Culorile Si Modificarea Statusului Somatic Si Emotional

=== cadcd3e3dc526b1f0be4578ade22df940f4aca2c_592790_1 ===

Introducere

Nu a existat o perioadă în istoria omenirii în care culoarea să nu fie prezentă. Fiecare civilizație are propriile mituri și credințe legate de culoare, dar cu toate acestea nu a denumit prea multe culori. In anii ‘60 antropologii Berlin și Kay au făcut sun studiu referitor la numele culorilor. Multe limbi conțin doar doi termeni care desemnează culori, acestia fiind echivalenți cu alb (deschis) și negru (închis). Dintre cele 98 de limbi studiate cel mai mare număr de termeni pentru culori sunt în limba engleză – unsprezece: alb, negru, roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, purpuriu, roz, gri și maro. Celelalte culori au imprumutat pur și simplu denumiri de exemplu: verde praz, galben lămâie, auriu etc.

Marele filozof Aristotel, în secolul 4 î.e.n., considera albastrul și galbenul ca fiind culorile primare, corelându-le cu polaritățile vieții: soare-lună, femeie-bărbat, stimulare-sedare etc. De asemenea, el asocia culorile cu cele patru elemente: foc, apă, pământ și aer. Artiștii de pretutindeni au adoptat aceste principii și le-au folosit timp de două mii de ani, până când au fost înlocuite de teoria culorilor propusă de Newton în secolul XVII.

Hippocrate, părintele medicinei, folosea culorile în practica medical și observa diferența terapeutică a diferitelor nuanțe. In secolul XI, Avicena recunoaște și folosește în practica medicală informații date de felul în care pacienții săi sunt colorați.

In secolul XV faimosul doctor suedez von Hohenheim, cunoscut ca Paracelsus, punea foarte mare accent pe culoare în vindecare.

 Secolul al XVII-lea marchează debutul interpretării culorii ca fenomen fizic, pe baza teoriei formulate de Newton. In 1672 Sir Isaac Newton publica prima sa lucrare despre culori, și abia peste 40 de ani publica și “Optica”. Celebru în istoria culorilor este experimentul său prin care reușește să separe lumina albă în cele șapte culori cu ajutorul unei prisme, iar apoi prin recombinarea acestora să obțină tot lumină albă.

Experimentul lui Newton a fost contestat de Johannes Wolgang von Goethe. El își publica ”Teoria culorilor”, în care revine la teoria antică a lui Aristotel, susținând în continuare că albastrul și galbenul sunt culorile fundamentale, deoarece considera interpretarea dată de Newton greșită și ireproductibilă în alte condiții (el încearcă descompunerea luminii albe pe un ecran, dar culorile apar doar la marginea ecranului, centrul rămânând alb).

Timp de aproape trei sute de ani s-a folosit teoria lui Newton, toate cercetările fiind despre felul cum vedem culorile. La începutul secolului XIX societatea medicală întrerupe aceste studii, considerându-le neimportante. Totuși, chimistul francez Chevreul realizează acum o paletă a culorilor fundamenatale, aceasta fiind utilizată de mulți artiști.

In secolul XX explodează cu adevărat interesul pentru culoare. Terapia prin culoarea a fost ”reînviată”. In anii ’20, la Bauhaus în Germania, Johannes Itten studiază relația dintre emoție și culoare, formă și culoare. El observă relația dintre preferințele pentru o anumită paletă de culori și personalitatea unui individ. Iși publică studiile în cartea ”Arta culorii”.

Din anii ’20 până în anii ’70 nu se mai fac progrese în studiul psihologiei culorilor. Angela Wright începe studiul dinamicii și armoniei culorilor și pune bazele unui sistem de clasificare a culorilor, demonstrând în același timp relația culorilor cu personalitatea. Acest sistem este încă foarte mult folosit în psihologie, imagistică și publicitate.

Capitolul 1

Elemente de psihologia culorilor

Percepția culorilor

Sensibilitatea vizuală este rezultatul excitației receptorilor specifici care se găsesc la nivelul ochiului de către lumină. Mihai Golu arăta că lumina reprezintă o porțiune din spectru receptată propriu-zis de către analizatorul vizual, la acțiunea căreia se produc senzații specifice. (Golu, M., 2000)

Analizatorul vizual reacționează la radiații cu lungime de undă aflată între 375 și 760 nm, care reprezintă spectrul vizibil. Spectrul luminii este format din culorile roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet, trecându-se treptat de la o culoare la alta prin mai multe nuanțe.

Ochiul uman este format din aparatul de protecție și apărare a globului ocular (pleoape, gene, sprâncene, glande lacrimale, sclerotică – alcătuita din țesut fibros de protecție, corneea – este puternic vascularizată și asigură hrănirea globului ocular), aparatul muscular (alcătuit din 6 mușchi scheletici controlați voluntar ce asigură reglarea mișcărilor oculare), mediile de transmitere a luminii la nivelul globului ocular (corneea, umoarea apoasă din camera anterioară, cristalinul, umoarea vitroasă din camera posterioară), aparatul de acomodare la lumină (iris – format din mușchi ciliari circulari și radiali, ligamentul suspensor al cristalinului) și nu în ultimul rând retina care conține receptorii specifici. (Ispas, Al., 2016)

Primul care a descris în mod corect retina a fost Cajal. Retina este un transductor foto-chimico-electric. Ea este de origine nervoasă. Retina mamiferelor și a oamenilor este de tip inversat, ceea ce înseamnă că lumina trebuie să treacă prin toate straturile de celule care o alcătuiesc până să poată ajunge să excite celulele receptoare. Această aranjare scade acuitatea vizuală datorită trecerii luminii printr-un strat celular neomogen de câteva sute de microni, dar se pare că are avantajul de a menține receptorii într-o poziție relativ fixă. (Ispas, Al., 2016)

Formarea imaginii pe retină se face în același fel în care o lentilă poate focaliza lumina/ imaginea pe o foaie de hârtie. Imaginea formată pe retina umană este reală, micșorată, răsturnată și în oglindă față de obiectul privit. Noi percem imaginea ca fiind în picioare deorece creierul consideră imaginea răsturnată ca fiind normală.

Pata oarbă (sensibilitatea vizuală în această arie este nulă) este formată de locul de ieșire al nervului optic din globul ocular. Este situată în cadranul nazal inferior al ochiului. Prin mijlocul nervului optic trece mănunchiul vascular al globului ocular.

Retina este alcătuită din mai multe straturi celulare începând de la coroidă spre interior (Ispas, Al., 2016):

celule pigmentare (conțin pigment melanic ce dă culoarea neagră a retinei și are rolul de a absorbi fotonii ce nu au excitat celulele receptoare);

conuri și bastonașe (reprezintă partea fotosensibilă a celulelor receptoare);

membrana limitantă externă;

strat granular extern – corpurile celulelor cu bastonaș și con;

strat plexiform extern – sinapsa între con/ bastonaș și celula bipolară;

strat granular intern – corpul celulelor bipolare (este primul neuron din calea optică). Tot aici sunt și celulele de asociere orizontale ce au un rol inhibitor ce potențează adaptarea întuneric/lumină și diferențierea culorilor;

strat plexiform intern – sinapse între celulele bipolare și cele multipolare. Tot aici se află celule amacrine (celule de asociere) ce secretă diverși mediatori (adrenalina, noradrenalina, GABA, Ach, substanța P, glucagon etc.);

celule multipolare (ganglionare) – axonul lor formează nervul optic. Sunt așezate într-un strat unicelular, dar la nivelul maculei pot fi 8-10 straturi;

fibrele nervului optic;

10. membrana limitantă intenă.

Densitatea celulelor receptoare la nivelul retinei este diferită: în fovea centralis există 150.000 celule cu con/mm2, în timp ce în restul retinei sunt 4000-5000celule cu con/mm2; la nivelul maculei nu există celule cu bastonaș, iar în rest sunt 40.000-150.000 celule cu bastonaș/mm2. La nivelul retinei sunt 100-120 milioane celule cu bastonaș și 508 milioane celule cu con. (Ispas, Al., 2016)

Macula lutea (pata galbenă) reprezintă zona de acuitate vizuală maximă. Are o suprafață de 1 mm2. In centrul ei este o depresiune – fovea centralis. Aceasta se află exact pe direcția axului vizual. Fovea centralis are un diametru aproximativ de 0,3 mm și reprezintă sediul de acuitate vizuală maximă și de vedere detaliată. La acest nivel sunt aproape exclusiv numai celule cu con. Aici straturile interne ale retinei sunt deplasate în lateral astfel încât fascicolul de lumină cade direct pe celulele cu con, fără a mai străbate celelalte straturi. (Ispas, Al., 2016)

Celule receptoare ale retinei (celule cu con și celule cu bastonaș) au o structură foarte asemănătoare. Ele sunt alcătuite dintr-un segment exterior sensibil la lumină. La acest nivel, membrana celulară fiind plicaturată pentru a forma discuri (la bastonașe) și creneluri (la conuri), la acest nivel fiind proteine transmembranare ce dau sensibilitatea la lumină. La celălat capăt al celulei este sinapsa cu celula bipolară.

Substanța fotosensibilă la nivelul celulelor cu bastonaș este rodopsina (scotopsina + 11-cis retinal). Aceste celule au rol în vederea nocturnă (scotopică). Dau adaptarea la lumină/ întuneric. Ele au au acuitate vizuală maximă pentru λ=522nm. (Ispas, Al., 2016)

Celule cu con au acuitatea vizuală maximă pentru λ=562 nm. Ele au rol în vederea diurnă (fotopică) și în diferențierea culorilor. Este necesară o cantitate mai mare de lumină pentru a fi excitate. Există 3 tipuri de conuri cu trei tipuri de pigmenți fotosensibili (structura și comportarea la lumină este asemănătoare cu a rodopsinei): albastru (pentru λ= 445nm), verde (pentru λ= 535 nm) și roșu (pentru λ=570 nm). (Ispas, Al., 2016)

Interpretarea culorilor are loc la nivelul sistemului nervos central în funcție de gradul de stimulare a fiecărui tip de conuri. Stimularea celor trei tipuri de conuri în mod aproape egal este percepută ca lumină albă, aceasta fiind de fapt o combinație a tuturor lungimilor de undă din spectrul vizibil, fără a avea o lungime de undă proprie. Ochiul uman este mai sensibil la lumina verde și galbenă decât la lumina roșie și violetă.

Patologia celulelor cu con poate da discromopatii. Incapacitatea de a distinge roșu de verde se datorează lipsei conurilor pentru verde sau pentru roșu. Aceasta este o boală genetică prezentă aproape exclusiv la bărbați, ea datorându-se lipsei genei corespunzătoare de pe cromozomul X. La femei apariția bolii este rară, dar circa 8% sunt heterozigote purtătoare și o pot transmite fiilor. (Ispas, Al., 2016)

Incapacitatea de a vedea culoarea albastră este foarte rară, mai frecvent se manifestă printr-o fdificultate de percepție datorită numărului mic de conuri cu pigment albastru. Este tot o boală genetică. La polul opus sunt persoanele care nu au cristalin. Acestea văd totul pe un fond albastru, ei fiind capabili să perceapă razele ultraviolete care în mod normal sunt filtrate de cristalin. Pentru depistarea acestor defecte de vedere se folosesc diverse teste, din care cel mai cunoscut este testul Ishihara.

La nivelul retinei există fenomenul de convergență: pentru 125-130 milioane de celule reactoare există circa 1 million de celule multipolare, fiecare celulă multipolară primind informația de la mai mulți receptori. Doar la nivel de fovea centralis raportul este de 1:1:1 = celulă cu con: celulă bipolară: celulă multipolară (calea anatomică privată), ceea ce asigură vederea detaliată de la acest nivel. (Ispas, Al., 2016)

La nivelul cortexului există fenomenul invers, de divergență: celor 1 million de celule multipolare le corespund aproape 500 miliaone neuroni. (Ispas, Al., 2016)

Câmpurile vizuale care sunt rotunde pe retină (un câmp vizual este format de totalitatea receptorilor care transmit informația către o singură celulă multipolară) se proiectează pe scoarța cerebrală sub formă de bare alternative de la un ochi și celălalt.

Aria corticală 17 (vizuală primară) este pe marginea scizurii calcarine a lobului ocipital. Are rol în integrarea semnalelor senzoriale primare pentru a se produce senzația de lumină și culoare. Există diferențiere și specializare în raport cu tonurile cromatice. Lezarea sa bilaterală produce cecitate.

Ariile secundare 18 și 19 au rol în formarea imaginii multidimensionale în funcție de configurația cromatică, forme, raporturi spațiale. Excitarea primară a acestor arii poate da fenomene de halucinație și iluzii optice.

O persoană normală poate distinge între 150-200 nuanțe cromatice pe întinderea segmentului perceptibil. Principalele proprietăți ale senzației cromatice sunt: tonul cromatic (caracteristica care deosebește două culori carea au aceeași saturație și luminozitate. Este determinat de lungimea undei electromagnetice), saturația (reprezintă gradul de deosebire a culorii față de culoarea albă carea are aceeași claritate. Se pot diferenția culori pure – determinate de o singură lungime de undă – și culori de amestec), luminozitatea (reprezintă gradul de diferențiere al culorii față de negru). (Ispas, Al., 2016)

Culoarea observată nu este cea absorbită, ci cea complementară acesteia. Dacă un obiect absoarbe radiație roșie este observat ca fiind verde. Dacă verdele este observat în lumina reflectată de un obiect semitransparent, atunci este perceput ca roșu în lumina transmisă prin el. Ca exemplu servește celebra cupă a lui Lycurgus, lucrare romană executată din sticlă, expusă la British Museum. Lumina care traversează secțiunile transparente ale sticlei este roșie, percepția fiind de verde datorită luminii reflectate de secțiunile opace. Astfel, un corp transparent apare colorat în culoarea complementară celei absorbite; dacă nu se produce absorbție, corpul este transparent și incolor; un corp opac este colorat în culoarea pe care o reflectă, complementară celei absorbite; un corp care reflectă toate radiațiile apare opac, de culoare albă; un corp opac care absoarbe toate radiațiile este negru.

Interferența se produce când o peliculă subțire de substanță transparentă este dispusă pe o suprafață reflectantă. Producerea unei interferențe în fază sau în defazaj cu undele reflectate depinde de grosimea filmului și lungimea de undă a luminii. Culorile în lumina reflectată și transmisă sunt complementare.

Interferența undelor de lumină este o sursă de culoare, fiind răspunzătoare de culoarea baloanelor de săpun, a peliculelor de ulei pe apă, a cochiliilor de stridii, a aripilor unor fluturi, precum și a lentilelor foto etc. Sticla antică si piesele Luster de Tiffany au irizații impresionante datorită interferenței.

Modificările de culoare dependente de natura sursei de lumină pot fi exemplificate prin efectul Alexandrit. Alexandritul este o varietate minerală de oxid de Al, Be și Cr, care este roșu în lumină artificială și verde în lumina soarelui. Această diferență este determinată de proporția mai mare de lumină roșie decât verde în iluminarea incandescentă, în timp ce în lumina solară cele două culori se află în cantități echivalente.

De-a lungul timpului au existat mai multe teorii despre felul în care vedem culorile. Teoria tricromatică apare pentru prima dată la Thomas Young (1801), iar apoi este studiată și de James Clerk Maxwel, dar fundamentată în final de Hermann si Helmholtz. Este o teorie empirică ce presunpune existența a trei tipuri de substanțe fotosensibile. In final se dovedește a fi cea corectă când în 1959 sunt puse în evidență cele trei tipuri de pigment de la nivelul celulelor cu con din retină. (Ispas, Al., 2016)

Apoi teoria tetracromatică consideră la baza vederii cromatice existența a patru sunbstanțe fotosensibile caracteristice pentru culorile roșu, galben, verde și albastru. Jung susținea că aceste patru tipuri de substanțe funcționează individual, dar Hering îl corectează apoi propunând teoria acțiunii lor în perechi: roșu-verde și galben-albastru.

Pe fondul disputei între cele două teorii, Wundt propune teoria policromatică, care delimitează mecanismul de percepere pentru lumină/întuneric față de cel pentru culori. Mecanismul perceperii culorilor este format din șapte tipuri de receptori, capabil fiecare să perceapă o anumită porțiune din spectrul vizibil. Teoria sa este preluată apoi de Edrige-Green (1920), Granit (1933) și Hartridge (1947). (Guyton, A.C., Hll. J.E., 2001)

Mai există de asemenea teorii interacționiste care consideră că nu este importantă existența unui număr absolut de tipuri de receptori, ci mai importantă este posibilitatea ca aceștia să interacționeze pentru a putea percepe diversele nuanțe de culori.

Percepția este un proces psihic cognitiv realizat prin ”reflectarea subiectivă nemijlocită, în fomă de imagine, a obiectelor și fenomenelor externe ce acționează în momentul dat asupra noastră prin ansamblul însușirilor și componentelor lor” (Golu, M., 2000), aceasta fiind definiția dată de teoria reflectării. In teoria informațională, percepția este un proces de comunicare între subiect și mediul extern, mediat de de un ansamblu de transformări logico-gramaticale. Aceste definiții nu se exclud, ci s-ar putea spune că din anumite perspective chiar se pot completa una pe cealaltă.

In condiții normale, percepția la adult pare a fi un act instantaneu, care se produce în mod automat. In realitate are o desfășurare secvențială pe o durată de timp de 0,5 – 2 secunde. Fazele percepției sunt: orientarea receptorului specific către sursa de informații, explorarea, detecția în mediu a stimulului ce poate oferi informațiile căutate, discriminarea care are loc la nivelul creierului și se bazează pe contrastele dintre diverșii stimuli despre care primește informații, identificarea presupune utilizarea unor informații deja cunoscute, deci utilizarea memoriei, pentru recunoașterea și diferențierea diverșilor stimuli, interpretarea presupune evaluarea importanței și utilității diverselor informații față de nevoia și motivația personală. (Guyton, A.C., Hll. J.E., 2001)

Culorile sunt percepute prin contrast una față de alta, perceperea unei culori putând fi influențată de învecinarea ei cu alta (fenomenul inducției). Cel mai puternic este contrastul simultan carea apare în condițiile stimulilor în mișcare. (Golu, M., 2000)

Perceperea și diferențierea culorilor depinde direct proporțional de gradul de iluminare a obiectului, totuși extremele (prea multă lumină sau prea puțină) tind să modifice perceperea culorilor. Datorită prorpietății luminii de a se propaga în linie dreaptă și incapacității ei de a ocoli obstacolele, corpurile nu vor fi iluminate în mod uniform pe toate fețele, ci se vor crea diferențe de culoare, umbre, care ne ajută la perceperea obiectului, dar și a culorii în spațiu.

Un fenomen interesant (fenomenul Purkinje) se poate observa dacă privim pentru un timp mai lung o anumită culoare, de exemplu un pătrat roșu, acesta după un timp nu va mai fi perceput.

O altă variație în percepția culorii este dată de starea afectivă a fiecărui individ la un anumit moment. Această influență emoțională în perceperea culorii poate fi condiționată social pentru o anumită categorie de oameni ca de exemplu: verdele reprezintă culoarea sfântă pentru islamiști, fiind culoarea robei Profetului; în Anglia este considerată aducătoare de ghinion fiind asociată cu boala; în Irlanda în schimb se consideră că aduce noroc. Această asociere nu este psihologică, ci ține de natura simbolistică atribuită culorii. Alte asocieri de acest gen se fac între purpuriu și regalitate (probabil o rămășiță din timpurile Romei Antice corelată cu dificultatea mare de a obține această culoare, deci prețul ei ridicat), roșu este asociat cu sângele și războiul, în timp ce negrul cu moartea etc.

Important în perceperea culorilor este și amestecul optic, prin care datorită fuziunii și transformării a două sau mai multe culori, acestea sunt percepute ca o culoare nouă, total diferită de cele inițiale. Din punct de vedere fizic, aceasta se realizează printr-un fascicol de lumină ce conține două sau mai multe tipuri de radiații electromagnetice cu lungimi de undă distincte, mai apropiate sau mai depărtate, culoarea finală fiind una intermediară. Principalele grupe de amestecuri percepute de noi sunt roșu-albastru, albastru-galben și roșu-galben. Acest amestec poate fi obținut și prin privirea cu fiecare ochi a unei culori distincte (diferența dintre cele două culori trebuie să fie semnificativă), cea percepută fiind o culoare mixtă (prin folosirea unor ochelari cu lentile diferit colrate). Și totuși o întrebare care a rămas mereu fără răspuns este dacă toți vedem aceeași culoare când ne uităm la un anumit obiect, sau fiecare o percepe în mod diferit.

1.2. Universul cromatic uman

Prin intermediul culorii, omul se apropie mai mult de obiectele și fenomenele din jur, își elaborează sentimentul unei comuniuni mai directe cu mediul. Culoarea este, fără discuție, un factor important de integrare în ambianță, prin efectele emoțional-dispo-ziționale pe care le generează. în funcție de paleta în care i se înfățișează, omul trăiește contactul cu locurile și peisajele ca desfătare și încântare sau ca apăsare și depresie, dorește să-1 prelungească și să-1 perpetueze sau să-1 întrerupă și să se ândepărteze. Asemenea mod selectiv și preferențial de a reacționa este condiționat, firește, de posibilitatea obiectivă de alegere, creată de diversitatea coloristică a universului în care trăim.

Această diversitate se realizează atît în spațiu, cît și în timp.Schimbarea locului atrage după sine schimbarea impresiilor sau senzațiilor de culoare, creandu-ne altă dispoziție, alte trăiri emoționale; scurgerea timpului antrenează, la rândul ei, modificarea tabloului coloristic în limitele acelorași coordonate spațiale, influențând în mod corespunzător asupra dinamicii stărilor subiective interne.

Astfel, în raport cu omul, structura cromatică a universului are un caracter dinamic-stratifioat: în fiecare moment de timp, ambianța noastră ne oferă un tablou cromatic variat, multinuanțat; rularea în spațiu sau în timp ne aduce alte configurații, întocmai ca într-un caleidoscop. In interiorul spațiului cromatic general perceptibil, putem delimita două segmente principale. (Rossignol, M.C., 2010)

Segmentul culorilor naturale se compune din totalitatea tonurilor și nuanțelor cromatice și acromatice care pot fi generate în procesul perceperii obiectelor și fenomenelor din natură, așa cum sunt date ele, în afara intervenției transformatoare a omului. In raport cu activitatea noastră de percepție, culorile naturale se împart în două grupe: culori de fond și culori-obiect (sau obiectuale), în general, câmpul nostru vizual este destul de limitat ca intindere sau ca volum; nu putem cuprinde dintr-o dată cu privirea mai mult de 5-6 obiecte. Ca urmare, percepând prin segmentare sau decupare, în mod inevitabil, din multitudinea culorilor din jur, vom releva, într-un moment sau altul, doar câteva, restul contopindu-se într-o culoare generală de fond. în același timp, se poate vorbi de o culoare de fond care caracterizează spațiul larg în care trăim și ne desfășurăm activitatea: culoarea atmosferei care ne înconjoară și culoarea întinderii suprafeței terestre pe care călcăm.

Lumina și întunericul influențează viața umană, fiind doi factori care nu pot fi controlați datorită ciclului zi-noapte. Ziua creează un mediu în care activitatea se poate desfășura optim, intensifică procesele metabolice și funcțiile psihofiziologice implicate în rezolvarea diferitelor tipuri de sarcini. Noaptea creează un mediu în care raza de desfășurare a activității este considerabil redusă, scade tonusul psihofiziologic general și favorizează starea de pasivitate, de repaos. (Dorohoi, D., 2001)

Fiecare din cele două genuri de ambianță se asociază cu o culoare de fond specifică, a cărei influență se face resimțită pregnant în dinamica stărilor subiective interne. Ambianța diurnă se asociază cu culoarea galbenă transparentă, strălucitoare a atmosferei, care condiționează dispoziția generală prielnică activității, ne deschide în raport cu obiectele din jur și ne stimulează să intrăm în contact cu ele sau să acționăm asupra lor. Ambianța nocturnă este asociată cu o culoare albastru închis, care limitează orizontul uman și exercită o influență frenatorie, înhibitorde asupra ritmului și amplitudinii proceselor psihofiziblogice interne, determinând retragerea în sine, trecerea la starea de repaos sau de pasivitate. Acestea sunt culorile de fond bazale, cu acțiunea cea mai constantă asupra dinamicii comportamentului nostru; li se mai spune heteronome, întrucât controlează comportamentul din afară, neputând fi controlate ele om.

Lor li se adaugă apoi culorile de fond ale ambianței terestre generale, a căror tonalitate se modifică, ele asemenea, independent de om, ca urmare a ciclurilor sezoniere. Acestea sînt: verdele, portocaliul, griul și albul. Firește, în funcție de durata unui sezon sau a altuia raporturile dintre ele variază: de exemplu, în regiunile polare albul precumpănește aproape în mod absolut asupra celorlalte, în vreme ce în zonele ecuatoriale și tropicale – ca dominant se impune verdele, albul zăpezii și portocaliul ”ruginiă” al vegetației lipsind cu desăvîrșire. Din acest punct de vedere,fondul cromatic cel mai variat și, totodată, mai dinamic îl oferă zonele geografice cu climă temperată. Firește, nu se poate nega că, în decursul unei lungi perioade de timp, particularitățile cromatice de fond ale ambianței nu au condiționat și anumite constante ale profilului temperamental, ândeosebi de ordin afectiv, specifice diferitelor zone geografice; alături de temperatură, culoarea ambianței naturale este, fără ândoială, factorul dinamogen cel mai important care se imprimă în matricea generală a componenței dinamico-energetice a personalității. (Rossignol, M.C., 2010)

Culorile-obiect sunt cele care se desprind, în contururi limitate, din contextul culorii de fond, fiind asociate cu diferite segmente, suprafețe sau lucruri individuale din natură. Dacă luăm în considerație faptul că natura se compune din două mari sfere, biotică și abiotică, atunci putem vorbi de o varietate cromatică proprie organismelor vii și de una proprie corpurilor fizice neînsuflețite. Este evident că între cele două tablouri nu există o coincidență absolută, căci acolo unde poate să coincidă tonalitatea modală, va diferi cu siguranță nuanța. (Dorohoi, D., 2001)

Deosebirile de structură dintre organisme și corpurile fizice neînsuflețite determină obiectiv și deosebiri în filtrarea luminii și, deci, fiecare se va prezenta percepției noastre într-o înfățișare cromatică distinctă și inedită. în general, în trăirea subiectivă internă, aceeași culoare asociată unei ființe apare într-o nuanță mai caldă și mai apropiată (.mai intimă), decît asociată unui lucru neînsuflețit. Aceasta înseamnă că și în experiența noastră cromatică culorile din natură dobândesc valențe deosebite în funcție de specificul obiectelor prin intermediul cărora le percepem, după cum și invers, preferința și afinitatea noastră pentru un obiect sau altul sînt puternic condiționate de tonalitatea și nuanța culorii lui.

În cadrul organismelor vii, diversitatea cromatică cea mai mare o întâlnim la plante, ândeosebi la cele cu flori. Probabil că nu există o tonalitate sau o nuanță din registrul coloristic perceptibil pe care să nu o putem găsi în paleta florală. în regnul animal, registrul cel mai variat îl întâlnim la păsări, pești și fluturi. Pe lîngă particularitățile specifice de pigmentație a învelișului exterior aceasta se explică și prin roiul adaptativ al culorii la aceste categorii de viețuitoare – fie în funcția reproducerii, fie în cea de apărare (mimetismul).

În sfera abiotică, tabloul coloristic cel mai variat ni-1 oferă mineralele și diferitele lor combinații. Cum acestea nu se expun însă în mod liber percepției cotidiene, culoarea lor se impune doar ca obiect de contemplare, nereprezentând o caracteristică a ambianței, care să influențeze direct dinamica stărilor noastre afective sau a comportamentului.

Al doilea segment este reprezentat de segmentul artificial, care este produs de om, fiind caracteristic mediului social, omul creând culori suplimentare cu scopul ameliorării mediului și al decorării acestuia, fapt care dovedește că el posedă o trebuință intrinsecă pentru culoare.permanent preocuparea pentru lărgirea și diversificarea atît a substanțelor colorante, cât și a modurilor de colo-rare a obiectelor. Structurarea acestei trebuințe are la bază efectul primar pe care culoarea din mediul ambiant natural îl produce asupra dinamicii stărilor psihofiziolo-gice interne și care se convertește, treptat, într-o cerință activă de a căuta și perpetua legătura senzorială cu ea (culoarea), înainte de a descoperi procedeele tehnice de producere a coloranților artificiali, omul și-a satisfăcut această nevoie prin folosirea substanțelor din natură, ândeosebi a celor de esență organică. Firește, acestea se dobândeau cu multă greutate, din oare cauză sfera lor de aplicație era foarte restrînsă. De culorile astfel obținute putea beneficia doar un număr mic de persoane, aflate în vârful ierarhiei sociale. De aceea, culoarea, folosită ândeosebi în decorarea odăjdiilor și obiectelor de podoabă, era considerată ca semn de distincție și de noblețe. Prin intermediul ei, se sublinia și mai mult distanța dintre ranguri, căpeteniile și reprezentanții claselor dominante își exercitau forța de impresionare psihologică asupra omului de rând. Multă vreme culoarea a servit ca unul din cele mai importante mijloace de sacralizare, conferindu-i-se funcția magică de a scoate din domeniul comunului pe cel distins cu ea și de a impune celor din jur sentimentul adorației și al revelației. (Rossignol, M.C., 2010)

Această funcție s-a menținut, în plan general, până la începutul dezvoltării industriei chimice a coloranților odată cu care culoarea a pătruns pe scară largă în îmbrăcăminte și în decorarea locuințelor. în prezent, numai prin convenție, o anumită tonalitate sau nuanță se asociază cu un anumit rol sau instituție socială, accesul și circulația culorilor având un caracter liber. Față de cele câteva zeci de nuanțe cromatice accesibile, cu multă greutate, omului de acum două-trei sute de ani, omul contemporan are la dispoziție un registru de mii de culori, de cele mai inimaginabile nuanțe și intensități. Prin urmare, dacă este să vorbim de o mutație cu adevărat radicală în universul cromatic al omului, atunci aceasta se referă, în primul rând, la segmentul artificial, care tinde să se suprapună și să întreacă în diversitate pe cel natural.

La ora actuală, oamenii sunt legați mai strâns de culori decât în epocile anterioare. Rezultă de aici că trebuința și sensibilitatea față de culoare cunosc azi valori mai ridicate decît în trecut și dezvoltarea lor cea mai semnificativă s-a realizat în contactul activității de producere și utilizare liberă a culorilor artificiale. Un rol deosebit în reglarea raporturilor cu culoarea artificială tinde să-1 joace sensibilitatea diferențială, care se concretizează în dezvoltarea gustului nu atât pentru tonalitate, cît mai ales pentru nuanță. Noi azi nu mai căutăm roșu, albastru sau verde ca atare, ci nuanțe ale lor. (Dorohoi, D., 2001)

De asemenea, se pare că omul contemporan prezintă o mai mare afinitate pentru nuanțele mai luminoase, mai vesele, manifestă o mai pregnantă tendință de a contempla și de a se delecta cu culoarea în sine, relativ detașată de individualitatea obiectelor. Firește, la funcția primară a sensibilității, se alaugă cultura în raport cu culoarea, sistemul de criterii și etaloane estetice pe care individul și-1 formează în contextul vieții sociale. Simplul fapt că omul comunică și face schimb de impresii cu cei din jur despre gradul de frumos sau de plăcut al diferitelor culori luate în sine și al coloritului diferitelor obiecte duce la îmbogățirea experienței individuale și la diversificarea mecanismelor psihologice de filtrare și interpretare. (Golu M., Dicu A., 1974)

Deși gusturile și preferințele în materie de culoare diferă foarte mult de la un individ la altul, ele se subordonează, totuși, influenței reglatoare a structurilor și etaloanelor culturii elaborate social-istoric, în raport cu semnificația și valențele utilitar-estetice ale culorilor. Dimemiunea cea mai importantă pe care structurile socio-eulturale o conferă individului este capacitatea de a descifra și folosi limbajul și semantica culorilor.

Universul cromatic în care trăiește omul nu este neutru, fiind vorba de un ansamblu de semnificații cromatice. Din acest motiv, găsind mijloacele de a dispune de culorile pe care le crează, pe care le folosește după cum dorește, create de el și să le utilizeze după scopul și preferințele sale, omul le-a integrat ca pe unul din cele mai importante mijloace de comunicare și echilibru.

Se poate astfel susține că universul oromatic pe care și-1 crează omul însuși tinde să ocupe un loc mai mare și mai important în viața sa decît cel pe care i-1 oferă natura. Prin el, pe de o parte, se compensează eventuala sărăcie și monotonie cromatică a ambianței naturale, iar pe de alta, se afirmă capacitatea omului de a controla „sfera de influențău a culorilor și de a o adapta în așa fel, încât să obțină stările și efectele dorite. (Albu, C.D., 1967)

Prin aceasta, în timp, se va asigura o relativă independență față de acțiunea coloritului ambianței naturale și o deplasare în structura dinamico-energetică a profilului personalității în direcția impusă de efectele culorilor artificiale.

Psihologia culorilor, ca disciplină experimentală și aplicativă, capătă sens de asemenea în contextul culorilor artificiale, unde se poate realiza un control riguros atît asupra influențelor-stimul, cît și asupra efectelor lor la nivel individual. Și, într-adevăr, ea a luat o dezvoltare mai intensă de abia în prima jumătate a secolului nostru, prin studiul sistematic al rolului și valențelor funcționale ale diferitelor culori în cadrul formelor concrete de activitate: activitatea de muncă în întreprinderile industriale, circulația rutieră, procesul de învățământ, urbanistică, elinică etic. în fiecare ddn aceste domenii se pune în evidență tot mai pregnant influența deosebită pe care o are culoarea atât asupra dispoziției psihice generale a omului cât și asupra randamentului activității.

Relația dintre culorile mediului și echilibrul psihofiziologic

Efectele culorilor asupra dispoziției și tonusului activității au fost sesizate și folosite cu mult înainte de dezvoltarea cercetărilor experimentale și a măsurătorilor speciale de laborator.

Încă de la apariția sa, omul a evoluat fiind influențat de culorile din mediul ambiant. Tonalitățile și nuanțele cromatice ale acesteia și-au înscris adânc amprenta nu numai asupra trăirilor emoționale de moment, ci și asupra modului general de atitudine și relaționare cu universul. Constantele dominante ale cromaticii mediului au condus la constituirea, prin intermediul consonanței, de costante adecvate selecției și caracteristicilor echilibrului psihofiziologic, precum și la formarea unor caracteristici de natură evolutivă. (Dorohoi, D., 2001)

Sobrietatea, introversiunea, calmul, vivacitatea, expansivitatea, comunicativitatea etc., ca trăsături bazale ale tabloului temperamental propriu diferitelor grupări etnice din cadrul diferitelor zone geografice, sunt condiționate, într-o bună măsură, și de specificul ambianței cromatice. Deci, vorbind despre raportul dintre om și culoare, trebuie relevată, în primul rând, această condiționare a caracteristicilor constante de fire, care s-a realizat și se realizează în decursul timpului. Ea nu poate fi verificată decât la nivel grupei, în succesiunea generațiilor. Așa cum am arătat, ambianța naturală poate varia semnificativ atît în ceea ce privește tonurile, cât și nuanțele acelorași tonuri cromatice. (Rossignol, M.C., 2010)

Psihologic, aceste deosebiri se codifică în structuri de fire diferite. Nu se poate afirma că viețuirea milenară într-o ambianță caracterizată prin tonuri și nuanțe sumbre, închise, se asociază cu aceleași efecte psihofiziologice ca locuirea într-o ambianță cu colorit deschis, transparent, înviorător. De asemenea, nu se poate presupune că o ambianță cu un colorit monoton generează aceleași stări și efecte psihofiziologice ca și una variată, multicoloră. Rezultă, prin urmare, că specificul influenței ambianței cromatice asupra omului trebuie apreciat după trei indicatori principali: tonul cromatic, nuanța și gradul de varietate cromatică. (Rossignol, M.C., 2010)

Considerând acum că omul a căutat și s-a instalat în asemenea zone geografice (climaterice), în care putea dobândi mai ușor cele necesare existenței, se poate presupune că, de la început, el a fost supus în mod constant acțiunii a patru culori ambiantale de bază: două din ele heteronome, care i-au influențat și controlat comportamentul pe deasupra voinței lui, galbenul atmosferei diurne și albastrul întunecat al atmosferei nocturne, și două zise autonome, pe care le putea avea relativ sub controlul său — roșul sîngelui și focului și verdele vegetației.

Aceste patru culori fiind considerate primare din punct de vedere psihologic, în raport cu ele, s-a elaborat un mod de reacție comun în ceea ce privește semnul: de activare sau de inhibare (depresie), de incitare sau de relaxare și apărare.

Astfel, culorile heteronome au fost asociate cu starea de activitate (galbenul diurn) și de repaos (albastrul); cele autonome au fost asociate cu două comportamente adaptative specifice: comportamentul ofensiv (roșul) și comportamentul defensiv (verdele). în raport cu mediul înconjurător, omul primitiv manifesta, prin excelență, aceste două forme de comportament: sau "se alia în situația de atacant, vânând animale sălbatice, sau în cea de victimă, trebuind să se apere, să se ascundă. în plan psihofiziologic, se constată că acțiunea roșului intensifică procesele de ardere din organism, accelerează circulația sângelui, crește intensitatea tonusului muscular, provocând starea de încordare și contracție, crește viteza de reacție, condiționând un comportament ândreptat spre exterior. Un asemenea efect se constată nu numiai la noi, ci și la animalele care percep culoarea roșie. Dimpotrivă, culoarea complementară verdele facilitează procesele psihofiziologice care stau la baza comportamentului de autoconservare și apăsare; direcția de desfășurare este dinspre exterior spre sine. (Rossignol, M.C., 2010)

Reacțiile la culorile primare ale ambianței posedă stabilitatea cea mai mare și sunt cel mai greu reglabile pe calea condiționării, a învățării. Tocmai aceasta a și dus la formularea ipotezei că sunt determinate nu individual, ci filogenetic și ancestral.

În autogeneză, sunt de asemenea cele dintîi care se manifestă cu pregnanță specifică. Ele se conservă ereditar, în codul genetic, și au o dublă integrare: una la nivelul sistemului nervos vegetativ și alta la nivelul sistemului nervos central.

Integrarea la primul nivel exprimă legătura înnăscută cu culoarea primară corespunzătoare; integrarea la cel de-al doilea nivel reprezintă subordonarea verigii declanșatoare a comportamentului extern mecanismelor controlului conștient. Prin intermediul acestora, omul devine capabil ca, în ciuda transformărilor psihofiziologice interne, să decidă în mod deliberat asupra modului de a acționa în afară.

Specificul acțiunii culorilor primare ale ambianței naturale se conservă și în cadrul ambianței „artificiale". Astfel, încăperile albastru-întunecate favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității; încăperile luminoase în tonalitate galbenă stimulează și întrețin starea de vigilență, sporesc capacitatea de mobilizare și concentrare a atenției; încăperile verzi predispun la relaxare, contemplare, meditație; încăperile colorate în roșu irită, incită, provoacă la acțiune, ândeosebi în plan motor.

Culorile primare au fost primele care s-au încercat a fi reproduse în mod artificial de către om, cu scopul folosirii practice, ca urmare a rezonanței pe care le au în cadrul structurii psihocomportamentale. Dacă, sub influența acțiunii lor, toți oamenii, indiferent de sex și vârstă, pun în evidență stări și reacții de același tip, preferințele subiective variază foarte larg. De exemplu, culoarea verde faciliteză relxarea, dar în ordinea preferențială se poate situa după culori precum maro su gri. Așadar, efectele pe care le au culorile primare asupra stării generale nu presupun și o preferință subiectivă automată. (Rossignol, M.C., 2010)

Culorile auxiliare cuprind totalitatea culorilor, cu excepția celor patru culori primare, având efecte care decurg din cele ale culorilor primre sau pot fi relativ neutre. Ele nu produc efecte distincte, care să nu se poată regăsi în culorile primare, dar în practică au un rol important de modulare, crescând controlul asupra efectelor produse de culorile primare, pe care le pot înlocui, crescând rezonanța subiectivă a persoanei față de ele. (Rossignol, M.C., 2010)

Nu doar culorile primare sau auxiliare acționează asupra persoanei, mediul fiind caracterizat prin culori mixte rezultat din combinarea acesora. Este important, de asemenea, modul în care culorile interacționează și relațiile în care se află în timp și spațiu. Pot apăre fenomene de contrast care pot potența sau diminua efectele produse de fiecare culoare în parte. Contrastul reprezintă un factor principal reglatoriu al relațiilor cu mediul înconjurător, creând o serie de nunțe imposibil de produs individual și structurând efectele fiecărei culori. De asemenea, contrastul sigură necesitatea de diversitate cromatică resimțită de om.

Ca urmare a diversității sale cromatice, în natură există o multitudine de fenomene de contrast, cu un rol estetic foarte important.

Pe primul plan, se evidențiază contrastul dintre culoarea generală de fond și culoarea complementară ei. Adaptarea față de cea dintâi crește acuitatea sensibilității ochiului pentru cea din urmă care se va percepe într-o nuanță contrastant mai vie și mai proaspătă. Vara culoarea de fond verde a câmpului, într-o atmosferă diurnă senină si transparentă, conferă.Obiectelor de culoare cenușie – trunchiurilor copacilor, drumurilor etc. – o tonalitate complementară brun-roșcată, acestea impunându-se, cu multă pregnanță atât percepției, cât și trăirii emoționale. Pe același fond, obiectele de culoare roșie capătă o nuanță de gri, devenind mai ușor contemplabile (soăzând forța lor de excitare-iritaire), cele albastre câștigă în luminozitate, iar cele galbene, în saturație. Astfel, printr-o asemenea asociere, se obțin efecte mult mai complete, cu valențe psihologice mult mai bogate, decât dacă fiecare din culorile menționate ar fi percepută separat. (Dorohoi, D., 2001)

Un efect inedit îl determină și contrastul care se formează la îmbinarea șesurilor și colinelor. Datorită perspectivei aeriene, crestele dealurilor devin, pe măsură ce se ândepărtează, tot mai luminoase, pentru a se pierde apoi într-o perdea cețoasă-alburie. De-a lungul pante lor, se pune în evidență o suită de trepte care contrastează prin luminozitate și saturație, creând tabloul unei diversități cromatice, care se întinde între verdele-al-buriu și verdele-albăstrui.

Iarna, pe fondul culorii dominante a albului zăpezii, culorile cenușii ale copacilor devin mai întunecate, acoperișurile roșii ale caselor – mai saturate și mai strălucitoare. Schimbarea intensității iluminatului reprezintă un fel de ”manivelă”, prin a cărei întoarcere se schimbă spectacular tabloul cromatic, al ambianței, punându-se în evidență alte și alte contraste. Și repetate, zi de zi, aceste fenomene nu dăltuiesc ele oare trăsături semnificative ale modului nostru general de a simți și reacționa fără ândoială că da. Dacă asemenea trăsături se integrează și în structurile de conținut ale profilului personalității sau numai în cele dinamdco-ener-getice este o altă problemă, a cărei rezolvare reclamă cercetări foarte ândelungate. (Minnaert, M., 1962)

În concluzie, putem afirma următoarele privind influența ambianței cromatice asupra echilibrului psihofiziologic general al omului:

a. Stimulează tendința spre acțiune, energetizează și tonifică, sporește capacitatea de lucru, favorizează buna dispoziție;

b. Frânează, diminuează și încetinește ritmul activității, scade tonusul afectiv sau facilitează apariția trăirilor negative;

c. Asigură restabilirea unui optimum psihofiziologic bazal, de care este nevoie pentru derularea activității;

d. Acțiune neutră, care nu produce modificări psihofiziologice bazale.

Așadar, în funcție de efectul psihofiziologic produs, culorile percepute în mediul ambiant se pot clasifica în patru grupe (Rossignol, M.C., 2010):

1. culori stimulatoare-excitatoare: roșul, roșul-portocaliu și galbenul,

2. culori depresoare-inhibitoare: albastru-întunecat, violet și negru;

3. culori deconectante: verdele și în parte albul;

4. culori neutre în general, toate nuanțele de gri.

Cum, în condițiile vieții obișnuite, acțiunea acestora este succesivă, persoana trecând continuu de la influența uneia la cea a alteia, nu există nici stări care să rămână neschimbate, ci apare o dinamică cu diverse grade de echilibru. În funcție de măsura în care influențele succesive ale acestor grupe de culori corespund caracteristicilor activității, se stabilește un echilibru. În condițiile apariției unor discrepanțe, efectele rezultate sunt negative. De exemplu, se constată că roșul devine iritant și perturbator dacă acționează în perioada de odihnă, iar albastrul-închis și negrul devin perturbatoare dacă se declanșează în momentul desfășurării activității, ceea ce conduce la apariția unei stări de disconfort și absența satisfacției.

Pentru optimizarea mediului cromatic este nevoie de punerea ei în acord cu fazele esențiale ale ciclului de viață al persoanei, precum și cu activitățile acesteia, fapt realizat de o manieră mai facilă în ceea ce privește mediul artificial comparativ cu cel natural.

1.4. Funcțiile culorilor

La baza acestei clasificări, trebuie puse două criterii: unul de ordin relațional și al doilea de ordin genetic. Necesitatea alegerii unui criteriu relațional este dată de faptul că, așa cum am văzut, culoarea nu este, ca atare, o proprietate intrinsecă a obiectelor, existentă independent de subiect, ci ea ia naștere numai în cadrul relației perceptive. Considerând că relația se stabilește în dublu sens de la obiect către subiect și de la subiect către obiect — se vor delimita două categorii principale de funcții ale culorii: funcțiile impresive și funcțiile expresive. Într-un fel, situația este similară cu cea a orjgianizării și funcționării limbajului, unde se distinge limbajul impresiv și limbajul expresiv.

Funcția impresivă rezultă din suportul suhstanțial-energetic al culorii și ea constă din ansamblul efectelor de ordin psihofiziologic și comportamental care ia naștere la nivelul individului, în cadrul relației perceptive date. Ea exprimă, deci, dependența dinamicii subiective interne de dinamica obiectivă externă sau, mai concret, dependența omului de culoare. (Rossignol, M.C., 2010)

Funcția expresivă derivă din caracterul activ al subiectului în raporturile sale generale cu lumea externă, din capacitatea lui de a returna, în forma acțiunilor modelatoare-transformatoare, influențele obiectelor din jur și de a le transforma în mijloace sau scopuri ale activității sale. Prin urmare, în cazul dat, aceasta ar însemna dependența culorii (a valențelor sale istrumentale) de om. Astfel, prin funcție de expresie vom înțelege totalitatea semnificațiilor și destinațiilor pe care omul le stabilește sau le conferă culorilor percepute. Firește, întrucît însăși relația perceptivă este bilaterală, cele două categorii de funcții se corelează și se condiționează reciproc, trecând una în cealaltă: orice funcție impresivă constituie premisa psihologică pentru o funcție expresivă, iar, la râândul său, orice funcție expresivă are o finalitate impresivă. (Rossignol, M.C., 2010)

Cel de-al doilea criteriu este impus de însuși caracterul evolutiv al rolului culorii în contextul vieții și activității omului. Corespunzător, se vor delimita alte două categorii mari de funcții — primare și secundare sau derivate. Funcția primară rezidă în influența necondiționată a culorilor asupra dinamicii psihofiziologice a omului, fără. A fi necesară medierea din partea unei experiențe anterioare sau a activității învățării. Funcția secundară rezidă în lărgirea sferei de influență a culorilor și a modurilor de folosire a acesteia de către om, ca urmare a unui proces de evoluție social-istorică sau individual-ontogenetică.

Corelând cele două criterii, se poate afirma că, în principiu, funcțiile impresive sunt primare (din punct de vedere genetic) în raport cu cele expresive, acestea fiind, deci, secundare. Totodată, însă, categoriile delimitate pe baza criteriilor menționate sunt reciproc intersectabile. Astfel, în cadrul fiecărei categorii desprinse prin aplicarea unui criteriu, se vor găsi elemente din ambele categorii identificabile prin aplicarea celui de al doilea criteriu.

Funcții impresive primare includ două funcții principale (Rossignol, M.C., 2010):

declanșarea reacțiilor nespecifice de orientare-explorare, proprie în aceeași măsură (cu diferențe mici de intensitate) tuturor culorilor, care, în situația dată, ândeplinesc condiția noutății;

declanșarea modificărilor fiziologice și psiho'fiziologice (afective, motorii, în planul atenției, imaginației etc.) specifice, diferențiate după semn și direcția de desfășurare de la culoare la culoare.

Supunând un subiect acțiunii unei culori, se pot înregistra ambele ' tipuri de reacții: în primele momente – cele nespecifice, iar apoi, cele specifice.

Funcții impresive secundare cuprind funcțiile (Rossignol, M.C., 2010):

de semnalizare, culoarea servind ca stimul condiționat pentru reglarea celor mai diferite tipuri de comportamente;

de evocare preferențial: în raport cu fiecare culoare se elaborează o anumită experiență afectivă, de semn pozitiv sau negativ, care face ca acțiunea uneia sau alteia, pe lângă modificările psihofiziologice necondiționate, să reactualizeze reacția de preferință sau respingere corespunzătoare;

de evocare semantică: percepând culoarea în diferite contexte de viață și activitate, omul va pune în evidență comportamente special elaborate, potrivit semnificației cu care a fost asociată culoarea dată. Această funcție devine realizabilă prin intermediu unor operații cognitive de interpretare și decodificare informațională.

Ca funcție expresivă primară, am putea indica utilizarea culorii ca semnal condiționat, prin asocierea ei cu stări de necesitate, acțiuni și situații concrete, particulare, actuale. Această proprietate de semnalizare a culorii s-a impus omului din primele momente ale apariției și existenței sale și ea se relevă aproape de la sine, fără un proces prealabil de învățare.

Categoria funcțiilor expresive secundare reunește toate rolurile de designare, transmisie, comunicație pe care omul le-a atribuit și le atribuie culorilor. Mai concret, am putea releva funcția de comunicație și expresie afectivă și funcția de comunicație și expresie cognitiv-in-formațională. In primul caz culoarea este folosită de om pentru a-și exprima trăirile circumstanțiale sau sentimentele stabile fie în raport cu sine însuși, fie în raport cu altcineva. Se spune astfel că nu numai sufletul omului reflectă culoarea, ci și culoarea reflectă sufletul omului (starea sa sufletească). Alături de muzică, culoarea reprezintă unul din cele mai importante mijloace prin care omul își proiectează și-și exteriorizează dinamica structurii afective: își alege tonurile și nuanțele îmbrăcămintei, ambianței imediate după firea sa generală — expansivă, veselă, bine dispusă sau închisă, deprimată, tristă etc. și după trăirile pe care le încearcă într-un moment sau altul. (Rossignol, M.C., 2010)

Funcția de expresie cognitiv-informațională este mediată de semnificațiile care i s-au atribuit sau i se atribuie culorii într-o situație comunicațională sau alta. Avem, pe de o parte, utilizarea culorii ca simbol de recunoaștere și identificare – culoarea uniformelor, culoarea(culorile) drapelelor-ernblemelor etc. -, iar pe de alta, utilizarea ei ca literă sau semn în procesul general de comunicație – culoarea în sistemul semnelor de circulație, culoarea în transmiterea diferitelor mesaje, pe baza unor coduri și a unor cifruri dinainte stabilite, culoarea ca alfabet al unuia din cele mai complexe limbaje – limbajul artei (picturii). în toate cazurile funcțiilor de expresie, după cum se poate observa, culoarea apare ca mijloc sau mediator între un subiect, în ipostaza de agent sau de emițător, și un destinatar, concret, sau propus, în ipostaza de receptor al conținuturilor emoționale și informațional-ideative emise de cel dintâi. Atunci, se poate apune că una și aceeași culoare ândeplinește o funcție expresivă, în raport cu un subiect, și una impresivă, în raport.cu un altul. Aceasta dovedește reversibilitatea celor două tipuri de funcții și natura comunicațională a întregii noastre experiențe în sfera culorilor. (Rossignol, M.C., 2010)

Capitolul 2

Impactul fiziologic și psihologic al culorilor

2.1. Efecte somatice și psihologice ale culorilor

După cum au sugerat mai mulți cercetători, anumite emoții asociate cu culoarea apar ca un răspuns învățat. Această idee este susținută de teoria întăririi, unde se susține că toate asociațiile umane sunt învățate din mediul înconjurător prin experiențele lor personale. Aristotel a emis ipoteza că oamenii nu s-au născut cu cunoștințe, ci le dobândesc prin experiență. Locke a dezvoltat ipoteza că oamenii învață în primul rând din mediul extern. Conform filosofiei sale, la naștere, mintea umană este o tablă goală, care este goală de idei. Oamenii dobândesc cunoștințe prin experiențele pe care simțurile le aduc. (Cowie, F., 1999, p. 74)

Conform teoriei de mai sus, fiecare individ poate reacționa diferit la o anumită culoare, pe baza unor experiențe învățate unice pentru ei. Naz și Epps (2004) clarifică explicit faptul că o emoție legată de culoare depinde în mare măsură de preferințele personale și de experiența trecută cu acea culoare particulară. (Naz, K., Epps, H., 2004, p. 21)

Oamenii pot avea diferite experiențe și amintiri din trecut, legate de culori, profund gravate în mintea lor, caracterizate prin reacții emoționale puternice asociate. Experiența repetată de aceeași culoare de atunci poate reactiva amintirile trecute, care generează același răspuns emoțional. Este o asociație unică pentru persoana respectivă. În funcție de natura emoției, o anumită culoare va fi fie preferată, fie detestată de persoana în cauză. După cum a clarificat Morton, dacă o mamă își supraveghează copilul rănit critic, lovit de o mașină roșu aprins, chiar dacă copilul supraviețuiește, asocierea ei a culorii roșu-aprins la pierderea copilului ei va fi înmagazinată pentru totdeauna în psihicul ei. (Morton, J.L., 2011, p. 52)

Contextul socio-cultural și religios în care a fost crescută o persoană poate, de asemenea, să formeze asociația de mai sus. Cultura ar putea fi definită ca un amalgam al atitudinilor, valorilor, eticii, normelor, obiceiurilor, credințelor, ritualurilor, mitologiei, scripturilor, doctrinelor și tuturor formelor de artă acceptate și practicate de generații de către un anumit grup de oameni. Expunerea, experiența și educația dobândite în cadrul unui astfel de cadru socio-cultural sau religios de către o persoană de la naștere își formează, fără îndoială, răspunsurile emoționale învățate. Naz și Epps (2004) susțin că, convențiile de culoare diferă de la o societate la alta. Un exemplu bine cunoscut este cu cele două culori acromatice, alb și negru. Moartea și doliul sunt asociate cu culoarea negru în tradițiile occidentale, în timp ce în China culoarea morții este albă. În studiul efectuat de aceștia, culoarea neagră a fost asociată nu numai cu redevența, puterea și bogăția, ci cu moartea, doliul și evenimentele tragice. (Naz, K., Epps, H., 2004, p. 32)

Durerea la moartea cuiva este o reacție emoțională comună a omenirii, indiferent de limitările socio-culturale. Cu toate acestea, în mod semnificativ, modul în care oamenii se asociază cu culoarea pentru a-și exprima durerea și a jeli pentru oamenii morți diferă în conformitate cu normele, obiceiurile și credințele învățate din fiecare cultură. În majoritatea țărilor orientale, inclusiv în Sri Lanka, culoarea dolului este albă. După cum spune Leopold, ”Culorile de doliu ale diferitelor națiuni nu sunt lipsite de semnificație” (apud. Cowie, F., 1999, p. 26). Potrivit lui, negrul este culoarea acceptată de doliu în Europa, care exprimă întunericul de la miezul nopții, lipsa totală de lumină și tristețe din cauza pierderii suferite. În consecință, în timpul unei tragedii, scena a fost îmbrăcată cu negru în timpul lui Shakespeare. Contrastul alb este emblema speranței, culoarea chineză a doliuului. Leopold (1895) explică în continuare că vechii egipteni doliul era galben, în timp ce maro pal, culoarea frunzelor umezite, este culoarea persană a dolului. Pentru locuitorii din Etiopia este maro cenușie, culoarea pământului, la care morții se întorc. În Siria și Armenia este cer albastru, ceea ce indică asigurarea că decedatul a mers la cer. (Cowie, F., 1999, p. 39)

Conform discuției menționate mai sus, anumite asociații emoționale legate de culori se găsesc învățate prin cele mai multe experiențe, amintiri și accepțiuni religioase socio-culturale. În aceste condiții, asocierea culoare-emoție este identificată ca un fenomen foarte subiectiv, individual specific, învățat. asocierea de culoare-emoție ca răspuns general înnăscut. ”Este posibil ca reacțiile omului la culoarea din viața ulterioară să nu se datoreze numai formării culturale (mulți psihologi au presupus acest lucru), ci unor motive mai profunde”. (Birren, F., 1969, p. 32)

A doua presupunere se bazează pe contrariul teoriei anterioare – asociațiile culoare-emoție ca un răspuns fix, înnăscut, trăit în general de toate ființele umane cu implicații universale. Acest cadru de gândire joacă un rol major în dezbaterea bine cunoscută ”natură vs. învățare”, care argumentează dacă ereditatea sau mediul au un impact major asupra trăsăturilor psihologice și comportamentale ale omului.

Teoria naturii sau a înnăscutului datează încă din 350 î.Hr. la gândirea lui Platon, care susținea că toate cunoștințele sunt prezente la nașterea unei ființe umane. El credea că comportamentul și cunoașterea se datorează unor factori înnăscuți. Afirmația că caracterul structurii noastre mentale este în mare măsură internă, mai degrabă decât determinată în mod ecologic, a găsit prima apărare de fond în lucrările lui Platon. Conform descoperirilor lui Charles Darwin (1872), acțiunile principale expresive, expuse de om și de animalele inferioare, sunt înnăscute sau moștenite și depășite de controlul lor. Ele nu au fost învățate de către individ. În consecință, oamenii din întreaga lume exprimă aceeași emoție în același mod. (Cowie, F., 1999, p. 27)

Damasio (1994) definește faptul că o emoție este un răspuns determinat genetic la un stimul; un răspuns care provoacă o schimbare de stare pentru a face față stimulului. (Damasio, A., 1994, p. 31) Sprijinind cele de mai sus, Scaruffi (2006) mai clarifică faptul că, atunci când apare un astfel de stimul, de exemplu, o situație de pericol, o regiune a creierului generează o emoție (frică) care se răspândește prin creier și corp prin nervos sistem și, prin urmare, provoacă o schimbare în starea creierului și a restului corpului. Această schimbare a stării este menită să facă față într-un fel stimulului. (Scaruffi, P., 2006)

Procesul inițial condus inițial ar putea fi direct aplicabil emoțiilor declanșate prin stimuli de culoare. Literatura, evident, stabilește faptul că fiecare stimul de culoare generează starea de spirit, emoțiile și comportamentul în mod specific, în interiorul ființelor umane, indifferent de vârsta, sexul și construcțiilw socio-culturale și religioase. După cum explică Mahnke (1996), vederea nu este doar rezultatul luminii care intră în ochi, ci, de asemenea, are o funcție biologică la oameni și la animale. Calea neurală implică stimularea luminii și a culorii pentru regiunea hipotalamică și pentru glandele pineală și hipofizară. Aceste glande principale controlează întregul sistem endocrine, eliberând hormoni în sistemul circulator sanguin. (Mahnke, F.H., 1996, p. 38) Goldstein spunea că probabil nu este incorect să spunem că stimularea specific a culorii este însoțită de un model specific de răspuns al întregului organism. (Birren, F., 1969, p. 28)

Schauss arăta faptul că culoarea are un impact fiziologic direct. El subliniază că energia electromagnetică a culorilor interacționează în unele procese încă neidentificate cu glanda pituitară, glanda pineală și hipotalamusul. Aceste organe reglementează sistemul endocrin care reglementează funcțiile de bază ale organismului și răspunsurile emoționale, cum ar fi agresiunea. (apud. Gruson, I., 1982)

Ca mărturie pentru această asociere, mulți cercetători din trecut și prezent au descoperit răspunsuri emoționale și comportamentale specifice asociate cu mai multe culori care ar putea fi generalizate.

Conform literaturii, culoarea roșie pare să aibă o influență interesantă și stimulantă. Culoarea roșie este deseori descrisă ca fiind activă, aventuroasă, stimulantă, energică și vitală. Efectul general al roșului este stimulator și apetisant. Percepția de culoare roșie îmbunătățește metabolismul uman cu 13,4%. (Bolke, J., 2007, p. 15) Într-o anchetă recentă, Hill și Barton au reușit să urmărească succesul în echipele sportive care poartă echipamente roșii. Ca urmare a unui alt studiu recent făcut de Zhu (2009), s-a constatat că roșul poate face munca oamenilor mai precisă. Conform acestui studiu, roșu poate fi folosit pentru a spori memoria pentru activități cum ar fi abilitățile de corectare. Lumina roșie crește mișcarea respiratorie și rata clipirii. Într-un studiu timpuriu realizat de Babbit (1878), s-a constatat că culoarea roșie este un stimulent. În studiul său, la pacienții violenți plasați în camere cu lumină roșie simptomele lor violente au fost agravate. Stone (2001) a constatat că excitarea a crescut într-o cameră roșie, cauzând erori mai mari într-o sarcină. (Belluk, P., 2009, p. 12)

Albastrul este stabilit ca calmant, supus, și cel mai puțin apetisant. Lucrul cu copiii, care, evident, nu a avut o experiență anterioară în ceea ce privește culoarea, Smith a remarcat că lumina albastră are tendința de a diminua activitatea și plânge. Mișcarea respiratorie și frecvența de clipire a ochiului s-au dovedit a scădea atunci când subiecții au fost expuși la lumina albastră. Pacienții violenți au devenit calmi și liniștiți atunci când au fost plasați într-o cameră în care predomină lumina albastră. El a identificat albastrul și violetul ca fiind liniștitoare. Mai mult, într-un alt studiu realizat de Stone (2001), s-a arătat că nivelul de excitare a scăzut într-o cameră albastră, cauzând un număr mai mic de erori într-o sarcină cu cerințe scăzute. Studiul realizat recent de Zhu (2009) a arătat că albastrul poate face oamenii mai creative. (Belluck, P., 2009, p. 19)

Galbenul este culoarea bucuriei și fericirii care stimulează sistemul nervos. Galbenul se numește ”culoarea minții” și stimulează intelectul. Wohlfarth (1985) a constatat că în sălile de clasă, reglează tensiunea arterial și modifică starea de spirit a elevilor. Elevii expuși la culoarea galbenă au prezentat creșteri semnificative ale măsurilor de stimă de sine și scăderi tristeții și agresivității. De asemenea, a existat o scădere a absențelor în școlile în care s-au făcut schimbări. Babbit (1878) a identificat galbenul și portocaliul ca stimulanți nervoși. (Belluck, P., 2009, p. 21)

Schauss (1981) a raportat că o nunță de roz nou descoperită are un efect măsurabil și previzibil asupra reducerii variabilelor fiziologice asociate cu agresivitatea la subiecții cu inteligență normală. Acest efect de pacificare a fost, de asemenea, observat în mod semnificativ atât la pacienții cu insuficiență vizuală, la orbii de culoare, cât și la subiecții orbi, ceea ce sugerează un mecanism fiziologic. (Schauss, A.G., 1981, p. 23)

Culorile au fost utilizate cu succes ca terapie pentru vindecarea maladiilor din vechime de către egipteni, greci, arabi și indieni. Această tehnică de vindecare cunoscută sub numele de cromoterapie sau terapia culorii a fost reintrodusă în ziua de azi. Conform teoriei terapiei culorii, fiecare culoare este destinată a vindeca o anumită afecțiune prin asocierea sa internă interconectată cu sistemul glandular, cu sistemul endocrin și cu sistemul metabolic. Prin urmare, și terapia culorii este o paradigmă care dovedește în mod convingător răspunsul comun înnăscut la stimulii de culoare. Fără prezența unor asemenea implicații universale înnăscute, însăși existența terapiei culorii ar fi imposibilă.

Potrivit terapeutului Hari (2003), culorile specifice par să afecteze anumite boli. Fizica modernă a stabilit că fiecare culoare are o anumită lungime de undă de frecvență și o energie asociată cu ea. Prin urmare, culorile pe care le absorbim afectează nervii și sistemul nostru endocrin și, în cele din urmă, eliberarea hormonilor și a altor substanțe organice în corpul uman. Prin urmare, boala indică faptul că există o utilizare necorespunzătoare a culorii și o vindecare constă în aplicarea frecvenței de culoare potrivită. (Hari, A.R., 2003, p. 17)

Efectul terapeutic al culorii este utilizat în mod eficient chiar și în medicina de Vest. Lumina albastră a fost utilizată pentru a vindeca icterul (hiperbilirubinemia) ca practică medicală standard de zeci de ani (Mahnke, F.H., 1996).

Prin urmare, având în vedere constatările de susținere de mai sus, este evident că anumite răspunsuri emoționale declanșate de culoare pot fi generalizate ca fiind comune tuturor ființelor umane.

Cel de-al treilea segment al revizuirii literaturii se concentrează pe apariția emoțiilor asociate culorilor ca o amalgamare a răspunsurilor învățate și înnăscute în care natura și mediul lucrează împreună.

Mahnke (1996) consideră că oamenii nu își încep viața ca o pagină goală care va fi completată de procesul de învățare prin interacțiunile cu mediul și societatea. De la evoluția ființelor umane, această pagină a fost înscrisă cu amintirile moștenite ale întregii experiențe a omenirii. Milioane de ani de cunoaștere sunt stocate în planul genetic al creierului uman. De-a lungul întregii vieți omenești, individul rafinează acest plan prin experiență și învățare. Fără această cunoaștere înnăscută, ne-am îneca într-o mare de informații, date și semnale senzoriale fără sens, pe care nu am putea să le rezolvăm, să le recunoaștem sau să le interpretăm. (Mahnke, F.H., 1996, p.14)

Conform filosofiei sale, o multitudine de factori lucrează împreună în procesul declanșării emoțiilor de stimuli de culoare atât la nivel conștient, cât și la nivel inconștient, astfel încât experiența culorii nu poate fi sistematizată definitiv sau clasificată. Cu toate acestea, el a identificat șase straturi interdependente de bază care influențează această experiență într-o ”piramidă a experienței culorii”. Straturile piramidei de la bază la vârf conform lui Mahnke (1996) sunt după cum urmează (Mahnke, F.H., 1996, p.17):

reacțiile biologice înnăscute, care sunt dincolo de controlul persoanei;

asociațiile din inconștientul colectiv care sunt primordiale și legate de întreaga experiență a omenirii de la originea lor pe planetă. Această asociere, similar reacțiilor biologice, nu este controlată sau provocată de intelectul sau gândirea rațională conștientă, bazată pe experiența personală acumulată în timpul vieții noastre.

simbolizările conștienței;

influențe culturale, influențe ale tendințelor, modelor și stilurilor;

relația personală cu culoarea care este conectată și influențată de toate celelalte niveluri.

Ajunși mai adânc în natura reală a asociațiilor de culori, el implică și faptul că, în anumite cazuri, chiar și asociațiile de culoare moștenite și primordiale care apar prin inconștientul colectiv pot fi suprimate de reacțiile inconștiente personale învățate prin influența experiențelor personale ale unui individ. De exemplu, în contradicție cu toate cercetările privind simbolurile culorii și efectul psihologic, o persoană poate asocia un ton albastru cu gheața, căci, în copilărie, el s-a rănit pe un obiect de acea culoare . (Mahnke, F.H., 1996, p.18).

Scaruffi (2006), pe de altă parte, explică faptul că, chiar dacă emoțiile sunt determinate genetic, ele se pot schimba pe parcursul unei vieți. Atât variabilele biologice cât și cele sociale pot modifica setul nostru de emoții și acest lucru explică de ce emoțiile se schimbă în diferite etape ale vieții. (Scaruffi, P., 2006)

Ca o consolidare a teoriei de mai sus, Morton clarifică în continuare faptul că oamenii dezvoltă legăturile unor stimuli cu anumite comportamente și că aceste legături vor înlocui foarte repede multe dintre răspunsurile înnăscute secundare sau mai subtile. Scaruffi (2006) mai spune că, deși unele emoții sunt dobândite în timpul dezvoltării prin interacțiunea socială, ele se bazează și pe repertoriul emoțional universal al speciei. (Morton, J.L., 2011)

Descoperind natura complexă a asociațiilor de culori, Vining (2006) susține că chiar și reacțiile fiziologice fixe la culoare pot fi învățate. De exemplu, citând un studiu realizat de Pavlov, afirmă că organismele pot fi condiționate să aibă un anumit răspuns fiziologic la un anumit stimul atunci când sunt instruite. Pavlov a efectuat experimente cu câini în 1889 și a demonstrat că reflexele lor pot fi condiționate de stimuli externi. Odată ce câinii au fost condiționați prin sunarea clopoțel la momentul hrănirii, ei au salivat automat când auzeau clopoțelul chiar și în absența hranei. Vining (2006) sugerează că același proces ar putea apărea cu stimuli de culoare, astfel afirmând că este adevărat că suntem cu toții născuți cu substratul fiziologic perceptual pentru a vedea culoarea. Dar asociațiile pe care le dezvoltăm, de la o creștere a ritmului cardiac până la entuziasm, sunt legături învățate. (Vining, D., 2006)

Conform celei de-a treia presupuneri generale, apariția emoțiilor asociate culorilor poate fi reprezentată ca un proces subtil și complex care are loc ca o unire între toate răspunsurile învățate, înnăscute și moștenite ale unei ființe umane.

Deși diferențele culturale sunt evidente, știm că multe reacții la culoare sunt limitate universal și intercultural. Adesea este normal să căutăm mai degrabă o diferență decât o unitate, dar încercând să înțelegem reacția umană la culoare, asemănările de bază sunt importante, mai ales când vine vorba de proiectarea habitatului uman.

2.2. Terapia culorilor

Efectele culorii asupra vieții trebuie să fi fost de mare importanță pentru ființele umane timpurii, a căror existență era guvernată de lumină și întuneric. Cele mai multe lucruri vii par să fie revitalizate de roșu aprins, portocaliu și galben din lumina zilei și calmate de nuanțele de albastru, indigo și violet ale nopții.

Pentru antici, culorile care compun lumina soarelui au fost considerate fiecare ca exprimând un aspect diferit al divinului și influențând diferitele calități ale vieții. Culoarea este, prin urmare, o caracteristică importantă în simbolismul culturilor antice din întreaga lume și originea vindecării în civilizația occidentală poate fi urmărită înapoi la mitologia Egiptului Antic și Greciei.

Conform mitologiei egiptene antice, arta vindecării cu culoare a fost creată de zeul Thoth. El era cunoscut de grecii antici drept Hermes. Învățăturile care i-au fost atribuite includ folosirea culorii în vindecare. În tradiția hermetică, rgiptenii și grecii vechi au folosit minerale colorate, pietre, cristale și vopsele ca remedii, și sanctuare de tratament pictate în diferite nuanțe de culoare. (Cowie, F., 1999, p. 9)

Interesul pentru natura fizică a culorii s-a dezvoltat în Grecia antică alături de conceptul de elemente – aer, foc, apă și pământ. Acești constituenți fundamentali ai universul a fost asociat cu calitățile de răceală, căldură, umezeală și uscăciune și, de asemenea, cu patru umori sau fluide corporale – colagen sau bilă galbenă, sânge (roșu), flegmă (alb) și melancolie sau bilă neagră. Acestea se credeau că apar în patru organe – splina, inima, ficatul și creierul – pentru a determina dispoziția fizică și emoțională.

Sănătatea implică echilibrul adecvat al acestor umori, iar boala rezulta în cazul în care amestecul lor este într-o proporție dezechilibrată. Culoarea era intrinsecă vindecării, care implică restabilirea echilibrului. Au fost folosite haine colorate, uleiuri, tencuieli și unguente pentru a trata boala.

Până la sfârșitul perioadei clasice din Grecia, aceste principii au fost incluse într-un cadru științific care urma să rămână în mare parte neschimbat din Occident până în Orientul Mijlociu. În primul secol e.n., Celsus a urmat doctrinele stabilite de Pythagora și Hippocrate și a inclus utilizarea de unguente colorate, vopsele și flori în mai multe tratate despre medicină. (Cowie, F., 1999, p. 10)

Odată cu venirea creștinismului, tot ce era păgân a fost exorcizat, inclusive practicile de vindecare ale egiptenilor, grecilor și romanilor. Progresul medicinii în întreaga Europă a fost efectiv oprit în timp, iar cei care se ghidau după principiile tradiționale și practicau vindecarea au fost persecutați. Artele vechi de vindecare, păstrate secrete prin tradiția orală transmisă inițiaților, deveneau astfel ascunse sau ”oculte”.

Un medic și discipol al lui Aristotel, Avicenna (980-circa 1037), a avansat arta vindecării. În Canonul său de Medicină, el a clarificat importanța vitală a culorii în diagnostic și tratament. Avicenna, observând că culoarea era un symptom observabil al bolii, a dezvoltat o diagramă a culorilor legate de temperament și starea fizică a corpului. El a folosit culoarea în tratament, insistând că roșul pune în mișcare sângele, albastrul sau albul îl răcesc și galbenul reduce durerea și inflamația, și prescrie poțiuni de flori roșii pentru a vindeca tulburările sângelui, flori galbene și lumina soarelui de dimineață pentru a vindeca tulburările sistemului biliar. Avicenna a scris, de asemenea, despre posibilele pericole ale culorii în tratament, observând că o persoană cu sângerare nazală, de exemplu, nu ar trebui să se uite la lucruri de culoare roșie strălucitoare sau să fie expusă la lumină roșie, deoarece acest lucru ar stimula umoarea sanguină, în timp ce albastrul ar calma și reduce fluxul de sânge. (Cowie, F., 1999, p. 12)

Renașterea a marcat o dezvoltare în arta vindecării în Europa. Unul dintre cele mai renumiți vindecători ai perioadei a fost Paracelsus, care și-a atribuit înțelegerea legilor și a practicilor medicale conversațiilor sale cu vrăjitoare (femei care erau în primul rând vindecători păgâni). Paracelsus a privit lumina și culoarea ca fiind esențiale pentru o bună stare de sănătate și le-a folosit pe scară largă în tratament, împreună cu elixiruri, farmece și talismane, ierburi și minerale. Un mare exponent al alchimiei, Paracelsus a insistat că adevăratul său scop nu era de a face aur, ci de a pregăti medicamente eficiente. A folosit aur lichid pentru a trata maladii de tot felul, aparent cu o mulțime de succese. În consecință, faima lui ca un mare medic s-a răspândit în întreaga Europă. (Cowie, F., 1999, p. 14)

Cu toate acestea, după Evul Mediu, Paracelsus și alți alchimiști și-au pierdut prestigiul când misticismul și magia au fost depășite de raționalism și știință. Până în secolul XVIII, iluminarea a dobândit un nou înțeles. A fost numele dat unei mișcări filosofice care a subliniat importanța rațiunii și aprecierea critică a ideilor existente. Aceasta a dictat că toate cunoștințele trebuie să fie certe și evidente, lucrurile despre care ar putea exista îndoieli au fost respinse. Ca urmare, divinul a dispărut treptat din perspectiva științifică a lumii.

Până în secolul al XIX-lea, accentul în știință era exclusiv pe material, mai degrabă decât spiritual. Deoarece medicina a ajuns sub umbrela științei, ea s-a concentrat pe corpul fizic material, ignorând mintea și spiritul. Odată cu apariția medicamentelor și tratamentelor precum chirurgia și antisepticele, interesul pentru vindecarea prin culoare a scăzut. Nu a reapărut până în secolul al XIX-lea, nu în Europa, ci în America de Nord. (Cowie, F., 1999, p. 15)

În 1876, Augustus Pleasanton a publicat ”Blue and Sunlights”, în care el a raportat constatările privind efectele culorii asupra plantelor, animalelor și oamenilor. El a susținut că calitatea, randamentul și mărimea strugurilor ar putea crește semnificativ în cazul în care au crescut în sere cu geamuri albastre și transparente din sticlă. De asemenea, a arătat că a vindecat anumite boli și a crescut fertilitatea, precum și rata de maturizare fizică la animale, expunându-le la lumina albastră. În plus, Pleasanton a susținut că lumina albastră este eficientă în tratarea bolilor și durerilor umane. Munca lui a fost respinsă de către instituția medicală ca neștiințifică. Cu toate acestea, în 1877 un medic distins pe nume Seth Pancoast a publicat ”Blue and Red Lights”, în care și el a susținut utilizarea culorii în vindecare. (Cowie, F., 1999, pp. 15-1)

”Principiile luminii și culorii” ale lui Edwin Babbit au fost publicate în 1878. A doua ediție, publicată în 1896, a atras atenția în întreaga lume. Babbit a avansat a teoria cuprinzătoare a vindecării cu culoare. El a identificat culoarea roșie ca stimulent, în special al sângelui și, într-o mai mică măsură, a nervilor, galbenul și portocaliul ca stimulente nervoase; albastrul și violetul ca și calmante pentru toate sistemele și cu proprietăți antiinflamatoare. În consecință, Babbit a prescris roșu pentru paralizie, epuizare fizică și reumatism cronic; galbenul ca laxativ, emetic și purgativ, și pentru afecțiuni bronșice; albastrul pentru afecțiuni inflamatorii, sciatică, meningită, dureri de cap, iritabilitate și insolație. Babbit a dezvoltat diverse dispozitive, inclusiv o cabină specială numit Thermolume, care a folosit sticla colorată și lumina natural pentru a produce lumină colorată, și Cromo Disk, un dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un dispozitiv special cu filtre de culoare care ar putea localiza lumina pe diferite părți ale corpului. (Cowie, F., 1999, p. 19)

Babbit a stabilit corespondența dintre culori și minerale, pe care le-a folosit ca o adăugire la tratamentul cu lumină colorată și elixiruri dezvoltate prin iradierea apei cu lumina soarelui filtrată prin lentile colorate. El a susținut că această apă ”potențată” reține energia elementelor vitale din cadrul filtrului de culoare special folosit și are o putere remarcabilă de vindecare. Tincturile solare de acest tip sunt încă produse și utilizate astăzi de către mulți terapeuți. (Cowie, F., 1999, p. 19)

Cromoterapia a apărut apoi în toată America și în Marea Britanie, dezvoltându-se pe scară largă, recomandând culori pentru fiecare boală. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, lumina roșie a fost utilizată pentru a preveni formarea de cicatrici în cazurile de variolă și rezultare uimitoare au fost raportate ulterior în rândul pacienților cu tuberculoză expuși la lumina soarelui și ultraviolet. Cu toate acestea, profesia medicală a rămas sceptică față de vindecarea cu culori.

Investigații privind utilizarea terapeutică a culorilor au fost efectuate în Europa la începutul secolului al XX-lea, în special de Rudolph Steiner, care a asociat culoarea cu forma și sunetul. El a sugerat că calitatea vibrațională a anumitor culori este amplificată de unele forme și că anumite combinații de culoare și formă au efecte fie distructive, fie regenerative asupra organismelor vii. În școlile inspirate de opera lui Steiner, salile de clasă sunt pictate și texturate pentru a corespunde ”stării de spirit" a copiilor în diferite etape ale dezvoltării lor. (Cowie, F., 1999, p. 20)

Activitatea lui Rudolph Steiner a fost continuată de Theo Gimbel, care a înființat Studiourile Hygeia și Colegiul de Terapia Culorilor din Marea Britanie. Printre principiile explorate de Gimbel sunt cele ale lui Max Luscher, fost profesor de psihologie la Universitatea din Basel, care a susținut că preferințele de culoare demonstrează stări de spirit și/sau dezechilibre glandulare și pot fi folosite ca bază fizică și psihologică de diagnostic. (Cowie, F., 1999, p. 21)

Teoria lui Luscher, care formează baza Testului Culorilor Luscher, se bazează pe ideea că semnificația culorii pentru om își are originea în istoria sa timpurie, când comportamentul său era guvernat de noapte și zi. Luscher credea că culorile associate cu aceste două medii – galben și albastru închis – sunt legate de diferențe în rata metabolică și secrețiile glandulare corespunzătoare energiei necesare somnului pe timp de noapte și vânătorii în timpul zilei. El a crezut, de asemenea, că răspunsurile autonome (involuntare) sunt asociate cu alte culori.

Sprijinul pentru teoriile lui Luscher a fost furnizat în anii 1940 de către omul de știință rus Krakow, care a stabilit că culoarea roșie stimulează partea simpatică a sistemului nervos autonom, în timp ce albastru stimulează partea parasimpatică. Constatările sale au fost confirmate în 1958 de Robert Gerard. Gerard a constatat că roșul a produs senzații de excitare și că era îngrijorător pentru subiecții anxioși sau tensionați, în timp ce albastrul a generat sentimente de liniște și bunăstare și a avut un efect calmant. Descoperirea faptului că tensiunea arterială crește sub lumină roșie și scade sub lumină albastră, l-a condus pe Gerard să sugereze că activarea psihofiziologică crește cu lungimea de undă de la albastru la roșu. Deși este prudent în legătură cu constatările sale și insistă asupra necesității unor cercetări ulterioare, Gerard a evidențiat posibilele beneficii terapeutice ale culorii albastre și a recomandat-o ca terapie suplimentară în tratamentul diferitelor afecțiuni. Printre alte sugestii, Gerard a subliniat posibilele utilizări ale albastrului ca un tranchilizant și relaxant la cei anxioși și ca modalitate de reducere a tensiunii arteriale în tratamentul hipertensiunii. (Cowie, F., 1999, p. 22)

Wohlfarth a arătat, de asemenea, că anumite culori au efecte măsurabile și previzibile asupra sistemului nervos autonom al oamenilor. În numeroase studii, el a găsit că tensiunea arterială, pulsul și frecvența respirației cresc cel mai mult sub lumină galbenă, moderat sub portocaliu și minim sub roșu, în timp ce scade cel mai mult sub negru, moderat sub albastru și minim sub verde. (Cowie, F., 1999, p. 23)

Studiile ulterioare privind plantele și animalele efectuate de fotobiologul Ott au demonstrat efectele culorii asupra creșterii și dezvoltării. Plantele cultivate sub sticlă roșie cresc de patru ori mai repede decât cele cultivate în mod obișnuit sub lumina soarelui și cresc mult mai lent sub sticlă verde. Cu toate acestea, deși lumina roșie a stimulat inițial plantele supraexpuse, creșterea lor a fost ulterior încetinită, în timp ce lumina albastră a produs o creștere mai lentă inițial, dar mai mare în înălțime și în grosime mai târziu. Rozătoarele ținute sub plastic albastru au crescut în mod normal, dar când sunt ținute sub plastic roșu sau roz, apetitul și rata lor de creștere s-a mărit. Dacă sunt ținute sub lumină albastră, animalele s-au dezvoltat mai mult.

În anii 1950, studiile au sugerat că icterul neonatal, o condiție potențial letală care apre la două treimi din copiii prematuri, ar putea fi tratat cu succes prin expunere la lumina soarelui. Acest lucru a fost confirmat în anii 1960, iar lumina albă a înlocuit sângele din transfuzii cu risc ridicat în tratamentul acestei afecțiuni. Lumina albastră a fost mai târziu descoperită ca mult mai eficientă și mai puțin periculoasă decât lumina cu spectru complet (cea mai comună formă de lumină) pentru tratamentul icterului neonatal.

Lumina cu spectru complet este, de asemenea, utilizată în tratamentul cancerelor, al depresiei sezoniere, anorexiei, bulimiei, insomniei, epuizării, dependenței de alcool și droguri și reduce global nivelurile de medicamente.

Lumina albastră cu succes în tratamentul icterului neonatal a fost de asemenea dovedită ca eficace în tratamentul artritei reumatoide. În studiile lui McDonald, majoritatea celor expuși la lumină albastră pentru perioade variabile de până la cincisprezece minute au cunoscut un grad semnificativ de ameliorare a durerii. S-a concluzionat că reducerea durerii a fost direct legată atât de lumina albastră, cât și de durata expunerii la aceasta. Lumina albastră este, de asemenea, utilizată în vindecarea țesutului rănit și prevenirea țesutului cicatricial, în tratamentul

cancere și tumori nonmaligne, precum și afecțiuni ale pielii și plămânilor.

În 1990, oamenii de știință au raportat la conferința anuală a Asociației Americane pentru Progresul Științei că utilizarea luminii albastre are success în tratamentul unei arii largi și variate de probleme psihologice, inclusiv dependențe, tulburări de alimentație, impotență și depresie.

La celălalt capăt al spectrului de culori, lumina roșie s-a dovedit a fi eficientă în tratamentul migrenei și cancerului. Ca rezultat, culoarea devine larg acceptată ca un instrument terapeutic cu diverse aplicații medicale. O tehnică nouă, care a fost dezvoltată în ultimele două decenii ca rezultat al cercetării de pionierat, este terapia fotodinamică sau PDT. Acest lucru se bazează pe descoperirea că anumite substanțe fotosensibile injectate intravenos nu se acumulează numai în celulele canceroase, ci identifică selectiv aceste celule sub lumină ultravioletă. Aceste substanțe chimice fotosensibile distrug exclusiv celulele canceroase când sunt activate de lumina roșie, a cărei lungime de undă îi permite să pătrundă mai mult în țesut decât alte culori. Acestă tehnică poate fi utilizată atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament. Dougherty, care a dezvoltat PDT, raportează că într-un experiment mondial, că mai mult de 3000 de persoane, cu o mare varietate de tumori maligne au fost tratate cu succes prin această tehnică. (Cowie, F., 1999, p. 45)

Culoarea este utilizată, de asemenea, terapeutic într-o varietate de setări medicale. În unele cazuri efectele au fost destul de accidentale, ca într-o cercetare dintr-o închisoare nou construită în care fiecare dintre cele patru aripi ale sale au fost vopsite într-o altă culoare. Atât directorul închisorii, cât și personalul au constatat că comportamentul deținuților a variat semnificativ în funcție de care aripa în care trăiau, deși alocarea fiecăruia era aleatorie. Cei din aripile roșie și galbenă erau mai înclinate spre violență decât cei din aripile albastre și verzi. Experimentul susține aceste observații. La lumina roșie, s-a constatat o creștere a puterii subiecților cu 13,5% și o creștere de 5,8% în activitatea electrică a mușchilor brațului. (Cowie, F., 1999, p. 47)

Din acest motiv, este acum folosită pentru a îmbunătăți performanța sportivilor. În timp ce lumina roșie ajută sportivii care au nevoie de explozii rapide de energie, lumina albastră asistă la performanțe care necesită o energie mai constantă.

Prin comparație, s-a descoperit că rozul are un efect calmant la câteva minute de expunere. El suprimă comportamentul ostil, agresiv și anxios, lucru interesant având în vedere asocierea sa tradițională cu femeile din cultura occidentală. Întreținerea cu roz a celulelor este acum utilizată pe scară largă pentru a reduce comportamentul violent și agresiv în rândul deținuților, iar unele surse au raportat o reducere a forței musculare la deținuți în 2,7 secunde. Se pare că în mediul roz, oamenii nu pot fi agresivi chiar dacă și-o doresc, deoarece culoarea le scade energia.

Dimpotrivă, galbenul ar trebui evitat în astfel de contexte, deoarece este foarte stimulativ. Gimbel a sugerat o posibilă relație între violența criminalității stradale și iluminatul stradal galben. Cercetările au arătat, de asemenea, că ochelarii colorați pot fi foarte eficienți în tratarea dificultăților de învățare, în special a dislexiei. Aceasta a fost descoperită pentru prima oară de către psihologul Helen Irlen, dar a fost privită sceptic până la investigații recente efectuate de către British Medical Research Council, care a confirmat pretențiile lui Irlen. În iunie 1993, un nou dispozitiv optic numit Intuitive Colorimeter a fost pus la dispoziția opticienilor britanici, astfel încât să poată măsura ce nuanță – roz, galben, verde sau albastru – ajută cel mai bine persoanele care văd în mod normal textul ca rotit sau cu litere care apar în ordine greșită. (Irlen, H., 1995)

Până de curând, s-a considerat că funcția luminii se referă în mare parte la vedere. Totuși, acum este bine stabilit că culoarea nu trebuie să fie văzută pentru ca aceasta să aibă efecte psihologice și fiziologice clare. Poate avea efecte asupra subiecților orbi la culoare și subiecți legați la ochi. Acest fenomen, cunoscut sub numele de vedere fără ochi, viziune dermo-optică sau bio-introscopie, a fost cercetată din anii 1920, când a fost stability că subiecții hipnotizați ar putea recunoaște culorile și formele cu frunțile și că subiecții care nu au fost hipnotizați au putut descrie cu precizie culorile și forme prezentate sub sticlă.

Cercetarea în Rusia din anii 1960 a fost stimulată de studiile asupra lui Roza Kulesheva, care, odată legată la ochi, ar putea distinge culoarea și forma cu degetele și ar putea și citi. Alte experimente au descoperit că Kulesheva nu era excepțională, unul din șase subiecți experimentali ar putea recunoaște culoarea cu degetele după numai 20-30 de minute de antrenament, iar orbii au dezvoltat această sensibilitate și mai rapid. (Cowie, F., 1999, p. 25)

Unii subiecți puteau distinge culoarea corect prin ținerea degetelor la 20-80 centimetri deasupra cardurilor de culori descriau că se confruntă cu senzații care variază de la înțepături de ac la senzații de leșin, în funcție de culoare. Chiar și atunci când diferențele de căldură, structurale, diferențele de coloranți și alte variabile au fost controlate, oamenii erau încă în stare să distingă culorile cu exactitate, dacă au fost puse sub sticlă, folie de aluminiu, plăci din alamă sau cupru. Fenomenul rămâne un mister.

Înțelegerea acestor efecte a survenit doar ca urmare a cercetării în domeniu asupra hormonilor melatonină și serotonină, ambele produse de glanda pineală în creier. Melatonina este cunoscută ca fiind calea chimică crucială prin care animalele răspund la lumină și sincronizează funcționarea lor corporală cu variații diurne, lunare și sezoniere. Serotonina este un neurotransmițător foarte important în creier, a cărui acțiune a fost legată de tulburări psihice, cum ar fi schizofrenia și stările halucinogene.

Serotonina, un stimulant, este produsă în fiecare zi, în timp ce producția de melatonină, care este legată de somn, crește atunci când este întunecat și are un efect depresiv în general. Principalul său loc de acțiune pare a fi hipotalamusul, partea creierului implicată în medierea efectelor diferiților hormoni și reglarea emoțiilor. Cu toate acestea, modificările producției de melatonină ca răspuns la lumină influențează fiecare celulă a corpului, în special procesele reproductive, care sunt foarte sensibile la astfel de variații. Au existat nivele foarte mari de melatonină la femeile cu probleme de ovulație și anorexie nervoasă (o caracteristică a acesteia fiind amenoreea sau absența menstrelor), la bărbații cu număr scăzut de spermatozoizi și la persoanele care suferă de tulburare afectivă sezonieră, care apare de obicei în timpul iernii.

Depresia, în general, pare a fi strâns legată de nivelurile de melatonină și cei care suferă de depresie tind să arate o îmbunătățire rapidă ca răspuns la lumina naturală a soarelui sau utilizarea terapiei cu lumină cu spectru complet. Cercetare a confirmat, de asemenea, că anumite părți ale creierului nu sunt numai sensibile la lumină, dar de fapt reacționează diferit la diferite lungimi de undă; se crede că diferite lungimi de undă (culoarea) radiației interacționează diferit cu sistemul endocrin pentru stimularea sau reducerea producției de hormoni.

S-ar putea crede că vindecarea modernă cu culoare se bazează pe descoperirile științei occidentale din ultimele decenii. Cu toate acestea, se bazează pe știința veche și esoterică ale cărei principii și practici nu au fost încă recunoscute, mult mai puțin verificate de oamenii de știință occidentali. Vindecarea cu culoare are rădăcini în misticismul vechi, ale cărui principii majore sunt comune multor culturi diferite din întreaga lume.

Capitolul 3

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

Obiectivele prezentei cercetări sunt reprezentate de:

Surprinderea impactului culorilor la nivel fiziologic.

Surprinderea impactului culorilor la nivel psihologic.

3.2. Ipotezele cercetării

În cadrul acestei cercetări, am formulat următoarele ipoteze:

Anticipăm că expunerea subiecților la culorile roșu și galben va produce creșterea nivelului tensiunii arteriale, în timp ce expunerea subiecților la culorile albastru și verde va produce scăderea tensiunii arteriale.

Anticipăm că expunerea subiecților la culorile roșu și galben va produce creșterea ritmului cardiac (pulsului), în timp ce expunerea subiecților la culorile albastru și verde va produce scăderea ritmului cardiac.

Anticipăm că expunerea subiecților la culorile roșu și galben va crește nivelul de anxietate, în timp ce expunerea subiecților la culorile albastru și verde va scădea nivelul lor general de anxietate.

Anticipăm existența unei relații între culori și emoțiile trezite de acestea, precum și modul în care acestea sunt percepute de persoane cu tipuri de gândire diferite.

Metodele cercetării

Experimentul. M. Epuran arăta că metoda experimentală reprezintă o modalitate complexă de cunoaștere, bazată pe folosirea raționamentului experimental, constând în prelucrarea unor aspect rezultate atât din observațiile effectuate, cât și din experimental propriu-zis.

Experimentul constituie o metodă integrală, utilizată în cadrul științelor experimentale și al celor bazate pe observație.

Experimentul presupune relizarea unor experiențe cu scopul verificării sau controlării validității unei ipoteze experimentale. Bernard considera că experimentul reprezintă în fapt o observație provocată, destinată realizării unui control, implicând o stare activă a subiectului și desfășurarea unei activități metodice, direcționate spre un obiectiv clar specificat de control al unei ipoteze.

Experimentatorul desfășoară activități de natură intelectuală complexe și variate, prin provocarea, structurarea, interpretarea și înțelegerea unui fenomen.

O condiție de bază a cunoașterii prin intermediul experimentului este reprezentată de observație, având un rol esențial în construirea ipotezelor și în realizarea predicțiilor, constituind o sursă de informații rezultate din provocarea deliberată a faptelor.

În cadrul experimentului, experimentatorul este în același timp observator, deoarece controlează o relație ipotetică între două fenomene, prin provocarea și controlul lor de către cel care realizează experimentul.

Există mai multe tipuri de experimente în funcție de scopul avut în vedere, condițiile materiale, precum și elaborarea ipotezelor și previziunilor pe care se bazează. Astfel, se poate vorbi de:

Experiment de laborator, în cadrul căruia experimentatorul dispune de condițiile optime de manipulare și control al variabilelor.

Experiment în condiții naturale, bazat pe o observație dirijată.

Experiment explorativ, bazat pe cunoaștere și investigare, urmărind descoperirea relației ce poate apărea între două variabile.

Experimentul de verificare sau confirmare, destinat verificării unei ipoteze formulate anterior.

Experiment pilot (de probă), care presupune o repetiție generală, destinată verificării tehnicilor de lucru, a valorilor variabilelor manipulate, a condițiile adecvate de realizare, metodelor de recoltare și prelucrare a datelor.

Experiment funcțional, care are ca scop determinarea unei relații funcționale dintre o variabilă independentă și o variabilă dependentă.

Cercetarea experimentală presupune parcurgerea mai multor etape, respectiv: stabilirea problemei de studiu, a cerințelor, posibilităților de cercetare și a experimentatorului; selectarea variabilelor exploratorii conform ipotezelor formulate; stabilirea situației experimentale; manipularea și măsurarea variabililelor; prelucrarea datelor obținute; elaborarea raportului de cercetare; formularea concluziilor și interpretarea datelor obținute; formularea de propuneri și recomandări de utilizare practică a rezultatelor experimentului.

În cadrul experimentului de față vom măsura ca variabile dependente tensiunea arterial și ritmul cardiac cu ajutorul unui tensiometru electronic, care afișează cele două valori, măsurătorile reaalizându-se înaintea expunerii la o anumită culoare și după expunerea timp de 15 minute la respectiva culoare. Subiecților li se va cere să privească timp de 15 minute o planșă de dimensiuni mari într-un din culorile: roșu, galben, albastru și verde.

Observația. Chelcea definea observația ca reprezentând o metodă de colectare de date prin intermediul simțurilor cu scopul verificării unor ipoteze științifice sau cu scopul descrierii obiective și sistematice a mediului, persoanelor și relațiilor dintre acestea, comportamentele și rezultatele activiății oamenilor sau grupurilor

Observația reprezintă metoda principală de cunoaștere a realității și este mai mult decât o tehnică de lucru, ci reprezintă o etapă în carul unei cercetări. Prin observație se încearcă să se obțină o serie de date prin care să fie înțelese sensurile activităților din cadrul unor grupuri și a mecanismelor de interpretare a comunicării.

Prin metoda observației se poate înregistra comportamentul propriu-zis al persoanelor, poate fi studiat acest comportament în contextul său natural, fiind o metodă nonobstructivă, cel mai frecvent de lungă durată, care are ca scop identificarea acțiunilor și relațiilor firești ale subiecților, în contextul normal de viață.

Clasificarea tipurilor de observație se face în funcție de 3 criterii de clasificare: dacă observatorul ia sau nu parte la activitățile indivizilor observați; dacă observațiile sunt structurate sau non-structurate; dacă comportamentele observate apar în localizări naturale sau artificiale.

Astfel, în funcție de procedura de cercetare, observația poate să fie: observație participativă: observatorul participă regulat la activitățile observate; observație non-participativă: observatorul nu ia parte la activitățile observate. Din punct de vedere al structurii observației, aceasta poate fi: observație structurată: implică clasificarea și cuantificarea comportamentelor conform unei scheme prestabilite, astfel încât la sfârșit se poate realiza o „analiză de conținut” a comportamentelor și situațiilor observate; observația nestructurată: cercetătorul redactează comentarii despre evenimentele care au loc, dar fără o schemă pre-definită în urmărirea lor. După forma realizării actului de observație, aceasta se împarte în: observație directă: cercetătorul ia parte la evenimentul care se întâmplă, devine un membru al grupului sau al colectivității observate; observația indirectă: cercetătorul utilizează o cameră ascunsă pentru a înregistra evenimentul și analizează ulterior imaginile; el rămâne în exteriorul fenomenului. În funcție de respectarea etapelor teoretico-epistemologice și a regulilor unei investigații științifice de teren, observația poate fi: observație sistematică: științifică, organizată; observație nesistematică: spontană

De asemenea, se poate distinge între observația cantitativă și cea calitativă. Conform lui Petru Iluț, observația cantitativă este cea care ”presupune o grilă de categorii comportamentale dinainte stabilită, actul observațional constând în clasarea în respectivele categorii a materialului empiric vizat”. Observația calitativă (participativă) constă în studierea „din interior” a unei comunități, prin participarea pe o perioadă mai lungă de timp la activitățile ei, fără a avea o schemă prestabilită de categorii sau ipoteze specifice, acestea urmând a fi elaborate pe parcursul cercetării sau la sfârșitul acesteia, țintind înspre descrieri și explicații cât mai complexe și integrale.

Limita principală a observației derivă din caracterul său calitativ: „fiind dat scopul ei, cel de a obține informații necesare cu valoare interpretativă referitoare la fapte, fenomene, indivizi grupați, selectați nealeatoriu, datele adunate nu permit generalizări empirice, nu sunt deseori precise (exacte) și nu permit frecvent nici comparații între cazuri” (Marinescu, V., 2005).

Tendința de a extrapola rezultatele punctuale ale unor astfel de studii spre situații, fenomene și procese comunicaționale mult diferite a condus la critica adusă acestor studii și la etichetele de ”pozitivism”, ”behaviorism” și ”„empirism” asociate acestor metode.

Cel mai important avantaj al obesrvației îl constituie faptul că este o metodă care înregistrează și face vizibilul vizibil. Alt avantaj este acela că permite cercetătorului o interpretare independentă a semnificațiilor, interpretărilor și comportamentelor manifestate de oameni în relație cu fenomenele comunicaționale, pentru că acestea sunt observate în localizările lor naturale.

Scala de anxietate Hamilton are ca scop măsurarea și evaluarea severității simptomelor anxietății. Scala reprezintă un interviu semistructurat, fiind formată din 14 itemi. Scala a fost creată de Hamilton în 1959, care a identificat 14 clase de simptome asociate anxietății.

În urma analizei factoriale a itemilor, se observă că ei descriun un factor general al anxietății și factori bipolari referitori la o serie de cogniții și simptome somatice asociate anxietății. Scala este utilizată foarte mult, vând o utilitate ridicată în ceea ce privește evaluarea rezultatelor tratementelor medicale și psihoterapeutice.

Simptomele sunt evaluate pe o scală de la 1 la 5 puncte pentru fiecare item, pe baza descriptorilor simptomului. Cotele obținute se însumează într-un scor total, care poate varia de la 0 la 56 puncte. Scorurile înalte exprimă anxietate ridicate. Itemii 1-6 se referă la anxietatea psihologică, iar itemii 7-14 la anxietatea somatică.

Consistența internă a scalei a fost măsurată de Kosas și colaboratorii în 1993, pe un eșantion de persoane suferind de tulburări anxioase, depresie și persoane fără nici un diagnostic, obținându-se un indice alpha-Cronbach de .92. Subiecții au fost din nou testați după o săptămână, obținut un coeficient de fidelitate de .96 pentru un subeșantion.

În 1959, Hamilton a obținut un coeficient de fidelitate internă de .89 pentru întregul chestionar. În 1988, Maier et al. Au obținut un coeficient de fidelitate de .74 pentru întregul chestionar, .73 pentru subscala ”anxietate psihică” și .70 pentru subscala ”snxietate somatică”.

Kobak et al. (1993) au arătat că scala nu realizează deosebiri între persoanele care suferă de tulburare anxioasă și depresivi, avân în vedere că anxietatea reprezintă frecvent un simptom în cadrul depresiei.

O serie de studii au arătat că scorurile scalei scad odată cu avansarea tratamentului. (de exemplu, Enkelman, 1990; Katy, Landau, Lott &Bystritssky, 1992)

Chestionar propriu, construit pe trei secțiuni care măsoară precum urmează: relația dintre culori și sentimente/atribute, ținându-se seama de tipul de gândire al chestionatului.

In prima secțiune a chestionarului, am rugat subiecții să asocieze un atribut/sentiment prin bifare cu una din culorile sau nonculorile prezentate scriptic după modelul descris în tabelul de mai jos:

După cum se poate observa au fost alese:

Nonculorile: Alb, negru, gri.

Culorile primare: Roșu, albastru, galben.

Culorile secundare: Verde, violet, maro, portocaliu și roz.

De asemenea, i s-a oferit chestionatului posibilitatea de a nu alege nici o culoare din cele menționate.

Cele douăzeci și șapte de atribute/sentimente au fost selecționate precum urmează în tabelul de mai jos:

În a doua secțiune a chestionarului, am rugat chestionații să citească o serie de cincisprezece seturi a câte patru abilități și acțiuni, și să bifeze doar câte două din fiecare set. Seturile sunt rezultatul analizei fiecărui tip de găndire în parte și asocierea lor prin corespondență cu caracteristicile fiecărui tip de gândire în parte, precum sunt prezentate în tabelul de mai jos. Atributele au fost amestecate între ele în cadrul testului pentru a putea obține rezultate cât mai reale.

Sursă: Anthony F. Gregorc. Gregorc Style Delineator: Development, Technical, and Administration Manual. Gregorc Associates, Inc., 1984.

Secțiunea a treia a fost adaptată după ultima versiune a testului VALS (Values and Life Styles), test aflat sub licența explicită a SRI International. Testul în sine a fost modificat pentru a oglindi cât mai bine situația demografică română.

Lotul de subiecți

Lotul de cercetare a fost format din 192 subiecți, dintre care 69% respondenți de sex feminin, respectiv 31% respondenți de sex masculin.

Dispunerea acestora ca și vârstă a fost de 81%, între 18-24 ani; 16%, între 25-29 ani; 2% între 35-39 de ani; 1%, între 30-34 ani, respectiv 40-44 ani, conform Figurii 2.1.

Fig. 1 Vârsta respondenților

Capitolul 4

Analiza și interpretarea rezultatelor

Rezultatele vor fi prezentate în termenii celor trei variabile dependente care au fost măsurate. Sunt enumerate măsurătorile pre și post expunere ale reacțiilor participanților la planșele roșii, galbene, albastre și verzi. SPSS a fost folosit pentru a analiza rezultatele proiectului de măsurare. Analize separate ANOVA au fost efectuate pentru fiecare dintre cele 3 variabile dependente: ritmul cardiac (RC), tensiunea arterială (TA), anxietate (A).

În cadrul analizelor, am comparat efectul produs de expunerea la culorile roșu și galben cu cel produs de culorile albastru și verde. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în tabelul de mai jos. Comparația a indicat că rezultatele la variabila de culoare diferă în măsurile variabilelor pre și post expunere.

*p<.05, **p<.01

Rezultatele pentru frecvența cardiacă sunt prezentate în figura 1. Măsurarea mediei pre expunere a ritmului cardiac a fost mai mare pentru grupul roșu-galben (90,94 bpm) decât grupul albastru-verde (83,06 bpm).

Media ritmului cardiac post-expunere a fost mai mare în grupul roșu-galben (89,24 bpm) decât grupul verde-albastru (83,28 bpm). Analiza ANOVA a indicat faptul că efectul principal al pre-expunere nu a fost semnificativ statistic, F (1,27) = 115, p = 0,377. Efectul principal al culorii a indicat o tendință spre semnificația statistică, F (1,27) = 3,088, p = 0,90. Interacțiunea dintre expunere pre și post expunere și culoarea cernelei nu a fost semnificativă statistic, F (1,27) = 195, p = .662.

Rezultatele pentru tensiunea arterială sunt prezentate în figura 1. Măsurarea pre-expunere a mediei tensiunii arteriale a fost mai mare pentru grupul albastru-verde (92,64 mm/Hg) decât grupul roșu-galben (85,02 mm/Hg). Tensiunea arterială post-medie a fost mai mare pentru grupul albastru-verde (90,11 mm/Hg) decât grupul roșu-galben (82,71 mm/Hg). Analiza ANOVA a indicat faptul că efectul principal al semnificației statistice pre expunere a fost F (1,27) = 3,925, p = .058. Efectul principal al culorii post-test a fost statistic semnificativă, F (1,27) = 7,139, p = 0,133. Interacțiunea dintre culoarea pre și post expunere și culoare nu a fost semnificativă statistic, F (1,27) =. 008, p = .928.

Fig. 2. Ritmul cardiac mediu la grupurile roșu-galben și albastru-verde pre și post expunere

Rezultatele la proba de anxietăte sunt prezentate în figura 2. Scorul mediu la anxietate pre-expunere a fost mai mare pentru grupul roșu-galben (59,71) decât grupul albastru-verde (58,87). Scorul mediu de anxietate post-expunere a fost mai mare pentru grupul albastru-verde (58,60) decât pentru grupul roșu-galben (57,00). Analiza ANOVA a arătat că efectul principal al pre-expunereii a fost statistic semnificativ, F (1,27) = 4,967, p = 0,34.

Efectul principal al culorii nu a fost statistic semnificativ, F (1,27) =. 039, p = .846. Interacțiunea dintre anxietatea pre și post-expunere a indicat o tendință spre semnificația statistică, F (1,27) = 3,349 p = 0,078. Ca o chestiune de interes pentru ipoteză, comparații secundare au fost făcute pentru a confirma relațiile sugerate de ANOVA. Nu există diferențe semnificative statistic între grupurile de cerneală roșu-galben și albastru-verde din inventarul de anxietate în timpul pretestării, t (27) = 1.56, p> .10. Cu toate acestea, scorul mediu pentru grupul de roșu-galben a fost mai mic decât scorul mediu pentru grupul albastru-verde în timpul posttestării (după ce participanții au primit scorurile) și această diferență a fost statistic semnificativă, t (27) = 2,77, p <. 01.

Fig. 3. Scorurile mediii ale anxietății la grupurile roșu-galben și albastru-verde pre și post expunere

O scădere statistică semnificativă a stării de anxietate în scorurile inventarului au apărut pentru grupul roșu-galben, t (13) = 2.87, p <.02, dar nu pentru grupul albastru-verde, t (14) = 30, p.> 10.

Figura 3 arată că tensiunea arterială la participanți a scăzut de la înregistrările pre și post expunere. Analiza tensiunii arteriale a indicat faptul efectul principal al semnificației statistice pre și post expunere. Efectul principal al culorii a fost statistic semnificativ. Interacțiunea cu citirile pre-post-expunere nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.

Fig. 4. Tensiunea arterială medie la grupurile roșu-galben și albastru-verde pre și post expunere

Efectul principal al culorii, dar absența unei interacțiuni, sugerează că diferența de tensiune arterială se datorează unei variații aleatorii în grupuri de culori care s-au prezentat atât în ​​măsurătorile pre și post expunere, cât și în cazul modificărilor apărute la expunerea la corecțiile post test la culori diferite.

Nu a existat nici o dovadă că tensiuneaarterilă a fost afectată de culoare. Scorurile la tensiunea arterială au fost folosite ca măsură a anxietății. Studiul de față a înregistrat și măsurătorile tensiunii arteriale după ce s-a primit un feedback. Acest lucru poate explica lipsa de schimbare prezentată în prezentul studiu. De asemenea, este posibil ca efectuarea unei sarcini de vorbire să trezească mai multă anxietate, în ceea ce privește modificările tensiunii arterile, decât expunerea la culoare din timpul testului.

Scorurile la anxietate au scăzut după ce participanții au văzut rezultatele testului. Analiza anxietății a indicat faptul că efectul principal al tratamentului pre și post expunere a fost statistic semnificativ. Efectul principal al culorii nu a fost semnificativ statistic. Interacțiunea anxietății pre și post-expunere a indicat o tendință spre semnificația statistică.

Rezultatele testului t au arătat o scădere semnificativă a scorurilor anxietății pentru grupul roșu-galben, dar nu și pentru grupul albastru-verde. Inventarul de anxietate Hamilton a fost folosit ca o măsură a anxietății la subiecți. Studiul actual a măsurat anxietatea subiecților înainte și după vizualizarea rezultatelor testului. S-ar putea ca înainte de a lua un test, anxietatea de test să fie la un nivel crescut și după ce s-au văzut rezultatele testului, anxietatea scade.

În continuare, analizăm răspunsurile la chestionarul pe care l-am construit pentru a determina relația dintre culori și emoții. În urma răspunsurilor subiecților s-au putut trage:

Concluzii generale, care vizează doar secțiunea 1 a chestionarului;

Concluzii bazate pe tipul de gândire a subiectului, care vizează corelațiile dintre secțiunea 1 și 2 a chestionarului;

Concluzii bazate pe tipul de personalitate a subiectului, care vizează corelațiile dintre secțiunea 1 și 3 a chestionarului.

Prin cuantificarea răspunsurile subiecților am obținut următoarele profile coloristice pentru atributele/sentimentele analizate. Astfel, în ordinea apariției în chestionar, am putut face următoarele corelații.

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 1, itemi prezentați în figura 5 , s-a înregistrat un procentaj de 85% Negru, 30% Alb și 23% Roșu, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul elegant.

Fig. 5. Valori obținute pentru atributul ELEGANT

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 2, itemi prezentați în figura 6, s-a înregistrat un procentaj de 43% Verde, 35% Roșu și 30% Portocaliu, și o alegere de doar 19% respectiv 17% pentru Albastru și Galben, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul energic.

Fig. 6. Valori obținute pentru atributul ENERGIC

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 3, itemi prezentați în figura 7, s-a înregistrat un procentaj de 39% Roșu, 30% Albastru și 27% Negru, și o alegere de doar 11% pentru Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul puternic.

Fig. 7. Valori obținute pentru atributul PUTERNIC

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 4, itemi prezentați în figura 8, s-a înregistrat un procentaj de 95% Alb, 8 și 7%, Albastru, respectiv Verde, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul igienic.

Fig. 8. Valori obținute pentru atributul IGIENIC

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 5, itemi prezentați în figura 9, s-a înregistrat un procentaj de 56% Verde, 31% Alb, 11% Albastru și Roșu, precum și 10% Roz, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul sănătos.

Fig. 9. Valori obținute pentru atributul SĂNĂTOS

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 6, itemi prezentați în figura 10, s-a înregistrat un procentaj de 34% Gri, 20% Alb, 14% Galben, respondeții luând în respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul sărăt.

Fig. 10. Valori obținute pentru atributul SĂRAT

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 7, itemi prezentați în figura 11, s-a înregistrat un procentaj de 27% Roz, 21% Portocaliu, 19% Roșu și 18% Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul vulgar.

Fig. 11. Valori obținute pentru atributul VULGAR

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 8, itemi prezentați în figura 12, s-a înregistrat un procentaj de 32% Alb și Roz, și 18% Galben, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul fragil.

Fig. 12 Valori obținute pentru atributul FRAGIL

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 9, itemi prezentați în figura 13, s-a înregistrat un procentaj de 22% Maro, 19% Galben, 18% Gri și Portocaliu, și 14% Roz, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul ieftin.

Fig. 12. Valori obținute pentru atributul IEFTIN

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 10, itemi prezentați în figura 14, s-a înregistrat un procentaj de 42% Roșu, 27% Albastru și 14% Verde, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul viteză.

Fig. 14. Valori obținute pentru atributul VITEZĂ

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 11, itemi prezentați în figura 15, s-a înregistrat un procentaj de 29% Negru, 24% Roșu și 17% Alb și 11% Galben, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul scump.

Fig. 15. Valori obținute pentru atributul SCUMP

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 12, itemi prezentați în figura 16, s-a înregistrat un procentaj de 80% Alb și 21% Roz, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul inocență.

Fig. 16. Valori obținute pentru atributul INOCENȚĂ

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 13, itemi prezentați în figura 17, s-a înregistrat un procentaj de 29% Verde și Galben, și 10% Portocaliu, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul acru.

Fig. 17. Valori obținute pentru atributul ACRU

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 14, itemi prezentați în figura 18, s-a înregistrat un procentaj de 85% Roșu, 18% Alb și 14% Roz, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul iubire.

Fig. 18. Valori obținute pentru atributul IUBIRE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 15, itemi prezentați în figura 19, s-a înregistrat un procentaj de 44% Roz, 22% Roșu și 18% Galben și Portocaliu, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul dulce.

Fig. 19. Valori obținute pentru atributul DULCE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 16, itemi prezentați în figura 20, s-a înregistrat un procentaj de 41% Gri, 36% Negru, și 10% Galben și Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul teamă.

Fig. 20. Valori obținute pentru atributul TEAMĂ

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 17, itemi prezentați în figura 21, s-a înregistrat un procentaj de 42% Maro, 11% Galben, și 10% Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul dezgust.

Fig. 21. Valori obținute pentru atributul DEZGUST

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 18, itemi prezentați în figura 22, s-a înregistrat un procentaj de 48% Gri, 9% Maro și Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul confuzie.

Fig. 22. Valori obținute pentru atributul CONFUZIE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 19, itemi prezentați în figura 23, s-a înregistrat un procentaj de 48% Albastru, 42% Alb și 37% Verde, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul libertate.

Fig. 23. Valori obținute pentru atributul LIBERTATE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 20, itemi prezentați în figura 24, s-a înregistrat un procentaj de 35% Albastru, 26% Verde, 24% Alb și 12% Negru, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul încredere.

Fig. 24. Valori obținute pentru atributul ÎNCREDERE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 21, itemi prezentați în figura 25, s-a înregistrat un procentaj de 57% Negru, 15% Roșu și 11% Gri, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul ură.

Fig. 25. Valori obținute pentru atributul URĂ

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 22, itemi prezentați în figura 26, s-a înregistrat un procentaj de 46% Alb, 42% Albastru și 28% Verde, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul calm.

Fig. 26. Valori obținute pentru atributul CALM

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 23, itemi prezentați în figura 27, s-a înregistrat un procentaj de 59% Gri, 35% Negru și 20% Maro, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul tristețe.

Fig. 27. Valori obținute pentru atributul TRISTEȚE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 24, itemi prezentați în figura 28, s-a înregistrat un procentaj de 56% Roșu, 28% Negru și 17% Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul furie.

Fig. 28. Valori obținute pentru atributul FURIE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 25, itemi prezentați în figura 29, s-a înregistrat un procentaj de 39% Verde, 38% Galben, 29% Roz, 19% Roșu și 17% Albastru, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul veselie.

Fig. 29. Valori obținute pentru atributul VESELIE

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 26, itemi prezentați în figura 30, s-a înregistrat un procentaj de 28% Albastru, 26% Alb, 23% Verde, și 10% Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul confortabil.

Fig. 30. Valori obținute pentru atributul CONFORTABIL

În urma cuantificării răspunsurilor pentru întrebarea 27, itemi prezentați în figura 31, s-a înregistrat un procentaj de 31% Negru și Alb, 21% Albastru, 14% Roșu, 11% Gri, și 10% Violet, respondenții luând în considerare aceste culori pentru a exprima atributul HQ (calitate înaltă).

Fig. 31. Valori obținute pentru atributul HQ (CALITATE ÎNALTĂ)

Precum se poate observa din itemii extrași în tabelul de mai jos, nonculoarea Alb conduce detașat ca și alegere pentru exprimarea sentimentelor pozitive urmat la mare distanță de Negru care, prin contopirea rezultatelor celor două tabele, deține o ambivalență îi ochii chestionatului fiind asociat, în funcție de împrejurări sentimentelor pozitive și negative. Griul, a doua opțiune apropriată de Negru ca și nonculoare negativă, îl urmează în clasament

Din punctul de vedere al culorilor, subiectul preferă triunghiul Albastru, Verde, Roșu pentru exprimarea sentimentelor pozitive urmat de solitarul Roz și triunghiul Galben, Violet, Portocaliu; precum reiese din tabelul de mai jos.

La polul opus, culorile utilizare cel mai des pentru exprimarea sentimentelor negative sunt Roșu, Maro și Violet; conform datelor din tabelul de mai jos.

În urma analizei datelor rezultate din secțiunea 2 a chestionarului am identificat în cadrul subiecților un număr de 43 de persoane cu tipul de gândire predominant Analitic, 43 de persoane cu tipul de gândire predominant Ordonat, 107 persoane cu tipul de gândire predominant Social și 53 de persoane cu tipul de gândire predominant Creativ. Adunați aceștia depășesc numărul de subiecți datorită faptului că unei persoane nu-i este propriu un singur tip de gândire, el deținând într-o oarecare măsură abilități și trăsături din fiecare tip de gândire, în unele cazuri înregistrându-se chiar persoane cu același nivel pentru două sau mai multe tipuri de gândire, spre avantajul acestuia. Tipul de gândire primar este doar primul filtru pe care îl aplică chestionatul în rezolvarea unei probleme sau luarea unei decizii.

Din punct de vedere demografic se observă păstrarea în limita de 5% a împărțirii pe sexe în cadrul tipurilor de gândire, rezultând de aici o constantă demografică care ne indică o egalitate în formarea gândirii umane și o constantă în prezența acestora în cadrul populației.

În medie, putem observa o afinitate crescută pentru culori a persoanelor cu gândire Socială, cu un coeficient mediu de 3.18 culori alese pentru descrierea unui atribut, urmate la distanță mare de gândirea Ordonată, cu doar 1.38 și gândirile Analitice și Creative cu doar 1.21. Din acest aspect se denotă abilitatea persoanelor cu gândire socială de a fi atrase mai mult de un material care conține mai multe culori în descrierea sa decât celelalte tipuri de gândire.

De asemenea, s-au înregistrat următoarele valori din punctul de vedere al nonculorilor preferate de către persoanele cu diferite tipuri de gândire.

Se poate observa faptul că Alb continuă să fie în continuare în topul preferințelor subiecților pentru sentimente/atribute, în timp ce Griul deține statulul de nonculoare negativă pentru Analitici, Sociali și Creativi, urmat imediat de Negrul ambivalent, o singură distincție înregistrându-se pentru Ordonați care preferă Negrul pentru exrpimarea sentimentelor negative.

Mergând mai departe la culori ordinea preferințelor pentru culori în funcție de atribute pozitive se manifestă precum urmează, itemi evidențiati în tabelul e mai jos.

Persoanele analitice preferă Verdele ca și culoare pentru asocierea cu atribute pozitive urmat îndeaproape de Roșu și Albastru, urmate ca și culori secundare de Galben și respectiv Roz.

Persoanele Ordonate preferă la egalitate Roșu și Albastru, urmat îndeaproape de Verde, constantându-se aceleași culori secundare Galben și respectiv Roz.

Persoanele Sociale preferă Roșu urmat de Albastru și apropriat, Verde, urmat îndeaproape de Verde, constantându-se aceleași culori secundare Galben și respectiv Roz.

Persoanele Creative preferă Verdele urmat de Roșu și apoi, Albastru, constantându-se aceleași culori secundare Galben și respectiv Roz.

Din punctul de vedere al asocierii negative tipurile de gândire înregistrează din nou diferențe de preferințe coloristice, conform itemilor din tabelul de mai jos.

Astfel pentru persoanele Analitice Maro urmat de Roșu sunt culorile cu cel mai mare potențial negativ, pentru persoanele Ordonate Roșu urmat de Maro și Violet, pentru Sociali Roșu urmat de Maro și Violet, iar pentru Creativi Roșu urmat de Maro și Violet.

În cadrul studiului a reieșit următoarea structură din punctul de vedere a tipurilor VALS:

Datorită datelor insuficiente obținute pentru analiză, nu putem trage concluzii decât asupra tipurilor VALS Luptător și Experimentator care au întrunit numărul necesar de respondenți necesar analizei.

Astfel, în urma cuantificării datelor putem observa o afinitate crescută pentru culori a persoanelor cu tipul Luptător, cu un coeficient mediu de 2.86 culori alese pentru descrierea unui atribut, urmate la distanță medie de tipul Experimentator, cu doar 1.90 culori pe atribut. Din acest aspect se denotă abilitatea persoanelor cu tipul Luptător de a fi atrase mai mult de un material publicitar care conține mai multe culori în descrierea sa decât un experimentator.

În urma cuantificării rezultatelor pentru alegerea nonculorilor, s-a constatat menținerea dominanței întâlnită inițial și anume Alb este în continuare nonculoarea acceptată pentru atribute pozitive, Negru și Gri, cu scoruri apropriate exprimă într-o asemănătoare măsură sentimente negative în ochii celor două tipuri VALS.

Trecând mai departe la analiza alegerii culorilor putem observa, conform itemilor din tabelul de mai jos cum pentru Experimentatori și Luptători culorile preferate sunt Verde, urmat de Roșu și Albastru, având drept culori secundare Galben și Roz.

De asemenea, din același tabel, concluzionăm că Experimentatorii acordă culorilor Roșu urmat imediat de Maro și Violet trăsături negative, în timp ce, puși în aceleași situații, Luptătorii aleg Maro ca fiind culoare principală urmată de Roșu și Violet.

O concluzie a studiului este existența unei legături între tipul de gândire și asocierile de culori pe care le face un individ dea lungul vieții. Luând în considerera faptul că fiecare tip de gândire are tendința de a râmăne constantă de-a lungul vieții individului, concluzionez că este o metodă foarte eficace de evalua relația acestuia cu legăturile efectuate între culori și emoții, în acelaș timp influențând individul în a profesa într-un anumit domeniu, putem chiar vorbi de o targetare coloristică a individului pentru a facilita intrarea pe nișe profesionale și chiar personalizarea ofertelor de marketing astfel încât acestea să fie mai atragătoare pentru clientul în cauză.

Aplicațiile acestui studiu sunt multiple, începând de la modul în care decorăm spațiul de lucru pentru a îl face mai primitor pentru diferite grupuri de angajați până la aplicarea acestor premize în industri publicitară pentru a atrage atenția unor grupuri de persoane cu tipuri de gândire diferită utilizând de exemplu, mai multe culori într-un poster pentru a atrage persoanele tip Social sau utilizarea unui număr mai restrâns de tonuri calme pentru atragerea de persoanele de tip Analitic sau Creativ care au tendința de a evita agitația.

Luând în considera multitudinea datelor adunate în cadrul chestionarului, recomand analizarea în profunzime a datelor pentru a extrage informații despre preferințele coloristice ale tipurilor de gândire pentru fiecare din cele douăzeci și șapte de atribute analizate general și de asemenea lărgirea numărului de emoții analizate.

Concluzii

Studii recente asupra psihicului uman au reușit să scoată în evidență importanța și rolul pe care îl are culoarea în viața noastră. Se știe că anumite stări psihice sunt induse de impresiile pe care mediul înconjurător le emite către ochiul uman.

Cromatica naturii înconjurătoare, a vestimentației, a spațiilor în care trăim sau muncim ne influențează dispoziția și comportamentul, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama. In general, este bine de știut ce culori să alegem și cum să le armonizăm în locurile unde lucrăm, dar și în spațiile de odihnă, pentru a aduce echilibru în viață.

Astfel, aspectele zilnice întâlnite de om au avut permanent legătură la vizual (care reprezintă calea de “intrare” a peste 70 % din fluxul informațional al fiecărui individ sănătos) și, bineînțeles, la culoare. Oamenii au legat permanent culoarea galbenă de soare și apoi aur, albastrul de cer și uneori apă, verdele de vegetație, roșul de sânge, luptă și vânătoare, etc., legături care, datorită condiționării permanente au intrat adânc în manifestările psihicului uman chiar dacă acestea se manifestă perceptibil/conștient sau nu (este demonstrat, atât de Max Luscher, cât și de alți cercetători cum ar fi L. Steinke etc., că există această legătură chiar și la persoanele care nu percep anumite culori sau chiar la orbi care fie prin percepția tonurilor de culoare, a culorii “de răspuns” sau a senzației de culoare au reacții identice cu cele ale individului sănătos indiferent dacă afecțiunea a apărut chiar din naștere sau nu).

Important de reținut este faptul că marea majoritate a indivizilor nu acordă încă o semnificație reală acestor semnale emise de noi permanent chiar dacă testele de culoare fac parte integrantă din viața noastră din ce în ce mai mult și din ce în ce la o scară valorică progresivă.

Dupa cum și în limbajul verbal, mai întâi apar și se definesc semnificațiile cuvintelor, tot astfel, în limbajul culorilor, mai întâi s-a realizat circumscrierea sferei designative a culorilor de baza ale spectrului. Astfel, prin roșu se vor desemna eroismul, spiritul de sacrificiu, abnegație, lupta, vigoarea, provocarea; prin albastru-statornicia, fidelitatea, aspirația la libertate, așteptarea, speranța; prin galben-bogăția, noblețea, cutezanța, dragostea de viață, expansivitatea; prin verde-liniștea, mulțumirea, acceptarea, concilierea; prin alb-pacea ,înțelegerea, prietenia, sinceritatea, inocența; prin negru-gravitatea, sobrietatea, durerea, regretul, răul, ostilitatea, destructivitatea, moartea.

Roșu este o culoare caldă, dominantă, ce caută întotdeauna să atragă atenția. Este o culoare spirituală și intensă. Poate fi deopotrivă simbolul lucrurilor plăcute (romantism, dragoste) , pozitive (crucea roșie) sau poate surprinde lucruri mai puțin plăcute (sânge, violență, excesiv de picant). În general, roșu este o culoare pozitivă ce exprimă vitalitea.

Oranj este o culoare jovială, energică, datorită asocierii ei cu portocala), cel mai des asociată imaginii solare, verii, dar și începuturilor de toamnă. Este o culoare activă ce reacționează plăcut în combinarea cu cele două culori alăturate : roșu și galben. Ne atrage atenția în mod elegant și delicat.

Galben este o culoare activă, puternică și emoțională, dar cu un mic defect : în utilizarea ei pe fonduri deschise (în principiu pe alb) își pierde toate aceste atribute. Galbenul are nevoie de contrast pentru a se evidenția. În alăturarea cu nuanțe închise, de gri până la negru, galbenul câștigă în intensitate. Este culoarea asociată cel mai des jovialității (smile-urile sunt galbene cu un scop) și comunicării.

Verde cel mai des asociat sentimentului de liniște, pace, verdele este situat la granița dintre culorile active și cele pasive. Este o culoare ce inspiră noul, începutul. Se comportă excelent în combinație cu complementarul său –roșu – dar și cu analogii săi, precum albastrul.

Albastru, poate cea mai apreciată culoare la nivel universal, albastrul este întâlnit de la cele mai palide nuanțe la cele mai închise, în cele mai variate combinări și cu cele mai multe semnificații. Principalele mesaje transmise de albastru sunt pozitive, fiind o culoare universal acceptată ca reprezentativî pentru apă și cer. Albastrul inspiră calm, armonie, inteligență, putere. Cu toate acestea are asociate și câteva semnificații mai puțin plăcute : tensiune, dor (nu degeaba se numește genul muzical „blues” ). Albastru este o culoare primară, rece și pasivă.

Violet este o culoare des asociată inteligenței, spiritualității și nobleței. Întîlnită în viața de zi cu zi în diverse combinații, această culoare și-a găsit locul perfect în imaginea feminității, fiind des utilizată în domeniul modei. Este ușor de înțeles de unde apar aceste asocieri, având în vedere vecinii săi direcți din spectru : roșu (condimentat, romantism) și albastru (proapăt, elegant).

Negru este o culoare caracterizată prin ambivalență, fiind asociată atât fenomenelor oculte, cât și stabilității și încrederii, sugerând atât autoritate, cât și tristețe. Negrul este culoarea preferată a multor oameni. Unii poartă negru pentru că este o culoare formală și inspiră încredere, alții poartă negru întrucît îi face să arate mai subțiri. Preoții, dimpotrivă, poartă negru pentru a-și arăta supunerea față de Dumnezeu.

Albul simbolizează puritate, inocență. Din această cauză rochia tradițională pentru mirese este albă. De asemenea simbolizează și curățenia. Doctorii, asistentele, laboranții poartă alb pentru a sugera un mediu steril. Albul reflectă lumina, dar dă senzația de răcoare. Din această cauză este culoarea preferată în zonele toride.

Culorile au un impact asupra stării fiziologice, psihologice și emoționale, fapt care a fost evidențiat în cadrul multor cercetări. De exemplu, dacă culorile din mediul înconjurător sunt reci și monotone, apare o creștere a iritabilității și nervozității, în timp ce o alegere adecvată a culorilor creează o stare de bună dispoziție și optimism. Cunoașterea caracteristicilor afective ale culorilor permite realizarea de aranjamente coloristice plăcute ochiului, care să contribuie la creearea unor stări de confort fizic și psihic în locuințe și nu numai.

Din punct de vedere fiziologic, roșul are rolul de a crește fluxul sangvin, tensiunea arterială și tonusul muscular, intensificân totodată ritmul respirator și cardiac, producân totodată și o senzție de căldură, ca rezultat al intensității crescute a energiei produse de lungimea de undă care îi este carcteristică.

La nivel psihologic, culoarea roșie are un rol de stimulare, excitare și iritare, crescând activismul, mai ales la nivel plan psiho-motor și intelctual, creând totoddtă și stări de anxietate, animare și mobilizare, stimulân fluxul ideativ. Ca semnificație și rezonanță afectivă, roșul exprimă puterea volițională, fiind o culoare specifică persoanelor active, independente, cu spitrit competitiv, dominatoare și chiar agresive.

Culoarea oranj are ca efecte fiziologice creșterea ritmului cardiac, menținerea tensiunii arteriale, precum și stimularea sistemului digestiv. La nivel psihologic, această culoare sugerează căldură, optimism, bună dispoziție, creând o senzație de apropiere, stimulând afectivitatea și tendința de socializare, producând un activism superior celui indus de culoarea galbenă, dar poate irita dacă acoperă suprafețe prea extinse. Este o culoare caracteristică persoanelor ctive, independente, dominatoare și competitive.

Culoarea galbenă are ca efecte fiziologice stimularea nervului optic și normalizarea funcționării sistemului cardiovascular. Din punct de vedere psihologic, galbenul transmite căldură, dinamism, satisfacție, veselie, calmând stările nevrotice, crescând capacitatea de concentrare, stimulând activismul și comunicarea. Expunerea îndelungată la această culoare în tonuri puternice poate produce stări de oboseală, dar nunțele pale sunt bine recepționate. Galbenul este specific ca preferință pentru persoanele active, extravertite, curioase și cu scopuri înalte, exprimând originalitate și bună dispoziție.

Culoarea verde produce efecte fiziologice precum scăderea tensiunii arteriale și dilatarea vaselor de sânge. Din punct de vedere psihologic, are un efect calmant, relaxant, stimulând buna dispoziție, meditația și fluxul asociativ. Verdele este o culoare rece, odihnitoare și care facilitează reducerea tensiunii nervoase. Este o culoare care exprimă flexibilitatea și elasticitatea voinței, capacitatea de concentrare a atenției, siguranța, capacitatea de autoanaliză și persistența, fiind caracteristică persoanelor pasive, dar inependentem aflate în defensivă și reținute.

Culoarea albastru are ca efecte fiziologice scăderea tensiunii arteriale și a tonusului muscular, având un efect calmant asupra respirației și scăzând frecvența pulsului. Din punct de vedere psihologic, albastrul este perceput ca o culoare foarte rece, cu rol calmant și relaxant, stimulând reveria, concentrarea asupra sinelui și calmul interior. Expunerea prea mare la ceastă culoare poate produce stări depresive, întoarceri mentale spre trecut, stări melancolice și nostalgice. Culoarea albastră scade activismul și stimulează meditația. Este caracteristică persoanelor pasive, introvertite, exprimând afecțiunea și calmul.

Culoarea violet are ca efecte fiziologice creșterea activității sistemului cardiovascular, crescând ritmul respirator și rezistența cardiacă și pulmonară. Din punct de vedere psihologic, culoarea violet este percepută ambivalent, atât ca fiind rece, anxiogenă și descurajatoare, cât și ca stimulatoare, având un dublu efect, de atracție și îndepărtare, optimism și melancolie, fiind o culoare sobră. Poate trnsmite sentimente de tristețe și melancolie.

Negrul are ca efecte fiziologice scăderea activității metabolismului, iar ca efecte psihologice pot apărea stări depresive, anxioase, rezervă, interiorizare, profunzime și greutate. Poate sugera tristețe, doliu, finalitate, separare sau moarte.

Albul are ca efecte fiziologice contracția pupilară și a mușchilor orbiculari, iar ca efecte psihologice este perceput ca exprimând puritatea și răceala, putând deveni obositor datorită strălucirii provocate de capacitatea de refexie totală a luminii. Sugerează pace, liniștea, curățenia și inocența.

Griul are un rol de atenuare a celorllte culori, fiind recomandat pentru suprafețe vaste în combinație cu alte culori, crcterizânu-se printr-o saturație bună, putând sugera dinmismul.

Culorile devin mai adânci oddată cu scăderea lumonozității, pierzându-și strălucirea, iar în combinații de culori, fiecare dintre acestea, indiferent de luminozitatea lor, devin mai pale. În absența purității și luminozității, culorile devin șterse sau ”moarte”, cum sunt numite în pictură, pierzându-și forța și vând efecte mai scăzute.

Bibliografie:

Albu, C.D., Chimia culorilor, Editura științifică, București, 1967

Dorohoi, D., Culoarea, Editura Ștefan Procopiu, București, 2001

Golu M., Dicu A., Culoare și comportament, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974

Golu, M., Fundamentele psihologiei, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

Guyton, A.C., Hll. J.E., Textbook of Medical Physiology, Tenth Edition, Philadelphia, 2001

Ispas, Al., Curs de anatomia omului, Facultatea de Medicină, UMF Carol Davila, București, 2016

Minnaert, M., Lumina și culoarea în natură, Editura Științifică, București, 1962

Rossignol, M.C., Puterea culorilor, Editura Polirom, Iași, 2010

Cowie, F., What’s Within?. Oxford: Oxford University Press, 1999

Morton, J.L., Drunk Tank Pink. Color Maters-The Body, 2011, http://www.colormatters.com/color-and-the-body/drunk-tank-pink

Naz, K., Epps, H., Relationship between color and emotion: a study of college students. College Student Journal, Vol 38, 2004

Birren, F., Light, Color and Environment, New York ; London, Van Nostrand Reinhol Company, 1969

Damasio, A., Descartes’ Error: Emotion, Reason, and the Human Brain. New York: G. P. Putnam’s Sons, 1994

Scaruffi, P., The Nature of Consciousness, 2006, http://www.scaruffi.com/nature/emotion.html

Mahnke, F.H., Colour Environment Human response. New York: Wiley & Sons, 1996

Gruson, L, Colour Has a Powerful Effect On Behaviour, Researchers Assert. The New York Times, 1982

Bolke,J., Impact of the Color Red on the Marketing of Consumer Goods. (Bachelor Thesis), 2007, http://books.google.lk/books

Belluck, P., Reinvent Wheel? Blue Room. Defusing a Bomb? Red Room. The New York Times Science, 2009

Schauss, A.G., The Physiological Effects of Colour on the Suppression of Human Aggression: Research on Baker Miller Pink, 1981, http://bacweb.the-bac.edu/~michael.b.williams/baker-miller.html

Hari, A.R., The Magic Therapy of Colours : Holistic Healing through Colours, Delhi,India: Pustak Mahal Publishers, 2003

Morton, J. L., Research – Baker Miller Pink – Color and the Body, 2011, http://www.colormatters.com/color-and-vision/color-and-vision-matters/63-color-a-the-body

Vining, D., Why We Think Blue is Calming, 2006, http://www.geocities.com/huntgoddis/appendixe.doc

Irlen, H., Reading by the Colors, Perigee Trade, 1995

Anexe

Anexa 1

SCARA DE EVALUARE A ANXIETATII HAMILTON

Griji, anticiparea unor suparari, presimtiri inspaimantatoare, iritabile.

0 1 2 3 4

Sentimente de tensiune, fatigabile, raspuns speriat, tendinta de a lacrima usor, tremurat, sentimente de neliniste, imposibilitatea de a se relaxa.

0 1 2 3 4

Frica de intuneric, de necunoscuti, de a fi parasit singur, de animale, de trafic, de multime

0 1 2 3 4

Dificultati de adormire, somn intrerupt, somn nesatisfacator si oboseala la trezire, vise, cosmare, teroare nocturna

0 1 2 3 4

Dificultati de concentrare, memorie saraca

0 1 2 3 4

Lipsa de interes, lipsa de placere in ceea ce constituia hobby, tirstete, trezire devreme, oscilatii diurne ale dispozitiei.

0 1 2 3 4

Dureri somatice, musculare, ticuri nervoase, crispari, tresariri musculare, clantaintul dintilor, voce nesigura, cresterea tonusului muscular.

0 1 2 3 4

Senzatii de intepenire, incetosarea vederii, valuri de cald si de frig, senzatii de slabiciune, intepaturi

0 1 2 3 4

Tahicardie, palpitatii, dureri in piept, perceperea vibratiei vaselor, senzatii de lesin, impresia de oprire a inimii

0 1 2 3 4

Presiune sau constructie in piept, senzatii de innecare – innabusire, oftaturi, dispnee

0 1 2 3 4

Dificultati de deglutitie, meteorism, dureri abdominale, arsuri, balonare abdominala, greata, varsaturi, borborisme, absenta tranzitului, constipatie, diaree, pierdere in greutate

0 1 2 3 4

Cresterea frecventei mictiunilor, senzatie de necesitate imperioasa de a urina, amenoree, metroragie, dezvoltare de frigiditate sau impotenta, ejaculare prematura, absenta libidoului, impotenta

0 1 2 3 4

Gura uscata, flush, paloare, tendinta de transpiratie, zapaceala, tensiune, cefalee, „piele de gasca”

0 1 2 3 4

Neastampar, agitatie, neliniste, contracturi ale tendoanelor, pupile dilatate.

0 1 2 3 4

Anexa 2

Chestionar

Bună ziua! Efectuez un studiu referitor la relația dintre culori și sentimente/atribute și modul în care acestea sunt percepute de persoane cu tipuri de gândire diferite și de tipuri diferite de consumatori. În vederea efectuării studiului, vă rog să aveți amabilitatea de a răspunde la întrebările prezente mai jos. Răspunsurile dumneavoastră vor influența major rezultatele acestui studiu, astfel încât apelez la sinceritatea și seriozitatea dumneavoastră. Datele personale vor fi utilizate doar în scopuri statistice.

Top of Form

Secțiunea 1 – Relația dintre culori și sentimente/atribute.

1. Cu ce culoare asociați următorul atribut: elegant. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

2. Cu ce culoare asociați următorul atribut: energic. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

3. Cu ce culoare asociați următorul atribut: puternic. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

4. Cu ce culoare asociați următorul atribut: igienic. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

5. Cu ce culoare asociați următorul atribut: sănătos. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

6. Cu ce culoare asociați următorul atribut: sărat. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

7. Cu ce culoare asociați următorul atribut: vulgar. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

8. Cu ce culoare asociați următorul atribut: fragil. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

9. Cu ce culoare asociați următorul atribut: ieftin. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

10. Cu ce culoare asociați următorul atribut: viteză. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

11. Cu ce culoare asociați următorul atribut: scump. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

12. Cu ce culoare asociați următorul atribut: inocență. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

13. Cu ce culoare asociați următorul atribut: acru. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

14. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: iubire. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

15. Cu ce culoare asociați următorul atribut: dulce. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

16. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: teamă. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

17. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: dezgust. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

18. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: confuzie. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

19. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: libertate. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

20. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: încredere. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

21. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: ură. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

22. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: calm. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

23. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: tristețe. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

24. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: furie. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

25. Cu ce culoare asociați următorul sentiment: veselie. *Puteți bifa mai multe culori daca considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

26. Cu ce culoare asociați următorul atribut: confortabil. *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

27. Cu ce culoare asociați următorul atribut: HQ (calitate înaltă). *Puteți bifa mai multe culori dacă considerați necesar.

 alb  negru  gri  roșu  albastru  verde  violet  galben maro  portocaliu  roz  nici o culoare din cele mentionațe.

Secțiunea 2 – Tipuri de gândire

Citiți fiecare set de atribute și bifațile pe cele două care vă reprezintă cel mai mult.

Setul 1 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 imaginative  investigative  realist  analitic

Setul 2 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 organizat  adaptabil  critic  curios

Setul 3 *Bifează două acțiuni care te reprezintă cel mai mult.

a dezbate  a fi concis  a crea  a face legături

Setul 4 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

sociabil  practic  academic  aventuros

Setul 5 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

precis  flexibil  sistematic  inventiv

Setul 6 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

darnic  ordonat  sensibil  independent

Setul 7 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 competitive  perfecționist  cooperant  logic

Setul 8 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 intellectual  afectiv  muncitor  cutezător

Setul 9 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 citesc  discut  rezolv  planific

Setul 10 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 memorez  asociez  analizez  creez

Setul 11 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 schimbător  judecător  spontan  direcționat

( a judeca pe alții) ( a ți se da indicații)

Setul 12 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 comunicare  descoperire  precauție  raționament

Setul 13 *Bifează două atribute care te reprezintă cel mai mult.

 provocator  practice  grijuliu  examinare

Setul 14 *Bifează două acțiuni care te reprezintă cel mai mult.

 să termin ceea ce am de făcut  să văd oportunități noi

 să capăt idei noi  să interpretez

Setul 15 *Bifează două acțiuni care te reprezintă cel mai mult.

 să fac  să simt  să gândesc  să experimentez

Secțiunea 3 – Tipuri de consumator

Bifați în concordanță cu acordul sau dezacordul dumneavoastră față de situațiile descrise.

1. Sunt deseori interesat de teorii. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

2. Îmi plac oamenii și lucrurile ieșite din comun. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

3. Îmi place să am parte de diversitate în viața mea. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

4. Îmi place să fac obiecte pe care le pot folosi în fiecare zi. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

5. Urmăresc ultimele tendințe. *(modă, lifestyle)

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

6. Precum spune Biblia, lumea a fost creată în șase zile. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

7. Îmi place să fiu liderul grupului. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

8. Îmi face plăcere să aflu mai multe despre artă, cultură și istorie. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

9. Îmi plac senzațiile tari. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

10. Nu sunt interesat decât de câteva lucruri. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

11. Prefer să îmi fac ceva cu mâna mea decât să îl cumpăr. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

12. Mă îmbrac mai la modă decât majoritatea oamenilor. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

13. Guvernul ar trebui să încurajeze rugăciunea în școli. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

14. Am mai multe abilități decât majoritatea oamenilor. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

15. Mă consider un intelectual. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

16. Trebuie să recunosc că îmi place să mă dau mare. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

17. Îmi place să încerc lucruri noi. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

18. Sunt foarte interesat de modul în care obiecte mecanice, ca de exemplu un motor, funcționează. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

19. Îmi place să mă îmbrac conform ultimelor tendințe. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

20. Este prea mult sex la televizor în zilele noastre. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

21. Îmi place să-i conduc pe alții. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

22. Mi-ar face plăcere să-mi petrec un an într-o țară străină. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

23. Îmi place să am parte de multă agitație în viața mea. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

24.Trebuie să recunosc că interesele mele sunt limitate. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

25. Îmi place să fac obiecte din lemn, metal și alte materiale asemănătoare. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

26. Îmi place să fiu considerat în pas cu moda. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

27. Viața unei femei este împlinită doar dacă poate furniza un cămin fericit pentru familia sa. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

28. Îmi place provocarea de a face ceva ce nu am mai făcut până acum. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

29. Îmi place să învăț despre lucruri chiar dacă s-ar putea să nu-mi fie niciodată de folos. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

30. Îmi place să fac obiecte cu mâinile mele. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

31. Sunt întotdeauna în căutarea unei senzații tari. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

32. Îmi place să fac activități ce sunt noi și diferite. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

33. Îmi place să mă uit prin magazine de piese auto sau unelte. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

34. Mi-ar face plăcere să înțeleg cum funcționează universul. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

35. Îmi place rutina. *

 dezacord total  dezacord  accord  acord total

36. Sex *

 Masculin  Feminin

37. Vârstă *

 18-24  25-29  30-34  35-39  40-44  45-49

 50-54  55-59  60-64  65-69  70-74  peste 75

38. Care este cel mai înalt nivel de educație formală pe care l-ați absolvit? *Dacă acum vă aflați în anul 1-2 de studiu la facultate, ultima instituție absolvită este "Liceul".

 8 clase sau mai puțin  9-11 clase  Liceul sau echivalent

 1-3 ani de colegiu sau școală tehnică  Facultate

 Master/Doctorat/MBA

39. Care a fost totalul veniturilor nete (înainte de plata taxelor) înregistrate pentru ultimul an calendaristic (ianuarie-decembrie 2010)? *Prin venituri ne referim la toate persoanele care locuiesc în aceeași locuință cu dumneavoastră care împart veniturile bănești cu dumneavoastră.

 sub 5000 RON annual  5001-7500 RON anual

 7501-10000 RON annual  10001-12500 RON anual

 12501-15000 RON annual  15001-20000 RON anual

 20001-30000 RON annual  30001-40000 RON anual

 40001-60000 RON annual  60001-80000 RON anual

 80001-100000 RON annual  peste 100000 RON anual

Vă mulțumesc pentru timpul acordat!