. Cultivarea Ciupercilor. Metode de Conservare a Ciupercilor Comestibile

=== Lucrare de diploma ===

I. Elemente privind cadrul natural și juridic

I.1. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], elemente de identificare, vecinătății, limite si hotare

[NUME_REDACTAT] Aleșd este situat în zona colinară și de dealuri, până în zona premontană din bazinul mijiociu al [NUME_REDACTAT], în partea de est a județului Bihor, făcând parte din [NUME_REDACTAT] în nord, [NUME_REDACTAT] in est și ultimele prelungiri de vest ale [NUME_REDACTAT], spre sud.

Din punct de vedere administrative, [NUME_REDACTAT] Aleșd este situat în raza teritorială a orașului Aleșd și a comunelor Brusturi, Șinteu, Lugașu de Jos, Aușeu, Borod, Bratca, Șuncuiuș, [NUME_REDACTAT], Magești, Aștileu, Țețchea și Tileagd, deci pe o mare suprafață.

Suprafața totală a ocolului silvic este de 21412,2 ha și se găsește situată în limitele județului Bihor.

[NUME_REDACTAT] are următoarele hotare:

La NORD:

– [NUME_REDACTAT] Marghita prin culmea Arsurii și culmea Șinteului, culmea Văratec;

– [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] prin culmea Calului, culmea Pandorea, culmea Zboriștea, culmea Osoi si culmea Răchiții;

La EST

– [NUME_REDACTAT] Huedin prin culmea Măgurii, [NUME_REDACTAT] culmea Bucea;

– [NUME_REDACTAT] Remeți prin culmea Damiș;
La SUD

– [NUME_REDACTAT] Beiuș prin culmea Roșia;

– [NUME_REDACTAT] Dobrești prin culmea Cornet, culmea Mare, culmea Glimeia, Vârciorog, culmea Serghiș;
La VEST

– [NUME_REDACTAT] Oradea prin șoseaua Vârciorog – Tilecuș, Tileagd – Uileacu de Criș – Poposeala;

– [NUME_REDACTAT] Marghita prin șoseaua Poposeala – Picleu – Țigănești – Cuieșd și de aici pe culmea Loranta, culmea Arsurii.

Hotarele indicate mai sus corespund doar parțial cu limita pădurii, în mare parte între limita pădurii și lizierele naturale sau artificiale sunt intercalate terenuri arabile, fânețe, pășuni, etc.

Suprafața totală al [NUME_REDACTAT] este 21125,5 ha.

I.1.1. Situația administrativă pe unități de producție

Fondul forestier este împărțit în șase unitați de producție după cum urmează:

1.2. Elemente privind cadrul natural și juridic
a unității de producție

1.2.1. Elemente de identificare a unității de producție

Cea mai mare cantitate de ciuperci destinată uscării va proveni din U.P. V Dumbrava, administrată de ocolul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Bihor a Romsilva R.A.

Unitatea de producție este situată în bazinul mijiociu al râului [NUME_REDACTAT], în masivul [NUME_REDACTAT], în raza comunelor [NUME_REDACTAT], Șuncuiuș și Bratca din județul Bihor.

În ceea ce privește proprietatea, un sfert din suprafața totală a unității de producție a fost retrocedată foștilor proprietari

Vecinătăți, limite și hotare

Limitele unității de producție sunt evidente și stabile. În interiorul unității de producție trupurile de pădure se învecinează cu pașuni, fânețe și terenuri arabile. Limitele sunt marcate prin hotare convenționale, liziera pădurii și borne parcelare.

1.2.2. Studiul stațiunii și al vegetației

Elemente geomorfologice

Din punct de vedere al raionării geomorfologice, teritoriul U.P. V Dumbrava se încadrează în provincia central europeană în [NUME_REDACTAT] Vestice.

Elemente geografice

Din punct de vedere geografic, unitatea de producție V Dumbrava este situată în masivul [NUME_REDACTAT], pe cursul mijiociu al [NUME_REDACTAT]. Majoritatea unităților amenajistice sunt situate pe versanți, configurația terenului fiind în general ondulată.
Altitudinea variază intre 280 și 920 de m , cea medie fiind 560 de m.

În cartarea stațională s-a urmărit în primul rând separarea unitaților de relief uniforme din punct de vedere morfologic și morfogenetic. Printre factorii naturali cei mai importanți care determină măsuri de gospodărire diferite putem aminti substratul litologic și înclinarea terenului, ambii având rol determinant în zonarea funcțională a pădurilor.

Altitudinal suprafața păduroasă se prezintă astfel:

În fucție de expoziție avem următoarele situații:

expoziție însorită 413,3 ha

expoziție parțial însorită 1930,6 ha

expoziție umbrită 1005,3 ha

Expoziția generală a unității de producție este cea nordică.
Pe categorii de pantă avem următoarele situații:

În privința reliefului și formațiunilor geomorfologice putem spune că unitatea de producție se întinde pe dealuri și munți cu substrat calcaros, cu formele specifice , endo si exocarstice, cu intruziuni de zone cu substrate necarstificabile.

Substratul zonelor carstificabile în marea majoritate a cazurilor constituie calcarele triasice și calcarele jurasice generând soluri diferite în funcție de vârsta depozitelor. Astfel s-a constatat că pe calcarele triasice sunt soluri cu o evoluție mai pronunțată pe verticală (brune argiloiluviale sau in cel mai bun caz și foarte rar brune eumezobazice), iar pe calcarele jurasice sunt soluri rendzinice și brune eumezobazice rendzinice.

Zonele necarstificabile au ca substrat argile, conglomerate, gresii generând soluri brune eumezobazice și brune luvice precum și șisturi (in partea superioară a unitații de producție) generând soluri brune acide.

Despre hidrografia și hidrologia zonei putem spune că datorită captărilor de apă subterană caracteristice reliefului carstic, în perioada estivală se prezintă de obicei un deficit în aprovizionarea cu apă a solurilor, în unii ani cursurile exterioare lipsind cu desăvârșire în cea mai mare parte a unitații de producție.

In schimb, in perioada vernală datorita topirii bruște a zăpezilor cauzată și de încălzirea mai rapidă a substratului, precum și dupa ploile torențiale, debitele pâraielor cresc foarte mult având chiar caracter torențial. Alimentarea rețelei hidrografice este deci mixtă (nivală și pluvială).

Trebuie menționat că microclimatul variază mult în diferitele zone ale unității de producție, de exemplu în trupul de pădure [NUME_REDACTAT] cu altitudinile cele mai joase cu un caracter mai pronunțat continental până la trupul [NUME_REDACTAT] cu altitudinile cele mai înalte și cu substraturi litologice mai reci, aprovizionarea cu apă a acestor zone fiind mult mai bună , fapt dovedit prin productivitatea superioară a arboretelor din această
zonă. Remarcăm și faptul că pe defileul Crișului găsim o insulă de vegetație cu elemente caracteristic stepice dovedind această diferențiere microclimatică destul de pronunțată.

Conditii edafice și staționare

Principale tipuri de soluri din unitatea de producție sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Repartiția suprafețelor pe tipuri de soluri

Sol brun eumezobazic rendzinic ocupă 38 % din suprafața Unității de producție V Dumbrava . Caracterizarea acestui tip de sol este prezentată mai jos:

Succesiunea orizonturilor: Ao-[NUME_REDACTAT] – orizont ocric, asemănător celui de la tipic dar până la 15 cm grosime, bogat și foarte bogat în humus (6-12 %), bine aprovizionat în azot (0,400 – 0,600 %), mediu aprovizionat cu fosfor mobil ( 10-25 mg%)

– textura nisipo-lutoasă, structura glomerulară spre degradată pH 5,5 – 6,5 (7,0)

Bv – la fel ca cel de la tipic dar mai subțire ca grosime (25-40 cm) cu textura fină și structură prismatică degradată, semischelet la schelet

– Substratul litologic (Rrz) format din calcare, dolomite

– Flora indicatoare este de mull: Asperula-Asarum

– Volum fiziologic mijiociu

– Este bine saturat în baze de schimb (60-80%) și bine aprovizionat în substanțe nutiritive minerale și organice necesare vegetației forestiere

Arboretele sunt formate din făgete cu floră de mull în general de productivitate mijiocie.

Pentru cunoașterea tipurilor de sol din cadrul unității de producție s-au executat profile de sol, în piețe de monitoring, probele fiind analizate la laborator.

Tipurile staționare din cadrul unității de producție sunt cele din tabelul de mai jos:

Repartiția suprafețelor pe tipuri de stațiuni

Cel mai bine reprezentat tip de stațiune din unitatea de producție după cum rezultă din tabel este Deluros de făgete Pm, brun, edafic mijiociu cu Asperula –Asarum (5242). În continuare urmează o scurtă descriere al acestui tip de stațiune.
Acesta ocupă 34 % din unitatea de producție
a.) Caractere fizico-geografice și ecologice

Ocupă zona de dealuri, pe versanți cu înclinări diverse, de obicei pe expoziții mai puțin însorite și altitudini cuprinse între 350-800 mm.

Substratul litologic este format din șisturi cristaline, microșisturi, gresii, marne și chiar calcare.

Litiera este formată din frunze în general de fag și unele specii de șleau și se descompune destul de ușor dând un humus de tip mull.
– Solurile sunt brune eumezobazice tipice și rendzinice sau chiar rendzine tipice, profunde, semischeletice, cu textura mijiocie sau ușoara, structura glomerulara, pH 5,5-6,0 bine aprovizionate în azot, fosfor mobil și potasiu asimilabil cu un bun grad de saturație în baze de schimb.

Vegetația forestieră este în general de făgete de deal cu floră de mull și în mai mică măsură de carpinete sau carpineto-făgete, de productivitate mijiocie.

Flora indicatoare este de mull, de tipul Asperula-Asarum.
b.) Sinteza stațională. Stațiunile sunt de bonitate mijiocie pentru fag, carpen și unele specii de șleau (paltin, cires, tei).
c.) Tratamentele indicate sunt tăieri succesive și tăieri progresive, care asigură o regenerare naturală pe 70-80% din suprafață, pe restul se intervine cu completări cu specii de amestec (paltin, cires, frasin) sau duglas și larice.

1.3. Condiții climatice

1.3.1 Regimul termic

Teritoriul unității de producție V . Dumbrava se încadrează în ținutul climatic al [NUME_REDACTAT] (I P p) caracterizat printr-o climă moderat continentală cu o amplitudine a temperaturilor de 20-22 C°.

Temperatura medie anuală este de 9 C°

– temperatura lunii iulie este de 22 C°
– temperatura lunii ianuarie de -3 C°
– temperatura minimă absoluta: -29 C° (24.1.1942)
– temperatura maximă absoluta: + 39,5 C° (22.VIII.1943)

Durata perioadei de ger este de 110 zile și începe între 1-5 decembrie și durează până aproape de sfârșitul lunii martie. Durata perioadei calde (10-22 C°) este de 170 de zile iar a celei cu peste 22 C° este de 45 de zile. Primul îngheț 15 octombrie, iar ultimul 15 aprilie.

Temperaturii medii lunare

Lunile anului

Primele inghețuri apar la mijlocul lunii octombrie iar ultimele la sfârșitul lunii aprilie. Gerurile timpurii și târzii sunt puțin frecvente și nu influențează negative vegetația forestieră. Perioada de vegetație durează aproximativ 180 zile. Acest factor meteorologic influențează foarte mult producția de ciuperci. 0 mare importanță o prezintă variația temperaturii solului care influențează producția de ciuperci. Valoarea temperaturii solului diferă mult și în funcție de adâncime, aplitudinea termică scăzând de
la suprafață spre adâncime. Acest lucru iese în evidență din tabelul de mai jos.

1.3.2. Regimul pluviometric

Precipitațiile anuale sunt cuprinse între 800 – 900 mm. Anotimpul cel mai polios este sfârșitul primăverii și începutul verii, iar cel mai secetos iarna. Ploile torențiale sunt de scurtă durată îndeosebi la sfârșitui lunii mai și începutul lunii iulie și provoacă atunci când sunt însoțite de vânturi, pagube și chiar calamități naturale precum doborâturi de vânt destul de importante (mai 1988 în UP II, III, V) sau distrugerea drumurilor
forestiere.

Precipitațiile medii lunare

Precipitații medii lunare

Din tabelul de mai sus se poate remarca faptul că maximul de precipitații este vara și deci în sezonul de vegetație, ceea ce este favorabil atât pentru creșterea arboretelor cât și pentru producția de ciuperci. De obicei în anii cu precipitații abundente se obțin productivități mai ridicate la ciuperci, mai ales atunci când acestea sunt repartizate cât mai uniform lunile aprilie – octombrie. Apa din precipitații participă și la înmulțirea ciupercilor, transportând sporii acestora la anumite distanțe .

Indice de ariditate de Martone înregistrează valori între 30 – 40 și sunt caracteristici zonei forestiere. Deci condițiile climatice sunt favorabile dezvoltării vegetației forestiere, în special foioaselor de fag și cvercinee.

1.3.3. Regim eolian

În această zonă vânturile predominante sunt cele din N-NE și N-NV de intensități mijiocii și mari. În unitatea de producție nu s-au semnalat doborâturi de vânt în masă, fiind singura din zonă care a scăpat masivelor doborâturi de vânt din 1982 – 1988. În ceea ce privește producția de ciuperci vantul are o influență deosebită în diseminarea acestora.

1.3.4. Radiația solară

Radiația solară influențează atât producția de ciuperci cât și procesul de uscare a acestora cu ajutorul panourilor solare. Pentru desfățurarea normală a vietii pe pământ, un rol important îl are cantitatea de căldură. Principala sursă de caldură este soarele care încălzește pamantul prin radiația care ajunge la nivelul acestuia. În încălzirea suprafeței terestre și indirect a atmosferei, un rol important îl are radiația directă care constituie sursa principală de energie.

Durata de strălucire a soarelui este foarte scăzută în luna ianuarie datorită gradului mare de acoperire cu nori, nebulozitatea medie fiind 7, și a poziției geografice a stației precum și a depărtării mai mari a soarelui față de emisfera noastră.

Începand cu luna februarie durata de strălucire a soarelui crește în lunile iulie, august și septembrie cu cel mai mare procent de insolație respectiv 67% , 69% , 62,4% .
Durata de strălucire efectivă pe perioada 1 aprilie – 31 septembrie este 1596,6 ore .

Francția de insolație care reprezintă procentul de strălucire a soarelui din durata maximă posibilă prezintă cea mai mare valoare în luna august și este de 70,9 %. În luna iulie, durata medie de strălucire a soarelui este de 10 , 7 ore pe zi ceea ce explică temperatura mare din această zonă.

1.3.5. [NUME_REDACTAT] nebulozitate se ințelege gradul de acoperire a cerului cu nori.

Nebulozitatea este unul dintre cele mai importante elemente meteorologice care determină indirect producția de ciuperci și inițiază procesul de uscare a acestora.

Stratul noros este sursa precipitațiilor, el reduce în timpul zilei intensitatea radiației solare la nivelul pământului, iar noaptea intensitatea radiației efective, producând astfel modificari mersului diurn al temperaturii solului și aerului și influențând implicit asupra unor procese fizologice ale plantelor.

La o analiză a acestui tabel observăm că numarul zilelor noroase este desul de mic în perioada de funcționare a uscătoriei deco radiația solară este destul de puternică, suficientă pentru a acoperi cea mai mare parte din căldura necesară procesului de uscare. Ar mai fi de precizat că în lunile iunie iulie mersul vremii prezintă urmatoarele caracteristici: în orele dimineții și amiezii, valoarea insolației este foarte ridicată, norii făcându-și aparitia spre seară, aducând ploi de intesitate mare.

1.3.6. Umiditatea relativă a aerului

În ceea ce privește umezeala relativă a aerului, aceasta prezintă o mare importanță în producția de ciuperci și influențează în mod direct procesul de uscare a acestora.

Slabele precipitații și temperaturile ridicate explică umezela medie din luna iulie care prezintă cea mai mică valoare din cursul anului.

Tensiunea vaporilor de apă prezintă valori maxime în luna iulie când se realizeză și maxima de temperatură, datorându-se evaporării intense a apei din precipitații și a apelor curgatoare din împrejurimi.

1.3.7. Sinteza climatică

După caracterizarea climatică a lui Kopen U.P. V Dumbrava face parte din provincia climatică Cfbx, cu temperatura medie a lunii celei mai calde sub 22°C cu maxima pliviometrică la începutul verii și minima la sfârșitul iernii. Clima de aici resimte influențe oceanice din vest caracterizate prin amplitudini termice mai mici și cantități de precipitații mai mari.

II. Ciuperci comestibile spontane
II.1. Elemente generale privind bioproducția de ciuperci comestibile

Fiecare specie de ciuperci pretinde anumite condiții orografice, de sol, de climă și biotice. În timpul vieții lor deosebim o fază vegetativă care privește miceliul și una fertilă reprezentată prin formarea corpului de fructificație. Nutriția ciupercilor este heterotrofă, cu ajutorul enzimelor pe care le secretă miceliul lor, acționând asupra substratului nutritiv mort sau viu din pădure, înglobând produșii mai simpli rezultați din descompunerea substanțelor organice complexe. În cazul ciupercilor care formează micorize hifele absorb din sol substanțe nutritive de care beneficiază plantele și primesc în schimb glucide, vitamine etc.

Dintre ciupercile care nu formează micoriza se menționează: ciuperca de pădure (Agaricus silvaticus), ghebele (Alminarea meleea), păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus).

Specii nicorizante sunt cele din genul Bolletus, crăița (Amanita caesarea), gălbiorii (Cantharelus cibarius).

Miceliul fructifică o singură dată în cursul existenței sale. Din cauza creșterii și dezvoltării lui la adâncimi diferite în sol, corpurile de fructificație nu apar toate odata ci în valuri de-alungul unei peioade de timp mai lungi sau mai scurte . Începutul și durata fructificației sunt determinate de însușirile biologice ale diferitelor specii precum și de mersul vremii. Primele ciuperci care apa imediat dupa topirea zăpezii sunt cele din genul
Morchela apoi în lunile iulie hribul, crăița iar gălbiorul se poate întalni până în luna noiembrie, ghebele și păstrăvul de fag până la căderea zăpezii.

Locurile cu ciuperci sunt nevizibile fiind nevoie de informații de la localnici și in funcție de unii indici. Prezența ciupercilor micorizante este foarte probabilă dacă în arboret intră specii obligatorii micotrofe: pin, molid, brad, stejar, carpen, alun și facultativ micotrofe: mesteacăn, salcie, plop.

Speciile care nu fac micoriză pot fi prezente cand solurile sunt bogate în humus și există descompunere abundentă de resturi vegetale.

Pentru condițiile Europei se consideră circa 10 % din suprafața pădurilor producătoare de ciuperci iar producția pe aceste locuri este de circa 50 kg / ha. Producția de ciuperci la hectar e influențată de factorii meteorologici dar și de compoziția și consitența arboretelor. Cele mai mari recolte de ciuperci se obțin în arborete pre de mesteacăn iar cele mai mici în arborete cu consistența plină, cu litiera groasă și soluri reci care nu oferă condiții optime. Mesteacănul se asociază cu Leccinum scaber, Leccinum
versipele, dar și cu Boletus edulis, specii de Lactarius, Macrolepiota, Ramaria în timp ce la molid speciile micorizante asociate sunt: Boletus edulis, Boletus pinicola, Lactarius deliciosus, Chantarellus cibarius, Agaricus silvestris.

II.2. Bioproducția bazidiomicetelor

E greu de făcut o evaluare în avans a bioproducției de bazidiomicete deoarece depinde de climă, umiditatea solului și temperatura acestuia, acesibilitatea nutrienților, tipul și calitatea substratelor, speciile de plante asociate, practici silviculturale și perturbări cum ar fi focul, fertilizarea și polurea aerului.

Distribuția spațiala a bazidiocarpilor este cu exemplare izolate, grupe mari gregare, cercuri de vrăjitoare și agregări cespitoase. Când se estimează productivitatea bazidiocarpilor se ține seama de longevitatea sporocarpilor și poziția lor (epigee sau hipogee). Astfel la speciile de Rusula și Lactarius sprocarpii au o longevitate de 4 -7 zile iar la Boletus badius între 12-20 zile.

După o monitorizare multianuală se constată o fluctuație mare de la an la an a biomasei și numărului bazidiocarpilor. De exemplu într-o pădure de consistență redusă de mesteacăn în Norvegia această variație a fost intre 773 kg – 21 kg la hectar, greutate umedă. Există descreșteri până la 97 % în biomasă în intervalul a 2 ani. Seceta reduce productivitatea, dar după o ploaie abundentă se reia dupa 2-3 săptămâni. Se constată că ciupercile de micoriză cum sunt și ce din genul Boletus reprezinta în anii umezi 50%
din totalul biomasei macromicetelor într-un arboret și numai 10% în anii secetoși.

Se constată că dupa un an de fructificație puternică urmează un an de
productivitate scăzută, deoarece scade mult cantitatea de minerale provenite din descompunere. Biomasa și numarul de bazidiocarpi e influențată de compozitia și structura pe vârste a arboretelor. Astfel productivitatea este mai mare în pădurea de conifere decât de foioase. Într-o pădure de pin s-au numărat 4276 de indivizi la hectar în comparație cu 288 într-o pădure de fag. Explicația este rata mai scăzută de descopunere a litierei în pădurile de conifere, ca și numărul mai mare de asociații micorizante din aceste ecosisteme. Se constată de asemenea că productivitatea este mai mare în arborete de vârste înaintate. De asemenea în arboretele de vârste inaintate bazidiocarpi sunt mai mari și mai grei decât în arborete tinere. Numărul cel mai mare de specii micorizante e atins la vârsta închiderii coronamentului după care acest număr scade. Productivitatea mai depinde la speciile micorizante de genotipul gazdei unele fiind mai productive decât altele. Pentru speciile care fructifică pe cioate are importanță cantitatea de umiditate a cioatei care depinde de gradul său de descompunere.

La nivelul unității de producție V Dumbrava producția de ciuperci este destul de ridicată încadrându-se între 25 – 50 tone, în unii ani (2001) depășind această valoare. Ciupercile colectate sunt reprezentate de hrib și pitoance în cea mai mare parte alături de care s-au colectat și gălbiori și craițe.

II.3. Influența factorilor de mediu asupra producției de ciuperci

Starea vremii favorizantă pentru creșterea și dezvoltarea ciupercilor se
caracterizează prin ploi abundente și calde la începutul primăverii când începe creșterea miceliului precum și la sfârșitul verii – începutul toamnei când fructifică cele mai multe specii. În funcție de factorii ecologici ciupercile fructifică în trei valuri: astfel primul val este în a doua jumătate a lui mai – începutui lunii iunie când ciupercile se găsesc în locuri bine luminate în arborete rărite pe versanți însoriți. Al doilea val are loc în luna iulie ciupercile fiind prezente și în arborete mai umbrite unde umiditatea este mai mare. Al treilea val, cel mai lung, durează de la sfârșitul lui august până în octombrie și datorită temperaturilor mai scăzute atacul de insecte asupra ciupercilor este mai mic și deci valoarea economică a acestora este mai mare. Ciupercile se împart în trei grupe: timpurii, de vară , târzii. Pentru începerea creșterii miceliului, după începerea sezonului de vegetație fiecare din aceste grupe necesită acumularea unei anumite cantități de căldură în
sol. Urmează apoi creșterea miceliului și în final apariția corpului de fructificație. Pentru stabilirea prognozei fructificației în masă a ciupercilor s-a stabilit următorul procedeu: pentru începerea creșterii miceliului trebuie stabilită cantitatea de căldură care să se acumuleze în sol. Începerea sezonului de vegetație se consideră momentul când la adâncimea de 10 cm în sol avem temperatura de 1° C; se măsoară temperatura aerului și
se adună valorile medii diurne până când avem valori de 500° C pentru ciupercile timpurii, respectiv 800° C și 1000° C pentru ciupercile de vara și târzii. După ce se realizează aceste valori se urmarește momentul în care apare prima ploaie abundentă și caldă care să aibă peste 10 mm și peste 12° C. Din acest moment începe să crească miceliul după care va urma fructificația în masă.

Umiditatea; cea mai importantă este umiditatea solului și în al doilea rand umiditatea atmosferică. Litierele prea groase și care conțin prea multe elemente lemnoase au un efect negativ asupra fructificării.

Solurile: macromicetele preferă solurile acide pe care se constată o biodiversitate mai mare. De asemenea fructificația este mai bună pe solurile sărace și chiar scheletice.

II.3.1. Răspândirea principalelor specii de ciuperci în funcție de factorii de mediu

Hribii și gălbiorii se găsesc frecvent în arboretele din zonă. Aceștia preferă terenurile ușor accidentate, platouri ușor înclinate și versanți ondulați, cu panta slab înclinată, cu expoziție sudică sau sud-estică.

Sub raport edafic, hribii și gălbiorii au o dezvoltare bună pe soluri brune, brun-gălbui de pădure, profunde, tipice sau în diverse grade de podzolire, cu humus de tip moder sau mull, umiditate de 35-45%.

Hribii și gălbiorii fructifică cu intermitența din luna mai până în octombrie, astfel:

– Boletus edulis apare la sfârșitui lunii mai în gorunetele de pe versanții însoriți la altitudini de 150-350 m. În perioada iulie-octombrie se găsește și la altitudini mai mari pe versanți vestici sau nord-vestici.

– Boletus aereus apare la începutul verii, pe versanți însoriți la altitudini de 250-500m, iar toamna se găsește sș pe versanți umbriți și la altitudini mai mari.

– Boletus reticulatus se găsește în perioada iunie-august mai ales în arborete de fag, preferând stațiunile cu substrat calcaros.

– Amanita caesarea este o specie iubitoare de căldură care se gasește în arborete cu consistența redusă, pe versanți însoriți.

II.3.2. Caracterizarea morfologică și ecologică a principalelor specii
de ciuperci valorificabile din cadrul unității de producție

Boletus edulis – Manatarca pietroasa (plansa nr. 1)

Pălaria foarte cărnoasă și tare, este la început emisferic și apoi convexă sau foarte rar, puțin adâncită, cu marginea mai întai răsfrântă către picior și apoi complet plată. Cuticula are un aspect catifelat-zgrunțuros, iar pe vreme umedă este lucioasă și ușor lipicioasă. Piciorul este masiv, compact, cilindric și deseori, îngroșat sau chiar globulos, cu supafața acoperită, cel puțin în partea superioară cu o rețea fină foarte deasă. Porii sunt foarte mici și rotunzi, iar stratul poros are aspect spongios. Tuburile sunt subțiri și lungi libere și se detașează ușor de pălărie. Carnea este foarte compactă la exemplarele tinere și spongioasă la cele mature, albă cu gust și miros destul de plăcute.

Variabilitate: coloritul pălăriei variază între albicios și brun, mai mult sau mai puțin închis, roșu caramiziu și chiar gri, cu marginea întotdeauna într-o nuanță mai deschisă. Carnea este albă, nu se alterează la contactul cu aerul dar sub pelicula de pe pălărie capăta nuanțe maronii sau violacee

Habitat: se întâlnește în pădurile de conifere cât și în cele de foioase, preferând locurile calde și însorite, de-a lungul potecilor și în liziere

Perioada de creștere: vara-toamna

Specii asemănătoare: Tylopillus felleus

Interes gastronomic: este prin excelență cea mai căutată ciupercă nu numai pentru eleganța formei, cât mai ales pentru gustul deosebit al cărnii sale.

Boletus regius – hribul domnesc (planșa nr. 1)

Pălăria, foarte tare și compactă, este la început globuloasă și apoi se aplatizează sau chiar se adâncește sub formă de cupă. Cuticula este netedă și lucioasă, iar la exemplarele mature are deseori o rețea fină alburie, ale cărei ochiuri au mai multe laturi. Piciorul este foarte puternic, ovoidal sau în formă de măciuca. Porii sunt mici și colțuroși. Tuburile sunt lungi, strâmte și aproape niciodată aderente la picior. Carnea este foarte compactă și tare, cu gust și miros plăcut. Carnea capătă uneori un colorit bleu, dacă este tăiată și intră în contact cu aerul.

Habitat: crește în pădurile de foioase, în special de fag, pe soluri calcaroase.

Perioada de crestere: Din primăvara până în toamnă.

Interes gastronomic: specie comestibilă de bună calitate.

Boletus reticulatus (Planșa 2)

Pălăria, foarte compacta și cărnoasă, este la început globuloasă și apoi larg
convexă. Cuticula este catifelată și, pe măsura trecerii timpului se fragmentează, alcătuind o complicată rețea albicioasa . Piciorul este cilindric, puțin bont la bază, foarte dens și cărnos. Carnea este albă, relativ spongioasă, cu miros tipic de ciupercă și gust dulceag.

Coloritul pălăriei variază de la ocru la maroniu, cu o rețea deasă de șanțuri adânci albicioase.

Create cu precădere în pădurile de foioase, în special în cele de fag și stejar, la deal și la munte.

Perioada de creștere: de la sfarșitul primăverii până toamna.

Specii asemănătoare: atunci când nu apar crăpăturile de pe pălărie, poate fi confundată cu Tylopillus felleus care este necomestibilă.

Interes gastronomic: este o specie comestibilă de o calitate deosebită care se pretează celor mai variate moduri de preparare.

Suillus badius – hribul murg (Planșa 2)

Pălăria este destul de carnoasă și consistentă, la început emisferică și apoi convexă, inițial cu bordura răsfrântă în jos, apoi ridicată, uneori răsfrântă în sus. Cuticula este catifelată, dar pe vreme umedă devine lipicioasă. Piciorul poate fi subțire și cilindric, dar și robust, tare și cărnos, având pe suprafața sa firișoare subțiri care îi dau un aspect catifelat. Porii sunt mici și unghiulari. Tuburile sunt de dimensiuni diferite și de obicei aderente la picior. Carnea este relativ tare și compactă, cu miros slab de fructe și gust dulceag.

Variabilitate: pălăria este brun – închisă și câteodată negricioasă. Coloritul piciorului variază între maro-coaja de alună și brun cu suprafața inițial fibroasă, apoi netedă.

Habitat: este o specie obișnuită în pădurile de conifere și foioase, în special de stejar și fag.

Perioada de creștere: vara – toamna.

Este o specie de bună calitate, din punct de vedere gastronomic, putându-se prepara în diferite moduri.

Boletus pinicola-mănătarca (Planșa nr 3 )

Pălăria foarte compactă și cărnoasă, este mai întâi emisferică și apoi convexă cu suprafața deseori colțuroasă. Cuticula este netedă sau catifelată dar pe vreme umedă este relativ lipicioasă. Marginea este acoperită cu peri fini argintii.

Piciorul foarte gros și cărnos are forma de pară, destul de îngroșat la bază și cu suprafața acoperită de o rețea roșietică. Porii sunt foarte mici și rotunzi. Tuburile relative lungi și subțiri se scurtează, considerabil în apropierea piciorului fiind libere.

Carnea este albă, moale și delicată, cu miros și gust tipice de ciupercă placut.

Variabilitate: coloritul pălăriei poate varia de la roșu-maroniu la brun închis, iar pe margine apar pete verzui. Porii și tuburile sunt la început albicioase apoi galbene și la maturitate măslinii. Piciorul este brun deschis sau gălbui cu o rețea roșiatică mai deasă sau mai rară. Carnea este albă cu excepția celei de sub cuticula pălăriei unde este roșie violacee.

Habitat: de obicei crește pe sub conifere. În special în jurul pinilor dar câteodata și în pădurile de foioase la deal și la munte.

Perioada de creștere: de la sfârșitul primăverii până toamna.

Specii asemanatore:Tylopilus felleus, Boletus edulis.

Interes gastronomic: este excelentă din punct de vedere gastronomic.
Pentru obținerea licenței de comercializare și export a ciupercilor, firma deținătoare a uscătoriei trebuie să posede un studiu de evaluare a resurselor de ciuperci și a impactului produs asupra mediului.

Amanita caesarea-craite (Plan§a nr.5)

În stadiul de dezvoltare inițial, această ciuperca pare un ou mic din cauza volvei membranoase și elastice care o înfășoară complet. În secțiune longitudinală se pot distinge pălăria și piciorul de culoare galbenă, asemănătoare galbenușului de ou. Volva se rupe apoi în partea superioară și ovulul începe să crească. Pălăria este la început globuloasă, apoi convexă, și, la maturitate deplină complet plată și uneori ușor concavă. Cuticula este netedă, luciosă, puițin lipicioasă, se poate desprinde cu ușurință de pălărie. Piciorul este cilindric, ușor umflat, cu baza înfășurată în volva scorțiosă, cornoasă și cu numeroși lobi pe margine. Lamele sunt dese, foate înalte cu margine puțin pufoasă. Pe partea superioară a piciorului se află un inel lat, membranos și liber în partea inferioară cu suprafața ușor striată, de aceeași culoare cu piciorul. Carnea este foarte fragedă, cu gust sau miros slabe.

Se dezvoltă în locuri calde și destul de uscate, în cadrul Unității de Producție, această specie găsindu-se pe versanți însoriți, în arborete bine iluminate de cer și gorun. Perioada de creștere este din iunie până în septembrie.

Specii asemanatoare: Amanita muscaria, Amanita aureola.

Interes gastronomic: este considerată cea mai gustoasă dintre ciupercile care cresc în zonă.

Armillaria mellea (Planșa nr.5)

Pălăria destul de consistentă, este la început emisferică, apoi din ce în ce mai plată, iar la sfarșitul maturizării chiar adâncită. Cuticula este netedă, lucioasă pe vreme umedă și mată pe timp uscat, acoperită de numeroși solzi maronii care la maturitate pot lipsi în totalitate. Piciorul este cilindric, alungit, cu baza uneori accentuat bulboasă, deseori curbat în jos și cu aspect pufos. Inelul cărnos și mare, la exemplarele tinere se unește cu pălăria formând un fel de cortine și este persistent și la exemplarele adulte. Lamele sunt dese nu
prea late și decurente, dând piciorului un aspect striat în porțiunea dintre inel și pălărie. Carnea este albicioasă, fragedă cea a pălăriei și fibros-lemnoasă cea a piciorului, cu miros specific de ciupercă și cu gust ușor amărui.

Variabilitate: coloritul pălăriei este extrem de diferit și mulți specialiști consideră că aceasta se datorează esenței vegetale pe care crește ciuperca.

Habitat: este o specie care în unele locuri este frecventă din abundență, crește atât solitar, cât și în grupuri destul de numeroase ajungând uneori la sute de exemplare pe trunchiuri pe rădăcini, pe bușteni în curs de putrefacție de foioase cât și de conifere. Varitatea saprofită poate crește ani integi pe același buștean până ce consumă toate substanțele nutritiv pe care le oferă lemnul mort.

Perioada de creștere este toamna și durează până la primul îngheț puternic.

Specii asemănătoare: Galerina mutabilis, Armillaria tabescens, care sunt comestibile și cu Hypholoma fasciculare care este otrăvitoare.

Interes gastronomic: este bună pentru consum dar după o fierbere
prealabila. Cândva era conservată doar în saramură. Se recomandă să nu se culeagă după primele înghețuri pentru că tinde să devină toxică.

Cantharellus cibarius – gălbiori (Planșa nr. 5)

Pălăria are diametrul de 3-10 cm, este galbenă, carnoasă, compactă și tare, la început convexă apoi ușor adâncită și la maturitate ca o pâlnie mult adâncită cu suprafața destul de neregulată și cu marginea ondulată.

Piciorul este foarte robust, tare, neted, în formă de trunchi de con răsturnat.

Carnea este compactă, fibroasă, cu miros de fructe, gust dulceag care uneori poate dă senzația de amar în gură.

Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la galben deschis la galben auriu și câteodată la potocaliu. Piciorul și pseudolamele au aceleași variații coloristice ca pălăria.

Habitat: crește în parcuri uneori de numeroase exemplare atât în pădurile de conifere cât și în cele de foioase, pe frunzișul putred și prin muschii, în special la munte.

Perioada de creștere: de la sfârșitul primăverii până toamna.

Specii asemănătoare: poate fi confundată cu Cantharellus friesii, de culoare portocalie mai pronunțată și cu aceeași valoare gastronomică.

Interes gastronomic: foarte cunoscută și apreciată, această ciupercă este excelentă din punct de vedere culinar și se pretează la orice mod de preparare. Rar atacate de larve sau de melci, suportă bine transportul și poate fi găsite întotdeauna în magazinele specializate.

II.3.3. Evaluarea stării resurselor de ciuperci din zona [NUME_REDACTAT] baza evaluării resurselor de ciuperci făcute în perioada 1970-2001, completate cu unele date existente în literatură. Evaluarea producției de hribi și gălbiori s-a făcut prin recoltarea sporoforilor în perioadele de fructificație maximă (la început de vară, vara și toamna) din suprafețe de observație stabilite în fiecare ecosistem cu raspândire zonală și cântărirea lor în teren. Cantitățile de ciuperci variază foarte mult în timp și spatiu și chiar în cadrul unei unități amenajistice în funcție de: tipurile de ecosisteme prezente, gradul de afectare a ecosistemelor, (modificarea acidității solului, poluare, tăieri necontrolate) de condițiile locale și în special de condițiile climatice.

În anul 2001 s-a înregistrat o producție de ciuperci foarte bună . În unele asociații vegetale s-au înregistrat productivități de peste 30 kg/ha, în unele locuri chiar mai mari, ceea ce arată că starea resurselor de hribi și gălbiori este bună. Până în prezent condițiile climatice sunt favorabile unei producții bune, (iarna relativ bogată în precipitații și cu temperature acceptabile). Dacă aceste condiții se vor corela cu condiții bune de temperatură și umiditate pe parcursul anului, se vor înregistra producții bune la hectar.

Estimarea producției de ciuperci

Producția de ciuperci este în strânsă dependentă de prezența unor factori, și anume:

– factori permanenți, care suferă modificări mici în decursul unui an (compoziția solului, a litierei, aciditatea, compoziția vegetației, altitudinea, expoziția)

– factori variabili, unde intră factorii climatici (temperatură, umiditate, precipitații, etc.).

Acești factori se întrepătrund și se influențează reciproc, acționând simultan. Rol important în producția de ciuperci îl au temperatura și umiditatea din sol și aer. Variatia unui singur element atrage după sine variația producției de ciuperci, în condițiile în care nu se depășește limita valorilor accesibile de dezvoltare și fructificare amiceliului. Variațiile temperaturii și umidității din sol și aer pot produce variații ale producției de ciuperci dacă au o anumită intensitate: o creștere sau o scădere bruscă a temperaturii, o ploaie abundentă dar rece, o ploaie domoală și caldă, etc. Variații mici de temperatură diurne, nocturne sau zilnice nu produc modificări ale producției de ciuperci.

Ciupercile au maximul de fructificare la o temperatură a solului la 0-5 cm
adâncime de 16-18° C, umiditatea relativă a aerului de 75-85% și a solului de 35-45. Nu s-au găsit ciuperci când temperatura solului la 0-5 cm adâncime a fost sub 16° C sau peste 22 ° C, umiditatea relativă a aerului sub 60% și umiditatea solului sub 20%.

Între prezența factorilor permanenți și a factorilor climatici favorabili există o strânsă iterdependență. Pot exista substraturi nutritive bogate în elemente propice creșterii ciupercilor dar, dar daca lipsește unul din factorii principali de mediu, ciupercile nu se dezvoltă. Pe baza observațiilor făcute, am constatat că, cantitățile maxime de ciuperci s-au înregistrat în gorunete, făgete și molidișuri cu consistența k = 0,5-0,7. O situație aparte se întâlnește în pășunea înpădurită, având compoziția 6Me 4Fa unde productivitatea depașește 55 kg/ha.

Factori competitivi

Înierbarea în arborete cu consistența redusă împiedică fructificarea la speciile micorizante datorită competiției dintre ierburi și arbori.

[NUME_REDACTAT] care atacă ciupercile: sunt cele din ordinul Diptera, Coleoptere, [NUME_REDACTAT], Gasteropode – genul Arion, Helix aperta, Colembole, Arachnide, Acarieni – familia Opilionidae etc.

Ciupercile sunt atacate și de alte ciuperci microparazite: Hypomyces odoratus.

Ciupercile sunt cunsumate și de diferite animale: cervide, mamifere mici, broaște țestoase terestere și păsări care defapt caută larvele din ciuperci.

Există și virusuri care atacă ciupercile din genul Boletus care le împiedică
fructificația.

II.4. Exploatarea ciupercilor comestibile

Din cadrul UP V Dumbrava se valorifică următoarele specii: hrib, gălbiori, crăițe, grebe, păstrăv de fag trâmbița piticului. Acestea sunt preluate la punctele de colectare din localitate și transportate la centrele de prelucrare din Aleșd și Lugaș. O parte din acestea sunt exportate sub formă proaspătă, o parte ăn saramură iar cea mai mare parte uscate.

II.4.1. [NUME_REDACTAT] face înainte de a ajunge la maturitate urmărindu-se ca ciupercile să fie fragede și cu minimum de atacuri de insecte. Cele bătrâne, viermănoase, ar fi de preferat să fie lăsate în pădure, ele asigurând prin spori regenerarea, cum este în cazul hribilor de exemplu. Se disting mai multe moduri de prelevare a corpului de fructificație: Procedeura cea mai cultural este recoltarea ciupercilor prin răsucire ușoară și smulgerea lentă a ciupercii.

Procedeul de prelevare prin smulgere care este frecvent folosit este total anticultural deoarece se distrug mari cantitați de miceliu, iar prin pământul recoltat se pot murdări și celelalte ciuperci recoltate. Al treilea procedeu este cel prin tăiere a bazei piciorului, dar este nerecomandat deoarece favorizează instalarea unor bacterii și micromicete care vor distruge corpurile mici și pâsla de miceliu productiv din jur. Datorită folosirii frecvente a procedeului prin smulgere se poate diminua producția de ciuperci și de aceea muncitorii
culegători ar trebui conștientizați de acest lucru prin folosirea unor panouri informative.

Impactui real produs de recoltarea ciupercilor este limitat atâta timp cât se face în mod adecvat. Recoltarea făcuta în mod corect poate constitui un factor stimulator în fructificarea ciupercilor. O recoltare defectuoasă (smulgerea brutală a ciupercilor, decopertarea), poate afecta miceliul, cu urmări negative asupra dezvoltării normale a ciupercilor, a producției de ciuperci și, în mod implicit, asupra genofondului vegetal, prin modificarea structurii biodiversității ecosistemelor .

II.4.2 Purtatul ciupercilor

Se face cu ambalaje în care s-au cules utilizându-se coșulete pentru a preveni ruperea acestora și cât mai repede după recoltare, pentru a preveni deprecierea acestora.

II.4.3 Receptia ciupercilor

Se face la punctele de colectare și are scopul verificării cantității și calitații pe specii. Ciupercile se așează în lădițe de lemn și se cântăresc.

II.4.4. Sortarea ciupercilor

Este ultima verificare a speciilor recoltate și ofera posibilitatea de a înlatura exemplarele incerte. Ciupercile se împart în 2-3 clase de calitate conform prevederilor în vigoare. În general în clase de calitate superioare se încadrează corpuri de fructificații mai mici fără atac de insecte.

II.4.5. [NUME_REDACTAT] face în lădițe speciale în care ciupercile se așează pe clase de calitate

II.4.6. [NUME_REDACTAT] la centre maxim trei zile și se face în locuri răcoroase, bine aerisite la întuneric. Este de preferat să se facă în camere frigorifice la temperaturi de -2 – -A°C care opresc procesele fiziologice ale ciupercilor.

De exemplul la hribi proaspeți condițiile necesare sunt următoarele:

– să prezinte carnea tare, curata, fără urme de pământ sau alte corpuri străine fără umiditate excesivă.

– fața interioară a pălăriei care prezintă un strat poros de tuburi trebuie să fie subțire nespongios de culoare albă sau alb-murdar specifică ciupercilor tinere. Se admit pălării fără picior, ca și picioare detașate în număr egal cu pălăriile

– nu se condiționează lungimea piciorului

– piciorul ciupercii se scurteză printr-o tăietură perpendiculară pe axa lui

– în unitatea de ambalaj se admite maximum 10% exemplare cu rupturi și
sdrelituri, pe maximum 10% din suprafața pălăriei.

– se admit ciuperci ce prezintă maximum 5- 6 urme de viermi pe suprafața
secționată a piciorului

– la pălăriile fără picior constatarea privind urmele de viermi se face la punctul de inserție a piciorului cu pălăria.

– marfa se calibrează după diametrul maxim a pălăriei
marime I 2- 4 cm
marime II 4 -8 cm
marime III peste 8 cm

– se ambalează separat pe mărimi și se trimit la beneficiar

II.4.7. Reguli și metode de verificare a calității

– verificarea autenticității speciei

– verificarea condițiilor tehnice generale de calitate

Verificarea autenticității speciei consta în examinarea minuțiuoasă a ciupercilor sub raportul tuturor elementelor de recunoaștere a acestora. Operația se face la punctele de colectare de către personal calificat acordându-se atenție deosebită mai ales speciilor în cazul cărora se pot produce confuzii cu specii otrăvitoare.

Înscrierea în condițiile tehnice generale de calitate se verifică pe cale
organolectică.

II.5 Metode de conservare a ciupercilor comestibile din fondul forestier

Ciupercile comestibile din fondul forestier se conservă în mod obișnuit prin uscare, în sare și prin marinare. Sunt de asemenea cunoscute metode de conservare cu ajutorul frigului, respectiv prin refrigerare (la temperatura de -2……-4°C ) și prin congelare (la temperatura de -30°C ). Se precizează că toate aceste metode de conservare au la bază principiul anabiozei sau al vieții latente, în conformitate cu care alterarea este împiedicata prin reducerea la minimum a proceselor metabolice atât în cazul ciupercilor
propriu-zise cât și în cazul microorganismelor care le atacă. Ca materie primă pentru conservare servesc ciupercile în stare proaspătă, prelucrate.

Conservarea ciupercilor în sare (vezi planșa 4)- constă în folosirea clorurii de natriu în cantități care pot ajunge până la 20 %, conducând la creșterea presiunii osmotice a ciupercilor și respectiv la plasmoliza sau dezhidratarea parțială a acestora. În anumite cazuri, insuficiența sării sau absorția neuniformă a ei permite proliferarea microorganismelor ceea ce conduce la toxiinfecții botulinice provocate de specia Clastridium botulinium. Ciupercile se curață de impurități și se așează în straturi alterne
cu sare asigurându-se o proporție a acesteia de minimum 15%. Butoaiele se închid cu capace și se rostogolesc pentru omogenizare și asigurarea unei bune conservări. Prin dizolvarea sării în butoaie se formează o saramură limpede. Prin această metodă se pot conserva pe timp de cateva luni gălbiorii, ghebele, crăițe, unele specii din genul Boletus.

Ciupercile marinate – se pot păstra prin marinare toate speciile de ciuperci comestibile. Ele se curață de impurități, se sortează pe clase de calitate după dimensiuni, se spală cu apa rece, se albesc prin opărire cu o soluție de acid citric 0,4% după care se fierb 15-30 minute cu adaos de bicarbonat de sodiu pentru hidrolizarea celulozei.Urmează zvântarea, introducerea în recipiente sterilizate și acoperirea cu soluția de marinare fierbinte preparată din apă, acid acetic 1-3%, sare de bucătărie 4% și
mirodenii.

Ciupercile uscate – au un conținut de apă de 12- 13% și se pot păstra timp
îndelungat. Se pot valorifica sub această formă hribul și pitoanca, dar și alte specii din genul Boletus.

[NUME_REDACTAT] I. Elemente privind cadrul natural și juridic

I.1 .[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]…………………………………………………5

I.1.1. Situatia administrativa pe unitafi de productie………………………….6

I.2.Elemente privind cadrul natural și juridic a unității de producție
1.2.1. Elemente de identificare a unității de producție………………………….7

1.2.2.Studiul stațiunii și al vegetației………………………………………………..8

I.3.Condiții climatice……………………………………………………………..16

L3.1.Regimul termic…………………………………………………………16

I.3.2.Regimul pluviometric………………………………………………..17

1.3.3.Regimul eolian…………………………………………………………19

L3.4.Radiația solară……………………………………………………………………..20

1.3.5.Nebulozitatea…………………………………………………………..21

1.3.6.Umiditatea relativă a aerului……………………………………..22

I.3.7.Sinteza climatică………………………………………………………23

Capitolul II. Ciuperci comestibile spontane……………………………………….23

II.1. Elemente generale privind bioproducția de ciuperci comestibile

II.2.Bioproducția bazidiomicetelor……………………………………….24

II.3.Influența factorilor de mediu asupra producției de ciuperci……………26

II.3.1.Răspândirea principalelor specii de ciuperci din zonă în funcție de
factorii de mediu………………………………………………………………………….27

II.3.2.Caracterizarea morfologică și ecologică a principalelor specii de
ciuperci valorificabile din cadrul unității de producție……………………………27

II.3.3.Evaluarea stării resurselor de ciuperci din zona Șuncuiuș…………..32

II.4.Exploatarea ciupercilor comestibile

II.4.l.Recoltarea………………………………………………………………..35

II.4.2.Purtatul ciupercilor………………………………………………….35

II.4.3.Recepția ciupercilor…………………………………………………36

II.4.4.Sortarea ciupercilor…………………………………………………..36

II.4.5.Ambalarea ciupercilor……………………………………………….36

II.4.6.Păstrarea…………………………………………………………………36

II.4.7.Reguli și metode de verificare a calității………………………………………36

II.5.Metode de conservare a ciupercilor comestibile …………………37

BIBLIOGRAFIE

E. Beldeanu – ,,[NUME_REDACTAT]" curs, Universitatea din Oradea –
[NUME_REDACTAT];

C. Chirita, I. Vlad, C. Paunescu, N. Patrascoiu, C. Rosu, I. lancu –

,,[NUME_REDACTAT]", [NUME_REDACTAT], București, 1997;

N. Damian -,,Împăduriri", [NUME_REDACTAT] și Pedagogica, București, 1978;

I. Florescu, N. Micolescu – ,,Silvicultura" vol. II, Silvotehnică, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 1998 ;

M. Marcu. – ,,Meteorologie si climatologie forestieră", [NUME_REDACTAT],
București 1983;

,,Clima R.S.R. 11 ", Date climatologice, 1960, [NUME_REDACTAT]
București;

,,Monografia geografică a R.S.R.", vol. I, Geografia fizică, [NUME_REDACTAT], București, 1960.