Cultura Antreprenoriala In Ue

Cap. 1. Mediul antreprenorial

1.1. Schimbarea ca oportunitate

Decizia de inițiere a unei afaceri nu este simplă, necesită un proces decizional complex, desfășurat în mai multe etape și include un grad ridicat de risc.

Înainte de a începe elaborarea oricăror planuri privind afacerea pe care ar dori să o desfășoare în viitor, întreprinzătorul trebuie să aibă în vedere un cumul de elemente care țin atât de contextul economic în care va funcționa afacerea, cât și de motivațiile proprii și ale familiei acestuia (pentru că, în cele din urmă, familia este cea care suportă riscurile unui eventual eșec sau se va bucura alături de succesul ideii puse în practică). Fiecare dintre noi avem anumiți factori care ne motivează și fiecare dintre noi avem un profil al motivațiilor și valorilor. De aceea, înainte de a începe o carieră și înainte de a lua o decizie profesională, este important să ne cunoaștem motivațiile, astfel încât să luăm decizii favorabile pe termen lung. Prioritizarea motivațiilor ne ajută de asemenea să facem față provocărilor profesionale.

Este important să ne cunoaștem și să realizăm faptul că, prin cunoașterea la nivel individual, vom reuși să ne atingem obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. În timp ce unii dintre noi optăm pentru o anumită meserie, deoarece credem că prin acea muncă ne vom realiza năzuințele, alții aleg o altă variantă – aceea de a fi întreprinzător.

Motivele care stau la baza deciziei privind alegerea carierei sunt extrem de diverse. Motivul este acel fenomen psihic ce are rol esențial în declanșarea, orientarea și modificarea conduitei. Motivația este constituită din ansamblul motivelor, din structurarea tuturor motivelor.

Motivația este un concept fundamental în psihologie și, în genere, în științele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri – trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri – care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini.

Mobilurile enumerate reprezintă condiții interne, interpuse între stimulii mediului și reacțiile organismului, mediind, cerând, întreținând un comportament sau altul. Motivația se restructurează și se ajustează continuu, în concordanță cu funcția psihică pe care o servește, incluzând în componența sa o multitudine de variabile fiziologice, psihologice și socio-culturale. Având în vedere acestea, motivația apare ca factor integrator și explicativ al celor mai variate fenomene psihosociale: statuturi și roluri, aspirații și performanțe, relații interpersonale, a diverselor fenomene de grup (coeziunea, conformismul, autoritatea, influența, prestigiul, etc.).

Motivația constituie temeiul comportamentelor și activităților pe care le prestează indivizii în cadrul grupului în funcție de specificul solicitărilor ce decurg dintr-o categorie sau alta de relații funcționale (relații dintre subiect și sarcinile activității). În cazul relațiilor de muncă, problema motivației se pune în legătură cu sensul și rațiunea atribuită de individ rolului său profesional. În funcție de modul în care se realizează valorizarea socială a muncii (felul cum este privită, înțeleasă și practicată munca) și de contextul social, se realizează și motivația celui care muncește. Motivația se bazează pe trebuințe, acestea fiind substratul cauzal imediat al celor mai diferite activități și comportamente interumane. Motivul nu apare ca derivat al unei trebuințe singulare, ci ca expresie a modului în care acestea interacționează în sistem. Forma cea mai înaltă a motivației este motivația internă, care apare atunci când rolul profesional cu care interacționează subiectul devine el însuși o necesitate. O astfel de motivație condensează în sine trebuința de activitate a subiectului, valorizarea socială pozitivă a activității acestuia și conștientizarea importanței sociale a activității desfășurate.

Modificările apărute în cadrul sistemului de trebuințe al individului influențează profund gradul de motivare al acestuia; această mișcare e punctată adesea de contradicții decurgând din dualitatea modului de formare a motivației ca rezultat al sistemului de trebuințe individuale și a dependenței de succesiunea gradelor de angajare în lucru al fiecărui nivel de trebuințe.

Satisfacția la locul de muncă descrie cât de mulțumit sunteți la locul de muncă. Nu este la fel ca motivația, dar cele două sunt legate în mod clar. Motivația este dorința interioară de a lua măsuri. Când te simti motivat, faci ceea ce trebuie făcut pentru ca vrei să, nu pur și simplu pentru că trebuie să. Motivarea provine de la auto-interes. Prin urmare, a găsi ceva care satisface cât mai multe dintre dorințe este posibil să fie primul pas în creșterea nivelului de motivare. Avem toate unitățile interioare sau impulsuri care ne motivează.

Pentru o carieră de succes, este important să se înțelegă modul în care unitățile interioare vă propulsaează să faceți ceea ceea ce faceți. Aceste unități sunt numite nevoi interioare, și vă sunt conduse pentru a satisface nevoile diverse la locul de muncă, acasă, la școală, sau în viața socială. Toate nevoile sunt existente la nivelul fiecărui individ însă fiecare dintre noi, căutăm să le îndeplinim în moduri diferite și în grade diferite. Unele persoane trebuie să se concentreze pe satisfacerea nevoilor de bază, cum ar fi hrană și îmbrăcăminte, în timp ce altele se concentreze pe de nivel superior, cum ar fi nevoile de cultivare a relațiilor sau angajarea în învățarea pe tot parcursul vieții. Știind nevoile dvs b#%l!^+a?specifice și diferitele moduri de a le satisface, este un pas important dezvoltarea carierei.

1.2. Antreprenorul

Concepția de „antreprenor” a evoluat de-a lungul timpului, la fel ca activitățile economice ce au devenit mult mai complexe. În zorii revoluției industriale, antreprenorii au fost mai degrabă de intermediari, rareori „producători”. Ei au fost caracterizați prin atitudinea de a-și asuma riscuri. Apoi, ei au devenit piatra de temelie a economiei începând a produce și a inova. În Evul Mediu, entrepreneur, cuvântul francez „a desemnat o persoana care a efectuat o sarcină”. Mai târziu, el a desemnat o persoană îndrăzneață, centrată pe asumarea de riscuri economice. În secolele XVI și XVII-lea, antreprenorul era individul care se angaja în activități speculative. Termenul nu se referea încă la producător, la vânzător sau comerciant, ci, în general, o persoană care avea un contract cu un rege să întreprindă construirea unei clădiri publice sau de chiar de a asigura aprovizionarea armatei (V’erin 1982). Pe scurt, „antreprenorul era o o persoană care avea un contract de la guvern pentru un serviciu sau de furnizarea de bunuri „. Prin urmare, riscurile asumate au fost, în esență financiare, ca suma alocată pentru acest serviciu.

Sensul general de „antreprenor”, în secolul XVII a fost „o persoană care se angajează să facă ceva”, sau chiar ca un act individual. Universel Dictionnaire du Comert, publicat în 1723 în Paris, oferă următoarele definiții pentru cuvântul din limba franceză „antreprenor: o persoană care se angajează să facă o anumită piesă de lucru: „antreprenor în fabricație” înseamnă „producător”, antreprenor în zidărie însemnă „zidar”.

În 1735, L’Encyclop’edie de d’Alembert și Diderot definește antreprenor ca cineva care este responsabil de un loc de muncă. În Emile Littr’e lui Dictionnaire de la langue de franci ¸ AISE, publicat în 1889, de asemenea, definiția se referă la actul de „întreprindere”: „cel care se angajează să facă ceva este un antreprenor „. În Dicționarul (1889-1891), antreprenorul este „cel care își asumă o mare întreprindere industrială, un antreprenor „.

Astăzi, Le Petit Robert oferă trei definiții ale cuvântului „Antreprenor”.

Prima definiție este exact aceeași ca în Dictionnaire de la langue de franci ¸ AISE menționate anterior. A doua vede antreprenorul ca o persoană „responsabilă de realizarea unor de locuri de muncă „. În cele din urmă, într-o perspectivă mult mai economică, antreprenorul este „orice persoană care gestionează o întreprindere a ei, și pune în aplicare diverși factori de producție (pământ, muncă, și de capital), în scopul de a vinde bunuri sau de servicii „.

Deși definițiile de antreprenor a variază ușor în sens și în precizie, rămâne o constantă în ele: antreprenor și asumarea riscului sunt strâns legate, și acest lucru a fost prima dată menționat formă scrisă de Cantillon (1755).

La începutul secolului al XIX-lea, Jean- Baptiste Say (1803) asociază antreprenorul cu noțiunea de inovare, o noțiune ce l-a făcut mai târziu popular în lumea anglo-saxonă de către Schumpeter (1934). Mai mult decât atât, în literatura economică, antreprenorul este prezentat cu fațete multiple și combină rolul de inovator cu capitalist, oportunist, și chiar coordonator și organizator de resurse.

Filion (1990) a sugerat că antreprenor, mai mult decât orice alt actor economic, este o persoană care dezvoltă gândirea sistemică, în alte cuvinte, antreprenorii organizează activitățile lor, în scopul de a realiza scopurile și obiectivele la care doresc să ajungă în viitor. Studiul despre antreprenori, comparativ cu studii ale altor actori în organizare, dezvăluie persoanele care s-au dezvoltat mai mult, care văd mai mult spre viitor și pe termen lung, și organizează activități în conformitate cu scopurile și obiectivele pe care le doresc pentru a le realiza.

Această perspectivă conduce la următoarea definiție a lui Filion (1991): „Un antreprenor este un individ care concepe și dezvoltă viziuni”.

Antreprenorul are un rol special și indispensabil fiind un jucător în evoluția sistemelor economice liberale. Dacă antreprenorii sunt auto-angajați sau lucrează pentru organizații (ca angajați), au sunt adesea idei inovatoare radicale. Antreprenorii sunt inovatorii care aduc „distrugere creativă” (Schumpeter 1934).

Schumpeter pune în evidență și glorifică rolul perturbator al antreprenorului, el chiar susține că numai indivizii cu o capacitate de a inova merită să fie numiți antreprenori. Această viziune este, de asemenea, spusă înainte de G’elinier Octave, renumit consul francez, care a insistat, la sfârșitul anilor 1970, cu privire la importanța a ceea ce un antreprenor ar putea aduce economiei unei țări „firmele care dezvolta și inovează sunt cele care practică spiritul antreprenorial. Creșterea economică, schimburile internaționale, brevetele, licențierile și inovațiile din ultimii 30 de ani, (… ) sunt foarte costisitoare în a le a face față, fără ajutorul antreprenorilor „(G’elinier 1978).

În această perspectivă, spiritul antreprenorial reprezintă un adevărat motor de dezvoltare economică.

Antreprenoriat: un nou set de competențe pentru persoane fizice.

În funcție de situația lor personală și a motivațieice o au la bază, persoanele fizice (studenți, angajați, solicitanții de locuri de muncă) văd în crearea unei afaceri, un mijloc de inserție profesională și socială sau de reintegrare în viața profesională, o modalitate de a controla destinul lor, pentru a găsi împlinire sau de a satisface nevoia de independență și de b#%l!^+a?autonomie.

Ei toți vor să maximizeze șansele lor de succes înainte de a se angaja într-un proces consumator de timp, bani, energie. Cu toate acestea, dincolo de risc și de motivațiile personale vedem astăzi în antreprenoriat o soluție.

În lumea aceasta în permanentă schimbare, perspectiva antreprenorială poate fi oportună, la nivel individual (Kuratko 2005). Noua generație pare să fi înțeles acest lucru. Kuratko (2005) prezintă câteva cifre referitoare la Statele Unite ale Americii: mai mult de 5 milioane de americani sub vârsta de 34 încearcă să creeze o companie, o treime din ei au sub 30 de ani, mai mult de 60 % din tinerii între 18 și 29 declară că ar dori să își creeze lor propria companie. Chiar dacă situația din Statele Unite este ușor diferită de cea din restul lumii, intențiile antreprenoriale nu au fost niciodată atât de mari în Franța și restul Europei (Fayolle Filion 2006).

Alegerea de a deveni un antreprenor este o decizie majoră a vieții, una care de multe ori merge împotriva propriei noastre educații. La urma urmei, visul american este construit pe ideea că, pentru a avea succes, trebuie să muncești și să urmezi un drum. Părinții noștri au subliniat întotdeauna că avansarea în carieră înseamnă urcușul pe o „scara ierarhică.” Această cale de evoluție în carieră , de obicei, înseamnă obținerea unei educații avansate, urcând treaptă cu treaptă, și având o atitudine bună despre toate. Această cale spre succes a fost învățată de la momentul în care puritanii au venit prima dată în America. Acestă filosofie, bazată pe ideea unei cariere, a oferit cadrul pentru valorile americane de realizare individuală, concurență, responsabilitatea personală, și de succes. Cu toate acestea, noțiunea de succes se schimbă, și noi tipuri de antreprenori au apărut, definind succesul în termeni proprii. Acești noi întreprinzători cred că ei pot atinge succesul și își pot îndeplini visele și nevoile personale pornind de asociații antreprenoriale, păstrându-și în același timp full-time locurile de muncă.

În teoria de astăzi, un antreprenor este o persoană fizică sau juridică care se obligă, pe baza unor clauze și condiții contractuale, să execute (întreprindă) diferite lucrări (industriale, de construcții etc.) în beneficiul altei persoane sau organizații, în schimbul unei sume de bani dinainte convenite. Antreprenoriatul, ca factor de producție propriu sistemelor economice bazate pe concurență și liberă inițiativă, se referă la capacitatea unei persoane de a-și pune în practică ideile.

Întreprinzătorul este persoana dispusă să-și asume riscul inițierii unei activități, de regulă de tip economic. El vede oportunități, promovează noul, apreciază independența și autonomia, își este propriul „stăpân”. Calitatea de antreprenor înseamnă primul rând, un tip de comportament, de esență activă și novatoare, și mai puțin o poziție personală oficializată.

Întreprinzătorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, își asumă responsabilitatea inițierii acesteia și obține resursele necesare pentru începerea activității. Întreprinzătorul este persoana care își asumă riscurile conducerii unei afaceri. Întreprinzătorul este cel care gestionează resursele necesare funcționării unei afaceri bazate pe creativitate, inovație. Întreprinzătorul este persoana care dorește să acționeze în mod independent, să își împlinească propriile vise, care dorește în permanență mai mult, care dorește să demonstreze că este în stare să fie propriul stăpân și șef.

Profilul personal al întreprinzătorului este caracterizat prin existența unor calități și abilități deosebite, printre care putem enumera:

Spirit independent – întreprinzătorul dorește să fie propriul stăpân, să-și pună în practică ideile, fără îngrădiri și prea multe reguli, să ia deciziile rapid, fără aprobări venite de la alții.

Rezistență la stres, efort, putere de muncă – calitate esențială; odată asumată demararea unei afaceri pe cont propriu, efortul este permanent, nu avem un program normat, uităm de comoditate, activitatea pentru întreprinzător este continuă, fără pauze, vacanțe. Întreprinzătorul are în responsabilitate nu numai propriul destin,ci și pe cel al angajaților, al membrilor de familie; el oferă celor din jur exemplul puterii sale de muncă.

Echilibru mental, planificare logică a acțiunilor – toate deciziile luate de întreprinzător, mai ales luate în condiții de stres, de criză trebuie să fie ferme, logice, exacte și bine înțelese de colaboratori sau angajați.

Spirit inovator – calitate absolut esențială și necesară unui întreprinzător de succes; competiția este dură într-un mediu economic în schimbare și dezvoltare; numai produsele și serviciile inovative, care aduc ceva nou pentru consumator pot rezista pe piață.

Încredere în sine – încredere în sine, în propriile forțe, pentru că de cele mai multe ori trebuie să iei singur decizia cea mai bună pentru tine, angajați, colaboratori, familie; nu ai voie să eziți, trebuie să fii ferm, să le insufli și celorlalți încredere și siguranță. Pe de altă parte trebuie să ai încredere și în echipa pe care ți-ai format-o și cu care lucrezi, pentru că numai împreună puteți obține satisfacțiile succesului.

Asumarea responsabilității – întreprinzătorul este cel care demarează afacerea, cel care alocă resursele financiare și materiale; nimeni nu vine să îi spună ce să facă și cum să facă, el este cel care asumă întreaga responsabilitate a afacerii. b#%l!^+a?

Visător, dorința de a reuși – în orice afacere, la început, trebuie să visezi, să dorești cu ardoare să reușești în ceea ce ai visat, în ceea ce ți-ai propus; ulterior începe o muncă asiduă, combinată cu planificarea atentă a resurselor și a pașilor de urmat în dezvoltarea afacerii.

Calități de strateg – antreprenoriatul înseamnă și o luptă continuă pentru a reuși și a supraviețui; întreprinzătorul este confruntat în permanență cu multe variabile și mediul concurențial este, în fapt, și un câmp de luptă în care calitățile de strateg, modul de folosire cu eficiențăa resurselor și oportunităților pot conduce la victorie sau la eșec.

Spirit organizatoric – întreprinzătorul este cel care își organizează și controlează afacerea și firma în funcție de volumul activității, numărul de angajați, perspective de dezvoltare.

Gustul și acceptarea riscului – capacitatea de a lua decizii cu risc moderat pentru afacere este o abilitate de maximă importanță pentru întreprinzător; un întreprinzător de succes trebuie să-și propună să cunoască riscurile care îi pot afecta afacerea, să le analizeze și să ia cele mai bune decizii pentru minimalizarea efectelor riscurilor; deoarece întreprinzătorul este cel care pune la dispoziție resursele, de multe ori se pune problema deciziilor în condiții de risc moderat – aici intervine abilitatea întreprinzătorului de a cunoaște și lua în considerare nivelul de risc.

1.3. Etica antreprenorială

Etica în afaceri este un domeniu academic și un subiect de dezbatere foarte recent. Ca mai toate noutățile din ultimul secol, și noțiunea de “business ethics” este oinvenție americană. Primită cu entuziasm în spațiul nord-american această subdiviziune a eticii s-a răspândit apoi și în spațiul european, mai exact în țările în care economia de piață există cu adevărat. Cu britanicii în frunte ,europenii s-au “contaminat” și ei de interesul crescând față de etica în afaceri abia în anii de după 1980.

În România acest interes este abia pe cale de a se naște. În acest context perceptele eticii în afaceri apar ca niște idealuri spre care trebuie să tindem străbătând valurile înspumate ale economiei detranziție. Marea majoritate a celor care vorbesc despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o definiție explicită a eticii în afaceri. Se presupune că sensul intuitiv al expresiei în sine este suficient de explicit pentru a nu mai avea nevoie de o definiție.

Sub presiunea efectelor direct perceptibile în viața lor, a politicilor interesate ale marilor companii și a strategiilor guvernamentale orientate spre o liberalizare a piețelor, militantismul diferitelor grupuri de “stakeholders“ a intensificat progresiv , sporind interesul opiniei publice față de etica afacerilor și de cea a administrației publice. (Stakeholders = grupuri sociale afectatedirect sau indirect de activitatea societăților comerciale. De exemplu: salariații,consumatorii, comunități locale).

Prin urmare toți acești “participanți” au început să conștientizeze noțiunea de etică în afaceri și să o urmărească penalizând împreună cu mass-media orice acțiune care se abate de la niște norme.

Se intensifică în același timp și acțiunile grupurilor de “shareholders” (acționarii societățiilor comerciale) odată cu explozia piețelor de capital și a operațiunilor bursiere. A apărut astfel mișcarea “ethical investiment” care promovează investițiile “morale” și sancționează activitățile a căror ținută etică lasă de dorit. Sunt tot mai multe opinii critice la adresa bunurilor slabe calitativ sau a celor provenite din tehnologii poluante ori din exploatarea mâinii de lucru juvenile.

Creșterea interesului față de etica în afaceri este detreminată și de schimbarea înseși a naturii afacerilor. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe și mai dinamice iar afacerile lor au nevoie de un climat de echitate pentru a se dezvolta. În mai toate universitățile din America și Europa s-a introdus ca disciplină de studiu Etica în afaceri, iar companiile moderne angajează specialiști în domeniu pentru a se asigura de buna desfășurare a activitățiilor lor atât în interiorul lor, cât și în raporturilepe care le dezvoltă cu alte companii.

Misiunea eticii este aceea de a expune aspectele teoretice ale moralei precum și aceea de a constitui un ghid practic, real, care să canalizeze și să amelioreze viața morală a societății. Rolul eticii este deci, acela de a veni în ajutorul instituțiilor și persoanelor să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și care le sunt motivațiile morale în desfășurarea acțiunilor lor. Etica analizează practic vorbind, morala și izvoarele ei.Făcând apel la rațiunea și bunul simț al omului, ea încearcă să canalizeze toate eforturile umane spre idealul moral.

Mediul de afaceri se dezvoltă acolo unde condițiile economico- sociale se bazează pe proprietate privată, competiție, libertate. Acestea sunt condițiile de bază ale evoluției relațiilor legate de afaceri. Iar organizațiile care îți desfășoară activitățiile în aceste medii sunt supuse unor anumite responsabilități. Aceste responsabilități sunt cele de ordin economic (pentru a face profit, a îmbunătăți indicatorii economici și a poziționa cât maibine firma în raport cu concurența), precum și cele de ordin social (legate de calitateaproduselor, de impactul asupra mediului, de plata salariilor, a taxelor către autorități,etc.).

Din punct de vedere teoretic există două tipuri de abordări ale compatibilității dintre b#%l!^+a?etică și afaceri:

1.Teoria compatibilității etica-afacere, care se referă mai ales la impactul cu societatea a fiecărei organizații. Astfel conform acestor teorii orice agent economic are niște responsabilități față de societate, unele prevăzute de lege, iar altele liber-consimțite. Compatibilitatea dintre etica în afaceri și afacere se referă în primul rând la segmentul liber-consimțit care trebuie să se caracterizeze prin:

– atitudine etică față de partenerii de afaceri;

– atitudine etică față de cumpărători;

– implicarea în viața socială;

Unul dintre cele mai elaborate modele ale implicării în social este cel propus decătre cercetătorii americani A.Caroll și A.K.Bucholtz numit “Modelul cvadripartit al responsabilitățiilor corporatiste” care se prezintă astfel:

– Responsabilități legale, pretinse de societate;

– Responsabilități economice, pretinse de societate;

– Responsabilități etice, așteptate de societate;

– Responsabilități filantropice, dorite de societate;

Cei doi cercetători ne și oferă o concluzie: “Responsabilitatea socială a uneicorporații cuprinde ceea ce societatea așteaptă din partea unei organizații din punct devedere economic, legal, etic și filantropic la un moment dat.”

Fără îndoială că această teorie a compatibilității a suferit diverse abordări din partea managerilor și cercetătorilor în decursul timpului. Astfel au apărut două moduri de abordare și anume:

– abordarea minimalistă care susține că implicarea în zona socialului trebuie să fie minimă întrucât și așa firmele plătesc prea multe taxe autoritățiilor de orice fel

– abordarea maximalistă care susține faptul că resonsabilitatea unei firme este mult mai mare și mai diversă decât aceeea de a plăti taxe și a produce profit. Firmele sunt legate între ele într-o rețea invizibilă, rețea care este ancorată în realitatea socială, fără de care o poziționare corectă nu există.

2.Teoria incompatibilității etica-afacere, care susține faptul că nu ar trebui să existe responsabilități etice în afaceri. Etica ține de viața personală a indivizilor, în timp ce afacerea este un joc al cărui singur scop este profitul (câștigul). Adepții acestei teoriis usțin că amabilitatea și fair-play-ul în afaceri sunt menite numai pentru a masca lupta adevărată dusă în tranșeele obținerii unor avantaje de orice fel.

A. Carr în lucrarea “Is Business Bluffing Ethical?” susține ideea conform căreia teoria jocului nu este un atribut numai al mediului de afaceri ci și al întregii societăți: “Trăim probabil, în cea mai competitivă dintre societățile civilizate. Obiceiurile noastre încurajează un grad înalt de agresivitate în urmărirea aspirațiilor personale spre succes. Afacerile reprezintă principala arenă de competiție, iar ele sunt adaptate unui joc strategic. Regulile de bază au fost stabilite de către guvern care încearcă să depisteze și să pedepsească afacerile frauduloase. Însă atâta timp cât o companie nu încalcă regulile jocului stabilite prin lege, ea are dreptul legal de a-și stabili strategia fără a urmări nimic altceva decât profitul.

Dacă urmărește o strategie a profitului pe termen lung, compania va păstra relații prietenești cu partenerii de afaceri doar atâta timp cât va fi necesar. În același timp ocompanie condusă inteligent nu va căuta avantaje într-un mediu ostil iar astfel de decizii nu sunt de natura morală ci strategică.”

Există astăzi încă multe voci ale managerilor care se ridică împotriva restricțiilor de orice fel în lumea afacerilor: ”Morala este morala iar afacerea este afacere”, spun ei, dând de înțeles că mai mult politicienii și teoreticienii doresc să aplice un “dresaj miop” unei activități liberale în care organizația are posibilitatea să se înfrunte cu concurența și să se specializeze în direcția obținerii unor rezultate tot mai bune. Ghidându-se după proverbul “Hoțul neprins este negustor cinstit”, partizanii acestei teorii susțin următoarele:

– există crime neelucidate și criminali neprinși

– există cazuri de încălcare a legilor soldate cu succese

– sumele mari câștigate din afaceri te ajută să “uiți de regulile morale”

– rezultatele unor afaceri dubioase nu sunt totdeauna negative

Singura îndatorire a managementului este aceea de a respecta legile, în rest toate energiile sale trebuie canalizate către obținerea profitului. Politicienii și teoreticienii doresc să transforme managerii în marionete lipsite de libertate și de mijloace de exprimare.Împotriva asocierii etica-afacerii, există în esență următoarele argumente:

– etica în afaceri este mai degrabă o religie decât o știință

– etica în afaceri este o disciplină bună pentru academicieni, filozofi și teologi

– angajații noștri au un comportament etic, deci noi nu mai avem nevoie de etica

– dacă organizația noastră nu are probleme cu legea, atunci noi funcționăm etic

– etica managerială are puțină relevanță practică (după Etica in afaceri, M.Popa, A.G.Chira, L.M.Scortar, p.124).

1.3. Factori importanți cu influență asupra mediului antreprenorial b#%l!^+a?

1.     Caracteristicile antreprenorului

Antreprenorii împărtășesc un set comun de trăsături care îi ajută să își înceapă propria afacere și le măresc șansele de reușită. Printre acestea se numără abilitățile de leadership, capacitatea de muncă, gradul de independență dorit, toleranța la risc sau gradul de responsabilitate pe care doresc să și-l asume. Românii nu sunt pregătiți din acest punct de vedere și simt nevoia să dezvolte aceste caracteristici prin programe educaționale.

2.     Acces la finanțare

O mare problemă a ecosistemului antreprenorial românesc este lipsa accesului la finanțare. Deși 48% dintre români își doresc să pornească la drum pe cont propriu, mai mult de jumătate dintre aceștia afirmă că nu dispun de resursele financiare necesare pentru a face acest lucru. Temerilor legate de insuficiența fondurilor li se adaugă și cele legate de incapacitatea de a returna datoriile. Aceste probleme se diminuează o dată cu creșterea în vârstă, atunci când antreprenorii conștientizează că există numeroase opțiuni de finanțare accesibile în România și în afara granițelor.

3.     Taxe și alte bariere administrative

Taxele și barierele administrative sunt un impediment major pentru dezvoltarea activității antreprenoriale dintr-o regiune. Indiferent de vârstă, respondenții sunt unanim de acord că nivelul taxelor și al impozitelor este ridicat, iar corupția și ineficiența existentă la nivelul instituțiilor publice au un impact negativ asupra posibilităților de dezvoltare ale propriilor afaceri.

4.     Existența rețelelor și a conexiunilor

În România se dezvoltă comunități antreprenoriale puternice în orașele mari, însă acestea nu sunt încă suficient de prezente. Tinerii acuză de asemenea și lipsa de conexiuni de business și mentori relevanți pentru ei. Au fost înregistrate însă diferențe semnificative pe grupe de vârstă: rețeaua de contacte a unei persoane crește semnificativ o dată cu vârsta, ceea ce aduce cu sine și noi conexiuni de business și asistența de care au nevoie din partea mentorilor. În plus, există diferențe semnificative și între antreprenori și cei care nu au pornit deja propriile afaceri, primii având acces la rețele mai dezvoltate, conexiuni de business și mentorat.

5.     Cultura și capitalul social

Cultura antreprenorială joacă un rol important pentru dezvoltarea activității antreprenoriale, iar România stă excelent din acest punct de vedere, având un capital social dezvoltat și o atitudine pozitivă față antreprenoriat. Atunci când ne uităm însă la categoriile de oameni care influențează opinia generală aspra antreprenoriatului, observăm că antreprenorii de succes, media, evenimentele și prietenii au un impact pozitiv ridicat. La polul opus se situează însă profesorii, consilierii de carieră, părinții și familia, care influențează negativ probabilitatea unui tânăr de a deveni antreprenor.

6.     Educația antreprenorială

23% dintre români afirmă că au participat la cel puțin un program de educație antreprenorială, procentajul fiind egal cu cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene. Cu toate acestea, ei sunt nemulțumiți de calitatea educației antreprenoriale primite și consideră că acestea sunt susținute de oameni care nu au legătură cu mediul antreprenorial. Lipsa unei conexiuni dintre școală și mediul de afaceri este principala problemă a educației antreprenoriale din România, iar soluționarea acesteia stă la baza îmbunătățirii nivelului redus de sustenabilitate al companiilor nou înființate.

7.     Politicile publice

Atunci când vine vorba despre stat, în loc să stimuleze dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, măsurile întreprinse de acesta sunt privite de comunitate ca un impediment major în calea dezvoltării. Astfel, membrii activi ai comunității antreprenoriale susțin că sunt la curent cu politicile publice de susținere a antreprenoriatului, însă le consideră neadecvate. Lipsa de rezultate se datorează atât unei înțelegeri deficitare a mediului antreprenorial românesc cât și corupției endemice care afectează măsurile întreprinse la toate nivelurile.

1.4. Tipologia formelor mediului antreprenorial

Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi și structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diversificate. Este deosebit de importantă cunoașterea diferitelor tipuri de întreprinderi, ale căror particularități reclamă abordări diferențiate din anumite puncte de vedere.

Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de mai mulți factori: – pe această bază se pot efectua analize complexe și aprofundate privind dezechilibrele și disfuncționalitățile existente la un anumit moment în economie; – aceasta permite identificarea caracteristicilor și modalităților de exercitare a conducerii în întreprindere. Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, însă ne vom rezuma la cele mai principale.

1. În funcție de forma de proprietate deosebim:

– întreprinderi de stat;

– întreprinderi private; b#%l!^+a?

– întreprinderi cu proprietate mixtă.

Trăsătura definitorie a întreprinderii de stat este faptul că întregul său patrimoniu aparține statului pe al cărui teritoriu se află. Înființarea și funcționarea întreprinderilor de stat depinde în exclusivitate de voința factorilor decizionali etatici, potrivit reglementărilor existente în fiecare țară. Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor se află în proprietatea uneia sau a mai multor persoane. Este un tip de întreprindere foarte veche, avându-și rădăcinile în sclavagism. Numărul, diversitatea și mărimea întreprinderilor private au crescut odată cu dezvoltarea societății.

Trăsăturile economice esențiale ale întreprinderilor private:

– inițiativa constituirii și funcționării lor aparține în totalitate întreprinzătorului;

– existența unui capital inițial minim este obligatorie;

– independența deplină în ceea ce privește direcționarea activităților întreprinderii;

– asumarea integrală a riscurilor economice și sociale legate de operațiile firmei etc.

În funcție de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale și de grup. Întreprinderea individuală aparține unei singure persoane. Această formă este caracteristică în special întreprinderilor de dimensiuni mici și mijlocii. Întreprinderea de grup prezintă drept caracteristică posesiunea asupra patrimoniului său de către cel puțin două persoane, și poate fi:

a) întreprindere familială, al cărei patrimoniu se află în proprietatea membrilor unei familii. De regulă, aceste întreprinderi sunt mici, membrii familiei posedând integral competențele privind conducerea tuturor activităților. Cel mai adesea membrii familiei nu sunt numai proprietarii întreprinderii, ci și lucrători efectivi în cadrul acesteia;

b) întreprinderea asociativă este înființată prin dorința și participarea în condiții egale a mai multor persoane, ce desfășurau anterior activități similare în calitate de mici producători. Specific este dreptul de proprietate asupra patrimoniului al mai multor persoane, care prin actul de constituire devin, sub anumite forme, coparticipanți la conducerea întreprinderii. Fiecare membru are dreptul, pe lângă salariu, la o parte din venitul final corespunzător cotei-părți din capital, potrivit unor proceduri stabilite la înființarea întreprinderii;

c) întreprinderea cu proprietate mixtă, al cărei patrimoniu aparține parțial statului, parțial persoanelor fizice sau juridice private.

2. După natura activității se evidențiază:

– întreprinderi agricole;

– întreprinderi industriale;

– întreprinderi de servicii (bănci, asigurări, transport);

– întreprinderi de distribuție al căror rol este de a pune la dispoziția clienților diferite bunuri de consum.

3. În funcție de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive și prelucrătoare. Cele extractive se ocupă cu extracția obiectelor muncii din natură (carbonifere, petrolifere etc.), iar cele prelucrătoare – cu transformarea materiilor prime în produse finite. Primele se caracterizează printr-o dependență pronunțată de factorul natură.

4. În raport cu destinația economică și caracterul producției finite distingem:

– întreprinderi producătoare de mijloace de producție (grupa A);

– întreprinderi producătoare de bunuri de consum (grupa B).

5. În funcție de continuitatea procesului tehnologic există:

– întreprinderi cu procese tehnologice continue;

– întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:

– întreprinderi ce funcționează anul împrejur;

– întreprinderi sezoniere.

7. În raport cu nivelul de specializare se poate vorbi de:

– întreprinderi specializate;

– întreprinderi universale;

– întreprinderi mixte.

8. În funcție de metoda de organizare a producției putem evidenția:

– întreprinderi cu producția organizată în flux;

– întreprinderi cu producția organizată pe obiecte;

– întreprinderi cu producția organizată în unicate.

9. În funcție de forma organizatorico-juridică a întreprinderii deosebim:

– întreprindere individuală;

– societate în nume colectiv;

– societate în comandită;

– societate pe acțiuni;

– societate cu răspundere limitată;

– cooperativă de producție;

– cooperativă de întreprinzător;

– întreprindere de arendă;

– întreprindere de stat și întreprindere municipală. b#%l!^+a?

10. Dupǎ mǎrime (estimatǎ dupǎ numǎrul de personal, cifra de afaceri, capitalul social) se poate vorbi de:

– microîntreprinderi;

– întreprinderi mici;

– întreprinderi mijlocii;

– întreprinderi mari.

Cap. 2. Cultură antreprenorială ȋn Uniunea Europeană

2.1. Situația actuală a IMM-urilor ȋn Uniunea Europeană

Evaluarea indicatorilor de performanță arată că IMM-urile din Uniunea Europeană continuă să reprezinte coloana vertebrală a economiei, în 2012 ele numărând 99,8% dintre întreprinderile cu activitate în sectoarele economice non-financiare, ceea ce echivalează cu un număr de 20,7 milioane de afaceri. Marea majoritate dintre acestea, respectiv 92,2% sunt microîntreprinderi, care au mai puțin de 10 angajați, conform definiției europene. Aproximativ 6,5% sunt întreprinderi mici, având un număr de angajați între 10 și 49, iar numai un procent de 1,1% sunt întreprinderi mijlocii cu un număr de salariați cuprins între 50 și 249, conform clasificării europene.

În ceea ce privește contribuția la ocuparea forței de muncă, IMM-urile asigură 67,4% din locurile de muncă existente în economia non-financiară din Uniunea Europeană, în anul 2012, menținându-și practic același nivel din 2011 (67,4%), însă mai mare decât în 2010 (66,9%). Ponderea valorii adăugate brute realizate de IMM a suferit o ușoară scădere în cei doi ani, situându-se la o medie de 58,1% din valoarea totală realizată în economia UE.

Performanțele IMM-urilor evaluate prin intermediul datelor structurale Eurostat privitoare la numărul de întreprinderi, numărul de angajați și valoarea adăugată brută compun imaginea de ansamblu a sectorului IMM din Uniunea Europeană. Urmărind evoluțiile pe o perioadă suficient de lungă (2005-2012) se constată impactul negativ puternic cu care criza financiară a lovit IMM-urile, toți cei trei indicatori fiind afectați în anul 2009 și ulterior până în anul 2012. Numărul de angajați a fost cel mai sever afectat, iar creșterea numărului de IMM-uri a fost stopată. Singurul indicator cu o redresare clară după momentul 2009 a fost valoarea adaugată brută care și-a reluat creșterea la toate clasele de mărime.

În 2011, numai IMM-urile din trei țări europene (Austria, Germania și Malta) au reușit să depășească nivelurile din 2008 ale indicatorilor valoare adaugată și număr de angajați. O situație pozitivă s-a mai înregistrat în Belgia, Finlanda, Franța și Luxemburg, unde valorile s-au menținut în 2011 la nivelurile similare celor din 2008, în timp ce în restul țărilor, IMM-urile nu au reușit să mai recupereze pierderile suferite începând cu anul 2009.

Evaluările arată o strânsă corelație între ponderea inovării în întreprinderi, în general, și ponderea IMM-urilor inovatoare. Țara cu cea mai înaltă pondere de întreprinderi b#%l!^+a?inovatoare este Germania, care deține un procent de 80%. La polul opus, cu cele mai mici procente ale IMM-urilor inovatoare, se află economiile din estul Europei: Letonia, Polonia, Ungaria, Lituania, Bulgaria și România.

Analiza de profunzime a evidențiat faptul că performanțele superioare, demonstrate de IMM-urile din Austria și Germania, au fost susținute de trei factori principali:

– În primul rând, în aceste țări, există o concentrare mai mare a personalului din IMM-uri în producția de înaltă și medie tehnologie sau serviciile bazate intensiv pe știință.

– În al doilea rând, analizele arată o corelație directă între nivelul productivității muncii, rata investițiilor și cea a exporturilor. Astfel, cea mai mare productivitate se întâlnește în întreprinderile cu rate înalte de investiții și de exporturi, precum și în domeniile de fabricație de înaltă tehnologie și serviciile bazate intensiv pe știință. Țările cele mai performante întrunesc, în general, aceste condiții.

– În al treilea rând, se observă că în aceste țări s-a reușit creșterea angajării concomitent cu creșterea productivității muncii, primul factor de creștere fiind mai pronunțat. Diferențele de performanță ale IMM-urilor se remarcă nu numai între statele membre, ci și la nivelul sectoarelor economice. Astfel, în timp ce angajarea în domeniul serviciilor și comerțului a crescut, în alte sectoare precum mineritul și construcțiile, valorile acestui indicator s-au diminuat. În cazul valorii adăugate brute (VAB), creșteri mai ridicate s-au obținut în industria prelucrătoare și în comerț. Ar mai trebui specificat că, în cele mai multe sectoare, creșterile valorii adăugate sunt puse pe seama creșterii productivității muncii.

În Raportul anual al IMM-urilor din UE 2011-2012 disparitățile dintre statele membre, în ceea ce privește capacitatea de redresare a sectorului IMM, au fost evaluate pe baza a trei criterii:

– dacă în anul 2011 a avut loc redresarea și au fost atinse sau depășite valorile din 2008 ale valorii adăugate brute și a forței de muncă;

– cât de rapid s-a produs redresarea și care au fost ratele anuale de creștere pentru VAB și ocupare, începând cu 2009;

– divergența de performanță în termeni reali ai creșterii VAB și a numărului de angajați din IMM.

Pe baza acestor criterii de performanță evaluate pentru intervalul 2008-2012, statele membre au fost încadrate în patru grupuri:

– grupul P-P: țări cu creștere pozitivă înregistrată de ambii indicatori, VAB și număr de angajați, 2008- 2012;

– grupul P-N: țări cu creștere pozitivă a VAB și creștere negativă a numărului de angajați, 2008-2012;

– grupul N-P: țări cu creștere negativă a VAB și creștere pozitivă a numărului de angajați, 2008-2012;

– grupul N-N: țări cu creștere negativă la ambii indicatori, 2008-2012.

Analiza corelației existente între inovare și competitivitate, arată că țările cu cele mai înalte performanțe economice din Uniunea Europeană au și cele mai mari procente de IMM-uri în domeniile de producție și servicii high tech. De asemenea, universitățile joacă un rol foarte important în stimularea creării de noi firme în domeniile bazate pe știință și înalte tehnologii și înlesnesc legătura dintre cercetarea din sectorul public privat și lumea afacerilor. Măsurile de sprijin public, aplicate în acest scop, sunt orientate către creșterea numărului de întreprinderi „spin-off” bazate pe cercetare, prin: revizuirea statutului cercetătorului, reglementări mai bune în domeniul proprietății intelectuale, premii anuale, promovarea campusurilor antreprenoriale, îmbunătățirea accesului la finanțare pentru studenții antreprenori, sprijin pentru incubatoarele de afaceri și certificarea lor, asigurarea suportului pentru centrele de transfer tehnologic orientate spre rezultat.

Factorii politici, atât naționali cât și cei regionali, văd incubatoarele de afaceri ca pe un instrument de promovare a dezvoltării economice, a inovării și stimulării firmelor cu potențial de creștere, bazate pe noi tehnologii. Înființarea unui incubator de afaceri necesită investiții din partea mai multor categorii de stakeholderi, în timp ce beneficiile către societate sunt percepute diferit. De aceea, este nevoie de dezvoltarea unui model de bună practică proiectat pentru firme spin-off și high tech în domeniul producției și serviciilor bazate pe înalta tehnologie. B

? b#2.2. Dezvoltarea unor politici și practici eficiente ȋn Uniunea Europeană

Există o apreciere generală în ceea ce privește rolul major pe care antreprenoriatul, alături de inovare, îl joacă în creșterea competitivității economice și crearea locurilor de muncă, la scară globală. Totuși, abordarea politicilor publice în domeniul antreprenoriatului diferă de la un stat la altul, în funcție de dinamica economică, particularitățile mediului de afaceri sau obiectivele de dezvoltare regională.

Pe măsură ce globalizarea influențează tot mai mult economia mondială, dinamismul antreprenoriatului este văzut ca un factor care contribuie la consolidarea economiei bazate pe cunoaștere, la soluționarea problemelor sociale și de mediu. Politicile antreprenoriale sunt tot mai strâns corelate cu cele pentru inovare, fiind orientate pe crearea de noi produse și servicii, prin valorificarea ambelor valențe ale economiei bazate pe cunoaștere.

În ultimele decade, susținerea antreprenoriatului a fost accelerată, în UE ca și în foarte multe state devenind de neconceput formularea politicilor pentru dezvoltare economică fără a se lua în considerație îmbunătățirea mediului antreprenorial, prin înlăturarea obstacolelor sau prin acțiuni directe de sprijin. Suplimentarea și intensificarea măsurilor pentru promovarea antreprenoriatului la toate nivelele (european, național, regional) este un obiectiv asumat, începând cu anul 2008, în documentele strategice ale Uniunii Europene.

Strategia Europa 2020

„Europa 2020” este strategia Uniunii Europene pentru creștere economică, având ca orizont de timp anul 2020. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE dorește să devină o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Creșterea inteligentă vizează o economie bazată pe cunoaștere și inovare. Dezvoltarea durabilă presupune competitivitate și eficiență în utilizarea resurselor. Creșterea inclusivă se referă la o rată mai mare a ocupării forței de muncă în economie, care să genereze coeziunea economică, socială și teritorială la nivelul UE. Aceste trei priorități se sprijină reciproc și sunt în măsură să ajute UE și statele membre să obțină un nivel mai ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune teritorială.

În fapt, sunt stabilite cinci obiective majore privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și mediul care urmează să fie îndeplinite până în 2020. Diverse acțiuni la nivel european și național vin în sprijinul Strategiei. Antreprenoriatul este unul dintre principalii factori de succes pentru Strategia UE 2020, promovarea și susținerea antreprenoriatului fiind prevăzute într-o serie de acțiuni care urmăresc creșterea inteligentă, politica industrială, cercetarea-inovarea sau educația.

Small Business Act for Europe, 2008

Promovarea creșterii și competitivității IMM-urilor, concomitent cu modernizarea administrației publice în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri sunt prioritățile centrale ale comunicărilor Comisei Europene „Small Business Act for Europe" din 2008 și „Review of the Small Business Act for Europe" din 2011. Cele două documente de politici publice se adresează principalelor problematici care afectează IMM-urile europene pe tot ciclul lor de viață.

Adoptat de Comisia Europeană în anul 2008, Small Business Act este primul cadru comprehensiv de politici pentru IMM-uri al Uniunii Europene, menit să ajute IMM-urile să crească și să creeze locuri de muncă. Noul cadru comunitar statuează 10 principii, cu ancorarea ireversibilă a principiului « Think small first » în toate reglementările cu impact asupra IMM-urilor și conține un pachet de măsuri concrete pentru transpunerea în practică a acestor principii, atât la nivelul UE cât și în cele 27 de state membre.

Principiile SBA:

I. Crearea unui mediu în care antreprenorii și întreprinderile familiale să poată prospera și unde antreprenoriatul este recompensat

II. Asigurarea posibilității pentru antreprenorii onești care au dat faliment de a beneficia în mod rapid de o a doua șansă

III. Definirea regulilor după principiul „Gândiți mai întâi la scară mică”

IV. Asigurarea reactivității administrațiilor la nevoile IMM-urilor

V.Adaptarea instrumentelor publice la nevoile IMM-urilor: facilitarea participării IMM-urilor la achizițiile publice și exploatarea mai judicioasă a posibilităților oferite IMM-urilor de a beneficia de ajutoare de stat

VI. Facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare și punerea în aplicare a unui cadru juridic și comercial, care să favorizeze punctualitatea plăților în tranzacțiile comerciale

VII. Sprijinirea IMM-urilor pentru a beneficia mai mult de oportunitățile pieței unice

VIII. Îmbunătățirea competențelor în cadrul IMM-urilor și a tuturor formelor de inovare

IX. Susținerea IMM-urilor pentru transformarea provocărilor de mediu în oportunități

X. Încurajarea și sprijinirea IMM-urilor pentru a profita de creșterea piețelor globale

În intervalul 2008-2010, Comisia Europeană și multe state membre ale Uniunii Europene au implementat o serie de acțiuni stabilite în SBA, în domeniul reducerii poverii administrative, facilitării accesului IMM-urilor la finanțare și sprijinirii intrării pe noi piețe. b#%l!^+a?Deși angajamentele au fost unanime, abordarea și rezultatele obținute variază considerabil de la o țară la alta.

În primii doi ani de implementare a SBA s-au evidențiat următoarele rezultate semnificative:

– 100.000 de IMM-uri au beneficiat de instrumentele financiare ale Programului-cadru pentru Inovare și Competitivitate (CIP), creând peste 100.000 de locuri de muncă;

– a fost adoptată și a început aplicarea directivei privind plățile întârziate, prin care autorităților publice li se cere să își plătească furnizorii în termen de 30 de zile, îmbunătățind fluxul de lichidități al întreprinderilor;

– în majoritatea statelor membre, timpul și costurile necesare pentru înființarea unei întreprinderi s-au redus considerabil, scăzând media UE pentru o societate privată cu răspundere limitată de la 12 zile și 485 de Euro în 2007, la 7 zile și 399 de Euro în 2010;

– procedurile online eficientizate și oportunitățile de ofertare în consorții au făcut ca participarea la achiziții publice să fie mai ușoară pentru IMM-uri;

– a fost deschis în China un centru european pentru IMM-uri, care sprijină accesul IMM-urilor pe piața Chinei.

Small Business Act revizuit, 2011

Reexaminarea SBA la începutul anului 2011 a reiterat opinia că statele membre trebuie să își intensifice eforturile de promovare a antreprenoriatului și a IMM-urilor, pentru susținerea spiritului antreprenorial în climatul economic dificil. Comisia este decisă să continue acordarea priorității pentru IMM-uri. Pentru a reflecta cele mai recente evoluții economice și pentru a alinia SBA la prioritățile Strategiei Europa 2020 cu scopul îmbunătățirii continue a mediului de afaceri, reexaminarea SBA propune noi acțiuni în mai multe domenii prioritare:

Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru investiții și dezvoltare

– facilitarea accesului la garanții pentru împrumuturi acordate IMM-urilor prin mecanisme consolidate de garantare a împrumuturilor;

– îmbunătățirea accesului IMM-urilor pe piețele de capital de risc, precum și măsuri orientate către sensibilizarea investitorilor la oportunitățile oferite de IMM-uri;

– acordarea pentru toate băncile, indiferent de dimensiuni, a posibilității de a implementa cu ușurință linii de credite ale BEI și instrumente UE.

Reglementare inteligentă pentru a oferi IMM-urilor posibilitatea de a se concentra asupra activităților de bază

– legislația îmbunătățită prin introducerea „testului IMM-urilor” de evaluare a impactului în cazul propunerilor legislative ale Comisiei, acordându-se o atenție specială diferențelor între microîntreprinderi, întreprinderile mici și cele mijlocii;

– realizarea în statele membre de „ghișee unice” pentru simplificarea procedurilor administrative;

– introducerea de ținte cuantificate pentru reducerea „supra-legiferării” practicate frecvent de structurile naționale, prin care se depășesc termenii directivelor UE la transpunerea lor în legislația națională;

Utilizarea deplină a pieței unice

– propunere pentru o bază de impozitare consolidată, comună pentru întreprinderi;

– măsuri pentru facilitarea recuperării transfrontaliere a creanțelor;

– revizuirea sistemului european de standardizare, în scopul realizării unor standarde mai favorabile IMM-urilor și mai ușor accesibile;

– orientări pentru utilizarea de către IMM-uri a normelor de etichetare a originii.

Sprijinirea IMM-urilor pentru a face față problemelor globalizării și schimbării climatice

– inițiativa de sprijin a IMM-urilor pe piețele externe Uniunii Europene;

– o nouă strategie pentru rețele competitive la nivel global; acțiuni specifice privind transferul regional de cunoștințe între experți în mediu și energie din cadrul Rețelei întreprinderilor europene.

O guvernanță consolidată pentru implementarea SBA, inclusiv prin implicarea organizațiilor de afaceri.

Planul de acțiuni pentru dezvoltarea antreprenoriatului în UE, 2020

Comisia Europeană a lansat, în toamna anului 2012, un Plan de acțiuni pentru dezvoltarea antreprenoriatului la toate nivelele (european, național, regional), care urmărește dinamizarea antreprenoriatului în Europa în perspectiva anului 2020, prin deblocarea potențialului pentru creștere și locuri de muncă. Elaborarea planului de acțiuni se bazează pe consultarea factorilor decizionali, IMM-uri, organizații și cetățeni din Uniunea Europeană.

Deși se referă la barierele importante în calea dezvoltării IMM-urilor și la măsurile pentru contracararea acestor bariere, acțiunile prevăzute în SBA nu exprimă și modalitățile concrete de creștere a antreprenoriatului la toate nivelele. Noul plan de acțiuni al Comisiei Europene va completa SBA punând accent pe stimularea creșterii antreprenoriatului în b#%l!^+a?Europa. Planul de acțiuni se adresează acelor domenii în care potențialul antreprenorial poate fi deblocat prin înlăturarea obstacolelor existente.

2.3. Către un model de evoluție pentru o cooperare și o coerență sporite

Traiectoria generală a dezvoltărilor actuale în Europa vizează obținerea unui grad mai sporit al coerenței și structurii și o abordare mai sistematică a educației antreprenoriale. Activitățile actuale de referință ilustrează în esență un „peisaj complet neomogen” al activităților educației antreprenoriale în care șansele unui individ de a beneficia de o educație antreprenorială de bună calitate ca parte integrantă a educației sale generale depind de locul de trai. Ȋn anumite zone geografice educația antreprenorială s-a dezvoltat excelent; în altele lipsește sau este slab dezvoltată. Dezvoltarea este necesară la nivelul întregului „ecosistem” al antreprenoriatului pentru a evolua de la poziția actuală la abordări mai sistematice, și în final, pentru a acoperi pe deplin toate statele membre, și anume până în momentul în care educația antreprenorială va fi prezentă în fiecare școală și va fi pusă la dispoziția fiecărui student.

Modelul răspunde acestor nevoi prin identificarea unor metode eficiente prin care ar putea fi dezvoltate diferitele elemente ale ecosistemului educației antreprenoriale. Astfel, a fost luată în considerare structura și conținutul generale ale abordărilor strategice actuale. Una dintre cele mai importante caracteristici ale strategiilor actuale este mai degrabă tendința acestora de a încerca să furnizeze cadre largi de acțiune, decât calitatea lor normativă. Ȋn mod normal, acestea stabilesc parametrii de acțiune.

Strategiile actuale subliniază importanța educației antreprenoriale, nevoia ca aceasta să fie integrată în programele școlare și, de asemenea, predată ca obiect de studiu separat (în funcție de nivelul de educație), precum și necesitatea predării și aprofundării acesteia pe o scară mai largă. Detaliile privind modul de realizare a acestor obiective sunt lăsate în mare măsură la discreția școlilor și a profesorilor – și eventual a autorităților regionale și locale – în consecință, printre acestea, importanța obiectivelor specifice și asigurarea cumpărării impuse pentru toate părțile interesate relevante. Ȋn mod esențial, strategiile actuale instituie în primul rând cadrul și stabilesc direcții, stimulează, încurajează și furnizează o largă susținere în vederea punerii în aplicare a ceea ce rămâne în esență un proces de dezvoltare „de tip ascendent” într-un cadru de obiective comune.

Este necesară dezvoltarea fiecărei componente a ecosistemului educației antreprenoriale. Pentru ca aceasta să fie luată in considerare in model, au fost definite componentele fundamentale ale sistemului pentru care sunt necesare măsuri: strategiile și cadrele naționale; profesorii; școlile; și, de asemenea, întreprinderile precum și asociațiile și organizațiile private.

Din punct de vedere al scopului general, acesta vizează consolidarea unui sistem care să permită tuturor studenților să beneficieze de o educație antreprenorială de înaltă calitate pe parcursul fiecărei etape a procesului educativ. Ȋn acest sens, modelul are în vedere o serie de modificări, atât la nivelul conceptului, cât și al practicilor educației antreprenoriale. Ȋn ceea ce privește conceptul, modelul prevede trecerea de la tendința de a echivala educația antreprenorială cu aspectele practice ale conducerii unei întreprinderi la o definiție mai amplă conform căreia educația antreprenorială este privită ca dezvoltare a persoanelor care manifestă un spirit antreprenorial în toate aspectele vieții. Un astfel de concept recunoaște potențialul educației antreprenoriale de a transforma multe aspecte ale predării și învățării, de a acorda forțe studenților prin dezvoltare autonomiei în contexte de învățare, de a reduce relațiile ierarhice din cadrul școlilor și de a deschide calea instituțiilor de învățămant către influențele exterioare ale mediului de afaceri.

Acest concept este strâns legat de modificările la nivelul practicilor care reprezintă, de asemenea, o parte esențială a modelului. Ȋn ceea ce privește practicile, modelul prevede trecerea de la educația antreprenorială ca „accesoriu” al programelor școlare, furnizată cel mai adesea pe parcursul ultimelor etape ale invățămantului obligatoriu, la educația antreprenorială ca parte integrantă a programei școlare de la toate nivelurile. Conform unui astfel de scenariu, pe parcursul primilor ani de învățământ – începând de la învățământul primar și până la cel secundar inferior – educația antreprenorială creează, în favoarea studenților, premisele abordării antreprenoriatului ca obiect de studiu separat pe parcursul ultimilor lor ani de studiu, de exemplu începând de la învățământul secundar și până la nivelurile superioare.

Problema abordată în etapele sau în „punctele de trecere” prevăzute pentru diferitele componente ale modelului este cea privind modul în care pot fi realizate aceste obiective. Pentru a le rezuma, este probabil utilă realizarea unei distincții între nivelul politic/strategic, pe de o parte, și furnizarea și punerea în practică a acestora, pe de altă parte.

La nivel politic/strategic, modelul prevede continuarea dezvoltării strategiilor naționale și a mecanismelor de susținere a acestora. Ȋn acest sens, dezvoltarea obiectivelor, a țintelor și a indicatorilor, precum și specificarea rezultatelor învățării vor fi deosebit de importante. Pentru a asigura faptul că toate statele membre vor urma o traiectorie comună, precum și pentru a asigura faptul că marea varietate de acțiuni care vor fi întreprinse la nivel local vor avea o direcție și un scop comun, este esențială stabilirea unei viziuni comune și a obiectivelor aferente. Ȋn același sens, pentru a asigura faptul că elevii vor dezvolta competențele antreprenoriale necesare, în special pe parcursul primelor etape de învățămant în care programele școlare includ educația antreprenorială ca activitate transversală care nu constă numai în învățarea teoretică, ci conține și un important element ce vizează învățarea b#%l!^+a?experiențială prin proiecte, prin studii de caz etc. oferind astfel elevilor un sentiment de implinire și incluzand situații reale, este esențială definirea rezultatelor invățării și a evaluării acestora.

Ȋn acest context, evaluarea este importantă pentru susținerea evoluției educației antreprenoriale ca obiect de studiu separat în ultimele etape ale învățământului, și anume la nivelul secundar superior. Esențială pentru aceste dezvoltări va fi continuarea consolidării mecanismelor de cooperare interministerială și a implicării partenerilor sociali în vederea furnizării de platforme bine structurate și organizate pentru punerea în aplicare și dezvoltarea ulterioară de strategii. Ȋmpreună, aceste mecanisme vor furniza principalele mijloace pentru gestionarea și stimularea dezvoltărilor „pe teren’.

Ȋn ceea ce privește furnizarea și punerea în practică, modelul acordă cadrelor didactice, școlilor și întreprinderilor de la nivel local rolul esențial, susținut de asociațiile și organizațiile private, în dezvoltarea de abordări mai sistematice ale educației antreprenoriale. Acestea vor dezvolta structuri locale și regionale și relații pe termen lung care vor crea premisele unui ecosistem viitor al educației antreprenoriale și vor determina soluții personalizate corespunzătoare contextelor lor specifice. Ȋn același timp, acestea vor avea nevoie să fie sprijinite prin ample instrumente de susținere dezvoltate prin intervenții naționale/regionale. Acestea includ dezvoltarea formării profesorilor, a băncilor de resurse și instrumentelor didactice și a mecanismelor de schimb de bune practici. Astfel, va fi facilitată – la nivel național, regional și local – dezvoltarea ecosistemului în ansamblu.

Cap. 3. Antreprenoriatul românesc

3.1. Istoria antreprenorială în România după 1990

Există suficiente motive pentru care multe persoane aleg să desfășoare activități antreprenoriale, pe cont propriu, în locul statutului de angajat. Cel mai frecvent, antreprenoriatul este privit ca oportunitate sau chiar ca mijloc de existență în absența unei alternative sau din teama de a deveni șomer într-o perspectivă viitoare. Ca oportunități sunt declarate dorința de independență și câștiguri financiare mai mari decât în cazul unui salariat.

O categorie distinctă este cea a întreprinzătorilor motivați de necesitate, cei care declară că nu au găsit un alt mod de a-și câștiga existența. Oportunitatea orientată pe îmbunătățire se referă la acei întreprinzători care apreciază independența și urmăresc să-și îmbunătățească standardul permanent. Acest tip de motivație este cel mai des întâlnit în economiile orientate către inovație. România se plasează pe un loc favorabil (8) în clasamentul GEM, cu un procent de 47,16% dintre opțiuni. Analiza motivației antreprenoriale prezentată de Raportul GEM arată că ponderea antreprenorilor în fază inițială motivați de oportunități este de 67,3% respectiv o valoare dublă față de cea înregistrată în cazul antreprenorilor în fază inițială motivați de necesitate. Se poate concluziona că mai mult de două treimi dintre antreprenorii în fază inițială sunt motivați de oportunități.

În ceea ce privește aspirațiile antreprenorilor, ele pot fi încadrate în trei categorii principale: internaționalizarea afacerii, inovarea și așteptările de creștere a afacerii.

Orientarea antreprenorială către internaționalizarea afacerii a fost analizată în raport cu mai multe criterii. Astfel, antreprenoriatul în fază inițială analizat după intensitatea exporturilor prin estimarea ponderii clienților străini din țară sau în afara granițelor, indică un nivel ridicat în țările din Europa de Est. Cel mai înalt nivel la acest indicator a fost înregistrat în 2008, când a atins un procent de 49,4. Din numărul total de clienți ai antreprenorilor în fază inițială 25% au fost clienți străini. Valoarea din 2010 se situează pe locul 3 în rândul țărilor cu economii orientate pe eficiență.

În același timp, comparațiile arată că antreprenorii în fază inițială au o orientare internațională mai intensă, în timp ce antreprenorii cu vechime au tendința accentuată de specializare și menținere pe piețe câștigate, autohtone sau externe. Procentul firmelor stabile care nu au clienți în afara granițelor a crescut de la 18% în 2007 la 49,7% în 2010. În același timp, cel mai mult a scăzut ponderea antreprenorilor cu vechime, care aveau între 1 și 25% clienți străini, respectiv de la 21.02% în 2008 la 12.44% în 2010. b#%l!^+a?

Orientarea antreprenorială către inovare. Evaluările GEM referitoare la inovare relevă variații foarte mari chiar în rândul economiilor orientate către eficiență. S-a avut în vedere rata de înnoire a produselor și serviciilor curente și gradul de noutate pe care aceasta îl reprezintă pentru clienți. Aceste două aspecte sunt relevate sub indicatorul noutatea produsului/pieței. În plus, s-a analizat gradul de competiție sub toate aspectele afacerii: specificitate, percepția că există multe, puține sau nici o altă afacere care furnizează produse sau servicii similare. Rezultatele arată schimbări majore în 2010, în ceea ce privește orientarea către inovare. Conform datelor GEM, inițiativele inovative în cazul antreprenorilor în fază inițială au scăzut de la 7,3% în 2009 la 4,8% în 2010. Totodată se constată o creștere mai accentuată a activității orientate pe inovare în cazul antreprenorilor în fază inițială, față de antreprenorii înființați mai de mult timp, respectiv 28,5% furnizori de produse noi în primul caz, față de 10% în cel de-al doilea.

Antreprenoriatul cu creștere rapidă. Așteptările de creștere se raportează la numărul de angajați pe care un antreprenor estimează să îl aibă în următorii 5 ani de viață ai firmei și numărul real de personal angajat. Conform datelor GEM, în 2010 a fost înregistrat, pe ansamblu, un procent mai mare de firme fără niciun angajat comparativ cu anul anterior. Procentul antreprenorilor în fază inițială care aveau între 1-5 angajați a scăzut dramatic de la 83,6% în 2009 la 28,6% în 2010. Acest fenomen s-a produs mai moderat în cazul firmelor mai vechi înființate. Așteptările legate de creșterea rapidă, acele afaceri care estimau atingerea unui număr de 19 angajați în decurs de 5 ani, ale antreprenorilor în fază inițială au crescut de la 10,1% în 2009 la 16% în 2010. Similar, în cazul antreprenorilor cu vechime au fost înregistrate creșteri de la 9,9% în 2009 la 19,2% în 2010.

Din 1995 și până în prezent, profilul antreprenorului român s-a îmbunătățit în ceea ce privește raportul dintre antreprenorii femei și bărbați, nivelul de educație, de calificare tehnică și de experiență antreprenorială. Astfel:

Din perspectiva genului, aproape două treimi (63,4%) dintre antreprenorii care au înființat o afacere pe cont propriu în 2008 erau bărbați. Deși procentul de antreprenori români a rămas favorabil bărbaților, diferența dintre numărul de întreprinzători de sex feminin și numărul de întreprinzători de sex masculin în România s-a redus treptat până în 2008. Această constatare se bazează pe faptul că în 1995 un procent de 70,9% dintre întreprinzători era reprezentat de bărbați, respectiv cu 7,5% mai mult decât în 2008.

În ceea ce privește nivelul de educație, 53,9% dintre antreprenorii români sunt absolvenți ai învățământului liceal și universitar, în timp ce 1,7% dintre ei au absolvit doar nivelul de educație primară. Procentul antreprenorilor români, absolvenți de școli liceale și universități cunoaște o tendință crescătoare începând din anul 1995. Ca rezultat al unei astfel de tendințe, trebuie subliniate două aspecte importante:

– Școlile superioare și universitățile reprezintă centrele educaționale pentru formarea profesională a întreprinzătorilor. Totuși, cei care au urmat studii universitare nu se disting prin abilități manageriale de nivel mai înalt în comparație cu cei fără studii universitare. De exemplu, utilizarea tehnicilor de planificare formală în cadrul întreprinderilor nou înființate sau conceperea unor planuri de carieră explicite pentru angajații acestora nu cresc odată cu creșterea nivelului de educație al întreprinzătorului. De aici, rezultă importanța orientării conținutului curriculei școlare către dezvoltarea unei culturi și a abilităților antreprenoriale, care trebuie îmbunătățite în învățământul superior, indiferent de domeniul de specializare.

– Îmbunătățirea educației antreprenorilor creează o premisă favorabilă pentru a dezvolta întreprinderi dinamice. Universitățile, mai ales cele cu o orientare tehnică și științifică, ar trebui să joace un rol cheie, sprijinind dezvoltarea și externalizarea în sfera comercializării noilor tehnologii care au la bază inovația și cercetarea.

Nivelul de calificare al întreprinzătorilor români s-a îmbunătățit în ultimii ani, procentul de muncitori necalificați care și-au înființat propria întreprindere scăzând până la o treime în 2008, de la două treimi cât era în 1995. Totuși, nivelul de experiență managerială al fondatorilor/managerilor de întreprinderi este încă foarte scăzut; numai 2,4% din întreprinderile nou înființate (startup) în 2008 au fost create de întreprinzători cu experiență anterioară pe poziții manageriale. Această lipsă a experienței manageriale trebuie să fie suplinită prin programe de instruire profesională (formare profesională continuă) sau prin includerea disciplinelor orientate spre management/educație antreprenorială în programa de studiu a universităților tehnice și științifice, având în vedere datele cercetărilor întreprinse de INS, care arată că mai mult de jumătate dintre antreprenorii români au absolvit nivelul de educație superior.

Dacă peste granițe toți tinerii sunt învățați, încă din timpul școlii, care sunt pașii pe care trebuie să îi facă pentru a-și pune pe picioare o afacere, în România sunt puțini cei care pot spune că nu au fost niciodată angajați și și-au deschis propriul business de succes din care se pot întreține.

Cu toate acestea, românii au descoperit în ultimii ani beneficiile antreprenoriatului, iar acest lucru se observă și din numărul mare de firme recent deschise. Raportul Comisiei Europene arată că românii sunt pe locul trei, după Italia și Spania, în topul celor care s-au dus în străinătate să învețe despre antreprenoriat de la specialiștii în domeniu. Astfel, nu mai puțin de 250 de antreprenori români au aflat informații utile de la oamenii de business cu experiență din Marea Britanie, Germania, Franța sau Olanda, prin intermediul programului Erasmus pentru antreprenori, derulat din 2009 de Comisia Europeană. Cei aflați la început b#%l!^+a?de drum au învățat din experiența străinilor despre care sunt pașii pe care trebuie să îi facă pentru a rezista pe piață, cum se conduce un business de dimensiuni mici și cum să-și planifice planurile de viitor privind dezvoltarea.

Atunci când ne gândim la afacerile de familie ne vin în minte businessuri mici, dar realitatea ne demonstrează că nu este deloc așa. În România, avem exemple clare că o idee de afaceri potrivită, lansată pe piață la timpul potrivit, se poate dezvolta într-o companie de top. Unul dintre cele mai cunoscute exemple demne de urmat este compania Bitdefender. Lansată în anul 2001 de soții Florin și Măriuca Talpeș, o idee de afaceri bună s-a transformat într-o companie ce a crescut și a devenit unul dintre cei mai puternici producători de produse de securitate IT din întreaga lume, soluțiile fiind folosite acum de sute de milioane de utilizatori, din toate colțurile lumii.

Potrivit cercetărilor, peste 90% dintre afacerile de familie din Europa Centrală și de Est sunt încă gestionate de generația fondatoare, comparativ cu 70% din afacerile din Europa Occidentală. Datele făcute publice de Ernst & Young România arată că țara noastră este un stat promițător din acest punct de vedere.  „Afacerile de familie s-au dovedit cruciale pentru stabilitatea economiei europene. Aceste companii au un număr record de angajați în acest moment și au continuat să investească în capitalul uman într-un moment în care Europa se confruntă cu rate mari de șomaj. Dar, în ciuda contribuției lor majore la economia europeană, multe afaceri de familie consideră mediul de reglementare presant, mai ales din punctul de vedere al impozitării” – este de părere Johannes Volpini de Maestri, Managing Director EY Austria Private Client Service, specializat în problemele afacerilor de familie.

În timp ce autoritățile încep să acorde o mai mare importanță afacerilor de familie, în multe țări din vestul Europei există cursuri speciale sau catedre universitare dedicate acestui tip de business. Pe lângă educația de specialitate, aceste instituții oferă date importante care sprijină acest domeniu.

3.2. Cadrul general privind constituirea și funcționarea antreprenoriatului

În calitate de întreprinzător, după cum reiese din definiția legală, poate activa o persoană fizică sau juridică, care efectuează orice gen de activitate economică neinterzisă de lege, precum ar fi: producerea bunurilor materiale, intermedierea comercială, activitatea de comerț (vânzarea-cumpărarea), operațiile cu valorile mobiliare etc.

Persoana fizică, fără a constitui o persoană juridică, poate desfășura activitatea dată, dacă:

a obținut patenta de întreprinzător;

a înregistrat o întreprindere individuală;

a înregistrat o gospodărie țărănească.

Codul civil clasifică persoanele juridice în persoane juridice cu scop lucrativ și persoane juridice cu scop nelucrativ (art. 55), dreptul de a desfășura activitatea de întreprinzător având-o cele cu scop lucrativ (societățile comerciale, societățile cooperatiste, întreprinderile de stat și municipale).

Luând în considerare importanța acestei activități, statul permite practicarea ei numai după înregistrarea oficială. Prin înregistrare se urmăresc mai multe scopuri, dintre care cele mai importante sunt: efectuarea unui control asupra persoanei care practică activitatea de întreprinzător, contracararea activității ilegale, ținerea unei evidențe statistice în vederea reglementării economiei, promovarea politicii de impozitare, informarea publicului asupra identității și capacității persoanelor înregistrate.

Din definitia dreptului afacerilor, reies și principalele elemente ale activității de întreprinzător:

Activitatea independentă presupune libertatea întreprinzătorului în alegerea obiectului viitoarei activități și a metodelor de lucru, inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private. Întreprinzătorul activează din propria voință și în interesul său propriu.

Activitatea independentă a întreprinzătorului are, totuși, anumite limite, astfel că nu putem vorbi de libertate totală. Independența lui poate fi limitată de actele normative, dar numai în măsura necesară asigurării securității statului, ordinii publice, sănătății, drepturilor și libertăților legale ale altor persoane etc. Activitatea din proprie inițiativă este activitatea care se exercită prin propriul spirit de întreprinzător și propria ingeniozitate. Inițiativa trebuie să fie rațională, întemeiată, reală și legală. Nimeni nu poate fi obligat să practice activitatea de întreprinzător.

Activitatea în nume propriu este desfășurată de întreprinzător sub denumirea de firmă proprie, dacă este persoană juridică cu scop lucrativ, iar de întreprinzătorul individual sub numele său, care trebuie să fie inclus în denumirea de firmă. Denumirea de firmă și numele individualizează întreprinzătorul în activitatea sa.

Activitatea pe riscul propriu și sub răspunderea patrimonială proprie. Riscul activității de întreprinzător, spre deosebire de alte noțiuni juridice ale riscului, poate fi definit ca activitatea acestuia pe piață, în condițiile incerte referitoare la posibilul câștig sau pierdere, când cel care ia decizia, nefiind în stare să prevadă faptul dacă va obține profit sau va suferi pierderi, trebuie, totuși, să opteze pentru una din deciziile optime.

Răspunderea materială a întreprinzătorului este diversă, în funcție de forma organizatorico-juridică, și intervine atunci când activitatea sa este ineficientă sau când nu și- b#%l!^+a?a onorat obligațiile.

Activitatea în scopul asigurării unei surse de venit permanent. Activitatea de întreprinzător presupune obținerea sistematică a unei surse de venit, ca rezultat al unei activități continue, și nu ocazionale.

După importanța pentru societate, activitățile de întreprinzător pot fi clasificate în: activități interzise; activități monopol de- stat; activități monopoluri naturale, activități supuse licențierii; activități practicate în baza patentei de întreprinzător; activități care pot fi practicate liber, fără autorizație specială. Reglementarea juridică deosebită a acestor activități se datorează faptului că, pe de o parte, prezintă un risc sporit, iar pe de alta, agenții economici care desfășoară astfel de activități pot influența negativ piața bunurilor sau serviciilor. De exemplu, din lipsă de concurență, consumatorul nu poate schimba agentul economic care livrează energie termică, energie electrică, apă, gaze naturale etc, fiind nevoit să accepte toate condițiile impuse de societatea care îi prestează aceste servicii. Statul își rezervă dreptul să intervină în activitatea acestor societăți comerciale pentru a proteja consumatorii de posibilele abuzuri și de aceea aceste genuri de activate sunt desemnate ca monopoluri naturale.

Ȋn continuare voi prezenta câteva dintre legile ce reglementează activitatea antreprenorilor:

Legea nr.26/05.11.1990 privind registrul comerțului

Comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Registrul comerțului se ține de către oficiul registrului comerțului, organizat în fiecare județ și în municipiul București.Legea prezintă modalitatea de înscriere în registrul comerțului a tuturor tipurilor de societăți comerciale și sancțiunile pentru nerespectarea ei. De asemenea este prezentat și regimul firmelor și emblemelor. Astfel firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează, iar emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un altul de același gen.

Legea nr.31/16.11.1990 privind societățile comerciale

Conform prevederilor acestei legi, în vederea efectuării de acte de comerț, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți comerciale în una din următoarele forme: a) societate în nume colectiv; b) societate în comandită simplă; c) societate pe acțiuni; d) societate în comandită pe acțiuni și e) societate cu răspundere limitată.

În conținutul aceste legi se pot regăsi procedurile ce trebuie parcurse pentru a constitui o nouă societate comercială, cu particularitățile distinctive ale fiecărei forme de organizare în parte. Astfel, în titlul II sunt detailate actul constitutiv al societății, formalități specifice pentru constituirea societății pe acțiuni prin subscripție publică, înmatricularea societății, efectele încălcării cerințelor legale de constituire a societății. Titlul III reglementează metoda de funcționare a acestor tipuri de societăți comerciale, specificând pentru fiecare tip de societate în parte drepturile și obligațiile asociaților precum și descrierea efectivă a fiecărei forme de organizare. Următoarele titluri abordă probleme precum: modificarea actului constitutiv, excluderea și retragerea asociaților, dizolvarea, fuziunea și divizarea societăților comerciale, lichidarea societăților comerciale și infracțiuni.

Ordonanța Guvernului nr.38/25.08.1995

Articolul 1 prevede că începând cu data de 1 septembrie 1995, activitatea de coordonare, îndrumare și sprijin a întreprinderilor mici și mijlocii, așa cum este reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 25/1993 privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 octombrie 1994 se realizează de către Agenția Națională pentru Privatizare. Ulterior, această ordonanță este aprobată prin Legea nr. 115/29.11.1995.

Hotărârea nr.656/20.06.2002

Prin intermediul acestei hotărâri se acceptă Carta Europeană pentru Întreprinderile Mici. Prin semnarea acestei carte urmează a se merge pe următoarele direcții de acțiune, acordând atenția cuvenită necesităților întreprinderilor mici:

– educația și instruirea întreprinzătorilor;

– inițierea mai puțin costisitoare și mai rapidă a afacerilor;

– legislație și reglementări mai bune;

– asigurarea calificării necesare;

– îmbunătățirea accesului on-line;

– extinderea pe multiple piețe;

– sistemul fiscal și aspectele financiare;

– consolidarea capacității tehnologice a întreprinderilor mici;

– utilizarea modelelor e-business de succes și asigurarea unei asistente de calitate pentru întreprinderile mici;

– dezvoltarea unei reprezentări mai puternice și mai eficiente a intereselor întreprinderilor mici pe plan național și la nivelul Uniunii Europene.

b#%l!^+a?

Ordonanța nr.60/22.08.2002

Această ordonanță ratifică Memorandumul de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii, semnat anterior la București la 31 mai 2002 și la Bruxelles la 28 iunie 2002. În vederea participării, România urmează a plăti o contribuție anuală la bugetul general al Uniunii Europene. Contribuția României la Programul comunitar pentru întreprinderi și spirit antreprenorial, în particular pentru întreprinderi mici și mijlocii, urma a se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație. Această ordonanță a fost ulterior aprobată prin intermediul Legii nr.609/06.11.2002.

Legea nr.571/22.12.2003

Legea nr.571/2003 are rolul de a reglementa cadrul legal pentru impozitele și taxele fiscale.

Aici sunt tratate diverse impozite și taxe dintre care amintim:

– impozitul pe profit (definiție și mod de calcul, aspecte fiscale internaționale, reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării proprietăților imobiliare și titlurilor de participare, plata acestuia și depunerea declarațiilor fiscale, reținerea impozitului pe dividende);

– impozitul pe venit (tipuri de venituri li modul de calcul al impozitului pe acestea, aspecte fiscale internaționale, obligații declarative ale plătitorilor de venituri cu reținere la sursă);

– impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

– impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România;

– taxa pe valoarea adăugată (sfera de aplicare, persoane impozabile, operațiuni impozabile, locul operațiunilor impozabile, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, baza de impozitare, cotele de taxă pe valoarea adăugată, operațiuni scutite etc.);

3.3. Societățile comerciale din România- provocări și oportunități

Din perspectiva ofertei, criza a făcut să crească dificultățile legate de accesul la finanțare. În anul 2008, ponderea de întreprinderi noi fără resurse s-a ridicat la 77,1%, procentul celor cu probleme cauzate de întârzieri în efectuarea plăților de către clienți a atins 49,7%, iar al celor cu acces limitat la credite bancare a ajuns la 47,2%. Totodată, diferența dintre dificultățile financiare și alte tipuri de probleme legate de ofertă a devenit mai accentuată: mai puțin de 20% dintre antreprenori s-au confruntat cu dificultăți legate de lipsa tehnologiei, accesul la angajați calificați sau lipsa materiilor prime.Prin urmare, constrângerile de natură financiară au reprezentat cea mai importantă dificultate pentru noile întreprinderi.

Impactul crizei asupra dificultăților legate de latura cererii este, de asemenea, semnificativ. Ca urmare a crizei economico-financiare, lipsa de resurse a potențialilor clienți (70%) a devenit cea mai importantă dificultate cu care se confruntă firmele nou înființate și fondatorii lor. Mai mult decât atât, la aceasta se adaugă barierele ridicate de creșterea competiției pe piață (69%). Prevalența dificultăților legate de gradul redus de informare asupra pieței a noilor întreprinzători (50%) și de lipsa de abilități de marketing (30%) a fost mai scăzută în 2008, comparativ cu anii anteriori crizei.

Evoluțiile demografice ale întreprinderilor s-au manifestat într-o dinamică firească pentru mediul de afaceri privat din România, relativ nou și marcat de transformările sistemice profunde din ultimele două decenii. Lipsiți de experiența și abilitățile necesare, antreprenorii români au ales varianta activităților pe cont propriu în încercarea de fructificare a noi oportunități și conjuncturi de piață sau pur și simplu din necesitatea asigurării mijloacelor de existență. Pe fondul instabilității și lipsei de predictibilitate caracteristice mediului de afaceri în toată această perioadă, fluctuațiile demografice au avut loc cu diferite intensități. Practic, după o perioadă de consolidare a sistemelor de reglementare și instituționale, demografia întreprinderilor a cunoscut o creștere constantă în intervalul 2005–2008, urmată de declinul survenit în anul 2009, odată cu instalarea crizei economice. Practic, la sfârșitul anului 2008, sectorul IMM a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare din punct de vedere demografic, respectiv un număr de firme înregistrate mai mare de 508.000. Magnitudinea și ritmul schimbărilor intervenite în anul 2009 au determinat o serie de variații în ceea ce privește demografia, atât sub aspectul înmatriculării, cât și sub aspectul ieșirii de pe piață, marcate prin suspendări temporare de activitate și radieri definitive din Registrul Comerțului. De menționat că, mobilitatea întreprinderilor este o caracteristică generală care se manifestă însă mai profund în cazul firmelor nou înființate și al celor mici. Totuși, trebuie remarcat faptul că, efectele crizei economice suprapuse peste condițiile unui mediu de afaceri instabil și împovărător s-au soldat cu radierea unui număr total de 247.435 de firme, în intervalul 2008-2010.

În ceea ce privește dispariția firmelor, se constată că suspendarea de activitate a avut o dinamică spectaculoasă, atât în raport cu situația anilor anteriori, cât și în comparație cu numărul radierilor definitive. Principala formă de ieșire din piață în 2009 a fost suspendarea activității, care a avut o creștere de trei ori mai mare în comparație cu numărul radierilor. Această evoluție a modificat raportul între numărul de suspendări și numărul de radieri, din unul subunitar în anul 2008, în unul supraunitar în 2009. Aceeași situație defavorabilă a b#%l!^+a?continuat în anul 2010, când numărul de radieri a crescut mai mult de patru ori comparativ cu anul anterior, în timp ce numărul firmelor suspendate s-a redus la jumătate. În același timp, numărul înmatriculărilor de noi societăți comerciale a avut o creștere cu 2,5% față de anul 2009, departe de a egala nivelul de 144.239, atins înainte de criză.

Supraviețuirea este cea mai importantă problemă pentru întreprinderile nou înființate și pentru dezvoltarea antreprenoriatului în România. Totuși, cele mai multe dintre noile firme care supraviețuiesc ori rămân în categoria microîntreprinderilor ori în cel mai bun caz evoluează ca mărime în clasa întreprinderilor mici. Un număr foarte redus dintre ele sunt capabile să se dezvolte la nivelul unei întreprinderi mijlocii într-o perioadă scurtă de timp. Acest din urmă grup de întreprinderi, numite proiecte antreprenoriale dinamice sau, mai puțin formal, „gazele”, sunt răspunzătoare de crearea celui mai mare număr de locuri de muncă, de inovație și de valoare adăugată în cadrul mediului socio-economic. Prin urmare, politicile publice de sprijinire a antreprenoriatului ar trebui să facă distincție între întreprinderile tradiționale și cele cu potențial de creștere rapidă și să asigure mecanismele de creare și dezvoltare a „gazelelor”, mai ales în zonele mai puțin dezvoltate ale țării.

În acord cu definiția OECD-Eurostat introdusă în anul 2008, firmele cu creștere rapidă sunt întreprinderile cu o creștere anuală medie mai mare sau egală cu 20%, pe o durată de 3 ani. Creșterea poate fi măsurată prin prisma numărului de angajați sau a cifrei de afaceri. Firmele cu creștere rapidă sunt importante în economie, prin potențialul lor de dezvoltare economică și impactul social de creștere a ocupării. Stimularea acestor întreprinderi devine o necesitate stringentă, mai ales în contextul general actual, fiind o sursă pentru sporirea competitivității și reducerea ratei șomajului.

Studiile OECD recomandă decidenților politici să își orienteze sprijinul guvernamental către crearea unor condiții cadru adecvate, în special prin stimularea unor piețe eficiente și eliminarea obstacolelor pentru apariția, dezvoltarea, expansiunea firmelor (măsuri financiare și fiscale care influențează accesul la credite, capital de risc și capitalizarea pe bursă, flexibilizarea pieței muncii, regimul de protecție al proprietății intelectuale, educația și training-ul personalului). Cu toate acestea, în România, adaptarea politicilor publice la nevoile reale ale grupurilor țintă de IMM-uri este încă limitată, iar firmele cu creștere rapidă nu au făcut obiectul unor intervenții publice concrete sau evaluări de impact, până în prezent.

Conform unui studiu publicat de Comisia Națională de Prognoză, în perioada 2004-2008, de creștere economică susținută, mai mult de 700.000 de noi locuri de muncă pot fi atribuite firmelor cu creștere rapidă, ceea ce reprezintă 94% din toate noile locuri de muncă apărute în ansamblul economiei României. Din totalul companiilor cu creștere rapidă, IMM-urile au generat 26% din cele peste 700.000 de locuri de muncă. Mai trebuie precizat că acest potențial de ocupare este deținut de numai 8% dintre toate întreprinderile active.

În același timp, acest segment de firme activează în multiple domenii afectate puternic de criză în perioada 2008-2010. Astfel se justifică faptul că, dintre cele peste 700.000 de locuri de muncă create în perioada anterioară, peste jumătate, 375.000, au reprezentat pierdere netă cauzată de recesiune. IMM-urile cu creștere rapidă au pierdut numai un procent de 17% din locurile de muncă în 2008-2010. Se poate constata că, deși în perioada de criză au fost desființate mai multe locuri de muncă decât au fost înființate, pe segmentul de firme cu creștere rapidă, în număr de 9.641 (28% din total), a continuat angajarea de personal, contribuind la crearea a 242.800 de noi locuri de muncă.

Dintre firmele cu creștere rapidă se identifică un grup restrâns de numai 1,2% din populația totală a firmelor active din România, care poate fi încadrat în categoria „gazele” având în vedere aportul substanțial în crearea noilor locuri de muncă, în perioada 2003-2008, respectiv o treime din total. Mai trebuie spus că, un procent de 95% dintre gazele sunt IMM-uri. Studiul scoate în evidență că, din toată populația de întreprinderi, un segment relativ redus – firmele cu creștere rapidă – asigură o parte majoră a locurilor de muncă nou create concomitent cu un volum considerabil al cifrei de afaceri. Rezultatele analizei conduc către concluzia că pentru a accelera dinamica antreprenorială, se impune o politică îndreptată pe creșterea productivității muncii prin educație antreprenorială și calificarea pe competențe cheie, care să suplinească facilitarea accesului la finanțare. Tocmai de aceea, în țările membre OECD, politica de încurajare a firmelor cu creștere rapidă în general și a „gazelelor” în special este din ce în ce mai îmbrățișată și susținută.

Contribuția antreprenoriatului la creșterea performanțelor economice și asigurarea bunăstării și coeziunii sociale poate fi ușor evidențiată prin raportul existent între valorile indicatorilor pentru antreprenoriat și rezultatele macroeconomice.

Între regiunile de dezvoltare ale României există mari decalaje în ceea ce privește baza antreprenorială care se reflectă în indicatorii de dezvoltare economică și socială locală. Având în vedere că, în România antreprenorii autohtoni se regăsesc cu precădere în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, analiza surprinde sectorul IMM.

În raport cu ponderea numărului de întreprinderi, cele opt regiuni de dezvoltare pot fi încadrate în trei categorii, astfel:

– Regiunea București-Ilfov este cea mai dezvoltată, se detașează de restul regiunilor și deține 24% din totalul național;

b#%l!^+a?

– Regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Est, Sud Muntenia și Nord-Est cu valori ale ponderii IMM cuprinse între 14% și 11%;

– Regiunile Vest și Sud-Vest Oltenia cu pondere de 9% și 7% din numărul total de IMM-uri.

Densitatea IMM-urilor (numărul de IMM-uri la 1000 de locuitori) este un indicator relevant pentru nivelul antreprenorial, național sau regional. Valoarea densității IMM-urilor din România este foarte redusă, reprezentând aproape jumătate din media europeană, respectiv 24 IMM-uri/1000 de locuitori în România față de 42 IMM-uri/1000 de locuitori în Uniunea Europeană.

Detaliată pe regiuni, analiza acestui indicator indică existența unor decalaje mari inter-regionale. Astfel:

– Regiunea București-Ilfov prezintă cea mai mare densitate de IMM-uri, respectiv 44,4 IMM-uri/1000 de locuitori;

– Următoarele valori sunt deținute de Regiunile Nord-Vest, Centru, Vest și Sud-Est și se situează în intervalul 22,7 – 18,8 IMM-uri/1000 de locuitori;

– Regiunile cu nivelul cel mai scăzut al densității IMM-urilor sunt: Nord-Est cu 13,1; Sud-Vest Oltenia cu 14,7 și Sud-Muntenia cu 15,1 IMM-uri/1000 de locuitori.

Impactul antreprenoriatului în profil teritorial poate fi analizat urmărind binomul densitatea IMM-urilor și produsului intern brut/capita (PIB/locuitor) la nivelul fiecărei regiuni. Se poate constata, în general, o corelație pozitivă între acești doi indicatori. Interdependența este elocventă în special în cazul valorilor extreme, respectiv pentru regiunea București-Ilfov (44 IMM-uri/1000 de locuitori și 58.000 de lei) și regiunea Nord-Est (13 IMM-uri/1000 de locuitori și 14.700 de lei), dar se respectă în majoritatea regiunilor. Regiunea Vest reprezintă o excepție, care deși deține numai a patra valoare a densității IMM-urilor realizează un PIB per capita de 26.000 de lei, al doilea pe țară. Pe locul următor se situează regiunea Centru realizând a treia valoare a PIB/locuitor (22.820 de lei) la o densitate de 23 IMM-uri/1000 de locuitori.

Influența bazei antreprenoriale se reflectă asupra numărului de salariați la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare din România. Astfel, se poate constata că așa cum densitatea IMM-urilor variază de la o regiune la alta și numărul mediu de angajați prezintă mari discrepanțe la nivel regional, îndeosebi între Regiunea București-Ilfov și celelalte regiuni. Ponderea cea mai mare a numărului mediu de salariați în IMM-uri este 24,4% în București-Ilfov, iar cea mai redusă contribuție o are antreprenoriatul din regiunea Sud-Vest Oltenia cu numai 6,6% pondere. Regiunile Centru și Nord-Vest asigură un nivel mediu al numărului mediu de salariați în IMM-uri, respectiv un procent de 13,0% și 13,9% din total. b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

%l!^+a? b#%

Cap. 4. Studiu de caz – Antreprenoriatul feminin

4.1. Valori ale antreprenoriatului feminin

Studiul realizat de E.A. Fagenson (1993) arăta faptul că persoana care este antreprenor se diferențiază prin anumite trăsături psihice și morale de cei care sunt manageri. Mai mult, diferențele apar și în funcție de sex întrucât implică valori diferite. Astfel, femeile obișnuiesc să pună un accent mai mare pe egalitate între femei și bărbați în afaceri, în timp ce bărbații sunt mai degrabă animați de spiritul de competiție. ”În cazul femeilor, dezvoltarea unei afaceri este motivată în primul rând de nevoile financiare” pe când la bărbați este vorba” mai degrabă despre o mentalitate pro-activă, ei trebuie să facă ceva, să realizeze ceva, să se laude, să fie cei mai buni.”

În ceea ce privește diferențele dintre manageri și antreprenori studiul a relevant diferențe după cum urmează: antreprenorii au pus mai mult accent decât managerii pe respectul de sine, pe libertate, pe simțul realizării, pe onestitate, ambiție, competențe, independență, curaj, imaginație, logică. Pe de altă parte, managerii au dat mai mare importanță unor aspect precum: prietenie, înțelepciune, nevoia de a fi iubit, compasiune, iertare, ajutorare, auto-control. Mai mult, același studiu a arătat că, în general, antreprenorii au altă viziune asupra vieții decât managerii. Cei dintâi vor libertate pentru a-și dezvolta propriul potențial, în timp ce ultimii preferă să creeze și să se dezvolte într-un cadru bine definit. Dincolo de aceste considerente de ordin intern, una din respodente este de părere că ”o femeie care vrea să își dezvolte o afacere trebuie să știe foarte bine cui se adresează și ce vrea să facă! Personal, nu aș dori să fiu antreprenor, dar un manager de raion ar fi în regulă. Nu vreau să îmi asum nicio responsabilitate prea mare, dar nici să fiu un nimeni. Ca manager e mai simplu!”(Marina P., Alexandria) Mai mult, ”pe lângă atenția la detalii și la abilitățile de líder, o femeie antreprenor trebuie, în primul rând, să aibă resurse financiare” în timp ce o femeie manager poate ”porni de la zero”(idem).

Toate aceste informații ne legitimează să ne întrebăm dacă valorile și stilul de conducere pot fi anticipate în funcție de genul persoanei și de drumul profesional pe care aceasta îl alege (manager sau antreprenor). În continuare, un alt studiu (Sexton, D.L., Bowman-Upton, N., 1990) a cercetat diferența dintre stilurile de conducere dintre femei și bărbați. În acest studiu au fost incluse 105 femei antreprenor din 10% din primele companii(din punct de vedere al vânzărilor și al numărului de angajați). Rezultatele cercetării au arătat faptul că în 5 din cele 9 trăsături analizate nu s-au găsit diferențe semnificative între femei și bărbați. Diferențele au vizat gradul de asumare a riscului și nivelul de energie, de vitalitate în conducerea afacerii. Astfel, spre deosebire de bărbații antreprenori, femeile sunt mult mai puțin dispuse să se angajeze în situații care au un grad crescut de incertitudine și își mențin mai greu nivelul de energie care să le asigure continuitatea afacerii. ”Femeile gândesc de 10 ori înainte să facă ceva iar bărbații nu au rabdare. Bărbații își asumă riscuri cu mai multă lejeritate, iar dacă greșesc trec mai ușor peste. Femeile sunt mai prevăzătoare”(Marina V., Slobozia). Acest aspect a fost validat de răspunsurile pe care le-am primit de la respondentele noastre. Să fii antreprenor ”înseamnă să ai multe griji, înseamnă să ai puțin timp, să fii tot timpul stresată, nervoasă…O femeie care termină o astfel de zi de muncă nu prea mai are chef să facă mâncare, să facă curat…să se joace cu copiii, în cazul în care aceștia sunt mici”. (Mara G., Ploiești). Aceeași idée este exprimată de o altă respondentă care afirmă că ”o femeie singură își deschide mai ușor o afacere. Are mai mult timp liber. Eu personal nu știu dacă acum aș putea să le fac față amândurora. Mai târziu poate m-aș descurca să le împac pe amândouă” (Mihaela C., Alexandria). Acest aspect duce automat la un dezechilibru între viața profesională și cea personală, pe care îl vom detalia mai târziu.

Un alt punct de diferențiere este acela al afectivității în afaceri. Dacă un bărbat de regulă gândește totul la rece, femeia cade adesea pradă emoțiilor. ”Femeile între femei în afaceri sunt mai al dracu`. E mai rău. E de preferat să stai la discuții cu un bărbat decât cu o femeie. Stiți cum e…când se întâlnesc 3 femei e nenorocire!!”(Radoi S., Slobozia). Dincolo de această impulsivitate, femeile tind să fie și mai înțelegătoare, mai ”miloase. O femeie prea blândă nu poate avea o afacere. Trebuie să aibă autoritate.”(Andreea F., Slobozia)

Conform studiului, trăsăturile psihologice ale femeilor și bărbaților antreprenor sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite, iar diferențele care apar nu sunt interpretate ca obstacole în administrarea unei companii și nu oferă o bază în stereotipizarea în funcție de sex. Natura integrată a comportamentului social este definită în funcție de constrângerile sau facilitările dintr-un anumit context dat. Cu alte cuvinte, mediul în care trăiești și dorești să dezvolți o afacere, categoriile de persoane cu care negociezi produsul ori serviciul, economia și dinamica pieței reprezintă mai degrabă provocările imediate, obstacolele.

Desigur, aceasta nu este singura abordare asupra factorilor care îi predispun (sau îi determină) pe indivizi să se comporte ca antreprenori. Teoria economică a actorilor raționali vede antreprenorii ca fiind actori raționali, care iau decizii în mod izolat. Această teorie, însă, se confruntă cu următoarele critici: 1) limitele cognitive asupra comportamentului uman sunt mult mai mici decât se admite în mod normal, 2) o puternică tradiție în cercetarea psihologiei sociale arată că factorii sociali au o puternică influență asupra cognițiilor și b#%l!^+a?procesării informației, aceasta nu poate avea loc în mod izolat.

Modelele deterministe și supra-socializate ale antreprenoriatului se bazează pe înclinația individuală spre antreprenoriat bazată pe origine, cultură sau religie. Limita acestei abordări constă tocmai în faptul că grupurile identificate ca având potențial antreprenorial manifestă această predispoziție numai în condiții limitate de specificul istoric, social, cultural. (Aldrich, H.E., Zimmer, C., 1986).

4.2. Piedici în dezvoltarea antreprenoriatului feminin

Valorile implicate în procesul de conducere, de administrare influențează în mod direct rezultatele unui astfel de proces, precum și barierele pe care o persoană le întâmpină. Pentru a înlesni facilitarea investițiilor și demarării de afaceri au fost realizate o serie de studii care încearcă să identifice impedimentele care apar în acest proces. Astfel, situația identificată de noi este asemănătoare celei identificate de un raport al Comisiei Europene din 2008, în ceea ce privește femeile inovatoare și antreprenoare. Aceste impedimente au fost repartizate în trei mari categorii: obstacole contextuale, obstacole financiare și obstacole soft (cele care țin de profilul psiho-moral și temperamental).

1. Obstacole contextuale

În această categorie au fost introduse situațiile care sunt exterioare femeilor, dar acționează asupra lor influențându-le direct. Astfel, au fost enumerate alegerile educaționale, stereotipurile și principiile tradiționale despre femei (de exemplu, acestea prezintă mai puțină credibilitate decât bărbații), precum și segregarea orizontală și verticală în angajare, domeniul de dezvoltare a afacerii (de exemplu, știința și tehnologia, inovația și invențiile sunt domenii asociate mai degrabă cu bărbații, făcându-le în acest fel mai puțin atractive pentru femei).

Femeile antreprenor sunt adesea văzute cu scepticism de către potențialii clienți și de partenerii de afaceri și de aceea trebuie să fie mai insistente în a-și dovedi cunoștințele și priceperea, competențele. ”Bărbații preferă să aibă femei în subordine, nu în calitate de colaboratori” (Mihaela C., Alexandria) O altă respondentă exprimă o idee asemănătoare: ”Bărbații consideră că sunt mai puternici, mai deștepți, mai curajoși. Femeia trebuie să ajute, dar bărbatul vrea să conducă.”(Rodica N., Alexandria)

Rolurile tradiționale ale femeilor generează dificultăți atunci când vine vorba de echilibrarea vieții personale (responsabilități familiale) cu cea profesională (într-o continuă mișcare și foarte competitivă și care presupune o puternică flexibilitate și ore prelungite de muncă, perfecționare continuă). ”Femeilor antreprenor li se reproșează de către parteneri faptul că dedică prea mult timp muncii, în detrimentul vieții sociale și de familie: amână vizite la prieteni, ieșiri, evenimente în familie etc.”(Mihaela C., Alexandria). De aceea, ”o femeie singură își deschide mai ușor o afacere. Are mai mult timp liber. Consider că în cazul femeii de afaceri reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie poate fi problematică. Gestionarea unei afaceri presupune acceptarea unor sacrificii pe plan personal” (idem). În societate femeile sunt privite ca fiind mai degrabă potrivite mediului familial decât mediului de afaceri, care este considerat un spațiu al bărbaților. Ceea ce este interesant este faptul că doar femeile care nu au funcții de conducere au avut această atitudine. ”Eu nu am avut niciodată probleme în acest sens, am găsit întotdeauna sprijin fie din partea mamei, fie din partea fiului mai mare să îmi cresc copiii…am avut și serviciul de așa natură încât îmi permitea să trec pe acasă să verific ce fac..Soluții se găsesc, trebuie doar să vrei!”(Nina Zîmbreanu, Buzău).

Studiul Comisiei Europene (2008) arată că succesul antreprenorial nu depinde doar de măsurile economice (performanța afacerilor, creșterea gradului de ocupabilitate) sau de cele care garantează satisfacția experienței antreprenoriale (mulțumire cu statusul, mulțumirea cu relațiile la locul de muncă). În afară de acestea, relația pe care femeia o are cu familia sa constituie o sursă de energie și de echilibru. Mai mult, aceste legături par să fie mai favorabile femeilor decât bărbaților. Femeile antreprenor beneficiază de aceste legături între familie și afacere, ca modalitate de îmbogățire și dezvoltare personală, în timp ce bărbații nu beneficiază. Cauza pentru care există aceste diferențe poate fi aceea dată de rolul pe care femeia îl are în societate: ”Femeile nu sunt oameni de afaceri. Însăși Biblia spune că bărbatul este capul.”(Radoi S.,Slobozia). ”Rolul femeii în societate este acela de a educa..copilul, bărbatul.. pe cei din jur..” (Antreprenoare locală, Buzău). Este aproape tradițională situația în care femeia caută permanent sinergia, echilibrul dintre viata personală și muncă. În contrast, bărbatul eșuează în acest aspect ca urmare a faptului că el nu este încurajat social să urmărească obținerea acestui tip de echilibru. ”Femeile au tot felul de probleme pe care le pun înaintea responsabilităților contractuale. Maternitatea aduce dificultăți noi în rezolvarea problemelor în afaceri. Trebuie să ia o pauză de câteva luni măcar, timp în care nu se mai poate ocupa de treburile afacerii” (Luminița N., Alexandria)

2. Obstacole economice

Impedimentele de ordin financiar sunt printre cele mai importante bariere de care femeia care își dorește o carieră antreprenorială se lovește. Suma de bani care trebuie inițial investită în afacere face prima selecție. ”Dacă nu ai banii tăi la început, nu poți să faci nimic…nu poți să dezvolți nicio afacere”(Marina P., Ploiești). Multe dintre ele sunt nemulțumite și de faptul că nu există suportul necesar pentru a se împrumuta (femeile sunt b#%l!^+a?percepute ca fiind mai puțin de încredere din punct de vedere financiar decât bărbații). Cele mai multe femei (potențial) antreprenor nu au auzit de vreo modalitate externă de finanțare, nu știu de posiilitatea de accesare de diverse fonduri și nici nu au expertiza necesară pentru a face acest lucru.

3. Obstacole soft

În afară de lipsa suportului financiar și a factorilor externi care influențează decizia femeilor care doresc să devină antreprenor, mai există și piedici de natură intrinsecă, personală, cum ar fi lipsa abilităților, a competențelor profesionale. Acestea sunt practic rezultate ale unor cauze care țin de personalitatea fiecărei femei în parte. ”Ambițioasă, perseverentă, căreia îi place să ducă lucruile la bun sfârșit. Își fixează niște ținte exacte și încearcă să le atingă.”(Mariana V., Slobozia) ” Femeia antreprenor este responsabilă, are putere de decizie, știe să se descurce, să fie flexibilă, să se adapteze.” (Rodica N., Slobozia)

Pentru a putea accesa rețele sociale și pentru a iniția și menține contactul cu partenerii trebuie ca femeia să aibă un anumit profil psihologic, atent croit. Unele dintre respondente au afirmat că spiritul antreprenorial este o trăsătură înnăscută ”trebuie să fii o femeie mai..dominatoare…dacă ești slabă nu vei putea niciodată conduce. Eu, spre exemplu, recunosc că nu mă pot impune foarte ușor în fața celorlalți, de aceea nu cred că voi fi niciodată un manager. Trebuie să te naști cu așa ceva”(Dumitrița V., Ploiești). Altele sunt de părere că acest lucru, mai degrabă se învață prin experiență: ”trebuie să-și fi dorit dintotdeauna lucrul ăsta, dar ai nevoie de o anumită experiență, experiență de viață până la urmă.”(Mariana V., Slobozia)

Această lipsă a pregătirii antreprenoriale poate reduce din oportunitățile de dezvoltare. Rețelele sociale, înțelegând prin aceasta un portofoliu de clienți, o constelație pe piața muncii privind oportunitățile, cererile și amenințările, pare să fie pentru unele femei antreprenor un efort în plus. Mai ales în cazul afacerilor mici, femeile care administrează o afacere au tendința de a se izola de restul mediului de afaceri și de a se concetra pe propriul său segment de activitate, fără a interacționa cu colegii de breaslă. ”Eu, de când mi-am deschis magazinul ăsta, nu mă mai interesează de cei din jur, am grijă doar să îmi meargă mie afacerea”(Nina Zîmbreanu, Buzău).

Inexistența (sau ineficiența) modelelor antreprenoriale poate contribui la consolidarea lipsei unor abilități precum încrederea în sine, asertivitate, asumarea riscului. ”Mass media nu prea dă exemple, foarte rar. Poate prin ziare să fi văzut o femeie de afaceri care să fie promovată. Bărbații au mai multă vizibilitate” (Rodica N., Slobozia)

Iată așadar că, indiferent de paradigma în care este pus în discuție antreprenoriatul, acesta generează puncte de vedere diferite. Unul dintre efectele cele mai importante ale recesiunii asupra antreprenoriatului este, poate, dat de lipsa suportului financiar pentru încurajarea investițiilor și demarării de noi afaceri. În spațiul românesc acest lucru este cu atât mai pregnant cu cât antreprenoriatul nu mai este în principal o sursă de profit, ci mai degrabă o sursă de a eradica șomajul. Preferința unora de a intra pe piața muncii în calitate de antreprenori este blamată de alții, care pledează doar pentru o anumită categorie de oameni care să devină antreprenori. Din această categorie fac parte doar femeile care întrunesc o serie de calități psiho-morale. Printre cele mai importante trăsături sunt menționate ambiția și tăria de caracter. Mediul de afaceri este unul dur, care masculinizează femeia, prin urmare aceasta are nevoie de un echilibru care să îi permită să facă față solicitărilor provenite atât din sfera profesională, cât și din sfera personală. Din acest punct de vedere femeia trebuie să surmonteze numeroase piedici, atât de natură internă cât și externă ei. Dincolo de stereotipurile potrivit cărora femeia nu are abilitățile necesare pentru a conduce o afacere, există și obstacole de ordin financiar care blochează procesul de inițiere, ca urmare a lipsei unor măsuri și politici de egalitate de gen. Toate acestea, însă, sunt supravegheate de către instiuțiile și organismele responsabile, fiind propuse diverese demersuri pentru consolidare antreprenoriatului, mai ales în țările care se confruntă cu rate mari ale șomajului.

4.3. Proiectul AntrES și metodologia de implementare

Proiectul „Antreprenoriatul și egalitatea de șanse. Un model interregional de școală antreprenorială pentru femei” (acronim AntrES) și-a propus ca obiectiv general promovarea egalității de șanse în domeniul antreprenoriatului, prin stimularea implicării femeilor, în general, a femeilor din mediul rural, în special, în inițierea și dezvoltarea propriei afaceri în contextul dezvoltării durabile a comunităților din județele situate de-a lungul graniței de vest a României (județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin).

Proiectul AntrES s-a adresat unui număr de 1.800 femei din cele șase județe situate de-a lungul graniței de vest a României, grupate în trei grupuri țintă: 288 femei din mediul urban, manager de IMM-uri, care doresc să-și dezvolte afacerea; 1.440 femei din mediul urban și rural care doresc să-și inițieze propria afacere; 72 femei, studente în domeniul economic în an terminal, care au fost instruite pentru a deveni formatori în domeniul antreprenorial și au beneficiat de un loc de muncă, în calitate de coordonatoare rurale, în cadrul proiectului.

Din punct de vedere al metodologiei de implementare, toate activitățile proiectului s- b#%l!^+a?au desfășurat „în oglindă”, în cele șase județe din aria de implementare vizată, respectiv „în cascadă”, la nivel teritorial, local și rural. Primele șase luni au fost dedicate pregătirii Școlii antreprenoriale pentru femei, respectiv pregătirii suporturilor de curs și aplicații ale celor două module de instruire: Inițierea afacerii și Dezvoltarea afacerii, realizării diagnozelor economice ale județelor implicate, constituirii bazei de date a grupurilor țintă și întocmirii procedurilor specifice pentru selecția și monitorizarea grupurilor țintă; tot în aceste prime șase luni au fost înființate cele șase centre teritoriale ale Școlii antreprenoriale pentru femei în universitățile partenere din orașele reședință de județ de pe granița de vest a României, cele 24 de centre locale și cele 72 de centre rurale AntrES, ca urmare a încheierii acordurilor de parteneriat cu administrația publică locală. Din luna a șaptea, timp de șase luni, s-au derulat activitățile de instruire în cadrul centrelor teritoriale ale Școlii antreprenoriale, urmând cele două module – Inițierea afacerii și Dezvoltarea afacerii, fiind programate câte două teme pe lună: vineri – șase ore curs și sâmbătă – șase ore aplicații. Cursurile au fost susținute de către coordonatorii teritoriali, asistați de către coordonatorii locali. În cadrul fiecărui curs, în funcție de temă, a fost invitat un expert extern. Aplicațiile au fost susținute de către coordonatorii locali, fiecare cu câte o grupă, folosind metoda Action Learning, urmărind încurajarea femeilor să discute liber și practic, prin aportul coordonatorului local ca facilitator al procesului de învățare. La finalul activității de instruire a avut loc evaluarea, prin concursul „Planul meu de afaceri”, premiile constând în sume minim necesare înființării efective a unei firme, respectiv punerii în aplicare a ideii de afacere. Din luna a treisprezecea, timp de șase luni, a avut loc instruirea în cadrul centrelor locale realizată de către coordonatorii locali asistați de către coordonatoarele rurale, replicând modelul învățat în centrele teritoriale. Din luna a nouăsprezecea, timp de trei luni, a avut loc instruirea în centrele rurale, realizată de către coordonatoarele rurale, replicând modelul învățat în centrele locale, pentru primul modul – Inițierea afacerii, dată fiind componența grupului țintă. Ultimele trei luni ale proiectului au fost dedicate evaluării, monitorizării și diseminării rezultatelor proiectului.

Integrarea metodei Action Learning în cadrul Școlii Antreprenoriale AntrES a vizat îndeplinirea obiectivelor propuse dincolo de simpla furnizare a unui set de cunoștințe pentru inițierea, dezvoltarea sau sprijinirea unei afaceri, pentru determinarea unei schimbări bazate pe învățare, în adevăratul sens al cuvântului. Conform metodei Action Learning („Învățare cu și prin acțiune”), diferența dintre a cunoaște și a înțelege este următoarea: a cunoaște înseamnă a fi capabil să faci; a înțelege înseamnă a fi capabil să schimbi realitatea pe care ai înțeles-o. Învățarea înseamnă Progres, care la rândul său reprezintă capacitatea noastră de a produce Schimbare pentru mai bine. Utilizarea metodei Action Learning, aplicată de către coordonatorul proiectului AntrES în cadrul unui proiect anterior, pornește de la ipoteza, larg acceptată de literatura de specialitate, că antreprenoriatul se învață într-o mai mare măsură prin mijloace informale sau non-formale decât prin sistemul de educație formal; de aceea, Școala antreprenorială AntrES, bazată pe metoda Action Learning, a creat acele situații de învățare „cu și de la ceilalți”, prin formarea unor seturi (grupuri) mixte – formate din femei din toate cele trei grupuri țintă: femei manager al propriei afaceri pe care doresc să o dezvolte, femei care doresc să-și inițieze propria afacere și studente în an terminal în domeniul economic, care s-au pregătit și au devenit formatori în domeniul antreprenoriatului; prin urmare, femei cu și fără experiență antreprenorială, aflate în stadii diferite de cunoaștere și înțelegere a antreprenoriatului. În cadrul acestor grupuri, femeile au fost încurajate să discute liber, pe baza tematicii propuse prin suportul de curs și aplicații, dar din perspectiva propriei experiențe, fiind stimulate să-și împărtășească propriile probleme și să se sfătuiască reciproc, să întrebe și să răspundă, inspirându-se unele pe altele, motivându-se reciproc și învățând unele de la altele. Scenariul de derulare a cursurilor în centrele teritoriale, locale și rurale a implicat și participarea, timp de o oră, a unui expert extern invitat, de preferință o femeie antreprenor bine-cunoscută sau o femeie cu competențe profesionale recunoscute pentru tema în discuție, la nivel orașului sau comunei respective, dispusă să împărtășească participantelor la curs povestea sa de succes sau propria sa experiență în domeniu. Având în vedere impactul demonstrat asupra antreprenoriatului feminin al modelelor, al învățării din experiența, succesul sau din greșelile altora, prin utilizarea metodei Action Learning, caracterizată, în principal, prin Învățarea cu și de la ceilalți, Școala antreprenorială AntrES și-a propus – și credem că a reușit – să le ajute pe femeile manager să-și înțeleagă mai bine afacerea, s-o dezvolte și să devină cu adevărat antreprenori, femeilor care doresc să-și inițieze propria afacere să le insufle curajul necesar și forța de a atrage și mobiliza resurse pentru a deveni antreprenori, iar pe tinerele formatoare în domeniul antreprenoriatului să le transforme în promotori ai antreprenoriatului din convingere, nu din necesitate.

Finalizarea cursurilor Școlii antreprenoriale AntrES a avut loc prin elaborarea de către cursante a planului de afaceri, cu care acestea au participat la concursul „Planul meu de afaceri”. Cele mai valoroase planuri de afaceri au fost premiate în cadrul unor Gale ale antreprenoriatului feminin. Din totalul celor 1.800 de planuri de afaceri înscrise și evaluate în concurs, au fost evidențiate și promovate un număr total de 724 planuri de afaceri întocmite de persoanele instruite în cadrul proiectului, au fost recomandate pentru a participa la etapele de premiere un număr total de 408 planuri de afaceri și au fost premiate b#%l!^+a?în bani, cu sume minime necesare pentru inițierea afacerii (sume cuprinse între 1.000 și 2.000 lei), un număr total de 108 femei care doresc să-și inițieze propria afacere.

Derularea proiectului AntrES a permis crearea unei rețele interregionale educaționale, de cercetare, de formare, de instruire și comunicare; constituirea unor baze de date interregionale; construirea unui model de Școală antreprenorială pentru femei; elaborarea unor planuri de afaceri adresate nevoilor și priorităților de dezvoltare specifice zonei interregionale vizate. Activitatea de cercetare nu a constituit activitatea principală a proiectului AntrES, aceasta desfășurându-se complementar activității de instruire în cadrul Școlii antreprenoriale pentru femei, însă această activitate s-a dovedit, pe parcurs, pe de o parte, o necesitate, pe de altă parte, o oportunitate. Pe de o parte, necesitatea unei încadrări teoretice corecte și articulate a antreprenoriatului feminin, ca suport pentru fundamentarea cursurilor de antreprenoriat, dar și pentru a conduce un proiect strategic de o asemenea anvergură astfel încât să genereze afaceri inițiate și stabilizate, locuri de muncă, creștere economică și dezvoltare regională, în condițiile deloc previzibile și evident deloc stimulative ale crizei economico-financiare, frecventelor schimbări legislative, austerității fiscale, indiferenței cvasigeneralizate a strategiilor și politicilor față de sectorul IMM în România și față de pe spiritul antreprenorial românesc redus în rândul femeilor și în mediul rural; pe de altă parte, oportunitatea „exploatării” științifice a unor grupuri țintă numeroase și reprezentative pentru ilustrarea antreprenoriatului feminin în vestul României a impulsionat activitatea de cercetare.

4.4. Recomandări

Dacă la potențialul de educație, pasiune, ambiție, motivație și responsabilitate față de familie, care rezultă atât din portretul femeii antreprenor, cât și din portretul femeii potențial întreprinzătoare cursantă a Școlii antreprenoriale AntrES adăugăm interesul deosebit pentru înscrierea la cursurile Școlii antreprenoriale, ocuparea tuturor locurilor disponibile în toate centrele teritoriale, locale și rurale, admiterea suplimentară a unor cursante cu statut de rezerve pentru a preveni cazurile de abandon a grupurilor țintă, rata extrem de redusă de abandon a cursurilor, punctajele mari realizate de cursante la evaluarea planurilor de inițiere și dezvoltare a afacerii, ponderea de peste 10% a cursantelor care au inițiat noi afaceri imediat după finalizarea cursurilor, ca urmare a sprijinului și consilierii primite în cadrul proiectului AntrES – rezultă clar, după opinia noastră, argumente convingătoare pentru sprijinirea antreprenoriatului feminin și direcții de acțiune publică pentru sprijinirea afacerilor inițiate și conduse de femei.

Răspunsurile femeilor antreprenor de succes din vestul României, intervievate în cadrul proiectului AntrES, rafinează aceste concluzii și direcții de acțiune publică. Majoritatea femeilor intervievate consideră că, în România, în afaceri „nu există gen” și nici discriminare după gen și că, în general, femeile antreprenor se confruntă cu aceleași greutăți ca și bărbații antreprenor. Aceste concluzii nu sunt surprinzătoare, având în vedere tradiția moștenită din perioada comunistă a „egalității în drepturi a femeilor cu bărbații”, participarea ridicată a femeilor la educația superioară și mentalitatea colectivă favorabilă participării femeilor în toate domeniile vieții sociale.

Totuși, invocarea greutăților legate de concilierea vieții de familie cu viața profesională, confruntarea cu neîncrederea și descurajarea din partea celor din jur și cu anumite stereotipuri sexiste existente în societate față de femeia de afaceri, conduc la concluzia că, deși mentalitatea colectivă tradițională este favorabilă implicării femeilor în toate domeniile vieții sociale, mentalitatea colectivă față de implicarea femeilor în afaceri este încă în formare, la fel ca și cultura antreprenorială în România.

Considerăm semnificative diferențele percepute de femeile intervievate între trăsăturile femeilor antreprenor și bărbaților antreprenor, diferențele specifice cel mai des invocate fiind: perseverența, predispoziția și abilitatea de a munci mult, precum și abilitățile specifice inteligenței emoționale. Aceste diferențe specifice și nu discriminarea după gen privită în general trebuie să constituie „nucleul dur” al politicilor publice de stimulare a antreprenoriatului feminin, respectiv al acelor așa-numite de literatura de specialitate gender-sensitive strategies care, după părerea noastră, trebuie să urmărească trei direcții principale:

1. Măsuri generale de încurajare a antreprenoriatului feminin

– măsuri active de promovare a culturii antreprenoriale, în special în rândul femeilor;

– măsuri de reducere a birocrației și a instabilității legislației financiare și comerciale;

– măsuri active de conciliere a vieții de familie cu viața profesională;

– măsuri active de sprijinire a inițierii și dezvoltării de afaceri de către femei, în special afaceri care implică autoangajarea, coprenoriatul și afacerile de familie;

– campanii de informare care vizează sensibilizarea și conștientizarea publicului larg asupra disparităților de gen și stereotipurilor sexiste existente în domeniul antreprenoriatului și asupra avantajelor sprijinirii antreprenoriatului feminin;

– reformarea politicilor și sistemelor legale și dezvoltarea unor servicii juridice în vederea apărării drepturilor de proprietate ale femeilor și drepturilor femeilor în domeniul b#%l!^+a?antreprenoriatului;

– crearea unor birouri, agenții, rețele naționale și regionale de informare, rețele naționale și regionale de consiliere și sprijin pentru femeile antreprenor și femei potențial întreprinzătoare, a unor baze de date pentru promovarea oportunităților de afaceri, a facilităților pentru femeile antreprenor, a fondurilor care pot fi accesate de către femeile antreprenor, a asociațiilor, acțiunilor, programelor etc. de interes pentru femeile antreprenor și femei potențial întreprinzătoare;

– sprijinirea programelor de instruire și pregătire profesională pentru femei antreprenor și femei potențial întreprinzătoare, atât în cadrul educației formale, cât și nonformale etc.

2. Măsuri specifice de sprijinire a dezvoltării afacerilor inițiate, deținute și conduse de femei

– încurajarea schimbului de informații și experiență, a networking-ului între femeile antreprenor prin sprijinirea creării și dezvoltării rețelelor de femei de afaceri, înființarea unor cluburi de afaceri pentru femei, centre de resurse pentru femei de afaceri, rețele de comunicare și informare pentru femeile antreprenor cu experiențe diferite în afaceri, având în vedere că impulsul antreprenorial al femeilor în România este puternic influențat de modele, exemple antreprenoriale

– crearea și dezvoltarea unor servicii de afaceri (servicii juridice, servicii de contabilitate, consiliere în domeniul fiscal, servicii de selecție și plasare a forței de muncă, servicii de certificare a calității, servicii privind patentele, brevetele și mărcile etc.) pentru femeile antreprenor, în cadrul unor centre locale, regionale de afaceri pentru femei;

– încurajarea dezvoltării acelor programe de instruire, formare profesională, școli de afaceri pentru femei care se bazează pe metoda Action Learning – „Învățarea cu și de la ceilalți”, având în vedere impactul demonstrat asupra antreprenoriatului feminin al învățării din experiența, succesul sau din greșelile altora;

– crearea și dezvoltarea unor programe de coaching, mentoring, counselling etc. pentru dezvoltarea afacerilor inițiate, deținute și conduse de femei;

– facilitarea accesului la finanțare pentru femeile antreprenor, prin crearea și dezvoltarea unor produse de finanțare cu dobândă subvenționată, respectiv credite avantajoase destinate femeilor care vor să-și dezvolte afacerea, cu respectarea unor condiții legate de domeniul de activitate, investiție, valoare adăugată, competitivitate etc. (în prezent, în România, doar EXIMBANK și Credit Europe Bank România acordă credite speciale pentru femeile antreprenor);

– acordarea de împrumuturi bancare cu garanții guvernamentale destinate femeilor care vor să-și dezvolte afacerea, cu respectarea unor condiții legate de domeniul de activitate, investiție, valoarea adăugată, competitivitate etc., în vederea cofinanțării proiectelor europene (în prezent, în România, doar autoritățile publice locale, asocierile legate de infrastructura de apă, universitățile și unitățile de cercetare pot beneficia de împrumuturi bancare cu garanții guvernamentale în vederea cofinanțării proiectelor europene);

– acordarea de facilități fiscale pentru afacerile dezvoltate de femei antreprenor în domenii considerate cheie la nivel național, regional, local și definite ca atare în planurile naționale, regionale, locale de dezvoltare;

– încurajarea parteneriatului autorităților locale cu femeile antreprenor, respectiv a investițiilor femeilor antreprenor în vederea rezolvării unor probleme comunitare;

– sprijinirea participării femeilor antreprenor la structurile regionale de sprijinire a afacerilor (parcuri tehnologice, parcuri industriale etc.), la clustere în sectoare inovative (knowledge driven sectors), care încorporează cercetare-dezvoltare și forță de muncă înalt calificată, precum și sprijinirea investițiilor antreprenorilor femei în domeniul IT etc.

3. Măsuri specifice de sprijinire a inițierii de afaceri de către femei, în funcție de mediul de rezidență – urban/rural și, implicit, în funcție de potențialul diferit al celor două medii:

– minimizarea barierelor administrative, simplificarea legislației, dereglementarea, reducerea sau scutirea de taxele de înființare și acordarea de facilități fiscale pentru înființarea de afaceri de către femei, care implică autoangajarea, coprenoriatul și implicarea familiei;

– facilitarea accesului femeilor potențial întreprinzătoare la rețele de comunicare și informare și la bazele de date pentru promovarea oportunităților de afaceri;

– crearea și dezvoltarea unor servicii de consiliere pentru inițierea de afaceri destinate femeilor, în special în mediul rural, în cadrul administrațiilor publice locale;

– încurajarea participării femeilor potențial întreprinzătoare la acele programe de instruire, formare profesională, școli de afaceri pentru femei care se bazează pe metoda Action Learning – „Învățarea cu și de la ceilalți”, având în vedere impactul favorabil al învățării din experiența altor femei de afaceri;

– încurajarea înființării de noi firme prin acordarea unei perioade de grație fiscală, facilități fiscale în acele domenii considerate prioritare la nivel local, regional, național și b#%l!^+a?definite ca atare în planurile naționale, regionale, locale de dezvoltare (spre exemplu, agricultură sau agroturism în mediul rural; industrie, învățământ, sănătate și asistență socială în mediul urban etc.);

– acordarea de ajutoare de stat pentru promovarea activității antreprenoriale a femeilor în conformitate cu politica UE privind ajutoarele de stat și Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, care permite statelor membre să susțină întreprinderile mici nou-create de femeile antreprenor, astfel încât acestea să poată depăși eșecurile de piață specifice cu care se confruntă, în special accesul la finanțare și susținerea diferitelor tipuri de costuri de exploatare, inclusiv costurile îngrijirii copilului și îngrijirii părinților;

– acordarea de microcredite fără garanții sau prin evaluarea netradițională a solvabilității pentru femeile care își inițiază propria afacere, în sprijinul creșterii și ocupării forței de muncă, inclusiv în acele domenii care servesc și unor scopuri de coeziune, datorită încercării de a (re)integra în societate persoanele dezavantajate;

– sprijinirea de către autoritățile locale a start-up-urilor pentru femei, inițierii de afaceri de către femei potențial întreprinzătoare în cadrul incubatoarelor de afaceri, respectiv încurajarea inițierii de afaceri de către femei, în parteneriat cu autoritățile locale, în vederea rezolvării unor probleme comunitare etc. b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

L

Bibliografie

1. Aldrich, H.E., Catherine Zimmer, Entrepreneurship Through Social Networks,Social Science Research Network (SSRN), 1986

2. Bonnet J., Perez De Lema D.G., Van Auken H., The Entrepreneurial Society. How to Fill the Gap Between Knowledge and Innovation, Edward Elgar Publishing House, 2010

3. Dodescu Anca (coord.), Barker, A., Brihan A., Giurgiu Adriana, Ghid practic Action Learning (Action Learning Practical Guide), Editura Universității din Oradea,2004

4. Dodescu Anca (coord.), Barker A., Giurgiu Adriana, Un nou model de școală antreprenorială în domeniul resurselor umane (A New Model of School of Entrepreneurship in the field of Human Resources Development), Editura Universității din Oradea, 2004

5. Dodescu Anca, Bădulescu Alina, Entrepreneurship Education and Training. Study-Case: the AntrES programme on Women Entrepreneurship in Western Romania, WSEAS – EMT '10 Conference Proceedings, volume II

6. Driga O., Lafuente E., Antreprenoriatul Feminin in Romania: Caracteristici personale si efectul variabilelor socioculturale (Female Entrepreneurship in Romania: Personal Characteristics and the effect of socio-cultural variables), Centre for Entrepreneurship & Business Research (CEBR), CEBR working paper, series WP 02/2007

7. Holtz-Eakin, D., Rosen, H.S., Public Policy and the Economics of Entrepreneurship, MIT Press, 2004

8. Niculescu N. G., Adumitrăcesei I. D., Economia reală la o răscruce istorică. Premise. Imperative. Posibilități, Ed. Junimea, Iași, 2003

9. Parker, S.C., The Economics of Entrepreneurship, Cambridge University Press, 2009

10. Puiu A., Management- analize și studii comparative, Editura Independența Economică, Pitești, 2007

11. Sasu C., Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Ed. Polirom, Iași, 2003

12. Sasu C., Bernier R., Enciclopedia întreprinzătorului, Ed. Economică, București, 2006

13. Sasu C., Managementul micilor afaceri, Ed. Sanvialy, Iași, 2008

14. Schneider Benjamin, The People Make the Place în Personnel Psychology., 1997, Nr. 40

15. Tănăsoiu Georgiana Lavinia, Antreprenoriat, pentru uzul studenților, Ed. Academică Brâncuși,Tg-Jiu, 2009

16. Urban, B., Frontiers in Entrepreneurship, Springer Publishing, 2010

17. Watson, J., SME Performance. Separating Myth from Reality, Edward Elgar Publishing,2010

18. ***, Raportul anual al IMM-urilor din UE 2011/ 2012

19. http://ec.europa.eu

20. http://www.jurnaluldeafaceri.ro

!^+a?

Bibliografie

1. Aldrich, H.E., Catherine Zimmer, Entrepreneurship Through Social Networks,Social Science Research Network (SSRN), 1986

2. Bonnet J., Perez De Lema D.G., Van Auken H., The Entrepreneurial Society. How to Fill the Gap Between Knowledge and Innovation, Edward Elgar Publishing House, 2010

3. Dodescu Anca (coord.), Barker, A., Brihan A., Giurgiu Adriana, Ghid practic Action Learning (Action Learning Practical Guide), Editura Universității din Oradea,2004

4. Dodescu Anca (coord.), Barker A., Giurgiu Adriana, Un nou model de școală antreprenorială în domeniul resurselor umane (A New Model of School of Entrepreneurship in the field of Human Resources Development), Editura Universității din Oradea, 2004

5. Dodescu Anca, Bădulescu Alina, Entrepreneurship Education and Training. Study-Case: the AntrES programme on Women Entrepreneurship in Western Romania, WSEAS – EMT '10 Conference Proceedings, volume II

6. Driga O., Lafuente E., Antreprenoriatul Feminin in Romania: Caracteristici personale si efectul variabilelor socioculturale (Female Entrepreneurship in Romania: Personal Characteristics and the effect of socio-cultural variables), Centre for Entrepreneurship & Business Research (CEBR), CEBR working paper, series WP 02/2007

7. Holtz-Eakin, D., Rosen, H.S., Public Policy and the Economics of Entrepreneurship, MIT Press, 2004

8. Niculescu N. G., Adumitrăcesei I. D., Economia reală la o răscruce istorică. Premise. Imperative. Posibilități, Ed. Junimea, Iași, 2003

9. Parker, S.C., The Economics of Entrepreneurship, Cambridge University Press, 2009

10. Puiu A., Management- analize și studii comparative, Editura Independența Economică, Pitești, 2007

11. Sasu C., Inițierea și dezvoltarea afacerilor, Ed. Polirom, Iași, 2003

12. Sasu C., Bernier R., Enciclopedia întreprinzătorului, Ed. Economică, București, 2006

13. Sasu C., Managementul micilor afaceri, Ed. Sanvialy, Iași, 2008

14. Schneider Benjamin, The People Make the Place în Personnel Psychology., 1997, Nr. 40

15. Tănăsoiu Georgiana Lavinia, Antreprenoriat, pentru uzul studenților, Ed. Academică Brâncuși,Tg-Jiu, 2009

16. Urban, B., Frontiers in Entrepreneurship, Springer Publishing, 2010

17. Watson, J., SME Performance. Separating Myth from Reality, Edward Elgar Publishing,2010

18. ***, Raportul anual al IMM-urilor din UE 2011/ 2012

19. http://ec.europa.eu

20. http://www.jurnaluldeafaceri.ro

!^+a?