Culele Si Aria Lor de Raspandire

CUPRINS:

PLAN DE IDEI

I INTRODUCERE

II ARHITECTURA CIVILĂ TRADIȚIONAL ROMÂNEASCĂ

III LOCUINȚA FORTIFICATĂ DE TIP CULA

IV CULELE DIN OLTENIA

V CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

PLAN DE IDEI

I INTRODUCERE

Argument

II ARHITECTURA CIVILĂ TRADIȚIONAL ROMÂNEASCĂ

Definire

Forme premergătoare

De la casa țărăneasca la casa boiereasca de tip cula

III LOCUINȚA FOTIFICATA DE TIP CULA

Perioada apariției

Cauzele apariției

Aria georgrafica de răspândire

Elemente specifice (descriere, plan, volumetrie)

Forme și influente contemporane

Materiale și tehnici de construcție

IV CULELE DIN OLTENIA

Tipologii

Planimetrii

Exemple de cule din Oltenia

V CONCLUZII

INTRODUCERE:

Argument:

„Cei ce pleacă la drum, ce apucă de-a lungul unei văi a Olteniei sau a Munteniei apusene, vor fi mirați, când uneori, le vor răsării în fața ochilor o clădire înaltă și albă, cu zidurile străpunse de metereze, ce pare ruptă de vremurile în care trăim. Din păcate, o dată cu incursiunile prădalnice ale cetelor de turci de pe malul drept al Dunării, au dispărut în mare parte și culele aflate pe aceste locuri. Numărul culelor care încă există este destul de mare, pentru că, folosind datele privind câteva exemplare de curând dispărute documentar, să fie posibilă definirea trăsăturilor lor caracteristice, conturarea ariei lor de răspândire și formularea unor ipoteze asupra originii lor.” 1

Astfel propun studierea culelor, analizând exemplele existente, studiind cauzele apariției lor și modul în care se regăsesc în prezent în peisajul arhitectural.

Referitor la cule, Grigore Ionescu scria, cu atâta obiectivitate : “…împământenindu-se ca locuința de moșneni și boiernași, casa tip cula pierde cu totul aspectul de construcție fortificată și capătă, sub mâna abilă a meșterilor locali o înfățișare de caracter național.” 2

Valoroase din punct de vedere istoric, social, arhitectural, regional, național, est-european, culele din Roamania sunt unul din numeroasele exemple în care specificul național se împletește cu influențe caracteristice construcțiilor la popoarele vecine.

“Ele sunt dovadă despre ceea ce ne deosebește dar și despre ceea ce ne unește în lunga istorie parcursă cu plusurile și minusurile ei în mileniile de viață trăită alături, în stânga și în dreapta Dunării ce taie în două continentul.Culele reprezintă emblema unei familii, așa cum o face oricare castel medieval”.³

_____________________________________________________

1.R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din România”, București 1969, p.5-6

2.Gr. Ionescu, “Arhitectura populară în România”, București 1971, p.64

3.http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din România

II ARHITECTURA CIVILA TRADITIONAL ROMANEASCA

Definire :

“Cula este un tip de construcție semifortificata, răspândit în întregul spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și în Albania. Unii cercetători cred că originea culelor este în Afganistan și Iran. Fapt cert, culele sunt prezente și în câmpiile unor țări occidentale, cum ar fi Italia, Franța și Spania.” 4

“Termenul cula deriva de la cuvântul turcesc “kule” care înseamnă turn. După cum bine se știe turnurile au jucat un rol important în arhitectura medievală din întreaga lume ca elemente fortificate, de apărare și de veghe. În limba veche “cula” înseamnă turn, apoi a ajuns să desemneze orice fel de clădire întărâtă, inclusiv unele fortificații militare, precum și unle case țărănești mai înalte. Astăzi înțelesul s-a restrâns la clădirile care în afară de celelalte însușiri ale turnurilor, au ca scop principal de a servii ca locuința și anume de locuința permanentă și de sine stătătoare. Prin urmare cula este o locuință întărită în formă de turn, o “locuinta-cetate”.

Caracteristicile principale a acestui tip de locuința sunt, existența unui parter înalt, masiv, luminat numai prin deschideri foarte înguste, dar și a unei scări interioare de circulație între diferitele niveluri.”5

În țara noastră, culele se mai întâlnesc doar în regiunile de dealuri a Olteniei și a Județului Argeș. Altădată aria de răspândire a culelor se întindea și asupra zonelor de câmpie până către București, însă culele din regiunea de șes, mai puțin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte.

“Cula, ca o locuință fortificată de țară, se constituie ca un program arhitectural bine definit, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, cu trăsături proprii pe o arie ce se întinde din regiunile nordice ale Albaniei, sud-estul Iugoslaviei, cuprinzând Oltenia și unele zone ale Argesului, Prahovei și Buzăului. Așadar în romana, serbo-croata, turcă, albaneza și greacă termenul cula are același înțeles. Deși este considerat a fi de origine turcă, aceasta nu presupune că și tipul constructiv respectiv este de origine turcă.” 6

_____________________________________________________

4.http://ro.wikipedia.org

5.R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969

6.Ioan Godea, “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana, Timisoara, 2006, p.17

Forme premergătoare

Casa cula din Glogova. Din curțile boierești care l-au găzduit pe Paul de Alep, este cel puțin una care se păstrează și a cărei analiza poate furniza informații interesante în problema locuințelor boierești din vremea premergătoare apariției culelor: curtea marelui pitar Necula Glogoveanu din Glogova.

“În străvechiul sat Glogova, așezat pe malul stâng al Motrului, la 60 de km de Turnu Severin și la 20 de km de Tismana, se înalța o clădire de proporții armonioase ce apare la prima

Casa cula din Glogova Gorj. Sursa: www.skytrip.ro

vedere că o tipică locuința boierească din veacul al XVIII-lea”7.

După tehnica construcției ne dăm seama de existența a două tipuri arhitectonice distincte. Prima etapă este caracterizată de zidurile groase de aproape un metru și jumătate, străpunse de numeroase metereze, deține un beci la nivelul solului, format din două încăperi acoperite de bolți cilindrice întărite.

_____________________________________________________

7.R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.16

Tradiția o atribuie lui Necula vătaful din Glogova , atestat documentar la începutul secolului al XVII-lea.

La această construcție s-a adăugat ulterior întregul etaj precum și două ieșinduri care se deosebesc de construcția existența: ieșindul din față conține intrarea și scara de acces la etaj, iar deasupra un foișor susținut de stâlpi din lemn pe un parapet străpuns de metereze; ieșindul din spate constituia zona de gardă, prevăzut cu multe metereze, cu ungiuri de tragere variate, iar deasupra lui se afla o cameră mică de așteptare caracteristică locuințelor boierești din secolele XVIII-XIX. Cea de-a doua etapă constructivă în care se arata strălucirea și bogăția boierilor Glogoveni din secolul XVIII , a avut ca autor pe Matei Glogoveanu, consilier împărătesc, mort în 1732, dar mai degrabă pe fiul acestuia, Ioniță Glogoveanu care a ocupat importante dregătorii în decursul celei de-a două jumătăți a secolului XVIII-lea.

Casa cula din Glogova Gorj. Sursa:arhitectura-romaneasca.blogspot.com

Intrarea boltită a beciului este închisă de o ușă dublă de stejar, cu stâlp desparti-tor în mijloc și două guri de tragere. Uși similar blochează accesul spre etaj și spre anexa sanitară. Doar ușa de la intrare este nouă, cea veche, asemănătoare celorlalte se afla astzai depusă în foișorul “Tudor Vladimirescu” al Muzeului din Golești.

Modificările aduse ferestrelor prin lărgirea lor dar și înlocuirea stâlpilor foișorului, au fost realizate la sfârșitul secolului trecut de Gheorghe Vernescu, proprietarul de atunci al casei din Glogova.

De la casa țărăneasca la casa boiereasca de tip cula

“Casa țărăneasca. Forma cea mai elementară a casei românești este cea a unui pătrat sau dreptunghi, cuprinzând una, doua, sau trei cameră, dispuse pe o singură filă. Această casă își are totdeauna fațada spre miazai și de partea cea mai lungă a clădirii. Spre deosebire de modul de construcție și așezare obișnuit în Macedonia și în toată regiunea mediteraneană, unele case țărănești, construite din piatră și cuprinzând un parter și un etaj, sunt înghesuite unele în altele casa românească tip, cuprinzând numai un parter, se înalta liberă și curate în mijlocul unei curți mari, care închide, pe lângă casă un grajd, un cosar, o magazine sau un șopron pentru păstrat unelte și lemne, cotețe, patuluri, etc.

Materialele folosite în construcție sunt: lemnul, pământul galben amestecat cu balega și, în foarte mică măsură, piatra. Casa n-are fundații; un singur rând pe pietre groase, așezate direct pe pământ, constituie baza întregii clădiri. Casa propriu-zisă are în față, de partea fațadei, o prispă ridicată pe stâlpi, care, la locuințele oamenilor mai cu stare, sunt bogat împodobiți cu crestături și ornamente. […]

Casa este acoperită cu șindrila. Acoperișul, în patru ape, cu pante repezi, adăpostește un pod spațios. […] În legătură cu casa și gospodăria țărănească trebueste pusă și poarta de intrare în curtea casei, acel arc de triumf rustic deschis către ultita, în care țăranul își pune intraga silința ca să arate trecătorilor toată maestria lui în prelucrarea lemnului.

Alături de tipul acesta de casă țărăneasca, pe care îl găsim, nu numai în Muntenia, Moldova și sud-estul Transilvaniei, ci și în țările vecine, în care popoarele diverse au luat locul și tradiția de așezare a vechilor traci, și-au făcut apariția cu vremea, un nou tip de casă, care este o adaptare locală a tipului mediteranean. Aceasta este casa boiereasca modestă sau semiboiereasca, construită din cărămidă și lemn. Se compune din două niveluri: un parter și un etaj. Nivelul de jos, de obicei la nivelul solului, este destinat a fi în pivniță și depozit, deși câteodată, este chiar locuibil; etajul superior cuprinde locuința propriu-zisă și se compune dintr-o sală mijlocie și trei, patru sau chiar mai multe cameră, dispuse de o parte și de alta a acestei Săli. Accesul la etaj este dat de o scară exterioară de lemn, care ajunge pe un balcon, sprijinit, ca și la casele țărănești, pe stâlpi sau coloane de lemn împodobite cu crestături. Astfel de case exista în Muntenia în județele Argeș, Muscel, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Buzău. De o formă mai originală, dar în același timp mai apropiată de aspectul casei fortificate mediteraneene, casa boiereasca din Oltenia, venită din Dalmația prin intermediul Serbiei anterioare, este cunoscută în România sub numele de cula, pe care i l-au dat turcii. Se compune dintr-un parter și două etaje. Forma obișnuită este că a unui pătrat. La parter, se găsește, ca și la casa semiboiereasca, pivniță; etajul întâi cuprinde trei sau patru camera de locuit, laminate de ferestre mari, iar ultimul cât se compune, de obicei, din două cameră, având intodeauna un balcon ridicat pe stâlpi de zidărie groși și scunzi, uniți între ei cu arcuri eliptice simple polilobate, sau festinate, – adică o serie de arcusoare mici, sprijinite pe un tirant de lemn. Scara se găsește intodeauna în interior. Câteodată forma planului nu este perfect dreptunghiulară, în care caz balconul de la ultimul cât este dispus pe colț. Etajul superior se reduce adesea, la culele mai vechi, la o singură încăpere mică, cu ferestre înguste – camera de pază și atac – și la balcon sau – ca la Pojogeni – la un simplu loc de observație practicat sub acoperiș și construit din lemn. Încăperile sunt deseori acoperite de foarte interesante bolți cu penetrații, decoarate cu stucarii. Vatră țărănească este înlocuită de soba de zid, construită monumental, cu oloane așezate în chip de colonete, cu profile bogate și forme deosebite, având asepctul unei adevărate mobile de lux.

Casa boiereasca de tip cula, împământenindu-se, pierde din ce în ce mai mult acel aspect de construcție fortificată, și capătă, în unele cazuri, o înfățișare care îi dau un caracter de-a dreptul național. Planul robust, de formă pătrată, cu ziduri puternice, întrebuințat la cule, primind ferestre mari și uși largi, se înconjoară cu un balcon deschis, cu ace de-a dreptul național. Planul robust, de formă pătrată, cu ziduri puternice, întrebuințat la cule, primind ferestre mari și uși largi, se înconjoară cu un balcon deschis, cu acea prispă din fata caselor țărănești sau semiboieresti, sprijinită pe stâlpi de lemn, împodobiți cu cioplituri, și dă naștere unui tip de casă nouă, care este esetialmente românească. […] Pe când tipul acesta de casă cu plan regulat, cuprinzând, pe lângă pivniță, unul sau două etaje, este răspândit și întrebuințat atât de boierii mici, cât și de cetățenii înstăriți, boierii mari, care incepa călători și studia la Constatinopol, când își clădesc o locuință, nu se mai mulțumesc cu împărțeala simplă românească, ci adopta pentru casa lor forme mai complicate și dispozițiuni de plan commune caselor turcești.” 8

_____________________________________________________

8. Grigore Ionescu, “Istoria arhitecturii romanesti, Capitel, p 371-380

III LOCUINȚA FORTIFICATĂ DE TIP CULA

Perioada apariției

Lipsindu-ne inscripțiile, datările sau referințele documentare precise, este foarte greu de determinat, chiar și cu aproximație data apariției primei cule în țara noastră. O însemnare de călătorie este relevantă : “…ajungând în cursul călătoriei sale din anul 1746 de la Curtea de Argeș la Șuici, mitropolitul Neofit precizează: …am trecut raul spre apus și am mers la casele lui Ștefan căpitan Balota. Are case mari de piatră și cula de zid pentru hoți.” 9

Se presupune însă faptul că primele cule tipice, cula din Curtișoara, cula Greceanu din Maldarasti, fostele cule din Pojogeni, Rovinari și Șuici, ar data de la începutul secolului XVIII-lea. Ipoteza datării culelor din România la începutul secolului XVIII poate fi contrazisă doar în urma unor descoperiri arheologice.

Cula de la Curtisoara. Sursa:cetate.inturism.info

“Exista totuși îndoială asupra existenței culelor “anterioare datei arătate, sau mai exact nu anterioare anilor 1657-1658, prezumție întemeiată pe argumentul că nici în cursul călătoriei sale din vara anului 1657, care l-a adus de la Pitești al Râmnicul Vâlcea, Targu-Jiu și Baia de Aramă, oar de acolo la Strehaia, Craiova, sudul Olteniei și înapoi la București, nici cu prilejul refugiului

sau în părțile Campulungului din anul următor, Paul de Alep nu menționează existenta vreunei

_____________________________________________________

9. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.43

clădiri prezentând caracteristicile unei “cule”. Datorită faptului că atenția acestui “levantin” cult,

hipersensibil la tot ce este monumental și izbitor, nu a fost reținută, cu excepția curții din

Brâncoveni, de nici una din nenumăratele curți boierești în care a poposit sau pe lângă care a trecut în cursul lungului sau periplu prin patria culelor, indică faptul că probabil locuințele acestea nu prezentau nimic neobișnuit sub raportul formelor arhitectonice.”10

Trebuie menționat însă, existența unor case boierești din prima jumătate a secolului XVII la care se regăsesc trăsături caracteristice culelor, acestea apărând în urma agravării dominației otomane în țările romane, după tentative de eliberare națională a lui Mihai Viteazul (1593-1601) și cu slăbirea autorității de stat, fapt ce a avut ca efect instaurarea unei stări de nesiguranță resimțită mai ales în regiunea de sud a țării, care era supusă presiunii directe și permanente a atacurilor otomane de peste Dunăre. “Slăbirea puterii centrale și consecința ei inevitabilă, au silit pe boieri să-și întărească curțile amenințate de năvălirile otomane.”11

Acestea sunt împrejurările care au dus la apariția acelor clădiri boierești întărite, premergătoare culelor propriu-zise, caracterizate printr-o modificare esențială față de casele boierești anterioare: ieșire deasupra pământului a pivniței boltite, construită până atunci în subsol, transformarea acesteia într-un parter înalt ce servea ca beci străpuns de metereze ce permitea ca locuința să fie mai ușor de aparat, iar deasupra partea clădirii rezervată locuinței. Scara de acces rămâne în exterior, planul continua să fie pronunțat dreptunghiular iar peste parter nu se ridica decât un etaj.

La începutul secolului XVIII culele au forme pronunțate de turn, acest lucru sporind posibilitatea de apărare dar în acelas timp confortul și spațiul sunt diminuate. În această perioadă cei care construiesc acest tip de locuința, nu mai sunt reprezentanții marii boierimi, Buzestii, Glogovenii, Bujorenii, ci în marea majoritate a cazurilor, boierii mărunți de țară.

Cauzele apariției

“Apariția culelor a fost dictată de nevoi de apărare împotriva năvălitorilor, dar și de supraveghere a tot ce se putea întâmpla în jurul culei. Așadar, culele apar ca o necessitate de apărare în fata amenințărilor venite din sudul țării și care se vor accentua la începutul secolului XIX-lea când incursiunile otomane creaseră o stare de dezordine și de panică”.12

_____________________________________________________

10.11. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.6-7

12. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

“Folosind asemenea case întărite, prevăzute cu elemente rudimentare de apărare, aceștia au putut să reziste unei bande care nu erau înzestrate cu puternice arme de foc”.13 Dezvoltarea culelor în Oltenia s-a datorat supraviețuirii păturii sociale a cărei locuința specifică a fost cula. Procesul de acaparare a proprietăților mici și mijlocii de boieri și oamenii înstăriți, a început atât în regiunea de câmpie față de ceea de deal, cât și în Muntenia față de Oltenia. În regiunea de deal a Olteniei, boierii de pe Motru, Jiu, Gilort, Oltet și alte văi “ s-a menținut cu îndărătnicire pe suprafețele ei de pământ, înălțând cule până în vremea lui Tudor Vladimirescu, uneori chiar și după aceasta”.14 În concluzie , nu întâmplător au luat naștere acest tip de locuința fortificată. Reacția de autoapărare a boierilor față de atacurile bandelor de jefuitori turci, arata firea independentă a populației din bazinul Oltului și al Argesului. De asemenea boierii moldoveni și buzoieni se ascundeau în spatele zidurilor înalte ale mănăstirilor, iar spiritual de organizație al populației din Transilvania a dat naștere unor puternice cetăți în care se putea refugia tot satul.

Aria geografică de răspândire

“Asediul Vienei în anul 1683 marchează momentul în care începe declinul stăpânirii otomane. Acesta este evenimentul care va marca dezordinea, insecuritatea și haosul nu numai în arealul turcesc, ci și în toate ținuturile pe care oastea otomană le cucerise. Culele apar și se răspândesc peste tot și erau puține așezările situate pe o vatră cât de cât adunată în care să nu fi existat măcar o construcție înaltă de genul culei din lemn sau din zidărie.”15

“Culele au fost și mai sunt încă raspandte în întreg spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și Albania. În țara noastră ele se întâlnesc numai în regiunea de dealuri a Olteniei și în județul Argeș. Altădată, aria de răspândire a culelor se întindea și asupra zonelor de câmpie adiacente.”16

În vremea lui Tudor Vladimirescu s-au ridicat multe cule, meterezuri și bechete, case și conace întărite, spre a constitui o zonă de protecție a orașului împotriva amenințărilor de peste Dunăre.

Culele în formele cele mai cunoscute și mai bine păstrate până azi au apărut în epoca fanariotă care începe cu Nicolae Mavrocordat (1716) și care se încheie în 1821, adică a revoluția lui Tudor Vladimirescu.

_____________________________________________________

13.14. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.13

15. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

16. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.6

De aceea culele nu sunt doar la vest de Olt. După Al. Tzigara-Samurcas, raspnadirea culei la roamani ar fi ajuns prin filiera sarba. Așa s-ar explica prezența ei în Oltenia și zona învecinată.

Elemente specifice (descriere, plan, volumetrie)

Deși sunt variate ca dimensiune și înfățișare culele au anumite caracteristici ale planului și de structura care permite o conturare destul de precisă a timpului. Culele au forma planului pătrată sau aproape pătrată, cu lungimea laturilor de 5-6 metrii la exemplarele mici (cula din Siiacu și fosta cula din Frăsinet) și 10-12 metrii la cele mai mari (culele din Curtișoara Maldarasti și Cerneți). Zidurile au o grosime cuprinsă între 80 de centimetrii și 1 metru, sunt construite din caramaida sau din piatră și cărămidă, tencuite și văruite în alb. Clădirea se ridică pe trei nivele, parter plus două etaje. Pe parter regăsim salita de intrare și un beci mare în care se depozitau alimentele și uneltele, iar în caz de pericol chiar și vitele. Zidurile parterului sunt străpunse de deschideri înguste în exterior și evazate în interior pentru a permite folosirea lor și la trasul cu pușca. Pe cele două etaje regăsim zona de locuit o încăpere până la patru, în funcție de mărimea casei, dar și scara de acces, întotdeauna pe interior.

Aceleași metereze de la parter se regăsesc și la etajul I în dreptul camerelor dar și în dreptul scării la înălțimi și pe direcții diferite. Decorațiile exterioare sunt realizate din panouri dreptunghiulare cu colțurile teșite Fosta cula din Frasinet

care împart fațadele în trei registre ce corespund nivelurilor Sursa:romaniape3roti.blogspot.com

interioare ale clădirii.

La culele din Oltenia se regăsește la etajul superior un cerdac deschis către exterior prin arcade trilobite, sprijinite pe coloane cilindrice, scunde și groase din zid, care ocupa de cele mă multe ori întreaga lungime a fațadei principale. Acesta constituie un punct de veghe de unde stăpânul putea supraveghea pe trei laturi activitatea curții și putea surprinde la timp apariția pericolului. “Dezvoltat sub îndoită influență a prispei caselor țărănești și a arhitecturii de epoca brâncoveneasca, cerdacul constituie o prelucra-re de mare valoare artistică a meșterilor olteni, pe

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.22

Cula din Cerneti. Sursa: jurnalul.ro

care nu o aflăm în nici un alt sector, din țara sau de peste hotare, al ariei de răspândire a culelor. El a contribuit, astfel,într-o foarte mare măsură la faimă culelor oltenești.”17 Oricât de bine întărită era această încăperea semi-deschisa constituia un punct vulnerabil în caz de atac, de aceea cerdacul culelor oltenești trebuie privit ca fiind o concesie făcută exigentelor de confort și de frumos în detrimentul nevoilor de apărare.

În a doua jumătate a secolului XVIII-lea, mai exact inceputl secolului XIX-lea apare o nouă varianta de cula care este mai puțin pronunțată datorită faptului că dispare ultimul nivel ceea ce face ca formă de turn să fie mai puțin pronunțată. Chiar și așa aspectul de fortăreață rămâne, la fel și elementele de întărire, chiar și cerdacul care se afla acum cu un nivel mai jos, își păstrează aceeași formă. Denumirea de cula ar trebui păstrat unor clădiri asemănătoare, spre deosebire de anumite case boierești care dețin elemente de întărire (casa din Cotofeni Dolj), sau cel care au formă de turn și ziduri groase (casa din Cartiu Gorj), dar expuse din punct de vedere al apărării, prin cerdace, ferestre mari și scări exterioare.

_____________________________________________________

17. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.14

“Criteriul care, în ultimă instanță, asigura exemplarelor mai puțin tipice caracterul de cula va fi intodeauna existenta celor două elemente specific locuințelor întărite: un parter masiv străpuns de metereze și, mai cu seamă, asigurarea accesului la etaj printr-o scară interioară”. 18

Forme și influente contemporane

“În ceea ce privește rolul pe care anumite forme arhitectonice contemporane îl vor fii avut în apariția culelor, controverse destul de aprinse au opus, la începutul veacului acesta, pe cei care, mai mult din intuiție și fără a fii sesizat măcar implicațiile formelor arhitectonice premergătoare menționate mai sus, susțineau caracterul național al culelor, acelora care, în frunte cu Nicolae Iorga și Al. Tzigara-Samurcas, afirmau că acestea reprezintă un tip de construcție împrumutat din Balcani. “Boierii olteni și numai ei, au luat exemplu de la turcii dunăreni și pentru nevoile apărării și-au făcut astfel de case”, enunța Nicolae Iorgainca din 1906”.19 Existența unor clădiri similar și cu aceeași denumire, atât în Bulgaria și Serbia cât și în Albania și Macedonia, nu poate fii pusă la îndoială, iar faptul că la noi culele se afla numai în zona învecinată cu Bulgaria și Serbia reprezintă un argument puternic în sprijinul originii lor balcanice. Teza lui Iorga a fost însușită de mai toți cercetătorii care au urmat. Există posibilitatea însă că această teorie formulată atât de categoric să “păcătuiască“ într-un fel, prin faptul că nu ține cont de o serie de realități ale arhitecturii muntenești. Acest lucru se poate argumenta că aceleași împrejurări istorice și de autoapărare a moșierilor au generat clădiri asemănătoare la sud și la nord de Dunăre.

Locuințele înalte cu scop de apărare sunt o veche tradiție la noi, astfel putem aminti despre existența în trecut a locuintelor-turn ale dacilor. Nu putem trece însă cu vederea descoperirile arheologului Dinu V. Rosseti în părțile Muscelului ( la Suslanesti în 1959, la Cetățenii din Vale, în 1961 și 1967) și anume temeliile unor clădiri cu plan aproximativ pătrat din prima jumătate a secolului XIV-lea al căror scop nu a putut fi precizat până acum. Pe de altă parte este uimitoare asemănarea dintre cule și tipul de casă înalta din regiunea de dealuri, fiind descriese de etnografi ca fiind foarte vechi, cu soclul de zid sau din bolovani, înalt și străpuns de metereze, cât și cu scara interioară de acces la etaj, prezintă deseori înfățișarea pronunțată a unei cule de proporții reduse.

Retragerea frecvență, subliniată uneori printr-un “brâu”, a etajului inti al culelor față de parter ar putea fi o reminiscență a soclului de zid al vechilor noastre case de la munte și a rolului _____________________________________________________

18.19. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.15, p.10

important pe care l-au avut acestea în geneză culelor. Arhitectura culelor a mai fost influențată și de unele construcții turn dar care îndeplineau alte funcțiuni cum ar fi, donjonul cetăților medievale, destul de multe mai ales în părțile Argesului (Cetatea lui Vlad Țepeș de la Capataneni, Cetatea Orația de la podul Dâmboviței etc.), unele turnuri-clopotnite deosebit de înalte și de bine întărite (turnurile manăstirilor din Strehaia, Hotarani, Negru Voda din Câmpulung s.a.), sau ca “acel turn de veghe foarte mare și înalt”, remarcat de Paul de Alep pe dealul viilor din Țânțăreni.

Prin urmare se poate presupune că arhitectura culelor s-a dezvoltat în condițiile unor interferențe cu edificiile contemporane similar, atât cu cele autohtone cât și cu cele de la sud de Dunăre. “Prin contopirea acestor elemente și prelucrarea lor iscusită de către meșterii locali, s-a ajuns către începutul veacului XVIII-lea la alcătuirea unui tip de clădire profund, original, întâlnit numai în Oltenia și Muntenia de vest.”20

Materiale și tehnici de construcție

”Culele au fost ridicate din materiale diverse în funcție de posibilitățile proprietarului, de resursele materiale ale locului, de meșterii care erau prin preajmă, de functille pe care le va avea construcția, de numărul membrilor familiei, etc. Erau cule cu pereți de lemn și cule cu pereți de zidărie. La rândul lor culele de zidărie erau: cu pereți de piatră (de carieră, de rău sau amestecată); cu pereți de cărămidă arsă; cu pereți de piatră în amestec cu cărămidă; cu pereți parțial din zidărie, parțial din lemn. Piatra de carieră sau de vale, se zidea cât mai strâns, pe măsură ridicării zidăriei se incastrau și grinzile pentru planșee, inclusiv transversalele îmbinate în cepuri sau crestături drepte. Cărămidă trebuia să fie foarte bine arsă.

Între casele țărănești și culele de lemn, cu excepția proporțiilor nu existau prea mari deosebiri. Boierii și moșnenii mai înstăriți aveau alte posibilități de plată și, în consecință, aduceau constructorii cei mai pricepuți pe care-i găseau în împrejurimi. Fie că erau cule cu pereți de zidărie sau de lemn, intodeauna ele erau groase, solide, meșteșugit ridicate întocmai cum erau ridicate și zidurile mănăstirilor, inclusiv cele din Oltenia. Parterul era înalt, depășind de regulă 2-3m. la etajele superioare se aflau foișoare și cerdacuri mărginite de zidarii parțiale cu stâlpi și coloane ori pălimar de lemn. Între această zidărie (înaltă de 1m) și streașina acoperișului se aflau contrafișele de lagatura între cosoroaba și stâlpi (adesea numite subsuori).

_____________________________________________________

20. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.12

La alte cule, în cerdac, arcurile de obicei trilobante, dublate cu arhivolta, au nașterile sprijinite pe un tirant de lemn.

Tencuielile cu mortar erau și ele de bună calitate pe bază de var stins în groapa cu multă vreme înainte de a fi pus în lucrare și cu nisip cernut cât mai fin. Ornamentele în stucaturile erau cu ipsos procurat din târgurile învecinate ori de la șantierele manăstirești. De regulă beciurile nu erau tencuite, în schimb locuințele și pereții foișoarelor se tencuiau. Tavanele erau din grinzi masive de stejar. Peste ele se băteau scândurile groase, aparențe, tot de stejar și cu falțuri, existau și tavane de scânduri tencuite sau chiar cu cercuiala de nuiele care apoi era tencuita cu mortar de var.

Pardoselile încăperilor de locuit erau din scânduri groase mai ales de stejar. la parter aproape toate culele aveau pardoseli din lespezi de piatră sau cărămidă. Unele cule aveau la etajul de sus bolți de cărămidă care puteau proteja mai bine construcția în cazul în care atacatorii incendiau acoperișul cu săgeți incendiare. Din acest motiv și bolțile beciurilor cu acces exterior erau din cărămidă, cele cu acces interir puteau avea și tavane din lemn.

Acoperișurile erau în raport direct cu planul construcției, în funcție de numărul și dispunerea încăperilor. La cele pătrate, acoperișul simplu era prismatic, adică piramidal, în patru ape, cu vârf înalt și ascuțit. În cazul construcțiilor de plan rectangular-dreptunghiular exista acoperiș și o coamă pe lungime, cu țepi la capete.

Învelitoarea era bătută pe lanțuri de rășinoase. Cea mai des întâlnită era de șindrila, cioplită la cuțitoaie și horjita ulucit (sau în uluca), adică într-un fel care permitea îmbinarea bucăților alăturate astfel încât se asigura etanșeizarea complete a suprafeței spre a evita pătrunderea apei din precipitații. Dacă sita era mai lungă de 50cm, atunci se bătea în solzi, una peste o parte de cealaltă. Au existat și cazuri în care sita se bătea dublu, triplu sau quadruple cu cuie de fier sau din lemn de tisă. Se poate spune cu certitudine că șantierele de construcție ale culelor au fost peste tot și în permanență adevărate școli de arhitectură pentru săteni, exemple mereu demne de urmat chiar și în ridicarea sau ornamentarea unor construcții țărănești mai modeste prin proporțiile lor. Culele, prin excelență construcții de apărare, erau prevăzute cu cât mai puține penetrații în pereți, iar când ele trebuiau oricum să fie prezente, aveau dimensiunile reduse la minimum posibil.

De regulă cula are o singură intrare, în majoritatea cazurilor la fațada principal, și se putea zăvora foarte bine din interior. Bârne orizontale care glisează în orificii speciale din zid asigurau închiderea perfectă din interior. Erau și uși care se puteau deschide și din exterior cu chei speciale formate din două bare legate între ele ca un îmblăciu, drugul fiind cu dinți ceea ce făcea că, prin rotirea cheii drugul să se deplaseze în pozițiile închis sau deshis. Ușile principale ori secundare se deschid intodeauna spre interior, cu zăvoare anume gândite. Formele și sistemele de închidere – deschidere sunt extreme de variate, de ingenioase, cu ferecături, balamale, clanțe, cu drugi de lemn sau de fier de fiecare dată altfel concepute. Casa tradițională din lumea mediteraneană, așa cum bine se știe, era din piatră, pe două niveluri; în partea de jos se depozitau diverse produse, iar la nivelul superior se locuia. Ferestrele cu barbacane deserveau la tragerea cu pușca în cazul unui atac. Cam așa se prezenta situația și în cazul culelor. De la ultimul nivel și până la bază, deshiderile sunt tot mai mici, iar adesea la nivelul beciului pot chiar lipsi. Meterezele, ferestruicile, străvăzăturile sau găurile puteau fii folosite la nevoie pentru a se trage cu pușca. Din acest motiv erau mai mari la interior și mai mici spre exterior, de obicei pe toate laturile. Aproape toate culele aveau deasupra ori în lateralele intrării principale găuri conice pe unde se putea trage cu pușca asupra celui ce încearcă să forțeze intrarea. Ferestrele, cele de sus pentru iluminat și aerisire, cele de jos doar pentru aerisire și apărare, erau prevăzute cu gratii fixate în cruce în momentul zdirii pereților. Cu totul unice sunt ferestrele extrem de înguste, cu tocuri din piatră fățuită pe patru muchii.

Culele au la etajele superioare spații libere, de supraveghere, de odihnă, de veghe sau de petrecere a timpului liber care poartă diverse denumiri: cerdac, foișor, prispă, galerie, balcon. Dacă ar fi să definim fiecare dintre acești termeni, atunci cerdacul ar fi acel spațiu care este liber pe trei laturi ale edificiului. Foișorul ar desemna un spațiu liber pe două lături și mai rar pe trei. Balcoanele sunt spații libere adiacente zidăriei, adică acele amenajări din lemn menite a spori ulterior suprafețele utile ale edificiului cu predilecție în scop de observare a împrejurimilor culei. Balconul, ca denumire locală, se confunda uneori cu galleria prin care se înțelege spațial liber din toate părțile, mărginit de stâlpi și care cuprinde un întreg etaj de sus, deasupra căruia sta piramida acoperișului. Prispa este spațial liber și îngust pe mai multe laturi ale edificiului, mărginită de stâlpi, cu podea din blăni de stejar. Ar fi identic, deci, prispei obișnuite de la casa țărăneasca din foarte multe zone etnografice românești. În arhitectura oltenească cu atât mai mult foișorul, prispa sau cerdacul sunt spații specifice oricărei locuințe rurale. De aici s-au inspirat și meșterii și proprietarii de cule. Cerdacul, foișorul, balconul sau prispa erau întotdeauna partea dinspre care ar fi putut veni atacul său din partea de unde ar fi provenit semnalul de primejdie supravegheat și apoi, eventual, retransmis.

Culele formau un lanț în care inelele ,culele, turnurile, bisericile, manăstirile comunicau între ele în caz de primejdie. Din foișoarele lor satele puteau fi avertizate de invadatori, de foc, viituri de ape. Când se ivea un pericol, satele, oamenii, boierii trebuia să se anunțe între ei cu mare repeziciune. Semnale cu flăcări, cu fum, se transmiteau de la Dunăre spre nord prin intermediul turnurilor bisericilor ( manăstirești în primul rând ), dar și din foișoarele de la etaj ale culelor. Lanțurile de comunicație erau în lungul văilor pornind de la Dunăre spre munte spre Jiu, Olt, Gilort, Argeș etc.

Exsistenta foișorului, cerdacului sau prispei la culele din România le deosebește net pe acestea de surorile ei, culele din Balcani la care aceste spații nu există. Foișorul, galleria sau cerdacul mărginit de stâlpi de la etajul superior este cea mai importantă caracteristică a culei la romani. Este o emblem de specific național. Interiorul este, în general, adoptat unei case în care stăpânul putea să se apere la nevoie, dar, în plus, el trebuia să aibe confortul necesar unei familii cu mult mai înstărită decât una țărăneasca oarecare. La parter era magazia cu provizii, în beci, atunci când acesta exista, erau depozitate butoaiele cu vin și țuica. Iatacul ( dormutorul capilor de familie) era de dimensiuni nu prea mari, chiar mai mic decât bucătăria de la primul nivel, dar cu mobilă aleasă, perdele de catifea, lămpi sau lampadare, cu fruntare, corlate, stâlpi, babe, grinzi, mese, pădișoare, icoane, și farfurii pe pereți, pereții acoperiți cu scoarțe și lăicere de lână, pe jos cu covoare, mai ales oltenești. Uneori în camera existau și firide sau arcade pentru lumânări. Pivnița avea numeroase funcționalități: depozit de diverse alimente, butoaie cu vin și, țuica, deposit de arme și muniție. Accesul la pivnița putea să fie numai din exterior, numai din exterior sau și dintr-o parte și din cealaltă. Toate culele aveau scări fixe de acces la etajele superioare. Se pare însă că au existat în vechime și scări de lemn mobile care, la nevoie, se puteau ridica în încăperile de la etaj cu ajutorul unor scripeți. Spre deosebire de alte popoare din Balcani, la romani scara interioară, de lemn, este fixă și nu detașabila sau repliabila spre planul superior ca la turci și bulgari. Numeroase legende se leagă de existent în cule a locurilor ascunse de tot felul. Este vorba de mici încăperi sau spații asunse, tainițe, greu de găsit, unde boierul își ținea, departe de ochii indiscreți, banii, armele, bijuteriile, hrisoavele și alte bunuri de prêt, care la un atac surpriză ar fi fost sustrase cu ușurință. Existau și diverse firide în dosul cărora erau ainite minuscule. Uneori, tainițele erau situate în spatele icoanelor, în locul de fixare al lampadarelor, sub dușumea sau treptele de scara de acces la etajul superior.” 21

_____________________________________________________

21. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania, pag 8-12

IV CULELE DIN OLTENIA

Tipologii

“Așa cum le-au descris toți cei care au cercetat această pitorească formă de locuire și așa cum putem încă vedea pe teren, culele sunt substanțial diferite de locuințele, denumite cu același termen, din teritoriile balcanice. Mult invocatul turn, care ar fi stat la originile culei, era o formă de apărare pasivă sau activă, în funcție de teritoriul în care se găseau și de contextul social și politic al vremii. Fiind la origini mesopotamian, turnul a fost preluat în întregul Orient și Grecia, ca punct de veghe, iar târziu, după căderea Bizanțului, când multe din aceste turnuri nu se aflau în plin teritoriu locuit, acesta a primit în plus și funcția de locuință. Sub această formă, care suferă modificări și adaptări în fiecare regiune,În Țara Romanesca, unde nevoia de apărare era mai mult socială, metodele de apărare erau mai degrabă scenografice, elementele de fortificație cedând locul celor decorative. Doar volumul amintește de construcțiile fortificate, deoarece raportul dintre plin și gol era în favoarea golului ferestre mai mari, spații din lemn, deschideri de tip cerdac la nivelul superior.” 22

“După sistemul lor constructiv, al pieselor din care se compun și după amplasarea lor în teren, culele au îndeplinit funcții diferite, cu caracter mai restrains sau mai complex, deosebindu-se trei categorii :

– culele de refugiu, de apărare sau locuința temporară

– culele de veghe, semnalizare și alarmă

– culele-locuinta permanentă

Când pericolul otoman a dispărut, culele nu-și mai aveau rostul și au început să se deterioreze, apoi să fie părăsite, distruse. Cei bogați se instalează treptat în târguri și orașe, uneori foarte departe de moșiile pe care le aveau. Multe cule au fost părăsite sau li s-a schimbat destinația.” 23

_____________________________________________________

22. Luiza ZAMORA si Serban BONCIOCAT “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

23. http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania, pag 8-12

Planimetrii

“Amplasate în puncte strategice, pe dealuri înalte, de unde se vedeau zările cele mai îndepărtate, culele erau atât locuințe cât și puncte de veghe. Cu două până la trei niveluri, ele își asigurau o bună vizibilitate asupra unui vast teritoriu. Starea economică a proprietarilor a determinat în bună măsură tipologia și mărimea lor, dar și elementele de apărare, cele decorative și acuratețea execuției.” 24

“În formă ei tipică cula se prezintă ca o clădire cu un plan pătrat sau aproape pătrat, alcătuită din trei niveluri: un parter fără ferestre, folosit exclusiv ca beci sau magazie, și două etaje cu câte una, până la trei încăperi. Un element caracteristic al culelor oltenești,îl constituie frumosul cerdac de la etajul superior, larg deschis prin arcadele trilobate, sprijinite prin coloane masive de zidărie. Legătura dintre caturi este asigurată printr-o scară interioară de bârne.” 25

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.30

_______________________________________________

24. Luiza Zamora si Serban Bonciocat “Cule. Case boierești fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006

25. http://www.cjgorj.ro/Datesite/ProgrameStrategii/Studiupatrimoniunatural.pdf ,pag 47

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.32

“Construcția este din cărămidă sau piatră și cărămidă, cu ziduri de 0,80 –1 metru grosime, învelitoarea este din șindrilă. În afară de masivitatea zidurilor, caracterul fortificat al clădirii rezultă din meterezele înguste în exterior și divers orientate în vederea apărării, din ușa groasă de stejar străpunsă uneori de orificii pentru tras și în special din faptul că, scara este întotdeauna interioară.

Alături de culele tipice, cu înfățișare pronunțată de turn, apar către începutul secolului al XIX-lea și unele cule cu un singur etaj, apropiate ca proporții de casă boierească de țară, criteriul de distincție între cele două tipuri de locuință rămânând prezența sau lipsa elementelor de întărire. Existența acestora, izvorâtă din aceleași nevoi de autoapărare, se relevă și la unele case țărănești cu parter și etaj din regiunea de dealuri a Gorjului, fără însă că asemenea clădiri să poată fi socotite cule.” 26

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.17

______________________________________________

26. http://www.cjgorj.ro – Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric

Exemple de cule din Oltenia

Cula din Curtișoara. Este așezată în depresiunea sub-carpatica de nord-est a Târgu Jiului, aceasta fiind ușor accesibilă celor ce pleacă din “capitala” județului Gorj.

Al. Stefulescu, spunea despre cula din Curtișoara că ar fi cea mai veche din județ, aceasta fiind construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea ba chiar în secolul al XVII-lea. Nu se cunoaște numele constructorului , însă se știe că în 1785 a devenit proprietatea logofătului Cornea din Tg. Jiu, aceasta rămânând în proprietatea familiei până în 1927 când a fost cumpărată de bancherul din Craiova, Constantin Neamțu, care a amenajat-o respectând arhitectură și specificul clădirii. “ Astăzi în clădirea recent restaurata a fost amenajata secția de artă populară a Muzeului din Tg. Jiu.” 27 Planul culei este pătrat perfect cu latura de 10 m având o singură intrare. În vestibule se găsește scara care duce la etaj, în dreapta se afla o cameră, iar în spate beciul. Inițial beciul era format din două încăperi, din care una cu acces direct din curte, fără legătură cu spațial interior, lucru pe care nu îl vom întâlni la culele oltenești mai recente. La etajul întâi regăsim trei încăperi, una mare și două mai mici, precum și o sală de baie modernă. Pe latura din spate, se regăsește o galerie ce duce la o incapre înălțată de un turnuleț, folosită inițial ca anexa sanitară.

Forme asemănătoare de anexe sanitare cu turn se regăsesc și la culele din Zătreni și din Cerneti-Piatra Alba. Etajul superior cuprinde două încăperi și cerdacul de 3 metrii lățime, deschis spre exterior constituind zona de odihnă. “Sobele vechi, de mărimi și tipuri diferite, construite din burlane de zid, reprezintă un element original, ce întregește interesul acestui monument de valoare deosebită.” 28

Cula Greceanu din Maldarasti. În Maldarasti se regăsesc doua cule ridicate de membrii aceluiași neam de boieri, dar în epoci diferite. Acestea au fost ridicate odată cu biserica vecină, monument istoric de asemenea. Numele Greceanu i-a revenit culei datorită faptului că la un moment dat această a trecut din proprietatea familiei Maldarescu în cea a familiei Greceanu, clădirea fiind și cel mai vechi monument din complex anterioară bisericii ridicate în anul 1790. Cea mai mare parte a acestei clădiri datează fără îndoială din secolul al XVIII-lea, acest lucru fiind confirmat de stilul Brâncovenesc al celor două cerdace și al ferestrelor pivniței, cât și faptul că două din încăperile etajului întâi sunt acoperite cu bolți și penetrații.

_____________________________________________________

27. 28. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.21-22

Pivnița are intrare directă din curte pe fațada principală și este compusă din tri încăperi ce nu comunica cu restul edificiului.

Cula Greceanu. Sursa: www.calatorsauturist.ro

Aceasta este ușor adâncită în pământ. Încăperea din pivniță așezată sub turn se diferențiază de celelalte prin două elemente: este construită din bolovani pe când celelalte ziduri ale culei sunt din cărămidă și este luminată doar prin metereze, pe când celelalte încăperi sunt laminate prin ferestruici pătrate, închise cu lespezi din piatră traforată. Zidul exterior al casei scării este străpuns de două guri de tragere, una îndreptată înainte iar cealaltă oblic și în jos pentru apărarea intrării.

“ Unică în felul ei prin îmbinarea armonioasă a dispozitivelor de apărare caracteristice culelor cu elemente arhitectonice și decorative deosebit de bogate, în care influenta artei brâncovenești se face puternic simțită, cula Greceanu din Maldarasti a fost reparată în anii 1966-1967, adăpostind astăzi o secție a Muzeului din Horezu.” 29

_____________________________________________________

29.. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.23-24

Cula Duca din Maldarasti. Așezată la câteva sute de metrii mai sus de prima, cula Duca a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Maldarascu, iar anul 1827 a fost dată la care au fost executate stocaturile. În 1907, cula a fost vândută lui I.G. Ducă iar în 1962 această a fost donate statului.

Cula Duca. Sursa: www.calatorsauturist.ro

Construcția de plan dreptunghiular este alcătuită din parter și două etaje. Parterul constituie un soclu masiv cu o singură intrare comună beciului și pârtii locuite a culei, precum și de șase metereze din care una oblica ce permite apărarea intrării. “Etajul întâi cuprinde o odaie mare, un iatac și o sală, iar etajul al doilea două odăi, camera și un vast cerdac dezvoltat pe întreaga lungime a fațadei, astăzi închis cu geam la amândouă capetele”.30 Ornamentele în stucatura al tavanelor și în jurul ferestrelor constituie un element decorative de mare originalitate. De amintit frumoasele sobe bătrânești cu gura de încărcare într-o cameră și oarbe în cealaltă.

_____________________________________________________

30. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.26

Cula din Zătreni. Din culele ridicate de boierii de pe valea Oltetului, singura rămasă în picioare este cea ridicată de Radu Zetreanu în satul Zătreni în anul 1754. Cula a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări fără ca individualitatea ei să se piardă. Partea veche are grosimea pereților de 80 de centimetrii și măsoară aproximativ 12×10 m în plan și este formată dintr-un beci boltit ușor adâncit în pământ și din două etaje cu câte trei încăperi și o sală. La acesta să adăugat un ieșind către apus care cuprinde o cameră și un vestibule iar în spate o cămăruță de 2×2,50 m. Al doilea ieșind, face legătura cu clădirea nouă în care a fost amenajat actualul acces iar în față un cerdac.

Cula din Brabova. Începuturile culei nu sunt cunoscute documentar. “Prin natura direct materialului de construcție și prin analogie cu edificiile asemănătoare, ea poate fi datată cu probabilitate în a doua jumătate a veacului XVIII-lea”. 31 Planul este dreptunghiular cu latura de 11 și respective 8 m în exterior. Beciul poseda o intrare direct ape latura de est și este format dintr-o singură încăpere mare. Etajul întâi este format din casa scării și o odaie mare de 6,70 x 6,20 m, iar etajul all doilea din două cameră mai mici și un vast cerdac. Cerdacul a fost lărgit la începutul veacului XX-lea. Zidurile sunt străpunse de mici ferestre la nivelul camerelor și de metereze în dreptul scării.

Cula din Cernătești. A fost clădită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Clădirea prezintă o mare asemănare cu cea descrisă mai sus însă la o scară ceva mai redusă: 9 x 7 m.

Intrarea se face direct în pivniță și se afla pe aceeași fațadă cu intrarea ce dă la etaj. În locul obișnuitului cerdac, cula din Cernatesi are construit în consol ape fațada principal, un balcon din lemn cu înfățișare țărănească. Panourile decoratice care animă fațadele etajului întâi au colțurile teșite. Elemental constructive potrivit caracterulu clădirii este contrafortul masiv ce sprijină colțul zidului dinspre vale.

Cula din Grosera. A fost clădită în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea de boierul “Cocos” Crasnaru. De plan patra cu latura de 7,50m, cula lui Cocos se număra printer culele cu cea mai pronunțată formă de turn.ușa de acces, făcută din două canate massive, da acces într-o salita ce comunica cu beciul și se continua lateral cu casa scării. Cele trei niveluri conțin câte o încăpere și obișnuitul cerdac ce servea pentru supravegherea dealului din spatele clădirii. Cula din Grosera a fost restaurata în ultimii ani recăpătându-și meterezele care fuseseră transformate în ferestre.

_____________________________________________________

31. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.26

Cula din Siiacu. Este localizată în Strehaia și se aseamănă cu cea din Grosera. Construcția a fost începută în anul 1818 de boierul Raducan Cioaba, apoi lucrarea a fost stopată după moartea acestuia și terminată în anul 1821 de soția acstuia. Clădirea are forma pronunțată de turn cu planul pătrat cu latura de 6 metrii. Structură interioară, cerdacul și decorul fațadelor se aseamănă cu cele ale culei din Grosera. În momentul când nevoia de apărare este diminuată, proprietarii au alipit pe fațada principal o scară din lemn acoperită cu acces direct la etajul întâi dar și diferite anexe pe fațadele laterale. Aceste adăugiri au fost înlăturate în urma restaurărilor efectuate, dând culei din Siiacu structura ei specifică.

Cula Siacu. Sursa: www.calatorsauturist.ro

Fostele cule din Grosera și Musculesti. În urma studiilor lui Stefulescu, mai sunt documentate în Gorj doua cule de dimensiuni importante, astăzi dispărute. Una la Grosera construită de familia Popescu-Grosereanu. Clădirea avea un cerdac frumos pe colț și în partea din spate, o galerie din lemn sprijinită pe stâlpi ciopliți.

Cea de-a doua a fost ridicată la Musculesti de Constantin Moshu. Clădirea era impunătoare cu cerdac mare deschis prin șapte arcade și ferestre mici.

Fosta cula din Lupoaia. Aceasta a fost construită pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea , aceasta nemaifiind locuită din anii 1860-1870, moment în care proprietarul, Costache Săvoiu, a construit o frumoasă casă cu etaj. Cula mai era folosită doar pentru găzduirea musafirilor, iar mai târziu, în urma degradărilor ajunsese grajd pentru capre. Clădirea de plan dreptunghiular cu laturile de 10×8 m, avea pe fiecare etaj câte două încăperi iar cerdacul, considerat cel mai frumos din Oltenia, cu șase arcade frontale și două laterale ce erau sprijinite pe coloane scunde.

Fostele cule din Pojogeni, Rovinari și Poiană. Cula din Pojogeni a fost ridicată în prima jumătate a secolului XVIII-lea de boierii Scradeanu, aceasta este exemplarul cel mai reprezentativ al unei variante care nu mai există în present. Clădirea are planul aproape dreptunghiular, este ridicată pe patru niveluri, pe fiecare nivel regăsindu-se câte o singură încăpere precum și casa scării, iar deasupra etajului al doilea pe toată suprafața construcției, un foișor cu stâlpi din lemn și parapet din zid ce constituie un punct de observație.

“La o epocă mai recentă”, stăpânii culei din Pojogeni au construit o scară exterioară asemănătoare celei de la cula din Siiacu, precum și realizarea unor ferestre noi dari și mărirea celor existente pentru a îmbunătății condițiile de viață.

Datorită lucrărilor lui Al. Stefulescu se mai cunoaște existenta a doua foste cule de același tip cu cea din Pojogeni: culele din Rovinari și Poiana, construite lainceputul secolului al XVIII-lea, respective începutul secolului al XIX-lea. Aflate în ruină încă din anul 1894, acestea prezentau la partea superioară același foișor deschis pe toate laturile ca și la cula din Pojogeni. Considerate de Stefulescu ca fiind cele mai apropiate de așa-zisul “tip primitiv”, culele descrise mai sus sunt acelea la care ponderea influențelor balcanice pare a fi cea mai mare.

Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneti-Piatra Alba. Fiind construită doar pe două niveluri, caracterul de cula rezultă din planul aproape pătrat cu laturile de 12,50 respectiv 11,50m, din elemente specific de întărire dar și din înfățișarea acesteia. Singura intrare se afla pe fațada principală. Dintr-o mică salita se trece într-o cămăruță cu fereastra largala dreapta, la stânga scara ce duce la etaj iar înainte la pivnița.

Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneti. Sursa: turistintaramea.blogspot.com

“Șapte metereze înguste, dispuse în fundul unor firide, constituie singura ventilație și sursa de lumină a pivniței”. 32

Cula din Broșteni. Se aseamănă cu cea a lui Tudor Vladimirescu prin existent unui singur etaj ridicat peste beci cu intrare directă de afară. De data aceasta planul nu mai este pătrat, ci de formă dreptunghiulară cu laturile de 14 respectiv 9 m. Cerdacul se desfășoară doar pe o porțiune a fațadei principale. Proporțiile clădirii se îndepărtează de cele specific turnurilor.

Cula din Bujoreni. A fost construită în jurul anilor 1810-1812 de boierul Preda Bujoreanu. Proporțiile sunt asemănătoare culei de la Pojogeni și se remarca prin diferența mare de înălțime dintre soclu și partea retrasă de deasupra, ce dă impresia că este ridicată pe două niveluri deși aceasta este alcătuită dintr-un singur etaj înalt de 5 metrii până la acoperiș. Accesul _____________________________________________________

32. R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.26

se făcea din exterior pe partea de est a etajului la care se ajungea pe o scară exterioară din lemn. Încăperea de la etaj, acoperită cu o boltă cilindrică cu penetrații. Coșul fostei sobe, ușă îngustă de pe latura de nord dar și intrarea în pod, sunt dovezi că aceasta culă oferea stăpânilor condiții de viață mai mult decât acceptabile îndepărtând părerea că edificiul nu ar fi fost locuit temeinic.

Casa-cula din Almaju. La origine cula era alcătuită din două niveluri, parter și etaj, însă etajul a ars în anul 1844 și nu a mai fost refăcut. El cuprindea o încăpere și un cerdac cu stâlpi din lemn. Parterul este compus dintr-o încăpere foarte mare cu laturile de 8 metrii la interior și casa scării care ducea la etaj. În anul 1904 proprietarii au donat casa primăriei, care a transformat-o în școala adăugându-i încă două săli de clasa de o parte și de alta legate între ele printr-un coridor ce acoperă clădiră pe trei laturi.

Fosta cula din Radomiru. A fost construită de Stoian Hagi Tolea în anul 1815. Clădirea avea trei nivele: o pivniță boltita în subsol, un parter cu o sală încăpătoare în care se intra pe o ușă apărată de metereze și un singur etaj. Accesul în beci se făcea prin sala de la parter și tot de acolo pornea scară foarte abruptă închisă sus de un chepeng. Cula nu avea cerdac și era de plan pătrat.

V CONCLUZII

Cula nu a fost importata la noi ca model de construcție ci doar ca denumire, căci din punct de vedere architectonic cula românească a luat ca model casa boiereasca existență care trebuia întărită pentru a răspunde nevoilor de apărare imediată.

Valoroase din punct de vedere istoric, social, arhitectural, regional, național, est-european, culele romanilor sunt unul din numeroasele exemple în care specificul național se împletește cu influențe caracteristice construcțiilor la poparele vecine (sârbi, albanezi, bulgari, etc). Prezentarea acstui tip arhitectural își propune păstrarea memoriei acestui program de arhitectură pe cale de dispariție și care a apărut, în funcție de teritoriul în care se găsește și de contextual social-politic al vremii, din căușe de nesiguranță, având un caracter defensive, ca punct de veghe, semnalizare și chiar locuința.

BIBLIOGRAFIE :

– R.Creteanu, S.Creteanu – “ Culele din Romania, Bucuresti 1969

– Grigore Ionescu – “Arhitectura populara in Romania”, Bucuresti, 1971

– Ioan Godea – “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana”, Timisoara 2006

– Grigore Ionescu – “Istoria arhitecturii romanesti”, Capitel

– Luiza Zamora, Serban Bonciocat – “Culele. Case boieresti fortificate din Romania”, Editura Igloo, Bucuresti 2006

WEBOGRAFIE :

– http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

– http://ro.wikipedia.ro

– http://www.cjgorj.ro-Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric

BIBLIOGRAFIE :

– R.Creteanu, S.Creteanu – “ Culele din Romania, Bucuresti 1969

– Grigore Ionescu – “Arhitectura populara in Romania”, Bucuresti, 1971

– Ioan Godea – “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana”, Timisoara 2006

– Grigore Ionescu – “Istoria arhitecturii romanesti”, Capitel

– Luiza Zamora, Serban Bonciocat – “Culele. Case boieresti fortificate din Romania”, Editura Igloo, Bucuresti 2006

WEBOGRAFIE :

– http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania

– http://ro.wikipedia.ro

– http://www.cjgorj.ro-Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural si istoric