Cultul Penticostal Biserica Lui Dumnezeu Apostolica DIN Romania

Teologie

Cultul Penticostal Biserica Lui Dumnezeu Apostolica DIN Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Cultul Penticostal ===

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Încă de la începutul credinței într-un singur Dumnezeu, apare fenomenul eretic sau de sectă. Primul exemplu îl avem Vechiul Testament, când Moise s-a urcat pe muntele Sinai ca să primească tablele legii, poporul ales a făcut din aurul care îi aparținea, un vițel căruia să i se închine. Aceasta reprezintă prima rătăcire de la dreapta credința sau primul început de erezie. Aceasta încercare de a se îndepărta de Dumnezeu o putem numi „erezia idolatrilor” care își avea rădăcini adânci în necredințele popoarelor vechi. În scrierile Vechiului Testament avem multe exemple de acest fel, care toate scot în evidența necredința într-un singur Dumnezeu sau necunoașterea lui Dumnezeu. Această necunoștere a lui Dumnezeu a dus la apariția fenomenului eretic și sectar. La „plinirea vremii”, proorocită de profeții Vechiului Testament, vine Cel ce va ridica popoarele din nou la starea de har și binecuvântare, acest moment fiind unul din cele mai importante momente din istoria omenirii, este momentul bucuriei și al fericirii, dar este și momentul întristării și al rătăcirii celor ce nu au crezut în venirea Sa. Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, prin nașterea Sa, aduce în sufletele popoarelor pace, adevăr și iubire pentru cei care cred în El, iar pentru cei ce nu cred în El, aduce mâhnire sufleteasca, care va da naștere la neînțelegerea spuselor Sale și astfel se va duce la îndepărtarea de adevăr și încercarea unora de a explica acest adevăr nu așa cum a fost el dat, ci într-un fel care îi favoriza pe cei ce îl vor explica. Sectele nu au istorie pentru că sunt trecătoare, apar și dispar. – prin urmare, nu se poate vorbi despre istoria vreunei secte, ci numai despre biografia întemeietorului ei, în jurul căreia se pot ivi numai câteva probleme demne de luat în seamă. Deși nu există nici un secol care să nu fi avut sectele sale, totuși ele nu sunt alcătuite pe aceeași structură. Trebuie observat faptul că mișcarea sectară a apărut odată cu creștinismul.

Într-o societate cu tendințe spre globalizare și secularizare, este mai important ca oricând să ne reîntoarcem spre adevaratele valori ale umanității și spre realitățile persoanei. Nu putem ignora, și mai mult suntem datori să nu uităm rolul pe care Biserica l-a jucat în dezvoltarea societății umane de-a lungul timpului. Este o problemă acută și de foarte mare actualitate, problema implicării credinciosului în viața Bisericii. Crestinismul, mai înainte de a fi o doctrină sau o ideologie (cum se încearcă uneori a fi prezentat), este un mod de a fi. În Biserică, Trupul Tainic al lui Hristos, credinciosul se regăsește ca un mădular viu.

Biserica nu este numai o Instituție Divină, ci are un caracter teandric, ea are o existență istorică și trebuie să-și atingă țelul (mântuirea noastră) în istorie cu mijloace și structuri istorice. În Biserică nu lucrează doar Dumnezeu pentru om, ci este o conlucrare a omului cu Dumnezeu.

Aceste lucruri fiind spuse, putem afirma că azi, mai mult ca oricând, este necesar ca Biserica să-și afirme cu tărie adevărul său, este necesar ca fiecare să-și cunoască rolul pe care îl are pentru a se putea implica în desfașurarea vieții Bisericii.

Este necesar ca noi toți să știm ce drepturi și obligații ne revin pentru a putea fi membrii sănătoși în Trupul lui Hristos, pentru a putea fi uniți organic cu celelalte membre, “ca toți să fie Una”.

CAPITOLUL I

REGIMUL JURIDIC PRIVIND DESFĂȘURAREA VIEȚII RELIGIOASE ÎN ROMÂNIA

Autoritățile comuniste din România, chiar în primii ani după acapararea puterii prin frauda electorala, teroare si în prezenta ocupantului rus – Bucureștiul fiind ocupat de trupele sovietice la 30 August 1944 – au limitat la maximum libertatea religioasa a cultelor religioase, atât pe târâm teoretic cât si practic. De altfel, în acel cadru restrictiv autoritățile comuniste au desființat, prin decret, toate asociațiile si societățile culturale și religioase ale Bisericilor din România. Totodată sunt binecunoscute restricțiile de tot felul impuse de dictatura comunista cultelor recunoscute în desfășurarea misiunii și prezenței lor în societate. După cum este cunoscuta – sau s-ar cuveni sa fie – pătimirea și persecuția membrilor cultelor din România în anii dictaturii comuniste. Fiindcă, potrivit prof. univ. dr. Gheorghe Boldur Latescu, persecuția religioasa este parte constituanta a componentei principale a genocidului spiritual al românilor, alături, evident, de cel biologic si cultural: «Crima împotriva ființei biologice a națiunii, dezastrul economic, „revoluția” cultural-științifica, persecuțiile religioase, decăderea politica, descompunerea morala la nivel de masa si distrugerea mediului ambiant reprezintă principalul component al genocidului comunist în România». La care genocid al românilor se cuvine adăugat de altfel si «genocidul mental» la care au fost supuși, asemenea, tuturor popoarelor ocupate de URSS, așa cum releva, foarte recent, istoricul Alex Mihai Stoenescu.

România contemporană este o țara în care libertatea de exprimare și inclusiv libertatea religioasă nu sunt îngrădite. Acest lucru este posibil datorită revoluției din 1989, în urma căreia vechiul regim dictatorial a fost înlăturat. Timp de aproape 50 de ani libertatea religioasă a fost îngrădită, ateismul fiind “religia” de stat.

Autorii Proclamației «Frontului Democrat Român» al revoltei de la Timișoara, din Decembrie 1989, au prevăzut, pe buna dreptate, în punctul 9 – din cele 10 ale aceleia – «Libertatea reala a Cultelor religioase». Astfel, calea adevăratei democrații si a libertății reale a cultelor era indicata, numai ca foștii comuniști dala putere nu aveau sa permită punerea în practica a respectivei Proclamații da la Timișoara. Mai mult, guvernele României post decembriste nu s-au învrednicit, timp de aproape șaisprezece ani, sa voteze nici măcar o Lege a cultelor. Legea de organizare a cultelor a fost votată de parlamentul României în 2006.

Deși în România, Biserica nu a fost persecutată la fel de dur cum s-a întâmplat în fosta Uniune Sovietică și Albania, ea a avut totuși de suferit numeroase neajunsuri.

După revoluția din 1989 odată cu instaurarea democrației și a libertății de gândire, Biserica Ortodoxă s-a lovit de fenomenul sectant, care numai trebuie marginalizat ci, adus în față, observându-se cauzele și motivele apariției lor. prozelitismul sectant de toate nuanțele se manifestă fie izolat, fie organizat, prin metode și mijloace specifice.

Biserica Ortodoxă și credincioșii săi caută să le cunoască cât mai bine pentru a ști să se ferească de rătăcițiși și, în același timp, să-i convingă de adevăr, să-i redea comunității sănătoși și capabili de a-și dobândi mântuirea și totodată, pentru a-i convinge să devină loiali familiei ortodoxe și țării lor. – pentru acesta, este nevoie de a cunoaște componența fiecărui grup, a selecta și deosebi, defini și a preciza comunitățile fiecărui grup și preciza comunitățile stabile sau dizidențele în căutare. Nu trebuie făcute confuzii între Biserică și sectă, între comunitate și cult religios, așa cum au făcut ideologiile atee sau cum procedează unii sociologi, ci trebuie ținut seama de faptul că fiecare categorie are identitate specifică. – astfel, cunoscând mai bine noțiunile, nu putem greși în aprecieri, nu putem duce în eroare organele competente și mai ales se pot crea condiții pentru izolarea sectei și depistarea prozelitismului sau fanatismului altora. Adesea pot fi aduse jigniri sentimentelor religioase necunoscându-le sau confundându-le. De aceea, orice orânduire civilizată și de drept aprobă libertatea religioasă a cultelor și garantează desfășurarea ceremonialului în funcție de cunoașterea precisă a credinței și manifestarea ei prin slujbă sau ceremonii. Cei care nu depun Mărturisirea de credință și nu fac cunoscută manifestarea cultului lor au alte tendințe, străine duhului creștin și bunei desfășurări a societății. De asemenea, precizând noțiunile, atât clerul, cât și credincioșii Bisericii noastre știu cu cine au de-a face, cunosc tendințele, îi pot clasifica, și mai ales, îi pot stopa sau izola, fiindcă toți vorbesc despre Dumnezeu. Însă Dumnezeul cel viu este Cel ce este, Care S-a descoperit (Ioan 1, 18), fapt pentru care nu e nevoie de alți dumnezei sau alte religii ale vremii, sau de vreo credință nouă.

DISPOZIȚIUNI CONSTITUȚIONALE PRIVIND CULTELE RELIGIOASE

După cum aminteam mai sus, revoluția română din 1989 a adus schimbarea vechiului regim dictatorial cu unul democratic. Ca o consecință a acestui fapt, românii au devenit liberi și în ceea ce privește opțiunile religioase. Astfel, la data de 21 noiembrie 1991, a fost adoptată ( cu 414 voturi pentru și 95 voturi contra) noua Constituție a României, Constituție valabilă și astăzi cu unele modificări adoptate în 2003 în perspectiva integrării Euro-Atlantice.

Vom aminti în cele ce urmează articolele și aliniatele din Constituție care vizează libertatea religioasă și condițiile în care își pot desfașura activitatea Bisericile și cultele religioase de pe teritoriul României.

Primul articol care ne interesează este articolul 4 alineatul 1 care vizează egalitatea între cetățeni: “România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică sau origine socială.”

Un alt aspect care ne interesează ar fi acela al dreptului la identitate (articolul 6 alineatul 2), drept prin care “Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.”

Precizări foarte clare privind desfășurarea vieții religioase le regăsim în articolul 29, privind libertatea conștiinței: alineatul 1: “Libertatea gândirii și a opiniilor precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă contrare convingerilor sale”. Alineatul 3: “cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii în condițiile legii”. Alineatul 4: ”In relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă”. Alineatul 5: “Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.”

După cum am observat din acest articol, în România cultele religioase nu numai că sunt libere să se organizeze, ci au chiar sprijinul statului. Această libertate are însă, în unele cazuri dezavantajul de a fi prost înțeleasă; ne referim aici, bineînțeles, la prozelitism, un fenomen neloial din partea unor structuri cultice religioase, fenomen căruia Biserica Ortodoxă Română trebuie să-i facă față.

Un alt element foarte important al vieții religioase în general și al vieții Bisericii în special este acela al învățământului religios. În articolul 32, alineatul 7 este reglementat și acest lucru: "Statul asigură libertate învățământului religios , potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege”.

Un articol care poate interesa din punct de vedere religios este și articolul 39 privind interzicerea muncii forțate. Astfel, în alineatul 2 se prevede că nu constituie munca forțată: a) serviciul cu caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase”.

În ceea ce privește căsătoria religioasă, în Constituție există următoarea precizare: Articolul 44 alineatul 2: “Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”.

Având în vedere cele spuse mai sus, putem concluziona că dispozițiile constituționale privind cultele religioase sunt conforme cu Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului și deci, cultele religioase se pot desfășura autonom pe teritoriul României cu condiția ca mesajul lor să nu încalce prevederile legale.

În 2006 a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007 Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor din România.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. – (1) Statul român respectă și garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conștiință și religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența sau neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau uncult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase.
Art. 2. – (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a și-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile și ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credința religioasă.
(2) Libertatea de a-și manifesta credința religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Art. 3. – (1) Părinții sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educația religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.
Art. 4. – Orice persoană, cult, asociație religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a stabili și menține relații ecumenice și frățești cu alte persoane, culte sau grupări religioase și cu organizațiile inter-creștine și inter-religioase, la nivel național și internațional.

Art. 5. – (1) Orice persoană are dreptul să își manifeste credința religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri și prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât și în structuri fără personalitate juridică.
(2) Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele și asociațiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.
(3) Comunitățile religioase își aleg în mod liber structura asociațională în care își manifestă credința religioasă: cult, asociație religioasă sau grup religios, în condițiile prezentei legi.
(4) În activitatea lor, cultele, asociațiile religioase și grupările religioase au obligația să respecte Constituția și legile țării și să nu aducă atingere securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice, precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenența la culte, cu excepția desfășurării lucrărilor de recensământ național aprobat prin lege sau în situația în care persoana vizată și-a dat, în mod expres, consimțământul pentru aceasta.
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să își menționeze religia, în orice relație cu autoritățile publice sau cu persoanele juridice de drept privat.
Art. 6. – (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici o procedură prealabilă și în mod liber, adoptă, împărtășesc și practică o credință religioasă.
(2) Asociația religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condițiile prezentei legi, formată din persoane fizice care adoptă, împărtășesc și practică aceeași credință religioasă.
(3) O asociație religioasă poate deveni cult în condițiile prezentei legi.

CAPITOLUL II
Cultele

Secțiunea 1Relațiile dintre stat și culte

Art. 7. – (1) Statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlaltor biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești.
Art. 8. – (1)Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice și părțile componente ale cultelor , așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute în acestea.
(3) Cultele funcționează cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioși.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.
(3) Autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român prin autoritățile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală și socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5) Autoritățile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun, cât și acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiției cultelor, care se supun aprobării prin lege.
Art. 10. – (1) Cheltuielile pentru întreținerea cultelor și desfășurarea activităților lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuții din partea credincioșilor lor pentru susținerea activităților pe care le desfășoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetățeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit și încurajează sponsorizările către culte, în condițiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuții, în raport cu numărul credincioșilor cetățeni români și cu nevoile reale de subzistență și activitate, salarizarea personalului clerical și neclerical aparținând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuții în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităților de cult cu venituri reduse, în condițiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcționarea unităților de cult, pentru reparații și construcții noi, în raport cu numărul credincioșilor, conform ultimului recensământ, și cu nevoile reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute și în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8) Autoritățile publice asigură oricăror persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliat potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenței religioase.
Art. 11. – Sprijinul statului constă și în acordarea de facilități fiscale, în condițiile legii.
Art. 12. – Utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și respectarea destinației bunurilor primite în proprietate sau folosință de la autoritățile publice locale sau centrale se supun controlului statului.
Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum și cele dintre asociații și grupuri religioase se desfășoară pe baza înțelegerii și a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertății de exercitare a unei activități religioase, care se desfășoară potrivit legii, se pedepsește conform dispozițiilor legii penale.
Art. 14. – (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism național de conducere sau de reprezentare.
(2) Unitățile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înființează și se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente și coduri canonice.
(3) Înființarea unității de cult trebuie să fie comunicată, spre evidență, Ministerului Culturii și Cultelor.
(4) Unitățile de cult nou înființate ca persoane juridice pot solicita și primi sprijin financiar, în condițiile legii.
Art. 15. – Sigiliile și ștampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conțină și denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut, sau inițialele acestuia.
Art. 16. – (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfășurarea activităților lor, orice limbă consideră de cuviință. Evidența financiar-contabilă se va ține și în limba română.
(2) În relațiile oficiale cu autoritățile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

Secțiunea a 2-a Recunoașterea calității de cult

Art. 17. – (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociațiile religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate, stabilitate și interes public.
(2) Recunoașterea statutelor și a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conținutul lor, securității publice, ordinii, sănătății și moralei publice sau drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Art. 18. – Asociația religioasă care solicită recunoașterea calității de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii și Cultelor, însoțită de următoarea documentație:
a) dovada că este constituită legal și funcționează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociație religioasă de cel puțin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetățeni români cu domiciliul în România cel puțin egal cu 0,1% din populația României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credință proprie și statutul de organizare și funcționare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, organele de reprezentare, modul de înființare și desființare a unităților de cult, statutul personalului propriu, precum și prevederile specifice cultului respectiv.
Art. 19. – (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Ministerul Culturii și Cultelor înaintează Guvernului documentația de recunoaștere a cultului, însoțită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentației depuse.
(2) Dacă documentația este incompletă sau statutele conțin prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluționare se prelungește corespunzător.
Art. 20. – (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunță asupra cererii, prin hotărâre de recunoaștere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și poate fi atacată în justiție, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii, asociația religioasă poate solicita reluarea procedurii de recunoaștere a calității de cult, numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat temeiurile care au dus la soluția de respingere.
(4) Drepturile și obligațiile aferente calității de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaștere a acestuia.
Art. 21. – Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securității publice, ordinii, sănătății sau moralei publice ori drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Art. 22. – (1) Modificarea și completarea statutelor de organizare și funcționare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaștere, Ministerului Culturii și Cultelor.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secțiuni, precum și neemiterea acestora în termenele prevăzute pot fi atacate în justiție, în condițiile legii.

Secțiunea a 3-a Personalul cultelor

Art. 23. – (1) Cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical și cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredințate sau de care a luat cunoștință în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcției de preot sau orice altă funcție care presupune exercitarea atribuțiilor de preot fără autorizația sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancționează potrivit legii penale.
Art. 24. – (1) Salariații și asigurații cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuși prevederilor legislației privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariații și asigurații cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere alecultelor, în conformitate cu statutele acestora și în acord cu principiile generale ale legislației privind asigurările sociale de stat.
Art. 25. – Personalul clerical și cel asimilat, precum și personalul monahal aparținând culelor recunoscute este scutit de îndeplinirea serviciului militar.
Art. 26. – (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
(3) Existența organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional.

Secțiunea a 4-a Patrimoniul cultelor

Art. 27. – (1) Cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiția și practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile și imprescriptibile și pot fi înstrăinate doar în condițiile statutare specifice fiecărui cult.
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989, precum și a celor preluate fără titlu.
Art. 28. – (1) Unitățile locale ale cultelor pot avea și întreține, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioșii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deținător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.
(2) În localitățile în care nu există cimitire comunale și unele culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparțineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele existente în funcțiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparținând cultelor mozaic și musulman.
(4) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a înființa cimitire comunale și orășenești în fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orășenești se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcționează în localitatea respectivă.
Art. 29. – (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce și valorifica obiectele și bunurile necesare activității de cult, în condițiile legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Art. 30. – Bunurile bisericești sau similare din străinătate, proprietate a statului român sau a cultelor din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea celor interesați.
Art. 31. – (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel – contribuții, donații, succesiuni – precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenții asupra patrimoniului cultului respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluționează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului comun.
(4) În cazul retragerii calității de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinația patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

Secțiunea a 5-a Învățământul organizat de culte

Art. 32. – (1) În învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în școlile de stat se numește cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condițiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârșește abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.
(4) La cerere, în situația în care conducerea școlii nu poate asigura profesori de religie aparținând cultului din care fac parte elevii, aceștia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparțin.
Art. 33. – (1) Cultele au dreptul să înființeze și să administreze unități de învățământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum și a altor specialiști necesari activității religioase a fiecărui cult, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să își stabilească forma, nivelul, numărul și planul de școlarizare pentru instituțiile de învățământ proprii, în condițiile prevăzute de lege.
Art. 34. – (1) Cultele își elaborează planurile și programele de învățământ pentru învățământul teologic preuniversitar și programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii și Cultelor și se aprobă de către Ministerul Educației și Cercetării.
(2) Pentru învățământul superior, planurile și programele de învățământ se elaborează de instituțiile de învățământ, cu acordul cultului respectiv și se aprobă de senatele universitare.
Art. 35. – (1) Personalul didactic din unitățile de învățământ teologic integrate în învățământul de stat se recunoaște de către Ministerul Educației și Cercetării, în condițiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unitățile de învățământ teologic neintegrate în învățământul de stat se numește de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic care predă religia în școli, trebuie să îndeplinească prevederile Legii privind Statutul personalului didactic nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 36. – (1) În centrele de plasament organizate de instituțiile publice, particulare sau aparținândcultelor, educația religioasă a copiilor se face conform apartenenței lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanțator, educația religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaște religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest domeniu.
Art. 37. – Salarizarea personalului didactic și administrativ din unitățile de învățământ teologic neintegrate în învățământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul Culturii și Cultelor, poate asigura o contribuție la salariu, proporțional, în raport de numărul membrilor acestora.
Art. 38. – Echivalarea și recunoașterea diplomelor și a certificatelor de studii teologice obținute în străinătate se fac în condițiile prevăzute de lege.
Art. 39. – (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înființa și administra forme de învățământ confesional de toate nivelurile, profilurile și specializările, în condițiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenții unităților și instituțiilor de învățământ particular, confesional, organizate de către cultele religioase se eliberează potrivit legislației în vigoare.
(3) Statul va susține financiar învățământul confesional, în condițiile legii.
(4) Unitățile de învățământ confesional dispun de autonomie organizatorică și funcțională, potrivit statutelor și canoanelor lor, în concordanță cu prevederile legale ale sistemului național de învățământ.
(5) În învățământul confesional se pot înscrie elevi sau studenți, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se libertatea educației religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni.

CAPITOLUL III
Asociațiile religioase

Art. 40. – (1) Libertatea religioasă se poate exercita și în cadrul asociațiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puțin 300 de persoane, cetățeni români sau rezidenți în România, care se asociază în vederea manifestării unei credințe religioase.
(2) Asociația religioasă dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.
Art. 41. – (1) Oricare dintre asociați, pe baza împuternicirii date de ceilalți, poate formula o cerere de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoțită de următoarele documente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociației religioase, care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociații religioase recunoscute, datele de identificare și semnăturile asociaților, sediul, patrimoniul inițial de cel puțin două salarii brute pe economie alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaților, precum și primele organe de conducere;
b) mărturisirea de credință proprie și statutul asociației religioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, modul de înființare și desființare a unităților locale, drepturile și obligațiile membrilor, principalele activități pe care asociația religioasă înțelege să le desfășoare, în vederea atingerii scopurilor sale spirituale; alte prevederi specifice asociației religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;
d) avizul consultativ al Ministerului Culturii și Cultelor;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de către Ministerul Justiției.
Art. 42. – (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere și a documentelor prevăzute la art.41 alin.(2), judecătorul desemnat de președintele instanței verifică legalitatea acestora și dispune, prin încheiere, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociației religioase, pentru evidența fiscală, cu menționarea numărului de înscriere în Registrul asociațiilor religioase.
Art. 43. – Asociațiile religioase pot înființa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii prevăzute la art. 41 și 42.
Art. 44. – (1) Asociațiile religioase beneficiază de facilități fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Asociațiilor religioase li se aplică în mod corespunzător și prevederile art.10 alin.(2), art.15, 16 și 28 din prezenta lege.
Art. 45. – Dizolvarea asociației religioase se pronunță de instanța competentă atunci când, prin activitatea sa, asociația religioasă aduce atingeri grave securității publice, ordinii, sănătății sau moralei publice, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau când asociația religioasă urmărește alt scop decât cel pentru care s-a constituit.
Art. 46. – Prevederile prezentului capitol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005.
Art. 47. – (1) Asociațiile existente, constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociațiile și fundațiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credințe religioase, și care doresc să dobândească statutul de asociație religioasă, vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociației și de radiere a ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor și de înregistrare în Registrul asociațiilor religioase ținut de grefa aceleiași judecătorii, însoțită de documentația prevăzută la art.41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale asociației, arătându-se expres dorința transformării asociației inițiale în asociație religioasă.
(3) Judecătorul delegat se va pronunța atât asupra transformării asociației, cât și asupra înregistrării asociației religioase, stabilind și perioada în care asociația a avut ca obiect de activitate exercitarea unei credințe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanță va fi luată în considerare și se va adăuga perioadei de funcționare a asociației religioase, în vederea dobândirii calității de cult recunoscut.
Art. 48. – (1) În toate cererile și acțiunile în justiție privitoare la dobândirea sau pierderea calității de asociație religioasă, judecata se face cu prezența procurorului și cu citarea reprezentantului Ministerului Culturii și Cultelor.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunțate de către instanță în cauzele privitoare la asociațiile religioase pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare, la tribunal.

CAPITOLUL IV
Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 49. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcționează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în anexa la prezenta lege vor prezenta statutele și codurile canonice Ministerului Culturii și Cultelor, pentru recunoașterea lor.
(3) Recunoașterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispozițiile art.17 alin.(2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 50. – (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute și cu respectarea normelor legale privind transparența decizională.

(2) Reprezentanții cultelor religioase au dreptul de a participa ca invitați la dezbaterea în Parlament și în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viața religioasă, la activitatea cultelor, de educație și de învățământ confesional, de asistență socială și de patrimoniu național privind cultele.

Art. 51. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr.177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, nr.178 din 4 august 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare, se abrogă.

Anexă
Lista cultelor recunoscute în România

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIȘOARA

BISERICA ROMANO- CATOLICĂ

BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ

ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE

BISERICA CREȘTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA

BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA

BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA

BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA

BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA

UNIUNEA BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA

BISERICA CREȘTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREȘTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA

BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ

UNIUNEA PENTICOSTALĂ – BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA

BISERICA CREȘTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA DIN ROMÂNIA

FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA

CULTUL MUSULMAN

ORGANIZAȚIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

CAPITOLUL II

SCURT ISTORIC AL CULTULUI PENTICOSTAL

<1. ><Originea. ><Numele ><de ><„penticostali" ><vine ><de ><la ><cuvântul π><πεντηκοστα ><(Cincizecime), ><susținând ><că ><ei ><sunt ><botezați ><cu ><Duh ><Sfânt ><și ><cu ><foc, ><daruri ><primite ><de ><către ><Apostoli ><la ><Cinci><zecime ><sau ><Pogorârea ><Duhului ><Sfânt. ><Li ><se ><zice ><„tremurători", ><pentru ><că ><în ><momentele ><de ><pretinsă ><inspirație ><a ><Sfântului ><Duh, ><ei ><tremură; ><și ><„spiriți" ><fiindcă ><pretind ><a ><avea ><pe ><Duhul î><îîîn ><darul ><vorbirii ><în ><limbi. ><Originea ><sectei ><se ><află ><în ><America, ><datând ><abia ><de ><la ><începutul ><seco><lului ><al ><XX-lea. ><dar ><istoricii ><lor ><duc ><„nașterea" ><în ><epoca ><apostolica.>

<Această ><sectă ><apare ><din ><rândul ><baptiștilor ><și ><a ><fost ><organizata ><de ><predicatorul ><Carol ><Parham. ><El ><a ><început ><să ><„profețească": ><Sfântul ><Duh ><se ><va ><revărsa ><din ><nou ><cu ><putere, ><la ><o ><apropiată ><„pogorâre" ><a ><Sa ><si ><că ><la ><3 ><ianuarie ><1901 ><s-a ><și ><pogorât ><peste ><13 ><persoane.

Toate cărțile de istorie a penticostalismului menționează că mișcarea penticostală s-a născut în cadrul a ceea ce în America se numește „mișcarea sfințeniei” („holiness movement”). Trebuie să începem prin a înțelege clar ce a fost această „mișcare.” Ea s-a născut din lucrarea lui John Wesley, care a lucrat ca evanghelist și învățător-teolog între 1740-1790 în Anglia. John Wesley era anglican. El era arminianist, adică el credea în libertatea omului de a alege și, prin urmare, și în posibilitatea ca omul, prin păcat, să-și piardă mântuirea. John Wesley a avut un succes imens ca evanghelist. Timp de 50 de ani a mers călare pe cal de-a lungul și de-a latul Angliei, predicând Evanghelia și dimineața în zori (la cei ce mergeau la lucru de dimineață) și în cursul zilei și seara. Pretutindeni îi organiza pe cei convertiți în grupuri de studiu biblic, de părtășie și de rugăciune împreună. El punea un mare accent pe studierea metodică a Scripturii și a tuturor articolelor de credință. El considera că cei ce nu vor studia în permanență vor cădea în mod sigur de la credință.

Fiindcă grupurile acestea de studiu, rugăciune și părtășie lucrau foarte metodic, au primit numele de „metodiști.” John Wesley nu a intenționat să formeze un nou cult, ci a rămas toată viața în Biserica anglicană (Biserica oficială, de stat, a Angliei), cu toate că era hulit și batjocorit de majoritatea conducătorilor anglicani. Îndată după moartea lui, mișcarea „metodistă” a fost exclusă din cultul anglican și astfel, vrând nevrând, s-au constituit într-un cult nou, cultul metodist.

Accentul principal pus de John Wesley în învățătura pe care o dădea convertiților era aceea despre necesitatea vieții trăite în sfințenie. El accentua mult că păcatul îl separă și pe cel credincios de Dumnezeu și, deci credinciosul își poate pierde mântuirea. Dezvoltând sistematic și metodic învățătura despre sfințenie, Wesley a ajuns la o schemă foarte importantă. El i-a învățat pe ai săi că după convertire mai pot să rămână în viața credinciosului obiceiuri și practici lumești, păcătoase, de care el nu-și dă seama. Vine însă un moment în viața credinciosului când Duhul Sfânt îi arată clar care sunt aceste obiceiuri și practici păcătoase. Atunci în viața lui sau a ei apare o criză majoră. Credinciosul este chemat să predea Domnului acele domenii din viața lui care nu-I plac Lui și să-L lase să le curețe. Această acțiune de predare, John Wesley a numit-o predare totală. Dacă credinciosul își vede toate domeniile care nu plac Domnului și le predă pe toate Lui, atunci Domnul îi dă o sfințire totală și-i dă plinătatea Duhului Sfânt. Să reținem deci împărțirea aceasta a vieții de credință în două părți distincte. Trecerea de la una la alta a ajuns să fie numită „the second work of grace”, adică, o a doua lucrare a harului, iar umplerea cu Duhul Sfânt a mai fost numită și „the second blessing” , adică a doua binecuvântare. După 1800, mișcarea metodistă a început să se răspândească vertiginos în Statele Unite ale Americii. În vremea aceea ce făceau mari tabere de vară, cu corturi mari pentru adunări de vestirea Evangheliei pentru cei necredincioși și pentru zidirea sufletească a celor credincioși. În aceste adunări se punea accent deosebit pe predarea totală pentru sfințirea vieții și pentru umplerea cu Duhul Sfânt. Tot aici se făceau și multe rugăciuni pentru sfințire totală și pentru umplere cu Duhul Sfânt. Apoi, în cursul iernii, au început să se facă adunări speciale de stăruință pentru sfințirea vieții, și apoi aveau loc mărturisiri ale celor care au trăit ruperea cu păcatul și predarea totală și care au ajuns la plinătatea Duhului Sfânt. Către sfârșitul acelui secol (1800-1899) au apărut în America mai multe culte noi, toate având distinctivul acesta: căutarea după sfințire totală. Toate acestea laolaltă au primit denumirea de „holiness movement”, adică mișcarea pentru sfințire. În a doua jumătate a secolului a început să se vorbească tot mai mult de „experiența penticostală”. Astfel, în 1867 a fost creată asociația numită „The National Camp Meeting Association for the Promotion of Christian Holiness”. În proclamația de început, această organizație declara: „Noi chemăm pe toți aceia care, indiferent de cultul de care aparțin, se simt izolați în mărturia lor despre o viață de sfințenie… să căutăm să ajungem împreună la un botez Pentecostal cu Duhul Sfânt.”

Este general acceptat că originea mișcării penticostale începe cu Agnes Ozman care a primit darul vorbirii în limbi (glossolalia) în timpul unei adunări de rugăciune la Colegiul Biblic Betel al lui Charles Fox Parham din Topeka, Kansas în1901. Parham era un pastor metodist. Să reformulăm ce s-a întâmplat acolo. A avut loc o adunare de stăruință pentru sfințirea vieții și pentru umplerea cu Duhul Sfânt, conform practicii din metodiste din acea vreme. Și, în acea adunare pentru sfințire, o femeie a început să vorbească în limbi! Pornind de la evenimentul acesta, pastorul Parham a formulat doctrina că vorbirea în limbi este dovada biblică a botezului cu Duhul Sfânt.

Un student al lui Parham, pe nume William J. Seymour, s-a mutat în Los Angeles, California. Un grup de credincioși de culoare (Seymour era negru) s-au adunat în casa unuia Edward Lee, care la 9 aprilie a avut o “experiență de umplere cu Duhul Sfânt” și a început “să vorbească în limbi”. Același lucru s-a întâmplat cu W.J. Seymour în 12 aprilie. De îndată s-a răspândit vestea despre aceste evenimente și la grup au început să se alăture foarte multe alte persoane. În a treia săptămână din aprilie au închiriat clădirea abandonată a unei Biserici Metodiste Africane Episcopale pe strada Azusa, cu numărul 312. Acolo s-au constituit în Biserică și și-au luat numele de „Misiunea de credință apostolică” („Apostolic Faith Mission”). Mișcarea lui Seymour se centra în credința în experiența nașterii din nou, susținea poziția wesleyană despre sfințenie și accentua nevoia ca credincioșii sfințiți să primească experiența penticostală a botezului cu Duhul Sfânt. Ei susțineau poziția arminiană despre mântuire, afirmând că adevărații credincioși își vor păstra sfințenia desăvârșită fără păcat, un singur păcat fie el cât de mic terminându-le mântuirea. Ceea ce s-a întâmplat în Biserica din Str. Azusa, din Los Angeles, este considerat a fi începutul mișcării penticostale. În aprilie 2006 s-au sărbătorit la Los Angeles o sută de ani de istorie a mișcării penticostale.

În America, mișcarea penticostală a dat naștere foarte repede la mai multe culte penticostale. Cele mai importante dintre ele sunt: Assemblies of God, The Church of God in Christ, New Testament Church, Church of God (Cleveland,TN), Pentecostal Assemblies of the World, Assemblies of the Lord Jesus Christ și United Pentecostal Church. Conform unui articol din Christianity Today din 1998, în toată lumea există 11.000 de culte penticostale și carismatice. Se estimează că există astăzi 60 de milioane de penticostali în lume și că ei alcătuiesc mișcarea creștină care crește cel mai rapid în toată lumea.>

Î<îÎîîîîn ><1906, ><această ><mișcare ><religioasă ><propagată ><de ><Parham ><și ><câțiva ><aderenți ><ai ><săi, ><a ><început ><a ><prinde ><teren ><în ><California ><(SUA). Î><Îîn ><același ><an, ><a ><trecut ><și ><în ><Europa, ><mai ><întâi ><în ><Norvegia, ><apoi ><în ><Germania ><unde ><a ><reușit ><să ><convertească ><pe ><un ><fost ><pastor ><luteran, ><I. ><Paul, ><care ><a ><devenit ><conducătorul ><sectei ><în ><Germania. ><Pentru ><a ><atrage ><atenția ><se ><mai ><numesc ><„creș><tinii ><Cincizecimii, ><posesorii ><duhului, ><inspirații, ><aleșii, ><mediumuri, ><quakeri, ><metodiști, ><pnevmati-><zați ><etc. ><Toți ><laolaltă ><sau ><fiecare ><în ><parte ><pretind ><că ><au ><„daruri" ><speciale, ><de ><aceea ><sunt ><cunoscuți ><și ><numirea ><de: ><„vorbitori ><în ><limbi, ><tâlcuitori, ><deschizători, ><luminători, ><dascăli, ><profeți, ><vindecători ><miraculoși, ><vizionari, ><singurii ><creștini ><ai ><timpului, ><harismatici ><și ><chiar ><noi ><mesia. ><. ><.>

<Dintr-un ><asemenea ><amalgam ><s-au ><detașat ><multe ><secte ><ducând ><mai ><departe ><sau ><reactivând ><ereziile ><pnevmatomahe ><ale ><rătăciților ><din ><primele ><veacuri ><ale ><Bisericii ><creștine. ><Totuși ><există ><în ><lume, ><ca ><și ><în ><țara ><noastră, ><unii ><credincioși ><care ><sunt ><constituiți ><în ><grupuri ><sau ><în ><culte ><recu><noscuți ><de ><către ><unele ><state ><ale ><lumii.>

<Dacă ><cercetăm ><din ><punct ><de ><vedere ><istoric ><acest ><fenomen, ><vom ><găsi ><o ><vorbire ><în ><limbi ><biblice, ><ca ><lucrare ><a ><Duhului ><Sfânt, ><numită ><și ><„Glosolalia ><rusalină", ><și ><vom ><găsi ><și ><o ><falsă ><vorbire ><în ><limbi, ><la ><penticostali, ><care ><se ><deosebește ><fundamental ><de ><cea ><rusalină ><și ><care ><nu ><e ><decât ><o ><imitație ><și ><o ><influență ><păgână.>

<Irineu ><este ><singurul ><dintre ><scriitorii ><bisericești ><care ><amintește ><existența ><acestui ><dar ><în ><Biserică. Î><n ><cartea ><sa ><„Împotriva ><ereziilor", ><spune: ><„mai ><avem ><câțiva ><frați ><în ><Biserică, ><care ><au ><daruri ><profetice ><și ><prin ><duhul ><lor ><vorbesc ><tot ><felul ><de ><limbaje". ><Când ><Ioan ><Gură ><de ><Aur ><explică ><capitolul ><14 ><din ><Corinteni, ><precizează ><că ><„acest ><dar ><descris ><de Apostolul ><Pavel ><este ><necunos><cut ><în ><Biserică ><„în ><zilele ><noastre". ><Fericitul ><Augustin, ><comentând ><textul ><din ><Ioan ><III, ><24 ><a ><scris: ><„Acestea ><au ><fost ><semnele ><cerute ><de ><împrejurările ><timpului ><de ><atunci. ><Căci ><a ><fost ><nece><sar ><să ><se ><recurgă ><la ><acea ><exprimare ><a ><Duhului ><Sfânt ><la ><toate ><limbile, ><pentru ><ca ><să ><se ><arate ><că ><Evanghelia ><lui ><Dumnezeu ><trebuie ><să ><fie ><propovăduită ><în ><toate ><limbile ><pe ><întreg ><pământul. ><Lucrul ><acesta ><s-a ><făcut ><ca ><un ><fapt ><al ><trecutului.”

><„Despre ><vorbirea ><în ><limbi ><amintește ><Tertu><lian, ><dar ><e ><sigur ><că ><el ><s-a ><referit ><la ><practica ><montaniștilor, ><de ><care ><a ><fost ><puternic ><influențat, ><devenind ><el ><însuși ><un ><adept ><al ><acestei ><erezii. ><în ><cartea ><sa ><— ><De ><anima ><— ><><a ><scris: ><„Există ><astăzi <între ><noi ><o ><soră, ><care ><are ><în ><parte ><darul ><descoperirilor; ><ea ><le ><primește ><în ><Biserică ><în ><cursul ><solemnităților ><duminicale, ><în ><extaz ><influența ><Duhului". ><Tertulian ><s-a ><referit ><la ><Maximilia, ><care ><a ><supraviețuit >< >< ><lui >< >< ><Montanus >< >< ><și >< >< ><Priscilei. >

<Analizând ><datele ><ce ><le ><avem ><despre ><el, ><precum ><și ><felul ><cum ><a ><vorbit ><în ><limbi, ><putem ><socoti ><această ><practică ><a ><lui ><ca ><o ><falsă ><vorbire ><în ><limbi, ><în ><contrast ><cu ><cea ><rusalină.>

<ÎîÎnainte ><de ><întoarcerea ><sa ><la ><creștinism, ><Montanus ><a ><fost ><slujitor ><la ><temple ><păgâne, ><în ><spe><cial ><în ><cultul ><Cybelei, ><avea ><un ><temperament ><coleric ><de ><nestăpânit. ><Predispozițiile ><temperamen><tului ><său ><au ><fost ><accentuate ><în ><experiențele ><sale ><în ><ceremonia ><păgână. >

<Montanus, ><după ><încreștinare, ><a ><atras ><atenția ><prin ><extazele ><și ><transele ><sale, ><iar ><în ><acele ><stări ><ținea ><cuvîntări ><„în ><limbi" ><diferite. ><În ><acele ><stări ><dădea ><impresia ><credulilor ><săi ><că ><nu ><mai ><era ><el/acela ><care ><vorbea, ><ci ><„divinitatea".>

<După ><moartea ><lui ><Montanus, ><vorbirea ><în ><limbi ><a ><dispărut, ><deși ><curentul ><montanist ><a ><rămas, ><dar ><fără ><practicarea ><vorbirii ><în ><limbi, ><până ><în ><secolul ><al ><IV-lea. ><în ><Cartagina ><a ><exis><tat, ><până ><în ><acest ><secol, ><o ><sectă ><care ><se ><numea ><„tertulianistă" ><și ><păstra ><unele ><influențe ><mon><taniste, ><iar ><numele ><și-1 ><avea ><de ><la ><Tertulian. ><După ><ce ><vorbirea ><în ><limbi ><s-a ><stins ><la ><monta><niști, ><nu><mai ><întâlnim ><grupări ><de ><creștini ><să ><aibă ><această ><practică, ><până ><în ><anul ><1700 ><când ><apare ><la ><cominarzi.>

<„Toate ><aceste ><apucături ><și ><încă ><unele ><mai ><exagerate ><— ><se ><spune ><în ><dicționare ><și ><enciclo><pedii ><asupra ><sectelor ><—le-au ><moștenit ><„vorbitorii ><în ><limbi" ><din ><zilele ><noastre, ><deși ><vor ><să ><se ><intituleze ><urmașii ><credincioșilor ><de ><la ><Rusalii ><și ><deși ><vor ><să ><susțină ><că ><lucrarea ><„rusalină" ><a ><Duhului ><Sfânt ><continuă ><prin ><ei, ><le ><au ><prin ><concepții ><eretice ><și ><practici ><schismatice ><care ><sunt ><de><parte ><de ><spiritul ><rusalin.>

<Mișcarea ><penticostală ><mondială ><a ><înflorit ><în ><sec. ><XX-lea, ><având ><mai ><multe ><centre ><de ><extindere. ><Acest ><lucru ><a ><făcut ><ca ><azi ><să ><existe ><nenumărate ><organizații ><penticostale. ><Din ><punct ><de ><vedere ><doctrinar, ><diferențele ><nu ><sunt ><prea ><mari. ><Putem ><aminti ><unele ><mai ><însemnate, ><fie ><datorită ><trecutului ><lor ><istoric, ><fie ><numărului ><de ><membri: ><„Credința ><Apostolică"; ><„Adunările ><lui ><Dumnezeu"; ><„Biserica ><lui ><Dumnezeu"; ><„Biserica ><Penticostală ><a ><Sfinților"; ><„Biserica ><Elim"; >< ><„Biserica >< ><Evangheliei ><depline" >< ><etc.>

<Alte ><organizații ><penticostale ><au ><înființat ><orfelinate, ><case ><de ><bătrâni, ><instituții ><de ><reedu><care ><pentru ><dezalcoolizare ><etc. ><Așa-zisele ><Biserici ><penticostale ><dispun ><de ><școli ><speciale ><atât ><pentru ><cultura ><generală ><cât ><și ><pentru ><pastori. ><Au ><un ><număr ><sporit ><de ><case ><de ><publicitate ><unde ><se ><tipăresc ><milioane ><de ><cărți ><și ><reviste, ><emisii ><radio, ><tv. ><etc. <Mișcarea ><penticostală, ><la ><început ><nebăgată ><în ><seamă, ><mai ><apoi ><ponegrită ><din ><cauza
><unor ><excese ><de ><zel, ><astăzi ><se ><bucură ><de ><renumele ><celei ><mai ><importante ><mișcări ><religioase ><din <secolul ><al ><XX-lea. ><în ><acest ><fel, ><penticostalismul ><nu ><mai ><este ><considerat ><o ><grupare ><aparte, ><ci ><o ><mișcare ><religioasă ><în ><sânul ><întregului ><creștinism ><apusean.

Începuturile lucrării penticostale din America este legată cum am spus mai sus de lucrarea lui Charles F. Parham (1873-1929). El s-a născut în statul american Jowa, orașul Muacatine. De mic a simțit chemarea de a fi în lucrarea Domnului, peridând de la un cult la altul. La vârsta de 16 ani a intrat la un colegiu din Winfield (Kansas) pentru a deveni predicator dar după un timp în mintea lui se naște ideea că nu era pregătit să-i slujească lui Dumnezeu. Aici se îmbolnăvește grav de o febră reumatică. El consideră boala ca un semn din partea lui Dumnezeu care era împotriva revoltei sale cu privire la chemarea de a-L sluji și promite că dacă se va vindeca, ca și urmașul său Luther, că va reveni la lucrarea de pregătire ca predicator. El se vindecă, continuă studiile la biserica metodistă, „dar neputându-se adapta disciplinei eclesiastice a Bisericii metodiste, devenită prea sectară” părăsește Biserica metodistă. În 1896, Parham se căsătorește cu Sarah E Tiesttlethwite. El fondează revista „The Apostolic Faith”, revistă ce apare și azi în S.U.A. De la această revistă, unii credincioși penticostali au preluat numele de Credința Apostolică.

Parham părăsește Topeka pentru a studia lucrarea doctorului Dowie de la Chicago. Acesta era conducătorul unei mișcări religioase bazate pe vindecarea bolilor prin rugăciuni. El a întemeiat orașul Sion (Illinois) nu departe de Chicago. Înultima parte a vieți a acceptat să fie considerat profetul Ilie care trebuia să vină pe pământ înainte de arătarea Domnului Iisus Hristos. Lucrarea lui Dowie s-a încheiat cu un eșec, mulți din adepții devenind penticostali.

Întorcându-se în Topeka deschide o Școala Biblică.> În decembrie 1900, el a lăsat stuenților săi, ca subiect de studiu pentru ei problema botezului cu Duhul Sfânt, sugerându-le să exploreze cartea Faptele Aostolilor. Cînd s-a întors, cu surprindere a trebuit să afle că toți studenții ajunseseră la același punct de vedere, după „care semnul botezului cu Duhul Sfânt trebuia să fie vorbirea în limbi. Aceasta a constituit sâmburele din care s-a născut mișcarea penticostală din America secolului al XX-lea, care mai apoi a luat amploare mondială.”

În noaptea de 31 decembrie 1900, care marca trecerea la secolul al XX-lea, în cadrul rugăciunior de Revelion, au avut loc rugăciuni fierbinți pentru experimentarea botezului cu Duhul Sfânt. O tânără „aducându-și aminte că în Samaria, Damasc și Efes, botezul cu Duhul Sfânt s-a primit prin punerea mâinilor”, s-a adresat președintelui școlii, „cerându-i să pună mâinile , s-a adresat lui Parham însă s-a dat înapoi, refuzând pentru că nu mai făcuse lucrul acesta niciodată.”

La insistențele acestei tinere, el și a pus mâinile peste ea și s-a rugat, fără să știe ce va urma. În acel moment, „studenta a început să vorbească în limba chineză, încât ttrei zile a fost incapabilă să mai vorbească în limba engleză.” Glosolaliie au continuat și au dus la înființarea noii Biserici Penticostale.

>

><

>

CAPITOLUL III

DOCTRINA CULTULUI PENTICOSTAL

<Concepții ><specifice:

><Dumnezeu ><Duhul ><Sfînt ><este ><locțiitorul ><Domnului ><Iisus ><pe ><acest ><pămînt, ><coborîndu-Se ><din ><cer, ><de ><la ><Tatăl, ><în ><ziua ><Cincizecimii. Ei consideră pe Duhul Sfânt creatură, nu o forță, o putere sau o persoană dumnezeiască de aceeași Ființă cu Tatăl și cu Fiul.”El este o Ființă care posedă un corp spiritual la fel ca Dumnezeu Tatăl.” Duhul Sfânt posedă un nume personal. El nu este „Duh Sfânt”, ca și când ar fi vorbă de o singură parte a divinității, sau o energie oarecare a Dumnezeierii. „Duhul Sfânt”posedă însușiripersonale. El își desfășoară misiunea în vremea noastră, cum făcea și cu secole în urmă. El se descoperă nu numai în comunități, ci și fiecărui adept în parte. Îi învață pe aceștia să grăiască în limbi străine, îi îndrumă să se roage lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt îndeplinește următaorele funcții: învață (Luca XII, 12;Ioan XIV, 26); vorbește(Matei X, 20); mijlocește pentru credincioși (Romani VIII, 26-27), inspiră (II Petru I, 21)

Duhul Sfânt mai prezintă o triplă importanță pentru penticostali:

„El este o parte din revelația divină, care a transmis Biblia în caliate de autor al ei

El este cel care face legătrura între cer și pământ

El este cel acre administrează problemele bisericii (penticostale) pe care o pregătește spre a o înfățișa înaintea lui Iisus Hristos la a doua venire

<Față ><de ><acestea, ><învățătura ><ortodoxă ><a ><fost ><clară ><totdeauna; ><prin ><lisus ><Hristos ><s-a ><încheiat ><descoperirea ><directă ><a ><lui ><Dumnezeu, ><„Revelația ><supranaturală ><— ><peste ><înțelegerea ><noastră ><— ><s-a ><încheiat ><prin ><întruparea ><Fiului ><lui ><Dumnezeu, ><iar ><Revelația ><naturală ><tot ><prin ><El, ><fiind ><noul >< ><Adam, >< ><om >< ><desăvîrșit ><— ><fără >< ><păcat ><— ><și >< ><Dumnezeu >< >< ><adevărat.>

<Realitatea ><și ><înțelegerea ><glossolaliei><. ><A ><existat ><în ><primele ><veacuri ><și ><se ><transmite ><și ><astăzi, ><dar ><numai ><prin ><darurile ><Sfîntului ><Duh ><prin ><Sfintele ><Taine ><și ><îndeosebi ><prin ><Taina ><Mirungerii.

Limbile “grăite” de posedați nu sunt altceva decât niște bolboroseli ce produc ilaritate, milă, compătimire. Mulți dintre adepți sunt foști credincioți slabi de înger plecați din Biserica Ortodoxă sau alte biserici. Alții practică terapii naturiste ale religiilor asiatice.

><ÎîÎngerii ><— ><sunt ><făpturi ><duhovni<cești ><create ><de ><Dumnezeu, ><fără ><păcat ><și ><puse ><în ><slujba ><Sa. ><Diavolul ><sau ><satana ><— ><sau ><„Luci><fer ><al ><aurorei", ><mîndrindu-se ><că ><este ><căpetenia ><îngerilor ><care ><și-au ><părăsit ><locul, ><a ><căzut. ><EI ><înșeală ><întreaga ><lume, ><este ><ucigător, ><ispititor, ><înșelător, ><pîrîtor ><și ><mincinos. ><El ><a ><fost ><biruit ><prin ><jertfa ><Domnului ><lisus ><Hristos ><iar ><pedeapsa ><îngerilor ><răi, ><este ><aruncarea ><în ><iadul ><cel ><de ><foc ><si ><chinuirea ><lor ><în ><veci ><(Isaia ><XIV, ><12, ><14; ><Iuda ><6; ><Apocalipsă ><XIII, ><9; ><Evr. ><II, ><14; ><Matei ><XXV, ><41; ><Apocalipsă ><XX, ><10).>

<Crearea ><omului ><și ><căderea ><în ><păcat ><— ><Omul ><a ><fost ><creat ><de ><Dumnezeu, ><bun, ><drept ><și ><liber. ><El ><a ><fost ><înșelat ><de ><satana ><și ><a ><căzut ><în ><păcat.

a) ><Harul ><lui ><Dumnezeu ><— ><Harul ><este ><bună><tatea ><și ><dragostea ><nemărginită ><a ><lui ><Dumnezeu, ><pe ><care ><a ><arătat-o ><prin ><Domnul ><nostru ><lisus ><Hristos, ><față ><de ><cei ><păcătoși. ><Nimeni ><nu ><se ><poate ><mântui ><prin ><propriile ><sale ><fapte ><sau ><bine><faceri ><și ><nici ><prin ><faptele ><Legii ><Vechiului ><Testament, ><ci ><numai ><prin ><harul ><lui ><Dumnezeu>.>

b) <Credința ><— ><este ><o ><încredere ><neclintită ><în ><lucrurile ><nădăjduite ><și ><o ><puternică ><încredințare ><despre ><lucrurile ><care ><nu ><se ><văd. ><Credința ><este ><de ><obîrșie ><divină. ><Ea ><se ><primește ><de ><la ><Dumne><zeu ><prin ><dreptatea ><lui ><și ><nu ><prin ><concepțiile ><și ><închipuirile ><omenești.>

c) <Pocăința ><este ><un ><ordin ><al ><Domnului ><lisus. ><Ea ><înseamnă ><întoarcerea ><la ><Dumnezeu ><de ><la ><căile ><rătăcite, ><căința ><pentru ><viața ><trăită ><în ><păcat ><și ><necunoștință ><de ><Dumnezeu ><și ><ruperea ><cu ><păgînătatea >< ><și ><cu ><poftele >< ><lumești.>

d) <Nașterea ><din ><nou. ><. ><. ><Numele ><acelora ><care ><sunt ><născuți ><din ><nou (penticostali), ><sunt ><scrise ><în ><Cartea ><Vieții.>

e) <Iertarea ><este ><un ><atribut ><dumnezeiesc, ><prin ><care ><se ><dovedește ><bunătatea ><lui ><Dumnezeu ><față ><de ><oamenii ><păcătoși ><care ><s-au ><întors ><la ><El. ><Pentru ><ca ><cel ><păcătos ><să ><poată ><primi ><ierta><rea, ><trebuie ><să ><mărturisească, ><să ><părăsească ><păcatul ><și ><să ><roage ><pe ><Dumnezeu ><să-1 ><ierte. ><Odată ><păcatul ><iertat, ><păcătosul ><se ><simte ><fericit ><și ><ușurat.>

f) <Sfințenia ><înseamnă ><despărțirea ><cu ><totul ><de ><păcat.>

g) <Rugăciunea ><este ><legătura ><directă ><a ><omului ><cu ><Dumnezeu; ><totodată, ><și ><cea ><mai ><adîncă ><expresie ><a ><dorinței ><după ><El.

Simbolismul cultic și raportul cu lumea. Avându-se în vedere „copilul minune” al Cinzecimii secolului al XX-lea, cum le place fundamentaliștilor să se prezinte, să vedem ce „creștere” sau handicap „creștin” are acest hibrid la sfârșitul mileniului II. Să ne convingem, după „maestrul” cabalist modern, Alvin Toffler, în ce val se află „fundamentalismul” creștin.

<I. ><Botezul sau ceremonia filială este oficiat de pastor și are dublu aspect cu multiple efecte:

>< ><a(aa) ><Botezul ><este ><poruncit ><de ><Domnul ><lisus ><Hristos. ><Acest ><botez ><îl ><oficiază
><pastorii ><pentru ><cei ><care ><cred. ><El ><este ><un ><simbol ><al ><morții ><față ><de ><păcat ><și ><al ><învierii ><la ><o ><viață ><nouă.

><Oricine ><crede ><în ><Domnul ><lisus, ><potrivit ><Evangheliei ><depline, ><urmează ><a ><fi ><botezat ><în ><numele ><Tatălui, ><al ><Fiului ><și ><al ><Duhului ><Sfînt. ><Botezul ><în ><apă ><se ><poate ><primi ><înainte ><și ><după ><primirea ><botezului ><cu ><Duhul ><Sfînt. ><El ><se ><oficiază ><prin ><scufundare ><în ><apă ><o><singură ><dată, ><iar
><în ><cazul ><cînd ><prima ><dată ><nu ><s-a ><oficiat ><după ><Cuvîntul ><lui ><Dumnezeu, ><se ><poate ><administra ><a ><doua ><oară.>

<Copiii ><credincioșilor ><se ><botează ><la ><etatea ><cînd ><pot ><să ><înțeleagă ><singuri ><că ><Domnul ><lisus ><Hristos ><este ><Mîntuitorul ><lor ><personal. ><Ei ><sînt ><admiși ><la ><casa ><de ><rugăciuni ><spre ><a ><fi ><binecuvîn-><tați. ><

b) ><Botezul ><Duhului ><Sfînt ><este ><îmbrăcarea ><celor ><născuți ><din ><nou ><cu ><putere ><de ><sus, ><pen><tru ><ca ><ei ><să ><poată ><rezista ><ispitelor ><și ><încercărilor, ><pe ><de ><o ><parte, ><iar ><pe ><de ><altă ><parte, ><să ><poată >< ><mărturisi >< ><Evanghelia >< ><prin >< ><puterea >< ><lui >< ><Dumnezeu.>

<II. ><Cina ><Domnului ><este ><al ><doilea ><așezămînt, ><ca ><formă ><exterioară, ><în ><Biserica ><Iui ><Dumne
><zeu. ><Ea ><este ><instituită ><de ><însuși ><Domnul ><lisus ><Hristos, ><prin ><întemeierea ><legămîntului ><nou.
><Cina ><Domnului ><se ><compune ><din ><pîine ><nedospită ><(azimă) ><și ><rodul ><viței, ><nefermentat ><(must). ><Cei ><ce ><se ><împărtășesc ><din ><această ><cină ><a ><Domnului ><trebuie ><ca ><mai ><înainte ><să-și ><facă ><o ><amănun
><țită ><cercetare ><de ><sine, ><căci ><cel ><ce ><mănîncă ><și ><bea ><cu ><nevrednicie, ><mănîncă ><și ><bea ><pentru ><condam
><narea ><sa. ><Ea ><reprezintă ><jertfa ><trupului ><și ><vărsarea ><sîngelui ><Domnului ><lisus ><Hristos, ><pentru ><păca
><tele ><noastre. ><Cina ><Domnului ><se ><săvîrșește ><ori ><de ><cîte ><ori ><este ><posibil, ><fără ><deosebire ><de ><zi
><sau ><dată.

III. Alte ceremonii ><După ><Cina ><Domnului ><urmează ><spălarea ><picioarelor ><unul ><altuia ><(Matei ><XXII, ><28;><Corinteni ><XI, ><23-29; ><Ioan ><XIII, ><17).>

<Căsătoria ><este ><legătura ><dintre ><un ><bărbat ><și ><o ><femeie, ><prin ><care ><cei ><doi ><devin ><un ><singur ><trup. ><Ei ><primesc ><binecuvîntarea ><Bisericii. ><Cuvîntul ><lui ><Dumnezeu ><oprește ><legarea ><în ><căsătorie ><a ><unui ><credincios ><cu ><altul >< >< ><aparținînd >< >< ><altei >< >< ><confesiuni.>

IV. <Darurile ><Duhului în Comunitățile penticostale

><1. ><Darurile ><duhului ><sînt ><în ><număr ><de ><nouă, ><daruri ><pe ><care ><El ><le ><împarte ><credincioșilor, ><după ><cum ><voiește. ><Darurile ><duhovnicești ><ajută ><propovaduirea ><Evangheliei dep<LIEI DEPLINE line. ><Nu ><toți ><credincioșii ><posedă ><astfel ><de ><daruri, ><însă ><toți ><credincioșii ><sînt ><îndemnați ><a ><ii ><și ><a ><umbla ><pe ><calea ><cea ><mai ><aleasă ><a ><dragostei. ><Credincioșii ><sînt ><datori ><să ><se ><supună ><lerilor ><sanitare ><din ><Biblie ><(Geneza ><III, ><16; ><Deuteronom ><XXVIII, ><15—62; ><Matei ><VIII, ><7; ><Iacov ><V, ><14-15; ><Marcu ><II, ><15-17).>

V. <Ceremoniile ><în ><adunare.

a) Biserica lui Dumnezeu este „adunarea celor chemați”. În înțelesul Scripturii, ea este universală și include în sânul ei pe toți credincioșii timpurilor trecute și prezente.menirea Bisericii este de a avesti cuvântul lui Dumnezeu și de a ajuta pe credincioși să înfăptuiască în viața lor roada Duhului Sfânt. În sânul comunității, Duhul Sfânt își desfășoară lucrarea ca pe timpul apostolilor.

b) >><Biserica ><a ><rînduit ><diferiți ><slujitori, ><care, ><măcar ><că ><se ><deosebesc
><serviciul ><pe ><care ><îl ><fac, ><aparțin, ><alături ><de ><ceilalți ><credincioși, ><aceluiași ><corp ><spiritual.
><acești ><slujitori ><fac ><parte ><pastorii ><și ><diaconii.>< >>

c) <Ziua ><de ><odihnă ><este ><Duminica, ><ziua ><în ><care ><s-au ><adunat ><la ><rugăciune ><creștinii ><„primitivi" ><>

d) <A ><doua ><venire. ><— ><Domnul ><Iisus ><Hristos, ><înviat ><din ><morți ><și ><înălțat ><la ><ceruri, ><va ><reven ><ou ><pe ><pămînt, ><pentru ><a-și ><„răpi" ><Biserica ><și ><a ><o ><duce ><în ><odaia ><de ><nuntă, ><pregătită ><în ><i.>

<La ><arătarea ><Domnului, ><morții ><în ><Hristos ><vor ><învia, ><apoi ><cei ><vii ><care ><vor ><fi ><rămas, vor fi răpiți ><vor vor fi ><împreună ><cu ><El, ><în ><nori, ><ca ><să ><întîmpine ><pe ><Domnul ><în ><văzduh. ><Cu ><aceiași ><sfinți ><răpiți ><la ><ceruri, ><Domnul ><Iisus ><Hristos ><va ><reveni ><din ><nou ><pe ><pămînt, ><va ><întemeia ><împărăția ><Sa ><de ><1000 ><de ><ani; ><în ><acest ><timp ><tot ><pămîntul ><va ><fi ><stăpînit ><de ><o pace ><desăvîrșită, ><cruzimile ><și ><războaiele ><vor ><fi ><înlăturate. >< ><ÎîÎn ><acest ><timp, ><satan ><va >< ><fi >< ><legat. ><La ><sfîrșitul ><domniei ><Domnului ><Iisus ><Hristos, ><de ><o ><mie ><de ><ani, ><satana ><va ><fi ><dezlegat ><din închi><soarea ><sa ><și ><va ><căuta ><din ><nou ><sâ ><înșele ><neamurile, ><căutînd ><sa ><smulgă ><împărăția ><din ><mîna D><omuomului, ><dar ><neizbutind ><va ><fi ><aruncat ><în ><iazul ><cel ><de ><foc. ><După ><aceasta ><vor ><învia ><cei ><morți ><îîn în păcat; ><va ><începe ><marea ><judecată ><a ><lui ><Dumnezeu, ><cînd ><toate ><neamurile ><vor ><fi ><adunate ><să fie j><udecate ><și >< ><să-și ><primească ><fiecare >< ><om ><răsplata, ><după ><binele ><sau ><răul ><pe >< ><care ><1-a ><făcut când ><trăia ><în ><trup. ><Drepții ><vor ><merge ><la ><viața ><veșnică, ><iar ><nelegiuiții ><la ><chin ><veșnic. ><După >< >< ><judecată, >< >< ><Dumnezeu >< >< ><va >< >< ><crea >< >< ><un ><cer ><nou ><și ><un ><pămînt ><nou, ><în ><care ><va ><locui ><nepri

><neprihănirea, va ><începe ><viața ><veșnică.>

<După ><cum ><se ><vede, ><Mărturisirea ><de ><credință ><este ><clară, ><dar ><prozelitismul ><„fundamentalist”-><este ><destul ><de ><violent ><ceea ><ce ><produce ><derută ><atît ><între ><credincioșii ><penticostali ><cît ><și ><ai ><rlalte ><culte, ><dar ><mai ><ales ><căutarea ><de ><adepți ><în rîndul ><credincioșilor ><ortodocși. ><Ceea ><ce ><au ><specific ><„pocăiții" ><fundamentaliști ><este ><„Revelația ><deschisă" ><adică ><„legătura" ><lor ><directă ><cu duhul ><duhul><și ><legat ><de ><aceasta, ><vorbirea ><în ><limbi ><(glosolalia) ><și ><tâlcuirea ><celor ><„descoperite" ><în acele ><acele ><momente.>

CAPITOLUL IV

CULTUL PENTICOSTAL ÎN ROMÂNIA

IV.1 ORIGINI ROMÂNE ȘI AMERICANE ALE
PENTICOSTALISMULUI ROMÂNESC

Un român ortodox, scriitorul Mihail Sevastos (1892 – 1967), jurnalist și editor de reviste culturale românești între cele două războaie mondiale (de asemenea romancier, poet și memorialist), este un observator neutru, adecvat pentru a judeca Reforma Neoprotestantă românească. El a scris într-unul dintre cele mai importante ziare românești ale timpului, în noiembrie 1931: „La noi n-au fost frământări creștine, poate și din pricină că religia maselor țărănești (în care se manifestă sectele) semăna prea puțin cu creștinismul. Biblia și evanghelismul nu pătrunseseră în sufletul poporului. În adâncul țărănimii era fetișism, păgânism, vrăjitorie, orice, numai credință creștină nu. Chiar popa era mai mult vraci decât preot… care descânta vitele. În aceste condiții, se înțelege foarte ușor lipsa prigonirilor religioase din trecutul nostru. Nu era atât toleranță cât dezinteresare. Mintea țăranului s-a pus însă în mișcare. A stat încercuită milenii. Acum a scăpat la libertate și nu se oprește cu una cu două. Săteanul vrea să afle, să știe să cunoască. Religia de la putere nu-și dă osteneala cu lămurirea credincioșilor și cu propaganda în mase. Acest lucru îl fac sectanții. Ei răspund unei necesități spirituale a maselor. Conduc mințile și sufletele care trăiesc în neliniște. Le dau lămuriri, le arată căi noi – la capătul cărora poate-i mântuirea negăsită până acum.”

Până aici îi dăm într-un fel dreptate acestui scriitor, reproșându-i faptul că sectanții nu răspund unei necesități spirituale a maselor, ci necredinței și lipsei de cunoaștere a adevăratei credințe. Sectanții au apărut acolo unde sunt probleme sociale, unde Biserica și comunitatea locală sunt depășite de situație din lipsa fondurilor. Acolo apar sectanții “umplând” această lipsă în schimbul trecerii la noul cult, care aduce și “mântuirea sigură.”

Câțiva scriitori neevanghelici au sugerat că penticostalismul a ajuns în România din SUA, în jurul anului 1910. I.M. Popescu a spus că un emigrant român, Pavel Budeanu, a răspândit ideile penticostale înainte de 1918, printr-o revistă românească apărută în SUA. În 1919, o săsoaică baptistă din satul Dârlos, de lângă Mediaș (Transilvania) a fost prima persoană care a experimentat în România botezul cu Duhul Sfânt cu semnul vorbirii în alte limbi, tot sub influență americană.

Printre românii americani care au participat la evanghelizările și la întâlnirile de vindecare ale lui Aimée Semple McPherson a fost și baptistul Petru Pernevan, care s-a întors în România, și prietenul său Constantin Sida, care i-a trimis o scrisoare lui Pernevan, în anul 1921, povestindu-i că a fost botezat cu Duhul Sfânt împreună cu alți șase români. Pernevan i-a arătat scrisoarea prietenului său Gh. Bradin, care în anul 1922 a devenit pastor baptist. Persida Bradin, soția lui Gh. Bradin, avea o rudă depărtată, Petre Andraș. Fratele lui Petre Andraș, Teodor, și soția acestuia erau în grupul de șapte români botezați cu Duhul Sfânt. Soții Andraș din America au trimis rudelor lor din Păuliș o scrisoare și o broșură penticostală, în mai 1922.

IV.2 ÎNCEPUTUL PENTICOSTALISMULUI ÎN ROMÂNIA

În iunie 1922 Gh. Bradin s-a rugat pentru vindecarea soției sale care suferea de tuberculoză și hidropizie; ea a fost vindecată de Domnul. Bradin a trimis o scrisoare la o adresă găsită în broșura menționată mai sus. În septembrie 1922 a primit un răspuns de la Pavel Budeanu și a hotărât să deschidă prima Biserică Penticostală din România, la Păuliș, la 10 septembrie 1922. La sfârșitul anului, această biserică avea 30 de membri. În februarie 1923, a fost fondată o nouă biserică penticostală, cu 3 membri, în Cuvin, lângă Păuliș, în casa soților Vasile și Persida Semenașcu, împreună cu alți 3 credincioși. Persida Semenașcu era la acea vreme prima româncă penticostală botezată cu Duhul Sfânt. La 3 iunie 1923, atât Persida cât și Gh. Bradin au fost botezați cu Duhul Sfânt.

Așa și a făcut intrarea noul cult penticostal în România,pe fundalul baptist. Preotul ortodox din Păuliș, Cornel Popescu, a determinat autoritățiile locale din Radna să interzică noua „sectă” în 1923. Gh. Bradin, în calitate de conducător al noii asociații religioase, și Dumitru Stoi, ca secretar general, au protestat și au cerut să fie respectată libertatea religioasă. Pretorul din Radna a trimis cererea lor prefectului județului Arad, care a trimis-o Ministrului Cultelor. Ministrul a interzis „secta” penticostală în anul 1924.
În SUA, primele Biserici Penticostale române se pare că au fost înfințate pe la 1921-1922, în Michigan și Ohio. O astfel de biserică a existat și în Detroit, unde a fost tipărită o carte de cântări în limba română. Pavel Budeanu (1886 – 1958) a fost ordinat ca pastor penticostal în 1923; el locuia în Akron (Ohio). În 1924 a fost trimis în misiune în România. A adus cu sine cartea de cântări menționată mai sus, și a oficiat primul botez penticostal în apă din România, în râul Mureș, aproape de Păuliș, pe data de 16 octombrie 1924, la ora 10 seara, în mod clandestin. Conform celor spuse de T. Sandru: „Cu această ocazie a fost făcută și prima fotografie cu biserica din Păuliș. Pe fotografie s-a scris data și numele bisericii, care era „Biserica lui Dumnezeu”. Potrivit altor informații, Budeanu a lucrat în acele vremuri cu American Assemblies of God, el începând să lucreze cu American Church of God din anul 1943.

Fundalul baptist al Mișcării Penticostale din România este ilustrat cu numele de baptiști penticostali folosit în acea petiție. Cu excepția câtorva aspecte ale pneumatologiei, penticostalii și baptiștii români au aceași doctrină; în loc să se contrazică, ei ar trebui să coopereze frățește.

Petiția din 1924 a deteminat scrierea primei Mărturisiri de Credință a Bisericii Penticostale din România. Ministerul Cultelor nu a răspuns în mod direct, dar decizia sa a fost prezentată în al 5-lea paragraf al Hotărârii Nr. 5734 / 29 ianuarie 1925: „Secta penticostalilor cu aderenții exclusiv din satele Păuliș și Cuvin (jud. Arad) este condusă de Gh. Bradin. Doctrina este publicată în cele 14 pagini ale broșurii numite Declarația Fundației Adevărate. Noi o interzicem, pentru că doctrina sa nu este împărtășită de toți membrii, ci doar de câteva persoane inițiate și pentru că aceasta (secta) nu prezintă garanții suficiente că ar respecta articolul 22 al Constituției.

În 1925, Episcopul ortodox al Aradului, Dr. Grigorie Comșa a început un război împotriva penticostalilor, fiind considerat de penticostali “cel mai mare dușman al lor (1925 – 1937).” Totuși în paginile pe care le-a scris despre penticostalismul românesc în „Noua călăuză pentru cunoașterea și combaterea sectelor” a demonstrat o bogată și corectă informare în comparație cu istoricul baptist Alexa Popovici. Comșa era fericit că erau doar două biserici penticostale și era sigur că numărul lor nu va mai crește.

Această trezire penticostală în mijlocul sașilor luterani din Transilvania a început în anul 1919, la Dârlos, prin intermediul unor săsoaice baptiste care au fost influențate de o penticostală venită din SUA. Michael Thelmann a fost botezat cu Duhul Sfânt în anul 1923 și a primit botezul în apă în 1927 la Viena (Austria), în timpul unei conferințe penticostale, la care l-a întâlnit pe misionarul suedez penticostal George Steen. Mai târziu, Steen a vizitat România și l-a ordinat pe Thelmann ca pastor al bisericilor penticostale săsești (Dârlos, Curciu, Boian etc.). Thelmann avea să devină unul dintre cei mai importanți pastori penticostali ai minorităților etnice din mișcarea penticostală din România. De asemenea, autorităților române nu le-a păsat nici de mișcarea penticostală a maghiarilor. În anul 1997, Biserica Penticostală Maghiară din Timișoara a aniversat 70 de ani de la înființare(1927-1997). În 1926 erau deja 6 biserici penticostale în județul Arad: Păuliș, Cuvin, Arad (Micălaca), Măderat, Pâncota, Șoimoș.

IV.3
PRIMA EXPANSIUNE PENTICOSTALĂ ROMÂNĂ (1927-1994)

În Bihor, la nord de Arad (cele două județe din provincia Crișana, în vestul României) penticostalismul s-a răspândit din 1927, când Pavel Ciuci din Picleu a fost ordinat de G. Bradin. Evanghelizarea a fost continuată în Bihor de lucrători înzestrați cu daruri spirituale ca Mihai Șarhenți din Brusturi, Mihai Urs și Ioan Urs.

În Banat, cel mai cunoscut lucrător, Alexandru Isbașa a fost convertit la penticostalism în 1927, când a văzut vindecarea divină a lui Traian Mănguță, un penticostal român din satul Birchiș. Mișcarea penticostală română a început în Timișoara în 1928. Isbașa, care era un păstor în Birchiș, a devenit păstorul celei mai importante biserici din Timișoara, din anul 1935. Dincă Ciolac a fost păstorul unei alte biserici penticostale din Timișoara, și a fost credincios conducerii lui Bradin, spre deosebire de Isbașa. În Făget, un oraș de munte din Banat, păstor era Ilie Tuda.

În Moldova de Sud și N-E Munteniei, credința penticostală a fost propovăduită de Solomon Borlovan din 1928. Prin el, Mihai Radu din Galați și Ioan Bododea, un pastor baptist din Brăila, s-au convertit la penticostalism în 1928.

În Brăila, un important lucrător penticostal era Leon Ioan.
În Bucovina un pionier al penticostalismului era Cristian Gavrilă din Bâlca, din 1928. Alți lucrători mai importanți erau Teodor Daniliu, Guranda din Dumbrăveni, Procopie Mireuță și Dumitru Mireuță din Volovăț și Vladimir Onofrei în Rădăuți.

Ministrul Cultelor a repetat interzicerea penticostalismului prin decizia nr. 24536 din 1928. Astfel, în toamna lui 1928 cam 50 de lideri penticostali s-au întâlnit în casa lui Gh. Bradin în Păuliș, ca să-și organizeze activitatea și să redacteze „Principiile de credință”. La întâlnire au participat: Gh. Bradin, Mihai Olar, Alex Isbașa, Ioan Neta, G. Lela, G. Urlea, I. Bododea, Mihai Radu și alții. S-au hotărât să publice revista penticostală „Glasul Adevărului” și să publice altă Declarație de credință. Organizația penticostală a luat numele de Asociația religioasă „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” cu Gh. Bradin ca președinte și Mihai Olar ca secretar. Redactorul-șef al revistei trebuia să fie Ioan Bododea.

Declarația de credință din 1924 a fost retipărită în 1928. Revista „Glasul Adevărului” a fost publicată de Ioan Bododea în ianuarie 1929; iar cu nr.3/1929 și-a achimbat numele în „Cuvântul Adevărului”.

Deoarece nu era posibil să se obțină recunoașterea Guvernului pentru o asociație religioasă condusă de binecunoscuții penticostali cu centrul în județul Arad, leagănul penticostalismului român, șefii penticostalilor au recurs la un fals. La o întâlnire în Brăila, pe 22 februarie 1929, bisericile penticostale din S-E Moldovei și N-E Munteniei (Galați, Lascăr Catargiu, Costache Negri și Brăilița) s-au organizat ca Asociația religioasă „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”, cu Ioan Bododea președinte și Mihai Radu secretar. Scopul era ca această asociație să fie recunoscută oficial și după aceea, toate bisericile penticostale din țară să devină membre ale acelei asociații. Sediul central al Asociației trebuia să fie în Brăilița (o periferie a Brăilei).

Ioan Bododea și Mihai Radu au semnat o petiție pentru o recunoaștere oficială către Ministerul Cultelor, înregistrată cu nr. 15723/15 iunie 1929. La început au primit un răspuns mai curând favorabil, în ceea ce privește Declarația sau scurta Expunere a Principiilor Bisericii lui Dumnezeu, dar recunoașterea a fost amânată după perioada de testare. În 1930-1931 autoritățile statului și-au dat seama că noua asociație era penticostală și au interzis-o. Penticostalii din zona Brăila-Galați au contribuit la răspândirea credinței penticostale la Iași, capitala Moldovei și în Basarabia (acum Republica Moldova). Pentru un timp, au publicat în rusă și română revista Ustishitel (Mângâietorul) pentru cititorii basarabeni. Vasile Gaspar, un pastor baptist din Brăila a scris în 1929 o broșură împotriva penticostalilor, dar în același an a devenit un predicator în bisericile penticostale.

În capitala provinciei Oltenia, Craiova penticostalismul a fost plantat de Tudor Macarie, după 1930. În 1939 a fost ordinat acolo Alexie Vamvu. În București între anii 1930-1942 lucrători penticostali au fost Ioan Danciu (din1936) și din 1940 Pantelimon Cojocar.

Răspândirea mișcării penticostale în România a adus cu sine botezuri spirituale și “vindecări divine”. În această privință, principalele surse istorice sunt revistele penticostale, care au publicat aceste mărturii. Astfel, Cuvântul Adevărului relatează: „În 1923, opt persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt. În 1924, alte zece persoane din Păuliș au primit botezul cu Duhul Sfânt. În 1926 patruzeci și doi de oameni au primit botezul cu Duhul Sfânt, iar în 1927 alte 117 persoane au primit acest botez. După aceea, aceste botezuri au fost mult prea dificil de contabilizat.

Multe alte mărturii certifică lucrarea darurilor Duhului Sfânt în Biserica Penticostală din România de la începuturi până în zilele noastre. Nu este însă ușor a le verifica pe toate și a separa autenticul de folcloric.

IV.4
PRIMA PERIOADĂ DE “PERSECUȚIE” A CULTULUI PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA

Dacă citim istoria penticostalilor văzută de ei, aflăm că Biserica lor a fost “prigonită”, poate nu cum exagerează ei, dar uneori din păcate, s-au recurs si la astfel de gesturi din partea membrilor Bisericii ortodoxe și a celorlate biserici in locul dialogului.

Să vedem câteva așa zisele cazuri de persecuție redate în câteva numere ale revistei Cuvântul Adevărului, din ianuarie până în septembrie 1931, ilustrează varietatea și extinderea generală a persecuțiilor. Penticostalii erau amendați, întemnițați sau bătuți chiar atunci când erau surprinși rugându-se în casele lor sau stând de vorbă pe stradă. Casele lor de rugăciune erau închise, distruse sau golite de mobilă. Prigonitorii erau jandarmii, primarii, judecătorii, preoții și pesoane private. Chiar în închisori, penticostalii erau tratați mai aspru decât alți deținuți. De exemplu, în închisoarea din Sânicolau Mare erau puși în celule pline de excremente. Torturile ar putea fi ilustrate cu cele de la Minerul-Arad. Polițiștii i-au luat la jandarmerie, unde bărbații cu mustăți lungi (după obiceiul transilvănean de atunci) au fost spânzurați de mustăți. Apoi, podelele jandarmeriei erau frecate cu fețele lor și au fost supuși la abuzuri fizice. În unele cazuri, persoanele torturate au obținut certificate medicale și au depus plângeri la Ministerul de Interne, dar n-au primit nici un răspuns. Într-un caz, tortura a devenit un spectacol public. În Ilva Mare penticostalii au fost obligați ca, în locul boilor, să tragă carele pline cu pietre și balast pe străzi, într-o zi de târg, fiind insultați de consăteni. La școală, copiii penticostalilor erau bătuți la palmă cu baioneta. După plângerea trimisă Ministerului de Interne, șeful de post trebuia demis și trimis în judecată în fața Consiliului de Război, dar plângerea a fost retrasă, pentru a evita represaliile noului comandant al jandarmeriei. În Maieru, un astfel de comandant a deschis focul asupra unui penticostal; recalamația a fost, de asemenea, retrasă.

Cele mai importante ziare democratice românești ale timpului, Dimineața și Adevărul, au fost scandalizate de persecuția religioasă (un nou fenomen în România). Mai întâi, Dimineața a publicat un articol pe 20 noiembrie 1931 despre teribila persecuție împotriva sectelor religioase, subliniind implicarea clerului ortodox. Mihail Sevastos a protestat împotriva persecuției religioase într-un articol publicat în Adevărul, pe 21 noiembrie 1931.

Totuși, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 114119/1933 a declarat penticostalii, atât sub acest nume cât și sub noul lor nume de Biserica lui Dumnezeu Apostolică, ca fiind o sectă interzisă. După multe petiții și proteste, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 44627/1934 a cerut prefecților rapoarte privind conduita penticostalilor. Cele mai multe rapoarte au fost favorabile, dar penticostalii n-au fost recunoscuți oficial. Ultimul număr al revistei Cuvântul Adevărului, înainte de a fi interzisă în 1937, relatează moartea unui penticostal din cauza persecuției, în dec. 1936. Pavel Bochian relatează închiderea sa și procesul penal din 1938, în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, când prim-ministru era Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Persecuția a fost însă mai aspră în timpul dictaturii militare a generalului Ion Antonescu (sept. 1940 – aug. 1944). La 17 sept. 1942, Voicu I. Rusin din Lascăr Catargiu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că nu și-a abandonat credința penticostală. La 24 august închisoarea a fost lovită de un proiectil, care l-a ucis și pe Voicu Rusin, ultimul “martir” din prima perioadă penticostală (1922 – 1944).

Prin decretul nr. 9270 / 28 dec. 1942, mareșalul Antonescu a interzis toate asociațiile religioase neoprotestante din cauză că aceste „secte” erau susținute din SUA și Marea Britanie. Curțile Militare nu au pregetat să-i condamne pe neoprotestanți. Închisorile pentru femei din Cernăuți Jilava, Mislea și cele pentru bărbați din Craiova, Alba-Iulia și Timișoara au fost aglomerate cu neoprotestanți.

Istoricul I.M. Popescu justifică persecutarea creștinilor de către Antonescu, deoarece ei refuzau să lupte în război. De aceea, penticostalii români nu l-au considerat pe mareșalul Antonescu un erou, cum îl consideră mare parte din românii de astăzi.

V.5 CONTROVERSE

Cel care l-a învățat pe Gh. Bradin doctrina penticostală a fost Pavel Budeanu care i-a trimis lui Bradin articole care mai apoi au fost publicate în revista Cuvântul Adevărului. Budeanu reprezenta penticostalismul american conservator, opus curentului modernist. În penticostalismul românesc curentul principal a fost condus de Bradin, care a fost influențat de diferite învățături (precum cele legaliste) de la greco-Ortodocși, adventiști sau din alte surse.

De cealaltă parte, misionarii străini penticostali cu o tendință mai modernă, au început o nouă lucrare în România. Acești misionari, în general, erau foști emigranți în SUA, care mai târziu s-au întors în țara lor

Î<n ><scurtă ><vreme ><din ><ramura ><de ><la ><Arad ><s-a ><desprins ><o ><nouă ><fracțiune ><care ><s-a ><inti><tulat >< >< >< >< >< ><„Ucenicii >< >< ><Domnului >< >< ><lisus >< >< ><Hristos" >< >< ><și ><era ><condusă ><de ><Ioan ><Popa ><din >< >< ><Sebiș ><(Arad) <și ><Ioanes ><Crișan. ><Gruparea ><își ><avea ><sediul ><la ><București, ><iar ><adepții ><practicau ><simplitatea ><în ><îmbrăcăminte, ><rugăciuni ><de ><noapte ><(ore ><de ><stăruință) ><și ><„glosolalia". ><In ><cazul ><botezării ><n-aveau ><pretenții ><în ><pregătirea ><candidatului; ><refuzau ><înscrierea ><în ><registrele ><de ><evidență ><a ><membrilor, ><nu ><acceptau ><în ><anturajul ><lor ><pastori ><de ><la ><alte ><culte ><și ><refuzau ><orice ><relație ><cu ><organele ><de ><stat.>

<Acești ><„predicatori" ><din ><grupările ><dizidente ><propagă ><un ><bigotism ><exagerat, ><fiind ><per><manent ><în ><căutare ><de ><„adevăr ><și ><lumină", ><desfășurînd ><o ><susținută ><activitate ><de ><suspiciune ><față ><de ><conducerile ><comunităților ><din ><care ><s-au ><rupt. ><Acestor ><grupări ><s-au ><adăugat ><mulți ><fanatici ><și >< ><bolnavi >< ><religios, >< ><în >< ><general.>

<În ><cadrul ><Cultului ><penticostal ><au ><fost ><identificate ><mai ><multe ><grupări ><dizidente, ><unele ><cu ><reprezentanți >< ><și >< ><titluri, >< ><altele ><fără.>

<Mulți ><susțin ><că ><au ><darul ><vorbirii ><în ><limbi ><ca ><rezultat ><al ><acțiunii ><Duhului ><Sfînt. ><Momen><tul ><este ><marcat ><de ><căderea ><lor ><în ><transă ><ca ><urmare ><a ><unor ><posturi ><îndelungate ><și ><rugăciuni ><istovitoare ><după ><care ><cei ><mai ><puțin ><rezistenți ><încep ><să ><bolborosească ><cuvinte ><neînțelese, ><fără ><sens.>

<ÎîÎÎîÎntre ><aceste ><grupări, ><amintim ><trei ><mai ><importante:>

<1.>< ><Biserica ><Apostolică ><de ><Ziua ><a ><7-a ><sau ><„Penticostalii ><de ><Ziua ><a ><Șaptea", ><— ><Gruparea ><a ><apărut ><în ><satul ><Valea ><Florilor ><din ><comuna ><Ploscos, ><județul ><Cluj. ><Dizidenta ><pornește ><de ><la ><premisa ><că ><în ><cadrul ><cultului ><nu ><se ><respectă ><unele ><practici ><și ><sărbători ><prevăzute ><în ><Vechiul ><Testament ><și ><nu ><se ><păstrează ><regimul ><alimentar ><prescris ><acolo. ><Revenind ><de ><pe ><front ><—><unde ><a ><trecut ><prin ><mai ><multe ><încercări ><care ><i-au ><„întărit ><credința", ><după ><anul ><1950, ><Ioan ><Boer, ><inițiatorul ><grupării, ><a ><luat ><legătura ><cu ><alte ><elemente ><dizidente ><din ><județele ><Cluj, ><Hunedoara, ><Maramureș, ><Suceava, ><Caraș-Severin, ><Arad ><etc, ><în ><vederea ><lărgirii ><grupării ><dizidente ><și ><pentru><întocmirea ><unor ><memorii ><în ><scopul >< ><obținerii ><recunoașterii ><lor ><drept ><cult.>

<După ><anul ><1968, ><gruparea ><a ><încercat ><să ><se ><încadreze ><în ><cultul ><penticostal, ><cu ><condiția ><ca ><membrilor ><ei ><să ><li ><se ><permită ><continuarea ><practicilor ><proprii. ><Ulterior, ><a ><încercat, ><fără ><succes, ><să ><fuzioneze ><și ><cu ><cultul ><adventist ><de ><ziua ><a ><șaptea, ><în ><aceleași ><condiții.>

<2. ><„Biserica ><Lui ><Dumnezeu ><cea ><Apostolică ><botezată ><cu ><Duhul ><Sfînt" ><(Universaliștii).>< ><Mișcarea ><a ><apărut ><și ><s-a ><dezvoltat ><în ><ultimii ><15 ><ani. ><în ><prezent, ><numărul ><adepților ><a ><scăzut.

><Fondatorul ><mișcării ><este >< >< ><Victor >< ><Chirilă ><din ><Arad.

<Adepții ><grupării ><„universaliste" ><își ><motivează ><ruptura ><de ><cultul ><penticostal ><prin ><aceea ><că ><botezurile ><făcute ><în ><numele ><Sfintei ><Treimi ><nu ><au ><nici ><o ><valoare, ><fiind ><admise ><numai ><cele ><efec><tuate ><în ><numele ><lui ><Iisus ><Hristos; ><rînduielile ><din ><cultul ><penticostal ><nu ><sînt ><biblice, ><ci ><impuse ><de ><oameni; ><conducerea ><cultului ><„îi ><omoară" ><pe ><prooroci ><(în ><sensul ><că ><nu ><permite ><proorocirea ><oricui, ><oriunde ><și ><în ><orice ><vreme), ><pastorii ><nu ><trăiesc ><o ><viață ><biblică, ><iar ><predicile ><lor ><au ><deviat ><de ><la ><adevărata ><credință.>

<„Universaliștii" ><au ><avut ><aderenți ><folosindu-se ><de ><fanatismul ><unor ><adepți ><penticostali ><și ><tendințele ><lor ><de ><practicare ><a ><glosolaliei.>

<ÎÎn ><mod ><similar ><au ><procedat ><și ><grupe ><de ><adepți ><aparținînd ><cultelor ><baptiste, ><adventiste ><de ><ziua ><a ><șaptea ><și ><creștini ><după ><evanghelie, ><iar ><credincioșii ><ortodocși ><privesc ><uimiți ><răspîndirea ><și ><inundația ><prozelitismului ><fundamentalist.>

<3. >><Gruparea ><„al ><13-lea ><Apostol" ><sau ><„Penticostalii ><negri". ><— ><Gruparea ><a ><apărut

><în anii><70 ><și ><are ><aderenți ><în ><județele ><Timiș, ><Arad, ><Bihor, ><Hunedoara, ><Caraș-Severin ><etc.>

<4.>< ><ÎîÎn ><cadrul ><cultului ><penticostal ><se ><manifestă ><și ><alte ><curente ><dizidente ><care, ><pe ><plan
><local, ><au ><luat ><diferite ><denumiri, ><cum ><ar ><fi: ><a) ><„Creștini ><liberi"; ><b) ><„Misiunea ><populară ><liberă",><cu ><aderenți ><în ><orașul ><Cugir, ><jud. ><Alba.

><Ca ><specific, ><gruparea ><insistă ><pentru ><necesitatea ><celui
><de ><al ><doilea ><botez ><pentru ><toți ><credincioșii; ><admit ><ca ><ființă ><supremă ><doar ><pe ><Dumnezeu ><și ><neagă ><rolul ><lui ><Iisus ><și ><al ><Duhului ><Sfînt; ><propagă ><ideea ><unirii ><tuturor ><credincioșilor ><creștini ><într-o ><singură ><adunare ><pentru ><a ><căpăta ><forță ><și ><trăire.>

<Indiferent ><de ><ce ><denumiri ><ar ><purta, ><toate ><grupările ><religioase ><dizidente, ><care ><aparțin ><sau ><sînt ><rupte ><.din ><cultul ><penticostal, ><manifestă ><unele ><trăsături ><comune ><și ><anume ><au ><tendința ><de ><a ><intensifica ><viața ><religioasă ><prin ><introducerea ><unor ><practici ><de ><cult ><religios ><fanatice ><și ><bolnăvi><cioase, ><caracterizate ><prin ><posturi ><și ><rugăciuni ><îndelungate, ><extinderea ><„glosolaliei" ><și ><a ><prooro><cirilor ><pretinsa ><inspirație ><a ><Duhului ><Sfînt; ><toate ><grupările ><se ><sustrag ><dreptului ><de ><supraveghere ><și ><control ><al ><Statului, ><acuză ><conducerea ><cultului ><de ><„trădare" ><a ><a_devăratei ><credințe; ><conducă><torii ><tuturor ><grupărilor ><dizidente ><cer ><aderenților ><să ><nu ><folosească ><mijloacele ><culturale, ><ale ><lumii, ><care ><sînt ><satanice, ><indiferent ><de ><forma ><care ><li ><s-ar ><prezenta, ><să ><trăiască ><izolați, ><refuzînd ><orice ><contact ><mai ><ales ><cu ><ateii.

>

><

<1. ><O ><primă ><cauză ><— ><explicată ><pe ><larg ><la ><începutul ><lucrării ><— ><o ><constituie ><activitatea ><des><fășurată ><de ><unele ><elemente ><anarhice ><provenite ><de ><la ><cele ><două ><grupări ><„Creștinii ><botezați ><cu ><Duhul ><Sfînt" ><și ><„Ucenicii ><Domnului ><Iisus ><Hristos" ><care ><nu ><au ><acceptat ><unificarea ><cu ><gru<părea ><„Biserica ><lui ><Dumnezeu ><apostolică". ><După ><anul ><1950, ><aceste ><rămășițe ><au ><activat ><în ><afara ><cultului, ><exercitîndu-și ><influența ><în ><rîndul ><unor ><credincioși, ><mai ><ales ><din ><Bucovina ><și ><Moldova.>

<Tendința ><centrifugă ><a ><unor ><grupări ><de ><credincioși ><care ><se ><desprind ><de ><comunitățile
><legale ><influența ><unor ><conducători ><locali.>

>

IV.6 REORGANIZAREA PENTICOSTALĂ DUPĂ ANUL 1945

CULTUL PENTICOSTAL ÎN EPOCA COMUNISTĂ

Din 23 august 1944 pâna în 30 decembrie 1947 a fost o perioadă de tranziție de la dictatura lui Antonescu la un regim comunist. Mișcarea penticostală a folosit libertatea religioasă relativă pentru a se organiza și a obține un statut legal.

La conferința miniștrilor de externe ai marilor puteri de la Moscova (16-26 decembrie 1945) s-a hotărât, printre alte chestiuni ce priveau România, să se respecte și libertatea religioasă. De aceea, Ministerul Cultelor a acordat libertatea religioasă provizorie pentru a se dezbate noua lege a cultelor. Pe 5-6 martie 1946, BDAP a participat la conferința în care s-a discutat această lege. Primul document oficial favorabil pentru BDAP a fost emis de Ministerul Cultelor pe 20 mai 1946 anunțând BDAP că se poate bucura de o libertate religioasă provizorie. Acest document a fost semnat de un director din Ministerul Cultelor, Nicolae Grossu, care s-a convertit la penticostalism după Revoluția din decembrie 1989. În final, BDAP (Arad) a fost oficial recunoscută prin Decizia nr. 64.803 din 28 decembrie 1946 dată de ministrul Cultelor, R. Roșculeț.

Alții, ><care ><refuzaseră ><orice ><„compromis" ><își ><desfășurau ><activitatea ><ilegal. ><La ><20 ><mai ><1945, ><în ><orașul ><Arad, ><a ><avut ><loc ><o ><conferință ><foarte ><restrînsă ><în ><cadrul ><căreia ><s-a ><dis><cutat ><reorganizarea ><Asociatei ><religioase ><penticostale ><și ><reeditarea ><unei ><reviste ><intitulate ><„Vesti><torul ><Evangheliei". ><Gheorghe ><Bradin ><a ><fost ><ales ><în ><fruntea ><acestei ><organizații, ><ca ><președinte. ><Au ><mai ><avut ><loc ><și ><alte ><două ><încercări ><de ><reorganizare ><în ><București, ><denumirea ><„Creștinii ><botezați ><cu ><Duhul ><Sfînt" ><și ><„Ucenicii ><Domnului ><Iisus ><Hristos". ><în ><1949, ><cele ><trei ><organizații ><penticostale ><se ><prezentau ><astfel: ><1. ><Asociația ><„Biserica ><lui ><Dumnezeu ><Apostolică-Pentieostală"; ><2. ><Asociația ><„Creștinii ><botezați ><cu ><Duhul ><Sfînt"; ><3. ><Asociația ><„Ucenicii ><Domnului ><lisus ><Hris><tos". ><La ><23 ><decembrie ><1946, ><se ><obține ><recunoașterea ><provizorie ><a ><asociației ><„Biserica ><lui ><Dum><nezeu ><Apostolică-Pentieostală", ><iar ><celelalte ><două ><la ><care ><rămăseseră ><puțini ><membri ><s-au ><înca><drat ><în ><grupul ><asociației ><recunoscute ><provizoriu.>

<La ><14 ><noiembrie ><1950 ><prin ><Decretul ><nr. ><1203, ><s-a ><acordat ><recunoașterea ><juridică ><a ><Cultului ><Penticostal ><sau ><„Biserica ><lui ><Dumnezeu ><Apostolică

In anul 1968 cu prilejul evenimentelor din Cehoslovacia, cand a avut loc incercarea lui Dubcek de a da o fata umana regimului socialist de acolo, asa-zisa „Primavara de la Praga„ conducerea de atunci a tarii noastre a avut o atitudine pozitiva, sprijinind actiunea lui Dubcek. Aceasta atitudine a contribuit la o crestere a prestigiului tarii noastre peste hotare, si concomitent o oarecareusurare a presiunilor anti religioase de la noi. Regimul a inceput sa devina mai sensibil la protestele strainatatii. In aceasta conjunctura o serie de credinciosi arestati pentru distribuirea Bibliilor si a literaturii religioase au trebuit sa fie eliberati din inchisoare. Asa a fost cazul fratilor Rascol Vasile, Caraman Constantin, Tranveschi Constantin si Cornel Mihai. Astfel a avut loc inbunatatirea activitatii revistei „Buletinul Cultului Penticostal„.

Un ajutor deosebit de pretios a fost dat de catre fratele Roske Vasile care se remarcase inca din anul 1953 colaborand la revista de la primul numar iar in anii de mai tarziu la editarea Harfei. Resimtindu-se o nevoie acuta de carti de cantari in 1970 a aparut editia a sasea a Hafei Bisericilor lui Dumnezeu care repunea in circulatie o serie de cantari taiate la cenzura cu ocazia tiparirii editiei a cincea din anul 1952.

Cursurile Biblice si Seminarul Teologic.

Pentru instruirea slujitorilor intre anii 1974-1976 s-au organizat la Bucuresti patru „Cursuri biblice pentru perfectionarea pastorilor„ cu o durata de trei luni. Ele u fost urmate in prima serie de supraveghetorii filialelor si un numar de 12 frati. La a doua serie au urmat secretarii filialelor si alti 12 frati. La a treia serie au frecventat casierii filialelor si alti 12 frati. La ultima serie au frecventat 15 frati din diferte parti ale tarii. Aceste cursuri au avur ca director pe T. Sandru iar ca lectori pe fratii Bochian, A. Vanvu si I. Porubin. Aceste cursuri au netezit drumul sper infintarea Seminarului Teologic. In cadrul sedintei unite a consiliului bisericesc si al comitetelor filialelor tinut la Bucuresti la date de 11 iunie 1976 s-a discutat si aprobat Regulamentul pentru organizarea si functoinarea Semianrului Teologic Penticostal.functionarea acestiu institutii de invatamant teologic a fost aprobat la data de 12 iulie 1976. Fratele Sandru Trandafir a fost ales ca director a seminarului. La data de 20 noiembrie 1976 a avut loc deschiderea festiva aseminarului print-un serviciu religios oficiat in locasul din Bucuresti Soseaua Crângasi nr.3.

IV.7 Cultul Penticostal din România după revoluția din 1989

După revoluția din 1989, bisericile penticostale și slujitorii lor au putut să lucreze în deplină libertate. Păstorii nu au mai fost controlați de autoritățile statului. Revistele și cărțile penticostale nu au mai fost supuse cenzurii comuniste. Poliția nu i-a mai persecutat pe credincioși, iar perchezițiile prin case au fost oprite. Bisericile penticostale puteau fi acum autorizate numai de conducerea centrală penticostală, iar toate bisericile neoficiale au fost recunoscute. Predicarea Evangheliei s-a putut face la scară largă. Bibliile și literatura evanghelică au putut fi importate, tipărite, distribuite și noi biserici au fost înființate în deplină libertate. Guvernul român nu a mai pus nici o restricție în calea călătoriilor în străinătate ale credincioșilor. Penticostalismul a continuat să fie o religie, recunoscută oficial de Statul Român, pe lângă alte 14 denominațiuni. (în total 15, în loc de 14, mai înainte). Vechea conducere penticostală, chiar dacă a apărat bisericile penticostale, a fost totuși prea conformistă în relația cu autoritățile comuniste. Chiar și Sandru, cel mai puțin servil dintre vechii lideri, era caracterizat, potrivit cu David D. Bundy, printr-o: „adâncă și sinceră apreciere pentru guvernul român și față de acesta. Ei au fost depășiți după revoluție. De aceea Sandru, vorbește despre „criza psihologică care a afectat… pe unii credincioși penticostali, în special pe cei tineri, ajungându-se la unele incidente regretabile" și despre „inima lui Pavel Bochian care a fost zdrobită de evenimentele din Ianuarie 1990, când a fost silit să demisioneze" precum și despre „disprețul față de cei de altădată… care și-au asumat toate riscurile, timp de mulți ani, ca să organizeze și să înalțe prestigiul Bisericii." El a fost fericit că cel de-al 4-lea Congres de la Cluj-Napoca din data de 15 Mai 1990, în ciuda unor deficiențe, a avut meritul de a menține unitatea frățească și de a stabiliza situația în cult.

La cel de-al 4-lea Congres a fost ales Emil Bulgăr ca Președinte al Uniunii Penticostale (1990 – 1994), Marinei Mesaroș și Pavel Riviș Tipei ca vicepreședinți, Trandafir Sandru ca secretar general, Ioan Gurău și Romu Mocan ca membri în comitetul executiv, Cristian Vasile Roske ca redactor șef la revista „Cuvântul Adevărului" – serie nouă. (de fapt, vechiul Buletin al C.P) Noii lideri ai comunităților regionale au fost aleși: P R. Tipei pentru regionala Arad, Florian Mudura pentru regionala Oradea, Marinei Mesaroș pentru regionala Cluj, Constantin Macoveiciuc pentru regionala Suceava și Ioan Gurău pentru regionala Brașov.

Penticostalii au intrat în Alianța Evanghelică din România (AER) împreună cu Baptiști, Creștinii după Evanghelie și o ramură evanghelică din Oastea Domnului, Ortodoxă. AER a organizat mari întrunirii evanghelice și chiar evanghelizări prin intermediul televiziunii.

În Februarie 1992, la recensământul de la acea dată, au fost înregistrați 219.151 penticostali. Cifra aceasta a fost contestată însă de unii deoarece, foarte adesea, oamenii nu au fost întrebați despre religia lor, fiind înregistrați din oficiu ca „români-ortodocși". Totuși, recensământul a confirmat faptul că penticostalii sunt cei mai numeroși între credincioșii români evanghelici. Baptiștii înregistrați la acea dată au fost în număr de 109.000. În Bucovina (jud. Suceava) au fost înregistrați 30.577 penticostali și în județul Bihor 25.381. În 13 județe, începând cu Timiș și sfârșind cu Sălaj, numărul penticostalilor variază de la 18.736 la 5.454. În următoarele 13 județe, începând cu Brașov și terminând cu Gorj, numărul varia între 4.884 și 1.137. În următoarele 13 județe, de la Neamț la Giurgiu, numărul era între 846 și 105. În Muntenia de Sud au fost înregistrați 48 de penticostali, în județul Olt, și 42 penticostali în județul Teleorman.

În cele 4 județe din Nord au fost înregistrați 56.667 penticostali; în cele 4 județe din Vest (Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin) – 69.459; în cele 4 județe din Est (Iași, Vaslui, Galați, Tulcea) – 4.228; în 9 județe din Sud (din Mehedinți la Constanța) – 6.129; în 10 județe din Transilvania – 70.814; în cele 7 județe din Muntenia de Nord – 8.304; în cele 3 județe din V Moldovei – 3.550.

Primul liceu penticostal „Logos", a fost deschis la Timișoara în 1990. Următoarele licee deschise au fost la Arad, Pitești și Oradea. În 1993 a fost publicat un nou Statut penticostal și o nouă Mărturisire de Credință. În 1992, Seminarul Teologic Penticostal a devenit Institutul Teologic Penticostal București (ITPB) Seminarii teologice penticostale cu durata de pregătire de 2 ani au fost deschise în București, Suceava și în alte locuri, pregătind slujitori autorizați, evangheliști și învățători de religie penticostală, profesori care să predea în școlile elementare, învățători de școală duminicală, tineri lucrători. Pentru întreaga lui activitate, rectorul I.T.P.B., Trandafir Sandru, a primit în 1992 titlul academic de „doctor honoris causa" oferit de Școala Teologică a organizației „Church of God" din Cleveland, Tennessee, S.U.A.[174]
Voluntari penticostali au început să lucreze în închisori, orfelinate, azile de bătrâni, case de copii handicapați și de copii bolnavi de SIDA. Evangheliștii penticostali și-au început și ei slujirea în Sudul și Sud-estul României, regiuni cu o populație penticostală rară.

În 1994 a avut loc al 5-lea Congres Penticostal. Au fost aleși Pavel Riviș Tipei (păstorul bisericii „Betania" din Arad – Grădiște) ca președinte, Emil Bulgăr și Mesaroș Marinei ca vicepreședinți, Ioan Gurău ca secretar general, C.V Roske ca trezorier. Mai târziu, Ioan Gurău a demisionat, fiind înlocuit de Marinei Mesaroș ca secretar general, Romu Mocan devenind noul vicepreședinte. Mulți penticostali au emigrat în Europa de vest, SUA și Australia.
Între anii 1994 – 1998 AER i-a avut ca președinte pe Emil Bulgăr. Vechile filiale penticostale au fost transformate în Comunități Regionale (CR), fiind înființate noi Comunități: CR București, și mai apoi, CR Oltenia – Argeș (în Muntenia de Vest). În funcția de președinte al CR București a fost ales Emil Bulgăr (1994 – 1998).

Adunarea Generală Penticostală care a avut loc la Felix, Oradea (23-25 Mai 1996) a aprobat Statutul de Organizare și Funcționare al Uniunii Penticostale, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, publicat în 1997, act care nu a mai fost înregistrat în mod oficial.

S.P.M.C.R a fost prima organizație penticostală apărută după Decembrie 1989 (în Ianuarie 1990), avându-1 ca președinte pe Teodor Bulzan, cu scopul de vitalizare a lucrării bisericilor prin organizarea de conferințe, Seminarii și prin plantarea de noi biserici. În anii '90 S.P.M.C.R a organizat zeci de conferințe pentru pastori, predicatori, învățători de copii, în care sute de oameni din diferite biserici au fost mobilizați pentru a se implica în lucrarea din biserici. Au fost instruiți evangheliști care au mers în sudul țării pentru plantare de biserici, (un bun exemplu este Biserica din Caracal) De asemenea, S.P.M.C.R a fost prima organizație care a inițiat conferințe de pregătire de lideri în cadrul Conferințelor Naționale de Tineret de la Oradea – Băile Felix; unii dintre ei au devenit păstori, alții evangheliști, plantatori de biserici, lideri de tineret, lideri muzicali, învățători de școală duminicală, iar alții s-au implicat în diferite activități sociale. La primele conferințe au participat în jur de 300 de tineri din numeroase localități din țară și din străinătate, iar la ultimele conferințe, numărul participanților a crescut la peste 2.000. Conferințele au continuat cu un proiect de pregătire intensivă a liderilor, prin conferințe bianuale și prin cursuri prin corespondență, proiect numit Program de Conducere Activă. De asemenea, Departamentul de educație și învățământ al S.P.M.C.R. s-a transformat în ceea ce este astăzi Colegiul Biblic Est-European care pregătește tineri pentru lucrare, în cursuri la zi de trei ani.
În Septembrie 1991 a luat ființă, la Oradea, Centrul Creștin „Betania", biserică ce până în anul 2000 a crescut la peste 900 de membri botezați și care în prezent funcționează în parteneriat cu bisericile Pentecostal Holiness din SUA.

Facultatea Teologică Penticostală din Ossijek (Croația), afiliată la Assemblies of God, condusă de dr. Peter Kuzmic, a deschis o școală prin extensie în biserica Elim, Timișoara în 1990. În anul 1996 această extensie a devenit o instituție educațională autonomă numită Seminarul Evanghelic Elim cu acreditarea Uniunii Penticostale Române. Biserica Elim, Timișoara
Bisericile penticostale din Bucovina continuă să aibă activități autonome. Din cauza trăsăturilor lor conservatoare, ele reușesc să colaboreze cu o misiune menonită, care editează revista de limbă română „Sămânța Adevărului". Din 1997, în Bucovina se publică revista „Lumina Vechilor Cărări".
Aradul are tendința de a deveni centrul principal al Uniunii Penticostale. Al 5-lea și respectiv al 6-lea Congres și alte importante conferințe au avut loc în Arad. În anul 1997 în incinta marii biserici penticostale „Betania" din Arad s-a deschis Facultatea de Teologie și Litere (Limba Engleză) Betania, afiliată la ITPB Comunitatea regională Arad editează revista „Flacăra Rusaliilor". Biserica harismatică „Agape" din Timișoara are propria școală misionară. O importantă școală misionară penticostală a fost deschisă în Constanța, în anul 1998, cu scopul de a pregăti misionari și evangheliști pentru Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria și Turcia. În anul 1996, a fost înregistrată oficial o asociație religioasă, Adunările lui Dumnezeu din România, afiliată la US Assemblies of God. Institutul Biblic Român – acreditat de US Assemblies of God, E.P.T.A. și parțial, de Guvernul României a fost o vreme asociat acelui grup, ambele având același lider, dar, începând cu 1997 IBR, apoi Universitatea Biblică Română au devenit școli ecumenice de teologie.

Departamentul de Tineret al Church of God a sponsorizat construirea primei clădiri din campusul ITPB. Pe data de 4 Noiembrie 1996, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a învățământului teologic în România, rectorul Trandafir Sandru a inaugurat prima clădire a noului sediu al ITPB.[175] În anul 1997 Trandafir Sandru a fost pensionat, iar în 1998 a decedat. Noul rector, John Tipei, a obținut recunoașterea provizorie din partea Guvernului pentru ITPB, în 1998, iar în perioada 5-6 Octombrie 1999 a inaugurat noul corp de clădire. În Aprilie 2001, ITPB a fost gazda celei de-a 22-a Conferințe anuale a E.P.T.A. Cursurile de zi durează 4 ani, iar studiile la secția fără frecvență, 5 ani. La absolvire studenții obțin o licență în teologie, cu specializare pastorală (pentru bărbați) și cu specialitate didactică (pentru femei). Ei sunt recunoscuți de către guvern pentru a preda religia elevilor penticostali în școli și licee. Institutul Teologic din București editează revista teologică „Pleroma" și alte cărți teologice. I.T.P.B organizează și sesiuni de comunicări științifice.

În Octombrie 1997, s-a aniversat cel de-al 75-lea an de existență a Bisericii Penticostale din România. La acea dată Uniunea Penticostală dispunea de 354 slujitori ordinați, (1 la 6 biserici) 800 de diaconi și 70 de misionari
În anul 1997, în luna octombrie s-a aniversat cel de-al 75-lea an de existență a Bisericii Penticostale din România. La acea dată UP dispunea de 354 slujitori ordinați (1 la 6 biserici), 800 de diaconi și 70 de misionari. Statutul UP, publicat în 1977, arată la capitolul II, articolul 5, că Uniunea Penticostală include, de asemenea, bisericile din România și Bisericile românești de pretutindeni care adoptă Mărturisirea de credință și Statutul UP – ACG din România. Unele biserici românești din Germania, Elveția, Australia sunt membre ale UP din România. De asemenea, bisericile penticostale românești din stăinătate care sunt membre în alte organizații penticostale (în special U.S. Church of God) care colaborează cu bisericile penticostale din România. Aceasta este situația bisericilor române din USA și Canada etc.
Populația penticostală a României la recensământul din 1992
1. 1. SV – 30577 15. 15/2. MR – 4201 29. 29/4. DJ – 598
2. 2. BH – 25381 16. 16/3. IF(B) – 3944 30. 30/5. BR – 479
3. 3/1. TM – 18736 17. 17/4. SB – 3095 31. 31/6. VS – 463
4. 4/2. AR – 18355 18. 18/5. PH – 2736 32. 32/7. MH – 446
5. 5/3. BN – 16190 19. 19/6. BC – 2104 33. 33/8. HR – 370
6. 6/4. CJ – 15765 20 20/7. GL – 1966 34. 34/9. IL – 276
7. 7/5. HD -12877 21. 21/8. DB – 1920 35. 35/10. VL – 247
8. 8/6. MM – 12106 22. 22/9. CV – 1911 36. 36/11. CL – 226
9. 9/1. BT – 7662 23. 23/10. IS – 1632 37. 37/12. BZ – 221
10. 10/2. CS – 6987 24. 24/11. AG – 1564 38. 38/13. TL – 167
11. 11/3. SM – 6322 25. 25/12. CT – 1343 39. 39/14. GR- 105
12. 12/4. AB – 6067 26. 26/1. GJ – 1137 40. 40/15. OT – 49
13. 13/5. SJ – 5454 27. 27/2. NT – 846 41. 41/16. TR – 42
14. 14/1. BV – 4884 28 28/3. VN – 600

<CONCLUZII

><Tăind ><firul ><comuniunii ><cu ><Biserica ><apostolică ><prin ><înlăturarea ><funcțiunii ><episcopatului, ><sectele ><fundamentaliste ><au ><pierdut ><legătura ><cu ><însăși ><esența ><vieții ><dumnezeiești ><din ><Biserică ><— ><adică >< ><împărtășirea >< ><cu >< ><Duhul >< ><Sfînt, >< ><prin >< >< ><Tainele >< ><Bisericii.>

<ÎÎÎnsă, ><din ><interpretarea ><textelor ><biblice ><despre ><glosolalie ><rezultă ><că ><vorbirea ><in ><limbi ><a ><fost ><un ><dar ><harismatic, ><care ><s-a ><exercitat ><în ><epoca ><harului; ><dar, ><din ><moment ><ce ><și-a ><îndeplinit ><rolul ><ei ><misionar, ><ea ><a ><încetat, ><așa ><cum ><arată ><Sfîntul ><Apostol ><Pavel: ><„Dragostea ><nu ><va ><avea ><sfîr-><șit >< ><niciodată, >< ><dar ><vorbirea ><în ><limbi ><va ><înceta" >< >< ><(I >< ><Cor. >< ><XIII, >< ><8).>

<Revelația ><deschisă ><este ><de ><fapt ><dorința ><satanică ><o ><anarhiei, ><a ><ocolirii ><căii ><celei ><drepte, ><care ><este ><Iisus ><Hristos ><cel ><întrupat. ><Cultul ><glossolaliei ><sau ><posedarea ><„darurilor" ><limbilor ><nu ><este ><altceva ><decît ><delir ><și ><autoînșelare, ><o ><trecere ><în ><bigotism ><și ><fanatism, ><avîndu-se ><în ><vedere ><înlă><turarea ><lui ><Hristos ><și ><a ><tainelor ><Sale ><din ><viața ><comunității. ><Or, ><creștinii ><ortodocși ><știu ><că ><nici ><o ><minciună ><nu ><poate ><veni ><din ><adevăr ><(I ><Ioan ><II, ><21) ><și ><„orice ><duh ><trebuie ><cercetat ><pentru ><a ><vedea ><de ><unde ><purcede" ><proorocul ><mincinos ><(I ><Ioan ><IV, ><1). ><Toți ><cei ><în ><afară ><de ><Biserică, ><adică ><de ><temelia ><adevărului ><Cincizecimii, ><cei ><cu ><revelații ><„personale ><și ><deschise" ><neagă ><pe ><Hristos-><întrupat, ><merg ><pe ><calea ><amăgirii, ><autoînșelârii ><și ><nu ><mărturisesc ><că ><Iisus ><Hristos ><a ><venit ><în ><trup. ><Iată >< ><amăgitorul, >< >< ><iată >< ><antihristul >< >< ><(II >< ><Ioan, ><7).

Avertismentul Mântuitorului : “Feriți-vă de profeții mincinoși , care vin la voi în haine de oi , iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori”este mai actual ca niciodată .

Această perioadă se remarcă prin a fi una a revirimentului religios. Cu toate acestea, principala ei trăsătură o constituie sincretismul religios. Autosuficiența și individualismul duc la așa-numita “religiozitate” ce înlocuiește adevărata trăire creștinească .

Creștinii zilelor noastre nu mai sunt interesați de ceea ce se întâmplă în cadrul slujbelor , ci de modul în care se întâmplă. Sunt interesați de magie și de promisiuni fanteziste .

Pe un fundal asemănator, a apărut, în urma cu aproximativ 100 de ani, cultul Penticostal. Aflați încă sub putenica influență a iluminismului, creștinii acelor timpuri credeau că pot elucida orice mister.

Pentru a ne păstra credința ortodoxă nealterată de idei care denaturează învățătura Mântuitorului , pentru a putea rezista tendințelor prozelitiste ale denominațiunilor se impune un studiu atent atât al doctrinei ortodoxe , cât și a celorlalte confesiuni .

Nu numai pentru păzirea ortodoxiei este necesară cunoașterea învățăturii celorlalți frați creștini , ci și în vederea realizării unității la care ne îndeamnă Mântuitorul, pentru că numai astfel se pot împlinii marile deziderate ale timpului nostru : pacea , înțelegerea și colaborarea între popoarele lumii .

In Romania penticostalismul a venit direct din America, intre cele 2 războaie, prin cativa romani castigati de ideile acestea, prin revista Vestitorul Evangheliei, redactata de Paul Budeanu, din Arad. Au o pasiune pentru minuni si vindecari miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfant.

In adunarile penticostale pot fi intalniti "prooroci" care "proorocesc in alte limbi". De obicei aceste "vorbiri" sunt "talmacite" de un alt membru al adunarii, considerat "inaintat pe cale".

Un lucru interesant e diferenta de lungime intre "vorbirea in limbi" a proorocului (scurta) si talmacirea (lunga) care se constituie deseori intr-o mica predica. Celor care intreaba despre aceasta li se raspunde ca talmaciul nu traduce cuvant cu cuvant "proorocia", ci ii traduce "duhul".

In Romania, importanta e proorocirea "de la Dumnezeu" a casatoriilor (daca e bine ca sora X sa se marite cu fratele Y) sau raspunsul, tot "de la Dumnezeu", daca e buna sau nu plecarea in Statele Unite!

Multi penticostali se casatoresc pur si simplu dupa prorociile facute in adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu vad la fel viata.

Minciuna acestei "vorbiri in limbi " este limpede, daca observam cat de deosebite sunt prorociile despre acelasi lucru. O persoana mai putin naiva a facut o incercare: a inregistrat la casetofon o prorocie si a mers cu caseta la alti doi prooroci penticostali, cerandu-le acestora sa talmaceasca mesajul. Fiecare a dat o alta talmacire, si amandoua erau diferite de prima.

Alteori, daca proorocul care vine din afara adunarii supara prin proorocia lui pe prorocul adunarii, pastorul adunarii declara hotarat ca vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana.

De asemenea, unii se folosesc de autoritatea de prooroci pentru a-si rezolva certurile personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt observate si de unii dintre membri, insa in loc sa vada in aceasta dovada inselatoriei, ei hotarasc doar sa se mute la o alta adunare.

CE LIMBI VORBESC PENTICOSTALII ?

Sa vedem ce limbi vorbesc penticostalii. Nu sint chiar limbi. Vorbirea lor contine cuvinte straine, fara legatura si inteles, nu alcatuieste o vorbire precisa. Dar oare in felul acesta vorbeau Apostolii in ziua Cincizecimii? Ce ne spune cartea Faptele Apostolilor?

"Si, iscindu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa" (Fapt. Ap. 2, 6).

Aici, ni se spune ca fiecare auzea pe Apostoli vorbind in limba sa maririle lui Dumnezeu. Si adauga:

"Si erau uimiti toti si se minunau zicind: Iata, nu sint acestia care vorbesc toti galileeni? Cum auzim noi fiecare limba noastra in care ne-am nascut?(F.Ap.2,7-8).

Toti se minuneaza si adeveresc ca fiecare aude pe Apostoli vorbind in limba sa materna. Sa nu uitam ca in acea zi erau adunati la Ierusalim evrei din toata lumea, si ca cei mai multi nu cunosteau limba evreilor si vorbeau limba poporului in care se nascusera si unde traiau.

Daca toti ar fi vorbit limba evreiasca, nu era motiv ca Apostolii sa vorbeasca in limbi straine. Exista deci o pricina temeinica pentru ca Duhul Sfint sa dea darul grairii in limbi.

Dar la penticostali se intimpla ca vorbesc in limbi, dar nu la alte limbi si la alte neamuri, ci la cei ce vorbesc aceeasi limba. Si atunci se pune intrebarea: De ce aceste vorbe zadarnice si neintelese, pe care nu le intelege nimeni din cei ce le aud? Nu cumva scopul este impresia si inselarea auditorilor?

Si mai important este faptul ca atunci cind dascalii lor harismatici, cum ii numesc ei, suedezi si americani, ii viziteaza si vorbesc in adunarile lor, este nevoie de talmacire. Si nici unul din ei nu a vorbit romaneste, chiar daca era harismatic si avea darul grairii in limbi. Ia sa ne inchipuim ca Apostolii vorbeau cu talmaci in ziua Cincizecimii! Ar fi fost curata inselatorie si deceptie!

De asemenea, pe misionarii pe care ii trimit penticostalii in tari straine, ii invata mai intii in scoli ca sa vorbeasca limba poporului la care sint trimisi.

Cei care merg la adunarile penticostalilor constata ca limbile pe care ei le vorbesc sint fara legatura, fara inteles si seamana mai degraba cu limbi babilonice decit cu limbile Cincizecimii, deoarece sint alcatuite din fraze din diferite limbi, fara sens si nu spun nimic pe inteles. Creeaza mai degraba emotie decit unitate.

>

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al bisericii Ortodoxe Române, București, 2001 (reproduce textul ediției din 1982).

Bochian, Pavel, Viața unui pastor din România, Ed. Privilegiu, București, 1997;

Bochian, Pavel, Biserica lui Dumnezeu și aspecte din viața ei, București, 1980;

Boldur, Latescu, Gheorghe, Genocidul comunist în România, vol. I. «Dimensiunile genocidului», Editura Albatros, Bucuresti, 1992

Constantinescu, Al. N., Sectologie, Ed. I, II și III, București 1943;

Constituția României, Editura Banca Press, Editura Moroșan, București, 2000.

David, Diac. P. I., Călăuza creștină pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe în fața prozelitismului sectant, Editura Episcopiei Aradului, 1987;

David, Diac. P. I., Invazia sectelor, Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol. I, De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru, Editura Christ-1, București, 1997;

Deheleanu, Petre, Sectologie, Editura Episcopiei Aradului, Arad 1948;

Hollenweger, Walter J., Penticostalism, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din România, București 1997, p. 328, n. 12

Mircea, Preot Doctor Ioan, Îndrumări misionare, Editura Institutului Blblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.

Roske, CV, 70 de ani de la apariția revistei „Cuvântul Adevărului", în „Cuvântul Adevărului" Seria II, București, nr. 3, Martie 1999;

Reșceanu, Drd. Ș. , Temeiuri pentru dialogul interreligios , în – Mitropolia Olteniei , an XXVI ,nr 1-2/197

Trandafir Sandru, Biserica penticostală în istoria creștinismului, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din România, București 1992;

Trandafir Sandru, Pneumatologie, Persoana și lucrarea Duhului Sfânt, Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, București 1979;

Trandafir Sandru, Trezirea penticostală, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din România, București 1997;

Trandafir Sandru, Biserica penticostală, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din România, București 1992;

Trandafir Sandru, Biserica lui Dumnezeu, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din România, București 1992;

Stoenescu, Alex Mihai, Istoria loviturilor de stat în România 1921-1999. Vol. 3. Cele trei dictaturi, Editura RAO International Publishing Company, 2002;

Articole:

Legea nr. 489/2006 privind Libertatea religioasă și regimul general al cultelor din România în Monitorul Oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007

Mărturisirea de credință, în Îndrumătorul Păstorului, Editura Cultului penticostal, București 1976, p. 26;

Buletinul Cultului Penticostal, org. oficial al cultului penticostal

„Cuvântul Adevărului", Ianuarie 1931, p. 1

Cuvântul Adevărului, 1 Mai 1931 (Brăila), p. 1

Cuvântul Adevărului", Mai 1931, p. 8

„Cuvântul Adevărului", Februarie 1931, p. 11, Cazurile caselor de rugăciune din Lascăr Catargiu – Paulian – ibid. Aprilie 1931

„Cuvântul Adevărului", Septembrie 1931,

Populația penticostală din România la recensământul din 1992 în Revista „Elim", Timișoara nr. 16, 1995

>

Resurse internet

http://www.cezareea.ro/15.05.2008

http://www.rugaciune.com/18.05.2008

http://www.bisericafaclia.go.ro/18.05.2008

ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Penticostală –/18.05.2008

www.crestinul.ro/istoriamispenticostale.htm /16.05.2008

www.creștinismortodox.ro/15.05.2008

ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Penticostală/16.05.2008

>

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Cultul Penticostal Biserica Lui Dumnezeu Apostolica DIN Romania (ID: 167358)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Cultul Penticostal Biserica Lui Dumnezeu Apostolica DIN Romania

Copyright Notice

Teologia Politica

Pocainta Cruce Si Inviere In Triod Si Penticostar

Existenta Si Nemurirea Sufletului In Revelatia Si In Gandirea Parintilor

Taina Sfintei Euharistii LA Ortodocsi Si Romano Catolici

Scrierile Sfântului Theodor Studitul

Sacramentul Pocaintei, Miscare DE Convertire In Lumina Conciliului Vatican Ii

Copyright Notice

Similar Posts