Cultivarea Si Stimularea Creativitatii Elevilor Prin Intermediul Orelor de Limba Si Literatura Romana In Ciclul Primar

CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………………… 3

Capitolul I

EDUCABILITATEA CREATIVITĂȚII LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR ……………………………………………………………………………………………….

I.1. Creativitatea-delimitări conceptuale și specifice

I.2. Dimensiuni complementare ale creativității

I.2.1. Potențialul creativ

I.2.2. Proesul creativ

I.2.3. Produsul creativ

I.2.4. Personalitatea creativă

I.3. Factorii și condițiile creativității

I.4. Particularități ale proceselor psihice ale elevilor din ciclul primar care favorizează activitatea de tip creatoare

I.5. Educarea creativității în clasele primare

Capitolul II

PARTICULARITĂȚI ALE CURRICULUM-ULUI DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII ELEVILOR

II.1. Conceptul de curriculum

II.2. Specificul curriculum-ului de limba și literatura română în ciclul primar

II.3. Modelul comunicativ-funcțional

II.4. Locul și importanța creativității în programele și manualele școlare actuale

II.5. Mijloace de dezvoltare a potențialului creativ

Capitolul III

MODALITĂȚI DE CULTIVARE ȘI STIMULARE A CREATIVITĂȚII ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAT ÎN ORELE DE LIMBA ROMÂNĂ

III.1. Metode de dezvoltarea a creativității în clasele I-IV

III.1.1. Metode tradiționale

III.1.2. Metode moderne

III.2. Forme de organizare a activității centrate pe cultivarea capacităților creative

III.2.1. Activitatea individuală

III.2.2. Activitatea pe grupuri mici

III.2.3. Activitățile extracurriculare

Capitolul IV

STRATEGII DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ELEVILOR DE CLASA I PRIN ORELE DE LIMBA ROMÂNĂ

IV.1. Proiectarea activităților creative

IV.2. Aplicarea strategiilor didactice

IV.3. Evaluarea activităților desfășurate în cadrul demersului aplicativ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Motto:

„ Ori de câte ori un copil pus în fața unei probleme restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluție independent de faptul că este o sarcină școlară , a vieții curente sau un test, el înfăptuiește o invenție”

(P. Oleron)

„Primii pași spre creativitate sunt făcuți atunci când îndemnăm un copil să miroasă o floare, să observe un pom în toate amănuntele sale, să mângâie blana unei pisici.

Copilul trebuie îndemnat să-și folosească ochii, nu numai pentru a vedea, dar și pentru a privi; urechile, nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție; mâinile, nu numai pentru a apuca obiectele, ci și pentru a le pipăi și a simți.”

(Lowenfeld)

Argument

Limba română constituie știința de bază a tuturor științelor fără de care înțelegerea acestora ar fi imposibilă.

În ciclul primar importanța limbii române ca disciplină școlară este covârșitoare, prin această disciplină urmărindu-se dezvoltarea unor tehnici de bază ale activității intelectuale: citit, scris, exprimarea corectă cât și cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectă a limbii române moderne.

Dezvoltarea capacității creatoare a fiecărui elev este condiția unui învățământ modern, iar nouă dascălilor ne revine sarcina de a folosi metodele și modalitățile cele mai adecvate pentru dezvoltarea creativității fiecărui elev în parte.

Reforma înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea noastră ca dascăli, găsirea noului pentru fiecare activitate: nici o lecție nu trebuie să semene cu cealaltă, iar acest lucru nu îl putem realiza decât printr-o activitate creativă.

Dacă știm să-i creăm copilului mediul favorabil, să-i dezvoltăm personalitatea, gândirea logică, talentul, vom vedea că acesta va fi mereu mai receptiv, mai creativ.

Am pornit la studiul acestei teme, animată tocmai de la faptul că mi-am dorit dintotdeauna să descopăr și să educ potențialul creativ al fiecărui elev.

Mi-am ales această temă pentru a finaliza unele preocupări mai vechi privind perfecționarea exprimării orale și scrise a elevilor mei, modul și posibilitățile de cultivare a creativității acestora și evidențierea câtorva aspecte din propria experiență prin care am ajuns la rezultate bune, datorită activităților de învățare care le-am propus elevilor și aplicării sugestiilor, descoperite în literatura de specialitate. Motivația alegerii acestei teme este justificată, în primul rând, din perspectivă psiho-pedagogică astfel: avem nevoie de copii care gândesc și au capacitatea de a prelucra informația primită, nu doar de simpli receptori, se impune trecerea de la stocarea informației la prelucrarea logică, astfel încât aceasta să-și găsească aplicabilitatea. De aceea este necesară cultivarea și stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o structurare temeinică, sistematică a informației, a aptitudinilor, a capacităților. Este necesar a forma elevilor capacitatea de a transfera logic, de la o arie curriculară la alta, conținuturile și de a le structura și ierarhiza logic, în funcție de trebuințe, de necesități și de contextele situaționale.

Bibliografia de specialitate mi-a fost utilă prin: indicații metodice, interpretări științifice, iar experiența proprie a însemnat utilizarea multilaterală a bibliografiei, completarea adusă unor indicații metodice și găsirea unor modalități de lucru cu caracter original, creator.

Chiar dacă nu am reușit să abordez în această lucrare toate problemele teoretice și practice pe care le implică creativitatea în școală aș vrea să cred că ceea ce am evidențiat aici va fi util cadrelor didactice care lucrează în învățământul primar și nu numai.

Dezvoltarea creativității elevilor reprezintă o precupare permanentă pentru cadrele didactice. Elevul provocat să creeze va deveni omul capabil să găsească soluții și să se adapteze într-o societate aflată în permanentă schimbare. În acest scop este nevoie de un cadru didactic creativ, plin de fantezie, bine informat care să descopere mereu noi forme de lucru, noi metode , procedee și tehnici , noi căi de abordare a fenomenului educațional pentru a depăși rutina. Ciclul achizițiilor fundamenale presupune formarea deprinderilor de conduită școlară, înzestrarea elevilor cu capacități de bază precum citirea și scrierea și cu orientarea actului comunicării spre baze logico-științifice, fără elemente de teoretizare, ci prin exersare și simulare.

Modul de abordare al conținuturilor este cel integrat în vederea formării noului model comunicativ funcțional. În vederea realizării noului model comunicativ funcțional, învățătorul trebuie să-și formeze modelul operațional-strategic al predării limbii române, care are ca premise formarea și perfecționarea deprinderilor de citire, îmbogățirea, activizarea și nuanțarea vocabularului elevilor, însișirea ortopediei, ortografiei și punctuației, redactarea compunerilor, însușirea elementelor de construcție a comunicării de către elevi.

Creativitatea elevului se dezvoltă în primul rând prin intermediul jocului și a creațiilor plastice, care sunt activități plăcute elevilor de vârstă mică, dar un rol primordial o au orele de limbă și literatură română.

Lucrarea cuprinde patru capitole fiecare din ele având unul până la patru subcapitole.

În capitolul I intitulat ,,Educabilitatea creativității la elevii din ciclul primar” am definit conceptul de creativitate, am prezentat factorii care contribuie la dezvoltarea creativității elevilor din ciclul primar. Am evidențiat tot în acest capitol generalități privind conținutul noțiunii de creativitate și eficiență la elevii din clasele I-IV. Între noutățile aduse de reformă pe diferitele segmente ale învățământului se înscrie și ideea predării integrate a limbii și literaturii române la clasele II-IV. Limba și literatura română trebuie predată fără divizarea în subdisciplinele: citire, gramatică, compunere, lectură.

Capitolul al doilea se referă la particularitățiile curriculum-ului de limba română în ceea ce privește dezvoltarea creativității elevilor, informații despre locul și importanța creativității în programele școlare, și nu în ultimul rând sunt prezentate mijloace de dezvoltare a creativității elevilor în cadrul orelor de limbă și literatură română.

Capitolul trei intitulat ,, Modalități de cultivare și stimulare a creativității elevilor din ciclul primar în orele de limba română” prezintă importanța unor metode care dezvoltă creativitatea elevilor și forme de organizare a activității centrate pe dezvoltarea capacității creative.

Ultimul capitol ,, Strategii de stimulare a creativității elevilor de clasa I în orele de limbă și literatură română” reprezintă demersul aplicativ prin care am urmărit să demonstrez că folosirea unor metode, procedee și tehnici de stimulare a creativității elevilor în cadrul orelor de limba română va duce la dezvoltarea creativității elevilor din clasa I.

Mi-am propus să selectez și să aplic metode și procedee moderne, metode activ participative care să stimuleze creativitatea, specifice disciplinei limba și literatura română, în concordanță cu profilul psihologic al elevilor și cu cerințele programei.

CAPITOLUL I

EDUCABILITATEA CREATIVITĂȚII

LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR

I.1. Creativitatea-delimitări conceptuale și specifice

Creativitatea este o problemă care a marcat profund psihopedagogia secolului al XX-lea, acesta constituind obiectul a numeroase studii și cercetări. Deși se crede că creativitarea este un concept larg cunoscut, există încă subiecte de controversă. Fenomenul creativității este studiat științific de peste o jumătate de secol, iar în întreaga lume se derulează programe de dezvoltare a creativității.

Termenul de creativitate are accepțiuni diferite care nu se contrazic, ci mai degrabă se completează. Se simte nevoia unor termeni diferiți pentru a desemna semnificații deosebite; în definițiile date creativității, accentul este pus uneori pe produsul creat, alteori pe procesul creator, iar, uneori, pe persoana creatoare.

Analizând și comentând diferite concepții care s-au exprimat în legătură cu aria de răspândire a capacităților creatoare în masa populației, psihologul român Al. Roșca împărtășește opinia altor cercetători în acest domeniu, după care însușirile creative nu aparțin unor ființe singulare, ieșite din comun și predestinate din naștere pentru a deveni creator, ci la orice persoană normală creativitatea poate fi dezvoltată, într-o măsură mai mică sau mai mare, într-o direcție sau alta.

Termenul de ,,creativitate” provine din limba latină ,, creare” care înseamnă ,,a zămisli”, ,,a naște”, ,,a făuri”. În anul 1937 Gordon Allport introduce termenul de creativitate în vocabularul psihologic, cu scopul de a desemna o formațiune de personalitate.

Gordon Allport susține că fenomenul creativității desemnează un ansamblu de trăsături proprii fiecărui individ la un anumit nivel, iar potențialul creativ existent la toți oamenii poate fi actualizat și dezvoltat. Termenul propriu-zis de creativitate era înlocuit de cocepte instrumentale precum: invenție, inovație, descoperire, dotație, aptitudine, geniu etc.

Date fiind aceste cocepte, care au fost confundate cu cel de creativitate, se impun unele delimitări conceptuale:

– invenția presupune găsirea noului care se adaugă cunoștințelor și obiectivelor deja existente;

– inovația are o conotație pragmatică și implică aplicarea noutății într-o formă de activitate din domeniul economic;

– descoperirea este dezvăluirea unor legități existente deja în realitate și înainte de relevarea, de explicarea lor teoretică;

– talentul este o formă superioară de manifestare a aptitudinilor, care poate duce la valori noi și originale;

-geniul este cea mai înaltă formă de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifestă într-o activitate de importanță istorică pentru societate, pentru progresul cunoașterii umane, științei, tehnicii, culturii cu un ridicat nivel de originalitate.

Ulterior anului 1950 noțiunea de creativitate a fost introdusă în dicționarele de specialitate. Preocuparea pentru creativitate, manifestată după anul 1950, este justificată de importanța pe care această dimensiune o are pentru probleme de natură socială, economică și culturală. Aceată preocupare este demonstrată de numărul mare al publicațiilor pe această temă.

În ciuda numeroaselor studii, nu putem vorbi până în prezent de un consens în definirea creativității. Ana Stoica Constantin (1983, p.5) afirma că în prezent ,, conceptul de creativitate nu este clar definit, desi cumuleză peste o sută de definiții”.

În sens larg, putem considera creativitatea ca un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenești. În sens restrâns, putem distinge patru accepțiuni ale termenului de creativitate (M. Zlate 1994): ca produs, ca proces, ca potențialitate general umană, ca abilitate creativă, ca dimensiune complexă a creativității.

Ana S. Constantin, în lucrarea ,, Creativitatea pentru studenți și profesori” (2004. p.93) consideră creativitatea ,,ca pe un fenomen complex, unitar și dinamic, care angajează întreaga personalitate umană, implicând structura bio-psiho-socială și culturală a personalității și anumiți factori externi, pentru a realiza cea mai înaltă formă de manifestare a comportamentului uman, finalizată prin producerea noului cu valoare socială, fie el concret sau abstract”.

Anca Munteanu în lucrarea sa ,, Incursiune în creatologie” prezintă o mulțime de definiții ale creativității, elaborate de autori din diferite țări, câteva dintre ele le voi aminti aici:

,, Creativitatea este o acomodare cu depășire” (apud J. Piaget, 1978)

,, Creativitatea este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluții inedite și originale” (apud E. Limbos, 1988)

,,Creativitatea este forma superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care se produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă, pentru progresul social” (apud A. Stoica, 1983)

O definiție largă a conceptului de creativitate, cu aplicații directe în procesul de învățământ, vine din partea unui pedagog și scriitor italian Rodari Gianni: ,, Creativitate e sinonim cu gândire divergentă, capabilă adică să rupă schemele experienței. E creativă o minte întotdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situațiile fluide în care alții presimt numai pericole, capabilă de judecăți autonome și independente, care respinge ceea ce este codificat, care manipulează obiecte și concepte fără să se lase inhibată de conformisme. Toate aceste calități se manifestă în procesul creativ”.

Dacă examinăm atent definițiile creativității ajungem la concluzia că trăsăturile esențiale ale activității creatoare sunt: noutatea, originalitatea, ingeniozitatea și valoarea teoretică sau practică. Analizând actul creator în evoluția sa, de la formele cele mai simple și până la creația superioară, Irving A. Taylor (1959) distinge cinci niveluri ale creativității:

Creativitatea expresivă- forma fundamentală a creativității, necondiționată de aptitudini manifestată în desenele copiilor, comportament,. Caracteristicile principale ale acestui nivel al creativității sunt: spontaneitatea, libertatea de exprimare, independența și originalitatea. Ea constituie premisa de dezvoltare în procesul educației, a celorlalte forme ale creației.

Creativitatea productivă- este nivelul specific tehnicienilor pentru că presupune însușirea unor deprinderi care permit îmbunătățirea modalităților de exprimare a creației.

Creativitatea inventivă- cea care se valorifică prin invenții și descoperiri și care pune în evidență capacitatea de a sesiza relații noi și neobișnuite, căi noi de interpretare a unor realități cunoscute.

Creativitatea inovativă- care presupune înțelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unui domeniu și apoi modificarea decisivă a abordării fenomenului. În acest caz e vorba de inovații, care reprezintă aporturi semnificative și fundamentale într-un domeniu.

Creativitatea emergentă- nivelul suprem al creativității, la care ajung foarte puțini indivizi și presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revoluționeze un întreg domeniu al cunoașterii. Acest nivel este cel mai greu de înțeles și de explicat, iar cei care îl ating sunt catalogați drept genii.

Toți cercetătorii în domeniul creativității au avut în vedere cele trei dimensiuni complementare ale creativității: potențialul creativ, procesul creativ și produsul creativ.

I.2. Dimensiuni complementare ale creativității

I.2.1. Potențialul creativ

În prezent a fost depășită concepția conform căreia ereditatea are rolul principal în creativitate și se apreciază că aceasta este o capacitate general umană existând în diverse grade și proporții la fiecare individ, punct de vedere care permite stimularea, educarea și antrenarea creativității. Acest potențial creativ este privit ca o sumă a trăsăturilor de personalitate: capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluența, sensibilitatea la probleme, spiritul de observație, curiozitatea, încrederea în sine, independența în gândire. Toate însușirile ce alcătuiesc creativitatea potențială a persoanei și care pot contribui la succesul actului creativ pot exista, dar nu sunt neaparat utilizabile. Este necesar să se facă distincția între conceptul de potențial creativ și manifestarea creatoare, care presupune posibilitatea reală de a crea.

Creativitatea se deosebește de inteligența generală, care presupune înțelegerea ideilor și aplicarea lorbla soluționarea problemelor practice. J. Piaget susține că dacă funcțiile esențiale ale inteligenței ar consta în înțelegere și invenție, atunci nu s-ar putea vorbi de creativitate fără participarea inteligenței. Orice persoană cu o inteligență normal dezvoltată este mai mult sau mai puțin creativă, iar peste un anumit coeficient de inteligență aceasta nu mai corelează cu creativitatea. Păstrând această idee, Ana S. Constantin susține că: ,, există un consens deplin în a admite că nivelul inteligenței crește proporțional cu cel al creativității până la pragul plasat în apropierea limitei superioare a normalității” (IQ=20). Spre valorile superioare ale inteligenței, cele două variabile nu mai corelează, ci au evoluții independente.

Potențialitatea creativă este educabilă. La naștere copilul posedă doar o anumită potențialitate creativă, urmând , ca în procesul educației să sporeacă potențialitatea menționată în funcție de dezvoltarea și manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali și de mediu, dezvoltându-se treptat nivelurile creativității.

I.2.2. Procesul creativ

Creativitatea ca proces este perspectiva ce reflectă caracterul procesual, fazic al creativității. Creativitatea poate fi analizată ca proces de realizare a unui produs creativ. În privința numărului fazelor există o divergență de opinii. Unii cercetători identifică patru faze (G. Wallas, E.D. Hutchinson, R. Thompson), alții menționează șapte faze (Al. Osborn).

Cea mai cunoscută analiză a fazelor procesului de creație aparține psihologului Graham Wallas care distinge patru faze: prepararea, incubația, iluminarea, verificarea.

Prepararea este faza inițială și obligatorie a oricărui act de creație. Este o fază complexă și hotărâtoare în realizarea actului creator. Buna ei desfățurare depinde de creator, de conștiinciozitatea cu care el se ocupă de problema respectivă. Un aspect important al acestei etape este acela al motivației. Persoanele care manifestă o motivație creatoare sunt capabile să-și susțină impulsul creator de-a lungul unei căutări îndelungate.

Incubația este cea de-a doua fază de așteptare. Deși este aparent pasivă, incubația este o fază de arderi intense, în care au loc o serie de prelucrări paralele, în care se stabilesc conexiuni ce nu au fost realizate anterior. În cadrul acei faze, o persoană creativă este invadată de neliniști, frustrații, complexe de inferioritate.

Iluminarea este caracterizată prin apariția involuntară a soluției la problemă când răspunsul pe care îl căutăm ,,apare ca o iluminare bruscă a conștiinței, ca o intuiție instantanee și aproape miraculoasă”.

Verificarea solicită multă muncă, perseverență, ingeniozitate pentru a duce creația la bun sfârșit. Este faza finală în care soluia găsită este testată, examinată pentru a fi eliminate posibile erori sau lacune și pentru a stabili valoarea de originalitate și utilitate a produsului obținut.

Nu întotdeauna fazele se succed în ordinea propusă, unele faze pot fi eludate sau comprimate. Traiectoria procesului de creație are caracter individual, raportul dintre fazele menționate și duratele lor variind de la un subiect la altul.

I.2. 3. Produsul creativ

Produsul creației este criteriul cel mai cunoscut de apreciere a creativității elevilor. Produsul poate fi unic și valoros pentru un grup, pentru societate, sau numai pentru individ. Creativitatea elevilor poate fi analizată din perspectiva produselor, performanțelor procesului creativ. Analiza produselor activității trebuie raportată la câteva caracteristici de bază ale produsului creativ realizat de către elevi:

-originalitatea;

-noutatea;

-utilitatea;

-eficiența;

Deci creativitatea poate fi considerată ca o capacitate a persoanei de a realiza ceva nou și de valoare sau ca un proces prin care se realizează un produs original, de înalt nivel. Așadar creativitatea se definește ca fiind ,,forma superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă pentru progresul sociaș”.

I. 2. 4. Personalitatea creativă

Înțeleasă ca esență a personalității creatoare ca proces psiho-intelectual sau ca produs al instrucției și educației creativitatea a pus în fața cercetătorilor problema educabilității sale, ținând seama de factorii esențiali precum ereditatea și mediul educogen.

Răspunsurile vizând „conjugarea comportamentului înnăscut … cu un set de comportamente dobândite …” se pot considera armonizate într-o formulare ce aparține profesorului Ion Moraru: „ … ființa umană are în dotarea ei naturală predispoziția creativității, care prin instrucție, educație și cultură, poate deveni capacitate efectivă de creație și trăsătură definitorie a personalității”.

Procesul creației nu poate fi analizat separat de personalitatea creativă. În urma cercetărilor efectuate de diverși psihologi s-a întocmit o listă de caracteristici tipice pentru persoanele creative:

Curajos în convingeri

Independent în judecată

Curios, cercetător, intuitiv

Preocupat de sarcinilie primite

Idealist, doritor să-și asume riscuri

Alți cercetători se concentrează asupra unei singure trăsături pe care o consideră factor cheie în performanța creativă: motivația.

Competența creativă este legată atât de motivație, adică de măsura în care subiectul se mobilizează pentru invenție , inovație , creație ,cât și de nivelul atins în dezvoltarea unor procese psihice , între care un loc deosebit îl ocupă :

Spiritul de observație– capacitatea de a sesiza în obiecte, fenomene și acțiuni, trăsături mai puțin evidente, dar importante ;

Operativitatea gândirii– adică acea capacitate mintală de structurare și restructurare continuă a informațiilor , de integrare a lor în sisteme din ce în ce mai complexe, capacitatea de a întrebuința operațiile gândirii (analiză, sinteză, comparare, asociere, disociere, abstractizare, generalizare), de a sesiza relații între fenomene, de a deplasa gândirea de la cauză la efect și invers ;

Imaginația creatoare- capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare, ca rezultat al interacțiunii dintre percepție, memorie, gândire, emoție, atenție, acte de voință etc., rezultând un produs nou, inexistent până în momentulconceperii , dar posibil în viitor ;

Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalității umane, activitate și competență din care rezultă un produs nou, original, cu valoare pentru societate.

Cercetările contemporane acordă o atenție deosebită atitudinii creative, dimensiune a personalității creative. Cele mai importante atitudini creative sunt:

* încrederea în forțele proprii *perseverența

*capacitatea de a fi uimit *atitudinea antirutinieră

*abilitatea de a te concentra *simțul valorii

*capacitatea de a accepta con- *curajul de a merge dincolo de

flictele certitudini

Se conturează astfel un profil al personalității creative: inteligentă, originală, independentă, deschisă, intuitivă, energică, sensibilă, dominatoare, cu simț al umorului, care preferă complexitatea și ambiguitatea, are încredere în sine

3. Factorii și condițiile creativității

Prin inventivitatea sa, învățătorul este în măsură să-i pregătească pe elevi pentru o învățare creativă, pentru o reală dezvoltare a spontaneității și formarea aptitudinilor creative propriu-zise. Cheia creativității este găsită atunci când elevul este dispus să întrebe, să descopere probleme acolo unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, deveniți apți să emită judecăți independente. Problema educației estetice este complexă în clasele primare. Acum se pun bazele formării gustului estetic ale aprecierii frumosului care constituie o latură esențială a vieții. Învățarea creativă desfășurată întâi de toate în școală se constituie drept strategia cea mai adecvată, pentru a realiza acțiunea unitară a factorilor creativității în interesul general. Acești factori, identificați de cercetarea de specialitate, sunt într-o prezentare sumară următorii:

Factorii cognitivi operaționali

Inteligența creatoare;

Sensibilitatea față de probleme sau receptivitate față de nou;

Fluența sau fluiditatea gândirii;

Flexibilitatea gândirii;

Imaginația creatoare.

Factori de personalitate

Factori sociali

Înțeleasă ca esență a personalității creatoare ca proces psiho-intelectual sau ca produs al instrucției și educației creativitatea a pus în fața cercetătorilor problema educabilității sale, ținând seama de factorii esențiali precum ereditatea și mediul educogen.

Așadar, educarea creativității este posibilă și cu atât mai mult, necesară, iar ea se realizează în școala vizând deopotrivă creativitatea educatorilor și creativitatea elevilor.

Numeroase studii efectuate în legătură cu fenomenul numit creație au condus la concluzia că formarea și dezvoltarea capacităților creatoare este condiționată de mai mulți factori. Factorii creativității pot fi interni și externi, iecare dintre ei având efecte stimulative asupra creativității. Factorii creativității au fost împărțiți în mai mlte grupe: factori intelectuali (gândire, memorie, inteligență, imaginație), factori aptitudinali (aptitudinile sociale), factori noncognitivi și nonaptitudinali (factori aptitudinali, motivaționali și de caracter), factori externi (sociali).

Deși creativitatea este un proces complex la care participă întreaga personalitate pe baza acțiunii unitare a factorilor enumerați mai sus, Ana Stoian (1986, p.8) subliniază rolul predominant al factorului intelectual ,,direct răspunzător de nivelul creativității”. Dintre factorii intelectuali implicați în actul creației, gândirea, cu factorii ei generali-inteligența și imaginația creatoare sunt cei mai importanți deoarece ei au și funcția de integrare a celorlalți factori cognitivi-operaționali ai creativității.

Mulți cercetători au asimilat gândirea divergentă cu gândirea creatoare. Gândirea divergentă se definește prin calitățile de fluență, flexibilitate, originalitate și elaborare. Cele mai multe teste de creativitate se limitează la gândirea divergentă și mai ales la evaluarea primelor trei calități ale acesteia:

Fluența exprimă rapiditatea și ușurința de a produce, în anumite condiții cuvinte, idei, asociații, propoziții sau expresii. Fluența este un indicator al ușurunței actualizării asociațiilor și desfășurării ideilor. Aceasta poate fi ideațională, asociativă și de expresie. La acestea se adaugă fluiditatea cuvântului sau verbală.

Flexibilitatea exprimă capacitatea de a modifica și restructura eficient mersul gândirii în situații noi, de a găsi situații noi, de a găsi soluții cât mai variate de rezolvare a problemelor, de a opera transferuri, de a renunța la ipotezele vechi și de a adopta cu ușurință altele noi. Opusul flexibilității este inerția sau rigiditatea, imposibilitatea de a vedea o situație dintr-un alt punct de vedere. Flexibilitatea poate fi spontană sau adaptativă, aceasta din urmă presupunând o modificare în modul de a aborda sau interpreta o situație, în strategia utilizată, fără de care nu se poate ajunge la o soluție valabilă.

Originalitatea este capacitatea de a emite idei noi, soluții ingenioase, neconvenționale, neobișnuite. Se consideră a fi originale acele soluții care frapează, care sunt ieșite din comun, care ocolesc căile bătătorite de rezolvare.

Elaborarea este aptitudine intelectuală creativă care desemnează capacitatea persoanei de a obiectiva o imagine nouă. Elaborarea reprezintă în esență calea de la idee la materializarea ei în imagini grafice, sonore, cuvinte.

Creativitatea nu poate fi limitată la factorii intelectuali. Mulți autori consideră factorii nonintelectuali precum motivația, afectivitatea, aptitudinile și atitudinile creative ca fiind cel puțin la fel de importante ca și factorii intelectuali. Factorii nonintelectuali menționați în literatura de specialitate, sunt motivația, caracterul, afectivitatea, temperamentul, rezonanța intimă.

Motivația este esențială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea, susținând efortul creatorului. Dintre formele motivației cea intrisecă este foarte importantă pentru demersul creator, deși T. Amabile este de părere că și motivația extrinsecă are rolul ei, mai ales pentru sarcinile pe termen lung.

G.R. de la Grace susține că principalele fenomene motivaționale care stimulează creativitatea sunt: nevoia de ordonare a complexității, nevoia de senzații tari, nevoia de a excela, nevoia de asumare a riscului.

Vasile Pavelescu sintetizează importanța motivației astfel: ,,înțelegerea actului creator nu se poate dezvălui decât în contextul și dinamica motivațională a personalității”. (V.Pavelescu, 1974)

Caracterul este stimulator pentru creativitate prin următoarele tipuri de trăsături caracteriale: puterea de muncă, perseverența, răbdarea, conștiinciozitatea, inițiativa, curajul, încrederea în sine, independența, nonconformismul.

Afectivitatea asigură energizarea și valorificarea dimensiunilor caracteriale, a celor cognitive, a aptitudinilor speciale.

Temperamentul nu este un factor ce diferențiază indivizii creativi de cei mai puțini creativi, deci nu putem vorbi de existența unui tip temperamental nepotrivit pentru creativitate, ci poate exista o adecvare după natura domeniului respectiv.

Rezonanța intimă este un factor stilistic al personalității ce reprezintă modul în care experiențele trăite se reflectă la nivel individual.

Un rol important în creativitate revine și aptitudinilor speciale. Ele asigură efectuarea cu succes a unei activități. Rolul lor însă nu este decisiv deoarece fără conlucrarea tuturor factorilor interni și externi acestea rămân nevalorificate. Dezvoltarea aptitudinilor speciale asigură atingerea nivelurilor superioare ale creativiății, cel inovativ și emergentiv, prin direcționarea, specializarea și susținerea potențialului creativ general.

Aptitudinile speciale se constituie ca o rezultantă a combinării, cu ponderi variabile a următoarelor componente:

-senzoriale (acuitate vizuală, auditivă);

-psihomotrice (dexteritate manuală, coordonare oculo-motorie);

-intelectuale ( inteligența);

-fizice (forța fizică, memoria chinestezică).

Toate calitățile intelectuale și aptitudinale fără pasiune, perseverență, încredere în sine rămân în stare potențială. Paul Popescu Neveanu, (1978, p.157) plasează creativitatea în ,,interacțiunea optimă, generatoare de nou, dintre aptitudini și atitudini. Aptitudinile nu sunt creative prin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin motive și atitudini creative”.

I.4 Particularități ale proceselor psihice ale elevilor din ciclul primar care favorizează activitatea de tip creatoare

Dezvoltarea omului constituie un rezultat al acțiunii conjugate al educației, mediului și eredității (prin această dezvoltare înțelegem schimbările calitative și cantitative intervenite în cursul vieții individului).

Problemele capitale ale educației sunt comune pentru întreaga lume. Marii gânditori au sesizat rolul educației în dezvoltarea societății. În atenția fiecărui educator ar trebui să stea asocierea lui Platon „cum va fi educația tinerei generații, așa vor fi și cetățenii de mai târziu ai statului”. Preocupările pentru studiul creativității, pentru găsirea și utilizarea unor metode de antrenare și facilitare a creației la nivel individual și de grup, sunt justificate de cerințele sociale actuale.

În acest sens, consider utilă informarea și sensibilizarea celor implicați direct în activitatea cu școlarii mici, pe de o parte, și promovarea colaborării lor în realizarea unor studii ce vizează elaborarea și experimentarea/implementarea unor modalități optime de antrenare și dezvoltarea a creativității.

Rolul factorilor intelectuali, ai stilului cognitiv, este unanim recunoscut; inteligența, memoria, imaginația, gândirea și rezolvarea de probleme. Personalitatea creatoare integrează într-un mod specific motivațiile individului, iar tendința fundamentală de autoactualizare a omului, subliniată de Carl Rogers, este esențială în dezvoltarea creativității.

Creativitatea copiilor se dezvoltă începând de la grădiniță. Încă de la vârsta de trei ani, copiii se caracterizează printr-un mare potențial creator.

Acest lucru a fost demonstrat de mulți pedagogi și psihologi dintre care aș aminti: Ed. Claparide, J. Piaget, A. N. Leontiev, J. P. Guildford și Al. Roșca. Din studiile celor amintiți, reiese că este necesar să se depună o muncă neîntreruptă pentru dezvoltarea creativității și inteligenței de la această vârstă. În această acțiune, educatoarelor le revine sarcina de a depista de timpuriu posibilitățile creatoare ale copiilor, de a crea condiții optime de dezvoltare.

Cercetările făcute în domeniul psihologiei preșcolare arată că la această vârstă elementele de creație sunt încă slab dezvoltate, dar pot fi stimulate de activitățile creatoare. Numai la 6-7 ani, când preșcolarul devine școlar, se conturează caracterul conștient și planificat al combinațiilor imaginative.

De la acesta vârstă potențialul creativ al copilului este în creștere. Cunoștințele și abilitățile sunt exersate și reluate în contexte noi de aplicare, accentuându-se capacitatea copiilor de a opera cu ele, de a stabili noi legături între cunoștințe, de a le aplica în mod creator, copilul având ocazia să intre în contact cu noțiuni și cunoștințe structurate științific, cu situații care cer argumentări inteligente la răspunsurile date. Acestea contribuie la dezvoltarea gândirii logice, critice, independente, calități care la rândul lor, se cuprind în creativitate și sprijin.

Limbii române, ca obiect de învățământ, îi revin sarcini exprese pentru dezvoltarea capacității de comunicare și de creație. Formarea și dezvoltarea capacității de comunicare verbală se află în strânsă legătură cu formarea și dezvoltarea capacității de comunicare și de creație. De aceea este necesar ca, în studiul integrat al limbii române în școală să își găsească loc exerciții exprese pentru dezvoltarea creativității.„Limba și literatura română” face parte din aria curriculară „Limbă și comunicare!”.

Curriculum-ul de limbă română este „o componentă fundamentală” a parcursului de învățare oferit elevilor în contextul școlarizării obligatorii.

Scopul (obiectivul central) al studierii limbii și literaturii române în învățământul primar este dezvoltarea competențelor elementare de comunicare, orală și scrisă ale școlarilor mici, precum familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare.

Prin studiul limbii și literaturii române, învățătorul trebuie să formeze progresiv un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii, sa fie sensibil la frumosul din natură și cel din opera de artă, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare.

Prin noul curriculum, ni se propune o mutație fundamentală la nivelul studierii limbii române în ciclul primar. Modelul comunicativ-funcțional este adecvat nu numai specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare la copii a competenței de comunicare.

Concret, acest model presupune dezvoltarea integrală a capacităților de receptare a mesajului oral și de exprimare orală, de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) și de exprimare scrisă.

Comunicarea este prezentă, așadar în calitatea sa de componentă fundamentală, acoperind deprinderi de receptare și de exprimare orală și scrisă.

Se pune accent pe producerea unor mesaje proprii, pe formarea de capacități proprii folosirii limbii în contexte concrete de comunicare. Programa este structurată pe baza unor obiective cadru:

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;

Dezvoltarea capacității de exprimare orală;

Dezvoltarea capacității de dezvoltare a mesajului scris (citirea/lectura);

Dezvoltarea capacității de exprimare scrisă.

Se sugerează unele conținuturi în măsură să încurajeze creativitatea și libertatea

de alegere a copilului.

Între noutățile aduse de reformă pe diferitele segmente ale învățământului, se înscrie și ideea predării integrate a limbii și literaturii române la clasele II-IV. Această orientare se regăsește atât în elaborarea planurilor de învățământ, cât și în programele școlare.

În utilizarea predării integrate, se pornește de la obiectivul central al învățării limbii române în învățământul primar și exigențele programelor școlare.

În consecință, limba și literatura română trebuie predate în mod integrat – fără divizarea în subdisciplinele citire, gramatică, compunere, lectură.

Ce se urmărește de fapt, prin predarea integrat? Se urmărește ca elevii să aibă o cultură comunicațională prin intermediul căreia să-și exprime în mod adecvat trăirile și interesele lor. Cu alte cuvinte, noul curriculum promovează sistemul comunicativ-funcțional. De aceea, se renunță la compartimentarea rigidă a disciplinei de limbă și literatură română în componentele enumerate mai sus.

Un alt element care se urmărește prin intermediul predării integrate, constă în faptul că obiectivele nu mai vizează, în mod expres, asimilarea de cunoștințe, ci ele se formează în situații concrete de comunicare. Noi, învățătorii, trebuie să manifestăm flexibilitatea în selecție, organizare și planificare a conținuturilor învățării, precum și în adoptarea acestor conținuturi la nivelul de înțelegere al elevilor, în cadrul activităților de comunicare.

În situația nou-creată, predarea integrată atrage după sine atât o planificare, cât și o evaluare integrată. La clasele II-IV, predarea integrată pornește de la planificarea semestrială, ținându-se cont de obiectivele cadru care conturează clar scorurile studierii limbii și literaturii române la aceste clase; dezvoltarea competențelor elementare de comunicare orală și scrisă ale elevilor și familiarizarea cu textele literare și nonliterare semnificative pentru elevii din ciclul primar.

La fiecare obiectiv cadru, sunt avute în vedere obiectivele de referință, iar, în jurul fiecărui conținut, putem grupa mai multe lecții cu legătură între ele. La rândul lor, aceste lecții le planificăm pe zile, în funcție de obiectivele operaționale urmărite. Pentru predarea conținuturilor, ne folosim de textele literare din manual, doar ca element suport, nu ca subiecte rigide ale lecțiilor.

Cu toate acestea, oricât de integrată ar fi predarea limbii și literaturii române, la fiecare lecție planificată se exersează citirea textului, se folosesc cuvintele și expresiile noi în structuri diverse, se realizează construcții lingvistice după modelul oferit de text.

Noutatea se regăsește în aceea că elementele specifice subdiviziunilor materiei se reunesc în fiecare lecție pentru realizarea obiectivelor de referință la nivelul fiecărei clase, adică se realizează o predare interdisciplinară.

Noua abordare a predării școlare impune ca o necesitate formarea elevilor în spirit activ-participativ; dezvoltă la elevul de vârstă școlară mică un ansamblu de atitudini și motivații ce-l vor ajuta în continuare în studiul limbii și literaturii române; stimulează interesul pentru formarea și dezvoltarea competențelor elementare de comunicare; permite proiectarea lecției, astfel încât să furnizeze elevilor cunoștințele integrate în context cât mai variate; determină învățătorul să iasă din granițele disciplinei/subdisciplinei, de a face saltul către predarea integrată care este impusă de însăși natura lucrurilor și a fenomenelor realității; face posibilă trecerea de la diversitate la unitate, de la juxtapunere spre integrare.

Limba română, prin însuși faptul că este vectorul comunicării, se întâlnește cu toate celelalte discipline de învățământ. Prin caracterul pluridisciplinar al acestui obiect de studiu, se asigură, pe o parte, dobândirea de cunoștințe din alte domenii, pe de altă parte, contribuie la dezvoltarea mobilității gândirii, a creativității. Pentru aceasta, este necesar ca învățătorul să combată învățarea prin reproducere textuală a cunoștințelor (învățarea pe de rost, mecanică, fără a judeca), șabloanele în raportarea la sarcinile de învățare.

O caracteristică a acestei vârste este bogata fantezie a copilului și, de aici, înclinația spre fabulație. Învățătorul trebuie să respecte sau chiar să simuleze fantezia specifică copilăriei, pentru că fantezia deschide calea activităților constructive care pot contribui la dezvoltarea activităților creatoare.

La elevii din clasele I-IV, întâlnim o creativitate relativă. Aceasta, cultivată, va putea duce la creativitatea absolută care îl va caracteriza pe viitorul om de știință. Psihologul Al. Roșca consideră că principala caracteristică a creativității e noutatea sau originalitatea soluției găsite. Micii școlari se află la începutul însușirii elementelor de bază ale științei, iar spiritul creator îl putem dezvolta din ce în ce mai mult pe măsură ce îi facem să cunoască lumea înconjurătoare.

Învățătorul trebuie să apeleze mereu la spontaneitatea, inițiativa elevului, să exploateze tot ceea ce este bun. Școala activă pune accentul pe efortul spontan al elevului ce și-l impune lui însuși atunci când activitatea corespunde puterilor sale.

Important este ca potențialul creativ să fie depistat și educat, transformat din virtualitate în realitate. Verificarea creativității poate fi făcută pe baza examinării psihologice (prin aplicarea unor teste de creativitate), pe baza unor activități ce conțin elemente de creativitate.

În analiza factorilor creativității, Al Roșca (1972) subliniază faptul că influențele și condițiile materiale, social culturale, motivațional-afective pot acționa ca factori pozitivi sau negativi, inhibitori ai creativității. Ei se pot manifesta ca adevărate bariere de creație, aceste bariere creative (de natură cognitivă, psiho-socială sau materială) împiedică exprimarea și punerea în practică a potențialului creativ al individului sau al grupului.

Comportamentul social reprezintă o variabilă importantă în procesul creativ și în manifestarea creativă. Felul în care subiectul îi percepe pe ceilalți și tipul de relații care le stabilește cu ceilalți membri ai grupului au impact asupra nivelului de exprimare a propriului potențial creator.

Învățământul modern cere o intuiție activă: elevii să dea viață imaginilor din tablouri, din ilustrații, să observe în mod independent o plantă , un tablou și nu dirijat de învățător. Activitățile elevilor trebuie să se situeze pe primul plan: să observe, să lucreze, să vorbească liber, manifestându-și părerile în mod personal, aducându-și astfel aportul la descoperirea temei noi, la rezolvarea situațiilor noi. În acest mod, crește în mod substanțial ponderea activității independente a elevului, activându-l în toate etapele procesului de învățământ, în sensul sporirii efortului propriu pentru dobândirea de cunoștințe, legarea teoriei de practică, formarea capacității de organizare științifică propriei activități, familiarizarea cu stilul muncii de cercetare.

Elevii au posibilitatea de asimilare și aprofundare a materialului de studiu din clasă. Experiența practică a ultimelor decenii arată că desfășurarea la parametri optimi a procesului de predare-învățare-evaluare depinde tot mai mult de existența și integrarea rațională în lecție a unor variate materiale didactice, mijloace moderne de învățământ, aparatură tehnică etc. Organizarea modernă a lecției este axată pe resurse și auxiliare bogate care susțin și stimulează învățarea creativă.

Auxiliarele didactice sunt materiale folosite în lecții cu scopul de a facilita transmiterea cunoștințelor, formarea deprinderilor, evaluarea unor achiziții, realizarea unor aplicații practice în cadrul procesului instructiv-educativ. Culegerile de probleme, culegerile de exerciții gramaticale, caietele de muncă independentă, dicționarele, oferă micilor școlari posibilitatea de a vehicula cunoștințele deja asimilate, de a folosi în mod creator, de a căpăta noi informații în vederea obținerii de performanțe.

Caracterul dinamic al cerințelor școlii în raport cu capacitatea fiecărui elev, trebuie să stimuleze dezvoltarea elevului, să depășească rațional posibilitățile acestuia, solicitându-l sistematic să se autodepășească, să treacă de la ușor la greu, de la inferior la superior.

Așadar, ca o capacitate de a descoperi, a inventa, a compune, creativitatea se caracterizează prin originalitate, suplețe, ingeniozitate și îndrăzneală, caracteristici care si-au găsit un climat favorabil în școala zilelor noastre instituție instructiv-educativă care are ca scop educarea creativității la orice persoană normală.

I.5 Educarea creativității în clasele primare

Creativitatea este una din componentele formative ale învățământului. Aceasta se educă începând chiar de la grădiniță. Nevoia de inovare este esențială pentru bunul mers al școlii, al vieții, al vremurilor în care trăim. Vârsta micii școlarități, caracterizată prin fantezie, curiozitate, spirit de aventură este o perioadă propice stimulării creativității. La această vârstă copiii au curajul să emită opinii personale, să argumenteze și să găaească soluții inedite în situații deverse. școala este cel mai important factor care contribuie decisiv la valorificarea creativității potențiale a elevilor, la stimularea înclinațiilor creative și la educarea creativității.

Principala caracteristică a gândirii creative la elevi este noutatea sau originalitatea soluțiilor găsite, a ideilor emise. Nu se poate vorbi în ciclul primar de existența unei creativități deosebite a gândirii școlarului, ci mai degrabă despre formarea unor premise pentru dezvoltarea ulterioară a creativității. În procesul de învățământ nu este vorba de a forma ,,creatori” adevărați în sensul de inventatori, artiști, cât mai ales de formarea și cultivarea unor capacități de cunoaștere care devin fundamente ale procesului creator real, nu neaparat imediat, ci atunci când tinerii vor intra în fluxul activității productive.

Învățătorul trebuie să aibă în vedere ca elevul să devină factor activ în procesul de învățare, să devină coautor, alături de învățător, al propriei formări. Rolul cadrului didactic e acela de a-l îndruma pe elev să pătrundă în sensurile multiple ale lucrurilor, să surprindă relațiile dintre fenomene, să încorporeze datele cunoscute în experiența proprie, să învețe cum să valorifice cunoștințele în activitatea practică.

Învățarea creativă nu trebuie să înlăture preocupările pentru educarea memoriei deoarece fără aceste instrumente intelectuale, gândirea și imaginația creatoare nu ar dispune de material de prelucrare, cunoscut fiind faptul că ,,din nimic, nu poate fi creat nimic”. Exersarea creativității prin activități adecvate, relativ libere, în care elevii sunt solicitați să imagineze soluții și căi multiple de rezolvare a unei situații date, apreciate de învățător după fluență, grad de originalitate, flexibilitate, efort de elaborare, are o deosebită importanță. Dezvoltarea la elevi a capacităților aptitudinale creatoare nu se poate realiza abordând metode și procedee ce țin de didactica tradițională. Folosind metode și procedee moderne avem în vedere formarea unor deprinderi de învățare prin descoperire și efort intelectual propriu. Potențialul creator de care dispun toți elevii nu trebuie lăsat să evolueze întâmplător, ci trebuie stimulat. Activitatrea de instruire și învățare oferă un teren vast pentru cultivarea la elevi a capacităților creatoare dar așa cum arăta Alexandru Roșca (1972) ,, în funcție de felul în care este organizat și orientat procesul de învățământ poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce și la formarea unei gândiri șablon”. Pentru a stimula creativitatea elevilor, cadrul didactic trebuie să acorde atenție și modului în care se realizează evaluarea. Se impune deplasarea accentului de la obiectivele de ordin informativ la cele de ordin formativ. Astfel notarea nu va mai avea în ochii elevilor un caracter corectiv și punitiv pentru că tensiunea și frustrarea care însoțesc de obicei actul evaluativ nu pot fi decât dăunătoare exprimării creativității elevilor.

În vederea educării și valorificării tuturor posibilităților creative ale elevilor din clasele primare avem în vedere crearea unor condiții favorabile:

Preocuparea pentru dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor, un mod progresiv, de la spiritul de observație până la cele mai complexe capacități ale gândirii și imaginației;

Stimularea atitudinilor de ordin caracterial care conduc la formarea creativității creatoare;

Utilizarea de strategii didactice capabile să activeze întregul potențial creator al elevilor;

Atitudinea creativă în proiectarea lecțiilor prin aplicarea actualelor cunoștințe din domeniul psihologiei creativității;

Crearea unor atmosfere permisive în clasă, care să îi elibereze pe elevi de tensiuni și teamă, o atmosferă care să favorizeze comunicarea, consultarea, conlucrare;

Adoptarea unei atitudini deschise față de manifestările creative ale elevilor, acceptarea ideilor fanteziste specifice vârstei.

Creativitatea constituie așadar o problemă fundamentală a procesului educativ din clasele primare și nu numai, în sensul că premisele ei native și sociale trebuie cunoscute de la o vârstă fragedă pentru ca învățătorul să acționeze în cunoștință de cauză prin cele mai eficiente modalități psiho-pedagogice și metodice, atât în procesul didactic cât și în activitățile extra-didactice.

Capitolul II

PARTICULARITĂȚI ALE CURRICULUM-ULUI DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII ELEVILOR

II. 1. Conceptul de curriculum

Conceptul de "curriculum" rămâne în prezent unul din cele mai controversate în teoria educațională și unul din cele mai ambigue în practica educațională. De altfel, în timp, el a fost acceptat, respins, operaționalizat în modalități diferite, înțeles și utilizat necorespunzător, generator chiar al unei mode ș.a.m.d.

Etimologia conceptului "curriculum" (la plural "curricula") se află în limba latină, în care termenul "curriculum" are semnificații multiple, însă relativ apropiate: "alergare", "cursă", "parcurgere", "drum", "scurtă privire", "în treacăt"; de aici și semnificația contemporană mai frecvent utilizată: parcurs, drum de viață sau carieră ("curriculum vitae").

Toate aceste semnificații sugerează un demers complet, comprehensiv, cuprinzător, însă sintetic, condensat, esențializat și dinamic, demers întreprins în realizarea unei acțiuni, în abordarea unui domeniu etc. Un curriculum în educație trebuie să fie în primul rând relevant prin el însuși, adică să conțină și să promoveze ceea ce este esențial, util, oportun, benefic și fezabil.

Putem vorbi de două accepțiuni ale conceptului "curriculum":

accepțiunea restrânsă, tradițională (care a persistat până la jumătatea secolului XIX), care îl considera superpozabil cu conținutul învățământului, obiectivat în documente școlare și universitare reglatoare care planificau conținuturile instrucției și care asigură managementul sistemului la nivel micropedagogic

accepțiunea modernă, largă, extinsă, care îl consideră un concept integrator, abordat în viziune globală și sistemică asupra acțiunilor educative, asupra procesului educațional; el reprezintă ansamblul tuturor experiențelor de învățare directe și indirecte ale elevilor implicați în situații educaționale implicite și explicite; se păstrează sensul de traiectorie intelectuală și afectivă pe care școala o propune elevului, dar aceasta nu este înțeleasă în sens tradițional, ci ca o valorificare accentuată a potențialităților celor care se educă.

În literatura pedagogică românească, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din precauție, el era evitat. Se considera că este periculos să se vorbească despre curriculum în educația românească în acea perioadă, când "Planul de învățământ" era elaborat la "centru" ca unic, obligatoriu, normativ. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea necesară a avut loc abia după 1990 și mai ales după 1997.

În literatura pedagogică actuală nu există încã un consens privind definirea conceptului de curriculum. Totuși, majoritatea definițiilor actuale încorporează câteva elemente definitorii comune:

curriculum-ul reprezintã ansamblul documentelor școlare care fac referire la conținuturile activităților de predare-învățare

curriculum-ul integrează totalitatea proceselor educaționale și a experiențelor de învățare concrete, directe și indirecte, concepute și preconizate finalist de către școală și prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar

curriculum-ul presupune abordarea sistemică a procesului de învățământ prin crearea unui ansamblu funcțional al componentelor sale; astfel, în viziune sistemică, curriculum-ul este teorie și practică ce articulează în manieră sistemică multiplele și complexele interdependențe dintre: conținutul învățământului (fixat în planurile de învățământ școlare și universitare, în programele școlare și universitare, în manuale etc.), obiectivele educaționale, strategiile de instruire în școală și în afara ei (în contexte formale și neformale), strategiile de evaluare a eficienței activității educaționale.

În concluzie, curriculum-ul se referă la oferta educațională a școlii și reprezintă sistemul experiențelor de învățare directe și indirecte oferite educaților și trăite de aceștia în contexte formale, neformale și chiar informale. El rămâne realitate interactivă între educatori și educabili, cu efecte concrete, anticipate realist asupra celor din urmă și asupra procesului însuși.

II.2. Specificul curriculum-ului de limba și literatura română în ciclul primar

Curriculum-ul National pentru invătământul primar promovează o viziune nouă asupra insușirii limbii si literaturii române de către elevii din clasele primare. Modelul de organizare si desfășurare (proiectare, evaluare) a noii viziuni privind parcursul didactic în învățarea limbii și literaturii române este numit “comunicativ-funcțional”. Întregul demers face parte din “reforma curriculară”, care centrează procesul didactic pe conceptul de curriculum. Se înțelege prin curriculum, în sens larg, “ansamblul proceselor educative si al experiențelor de invățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar”, iar în sens restrâns, un “ansamblu al acelor documente școlare de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative si experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului”, după cum menționează Miron Ionescu în ,,Educația și dinamica ei” (1998).

Curriculum-ul Național propune o serie de termeni noi, acoperind realități schimbate și determinând mentalități transformabile. Conceptele cu efecte metodologice sunt următoarele: cicluri curriculare, arii curriculare, curriculum nucleu, obiective-cadru, obiective de referință, standarde de performanță, schema orară, descriptori de performanță. La acestea, invățarea limbii și literaturii române presupune extinderea unor componente ale comunicării spre capacități de emitere-recepționare (orală și scrisă), după cum urmează:

-recepționarea mesajului oral (ascultarea)

-exprimarea orală (vorbirea)

-recepționarea mesajului scris (citirea)

-exprimarea scrisă (scrierea).

Specificul curriculum-ului actual de limba română constă în:

–         centrarea obiectivelor pe formarea de capacități proprii folosirii limbii în contexte concrete de comunicare;

–         structurarea programei pe baza unor obiective cadru și de referință sintetice, în măsură să surprindă ceea ce este esențial în activitatea de învățare;

–         orientarea conținuturilor spre încurajarea creativitatății învățătorului, acordându-i-se acestuia libertate de alegere;

–         conectarea la realitățile comunicării cotidiene propriu-zise; de aceea, se pune un accent deosebit pe învățarea procedurală, adică se urmărește structurarea unor strategii proprii de rezolvare de probleme, de explorare și de investigare caracteristice activității de comunicare.

Învățarea oricărui conținut de citire/lectură, elemente de construcție a comunicării este condiționată și motivată de rezultatul ei asupra competenței de comunicare a elevului. Toate aceste caracteristici duc la reconsiderarea evaluării și autoevaluării ca modalități de ameliorare a propriului progres școlar.

Specificul curricumului actual de limba și literatura română pentru învățământul primar este explicat și precizat în Programele școlare pentru învățământul primar. Conținuturile incluse în programa școlară sunt sugerate și orientate spre încurajarea creativității învățătorului, acordându-i acestuia libertatea de alegere a acestora.

II.3. Modelul comunicativ-funcțional

Pășind decisiv pe drumul reformei contemporane din științele educației, învățământul românesc actual, valorifică experiența didactică tradițională, dar își înnoiește viziunea și practica educațională. S-a adoptat începând cu anul școlar 1998-1999 Noul Curriculum Național document esențial al reformei și formă de creativitate managerială în domeniu. Autorii acestuia precizează „șapte dimensiuni ale noutății”, dintre care menționez ca repere pentru promovarea învățării creative următoarele:

Plasarea învățării ca proces în centrul demersurilor școlii (important este nu ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a învățat);

Orientarea învățării spre formarea de capacități și atitudini prin dezvoltarea competențelor proprii, rezolvări de probleme, precum și prin folosirea strategiilor participative în activitatea didactică;

Flexibilitatea ofertei de învățare, venită dinspre școală (structurarea nu a unui învățământ uniform și unic pentru toți, conceput pentru un elev abstract, ci a unui învățământ pentru fiecare, deci, pentru elevul concret);

Adaptarea conținuturilor învățării la realitatea cotidiană, precum și la interesele și aptitudinile elevilor;

Posibilitatea realizării unor parcursuri școlare individualizate, motivate pentru elevi, orientate spre inovație și împlinire profesională.

Învățarea creativă deplasează astfel în mod hotărâtor accentul didactic de la caracterul informativ la cel formativ și are ca direcții:

Învățarea prin problematizare, cercetare, descoperire;

Învățarea prin efort propriu dirijat, dar și independent;

Dezvoltarea echipamentului operatoriu al gândirii și a imaginației creatoare.

Noul model de predare-învățare care se propune este modelul comunicativ funcțional care surprinde adaptarea învățării creative ca strategie didactică fundamentală. Dacă până acum, în studiul organizat al limbii în școală, exercițiile de creativitate urmau „să își găsească loc” printre altele „paralel cu demersurile … pentru învățarea teoretică” a cunoștințelor despre limbă sau pentru „însușirea aspectului normal al limbii”, de acum chiar demersurile „prealabile” amintite se vor realiza într-o manieră creativă, deoarece accentul pe creativitate va fi organic.

În legătură cu ramurile numite până acum discipline în cadrul obiectivului terminal al procesului instructiv-educativ (citit-scris, citire-lectură, scriere, comunicare, cunoștința despre limbă, gramatică, ortografie-punctuație, expunere-compunere), noul model comunicativ funcțional prevede renunțarea la specificitatea lor în favoarea unor corelații funcționale situate la latitudinea autorilor de manuale alternative și a învățătorilor înșiși, în funcție de contextul în care lucrează.

Numai prin adoptarea temeinică a învățării creative în toate aceste ramuri (discipline), numai prin îmbogățirea experienței în acest sens se poate trece la alt studiu în care să devină necesară corelația, liberă, dar și funcțională, a elementelor lor în cadrul unor „lecții” novatoare față de canonul clasic ori cel modern.

Mult mai adecvat este astăzi să constituim o analogie de metode, forme și modalități, procedee, exerciții și jocuri didactice adecvate pentru învățarea creativă a citirii, scrierii, a cunoștințelor și noțiunilor gramaticale de ortografie și punctuație, a comunicării orale și a celei scrise adică a compunerilor.

Noul curriculum fixează în termeni Fermi unele relații din interiorul procesului didactic. Astfel, în raport cu exprimarea scrisă, ponderea revine exprimării orale, măsură justificată de caracterul oral alcelei mai mari părți din comunicarea interumană. Un alt raport în care se intervine este cel care angajează învățătorul și elevii. Ponderea o va deține producerea de mesaje proprii, și nu receptarea mesajelor. În timpul orelor nu învățătorul trebuie să vorbească cel mai mult, dreptul acesta trebuie acordat elevilor, rolul învățătorului fiind de a crea circumstanțe de comunicare, de a favoriza producerea mesajelor elevilor și de a-i ajuta să ajungă la exprimarea corespunzătoare.

Orice individ se exprimă într-o manieră globală, fără să recurgă la diferențieri conștientizate între fonetică, semantică, sintaxă, ortografie, retorică și participarea lui la comunicare este spontană. De aceea, învățătorul trebuie să țină seama de aceste evidențe și să evite pe cât posibil menținerea rigidă a compartimentării limbii. Textele joacă un rol important, nu numai ca modele de limbă scrisă, ci și ca mijloace care îi permit elevului să ajungă la înțelegerea lumii, a valorilor acesteia, care îi ajută să-și formeze un sistem propriu de valori, să participe la dezvoltarea culturii, dezvoltându-și astfel originalitatea, devenind creativi.

II.4. Locul și importanța creativității

în programele și manualele școlare actuale

Numeroase modele și soluții prin care se poate cultiva creativitatea se găsesc și în programele și manualele de limba română. Curriculumul actual are la bază modelul comunicativ-funcțional, model ce presupune dezvoltarea integrată a capaciăților de receptare orală, de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris și de exprimare scrisă.

Scopul studierii disciplinei Limba și literatura română în perioada școlarității obligatorii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii exprimându-și gânduri, stări, sentimente, opinii etc., să fie sensibil la frumosul din natură și la cel creat de om, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viața de zi cu zi, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare.

Actul creației este determinat decisiv de nivelul la care are loc comunicarea, în toate formele ei de manifestare. Chiar formularea conținutului a ceea ce se transmite implică și un efort de construcție, cu elemente de creație simplă. Manualele și programele actuale se bazează pe conținuturi care duc la cultivarea creativității elevilor, prin diferite activități de învățare. În planul de învățământ, limba și comunicarea ocupă locul cel mai important, deținând un număr mare de ore pe săptămână. Acest lucru se datorează și influenței pe care literatura o are asupra psihicului uman și a educației oamenilor.

Dacă luăm în considerare standardele curriculare de performanță la sfârșitul ciclului primar la disciplina limba română observăm că creativitatea ocupă un loc important. Acestea sunt: -redactarea unui text propriu pe baza unui plan de idei;

– redactarea textelor scurte cu destinație specială;

-formularea ideilor principale ale unui text narativ;

-adaptarea mesajului la partener în situații de comunicare dialogată, etc.

La nivelul ciclului de achiziții fundamentale activitățile angajate în dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral și de exprimare orală vizează: construirea de dialoguri, jocuri de rol de tipul vorbitor-ascultător, simulări ale unor situații concrete de comunicare, construire de enunțuri, exerciții de formulare de întrebări și răspunsuri, exerciții de antonimie/sinonimie, activități de exprimare a propriilor păreri în legătură cu întâmplări, personaje. În ceea ce privește dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris și a capacității de exprimare scrisă amintim următoarele activități: formulare de întrebări și răspunsuri pe marginea textului, realizarea unor desene pornind de la enunțuri citite, activități de creare de povești din amestecul a două sau mai multe povești cunoscute, schimbarea finalului unor texte citite, exercișii de integrare a achizițiilor lexicale noi în enunțuri, povestirea textelor citite, exerciții de redactare a unor texte de mică întindere pe baza suportului vizual a unui șir de întrebări.

În ciclul de dezvoltare multe din obiectivele de referință, activitățile de învățare dar și conținuturile propuse vizează exersarea capacităților creatoare ale elevilor. Activitățile angajate în dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral și de exprimare orală, cum ar fi: simularea unor situații de comunicare diverse, discuții libere pe teme date, construire de texte orale după imagini sau pe baza unui șir de întrebări, integrarea achizițiilor lexicale noi în enunțuri, exprimarea propriilor opinii au o reală contribuție la cultivarea creativității elevilor. Scrierea imaginativă este concretizată în: compunerea unor texte pe baza unui suport vizual, al unui șir de întrebări, pe baza unor cuvinte de sprijin, după un plan de idei, compunerea cu început sau sfârșit dat, compunerea cu titlu dat și compunerea narativă liberă.

În ceea ce privește studiul elemntelor de construcție a comunicării trebuie pornit de la teza potrivi căreia aceste construcții se învață prin mijlocirea limbii, nu invers. A cultiva spiritul creator prin studiul elementelor de construcție a comunicării înseamnă a asigura aplicarea în practică a noțiunilor și categoriilor gramaticale, domeniul aplicării acestora în practică fiind comunicarea. Și în această direcție programa școlară conține diverse exemple de activități de învățare: exerciții de completare, transformare, de înlocuire, compuneri gramaticale. Activitatea de formare a capacității de lectură-citire are drept conținut creații literare. Acestea au rolul de a orienta elevii atât în ceea ce privește redarea conținutului lor, într-o exprimare originală cât și în elaborarea, de către ei înșiși, a unor compoziții.

În cazul manualelor deficitare în ceea ce privește sarcinile care să-i solicite pe elevi în exploatarea creatoare a textului literar, învățătorul, preocupat fiind de dezvoltarea gândirii divergente, a flexibilității, originalității, trebuie să vină cu exerciții, teme, întrebări care să-l pună pe elev în situația de a analiza, compara, interpreta, crea.

II.5. Mijloace de dezvoltare a potențialului creativ

Creativitatea este un proces complex care angajeaza întreaga personalitate a elevului. În scoala nu se poate vorbi de creatii de mare originalitate decât la elevii exceptionali, la ceilalti fiind vorba doar de un potential creativ ce urmeaza a fi dezvoltat pe diferite cai, atât în procesul de învatamânt cât si în cadrul activitatilor extrascolare. Dar pentru a putea dezvolta cu adevarat eficient acest potential creativ al micului scolar trebuie mai întâi înlaturate o serie de bariere, de blocaje, cum ar fi:

a.      Blocajele culturale:

Conformismul (atât la nivelul elevului cât si al cadrului didactic);

Neîncrederea în fantezie si prețuirea exagerată a gândirii logice;

b.     Blocajele metodologice:

Rigiditatea tiparelor (algoritmilor) – care închisteaza gândirea divergentă, creativă.

Fixitate funcționala (folosirea obiectelor doar în scopul pentru care au fost create deși ele ar putea oferi lejer si alte utilizări)

Critica prematură.

c.     Blocaje emotive:

Teama de a nu greși;

Graba de a accepta prima idee;

Descurajarea rapidă;

Tendința exagerată de a-i întrece pe alții.

Un învățător care va reuși să elimine din calea elevilor săi aceste blocaje, să se deschidă odată cu ei spre creativitate, ieșind din tiparele învățământului formal va avea cea mai mare satisfacție sufletească atunci când, peste ani, își va vedea ,,copiii” mari creatori ai societății omenești.

Orele de limba și literatura română oferă prin conținutul lor diverse posibilități de stimulare și dezvoltare a creativității. Limba și literatura română urmărește, în același timp, constituirea receptivității estetice cât și dezvoltarea spiritului creator care presupune formarea receptivității creatoare, dezvoltarea capacității de a restructura într-o viziune proprie elemente decupate din lectura unei opere, dar și dezvoltarea mijloacelor de autoexprimare, cultivarea expresiei artistice.

Numeroase posibilități de valorificare a creativității elevilor în cadrul orelor de limba și literatura română oferă ciclul primar. Încă din clasele I și a II-a există momente care pot fi valorificate în direcția cultivării creativității: interpretarea ilustrațiilor, jocurile didactice, emiterea unei păreri proprii, exerciții de creare de cuvinte pornind de la o silabă, schimbând poziția literelor, etc. Se pot propune elevilor exerciții care implică actul creativ ca de exemplu:

Realizarea unui text opus ca și conținut celui studiat;

Crearea unui personaj cu trăsături opuse;

Schimbarea finalului unui text;

Povestiri prin analogie dar la timpul viitor;

Exprimarea unor opinii personale cu privire la fapte, personaje, evenimente;

Crearea unor structuri de limbă;

Crearea de versuri, alcătuirea de texte cu titlu dat, pe baza unor cuvinte de sprijin, după benzi desenate, după un proverb, ghicitoare, după un plan de idei, etc.

Compunerile școlare reprezintă cel mai generos prilej de valorificare a experienței de viață și de manifestare a imaginației creatoare, a fanteziei. Creațiile literare din manuale oferă structuri model pe baza cărora elevii pot construi texte proprii. Unii elevi vor avea tendința de copiere, alții vor reuși să se distanțeze de text prin capacitatea de a veni cu elemente noi din alte lecturi sau din experiența de viață. Însușirea elementelor de construcție a comunicării are rolul de a optimiza exprimarea elevilor, oferindu-le posibilitatea de autocontrol asupra propriei elaborări orale și scrise. Dintre exercițiile gramaticale o mare pondere ocupă cele de modificare, completare, transformare dar mai ales compunerile gramaticale.

O altă cale de dezvoltare a creativității elevilor o reprezintă activitățile extracurriculare care dezvoltă capacitatea de exprimare și gândirea creativă.

Conform obiectivului propus și anume stimularea creativității elevilor la limba și literatura română pentru ciclul primar se pot utiliza mai multe tipuri de sarcini și activități didactice:- construirea propozițiilor după scheme;

-completarea propozițiilor lacunare;

-introducerea în enunțuri proprii a noișor achiziții lingvistice;

-formulare de întrebări pe baza textului literar;

-completarea unor rime;

-inventarea unor scenarii de poveste;

-dramatizarea acțiunii unui text;

-formulare de răspunsuri la întrebări ipotetice;

-relatarea unei experiențe proprii;

-elaborarea de dialoguri cu personaje neobișnuite;

-stabilirea de titluri pentru texte date;

-continuarea unei povestiri cu început dat;

-modificarea deznodământului unei povestiri;

Pentru stimularea creativității elevilor la limba și literatura română se apelează la o serie de metode, strategii didactice atât tradiționale, căt și moderne: problematizarea, jocul didactic, jocul de rol, dezbaterea, brainstormingul, scaunul autorului, metoda cadranelor,cubul, etc.

Lucrând într-un climat care imprimă elevului încredere, optimism, încurajare și folosind sarcini de lucru ce solicită gândirea divergentă, antrenăm, educăm și dezvoltăm potențialul creativ al acestuia. Elevii trebuie lăsați să-și manifeste curiozitatea, spontaneitatea, inițiativa, iar evaluarea să se facă după parametrii actului creativ.

Capitolul III

MODALITĂȚI DE CULTIVARE ȘI STIMULARE A CREATIVITĂȚII ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAT ÎN ORELE DE LIMBA ROMÂNĂ

III.1. Metode de dezvoltarea a creativității în clasele I-IV