Cultura Ardeiului

BIBLIOGRAFIE

1. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006, Cultura legumelor în câmp și în solarii, Editura M.A.S.T. București.

2. FI. Mateescu, 2007, Livada, gradina și via, Boli, dăunători și tratamente împotriva acestora, Ediția a XII-a, Editura M.A.S.T. București.

3. [NUME_REDACTAT], 2006, Agrotehnică diferențială, [NUME_REDACTAT] Oradea.

4. [NUME_REDACTAT], 2008, Practicum de agrotehnică, [NUME_REDACTAT] Oradea.

5. [NUME_REDACTAT], 2006, Tehnică experimentală, [NUME_REDACTAT] Oradea.

6. [NUME_REDACTAT], 2008, Lucrări practice de control tehnologic al materiilor prime vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

7. [NUME_REDACTAT], 2008, Tehnologia și controlul materiilor prime, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

8. [NUME_REDACTAT], 2008, Lucrări practice de control tehnologic al materiilor prime animale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

9. [NUME_REDACTAT], 2013, Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea

10. [NUME_REDACTAT] Grigoriță, 2009, Tehnologii de conservare a legumelor și fructelor, îndrumător de lucrări practice, [NUME_REDACTAT], Oradea.

11. Cărbunaru M., Domuța C., 2009, Elemente de tehnologie a tomatelor în solarii. Ed. Univ. Oradea.

12. [NUME_REDACTAT]., 1980. Cultura târzie a legumelor. [NUME_REDACTAT]- București..

13. Lascu D., 2008, Enciclopedia alimentelor. Ed. ALL București.

14. H. Angelescu, D. Andonicescu, 1988, Ardeiul, [NUME_REDACTAT].

15. [NUME_REDACTAT], 2004, Ingineria sistemului legumicol, Volumul I, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

16. Maier, 1963, Cultura legumelor, Volumul II, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.

17. M. Voinea, D. Andronicescu, V. Poli, E. Tălpălaru, 1971, Producerea semințelor la plante legumicole, [NUME_REDACTAT], București.

18. Mircea N. Vlăduț, [NUME_REDACTAT], 2002, Grădina familială – Legume proaspete și ieftine, Editura M.A.S.T.

19. Gh. Marinescu, M. Costache, A. Stoenescu, 1986, Bolile plantelor legumicole, [NUME_REDACTAT], București.

20. [NUME_REDACTAT], 2007, Manual de legumicultura, Volumul I, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

21. [NUME_REDACTAT], Popescu V. Stan N., 2004, Tratat de legumicultura, [NUME_REDACTAT], București.

22. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2008, Tehnologii legumicole alternative, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

23. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1981, Curs de legumicultura, Volumul I, Institutul agronomic Timișoara.

24. Prof.dr. [NUME_REDACTAT], Șef lucr. Dr. [NUME_REDACTAT], 1987, Curs de legumicultura, Volumul II, Facultatea de Agronomie, Timișoara.

25. [NUME_REDACTAT], 1987, Îndrumător pentru lucrări practice, Legumicultura, Facultatea de Agronomie, Timișoara.

26. [NUME_REDACTAT], 2006, Tehnici de cultură și protecție a cerealelor și leguminoaselor, [NUME_REDACTAT], București.

27 Vlăduț M., Popa Ș., 1999, Grădina noastră de legume, Editura M.A.S.T., București.

28. http:/www.legumicultura.ro

29. http:/www.fermierul.ro

30. http:/grădinadelegume.uv.ro

31. http:/monitoruloficial.ro

CUPRINS

CUPRINS

INTRODUCERE

Progresul în agricultura țării noastre după cel de-al doilea [NUME_REDACTAT] s-a realizat într-un ritm impetuos, obținându-se astfel noi soiuri și hibrizi de plante, precum și cu calități superioare sub raportul conținutului în proteine, grăsimi, nitrați de carbon, cu valoare nutritivă ridicată, cu rezistență la boli și dăunători, cu mari abilități de adaptare.

S-au stabilit tehnologiile de cultivare a speciilor de plante agricole pe toate tipurile de sol în toate zonele ecologice, s-au perfecționat metodele de fertilizare a culturilor, combaterea bolilor și dăunătorilor, a buruienilor, s-a dezvoltat substanțial, atât calitativ cât și cantitativ, întreaga bază materială pentru agricultură și ca urmare producțiile medii la hectar au crescut în toate zonele geografice ale țării. Fiind o componentă de bază în producerea de bunuri, hranei omului, prin multitudinea speciilor cultivate, legumicultura are o contribuție deosebită, atât datorită aportului de substanțe nutritive, cât și posibilității folosirii legumelor în stare proaspătă, semiprelucrată sau prelucrată, în tot cursul anului.

Cultura legumelor a constituit una dintre primele activități practice ale omului, însă o dată cu apariția societății, s-au dezvoltat continuu cunoștințele și metodele de cultivare a plantelor agricole, acest ritm devenind deosebit de rapid în epoca modernă, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o știință de sine stătătoare, desprinzându-se astfel de fitotehnie, din care făcea parte.

Sistemul biologic de cultură a legumelor are în vedere următoarele aspecte: obținerea lor cu însușiri organoleptice superioare; ameliorarea însușirilor solului; intensificarea activităților microbiologice din sol; protecția mediului înconjurător; valorificarea producției la prețuri mai ridicate față de cele ale produselor din cultura convențională; stabilirea unui echilibru între cererea și oferta de produse și, nu în ultimul rând, folosirea mai puțin intensiv solului, în vederea reducerii fenomenului de oboseală.

Din studiile de piață realizate în ultimii ani se evidențiază exigența tot mai ridicată a consumatorilor, pentru produsele legumicole pe care le cumpără. Calitatea produselor agricole și, îndeosebi, a celor legumicole, în contextul actual al României, presupune schimbarea mentalității producătorilor, introducerea pe scară largă a tehnologii de vârf care să asigure obținerea cantităților necesare pieței și verificarea principalilor indicatori prevăzuți în standardele de calitate. Având în vedere obiectivele sale, legumicultura studiază particularitățile biologice ale speciilor legumicole, relațiile acestor cu factorii mediului înconjurător, crearea ansamblului de condiții corespunzătoare specificului plantelor legumicole, pentru realizarea unor producții superioare sub raport cantitativ și calitativ, eșalonate pe tot parcursul anului, într-o gamă diversificată, tot mai corespunzătoare cerințelor consumului intern, industrializării și exportului.

„Revoluția verde" a atras atenția asupra rolului deosebit pe care îl poate avea materialul biologic în realizarea producțiilor vegetale. S-au creat soiuri și hibrizi cu potențial de producție tot mai ridicat și în strânsă corelație cu aceasta, s-au elaborat și promovat tehnologii de cultură adecvată.

Ritmul ridicat de creștere a populației lumii, obligă la exploatarea cât mai eficientă a posibilităților existente, la identificarea și promovarea unor soluții noi, mai performante de sporire a producției vegetale.

Având în vedere aspectele mai sus menționate se impune dezvoltarea unor tehnologii care să nu fie costisitoare, să se poată realiza cu materiale ieftine și la îndemână, dar în același timp să asigure o productivitate ridicată atât cantitativ cât și calitativ.

CAPITOLUL I

ARDEIUL – MATERIE PRIMĂ VEGETALĂ

IMPORTANȚA ALIMENTARĂ

Ardeiul se cultivă pentru fructele sale, care au multiple întrebuințări în alimentația omului, atât în stare proaspătă, cât și preparată sau conservată. În funcție de gustul lor pot fi dulci și iuți.

Fructele de ardei se folosesc la prepararea sucului conservat, bulionului, pastei sau a pudrei – boia. În mod deosebit, ardeiul gogoșar se consumă marinat, copt iar celelalte tipuri sub diferite feluri alimentare. Fructele de ardei iute sunt mai cunoscute și mai răspândite în lume decât cele de ardei dulce.

ORIGINEA ȘI PROVENIENȚA ARDEIULUI

Ardeiul, având denumirea latină Capsicum annum, Denumirea de Capsicum a fost introdusă de [NUME_REDACTAT] (1506) și a coexistat cu cea de Piper, dată de Linne. Alături de C.ANNUUM, în lume se mai cultivă patru specii majore: C.Frutescens L.,C. chinense Jacquin, C. pendulum Willdenow, C. pubescens Ruiz și Pavon.

C. annuum este considerat cea mai veche plantă cultivată în America, astfel că s-au găsit semințe de acum 5000 de ani. Denumirile populare ale ardeiului sunt: ardei borcănos, ardei capia, ardei iute, ardei lung, ardei roșu, ardei verde, beșica, boia, chiparcă, chipăruș, chipăruș iute, chiper lung, piparcă, piperul bulgarului, piper turcesc, piper roșu, paprica, poprica dulce, poprica iute, popivnic, tiuper amar, tiuper dulce.

Ardeiul își are originile în Peru. Alături de porumb, fasole și dovleac, ardeiul a fost unul dintre legumele de bază ale [NUME_REDACTAT]. în Europa a fost adusă de către medicul lui [NUME_REDACTAT].

Începând cu secolul al XVI-lea, s-a popularizat în Europa pentru a-și găsi un loc de cinste în bucătăriile țărilor mediteraneene și în Balcani. Ardeiul comun face parte dintr-un ansamblu de 5 specii care au fost luate în cultură, înmulțite și diversificate de popoarele americane. Cu gustul său delicios și aroma inconfundabilă pe care o conferă mâncării gătite, ardeiul a devenit o vedetă a bucătăriilor de pe bătrânul continent. De asemenea este leguma și condimentul național al ungurilor. Unul dintre cele mai picante soiuri de ardei poartă denumirea de Cascabel-„răsunetul clopotelor".

Din 1912 există scara Scovilla care este o scară specială pentru măsurarea „iuțelii ardeiului". Ardeiul este considerat ca o a doua sursă de vitamina C, imediat după pătrunjel; 200 de grame de ardei acoperă cantitatea zilnică necesară unui adult.

În afară de vitamina C, ardeiul conține și vitamina A, fiind un cocteil ucigaș pentru radicalii liberi. Această combinație nu permite depunerea colesterolului, și deci ne protejează împotriva bolilor de inimă și de artrită. Previne de asemenea bolile tumorale, glaucomul și artrita. Ardeii mai conțin și siliciu și sunt recomandați în tratamentul unghiilor și al părului.

Astfel că se folosesc pentru uz extern sub formă de suc. Fiind o sursă bogată de vitamina C, A și betakaroten, ardeiul este o legumă foarte valoroasă în alimentația omului, care se consumă în stare proaspătă sau prelucrată. Ardeiul verde conține mai multă vitamină C, pe când cel galben și roșu conțin mai mult beta-caroten. în compoziția chimică a ardeiului mai intră: glucoza, fructoza, zaharoza, amidonul, vitaminele Bl, B2, E, P, PP, enzime, ulei eteric, alcaloidul capsaicina ( este o substanță iritantă, repulsivă în special în ardeiul iute), substanțe colorate de natura carotenoidică (capsorubina, capsantina, zeoxantina, luteina, criptoxantina) și substanțe minerale.

În atenția fumătorilor activi și pasivi, ardeiul în meniu înseamnă reducerea riscului de cancer și enfizem pulmonar. Este foarte interesant faptul că în fiecare țară există varietăți favorite, dar peste tot sunt cunoscute toate varietățile, iar ameliorarea le cuprinde pe toate. în țările cu nivel înalt de dezvoltare, ardeiul este foarte răspândit, fiind consumat crud, gătit sau conservat. Producția mondială este crescândă, fiind estimată la peste 10 milioane tone obținute pe o suprafață de peste 1 milion hectare. Aproape jumătate este realizată în Asia, iar în țările tropicale, ardeiul este un principal obiect al comerțului.

Conform statisticilor FAO, în lume, în prezent, se cultivă peste 1,2 milioane ha, cu o producție totală de peste 14,5 milioane tone. Cele mai mari suprafețe se întâlnesc în China peste 95 mii ha, Mexic 90 mii ha.

[NUME_REDACTAT] se cultivă peste 135 mii ha, cei mai mari cultivatori fiind Spania cu 23 mii ha, Bulgaria cu 23 mii ha, România cu circa 15-20 mii ha și Ungaria cu peste 16 mii ha (sinteză, după Popescu și Atanasiu, 2000):

[NUME_REDACTAT], la ardeiul dulce se realizează o producție medie de circa 14-16 t/ha. Zonele foarte favorabile de cultură sunt în [NUME_REDACTAT] și Câmpia de Vest, iar cele favorabile se găsesc în [NUME_REDACTAT] și partea de est a Moldovei.

Creșterea producției mondiale se datorează faptului că prin introducerea în cultură a hibrizilor, producțiile la unitatea de suprafață au crescut foarte mult.

1.3. COMPOZIȚIA CHIMICĂ

Compoziția chimică a ardeilor variază în primul rând cu stadiul lor de maturitate, apoi de tipul de ardei; gras, gogoșari, iute etc., de condițiile de cultură, soi.

Valoarea energetică este de circa 26 kcal./100 g la ardeiul dulce și de peste 116 kcal/100 g la ardeiul iute.

Alte componente ale fructelor de ardei sunt: proteine 0,9%, grăsimi 0,5%, calciu 12 mg/100 g produs proaspăt (p.p.), fier 0,9% mg/100 g p.p., magneziu 6-7 mg/ 100 g p.p., potasiu 170 mg/100 g p.p., vitaminele B 42 mg/ 100 g p.p.

Ardeii imaturi numiți și ardei grași au următoarea compoziție chimică medie: apă 26%, substanțe azotoase 1,2%, substanțe extractive fără azot 2,9%, celuloză 0,5%; precum și vitamine: vitamina C 75 mg/100g , provitamina A 5 mg/100 g, vitamina B 0,03 mg/100g, și vitamina B2 0,02 mg/100g.

Ardeii uscați, și în special cei folosiți la fabricarea boielei de ardei, după îndepărtarea semințelor au următoarea compoziție chimică medie: apă 10,8%, substanțe azotoase 15,86%, substanțe extractive și fără azot 24%, substanțe grase 12,5%, celuloză 20,9% și cenușă 6,8%.

Ardeii uscați întregi sunt mai bogați în unele vitamine: vitamina C100-300 mg/100g, provitamina A 22-23 mg/100 g.

S-a cercetat că ardeiul crud în special ardeiul roșu măcinat conține de șapte ori mai multă vitamina C decât o lămâie. Prin consumul a unei jumătăți de ardei pe zi organismul omului își poate acoperi necesarul de vitamine A și C pe întreaga zi. De asemenea putem remarca faptul că la ardei raportul între ionii de magneziu și calciu este de 2:1, fapt ce nu întâlnim la alte legume.

1.4. SOIURI DE ARDEI

Ardeiul este o plantă anuală cu cerințe foarte ridicate față de factorii de vegetație, iar soiurile specifice fiecărei varietăți sunt următoarele: -ARDEI GRAS:

timpurii: [NUME_REDACTAT], Miniș 27, [NUME_REDACTAT], Wonder (numai pentru seră și solar);

semitimpurii: Aroma, Galben superior, Jeny, Export (pentru solar);

– semitârzii: Uriaș de California. -ARDEI GOGOȘAR:

timpurii: Timpuriu de București, Simultan;

semitimpurii: Carmin, cornel, Globus, Rubin;

semitârzii: Mădălin, Splendid, Superb;

târzii: Titan. -ARDEI IUTE:

timpurii: [NUME_REDACTAT], Picant,

ARDEI LUNG:

timpurii: Arad 5 B; Arad 6 B, [NUME_REDACTAT];

semitimpurii: Kapia de Kurtovo, [NUME_REDACTAT];

târzii: Carmen B, Cosmin.

Deoarece ardeiul este o legumă solicitată în gospodărie, cele mai răspândite soiuri la noi sunt:

Iute de Arad- soi foarte bun pentru culturile din răsadnița caldă; fructul are lungimea de circa 6-8 cm, este conic, cu vârful puțin curbat, cu gust iute. Durata până la începerea recoltării este de 90-110 zile de la cultivare.

[NUME_REDACTAT]- soi care se cultivă mai mult în regiunile din vestul țării, unde se folosește mai frecvent pentru boia de ardei. Fructul are forma conică, puțin turtită pe ambele părți, de culoare roșu-aprins. Este rezistent la secetă.

Uriaș de California- soi de ardei gras, cu fructul foarte mare, cu p ereți cărnoși, suculent și cu gust dulce. Are culoarea verde-închis la maturitatea de consum și roșu-închis la cea fiziologică. Este soi tardiv.

Kalincov- este un ardei gras foarte răspândit în cultură. Se cunosc două tipuri de ardei: unul de culoare verde-închis, cu durata de vegetație de 120-125 zile, altul galben-lămâi, ceva mai timpuriu decât primul. Fructul este mare, cu trei sau patru muchii, cărnos. Este un soi productiv.

[NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT], Capia)- sunt soiuri de ardei lung, cu fructul conic, lungimea medie de 20 cm, culoarea verzuie la maturitatea de consum și roșu-deschis la cea fiziologică. Durata de vegetație este de 125-135 zile, cu excepția ardeiului Capia, care este mai tardiv decât celelalte soiuri, cu circa 10 zile.

Timpurii de București- este un soi de ardei gogoșar cu fructul mare, turtit, cu 4-5 coaste cărnoase, de culoare roșu-aprins. Durata până la recoltare este de 140 de zile. Dă rezultate bune în toate regiunile.

7) [NUME_REDACTAT]- este un soi de ardei gogoșar cu fructul mare, de culoare roșu-închis. Este tardiv, având durata până la recoltare de 150-160 zile. Merge bine în regiunile din sudul țării.

HIBRIZI DE ARDEI GRAS

Hibrizii de ardei gras, [NUME_REDACTAT], sunt de culoare roșie, galbenă, verde închis și roșu-violaceu.

a) Hibrizii de ardei gras de culoare galbena:

Figura 1.1. Hibrid de ardei gras Figura 1.2. Ardei iute

Maratos FI este un ardei gras timpuriu cu port viguros, recomandat pentru cultura în seră, solar și câmp deschis. Are potențial de cultură ridicat. Capacitate bună de fructificare, chiar în condițiile unor temperaturi ridicate. Fructele sunt mari și uniforme, de culoare roșu intens la maturitatea de cultivare. Greutatea medie a fructului este de 150-200 gr.

Triple 4 este un ardei gras semitimpuriu, recomandat pentru cultura în seră, solar și câmp deschis. Fructele sunt mari, cu diametrul de 90 mm; este un un hibrid viguros și cu o foarte bună adaptibilitate. Fructele sunt uniforme de culoare roșie.

Olympus este un ardei gras semitimpuriu. Fructele sunt foarte mari, având diametrul de 100 mm, fiind un hibrid viguros, cu fructe de culoare roșie. Planta este puternică și fructifică.

Orion EZ este un ardei gras semitimpuriu, cu fructe mari și de culoare roșie. Plantele sunt viguroase și se leagă foarte bine în condiții de temperatură.

Spirit FI este un hibrid cu vigoare medie, foarte timpuriu, ce produce un număr mare de fructe, roșii la maturitatea de recoltare de o calitate excepțională. Au 75-80 mm în diametru, cu pulpa groasă. Este un hibrid destinat culturii prelungite în sere fiind ușor de cultivat.

b) Hibrizi de ardei gras de culoare galbenă:

Fiesta FI este un hibrid standard pentru ardeiul gras de seră, având o producție ridicată și timpurie. Fructele se colorează repede de la verde la galben atractiv și au o capacitate foarte bună de păstrare.

Magno este un hibrid timpuriu cultivat în sere și în solarii. Fructele sunt mari și cu calități deosebite. Plantele au o vigoare medie.

Bianca FI este un ardei gras cultivat cu succes în România pe scară largă, în sere, solarii și câmp. Este un hibrid foarte timpuriu, cu capacitate bună de fructificare, fructe mari, cu 3-4 lobi de culoare alb-gălbui. Greutatea medie a fructului este de 150-200 gr. Potențial ridicate de producție; reacționează foarte bine la tehnologia aplicată corect.

Vedrana FI este un hibrid nou de tip Bianca, mai viguros, cu producții mai mari și mai timpurii. Fructele sunt de 80-85 mm diametru, cu 3-4 lobi, cu pereți groși, culoare alb-gălbuie ușor verzuie. Este recomandet pentru cultura în spații neâncșlzite și în câmp.

Planika FI este un hibrid foarte timpuriu. Planta este compactă, iar fructele sunt mari, grele datorită pereților groși, și au 4 muchii. Culoarea este galbenă, dar în condiții de luminozitate scăzută devin ușor verzui, iar la maturitate fructele sunt roșii. Este recomandat pentru cultura în sere neâncălzite, solarii și câmp.

c) Hibrizii de ardei gras de culoare verde închis

Lozorno n este un hibrid semi timpuriu care se cultivă în spațiile protejate încălzite și neîncălzite. Fructele, mari de 80-85 mm în diametru, sunt de o culoare verde închis. Plantele sunt viguroase, fiind un hibrid foarte productiv.

d) Hibrizii de ardei gras de culoare roșie-violaceu

Mavras este un hibrid semi timpuriu de vigoare verde. Fructele sunt mari, au 80-85 mm în diametru și sunt de un roșu violaceu atractiv.

1.6. DESCRIEREA BOTANICĂ A PLANTEI DE ARDEI

Rădăcina este pivotantă, puternic ramificată și poate pătrunde în sol până la 70-80 cm. în proporție de 90% sistemul radicular, cu radius până la 50 cm și grupat în stratul arabil, se realizează prin creșteri laterale și prin formarea rădăcinilor adventive. Dezvoltarea și regenerarea rădăcinii este mai înceată decât la tomate. Este redusă și mult întârziată în lipsa aerației, a temperaturii ridicate și umidității favorabile în sol.

Dezvoltarea ardeiului se produce în concordanță cu modul de ramificare simpodial-monopoidală, care este caracteristic la solanacee, dar cu deosebirea că se realizează pseudodi-chomic, în dichaziu anizotom.

Tulpina este foarte ramificată, cu înălțimea între 50-80 cm și poate ajunge chiar până la 150 cm la unele specii de ardei în funcție de varietate, soi și tip de cultură.

Frunzele sunt simple, lanceolate, cu pețiol lung, plasate alternativ și sunt de culoare verde-închis pe fața superioară și verde-deschis pe cea inferioară.

Florile sunt hermafrodite, albe, solitare, situate terminal pe ax, au alcătuire tipică solanaceelor. Sunt dispuse două câte două la locul de ramificare a tulpinii. întrucât florile la ardei sunt nectarifere, deci vizitate de insecte și stigmatul atinge adesea nivelul superior al conului staminal, fecundarea alogamă la această plantă ajunge la proporții ridicate, de 10-20%.

Fructul. Dezvoltarea fructului din floarea fecundată, până la maturizarea tehnologică, durează 27-40 zile, dependent de poziția pe plantă și favorabilitatea condițiilor de mediu. Fructul de ardei este o bacă falsă, de dimensiuni și forme diferite, având grosimea pericarpului de 0,1-0,75 cm.

Gustul este dulce sau picant în funcție de soi, iar semințele sunt rotunde-turtite, galbene-aurii. Puterea de germinație este de patru-cinci ani, iar înflorirea are loc din iunie până în septembrie.

1.7. CARACTERISTICILE ARDEIULUI

a) Forma fructelor, mai des întâlnită la soiurile de ardei zonați la noi în țară este:

conică, ca la soiul Galben de Banat;

prismatică-tronconică, ca la soiurile Calincov verde, Galben timpuriu, Românesc 69, Verde uriaș 41, Galben uriaș 35;

cubică, ca la soiul California;

globulos-turtită, ca la soiurile de gogoșar Uriaș dulce, Timpuriu de București;

conică alungită și conică foarte alungită, ca la soiurile de ardei [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

b) Greutatea fructelor .După greutatea fructelor, soiurile de ardei se clasifică în 4 grupe:

cu fructe mici sub 50 grame;

cu fructe mijlocii; 50-80 grame ca la soiurile Galben de Banat, Calincov verde, Bucureștean 111;

cu fructe mari; 80-120 grame ca la soiul Românesc 69,;

cu fructe foarte mari; peste 120 grame ca la soiurile California, Verde uriaș 41, Galben uriaș 35, [NUME_REDACTAT].

c) Culoarea fructelor. Se apreciază atât la maturitatea tehnică cât și la maturitatea fiziolo-
gică. La maturitatea tehnică principalele soiuri de ardei prezintă următoarele culori ale
fructelor:

verde închis, ca la soiurile [NUME_REDACTAT], California, Verde uriaș 41;

verde, ca la soiul Calincov verde;

verde gălbui, ca la soiul Galben timpuriu;

galben lăptos, ca la soiul Galben de Banat;

galben, ca la soiurile Românesc 69, Galben uriaș 35;

La maturitatea fiziologică soiurile cultivate au fructele de culoare:

portocalie, ca la soiul Iute portocaliu;

roșie cu nuanțe portocalie, ca la soiul Galben de Banat;

roșu închis, ca la celelalte soiuri zonate.

d) Durata de vegetație. Soiurile de ardei se clasifică astfel:

timpurii, de 105-120 de zile la soiurile: Galben de Banat, Calincov verde;

semitârzii, de 120-130 de zile la soiurile: Verde uriaș 41, Galben uriaș 35;

târzii, peste 130 de zile la soiurile: California, [NUME_REDACTAT].

1.8. CERINȚE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Ardeiul este o plantă cu cerințe deosebite privind căldura, umiditatea și lumina și se dezvoltă bine doar pe terenuri fertilizate corespunzător. Necesită căldură multă, încetinind și apoi încetând creșterea la temperaturi sub 15°C. Umiditatea redusă și lipsa de lumină mai ales când temperatura este ridicată determină ca florile să nu mai fie roditoare.

Fiind foarte pretențios față de umiditate, în timpul vegetației se vor aplica 9-10 udări. La început, în primele 2 săptămâni de la plantare, ardeiul nu se udă aproape deloc pentru a nu răci solul, însă, pe măsură ce vremea se încălzește, numărul udărilor crește, de asemenea trebuie să crească și cantitatea de apă la o udare.

Având rădăcini puțin mai profunde, are nevoie de un sol bine afânat, desfundat din toamnă și bine îngrășat. De asemenea preferă solurile mai ușoare, mijlocii, nisipoase și având pH neutru. O dată cu desfundatul terenului se administrează și îngrășămintele (naturale).

Se administrează toamna 40-50 t/ha gunoi de grajd, iar pentru fertilizarea chimică se folosesc 40 kg s.a/ha P2O5 și 35 kg s.a/ha K20. Primăvara se administrează 25,35 kg s.a/ ha N, 20-25kg s.a/ha P2O5 și 25-35 kg s.a/ha K20.

Producția de ardei poate fi eșalonată pe cea mai mare parte a anului sub formă de producție extratimpurie, timpurie, de vară și de toamnă. Lumina intensă și cu regim de zi scurtă favorizează producția ridicată la ardei. Dezvoltarea ardeiului este favorizată de acțiunea radiațiilor spectrală din domeniul lungimilor mici de undă, albastre îndeosebi. La lumină de intensitate egală, dar cu domeniul radiațiilor roșii bine reprezentat, ardeii dau simptome de suferință.

Reacția favorabilă la îngrășămintele organice justifică fertilizarea terenurilor destinate culturii de ardei cu doze mari de 60-80 t/ha gunoi de grajd.

CAPITOLUL II

CULTURA ARDEIULUI ÎN CÂMP ȘI SOLAR

2.1. TEHNOLOGIA CULTURII ARDEIULUI

În țara noastră suprafața cultivată cu ardei a crescut accentuat încă din anul 1966, când era cea 7 mii hectare, ajungându-se în prezent la circa 23.000, iar mici scăderi în producție înregistrându-se în 2004 și 2005. Suprafața culturii de câmp este afectată cu preponderență ardeiului gras, cca.9.500 ha, ardeiul gogoșar se cultivă pe 7.000 ha, ier ardeiul lung se cultivă pe cca.4.000 ha.

Înaintea ardeiului, primăvara, se pot face culturi de salată, spanac, ridichi, ceapă verde.

În vederea unei eșalonări pe o perioadă cât mai îndelungată din cursul anului, ardeiul se cultivă sub următoarele forme: în câmp neprotejat (ardei gras, ardei gogoșar, ardei lung, ardei iute, ardei pentru boia), în răsadnițe (ardei gras, ardei iute), în adăposturi din plastic (ardei gras, ardei iute), în sere (ardei gras, ardei iute, ardei gogoșar).

Ardeiul pentru boia se cultivă numai în câmp, neprotejat, tehnologia de cultură fiind asemănătoare pentru toate varietățile.

2.2 Cultura ardeiului în răsadnițe

În răsadnițe semănatul se face către sfârșitul lunii februarie (pentru culturi timpurii) sau la mijlocul lunii martie pentru culturile de vară. Pentru culturile târzii de toamnă (ardei, gogoșar și ardei lung), semănatul se face în răsadnițe reci (pe straturi), la începutul lunii aprilie.

Amestecul de pământ pentru cultura ardeiului va fi preparat din: o parte mraniță, o parte pământ de țelină, o parte nisip și va avea grosimea de 20-22 cm. Plantarea răsadului pentru producții timpurii se face către sfârșitul lunii aprilie, iar în celelalte cazuri, ardeii se plantează la începutul lunii mai. Distanța de plantare pe biloane este de 40/40 cm, punând câte un fir la cuib. Distanțele de plantare vor fi mai reduse la ardeiul iute și mai mari la ardeiul gras. Ardeiul iute se poate planta la distanța de 30-35 cm între rânduri și 25-30 cm pe rând, ajungând la 12-18 plante/m2. Ardeiul gras se va planta la 30-40 cm între rânduri și 30-35 cm pe rând ajungând la 7-10 plante/m2. Printre rândurile de ardei gras se poate planta salată sau se însămânțează ridichi de lună.

Răsad ardei gras

Dacă plantarea se face pe straturi înalte, distanțele de plantare sunt de 70/15 cm la ardei gras și gogoșar. Răsadurile trebuie îngropate la aceeași adâncime ca și cea din răsadniță.

Îngrijirea se face la fel ca la roșii și vinete (prășit, udat, îngrășare suplimentară). Temperatura, după plantare, trebuie să fie ridicată, de 25°C; în zilele însorite, aceasta poate ajunge la 28-30°C, iar în ele noroase, se va menține între 20-22°C.

Nu trebuie să fie oscilații prea mari de temperatură de la o zi la alta sau de la zi la noapte; astfel aerisirea răsadurilor pe timp răcoros trebuie să se facă cu atenție și să fie de scurtă durată. Important este cum se face udarea, și anume: apa să nu fie prea rece, iar pe măsură ce timpul se încălzește și plantele se măresc, crește și nevoia de apă. De aceea, se va uda la intervale scurte sau chiar zilnic.

După udatul de la plantare, ardeii nu se mai udă 2-3 săptămâni pentru ca plantele să se înrădăcineze bine; apoi udatul se face o dată la 6-8 zile, iar în timpul înfloririi masive se întrerupe udatul. îngrășarea suplimentară se aplică de 3-5 ori; prima îngrășare se face la 10-15 zile de la plantare răsaduriloe, iar următoarea la interval de 10-15 zile. îngrășămintele se dau sub formă de soluții, concentrația la prima îngrășare va fi de 1% (30 g azotat de amoniu, 50 g superfosfat și 20 g sare potasică la 10 1 apă).

La l m2 de răsadniță se va administra o cantitate de 4-5 1 soluție de îngrășăminte. Se pot aplica și îngrășăminte organice, sub formă de soluție sau șerbet. Alte lucrări care se mai aplică în răsadnițe sunt: plivitul buruienilor, afânatul substratului, înălțarea tocurilor ca palntele să nu se atingă de sticlă, combaterea bolilor și dăunătorilor. Recoltarea poate începe la sfârșitul lunii martie, dacă se plantează mai devreme, sau în aprilie când se plantează mai târziu. Producția de fructe la o plantă este de 10-15 bucăți, la ardei gras (4-6 kg/m2) și 30-40 bucăți pe plantă, la ardeiul iute (2-4 kg/m2).

2.3. Tehnologia culturii ardeiului în câmp

În câmp se aplică o tehnologie asemănătoare pentru ardeiul gras, gogoșar, lung, de boia și iute, la toate aceste culturi fiind necesară producerea prealabilă a răsadurilor. Se efectuează pe 45% din terenul rezervat anual pentru cultura ardeiului în câmp și constituie baza aprovizionării consumului cu producție de fructe proaspete. Foarte bune premergătoare pentru ardeiul gras sunt: trifoiul, lucerna, fasolea, mazărea, dar se poate cultiva și după rădăcinoase, bulboase și bostănoase.

În câmp, culturile de ardei sunt diferite față de cele în sere și solarii deoarece, dezvoltarea plantei, precum și coacerea fructului are loc în condiții naturale, în schimb în solar, producția de ardei este forțată datorită condițiilor în care acestea se dezvoltă, iar îngrășămintele folosite sunt mai mult de natură chimică.

Alegerea și pregătirea terenului

Nivelarea terenului, reprezintă o lucrare de bază, fără de care nu este posibilă aplicarea unei tehnologii complete care să conducă la obținerea de recolte sporite la unitatea de suprafață. Lucrările de nivelare prin specificul lor se împart în 2 categorii: nivelare de bază și nivelare de expolatare.

Nivelarea de bază se execută o singură dată pe ternul unde se înființează ferma legumicolă și constă în executarea mai multor lucrări ce se aplică terenului denivelat folosindu-se utilaje terasiere ca: tractoare grele, nivelatoare NT-4,25, screpere, scarificatoare. Nivelarea de exploatare este lucrarea ce se execută anual și începe imediat după desființarea culturii premergătoare și în mod deosebit toamna.

Modelarea ternului este lucrarea care se execută toamna, iar în cazuri cu totul excepționale se poate face și primăvara cu cel puțin o săptămână înaintea înființării culturii. Prin modelare urmărim realizarea unui profil al solului care să permită, pe de o parte, irigarea culturilor de legume prin scurgerea apei la suprafață, iar pe de altă parte să permită intrarea tractoarelor mașini și utilaje care să execute lucrările de semănat, întreținere, combaterea boillor și dăunătorilor, recoltare și transport.

Fertilizarea de bază se face în funcție de gradul de fertilitate a solului și de rezultatele analizelor agrochimice. Ardeiul se cultivă prin producerea prealabilă a răsadului, astfel că aceasta se planifică concordant cu programul plantării în câmp, la 25 aprilie, când răsadul trebuie să întrunească vârsta de 60-65 zile. Este nevoie de 1 kg sămânță pentru obținerea numărului de 110.000 plante necesare la 1 ha și a rezervei corespunzătoare de 10%. Cercetări efectuate în Ungaria și în țara noastră au arătat că se poate realiza cultura și prin semănat direct în câmp, dar se obțin producții tardive. Acest mod de cultură nu este răspândit.

Răsadurile se obțin în spații încălzite (răsadnițe sau solarii). Mai întâi se seamănă ardeiul gras pentru cultura timpurie în perioada 20-25 februarie, urmează ardeiul gras pentru culturile obișnuite de vară, în perioada 25 februarie-15 martie și apoi ardeiul lung și gogoșar pentru culturile târzii în perioada 5-20 martie. Doar pentru culturile timpurii de ardei gras se recomandă repicatul în cuburi nutritive de 5x5x5 cm. Aici se aplică lucrările obișnuite de îngrijire, acordându-se atenție combaterii buruienilor și dirijării factorilor de vegetație. Tratarea răsadurilor de 2-3 ori cu soluție de Atonik 1:2000 începând de la 4-5 zile după repicat influențează favorabil creșterea răsadurilor. Se mai obțin rezultate foarte bune și dacă înaintea plantării rădăcinile sau cubul nutritiv se înmoaie în aceeași soluție sau în soluție de Revital 0,1%. Creșterea rădăcinilor secundare, absorbante poate fi stimulată și prin tratarea răsadurilor cu Procaină. în cazul ardeiului gras, semănatul are loc în răsadnițe speciale care conțin pământ din compost amestecat cu pământ de cumpărat, pentru ghiveci care conține multe elemente nutritive. Semănatul are loc în pat cald, iar perioada de germinare este de 10-12 zile în funcție de soi.

La plantare vârsta răsadurilor este de 60-65 zile. Plantarea se execută mecanic, cu MPR-5. Plantarea se începe când a trecut pericolul brumelor și în sol se realizează temperaturi de 15°C. Mai întâi se plantează ardeiul gras timpuriu în perioada 25 IV-5 V, apoi ardeiul gras, gogoșar și lung în perioada 5-20 V. Mașina se reglează pentru adâncirea plantelor în pământ până la nivelul coletului și pentru repartizarea plantelor pe stratul de 94 cm, la 40 cm între rânduri și 15 cm pe rând și pentru distribuirea a 0,250 1 apă la fiecare plantă. Irigarea nemijlocită, se integrează ca operațiune în tehnica plantării, condiționând prinderea plantelor. La ardeiul iute se asigură o densitate mai mare, plantându-se la 70/10 cm. De asemenea se pot planta și două fire de răsad la cuib, distanțate pe rând la 24-28 cm. Răsadul neprodus în ghiveci, trebuie bine udat, scos cu mult pământ pe rădăcină sau mocirlit, deoarece se prinde greu. După plantare se udă bine pentru asigurarea prinderii.

Lucrările de îngrijire

Lucrările de ingrijire au ca și scop realizarea unor culturi încheiate și crearea condițiilor pentru creșterea viguroasă a plantelor legumicole. La 4-5 zile de la plantare se face completarea golurilor și se aplică 3-4 prașile mecanice între rânduri și 2 manuale pe rând, iar după prașile lor mecanice se poate face și un ușor mușuroit. Udarea se face după plantare pentru asigurarea prinderii, după care nu se mai udă timp de 2 săptămâni pentru a favoriza o înrădăcinare mai profundă. Apoi, până la fructificare se udă la interval de 7-10 zile cu norme de udare de 250-300 m3/ha, astfel ca umiditate în sol să fie în mod constant de 80-85% din capacitatea de câmp. în timpul apariției masive a fructelor, udările se fac mai des, la interval de 5-6 zile cu norme de 300-350 m3/ha. în mod obișnuit se aplică 10-12 udări, norma de irigare ajungând la 3.500-4.200 mVha. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi masive.

În timpul perioadei de vegetație se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngrășăminte chimice sau 4-5 fertilizări, alternându-le pe cele făcute cu îngrășăminte chimice cu cele cu îngrășăminte organice. Prașile mecanice și tratamentele fitosanitare executate cu MSPU-900 sau MPSP 3×300 folosind soluții insecto-fungicide, în cantități progresive, de la 500 1 la 3.000 l/ha, sunt măsuri cu aplicație curentă.

Mulcirea solului se realizează cu scopul de a menține un sol afânat și de a reducepierderile de apă prin evaporare, precum și asigurarea unei fertilizări printr-un aport suplimentar de elemente nutritive sau indirect prin solubilizarea permanentă a îngrășămintelor chimice aplicate fazial.

Copilitul la ardei se realizează parțial, lăsându-se pe plantă 2-4 lăstari principali în funcție de vigoarea cultivatorului și înlăturându-se lăstarii secundari, în special cei care cresc spre interiorul tufei, asigurându-se astfel o mai bună iluminare. Lucrarea se face manual, putându-se realiza și chimic prin aplicarea produsului Antak când copilii au 2-2,5 cm.

Cârnitul la ardei de realizează cu 40-45 zile mai devreme de data stabilită pentru defrișarea culturilor. Defolierea constă în îndepărtarea frunzelor îmbătrânite, îngălbenite sau bolnave de la baza plantelor fără a depăși nivelul de recoltare. La ardei, concomitent cu defolierea se îndepărtează și lăstarii sterili.

La ardei se înlătură primul buton floral sau chiar primul fruct format pentru a se stimula creșterea vegetativă. în vegetație, la ardei se înlătură și fructele „tarate". Asigurarea fructificării se realizează prin mijloace fizice sau chimice și este absolut necesară în perioadele cu nebulozitatea ridicată de la începutul ciclului I și sfârșitul ciclului II de cultură.

Crearea unor condiții mai bune de fructificare se realizează prin următoarele lucrări:

– polenizarea suplimentară este o măsură fizică prin care se urmărește punerea în mișcare a unei cantități mai mari de polen pe plantă, în condiții de umiditate ridicată și o aerisire mai redusă în sere. La ardei se aplică în lunile de iarnă și se procedează prin: baterea sârmelor, scuturarea plantelor, vibrarea inflorescențelor cu vibratoare electromagnetice, folosirea stupilor de albine și a bondarilor.

– stimularea legării fructelor se realizează pe cale chimică, folosindu-se produse de sinteză cu rol biostimulator în scopul asigurării legării fructelor și sporirii producțiilor timpurii și totale în condiții mai puțin favorabile din sere, lumină insuficientă iarna, temperaturi ridicate vara.

O atenție deosebită se acordă combaterii bolilor și dăunătorilor, efectuându-se 5-7 tratamente cu Dithane M-45 0,2%. Karathane 0,1% și cu insecticide ca Nogos 0,1%, fernos 0,08%, Carbetox 0,4%. Pe suprafețe mici se poate face dirijarea creșterii prin copilit și cârnirea plantelor pentru a obține fructe mai mari și mai timpurii.

Recoltarea și condiționarea producției de ardei

Este verigă de acțiuni integrate; în fluxul tehnologic general; în intervalul fructificării care durează 130-150 zile.

Recoltarea se face la diferite grade de coacere, în funcție de varietate. Ardeiul gras se recoltează la maturitatea tehnică, înainte de coacerea deplină, când fructele au culoarea roșie, iar ardeii iuți se recoltează la diferite mărimi și grade de coacere.

Calendaristic, recoltarea la ardeiul gras poate începe în prima decadă a lunii octombrie, iar la ardeiul lung și gogoșar recoltarea începe în a doua decadă a lunii august și se continuă până la căderea brumelor. Recoltarea se face manual, de preferință prin tăierea pedunculului fructelor. Ardeii se sortează pe calități, se ambalează și se transportă cât mai rapid la locul de desfacere. La temperatura de 5-6°C se pot păstra 4-5 zile după recoltare. Pentru cosmetică este indicat să se recolteze când ajunge la maturitatea fiziologică.

Protejarea culturii

La sosirea brumelor, culturile târzii de ardei gras și gogoșar sunt încă în plină recoltare și de obicei în zonele în care se cultivă ardeiul (sud, sud-est, sud-vest), prima brumă de toamnă cade în jurul datei de 5 octombrie, se repetă la 2-3 nopți și apoi mai revin abia în jurul datei de 1 noiembrie. în vederea apărării contra brumelor și prelungirea recoltărilor în tot cursul lunii octombrie, culturile târzii de ardei se protejează cu folii de polietilenă.

Protejarea se face în nopțiile cu pericol de brumă precum și în nopțiile reci care au ca efect încetinirea și chiar stagnarea creșterii fructelor. în situația în care după brumă urmează o zi călduroasă, în jurul orei 9, în raport cu temperatura aerului, plantele se descoperă și apoi se reacoperă cu folie după orele 16 dacă mersul temperaturii arată că urmează o nouă brumă sau noapte rece, cu temperatura aproape de 0°C. Protejarea se face cu tunele joase realizate în mod asemănător cu tomatele.

Pentru reducerea costului este bine să se folosească folie și alte materiale de la culturile timpurii. Maturarea artificială se aplică fructelor de ardei gogoșar care nu s-au înroșit până la venirea frigului. Aceste fructe se recoltează cu grijă și se așează în lădițe și apoi în camere uscate cu temperatura de 10-15°C, bine aerisite, valorificându-se în mod eșalonat.

Păstrarea mai îndelungată de 5-7 săptămâni a fructelor de ardei gras, cu pierderi mici, se poate realiza la temperaturi de 0-5°C și umiditatea aerului de 95-98%.

2.4. Tehnologia culturii ardeiului în solar

Tehnologia de cultivare a ardeiului în solar s-a perfecționat în ultimii ani, devenind un mod rentabil de realizare a producției cu destinație prioritară la export. Serele din masă plastică sau solariile sunt adăposturi cu structură ușoară, acoperite cu folie de material plastic, cu sau fără instalații de încălzire. în solarii se cultivă frecvent ardeiul gras, dar se obțin rezultate bune și în cultura ardeiului lung și iute.

Producerea răsadurilor se face în sere înmulțitoare și în solarii încălzite.Soiurile recomandate pentru producția de solar sunt: Export, Galben superior și Wonder. Solariile sunt pregătite asemănător ca pentru cultura tomatelor, însă terenul se modelează în straturi înguste.

Practica legumicolă cunoaște o mare diversitate de tipuri constructive, de la solarii individuale până la solarii tip bloc. Efectul principal al solariilor este de protejare al culturilor primăvara timpuriu, toamna târziu, împotriva temperaturilor scăzute. Datorită faptului că aceste amenajări se folosesc în perioadele cu temperaturi scăzute,corespunzătoare pentru creșterea plantelor cât și în perioada când temperatura poate înregistra valori foarte mari, ele trebuiesc prevăzute cu posibilități de închidere cât mai etanșă precum și cu posibilități de aerisire pe măsura necesităților.

Pregătirea solariilor pentru cultură

Dezinfectarea solariilor se face prin tratamente aplicate solului și scheletului solariilor. Substanțele chimice utilizate sunt aceleași ca și în dazul dezinfecției soluli în seră.

Pregătirea de bază a terenului constă în:

curățirea riguroasă a terenului;

administrarea îngrășămintelor;

afânarea adâncă, 28-32 cm cu subsolaj;

mărunțirea terenului cu tractorul U-450 în agregat cu freză sau grapa cu discuri;

modelarea terenului se face cu ajutorul MMS-2,8 adaptată pentru solarii.

O lucrare foarte importantă ce se realizează cu destulă dificultate la aceste construcții o reprezintă acoperirea cu folie de plastic, fapt pentru care se folosesc echipe specializate la executarea acestei lucrări, care de multe ori este hotărâtoare sub raportul siguranței realizării producției.

Semănatul se face la începutul lunii februarie, folosind 0,8-1 kg sămânță pentru 1 ha cultură. Repicarea este obligatorie în ghivece nutritive de 7x7x7 cm sau în ghivece din material plastic cu diametrul de 7-8 cm. Se aplică lucrările obișnuite de îngrijire, iar înainte de plantare, răsadurile se călesc. Plantarea răsadurilor se face când temperatura solului se menține pe adâncimea de 10 cm la nivelul de 15°C, calendaristic între 1 și 10 aprilie.

Schema de plantare este de 60+40/30-50 cm, asigurându-se densități de 60.000-70.000 plante/ha. Programul măsurilor tehnice de întreținere a culturii este mult mai complex decât în cultura în câmp. Experiențele întreprinse în țara noastră în sere-solar acoperite cu sticlă, cu soiul Export, au condus la concluzia că cele mai bune rezultate se obțin la densități de 66.660 plante/ha.

Lucrările de îngrijire se apropie în ceea ce privește complexitatea de cele aplicate în sere. După plantare se udă local fiecare plantă cu 0,5-1 1 apă pentru a nu răci solul. Udarea plantei mai este necesară și pentru că are loc prinderea mai bună a rădăcinilor în pământ.

Se face completarea golurilor, se menține solul afânat prin 4-5 prașile, se poate face mulcirea solului cu paie, cu gunoi de grajd descompus sau cu folie de polietilenă. Numărul udărilor crește la 18-20; se aplică până la 10 tratamente fitosanitare și se aplică o serie de lucrări speciale.

Fertilizarea se face în 6 reprize, cu câte 400 kg/ha Complex III la primele 4 și cu câte 100 kg/ha azotat de amoniu și 80 kg/ha sulfat de potasiu la ultimele două. Rezultate bune dau și fertilizări foliare cu F-231, 0,5%. Cantitățile de îngrășăminte administrate depind de specie și de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Combaterea bolilor și dăunătorilor se face la interval de 8-10 zile. Se aplică tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor ca și în sere. Se folosesc soluții de substanțe fitofarmaceutice ca: Orthocid 50, Dithane M-45 în concentrație de 0,2%, Nogos și Fosfotox 0,1-0,15% și multe altele în funcție de agentul patogen și de specie.

Plantele se conduc cu 2-3 brațe care se pot palisa pe sfori. Se suprimă butonii florali apăruți la prima ramificație. Lăstarii care apar pe ramificațiile reținute se ciupesc după apariția a 1-2 flori. Se face defolierea de bază și 40 de zile înainte de desființarea culturii plantele se cârnesc. în primăverile cu nebulozitate mare se face stimularea legării florilor cu produsul Solex în concentrație de 1,5% prin stropiri la începutul înfloririi plantelor. Când temperatura depășește 27°C se intervine prin aerisiri.

Erbicidarea în perioada vegetației are ca scop menținerea terenului curat de buruieni și reducerea numărului de prașile manuale și mecanizate. Erbicidarea se face de regulă la 35-45 zile de la plantare. Culturile de ardei se erbicidează cu Fusila de 2-2,5 1 /ha.Dirijarea condițiilor din interiorul adăposturilor cu mase plastice se face în corelație cu starea timpului și cu pretențiile speciei legumicole cultivate. Temperatura este principalul factor de mediu . Toamna care contribuie la obținerea unor sporuri de producție timpurie la culturile protejate. Temperatura ridicată conduce la o puternică creștere vegetativă, iar fructele ajung mai repede la maturitate. Primăvara devreme, când temperaturile din exterior sunt încă scăzute (4-5°C) , se urmărește captarea oricărei radiații solare pentru a realiza în interiorul solarului temperaturi mai mari cu 6-10°C față de exterior.

În zilele de primăvară însorite, solariile se țin deschise până în jurul orei 16, când se închid pentru ca până la apusul soarelui să se acumuleze în solar un plus de căldură de 10-12°C față de exterior, care va asigura protejarea plantelor în nopțile reci, când temperatura exterioară poate coborî până la 0°C Toamna, odată cu scăderea temperaturii în timpul nopții sub 20°C, solariile se închid din nou, aerisindu-se numai atunci când este nevoie.

Atât primăvara, cât și toamna, în zilele reci cu vânt, solariile se țin închise. Umiditatea relativă a aerului în solarii este mai ridicată decât în atmosferă și în serele acoperite cu sticlă.

Recoltarea începe în prima decadă a lunii iunie și se poate prelungi până în prima decadă a lunii octombrie. Se obțin 35-40 t/ha și chiar mai mult, în funcție de soi.

CAPITOLUL III

FACTORII DE MEDIU CU IMPACT LA AGENȚII PATOGENI

3.1.. NOȚIUNI GENERALE DESPRE INSECTO-FUNGICIDE

Cultivarea legumelor presupune, pe lângă aceste lucrări specifice fiecărei culturi, și lucrări de prevenire și combaterea bolilor și dăunătorilor. Este îndeosebi cunoscut faptul că bolile și dăunătorii plantelor au rămas, în ultima vreme, cam aceeași.

Viruși, bacterii, ciuperci și insecte sunt voiajori internaționali cărora cu greu le-ar putea face față vreun vameș zelos; doar condițiile diferite de climă fac, în momentul de față ca în anumite zone ale globului să nu fie cunoscute boli sau insecte dăunătoare care în același timp fac ravagii în alte părți ale pământului. Pe lângă obținerea pe căi nu tocmai simple a unor soiuri cu rezistență sporită la acțiunea agenților patogeni au fost puse la punct o serie de măsuri biologice, fizice sau agrotehnice menite să conducă la evitarea sau diminuarea pagubelor produse de boli și dăunători.

Mijloacele chimice de combatere au desigur o importanță majoră. Varietatea substanțelor chimice aflate astăzi pe piață este rodul unor cercetări îndelungate în laboratoare și totodată al testărilor minuțioase pe un număr mare de plante. Înainte de secolul al XVIII-lea, se cunoștea doar acțiunea sulfatului de cupru în combaterea anumitor boli, iar în secolul al XVIII-lea sunt recunoscute calitățile de fungicid ale sulfatului de cupru și că în prezent numai în România sunt omologate câteva sute de substanțe fungicide, ne dăm seama desigur de progresul uriaș ce a fost înregistrat.

Administrarea produselor de uz fitosanitar trebuie să respecte strict anumite legi care țin în principal de protecția sănătății consumatorului, de protecția florei și faunei terestre și acvatice, de schimbarea însușirilor naturale ale solului.

Forma cea mai des întâlnită sub care se administrează insectofungicidele este soluția în apă. în funcție de necesități, oricine își poate calcula doza pentru o cantitate mai mare sau mai mică de soluție. Pentru obținerea soluției omogene este indicat ca substanța chimică să fie turnată mai întâi într-un vas mai mic în care se găsește apă și dizolvată sau amestecată bine.

Soluția concentrată astfel obținută se toarnă în vasul mare cu apă. Aici va trebui bine agitat înaintea fiecărei reîncărcări a pompei. Pentru stropiri se folosesc pompe manuale portabile sau mijloace mecanizate. în cazul aplicării tratamentului pe suprafețe mari sunt în continuare prezentate volumele standard de soluție la ha, pe culturi:

Legumicultura, seră 600-3.000l soluție, gradual cu faza de dezvoltare a vegetației;

Legumicultura, câmp 800-1.0001 tomate

– 600-300 1 ardei, vinete, castraveți

– 600 1 varză, conopidă, ceapă, rădăcinoase, fasole, mazăre

– 1.0001 vii pe rod.

În tehnica stropitului manual este recomandat ca aplicarea tratamentului să se facă cât mai mult posibil pe dosul frunzelor, atingerea tuturor zonelor aeriene ale plantei și folosirea unui adeziv (aracet, albuș de ou).

În general, la baza îmbolnăvirii plantelor stau virușii, micoplasmele, bacteriile și ciupercile. Virozele nu au o incidență foarte ridicată dar pot provoca pagube mari atât culturilor de legume și plante tehnice dar și pomilor fructiferi și viței de vie. Micoplasmozele sunt boli provocate de organisme de tip micoplasmă și au o apariție relativ recentă.

Combaterea lor cu mijloace chimice nu este tocmai eficientă, remarcându-se în special acțiunea tetraciclinelor în reducerea virulenței atacurilor.

Bacteriile și ciupercile sunt combătute eficient cu substanțe cunoscute sub denumirea de fungicide. După modul de aplicare, fungicidele pot fi folosite la tratarea semințelor, la tratarea solului sau la tratarea plantei, iar după modul în care acționează asupra organismului plantei, fungicidele pot fi de contact sistemice sau cu bază mixtă.

Fungicidele sistemice pătrund în circuitul de hrănire al plantei deci, practic, în toate organele acesteia.

Dintre fungicidele de contact amintim următoarele: Dithane, Merpan, Sulf, Sancozeb, Mancozeb, Vondozeb, Polyram, Captadin, Karathane, Mirage, Polibar, Sulfat de cupru, Champion, Morestan, Cabox, Cuzin, Funguran, Kumulus, Captan și mulți alții.

Fungicidele de bază sunt: Benlate, Fundazol, Topsin, Metoben, Tilt, Bumper, Topas, Saprol, Afugan, Rubigan, Bayleton, Kolfugo, Bavistin și altele.

Dintre fungicidele cu bază mixtă amintim: Ridomil, Sandofan, Curzate, Ripost, Acrobat, Previcur, Mikal, Aliette, Alfonat, Saprol, Quadris.

Fungicidele sunt de două tipuri: organice și anorganice,

Insecticidele ar trebui să aibă proprietatea comună de a ucide toate insectele. Alegerea insecticidului trebuie făcută pe cât posibil conform indicațiilor din carte și trebuie reținut că utilizarea repetată, pe termen lung, a unui singur tip de insecticid poate conduce la autoimunizare din partea insectelor.

3.2. ROLUL FACTORILOR DE MEDIU ÎN FAVORIZAREA AGENȚILOR PATOGENI

Principalii factori care influențează acțiunea agenților patogeni sunt: umiditatea, temperatura și starea de sănătate a materialului săditor.

Umiditatea este un factor de mediu foarte important, iar aceasta poate proveni din precipitații sau din irigare. Aportul de apă este valorificată în cea mai mare măsură în sol și că aici ar trebui direcționat cam întreg volumul de apă. În cazul irigării prin aspersiune plantele sunt udate în întregime deși aportul de apă în sol poate fi cel corespunzător, fapt care poate favoriza declanșarea anumitor boli.

Temperatura este un alt factor de mediu cu mare importanță în apariția și evoluția îmbolnăvirilor. Precipitațiile de scurtă durată iscate în mijlocul unei zile toride sau irigarea prin aspersiune aplicată atunci când temperatura atmosferică este foarte ridicată sunt factori favorizanți pentru declanșarea atacului anumitor boli ale plantelor.

Starea de sănătate a materialului săditor. Înființarea culturilor de legume se face, după caz, fie prin plantarea de răsaduri, fie prin însămânțarea direct în câmp. În ambele cazuri trebuie acordată o atenție deosebită stării de sănătate a semințelor deoarece prin ele se pot transmite o serie întreagă de agenți patogeni.

Indiferent de proveniența semințelor, înainte de semănat, se face dezinfecția acestora prin tratamentul termic (uscat sau umed) și prin tratament chimic.

Tratamentul termic uscat implică existența unei surse de aer cald care să circule în camera de dezinfecție pe durata tratamentului, în schimb ce dezinfecția termică umedă are avantajul că poate fi aplicată de oricine cu condiția să posede un termometru 0°-100°C și o sursă de încălzire cu intensitate reglabilă.

La ardei se face dezinfecția semințelor prin tratament termic uscat la 70°C timp de 72 de ore. După dezinfecția termică semințele se răcesc și se usucă la soare (30-32°C).

Tratamentele chimice de dezinfecție sunt foarte importante și în multe cazuri completează dezinfecție termică.

Modul de administrare al tratamentelor chimice este indicat de fiecare ambalaj. Tratamentele termice și chimice precum și o bună selecționare a semințelor oferă o siguranță serioasă asupra eliminării surselor de îmbolnăvire a plantelor tinere pe această cale. în răsadnițe însă, posibilitățile există în continuare, iar contracararea lor se face prin tratamente aplicate solului și plantelor după răsărire.

Tratamentele chimice ale semințelor de ardei sunt următoarele:

[NUME_REDACTAT] bacterian care are agenți patogeni din sol și pe sămânță se combate cu: Cryptonol, Rovral, Mancoben sau Caroben în concentrații de 0,1%. În urma tratării, sănânța se va usca la aer, la aproximativ 25°C. Tratamentul se face cu câteva zile înainte de semănat.

3.3. COMBATEREA AGENȚILOR PATOGENI ȘI A DĂUNĂTORI LA ARDEI

Momentul aplicării tratamentului este înainte de semănat (tratament aplicat solului), după semănat, după răsărire, după repicare și în perioada de vegetație, iar substanțele de combatere și concentrațiile aplicate sunt cele indicate pentru culturile definitive, corespunzătoare bolilor respective.

Se fac și tratamente cu momeli în boabe sfărâmate de grâu, porumb, sau ovăz+ zinc+melasă, sau ulei ori untură sau Sintogrill 5G și alte substanțe.

Principalii parametrii ce definesc sănătatea solului propus pentru înființarea unei culturi legumicole sunt următorii: natura și concentrația germenilor patogeni din sol, concentrația formelor embrionare, larvare a dăunătorilor, existența unui conținut exagerat de semințe de buruieni rezultate din lipsa măsurilor de distrugere a buruienilor.

Principalele măsuri agrofitotehnice de diminuare a acțiunii agenților și a dăunătorilor sunt:

a) Arătura adâncă de toamnă

Aceasta este o lucrare de mare importanță nu numai în cazul terenurilor destinate legumiculturii ci și a celorlalte culturi. Arătura adâncă îngroapă la adâncime pământul de la 20-30 cm adâncime, astfel că se diminuează considerabil rezerva biologică a speciilor de dăunători iar solul se afânează asigurând o calitate sporită pregătirii terenului în vederea însămânțării.

b) Rotația culturilor

Există anumite boli care atacă la fel de intens mai multe specii după cum mulți dăunători au un spectru mai larg de referință. Experiența a arătat că grupele de specii cu boli și dăunători comuni nu trebuie să revină pe aceleași parcele decât după cel puțin 3-4 ani. În acest interval, suprafețele vor fi cultivate cu specii imune sau atacate foarte rar de bolile și dăunătorii specifici culturilor anterioare.

c) Soiuri și hibrizi rezistenți la atacuri predominante în zonă

Legumicultorul poate selecta sămânța în vederea înființării culturilor viitoare de la plantele care s-au dovedit cele mai rezistente iar, ca suport de plecare prezentăm o serie de soiuri oficial recunoscute a avea o rezistență sporită sau o largă toleranță pentru anumiți agenți patogeni și dăunători.

În acest caz principalele soiuri de ardei sunt: Muntenia, Vidra 9, Solaris, [NUME_REDACTAT], Aroma, Jeny, Mihaela, Opal, rubin, Titan, Splendid, Mădălina, Globus, Cornel, Carmin. Dăunătorii și bolile față de care soiurile de ardei au rezistență mare sunt Verticilioza și Mozaicul tutunului.

d) Amplasarea culturilor

Amplasarea culturilor va ține cont de necesitatea rotației culturilor și de crearea unor paravane vegetale care să împiedice răspândirea bacteriilor prin acțiunea vântului.

e) Irigarea culturilor

Agentul patogen care provoacă îmbolnăvirea plantelor cunoscute în general sub numele de mană se află în sol și ajunge pe plantă fie direct, când aceasta este întinsă pe pământ, fie prin intermediul stropilor de apă când aceștia „sar" de pe suprafața pământului. Acest lucru se petrece în cazul irigărilor prin aspersiune și al ploilor.

Cel mai avantajos este irigarea prin picurare prin faptul că apa este imediat absorbită în sol și nu se creează scurgeri de apă de la plantă la plantă. Irigarea prin rigole are și ea avantajul că apa nu atinge, prin împroșcare părțile plantei dar poate deplasa prin focare către plantele sănătoase diferiți agenți patogeni.

f) Prașile mecanice, manuale și erbicidarea

Toate acestea au ca scop distrugerea buruienilor din cultură. Acțiunea are mare importanță în primul rând pentru asigurarea rezervei de hrană plantelor utile și, în al doilea rând, pentru că buruienile reprezintă vectori de înmulțire pentru mai multe boli și paraziți.

g) Măsuri de igienizare a culturii

Plantele atacate foarte puternic de boli sau dăunători vor fi distruse prin ardere pentru ca agenții patogeni să nu ajungă din nou în sol, iar preventiv se pot aplica tratamente ale solului cu nematocide și dezinfectanți cum sunt:

– Basumid granule în doze de administrare de 500 kg/ha acționează împotriva manei la sol a tomatelor, căderii răsadurilor, putregaiul bazei tulpinii, fuzariozei, alternarioza, uscării vasculare a legumelor, rizoctoniozei cartofului. Este indicat mai ales pentru culturile de seră.

– Dazomet 90G în doze de 500 kg/ha acționează împotriva nematodului galicol al rădăcinilor de tomate, castraveți și salată.

– Dazomet 90PP în doze de 600 kg/ha acționează împotriva nematodului tulpinilor și bulbilor, nematodului galicol al rădăcinii, nematozilor plantelor de seră, căderii răsadurilor, manei, putregaiului bazei tulpinii, fusariozei, alternariozei, iscării vasculare, rizoctoniozei. De asemenea, este indicat în special pentru legumele de seră.

– Mocap 106 în doze de 60-70 kg/ha combate nematodul tulpinilor și bulbilor de usturoi, nematodul galicol al rădăcinilor de tomate, nematodul căpșunului.

– Vydate 10G în doze de 50-60 kg/ha combate nematozii usturoiului, iar în doze de 20 kg/ha combate gândacul de Colorado, afidele și nematozii cartofului.

3.4. PRINCIPALELE BOLI ȘI DĂUNĂTORI LA ARDEI

– Pătarea frunzelor și bășicarea fructelor( Xanthomonas vesicatoria)

La început, pe frunzele de la baza plantei apar niște pete mici, rotunde sau cu formă neregulată. Ele au o culoare gălbui-verzuie sau albicioasă încadrată de o zonă translucidă. Cu timpul, zona de apariție se extinde înspre zona superioară a plantei. Petele încep să devină brune, cu suprafața pergamentoasă. Pe fruct apar niște bășici de dimensiuni moderate la început (2-4 mm). Ele au culoarea verde sau brună și consistență zemoasă. In evoluție ele își măresc suprafața, iar conținutul lichid (exudatul bacterian) crește în cantitate, frunzele atacate se ofilesc și se usucă, iar fructele rămân mici, deformate, improprii consumului.

– Pătarea pustulară a fructelor {Pseudomonas tomato-syringae)

Este tot o bacterioză ca și Xanthomonas vesicatoria, iar manifestările sunt foarte asemănătoare. Confuzia între cele două boli nu este periculoasă pentru că tratamentul este aproximativ identic.

– Alternarioza (Alternaría capsici-annui)

Boala poate ataca în toate fazele de dezvoltare ale plantei. Manifestările ei pot fi observate chiar și pe răsaduri și constau în apariția unor pete brune rotunde sau neregulate care înconjoară tulpina. Pe fructe încep să apară niște pete de dimensiuni reduse la început (1-2 mm). Ele au culoarea galben-verzuie, sunt zemoase, iar sub ele, țesuturile devin moi. Cu timpul petele se măresc și se închid la culoare, iar suprafața lor este ușor depresionară față de țesuturile neatacate. în condiții de umiditate ridicată, la suprafața petelor poate să apară un mucegai de culoare gri-oliv. fructele suferă în dezvoltare, se depreciază, iar multe dintre ele se desprind și cad, atacul localizându-se predilect în zona codiței. Pătrunderea ciupercii în interiorul fructului se materializează prin acoperirea semințelor cu mucegai gri-închis.

– Putregaiul cenușiu (Botryotinia fruckeliana)

Pete de mucegai pot apare pe toate părțile plantei dar, de regulă, atacul se concentrează în special pe fruct. La început, pe suprafața fructelor apar pete de mărimi variate, cu culoare cenușie și cu consistență zemoasă. De multe ori ele sunt mai dense în zona cavității pedunculare. La suprafața petelor începe să crească un mucegai dens, de culoare cenușie.

– Putregaiul negru .

Boala se manifestă prin pete adâncite și negre pe fructe. Combaterea se face în felul următor: la apariția primelor pete se stropesc plantele cu Dithane 0,2% sau cu Captan 0,2%.

– Antracnoza (Colletotrichum coccode)

La debutul bolii, pe frunze apar pete galben-verzui care, cu timpul, devin roz. Uneori ele pot apărea și pe tulpina plantei. Pe fructe apar pete mici, gălbui la început și brun cenușii după evoluție. Petele sunt ușor adâncite, umede și moi. Petele capătă apoi o culoare negricioasă și produc adâncituri pe suprafața fructului. Uneori petele negricioase se pot acoperi cu mucegai de culoare roz-portocalie.

Figură 3.1. Antracnoza la ardei

– Făinarea (Laveillula taurica)

Boala atacă, având manifestări identice, și tomatele și vinetele. Primele semne ale îmbolnăvirii pot fi observate pe frunzele de la baza plantei pe care apar pete colțuroase de culoare galben deschis. Pe dosul frunzei, în dreptul petelor, apare o eflorescentă cenușie.

Frunzele atacate încep să se usuce și să se desprindă;dezvoltarea fructelor este puternic frânată, ele se înnegresc și se desprind de codițe. Pe frunzele bazale apar pete galbene de 2-4 cm, cu un contur difuzat, care vor fi mai bine delimitate abia după apariția pastei miceliene de ciloare cenușie-albiciasă. După apariția fructificațiilor ciupercii, pasta capătă un aspect făinos și boala se extinde pe cozile frunzelor, frunzulițele de la baza florilor și chiar pe fructele tinere.

în cazul în care temperatura oscilează între 18-24°C și umiditatea atmosferică este de 70-80%, ciuperca se extinde pe frunzele din etajele superioare, care în scurt timp se usucă, plantele rămân fără frunze și tufele de ardei sau gogoșari se usucă.

– Verticilioza (Verticillium dahliae)

Evoluția bolii este destul de lentă dar pagubele pot fi însemnate. Perioada de înflorire și de cădere a petalelor florilor coincide cu debutul bolii. Primele sunt atacate frunzele bazale. Jumătatea dinspre vârf a frunzei se ofilește, iar marginile încep să se răsucească înspre fața frunzelor. Apoi procesul de ofilire și de răsucire se extinde pe toată suprafața frunzei și progresează și înspre zonele superioare ale plantei. în final frunzele atacate se usucă. Fructele suferă în dezvoltare, se pălesc, se înmoaie și se zbârcesc. Față de plantele neatacate, plantele normale rămân vizibil mai pipernicite. în secțiunea longitudinală a tulpinii unei plante bolnave se pot observa vasele conducătoare brunificate.

– Mana (Phytophtora infestans)

Manifestările bolii sunt asemănătoare cu cele descrise la tomate, zilele călduroase cu umiditate ridicată, în lipsa tratamentelor, favorizează atacul manei. La culturile din câmp se pare că atacul de mană la ardei nu are virulența celui asupra culturilor de tomate.

– Mozaicul se manifestă prin pete difuzate în spațiile dintre nervuri. Pe fructe apar pete brune denivelate.

-> Piticirea se manifestă prin faptul că plantele rămân mici, iar pe frunze apar pete mari, concentrice, de culoare brună. Țesutul din dreptul petelor capătă o culoare albicioasă.

Combatere: folosirea de răsaduri sănătoase și evitarea culturilor succesive de ardei pe același loc; combaterea păduchilor de frunze (afide) care transmit virusul, cu Fernos 0,05%

Dăunători:

– Păduchele verde al piersicului (Myzus persicae)

Se numește așa deoarece gazda primară este piersicul și, mai rar, caisul și zarzărul. Plantele ierboase (cartof, sfeclă, bumbac, salată, tomate) sunt gazde secundare. Ardeiul se pare că este preferat față de alte plante. în condiții de câmp dăunătorul dezvoltă 10-15 generații pe an, iar în sere se înmulțește tot anul. Formează colonii numeroase pe dosul frunzelor, dar indivizii în grupuri mai rare pot fi întâlniți pe flori și inflorescențe. Atacul răsadurilor, mai ales în primăverile reci, se materializează prin aglomerarea frunzelor în anumite zone în scopul protejării de frig. De astfel, se pare că un climat mai răcoros și cu umiditate ridicată favorizează dezvoltarea dăunătorilor. Frunzele parazitate se răsucesc, se îngălbenesc și se usucă. Dăunătorii produc secreții zaharoase ce favorizează alte îmbolnăviri (viroze).

– Omida fructelor (Heliothis armigeră)

Are un număr impresionant de plante gazdă atât din flora spontană cât și din rândul plantelor de cultură, dintre solanacee atacă de preferință tomatele și ardeiul, mai ales în a doua parte a verii. Ierneazp în sol în stadiul de pupă. Ouăle sunt depuse pe dosul frunzelor, pe tulpină și flori. Larvele eclozate pătrund în interiorul fructelor producând depozite de dejecții.

Larvele au culori diferite, de la verde-gălbui la brun-închis. Pe spate au o dungă longitudinală centrală și două laterale. Adulții zboară în timpul nopții.

– Păianjenul lat (Polyphagotarsonemus latus)

În sere, atacă ardeiul, vinetele, tomatele, precum și altele. În câmp atacă numai culturile de vinete. Este un dăunător foarte periculos prin multitudinea de daune produse plantelor. La ardei produce scurt-nodarea ramificațiilor dinspre vârful plantei, avortarea florilor. Pe fructe, atacul se manifestă prin afectarea epidermei care devine rugoasă, friabilă. Dimensiunile adulților sunt foarte reduse neputând fi observați cu ochiul liber. Ouăle sunt depuse pe dosul frunzelor, iar alți dăunători de dimensiuni mai mari (musculița albă, afide, diptere) pot fi vectori de răspândire importanți. împotriva dăunătorilor se va executa, neapărat, și tratamentul răsadurilor.

Alți dăunători ai culturilor de solanacee

– Nematodul rădăcinilor este specific culturilor din sere. Afectează rădăcinile pe care produce numeroase gale ce determină uscarea plantelor, tratamentele folosite sunt: BASAMID GRANULE 500 kg/ha sau DAZOMET 90 G 500kg/ha sau DAZOMET 90PP 600 kg/ha sau MOCAP 10G 50-75 kg/ha sau ONETION 36 1.000-1.200 l/ha.

– Coropișnița produce pagube însemnate în răsadnițe, sere, solarii sau în câmp. Tratamentele aplicate sunt: SINTOGRILL 5G 30 kg/ha.

– Păianjenul roșu comun (Tetranichus urticae). Distruge în principal frunzele plantelor Pe frunzele atacate se distinge o pânză mătăsoasă de culoare maronie. Tratamentul este cel ca și la fasolea de grădină.

– Musculița albă de seră. Atacă mai ales în sere și în solarii. Uneori atacă însă și culturile din câmp. Adultul are o culoare alb-gălbuie cu o lungime de aproximativ 1,5 mm. Depune ouă pe dosul frunzelor unde de fapt și evoluează, tratamentele aplicate sunt: THIODAN 35EC 0,2% sau THIONEX 35EC 0,2% sau ACTELLIC 50EC 0,1% sau HOSTATION 0,1% sau MURTOFOX 68EC 0,008% sau NOGOS 50EC 0,1% sau PYRINEX 48EC 0,2% sau ULTRACIT 20EC 0,16% sau AZODRIN 400WSC 0,1% sau ORTHENE 75S 1,2 kg/ha sau SINORATOX 35CE 0,2% sau DECIS 2,5CE 0,005% sau FASTAC 10CE 0,02% sau TALSTAR 10EC 0,05% sau APPLAUD.

– Tripsul comun (Thrips tabacci). Atacurile sunt mai intense în anii de secetă și căldură excesivă. Plantele atacate stagnează în dezvoltare. Pe frunze apar pete alb-gălbui care dau un colorit specific (metalic) culturii în ansamblu.

– Musca minieră (Liriomyza trifoliî). Larvele se dezvoltă și hrănesc în interiorul frunzelor nu pe suprafața acestora. Sapă galerii care reduc simțitor rolul frunzelor în hrănirea plantei, adulții sunt negrii și pot atinge 3-4 mm lungime.

Tratamentele folosite sunt: TRIGARD 75WP 0,02% sau VERTIMAC 1,8EC 0,09%.

Combaterea bolilor si dăunătorilor la ardei (gras, gogoșar. lung)

N.B. Pentru ardei volumul standard de soluție la ha este de 600-800 1

.

Notă: Dozele exprimate în procente arată câte kg de produs sunt necesare la 100 1 apă (ex.0,2%=0,2kg=200g la 100 1 apă) sau câți litri sunt necesari la 100 1 apă, dacă produsul este lichid și nu solid. (ex.0,2%=0,2 litri la 100 1 apă). Dozele exprimate în kg/ha arată câte kg de produs sunt necesare a fi dizolvate în 600-800 1 de apă (pentru ardei). Dozele exprimate în l/ha arată câți litri de substanță lichidă sunt necesari pentru a fi amestecați cu 600-800 1 apă.

CAPITOLUL IV

MATERIALUL ȘI METODELE DE LUCRU

4.1. Amplasarea experienței

Cercetările efectuate s-au desfășurat în anii de studiu 2010, 2011 și 2012, la SCDA Oradea într-o experiență cu legume în condiții de irigare și neirigarea culturilor. Culturile au fost amplasate în asolament de trei ani: ardei, varză și fasole verde, experiența având trei repetiții atât în irigat cât și în neirigat.

Schema experienței este următoarea: lungimea variantei 7m, lățimea 5m, în total o repetiție de 35 mp, așezate variantele în fâșii

4.1.1. Obiectivele urmărite în experiență sunt:

– determinări ale unor proprietăți fizice și chimice la varietățile luate în studiu;

– studiul unor varietăți de ardei cultivați pretabili pentru consum alimentar;

– efectul irigației la cultura varietăților de ardei luați în studiu;

– influența factorilor studiați asupra conținutului calitativ și cantitativ asupra varietăților de ardei cercetați.

Materialul luat în studiu a fost; varietățile de ardei: gras roșu, gras verde, kapia,

galben, lung, iute, gogoșar.

4.2. Condițiile climatice de cercetare

Temperatura este unul din principalii factori climatici de care depinde calitatea și cantitatea culturii de ardei atât în solar cât și în câmp..

Precipitațiile influențează amplasarea culturilor de ardei câmp, în general sunt alese sole în apropierea surselor de apă, datorită faptului că în perioadele critice de vegetație lunile anilor sunt secetoase.

Durata de strălucire a soarelui este un factor important pentru microclimatul din solarii. În zona de cercetare durata de strălucire a soarelui este ridicată în lunile aprilie, mai, iunie. Valorile cele mai mici în ani de studiu au fost în anul 2010, când sau înregistrat cele mai multe precipitații (869 mm), iar anul 2012 a fost doar 418,9 mm deci cel mai secetos an de studiu și nu numai.

4.3. Metode de determinări fizice la legume (ardei)

Principalele proprietăți fizice ale produselor horticole ce reprezintă importanță calitativă și tehnologică pentru consumul populației precum și folosirea ardeiului în industria alimentară sunt: forma, mărimea, masa volumetrică, căldura specifică, conductivitatea termică și rezistența la străpungere.

Forma este o caracteristică de specie și soi, fiind comparată cu o formă geometrică regulată și poate fi: conică, cilindrică, fusiformă, piriformă, oval-alungită, neregulată. Din punct de vedere tehnologic, forma prezintă, importanță la alegerea mașinilor de condiționat, a ambalajelor și a posibilităților de ambalare.

Mărimea este reprezentată de dimensiunea (diametru mare, diametru mic, înălțimea), masa și volumul produselor horticole.

Aparatele pentru măsurarea lungimii produselor horticole se numesc rulete sau șublere.

Cu aceste aparate se măsoară lungimea și circumferința produsului atât la bază cât și la vârf, având o precizie destul de mare. în cazul ardeiului.

Figura 4.1. . Măsurarea lungimii ardeiului

Masa se exprimă în grame și reprezintă numărul de bucăți ce intră într-un kilogram, fiind un indice de apreciere al calității fructelor și legumelor.

Masa specifică (densitatea) unui produs se definește ca raport între masa produsului și volumul acestuia. Densitatea este în primul rând determinată de structura și textura produselor horticole, de compoziția lor chimică. Produsele horticole cu masă specifică mare au în general un volum mic și o textură densă, prezentând în interiorul lor spații reduse cu aer, ca urmare se manipulează ușor, au o durată mai mare de păstrare și păstrează o turgescență mai bună pe perioada păstrării. Alți factori care influențează densitatea sunt: conținutul în apă, natura componentelor substanței uscate și gradul de maturare din momentul recoltării. Ca urmare masa specifică are o importanță deosebită în procesul tehnologic, fiind în relație inversă cu gradul de perisabilitate, influențând direct rezistența mecanică, rezistența la transport, precum și comportarea produselor horticole pe parcursul valorificării acestora.

în acest caz, ardeiul face parte din categoria produselor horticole cu masă specifică mică.

Masa produselor se determină prin cântărirea cu balanța, iar în cazul produselor care au o densitate subunitară se folosesc cilindrii gradați. De asemenea masa produsului se mai poate determina și cu ajutorul cântarului electric, având o precizare mult mai mare.

Masa volumetrică reprezintă masa unui metru cub de produs horticol, fiind un indicator important în vederea stabilirii spațiului necesar de depozitare, a numărului de ambalaje și mijloace de transport.

Volumul produselor se determină cu ajutorul cilindrilor gradați, sau a cilindrilor cu tub lateral. în cilindrul gradat se introduce apă sau gazolină stabilizată și se face citirea nivelului apei, la partea superioară a meniscului, sau la baza meniscului în cazul gazolinei stabilizate.

Urmează introducerea produslui în cilindru și se notează nivelul apei sau gazolinei, care crește cu un volum egal cu cel al produsului. Dacă produsul plutește este necesară submersarea lui cu ajutorul unei baghete subțiri de sticlă. Determinarea se poate face pentru fiecare produs în parte sau în grup. Diferența dintre citirea a II-a și citirea I determină volumul produsului analizat (cm3). în cazul determinărilor pe grupe de produse, volumul total al acestora se împarte la numărul de exemplare de produs.

Căldura specifică se exprimă în kcal/kg °C și reprezintă cantitatea de căldură sau frig necesară pentru ridicarea sau coborârea temperaturii cu 1°C a unității de masă de produs.

Conductivitatea termică se exprimă în kcal/m/h/°C sau wați și pe metru liniar/°K și reprezintă însușirea de propagare a căldurii printr-un produs horticol, prezentând importanță la stabilirea temperaturii optime de păstrare, la calcularea ce trebuie eliminată în cazul prerăcirii și congelării.

Rezistența la străpungere se exprimă în kg f/cm2 reprezentând un indice important la stabilirea momentului optim de recoltare. Se determină cu ajutorul penetrometrelor

4.4. Determinarea substanței uscate pe cale refractometrică

Produsele horticole, din punct de vedere al compoziției chimice, conțin apă și substanțe dizolvate de natura organică și minerală (substanța uscată solubilă). Din substanța uscată solubilă glucidele reprezintă principala componentă, fiind reprezentată în principal de glucoza, fructoză și zaharoză.

Determinarea substanței uscate solubile se face cu refractometrul Zeiss.

Principiul metodei constă în determinarea indicelui de refracție, cunoscându-se faptul că un fascicol de lumină care trece dintr-un mediu cu o densitate optică mai mică într-un mediu cu o densitate optică mai mare își modifică direcția cu un anumit unghi, iar raportul dintre sinusul unghiului de incidență și sinusul unghiului de refracție al fascicolului luminos are o valoare constantă.

Determinarea substanței uscate solubile se face pe baza indicelui de refracție. Determinarea indicelui de refracție se face la temperatura de 20°C pentru soluții, 25°C pentru uleiuri și 40°C pentru grăsimi. în cazul determinărilor efectuate la alte temperaturi, decât cele menționate, este necesară recalcularea valorilor obținute pe baza coeficientului de variație a indicelui de refracție cu temperatura. Refractometrele tilizate pentru determinarea indicelui de refracție pot fi de mai multe tipuri: Zeiss, Meopta, M.O.M., Abbe, iar principiul de funcționare a acestora este același.

[NUME_REDACTAT] este alcătuit din lunetă, prismă și ocular. Citirea se face pe o scară dublă, gradată de la 0 la 30% astfel: pe partea stângă a scalei se citește direct conținutul de substanță uscată solubilă în procente și zecimi. Unele refractometre au scala gradată de la 30 la 60 % sau 60 – 80 %. Partea dreaptă a scalei este gradată de la 0 la 130% și reprezintă grade Oechsle.

Materiale necesare: Legume;

– Trusa cu refractometru (refractometru, șurubelniță pentru reglare, prese de mână pentru extragerea sucului, sondă tabulară pentru extragerea probei din interiorul produsului analizat); Baghetă de sticlă;

Apă distilată, alcool, tifon, hârtie de filtru; Cuțite inox.

Determinarea substanței uscate solubile

Se pune pe prisma aparatului 2-3 picături din sucul de legume obținut prin presare; Se închide aparatul și se îndreaptă spre lumină; în dreptul liniei de demarcare a celor două câmpuri se citește conținutul de substanță uscată solubilă.

Pentru fiecare grad de temperatură ce depășește 20°C se adaugă valoarea de 0,066% substanță uscată solubilă sau se scade aceeași valoare a substanței uscate solubile, pentru fiecare grad de temperatură sub 20°C.

Determinarea substanței uscate s-a determinat și gravimetric cu uscare în etuvă, până la greutatea constantă.

4.5. Determinarea nitraților și nitriților din ardei

Prezența azotaților în produsele de origine vegetală este, în general, consecința asupra fertilizării solului cu îngrășăminte azotate. De asemenea, unele pesticide utilizate în agricultură pot contribui la creșterea de azotați din plante. Conținutul în azotați în preparatele de legume și fructe destinate alimentației copiilor sub vârsta de 3 ani nu va depăși limita de 100 mg NO3/kg produs.

Limita maximă de azotați admisă în consumul uman, exprimat în mg NO3/kg produs, în cazul ardeiului (gras, gogoșar, kapia, iute) este de 150 mg la ardeiul cultivat în câmp și de 300 mg la ardeiul cultivat în solar și seră.

Nitriții se acumulează în plante neuniform, cantitatea lor fiind schimbătoare: în frunze procentul este mai redus, iar în tulpină este mai mare. Cantitatea maximă de nitriți se acumulează în acele părți ale plantelor care sunt mai aproape de rădăcină.

Determinarea corectă se realizează pe cale analitică, semnificativ, cu ajutorul unei hârtii indicatoare care se colorează la contactul cu sucul celular. In funcție de intensitatea colorației, comparată cu o scală de etalonare, se apreciază concentrația de N03. Cantitativ N03 se determină cu ajutorul unui potențiometru cuplat cu electrod ion selectiv pentru N03.

Standardele române la legumele proaspete sunt următoarele:

SR 1422:1993

Legume proaspete . Ardei

STAS 12907-91

Legume proaspete. Ardei iute

STAS R 9127/19-89

Legume proaspete. Ardei. Păstrare și transport frigorific. STAS 1423-1988- legume.

Aceste standarde sunt preluate din [NUME_REDACTAT] al României, Partea I, Nr. 173 din 13.03.2002 și are ca drept scop menținerea condițiilor de securitate și calitate pentru legumele și fructele în stare proaspătă destinate consumului uman.

4.6. Determinarea cantitativă a vitaminei C

Acidul ascorbic este utilizat în industria alimentară atât pentru valoarea sa nutrițională, cât și pentru atribuțiile sale funcționale la calitatea produselor. Acționând ca antioxidant, vitamina C poate îmbunătății culoarea și gustul a numeroase produse alimentare. în prezența oxigenului, acidul ascorbic din formă redusă trece in forma sa oxidată (acidul ascorbic)

Adăugarea vitaminei C în produsele alimentare, în special în băuturile din fructe, este larg utilizată.

Vitamina C poate fi adăugată în timpul proceselor de stoarcere, filtrare sau proceselor de presare pentru a preveni brunificarea enzimatică a fructelor. Procesul de brunificare apare în momentul în care enzimele polifenolaze (care sunt prezente în mod natural în țesuturile fructelor) catalizează oxidarea fenolilor (prezenți și ei în mod natural în fructe) cu formarea chinonelor.

Chinonele pot apoi să polimerizeze cu formare de melanine care reprezintă pigmenții bruni. în prezența oxigenului sau a ionilor metalici, fenolii sunt rapid convertiți la chinone. Acidul ascorbic poate inhiba reacția de brunificare prin transformarea chinoanelor în compușii fenolici originali. Prin chelatarea ionilor metalici și reducerea oxigenului, vitamina C face ca acești compuși să nu mai fie disponibili pentru fenoli și astfel inhibă transformarea lor în chinone.

Polifenoloxidaza este o enzimă a cărei activitate enzimatică este maximă pe un domeniu de pH cuprins între 6 și 7. Astfel adăugarea de vitamina C, sau acidului citric sau malic are ca efect scăderea pH-ului mediului și astfel diminuarea activității enzimatice a acestei enzime. De asemenea tratamentele termice și pasteurizarea din timpul procesării fructelor poate să inactiveze enzima polifenolaxidaza și astfel să prevină brunificarea enzimatică a produselor alimentare finale.

Adăgarea vitaminei C în produsele de carne, previne formarea nitrozaminelor, prin reducerea nitraților la oxid de azot, care nu dau reacție cu aminele și în consecință nu pot forma nitrosamine.

Adăugarea vitaminei C în produsele de panificație are ca rezultat îmbunătățirea texturii și volumului produsului. în prima etapa, acidul ascorbic este redus la acid dehidroascorbic, apoi, reducerea acidului dehidroascorbic la acid ascorbic este favorizată de reacția compușilor sulfhidril din gluten cu formare de legături disulfidice. Aceste legături disulfidice formate în structura glutenului permite aluatului să rețină C02 produs de drojdii având ca rezultat îmbunătățirea texturii și volumului pâinii.

Principiul metodei

Determinarea vitaminei C din sucurile de fructe sau din deferite material vegetale, se realizează prin titrarea acesteia cu o soluție de iod, în prezența amidonului ca și indicator. In prezența iodului, vitamina C se oxidează, iar iodul se reduce, iodul redus nu dă reacție de culoare cu amidonul. în momentul în care toată cantitatea de acid ascorbic a reacționat, surplusul de iod va da reacție de culoare cu amidonul, indicând astfel sfârșitul reacției de titrare.

Reacțiile care au loc sunt: 12 + acid ascorbic – acid ascorbic oxidat + 21 I +12 + amidon -13 + complex amidon – iod (de culoare violet la albastru închis)

Reactivi necesari;

• Soluție standard de vitamina C (lg/ml) – 100 mg de vitamina C se dizolvă în 75 ml apă distilată, iar după dizolvarea completă se introduce într-un balon cotat de l00 ml și se aduce la semn cu apă distilată.

• Soluție de amidon 1% – se cântărește lg de amidon solubil și se amestecă cu l00 ml apă distilată fierbinte, se fierbe timp de un minut și se răcește.

• Soluție de Iod – se dizolvă 0,6g KI în 500 ml apă distilată, apoi se dizolvă 0,6g Iod în 50 ml alcool etilic, se amestecă cele două soluții și se amestecă într-un balon cotat de 1 litru și se completează până la semn cu apă distilată.

• Soluție HC1 1 M – se măsoară 8,3 ml acid clorhidric concentrate în 50 ml apă distilată, se introduce apoi soluția într-un balon cotat de 100 ml și se aduce la semn cu apă distilată

• Soluție de acid metofosforic 5%

Prepararea materialului vegetal:

– Se cântărește materialul vegetal și repede se introduce în major unde se află 10 ml soluție de acid metafosforic 5% și 2,5 g nisip sterilizat. Se mojarează timp de 10 minute, după care soluția de acid metafosforic, se filtrează soluția iar filtratul se va utiliza la determinarea conținutului în vitamina C din probă.

Modul de lucru:

– Într-un pahar Erlermayer se adaugă 10 ml soluție standard de vitamina C, 20 ml apă distilată, 2 picături soluție de HCl 1 M si 15 picături din soluția de amidon 1%

– Se titrează proba cu soluția de iod, până la apariția culorii violet-albastru, culoare care trebuie să persiste mai mult de 15 secunde. Se notează volumul de iod folosit la titrare. Se repetă procedura de mai sus dar în loc de soluția standard de vitamina C se va adăuga în paharul Erlenmayer, 10 ml din proba obținută din materialul vegetal. Se va titra proba cu soluția de iod până la apariția culorii violet-albastru, se va nota volumul de iod folosit la titrare.

Atât în cazul vitaminei C standard cât și în cazul probelor, titrarea se va realiza în trei repetiții, utilizându-se pentru calcularea cantității de vitamina C, valorile medii ale volumelor de iod folosite la titrare.

Calculul rezultatului:

Pentru a determina cantitatea de vitamina C din probe se va folosi următoarea formulă:

Vitamina C (mg) = V proba x 10 V ml la .vitamina. C/gr luate în analiză

Unde,

Volumul de iod folosit la probă – reprezintă media volumului de iod folosit in titrarea probelor

Volumul de iod folosit la vitamina C – reprezintă media volumului de iod folosit la titrarea vitaminei C standard l0 mg – reprezintă cantitatea de vitamina C prezentă în cei l0 ml folosiți la titrare în cazul probelor din material vegetal se ține seama și de diluțiile realizate

CAPITOLUL V

REZULTATELE OBȚINUTE

5.1. Analize fizice la varietățile de ardei.

În condițiile în care oferta de ardei pe piață este din ce în ce mai mare, se insistă ca producători de legume să aibă grijă de calitatea ecologică și calitativă a produselor pentru consumatori. De fiecare dată la recoltare fructele se sortează pe categorii pentru oferta pieței.

Cercetările proiectului meu au în lucru următoarele varietăți de ardei: ardei gras roșu, ardei gras verde, ardei gras galben, ardei iute, ardei kapia, ardei gogoșar.

Studiul meu se referă la analizele fizice mărimea varietăților studiate în câmp și solar, precum și greutatea lor redate în tabelele 5.1 și 5.2.

În analizele mele se observă la determinarea mărimi varietăților de ardei în solar sunt mai mari decât în câmp, având diferențe de valori cuprinse între 10 mm și 30 mm.

Tabel 5.1.

Mărimea ardeiului în câmp și în solar

Masa ardeiului am analizat-o doar la trei varietăți: ardei gras roșu cu greutatea mai mică în câmp cu 60,42 g, față de cel din solar. Valorile cele mai mari au fost determinate la ardeiul gras galben, având valorea de 210,25 gr. cu 58,1 gr. mai mult decât cel din cultura de câmp.

Tabel 5.2.

Masa ardeiului în câmp și în solar

5.2. Analiza substanței solubile uscată la varietățile studiate

Din analizele efectuate în laborator se desprinde faptul că ardeiul iute și ardeiul gras verde au conținutul cel mai mic de substanță uscată respectiv 0,29%, iar valori mari de substanță uscată s-au determinat la ardeiul gras roșu, 1,708%, celelalte varietăți au valori respectiv 0,459% ardei kapia verde, iar ardeiul gras galben și ardeiul kapia roșu au valori apropiate 0,917%, respectiv 0,851%.

Tabelul .5.3.

Substanța uscată solubilă din ardei

5.3. Analiza azotaților, nitraților și a nitriților la varietățile de ardei.

Din analiza nitraților și nitriților am constatat că conținutul cel mai mare în nitrați s-a determinat la ardeiul kapia roșu de 331,5 mg/ produs, iar cea mai mică valoarea de nitrați o are în cazul nostru ardeiul gras roșu de 136 mg/ produs.

Concentrația la nitriți cea mai mică, 0,09 mg/produs, s-a determinat la ardeiul iute și cel mai mare conținut la ardeiul gras roșu și ardeiul kapia roșu de 0,33 mg/produs. Valorile analizate sunt prezentate în tabelul 5.4. respectiv figura 5.3 și 5.4.

Tabelul .5.4.

Conținutul de nitrați și nitriți în cazul unor varietăți de ardei, în mg/produs

Figura 5.2 Conținutul de nitrați în varietațile de ardei

Figura 5.2 Conținutul de nitriți în varietațile de ardei

5.4. Analiza varietăților de ardei în vitamina C

Analizele de vitamina C din tabelul 5.5. redau valorile găsite la varietățile de ardei studiați și anume: cel mai mare conținut de vitamina C l-am determinat la ardeiul iute roșu, valoarea fiind de 5,11 mg, cea mai mică valoare am determinat la ardeiul iute verde (Figura 5.3.).

Tabelul .5.5.

Cantitatea de vitamina C din ardei

Figura 5.3 Cantitatea de vitamina C în varietațile de ardei

5.5. Influența irigației asupra producției de ardei

Asigurarea unor condiții mai bune de vegetație pentru cultura ardeiului ca urmare a folosirii irigației a determinat obținerea de sporuri de producție foarte semnificative statistic în fiecare an, diferențele față de cultura neirigată fiind de 217,3% (25700 kg/ha față de 8100 kg/ha) în 2011 și 232,6% (25700 kg/ha față de 7700 kg/ha) în anul 2012.

Producția de ardei în câmp neirigat este mult mai mică decât cea în câmp irigat, atât în 2011 cât și în 2012, diferența fiind de: 17600 kg/ha între culturile în câmp irigat și neirigat în anul 2011, de 17910 kg/ha între culturile în câmp irigat și neirigat în anul 2012, respectiv 17290 kg/ha în anul 2013.

Această diferență este destul de mare, de aceea este nevoie să se facă irigații cât mai dese și pe o suprafață cât mai mare.

Tabelul 5.6.

Influența irigației asupra producției de ardei gras, Oradea 2011—2013

Figura 5.3 Influența irigației asupra producției la ardei gras (2011-2013)

CONCLUZII

Lucrarea de diplomă se bazează pe cercetări efectuate în anii 2010, 2011, 2012 la Stațiunea de Cercetare și [NUME_REDACTAT], Oradea, iar concluziile sunt următoarele:

Toate varietățile de ardei cultivate în câmp, seră și solar au nevoie de condiții climatice deosebite privind temperatura și precipitațiile respectiv irigațiile în perioada de vegetație. Este nevoie să se cultive soiuri cu calități foarte bune.

Anii de studiu au fost diferiți din punct de vedere climatic. Astfel, anul 2011 a fost un an ploios, iar anii 2012 și 2013 au fost foarte secetoși.

Din analizele și determinările efectuate în laborator la varietățile de ardei s-a constatat că mărimea are valori cuprinse între 60 și 110 mm, valoare mai mare la ardei din solar.

Cea mai mare valoare la greutate o are varietate ardeiului gras galben 210,25 g.

La determinarea substanței uscate cea mai mare valoare o are ardeiul gras roșu 1,708 gr. și cea mai mică valoare de 0,28 gr. o are ardeiul iute verde.

Din studiile efectuate asupra probelor de nitrați și nitriți s-a constatat că ardeiul kapia roșu este la limita admisă în consumul uman al nitraților de 331,5 mg/produs. Concentrația de nitriți se încadrează în standardele române de legume, lipsă (0,09 mg) până la 0,50 mg/produs.

Datorită secetei foarte mari care crește de la an la an în țara noastră, este necesar să se facă irigări tot mai multe și un timp mai îndelungat, ducând astfel la creșteri semnificative de consum de apă. Acest lucru se observă și din valorile prezentate mai sus în perioada de studiu.

Irigarea este foarte importantă deoarece duce la sporirea producției de legume, prin simplu fapt că asigură supraviețuirea plantei pe pământ.

Irigarea a determinat obținerea de sporuri de producție foarte semnificative statistici în fiecare an.

Prezența secetei în cei trei ani analizați 2011 – 2013, influența pozitivă a irigației asupra consumului de apă al ardeilui și sporurile de producție foarte semnificative statistic, susțin oportunitatea irigării ardeiului în țara noastră.

Rezultatele studiului întreprins la cultura de ardei au scos în evidență importanța calitativă și ecologică a acestei culturi folosită ca materie primă alimentară.

BIBLIOGRAFIE

1. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006, Cultura legumelor în câmp și în solarii, Editura M.A.S.T. București.

2. FI. Mateescu, 2007, Livada, gradina și via, Boli, dăunători și tratamente împotriva acestora, Ediția a XII-a, Editura M.A.S.T. București.

3. [NUME_REDACTAT], 2006, Agrotehnică diferențială, [NUME_REDACTAT] Oradea.

4. [NUME_REDACTAT], 2008, Practicum de agrotehnică, [NUME_REDACTAT] Oradea.

5. [NUME_REDACTAT], 2006, Tehnică experimentală, [NUME_REDACTAT] Oradea.

6. [NUME_REDACTAT], 2008, Lucrări practice de control tehnologic al materiilor prime vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

7. [NUME_REDACTAT], 2008, Tehnologia și controlul materiilor prime, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

8. [NUME_REDACTAT], 2008, Lucrări practice de control tehnologic al materiilor prime animale, [NUME_REDACTAT] din Oradea.

9. [NUME_REDACTAT], 2013, Tehnologia și controlul materiilor prime vegetale, [NUME_REDACTAT] din Oradea

10. [NUME_REDACTAT] Grigoriță, 2009, Tehnologii de conservare a legumelor și fructelor, îndrumător de lucrări practice, [NUME_REDACTAT], Oradea.

11. Cărbunaru M., Domuța C., 2009, Elemente de tehnologie a tomatelor în solarii. Ed. Univ. Oradea.

12. [NUME_REDACTAT]., 1980. Cultura târzie a legumelor. [NUME_REDACTAT]- București..

13. Lascu D., 2008, Enciclopedia alimentelor. Ed. ALL București.

14. H. Angelescu, D. Andonicescu, 1988, Ardeiul, [NUME_REDACTAT].

15. [NUME_REDACTAT], 2004, Ingineria sistemului legumicol, Volumul I, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

16. Maier, 1963, Cultura legumelor, Volumul II, [NUME_REDACTAT]-Silvică, București.

17. M. Voinea, D. Andronicescu, V. Poli, E. Tălpălaru, 1971, Producerea semințelor la plante legumicole, [NUME_REDACTAT], București.

18. Mircea N. Vlăduț, [NUME_REDACTAT], 2002, Grădina familială – Legume proaspete și ieftine, Editura M.A.S.T.

19. Gh. Marinescu, M. Costache, A. Stoenescu, 1986, Bolile plantelor legumicole, [NUME_REDACTAT], București.

20. [NUME_REDACTAT], 2007, Manual de legumicultura, Volumul I, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

21. [NUME_REDACTAT], Popescu V. Stan N., 2004, Tratat de legumicultura, [NUME_REDACTAT], București.

22. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2008, Tehnologii legumicole alternative, [NUME_REDACTAT] din Craiova.

23. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1981, Curs de legumicultura, Volumul I, Institutul agronomic Timișoara.

24. Prof.dr. [NUME_REDACTAT], Șef lucr. Dr. [NUME_REDACTAT], 1987, Curs de legumicultura, Volumul II, Facultatea de Agronomie, Timișoara.

25. [NUME_REDACTAT], 1987, Îndrumător pentru lucrări practice, Legumicultura, Facultatea de Agronomie, Timișoara.

26. [NUME_REDACTAT], 2006, Tehnici de cultură și protecție a cerealelor și leguminoaselor, [NUME_REDACTAT], București.

27 Vlăduț M., Popa Ș., 1999, Grădina noastră de legume, Editura M.A.S.T., București.

28. http:/www.legumicultura.ro

29. http:/www.fermierul.ro

30. http:/grădinadelegume.uv.ro

31. http:/monitoruloficial.ro