Cuantificarea Gradului de Atractivitate Turistica a Reliefului In Muntii Padurea Craiului Sectorul Central Estic

Economie

Cuantificarea Gradului de Atractivitate Turistica a Reliefului In Muntii Padurea Craiului Sectorul Central Estic

Byadmin ianuarie 1, 2024

Lucrare de licența

Cuantificarea gradului de atractivitate turistică a reliefului în Munții Pădurea Craiului-Sectorul Central-Estic

CUPRINS

1. Introducere

2. Aspecte generale

2.1. Localizare

2.2. Prezentare de ansamblu a Munților Pădurea Craiului

2.3. Litologie și relief

2.4. Hidrografia

2.5. Caracterizarea climatică

2.6. Vegetația

2.7. Fauna

2.8. Solurile

2.8.1. Clasa cernisoluri

2.8.2. Clasa luvisoluri

2.8.3. Clasa cambisoluri

2.8.4. Clasa protisoluri

2.9. Populația și resursele naturale

2.10. Căile de acces

3. Inventarierea resurselor turistice geomorfologice și hidrografice

3.1. Resursele turistice morfologice (ale reliefului)

3.1.1. Vărfuri și culmi

3.1.2. Abrupturi

3.1.3. Chei și cascade

3.1.4. Defilee

3.1.5. Doline

3.1.6. Uvale

3.1.7. Peșteri și avene

3.2. Resursele turistice hidrografice

3.2.1. Rețelele hidrografice

3.2.2. Lacurile

3.2.3. Izbucuri

3.2.4. Lacurile de acumulare (artificiale)

4. Baze de cazare

5. Metode de cuantificare a gradului de atractivitate turistică pe structurile geomorfologice și hidrografice

5.1. Metode și mijloace utilizate

5.2. Interpretarea rezultatelor….

6. Concluzii

7. Bibliografie

Introducere

Lucrarea de față iși propune studierea arealului Munților Pădurea Craiului sectorul central-estic, în vederea cuantificării gradului de atractivitate turistică a reliefului.

Turismul este un domeniu care ia amploare pe zi ce trece, fiind dezbătut la nivel mondial, national și regional. Toate cercetările în acest domeniu au un cadru teoretic general și cele mai multe analize, au fost efectuate în mare parte la nivelul teritoriului țării noastre sau a unor regiuni deja foarte dezvoltate și cunoscute. Sunt puține cercetările făcute punctual, în anumite teritorii mai puțin cunoscute sau frecventate de turiști, dar care au totuși posibilități de dezvoltare a turismului datorită unor resurse naturale sau antropice.

Munții Pădurea Craiului, cu toate că marchează una dintre cele mai străbătute artere rutiere din vestul tării, sunt prea puțin cunoscuți. Acest lucru se poate datora vecinătății celor două masive Munții Bihor și Vlădeasa, cunoscuți pentru valorile lor turistice, care au atras atenția turiștilor prin spectaculozitate și datorită superlativelor întâlnite de-a lungul acestora.

Datorită prezenței în mare parte, a reliefului castic, Munții Pădurea Craiului dețin o varietate de forme specifice, multe dintre acestea fiind obiective atractive, precum peșterile și avenele, chei sălbatice, ponoare, izbucuri, văi de doline și platori suspendate, care pot fi introduse într-un circuit turistic. Dacă la acestea mai adăugăm și pădureile de fag și poienile întinse, putem spune că Munții Pădurea Craiului dețin un potențial turistic valoros care merită să fie valorificat.

Scopul acestei lucrări este delimitarea, descrierea și inventariere resurselor naturale morfologice și hidrologice, pentru a putea stabili gradul de atractivitate turistică, în vederea organizării și utilizării cât mai optime a acestui teritoriu. Rezultatele acestui studiu trebui să fie cât mai corecte și conforme cu realitatea, iar pentru realizarea obiectivului propus s-a folosit un cadru metodologic de cercetare corespunzător cerințelor.

Alegerea acestei teme pentru lucrarea de față, provine din atracția deosebită pentru cunoașterea amănunțită a elementelor naturale și în special pentru acest teritoriu pe care am avut posibilitatea de a-l vizita. Lucrarea este produsul rezultat în urma consultării bibliografiei, a unor site-uri de specialitate și în special a studiului de teren.

Structura lucrării este formată din șase capitole și mai multe subcapitole, cu material grafic și cartografic format din histograme, hărți și poze, care relevă căt mai bine realitatea din teren. În urma finalizării acestei activități de informare, prelucrare și analiză a informației se dorește ca rezultatele obținute să poată fi exploatate cu succes în organizarea și utilizarea cât mai optime a teritoriului studiat.

Aspecte generale

Localizare

Munții Pădurea Craiului sunt situații în partea de nord-vest a Munților Apuseni (fig. nr. 1), reprezentând compartimentul dintre Crișul Repede în nord și Crișul Negru în sud, aparținând din punct de vedere administrativ teritorial Județului Bihor (fig. nr .2.).

Munții Pădurea Craiului se individualizeaza ca o unitate distinctă, detașându-se de Munții Apuseni prin linia grabenului Remeți. În partea de est sunt separați de Munții Vlădeasa prin Valea Iada, în partea de nord limita coincide cu Crișul Repede între localitațile Bulz si Vadu Crișului urmată de aliniamentul glacisurilor dintre localitățile Birtin și Butan. Iar în partea de nord-vest de la localitatea Butan și până la localitatea Subpiatră limita este clară ea fiind dată de un abrupt calcaros. În partea de vest și sud-vest limita este dată de localitațile Subpiatra, Dobrești și Meziad, iar limita sud-estică pornește de la Meziad și este reprezentată de interfluviul Văilor Meziadului și Luncilor și ajunge până la profilul morfologic din sectorul amonte al Văii Iada (I. Rus, 2005, p. 7-9).

Fig. nr. 1. Munții Pădurea Craiului la nivelul Romaniei.

Fig. nr. 2. Muntii Padurea Craiului in raport cu Judetul Bihor

Prezentare de ansamblu a Munților Pădurea Craiului

Unitatea se prezintă între aceste limite sub forma unui horst foarte clar exprimat, cu altitudini între 850 – 1027 m spre Valea Iada, în zona centrală ele oscilează între 600 – 800 m, iar în extremitatea de nord-vest acestea coboară până la 150 – 450 m. Numai în puține locuri depășesc 1000 m și anume în Vf. Hodrângușa (1027 m), Vf. Beiușele (1004 m) în est, dupa care altitudinea scade spre vest pană la 400 – 500 m în apropiere de Vârciorog și Bucuroaia (Gr. P. Pop, 2000, p. 189; T. Rusu, 1988, cap. 2.1.1.).

Unitățile învecinate sunt: Depresiunea Vadului numită și Depresiunea Vad-Borod în nord, Dealurile de Vest alcătuite din Dealurile Cordăului, Tășadului și Holodului, acestea reprezentând spre vest o prelungire a Munților Pădurea Craiului, Depresiunea Beiușului o unitatea complexă drenată de Crișul Repede și Munții Bihor-Vlădeasa situați în est de Valea Iadei (fig. nr. 3.); (T. Rusu, 1988, cap. 2.1.2.).

Fig. nr. 3. Unitățile învecinate ale Munților Pădurea Craiului

Litologie și relief

Evoluția paleogeografică a Munților Pădurea Craiului constă în două perioade mari și anume: perioada formării cadrului muntos propiu-zis, când dominante erau forțele interne și perioada de formare a reliefului actual cu predominanța forțelor externe. Acest proces s-a desfășurat în mai multe etape după cum urmează: etapa paleozoică, triasică, jurasică, cretacică, paleogenă, neogenă și cuaternară (T. Rusu, 1988, cap. 2.2.).

„Munții Pădurea Craiului sunt definiți prin două unități tectonice majore: Unitatea de Bihor și Apusenidele (reprezentate aici prin sistemul pânzelor de Codru, respectiv sistemul pânzelor de Biharia).” (I. Rus, 2005, p. 31)

Din punct de vedere geologic Munții Pădurea Craiului reprezintă o unitate bine conturată, dezvoltată în mare parte pe formațiuni permo-mezozoice, aspecte fizico-geografice propii cu elemente mixte (de deal și de munte) fiind reflectate de factorii de ordin tectonic, generic și evolutiv. Sunt formați în mare parte din calcare mezozoice, alternând cu șisturi cristaline, magmatite subhercinice și laramice, unele conglomerate și gresii permiene (Gr. P. Pop, 2000, p. 189; T. Rusu, 1988, cap. 2.1.1.).

Datorită pachetelor groase de roci carstificabile în alternanță cu roci necarstificabile este foarte bine reprezentat relieful carstic. Exocarstul este format din doline, uvale, gropi și depresiuni carstice, ponoare, izvoare carstice, izbucuri, văi și platouri carstice. “Ceea ce caracterizează însă această zonă a Apusenilor este multitudinea dolinelor instalate pe platourile carstice, ca și numărul mare al pierderilor și ivirilor de apă. Pe platoul carstic situat la nord de Cornet, în versantul stâng al văii Mnierei, se întâlnesc circa 100 de doline pe o suprafață de numai 1,5 kmp, desime rar întâlnită în zonele carstice din țara noastră.“ (Bordea, 1978).

Endocarstul este bine reprezentat prin avene, peșteri și drenaje subterane, așadar aproape fiecare curs ce străbate o zona calcaroasă are cel puțin un sistem de captare subterană. Dintre cele mai importante le amintim pe acele de la Pusta Călățea – Aștileu, Gălășeni – Josani, Bătrâna – Peștera de la Vadu Crișului, Cărmăzan – Izbândișu și Peștera Vântului (cel mai lung labirint subteran din România, peste 45 km), Toaia – Dămișeni, Secătura Brătcanilor – Izbucul Brătcanilor, Ponoare – Bulz și Acra – Valea Leșului. În sud, pe cursurile tributare Crișului Negru, amintim numai sistemul carstic Runcșor-Sohodol-Albioara, a cărui apă iese la zi prin izbucurile Toplicioarei, Topliței și Roșiei, avenul Stanu Foncii care se află în extremitatea nordică a Platoului Farcu, versantul stâng al văii Pietrei Negre, la o altitudine de 660 m, având o adâncime record pentru carstul României de -339 m și o lungime totală care depășește 4105,7 m (S. Bordea, 1978).

Partea de nord-vest a masivului este alcătuită în mare parte din roci necarstificabile (gresii, conglomerate și șisturi argiloase) printre care se găsesc pachete subțiri de calcare, iar în sud-estul masivului, care cuprinde cursul superior al Văii Iadului, se găsesc roci eruptive datorită vulcanilor aflați în centru masivului Vlădeasa care au erupt și au acoperit cu lave aceasta parte a Munților Pădurea Craiului. De aceea în aceasta parte relieful este masiv, greoi și cu înălțimi mari.

Relieful Munților Pădurea Craiului este unul haotic caracterizat prin creste puțin proeminente, care se destramă adesea în largi platouri carstice. Creasta principală cu direcția generală NV-SE, slab evidențiată este marcată de înălțimile Câmpul Arsurilor, Pleșa Serghiș, Dealul Varului, Orbării, Dealul Glimeii, Dealul Mare, Culmea Roșiorului, Dealul Cărmăzanului, Chicera Buglei, Dealul Ouașului, Măgura Dosului, Lunca Acră, Hodrângușa și Măgura Beiușele. Altitudinea ei crește treptat spre sud-est, ajungând să depășească 1 000 m în Hodrângușa (1 027 m) și Măgura Beiușele (1 004 m).

La nord și nord-est de creasta principală se desprind următoarele culmi teșite: creasta Dealul Șerbota – Dâmbul Tânăr – Gălășeni – Ciungul – Dealul Crucii – Coasta Jocarului care este orientată NV-SE; creasta Dealul Cărmăzanului – Vârful Runcului – Dealul Dumbrăvii care este orientată NE-SV și culmea marcată de înălțimile din Dealul Rujetu – Dealul Culmei și Dealul Hăpătag.

La sud și vest de creasta principală, sunt evidențiate următoarele culmi secundare: culmea Măgura Corbești – Bulzu orientată est-vest și culmea Bulzu – Dâmbul Pietroasa -Vârful Chicera orientată nord-sud, iar în extremitatea estică a masivului: culmea Piciorul Porcului – Măgura Meziadului și culmea Dealul Văratecului – Dealul Căpățânosu, ambele orientate est-vest.

La sud de creasta principală, în zona centrală a Pădurii Craiului, se desprind două culmi, ele fiind dominate de Dealul Oarzăna și Dealul Lazu și de Culmea Scaunul Craiului – Vârful Merișorului ambele orientate est-vest.

În zona centrală a Munților Pădurea Craiului se remarcă prezența a numeroase platouri carstice: Culmea Runcului, Răcaș, Sclavul Pleș, Dealul Zăvoadei – Piatra Șoimului, Platoul Runcuri și Groapa Ciungilor (S. Bordea, 1978).

Hidrografia

Rețeaua hidrografică actuală a munților Pădurea Craiului este expresia unei evoluții îndelungate care s-a desfășurat conform Rusu, (1988), în trei etape importante:

“prima etapă (paleogenă) când s-a organizat scurgerea est-vest;

a doua etapă (neogenă) în care s-au format văile la periferia actualei zone muntoase orientate spre cele două bazine de sedimentare neogenă;

a treia etapă (cuaternară si actuală) în care s-a produs o grupare a rețelei hidrografice pe bazine, foarte aproape de forma actuală;“ (Rus, 2005, p. 65)

Rețeaua hidrografică a Munților Pădurea Craiului este foarte dezorganizată caraest-vest.

La sud de creasta principală, în zona centrală a Pădurii Craiului, se desprind două culmi, ele fiind dominate de Dealul Oarzăna și Dealul Lazu și de Culmea Scaunul Craiului – Vârful Merișorului ambele orientate est-vest.

În zona centrală a Munților Pădurea Craiului se remarcă prezența a numeroase platouri carstice: Culmea Runcului, Răcaș, Sclavul Pleș, Dealul Zăvoadei – Piatra Șoimului, Platoul Runcuri și Groapa Ciungilor (S. Bordea, 1978).

Hidrografia

Rețeaua hidrografică actuală a munților Pădurea Craiului este expresia unei evoluții îndelungate care s-a desfășurat conform Rusu, (1988), în trei etape importante:

“prima etapă (paleogenă) când s-a organizat scurgerea est-vest;

a doua etapă (neogenă) în care s-au format văile la periferia actualei zone muntoase orientate spre cele două bazine de sedimentare neogenă;

a treia etapă (cuaternară si actuală) în care s-a produs o grupare a rețelei hidrografice pe bazine, foarte aproape de forma actuală;“ (Rus, 2005, p. 65)

Rețeaua hidrografică a Munților Pădurea Craiului este foarte dezorganizată caracteristică regiunilor carstice, unele platouri suspendate fiind lipsite de cele mai multe ori de cursurile de apă (S. Bordea, 1978).

Conform Rus (2005) rețeaua hidrografică a Munților Pădurea Craiului este tributară celor două Crișuri, Crișului Repede la nord și Crișului Negru (la sud și sud – est), repartizarea afluenților pe cele doua bazine hidrografice fiind în proporție de 60% din suprafața aferenți Crișului Negru, respectiv 40% din suprafața aferenți Crișului Repede (I. Rus, 2005, p. 69).

Afluenții Crișului Repede: Valea Iadei cea mai impozantă și viguroasă dintre afluenți, Valea Boiului reprezentată de marmite si cascade, Valea Brătcuței cu două dintre cele mai mari izbucuri din Munții Pădurea Craiului, Valea Mișidului dezvoltată pe roci impermeabile, Valea Măsuran-Izbândiș care prezintă trei sectoare distincte (unul superior de tip dolinar. altul median, cu scurgere temporar-activă, și ultimul cel inferior este activ, datorat resurgenței de la Izbîndiș), Valea Gălășeni cu afluenții Groapa Birtinului, Gropa Sohodolului și Valea Mnierei. La vest de Chistag, Crișul Repede mai primește apele unor afluenți temporar activi: Valea Rece, Valea Copanda-Medeș, Tășad-Valea Mare, etc (T. Rusu, 1988, cap. 2.5.).

Afluenții Crișului Negru aparțin după poziția zonei de confluență la trei sectoare: Depresiunea Beiușului, Defileul Borz – Șoimi și Depresiunea Holodului. În primul sector Crișului Negru are ca afluent doar Roșia, acesta fiind unul dintre cei mai mari afluenți ai întregului bazin hidrografic și este format dintr-un număr mare de afluenți (Meziad, Sohodol, Lazuri, Cuți, etc) și tot aici se întâlnesc cele mai remarcabile forme carstice din Munții Pădurea Craiului cum ar fi: Peștera Ciur-Izbuc, Peștera Ciur-Ponor, Peștera Meziadului, Avenul de la Stanul Foncii, Cheile Lazurilor, Cuților și Albioarei, etc. În al doilea sector Borz—Șoimi, văile sunt foarte scurte și au mai mult un caracter torențial (Prisaca și Săliștea). În cel de al treilea sector, debușează Holodul, cu afluenți săi Vida și Topa-Râu (T. Rusu, 1988; S. Bordea, 1978).

Raporturile tectonice dintre bazinele Vadului, respectiv Beiușului și zona montană au pus amprenta asupra ritmului direcției de evoluție a văilor. Ridicarea Munților Apuseni în neozoicul superior concomitent cu coborârea periferică a acestuia, a modificat profilul longitudinal al râurilor ceea ce a accelerat procesul de eroziune și adâncire rapidă a râurilor asigurând condiții favorabile pentru apariția cheilor și defileelor.

Datorită prezenței calcarelor, văile au avut spații mari de evoluție și astfel s-au format următoarele chei și defilee: Cheile Mișidului, Cheile Videi, Cheile Albioarei (singurele chei fosile din Munții Apuseni), Cheile Cuților, Cheile Lazuri, Cheile Văii Strâmturi si deasemenea cele două sectoare de defileu dintre localitățile Bucea și Vadu Crișului (Cocean, 1988).

Caracterizarea climatică

Clima reprezintă un factor important în edificarea peisajului geografic. Munții Pădurea Craiului prin așezarea lor sunt influențați de circulația maselor de aer vestice, caracteristica acestora constă în umezeala mare a curenților de aer, care la impactul cu relieful muntos determină nebulozitate relativ ridicată, precipitații crescute și cețuri frecvente. Iernile sunt în general blânde și umede cu cețuri frecvente, iar verile sunt răcoroase și cu precipitații frecvente. Temperaturile medii anuale sunt încadrate în intervalul 9,60C în vest-nordvest și scad treptat odată cu creșterea altitudinii până la circa 5,40C. Precipitațiile atmosferice sunt foarte variabile în timp și spațiu, fiind condiționate de altitudine și anotimp, astfel media anuală a precipitațiilor este de 894 mm. Nebulozitatea are o valoare medie anuală între 5,5-6 zecimi. Umiditatea relativă a aerului este cuprinsă între 72,5% si 80%. Durata de strălucire a soarelui are un număr de peste 1900 de ore anual (I. Rus, 2005, p. 74-80; S. Bordea, 1978).

Vegetația

Primele cercetări făcute în cunoașterea vegetației din Munții Pădurea Craiului au fost legate de construirea liniei de cale ferată . După cum arată și denumirea acestui masiv, ar trebui sa fie acoperiți în cea mai mare parte cu vegetație forestieră, dar din păcate situația nu este așa, doar aproximativ 53% este suprafață împădurită. Datorită exploatării fondului forestier necorespunzător și a unui substrat calcaros care a favorizat scurgerea precipitațiilor, vegetația forestieră nu s-a mai putut regenera astfel a apărut tot mai multe pajiști în locul suprafețelor împădurite. (I. Rus, 2005, p. 82-83).

“În Munții Pădurea Craiului etajarea vegetației este mai puțin evidențiată, întinsele păduri de foioase, în care apar pâlcuri rare de molizi, sunt întrerupte de poieni largi, instalate în special pe platourile carstice. O excepție o constituie platoul carstic de la Sclavul Pleș care este acoperit de o pădure bătrână și deasă de molizi și pini, una dintre cele mai spectaculoase păduri de conifere ale Apusenilor”(S. Bordea, 1978).

În pădurile de foioase specia dominantă este făgetele ocupând aproximativ 63% din suprafață, urmat de gorun pe spații mai restrânse, castanul sălbatic, castanul comestibil acesta fiind plantat pe o suprafață de 120 ha în zona localităților Dobrești, Vârciorog și Răcaș. Arinișele se dezvoltă de-a lungul văilor, iar în jurul masivelor împădurite apare și alunișele. Pajiștile acoperite de păiușul roșu și iarba vântului ocupa și ele o suprafață considerabilă în Munții Pădurea Craiului, acestea fiind folosite de localnici ca fânețe și pășuni (I. Rus, 2005, p. 84-85).

Fauna

În pădurile care ocupă Munții Pădurea Craiului se întalnesc o serie de animale sălbatice. Urșii și lupii sunt tot mai puțini ca număr, cei care au mai rămas se găsesc în partea estică a munților, în locurile unde omul nu iși face simțită prezența. În schimb a crescut mult fondul cinegetic reprezentat prin iepuri, vulpi, căpriori, cerbi și mistreți. În peșteri au fost descoperite o serie de mici viețuitoare (insecte, răcușori, păianjeni, viermi). În păduri se întâlnesc diferite specii de păsări. Prezența racilor în pârâul Mniera este bizară, știindu-se că această vale se termină printr-un parcurs subteran lung de mai bine de 2 km, imposibil de străbătut în amonte de aceste viețuitoare (S. Bordea, 1978).

Solurile

În Munții Pădurea Craiului sunt prezente următoarele tipuri de soluri:

Clasa cernisoluri

Clasa cernisolurilor este reprezentată prin rendzine, acestea fiind dispuse în partea nord-vestică și central-estică a Munților Pădurea Craiului, având în substrat calcare, dolomite, banatite, etc. Rendzinele se definesc prin prezența unui orizont de culoare închisă și se regăsesc în urmatoarele forme de refief: versanți abrupți, culmi înguste, rupture, etc.

Clasa luvisoluri

Luvisolul apare în partea central-vestică și sud-vestică a Munților Pădurea Craiului pe formațiuni de gresii și sisturi argiloase. Luvosolul este asociat cu o vegetație specifică reprezentată prin fag în amestec cu alte foioase.

Clasa cambisoluri

Eutricambosolurile apar sub forma de petice în partea sud-estică a Munților Pădurea Craiului și se mai întâlnesc în bazinul superior al Văii Vida și în sectorul Crișului-Măgești. Vegetația naturala este format din pălcuri de Fagus silvatica, Cornus mas, Fraxinus excelsior, etc. Relieful carstic este reprezentat de versanți domoli. doline, terase, etc

Districambosolurile se formează în condiții de climat rece și umed, favorizând dezvoltarea pădurilor de fag și a ierburilor acidofile. Acestea fiind prezente în sectorul estic spre Valea Iadei și în partea central estică a Munților Pădurea Craiului.

Clasa protisoluri

Litosolurile apar de regulă acolo unde aflorează rocile compacte și sunt cele mai bine individualizate tipuri de soluri în Munții Pădurea Craiului (I. Rus, 2005, p. 57-60).

Populația și resursele naturale

În 1965 au fost făcute descoperiri de biospeologii clujeni care demonstrează că Munții Pădurea Craiului au fost locuiți încă din timpurile preistorice. În Peștera Ciur-Izbuc s-au găsit urme de pași de om alături de o figurină umană gravată în chip primitiv pe un craniu. Platourile carstice din Munții Pădurea Craiului, lipsite de pădure, constituie vatra unor vechi așezări, cu case răzlețe și livezi suspendate pe dealuri, cum ar fi: Zece Hotare, Răcaș, Tomnatic, Ponoară, etc (S. Bordea, 1978).

În prezent Munții Pădurea Craiului sunt bine umanizați, mai ales marginal, unele așezări situate în zona de platou (Zece Hotare, Călățea, Damiș, Gălășeni, Tomnatic), majoritatea acestora fiind încadrate în categoria celor risipite (Gr. P. Pop, 2000, p. 190).

Modul de manifestare a climei și specificitatea litologică au determinat prezența zăcămintelor de bauxită, îndeosebi în zona de platou a Munților Pădurea Craiului și în mai multe câmpuri: Cornet – Valea Poiana, Gugu – Bătrâna, Răcaș – Ponicioara, Vida, Damiș – Bratca, Remeți, Roșia – Farcu și Meziad. În partea estică a Munților Pădurea Craiului se găsesc zăcăminte de argilă refractară (Șuncuiuș și Bâlnaca), utilizate pentru producția cărămizilor refractare (Gr. P. Pop, 2000, p. 190).

Căile de acces

Munții Pădurea Craiului sunt mărginiți de trei artere principale de circulație care-i înconjură prin nord, est și sud-vest.

Artera nordică o constituie E60 pe porțiunea Bucea – Oradea, drumul urmărește cursul Crișului Repede spre aval. Pe porțiunea Bucea — Topa de Criș el se depărtează de Crișul Repede pentru a evita defileul îngust. De la Bucea drumul urcă câteva serpentine cu o diferență de nivel de circa 200 m și iese la creastă în punctul unde se află și Complexul Piatra Craiului, pentru ca apoi să coboare în bazinul Borodului. Din Borod, se desface spre sud un drum ce duce la Beiuș trecând prin Bratca și Damiș (Dj 764D). Drumul traversează Munții Pădurea Craiului de la nord-est spre sud-vest. Din Topa de Criș se ramifica un drumul care duce la Vadu Crișului (108 I). Mai spre vest, E 60 ajunge în Aleșd unde se ramifică spre sud drumul care duce la Beiuș prin Aștileu și Călățea (DJ 764). La intrarea în Tileagd E 60 trece pe malul stâng al Crișului Repede și la un moment dat se desparte spre sud un drum ce merge la Sâmbată prin Vârciorog și Dobrești (DJ 767).

A doua arteră mare mărginește masivul spre sud-vest acesta fiind E 79 pe porțiunea Oradea – Beiuș. Drumurile principale E 60 și E 79 sunt legate prin estul Munților Pădurea Craiului de drumul Beiuș – Bulz – Bucea. Acest drum are o lungime totală de 74 km.

De la Stâna de Vale drumul urmează Valea Iadului în aval trecând foarte aproape de Săritoarea Ieduțului. In continuare, drumul trece pe lângă motelul Leșu situat pe malul lacului de acumulare. Între motelul Leșu și Bucea drumul trece prin localitățile Remeți, Munteni și Bulz. Din localitatea Bulz drumul coboară și ajunge pe malul stâng al Crișului Repede pe care-l urmează în amonte 4 km, apoi trece Crișul Repede și calea ferată pentru a ieși în E 60 la Bucea.

În afara drumurilor principale ce mărginesc masivul, există o serie de drumuri ce duc în masiv sau care îl traversează. Cursele locale fac legătură cu localitățile: Beiuș – Stâna de Vale, Beiuș – Roșia, Beiuș – Dobrești – Luncasprie

Rețeaua de drumuri este din ce în ce mai modernizată, câteva sectoare fiind bine puse la punct, iar o parte dintre acestea necesită îmbunătățiri.

Principalele puncte de plecare spre masiv le constituie cele trei orașe amplasate în imediata vecinătate a Munților Pădurea Craiului: Municipiul Oradea, Aleșd și Beiuș.

Municipiul Oradea se află la nord-vest de terminațiile colinare ale Masivului Pădurea Craiului, pe Crișul Repede, la o altitudine de 130—170 m.

Aleșdul este situat pe E 60, la nord de Munții Pădurea Craiului, în bazinul Borodului acesta fiind așezat pe malul drept al Crișului Repede, la o altitudine de 225-250 m.

Beiușul se află în sudul Munților Pădurea Craiului, pe malul drept al Crișului Negru, pe DN 76, la 62 km de Oradea la o altitudine 180-200 m.

Accesul pe calea ferata se realizează pe ruta Oradea – Cluj cu oprire în următoarele stații sau halte: Tileagd, Aleșd, Vadu Crișului, Halta Peștera, Șuncuiuș, Bratca, Halta Stâna de Vale, Bulz (S. Bordea, 1978, www.google.ro/maps/@47.0745948,21.9374442,12z).

Inventarierea resurselor turistice geomorfologice și hidrografice

Resursele turistice morfologice (ale reliefului)

Elementul cel mai important în cuantificarea potențialului de atractivitate a unui areal îl reprezintă relieful, acesta fiind și unul din factorii naturali de atracție care generează mai multe forme de turism. Impactul pozitiv pe care îl exercită relieful asupra turistului potențial, se află în strânsă legatură cu formele acestuia. Datorită altitudinilor mai reduse, Munții Pădurea Craiului sunt destul de accesibili, ceea ce dă posibilitatea parcurgerii unor trasee spre vârfurile și culmile acestora, de unde se poate admira o panoramă spectaculoasă (fig. nr. 4.). Munții Pădurea Craiului sunt alcătuiți dintr-o mare varietate de roci, ceea ce face ca relieful să se impună printr-o gamă foarte mare de forme, cu dominanța reliefului carstic (T. Rusu, 1988).

Fig. nr. 4. Panoramă asupra Văii Iadei văzută din Dealul Culmea Frunții.

Menționez faptul că identificarea acestor resurse morfologice și hidologice a fost realizată cu ajutorul surselor bibliografice, precum lucrările lui (S. Bordea, 1978), în care sunt menționate diferite trasee turistice, (T. Rusu, 1988), în care tratează relieful carstic, (Cocean, 1988), unde sunt descrise cheile și defilee din Munții Apuseni, utilizarea unor site-uri de specialitate cu privire la turism, geografie și speologie, și nu în ultimul rând observațiile propii făcute în cercetarea de teren. Dintre aceste forme menționez următoarele:

Vărfuri și culmi

Munții Pădurea Craiului sunt caracterizați de creste puțin proeminente, fiind reprezentate de următoarele forme de relief: Vârful Hodrângușa, Vârful Măgura Beiușele, Vârful Văratec, Vârful Runcului, Vârful Runcari, Vârful Rădăcinii, Vârful Pietrarului, Vârful Piatra Tisei, Vârful Osoiului, Vârful Mermezii, Vârful Merișorului, Vârful Măgura, Vârful Grohod, Vârful Cornilor, Dealul Mare, Culmea Roșiorului, Dealul Cărmăzanului, Chicera Buglei, Dealul Ouașului, Măgura Dosului, Lunca Acră, Dealul Văratecului, Culmea Piciorul Porcului, Piatra Bulzului, Dealul lui Ilie, Dealul Prislop, Dealul Arsurei, Dealul Plopișului, Dealul Rujețului, Dealul Frântura Boții, Dealul Culmea Frunții (fig. nr. 5.), Dealul Boții, Dealul Ponorului, Dealul Secăturii, Dealul Hanului, Dâmbul Pietroasa, Dealul Farcului, Dealul Căpățînosu, Dealul Crucii, etc (Bordea, 1978).

Fig. nr. 5. Dealul Culmea Frunții.

Abrupturi

Sunt forme de relief de mare spectaculozitate, etalate pe verticală care au rezultat datorită adâncirii rapide a văilor în structurile geologice calcaroase. Ele se regăsesc în cadrul cheilor Albioarei, Lazurilor, Videi, Cuților, Mișidului, Bratcuței, Văii Iada, în perimetrul Defilului Crișului Repede, și deasemenea se mai pot remarca abrupturile periferice ale culmilor și crestelor calcaroase (T. Rusu, 1988).

Chei și cascade

Sectoarele de chei și cascadele sunt dintre cele mai spectaculoase obiective naturale, notoritatea acestora fiind dată de spectacolul oferit privirii, fiind amplasate în mare parte într-un cadru natural sălbatic.

Cheile Albioarei sunt localizate la intrarea în satul Tarina, comuna Roșia, în apropierea platoului Zece Hotare. Ele sunt dezvoltate în calcare, au o lungime de 2,6 km și prezintă o desfășurare în semicerc. Nu sunt străbatute de un curs de apă, dar adăpostesc un mare număr de peșteri și izvoare carstice, fosile sau temporare. Particularitatea unică a Cheilor Albioarei constă în faptul ca acestea sunt singurele chei fosile din Munții Apuseni. Accesul spre chei se poate face pe Șoseaua Aleșd – Roșia – Beiuș care străbăte de la un capăt la altul Cheile Albioarei (T. Rusu, 1988).

Cheile Lazurilor sunt amplasate în sectorul mijlociu al văii cu același nume, între confluența cu Valea Toplicioara, în amonte, și satul Lazuri, în aval. Au o lungime de 5,1 km, adâncimea de aproximativ 80 m și un traseu aproximativ rectiliniu în partea superioară a versanților, sinuos în cea partea inferioară, unde cursul de apa descrie o serie de meandre încătușate. Aceastea au din loc în loc câteva promontorii golașe, tancuri și piramide calcaroase care îi dau, de fapt, aspectul de cheie. Caracterul de cheie tipică îl întâlnim doar în aval de confluența pârâului Strungariu cu Valea Lazurilor, unde valea se îngustează foarte mult, versanții devin verticali, după care sectorul de chei se termină brusc (Cocean, 1988).

Cheile Cuților se desfășoara în sectorul mijlociu al văii cu același nume, în bazinul superior al Văii Roșia, între confluența Văii Pietrii Negre și Valea Pietrii Albe, în amonte, și satul Ponița, în aval. Acestea sunt sub forma unui arc de cerc, ceva mai deschis, au o lungime de 1,2 km și sunt săpate în calcare tithonice. Tronson de chei este drenat de un curs de apă temporar, cu un traseu meandrat, determinat de prezența unor promontorii calcaroase Stanul Gurguiat și Piatra Lată. La intrarea în satul Ponița cheile se termină brusc, iar calcarele tithonice formează un abrupt de peste 80 m înălțime. Cheile Cuților adăpostesc numeroase peșteri dintre care Peștera care Cântă, Peștera Vacii, Peștera Liliecilor (Cocean, 1988).

Cheile Videi sunt situate în sectorul mijlociu al văii cu același nume, amonte de Luncasprie, între confluența cu Valea Topliței, în aval, și confluența cu Valea Viduța, în amonte. Ele sunt grefate în calcare eocretacice, măsoară o lungime de peste 10 km, fiind cele mai lungi chei din carstul Munților Pădurea Craiului. Au o adâncime ce variază între 125—250 m. Din cauza pantei, cursul de apă, formeză un număr însemnat de meandre în rocă, desfășurându-se sub forma unei potcove. Cheile Videi conferă o nota de farmec și frumusețe aparte datorită prezenței unui mare număr de peșteri, avene și izvoare carstice, răspândite în pereții abrupți sau pe interfluviile văii (Cocean, 1988).

Cheile Mișidului se situează între confluența cu Valea Șesii și zona de debușare în Crișul Repede. Au o lungime de 2,5 km, ele se înscriu în relief sub forma unui șanț adânc de 80—150 m, ușor curbat de la sud spre nord-est, cu versanți abrupți în partea superioară și cu largi trene de grohotiș în cea inferioară, săpate în calcare și dolomite. Ele sunt accesibile doar cu piciorul și numai în perioadele de secetă, datorită prezenței izvoarelor carstice care apar din loc în loc, la baza versanților (T. Rusu, 1988).

Cheile Brătcuței sunt situate în lungul cursului inferior al văii cu același nume, între confluența cu Valea Rusului, în amonte, și comuna Bratca, în aval. Ele sunt săpate în calcare, au o lungime de 4,4 km și sunt drenate de un curs de apă cu caracter permanent. În partea superioară a versanților apar o serie de tancuri, stâlpi și abrupturi calcaroase, la baza cărora se află importante trene de grohotiș, iar în jumatatea inferioara mai apar o serie de izvoare (T. Rusu, 1988).

Cascada Vadu Crișului (fig. nr. 6.) este situată pe malul stâng al Crișului Repede, aproape de intrarea în Peștera Vadu Crișului. Cădere de apă este de 9 m, apă care iese din peștera amintită anterior, ajungând într-un bazin adânc săpat în calcar, după care se varsă în Crișul Repede. Patul cascadei are o nișă prin care se poate simți viteza și puterea apei. Cascada este declarată rezervație naturală din anul 1955 (www.welcometoromania.ro).

Fig. nr. 6. Cascada Vadu Crișului

Cascada Miss este situată pe un afluent de dreapta al Văii Iadei la aproximativ 2 km în aval de Valea Cârligați. Căderea de apă se realizează în două trepte care totalizează circa 25 m. Accesul la cascadă este foarte dificil (www.welcometoromania.ro)

Cascada Iadolina este situată pe Valea Iadului la circa 6 km de Coada Lacului Leșu, fiind considerată cea mai frumoasă din zonă aceasta oferă o priveliște deosebită datorită căderii de apă printre stâncile imense rupte din munte (www.turismland.ro).

Cascada Săritoarea Ieduțului (Fig. nr. 7) localizată pe Valea Ieduțului, la aproximativ 7 km de stațiunea Stâna de Vale, circa 20 de minute de urcat de la confluența Văii Iadei cu Valea Ieduțului. Are o cădere de apă de la o înălțime de aproximativ 10 m (www.romguide.ro).

Fig. nr.7. Cascada Săritoarea Ieduțului

Defilee

Defileul Crișului Repede se situează în aval de confluența cu Valea Iada, prezentând de-a lungul său, o succesiune de îngustări, cu aspect de cheie sculptate în roci calcaroase și de bazinete depresionare, dezvoltate în zonele de confluența cu principalii afluenți, pe formațiuni necarstificabile. Defileul Crișului Repede este o arie protejată de interes național, de un deosebit interes științific și turistic, se desfășoara pe 40 km și are două sectoare. Sectorul aflat între Șuncuiuș și Vadu Crișului este o rezervație naturală cu numeroase peșteri și o importantă faună și floră, iar în sectorul dintre Bălnaca si Șuncuiuș, râul a sculptat unul dintre cele mai clasice meandre încătușate. Traseul defileului se remarcă printr-un complex carstic deosebit cu multe peșteri importante (www.cesavezi.ro).

Doline

În Munții Pădurea Craiului dolinele reprezintă formele de suprafață cele mai caracteristice ale carstului. Acestea se definesc ca fiind mici depresiuni circulare sau eliptice și ele pot sa apară izolate, în șiruri sau în câmpuri. Dolinele din Munții Pădurea Craiului se regăsesc pe platourile carstice Runcuri, Racaș și Zece Hotare, în Dealul Fântânele, Dealul Zglămanului, Dealul Șerbota, Dealul Secătura, Dealul Tomnatec, Dealul Ana, Dealul Cărmăzan, Dealul Merișorului, etc. (T. Rusu, 1988).

Uvale

Groapa Gaura cu Vânt este situată între Ponorul Brezului, la est, și Ponorul lacoboaia, la nord pe raza comunei Zece Hotare. Are o formă ovală, cu dimensiunile de 350 m lungime, 250 m lățimea și o adâncimea de 40 m, aceasta fiind una dintre cele mai mici uvale din Munții Pădurea Craiului. În partea inferioară a uvalei s-au format opt doline, a căror adâncime crește spre interiorul acesteia.

Groapa Poienii este situată la vest de Ponorul Runcșorului și la sud-est de Poiana Mare. Este o uvala de mari dimensiuni modelată în calcare triasice.

Groapa Râtii este situată între Dealul Surului, la nord-vest, Dealul Coseștilor, la sud-est, Valea Boiului, la sud-vest și Valea Ibanului la nord-est, în raza satului Ponoare, comuna Bulz. Are o formă ovală, cu dimensiuni de 1000 m lungime, 500 m lățime, 90 m adâncime, și apare suspendată fața de văile care o înconjoară.

Groapa Șchireaua este situată între Dealul Crucii, la nord și Coasta Jocarului, la sud, în perimetrul satului Tomnatec. Este o uvala de mari dimensiuni și este marcată de un mare număr de doline, între care se remarcă prezența uneia cu apă temporară.

Groapa Chicerii este situată pe stânga drumului ce urca de la Bratca la Damiș, la sud de dealul cu același nume. Are o formă ovală și este formată din nouă doline de dimensiuni apreciabile, acoperite parțial, cu o vegetație arborescentă.

Groapa Secăturii este situată între Dealul Chicerii, la sud, și Dealul Secătura, la nord. Aceasta are aceleași caracteristici ca Groapa Secăturii (T. Rusu, 1988).

Peșteri și avene

Peșterile și avenele fac parte dintr-o grupă aparte de obiective turistice geomorfologice, care se caracterizează prin valențe atractive certe, precum unicitatea sau ineditul. La acestea se mai poate adăuga elementele de ordin dimensional, varietatea morfologică sau diferitele funcții pe care le îndeplinesc.

În urma cercetărilor efectuate de membrii cercurilor de speologi amatori, sprijiniți de Comisia Centrală de Speologie Sportivă din cardul Federației Române de Turism și Alpinism, în Munții Pădurea Craiului, s-au descoperit un număr de 678 de goluri carstice, dintre care 567 de peșteri și 111 avene. În anul 1981, C. Goran întocmește primul Catalog sistematic în care înregistrează toate aceste goluri carstice.

T. Rusu (1988), consideră că în Munții Pădurea Craiului există 331 de goluri carstice, care își merită cu adevărat numele de peșteră sau aven, și că raportând acestă cifră la suprafața rocilor carstificabile, s-ar constata că această unitate geografică deține un număr de 0,77 peșteri și avene pe km2 de rocă calcaroasă. Luând în considerare golurile carstice din Catalogul sistematic (C. Goran, 1981), s-ar ajunge la o cifră de 1,60 peșteri și avene pe km2. Făcând o comparație cu alte unități geografice din țara noastră, Munții Pădurea Craiului sunt întrecuți doar de Munții Bihorului, unde s-au inventariat un număr de 839 peșteri și 131 avene, ceea ce reprezintă 4,85 goluri carstice pe km2. Cu toate acestea în Munții Pădurea Craiului se găsesc câteva goluri carstice care se situează pe primul loc în tară în ceea ce privește lungimea și adâncime lor, dintre acestea se pot menționa Peștera Vântului și Avenul Stanul Foncii (T. Rusu, 1988).

Dintre multitudinea de peșteri răspândite pe suprafața Munților Pădurea Craiului menționez pe cele mai atractive și cunoscute, acestea fiind și cele mai accesibile publicului larg.

Peștera Vântului este cea mai lungă peșteră din România, aceasta fiind situată la aproximativ 2 km de localitatea Șuncuiuș în versantul stâng al Crișului Repede, la circa 500 m aval de confluența cu Valea Mișidului, la marginea de nord-vest a Poienii Frântura. Peștera a fost descoperită de inginerul Bela Bagameri în anul 1957 și explorată pe o lungime de 500 m, iar în urma explorărilor efectuate până în anul 2000 s-a constatat că lungimea galeriilor depășește 47.000 m. Denumirea îi revine de la curenții de are care se formează la intrarea în peșteră. Peștera are patru nivele și de-a lungul ei pot fi găsite aproape toate formele endocarstice cunoscute: stalagmite, stalactite, coloane, cristale, etc. Accesul se face la nivelul inferior, însă doar o mică parte este deschisă pentru publicului larg (Rusu, 1988, www.pesteravantului.ro).

Peștera Podireu II este situată în versantul drept al Crișului Repede, la ieșirea acestuia din defileu, sub nivelul terasamentului căii ferate, comuna Vadu-Crișului. Peștera este formată dintr-o galerie unică, cu dezvoltare meandrată, de dimensiuni modeste, străbătută de un curs de apa temporar-activ care provine din infiltrațiile ce au loc la nivelul versantului dolinar al dealului cu același nume. Dupa circa 40 m de la intrare se ajunge într-o sală cu un mic lac, dincolo de care peștera se înfundă prin îngustare (T. Rusu, 1988).

Peșera Podireu V este situată în versantul drept al Defileului Crișului Repede, în aval de tunelul căii ferate dinspre comuna Vadu Crișului. Se află la o altitudine de 323 m, cu 43 m deasupra Crișului Repede. Este o peșteră fosilă formată dintr-o singură galerie de 24 m lungime (T. Rusu, 1988).

Peștera Deventului I este situată, în versantul stâng al defileului Crișului Repede, la circa 30 m sud-est de Peștera Deventului III. Este formată dintr-o galerie spațioasă cu numeroase dărâmături și câteva casete arheologice din care sau scos fragmente de bronz și oseminte de Ursus arctos (T. Rusu, 1988).

Peștera Deventului II este situată în versantul stâng al defileului Crișului Repede, cu circa 18 m sub Peștera Deventului III. Este formată dintr-o sală în care se observă săpăturile arheologice. Acesta se închide brusc prin îngustare (T. Rusu, 1988).

Peștera Deventului III este situată în versantul stâng al defileului Crișului Repede, în abruptul ce se înaltă vizavi de tunelul căii ferate dinspre comuna Vadu-Crișului. Peștera este cunoscută înca de la sfârșitul secolului trecut și a făcut obiectul unor cercetări arheologice și biospeologice (T. Rusu, 1988).

Peștera de la Vadu-Crișului (fig. nr. 8) este situată în versantul stâng al defileului Crișului Repede, la circa 250 m aval de halta Peștera, comuna Vadu-Crișului. A fost descoperită în anul 1903 și în prima fază a fost cercetată din punct de vedere faunistic. De-a lungul timpului au avut loc mai multe procese de reamenajare a scărilor și podețelor din interiorul peșterii. Acesta a fost electrificată, fiind astfel mai accesibilă publicului. Peștera este formată dintr-o singură galerie, având o desfășurare relativ meandrată, prezentând în zona de la intrare, două nivele: unul superior, fosil, și altul inferior, activ. Din etajul superior se coboară într-o galerie, în care se află un lac subterean, peste care este amenajat un podeț. De-a lungul peșteri se pot observa o serie de formațiuni, precum stalactite și stalagmite care impresionează orice turist. Această peștera este populată cu o faună impresionantă: specii de melci, viermi, insecte și crustacee, iar multe din galerii sunt populate de liliacul cu botul potcoavă. O parte din galerii sunt rezervate cercetărilor spologice, de aceea peștera nu poate fi vizitată în totalitate (T. Rusu, 1988).

Fig. nr. 8. Peștera de la Vadu Crișului

Peștera cu Apă este situată în defileul Crișului Repede, la baza abruptului ce se înalță pe dreapta râului, aval de tunelul dinspre comuna Vadu-Crișului. Dimensiunile peșterii sunt modeste, în schimb prezintă interes biospeologic.

Peștera Roșie este situată în defileul Crișului Repede, vizavi de cabana ,,Peștera", comuna Vadu-Crișului. Din sala de la intrare se desprinde, spre sud-est, o galerie scundă, descendentă, care se înfundă dupa circa 14 m (T. Rusu, 1988).

Peștera Caprei este situată în versantul stâng al defileului Crișului Repede, cu circa 250 m aval de cabana „Peștera", vizavi de tunelul căii ferate dinspre comuna Vadu-Crișului. Este formată dintr-o galerie largă ușor ascendentă, cu dimensiuni modeste. Intrarea se află la baza unei stânci, are o formă semicirculară și o înălțime de 3 m. Aceasta prezintă câteva blocuri prăbușite (T. Rusu, 1988).

Peștera Fugarilor este situată în versantul drept al defileului Crișului Repede, în abruptul ce se înalță deasupra tunelului dinspre Șuncuiuș (Stanul Stupului), comuna Vadu-Crișului. Este formată dintr-o sală alungită cu două intrări, sală este luminată în întregime și adăpostește câteva stalactite în curs de formare.

Peștera Bătrânului (fig.nr. 9) este situată în versantul nord-estic al Dealului Crucii , la extremitatea dinspre aval a unei văi oarbe (Valea Peștireului) și se dezvoltă în platoul carstic Imașul Bătrânului. Este alcătuită din două galerii una temporar-activă, iar cea de-a doua bogată în formațiuni stalagmitice.

Fig. nr. 9. Peștrea Bătrânului.

Peștera de la Izbândiș este situată în abruptul ce se înaltă deasupra izbucului cu același nume, aflat la extremitatea de sud-vest a comunei Șuncuiuș. In peșteră se poate ajunge prin escaladarea unui perete vertical de circa 10 m înălțime. Nu prezintă forme spectaculoase, dar a atras atenția prin descoperirile de resturi scheletice de Ursus spelaeus, Cervus elephus și resturi de cultură materială primitivă. O deosebită importanță prezintă și fauna cavernicolă ce habitează în interiorul peșterii (T. Rusu, 1988).

Peștera Ungurului este situată pe malul stâng al Crișului Repede, la circa 250 m amonte de confluența cu Valea Mișidului, în raza comunei Șuncuiuș. Peștera are o intrare impunătoare care se deschide sub forma unei arcade de mari dimensiuni, iar în jumătatea inferioară se desfășoară sub forma unei vaste galerii. Atractivitatea este dată de prăbușirile de blocuri și vestigiile arheologice descoperite în interiorul acesteia. Se poate vizita pe o lungime de aproximativ 200 m, fiind amenajată și electrificată (T. Rusu, 1988).

Peștera Moanei se află în versantul drept al Văii Luncilor din bazinul mijlociu al Văii Mișidului. Peștera se desfășoară pe 1200 m lungime, are două intrări suspendate deasupra albiei Văii Luncilor și este formată dintr-o galerie. În peștera se remarcă prezența unor plaje de nisip, lacuri subterane, cascade și numeroase speleoteme. Importanța acesteia este dată și de faptul că pe una din terasele de la intrarea în peștera sau descoperit patru vase de ceramică, care aparțineau culturii de Cotofeni (2000 î.Hr.) (http://padureacraiului.x7.ro/veg.htm).

Peștera cu Apă din Pârâul Caprei este situată în bazinul superior al Văii Toplicioara, afluent de dreapta al Văii Lazurilor. Intrarea în peșteră se prezintă sub forma unei arcade cu o înălțime de circa 1,2 m, dezvoltată la baza unui abrupt. Prezintă cascade, marmite, lingurițe, rigole și pereți lustruiți (T. Rusu, 1988).

Peștera Seacă din Pârâul Caprei este situată în bazinul superior al Văii Toplicioara, afluent de dreapta al Văii Lazurilor, în versantul drept al văii Pârâul Caprei, comuna Roșia. Golul subteran reprezintă resurgența primară a apelor din Valea Runcșorului captate în prima etapa, prin Peștera de la Întorsuri. Din drenajul inițial care azi este fosil s-a păstrat, în zona de debușare la suprafață, doar sistemul de sifonaj reprezentat printr-o sală alungită, cu podeaua în formă de pâlnie, acoperită cu un depozit gros de aluviuni sortate granulometric.

Peștera din Hârtopul Bonchii este situată la est de Izbucul Roșiei, la capătul dinspre aval al unui pârâu ce drenează o groapă carstică asimetrică. A fost descoperită de T. Rusu în 1966. Este foarte bogată în formațiuni de stalactite și stalagmite, de-a lungul se întâlnesc multe sifoane (www.welcometoromania.ro).

Peștera Alba este situată în versantul stâng al Cheilor Lazurilor, la circa 450 m amonte de satul Lazuri, comuna Roșia. Are 30 m lungime și este o peșteră fosilă (T. Rusu, 1988).

Peștera Roșie este situată în versantul drept al Cheilor Lazurilor, vizavi de Peștera Alba, cu circa 35 m deasupra albiei văii, satul Lazuri, comuna Roșia. Peștera are o intrare monumentală, de formă triunghiulară, deasupra căreia se înalță un abrupt calcaros, cu dungi roșietice, de unde ii vine și numele. Sub bolta de la intrare se află câteva blocuri de mari dimensiuni, desprinse dintr-un tavan, este formată dintr-o sală de mari dimensiuni, cu podeaua ascendentă, ce se închide cu un horn în care se adăpostește o mare colonie de lilieci (T. Rusu, 1988).

Peștera Ciur-Izbuc este situată în partea de nord-vest a Gropii Ciurului, dezvoltată pe platoul carstic Runcuri. Lungimea explorată este de 150 m, descoperindu-se în această peșteră și primele urme plantare ale omului preistoric din peșterile României. Peștera are o valoare științifică deosebită, impunându-se pe lângă prezența urmelor de pași ale omului preistoric și prin descoperirea unei figurine gravate pe un canin de Ursus spelaeus și totodată prin existența a numeroase cranii și oseminte, amprente de ghiare și labe, vetre, suprafețe lustruite de Ursus spelaeus (T. Rusu, 1988).

Peștera Ciur-Ponor este situată în extremitatea de vest a Gropii Ciurului, dezvoltată pe Platoul carstic Runcuri, din comuna Rosia. Peștera se remarcă printr-o serie de cascade și săritori spectaculoase. Galeria este formată dintr-o alternanță între spații înguste și săli spațioase, iar eroziunea a generat o gamă largă de forme specifice.

Peștera Farcu (fig. nr. 10) este situată în Platoul carstic Dealul Farcu, în apropiere de localitatea Roșia. A fost amenajată și deschisă pentru public în anul 2012. Intrarea în peșteră se face după parcurgerea a 200 m de galerii miniere. Peștera iți încântă privirea cu minunatele cristale de calcit, care împodobesc tavanul și pereți, tot aici se poate admira libelula de cristal devenită deja celebră (www.welcometoromania.ro).

Fig. nr. 10. Cristale din Peștera Farcu

Peștera lui Doboș este situată în groapa cu același nume, satul Ponița, comuna Roșia. A fost descoperită în anul 1963, are o formă ovală și o lungime de 320 m. Se remarcă printr-o sală alungită frumos concreționată (T. Rusu, 1988).

Peștera Vacii este situată în versantul drept al Văii Cuților, în sectorul dinspre amonte al cheilor cu același nume, satul Ponița, comuna Roșia. Peștera are o intrare impunătoare și este formată din mai multe galerii de dimensiunii diferite în care se pot observa stalagmite și stalactite, masive stalagmitice, microgururi, perle de caverna.

Peștera care Cântă este situată în versantul stâng al Cheilor Cuților, la baza Sânului Gurguiat, vizavi de Piatra Lată, satul Ponița, comuna Roșia. Are o lungime de 162 m. După 5 m de la intrare, galeria se termină brusc desupra unui puț surplombat de 6 m adâncime, la baza căreia se dezvoltă o sală circulară de mari dimensiuni, care adăpostește la viituri un lac subteran (T. Rusu, 1988).

Peștera Rece este localizată în versantul stâng al Cheilor Cuților, satul Ponița, comuna Roșia. Intrarea are 7 m și se află la circa 35 m deasupra albiei din chei, la baza unui abrupt calcaros de peste 20 m înălțime. Peștera are o galerie de mari dimensiuni, în care se află câteva formațiuni stalagmitice grosiere și adăpostește câteva colonii de lilieci (T. Rusu, 1988).

Peștera Liliacului este situată în versantul drept al Văii Cuților, satul Ponița, comuna Roșia. De la intrare se pătrunde într-o sală în formă circulară în tavanul căreia se deschid două hornuri care ajung până la suprafață, urmată de o galerie descendentă, după care apare o sală circulară în care se adăpostesc câteva colonii de lilieci, de unde și denumirea de Peștera Liliacului.

Peștera Babii este situată în versantul stâng al Cheilor Albioarei, cu circa 4 m deasupra drumului ce trece prin aceste chei. Golul subteran este reprezentat printr-o galerie fosilă și adăpostește câteva gururi, masive stalagmitice, etc.

Peștera cu Apă din Valea Letea este situată în versantul stâng al văii cu același nume, la confluența cu Valea Groieșului, în raza comunei Dobrești. Ea adăpostește numeroase cupole de coroziune, nivele și terase de eroziune, conducte cu secțiuni circulare, canale adânci de curgere, sifoane și lacuri subterane, cruste, plansee, formațiuni și masive stalagmitice, precum și o succesiune de trei gururi care reprezintă un unicat.

Peștera Meziadului (fig. nr. 11) este situată în bazinul superior al Văii Peșterii, afluent de dreapta al Văii Meziadului. Intrarea are forma unei arcade de dimensiuni impresionante, are două nivele accesibile, unul superior cu o lungime de 3208 m, care adăpostește numeraose formațiuni stalagmitice importante, iar al doilea nivel cu o lungime de 1542 m, prezintă izvoare și lacuri subterane. În interiorul peșterii sau descoperit urme ale locuirii omului preistoric, unicitatea ei fiind dată și de faptului că adăpostește una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Munții Apuseni (T. Rusu, 1988).

Fig. nr. 11. Peștera Meziadului

Peștera cu Apă de la Bulz este situată la baza unui abrupt în bazinul inferior al Văii Iada. Galeria principală prezintă mai multe nivele de eroziune, câteva meandre în rocă, plaje de nisip întrerupte de praguri, marmite și cascade. Peștera se poate vizita pe o distanță de 1170 m, sector care nu iese în evidență prin formațiuni concreționate, ci prin curgerea sălbatică a râului subteran, care spre ieșire formează o cascade de 3 m înălțime, la baza căreia se formează un lac adânc din care apele ies la suprafață și se varsă în Valea Iada. Peștera prezintă un mare potențial turistic datorită amplasării foarte aproape de șoseaua Bulz – Stâna de Vale (Rusu, 1988; http://padureacraiului.x7.ro/veg.htm).

Peștera de la Fața Apei este situată pe cursul mijlociu al Văii Iada pe raza satului Remeți, comuna Bulz. Atractivitatea acestei peșteri este dată de formarea stalagmitelor și stalactitelor de gheață la intrarea în peșteră în perioada sezonului rece.

Peștera cu Apă din Valea Leșu este situată în versantul drept al Văii Leșu. Aceasta prezintă două sectoare și are o lungime de 1295 m. Se remarcă prin numeroase prăbușiri, hornuri gigantice și speleoteme, iar pe lăngă acestea se adaugă climatul subteran care conferă peșterii valențe curative deosebite (http://padureacraiului.x7.ro/veg.htm).

Peștera Mică din Lunca Pizlii este situată în abruptul ce se înaltă pe stânga Văii Iada, aval cu circa 15 m de Peștera cu Apă de la Remeți, satul Remeți, comuna Bulz. Golul subteran, suspendat cu circa 4 m deasupra albiei Văii Iada, este format dintr-o galerie scurtă, pardosită cu depozite aluvionare, formată sub acțiunea apelor din valea menționată anterior în perioada când acestea curgeau mai sus sau la nivelul intrărilor actuale (T. Rusu, 1988).

Avenul Stanu Foncii este situat în extremitatea nordică a Platoului Farcu, comuna Roșia, la o altitudine de 660 m și are o adâncime record pentru carstul țării noastre de -339 m. A fost descoperit în anul 1975, și până în prezent acesta a fost obiectul multor cercetări (T. Rusu, 1988).

Dintre peșterile și avenele care au atras atenția cercetătorilor și turiștilor datorită formațiunilor, a faunei sau a unor descoperiri făcute în interior, menționez următoarele: Peștera Baia Cocoșului, Peștera Bandiților, Peștera Biserica din Luca Acră, Peștera Craiului, Peștera Jofi, Peștera Crucii, Peștera Lesianei, Peștera Prăbușită, Peștera Liliacului, Peștera Valău, Peștera Stanu Ciuții, Peștera de la Izvor, Peștera Zmeului, Peștera Runcșor și Avenul Berna (T. Rusu, 1988).

Resursele turistice hidrografice

În cuantificarea gradului de atractivitate a reliefului din Munții Pădurea Craiului participă și resursele turistice hidrologice formate din râuri mari și afluenții acestora, lacurile naturale, lacurile de acumulare antropice și ape subterane.

Rețelele hidrografice

Rețeaua hidrografică are un rol important în dezvoltarea activităților turistice, în special a turismului de scurtă durată, prin peisajul care îl oferă, prin “efectul de margine” și prin activitățile multiple care se pot desfășura de-a lungul acestora.

Crișul Repede străbate partea nordică a Munților Pădurea Craiului, unde se remarcă două zone total diferite de peisaj. În prima parte Crișul Repede străbate bazinul Borodului, în aval de localitatea Vadu Crișului, unde descrie o vale largă cu un curs sinuos și lent, iar în partea a doua, în amonte de localitatea Vadu Crișului, acesta și-a croit drumul tăind un masiv calcaros pe o adâncime de peste 100 m. Acestă zonă este cea mai spectaculoasă, caracterizată de un peisaj sălbatic, abrupturi stâncoase înalte și prezența relieful carstic (S. Bordea, 1978).

Valea Iada este cel mai important afluent al Crișului Repede și are o lungime aproximativă de 52 km, cu un traseu sinuos. Se desfășoară în partea estică a Munților Pădurea Craiului, remarcându-se prin pitorescul peisajelor formate din chei sălbatice, cascade și lacuri. Valea Iadului a fost supusă unui proces de amenajare hidrotehnică, construindu-se mai multe baraje de acumulare, ceea ce a dus la formarea lacurilor de acumulare Leșu, Munteni și Bulz (M. Blaga, O. Blaga, 2005).

Valea Boiului este afluent de stânga al Crișului Repede și reprezintă una din cele mai interesante văi carstice din Munții Pădurea Craiului. Datorită succesiunii rocilor pe care le străbate, cursul de apă a generat porțiuni de vale larga, cu o pantă redusă, sectoare înguste și foarte adânci, cu cascade și marmite. De-a lungul său, cursul de apă colectează numeroase pâraie temporar-active și un mare număr de izvoare carstice.

Valea Lazurilor se formează la confluența Văii Șoimușului cu Valea Toplicioara, fiind mărginită de pereți verticali de calcar și poieni luminoase. Aceasta formează cel mai sălbatic sector de chei, lung de 1800 m, iar în versanții pereților apare un fenomen carstic mai putin întâlnit și anume abriul cu formațiuni (Rusu, 1988).

Dintre văile mai importante cu caracter permanent mai amintim următoarele: Valea Brătcuța, Valea Mișidului, Valea Mniera, Valea Gălășeni, Valea Poienii, Valea Copilului, Valea Rogojelelor, Valea Vida, Valea Leșu, Valea Cuților, Valea Gropilor, Valea Meziad, Valea Binșelului, etc.

Lacurile

Tăul Batrân este situat într-o dolina de mari dimensiuni din partea de nord-vest a Platoului Zece Hotare, la o altitudine absolută de 490 m într-o zona parțial împădurită. Este un lac de dolină cu caracter permanent, fiind alimentat din precipitațiile atmosferice care cad pe versanții dolinei. Lacului are o formă ovală, și din informațiile adunate de la localnici acesta nu ar fi secat niciodată, dar prezintă o evidentă tendință de scădere a nivelului apei. Fiind situat într-o zonă carstica lipsită de orice sursă de apă, el reprezintă o adevărată oază pentru animalele sălbatice și cele domestice scoase la pășunat în această zonă.

Tăul Nieșului este situat pe versantul de nord-est al Dealului Zglăman, în interiorul cotului descris de Valea Mniera, înainte de a intra în depresiunea de captare carstică de la Călățea. Este amplasat într-o dolina ovală de mari dimensiuni și prezintă o variație de nivel în funcție de cantitatea și durata precipitațiilor. Lacul are un caracter permanent și datorită faptului că se află într-o zona despădurită dispune, în perioadele de secetă, de o plaja de argilă nisipoasă în partea de nord, iar pe marginile lacului s-a dezvoltat o vegetație lacustră (T. Rusu, 1988).

Lacul Toplița (fig. nr. 12) este situat în localitatea Remeți și are o suprafață de 500 m2. Este un izvor vocluzian cu apă dulce și are o temperatură constantă de 40-50 C (apele acestuia nu îngheață la temperaturi negative), prezentând un mare interes științific și peisagistic (M. Blaga, O. Blaga, 2005).

Fig. nr. 12. Lacul Toplița

Izbucuri

Izbucul Roșiei este situat la obârșia văii cu același nume, cunoscută și sub denumirea de Valea Steazelor. Cursul de apă apare într-o fundătură de forma unui amfiteatru, mărginit de abrupturi calcaroase ce se înaltă cu peste 100 m deasupra izbucului. Izbucul Roșiei reprezintă una din cele mai mari resurgențe din Munții Pădurea Craiului (T. Rusu, 1988).

Izbucul Izbândiș este situat în versantul drept al văii Măgura-Izbândiș, în extremitatea de sud-vest a comunei Șuncuiuș. Apele sale provin de pe o suprafață de circa 18 km2, din Platoul Zece Hotare și din Groapa Cărmăzanului. La ieșire cursul de apă debușează dintr-un sifon ce formează un lac în formă ovală. Are o adâncime de 100 m și este o adevărată provocare pentru cei pasionați de scufundări (http://www.speologie.org/Pestera-Izbucul-Izbandis).

Lacurile de acumulare (artificiale)

Între anii 1970-2000, Valea Iadei a fost supusă unui proces de amenajare hidrotehnică, ceea ce a condus la apariția lacurilor de acumulare Leșu, Munteni și Bulz.

Lacul de acumulare Leșu este situat la o altitudine de 640 m, la 4 km de localitatea Remeți. Are o suprafață de 148 hectare și a fost dat în folosință în anul 1974. Lacul este populat de păstrăvul indigen și alte specii de pești, ceea ce constituie un fond atractiv pentru practicarea pescuitului sportiv. În poiană din Coada Lacului s-a dezvoltat un sat de vacanță, care atrage din ce în mai mulți turiști.

Lacul de acumulare Bulz (fig. nr. 13.) este situat în raza localității Bulz, s-a format în urma construirii barajului și are o suprafață relativ mică. Prezintă interes datorită frumuseții peisajului și datorită posibilității practicării pescuitului sportiv, fiind populat cu păstrav indigen, păstrav indigen, lipan, etc.

Fig. nr. 13. Lacul de acumulare Bulz

Lacul de acumulare Munteni (fig. nr. 14) este situat în raza localității Munteni, acesta fiind proiectat pentru a uniformiza debitele de vărf afluente de la Centrala Hidroelectrică Munteni. Lacul de acumulare de la Munteni este adesea frecventat, în special în sezonul estival de către pescari și de cei cărora le place să campeze în mijlocul naturii (M. Blaga, O. Blaga, 2005).

Fig. nr. 14. Lacul de acumulare Munteni văzut din Dealul Culmea Frunții

Baze de cazare

Capacitățile de cazare sunt forme de găzduirea a turiștilor care stau alături de resursele naturale și antropice, de mijloacele de transport, acestea împreună reprezentând elementele definitorii în desfășurarea activității turistice.

Bazele de cazare mai importante în acest areal sunt următoarele:

Cabana Roua Munților

localizată în localitateaVadu Crișului;

10 camera duble;

restaurant și bar, capacitate 50 persoane;

multiple facilități de cazare (www.turistinfo.ro);

Pensiunea Perla Albastră

situată în localitatea Șuncuiuș

80 de locuri

facilități multiple (www.viaromania.eu)

Pensiunea Remeți

localizată în localitatea Remeți

21 de locuri

deține curte spatioasă cu filigorie și piscină (www.turistinfo.ro);

Pensiunea Valea Izvorului

este situată în localitatea Remeți

25 locuri în 7 camere

facilități multiple (www.turistinfo.ro);

Pesiunea Andreea

este situată în localitatea Remeți

38 de locuri în 11 camere

Clasificată cu trei flori

Hotel La Contele Dracula

situat în raza localității Șuncuiuș

50 de locuri

facilități multiple (www.laconteledracula.ro)

Metode de cuantificare a gradului de atractivitate turistică pe structurile geomorfologice și hidrografice

Metode și mijloace utilizate

Metodele de cuantificare a gradului de atractivitate turistică a reliefului din Munții Pădurea Craiului, au drept scop îmbunătățirea valorificării turismului în acest areal montan. Cuantificarea în urma evaluării atractivității potențialului turistic al unui areal este o sarcină dificilă datorită complexității sale prin importanța ierarhizării elementelor care îl compun, sau a criteriilor folosite pentru aprecierea ei. Interesul turistului pentru o formă de relief sau pentru un peisaj geomorfologic este diferit de la un individ la altul, de la o grupă de vârstă la alta, în raport cu gradul de instruire a individului și omogenitatea grupului privind alegerea traseului turistic, obiectivelor turistice, evoluția vremii, etc. Estimarea atractivității turistice a reliefului unui areal trebuie să fie baza de plecare în elaborarea unei strategii de dezvoltare turistică și trasarea arealelor care prezintă interes turistic. Astfel că, în această lucrare, o mai mare atenție s-a acordat inventarierii resurselor turistice geomorfologice și hidrografice. Tema de cercetare a lucrării are la bază o metodologie cât mai cuprinzătoare și complexă, iar pentru realizarea acesteia au fost folosite o serie de metode, atât clasice, cât și moderne.

Etapă de documentare bibliografică a avut un rol important pentru a fixa reperele cunoașterii metodelor de cuantificare a gradului de atractivitate turistică până în momentul conceperii prezentei lucrării. Metodele de cercetare a cuantificării gradului de atractivitate turistică propuse în literatura de specialitate sunt următoarele:

Metodologia propusă de Cocean (1984), este o metodă de estimare valorică a potențialului atractiv după formula:

Pa = U+V+T+G, unde

Pa = potențialul atractiv al regiuni determinat prin atribuirea unor indici valorici obiectivului turistic;

U = criteriul unicității;

V = valențele turistice;

T = timpul;

G = gradul de dificultate al valorificării, amenajării, infrastructura de acces;

Conform G. Erdeli, A. Gheorghilaș (2006), determinarea capacității optime de primire a unei zone se poate determina în funcție de cererea turistică.

Formula de calcul este următoarea:

K= SxK0/N,

unde,

K = capacitatea optimă de primire a zone;

S = suprafața totală a zonei;

K0 = coeficient a cărui valoare variază între 0,5 și 1, în funcție de particularitățile naturale ale zonei;

N = norma de spațiu pentru o persoană;

Următorul model de cercetare propus de M. Grigore (1974, citat de M. Cândea, G. Erdeli, T. Simion, 2000, pg. 21), pentru potențialul turistic natural, vizează o arie mai extinsă a modului cum sunt structurate elementele care definesc un anumit teritoriu.

Modelul propus de autorii M. Ielenicz și Laurei Comănescu (2006, p. 415) pentru evaluarea potențialului turistic al unei anumite destinații, urbane sau rurale, este următoarea:

P = dt + n + m + d + s , unde:

P = potențial turistic;

dt = suma valorilor obiectivelor turistice;

n = indicele numărului de obiective de interes internațional și național;

m = indicele gradului de modernizare al rețelei de comunicație;

d = indicele distanței față de ariile de concentrare mare a populației (peste 100 000 locuitori);

s = indice al calității serviciilor ce pot fi asigurate;

Metoda propusă de Ciangă (1997), este un model mai complex care acordă indici valorici întregului ansamblu de condiționări geografico-turistice din teritoriul studiat, acestea fiind grupate în 8 categorii, 24 de subcategorii și 95 de elemente cu valoare atractivă, iar prin însumarea acestora se obțin 100 de puncte:

Vt =++++++ = 100

Unde, Vt = reprezintă valoarea turistică;

∑1 = fondul morfoturistic;

∑2 = fondul climatoturisti;

∑3 = fondul turistic hidrogeografic;

∑4 = fondul turistic biogeografic;

∑5 = fondul turistic cultural-istoric;

∑6 = fondul turistic etnografic și folcloric;

∑7 = baza materială;

∑8 = potențialul de comunicație;

Cazer, Languar, Raynouard (1980, citați de Ciangă, Dezsi, 2010), propun o formulă de calcul pe baza relațiilor stabilite între valoarea și ponderea fiecărei resurse atractive:

– resurse naturale – 35%;

– cultural-istorice – 0,30%;

– infrastructură turistică – 0,25%;

– căi de acces 0,1%,

dar cu respectarea condiției ∑q = 1 și nivelul său calitativ

C = 1 pentru nivel scăzut;

C = 2 pentru nivel mediu;

C = 3 pentru nivel înalt,

pe baza căruia se poate determina indicele de atractiviate al unui obiectiv turistic, stațiune, zonă sau regiune turistică. Metoda folosită de echipa de experți are menirea de a lua în calcul ponderea participativă și nivelul de atractivitate al resurselor geografico-turistice naturale și antropice, ponderea diferențiată a componentelor potențialului turistic la construirea peisajului atractiv, rolul determinant al caracteristicilor, structurii și ponderii componentelor potențialului turistic în stabilirea tipurilor de activitate turistică, poziția resuselor turistice fața de principalele axe de circulație, gradul de accesibilitate, etc (Irimuș, 2010).

În continuare studiul s-a desfășurat cu identificarea resurselor geomorfologice și hidrologice, această etapă fiind și cea de teren, în care s-a utilizat metode calitative precum observația și analiza, iar ca instrumentele de lucru au fost utilizate fișele de prospectare și aparatul de fotografiat.

Următoarea etapă, a continuat cu inventariere resurselor naturale și antropice, făcută în baza fișelor de prospectare și a observațiilor, urmată de vectorizarea și introducerea datelor, prin utilizarea unor softuri specializate precum ArcGIS și Global Mapper 13, metoda G.I.S. fiind din ce în ce mai utilizată în studiile geografice, iar acest program a permis reprezentarea spațială a indicatorilor utilizați.

În urma cercetării și studierii metodologiei folosite de Cocean (1984), M. Grigore (1974), M. Ielenicz și Laurei Comănescu (2006), Cazer, Languar, Raynouard (1980), putem observa existența numeroasă de metode privind determinarea unor indici de atractivitate turistică.

Metoda aplicată în acest areal aparține lui L. Blaga, N. Josan, Camelia Ilieș (2014), aceasta vizează obținerea indicatorului de atractivitate turistică dată de densitatea obiectivlor turistice calculată în raport cu suprafața teritoriului.

De menționat este faptul că această metodă a fost folosită într-un studiu efectuat pe trei areale diferite de către studenții Universitații Oradea, din cadrul Departamentului de Geografie, Turism și Sport, specializarea Geografia Turismului, sub îndrumarea domnului profesor Lector Universitar Doctor Lucian Blaga. Aceste areale sunt Munții Pădurea Craiului, care face obiectul studiului din acesta lucrare, Munții Iadei și Munții Codru Moma.

Pentru obținerea indicatorului propus în lucrare într-o primă etapă, obiectivele turistice naturale au fost vectorizate sub forma de structuri de date spațiale de tip punct, s-au introdus în tabelul atribut coloane și câmpuri, în care au fost precizate denumirile obiectivelor și tipul acestora.

În a doua etapă acestea au fost supuse unor operații de selecție, în final rezultând un layer în format vectorial ce cuprinde 159 de obiective turistice naturale. Pe baza acestuia s-a calculat inițial densitatea simplă a obiectivelor turistice la nivelul unei celule de raster cu suprafața de 1 km2. Rasterul rezultat a fost supus unei operații de conversie în format vectorial de tip punct, fiecărei celule fiindu-i atribuită o valoare a densității în mod automat. Baza vectorială generată în modul arătat mai sus a fost trecută printr-un proces de interpolare (algoritmul utilizat a fost natural neighbour).

Rezultatul final constă într-un raster care evidențiază foarte bine sectoarele cu atractivitate turistică. Prin operații specifice de layout, aceste date au fost transformate în hartă( fig. nr. 15.).

Fig. nr. 15. Harta densității obiectivelor naturale în Munții Pădurea Craiului sectorul central estic.

În urma acestei prelucrări a fost generată o histogramă (fig. nr. 16.) care prezintă distribuția claselor de valori ale densității obiectivelor turistice în teritoriu.

Fig. nr. 16. Histograma distribuției claselor de valori ale densității obiectivelor turistice în teritoriu

5.2.Interpretarea rezultatelor

Din materialul obținut în urma prelucrării datelor la nivelul teritoriului studiat putem observa următoarele aspecte cu privire la distribuția arealelor cu atractiviate turistică.

Valoarea maxima a densitații obiectivelor, între 1,5 – 3,14 obiective/ km2, se regăsește pe o suprafață de 11 km2, împărțit în două sectoare. Primul sector de situează aproximativ între Valea Sohodol și Valea Cuților, afluenți ai Văii Roșia, în apropiere de localitatea omonimă. Obiectivele naturale care se regăsesc aici sunt reprezentate în cea mai mare parte de peșteri (Peștera Ciur Izbuc, Peștera Ciur Ponor, Peștera Liliacului, Peștera Crucii, Peștera Rece, etc) și două sectoare de chei (Cheile Cuților și Albioarei). O panoramă deosebită asupra acestui areal poate fi admirată de pe Vârful Runcari. Al doilea sector cu densitate maximă a obiectivelor naturale se află în zona Defileului Crișului Repede, între localitățile Șuncuiuș și Vadu Crișului. Spectaculozitatea defileului este întregită de numeroase peșteri: Peștera Vadu Crișului, Peștera Roșie, Peștera Caprei, etc.

Arealele cu valori ale densității cuprinse între 1,01 – 1,5 obiective/ km2, se regăsesc în șase sectoare cu o suprafață de 9 km2, repartizate astfel: primele două sectoare se află în împrejurimile arealelor cu densitate maximă a obiectivelor, iar celelalte patru sectoare se regăsesc pe Valea Toplicioarei (Peștera Ponorul Runcșor, Peștera Craiului), pe Valea Soimușurilor (Cheile Lazuri, Peștera Hârtopul Bonchi), pe Valea Mișidului (Peștera Unguru Mare) și pe Valea Mare.

Sectoarele cu valori ale densităților medii (între 0,501 – 1 obiective/km2 , pe o suprafață de 47 km2) și mici (între 0,12 – 0,5 obiective/km2, pe o suprafață de 324 km2), au caracter insular și sunt răspândite în întreagul areal studiat.

Pe suprafața de 694 km2 valoarea densitații este foarte mică, nesemnificativă, situată între 0 – 0,12 obiective/km2.

Concluzii

Munții Pădurea Craiului reprezintă un teritoriu vast și complex incluzând unități morfologice diferite, precum dealuri, culmi, văi și o multitudine de resurse naturale date de relieful carstic. Carstul Munților Pădurea Craiului prin prezența numeroaselor peșteri și avene, chei, defilee, cascade, doline și uvale, ponoare, este important atât ca obiectiv turistic, căt și ca obiectiv de studiu speologic, arheologic, morfologic, etc.

Pentru Munții Pădurea Craiului, necesitatea dezvoltării turismului constă în faptul că acest areal beneficiază de un potențial natural valoros, dar care nu este valorificat suficient la adevărata sa valoare.

Studiul realizat în acest teritoriu a evidențiat un caracter complex al acestuia, determinat de existența a două areale cu un grad ridicat de atractiviate care aparține cadrului natural. Se remarcă astfel un potențial dat de resursele naturale morfologice, reprezentat prin vârfuri, culmi, abrupturi și chei, dar în special prin prezența multitudinii de peșteri și avene, unele dintre acestea fiind unicate precum Peștera Vântului și Avenul Stanul Foncii, dar și prin culoarele de vale.

Pentru valorificare acestui potențial sunt necesare investiții în ceea ce privește creșterea calitativă și cantitativă a ofertei de cazare și în special reabilitare și dezvoltarea infrastructurii. Pe de altă parte, numeroase componente ale cadrului natural sunt inaccesibile turiștilor, de aceea este necesară o intervenția majoră privind accesul în peșteri și amenajarea acestora, marcarea unor trasee turistice și amenajarea unor campinguri turistice.

Datorită altitudinilor mai reduse, accesul este faciliatat și în consecință s-ar putea creea posibilitatea dezvoltării turismului în acest areal prin:

amenajarea unor poteci marcate cu indicatoare pentru accesul la punctele de belvedere;

prezența unor indicatoare pentru semnalarea obiectivelor turistce naturale;

amplasarea unor puncte de informare turistică în extremitățile arealui pe rutele cele mai importante, care să dețină materiale de promovare (hărți, broșuri, ghiduri, pliante) și nu în ultimul rând să existe persoane calificate în aceste puncte de informare turistică, care să poată oferi toate informațiile necesare cu privire la existența obiectivelor turistice, bazelor de cazare, bazelor de alimentație și a mijloacelor de divertisment;

dezvoltarea localităților rurale, care în acest areal au o pondere mare, prin amenajarea unor pensiunii agroturistice în adevăratul sens al cuvântului și reluarea unor îndeletniciri mai vechi precum unele ateliere de prelucare artizanală a lemnului;

îmbunătățirea infrastructurii de transport, care la nivelul acestui areal deține o poziție nefavorabilă pentru atragerea potențialilor turiști;

nivelul infrastructurii generale, care este imperativă pentru dezvoltarea turismului, este foarte scăzută în acest areal și este necesară îmbunătățirea acesteia prin introducerea în localitățile existente la nivelul teritoriului a următoarelor utilițăți: apă, canalizare, telefonie, internet, cablu TV, etc;

un factor important cu privire la accesul și dezvoltarea turismului este infrastructura rutieră care necesită o îmbunătățire majoră în acest teritoriu.

În prezent, geograful își asumă tot mai des calitatea de factor care propune soluții elaborate în utilizarea teritoriului, în urma unor analize amănunțite ale structurii, funcțiilor și particularităților specifice ale acestuia, identifică potențialul turistic și emite sugestii cu privire la valorificarea acestuia, tinând cont de o serie de factori precum dinamica mediului înconjurător, morfologia și pedologia acestuia.

Bibliografie

BLAGA, L., JOSAN, N., ILIEȘ DORINA CAMELIA, (2014), Relieful și amenajarea teritoriului, Editura Universității din Oradea

BLAGA, M., BLAGA, O.,(2005), Valea Iadului, Locuri, Oameni, Fapte, Tradiții, Editura Abaddaba, Oradea.

BORDEA, S., (1978), Munții Pădurea Craiului – ghid turistic, Edit. Sport-Turism, Bucuresti.

BORDEA, S. (1978), Munții Pădurea Craiului, Colecția Munții Noștri, Editura Sport-Turism, București.

CANDEA MELINDA, ERDELI G., SIMON TAMARA, (2000), Romania. Potențial turistic și turism, Edit. Universității din București.

COCEAN, P. (1988), Chei și defilee din Munții Apuseni, Editura Academiei, București.

COCEAN, P. (1984), Potențialul economic al carstului din Munții Apuseni, Editura Academiei Socialiste România, București

ERDELI, G., GHERGHILAȘ, A. (2006), Amenajări turistice, Editura Universitară, București.

IELENICZ, M., COMĂNESCU LAURA (2009), România, Potențial Turistic, Editura Universitară București.

IRIMUS. A. I. (2010), Relieful – Potențial și valorificare turistică, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

POP, P. GR. (2000), Carpații si subcarpații României, Editura Clujeană, Cluj-Napoca.

RUS, I. (2005), Substrat și peisaj geografic în Munții Pădurea Craiului, Editura Universitații din Oradea, Oradea.

RUSU, T. (1988), Carstul din munții Pădurea Craiului. Pe urmele apelor subterane, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

www.cesavezi.ro

www.google.ro/maps/@47.0745948,21.9374442,12z

www.laconteledracula.ro

www.pesteravantului.ro

www.romguide.ro

www.turismland.ro

www.turistinfo.ro

www.viaromania.eu

www.welcometoromania.ro

http://www.speologie.org/Pestera-Izbucul-Izbandis

http://padureacraiului.x7.ro/veg.htm