Culipei Mihaela 9 Iunie 2020 [608223]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ
,,ION IONESCU DE LA BRAD’’
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA: MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. Elena VELESCU
Absolvent: [anonimizat]
2020

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE SI MEDICINĂ VETERINARĂ
,,ION IONESCU DE LA BRAD’’
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA: MEDICINĂ VETERINARĂ

Diagnostic, profilaxie și combatere
în pseudopesta aviară

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. Elena VELESCU
Absolvent: [anonimizat]
2020

CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 6
LISTA FIGURILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 7
LISTA TABELELOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 8
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 9
PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE ………………………….. ………………………….. ….. 10
CAPITOLUL 1 DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND PSEUDOPESTA AVIARĂ ………. 11
1.1 Istoric, răspândire și importanță ………………………….. ………………………….. ………….. 11
1.2 Etiologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 12
1.3 Caractere epidemiologice ………………………….. ………………………….. ………………….. 14
1.4 Patogeneză ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 16
1.5 Tabloul clinic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 16
1.6 Tabloul anatomopatologic ………………………….. ………………………….. …………………. 19
1.7 Diagnostic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 20
1.8 Profilaxie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 22
1.9 Combatere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 24
CAPITOLUL 2 DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL ………………………….. …. 26
PARTEA A II -A CONTRIBUȚII PROPRII ………………………….. ………………………….. …. 28
CAPITOLUL 3 OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL, PRO FILAXIA ȘI
COMBATEREA ÎN PSEUDOPESTA AVIARĂ ………………………….. ……………………….. 29
3.1 Scopul investigațiilor ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
3.2 Material și metode de lucru ………………………….. ………………………….. ……………….. 29
3.2.1 Testul de hemaglutinare pentru detectarea anticorpilor pseudopestoși ………….. 30
3.2.2 Testul de hemaglutinare pentru detectarea anticorpilor pseudopestoși ………….. 31

3.2.3 Izolarea virusului ND pe ouă embrionate de găină ………………………….. ……….. 34
3.3 Rezultate și discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. 35
3.3.1 Rezultatele anchetei epidemiologice ………………………….. ………………………….. 35
3.3.2 Rezultatele examenelor clinice ………………………….. ………………………….. ……… 36
3.3.3 Rezultatele examenelor ana tomopatologice ………………………….. ……………… 38
3.4 Aplicarea măsurilor de prevenire și combatere ………………………….. ………………….. 41
3.4.1 Măsuri de profilaxie ………………………….. ………………………….. ……………………. 41
CAPITOLUL 4 CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …………………….. 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 52

LISTA ABREVIERILOR

atg = antigen
colab. = colaboratorii
DML = timp mediu de letalitate
fig. = figura
i.m. = intramuscular
i.v. = intravenos
ICPI = patogenității intracer ebrale pentru pui de o zi
kg = kilogram
M = molar
mg = miligram
ml = mililitru
ND = boala de Newcastle
RHA = reacția de hemglutinare
RIHA = reacția de inhibare a hemaglutinării
rpm = rotații pe minut
RSN = reacție de seroneutralizare
s.c. = subcutanat
SN = ser negative
SP = ser pozitiv
ST = ser de testat
TFS = Tampon fosfat salin
TIM = testul inhibiției metabolice
UHA = unități hemaglutinante
UI = unități internaționale

LISTA FIGURILOR

Figura 2.1 Harta CSV Grănicești ……………… ……………………………………….. 26
Figura 3.1 Schema de repartizare a tamponului de diluție TFS ………………………… 32
Figura 3.2 Schema de repartizare a serurilor (de testat, martor pozitiv, martor negativ) 32
Figura 3.3 Realizarea diluțiilor seriate …………………………………………………. 32
Figura 3.4 Repartizarea suspensie i de antigen /virus cu 4 UHA ………………………… 33
Figura 3.5 Repartizarea suspensiei de eritocite ………………………………………… 33
Figura 3.6 Prezența bolii de Newcastle în România în perioada 2017 -2019 ……………. 35
Figura 3.7 Indigestie ingluvială , scurgeri filante pe cioc……………………………….. 37
Figura 3.8 Apatie, somnolență și pareze ale aripilor la puii de 5 săptămâni …………….. 38
Figura 3. 9 Cianoza crestei și bărbițelor ……………..………………………………….. 39
Figura 3.1 0 Proventriculită hemoragică ………………………………………………. .. 39
Figura 3.1 1 Tiflită hemoragică ………………………………………………………… 40
Figura 3.12 Proctită hemoragică ……………………………………………………….. 40
Figura 3.13 Ooforită hemoragică ………………………………………………………. 41
Figura 3.1 4 Vaccinuri folosite pentru imunizare PPA, Vitapest și Avinew ……… …….. 46
Figura 3.15 Vaccin folosit pentru imunizare BIA ……………………………………… 47
Figura 3.16 Vaccin antipseudopestos Newvac LA Sota ………………………………… 48

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1 Paramyxovirusurile aviare (PMV) …………………………………………… 12
Tabelul 2.1 Efectivele de animale pe specii din CSV Grănicești …………………………. 27
Tabelul 2.2 Acțiunile sanitar veter inare din cadrul CSV Grănicești ……………………… 27
Tabelul 3.1 Evoluția pseudopestei la efectivul de păsări din gospodărie …………………. 36
Tabelul 3.2 Tratament și va ccinare a puilor broiler pentru perioada 1 -14 zile …………… 45
Tabelul 3.3 Tratament și vaccinare a puilor broiler pentru perioada 0 -21 zile ……………. 46

9

INTRODUCERE

O consecință a faptului că proteinele animale stau la baza aliment ației umane, creșterea
păsărilor a devenit o importantă ramură a industriei produselor de origine animală. Printre primele
locuri în topul producțiilor animaliere sunt produsele avicole care au o valoare nutritivă ridicată la
un preț accesibil, ceea ce det ermină o cerere foarte mare pe piața consumatorilor. Creșterea
păsărilor domestice se ocupă în primul rând cu creșterea și exploatarea raselor de găini, curci,
bibilici, gîște și rațe, s copul principal al creșterii acestora fiind r eprezentat de producția d e ouă,
carne , ficat gras. Potențialul lor productiv variind în funcție de rasă, tipul de întreținere, furajul
administrat, experiența și nivelul c unoștințelor privind creșterea păsărilor .
Datorită faptului că se pretează la o exploatare ușoară , creșterea p ăsărilor se pratică atât în
mod tradițional în gospodăriile populației – exploatații familiale cu mai puțin de 50 de păsări, cât
și în ferme avicole . Numeroasele tehnologii de întreținere a păsărilor, în perioada de creștere sau
de exploatare, pot fi grupa te în trei sisteme: sistemul intensive, sistemul semiintensiv și sistemul
intensive -industrial. Creșterea și exploatarea păsărilor necesită diverse cunoștințe cu privire la
particularitățile biologice de creștere și de întreținere în funcție de specie, cat racterul producțiilor
și în special al producțiilor de ouă.
În această lucrare vor fi prezentate informații privind diagnosticul, profilaxia și combaterea
pseudopestei aviare.
Pseudopesta aviară, cunoscută și sub denumirea de „Boala de Newcastle”, este o boală
virală produsă de Newcastle disease virus (PMV tip 1), încadrat în genul Avulavirus , subfamilia
Paramyxovirinae , familia Paramyxoviridae . Boala se exprimă prin sindrom infecțios acut însoțit
de tulburări digestive, respiratorii și nervoase, singulare sau asociate, cu evoluție supraacută, acută,
subacută, cronică și atipică. Este cea mai gravă boală a galinaceelor, fiind deosebit de păgubitoare
din punct de vedere economic prin morbiditate și mortalitate ridicat e, afectarea producției de carne
și de ouă și prin cheltuielile mari necesare eradicării bolii .
Pseudopesta aviară este considerată ca o zoonoză, întrucât omul este receptiv la infecția
pseudopestoasă, frecventă mai ales în rândul personalului de laborator ce intră în contact direct cu
virusul.

10

PARTEA I CONSIDERAȚII GENERALE

11

CAPITOLUL 1 DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND PSEUDOPESTA
AVIARĂ

Pseudopesta numită și boala de Newcastle (ND), pesta aviară atipică, pesta aviară asiatică,
etc., este o boală infecțioasă și contagioasă a galinaceelor, caracterizată prin febră, tulburări
digestive, respiratorii, nervoase și prin leziuni hemoragico -necrotice sau difteroide ale tractusului
digestiv (Perianu T. și colab. , 2012) .

1.1 Istoric, răspândire și importanță
Boala a f ost semnalată pentru prima dată de Kraneveld (1926) în insula Java, acum parte
din Indonezia, fără însă a se fi determinat agentul etiologic. În același an, boala a fost semnalată
în Anglia, în localitatea New Castle și a fost studiată amănunțit de Doyle, care demonstrează că
este produsă de un virus filtrabil (Alexander D.J. și colab., 2000). Ulterior, boala s -a răspândit în
întregul arhipelag al Indoneziei, apoi în Filipine, Coreea, Japonia, China, India, unde a fost
denumită "boala de Rhanikef”, în Ceylo n, etc. În 1930 a fost semnalată în Australia, iar în 1935 în
Africa și în Statele Unite ale Americii, unde boala a fost descrisă la început sub numele de
pseudoencefalită ( Beach J.R., 1942) , până când s -a dovedit identitatea ei cu boala de Newcastle.
În Europa, boala a fost adusă din Maroc , iar primele focare de pseudopestă aviară, după cel
din Anglia, au fost semnalate în Italia și Albania în 1939 -1940 și descrise sub denumirea de
epizootia din 1940. În timpul războiului mondial, boala difuzează rapid (panzootie) , în special prin
carnea de pasăre destinată trupelor germane, cu pierderi foarte mari.
În România, primele cazuri de pseudopestă au fost semnalate de Pop și colab. , 1943 la un
efectiv de păsări din pădurea Băneasa, alături de un cantonament de tr upe germane și apoi în
cartierul Filaret (București). Primele cazuri semnalate la Băneasa, au avut caracterul pestei clasice,
cu edemul capului și leziuni hemoragice pe seroase, pe când cele de la Filaret aveau caracterele
pseudopestei . Până la identificar ea agentului patogen a fost considerată ca o boală virală nouă și
denumită "boala de Filaret" pentru motivul că virusul izolat a fost antigenic diferit de virusul izolat
din focarul de la Băneasa. Din acest din urmă focar, boala s -a extins pe tot cuprinsul țării,
producând importante pierderi în efectivele de păsări. Ulterior, boala a fost studiată de Cernăianu

12 și colab. (1942); Iriminoiu (1945), Pop și colab. (1943, 1945, 1946, 1947), Stoenescu V. și colab.
(1954), Ciornohac și colab. (2002), Perianu T. și colab. (2012) etc.
Pseudopesta aviară este răspândită în prezent pe tot globul, fiind deosebit de păgubitoare
din punct de vedere economic prin afectarea producției de carne și ouă , prin morbiditate și
mortalitate ridicat e, prin restricțiile impuse de car antinarea focarelor și prin cheltuielile de
preparare și aplicare a vaccinurilor.
Pseudopesta aviară are și o importanță sanitară, întrucât omul este receptiv la infecția
pseudopestoasă, reacționând fie prin conjunctivite și fotofobie sau prin sindrom gri pal, însoțit
uneori de afecțiuni pulmonare, fie prin tulburări nervoase la copii (sindrom Newcastle).
Pseudopesta aviară este considerată ca o zoonoză.

1.2 Etiologie
Pseudopesta aviară este produsă de Newcastle disease virus (PMV tip 1), încadrat în genu l
Avulavirus , subfamilia Paramyxovirinae , familia Paramyxoviridae . Paramyxovirusurile aviare
conțin mai multe subtipuri (serotipuri) distincte serologic, denumite de la PMV 1până la PMV -9
(Lamb R.A. și colab. , 2000; Mayo M.A., 2002). (tabelul 1.1).

Tabelu l 1.1
Paramyxovirusurile aviare (PMV) (după Perianu T. și colab. , 2012)
Nr. crt. Serotipul Specia/zona geografică/nr. referință/anul izolării
1 PMV -1 Newcastle disease virus (Virusul pseudopestei)
2 PMV -2 pui / California / Yucapia / 56
3 PMV -3 Curcani / Wisconsin / 68
4 PMV -4 Rață / Hong Kong / D3 / 75
5 PMV -5 Papagal pitic / Japonia / Kunitachi / 75
6 PMV -6 Rață / Hong Kong / 19/77
7 PMV -7 Porumbel / Tennessee / 4 / 75
8 PMV -8 Gâscă / Delaware / 1053/76
9 PMV -9 Rață domestică / New York/22 9/ 78

13 Virusul pseudopestei corespunde serotipului 1 (PMV -1). Virionii au formă sferică, cu un
diametru de 120 -l80 nm, sau o formă filam entoasă, conținând ARN. Capsida este de natură
lipoproteică, cu simetrie helicoidală, prez entând la suprafață două tipuri de spiculi gli coproteinici:
glicoproteina HN și glicoproteina F. Glicoproteina HN este responsabilă de adsorbția virusu lui la
suprafața celulei gazdă având un rol esențial în infectivitate prin activitatea neuraminidazică (N)
și mai ales prin activitatea hema glutinantă (H) . Glicoproteina F (factorul de fuziune) are rol în
penetrarea celulară a virionului și corespunde proteinei imunogene. Spiculii HN se fixează pe
mucoproteinele prezente la suprafața diferitelor celule, în special al hematiilor de găină pe car e le
aglutinează, iar tulpinile patogene au și activitate hemolizantă.
Virusul, este rezistent la valori de pH cuprinse între 2 și 12, dar este distrus de eter.
Tulpinile de virus sunt identice antigenic, conținând un antigen "V" (hemaglutinina) și unul " S"
(nucleoproteina), antrenând formarea de anticorpi inhibanți ai hemaglutinării și neutralizanți.
Virusul pseudopestos (PMV -1) nu posedă antigeni comuni decât cu grupul paramyxovirusurilor
aviare (PMV2 -9), mai ales cu serotipul PMV -3. Intre tulpinile izol ate din diferite epizootii nu
există diferențe antigenice, dar există diferențe mari de patogenitate ( Arias -Ibarrondo J. și colab. ,
1978; Hannoun C., 1977, Alexander D.J. și colab. , 1984) . Astfel, tulpinile de virus pseudopestos
aviar, pe baza semnelor cli nice observate la puii infectați, pot fi clasificate în 5 grupe sau patotipuri
(Beard C.W. și Hanson R.P., 1984):
1.- velogene viscerotrope – cu patogenitate foarte ridicată și frecvente leziuni hemoragice
intestinale.
2.- velogene neurotrope – cu mortal itate ridicată ca urmare a tulburărilor respiratorii și
nervoase.
3.- mezogene – patogenitate medie, cu semne respiratorii, uneori nervoase și cu mortalitate
scăzută.
4.- lentogene sau respiratorii – practic nepatogene, ca infecție respiratorie moderată s au
subclinică.
5.- enteric asimptomatic – constând de obicei în infecție subclinică, enterică. Această
grupare în patotipuri este rareori distinctă și se face de regulă la păsări SPF considerate libere de
germeni.
Virusul pseudopestei (PMV -1), se cultivă u șor pe oul embrionat de găină, cât și în culturi
celulare de diferite origini (BHK, HeLa), producând efect citopatic. Leziunile produse pe embrion
sunt caracteristice și exprimate prin hemoragii cutanate ale extremităților și hemoragii cerebrale.
Lichidele alantoamniotice din ouăle în care s -a inoculat virusul au proprietăți hemaglutinante
remarcabile. Această hemaglutinare este inhibată în prezența serului recoltat de la păsări imune,

14 metodă ce permite atât identificarea virusului cât și stabilirea diagnos ticului retrospectiv al unei
infecții pseudopestoase.
Celelalte paramyxovirusuri (PMV -2_PMV -9), au ca gazde naturale obișnuite curcile
(PMV -2), rațele (PMV -4, 6, 8 și 9), gâștele (PMV -8), porumbeii (PMV -7), paserinele (PMV -2) și
perușii ondulați (PMV -5), dar se pot izola și de la alte gazde cum sunt psitacidele (PMV -2), gâștele
(PMV -4 și PMV -6), papagalii (PMV -5), curcile (PMV -6 și PMV – 7), struții (PMV -7)(Cardenas S.
și colab. , 2016; Diel D.G. și colab. , 2012; Pearson G.L. și McCann M.K., 1975).
Rezisten ța virusului în mediu extern este destul de mare. Vara supraviețuiește în carcase și
cadavre până la 30 de zile, iar iarna și mai mult. În carcasele congelate rezistă 120 -180 zile. În
adăposturi supraviețuiește până la 2 luni, lumina solară distrugându -l în 1-2 zile. Temperaturile
peste 60°C îl distrug în câteva minute. Antisepticele obișnuite în concentrațiile uzuale (hidroxidul
de sodiu 2%, clorura de var 5%, formolul 2%, sublimatul l°/oo) distrug virusul în 1 -3 minute;
produsele cele mai recomandate pentru efectuarea dezinfecției fiind formolul și soda caustică.

1.3 Caractere epidemiologice
S-a raportat că virusurile ND infectează animale, altele decât păsările, de la reptile la om
(Lancaster J.E., 1966). Kaleta E.F. și Baldauf C. (1988) au ajuns la conc luzia că infecțiile cu PMV
au fost stabilite la cel puțin 241 specii de păsări reprezentând 27 din cele 50 de ordine ale clasei.
Pare probabil că toate păsările sunt sensibile la infecție, dar, după cum subliniază cei doi
cercetători, boala observată poate varia foarte mult de la o specie la alta.
În condiții naturale, pseudopesta afectează în primul rând găinile și bibilicile, urmând, în
ordinea scăderii sensibilității, fazanii, curcile și păunii. Rațele, gâștele și lebedele nu sunt receptive
în mod natura l. Porumbeii domestici și sălbatici se îmbolnăvesc sporadic, cu tulburări predominant
nervoase. În zonele contaminate virusul a fost izolat de la vrăbii, grauri, ciori, coțofene și păsări
migratoare, precum și de la arici, pisică și din pulmoni de vițel, c eea ce pledează pentru un spectru
mai larg al gazdelor receptive. Pe lângă calitatea de purtători activi de virus, unele specii de păsări
și de mamifere pot vehicula pasiv virusul, transmițându -l la mari distanțe.
Receptivitatea păsărilor depinde, în prim ul rând, de patogenitatea tulpinii în cauză, de calea
de infecție și de vârstă în sensul că, cu cât păsările sunt mai tinere, cu atât sensibilitatea lor este
mai mare. Ea nu este influențată de sex, dar anumite rase sau linii selecționate pentru o producți e
mare de ouă, ca de exemplu rasa Leghorn, sunt mai receptive. Deasemenea, sensibilitatea la
infecție este mărită de prezența unor boli sau afecțiuni care diminuă rezistența păsărilor, prin
acțiunea unor factori de stres, a unor deficiențe alimentare sau v itaminice (Alexander D.J. și colab. ,
2000; Perianu T. și colab. , 2012).

15 Sursa principală de infecție o reprezintă păsările bolnave, care elimină virusul prin
secrețiile respiratorii (Alexander D.J. și colab. , 1984) , fecale, ouă și chiar prin tija penelor, precum
și carcasele păsărilor bolnave sacrificate. Păsările trecute prin boală, ca și cele rezistente și care
fac forme oculte, pot fi purtătoare și eliminatoare de lungă durată, virusul sustrăgându -se
anticorpilor serici și replicându -se în unele epiteli i. Totuși, portajul permanent este rar la găini; se
pare că durează un timp mai îndelungat la curcă.
Păsările sălbatice, câinii și pisicile, șobolanii și șoarecii, vulpile și dihorii, care au ingerat
material infectant, elimină virusul prin fecale și devin o sursă pasageră de virus. În același mod
acționează și păsările aflate în perioada de declin a imunității când, fără ca ele însele să prezinte
semne de boală, elimină prin fecale cantități masive din virusul ingerat în această perioadă.
Sursele secundar e de infecție sunt foarte variate, reprezentate de tot ceea ce a venit în
contact cu sursele primare: furaje, apă, așternut, adăposturi, incubatoare, obiecte de inventar,
mijloacele de transport, ambalajele, instrumentele medicale, etc. Deasemenea a, virusu l
pseudopestos poate fi ușor răspândit prin îngrijitori, personalul veterinar, cu ocazia executării unor
operații sanitare, prin persoane care au venit în contact cu păsările bolnave sau cu produsele lor,
prin persoane care suferă sau au suferit de curând de diferite afecțiuni (conjunctivite, faringite,
etc.), produse de virusul pseudopestei aviare (Lancaster J.E., 1966; Alexander D.J., 1988, 1995) .
Ca vectori mecanici pot servi ectoparaziții și unele insecte ( Cimex lectularius ), virusul
pseudopestei aviar e persistând timp de 7 -8 zile în organismul ploșnițelor și 12 zile în excrementele
și ouăle lor, până la 25 de zile în corpul păduchilor de găină și până la 4 zile în organismul unor
gândaci ( Periphlaneta ). În corpul căpușii Argas persicus virusul s -ar con serva timp de 10 luni, dar
nu se știe dacă el se înmulțește în organismul acestor paraziți.
Pătrunderea virusului în organism se face, de obicei, pe cale respiratorie, prin inhalarea
particulelor fine de aerosoli împroșcate de păsările bolnave, prin tuse s au strănutul caracteristic,
prin contactul mucoasei nasofaringiene cu apa, furajele sau cu alte materiale contaminate, sau prin
inhalarea prafului rezultat din uscarea și pulverizarea secrețiilor și excrețiilor păsărilor bolnave.
Infecția poate avea loc și pe cale digestivă, prin furaje, apă și toate particulele de virus ingerate de
păsări. Deasemenea a, este posibilă transmiterea prin vaccinuri antivirale vii preparate pe ouă
convenționale (Beard C.W. și Hanson R.P., 1984). Transmiterea verticală este limit ată de acțiunea
letală a virusului asupra embrionilor. La cei care supraviețuiesc peste 15 zile, infecția poate fi
oprită de anticorpii congenitali care pătrund în circulație.
Pseudopesta aviară este o boală foarte contagioasă și, de regulă, evoluează sub formă de
epizootii. Când apare în efective neimunizate și este produsă de tulpini velogene evoluează cu
morbiditate ridicată (80 – 90%) și mortalitate mare (90%), având tendința evidentă de extindere
teritorială. Fără a fi sezoniere, focarele sunt mai frec vente toamna -primăvara, datorită acțiunii

16 conservante a frigului asupra virusului și completării efectivelor cu tineret neimunizat în micile
gospodării. În focarele vechi unde păsările în parte sunt imunizate, după trecere prin boală sau
vaccinări, boala e voluează, de obicei subacut, se extinde mai lent, durează mai multe săptămâni
iar morbiditatea este mai mică. În aceste cazuri, se înregistrează forme atipice sau inaparente de
boală cu o mortalitate tot mai scăzută, pe măsura prelungirii epizootiei, putân d scădea de la 80%
până la 30 -50%. În asemenea cazuri se poate îmbolnăvi numai tineretul de la vârsta de o lună; puii
mai mici și păsările adulte rămân sănătoase sau se îmbolnăvesc în număr mic și numai spre sfârșitul
epizootiei.
Pseudopesta poate apărea și în efectivele supuse imunizărilor. În aceste cazuri boala poate
evolua, ca și în focarele vechi, cu procentul de morbiditate și mortalitate neînsemnat și cu o
evoluție atipică, în salturi, caracterizată printr -un număr mai mare sau mai mic de cazuri mor tale,
la intervale de 4 -5 sau mai multe zile. Boala capătă adeseori caracter staționar și persistă un timp
îndelungat. Pseudopesta poate să evolueze atipic și inaparent, nu numai în efectivele vaccinate,
dar și în unități unde nu s -au făcut vaccinări în u rma infecției cu tulpini slab virulente. Condițiile
de igienă necorespunzătoare, alimentația deficitară și bolile cronice intercurente, favorizează
difuziunea și formele clinice grave, prin scăderea rezistenței organismului și prin imunizarea
incompletă du pă vaccinările profilactice.

1.4 Patogeneză
Pătruns în organism, virusul se replică la poarta de intrare, ajunge în sânge, se răspândește
în toate organele vascularizate, acționează prin hialinizarea capilarelor și arteriolelor, determină
degenerarea hid ropică a mediei și formarea de tromboze hialine în vasele mici. Ulterior, apar
hemoragii și necroze în tubul digestiv, congestii, edem și infiltrații limfohistiocitare în pulmon,
degenerescență neuronală, focare gliale și infiltrații limfocitare perivascul are în sistemul nervos.
Procesele distrofice în organele parenchimatoase și inflamația hemoragiconecrotică a organelor
tractusului digestiv determină perturb area metabolismului, slăbirea funcției cordului și apariția
tulburărilor circulatorii. Când evoluți a este mai lentă, leziunile hemoragiconecrotice din tubul
digestiv adeseori se complică cu inflamația fibrinoasă, difuză sau în focare (Perianu T. și colab. ,
2012).

1.5 Tabloul clinic
Perioada de incubație în infecția naturală este în medie de 5 -6 zile, putând varia în limite
largi în funcție de patogenitatea tulpinii în cauză. Boala se exprimă prin sindrom infecțios acut
însoțit de tulburări digestive, respiratorii și nervoase, singulare sau asociate, cu evoluție
supraacută, acută, subacută, cronică și a tipică. Deoarece modificările respiratorii și nervoase sunt

17 frecvente, boala este cunoscută și sub denumirea de pneumoencefalită (Miller P.J. și Koch G.,
2013) .
Forma supraacută, fulgerătoare, apoplectică, se întâlnește de obicei la începutul epizootiei
și la puii în vârstă de 3 -4 săptămâni. Evoluează foarte repede, cu semne necaracteristice: tulburări
generale grave, agonie și moarte în câteva ore (4 -20 ore).
Forma acută sau tipică, cea mai frecventă, evoluează cu un tablou clinic caracteristic. Boala
apare brusc, cu febră (43 -44°C), anorexie, polidipsie, stare de prostrație, horiplumație, cianoza
crestei și bărbițelor.
Uneori, se observă hiperemia mucoasei conjunctivale, epiforă, edemațierea pleoapelor și
chiar cheratită Astfel, tulburările digestive sa u sindromul digestiv, se traduc prin anorexie,
indigestie ingluvială și prezența pe mucoasa bucală și faringiană a unei secreții mucoase, filante,
amestecată cu particule alimentare care se scurge din cioc. Deasemenea a, se constată un catar
traheal al muco aselor capului și catar intestinal, tradus prin diaree apoasă de culoare verzuie, cu
sau fără strii de sânge. Din cauza diareei, păsările se deshidratează și slăbesc foarte mult (Moga –
Mânzat R. și colab. , 2005). Tulburările respiratorii sau sindromul respi rator (laringotraheal), se
manifestă prin dispnee și respirație horcăitoare.
Pentru a se elibera de mucusul care obstruează căile respiratorii anterioare, păsările scot un
zgomot asemănător strănutului, scuturându -și în același timp capul. Într-un efectiv cu pseudopestă,
această respirație zgomotoasă, horcăitoare și strănut -tuse, este caracteristic ă. Paralel cu aceste
fenomene, sau , consecutiv lor apar tulburările nervoase (sindromul nervos) manifestate prin
pareze, monoplegii sau paraplegii, opistotonus sa u emprostotonus, tulburări vestibulare, contracții
spasmodice ale capului sau membrelor, torticolis, etc.
La păsările ouătoare se constată o scădere bruscă a producției de ouă și depunerea unor ouă
depigmentate, cu coaja moale sau chiar fără coajă; ouăle au albușul mult mai fluid și camera de
aer mai mare. Ouatul nu revine la normal decât după o lună de la evoluția bolii și uneori rămâne
tarat definitiv.
În general, durata de evoluție a bolii este de 1 -4 zile și cu o mortalitate de peste 90% în
efectivele receptive, mai ales atunci când boala evoluează pe fondul unor afecțiuni cronice sau
deficiențe alimentare de igienă.
Forma subacută, apare ca urmare a unei infecții cu tulpini mai puțin patogene și pe efective
cu rezistență organică optimă, evoluează cu o simptomatologie asemănătoare, dar cu predominarea
tulburărilor nervoase. Evoluția este mai lentă, până la 2 -3 săptămâni și cu o mortalitate de până la
50%.
Forma cronică, o întâlnim la exemplarele care au rezistat valului epizootic. Dintre acestea,
unele se vindecă complet (adultele), altele rămân cu tare nervoase, uneori pentru toată viața.

18 În afară de formele tipice, pseudopesta poate evolua și atipic sau inaparent. Astfel, în unele
cazuri, la păsările bolnave predomină sau se observă numai tulburări respiratorii sau numai
nervoase; în altele, ambele sindroame sunt de aceeași gravitate, boala evoluând ca o
pneumoencefalită; uneori se observă numai tulburări digestive (inapetență, indigestie ingluvială,
diaree, etc.) mai mult sau mai puțin grave, alteor i numai conjunctivită, rinită, sau rinoconjunctivită
și, în sfârșit, boala se poate manifesta numai prin scăderea producției de ouă, fără alte tulburări și
fără mortalitate, păsările remițându -se după 1 -2 săptămâni (ouatul revine după 30 -45 de zile). În
astfel de situații cresc pierderile prin mortalitate datorită acutizării infecțiilor de portaj preexistente
(cu Mycoplasma spp., Haemophylus spp., Escherichia coli , etc.). Există și focare atipice în care
boala evoluează complet asimptomatic, circulația viru sului în efectiv fiind atestată de scăderea
ouatului și de modificarea calității ouălor (Perianu T. și colab. , 2012).
După unele particularități clinice întâlnite în epizootiile de pseudopestă, corelate cu
virulența și tropismul virusului și cu receptivit atea găinilor, au fost conturate 4 tipuri de boală
(Alexander D.J și Allan W.H, 1974):
– Tipul Doyle (Doyle T.M., 1927), denumit și pesta asiatică, produs de tulpini velogene,
afectează păsările de toate vârstele, evoluând acut și grav, cu tulburări gener ale tifice dominate de
diaree verzuie, profuză, uneori sanguinolentă și leziuni hemoragico -necrotice ale tubului digestiv,
însoțite uneori de dispnee și tulburări nervoase, cu mortalitate de 90%.
– Tipul Beaudette ( Beaudette și Black, 1946) , cu letalitate relativ scăzută, caracterizat prin
manifestări predominant respiratorii și mai puțin nervoase, determinate de tulpini mezogene.
– Tipul Beach (Beach J.R., 1942), denumit inițial „pneumoencefalită”, produs de tulpini
velogene, cu evoluție mai gravă la pui și tineret. Se caracterizează prin predominanța tulburărilor
respiratorii asociate cu simptomele nervoase și o slabă exprimare a sindromului digestiv.
Mortalitatea variază între 10 -50% la adulte, ajungând la 90% la pui. Ca infecție acută a puilor
tineri, cu exprimări respiratorii și nervoase și cu mortalitate variabilă (10 -50%). La păsările adulte
evoluează benign, cu tulburări respiratorii, diminuarea apetitului și scăderea producției de ouă timp
de 1-3 săptămâni.
– Tipul Hitcher (Hitchner și Johndon, 19 48), produs de tulpini lentogene, evoluează
benign, ca infecție respiratorie a puilor, cu pierderi neglijabile, dar poate să antreneze uneori
complicații cu alte infecții, soldate cu pierderi de până la 30% (Perianu T. și colab., 2012). Aceste
manifestări clinice, bine exprimate, consecutiv sau simultan, la pui și găini, se pot întâlni și la
celelalte galinacee (fazani, bibilici, curci, etc.) .

19 1.6 Tabloul anatomopatologic
Leziunile macroscopice sunt în funcție de forma evolutivă. Astfel, în forma supraacut ă,
fulgerătoare, uneori se pot observa leziuni cataral -hemoragice ale aparatului respirator și digestiv.
Frecvent, nu se constată nici o modificare macroscopică (necropsie albă).
În forma acută, cadavrele au creasta și bărbițele cianozate, cu hemoragii pun ctiforme pe
pielea capului și leziuni de conjunctivită catarală sau de cheratoconjunctivită. Penele din jurul
orificiului cloacal sunt murdărite și aglutinate cu fecale diareice. În cavitatea bucală și nazală, din
cauza proceselor catarale, se găsesc canti tăți însemnate de mucus filant, gros, gușa este destinsă,
cu un conținut lichid fermentat. La deschiderea cadavrului, în țesutul conjunctiv subcutanat și
intramuscular, din regiunea capului și a gâtului, se pot găsi infiltrații seroase, cu aspect gelatinos ,
de culoare gălbuie. Mucoasele bucală și esofagiană sunt hiperemiate, acoperite cu mucus abundent,
gros, aderent și amestecat cu particule alimentare. Adeseori se găsesc hemoragii punctiforme și
focare miliare de necroză acoperite cu o masă cenușie -gălbui e, care se detașă ușor. La nivelul
stomacului glandular, la trecerea dintre esofag și proventricul, sau dintre proventricul și stomacul
muscular, în 70 -85% din cazuri se constată pe fond de inflamație catarală, hemoragii punctiforme
(proventriculită hemora gică) (Perianu T. și colab. , 2012).
În stomacul muscular, sub cuticulă, pot fi observate hemoragii de dimensiuni diferite.
Hemoragiile sunt mai pronunțate în partea posterioară a intestinului la nivelul cecumului, (tiflita
hemoragică) (fig.1.5A) și la cloa că (proctita hemoragică). Ficatul este degenerat, de culoare
cenușie -gălbuie și cu zone congestive. Ovarul prezintă hemoragii ale foliculilor ovarieni și uneori
ruptura lor. Deseori se găsesc hemoragii la baza cordului, fața internă a sternului și pe mezen ter.
În formele nervoase, prin traversul osului occipital se observă hemoragii meningiale.
În forma subacută, se constată aceleași leziuni; însă din cauza evoluției lente, au caracter
hemoragico -necrotic. Astfel, la nivelul mucoasei intestinale, între cec um și cloacă, se întâlnește
inflamația hemoragico -necrotică sau difteroidă, sub formă de plăci, constituind ”butoni difterioizi”
pseudopestoși, considerați specifici, caracteristici.
Aceste leziuni tipice pentru pseudopestă, pot fi mult mai atenuate în fo rmele ușoare de
boală sau pot fi absente la puii tineri. În formele atipice, cu predominarea tulburărilor respiratorii,
leziunile tubului digestiv pot lipsi sau sunt neînsemnate. Se întâlnesc leziuni de pneumonie
exsudativă, laringotraheită catarală sau ne crotică și aerosaculită serofibrinoasă.
Examenul histologic evidențiază în sistemul nervos central, tumefacția și necroza celulelor
endoteliului capilarelor care determină fragilitatea acestora, manșoane perivasculare (mai ales în
jurul capilarelor și ven elor) și perineuronale, constituite din limfocite, plasmocite și celule gliale,
degenerescența neuronilor cu nucleu picnotic și neuronofagie. Uneori, se constată și zone
demielinizate în creierul median și în trunchiul cerebral, caracterizate prin focare s pongioase cu

20 macrofage și numeroși corpusculi sferoizi axonali ca și o reacție astrocitară (Perianu T. și colab. ,
2012).

1.7 Diagnostic
Metodele utilizate în diagnosticul pseudopestei aviare și descrierile detaliate ale testelor
sunt detaliate în Manualu l de standarde OIE (OIE, 2015) și prescrise pentru țările Uniunii
Europene în Directiva 92/66/CEC (CEC, 1992).
În formele obișnuite, tipice, de pseudopestă, diagnosticul poate fi ușor de stabilit pe baza
datelor epidemiologice, a speciilor afectate, a evo luției bolii , a semnelor clinice și a examenului
necropsic.
În formele atipice, mult mai frecvente astăzi decât în trecut, în cele care evoluează pe
organisme parțial imunizate, în cele produse de tulpini puțin patogene, ori când simptomatologia
este modi ficată de alte afecțiuni ce evoluează concomitent, diagnosticul este mult mai dificil. În
acest caz trebuie să se recurgă la examenul de laborator, când se expediază mai multe păsări
bolnave, cadavre proaspete și probe de sânge, în condiții care să evite d iseminarea virusului.
Confirmarea se face prin izolarea și identificarea virusului, transmiterea experimentală a
bolii la pui receptivi și evidențierea creșterii anticorpilor serici. Pentru izolarea virusului, trituratele
de creier, trahee, pulmoni și fol iculi limfoizi de la baza sacilor cecali, aseptizate cu antibiotice, se
inoculează pe embrioni de 9 -11 zile (0,2 ml intra -alantoidian). Prezența virusului pseudopestei se
confirmă prin moartea embrionilor, proprietatea lichidelor embrionare de a aglutina e ritrocitele de
pasăre (RHA) și inhibarea proprietății hemaglutinante de către serul antipseudopestos (RIHA).
Diversitatea virusurilor pseudopestoase izolate ca și larga utilizare a vaccinurilor vii arată
că izolarea virusului de la păsări care prezintă sem ne clinice ce nu confirmă diagnosticul de
pseudopestă, așa încât aprecierea patogenității virusului după izolare este necesară. Aceasta se
poate determina prin următoarele teste:
– stabilirea timpului mediu de letalitate al DML pe embrioni de 9 zile (timp ul mediu de
letalitate este timpul mediu necesar pentru omorârea embrionilor la doza minimă letală). Acest
timp mediu de letalitate a fost folosit la clasificarea tulpinilor în: velogene, care produc moartea
embrionilor în mai puțin de 60 ore, mezogene, ca re produc moartea embrionilor între 60 -90 ore și
lentogene, care produc moartea în peste 90 ore;
– determinarea patogenității intracerebrale pentru pui de o zi (ICPI); – stabilirea
patogenității pentru pui SPF de 8 săptămâni, prin instilații conjunctivale și cloacale sau pe cale
intravenoasă;

21 – evidențierea capacității de a forma focare în monostrat de embrioblaste. Inocularea
materialului patologic (recomandabil la pui SPF), cu reproducerea semnelor și leziunilor
caracteristice pseudopestei, confirmă boa la.
Bioproba se poate folosi și pentru evidențierea circulației unor tulpini velogene în efective,
fără exprimări anatomoclinice, prin introducerea a 2 -3 păsări SPF (santinelă) care decelează
portajul de virus, făcând o formă caracteristică de boală. Evide nțierea virusului în preparate
histologice efectuate din trahee, pulmon, splină și creier se poate realiza prin imunofluorescență
folosind monoseruri anti -virus pseudopestos marcate cu fluoresceină.
Testele serologice se utilizează atât în diagnosticul de confirmare, concomitent cu
examenul serologic, cât și în controlul eficacității vaccinărilor profilactice și în supravegherea
indemnității efectivelor SPF. Pentru confirmare este necesară examinarea a cel puțin 10 seruri
recoltate de la păsări bolnave sau trecute prin boală (până la 10 zile de la infecție se pot obține
rezultate eronate). Pentru verificarea eficacității vaccinărilor, testarea serologică se face la 21 zile
după vaccinare, iar pentru supravegherea efectivelor SPF se execută, periodic (obișnu it lunar), la
5% din efectiv.
Reacțiile serologice folosite în diagnosticul pseudopestei sunt:
– reacția de inhibare a hemaglutinării (RIHA), testul cel mai expeditiv și mai frecvent
utilizat. Titrurile ridicate de anticorpi inhibanți (1/10.240 -1/20.480) pledează pentru infecția cu
tulpini velogene, titrurile postvaccinale fiind mai mici. Titrurile de 1/640 – 1/5120 denotă o
imunitate postvaccinală satisfăcătoare;
– testul ELISA, foarte utilizat pentru diagnostic;
– reacția de seroneutralizare ( RSN) mai l aborioasă, se execută fie pe embrioni, fie pe culturi
de celule, serul păsărilor trecute prin boală neutralizând 100.000 – 1.000.000 D1E 50; –
seroneutralizarea pe culturi de celule este apreciată ca cea mai sensibilă metodă; neutralizarea
petelor în cultur ile inoculate cu amestec ser -virus, comparativ cu culturile inoculate numai cu
virus, indică prezența anticorpilor neutralizanți. O variantă a seroneutralizării focarelor este testul
inhibiției metabolice (TIM), în care prezența anticorpilor este evidenția tă prin împiedicarea
acidifierii mediului de cultură, ca urmare a neinfectării celulelor;
– imunofluorescența directă, permite evidențierea rapidă a virusului în epiteliul traheal, în
splină și proventricul, fapt ce recomandă introducerea ei ca metodă de r utină în diagnosticul
pseudopestei (Tănase I.O., 2015).

Diagnostic diferențial
Clinic, pseudopesta poate fi confundată cu alte afecțiuni respiratorii ale păsărilor, cum sunt:
– bronșita infecțioasă , afectează numai puii în vârstă de 3 -5 săptămâni, evolue ază enzootic, cu

22 mortalitate mică și lipsa leziunilor tubului dige stiv; – laringotraheita infecțioasă a păsărilor ,
evoluează enzootic, cu o difuzibilitate mai lentă în efectiv și cu predominența fenomenelor
respiratorii; – micoplasmoza respiratorie aviară , evoluează enzootic, fără tendința de a difuza în
afara focarului. Sunt prezente tulburările respiratorii de coriză, laringotraheită și aerosaculită; –
pesta aviară clasică , din cadrul influențelor aviare, are o contagiozitate mai redusă, evoluează mai
acut, cu prezența de edeme subcutanate în regiunea capului și a gâtului și predominarea aspectului
hemoragic; – pasteureloza aviară (holera), afectează galinaceele și palmipedele, peste vârsta de 2
luni și rareori sub această vârstă. Evoluează enzootic fără t endința de a difuza în afara focarului și
cu prezența leziunii de hepatită miliară necrotică; – encefaliomielita infecțioasă aviară, afectează
numai puii în vârstă de până la 2 -3 luni, evoluează enzootic, lipsesc leziunile mucoasei tubului
digestiv; – boala lui Marek, apare sporadic, cu evoluție cronică și cu lezarea nervilor; –
tifopuloroza, afectează puii, în primele săptămâni după ecloziune, cu manifestări diareice și
mortalitate mare, iar la adulte cu stare tifică, anemie și ficatul cu aspect bronzat; – coriza
infecțioasă , evoluează benign, cu semne de coriză, sinuzită și edemul capului, urmate de vindecare
spontană.
În toate cazurile, diagnosticul definitiv depinde de izolarea și identificarea virusului
pseudopestos sau demonstrarea unei creșteri a ant icorpilor specifici asociată cu vindecarea.

Prognosticul
Prognosticul individual este defavorabil; odată apărute semnele clinice de pseudopestă,
boala este aproape totdeauna mortală. Prognosticul de colectivitate depinde de momentul
intervenției prin vac cinare de necesitate, de indicele de populare pe unitatea de suprafață, de
patogenitatea tulpinii și de condițiile de rezistență a organismului; și în acest caz însă prognosticul
este rezervat, deoarece, multe din păsările trecute prin boală rămân tarate ș i contribuie la
persistența virusului în crescătorie.

1.8 Profilaxie
Încercările de a obține, prin selecție genetică, linii de găini rezistente la pseudopestă nu au
dat rezultatele scontate. O profilaxie cu adevărat eficace a unei boli așa de difuzibile nu se poate
obține decât prin coordonarea măsurilor de supraveghere pasivă (nespecifice) cu cele de
supraveghere activă și prin imunizări.
Măsurile de supraveghere pasivă, vizează menținerea „indemnității" unităților avicole, prin
aprovizionarea lor cu ouă , pui, tineret de înlocuire numai din ferme libere de pseudopestă.
Deasemenea a, se vor aplica următoarele măsuri: – urmărirea în permanență și în mod sistematic
prin examene clinice și necropsice, starea sanitar -veterinară a efectivelor de păsări ; – carantina de

23 30 de zile pentru păsările nou achiziționate; – respectarea tehnologiilor de creștere și a condițiilor
de microclimat; – executarea de dezinfecții profilactice; – reglementarea circulației animalelor și a
persoanelor în fermele agricole, etc.
Măsurile de supraveghere activă, vizează grupa de animale țintă (păsări domestice
vaccinate din exploatații noncomerciale situate pe o rază de 3 km în jurul exploatațiilor
comerciale), se realizează prin supraveghere serologică și prin investigații virusologi ce.
Supravegherea serologică, constă în testarea imunității postvaccinale, la 10 – 14 zile, după
cea de -a doua vaccinare, folosind reacția de inhibare a hemaglutinării, după cum urmează:
– în exploatațiile noncomerciale, pe o rază de 3 km în jurul exploat ațiilor comerciale de
păsări înregistrate/autorizate, se efectuează verificarea imunității postvaccinale, prin recoltarea
randomizată a 10 probe de sânge pe localitate. Notele de însoțire a probelor de sânge recoltate în
scopul testării imunității postvacc inale, trebuie să menționeze: categoria de vârstă a păsărilor,
vaccinul folosit, data vaccinării.
– în exploatațiile de reproducție și selecție, precum și în cele de găini ouă consum, după
vaccinarea a 2 -a și a 4 -a, se prelevează 30 -50 de probe / ferma/se rie.
– în exploatațiile de pui pentru carne, după vârsta de 28 de zile, se prelevează 30 de probe/
ferma/serie.
– în exploatațiile comerciale înregistrate/autorizate, verificarea imunității postvaccinale se
realizează în cadrul programelor de autocontrol.
Investigatile virusologice, se efectuează: – în cazul suspiciunii de boala; – în cazul obținerii
de titruri neuniforme și mai mari de 1/512 la examenul serologic la porumbeii vaccinați; –
supravegherea virusologică a porumbeilor aflați în evidența asocia țiilor de profil se efectuează pe
tampoane cloacale la o prevalență de 10% cu o confidență de 95% (25 probe ).
Imunoprofilaxia pseudopestei se bazează pe folosirea vaccinurilor vii, atenuate, preparate
cu tulpini lentogene sau mezogene și a vaccinurilor i nactivate, preparate cu tulpini velogene
(Perianu T. și colab. , 2012).
Tulpinile de virus folosite la producerea de vaccinuri vii sunt tulpini lentogene: sușele
Hitchner – B1 (Bell J.G. și colab. , 1990 ), La Sota și F și tulpini mezogene: sușele Roakin,
Muketswar ( Alexander D.J., 1995 ) și Komarov (Saifuddin M. și colab. , 1990) . Ambele grupe au
fost selecționate și donate după diferite criterii în ceea ce privește producerea și administrarea lor.
În general, vaccinurile cele mai imunogene sunt cele mai virule nte, și cu cea mai mare posibilitate
de a produce efecte secundare. De exemplu, vaccinul cu tulpina LaSota va produce mai mari
probleme la păsările tinere susceptibile decât tulpina Hitchner -Bl, deși La Sota induce un răspuns
imunitar mai puternic.

24 Vaccin urile preparate din tulpini lentogene sunt larg folosite pentru imunizarea păsărilor
de toate vârstele, deoarece au o patogenitate reziduală scăzută. În prezent, pe plan mondial s -au
impus trei tulpini lentogene de virus: B -1, La Sota -79 și tulpina F. Vacc inurile preparate cu tulpini
mezogene, deoarece omoară în mod constant embrionul de găină în vârstă de 10 -11 zile, au o
patogenitate mult mai mare decât a celor lentogene. Inoculate la pui sub vârsta de 6 0 de zile,
produc îmbolnăviri cu manifestări nervoa se și respiratorii și cu mortalitate de 1 -2%. Administrarea
la găini în plină producție de ouă, determină scăderea procentului de oat, precum și ouă fără coajă.
Tulpinile mezogene folosite mai frecvent în lume pentru prepararea vaccinurilor sunt: Roakin
(Polonia), Mukteswar (Iugoslavia), H (Hertforshire –România), Haifa, Komarov (Rusia,
Bulgaria), etc.
Dintre vaccinurile vii preparate cu tulpini lentogene amintim: AVIPESTIVAC -BI,
AVIPESTIVAC – CL-90, AVIPESTISOTA, NEWVAC LA SOTA, NEWVAC LS -79.
Vaccinurile v ii atenuate se pot administra pe cale conjunctivală, intramusculară sau
subcutanată, fie administrate colectiv în apa de băut sau prin aaerosolizare. Lipsa de uniformitate
a dozzajului în cazul vaccinării collective poate fi suplinită de proprietatea tulpi nilor vaccinale de
a difuza în efectiv și a imuniza contacții. Administrarea se face începând cu vârsta de 9 zile.
Vaccinul antipseudopestos preparatdin tulpini mezogene (Roakin), AVIPESTIVAC -R se
administrează subcutanat sau intramuscular, după vârsta de 3 luni.
Vaciinurile antipseudopestoase inacticvate prin formol și căldură sau prin alt mijloc,
movovalente sau poivalente, cu adjuvant uleios sunt frecvent utilizate în efectivele de reproducție,
ca și în efectivele de păsări ouătoare (ouă de consum). Se prepare fie cu tulpini velogene, fie cu
tulpini lentogene (NEDEVAC, NEDEVAC COL, AVIPESTIOL, AVIPESTIOL -F, ND –
GUMBOINVAC, ND -SINCO -GUMBOINVAC, NEDESINCOVAC) și se administrează
individual, pe cale intramusculară sau subcutanat după vaccinarea cu vaccinuri vii, realizând un
efect „booster” (Velescu E., 2002).
Totuși, datorită factorilor multipli care, condiționează răspunsul imun, prin vaccinarea unui
efectiv de păsări convenționale rareori se obține o imunitate ideală, exprimată prin stare refractară
la mu ltiplicarea virală. De cele mai multe ori, în efectivele vaccinate și expuse contaminării, este
prevenită îmbolnăvirea clinică sau se imprimă bolii o evoluție benignă, fără perturbarea activității
de producție și economice (Perianu T. și colab. , 2012).

1.9 Combatere
În focarele de pseudopestă se aplică următoarele măsuri: – se declară oficial boala; – se
izolează funcțional halele contaminate; – se instituie carantina de gradul II; – se izolează funcțional
halele contaminate; – se verifică situația imunolo gică a întregului efectiv; – se asigură condiții

25 optime de microclimat și de furajare a efectivelor de păsări sănătoase; – se distrug cadavrele; etc.
Păsările cu semne clinice de boală se sacrifică și se distrug prin ardere, sau se transformă în făină
proteică. Carnea păsărilor sacrificate poate fi dată în consum dacă nu prezintă modificări
organoleptice, numai după sterilizarea prin fierbere. Ouăle provenite de la păsările bolnave se dau
în consum numai după o prealabilă dezinfecție prin scufundare în clor ură de var 5% timp de 15
minute.
Păsările sănătoase din loturile contaminate se vaccinează de necesitate, sau se revaccinează
la minimum 14 zile de la vaccinarea anterioară, folosind vaccinuri vii, atenuate, Roakin sau
LaSota, în funcție de vârstă.
Măsur ile de carantină se ridică după 30 de zile de la ultimul caz de boală în fermele de
reproducție și după 7 zile de la efectuarea dezinfecției finale în fermele de pui de carne (Velescu
E., 2002).

26

CAPITOLUL 2 DESCRIEREA CADRULUI INSTITUȚIONAL

Investigațiile au fost realizate în cadrul Circumscrip ției Sanitar Veterinare (CSV) din
Grănicești, județul Suceava, precum și în cadrul Clinicii de Boli I nfecțioase și Medicină Preventivă
a Facultății de Medicină Veterinară Iași, pe parcurs ul anilor de studiu (2018 -2019).
Circumscripția Sanitar Veterinară Grănicești are sediul în comuna Grănicești și are în
componență șase sate: Dumbrava, Slobozia, Sucevei, Gura Salcei, Românești, Iacobești și
Grănicești.
CSV Grănicești se află în zona de n ord-est a județului Suceava. Este străbătută de șoseaua
europeană E85 , spre sud la 26 km de Suceava și spre nord la 17 km de Siret (fig. 2.1) , având
coordonatele 47°48’41” latitudine nordică și 26°03’17” longitudine estică.

Figura 2.1 Harta CSV Grăniceș ti (http://comuna.info/harta -granicesti -sv/)

Zona geografică în care este localizată CSV Grănicești se află în aria de influență a
climatului temperat continental, caracterizat prin schimbări bruște de temperatură, corespunzând
tipului existent în Podișul Sucevei și încadrat în „ținutul climatic al dealurilor înalte” (300 -600m)
cu ierni geroase și veri călduroase, uneori cu perioade prelungite de secetă.

27 Temperatura aerului se caracterizează printr -o medie anuală de 9°C și o amplitudine anuală
a mediilor lunare de 24 -25°C. Umiditatea relativă a aerului are valori medii anuale de 70%, fiind
mai coborâtă decât în celelalte regiuni ale țării.
Personalul circumscripției este reprezentat de un medic veteri nar și un tehnician veterinar
care asigură serviciul sanitar veterinar și acțiunile de imunoprofilaxie la speciile din efectivele
existente. În supravegherea lor au următoarele specii de animale: cabaline, bovine, porcine, ovine,
caprine, câini și păsări ( tabelul 2.1).
Tabelul 2.1
Efectivele de animale pe specii din CSV Grănicești
Specia Anul 2018 Anul 2019
Cabaline 106 101
Bovine 598 612
Ovine 3218 3108
Caprine 275 284
Suine 184 192
Câini 1007 1024
Păsări 5010 5120

Acțiunile sanitar veterinare efe ctuate în cadrul circumscripției includ: acțiuni de
supraveghere sanitară, de profilaxie sanitară veterinară specifică (imunoprofilaxie); tratamente
preventive antiparazitare; consultații și tratamente și sunt redate în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Acțiunile s anitar veterinare din cadrul CSV Grănicești
Specia Acțiuni sanitar veterinare
Cabaline Tratamente antiparazitare; Vaccinare anticărbunoasă; Diagnostic de
supraveghere: recoltare probe de sânge pentru depistarea anemiei infecțioase,
leptospirozei, morvei; Microcipare, consultații și tratamente
Bovine Tratamente anti parazitare ; Vaccinare anticărbunoasă; Tuberculinare;
Diagnostic de supraveghere: recoltare probe de sânge pentru depistarea leucozei,
paratuberculozei, brucel ozei, leptospirozei; Crotaliere, consultații și tratamente
Ovine

Caprine Tratamente antiparazitare ; Vaccinare anticărbunoasă; Diagnostic de
supraveghere: recoltare probe de sânge pentru depistarea paratuberculozei,
brucelozei ( Brucella melitensis, Brucel la ovis); Crotaliere, consultații și
tratamente
Suine Tratamente antiparazitare; Vaccinare antirujetică; Diagnostic de
supraveghere: recoltare probe de sânge pentru depistarea brucelozei, PPC, PPA și
leptospirozei;
Crotaliere, consultații și tratamente
Câini Tratamente antiparazitare; Vaccinare antirabică; Consultații și tratamente
Păsări Tratamente antiparazitare; Vaccinare pseudopestă, holeră aviară;
Consultații și tratamente

28

PARTEA A II -A CONTRIBUȚII PROPRII

29

CAPITOLUL 3 OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL, PROFILAXIA
ȘI COMBATEREA ÎN PSEUDOPESTA AVIARĂ

3.1 Scopul investigațiilor
Pseudopesta aviară, cunoscută și ca boala de Newcastle, este produsă de Newcastle disease
virus (PMV tip 1), încadrat în genul Avulaviru s, subfamilia Paramyxovirinae , familia
Paramyxoviridae . În condiții naturale, virusul afectează numeroase specii de păsări, mai sensibile
fiind găinile și bibilicile, apoi fazanii, curcile și păunii.
Pseudopesta aviară este răspândită pe tot globul, este c ea mai gravă boală a galinaceelor,
fiind deosebit de păgubitoare din punct de vedere economic prin morbiditate și mortalitate ridicat e,
afectarea producției de carne și de ouă și prin cheltuielile mari necesare eradicării bolii .
Semnele clinice se exprimă prin tulburări digestive, respiratorii și nervoase, singulare sau
asociate, cu evoluție supraacută, acută, subacută, cronică și atipică. Boala este cunoscută și sub
denumirea de pneumoencefalită datorită semnelor respiratorii și nervoase care sunt mai fre cvente.
Obiectivele cercetărilor efectuate în perioada 2018 -2019 au avut în vedere metodele de
diagnosticare a bolii de Newcastle precum și prevenirea și combaterea pseudopestei aviare.

3.2 Material și metode de lucru
În formele obișnuite, tipice, de pseu dopestă, diagnosticul poate fi ușor de stabilit pe baza
datelor epidemiologice, a speciilor afectate, a evoluției bolii a semnelor clinice și a examenului
necropsic.
Investigațiile privind prezența pseudopestei aviare au fost realizate în cadrul
Circumscr ipției Sanitar Veterinare (CSV) din Grănicești, județul Suceava efectuate în perioada
2018 –2019 , pe un efectiv de peste 5000 de păsări.
Păsările bolnave proveneau dintr -o gospodărie privată dintr-un efectiv de 52 de păsări, erau
46 de găini din rasa Leghor n și 6 rațe. Au fost 36 găini adulte și 10 pui în vârstă de 5 săptămâni.
Pentru a stabil i gravitatea bolii am efectuat i nvestigații epidemiologice, clinice ,
anatomopatologice și de laborator.

30 Reacțiile serologice folosite în diagnosticul de laborator pen tru pseudopestă sunt reacția de
hemaglutinare (RH ), reacția de i nhibare a hemaglutinării (RIHA), iar izolarea virusului s-a efectuat
pe ouă embrionate de găină.
În vederea realizării reacțiilor serologice s -au folosit următoarele:
 Instrumentar – seringi de plastic de unică folosință de 1, 2, 5, 10 ml; plăcuțe pentru
 microtitrare cu 96 de godeuricu fundul în V; pipete semiautomate monocanal și multicanal
de 10 -100 μl;
 Aparatură – autoclav, hotă sterilă, centrifugă, frigider;
 Sticlărie – eprubete, pahare Er lenmayer, pahare Berzelius, cilindru gradat de 50 și 100 ml,
pipete de 1, 2, și 5 ml;
 Alte materiale – apă distilată, alcool sanitar, hârtie de filtru, marker;
 Reactivi – soluție Alsevier, tampon fosfat salin (TFS) pH 7,0 -7,2 (0,1M);
 Reagenți de diagnostic – antigen (atg), ser pozitiv, ser negativ;
 Suspensie de eritrocite .
Soluția tampon sulfat salin s-a preparat prin dizolvarea a 1 0 tablete de Phosphate buffered
saline într-un litru de apă distilată. Soluția obținută a fost autoclavată timp de 10 minute l a 115 °C.
Pentru prepararea suspensiei de eritrocite 1% și 10% (ambele cu albumină 50mg/100ml)
s-a recolt at sânge venos (din vena axilară) în soluție Alsever în proporție de 1/1, de la de la minim
3 păsări SPF (sau păsări libere de anticorpi pentru pseudop esta aviară).
Sângele s -a centrifug at în TFS 10 minute la 1000 -1500 rpm. Plasma se decantează și se
înlocuiește cu o soluție fiziologică sterilă executându -se 2-3 spălări, după care se prepară o
suspensie de eritrocite 1% sau 10% în în TFS (pH 7,1 -7,2). E ritrocitele se pot păstra la 4°C timp
de 4-5 zile în soluție Alsever (dextroză 0,8 mg, acid citric 0,055 mg, NaCl 0,42 mg, apă distilată
100 ml – autoclavare sau filtrare sterilă prin filtru de 0,22µm).

3.2.1 Testul de hemaglutinare pentru detectarea anti corpilor pseudopestoși
Reacția de hemaglutinare (RHA) se bazează pe proprietatea virusului bolii de Newcastle
(pseudopestei aviare) de a aglutina globulele roșii de pasăre. Este un test care se realizează pentru
a verifica capacitatea hemaglutinantă și tit rul hemaglutinant al suspensiei virale (antigenului)
utilizat în reacția serologică propriu -zisă (RIHA), în vederea evaluării anticorpilor antivirali din
serurile testate.

Materiale necesare:
 Antigen de testat: suspensie virală (antigene de referință sa u lichidul alantoidian
obșinut după inocularea ouălor embrionate);

31  Suspensie de eritrocite 1% și 10%;
 Tampon fosfat salin (TFS) pH 7,1 – 7,2;
 Plăci de microtitrare cu 96 de godeuri cu fundul în V;

Tehnica de lucru:
1. Se distribuie 0,025 ml TFS în fie care godeu al plăcii de microtitrare;
2. Se repartizează 0,025 ml suspensie de virus (lichid amniotic infectat) în primul godeu și
se execută diluții seriate cu volum de 0,025 ml suspensie de virus de la primul până la ultimul
godeu;
3. Se distribuie 0,0 25 ml TFS în toate godeurile;
4. Se distribuie 0,025 ml suspense de eritrocite 1% în toate godeurile;
5. Se agită ușor placa și se lasă acoperită timp de 40 de minute la 200C sau 60 de minute la
40C dacă temperatura ambientală este prea ridicată.

Inter pretarea rezultatelor
Reacți e pozitivă – formarea unui depozit de eritrocite pe fundul godeului.
Reacți e negativă – eritrocitele se depun sub formă de buton pe fundul godeului. Pentru a
diferenția hemaglutinarea de buton se înclină placa pentru a observa scurgerea eritrocitelor pe
peretele godeului.
Titrul hemaglutinant al antigenului este cea mai mare diluție de virus care produce
hemaglutinarea completă (fără curgerea eritrocitelor); aceasta reprezentând o unitate
hemaglutinantă (UHA).

3.2.2 Testul de hemaglutinare pentru detectarea anticorpilor pseudopestoși
Reacția de inhibare a hemaglutinării (RIHA) este testul cel mai frecvent utilizat. Metoda
se bazează pe proprietatea unor virusului bolii de Newcastle de a aglutina globulele roșii de pasăre.
Inhib area aglutinării indică prezența anticorpilor specifici. Prezența anticorpilor specifici în
serurile de analizat va determina inhibarea hemaglutinării eritrocitelor de pasăre.

Materiale necesare:
 Antigen: ND -test sau tulpină de vaccin viu La Sota;
 se recomandă pentru folosire un standard antigenic, tulpina Ulster 2C;
 În reacție se folosește atg cu concentrație de 4UHA/ml.
 Ser de cercetat;
 Seruri martor pozitiv și negativ;

32  Suspensie de eritrocite 1% și 10% tampon fosfat salin (TFS) pH 7,1 – 7,2;
 Plăci de microtitrare cu 96 de godeuri cu fundul în V;

Tehnica de lucru:
a) S-au repartizat câte 0,025 ml TFS în godeurile din placa de microtitrare după schema din
figura 3.1;

Figura 3.1 Schema de repartizare a tamponului de diluție TFS

b) S-au repartizat cât e 0,025 ml din serurile de testat (ST) în primul godeu al fiecărui rând
din placă (culoarea albastră), a martorului pozitiv (SP) și a martorului negativ (SN) (fig.
3.2);

Figura 3.2 Schema de repartizare a serurilor (de testat, martor pozitiv, martor nega tiv)

c) S-au realizat diluții seriate cu un volum de 0,025 ml de ser pe un rând de godeuri (fig.
3.3);

Figura 3.3 Realizarea diluțiilor seriate

33 d) S-au adăugat câte 0,025 ml de suspensie de antigen/virus cu 4 UHA în fiecare godeu
(fig. 3.4) și s -au menținut la incubat timp de 30 de minute la temperatura camerei
(20oC) sau 60 de minute la 4 oC.

Figura 3.4 Repartizarea suspensie i de antigen /virus cu 4 UHA

e) S-au distribuit 0,025 ml suspensie 1% globule roșii de pasăre în fiecare godeu (fig. 3.5)
și s-au agitat ușor. Plăcile au fost menținute la temperatura camerei (20 oC) timp de 30
de minute, sau dacă temperatura camerei a fost mai mare, timp de 60 de minute la frigider
(4oC).

Figura 3.5 Repartizarea suspensiei de eritocite

Interpretarea rezultatelor
Reacț ie pozitivă – anticorpii din serul de cercetat inhibă capacitatea virusului de a aglutina
hematiile și eritrocitele se depun sub formă de buton pe fundul godeului. Un ser poate fi considerat
pozitiv la o diluție de cel puțin 1/16 față de 4UHA de antigen.
Reacți e negativă –capacitatea hemaglutinantă nu este inhibată – se formează un depozit.
Titrul inhibitor de hemaglutinare (TIH) se calculează ca fiind diluția cea mai mare a serului
capabilă să inhibe hemaglutinarea, înmulțită cu numărul de unități virale hemaglutinante ale
virusului.
Valorile titrurilor IHA obținute permit atât aprecierea imunizării păsărilor în urma
acțiunilor imunoprofilactice, cât și prezența în efective a păsărilor bolnave sau trecute prin boală.

34 3.2.3 Izolarea virusului ND pe ouă e mbrionate de găină
Principiul metodei se bazează pe faptul că tulpinile de Paramyxovirus PMV -1 cresc și se
dezvoltă pe ouă embrionate de găină și produc moartea embrionului în primele 48 de ore de la
inoculare, iar lichidul alanto -amniotic care conține par ticule virale are capacitatea de a aglutina
eritrocitele de pasăre (hemaglutinare).
În vederea realizării izolării virusului ND pe ouă de găină s -au folosit următoarele:
 Instrumentar – pense chirurgicale, foarfecă chirurgicală, ace maleinare, ace unică fol osință
10g, seringi de plastic de unică folosință de 1 ml; mojar cu pistil;
 Aparatură – incubator pentru ouă, ovoscop, hotă sterilă, centrifugă, pH -metru, frigider;
 Sticlărie – pipete Pasteur, plăci Petri, eprubete, lamele de sticlă;
 Reactivi – soluție A lsevier, tampon fosfat salin (TFS) pH 7,0 -7,2 (0,1M), mediu cu
antibiotice (tampon fosfat salin cu: Penicilină 10000 UI/ml, Streptomicină 10 mg/ml,
Gentamicină 0,25 UI/ml, Micostatin 500 UI/ml și Oxitetraciclină 50mg/ml), soluție citrat
de sodiu 3,8%;
 Alte materiale – ouă embrionate de găină în vârstă de 9 -12 zile, de preferință SPF sau din
loturi de păsări neimunizate contra pseudpestei aviare, suspensie de eritrocite, parafină, apă
distilată, alcool sanitar, hârtie de filtru, marker.
Pentru izolarea virus ului ND s -au folosit probe din organe și țesuturi precum: creier,
laringe, trahee, pulmon, ficat, splină, tampoane cloacale, fecale, etc. Probele recoltate trimise la
laborator trebuie să fie cât mai proaspete, ambalate impermeabil și transportate pe gheaț ă în lăzi
frigorifice. Deasemenea vor avea o notă de însoțire în care vor fi menționate date cu privire la
identitatea acestora, data și ora recoltării, diagnosticul de boală suspicionată.

Tehnica de lucru:
Probele prelevate din organe și țesuturi au fos t prelucrate separat. Acestea au fost triturate
într-un mojar cu nisip steril și mediu cu antibiotic, realizându -se o suspensie de 10 -20%. Pentru
probele din trahee și alte țesuturi concentrația mediului cu antibiotic poate fi redusă până la 1/5
față de so luția inițială folosită obligatoriu pentru probele din fecale și tampoane cloacale. S -a impus
corectarea pH -lui soluției după adăugarea antibioticelor la 7,0 -7,4.
Suspensia obținută s -a lăsat 2 ore la temperatura camerei (200C) după care s -a centrifugat
la 800-1000 rpm timp de 10 minute. Lichidul clar de supernatant obținut în urma centrifugării va
fi folosit ca inocul.
Pe ouăle embrionate folosite pentru inoculare s -a conturat camera de aer și locul unde se
aflau ochii embrionului.

35 Acul seringii s -a intro dus printr -un orificiu efectuat în mijlocul camerei de aer, ușor oblic
și opus locului marcării ochilor, astfel încât să pătrundă 10 -15 mm în adâncime în cavitatea alato –
amniotică. S -au inoculat 0,1 -0,2 ml în fiecare ou embrionat, dintr -o serie de minim 4 ouă/probă.
Orificiul de inoculare s -a închis prin parafinare și s -a sigilat cu o lamelă de sticlă.
În urma efectuării zilnice a mirajului ouălor s -au extras ouăle cu embrioni morți, iar lichidul
alanto -amniotic a fost testat prin reacția de hemaglutinare.

3.3 Rezultate și discuții
3.3.1 Rezultatele anchetei epidemiologice
Potrivit site -ului OIE în țara noastră ultima prezență limitată la una sau mai multe zone a
bolii de Newcastle din țara noastră a fost semnalată în prima jumătate a anului, în perioada 1
ianuarie – 30 iunie 2017(fig. 3. 6).

Figura 3. 6 Prezența bolii de Newcastle în România în perioada 2017 -2019 (oie.int/whais)

În ceea ce privește ancheta epidemiologică efectuată în perioada 2018 -2019 pentru
efectivul de păsări din cadrul CSV Grănicești , județul Suceava, s-a constatat faptul că păsările
bolnave proveneau dintr -o gospodărie privată, crescute în sistem extensiv. Efectivul depăsări era
alcătuit din 52 de păsări : 46 de găini și 6 rațe. Găinile erau din rasa Leghorn, 36 erau găini ouătoare
în vârstă de 14 luni și 10 erau pui în vârst ă de 5 săptămâni . Aspectele clinice s -au întâlnit doar la

36 găini. Găinile au fost achiziționate în primăvara anulu i anterior, dela piață, erau vaccinate dar nu
au mai fost vaccinate ulterior.
În gospodăriile înveci nate din CSV nu au fost înregistrate îmbolnăviri, păsările fiind
vaccinate conform programelor din campaniil e de vaccinare.

3.3.2 Rezultatele examenelor clinice
Din cele 46 de păsări , din care 36 găini ouătoare și 10 pui, la 7 găini și 5 pui s -au întâln it
aspecte clinice specifice pseudopestei (tabelul 3.1)
Tabelul 3.1
Evoluția pseudopestei la efectivul de păsări din gospodărie
Categorie de păsări Total păsări Păsări bolnave Păsări moarte din
cele bolnave
Număr % Număr %
Găini adulte ouătoare în
vârstă de 14 luni 36 7 19,44% 3 42,86%
Pui în vârstă de 5 săptămâni 10 5 50% 5 100%
Rațe 6 0 0% – –

Simptomele clinice s -au întâlnit doar la galinacee, rata îmbolnăvirii a fost de 19,44% la
găinile adulte și de 50% la pu ii în vârstă de 5 săptămâni .
În prime le zile de evoluție a bolii s -au prezentat cazuri de mortalitate atăt la găini cât și la
pui. Procentajul de mortalitate a fost de 42,86% la găinile ouătoare și de 100% la puii în vârstă de
5 săptămâni, concluzionând că receptivitatea păsărilor depinde și de vârstă , în sensul că, cu cât
păsările sunt mai tinere, cu atât sensibilitatea lor este mai mare.
Găinile bolnave prezentau semne clinice de horiplumație, tulburări digestive, respiratorii
și nervoase.
În urma examen elor clinic e efectuat e s-au constatat tulburări digestive descrise prin :
indigestie ingluvială , prezența pe mucoasa bucală și faringiană a unei secreții mucoase, filante,
amestecată cu particule alimentare care se scurge din cioc murdărind penele de pe piept (fig. 3. 7).
Deasemenea, penele din jurul orificiului cloacal erau murdărite și aglutinate cu fecale , ca
urmare a prezenței diaree i apoase, de culoare verzuie. Din cauza diareei, păsările erau deshidratate
și slabe.

37

Figura 3.7 Indigestie ingluvială, scurgeri filante pe cioc

Tulburările respiratorii sau sindromul respirator (laringotraheal) s -a manifest at prin dispnee
și respirație horcăitoare. Pentru a se elibera de mucusul care obstru a căile respiratorii anterioare,
păsările scot eau un zgomot asemănător strănutului, scuturându -și în ac elași timp capul .
Într-un efectiv cu pseudopestă, ace astă respirație zgomotoasă, horcăitoare și strănut -tuse,
este caracteristic ă.
La găinile ouătoare proprietarul a constat at o scădere bruscă a producției de ouă , ouăle erau
depigmentate, cu coaja moal e sau chiar fără coajă și albușul mult mai fluid .
Puii de 5 săptămâni prezentau semne de apatie, somnolență, inapetență și prezentau pareze
și paralizii ale aripilor (fig. 3. 8).

38

Figura 3.8 Apatie, somnolență și pareze ale aripilor la puii de 5 săp tămâni

Rezultatele examenului clinic, rata mica de îmbolnăvire la adulte și procentul mare de
mortalitate la pui suspicionează evoluția subacută a pseudopest ei aviar e.

3.3.3 Rezultatele examenelor anatomopatologice
Examenul necropsic efectuat la o pasăre pre zentată la Clinica de Boli Infecțioase a
Facultății de Medicină Veterinară Iași a constatat următoarele aspecte:
 penele din jurul orificiului cloacal erau murdărite și aglutinate cu fecale diareice ,
 cianoza crest ei și bărbițel or (fig. 3. 9)
 slăbire accentua tă, prin evidențierea carenei sternale.

39
Figura 3. 9 Cianoza crestei și bărbițelor

La deschiderea cadavrului , în cavitatea buca lă și nazală s -au observat cantități însemnate
de mucus filant, gros, gușa e ra destinsă, cu un conținut lichid fermentat.
Mucoasele bucală și esofagiană erau hiperemiate, acoperite cu mucus abundent, gros,
aderent și amestecat cu particule alimentare.
La nivelul stomacului glandular, la trecerea dintre proventricul și stomacul muscular s-a
constat at prezența unor hemoragii punct iforme (proventriculită hemoragică) (fig. 3 .10).

Figura 3.1 0 Proventriculită hemoragică

40 Ficatul e ra degenerat, de culoare cenușie -gălbuie și cu zone congestive.
La baza cordului și pe fața internă a sternului erau prezente hemoragii .
Hemoragii mai pronu nțate s-au observat în partea posterioară a intestinului la nivelul
cecumu lui (tiflita hemoragică) (fig. 3.1 1) și la cloacă (proctita hemoragică) (fig. 3.1 2).

Figura 3.1 1 Tiflită hemoragică

Figura 3. 12 Proctită hemoragică

41 Ovarul prez enta hemoragii ale foliculilor ovarieni (ooforita hemoragică) (fig. 3.13).

Figura 3.13 Ooforită hemoragică

Rezultatele examenelor anatomopatologice au evidențiat leziuni specific formei de evoluție
a pseudopestei aviare : proventriculită hemoragică , tiflita hemoragică și proctita hemoragică .

3.4 Aplicarea măsurilor de prevenire și combatere
3.4.1 Măsuri de profilaxie

Pentru prevenirea pseudopestei aviare se recomandă aplicarea unor măsuri de profilaxie
generală precum și unor măsuri de profilaxie specifică, imunoprof ilaxie.
În țara noastră acțiunile de supraveghere și combatere a pseudopestei aviare sunt prevăzute
în cadrul unui program național denumit „Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control
și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile d e la animale la om, protecția animalelor și
protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelr, ovinelor, caprinelor și
ecvideelor” prevăzut în Ordinul 35/2016 emis de președintele Autorității Sanitar Veterinare și
pentru Siguranța Al imentelor. Acest program prevede că „V accinarea se efectueaz ă obligatoriu pe
întreg teritoriul Româ niei la toate speciile de p ăsări receptive la virusul bolii de Newcastle,
except ănd palmipedele, atât la nivelul gospodăriilor populației, î n exploata ții com erciale

42 autorizate/î nregistrate sanitar veterinar și din grădinile zoologice conform prevederilor
Programului Strategic ”.

Măsuri de profilaxie generală
În gospodăriile populației sunt recomandate următoarele măsuri de profilaxie generală:
1. Supravegherea pr ofilactică de către medicii veterinari oficiali a efectivelor de păsări
deținute în gospodăriile populației;
2. Introducerea în gospodării de păsări noi achiziționate se va face numai după o perioadă de
carantină de 15 zile, timp în care păsările sunt ținute într-un adăpost separat;
3. Deținătorii de păsări sunt obligați să dețină acte care să adeverească proprietatea și
sănătatea animalelor;
4. Proprietarii sunt obligați să permită medicului veterinar oficial să verifice starea de sănătate
a păsărilor din gospodă rie;
5. Proprietarii sunt obligaați să anunțe unele modificări în starea de sănătate a păsărilor șă să
izoleze păsările suspecte până la venirea medicului veterinar oficial;
6. Supravegherea sanitar veterinară a păsărilor ce se aduc în târguri, piețe sau expoziț ii.

Măsurile de profilaxie recomandate în exploatațiile avicole sunt următoarele:
1. Împrejmuirea compactă a adăposturilor în scopul prevenirii accesului animalelor și al
persoanelor străine, cu verificarea periodică a integrității acestora , intrarea în inci ntă
făcându -se printr -o intrare special amenajată aflată sub control sanitar -veterinar;
2. În mod obligatoriu la toate intrările din perimetrul fermei, halelor de producție, etc. trebuie
să existe dezinfectoare pentru încălțăminte. Dezinfectoarele pentru încă lțăminte sunt tăvițe
din diferite materiale, cu diverse dimensiuni, în care se introduce un material absorbant
(rumeguș, burete, resturi textile etc.) și o soluție decontaminantă.
3. Asigurarea dezinfectorului rutier sau covorului cu substanță decontaminantă ;
4. Amenajarea și funcționarea filtrului sanitar -veterinar ;
5. Asigurarea dezinfectoarelor pentru dezinfecția încălțămintei și a unui sistem pentru
spălarea și dezinfecția mâinilor;
6. Asigurarea respectării principiului ”totul plin totul gol”, a vidului sani tar și a repopulării
spațiilor de exploatare după cel puțin 7 zile;
7. Asigurarea amenajărilor necesare pentru eliminarea dejecțiilor și a apelor reziduale după
inactivarea acestora;
8. În cazul unei suspiciuni aa unei boli transmisibile va fi înșiințat medicu l veterinar oficial;
9. Până la sosirea medicului veterinar oficial păsările suspecte sau moarte vor fi ținute izolate;

43 10. Se interzice vânzarea sau scoaterea din exploatație a produselor de origine animală, a
furajului și a gunoiului până la rezolvarea situație i epidemiologice din fermă;
11. Se vor efectua permanent examene clinice și anantomopatologice ale păsărilor din
exploatații;
12. Introducerea de ouă sau păsări de înlocuire se va face numai din unități indemne de
pseudopestă aviară sau alte boli infecto -contagioa se;
13. Se va asigura o zonă de protecție, pe o rază de 3 km în jurul exploatației cu supravegherea
păsărilor din gospodăriile populației;
14. Transportul interjudețean de păsări se va realiza cu avizul Agenției Naționale Sanitar
Veterinare;
15. Păsările ce vor fi dus e la piețe, târguri sau expoziții vor fi supravegheate sanitar -veterinar;
16. Periodic se vor trimite probe de la păsările din gospodăriile populației sau exploatații la
Laboratorul Sanitar Veterinar pentru examene de supraveghere sanitar -veterinară.

Măsuri d e profilaxie specifică, imunoprofilaxia
Măsurile de imunoprofilaxie recomandate sunt vaciinările cu vaccinuri vii atenuate sau cu
vaccinuri inactivate. Aceste măsuri se recomandă atât în exploatațiile avicole cât și în gospodăriile
populației.
Vaccinurile vii atenuate se constituie din suspensii de virusuri vii, dar cu o virulență
atenuată, astfel acestea nu mai pot detemina boala, dar pot iniția o infecție inaparentă, imunogenă.
Aceste vaccinuri prezintă avantajul de a oferi o imunitate solidă, dar pot pre zenta și dezavantaje,
cum ar fi faptul că pot da reacții post -vaccinale nedorite, mai ales la păsările carențate (Carp -Cărare
M. și colab., 2002).
Vaccinurile inactivate prezintă avantajul de a putea fi inoculate și la păsări tarate sau la
păsări ce nu au obținut imunitate de la administrarea unor vaccinuri vii atenuate. Au dezavantajul
că produc imunitate mai tardivă, iar imunitatea este mai puțin solidă și de scurtă durată. Pentru
consolidarea imunității se recomandă revaccinarea la 1 -2 săptămâni de la pr ima vaccinare (Carp –
Cărare M. și colab., 2002).
În exploatațiile avicole v accinarea puilor de carne se face pentru bolile care pot să apară și
să afecteze puii prin mortalitate și/sau morbiditate, cu scăderea producției de carne prognozată în
primele 42 -50 de zile, vârsta la care broilerii se sacrifică în abator. Bolile pentru care puii se
vaccinează obligatoriu sunt cele virale, care pot afecta puii in aceasta perioada de timp:
pseudopesta, bursita infecțioasă și bronșita infecțioasă.
În general, o vaccina re se face eficient dacă se ține cont de nivelul anticorpilor maternali
pentru virusul respectiv determinați prin teste de laborator, prin testul ELISA.

44 Căi de administrare ale vaccinurilor în exploatațiile avicole pentru puii broiler .
Pseudopesta aviară (PPA) și bronșita infecțioasă se previn cel mai bine prin vaccinarea cu
aerosoli, administrate în două sau trei reprize la o zi, la 24 zile și la 56 de zile pentru pseudopestă
și la o zi și la 10 -20 de zile pentru bronșita infecțioasă.
Vaccinarea cu aerosol i se va face cu ventilația oprită, iar în sezoanele foarte călduroase va
fi programată în cursul dimineții când temperatura exterioară este mai scazută, iar administrarea
se face de la 30cm până la 50 cm distanța între duza pompei de vaccinare și ciocul pă sării,
folosindu -se duze ce formeaza picături care să nu fie prea mici și care atunci când intră în arborele
respirator să nu depașească bronhiile mari. Scopul este ca virusul din vaccin să ajungă pe epiteliul
de elecție din trahee și bronhiile mari unde s e va multiplica și va ocupa situsurile unde se pot
localiza tulpinile de virus sălbatic. Pentru pseudopestă se pot vaccina puii și prin metoda
oculoconjunctivală, când puii sunt vaccinați manual unul câte unul.
Bursita infecțioasă aviară (BIA) se previne prin administrarea vaccinului în apa de băut la
vârsta de 9 -14 zile, dup ă o prealabil ă dietă hidric ă a puilor de 1 -3 ore. Trebuie avut în vedere ca
bazinul de alimentare cu ap ă să nu aib ă urme de dezinfectant, iar în apa de vaccinare s e va folosi
pentru pr ecipitarea metalelor și inactivarea dezinfectan ților laptele ca atare sau laptele praf. Se
calculeaza doza de vaccin – 1,05-1,2 doze – pe cap de pui în funcție de toț i factorii care pot opri
ingerarea de că tre pui a dozei de vaccinare (dezinfectanț i, front insuficient de ad ăpare, etc.). se
calculează cantitatea de apa î n care se introduce vaccinul pentru ca toț i puii s ă consume vaccin în
maxim 1 -1,5 ore de la desfacerea flaconului, timp după care vaccinul nu mai are efect. În apa
vaccinală se introduc și comprimate speciale care o colorează , dar care nu au efect dezinfectant
sau de distrugere a tulpinii vaccinale de virus pentru preve nirea bursitei infecț ioase . Este ideală
folosi rea unei tulpin i vaccinale care s ă nu fie foarte imunosupresivă – deoarece vacci nul odat ă
administrat produ ce imunosupresie la nivelul î ntregului organism , care va fi foarte expus
infecț iilor de orice tip, realiz ându-se în acest timp o imunizare a efectivului numai pentru bursita
infecțioasă aviară . Acest vaccin nu se asociaza cu alt ul deoarece cel ălalt vaccin nu îș i va face
efectul la capacitate normal ă.
Vaccinarile se fac aso ciate cu o terapie vitaminizantă de 2 zile înainte și 2 zile după
vaccin are, iar î n unele cazuri se administreaz ă și un antibiotic ales după o antibiogram ă făc ută în
prealabil.
Prevenirea acestor boli este a sigurata ș i de:
– igiena habitatului (programe D.D.D. complete, igiena personalului, filtre sanitare pentru
oameni și autovehicule funcționale, igiena apei ș i a furajelor) asociat ă cu popularea halelor î n
sistemul "TOTUL PLIN, TOTUL GOL" .

45 – folosirea de rase r ezistente natural la boli, de părinți să nătoși care n u transmit vertical –
prin ou -boli c ătre pui.
Există numeroase metode de tratament și vaccinare pentru puii de carne. Toate programele
de tratament și vaccinare folosite trebuie să fie bazate pe recomandarea medicului veterinar. Mai
jos sunt prezentate orientativ 4 modele de vaccinare a puilor de carne propuse de Văcaru -Opriș și
colab., în „Tratatul de Avicultură ” din 2002 (tabelul 3. 2 și tabelul 3.3).

Tabelul 3.2
Tratament și vaccinare a puilor broiler pentru perioada 1 -14 zile
(după Văcaru -Opriș I. și colab ., 2002)
Vârsta
puilor Varianta 1 Varianta 2 Varianta 3
1 zi Vaccinare PPA cu
Vitapest Vaccinare PPA cu
Vitapest Vaccinare PPA cu
Vitapest
1-5 zile Antibiotice –
Amoksiklav
Vitamine – Lovit Antibiotice – Colivet
Vitamine – Nutril Se Antibiotice – Amprosol
Vitamine – Galimicin
7-8 zile Vitamine – Lovit Vitamine – Nutril Se Vitamine – Galimicin
9 zile Vaccinare BIA cu MB Vaccinare BIA cu MB Vaccinare BIA cu MB
10-14 zile Antibiotice –Doxiciclină
Vitamine – Lovit Antibiotice –Anflox
Vitamine – Nutril Se Antibiotice –Amprosol
Vitamine – Galimicin

46 Tabelul 3.3
Tratament și vaccinare a puilor broiler pentru perioada 0 -21 zile (după Văca ru-Opriș I. și colab .,
2002)
Vârsta puilor Acțiune Produs folosit Doza
0 zile Vaccinare I – PPA Avinew 1,2 doze/cap
0-5 zile Antibioterapie Amoxicilină +
Colistin 200 g/1000 l apă +
200 g/1000 l apă
0-5 zile Vitaminizare aminoaci zi 500 ml/1000 l apă
10 zile Vaccinare II PPA Avinew 1,2 doze/cap
12 zile Vaccinare III BIA MB Abic 0,8 doză/cap
13-15 zile Vitaminizare aminoacizi 500 ml/1000 l apă
13-17 zile Antibioterapie Tiamutin +
Clortetraciclină 300 g/ + 300 g / tonă
furaj
21 zile Vaccinare IV PPA Avinew 1,2 doze/cap

Trebuie menționat că nu există un program de tratament sau de vaccinare universal,
recomandarea lui Văcariu -Opriș fiind folosirea pentru vaccinarea PPA cu Vitapest sau Avinew
(fig. 3.1 4) și pentru BIA cu vaccinul BI L Cevac (fig. 3 .15).

Figura 3. 14 Vaccinuri folosite pentru imunizare PPA, Vitapest și Avinew

47

Figura 3. 15 Vaccin folosit pentru imunizare BIA

Vaccinu rile Vitapest și Avinew sunt recomandat e pentru imunizarea activă atât a puilor de
găină sănătoși, la orice vârstă, cât și a găinilor împotriva bolii de Newcastle. Acestea pot fi fol osite
la prima vaccinare sau la revaccinarea puilor de găină (broileri, puicuțe) sau a găinilor. La păsările
vaccinate imunitatea se instalează după 7 -10 zile de la vaccinare și se menține timp de 4 -6
săptămâni.
Vaccinul BI L Cevac este folosit pentru imun izarea activă a puiilor sănătoși împotriva
bronșitei infecțioase și a bolii de Newcastle. Vaccinul poate fi utilizat pentru vaccinarea inițială
sau revaccinarea broilerelor, puicuțelor și găinilor. Vaccinarea primară trebuie efectuată prin
picătură în ochi sau prin metoda spray, începând cuvârsta de o zi. Vaccinarea prin rapel se
recomandă trei -patru săptămâni mai târziu prin administrare prin pulverizare sau în apă potabilă.
Pentru puicuțe, este recomandat un al doilea rapel la vârsta de 10 -12 săptămâni.
În fermele avicole de găini ouătoare este recomandat ca înainte sau imediat după recepția
puicuțelor să se întocmească un plan de management care să includă programul de lumină,
vaccinările și programul de furajare. În urma vaccinărilor efectuate în perioad a de creșetere,
puicuțele trebuie să fie practic imune la cele mai întâlnite boli. Cu toate acestea, unele vaccinări
(împotriva sindromului căderii ouatului, Pasteurella și alte vaccinuri inactivate) prin injectare pot
fi realizate profitabil în raport cu transferul puicuțelor.
Dacă puicuțele sunt vaccinate doar împotriva bronșitei in fecțioase și bolii de Newcastle , se
recomandă revaccinarea împotriva epidemiilor produse de aceste boli la fiecare a zecea săptămână
în perioada de producție. Revaccinarea se poate face cu spray sau prin administrarea în apa de
băut. Este indicat ca programul de vaccinare să se stabilească împreună cu crescătorul și la
recomandarea medicului veterinar (Văcaru -Opriș și colab., 2002).
În România, metodele și programele de vaccin are se stabilesc de către medicul veterinar
responsabil.

48 Pentru profilaxia specifică a bolii Newcastle la efectivele de găini din cadrul CSV
Grănicești, județul Suceava s -a folosit vaccinul Newvac LS 79 (fig. 3. 16) și a Bronvac -ului pentru
bronșita infecți oasă, care dau rezultate foarte bune.
Vaccinarea păsărilor din gospodăriile populației s -a făcut în cadrul a trei campanii de
vaccinare, iar în cazul în care boala a evoluat în anii anteriori, s -a executat și o a patra campanie
de vaccinare.

Figura 3. 16 Vaccin antipseudopestos Newvac LA Sota

Vaccinul Newvac LS 79 este în ambalat în flacoane de 6 ml (conține 1000 de doze) închise
cu do puri din cauciuc și capse din aluminiu, împreună cu diluantul specific. Se păstrează la 2 –
8°C, protejat de lumina solară directă. O doză vaccinală conține min 106,5 EID 50 din virusul bolii
Newcastle clona LS 79 .
Pentru prepararea suspensiei de vaccin în vederea administrării s -a îndepărtat capsa de
aluminiu și dopul de cauciuc de la flaconul cu produsul liofilizat apoi s -a adaugat o cantitate din
diluant după care s -a reaplicat dopul de cauciuc și s -a agitat bine. Suspensia rezultată s -a transferat
în flaconul cu diluant și s -a început imediat administrarea vaccinului la păsări.
Prima vaccinare s -a făcut la vârsta de 10 -11 zile prin administrarea în masă a vaccinului în
apa de băut sau injectabil.
Când administrarea vaccinului s -a făcut în apa de băut s -au avut în vedere următoarele
aspecte:
Cu 48 ore înainte de vaccinare și la 24 ore după vaccinare s -a oprit orice administrare de
medicamente sau dezinfectante în apa de băut și s -au clătit adăpătorile cu apă curată, proaspătă,
fără adaosuri de substanțe medicamentoase sau dezinfectante;

49 Cu 2 -3 ore înainte de vaccinare păsările au fost private de apă;
Vaccinul reconstituit cu diluant s -a adaugat în apa de băut proaspătă, curată și fără adaosuri
de medicamente sau dezinfectante, apreciind cantitatea de apă pe care o bea o pasăre: 10 ml / pui
până la vârsta de 30 zile; 20 ml / pui după vârsta de 30 zile (ex. 250 doze / 5 l de apă; 500 doze /
10 l apă);
Pentru a evita efectul advers al clorului din apă asupra vaccinului, s -au dizolvat 2,5 g lapte
praf/1 litru de apă de băut înainte de adăugarea vaccinului;
Nu s-a administrat apă din nou până când nu a fost consumată toată apa care conține vaccin;
după aceea s -a continuat cu practica uzuală de adăpare.
Pentru administrarea pe cale injectabilă, subcutanată, s -a folosit o doză de 0,2 ml dintr -un
vaccin de 100 de doze diluat în 20 ml pentru fiecare pasăre.
Imunitatea se dezvoltă începând cu 7 zile după vaccinare și durează 49 zile. În funcție de
etapa vaccinală, vaccinul Newvac LS 79 a fost administrat concomitent c u vaccinul BRONVAC.
După reconstituirea produsului cu diluantul specific (când ambalajul primar este deschis
pentru prima dată) aplicarea acestuia s -a făcut imediat consumându -se tot conținutul flaconului
deschis. Pentru reconstituire și administrare s -a utilizat instrumentar steril.
Producătorul vaccinului Newvac LS 79 recomandă în prospect următoarele măsuri de
precauție:
o se va folosi conținutul integral al flaconului imediat după rehidratare;
o se va prepara numai cantitatea de vaccin care se va administr a imediat;
o nu se vor vaccina păsările bolnave, păsările după transport / transfer la alte ferme si păsările
cu mai puțin de 8 – 10 zile după alte vaccinări;
o cu 48 de ore înainte și 24 ore după vaccinare se va sista aplicarea oricărui alt medicament
și administrarea dezinfectantelor în apa de băut;
o nu există restricții de utilizare în timpul ouatului;
o nu se recomandă administrarea în amestec sau concomitent cu alte produse medicinale
veterinare imunologice;
o nu sunt suficiente informații privind siguranța și eficacitatea acestui produs administrat în
amestec sau concomitent cu alte produse;
o decizie privind folosirea acestui vaccin înainte sau după oricare alt produs necesită o
analiză de la caz la caz;
o acest produs medicinal veterinar nu se amestecă cu a lte produse medicinale veterinare.
o persoanele care administrează produsul vor evita contactul acestuia cu ochii întrucât
virusul Newcastle poate produce o ușoară conjunctivită la om, care durează două sau trei
zile.

50 Atunci cînd se suspectează un focar de pseudopestă se iau următoarele măsuri:
1. se anunță Direcția Sanitar Veterinară Județeană;
2. se recoltează probe;
3. probele se trimit la Laboratorul Sanitar Veterinar din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor;
4. Testele serologice se utilizează atât în diagnosticul de confirmare, concomitent cu
examenul serologic, cât și în controlul eficacității vaccinărilor profilactice și în
supravegherea indemnității efectivelor SPF. Pentru confirmare este necesară examinarea a
cel puțin 10 seruri recoltate de la păsări bolnave sau trecute prin boală (până la 10 zile de
la infecție se pot obține rezultate eronate). Pentru verificarea eficacității vaccinărilor,
testarea serologică se face la 21 zile după vaccinare, iar pentru supravegherea efectivel or
SPF se execută, periodic (obișnuit lunar), la 5% din efectiv.
5. după confirmarea diagnosticului se aplică măsuri de carantină de gradul II;
6. în cadrul gospodăriei, după efectuarea examenului clinic s -a recomandat separarea
păsărilor sănătoase de cele bolna ve. Cadavrele păsărilor bolnave au fost distruse prin
ardere;
7. după confirmarea diagnosticului s -a recomandat sacrificarea tuturor păsărilor, iar carcasele
păsărilor clinic sănătoase pot fi date în consum numai după tratament termic, prin fierbere;
8. organele păsărilor sacrificate se distrug prin ardere;
9. adăposturile în care au stat păsările bolnave s -au curățat mecanic și dezinfectat;
10. înainte de a reintroduce păsări în gospodărie s -a recomandat respectarea unui vid sanitar
de cel puțin douăze ci și una de zile de la ultima dezinfecție;
11. este bine, ca atunci când se va cumpăra tineret avicol, să se țină cont de statusul imunitar
al părinților – care au dat ouăle din care au eclozat puii achizitionați – vizavi de boli precum
pseudopesta aviară, bursita infecțioasă , bronșita infecțioasă, micoplasmoza respiratorie,
salmoneloză etc.

51

CAPITOLUL 4 CONCLUZII

Observațiile privind diagnosticul, profilaxia și combaterea pseudopestei aviare efectuate în
perioada 2018 -2019 pe efectivul de păsări din cadrul CSV G rănicești județul Suceava și a Clinici i
de Boli Infecțioase și Medicină preventivă a Facultății de Medicină Veterinară din Iași au dus la
următoarele concluzii:

1. Rezultatele anchetei epidemiologice au constatat faptul că păsările bolnave proveneau
dintr -o gospodărie privată, crescute în sistem extensiv.

2. În urma examenului clinic al efectivului de păsări din gospodăria privată din comuna
Grănicești, județul Suceava, simptomatologia a fost caracteristică formei acute de
pseudopestă.

3. La găinile adulte s -a ob servat o simptomatologie ștearsă cu predominanța semnelor
digestive și respiratorii și lipsa fenomenelor nervoase. Deasemenea, o scădere a producției
de ouă, cu ouă depigmentate, coaja moale sau chiar fără coajă și cu albușul mult mai fluid .

4. Simptomele c linice s -au întâlnit doar la galinacee, rata îmbolnăvirii a fost de 19,44% la
găinile adulte și de 50% la puii în vârstă de 5 săptămâni.

5. Procentajul de mortalitate a fost de 42,86% la găinile ouătoare și de 100% la puii în vârstă
de 5 săptămâni, concluzi onând că r eceptivitatea păsărilor depinde și de vârstă , în sensul că,
cu cât păsările sunt mai tinere, cu atât sensibilitatea lor este mai mare.

6. Examenul anatomopatologic a evidențiat leziuni specifice formei de evoluție a
pseudopestei aviare: proventric ulită hemoragică , tiflita hemoragică și proctita hemoragică.

7. Respectarea unui plan de vaccinare pentru păsările din gospodăriile populației contra
pseudopestei aviare duce la o bună imunizare a păsărilor.

52

BIBLIOGRAFIE

1. Alexander D.J. și Allan W.H., 1974 – Newcastle disease virus pathotype, .în: Avian
Pathology 3, p.269 -278.
2. Alexander D.J., 1988 – Methods of Spreadi ng în: Newcastle Disease , D.J. Alexander, Ed.,
Kluwer Academic Publishers, Boston, p. 256 -272.
3. Alexander D.J., 1995 – The epidemiology and contr ol of avian influenza and Newcastle
disease – review article. Journal of Comparative Pathology , vol. 112, p: 105 -126.
4. Alexander D.J., Russell P.H., Collins M.S., 1984 – Paramyxovirus type 1 infections of
racing pigeons: 1 Characterisation of isolated virus es.Veterinary Record , vol.114, p: 444 –
446.
5. Arias -Ibarrondo, J., Mikami T., Yamamoto H., Furuta Y., Ishioka S., Okado K. și Sato G.,
1978 – Studies on a paramyxovirus isolated from Japanese sparrow -hawks (Accipiter
virugatus gularis ), Japanese Journal of ve terinary Science , vol. 40, p.315 -323.
6. Beach J.R., 1942 – Avian pneumoencephalitis , în Proceedings of the Annual Meeting of
the US Livestock Sanitary Association , vol. 46, p. 203 -223.
7. Beard C.W. și Hanson R.P., 1984 – Newcastle disease . în:Diseases of Poult ry 8th Edit.,
M.S. Hofstad, H.J. Barnes, B.W. Calnek, W.M. Reid, and H.W. Yoder Eds, Iowa State
University Press, Ames, p: 452 -70.
8. Bell J.G., Ait Belarbi D., Amara A., 1990 – A controlled vaccination trial for Newcastle
disease under village conditions . Preventive Veterinary Medicine , vol. 9, p: 295 -300.
9. Cardenas S., Garcia R.N., Lopez R., Morales M.A., Olvera M.A., Marquez R., Merino P.J.,
Miller C.L.A., 2016 – Molecular epidemiology of Newcastle disease in Mexico and the
potential spillover of viruses fr om poultry into wild bird species, Appl. Environ.
Microbiol.,vol. 79, p.4985 -4992.
10. Carp -Cărare M., Dorina Timofte, 2002 – Imunologie și imunopatologie, Editura Casa de
editură Venus, Iași.
11. Diel D.G., da Silva L.H., Liu H.,Wang Z., Miller P.J., Afonso C.L., 2012 – Genetic diversity
of avian paramyxovirus type 1: proposal for a unified nomenclature and classification
system of Newcastle disease virus genotypes, Infect. Genet. E, vol., 12, p:1770 -1779.

53 12. Doyle T.M., 1927 – A hitherto unrecorded disease of fowls due to a filter -passing virus , în
Journal of Comparative Pathology and Therapeutics , vol. 40, p:144 -169.
13. Hannoun C., 1977 – Isolation from birds of viruses with human neuraminidase. în
Biological Standardisation , vol. 39, p. 469 -472.
14. Hanson R.P., 1972 – Newcastle disease în M.S. Hofstad, B.W. Calnek, C.F. Helmboldt,
W.M. Reid & H.W. Yoder (Eds.). Diseases of Poultry 6th edition, Ames, Iowa State
University Press, p: 619 -656.
15. Kaleta E.F. și Baldauf C., 1988 – Newcastle disease in free -living and pet birds . în:
Newcastle Disease, D.J. Alexander Ed., Kluwer Academic Publishers, Boston, p:197 -246.
16. Kraneveld F.C., 1926 – A poultry disease in the Dutch East Indies , Nederlands -Indische
Bladen voor Diergeneeskunde , vol. 38, p: 448 -450.
17. Lamb R.A., Collins P.L., Kola kofsky D., Melero J.A., Nagai Y., Oldstore M.B.A., Pringle
C.R., Rima B.K. , 2000 – Family Paramyxoviridae în: M.H.V. van Regenmortel (ed) Virus
Taxonomy , Seventh Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses.
Academic Press: New York, p: 549 -561.
18. Lancaster J.E., 1966 – Newcastle disease – a review 1926 -1964 . Monograph No 3, Canada
Department of Agriculture, Ottawa .
19. Mayo M.A., 2002 – A summary of the changes recently approved by ICTV . Archives of
Virology, vol. 147, p.1655 -1656 .
20. Miller P.J., K och G., 2013 – Newcastle disease în Swayne D.E., Glisson J.R., McDougald
L.R., Nolan L.K., Suarez D.L., Nair V. (Eds.), Wiley -Blackwell, Hoboken, New Jersey, p:
89-138.
21. Moga Mînzat Radu și colab., 2005 – Boli virotice și prionice ale animalelor. – Ed. Bruma r
Timișoara.
22. Pearson G.L., McCann M.K., 1975 – The role of indigenous wild, semidomestic, and exotic
birds in the epizootiology of velogenic viscerotropic Newcastle disease in southern
California, 1972 –1973 , J. Am. Vet. Med. Assoc., vol. 167, p:610 -614.
23. Perianu T. și colab., 2012 – Tratat de boli infecțioase ale Animalelor, Viroze și Boli prionice
Vol. II, – Ed. Universitas, Iași.
24. Tănase, Irina -Oana 2015 – Boli infecțioase ale animalelor : îndrumător de lucrări practice ,
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași
25. Văcaru -Opriș, Ioan și colab. 2002 – Tratat de Avicultură , vol. II. Ed. Ceres, București
26. Velescu Elena, 2002 – Patologia bolilor infecțioase – Ed. Vasiliana Terra Nostra, Iași.

54 27. World Organisation for Animal Health (OIE), 2015 – Principles of veterinary vac cine
production , Manual of Diagnostic Tests and Vaccines for Terrestrial Animals, Paris,
France.
28. Saifuddin M., Chowdbury T.I., Sarker A.J. și Amin M.M., (1990) – Protection conferred
by vaccination with Blacksburg and Komarov strains of Newcastle disease v irus against
Newcastle disease in Bangladesh , Tropical Animal Health and Production , vol. 4.
29. *** Ordinul 35/2016 pentru aprobarea Normei sanitar veterinare privind controlul bolii de
Newcastle.
30. *** Planul de contingență al României pentru boala de Newcastl e.
31. *** Material informativ Romvac Company SA
32. *** Commission of the European Communities Council ( CEC) , 1992 – directive
92/66/EEC of 14th July 1992 introducing Community measures for the control of
Newcastle disease. Official Journal of the European Commun ities, L260, p: 1-20.
33. *** http://comuna.info/harta -granicesti -sv/