Cultura Antreprenorialădoc

=== CULTURA ANTREPRENORIALĂ ===

CULTURA ANTREPRENORIALĂ

CUPRINS

1. Cultura antreprenorială – Definiție………………………………………………..pag.3

2. Caracteristicile activității antreprenorială…………………………………………pag.5

3. Teorii antreprenoriale. Concepția clasică și neoclasică……………………………pag.6

4. Antreprenoriatul în curentele de gândire economică………………………………pag.8

5. Caracteristicile antreprenorului…………………………………………………….pag.9

6. Factorii care influențează activitatea antreprenorul………………………………..pag.10

7. Metode de stimulare a creativității antreprenorilor…………………………………pag.11

8. Motivația antreprenorilor………………………………………………………………….pag.11

9. Elementele importante urmărite de antreprenori…………………………………….pag.14

10. Riscuri asumate de antreprenori…………………………………………………….pag.16

11. CULTURA ANTREPRENORIALA SI SUCCESUL ANTREPRENORIAL………pag.17

12. Clasificarea culturilor antreprenoriale………………………………………………pag.18

13. Importanța culturii și climatului organizațional……………………………………..pag.19

CULTURA ANTREPRENORIALĂ

1. Definiție

Cultura Antreprenorială este cea mai importantă calitate în rândul competențelor antreprenoriale, fiind domeniul principal pe care se poate construi/dobândi caracteristicile fundamentale ale unui antreprenor. El stă la baza structurii de învățare în opinia evoluției întregului program de pregătire.

Joseph Schumpeter (1934), considerat un geniu al economiei secolului XX, spunea că: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legatură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuție și analiză a fost introdus de economiști în secolul al XVIII-lea și a continuat să atragă interesul economiștilor în secolul al XIX-lea.

Termenul de „antreprenor” avansat de-a lungul timpului, la fel ca și activitățile economice devenind tot mai vaste. În timpul revoluției industriale, antreprenorii au fost mai degrabă de intermediari, rareori „producători”. Ei au fost definiți prin atitudinea de a-și asuma riscuri. Apoi, ei au devenit piatra de temelie a economiei începând a produce și a inova. În Evul Mediu, entrepreneur, cuvântul francez „a desemnat o persoana care a efectuat o sarcină”. Apoi, el a desemnat o persoană îndrăzneață, focusată pe activitățile economice, implicându-se și într-un oarecare risc. În secolele XVI și XVII-lea, antreprenorul era individul care se angaja în activități speculative. Termenul nu se referea încă la producător, la vânzător sau comerciant, ci, în general, o persoană care avea un contract cu un rege să întreprindă construirea unei clădiri publice sau de chiar de a asigura aprovizionarea armatei. Pe scurt, antreprenorul era o o persoană care avea un contract de la guvern pentru un serviciu sau de furnizarea de bunuri Prin urmare, riscurile asumate au fost, în esență financiare, ca suma alocată pentru acest serviciu.

Pornind de la ideea de ”antreprenor”, enumerăm patru definiții ale acestuia și anume:

1.Antreprenorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, își asumă responsabilitatea inițierii acesteia și obține resursele necesare pentru începerea activității.

2.Antreprenorul este persoana care își asumă riscurile conducerii unei afaceri.

3.Antreprenorul este cel care gestionează resursele necesare funcționării unei afaceri bazate pe inovație.

4.Antreprenorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfășurării unor fapte și acte de comerț, în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață, în condiții de concurență.

Astfel, antreprenorul este o persoană care inițiază și derulează un set de activități caracterizate de risc și inovare cu scopul de a obține satisfacții materiale și personale.

Pentru a întregi lista de informații despre activitatea și calitățile care impulsionează rezultatele antreprenorilor s-au deprins numeroase studii. Concluzia comună a acestora a fost că toți antreprenorii de succes prezentau următoarele calități: control interior, capacitatea de a planifica activitatea, asumarea unor riscuri, inovație, feedback, luarea deciziilor importante și nu în ultimul rând independența. Aceste calități se află într-un proces de îmbunătățire continuă prin adăugarea de noi forme.

Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez Ludovic al XIV-lea care obișnuia să afirme că „burghezii și meșteșugarii vor deveni artizanii bogăției”.

Antreprenoriatul înseamnă activitate intensă și dedicare, pasiune și viziuni personale ale oamenilor, exprimând dorința de a fi in top, de a fi cel mai bun, de a obtine performanță și de a rezista pe termen lung. Antreprenoriatul în sine reprezintă inovare și schimbare, și prin urmare stimulează creșterea productivității și a competitivității.

Antreprenoriatul este o activitate care împlică mai mulți actori și nu doar antreprenorul. Acesta nu acționează de unul singur, ci trebuie să identifice colaboratori, să-i motiveze și să-i coordoneze către realizarea propriei viziuni asupra afacerii pe care a inițiat-o. Antreprenorul trebuie să creeze valoare pentru el și pentru societate, deoarece în caz contrar își pierde motivația pentru activitatea desfășurată, își pierde clienții și implicit rațiunea de a acționa ca antreprenor.

Antreprenoriatul are o strânsă legătură cu flexibilitatea și cunoștiințele, fiind doi factori care au câștigat o nouă semnificație ca sursă a competitivității într-o economie mondială.

Activitatea antreprenorială înseamnă găsirea și valorificarea unor mari șanse economice. Activitatea antreprenorială este un proces care se desfășoară în diferite medii și unități de afaceri ce cauzează schimbări în sistemul economic prin inovări realizate de persoanele care valorifică oportunitățile economice creând valori atât pentru indivizi cât și pentru societate.

2. Caracteristicile activității antreprenoriale

Acțiunile antreprenoriale prezintă câteva caracteristici importante:

– este un act de curaj și implicare;

– au loc la nivelul unei firme;

– presupune o schimbare în bine, a firmei;

– este un proces dinamic;

– reprezintă un demers unic;

– implică mai multe variabile;

– rezultatul antreprenorial depinde de mai mulți factori considerabili.

Principalii factori care influențează activitatea antreprenorială sunt factorii interni și factorii externi.

Factorii interni depind de: mărimea intreprinderii, tipul de activitate practicată, personalitatea și instruirea întreprinzătorului, nivelul de instruire al persoanelor implicate și cultura firmei. De acești factori depinde performanța întreprinderii.

Factorii externi depind de: caracteristicile și funcționalitatea sistemului economic, imprejurările economiei naționale și piața pe care firma acționează. Acești factori, datorită conținutului pro sau contra, pot avea un impact major asupra luării deciziilor antreprenoriale.

3. Teorii antreprenoriale. Concepția clasică și neoclasică.

Teoriile antreprenoriale sunt existente de foarte mult timp, acestea contribuind la dezvoltarea și formarea antreprenoriatului ca știință.

Dintre gânditorii clasici care au formulat teorii despre antreprenoriat, cei mai cunoscuți au fost Richard Cantillon și Jean-Baptiste Say.

Richard Cantillon (1680-1734) a fost primul economist care a folosit termenul ”întreprinzător”. Contribuția sa cea mai importantă a constat în recunoașterea faptului că funcția antreprenorială există în sistemul economic atât la nivel microeconomic, cât și macroeconomic, adică atât în cadrul firmei cât și în cadrul economiei. Este de asemenea printre primii economiști care a folosit termenul de antreprenor și antreprenoriat ca un domeniu care generează profit, dar poate oricând să primească noii veniți care urmăresc profitul potențial ce poate fi generat. De la Cantillon până în zilele noastre antreprenoriatul este asociat cu asumarea riscului.

Cantillon a enunțat trei forme diferite de antreprenoriat:

proprietarii de terenuri, cărora le-a spus capitaliști;

întreprinzătorii, cărora le-a spus arbitri;

managerii plătiți.

Intr-o oarecare măsură, antreprenorul creează o balanță între cerere și ofertă.

În concluzie, antreprenorul lui Cantillon era, în primul rând, un speculator, care trebuia să fie mereu în alertă și să aibă relații, să meargă tot înainte și să fie dispus să-și asume riscuri.

Jean-Baptiste Say (1767-1832) este de părere că antreprenorul are un rol principal atât în producerea, cât și în distribuirea bunurilor și serviciilor produse și consumate de societate. El este primul economist care a asociat antreprenorul cu un manager. Say acordă antreprenoriatului o poziție deosebit de importantă în sistemul de producție și consum. În opinia lui Jean Baptiste Say activitatea antreprenorului este privită ca și o formă superioară de muncă.

Întreprinzătorii lui Say își dedică timpul, talentul și resursele în direcția producerii, distribuirii și consumului de bunuri și servicii. Ei coordonează atât piețele, cât și firmele. Antreprenorul de succes are nevoie de o combinație de calități și experiențe, prin urmare, surplusul de venit al unei firme transformat în răsplată (salariul) antreprenorului, poate și trebuie să fie foarte ridicat.

Alți gânditori clasici care au formulat teorii despre antreprenoriat, precum Alfred Marshall (1842-1924) care atribuie o poziție remarcabilă antreprenorului, atât la nivel macroeconomic cât și microeconomic. În opinia, aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă furnizarea de mărfuri deopotrivă cu inovarea și progresul realizate simultan, explicându-și teoria ”Oamenii de afaceri care au fost deschizători de drumuri au adus societății beneficii mult mai mari decât câștigurile lor proprii, deși au murit milionari”.

Joseph Schumpeter (1883-1950) a considerat antreprenorul ca lider și inovator sau „motorul principal al sistemului economic”. În concepția lui Schumpeter, misiunea antreprenorului este aceea de a hotărî care obiectiv trebuie urmărit și nu de a decide cum anume trebuie să se facă aceasta. El nici nu își asumă riscuri și nici nu furnizează capitalul; acestea fiind sarcinile investitorului.

4. Antreprenoriatul în curentele de gândire economică

Rezolvarea problemelor antreprenoriale impune abordări legate de creșterile economice în procesul unei dezvoltări durabile. O serie de cercetări făcute de Alfred Marshall, Schumpeter sau Knight au contribuit la dezvoltarea conceptului de antreprenoriat. Alături de aceștia, Max Weber, Lewis, Hewitt, într-o anumită măsură au dezvoltat o serie de teorii privitoare la activitatea antreprenorială.

În antichitate, succesul antreprenoriatului depindea de depășirea riscurilor asumate. Bogăția personală era acceptată atâta timp cât nu era legată de participarea directă în industrie și comerț, domenii în care acționau, cu precădere, foștii sclavi și alte categorii de oameni care nu erau considerați nobili.

Activitatea antreprenorială comercială era considerată degradantă și ducea la pierderea prestigiului. Prin urmare, antreprenoriatul nu constituia cea mai bună modalitate de îmbogățire . Impulsurile antreprenoriale erau motivate de dorința de a fi proprietar și de a obține statutul social dorit.

În perioada Evului Mediu, deținerea proprietății și statutul social nu garantau obținerea succesului.

Oamenii obțineau bogăție și putere în special prin intermediul activităților militare și de război. Atât inovația, cât și antreprenoriatul erau în strânsă legătură cu activitățile de război și în special cu construcția de fortificații, castele și alte mari lucrări arhitecturale.

Antreprenorul era mai degrabă un conducător de proiect, care utiliza resursele statului și nu își asuma riscuri. Perioada anilor 1000-1500 iese din anonimat prin introducerea de noi activități antreprenoriale, în domenii ca arhitectura, ingineria sau agricultura. Antreprenoriatul a început să fie din ce în ce mai bine văzut de către populație și să aducă beneficii economice din ce in ce mai mari. Spre exemplu, colectarea taxelor de arendă – această activitate consta în colectarea și plătirea către rege a acestor taxe, în schimbul obținerii dreptului exclusiv de a le colecta. Riscul antreprenorial, în acest caz, provenea din faptul că totalul taxelor colectate putea fi mai mic decât suma pe care trebuia să o plătească colectorul pentru dreptul de a o colecta.

5. Caracteristicile antreprenorului

Un antreprenor este o persoanǎ care, pe baza unor clauze și condiții contractuale, se obligǎ sǎ presteze în favoarea altei persoane și organizații, diverse lucrǎri în schimbul unei remunerări bănești. De obicei, aceste lucrǎri sunt pǎrți componente ale unui proiect.

În era noastra, antreprenorul este privit ca fiind un agent economic care adoptǎ un comportament activ și novator, care acceptǎ nemăsurat riscuri financiare pentru dezvoltarea noilor proiecte.

Literatura de specialitate întrevede mai multe studii legate de caracteristicile și calitățile antreprenorului. Făcând o analiză a acestora, un antreprenor de succes are următoarele caracteristici:

–  control interior,

– este capabil să identifice oportunitățile pe piața economică,

– este capabil să planifice evenimentele pe termen scrut, mediu sau lung,

– își asumă riscuri legate de întreprindere,

– este capabil de idei inovatoare, de găsirea solutiilor spre rezolvarea problemelor apărute,

– abilitatea de a gasi metode de  feedback  spcifice pentru activitatea desfasurată

– capacitatea de a lua decizii pe baza analizei obiectivului stabilit

– este independent și flexibil în gândire

– are spirit de inițiativă și este foarte responsabil

– prezintă inteligența emoțională

– are capacitatea de a comunica și convinge colaboratorii în legătură cu ideile și viziunea;

– are capacitatea de a-i înțelege corect pe ceilalți, de a face o primă impresie bună și de a-i convinge să-și schimbe opiniile sau comportamentele;

– este capabil în a-și dezvolta relațiile de afaceri.

– este competent în administrarea afacerilor, a planului de marketing, deține bune cunoștințe în domeniul operațional-IT;

– are capacitatea de a identifica resursele necesare dezvoltării activității.

– are capacitatea de a obține profit financiar, social sau personal.

6. Factorii care influențează activitatea antreprenorului

Indiferent de poziția sa ca și antreprenor și performanțele sale, activitatea unui antreprenor  se va dezvolta  la intersecția dintre urmatorii factori:

– factori de naturǎ legislativ-normativǎ,

– factori sociali,

– factori financiari,

– factori  tehnologici,

– factori  politic

– factori globali.

Fiecare factor în parte influențeazǎ mediul antreprenorial în mod diferit, și pot să lucreze atât în sensul scǎderii cât și creșterii performanțelor sale in rândul activității sale de antreprenor. Modul de adaptare și flexibilitate a personalitǎții antreprenorului au un cuvânt greu de spus. Astfel, un antreprenor cu cunoștințe solide în domeniul resurselor umane va da dovadǎ de tact și diplomație în cazul unei crize de personal. În aceeași mǎsurǎ un antreprenor care nu se informeazǎ despre legislația care îi reglementeazǎ activitatea, chiar dacǎ beneficiazǎ de consiliere juridicǎ, se va afla în imposibilitatea deschiderii și menținerii unui dialog productiv cu statul român sau va obține cu greu o finanțare, fie ea atât prin societǎți financiar-bancare, cât și prin instituții europene.

7. Metode de stimulare a creativității antreprenorilor.

Metodele de creativitate sunt folosite cu scopul găsirii unor idei de noi produse. Scopul acestor metode, nu este acela de a găsi soluții care să corespundă nevoilor pieței, ci urmăresc sa descopere nevoile clienților. Metodele de creativitate pot fi împărțite în două categorii: metode intuitive și metode raționale.

Metodele intuitive pornesc de la premiza că un grup de indivizi este mult mai creativ decât fiecare individ care lucrează separat. Se concentrează pe efectul sinergetic rezultat în urma interacțiunii dintre membrii grupului. Prin aceste metode se valorifică imaginația și intuiția persoanelor care participă la sedințele de creativitate.

Metodele raționale presupun căutarea și găsirea de idei de noi produse, pornind de la analiza sistematică a produselor existente. Pot fi avute în vedere în procesul de analiză o serie de aspecte ca: caracteristicile produselor existente, comportamentul lor în consum, modalitățile de utilizare, situațiile de consum etc.

8. Motivația antreprenorilor

Menționăm mai jos, câteva dintre ideile motivării antreprenorilor:

– Construcția pe care o realizezi este resursa cea mai de preț a unui antreprenor;

– Valoarea adăugată pe care o aduce în mediul de afaceri, în cel social, dar și în cel al

familiei;

– Dorința de a fi independent și de a nu depinde de alții;

– Stăpânul propriului destin și al angajaților, din perspectiva asumării riscurilor;

– Recunoașterea socială ca factor de responsabilitate si implicare socială;

– Urmarea propriului vis și mulțumirea de a face ceea ce îți place.

Motivația de a fi antreprenor, presupune și o serie de satisfacții cum ar fi:

– autonomia câștigată, în urma inițierii unei afaceri, deoarece antreprenorul este cel care ia decizii și face ca lucrurile să aibă o anumită direcție stabilită de el însuși. Pentru antreprenor, afacerea înseamnă și o cotă înaltă în câmpul responsabilității, iar în această situație, întreprinzătorul dorește să și-o asume. Este de asemenea liber în luarea deciziilor care crede el că sunt potrivite profilului său.

– deținând o afacere proprie, nu mai întâmpină piedici în autorealizare, singurele fiind cele determinate de propria sa capacitate și creativitate.

– cei mai mulți întreprinzători obțin mult mai mult câștig decât dacă ar fi angajatul altei companii, remunerat lunar pentru munca depusă. Antreprenorul, în cazul în care are succes, poate obține un profit care să îi acopere dobânda la capitalul împrumutat și care ar putea recompensa riscul asumat, efortul depus, talentul și propria capacitate antreprenorială și managerială.

– obține siguranța muncii, care este un alt aspect pentru antreprenorul ce tocmai si-a demarat o afacere având avantajul că poate lucra atâta timp cât este capabil de muncă fără să fie obligat să iasă la pensie.

– în cazul în care afacerea înregistrează rezultate bune, antreprenorul poate angaja toți membrii familiei, acesta fiind un alt aspect avantajos, deoarece afacerea va avea continuitate prin preluarea ei de către copii. Pe de altă parte, în afacerea derulată de membrii familiei poate exista o morală și o încredere mai bună.

– antreprenorul poate să-și investească capitalul în propria afacere, în loc să investească în afacerile deținute de alții și care pot fi riscante, sau în loc să-și țină banii în depozite bancare.

– pentru multe persoane găsirea unui loc de muncă adecvat cunoștințelor proprii poate fi o operațiune dificilă, datorită excesului de forță de muncă din respectivul domeniu. În felul acesta, un întreprinzător poate iniția o afacere, unde cunoștințele și abilitățile sale să constituie un avantaj.

– ieșirea din rutină este o altă problema, des întâlnită. Sunt persoane care simt nevoia unei schimbări, care doresc să părăsească o activitate monotonă, de rutină. Inițierea unei afaceri reprezintă o ocazie pentru a împlini această satisfacție personală.

– pentru orice întreprinzător, o afacere conferă putere și influență, deoarece el este cel care ia deciziile, influențează cursul acțiunilor, decide soarta întreprinderii, iar toate aceste aspecte îi creează o satisfacție psihologică deosebită.

Insatisfactii:

– nenumărați antreprenori contribuie cu bunuri sau cu sume importante de bani, care pot fi pierdute în cazul unei afaceri nereușite;

– antreprenorul este singurul răspunzător în caz de eșec. Odată cu mărimea firmei, cresc și responsabilitățile. Dacă pentru unele persoane munca de conducere este ceva atractiv, pentru altele ea poate constitui misiune extrem de grea și dificilă. Deciziile luate îi afectează nu numai pe întreprinzători și firmă, ci și pe clienți, salariați. De aceea, multe persoane preferă să lucreze pentru alții limitându-și responsabilitatea la sarcinile de muncă în cadrul programului lor de lucru.

– una din marile probleme întâlnite la unele persoane care doresc să devină antreprenori este că ele nu vor mai fi capabile să se întoarcă la vechiul lor loc de muncă în caz de eșec. Această preocupare o au persoanele care au un loc de muncă bine plătit.

– pentru că un antreprenor nu poate cunoaște toate domeniile de activitate el se vede nevoit să apeleze la experți și să urmeze sfaturile acestora. Acest lucru reprezintă o lezare a spiritului lor de interdependență.

– în caz de succes, antreprenorul va trebui să mărească numărul de angajați ceea ce pentru unii antreprenori poate părea frustrant. Cea mai neplăcută decizie în caz de creștere a afacerii este, pentru unii antreprenori, aceea de a ceda o parte din control.

– uneori, în caz de succes, se impune o abatere de la valorile de etică profesională. În cazul în care practicile intră în conflict cu etica întreprinzătorului, por genera stări de nemulțumire.

9. Elementele importante urmărite de antreprenori

A) COSTURILE

Cheltuieli: orice sumă de bani cheltuită pentru desfășurarea activității organizației pe durata unei perioade contabile și care se înregistrează în evidența contabilă a acelei perioade.

Costuri de producție generale – costurile indirecte necesare producției care includ, de obicei, cheltuieli cu materialele și forța de muncă ce nu sunt repartizate asupra unui singur produs sau serviciu creat și cheltuielile indirecte ocazionate de funcționarea fabricii și a celorlalte facilități ale firmei.

Costuri directe – costuri care pot fi identificate ca fiind legate în mod direct de fabricarea unui produs, serviciu sau orice alt gen de activitate a unei organizații. De obicei, acestea includ costul materiilor prime și al materialelor încorporate, cheltuieli directe cu forța de muncă și alte cheltuieli de producție specifice, care participă direct și uneori integral la obținerea produsului finit.

Costuri indirecte – cheltuieli care nu pot fi atribuite în mod direct a supra unei unități de produs, serviciu, activitate a organizației. Acestea includ, de obicei, costul proprietății, cheltuielile administrative generale și cheltuielile de desfacere. Se mai numesc cheltuieli generale ale organizației sau costuri de regie, indirecte.

Costuri fixe – aceste costuri nu oscilează odată cu creșterea volumului activității, chiar dacă vânzările se dublează, o serie de costuri general – administrative rămân neschimbate și sunt considerate fixe.

Costuri fixe directe – aceste costuri pot fi împărțite în mod unic asupra unui segment (produs, grup de produse, serviciu, piață etc.) al activității organizației.

Costuri fixe generale – acestea privesc întreaga activitate a organizației sau unele operațiuni dintre segmentele activității în organizație, care nu pot fi înpărțite în mod unic, direct, asupra unui anumit segment, spre exemplu amortizarea clădirilor administrației.

Costuri semi-variabile – costuri care includ atât elemente de cost fix, cât și de cost variabil, de exemplu cheltuieli care variază în funcție de volumul activității, dar nu direct proporțional. De exemplu, o notă de plată pentru telefon va fi mai mare într -un trimestru când când s-au dat mai multe telefoane, dar nu se va dubla dacă numărul telefoanelor date se dublează, în timp ce elementul de cost „chirie” rămâne neschimbat.

Costuri variabile – variază proporțional cu volumul activității, sau cu volumul vânzărilor care se dublează, și vor fi deci considerate costuri variabile, mai poartă denumirea de costuri marginale.

Cheltuieli directe – materii prime, salariile directe către personalul direct productiv, inclusiv Casa de Asigurări de Sănătate, pensie, șomaj.

Cheltuieli indirecte – acestea sunt chiriile, plata utilităților (căldură, gaz, apă, curent, gunoi)

– amortizări

– cheltuieli de întreținere și funcționare utilaje și aparate

– salarii indirecte (personalul tehnic, economic, administrativ)

– cheltuieli cu consumult de carburant pentru automobile, piese, reparații etc.

– reclamă, protocol, cheltuieli de deplasare, reprezentare

– consumabile, telefon, poștă

– consultanți (financiar, contabilitate, fiscalitate, tehnic, marketing)

– dobânzi

B) PROFIT SI PIERDERI

Contul de profit si pierderi – o situație a tranzacțiilor realizate de către o organizație în decursul unei perioade de timp care arată veniturile create, costurile aferente, profitul sau pierderea rezultată într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Poate, de asemenea să indice impozitul aplicat profitului brut, dividendele și rezervele.

Contul de profit și pierdere urmărește mișcările viitoare ale numerarului astfel, contul trebuie să arate veniturile care au fost înregistrate, chiar dacă nu au fost încasate și cheltuielile înrgistrate, chiar dacă facturile nu sunt încă plătite. La fel ca în cazul bilanțului contabil, formatele pentru declarația de profit pot să fie diferite de la o organizație la alta.

Majoritatea respectă principiul general de a începe lista articolelor înregistrate cu venitul și sursele acestuia, urmate de costurile acumulate în generarea acestui venit. De reținut este că această declarație înregistrează valorile intrărilor aferente procesului de transformare din anul precedent. Prin urmare, de mult ori are prea puțină utilitate practică pentru managerii din organizație, cu excepția cazului cand se întocmesc variante mai recente destinate contabilității manageriale, în cadrul perioadelor contabile formale. Această declarație reprezintă de cele mai multe ori o sursă importantă de informații referitoare la performanță, pentru proprietari, acționari și alte persoane interesate în performanța financiară a companiei.

Marja brută comercială – marja profitului brut care reprezintă diferența dintre încasările totale și costul produselor vândute, înainte de deducerea costurilor de regie, sau costurile indirecte.

Profit din exploatare – este acel profit care reiese după deducerea tuturor cheltuielilor operaționale din valoarea vânzărilor. Se poate deduce și prin adăugarea dobânzii de capital la profitul net raportat. Se numește și profit din activitatea principală.

Profitul înainte de impozitare – profitul realizat de organizație, după ce toate cheltuielile au fost acoperite din veniturile obținute, dar înainte de a fi înregistrate impozitul datorat, dividendele și rezervele.

10. Riscuri asumate de antreprenori

Un antreprenor îți asumă numeroase riscuri, dintre care le enumerăm pe cele principale:

– renunțarea la ideea găsirii unui loc de muncă stabil ca și angajat, pentru un loc de muncă nesigur, cel puin în faza inițială a afacerii;

– poate investi în afacere bani din capitalul propriu, pe care, în caz de eșec nu îi mai poate recupera

– poate aplica la resursele bănești din bănci pe care cu greu le poate restituii;

– domeniul de activitate a întreprinderii la care s-a angajat să fie antreprenor, să aibă concurență prea puternică și implicit să întâmpine dificultăți în găsirea și angajarea unor oameni cu adevărat competenți.

Dezvoltarea sau inhibarea antreprenoriatului se poate datora și unor factori macroeconomici, asupra cărora antreprenorul nu poate acționa, cum ar fi:

– evoluția generală e economiei,

– inflația,

– rata dobânzii,

– accesul la capital.

11. CULTURA ANTREPRENORIALA SI SUCCESUL ANTREPRENORIAL

Rolul culturii antreprenoriale.

Ideea de cultură antreprenorială presupune cultura unei organizații. Organizația este o adunare de oameni care lucrează împreună într-un proces care are la bază divizarea muncii, pentru a obține un numitor comun. Managerul este responsabilul unității de muncă. Performanțele obținute, cantitatea și calitatea muncii, satisfacția individului, managementul resurselor umane sunt direct influențate de cultura antreprenorială adoptată. În cadrul culturii antreprenoriale comunicarea este un factor important care poate influența toate aceste procese, inclusiv viabilitatea unei culturii antreprenoriale. Cunoașterea culturilor antreprenoriale devine evidentă acum în perioada globalizării, culturile interacționând mai des, inclusiv la nivel antreprenorial. Cunoașterea lor, eficientizarea comunicări între culturi poate fi un atu pe piață mondială deschisă.

Cultura – factor decisiv care determină comportamentul antreprenorial. Acest factor are o dubla actiune, prima fiind asupra antreprenorului iar cea de a doua asupra pietei potentiale. Felul in care un antreprenor va actiona este direct influentat de educatia sa si de cunostintele acumulate in viata de zi cu zi. In ceea ce priveste comportamentul consumatorilor si importanta culturii asupra acestuia legatura este evidenta si usor de urmarit analizand compartamentele diferentiate ale celor cu pregatire superioara fata de cel al persoanelor fara educatie sau analizand diferentele intre consumatorii din tari cu, culturi puternic diferentiate.

În literatura de specialitate există multiple moduri de a defini cultura. Astfel, aceasta poate fi definită prin:

– „modele tip, de comportament moștenit care sunt transmise din generație în generație";

– „valori standard, idei și alte sisteme importante din punct de vedere simbolic, ca factori moderatori ai comportamentului uman";

12. Clasificarea culturilor antreprenoriale

Conceptul de „cultură antreprenorială” poate fi studiat din perspectiva funcțională, conform căreia o organizație are o cultură văzută ca o variabilă, sau din perspectiva de integrare unde întreprinderea în totalitate definește o cultură. Aceasta are la bază ideea că organizația are o cultură care permite integrarea, coordonarea și motivarea persoanelor din cadrul organizației. Conform perspectivei de integrare cultura se află într-un proces de schimbare continuă, dar nu poate fi decât greu influențată de factorii externi

O altă tipologie interesantă a culturilor antreprenoriale este cea propusă de Charles Handy. Cercetătorul sistematizează culturile organizaționale după legătura dintre caracteristicile lor și trăsăturile unor zeități din mitologia greacă. În realitate, Handy pleacă de la o clasificare mai veche realizată de Roger Harrison, care distinge patru tipuri de culturi: a. cultura axată pe putere, b. cultura axată pe roluri, c. cultura axată pe sarcini, d. cultura axată pe individ, pe persoană.

Pentru caracterizarea tipurilor de culturi antreprenoriale, perechea de autori Deal – Kennedy a considerat ca punct de reprezentare rata de risc și viteza de feed-back. Astfel se deosebesc următoarele tipuri de culturi organizaționale:

– cultura macho – reprezentanții se simt bine doar dacă pentru obținerea succesului și puterii pot să-și asume cele mai mari riscuri. Dacă au succes atunci pot să-și pună bazele unei bunăstări viitoare, statornice, iar dacă nu au succes atunci dau faliment și dispar.

– reprezentanții culturii pâinii și jocurilor se simt bine acolo unde în primul rând este organizat lucrul în echipă. Ei își asumă riscuri moderate și sunt informați într-un timp relativ scurt despre succesele și insuccesele semnificative, dar nu drastice.

În cultura riscurilor rezultatele deciziilor importante se pot observa după o perioadă mai îndelungată și aceasta datorită faptului că rezultatele unor proiecte investiționale mari doar atunci vor deveni evidente.

Contrar tipului anterior, stă cultura proceselor în care în primul rând sunt importante procesele în sine, lucrul în sine și nu exigența față de produse sau cerințele consumatorului. În acest caz riscul este minim, participanții evită insecuritatea.

13. Importanța culturii și climatului organizațional

Climatul organizațional poate fi descris pe șase caracteristici importante, și anume:

1. Claritatea. Gradul de claritate organizatorică în sensul de a fi bine organizat, exact și eficient, în felul în care sarcinile, procedurile și atribuțiile sunt atribuite și realizate.

2. Standarde. Gradul în care managementul așteaptă și pune presiune pe angajați pentru standarde ridicate și performanță ridicată.

3. Angajament. Măsura în care angajații se simt angajați la scopurile si obiectivele organizației.

4. Responsabilitate. Măsura în care membrii organizației simt responsabilitatea individuală pentru realizarea obiectivelor lor, fără a fi în permanență monitorizați și să fie luați mereu la întrebări.

5. Recunoaștere. Măsura în care angajații simt că sunt recunoscuți și răsplătiți (nefinanciar) pentru o muncă bine făcută, nu doar pedepsiți pentru greșeli sau erori.

6. Spirit de castă. Măsura în care angajații simt un sentiment de coeziune și spirit de echipă, de a munci bine împreună.

Cultura antreprenorială intensă este acea cultură în care domină abundența ideilor, spiritul inovator, realizarea permanentă a noutăților în orice domeniu.

Cultura antreprenorială intensă cu o profundă coordonare este aceea unde conducerea este îndeplinită de persoane autorizate cunoscute în domeniu, iar salariații au încredere deplină și acceptă aproape orice de la acest conducător.

In concluzie există desigur și alte clasificări ale culturii antreprenoriale. Ca și cultura însăși acestea sunt de o mare diversitate. În primul rând sunt influențate de cultura în care autorul respectiv a trăit, aceasta imprimându-i o anumită optică, fiind condiționat de propria cultură în clasificarea pe care o prezintă. Contează și perioada când au fost enunțate conceptele, ca și culturile fiind într-o continuă evoluție. Totuși, între diferitele clasificări se observă anumite suprapuneri, anumite categorii dintr-o clasificare semănând cu categorii din alte clasificări. Faptul este explicabil, pentru că anumite trăsături, valori ale culturii sunt general valabile de la o cultură la alta, doar proporția ori importanța lor în cultura respectivă variind.

Folosirea uneia sau alteia din aceste clasificări depinde și de locul unde aplicăm aceste cunoștințe, domeniul de aplicabilitate și mai ales de cultura la care o raportăm. Putem să constatăm că nu se poate defini teoretic cel mai bun model de cultură antreprenorială, sau nu se știe care este cea mai bună alegere indiferent de locul geografic sau de timp. Se poate observa că asemănarea culturilor aferente unor domenii, și cultura organizațională depinde în cea mai mare măsură de caracterul uman, adică de persoanele care alcătuiesc întreprinderea sau societatea.

BIBLIOGRAFIE

Șoim H. – Antreprenoriatul: concepte, culturi, metode și tehnici, POSDRU 2007-2013

Vlăsceanu Mihaela – Economie socială și antreprenoriat, Editura „Enciclopedică”, București, 1993

Andreș Solomia – Cultură antreprenorială, Editura „Eftimie Murgu”, Reșița, 2007

Frunzăverde Doina, Irimia H., Rîndașu Venera – Antreprenoriat: teorie și practică, Editura „Mirton”, Timișoara, 2005

Botea, F., Cristian, V. F., Maidaev, M., Mănescu,C., Nițu, V., Oniță, M.,Ghidul întreprinzătorului particular, Editura Tehnică, București,1994