilor vii, a stâncâriilor, dar și ca plantă la ghiveci sau jardiniere pentru decorarea balcoanelor și a teraselor. Florile de lavandă se cultivă și ca flori tăiate în realizarea aranjamentelor rustice sau a buchetelor, fie în stare proaspătă, fie uscate prin tăierea acestora înainte de a se deschide complet și atârnarea florilor cu capul în jos în spații umbrite și aerisite, astfel păstrându-și culoarea și după uscare. Ca și varietăți ale lavandei, cele mai cunoscute sunt: „London Pink” (flori roz), „Codreanca”, „Hidcote” (tufă compactă), „Dwarf Blue”, „Grosso”, „De Moară Domnească”, etc.

Lavanda se folosește în culturile ecologice, ca planta repelentă, care atrange insectele prădătoare și îndepărtează șoarecii, țânțarii, musculițele sau moliile. Uleiul de lavandă se utilizează la prepararea lumânărilor, a parfumurilor, a cremelor, a săpunurilor, a detergenților, a apelor sau a infuziilor de lavandă, iar florile se pot utiliza și ca odorizant pentru haine, prevenind astfel și apariția moliilor.

LUMINIȚA NOPȚII (Oenothera biennis)

Oenothera este cultivată pentru florile sale galbene și parfumate ce înfloresc pe tot parcursul verii (Fig. 5.11). Acestea se deschid seara și se inchid dimineața și se utilizează în amenajarea grădinilor rustice, a grădinilor cu flori sălbatice, în formarea bordurilor sau în stâncării.

Uleiul din semințele de luninița nopții se folosește la industria cosmetică, la preapararea maștilor de față și a cremelor (Fig. 5.12). Ca și specii și varietăți întâlnim Oenothera macrocarpa, Oenothera fruticosa (varietăți galbene – „Fireworks” și „Erica Robin”), Oenothera speciosa – „Siskiyou” și „Roșea” cu flori roz, (Hessayon, 2007).

NALBA (Althaea officinalis)

Nalba este o plantă ce crește spontan în zonele de câmpie, în apropierea dumurilor sau a gardurilor, dar este cultivată și ca planta ornamentală în grădinile oamenilor, în colțuri, lângă ziduri (Fig. 5.13) sau integrată în gardul viu, datorită înfloririi din iunie până în octombrie, având înălțimi de până la doi metri și flori mari de culoare roz, alb, galben, mov, în funcție de speciile ornamentale (Althaea rosea, Althaea pussila, Altahea setosa, Althaea rugosa) (http://www.casadex.ro/).

Rădăcina uscată a nalbei poate fi folosită la fabricarea produsele cosmetice, pentru fabricare hârtiei, dar și ca adeziv.

O altă utilizare domestică a nalbelor era obținerea unor vopsele naturale pentru țesături: crem, galben și verde (https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/nalba-de-cultura/).

PANSELUȚELE (Viola tricolor)

Viola tricolor este o plantă des întâlnită în amenajarea spațiilor verzi (Fig. 5.14), în ronduri, rabate, borduri, singură sau în combinație cu alte plante bienale sau bulboase, dar și la decorarea balcoanelor sau la crearea aranjamentelor florale (Fig. 5.15). Este apreciată pentru florile sale divers colorate ale varietățiilor: „Blue Heaven” (flori albastre), „Fanfare” (flori mov), „Cardinal”, „Mont Blanc” (flori galbene cu vișiniu), „Iris” (flori albastre), „Molly”, „Prinzes” (Sârbu, 2008).

Florile sunt de asemenea folosite pentru producerea vopselei galbene, verzi și verzui-albăstrui, în timp ce frunzele sunt folosite în producerea unui indicator chimic (https://ro.wikipedia.org/).

SALVIA (Salvia officinalis)

Salvia este utilizată în amenajarea grădinilor datorită florilor și aspectul frunzișului, în borduri, rondouri, platbande, grupuri, singură sau în amestec cu alte plante, dar și jardiniere sau ghivece. Ca și varietăți ale salviei (Fig. 5. 16) întâlnim „Tricolor” (frunze verzi cu margine albă sau roz), „Purpurescens” (frunze violet), „Aurea” (frunze galbene) (http://www.informatii-agrorurale.ro/).

Frunzele de salvie pot fi folosite pentru curățarea dinților sau a gingiilor, putând vindeca astfel gingiile bolnave. Uleiul extras din salvie este utilizat în prepararea parfumurilor, a sapunurilor, a pastelor de dinți, a lumânărilor sau a cosmeticelor. De asemenea, planta poate fi utilizată pentru respingerea insectelor, precum musca la morcovi sau fluturele de varză, atât în grădina de legume, dar și în propria locuință, prin uscarea plantei și depozitarea în dulapuri. Frunzele și ramurile sunt adesea folosite în obiecte de artizanat precum ghirlandele (http://pl4nt.blogspot.ro/; http://decostyle.mayra.ro/).

YUCA (Yucca filamentosa)

Yuca este o plantă foarte apreciată atât în decorul interioarelor sau a grădinilor, datorită tijelor florale înalte de 1,5-2 m și a faptului că rezistă în plin soare în arșița verii, plantându-se în grupuri, pe peluze, în stâncării, containere sau solitar (Sârbu, 2008). Cele mai întâlnite varietăți (Fig. 5.17) sunt „Golden Sword” (frunze galbene cu margine verde) și „Variegata” (frunze verzi albăstrui cu margine galbenă). Frunzele plantei se folosec pentru fabricarea frânghiilor, a pânzei, a coșurilor, a carpetelor sau folosite ca pensule, rădăcinile plantei, fiind bogate în saponine, pot fi folosite ca înlocuitor al săpunului (Fig. 5.18), pentru spălarea părului și a corpului sau chiar îmbrăcămintea (http://www.pfaf.org/).

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

Datorită faptului că în zilele noastre, medicina naturistă este foarte des utilizată în combaterea sau tratarea diferitelor probleme de sănătate, începând de la afecțiuni ale piele, până la afecțiuni interne sau psihice, plantele utilizate în fitoterapie, atât în formă uscată, cât și prelucrate, ar trebui să fie cultivate cât mai natural, într-o cultură ecologică, care să nu distrugă planta, solul sau mediul inconjurător. Odată cu adoptarea horticulturii ecologice, se menține și fertilitatea solului, prin alternarea culturilor, folosirea îngrășămintelor naturale (gunoi de grajd, compost, turbă, etc.), interzicerea erbicidelor și a pesticidelor de sinteză, iar totodată plantele obținute într-o cultură ecologică sunt mult mai valoroase din punct de vedere biologic, neafectând sănătatea consumatorilor. Există numeroase plante cu proprietăți terapeutice, atât în flora spontană, dar și cultivate în acest scop. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii se tratau de diferite boli cu ajutorul plantelor, iar în zilele noastre, fitoterapia este din ce în ce mai utilizată, deoarece oamenii încearcă tot mai mult să se îndepărteze de chimicalele atât de cunoscute și folosite la prepararea medicamentelor sau a fiecarui preparat pus pe rafturile magazinelor. Din cauza existenței tot mai mare a factorilor poluanți, agricultura ecologică vine cu o schimbare majoră asupra mediului înconjurător, dar mai ales asupra stilului de viață. Datorită diferitelor cercetări, se știe faptul că bolile grave întâlnite în zilele noastre, cum ar fi cancerul de exemplu, se dezvoltă și din cauza alimentației proaste. Astfel, tot mai mulți oameni încearcă să adopte un stil de viață cât mai sănătos, prin consumul de produse obținute prin metode cât mai naturale. Plantele reprezintă unul dintre cele mai importante ingrediente pe care ar trebui să le consumăm zilnic, datorită conținutului de numeroase substanțe benefice organismului. Atât legumele, fructele, plantele aromatice folosite la aromatizarea mâncărurilor, dar și plantele floricole utilizate în preparatele medicinale naturiste, au un rol important pentru sănătatea fiecăruia.

Există foarte multe specii de plante a căror proprietăți nu le cunoaștem, pe care le întâlnim în flora spontană sau cultivate în grădini și care ar putea fi utilizate în multe alte scopuri. În lucrarea de față, am dorit să evidențiez faptul că în grădinile oamenilor există numeroase plante cu proprietăți benefice corpului uman, plante care pe lângă frumusețea pe care o dau grădinilor sau interioarelor, pot fi utilizate și pentru prevenirea sau tratarea problemelor de sănătate, dar și pentru asezonarea diferitelor mâncăruri și nu numai. Astfel, cu ajutorul documentației, în zilele noastre se pot cunoaște tot mai multe plante care să poată fii utilizate în diferite scopuri, fie în fitoterapie, alimentație sau design, toate ducând la îmbunătățirea stilului de viață al fiecăruia. Produsele naturiste pe bază de plante vor avea mereu o importanță mare asupra omului, prin consumul de preparate naturale, ecologice sau biologice, pe lângă tratarea diferitelor boli, nici nu vor apărea la fel de multe efecte adverse cum se întâlnesc în consumul de medicamente preparate din substanțe chimice.

BIBLIOGRAFIE

Bandici Gh.E., Ioana Borza Ioana, Ardelean Ileana, 2007, „ECOAGRICULTURA”, Editura Universității din Oradea, Oradea

Bojor O., 2003, „GHIDUL PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE de la A la Z”, Editura Fiat Lux, București

Buțu Alina, Fidler Georgeta, Golea Diana, Manole Carmen Gabriela, Perescu A., 2011, Curs „TEHNOLOGII DE CULTIVARE A PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE ÎN ZONA CĂLĂRAȘI- SILISTRA”, București

Cantor Maria, Pop Ioana, 2008, „Floricultură specială- Bază de date”, Editura Todesco, Cluj Napoca

Cantor Maria, 2009, „Floricultură generală”, Cluj-Napoca

Hessayon D.G., 2007, „EXPERT ÎN CULTIVAREA FLORILOR”, Editura ALLFA, București, Trad. Marius Tăutu

Mihăescu E., 2008, „ Dicționarul plantelor de leac”, Editura Călin, București

Moscovici M., Popa Alina, Vezeanu Alis Mihaela, Marinescu Mihaela Claudia, Trofosila Cătălina Florentina, Manea Vasilica, Casarica Angela, Ghera Daniela Mariana, Vlase Ramona Ionela, Ștefaniu Amalia, Nichita Cornelia, Vulturescu Virginia, 2011, Curs „UTILIZAREA PLANTELOR MEDICINALE ÎN TERAPIE”, București

Păun Gabriela, Gheorghe Oana, Diaconu Mirela, 2011, Curs „PROCESARE AVANSATĂ A PLANTELOR MEDICINALE”, București

Păun E., Mihalea A., Dumitrescu Anelea, Verzea Maria, Coșocariu Oltea, 1986, „TRATAT DE PLANTE MEDICINALE ȘI AROMATICE CULTIVATE”, Vol.1, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Păun E., Mihalea A., Dumitrescu Anelea, Verzea Maria, Coșocariu Oltea, 1986, „TRATAT DE PLANTE MEDICINALE ȘI AROMATICE CULTIVATE”, Vol.2, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Pirnă I., Voicu E., Radu M., Ciupercă R., Muscalu Adriana, 2012, Ghid „TEHNOLOGII DE RECOLTARE A PLANTELOR MEDICINALE ȘI AROMATICE DIN ZONA CĂLĂRAȘI-SILISTRA”, București

Sârbu Anca, Mohan Gh., Cătană Maria, Comănescu Petronela, 2008, „Plante decorative pentru grădini și balcoane”, Editura Corint, București

Toma, 2009, „Floricultură și artă florală-Volumul V”, Editura INVEL-Multimedia, București

Toma F., 2010, „Floricultura- Curs pentru Învățământul la distanță”, Atelierele AMC ale USAMV București

Toncea I., Enuță S., Ioniță Nițu Georgeta, Alexandrescu Daniela, Toncea V.A., 2016, “MANUAL DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ – Suport de curs”,

Vasilescu Livia, ECOS 18/2006, REVISTĂ DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ ȘI OCROTIRE A NATURII, Pitești

https://scribd.com/

http://floridata.com/

http://asid-ub.ro/2014/03/02/arta-aranjarii-florilor/

http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/alimentatie-sanatoasa/stiai-ca-florile-se-mananca-surprinde-ti-familia-si-invitatii-cu-retete-inedite/

http://liis.is.edu.ro/hosted/atestate/medicinale/intro.html

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/depresie/cum-ne-fac-florile-sa-fim-mai-buni-1009416

http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/botanica/IMPORTANTA-SI-ISTORICUL-CULTUR33.php

http://www.biblioteca-usamvb.ro/fisiere/file/teze-doctorat/1955.pdf

http://www.floricudrag.ro/blog/despre-flori/importanta-florilor/

https://prezi.com/

http://naturalmediplant.blogspot.ro/2011/02/plante-medicinale-scurt-istoric.html

http://blog.produse-naturale-online.ro/sanatate/importanta-recoltarii-plantelor-medicinale/

http://cyd.ro/clasificarea-plantelor-medicinale/

http://www.ecos-magazine.com/uploads/1/2/2/0/122036/plantele_medicinale_omul_si_sanatatea_de_livia_vasilescu.pdf

http://documents.tips/

http://medplanet.dbioro.eu/doc/Curs%20de%20utilizari%20in%20terapie%20RO.pdf

http://www.lavanda-levantica.ro/utilizarea-plantelor-medicinale-in terapeutica/http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2012/vaida.pdf

http://www.plante-medicinale.ro/

http://www.recolta.eu/arhiva/tehnologia-de-cultivare-a-plantelor-medicinale-si-aromatice-in-sistemul-de-agricultura-ecologica-9086.html

http://agroromania.manager.ro/articole/stiri/lucrarile-de-ingrijire-(combaterea-buruienilor-bolilor-si-daunatorilor-si-irigarea)-in-agricultura-ecologica-9432.html

http://www.incdsb.ro/p/medplanet/doc/Curs%20procesare%20avansata%20RO.pdf

http://esentadesanatate.ro/?p=1334

http://www.sfatulmedicului.ro/plante-medicinale/condurul-doamnei-tropaeolum-majus_14497

https://ro.wikipedia.org/

http://www.flori-cultura.ro/

http://www.slideshare.net/claudia270/ghidul-plantelormedicinalesiaromaticedelaalaz

http://www.daciccool.ro/stil-de-viata/casa-si-gradina/6956-craita-printesa-florilor

http://www.romcrest.org/wp-content/uploads/2016/03/Dictionarul-Plantelor-de-Leac.pdf

Isop, plantă medicinală ce curăță organismul

http://www.selene.ro/articole/levantica

http://retete.acasa.ro/sfaturi-culinare-41/lavanda-un-ingredient-parfumat-pentru-mancarea-ta-171362.html

http://leacuri-din-batrani.blogspot.ro/2011/07/luminita-noptii-oenothera-biennis.html

http://plantfanatics4.e-monsite.com/pages/fise-de-plante-de-exterior/oenothera-biennis.html

http://gradina-de-vis.shopmania.biz/cumpara/luminita-noptii-oenothera-biennis-l-7276773

https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/nalba-de-cultura/

http://www.csid.ro/

http://www.romania-actualitati.ro/salvia_iarba_care_desteapta_simturile_si_mintea-44358

http://www.casesigradini.ro/revista/a4/18005/16/Planta-zilei/Condurul-doamnei-decoreaza-gradina-imbogateste-retetele-culinare-si-te-scapa-de-infectii

Lavanda (Lavandula angustifolia): ingrijire, inmultire

Plante ajutătoare pentru grădina mea

http://www.pfaf.org/

http://gradinahobby.blogspot.ro/2013/11/luminita-noptii-oenothera-biennis-l.html

http://gradina.acasa.ro/plante-de-gradina-113/viola-13619.html

http://pl4nt.blogspot.ro/2011/01/ceai-de-salvie-salvia-officinalis.html

Cine are Salvie in grădină, işi are ” salvată” viaţa

http://www.biaplant.ro/articole/yucca-de-gradina-o-planta-ornamentala-si-medicinala.html

http://euranek.com/alter-agro/pdf/unit7_ro.pdf

agriculturadurabila.ro/wp-content/uploads/2016/06/manual.pdf

http://www.shutterstock.com/s/herbal+garden/search.html?page=1&inline=85706504

http://www.sanatatesiviata.ro/alimentatie-sanatoasa/89-alimentatia-sanatoasa-articole-documente-studii/203-bio-eco-organic-natural

http://www.sansanews.ro/stiri/economic/buzau/bio-romania-isi-promoveaza-produsele-la-buzau.html

http://pasispreconstientizare.blogspot.ro/2011/07/sigla-ue-pentru-alimente-ecologice.html

https://santoshamama.com/2014/10/24/comparing-flower-essences-with-other-healing-modalities/

http://www.floralmachine.com/blog/?p=10

https://www.pinterest.com/

Biblioteka Teleki din Târgu Mureș

http://decostyle.mayra.ro/intretinere-gradina/fertilizarea-solului/tipuri-de-ingrasamant-organic/357/

Cum se obține compostul

https://www.ndsu.edu/pubweb/chiwonlee/plsc211/student%20papers/articles09/andrea%20fowler/afowler/afowler.html

http://inimafericita.ro/

http://www.bednar-machinery.com/ro/aktuality/detail/2389/pregatirea-patului-germintiv-cu-un-combinator-ultra-performant

http://botanix.org/category/tropaeolum-majus/

Condurul-Doamnei – O Plantă Medicinală și Comestibilă

https://plantepedia.wordpress.com/2016/01/28/condurasii-tropaeolum-majus/

http://www.floristtaxonomy.com/tag/tagetes-patula

http://www.farmacianaturii.ro/magazin/ceai-de-craite-tagetes-patula/

http://www.leacul.ro/tincturi/orl-oftalmologice/tinctura-craite-50ml-hofigal-3520.html

http://www.judithdreyer.com/body-nutrition-and-recipes/cooking-ideas/a-tasty-recipe-calendula-and-rice/

I Scream, You Scream… – Blueberry-Hyssop Ice Cream

http://www.tacethno.com/herbals-all/lavandula-officinalis-lavender.html

http://blog.kitchenaid.com/lavender-and-honey-ice-cream-post/

http://weheartit.com/entry/group/29355300

https://vegis.ro/suplimente-capsule-comprimate/solgar/evening-primrose-oil-1300mg-30cps-ulei-de-luminita-noptii-solgar/

http://sweetroots.blogspot.ro/2012/08/marshmallow-root-marshmallows-giveaway_27.html

http://forum.degus-international-community.org/viewtopic.php?f=32&t=1578

https://caraclarkdesign.wordpress.com/

Pansy Crepes with Lemon Curd – Plus A Pansy/Viola Syrup Recipes

http://66squarefeet.blogspot.ro/2011/07/eating-yucca-fruit.html

http://cookingsessions.com/yucca-flower-omelet/

http://honest-food.net/2011/06/15/eating-yucca-flowers/

http://www.daviddomoney.com/2014/10/23/what-plants-to-use-in-a-potager-garden-veg-plot/

http://forums2.gardenweb.com/discussions/1637745/soil-for-nasturtiums

https://www.anniesannuals.com/plants/view/?id=702

https://avopix.com/premium-photo/304787672-shutterstock-tagetes-flower-bouquet-with-decorative

https://www.weddingwire.com/wedding-forums/show-your-bouquet-or-bouquet-inspiration-pics/fa3c3554b53a4973.html?page=2

http://www.gardenershq.com/Hyssopus-Hyssop.php

http://www.amphora-retail.com/product_info.php/evening-primrose-oil-cream-60ml-p-175

https://simim.sunphoto.ro/01-Flori_din_curtea_mea_2013/94715149

http://www.alamy.com/stock-photo-half-barrels-growing-in-shade-and-filled-with-viola-pansy-89474559.html