Cultul Divin Ortodox

Introducere

Nevoia de dialog cu Dumnezeu a omului credincios este satisfăcută în Biserica Ortodoxă prin bogatul tezaur de rugăciuni din cultul divin care conțin momente de înaltă tensiune sufletească și produc o adevărată înălțare sufletească.

Cultul Bisericii „ne poartă în lumea prezenṭei directe a lui Dumnezeu, făcându-ne părtași bucuriei învierii”.

Totuși, singura lucrare, din toate rugăciunile, care depășește starea de dialog cu Dumnezeu și de contemplare a lui Dumnezeu și în care comunitatea se unește cu Dumnezeu în cea mai intimă comuniune, singura lucrare în care credinciosul îl face pe Dumnezeu „al său" este Sfânta Liturghie. Celelalte manifestări cultice ne pregătesc pentru Liturghie și se desăvârșesc în aceasta. Sfântul Dionisie Areopagitul numea Sfânta Liturghie Taina Tainelor, încununând „tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe și unește cel mai deplin pe fiecare credincios și pe toṭi în Dumnezeu cel Unul și nemărginit în iubire, desăvârșind comuniunea cu Dumnezeu”.

Unul dintre aspectele importante ale misiunii Bisericii în societatea contemporană este catehizarea credincioșilor. După aproape cinci decenii de impunere a ateismului, poporul român a rămas în marea lui majoritate credincios Bisericii strămoșești. Dar cu tot atașamentul lor vădit față de Biserică, marea majoritate a credincioșilor noștri nu dispun de instrucția religioasă corespunzătoare. Remedierea acestei deficiențe provocate de fostul regim comunist, care a interzis Bisericii să-și catehizeze credincioșii ei se poate realiza atât prin predarea religiei în școală, cât și prin opera de catehizare care trebuie să fie promovată la nivel de parohie.

Educaṭia religioasă creștină are drept temelie învăṭătura despre Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a oferi omenirii posibilitatea de a ajunge la asemanarea cu Cel ce a creat-o, dar și capacitatea sufletului de a fi modelat în urma acṭiunilor educaṭionale externe.

A educa nu înseamnă doar a îndruma spre un sistem informaṭional ce are la bază asimilarea cunoștinṭelor, ci și spre cel formativ, al înṭelegerii și interiorizării valorilor transmise prin actul educaṭional. Sfântul Grigorie Teologul afirma că „meșteșugul meșteșugurilor aste acela de a educa bine pe om, fiinṭa cea mai deosebită și mai complicată”. Religia și pedagogia nu se exclud, ci se îmbină, căci pedagogia nu se poate delimita de latura morală, creștină a educaṭiei, ea fiind „buna creștere a copiilor spre virtute”.

Consider că această temă este de actualitate, deoarece în societatea contemporană tinerii, dar și copiii sunt influenṭaṭi în mod negativ în înțelegerea corectă a adevărului revelat, în trăirea după voia lui Dumnezeu, prin exemplul negativ al celor din jur, dar și prin falsele valori promovate de mass media. Cei mai mulṭi dintre aceștia își trăiesc viaṭa în afara Bisericii, lăsându-se pradă tentaṭiilor și preocupărilor ce îi îndepărtează de drumul curat al vieṭii creștine.

Educaṭia religioasă realizată în familie, școală și Biserică urmărește formarea unor caractere creștine, a unor creștini conștienṭi de credinṭa pe care o păstrează și o mărturisesc.

Biserica este locul unde aflăm tămăduire sufletului, ne înduhovnicim, pregătindu-ne pentru viaṭa cea veșnică, este locul potrivit pentru învăṭarea virtuṭilor după cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur : „Pentru aceasta, vă rog să veniṭi regulat aici și să ascultaṭi citirea dumnezeieștilor Scripturi… Căci din ele se naște mult folos, mai întâi prin citire se transformă limba, se îndeamnă apoi sufletul și se face sublim, se umple de strălucirea soarelui dreptăṭii și în timpul acela se scapă de momeala cugetărilor murdare, bucurându-se de multă odihnă și liniște”.

Aici îi îndrumăm pe tinerii și pe copiii noștri, călăuzindu-i pentru a se forma și modela ca niște adevăraṭi creștini, trăitori ai credinṭei mărturisite. Marturisind Crezul, dar și ascultarea, împreună cântarea imnelor, rugăciunilor dau sens vieṭii noastre de creștini, regăsind adevăratele valori. Sfânta Liturghie exprimăJertfa care ne-a făcut liberi faṭă de păcat, precum și modalitatea de a ne-o însuși. În cadrul Sfintei Liturghii elevii au ca model desăvârșit prin cuvânt și gest pe Însuși Mântuitorul, dar și pe ceilalṭi sfinṭi, aceștia oferindu-le elevilor sfinṭenia lor ca pildă pentru desăvârșirea proprie.

Capitolul I

Sfânta Liturghie – centru al cultului divin ortodox

1.1. Cultul divin ortodox – mijloc de educație

Cultul divin cuprinde totalitatea formelor și actelor religioase și rânduielilor stabilite și consacrate de Biserică, menite să pună pe omul credincios în legătură cât mai vie cu Dumnezeu, să-și facă conștiente și simțite evenimentele și lucrările dumnezeiești, așa cum ni le prezintă istoria mântuirii.

În sens larg, noțiunea de cult divin înseamnă orice formă sau act religios, menit să pună pe om în legătură directă cu Dumnezeu, exprimând, pe de o parte, cinstirea sau respectul față de Dumnezeu, iar pe de altă parte mijlocind sfințirea omului sau împărtășirea harului dumnezeiesc.

Esența sau fundamentul universal al cultului este sentimentul că ne aflăm în fața lui Dumnezeu și că intrăm în legătură cu El prin invocarea numelui Său, prin rugăciune sau prin alte mijloace. Există în ființa omenească tendința sau pornirea firească de a cinsti pe Dumnezeu, Ființa supremă, de a-I arăta respectul pe care îl nutrim față de El, de a-L adora într-un fel oarecare și de a ne pune în legătură cu El, de a căuta și solicita prezența, ajutorul și harul Său, la nevoie. Astfel, scopul cultului este să creeze sau să mijlocească o stare de legătură, de comunicare, mai mult sau mai puțin directă între cei doi termeni sau factori ai săi: Dumnezeu, pe de o parte, și omul (Biserica) pe de alta. În ambianța creată de mediul cultic, credinciosul realizează experiența prezenței lui Hristos cel înviat și a comuniunii spirituale cu El, dar totodată și cu comunitatea semenilor săi, în care este integrat perfect sufletește, prin legătura dragostei creștinești, prin identitatea credinței și a simțirii religioase și prin unitatea formelor de cult provenite de la Mântuitorul și Sfinții Apostoli și statornicite ulterior de Biserică.

Întemeierea cultului creștin ortodox

În înțelesul larg al tradiției ortodoxe, prin cult înțelegem „totalitatea formelor instituite de Hristos și de Biserica Lui, prin care, cu mijlocirea organelor îndreptățite ale Bisericii, se realizează în om mântuirea adusă de Hristos și roadele ei, sfințirea omului și unirea lui cu Dumnezeu și se manifestă în exterior pietatea interioară, adică cinstirea și adorarea internă a lui Dumnezeu din partea comunităților, a membrilor lor, precum și a Bisericii întregi".

Din paginile Sfintei Evanghelii reiese cât se poate de clar și convingător că întemeietorul cultului creștin este Domnul nostru Iisus Hristos. Ca evreu după trup, Mântuitorul a practicat formele cultului iudaic din vremea Sa, participând împreună cu Sfinții Săi Apostoli la mai toate actele cultului public mozaic.

Dar Mântuitorul nu este numai un practicant al cultului iudaic și un reformator al acestuia, ci totodată și întemeietor al unui nou cult; cultul Legii celei Noi aduse de El, adică cultul creștin. Și cum religia cea nouă, propovăduită de El, era cu totul deosebită de cea veche în spiritul ei, și cultul cel nou trebuia să fie fundamental deosebit de cel al Legii Vechi. Având în vedere strânsa legătură care există între ideea sau concepția religioasă și formele sale de cult, noua credință într-un Dumnezeu conceput cu totul altfel decât cel al Vechiului Testament, trebuia să se exprime în forme noi de cinstire a acestui Dumnezeu al iubirii. Sentimentul cel nou, care leagă de aici înainte pe Dumnezeu și om și devine temelia noului cult este iubirea dusă până la suprema ei formă: aceea de jertfă. Jertfă, mai întâi, din partea Fiului lui Dumnezeu, Care atât de mult iubește pe oameni încât îndură pentru ei privațiunile întrupării, patimile dureroase și moartea trupului pe cruce, și, în același timp, jertfă din partea omului care își deschide inima și sufletul spre Dumnezeu, cinstindu-L după cuviință, și împlinind poruncile Lui, din credință neșovăielnică și iubire sinceră față de El. În convorbirea Sa cu femeia samarineancă la puțul lui Iacov, Mântuitorul trasează principiul fundamental al cultului celui nou: închinarea în duh și în adevăr (Ioan IV, 23-24), adică cinstirea lui Dumnezeu în sinceritatea și curăția inimii, din care trebuie să izvorască formele externe ale cultului creștin care se deosebește radical de cultul iudaic și de cultele păgâne. Aceste culte neglijau latura interioară, punând accent mai mult pe ritualismul formalist decât pe adevărata simțire și trăire religioasă.

Deosebit de aceasta, Mântuitorul practică El însuși și recomandă, fixează sau instituie și alte forme de cult, dintre care unele moștenite din cultul iudaic, dar perfecționate în noul spirit al iubirii, iar altele noi, care rămân fundamentale în noul cult, alcătuind nucleul său originar. Astfel, la cererea ucenicilor Săi de a-i învăța cum să se roage, Mântuitorul le dă un model sau prototip ideal de rugăciune : Rugăciunea domnească (Tatăl nostru, Matei VI, 9-13 și Luca XI, 2-4), rămasă până astăzi ca formular de rugăciune specific creștină.

Mântuitorul instituie nu numai Taina Sfintei Euharistii – fundamentul Liturghiei creștine, – ci și celelalte Taine de căpetenie ale vieții religioase creștine: Botezul („Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le…”, Matei XXVIII, 19), Preoția și Pocăința (Matei XVIII, 18 și Ioan XX, 22-23 : „Luați Duh Sfânt ; cărora veți ierta păcatele se vor ierta, și cărora le veți ține, ținute vor fi”). Ba chiar unele din actele sau formele (riturile) mai mărunte și mai puțin importante ale cultului creștin provin de la Mântuitorul, Care le-a practicat El însuși, sau le-a recomandat Apostolilor și primilor ucenici, ca de exemplu: binecuvântarea credincioșilor prin ridicarea și punerea mâinilor (Matei XIX, 15 și Marcu X, 16 – binecuvântarea copiilor; Luca XXIV, 50; ultima binecuvântare a Apostolilor), punerea mâinilor peste bolnavi pentru a le da sănătate (Marcu XVI, 18; Matei IX, 18; Fapte V, 12), îngenuncherea sau prosternarea și ridicarea ochilor în sus la rugăciune (Luca XXII, 41; Matei XXVI, 39; Ioan XVII, 1), cântarea de imnuri sau laude la ceasurile de rugăciune (Matei XXVI, 30; Marcu XIV, 26), ș.a..

Dar piatra de temelie a cultului Legii celei Noi a pus-o Mântuitorul în chip formal, cu puțin înainte de Jertfa și Moartea Sa, în seara Cinei cele de Taină, când anticipează, în chip nesângeros, jertfa sângeroasă pe care avea s-o aducă în curând la Golgota, ca expresie supremă a iubirii Sale pentru oamenii neputincioși de a se mântui prin ei înșiși.

Cultul divin ortodox este de o vădită bogăție de învățăminte și valori netrecătoare, exprimate prin frumuseți poetice și melodice de aleasă inspirație, cu semnificații și rosturi divine, care coboară pentru cei bine-credincioși cerul luminilor și bucuriilor divine pe pământ și ridică omenescul înmiresmat de har la cele cerești. Izvoarele și temeiurile tuturor manifestărilor religioase ale cultului ortodox sunt energiile necreate ale Celei de o ființă, de viață și nedespărțitei Treimi. Împărăția de har și iubire dăruitoare a Sfintei și Dumnezeieștii Treimi ni s-a făcut cunoscută deplin în întruparea, viața, moartea și biruitoarea înviere a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul nostru. Actualizarea împărăției Sf. Treimi pentru toți cei credincioși se face prin rugăciunile, slujbele divine și Tainele Bisericii, Celei Una și nedespărțite, în centrul cărora stă Sf. Liturghie.

Toate serviciile divine ale Bisericii Ortodoxe ce se perindă în decursul anului calendaristic bisericesc, au două părți: una esențială dumnezeiască, instituită de Iisus Hristos Domnul nostru și de Biserica Sa, în scopul realizării în credincioși a binefacerilor izbăvitoare aduse de Mântuitorul; alta omenească, care exprimă și cultivă simțămintele de evlavie față de Dumnezeu, în rugăciuni de preamărire, mulțumire și cerere. Partea dumnezeiască cuprinde acele acte și servicii de cult pe care le oficiază persoanele îndreptățite ale ierarhiei bisericești (episcopi, preoți și diaconi) în scopul sfințirii credincioșilor. Partea omenească cuprinde bogăția de rânduieli bisericești, ce se găsesc în cărțile de cult, exprimate prin imnuri și rugăciuni religioase, întocmite de părinți și scriitori bisericești inspirați prin harul credinței și al iubirii divine. Ambele părți ale cultului divin ortodox formează o unitate și prin ele se împărtășește harul Sf. Duh, care ne luminează mintea cu învățăminte creștinești, ne încălzește inima cu evlavie dumnezeiască și ne sporește credința lucrătoare în faptele dragostei dăruitoare și jertfelnice, desprinzându-ne treptat de stăpânirea egoismului pătimaș în cele trupești și sufletești, de amăgiri, răutăți și fapte păcătoase. Pe măsură ce-l cunoaștem, îl simțim cu inima și îl înțelegem cu mintea, cultul divin al Bisericii noastre ne ajută la înnobilarea întregii ființe spre a deveni mai receptivi la prezența și lucrarea Duhului Sfânt și totodată mai buni, cumpătați, generoși, iertători și răbdători cu cei care viețuim, împlinindu-ne cu mulțumire și bucurie îndatoririle noastre familiale și sociale.

Lucrarea tainică a Duhului Sfânt în cult a fost evidențiată de un teolog rus în cuvintele: „ toate slujbele n-au rost, n-au valoare decât ca purtătoare ale Duhului: prin ele, marele torent al Duhului lucrează asupra credinciosului, pe care Duhul trebuie să-și pună pecetea Sa ".

Prin urmare, pe lângă faptul că mijlocește revărsarea harului sfințitor asupra credincioșilor, cultul divin oferă totodată credincioșilor și un climat favorabil de înălțare sufletească, pe treptele virtuților. El luminează și sfințește atât sufletul, cât și trupul. Așa cum omul este o ființă psiho-fizică, tot astfel și cultul este intern și extern, după forma lui de manifestare.

Cultul intern este o dăruire a sufletului și inimii noastre lui Dumnezeu și este concentrat în cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. Cultul intern se manifestă în mod firesc în cel extern, care nu este altceva decât concretizarea cultului intern prin cuvinte, gesturi, acțiuni și atitudini. Mai precis, virtuțile teologice iau forme concrete prin slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Cultul extern exprimă esența dogmaticii și moralei creștine. Cultul intern devine, deci, în chip firesc, cult extern, manifestat în forme văzute (acte de cult, rituri și ceremonii); iar cum formele acestea sunt de obicei aceleași pentru toți oamenii, cultul extern capătă și un caracter social sau colectiv, el devenind un bun al comunității religioase formate de cei ce au aceeași religie, aceeași credință sau același cult; acest caracter îl are și cultul Bisericii noastre.

După subiectul sau persoanele care îl practică, cultul poate fi individual sau particular și public sau colectiv.

Cultul particular e practicat de fiecare persoană în parte, independente de societatea religioasă în care este integrată, iar cultul public e practicat de grupuri întregi de persoane, unite între ele sau încadrate în aceeași colectivitate creștină, prin identitatea concepției și simțirii religioase și prin unitatea formelor de cult.

Atât cultul particular, cât și cel public au fost instituite și îndeplinite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fapt atestat de textul Sfintei Evanghelii: „Iar tu când te rogi, zice Domnul, intră în cămara ta și închizând ușa ta, roagă-te Tatălui tău celui într-ascuns și Tatăl tău care vede întru ascuns îți va răsplăti ție". (Matei VI, 6) sau: „Deci, dând drumul mulțimii, S-a suit în munte, în singurătate să se roage. În faptul serii era acolo singur " (Matei XIV, 23).

În formele de exprimare ale cultului particular predomină spontaneitatea, inspirația momentană sau improvizația individuală și nota personală a fiecărui credincios care se poate ruga cu cuvintele care-i vin pe buze, așa cum simte sau cum gândește fiecare, sau în formele pe care fiecare le găsește mai potrivite. Așa iau naștere formele cultului din pietatea populară, iar unele compoziții personale devin cu timpul generale, fiind adoptate de grupuri mai mari de credincioși și sfârșind prin a fi adoptate de întreaga colectivitate religioasă.

Cultul particular și cel public nu se exclud, ci se completează unul pe altul. Însă, în creștinismul ortodox accentul cade pe cultul divin public, dându-se întâietate și mai multă importanță rugăciunii colective în viața religioasă, pentru că participarea la ea este necesară pentru mântuire. Pe când rugăciunea particulară este determinată de nevoile momentului, rugăciunea colectivă (liturgică) depășește particularismul, cultivând în membrii comunității rugătoare sentimentul și conștiința universalității Bisericii din care facem parte. Forma ei este desăvârșită și sfințită prin lunga ei întrebuințare în cultul public. Ea ne ajută să ne integrăm în comunitate, să vedem dincolo de nevoile și interesele proprii și să ne rugăm nu numai pentru cei prezenți, ci și pentru cei absenți, pentru cei de departe și pentru cei de aproape, pentru toată lumea strâmtorată de nevoi și de necazuri, precum și pentru „buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor pământului și timpuri cu pace".

Însă cultul divin public este în așa fel alcătuit, încât cei care iau parte la el, pe lângă harul sfințitor, primesc și învățături menite să le servească drept temeiuri pentru o viață religios-morală autentică, se îmbogățesc cu noi cunoștințe dogmatice și morale și găsesc prilejul să-și verifice și să-și întărească convingerile creștinești.

În felul acesta, prin cultul divin public, comunitatea credincioșilor își exprimă sentimentele sale religioase de adorare față de Dumnezeu, de cinstire față de sfinți și de supra-cinstire față de Maica Domnului și, fiindcă mijlocește împărtășirea harului dumnezeiesc, ocupă un rol central în viața și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe.

După cum am văzut până aici, cultul divin public, constituie totalitatea formelor, ritualilor și ceremoniilor fixate și consfințite de Biserică, prin care comunitatea credincioșilor își exprimă sentimentele sale religioase de adorație față de Dumnezeu, de cinstire față de sfinți și de supracinstire față de Maica Domnului și prin care se mijlocește împărtășirea harului dumnezeiesc, și ocupă un loc central în viața și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe. El este centrul, inima și expresia fundamentală și caracteristică a vieții religioase, este însăși viața Bisericii Ortodoxe care nu se poate concepe fără acest cult.

Ca formă de legătură între credincioși și Dumnezeu, cultul divin public al Bisericii Ortodoxe îndeplinește două scopuri sau funcții principale: funcția latreutică sau cinstitoare, adică cea de adorare a lui Dumnezeu, Căruia îi aducem laudă, mulțumire și cerere, de cinstire a sfinților și de supracinstire a Maicii Domnului și funcția harismatică, sacramentală sau sfințitoare prin care se realizează împărtășirea credincioșilor cu harul sfințitor al lui Dumnezeu, cu darurile și binefacerile Sale. În afară de aceste funcții, cultul divin mai are și o funcție accesorie, numită didactică sau instructiv-educativă, care constă în edificarea sau instruirea credincioșilor în învățătura creștin-ortodoxă, cât și în cultivarea vieții religioase și a virtuților creștine.

Pe lângă celelalte caracteristici și trăsături subliniem faptul că cultul divin public realizează și instruirea sau edificarea creștinilor în învățătura de credință creștină ortodoxă, cât și promovarea vieții religios-morale. Prin aceasta, cultul îndeplinește și un al treilea scop sau funcție, și anume, cea catehetică. Această funcție ca și celelalte două ale cultului divin public, fac ca aceasta să slujească la propovăduirea și apărarea credinței ortodoxe, la promovarea vieții moral-religioase a credincioșilor.

Cultul divin public este mai întâi mijloc de apărare a dreptei credințe. El contribuie la propovăduirea, instruirea și apărarea credinței adevărate prin formele și rânduielile sale care au un bogat conținut doctrinar. Învățătura de credință nu este formulată în textele liturgice în forma sistematică a unor articole de catehism, cărțile de cult nu sunt nici tratate de dogmatică, nici colecții de definiții sinodale, dar formele, riturile și ceremoniile cultului reflectă dogma. Formele cultului sunt credința noastră mărturisită, simțită și cântată în rugăciuni. Prin bogatul lor conținut doctrinar și catehetic, formele cultului, nu numai că îmbogățesc cunoștințele credincioșilor în domeniul adevărurilor de credință, dar au menirea de a și apăra și întări dreapta-credință în sufletele lor, făcându-i s-o iubească și s-o prețuiască.

Dacă analizăm rânduielile sfintelor slujbe bisericești și muzicalitatea lor, observăm că acestea sunt o cale admirabilă de cunoaștere și de predicare a Sfintei Scripturi, cartea de temelie a credinței noastre creștine, primul și cel mai important mijloc de comunicare a revelației divine De aceea, “cântarea Bisericii e modul cel mai propriu de a vorbi cu Dumnezeu sau despre Dumnezeu, ca despre Cel cu neputință de cuprins în noțiuni precise și exprimate în cuvinte corespunzătoare acestor noțiuni”. Este știut, de asemenea, că această cântare atrage, unește, transmite fluidul care leagă suflet de suflet. Pe de altă parte, s-a constatat că nu este alt cadru mai potrivit în care să se poată face mai bine catehizarea, decât în cadrul Sfintei Liturghii, prin trăirea sufletească în comun a momentelor psihologice cuprinse în această sfântă slujbă.

Imnografia creștină, specifică Bisericii noastre ortodoxe nu este numai un mijloc de propovăduire și de apărare dreptei credințe, ci și de promovare a vieții religioase a credincioșilor. Mulțimea alcătuirilor imnografice, pline de simboluri și sensuri adânci, constituie pentru credincioși mediul necesar promovării vieții religioase și morale. Ele sunt izvoare care alimentează viața religioasă a credincioșilor. Urmărind sfințirea credincioșilor și împărtășirea cu harul sfințitor al Sfântului Duh, ca și îmbunătățirea vieții lor religioase și morale, imnografia ortodoxă oferă mijloace sigure și potrivite pentru realizarea acestui scop. Legătura vie cu Hristos, izvorul harului și al vieții religioase, se asigură prin mijloacele pe care Mântuitorul și Biserica le-au instituit în acest scop și le-au pus la îndemâna credincioșilor, adică prin Sfintele Taine și ierurgii, care împărtășesc credinciosului harul divin necesar progresului său spiritual. Frecventarea bisericii, participarea la slujbele cultului divin, Taine și ierurgii, ca și oficierea lor în diferite momente din viața credincioșilor asigură continuitate în viața religioasă, îi țin în legătură permanentă cu Dumnezeu și Biserică, prin care vine harul.

De asemenea, rânduielile cultului divin public ortodox înfățișează de-a lungul anului liturgic modele variate de virtuți, dând numeroase îndemnuri și exemple de viețuire creștină, pentru edificarea vieții religioase a credincioșilor. Acestea se găsesc presărate din belșug în rânduielile de slujbă urmărind tocmai cultivarea virtuților creștine. Începând cu Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți și trecând la martiri, sfinți și mărturisitori, cuvioși și cuvioase, imnurile bisericești descriu în cadențe ritmate credința și virtuțile lor pe care sinaxarele de la Utrenie le completează. Modelul absolut de desăvârșire rămâne însă Mântuitorul. În acest sens, cultul divin, în general, și Sfânta Liturghie, în special, este o adevărată seră în care germinează începutul tuturor virtuților.

În același timp, cultul divin public este și un mijloc de combatere a păcatelor și viciilor personale, care dăunează mântuirii. Prin nenumăratele exemple, pe care anul liturgic ni le prezintă prin pericopele evanghelice care se aud în duminicile și sărbătorile de peste an, prin parabolele Mântuitorului, pline de înțelepciune și de idei moralizatoare, cultul divin este un minunat remediu al păcatelor și viciilor și un imbold la părăsirea vieții păcătoase. În această privință, cântările și imnurile bisericești au o putere de impresionare și convingere de neîntrecut.

Importanța Sfintei Liturghii în cadrul cultului divin

Cuvântul, liturghia are etimologie greacă și în Antichitate, în lumea profană, reprezenta orice serviciu sau slujbă publică în general. În creștinism, termenul a căpătat conotație religioasă datorită Septuagintei care îl folosește pentru a traduce termenul ebraic abodah, indicând serviciul religios al preoților și leviților de la Templu și Cortul Mărturiei (Ieșire 30, 20).

În Noul Testament întâlnim acest termen cu înțelesul de slujbă, serviciul divin public (Evrei VIII, 2; Fapte XIII, 2; Rom. XV, 16). Inițial, cuvântul liturghie avea un sens larg indicând totalitatea actelor de cult precum și administrarea lor (ceea ce se înțelege astăzi prin cult, slujire preoțească) însă, începând cu secolul V înțelesul lui s-a restrâns, aplicându-se mai întâi la Cina cea de Taină apoi la slujba Jertfei celei fără de sânge și a împărtășirii credincioșilor cu Sfintele Daruri.

Prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a Domnului Iisus Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată comunicare și, totodată, cea mai intensă comuniune dintre El și Trupul Său tainic. În timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii preotul se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului, „pentru iertarea păcatelor și viață de veci”, iar strana cântă această confirmare credincioșilor: „Trupul lui Hristos primiți, și din izvorul cel fără de moarte gustați”. De aceea, suntem chemați ca „toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Deci, Sfânta Liturghie este însăși viața Bisericii în legătura ei vie cu Hristos Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).

Sfânta Liturghie confirmă prezența iubitoare, sfințitoare și mântuitoare a Mântuitorului Hristos în viața Bisericii. Hristos Domnul este prezent în toată lumea, dar în modul cel mai intens este prezent acolo unde e chemat mai des și iubit mai mult, adică în Biserica Sa, mai ales în Sfânta și Dumnezeiască Liturghie a Bisericii Sale, „pe care a câștigat-o cu Însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28). În Sfânta Liturghie se mulțumește lui Dumnezeu „pentru binefacerile pe care le știm și pe care nu le știm, pentru binefacerile Sale cele arătate și cele nearătate ce ni s-au făcut nouă”. Roadele Sfintei Liturghii pentru viața creștinilor sunt nenumărate, fiind exprimate chiar în rugăciunile care se rostesc: trezirea (sau trezvia) sufletului, iertarea păcatelor, împărtășirea cu Sfântul Duh, primirea Împărăției cerurilor, indraznirea către Dumnezeu (Rugăciunea după sfințirea Darurilor). De asemenea, „sfințirea sufletelor și trupurilor, tămăduirea sufletului și a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteștilor puteri…”, „spre bucurie, spre sănătate și spre veselie”.

Sfânta Liturghie, așa cum apare în spiritualitatea ortodoxă, cuprinde în rugăciunile sale viii și morții, pe cei prezenți și pe cei ce nu pot participa la ea din motive întemeiate, ea cuprinde Biserică întreagă de la o margine la alta a pământului și întregul univers. Ea se săvârșește pentru sănătatea și mântuirea oamenilor, pentru imbelsugarea roadelor pământului și pentru vremuri pașnice fiindcă prin ea se arată iubirea atotmilostiva și atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.

În Tradiția și spiritualitatea ortodoxă, Sfânta Liturghie este centrul cultului divin, al teologiei creatine și al misiunii Bisericii. În cadrul Sfintei Liturghii se realizează Biserica însăși: Adunare – Euharistie – Biserică, prin conlucrarea permanentă și eficientă dintre poporul lui Dumnezeu și preot în sinaxa Bisericii. În jurul Sfintei Liturghii polarizează toate Tainele Bisericii, cele Șapte Laude și multe dintre ierurgiile bisericești. De aceea, potrivit spiritualității ortodoxe, toată viața creștinilor izvorăște și gravitează în jurul Sfintei Liturghii.

În această Taină a Bisericii se realizează unirea reală și deplină dintre credincioși și Dumnezeu, precum și între credincioși laolaltă. Pentru creștinul ortodox, participarea la Sfânta Liturghie înseamnă participarea neîntreruptă la o permanentă sărbătoare în viața sa. Tocmai de aceea și Părinții Bisericii au considerat locașul Bisericii drept o Liturghie cântată în piatră sau în lemn. Nu întâmplător, spațiul Bisericii a fost numit de multe ori, sugestiv, „cerul pe pământ”. În plus, fastul liturgic, armonia imnelor, lumina și căldura spirituală a icoanelor, parfumul tămâiei, prezența tainică a Sfinților și a îngerilor în Sfânta Liturghie reprezintă universul spiritual în care se realizează marea simfonie teologică dintre Dumnezeu, om și cosmos. De altfel, în evlavia și conștiința credincioșilor, Sfânta Liturghie este sinteza densă și profundă a credinței și spiritualității.

Dacă am fi întrebați care este cel mai mare tezaur al credinței noastre ortodoxe, am răspunde că este Sfânta Liturghie, pentru că ea cuprinde și rezumă toată teologia și viața Bisericii. Încă din perioada creștinismului primar, neofiții sau iluminații, devenind creștini, cunoșteau această mare Taină a credinței în Sfânta Liturghie. Tot aici, aceștia creșteau, se hrăneau și se desăvârșeau în Tainele credinței ortodoxe. Evlavia creștinilor din Biserică veche se baza pe faptul că în Liturghie și Biserică, Hristos înnoiește și transfigurează toate realitățile și lucrurile. De fiecare dată când intrăm în Biserică avem credinja că trecem dincolo de spațiul și timpul acestei lumi. În Biserică descoperim o altă mâncare (Euharistia), o altă vedere (icoană), un alt cuvânt (Cuvântul lui Dumnezeu), o altă cântare (imnurile religioase) și o altă lume (Împărăția lui Dumnezeu).

Originea divină a Sfintei Liturghii

Caracterul hristologic

Înainte de a intra în reflecțiile asupra Sfintei Liturghii ca taină a comuniunii și unității Bisericii, e nevoie să reamintim temeiul ei și a celorlalte Sfinte Taine în Hristos, Dumnezeu-om. Acest fundament stă în argumentul de neclintit al expresiei că Adevărul este Persoana lui Iisus Hristos și că viața noastră înseamnă participare, experiență, comuniune cu Hristos ca Adevăr, Persoană și Viață. „Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi” (Ioan 1, 14) – afirmație ce constituie baza și noua bucurie a Bisericii. El a lăsat Trupul Lui (Biserica) și a trimis pe Duhul Său și nu un sistem filozofic și nici n-a întemeiat o nouă religie. De la începuturi până astăzi o găsim strânsă în jurului Mesei Domnului, căci „stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni” ne relatează Faptele Apostolilor în capitolul 2 cu 42. De atunci, aflându-se în stare permanetă de ascultare ea, Biserica – trup a lui Hristos și comuniune a Duhului Sfânt, este fidelă îndemnului Mântuitorului; de la Cina cea de Taină, care spune ca „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Matei XXVI, 26-28) Aici, în adunarea (sinaxa) liturgică, se găsește izvorul vieții, centrul ei, de aici decurge învățătura nouă, harul ei sfințitor și modul în care ea se conduce. Adevărul ei este viață; împărtășire de viață: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi.” (Ioan 6, 53).

De aceea, noi suntem chemați să realizăm și să conștientizăm adevărul cultului Ortodox care actualizează și permanentizează relatarea scripturistică raportată la viața Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Relatarea biblică și istorică a Mântuitorului constituie, de fapt, realitatea cultică, euharistică a Lui, iar Sfânta Liturghii este o „capodoperă a iubirii, a milei a atotputerniciei divine”. Centrul cultului liturgic al Bisericii este recunoscut în mod covârșitor ca fiind Euharistia. „Trupul istoric al lui Iisus Hristos, așa cum a trăit, a murit și a înviat, cum strălucește preamărit la dreapta Tatălui, se găsește în mod real pe Sfânta Masă și se oferă credincioșilor ca fiind Cina cea de Taină”.

Sfânta Euharistie nu este numai un sacrament în care sub chipurile pâinii și a vinului ni se oferă spre împărtășire ca dar divin Trupul și Sângele Domnului cu toată viața divină aflată în ele, ci este și jertfă. Ea este o actualizare continuă a jertfei de pe Cruce, fiind una și identică cu aceea.

Așa cum sublinia și Sfântul Ioan Gură de Aur, „jertfa pe care o săvârșesc azi preoții în Sfânta Liturghie, este aceeași pe care a dat-o odinioară Hristos ucenicilor Săi. Cea de acum nu este întru nimic mai prejos decât cea de atunci, deoarece nu oamenii o sfințesc, ci chiar Acela care a sfințit-o și pe cea dintâi. Darul de jertfă este același. Deci, Trupul lui Iisus este aici precum era și acolo”.

Ca act material, Jertfa este o ofrandă, o oferire de daruri, de aceea în conștiința Bisericii ofrandele de pâine și vin pe care le oferă comunitatea credincioșilor lui Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii se numesc daruri iar „Trupul și Sângele Domnului în care aceste ofrande se prefac și harul care ni se dă printr-însele, constituie un dar”.

Jertfa într-adevăr este dar, însă darul autentic este în primul rând dăruirea de sine, o autodăruire personală. Darul suprem al jertfei este Domnul nostru Iisus Hristos. El este darul jertfă adus Tatălui pe Cruce în numele lumii. El este „Paștile nostru care S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7) ca să răscumpere lumea din robia păcatului și a morții. În Iisus Hristos avem și ființa și revelația deplină a jertfei, pentru că El este în același timp și dar și preot și jertfă, prototip desăvârșit al preoției și al jertfei.

În Sfânta Euharistie Hristos se oferă Tatălui necontenit jertfă de Sine pentru oameni, ca „să-i atragă cu puterea ei în această stare a Sa pe toți”. De câte ori se săvârșește Sfânta Euharistie, se jertfește în mod nesângeros Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Actul de jertfă are loc chiar în clipa prefacerii, adică în momentul când se sfințesc darurile. „Din clipa în care, prin lucrarea suprafirească a Sfântului Duh, Trupul Domnului este prezent pe Sfânta Masă (taina euharistică) chiar din aceeași clipă el este prezent și ca trup jertfit (jertfa euharistică)”.

Deci, taina este în același timp și jertfă, ambele aspecte coexistând în timpul epiclezei întro unitate indestructibilă. „Jertfa înseamnă oferirea darurilor, înălțarea lor lui Dumnezeu, iar Taina sfințirea, coborârea harului, a iubirii dumnezeiești asupra lor prin Sfântul Duh. Și Darurile devin Trup și Sânge dumnezeiesc al lui Hristos. Aici se descoperă ființa însăși a jertfei și unitatea dintre jertfă și taină” și numai recunoscând caracterul de taină al Sfintei Euharistii putem înțelege aspectul ei de jertfă.

Prin jertfa liturgică, Mântuitorul Iisus Hristos își exercită slujirea Sa de arhiereu și mijlocitor al nostru la Dumnezeu. El este arhiereul nostru care jertfește, se jertfește și se împarte: „Că Tu ești cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce te împărți Hristoase Dumnezeul nostru…”.

Sacerdoțiul Mântuitorului este activ în actul sfințirii darurilor, pentru că El însuși sfințește Darurile ca Dumnezeu prin trimiterea Duhului Sfânt.

Ce este în definitiv sfințirea darurilor?

După Nicolae Cabasila, sfințirea înseamnă primirea lor de către Mântuitorul: „Și cum primește Hristos darurile noastre? Sfințindu-le, prefăcându-le în Trupul și Sângele Său, căci a primi înseamnă a-și însuși (a-și împropria)”.

Când spunem că Mântuitorul primește darurile noastre, înțelegem că El le acceptă și le îngăduie să se prefacă în Trupul și Sângele Său, adică „le încorporează și le asimilează la sfânta Sa umanitate cu care S-a jertfit și a pătimit pentru lume”.

Jertfa aceasta are aceeași valoare și însemnătate universală ca și Jertfa de pe Golgota. Între Sfânta Euharistie și Jertfa de pe Golgota, există o identitate de realitate mistică intrinsecă și aceasta, spune Cabasila, „pentru că ceea ce se aduce ca jertfă nu e pâinea, ci însuși Trupul lui Hristos, că pâinea nu se preface întrun simbol ci chiar în obiectul junghierii, adică în Însuși Trupul cel jertfit al Domnului”.

Deci esența și însușirea caracteristică a jertfei euharistice este prefacerea. Aceeași trăsătură specifică o are și Jertfa de pe Cruce, deoarece în ambele cazuri materia de jertfă a suferit o prefacere. În cazul jertfei de pe Cruce, prefacerea a făcut ca în locul Mielului nejunghiat să avem unul junghiat, iar în Jertfa liturgică, prefacerea face ca în locul pâinii nejertfite să avem Trupul lui Hristos Cel jertfit pe Cruce. De aceea, junghierea se consideră făcută nu în pâine ci în Trupul lui Hristos, pe care îl avem de față; de aceea ea se mai numește, pe bună dreptate, jertfa Mielului lui Dumnezeu.

Deci, jertfa liturgică este o jertfa adevărată, fiind una și aceeași cu jertfa de pe Golgota, căci în Liturghie „Jertfa propriu-zisă nu constă din junghierea Mielului în clipa sfințirii darurilor ci din prefacerea pâinii în Mielul cel junghiat”.

Întrucât Jertfa Mântuitorului este una iar jertfa liturgică nu se deosebește numeric de jertfa de pe Golgota, Trupul lui Hristos care se jertfește necontenit pe sfintele noastre altare, este Unul, indiferent de multiplicitatea Liturghiilor. După cum există un singur Trup al Domnului, tot așa există numai o simplă junghiere sau jertfire a acestui Trup, adică cea care a avut loc pe Cruce. „De aceea, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, chiar dacă mii de preoți ar aduce jertfa în fiecare zi și în același timp, totuși, unul este trupul și sângele și una este jertfa, iar nu mai multe”.

Așa cum afirmă și Sfântul Ioan Gură de Aur, „totdeauna aducem ca jertfă același Miel, așa că jertfa este una. Iar faptul că se aduce în mai multe locuri nu înseamnă că sunt mai mulți Hristoși, că Hristos este pretutindeni Unul fiind și aici întreg și dincolo întreg un trup. Întrucât Cel ce Se aduce este pretutindeni un Trup și nu mai multe trupuri, tot așa și jertfa este una”.

Dar spre deosebire de Jertfa de pe Cruce, unde Hristos S-a adus singur jertfă pentru mântuirea tuturor, în Liturghie aduce jertfă împreună cu Hristos și Biserica, adică obștea credincioșilor care, la rândul lor, contribuie și ei cu darul jertfei lor; duhul umilit, inima înfrântă și smerită, adică mila și iubirea adevărată, rugăciunea smerită și cântările înălțătoare aduse uneori în mod direct, alteori prin mijlocirea preotului care este reprezentantul legiuit al obștei credincioșilor și totodată organul lor sfințitor.

Deosebirea dintre Jertfa de pe Cruce și cea euharistică mai rezultă și din modul aducerii lor. Pe Cruce Hristos S-a adus jertfă sângeroasă printro moarte naturală, pe când în Sfânta Liturghie El Se aduce sub chipul pâinii și al vinului. Acolo El însuși săvârșise jertfa de expiere a păcatelor prin aducerea de Sine ca Jertfă, pe când aici, tot El este Cel care o săvârșește, însă, în mod nevăzut, prin mijlocirea preoților Bisericii.

Așadar, Jertfa euharistică este o formă concretă de prelungire în timp și spațiu a jertfei de pe Golgota și de actualizare și perpetuare în mijlocul nostru a prezenței lui Hristos Cel răstignit și înviat pentru totdeauna.

Memorialul sau cultul euharistic redă întreaga iconomie a mântuirii neamului omenesc, mergând chiar dincolo de întrupare. Sensul Euharistic este unul totalizator, deoarece întreaga istorie trecută, prezentă și viitoare este în ea. Euharistia ne reamintește de creația lumii, de cădere, de sfâșietoarea căutare a lui Dumnezeu, de întruparea Domnului, de patimile, moartea și Învierea Lui, de Sfânta Sa Înălțare și de focul pogorâtor și întemeietor al Duhului. Recapitulând întreaga istorie, Euharistia se deschide totodată spre eshaton, făcându-ne din fii vremelnici ai istoriei, fii nemuritori ai Împărăției veșnice deja începute. Eshatologia este gustată în Euharistie iar Sfânta Euharistie arvunește plinătatea Împărăției ce va să vină. Sfântul Ignatie Teoforul numea Euharistia „leac de nemurire, doctorie pentru a nu muri”. Sfântul Irineu de Lion (sec. II) a folosit teologia Euharistiei în luptă cu dochetismul și gnosticismul care arată că Hristos a avut trup aparent, arătând că Euharistia este cu adevărat Hristos, că El este viață și ființă în același timp, că El se dă ca viață, ca și comuniune în Sfânta Euharistie. De aceea, când vorbim de hristologie, învățătura despre persoana și opera mântuitoare a lui Iisus Hristos nu înțelegem în primul rând a învățăturii despre acestea în sens teoretic, faptul că numai cuvintele scripturii ar fi vehicule de comunicare a Adevărului până la noi cum fac toate ereziile istoriei.

Dincolo de aceasta, când  afirmăm că el este Adevărul, mărturisim și trăim învățătura despre Hristos și opera Sa ca existență personală, ce ni se comunică în relația Sa cu Trupul Său, Biserica. Dacă nu ești în Biserică nu poți vorbi de o realitate a experienței personale a lui Hristos, ce se dă în Sfintele Taine, și în mod culminant în Sfânta Euharistie. Împărtășindu-te de Hristos ca viață și comuniune, poți vorbi după aceea de o comunicare a Lui până la noi toți, prin cuvintele sale încorporate în Sfânta Scriptură ori în Sfânta Tradiție, dacă nu, totul este verbalism sectar, fraze învățate mecanic din textele Scripturii, răstălmăcite după bunul plac.

Potrivit învățăturii unui alt mare teolog al Bisericii – Sf. Nicolae Cabasila, „vremea aceasta (a Euharistiei) înseamnă vremea aceea (a Iconomiei), prin această Sfântă Taină noi fiind contemporani evenimentelor trecute și viitoare din istoria sfântă a Mântuirii. Prin ea, veșnicia se manifestă și activează în realitatea cotidiană”.

Ca participanți la această Taină, ieșim din ciclitatea amețitoare a istoriei și suntem introduși în prezentul continuu al veșniciei, deoarece Iisus Hristos este ieri, azi și în veci Același.

Sfânta Scriptură și Cultul se întâlnesc în conținutul și finalitatea edificatoare a lor, căci scopul revelației divine unitare a Bibliei și a Cultului este îndumnezeirea omului în Hristos, hristificarea lui: „Hristos al Evangheliei și Hristos al Euharistiei sunt Unul și Același Hristos, Dumnezeu, Omul, Iisus Hristos”. Liturghia își are începutul în Evanghelie, iar Evanghelia își continuă dinamica transfiguratoare în Sfânta Liturghie. Împărăția anunțată la începutul Sfintei Liturghii este aceeași cu Împărăția a cărei dimineață este vestită de „îngerul Domnului” prin cuvintele: „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2).

În consecință, Sfânta Liturghie este manifestarea obiectivă a unei prezențe ipostatice a Fiului, fiindcă pe Sfântul Altar se află Însuși Domnul, nu numai darul Său, iar preoții stau înaintea Sfântului jertfelnic ca înaintea tronului dumnezeiesc pe care se proslăvește neîncetat Fiul. Însăși rugăciunea dinaintea împărtășirii mărturisește prezența tainică și personală a Domnului: „Ia aminte Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru din sfântul Tău locaș și de pe scaunul slavei împărăției Tale, și vino ca să ne sfințești pe noi. Cel ce sus împreună cu Tatăl șezi și aici în chip nevăzut împreună cu noi ești…”.

1.3.2. Caracterul ecclesiologic

Biserica este o unitate de viață în Hristos în care mădularele se simt una întreolaltă aparținând aceluiași trup tainic, mărturisind aceeași credință, aceleași tradiții și împărtășindu-se de aceleași daruri ale lui Hristos în Biserică.

Unitatea interioară stă la baza unității și organizării ei exterioare. Organizarea Bisericii Ortodoxe nu are un caracter centralizat, puterea administrativă nu este concentrată în mâna unui singur cap care este vicar al lui Hristos. Singurul cap al Bisericii este Hristos. Unitatea Bisericii are un caracter simfonic fiind o unitate în comuniune, expresia unității în diversitate. Unitatea exterioră a Ortodoxiei are și u n caracter dinamic care ține seama de realitățile istorice și de unitățile politico-sociale și naționale ale lumii. De asemenea ierarhii care conduc Biserica, autocefale și autonome sunt în legătură canonică și păstrează unitatea dogmatică și unitatea sacramentală. Încă din perioada apostolică ierarhia a fosat fidelă principiului “primum inter pares”.

Chiar dacă prin Botez fiecare credincios intră în unire cu Hristos și prin El cu Dumnezeu Tatăl, totuși această unire nu este deplină, ea fiind începutul mântuirii noastre. Prin Taina Mirungerii suntem pecetluiți cu darul Sfântului Duh pentru că Duhul Sfânt face lucrătoare toate darurile pe care le primimde la Hristos în Biserică, atât cele comune cât și cele personale. Dar Taina care menține, întărește și desăvârșește unitatea Bisericii este Sfânta Euharistie, de care ne apropiem după ce am fost invitați în taine iubirii jertfelnice a lui Hristos. Împărtășirea de același trup al lui Hristos are o importanță deosebită pentru menținerea și întărirea unității Bisericii.

Unitatea mădularelor Bisericii este susținută tocmai de această împărtășanie comună în Hristos. Paradoxal, Liturghia deși susține unitatea Bisericii este primită personal de fiecare mădular al ei. Astfel, în Sfânta Euharistie Biserica ni se înfățișează ca o comuniune în iubire interpersonală care nu uniformizează mădularele într-o unitate impersonală, ci le deschide spre răspunsul liber la iubirea infinită a lui Dumnezeu, este expresia unității în diversitate, icoană a iubirii mai presus de fire dintre Persoanele Sfintei Treimi. În Duhul Sfânt Hristos este prezent integral în împărtășirea comună în Biserică încă de la Apostoli fără a înceta să fie Persoa veșnică dumnezeiescă a Sfintei Treimi. De aceea Sfântul Ignatie din Antiohia spunea că numai unde este Euharistia este Biserica și numai unde este Biserica este Euharistia. Așa ne explicăm de ce în cazul ereziarhilor Biserica numai recunoștea Euharistia săvârșită de aceștia.

Liturghia Cuvântului și Liturghia Euharistică ori Liturghia catehumenilor și a credincioșilor continuă cultic unitatea interioară dintre Cuvânt și Taină. Cina pregătită pentru noi în cadrul Sfintei Liturghii este atât a Cuvântului lui Dumnezeu, cât și a Trupului Domnului. După Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul, mergând spre Emaus cu ucenicii Săi, le-a explicat scripturile, apoi, la masă „a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o” (Luca 24, 13 – 35).

Prin urmare, împărtășirea cu Cuvântul este indispensabilă, împărtășirii cu Trupul, deoarece prin ascultarea cuvântului se naște în noi „crezul” ca prolog al Tainei. Fără afirmarea credinței nu este posibilă participarea la Tainele Bisericii în iconomia Liturghiei; crezul niceo-constantinopolitan precede împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, ajungându-se de la comunicare la cuminecare, căci, de asemenea, înainte de împărtășirea propriu-zisă rostim o altă mărturisire: „Cred, Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit în lume…” Crezul este împărtășirea cu Cuvântul în vederea împărtășirii cu Trupul.

În comparație cu Apusul, unde Cuvântul și Taina sunt concepute separat, Răsăritul creștin n-a privat niciodată Taina de conținutul ei evanghelic. „Toată slujirea este construită pe o bază biblică și, de aceea, necunoașterea Scripturii duce la necunoașterea slujirii divine, duce la ruperea evlaviei liturgice de sensul cel adevărat al legii rugăciunii – al lex orandi…”.

Relația dintre Cuvânt și Taină este una de tip perihoretic: Cuvântul este în Taină, dar și Taina este în Cuvânt. Cuvântul „crește și se întărește cu Duhul” în Taină, iar Taina nu poate fi împărtășită decât celui ce crede și dă mărturie despre Cuvânt. Cuvântul este desăvârșit în Taină, „consideră Taina ca fiind împlinirea Sa, căci în Taină Domnul Hristos Cuvântul devine viața noastră”. În același timp însă, sufletul, forma sau puterea formatoare a Tainei este Cuvântul, care imprimă și scoate în relief sensul ei.

Împreună-locuirea în Duhul a Tainei și a Cuvântului constituie apoi temelia Bisericii creștine, deoarece, la Ierusalim, prin pogorârea Duhului Sfânt, prin cuvântul rostit de Sfântul Apostol Petru și prin Botez, s-a înființat prima comunitate creștină. Unitatea lăuntrică și ontologică între Cuvânt și Taină, se extinde și crește în sinaxa liturgică. Împreună locuind, Cuvântul și Taina trag comunitatea liturgică spre împreună locuire cu Hristos Cel Înviat. Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului și Liturghia credincioșilor ori Euharistică, sunt, așadar, în lumina celor spuse mai sus, într-un raport de reciprocitate și într-o relație de interdependență, de întrepătrundere, fără a uita că Liturghia Euharistică realizează plenar, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, împreună-locuirea în Împărăția lui Dumnezeu. Dar împărtășirea cu Hristos, în Taina Euharistiei constituie culmea „părtășiei la firea dumnezeiască” (III Petru I, 4), fiindcă dincolo de ea, „nu mai este loc unde să pășim”. Ea nu exclude însă alte moduri de prezență și lucrare a lui Hristos în Sfânta Liturghie.

Suntem datori să recunoaștem adevărul și realitatea că Dumnezeu – Duhul Sfânt este dătător de putere, de viață care ne face ființa să devină relațională, pentru că El este în același timp comuniune (Kinonia: 2 Corinteni 13, 13). Prin El ne naștem în Hristos în taina Sfântului Botez și ne încorporăm în trupul istoric a Domnului Hristos care este Biserica, așa cum însăși nașterea lui Hristos a fost din Duh, pentru ca fiecare botezat să poată deveni el însuși „Hristos”, adică ființă de comuniune și prin urmare, de adevărată viață. De două mii de ani fiecare Liturghie, fiecare Sfântă Taină este un eveniment al Cincizecimii. Sfânta Liturghie îl reveleză pe Hristos. Adevărul ca vizită, ca prezență și realism dar nu din afară ci ca trup adică interior propriei noastre experiențe, dar ca o comuniune în interiorul Bisericii, a comunității ei și nu într-o cunoaștere rațională sau într-o experiență mistică interioară individuală ruptă de biserică, ca și comuniune cu Hristos în Duhul Sfânt, căci o asemenea formă de religie este naturalism religios.

În altă ordine de idei, Sfintele Taine continuă și desăvârșesc marile evenimente biblice, dar începutul trebuie căutat în Sfintele Scripturi. Biserica, asistată fiind de Duhul Sfânt, a „cules Tainele din pomul sfânt al Bibliei, ca fructe coapte și pline de gingășie, și ne oferă să bem băutură și să mâncăm mâncarea Cuvântului și să trăim realitatea cea mai cutremurătoare: venirea lui Hristos”. Către aceste valori sacramental-liturgice este îndreptat orice credincios al Bisericii, ce se dorește a fi membru viu al acestui trup tainic – Biserica – al cărui cap este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Dumnezeu, într-o vreme în care Biserica este confruntată cu un duh al desacralizării și cu un proces al secularizării care-și îndreraptă atenția către creație, așezându-l pe om în locul creatorului.

Toate aceste adevăruri și realități ajung la noi ca rezultat al unei transmiteri istorice, dar istoria în înțelesul vieții euharistice, condiționată fiind de caracterul de anamnează (amintire) și epicleză (invocare) al Euharistiei. În cadrul ei istoria înceteză de a mai fi o succesiune de evenimente care vin din tecut în present, în direcție liniară. Adevărul nu vine la noi doar pe calea delegării: Hristos-Apostoli-Episcopi în desfășurare liniară, el vine ca eveniment al Cincizecimii, cu alte cuvinte, ca o coborâre a Duhului Sfânt, ce asumă istoria liniară într-un prezent harismatic. Toate Sfintele Taine sunt evenimente harismatice, realități ale Cincizecimii.

De aici exigența și responsabilitatea Bisericii în istorie față de ereziile care s-au rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt în primul rând afirmații ce privesc mântuirea omului, obiceiul lor este să elibereze chipul originar și original al lui Hristos – Calea, Adevărul și Viața, de distorsiunile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii să păstreze învățătura corectă despre Hristos și prin urmare, viața ca prezență a lui Hristos în Biserică. De ce toate acestea? Pentru că neamul omenesc atinge o criză spirituală fără precedent, uitând că „centrul de gravitate al Bisericii, al omului și al întregii creații se află în Sfânta Treime ca izvor de sfințire și viață veșnică pentru cei ce cred în Hristos”. Iar izvorul viu și nesecat la care suntem chemați cu insistență de către Bunul Dumnezeu este Liturghia creștinătății noastre ortodoxe, îmbogățită succesiv prin „creația colectivă și anonimă a pietății poporului și a liturghisitorilor, nu impusă prin ordine papale sau decrete sinodale, ci generalizată cu încetul prin acceptarea și îmbrățișarea ei benevolă de către toate popoarele ortodoxe, pentru frumusețea, profunzimea și valoarea ei”.

Suntem, în aceste vremuri, martorii și părtașii la un proces complex de globalizare, întemeiat pe o mondializare, simțită în toate aspectele vieții: social, politic, cultural și chiar religios. Se (re)structurează state, culturi tradiționale, economii naționale etc. Cu scopul de se contura structuri ori societăți transnaționale, ce vor fi controlate doar de o minoritate suprapolitică și de o elită economică. În societatea actuală, contemporană întâlnim oameni răvășiți din punct de vedere interior și dezbinați lăuntric, care nu conștientizează relația lor cu Dumnezeu, cu semenii, cu ei înșiși. Pretențiile și solicitările lor religioase sunt „satisfăcute mecanic, prin obișnuințe de familie sau uzanțe sociale, cărora ei nu le adaugă nimic care să însemne un fior sufletesc, o cutremurare lăuntrică, o aderență cerebrală”.

Într-o asemenea situație, globalizarea ideologică încearcă să se substituie unității în Hristos, universalității creștine și lovește puternic în demnitatea persoanei umane, afirmată și susținută de creștinism: „În timp ce pare că-i unește pe oameni în exterior sau favorizează apropierea reciprocă a acestora, că elimină barierele despărțitoare dintre ei și facilitează comunicarea, în realitate ea duce la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la amestecul (sincretismul) religiilor, la omogenizarea înfățișării și  comportamentului oamenilor… la anihilarea omului ca persoană”.

Universalitatea creștină, însă, se construiește diametral opus la nivel personal, cât și la nivelul comuniunii, pornind din interiorul omului, înălțându-l spre Dumnezeu, spre Împărăția Sa, pe care o invocăm să vină. Și, într-adevăr, această legătură lăuntrică, ființială și ontologică a omului cu Dumnezeu se încununează cu unirea în chip tainic prin Euharistie, prin Sfânta Liturghie, un „bun prețios deja dat, existent, care trebuie numai reînviat și revalorificat”, evidențiind faptul că este datoria Bisericii să se implice în spiritualizarea societății, având conștiința că „un viitor fără Biserică e un viitor fără viitor”.

Capitolul II

Rolul Sfintei Liturghii in educaṭia religioasă a elevilor

2.1.Biserica – spațiul în care se oficiaza Sfânta Liturghie

Mergând în vizită la biserici, elevii descoperă mai întâi forma locașului de cult împărțit, așa cum au învățat la oraele de religie, fiind compusă din trei părți: pronaos, naos și altar.

Ca expresie a organizării funcționale, planul bisericii ortodoxe românești aparține tipologiei bizantine. Compartimentarea specifică cultului oriental-ortodox este prezența chiar și în cazul monumentelor pe plan basilical, de origine occidentală, întâlnite în perioada de început. Variantele apărute în timp și spațiu nu au afectat în esență edificiul religios, așa cum nici ortodoxia nu a cunoscut reforme sau reașezări ideologice fundamentale.

Plan biserică

Structura spațială primară și obligatorie se compune din succesiunea pronaos, naos, altar, corespunzător semnificației teologice a spațiului și modului specific de desfășurare a ritualului.

Orientarea bisericii este, în mod simbolic, cu altarul spre răsărit. Accesul se face de obicei pe latura de vest, foarte rar pe cea de sud.

Primul compartiment, pronaosul, era rezervat la origini neofiților și penitenților, în unele regiuni femeilor, ulterior devenind loc de desfășurare a botezurilor.

Al doilea compartiment, naosul, este spațiul principal de adunare a credincioșilor și de desfășurare a ritualului. Conceput ca materializare a macrocosmosului, ca un alt cer pe pământ, naosul este caracterizat printr-o spațialitate de tip central și dominat, în marea majoritate a cazurilor, de o cupolă – simbol al boltei cerești. Concepția spațială este accentuată de iconografie, în cadrul căreia locul central îl ocupă imaginea dominantă a Pantocratorului. Sub Pantocrator au loc momentele esențiale ale liturghiei.

Naosului îi urmează absida altarului ce delimitează biserica spre răsărit; altarul este ridicat față de nivelul naosului și este separat de naos fie printr-un zid pictat, fie printr-un perete de lemn cu icoane, denumit iconostas (iconostasis), catapeteasmă sau tâmplă.

Comunicarea dintre naos și altar se realizează prin trei uși, dintre care cea centrală, ușa împărătească, este rezervată, după canoanele bisericești, preotului. În mijlocul absidei altarului se găsește o masă pătrată din piatră, cu un picior central, masă ce constituie altarul propriu-zis, numit la ortodocși Pristol sau Sfânta Masă. În dreapta și în stânga altarului se găsesc cele două anexe ale sale, încăperi sau simple nișe tăiate în grosimea zidului, de obicei luminare direct cu câte o fereastră mică și îngustă. Acestea sunt, la nord, proscomidia (prothesis), destinată pregătirii împărtășaniei, și, la sud, diaconicul sau veștmântarul, destinat păstrării veștmintelor preoțești și odoarelor bisericești.

Tipul spațial treflat – cristalizat în spațiul athonit și difuzat în întreaga lume bizantină s-a manifestat cu precădere în arhitectura monastică. Tipul în cruce greacă a fost utilizat îndeosebi la bisericile mitropolitane, iar cel dreptunghiular la biserici parohiale sau capele. Includerea unor spații funerare, destinate ctitorului și familiei sale, a generat noi soluții arhitecturale prin prelucrarea formelor pronaosului, fie prin extinderea sa în lungime (ca la biserica mănăstirii Dealu), fie prin supralărgire și introducerea unei colonade ce delimitează compartimentul funerar (ca la biserica mănăstirii Argeș și cele derivate din acest tip). În Moldova gropnița se constituie ca o încăpere distinctă, între pronaos și naos. Pridvorul, ca expresie a continuității din epoca paleologică sau produs local, constituie un alt element care modifică compoziția spațială. În epoca modernă, apare și spațiul amenajat pentru cor, cafasul, ca rezultat al includerii corurilor profesioniste în ritualul religios.

În ceea ce privește dimensionarea clădirilor de cult, trebuie subliniat faptul că, pe parcursul întregului ev mediu, biserica a fost un spațiu de adunare a comunității – rurale, urbane sau monastice – dimensiunile sale în plan fiind adaptate la numărul persoanelor participante la ritual și rareori o expresie a orgoliului cititorului: modeste în cazul bisericilor de sat, de oarecare anvergură, dar fără excese, în cazul celor urbane (funcție de numărul enoriașilor din parohie), al cititorilor domnești sau al unor mănăstiri. Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsura creșterii populației urbane, bisericile cresc în dimensiuni, iar la cele existente se încearcă amplificări ale spațiului, frecvent prin suprimarea peretelui dintre pronaos și naos sau prin închiderea pridvorului.

În vizitele la mânăstiri elevii pot observa elementele specifice arhitecturii mânăstirești (împrejmuirea cu ziduri tip cetate care includ chiliile monahale, turnul clopotniță).

Rolul Sfintei Liturghii în viaṭa elevilor

„Liturghia reprezintă misterul mântuirii neamului omenesc” permanentizat pe pământ și în ceruri. Ea vădește necurmata lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume și pentru lume, în Duhul Sfânt, lucrare care se aduce, curățită prin Jertfa Sa, înaintea Tatălui.

Liturghia ortodoxă, înfățișând misterul mântuirii, îi reproduce istoria „într-o triologie dramatică” (Proscomidia, Liturghia catehumenilor și Liturghia credincioșilor) pentru înțelegerea căreia credinciosul trebuie să se transpună întro stare spirituală asemănătoare heruvimilor.

„Principiul de disciplină spirituală, pe care se întemeiază întocmirea Liturghiei ortodoxe, este contemplațiunea”, prin care ne luminăm și înțelegem trăind adevărul că „întreaga lucrare a tuturor faptelor proslăvite a avut loc cu privire la noi, susținând cu bunătate ființa și viața noastră; modelând ceea ce este divin cu frumuseți prototipice și îngăduindu-ne să ne înălțăm până la participarea unei stări mai divine…”.

Până la dobândirea unei astfel de stări, Biserica ne cheamă să aflăm răspuns în Liturghie, împăcare și vindecare pentru că aici, mai limpede decât în orice alt context, vedem că Mântuitorul Se face „tuturor toate: pâine pentru cei flămânzi, apă pentru cei însetați, înviere pentru cei morți, doctor pentru cei bolnavi, mântuire pentru cei păcătoși” și numai în Liturghie sufletul, însetat de veșnicie, își află odihnă.

Glasul clopotelor care cheamă la rugăciune răsună proclamând speranța, pentru că „Liturghia este pentru credincioși o pavăză și o ripostă în fața necontenitei dezamăgiri care domnește în lume […]. În Liturghie e puterea noastră împotriva vrăjmașilor, biruința noastră asupra celor ce ne-au biruit deseori prin patimile noastre […], lumina sufletelor noastre, sfințenia, slava noastră, nădejdea și întărirea noastră”.

Participarea la Sfânta Euharistie alungă singurătatea și ni-i revelează într-o altă lume pe semeni. Dimpreună cu ei trăim bucuria întâlnirii cu Hristos, „Care mijlocește pentru noi pe lângă Dumnezeu Tatăl pentru împlinirea cererilor noastre”.

Totodată, știm că sunt întrebări care încearcă orice suflet, iar „Liturghia este cea mai bună piatră de încercare a stării noastre sufletești”. Ne va ajuta să aflăm dacă suntem vii sau morți sufletește; să aflăm ce neputințe, ce patimi sălășluiesc în noi, dar și ce resurse avem spre curățire și ridicare.

Ceasul Liturghiei e ceasul fericirii pentru că „Fericit e ceasul în care Iisus te cheamă de la plânset la bucuria sufletească”, în care înveți că „Pentru Iisus să-i iubești pe toți, iar pe Iisus să-1 iubești pentru El însuși”.

Importanța Euharistiei, stă și în unitatea și iubirea pe care le zidește, în faptul că aici credința unei persoane este susținută de credința altor persoane, fie că sunt pe pământ sau în cer. „Unitatea interioară a Ortodoxiei este o unitate largă și permanentă, hrănită de Liturghia euharistică”, care, deși se desfășoară sub ochii noștri, scapă determinărilor temporale și spațiale, fiind orientată eshatologic. Din această perspectivă, Liturghia este chemare continuă la Cina bucuriei și la împărtășirea harului. Este chemare la mântuire și mântuitoare prin rugăciunea comună.

Rugăciunea comună conduce spre experiența unității, spre armonizarea relațiilor cu aproapele, deoarece cel care se roagă aruncă și spre semenii săi punți de comunicare, mereu mai trainice cu cât se circulă mai mult pe ele.

„Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți”, căci Dumnezeu nu poate fi întâlnit și experiat decât în iubirea față de semenii noștri.

Aceasta se dobândește dacă ne lăsăm atinși de aripa iubirii dumnezeiești: „Când sufletul este plin de iubirea dumnezeiască, în bucuria lui nesfârșită se întristează și se roagă cu lacrimi pentru lumea întreagă ca toți oamenii să cunoască pe Domnul și Tatăl lor ceresc. El nu cunoaște odihna și nici nu o mai dorește câtă vreme nu sunt toți în bucuria iubirii Domnului”.

Conștiința chinuită de povara păcatelor nu trebuie să ne țină departe de Biserică, de adunarea credincioșilor, ci împreună, prin Liturghie, să trăim nădejdea înnoirii noastre. „Suntem sfințiți de sfințenia Bisericii, iar Biserica nu e întinată de păcatele noastre, pentru că sfințenia nu e de la noi, ci de la Dumnezeu prin Hristos”.

Dar simțământul înnoirii și înălțării noastre nu-1 putem dobândi decât printr-o participare activă și printr-o conștientizare a fiecărui moment al Sfintei Liturghii. Trebuie să fim conștienți că în „în Sfânta Liturghie se întâmplă ceva între Dumnezeu și oameni. Ea nu e o trăire pur subiectivă. Ea e Evanghelia mereu actualizată, relația noastră actualizată cu Hristos”.

Suntem chemați să vedem în Liturghie, cu ochi duhovnicești, cum „prin puterea dragostei de a trăi existența celui iubit și de a-i transfera propria existență, Hristos se jertfește tainic în cer, în fața Tatălui cu fiecare și în fiecare din acei ce revelează chipul Său. El conduce personal, împreună cu Duhul Sfânt, acest ritm și destin al nostru; trăiește și moare cu fiecare din noi”.

Fiind constitutivă ființei noastre, iubirea pe verticală – față de Dumnezeu și iubirea pe orizontală – față de semeni, numită de Sfinții Părinți taină a fratelui, o putem redescoperi mai ușor în Liturghie pentru că aici Sfântul Duh despietrește inimile și le deschide comuniunii. Aici Duhul comuniunii este chemat cel mai des și se manifestă dinamic. Este Sfințitorul și Mângâietorul, dar și cel Care deschide creatura către Dumnezeu.

Sfânta Liturghie este chemare la împreună-lucrare, având ca punct de pornire mărturisirea aceleiași credințe, unitatea întru aceeași nădejde a mântuirii și puterea aceleiași legături a dragostei.

Este urcuș duhovnicesc și chemare la participare; la împărtășirea cu cele nepieritoare pentru că: „în Sfânta Liturghie se întâmplă marea minune a contemporaneizării noastre cu Dumnezeu”.

Cheamă prin ochii sfinților din fresce și icoane, care s-au sălășluit întru lumină; cheamă prin Cuvântul care e însăși Lumina și prin glas de îngeri ce înalță cântări în preajma tronului Slavei. Sfânta Liturghie este chemarea dinlăuntrul ființei noastre, care se vede exprimată în ceea ce are dumnezeiesc prin conținutul acesteia. Este chemare spre sălășluire în preajma Taborului și spre participare la Dumnezeire.

Sfânta Euharistie există și ni se dăruiește prin participare; ne încorporează și ne zidește atât pe fiecare în parte, cât și dimpreună – Biserică a lui Hristos și templu al Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 19).

2.1. Spiritualizarea elevilor prin Sfânta Liturghie

„Sfânta Liturghie este cea mai minunată școală a rugăciunii, fiindcă ea este rugăciune a rugăciunilor”, atât prin conținutul său de o frumusețe, puritate și profunzime fără seamăn, prin strălucirea și măreția formelor exterioare, cât și prin finalitatea ce se prefigurează în fiecare imn, lectură și formulă de rugăciune – sfințirea darurilor și sfințirea credincioșilor.

Cele două scopuri sunt inseparabile și se completează în chip logic și firesc unul pe altul, spre împlinirea lor conducând Hristos, săvârșitorul real al jertfei liturgice invocat în rugăciunea de mijlocire a preotului și în rugăciunea comună a credincioșilor. Sfânta Liturghie – ca adunare euharistică este locul ideal al rugăciunii.

„Este bine și folositor ca locul rugăciunii să fie locul în care se adună credincioșii – spune Origen. În mod sigur și puterile cerești iau parte la adunările credincioșilor, fiind prezentă și puterea Domnului și Mântuitorului nostru, ca și duhurile sfinților în care credem”.

În Sfânta Liturghie ne aducem și aducem cu noi întreaga zestre a cunoașterii de care ne-am învrednicit și, mai mult decât atât, îi aducem, înlăuntrul inimilor noastre, pe toți cei apropiați, cunoscuți ori necunoscuți care, după cuvântul ecteniilor, se află călători, bolnavi sau adormiți în Domnul. Aici, împreună cu ei, aflăm locul cel mai cu priință existenței noastre, ne simțim în preajma lui Hristos și simțim că aici, asemenea Sfântului Apostol Petru pe Tabor, am vrea să ne durăm locuință permanentă (Matei 17, 4).

Dacă este locul ideal de rugăciune, Sfânta Liturghie este și izvorul și temelia pentru toate celelalte forme ale cultului divin; pentru Sfintele Taine și ierurgii care-și iau din aceasta puterea și efectele sfințitoare întemeiate pe jertfa Mântuitorului. Fiind instituită direct de Mântuitorul, ea este singura slujbă de origine divină și toate Laudele bisericești servesc ca introducere și pregătire pentru Liturghie – singura în care îi aducem lui Dumnezeu jertfă.

Liturghia este sublimul imn de slavă și de laudă pe care îl putem aduce lui Dumnezeu: „este forma cea mai desăvârșită a cultului nostru de adorație pe care i-L aducem Lui și de venerație adus sfinților. Este totodată expresia desăvârșită a recunoștinței noastre față de Dumnezeu – Euharistie, slujbă de mulțumire și cea mai eficace jertfă de împăcare cu Dumnezeu, pentru că în ea se oferă același preț de răscumpărare care s-a oferit pe Cruce”.

Ca cea mai puternică rugăciune de cerere sau mijlocire, Liturghia „este supremul mijloc de a-L implora și a-L îndupleca pe Dumnezeu în favoarea noastră sau a morților noștri…”.

Prin însăși structura sa, Liturghia ne învață să ne structurăm propria rugăciune – laudă, mulțumire și cerere. Ispita așezării mai înainte a cererii dispare în atmosfera înălțătoare a Liturghiei, unde rostim cel mai sincer și mai conștientizat Amin. Cum învățăm să ne rugăm, participând la dumnezeiasca Liturghie? Mai întâi învățăm să ne rugăm împreună, să-1 înlocuim pe eu cu noi și să topim egoismul în comuniune și singurătatea în iubire.

Învățăm să ne rugăm „iar și iar”, adică neîncetat, până aceasta ne va fi starea firească, obișnuită; „cu pace”, adică netulburat, eliberați de patimă și împăcați cu noi înșine, cu aproapele și cu Dumnezeu.

Învățăm cui să ne rugăm – Domnului – și mai ales, conștientizăm nevoia de a chema ca mijlocitori pe „Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții…”.

Trăim prezența sfinților alături de noi și comuniunea cu ei în rugăciune și căutăm calea către asemănarea cu ei. Aducem în Liturghie slavă lui Dumnezeu în Treime prin imnul Trisaghion, prin formula „Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt” și dăm glas îndemnului ce vine din interior: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul…”(Ps. 102, 1).

Aducem slavă lui Dumnezeu prin atitudine, prin trăire, prin faptul că, fiind făptura Sa, îl căutăm și în Casa Lui. Învățăm în Liturghie ca, la rugăciune, „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte…”, „sus să avem inimile”, „glas înălțând și grăind” și dorim să ne urmărească această stare și în viața de zi cu zi, pe care învățăm că trebuie să o închinăm, mulțumind Domnului. De asemenea, în atmosfera dumnezeieștii Liturghii, ne luminăm că a mulțumi Domnului „cu vrednicie și cu dreptate este”.

Cât despre cereri, cuprinsul ecteniilor conține toate trebuințele noastre esențiale și le accentuează pe cele netrecătoare, duhovnicești, iar preotul liturghisitor le aduce ca cereri în numele poporului înaintea lui Dumnezeu. Poporul imploră mila Lui – „Doamne miluiește” -având conștiința nimicniciei, dar și a încrederii nețărmurite în atotbunătatea dumnezeiască.

Dobândim, participând la Liturghie, starea cea mai propice sporirii și întăririi în rugăciune, pentru că „Rugăciunea este vlăstarul blândeții și al lipsei de mânie. Rugăciunea este rodul bucuriei și al mulțumirii. Rugăciunea este alungarea întristării și a descurajării”; pentru că nicăieri nu trăim mai intens realitatea prezenței lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie este, în concluzie, o adevărată și înaltă școală a rugăciunii, în care ne angajăm în unirea cu semenii și în dialogul cu Dumnezeu, „este imnul de slavă desăvârșit pe care Biserica îl aduce Sfintei Treimi și totodată rânduiala de slujbă în care rugăciunea devine formulă de credință, instrument de mărturisire și de apărare a credinței în și despre Sfânta Treime”.

Aici dogma devine rugăciune, iar rugăciunea face dogma accesibilă și ne ajută să ne adâncim în cunoașterea lui Dumnezeu. Prin cunoaștere, cuvântul rugăciunii devine mai puternic și mai profund, răscolește și încălzește inima, străbate în zbor avântat cerurile și nu rămâne fără răspuns.

Cel mai de seamă dar primit de om după cădere a fost și rămâne cuvântul rugăciunii, prin care poate intra iar în dialog cu Dăruitorul a toată darea cea bună (Iacov 1, 17).

Ca sumă a tuturor adevărurilor religioase, ca principală continuare a lucrării Mântuitorului, Taina Sfintei Euharistii topește în ea timpul și spațiul, nu desființându-le, ci făcându-le incomensurabile, trecându-le dincolo.

În Sfânta Liturghie primim cuvântul împărăției prin Evanghelie – Dumnezeu Cuvântul -și aflăm că „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață” (Matei 7, 14), nu spre pierderea nădejdii, ci spre sporirea strădaniei.

Sfânta Liturghie începe cu preamărirea împărăției lui Dumnezeu și propovăduirea Lui în Treime – „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”, iar semnul Sfintei Cruci făcut cu Sfânta Evanghelie peste Antimis arată că slujba care începe se săvârșește spre pomenirea jertfei Mântuitorului, Care, prin Evanghelie și Cruce, a întemeiat împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Din cuvintele „Binecuvântării mari”, părintele Stăniloae se oprește asupra a doar șase înțelesuri din cele multe. Unul ar fi că lauda împărăției Sfintei Treimi implică și voința comunității de a înainta spre ea.

Împărăția Sfintei Treimi este împărăția dragostei intratrinitare în revărsare peste lume și, fiind împărăția dragostei, ea are sensul unei comuniuni a celor ce fac parte din ea, care sporește în fiecare Sfântă Liturghie ca să devină desăvârșită în viața viitoare. Împărăția Sfintei Treimi este veșnică și, ca atare, ne deschide perspectiva eshatologică, ne dă siguranța că existența noastră nu va înceta prin moarte.

Ea ni s-a deschis prin Fiul lui Dumnezeu care a biruit moartea și Care ne învață că o putem dobândi prin biruirea cu jertfelnicie a egoismului nostru păcătos și, în sfârșit, împărăția lui Dumnezeu este sensul existenței noastre.

În Liturghie ne reactualizăm Nașterea Mântuitorului după sfatul Sfintei Treimi, lucrarea Sa în lume, Jertfa, Moartea, Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt, prin Care ne-am născut ca fii ai împărăției – frați ai Fiului lui Dumnezeu și fii ai Tatălui.

Îndrăznim a-L numi pe Dumnezeu Tată, pentru că trăim nădejdea învierii și vieții veșnice dăruită de Fiul și în fiecare Sfântă Liturghie este înnoită chemarea, alegerea și adeziunea pentru împărăția cerurilor (Petru 1, 11) prin răspunsul credincioșilor, „Amin”.

Ușile deschise ale altarului în timpul binecuvântării și apoi închiderea lor ne arată că împărăția ni s-a făcut cunoscută de Hristos, suntem chemați la ea, dar „în viața pământeană, înainte de unirea deplină cu Hristos, ea nu e trăită decât nedeplin”.

Sfânta Liturghie prilejuiește trăirea anticipată a împărăției cerurilor întrun urcuș constant către unirea cu Hristos Cel jertfit și înviat. „Împărăția e împreunată cu Crucea și la ea ajungem prin Cruce. […] Noi devenim fii iubitori ai Tatălui împreună cu Cel Unul Născut pentru că ne însușim starea Lui de jertfă ca om”. De câte ori facem semnul Sfintei Cruci mărturisim și slăvim Treimea și ne arătăm deschiderea spre jertfă, această deschidere conduce spre împărăție.

Împărăția Sfintei Treimi este libertate, iubire și comuniune. Ori, acestea se învață și se trăiesc cu precădere în Sfânta Euharistie.

„Baia” de frumusețe și de sfințenie prin care trecem în Liturghie ne despovărează de grijile lumești și ne transpune parcă în altă dimensiune. Inima și mintea se deschid pentru înțelegere, iar rugăciunile, citirile, dulcile cântări, lumina și mireasma tămâiei devin merindea pe care o primim pe calea spre împărăție.

Tot aici trăim bucuria descoperirii unei dispoziții interioare mai accentuate spre bine și ne simțim în stare a-i cuprinde cu sufletul pe toți cei prezenți. Mila și iubirea de oameni a lui Dumnezeu coboară la noi „ca să întărim comunitatea între noi prin milă și iubire” și ca să putem pregusta astfel împărăția dragostei care, în ciuda căderilor noastre, ne voiește încă. Prin Sfânta Euharistie primim viață din viața veșnică a Mântuitorului, gustând astfel din veșnicia împărăției. „Ni s-a poruncit să iubim, pentru că iubirea lui Hristos are milă de toți oamenii, iar Duhul Sfânt învață sufletul să păzească poruncile lui Dumnezeu și-i dă putere să facă binele”.

Mărturisim cu bucurie la sfârșitul Sfintei Liturghii că „am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei, Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi!” pentru că ne aflăm pe calea împărăției, ne-au fost prefigurate bunătățile ei și am fost întăriți prin pregustare în nădejdea dobândirii ei depline.

2.4. Principii didactice aplicate în lecṭiile

despre Sfânta Liturghie

Educația religioasă creștină este o acțiune specific umană care se desfășoară conștient de către educator conform unui plan și unei metode bine precizate. Ea este susținută de iubire, de încredere, de libertate și de harul lui Dumnezeu și are drept scop realizarea caracterului religios moral cu desăvârșirea lui în persoana creștină. Prin educația creștină se urmărește formarea și perfectarea a două componente de bază:sufletul și trupul.

„Procesul de învățământ este un ansamblu de acțiuni exercitate în mod conștient și sistematic de către educatori asupra elevilor,într-un cadru instituțional organizat,în vederea formării personalității acestora conform obiectivelor educației.Realizarea educației religioase de către profesori,în școală presupune respectarea principiilor didactice și folosirea metodologiei corespunzătoare.

Principiile didactice sunt normele generale pe care se întemeiază procesul de învățământ,asigurând condițiile necesare îndeplinirii scopurilor și obiectivelor pe care le urmărește în desfășurarea sa” . Între aceste principii există o strânsă interdependență.

Principiile didactice și catehetice aplicate studiului religiei sunt următoarele:

Principiul intuiției

Principiul accesibilității

Principiul învățării active și conștiente

Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor

Principiul îmbinării teoriei cu practica

Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor

Principiul asigurării feed-back-ului

Principiul motivației

Principiul eclesiocentric

Principiul hristocentric

1. Principiul intuiției

Este un principiu ce se bazează pe ideea că învățarea este un proces de cunoaștere concretă care presupune o bază senzorială intuitivă.

Aceasta urmărește influența directă a obiectelor din lumea înconjurătoare asupra simțurilor noastre.

Însuși Mântuitorul vorbea adeseori în pilde (Matei 13,34) pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine învățătura Sa.

Adevărurile de credință transmise în cadrul orelor de religie sunt uneori suprasensibile și pentru a fi înțelese mai ușor de copii trebuie făcute accesibile cu ajutorul materialului intuitiv. În lecțiile despre Sfânta Liturghie am folosit întotdeauna fotografii, imagini video, obiecte și materii de cult, precum și schițe realizate la tablă cu momentele importante din cadrul acesteia.

2. Principiul accesibilizării conținuturilor

Acest principiu este impus de respectarea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor, de dezvoltarea psiho-fizică a acestora.

Predarea cunoștințelor trebuie făcută într-un mod accesibil pentru elevi, ținându-se cont de capacitățile reale ale acestora. Astfel, pentru a se realiza accesibilitatea cunoștințelor predarea se va face gradat, de la simplu la complex, de la particular la general, de la concret la abstract, de la cunoscut la necunoscut.

Cunoștințele despre Sfânta Liturghie transmise elevilor trebuie să fie pe înțelesul lor, acordându-se atenție explicării conținutului fiecarui moment în parte, precum și noțiunilor noi.

3. Principiul învățării active și conștiente

Este un principiu impus de natura psihică a elevilor, cerând ca toate cunoștințele transmise să fie înțelese de copii prin efort propriu de gândire, pentru a se forma raționamente, dar și deprinderi. Pentru ca elevii să fie activi trebuie să li se provoace interesul.

Astfel, fiecare lecție de religie ar trebui să fie pentru ei o adevărată sărbătoare, bucurându-se de fiecare dată de întâlnirea cu Dumnezeu.

La lecțiile despre Sfanta Liturghie sunt utilizate cât mai multe metode și mijloace care să îi conducă pe elevi la o învățare proprie, activă la bucuria de a afla cât mai multe lucruri necesare pentru mântuire. Să nu uităm că o povestire prezentată cu transpunere sufletească și cu variația tonului, descrierea clară a actelor de cult ar fi de ajuns să aprindă lumina evlaviei, chiar și în cele mai reci temperamente.

4. Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor

Pentru a putea fi aplicat, acest principiu trebuie să aibă un caracter practic, logic, și în conformitate cu structura conceptuală de gândire a elevilor astfel încât cunoștințele să fie integrate într-un sistem.

Pentru a putea fi predate sistematic și logic, cunoștințele despre Sfânta Liturghie vor fi integrate în cunoștințele generale despre Sfânta Biserică, pe care elevii deja și le-au însușit anterior. Materia de studiu trebuie divizată în secvențe logice și accesibile, asigurând o învățare coerentă, practică.

5. Principiul îmbinării teoriei cu practica

Cunoștințele care sunt transmise elevilor trebuie să aibă și o latură practică, să fie transpuse în viață. Utilizând diferite metode (studiul de caz, povestirea dezbaterea, conversația,etc), profesorul va prezenta copiilor modalități practice de aplicabilitate a cunoștințelor dobândite. Creștinismul presupune viață în Hristos, credința actualizată, practică. Profesorul este el însuși exemplu pentru împlinirea în viață a Cuvântului Evangheliei. El trebuie să urmărească la elevi dezvoltarea sentimentelor religioase și morale, modul cum aceștia aplică în viața zilnică tot ce au învățat pentru a deveni creștini adevărați. Elevii sunt îndrumați să participe la Sfânta Liturghie în zilele de sărbătoare și în zilele de duminică , pentru a vedea practic în ce constă aceasta.

6. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor

Toate cunoștințele religioase care se transmit elevilor trebuie să fie complete, durabile, bine aprofundate și adânc întipărite în sufletele lor. Ele trebuie să nu se șteargă niciodată și să poată să le fie utile în timp. Cunoștințele trebuie să fie explicate, analizate, sintetizate și integrate într-un ansamblu, făcând întotdeauna corelații practice. Astfel, deprinderile trebuie să asigure elevilor o bună adaptabilitate la condițiile concrete ale vieții. Elevii trebuie să înțeleagă importanța pentru mântuire a participării la Sfânta Liturghie, a rugăciunii în comun, a săvârșirii faptelor bune etc. Astfel ei vor cunoaște în mod direct esența învățăturii creștine și vor deveni buni creștini.

7. Principiul feed-back-ului (conexiunii inverse)

Acest principiu este folosit în orice activitate umană.[…]Acest principiu prezintă avantajele că stimulează învățarea, ajută la depășirea dificultăților de înțelegere ivite pe parcursul predării-însușirii de noi cunoștințe, evită suprasolicitarea elevilor.

8. Principiul motivației

Motivația învățării reprezintă totalitatea intereselor și idealurilor care îndeamnă,susțin și direcționează desfășurarea activității de învățare,punând în mișcare rațiunea ,voința și sentimentele elevilor,menținând atenția voluntară. Motivația este extrinsecă (competiția, încurajarea, lauda, recompensă sau teamă, mustrarea, pedeapsa, etc.) și intrinsecă (curiozitatea de a ști cât mai multe, dorința de a fi cât mai bun, etc.) și este variabilă de la un elev la altul.

Profesorul trebuie să mențină trează curiozitatea elevilor, prezentând cunoștințele religioase cât mai interesant. În lecțiile despre Sfânta Liturghie este bine să se prezinte exemple, dar și citate din Biblie pentru a susține importanțaparticipării la aceasta. Pentru ca învățătura să fie interesantă trebuie să stârnescă curiozitatea copilului, spontaneitatea, imaginația, pornirea spre activitate entuziastă. Cuvintele profesorului trebuie să fie cuvintele lui Hristos, pentru a fi simțite ca apă vie,stimulatoare spre credință.

9.Principiul eclesiocentric

Din punct de vedere al principiului eclesiocentric, profesorul de religie trebuie să transmită cunoștințele conform învățăturii Bisericii și în legătură cu viața Bisericii. Profesorul îi va face pe elevi să înțeleagă că adevărata corabie care îi duce la mântuirea sufletului este Biserica.

De aceea, în lecțiile despre Sfânta Liturghie, profesorul trebuie să dezvolte elevilor sentimentele de dragoste,respect și evlavie față de Biserică-instituție teandrică întemeiată de Hristos, și față de învățăturile Sale mântuitoare.

10.Principiul hristocentric

Conform acestui principiu, Mântuitorul Hristos este inima întregului învățământ al Bisericii. Toată educația religioasă se orientează în jurul persoanei divino-umane a Mântuitorului. Prezența Lui în lume este ,,de la început ”(In 1,1) și ,,prin El toate s-au făcut” (Ioan 1,3). Profesorul de religie va preciza și explică prezența reală a lui Hristos în Sfânta Euharistie.

Iisus Hristos este piatra de temelie ,,cea din capul unghiului!” (I Petru 2,6). Este Piatra pe care se construiește lecția de viață. El ne trimite harul care ne ajută la mântuire. Copilul se naște la o nouă viață în Hristos prin Sfântul Botez și trebuie să-L cunoască și să-L iubească în mod personal. Elevul devine ucenic al lui Hristos, purtător de Hristos, rămânând în același timp în societate și în familie să dea mărturie acolo despre credința, nădejdea și dragostea să față de Dumnezeu.Iisus Hristos este pedagogul desăvârșit care conduce oamenii spre mântuire.

Educația creștină urmărește permanent realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu și creșterea continuă a omului în această comuniune. Puterea educației creștine își are izvorul în comuniunea omului cu Hristos. Dezvoltarea credinței în Dumnezeu se realizează prin participarea creștinilor la viața Bisericii și la activitatea Bisericii în lume. Copiii sunt în centrul atenției Mântuitorului ,,Lăsații copiii să vină la mine…,că unora ca acestora este Împărăția cerurilor!” (Matei 19,14;18,3). Copiii au deschidere și disponibilitate față de Cuvântul lui Dumnezeu, au curăție morală, spirituală și trupească. Acestea sunt arătate de Mântuitorul ca prime condiții de intrare în Împărăția Sa.

Capitolul III.

Modalităṭi de educare a elevilor

în spiritul valorilor religioase ( cercetare aplicativa)

3.1. Dimensiunea informativ-formativa

a educatiei religioase

Dumnezeu îl cheamă pe om să crească de la chip la asemănarea cu El (Facerea 1, 28), să urmeze din fragedă vârstă un parcurs ascendent înspre cunoașterea Lui și în comuniunea cu El, în iubire. Pentru educatorul creștin, învestirea de către însuși învățătorul Suprem cu puterea de a învăța aduce o responsabilitate care se amplifică pe măsură ce acesta conștientizează că misiunea lui nu este oarecare, ci una în care urmează să pregătească – în lume fiind – „un atlet pentru Hristos”, căruia să îi arate că El este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). „Voia lui Dumnezeu cea desăvârșită este a-și întipări cineva în suflet chipul viețuirii binecredincioase”, demers posibil doar prin intermediul unui set de acțiuni educativ-religioase, desfășurate pe tot parcursul vieții, care presupun evaluări permanente ale acțiunilor proprii, raportate la Dumnezeu, la semeni și la sine însuși.

Educația religioasă este astfel definită ca fiind dimensiunea educației prin care se dezvoltă în mod conștient predispoziția spre religiozitate, înnăscută, proprie persoanei umane, pe baza unor principii didactice și cu ajutorul unor metode și mijloace specifice.

Educația religioasă creștină se fundamentează pe două adevăruri de credință:

1) existența sufletului uman, care poate fi modelat doar pe calea educației;

2) întruparea Domnului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a participa la viața eternă a lui Dumnezeu;

O educație religioasă integrală valorifică potențialul formativ-educativ al disciplinei religie și îl sprijină pe tânăr să devină capabil de a integra și re-crea, prin. propria dinamică sufletească, valorile unei societăți aflate într-o continuă schimbare, cu un ritm al schimbării tot mai accentuat.

Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi și a unei conduite religioase în școală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalității elevului, ci reprezintă o șansă și pentru sistemul de învățământ de a-și valorifica un sprijin esențial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea în plan informativ și formativ-educativ. Condiția principală însă este ca „aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg personalul didactic”.

Întrucât fiecare om se raportează la realitate în mod pragmatic, prin voință, acțiune, dar și la nivel spiritual, prin credință, atitudine, un sistem educativ nu poate atinge plenitudinea în condițiile în care marginalizează sau omite una din componentele ei fundamentale. O educație integrală presupune, așadar, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică, și o componentă religioasă. Raportul dintre acestea și modul în care fiecare contribuie la atingerea idealului, a scopurilor și obiectivelor educaționale într-un anumit sistem social sunt precizate prin normative legale, în funcție de particularitățile și direcțiile de dezvoltare pe care o societate și le propune într-o anumită epocă istorică.

Educația religioasă are astfel un statut bine conturat, chiar dacă raportul ei cu celelalte dimensiuni ale educației, în special cu educația morală, necesită abordări speciale. Perspectiva subordonării educației morale față de educația religioasă deschide un drum nu lipsit de dificultăți, care pornește de la implementarea și asimilarea valorilor religioase în formarea conduitei sociale a persoanei umane. în pedagogia contemporană se remarcă efortul de integrare a celor două dimensiuni ale educației: religioasă și morală, în încercarea de a le oferi tinerilor un suport interior pentru ca aceștia să-și însușească o conduită morală: „Atmosfera religioasă și climatul moral vor constitui un deziderat comun al școlii, familiei, bisericii, societății, în care tinerii să învețe prețuirea, iubirea de semeni și reținerea de la a săvârși «răul»“.

Într-o lume caracterizată de o tot mai mare diversitate etnică și religioasă, educația religioasă propune cunoașterea propriei identități, dar și a celor de alte credințe și convingeri, favorizează incluziunea socială și contribuie la depășirea prejudecăților și a oricăror forme de discriminare. Argumentele pe baza cărora educația religioasă își reafirmă permanent capacitatea de a răspunde la așteptările tot mai mari ale societății în plan formativ și educativ au în vedere faptul că învățătura creștină pe care se susține promovează respectul reciproc și prețuirea semenilor ca principii fundamentale, iar o educație religioasă bazată pe acestea poate contribui în mod decisiv la formarea unei societăți pașnice, la conviețuirea în armonie cu aproapele.

In mod evident, realizarea idealului educațional propus de Legea învățământului este posibilă doar prin formarea personalității elevilor în acord cu valorile învățăturii creștine, care îl conduc pe om spre respectarea conștientă, pe baza unei motivații interioare pozitive, a valorilor democrației, a diversității culturale sau religioase, de sprijinire a semenilor pentru atingerea aspirațiilor individuale și sociale. Este binecunoscut și faptul că identitatea națională și valorile pe care le respectă și le promovează în lume poporul nostru au izvoare creștine.

O educație religioasă nu reprezintă doar un demers religios, social și cultural, ci constituie și o cale spre formarea unor reprezentări corecte și temeinice privind cultura națională și universală, stimularea dialogului intercultural din perspectiva libertății și egalității între semeni pe care le propune la modul cel mai înalt religia creștină, educarea în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, al demnității, al toleranței, al cultivării sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice, față de arte și al respectului față de natură și de mediul înconjurător, care sunt de fapt finalități ale Legii învățământului și se regăsesc sub diferite formulări în proiectele privind legea educației, dezbătute în ultimii ani.

Necesitatea (re)considerării educației religioase ca dimensiune a educației reiese atât din nevoia unei etici pedagogice, cât și din faptul că în demersul de formare a propriei personalități nevoia de cunoaștere religioasă este legată nemijlocit de structura și aspirațiile ființei umane: „Dacă pentru om este important destinul lui etern, înseamnă că educația nu poate ignora această temă importantă”.

Se știe că formarea etică a personalității se fundamentează pe autonomia subiectului, pe acceptarea universalității valorilor autentice. O valoare particulară a unei religii oarecare nu trebuie impusă prin constrângere în detrimentul altei valori de aceeași natură. înainte de toate, elevul trebuie pus în situația de a alege în cunoștință de cauză, în materie de valori, educația „trebuie să informeze asupra posibilităților, a tuturor posibilităților, etalând relațiile cu diversele civilizații pe care le-au secretat sau le mai secretă încă”. Se cuvine să fie relevate acele valori și acele doctrine care pot contribui la accentuarea libertății și responsabilității omului. „Religia nu este exclusă din zona acestei formări intelectuale. Ceea ce este exclus sunt dogmele prezentate ca fiind absolute și punerea într-o perspectivă de inferioritate a câmpului religiilor. Căutarea unui fundament transcendent al demnității umane este recunoscut ca valabil și exploatat ca atare”.

Apropierea față de sufletul unui copil se va face cu cea mai mare precauție și cu o neîntrecută iubire. Rămâne la fel de actuală chemarea lui Simion Mehedinți exprimată cu peste jumătate de secol în urmă: „Nu te amesteca în conștiința nimănui. E o supremă cruzime să încerci a apăsa pe sufletul cuiva. Între naștere și moarte e o singură viață, nu două. Cu ce drept te amesteci în forul interior ai altui suflet? Orice om își are socoteala sa cu eternitatea, dacă sufletul lui e capabil de o astfel de mare socoteală. Crezi oare că poți veni polițienește să robești inima cuiva? Poți să pui pe cineva cu de-a sila pe rug; îi poți sfâșia carnea de pe oase, […] poți să-1 prefaci în cenușă…? Se poate. Dar stăpân pe cugetul și pe simțirea altuia nu poți fi prin silnicie niciodată. Un singur operativ e valabil: al iubirii. O singură cale poate duce spre reală înduplecare: să nu te atingi de libertatea de conștiință altfel decât prin puterea argumentării. Lasă-l deci pe fiecare cu legea lui. Iar dacă ți se pare că nu-i potrivită cu adevărul, pune-i în față convingerile tale, dar cu toată cumpătarea cuvenită”. Libertatea este atât premisă, cât și efect al credinței religioase.

Orice educație se realizează într-un câmp de înalte forțe psihologice care-1 predispun pe copil la multiple situații contradictorii, confuzii, dereglări. Nu există exercitare a educației fără influențe, fără direcționare, fără intenționalitate. „Libertatea nu se învață în vitro. Ea se deprinde exersând și trebuie întotdeauna s-o acordezi în fața celui care a produs proba formală că este demn de a se servi de ea… A da libertate antrenez întotdeauna pericolul ca aceasta să fie prost utilizată. A priva oamenii de libertate este evident, un mijloc de a limita pericolele; acesta nu este un mijloc sigur de a educa”.

Iluzia non-intervenției, arborată și clamată de atâția, în virtutea libertății absolute a copilului, este la fel de inoperantă și în domeniul educației religioase Este indispensabilă o minimă intervenție, o clară dimensionare a scopului, o proiect.: traseului de parcurs. Trebuie însă reținută de la pedagogia curentului „educației noi” ideea conform căreia educația se poate realiza mediat, prin intermediul condițiilor ambientale, și nu printr-o inculcare directă, forțată a unor norme și principii. Copilul va întâlni sau va fi integrat în prilejuri de învățare, fără ca acestea să devină pentru el constrângătoare Avea dreptate Ion Nisipeanu, adept al unei pedagogii active moderate, când preconiza un învățământ religios care „să-și mascheze pe cât posibil intențiile lui didactice ș educative, să urmărească o asimilare cât se poate de lentă a noțiunilor religioase, si evite predicele morale, adică raționalismul excesiv, să caute a forma bune deprinderi ii copii prin crearea unui mediu moral, în care ei să primească sugestiuni morale și determină spre conduită morală”.

O pedagogie religioasă va renunța pt cât se poate la autoritatea învățătorului ca singurul deținător al puterii, al înțelepciuni: al adevărului. Educația religioasă nu trebuie să agraveze sentimentele de culpabilitate sau de incertitudine morbidă; e nevoie de o religie vie, adevărată și nu de una rigidă impusă cu de-a sila, care îmbie mai mult la indiferență sau cinism. Există o continuitate și o complementaritate între pedagogia laică și pedagogii religioasă.

Principiile etice și valorile fundamentale trebuie să le penetreze pe ambele. Unitatea dintre cele două filosofii educaționale este dată de platforma axiologică și de răsfrângerile ei asupra praxisului educațional, care poate să conducă la înflorirea și expansiunea spiritului uman.

3.2 Obiectivele și ipoteza cercetarii

“În afara Bisericii nu exista mântuire”, spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei. Aflată în centrul cultului creștin orttodox, Sfânta Liturghie este Jertfa nesângeroasă care actualizează efectele sfințitoare ale Jertfei de pe Golgota, este Taina Împătășirii, cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, este esența vieții creștine, căci nu ne putem mantui decât în relaṭie cu Hristos prin Biserică.

De-a lungul activității ca profesor de religie, am observat că numărul elevilor care au o viață liturgică este relativ mic, propunându-mi așadar, realizarea unei cecetari pedagogice de tip experimental, care să evidențieze influențele în plan cognitiv, afectiv și comportamental ale participări la Sfânta Liturghie.

Ca efecte, pe termen lung, mi-am propus formarea la elevi a deprinderii de a participa la întreaga viață liturgică și, în special, la Sfânta Liturghie.

În demersul meu am plecat de la premiza că Sfânta Liturghie “este expresia desăvârșită a recunoștinței noastre față de Dumnezeu, slujbă de mulțumire și cea mai eficace jertfă de împăcare cu Dumnezeu, pentru că în ea se oferă același preț de răscumpărare care s-a oferit pe Cruce”.

Obiectivele generale ale cercetării

1. Selectarea, structurarea și accesibilitatea conținuturilor despre Sfânta Liturghie, ținând cont de obiectivele programei școlare.

2. Utilizarea strategiilor didactice care pun accent pe implicarea activă a elevilor, în predarea conținuturilor despre Sfânta Liturghie.

3. Formarea elevilor în spiritul valorilor religioase.

4. Evaluarea (initială și finală) a cunoștințelor și atitudinilor elevilor față de Sfânta Liturghie, precum și a deprinderilor de a participa la oficierea acesteia.

Ipoteza

Ipoteza acestei lucrări vizează importanța și influența metodelor, procedeelor și mijloacelor de învățare utilizate în predarea cunoștințelor despre Sfânta Liturghie pentru valorificarea și valorizarea dimensiunii sale educative.

Dacă aceste strategii de predare-învățare vor fi utilizate eficient, vom contribui la înțelegerea Sfintei Liturghii ca cea mai desăvâșită expresie a recunoștinței noastre față de Dumnezeu și formarea conștiinței și a conduitei religioase a elevilor.

Pornind de la ipoteza si obiectivele cercetării, strategia didactică aleasă va evidenția modul în care metodele activ-participative sunt esenṭiale în predarea conținuturilor despre Sfânta Liturghie.

Metodele și procedeele didactice și-au dovedit eficiența, fiind adaptate particularităților de vârstă ale elevilor și susținute de mijloacele de învățământ utilizate – icoane, Sfânta Scriptură, fișe de lucru, laptop, videoproiector, planșe, CD-uri, cărți de cult, prezentări Power Point, obiecte de cult etc.

În cadrul lecțiilor de transmitere, consolidare sau evaluare a conținuturilor despre Sfânta Liturghie, am utilizat activitatea frontală, individuală și pe echipe, corelându-le cu obiectivele operaționale, strategiile didatice alese și conținuturile de predat.

Formarea conștiinței și a unei conduiet religioase reprezintă vrerea educatorului creștin și de aceea se impune delimitarea din punct de vedere terminologic a celor două noțiuni.

Asimilând și interiorizând elemente sprecifice credinței creștine, apartenența la Biserica întemeiată de Mântuitorul, apoi concretizându-le în acțiuni și fapte morale în mod conștient voluntar, putem vorbi de formarea conștiinței religioase sub toate aspectele ei cognitive, afective și volitive.

Conduita religioasă reprezintă manifestarea exterioară a conștiinței religioase, concretizându-se în deprinderi moral religioase și virtuți.

3.3. Metodologia cercetării

Deoarece modificările de atitudine și comportament se produc în timp, cercetarea s-a realizat pe parcursul anului școlar 2013-2014, pe un eșantion de elevi aparținând clasei a VII-a B de la Scoala Gimnazială “Grigore Moisil”, Ploiești.

Eșantionul a cuprins 25 de elevi , cercetarea desfășurându-se asupra tuturor elevilor din clasa a VII-a B, fără a se aplica veun criteriu de selecție.

Această clasă a fost aleasă, deoarece conținutul programei scolare vizează și valorifică conținuturi despre Sfânta Liturghie.

Clasa implicată în acțiunea de cercetare are în componenṭa sa 12 fete și 13 băieți, cu rezultate bune și foarte bune la învățătură. Parinții acestor elevi au studii medii și superioare, iar elevii provin din familii cu cel mult doi frați, cei mai mulți fiind singuri la părinți. De asemenea, elevii beneficiază de condiții materiale bune și foarte bune.

Cercetarea desfășurată de-a lungul celor două semestre ale anului școlar 2013-2014 a cuprins mai multe etape:

a) Etapa constatativă s-a desfășurat în perioada 01.10-01.12.2013 și s-a concretizat în evaluarea iniṭială a cunoștintelor elevilor despre Sfânta Liturghie, prin aplicarea unui test docimologic, conținând mai mulți itemi. De asemenea, pentru a avea date despre comportamentul individual și cognitiv al elevilor clasei a VII-a B, în cadrul activităților de clasă, dar și în afara spațiului școlar am conceput și aplicat o grilă de obsevație, conținând indicatori relevanți în raport cu obiectivele cercetării și un chestionar.

b) Etapa formativă și ameliorativă a cuprins activitatea de cercetare desfășurată în timpul celor două semestre ale anului școlar 2013-2014.

Având ca punct de pornire, în cadrul cercetării, informațiile obținute în urma aplicării testului de evaluare iniṭial, în cadrul acestei etape am conceput și aplicat un model de educație religioasă a elevilor, prin evidențierea și valorificarea dimensiunii educative a Sfintei Liturghii.

Pacurgând programa școlara, am preluat, selectat și accesibilizat conținuturile ce fac referire la Sfanta Liturghie, ținând cont de particularitățile de vârsta și individuale ale elevilor. După accesibilizarea conținuturilor, am selectat metodele și procedeele didactice, urmând să le utilizez pe cele activ-participative, acestea reușind să-i motiveze pe elevi, să le trezească interesul, dorința de a afla cât mai multe informații, dar, mai ales, sentimentele pozitive. De asemenea, metodele activ-paticipative utilizate înlesnesc formarea conștiinței și conduitei religioase.

c) Etapa evaluarii finale s-a desfășurat în a doua jumătate a lunii mai 2014 și s-a concretizat în retestarea elevilor ca în etapa de început pentru a înregistra schimbările survenite din perspectiva obiectivelor cercetarii întreprinse.

Observația psiho-pedagogică, convorbirea, analiza produselor activității, chestionarul, testele de cunoștințe sunt metodele și tehnicile utilizate în cadrul cercetării.

Utilizând Metoda observației psiho-pedagogice am urmărit aspecte legate de:

→ modul în care fiecare elev se implică în activitățile cu caracter religios – orele de religie, participarea la Sfânta Liturghie;

→ modul în care interacționează fiecare elev cu colegii în cadrul activităților frontale, pe echipe, în afara orelor de curs, dar și în timpul participării la Sfânta Liturghie;

→ relația cu profesorul de religie;

→ gradul și modul de implicare în timpul orelor de religie;

→ comportamentul în cadrul Sfintei Liturghii (comuniune, smerenie, evlavie);

→ modul de abordare a relațiilor cu semenii;

→ implicarea în activități filantropice;

→ gradul de adaptare la normele și practicile creștine;

→ modul de comunicare și ajutorare a celor aflați în suferință.

De asemenea, prin metoda observației psiho-pedagogice am identificat:

→ caracteristicile proceselor psihice, temperamentale, de caracter a elevilor, dar și nivelul cunoștințelor, priceperilor și al deprinderilor acestora.

Metoda a fost utilizată cu success, fiind aplicată conform unui plan, informațiile astfel obținute au fost înegistrate, ca mai apoi acestea să fie supuse intepretării psiho-pedagogice.

Dialogul cu elevii supuși activității de cercetare s-a desfășurat individual, liber sau în mod dirijat, ținând cont de profilul psihologic al fiecărui elev în parte. În urma discuțiilor purtate cu elevii, am obținut informații relevante pentru cercetarea întreprinsă privind concepția acestora despre școala și rolul acesteia în formarea lor, Biserică și modul în care aceasta adună în mijlocul ei pe cei mari și pe cei mici, motivația participării la sfintele slujbe și, în special, la Sfânta Litughie, cu membrii familiei, valorile și nonvalorile actualei societăți, preferințele și motivațiile personale, implicarea în plan sufletesc, spiritual.

Chestionarul aplicat elevilor a cuprins un numar de 7 întrebări și avut drept scop cunoașterea părerilor și atitudinii elevilor față de rolul Bisericii și al Sfintei Litughii.

Testul docimologic s-a dovedit util în desfășurarea activității de cercetare, înlesnind măsurarea și evaluarea cunoștințelor, deprinderilor elevilor în faza iniṭială și în cea finală a cercetării.

Pentru conceperea testelor docimologice, s-au stabilit obiectivele, s-au selectat conținuturile relevante pentru obiectivele stabilite, s-au elaborat itemii și baremul de notare, iar, mai apoi, s-au prelucrat și intepretat datele ce au reieșit din răspunsurile elevilor.

3.4. Evaluarea iniṭială a elevilor

La începutul lunii octombrie 2013, am aplicat la clasa a VII-a B următorul test, măsurând nivelul cunoștintelor despre Sfânta Liturghie însușite de elevi.

Test de evaluare

Nume/prenume elev

Clasa a VII-a B

Timp de lucru – 50 min

I. A) Alegeți răspunsul correct și încercuiți litera coespunzătoare:

1. Cea mai importantă slujbă religioasă prin care Biserica Îl cinstește și preamărește pe Dumnezeu este:

a) Slujba Botezului;

b) Sfânta Liturghie;

c) Slujba Sfântului Maslu.

2. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la:

a) Pogorârea Sfântului Duh;

b) Cina cea de Taină;

c) Imediat după Invierea Mântuitorului.

10 p

B) Completați spațiile libere cu termenii corespunzători:

“Iisus a luat…………….., a binecuvântat-o și frângând-o, a dat-o ucenicilor săi zicând: Luați, mâncați, acesta este ……………… Meu. A luat apoi ……………… și mulțumind, le-a dat-o ucenicilor zicând: Beți dintru acesta toți. Acesta este …………. Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre ………………….. păcatelor. Apoi a dat poruncă …………. Sai, zicând: Aceasta sa faceți spre ……………………..” (Luca 22,19-20).

( pomenirea, iertarea, Mea, pahar, Trup, Sânge, pâine) 20 p

II) 1) Găsiți sinonime pentru cuvintele: “împărtășanie”, “mântuire” . 15 p

2) Alcătuiți enunțuri cu următoaele cuvinte: slavă, tainic, Euharistie, altar. 15 p

III) Alcătuiți un text în care să motivezi de ce Sfânta Liturghie este considerată cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii. 30 p

Se acorda 1 punct din oficiu.

Total 100 p

Rezultatele obținute în urma aplicării testului au fost cuprinse într-un tabel analitic și centralizate pe note obținute și numar de elevi. Tabelul 1

Tabel analitic cu rezultatele obținute de elevii clasei a VII-a B la evaluarea inițială

În urma centralizării rezultatelor, s-a constatat că 3 elevi au obținut nota 6, neavând noțiunile de bază referitoare la Sfânta Liturghie. Un singur elev a obținut nota 7, întâmpinând dificultăți în alcătuirea enunțurilor cu termeni dați și a stabilirii momentului săvârșirii Sfintei Liturghii. Cei mai mulți elevi au obținut note de 8 (7 elevi) și 9 (7 elevi), reușind să motiveze în mod coerent de ce Sfânta Liturghie este considerată cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii. Din cei 25 de elevi testaṭi, 7 au obținut nota 10, demonstrând că și-au însușit foarte bine cunoștințele despre Sfănta Litughie.

Media clasei la testarea initial a fost 8,50 (opt și 50%).

Tabel centralizator cu rezultatele obținute de elevii clasei a VII-a B la evaluarea inițială

Tabelul 2

În acest mod am testat cunoștințele elevilor, iar pentru a afla care sunt opiniile elevilor despre rolul educativ al Sfintei Liturghii în formarea noastră ca oameni, am realizat și aplicat acelorași elevi un chestionar, cuprinzând întrebări cu răspuns liber.

Nume/prenume elev

Clasa a VII-a B

Chestionar

1. Ce rol au valorile religioase în viața ta?

a) foarte important

b) important

c) puțin important

d) deloc important

2. De ce crezi că nu toți elevii participă la Sfânta Liturghie în zilele de duminică si sărbătoare?

a) este foate lungă și plictisitoare

b) sunt zile de odihnă și distracție

c) nu consider acest aspect important

3. Cine a contribuit la educația ta religioasă?

a) părinții și bunicii

b) profesorul de religie

c) prietenii

d) alte personae

4. Este necesară participarea la Sfânta Liturghie?

a) da

b) nu

c) nu știu

5. Scopul participării la Sfânta Liturghie consta doar în cererile adresate lui Dumnezeu de reușita in viață?

a) da

b) nu

c) nu știu

6. Cei mai mulți adolescent sunt într-o permanent fugă după placer ieftine, îndepărtându-se astfel de Dumnezeu. Care este opinia ta?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Care sunt modelele tale în viață, după ce criterii le-ai ales?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Tabelul 3

Tabel analitic cu rezultatele chestionarului aplicat elevilor

Analizând opiniile elevilor am constatat:

→ 17 elevi, reprezentând 74% din eșantionul supus acestui chestionar, consideră că, în formarea lor, valorile religioase au un rol foarte importan,t iar 8 elevi, reprezentând 26%, doar importante.

→ 8 elevi, reprezentând 41% din eșantion, sunt de părere că absența de la Sfânta Liturghie se datorează lungimii acesteia și de aceea intervine plictiseala, alți 11 elevi (35%) au afirmat că nu au în familie membrii care paticipă în fiecare zi de duminică și săbătoare la Sfânta Liturghie, neavând, din acest punct de vedere, un model de urmat, iar pentru 6 elevi ( 24%) duminica este ziua în care se odihnesc sau participă la activități de divertisment.

→ 12 elevi – 48%, au fost educați religios de către părinți și bunici, iar 52%, adică 13 elevi, au atribuit acest rol profesorului de religie.

→ 13 elevi – 43% – consideră participarea la Sfânta Liturghie necesară, 7 elevi – 21%, au afirmat că prezența lor la Sfânta Liturghie nu le este necesară, iar 5 elevi – 23%, nu au știut dacă este necesară sau nu participarea.

→ deși nu toți elevii consideră necesară prezența la Sfânta Liturghie, toți 25 – 100% de subiecți au fost de accord că scopul participării la Sfânta Liturghie este mult mai înalt, nelimitându-se doar la adresarea de cereri lui Dumnezeu pentru diferite nevoi.

→ la întrebarea a șasea, elevii consideră că adolescenții se îndepărtează de Dumnezeu și Biserică din diferite motive:

→ participarea la Sfânta Liturghie e “ceva depășit”, fiind ironizați de cei din anturajul lor – 5 elevi ( 25%).

→ au încercat să se apropie, dar au fost bruscați, bârfiți de cei prezenți sau au fost deranjați de aglomerație și fofotă – 5 elevi (25%).

→ provocările societății actuale, promovarea nudității, consumul de alcool, droguri, tratarea cu superficialitate a celor spirituale – 15 elevi( 50%).

→ în privința modelului pe care și l-au ales in viață pentru a-l urma, au mărturisit că au ca model sfântul al carui nume îl poartă, motivând taria acestora în credință în fața tuturor încercărilor la care au fost supuși.

→ alți 5 elevi au ca model pe unul dintre părinți sau alți membrii ai familiei – bunici, unchi, mătuși – pentru modul in care și-au construit un drum în viață, o carieră.

→ 5 elevi și-au aflat modelul de urmat printre dascălii lor, apreciind tactul lor pedagogic, umorul și dragostea ce o poartă copiilor.

→ 10 elevi apreciază diferite vedete sau sportivi promovați de media, aceștia obținând succesul, bogăția fără a fi nevoiți să studieze.

Așadar, elevii supuși acțiunii de cercetare au făcut dovada însușirii și aplicării în viața de zi cu zi a învățăturilor transmise în cadrul orelor de religie, cunoscând importanța participării la Sfânta Liturghie pentru educația lor religioasă, pentru apropierea de Dumnezeu și dobândirea mântuirii, dar nu toți participă din diferite motive, motive ce țin de propria persoană sau de modul în care sunt percepuți de ceilalți.

Deoarece răspunsurile oferite de elevi întrebărilor din chestionar nu sunt în totalitate expresia gândirii și opiniilor elevilor, am realizat o grilă, conținând indicatori obsevaționali grilă utilizată în cadrul lecțiilor desfășurate la clasa a VII-a B, dar și în cursul activităților extrașcoalare organizate – acțiuni caritabile cu ocazia marilor săbători creștine, excursii, având ca obiective biserici și mănăstiri, participarea la Sfânta Liturghie.

Analizând datele obținute prin aplicarea grilei de observație, am constatat că 70% din elevi au un comportament bazat pe înțelegere, respect, spirit de echipă.

Tabelul 4

Grila de observație

Într-o astfel de situație, un rol important revine profesorului de religie, educatorul religios”cel care dă curs propriei vocatii de a continua activitatea educativă desfăsurată de Mantuitorul, Învățătorul desăvârșit, și de Apostoli. Misiunea sa realizita în timp, trimite, prin rezultate, dincolo în timp, în veșnicie”.

Din acest motiv, am ales să prezint rolul esenṭial pe care îl joacă utilizarea eficientă a strategiilor didactice în aprofundarea noțiunilor despre Sfânta Liturghie și a formării deprinderii de a participa la tot ce înseamnă viața cultică.

3.5. Strategii utilizate în predarea lecṭiilor despre Sfânta Liturghie

În scopul îndeplinirii obiectivelor cercetării, am ales să prezint momente ale lecṭiilor susṭinute eficient de utilizarea metodelor și procedeelor ce posedă reale valenṭe formativ-educative.

Conversaṭia este o metodă intens utilizată în cadrul orelor de religie, valorificând dialogul sau interogaṭia, realizându-se astfel transmiterea cunoștinṭelor, oferind, în același timp, posibilitatea atingerii unui nivel moral mai înalt.

Am utilizat cu succes cele două forme ale conversaṭiei – euristică și catehetică, în partea introductivă de reactualizare a unor cunoștinṭe despre Sfânta Liturghie, de comunicare a conṭinuturilor noi, de fixare a acestora, dar și verificarea lor.

Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe învățarea conștientă și se folosește atunci când noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv.

Prin conversaṭia de reactualizare, s-au verificat cunoștinṭele elevilor despre Sfânta Biserică: “Ce este Biserica?”, “Când a fost întemeiată?”, “Cine sunt membrii Bisericii?”

În pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoștinṭe, am adresat elevilor următoarele întrebări: “Ce este Biserica, privită ca lăcaș de rugăciune?”,”Care este fapta prin care omul cinstește și preamărește pe Dumnezeu?”, “Ce este jertfa?”, “Cum se numește slujba prin care se reactualizează în chip nesângeros, jertfa lui Hristos?”.

Elevii și-au însușit cunoștinṭele despre Sfânta Liturghie atât în clasele a V-a și a VI-a, învăṭând ce este aceasta, când, unde, cum și cine o săvârșește, de aceea am considerat un plus aceste informaṭii și în etapa de comunicare/însușire a noilor cunoștinṭe, dar și în fixarea acestora – “Participaṭi la Sfânta Liturghie?”, “Ce vă impresionează cel mai mult?”.

Pornind de la vizionarea imaginilor reprezentând momentele cele mai importante ale Sfintei Liturghii, am îmbinat demonstraṭia cu conversaṭia catehetică pentru a reactualiza, consolida și fixa cunoștinṭele – “Ce este Sfânta Liturghie?”, “ Cine a instituit Sfănta Liturghie?”, “Cine poate săvârși Sfânta Liturghie?”, “Unde se poate săvârși?”, “Care sunt momentele cele mai importante al Sfintei Liturghii?”.

Descrierea se încadrează în categoria metodelor expozitive, prezentând caracteristici, însușiri ale obiectelor, fenomenelor, locurilor, acestea fiind realizată pe baza observaṭiei și de aceea trebuie să îndeplinească următoarele cerinṭe:

-sa se bazeze pe intuiție;

-sa se țină cont de nivelul de pregătire al elevilor;

-sa evidențieze detaliile semnificative ale obiectivelor și fenomenelor aflate în studiu;

-sa dezvolte spiritul de observație al elevilor

Cu ajutorul acestei metode pot fi descrise obiectele de cult folosite în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, locul de desfășurare al acesteia, icoana Cinei celei de Taină pentru a înṭelege modul în care a fost instituită aceasta.

Metoda dezbaterii se regăsește frecvent în cadrul orelor de religie, concentrându-se într-un schimb de păreri, informaṭii, soluṭii, pornind de un fapt anume, consolidând, clarificând, sintetizând cunoștinṭe, analizând și soluṭionând probleme, argumentând idei, texte.

Utilizarea acestei metode în cadrul orelor de religie este susṭinută și de mijloace de învăṭământ tradiṭionale sau modern – textul scripturistic, DVD-uri, CD-uri, filme religioase, laptop, videoproiector etc.

De asemenea, utilizarea dezbaterii contribuie la formarea deprinderii de a se exprima corect, de a nuanṭa opiniile, de a înṭelege și folosi în diferite context termeni noi.

Exemplu :

Pornind de la lectura “Eliberat prin Sfânta Liturghie”, argumentaṭi importanṭa și necesitatea Sfintei Liturghii pentru viaṭa unui creștin.

Studiul individual s-a desfăsurat în cursul orelor de religie și acasă:

→ învăṭarea unor poezii;

→ cântarea, transcrierea, învăṭarea unor versete scripturistice ( Luca 22,19-20, Matei 5,23-24, Ioan 6,54) sau a unor citate din scrierile Sfinṭilor Părinṭi;

→ alcătuirea unei compuneri, pornind de la citatul “Deci, dacă îṭi vei aduce darul tău la altar și acolo îṭi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău”(Matei 5,23-24).

Utilizarea observaṭiei directe înlesnește profesorului de religie călauzirea elevilor spre cunoșterea lui Dumnezeu prin povești cu mesaj religios, dar și prin precizarea importanṭei participării la viaṭa liturgică a Bisericii. Mântuirea nu este un act unilateral, nu se obṭine în izolare de Dumnezeu, ci numai în unire cu Acesta. Participarea la viaṭa liturgică presupune împărtășirea cu harul dumnezeiesc, prin toate rugăciunile, slujbele, în centrul cărora se afla Sfânta Liturghie, omul este în relaṭie direct cu noua viaṭă primită prin Botez.

Exempul moral-religios întruchipat de Mântuitorul are un rol esenṭial în formarea comportamentului moral al elevilor.

Multe elemente ale comportamentului religios se formează prin contaminarea, prin adoptarea unei conduite imitative. Din acest motiv, profesorul de religie trebuie să fie el însuși un model de conduită, să fie capabil să creeze oră de oră un climat favorabil receptării de către elevi a unor mesaje cu impact în plan moral, afectiv.

Am prezentat elevilor exemple pozitive, dar și negative din Sfânta Scriptură, Vieṭile Sfinṭilor, filme, articole din presă, pentru a-i îndruma pe aceștia să-și însușească aspectele benefice și să le aplice în relatiile cu semenii.

Mântuitorul este prezent în mod real la Sfânta Liturghie și cunoscând pe Acesta ca model desăvârșit, elevii au alcătuit compunerea – “Mântuitorul – model pentru creștini, model pentru mine”.

Rugaciunea, ca metodă de educaṭie religiosă, presupune ca elevii să înveṭe rugăciuni, dar și să înṭeleagă mesajul acestora, profesorul să le rostească împreună cu elevii la începutul și la sfârșitul orei, dar și în diferite împrejurări.

M-am straduit ca elevii să înveṭe rugăciuni și să le rostească în anumite momente ale zilei sau împrejurari, pentru ei, pentru familie și pentru toṭi semenii noștri. De asemenea, am învăṭat rugăciunile importante din timpul Sfintei Liturghii și Simbolul Credinṭei.

Mediul familial în care copilul se dezvoltă contribuie în mare măsură la educarea spiritual-religioasă a copilului. În familiile în care participarea la manifestările religioase este comună, educaṭia religioasă a copilului se realizează prin difuziunea convingerilor. Intrând în mediul școlar, educaṭia religioasă din familie nu este părăsită, noul cadru de instruire și educaṭie religioasă urmând să aibă un impact mult mai puternic asupra personalităṭii copilului și va continua prin Biserică pe tot parcursul vieṭii.

Exemplu:

Analizând situaṭia, răspunzând întrebărilor:

“Tudor de ceva timp postește, se roagă și participă la fiecare Sfânta Liturghie, chiar dacă prietenii săi îl roagă să meargă la meciuri fotbal duminica, iar uneori fac glume pe seama lui”.

→ Care este opinia noastră despre Tudor și prietenii săi?

→ Ce/Cine a determinat schimbarea comportamentului lui Tudor?

→ Ce ar trebui făcut ca și prietenii lui Tudor să-l urmeze la Sfănta Liturghie?

Metoda exerciṭiului moral însoṭește activităṭile practice, înlesnind formarea deprinderilor cu regulile de comportament.

Sub călăuzirea profesorului de religie, executând în mod repetat și conștient diferite acṭiuni – post, participare la Sfânta Liturghie, săvârșirea faptelor bune, primirea Sfintei Împărtășanii, elevii și-au format un comportament moral și deprinderi de practică liturgică.

Activitatea s-a desfășurat în trei etape:

a) Etapa I

→ elevii au răspuns în scris întrebărilor

• Când particip la Sfânta Liturghie? De ce particip?

• Când nu particip la Sfânta Liturghie? De ce nu particip?

b) Etapa a II-a

→ elevii sunt împărṭiti în 4 echipe, fiecare echipă având drept sarcină;

• gruparea răspunsurilor, folosind drept criteriu motivul participării/neparticipării;

• identificarea motivului cel mai des amintit;

• aflarea unor soluṭii pentru motivele neparticipării la Sfânta Liturghie.

c) Etapa a III-a

→ fiecare echipă își va alege un reprezentant, acesta prezentând soluṭiile identificate.

La final, frontal se vor purta discutii despre soluṭiile identificate și modul în care pot fi applicate acestea.

Alături de aceste metode, le-am utilizat și pe cele activ-participative, cunoscând entuziasmul elevilor atunci când sunt aplicate în cadrul lecṭiilor de religie. De asemenea, aceste metode stârnesc interesul, curiozitatea, stimulează gândirea elevilor, transformând orele de religie în ceea ce copiii numesc “ora mea preferată”.

Metoda cvintetului esenṭializează cunoștinṭele elevilor, favorizează înṭelegerea lor în profunzime și le oferă acestora posibilitatea de a-și manifesta creativitatea.

Acestă metoda se concretizează într-o poezie ce esenṭializează informaṭiile, incluzând si reflecṭii ale elevilor.

Contribuind la dezvoltarea creativităṭii, limbajului elevilor, utilizez aceasta metodă la clasele gimnaziale, prezentându-le în acest mod frumuseṭea și sensibilitatea poeziei religioase.

Structura cvintetului

Structura algoritmica:

→Primul vers cuprinde un singur cuvânt cheie, de obicei un substantiv, subiectul poeziei care va fi explicat în versurile următoare.

→Al doilea vers este format din două cuvinte, de obicei adjective care descriu subiectul poeziei.

→Al treilea vers este format din trei cuvinte, de obicei verbe la gerunziu, care exprimă acțiuni.

→Al patrulea vers, din patru cuvinte exprima sentimentele autorului față de subiectul abordat

→Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului.

În lecṭia despre Sfânta Liturghie am folosit următorul exemplu:

Sfănta Liturghie

Sfânta, aleasă

Cinstind, slăvind, mulṭumind

Să coboare la noi

Mântuitorul.

Metoda mozaic formează elevilor deprinderi de colaborare, de lucru în echipă, contribuind la dezvoltarea gândirii logice, critice a acestora, a încrederii în propriile forṭe, dezvoltă abilităṭi de comunicare și argumentare în cadrul grupului, echipei din care fac parte.

Am utilizat acestă metodă urmând 4 etape în cadrul lecṭiei “Sfânta Liturghie întâlnire cu Hristos”.

Exemplu:

Mai întâi, elevii au vizionat un film ce prezintă momente legate de primirea Sfintei Euharistii, începând cu rostirea rugăciunii Domnesti.

Etapa I

→ am constituit grupurile inṭiale, prin împartirea elevilor în 4 grupe a câte 4 elevi, fiecare membru primind câte un numar de la 1 la 4

1234 1234 1234 1234

grup A grup B grup C grup D

Etapa a II-a

→ am prezentat scopul activităṭii și am împărṭit sarcinile de lucru;

→ cei cu nr. 1 au primit ca sarcină: “Ce moment important/cunoscut precede împărtăsirea?”;

→ cei cu nr. 2 au primit ca sarcină:” Ce fac creștinii înainte de împărtășanie”;

→ cei cu nr. 3 au primit ca sarcină:” Ce fac creștinii la momentul de împărtășanie”;

→ cei cu nr. 4 au primit ca sarcină:” Ce fac creștinii după împărtășanie”;

Etapa a III-a

→ S-au constituit grupurile de experṭi, cei cu nr. 1 au format un grup, cei cu nr. 2 alt grup, cei cu nr. 3 alt grup, realizând conṭinutul de idei și modul de sintetizare/prezentare al acestuia.

1111 2222 3333 4444

grup experṭi1 grup experṭi 2 grup experṭi 3 grup experṭi 4

Etapa a IV-a

→ elevii au revenit în grupurile iniṭiale și prezintă în cadrul acestora modul în care au rezolvat sarcinile primite.

1234 1234 1234 1234

grup A grup B grup C grup D

Metoda știu-vreau să știu – am învăṭat – valorifică cunoștinṭele dobândite și experienṭele anterioare ale elevilor, contribuind la îmbunătătirea învăṭăturii.

În cadrul lecṭiei despre Sfânta Liturghie, conṭinutul privind momentele cele mai importante al Sfintei Liturghii, a fost predat cu ajutorul acestei metode.

Exemplu:

Elevii și-au notat pe fișe ceea ce știau despre Sfânta Liturghie – momentul întemeierii, locul/momentul săvârșirii, importanṭa în cadrul cultului divin și ceea ce doreau să afle – momentele cele mai importante ale Sfintei Liturghii, obiectele de cult folosite.

Ideile notate au fost supuse discuṭiei organizate frontal, s-au desprins elemente de noutate și s-au notat în cea de-a treia coloană – am învăṭat. În această etapă s-a realizat comunicarea noilor cunoștinṭe și compararea lor cu noṭiunile anterioare, dar și cu așteptările elevilor vis-à-vis de acestă temă.

Metoda turul galeriei îi deprinde pe elevi să colaboreze în cadrul grupelor formate, în timp ce rezultatele activităṭii sunt prezentate după observarea și actualizarea lucrărilor realizate de colegii din celelalte grupe.

Am aplicat acestă metodă în cadrul lecṭiei despre Sfânta Liturghie. Rezultatele au fost consemnate pe planșe și au cuprins prezentarea momentelor Sfintei Liturghii sub forma unor scheme însoṭite de imagini. Fiecare grup și-a ales un lider, acesta prezentând întregii clase lucrarea realizată.

Planșele expuse au fost analizate, comparate, făcându-se observaṭii și enunṭându-se concluziile.

Toate metodele, procedeele și mijloacele în învăṭământ utilizate în cadrul lecṭiilor despre Sfânta Liturghie și prezentate, au fost alese, tinând cont de vârsta elevilor și de nivelul de cunoștinṭe dobândite.

Capitolul IV

Prezentarea, analiza, prelevarea și interpretarea datelor cercetării aplicative

4.1. Rezultatele obṭinute în evaluarea finală

Evaluarea finală s-a realizat la începutul lunii iunie 2014 și s-a concretizat în retestarea elevilor de la clasa a VII-a B cu același test, chestionar, pentru a înregistra progresul elevilor din perspectiva obiectivelor stabilite.

Conṭinuturile despre Sfânta Liturghie au fost selectate, structurate, accesibilizate, respectându-se Programa școlară pentru disciplina Religie la clasa a VII-a.

Pe parcursul lecṭiilor de predare-învăṭare-evaluare a conṭinuturilor despre Sfânta Liturghie, am folosit metode tradiṭionale și activ-participative, ca, mai apoi, cunoștinṭele dobândite să le punem în practică în cadrul activităṭilor extrașcolare – participari la Sfânta Liturghie, excursii având ca obiective bisericile din București – lăcașe de închinare și monumente de artă bisericescă.

În cadrul acestor activităṭi extrașcolare, elevii și-au completat cunoștinṭele dobândite cu altele noi, specifice religiei, dar și altor discipline – istorie, educaṭie plastică, educaṭie muzicală, au fost pătrunși de dialogul cu slujitorii altarelor, și-au achiziṭionat icoane, cărṭi de literatură religioasă, cărṭi de rugăciuni pentru cei dragi, dar și pentru orele de religie.

Au învăṭat să dăruiască, să-i ajute pe cei aflaṭi în suferinṭă, pe cei care se confruntă cu lipsurile materiale, în cadrul acṭiunilor caritabile organizate pentru copiii din centrele de plasament sau pentru cei din școala Specială nr. 2, Ploiești.

În urma reaplicării testului, s-au obṭinut urmatoarele rezultate :

Tabelul 5

Tabel analitic cu rezultatele obținute de elevii clasei a VII-a B la evaluarea finală

Datele au fost centralizate în următorul tabel sintetic :

Tabelul 6

Tabel centralizator cu rezultatele obtinute de elevii clasei a VII-a B la evaluarea finala

În urma centralizării rezultatelor, s-a constatat că 2 elevi au obținut nota 7, întâmpinând dificultăți în alcătuirea enunțurilor cu termeni dați. Cei mai mulți elevi au obținut note de 8 (4 elevi) și 9 (8 elevi), reușind să motiveze in mod coerent de ce Sfânta Liturghie este considerate cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii. Din cei 25 de elevi testate, 10 au obținut nota 10, demonstrând că și-au însușit foarte bine cunoștințele despre Sfănta Litughie.

Media clasei la testarea initial a fost 9.72 (nouă și 72%). Așadar, elevii, aparṭinând eșantionului supus activităṭii de cercetare, au obṭinut rezultate bune și foarte bune la reaplicarea testului, dovedind că și-au însușit temeinic cunoștinṭele despre Sfânta Liturghie, că pot argumenta afirmaṭiile potrivit cărora Sfânta Liturghie este “cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii”, cunoscând înṭelesul termenilor liturgici și folosindu-i în exprimarea opiniilor sau în enunṭuri.

Tabel analitic cu rezultatele chestionarului reaplicat elevilor

Analizând opiniile din chestionarul reaplicat elevilor, am constatat:

→ 22 elevi, reprezentând 88% din eșantionul supus acestui chestionar consideră că in formarea lor valorile religioase au un rol foarte important iar 3 elevi, reprezentând 12% doar importante.

→ niciun elev din eșantion nu a mai fost de părere că absența de la Sfânta Liturghie se datorează lungimii acesteia și de aceea intervine plictiseala, în schimb, 20 elevi (80%) au afirmat că nu au în familie membrii care paticipă în fiecare zi de duminică și săbătoare la Sfânta Liturghie, neavând din acest punct de vedere un model de urmat; iar pentru 5elevi ( 15%) duminica este ziua în care se odihnesc sau participă la activități de divertisment.

→ 12 elevi – 48% au fost educați religios de către părinți și bunici, iar 52% adică 13 elevi au atribuit acest rol profesorului de religie.

→ 23 elevi – 90% – consideră participarea la Sfânta Liturghie necesară, 2 elevi – 10% au afirmat că prezența lor la Sfânta Liturghie nu le este necesară.

→ deși nu toți elevii consideră necesară prezența la Sfânta Liturghie, toți 25 – 100% de subiecți au fost de accord că scopul participării la Sfânta Liturghie este mult mai înalt, nelimitându-se doar la adresarea de cereri lui DUmnezeu pentru diferite nevoi.

→ La întrebarea a șasea, elevii consideră că adolescenții se îndepărtează de Dumnezeu și Biserică din diferite motive.

→ participarea la Sfânta Liturghie e “ceva depășit”, fiind ironizați de cei din anturajul lor – 2 elevi ( 12%).

→ au încercat să se apropie, dar au fost bruscați, bârfiți de cei prezenți sau au fost deranjați de aglomerație și fofotă – 0 elevi .

→ provocările societății actuale, promovarea nudității, consumul de alcool, droguri, tratarea cu superficialitate a celor spirituale – 15 elevi( 50%).

În privința modelului pe care și l-au ales in viață pentru a-l urma

→10 elevi au mărturisit că au ca model sfântul al carui nume îl poartă, motivând taria acestora în credință in fața tuturor încrecărilor la care au fost supuși.

→ alți 4 elevi au ca model pe unul dintre părinți sau alți membrii ai familiei – bunici, unchi, mătuși – pentru modul in care și-au construit un drum în viață, o carieră.

→ 10 elevi și-au aflat modelul de urmat printer dascălii lor, apreciind tactul lor pedagogic, umorul și dragostea ce o poartă copiilor.

→ 1elev apreciază diferite vedete sau sportive promovați de media, aceștia obținând succesul, bogăția fără a fi nevoiți să studieze.

Așadar, elevii supuși acțiunii de cercetare au făcut dovada, și de această dată, a însușirii și aplicării în viața de zi cu zi a învățăturilor transmise în cadrul orelor de religie, sunt conștienṭi de importanța participării la Sfânta Liturghie pentru educația lor religioasă, pentru apropierea de Dumnezeu, numărul celor care nu participă din diferite motive ce țin de propria persoană sau de modul în care sunt percepuți de ceilalți a scăzut, de asemenea și numărul celor care au ca modele vedete, sportivi.

Ṣi în partea finală a cercetării s-a aplicat grila de observaṭie, constatându-se următoarele

Tabelul 8

Grila de observație

Analizând cifrele din grila de observaṭie, constatăm că cei mai mulṭi elevi din eșantionul supus cercetării, au îmbunătăṭit și dezvoltat relaṭii bazate pe cooperare, altruism, toleranṭă și foarte puṭini, în mod sporadic, manifestă agresivitate fizică verbală sau au tendinṭa de a-și trata colegii cu infatuare.

Însumând cifrele, datele din test, chestionar și fișa de observaṭie, constatăm realul progres spiritual, duhovnicesc, conștientizarea importanṭei prezenṭei lor la Sfânta Liturghie pentru un numar mare dintre elevi supuși activităṭii de cercetare și formarea deprinderii de a participa la cea mai importantă slujbă a Bisericii lui Hristos.

Prin participarea la Sfânta Liturghie, elevii și-au dezvoltat sentimentul de iubire faṭă de Dumnezeu și semenii lor, devenind mai solidari, și-au îmbogăṭit cunoștinṭele, și-au desăvârșit imaginea pe care o au despre Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu Care S-a făcut om pentru a împăca lumea cu Cel ce a creat-o.

Astfel Sfânta Liturghie, ca “școala a educaṭiei” prin atmosfera pe care o crează, rostirea rugăciunilor și cântarea la unison, dezvoltă elevilor capacitatea de a avea trăiri religioase profunde.

4.2. Prezentarea rezultatelor si compararea lor

In diagrama de comparatie (fig. 9) sunt coroborate rezultatele obtinute de elevii clasei a VII-a B la testul docimologic initial si final din anul scolar 2013 – 2014.

Fig.9 Diagrama de comparatie a notelor la testarea inițială și final

Ca profesor de religie misiunea mea este de a-i apropia pe elevii mei de Biserică, de a sădi în sufletele lor sămânṭa cea bună a iubirii de Dumnezeu și de aproapele, iar acesta să rodească în fapte bune săvârșite, pregătindu-și, astfel, candela sufletului lor asemeni fecioarelor înṭelepte.

Religia nu trebuie tratată ca simplă disciplină de învățământ, ci ca principiu educativ: „Religia, ca și morala, are un caracter normativ, nu pur teoretic. Principiile religioase interesează pe marea majoritate a oamenilor nu ca simple adevăruri logice, ci prin calitatea lor de puteri determinante în viața și activitatea noastră. Și nici interesul școlii nu este de a forma teologi, cunoscători adânci ai științei religioase, ci buni creștini, care să nu se mărginească la o simplă cunoaștere și recunoaștere a principiilor creștinești, ci să se conformeze lor în viața socială, să le considere deci drept principii diriguitoare” .

Strategia fiecărei lecṭii de religie este concepută pentru a avea drept finalitate înṭelegerea și dorinṭa de a pune în practică adevărurile de credinṭă, normele morale transmise.

Considerând că participarea la Sfânta Liturghie a elevilor continuă și desăvârșește educaṭia religioasă primită în școală, am aprofundat acest aspect în cursul de cercetare.

Rezultatele obṭinute au evidenṭiat faptul că alegerea strategiilor care implică în mod activ elevii, participarea acestora la Sfânta Liturghie au determinat întărirea relaṭiilor de cooperare cu colegii în timpul orelor de religie și în afara acestora, creșterea gradului de toleranṭă, asumarea consecinṭelor propriilor fapte, recunoscându-și vina și dorindu-și îndreptarea. Așadar, putem vorbi de conturarea unor comportamente morale, religioase în rândul elevilor supuși activităṭii de cercetare.

Rezultatele obṭinute în urma aplicării testului și a chestionarului, vin în sprijinul ipotezei acestei cercetări, potivit căreia metodele, procedeele, mijloacele de învăṭământ utilizate în predarea cunoștinṭelor despre Sfânta Liturghie și participarea la aceasta, au un important rol educativ.

ANEXA 1

Test de evaluare

Nume/prenume elev

Clasa a VII-a B

Timp de lucru – 50 min

I. A) Alegeți răspunsul correct și încercuiți litera coespunzătoare:

1. Cea mai importantă slujbă religioasă prin care Biserica Îl cinstește și preamărește pe Dumnezeu este:

a) Slujba Botezului;

b) Sfânta Liturghie;

c) Slujba Sfântului Maslu.

2. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la:

a) Pogorârea Sfântului Duh;

b) Cina cea de Taină;

c) Imediat după Invierea Mântuitorului.

10 p

B) Completați spațiile libere cu termenii corespunzători:

“Iisus a luat…………….., a binecuvântat-o și frângând-o, a dat-o ucenicilor săi zicând: Luați, mâncați, acesta este ……………… Meu. A luat apoi ……………… și mulțumind, le-a dat-o ucenicilor zicând: Beți dintru acesta toți. Acesta este …………. Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre ………………….. păcatelor. Apoi a dat poruncă …………. Sai, zicând: Aceasta sa faceți spre ……………………..” (Luca 22,19-20).

( pomenirea, iertarea, Mea, pahar, Trup, Sânge, pâine) 20 p

II) 1) Găsiți sinonime pentru cuvintele: “împărtășanie”, “mântuire” . 15 p

2) Alcătuiți enunțuri cu următoaele cuvinte: slavă, tainic, Euharistie, altar. 15 p

III) Alcătuiți un text în care să motivezi de ce Sfânta Liturghie este considerată cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii. 30 p

Se acorda 1 punct din oficiu.

Total 100 p

ANEXA 2

Chestionar

1. Ce rol au valorile religioase în viața ta?

a) foarte important

b) important

c) puțin important

d) deloc important

2. De ce crezi că nu toți elevii participă la Sfânta Liturghie în zilele de duminică si sărbătoare?

a) este foate lungă și plictisitoare

b) sunt zile de odihnă și distracție

c) nu consider acest aspect important

3. Cine a contribuit la educația ta religioasă?

a) părinții și bunicii

b) profesorul de religie

c) prietenii

d) alte personae

4. Este necesară participarea la Sfânta Liturghie?

a) da

b) nu

c) nu știu

5. Scopul participării la Sfânta Liturghie consta doar în cererile adresate lui Dumnezeu de reușita in viață?

a) da

b) nu

c) nu știu

6. Cei mai mulți adolescent sunt într-o permanent fugă după placer ieftine, îndepărtându-se astfel de Dumnezeu. Care este opinia ta?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Care sunt modelele tale în viață, după ce criterii le-ai ales?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

ANEXA 3

PROIECT DE LECȚIE

Clasa : a VII-a

Disciplina: Religie

Unitatea de învățare: Exprimarea învățăturii creștine

Subiectul lecției: Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

Tipul lecției: mixtă

Scopul lecției: dobândirea , consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre Sfânta Liturghie și a comportamentului moral-religios

Obiective operaționale: la sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

O1 – să definească Sfânta Liturghie;

O2 – să prezinte date generale despre Sfânta Liturghie , precizând momentul instituirii, săvârșitorii și participanții la Sfânta Liturghie, locul și timpul săvârșirii Sfintei Liturghii;

O3 – să descrie modul de pregătire a unui bun creștin pentru Sfânta Liturghie;

O4 – să enumere Sfintele Liturghii ale Bisericii Ortodoxe, precizând autorii acestora;

O5 – să argumenteze importanța și necesitatea Sfintei Liturghii pentru un creștin.

Strategia didactică

Metode și procedee: conversația, argumentarea, explicația, demonstrația cu substitute, lectura.

Mijloace de învățământ: icoana Cina cea de Taină, Sfânta Scriptură, fișa de lucru, calculatorul – imagini Power Point, Liturghia Sfântului Ioan.

Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și activitate individuală .

Bibliografie: – Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a VII-a;

Mocanu Elena, Ene Ionela, Popescu Daniela , Muha Camelia, Panoschi Mihaela „Ghid de proiectare didactică , Religie Creștin – Ortodoxă”,Editura Sf. Mina, Iași, 2004.

Muha Camelia, „Caiet pentru elevi – Religie creștin-ortodoxă”, clasa a VII-a, Editura Sf. Mina, 2009.

Scenariul didactic

LECTURĂ

ELIBERAT PRIN SFÂNTA LITURGHIE

Un ostaș, frate cu un preot, stătea rănit pe câmpul de luptă. După câteva ore în care s-a zbătut între viață și moarte, acesta și-a venit în fire, și-a legat singur rănile sale, dar, încercând să se întoarcă spre casa sa, a fost prins de dușmani.

Fiind luat prizonier și având oarece îngrijire acolo, și-a văzut rănile vindecate. Preotul, fratele lui, îl căută printre trupurile celor morți în război și aflând pe alt ostaș care semăna cu el, l-a îngropat cu cinste și i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Și a arătat Domnul Dumnezeu o minune: fratele preotului, ostașul,fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat și pus în fiare, dar toate legăturile și fiarele acelea au căzut de pe el. Stăpânul său l-a întrebat ce înseamnă toate acestea și cu ce farmece umblă. Iar ostașul a răspuns: « Mi se pare că fratele meu, fiind preot și socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie și, de-aș fi fost eu acum în lumea cealaltă, aș fi fost eliberat de chinuri».

După un timp, l-a vândut stăpânul său pe ostaș în alt oraș, dar și acolo, orice legătură și fiare se puneau pe el, toate se dezlegau și cădeau. Cel de-al doilea stăpân, văzând că ostașul nu poate fi legat cu nici un fel de legătură, i-a dat drumul în țara lui, ca să-i trimită de acolo prețul răscumpărării sale.

Ajuns acasă, ostașul a povestit fratelui său, preotul care se ruga pentru el, apoi celorlalți membri ai familiei toată întâmplarea. Toți au înțeles că pomenirile Sfintelor Liturghii pot să ajute mult spre mântuirea sufletului și a trupului.

FIȘĂ DE LUCRU

TEXTE DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ

• « Să ne apropiem cu inima curată, întru plinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, și apoi spălându-ne trupul în apă curată.» (Evrei 10, 22)

• « Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și te împacă cu fratele tău și apoi venind, adu Darul tău.» (Matei 5, 23-24)

• « Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț.”

(I Timotei 2, 8-9)

ANEXA 4

Sfânta Liturghie – Hristos în mijlocul nostru

IDENTIFICAȚI CUVINTELE DIN CAREUL DE MAI JOS, ATÂT PE LINIILE ORIZONTALE CÂT ȘI PE CELE VERTICALE, CARE AU LEGĂTURĂ CU TEMA ACESTUIA

ANEXA 5

Nume……….. Data……………………

Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

Fișă de lucru – cls. a VII- a

Definește Sfânta Liturghie și arată importanța ei completând spațiile punctate cu informația corespunzătoare:

Este cea mai importantă …….. religioasă prin care biserica Îl cinstește și premărește pe Dumnezeu;este ……………………. (repetarea) ……………….. Mântuitorului.

La sfânta Liturghie ne întâlnim in chip real cu Hristos, prin împărtășitrea cu ………….. și ………………Domnului (Sfânta Împărtășanie) .

b) În timpul cântării ,,……………………………….” Și a ……………….. (rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt) pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Domnului( este cel mai …………………….. moment al slujbei).

C )Nimeni nu se poate mântui fără sfânta Împărtășanie –datoria creștinului de a participa la ……………………!!!!

II. Unește ce se potrivește:

III. a. Arată locul și importanța Crezului în cadrul Sfintei Liturghii. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

b. Când și de cine a fost întemeiată Sf. Liturghie? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE

***Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, EIBMBOR, București, 1999.

***Catavasier, EIBMBOR, București, 1990.

***Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 29, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.

***Liturghier, EIBMBOR, București, 2000.

A. Izvoare patristice:

Chiril al Ierusalimului, “Omilie la slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda”, în Cateheze , trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003.

Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ierarhia cerească. Ierarhia bisericească, trad. Cicerone lordăchescu, Editura Înstitutului European, Iași, 1991.

Evagrie Monahul, “Cuvânt despre rugăciune”, în Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. I, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, București, 1993.

Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Evrei. Omilia a XVII-a, trad. în rom. de Arhiereu Theodosie Ploeșteanu, București, 1923.

Origen, Despre rugăciune, trad. Mihai Vladimirescu, Editura Herald, București, 1995.

Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, trad. Pr. Prof. Ioan Ică și Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1994.

B. Cărți, articole, studii:

Antonescu , G.G., Pedagogia contemporana, Editura „Cultura românească”, București, 1925.

Balca , Diac. Prof. Nicolae, “Importanța catehetică a Sfintei Liturghii”, în Biserica Ortodoxă Română , LXXVI (1958), nr. 1-2.

Bel , Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Unitatea Bisericii în Teologia contemporană, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003.

Braniște , Pr. Prof. Dr. Ene ,Liturgica generală, EIBMBOR, București, 1993.

Idem , “Rolul Botezului, Mirungerii și al Euharistiei în viața creștină, după Nicolae Cabasila”, în Glasul Bisericii , XV (1958), nr. 10.

Idem , „Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin”, în Studii Teologice , XV(1963), nr. 3-4.

Idem , Liturgica generală, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002

Idem , Participarea la Liturghie, Editura România Creștină, București, 1999.

Idem , “Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin”, Studii Teologice, XV (1963), nr. 3-4.

Idem , Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București, 1943.

Braniște , Pr. Prof. Dr. Ene, Nițoiu , Arhim. Ghenadie și Neda , Pr. Prof. Gheorghe, Liturgica teoretică, Manual pentru Seminariile Teologice, EIBMBOR, București, 2002.

Bulacu , Pr. Mihai, Pedagogia creștin-ortodoxă, Constanṭa, Editura Ṣcoala Brâncovenească, 2009.

Buzescu , Pr. Prof. N. C., „Liturghia – centrul cultului ortodox”, în Ortodoxia, XXXIII (1981). nr. 1

Cabasila , Nicolae, Despre viața în Hristos, trad. de T. Bodogae, EIBMBOR, București, 1989.

Idem , Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Ene Braniște, EIBMBOR, București, 1989.

Calugar , Pr. Prof. Dumitru., Catehetica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1984.

Cândea , Pr. Dr. Spiridon, “Sfânta Liturghie”, în Mitropolia Ardealului, III (1958), nr. 11-12.

Costea Pr. Filaret, „Din frumusețile cultului divin ortodox”, în Mitropolia Ardealului , XXXIII (1988), nr. 1-2.

Cucoș , Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999.

Idem , Educația. Dimensiuni culturale și inter culturale, Editura Polirom, Iași, 2000.

Danciu, Prof.Ana, Metodica predării religiei în învățământul preuniversitar, Editura ,,Gheorghe Alexandru” ,Craiova, 2005.

Evdochimov , Paul, Rugul aprins, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994.

Idem , Prezența Duhului Sfânt în Tradiția Ortodoxă, trad. Pr. Dr. Vasile Răducă, Editura Harisma, București, 1995.

Galeriu , Pr. Prof. Constantin, “Mărturisirea dreptei credințe prin Sfânta Liturghie”, în Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 1.

Idem , Jertfă și Răscumpărare, EIBMBOR, București.

Garrido , J. L. G., Fundamente ale educației comparate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.

Ică , Pr. Prof. Ioan, “Modurile prezenței personale a lui Iisus Hristos și ale comuniunii cu el în Sfânta Liturghie”, în Persoană și comuniune, Sibiu, 1993.

Kempis , Toma, Urmarea lui Hristos, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru C. Vișan, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1991.

Kronstadt , Ioan de, Viața mea în Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995.

Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2000.

Mantzaridis , Georgios, Globalizare și universalitate, trad. de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, București, 2002.

Mehedinți , Simion, Creștinismul românesc, Editura Anastasia, București, 1995.

Mehedințu, Drd. Viorel, „Sfânta Euharistie ca taină a unității Bisericii”, în Mitropolia Olteniei, XV (1965), nr. 5-6.

Miron , Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile, „Funcțiile și trăsăturile caracteristice ale cultului divin public ortodox”, în rev. Cronica Romanului , II (2002), nr. 9.

Mitrofanovici , Prof. Dr. Vasile, Prelegeri academice despre Liturghia Bisericii dreptcredincioase răsăritene, prelucrate, completate și editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi, Cernăuți, 1909.

Moisiu , Pr. Conf. Dr. Alexandru, “Biserica – locaș de închinare”, în Mitropolia Ardealului, XXII (1972), nr. 5-6.

Necula , Pr. Asist. Nicolae D., “Cultul divin, mijloc de apărare a dreptei credințe”, în Glasul Bisericii , XXXV, (1976), nr. 9-12.

Nellas , Panayotis, Omul – animal îndunezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994.

Nisipeanu , Ion, Religia pentru copii. Învățământul religiei în școala primară, Editura Cultura Românească, București, 1924.

Opriș , Dorin, Opriș , Monica, “Metode active de predare-învăṭare”, Editura Sf. Mina, Iași, 2008.

Opriș , Monica, „Raportul dintre educația morală și educația religioasă”, în vol. Preocupări actuale în științele educației, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

Idem , „Religie și evaluare”, în Altarul Reîntregirii , XIV (2009), nr. 2.

Idem, Religie, Morală, Educaṭie. Perspective teologice și pedagogice, Ed. Basilica, București. 2011 Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare învătare, Ed. Sf. Mina, Iași, 2008.

Plămădeală , Mitropolit Antonie, Biserica în mers, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, 1999.

Pop , Pr. Dr. Ioan, Sfânta Liturghie în viaṭa credincioșilor, Editura Ecclesiast, 2012.

Popoviciu , Nicolae, Epicleza Euharistică, Editura Librăriei Arhidiecezane, Sibiu.

Radu , Pr. Lect. Dr. Dumitru, „Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine și problema intercomuniunii”, în Ortodoxia, XXX, (1978), nr. 1-2.

Salade , Dumitru, Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Savin , Ioan Gh., Iconoclaști și apostați contemporani, Editura Anastasia, București, 1995.

Schemann , Al., Euharistia – Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Rădulianu, Editura Anastasia, București, 1993.

Șebu , Sebastian, Opriș , Monica, Opriș , Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

Soloviov , Vladimir, Fundamentele spirituale ale vieții, trad. Diac. loan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu, 1994.

Stanciu , Drd. Vasile, „Cântarea cultică ortodoxă, mijloc de activitate misionară”, în Studii Teologice, XXXVII, (1985), nr. 7-8.

Stăniloae , Pr. Prof. Dr. Dumitru ,“Sinteză eclesiologică”, în Studii Teologice, XXV, (1973), nr. 3.

Idem , “Teologia Euharistiei”, în Ortodoxia , XXI (1969), nr. 3.

Idem , „Cântarea liturgică comună, mijloc de întărire a unității în dreapta credință”, în Ortodoxia, XXXI, (1980), nr. 1.

Idem , „Frumusețile Sfintei Liturghii”, în Glasul Bisericii, L (1993), nr. 4-6.

Idem , Ascetica și Mistica creștină, Editura Casa cărții de Știință, Cluj Napoca, 1993.

Idem , Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 1995.

Idem , Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, EIBMBOR, București, 2004.

Idem , Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 2003.

Teodoret al Cirului, Scrieri. Partea a II-a, trad. pr. D. Fecioru, col. PSB, Nr. 44, EIBMBOR, București, 1995.

Țilea , Pr. Dr. Gheorghe, “Evlavia Euharistică după Sf. Ioan Gură de Aur”, în Studii Teologice, an IX (1957), nr.9-10.

Vintilescu , Pr. Petre ,„Arhitectura bizantină în Principatele Române”, în Biserica Ortodoxă Română , 1967, nr. 9-10.

Idem , „Elemente de istoria artei creștine”, în Biserica Ortodoxă Română, 1965, nr. 1-2.

Idem , Liturghierul explicat, EIBMBOR, București, 1998.

C. Alte surse:

http://www.arhiram.ro/files/page/attachments/ReligieortodoxaV-VIII.pdf

www. didactic.ro

BIBLIOGRAFIE

***Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, EIBMBOR, București, 1999.

***Catavasier, EIBMBOR, București, 1990.

***Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 29, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.

***Liturghier, EIBMBOR, București, 2000.

A. Izvoare patristice:

Chiril al Ierusalimului, “Omilie la slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda”, în Cateheze , trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003.

Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ierarhia cerească. Ierarhia bisericească, trad. Cicerone lordăchescu, Editura Înstitutului European, Iași, 1991.

Evagrie Monahul, “Cuvânt despre rugăciune”, în Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. I, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, București, 1993.

Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Evrei. Omilia a XVII-a, trad. în rom. de Arhiereu Theodosie Ploeșteanu, București, 1923.

Origen, Despre rugăciune, trad. Mihai Vladimirescu, Editura Herald, București, 1995.

Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, trad. Pr. Prof. Ioan Ică și Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1994.

B. Cărți, articole, studii:

Antonescu , G.G., Pedagogia contemporana, Editura „Cultura românească”, București, 1925.

Balca , Diac. Prof. Nicolae, “Importanța catehetică a Sfintei Liturghii”, în Biserica Ortodoxă Română , LXXVI (1958), nr. 1-2.

Bel , Pr. Prof. Dr. Valer Bel, Unitatea Bisericii în Teologia contemporană, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003.

Braniște , Pr. Prof. Dr. Ene ,Liturgica generală, EIBMBOR, București, 1993.

Idem , “Rolul Botezului, Mirungerii și al Euharistiei în viața creștină, după Nicolae Cabasila”, în Glasul Bisericii , XV (1958), nr. 10.

Idem , „Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin”, în Studii Teologice , XV(1963), nr. 3-4.

Idem , Liturgica generală, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002

Idem , Participarea la Liturghie, Editura România Creștină, București, 1999.

Idem , “Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin”, Studii Teologice, XV (1963), nr. 3-4.

Idem , Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București, 1943.

Braniște , Pr. Prof. Dr. Ene, Nițoiu , Arhim. Ghenadie și Neda , Pr. Prof. Gheorghe, Liturgica teoretică, Manual pentru Seminariile Teologice, EIBMBOR, București, 2002.

Bulacu , Pr. Mihai, Pedagogia creștin-ortodoxă, Constanṭa, Editura Ṣcoala Brâncovenească, 2009.

Buzescu , Pr. Prof. N. C., „Liturghia – centrul cultului ortodox”, în Ortodoxia, XXXIII (1981). nr. 1

Cabasila , Nicolae, Despre viața în Hristos, trad. de T. Bodogae, EIBMBOR, București, 1989.

Idem , Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Ene Braniște, EIBMBOR, București, 1989.

Calugar , Pr. Prof. Dumitru., Catehetica, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1984.

Cândea , Pr. Dr. Spiridon, “Sfânta Liturghie”, în Mitropolia Ardealului, III (1958), nr. 11-12.

Costea Pr. Filaret, „Din frumusețile cultului divin ortodox”, în Mitropolia Ardealului , XXXIII (1988), nr. 1-2.

Cucoș , Constantin, Educația religioasă. Repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 1999.

Idem , Educația. Dimensiuni culturale și inter culturale, Editura Polirom, Iași, 2000.

Danciu, Prof.Ana, Metodica predării religiei în învățământul preuniversitar, Editura ,,Gheorghe Alexandru” ,Craiova, 2005.

Evdochimov , Paul, Rugul aprins, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1994.

Idem , Prezența Duhului Sfânt în Tradiția Ortodoxă, trad. Pr. Dr. Vasile Răducă, Editura Harisma, București, 1995.

Galeriu , Pr. Prof. Constantin, “Mărturisirea dreptei credințe prin Sfânta Liturghie”, în Ortodoxia, XXXIII (1981), nr. 1.

Idem , Jertfă și Răscumpărare, EIBMBOR, București.

Garrido , J. L. G., Fundamente ale educației comparate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995.

Ică , Pr. Prof. Ioan, “Modurile prezenței personale a lui Iisus Hristos și ale comuniunii cu el în Sfânta Liturghie”, în Persoană și comuniune, Sibiu, 1993.

Kempis , Toma, Urmarea lui Hristos, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru C. Vișan, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1991.

Kronstadt , Ioan de, Viața mea în Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995.

Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2000.

Mantzaridis , Georgios, Globalizare și universalitate, trad. de Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, București, 2002.

Mehedinți , Simion, Creștinismul românesc, Editura Anastasia, București, 1995.

Mehedințu, Drd. Viorel, „Sfânta Euharistie ca taină a unității Bisericii”, în Mitropolia Olteniei, XV (1965), nr. 5-6.

Miron , Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile, „Funcțiile și trăsăturile caracteristice ale cultului divin public ortodox”, în rev. Cronica Romanului , II (2002), nr. 9.

Mitrofanovici , Prof. Dr. Vasile, Prelegeri academice despre Liturghia Bisericii dreptcredincioase răsăritene, prelucrate, completate și editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi, Cernăuți, 1909.

Moisiu , Pr. Conf. Dr. Alexandru, “Biserica – locaș de închinare”, în Mitropolia Ardealului, XXII (1972), nr. 5-6.

Necula , Pr. Asist. Nicolae D., “Cultul divin, mijloc de apărare a dreptei credințe”, în Glasul Bisericii , XXXV, (1976), nr. 9-12.

Nellas , Panayotis, Omul – animal îndunezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994.

Nisipeanu , Ion, Religia pentru copii. Învățământul religiei în școala primară, Editura Cultura Românească, București, 1924.

Opriș , Dorin, Opriș , Monica, “Metode active de predare-învăṭare”, Editura Sf. Mina, Iași, 2008.

Opriș , Monica, „Raportul dintre educația morală și educația religioasă”, în vol. Preocupări actuale în științele educației, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

Idem , „Religie și evaluare”, în Altarul Reîntregirii , XIV (2009), nr. 2.

Idem, Religie, Morală, Educaṭie. Perspective teologice și pedagogice, Ed. Basilica, București. 2011 Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare învătare, Ed. Sf. Mina, Iași, 2008.

Plămădeală , Mitropolit Antonie, Biserica în mers, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, 1999.

Pop , Pr. Dr. Ioan, Sfânta Liturghie în viaṭa credincioșilor, Editura Ecclesiast, 2012.

Popoviciu , Nicolae, Epicleza Euharistică, Editura Librăriei Arhidiecezane, Sibiu.

Radu , Pr. Lect. Dr. Dumitru, „Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine și problema intercomuniunii”, în Ortodoxia, XXX, (1978), nr. 1-2.

Salade , Dumitru, Dimensiuni ale educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Savin , Ioan Gh., Iconoclaști și apostați contemporani, Editura Anastasia, București, 1995.

Schemann , Al., Euharistia – Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Rădulianu, Editura Anastasia, București, 1993.

Șebu , Sebastian, Opriș , Monica, Opriș , Dorin, Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

Soloviov , Vladimir, Fundamentele spirituale ale vieții, trad. Diac. loan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu, 1994.

Stanciu , Drd. Vasile, „Cântarea cultică ortodoxă, mijloc de activitate misionară”, în Studii Teologice, XXXVII, (1985), nr. 7-8.

Stăniloae , Pr. Prof. Dr. Dumitru ,“Sinteză eclesiologică”, în Studii Teologice, XXV, (1973), nr. 3.

Idem , “Teologia Euharistiei”, în Ortodoxia , XXI (1969), nr. 3.

Idem , „Cântarea liturgică comună, mijloc de întărire a unității în dreapta credință”, în Ortodoxia, XXXI, (1980), nr. 1.

Idem , „Frumusețile Sfintei Liturghii”, în Glasul Bisericii, L (1993), nr. 4-6.

Idem , Ascetica și Mistica creștină, Editura Casa cărții de Știință, Cluj Napoca, 1993.

Idem , Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 1995.

Idem , Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, EIBMBOR, București, 2004.

Idem , Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 2003.

Teodoret al Cirului, Scrieri. Partea a II-a, trad. pr. D. Fecioru, col. PSB, Nr. 44, EIBMBOR, București, 1995.

Țilea , Pr. Dr. Gheorghe, “Evlavia Euharistică după Sf. Ioan Gură de Aur”, în Studii Teologice, an IX (1957), nr.9-10.

Vintilescu , Pr. Petre ,„Arhitectura bizantină în Principatele Române”, în Biserica Ortodoxă Română , 1967, nr. 9-10.

Idem , „Elemente de istoria artei creștine”, în Biserica Ortodoxă Română, 1965, nr. 1-2.

Idem , Liturghierul explicat, EIBMBOR, București, 1998.

C. Alte surse:

http://www.arhiram.ro/files/page/attachments/ReligieortodoxaV-VIII.pdf

www. didactic.ro

ANEXA 1

Test de evaluare

Nume/prenume elev

Clasa a VII-a B

Timp de lucru – 50 min

I. A) Alegeți răspunsul correct și încercuiți litera coespunzătoare:

1. Cea mai importantă slujbă religioasă prin care Biserica Îl cinstește și preamărește pe Dumnezeu este:

a) Slujba Botezului;

b) Sfânta Liturghie;

c) Slujba Sfântului Maslu.

2. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la:

a) Pogorârea Sfântului Duh;

b) Cina cea de Taină;

c) Imediat după Invierea Mântuitorului.

10 p

B) Completați spațiile libere cu termenii corespunzători:

“Iisus a luat…………….., a binecuvântat-o și frângând-o, a dat-o ucenicilor săi zicând: Luați, mâncați, acesta este ……………… Meu. A luat apoi ……………… și mulțumind, le-a dat-o ucenicilor zicând: Beți dintru acesta toți. Acesta este …………. Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre ………………….. păcatelor. Apoi a dat poruncă …………. Sai, zicând: Aceasta sa faceți spre ……………………..” (Luca 22,19-20).

( pomenirea, iertarea, Mea, pahar, Trup, Sânge, pâine) 20 p

II) 1) Găsiți sinonime pentru cuvintele: “împărtășanie”, “mântuire” . 15 p

2) Alcătuiți enunțuri cu următoaele cuvinte: slavă, tainic, Euharistie, altar. 15 p

III) Alcătuiți un text în care să motivezi de ce Sfânta Liturghie este considerată cea mai cuprinzătoare rugăciune a Bisericii. 30 p

Se acorda 1 punct din oficiu.

Total 100 p

ANEXA 2

Chestionar

1. Ce rol au valorile religioase în viața ta?

a) foarte important

b) important

c) puțin important

d) deloc important

2. De ce crezi că nu toți elevii participă la Sfânta Liturghie în zilele de duminică si sărbătoare?

a) este foate lungă și plictisitoare

b) sunt zile de odihnă și distracție

c) nu consider acest aspect important

3. Cine a contribuit la educația ta religioasă?

a) părinții și bunicii

b) profesorul de religie

c) prietenii

d) alte personae

4. Este necesară participarea la Sfânta Liturghie?

a) da

b) nu

c) nu știu

5. Scopul participării la Sfânta Liturghie consta doar în cererile adresate lui Dumnezeu de reușita in viață?

a) da

b) nu

c) nu știu

6. Cei mai mulți adolescent sunt într-o permanent fugă după placer ieftine, îndepărtându-se astfel de Dumnezeu. Care este opinia ta?

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7. Care sunt modelele tale în viață, după ce criterii le-ai ales?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

ANEXA 3

PROIECT DE LECȚIE

Clasa : a VII-a

Disciplina: Religie

Unitatea de învățare: Exprimarea învățăturii creștine

Subiectul lecției: Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

Tipul lecției: mixtă

Scopul lecției: dobândirea , consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre Sfânta Liturghie și a comportamentului moral-religios

Obiective operaționale: la sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

O1 – să definească Sfânta Liturghie;

O2 – să prezinte date generale despre Sfânta Liturghie , precizând momentul instituirii, săvârșitorii și participanții la Sfânta Liturghie, locul și timpul săvârșirii Sfintei Liturghii;

O3 – să descrie modul de pregătire a unui bun creștin pentru Sfânta Liturghie;

O4 – să enumere Sfintele Liturghii ale Bisericii Ortodoxe, precizând autorii acestora;

O5 – să argumenteze importanța și necesitatea Sfintei Liturghii pentru un creștin.

Strategia didactică

Metode și procedee: conversația, argumentarea, explicația, demonstrația cu substitute, lectura.

Mijloace de învățământ: icoana Cina cea de Taină, Sfânta Scriptură, fișa de lucru, calculatorul – imagini Power Point, Liturghia Sfântului Ioan.

Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și activitate individuală .

Bibliografie: – Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a VII-a;

Mocanu Elena, Ene Ionela, Popescu Daniela , Muha Camelia, Panoschi Mihaela „Ghid de proiectare didactică , Religie Creștin – Ortodoxă”,Editura Sf. Mina, Iași, 2004.

Muha Camelia, „Caiet pentru elevi – Religie creștin-ortodoxă”, clasa a VII-a, Editura Sf. Mina, 2009.

Scenariul didactic

LECTURĂ

ELIBERAT PRIN SFÂNTA LITURGHIE

Un ostaș, frate cu un preot, stătea rănit pe câmpul de luptă. După câteva ore în care s-a zbătut între viață și moarte, acesta și-a venit în fire, și-a legat singur rănile sale, dar, încercând să se întoarcă spre casa sa, a fost prins de dușmani.

Fiind luat prizonier și având oarece îngrijire acolo, și-a văzut rănile vindecate. Preotul, fratele lui, îl căută printre trupurile celor morți în război și aflând pe alt ostaș care semăna cu el, l-a îngropat cu cinste și i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Și a arătat Domnul Dumnezeu o minune: fratele preotului, ostașul,fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat și pus în fiare, dar toate legăturile și fiarele acelea au căzut de pe el. Stăpânul său l-a întrebat ce înseamnă toate acestea și cu ce farmece umblă. Iar ostașul a răspuns: « Mi se pare că fratele meu, fiind preot și socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie și, de-aș fi fost eu acum în lumea cealaltă, aș fi fost eliberat de chinuri».

După un timp, l-a vândut stăpânul său pe ostaș în alt oraș, dar și acolo, orice legătură și fiare se puneau pe el, toate se dezlegau și cădeau. Cel de-al doilea stăpân, văzând că ostașul nu poate fi legat cu nici un fel de legătură, i-a dat drumul în țara lui, ca să-i trimită de acolo prețul răscumpărării sale.

Ajuns acasă, ostașul a povestit fratelui său, preotul care se ruga pentru el, apoi celorlalți membri ai familiei toată întâmplarea. Toți au înțeles că pomenirile Sfintelor Liturghii pot să ajute mult spre mântuirea sufletului și a trupului.

FIȘĂ DE LUCRU

TEXTE DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ

• « Să ne apropiem cu inima curată, întru plinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, și apoi spălându-ne trupul în apă curată.» (Evrei 10, 22)

• « Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și te împacă cu fratele tău și apoi venind, adu Darul tău.» (Matei 5, 23-24)

• « Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț.”

(I Timotei 2, 8-9)

ANEXA 4

Sfânta Liturghie – Hristos în mijlocul nostru

IDENTIFICAȚI CUVINTELE DIN CAREUL DE MAI JOS, ATÂT PE LINIILE ORIZONTALE CÂT ȘI PE CELE VERTICALE, CARE AU LEGĂTURĂ CU TEMA ACESTUIA

ANEXA 5

Nume……….. Data……………………

Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos

Fișă de lucru – cls. a VII- a

Definește Sfânta Liturghie și arată importanța ei completând spațiile punctate cu informația corespunzătoare:

Este cea mai importantă …….. religioasă prin care biserica Îl cinstește și premărește pe Dumnezeu;este ……………………. (repetarea) ……………….. Mântuitorului.

La sfânta Liturghie ne întâlnim in chip real cu Hristos, prin împărtășitrea cu ………….. și ………………Domnului (Sfânta Împărtășanie) .

b) În timpul cântării ,,……………………………….” Și a ……………….. (rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt) pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Domnului( este cel mai …………………….. moment al slujbei).

C )Nimeni nu se poate mântui fără sfânta Împărtășanie –datoria creștinului de a participa la ……………………!!!!

II. Unește ce se potrivește:

III. a. Arată locul și importanța Crezului în cadrul Sfintei Liturghii. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

b. Când și de cine a fost întemeiată Sf. Liturghie? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….