Culoarul Dambovicioara

INTRODUCERE

La vest, între Masivul Leaotei și puternicul masiv cristalin al Carpaților Meridionali, numit și masivul getic, se interpune culoarul Dâmbovicioara, sub forma unei ample depresiuni orientate NNE-SSV, având coasta vestică îndreptată în Masivul Piatra Craiului, care ajunge la 2239 m înălțime în vârful La Om. În secțiunea ei sudică, la sud de Rucăr, această depresiune este gâtuită de un bombament oblic al fundamentului cristalin care ridică calcarele neojurasice din Muntele Dragoslavele și din Muntele Mateiașu mult peste gradul de erodare al Dâmboviței.

Spre nord, culoarul Dâmbovicioara se apropie progresiv de Masivul Bucegi, astfel că în zona Branului acesta din urmă ajunge să formeze flancul său intern în locul Masivului Leaota. Imediat la nord de Bran, acest culoar, se deschide subit spre est, prelungindu-se în acest sens cu o depresiune conexă, Depresiunea Rîșnov – Timiș, corespunzătoare unui vechi golf al mării cretacicului superior. Tot la nord de Bran, în zona axială a culoarului este transplantată o depresiune mai recentă, având aceeași direcție NNE-SSV.

Numele de „ culoarul Dâmbovicioara” face referire la depresiunea cu configurație sinclinală în totalitate, orientată SV-NE, limitele fiind Masivele Iezer – Păpușa și Făgăraș la vest și Masivele Leaota, Bucegi și Postăvaru – Piatra Mare la est. Aceasta mai cuprinde la vest Masivul Piatra Craiului, iar la est vârfurile Zacotele, Piscul Ciucului și Ghimbavu.

De la sud la nord, în culoarul Dâmbovicioara, se deosebesc patru compartimente structurale în ansamblu majore, acestea fiind:

Compartimentul Dragoslavele, cu o bază cristalină într-o poziție ridicată;

Compartimentul Rucăr – Bran, cu o bază într-o poziție mai scăzută, segmentat de numeroase falii în regiunea sa sudică, la vest conținând sinclinalul Piatra Craiului;

Compartimentul Tohan – Râșnov, cu o bază încă mai scăzută și pătură foarte mare de depuneri neocretacice, paleogene și pleistocene;

Compartimentul Holbav – Cristian, cu o bază mai ridicată decât cel anterior, admițând depozite groase triasice și eojurasice implicate într-un aranjament eterogen de cute-solzi vergenți spre interiorul culoarului (sinclinoriul Codlea – Cristian, după M. Săndulescu , 1967) ; compozițile triasice și jurasice ale acestui compartiment se adâncesc spre nord sub depuneri cretacice.

În culoarul Dâmbovicioara se înregistrează câteva bucle transversale față de axul major al acestei subunități, generate, în parte cel puțin, dupa paleogen (compartimentul Tohan – Râșnov).

În ansamblu, culoarul prezent al Dîmbovicioarei reprezintă relicva strâmtată a unui braț de mare ce unea în cursul Cretacicului superior, și foarte posibil, în paleogen marea transilvană cu bazinul situat la exteriorul masivelor cristaline carpatice.

GEOLOGIE

Culoarul longitudinal al Dîmbovicioarei, din punct de vedere morfologic și structural, are un segment sudic mai rigid și un segment nordic cu o structură de sinclinoriu ( Codlea-Cristian).

Formațiunile mezozoice din Culoarul Dambovicioara și din partea de vest a Masivului Bucegi alcătuiește cuvertura unității getice, în sens limitat și au în ansamblu o așezare externă față de „zona cristalino-mezozoică (pânza bucovinică) din Carpații Moldovei, care se lungește spre sud în zona Munților Perșani, adică în zona cea mai internă de la curbura carpaților respectiv în zona de „Wildflysch”.

Un studiu de amănunt al formațiunilor cristaline care compun Masivele Leaota si Iezer – Păpușa a fost efectuată în ultimii ani de către N. Gherasi, V. Manilici și R. Dimitrescu (1966). După acești autori, șisturile cristaline din masivele precizate formează două serii: seria de Cumpăna, mai veche, și seria de Leaota, la rândul ei divizibilă în două subserii.

Seria de Cumpăna, al cărei metamorfism mai pronunțat corespunde faciesului amfibolitelor cu almandin, este alcătuită în principal din paragnaise și micașisturi cu două mice și din gnaise. Paragnaisele și micașisturile conțin uneori granați și prezintă unele varietăți cuarțitice. În asociație se găsesc pe alocuri și cuarțite albe, puțin dezvoltate. Gnaisele sunt de mai multe feluri: cu noduli de feldspat (albit) și granați, oculare cu microclin, cu metablaste de feldspat și benzi leucocrate. Ca roci secundare sunt evidențiate amfibolite cu zoizit sau cu clinozoizit și amfibolite eclogitice.

Seria de Leaota, cu metamorfism mai puțin intens, corespunzător faciesului de șisturi verzi, formează cea mai mare parte a Masivelor Iezer – Păpușa și Leaota. Subdiviziunea ei inferioarță sau subseria Lerești – Tămaș, cu metamorfism corespunzător subfaciesului cu albit, epidot și almandin, conține în bază un orizont – reper de amfibolite cu plagioclaz albitic și hornblendă, local cu granați, înfățișând metatufite bazice. În rest, această subserie este alcătuită în principal din șisturi muscovito-cloritice cu plagioclazi de albit (metagrauwacke), șisturi clorito-albitice cu sericit și cu epidot (metatufite bazice), precum și din șisturi clorito-sericito-cuarțitice. Ca roci subordonate sunt remarcate șisturile amfibolice și albitice cu clorit, cuarțite cu clorit (în asociație) și gnaise lenticulare leucocrate cu feldspat potasic alb sau roz. Local, în alcătuirea acestei subserii evoluează un complex de metatufite, constituit în partea de sud-vest a Masivului Leaota din șisturi clorito-albitice cu calcit, metatufite acide (roci „porfirogene”), șisturi cuarțitice, în parte feldspatice sau cloritoase (provenite din protocuarțite și subgrauwacke), șisturi carbonatice și roci ankeritice cu totul subordonate.

Subseria superioară, sau de Căluș – Tămășel, cu metamorfism corespunzător subfaciesului cu muscovit și clorit, are o evoluție mai largă în Masivul Iezer-Păpușa și mai redusă în Masivul Leaotei. Această subserie este alcătuită din șisturi cuarțitice sericito-cloritoase cu albit și șisturi filitoase cuarțito-sericitice. Ca roci subordonate, sub formă de intercalații sporadice, sunt distinse șisturi verzi clorito-albitice și șisturi grafitice asociate cu șisturi cuarțito-grafitice.

Șisturile cristaline din cele două masive sunt străbătute de granite puțin dezvoltate și de ocurență sporadică. Este vorba, în majoritate, de granitele de Albești – Brătei și, într-o mai mică măsură, de granite cu două mice.

Formațiunile cristaline precizate au furnizat materiale detritice atât ariei de sedimentare a cretacicului din culoarul Dâmbovicioara, cât mai ales ariei de acumulare a depozitelor de fliș, amplasată la exteriorul Masivului Leaota. Șisturi cristaline rezultate din seria de Leaota sunt adesea în ruditele tuturor formațiunilor flișului și molasei eocretacice, dar în special la partea superioară a flișului neocomian (stratele de Sinaia superioare), în unele conglomerate ale flișului apțian (Muntele Dihamu) și în conglomeratele albianului. La partea superioară a conglomeratelor albiene (conglomeratele de Bucegi superioare) se observă abundența elementelor de roci gnaisice, rezultate din părțile mai adânci ale fundamentului cristalin (sedimentație inversă). Tot din formațiunile seriei de Leaota provin olistolitele de șisturi cristaline, unele de mărimi foarte mari, înglobate ca elemente alohtone flișului neocomian (stratele de Sinaia medii și superioare). În această clasă intră micile klippe de șisturi cloritoase recunoscute de E. Jekelius (1928) la Bușteni (Valea Cerbului) ; lama de șisturi cristaline remarcată de G. Murgeanu și N. Gherasi (1932) pe piciorul Zamurei și care ajunge la aproximativ 2 km lungime ; câteva lame de mărimi mai mici, la nord de piciorul Zamurei, între Valea Fetei și valea Azugii( G. Murgeanu și colab., 1964) ; o puternică lamă de șisturi sericito-cloritoase, identificată de C. Vinogradov (1964) pe creasta Munților Baiului (Muntele Prislopul).