Cuantificarea Si Administrarea Veniturilor Bugetului Local

Cuprins

Pagina

Cap.1 BUGETELE LOCALE: CONȚINUT, STRUCTURĂ, FUNCȚII ȘI ROL………..3

Conținutul și structura bugetelor locale.…………………………………………….…. 3

Funcțiile și rolul bugetelor locale…………………………………………..…….……8

Autonomia locală și relația sa cu bugetul local………………………….……..…….11

Cap.2 CUANTIFICAREA VENITURILOR BUGETELOR LOCALE……………………….17

Constatarea și așezarea veniturilor din impozite și taxe…………………………….…17

Cuantificarea veniturilor nefiscale…………………………………….……….……..41

Cuantificarea veniturilor din sume defalcate și din transfer……………………..……43

Cuantificarea veniturilor în procesul elaborării bugetelor locale……………….…….49

Cap.3 EXECUȚIA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL………………………….…53

Răspunderea organelor fiscale în execuția veniturilor din bugetul local……………..53

Fazele execuție veniturilor din bugetul local………………………………………….56

Cap.4 ADMINISTRAREA VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL ………………….67

Analiza realizării veniturilor din bugetul local al Municipiului Rădăuți pe anii

2003-2005…………………………………………………………………….……….67

Analiza gradului de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii în bugetul local al Municipiului Rădăuți…………………………………………………………………………….……75

CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………..…………………………..………….………81

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..86

=== l ===

Cuprins

Pagina

Cap.1 BUGETELE LOCALE: CONȚINUT, STRUCTURĂ, FUNCȚII ȘI ROL …..………1

Conținutul și structura bugetelor locale.……………………………………………….…. 1

Funcțiile și rolul bugetelor locale………………………………………………..……….6

Autonomia locală și relația sa cu bugetul local………………………….……………….9

Cap.2 CUANTIFICAREA VENITURILOR BUGETELOR LOCALE…………………………..15

Constatarea și așezarea veniturilor din impozite și taxe…………………………………15

Cuantificarea veniturilor nefiscale………………………………………….…………..39

Cuantificarea veniturilor din sume defalcate și din transfer………………………..……41

Cuantificarea veniturilor în procesul elaborării bugetelor locale…………….………….47

Cap.3 EXECUȚIA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL…………………………….…51

Răspunderea organelor fiscale în execuția veniturilor din bugetul local………………..51

Fazele execuție veniturilor din bugetul local………………………………………..….54

Cap.4 ADMINISTRAREA VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL ……..…..…………65

Analiza realizării veniturilor din bugetul local al Municipiului Rădăuți pe anii 2003-2005………………………………………………………………………………….….65

Analiza gradului de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii în bugetul local al Municipiului Rădăuți………………………………………………………………………………………73

CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………..………………………………..……….………79

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..84

CAP. 1 BUGETELE LOCALE: CONȚINUT, STRUCTURĂ, FUNCȚII ȘI ROL

1.1 CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA BUGETELOR LOCALE

Bugetele locale reprezintă partea principală a finanțelor locale prin care se reflectă raporturile economice de mobilizare a unor resurse financiare necesare realizării acțiunilor social-culturale, economice și de altă natură din competența autorităților administrației publice locale.

Prin bugetul local înțelegem actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale pe o perioada de un an, grupate pe baza clasificației bugetare aprobată de Ministerul Finanțelor Publice .

Ținând seama de împărțirea administrativ teritorială a statului, bugetele locale sunt formate din bugetele județelor, bugetele municipiilor, bugetele orașelor și bugetele comunelor. În conformitate cu prevederile legilor finanțelor publice locale în fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București, județ și Municipiu București se elaborează și administrează buget în condiții de autonomie.

Bugetele locale reprezintă instrumentul de planificare și conducere a activității financiare a unităților administrativ teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale.

Bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor.

Veniturile sunt structurate pe capitole și subcapitole, iar cheltuielile, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și aliniate și paragrafe după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole si articole au destinație precisă și limitata.

Veniturile se repartizează pe bugete locale în funcție de anumite criterii:

– venituri care provin de la agenții economici se încasează în bugetul unității administrativ teritoriale care îi coordonează;

– venituri de la instituțiile și serviciile publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale se virează la bugetul din care se finanțează;

– Impozitele și taxele locale se înscriu în bugetele unităților administrativ teritoriale în funcție de domiciliul contribuabilului sau pe baza locului unde se află bunurile impozabile sau taxabile.

În România cele doua verigi ale bugetelor locale sunt: bugetele proprii ale județelor și al Municipiului București, administrate de către Consiliile Județene și bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, administrate de către primării.

Conform clasificației economice și funcționale O.N.U., folosită în raportările statistice internaționale, structura veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a bugetului central (de stat) și a altor bugete în cadrul sistemului de bugete.

Veniturile bugetelor locale conform O.M.F.1954/27.12.2005 anexa 2, referitor la clasificația indicatorilor privind finanțele publice locale sunt structurate pe următoarele capitole: venituri curente; venituri din capital; operațiuni financiare și subvenții.

Veniturile curente sunt formate din venituri fiscale si venituri nefiscale.

În categoria veniturilor fiscale sunt incluse: impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital; impozitul pe salarii – total (restanțe din anii anteriori); impozite și taxe pe proprietate; impozite și taxe pe bunuri și servicii; alte impozite și taxe fiscale. Impozitul pe venit, profit și câștiguri din capital se colectează atât de la persoanele juridice cât și de la cele fizice. Impozitele și taxele pe proprietate cuprind: impozitul pe terenuri și clădiri de la persoane fizice și juridice; taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notariala, alte taxe de timbru și alte impozite și taxe pe proprietate. Impozitul pe bunuri și servicii sunt formate din: sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor și Municipiului București, la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor Municipiului București, pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, pentru sistemele de producere și distribuție a energiei termice, pentru drumuri și pentru echilibrarea bugetelor locale; taxe hoteliere; impozit pe spectacol; taxe pentru utilizarea unor bunuri, autorizarea unor bunuri sau pentru desfășurarea de activități (taxa pentru mijloace de transport deținute de persoane fizice și juridice, taxe pentru eliberare de licențe).

În categoria veniturilor nefiscale intra: venituri din proprietate; vânzare de bunuri și servicii. Veniturile din proprietate sunt formate din: vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, restituirea de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedent, venituri din concesiuni și închirieri, venituri din dividende și venituri din dobânzi.

Vânzarea de bunuri și servicii cuprind: venituri din prestări de servicii; contribuția părinților sau a susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe; contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social; taxe din activități cadastrale și agricole; contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unități de protecție sociala; venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri; alte venituri din presari servicii și alte activități; venituri din taxe administrative și de timbru, eliberare permise; venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit legii; penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe; încasări din valorificarea bunurilor confiscate sau abandonate; vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice; venituri din ajutoare de stat recuperate; transferuri voluntare altele decât subvențiile.

Veniturile din capital reprezintă veniturile din valorificarea unor bunuri în care sunt incluse: venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice; venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului; venituri din privatizare și venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului.

Cea de a treia componenta a veniturilor bugetului local și anume operațiunile financiare se realizează pe baza încasărilor din rambursarea împrumuturilor acordate: încasarea din rambursarea împrumuturilor pentru înființarea unor instituții și servicii publice de interes local sau a unor activități finanțate integral din venituri proprii; încasarea din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice; împrumuturi din trezoreria statului; sume din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casă; încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate.

Subvențiile de la alte nivele ale administrației publice provin din doua surse și anume: de la bugetul de stat și de la alte administrații.

Subvențiile de la bugetul de stat pot fi subvenții de capital (retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare; investiții finanțate parțial din împrumuturi externe; aeroporturi de interes local; planuri și regulamente de urbanism; străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cartiere de locuințe noi; finanțarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor SAPARD; finanțarea programelor de pietruire a drumurilor comunale și alimentarea cu apă a satelor; finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuință) și subvenții curente ( finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap; subvenții primite din fondul de intervenție și finanțarea lucrărilor de cadastru imobiliar).

Subvențiile de la alte administrații cuprind: subvențiile primite de la bugetele consiliilor județene pentru protecția copilului; subvenții de la bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale, pentru ocuparea temporara a forței de munca; subvenții primite de la alte bugete locale pentru instituțiile de asistență sociala pentru persoanele cu handicap; subvenții primite de la bugetele consiliilor locale și județene pentru ajutoare în situații de extremă dificultate.

Dacă avem în vedere clasificația funcțională a cheltuielilor,acestea sunt cuprinse în buget astfel: partea întâi serviciile publice generale, în partea a doua cheltuielile privind apărarea, ordine publică și siguranță națională, partea a treia cheltuieli social-culturale, partea a patra servicii de dezvoltare publică, locuințe, mediu și apă, partea a cincia acțiuni economice și partea a șaptea rezerve excedent/deficit.

Cheltuielile cu privire la serviciile publice generale cuprind: cheltuieli cu autoritățile publice și acțiuni externe (executive si legislative); cheltuieli cu alte servicii publice generale (fondul de rezerva bugetara la dispoziția autorităților locale; fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate garantate de stat cât și de administrațiile publice locale; servicii publice comunitare de evidență a persoanelor și alte servicii publice generale); cheltuieli cu tranzacții privind datoria publică și împrumuturi și cheltuieli cu transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației (transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor pentru protecția copilului și transferuri în bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap).

Partea a doua a cheltuielilor cuprinde apărarea națională ordinea publică și siguranța națională (poliție comunitară, protecție civilă și protecție împotriva incendiilor).

Cheltuielile social-culturale cuprind: cheltuieli pentru învățământ preșcolar, primar, secundar inferior și superior, profesional, postliceal, special cât și serviciile auxiliare pentru educație și alte cheltuieli în domeniul învățământului; cheltuieli pentru sănătate (servicii medicale în unități sanitare cu paruri, spitale generale și alte cheltuieli în domeniul sănătății, instituții și acțiuni sanitare); cheltuieli privind cultura, recreare și religie (biblioteci, muzee, instituții publice de spectacole și concerte, școli populare de artă și meserii, case și cămine culturale, centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, conservare și restaurare monumente, sport, întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, servicii religioase și alte servicii în domeniul recreării și religiei); cheltuieli cu asigurări și asistență socială (asistentă acordată persoanelor în vârstă, în cazul bolilor și invalidității, asistență socială pentru familie și copii, ajutor pentru locuințe, creșe, ajutor social și cantine de ajutor social și alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale).

Partea a patra cheltuieli cu servicii și dezvoltare publica, locuințe, mediu și ape cuprinde: locuințe servicii și dezvoltare publică (dezvoltarea sistemului de locuințe, cheltuieli în domeniul locuințelor, alimentarea cu apă, iluminat public și electrificări rurale, alimentarea cu gaza a localităților) și protecția mediului (salubritate, colectare tratare și distrugere a deșeurilor, canalizare și tratarea apelor reziduale).

Partea a cincia cuprinde cheltuieli cu acțiunile economice: acțiuni generale economice, comerciale și de muncă (prevenirea și combaterea inundațiilor și a ghețurilor, stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, programe de dezvoltare regională și socială); combustibili și energie; agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare; transporturi (drumuri, poduri, transport în comun, aviația civilă) și alte acțiuni economice (Fondul Român de Dezvoltare Socială, zone libere, turism, proiecte de dezvoltare multifuncțională).

Ultima parte cuprinde rezerve și excedent sau deficit.

Din punct de vedere a clasificației economice cheltuielile sunt structurate astfel:

– cheltuieli curente (de personal, materiale și servicii);

– de capital;

– transferuri și subvenții.

Aceste cheltuieli apar la toate capitolele și subcapitolele din buget, gruparea pe diferite tipuri fiind determinate numai de conținutul lor economic.

Veniturile și cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.

Numărul de salariați, permanenți și temporari, și fondul salariilor de bază se aprobă distinct, prin anexă la bugetul fiecărei instituții publice. Numărul de salariați aprobat fiecărei instituții publice nu poate fi depășit.

Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de angajament și duratele de realizare a investițiilor. Programele se aprobă ca anexe la bugete. Fondurile externe nerambursabile și împrumuturile interne și externe se cuprind în anexe la bugetele locale și se aprobă o dată cu acestea.

1.2 FUNCȚIILE ȘI ROLUL BUGETELOR LOCALE

Bugetele locale reflectă relațiile bănești ce apar în procesul repartiției venitului național cu prilejul constituirii și repartizării de fonduri centralizate cu adresă generală și la dispoziția unităților administrativ teritoriale în scopul satisfacerii unor interese ale colectivităților publice locale.

Bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, fundamentarea resurselor financiare, stimularea inițiativei locale, afirmarea autonomiei locale și exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor locale. Reprezintă totodată instrumentul principal al administrației publice locale în vederea selectării priorităților de finanțare în raport cu strategiile de dezvoltare economico-sociale ale localităților.

Fundamentarea priorităților și opțiunilor privind acțiunile social-culturale și economice, serviciile publice care urmează să se finanțeze din bugetul local, precum și măsurile necesare în vederea încasării veniturilor se realizează în procesul elaborării și adoptării bugetului local.

Bugetul local constituie instrumentul de asigurare a autonomiei decizionale a administrației publice locale, de valorificare eficientă a resurselor locale și de îmbunătățire a utilizării fondurilor locale.

Pentru rezolvarea sarcinilor importante ce se pun economiei locale, s-au acordat consiliilor locale drepturi largi în conducerea activității economice și culturale. Consiliile locale se bucură de o largă inițiativa în cadrul sarcinilor generale de stat, ținând seama de condițiile specifice locale, ele înfăptuiesc o mobilizare maximă și o utilizare eficientă a resurselor locale, antrenează cetățenii în scopul unei realizări economice armonioase a unității administrativ-teritoriale respective, care să constituie baza materială pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor.

Bugetele locale în calitate de parte principală a finanțelor locale reflectă cerințele de resurse financiare pentru acțiuni social-culturale, economice, servicii publice, de dezvoltare a competențelor autorităților administrației publice și modul de promovare a resurselor financiare din cursul unui exercițiu financiar.

Finanțele publice locale mijlocesc procesul de formare, repartizare și utilizare a fondurilor bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Între cele două laturi ale funcției de repartiție a finanțelor publice locale există raporturi de interconexiune. Mobilizarea unor resurse bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale se efectuează în vederea satisfacerii unor cerințe colective. Repartizarea resurselor bănești de către unitățile administrativ teritoriale pentru realizarea acțiunilor social culturale a serviciilor publice a dezvoltării depinde de mobilizarea lor, cuantumul aprobat și a termenele legale.

Fondurile bănești administrate de către autoritățile administrației publice locale se formează pe seama veniturilor curente, venituri din capital, operațiuni financiare și subvențiilor.

Formarea resurselor bugetului local au ca obiect colectate sub diferite forme a resurselor bănești prin: impozite, taxe,contribuții, amenzi, penalități, confiscări, vărsăminte din veniturile instituțiile publice, chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate de stat; venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat și a bunurilor fără stăpân; dobânzi aferente împrumuturilor acordate; donații ajutoare și alte transferuri primite; alte venituri.

La formarea fondurilor bugetului local participă toate sectoarele sociale: public, privat, mixt, precum și populația prin taxe și impozite în proporție diferita funcție de veniturile realizate. Aceste resurse financiare se încasează fără o contraprestație directă asupra contribuabililor ci pentru satisfacerea nevoilor locale, în interes general al unităților administrativ-teritoriale.

Funcția de repartiție a finanțelor publice locale se manifestă prin constituirea fondurilor bănești la nivelul unităților administrativ teritoriale și distribuirea lor pentru satisfacerea unor cerințe colective delimitate prin competențele și atribuțiile autorităților administrației publice locale.

Cea de a doua fază a funcției de repartiție constă in distribuirea fondurilor de resurse financiare publice pentru satisfacerea diferitelor nevoi. Repartiția propriuzisă este precedata de inventarierea nevoilor sociale existente în anul de referință, cuantificarea acestora în expresie bănească și ierarhizarea în funcție de acuitatea și importanța pe care o reprezintă unele în raport cu celelalte.

Distribuirea resurselor financiare reprezintă, dimensionarea volumului cheltuielilor pe anumite destinații și anume: servicii publice generale; apărare, ordine publică și siguranță națională; cheltuieli social culturale; servicii și dezvoltare publică, locuință, mediu si ape și acțiuni economice. În cadrul fiecărei destinații, resursele sunt defalcate pe beneficiari, obiective si acțiuni.

Funcția de control a finanțelor publice locale urmărește modul în care se mobilizează resursele bănești la nivel administrativ teritorial, efectuarea cheltuielilor, administrarea patrimoniului public și privat și utilizarea resurselor bănești în conformitate cu prevederile legale și a eficienței maxime. Controlul prin intermediul funcțiilor publice este un control bănesc ce vizează procesele de formare și repartizare a fondurilor bănești de la nivelul unităților administrativ teritoriale. După momentul de exercitare a controlului bugetului financiar se deosebesc următoarele forme: control financiar preventiv; control financiar concomitent și control financiar ulterior.

Controlul financiar ca expresie a funcției de control a finanțelor publice locale urmărește modul de realizare a operațiunilor și a raporturilor bănești privind constituirea și repartizarea resurselor financiare la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Bugetul local este planul financiar de bază și reprezintă instrumentul de planificare și de conducere a activității financiare în unitățile administrativ teritoriale, strâns legat de planul economic local.

Ca plan financiar de bază al unei unități administrativ-teritoriale, bugetul local ocupă locul central și conducător în sistemul planurilor financiare locale. O bună parte din veniturile bugetului local provin din activitatea economică locală, de asemenea, o importantă parte din cheltuielile ce se efectuează din bugetul local sunt îndreptate pentru finanțarea unităților economice locale. Bugetul local nu este însă, o simplă oglindire a unei părți din veniturile și cheltuielile unităților economice locale, el este cel care determină conținutul și care are un rol activ fața de planurile financiare ale unităților administrativ-teritoriale. Stabilirea veniturilor pe care acestea trebuie să le verse la bugetul local se face în urma unei analize amănunțite a posibilităților unităților administrației publice locale respective. Cu ajutorul bugetului local, se stimulează buna gospodărire a unităților administrativ teritoriale, se determină un anumit grad de rentabilitate al acestora, se realizează o proporțională dezvoltare a economiei locale punându-se accentul pe sectoarele ce reprezintă o importanță mai mare și pentru a căror dezvoltare, condițiile locale sunt mai favorabile.

În legătură cu bugetul local, acestuia i s-au acordat largi drepturi bugetare care cuprind în primul rând, dreptul fiecărui Consiliu Local de a avea un buget local propriu, dreptul de a dispune de resursele, de venituri și de a hotărî destinația mijloacelor bugetare. Prin bugetul local se pun la dispoziția Consiliului Local mijloace bănești pe care acesta are dreptul să le dirijeze în mod independent, pentru o cât mai bună satisfacere a sarcinilor economice și social-culturale locale. Bugetul local ca bază financiară proprie a Consiliului Local constituie garanția unei largi independențe a organelor locale și pentru stimularea inițiativei locale, în scopul unei cât mai bune realizări a sarcinilor generale. Bugetul local constituie o mai bună identificare și satisfacere a nevoilor locale și, în același timp, contribuie la realizarea sarcinilor generale ale statului. Bugetul local este strâns legat de planurile financiare ale unităților economice locale.

1.3 AUTONOMIA LOCALĂ ȘI RELAȚIA SA CU BUGETUL LOCAL

Unitățile administrativ teritoriale se organizează pe baza principiilor autonomiei locale, a descentralizării serviciilor publice, exigibilității autorităților administrației publice locale și consultare a cetățenilor în problemele locale.

În conformitate cu prevederile Cartei Europene prin autonomie locală se înțelege ,,dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale să reglementeze și să administreze în cadrul legii sub propria lor răspundere și în favoarea populației respective o parte importantă din treburile publice ".

Autonomia locală are o contribuție vitală la realizarea democrației, a unei administrări eficace, bazată pe descentralizare, acordând un rol important colectivității locale. În acest sens, avem în vedere necesitatea colectivităților locale de a avea un statut democratic și de a beneficia de o largă democrație, deoarece comunitățile locale își cunosc posibilitățile privind propriile resurse bănești de proveniență publică și mai ales nevoile privind cheltuielile care trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local. Ținem cont că prin colectivitate locală se înțelege totalitatea cetățenilor din unitatea administrativ teritorială respectivă.

Principiul autonomiei stă la baza raporturilor dintre autoritățile comunale, orășenești sau județene și autoritățile sale guvernamentale sau departamentale. Conținutul acestui principiu și valențele sale complexe rezultă din ansamblul reglementărilor cuprinse în dispozițiile legii și reprezintă esența întregii activități a administrației publice din unitățile administrativ teritoriale.

În calitate de principiu de organizare și funcționare al administrației publice locale, autonomia locală reflectă capacitatea autorităților locale de a rezolva și gestiona în nume propriu și sub aspectul responsabilității lor o parte importantă a treburilor publice în interesul colectivităților respective. Aceasta se manifestă mai ales sub aspect administrativ și financiar, pe baza și în limitele legii. Caracterul administrativ al autonomiei rezultă din prerogativele care revin autorităților publice locale potrivit legii din libera inițiativa în toate domeniile de activitate, cu excepția celor date în mod expres în competența autorităților publice.

Autonomia locală presupune organizarea și funcționarea administrației publice locale în mod independent, asigurarea capacității de persoană juridică, a dreptului de a elabora, aproba și executa bugetul propriu și de a percepe impozite și taxe în condițiile legii.

Analiza conceptului de autonomie locală presupune surprinderea determinării legale ale acesteia cuprinse în dispozițiile legii, deoarece face referire la organizare și funcționare, competențe și atribuții, precum și gestionarea resurselor, care, potrivit legii, aparțin unităților administrativ teritoriale. Se pot distinge trei elemente ale autonomiei locale care definesc în mod logic conținutul conceptului din punct de vedere organizatoric, funcțional și al gestiunii.

Organizatoric autonomia locală se manifestă prin alegerea autorităților publice locale de către populația cu drept de vot, care domiciliază în unitatea administrativ teritorială, prin posibilitatea recunoscută a consiliilor locale de a adopta statutul localității, organigramele și numărul de personal, a organizării serviciilor publice locale și a înființării unor persoane juridice de drept public. În esența autonomia organizatorică reprezintă capacitatea de autoorganizare a administrației publice locale. Privită din prisma gestiunii autonomia locală vizează competența autorităților locale, care decurge din calitatea de persoană juridică a unității administrativ-teritoriale și de gestionar al patrimoniului local.

Personalitatea juridică cu care sunt investite asigură posibilitatea de a promova ceea ce este avantajos, necesar și folositor pentru colectivitățile locale. Privită sub aspectul funcționalității autonomia locală se manifestă în principal prin competența consiliilor locale și a primăriilor de a interveni în problematica locală, prin intermediul actelor normative date de consiliul local și a actelor individuale înfăptuite de către primar. Inițiativa autorităților administrației publice locale este recunoscută atât prin Constituție, cât și prin legislația în vigoare, ca reprezentante ale colectivităților locale, în soluționarea „ treburilor publice” din comune și orașe.

Autonomia funcțională are drept competențe principale plenitudinea de competență a consiliilor comunale, orășenești și municipale, în soluționarea problemelor locale și determinarea consiliului local ca organism colegial ales democratic. Elementul de bază al funcționării administrației publice locale este cel al plenitudinii de competența în soluționarea problemelor de interes local. Modul de funcționare al consiliilor locale este determinat în primul rând de competența recunoscută a acestora și de natura colegială sau unipersonala a autorităților locale. Astfel zis, funcționarea fiecărui organ este corelată cu competența recunoscută a acestuia, respectiv cu mijloace materiale și procedurale puse la dispoziție pentru realizarea sarcinilor cu care a fost investit. În același timp, caracterul colegial al unui organ generează anumite consecințe de ordin funcțional, cum ar fi condiția cvorumului și a majorității necesare pentru adoptarea unei hotărâri. Plenitudinea de competența a autorităților rezultă din instituirea regulilor în conformitate cu care Consiliul Local are inițiativa și hotărăște în probleme de interes local, din determinarea ca excepție, a cazurilor în care consiliul local nu are asemenea competențe în conformitate cu dispozițiile legale. Instituirea unor excepții de la principiul plenitudinii de competență a consiliilor locale se poate realiza numai prin lege organică, deoarece o asemenea măsură afectează regimul general privind autonomia locală.

Principiul conducerii colective apare ca expresie a caracterului democratic și stă la baza organizării și funcționării consiliilor locale. Aceasta înseamnă participarea mai multor persoane la adoptarea unor decizii în cadrul unui organ colegial, legal constituit (este recunoscut dreptul cetățenilor de a participa la gestionarea intereselor locale). În esența, implicarea cetățenilor în conducerea locală se realizează prin desemnarea consilierilor locali,

– reprezentanți aleși ai colectivității – dar și prin recunoașterea instituției referendumului local, care conferă posibilitatea alegătorilor de a se pronunța direct asupra unor probleme de importanța majoră, în concurs cu organul reprezentativ.

Conducerea colectivă, atunci când este instituită printr-o dispoziție legală, generează două consecințe practice care afectează legalitatea deciziilor luate de aceste organisme: îndeplinirea condiției cvorumului și a majorității necesare, pentru adoptarea unui act administrativ. Caracterului deliberativ al Consiliului Local i se alătură și alte trăsături de natură să evidențieze calitatea de organism de conducere colectivă, precum determinarea competenței Consiliului Local, existența consiliilor de specialitate și consacrarea formei de lucru, drept ședință ordinară și ședință extraordinară.

Calificarea Consiliului local ca organ colectiv de conducere are drept consecință practică, recunoașterea faptului că adoptarea unei hotărâri într-un domeniu, care face obiectul competenței sale, pentru a produce efecte juridice trebuie să îndeplinească condiția cvorumului și a majorității necesare. În condițiile în care consilie locale reprezintă autoritățile reprezentative, primarului unei localități este autoritate executivă, fiind totodată autoritatea locală cu cea mai profundă legitimare electorală – deoarece este ales pe baza scrutinului nominal – cu activitate permanentă și cu obligația de a pune în executare, și de a aplica nu numai hotărârile Consiliului Local dar și alte acte normative. Autonomia funcțională este reflectată și prin competența Consiliului Local de a stabili regulamentul sau statutul localității, condiții derogatorii de funcționare, altele decât cele exprese și imperative ale Legii administrației publice locale.

Principiul autonomiei locale ocupă un loc prioritar printre celelalte principii pe care se bazează administrația publică dar nu reprezintă dreptul unei colectivități de a se guverna singură, fără a ține seama de raporturile față de colectivitățile similare sau aflate la niveluri superioare. Colectivitățile locale sunt integrate teritorial, material și juridic statului suveran, care le asigură autonomia necesară gestionării specifice numai în măsura în care acestea se integrează ordinii juridice a statului. Statul român recunoaște prin dispoziții constituționale dar și prin legislația specifică administrației publice, că în interiorul său colectivitățile se administrează prin aleși și forțe proprii, dar sub controlul jurisdicțional al legității din partea autorității statale. Sistemul administrației publice locale este reglementată unitar, neexistând unități administrativ teritoriale care să determine o reglementare excepțională referitoare la organizare și funcționare. Autonomia locală se exercită și în domeniul financiar, sub aspecte și condiționări specifice acestui domeniu.

Autonomia locală nu este completă însă fără autonomia financiară ,adică fără a da dreptul colectivităților locale să mobilizeze și să gestioneze resursele financiare de la nivel local,utilizând ,ca instrument financiar ,bugetul local.

Autonomia financiară locala se concretizează în dreptul acordat unităților administrativ teritoriale de a dispune de bugete proprii, distincte, în care figurează venituri și cheltuieli proprii. Dispunând de fonduri la nivel local, este posibilă continuarea activității sociale, economice și culturale în condiții de autonomie funcțională.

Autonomia financiară este dependentă de anumite condiții: a) să dispună de resurse proprii în măsură suficientă în vederea realizării atribuțiilor prevăzute de lege; b) să fie autorizate să determine propriile venituri și cheltuieli și să elaboreze bugete previzionale; c) să exercite controlul asupra modului de reglementare și administrare a treburilor publice locale. În alte opinii autonomia financiară se materializează în constituirea autorităților administrației publice locale în calitate de persoane juridice distincte, dotate cu buget propriu, voință financiară independentă, suveranitate normativă în domeniul gestiunii financiare și neadmiterea controlului administrației centrale.

Autonomia financiară dobândește noi valențe prin mărirea responsabilității acordate autorităților locale în ultimii ani, având la bază bugetele locale, care sunt autonome față de bugetul de stat.

Elaborarea și adoptarea bugetelor locale în condițiile autonomiei financiare au drept consecință păstrarea individualității fiecărui buget local și a confirmării bugetelor locale ca ansamblu tuturor bugetelor administrative teritoriale. Suportul autonomiei financiare locale este dat de dreptul de a elabora și aproba propriile bugete de venituri și cheltuieli și de a institui și percepe taxe locale.

Gradul de autonomie locală și implicit financiară a unei colectivități locale este în strânsă legătură cu ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor bugetelor locale, dar acest criteriu nu trebuie absolutizat, deoarece există și excepții de state europene cu o democrație locală extrem de dezvoltată, dar cu un sistem de finanțare centralizat al administrației publice locale.

Raporturile dintre administrația publică județeană și cea locală se derulează pe baza principiilor autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor comune. În contextul aplicării acestui principiu rezultă ca nu sunt raporturi de subordonare între administrația publică locală si cea județeană.

În spiritual autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale sunt învestite cu anumite competențe și răspunderi în domeniul finanțelor locale:

– elaborarea și aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;

– așezarea, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale în condițiile legii;

– urmărirea execuției bugetelor locale și rectificarea acestora pe parcursul anului bugetar;

– stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor pentru a spori eficiența lor în beneficiul cetățenilor;

– administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a unităților administrativ-teritoriale;

– administrarea resurselor financiare pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficiență maximă;

– fundamentarea opțiunilor și priorităților în aprobarea și efectuarea cheltuielilor din bugetele locale;

– elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrative teritoriale ca bază a gestionării bugetelor locale anuale;

– organizarea și urmărirea efectuării controlului financiar asupra gestiunii proprii, a gestiunii instituțiilor și serviciilor publice din subordine.

O altă latură specifică care reflectă autonomia locală se referă la dreptul autorităților deliberative locale de a stabili, urmări și încasa impozite și taxe locale în condițiile legii.

Autonomia locală presupune creșterea răspunderii în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului și administrarea datoriei cu prudență.

Pornind de la structura administrației publice respectiv administrația publică central și administrația publică locală, în cadrul finanțelor publice se individualizează finanțele publice locale care reflectă resursele financiare ce se mobilizează și administrează pentru satisfacerea cerințelor cu caracter local.

Organizarea distinctă a finanțelor locale pe baza autonomiei urmărește degrevarea finanțelor publice ale administrației centrale de stat de o parte din cheltuieli, simplificând fluxurile bănești între cele doua componente ale finanțelor publice, apropierea resurselor de locul utilizării lor și îmbunătățirea administrării resurselor financiare.

Competențele proprii ale colectivităților locale în domeniul infrastructurii locale, construcției și întreținerii școlilor, transportul în comun, serviciile sanitare și sociale și colectării rezidiurilor menajere reclamă formarea și administrarea distinctă a unor resurse financiare prin bugetele locale.

Finanțele locale ale comunelor, orașelor municipiilor și județelor reflectă resursele financiare ce se mobilizează de la persoanele fizice și juridice sub forma impozitelor și taxelor și care sunt destinate realizării acțiunilor social culturale, serviciilor de dezvoltare publică și a altor acțiuni de competența administrației publice locale.

Bugetele locale reprezintă partea principală a finanțelor locale prin care se asigură mobilizarea resurselor financiare necesare realizării acțiunilor din competența organelor administrației publice locale.

Bugetul local este un instrument al autonomiei locale și constituie un document în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile colectivităților locale pe o perioadă de un an. Bugetul local este totodată un instrument de planificare și conducere a activității financiare a unitarilor administrative teritoriale. Pentru fiecare comună, oraș, municipiu sector al municipiului București, județ, respectiv municipiul București se întocmesc bugete locale, în condiții de autonomie și nesubordonare. Proiectele bugetelor locale se elaborează pe baza proiectelor de bugete proprii ale administrației publice locale, ale instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locala. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă odată cu proiectul anual al bugetului local, o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum și programul de investiții publice detaliat pe obiective și pe anii de execuție.

Bugetele locale au menirea de a asigura dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor proprii, fundamentarea resurselor proprii, stimularea inițiativei locale și exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor financiare.

Bugetele locale reflectă fluxurile veniturilor și cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor.

Veniturile și cheltuielile din bugetele locale necesită selectarea unor priorități, fundamentarea unor opțiuni precum și măsuri de colectare a resurselor financiare.

Resursele financiare ale unităților administrative teritoriale se constituie din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale, transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat și venituri cu destinație specială.

În sfera finanțelor locale se mai încadrează finanțele instituțiilor publice locale, respectiv resursele care se administrează în mod direct de către acestea. Veniturile instituțiilor publice de interes local provin din taxe, chirii, manifestări culturale și sportive, publicații, prestații editoriale.

Cheltuielile ce se finanțează prin bugetele locale depind de atribuțiile organelor administrației publice locale, de importanța activității și de locul unde sunt situate unitățile și instituțiile publice care primesc fonduri de la buget.

CAP.2 CUANTIFICAREA VENITURILOR BUGETELOR LOCALE

2.1 CONSTATAREA ȘI AȘEZAREA VENITURILOR DIN IMPOZITE ȘI TAXE

Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe și alte venituri stabilite de Legea bugetară anuală. Un loc important în cadrul acestor venituri îl ocupă veniturile proprii care se definesc ca fiind venituri curente (fiscale si nefiscale), venituri din capital, venituri cu destinație specială.

Cele mai semnificative -veniturile curente fiscale – cuprind următoarele categorii: impozitul pe clădiri la persoanele fizice; impozitul pe terenuri la persoanele juridice; taxa asupra terenurilor proprietate de stat, folosite în alte scopuri decât în agricultură și silvicultură și taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane juridice. Această categorie de impozite fiscale, au cea mai mare pondere în cuprinsul bugetului local și se achită trimestrial. Ca urmare, aceste termene de plată reprezintă totodată și puncte culminante ale încasărilor la bugetul local, deși cheltuielile administrației publice locale sunt regulate, iar cele de investiții sunt programate, de regulă, pentru ultimele șase luni ale anului fiscal. Astfel se poate observa o necorelare a veniturilor și cheltuielilor înregistrate la bugetul local, cu consecințe directe asupra execuției bugetare.

Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale, în limitele și condițiile legii. În acest sens sunt de remarcat prevederile generale exprese ale legii privind Codul fiscal și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii privind Codul fiscal , publicată în M. Of. 112/ 06.02.2004, referitoare la destinația acestora pentru realizarea cheltuielilor publice locale și la competențele consiliilor locale de a majora anual cu maxim 20% față de nivelul stabilit pentru anul 2005 impozitele și taxele locale, în funcție de condițiile specifice zonei.

În legatară cu impozitele și taxele locale, merita evidențiate doua aspecte principale:

– cuantumul acestora nu se fundamentează, de regulă, pe valoarea reală a bunurilor care fac obiectul impunerii ci pe valori inferioare acesteia, stabilite, în general după anumite criterii sau norme de evaluare a bazei impozabile și care se revizuiesc periodic;

– alimentează integral bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Impozitele și taxele locale constituie venituri la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale (comune, orașe, municipii, sectoarele municipiului București și județe), iar resursele financiare constituite din impozite și taxe locale se realizează pentru cheltuieli publice a căror finanțare se asigură de la bugetul local. La stabilirea impozitelor și taxelor locale se are în vedere respectarea următoarelor principii:

a) principiul transparenței – autoritățile administrației publice locale au obligația să își desfășoare activitatea într-o maniera deschisă față de public;

b) principiul aplicării unitare – autoritățile administrației publice locale asigură organizarea executării și executarea în mod concret și unitar, a prevederilor din Codul fiscal, fiindu-le interzisă instituirea altor impozite și taxe locale în afara celor prevăzute de Codul fiscal; taxele speciale, instituite pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice se încasează numai de la acestea, potrivit regulamentului aprobat de consiliile locale, în condițiile Ordonanței de Urgenta privind finanțele publice locale;

c) principiul autonomiei locale – consiliile locale stabilesc impozite și taxe locale în limitele și în condițiile din Codul Fiscal și ale normelor metodologice.

În categoria impozitelor si taxelor locale se cuprind:

– impozitul pe clădiri

– impozitul pe teren;

– taxa asupra mijloacelor de transport;

– taxe de eliberare a certificatelor, avizelor și autorizațiilor;

– taxe pentru folosirea mijloacelor de reclama și publicitate;

– impozitul pe spectacole;

– taxa hotelieră și alte taxe locale;

– taxele judiciare;

– taxele pentru activitatea notariala;

– taxele extrajudiciare de timbru.

A) Impozitul pe clădiri.

Impozitul pe clădiri este un impozit anual, instituit de la 1 ianuarie 1995 și se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea lor situate în România, indiferent de locul unde sunt amplasate și de destinația acestora. Prin clădire se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea.

Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile proprietate a persoanelor fizice și juridice, clădirile proprietate publică sau privată a statului, ce sunt administrate sau date în folosință unor contribuabili.

În cazul clădirilor aflate în administrarea sau folosința altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de proprietar. Clădirile noi dobândite în cursul anului, indiferent de forma de intrare în proprietate, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următore celei în care au fost dobândite. Clădirile demolate, distruse, clădirile transmise în administrarea sau proprietatea altor contribuabili în cursul anului se scad de la impunere cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una din situațiile menționate. Scăderea de la impunere se acordă proporțional cu partea de clădire supusă unei situații și cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.

În categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoane fizice sunt cuprinse:

a) construcțiile utilizate ca locuință, respectiv unitățile construite, formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la același nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependințe și/sau alte spații de deservire;

b) construcțiile menționate mai sus dezafectate și utilizate pentru desfășurarea de profesii libere, activități comerciale sau în alte scopuri;

c) construcțiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivnițele, grajdurile, magaziile, garajele și altele asemenea;

d) construcțiile gospodărești, cum sunt: patule, hambare pentru cereale, șure, fânării, remize, șoproane și altele asemenea;

e) orice alte construcții proprietatea contribuabililor, neprevăzute mai sus care au elementele constitutive ale clădirii.

Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv al balcoanelor și ale celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafețele podurilor, precum și cele ale treptelor și teraselor neacoperite.

Pentru calcularea impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, în cazul în care clădirea nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, suprafața construită desfășurată se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu coeficientul de transformare de 1,20.

Coeficientul de transformare servește la stabilirea relației dintre suprafața utilă, potrivit dimensiunilor interioare dintre pereți și suprafața construită desfășurată determinate pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al clădirii. La stabilirea coeficientului de transformare menționat s-a avut în vedere potențiala diferență dintre suprafața construită desfășurată și suprafața utilă a clădirii; prin potențiala diferența se cuantifică suprafața secțiunilor zidurilor, a balcoanelor, precum și a cotei–parți din eventualele incinte de deservire comună, acolo unde este cazul.

Dacă în documente este înscrisă suprafața construită desfășurată a clădirii, determinată pe baza măsurătorilor pe conturul exterior al acesteia, pentru determinarea impozitului pe clădiri nu se ia în calcul suprafața utila și, implicit, nu se aplica coeficientul de transformare.

Valorile impozabile în lei/m2 de suprafața construită desfășurată la clădiri și alte construcții aparținând persoanelor fizice sunt prezentate în tabelul 1.

Tabel 1 – Valorile impozabile pe m2 de suprafață construită desfășurată.

lei

Valoarea impozabilă a clădirii, se determină prin înmulțirea suprafeței construită desfășurată a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă pe metru pătrat de suprafața construită.

Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul 2.

Tabel 2 – Coeficienții de corecție în funcție de rang și zonă.

În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție se reduce cu 0,10.

Valoarea impozabilă se reduce în funcție de perioada în care au fost realizate clădirile astfel:

la clădirile construite înainte de 1950 reducerea este de 15%;

la clădirile construite între anii 1951-1977 reducerea este de 5%.

Impozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor persoane fizice, se determină pe baza cotei de impozitare, diferențiată în funcție de locul în care se află situată clădirea, respectiv: cota procentuală de 0,2% pentru mediul urban și cota procentuală de 0,1% pentru mediul rural, aplicată asupra valorii impozabile a clădirii.

În cazul contribuabililor persoane fizice care dețin mai multe clădiri cu destinația locuința, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează astfel:

a) cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de a patra clădire și următoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu.

Ordinea numerică a proprietăților se determină în raport cu anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă a rezultat, în documente care atestă calitatea de proprietar.

Pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor, stabilită pe baza criteriilor și normelor de evaluare prevăzute de Codul fiscal, se au în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea, respectiv:

a) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prezentate în coloana a doua din tabelul nr.1) acele clădiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalații de apa, de canalizare, electrice și de încălzire, după cum urmează:

– clădirea se considera dotată cu instalație de apă dacă alimentarea cu apa se face prin conducte, dintr-un sistem de aducțiune din rețele publice sau direct dintr-o sursă naturala – puț, fântână sau izvor – în sistem propriu;

– clădirea se consideră că are instalație de canalizare dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în rețeaua publica;

– clădirea se consideră ca are instalație electrică dacă este dotată cu cablaje interioare racordate la rețeaua publică sau la o sursă de energie electrică – grup electrogen, microcentrală, instalații eoliene sau microhidrocentrală;

– clădirea se consideră ca are instalație de încălzire dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic (abur sau apă caldă de la centrale electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii) și îl transmit în sistemul de distribuție în interiorul clădirii, constituit din conducte și radiatoare (calorifere), indiferent de combustibilul folosit (gaze, combustibil lichid, combustibil solid), precum și prin intermediul sobelor încălzite cu gaze (convectoare);

b) se încadrează pentru aplicarea valorilor impozabile prevăzute în coloana a treia din tabelul nr.1) acele clădiri care nu se regăsesc în contextul menționat la lit. a), respectiv cele care nu au nici una dintre aceste instalații sau au una, doua ori trei astfel de instalații. Mențiunea cu privire la existența/inexistența instalațiilor se face prin declarația fiscală.

Pentru determinarea valorilor impozabile, pe ranguri de localități și zone în cadrul acestora, atât pentru intravilan, cât și pentru extravilan, încadrarea clădirilor urmează încadrarea terenurilor efectuată de către consiliile locale.

Pentru calculul impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, sunt necesare următoarele date: rangul localității unde se află situată clădirea; teritoriul unde se află clădirea (intravilan sau extravilan); zona în cadrul localității, potrivit încadrării (intravilan sau extravilan); suprafața construită desfășurată a clădirii; tipul clădirii și instalațiile cu care este dotată aceasta; în cazul apartamentului, dacă acesta se află amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente; data finalizării clădirii; în cazul celor care au în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuința, ordinea în care a fost dobândită clădirea, precum și care dintre aceste clădiri sunt închiriate, în vederea majorării impozitului datorat de contribuabilii; majorarea stabilită conform Codul fiscal pentru impozitul pe clădiri.

Exemplu de calcul a impozitului pentru un apartament din municipiul Rădăuți pentru anul 2006 cu o suprafață utilă de 50 m2, situat într-un bloc cu patru nivele, având pereți sau cadre din beton armat.

În vederea așezării impozitului pe locuință se parcurg următorii pași:

– se determină suprafața construită desfășurată a apartamentului: deoarece dimensiunile exterioare ale apartamentului nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior acesta având pereți comuni cu apartamentele învecinate, suprafața construită desfășurată se determină prin înmulțirea suprafeței utile cu coeficientul de transformare 1,20 respectiv 50 m2 x 1,20 = 60 m2;

– se determină valoarea impozabilă a apartamentului;

Suprafața construită desfășurată se înmulțește cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereți sau cadre din beton armat, dotata cu toate cele patru instalații 60m2x 669=40140;

– se identifică coeficientul de corecție corespunzător zonei A și rangului 0, respectiv 1,3 deoarece apartamentul este amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, acest coeficient de corecție se reduce cu 0,10, determinând astfel coeficientul de corecție specific acestui apartament 1,30-0,10=1,20;

– valoarea impozabilă determinată 40140 se ajustează cu coeficientul de corecție determinat 1,20, respectiv 40140lei x 1,20= 48.168lei;

– apartamentul fiind finalizat înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15% respectiv 48168 x85%= 40943;

Se determină impozitul pe clădiri anual: se aplica cota de impozitare prevăzută de 0,2% specifică mediului urban 40943 x0,2%=82lei ron.

Pentru o clădire cu destinația locuință, care nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, proprietate a unei persoane fizice, situată în municipiul Rădăuți, zona A, construită în anul 1950, cu pereți din cărămidă arsă, ce are toate instalațiile și o suprafață utilă de 100 mp, impozitul pe clădire datorat pe anul 2006 se calculează astfel:

– se calculează suprafața construită desfășurată, prin aplicarea coeficientului de transformare de 1,20 asupra suprafeței utile 100 m2 x 1,2 = 120 m2;

– se determină valoarea impozabilă a clădirii astfel:

– se calculează valoarea impozabilă pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată, în funcție de zona A, unde coeficientul de corecție este de 1,3: 669 lei /m2 x 1,3 = 870 lei/m2;

– se calculează valoarea impozabilă a clădirii, ținându-se seama de suprafața construită desfășurată 120 m2 x 870 lei/m2 = 104.400 lei, în raport de anul în care a fost realizată clădirea se aplică o reducere de 15%,ce corespunde aplicării unei cote de 85% asupra valorii impozabile a clădirii:104.400lei x 85% = 88.740lei;

– se calculează impozitul pe clădiri datorat pentru anul 2006 prin înmulțirea valorii obținute cu cota de 0,2%:88740lei x 0,2 % = 177 lei ron.

În cazul persoanelor juridice și a altor categorii de contribuabili în afară de persoanele fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.

Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,5% și 1%, inclusiv.

Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare.

În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluata în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de Consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare (cea mai apropiată anului 2002).

În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli: impozitul pe clădire se datorează de proprietar iar valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.

Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deținută de o persoană juridică aflată în funcțiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării.

Clădirile aflate în funcțiune a căror valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării impozitul pe clădiri se calculează pe baza cotei stabilite între 0,5% și 1%, care se aplica la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, redusă cu 15% (valoarea pentru clădiri amortizate).

Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar.

Impozitul pe clădiri în perioada de leasing se determină pe baza valorii negociate între părți, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, și înscrise în contract. În cazul contractelor în care valoarea negociată este în valută, plata impozitului pe clădiri se face în lei la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății. Începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care expiră contractul de leasing, impozitul pe clădiri se determină după calitatea contribuabilul persoană fizică sau persoană juridică.

În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectiva cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.

În cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă.

În cazurile prevăzute mai sus impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.

În cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea.

Orice persoană care dobândește sau construiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.

Orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația sa depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.

Contribuabilii sunt obligați să depună declarațiile fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază se află clădirile, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestora. Obligația de a depune declarație fiscală revine deopotrivă și contribuabililor care înstrăinează clădiri.

Declarațiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariției oricăreia dintre următoarele situații:

a) intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe clădiri datorat;

c) intervin schimbări privind situația juridică a contribuabilului, de natură să conducă la modificarea impozitului pe clădiri.

Contribuabilii persoane fizice care dețin mai multe clădiri utilizate ca locuință sunt obligați să depună și declarația specială, atât la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază își au domiciliul, cât și la cele în a căror rază sunt situate clădirile respective.

Contribuabilii persoane juridice calculează impozitul pe clădiri datorat anual și depun declarația fiscală până la data de 31 ianuarie a fiecărui an fiscal la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cârei rază administrativ-teritorială se află clădirea. Contribuabilii persoane fizice și persoane juridice sunt obligați să depună declarațiile fiscale, chiar dacă aceștia beneficiază de reducere sau de scutire la plata impozitului pe clădiri, ori pentru clădirile respective nu se datorează impozit pe clădiri.

Impozitul pe clădiri se constată și se stabilește pe baza declarației de impunere depusă de contribuabil la compartimentul de specialitate al consiliului local, pe raza căruia se află clădirea sau construcțiile respective.

Impozitul anual pe clădiri se plătește anual, în patru rate egale, până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 noiembrie, inclusiv.

Plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de câtre persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, beneficiază de o bonificație de până la 10%,stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Calculul impozitului pe clădiri datorat pentru perioade mai mici de un an fiscal se face prin împărțirea impozitului determinat la 12 (numărul de luni dintr-un an fiscal) iar rezultatul se înmulțește cu numărul de luni pentru care se datorează impozit pe clădiri.

Primăria municipiului Rădăuți aplică, pentru calcularea impozitului pe clădiri la persoanele juridice coeficienții din tabelul 3.

Tabel 3 – Coeficienții pentru calcularea impozitului pe clădiri la persoanele juridice în Municipiul Rădăuți conform Hotărârii Consiliului Local.

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:

– clădirile proprietatea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– clădiri care potrivit legislației sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie sau case memoriale, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– clădirile instituțiilor de învățământ pre-universitar și universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– clădirile unităților de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

– clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei autonome ,,Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat” ,cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– clădirile sau construcțiile din parcurile industrial-științifice și tehnologice;

– clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrative teritoriale în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari.

– clădirile care prin destinație constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și părțile lor componente locale, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– construcțiile și amenajările funerare din cimitire, crematorii;

– construcțiile speciale.

B) Impozitul pe teren.

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual. Impozitul pe teren, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.

În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Contribuabili, în cazul impozitului pe teren, sunt proprietarii terenurilor, oriunde ar fi situate acestea în România și indiferent de categoria de folosință a lor, atât pentru cele din intravilan, cât și pentru cele din extravilan.

Obiectul impozabil este reprezentat de terenurile deținute în proprietate de contribuabili, situate în municipii, orașe și comune, în intravilanul sau extravilanul localităților.

În situația în care se modifică rangul localității, impozitul pe teren se modifică corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Terenurile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite iar impozitul se calculează proporțional cu perioada de timp rămasă până la sfârșitul anului fiscal.

Terenurile care se vând în cursul anului se pot scădea de la impunere de la data întâi a lunii următoare, iar impozitul se calculează corespunzător.

Nu se datorează impozit pe teren în cazul terenului aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire.

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Pentru Municipiul Rădăuți impozitul pe teren situat în intravilan este redat în tabelul 4.

Impozitul pe teren se stabilește anual în sumă fixă, în lei/m2 de teren, în mod diferențiat, în intravilanul și extravilanul localităților.

Terenurile se încadrează pe zone în cadrul localităților și pe categorii de folosință în intravilan și extravilan de câtre consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de elemente specifice fiecărei unități administrativ teritoriale, conform documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole ori cadastrale.

Tabel 4 – Impozitul pe terenurile situate în intravilan – terenuri cu construcții -.

lei/ron

Impozitul pe terenuri se constată și se stabilește pe baza declarației depusă de proprietarul terenului persoană fizică la compartimentele de specialitate ale consiliilor locale. Impozitul pe terenurile altor contribuabili decât persoanele fizice se calculează de câtre aceștia prin declarația de impunere depusă la serviciile de specialitate ale consiliilor locale.

Impozitul pe terenuri se plătește anual la bugetul local, în patru rate egale: pana la datele de 15 martie, 15iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de câtre persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de pana la 10 % stabilită de consiliul local.

Pentru calculul impozitului aferent terenurilor situate în intravilanul localităților, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cel al persoanelor juridice, sunt necesare următoarele date: rangul localității unde se află situat terenul; zona în cadrul localității; categoria de folosință; suprafața terenului; suprafața construită la sol a clădirilor în cazul terenului încadrat la categoria de folosință "terenuri cu construcții".

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea numărului de metri pătrați de teren cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul 5.

Tabel 5 – Impozitul pe terenurile situate în intravilan – orice altă categorie de folosință decât cea de construcții . lei/ron

Rezultatul astfel obținut se va înmulți cu coeficientul corespunzător rangului localității din tabelul 6 de unde va rezulta impozitul pe teren corespunzător.

Tabel 6 – Coeficientul de corecție pentru terenuri amplasate în intravilan în funcție de rangul localității.

Exemplu de calcul privind impozitul pe teren

O persoană deține o proprietate de teren situată astfel:

– teren cu destinația construcții, situat în intravilan, zona A, rangul localității unde se află terenul 0, cu suprafața de 500 m2, ocupat de o clădire având suprafața construită de 100 m2;

– teren situat intravilan, zona B, categoria de folosință arabil, în suprafață de 1 ha.

Impozitul anual datorat este:

– se calculează suprafața impozabilă: 500 m2-100 m2= 400 m2 (0.04 ha)

Impozitul= 0.04 ha x 5.941 lei + 1ha x 15 =238+15=253 lei/an

Pentru anul 2006 persoana are de plătit un impozit de 253lei (ron).

În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimat în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzuta în tabelul 7, înmulțita cu coeficientul prevăzut în tabelul 8.

Tabel 7 – Impozitul pe teren amplasat extravilan în funcție de categoria de folosință.

lei/ron

Tabel 8 – Coeficienții de corecție pentru terenurile situate în extravilan în funcție de rang și zonă.

C) Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează de persoanele fizice și persoanele juridice care dețin în proprietate mijloace de transport care trebuie înmatriculate. Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică și asupra mijloacelor de transport pe apă se datorează de către regii autonome, societăți comerciale, persoane juridice și persoane fizice, care le dețin în proprietate, la bugetul local al unității administrative teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru.

În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de locator.

În cazul în care proprietarul persoana juridică străină, are reprezentant autorizat să funcționeze pe teritoriul României, taxa mijloacelor de transport se datorează de câtre reprezentant.

În cazul în care deținătorii persoane fizice sau juridice străine, solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport în România, aceștia au obligația să achite integral taxa datorată, pentru întreaga perioadă pentru care solicită înmatricularea, la data luării în evidență de către compartimentele de specialitate ale autorității administrației publice locale.

Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În cazul celor cu tracțiune mecanică, taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulțirea fiecărui 500 cm3 sau fracțiune din această sumă corespunzător tabelului 9.

Tabel 9- Taxele pentru mijloacele de transport în funcție de capacitatea cilindrică a autovehiculului.

lei/ron

Capacitarea cilindrică a motorului și capacitatea remorcilor se constată din cartea de identitate a autovehiculului și/sau din factura de cumpărare sau alte documente legale.

Taxele pentru remorcile de orice fel, semiremorci și rulote aparținând contribuabililor se stabilesc în funcție de capacitatea acestora.

La autovehiculele de transport marfa cu masa autorizata de peste 12 tone, taxa în lei pe an este diferențiată în funcție de numărul axelor și de masa totală autorizată( în tone).

La combinațiile de autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, taxa în lei pe an depinde de numărul axelor și masa totală autorizată (în tone).

Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă care aparțin contribuabililor este anuală pentru fiecare mijloc de transport în parte, exprimată în ron, astfel : luntre, bărci fără motor folosite pentru uz și agrement personal (13 lei/an); bărci fără motor folosite în alte scopuri (38 lei/an); bărci cu motor(75 lei/an); bacuri, poduri plutitoare (627 lei/an); șalupe(376 lei/an), iahturi, (1882 lei/an); remorchere și împingătoare (până la 500 CP inclusiv 376 lei/an; peste 500 CP, dar nu peste 2000 CP 627 lei/an; peste 2000 CP ,dar nu peste 4000 CP 1004 lei/an,peste 4000 CP 1505 lei/an), vapoare (pentru fiecare 1000 tdw sau fracțiune din acestea 126 lei/an), șlepuri și barje fluviale (în funcție de capacitatea de încărcare până la 1500 tone 126 lei/an, între 1501-3000 tone 188 lei/an, peste 3000 tone 314 lei an).

În vederea stabilirii taxei asupra mijloacelor de transport, persoanele care dețin vehicule cu tracțiune mecanică sau mijloace de transport pe apă completează declarație de impunere, pe care o depun la serviciul de specialitate al consiliului local în raza căruia contribuabilul își are domiciliul sau sediul, după caz.

Taxa asupra mijloacelor de transport se determină de către compartimentele de specialitate ale autoritarilor administrației publice locale în a căror rază teritoriala contribuabilii își au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, după caz, pe baza declarației de impunere depuse de contribuabili persoane fizice și juridice

Pentru mijloacele de transport scăderea taxei se poate face atât în cazurile înstrăinării acestora, cât și în cazurile în care mijloacele de transport respective sunt scoase din funcțiune.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se da la scădere pentru perioada în care acestea se află în reparații curente, reparații capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv lipsa unor piese de schimb din rețeaua comerciala sau de la alte unități de reparații de profil.

Contribuabilii care datorează taxa asupra mijloacelor de transport sunt datori să îndeplinească obligațiile prevăzute de lege, atât în ceea ce privește declararea dobândirii mijlocului de transport, cât și în ceea ce privește schimbările intervenite ulterior declarării, referitoare la adresă, domiciliu, sediu, punct de lucru, sau alte situații care conduc la modificările cuantumului taxei.

În cazul schimbării domiciliului, a sediului sau a punctului de lucru, pe teritoriul României, contribuabilii proprietar de mijloace de transport supuse taxei au obligația să declare în termen de 30 de zile, la compartimentele de specialitate al autorităților administrației publice locale din raza administrativ teritorială unde sunt înregistrate aceste mijloace de transport data schimbării și noua adresă.

In cazul înstrăinării mijloacelor de transport, taxa stabilită în sarcina fostului proprietar se dă la scădere pe baza actului de înstrăinare și/sau a certificatului de radiere din evidența autorităților la care au fost înmatriculate, cu începere de la data de întâi a lunii în care s-a făcut radierea.

In cazul contribuabililor proprietari de mijloace de transport supuse taxei, plecați din localitatea unde au declarat că au domiciliul sediul sau punctual de lucru, după caz, fără să înștiințeze despre modificările intervenite, taxele aferente se debitează în evidentele fiscale, urmând ca ulterior să se facă cercetări pentru a fi urmăriți la plată, potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care prin cercetările întreprinse se identifică noua adresă, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în evidența cărora se află mijloacele de transport respective vor transmite debitele la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza administrației teritorială unde contribuabilii și-au stabilit noua adresă în condițiile legii.

Taxa asupra mijloacelor de transport se plătește anual în patru rate egale, astfel: până pe 15 martie, până pe 15 iunie, până pe 15 septembrie și până pe 15 noiembrie.

Plata cu anticipație a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, beneficiază de o bonificație de până la 10% stabilită de consiliul local.

La mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorată se repartizează în sume egale la termenele de plată rămase până la sfârșitul anului.

Persoanele fizice sau juridice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport au obligația de a achita integral taxa datorată la data luării în evidență de către compartimentele de specialitate ale consiliile locale.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplica la:

– mijloace de transport ale instituțiilor publice;

– mijloace de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru serviciile de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități dacă traficul de transport este stabilit în condiții de transport public;

– autoturismele, motocicletele cu ataș si mototriciclurile aparținând persoanelor cu handicap;

– navele fluviale de pasageri, bărcile si luntrile folosite pentru transportul de persoane fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței.

D)Taxe pentru eliberarea certificatelor și avizelor

Certificatele, avizele și autorizațiile eliberate contribuabililor sunt supuse unor taxe, diferențiate în funcție de valoarea construcțiilor sau instalațiilor, de suprafața terenurilor și de natura serviciilor prestate.

Certificatul de urbanism se taxează în mediul urban și rural cu o sumă stabilită de consiliul local, Consiliul general al Municipiului București sau Consiliul județean în limitele prevăzute în tabelul 10.

Tabel 10 – Taxele pentru eliberarea certificatului de urbanism în funcție de suprafața de construită.

lei/ron

Pentru eliberarea autorizației de construcție taxa este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor, inclusiv a instalațiilor aferente acestora. Pentru clădirile cu destinație de locuință și anexe gospodărești taxele se reduc cu 50%.

Taxele de autorizare nu se datorează în cazul eliberării de autorizații pentru lăcașuri de cult, inclusiv pentru construcțiile anexe ale acestora, pentru lucrările de dezvoltare modernizare sau reabilitare a infrastructurilor de transporturi care aparțin domeniului public al statului, pentru lucrările de interes public județean sau local, precum și pentru construcțiile ai căror beneficiari sunt instituțiile publice.

Pentru eliberarea autorizației de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploataților de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări taxa datorată pentru fiecare m2 este de 6 lei(ron).

Pentru eliberarea autorizației pentru construcțiile – organizate de șantier – necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea, taxa este de 3% din valoarea autorizată a construcțiilor. Pentru eliberarea autorizației de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori campinguri taxa datorată este de 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a construcției. Pentru eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri tonete, cabinete, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a firmelor și reclamelor taxa datorată este de 6 lei(ron) pe fiecare m2.

Taxa pentru eliberarea autorizației de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este egala cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcției, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desființării parțiale a unei construcții, taxa pentru eliberarea autorizației se modifică astfel încât să reflecte porțiunea din construcție care urmează a fi demolata.

Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizații de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale. Pentru eliberarea avizului comisiei de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primării ori de structurile de specialitate din cadrul consiliilor județene, taxa datorată este de 11lei(ron). Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă taxa datorată este de 7 lei(ron).

Taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se stabilește de consiliul local și este de 9 lei(ron) pentru fiecare racord.

Pentru eliberarea altor autorizații și certificate decât cele prevăzute mai sus precum și pentru viza anuală sau trimestrială a acestora Consiliul local al Municipiului Rădăuți a stabilit următoarele taxe (exprimate în lei ron):

Pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități lucrative și viza anuală a acestora: meseriași și cărăuși 12 lei; pentru cazane de fabricat rachiu 17 lei; pentru liber profesioniști 28 lei; pentru mori, prese de ulei si dărace 51 lei; pentru activități de proiectare 57 lei; pentru activități neprevăzute mai sus 57 lei; pentru completarea obiectului de activitate 12 lei; pentru suspendarea și reluarea activității 12 lei;pentru eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare 14 lei; pentru eliberarea certificatului de producător 57 lei.

Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deținute de consiliile locale, pentru fiecare m2 sau fracțiune de m2: scara 1:500 12lei/ m2; la scara 1:1000 17lei/ m2; la scara 1:2000 23lei/ m2.

Taxele se plătesc înainte de eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor. Valoarea autorizată a lucrărilor pentru care se percep taxe se stabilește pe baza datelor declarate de solicitant în cererea formulată.

În cazul eliberării certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcție, de către președinții consiliilor județene cu avizul primăriilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporție de 50% la bugetul localității și 50% la bugetul județean.

E) Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate

Contribuabilii care beneficiază de servicii de reclamă și publicitate, sub diverse forme, au obligația să încheie contracte și datorează bugetelor locale o taxă de reclamă și publicitate, cu excepția serviciilor de reclamă și publicitate realizate prin mijloace de informare în masa scrise și audiovizuale.

Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate, se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 1% și 3 %, inclusiv, asupra valorii serviciilor de reclamă și publicitate, prevăzută în contract, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Nivelul cotei se stabilește de către consiliile locale în cursul lunii mai a fiecărui an pentru anul fiscal următor.

Taxa datorată se plătește la bugetul consiliului local în a cărui rază teritorială se realizează serviciul de către cel care efectuează reclama și publicitatea, lunar până pe data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul. Taxa devine exigibila la data intrării în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclamă si publicitate.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate.

Orice persoană care utilizează un panou,afișaj sau structura de afișaj pentru reclamă și publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorității administrației publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afișajul sau structura de afișaj respectivă.

Valoarea taxei pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează anual, prin înmulțirea numărului de metri pătrați sau a fracțiunii de metru pătrat a suprafeței afișajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local.

Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se calculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracțiunea din luna dintr-un an calendaristic în care se afișează în scop de reclamă și publicitate. Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate se plătește anual,anticipat sau trimestrial,în patru rate egale, până la datele de 15 martie,15 iunie,15 septembrie si 15 noiembrie,inclusiv.

Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate să depună o declarație anuală la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale.

F) Taxa hotelieră și alte taxe locale

Pentru șederea într-o unitate de cazare, consiliile locale pot decide instituirea taxei hoteliere, datorată, de persoanele fizice în vârsta de peste 18 ani. Taxa se determină pa baza cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5 si 5% în funcție de tarifele practicate de unitățile de cazare.

Taxa pentru șederea într-o uniate de cazare se încasează de câtre persoanele juridice prin care se realizează cazarea, odată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se virează la bugetul local, lunar până pe data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa de la persoanele care au plătit cazarea.

De la plata taxei sunt scutite persoanele cu handicap, pensionarii, elevii, studenții, veterani de război,văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit .

Taxe speciale

În condițiile în care se organizează servicii publice locale în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale județene pot aproba taxe speciale.

Alte taxe locale

Consiliile locale sau consiliile județene pot institui taxe zilnice pana la 13 lei(ron) pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice.

Consiliile locale si județene pot institui taxe zilnice pentru deținerea în proprietate sau folosință, după caz, de utilaje destinate să funcționeze în scopul obținerii de venit. Consiliul local poate stabili o taxă anuala de până la 34 lei(ron) pentru vehiculele lente.

G) Impozitul pe spectacole

Persoanele fizice și persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiții sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor și biletelor de intrare sau, după caz, în suma fixa, în funcție de suprafața incintei, în cazul videotecilor și discotecilor.

Impozitul pe spectacole se plătește lunar, până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, la bugetele locale ale comunelor, orașelor sau municipiilor, după caz, în a căror rază de competență se desfășoară spectacolele. La nivelul municipiului București impozitul pe spectacole se face venit la bugetul local al sectoarelor în a căror rază de competență se desfășoară spectacolele.

Calculul impozitului

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.

Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.

Persoanele care datorează impozitul pe spectacole au obligația de:

a) a înregistra biletele de intrare și/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale care își exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;

b) a anunța tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum și în orice alt loc în care se vând bilete de intrare și/sau abonamente;

c) a preciza tarifele pe biletele de intrare și/sau abonamente și de a nu încasa sume care depășesc tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente;

d) a emite un bilet de intrare și/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;

e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorității administrației publice locale, documentele justificative privind calculul și plata impozitului pe spectacole;

f) a se conformă oricăror alte cerințe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul biletelor de intrare și al abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii și Cultelor și Agenția Națională pentru Sport.

Pentru manifestările artistice și competițiile sportive impozitul pe spectacole se stabilește asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor și a biletelor de intrare, prin aplicarea următoarelor cotei de 2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografice, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale și 5% pentru manifestările artistice de genul: festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au un caracter ocazional.

Contribuabililor le revine obligația de a înregistra la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul sau sediul, după caz, atât abonamentele, cât și biletele de intrare și de a afișa tarifele la casele de vânzare a biletelor, precum și la locul de desfășurare a spectacolelor, interzicându-li-se să încaseze sume care depășesc tarifele precizate pe biletele de intrare și/sau abonamente.

În cazul în care se organizează spectacole în raza teritorială de competență a altor autorități ale administrației publice locale decât cele de la domiciliul sau sediul lor, după caz, acestora le revine obligația de a viza abonamentele și biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror raza teritorială se desfășoară spectacolele.

Normele privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidența și inventarul biletelor de intrare și al abonamentelor se elaborează în comun de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii și Cultelor și de Agenția Națională pentru Sport.

H) Taxele judiciare

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției sunt supuse taxelor judiciare și anume: acțiunile și cererile evaluabile în bani introduse la instanțele judecătorești; acțiunile și cererile neevaluabile în bani; cereri pentru acordarea personalității juridice, pentru autorizarea funcționării și pentru înregistrarea unor persoane juridice; cereri formulate în domeniul dreptului de autor și inventator; cererile în materie comercială; acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie; cererile formulate potrivit Legii notarilor publici și a activităților notariale nr.36/1995; transcrierea sau după caz, intabularea în registrele de publicitate a înstrăinărilor de imobile, pe bază de acte sub semnătură privată și a ordonanțelor de adjudecare, se taxează în funcție de valoarea declarată de părți în act, dar nu mai puțin decât valoarea terenurilor și construcțiilor avute în vedere la stabilirea impozitelor; cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești; cererile pentru executarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Taxele judiciare se plătesc în numerar, prin ordin de plată, și prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile.

Taxele judiciare se plătesc anticipat dacă taxa nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare instanța pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii solicitate.

Daca în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, nu poate fi anulată integral, ci trebuie soluționată în limitele în care taxa de timbru s-a plătit în mod integral.

I)Taxele pentru activitatea notarială.

Actele și serviciile notariale care se îndeplinesc de către notarii publici sunt supuse taxelor. De asemenea, se percep taxe pentru actele notariale îndeplinite de către secretarii primăriilor din comunele și orașele unde nu funcționează birouri ale notarilor publici.

Taxele pentru activitatea notarială se clasifică în funcție de natura actului (evaluabil sau neevaluabil în bani) sau a serviciului prestat astfel;

a) taxe în cotă procentuală regresivă descrescătoare, pe tranșe de valori progresive, în raport cu prețul ori evaluarea bunurilor imobile sau a masei succesorale;

b) taxe în cotă fixă procentuală proporțional cu prețul sau evaluarea bunurilor mobile și imobile care nu pot fi mai mici de o valoare stabilită;

c) taxe în sumă fixă (exprimată în cifre absolute) pentru actele și serviciile notariale ale căror obiect este neevaluabil în bani.

Actele notariale îndeplinite de secretarii primăriilor, de unele instituții sau de agenții economici, în cazul în care se depun la aceștia sunt scutite de taxe de timbru.

Taxele notariale se datorează de către persoanele fizice și de persoanele juridice care solicită îndeplinirea actelor și serviciilor notariale. Părțile sunt obligate solitar la plata taxelor prin convenții.

In cazul schimburilor imobile, valoarea la care se percepe taxa este acea a imobilului cu valoarea cea mai mare. La constituirea drepturilor reale imobiliare, altele decât drepturile de proprietate, taxa notarială se stabilește la valoarea declarată de părți, dar nu mai puțin de 20% din valoarea de circulație a imobilului.

Taxele asupra succesiunii se stabilesc la valoarea întregului activ, cuprinzând bunurile mobile și imobile, din care se scade pasivul succesoral dovedit prin înscrisuri.

Autentificarea oricăror acte de înstrăinare, al căror obiect este evaluabil în bani, se taxează la valoarea declarată de părți în actul autentic, dar nu mai puțin de 2,5 lei (ron). Taxele pentru activitatea notarială se încasează în contul bugetelor locale prin unitățile de trezorerie.

La unele categorii de acte notariale, taxa de timbru se stabilește și se percepe o singură dată.

J)Taxe extrajudiciare de timbru.

Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanțele, Ministerului Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și de notarii publici, cum ar fi: eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare și de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obținerii permiselor de conducere, înmatricularea autovehiculelor și remorcilor, precum și alte servicii prestate de unele instituții publice, sunt supuse taxelor extrajudiciare de timbru.

Taxele extrajudiciare de timbru sunt stabilite în sume fixe pe categorii de servicii prestate și se datorează bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoanele fizice și juridice, precum și de către alți solicitanți ai serviciilor supuse acestor taxe. Taxele extrajudiciare de timbru se stabilesc anticipat, respectiv înainte de prestarea serviciilor respective.

Taxele extrajudiciare de timbru pot fi majorate cu până la 40% de către consiliul local în a cărui rază teritorială se află sediul prestatorului de servicii, în funcție de necesitățile funcționării normale a serviciilor publice și de îndeplinirea atribuțiilor ce revin autorităților publice locale.

Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată și prin aplicarea și anularea timbrelor fiscale mobile. Taxele extrajudiciare de timbru pot fi încasate si de instituțiile publice care primesc, întocmesc și eliberează acte ori prestează servicii supuse acestor taxe.

Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie sau se compensează la cerere în următoarele situații: atunci când taxa plătită nu era datorată; atunci când s-a plătit o taxă mai mare decât cuantumul legal și atunci când serviciul nu poate fi prestat. Termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxei extrajudiciare de timbru este de 5 ani calculat de la data la care s-a constatat că aceasta a fost achitată.

Controlul asupra respectării prevederilor legale se exercită de serviciile de specialitate ale consiliilor locale.

Taxele extrajudiciare de timbru se actualizează periodic, în funcție de rata inflației, prin hotărâre a consiliilor locale, în condițiile stabilite prin legea impozitelor și taxelor locale.

2.2 CUANTIFICAREA VENITURILOR NEFISCALE

Veniturile nefiscale ce se pot încasa la bugetele locale cuprind: vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice locale, taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere, venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal de la centrele locale pentru protecția plantelor, veniturile punctelor de însămânțări artificiale, veniturile circumscripțiilor sanitar-veterinare, vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate.

Societățile naționale, companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome utilizează profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit pe următoarele destinații:

rezerve legale;

acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;

alte rezerve constituite ca surse proprii de finanțare aferente profitului rezultat din vânzări active, respectiv facilitate fiscală la impozitul pe profit;

alte repartizări prevăzute de lege;

până la 10% pentru participarea salariaților la profit;

minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende la societățile comerciale cu capital integral de stat sau majoritar de stat;

profitul nerepartizat pe destinații prevăzute se repartizează la alte rezerve și constituie surse de finanțare.

În grupa diverse venituri se încadrează: veniturile din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații, despăgubiri, venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, restituiri din finanțarea bugetară a anilor precedenți, venituri din concesiuni și închirieri, penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe, încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii.

Venituri din aplicarea prescripției extintive reprezintă sumele de bani ce exprimă datoriile regiilor autonome și ale altor entități locale față de alte persoane, și pe care aceștia nu le solicită până la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de executare silită, care devin venituri ale bugetelor locale. Prescripția extinctivă exprimând stingerea dreptului de acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege devin venituri ce revin bugetelor locale.

Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor provin din resurse bănești care reflectă recuperarea cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor decise prin hotărâri judecătorești. Cheltuielile efectuate pentru actele de procedură, pentru administrarea și conservarea probelor și orice alte cheltuieli decise de instanțele judecătorești și despăgubirile se plătesc la bugetul local de către instituțiile locale care le recuperează de la persoanele stabilite.

Veniturile din amenzi sunt reprezentate de sume de bani ce se realizează ca urmare a sancționării cu amendă a persoanelor ce săvârșesc contravenții de la reglementările de organizare și funcționare a organelor administrației publice locale.

Veniturile din valorificarea legala a bunurilor confiscate sunt resurse bănești care se încasează din valorificarea bunurilor confiscate conform unor hotărâri judecătorești sau acte administrative, a bunurilor abandonate sau fără stăpân și din valorificarea succesiunilor vacante.

Veniturile din concesionare provin din raporturile reglementate prin contract, prin care o parte – concendentul – transmite celeilalte parți – concensionarul – spre administrare rentabilă pe un termen determinat în schimbul unei redevențe o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. Contractul de concesiune se fundamentează pe baza valorii acțiunii, bunului, serviciului public sau terenului, ținând seama de media beneficiilor din ultimii 5 ani, de dobânda Băncii Naționale a României, de alte modalități de plată a redevenței. Modalitățile de calcul și percepere a redevenței se determină printr-un deviz care se anexează la contract.

Concesiunea activităților, bunurilor, serviciilor și terenurilor se acordă prin licitație publică, pe baza condiției de a asigura veniturile anuale cel puțin egale cu media beneficiilor nete realizate din exploatare în ultimii 5 ani a obiectului concesiunii. Venitul din concesiune nu poate fi mai mic decât rata dobânzii Băncii Naționale a României aplicată la valoarea bunurilor și serviciilor concesionate.

Veniturile din închirieri reflectă resursele rezultate din transmiterea prin contract a dreptului de exploatare a bunului statului în favoarea veniturile anuale cel puțin egale cu media beneficiilor nete realizate din exploatare în ultimii 5 ani a obiectului concesiunii. Venitul din concesiune nu poate fi mai mic decât rata dobânzii Băncii Naționale a României aplicată la valoarea bunurilor și serviciilor concesionate.

Veniturile din închirieri reflectă resursele rezultate din transmiterea prin contract a dreptului de exploatare a bunului statului în favoarea persoanelor fizice și juridice, denumite chirii. Bunurile din proprietatea statului pot fi închiriate pe bază de licitație organizată de instituția publică sau altă entitate locală care le deține în patrimoniu. Chiria depinde de valoarea bunului închiriat, dotări, amplasament, importanța activității, nivelul chiriei.

2.3 CUANTIFICAREA VENITURILOR DIN SUME DEFALCATE ȘI DIN TRANSFER

Resursele financiare ale unităților administrativ teritoriale formate din impozite, taxe, alte venituri nefiscale, venituri din capital, se completează cu venituri din cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiționale din unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale și din transferuri cu destinație specială.

Transferurile de la bugetul administrației publice centrale către bugetele locale depind de competențele autorităților administrației publice locale și de resursele de venituri proprii.

Transferul de resurse bănești de la bugetul central câtre bugetele administrațiilor locale se justifică astfel:

a) în unele țari, administrațiile centrale rețin sursele de venituri mai însemnate și elastice, iar administrațiile locale dispun de resurse cu un randament redus și insuficient față de competențele lor, generând dezechilibre verticale în resursele pe care le administrează în raport cu responsabilitățile prevăzute; Transferurile de la bugetul administrației centrale sunt menite să înlăture dezechilibrele fiscale verticale.

b) locuitorii din unitățile administrativ teritoriale sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe la bugetele localităților, ar trebui să beneficieze de același cuantum de cheltuieli pentru a restabili echilibrul fiscal orizontal; În acest caz, transferurile de la bugetul administrației centrale restabilesc echilibru fiscal orizontal.

Administrația centrală ar trebui să păstreze un nivel minim de servicii publice necesare din punct de vedere social sau de interes național. Garantarea furnizării unor bunuri și servicii la un standard minim implică transferuri de resurse bănești de la bugetul de stat.

Uneori, unitățile administrativ teritoriale pot avea acces mai bun la resursele naturale și surse fiscale mai puternice ceea ce reclamă transferuri către unitățile administrativ teritoriale care nu beneficiază de facilitățile menționate.

Transferurile de la bugetul local sunt reclamate de cheltuieli sociale mai mari din unele unități administrative teritoriale.

c) Neutralizarea unor externalități se poate realiza prin transferuri de la bugetul administrației centrale de stat. Unele servicii publice au efecte asupra altor unități administrativ teritoriale cum sunt educația superioară, transporturile publice. De unele servicii publice locale beneficiază cetățeni din unitățile administrativ teritoriale care nu au contribuit prin impozite și taxe la acoperirea costului furnizării serviciilor.

d) Prin intermediul transferurilor de la bugetul administrației centrale, autoritățile administrației publice locale sunt sprijinite în direcția promovării unor politici de stabilizare și creștere economică.

În calitate de mecanism de redistribuire a resurselor financiare între autoritățile administrației publice, transferurile trebuie să îndeplinească unele criterii:

– să asigure veniturile corespunzătoare acoperirii cheltuielilor din bugetele proprii ale autorităților administrației publice locale;

– transferurile să nu încurajeze creșterea cheltuielilor și să nu descurajeze eforturile de mobilizare a unor resurse locale;

– transferurile să asigure echitatea în suportarea sarcinii fiscale;

– transferurile să se efectueze pe baza stabilității și transparenței, respectiv să presupună o stabilitate în timp pentru a fundamenta proiecțiile financiare la nivel local și să se bazeze pe anumite formule de determinare.

Principiul solidarității presupune să se asigure o redistribuire financiară în favoarea colectivităților locale cu venituri mai reduse pe baza unor instrumente și procedee precis determinate. Instrumentele de redistribuire să se conceapă pa baza consultării colectivităților locale în vederea reflectării solidarității și care să nu penalizeze colectivitățile locale.

Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se acordă pentru investiții finanțate din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie și Guvernul, potrivit legii, și se aproba anual, în poziție globală, prin legea bugetului de stat.

Din bugetul de stat, prin bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia, precum și din alte bugete se pot acorda transferuri către bugetele locale pentru finanțarea unor programe de dezvoltare socială, de interes național, județean sau local.

Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat se stabilesc sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale care se repartizează bugetelor proprii ale județelor și bugetelor comunelor, orașelor și municipiilor de către consiliul județean cu prioritate unităților administrativ teritoriale care înregistrează venituri proprii insuficiente, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Ființelor Publice.

Sume defalcate din impozitul pe venit se pot repartiza de către Consiliul județean, pe unități administrativ teritoriale pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, în funcție de cantitatea de energie electrică livrată populației la care prețul local depășește prețul național de referință.

Din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea plătitorii de impozite, 13% la bugetul propriu al județului și 22% într-un cont distinct, deschis pe seama consiliului județean pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului.

În execuție, cota de 22% se alocă de către direcțiile de specialitate din aparatul propriu al consiliilor județene, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului, proporțional cu sumele repartizate și aprobate în acest scop în bugetele respective.

Cota de 82% din impozitul pe venit, pentru municipiul București, se repartizează, astfel: 23,5% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului București, 47,5% la bugetul propriu al municipiului București și 11% într-un cont distinct, deschis pe seama Consiliului General al Municipiului București pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și Municipiului București.

În execuție, cota de 11% se alocă de către direcția de specialitate din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului București, în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor și municipiului București, proporțional cu sumele repartizate și aprobate în bugetele respective. În situații deosebite, prin legea bugetului de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit pot fi majorate.

Operațiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit, se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice.

Plătitorii de impozite și taxe care au organizate puncte de lucru stabile cu minim 5 angajați sunt obligați să solicite înregistrarea fiscală a acestora, ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, la organul fiscal în a cărui raza teritorială se afla punctul de lucru. Solicitarea se face în termen de 15 zile de la data înființării, pentru punctele de lucru nou înființate. Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la acest aliniat au obligația să organizeze evidenta contabilă corespunzătoare pentru determinarea impozitului pe venitul din salarii calculat, reținut și vărsat.

Pentru finanțarea cheltuielilor publice, precum și pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, prin legea bugetului de stat se aprobă sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe ansamblul județului, respectiv al municipiului București.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, destinate echilibrării bugetelor locale, vor fi repartizate pe județe, în funcție de două criterii: capacitatea financiară calculată în funcție de impozitul pe venit încasat pe locuitor, în proporție de 70% din sumele defalcate și suprafața județului, în proporție de 30% din sumele defalcate.

Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea bugetului de stat, și din cota de 22% alocată de către direcțiile de specialitate din aparatul propriu al consiliilor județene, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județului, proporțional cu sumele repartizate și aprobate în acest scop în bugetele respective, o cotă de 25% se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pe comune, orașe și municipii prin hotărâre a consiliului județean, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice, în funcție de următoarele criterii:

a) capacitatea financiară calculată în baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporție de 30%;

b) suprafața unității administrativ-teritoriale, în proporție de 30%;

c) populația unității administrativ-teritoriale, în proporție de 25%;

d) alte criterii stabilite prin hotărâre a consiliului județean, în proporție de 15%, care să asigure cu prioritate susținerea programelor cu finanțare externă, care necesită cofinanțare locală.

Consultarea primarilor se face de către o comisie constituită la nivelul fiecărui județ, formată din: președintele consiliului județean, în calitate de reprezentant al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România; prefectul județului; reprezentantul din județul respectiv, desemnat de Asociația Municipiilor din România; reprezentantul din județul respectiv, desemnat de Asociația Orașelor din România; reprezentantul din județul respectiv, desemnat de Asociația Comunelor din România și directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene.

Pentru municipiul București, din cota de 11% alocată de câtre direcția de specialitate din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului București, se alocă o cotă de 25% pentru bugetul propriu al Municipiului București, iar diferența se repartizează pe sectoarele Municipiului București, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, după consultarea primarilor de sector și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice.

Nerespectarea criteriilor și cotelor de repartizare atrage nulitatea de drept a hotărârilor adoptate de consiliile județene, respectiv a hotărârii Consiliului General al Municipiului București, pentru repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale pe comune, orașe, municipii, respectiv sectoare ale Municipiului București.

Conform legii 379 privind bugetul de stat pe anul 2006 din taxa pe valoarea adăugată se alocă 9.703,4 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:

a) 1.057,8 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor și municipiului București, din care 368,3 milioane lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului;

b) 6.101,0 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor Municipiului București, din care 4.880,2 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat ale comunelor, orașelor și municipiilor;

c) 252,1 milioane lei pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, care se repartizează prin hotărâre, de către consiliul județean, pe unități administrativ-teritoriale, după consultarea primarilor, în funcție de cantitatea de energie termica livrată populației, subvenția aferentă și, prioritar, de capacitatea financiară redusă a unor localități, în vederea menținerii funcționalității serviciului de furnizare a energiei termice pentru populație;

d) 490,4 milioane lei pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice, care se vor repartiza pe unități administrativ-teritoriale, prin hotărâre a Guvernului;

e) 359,3 milioane lei destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, a căror repartizare se face, de regula, în funcție de lungimea acestora, prin hotărâre, de către consiliul județean;

f) 1.442,8 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, care se repartizează pe unități administrativ-teritoriale.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la litera a), sunt destinate finanțării: sistemului de protecție a copilului; centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap; drepturilor privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore; cheltuielilor aferente învățământului special; instituțiilor de cultura descentralizate începând cu anul 2002; plății contribuțiilor pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țara; serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor de sub autoritatea consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București; ajutoarelor de stat regionale acordate în temeiul <LLNK 11992 84 10 201 0 17>Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare, pentru administrațiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor județene.

În situațiile în care contractarea produselor lactate și de panificație se face și de către consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, consiliul județean va repartiza sume cu această destinație unităților administrativ-teritoriale respective.

Sumele pentru asigurarea contribuțiilor pentru personalul neclerical se includ în bugetul propriu al județului, respectiv al Municipiului București, iar plata se face prin centrele de cult de care aparține acesta. Instituțiile de cultură care au trecut în finanțarea autorităților administrației publice locale începând cu anul 2002 sunt prevăzute în anexa nr. 5 la <LLNK 12003 507 10 201 0 49>Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la litera b), sunt destinate finanțării: cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat; drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav; ajutorului social și ajutorul pentru încălzirea locuințelor cu lemne, cărbuni și combustibili; serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor; ajutoarelor de stat regionale acordate în temeiul <LLNK 11992 84 10 201 0 17>Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare, pentru administrațiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor locale; cheltuielilor creșelor.

Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe comune, orașe, municipii și sectoarele Municipiului București, după caz, se face de către consiliul județean, respectiv de către Consiliul General al Municipiului București, prin hotărâre, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice și, după caz, a Inspectoratului Școlar Județean al Municipiului București sau a Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie, în funcție, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

În anul 2006 se acordă transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe la a căror realizare contribuie și Guvernul, potrivit legii, în sumă de 70,0 milioane lei.

Ministerul Finanțelor Publice repartizează transferurile respective pe județe și pe Municipiul București și în cadrul acestora, pe unități administrativ-teritoriale, pentru finanțarea unor proiecte de investiții care beneficiază de împrumuturi externe, potrivit acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, care beneficiază de transferuri din bugetul de stat pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe, au obligația să analizeze lunar execuția lucrărilor de investiții și în situația constatării de fonduri disponibile, să propună Ministerului Finanțelor Publice reîntregirea transferurilor de la bugetul de stat, prevăzute în poziție globală.

2.4 CUANTIFICAREA VENITURILOR ÎN PROCESUL ELABORĂRII BUGETELOR LOCALE

Elaborarea proiectelor bugetelor locale se realizează de către ordonatorii principali de credite având în vedere următoarele aspecte:

a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici și sociali, pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani, elaborate de organele abilitate;

b) politicile fiscale și bugetare, naționale și locale;

c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandumurilor de finanțare sau ale altor acorduri internaționale, semnate și/sau ratificate;

d) politicile și strategiile sectoriale și locale, precum și prioritățile stabilite în formularea propunerilor de buget;

e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;

f) programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuală a performanțelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori preciși, a căror alegere este justificată;

g) programele de dezvoltare economico-sociala în perspectivă ale unității administrativ-teritoriale, în concordanță cu politicile de dezvoltare la nivel național, regional, județean, zonal sau local

Veniturile locale reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care autoritățile locale le percep direct și/sau le primesc de la guvern, cât și din alte surse publice sau private, în vederea îndeplinirii sarcinilor care le-au fost atribuite.

Fundamentarea indicatorilor privind veniturile se fac pe baza reglementărilor emise de către Ministerul Finanțelor Publice, drept urmare, unitățile administrativ teritoriale, au dreptul să realizeze venituri numai din resurse nominalizate prin actele normative în vigoare. Sursele de venituri ca și structura acestora, diferă în funcție de tipul instituției, de mărimea municipiului și puterea sa economică, precum și de modul în care sunt organizate activitățile locale la nivelul acestuia. Indicatorii de fundamentare sunt stabiliți în mod diferit în funcție de proveniența veniturilor.

Veniturile care se prevăd în bugetele locale se evaluează pe baza unor metode diferite în funcție de anumiți factori. În vederea dimensionării veniturilor ce se înscriu în bugetele locale se aplică diferite metode.

Pe baza metodei automate, veniturile ce se prevăd în proiectul bugetului local a anului următor se determină în funcție de veniturile penultimului an, la care s-a încheiat exercițiul.

Metoda majorării (diminuării) presupune ca veniturile ce se prevăd în proiectul de buget local să rezulte pornind de la evoluția veniturilor pe o perioadă de timp la care se determină ritmul anual ce se aplică la veniturile ultimului an. În acest caz nu se pot surprinde influențele unor factori noi și nu se pot elimina unele influențe negative din perioadele precedente.

Metoda evaluării directe implică efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venituri din bugetele locale. Veniturile ce se estimează pentru a fi înscrise în proiectul bugetului local, depind de veniturile încasate în perioada precedentă, de influențele unor factori precum și de modificările legislative.

La baza fundamentării veniturilor întâlnim următoarele criterii: baza legală a veniturilor, execuția preliminară pentru anul de bază, analiza și studierea comparativă a veniturilor și evoluția volumului în funcție de factorii producători de venituri. Baza legală a veniturilor presupune că veniturile se înscriu în buget și nu se încasează decât dacă sunt reglementate expres într-un act normativ și se cuvin unității respective. Execuția preliminară pentru anul de bază reprezintă execuția certă pe o anumita perioadă de timp, la care se adaugă execuția probabilă până la sfârșitul anului, corectată cu eventualele influențe. Analiza modului de realizare a veniturilor în anul de bază este foarte importantă pentru fundamentarea prevederilor în anul de execuție, deoarece trebuie să evidențieze cauzele care conduc la realizarea unor surse de venituri, apariția a noi surse de venituri necuprinse în plan. O atenție specială este necesară a se acorda descoperirii unor noi surse de venituri care să fie cuprinse în bugetul propriu de venituri și cheltuieli pentru anul în curs .

Creșterea continuă a veniturilor proprii realizate de către unitățile administrativ–teritoriale, prin mobilizarea maximă a resurselor existente și găsirea de noi resurse, devine deosebit de importantă în condițiile trecerii acestor unități la autogestiune economico-financiară și acoperirii cheltuielilor într-o măsură din ce în ce mai mare prin autofinanțare. Veniturile sunt analizate și studiate comparativ, pe total, pe dinamică și pe structură. Se realizează analize și studii privind evoluția veniturilor pe intervale mai mari de timp, precum și compararea veniturilor realizate de diverse instituții aflate în subordine. Analiza structurii veniturilor este foarte importantă, având în vedere că subvenția bugetară se acordă în completarea veniturilor proprii, deci dimensionarea volumului acestora se realizează ținându-se cont de volumul veniturilor proprii obținute. Un alt criteriu se referă la evoluția volumului în funcție de factorii producători de venituri. Se fac calcule analitice pentru fiecare sursă de venit sau se utilizează o serie de indicatori privind veniturile medii realizate sau preliminate, corelațiile cu influențele care vor apărea în anul de plan.

Evaluarea corectă a veniturilor este o etapă foarte importantă ce presupune efectuarea de studii și analize asupra factorilor ce pot influența realizarea și depășirea veniturilor sau nerealizarea acestora. Acești factori trebuie observați și prin prisma întinderii lor în anul în care se elaborează bugetul local: dacă baza de calcul crește sau veniturile se diversifică, volumul cheltuielilor anului viitor poate crește față de volumul creșterii veniturilor din anul de bază; dacă sursă de venituri dispare, veniturile sunt reduse până la neincluderea lor în bugetul propriu.

Consiliul local asigură veniturile municipiului prin stabilirea de taxe și impozite locale sau alte taxe stabilite potrivit legii. Pentru funcționarea serviciilor publice locale, create pentru a servi intereselor cetățeanului, primăria este împuternicită să stabilească diverse taxe. Cuantumul taxelor este hotărât pentru a acoperi, cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere a acestor servicii. Prin regulamentul aprobat de către Consiliul local, se pot determina, după caz, condițiile în care este posibilă perceperea de taxe speciale și aprobarea de către locuitorii interesați, precum și modul de repartizare a acestor taxe pe locuitor.

O primă problemă a planificării veniturilor fiscale este mărimea absolută a acestora, pe care se poate conta în anul pentru care se elaborează bugetul. Rezolvarea acestei probleme depinde de mai multe variabile: capacitatea contributivă a populației, civismul fiscal, eficiența aparatului fiscal, starea economiei naționale. Din această problemă derivă o altă: stabilirea structurii impozitelor. O bună structură a fiscalității va face mai realistă planificarea veniturilor bugetare și va micșora necesitatea unor rectificări bugetare ulterioare.

Primăria are obligația să stabilească, în calitate de ordonator principal de credite, din punct de vedere metodologic cu încadrarea în clasificația indicatorilor financiari, potrivit legislației existente, înainte de începutul anului bugetar, categoriile de venituri pe care instituția le poate mobiliza. La nivel de instituție, fundamentarea veniturilor se poate realiza prin luarea în calcul de repere obișnuite, corelate cu indicatorii fizici reprezentativi pentru domeniu și instituție. Veniturile de încasat ale unei instituții pot fi determinate în sensul cuantificării previzionare pentru anul în plan și după alți parametri, elemente de calcul potrivit cu obiectul de activitate a instituției, cu sursa de formare sau cu alte criterii.

Cuantificarea veniturilor care se vor înscrie în bugetul pe anul următor, presupune calcularea de impozite și taxe datorate pentru bunurile impozabile trecute în situațiile centralizate, aplicându-se cote procentuale și taxe fixe stabilite de către primărie. Impozitele și taxele, în sume fixe, valorile impozabile pe metru pătrat de suprafață construită, precum și amenzile se indexează anual prin hotărâri de guvern la propunerea Ministerului Finanțelor Publice si Ministerul Administrației Publice.

Corespondentele fiscale ale comunităților locale permit rareori finanțarea propriilor nevoi de cheltuieli, necesitând recurgerea la transferuri în vederea acoperirii deficitului. Asigurarea competențelor fiscale de către autoritățile locale nu este un proces realizabil ușor deoarece nu permite asigurarea de către aceste colectivități a unor servicii la standarde ridicate. În practică reducerea transferurilor generate de austeritatea bugetară și de măsurile de stabilizare nu este însoțită de un efort pentru îmbunătățirea sistemului de transfer, de perfecționarea mecanismelor acestuia prin atribuirea colectivităților, a mecanismelor de control pentru sistemul de venituri sau mărirea gradului de eficiența a sistemului de subvenționare. Această situație reflectă reticența puterii centrale de a renunța la un instrument de control al colectivității locale, precum și inerția autorităților locale care ar trebui să urmărească modernizarea administrației fiscale și întărirea soluțiilor fiscale care le revin prin competență. În momentul determinării volumului global al transferurilor este necesară fixarea volumului repartiției pe niveluri administrative, utilizându-se formule de repartizare echitabilă, bazate pe indicatori la nivel de venit.

Veniturile unităților administrativ teritoriale sunt stabilite prin legea bugetară anuală. În conformitate cu aceasta și cu prevederile legii privind Finanțele Publice Locale, între veniturile administrației publice locale distingem venituri proprii, cote defalcate din impozitul pe salarii, cote și sume defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din impozitul pe venit pentru subvenționarea energiei termice, sume alocate de Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetului local, sume primite de la alte bugete locale (subvenții din fondul social de solidaritate socială), împrumuturi. Unitățile administrativ teritoriale primesc, pentru echilibrarea bugetelor cote și sume defalcate din impozitul pe salarii și pe venit, pe baza anumitor criterii de determinare pe județe. Aceste criterii sunt: numărul populației, lungimea străzilor, numărul locuințelor, lungimea rețelelor de canalizare și apă, numărul populației școlare din învățământul local și numărul unităților administrativ teritoriale.

CAP. 3 EXECUȚIA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL

3.1 RĂSPUNDEREA ORGANELOR FISCALE ÎN EXECUȚIA VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL

Misiunea principală a oricărei administrații fiscale este de a selecta suma corectă a impozitelor și taxelor și a altor contribuții datorate de contribuabili bugetului local cu minimum de costuri atât pentru administrație cât si pentru contribuabil. Administrația locală este cea care trebuie să asigure aplicarea și respectarea legislației financiar fiscale de către contribuabili.

O importanța tot mai mare o capătă dezvoltarea unor funcții noi cum ar fi: controlul înregistrării contribuabililor la organul fiscal competent; procedura verificării sau corectării, prelucrării declarațiilor fiscale; selectarea contribuabililor în vederea programării de control fiscal; valorificarea rezultatului controlului; contenciosul administrativ – soluționarea contestațiilor contribuabililor; colectarea impozitelor, taxelor și a altor contribuții bugetare; rolul consultanței fiscale; asistența acordată contribuabililor de administrațiile financiare teritoriale în aplicarea legislației financiar fiscale. Subiect ai controlului fiscal, denumiți contribuabili sunt persoane fizice și juridice, atât române cât și străine, precum și asociațiile fără personalitate juridică cărora le revin, potrivit legii, obligații fiscale, deci orice entitate care are calitatea de contribuabil, adică de subiect al impunerii și subiect al controlului fiscal.

Rolul esențial în administrația fiscală o are principiul declarativ, contribuabilii folosind în acest sens declarațiile fiscale, agentului fiscal revenindu-i sarcina verificării sincerității declarației, precum și corectarea și îndeplinirea la termenele legale a obligației fiscale de către contribuabili.

Obligațiile fiscale cuprind: obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele și taxele datorate; obligația de a calcula, de a înregistra în evidențele contabile și de plată la termenele legale a impozitelor și taxelor; obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și plata la termenele legale a impozitelor care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligații legale care revin contribuabililor, persoane fizice și juridice, în aplicarea legilor fiscale. În cadrul bugetului local, controlul fiscal se exercită de organele de control fiscal ale instituției administrației locale prin serviciile de specialitate.

Organul fiscal verifică modul de completare a declarației depusă de plătitor. În funcție de declarația depusă de plătitor se poate identifica eventualele erori și tipul lor, respectiv eroare de calcul, de completare sau eroare de aplicare a cotelor de impozitare. Stabilirea obligației de plată se face prin, corectarea erorii și prin înscrierea sumelor corecte avându-se în vedere: aplicarea corectă a cotelor de impozitare prevăzute de legislația fiscală în vigoare; înscrierea corectă a sumei reprezentând impozitul sau taxa datorată, rezultată din înmulțirea cotei legale de impozitare cu baza impozabilă sau taxabilă; înscrierea corectă a sumelor în rubricile prevăzute de formular și anularea celor înscrise eronat în alte rubrici; calcularea rubricilor aritmetice care au avut drept rezultat înscrierea în declarație a unor sume eronate. Daca în declarația depusă se constată erori a căror cauză nu se poate stabili sau se constată elemente lipsă, importante pentru stabilirea obligației fiscale, organul fiscal solicită în scris contribuabilului să se prezinte la sediul său pentru efectuarea corecturilor necesare.

Organele fiscale competente au dreptul de a stabili, din oficiu, obligația de plată, dacă: plătitorul nu se prezintă în termen de 15 zile de la termenul stabilit de organul fiscal pentru efectuarea corecturilor, în cazul depunerii unei declarații în a cărei completare au fost constatate erori; plătitorul nu depune declarația de impozitare și taxe in termen de 15 zile de la primirea înștiințării prin care organul fiscal îi notifică, depășirea termenului legal de depunere a declarației. Dacă în declarația depusă se constată erori a căror cauză nu se poate stabili sau se constată elemente lipsă, importante pentru stabilirea obligației fiscale, precum și în cazul în care plătitorul nu depune declarația de impozite și taxe, organele fiscale stabilesc din oficiu, obligația de plată, folosind metoda estimării. Estimarea obligației de plată se face pe baza documentelor existente la organul fiscal al plătitorului, referitoare la perioadele de raportare din ultimele 12 luni: declarația privind obligațiile de plată; procese-verbale de control; raportări contabile.

Aparatul fiscal dispune de un ansamblu de drepturi privind așezarea, controlul, stabilirea și încasarea creanțelor fiscale, la care se adaugă dreptul de a aplica sancțiuni pentru nerespectarea legislației financiar-fiscale.

Dreptul de control ce revine inspectorilor fiscali nu se limitează la verificarea informațiilor cuprinse în documentele financiar-contabile, ci include și verificări asupra operațiunilor economice desfășurate de contribuabili fără existența unor documente legale, precum și verificarea la domiciliu sau sediul contribuabililor. În anumite situații, inspectorii fiscali au dreptul de a aprecia și evalua materia impozabilă, prin interpretarea operațiunilor cu caracter economic și verificarea actelor care reflectă aceste operațiuni pentru a stabili natura reală a acestora și impozitul care trebuie aplicat (impunerea din oficiu prin metoda estimării).

Atunci când, urmare a controlului materiei impozabile se constată încălcări ale legislației financiar-fiscale de către contribuabili prin depunerea de declarații de impozite și taxe eronate sau incomplete, cu omisiuni făcute cu sau fără intenție, sau nedeclararea materiei impozabile, respectiv a impozitelor datorate, inspectorii fiscali din serviciul de specialitate ai instituției administrației publice locale au dreptul de a corecta sau stabili obligația fiscală a acestora și să aplice, sancțiuni legale. Astfel în situația întocmirii sau depunerii cu întârziere a declarațiilor de impozite și taxe, a sustragerii parțiale sau totale de la plata impozitelor și taxelor, a plății cu întârziere a obligațiilor fiscale, inspectorii fiscali au dreptul și obligația de a aplica sancțiuni prevăzute de lege, contribuabililor vinovați, funcție de fapta săvârșită și de prevederile legale în materie.

Dreptul de a încasa obligația fiscală de bază sau suplimentară se exercită numai în raport cu exigibilitatea fiscală și în cadrul unui anumit interval de timp stabilit prin lege, după care nu se mai poate solicita contribuabililor plata obligațiilor fiscale datorită intrării în prescripție. Cu unele excepții, autoritățile au drept de prioritate în încasarea creanțelor fiscale, în raport cu alți creditori.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, după caz, serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale au dreptul să verifice în totalitate sau prin sondaj orice documente, înscrisuri, registre sau evidențe contabile ale contribuabililor verificați, referitoare la obiectul controlului, să primească copii de pe orice înscris, document sau înregistrare contabilă; să solicite contribuabililor controlați verbal sau în scris, toate informațiile și justificările referitoare la abaterile constatate (în cazul în care se solicită răspunsul în scris, contribuabilii sunt obligați să furnizeze informațiile respective în termen de 5 zile de la primirea solicitării); să facă contestări faptice cu privire la natura activităților producătoare de venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor ori surselor impozabile; să stabilească în sarcina contribuabilului diferențe de impozite și taxe să calculeze majorări de întârzieri sau dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata în termenele legale a impozitelor și/sau taxelor datorate conform prevederilor legilor fiscale; să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de legile fiscale și contabile; să dispună corectarea în contabilitate a eventualelor erori constatate după aprobarea și depunerea situațiilor financiare anuale, în anul în care au fost constatate; să intre, în prezența contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori în prezența altei persoane desemnate de contribuabil, în orice incintă a sediului în care își desfășoară activitatea contribuabilul sau în locuri în care există bunuri impozabile ori în care se desfășoară activități producătoare de venituri.

Accesul este permis în cursul acestuia, numai cu autorizarea scrisă a conducerii organului de control fiscal sau, după caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale și cu acordul contribuabilului.

Alocarea numărului de inspectori pentru o acțiune de control se face de către conducătorul unității fiscale, având în vedere numărul de inspectori fiscali existenți, experiența inspectorilor, categoria contribuabililor care urmează a fi verificați și complexitatea acțiunii de control.

3.2 FAZELE EXECUȚIEI VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL

Execuția bugetelor locale constă în încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor, derulate prin intermediul unităților teritoriale ale statului și se efectuează prin unitățile teritoriale ale trezoreriei statului evidenținduse în conturi destinate astfel:

a)veniturile bugetare încasate pe structura clasificației bugetare;

b)efectuarea plăților dispuse de persoanele autorizate ale instituțiilor publice, în limita bugetelor și destinațiilor aprobate potrivit dispozițiilor legale;

c)efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind datoria publică interna și externă rezultate din împrumuturi contractate sau garantate de stat, precum și cele contractate sau garantate de autoritățile publice locale, inclusiv cele privind rambursarea ratelor la scadență și plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor și a altor costuri aferente;

d)efectuarea altor operațiuni financiare în contul autorităților publice locale;

e)păstrarea disponibilităților reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în lei a acestora, primite pe bază de acorduri și înțelegeri guvernamentale de la organisme internaționale și utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate;

f)alte operațiuni financiare potrivit legii.

Execuția părții de venituri a bugetelor locale presupune urmărirea încasării veniturilor grupate pe capitole și subcapitole față de prevederile din buget.

Colectarea veniturilor proprii la bugetul local depinde de evoluția bazei impozabile, de termenele legale de încasare a veniturilor, de măsurile adoptate de organele locale în vederea încasării veniturilor, și a eliminării evaziunii fiscale.

Obligațiile bugetare individualizate prin titlu de creanță în sarcina contribuabilului, potrivit prevederilor legale, se sting prin următoarele modalități: plată, compensare, prescripție, restituire, anulare, scădere și executare silită.

Realizarea veniturilor bugetare este concepută global, pornind de la o limită naturală, sigur de îndeplinit, limită rezultată din evaluare mai întâi, cât mai aproape de realitate a materiei impozabile posibil de realizat în anul de plan. În plan tehnic execuția părții de venituri a bugetelor publice înseamnă fixarea unor proceduri de lucru ținând seama de structura și dimensionarea obligațiilor de preluat atât cu implicarea contribuabilului, cât și a instituțiilor responsabile, în plan bugetar în acest sens. Persoanele fizice au obligația de a plăti impozitele, taxele, cheltuielile care constituie venituri la bugetul public, în cuantumul și la termenele prevăzute de actele normative cu caracter fiscal. Aceste acte normative sunt adoptate potrivit prevederilor constituției, potrivit cărora ,,impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene în limitele și în condițiile legii’’. Totodată constituția precizează obligațiile cetățenilor în materie de impozite si taxe ,,cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe la cheltuielile publice’’. Această obligație bănească a contribuabililor apare în cadrul relațiilor de constituire a resurselor financiare publice, angajându-se astfel veniturile bugetare necesare acoperirii cheltuielilor publice (bugetare), obligația fiscală este stabilită unilateral de către stat în folosul exclusiv al societății. Premergător plății efective a impozitelor și taxelor contribuabilii au obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile în cazul persoanelor fizice, iar pentru persoanele juridice se prevede obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile impozitele, taxele, contribuțiile, datorate bugetelor publice, împrejurări de fapt care dau naștere obligației de plată diferită de la o firmă la alta.

Plata este cea mai simplă modalitate de realizare a veniturilor bugetare întrucât prin intermediul ei se încasează veniturile bugetare. Plata se efectuează în mod obișnuit, din inițiativa contribuabilului, în caz contrar se aplică masuri legale de constrângere. Plata sumelor cuvenite bugetului local se realizează, în funcție de caracteristicile veniturilor, prin plata directă. Executarea obligației bugetare prin plata directă poate avea loc fie prin virare (virament), fie în numerar. Plata prin virament presupune intervenția unei unități bancare.

La termenele stabilite de prevederile legale pentru fiecare tip de obligație fiscală, subiectul plăților va calcula și va dispune unității bancare virarea din contul său la bugetul local a sumelor datorate. Ordinul dat băncii în acest sens se constată prin dispoziția de plată, în care se înscriu datele din care să rezulte natura veniturilor și destinația –bugetul local. La primirea dispoziției de plată unitatea bancară are obligația de a verifica aspectele legate de completarea corectă a formularului de către subiectul plăților, indicarea corectă de către acesta a contului bancar în care va fi virată suma respectivă, precum și respectarea termenului legal de plată.

În măsura în care se constată că ordinul de plată a fost dat ulterior momentului în care creanța bugetară a devenit exigibil, unitatea bancară va calcula majorările de întârziere aferente și va prelua această sumă o data cu cea care face obiectul obligației fiscale. Această posibilitate a unității bancare de a calcula și încasa majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligației către bugetul local își are rațiunea în faptul că aceste majorări curg de drept din ziua în care creanța bugetară a devenit exigibila, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități. Prin urmare ordinul dat de subiectul plătitor băncii pentru virarea sumelor ce fac obiectul obligației bugetare va fi considerat ca fiind dat și pentru virarea majorărilor de întârziere. Băncile au obligația de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceiași zi în care au debitat contul plătitorului. În situația nerespectării acestei obligații, majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen vor fi suportate de către bancă.

Data plății va fi data la care banca a debitat contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare. Dovada executării obligației bugetare prin virare se face cu copia după dispoziția de plată, certificată de banca prin care s-a făcut plata.

Plata în numerar presupune achitarea în această modalitate a sumelor datorate bugetului local, de către subiectul plătitor prin prezentarea acestuia sau a reprezentantului său la organele fiscale competente sau prin mandat poștal. Pentru anumite categorii de venituri bugetare, plata acestora se poate face și prin unitățile CEC, fie în baza titlului de creanță emis de organele fiscale, fie în baza declarației verbale a contribuabilului. În această din urmă situație, unitatea CEC va trebui să identifice natura venitului din cadrul bugetului local. Dacă declarația verbală a contribuabilului nu conține elemente necesare identificării, unitatea CEC îi va solicita orice document necesar precizării naturii venitului, încasarea acestuia având loc după determinarea cu certitudine a naturii venitului și a bugetului cărui i se cuvine –bugetului local.

La nivelul trezoreriilor operative din municipii, orașe, comune, sectoarele municipiului București plata veniturilor bugetare se realizează în funcție de modul în care este organizată trezoreria în cauza respectivă: prin casa încasări, casa de plăti și păstrare numerar în casieria-tezaur.

Plata în numerar se poate face și prin prezentarea contribuabilului la casieria unității administrației publice locale, unde achită contribuția echivalentă venitului datorat. În schimbul acestei plăți se emite o chitanță, iar cel de-al doilea exemplar rămâne la casierie și se arhivează. Pe baza acestei chitanțe se întocmește registrul de casă. Casierul varsă sumele reprezentând impozitele și taxele la casieria centrală pe bază de monetar. Aici îi primește casierul central, bani sunt centralizați la nivelul direcției pe feluri de impozite, taxe, amenzi, contribuții etc. Se întocmește foaia de vărsământ care conține denumirea veniturilor, impozitul aferent si contul de bancă. Casierul central depune resursele bănești la trezorerie, pe baza unei foi de monetar, în contul bugetului local. Sumele de pe foile de vărsământ se regăsesc după aceia pe extrasul de cont pentru fiecare sursă de venit.

Plata în numerar a veniturilor bugetare distinge două mari grupe de plătitori, funcție de care este organizată și activitatea de casă a Trezoreriei, astfel: prima grupă este cea a agenților economici, persoane juridice, care-și efectuează vărsămintele în numerar direct la ghișeele de încasări ale Trezoreriei operative; a două grupă de plătitori sunt persoane fizice și asociațiile familiale care-și pot efectua plata impozitelor și taxelor, după cum urmează: la casele speciale de încasări, organizate pe lângă Trezoreriile operative sau unitățile CEC, care execută operațiuni de mandat, în contul bugetului local; la agenții fiscali (referenți), casierii, încasatori și remizieri (comune, orașe) care la rândul lor, depun încasările la Trezoreria operativă pe lângă care este arondată localitatea pe care o deservesc.

Compensarea este modalitatea specifică de stingere a obligațiilor fiscale ce intervine în situația în care același contribuabil, persoană fizică sau juridică, are, pe de o parte, obligații de plată la buget, iar pe de altă parte, are de primit sume plătite în plus, de rambursat sau de restituit, după caz, de buget. Compensarea presupune reducerea sumelor exigibile la o scadență ulterioară cu sumele plătite în plus la buget la scadențele anterioare. Pot fi compensate sau restituite plătitorului următoarele sume: cele plătite fără existența unui titlu de creanță; cele plătite în plus față de obligația bugetară; cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Prin compensare se sting creanțele bugetului local cu creanțele debitorului, reprezentând sume de restituit de la bugetul local, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc atât calitatea de debitor cât și cea de creditor al aceluiași buget local. Compensarea obligațiilor la bugetul local datorate de debitor cu creanțele acestuia se face de autoritatea competentă, la cererea debitorului, în termen de 30 zile, sau din oficiu la data constatării sumelor virate în plus sau de restituit de la bugetul local. Compensarea se va efectua cu obligații la bugetul local datorate aceluiași creditor bugetar local, indiferent de natura lor. Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării în termen de 10 zile calendaristice de la data efectuării operațiunii.

Din diferite motive, sunt situații când, contribuabilii plătesc bugetului local impozite și taxe într-o proporție mai mare decât cele pe care efectiv le datorează, ocazii în care în evidențele fiscale acest fapt este înregistrat ca atare. Cei aflați în această situație sunt îndreptățiți fie să ceară restituirea sumelor achitate în plus fie să solicite compensarea acestora cu alte datorii.

Restituirea impozitelor si taxelor reprezintă operațiunea de înapoiere a sumelor plătite de contribuabili, necuvenite sau de valoare mai mare decât cea datorata potrivit reglementarilor în vigoare, în condițiile în care nu au alte obligații de onorat. În cazurile de restituire are loc o diminuare a resurselor financiare din contul curent al trezoreriei, dar compensarea plusurilor înregistrate la anumite impozite cu datorii pe care le au contribuabilii nu determină modificarea resurselor financiare totale în contul curent al Trezoreriei, eventual pot produce modificări în structura bugetului local. Restituirea sau compensarea surplusurilor cu alte datorii pe care le au contribuabilii se efectuează pe baza cererilor adresate organelor fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul sau sediul ori unde s-a efectuat plata, după caz, care după verificarea și constatarea celor solicitate, pot dispune efectuarea compensării sau a restituirii solicitate. În cazul restituirilor de impozite și taxe, pe baza aprobării date de către organele în drept trezoreria efectuează viramentele din contul de venituri sintetice al bugetului local, în contul contribuabilului la care s-a înregistrat plusul. Fluxurile financiare cauzate de restituirea de la trezorerie către contribuabili a impozitelor și taxelor încasate în plus determină fluxuri inverse diminuând resursele publice aflate în contul curent al trezoreriei.

Dreptul instituțiilor administrație publice locale de a trece la executarea silită a creanțelor bugetare ia naștere în situația în care contribuabilii nu si-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile. Pentru a se putea trece la executarea silită a creanței bugetare este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:să existe titlu de creanță bugetară; creanța bugetară să fie exigibilă; dreptul instituției de administrație publică locală de a percepe executarea silită să nu se fi prescris.

Titlu de creanță bugetară reprezintă actul juridic prin care se constată și se individualizează obligația contribuabilului de a plăti o anumită sumă către bugetul local. Pentru obligațiile bugetare ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întârziere și alte sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlu executoriu îl constituie actul emis sau aprobat de organul competent prin care se stabilesc aceste obligații. Momentul exigibilității creanței bugetare este reglementat în actele normative ce constituie venituri bugetare, pentru fiecare asemenea categorii de venituri.

Implicarea termenului de prescripție stabilit de actele normative în materie fiscală dă dreptul contribuabilului de a se opune executării silite pornite împotriva sa. Organul de executare silită va înceta de îndată procedura de executare silită, în cazul în care autorul își execută obligația de plată a creanței bugetare, iar odată cu aceasta achită și majorările de întârziere, dobânzile, cheltuielile de executare și orice alte obligații de plată conexe obligației bugetare stabilite în sarcina sa conform legii.

Pentru efectuarea procedurii de executare silita este competent organul de executare în a cărui raza teritoriala se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei masuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are domiciliul fiscal.

Organele de executare silită ce coordonează desfășurarea întregii proceduri vor sesiza în scris toate celelalte organe de executare, comunicându-le textul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se vor vărsa sumele încasate în urma executării silite, precum și orice alte date utile privind identificarea debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

Când se constata ca domiciliul fiscal al debitorului se afla în raza teritoriala a altui organ de executare, titlu executoriu împreuna cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înștiințându-se, dacă este cazul, organul la care s-a primit titlu executoriu.

În cazul în care debitorul nu-și achită obligațiile, organul de executare îi va transmite o înștiințare de plată, ca act premergător executării silite, prin care i se notifică suma de plată datorată. Daca în termen de 15 zile de la primirea înștiințării de plată debitorul nu-și achită obligațiile restante sau nu face dovada stingerii lor prin alte modalități prevăzute de lege, se va începe procedura de executare silită prin comunicarea somației, fixându-se un nou termen de 15 zile pentru plata sumelor datorate. Somația este primul pas în executare silită și cuprinde datele de identificare ale debitorului, data emiterii, semnătura și ștampila organului de executare, cuantumul debitului pentru care s-a pornit executarea silită precum și termenul în care trebuie să se facă plata. Somația este obligatorie, indiferent de modalitatea de executare silită care va fi aplicată. Comunicarea ei se face, de regulă, prin poștă la domiciliu sau sediul debitorului, după caz, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau se poate face prin funcționarii organelor de executare ori prin publicare într-un cotidian de largă circulație (acestea din urma, în cazul în care domiciliul sau sediul debitorului este neidentificat sau clădirea în care se aflau aceștia s-a dărâmat, a devenit de nelocuit).

Executarea silită, de regulă, se poate întinde asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, proprietate a debitorului, precum și a avuției sale bănești urmăribile numai în limita valorii necesare realizării creanțelor bugetare.

Cheltuielile de orice fel necesare executării silite se stabilesc de către organul de executare și sunt în sarcina debitorului urmărit.

Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmărește sumele pe care o terța persoană le datorează debitorului urmărit. Ea constă în indisponibilizarea în mâinile terțului debitor al contribuabilului urmărit și în obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ce datorează debitorul urmărit. Această formă de executare silită presupune, de regulă, trei subiecte: creditorul popritor (cel care solicită înființarea popririi), debitorul poprit (cel care este obligat față de creditorul popritor), terțul poprit (care este debitorul contribuabilului). În materie fiscală, calitatea de creditor o are instituția administrației publice locale, debitorul poprit este contribuabilul, iar terțul poprit va fi un debitor al contribuabilului.

Cei interesați pot face contestații împotriva oricărui act de executare silită efectuat cu încălcarea prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare, în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o procedură prevăzuta de lege.

Încasarea veniturilor bugetare

Răspunderea realizării efective a veniturilor bugetare revine, în principal instituțiilor desemnate cu administrarea bugetelor publice dintre care se detașează, prin volumul de lucrări și operațiuni Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale din teritoriu. În structura organizatorică a acestui minister se găsesc și instituții financiar bancare, la care se consemnează efectiv încasarea veniturilor pentru toate bugetele publice (execuția de casă a acestora) și anume Trezoreria Finanțelor Publice.

Veniturile bugetare se încasează în conturile Trezoreriei Finanțelor Publice prin: virarea depusă de persoanele juridice (agenții economici și instituțiile publice); plata în numerar, direct, la casieriile unităților operative ale trezoreriei precum și încasarea prin agenți fiscali.

Perceperea impozitelor și taxelor presupune încasarea efectivă a sumelor datorate de plătitori, și înregistrarea lor, în conturile bugetare deschise la trezoreria publică sau la bănci. În țara noastră încasarea de venituri bugetare se realizează pe mai multe căi: calcularea și plata directă de câtre subiecții impozitului; calcularea reținerea si vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de câtre o terța persoana(stopaj la sursa); impunere și debitare de câtre organele fiscale; aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile.

Metoda calculării și vărsării directe presupune determinarea veniturilor bugetare și vărsarea lor la buget la termenele legale de plată de către contribuabili în baza prevederilor legale cu caracter fiscal. Calculul obligației de plată și vărsarea, respectiv plata se face către organul fiscal, în conturile bugetare deschise la unitățile operative ale Trezoreriei Finanțelor Publice. Răspunderea de a calcula și vărsa venitul bugetar revine subiectului plătitor și de aceea planează suspiciunea favorizării evaziunii fiscale.

Metoda stopajului la sursă este folosită în practica execuției veniturilor bugetare. Obligația calculării, reținerii și virării la termen a venitului către bugetul de stat revine subiectului plătitor. Impozitul se reține deci la sursa de plată, suma datorată cu titlu de impozit fiind reținută de la beneficiarul venitului, dar achitată la bugetul public de către persoana fizica sau juridica de la care sunt realizate aceste venituri.

Impunerea și debitarea de către organele fiscale se bazează pe faptul că acestea dispun de datele necesare asupra obiectului de venit bugetar. În această metodă intervenția organelor fiscale este mai directă, acestea calculează impozitele și obligația de plata. Metoda se aplică pentru impozite cum sunt impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport (pentru care venitul impozabil se determină pe baza normelor de venit).

Impunerea se face de către organele fiscale competente, care înscriu în registrul de rol sau în evidența informatizată debitele respective, asigurând și perceperea acestora prin înștiințări de plată și uneori încasarea directă (mai ales în mediul rural) prin intermediul agenților fiscali.

Utilizarea timbrelor fiscale presupune emiterea unui imprimat de câtre stat sau de câtre o instituție special autorizata care se lipește pe acte oficiale și care reprezintă o taxa ce este plătita direct Administrației Finanțelor Publice.

Încasarea, evidența și urmărirea veniturilor se realizează pe categorii de venituri, pe subdiviziunile clasificației bugetare (capitole si subcapitole) și pe categorii de plătitori (persoane fizice și persoane juridice). Delimitarea și ordonarea veniturilor bugetare încasate pe bugete și subdiviziuni se asigură cu ajutorul conturilor deschise la Trezoreriile teritoriale. Persoanele juridice folosesc la plata veniturilor bugetare următoarele modalități:

a) depunerea la casieria trezoreriei a sumelor în numerar sau prin întocmirea notei de plată care se prezintă casieriei. Casierul încasează suma pe baza foii de vărsământ și eliberează chitanța corespunzătoare:

b) dispozițiile de plată prin care băncile comerciale sau trezoreria (în cazul instituțiilor publice) virează sumele datorate în conturile bugetare pe baza ordinului de plată emis.

Înainte de depunerea efectivă a sumei, plătitorul se prezintă la ghișeul compartimentului controlului și evidenței veniturilor cu înștiințarea de plată de la organele fiscale. În cazul în care plătitorul se prezintă din proprie inițiativă la acest ghișeu se stabilește: suma de plată, destinația plății, încadrarea corectă în termenii de plată, calculându-se dobânzi pentru întârziere în cazul depășirii acestor termene. Toate aceste date sunt menționate în nota de plată de lucrătorul respectiv și se predă casierului încasator, care se semnează împreuna cu actele însoțitoare privind plata, în vederea notificării și soldării debitelor. Acesta în schimbul sumei primite eliberează foaia de vărsământ cu chitanță, ca act doveditor al achitării sumei. Foaia de vărsământ cu chitanța este trimisă la casierie, pe bază de borderou, pe cale internă, fiind interzisă trimiterea ei prin intermediul plătitorului. La primirea ei, casierul verifică dacă suma din foaia de vărsământ corespunde cu suma înscrisă în monetarul ei pe verso, apoi primește și numără banii de la depunător, semnează pe cele două documente și eliberează chitanța. Toate foile de vărsământ se înregistrează în ’’ Jurnalul de casă ’’ întocmit în trei exemplare. Documentul de plată – ordinul de plată – completat cu toate elementele necesare se depune de plătitor la unitatea bancară la care își are contul.

Decontarea privind încasarea veniturilor bugetare se realizează prin transmiterea ordinelor de plată de la băncile comerciale la filiala băncii comerciale, pe baza disponibilului din contul contribuabilului, se acceptă plata, după care se înregistrează în contul plătitorului diminuarea disponibilului cu suma înscrisă în ordinul de plată. Banca îi emite contribuabilului un extras de cont pentru această operațiune, la care atașează un exemplar al ordinului, ca document justificativ. În același timp expediază suma din contul său către buget, la sucursala județeană a băncii comerciale cu dispozițiile centralizatoare la care atașează ca document justificativ, un exemplar al ordinului de plată. Suma împreună cu documentele, parcurg traseul înspre sucursala Băncii Naționale care evidențiază suma în contul curent al Trezoreriei Statului.

În aceeași zi, după evidențierea tuturor încasărilor de această natură, emite extrasul de cont, la care atașează un exemplar al dispoziției centralizatoare cu toate documentele justificative a sumei totale a dispoziției centralizatoare.

Zilnic un delegat al Direcției Județene de Trezorerie ridică extrasul de cont și documentele justificative de la sucursala Băncii Naționale. La primirea extrasului de cont și a documentelor justificative în cadrul serviciului ’’ Contabilitate si decontări’’, Direcția județeană de Trezorerie, prelucrează documentele:

– verifică sumele înscrise în extrasul de cont și documentele justificative cel însoțesc ;

– înregistrează operațiile de încasări și plăți prin contul curent în contabilitatea proprie;

– grupează ordinele de plată privind încasarea veniturilor bugetare, mijloacelor extrabugetare și fondurilor bugetare în funcție de domiciliul fiscal al contribuabilului.

După primirea ordinelor de plată, serviciul contabilitate și decontări grupează aceste ordine de plată pe sucursalele județene ale băncilor comerciale la care beneficiarii sumelor au conturile deschise.

Pe baza ordinelor de plată se realizează centralizarea documentelor de plată intru-un borderou centralizator pentru fiecare Trezorerie din subordine: municipală, orășenească sau rurală.

După întocmirea borderoului centralizator, în aceeași zi, Direcția de Trezorerie Județeana transmite extrasul de cont Trezoreriilor din subordine, la care atașează un exemplar din borderou și dispozițiile de plată centralizatoare cu documentele justificative.

Prin delegatul Trezoreriei municipale, actele sunt preluate la primele ore ale fiecărei zile de lucru de la trezoreria județeană și depuse la serviciul contabilitate și documente din cadrul Trezoreriei municipale. Prin serviciul contabilitate, Trezoreria municipală sau orășenească, verifică extrasul de cont, urmărindu-se corelația dintre extras și documentele justificative anexate, după care înregistrează în contabilitatea proprie încasările veniturilor virate de către direcția județeană de trezorerie, pe fiecare categorie de buget.

Impozitele și taxele datorate de persoanele fizice din municipii și orașe se încasează în numerar prin casieria Trezoreriei. Pentru achitarea acestora, persoanele fizice prezintă serviciului control și evidența veniturilor înștiințările de plată primite de la organele fiscale, prin care sunt comunicate debitele din impozite, taxe, amenzi, care urmează a fi achitate în anul fiscal respectiv. În lipsa înștiințărilor de plata, contribuabilii pot prezenta: chitanțele de plată din perioadele trecute; declarațiile de impunere ale organelor fiscale; procesele verbale ale contravențiilor sau amenzilor; alte documente din care să rezulte natura și felul obligației.

Serviciul control și evidența veniturilor întocmește, pe baza documentelor prezentate de contribuabili, a evidenței nominale conduse de Trezorerie, ’’ Aviz de plata ’’ în care se înscriu toate elementele prevăzute de formular.

Încasările veniturilor bugetare se pot face de asemenea prin virament, pe baza ordinului de plată completat de contribuabil.

In orașele și comunele unde nu există o evidența pe calculator, populația își poate plăti impozitele și taxele în numerar prin intermediul agenților fiscali, încasatori, care eliberează chitanțe pentru sumele încasat.

Agenții au obligația depunerii sumelor la casieria Trezoreriei în baza unui borderou, care este însoțit de sumele încasate și chitanțele aferente anexate în vederea depunerii lor la casierie. Casierul eliberează agentului o chitanță pentru suma totală din borderou, iar la sfârșitul zilei totalizează sumele încasate și le înregistrează în registrul de casă sub semnătură. Registrul de casă este întocmit în trei exemplare dintre care unul este predat șefului serviciului casierie-tezaur împreună cu numerarul încasat în acea zi, cel de-la doilea este predat compartimentului de control și evidență a veniturilor, iar al treilea exemplar se arhivează la casieria de încasări. Sumele încasate de casieria Trezoreriei se înregistrează în casieria-tezaur a Trezoreriei în aceeași zi. Încasările aduse după terminarea programului casieriei-tezaur se înregistrează în conturile respective cu data zilei următoare

Persoanele fizice au posibilitatea plății impozitelor, taxelor și a altor creanțe datorate la bugetul local al municipiilor și orașelor sau datorate unor instituții publice urbane prin mijloace electronice de plată. Primăriile trebuie să ofere și posibilitatea consultării debitelor datorate acesteia de persoane fizice prin intermediul paginii de internet a primăriei. Fiecare contribuabil poate cere primăriei acordarea unui nume de utilizator și a unei parole pe baza căreia să poată consulta în condiții de securitate maximă informații confidențiale cu privire la debitele sale față de primărie și lista plăților realizate. Modalitățile de plată electronică sunt:

a) plata cu cardul la POS-ul montat la Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul primăriei. Marele dezavantaj îl constituie necesitatea deplasării la primărie pentru plata impozitelor și taxelor locale;

b) plata la unul din bancomatele unei bănci agreate de primărie. Avantajul acestei metode constă în posibilitatea plații din orice colț al țarii a sumelor datorate unei primării;

c) plata prin intermediul serviciilor de internet-banking sau home-banking (servicii bancare puse la dispoziția doritorilor de către băncile comerciale care oferă posibilitatea realizării de plăți prin internet, telefon fix, mobil, fax etc.).

Fiecare Trezorerie are obligația de a exercita controlul asupra încasărilor la termen a veniturilor datorate la bugetul local. Controlul se exercită de către compartimentul control și evidența veniturilor pe baza documentelor de plată prezentate sau intrate in Trezorerie (chitanțe, ordine de plată). Astfel se verifică și se analizează temeiul legal prin care s-a stabilit obligația vărsării de impozite și taxe către buget, respectarea reglementărilor în vigoare privind vărsarea impozitelor și taxelor la bugete și încadrarea veniturilor pe capitole și subcapitole prevăzute de clasificația bugetară, apoi se mai verifică respectarea termenelor de vărsare a impozitelor, taxelor și a altor venituri. Daca nu se respecta termenele, se aplica majorări de întârziere prevăzute de reglementările în vigoare.

Unitățile CEC sunt autorizate sa încaseze venituri bugetare de la persoanele fizice eliberându-se chitanțe. Sumele care se încasează, se grupează, într-un borderou pe conturi de venituri bugetare deschise pe bugete, capitole și subcapitole. Aceste sume încasate zilnic se varsă a doua zi în contul corespondent al trezoreriei cu ordin de plată la care se anexează borderoul cu desfășurarea încasărilor pe conturi, împreună cu o copie de pe foile de vărsământ – chitanțe eliberate persoanelor fizice.

Operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuția veniturilor pot fi grupate în următoarele etape: așezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere, încasarea propriuzisă.

Așezarea veniturilor bugetare reprezintă prima etapă în cadrul execuției veniturilor bugetare ce constă în identificarea materiei impozabile care constituie baza pentru perceperea de venituri la bugetul local și determinarea mărimii acesteia.

Lichidarea veniturilor bugetare se referă la stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe baza cotelor și a altor elemente prevăzute de lege.

Emiterea titlului de percepere constă în înscrierea cuantumului venitului bugetar într-un act pe baza căruia se autorizează organul fiscal pentru perceperea unui anumit nivel în contul bugetului.

Perceperea veniturilor bugetare reprezintă activitatea de încasare efectivă a impozitelor, taxelor și a altor venituri prevăzute în bugetul local.

In execuția veniturilor, nerespectarea obligațiilor ce revin plătitorilor poate îmbrăca forma:

– nerespectării termenelor de plată;

– sustragerea de la plata impozitului, a unei parți din obiectul impozabil sau prin calcularea greșita a impozitului.

Pentru nerespectarea termenelor de plată a sumelor datorate bugetului local se aplică sancțiuni, sub forma calculării și încasării dobânzilor pentru întârziere prevăzute de lege.

CAP. 4 ADMINISTRAREA VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL

4.1 ANALIZA REALIZĂRII VENITURILOR DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RĂDĂUȚI ÎN PERIOADA 2003-2005

Bugetul local al Municipiului Rădăuți cuprinde resurse financiare repartizate în principal pentru realizarea activităților social culturale, acțiuni de gospodărire comunală și locative, asigurarea măsurilor de protecție socială aprobate pentru populație și funcționarea autorităților publice. Întocmirea bugetului local se face în condiții de autonomie. Atribuțiile privind bugetul local, impozitele și taxele locale tind să asigure realizarea la nivel local al activităților necesare, prin dirijarea mijloacelor bănești spre rezolvarea problemelor de interes local. În îndeplinirea sarcinilor ce-i sunt atribuite, Primăria municipiului Rădăuți finanțează prin bugetul local instituții de genul: căminul de bătrâni, spitale, licee, școli generale precum și grădinițe pentru preșcolarii din localitate.

Veniturile bugetului local al unității administrativ teritoriale Rădăuți se formează din impozite și taxe locale, precum și din venituri cu destinație specială, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat. Veniturile curente ale bugetului local sunt constituite din venituri fiscale, ce au la bază impozite directe și indirecte stabilite la nivel local și din venituri nefiscale reprezentate de vărsăminte de la instituții publice, privind drepturile publice, anumite disponibilități ale acestora, din amenzi și sancțiuni potrivit dispozițiilor generale, venituri din concesiuni etc. Un aport important la bugetul local al municipiului Rădăuți îl au subvențiile primite de la bugetul de stat pentru asigurarea protecției sociale a populației, pentru energia termică și transport urban și într-o proporție redusă pentru investiții.

În evoluția veniturilor bugetului local al Municipiului Rădăuți se poate observa o creștere ușoară în anul 2004 față de anul 2003 (tabel 11). Creșterea mai mare a veniturilor bugetului local în anul 2005 față de 2004 se datorează creșterii tuturor componentelor veniturilor bugetului local (venituri proprii, sume defalcate, subvenții).

Tabel 11 – Evoluția veniturilor bugetului local al municipiului Rădăuți în perioada 2003-2005.

lei/ron

Această creștere se datorează atât factorilor de natură economică, influența inflației, creșterea salariilor nominale cât și datorită legilor emise în legătura cu impozitele și taxele locale (taxe noi, posibilitatea consiliului local de a mări unele taxe și impozite). În ansamblu se poate observa o evoluție ascendentă a veniturilor bugetului local și din figura 1).

lei/ron

Figura 1) Evoluția veniturilor la bugetul local în perioada 2003-2005.

În analiza structurală a veniturilor bugetului local al Municipiului Rădăuți se remarcă ponderea oarecum scăzuta a veniturilor proprii în anul 2003 (38,61%) față de sumele defalcate de la bugetul statului (60.78%) ceia ce denotă o autonomie financiară scăzută. Analizând tabelul 12, privind structura și evoluția surselor de finanțare la bugetul local al Municipiului Rădăuți putem observa o creștere a veniturilor proprii și totodată scăderea sumelor defalcate de la bugetul statului, deci o tendința de întărire a autonomiei financiare cu efecte benefice asupra autonomiei locale.

Tabel 12 – Structura și evoluția surselor de finanțare la bugetul local al municipiului Rădăuți în perioada 2003-2005. lei/ron

Veniturile proprii în perioada 2003-2005 (figura 2) au înregistrat creșteri în totalul veniturilor. Astfel veniturile proprii au cunoscut o creștere semnificativă din anul 2003 38,61 % la 43,11% în anul 2004, această creștere s-a menținut și în anul 2005. Sumele și cotele defalcate de la bugetul de stat au cunoscut o scădere în anul 2004 fața de 2003, de la 60,78% la 56,65% același nivel menținându-se și în anul 2005. Această scădere procentuală se datorează în principal creșterii veniturilor proprii. Proporțiile relativ scăzute sau reduse a sumelor și cotelor defalcate se datorează și modului de redistribuire, în funcție de solicitările de la bugetul de stat.

lei/ron Figura 2) Structura și evoluția surselor de finanțare la bugetul local al Municipiului Rădăuți în perioada 2003-2005.

În ceea ce privește structura veniturilor proprii (tabel 13)se poate observa ponderea ridicată a veniturilor curente (43,61% în 2003; 47,26% în 2004; 55,79% în 2005) comparativ cu veniturile din capital (21,85% în 2003;11,10% în 2004;10,46% în 2005).

Tabel 13 – Structura și evoluția veniturilor proprii în perioada 2003-2005.

lei/ron

Veniturile din capital sunt obținute din vânzarea locuințelor construite din fondul statului precum și din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat.

În cadrul veniturilor proprii un procent semnificativ îl ocupă și cotele defalcate din impozitul pe venit (31,92% în 2003; 39,44% în 2004; 31,82% în 2005).

Sumele alocate de Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetelor locale în perioada 2003-2005 au fost relativ constante, având o pondere relativ scăzută în totalul veniturilor proprii (în jurul valorii de 2%). Se observă lipsa cotelor defalcate din impozitul pe salarii.

lei/ron

Figura 3) Structura și evoluția veniturilor proprii în perioada 2003-2005.

Veniturile curente sunt reflectate de venituri fiscale și nefiscale fiind în continuă creștere (tabel 14) în timp ce veniturile din capital au cunoscut o oarecare scădere (de la 21,85 în anul 2003 la 10,46% în anul 2005).

Tabel 14 – Structura și evoluția veniturilor curente. lei/ron

Veniturile fiscale cu o pondere mai mare decât cele nefiscale și sunt puse pe seama revigorării activității economic locale cu implicații benefice asupra cuantumului și numărului de taxe și impozite colectate.

Veniturile fiscale au crescut în anul 2004 cu aproximativ 10% fața de anul 2003, în anul 2005 cunoscând o scădere de aproximativ 17% față de anul 2004 (tabelul 14). Creșterea se datorează ponderii impozitelor directe percepute de la persoanele fizice și juridice.

Valoric se poate observa o crește semnificativă a veniturilor nefiscale în anul 2005 față de anul 2004 (figura 4).

lei/ron

Figura 4) Structura și evoluția veniturilor curente în perioada 2003-2005.

Veniturile fiscale la bugetul local al municipiului Rădăuți sunt realizate pe seama impozitelor directe și indirecte. Impozitele directe care se varsă la bugetul local al municipiului Rădăuți sunt: impozitul pe clădiri de la persoanele fizice și juridice, taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice si juridice, impozitul pe terenuri de la persoanele fizice, impozitul pe terenuri de la persoanele juridice, alte impozite și taxe de la populație.

Tendința de creștere a veniturilor fiscale este datorata atât indexării anuale a impozitelor și taxelor locale cât și posibilității consiliului local, de a majora cuantumul acestora.

Indexarea are la baza prevederile art. 292, din legea 571/2003 privind Codul fiscal în care se prevede ca Ministerul Finanțelor împreună cu M.A.I. aprobă prin hotărâre de guvern indexarea impozitelor și taxelor locale calculate în sumă fixă în funcție de rata inflației aferentă anului fiscal anterior.

Majorarea impozitelor și taxelor de către consiliile locale are la bază prevederile art.287 din Codul Fiscal în care se prevede ca există posibilitatea majorării cu până la 20% a nivelurilor stabilite în anii anteriori atât pentru impozitele și taxele în sumă fixă cât și pentru cele calculate în cote procentuale.

De asemenea creșterea se datorează și creșterii gradului de încasare a impozitelor și taxelor locale prin folosirea de măsuri specifice, în condițiile legii, prin recurgerea la executarea silita ca metodă extremă pentru recuperarea datoriilor la bugetul local.

Impozitele directe, (tabelul15) dețin ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor fiscale. Acestea au crescut în anul 2004 cu aproximativ 10% față de anul 2003, în anul 2005 cunoscând o scădere de aproximativ 8% față de anul 2004.

Impozitele indirecte care se varsă la bugetul local al Municipiului Rădăuți sunt: taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială, taxe extrajudiciare de timbru, alte încasări din impozite directe.

Analizând evoluția ponderii impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale în perioada 2003-2005 se constată că în anul 2004 au cunoscut o scădere de aproximativ 10%. Aceasta scădere se datorează creșterii ponderii impozitelor directe ca urmare a creșterii valorice a acestora.

Tabel 15 – Structura și evoluția veniturilor fiscale la bugetul local al municipiului Rădăuți între anii 2003-2005. lei/ron

Valoric impozitele directe (figura 5) au cunoscut o creștere semnificativă începând cu anul 2004 aceasta creștere cum am mai spus este influențată de mai mulți factori și anume: modificarea cadrului legislativ – intrarea în vigoare cu data de 1 ianuarie 2004 a Codului fiscal; posibilitatea consiliului local de a majora impozitele și taxele locale; indexarea anuală în funcție de rata inflației .

lei/ron

Figura 5) Structura și evoluția veniturilor fiscale la bugetul local al municipiului Rădăuți între anii 2003-2005.

Veniturile fiscale din cadrul bugetului local al Municipiului Rădăuți au crescut și pe seama creșterii sumelor încasate din impozitele directe cum se poate vedea și din tabelul15. Au crescut sumele încasate din impozitul pe clădiri ca urmare a creșterii numărului de locuințe construite precum și sumele încasate din taxa asupra mijloacelor de transport (creșterea numărului mijloacelor de transport pentru care se datorează taxă ca urmare a achiziționării de autovehicule de către populația municipiului).

Veniturile nefiscale în cadrul administrației locale a municipiului Rădăuți se realizează pe seama vărsămintelor de la instituțiile publice si anume: venituri privind circulația pe drumurile publice, contribuția lunară a părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe, contribuții datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social, alte venituri de la instituțiile publice, venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate, venituri din concesiuni și închirieri, încasări din alte surse (tabel 16). Veniturile privind circulația pe drumurile publice sunt în principal constituite pe baza amenzilor de circulație.

În categoria alte venituri de la instituțiile publice sunt cuprinse și veniturile din vânzarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuit (85% din valoarea imobilului vândut rămâne la bugetul local, 15% se virează la Ministerul de Finanțe). Veniturile rezultate se folosesc pentru finanțarea cheltuielilor de capital.

Tabel 16 – Structura și evoluția veniturilor nefiscale în perioada 2003-2005 la bugetul Municipiului Rădăuți. lei/ron

Diversele venituri sunt realizate pe seama amenzilor și a altor sancțiuni aplicate precum și pe seama veniturilor din închirieri. În anul 2003 acestea dețineau o proporție de 88,64% din totalul veniturilor nefiscale, cunoscând apoi o scădere în anul 2004 la 45,64% și 47,19% în anul2005.

Vărsămintele de la instituțiile publice au cunoscut o creștere susținuta în perioada 2003-2005, de la 85.000 lei în anul 2003 la 918.600 lei în anul 2005. Această crește are ca principală sursă vânzare de spațiilor comerciale proprietate privata aflate în administrarea consiliilor locale conform legii 550/2002 precum și creșterii veniturilor privind circulația pe drumurile publice ca urmare a creșterii atât a valorii cât și a numărului amenzilor aplicate privind circulația pe drumurile publice.

lei/ron Figura 6) Structura și evoluția veniturilor nefiscale în perioada 2003-2005 la bugetul Municipiului Rădăuți.

Veniturile diverse (fig.6) au cunoscut o creșterii semnificativa în anul 2005 față de anul 2005 ca urmare a creșterii numărului de sancțiuni si amenzi aplicate de către compartimentul impozite și taxe, a creșterii veniturilor din concesiuni și închirieri

Analiza structurii veniturilor este foarte importantă, având în vedere că subvenția bugetară se acordă în completarea veniturilor proprii, deci dimensionarea volumului acestora se realizează ținându-se cont de volumul veniturilor proprii obținute.

4.2 ANALIZA GRADULUI DE ACOPERIRE A CHELTUIELILOR DIN VENITURI PROPRII ÎN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RĂDĂUȚI

Cheltuielile din bugetul local sunt expresia eforturilor financiare realizate de organele administrației publice locale pentru acoperirea cerințelor social-culturale, economice a serviciilor de dezvoltare publică și a altor cerințe ale locuitorilor din entitățile administrativ teritoriale care sunt în competența autorităților administrației publice locale.

Cheltuielile se prevăd în bugetele locale în conformitate cu clasificația bugetară și concretizează căile de finanțare a acțiunilor specifice realizate pe plan local. Unele cheltuieli nu figurează la acest nivel ele fiind de importanță locala.

Cheltuielile din bugetul local se grupează după clasificația funcțională (O.M.F. 1954/27.12.2005).

Servicii publice generale;

Apărare, ordine publică și siguranță națională;

Cheltuieli social culturale;

Servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape;

Acțiuni economice.

Analiza structurii funcționale ne conduce la inventarierea serviciilor publice generale ce pot fi finanțate prin bugetele locale. Din acest punct de vedere se remarcă caracterul permisiv al legii putându-se finanța toate tipurile de cheltuieli ce se adresează strict colectivităților în ansamblu sau pe parți (servicii administrative cu caracter statal, învățământ, sănătate, cultură, religie, sport, asistență socială, dezvoltare publică, locuințe, ape, agricultură și silvicultură, transporturi, diverse acțiuni economice). Pentru o bună evidență și gestiune a cheltuielilor, legea și întregul sistem de indicatori bugetari ai Ministerului de Finanțe prevăd în cadrul fiecărui capitol ce funcții publice se finalizează.

Unele din aceste funcții au caracter obligatoriu pentru bugetele locale (învățământ, sănătate, agricultură), iar altele sunt facultative (religie, sport), astfel ca opțiunea de a le include sau nu în bugetele locale este o problemă strict de politică bugetară.

Evoluția cheltuielilor din bugetul local este determinată de acțiunea unor factori economici și sociali.

Un prim factor de influență asupra cheltuielilor din bugetul local îl constituie gradul de dezvoltare economică al unității administrativ teritoriale. În măsura în care unitatea administrativ teritorială promovează programe și acțiuni de dezvoltare economică se obțin surse din care se pot dirija o parte din fonduri pentru cheltuieli la bugetul local.

Competențele autorităților administrației publice locale stabilite prin prevederile legale în furnizarea unor servicii locuitorilor unităților administrativ teritoriale vor influența asupra cheltuielilor din bugetul local.

Urbanizarea care se manifestă prin elaborarea și aplicarea unor programe de modernizare a localităților în vederea ridicării gradului de satisfacere a locuitorilor cu unele servicii publice implică acestora cheltuieli de această natură din bugetele locale. Numărul și structura populației din Municipiul Rădăuți exercită influență asupra cheltuielilor din bugetul local. Rețeaua de servicii social culturale prin care se asigură serviciile sociale și culturale necesită cheltuieli de funcționare din același buget.

Rețeaua de organizații și regii din cadrul localităților, organizarea și funcționarea compartimentelor financiare în cadrul autorităților administrației publice locale exercită influență asupra cheltuielilor din bugetele locale. Aceste cheltuieli sunt înscrise în tabelul 17, conform bugetelor locale pentru anii 2003-2005 ale Municipiului Rădăuți.

Tabel 17 – Structura și evoluția cheltuielilor din punct de vedere funcțional al bugetului local în Municipiului Rădăuți pe perioada 2003-2005: lei/ron

Analizând structura cheltuielilor din bugetul local al municipiului Rădăuți se observa că ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile social culturale (44,62% în 2003; 52,40% în 2004; 52,67% în 2005) (figura 7) precum și cheltuieli de dezvoltare publică, mediu și ape(39,32% în 2003; 38,80% în 2004; 21,8% în 2005).

lei/ron

Figura 7) Structura și evoluția cheltuielilor din punct de vedere funcțional al bugetul local în Municipiului Rădăuți pe perioada 2003-2005.

Valoric se poate observa o creștere a cheltuielilor în perioada 2003-2005 aceasta creștere este datorată atât creșterii nevoilor curente cât și inflației.

Analizând structura economică a cheltuielilor în perioada 2003-2005 se poate observa că ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile curente (87,97% în 2003; 95,21% în 2004; 90,06% în 2005). Acestea au cunoscut o ușoară creștere în anul 2004, în anul 2005 având o ușoară scădere față de anul 2004.

Cheltuielile de capital analizate din punct de vedere a ponderii pe care au avut-o în totalul cheltuielilor au scăzut în anul 2004 (3,69%) față de anul 2003 (12,03%). Acestea cresc în anul 2005 la 9,94% datorita derulării de noi programe de investiții. Valoric au avut aceiași tendință de scădere în anul 2004, revenind în anul 2005 la aproximativ aceiași valoare ca și în anul 2003 (tabel 18).

Tabel 18 – Structura și evoluția cheltuielilor bugetului local din punct de vedere economic al Municipiului Rădăuți în perioada 2003-2005. lei/ron

Față de celelalte categorii de cheltuieli cheltuielile de capital se caracterizează prin faptul că sunt utilizate în scopuri foarte bine determinate; conduc la creșterea patrimoniului public al colectivității; favorizează dezvoltarea economică locală; au ca rezultat realizări tehnico edilitare fără constrângeri în ceea ce privește rentabilitatea financiară; au un mare impact asupra cheltuielilor bugetare, necesitând sume cu ponderi mari în buget; implică financiar de regulă perioade care depășesc nu numai anul bugetar de debut, dar chiar și mandatul electoral în care s-a luat decizia; au efecte economice și sociale propagate.

Cheltuielile curente au cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor cum se poate vedea și din figura 8. Cheltuielile curente sunt destinate acoperirii cheltuielilor de personal, cheltuielilor materiale și servicii, subvențiilor și transferurilor.

lei/ron

Figura 8) Structura și totalul de cheltuieli al bugetului local din punct de vedere economic al Municipiului Rădăuți în perioada 2003- 2005.

Ponderea cea mai importantă în totalul cheltuielilor curente o au cheltuielile de personal (41,6% în 2003; 48,47% în 2004; 52,05% în 2005).

Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat, precum și ale personalului care desfășoară activități pe bază de puncte, programe sau obiective a obligațiilor aferente față de bugetul statului, bugetul local, bugetul de asigurări sociale, asigurări de sănătate, fond de șomaj. De asemenea, se adaugă drepturile de delegare, detașare și transfer în interesul serviciului.

Tabel 19 – Structura și evoluția cheltuielilor curente între anii 2003 și 2005 în bugetul local al Municipiului Rădăuți. lei/ ron

Cheltuielile de personal se stabilesc ținând seama de dimensionarea la strictul necesar a personalului de specialitate, administrativ și auxiliar finanțat de la buget, în concordanță cu programele și atribuțiile pe care le are de realizat fiecare compartiment funcțional prin aplicarea corespunzător a legislației în domeniul salarizării .

Cheltuielile de personal au crescut în perioada 2003-2005 ca urmare a indexărilor acordate în raport cu inflația (fig. 9).

lei/ron

Figura 9) Structura și evoluția cheltuielilor curente între anii 2003 și 2005 în bugetul local al Municipiului Rădăuți.

Cheltuielile materiale și de servicii sunt în principal cheltuieli de întreținere și gospodărire a sediilor și spațiilor unde își desfășoară activitatea primăria, instituțiile publice subordonate și alte instituții ale căror cheltuieli de acest tip se finanțează din bugetul local (iluminat, încălzire apă, canal salubrizare, telefon, poștă, furnituri de birou, materiale de curățenie, diverse prestări servicii, obiecte de inventar, reparații curente, cărți, publicații), dar și alte cheltuieli specifice (calificare–specializare personal, protocol, protecția muncii, alte cheltuieli autorizate de lege, hrană, reparații străzi, drumuri, poduri etc.,). Înainte de a se efectua aceste cheltuieli se analizează necesitatea, oportunitatea și eficiența fiecărei cheltuieli, asigurându-se condiții normale de funcționare pentru fiecare instituție.

Cheltuielile materiale și de servicii au o pondere relativ scăzută în totalul cheltuielilor curente (22,8% în 2003; 25,62% în 2004; 28,62% în 2005). Creșterea valorii acestor cheltuieli se datorează atât nevoilor din cadrul administrației locale cât și datorită creșterii prețurilor materialelor achiziționate și serviciilor prestate.

Analizând gradul de acoperire a cheltuielilor din veniturile proprii se poate observa ca acesta este in proporție de 39% in anul 2003; 43,11%în anul 2004; 43,49% în anul 2005 (Tabel nr.20). Veniturile proprii sunt destinate acoperii cheltuielile curente. În cadrul cheltuielilor curente prioritate au acoperirea cheltuielilor de personal.

Tabel 20 – Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii la bugetul local al Municipiului Rădăuți. lei/ron

Veniturile proprii au cunoscut o creștere în perioada 2003-2005(figura 10).Tendința de creștere este datorata acțiunii a mai mulți factori .Cei mai importanți ar fi: posibilitatea consiliului local de a majora impozitele si taxele locale,de a institui noi taxe locale;indexarea anuala a impozitelor si taxelor locale;creșterea veniturilor din închirierea spatiilor proprietate de stat aflate în administrarea consiliilor locale; vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.

lei/ron

Figura 10). Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii la bugetul local al Municipiului Rădăuți.

Dacă analizăm evoluția cheltuielilor în perioada 2003-2005 (tabel nr.10) putem observa că deși cheltuielile au crescut (mai pronunțat în anul 2005) ponderea veniturilor proprii față de cheltuieli a crescut ceea ce înseamnă ca gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii a crescut, fapt care a dus la creșterea gradului de autofinanțare ceea ce favorizează îmbunătățirea autonomiei locale reale.

Un aspect care definește veniturile proprii este acela că autoritățile locale au în general libertate în privința modului în care sunt cheltuite. Se poate afirma ca gradul de autonomie locala a unei comunități depinde în mare măsura de ponderea veniturilor locale pe plan local în raport cu alte surse de venituri ale bugetelor locale. Ideal ar fi ca veniturile proprii sa poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale. Pentru aceasta însa competențele autorităților locale trebuie corelate cu veniturile bugetelor locale. În realitate acest lucru se întâmplă foarte rar.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Colectivitățile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial din punct de vedere administrativ, care au autorități publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiara a acestora este absolut necesara deoarece autonomia administrativa nu poate fi posibilă fără autonomia financiara care îi asigura suportul material al funcționării. Comunitățile locale își cunosc cel mai bine posibilitățile proprii privind resursele bănești de proveniență publică, și mai ales nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru realizarea de servicii publice pe plan local.

Pentru existența și funcționarea unei administrații eficiente la nivelul colectivităților locale, este necesar ca organismele democratice corespunzătoare de decizie, să beneficieze de o largă autonomie în privința competențelor, modalităților de exercitare a acestora și de mijloace economice și financiare necesare îndeplinirii atribuțiilor și responsabilităților care le-au fost conferite prin legi. Recunoașterea autonomiei și competențelor de decizie în limitele și respectul legii a organismelor alese în subdiviziunile administrativ teritoriale ale statului, nu se opun caracterului unitar al acestuia.

Sistemul legislativ actual din România vizează descentralizarea administrativă în sensul reducerii implicării autorităților centrale în luarea deciziilor la nivel local.

Descentralizarea dă viață colectivităților locale, singurele în măsură să-si aprecieze interesele și să le satisfacă în mod eficient. Astfel, descentralizarea asigură climatul prielnic ca interesele locale să se dezvolte în conformitate cu obiceiurile localnicilor și în concordanță cu cerințele reale ale acestora, putând fi conduse mai eficient de către autoritățile locale, intr-un regim în care acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor și instrucțiunilor de la centru. Descentralizarea are un rol deosebit în educația cetățenilor. Aceștia vor ști că trebuie să se sprijine pe propriile puteri, le dezvoltă simțămintele de libertate și solidaritate, precum și spiritul de inițiativă.

Un alt avantaj al descentralizării este acela că, prin natura sa, poate asigura administrarea judicioasa a localităților, utilizându-se numărul strict necesar de funcționari pentru satisfacerea intereselor locale. Totodată, sub regimul descentralizării, impozitele dobândesc caracterul de ,,contribuții’’, fiind întoarse individului sub beneficiul diferitelor servicii publice. Colectivitățile locale dispun singure de bugetul lor sub controlul și îndrumările reprezentanților statului și a unei responsabilități proprii.

Autonomia locală nu poate fi concepută și, cu atât mai puțin, realizată decât pe baza unei autonomii financiare asigurată în primul rând prin bugetele locale. Bugetul local este instrumentul de lucru și de conducere a întregii activități, oferind posibilitatea realizării autonomiei financiare la nivelul unității administrativ-teritoriale. Scopul întocmirii acestui document financiar este acela de a reflecta toate veniturile prevăzute în buget, în vederea satisfacerii intereselor colectivității.

Autonomia locală presupune creșterea răspunderii autorităților locale în administrarea resurselor financiare locale și în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor și întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale. Susținerea autonomiei locale prin bugetele locale are ca suport regimul juridic actual a sistemului bugetar din România care este consacrat prin dispozițiile referitoare la aceste bugete locale, cuprinse în Constituția României, Legea Finanțelor Publice Locale și în Legea Administrației Publice Locale.

Bugetul local reprezintă instrumentul de prevedere și execuție financiara la nivelul autorităților administrativ teritoriale. Bugetul local realizează venituri de la unități de stat de subordonare locală, din impozite plătite de persoanele fizice și juridice, din impozitele și taxele de la populație și din alte resurse stabilite prin lege. În cadrul bugetului se cuprind, în mod detaliat, toate resursele de care dispune unitatea administrativ teritorială, sunt evaluate relațiile economice cu salariații sub formă bănească, cu furnizorii, băncile, cu bugetul statului și se proiectează evoluția patrimoniului gestionat prin evidența modificărilor. Importanța bugetului local rezultă și din faptul că servește ca mijloc de analiză și control al activității administrativ – teritoriale.

Autonomia financiara reclamă existența unei corelații între necesarul de fonduri bănești și sursele de constituire a acestora și respectiv realizarea echilibrului financiar. Astfel pentru a contracara efectele reformei în economia de piață, la nivelul Municipiului Rădăuți se acordă o importanță deosebită protecției sociale și asistenței sociale pentru categoriile de persoane defavorizate. La nivel local se impune luarea unor măsuri precum identificarea detaliată a surselor de venituri din bugetul local, subvenționarea tarifelor liberalizate pentru aprovizionarea cu apă, canalizare, etc., crearea de instituții și agenți economici de interes local, posibilitatea de a se crea locuri de muncă în domeniul public, asigurarea bunei funcționări a instituțiilor de învățământ, sanitare și culturale, finanțarea instituțiilor de protecție a orfanilor, a bătrânilor și a persoanelor cu deficiențe, închirierea și/sau concesionarea bunurilor sau serviciilor de interes local pentru realizarea de lucrări și servicii în interesul comunității.

Latura financiară a autonomiei locale nu înseamnă o autonomie financiara totala a autorităților administrației publice locale, ci drepturi în utilizarea și administrarea resurselor bănești ce aparțin colectivităților locale, deoarece o autonomie financiară deplină ar genera tendințe de separare în cadrul statului.

Bugetele locale au cunoscut în perioada post decembristă, mutații care au dus la creșterea treptată a veniturilor proprii ale bugetelor locale. Au fost trecute de la bugetul de stat la bugetul local venituri constând în taxe de timbru de la persoanele juridice, taxe asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele juridice; taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule, eliberarea permiselor de conducere și alte venituri privind circulația pe drumurile publice; venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri; venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, venituri din amenzi aplicate conform prevederilor legale, venituri din valorificarea unor sume, bunuri ale statului și restituiri de fonduri din finanțarea bugetară locală a anilor precedenți. De asemenea, anul 1993 a marcat începutul asigurării de resurse din bugetul de stat, prin sisteme de ,,sume defalcate din impozitul pe salarii’’ a mijloacelor financiare de echilibrare a bugetelor locale.

Structura veniturilor aferente bugetului local este stabilită prin lege și prin hotărâri ale consiliului local. Aceasta cuprinde: venituri proprii, venituri din capital, sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, sume defalcate din impozitul pe venit pentru ajutor social și ajutor pentru încălzirea locuinței, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, subvenții, donații și sponsorizări, încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.

Veniturile proprii sunt veniturile pe care autoritățile le realizează pe plan local. Nivelul și sursele acestor venituri sunt controlate și decise de către autoritățile locale, în limitele legale prevăzute. Veniturile proprii se realizează din venituri fiscale (realizate pe seama impozitelor și taxelor de la populație, a taxelor pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitelor pe clădiri și teren de la persoanele juridice etc.) și venituri nefiscale (vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, diverse venituri), venituri din capital (venituri din valorificarea unor bunuri), cote defalcate din impozitul pe venit, sume alocate de Consiliile județene pentru echilibrarea bugetelor locale, cote defalcate din impozitul pe salarii.

Veniturile proprii ale bugetului local cuprind impozite, taxe și vărsăminte de venituri cuvenite de la plătitori (agenți economici și instituții publice) de importanță locală. În mod normal, aceste venituri ar trebui să reprezinte majoritatea în totalul veniturilor bugetelor locale.

Principala sursă de realizare a veniturilor proprii în cadrul bugetului local al Municipiului Rădăuți o reprezintă impozitele directe și anume impozitele și taxele de la populație, impozitul pe clădiri și terenuri de la persoanele juridice.

Veniturile proprii din bugetul local al Municipiului Rădăuți au cunoscut o creștere în perioada 2003-2005. Această creștere este datorata acțiunii a mai mulți factori. Cei mai importanți ar fi: posibilitatea consiliului local de a majora impozitele si taxele locale, de a institui noi taxe locale; indexarea anuala a impozitelor și taxelor locale; creșterea veniturilor din închirierea spațiilor proprietate de stat aflate în administrarea consiliilor locale; vânzarea locuințelor construite din fondurile statului.

Un alt aspect care definește veniturile proprii este acela că autoritățile locale au în general libertatea în privința modului în care sunt cheltuite aceste venituri (în condițiile legii și a hotărârilor locale și numai după o analiza reală). Se poate afirma ca gradul de autonomie locala a unei comunități depinde în mare măsură de ponderea veniturilor realizate pe plan local în raport cu alte resurse de venituri ale bugetelor locale. Ideal ar fi ca veniturile proprii să poată acoperi cheltuielile efectuate pentru satisfacerea nevoilor locale. Pentru aceasta însă competențele autorităților locale trebuie corelate cu veniturile bugetelor locale. În realitate acest lucru se întâmplă foarte rar.

În România nu se poate vorbi de o autonomie locală reală. Bugetele locale depind foarte mult de resursele pe care le primesc de la nivel central, proporția acestora din urmă depășind 50% în cele mai multe cazuri. Foarte puține comunități locale reușesc să realizeze venituri proprii suficiente.

Din punct de vedere al cuantificării veniturilor bugetelor locale, Cartea Europeană privind autonomia locală prevede o serie de principii asupra formării resurselor financiare ale colectivităților locale de care trebuie să se țină seama și în țara noastră. Metodologia aplicată în cuantificarea veniturilor bugetelor locale se referă la cele două componente de bază a acestora: venituri proprii și venituri de echilibrare.

Autonomia privește atât organizarea și funcționarea administrației publice locale cât și gestionarea sub propria responsabilitate a intereselor colectivităților pe care le reprezintă. Municipiul Rădăuți în calitate de persoană juridică, are deplină capacitate, posedă patrimoniu propriu și are inițiativă în tot ceea ce privește interesele publice locale, exercitându-și în condițiile legii autoritatea, în limitele administrativ-teritoriale prestabilite.

Diferențierea regionala a nevoilor și dorințelor colectivităților locale reclamă adecvarea bugetului la condițiile locale, șansele de satisfacere a nevoilor locale fiind mult mai mari dacă deciziile sunt luate la nivel local. Administrarea unui număr de proiecte poate fi realizată mai avantajos, mai eficient, dacă se bazează pe un regim al autorității și administrației descentralizate, cunoașterea condițiilor locale, reducerea canalelor care trebuie tranzitate de către elementele bugetare.

Autoritățile publice județene, locale și celelalte organe de specialitate care au atribuții în domeniu ar trebui să ia în considerare următoarele măsuri: acordarea fondurilor pentru echilibrarea localităților să se facă cu discernământ; în ceea ce privește repartizarea sumelor pentru echilibrare, respectiv a sumelor din cota defalcată din impozitul pe venit, pe lângă formulele prevăzute prin lege, fiecare județ ar trebui să-si stabilească singur prioritățile de repartizare și să-și construiască proprii indicatori de repartiție, datorită faptului că problemele sunt diferite de la un județ la altul deci și prioritățile. De exemplu, dacă infrastructura este problema cu care se confruntă un județ, atunci indicatorii principali ar trebui să se refere la infrastructură județului respectiv ca prioritate principală. Fundamentarea veniturilor proprii trebuie să fie efectuată și cu sprijinul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene urmând ca aprobarea efectivă a sumelor de echilibrare să fie efectuată prin hotărâre a Consiliului Județean, pe baza referatului comun al Președintelui Consiliului Județean și Directorului general al Direcției Generale Județene a Finanțelor Publice.

Pentru realizarea în bune condiții a dezvoltării infrastructurii unităților administrativ–teritoriale și alocării unor importante sume pentru realizarea și desfășurarea normală a celorlalte activități economice și social culturale, este necesară o îmbunătățire a colaborării și conlucrării tuturor forțelor locale implicate: parlamentari, autorități publice locale (consilii, ordonatori de credite), organe tehnice de specialitate ale administrației publice.

Cuantumul relativ redus în realizarea veniturilor proprii ale bugetului local, al Municipiului Rădăuți, scoate în evidență faptul că între veniturile programate și cele realizate efectiv, apar mari nerealizări, situații datorate unor cauze multiple, obiective dar și subiective. Aceste cauze ale nerealizării veniturilor proprii programate, constau în preocuparea insuficientă a autorităților publice locale și a organelor executive de specialitate pentru depistarea de noi surse de venituri pe plan local și pentru încasarea integrală și la termen a veniturilor proprii prevăzute în bugetele locale.

Structura veniturilor bugetului local al municipiului Rădăuți la nivelul anului bugetar 2005 se prezintă astfel: venituri proprii 43,49%, cote și sume defalcate de la bugetul de stat 56,22%, subvenții 0,13%, donații și sponsorizări 0,16%. Deși veniturile proprii dețin 43,49% din totalul veniturilor putem aprecia că gradul de autofinanțare este destul de scăzut.

O concluzie importantă care se desprinde din analiza veniturilor proprii în perioada 2003-2005 este aceea că deși ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor a crescut (39% în 2003 la 43,49% în 2005 ), nivelul acestora este insuficient pentru a se realiza o autonomie financiara reală. Consider că este necesară extinderea bazei de venituri locale, prin păstrarea și a altor impozite a căror surse de formare se află pe plan local. De asemenea se impun masuri pentru mărirea gradului de încasare a impozitelor și taxelor la nivelul bugetului local prin preocuparea administrației locale de găsire a unor metode de încasare mai rapidă și mai eficienta a acestora recurgându-se, în ultima instanța la măsuri de constrângere legale inclusiv la executarea silită.

Bibliografie

1. Boulescu M. ș.a. Administrarea impozitelor și taxelor, Ed. Economică, București 2003,

2. Filip Gh., ș.a. Finanțe, Ed. Sedcom Libris, Iași 2001,

3 Filip Ghe. Finanțe publice,Ed. Junimea ,Iași,2002,

4 Filip Ghe., ș.a, Administrație publică,Ed. Gheorghe Zane, Iași,1999,

5. Giurgiu l. Regimul general al autonomiei locale, Revista Economie și administrație publica locala, nr. 2, febr 2002.

6. Ionescu L. Contabilitatea instituțiilor din administrația publică locală, Ed. Economică,București 2001,

7. Hoanță N. Economie și finanțe publice, Editura Polirom, Iași 2000,

8. Manolescu Ghe. Buget – abordare economică și financiară, Ed. Economică București 1997,

9. Moșteanu T. Buget și trezorerie publică, Ed. Didactică și Pedagogică, București1997,

10. Moșteanu Tatiana Buget și Trezorerie Publică Ed. Universitară, București 2003,

11. Moșteanu Tatiana, s.a. Buget și Trezorerie Publică, Editura Universitară, București 2004,

12. Parlagi P. A., Iftimoaie C. Servicii publice locale, Editura Economică 2001

13. Popa E. Autonomia locală ,Ed. All Beck, București 1999,

14. Parlagi A. Iftimoaie C. Servicii publice locale, Ed. Economică 2001,

15. Șaguna Drosu D. Drept financiar și fiscal, Ed. ALL Beck, București 2003,

16. Șoșdean A., ș.a. Contabilitatea primăriilor în economia de piață, Ed. Amacard, Timișoara 2000,

17. Ștefura Gabriel Procesul bugetar în România, Ed. Tipo Moldova, Iași 2004,

18. Văcărel I., ș.a. Finanțe publice Ed. Didactica si Pedagogica, București 2006,

19. Vintilă G. Fiscalitate, Ed. Economică București 2002,

20. Voinea Ghe., ș.a. Impozite si taxe locale,Ed. Junimea, Iași , 2005,

21. Voinea Ghe. Finanțe locale, Editura. Junimea ,Iași 2002.

22. Constituția României 2003, M. Of. nr.767 din 31/10/2003

23. Legea nr. 108 din 07.04.2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 45/2003 privind Finanțele publice locale, publicată în M. Of. nr. 336/16.04.2004;

24. Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, M.O.nr.321/6 iulie 1999;

25. Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 administrației publice locale, M. Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001;

26. Legea nr. 379 a bugetului de stat pe anul 2006,19 decembrie 2005, publicată în M. Of. 1151;

27. Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, M. Of. 597 din 13 august 2002;

28. Legea 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, publicată în M. Of. 92/23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare;

29. Hotărârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal

30. Norme Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala;

31. O.G. 92/2003, Privind Codul de procedura fiscala;

32. O.G. privind controlul financiar nr. 70 din 28 august 1997, M.Of.227 din 30 august 1997 (actualizată)

33. O.G. 62/2002 pentru modificarea O.G.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată și completată prin L. 49/2003

34. O.G. 68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarației de impozite și taxe;

35. O.M.F. nr. 1945/27-12-2005, Pentru aprobarea Clasificației privind finanțele publice;

36. O.M.F. nr. 2690/1998 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.G. 68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarației de impozite și taxe;

37. O.U.G. nr.45 din 5 iunie 2003, M. Of. nr.431 din 19 iunie 2003;