Cultura Cartofului In Sistem Conservativ

Diverse

Cultura Cartofului In Sistem Conservativ

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

REZUMAT

CAPITOLUL I. IMPORTANȚA.BIOLOGIA.ECOLOGIA

1.1.Importanța

1.2.Compoziție chimică

1.3.Răspândire

1.4.Sistematică.Origine.Solul

1.5.Particularități morfologice și biologice

1.6.Degenerarea cartofului

1.7.Cerințe față de climă și sol

1.8.Zone ecologice de cultură a cartofului

CAPITOLUL II. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CARTOFULUI

2.1.Rotația

2.2.Fertilizare

2.3.Lucrările solului

2.4.Materialul de plantat și plantarea

2.5.Forma și dimensiunile biloanelor

2.6.Cerințe agrotehnice specifice procesului de plantare mecanizată cartofului

CAPITOLUL III. MAȘINI DE PLANTAT TUBERCULI

3.1.Considerații generale privind mașina de plantat tuberculi

3.2.Studii și cercetări asupra echipamentelor tehnice destinate efectuării lucrărilor de întreținere a culturilor de cartof

3.3.Organe de lucru universale pentru întreținerea culturilor

3.4.Organe de lucru pentru bilonare

CAPITOLUL IV. UTILIZAREA ORGANELOR DE ÎNTREȚINERE ÎN CADRUL TEHNICILOR DE CONTROL CONSERVATIVE A BURUIENILOR

4.1.Tehnici de aplicare între rânduri

4.2.Tehnici de aplicare pe rânduri

4.3.Inovații aduse tehnicilor de aplicare

CAPITOLUL V. COMPEDIU

CAPITOLUL VI. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

REZUMAT

Tehnologia optimă de mecanizare asigură corelarea cea mai judicioasă a lucrărilor și utilajelor agricole pe ansamblul procesului tehnologic pentru obținerea de producții ridicate, cu cheltuieli cât mai reduse, în vederea înființării unei culturi de cartofi.

Utilizarea judicioasă a agregatelor agricole favorizează protecția solului prin îmbunătățirea texturii acestuia, tasarea redusă a solului, și reducerea consumului de combustibil la hectar (care datorită prețului ridicat determină costuri mari pe unitatea de suprafață). Prin alegerea vitezelor de lucru în funcție de lucrarea efectuată și terenul agricol, prin pregătirea utilajelor agricole cu reglaje efectuate corespunzător, precum și printr-o stare tehnică bună a utilajelor, se pot obține importante reduceri ale cheltuielilor la hectar, mai ales în privința consumului de combustibil.

Este foarte important ca fiecare fermier să poată dispune de fonduri pentru procurarea de utilaje performante, efectuând lucrări agricole mecanizate de calitate, și totodată, în cazul lucrării de plantat tuberculi, să dețină material calibrat și fără impurități.

Prin urmare, scopul lucrării îl constituie proiectarea unor tehnologii de lucrări prin alegerea și pregătirea pentru lucru a agregatului care să realizeze un consum cât mai mic de combustibil, care să se regăsească într-un preț de cost cât mai mic.

CUVINTE CHEIE: tehnologie, agregat, plug, combinator, reglare, textură, tasare, consum de combustibil

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA.BIOLOGIA.ECOLOGIA

IMPORTANȚĂ

Cartoful este una din cele mai importante plante cultivate, cu utilizări variate în alimentația oamenilor, în furajarea animalelor și în diverse industrii.

În alimentația oamenilor cartoful se poate folosi în stare proaspătă sau sub formă de produse uscate și semipreparate, fiind alimentul de bază sau complementar pentru o mare parte a populației. Cartoful are gust plăcut, digestibilitate și valoare nutritivă ridicată. Se poate consuma fiert, copt sau prăjit, sub formă de supe, salate, piureuri substituind de multe ori pâinea și fiind de neînlocuit ca aliment dietetic. Valoarea energetică a cartofului este ridicată, datorită conținutului mare de amidon, precum și altor substanțe cum ar fi: proteine, grăsimi vitamine (vitamina C).

În România consumul anual de cartof pe locuitor este de circa 100 kg tuberculi, iar în alte țări între 44 și 140 kg: Irlanda – 140 kg, Olanda – 138 kg, Germania – 130 kg, Spania – 120 kg, Belgia – 118 kg, Franța 108 kg, Anglia – 95 kg, Elveția – 87 kg, Italia – 65 kg etc (M. Axinte, 2003).

În furajarea animalelor cartoful este folosit mai ales pentru porcine și bovine dar poate fi utilizat și la alte specii de animale. În acest scop sunt utilizați tuberculii răniți la recoltare sau cei cu dimensiuni mici reziduurile rămase de la industrializarea cartofului. Se pot folosi și vrejurile și vrejurile (tulpinile) verzi, valorificate bine de bovine și ovine. Deoarece în tuberculii de cartof se acumulează solanina, care imprimă hranei gust amar, și care poate produce deranjamente tubului digestiv la animale, aceștia nu se folosesc la animalele gestante.

În industria alimentară din cartof se pot obține produse uscate: făină, fulgi, deshidratat, griș, produse prăjite: cips (felii subțiri prăjite în ulei, crocante); "pommes frittes" (cartofi semiprăjiți și congelați), cartofi pai. În industria amidonului și alcoolului, dintr-o tonă de tuberculi se obțin unul din produsele:140 kg amidon sau 100 kg dextrină respectiv 95 l alcool, respectiv 15 – 17 kg cauciuc sintetic (V. Velican, 1965).

Cartoful este o plantă care valorifică solurile ușoare, nisipo-lutoase sau chiar nisipoase pe care cerealele nu reușesc în cultură. Cartoful produce substanță uscată la unitatea de suprafață care depășește cerealele (grâul, orzul, porumbul) în multe zone pe glob și la noi în țară, în anii secetoși.

1.2. COMPOZIȚIA CHIMICĂ

Tuberculii de cartof au un conținut mediu de 25 % substanță uscată și 75 % apă. Substanța uscată este formată în special din amidon, urmat de proteine și săruri minerale.

Extractive neazotate raportate la substanța uscată, reprezintă 70-79%, în funcție de o serie de factori.

Procentul de amidon din tuberculi este influențat de soi, de factorii ecologici (clima, solul) și tehnologia de cultivare. Soiurile timpurii au un conținut mai redus în amidon, decât soiurile tardive. La acestea din urmă grăunciorii de amidon sunt mai mari, folosindu-se la industrializare în vederea obținerii de amidon și alcool.

Proteinele se găsesc în proporție redusă în tuberculii de cartof. Aceștia au un conținut de proteină brută în medie, de 2 % din substanța proaspătă. Aminoacizii esențiali pe care-i conțin proteinele din tuberculi, precum și raportul echilibrat între aceștia, dau cartofului o mare valoare alimentară. Cartoful conține vitamine (B1, B2, PP, C) și de elemente minerale (potasiu, fosfor, sodiu, calciu, fier), care completează valoarea sa alimentară și furajeră.

Cartoful conține și un complex de alcaloizi (solanină, demissină, chaconină, solacaulină) numit solanin, în proporție mai mare în tuberculii expuși la lumină și în timpul încolțirii acestora, concentrându-se în jurul ochilor, dar și în alte organe (în special în flori). Solanina este toxică în cantitate de 0,1 g la 1 kg corp (O. Popa, 1963).

Normele în vigoare la noi în țară acceptă un amxim de 1% tuberculi înverziți pa 1/8 din suprafața totală (cu conținut ridicat de solanină).

1.3. RĂSPÂNDIRE

Cartoful este originar din America de Sud, de unde a fost adus în Europa de către spanioli (1525 – 1543) pe două căi: prin Spania și prin Anglia. În România se cunoaște în cultură de pe la începutul sec. al XIX-lea.

La început, cartoful a fost cunoscut ca plantă rară, fiind cultivat sporadic pe suprafețe restrânse. În secolul al 18-lea, din cauza foametei care a cuprins Europa de Vest (1769) cartoful s-a extins treptat, devenind unul din alimentele bază, substituind pâinea în mare măsură. În zilele noastre, cartoful este cea mai importantă plantă după grâu din Europa cultivându-se pe mari suprafețe pe toate continentele.

Suprafața cultivată cu cartof pe glob este de 18-19 mil ha, cu o producție medie de circa 16 t/ha (Production yearbook, vol 56, 2002). Mari suprafețe cu cartof se cultivă în Europa, care împreună cu CSI dețin 60-65% din suprafața mondială. Țările mari cultivatoare de cartof sunt: Polonia, Germania, Franța, din Europa; Peru, Brazilia și Argentina, din America de Sud; S.U.A., din America de Nord; China, India și Japonia, din Asia.

În România se cultivă mari suprafețe cu cartof, față de perioada 1934 – 1938, când s-au cultivat 151 mii ha, suprafața a ajuns la 330 mii ha (1986-2000), iar în prezent este de peste 280 mii ha, cu o producție medie de 14-15 t/ha.

1.4 SISTEMATICĂ.ORIGINE.SOIURI

Sistematică. Cartoful aparține fam. Solanaceae, genul Solanum L. care cuprinde un număr mare de specii, dintre care mai importantă este Solanum tuberosum L. (de zi lungă). Dintre alte specii mai amintim Solanum andigenum (de zi scurtă). Centrele de origine ale formării cartofului au fost precizate de Vavilov: unul în Peru și Ecuador, iar al doilea în sudul statului Chile.

În Europa, se cultivă soiuri din specia S. tuberosum, care cuprinde numeroase convarietăți ce se deosebesc între ele după culoarea peridermei (cojii) și varietăți care se deosebesc după culoarea florilor, a miezului și culoarea peridermei.

În România se cultivă soiuri de cartof autohtone și soiuri de import, grupate în funcție de lungimea perioadei de vegetație, de întrebuințări, de rezistența la degenerare.

În funcție de perioada de vegetație, soiurile de cartof se împart în: timpurii, cu perioada de vegetație sub 95 zile; semitimpurii cu perioada de vegetație între 95 și 110 zile; semitârzii, cu perioada de vegetație mai mare de 130 zile.

Soiurile de cartof omologate și autorizate în România, cuprinse în Lista oficială a soiurilor pentru anul 2000 se grupează astfel: soiuri timpurii: Catellyna, Fresco, Claustar, Latona, Nikita, Roclas, Runica, Rubinia, Agata, Ostara; soiuri semitimpurii: Rustic, Teo, Bran, Cibin, Rene, Semenic, Sucevița, Bârsa, Bartina, Escort, Kondor, Romano, Rozana; soiuri semitârzii: Ago, Cașin, Sante "N", Super, Mureșan, Desirée, Carmine, Provento, Siculus, Superstar; soiuri târzii: Titus. Caracteristicile soiurilor sunt date în tabelul 7.3.

În funcție de modul de utilizare, soiurile de cartof se grupează în:

– soiuri de masă, cu un conținut mai redus în amidon (14 – 17 %), periderma fină, netedă, ochi superficiali și gust plăcut;

– soiuri industriale, foarte productive, cu conținut ridicat în amidon (20 – 25 %);

– soiuri furajere, bogate în amidon și proteine;

– soiuri mixte, care pot fi folosite în scop culinar, furajer și pentru prelucrări industriale.

1.5. PARTICULARITĂȚI MORFOLOGICE ȘI BIOLOGICE

Cartoful este o plantă anuală ierboasă care se înmulțește în cultură pe cale vegetativă, prin tuberculi și mai rar, prin sămânță.

Rădăcina pornită din sămânță este pivotantă, și fasciculată atunci când se dezvoltă din tuberculi, formându-se din partea subterană a tulpinii și nodurile stolonilor. Aproximativ 50 % din masa rădăcinilor se dezvoltă în stratul de sol arat și 20-30% ajung până la 70 cm. Sistemul radicular este mai dezvoltat la soiurile cu perioadă de vegatație mai lungă.

Tulpina la cartof înmulțit pe cale vegetativă, se dezvoltă din mugurii tuberculilor și cuprinde două porțiuni: subterană și aeriană (sau epigee). La înmulțirea generativă tulpina pornește din sămânță. Tulpina este ierboasa, erectă la începutul vegetației, semierectă sau culcată la maturitate, având lungimea de 30 – 150 cm. Dintr-un tubercul se formează 4-8 tulpini. De pe partea subterană a acestora se formează rădăcinile și stolonii.

Stolonii sunt tulpini subterane, ramificații tulpinale care se formează, din mugurii tulpinii subterane. La o plantă sunt circa 12 – 15 stoloni scurți (sub 10 – 15 cm) pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib. Stolonii sunt mai groși decât rădăcinile și poartă frunze modificate (solzi) la fiecare nod, au o poziție orizontală sau oblică în jos, cresc la început în lungime formând noduri și internoduri, apoi se îngroașă. Prin îngroșarea a 10 – 12 internoduri de la partea terminală a stolonilor iau naștere tuberculii de cartof.

Tuberculii sunt tulpini subterane, tuberizate, care au la început au forma unor noduli, apoi prin creșterea în grosime și în lungime, capătă forma și mărimea caracteristică soiului.

Tuberculul este constituit din partea bazală (sau ombilicală) cu care se prinde de stolon și partea opusă, numită apicală (sau coronară) sau vârful care poartă mugurele terminal. La suprafața tuberculului se găsesc niște proeminențe (spr tulpina pornește din sămânță. Tulpina este ierboasa, erectă la începutul vegetației, semierectă sau culcată la maturitate, având lungimea de 30 – 150 cm. Dintr-un tubercul se formează 4-8 tulpini. De pe partea subterană a acestora se formează rădăcinile și stolonii.

Stolonii sunt tulpini subterane, ramificații tulpinale care se formează, din mugurii tulpinii subterane. La o plantă sunt circa 12 – 15 stoloni scurți (sub 10 – 15 cm) pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib. Stolonii sunt mai groși decât rădăcinile și poartă frunze modificate (solzi) la fiecare nod, au o poziție orizontală sau oblică în jos, cresc la început în lungime formând noduri și internoduri, apoi se îngroașă. Prin îngroșarea a 10 – 12 internoduri de la partea terminală a stolonilor iau naștere tuberculii de cartof.

Tuberculii sunt tulpini subterane, tuberizate, care au la început au forma unor noduli, apoi prin creșterea în grosime și în lungime, capătă forma și mărimea caracteristică soiului.

Tuberculul este constituit din partea bazală (sau ombilicală) cu care se prinde de stolon și partea opusă, numită apicală (sau coronară) sau vârful care poartă mugurele terminal. La suprafața tuberculului se găsesc niște proeminențe (sprâncene) și adâncituri (ochi). Distribuirea ochilor pe suprafața tuberculului este în spirală, aflându-se mai mulți pe partea coronară. Numărul, mărimea și adâncimea ochilor se diferențiază în funcție de specie și soi. În fiecare ochi se găsesc trei muguri, unul central și doi laterali. La pornirea în vegetație întâi se dezvoltă mugurele din mijloc, iar ceilalți doi, de rezervă se dezvoltă în cazul în care se rupe lăstarul principal.

Tuberizarea (inițierea formării tuberculilor) începe cam la 10 – 35 zile după răsărirea plantelor, iar creșterea acestora durează 45 – 85 zile, perioadă considerată critică pentru apă și substanțe nutritive. Tuberculul tânăr este protejat de epidermă care se exfoliază, locul ei fiind luat de învelișul numit peridermă. Periderma (cau coaja) este elastică, densă netedă rugoasă sau reticulată de culoare albă gălbuie, roză, pătată cu galben, violacee sau roșie, în funcție de soi și specie. Structura anatomică a tuberculului este asemănătoare cu aceea a tulpinii și stolonului.

La lumină, tuberculii încolțiți formează lăstari groși și viguroși, scurți și pigmentați, pubescenți sau glabri, în funcție de soi.

În funcție de raportul dintre lungimea și lățimea tuberculilor, aceștia au conturul: rotund, rotund-oval, oval, oval-lung, lung-oval și lung. După greutate, tuberculii pot fii: mari (peste 120 g), mijlocii (80 – 120 g), mici (40 – 80 g) și foarte mici (sub 40 g).

Frunzele sunt compuse și imparipenat-sectate, au foliole de mărimi diferite care alternează, foliola terminală fiind mai mare și unită cu una sau ambele foliole laterale la unele soiuri. Numărul de frunze pe tulpină este cuprins între 8 și 12, în funcție de soi. Foliolele au formă eliptică, ovală, ovoidală, cu vârful lung sau scurt acuminat, de culori diferite (nuanțe de verde), lucioase sau mate.

Florile sunt grupate în inflorescențe, cime simple sau compuse. Floarea este pe tipul cinci, cu caliciu din cinci sepale laciniate, parțial gamosepal, persistent pe fruct, corola din cinci petale de culoare albă, violacee-deschis sau închis, albastră, albastră-violacee, roză-violacee, albă-gălbuie, cu tubul scurt și limbul explanat; androceul din cinci stamine cu filamente scurte, concrescute la bază cu petalele și între ele, având anterele conice de culoare galbenă sau portocalie. Gineceul se compune din ovarul rotund-oval format din 2 – 4 carpele, cu mai multe ovule, un stil și un stigmat glandulos, bilobat sau trilobat.

La cartof, polenizarea este predominant autogama. Durata înfloritului este în funcție de soi și condițiile climatice; la soiurile timpurii și în zonele, mai calde înfloritul este mai slab și de durată scurtă.

Fructul cartofului este o bacă de formă sferică conică, cărnoasă, suculentă, indehiscentă și polispermă, având până la 200 semințe și culoarea verde sau verde pigmentată în albastru sau violaceu.

Sămânța este mică (circa 2 mm), de formă ovoidală-turtită, de culoare albă-gălbuie, cu capacitate germinativă mai mare în anul al doilea.

1.6. DEGENERAREA CARTOFULUI

Degenerarea cartofului reprezintă deprecierea potențialului biologic de producție, fiind consecința infecției cu virusuri și scăderea vigorii de creștere datorită vârstei fiziologice necorespunzătoare a materialului de plantare determinate și de condițiile ecologice (Morar, 1999). Se iau măsuri preventive, care se aplică cu multă rigurozitate în procesul producerii materialului de plantare obținându-se tuberculi "liberi de viroze". În țara noastră, mai importanți sunt virusul "Y" și virusul răsucirii frunzelor, considerate viroze grave (Berindei, 1985) și care pot fi evitate prin obținerea materialului de plantare în zone închise. În aceste zone închise delimitate de obstacole naturale, materialul biologic inițial, riguros testat, pentru a fi liber de viroze 100 %, este apoi înmulțit succesiv.

În vederea plantării timpurii, materialul folosit în acest scop se preîncolțește, știind că rădăcinile cartofului cresc de pe punctele radiculare ale colților la temperaturi de 4-5 °C, pe când tuberculii neîncolțiți pornesc în vegetație la temperaturi de peste 7 °C.

Materialul de plantare se produce în 3 zone:

– Zona I, zona închisă: material de plantare Prebază, Bază, Certificat;

– Zona a II-a, în microzone favorabile: material de plantare Certificat B sau C;

– Zona a III-a, în amplasamente speciale: material de plantare Certificat, o singură generație.

Indiferent de zona de cultură, plantele trebuie ferite de orice stres. În caz contrar, se înregistrează pagube foarte mari în anul următor, din cauza degenerării materialului de plantare.

1.7. CERINȚE FAȚĂ DE CLIMĂ SI SOL

Cerințele față de căldură. Cartoful este mai extins în cultură între 40 și 60 ° latitudine nordică, iar ca altitudine între 500 și 900 m în climatul temperat și 300 – 600 m în climatul nordic.

Plasticitatea ecologică a acestei plante rezultă și din faptul că suma temperaturilor medii zilnice la care diferite soiuri de cartof realizează producții normale oscilează între 1.500 – 3.000 °C. În mai puțin de 60 zile de la plantare se obțin producții extratimpurii cu o sumă a temperaturilor medii de 1.000 – 1.300 °C. De-a lungul perioadei de vegetație sunt diferite. Temperatura minimă pentru germinarea tuberculilor este de circa 7 °C, cea optimă pentru răsărire de 12 – 15 °C. Temperatura minimă de creștere a tulpinilor (vrejurilor) este de 7 °C, optimă de 19 – 21 °C, iar maxima de 42 °C. Temperatura optimă pentru formarea și creșterea tuberculilor este de circa 17 °C (16 – 18 °C cu pragul inferior 2 °C și superior de 29 °C), de aceea în special în zonele de câmpie, plantare cartofului ar trebui să se facă devreme, planta beneficiind de o perioadă mai lungă cu condiții prielnice pentru formarea recoltei. Temperaturile negative care distrug planta sunt de – 2 °C pentru plantele tinere și de – 3 °C pentru plantele mature (tuberculii suferă la -1°C). Recoltarea cartofului trebuie să se facă la temperaturi mai mari de 8 – 10 °C deoarece, sub aceste valori, tuberculii sunt foarte sensibili la vătămare, care crează probleme în păstrare.

Temperaturile prea ridicate dăunează cartofului, la 25 °C nu se formează tuberculi, iar la 29 °C creșterea lor încetează.

Cerințele față de umiditate sunt diferite în funcție de faza de vegetație a plantei; astfel în perioada de la plantare la răsărire (15 – 30 de zile) cartoful este mai puțin pretențios, folosind rezervele de apă din tubercul, ca și următoarea fază, de la răsărire la tuberizare (10 – 35 zile, în funcție de soi).

Seceta temporară provoacă “puirea” tuberculilor în cuib, care depreciază calitatea acestora și reduce rezistența la păstrare.

La fel de dăunător este și excesul de apă, deoarece în lipsa oxigenului, oprește formarea tuberculilor și stingherește creșterea celor formați, scade conținutul în amidon și rezistența la păstrare.

În funcție de soi și condițiile climatice, consumul specific de apă este situat între 167 și 659. În perioada de vegetație, cartoful necesită 250 – 550 mm precipitații pe solurile luto-nisipoase și nisipo-lutoase.

Cerințele față de lumină. Cartoful, ca plantă producătoare de sămânță, este de zi lungă, dar ca plantă producătoare de tuberculi este de zi scurtă. Producțiile cele mai mari de cartof se obțin în condiții de lumină intensă și dacă solul este bine aprovizionat cu apă. În țara noastră, în zona depresiunilor intramontane și extramontane lumina este uneori insuficientă, iar în zonele de câmpie lumina poate deveni, uneori, dăunătoare, dacă apa este insuficientă.

Cerințele față de sol. Datorită faptului că stolonii și tuberculii sunt tulpini subterane, iar sistemul radicular este slab dezvoltat, cartoful este o plantă foarte pretențioasă față de sol.

Cartoful preferă solurile cu textură nisipo-lutoasă sau lutoasă. Producția de tuberculi scade odată cu creșterea conținutului solului în argilă (peste 20%), care duce la scăderea înălțimii plantelor, și masei acesteia, la micșorarea conținutului și calității tuberculilor. Cartoful preferă solurile cu pH-ul între 4,5 – 7,5 (pH optim 6 – 6,5).

1.8. ZONE ECOLOGICE DE CULTURĂ A CARTOFULUI

În funcție de condițiile de climă și sol, teritoriul României se împarte în zone de favorabilitate pentru cultura cartofului (fig. 1.1).

Fig. 1.1 Zonarea culturii cartofului

Zona foarte favorabilă cuprinde depresiunile intra- și extramontane unde temperaturile mai mari de 25 °C sunt extrem de rare, temperaturile medii în perioada de vegetație (mai-septembrie) sunt sub 18 – 20 °C, precipitațiile depășesc 650 mm anual și au o bună repartizare înregistrându-se minimum 80 -100 mm în fiecare din lunile iulie și august;

Zona favorabilă se situează în partea deluroasă a țării din vecinătatea lanțului muntos, cu temperaturi mai ridicate și cu precipitații în cantitate mai redusă în lunile iulie și august (50 – 60 mm).

Pentru cartoful timpuriu și extratimpuriu, zona favorabilă cuprinde relieful de câmpie și coline joase unde începând de la sfârșitul lunii iunie, temperaturile depășesc frecvent 25 °C, iar precipitațiile sunt reduse, cu secete de lungă durată în perioada iulie-septembrie. În aceste condiții se cultivă soiuri ce se recoltează până la 1 – 10 iunie (extratimpurii) sau până la 1 iulie (timpurii)

CAPITOLUL II

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CARTOFULUI

2.1. ROTAȚIA

Amplasarea culturii cartofului, influențează nivelul producției și calitatea ei, posibilitățile de mecanizare și irigare, transportul producției etc.

Rotația cea mai bună pentru cartof este de 4 ani. În cazul când nu există suficient teren corespunzător din punct de vedere textural sau al altor indicatori de fertilitate, cartoful se poate amplasa și într-o rotație de 3 ani și chiar de 2 ani, dacă nu s-a manifestat atac de Globodera rostochiensis (nematodul auriu).

Plantele premergătoare recomandate sunt: graminee perene furajere, lucerna (în zona de câmpie), trifoiul roșu (în zonele umede), leguminoase anuale, cereale păioase (grâu, secară, orzoaică, orz), porumb-siloz, precum și inul pentru ulei și floarea-soarelui dacă n-au fost atacate de putregaiul cenușiu (Bothrytis cinerea)și alte boli, nerecomandate ca plante premergătoare sunt sfecla pentru zahăr și porumbul, deoarece se recoltează târziu. Datorită structurii culturilor, rezistenței cartofului la efectul prelungit al erbicidelor aplicate la porumb, cartoful se cultivă uneori după această plantă. Cartoful nu se cultivă după plante din familia Solanaceae și nici în monocultură.

2.2. FERTILIZAREA

Pentru a se obține o producție de 1.000 kg tuberculi și părțile aferente de biomasă, consumul de elemente nutritive, după diferiți autori, este de 5,6 kg azot, 1,8 kg P2O5 7,5 kg K2O, 3,1 kg CaO și 1,6 kg MgO. În cazul recoltării extratimpurii și timpurii a cartofului consumul de elemente nutritive este mai mare: 8 – 10 kg N, 3 kg P2O5, 12 – 14 kg K2O (V. Bîrnaure, 1974). Din consumul total de elemente nutritive, în tubercul se rețin: 66,6 % azot, 63,6 % anhidridă fosforică, 58,2 % oxid de potasiu, 7,9 % oxid de calciu și 40 % oxid de magneziu (Gh. Bîlteanu, 2002).

Azotul este elementul determinant asupra producției de cartof. La 1 kg azot se obțin în țara noastră, între 40 și 110 kg tuberculi.

La cartoful timpuriu la care este necesară o creștere mai rapidă a plantei azotul se folosește în cantități mai mari pentru a obține o recoltă cât mai timpurie. Pentru stabilirea dozelor de azot trebuie să se țină seama că în prima parte a vegetației, cartoful folosește mai greu rezervele din sol, iar soiurile tardive solicită cantități mai mari de azot, comparativ cu cele semitimpurii.

Fosforul determină sporuri de producție mai mici decât azotul, până la 40 – 50 kg tuberculi la 1 kg substanță activă (P2O5). Cartoful este una din plantele care valorifică bine îngrășămintele cu fosfor. Sub influența fosforului crește mai ales numărul de tuberculi în cuib și mai puțin masa medie a acestora. Fosforul se folosește în cantități mai mici la cartoful extratimpuriu și timpuriu, dar mai mari la cartoful pentru consum de vară și de toamnă-iarnă și mai ales la culturile destinate obținerii materialului de plantare, determinând un număr mai mare de tuberculi la cuib și o rezistență mai bună la păstrare.

Potasiul asigură sporuri de producție cuprinse între 10 – 15 kg tuberculi pentru 1 kg potasiu substanță activă (K2O), valori mai mari întâlnindu-se în zona foarte favorabilă climatic, unde solurile sunt mai sărace în potasiu. Potasiul influențează mărimea producției atât prin numărul de tuberculi, cât și prin masa acestora, dar efectele lui sunt mai mici decât ale fosforului și respectiv, ale azotului.

Fertilizarea organică favorizează obținerea a importante sporuri de producție prin aportul în elemente nutritive și prin îmbunătățirea însușirilor fizice, microbiologice și hidrofizice ale solurilor.

Gunoiul de grajd se folosește mai ales la soiurile tardive și la cele timpurii favorizând creșterea mai rapidă prin încălzirea solului. Se administrează la cartof în cantități de 30 – 40 t/ha, reducându-se dozele de îngrășăminte chimice cu 2 kg azot, 1 kg P2O5 și 2,5 K2O pentru fiecare tonă de gunoi aplicată.

În anii cu condiții climatice favorabile pe solurile nisipoase, îngrășămintele verzi (lupin, lucernă mazăre, trifoi) pot substitui gunoiul de grajd.

Aplicarea de îngrășăminte chimice este indispensabilă pentru obținerea unor producții mari de cartof. Orientativ, pentru realizarea unor producții ridicate de cartof se recomandă dozele de îngrășăminte din tabelul urmator: (după M. Axinte, 2003) .

Tabelul 1

Dozele recomandate de îngrășăminte

2.3. LUCRĂRILE SOLULUI

Prin lucrările solului se asigură un substrat cât mai afânat cu un regim aero-hidric corespunzător biologiei cartofului, prin acumularea apei și elementelor nutritive în sol și distrugerea buruienilor. Trebuie executate diferențiat, în funcție de zona climatică, tipul și textura solului, planta premergătoare, gradul de îmburuienare și eroziunea solului.

Mobilizarea solului se face până la adâncimea de 28 – 30 cm pe majoritatea tipurilor de sol, dovedindu-se superioară arătura cu subsolaj suplimentar de 10 – 15 cm, făcând posibilă o bună dezvoltare a plantei, mai ales a tuberculilor în cuib. Arătura se face imediat după re3coltarea plantei premergătoare. Până la venirea iernii arătura se menține curată de buruieni, nivelată, fără crustă, permițând plantatul mai devreme în primăvară, prin zvântarea mai timpurie și uniform a terenului.

Afânarea adâncă (sau scarificarea terenului) se face pe solurile mai grele, obținându-se rezultate bune.

Nivelarea solului înainte sau după arat este extrem de importantă în cultura mecanizată a cartofului, influențând pozitiv uniformitatea adâncimii de plantare, forma bilonului, erbicidarea și recoltarea.

Primăvara, patul germinativ se pregătește numai după ce solul s-a zvântat, evitând formarea viitorilor bulgări. Cele mai bune rezultate se obțin când terenul se pregătește cu ajutorul cultivatorului echipat cu piese active tip săgeată, pentru adâncimi până la 14 cm sau cuțite tip daltă, pentru adâncimi de 14 – 18 cm. Pe unele soluri mai ușoare se poate executa în primăvară plantatul, fără alte lucrări de pregătire a terenului.

2.4. MATERIALUL DE PLANTAT ȘI PLANTAREA

Materialul de plantat trebuie să fie sănătos, să aparțină soiului și categoriei biologice stabilite pentru zonă, iar greutatea tuberculilor să fie cuprinsă între 40-70 g, ceea ce se realizează prin sortare la deschiderea silozului sau depozitului.

Prin încolțirea tuberculilor înainte de plantat, la cartoful extratimpuriu și timpuriu se obțin sporuri de producție de 3,5 – 7 t/ha. Încolțirea tuberculilor începe cu 30 – 40 zile înainte de plantare și constă din următoarele operațiuni succesive:

– sortarea materialului de plantare scos din siloz sau depozit, îndepărtând tuberculii vătămați și bolnavi;

– tratarea tuberculilor cu formalină 0,5 % (1 l formalină 40 % la 80 l apă), prin îmbăiere în soluție timp de 5 minute, după care se acoperă cu rogojini, prelate, folii de material plastic timp de circa 2 ore pentru transpirație;

– asigurarea pornirii colților în vegetație prin așezarea tuberculilor în strat de circa 40 cm în camere încălzite la 16 – 18 °C, până ce apar colții în masă, fără ca aceștia să depășească 1 – 2 mm (durează 8 – 10 zile);

– forțarea creșterii colților (sau încolțirea propriu-zisă) se realizează folosindu-se solarii sau alte spații care beneficiază de lumină naturală sau artificială, cu posibilități de aerisire și în care se pot menține temperaturi de 12 – 15 °C, iar la nevoie până la 18 °C (pentru a urgenta creșterea colților). Atunci când colții sunt mari (1 – 1,5 cm) și plantatul nu este posibil, se coboară temperatura la 10 – 12 °C, până la plantare.

În încăperile folosite pentru încolțire, tuberculii se așează în lădițe de 10 – 15 kg care se grupează în stive lungi, cât permite spațiul, iar pe înălțime se suprapun prin așezare pe suporții lor, 10 – 15 lădițe. Între stive se lasă spații de 50 – 60 cm pentru circulația lucrătorilor în vederea controlării și dirijării procesului de încolțire. Asigurarea încolțirii corespunzătoare necesită: menținerea temperaturii recomandate (12 – 15 °C); aerisirea de 2 – 3 ori pe zi; menținerea umidității relative la peste 85 %, folosind vase cu apă pe podea, stropirea tuberculilor cu apă cu stropitori sau vermorelul; iluminarea și în timpul nopții, realizându-se colți mai viguroși (40 wați/m2); eliminarea tuberculilor cu colți filoși și schimbarea poziției lădițelor în stive din 7 în 7 zile, pentru a se obține o încolțire uniformă.

Pentru obținerea cartofilor de consum extratimpurii și timpurii se practică sistemul de înrădăcinare a tuberculilor preîncolțiți la lumină. După ce s-a terminat încolțirea la lumină, tuberculii se stratifică în coșuri de nuiele (sau lădițe) cu mraniță sau turbă, rumeguș de lemn sau cu nisip, sau mraniță și nisip în proporții egale. Durata înrădăcinării este de 8 – 10 zile, timp în care colții cresc puternic și la baza lor apar și se dezvoltă rădăcinile. La plantare tuberculii se transportă în câmp în coșurile sau lădițele de înrădăcinare, plantându-se cu multă grijă, pentru a nu se rupe colții și rădăcinile.

Un alt procedeu de pregătire a materialului de plantare este tratamentul cu unde electromagnetice, folosindu-se aparatul "Magnetodia-flux" , prin care se urmărește o pornire mai timpurie a colților în vegetație, folosind variantele următoare:

– tratarea tuberculilor cu unde aritmice de 50 – 100 Hz, timp de 30 minute, o singură dată;

– același tratament ca mai înainte și încolțirea clasică timp de 8 zile, apoi tratarea din nou a materialului cu unde aritmetice de 50 – 100 Hz, timp de 30 minute (întregul proces durează 10 zile, iar dacă nu se poate face plantarea materialul se menține în continuare la temperatura de 12 – 14 °C);

– tratarea zilnică a tuberculilor timp de 10 zile, pe o durată de 7 minute, cu unde aritmice de 50 – 100 Hz;

– tratarea, în situații de urgență, într-o singură zi, timp de 60 – 180 minute cu unde aritmice de 50 – 100 Hz.

În vederea folosirii a o unei cantități mai mici de material de plantare la unitatea de suprafață, înainte de plantare tuberculii încolțiți se pot secționa în porțiuni de câte 3 – 4 colți bine formați. Când tuberculii pentru plantare sunt prea mari, se poate face secționarea și la materialul neîncolțit longitudinal pentru a asigura pornirea egală în creștere a colților de pe cele două jumătăți de tubercul. Se poate secționa cu 3 – 8 zile înainte de plantare, manual sau cu mașina specială de secționat, cu dezinfectarea riguroasă a materialului, folosind la tona de tuberculi 10 – 20 kg praf de cretă și 2 – 3 kg Mancozeb.

Epoca de plantare. Tuberculii neîncolțiți se plantează atunci când solul este zvântat până la adâncimea de plantare, plus încă 3 – 4 cm, în așa fel încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului fără tasări puternice. Prin plantarea timpurie se înregistrează sporuri de producție datorită tuberizării timpurii în condiții de temperatură și durată a zilei mai favorabile și a unui ritm de acumulare a biomasei mai accentuat, folosindu-se mai eficient și ploile dinaintea secetelor din vară. Plantările timpurii determină formarea unor stoloni mai scurți, ușurându-se recoltarea mecanizată a culturii de cartof.

Tuberculii preîncolțiți și încolțiți se plantează în funcție de data probabilă a ultimelor înghețuri ce survin în primăvară din fiecare zonă de cultură, care nu trebuie să afecteze plantele după răsărire (de la plantat la răsărire trec 18 – 25 zile). Tuberculii neîncolțiți nu sunt afectați în sol de eventualele scăderi ale temperaturii: ei nu pornesc în vegetație până când nu se realizează temperatura de 6 – 7 °C. Calendaristic cartoful extratimpuriu și timpuriu se plantează între 5 și 15 martie în zona nisipurilor din Oltenia și între 5 – 25 martie în restul zonelor de cultură. Tuberculii neîncolțiți trebuie plantați până la 20 martie în zona de câmpie, până la 10 – 15 aprilie în zona favorabilă și până la sfârșitul lunii aprilie în zonele cu climă foarte favorabilă, în funcție de zvântarea terenului.

Pentru fiecare zonă durata plantării trebuie să fie cât mai scurtă, în special în anii cu desprimăvărare târzie. Când întârzierea plantatului este mai mare de 6 – 8 zile, iar în zonele favorabile și foarte favorabile climatic, la 10 – 12 zile, respectiv, la 15 – 18 zile scade semnificativ producția.

Densitatea plantatului este cuprinsă între 45 mii și 70 mii de tuberculi (cuiburi) la ha. Planta își autoreglează numărul de tulpini inițiale, care se dezvoltă viguros, în funcție de condițiile de mediu, în special de fertilitatea solului.

La stabilirea desimii de plantare trebuie să se folosească norme de plantare cât mai reduse prin reglarea desimii deoarece costul materialului, reprezintă 25 – 40 % din cheltuielile directe de producție. La aceeași normă de plantare se preferă tuberculi mai mici față de cei mari, deoarece se formează un număr mai mare de tulpini principale la hectar, un număr mai mare de tuberculi și producție mai mare.

În condiții tehnologice corespunzătoare, la cartofii ce se recoltează la maturitate, asigurarea unui număr de 220 – 240 mii tulpini la ha este suficient pentru a realiza producții la nivelul potențialului soiului. Această densitate se asigură cu 45 – 55 mii de tuberculi plantați la hectar, cu diametrul transversal de 30 – 45 mm, respectiv 40 – 60 g

fiecare, considerând că un tubercul asigură pornirea în vegetație a 4 – 5 tulpini inițiale viguroase.

La culturile de cartof extratimpurii și timpurii se plantează un număr de 65 – 75 mii tuberculi sau porțiuni de tuberculi a câte 3 – 4 colți, ceea ce înseamnă 240 – 280 mii de tulpini la ha. Plantarea unui număr mai mare de tuberculi pentru cartoful timpuriu este determinată de faptul că, în perioada scurtă de vegetație a acestor soiuri, este redusă compensarea producției la unitatea de suprafață prin creșterea recoltei la fiecare cuib.

Desimea de plantare determină producția de cartof și nu mărimea tuberculilor, producția fiind în corelație cu numărul de tulpini principale la hectar. În cazul când se plantează tuberculi mai mici se mărește desimea la plantare, pentru a se asigura numărul normal de tulpini principale și o suprafață de asimilație clorofiliană mai mare.

În funcție de fracțiile de calibrare a materialului de plantare, se recomandă următoarele densități optime de plantare (Berindei, 1985):

(30 – 45 mm) … 70 mii tuberculi/ha (75 – 80 mii tuberculi/ha la fertilizare optimă și irigare);

(45 – 60 mm; 45 – 55 mm) … 55 – 60 mii tuberculi/ha (idem și la irigat).

În funcție de desimea plantatului și greutatea medie a unui tubercul se calculează cantitatea de tuberculi la hectar, procurându-se cantitatea de tuberculi necesară pentru suprafața planificată a se cultiva cu cartof la care se adaugă la însilozare încă 10 – 15 %, cantitate ce reprezintă pierderile din timpul manipulării și păstrării materialului de plantare. Cantitatea de tuberculi la hectar depinde de greutatea medie a unui tubercul și desimea stabilită la unitatea de suprafață, fiind cuprinsă între 1270 – 4100 kg/ha.

Distanța între rânduri și metodele de plantare. Pentru culturile de cartof extratimpurii și timpurii cu tuberculi încolțiți înainte de plantare, se folosesc distanțe între rânduri de 55 – 60 cm, plantarea efectuându-se semimecanizat: se deschid rigole cu ajutorul cultivatorului prevăzut cu corpuri de rariță, în care tuberculii se plantează manual, iar acoperirea lor se face fie mecanizat cu aceleași mijloace, fie manual. Când se plantează cu echipamentul de plantat cartof EPC-4 sau cu mașina de plantat cartofi încolțiți MPCI-6 (pe terenuri nisipoase), distanța între rânduri este de 70 cm, ceea ce ușurează mult lucrările de îngrijire, fără a se înregistra diferențe semnificative de producție la hectar față de distanța de 60 cm între rânduri. Distanțele între tuberculi pe rând oscilează, în funcție de distanta între rânduri și desimea stabilită, între 19 – 27 cm.

În toate celelalte scopuri de folosință cartoful se plantează cu mașina 4 Sa BP 62,5, care asigură distanțe între rânduri de 50, 62,5 și 70 cm sau cu mașina de plantat 6 SAD-75, la distanțe între rânduri de 75 cm. Distanțele mai mari de plantare (70, 75 și chiar 80 cm) între rânduri asigură o mai bună mecanizare a lucrărilor de îngrijire și recoltare, obținându-se producții practic egale cu cele obținute la distanțe mai mici între rânduri. Pe terenurile plane, bine nivelate, se recomandă folosirea mașinii de plantat cu trei secții de câte 2 rânduri (6 Sa BP 62,5), iar pe pante mai mari (6 – 14 °) plantarea se face cu o singură secție (2 Sa BP 62,5).

Datorită rezultatelor bune, s-a introdus în producție mașina de plantat cartofi 6 SAD-75, importată din fosta Cehoslovacie, care poate planta până la 10 ha pe schimb. Pentru parcele mici se poate utiliza mașina de plantat cartof pe 2 rânduri Solana (MPC-2), în agregat cu tractorul

L-445 (Popescu 1997).

Adâncimea de plantare. Plantarea mecanizată a cartofului se face de regulă prin acoperire cu biloane. Discurile de la mașinile de plantat (EPC-4; 4 Sa BP 62,5; 6 SAD-75) trebuie să fie astfel reglate încât să rezulte un bilon uniform încheiat simetric față de coamă, lat la bază de circa 38 – 42 cm și înalt de 12 – 15 cm deasupra părții superioare a tuberculilor la bilon mic și 20 – 25 cm la bilon mare, astfel ca, după așezarea pământului în bilon tuberculii să fie acoperiți cu un strat de pământ de 8 – 9 cm și, respectiv, 16 – 19 cm.

Plantatul în biloane este obligatoriu în cazul irigării prin brazde și în zonele cu ploi abundente pentru a reduce pericolul excesului de apă în zona cuibului. În celelalte situații se poate planta fără biloane ("acoperire plană") la adâncimea de 6 – 10 cm. La plantare mai adâncă de 10 cm recoltarea mecanizată este mai costisitoare.

Pe suprafețe mici cartoful se plantează manual sau în urma plugului (plantarea pe brazde), care constă în executarea unei arături, tuberculii urmând să se pună la a doua brazdă (în cazul plugului purtat de tractor) și la a treia brazdă (în cazul plugului tras de animale); în ambele cazuri distanța între rânduri este de aproximativ 60 cm. Acoperirea se face prin răsturnarea brazdei următoare, astfel terenul rămâne ca o arătură.

În pantă plantarea cartofului se face pe curbele de nivel formându-se biloane, pentru a preveni eroziunea solului.

2.5. FORMA ȘI DIMENSIUNILE BILOANELOR

Cerințele agrobiologice impuse de plantă, stadiul de vegetație a plantei, condițiile pedoclimatice sunt principalii factori care determină forma și dimensiunile biloanelor.

In secțiune transversală, biloanele pot avea formă triunghiulară, trapezoidală sau eliptică.

Principalele dimensiuni ce caracterizează mărimea și forma biloanelor sunt :

1, – lățimea la bază;

1 – lățimea la vârful bilonului;

h, – înălțimea bilonului;

1 – lățimea rigolei dintre biloane;

D, – distanța dintre biloane;

<&, – unghiul taluzului natural al solului;

-S, – suprafața bilonului în secțiune transversală.

Fig.2.1 Parametrii dimensionali ce caracterizează biloanele.

Înălțimea biloanelor este parametrul principal ce caracterizează bilonul, fiind cuprinsă la majoritatea culturilor între 12-40 cm, mai rar depășindu-se aceste dimensiuni.

Forma și dimensiunea biloanelor la cultura cartofului, pentru distanța între rânduri de 75 cm (distanță ce tinde să se utilizeze din ce în ce mai mult la noi în țară, deoarece asigură condiții mai bune de efectuare mecanizată a lucrărilor) este redată în figura de mai jos:

Fig.2.2 Forma și dimensiunile biloanelor la cultura cartofului

Suprafața secțiunii transversale a biloanelor, recomandată pentru cultura cartofului, este cuprinsă între 500-700 cm [74] . Această suprafață este mai mică în prima perioadă de vegetație, mărindu-se ulterior prin lucrări de rebilonare.

Indiferent de modul în care se efectuează plantarea tuberculilor de cartof (semimecanizat sau mecanizat), în funcție de zonele pedoclimatice de cultură se deosebesc două metode de plantare: în biloane (caracteristica zonelor umede și reci) și în benzi (caracteristica zonelor uscate).

Fig. 2.3 Plantare în biloane

Plantarea în biloane (fig. 2.3) se utilizează în zone favorabile culturii cartofului și unde există pericolul excesului temporar de umiditate. În general, această metodă este aplicată mai frecvent în țările europene și permite plantarea la o adâncime mai mică, ulterior acestea putând să crească prin rebilonare.

Plantarea în benzi (fig. 2.4) este utilizată în special în țări ca SUA, Canada sau Marea Britanie, fiecare bandă conține în general 3 rânduri de cartofi la o distanță de 40-45 cm. Avantajele plantării în benzi sunt constituite de: o mai bună retenție a umidității în condiții de secetă, reducerea eroziunii, reducerea riscului inverzirii tuberculilor, volum mai mare de sol pentru dezvoltarea plantelor. Dezavantajele sunt constituite însă de recoltarea mecanizată dificilă și cu costuri mai mari.

Fig. 2.4 Plantare în benzi

Experiențe efectuate în țări europene au arată că la densități de plantare egale, randamentul lucrǎrilor de recoltare este mai mic la plantarea în benzi față de plantarea în biloane și de asemenea că lățimea benzilor este mai favorabilă tractoarelor cu ecartamentul de 1800 mm față de al celor de 1500 mm mai des utilizate în aceste zone.

2.6.CERINȚE AGROTEHNICE SPECIFICE PROCESULUI DE PLANTARE MECANIZATĂ A CARTOFULUI

Procesul de plantare mecanizată a tuberculilor de cartof este condiționat de o serie de factori agrotehnici precum distanța între rânduri, distanța între tuberculi pe rând, adâncimea de plantare și forma bilonului ce acoperă tuberculii. Acești factori au impus mașinilor de plantat tuberculi de cartof o serie de soluții constructive care să asigure indici de lucru cât mai eficienți.

Cerințe agrotehnice privind distanța între rânduri

Distanța între rândurile de cartofi (fig. 2.5 ) este influențată, în principal, de tehnologia respectiv de sistemul tehnic ce asigură mecanizarea culturii de cartof (plantare, intreținere, recoltare), în general jumătate din ecartamentul tractoarelor folosite.

După caz, o altă influență se manifestă din partea compatibilității distanței între rândurile altor plante din asolament care diferă în funcție de zonă sau condiții pedoclimatice.

În prezent distanțele dintre rânduri sunt de 75 cm în Germania, Olanda, Cehia, Slovacia, 76 cm în Anglia pentru soiurile timpurii, 91 cm pentru soiurile târzii, 80 cm în SUA etc. În țara noastră, cartoful s-a plantat mecanizat la 60 cm până în 1964. Din 1967 distanța a crescut la 62.5cm apoi la 70 cm. Studiile efectuate au arătat că distanța de 60 cm între rânduri este cea care asigură cea mai mare productivitate în condiții de mecanizare totală însă, trecerea repetată a tractoarelor și mașinilor agricole conduce la o tasare accentuată a solului cu posibilitatea de formare a bulgărilor de pământ la recoltarea cu combina. Distanța de 75 cm între rânduri a relevat o mobilitate în lucru mai mare a agregatelor agricole.

De asemenea, în condițiile țării noastre, în scopul măririi distanței între rânduri de la 70cm, la 75 cm respectiv la 80 cm, cercetările efectuate nu au arătat diferențe semnificative în condiții de neirigare .

Un alt fapt relevant il constitue interdependența între distanța între rânduri și mărimea tuberculilor de sămânța .Din tabel se observă că producția nu este influențată sensibil de distanța între rânduri în cazul tuberculilor cu diametru de 30-45 mm spre deosebire de cei cu diametru de 55 mm, respectiv de distanța între rânduri de 90 cm. Din aceste considerente, țările ce au trecut la plantarea la distanța de 75, 80, 90 cm între rânduri au introdus și cerința tehnologica de a se utiliza la plantare tuberculi mici și mijlocii.

În ceea ce privește abaterea admisă de la distanța între rânduri, reglementările naționale impun o valoare de 5 cm.

Tabelul 2

Influența distanței între rânduri asupra producției de cartof (cultura neirigată)

Tabelul 3

Influența distanței între rânduri și mărimea tuberculilor asupra producției

Cerințe agrotehnice privind distanța între tuberculi pe rând

Distanța între tuberculi pe rând este, de regulă, stabilită în funcție de densitatea de plantare dorită a se obține în cadrul procesului de lucru. Aceasta densitate este la rândul ei determinată de mărimea tuberculilor pentru sământă utilizați, motiv pentru care producția nu este influențată de masa medie a tuberculilor la unitatea de suprafața ci de numărul lor.

Dependența între numărul de tuberculi plantați și cel al tulpinilor principale ale plantelor, colaborată cu faptul că numărul de ochiuri ce urmează a forma colți crește odată cu suprafața exterioară a fiecărui cartof plantat, conduc la concluzia că pe unitatea de suprafață cultivată, densitatea optimă a tulpinilor principale și deci a producției este influențată direct de mărimea aleasă a tuberculilor de sământă.

În condițiile țării noastre, cercetările efectuate au permis stabilirea unei plaje de densități optime pentru culturile de consum și cele de sămânță în funcție de calibrul tuberculilor de sămânță (tab. 3). Astfel, dacă se utilizează material de plantat cu diametru de 30-45 mm, densitatea optimă este de 45000-55000 cuiburi/ha pentru culturile de consum și de 55000-65000 cuiburi/ha pentru culturile de sămânță. În cazul plantării tuberculilor cu un diametru de 45-55 cm densitatea optimă este de 40000-45000 cuiburi/ha, respectiv 50000-55000 cuiburi/ha. Rezultă astfel că odată cu creșterea fracției de mărime a materialului de semănat se reduce densitatea de cuiburi la hectar ceea ce implică mărirea distanței între tuberculi pe rând.

Tabelul 4

Norma de plantare în funcție de mărimea și forma tuberculului, densitatea de plantare și distanța de plantare :

Cerințe agrotehnice privind adâncimea de plantare a tuberculilor de cartof

Uniformitatea răsăririi culturii de cartof este influențată în mare măsura de constanta adâncimii de plantare. Cercetările efectuate au arătat că adâncimea de plantare variază în funcție de mărimea tuberculilor și epoca de plantare. Cel mai important element de care depinde stabilirea adâncimii de plantare este însă modul în care se efectuează recoltarea, deoarece la adâncimi mari se dislocă o cantitate mai mare de sol, de asemenea, scade capacitatea de drenare a apei însă tuberculii sunt protejați mai bine de lumină respectiv se reduce posibilitatea înverzirii acestora. Tuberculii mici se plantează, de regulă, la 3-4 cm adâncime, iar cei de mărime mijlocie la 6 cm, măsurat de la baza tuberculului, fără bilon. La începutul perioadei optime de plantare, adâncimea de plantare este mai mare (6-8 cm), spre sfârșitul acesteia tuberculii se plantează la adâncimi mai mici.

În cazul culturilor fără biloane, adâncimea recomandată de plantare este de 4-12 cm măsurată de la fundul brazdei la suprafața inițiala a solului.

Atunci când tuberculii se plantează pe terenuri în pantă, pe direcția curbelor de nivel, adâncimea de dispunere scade pe masură ce cresțe panta. Până la valoarea de 14o a pantei transversale acoperirea tuberculilor s-a dovedit a fi corespunzătoare, peste aceasta limita, stratul de sol de acoperire se micșoreaza considerabil.

Fig. 2.6

Influența adâncimii de plantare asupra dezvoltării tuberculilor

Abaterea admisă de normele în vigoare, pentru mașinile de plantat, referitoare la adâncimea de plantare este de 10%.

Cerințe agrotehnice privind forma bilonului

Cultura cartofului are loc în țara nostră cu formare de biloane. Astfel, organele de lucru ale mașinilor de plantat (de acoperire) preiau un strat de pământ de la suprafața solului și îl depun peste tuberculi, formând astfel un bilon cu secțiune transversală triunghiulară sau trapezoidală.

Conform unor cercetări întreprinse în țară, se recomandă că la plantare să se formeze un bilon de mărime mică sau mijlocie, cu vârful deasupra rândului de tuberculi cu o abatere de 2cm. În cazul plantării tuberculilor de cartofi pe soluri nisipoase se recomandă înălțimea bilonului de la vârf la tubercul h3 de 18-20 cm, pentru a preîntâmpina dezacoperirea tuberculilor datorită ploilor și vânturilor. Pe soluri cu textură medie spre greu înălțimea bilonului h3 se recomandă de 12-13 cm pentru a realiza protecția tuberculilor față de temperaturile scăzute ce pot surveni după plantare.

Se recomandă de asemenea pentru satisfacerea cerințelor de formă și mărime a bilonului, în scopul obținerii unor parametri optimi de cultivare (distribuția laterală a tuberculilor în bilon, reducerea numărului de tuberculi înverziți, reducerea pierderilor la recoltare etc.) ca suprafața secțiunii transversale a bilonului să aibă o valoare de aproximativ 600 cm2.

Din punct de vedere agrotehnic, se recomandă realizarea bilonului în două etape și anume: un bilon mic la plantare, după care, în cadrul lucrărilor de întreținere, înainte de răsărirea plantei, se formează bilonul final, ce se menține până în faza de recoltare.

CAPITOLUL III

MAȘINI DE PLANTAT TUBERCULUI

3.1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MAȘINA DE PLANTAT TUBERCULI

Cerințele agriculturii în ceea ce privește creșterea productivității, realizarea plantării la momentul oportun și reducerea forței de muncă au impus contruirea unor mașini capabile să asigure mecanizarea totală a procesului de lucru. Astfel, în timpul lucrului mașinile de plantat realizează simultan următoarele operații:

deschiderea de rigole pentru depunerea tuberculilor de cartof;

preluarea tuberculilor din buncărul de alimentare și distribuirea lor în rigolă la distanța prestabilită;

acoperirea tuberculilor prin formarea unui bilon sau prin nivelarea suprafeței solului.

În acest scop, din punct de vedere constructiv (fig. 3.1), mașinile de plantat sunt prevăzute cu organe de deschidere a rigolei, organe de acoperire a tuberculilor, buncăr de alimentare, ansamblul pentru preluarea tuberculilor din buncăr și de distribuire a acestora pe sol, roți pentru transportul mașinii și antrenarea distribuitorului, transmisia propriu-zisă, marcatoare de urmă și după cazinstalații auxiliare hidraulice sau electrice.

Fig. 3.1 Principii de funcționare a mașinilor de plantat tuberculi de cartofi

În funcție de modul de cuplare la sursa energetică, mașinile de plantat pot fi tractate, purtate sau semipurtate, putând lucra pe 1, 2, 4 sau 6 rânduri.

Multitudinea firmelor producătoare de mașini de plantat tuberculi oferă o gamă largă de soluții constructive, capabile să răspundă exigențelor impuse de cerințele agrotehnice și să realizeze performante privind indicii calitativi de lucru, fiabilitate și eficiența, în condiții pedoclimatice date, în conformitate cu tehnologia aplicată materialului semincer și a surselor energetice existente în dotarea utilizatorilor.

3.2. STUDII ȘI CERCETĂRI ASUPRA ECHIPAMENTELOR TEHNICE DESTINATE EFECTUĂRII LUCRĂRILOR DE ÎNTREȚINERE A CULTURILOR DE CARTOFI

Informațiile mai sus prezentate referitoare la tehnologia de plantare, la condițiile agrotehnice impuse culturii de cartof și la modul de plantare, reprezintă ipotezele date pentru soluționarea problemelor specifice întreținerii culturii de cartof și în mod special a rebilonării finale.

Astfel, în cele mai multe cazuri, în cadrul sau la puțin timp după plantare se execută un bilon de înălțime mică, bilonul final executându-se fie în condiții de pericol fie când planta are 15-20 cm înâlțime (fig. 3.3, 3.4, 3.5).

Bilonarea la plantare se aplică când: temperaturile solului sunt relativ mari; sunt așteptate condiții de secetă; sunt utilizate lucrări de bilonare cu prelucrarea solului între rânduri. Bilonul final se execută și în cazul în care se prognozează temperaturi relativ mari (de peste 12-15oC) și se utilizează erbicide cu efect rezidual.

Bilonarea finală are de asemenea rolul de a asigura stratul de pământ necesar bunei dezvoltări a tuberculilor de cartof.

Lucrarea mecanică de bilonare corespunde condițiilor unei agriculturi conservative prin controlarea creșterii buruienilor respectiv reducerea cantităților de erbicide.

3.3. ORGANE DE LUCRU UNIVERSALE PENTRU ÎNTREȚINEREA CULTURILOR

Indiferent că este vorba de o tehnologie de cultură a cartofului în benzi sau în biloane, organele de lucru utilizate pentru controlul mecanic al buruienilor sunt aproape aceleași , diferența constând în forma constructivă ceea ce face diferența între diferitele tehnologii se referă la ordinea, aranjarea și parametrii de lucru a diferitelor organe .

Organe de lucru pentru întreținerea culturilor sunt prezentate mai jos, alături de descrierea unor parametrii și de rolul acestora:

3.4. ORGANE DE LUCRU PENTRU BILONARE

Ca organe de lucru pentru bilonare se utilizează:

organe de bilonare tip disc;

organe de lucru tip rariță;

alte metode de bilonare.

Organe de bilonare tip disc

În acest caz, bilonul se realizează prin intermediul a două discuri sferice fixate pe același suport și amplasate de o parte și alta a rândului de cartof. Cele două discuri sunt dispuse unul în fața celuilalt, la o distanță reglabilă și înclinate spre interior (fig. 3.6). Discurile au posibilitatea modificării unghiului de atac, realizându-se astfel biloane de diferite dimensiuni. În general pentru respectarea cerințelor impuse de tehnica plantării cartofului respectiv pentru rebilonare, mărimea unghiului de atac se recomandă în lucrările de specialitate la valori cuprinse în intervalul 6-15o. Dimensiunea biloanelor este determinată și de diametrul discurilor care, în general are valori de 400-500 mm.

a)

b)

Fig. 3.6 Organe de bilonare de tip disc: a –schema simplificată b-mașina în lucru

Organe de bilonare tip rariță

Aceste organe de lucru realizează bilonul prin intermediul aripilor alăturate a două rarițe independente dispuse în paralel. Și aceste organe de acoperire permit reglarea poziției lor atât în înălțime cât și a deschiderii aripilor (în general 35-40 cm), în funcție de tipul solului și de starea în care se prezintă acesta, sub aspectul mărunțirii.

Fig. 3.7 Rarița pentru bilonare: a – unilaterală; b – cu aripi egale reglabile; c – mașina pregătită pentru lucru.

Alte organe de bilonare

Odată cu creșterea puterii tractoarelor și a cerințelor agrotehnice o serie de alte organe de lucru pentru bilonare și-au făcut apariția pe piață. Dintre acestea, o variantă constructivă de luat în seamă este dată de un ansamblu de organe de lucru pasive ce formează secțiunea dorită a bilonului.

Fig. 3.8 Formator de biloane pentru diferite secțiuni și organe suplimentare

pentru viteze de lucru mărite (primele două variante)

O altă variantă utilizată pentru protecția plantelor între biloane și formarea biloanelor o reprezintă un ansamblu format dintr-un disc orizontal cu tăiș continuu și un deflector ce dă forma bilonului (fig. 3.9).

Fig. 3.9 Ansamblu format dintr-un disc de tăiere orizontal și un deflector:

a – schema simplificată; b – varianta constructivă

O variantă des utilizata în Statele Unite și Canada este reprezentată de o variantă a unei săgeți plane sau universale alături de un deflector cu rol de afânare și mărunțire a stratului de sol de pe fața laterală a bilonului (fig. 3.10).

CAPITOLUL IV

UTILIZAREA ORGANELOR DE ÎNTREȚINERE ÎN CADRUL TEHNICILOR DE CONTROL CONSERVATIV A BURUIENILOR

4.1. TEHNICI DE APLICARE ÎNTRE RÂNDURI

O serie de utilaje pot realiza întreținerea culturilor între rânduri (fig.4.1). Se recomandă montarea scuturilor protectoare cât mai aproape de plante. În prezent constructorii de mașini agricole și-au adaptat utilajele pentru a regla parametrii de lucru din cabină (de obicei hidraulic) pentru a realiza parametrii agrotehnici necesari sau chiar au montat diferiți senzori care să sesizeze necesitatea modificării parametrilor.

Fig. 4.1 Cultură agricolă căreia i s-a aplicat o lucrare de cultivație (stânga)

În continuare vă sunt prezentate câteva tipuri de utilaje pentru întreținerea culturii de cartof împreună cu datele tehnice specifice:

Combinarea a mai multor organe de lucru poate conduce la o eficientizare a lucrărilor de întreținere a culturilor

4.2. TEHNICI DE APLICARE PE RÂNDURI

Pentru întreținerea culturilor pe rânduri, utilajele trebuie să fie folosite înainte de răsărirea plantelor, ele neputînd fi folosite când plantele de cultură sunt în competiție cu buruienile. Din acest motiv, succesul controlării buruienilor depinde puternic de tehnicile utilizate înainte de perioada de urgență.

Pentru aceste tehnici de întreținere pe rând, cel mai bun moment de aplicare îl constitue când buruienile sunt în stadiul de cotiledon sau de plantulă. În acest moment, ele sunt aproape invizibile și pot fi observate doar prin îndepărtarea stratului superficial al solului. Acesta reprezintă momentul în care utilizarea grapei în general și a grapei cu lanțuri în special este cel mai eficient. Începând cu stadiul celei de-a doua frunze eficiența scade. Este de preferat a se lucra pe soluri uscate, cu soare, la amiază pentru a opri buruienile scoase la suprafața solului să se refacă. Lucrarea trebuie efectuată la doar 20-30 mm, fără supraprelucrarea solului, pentru a nu provoca germinarea unor noi semințe de buruieni. Presiunea colților de grapă trebuie ajustat în funcție de sol și de cultură.

În cazul biloanelor, buruienile pot fi ușor eliminate prin formarea sau reformarea biloanelor, respectiv prin acoperirea lor cu pământ. După ce ating stadiul celei de-a patra frunze, bilonarea nu mai prezintă o eficiență la fel de mare prin faptul că nu poate acoperi în întregine buruienile.

În unele cazuri se poate utiliza și prelucrarea cu flacără, în special pentru monocotiledonate. În acest caz, se impune ca stadiul de dezvoltare a buruienilor să nu depășească cea de-a doua frunză. Această tehnică produce rezultate mai bune decât grăparea și este cu mult mai scumpă. Se recomandă în cazul unor condiții atmosferice umede.

4.3. INOVAȚII ADUSE TEHNICILOR DE APLICAR

Alte inovații ce au fost aduse de diferiții producători sunt prezentate în figurile următoare:

Fig. 4.3 Grape rotative (efect mai agresiv decât grapele pasive sau vibratoare

)

CAPITOLUL V

COMPEDIU

Variante constructive a câtorva companii producătoare de utilaje pentru protecția culturilor în sistem conservativ de prelucrare pe biloane.

LEMKEN GmbH & Co. KG

Cultivator cu discuri universale și varinta pentru biloane – model Smaragd

Richard Pearson Limited

Ansamblu format dintr-un cultivator rotativ și rarița pentru bilonat, model – Rotaforma

EURO-Jabelman

Echipament de cultivare cu formator de brazdă (Cultivating equipment with dam profiled sheet)

Prevăzut cu extra-lung baraj foi profilate (viteză foaie). Greu, stabil, design, reglabil primăvara pentru pre-relaxare în față, în primăvara anului următor montat ca și cultivator, mediu farfurie cu înclinarea în sus pentru a deschide rigole, reglabile, modele de baraj, apa canal pe baraj.
Prezentare generală de cultivare cu echipament baraj formar:

Echipament de cultivare (Cultivation equipment without dam moulder)

2, 4, 6 și 8 rânduri, demontabil, începând cu 4 rânduri, cultivator cu role de cauciuc. Acestea sunt mașini agricole grele și stabile.
VHS 7 și 9 VSA cu cadre duble suplimentare de asistență și 4 roți în față, toate echipamentele pot fi convertite în recoltarea porumbului.

MASCHIO

Cultivator pentru prelucrarea între rânduri destinat tractoarelor cu putere cuprinsă între 22 și 59 kw(30-80 HP).

Cultivator pentru prelucrarea între rânduri prevăzut cu rariță de bilonare model HL :

GRIMME

Cultivator și formator de biloane model GH :

Cultivator cu discuri pe două rânduri :

HORSCH

Agri-produsele

Ridge Riders – un alt instrument valoros și accesorii. Asistă echipamentele de aliniere de pe creste.

Conceput pentru a atașa la "4 pătrați și 7 pătrati”. Îngustarea roților sunt reglabile la diferite lățimi și sunt, de asemenea, reglabile pentru a se executa la un anumit unghi. A 8000 este folosit pentru a ajusta înălțimea roții. Distanțiere speciale pot fi furnizate, dacă este nevoie penru suplimentare în față.

Aliniament drept : Aliniament unghiular:

:

SUKUP

Cultivator pentru bilonare seria 9004

CAPITOLUL VI

CONCLUZII

Tehnologiile de mecanizare a lucrărilor de întreținere în cultura cartofului în sistem conservativ cuprind un ansamblu de lucrări pentru întreținerea biloanelor, controlul buruienilor, bolilor și dăunătorilor care vor fi realizate respectând cu prioritate metodele preventive și de conservare.

Lucrarea de bilonare este condiționatã de o serie de factori, dintre care un rol important îl au parametrii constructiv-funcționali ai organelor de lucru, care atunci când au valori optime, determinã îmbunătățirea indicilor calitativi de lucru și reducerea consumului energetic.

Pentru a obține sporuri de producție și a ușura procesul de recoltare mecanizatã în cultura cartofului, organele de bilonare trebuie sã asigure formarea biloanelor cu sol mărunțit, netasat, iar la partea superioarã sã fie bine nivelate.

Lucrările de întreținere în cultura cartofului se pot realiza cu utilaje având de organe de lucru de diverse tipuri: organe tip rarițã, tip disc, melcate, tip frezã sau combinate.

În ultima perioadã s-au realizat utilaje cu freze și modelatoare de bilon care efectuează mărunțirea solului pe conturul biloanelor și printre rânduri, dând forma și mărimea optimã bilonului.

Combaterea buruienilor în cultura cartofului poate fi asigurată în totalitate numai prin îmbinarea mai multor metode specifice fiecărei zone sau tehnologii și posibil de aplicat economic și tehnic. Aceste activități de combatere trebuie să formeze un complex de măsuri care, aplicate împreună, să conducă la realizarea obiectivelor fermierului.

Noile descoperiri privind modul de viață al dăunătorilor și a factorilor responsabili pentru tot mai multe boli au condus la apariția de noi metode de combatere, cum sunt metodele fizice și metodele chimice. Metodele chimice de protecție fito-sanitară s-au impus în rândul metodelor de combatere datorită eficienței ridicate a tratamentului, costurilor reduse în raport cu celelalte metode, economisirii timpului și a forței de muncă.

Cel mai nou în ceea ce privește combaterea bolilor și a dăunătorilor este combaterea integrată, care se bazează pe înțelegerea exactă a dinamicii populației de dăunători, astfel încât să se poată stabili cea mai potrivită strategie de control

Diversitatea variantelor constructive prezente pe piața de utilaje pentru protecția culturilor în sistem conservativ face ca alegerea variantei optime să nu fie ușoară, aceasta depinzând de o serie de factori ce au fost amintiți.

Luând în considerare cerințe agrotehnice impuse, condițiile pedoclimatice specifice zonelor de cultură a cartofului din România, starea terenurilor, relieful, sursele energetice disponibile fermierilor, concluzia în ceea ce privește utilizarea uneia sau alteia din variantele constructive prezentate se îndreaptă către un agregat antrenat de la priza de putere a tractorului și format dintr-o serie de discuri cu colți și un ansamblu pasiv de formare a bilonului, ca fiind una din cele mai eficiente variante. Pentru a conferi universalitate acestui agregat, se impune posibilitatea reglării parametrilor de lucru într-o gamă cât mai largă de valori, specifice culturii pe biloane.

Prin realizarea unui astfel de utilaj, două obiective pot fi realizate:

controlul buruienilor (în principal între rânduri);

refacerea bilonului pentru asigurarea celor mai bune condiții plantelor de cultură în funcție de perioada de vegetație la care se găsesc.

BIBLEOGRAFIE

Aungurence, N., Popa D., Ciodaru G. – Formarea și utilizarea agregatelor agricole, Ed. Mirton, Timișoara, 1997

Berindei M., Bria N.- Tehnologia de cultivare a cartofului la distanța de 75 cm între rânduri, Revista “Mecanizarea agriculturii”, nr. 3/1980

Berindei M., Bria N.- Mecanizarea lucrărilor în producția de cartof, Editura Ceres, București, 1982

Berindei M.- Ghidul fermierului – cultura cartofului, Editura Ceres, București, 1995

Berindei M., s.a.- Rezultatele cercetărilor privind mărirea distanței între rândurile de plante în vederea mecanizării totale a culturii cartofului pentru consum în toamnă-iarnă în condiții de cultură neirigată, Anale ICPC Brașov, vol. IX, București, 1978

Căproiu St., s.a.- Mașini agricole de lucrat solul, semănat și întreținere a culturilor, Editura Tehnica, București, 1982

Chiriac V., Calculul și construcția mașinilor agricole, București, 1961

Ciulu Gh.- Optimizarea exploatării agregatelor agricole, Craiova, 2000

Ianoși S.- Densitatea culturii și norma de plantare la hectar, Revista “Cartoful în România”, vol. 5, nr.1, Brașov, 1995

Krasnicenko A.V.- Manualul constructorului de mașini agricole, traducere din limba rusă, Editura Tehnica, București, 1963

Lichtenhahn M., s.a.- Weed control in organic vegetable cultivation, Research Institute of Organic Agriculture

Olt J., Heinloo M.- Review the studies of the tools the combine wide row potato field tillage machine

Robinson D.- A comparison of soil-water distribution under ridge and bed cultivated potatoes, Elsevier, Agricultural Water Management no. 42, 1999

Ros V.- Mașini agricole pentru lucrările solului, Lito IPCN, Cluj-Napoca, 1974

Stănila S.- Cercetări privind optimizarea procesului de prelucrare a solului cu minim de lucrări în vederea reducerii consumului energetic, Cluj-Napoca, 1999

Socol I.- Modernizarea tehnologiilor agricole. Cultura cartofului, Editura Tehnica, București, 1977

Taylor R. K., Kok H.- Getting started with ridge tillage, Cooperative extension service, Kansas State University, 1995

Tonea C.- Baza energetică pentru agricultură, Editura Agroprint, Timișoara, 2001

Tonea C.- Tractoare și mașini agricole, Editura Mirton, , 2005

Tonea C.- Mașini agricole și horticole de lucrat solul, semănat, plantat și întreținerea culturilor, Editura Agroprint, ,1998

Tonea C.- Îndrumător de lucrări practice la tractoare și mașini agricole, volumul I, II, Editura Lito-IAT, 1985

Zienkiewicz O.C.- Taylor R. L., The Finite Element Method, Volume 1-2,
Butterworth-Heinemann, 5 Edition, 2000

William B. J. Z.- Process Modelling and Simulation With Finite Element Methods
(Series on Stability, Vibration and Control of Systems, Series a)
World Scientific Publishing, 2004

*** SR 13214 – Mașini agricole. Mașini de plantat cartofi. Condiții tehnice de calitate

ec.europa.eu/eurostat/ – Statistical Office of the European Communities

http://de.wikipedia.org/wiki/Liste_der_Landmaschinenhersteller – Lista producătorilor de mașini agricole și paginile corespondente