Cu titlul de manuscris [625911]

1
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN CHIȘINĂU

Cu titlul de manuscris
C.Z.U: 378 (043.3)

Lilia ȚURCAN (BALȚAT)

FORMAREA TOLERANȚEI PEDAGOGICE
A CADRELOR DIDACTICE

Specialitatea: 533. 01. Pedagogie universitară

Teză de doctor în ș tiințe pedagogice

Conducător științific:
Maia Cojocaru -Borozan,
dr. hab., prof. univ.

Autoare: Lilia Țurcan (Balțat)

CHIȘINĂU, 2015

2

© Lilia ȚURCAN (BALȚAT)

3
CUPRINS
ADNOTARE (română, rusă, engleză) ……………………………………………………… 4
LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………….. 7
INTRODUCERE ……………………………………………………… …………………… 8
1. REPERE ISTORICO – CONCEPTUALE ALE TOLERANȚEI PEDAGOGICE
1.1. Geneza toleranței ca problemă pedagogică ………………………………………… 17
1.2. Arhitectura socioprofesională a toleranței pedagogice …………………………….. 35
1.3. Formarea cadrelor didactice în perspectiva educ ației pentru toleranță ……………… 45
1.4. Concluzii la capitolul 1. …………………………………………………………….. 55
2. CADRUL METODOLOGIC AL DEZVOLTĂRII TOLERANȚEI PEDAGOGICE
2.1. Modelul teoretic al toleranței pedagogice în perspectivă axiologică ………………….. 56
2.1.1. Premise curric ulare ale dezvoltării toleranței pedagogice în universitate …………… 68
2.2. Determinări sociale ale educației pentru toleranță în lumea contemporană ………………. 74
2.3. Conceptul pedagogic de educație pentru toleranță ……………. …………………. …………… 76
2.3.1. Sugestii metodologice pentru dezvoltarea curriculumului la dirigenție pe dimensiunea
educație pentru toleranță ……………………………………………………………………..
83
2.4. Concluzii la capitolul 2. ………………………………………………………………… 90
3. PRAXIOLOGIA FORMĂRII TOLERANȚEI PEDAGOGICE A CADRELOR
DIDACTICE ÎN PERSPECTIVA EDUCAȚIEI PENTRU TOLERANȚĂ
3.1. Demersul experimental al cercetării toleranței pedagogice ……………………………… 92
3.2. Strategia formării toleranței pedagogice a cadrelor didactice în scopul educației pentru
toleranță a elevilor ……………………………………………………………………………
109
3.3. Valori ale toleranței pedagogice formate experimental în mediul profesional …………. 116
3.4. Concluzii la capitolul 3. …………………………………………………………………. 140
CONCLUZII GENERALE …………………………………………… …………………… 141
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………. 144
ANEXE
Anexa 1. Glosar de termeni ………………………………….………………………………. 158
Anexa 2. Curriculum disciplinar universitar Pedagogia toleranței …………………………… 164
Anexa 3. Curriculum disciplinar univers itar Educație pentru toleranță ……………………. 167
Anexa 4.Teme de cercetare a toleranței pedagogice …………………………………………. 169
Anexa 5. Seminarii didactice universitare la Pedagogia toleranței ………………………….. 170
Anexa 6. Grilă de observație/evaluare a toleranței p edagogice ……………………………… 179
Anexa 7. Test de autoevaluare a toleranței pedagogice ……………………………………… 180
Anexa 8. Chestionar de evaluare a reprezent ărilor profesorilor despre educa ția pentru
toleran ță ………………………………….……………………………………………………
181
Anexa 9. Tabel generalizator de evaluare a nivelului de toleranță pedagogic ………………. 182
Anexa 10. Date experimentale comparate obținute prin aplicarea testului de autoevaluare a
toleranței pedagogice (studenți, profesori școlari) ………………………………………….
188
DECLARAȚIA DE ASUMARE A RĂSPUNDERII ……………………………………… 194
CV-UL AUTOAREI ………………………………………………………………………… 195

4
ADNOTARE
Țurcan (Balțat) Lilia
Formarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice,
Teză de doctor în științe pedagogice, Chișinău, 2015
Structura tezei include: introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări,
bibliografie din 246 de surse, adnotare (română, engleză, rusă), concepte -cheie în limbile română,
engleză, rusă, lista abrevierilor, 143 pagini de text de bază, 50 de tabele, 19 figuri, 10 anexe.
Publicații la tema tezei: 13 lucrări științifice.
Concepte -cheie: toleranță, pedagogia toleranței, referențial profesional al cadrelor didactice,
toleranță pedagogică a cadrelor didactice (TPCD), educația pentru toleranță.
Domeniul de studiu reprezintă pedagogia universitară, pedagogia culturii emoționale (PCE),
pedagogia toleranței.
Scopul cercetării : formarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice în vederea educației
pentru toleranță a elevilor. Obiectivele investigației vizează: stabili rea fundamentelor
epistemologice ale toleranței pedagogice în contextul formării profesionale a cadrelor didactice;
elaborarea Modelului teoretic al toleranței pedagogice; formularea criteriilor, indicatorilor,
descriptorilor și a valorilor toleranței peda gogice; dezvoltarea curriculumului pedagogic
universitar prin integrarea disciplinelor specifice pedagogiei toleranței; conceptualizarea
educației pentru toleranță și dezvoltarea curriculumului la dirigenție pe dimensiunea vizată;
elaborarea și validarea e xperimentală a Strategiei formării toleranței pedagogice în scopul
educației pentru toleranță a elevilor.
Noutatea și originalitatea științifică a cercetării sunt întemeiate de: elaborarea Modelului
teoretic al toleranței pedagogice în contextul referenția lului profesional al cadrelor didactice;
formularea criteriilor, indicatorilor, descriptorilor și a valorilor toleranței pedagogice;
conceptualizarea pedagogică a educației pentru toleranță; elucidarea valorilor culturii toleranței în
mediul educațional.
Problema științifică soluționată în cercetare constituie dezvoltarea curriculumului de
formare a cadrelor didactice prin integrarea toleranței pedagogice în referențialul profesional al
cadrelor didactice în scopul creării premiselor educației pentru tolera nță a elevilor; renovarea
curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță; elaborarea instrumentelor de
evaluare a toleranței pedagogice în plan axiologic și elaborarea metodologiei de formare a
toleranței pedagogice în perspectiva sp oririi culturii toleranței în mediul educațional.
Semnificația teoretică a cercetării este confirmată prin: stabilirea fundamentelor
epistemologice ale toleranței pedagogice; clarificarea semnificației termenilor specifici
pedagogiei toleranței; sistematiz area conținutului ideatic privind toleranța pedagogică și crearea
noilor cunoștințe în domeniul Pedagogiei universitare, a Pedagogiei culturii emoționale și a
Pedagogiei toleranței.
Valoarea aplicativă a cercetării: contribuirea teoretico -praxiologică la dezvoltarea
curriculumului pedagogic universitar prin integrarea disciplinelor specifice pedagogiei toleranței;
elucidarea nivelurilor de formare a toleranței pedagogice a cadrelor didactice; dezvoltarea
curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță; elaborarea și validarea
experimentală a Strategiei formării toleranței pedagogice ca o condiție principială a educației
pentru toleranță a elevilor.
Implementarea rezultatelor științifice a fost realizată prin mediatizarea elaborărilor t eoretice
și experimentarea Strategiei de formare a toleranței pedagogice a cadrelor didactice în U.P.S „I.
Creangă” din Chișinău și înLiceul teoretic nr. 94 din Chișinău în anii 2011 – 2014.

5
АННОТАЦИЯ
Цуркан (Балцат) Лилия
Формирование педагогической толерантности учителей
диссертация кандидата педагогических наук, Кишинёв, 2015
Структура диссертации : введение, три главы, общие выводы и рекомендации,
библиографию из 246 источников, аннотацию на румынском, русском и английском языках,
список абревиатур, 143 страниц, 50 таблиц , 19 фигур, 10 приложений.
Публикации по теме диссертации: 13 научных работ.
Ключевые понятия: толерантность, педагогика толерантности, педагогическая
толерантность, профессиограма учителей, воспитание толерантности .
Область исслед ования: Педагогика высшего образования, Педагогика эмоциональной
культуры, Педагогика толерантности .
Целью исследования является формирование педагогической толерантности учителей
для воспитания толерантности учеников. Задачи исследования: определение н аучных основ
педагогической толерантности в контексте профессионального формирования учителей,
разработка Теоретической модели педагогической толерантности, разработка критериев,
показателей, дескрипторов и ценностей педагогической толерантности, развит ие
педагогического университетского куррикулума посредством внедрения предметов
педагогики толерантности, концентуализация воспитания толерантности, разработка и
экспериментальная проверка Стратегии формирования педагогической толерантности для
воспитания толерантности учеников.
Научная новизна и оригинальность исследования заключается в: разработке
Теоретической модели педагогической толерантности в контексте профессиональных
стандартов формирования учителей, разработке критериев, показателей и ценностей
педагогической толерантности, педагогической концептуализации воспитания толерантности
учеников, в описании ценностей культуры толерантности в школьной среде.
Научная проблема, разрешенная в данном исследовании, представлена развитием
куррикулума педагог ического формирования учителей в целях создания предпосылков
воспитания толерантности учеников, переосмыслением и развитием школьного курикулума
по воспитательной деятельности в плане воспитания толерантности, разработкой методов
исследования педагогическ ой толерантности в плане специфических ценностей и
внедрением методологии формирования педагогической толерантности в перспективе
повышения культуры толерантности в школьной среде.
Теоретическая значимость исследования аргументирована: определением на учных
основ педагогической толерантности, выявлением научного значения специфических
терминов педагогики толерантности, систематизацией научного содержания педагогической
толерантности и созданием системы научных знаний в области Педагогики высшего
образо вания, Педагогикеи эмоциональной культуры и Педагогикеи толерантности.
Прикладное значение исследования заключается в: теоретическом и практическом
развитии педагогического университетского куррикулума посредством внедрения
специфических предметов по Педа гогике толерантности, описании уровней формирования
педагогической толерантности учителей, развитии школьного куррикулума по
воспитательной деятельности в плане воспитания толерантности, разработке и
экспериментальной проверки Стратегии формирования пед агогической толерантности как
главной условии воспитания толерантности учеников.
Внедрение научных результатов исследования производилось посредством
медиатизации научных разработок и экспериментирования Стратегии формирования
педагогической толерант ности в высшем учебном заведении им. И. Крянгэ , мун. Кишинёв и
в теоретический лицей N. 94 из Кишинёва с 2011 по 2014 год.

6
ANNOTATION
Țurcan (Balțat) Lilia
The Formation of Teachers’ Pedagogical Tolerance
Doctoral thesis in pedagogical sciences, Chis inau, 2015
The thesis’ structure includes : introduction, three chapters, general conclusions and
recommendations, 246 references, annotation (Romanian, English, and Russian), key -concepts in
Romanian, English, and Russian, the list of abbreviations, 143 pa ges of the basic text, 50 tables, 19
figures, and 10 riders.
Publications related to the thesis’ theme: 13 scientific works.
Key-concepts : tolerance, pedagogy of tolerance, teachers’ professional referential, teachers’
pedagogical tolerance (TPT), educ ation for tolerance.
The field of the research represents Higher Education Pedagogy, Pedagogy of Emotional
Culture (PEC), and Pedagogy of Tolerance.
The aim of the research : the formation of teachers’ pedagogical tolerance aiming at teaching
pupils tolera nce. The research objectives target : to establish the epistemological backgrounds
of pedagogical tolerance in the context of teachers’ professional training; to draft the Pedagogical
Tolerance Theoretical Model; to elaborate the criteria, indicators, c oncepts, and the pedagogical
tolerance values; to develop the higher education curriculum by including the disciplines peculiar
to the Pedagogy of Tolerance; to conceptualize the education for tolerance and the development of
the guidance and counselling curriculum on the targeted dimension; to elaborate and experiment
the validation of the Strategy of Pedagogical Tolerance Formation having the purpose of
cultivating tolerance in pupils.
Scientific novelty and originality of the research are grounded i n: the elaboration of the
Pedagogical Tolerance Theoretical Model in the context of teachers’ professional referential; the
elaboration of the criteria, indicators, concepts, and the pedagogical tolerance values; pedagogical
conceptualisation of the educat ion for tolerance; crystallization of the culture of tolerance values in
the educational environment.
The scientific problem solved in the research constitutes : the development of the teachers’
training curriculum by including the pedagogical tolerance in the teachers’ professional referential
aiming at producing the prerequisites of pupils’ education for tolerance; redevelopment of the
guidance and counselling curriculum on the education for tolerance dimension; drafting the
evaluation instruments of th e pedagogical tolerance assessment on the axiological plane and the
elaboration of the pedagogical tolerance formation methodology aiming at increasing the culture of
tolerance in the educational environment.
Theoretical value of the research is averre d by : establishing the epistemological grounding
of the pedagogical tolerance, clarifying the meaning of the concepts related to the field of
Pedagogy of Tolerance; adjusting the ideational content regarding the pedagogical tolerance and
originating new k nowledge in the field of Higher Education Pedagogy, Pedagogy of Emotional
Culture, and Pedagogy of Tolerance.
The practical value of the research: theoretical and praxeological contributions to the
development of the pedagogical curriculum in higher educ ation by integrating the disciplines
peculiar to the Pedagogy of Tolerance; crystallizing the levels of teachers’ pedagogical tolerance
formation; the development of the guidance and counselling curriculum on the education for
tolerance dimension; elabor ation and experimental validation of the Strategy of pedagogical
tolerance formation as a main condition for pupils’ education for tolerance.
The implementation of the scientific results has been achieved through communicating the
theoretical elaboratio ns and implementing the Teachers’ Training Strategy in the Pedagogical State
University „I. Creanga” and theoretical Lyceum, nr 94 from Chisinau in the years 2011 -2014.

7
LISTA ABREVIERILOR

În limba română:
TPCD – toleranța pedagogică a cadrelor didactic e
PCE – Pedagogia culturii emoționale
PT – Pedagogia toleranței
SFTPCD – Strategia formării toleranței pedagogice a cadrelor didactice

În limba rusă:
ПТУ – педагогическая толерантность учителей
ПЭК – Педагогика эмоциональной культуры
ПТ – Педагогика т олерантности
СФПТВТУ – Стратегия формирования педагогической толерантности для воспитания
толерантности учеников

În limba engleză:
TPT – teachers’ pedagogical tolerance
PEC – Pedagogy of Emotional Culture
PT – Pedagogy of Tolerance
SPTF – Strategy o f Pedagogical Tolerance Formation

8
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Paradigma actuală a pedagogiei
toleranței în societatea contemporană se afirmă prin promovarea activă în ultimul deceniu a
valorilor culturii toleranței: coexiste nță umanistă , respectul diferențelor, alegerea liberă a
orientărilor valorice și acceptarea nonconflictuală a drepturilor altora în contextul Declarației
despre principiile toleranței [177]. Educația toleranței este o problemă globală, „crearea unei
societ ăți mondiale tolerante reprezintă un ideal educațional internațional” [74, p.140].
Actualitatea temei este determinată de procesele sociale contemporane caracterizate prin
tendințe de confruntare și dezintegrare care se produc pe fonul crizei spirituale a le societății,
reflectate și în domeniul învățămâ ntului. În aceste circumstanțe tole ranța este mai necesară ca
oricâ nd, deoarece confruntările, care iau amploare, constituie o amenințare universală potențială
pentru orice persoană sau regiune. Toleranța c reează echilibrul necesar „ omului înzestrat cu
rațiune și voință, toleranța instituind o lume umanizată prin cultură și civilizație” , rațiuni din
care, abordâ nd problema mentalității tolerante, autorul I. Grigoraș (2012) menționează că
„pentru a practica t oleranța este nevoie de oameni educați, cu o solidă cultură umanistă, cu un
subtil simț al valorilor și cu dorința fermă de autoperfecționare conținuă ” [77, p. 15 ].
Cercetătorii în domeniu educației își conjugă eforturile pentru a demonstra că toleranța
este o valoare universală și formă axiologică a conviețuirii umane, în același timp, este una
din cele mai contradictorii valori ale lumii contemporane (interpretată ca răbdare și sacrificiu
de sine ) și de scriu conținutul conștiinței, gâ ndirii, acțiunii și mentalității tolerante. Declarația
Principiilor Toleranței a Statelor Membre ONU (1995, 2004, 2008, 2010) abordează toleranța
ca „ o condiție necesară păcii, progresului economic și social al tuturor popoarelor ”,
clarificâ nd semnificația toleranței, rolul statului social în promovarea acesteia, dimensiunile
socioeducaționale și angajamentele de acțiune în demersurile educaționale. Comisia UNESCO
(2012, 2014) în culegerea Educația în spiritul toleranței, în calitate de reper pentru activitatea
cadrelor didac tice din învățămâ ntul preuniversitar, conceptualizează toleranța ca patern
axiologic și comporta mental al persoanei, sensibilizâ nd profesorii la această problemă, care
reprezintă o condiție imanentă pentru realizarea obiectivelor educaționale [62, p 22]. D in
aceste rațiuni o rientarea pozitivă a educației se realizează prin angajarea axiologică pentru
realizarea prin și pentru valori , ființa umană reprezentâ nd valoarea supremă [ 115].
Câmpul semantic al noțiunii de toleranță este dezvoltat prin sintagmele an corate
științific în domeniul Pedagogia toleranței de către autori consacrați precum: Voltaire (2010) –
conceptul științific toleranță socială [163]; T. Kuhn – conceptul toleranță psihofiziologică
[96]; Golu M. (1997) – toleranță interpersonală [79], A. Tucicov (2001) [147]; J. Cara (2011)

9
[12]; N. Silistraru (2008) – toleranță interetnică, B. Reardon (2010), El. Macavei (2004), V.
Goraș – toleranță religioasă/interconfesională; О.Чебыкина (2012) – toleranța de gen [135;
126; 98; 75; 212 ]; M. Guzun (2005) – toleranța politică și etnică [79]; C. Cramarenco (2010) –
toleranța comunicativă [35]; L. Thourunde (1997) , Fr. Torralba (1997), Скрябина О. (2000),
Fr. Paulo (2006); P. Freire (2006), T. Fadeeva (2011) – toleranța pedagogică [231; 232; 202;
221]; L. N atehan (2013) – pedagogia toleranței pozitive, Vl. Pâslaru (2004), (2006), (2013) –
toleranța ca derivată a identității persoanei [115] ; L. Cuznețov (2008) – cultura toleranței în
familie [43]; Dm. Patrașcu (2011) – fantasma mentalității [117]; Em. Stan ( 2004) – educația
pentru toleranță [139]; D. Toes (2013) – educația pentru toleranță [146]; L. Balțat, T. Șova
(2014) – toleranța la stres [138]; L. Balțat (2013) – pedagogia toleranței [156]; L. Balțat (2014)
– educația pentru toleranță etc. [152]. Mențion ăm că în diferite culturi conceptul toleranță este
interpretat în mod diferit.
Sursele cercetării includ teorii, concepții, idei, opinii, sugestii din domeniul
psihopedagogiei, a psihologiei sociale, a psihologiei educației, a pedagogiei culturii
emoțion ale, a filosofiei educației etc. Reperele epistemologice ale cercetării au constituit:
teoriile sociologice (Durkheim); teoria interacțiunii sociale (T. Felson); t eoria conflictului (M.
Weber), teoria f rustrare -agresivitate ( S. Dollard , M. Berkowitz) ; teoriile din domeniul
educației – teoria constructivismului (Bordieau) [91]; teoria culturii emoționale (I. Andreeva)
[172] , teoria maximizării afective (M. Hammond ); teoria disciplinării emoționale (Ch. Manz )
[91]; teoria educației bazate pe inteligență emoți onală (D. Goleman) [73]; teoria m uncii
emoționale ; teoria culturii emoționale, metodologia cercetării și tehnologia dezvoltării culturii
emoționale ( M. Cojocaru -Borozan) [31]; teoria despre Pedagogia toleranței (F. Toralba, L.
Thorunde) [233; 234] ; teoria despre Pedagogia culturii emoționale (D. Chabot, M. Cojocaru –
Borozan ș. a.) etc. [31].
Sistemul de formare a cadrelor didactice exprimă sensibilitate în acest sens, devenind un
spațiu al formării moral -spirituale prin valorile toleranței în perspectiva con solidării sistemului
de valori existențiale ale agenților educației. Din această perspectivă viziunea tolerantă asupra
formării profesionale a cadrelor didactice presupune formarea conduitei deontologice orientate
spre comunicare bazată pe valorile cultur ii toleranței ca expresie a empatiei, compasiunii,
stimei de sine și de alții, a acceptării unor compromisuri în situații profesionale tensionante.
Tendințele menționate actualizează necesitatea educației pentru toleranță pentru a răspunde
adecvat provocăr ilor conflictogene și distructive în interacțiunile umane.
Una dintre preocupările actuale ale conceptorilor de curriculum pentru formarea
cadrelor didactice este dezvoltarea la acestea a toleranței pedagogice , problemă soluționată în

10
domeniul Pedagogia toleranței – știință pedagogică, ce are ca obiect de studiu – educația
pentru toleranță . Majoritatea problemelor profesionale ale cadrelor didactice în societatea
contemporană ( conflictele intra – și interpersonale în grupurile profesionale, rezistența scăz ută
la tensiunile profesionale și violența în mediul educațional ) sunt puse pe seama formării
insuficiente a toleranței pedagogice, ce conduce inevitabil la apariția deficitului de educație
pentru toleranță a elevilor, fenomen care se exprimă prin agresivi tate și atitudini intolerante .
Ceea ce este întolerabil este ușor de identificat: rasismul , xenofobia , violența sau discriminarea
etc. [162, p. 225]. Asumarea toleranței pedagogice este întotd eauna dificilă întrucâ t, după cum
afirmă La Bruyère (2003), impl ică înaltă omenie , valoare centrală, care se învăță prin educație,
tratată în termeni de „ mentalitate și cultură tolerantă ”, pentru a exclude mentalitatea
totalitară , indiferența , agresivitatea și violența . Recunoaștem că oamenii sunt intoleranți, fiind
„atât de plini de ideile lor, încâ t nu mai este loc pentru cele ale altora ” [Apud, 221].
Educatorii au nevoie de pregătire foarte bună pentru a forma elevilor aceste valori,
pentru a înțelege reacțiile copiilor și a răspunde într -o manieră corectă și constru ctivă, pentru a
aplica demersuri adecvate conceptualizării și predării valorilor umane fundamentale, validate
de normele ONU în materie de drepturi ale omului. Formarea spiritului de toleranță este un
proces complicat, îndelungat și etapizat [160].
Învăță mântul superior este/trebuie să devină un spațiu al dezvoltării spirituale pe direcția
formării toleranței pedagogice ca valoare profesională a cadrelor didactice, pedagogia
toleranței fiind un dome niu relativ nou de cercetare atâ t pentru teoria și practic a educațională
din R. Moldova, cît și pe plan global. D ezvoltarea profesională a cadrelor didactice pe direcția
formării toleranței pedagogice presupune valorificarea situațiilor de învățare universitară
pentru a asigura dezvoltarea culturii toleranței soc iale și promovarea valorilor democratice.
Modelele toleranței promovate de forurile științifice internaționale în condițiile provocărilor
generate de diversitatea interculturală, de opinii, credințe etc., prezintă noi exigențe privind
eficientizarea formăr ii profesionale a cadrelor didactice, concepută ca obiect al preocupărilor
privind dezvoltarea profesională a educatorilor pe dimensiunea eticii pedagogice, pentru
formularea răspunsurilor la problematica renovării standardelor de formare profesională.
În acest sens, pedagogia toleranței , orientată spre formarea toleranței pedagogice ca și
competență profesională, are ca obiect de studiu educația pentru toleranță. Cadrele didactice
au nevoie de formare specifică pentru a demonstra gâ ndire tolerantă și con structivă, pentru a
aplica demersuri necesare promovării valorilor toleranței, validate în materie de drepturi ale
omului. Important în context universitar devine faptul să extindem semnificația toleranței
pedagogice care reprezintă fundamentul etic al co municării pedagogice. Dezvoltarea optimă în

11
plan socioafectiv a cadrelor didactice se reflectă în competențe și cultură emoțională ce asigură
acestora un comportament echilibrat, motivat și orientat valoric [156, p. 60]. Condițiile
complexe socioculturale actualizează tot mai acut problematica intemeierii științifice a formării
TPCD. Formarea toleranței pedagogice este o problemă de etică profesională a comunității
pedagogice, aflată în responsabilitatea instituțiilor de formare a cadrelor didactice, ca med iul
propice pentru a crea premise educației pentru toleranță a elevilor. În această activitate dificilă
este nevoie, de a determina și descrie esența științifică a toleranței pedagogice, a conținutului și
a expresiilor comportamentale în mediul educațional .
Promovarea culturii toleranței implică precizarea limitelor toleranței prin
minimalizarea tendinței de absolutizare a acesteia ce ar putea conduce la expresii de
intoleranță , prin decodificarea semnificației și înțelegerea corectă a toleranței ca
respon sabilitate , respect și umanism , care previne încălcarea limitelor toleranței ca răbdare .
Antipod al toleranței – intoleranța , apare în interacțiuni comunicative agresive și poate fi
recunoscută în plan intern la nivelul sistemului de valori individuale pri n atitudini de
superioritate în raport cu ceilalți și în plan extern prin încălcarea evidentă sau subtilă a
drepturilor și libertăților persoanei, serios impediment în construcția unei societăți tolerante.
Concluzionâ nd pe această linie de subiect, sublin iem că p roblema toleranței este una
fundamentală pentru societățile în schimbare la etape de reformă (religioasă, politică sau
economică), pentru șocurile pe care le aduce globalizarea. Importanța studierii problemei
vizate rezultă din contradicțiile înreg istrate, nu doar în mediul social, ci și, în context
educațional, ce apar sub forma încălcării normelor sociale și a valorilor culturii toleranței: (a)
între provocările educației contemporane și particularitățile formării profesionale ale cadrelor
didact ice; (b) între nivelul dezvoltării toleranței cadrelor didactice și exigențele imperative
înaintate de situațiile pedagogice concrete; (c) între nevoia de formare a toleranței pedagogice
și insuficiența studierii acestei dimensiuni a culturii profesionale a cadrelor didactice, în
general; (d) între cerințele profesorilor școlar i și ale instituției de învățămâ nt avansate elevilor
și nivelul de educație a toleranței acestora; (e) între valorile toleranței și particularitățile
comunicării educaționale autentic e (reale) ale elevilor.
Astfel, problema cercetării este demersul social actual pentru cultura toleranței și
formarea insuficientă a toleranței pedagogice a cadrelor didactice în vederea educației pentru
toleranță. Direcțiile de soluționare a problemei cercetării pe care le înaintăm sunt : (a)
clarificarea câ mpului semantic prin definirea conceptului TPCD și elaborarea Modelului
teoretic al TPCD; (b) elucidarea premiselor curriculare ale formării TPCD în învățămâ ntul
superior; (c) elaborarea/descrierea c onceptului pedagogic educație pentru toleranță ;

12
(d) implementarea Strategiei dezvoltării TPCD; (e) formularea unor concluzii intermediare și
finale privind promovarea culturii toleranței. Direcțiile formulate pot fi realizate prin
conceptual izare și dezvoltare curriculară și prin activități de formare/dezvoltare profesională
inițială și continuă a cadrelor didactice .
Scopul cercetării constă în formarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice în vederea
educației pentru toleranță a elevi lor. Obiectivele investigației vizează : stabilirea fundamentelor
epistemologice ale toleranței pedagogice în contextul formării profesionale a cadrelor didactice;
elaborarea Modelului teoretic al toleranței pedagogice; formularea criteriilor, indicatorilor ,
descriptorilor și a valorilor toleranței pedagogice; dezvoltarea curriculumului pedagogic universitar prin
integrarea disciplinelor specifice pedagogiei toleranței; conceptualizarea educației pentru toleranță și
dezvoltarea curriculumului la dirigenție p e dimensiunea vizată; elaborarea și validarea experimentală a
Strategiei formării toleranței pedagogice în scopul educației pentru toleranță a elevilor.
Metodologia cercetării științifice a inclus utilizarea î n demersul investigațional și
experimental a me todelor: teoretice – documentarea științifică, metoda modelării, metodele
analitico -sintetice, metode experimentale – experimentul pedagogic, observația, conversația,
chestionarul, grila de observație, metode de măsurare a datelor experimentale: prelucrare a
matematico -statistică a datelor experimentale și metoda statistică: Programul SPSS – 17.
Noutatea și originalitatea științifică a cercetării sunt întemeiate de: elaborarea Modelului
teoretic al toleranței pedagogice în contextul referențialului profesion al al cadrelor didactice;
formularea criteriilor, indicatorilor, descriptorilor și a valorilor toleranței pedagogice;
conceptualizarea pedagogică a educației pentru toleranță; elucidarea valorilor culturii toleranței în
mediul educațional.
Problema științi fică soluționată în cercetare constituie: dezvoltarea curriculumului de
formare a cadrelor didactice prin integrarea toleranței pedagogice în referențialul profesional al
cadrelor didactice în scopul creării premiselor educației pentru toleranță a elevilor ; renovarea
curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță; elaborarea instrumentelor de
evaluare a toleranței pedagogice în plan axiologic și elaborarea metodologiei de formare a toleranței
pedagogice în perspectiva sporirii culturi i toleranței în mediul educațional.
Semnificația teoretică a cercetării este confirmată prin: stabilirea reperelor conceptuale ale
toleranței pedagogice; clarificarea semnificației termenilor specifici pedagogiei toleranței;
sistematizarea conținutului ide atic privind toleranța pedagogică și crearea noilor cunoștințe în
domeniul Pedagogiei universitare, a Pedagogiei culturii emoționale și a Pedagogiei toleranței.
Valoarea aplicativă a cercetării: contribuirea teoretico -praxiologică la dezvoltarea
curriculu mului pedagogic universitar prin integrarea disciplinelor specifice pedagogiei toleranței;

13
elucidarea nivelurilor de formare a toleranței pedagogice a cadrelor didactice; dezvoltarea
curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță; el aborarea și validarea
experimentală a Strategiei formării toleranței pedagogice ca o condiție principială a educației pentru
toleranță a elevilor.
Implementarea rezultatelor științifice a fost realizată prin mediatizarea elaborărilor
teoretice la Pedagogi a toleranței în mediul studenților pedagogi în procesul de pregătire inițială
și al cadrelor didactice școlare în cadrul formării continue prin experimentarea Strategiei de
formare a toleranței pedagogice în învățămâ ntul superior (UPS „I. Crean gă” din Chiș inău) și
în învățămâ ntul preuniversitar (liceul nr. 94 „Gh. Ghimpu” din Chișinău, gimnaziul „N.
Holban” din s. Scorțeni) în perioada anilor 2011 – 2014.
Aprobarea și validarea rezultatelor științifice este asigurată de investigațiile teoretice
și experienț iale la tema cercetării. Rezultatele investigației au fost prezentate în monografii
colective: Toleranța la stres , 2014, Cultura de gen în educație , 2014; în ghidurile
metodologice: Pedagogia toleranței , 2013; Educație pentru toleranță. Sugestii metodologi ce
profesorilor școlari , 2014; în reviste științifice de specialitate: Abordări actuale privind
integrarea toleranței comunicative în sistemul valorilor fundamentale , În: R evista de Științe
Socioumane nr. 1 (23), 2013; Considerații psihopedagogice privind comunicarea empatică și
tolerantă, 2012, Perspective ale comunicării orientate spre dezvoltarea toleranței , 2012, În:
Revista de Științe Socio -Umane, 2012, nr. 2 (21); Perspective ale comunicării orientate spre
dezvoltarea toleranței, În: Revista de Știin țe Socio -Umane nr.2 (21); în cadrul conferințelor
internaționale și naționale: Toleranța comunicativă un imperativ al comunicării eficiente . În:
Familia – factor existențial de promovare a valorilor etern -umane. Conferința științifică
internațională; Chiși nău: Centrul editorial poligrafic al USM, 2012 ; Poziționări actuale în
abordarea toleranței comunicative a cadrelor didactice . În: Cultura profesională a cadrelor
didactice. Exigențe actuale. Materialele Simpozionului științific internațional, 16 -17 mai, 2 013
Chișinău: S. N.,2013; Pedagogical tolerance – indicator of the teachers` Professionalism.
Globalization and intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives /ed.: I. Boldea. –
Târgu-Mureș: Arhipelag XXI, 2014; în analele doctoranzilor : Expri marea toleranței în
mediul studenților . În: Analele doctoranzilor, 2014.
Publicațiile la tema tezei: 13 lucrări științifice – monografii colective (2) – [138], [23],
note de curs (1) – [156], ghid metodologic (1) – [152], articole în reviste științifice (4 ) – [149],
[151], [153], [154] și participări la foruri științifice naționale și internaționale (5) [150], [155],
[157], [158], [159].

14
Volumul și structura tezei include adnotări în limbile română, rusă și engleză,
introducere, 3 capitole, concluzii gene rale și recomandări, bibliografie din 247 surse, 11 anexe.
Concepte -cheie: toleranță, pedagogia toleranței, curriculum de formare a cadrelor
didactice, referențial profesional, toleranță pedagogică, educație pentru toleranță.
SUMARUL COMPARTIMENTELOR TEZE I
În Introducere este argumentată actualitatea și importanța temei de cercetare, sunt
formulate problema cercetării și direcțiile de soluționare, scopul și obiectivele, sunt relevate
reperele teoretice ale cercetării și descrise valoarea științifică și pra xiologică a cercetării, ce
susține teoretic și metodologic noutatea științifică și originalitatea investigației privind
formarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice.
Capitolul 1. Fundamente epistemologice ale toleranței pedagogice prezintă descrier ea
conținutului științific al conceptului toleranță , examinat din multiple puncte de vedere prin
incursiune în istoria apariției și dezvoltării conceptului toleranță în literatura științifică.
Examinarea semnificațiilor atribuite termenului toleranță p ermit a concluziona despre
răspâ ndirea unor conotații și în conținutul conceptului de toleranță pedagogică. Precizarea
elementelor constitutive ale acestui fenomen a debutat cu studiul modelelor explicative ale
toleranței, care elucidează componente valabile și în structura toleranței pedagogice. Capitolul
descrie contextul de formare a cadrelor didactice, ce constituie argument teoretico -aplicativ
pentru integrarea toleranței pedagogice în sistemul competențelor profesionale necesare cadrelor
didactice în ved erea educației pentru toleranță în perspectiva edificării culturii sociale.
Toleranța pedagogică crează premise pentru dezvoltarea culturii toleranței în context social
care „se instaurează în condițiile respectării p rincipiilor toleranței pedagogice: al
responsabilizării școlii în vederea educației pentru toleranță; al atitudinii pozitive în raport cu
elevii, principiul educației multiculturale și al creării climatului pozitiv” [ 213]. Dinamica
dezvoltării toleranței pedagogice se explică prin acumularea e xperiențelor profesionale și a
influenței factorilor de mediu profesional ce acționează asupra cadrelor didactice, idee care ne
permite să considerăm că pregătirea inițială este perioada favorabilă pentru dezvoltarea
toleranței pedagogice , acest proces con tinuâ nd în perioada formării continue. Se conchide, că
toleranța pedagogică poate fi interpretată ca o caracteristică integratoare a personalității ce
determină potențialul individual de a soluționa pozitiv situații problematice de criză pentru
recuperarea echilibrului neuropsihologic, pentru neadmiterea confruntărilor și pentru dezvoltarea
unui sistem de raporturi sociale constructive cu sine și cu alții. Din aceste rațiuni competențele
afective, între care apare și toleranța, întrunite în cultura emoționa lă, devin imperativ necesare
pentru a înțelege specificitatea toleranței pedagogice a cadrelor didactice.

15
Capitolul 2. Cadrul metodologic al dezvoltării toleranței pedagogice conține
descrierea Modelului teoretic al toleranței pedagogice în perspectiv ă axiologică și rezultatul
evaluării premiselor curriculare ale dezvoltării toleranței pedagogice în universitate. Analiza
programelor de studiu ale UPS „I. Creangă” a avut ca scop identificarea cursurilor universitare,
a finalităților de studiu și a comp etențelor ce crează oportunități pentru valorizarea conținuturilor
privind dezvoltarea TPCD în procesul pregătirii inițiale a cadrelor didactice. Programele de
studiu avansează implicit în standarde de formare profesională comportamente specifice TPCD.
Constatăm, faptul că în programele de studiu nu se atestă un curs de Pedagogie a toleranței
cu statut obligatoriu. În concluzie, examinarea curriculumului pedagogic universitar conduce spre
afirmația, că deși la nivel național și internațional există anumite cercetări ce reflectă, în temei,
toleranța pedagogică, totuși competența profesională vizată este insuficient formată în proce sul
pregătirii inițiale, întrucâ t se propun conținuturi curriculare doar implicit, cadrele didactice
universitare promovâ nd prin conduita sa deontologică valorile culturii toleranței.
Studiul determinărilor sociale ale educației pentru toleranță în lumea contemporană a
condus la ideea despre necesitatea întemeierii științifice a conceptului pedagogic de educație
pentru toleranță. C onceptualizarea educației pentru toleranță prin formularea unor competențe
afective și valori specifice au permis elaborarea finalităților de studiu, a conținutului și a
strategiilor educative orientate spre amplificarea culturii toleranței în mediul educa țional.
În baza conceptului de educație pentru toleranță, fundamentat de principiile educației
pentru toleranță: al poziționării sociale responsabile și individualizării biosinergetice, al creării
valorilor culturii toleranței în dialogul culturilor, al g ândirii tolerante și a activismului social,
principiul creării mediului tolerant și al reflecției , propunem sugestii metodologice autorilor de
curricula și profesorilor școlari prin care contribuim la dezvoltarea curriculumului la dirigenție
pe dimensiunea educație pentru toleranță. Capitolul conține criteriile de evaluare, indicatorii și
descriptorii toleranței pedagogice, necesari pentru descrierea comportamentului deontologic.
Valorile educației pentru toleranță pot fi integrate în curricula educației ș colare prin
eforturi de continuă dezvoltare profesională a cadrelor didactice pentru ca această dimensiune
a educației să nu devină sursă de posibile dificultăți pentru educatori, să nu facă obiectul unor
variate interpretări în comunitatea școlară. S. Cri stea (2010) subliniază, că, deși insuficient
fundamentată teoretic și dezvoltată în plan experiențial, educația pentru toleranță constituie o
dimensiune specifică noilor conținuturi pedagogice lansate de UNESCO ca răspunsuri la
problematica lumii contempor ane, cu genericul noile educații , angajată la nivelul educației
pentru democrație și drepturile omului ce apare ca unul dintre obiectivele generale ale
educației internaționale.

16
Educația pentru toleranță reprezintă capacitatea de a accepta diversitatea cu lturală,
lingvistică, etnografică, nutrițională etc., în sens social, însă, nu presupune acceptarea
nonvalorii, a fanatismului, a agresivității etc. [37, p. 54].
Capitolul 3. Praxiologia formării toleranței pedagogice a cadrelor didactice în
perspectiva educației pentru toleranță include descrierea design -ului cercetării
experimentale al toleranței pedagogice a cadrelor didactice în procesul pregătirii profesionale
inițiale și a formării continue a profesorilor școlari pentru implementarea conceptului
pedagogic de educa ție pentru toleranță în învățămâ ntul preuniversitar.
Conținutul capitolului prezintă praxiologia valorificării metodologice a elaborărilor
conceptuale ( Modelul teoretic al toleranței pedagogice și Conceptul educație pentru toleranță )
proiec tate ca rezultat al studierii preceptelor teoretice și implementate în Universitatea
Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chiși nău și în instituții de învățămâ nt preuniversitare.
Rezultatele cercetării experimentale și statistice scot în evidență valori med ii comparate
sporite, ce confirmă eficiența Strategiei de formare a toleranței pedagogice în scopul educației
pentru toleranță , constituind reale efecte ale acțiunilor experimentale de construcție și
dezvoltare a curriculumului pedagogic universitar, de pr egătire profesională a studenților
pedagogi în planul toleranței pedagogice, de dezvoltare profesională continuă a cadrelor
didactice orientate spre crearea culturii toleranței.
Experimentul pedagogic în care au fost realizate obiectivele cercetării a co nfirmat ipoteza
cercetării: formarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice poate fi eficientizată în
condițiile în care: vor fi stabilite fundamentele epistemologice ale toleranței pedagogice în
referențialul profesional al cadrelor didactice; va fi e laborat Modelul teoretic al toleranței
pedagogice; vor fi elaborate/formulate criteriile, indicatorii, descriptorii și valorile toleranței
pedagogice; se va contribui la dezvoltarea curriculumului pedagogic universitar prin integrarea
disciplinelor specifi ce pedagogiei toleranței; va fi conceptualizată educația pentru toleranță și
dezvoltat curriculumul la dirigenție pe dimensiunea vizată; va fi validată experimental
Strategia formării toleranței pedagogice. Spiritul toleranței promovat în contextul profesi onal
prin intermediul conduitei deontologice tolerante ale cadrelor didactice provoacă învățarea
modelelor de comunicare bazate pe valorile toleranței și ale culturii.
Concluziile generale relevă principalele rezultate teoretice și metodologice ale cerce tării
toleranței pedagogice a cadrelor didactice și prezintă recomandări metodologice
conceptorilor de curriculum, cercetătorilor în domeniu și cadrelor didactice în vederea
educației pentru toleranță.

17
1. REPERE ISTORICO – CONCEPTUALE ALE TOLERAN ȚEI PEDAGOG ICE
Capitolul prezintă conținutul științific al termenului toleranță, examinat din multiple
puncte de vedere (filosofic, psihologic, pedagogic etc.); conține modele explicative ale toleranței
care prezintă la nivel de structură și conținut semnificația ace stui concept și, în acest mod, ne
apropie de conotația toleranței pedagogice; elucidează geneza toleranței în perspectiva înțelegerii
și dezvăluirii arhitecturii socioprofesionale a toleranței pedagogice; descrie oportunitățile de
formare a cadrelor didact ice în vederea educației pentru toleranță, include concluzii intermediare
și finale ce converg spre ideea despre necesitatea clarificării ariei semantice a toleranței
pedagogice necesară pentru eficientizarea prestației pedagogice în spiritul toleranței so ciale.
1.1. Geneza toleranței ca problemă pedagogică presupune o incursiune în istoria
apariției și dezvoltării conceptului toleranță în literatura științifică, examinarea multiplelor
semnificații atribuite acestuia de -a lungul evoluției sale ca și termen, pre cizarea elementelor
constitutive ale acestuia pentru a identifica premisele lexicale ale conceptului în dezvoltarea
reprezentărilor despre fenomenul vizat ca problemă pedagogică.
Studiul genezei conceptului toleranță este organizat prin prezentarea rezul tatelor
investigației teoretice pe dimensiunile: etimologică, istorică, psihologică și socială.
Dimensiunea etimologică și semnificația termenului toleranță abordează n oțiunea de
toleranță ce apare în istoria culturii europene la începutu l secolului al XVI-lea, reflectând
gândirea umanistă, reprezentată de Erasmus din Rotterdam , în efortul său de combatere a
fanatismului religios, de John Locke (1632 -1704), Voltaire (1694 -1778) și Gotthold Lossing
(1729 -1781). John Locke, în „ Scrisoarea asupra toleranței ” („A Letter Concerning Toleration”
1689), recomandă toleranța ca reacție față de un comport ament neadecvat . Aproape ca
semnificație și analog al conceptului toleranță, în limba română, apare termenul cu semnificația
„răbdare ”. Din conceptul răbdare a derivat semnificația de a suporta cu insistență și rezistență
într-o anumită activitate , ce ne p ermite să asociem semnificația toleranței cu autoreglarea
volitivă și discernămâ ntul.
Toleranța este interpretată diferit în limbile popoarelor lumii. Prezentăm în continuare
semnificația acestui termen în limbile: română toleranță – faptul de a accepta, a respecta, a
rezista, îngăduință ; limba franceză tolerance – acceptarea modului diferit de a gâ ndi și acționa ;
limba spaniolă tolerancia – capacitatea de a accepta idei și păreri diferite de cele proprii ; limba
engleză tolerance – disponibilitatea de a f i îngăduitor, răbdător în raport cu alte idei ; limba rusă
толерантность – calitatea de a răbd a ceva sau pe cineva, a fi stăpâ n pe sine, a fi rezistent, a
accepta, a ține cont de părerea altora ; limba chineză kuang rong – a permite, a accepta, a fi
generos ; limba arabă tasamul – iertare, îngăduință, blâ ndețe, caritate, compasiune, bunăvoință,

18
răbdare , care, deși diferite la o primă analiză, în același timp, indică asupra comunității de sensuri
în interpretarea esenței științifice a conceptului toleranță [53, p. 231]. Dicționarele includ un sistem
de alte semnificații pe care le vom examina în continuare pentru a descifra mai multe conotații ale
termenului la nivelul structurilor de profunzime și periferice ale câ mpului semantic.
Din studiul semnificațiilor t oleranței deducem că aceasta este percepută nu doar ca valoare
a lumii contemporane ci, mai ales, ca efect al educației [109, p. 34 ].
Tabelul 1.1.
Semnificații ale conceptului de toleranță în dicționare Dicționare
Dicționar
explicativ
Dicționar de
filosofie
Dicțonar de
pedagogie
Dicționar de
psihologie
Dicționar de
sociologie Semnificația
Conceptului – îngăduință,
indulgență,
atitudine
îngăduitoare.
Dictionar
enciclopedic
capacitatea
organismului
de a suporta
influențe
negative ale
diferitor
factori d e
mediu;
– suportarea
altor opinii,
credințe și
comportame
nt [50]. – Acceptarea
înțeleaptă a
opiniilor opuse,
– Integrarea în
convingerile
personale a
binelui,
frumosului,
adevărului,
– îngăduință ș i
indulgen ță î n
evalu ări prin
reflec ții
profunde și
detaliate [48]. – respect al
ideilor sau
sentimentelor
contrare,
– atitudinea de
recunoaștere a
dreptului al tora de
a se comporta și
de a gâ ndi diferit;
-particularități
individuale ale
organizării
conduitei umane
în condiții
nefavorabile ale
activității
profesional e și ale
vieții cotidiene
[47]. – lipsa reacției
violente la factori
distructivi ca rezultat
al scăderii
sensibilității,
– capacitatea de a
opune rezistență, de a
suporta sau a nu
observa influențele
negative din partea
altor persoane [48].
– absența sau slăbirea
răspunsului la factori
negativi prin
reducerea
sensibilității la
efectele sale,
– acceptarea liberală
de comportamente,
credințe și valori ale
altora,
– a tolera stresul,
tensiunea, durerea,
etc. [48]. -fenomen al
comunicării
interpersonale
ce ar ată că
subiectul
comunicant
suportă
particularitățile
individua le ale
interlocutorului,
acceptâ ndu-l
fără a exprima
nemulțumire,
– existența
afinităților ce
sporește nivelul
de acceptare
[49].

În accepțiune psihologică prin toleranță înțelegem respectu l ideilor sau a sentimentelor
contrare celor personale, potențialul organismului de a suporta inconveniențe fără a manifesta
semnale de conduită agresivă [48, p. 80] . Analiza de conținut și semnificație psihologică a
modelul ui psihologic al toleranței dove dește că toleranța constituie un mecanism de autoapărare
ce implică diminuarea sensibilității la influența factorilor nefavorabili din exterior . Dicționarul
de psihologie explică mecanismul toleranță (răbdare) prin lipsa sau scăderea intensității reacției

19
la factorii nefavorabili . Judecâ nd în cheia interpretărilor preluate din literatura străină [259],
descoperim utilizarea termenului toleranță cu semnificația de libertate a g ândirii (din lat.
liberalis ); acceptarea fenomenelor sociale neadmisibile, indulge nță exagerată.
Interpretarea toleranței ca pe o caracteristică integratoare a personalității implică
interiorizarea valorilor culturii emoționale în interacțiune cu trăsăturile de personalitate gener ând
orientarea pozitivă a personalității.

Fig. 1.1. Modelul psihologic al toleranței [211]
Orientarea pozitivă în modelul psihologic al toleranței se exprimă prin empatie , care
semnifică transpunerea persoanei în condiția altuia pentru a -l înțelege și accepta [103, p. 89].
Spre deosebire de empatie toleranț a se impune prin caracteristica sa reflexivă. Aceste
semnificații ne provoacă să pătrundem în esența termenului de toleranță pentru a înțelege dacă
acest concept comportă și nuanțele semantice de liberalism , indulgență , suportare , lipsă de
exigențe . Tolera nța și empatia (din limba greacă empatheia – retrăirea sau transpunerea în starea
psihologică a altuia; din limba engleză empathy – compătimire) sunt termeni alternativi și
apropiați ca semnificație [47].
Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii
noastre, expresiilor de exprimare a calității noastre de ființe umane, încurajată prin cunoașterea,
deschiderea spiritului, comunicație și libertatea g ândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este
armonia în d iferențe, este o cultură a păcii, semnific ând acceptarea faptului că ființele umane,
prin comportamentele și prin valorile lor, au dreptul de a trăi în pace.
În lumea modernă, toleranța e mai necesară ca oric ând, deoarece trăim într -o vreme
marcată de acc elerarea mobilității, comunicației, întegrării și înterdependenței populațiilor.
Promovarea toleranței și modelarea atitudinilor față de diferite opinii în sensul unei deschideri
reciproce și al solidarității urmează să aibă loc în școală prin întermediul educației [109, p. 90].
Literatura științifică în domeniul pedagogia toleranței avansează diverse abordări
(axiologică, filosofică, pedagogică, sociologică, umanistă) ale conceptului toleranță ce pot fi
urmărite în Tab. 1.2, care elucidează aspectele prior itare în cercetarea toleranței pedagogice.

20
Tabelul 1.2.
Abordări ale fenomenului toleranță

Dimensiunea axiologică a toleranței este subscrisă conceptelor de valoare, valori ale
educației, educație axiologică, precum și contextelor la care sunt raporta te. Termenul valoare
desemnează totalitatea lucrurilor semnificative pentru om: un lucru este recunoscut că valoare
abia în momentul în care omul se raportează în mod personal la acest lucru. Lucrurile încă
necunoscute de om nu reprezintă valori, fapt care ne motivează pentru învățarea valorilor
toleranței. Valorile educației angajează toate tipurile de valori, create sau necreate de om, cu
condiția ca acestea să reprezinte mesajul promovat de teleologia, conținuturile, metodologia și
epistemologia educație i [115, p. 104]. Derivate din experiența umană valorile toleranței susține
evoluția societății . Debut ând prin demers filosofic reflexiv cu ideea lui Democrit ( devenită
axiomă ), că „ înțelepciunea este valoarea supremă”, menționăm că acumularea acesteia
presupune putere spirituală și libertate , valori care, după cum afirmă A. Shopenhauer, „apar
din buna gestionare a lucrurilor în viață” [Apud, 31 ]. Generația contemporană este preocupată
de clarificarea originii și a conținutului valorilor, criteriile de sele cție și, în special, strategiile
de interiorizare în conștiința și conduita individuală a valorilor. Aflați mereu în fața
alternativelor, tinerii trebuie să aleagă cu înaltă responsabilitate [119, p. 68]. Simplul fapt de a
aborda valorile fundamentale ale omenirii și a reflect a asupra semnificației acestora aduce un
spor de cultură la ceea ce numim nivel de educație . Toleranța se dob ândește prin educație, ceea
ce înseamnă că este/trebuie inclusă în finalitățile educației. Vorbind în termeni strict

21
pedagogic i, toleranța nu este un scop în sine, ci un mijloc, iar obiectivul educației în spiritul
toleranței constă în „ a recunoaște și a respecta demnitatea și integritatea tuturor ființelor
umane ” [37, p. 19]. Toleranța este, deci, o valoare general -umană a educa ției [126, p.103].
Orice educație care se raportează la pace, drepturile omului și democrație este o educație
pentru valori (axiologică ). B. Reardon (2004) afirmă că „prin educația toleranței înțelegem de
fapt, educația unei culturi a păcii ce presupune dezvoltarea și întreținerea relațiilor pozitive , a
responsabilității sociale și a maturității etice în luarea deciziilor privind comportamentele și
relațiile sociale” [126, p. 26].
Tendința de a întrebuința valorile constituie un semn al maturității psihol ogice necesară
pentru orientarea pozitivă a existenței umane. Centrarea pe principiul pozitiv în educație este
condiția Binelui, Frumosului, Adevărului, Dreptății și Libertății – valori fundamentale ale
omenirii, peste care dăinuie veșnic Sacralitatea [115]. Valorile continuă să fie sursă de posibile
dificultăți pentru ed ucatori, deoarece cele mai răspâ ndite valori fac obiectul unor interpretări
variabile și, nu rareori, se înt âmplă ca părinții să perceapă valorile educației ca pe o amenințare
pentru valori le pe care ei se străduiesc să le formeze copiilor săi [Ibidem ].
Filosoful german , Fr. Nietzsche consideră că dezvoltarea personalității este o valoare
supremă, scopul educației fiind formarea omului capabil de crearea a noilor valori. Pentru a
atinge ace st scop este necesar a lua în considerare factorii ereditari, posibilitățile personalității
și tendința ac esteia spre autodezvoltare, creâ nd condiții pentru dezvoltarea individualității. Lui
Platon îi aparține prima clasificare a valorilor ce reflectă esen ța binelui superior – valorificarea
potențialului individual al personalității. În legătură cu aceasta, Aristotel sublinia importanța
educației drept condiție necesară pentru o viață demnă. Omul devine virtuos doar în procesul
educației celor trei părți al e sufetului (fizică , volitivă, intelectuală). În concepția lui Platon ,
valorile sunt calități „ în sine ”, idei ce planează transcendent asupra lumii sensibile, alcătuind
împreună cu celelalte idei „ o lume a ideilor ” în care tronează valorile: binele , frumos ul, adevărul
[37, p. 49]. Platon , prin teoria ideilor, a deschis o perspectivă axiologică, dezvăluind în sistemul
său „ natura valorilor ”. Binele reprezintă cea mai înaltă valoare urmărită de ființa umană și,
totodată, criteriul de evaluare a calității omul ui [1, p. 40]. În această ordine de idei Vl. Pâslaru
reia ierarhizarea valorilor oferită de T. Vianu și clasifică în felul următor valorile dominante ale
educației la anumite v ârste: valorile vitale – la vârsta copilăriei fragede; valorile vitale și morale –
la vârsta timpurie; valorile vitale, morale și religioase – la vârsta copilăriei mici; valorile vitale,
morale, religioase și teoretice – la vârsta adolescenței timpurii; valorile vitale, morale,
religioase, teoretice și estetice – la vârsta adolescenț ei mature; valorile vitale, morale, religioase,
teoretice, estetice, juridice, politice și economice – la vârsta maturității [ 115, p. 205].

22
Din perspectivă istorică semnificația toleranței a fost abordată ca răbdare, tendință și
capacitate de a stabili și întreține comunitate cu oamenii în spiritul smereniei promovat prin
valorile religioase . Toleranța apare ca rezultat al analizei raționale, echilibrate și pertinente a
dificultăților în procesul de cunoaștere a realității.
Din perspectivă socială conceptu l toleranță se utilizează în abordarea toleranței etnice,
politice, genuriale etc. În cazul, analizei toleranței cu semnificație de răbdare, literatura științifică
propune termenul de toleranță psihosocială , atunci c ând ne referim la semnificația de rezist ență
a toleranței este denumită toleranță psihofiziologică . Resursele de a aborda condițiile
nefavorabile de mediu prin: schimbarea atitudinii (diminuarea sensibilității) față de factorii
negativi sau elaborarea strategiilor individuale de activitate ce as igură funcționarea normală a
subiectului în condiții de stres. Toleranța presupune respectarea normelor de conviețuire socială
și înțelegere a esenței comportamentului uman, fiind o atitudine autoeducativă. În sens larg, prin
toleranță se înțelege acceptar ea că oamenii sunt diferiți fiecare av ând o poziție individuală av ând
anumite temeiuri și justificări [49, p. 22]. Toleranța este competența de a -l accepta pe celălalt că
pe un purtător/exponent al altor valori, al altui mod de a g ândi, al altor forme de comportament;
prin conștientizarea dreptului de a fi altfel, diferit, accentuarea acestei diferențe; prin privirea
celuilalt „din interior”, prin tratarea lumii din ambele puncte de vedere: al meu și al celuilalt
[40, p. 45]. Toleranța presupune respectare a normelor de conviețuire socială și înțelegere a
esenței comportamentului uman, fiind o atitudine autoeducativă. În sens larg, prin toleranță se
înțelege acceptarea că oamenii sunt diferiți fiecare av ând o poziție individuală cu anumite
temeiuri și justi ficări [122, p. 22]. Toleranța ca fundament al personalității umaniste se exprimă
în acceptarea altor stiluri de viață, comportament, obiceiuri, opinii, credințe, idei, diluarea
reacției conflictogene ca răspuns la factorii de mediu.
În psihologia socială , toleranța se situează între limitele sociale cuprinse între acceptarea
pasivă a unei situații sau a unei conduite anormale sau necorespunzătoare și apariția reacțiilor
reprobatoare, defensive și normative, în psihologia clinică , toleranța este proprietat ea variabilă
în funcție de indivizi, de a suporta un anumit grad de expunere la excitații sau la stimulări fără să
apară reacții inadecvate sau simptome patologice J. Selosse [apud, 136].
Conceptul de toleranță este definit la nivelul științelor politice desemn ând „ opțiunea
deliberată a cuiva care posedă puterea și cunoașterea necesară, de a nu împiedica sau st ânjeni
conduite pe care le dezaprobă ”, av ând ca sferă de acțiune indivizii, instituțiile și societatea,
implică norme axiologice, îndeosebi de educ ație pentru toleranță, de ordin moral, pentru că altfel
„a tolera ar fi echivalent cu a socoti drept să fie îngăduit un lucru rău ”. De aceea, „toleranța
poate fi totuși deosebită de simpla consimțire” [ 37, p. 29]. Toleranța „orientează stilul de g ândire

23
în raport cu celălalt în situații dificile c ând doar înțelegerea te ajută”. Toleranța presupune
înfruntarea permanentă a propriilor convingeri, a stereotipurilor de g ândire, a ideilor
preconcepute pentru ca mintea să fie pregătită de a accepta ideile, opinii le și felul de a fi diferit al
celorlalți [ 126, p. 87].
Studiile din domeniul psihopedagogiei operează cu termenii toleranță activă exprimată
prin implicare în viața și acțiunile de realizare a intereselor altora, atitudini de cooperare și
coparticipare , de respect și tendință binevoitoare de conviețuire . În acest context este necesar să
subliniem că semnificațiile enumerate descriu, în mod special, umanismul relațiilor sociale,
caracterizate prin dialog și înțelegere reciprocă, comunicare interpersonală constructivă.
Sintagma toleranță pasivă semnifică partea dezavantajoasă a accepțiunilor toleranței –
suportare , indulgență , acceptarea îndelungată a inconveniențelor etc. Formele vizate prezintă de
fapt modelul toleranței pasive -active ce arată asupra valo rizării toleranței în conduita activă
după ce acestea sunt procesate prin conștiința tolerantă în plan pasiv (Figura 1.2).

Fig. 1.2. Modelul toleranței pasivă – activă [216]
O abordare sociologică amintește semnificația termenului toleranță ca și atitu dinea de a
suporta ceva (exemplul negativ al „caselor de toleranță” în Occident). Modelul evocat al
utilizării conceptului este dezavantajos pentru generațiile în proces de formare în condițiile
sociale actuale, care avansează provocări și probleme ce soli cită mobilizare optimă a actorilor
educației, deoarece există riscuri de interpretare greșită a valorilor culturii toleranței sociale [208,
p. 357]. Din considerentele menționate anterior, acest context de valorificare a termenului nu -l
vom dezvolta în con tinuare.
În literatura de specialitate se atestă sintagma științifică toleranță internă ce vizează
sistemul atitudinilor orientate spre acceptarea diferențelor de opinii, particularități și
caracteristici individuale, dar și expresia științifică toleranță externă, ce se reflectă în puterea
individuală de a exprima în acțiuni concrete efectele g ândirii și acțiunilor tolerante, utilizată
pentru diminuarea premisele apariției conflictelor și crearea comunității prin cooperare [207].

24
Modelul toleranței alcătu it din două dimensiuni, promovat de А. Г. Аскepoв [173, p. 7]
evidențiază două componente de bază: toleranța internă ce presupune stabilitate emoțională,
rezistență psihofiziologică, răbdare, admiterea și acceptarea diferențelor , dar și toleranța
externă ce include nivelul de educație , flexibilitate în situații de incertitudine , rezistență la stres.

Fig. 1.3. Modelul toleranței interne – externe [ 207, p. 9]
Modelul toleranței din două componente, dezvoltat de С. Бондырева [175, p.7], susținut
de А. Асм олов, acest model clarificâ nd că toleranța internă se prezintă prin capacitatea de a
păstra calmul și echilibrul emoțional în situații nespecifice de conflict, neașteptate, de
incertitudine, risc și stres, capacitatea de a lua decizii și de a acționa echil ibrat și rațional în
aceste condiții și toleranța externă ce constituie caracteristica socială a personalității care se
exprimă în acceptarea convingerii că oamenii se pot poziționa diferit , pot avea alte puncte de
vedere, reflect ând cultura raporturilor i nterpersonale, construită pe principiul renunțării de
violență și principiul acceptării oamenilor și a promovării valorilor general -umane [Ibidem].
Beneficiile educației pentru toleranță, av ând ca principal efect acceptarea celuilalt, sunt
multiple: psiho sociale, educaționale, morale, etc. înseamnă împărtășirea unor valori comune
împreună cu alții, legături de prietenie, relații afective, convorbiri, discuții, dezbateri pe
probleme dificile, exers ând subtilitatea înterpretărilor, acord ând încredere și resp ect.
Comisia Internațională pentru Educație în secolul XXI pune accentul pe educația pentru
toleranță ca fiind una vitală în dezvoltarea unei societăți armonioase, deoarece se referă la nevoia
formării capacităților de a trăi împreună cu ceilalți prin dez voltarea spiritualității umane [ 3].
Limitele toleranței implică examinarea dezavantajelor acestui fenomen, corelate și comparate
cu avantajele dezvoltării toleranței care pot fi decodificate în mediul socioeducațional.

25
Tabelul 1.3.
Avantajele și dezavan tajele dezvoltării toleranței

Într-o lume marcată de probleme sociale și conflicte este nevoie să aducem în atenția
copiilor, viitorul de m âine, care sunt toate aspectele sensului unor cuvinte precum: toleranță,
înțelegere, îndulgență, cooperare, comunic are etc., fapt ce poate reprezenta primul pas spre
schimbarea mentalității, a atitudinii față de semeni. Toleranța este un comportament destul de
vag. A tolera înseamnă a suporta, a îndura, a refuza, refuzul a ceea ce este considerat a fi
întolerabil pentr u o societate sau individ. Ceea ce este întolerabil este ușor de identificat:
rasismul, xenofobia, violența sau discriminarea etc. [162, p. 96].
Examinarea comparată a modelelor explicative ale toleranței au condus la ideea despre
caracterul insuficient al abordării toleranței pedagogice. În prezent, există un consens asupra
modelelor toleranței, prin care majoritatea dintre acestea promovează valorile culturii toleranței.
Sintetizăm semnificația modelelor toleran ței și autorii consacrați în acest domeniu.
Modelul toleranței pozitive -negative, de origine socială promovează valorile democrației
(respectul față de ceilalți și recunoașterea drepturilor și libertăților umane ), toleranța se cultivă,
facilit ând inserția socială a persoanei [65, p.40]. Toleranța po zitivă reprezentată de semnificațiile
respectul ideilor sau a sentimentelor contrare celor personale , potențialul organismului de a
suporta inconveniențe fără a manifesta semnale de conduită agresivă , suportarea cu pertinență
și rezistență într -o activitat e dificilă .

Fig. 1.4. Modelul toleranței pozitive -negative [65]

26
Acceptarea suferinței, durerii, neplăcerii, a ceva nedorit și greu de rezistat constituie
semnificații care se atribuie toleranței negative, prin care se subliniază dezavantajele conștiințe i
tolerante, a g ândirii și a acțiunilor tolerante. Formațiunile intolerante reprezintă consecințe ale
experienței negative, a căror înlăturare va contribui la dezvoltarea formațiunilor tolerante firești
în comunicare. Astfel deducem limitele toleranței care rezultă din necesitatea de a exclude
factorii distructivi ce generează efecte nedorite în circumstanțe sociale. Toleranța nu se
echivalează cu răbdarea fizică inconștientă, ce presupune suportarea de către receptor a durerii
fizice sau morale ca urmare a abuzului sau acțiunilor violente, exclude dominarea forțată și
opresivă. Pentru a aprecia comportamentele intolerante, se recurge la indicatorii („simptome ale
intoleranței”) formulați de Betty A. Reardon în culegerea „Toleranța – ușă deschisă spre pace”,
expuse în caracteristici ale comportamentului social [126, p. 44].
Toleranța pozitivă scoate în evidență partea constructivă a conotației conceptului toleranță .
Modelul constructivist al toleranței în analiza comportamentului cotidian studiază
personalita tea umană din următoarele perspective: (a) perspectiva personalității ce examinează
personalitatea ca o sinteză bio -psiho -socio -istorică și culturală, finalitatea dinamicii dezvoltării
personalității fiind acțiunea, valorizarea , integrarea și afirmarea în realitatea socială, succesul
personalității este determinată de eficiența socială . Realizarea personalității nu poate fi deci
concepută în afara socialului, care -și pune amprenta asupra dezvoltării individului, îi modelează
comportamentul și stilul gâ ndirii; (b) perspectiva anturajului este importantă ca parte singulară
a sistemului de valori convenționale, reprezentate de familie, biserică, școală și alte instituții
sociale; (c) perspectiva societală prezintă autoritatea instituțiilor sociale, societățile umane fiind
stratificate social după variia criterii [93, p. 127].

Fig. 1.5. Modelul constructivist al toleranței [93]
În concluzie, analiza modelelor explicative ale toleranței prezente în literatura de
specialitate pe problema abordată în cercetare sunt controversate ca și esență teoretică.
Toleranța este un principiu de o mare importanță atât pentr u conviețuirea dintre oameni,
cât și pentru relațiile dintre state și popoare. Toleranta este respectul, acceptarea și aprecierea
bogăției și diversități i culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de

27
exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea
spiritului, comunicație și libertatea g ândirii, conștiinței și credinței.
Într-o acc epțiune generală, toleranța ar putea însemna faptul de a recunoaște și a accepta
modul de a fi al altor persoane sau grupuri , adică faptul de a nu interzice, a nu împiedica și a nu
interveni în comportamentul respectivei personae sau al respectivului grup . Este vorba de
respectarea libertății celuilal, a modului său de a g ândi, simți, și a acționa .
Toleranța este armonia în diferențe. Ea nu e doar o obligațiune de ord in etic; ea e, de
asemenea, și o necesitate politică și juridică. Toleranța e o virtute ca re face ca pacea să fie
posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii. Toleranța nu e nici
concesie, nici condescendență ori îndulgență. Toleranța este atitudinea activă generată de
recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane și libertăților fundamentale ale altora.
În nici într -un caz, toleranța nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori
fundamentale. Se afirmă că prin acțiunea educativă, ar trebui cantracarate înfluențele negative
care conduc la intoleranță, violență, excludere și marginalizare [19, p.103] .
Educația pentru o cultură a dialogului e definitorie presupun ând întoarcerea oamenilor spre
sine, natură, cultură și istorie, singurul mod de a întrerupe relația puterii și supraput erii, și
singura cale spre o viață comună. Dialogul este întotdeauna o modalitate de schimb, fiecare
dintre culturile în contact primind și oferind sisteme valorice și moduri alternative de viață. Prin
contact comunicațional, deprind să trăiască împreună, dacă nu se iubesc, măcar se suportă ”[45].
Tabelul 1.4.
Tipologia toleranței
Categorii ale
toleranței
Descrierea semnificației Toleranța
la gen – formațiune personală integratoare ce prezintă comportament
echilibrat, capacitatea de a stabili relații arm onioase [213].
– atitudine aprobatoare a particularităților de gen, lipsa ideilor
discriminatorii de gen, sexismul.
de/la vârstă – echitate la persoanele în vârstă , respect [45].
la nivelul de
educație – acceptarea comportamentului persoanelor cu nivel scăzu t de educație
[114], [65].
interculturală – manifestarea comportamentului social activ prin acceptarea
diversității culturale [90].

etnică – acceptarea reprezentan ților diferitelor națiuni și păstrarea
reprezent ărilor pozitive despre propria cultur ă, fără un sentiment de
superioritate național ă, etnocentrism , xenofobie , naționalism agresiv
[100].
religioasă – respectul persoanelor ce dețin diferite credințe religioase [99].
geografică/
regională – echitate față de rezidenți sau orașe mici de provincie, s ate și alte
regiuni pe locuitorii ai capitalei și invers [105].

28
la diversitatea
de clasă
socială – atitudine non -violentă, respectuos între diferite grupuri sociale, care
se datorează diferenței de starea materială, statut social, apartenență la
o subcultu ră.
politică – presupune recunoașterea drepturilor politice ale oamenilor: fără
atitudine preferențială față de un anumit grup atunci c ând distribuie
beneficii [83].
la orientarea
sexuală – imparțialitate față de persoanele cu orientare sexuală diferită [22].
la persoane
marginalizate
social – acceptarea persoanelor fără adăpost, cerșetori, persoanele dependente
de droguri, alcoolici, prizonieri [39].
imunologică – stare psihofiziologic ă a organismului prin care acesta nu e capabil să
activeze sistemul de autoap ărare ca răspuns la factorii nefavorabili din
mediul ambiant [200].
fiziologică – acceptarea pacienților și persoanelor cu handicap [208].

Examin ând diversitatea tipurilor de toleranță, constatăm că această atitudine și comportament, se
învață în domeniile vieții sociale prin acumularea și evaluarea continuă a experiențelor de
comunicare în variate instituții, se însușește pe bază de modele de la cea mai fragedă vârstă , universul
spiritual al omului devenind laboratorul principal pentru practicare a toleranței, instituțiile de
învățăm ânt constituind „agentul” de integrare socială și „centru culturale ale comunității”.
La această etapă a cercetării teoretice am considerat necesar a realiza analiza comparată a
variatelor puncte de vedere asupra semn ificației atribuite conceptului de toleranță pentru a rezuma
privind punctul comun și distinct în abordarea științifică a fenomenului vizat în spațiul românesc.
Tabelul 1.5.
Abordări ale toleranței pedagogice în evoluție
P. Popescu –
Neveanu
(1978)
Toler anța – lipsă de fermitate față de încălcarea normelor de
conviețuire socială etc.
C. Cucoș
1997 Toleranța este competența de a -l accepta pe celălalt că pe un
purtător/exponent al altor valori [40].
A. Tucicov –
Bogdan
2001 A practica toleranța, nu înseamnă a face concesii, a fi indulgent, sau
a renunța la propriile convingeri. Nu este obligatorie, ci absolut necesară
în familie, școală și societate [147].
S. Cristea
2004 Toleranță este definit la nivelul științelor politice desemn ând
„opțiunea deliberată a c uiva care posedă puterea și cunoașterea
necesară, de a nu împiedica sau st ânjeni conduite pe care le
dezaprobă ”.
B. Reardon
2004 Toleranța este percepută ca normă psihologică de comportament
comunicativ al individului ce permite acestuia să supraviețuiasc ă în
condițiile complexe și variate ale comunității umane [126].

29
V. Goraș –
Postică
2004 Toleran ța interpersonal ă ar fi „alfa și omega ” abord ărilor în
domeniu , or, de la persoan ă pornim și la ea ajungem în orice demers
educa țional axat pe cultivarea și promovarea toleran ței.
Toleran ța față de persoan ă și toleran ța față de faptă/ comportament ,
față de anumite lucruri din mediul înconjur ător sunt aspecte ce ar trebui
delimitate , căci, conform principiilor toleran ței, respect ăm și accept ăm
persoana ca indivi dualitate uman ă, dar nu vom tolera comportamentul
indecent , acțiunile ce sfideaz ă valorile morale și aduc prejudicii celor din
jur sau care atenteaz ă la drepturile și libertatea altora [75].
Em. Stan
2004 Educa ția presupune întotdeauna pozitivitate , iar toleran ța, pe lîngă
înscrierea certă, neproblematic ă în registrul pozitivit ății, constituie chiar
una dintre presupozi țiile educa ției.
A fi tolerant înseamn ă a prefera să lauzi în loc să critici într-o lume
în care avem nevoie să împărtășim bucuriile , să ne ajutăm în momentele
de primejdie , în realizarea obiectivelor personale ori de grup pentru
progresul social și economic al tuturor [139].
L. Handrabura
2006 Toleranța este echidistantă, reflexivă și inofensivă și presupune o
anumită reacție la intoleranț ă. Persoanele tolerante prezintă o identitate
puternică și sunt deschise [85].
C. Cramarenco
2010 Toleranța presupune orientarea pozitivă a comportamentului afectiv
al partenerilor în cuplul familial, care constituie un indicator serios al
nivelului de c ultură emoțională a familiei atât pe dimensiunea
intrapersonală, câ t și pe dimensiunea interpersonală [35].
Vl. Pâslaru
2013 Toleranța este o componentă a conștiinței identității, inerentă
conștiinței alterității, adică a conștientizării și acceptării celuilalt [123].
L. Cuznețov
2013 Cultura toleranței în familie include: perceperea adecvată și
conștientă a realității, a particularităților familiei și capacitatea de a se
orienta în dirijarea acestora, libertatea de prejudecăți, acceptarea propriei
persoa ne, a semenilor și a altora așa cum sunt, spontanietatea
manifestărilor, simplitatea și naturalețea, stabilite cu o doză de
conformism conștientizat, orientarea constructivă, capacitatea de a privi
viața cu ochi deschiși, de a o estima în mod obiectiv, con structiv,
nepărtinitor, tolerant, autonomia și independența, stabilitatea la factorii
perturbatorii ce exercită diverse influențe, prospețimea percepției,
sentimentul de solidaritate, coeziune cu familia, comunitatea și
omenirea, conștientizarea propriei p ersoane ca cetățean al omenirii; lipsa
manifestărilor de dușmănie în relațiile interpersonale; prietenia cu alte
personalități ce se autoactualizează; cerc larg al relațiilor interumane,
deschidere spre colaborare; spiritul democratic în interacțiuni;
disponibilitatea de a învăța de la alții; acceptarea altor viziuni, simțul
filosofic al umorului, privesc la viață în general și la sine, în particular,
cu o suficientă doză de umor; convingeri morale, atitudini valorice
stabile [43].
L. Țurcan
2013
Educația pentru toleranță constituie o dimensiune nouă a educației,
care prin obiective, conținuturi și strategii specifice asigură dezvoltarea în
conduita umană a valorilor toleranței (acceptarea diversității, empatia,

30
rezistența la critici, înțelepciunea inte racțiunii etc.) în pespectiva edificării
culturii toleranței sociale [152].
Toleranța pedagogică constituie o competență afectivă complexă
bazată pe convingeri umaniste de acceptare a altor stiluri de viață,
comportament, obiceiuri, opinii, credințe, idei , reflectată într-un sistem
de capacități (de a asculta, a înțelege, a respecta, a accepta indidualitatea
altora) pentru a reacționa adecvat suportâ nd inconveniențe și
demonstr ând responsabilitate pentru retroacțiunea comunicării prin
rezistență emoțională și înalt profesionalism în abordarea interlocutorilor
din mediul socio -educațional [156].
În R. Moldova interesul pentru problematica pedagogiei toleranței este în continuă creștere,
autorii menționați în cercetările vizate la bibliografie formulează con cepte, evidențiază valori ale
toleranței, descriu comportamente tolerante care constituie un reper în cercetările pe problemă.
Tabelul 1.6.
Abordarea științifică a fenomenului vizat în spațiul englez și francez
John Locke
(1689)
Gotthold Lossing
(1729 -1781)
Toleranța este o reacție față de un comportament neadecvat [97].
Laurence Thouroude
(1997) Pedagogia toleranței – semnifică pedagogie a „stărilor
mentale” [233].
D. Hopkins
2004 Toleranța creeză condiții pentru a reduce utilizarea de
stereotip uri și acceptarea diferențelor culturale [86].
D. Coon
2005 Toleranța pedagogică presupune orientarea pozitivă a
comportamentului afectiv[221].
Voltaire
2010 Toleranța – atributul umanității [163].
Francesc Torralba
Roselló
2011 Toleranța comunicativă reprezintă o formă superioară de
înțelegere, înțelepciune, putere și civilizare [234].
Pauliné Fouillet
2012 Toleranța pedagogică este interpretată în sistemul relațiilor
sociale ca condiție a socializării eficiente ce constă în capacitatea de
a convețui în armonie în micro și macro med iu, armonia relațiilor
semnificâ nd respectul reciproc [222].
Nathan Loewen
2013
Toleranța este capacitatea de a construi pacea între diferite popoare.
Educația deschide calea către toleranța și este necesar ca domeniul
său de aplicare fie extins continuu. Această extindere va fie temperată
de valorile de bază ale demnității și integrității umane [228].
D. Toes
2013 Toleranța pedagogică constituie o competență profesională ce
vizează rezistența fiziologică, psihologică și socială la diversitatea și
complexitatea influențelor din mediul socioeducațional [146].

31
Rezultă în acest context că „toleranța înseamnă bunul simț de a nu fi egoist. Lipsa
toleranței este egoism – sursă a relelor în lume. Toleranța este respectul, accept area și aprecierea
bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de
exprimare a calitații noastre de ființe umane, încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului,
comunicație și libertatea gîndirii, con sțiintei și credinței. Toleranța este armonia în diferențe. Ea
nu este doar o obligațiune de ordin etic și o necesitate politică și juridică. Toleranța e o virtute
care face ca pacea sa fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultura
a păcii” [46, p. 200 ].
Abordări științifice ale toleranței în spațiul rus [apud, 173]

А. П. Садохин
(2009) Toleranța este respectul și acceptarea ideilor celorlalți
А. Ребер
(2010) Toleranța – suportarea tensiunilor, durerea și stresul fără
efecte distructive.
А. Г. Асмолов
2011 Toleranța este mecanismul unical învățat social al dinamicii
coexistenței grupurilor sociale, normă a stabilității sociale, ce
determină păstrarea diferențelor în realitatea transformărilor
cotidiene; este tipul de reacț ionare la factorii nefavorabili prin
rezistență la stres, incertitudine în situații de conflict și devianță
comportamentală. Dimensiunea socială a toleranței se explică prin
formarea conștiinței tolerante” .
В. В. Шалин
2011
Toleranța vizează abordarea pe rsoanelor de pe poziții ale
echității sociale și deschiderea pentru acceptarea oamenilor:
rezistență, răbdare, permisiune, normă socioculturală .
С. Братченко
2011 Toleranța ca recunoaștere a pluralismului culturii și a
renunțării la agresivitate.
М.Уолце р
2011 Toleranța ca valoare prin îngăduință și răbdare.
Б. С. Гершунекого,
В. Лекторского,
2011 Toleranța ca ideal moral, ca normă a compromisului civilizat
într-o societate pluriculturală
Б. З. Вульфов
2011 Capacitatea personalității de a coexista cu oa menii de altă
mentalitate socială și stil de viață.
А. Н. Асташова
2011
Atitudine respectuoasă față de opiniile altora, loialitate în
evaluarea conduitei altora, deschiderea pentru cooperare în
soluționarea problemelor de relaționare interetnică și de
interacțiune în grup.
Г. У. Солдатова
2011 Înțelegerea ca principiu de acceptare a altora în relațiile
interpersonale.

32
С. К. Бондырева,
Д. В. Колесов
2011 Capacitatea de a percepe alte opinii fără a exprima
nemulțumire și agresiune .
А. П. Садохин
2011 Simțul răbdării și a respectului față de alții.
И. Б. Гришпун
2011
Trăsătură individuală de personalitate și capacitate de
comportament neagresiv.
P. P. Валитова
2011 Bunăvoință morală a personalității ce caracterizează
atitudinea în raport cu alții.
А. Н. Джуринский
2011 Fundament al dialogului pluricultural.
Л. П. Ильченко
2011 Condiție istroică a păstrării diversității și a dreptului la propria
individualitate.
В. А. Тишков
2011 Conștientizarea multidimensionalității societății
contemporane.
Л. Буева
(1994) Toleranța pedagogică presupune orientarea pozitivă a
comportamentului, conștientizarea dimesiunilor de toleranță și
intoleranță ale sinelui, interacțiuni pozitive în comunicarea
interpersonală [175].
Т. Кун
2003 Toleranța pedagogică poate fi abordată ca o categorie a
toleranței profesionale atribuindu -se semnificațiile: suportare a
inconveniențelor, rezistență la influența factorilor interni și externi
ai vieții socioprofesionale și activism profesional orientat spre
sporirea eficienței profes ionale prin optimizarea comunicării
pedagogice.
И. Гришпун
(2009 ) Toleranța pedagogică – vizează acceptarea individualității
altora și de a nu reacționa agresiv.
Т. Фадеева
(2011 ) Toleranța pedagogică este o competență profesională afectivă
ce reprezintă , de fapt, cultura emoțională a profesorului [208].

În această ordine de idei, analiza definițiilor toleranței din perspectiva diferitor domenii
ale științei despre om și societate, putem deduce că aceste interpretări au multiple
semnificați i similare, cu toate acestea avâ nd și accepțiuni comune/asemănătoare prin care

33
toleranța exprimă disponibilitatea umană de a reacționa la factori perturbatori cu înțelepciune
și respect față de nevoile umane, față de diferențe în interpretarea fenomenelor sociale, a
orientărilor valorice, al stilului de viață și al specificului culturii.
Toleranța ca valoare general – umană se reflectă în comunicare. Conduita tolerantă în
comunicare este condiționată de prezența în conștiința umană a unor predispoziții native
pentru o comunicare tolerantă , care trebuie să devină un principiu și regulă în comunicarea
pedagogică [ 203, p. 28 ]. Conform unor cercetări vizâ nd idealul comunicativ , toleranța este
trăsătura de bază a personalității, în același timp fiind o competență defini torie pentru
comunicarea pedagogică eficientă. Conștiința comunicativă definește idealul comunicării în
descrierea interlocutorului tolerant, care ar exercita rolul de ascultător atent și asertiv.
Apariția și promovarea în literatura pedagogică a acestui deziderat este determinată de
următoarele caracteristici ale comportamentului comunicativ: comunicativitate sporită,
activism comunicativ, dezbateri fără compromisuri, emoționalitate și sinceritate, tendința de a
spori investiția verbală, para – și nonverb ală în comunicare, atenție comunicativă [203, p. 18 ].
Din perspectiva opiniei exprimate de В. Бойко (1996), toleranța comunicativă se
manifestă sub forma caracteristicilor comportamentale comunicative. Spre exemplu, nivelul
general scăzut al toleranței com unicative se manifestă prin: (a) refuzul de a înțelege
individualitatea celuilalt, (b) supraestimarea de sine „percepția că este etalonul
corectitudinii”, (c) manifestarea conduitei categorice, (d) conservatorismul în evaluarea
altora, (e) incapacitatea d e a inhiba stările emoționale distructive, (f) tendința de a reeduca
partenerul, (g) refuzul de a ierta greșelile celuilalt, (k) manifestarea nerăbdării la disconfortul
fizic sau psihic al partenerului, (l) adaptarea dificilă la comportamentul celor din j ur [174, p.
69] fapt care este înt âlnit în mediul didactic în relația elev – profesor. В. Бойко distinge, de
asemenea, substructurile ce condiționează exprimarea toleranței comunicative . Substructura
intelectuală reflectă stilul activității de g ândire a al tuia, a principiilor înțelegerii realității,
conștientizarea problemelor, ideilor, luarea deciziilor, individualismul intelectual al
partenerului. Substructura valorico -orientativă prezintă înțelegerea individualismului,
idealurilor, concepțiilor fundament ale despre lume ale fiecărei persoane, a scopurilor sale
vitale apropiate și îndepărtate, a intereselor, a evaluărilor celor înt âmplate, a reprezentărilor
privind sensul vieții și fericirea. Substructura etică vizează răbdarea și acceptarea normelor
morale , orientarea spre bine, justețe, sentimentul datoriei. Substructura estetică relevă
toleranța în sfera preferințelor, gusturilor, sentimentelor și particularităților de percepție.
Substructura afectivă se manifestă prin toleranță față de spectrul emoțional predominant, în
care de cele mai dese ori persoana înt âlnește bucurie sau tristețe, optimism sau pesimism,

34
agitație sau calm, urcuș sau cobor âș, lipsa grijilor și neliniștii, dragostea față de lume sau
agresivitatea. Substructura sensibilității include p erceperea particularităților organizării
senzoriale individuale, perceperea sensibilă a lumii la nivel vizual, auditiv, olfactiv, gustativ,
tactil și locomotor. Substructura energetico -dinamică reflectă perceperea varietății
proprietăților energetice –calități și putere ale c âmpului său energetic . Substructura
algoritmică marchează toleranța pentru diferite stiluri de activitate, pentru diferite ritualuri,
inclusiv familiale, religioase. Substructura caracterologică se referă la perceperea
specificului cal ităților stabile, tipice ale personalității, care sunt înnăscute sau formate în
rezultatul educației. Substructura funcțională marchează toleranța la diferite sisteme de
asigurare a vieții și menținere a confortului personalității necesitățile, preferințel e și
aspirațiile [ Ibidem, p . 371]. În concluzie, pentru a dovedi toleranță în comunicare este nevoie
de multă grație socială, de mare finețe psihologică și de mare subtilitate metafizică pentru a
te forma într -o atitudine comportamentală coerentă [122].
Toleranța este o formă de exprimare a domeniului afectiv și ține de dispoziția de
receptare în fața unor situații. Relativa pasivitate înseamnă toleranță. Pentru domeniul
cognitiv, este un criteriu de performanță individuală. Înteracțiunea colectivă, cum ar fi
utilizarea brainstormingului ori a jocurilor educative înlătură violența față de etnie, de religie,
de gen, de statut social. Educația pentru diversitate asigură întegrarea în școală, succesul,
eficiența, iar școala trebuie să se raporteze la favorizar ea unui climat flexibil, la implicarea
comuni tății locale și la dezvoltarea i ncluziunii. Educația aduce în prim -plan toleranța prin
cuvinte precum pace, securitate, dezarmare, drepturi și libertăți, etc. Acțiunea determinată
psihosocial oferă îmbunătățiri și preocupare școlii și astfel se creează un echilibru. A fi
tolerant înseamnă a fi empatic, comunicativ și preocupat de relaționare [118, p.122].
Problemele în comunicarea pedagogică care dovedesc nedezvoltarea toleranței
sunt : rezistență scăzută la co municarea interpersonală, deficitul de energie emoțională,
schimbare de dispoziție, agitație sau apatie, ritm scăzut de adaptare la c âmpul școlar,
analfabetism emoțional, nivel scăzut al culturii emoționale reflectată prin dezechilibru
emoțional, lipsă de sensibilitate și maturitate afectivă, conflicte interpersonale, stres,
rezistență scăzută la activitatea de învățare și studiu individual, inexpresivitate afectivă,
nedezvoltarea competenței sociale și comunicative, eforturi minimalizate de autoeducație ș i
evaluare subiectivă, incoerență acțională, dificultatea sau incapacitatea de a descrie propriile
sentimente, dificultatea de a percepe emoțiile altora, de a diferenția stările emoționale
exprim ând rigidizarea emoțională ( constricția ), incapacitatea de au toexaminare [ 31, p. 10 ].

35
1.2. Arhitectura socioprofesională a toleranței pedagogice
Interpretarea socială a toleranței realizată în contextul evoluției actuale a teoriei despre
toleranță prin analiza axiomatică a acestui fenomen social complex și contrad ictoriu are
implicații profunde. În cercetările științifice contemporane problema exprimării toleranței în
context pedagogic este deosebit de actuală fiind puțin studiată. Din aceste raționamente discursul
științific derulat în aria pedagogiei toleranței provoacă reflecții asupra mutațiilor valorice
înregistrate în societatea postmodernă la nivelul culturii naționale ( dezvoltată continuu în
interacțiune cu alte culturi ), grup social ( dincolo de orice context minoritar/etnic, lingvistic,
confesional, profesi onal, comunitar, sexual etc. ), evaluarea procesului de învățăm ânt (pe criteriul
contribuției acestuia la reducerea sau chiar anularea inegalităților/culturale, lingvistice, de grup
etc.) [37, p.55] și ar face posibilă înțelegerea arhitecturii socioprofesio nale a fenomenului vizat.
Studiul teoretic al toleranței în context social actualizează necesitatea de a descifra
semnificația teoriilor sociologice ce facilitează înțelegerea multiplelor fenomene de intoleranță în
viața socioprofesională a cadrelor dida ctice și a valorilor toleranței pedagogice ce pot fi deduse
din esența științifică a acestora ( Tab. 1.7).
Tabelul 1.7.
Valori comportamentale ale toleranței pedagogice deduse din teoriile sociologice [91]

Teorii
Autorii
teoriilor
Semnificație științifi că Valori
comportamentale ale
toleranței pedagogice
Teorii
privind interacțiunea
socială

T. Felson,
1994

G. Mead „comportamentul agresiv sau
acțiunile coercitive constituie
un comportament de influență
socială”,
„persoana folosește acțiunile
coercit ive pentru a produce o
schimbare în comportamentul
altcuiva ”.  stil relaționist
 interacțiuni sociale
bazate pe comunicare,
 sociabilitate

Teoria sociologică
Durkheim „clasa socială este o grupare
de oameni bazată pe interese
comune și funcțiuni sociale
identice, clasele sociale fiind
rezultatul diviziunii funcțiilor”.  afiliere la grup
 integrare
Teoria
constructivismului Bordieau și
Passeron „descrie modul de a g ândi
relational ”  construcția sinelui și
a raporturilor sociale

Teoriile sociologice rezult ă din axiomele „viața social ă este comunicare – principiu al
organizării vie ții sociale”, valabile și în cazul educației prin valorile toleranței „ problemele

36
sociale ale educației trebuie abordate din perspectivă interacționistă : organizarea clasei de elev i
și a raporturilor comunitare; orientarea elevilor, tratarea handicapului școlar ș.a.” .
În acest context apare nevoia abordării pedagogiei toleranței, obiectul de studiu al căreia
este educația generațiilor în spiritul valorilor culturii toleranței: al b unăvoinței, cooperării, al
respectului drepturilor și libertăților umane. Pedagogia toleranței recomandă educația în baza
valorilor fundamentale și a virtuților umane, fiind esențială într -un sistem democratic. Toleranța
permite a controla reacțiile primar e de intoleranță, oferind oportunități de acceptare în
confruntarea cu opinii ale persoanelor ce acționează într -un alt mod [ 62, p. 6].
În viziunea noastră pedagogia toleranței este știința educației ce studiază conceptele
pedagogice necesare explicației fenomenelor comunicării interpersonale și ale formării
formatorilor responsabili de educația pentru toleranță, conform unor valori ale culturii toleranței
specifice societății democratice [156, p. 38] . Acest concept corelează cu termenul de pedagogie a
culturii emoționale.
Pedagogia culturii emoționale (PCE) este știința educației ce analizează conceptele
pedagogice operaționale necesare studierii fenomenelor afective prin abordări inter -, multi – și
transdisciplinare ale formării formatorilor implicați în proiectarea/realizarea educației pentru
dezvoltare emoțională conform unor valori afective raportate la idealul educațional . Sunt
considerate valori emoționale orice element al competenței afective care se formează prin
intermediul dezvoltării afective în cadrul e ducației pentru dezvoltare emoțională [ 27, p. 40] .
Importanța acestor concepte și a termenului de competență afectivă rezultă din valoarea
discursului despre toleranța pedagogică.
Competența emoțională este rezultatul sporirii coeficientului de e moționalitate (QE), un
sistem de convingeri/atitudini privind importanța disciplinării comportamentului afectiv, spectrul
variat al cunoștințelor despre viața afectivă a individului, ansamblul de capacități ce permit
gestionarea/canalizarea adecvată a ener giei emoționale, integrarea de succes în mediul social și
crearea unei cariere de rezonanță [ 25, p. 45].
Educația pentru dezvoltare emoțională (EDE) constituie obiectul de studiu al pedagogiei
culturii emoționale. Dezvoltarea afectivă se apreciază prin cr eșterea coeficientului de
emoționalitate (EQ). Educația pentru dezvoltare emoțională (EDE) este o nouă dimensiune a
educației ce vizează formarea -dezvoltarea optimă a coeficientului de emoționalitate (EQ),
exprimată prin atitudini responsabile față de prop riile stări afective, reflectate în comportamente
comunicative rezonante ce derivă din sistemul individual al valorilor inteligenței emoționale,
măsurabile la nivelul competențelor emoționale, asigur ând performanța academică (IQ),
sănătatea mentală și inte grarea socio -profesională [ 165, p 134.].

37
În accepția unor autori celebri ( Nietzsche, Shopenhauer, McDougall, Freud ), emoțiile
constituie forța motrice esențială, sursa de energie și rezonare la situațiile existențiale .
Pedagogia toleranței este destinată nu doar școlii, ci întregii societăți, problema fiind una
globală. Crearea unei societăți mondiale cu adevărat tolerante reprezintă un ideal educațional
mondial. Or, toleranța nu se moștenește, ci se dob ândește prin educație, pentru aceasta însă este
nevoi e de cunoștințe specifice și de formarea unei noi mentalități [103, p. 144]. V. Goraș afirmă
din acest punct de vedere că „ Școala este mica societate, unde ar fi bine să se învețe a practica
toleranța în multiple circumstanțe ” [75, p. 42], deoarece pentru a preveni instaurarea climatului
nefavorabil educației este necesar să formăm comportamente ce previn apariția conflictelor
pedagogice, ce pot fi rezumate din teoriile conflictului (Tab. 1.8).
Tabelul 1.8.
Valori comportamentale ale toleranței pedagogi ce deduse din teoriile conflictului [91]

Teorii
Autorii
teoriilor
Semnificație științifică Valori
comportamentale ale
toleranței pedagogice
Teoria conflictului Max Weber „Tensiunile între grupurile
sociale inegale generează
schimbări ”.  excluderea
tensiunilor sociale
 soluționarea
conflictelor

Frustrare –
agresivitate S. Dollard ,
1939
M.
Berkowitz ,
1989 „atribuie importanță frustrării
în direcționarea
comportamentului ”.
„obstacolele apărute activează
reacții agresive doar atunci
când au un caracter
imprevizibil”  inhibarea reacțiilor
agresive
 anticiparea
conflictelor

Conflictologia pedagogică operează cu teorii ce explică factorii generatori de conflicte,
deoarece rezultatul soluționării acestor contradicții este transformarea vieții sociale. Toleranț a
scăzută la frustrare se exprimă prin anumite probleme exprimate în tulburări comportamentale.
Metodologia de cercetare specifică pedagogiei toleranței, după cum afirmă S. Cristea
(2008), apare de tip interdisciplinar și pluridisciplinar, bazate pe iniția tive de pedagogizare a
socialului sau de transfer al unor concepte din alte științe sociale ( cultură, contextualizare,
socializare, egalizare, globalism, integrare, migrație, imigrație, drepturile omului, cooperare
internațională etc. ). Esențială este înțe legerea diferenței între multiculturalitate ( bazată pe
coexistența culturilor ) și interculturalitate ( bazată pe interacțiunea culturilor ) [37, p. 54].

38
Analiza istorică a toleranței permite deschiderea spre noi semnificații sociale: a)
toleranța religioasă, b) toleranța civică și morală, c) toleranța politică, sexuală, comunitară etc. În
condițiile secolului XX principalele arii ale dezbaterii în secolul XX privesc credința religioasă,
practicile sexuale, opoziția politică și, în vremea din urmă, egalitatea dintre genuri. Perspectiva
axiomatică valorifică analiza valorilor toleranței, identific ând fundamentele teoretice ale
doctrinelor moderne despre toleranță, anticipate de Locke și Voltaire. Conținutul conceptului
toleranță poate fi explicat, prin delimitar ea sa de unele practici sociale negative: intoleranță
(opusul toleranței ), indulgență ( exces de toleranță ), indiferență ( autoânfrâ nare) [Ibidem, p. 68].
Modernizarea învățăm ântului solicită specialiștilor în educație construcția și dezvoltarea
carierei în tr-un mediu multicultural prin valorificarea principiilor toleranței. Integrarea în uzul
comunității științifice a conceptului toleranță pedagogică și dezvoltarea conținutului acestuia
prin noi elemente și conținut este actuală , influențată de factorii: (a ) diversitatea accepțiunilor
teoretice ale semnificației termenului în literatura de domeniu din diferite arii geografice, (b)
caracterul incert și specific al interpretării termenului în literatura autohtonă; (c) expansiunea și
reconsiderarea permanentă a rolurilor profesionale. Din aceste rațiuni este important a educa
cetățenii în spiritul coexistenței interpersonale, multiculturale și religioase [ 62, p.6].
Socie tatea contemporană adaugă, pe lâ ngă responsabilitățile profesionale tradiționale, noi
funcți i în contexte/medii (consilierea elevilor, consilierea părinților, ce rcetarea și inovarea în
învățămâ nt etc.). Pentru exercitarea profesiunii didactice, echilibrul proceselor nervoase și
stabilitatea emoțională apar ca și cerințe principale într -o activita te confruntată permanent cu
situații imprevizibile. Nevoia continuă de adaptare, corelată cu puternicul impuls de
autoafirmare, conștiința conflictului posibil, cerințele actuale față de școala modernă impun
profesorului formarea anumitor caracteristici, i ntegrate în competențe psihopedagogice,
competența fiind înțeleasă ca și indicator al potențialului actual și predictor al evoluției
ulterioare, al șanselor de reușită în domeniul învățăm ântului.
Concepția umanizării educației confirmă ideea că lumea este a personalității integrale
deaceea este necesar să învățăm generalul care unește oamenii și îi caracterizează. În cercetare a
fost valorificată abordarea umanistă în formarea cadrelor didactice ce presupune: echitatea
socială a opiniilor în sistemul valor ilor umaniste prin perpetuarea specificului etnocultural,
recunoașterea necesității de a cunoaște și valorifica diferențele culturale; deschiderea către
inovații, egalitatea, pragmatismul sociocultural, dialogul și schimbarea. În obiectivul pedagogiei
uman iste se află formarea omului interpretat ca valoare supremă a societății și ca scop al
dezvoltării sociale.

39
Evaluarea expresiilor tolerante în procesul activității pedagogice dovedește că toleranța
pedagogică constituie o competență profesională de mare ac tualitate și importanță, ce permite
cadrelor didactice să interacționeze eficient în mediul educațional. Toleranța psihologică îi
asigură rezistență la multipli factori de stres profesional, facilit ând dezvoltarea carierei. Toleranța
socială capătă caracte ristici specifice contextului profesional, astfel, înc ât toleranța pedagogică
apare ca varietate a toleranței profesionale.
Toleranța pedagogică este o competență profesională importantă a cadrelor didactice ce
presupune activism profesional și implicare optimă în activitatea pedagogică pentru
autoactualizare și sporire a eficienței profesionale. Etica pedagogică implică adoptarea de către
profesori a unor principii și norme ale toleranței, valabile pentru domeniul învățăm ântului,
conștientizarea rolurilor de creator al valorilor și dezvoltarea comunității profesionale prin
schimbul de valori sociale ce determină satisfacția muncii.
Studiul funcțiilor generale ale educației generează reflecții despre corelația funcțională
între acestea cu funcțiile toleran ței pedagogice. Astfel, conștientizarea primelor de către cadrele
didactice presupun autodezvoltarea sine-gua-non a anumitor capacități, consolidate în
competențe necesare pentru realizarea funcțiilor educației contemporane.
Tabelul 1.9.
Corespondența î ntre funcțiile toleranței pedagogice și funcțiile generale ale educației
Funcțiile generale ale educației Funcțiile toleranței pedagogice
 antropologică („ de umanizare a omului ”);
 axiologică („ de învățare a valorilor culturii
și civilizației umanității ”);
 socializare („ de adaptare și integrare
socială a omului ”);
 instrumentală („ de profesionalizare
umană ”),
 de selectare și transmitere a valorilor de la
societate la individ,
 de dezvoltare conștientă a potențialului
biopsihic al omului,
 de pregătire a omulu i pentru integrarea
activă în viață socială [127, p. 22]. – axiologică
– de motivare și energizare ,
– reglatorie,
– de adaptare;
– de asigurare/păstrare a păcii,
– de conservare/ păstrare a culturii,
– creativă,
– comunicativă,
– gnoseologică, de mon itorizare a proceselor
de cunoaștere,
– de dezvoltare a stării psihologice,
– de pronosticare și preventivă,
– de evaluare,
– de orientare socială,
– integratoare [251, p.10-13]

Toleranța pedagogică constituie o competență afectivă complexă bazată pe convingeri
umaniste de acceptare a altor stiluri de viață, comportament, obiceiuri, opinii, credințe, idei,

40
reflectată într-un sistem de capacități (de a asculta, a înțelege, a respecta, a accepta indidualitatea
altora) pentru a reacționa adecvat suport ând inconveniențe și demonstr ând responsabilitate
pentru retroacțiunea comunicării prin rezistență emoțională și înalt profesionalism în abordarea
interlocutorilor din mediul socio -educațional. Proiecția acestor două semnificații ( a toleranței ca
răbdare și c a rezistență ) asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și asupra
conținutului activității profesionale demonstrează că aceste valori definesc profesionalismul
pedagogic. Personalitatea profesorului eficient în mediul educațional se caracterizea ză prin
autenticitatea, deschiderea spre reflecții asupra experiențelor proprii, autocunoașterea , puterea
personală și identitatea, toleranța la indeterminare, responsabilitatea pedagogică, raporturi
interpersonale profunde, trasarea unor scopuri realiste , empatie. Toleranța pedagogică în raport
cu influențe psihologice distructive în condiții de conflict determină formarea g ândirii tolerante
a elevilor , vizând capacitate a de a -i înțelege pe cei care gâ ndesc ce permite a reproșa eficient și
accesibil opone nților. Gândirea tolerantă este interdependentă cu toleranța comunicativă.
Valorile toleranței pedagogice care decurg în acest context sunt răbdarea, opunerea și
rezistența. Problema toleranței comunicative reprezintă una din cele mai actuale probleme pen tru
psihologia modernă și este examinată nu doar în planul relațiilor interpersonale, ci și în context
social larg. Toleranța comunicativă reprezintă o formă superioară de educație reflectată în
înțelegere, înțelepciune, putere și civilizație [119, p. 48.] .
Toleranța comunicativă este o calitate care se învață prin educație, cultură și, mai ales,
prin antrenament de la părinți și educatori. Toleranța ca atitudine și comportament se învață, se
însușește pe bază de modele de la cea mai fragedă vârstă , școal a devenind laboratorul
principal pentru practicarea toleranței , un agent de integrare socială și centru cultural al
comunității. Voltaire afirma că primul om care a preferat să înjure, în loc să arunce cu piatra a
inventat civilizația [186, p. 76].
Conșt iința și gândirea tolerantă generează toleranța comunicativă ce presupune
abordări filosofice, etice, estetice viz ând caracteristicile de bază ale profesorului (în sensul
adevărat al cuv ântului): stabilitate psihologică și echilibru, spiritul dreptății, t actul pedagogic,
omenia, bunătatea, bunăvoința, spirit de observare, apropierea față de elevi, răbdarea
înțeleaptă, receptivitate, bunătate și exigență, autenticitate (lipsă de fals) în interacțiunea
comunicativă cu elevii, nonviolență . Actualizarea adecva tă în comunicare a caracteristicilor
afective menționate va fi denumită de autoare toleranță în comunicarea pedagogică [216, p. 357 ].
Teoriile privind viața afectivă a personalității (Tab. 1.10) se înscriu în aria de cercetare a
pedagogiei culturii emoțio nale, știință a educației ce studiază fenomenele de
toleranță/intoleranță prin abordări inter -, multi – și transdisciplinare ale formării educatorilor

41
implicați în proiectarea/realizarea educației pentru dezvoltare emoțională conform unor valori
afective ra portate la idealul educațional [24, p. 56 ].
Tabelul 1.10
Valori comportamentale ale toleranței pedagogice deduse din teoriile din domeniul
pedagogiei culturii emoționale [91]

Teorii
Autorii
teoriilor
Semnificație științifică Valori
comportamentale ale
toleranței pedagogice
Teoria percepției
afectelor celorlalți J. Cosnier,
2005 ,,ecoul corporal ,,
„inducție emoțională și
percepție ” „interferențe afective”  inducție emoțională
Energiilor
emoționale
R. Collins „centrată pe analiza principalelor
instit uții sociale – familia, statul,
economia, religia etc.”
„ordinea socială” se sprijină pe
solidaritate și angajament
moral”.  canalizarea energiei
emoționale
Disciplinării
emoționale Ch. Manz „autoorganizarea expresiilor
emoționale într -o manieră
inteligent ă”  disciplinarea
emoțională
Maximizării afective Michael
Hammond „explică fenomenul ordinii
sociale ce depinde de actorii
sociali, de două tipuri:
„generatorii de ordine socială”
care obțin „energia emo țională”
și „executanții” suferă deficit de
energie emoțională.
„Actorii sociali se implică în
interacțiune cu interese proprii,
raporturile fiind dezechilibrate”.  Generarea ordinii
sociale
 Interacțiuni sociale
productive
 Excluderea
raporturilor sociale de
putere

Rezum ând asupra dezbaterii despre toleranță în educație menționăm accepțiunea privind
toleranța socială , cea mai adecvată din cele elucidate anterior fiind rezistența la influența
factorilor nefavorabili de ordin extern și accepțiunea ce vizează factorii de ordin intern –

42
toleranță psihofizio logică . Analiza activității educaționale arată că toleranța socială este o
competență profesională prioritară a educatorului contemporan (Tab. 1.11).
Tabelul 1.11.
Valori comportamentale ale toleranței pedagogice deduse din teoriile
din domeniul educației [91]

Teorii
Autorii
teoriilor
Semnificație științifică Valori
comportamentale
ale toleranței
pedagogice
Teorii
educationale I. Bernstein „ este teoria transmiterii valorilor
culturii ce urmărește elaborarea
unui model de transmitere a
cunoștințelor d espre relațiile
sociale în societate ”.  transmiterea
valorilor culturii

Muncii
emoționale A.
Hochschild,
J. Turner și J.
Stets (2005) „activitatea pedagogică este o
muncă bazată în esență pe
consum intens de energie afectivă
care necesită gestionarea și
canalizarea energiei
emoționale”.
„trăirea și exprimarea emoțiilor
în societate sunt orientate de
normele culturale” .  Consumul
rezonabil al
energiei emoționale
Teoria educației
bazate
pe inteligență
emoțională D. Goleman „educația personalității pentru o
viață bazată pe principiile
transmiterii inteligente a
mesajelor emoționale”.  inteligența
socială
Teoria culturii
emoționale a
cadrelor didactice D. Chabot,
2005
M. Cojocaru –
Borozan,
2015 „formarea formatorilor pentru
educația emoționalității umane”,
„cultura emoțională a
profesorului constituie un model
de conduită socială”  cultura
emoțională a
profesorului
 educația continuă
a emoționalității
Empatiei
generalizate G. Allport
(1937)
C. Rogers
(1958) ,,transpunerea imaginară a
sinelui în lumea celuilal t și
percepția precisă a cadrului de
referință internă al unei
persoane”  interferențe
afective pentru
transpunerea în
situația altuia

De valoare incontestabilă în comunicarea pedagogică sunt condițiile interne ce influențează
direct calitatea expresiilo r tolerante. Acestea pot fi descifrate prin cunoașterea semnificației
teoriilor psihologice (Tab. 1.12).

43
Tabelul 1.13.
Valori comportamentale ale toleranței pedagogice deduse din teoriile din domeniul psihologiei [91]

Teorii
Autorii
teoriilor
Semnifica ție științifică Valori
comportamentale ale
toleranței pedagogice
Devenirii
personalității
(“perspectiva asupra
întregii vieți”)
E. Erikson „dezvoltarea se prelungește
pe parcursul vieții, dincolo de
vârsta adultă”.
„Calitatea interacțiunii
sociale cu s ine și cu ceilalți se
schimbă la fiece vârstă ”.  autoeducație pentru
dezvoltare continuă
 interacțiunii sociale
positive cu sine și cu
ceilalți.

Teoria psihologică Z.
Schmoller „accentuează ideea că clasele
se bazează pe condiții de
viață identice de acti vitate
profesională și participare
identică la ordinea economică
politică ”.  Interpretarea
psihologică a
intereselor generatoare
de interacțiuni sociale
Teoria vieții
emoționale
(1) teorii procesuale
ce explică
mecanismele
reacțiilor emoționale
și
(2) teor ii funcționale
ce definesc
pragmatic emoțiile. J. Cosnier,
2005 „Științele educației valorifică
teoriile generale clasice
asupra vieții emoționale prin
care se afirmă că trăirea
emoțională este o stare de
conștientizare a unor „trăiri
ale unei subsisteme: de
asistență, acțiune, informare,
reglare și monitorizare”.
„emoțiile ne ajută să
supraviețuim”.
„Emoțiile sunt baza
strategiilor de adaptare și de
coping, ne salvează,
declanș ându-se în situații de
supraviețuire” .  Conștientizarea și
autoreglare emoțiilo r
 Adaptare
socioprofesională
prin valorile culturii

Teoria psihanalitică W. James „semnificația emoțiilor se
descoperă prin examenul
obiectiv al conduitei
emoțioale ”.  Decodificarea
conduitei sociale

Conform cercetărilor de psihologie socială, problema toleranței se acutizează în
colectivitățile pedagogice în care se manifestă crize de identitate personală, etnică, religioasă
etc., or, toleranța, sub forma cea mai simplă și fundamentală, constă în a le acorda altora
dreptul de a -și vedea respectată propr ia persoană și identitate [apud, 82, p. 130]. Toleranța

44
constituie o componentă a competenței de soluționare a conflictelor, ce constă în capacitatea
de a opune rezistență dificultăților profesionale fără a reduce gradul de adaptare socială. În
acest mod, toleranța pedagogică își extinde conotația prin includerea capacităților de a evalua
obiectiv situația și a anticipa dezvăluirea acesteia pentru a formula soluții adecvate, de a
reconstrui raționamente și comportamente pentru o comunicare nonagresivă, de a valorifica
orientările valorice individuale respect ând alte opinii [ 216]. Din aceste rațiuni competența de
soluționare a conflictelor dezvăluită în structura toleranței pedagogice permite realizarea
unui sistem de funcții ale educației. Vorbind în termen i strict pedagogici, toleranța nu este un
scop în sine, ci un mijloc, obiectivul educației în spiritul toleranței fiind „ a recunoaște și a
respecta demnitatea și integritatea tuturor ființelor umane ”.
Valorile comportamentale ale toleranței pedagogice ded use din examinarea atentă a
teoriilor toleranței confirmă epistemologic necesitatea definirii structurii și a conținutului
competenței profesionale – toleranța pedagogică . Un profesor tolerant este unul empatic, cu
înalt nivel de responsabilitate și spirit ualitate, posed ând capacitatea de a descoperi împreună cu
elevii în jungla cunoașterii punctele forte ale celorlalți și de a învăța din experiențele pozitive,
având puterea de a identifica și de a evita capcana provocărilor nefaste. Prin modul în care
form ulează întrebările și dirijează dialogul, profesorul poate construi cu elevii o platformă a
bunei înțelegeri, un mediu de învățare în care aceștia se simt bine împreună, comunică și
cooperează indiferent de limbă, religie, rasă, sex ori etnie, pentru că au dobândit capacitatea de a
vedea „partea plină a paharului” fiecăruia și au conștiința de a scoate la lumină frumosul și
adevărul [162, p. 43]. Profesorul tolerant explorează diferențele prin intermediul dialogului
cultural și soluționează conflictele prin discuții și argument, acceptă opinia altora, fără a exercita
presiuni, atâta timp c ât ideile acestora nu influențează negative mediul social [80].
Conceptul de toleranță pedagogică necesită precizare a conținutului la nivelul
interacțiunii cu noțiunile d e cultură, grup social, evaluare a procesului de învățăm ânt. La
nivel practic, această competență reflectă capacitatea educatorului individual și colectiv de
reprezentare pozitivă a celuilalt. De la această premisă, dezvoltarea toleranței pedagogice
este a sigurată prin recunoașterea diferențelor culturale și comunitare; stimularea comunicării
dincolo de frontierele culturale și comunitare; intensificarea contactelor între modele
culturale reprezentative; construirea aptitudinilor de acțiune socială în conte xte interculturale
deschise [36, p. 68]. Obiectivele dezvoltării toleranței pedagogice din acest punct de vedere:
formarea sistemului de cunoștințe despre toleranță, conduita tolerantă și conștiință toleranță;
stimularea căutărilor personale și activismulu i și asimilarea noilor concepte din domeniul
pedagogiei; formarea capacităților de conduită toleranță și interacțiune tolerantă.

45
1.3. Formarea cadrelor didactice în perspectiva educației pentru toleranță
Tendințele Republicii Moldova de integrare europe ană prin aderarea la principiile
Procesului de la Bologna, promovarea paradigmei educaționale postmoderne, ancorate în
umanism și constructivism în abordarea educației determină necesitatea elaborării unei
politici coerente în formarea inițială și trasarea unor strategii de renovare a curriculumului
de formare a cadrelor didactice. Codul educației actualizează ideea privind importanța
educației superioare în spiritul toleranței prin a rticolul 75 Misiunea învățăm ântului
superior cu referire la păstrarea, dez voltarea și promovarea valorilor naționale cultural –
istorice în contextul diversității [235].
Direcțiile de formare a cadrelor didactice din R. Moldova se asociază tendințelor
generale europene de promovare a calității educației superioare prin com petențe, a
învățării permanente, de diversificare a traseelor de formare profesională, de
compatibilizare a programelor de studii, de promovare a programului individual de
dezvoltare. Inițiativele reformatoare în organizarea învățăm ântului pedagogic au început
treptat să fie puse în aplicare, drept premisă constituind politica educației în domeniul
formării cadrelor didactice prin care pregătirea de calitate a profesorilor este o
prioritate a sistemului de învățăm ânt în perspectiva integrării în Aria Europeană Comună a
Învățăm ântului Superior. Accentul apare pe capacitatea absolventului universitar de a
demonstra un comportament axat pe principiile colaborării și a soluționării eficiente a
problemelor profesionale, ind icator principal al calității standardelor de formare inițială în
învățăm ântul universitar devenind competența profeșională ce exprimă esența acțională cu un
pronunțat caracter social -util [apud, 89]. Centrarea pe competențe marchează o perspectivă în
abordarea curriculumului, un model prin care se formează absolventul universitar din
perspectiva exigențelor actuale, menționează I. Negreț -Dobridor [apud, 89].
În contextul viziunii de integrare europeană a Republicii Moldova Cadrul european al
competențel or-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții includ competențe sociale
și civice care se referă la competențele personale, interpersonale și interculturale și la toate
formele de comportament care îi permit fiecărei persoane să participe în mod eficie nt și
constructiv la viața socio -profesională. Competențele civice (democrație, justiție, egalitate,
cetățenie și drepturi civile) fac posibilă participarea democratică la viața socială [143].
Modelul curricular centrat pe competențe răspunde cerințelor ac tuale ale vieții
profesionale și sociale, vizează atingerea obiectivelor cadru, a obiectivelor de
referință, precum și a obiectivelor operaționale urmâ nd ca, în timp, să se asigure
formarea și dezvoltarea unui sistem de competențe e ducaționale intelectuale/cognitive,

46
psihomotorii, afectiv – atitudinale, de comunicare și relaționare socială, de abordare a
problemelor, de luare a deciziilor, de rezolvare de probleme teoretice și practice, de
asumare a riscurilor, de adoptare a unor soluții personale etc. Astfel, se creează
premisele asigurării coerenței interne, a valențelor predictive pentru procesul de
proiectare curriculară.
Un prim model construit la fază de proiect a demersurilor e ducaționale moderne
axate pe competențe în sfera formării cadrelor de profesori școlari, a reprezentat
Curriculumul psihopedagogic universitar de bază (autori I. Negură, L. Papuc, Vl.
Pâslaru, 2000). Acesta este unul din produsel e cu caracter conceptual ce a
impulsionat reforma învățăm ântului superior pedagogic în R. Moldova. Autorii și -au
exprimat opinia privind importanța proiectului de currciulum pedagogic în dezideratul
de a elimina sau cel puțin să atenueze , discordanța manifestată în ultimii ani între
învățăm ântul preuniversitar și cel universitar psihopedagogic, în aspirația de a realiza
liniile pr incipale de coerență între cele două tipuri de învățăm ânt pe coordonatele
conceptuală și proiectivă, oferind în același timp idei pertinente pentru restructurarea
sistemului de perfecționare a cadrelor didactice.
Un obiectiv principal al curriculumului pedagogic universitar a fost elaborarea
profilului cadrului didactic eficient, ce a r ezultat din constituirea unui referențial al
competențelor profesionale ale cadrului didactic, ce -i permit realizarea cu succes a
obiectivelor educaționale, servind drept cadru de referință pentru autorii de curriculum
pedagogic și pentru formato rii de cadre didactice. Autorii au propus referențialul
competențelor de formare pedagogică, baz ându-se pe anumite paradigme ale educației ,
lucru care a conferit acestui model de referențial coerență dezvoltată la nivel de obiective
formulate în term eni de competență [apud, 89].
Obiectivul specific 2.4. Modernizarea curriculumului universitar din perspectiva
centrării pe competențe al Strategiei de dezvoltare a educației pentru anii 2014 -2020
„Educația -2020” vizează acțiuni prioritare ce presupun schimbarea paradigmei
curriculumului universitar în corespundere cu noile tendințe și concepte curriculare:
centrare pe tematica cross -curriculară, centrare pe competențe (în conformitate cu Cadrul
de competențe -cheie învățate pe parcursul vieții) [143]. În tabelul 1.14 propunem
descrierea esenței științifice a principalelor paradigme în cunoașterea științifică a
pedagogiei din care am derivat valorile toleranței pedagogice.

47
Tabelul 1.14
Contribuția paradigmelor pedagogiei în definirea valorilor toleranței pedagogice [94]

Un proiect de standarde de formare profesional ă inițială la nivelul competen țelor
profesionale ale viitorului specialist cu studii superioare , a constituit ghidul metodologic elaborat
în R. Moldova “Proiectarea standardelor de formare profesional ă inițială în învățământul
universitar ” (autori Gutu V., Muraru E., Dandara O.). Autorii proiectului standartiz ării
învățământului universitar au determinat competen țele pe care trebuie sa le posede absolventul
universitar : competen ța de cercetare /investiga țional ă; competen ța gnoseologic ă (de a dobândi
și a stăpâni informa ția/cuno ștințele dintr -un domeniu concret ); competen ța praxiologic ă
(îndeplinirea unor activit ăți practice ); competen ța prognostic ă; competen ța managerial ă
(stabilirea relațiilor, monitorizarea / dirijarea activit ăților profesionale , coordonarea factorilor
implica ți în procesul de produc ție / în activitatea profesional ă); competen ța comunicativ ă și
de integrare social ă (stabilirea contactului cu diferi ți factori implica ți în procesul de activitate
profesional ă, rezolvarea situa țiilor de conflict , soluționarea situa țiilor de problem ă, optimizarea
procesului de activitate profesional ă); competen ța de evaluare a rezultatelor activit ății

48
(cunoasterea sau deter minarea criteriilor de evaluare a activit ății profesionale , stabilirea
performan țelor, luarea deciziilor pentru ameliorarea /eficientizarea activit ății profesionale ;
competen ța de formare profesional ă continu ă (formarea în timpul studiilor la universi tate, a
mecanismului de învățare care este utilizat în satisfacerea nevoilor de cunoa ștere/formare ,
identificate pe măsura realiz ării activit ății) [89, p.18].
Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014 -2020 „Educația -2020” conține
obiective spec ifice privind modernizarea curriculumului universitar din perspectiva centrării pe
competențe, pe cel ce învață și pe necesitățile mediului social. Acțiunile prioritare proiectate în
acest sens sunt schimbarea paradigmei curriculumului universitar, în core spundere cu noile
tendințe și concepte curriculare: centrare pe tematica cross -curriculară, centrare pe competențe
(în conformitate cu Cadrul de competențe -cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții);
implicarea mediului de afaceri în procesul de dezvo ltare curriculară și a Cadrului Național al
Calificărilor; modernizarea curriculumului universitar din perspectiva formării de competențe
necesare pentru calificarea profesională. Obiectivul specific 4.3. al strategiei presupune
reconceptualizarea formării inițiale a cadrelor didactice prin dezvoltarea competențelor ,
necesare pentru realizarea parcursului educațional într -o societate globală a cunoașterii în
continuă schimbare; modernizarea planului -cadru pentru formarea profesională inițială a cadrelor
didactice din perspectiva formării competențelor specifice [143].
În societatea modernă, politicile educaționale au drept scop să asigure excelența sub toate
aspectele, la toate nivelurile și ciclurile sistemului educațional prin promovarea mecanismelor
de asigurare a calității programelor de studii și a instituțiilor.
Formarea continuă a cadrelor didactice constituie una din strategiile prin care se poate
asigura adaptarea sistemului educațional la cerințele societății actuale și asigurarea calității
proce sului educațional. O educație de calitate poate fi realizată doar în cazul în care resursele
umane implicate sunt calificate și antrenate într -un continuu proces de dezvoltare, în rezultat
având un personal didactic competent, eficient și deschis pentru sc himbare. Conform Strategiei
Educația 2020 , una dintre problemele stringente ale sistemului de învățăm ânt este sporirea
nivelului de formare a competențelor profesionale ale cadrelor didactice [143, p. 60].
Educația își asumă astăzi responsabilitatea de a t rasa hărțile unei lumi în continuă mișcare
și de a pune la dispoziția oamenilor instrumente de orientare cu ajutorul cărora aceștia să -și
găsească propriul drum. Ca urmare a acestei asumări, au apărut în sfera educației teorii și practici
educaționale care reflectă schimbările de paradigmă existențială și societală ale omului
postmodern. Între acestea se află și educația interculturală, ce susține și cultivă toleranța activă
între culturi, coexistența plurală și pluralismul spiritual.

49
Dezvoltarea profesiona lă în contextul paradigmei socio -constructiviste este parte integrantă
a responsabilităților profesionale ale educatorului și a muncii sale zilnice; componentă
indispensabilă a dezvoltării instituționale și condiție a asigurării calității serviciilor educa ționale.
Formarea profesională continuă este menită să dezvolte competențele necesare realizării
multiplelor roluri profesionale, funcții și atribuții organizaționale nou -apărute [79, p. 66].
Formarea continuă este considerată o progresare profesională, nu ca mod de umplere a
lacunelor unei formări inițiale neadecvate, iar profesionalizarea poate fi o identitate, un mod de
a-ți prezenta meseria, responsabilitățile. Sistemul de formare ar trebui să urmărească și realizarea
unui program care să aibă în vedere dezvoltarea a cinci tipuri de cunoștințe considerate ca o clasă
de competențe și capacități de bază: capacități operaționale, capacități cognitive și de concepție
strategică, capacități relaționale, capacități sociale, capacități de creație . Formarea ini țială a
cadrelor didactice trebuie să se realizeze în contextul unei strategii clare, transparente și flexibile.
O strategie europeană comună în elementele sale fundamentale, cu aspecte nuanțate în contextele
naționale, ar fi o cerință fundamentală a milen iului al III -lea. Principalele argumente ale acestei
idei sunt: – necesitatea dezvoltării unei culturi europene care să cuprindă în sine elementele
esenți ale ale culturii naționale, creâ ndu-se condiții pentru păstrarea elementelor de specificitate
în fieca re dintre spațiile naționale; – dezvoltarea educației în plan european implică dezvoltarea
tuturor sistemelor naționale ale educației armonizate; educația în sine trebuie să servească
dezvoltării tuturor statelor europene; – este necesară deschiderea „gran ițelor”(fizic și
psihologic) pentru fiecare cetățean al Europei; – este necesară dezvoltarea unei societăți a
învățării unei lumi, a păcii prin mijloacele educației [15, p. 24 -26].
Formarea inițială a cadrelor didactice va asigura: – înțelegerea modalităț ilor prin care, în
procesele didactice, ideile, comportamentele indivizilor se interinfluențează într -un sens profitabil
pentru toți cei care participă, direct sau indirect, pe termen lung, la procesele educaționale; –
crearea de către specialiști și înțel egerea de către cei interesați – manageri, salariați – a unor
teorii psihopedagogice, psihosociologice; – înțelegerea modului în care se realizează diverse
procese de grup – aderarea la grup, roluri , norme, factori de coeziune, gâ ndire de grup,
performanțe de grup; – conturarea unui comportament prosocial activ, necesar în viitoarea
societate bazată pe cunoaștere; dezvoltarea rolului cunoașterii de sine și a cunoașterii reciproce
ca premisă pentru formarea unei atitudini cert profesionale în cariera didacti că; – alegerea și
utilizarea adecvată scopurilor propuse, a celor mai adecvate metode de instruire (individuale sau
de grup, active sau pasive); – responsabilizarea socială și culturală deopotrivă a formatorilor, dar
și a cursanților; – dezvoltarea unei et ici profesionale specifice meseriei de cadru didactic; –

50
conturarea în timp a unei abordări multiculturale în realizarea proceselor educaționale ca urmare
a luării în considerare în mod constructiv a diversității culturale [Ibidem].
De asemenea, sunt deter minate și unele condiții de asigurare în formarea inițială a cadrelor
didactice cum ar fi: – apropierea obiectivelor curriculum -ului universitar de specificul culturii
organizațonale a școlii; – definirea standardelor profesionale (disciplinare și pedagogi ce); – o
diviziune coerentă a muncii între formarea de specialitate și cea practică – în mediul profesional;
– colaborarea în perioada formării inițiale dintre formatorii universitari și practicienii de teren; –
metode de învățare (formare cu un pronunțat caracter „clinic” (ce au în vedere singularitatea și
complexitatea contextelor și situațiilor din mediul educațional). Prin urmare, putem menționa că
nu mai poate fi vorba despre un cadru didactic universal valabil, că profesorul se desăv ârșește
profesiona l pe întreg parcursul activității sale didactice, formarea inițială reprezent ând nu doar
acumularea cunoștințelor și deprinderilor de bază necesare, ci mult mai mult. Așadar, se poate
afirma că viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de formare
inițială a serviciilor specifice de asigurare a calității acestor procese [15, p. 26].
Cercetătorii V. Gh. Cojocaru [21], L. Papuc [113 ], au cercetat aspectele practice ale
procesului de formare continuă a cadrelor didactice. Sistemu l de formare continuă necesită, în
opinia cercetătorului Vl. Guțu, nu numai reconversiunea prin interacțiune într -o structură
inovatoare a cadrelor didactice, ci și formarea lor directă, sistematică și constantă. Acest proces,
privit din perspectiva pedago giei moderne evidențiază importanța integrării pregătirii inițiale și
continue la nivelul unor direcții strategice specifice educației permanente. În concepția
cercetătorului, profilul cadrului didactic de astăzi trebuie să răspundă solicitărilor unei noi generații
de elevi și modificărilor profunde prin care trece societatea. Formarea cadrelor didactice reprezintă
o schimbare în care este nevoie să fie foarte clar definite obiectivele inovației [78, p.4].
Formarea continuă în Republica Moldova, ca și în al te țări europene, este axată pe
cadrul de competențe profesionale, psihopedagogice și manageriale, socioculturale și
informaționale. Pornind de la rolul și importanța acestui sistem în promovarea reformelor,
Ministerul Educației stimulează elaborarea polit icilor educaționale de formare continuă care
să răspundă necesităților comunității educaționale și a societății, în ansamblu [12, p. 12].
Sistemul național de formare profesională continuă în Republica Moldova reprezintă
totalitatea organelor, organizațiil or, instituțiilor, unităților economice a căror activitate este
orientată spre perfecționarea resurselor umane. Elaborarea cadrului normativ,
metodicoorganizatoric și didactic, a strategiilor, programelor, curricula, procedurilor de
certificare și a indici lor de evaluare ține de competența autorităților publice centrale și se
coordonează cu Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Protecției

51
Sociale și Familiei, ministerele de resort în conformitate cu atribuțiile ce le revin. În scopu l
realizării obiectivelor formării profesionale continue, subiecții sistemului conlucrează între ei
și, în limitele competențelor lor, exercită funcțiile ce țin de instruirea permanentă.
Formarea continuă devine astfel una din competențele profesionale de bază ale cadrului
didactic și este continuarea logică a oricărei acțiuni de încadrare în muncă, întruc ât puțini din
profesorii debutanți sunt capabili de la început să facă față exigențelor muncii și să demonstreze
performanțe. Gândirea pedagogică a fiecăr ui cadru didactic se actualizează în procesul rezolvării
diferitelor probleme ce apar în diverse situații pedagogice, iar pentru a găsi soluțiile necesare se
apelează la competența de formare continuă, ea fiind un indicator relevant al activității didactic e
performante [111, p.42].
Formarea continuă a cadrelor didactice din învățăm ântul preuniversitar din Republica
Moldova este organizată în conformitate cu Legea învățăm ântului a Republicii Moldova,
Regulamentul cu privire la organizarea formării profesiona le continue (HG nr.1224 din
09.11.2004) și se bazează pe Concepția dezvoltării profesionale a personalului didactic din
învățăm ântul preuniversitar , aprobată prin decizia Colegiului Ministerului Educației nr. 6.1 din 3
aprilie 2003, și pe Metodologia strat egică – document reglator care cuprinde acțiunile de
implementare a Concepției [98].
Pentru promovarea unei politici eficiente de dezvoltare a personalului didactic care ar
asigura respectarea drepturilor fiecărui profesor la dezvoltarea profesională au fo st elaborate și
aprobate de Consiliul Național pentru Curriculum „Standardele de formare continuă a cadrelor
didactice din învățământul secundar general” care au drept scop dezvoltarea competențelor
profesionale ale cadrelor didactice în exercițiu, introdu cerea sistemului de credite profesionale,
proiectarea programelor de formare continuă din perspectiva asigurării calității educației.
Dezvoltarea profesională și formarea continuă a cadrelor didactice se vor realiza prin
utilizarea sistemului de credite pr ofesionale. Acest sistem presupune acumularea unui anumit
număr de credite unitar la nivelul întregului sistem de formare continuă, care vor conta pentru
obținerea gradelor didactice sau a unui certificat de formare continuă profesională.
În opinia cercet ătorului V. Gh. Cojocaru, sistemul de formare continuă a cadrelor didactice
necesită a fi modernizat pentru a îmbunătăți calitatea formării continue prin axarea lui pe satisfacerea
cerințelor socioeducaționale a cadrelor didactice și prin re gândirea și im plementarea unui nou
mecanism de evaluare a calității formării continue. Autorul propune și soluții valoroase
experimentate în practică la facultatea de Formare continuă a UPS ”I. Creangă”[ 21].
Analiza activității de perfecționare a cadrelor didactice, sus ține cercetătorul S. Cristea,
presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, în general, și de formare continuă, în

52
special. Evoluția activității de formare continuă a cadrelor didactice are loc pe circuitul
metodologic: formare inițială – forma re continuă – autoformare . Sistemele postmoderne de
învățăm ânt accentuează continuitatea celor trei secvențe de instruire permanentă congruente la
nivel de politică a educației [38, p. 69].
Un alt aspect ce explică necesitatea reconceptualizării sistemului de formare continuă este
abordat de Vl. Pâslaru, care susține integralizarea strategică și conceptuală a formării
profesionale și crearea unui nou sistem național de formare profesională în învățăm ântul
preuniversitar, proiectat în dinamică concentric -liniară: activitatea educațională a cadrelor
didactice – științele educației – activitatea didactică de formare profesională – activitatea
educațională a cadrelor didactice. De asemenea, autorul propune integrarea sistemului formării
profesionale în contextul reformei tuturor domeniilor învățăm ântului și corelarea demersurilor
individuale și instituționale de formare profesională [114, p.18].
Obiectivul major al formării continue a cadrelor didactice, consideră cercetătoarea V.
Andrițchi, constă în „ dezvoltar ea resurselor interne ale cadrului didactic ca personalitate
creatoare de cultură intelectuală și asigurarea cadrului autentic pentru obținerea de
performanțe, pentru realizare și împlinire profesională .” [4, p. 175].
Obiectivele formării continuie la nive lul instituției de învățăm ânt, presupune pregătirea
pedagogică, psihologică și metodică a profesorilor/managerilor pentru eficientizarea și
optimizarea procesului educațional, proiectarea și realizarea eficientă a activităților
didactice/manageriale organi zate. Aceasta se poate de realizat prin diverse modalități, cum ar fi
conferințele, seminariile, trainingurile de formare, dezbaterile sau alte forme speciale de
perfecționare organizate la nivel interșcolar, teritorial și național, cursurile de perfecțion are a
pregătirii de specialitate, metodice și psihopedagogice pentru obținerea definitivatului și a
gradelor didactice/manageriale.
Democratizarea societății presupune modernizarea procesului educațional, formarea și
perfecționarea continuă a cadrelor dida ctice și manageriale. Reușita reformei educaționale,
demarată în spațiul european, câ t și în Republica Moldova depinde în mod direct de măiestria
cadrului didactic, de formarea lui profesională. Condițiile principale ar fi: renovarea permanentă
a cunoștinț elor generale și pedagogice; schimbările care se produc în sistemele pedagogice;
ponderea caracterului creativ al activității pedagogice etc. Pornind de la perspectivele europene
în formarea și dezvoltarea cadrelor didactice, se profilează următoarele tend ințe: instituirea
universitarizării în formarea cadrelor didactice în sensul asigurării unui nivel superior de
pregătire a tuturor cadrelor didactice . Îmbunătățirea calității și capacității de învățare prin

53
mutarea accentului de pe achiziții de cunoștințe pe formarea și dezvoltarea de competențe, pe
accentuarea dimensiunii practice în formarea pedagogică [18].
În condițiile actuale de dezvoltare a învățăm ântului se schimbă însăși principiile formării
continue: de la participare pasivă a cadrelor didactice, unde axarea se face pe obiectul de
studiu, predare abundentă de informații ; spre participare activă la procesul de perfecționare și
autoperfecționare, axarea pe personalitatea profesorului și, în consecință, a elevulu i.
Existența consensului asupra formel or și modalităților de realizare a formării continue este
însoțit de convergență la nivelul obiectivelor, care pot fi structurate în jurul a trei poli:
dezvoltarea personală și profesională a educatorilor; ameliorarea calității sistemelor de educație,
a cursurilor oferite, a instituțiilor de învățăm ânt și a practicilor pedagogice ale educatorilor;
cunoașterea mediului social și natural. Realizarea acestui ansamblu de obiective se desfășoară pe
diverse căi care se înscriu în tradiția socioistorică și cultura lă europeană și se circumscriu logicii,
spiritului și caracteristicilor proprii sistemelor educative ale fiecărui stat [111].
Modelul profesionalizării aplicat în formarea continuă a cadrelor didactice este compatibil
cu politicile educaționale, cu princip iile în formarea continuă dictate de noua paradigmă
educațională și constituie un model relevant și adecvat contextului de formare continuă în țara
noastră la etapa actuală. Acest model a fost abordat în lucrările cercetătorilor V. Lang [229] și
Ph. Perren oud [230] ca un mijloc de valorizare și ameliorare a poziției sociale a cadrelor
didactice, un simbol și o garanție a calității activității și o cale pentru modernizarea educației.
Profesionalizarea didactică recunoaște complexitatea activității pedagogic e, necesită
explicitare și instrumentalizare, recunoaște specificitatea formării profesionale, dezvoltă noi
competențe, recunoaște caracterul științific al practicii, diversifică rolurile profesorului, afirmă
rolul competențelor pedagogice pentru identitat ea profesională. Astfel, formarea continuă devine
o necesitate permanentă a cadrelor didactice indiferent de specificul disciplinei predate și de
nivelul pregătirii fiecăruia, deoarece ea reprezintă calea de la profesorul care improvizează și
încearcă dive rse modele a demersului didactic, către profesorul care știe și poate să -și
argumenteze deciziile profesionale pentru a obține rezultate performante.
Prin urmare, formarea inițială nu poate fi considerată ca un stadiu încheiat în pregătirea
profesională a cadrelor didactice, ci ca o etapă care urmează să fie continuată în viitorul imediat
pe termen mediu sau lung. Din această perspectivă, orice activitate în cadrul paradigmei
educaționale date corelează formarea inițială, cea actuală, cu dezvoltarea viitoa re, permanentă și
continuă. Coordonata orizontală probează deschiderea spațială nelimitată a activității de formare
realizată transversal în fiecare moment al vieții [113].

54
Orientările moderne în domeniul dezvoltării sistemelor de formare continuă a cadrel or
didactice vizează: asigurarea dimensiunii europene a proceselor de formare a personalului
didactic prin utilizarea Cadrului European al Calificărilor drept instrument de referință;
dezvoltarea carierei didactice prin intermediul proceselor evolutive și a modelului
profesionalizării științifice a carierei didactice, îmbunătățirea participării personale a cadrului
didactic la dezvoltarea profesională proprie și învățarea de -a lungul vieții; orientarea sistemelor
de formare spre competență pedagogică și per formanță educațională, adoptarea abordării bazate
pe rezultatele învățării; asigurarea calității în formarea continuă prin orientarea la standardele de
formare continuă a personalului didactic; implementarea sistemului de credite profesionale
transferabile pentru asigurarea mobilității și dezvoltării profesionale; implementarea programelor
de incluziune profesională a tinerilor specialiști, a programelor de mentorat menite să sprijine
debutul în cariera didactică; descentralizarea în domeniul formării conti nue a educatorilor,
trecerea de la abordarea sistemică la abordarea pe programe și proiecte; acreditarea programelor
de formare continuă, a furnizorilor de programe de formare continuă și crearea pieței
programelor de formare; utilizarea sistemului de e -learning/învățăm ânt deschis la distanță în
formarea continuă a cadrelor didactice.
Tendințele dezvoltării sistemelor de formare continuă a cadrelor didactice la nivel european
și global determină perspectivele dezvoltării formării continue în plan național [76, p. 80].
Formarea/perfecționarea cadrelor didactice din școlile generale pentru educația copiilor
pe dimensiune toleranței este o condiție obligatorie. Rolul conducătorului școlii constă în
identificarea și implicarea acelor cadre care manifestă intere s și disponibilitatea necesară în acest
sens. Se va investi în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, pentru a crește capacitatea
internă a școlii. Prin mediu educațional, înțelegem atât mediul fizic școlar – amenajarea spațiilor,
facilități, afișa je etc., c ât și starea de spirit, atmosfera generală existentă, bazată pe principiile
educației, valorile educației (prietenie, toleranță, colaborare și ajutor reciproc etc.) promovate și
pe o anumită conduită. Școala construiește un mediu lipsit de riscur i [84, p. 85]
În concluzie , formarea profesională inițială și continuă a cadrelor didactice trebuie să fie un
proces de evaluare continuă indicatori ai calității, fiind necesar în condițiile de schimbare, de
motivare continuă și de stimulare a creativități i profesorilor și managerilor școlari pentru a
corespunde cerințelor moderne. Procesul de formare continuă ar trebui să asigure mediul favorail
pentru învățarea independentă. Prioritate ar trebui să i se acorde relației de parteneriat
profesori/manageri – factori de decizie etc. Organizarea eficientă a atestării contribuie consolidarea
statutului profesorului în societate, la promovarea conștiinței identității profesionale și cetățenești etc.

55
Literatura de specialitate pune la dispoziție interpretări pluri aspectuale ale raportului
carieră – educație – om – mediu socioprofesional . Diversitatea abordărilor teoretice ale carierei
pedagogice sub aspect filosofic, sociologic, psihologic, economic, pedagogic, a condiționat
conturarea unui cadru complex al specifi cului dezvoltării profesionale al cadrelor didactice.
Constatăm preocupări intense în ultimele decenii pentru implementarea unor metodologii de
formare profesională și construcție a carierei [apud, 137].

1.4. Concluzii la capitolul 1
Examin ând cadrul epistemol ogic al toleranței pedagogice, menționăm aspectele
prioritare pentru formarea profesională a cadrelor didactice:
(a) deși larg întrebuințat în literatura de domeniu, toleranța pedagogică nu apare ca și
un concept cu semnificație unanim acceptată;
(b) con ținutul semantic al conceptului toleranță pedagogică necesită precizări în plan
cognitiv la nivelul unor cunoștințe specifice, psihomotor la nivelul unor capacități concrete și
afectiv la nivelul unor atitudini și convingeri despre valorile culturii tolera nței ca expresie a
rezistenței la factorii de natură distructivă ai mediului profesional nu prin extinderea indiferenței
și conformismului, care este calificată ca și toleranță pasivă, ci mai ales prin învățarea unor
strategii concrete de abordare a situaț iilor tensionante prin activism profesional;
(c) exprimarea conduitei tolerante dovedește profesionalism prin tendința de sensibilizare
la valorile toleranței prin modelul conduitei cadrelor didactice;
(d) toleranța pedagogică facilitează interacțiuni in terpersonale constructive în mediul
educațional;
(e) competența profesională a cadrelor didactice comportă caracter integrator în
referențialul cadrelor didactice și contribuie la eficiența dezvoltării unei cariere de succes;
(f) toleranța pedagogică con stituie o formă a toleranței sociale și a toleranței profesionale,
în general, interpretată ca forme distincte ale activismului profesional al cadrelor didactice
orientate spre sporirea eficienței activității pedagogice.
Din aceste considerente formarea v iziunii tolerante a cadrelor didactice trebuie organizată
prin strategii de dezvoltare a orientărilor valorice specifice educației: comunicare nonconflictuală,
empatie, umanism, participare, responsabilitate etc. – valori ale culturii toleranței.

56
2. CA DRUL METODOLOGIC AL DEZVOLTĂRII TOLERANȚEI PEDAGOGICE
Capitolul prezintă rezultatele valorificării reperelor teoretice care au condus la elaborarea
Modelului teoretic al toleranței pedagogice prin anumite precizări la nivel de structură și conținut
specif ic din perspectiva axiologiei educației și a sistemului de formare a cadrelor didactice ,
include analiza și evaluarea premiselor curriculare ale dezvoltării toleranței pedagogice în
universitate ce au confirmat presupunerea că această competență profesiona lă a cadrelor
didactice este insuficient dezvoltată în învățăm ântul superior pedagogic; relevă determinările
sociale ale educației pentru toleranță în lumea contemporană; descrie conceptul pedagogic de
educație pentru toleranță elaborat în cercetare pentr u necesitățile înregistrate în contextul
experimentului pedagogic; propune contribuții formulate pentru dezvoltarea curriculumului la
dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță, valorific ând particularitățile de vârstă ale
preadolescenților, acestea constituind noi cunoștințe produse de noi în intenția de a explica
fenomenul toleranței ca problemă pedagogică și a elabora o Strategie de formare a toleranței
pedagogice a cadrelor didactice.
2.1. Modelul teoretic al toleranței pedago gice în perspectivă axiologică
Pregătirea profesională a cadrelor didactice în societatea contemporană este orientată spre
formarea competențelor necesare pentru socializarea de succes în mediul socioprofesional. Una
dintre competențele profesionale – toleranța pedagogică, care deși constituie o condiție a
integrării în sistemul raporturilor sociale din comunitatea pedagogică și o expectanță socială într –
o societatea pluriculturală, este abordată sporadic în literatura pedagogică, fiind insuficient
fundam entată teoretic pentru a fi considerată o competență psihopedagogică în referențialul
profesional al cadrelor didactice.
Înainte de a descrie toleranța pedagogică, actualizăm conținutul de idei privind domeniul
care cercetează problematica pregătirii, în acest sens, a cadrelor didactice – pedagogia toleranței.
Definiția pe care o formulăm ca una operațională în cercetare constituie rezultatul unor analize și
sinteze a literaturii de specialitate din spațiul francofon [187]. Astfel, pedagogia toleranței este
știința educației care are ca obiect de studiu – educația pentru toleranță și studiază fenomenele
afective specifice fiind orientată spre formarea profesorilor pentru promovarea culturii toleranței
și a comunicării bazate pe valorile culturii emoționa le. Pedagogia toleranței operează cu anumite
competențe afective și valori ale toleranței. În esență , toleranța pedagogică este finalitatea unui
proces de formare profesională a cadrelor didactice pe dimensiunea afectivă a culturii
profesionale. Din aceste rațiuni toleranța pedagogică constituie un imperativ al dezvoltării
profesionale a cadrelor didactice.

57
Științele socioumane postmoderne dezvoltă o normativitate pedagogică interactivă,
deschisă, bazată pe o pluritate de valori determinată teleologic și axiologic la nivel de finalități
de sistem și proces, promov ând principii valorice unice ce asigură conexiuni în proiectarea,
realizarea și dezvoltarea educației și include axiome, legități, legi, principii, reguli referitoare la
educație [51, p. 300].
Paradigma culturală a educației postmoderne înregistrează anumite modele ale educației: a)
rațională, b) umanistă, c) interacționistă, d) tehnică, e) inovatoare (Bertrand Y., Valios P., 1999)
Axa integrării valorilor toleranței pedagogice în contextul profe sional al cadrelor didactice a
implicat valorificarea modelelor educației postmoderne [38] în Tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Modelele educației postmoderne valorificate pentru validarea contextuală a toleranței pedagogice
Modele ale educației Descrierea esenței teoretice
Modelul educației
raționale promovează viziunea de formare a personalității umane ce acordă
prioritate resurselor cognitive intelectuale
Modelul educației
umaniste descrie viziunea sistemică ce acordă prioritate resurselor psihologice
Modelu l educației
interacționiste prezintă viziunea bazată pe reconstrucția continuă a corelației
profesor – elev, concepută la nivel de autogestiune pedagogică
Modelul educației
bazate inteligențele
multiple
(H. Gardner, 2005) orice persoană posedă un anu mit coeficient de dezvoltare a fiecăreia
dintre inteligențe ( visual -spațială, verbal -lingvistică, logic –
matematică, kinestetică, muzicală, intra – și interpersonală ).
Modelul educației
bazate pe inteligență
emoțională
(D. Goleman, 2007) vizează dezvolta rea competențelor afective care se formează prin
educație și conduce la sporirea coeficientului de emoționalitate și a
nivelului de inteligență emoțională a personalității, măsurat prin
aplicarea testelor specific.

Dintre modelele educației contempora ne cele mai relevante pentru conceptualizarea
educației în spiritual toleranței sunt modelul educației umaniste, modelul educației bazate pe
inteligențele multiple și modelul educației bazate pe inteligență emoțională care pot fi valorificate
în contextul pedagogic marcat de o tendință reprezentativă de comunicare educațională de
actualizare a valorilor culturii emoționale a cadrelor didactice.

58
Principiile care au stat la baza elaborării modelului teoretic al TPCD vizează
principiul asigurării activismulu i elevilor, principiul stimulării activismului cognitiv, al
interesului pentru diferențe, principiul adecvării conduitei deontologice la carcateristicile
mediului, la obiectivele și conținutul educației pentru toleranță, principiul construcției și
menținer ii unui sistem de raporturi interpersonale în mediul profesional, principiul diferențierii și
individualizării educației, principiul poziționării reflexive pentru formarea unui sistem de relații
interpersonale bazate pe valorile culturii toleranței: coope rare, încredere reciprocă, orientări
umaniste, dezvoltînd astfel individualitatea umană [196].
Oportunitatea dezvoltării referențialului profesional al cadrelor didactice rezultă din
sintagmele cariera profesională și proiectarea carierei , care semnifică „urmărirea traseului
propriei vieți (inclusiv a celei profesionale) ”, explică O. Dandara (2012), în contextul Pedagogiei
carierei – nouă direcție de cercetare, fenomenul dezvoltare profesională ca un sistem de relații
afective, relații de orientare către s ine și colectivitate, relații universale -particulare, relații
specificitate -difuziune, relații atribuire -realizare , actualiz ând viziunea lui T. Parsons asupra
structurilor societății: cultura , societatea , personalitatea ce urmărește atingerea scopurilor și
adaptarea la viața socială. Autoarea demonstrează că socializarea persoanei este interpretată în
termeni de angajare , competență socială , anticipare a profesionalizării prin status și roluri , iar
contextul profesional ales trebuie să favorizeze integrarea prin adaptarea la muncă.
Autorealizarea profesională, ca posibilitate de manifestare a potențialului individual prin
construcția carierei în perspectiva succesului de a stabili compatibilitatea om – profesie, este o
primă condiție pentru adaptarea la munc ă. De fapt, contextul profesional trebuie să favorizeze
integrarea prin adaptarea la muncă [137].
Reperele teoretice ale cercetării le -au constituit: (a) ideile filosofice despre teoria valorilor,
(b) conceptul toleranță în diferite viziuni [195], (c) teo ria despre dialogul culturilor [189], (d)
concepții despre educația spirituală, cultura toleranței și a păcii [202].
Debutul cercetării a adus în prim plan funcțiile toleranței pedagogice stabilite în literatura
științifică (axiologică, de motivare și ene rgizare, reglatorie, de adaptare, de asigurare/păstrare a
păcii, de păstrare a culturii, comunicativă, gnoseologică, de monitorizare a proceselor de
cunoaștere, de dezvoltare, de pronosticare și preventivă, de evaluare, de orientare socială,
integratoare c are au facilitat definirea comportamentelor tolerante ale cadrelor didactice în
termeni de atitudini, capacități și cunoștințe) care au facilitat definirea toleranței pedagogice.
Figura 2.1. conține reprezentarea grafică a definiției TPCD concretizată la nivel de
structură și conținut în Modelul teoretic al toleranței pedagogice.

59

Fig. 2.1. Modelul teoretic al toleranței pedagogice
Toleranța pedagogică este o competență profesională de natură afectivă, exprimată prin
stabilitate fiziologică, psihologică și socială la influențe multiple, care prin îngăduința și
acceptarea particularităților individuale ale elevilor, prin rezistența la diferiți factori de
influență psihotraumatizantă, de incertitudine, de conflict, de devianță comportamentală, de
încălcare a normelor sociale , creează premise educației pentru toleranță, asigur ând echilibrul
între păstrarea integrității mentale, învățarea artei de a trăi împreună cu alții diferiții ca și stil de
viață, supraviețuire, adaptare și integrare socială.

60
Stabilita tea psihologică este considerată de către specialiști condiția de bază a eficienței
conduitei tolerante a profesorului, acceptată în comunitatea științifică, idee susținută în științele
umaniste și în medicină. De aici rezultă, că stabilitatea fiziologică, psihologică și socială la diferite
influențe este caracteristica principală a toleranței pedagogice ce contribuie la asigurarea echilibrului
între supraviețuire și adaptare prin individualitatea și unicitatea personală. Rezistența la diferiți factori
de influență psihotraumatizantă, de incertitudine, de conflict, de devianță comportamentală, de
încălcare a normelor sociale sunt caracteristici inevitabile conduitei tolerante a profesorului.
Toleranța pedagogică este imperativ necesară cadrelor didactice î n referențialul profesional
pentru a crea premise educației pentru toleranță a elevilor. Constatăm că toleranța pedagogică
constituie un fenomen al comunicării interpersonale ce pune în valoare capacitatea de a accepta
și a fi îngăduitor cu particularități le individuale ale altora.
Literatura psihologică propune pentru interpretarea toleranței ca rezistență psihologică
sinonimele: rezistență la problemele vieții și conflicte , stabilitate emoțională , echilibru etc., utiliz ând
capacitatea de a – și păstra int egritatea mintală și a învăța arta de a trăi împreună cu alții. Astfel,
ajungem la concluzia că toleranța pedagogică poate fi interpretată ca o caracteristică integratoare a
personalității ce determină potențialul său de a interacționa activ și pozitiv în situații problematice de
criză pentru recuperarea echilibrului neuropsihologic și a adaptării eficiente, pentru neadmiterea
confruntărilor și pentru dezvoltarea unui sistem de raporturi sociale constructive cu sine și cu alții.
Din aceste rațiuni competenț ele afective întrunite în cultura emoțională apar necesare pentru a
înțelege specificitatea structurii și conținutului toleranței pedagogice a cadrelor didactice.
Conduita profesorilor poate deveni tolerantă în cazul, în care acestora vor fi formate
anumi te atitudini, capacități și cunoștințe , organizate în plan intern și extern :
(a) atitudini constructive derivate din sistemul de valori individuale și profesionale,
privind convingerea că cineva poate gîndi și acționa altfel, acceptarea diferențelor,
exprima rea/dezvoltarea/recunoașterea libertății, insistență și pertinență în activitatea
profesională, autoreglarea volitivă, încrederea în siguranța propriilor poziții, respectarea de sine
și de alții, reacționarea adecvată la diferențe de confesiuni religioase, orientarea emoțională
pozitivă, maturitatea afectivă, poziționarea morală activă, conștiință și g ândire tolerantă,
autoactualizarea personalității;
(b) ansamblul capacităților : de a evita confruntările, a preveni și a soluționa conflictele,
de a stabil i și întreține comunitate cu elevii/colegii care exprimă alte opinii, de a demonstra
flexibilitate la incertitudini, riscuri și stres, de a susține punctul de vedere a altora, de a învinge
egocentrism , de a comunica cu oameni/elevi/părinți cu viziuni disti ncte, de a evalua rațional și
îngăduitor dificultăților, de a echilibra compromisul cu securitatea personală, de a suporta

61
inconveniențele și a ierta influențele nedorite, de a exprima deschidere pentru interacțiuni
comunicative bazate pe înțelegere, de a concura cu persoane de alte opinii, de a diminua reacțiile
negative și conflictogene la factorii nefavorabili din mediul profesional, de a reduce
sensibilitatea/reacțiile la influența factorilor nefavorabili din mediul profesional, de a accepta alte
modele de conduită și valori, de a accepta niveluri insuficiente de educație, de a acționa
consecvent în condiții dificile, de a inhiba/suprima agresivitatea, de a exterioriza activism
profesional și sociabilitate, de a reacționa pozitiv și a tutela educații, de a reflecta asupra
experiențelor, de a simpatiza, ascult ând și auzind educații, de a rezista dificultăților profesionale
prin menținerea gradului de adaptare socială, de a evalua adecvat situațiile pedagogice pentru a
anticipa reacțiile interlocutorilor, d e a lua decizii constructive în circumstanțe imprevizibile, de a
recunoaște situațiile pedagogice cu caracter problematic, de a conviețui cu oameni de o altă
mentalitate și stil existențial, capacități ce permit evaluarea obiectivă a situațiilor educaționa le,
formularea deciziilor adecvate pentru anticiparea conflictelor, pentru a rezista tensiunilor
profesionale și a menține gradul optim de adaptare socială ;
(c) sistemul cunoștințelor despre esența științifică și conținutul conceptului de toleranță,
componen tele toleranței, tipologia toleranței, categoriile pedagogiei toleranței: conștiință
tolerantă, g ândire tolerantă, cultura toleranței și valori ale toleranței , teorii ale toleranței,
paradigma actuală a toleranței pedagogice, principiile toleranței pedagog ice, obiectul de studiu al
pedagogie toleranței – educația pentru toleranță, problematica educației pentru toleranță,
mecanismele toleranței pedagogice, caracteristicile intoleranței, particularitățile de vârstă și
individuale ale personalității profesoril or și elevilor , valorizarea cunoștințelor despre toleranță în
practica educațională, indicatori și descriptori ai toleranței pedagogice, criterii de evaluare ai
toleranței pedagogice, valorile culturii toleranței.
În raport cu cerințele pedagogiei actual e, termenul de competență nu se mai poate limita
la capacitatea individului de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul cunoașterii aprofundate
a problemei, în sens informativ, cu minimali zarea laturii pragmatice a cunoștințelor de
pedagogie, deși just ifică științific o acțiune. Achizițiile, ca ansamblu de cunoștințe științifice
pedagogice, asigură baza teoretică, dar modalitatea de cunoaștere și învățare a lor va da calitatea
mobilizării și aplicării lor în practică, a exersării capacităților cognitive , a abili tăților de
rezolvare, va consolida independența, autonomia în abordarea lor ra țională, interpretativă,
argumentată, reflexivă, chiar creativă, alături de compe tențe educative specifice, dublate de
atitudini de responsabilitate [56].
Elementele constituiente ale toleranței pedagogice crează premise pentru dezvoltarea
culturii toleranței în context social . Dinamica dezvoltării toleranței pedagogice se explică prin

62
acumularea experiențelor profesionale și a influenței factorilor de mediu profesiona l ce
acționează asupra cadrelor didactice, idee care ne permite să considerăm că pregătirea inițială
este perioada favorabilă pentru dezvoltarea toleranței pedagogice , acest proces continu ând în
perioada formării continue, av ând la bază un sistem de princi pii generale și specifice.
Din acest punct de vedere pedagogia postmodernă stimulează participarea interactivă la
viața școlară a educatorului și a educatului. Pentru înțelegerea funcționalității principiilor
toleranței pedagogice am valorificat ideile lan sate în axiomele pedagogiei: axioma filozofică ce
vizează interdependența dintre dimensiunea obiectivă a educației (funcția generală de formare –
dezvoltare) și dimensiunea subiectivă a educației (finalitățile educației)/instruirii; axioma
sociologică a educ ației ce arată interdependența dintre calitatea educației și calitatea dezvoltării
sociale; axioma psihologică a educației indică asupra interdependenței dintre calitatea educației
și calitatea dezvoltării personalității umane.
Examinarea comparată a pri ncipiilor educației contemporane și a principiilor toleranței au
facilitat precizarea valorilor toleranței pedagogice: cooperare, respect, utilitate , acceptare,
aprecierea diversității, protejarea drepturilor și a libertăților, g ândire pozitivă, poziționar e
socială activă , creare a valorilor culturii toleranței, creativitate în dialogul culturilor, activism
social, g ândire tolerantă, reflecție pedagogică.
Tabelul 2.3.
Principiile toleranței pedagogice derivate din principiile generale ale educației
Princ ipiile educației contemporane Principi ile toleranței
– Principiul universalității criteriului
axiologic;
– Principiul corelației educație –
autoeducație – educație permanentă;
– Principiul raportării multiple individ –
grup – comunitate, formulate și
dezvoltate în continuare de El. Macavei:
– umanizarea și democratizarea vieții
sociale a celui educat;
– diferențierea și individualizarea
procesului educațional;
– dezvoltarea individuală prin
integrarea în comunitatea umană sau
corelarea intereselor individuale c u
cele ale societății;
– creativitatea și libertatea;
– unitatea educației și autoeducației; Normativitatea morală legitimată istoric este
exprimată prin principiile (Voltaire) :
 principiul utilității (J.Mill) maximizează
avan tajele; limitele care apar acolo “ unde foloasele
aduse de toleranță încetează de a prevala asupra
daunelor ”;
 principiul neutralității se exprimă “sub formă de
scepticism sau de relativism moral”;
 principiul respectului pentru persoană (I. Kant)
susține au tonomia și raționalitatea; limitele apar
când autonomia și raționalitatea “admit interpretări”
[163].
Principiile educației pentru toleranță
(UNESCO) :
 principiul acceptării și aprecierii diversității
culturilor lumii;
 principiul recunoașterii drepturilor u niversale
ale persoanei și a libertăților fundamentale ale
altora;
 principiul respect ării națiunil or;

63
– satisfacerea necesităților biologice în
concordanță cu normele acceptate de
conviețuirea socială;
– unitatea și diversitatea acțiunilor
educaționale;
– valorizar ea morală a celui educat în
contextul axiologiei comunitare;
– corelarea optimă a tuturor
dimensiunilor educației: spirituale ,
morale , ecologice ,
– corelarea/antrenarea optimă a
aspectelor biopsihofiziologice,
ecologice, social -politice, cultural –
spiritual e ale educației;
– unitatea vieții sociale și a educației;
– unitatea valorilor general -umane;
– educația etnoculturală/pluriculturală;
– caracterul anticipativ sau prospectiv;
– principiul conexiunii inverse;
– principiul integrării teoriei în practică,
– principiul respectării particularităților
de vârstă și individuale;
– principiul participării active și
conștiente;
– principiul accesibilității;
– principiul sistematizării și
continuității;
– principiul corelației abstract/concret;
– principiul participării active și
conști ente;
– principiul orientării formative;
– principiul esențializării rezultatelor;
– principiul autoreglării activității [ 99].  principiul egalit ății în drepturi;
 principiul promovă rii și protejării drepturilor și
a libertăților altora [ 160].
Principii pedagogiei toleranței (S.Cristea, 2006) :
 asumarea responsabilității de a educa toleranța,
 dezvoltarea modului pozitiv de a g ândi,
 concentrarea permanentă asupra similitudinilor,
 combaterea naționalismului și a rasismului,
 crearea unei atmosfere cooperante în școală,
 abordarea p ozitivă a diversității sociale și
religioase,
 integrarea valorilor educației interculturale [ 37].
Principiile practicării toleranței în școli și a
edificării pedagogiei toleranței (B. Reardon,
2005) :
 abordarea pozitivă a diversității sociale;
 dezvoltarea gândirii pozitive despre ceilalți;
 concentrarea permanentă asupra similitudinilor;
 crearea climatului cooperant [ 126 p. 32 ].
Principiile toleranței în viața școlară:
 crearea unui climat și mentalități de toleranță,
 deschiderea pentru cunoaștere recipro că,
 respectarea diferențelor și a unicității [75, p. 43].
Principiile toleranței pedagogice :
 principiul responsabilizării în vederea E.T.;
 principiul atitudinii pozitive față de unicitate,
 principiul dezvoltării înțelegerii cu alții ,
 principiul educației multiculturale,
 principiul atenției la circumstanțele vieții [213].
Principiile educației pentru toleranță:
 principiul poziționării sociale,
 principiul individualizării biosinergetice,
 principiul creării valorilor culturii toleranței,
 principiul creativită ții în dialogul culturilor,
 principiul personalizării și activismului social,
 principiul g ândirii tolerante,
 principiul creării mediului tolerant,
 principiul reflecției pedagogice [109].

Rezum ând asupra principiilor toleranței pedagogice constatăm că în comunicarea toleranța
pedagogică presupune aplicarea calmă și rațională a unui sistem integrator de caracteristici ce
presupune integrarea în conduita deontologică unor valori ale toleranței : echilibru și stabilitate
psihologică, spiritul dreptății și tac tul pedagogic, umanism și bunăvoință, sensibilitate și
apropierea față de elevi, răbdarea înțeleaptă și bunătatea exigentă pentru excluderea falsului în
interacțiunile comunicative cu educații .

64
Din valorile toleranței rezultă, că toleranța pedagogică implică disciplinarea
permanentă a emoțiilor recomandabile cadrelor didactice ce asigură: păstrarea echilibrului în
raporturile sociale, menținerea conflictelor în limite suportabile, controlul expresiilor emoționale
care sunt preponderent nonverbale, dirija rea propriilor emoții, controlul impresiilor pe care le
producem asupra celorlalți. Prestația profesională a cadrelor didactice implică nevoia formării
competențelor afective pentru gestionarea situațiilor atipice și dezvoltare personală. Toleranța
pedagog ică, în acest sens, presupune respectarea libertății educaților, a modului propriu de a
gândi, simți și acționa, a convingerilor acestora, dar și monitorizarea orientării lor socioafective.
Problema toleranței pedagogice este examinată în plan intrapersona l și în planul relațiilor
interpersonale din mediul educațional, dar și în context social larg, referindu -ne la toleranța
interculturală, religioasă, politică, fenomene în strictă interacțiune cu factorii de mediu etc.
În intenția de a formula anumite cr iterii de analiză/evaluare/autoevaluare a conduitei
profesionale interpretate în termeni de indicatori și descriptori ai toleranței pedagogice, formulate
de noi pentru a propune cadrelor didactice modele de comportamente profesionale dezira bile în
contextu l educațional. Acțiunile de descifrare a semnificației anumitor atitudini și capacități
reflectate în stilul educațional al cadrelor didactice vor facilita interiorizarea acestora și vor
conduce evident la dezvoltarea conștiinței și g ândirii tolerante și p reluarea în conduita profesională
a principiilor toleranței prin elaborarea/implementarea în activitatea pedagogică a normelor
comunicării bazate pe cultura toleranței.
Evaluarea gradului de formare a acestei competențe necesare cadrelor didactice pre supune
aplicarea unor criterii de evaluare a toleranței pedagogice descrise în Tab. 2.4:
Tabelul 2.4
Criteriile de evaluare indicatorii și descriptorii toleranței pedagogice
Criterii de evaluare a
toleranței pedagogice Indicatorii toleranței
pedagogice Descriptorii toleranței
pedagogice
 exprimă interes și dorință de a
înțelege interlocutorii;
 stabilește interacțiuni
comunicative prin mijloacele
reflecției pedagogice,
 provoacă interesul elevilor ,
 demonstrează rezistență la
tensiuni și gestionează cu
suces relațiile de comunicare,
 utilizează în discursurile
pedagogice valorile toleranței,
 cooperează cu elevii și acceptă  maturitatea p sihopedagogică,
 rezistența psihosocială în
mediul educațional,
 acceptarea respectuoasă a
diferențelor de ment alitate și
stil comportamental,
 suportarea inconveniențelor
profesionale,
 receptivitatea volitivă în
situații dificile,
 poziționarea responsabilă în  exprimă echilibru
emoțional,
 inhibă agresivitatea,
 etalarea prezenței calme și
echilibrate,
 demo nstrează rezistență la
tensiunile și dificultățile
vieții profesionale,
 inhibă impulsurile
conflictogene,
 înfruntă realitățile

65
diversitatea,
 realizează funcțiile
comunicării bazate pe cultură
emoțională și valori
democratice,
 învinge egocentrismul,
 recunoaște dre ptul de a fi
diferit,
 valorifică principiile toleranței
în viața profesională;
 învață din interpretarea
comportamentelor model . raport cu educații,
 suprimarea explicită a
agresivității,
 orientarea emoțională
pozitivă,
 flexibilitate a în condiții de
stres,
 empatia în comunicare,
 sociabilitatea pedagogică,
 consecvența umanismului,
 compasiunea,
 abordarea critică a propriului
comportament. profesionale dificile prin
acceptarea diferențelor,
 reflectă dispoziție
comunicativă,
 prezintă flexibilitate
comportamentală,
 aplică strategii de
soluționare a problemelor în
condiții de stres
ocupațional,
 etalează responsabilitate
continuă,
 se adaptează ușor la
contextul profesional.

Descriptorii toleranței pedagogice, derivați din indicatori și criterii, pot fi folosiți în
descrierea comportamentului deontologic al profesorului. Acțiunea de cunoaștere științifică a
fenomenului toleranță pedagogică face parte din cercetarea epistemologică a unora dintre
problemele pedagogiei – agresivitatea pedagogică . Prin reflecție în termeni de criterii specifice
TPCD, deducem nivelul de formare profesională pentru a analiza critic calitatea demersurilor de
educație a toleranței în perspectiva valorilor culturii toleranței așteptate în mediul educațional.
Abordarea constructivistă a p rofesion alizării pedagogic e prin valorificarea
criteriilor, a indicatorilor și descriptorilor în termeni de competenț e profesionale a
cadrelor didactice . Demersul propus se înscrie într -un context mai larg, dat d e
paradigmele actuale în educație și care sunt conc epute pe c âteva elemente esen țiale, contrar
demersurilor anterioare bazate pe pedagogia prin obiective opera ționale, de tip behaviorist
(Jonnaert, 2005): raționalitatea competențelor, per spectiva constructivistă, centrarea
instruirii pe educați, importa nța acordată si tuațiilor reale/simulate de formare [59].
Spiritul toleranței promovat în contextul profesional prin intermediul valorilor
toleranței pedagogice în conduita deontologică a cadrelor didactice influențează sporirea
autorității profesionale ș i provoacă imitarea de către elevi a modelelor de comunicar e
bazate pe valorile toleranței și ale culturii .
Pentru reușita educației în spiritul culturii toleranței este necesar a integra în conduita
profesională a cadrelor didactice valorile toleranței pedagogice ce pot fi urmărite în Tab. 2.5.

66
Tabelul 2.5
Toleranța pedagogică în referențialul profesional al cadrelor didactice [38]
Competențe profesionale ale
cadrelor didactice Valorile toleranței pedagogice
derivate din competențele profesionale
 competențe de îndeplinire a
rolurilor sociale,
 competențe psihorelaționale și
psihopedagogice,
 competențe de construcție mentală
prin interiorizare, sistematizare,
codificare și transfer,
 competențe de a firmare explicită
a reflecției pedagogice ca orient are
recurentă asupra problemelor,
 competențe metacognitive în
formarea ca educa tor/profesor,
 autocunoaștere, autoevaluare,
autodirijare, autoconstrucție
cognitivă. stabilitate psihologică, spiritul dreptății, tactul
pedagogic, omenia, spirit de observar e, apropierea față
de elevi, răbdarea înțeleaptă, receptivitate, bunătate și
exigență, autenticitate în interacțiunea comunicativă cu
elevii, îngăduință, moralitate, respect, ajutor, deschidere,
libertate, compasiune, altruism, generozitate ,
nonviolență, rezistența psihofiziologică și socială la
stresul ocupațional, simțul iertării, ambiție profesională,
perseverență, imparțialitate, receptivitate, umanism,
bunăvoință, înțelepciune, libertate, autenticitate morală,
entuziasm, empatie, compasiune, cooperare,
responsabilitate, simțul umorului, sociabilitate,
compromis civilizat, ideal moral, curaj social, conștiință
și gândire tolerantă, altruism, autoevaluare obiectivă,
loialitate.
Conduita tolerantă în comunicarea pedagogică este condiționată de prezența în
conștiința umană a predispoziției native pentru comunicare , ca principiu al comunicării ce devine
funcțional prin respectarea principiilor morale ce stau la baza comunicării tolerante : principiul
utilității , principiul neutralității , principiul respec tului [40, p. 38]. Măsura în care aceste
principii sunt valorificate poate fi evaluată prin interpretarea conduitei într -un limbaj specific
toleranței pedagogice în termeni de criterii – indicatori – descriptori de performanță.
Valorile toleranței pedag ogice prin caracteristicile elucidate în surse de către autori au
fost completate. În continuare propunem descrierea unora dintre valorile prioritare ale TPCD:
altruism atitudine moral ă sau dispozi ție sufleteasc ă a celui care acționează
dezinteresat în favoarea altora [50, p. 30].
actualizare trecerea de la o stare latent ă la o stare activ ă prin tendin ța de realizare a
inten țiilor și proiectelor (P. Popescu -Neveanu ) [50 ].
afirmare de sine luare de poziție socială proprie (P. Popescu -Neveanu) [48].
adaptare
socioprofesională potrivirea caracteristicilor persoanei la mediu prin acordul între modelele
de conduită profesională și de conduită personală cu caracteristicile
ambianței (P. Popescu -Neveanu) [47].
rezistență împotrivire , opozi ție, apărare, respingerea atacurilor și menținerea
pozițiilor proprii ; calitatea de a fi rezistent ; puterea de a înfrunta oboseala ,

67
foamea , lipsurile etc. [50, p. 926 ]
optimism concep ție filosofic ă potrivit căreia în lume binele precump ănește asupra
răului, atitudini a omului ce prime ște cu încredere viața, tendin ța de a vedea
latura favorabil ă a lucrurilor [50, p. 723].
responsabilitate obligația de a efectua un lucru, de a accepta și suporta consecințele, simț
de răspundere; atitudine responsabilă față de obligațiile proprii, obligațiunea
de a purta răspundere [ibidem, p. 919].
generozitate apare în opoziție cu egoismul , însuflețit de idei alese, de sentimente
sociale progresiste, nobil, mărinimos, dezinteresat, larg, inimos, prinosul de
muncă, de generozitate pe care trebuia să -l aducă societății.
interes râvnă depus ă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi , de
importan ță social ă, util colectivit ății, orientare activ ă și durabil ă, dorin ță
arzătoare de a cunoa ște și de a înțelege , simpatie față de cineva , solicitudine ,
atenție, de importan ță social ă [50].
respect atitudine sau sentiment de înaltă stimă față de o persoană, cinste,
considerație, sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva, atenție
atribuită [ibidem, p. 919].
empatie rezonanță în com unicarea afectivă cu semenii, abilitatea de a prevedea
comportamentul altor persoane pe baza cunoașterii dispozițiilor psihologice ,
capacitatea de a anticipa comportamentul altora , capacitatea oamenilor de a
înțelege trăirile altora [47, p. 114].
sensib ilitate facultatea dea percepe impresiile venite dinspre alții [238]
putere
emotională stabilitate emoțională și reziliență, caracterizată prin asertivitate,
îngrijire, adaptare și abilități de gestionare a stresului
sobrietate
emoțională prezintă capac itatea de a trăi cu echilibru și maturitate într -o gamă
echilibrată [238]
suportul
emoțional este o gamă largă de activități de comunicare a consilierului cu scopul de a
ajuta la rezolvarea unei probleme emotionale prin furnizarea de informații și
sfatur i, grija, preocupare, afectiune și interes, mai ales în perioadele de stres sau
supărare [239].
Rezum ând în acest cadru de analiză a toleranței pedagogice în referențialul profesional al
cadrelor didactice, putem afirma, că valorile toleranței pedagogice derivate nu doar din studiul
aprofundat al accepțiunilor toleranței, și a toleranței pedagogice, în general, dar și din
competențele profesionale, în special, pot fi integrate în stilul educațional pentru a crea o
comunitatea școlară bazată pe valorile uma nismului și a culturii sociale.

68
2.1.1. Premise curriculare ale dezvoltării toleranței pedagogice în universitate
(Analiza de curriculum pedagogic universitar)
Politica în domeniul educației este orientată spre asigurarea calității pregătirii profesionale.
Personalul didactic are misiunea să asigure realizarea standardelor educaționale de stat [237] .
Problema expertizei curriculumului universitar se încadrează în schema amplă a politicii
educaționale [38]. În evaluarea curriculumului pedagogic universitar ne-am referit la analiza
planurilor de studii avâ nd ca indicatori :
(a) prezența disciplinelor cu potențial de formare a toleranței pedagogice;
(b) evaluarea finalităților și a conținuturilor de curricula Pedagogie în planul proiectării
procesului de dezvoltare a toleranței pedagogice;
(c) gradul de relevanță a produselor curriculare din perspectiva contribuției la dezvoltarea
toleranței pedagogice în procesul profesionalizării didactice.
Evaluarea curriculumului prin produs este forma evaluării acestuia ce privește aprecierea
calității documentelor curriculare: programa, ghiduri, materiale auxiliare în planul contribuției la
formarea TPCD . Această evaluare permite adecvarea produselor curriculare în scopul formării
toleranței pedagoice ale studenților. Evaluarea curr iculumului prin produs (documente curriculare:
programa, ghiduri, materiale auxiliare) a fost desfășurată în baza următoarelor referințe:
 selecția și organizarea obiectivelor ce vizează competența – toleranță pedagogică;
 cursurile universitare propuse pent ru formarea toleranței pedagogice;
 forme de evaluare a toleranței pedagogice.
Cadrul Național al Calificărilor pentru învățăm ântul universitar la domeniul de
formare profesională 142.01 – Pedagogie, 142. Științe ale Educației prezintă atât pentru ciclul I ,
cât și pentru ciclul II finalități de studiu și competențe ce atenționează , în esență asupra
caracterului imperativ al dezvoltării toleranței pedagogice : să construiască relații umane,
strategii de dezvoltare socială a elevului, să încurajeze dezvoltarea gândirii critice, să ia decizii
adecvate pentru a acționa constructiv în situații conflictuale, să structureze discursuri didactice,
să adapteze mesajul educațional la mediul socio -educațional, să diagnosticheze, să reflecteze
asupra noilor experiențe edu caționale, să rezolve probleme cu tact pedagogic; să demonstreze
comportament moral și etic profesional, să comunice eficient, să asigure feed -back în proiecția
dezvoltării sale profesionale, să demonstreze spirit deschis și flexibil . Unitatea de instruire
modulul pedagogic este construit epistemologic ca premisă teoretică, metodologică și
praxiologică a procesului de formare inițială a cadrului didactic de diverse specialități și pentru
diverse treapte școlare. Este un model care inițiază și motivează soci al și psihologic studiul
pedagogiei generale și căruia i se conferă o dimensiune teoretică, dar pronunțat metodologică

69
prin faptul că se scoate în relief legătura organică dintre activitatea profesională și
personalitatea profesorului . Produsul social proi ectat, formarea calitativă a profesorului
definește și exprimă competența profesională a pedagogului . Este un produs cu caracter special
ce înglobează o multitudine de calități și valențe psihologice, având astfel un caracter deschis,
mereu perfectibil. El concentrează și anticipează pregătirea și devenirea profesională a
personalității profesorului . Acestea au în vedere formarea calitativă a formatorilor prin
articularea competențelor pedagogice care țin de domeniul:
a) specialității (raportată la un domeniu mai larg al științei sau la o dublă sau triplă
specializare );
b) pedagogiei (raportată la problematica generală a educației și a instruirii și a proiectării
educației și instruirii) și psihologiei educaționale / învățării (raportată la teoriile învățării /
instruirii, aplicabile în sensul individualizării educației prin cunoașterea și valorificarea
deplină a personalității elevilor);
c) didacticii aplicate /metodicii predării disciplinei / disciplinelor de specialitate (raportată la
problematica generală a inst ruirii, la structura epistemologică a specialității, la contextul
fiecărei discipline, trepte și vârste școlare etc.);
d) practicii educaționale (extinsă la mai multe roluri ale profesorului, pe lângă cel de
transmițător al cunoștințelor: manager al procesul ui didactic, consilier, orientator, animator,
îndrumător etc.) [11].
Cadrul Național al Calificărilor pentru învățăm ântul universitar include finalitățile de studiu
și competențe – descriptori de nivel pe cicluri care descriu competențele specifice ( să re zolve
constructiv problemele, contradicțiile și conflictele în activitatea profesională și socială; să
elaboreze strategii de colaborare cu membrii comunității școlare, familiale pentru atingerea
obiectivelor educaționale; să accepte diversitatea culturală lingvistică, etnografică; să manifeste
disponibilitat ea pentru angajarea în activități de formare continuă ș i dezvoltare profesională, să
demonstreze abilități de comunicare, empatice și de cooperare necesare realizării procesului
didactic; să manifeste a titudini și motivații pozitive față de evoluția personalității elevului,
asigur ând astfel șanse de acces, de reușită școlară și socială pentru toți copiii etc.) și competențele
generale ( să contribuie la stabilirea unor relații pozitive cu colegii și altor organizații existente în
comunitatea în care trăiește, în așa fel înc ât să stimuleze angajarea acestora în sprijinirea
activităților educaționale; să evalueze relațiile interpersonale din perspecitva normelor sociale; să
rezolve probleme cu tact pedagogic ; să demonstreze un comportament moral și etic profesional; să
evalueze comportamentul elevilor pentru prevenirea comportamentului deviant; să adapteze
continuu noile idei și experiențe educaționale (abilitatea de a cerceta, analiza informația din mai

70
multe surse). Matricea Cadrului Național al Calificărilor din Învățăm ântul Superior asigură
descriptori generici și de nivel, adapt ând la cerințele învățămâ ntului categoriile și nivelurile de
competență cu care operează Cadrul European al Califică rilor (EQF), Cadrul Calificări lor în
Aria Europeană a Învățămâ ntului Superior (EHEA) [ 11].
Din punct de vedere structural, matricea CNCÎS integrează două tipuri de competențe
profesionale și transversale , fiecare dintre cele două categorii de c ompetențe av ându-și
importanța sa în exercitarea unei profesii, prin care se exprimă eficacitatea și eficiența
profesională a absolventului unui program de studii. Prin competență profesională se
înțelege capacitatea de selecție, com binare și utilizare adecvată a ansamblului integrat,
coerent, dinamic și deschis de cunoștințe, abilități (ex: abilități cognitive, acționale,
relaționale) și alte achiziții (ex: valori și atitudini), specifice unei activități profesionale, în
vederea rezolvării cu succes a situațiilor -problemă circumscrise profesiei respective, în condiții
de eficacitate și eficiență [89]. Competențele transversale sunt acele capacități care
transcend un anumit domeniu, respectiv program de studii, având o natură transdisciplinară:
abilități de lucru în echipă, abilități de comunicare orală și scrisă în limba maternă/străină,
utilizarea tehnologiilor informaționale, rezolvarea de probleme și luare de decizii, recunoașterea
și respectul d iversității și multiculturalității, autonomia învățării, inițiativă și deschidere către
învățarea pe tot parcursul vieții, respectarea și dezvoltarea valorilor și eticii profesionale
etc. Competențele transversale sunt constituite din categoria co mpetențelor de rol și a
competențelor de dezvoltare personală și profesională, care au în vedere contextul social și de
grup al exercitării unei profesii, precum și conștientizarea nevoii de formare profesională
continuă. Competențele de rol se exprimă pri n descriptori generici: autonomie/responsabilitate
și interacțiune socială, dezvoltare personală și profesională [ibidem, p.10].
Planul de învățăm ânt elaborat pentru ciclul I, Licență conține discipline prevăzute pentru
specialitate și cursuri ce comp letează pregătirea generală sau de specialitate a viitorilor
specialiști în domeniul 141 Educație și formarea profesorilor. Studenții sunt organizați astfel,
încât pregătirea teoretică și practică să fie mai eficientă și adaptată cerințelor pieții muncii.
Obținerea competențelor profesionale se realizează pe două coordonate: obligatorie , cu scopul
de a asigura pregătirea teoretică de specialitate, și opțională , determinată de libera alegere a
studenților în funcție de interesele specifice.
Un document imp ortant pentru dezvoltarea curriculumului învățăm ântului superior în
R. Moldova a constituit Planul – cadru (provizoriu -2005, aprobat 2011), elaborat în scopul
asigurării calității, al perfecționării managementului educațional, al moderniză rii învățăm ântului
superior în perspectiva integrării în Aria Europeană Comună a învățăm ântului superior, a

71
perfecționării, raționalizării și compatibilizării planurilor de învățăm ânt la nivel național și
european, al creării condițiilor pentru o mob ilitate academică reală și recunoașterea
reciprocă a perioadelor și actelor de studii [120] . Constatăm, deci, că în Planul cadru de
formare a cadrelor didactice nu se propune un curs cu statut obligatoriu de toleranță pedagogică
și din aceste rațiuni , în acord cu cercetătorii din domeniul Pedagogiei toleranței, ne exprimăm
convingerea despre faptul că TPCD este o competență ce trebuie formată prin toate cursurile
universitare în modulul pedagogic.
Programele de studiu, aprobate de Ministerul Educației și de Senatul UPS „I. Creangă”,
incluse în Ghidurile studenților avansează standarde de formare profesională la specialitate și un
profil de competență. Se constată că în standardul de formare profesională a cadrelor
didactice la profiluri în structura competenței gnoseologice apar implicit comportamente
specifice TPCD privind cunoașterea mecanismelor psihologice de reflecție, reglare și autoreglare
a comportamentului uman în planul raporturilor interpersonale în mediul social. Reprezentativă
pentru exerci tarea rolurilor profesionale – competența managerială, include anumite
comportamente tolerante: asigurarea unui climat socio -afectiv securizant bazat pe încredere și
cooperare în asistența grupului social; promovarea valorilor specifice unei societăți
demo cratice și a comportamentelor prosociale și de participare civică ; asigurarea
parteneriatelor sociale și educaționale în soluționarea problemelor persoane lor aflate în
dificultate la specialitatea Pedagogie socială [Apud. 30]. Relevantă din punctul de vede re al
cercetării TPCD, competența de comunicare și inserție socială include diverse aspecte
explicite ale dezvoltării toleranței pedagogice: utilizarea formelor de comunicare în organizarea
– monitorizarea activității profesionale; adaptarea comportamentul ui profesional la diversitatea
situațiilor de comunicare; exprimarea toleranței multiculturale și a deontologiei profesionale;
dezvoltarea competențelor de comunicare eficientă; demonstrarea abilităților de comunicare
tolerantă, empatică și de cooperare necesare realizării asistenței psihopedagogice și sociale a
copiilor, adulților și bătr ânilor; formarea competențelor comunicative (de stabilire a contactelor
cu clienții, ascultarea activă, percepere și interpretare corectă a mesajelor verbale și
nonverbale , utilizarea adecvată a limbajului, de elaborare a tacticilor de comunicare în funcție
de scopul urmărit, particularitățile individuale ale interlocutorului și situația de comunicare, de
elaborare și prezentare a unui discurs în cadrul seminarelor de infor mare în masă); utilizarea
diverselor forme de comunicare în organizarea/monitorizarea activității de intervenție;
aplicarea tehnicilor de comunicare în funcție de scopul urmărit și de particularitățile
individuale ale clientului; determinarea și participar ea activă la rezolvarea de situații de

72
problemă prin conces/colaborare în baza aplicării cunoștințelor și capacităților
psihopedagogice; manifestarea eticii comunicării și deontologiei profesionale [28, p.37 -39].
Evaluarea Ghidurilor pentru studenți de la Facultatea de Pedagogie a Universității
Pedagogice de Stat „I. Creangă” ghidul studentului propune următoarea structură a competenței
de comunicare și inserție socială ce cuprinde: dezvoltarea competențelor de elocință pedagogică;
competențe de descriere, analiză, sinteză și evaluare a experienței educaționale;
formarea/dezvoltarea motivației pentru activitatea educațională; conștientizarea valorii umane;
conștientizarea propriei valori culturale și profesionale; manifestarea toleranței multiculturale și a
deontologiei profesionale.
Analiza programelor de studiu ale Universității Pedagogice de Stat „I. Creangă” a avut ca scop
– identificarea cursurilor universitare, a finalităților de studiu și a competențelor ce crează
oportunități pentru valorizarea conț inuturilor privind dezvoltarea TPCD în procesul pregătirii inițiale
a cadrelor didactice.
Rezultatele evaluării curriculumului pedagogic au condus la confirmarea ipotezei prin care
dezvoltarea toleranței pedagogice a cadrelor didactice se proiectează/ for mează implicit prin
intermediul competențelor generale prevăzute în termeni de obiective. Constatăm, faptul că în
planurile de studii nu se atestă un curs de Pedagogie a toleranței cu statut obligatoriu. Se atestă,
însă o disciplină de studiu cu statut op țional ( Educație pentru toleranță – la anul 2, sem. 4 de
studii; Educație pentru dezvoltare emoțională – anul 3, sem. 6 de studii; Educație interculturală –
anul 4, sem. 7 de studii). Conținuturile programelor la modulul pedagogic ( Fundamentele
științelor educației , Cultura comunicării pedagogice, Etica pedagogică, Cultura emoțională a
profesorului, Pedagogia comportamentului școlar) propun teme ce vizează doar implicit
formarea TPCD. Unitățile tematice se încadrează, în general, scopurilor propuse formări i
cadrelor didactice. Constatăm că dintre disciplinele universitare, curriculumul cursului
universitar Educație pentru dezvoltare emoțională și Pedagogia culturii emoționale prezintă cele
mai relevante obiective care reflectă indicatori reprezentativi ai t oleranței pedagogice a cadrelor
didactice. Spre exemplu obiectivele: determinarea planurilor de formare a toleranței; empatiei;
identificarea indicatorilor de evaluare a competenței comunicative; elaborarea strategiilor;
asigurarea retroacțiunii în comunic are; promovarea demersurilor strategice active; elaborarea
demersurilor de autoevaluare a TPCD; evaluarea paradigmei actuale a culturii emoționale;
interpretarea tendințelor moderne ale psihologiei emoțiilor; promovarea valorilor culturii
emoționale în med iul educațional; stabilirea și menținerea relațiilor afective pozitive;
expresivitate, flexibilitate emoțională; autodezvoltare emoțională continuă vizează formarea
componentei afective a culturii profesionale.

73
Criteriile culturale ale curriculumului pedagogic universitar reflectă orientarea formării
cadrelor didactice pe dimensiunile actuale ale societății cu multiple provocări sociale. În contextul
provocărilor sociale actuale profilul cadrelor didactice trebuie să includă un sistem de valori ale
culturii toleranței care rezultă din ansamblul rolurilor profesionale impuse de caracterul continuu al
schimbărilor. Formarea cadrelor didactice în cheia exigențelor actuale ale societății determină
reconsiderarea și integrarea valorilor c ulturale moderne și postmodern e.

Fig. 2. 2.Expresia rolurilor cadrului didactic în context social actual [89, p. 97]
În concluzie, examinarea inițială a curriculumului pedagogic universitar conduce spre
afirmația, că deși la nivel național și internațional există cercetă ri ce reflectă toleranța
pedagogică, totuși formarea competenței vizate este insuficient formată în procesul pregătirii
cadrelor didactice deoarece se propun conținuturi curriculare la nivel implicit, cadrele didactice
universitare promov ând în mare măsură valorile culturii toleranței prin conduita sa deontologică.

74
2. 2. Determinări sociale ale educației pentru toleranță în lumea contemporană
Oportunitatea și necesitatea educației pentru toleranță apare pe fondul unor tensiuni sociale
determinate de fenome ne de discriminare, violență, agresivitate, intoleranță, ce impun eforturi de
raționalizare a propriilor experiențe de rezistență la influențele acestora. Intoleranța provoacă
apariția anumitor comportamente antisociale exprimate prin încălcarea persistent ă și repetată a
normelor etice morale ce provoacă exprimarea tulburărilor de comportament: tulburări de
opoziție și tulburări de conduită care se manifestă prin agresivitate, hiperactivitate și
incapacitatea de a se controla, prin opunerea și sfidarea auto rității profesorilor nerespectând
regulile poate apare prin refuzul de a respecta norme morale și sociale cu violarea drepturilor
celuilalt. Agresivitatea se manifestă se manifestă prin furt, minciună, consum de alcool și
droguri, agresivitate verbală și f izică, fugă de acasă și vagabondaj. Cauzele acestei tulburări sunt
de asemenea multiple și se intercondiționează. Tulburarea de conduită apare mai frecvent la
copiii care provin din clase sociale defavorizate. Anxietatea apare ca tensiune pe care o simți î n
situații amenințătoare. Anxietatea este o emoție de obicei normală care poate să acționeze exact
în sens opus, împiedicând să faci față diverselor situații. Tulburările de anxietate nu sunt numai
stări nervoase, ci tulburări grave, adesea legate de stare a biologică și de experiențele de viață ale
individului și apar adesea în familie. Există mai multe tipuri de tulburări de anxietate, fiecare
având caracteristici distincte. Depresia este durere inutilă ce afectează starea fizică, dispoziția și
gândirea, p ărerea despre sine însuți și despre lumea din exterior. O tulburare depresivă nu este
același lucru cu o stare de melancolie sau o indispoziție trecătoare, nu este un semn de slăbiciune
personală sau o stare ce poate fi depășită pur și simplu. Persoanele a fectate nu pot depăși această
stare fără ajutorul unui specialist. Depresia se exprimă prin tristețe persistentă, anxietate sau lipsă
de interes, sentimente de deznădejde, pesimism, sentimente de vină, inutilitate, descurajare,
pierderea interesului sau a plăcerii în activități care altădată făceau parte din viața cotidiană,
insomnii, trezirea dis -de-dimineață sau, dimpotrivă, somnul prelungit, energie scăzută, oboseală,
mișcări lente, gândul de suicid, agitație, iritabilitate, dificultăți de concentrare, d e luare a
deciziilor, simptome fizice persistente, care nu răspund la tratament, cum ar fi durerile de cap,
tulburările digestive sau durerile cronice, exaltare și iritabilitate nemotivată, insomnie severă.
Cauzele depresiei sunt multiple: pierdere gravă, boli cronice, relații interumane dificile,
probleme financiare sau orice schimbare nedorită și radicală în modul de viață, pot de asemenea
declanșa un episod de depresie. O combinație între fondul genetic, psihologic și factorii de
mediu este implicată în declanșarea tulburării depresive [61].

75
Demersul educațional pentru formarea personalității libere este întemeiat pe orientarea spre
dezvoltarea la elevi a identității personale, aceștia fiind conștienți deja de edificarea propriei
personalități [25, p. 4].
Axiologia formării identității elevilor în planul educației pentru toleranță presupune
cultivarea sistematică, continuă și permanentă a conștiinței tolerante în perspectiva dezvoltării
spiritului umanist. Întemeiată pe repere epistemologice și metodologi ce proprii, educația pentru
toleranță va conduce la integrarea în conduita elevilor a valorilor toleranței și a valorilor lumii
contemporane, reieșind din paradigma actuală a toleranței, a paradigmei de formare a cadrelor
didactice și din paradigmele educa ției.
Dezvoltarea curriculară pe dimensiunea educație pentru toleranță, se va realiza începând cu
învățământul preuniversitar, în consens cu valorile democratice actuale. În această ordine de idei,
constatăm, că Planul – Cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal în anul de studii
2013 -2014 include Educația pentru toleranță în lista orientativă a disciplinelor opționale
recomandate pentru clasele X -XII, fiind rezervată o oră în săptămână. Educația toleranței –
lecțiile Holocaustului constituie d isciplina opțională recomandată de Planul -Cadru pentru
învățământul primar, gimnazial și liceal în anul de studii 2013 -2014 pentru clasele I -XII [ 120].
Susținem ideea lansată de D. Toes (2013) care menționează, că educația pentru toleranță
poate beneficia de aportul mai multor discipline de învățământ : (a) cultura civică care
presupune favorizarea acțiunilor de identificare și respectare a diversității, de respectare a
drepturilor celorlalți prin analogie cu drepturile proprii, armonizarea individualității cu grupul,
promovarea toleranței ca atitudine activă; (b) istoria , prin punerea accentului pe conviețuirea
pașnică dintre etnii și popoare, bazate pe inițiative de pace. Din prisma toleranței ar putea fi
privite diversele orânduiri social -politice care au marcat evoluția omenirii, documentele ce
reglementau, în diversele epoci, conduitele indivizilor, diversele tipuri de dictaturi, împreună cu
doctrinele lor intolerante, modul cum s -au constituit diverse organizații internaționale, viața și
activitatea uno r personalități care au luptat pentru respectarea drepturilor omului; (c) religia are
la bază principiul unității fundamentale a spiritului religios, principiul neutralității confesionale,
principiul toleranței ce înseamnă acceptare ; (d) filosofia , discipl ina cu vocație complexă, poate
dezvolta la elevi spiritul toleranței, abordând și problematica drepturilor omului și a egalității
dintre oameni; (e) geografia își manifestă potențialul formativ mai ales în ceea ce privește
educația interculturală și pentru acceptarea diversității ; (f) consilierea și orientarea , prin
activități în cadrul cărora elevul trebuie ajutat să -și îmbunătățească imaginea de sine.
Marcat de experiențele trăite anterior, fiecare individ, într -un anumit mediu cultural, are
(la nivel co nștient sau inconștient ) prejudecăți după care își alege scopurile și își direcționează

76
acțiunile, iar încercarea de a schimba opiniile, comportamentele și sistemele de valori necesită
timp, modele, înțelegerea altora. Toleranța constituie o problemă de at itudine și de voință : a fi
sau a nu fi tolerant – un scop personal care nu poate fi impus, ci, preluat ca valoare individuală,
se cuvine a -l induce printr -o fină persuasiune excluzând manipularea [58, p. 56]. Sugestiile
privind dezvoltarea curriculară în î nvățământul primar, promovate de autoare, amplifică
argumentele privind necesitatea de a renova, prin dezvoltare de finalități și conținut, actualul
Curriculum la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță la preadolescenți, vârsta
favorabilă pent ru integrarea valorilor toleranței în sensul acceptării diversității și a rezistenței la
factorii de mediu. Formulăm în continuare anumite recomandări metodogice pe dimensiunea
educației pentru toleranță.

2.3. Conceptul pedagogic de educație pentru toleranță
Educația reprezintă o prioritate națională în Republica Moldova constituind factorul de
bază în crearea și transmiterea de noi valori culturale general -umane în dezvoltarea capitalului
uman, în formarea conștiinței și identității naționale, în promovarea as pirațiilor de integrare
europeană și are un rol primordial în crearea premiselor pentru dezvoltarea umană durabilă și
edificarea unei societăți democratice. Idealul educațional din Republica Moldova constă în
formarea personalității deschise pentru dialog intercultural în contextul valorilor naționale și
universale asumate [237]. Educația pentru toleranță este lansată la nivel de UNESCO ca răspuns
la problematica specifică, constituind un imperativ al lumii contemporane [62]. Strategia de
dezvoltare a educa ției pentru anii 2014 -2020 „Educația -2020” proiectează obiective specifice
educației pentru toleranță: asigurarea unui mediu școlar protectiv, capabil să prevină violența
față de copii și să intervină prompt pentru identificarea, referirea și asistența cop iilor victime
ale violenței ; dezvoltarea și implementarea politicilor de protecție a copilului ; elaborarea
suportului metodologic și completarea curriculei de formare inițială și continuă a cadrelor
didactice referitor la organizarea instituțională și inte rvenția lucrătorilor instituțiilor de
învățăm ânt în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului ; instruirea cadrelor
didactice și manageriale pentru prevenirea violenței față de copii și integrarea politicilor de
protecție a copilului în d emersul educațional ; dezvoltarea capacităților organelor abilitate cu
inspecția școlară în monitorizarea și raportarea situației privind cazurile de violență asupra
copilului; împuternicirea copiilor, părinților și membrilor comunității să recunoască, să p revină
și să raporteze cazurile de violență asupra copilului [143].
Conținutul conceptului educație pentru toleranță apare în contextul unor practici sociale
negative: agresivitate și violență , intoleranță (opusul toleranței ), indulgență (exces de toleranț ă),

77
indiferență (autoânfrâ nare activă a agresivității ) [39]. La momentul actual, c ând societatea se
confruntă cu multiple probleme de ordin socioeconomic, se atestă tendința de acutizare a
agresivității de la o generație la alta. În acest context este deos ebit de important să se insiste pe
educația pentru toleranță a elevilor, întruc ât mediul educațional constituie un spațiu în care elevii
trebuie să exploreze diferențele nivelului de cultură și educație în relațiile interpersonale prin
comunicare și cooper are pe direcția minimalizării tensiunilor personale pentru soluționarea
conflictelor. Dezideratul mileniului III privind sporirea culturii toleranței arată asupra
importanței toleranței, dezvoltată elevilor prin curricula pentru activitatea educativă pe ma sură
să-i influențeze constructiv, evidențiind pericolul indiferenței față de expansiunea intoleranței.
Pedagogia toleranței apare ca o știință preocupată de formarea profesorilor în vederea
educației pentru toleranță constituie un domeniu ce creează pre mise pentru soluționarea
contradicțiilor educaționale implicite și explicite, contribuind la crearea unei societăți tolerante.
Codul educației stipulează un sistem de principii fundamentale din care se desprinde ideea
educației pentru toleranță: (a) pri ncipiul echității fără discriminare; (b) principiul relevanței – în
baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală; (c) principiul centrării educației
pe beneficiarii acesteia; (d) principiul libertății de g ândire și al independenței față d e ideologii,
dogme religioase; (e) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului; (g)
principiul asigurării egalității; (i) principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor,
inclusiv a dreptului la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase; (j)
principiul responsabilității comunității, a părinților și a altor actori sociali interesați; (m)
principiul promovării personalului din educație [237].
Educația pentru toleranță implică respectarea normativității morale exprimate prin
anumite principii : principiul utilității (J. Mill) maximizează avantajele și limitele care apar acolo
“unde foloasele aduse de toleranță încetează de a prevala asupra daunelor ”; principiul
neutralității se exprimă „sub formă de scepticism sau de relativism moral”; principiul
respectului pentru persoană ce susține autonomia (I. Kant), l imitele apar atunci, câ nd autonomia
și raționalitatea „admit interpretări diferite” [178, p. 89].
Principiile educației pentru toleranță propuse de UNESCO vizează : acceptarea
diversității culturilor lumii, recunoașterea drepturilor universale ale persoanei și a libertăților
fundamentale, respect area națiunil or, egalit atea în drepturi pentru grupuri și indivizi; promova rea
drepturilor și a libertăților altora [160 ]. Din aceste considerente B. Reardon (2005) formulează
principiile de bază pentru practicarea toleranței în școli: asumarea responsabilității de a
educa prin și pentru toleranță; abordarea pozitivă a diversității sociale; dezvoltar ea gândirii
pozitive în raport cu ceilalți; concentrarea permanentă asupra similitudinilor ( lucruri care ne

78
unesc și ne fac să ne simțim bine împreună ); crearea unui climat cooperant în școală [ 126, p. 32 ].
Educația pentru toleranță vizează învățarea val orilor toleranței, „ acceptarea diversității
culturale, etnografice, nutriționale ” etc., și ideea că „ nu există soluții pentru toate problemele ”.
În contextul mai puțin extins al cercetărilor viz ând educația pentru toleranță, în baza
reperelor epistemologi ce (C. Cramarenco, 2010 [ 35], G. Cozma, 2011 [ 33], G. Coșciug, 2011
[34], El. Drăgan, 2011 [56 ], M. Dulamă, 2004 [ 58], formulăm un posibil concept pedagogic al
educației pentru toleranță ce constituie o nouă dimensiune a educației, care prin obiective,
conținuturi și strategii specifice asigură dezvoltarea în conduita umană a valorilor toleranței
(acceptarea diversității, empatia, rezistența la critici, înțelepciunea interacțiunii etc.) în
pespectiva edificării culturii toleranței sociale, reprezentarea gra fică a căruia urmează (Fig.2.3 ).

Fig. 2. 3. Conceptul pedagogic de educație pentru toleranță

79
În sens social, toleranța nu presupune, însă acceptarea nonvalorii și agresivității etc. Conduita
tolerantă în comunicare este condiționată de prezența în conșt iința umană a unor predispoziții
native pentru o comunicare tolerantă [37, p. 68 ]. Obiectivul general al educației pentru
toleranță anunțat pe plan global este „ recunoașterea și respectarea demnității umane ” [83, p. 19 ].
Scopul educației pentru toleranță este formarea conștiinței tolerante și a culturii
toleranței, exprimată în valorile toleranței, prin competențe afective ce reflectă cultura socială și
nivelul de educație al persoanei.
Obiectivul general al educației pentru toleranță constituie dezvolta rea capacității de a
accepta diversitatea și de a se implica activ în viața socială. Obiectivele specifice ale educației
pentru toleranță vizează formarea anumitor atitudini, capacități și cunoștințe:
– să explice semnificația toleranței,
– să cunoască compon entele toleranței,
– să argumenteze necesitatea comunicării tolerante,
– să explice fenomene de intoleranță psihosocială,
– să diferențieze valorile morale de nonvalori pentru a accepta în comunicare diversitatea de
opinii de ordin axiologic,
– să comunice empatic ,
– să dovedească rezistență în situații de conflict intrapersonal și social,
– să elaboreze principii și reguli de comunicare în spiritul culturii toleranței,
– să evalueze nivelul toleranței în termeni de criterii, indicatori și descriptori,
– să demonstreze com petențe afective [156, p. 46].
Promovarea toleranței prin modelarea atitudinilor față de diferite opinii, în sensul unei deschideri
reciproce și a solidarității, trebuie realizată prin intermediul educației formale -nonformale -informale.
Educația pentr u toleranță poate fi realizată prin activități educaționale, proiectate în
perspectiva educației permanente p e fondul unui scop de maximă generalitate, obiectivele
specifice ale educației pentru toleranță fiind: (a) a dezvolta un program pedagogic orientat
spre valorile toleranței; (b) a aborda diferențele în manieră pozitivă; (c) a raporta toleranța la
intoleranță, discriminare, rasism cultural etc.
Conținutul și strategiile educației pentru toleranță este determinat pedagogic de
obiective, reflect ând di mensiunea axiologică a unor finalități cu grad mai mare de generalitate,
incluse în zona politicii, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului . Educația pentru
toleranță vizează contracararea influențelor ce ar putea induce frica și excluderea a ltora. Educația
pentru toleranță trebuie desfășurată în familie unde se produce debutul socializării copilului.

80
Cercetările actuale asupra problemelor relațiilor de cuplu atestă numeroase exemple de
intoleranță în familie.
Tematica activităților educative pe dimensiunea educație pentru toleranță se va referi la
următoarele conținuturi : esența științifică a conceptului de toleranță, componentele toleranței,
tipologia toleranței, categoriile pedagogice ale toleranței: conștiință tolerantă, g ândire tolerantă,
cultura toleranței și valori ale toleranței , principiile toleranței, problematica conduitei toleran te
în lumea contemporană , caracteristicile intoleranței, indicatori și descriptori ai toleranței
pedagogice, criterii de evaluare ai toleranței pedagogice, valorile culturii toleranței.
Conținuturile educației pentru toleranță corespund obiectivelor specifice necesare pentru
activitatea de formare -dezvoltare a culturii toleranței , ce pot fi operaționalizate în funcție de
particularitățile de vârstă și indiv iduale ale educaților, reprezent ând informații despre valorile
toleranței și valorile general -umane – binele, adevărul, frumosul etc.
Educația pentru toleranță are ca funcție pedagogică centrală – formarea -dezvoltarea
conștiinței moral -civice cu deschider e spre valorile educației pentru democrație și ale educației
interculturale [132, p. 80].
Metodologia educației pentru toleranță valorifică logica integrării „noilor conținuturi” în
structura curriculumului școlar argumentată la nivel de UNESCO. S trategiil e sunt definite ca
activități prin care profesorul își administrează acțiunile în vederea atingerii scopului educației
pentru toleranță [160, p. 52]. Resursele necesare pot fi identificate și valorificate prin corelația
dintre educația/instruirea formală – nonformală – informal ă.
Activitățile specializate, realizabile într -un spațiu și timp nonformal valorifică, îndeosebi,
metoda studiului de caz și a dezbaterii demonstrative și problematizate , integr ând mai multe
procedee și tehnici particulare (fișe – mobile, de opinie, chestionare, discuții în grup și
microgrup, microproiecte etc.).
Strategic , este nevoie de construirea unui plan de acțiune pedagogică : (a) realizarea
obiectivului central al educației pentru toleranță; (b) cercetarea mijloacelor necesare; (c) solicitarea
susținerii sociale; (d) traducerea problematicii educației pentru toleranță la nivelul unui proiect; (e)
sesizarea obstacolelor specifice intoleranței; (f) evidențierea avantajelor și a riscurilor [25, p. 56] .
Strategiile generale ale educ ației pentru toleranță asigură: focalizare pe obiectivele
specifice, stabilirea unor sarcini acceptate de întregul grup, ascultarea și înțelegerea, respectul de
sine și ceilalți, exprimarea interesului și a acceptării, facilitarea comunicării tolerante, empatia ,
evitarea situațiilor de conflict, exprimarea rezistenței în comunicare [37, p. 66].
Metodologia educației pentru toleranță facilitează valorificarea principiilor toleranței în
comunicarea pedagogică , folosindu -se ca suport moral prin consilierea ed ucațională. Considerăm

81
eficiente metodele ce contribuie la formarea conștiinței tolerante și care dezvoltă competențele
de comunicare tolerantă – metodele expozitiv -euristice care reprezintă un continuum dintre
metodele de învățare prin receptare și metode le de învățare prin descoperire : conversația,
discuția, dezbaterea și variantele acestora ( discuția dialog, consultația în grup, discuția
obișnuită de grup, discuția de tip seminar, masa rotundă, Philips -66, brainstorming, discuția
dirijată (pe teme cheie, anunțate anterior), dezbaterea, discuția liberă .
Conversația, e xemplificarea demonstrativă -ilustrativă, h ărțile conceptuale, convorbire
generalizatoare, e xercițiu -demonstrație, e xplicația, exerciții și teme de reflecție, d iagrama
cauzelor și a efectului , explorare, Turul galeriei, SINELG, Tehnica „Mozaic”, î nvățare prin
descoperire, m etoda predarii/învățării reciproce (rezum ând,întrebând, clarificând, prezicâ nd),
explozia stelară, studiul de caz, c ercetare problematizată, s cenariu, convorbire generalizat oare.
Perspectiva din care se abordează educația pentru toleranță la fiecare lecție este cea a
regulilor morale. Un profesor care își propune să -i sprijine pe elevii săi în a deveni toleranți
manifestă toleranță el însuși: dă dovadă de respect față de ele vi, oferă libertatea de a alege,
condamnă discriminările.
Toleranța ca valoare umană se reflectă în comunicare, prin educația pentru toleranță
orientăm educații spre achiziția valorilor educației pentru toleranță.
Utile în acest sens, devin caracteristici le persoanei tolerante propuse de cercetătorii în
domeniul pedagogiei toleranței, ilustrate în Tab. 2.6.
Tabelul 2.6.
Caracteristicile persoanei tolerante [246]
Valorile/caracteristicile
toleranței Descrierea valorilor
Atenție arată importanța unei persoane sau a unei sarcini de lucru, d ându -i
concentrarea neâ ntreruptă.
Recunoștință prezintă altora prin cuvinte și fapte cum au adus beneficii
Iertare șterge greșelile celor ce au făcut rău și a nu păstrează ranchiuna
Ascultare îndeplinește repede ș i cu bucurie instrucțiunile date de cei care sunt
responsabili
Generozitate administrează cu grijă resursele așa înc ât să se poată dărui liber celor
în nevoie
Sinceritate exprimă dorința de a face ceea ce este bine cu motive transparente
Adevăr câștigă încrederea viitoare prin relatarea corectă a evenimentelor
trecute
Ordine se autoorganizează pentru a avea o eficiență mai mare
Virtute excelență morală evidentă în viața mea pe măsură ce fac este bine în
mod consecvent.
Responsabilitate a cunoaște și a face ceea ce se așteaptă de la mine
Autocontrol a respinge dorințele greșite și a face ceea ce este bine

82
Toleranță a realiza faptul că fiecare este la un nivel diferit de dezvoltare a
caracterului
Răbdare a accepta o situație dificilă fără să dai u n ultimatum ca s -o îndepărtez
Punctualitate a arăta stimă față de alții prin a face lucrul potrivit la momentul potrivit
Creativitate a aborda o nevoie, un lucru de făcut, sau o idee dintr -o nouă
perspectivă
Inițiativă a recunoaște și a face ceea ce tre buie de făcut înainte
Ingeniozitate a găsi utilizări practice p entru ceea ce alții ignoră sau aruncă
Discreție a recunoaște și a evita cuvintele, acțiunile ce sunt rugat, pentru ceea ce
alții ignoră sau aruncă, atitudinile care ar putea aduce consecințe
nedorite.
Hărnicie a investi timpul și energia pentru a termina fiecare muncă încredințată
Sensibilitate a înțelege adevăratele atitudini și sentimente ale celor din jur
Discernăm ânt a înțelege motivele mai adâ nci din cauza cărora se înt âmplă lucruril e
Loialitate a folosi perioadele dificile pentru a demonstra devotamentul față de cei
pe care îi slujesc
Entuziasm a exprima bucuria prin fiecare lucru de făcut depun ând tot efortul
posibil
Prudență a înțelege c ât de importantă este potrivirea în timp p entru îndeplinirea
acțiunilor concrete.
Ospitalitate a împărți cu bucurie m âncarea, adăpostul sau conversația cu alții
Flexibilitate disponibilitatea de a schimba planurile sau ideile în acord cu
îndrumarea autorităților
Curaj încrederea că ceea ce tre buie de spus este adevărat, corect și drept
Conștiinciozitate a împlini ceea ce se consimte a face chiar dacă aceasta înseamnă un
sacrificiu neașteptat.
Chibzuință a permite însuți și altora să consume numai c ât este necesar
Compasiune a investi oric e este necesar pentru a vindeca rănile altora.
Meticulozitate a cunoaște care factori vor diminua eficiența muncii sau a cuvintelor,
dacă sunt neglijați
Disponibilitate a pune propriul program și prioritățile pe locul doi după dorințele celor
pe care îi slujesc
Elocvență a ghida adevărurile vitale pe l ângă barierele mentale ale altuia
Persevernță a propune să îndeplinesc țeluri corecte la momentul potrivit, indiferent
de opoziție.
Respect a limita libertatea așa înc ât să nu ofenseze gusturile celor di n jur
Înțelepciune a vedea și a răspunde la situațiile vieții dintr -o perspectivă care
transcede circumstanțele prezente
Bucurie menținerea atitudinii bune și atunci c ând se confruntă cu situații
neplăcute
Blîndețe a ceda drepturile personale și aștept ările cu dorința de a sluji.
Smerenie a recunoaște că realizările rezultă din investițiile altora în viața mea

În practica educațională analiza împreună cu elevii a valorilor toleranței prin reflecții
filosofice aduce beneficii în dezvoltarea personală a elevilor (elev reflexiv, învățare reflexivă,

83
constructivistă) și în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice pentru îmbunătățirea relațiilor
din grupul școlar și pentru interpretarea și evaluarea calității educației. Activitățile de educație a
toleranței își dovedesc utilitatea în practica educațională în planul dezvoltării, formulării și
prezentării modelelor de g ândire tolerantă. Nivelul științific de înțelegere, explicare, interpretare
accesibilă a valorilor toleranței facilitează implicarea activ ă a profesorilor în dezvoltarea
cunoașterii peda gogice a fenomenului toleranței prin construcția proiectelor educaționale
eficiente pentru dezvoltarea culturii sociale tolerante.

2.3.1. Sugestii metodologice pentru dezvoltarea curriculumului la dirigen ție pe
dimensiunea educație pentru toleranță
Ideea dezvoltării curriculare a apărut ca urmare a analizei curriculumului la dirigenție care
a condus la constatarea privind insuficiența finalităților, conținuturilor și strategiilor
proiectate/recomandate în actualul Curriculum cu referire la educația pentru toleranță.
În acest scop propunem completarea, adăugarea anumitor obiective, conținuturi și
strategii specifice educației pentru toleranță . Orientăm acțiunile de dezvoltare curriculară spre
modernizarea activității educaționale în planul educației pentru toleranță prin: (a)
completarea obiectivelor -cadru; (b) renovarea conținuturilor educației pentru toleranță; (c)
propunerea strategiilor activității educative; (d) optimizarea strategiilor educației pentr u
toleranță; (e) formularea criteriilor de evaluare a toleranței.
(a) Completarea obiectivelor -cadru a Curriculumului la dirigenție
Analiz ând obiectivele -cadru pentru preadolescenți (cl.V -VIII), constatăm premise metodologice
ale ET, proiectate de conceptorii de curriculum ce permit proiectarea valorilor toleranței.
Tabelul 2.7.
Valorile educației pentru toleranță propuse în conformitate cu obiectivele -cadru (cl. V-VIII)
Obiective -cadru Valorile educației pentru toleranță
I. Formarea conceptului de sine  gândirea tolerantă
 conștiință tolerantă
II.Formarea trebuințelor de autorealizare  respectul de sine/de alții
 autoafirmare și cooperare
Obiective -cadru Valorile educației pentru toleranță
III.Formarea abilităților de
automanagement  managementul atitudinilor tolerante,
 gestionarea relațiilor și a stresului prin comunicare
tolerantă
IV.Dezvoltarea culturii comportamentale  cultura toleranței bazată pe principii etice și morale.

84
Obiectivele de referință corespunzătoare obiectivelor -cadru formulate în Curriculum nu
orientează explicit, ci doar implicit, deci insuficient activitatea educativă spre dezvoltarea valorilor
toleranței. Obiectivul -cadru IV. Dezvoltarea culturii comportamentale presupunem se referă
implicit și la cultura toleran ței. Cultura comportamentală vizează, de fapt, diferite valori (morale,
intelectuale, emoționale etc.), rezultate din formarea elevilor pe diferite dimensiuni ale educației.
Premisele teleologice create prin obiectivul -cadru Dezvoltarea culturii comportam entale , ar putea
include obiective de referință la educația pentru toleranță. Tabelul 2.5 include obiectivele de
referință recomandate pentru integrarea valorilor toleranței în conștiința și conduita educaților.
Tabelul 2.8
Obiective de referință recomand ate în vederea educației pentru toleranță (cl. V -III)
Obiective de referință Obiective -cadru
 să exprime atitudini tolerante I. Formarea conceptului de sine
 să-și formuleze motive pentru a accepta
diferențe culturale II.Formarea trebuințelor de autore alizare
 să demonstreze autodisciplinare emoțională
pentru inhibiția impulsurilor intoleranță în limite
adecvate
III.Formarea abilităților de
automanagement
 să evalueze cultura toleranței proprii și a altora IV.Dezvoltarea culturii comportamentale
(b) Renovarea Curriculumului la dirigenție în planul conținuturilor educației pentru
toleranță a preadolescenților vizează oportunitățile pe care le oferă orele de dirigenție prin
libertatea de a defini conținuturi și obiective operaționale pentru activitățile educative
valorific ând tematica educației pentru toleranță. În tabelul ce urmează propunem recomandări
tematice de renovare a Curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educației pentru toleranță.
Tabelul 2.9.
Recomandări tematice de renovare a Curriculu mului la dirigenție pe dimensiunea educației
pentru toleranță (cl. V) O.C.
Conținuturi proiectate în
Curriculumul la dirigenție Conținuturi recomandate
în scopul educației pentru toleranță 1. Formarea conceptului
de sine I.Persoana și identitatea sa
1.1. Omul ca parte componentă a lumii
vii: asemănări și diferențe între
oameni/alte ființe.
1.2. Omul și cunoașterea de sine:
introspecția
1. Persoana și
identitatea sa
1.1. Toleranța diferențelor.
1.2. Autoevaluarea obiectivă a
toleranței/intoleranței

85
2.Formare a trebuințelor
de autorealizare
II. Cultura dorințelor
2.1. V ârsta, stresul și alimentația.
2.2. Limitele dorințelor

II. Cultura dorințelor
2.1. Toleranța la stres ca indicator al
maturizării emoționale
2.2. Acceptarea oamenilor de alte vîrste,
nivel de educație și stil de viață
2.3. Aprecierea justă a limitelor toleranței
pentru a păstra respectul de sine 3.Formarea abilităților
de automanagement
III. Cultura automanagerială
1.1. Emoțiile de bază. Autoreglarea.
Rolul și importanța acestora.
1.2. Profes iile. III. Cultura automanagerială
3.1.Autoreglarea volitivă în situații de
disconfort psihologic.
3.2.Profesii ce necesită toleranță maximă. 4. Dezvoltarea
culturii
comportamentale
IV. Cultura și comportamentul etic
4.1. Politețea. Genul. Vestimentația.
Drepturile și libertățile omului. Arta de
a fi simpatic.
4.2.Norme de comportament etic în
cotidian. IV. Cultura și comportamentul etic
4.1.Modele de conduită tolerantă a
oamenilor.
4.2. Principiile și regulile comunicării
tolerante

Elevii ar trebu i să discearnă că la nivelul societății se poate tolera diversitatea persoanelor,
grupurilor și comunităților, fără a se încălca echilibrul dintre unitate și diversitate, că, deși există
diferențe individu ale, oamenii urmează să promoveze valorile și principiile fundamentale ale
democrației, să respecte legile și să se supună acestora.
Tabelul 2.10.
Recomandări tematice de renovare a Curriculumului la dirigenție pe dimensiunea
educației pentru toleranță (cl. VI) O.C. Conținuturi proiectate în
Curriculumul la dirigenție Conținuturi recomandate
în scopul educației pentru toleranță 1. Formarea
conceptului de
sine I.Persoana și identitatea sa
1.1. Familia.
1.2. Omul transmițător al genelor și
valorilor fami liei 1. Persoana și
identitatea sa
1.3. Toleranța în familie – semn de
armonie.
1.4. Învățarea valorilor toleranței prin
imitarea conduitei părinților

86
2.Formarea
trebuințelor
de autorealizare
II. Cultura dorințelor
2.1. Trebuința de afiliere:
apartenență, rel ații, colaborare.
2.2. Dorința/ trebuința/
responsabilitatea și ambiția II. Cultura dorințelor
2.1. Aspirații de prietenie. Similitudini și
diferențe. Alegerea prietenilor și cultura
suportării inconveniențelor
2.2. Ambiția de a respecta principii mora le
și etice 3.Formarea
abilităților de
automanagement
III. Cultura automanagerială
3.1.Autodirijarea. Strategii
individuale
3.2.Profesioniști consacrați.
III.Cultura automanagerială
3.1. Gestionarea dispoziției emoționale.
3.2. Modele de profesionișt i și evaluarea
toleranței acestora.
4.Dezvoltarea culturii comportamentale
IV. Cultura și comportamentul etic
4.1. Aspectul și imaginea de sine.
Frumusețea veritabilă și iluzorie
4.2. Emoții. Receptivitate, tact,
toleranță – condiții ale unei relații
eficiente.
4.3. Comunicarea verbală. Tăcerea.
Elocința.
4.4. Eticheta.
4.5. Felul de a comunica și a se
comporta ca parte a identității
persoanei. IV. Cultura și comportamentul etic
4.1. Cultura emoțională – dimensiune
prioritară a charismei omului
4.2. S ensibilitate și empatie la dificultățile
altora.
4.3. Respectul de alții ca semn al stimei de
sine și al bunei educații
4.3. Reguli ale conduitei tolerante în
comunicare.
4.4. Toleranța diferențelor de norme
morale și etice sau schimbarea prietenului?
4.5.Stilul tolerant de comunicare
interpersonală

Pentru formarea atitudinilor în spiritul toleranței, vor fi identificate și analizate cazurile de
bună conviețuire, dar și sursele culturale, sociale, economice, politice și religioase ale
intoleranței car e generează violență și neacceptare. Spre a contracara sau a exclude influențele
negative, situațiile de învățare vor avea ca obiectiv dezvoltarea capacităților de a formula o
părere proprie, de a g ândi critic și de a judeca în termeni etici [59, p. 58].
„Ce1 mai bun rezultat al educației este toleranța ” (Helen Keller). În acest sens educația
este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni i ntoleranța. Prima etapă. în sensul educației pentru
toleranță, este ca fiecare persoană să -și cunoască drepturile și libertățile să fie respectate și de a
promova vo ința de a proteja drepturile ș i libertățile altora.
Educația pentru diversitate asigură întegrarea în școală, succesul, eficiența, iar școala
trebuie să se raporteze la favorizarea unui climat flexibil, la i mplicarea comunității locale și la
dezvoltarea incluziunii. Educația ad uc în prim -plan toleranța prin cuvinte precum pace,
securitate, dezarmare, drepturi și libertăți, etc.

87
Tabelul 2.11.
Recomandări tematice de renovare a Curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educației
pentru toleranță (cl. VII) O.C. Conținuturi proiectate în
Curriculumul la dirigenție Conținuturi recomandate
în scopul educației pentru toleranță 1. Formarea conceptului
de sine I.Persoana și identitatea sa
1.1. Socializarea.
1.2. Omul și lumea. Eu vreau și pot să
influențez mediul meu. Puterea de
influență și valorile general –umane.
Perfecțiunea. Comunitatea. Patria.
Europa. Terra – starea lor depinde de
fiecare.
1.3. Identitatea umană. 1. Persoana și identitatea sa
1.5. Comportamen tul tolerant pentru
integrarea reușită în grupul școlar/social.
1.6. Învățarea toleranței pentru a rezista
la dificultățile de a îmbunătăți propria
identitate și imaginea comunității/patriei
în lume.
1.7. Toleranța ca dimensiune a identității
umane. 2. Formarea
trebuințelor
de autorealizare
II. Cultura dorințelor
2.1. Respectul de sine.
2.2. Munca și importanța pentru
respectful de sine. Lenea
2.3.Efectele alegerii căilor inadmisibile
de satisfacere a nevoilor. Furtul,
violența, minciuna, trădarea II. Cult ura dorințelor
2.1. Nevoia de toleranță.
2.2.Puterea de auto ânvingere în
perspective dezvoltării spirituale.
2.2.Altruismul este o caracteristică a
stilului tolerant de viață.
2.3.Moralitatea și înțelepciunea spiritual
înseamnă libertate individuală 3. Formarea abilităților
de automanagement
III. Cultura automanagerială
3.1. A fi stăpâ nul propriei vieți.
Modalități de autoreglare: sport, creație
3.2. Calități inerente profesiilor.
3.3. Învățarea eficientă. Experiențe
proprii în dezvoltarea potențialulu i
personal. Competența și respectul.
3.4. Proiectul de dezvoltare individuală. III. Cultura automanagerială
3.1. Proiectarea timpului individual prin
respectarea timpului vieții celor din jur.
3.2. Cum aleg profesia dacă mă apreciez
ca persoană tolerantă?
3.3. Formarea competențelor intelectuale
și a competențelor socio -afective pentru
succesul personal și autoritatea publică 2. Dezvoltarea culturii
comportamentale
IV. Cultura și comportamentul etic
4.1. Comunicarea în diverse medii.

4.2. Valorile spiritu ale și cultura.
4.3. Vestimentația.

4.4. Măsura străduințelor de
autoperfecțiune – manifestare a
identității.
IV. Cultura și comportamentul etic
4.1.Competențele afective și inteligența
socială.
4.2.Cultura toleranței oamenilor de
diferite confesiuni ș i valori religioase..
4.3. Respectul față de alte stiluri de
conduită vestimentară și rezistența la
prost gust de ținută vestimentară.
4.4. Stilul perfecționist de viață.
4.5.Valorile toleranței: îngăduința și
deschiderea, indulgența și moralitatea,
empatia și asertivitatea, bunăvoința și
rezistența în proiectul de dezvoltare
individuală.

88
Înclinarea spre intoleranță ori toleranța excesivă înseamnă încălcarea dreptului la egalitate și
la diversitate. Dreptul fiecăruia poate deveni o piedică în calea exercitării drepturilor celorlalți.
Necesitatea formulării criteriilor de evaluare a toleranței elevilor a fost determinată pentru
evidența și integrarea valorilor culturii toleranței în conduita elevilor :
 acceptă și reacționează adecvat la diferențele de educație, nivel de cultură, confesiune,
particularități de vârstă ,
 recunoaște drepturile și libertățile altora,
 autoreglează comportamentul emoțional prin eforturi de voință,
 prezintă respect de sine/de alții și acceptă alte modele de conduită și valori ,
 exprimă permanent în raport cu alții orientare emoțională pozitivă,
 susține activ principii morale și etice și întreține comunitatea de grup,
 evită confruntările, previne și soluționează conflictele,
 demonstrează flexibilitate în condiții de stress,
 demo nstrează raționalitae și îngăduință la dificultățile altora,
 exprimă deschidere pentru interacțiuni comunicative,
 este sociabil inhib ându-și consecvent pornirile agresive,
 exprimă simpatie, ascultâ nd și auzind interlocutorii,
 rezistă dificultăților profe sionale.
Tabelul 2.12.
Recomandări tematice de renovare a Curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educației
pentru toleranță (cl. VIII)

O.C. Conținuturi proiectate în
Curriculumul la dirigenție Conținuturi recomandate
în scopul educației pentru toleranță

1. Formarea conceptului de sine I. Persoana și identitatea sa
1.1. Rolul social – model de
conduită. Apartenența de gen și
roluri sociale.
1.2. Modelul social și tendința de
identificare cu el. Calități dictate de
rolul social. Insuficiența de î nsușiri
pentru adecvarea la rol.
1.3. Persoana, v ârsta și dinamica
rolurilor sociale. Individualitate în
exercitarea rolurilor sociale.
1.4. A fi sau a părea astfel.
1. Persoana și
identitatea sa
1.8. Gândire tolerant în exercitarea
rolurilor sociale.
1.9. Selectarea/acceptarea modelului
social și toleranța/ ignorarea nonvalorilor.
Manifestări ale insuficienței de toleranță
socială la copii și maturi.
1.10. Individualitate morală și schimbare
în exercitarea rolurilor sociale la diferite
vârste prin valorile toleranțe i.
1.11. Toleranța veritabilă și iluzorie.
Fățărnicia în relațiile interpersonale –
acceptare sau blamare. Consecințe ale
fenomenului dedublării personalității în
comunicare.

89

2.Formarea trebuințelor
de autorealizare
II. Cultura dorințelor
2.1. Autorealiza rea/actualizarea –
trebuință umană supremă.
2.2. Autorealizarea prin
intermediul comunicării.
Sinceritatea, confidența, încrederea,
destăinuirea. Voința în reglarea
autorealizării.
2.3. Prietenia adevărată și falsă.
Calitățile unui prieten adevărat.
Prietenia sinceră. Diferența dintre
relațiile de prietenie în grup și a
prieteniei între două persoane.
2.4. Avantajele prieteniei sincere.
Importanța prieteniei sincere cu
persoane de același gen. Importanța
prieteniei sincere cu personae de
gen opus pentru afirmare de sine.
2.5. Prietenia și manipularea
2.6. Dorințe și trebuințe.
Semnificații, diferențe.
Comunicarea intimă. II. Cultura dorințelor
2.1.Asertivitatea ca model de
autorealizare.
2.2.Comunicarea ca și context de
autoafirmare individuală.
2.2. Altruismul este o caracteristică a
stilului tolerant de viață.
2.3.Principii de selectare/ acceptare a
prieteniilor.Avantaje, dezavantaje.
2.4.Sinceritatea, încrederea și
confidențialitate întru păstrarea libertății
individuale.
2.5.Identificarea manipul atorilor între
prieteni.
2.6. Cultura comunicării trebuințelor.
Strategii de autoapărare în comunicarea
intimă. 3.Formarea abilităților de automanagement
III. Cultura automanagerială
3.1. Emoții și sentimente.
Consecințe ale emotivității etc.
3.2. Mo dalități de prevenire și
depășire a emotivității. Emotivitate și
voință.
3.3. Rațiunea și emoțiile.
Responsabilitatea pentru felul de a
reacționa.
3.4. Prietenia și valorile general –
umane și democratice. Autodirijarea
pentru păstrarea prieteniei. Drepturi ,
libertăți și responsabilități în relațiile
de prietenie.
3.5. Aptitudini individuale pentru
profesie. Aptitudini, vocația,
aspirațiile.
3.6. Responsabilitatea pentru
alegerea profesiei III. Cultura automanagerială
3.1. Canalizarea adecvată a energiei
emoțioționale pentru păstrarea sănătății
mintale.
3.2. Beneficiile emotivității – starea de
fericire. Delimitarea pasiunilor de
sentimente prin acte de voință.
Consecințele consumării iraționale și
altruiste a energiei emoțiilor.
Asigurarea echilibrului în consumul de
energie și acceptarea investițiilor afective
ale altora.
3.3. Abordarea empatică a celorlalți.
Raționalizarea experiențelor de atitudine
tolerantă și responsabilă.
3.4. Tenacitate în gestionarea relațiilor de
prietenie prin extinderea sistem ului comun
al valorilor toleranței și respectarea
drepturilor și libertăților interlocutorilor.
3.5. Tolerarea față de erorile proprii și ale
altora în determinarea aspirațiilor legate de
profesie.
3.6. Cooperare în alegerea profesiei

90

4.Dezvoltarea culturii comportamentale
IV. Cultura și comportamentul
etic
4.1. Politețea -bunătate, toleranță,
respect și omenie.
4.2. Limbajul corpului – limbajul
sufletului, limbajul -verbal –
limbajul minții, îngăduința –
limbajul înțelepciunii. Cultura și
comunic area față de cei mai
mici/v ârstnici.
4.3. Clovnismul. Bravada.
Agresivitatea. Fața adevărată și
masca. Comportament etic/imoral.
4.4. Cultura și stilul propriu de
viață -expresie a individualității.
Stilul de viață – accentuarea
individualității. Surse mas s-media
și stilul de viață. IV. Cultura și comportamentul etic
4.1. Inteligența socială în raporturile
umane.
4.2. Cultura toleranței prin limbaje
variate în comunicarea cu oamenii de
diferite v ârste. Interpretarea
semnificației comportamentului
nonverbal în exprimarea compasiunii.
4.3. Recunoașterea tendințelor de
agresivitate, imoralitate și atribuire a
conduitei Mască/false .
4.4. Stil de comunicare tolerantă în
limite adecvate ca model de existență
umană. Modele/antimodele de cultură a
toleranței în mass -media.

2.4. Concluzii la capitolul 2
1. Demersul investigațional teoretic dezvăluit în capitolul 1 ne -a permis să
concluzionăm, în primul r ând, despre statutul incert al toleranței ca și concept -cheie în
cercetările din domeniul pedagogiei toleranței deoarece este insuficient de fundamentat
științific la nivelul nucleulu i epistemologic, în al doilea rând, rămâ ne puțin studiat și
clarificat în planul esenței teoretice termenul toleranță pedagogică, fapt care ne -a motivat
spre a defini elementele tolera nței pedagogice în termeni de atitudini, capacități și
cunoștințe care au fost corelate principial cu funcțiile educației contemporane și ale
toleranței pedagogice, cu rolurile profesionale și competențele cadrelor didactice necesare
pentru exercitarea ef icace a acestora. Constatăm din cele anterior menționate că
componentele cognitivă, afectivă și psihomotorie a toleranței pedagogice vor permite o mai
eficientă valorificare a competențelor profesionale și integrarea TPCD în referențialul
profesional al ca drelor didactice.

91
2. Cadrul metodologic al cercetării procesului de formare a toleranței pedagogice s -a
constituit prin sinteza teoretică și valorificarea unui sistem de teorii privind toleranța,
modele ale toleranței și principii ale dezvoltării comportament ului deontologic tolerant
care au făcut posibilă elaborarea Modelul teoretic al toleranței pedagogice, ce reprezintă
viziunea noastră asupra structurii și conținutului acestui concept din perspectiva axiologiei
educației. Definiția toleranței pedagogice fo rmulată în cercetare constituie una renovată și
dezvoltată pornind de la investițiile teoretice ale predecesorilor preocupați de studiul
toleranței pedagogice, în special. Descifrarea conotației științifice a termenului TPCD
apare în domeniul eticii pedago gice și va crea reale condiții prin dezvoltarea la studenții
pedagogi a acesteia pentru implementarea principiilor culturii toleranței în cadrul educației
pentru toleranță din mediul educațional.
3. Au fost elucidate determinările sociale ale educației pentru toleranță în lumea
contemporană, atât la nivelul examinării contextului educațional, c ât și printr -o analiză
retrospectivă a factorilor socioculturali ce subliniază importanța întemeierii științifice a
educației pentru toleranță ca nouă provocare educație i. Examin ând curriculumul la
dirigenție pentru învățăm ântul preuniversitar constatăm deficitul finalităților și a
conținuturilor educației pentru toleranță și în acest scop apare evidentă necesitatea de a
dezvolta curriculumul la dirigenție pe această dime nsiune a educației – E.T. ca expresie de
conținut pedagogic oportun într -o societate multiculturală . Propunerile de dezvoltare a
curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță au rezultat din
comunicarea cu profesorii școlari și au f ost întemeiate științific prin conceptul pedagogic
de educație pentru toleranță, pe care l -am propus spre implementare.

92
3. PRAXIOLOGIA FORMĂRII TOLERANȚEI PEDAGOGICE A CADRELOR
DIDACTICE ÎN PERSPECTIVA EDUCAȚIEI PENTRU TOLERANȚĂ
Capitolul include descrie rea designului cercetării experimentale a toleranței pedagogice a
cadrelor didactice în procesul pregătirii profesionale inițiale și a formării continue a profesorilor
școlari în vederea implementării conceptului pedagogic de educație pentru toleranță în
învățăm ântul preuniversitar. Conținutul capitolului include praxiologia valorificării
metodologice a elaborărilor conceptuale (Modelul teoretic al toleranței pedagogice și Conceptul
educație pentru toleranță), proiectate ca rezultat al studierii preceptelor cercetării teoretice și
implementate în Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chișinău și în instituții
preuniversitare de învățăm ânt. Rezultatele cercetării experimentale și statistice relevă valori
medii comparate, ilustrate prin argumente ș tiințifice și statistice în textul capitolului, ce confirmă
eficiența Strategiei de formare a toleranței pedagogice a cadrelor didactice în scopul educației
pentru toleranță a elevilor, prin acțiuni experimentale de construcție și dezvoltare a
curriculumul ui pedagogic universitar, de pregătire profesională a studenților pedagogi în planul
toleranței pedagogice, de dezvoltare profesională continuă a cadrelor didactice orientate spre
crearea culturii toleranței în mediul educațional.
3.1. Demersul experime ntal al cercetării toleranței pedagogice
Punctul de plecare în demararea cercetării experimentale l -au constituit direcțiile
investigării toleranței, în general, și a toleranței pedagogice, în special : (a) ca rezistență
psihologică [191], (b) ca unitate a competențelor profesionale și a trăsăturilor de personalitate
[72] și (c) ca poziționare prosocială pozitivă [126]. Prin cercetarea experimentală a dezvoltării
toleranței pedagogice a cadrelor didactice în perspectiva educației pentru toleranță în spiritul
culturii emoționale, am debutat cu identificarea premiselor curriculare în învățăm ântul superior
pedagogic care asigură pregătirea profesională a cadrelor didactice pe dimensiunea studiată a
profesionalizării pedagogice.
Obiectivele investigației experim entale au presupus următoarele acțiuni:
 determinarea problematicii formării toleranței pedagogice și a educației pentru toleranță în
context profesional;
 construcția instrumentarului de evaluare a gradului de formare a toleranței pedagogice a
studenților p edagogi și a profesorilor școlari;
 descrierea particularităților dezvoltării toleranței pedagogice , stabilite în indicatori și descriptori
ai toleranței pedagogice și dezvăluite în valori ale culturii toleranței specifice mediului
educațional;

93

 elaborarea ș i validarea experimentală a Strategiei formării toleranței pedagogice în
scopul educației pentru toleranță a elevilor .
Eșantionul cercetării.
Experimentul pedagogic a fost desfășurat în Universitatea Pedagogică de Stat „I.
Creangă” din Chișinău, Facultat ea Pedagogie, eșantionul experimental fiind constituit din:
(a) 30 de studenți – grup experimental (EE) și 30 de studenți – grupul de control (EC) de la
facultatea Pedagogie, specialitatea Pedagogie și limba engleză anul I, II, specialitatea Pedagogie
socia lă anul I, II,
(b) 40 profesori școlari (diriginți) din gimnaziul „N. Holban” din s. Scorțeni și din liceul „ Gh.
Ghimpu” din Chișinău.
(c) 108 elevi din gimnaziul „N. Holban” din s. Scorțeni și din liceul nr. 94 „ Gh. Ghimpu” din
Chișinău.
Acțiunile experiment ale au fost realizate pe parcursul anilor 2011 -2014 pe un eșantion total
de 208 subiecți, reprezentați în figura 3.1.

Fig. 3.1. Eșantionarea subiecților cercetării (%)
Demersul cercetării prezintă descrierea acțiunilor experimentale la etapa de constat are
(2011) care a vizat proiectarea și organizarea experimentului pedagogic av ând ca obiective:
evaluarea gradului de formare și a particularităților dezvoltării toleranței pedagogice a studenților
și a profesorilor școlari, identificarea reprezentărilor p rofesorilor școlari și a elevilor despre
educația pentru toleranță.
Examinarea cadrului teoretic al dezvoltării toleranței pedagogice a studenților a condus la:

94
A. formularea criteriilor și indicatorilor toleranței pedagogice ce au permis evaluarea cult urii
toleranței în mediul educațional.
B. stabilirea specificului și nivelurilor dezvoltării toleranței pedagogice stabilite prin metode
cantitative și calitative în raport cu dimensiunile principale ale toleranței.
C. determinarea reprezentărilor cadrelor didactice și a elevilor privind toleranță pedagogică;
D. elaborarea Strategiei dezvoltării toleranței pedagogice a cadrelor didactice (SDTPCD).
Instrumentele de cercetare a toleranței pedagogice sunt reprezentate de testul de
autoevaluare a toleranței ped agogice, grilă de observație /evaluare a toleranței pedagogice,
chestionar de evaluare a reprezentărilor profesorilor despre educația pentru toleranță și Anchetă
de apreciere a reprezentărilor elevilor despre toleranță.
Tabelul 3.1.
Metodologia cercetării experimentale
Eșantion Instrumente de investigație Etape
1. Studenți pedagogi:
SEE (30)
SEC (30)
Facultatea Pedagogie UPSC 1.1. TEST de autoevaluare a toleranței
pedagogice
1.2. GRILĂ de observație/evaluare a toleranței
pedagogice
Constatare

Validare

2. Profesori – diriginți:
PEE (20) din liceul
„Gh.Ghimpu” din com.
Colonița, Chișinău.
PEC (20) din gimnaziul „N.
Holban” din s. Scorteni 2.1. Chestionar de evaluare a reprezentărilor
profesorilor despre educația pentru toleranță
2.2. Test de autoevaluare a toleranței
pedagogice
2.3. Grilă de observație/evaluare a toleranței
pedagogice Constatare

Constatare

Validare

3. Elevi:
Elevii – EE (54), liceul nr. 94
„Gh.Ghimpu”din Chișinău
Elevii – EC (54) gimnaziul
„N. Holban” din s. Scorțeni,
Telenești 3.1. Anchetă (orală) de apreciere a
reprez entărilor elevilor despre toleranță
Validare

Proiectarea metodologiei cercetării a fost realizată prin elaborarea instrumentelor de
cercetare itemii cărora au fost concepuți în conformitate cu variabilele preluate în cercetare prin
studiul literaturii din domeniul Pedagogia toleranței. În Tab. 3.2. urmărim corespondența pe
orizontală între itemii/întrebările instrumentelor de cercetare, elaborate în conformitate cu
variabilele cercetării, definite pe cele două dimensiuni prioritare ale toleranței pedago gice
(internă și externă) ce permit identificarea dificultăților de formare.

95
Tabelul 3.2.
Corespondența variabilelor cercetării cu itemii instrumentelor de investigație
Variabilele cercetării Itemii testului de autoevaluare a
toleranței pedagogic e Itemii grilei de
observație a
toleranței
pedagogice Toleranța internă
1.maturitatea psihologică 1. Demonstrați echilibru emoțional
pentru a înțelege și comunica cu
interlocutorii? 1. maturitatea
psihopedagogică

2.rezistența psihosocială 2. Re zistați la solicitări multiple și
tensiuni ale mediului social?
2. rezistența
psihosocială în
mediul educațional

3.acceptarea diferențelor
3. Acceptați cu îngăduință că viziunile
și acțiunile oamenilor sunt diferite de
convingerile dvs?
3. acceptarea
respe ctuoasă a
diferențelor de
mentalitate și stil
comportamental

4.suportarea inconveniențelor 4. Suportați incomodități în relații fără a
ignora oamenii?
4. suportarea
neignorantă a
inconveniențelor
profesionale
5.receptivitatea volitivă
5. Exprimați clar sensibilitatea față de
problemele altora? 5. receptivitatea
volitivă în situații
dificile
6.poziționarea responsabilă 6. Vă expuneți coerent responsabilitatea
în raport cu alții? 6. poziționarea
responsabilă în raport
cu educații
Toleranță externă
7. supri marea agresivității 7. Reușiți să vă rețineți impulsurile
agresive în relațiile interpersonale? 7. suprimarea
explicită a
agresivității
8.orientarea emoțională
pozitivă 8. Demonstrați dispoziție pozitivă în
comunicare? 8. orientarea
emoțională pozitivă
9.flexibilitatea 9. Gestionați flexibil stresul? 9. flexibilitatea în
condiții de stres
10.empatia 10. Insistați să vă transpuneți în condiția
altuia pentru a -l susține moral. 10. empatia în
comunicare
11.sociabilitatea pedagogic 11. Simțiți plăcere în c ooperarea cu
elevii? 11. sociabilitatea
pedagogică
12.umanismul 12. Reacționați cu bunevoință la
rugămintea altora? 12. consecvența
umanismului

Întrebările din instrumentele de cercetare elaborate au fost gâ ndite să reprezinte cele mai
relevante valor i ale toleranței pedagogice a cadrelor didactice ce ar facilita crearea mediului

96
favorabil educației în spiritul culturii toleranței : maturitatea psihologică, rezistența psihosocială,
acceptarea diferențelor, suportarea inconveniențelor, receptivitatea vol itivă, poziționarea
responsabilă.
A. Descrierea instrumentelor de cercetare
A.1. Testul de autoevaluare a toleranței pedagogice conține enunțuri referitoare la
diverse aspecte ale vieții profesionale . Fiecare dintre întrebările testului presupune selectar ea
uneia din următoarele variante de răspuns: (a) întotdeauna, (b) rareori, (c) niciodată. Subeicții
sunt rugați să selecteze din cele propuse varianta ce corespunde cel mai mult reprezentărilor sale.
Prima întrebare „Demonstrați echilibru emoțional pentru a înțelege și comunica cu
interlocutorii?” vizează, în mod direct, maturitatea psihologică, deoarece această va riabilă
constituie premisa stăpâ nirii de sine în raporturile interpersonale cu reprezentanții altor opinii în
mediul profesional al cadrelor did actice. „ Rezistați la solicitări multiple și tensiuni ale mediului
social?” este a doua întrebare a testului orienmtată spre măsurarea rezistenței psihosociale ca
variabilă nu mai puțin importantă în studiul toleranței. A treia întrebare „Acceptați cu
îngăduință că viziunile și acțiunile oamenilor sunt diferite de convingerile dvs?” măsoară
indirect gradul de acceptare a diferențelor. Întrebarea a patra „Suportați incomodități în relații
fără a ignora oamenii?” „Exprimați clar sensibilitatea față de problem ele altora?” constituie
întrebarea a cincea ce vizează gradul de suportare a inconveniențelor. „Vă expuneți coerent
responsabilitatea în raport cu alții?” este întrebarea prin care apreciem receptivitatea volitivă în
condiții psihopedagogice tensionante . A șasea întrebare „Vă expuneți coerent responsabilitatea
în raport cu alții? ” urmărește poziționarea responsabilă în raport cu interlocutorii. „ Reușiți să vă
rețineți impulsurile agresive în relațiile interpersonale?” este întrebarea a șaptea prin care se
apreciază măsura în care se reușește suprimarea agresivității. „ Demonstrați dispoziție pozitivă în
comunicare? ” este întrebarea a opta ce vizează orientarea emoțională pozitivă a subiecților.
Întrebarea a noua „ Gestionați flexibil stresul?” urmărește gradul de flexibilitate. „ Insistați să
vă transpuneți în condiția altuia pentru a -l susține moral? ” este întrebarea a zecea care
apreciază gardul de empatizare în raporturile interpersonal. „ Simțiți plăcere în cooperarea cu
elevii?” este întrebarea a XI, ce vize ază sociabilitatea pedagogică. Ultima întrebare a testului,
a XII „Reacționați cu bunevoință la rugămintea altora?” apreciază umanismul.
A 2. Grila de observație/evaluare a toleranței pedagogice este elaborată pentru a fi
aplicată la etapa de validare a exp erimentului pedagogic (vezi rezultatele în capitolul III, paragraful
3.3). Grila de observație a toleranței pedagogice conține 12 itemi vizâ nd variabilele cercetării care
corespund valorilor toleranței pedagogice (1 – maturitatea psihopedagogică, 2 – rezistența

97
psihosocială în mediul educațional, 3 – acceptarea respectuoasă a diferențelor de mentalitate și stil
comportamental, 4 – suportarea neignorantă a inconveniențelor profesionale, 5 – receptivitatea
volitivă în situații dificile, 6 – poziționarea respo nsabilă în raport cu educații, 6 – suprimarea
explicită a agresivității, 7 – orientarea emoțională pozitivă, 8 – flexibilitatea în condiții de stres, 9 –
empatia în comunicare, 10 – sociabilitatea pedagogică și 11 – consecvența umanismului).
A 3. Chestio narul de evaluare a reprezentărilor profesorilor despre educația pentru
toleranță conține 5 întrebări care au fost adresate profesorilor școlari pâ nă la aplicarea
programului de formare experimentală pentru a descoperi problemele cu care se confruntă
cadre le didactice în proiectarea și realizarea activității educative la tematica ce vizează educația
pentru toleranță. Prin întrebarea I. „ Explicați conceptul de educație pentru toleranță a
elevilor” am intenționat să clarificăm ce semnificație atribuie profesor ii conceptului pedagogic
educație pentru toleranță. Întrebarea II. „ Considerați suficiente temele de educație pentru
toleranță în curricumul la dirigenție?” a vizat descoperirea opiniei profesorilor despre gradul de
reflectare a acestei dimensiuni a educaț iei în curriculumul la dirigenție la nivel de obiective și
unități de conținut. A III -a întrebare a chestionarului „ Formulați 2 teme de educație pentru
toleranță în învățăm ântul gimnazial” a solicitat profesorilor un exercițiu de proiectare
curriculară pe ntru a consolida reprezentările noastre despre măsura în care aceștia înțeleg
complexa arie a pedagogiei toleranței. Întrebarea a IV – a „Argumentați necesitatea educației
pentru toleranță în școală” a plasat profesorii în condiția să formuleze raționament e teoretice și
praxiologice privind importanța educației pentru tol eranță în mediul școlar, să rămâ nă provocați
în sensul importanței de a g ândi un sistem de acțiuni educative pe acestă direcție pentru a
anticipa sistemul problemelor generate de fenomenul intoleranței psihologice și sociale. Ultima a
V – a întrebare „ Numiți valorile educației pentru toleranță” a presupus un alt efort intelectual al
cadrelor didactice de enumerare a valorilor culturii toleranței pentru a conceptualiza strategia de
formare în cheia lacunelor descoperite.
A 4. Ancheta de apreciere a reprezentărilor elevilor despre toleranță conține întrebări
prin care am intenționat să aflăm dacă elevii au reprezentări clare despre semnificația toleranței,
ceea ce ar constitui pentru noi un ar gument pentru a crede că profesorii – diriginți proiectează și
realizează activități educative pe dimensiunea educației pentru toleranță. Întrebările anchetei sunt
formulate pentru a afla care dintre categoriile toleranței sunt cunoscute elevilor și dacă a cestea
sunt satisfăcătoare în pregătirea elevilor pentru viața socială. Ne referim, de fapt, la conștiința
tolerantă a acestora, la orientarea g ândirii tolerante pe direcția comunicării bazate pe inteligență
emoțională, care creează reale premise pentru ex tinderea în comunitatea școlară a valorilor

98
culturii toleranței. Aceste și alte valori ale culturii sociale vor asigura șanse unei depline adaptări
și unei bune integrări ale elevilor în context social .
B. Prezentarea și i nterpretarea datelor experim entale
(Testul de evaluare a toleranței pedagogice)
Figurile și tabelele ce urmează prezintă calitatea toleranței pedagogice a studenților și
profesorilor școlari. Compar ând datele eșantionului total obținute din aplicarea t estului de
autoevaluare a toler anței pedagogice a studenților și profesorilor școlari , constatăm faptul că
ultimii (profesorii în primii 5 ani de activitate pedagogică), prezintă rezultate care se
concentrează preponderent la nivelul mediu (50,8 %) și înalt (29,4 %) al toleranței pedago gice.

Fig. 3.2. Nivelul toleranței pedagogice a studenților și a profesorilor școlari (%)
(eșantion general, 60 studenți, 40 profesori școlari)
Profesorii școlari, deși sunt mai bine formați dec ât studenții care în planul toleranței
pedagogice înregist rează doar 16,5 % pentru nivelul înalt, 33,0 % pentru nivelul mediu și 50,5%
pentru nivelul scăzut, profesorii, totuși, la fel ca și studenții, demonstrează încă nivel insuficient
de formare a toleranței pedagogice.
Datele generale acumulate pe întreg e șantionul de subiecți scot în evidență un sistem de
probleme generate de nedezvoltarea toleranței pedagogice atât în mediul studenților, c ât și a
profesorilor – contextul școlar: conflicte interpersonale frecvente p ână la agresivitate în raport cu
educații și cu colegii, interacțiuni sporadice dintre membrii corpului didactic care nu întotdeauna
dovedesc comunitate de aspirații, dezinteres pentru creșterea profesionalismului pedagogic, fapt
care se explică prin amplificarea condiției sociale necorespunzătoa re a cadrelor didactice în

99
raport cu alte profesiuni cu un statut mai prestigios. Agravarea acestor dificultăți în mediul
profesional se reflectă și asupra studenților pedagogi, care fiind conștienți de perspectiva
integrării sale sociale, dezvoltă același tip de atitudini profesionale.

Fig. 3.3. Nivelul comparat ale toleranței pedagogice a studenților și a profesorilor școlari (%)
(testul de autoevaluare a TP, constatare EE)
În cazul examinării datelor doar a eșantionului experimental de profesori școla ri se
constată rezultate mai înalte (înalt – doar 25, 0 %, scăzut – tocmai 25,0 % și înalt – 50,0 %)
comparativ cu cele ale grupului de studenți (mediu – 33,3 %, înalt – 13,3 % și scăzut – 53,3 %),
fapt care ne motivează pentru proiectarea anumitor acțiuni de îmbunătățire a toleranței atât în
plan intern, câ t și în plan extern. O analiză calitativă mai atentă a conduitei studenților în cadrul
cursurilor universitare a permis desrierea caracteristicilor principale a nivelurilor toleranței
pedagogice evidenți ate în procesul experimentului.
Tabelul 3.3.
Caracteristici ale toleranței pedagogice în plan intern și extern
Toleranță pedagogică internă Toleranță pedagogică externă
– dezechilibru emoționale,
– instabilitate psihologică în variate
circumstanțe educațio nale,
– reacționare neadecvată în condiții
tensionante de stres,
– dezinteres pentru acțiuni în spiritul dreptății
și al adevărului social,
– minim spirit de receptivitate.  tratarea cu indiferență a colegilor și a
elevilor,
 inacceptarea unor inconveniențe,
 neângăduință în apropierea față de alții,
 bunătate condiționată de interese,
 minime exigențe față de sine și maxime față
de ceilalți,
 fals în comunicare,
 moralitate afișată nesusținută de
autenticitatea convingerilor morale.

100
Caracteristicile identificate î n conduita grupurilor experimentale denotă dezvoltarea
nesatisfăcătoare atât a toleranței pedagogice interne exprimate prin imaturitate psihologică ,
rezistență psihosocială scăzută și acceptarea sporadică a diferențelor de mentalitate și stil
comportament al, cât și a toleranței pedagogice externe reflectată în suprimarea nepermanentă a
agresivității, orientarea emoțională schimbătoare și minimă flexibilitate a conduitei . Tab. 3.4.
prezintă rezultatele comparate ale grupului experimental și de control pe va loarile TPCD.
Tabelul 3.4.
Date experimentale comparate (EE – EC ) privind nivelul de formare a valorilor toleranței
pedagogice a studenților (test de autoevaluare a toleranței pedagogice, constatare)
Variabile ale
cercetării Nivelul
Scăzut Mediu Înalt
EE EC EE EC EE EC
Nr.
subiecți % Nr.
subiecți % Nr.
subiecți % Nr.
subiecți % Nr.
subiecți % Nr.
subiecți %
1. Maturitatea
psihologică 18 60,0 15 50,0 10 33,3 11 36,7 2 6,7 4 13,3
2. Rezistența
psihosocială 18 60,0 18 60,0 9 30,0 10 33,3 3 10,0 2 6,7
3. Acceptarea
diferențelor 13 43,3 16 53,3 13 43,3 10 33,3 4 13,3 4 13,3
4. Suportarea
inconveniențelor 16 53,3 16 53,3 8 26,7 9 30,0 6 20,0 5 16,7
5. Receptivitatea
volitivă 15 50,0 17 56,7 10 33,3 9 30,0 5 16,7 4 13,3
6. Poziționarea
responsabilă 18 60,0 13 43,3 9 30,0 11 36,7 3 10,0 6 20,0
7. Suprimarea
agresivității 13 43,3 14 46,7 11 36,7 9 30,0 6 20,0 7 23,3
8. Orientarea
emoțională pozitivă 14 46,7 18 60,0 6 20,0 8 26,7 10 33,3 4 13,3
9. Flexibilitatea 12 40,0 15 50,0 15 50,0 10 33,3 3 10,0 5 16,7
10. Empatia 17 56,7 15 50,0 8 26,7 9 30,0 5 16,7 6 20,0
11.Sociabilitatea
pedagogică 19 63,3 16 53,3 7 23,0 8 26,7 4 13,3 6 20,0
12. Umanismul 18 60,0 19 63,3 8 26,7 6 20,0 4 13,3 5 16,7

Examinarea datelor permite a constata cu regret că problemele de conflict pedagogic din
mediul educațional se explică prin nivelul scăzut al umanismului studenților (60,0 %), al
rezistenței psihosociale (60,0 %), al empatiei (56,7 %), al m aturității psihologice (60,0 %) și al
poziționării responsabile (60,0 %) carcateristici asociate și v ârstei tinereții.

101
Figura 3.4. prezintă nivelurile de formare a valorilor toleranței pedagogice a profesorilor
școlari derivate din aplicarea testului de autoevaluare, care surprinde date ce explică multiple
conflicte pedagogice din instituțiile de învățăm ânt. Spre exemplu vorbitoare, în acest sens,
nivelul scăzut al umanismului (5,0 %), al flexibilității comportamentale (10,0 %) și al suprimării
agresivității (5, 0 %). Presupunem că aceste dificultăți deontologice rezultă din varietatea
responsabilităților prof esionale ale cadrelor didactice ce constituie un serios factor de stres ce
pune în pericol sănătatea mintală a acestora și renunțarea la activitatea pedagogică.

Fig. 3.4. Niveluri de formare a valorilor toleranței pedagogice la profesorii școlari (EE)
Dealtfel, toleranța și rezistența la stres apar în literatura de domeniu ca indicatori ai
profesionalismului pedagogic. Se constată în primii 5 ani de activitate pedagogică probleme de
maturitate psihologică (10,0 %) care generează dezechilibru emoțional și conflicte relaționale.
Activitatea pedagogică constituie acceptarea unei munci emoționale pe termen lung (operarea
nu doar cu anumite conținuturi informaționale, ci mai ales cu cele afectiv -atitudinale).
Învățarea socială și formarea de către profesorii școlari a competențelor afective pentru
sporirea culturii emoționale devine o soluție pedagogică real aplicabilă în procesul de pregătire
a cadrelor didactice ce ar anticipa multitudinea problemelor de g ândire și conduită intolerantă.
Compararea datelor statistice a constituit o procedură experimentală ce permite concluzia
despre diferențe minime la această etapă a cercetării între SEE, PEE și SEC, PEC care
furnizează date necesare pentru compararea valorilor medii la etapa de validare a programului

102
de formare a studenților pedagogi și profesori școlari. Aceste date rezultă din gradul relativ
omogen de formare profesională a studenților pedagogi.
Tabelul 3.5.
Diferențe statistice comparate (EE -EC) privind gradul de formare a valorilor toleranței
pedago gice a studenților

Variabile ale cercetării Media aritmetică
(mean) T – test Probabilitatea
Sig, p
EE EC
1. maturitatea psihologică 14,66 16,33 0,95 –
2. rezistența psihosocială 15,00 14,66 0,19 –
3. acceptarea diferențelor 17,00 16,00 0,54 –
4. suportare a inconveniențelor 16,66 16,33 0,16 –
5. receptivitatea volitivă 16,66 15,66 0,52 –
6. poziționarea responsabilă 15,00 17,66 1,41 –
7. suprimarea agresivității 17,66 17,66 – –
8. orientarea emoțională pozitivă 18,66 15,33 1,57 –
9. flexibilitatea 17,00 16,66 0,18 –
10. empatia 16,00 17,00 0,49 –
11. sociabilitatea pedagogică 15,00 16,66 0,84 –
12. umanismul 15,33 15,33 – –
Rezultatele cercetării la etapa de constatare grupul experimental și de control studenți
(EE-EC) nu prezintă diferențe statistice semnificative.
Tabelul 3.6.
Diferențe statistice comparate (EE -EC) privind gradul de formare a valorilor toleranței
pedagogice a profesorilor

Variabile ale cercetării Media aritmetică (mean) T – test Probabilitatea
Sig, p
EE EC
1. maturitatea psihologică 22,00 22,00 – –
2. rezistența psihosocială 19,50 19,50 – –
3. acceptarea diferențelor 19,50 19,50 – –
4. suportarea inconveniențelor 19,00 19,00 – –
5. receptivitatea volitivă 19,00 19,50 – 0, 25 –
6. poziționarea responsabilă 20,50 20,50 – –
7. suprimarea agresivității 21,00 23,00 – 0, 91 –
8. orientarea emoțională pozitivă 19,00 22,00 – 1, 34 –
9. flexibilitatea 17,00 24,50 – 3, 17 –
10. empatia 19,00 19,00 – –
11. sociabilitatea pedagogică 20,00 20,00 – –
12. umanismul 20,00 23,00 – 1, 24 –

103
Mediile aritmetice obținute de grupul EE și EC de profesorii școlari n u prezintă
diferențe, constat ându-se valoarea de (0 %), ceea ce ne permite a concluziona despre condiția
inițială identică a EE și a EC de subiecți luați în cercetare.
C. Prezentarea și i nterpretarea datelor experimentale (Chestionar de evaluare a
repreze ntărilor profesorilor despre educația pentru toleranță ) scopul aplicării căruia a
constituit stabilirea premiselor praxiologice de la care putem debuta în programul nostru de
îmbunătățire a pregătirii inițiale a cadrelor didactice pe dimensiunea educației pentru
toleranță și determinarea unor lacune în acest proces, care devin evidente în c âmpul
profesional și cum am anticipa aceste probleme.
La întrebarea 1 . Explicați conceptul de educație pentru toleranță a elevilor ,
profesorii școlari au oferit variate răspunsuri ce dovedesc înțelegerea insuficientă și parțială a
semnificației conceptului pedagogic educație pentru toleranță.
Variantele de răspuns colectate de la profesori au inclus următoarele afirmații:
„toleranță – smerenie, respectarea opiniei altei persoane, modul de comportare și de
gândire, responsabilitate ”; „T. este unul din cele mai importante domenii de educație a
tinerilor (elevilor), „educația atitudinii față de societate (oameni) ”; „ educația pentru
toleranță le permite elevilor crearea legă turilor elevilor”, „crearea legăturilor stabile cu
persoanele apropiate”; „educația pentru toleranță reprezintă respectul modului său de
gândire și de comportare și a celorlalți din jur”; „formarea la elevi a abilităților de a se
tolera unii pe alții, de a se accepta reciproc”; „de a se exprima corect, de a comunica”;
„calitatea de a fi îngăduitor, inteligent cu alții„; „a acorda copiilor dreptul de a -și vedea
respectată propria persoană și identitatea”; „educația pentru toleranță îi ajută pe elevi să
fie m ai receptivi, mai înțelegători pentru crearea unor legături stabile cu colegii, persoane
apropiate”; „este metoda de a trata cu îngăduință, răbdare persoanele din jur”; „a fi
tolerant – a fi capabil să respecte opinia, gândirea , naționalitatea altor persoa ne din jur”;
„se înțelege de a trece cu îngăduință, calm peste unele abateri de la normele de conduită”;
„este un termen social, etic și religios și definește respectul libertății altuia, a modului său
de gândire și de comportare”; „toleranța este felul de a fi”etc.
Examin ând afirmațiile profesorilor se constată că reprezentările acestora deși converg
spre ideea de a ănțelege corect valoarea semnificativă a educației pentru toleranță, sunt încă
imprecise pentru a obține atingerea performanțelor dorite în a cest sens.

104
Tabelul 3.7.
Reprezentările profesorilor școlari despre educația pentru toleranță (itemul 1)
Reprezentările profesorilor școlari
– toleran ța este respectul , acceptarea și aprecierea diversit ății culturilor lumii ,
– educa ția pentru toleranță înseamn ă compasiune ;
– este necesar ă activitatea educativă teoretică și practică pentru a promova îngăduința,
răbdarea și acceptarea în r ândurile elevilor;
– dezvoltarea competenței de îngăduință și indulgență în relația cu oamenii din jur;
– toler anța înseamnă o atitudine binevoitoare ce presupune reacția la intoleranța;
– bunul simț de a nu fi egoist și de a înțelege că ceva ce pentru tine este poate lipsit de
importanță, pentru altul se situează pe primul loc, adică armonie;
– permite elevilor să fie mai receptivi la schimbările din societate;
– toleranța înseamnă educarea elevilor, a unor atitudini, modul de a fi a altor persoane;
– de a respecta libertatea elevului și modului său de g ândire, comportare precum și opiiniilor
sale de orice natură;
– a lua în considerație punctul de vedere al fiecărui elev și a promova între elevi simțul
respectului reciproc;
– o diversitate de activități teoretice și practice bazate pe antrenarea răbdării, îngăduinței cu
aproapele;
– respectarea deciziilor altor oa meni și e str âns legată de libertatea persoanei;
acceptarea diferenților dintre persoane, dezvoltarea, abilităților de a vedea descoperi valori
în ei și în cei din jur;
– cadrul didactic este obigat să fie tolerant la părerea elevilor, purtarea lor, explic ări, să
corecteze delicat, fără a atinge demnitatea;
– libertatea care susține drepturil e omului .

Întrebarea a 2 – a „Considerați suficiente temele de educație pentru toleranță în
curricumul la dirigenție? opiniile profesorilor au gravitat între „ da” și „nu” aceștia afirmâ nd că:
„trebuie de atras mai multă atenție elevilor pentru a le explica cuv ântul toleranță ”, de adus mai
multe concluzii; „temele de educație pentru toleranță în curricumul la dirigenție sunt
insuficiente”; „urmează să fie incluse în c urricumul teme cu mult mai actuale”.
Tabelul 3.8.
Reprezentările profesorilor școlari despre suficiența temelor de educație pentru toleranță (itemul 2)
Reprezentările profesorilor școlari
– „în cadrul curricumului la dirigenție pentru liceu sunt foarte puține teme de educație pentru
toleranță, îndeosebi pentru preadolescenți”
– „temele trebuie reg ândite în permanență pentru a exclude indiferența și egoismul”,
– „educația în sensul de a fi tolerant trebuie să fie considerată un imperativ prioritar;

105
– „ nu sunt suficiente și nu sunt foarte relevante”;
– „trebuie de pus un accent mai mare pe conținutul toleranței,
– „ar trebui întreprinse mai multe măsuri ”;
– „ar fi bine de revizuit curriculumul la dirigenție și de adaptat teme conform v ârstei elevilo r”;
– „consider că temele propuse de curriculum nu sunt suficiente și nu sunt bine proiectate prin
startegii specifice educației pentru toleranță și eficiente ” etc.

Întrebarea 3. Formulați 2 teme de educație pentru toleranță în învățăm ântul gimnazial
adresată profesorilor școlari a provocat o intensă animație a interesului și a efortului de a formula
anumite teme, care s -au dovedit a fi deosebit de interesante pentru noi deoarece temele propuse de
către profesori au mai mult caracter de problemă și nu d e soluție a acestora. De exemplu
„Combaterea comportamentului răutăcios ”; „Consecințele intoleranței ”; „Toleranță și atitudine
pozitivă față de colegi și cei care ne înconjoară”; „Intoleranța”; „Lipsa toleranței (egoismul) este
sursa tuturor relelor” etc. Situația concretă din mediul școlar ne -a creat impresia că profesorii
diriginți sunt vulnerabili în fața multor probleme de intoleranță care se înregistrează în comunitatea
de elevi. Reprezentările profesorilor ne -au arătat, de fapt, asupra căror aspecte trebuie să ne
concentrăm în activitatea noastră de dezvoltare curriculară a programei pentru diriginți.
Tabelul 3.9.
Teme de educație pentru toleranță formulate de către profesorii școlari (itemul 3)
Reprezentările profesorilor școlari
– Rolul comu nicării; Rolul stabilit ății psihologice ; Școala – o familie numeroas ă; Accept ă și vei fi
acceptat ;
– Toleranța în familie; Toleranța în r ândurile prietenilor; Familia și cultura toleranței;
– Promovarea stimei de sine în școală; Toleranța cultura păcii; R espectul față de diferențe;
– Toleranța în școală; Educația în spiritul toleranței; Relațiile dintre persoane și comunitate;
– Importanța comunicării; Comunicarea și relațiile durabile; Valorile și normele morale;
– A fi tolerant înseamnă să iubești pe apr oapele tău ca pe tine însuți; A tolera înseamnă a respecta;
– Toleranța în societate; Eu sunt important; Adevărata podoabă; Toleranța față de colegii săi;
– Credința persoanei – este alegerea proprie, care trebuie să o respectăm; Toleranța în viziunea
tinerei generații; Locul toleranței în topul valorilor; Educarea toleranței la elevi;
– Eficiența comunicării; Responsabilitatea elevilor; Toleranța – calea spre pace;
– În lumea modernă toleranța mai necesară ca oricâ nd; Ce ție nu -ți place altuia nu – i face ;
– Toleranța – un element obligatoriu în învățămâ nt; Acceptarea diferențelor; Valorile și normele
toleranței; Comunicare a relațiilor durabile; Toleranță între profesor și elev;
– Respectul reciproc între elevi; Toleranța în cadrul familiei și în societa te; Educarea elevilor în
spiritul toleranței; Educația toleranței; Promovarea toleranței în cadrul familiei și a comunității.

106
La întrebarea 4. Numiți valorile educației pentru toleranță profesorii nu au înt âlnit greutăți
pentru a enumera valorile solicita te. Profesorii au propus cele mai variate semnificații ale
termenului de toleranță, care indicau mai mult asupra cunoașterii structurilor de suprafață ale
câmpului semantic al conceptului, dec ât ale celor de profunzime. Concluzia la care am ajuns este
că nu este suficientă cunoașterea anume a valorilor educației pentru toleranță, mai ales că a vorbi,
în general, despre valori, nu înseamnă, să poți defini și comportamentele tolerante la care dorim să
ajungem prin acțiunea educativă.
Tabelul 3.10.
Repr ezentările profesorilor școlari despre valorile educației pentru toleranță (itemul 4)

Reprezentările profesorilor școlari
– Bunătatea, încredere, adevărul, dreptatea, libertatea, respectul, voința, g rijă;
– Înțelegere, răbdarea , aprecierea, Bunul simț s merenie; Cumpătare, încrederea în propriile;
puteri, Altruizm, Dragoste, dreptate, Inteligență, stoicism, Sinceritate, Compasiunea;
– Implicare în situațiile înconjurătoare, comunicarea eficientă cu actanții presupuși,
– Înțelegere și analiză a situațiilo r, Asertivitate, Reciprocitate, receptivitate, comunicare;
– Atitudinea activă de recunoaștere a drepturilor, aprecierea, acceptarea;
– Suportare, responsabilitate, manieră tactică, iertare;
– Iubire pentru aproapele lor, aprecierea corectă a semenilor, Co nduită morală, sentimente
morale, competențe morale, cunoștință morală, pozitivism, onestitate, sprijin;
– Lipsa m ândriei care vine din statutul social ori bunăstarea familiei, s usținere, cooperare,
– Bunăvoință în orice situație, îngăduință față de cei d iferiți;
– Stimă față de părerea altuia, omenie, să nu fie indiferenți, acordarea ajutorului necesar;
– Sinceritatea socială, punerea în practică a drepturilor, nondiscriminarea .

La întrebarea 5. Argumentați necesitatea educației pentru toleranță în șc oală
profesorii au putut formula suficiente argumente chiar mai mult dec ât ne-am așteptat: „e ste
nevoie de educația pentru toleranță în școală pentru a schimba atmosfera, manierile de
comportare între elev -elev; elev -profesor, elev -părinte, părinte -școală” ; „este necesară
pentru formarea unei societăți armonioase, pentru formarea persoanei pozitive”; „pentru
a educa generații îngăduitoare în diverse situații, pentru a evita riscurile de progresare a
violenței în societate”; „pentru a r idica nivelul de dezvo ltare a elevilor”; „pentru a fi mai
respectuoși”; „pentru a crește o generație mai bună, mai umană, a cunoaște mai bine

107
drepturile omului, pentru a fi membri ai lumii moderne”. Cu toate acestea, profesorii nu
pot diferenția categoriile toleranței, nu disti ng toleranța pozitivă de cea negativă.
Tabelul ce urmează prezintă principalele opinii ale profesorilor asupra subiectului
abordat, acestea constituie niste argumente concrete ce confirmă ideea evocată anterior
despre cunoașterea insuficientă de către profesori a direcțiilor educației pentru toleranță.
Tabelul 3.11.
Reprezentările profesorilor școlari despre necesitatea educației pentru toleranță (itemul 5)
Reprezentările profesorilor școlari
– atitudinea toleranță trebuie formată în familie, școala d oar aprofundează unde e necesar și
corectează acest aspect al educației,
– elevii trebuie antrenați în diverse proiecte educaționale pe această temă;
– este absolut necesară deoarece educația pentru toleranță conduce la comunicarea eficientă
între elevi și profesori;
– e necesară pentru a învăța a respecta pe ceilalți și a fi acceptat;
– necesară pentru schimbarea mentalității societății referitor la diferențierea socială,
acceptarea noțiunei de incluziune socială;
– necesară pentru ca elevii să nu devină e goiști, violenți și agresori;
– necesară pentru că a fi profesor înseamnă un risc asumat cu multă răbdare,
– necesară educația pentru toleranță atât a elevilor c ât și a profesorilor;
– dezvoltă capacitatea de exercitare a responsabilității;
– necesară pe ntru a respecta deciziile altor elevi,
– toleranța este necesară în școală pentru a nu fi egoiști, să poată căuta soluții;
– necesară între elevi, profesori, se creează legătura de înțelegere reciprocă, comunicarea
eficientă, respect;
– necesară pentru formarea și dezvoltarea la elevi a valorilor morale: binele, frumosul,
adevărul, cinstea, sinceritatea, omenia, cumsecădenia;
– necesară întruc ât azi în școala s -au creat grupări între elevi nu după atitudini, ori interese
comune , ci după: „cum se îmbracă, cine sunt părinții, c âți bani primesc”.
– necesară, pentru ca elevii să se învețe a fi cal mi, răbdători, a ști ce se poate de trecut cu vederea;
– în lumea modernă necesară deoarece trăim într -o vreme a acc elerării mobilității,
– necesară atât în familie și în cadrul comunității,
– acceptarea și aprecierea diversității culturilor lumii și manierele de exprimare;
– pentru a învăța, a fi îngăduitori, buni, răbdători și arăt ându -i cât este de iubit, se va sim ți
acceptat și -i va accepta și pe alții, vor învăța să fie sensibili și respectuoși;

108
– educația toleranței în școală este necesară pentru formarea persoanei pozitivă pentru
societatea sănătoasă cu valori morale înalte;
– pentru evitarea unei societăți disc riminatorii;
– pentru promovarea valorilor umane în râ ndurile noilor generații;
– pentru a reprezenta o societate civilizată;
– necesară educația pentru toleranță deoarece tinerii sunt foarte mult influențați de
informațiile negative din societate, inter net,
– este necesar un spi rit umanist, adică mai mult decâ t o simplă „suportare”,
– va asigura respectul opiniei contrare, interes pentru susținerea libertății persoanei;
– necesară în procesul educației deoarece violența naște violență .

Aplicarea i nstrumentelor de cercetare la etapa de constatare a experimentului
pedagogic a relevat rezultate statistice diferite pentru studenți și profesori la proba de
autoevaluare a toleranței pedagogice individuale. Constatăm cu regret, dezvoltarea
nesatisfăcătoa re a valorilor toleranței pedagogice interne a profesorilor școlari: rezistența
psihosocială, acceptarea diferențelor, suportarea inconveniențelor, r eceptivitatea volitivă,
poziționarea responsabilă , cel mai scăzut nivel se atestă la maturitatea psihologic ă.
Toleranța pedagogică internă a studenților este mult mai scăzută ca la profesorii școlari,
fapt care subliniază insuficiența dezvoltării competențelor afective și a culturii em oționale.
Neânsemnat diferit este nivelul de formare a valorilor toleranței externe a studenților
pedagogi: orientarea emoțională pozitivă, flexibilitatea, empatia, sociabilitatea pedagogică,
umanismul , se observă că suprimarea agresivității constituie valoarea cu cel mai scăzut nivel
de formare. Spre deosebire de studenții pedago gi, profesorii școlari au demonstrat cel mai
scăzut nivel de dezvoltare a toleranței externe la valoarea orientarea emoțională pozitivă ,
însă, în comparație cu studenții totuși reușesc mai bine să exprime toleranță pedagogică
externă în conduita sa deontol ogică. Unul dintre argumentele promițătoare, în acest sens este
faptul că studenții testați sunt abia la anul 1 și 2 de studii universitare.

109
3.2. Strategia formării toleranței pedagogice a cadrelor didactice în scopul
educației pentru toleranță a elev ilor
Programul de formare experimentală conceput pentru formarea inițială și continuă a
cadrelor didactice a fost proiectat în cadrul Strategiei formării toleranței pedagogice a
cadrelor didactice în scopul educației pentru toleranță a elevilor ( SFTPCD) a fost elaborat
luând în considerație ideile sintetizate din analiza literaturii de domeniu pe problema
clarificării semnificației conceptului de toleranță pedagogică, a experiențelor de formare a
acestei competențe profesionale și a datelor experimentale co lectate la etapa de constatare.
Problema formării/dezvoltării toleranței pedagogice în mediul studenților constituie o
preocupare a pedagogiei învățăm ântului superior în tendința de promovare a valorilor
general -umane în sensul pregătirii profesionale a ca drelor didactice pentru construcția unei
societăți deschise și democratice și pentru creșterea eficienței comportamentului
deontologic în câmpul socioprofesional. Promovarea în mediul educațional a valorilor
toleranței constituie un indiciu al dezvoltării culturii profesionale și a calității educației.
În cercetare au fost luate ca repere metodologice valorile epistemologice ale
toleranței pedagogice promovate în documentele conceptuale, normative și reglatorii ale
sistemului de educație din R. Moldova car e elucidează tendința de promovare a valorilor
culturii universale în educație. Din aceste considerente se constată necesitatea perpetuării
valorilor socioprofesionale ale comunității pedagogice universale determinate în contextul
evoluției conștiinței soc iale pe plan global și național.
Strategia dezvoltării toleranței pedagogice a cadrelor didactice necesară pentru
experimentul de formare s -a axat pe următoarele fundamente teoretice și repere metodologice:
teoriile pri vind posibilitatea sporirii gradu lui de cultură a toleranței pedagogice rezultată din
formarea competențelor afective prin educație (Goleman D., 2008) [ 73]; teoria, metodologia și
tehnologia dezvoltării culturii emoționale (Cojocaru – Borozan M., 2014) [ 31], [172]; principiile
vizând calit atea educației promovate de Cojocaru V. G. 2007 [ 22] etc.
Reperele conceptuale care au stat la baza elaborării strategiei de formare a TPCD vizează
elaborările noastre teoretice descrise în capitolul II: cadrul epistemologic al pedagogiei
toleranței, mod elul conceptual al toleranței pedagogice, criteriile, indicatori, descriptori, valorile
toleranței pedagogice și conceptul pedagogic de educație pentru toleranță, fundamentate științific
pentru necesitățile cercetării fenomenului studiat.
Intenția de a de zvolta toleranța pedagogică a cadrelor didactice pentru promovarea în
mediul educațional a culturii toleranței a determinat conceperea Strategiei formării toleranței

110
pedagogice a cadrelor didactice în scopul educației pentru toleranță a elevilor ( SFTPCD)
ilustrată în figura 3.5.

Figura 3.5. Strategia dezvoltării toleranței pedagogice cadrelor didactice
Cadrul teoretic și metodologic al cercetării în domeniul pedagogiei toleranței ne conduce la
concluzia ipotetic -interogativă prin care presupunem, că a rhitectura societății contemporane, bazate

111
pe valorile toleranței, se poate constitui, în primul râ nd, pe temeiul dezvoltării toleranței pedagogice
și a profesionalismului cadrelor didactice, marcat de înalt umanism pedagogic în scopul educației
pentru tol eranță a elevilor și amplificării culturii sociale, a consolidării stilului educațional orientat
spre promovarea culturii toleranței în mediul educațional. Prezentăm în continuare elementele
constitutive ale Strategiei dezvoltării toleranței pedagogice a c adrelor didactice.
I. Construcție și dezvoltare a curriculumului pedagogic universitar prin
conceptualizarea toleranței pedagogice
A. Formarea profesională inițială a toleranței pedagogice este impulsionată de noile roluri
profesionale ale cadrelor dida ctice ce presupune definirea unor noi competențe și implică formarea
comportamentelor deontologice în conformitate cu expectanțele socioprofesionale ale politicilor și
reformelor educaționale actuale, determinate de problematica socială a lumii contemporan e.
I. Conceptualizarea toleranței pedagogice vizează elaborarea și fundamentarea științifică a
reperelor conceptuale ale cercetării în cadrul epistemologic al pedagogiei toleranței: modelul
teoretic/conceptual al toleranței pedagogice, criteriile, indicat orii, descriptorii, valorile toleranței
pedagogice și conceptul de educație pentru toleranță.
Acțiunile de construcție și dezvoltare curriculară pe dimensiunea formării T.P. au presupus:
1.1. Includerea în planurile de studii a disciplinelor specifice pedagog iei toleranței:
1.1.1. Cursul universitar obligatoriu Pedagogia toleranței, preconizat pentru studenții an.1
de la facultatea Pedagogie a fost introdus în planurile de studii la specialitatea Pedagogie și limbă
engleză, renovat și aprobat în anul 1 (vezi Ghidul studenților) [80] .
1.1.2. Cursul universitar opțional Educație pentru toleranță, preconizat pentru studenții an.
2, sem. 4, de la facultatea Pedagogie a fost introdus în planurile de studii la specialitatea
Pedagogie socială, renovat și aprobat în anul 2013 (ve zi Ghidul studenților) [80].
1.2. Elaborarea de curriculum disciplinar al cursurilor universitare
1.2.1. Disciplina obligatorie Pedagogia toleranței pentru studenții an. 1 de la facultatea
Pedagogie, specialitatea Pedagogie și limbă engleză, Anexa 6, Desc rierea cursului. Disciplina
reprezintă un conținut pedagogic specific ce răspunde problematicii lumii contemporane și apare
ca soluție în condițiile multiplicării tulburărilor de comportament social cu efecte nocive asupra
sănătății personalității umane și prevede 45 de ore conform planului de studii 2013, seminar – 15,
prelegere -30. Această disciplină abordează teme și conținuturi orientate spre formarea culturii
toleranței în mediul educațional constituind o punte între domeniile pedagogie, psihologie ș i cel
sociologie, între sfera privată și cea publică a experienței umane. În acest sens, cursul are ca scop
orientarea formării profesionale în vederea dezvoltării permanente a conștiinței psihosociale,

112
conturată la nivelul culturii emoționale, prin compet ențe afective ce reflectă cultura comunicării
sociale prin integrarea valorilor toleranței.
Obiectivele disciplinei universitare Pedagogia toleranței includ finalitățile de studiu:
 să cunoască conceptele de bază vizând pedagogia toleranței;
 să integreze valorile toleranței în conduita profesională;
 să descrie toleranța pedagogică exprimată în diferite sisteme educaționale,
 să valorifice principiile toleranței în comunicarea pedagogică;
 să proiecteze propriul traseu de educație a culturii toleranței în m ediul universitar;
 să prezinte comportamente universitare tolerante în grupul de studenți;
 să evalueze calitatea conduitei deontologice a cadrelor didactice în baza sistemului de
criterii, indicatori, descriptori ai toleranței pedagogice.
Unitățile de cur s (tematica) valorificate pentru predarea disciplinei Pedagogia toleranței :
repere teoretice și delimitări terminologice în domeniul pedagogiei toleranței (toleranță,
conștiință și g ândire tolerantă, conduită tolerantă, cultura toleranței etc.), toleranța pedagogică în
referențialul profesional al cadrelor didactice, structura și conținutul toleranței pedagogice,
obiectul de studiu al pedagogiei toleranței – educația pentru toleranță, considerații
psihopedagogice privind comunicarea pedagogică în spiritul toleranței, strategii de dezvoltare a
culturii toleranței în mediul universitar.
1.1.1. Elaborarea curriculumului disciplinar al cursului universitar opțional
Educație pentru toleranță pentru studenții an. 2 de la facultatea Pedagogie, specialitatea
Pedagogie s ocială, conform planurilor de studii din Ghidul studenților [80]. Numarul de ore
conform planului 30, seminarii – 15, prelegere – 15. Obiectivele disciplinei universitare
Educație pentru toleranță include următoarele finalități de studiu:
 să cunoască reper ele teoretice ale educației pentru toleranță;
 să definească conceptele operaționale în domeniul pedagogia toleranț;
 să analizeze factorii ce infuiențează comunicarea tolerantă;
 să demonstreze competențe de comunicare tolerantă pentru eliberarea de tensiu ne
emoțională negativă utilizând strategii specifice;
 să elaboreze planuri de dezvoltare a comportamentului tolerant;
 să determine problemele de violență în comunicare;
 să mediatizeze în mediul educațional conținuturi informaționale privind necesitatea
disciplinării emoționale prin dezvoltarea competenței de comunicare tolerantă .
Unitățile de curs (tematica) valorificate pentru predarea disciplinei Educație pentru
toleranță: conceptul pedagogic de educație pentru toleranță, obiective, conținuturi și val ori

113
specifice educației pentru toleranță, demersuri metodologice ale educației pentru toleranță în
mediul educațional, valorile culturii toleranței integrate în valorile umane fundamentale,
descriptori ai comportamentului tolerant.
1.1. Publicarea resurselor cu rriculare universitare :
1.1.1. disciplina universitară Pedagogia toleranței a fost susținută prin publicarea
Ghidul metodologic pentru studenți și cadre didactice universitare „ Pedagogia toleranței ” [156],
care prezintă repere teoretice și metodologice ale dezvol tării toleranței pedagogice în perspectiva
educației pentru toleranță a elevilor și integrarea valorilor toleranței în stilul educațional al
cadrelor didactice școlare, destinat studenților, cadrelor didactice universitare și profesorilor
școlari. Conținut ul ghidului include curriculumul disciplinar la Pedagogia toleranței și anumite
finalități educaționale în termeni de competențe specifice, realizabile prin activități de învățare,
proiectate prin strategii interactive pentru studiul individual, independen t și în echipe. Studenții
vor beneficia și de anexe tematice relevante pentru pregătirea cursurilor și seminariilor, creâ nd
oportunități metodologice și profesorilor școlari pentru a folosi acest suport în proiectarea
activităților educative.
1.3.2. pentru disciplina universitară Educație pentru toleranță au fost publicate Sugestiile
metodologice pentru profesorii școlari și studenți „ Educație pentru toleranță ” [152]. Lucrarea
metodică Educația pentru toleranță este destinată profesorilor școlari și conț ine sugestii
metodologice necesare pentru proiectarea activității educative pe dimensiunea educației pentru
toleranță și anumite recomandări cadrelor didactice pentru dezvoltarea toleranței pedagogice ce
pot fi valorificate cu succes în organizarea semina riilor metodologice pentru personalul didactic.
1.2. Infuziunea finalităților și a conținuturilor educaționale orientate spre dezvoltarea
toleranței pedagogice în disciplinele modulului pedagogic universitar:
(a) Modulul Educație pentru toleranță – nouă dimensiune a educației contemporane a fost
integrat în finalitățile de studiu și conținuturile curriculare la disciplina Fundamentele științelor
educației, curs universitar obligatoriu pentru formarea inițială a cadrelor didactice;
(b) Modulul Cultura toleranței în edu cație a fost integrat în finalitățile de studiu și
conținuturile curriculare la disciplina universitară Etica pedagogică, curs universitar obligatoriu
pentru formarea inițială a cadrelor didactice;
(c) Modulul Toleranța la stres ca indicator al profesionalism ului pedagogic a fost integrat
în finalitățile de studiu și conținuturile curriculare la disciplina universitară Stresul ocupațional;
II. Pregătirea profesională a studenților pedagogi în spiritul culturii toleranței
pedagogice s-a produs prin:

114
2.1. Pred area universitară a disciplinelor: Pedagogia toleranței (curs obligatoriu) și
Educație pentru toleranță (opțional) s -a desfășurat prin intermediul s trategiilor de predare –
învățare universitară: prelegerea, explicația, dezbaterea, studiul individual, port ofoliul, a ctivități
în grup etc., proiectâ nd elaborarea și susținerea proiectului de dezvoltare personală și consultarea
surselor bibliografice de bază. Strategii de evaluare au urmărit c alitatea participării studenților în
cadrul diferitor tipuri de semin arii: discuții, dezbateri, răspunsuri orale, elaborarea și susținerea
prezentărilor, consultarea surselor bibliografice de bază specifice fenomenului studiat, finaliz ând
cu două probe obligatorii ( proiectul de dezvoltare profesională pe dimensiunea culturi i toleranței ,
portofoliu). În scopul formării toleranței pedagogice, studenții pedagogi devin responsabili de
studierea conținutului, realizarea sarcinilor didactice și a lucrărilor.
2.2. Includerea în curriculumul la Practic a pedagogică a obiectivelor vi zând
exercitarea/formarea toleranței pedagogice și proiectarea/realizarea educației pentru toleranță
prin intermediul următoarelor obiective: să identifice fenomelele psihopedagogice de
comportament intolerant, să evalueze gradul de formare a toleranței pe dagogice a cadrelor
didactice în baza criteriilor și indicatorilor elaborați, să proiecteze educația pentru toleranță cu
preadolescenții, să descrie tulburările emoționale cauzate de funcționarea în structura
personalității a unor mecanisme de conduită tol erantă pasivă și negativă, să argumenteze prin
modele profesionale studiate în mediul educațional.
2.3. Promovarea culturii toleranței prin activități extracurriculare în mediul studenților,
proiectată pentru studenții de la facultatea Pedagogie a UPSC, i nclude acțiuni de sensibilizare a
studenților pedagogi la adevărul cu valoare axiomatică prin care toleranța pedagogică constituie
un ideal pedagogic umanist, acțiuni de atragere a studenților în activități caritabile ce presupun
nivel înalt al dezvoltării toleranței pedagogice, acțiuni de culturalizare în baza valorilor toleranței
sociale acțiuni de învățare a poziționării sociale active pentru construcția unui sistem de raporturi
interpersonale valabile în societatea contemporană. Prin discuții individual e, masă rotundă
tematică, club de dezbateri publice ș.a. forme aceste acțiuni au fost proiectate în planul
individual al activității didactico -științifice la catedra Științe ale educației.
III. Cercetarea pedagogică a studenților în domeniul Pedagogia tol eranței a fost
proiectată spre realizare prin anumite acțiuni de mediatizare a problematicii toleranței, de
elaborare a tematicii specifice cercetării toleranței pentru studenții pedagogi,
3.1. Coordonarea cercetărilor studențești în cadrul tezelor de an și de licență pentru
determinarea problemelor de dezvoltare/formare a toleranței pedagogice,
3.2. Stimularea motivației și monitorizarea studenților pentru participarea cu articole
științifice la concursuri universitare anuale și coordonarea cercetărilor s tudențești. În acest scop

115
studenților a fost propusă următoarea tematică, ce a putut fi valorificată și de către profesorii
școlari urmărind, în principiu, dezvoltarea toleranței pedagogice (Anexa 5):
 Exprimarea toleranței în mediul școlar,
 Abordări actu ale ale toleranței pedagogice,
 Toleranța pedagogică și stilurile educaționale,
 Toleranța pedagogică – indicator al profesionalismului cadrelor didactice,
 Toleranța – criteriu de evaluare a nivelului de educație a elevilor,
 Comunicativitatea – element funda mental al toleranței pedagogice,
 Corelația funcțională între educația morală și educația pentru toleranță,
 Metodologia educației pentru dezvoltare a toleranței pedagogice,
 Toleranța în construcția rețelelor de socializare,
 Conflicte generate de nedezvolt area toleranței,
 Evaluarea toleranței pedagogice: indicatori și descriptori,
 Exprimarea toleranței în discursul pedagogic.
3.3. Autoevaluarea toleranței pedagogice a studenților în baza criteriilor, indicatorilor,
descriptorilor specifici prin aplicar ea acestora la orele de curs, în perioada stagiilor de practică și
prin familiarizarea studenților cu metodologia aplicării instrumentelor de evaluare a valorilor
aparte ale toleranței pedagogice ca indicator al culturii profesionale.
B. Dezvoltarea pr ofesională continuă a cadrelor didactice în planul toleranței pedagogice
IV. Inițierea profesorilor școlari în teoria și metodologia educației pentru toleranță
4.1. Dezvoltarea Curricula la dirigenție . Constatăm cu regret că deși Curriculumul la
dirigenți e conține obiective specifice educației pentru toleranță, acestea totuși se dovedesc a fi
insuficiente pentru promovarea valorilor toleranței în mediul educațional în condițiile actuale ale
tensiunilor de ordin cultural, socioeconomic și politic.
4.2. În ideea susținerii cadrelor didactice școlare în proiectarea și realizarea educației
pentru toleranță publicăm recomandările metodologice privind educația pentru toleranță la
preadolescenți și publicăm sugestiile metodologice pentru profesorii școlari și stu denți Educație
pentru toleranță, care s -au dovedit a fi de real folos metodologic.
4.3. Formarea continuă a profesorilor școlari pentru proiectarea/realizarea educației
pentru toleranță s -a desfășurat prin organizarea seminariilor metodologice cu aceștia î n cadrul
instituțiilor de învățăm ânt preuniversitar unde a fost desfășurat experimentul pedagogic.
4.4. Integrarea valorilor toleranței în sistemul axiologic al elevilor a devenit posibilă prin
formarea profesională continuă a cadrelor didactice în planul educației pentru toleranță.

116
3.3. Valori ale toleranței pedagogice formate experimental în mediul profesional
Abordarea teoretică și praxiologică a toleranței ca principiu – normă a educației și ca ideal
pedagogic implică nu doar proiectarea dezvoltării tol eranței pedagogice ca o nouă competență
profesională a cadrelor didactice, ci mai ales formarea instituționalizată a acestei competențe
care determină profesionalismul pedagogic și calitatea educației. Modelul cadrelor didactice
tolerante construit prin v alorile culturii profesionale reflectă dimensiunile eticii pedagogice în
relațiile interpersonale din mediul educațional, umanismul, disponibilitatea, reflexivitatea,
libertatea, responsabilitatea, încrederea în sine, rezistența la stres, stăpâ nirea de sin e,
sensibilitatea, mărinimia, empatia, altruismul, simțul umorului și compătimirea, constituind
valori ale culturii emoționale și ale culturii toleranței.
Soluționarea de succes a problemelor de formare profesională a cadrelor didactice pe
dimensiunea tol eranță pedagogică a devenit posibilă printr -un sistem de obiective și activități
conjugate în vederea dezvoltării competențelor emoționale. Năzuința spre perfectibilitate a
dezvoltării profesionale în vederea creșterii eficienței comportamentului deontolo gic în c âmpul
socio -profesional accentuează necesitatea proiectării sistematice a acțiunilor de formare. În
cercetare au fost luate ca repere valorile teoretice ale pedagogiei umaniste și a pedagogiei culturii
emoționale promovate în documentele conceptual e, normative și reglatorii: Codul Educației,
Concepția educației în Republica Moldova și Curriculumul de bază, Curriculumul pedagogic
universitar și Ghidul de proiectare a standardelor de formare profesională inițială în
învățăm ântul universitar, Planul ca dru pentru studii pedagogice de licență, Planurile de
învățăm ânt de la UPS “I. Creangă” și ghidurile studenților care elucidează tendința de a asigura
realizarea scopului general al educației: dezvoltarea armonioasă a personalității.
Studiul experimental e ste racordat la direcțiile de cercetare -dezvoltare la nivel național și
cu unele tendințe ale științei mondiale: concepția umanistă a politicii educaționale într -o
societate democratică; marcarea orientărilor valorice fundamentale valabile la nivelul siste mului
și procesului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice și a procesului de educație
emoțională a elevilor, prin care se instalează un echilibru între obiectiv și subiectiv în procesul
de devenire a personalității cadrelor didactice.
Etapa finală a investigației a inclus verificarea și validarea datelor experimentale rezultate
din implementarea SDCCS, procesarea, sintetizarea și interpretarea rezultatelor cercetării,
elaborarea și redactarea științifică a lucrării.
Obiectivele la etapa de f ormare a cercetării au fost următoarele :
 validarea experimentală a Strategiei de formare a toleranței pedagogice în scopul educației
pentru toleranță a elevilor;

117
 aplicarea instrumentelor de evaluare a gradului de formare a toleranței pedagogice a studențil or
și a profesorilor școlari;
 analiza comparată a gradului de formare a componentelor și valorilor toleranței pedagogice
măsurate la nivelul unor variabile de cercetare specifice culturii toleranței;
 descrierea valorilor culturii toleranței specifice comun icării pedagogice în mediul educațional.
Demersul experimental formativ a fost implusionat de rezultatele obținute în cadrul
experimentului la etapa de diagnosticare pedagogică.
Descrierea rezultatelor experimentale obținute din aplicarea Strategiei de formare a
toleranței pedagogice a cadrelor didactice în scopul educației pentru toleranță a elevilor,
abreviată în continuare SFTPCD în perioada anilor 2013 pe un eșantion de 208 subiecți.
La etapa I. Dezvoltare și construcție curriculară au fost create premisele conceptuale
ale experimentului de formare prin: definirea toleranței pedagogice, identificarea elementelor și a
conținututlui acestei competențe profesionale, elaborarea criteriilor și a indicatorilor calității
toleranței pedagogice, conceptuali zarea educației pentru toleranță la nivelul unor obiective,
conținuturi curriculare, strategii specifice și dezvoltarea curriculumului la dirigenție pe
dimensiunea educație pentru toleranță , acestea fiind descrise în paragraful 3.2 a capitolului III.
În învățăm ântul superior pedagogic acțiunea de dezvoltare curricul ară s -a desfășurat, în
primul râ nd, prin infuziunea finalităților și a conținuturilor educaționale orientate spre dezvoltarea
toleranței pedagogice în disciplinele modulului pedagogic universit ar. În această ordine de idei
modulul Educație pentru toleranță – nouă dimensiune a educației contemporane a fost integrat în
conținutul disciplinei Fundamentele științelor educației , curs universitar obligatoriu pentru
formarea inițială a cadrelor didacti ce. Modulul Cultura toleranței în educație a fost infuzionat în
finalitățile de studiu și conținuturile curriculare ale disciplinei universitare Etica pedagogică ;
similar a fost integrat și modulul Toleranța la stres ca indicator al profesionalismului ped agogic în
conținuturile curriculare ale disciplinei universitare Stresul ocupațional al cadrelor didactice.
Prin resursele curriculare valorificate în UPSC studenții au beneficiat de noi cunoștințe
științifice create pentru dezvoltarea toleranței pedagogi ce: esența științifică și conținutul
conceptului de toleranță, componentele toleranței, tipologia toleranței, categoriile pedagogiei
toleranței: conștiință tolerantă, gândire tolerantă, cultura toleranței și valori ale toleranței, teorii
privind toleranța, paradigma actuală a toleranței pedagogice, principiile toleranței pedagogice,
obiectul de studiu al pedagogiei toleranței – educația pentru toleranță, problematica educației
pentru toleranță, mecanismele dezvoltării toleranței pedagogice, caracteristicile intoleranței,
valorizarea cunoștințelor despre toleranță în practica educațională, indicatori și descriptori ai
toleranței pedagogice, criterii de evaluare ai toleranței pedagogice, valorile culturii toleranței.

118
Problema toleranței pedagogice este examin ată nu doar în planul relațiilor interpersonale din
mediul educațional, ci în context social mai larg al diverselor categorii de toleranță – interculturală,
religioasă, politică etc.
Etapa a II-a Pregătirea profesională a studenților pedagogi în spiritu l culturii toleranței
pedagogice s-a desfășurat prin predare universitară a disciplinelor specifice:
2.1. Disciplina universitară Pedagogia toleranței (curs obligatoriu), a fost predată studenților
de la facultatea Pedagogie , anul I de studii licență în s emestrul doi la specialitatea Pedagogie și
limbă engleză în anul universitar 2013 -2014 și anul universitar 2014 -2015. Tipologia seminariilor
universitare aplicate în cadrul cursului vizat include: seminarii -prelegere, seminarii -dezbatere,
seminarii -conferi nță, seminarii mixte (aplicare practică a cunoștințelor teoretice) (Anexa 3) .
Tabelul 3.9.
Proiectarea didactică universitară a seminariilor pentru dezvoltarea toleranței pedagogice

Seminariile
la Pedagogia
toleranței Seminarul 1.
Interpretări ale
tolera nței,
comunicării
tolerante și a
competenței de
comunicare
tolerantă în
perspectiva
dezvoltării
TPCD Seminarul 2.
Determinări și
corelații
funcționale
între pedagogia
culturii
emoționale și
pedagogia
toleranței Seminarul 3.
Analiza
cadrului
normativ al
pedagogiei
toleranței
Seminarul 4.
Integrarea
educației
pentru
toleranță în
noile
dimensiuni
ale educației
Seminarul 5.
Proiectarea
activităților
de educație
pentru
toleranță

Scopul seminariilor universitare Scopul
seminariilor
Formarea la
studenții pedagogi
a unei viziuni
generalizate
asupra toleranței
pedagogice ca
expresie a
profesionalismului
Tip seminar
universitar:
Seminar –
prelegere Operarea cu
un sistem de
concepte
specifice
necesare
pentru a
explica
fenomenul
toleranței
Tip seminar
univer sitar:
Seminar –
dezbatere
cu oponenți
studenți asupra
semnificației
conceptelor
operaționale Cunoașterea și
aplicarea
principiilor
conduitei
deontologice
tolerante
Tip seminar
universitar:
Seminar –
aplicații a
teoriei
pedagogiei
toleranței în
practica
educațională Corelarea
valorilor
educației
pentru
toleranță cu
valorile altor
dimensiuni
ale educației
Tip seminar
universitar:
Seminar –
conferință de
prezentare a
valorilor
educației
postmoderne
Proiectarea/
realizarea
activităților
de educație
pentr u
toleranță
Tip seminar
universitar:
Seminar –
aplicație de
organizare
practică a unor
etape ale
activității
educative în
sala de curs

119
Pentru seminarul 1. Interpretări ale toleranței, comunicării tolerante și a competenței
de comunicare tolerantă în pe rspectiva dezvoltării toleranței pedagogice au fost proiectate
următoarele competențe: explicația corelației dintre conceptele toleranță , comunicare
tolerantă și pedagogia toleranței, educație pentru toleranță, argumentarea necesității dezvoltării
toleranț ei pedagogice, reprezentarea grafică a conceptului de educație pentru toleranță,
prezentarea sintezei surselor consultate la problema toleranței, descrierea comportamentelor
intolerante. Eficiente pentru dezvoltarea valorilor toleranței pedagogice s -au dov edit a fi
activitățile de învățare aplicate: „ Selectați maxime ce reflectă valorile toleranței și comentați –
le”, „Сitește variate surse de pedagogie a toleranței pentru a alсătui fișe de lectură” , „Explicați
conexiunea dintre pedagogia culturii emoționale ”, educația pentru dezvoltare emoțională ,
cultură emoțională și pedagogia toleranței” , „Formulați recomandări studenților pedagogi
pentru dezvoltarea culturii emoționale”, „ Reflectați asupra problemelor globale soluționarea
cărora necesită formarea toleran ței”, „Descrieți situații de comunicare tolerantă”, „Propuneți
reprezentarea grafică a propriului model de comunicare tolerant”, „Elaborează o concluzie
privind esența toleranței”, „Exemplifică situații și comportamente tolerante din viața privată”,
„Descr ie avantajele conduitei tolerante prin exemplificări ”, „Completează figura ce reprezintă
conceptul pedagogia toleranței” ș. a.
Evaluarea universitară s -a desfășurat prin aprecierea rezultatelor învățării autonome a
studenților s -a realizat prin intermedi ul Proiectului de dezvoltare profesională pe dimensiunea
toleranței pedagogice și Portofoliul electronic al surselor consultate în domeniul Pedagogia
toleranței.
Tabelul 3.12.
Comportamente ale toleranței pedagogice învățate de studenți prin seminariile l a Pedagogia toleranței
Seminariile universitare Comportamente ale toleranței pedagogice învățate de
studenți
Seminarul 1.
Interpretări ale toleranței,
comunicării tolerante și a
competenței de comunicare
tolerantă în perspectiva
dezvoltării toleranței
pedagogice

Atitudini:
– convingerea că cineva poate g ândi și acționa altfel,
– acceptarea diferențelor,
– exprimarea/dezvoltarea/recunoașterea libertății,
– insistență și pertinență în activitatea profesională,
– autoreglarea volitivă, încrederea în siguranța pr opriilor poziții,
– respectarea de sine și de alții,
– reacționarea adecvată la diferențe de confesiuni religioase,
– orientarea emoțională pozitivă,
– maturitatea afectivă,
– poziționarea morală activă,
– conștiință și gândire tolerantă,
– autoactualizarea perso nalității.

120
Seminarul 2.
Determinări și corelații
funcționale între pedagogia
culturii emoționale și
pedagogia toleranței

Seminarul 3.
Analiza cadrului normativ al
pedagogiei toleranței
Cunoștințe:
– esența științifică și conținutul conceptului d e toleranță,
– componentele toleranței,
– tipologia toleranței,
– categoriile pedagogiei toleranței: conștiință tolerantă,
gândire tolerantă, cultura toleranței și valori ale toleranței,
– teorii ale toleranței,
– paradigma actuală a toleranței pedagogice,
– princi piile toleranței pedagogice,
– obiectul de studiu al pedagogie toleranței – educația pentru
toleranță,
– problematica educației pentru toleranță,
– mecanismele toleranței pedagogice,
– caracteristicile intoleranței,
– valorizarea cunoștințelor despre toleranță în pr actica
educațională,
– indicatori și descriptori ai toleranței pedagogice,
– criterii de evaluare ai toleranței pedagogice,
– valorile culturii toleranței.
Seminarul 4.
Integrarea educației pentru
toleranță în noile dimensiuni
ale educației

Seminarul 5.
Proiectarea activităților
de educație pentru toleranță

Seminarul 6.
Evaluarea toleranței
pedagogice

Capacități:
– de a evita confruntările,
– a preveni și a soluționa conflictele,
– de a stabili și întreține comunitate cu elevii/colegii,
– de a demonst ra flexibilitate la incertitudini, riscuri și stres,
– evaluarea rațională și îngăduitoare a dificultăților,
– echilibrarea compromisului cu securitatea personală,
– de a suporta inconveniențele și a ierta influențele nedorite,
– de a exprima deschidere pentru in teracțiuni comunicative,
– de a concura cu persoane de alte opinii,
– de a diminua reacțiile negative și conflictogene la factorii
nefavorabili din mediul profesional,
– de a reduce sensibilitatea/reacțiile la influența factorilor
nefavorabili din mediul prof esional,
– de a accepta alte modele de conduită și valori,
– de a accepta niveluri insuficiente de educație,
– de a acționa consecvent în condiții dificile,
– de a inhiba/suprima agresivitatea,
– de a exterioriza activism profesional și sociabilitate,
– de a reacți ona pozitiv și a tutela educații,
– de a reflecta asupra experiențelor,
– de a simpatiza, ascult ând și a auzind educații,
– de a rezista dificultăților profesionale,
– de a menține gradul de adaptare socială,
– de a evalua adecvat situația pedagogic,
– de a anticip a reacțiile interlocutorilor,
– de a lua decizii constructive în circumstanțe imprevizibile,
– de a recunoaște situațiile pedagogice cu caracter
problematic,
– de a conviețui cu oameni de o altă mentalitate și stil
existențial.

121
Activitățile de învățare propuse studenților la orele de seminar au creat oportunități reale de
evaluare sistematică a conduitei individuale a colegilor: de exemplu prin sarcina didactică
„Observați, timp de 5 zile, comportamentul unui coleg, student -stagiar, cu toleranță pasivă și
nega tivă. Completați, în baza observărilor realizate, tabelul graficului T referitor la efectele
conduitei intolerante” :
Tabelul 3.13.
Acțiuni de învățare a toleranței pedagogice
Arii de manifestare comportamentală Efecte pozitive Efecte negative
Aria cogniti vă acceptare diferențelor ignorare
Aria emotivă apropiere și deschidere limitarea comunicării
Aria comportamentală umanism discriminare

Alte sarcine didactice propuse studenților i -au pus în condiția de a descrie situații pedagogice
conflictogene rezu ltate din nedezvoltarea toleranței pedagogice a profesorilor la care au fost
martori și să definească soluțiile posibile. Activitățile de seminar au fost realizate prin exerciții
discursive pentru dezvoltarea culturii toleranței și a culturii emoționale, d e autoevaluare și
recuperare din perspectiva dezvoltării conduitei tolerante în comunicarea pedagogică, proba de
evaluare finală constituind elaborarea traseului individual de dezvoltare a toleranței pedagogice.
Tabelul 3.14.
Strategii didactice universit are valorificate pentru dezvoltarea toleranței pedagogice a studenților
Strategii de activitate didactică
universitară Comportamente tolerante învățate de către
studenți
 Strategii euristice
 Strategii axate pe acțiunea de cercetare
 Strategii expozitive
 Strategii ilustrativ -explicative
 Strategii problematizate
 Strategii algoritmice
 Strategii de învățare prin cooperare – acceptarea diferențelor,
– exprimarea/dezvoltarea/recunoașterea libertății,
– insistența și pertinența în activitatea profesională,
– autoreglar ea volitivă,
– încrederea în siguranța propriilor poziții,
– respectarea de sine și de alții,
– reacționarea adecvată la diferențe,
– orientarea emoțională pozitivă,
– poziționarea socială activă,
– conștiință și g ândire tolerantă,
– autoactualizarea personalități i.

122
Competențe dezvoltate studenților în cadrul cursului universitar vizat sunt: cunoașterea
conceptelor de bază viz ând pedagogia toleranței, integrarea valorilor toleranței în stilul
educațional, descrierea valorilor toleranței, valorificarea principiil or toleranței în
comunicarea pedagogică, proiectarea propriului plan de dezvoltare și educație în mediul
universitar, dezvoltarea toleranței la stresul profesional, formarea rezistenței pedagogice,
evaluarea valorilor culturale și comportamentale ale perso nalității studentului.
2.2. Prin disciplina Educație pentru toleranță (curs opțional) am urmărit scopul de a
forma studenților competențe proiectare și realizare a activității educative cu tematică
privind educația pentru toleranță. Strategiile de predare – învățare – evaluare aplicate pentru
predarea educației pentru toleranță au condus la formarea anumitor capacități specifice.
Sarcinile de învățare elaborate (Tabelul 3.15) s -au dovedit a fi eficiente din punctul de
vedere al contribuției la realizarea obiectivelor disciplinei.
Comportamentele tolerante învățate de către studenții pedagogi corelează cu elementele
constitutive ale toleranței pedagogice.
Tabelul 3.15.
Formarea studenților în vederea educației pentru toleranță la cursul Educația pentru to leranță
Sarcini didactice universitare de învățare a culturii
toleranței Comportamente învățate la curs
 Colectează din sursele recomandate în suportul teoretic
expresii științifice utile necesare pentru analiza
comportamentului tolerant al elevilor.
 Valorificați cerințele actuale față de discursul pedagogic
în analiza activității educațive tematice.
 Memorizează criteriile de evaluare a activității educative.
 Precizează anumite aspecte ale activității organizate de
colegi adresând diferite tipuri de între bări.
 Apreciază elemente originale din proiectele elaborate de
colegi care v -au impresionat mai mult.
 Prin comunicarea rotativă în grup faceti schimb de fișe de
lectură la tema seminarului, faceți schimb de impresii.
 Elaborați 3 fișe cu exerciții (de gr up și individuale) la
tema ET utile pentru activitățile educative.
 Valorificați cerințele actuale față de discursul pedagogic
în analiza activității educațive tematice.
 Apreciați gradul de formare a toleranței pedagogice a 2
colegi în termeni (nivel min im, mediu și înalt).
 Scrie ți trei enunțuri legate după sens ca răspuns la
întrebarea : „Ce pot face eu ca să dezvolt toleran ța
pedagogic ă colegilor mei?”
– convingeri despre valoarea
toleranței pedagogice pentru
dezvoltarea profesională;
– cunoștințe privind specificul
activității educative cu tema
educației pentru toleranță;
– cunoștințe despre
interdependența dintre nevoile
personalității educaților și cultura
toleranței profesorului;
– capacități de proiectare a
activității educative cu tema
educației pentru toleranță; reieșind
din trebuințele educaților;
– convingeri despre necesitatea
planifi cării formării toleranței
pedagogice în activitatea
profesională;

123
 Notați și analizați problemele emoționale ale profesorului
în comunicarea tolerantă. La fiecare proble mă indicați
impactul asupra elevilor.
 Elaborați și scrieți într -un tabel:
A. lista propriilor valori emoționale,
B. lista valorilor toleranței ale celui mai bun profesor pe
care l -ați cunoscut
C. stabiliți pentru dvs. niște obiective de dezvoltare pe
termen lung și pe termen scurt.
 Studiu de caz (Modele de toleranță pedagogică a cadrelor
didactice).
 Elaborați propriul model de toleranță pedagogică în
termeni de atitudini, capacități și cunoștințe.
 Stabiliți pentru dvs. niște obiective de dezvoltare a TP pe
terme n lung și pe termen scurt.
 Selectați din literatură maxime care reflectă valorile
toleranței. – capacități de analiză profesională
a situațiilor didactice în planul
gândirii tolerante și a transmiterii
subtile a conținuturilor afectiv –
atitudinale;
– capacităț i de caracterizare a
comporta mentului deontologic
tolerant;
– cunoștințe despre componentele
T.P.
și valorile emoționale;
– cunoștințe despre componentele
toleranței pedagogice;
– cunoștințe privind instrumente
de evaluare a toleranței pedagogice;
– capacitatea de a opera cu termenii
pedagogi ce vizează pedagogia
toleranței.

Competențe dezvoltate studenților în cadrul cursului universitar vizat sunt: definirea
conceptelor de bază în domeniul pedagogiei toleranței, explicația cadrului conceptual al
educației pent ru toleranță, demonstrarea importanței și funcționalității strategiilor de dezvoltare
a toleranței, interpretarea conținutului pedagogic specific toleranței, elaborarea proiectelor de
dezvoltare a toleranței, dezvoltarea permanentă a propriei culturi emoț ionale, elaborarea
strategiilor de prevenire a dezechilibrului emoțional, valorificarea metodologiei educației pentru
toleranță, evaluarea/autoevaluarea metodologică a activității educative proiectate în baza unor
criterii propuse, formularea unor concluzi i și recomandări privind eficientizarea educației pentru
toleranță, promovarea valorilor toleranței în comunicarea pedagogică. Capacitățile enumerate
permit evaluarea obiectivă a situațiilor și comunicarea educațională eficientă, formularea
deciziilor adec vate pentru anticiparea apariției conflictelor, pentru a rezista tensiunilor
profesionale și a menține gradul optim de adaptare socială.
Ca finalități ale predării disciplinelor specifice pedagogiei toleranței s-a constatat
dezvoltarea la studenți a atitudinilor tolerante și constructive derivate din sistemul de valori
profesionale bazate pe principiile umanismului privind acceptarea diferențelor, exprimarea
libertății, poziționarea morală activă, conștiință și gâ ndire tolerantă, autoactualizarea personali tății.
2.3. Includerea în curriculumul la Practic a pedagogică a obiectivelor vizâ nd
exercitarea toleranței pedagogice și proiectarea/realizarea educației pentru toleranță prin
intermediul următoarelor obiective: să identifice fenomelele psihopedagogice de comportament
intolerant în mediul profesional, să evalueze gradul de formare a toleranței pedagogice a cadrelor

124
didactice în baza criteriilor și indicatorilor elaborați, să proiecteze educația pentru toleranță cu
preadolescenții, să descrie tulburările em oționale cauzate de funcționarea în structura
personalității a unor mecanisme de conduită tolerantă pasivă și negativă, să argumenteze
valoarea conștiinței tolerante pentru exprimarea unui nivel înalt de cultură profesională prin
modele de conduită deontol ogică examinate în mediul educațional .
Tabelul 3.16
Contribuții ale practicii pedagogice la formarea g ândirii și conștiinței tolerante a studenților
Activități de exersare a toleranței
pedagogice în context profesional (stagiul
pedagogic) Comportamente în vățate de studenți în
perioada practicii pedagogice
 Elaborați un program de evidență a culturii
toleranței în mediul școlar prin evaluarea
calității valorilor toleranței (punctaj 1 -5):
empatie, stăp ânire de sine, altruism ;
 Explicați pe propriul comportame nt
valoarea toleranței active în raport cu
toleranța pasivă ;
 Descrieți valorile toleranței interne și a
toleranței externe etc. – insistența și pertinență profesională,
– autoreglarea volitivă,
– încrederea în siguranța propriilor poziții,
– respectarea de sine și de alții,
– reacționarea adecvată la diferențe,
– orientarea emoțională pozitivă,
– toleranța la stres,
– responsabilitate profesională.
Dovadă a continuității cercetării/formării toleranței pedagogice constituie orientarea
studenților spre proiectarea și r ealizarea în perioada practicii a educației pentru toleranță.
Studenții au fost ghidați să valorifice sugestiile metoodologice propuse în acest scop privind
tematica, obiectivele, competențele și strategiile educației pentru toleranță [152].
Tabelul 3.17 .
Contribuții ale practicii pedagogice la formarea g ândirii și conștiinței tolerante a studenților
Activități de exersare a toleranței pedagogice în
context profesional Comportamente învățate de studenții
practicanți înregistrate în perioada practicii
peda gogice
 Rezista ți la solicitări profesionale și tensiuni,
 Acceptați viziunile diverse ale altora,
 Exprimați responsabilitatea în raport cu alții,
 Rețineți impulsurile agresive în relațiile
interpersonale,
 Demonstrați dispoziție pozitivă în
comunicare,
 Prezentați elevilor modele de gestionare a – rezistenț ă psihosocială în mediul
educațional,
– acceptarea respectuoasă a diferențelor de
mentalitate și stil comportamental,
– suportarea neignorantă a inconv eniențelor
profesionale,
– receptivitatea volitivă în situații dificile,
– poziționarea responsabilă în raport cu
educații,
– suprimarea explicită a agresivit ății,
– orientarea emoțional ă pozitivă,

125
stresului,
 Cooperați cu elevii,
 exprimați bunevoință. – flexibilitatea în condiții de stres,
– empatia în comunicare,
– sociabilitatea pedagogic,
– consecvența umanismului.

III. Cercetarea pedagogică a studenților în domeniul Pedagogia toleranței a fost
proiectată spre realizare prin anumite acțiuni de identificare și mediatizare a problematicii
toleranței la cursurile univer sitare prin variate proiecte de investigație pedagogică, atât la
cursurile specifice Pedagogiei toleranței , cât și la cursul de Metodologie a cercetării, prin
elaborarea pentru studenții pedagogi a tematicii specifice cercetării culturii toleranței, prin
determinarea dificultăților de dezvoltare/formare a toleranței pedagogice etc.
3.1. Coordonarea cercetărilor studențești în cadrul tezelor de an și de licență pentru
asigurarea continuității procesul de formare a toleranței pedagogice în perspectiva decodi ficării
semnificației unor comportamente intolerante ale elevilor în mediul școlar. Tematica tezelor de
an și de licență la subiectul cercetării au fost selectate benevol de către studenți reieșind din
interesul individual de a înțelege și soluționa anumit e conflicte în context profesional .
3.2. Stimularea motivației și monitorizarea studenților pentru participarea cu articole
științifice la concursuri universitare anuale și coordonarea cercetărilor studențești .
Pentru a determina nivelurile de formare a toleranței pedagogice a fost valorificată
tehnica de calcul al punctajului acumulat rezultate din aplicarea grilei de autoevaluare a
toleranței pedagogice (Anexa 7), descrisă în designul experimental al cercetării, paragraful 3.1.
Calculul punctajului es te prevăzut pentru nivelul înalt căruia I se acordă 290-360 puncte,
nivelului mediu – 210-280 și nivelului scăzut – 120-200 puncte ( Tab. 3.18) .
Tabelul 3.18
Tehnica de calcul al punctajului acumulat pentru aprecierea nivelului de toleranță pedagogică
Nivelurile de formare a toleranței pedagogice punctajul acordat:
Nivelul înalt 290-360
Nivelul mediu 210-280
Nivelul scăzut 120-200

Programul de formare aplicat asupra grupului experimental de studenți a scos în evidență
rezultate sporite în raport cu r ezultatele obținute de eșantionul de control. Datele experimentale
obținute de către studenții pedagogi la etapa de validare au demonstrat creșterea nivelului de
toleranță pedagogică . Plauzibil faptul că studiind comparat rezultatele obținute de grupul

126
experimental și de control se constată creșterea valorilor EE, ceea ce justifică eforturile de
formare a culturii toleranței, dezvăluite conform strategiei elaborate de noi în cadrul cercetării.

Fig. 3. 6. Valori comparate pri vind nivelurile toleranței pedagogice ale studenților
eșantionului experimental (grila de evaluare, 60 subiecți)
În comparație cu datele experimentale înregistrate de grupul de control la etapa validare,
rezultatele obținute de către grupul experimental au crescut considerabil pentru nivelul înalt și
mediu (EE – 32,0 %, iar EC – 17,0 %) ce demonstrează importanța dezvoltării instituționalizate
a toleranței pedagogice.
Constatările despre eficiența Strategiei de formare devin mai obiective dacă analizăm
rezultatele comparate obținute de grupul experimental la etapa constatare și etapa validare,
demonstr ând creșterea gradului de formare a anumitor valori ale toleranței pedagogice.
Tab. 3. 19.
Date experimentale comparate privind nivelurile de formare a val orilor toleranței
pedagogice ale studenților (grila de evaluare, constatare EE – validare EE)

Variabile ale cercetării Nivelul
Înalt Mediu Scăzut
Nr./o EE
constatare EE
validare EE
constatare EE
validare EE
constatare EE
validare
Toleranța intern ă % % % % % %
1. maturitatea psihologică 30,0 45,0 60,0 50,0 10,0 5,0
2. rezistența psihosocială 25,0 35,0 45,0 55,0 30,0 10,0
3. acceptarea diferențelor 20,0 50,0 55,0 45,0 25,0 5,0
4. suportarea inconveniențelor 25,0 45,0 40,0 50,0 35,0 5,0
5. receptivita tea volitivă 15,0 30,0 60,0 60,0 25,0 10,0
6. poziționarea responsabilă 25,0 40,0 55,0 50,0 20,0 10,0

127
Toleranța externă
7. suprimarea agresivității 30,0 55,0 50,0 40,0 20,0 5,0
8. orientarea emoțională
pozitivă 25,0 40,0 40,0 45,0 35,0 15,0
9. flexibi litatea 20,0 55,0 35,0 40,0 50,0 5,0
10. empatia 15,0 50,0 60,0 45,0 25,0 5,0
11. sociabilitatea pedagogică 25,0 60,0 50,0 30,0 25,0 10,0
12. umanismul 30,0 55,0 40,0 40,0 30,0 5,0

Reprezentative pentru scopul cercetării sunt creșterea valorilor pentru nivelul înalt la variabila
suprimarea agresivității de la 30,0 % la 55,0 %, la variabila maturitate psihologică de la 30,0 % în
constatare la 45,0 % în validare, la variabila umanism de la 30,0 % la 55,0 %, la variabila empatie
de la 15,0 % la 50,0 %. Astfel co nstatăm că rezultatele grupului experimental pentru nivelul înalt al
toleranței externe a crescut mai mult comparativ cu toleranța internă la etapa validare.
53,027,040,035,020,029,040,032,060,030,032,052,0
45,064,057,060,070,059,050,055,030,065,060,039,0
2,09,03,05,010,012,010,013,05,05,08,09,0
30,025,020,02515,025,030,025,020,015,025,030,0
60,045,055,040,060,055,050,04035,06050,040,0
10,030,025,035,025,020,020,035,050,025,025,030,0
0 10 20 30 40 50 60 70maturitatea psihologică rezistența psihosocială acceptarea diferențelorsuportarea inconveniențelorreceptivitatea volitivăpoziționarea responsabilăsuprimarea agresivitățiiorientarea emoțională pozitivă flexibilitateaempatiasociabilitatea pedagogicăumanismul
scăzut const.
mediu const.
înalt const.
scăzut valid.
mediu valid.
înalt valid.

Fig. 3. 7. Nivelul de formare a valorilor toleranței pedagogice ale studen ților
(grila de evaluare , EE constatare – validare , 20 subiec ți)

128
Datele expuse în Fig. 3. 7. în tabelul generalizator prezintă avansarea progresivă a
studenților la alt nivel de toleranță pedagogică, fapt confirmat prin media aritmetică și abaterea
standard determinată pentru valorile toleranței pedagogice înregistrate prin grilă reprezent ând
calitatea dezvoltării componentelor structurale ale toleranței pedagogice interne și externe.
Testul T, a fost aplicat pentru compararea rezultatelor privind niv elul toleranței pedagogice
oferind argumente rele vante despre eficiența programului de formare.
(3. 1),

T student pentru eșantioane perechi EE – EE validare
(3. 2),

Prin formula T- test – determinăm diferența de medii aritmetice. Testul T permite d eterminarea
diferențelor statistice semnificative pentru eșantioane dependente câ t și pentru cele independente.
(3. 3),

Mann – Witney – este indicatorul statistic nonparametric care permite determinarea
diferenței statistice semnificative pentru p <0,05 pentru eșantioane independente .
(3. 4),

Indicatorul statistic Wilcoxon permite determinarea diferențelor statistic semnificative
pentru eșantioane dependente.
Un indicator prioritar al eficienței strategiei de formare reprezintă micșorarea subiecților cu
nivel scăzut care pune în valoare impactul progresiv al formării toleranței pedagogice,
demonstr ând aceasta prin aplicarea T – Student (Tab. 3. 20) care a relevat diferențe statistice
semnificative la itemii grilei.
Informațiile statistice prezentate în Tabelul 3.2 0 demonstrează creșterea nivelului toleranței
pedagogice, rezultată din sporirea numărului de subiecți ce au trecut din categoria “nivel scăzut”,
în categoria “nivel mediu” și “nivel înalt”.

129
Tabelul 3.2 0
Date statistice privind nivelurile de dezvoltare a valorilor toleranței pedagogice a
studenților la itemii grilei de evaluare (EE const. – EE valid.)
Variabile ale cercet ării Media
aritmetică
T – student
Probabilitatea
EE
const. EE
valid.
1. maturitatea psihologică 14,66 21,00 – 7,07 0,001
2. rezistența psihosocială 15,00 18,00 – 3,52 0,001
3. acceptarea diferențelor 17,00 20,33 – 3,01 0,005
4. suportarea inconveniențelor 16,66 20,66 – 3,52 0,001
5. receptivitatea volitivă 16,66 18,33 – 2,40 0,023
6. poziționarea responsabilă 15,00 17,66 – 3,24 0,003
7. suprimarea agresivității 17,66 22,00 – 4,70 0,001
8. orientarea emoțională pozitivă 18,66 23,33 – 3,50 0,002
9. flexibilitatea 17,00 22,00 – 5,38 0,001
10. empatia 16,00 21,33 – 5,75 0,001
11. sociabilitatea pedagogică 15,00 20,66 – 4,01 0,001
12. umanismul 15,33 23,33 – 5,44 0,001

Media aritmetică evident crește la itemul VII suprimarea agresivității – 22,00 %
reprezent ând toleranța externă, itemul IV suportarea inconveniențelor – 20,66 % reflectâ nd
toleranța internă, și la itemul XII umanismul reprezentâ nd toleranța externă – 23,33 %
comparativ cu datele experimentului de diagnosticare.
Diferențe statistic semnificative între datele experimentului de constatare și validare
privind scorurile obținute de studenții grupului experimental se constată la nivelul
punctajului cumulat, T – student constituind 4,70 pentru suprimarea agresivității și
probabilitatea P – 0,001 la majoritatea valorilor tol eranței pedagogice (Tabelul 3.2 0).
Evaluarea și interpretarea valorilor statistice înregistrate de grupul experimental a
implicat sintetizarea datelor experimentale obținute de grupul de control (Anexa 10) pentru
analiza comparată a valorilor medii și evidența diferențelor statistice .

130
Tabelul 3.21
Desrierea calitativă a nivelurilor toleranței pedagogice a studenților

Criterii de
evaluare a
toleranței
pedagogice
(TP)
Caracteristica nivelurilor toleranței pedagogice

Scăzut
Mediu
Înalt Integritatea cunoștințelor despre
toleranța pedagogică ca ideal profesional – cunoștințe modeste în
domeniul teoriei toleranței și
a Pedagogiei toleranței,
– reprezentări imprecise
despre originea fenomelor de
intoleranță. – spectru larg de
cunoștințe p rivind
toleranța, conștiința,
gândire, conduita și
educația pentru
toleranță;
– valorificarea
insuficientă în discursul
pedagogic al limbajului
specific Pedagogiei
toleranței;
– interpretarea
fenomenelor d e
toleranță/intoleranță în
terme ni specifici. – stabilitate psihologică și
echilibru emoțional în condiții
de diversitate de opinii,
– conștientizarea profundă a
impactului conduitei
deontologice bazate pe
valorile cultur ii toleranței
asupra creării raporturilor
interpersonale,
– tendință de perfecționare a
comportamentului
deontologic. Atitudini/convingerile despre specificul
diferitor culturi, națiuni confesiuni
grupuri sociale și reprezentanții acestora
– convingerea că cineva nu
trebuie să g ândească și
acționeze altfel,
– nevoia de exprimare/
recunoaștere a libertății
personale în detrimentul
celorlalți.
– neâncredere în sine.
– orientarea emoțională
distructivă ,
– poziționarea morală activă,
– autoactualiza rea dificilă a
personalității. – exprimarea
interesului pentru
integrarea valorilor
culturii toleran ței în
conduita profesională;
– diminuarea reacțiilor
emoționale negative,
– autoreglarea volitivă,
– tendință accentuată de
respect pentru alții,
– încrederea în
siguranța propr iilor
poziții . – Interes pentru integrarea
valorilor culturii toleran ței în
conduita profesională;
– insistență și pertinență în
activitatea profesională,
– reacționarea adecvată la
diferențe de opinii,
– acceptarea necondiționată a
altora.

131

Capacități de interacțiune cu persoane ce
prezintă alte opinii – evitarea contactelor
comunicative intense cu
elevii,
– rezistență scăzută la
stresul generat de diferență,
– comunicare nonempatică,
– pertinență scăzută în
argumentarea propriilor
opinii.
– autoreglare volitivă
minimă.
– sensibilitate și
admirație față de
acțiunile de umanism în
mediul educațional,
– exprimare în spiritul
dreptății pentru alții,
– evaluarea subiectivă a
propriei condiții,
– sensibilitate la
dificultățile altora,
– gestionare a stresului
prin strateg ii de tolerare
pasivă,
– indulgență
neântemeiată,
– deschidere spre
ascultare activă. – înțelepciune în menținerea
calității interac țiunilor ,
– exprimarea exigent ă a
curiozității pedagogice pentru
cunoa șterea cauzelor
nereu șitei,
– interpretarea experiențel or
de intoleranță,
– evaluarea obiectivă a
nivelului de toleranță
individuală.
– stil cooperant exprim ând
tact pedagogic și principii
deontologice constructive.

3.2.3.Dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice
B. Dezvoltarea profesională continuă a cad relor didactice școlare în planul toleranței
pedagogice s-a realizat prin seminarii metodologice proiectate pentru familiarizarea profesorilor
școlari cu fundamentele teoretice ale pedagogiei toleranței și dezvoltarea toleranței pedagogice
ale acestora în scopul educației pentru toleranță. Seminariile metodologice pentru formarea
continuă a profesorilor școlari au fost precedate de elaborarea resurselor curriculare, ne referim
la sugestiile metodologice pe dimensiunea toleranță pedagogică și educație pentru toleranță a
elevilor [174] necesare pentru activitatea de formare: sistem de sarcini și exerciții specifice
orientate spre dezvoltarea culturii toleranței în mediul educațional.
Activitățile realizate cu profesorii școlari din învățăm ântul preuniversitar au creat condiții
pentru a identifica problemele prioritare cu care aceștea se confruntă în practica școlară:
cunoștințe modeste despre pedagogia toleranței, nivel scăz ut al toleranței pedagogice avâ nd
consecință – frecvența conflictelor în relaționarea cu elevii ce generează scăderea autorității
deontologice; competențe minime de proiectare/realizare a educației pentru toleranță a elevilor .
Sistemul de cunoștințe teoretice și metodologice oferite profesorilor în cadrul seminariilor
metodologice au const ituit un anumit ajutor acestora pe direcția înțelegerii fenomenelor de
intoleranță înregistrate în mediul școlar. Sesiunile de seminar au urmărit, în primul râ nd, scopul
de a pregăti teoretic și practic profesorii școlarii pentru promovarea valorilor cult urii toleranței în
raporturile interpersonale cu colegii și a exclude conflictele pedagogice, în al doil ea râ nd de a
proiecta și realiza cu succes educația pentru toler anță. Din acest scop au derivat anumite
obiective operaționalizate pentru fiecare sesiun e în parte.

132
Tabelul 3.2 2
Valorificarea i ndicatorilor toleranței pedagogice în sesiunile de formare a
profesorilor școlari
Indicatorii toleranței pedagogice
– cunoștințe despre esența conceptului toleranță, personalitatea ca natură umană care se
autodezvo ltă despre om și viață ca valori prioritare
– cunoștințelor despre dialog ca metodă de construcție a relațiilor interpersonale
– autoidentificarea/autoactualizarea de sine ca reprezentat a comunității profesionale;
– atitudinea respectuoasă față de oameni fo rmată în baza recunoașterii drepturilor umane;
– exprimarea spiritului de răbdare/suportare,
– formarea deschiderii, atenției, receptivitate față de educații și solidaritate pedagogică;
– rezistență la situații pedagogice contradictorii conflictogene;
– exprima rea atentă și echilibrată a propriei viziuni și opinii;
– revenirea multiplă asupra originei ideilor și faptelor proprii;
– ascultarea și evaluarea exactă a punctului de vedere a oponenților;
– argumentarea corectitudinii ideilor proprii sau înțelegerea de ce este respinsă;
– organizarea autocontrolului și autocorecției,
– valorificarea strategiilor de autocunoaștere și autoeducație;
– dispoziție comunicativă exprimată prin sensibilitate,
– tact, bunăvoință și tendință spre cooperare;
– facilitarea respect ării drepturilor , atitudinilor democratice;
– exprimarea punctului de vedere propriu și recunoașterea acestui drept a altor persoane.

IV. Inițierea profesorilor școlari în teoria și metodologia educației pentru toleranță
4.1. Dezvoltarea Curricula la d irigenție. Constatăm cu regret că deși Curriculumul
la dirigenție conține obiective specifice educației pentru toleranță, acestea totuși se
dovedesc a fi insuficiente pentru promovarea valorilor toleranței în mediul educațional în
condițiile actuale ale te nsiunilor de ordin cultural, socioeconomic și politic.
4.2. În ideea susținerii cadrelor didactice școlare în proiectarea și realizarea educației
pentru toleranță publicăm recomandările metodologice privind educația pentru toleranță
la preadolescenți și p ublicăm sugestiile metodologice pentru profesorii școlari și studenți
Educație pentru toleranță , care s -au dovedit a fi de real folos metodologic.
4.3. Formarea continuă a profesorilor școlari pentru proiectarea/realizarea
educației pentru toleranță s-a desfășurat prin organizarea seminariilor metodologice cu

133
aceștia în cadrul instituțiilor de învățăm ânt preuniversitar unde a fost desfășurat
experimentul pedagogic.
4.4. Integrarea valorilor toleranței în sistemul axiologic al elevilor a devenit posibilă
prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice în planul educației pentru toleranță .
Cu scop de recuperare a dezvoltării culturii emoționale, a dificultăților de ordin
afectiv în comunicarea educațională și formarea continuă pentru dezvoltarea emoți onală a
elevilor, profesorii școlari și diriginții au beneficiat de seminarii metodologice viz ând
formarea TPCD în vederea educației pentru toleranță a elevilor.
Sarcinile de învățare elaborate și executate pe parcursul seminarului au presupus: (a)
eviden ța achizițiilor prin fișa de autoevaluare prin lucru în echipă. Activitățile de învățare în
cadrul sesiunilor au valorificat un sistem de strategii de formare pentru dezvoltarea
componentelor toleranței pedagogice, descrise în continuare. Acestea au fost î mbinate cu
prezentarea Power -Point propusă anexat și cu diverse exerciții de analiză a curriculumului la
dirigenție. Calitatea aplicării acestor strategii a fost determinată de imaginația participanților la
seminarii. În cadrul seminariilor metodologice pr ofesorii școlari au lansat provocări ce ne -au
servit ca direcții de dezvoltare în cercetarea dimensiunii formării profesionale luate în discuție.
Conținutul seminariilor metodologice au avut structura descrisă în Tab. 3.23
Tabelul 3.23
Seminariile metodolo gice orientate spre dezvoltarea toleranței pedagogice a profesorilor școlari
Sesiunile
proiectate/realizate
Obiective
Strategii aplicate Timp
aloca
t Sesiunea
metodologică I.
Dificultăți
profesionale generate
de formarea
insuficientă a
toleranței pedagog ice – să determine/explice efectele
problemelor generate de nedezvoltarea
toleranței pedagogice asupra calității
educației;
– să explice termenii de bază ce servesc
pentru evaluarea calității conduitei
deontologice;
– să analizeze indicatorii și valorile
toleranței pedagogice;
– să cunoască instrumente de
diagnosticare a nivelului de toleranță
pedagogică;
– să creeze climatul favorabil pentru
autodezvăluirea elevilor. o videoproiector
o Power -Point
o discurs informativ
o discuție
o dezbatere
o reflecția
pedagogică
o jocur i de rol 40
min.

134
Sesiunea
metodologică II.
Pedagogia toleranței
– domeniu care are ca
obiect de studiu
educația pentru
toleranță – să analizeze coduita deontologică a
profesorului în baza unor indicatori ai
toleranței pedagogice;
– să explice semnificația ș i
componentele TPCD;
– să conștientizeze necesitatea
autodezvoltării toleranței pedagogice
în vederea educației pentru toleranță a
elevilor. suport de curs
Pedagogia
toleranței
studiu de caz
videoproiector
problematizarea 40
min.
Sesiunea
metodologic ă III.
Strategii de
dezvoltare a
toleran ței profesorilor
școlari în perspective
educa ției pentru
toleran ță a elevilor – să aplice strategii de autoeducație
pentru a integra valorile culturii
toleranței în conduita profesională;
– să promoveze valorile culturii
toleranței în mediul educațional,
– să inhibe impulsurile distructive
prezent ând orientare emoțională
pozitivă. mijloace
imagistice
(scheme, tabele),
bibliotecă On Line,
videoproiectorul 40
min.
Seminarul
metodologic IV.
Metodologia
automotiva ției pentru
dezvoltarea
profesional ă continu ă
în planul toleran ței
pedagogice – să argumenteze nevoia dezvoltării
toleranței pedagogice;
– să aplice strategii de autoeducație a
toleranței;
– să evoce comportamente tolerante. videoproiector 40
min.
Sesiunea
metodologică V.
Proiectarea
activităților educative
pe tematica propusă
în recomandările
metodice pentru
profesorii școlari – să operaționalizeze obiective ale
educației pentru toleranță pentru elevi
la diverse etape de vârstă ;
– să elaboreze strategii de
autodezvoltare a TP CD și de educație
pentru toleranță;
– să selecteze conținuturi ale educației
pentru toleranță corespunzătoare
particularităților de vârstă .
suport de curs
reprezentări audio –
vizuale
minicazuri
tablă
concepte
modele acționale
40
min.
Sesiunea
metodolog ică VI.
Evaluarea proiectelor
activității educative
cu tematica educației
pentru toleranță – să exprime orientare prosocială;
– să formuleze inițiative sociale
reieșind din sistemul de valori ale
culturii toleranței;
– să ducă evidența progreselor
individual e,
– să aplice teste de autoevaluare a
toleranței . judecăți
raționamente
fișe individuale de
au-
toevaluare
fișe de observație 40
min.

Formele de organizare a sesiunilor metodologice au inclus: discursuri informative;
conversații în grup, studiu de caz, mese rotunde, exersări în grup, testări. S -a constatat

135
interesul sporit al participanților pentru surse bibliografice suplimentare privind
dezvoltarea diferitelor aspecte ale toleranței: securitatea psihologică, toleranța la stres,
simțul umorului, încred erea în sine și autonomie, conștientiz ând importanța acestor valori
în dezvoltarea profesională și eficiența activității educative. Achizițiile profesorilor în
seminariile metodologice de formare în domeniul Pedagogia toleranței : capacități de
caracterizar e a comportamentului deontologic al profesorului în planul relațiilor
interpersonal, cunoștințe despre componentele și valorile TPCD; capacități de aplicare a
instrumentelor de evaluare a toleranței pedagogice; capacitatea de a opera cu termenii din
pedago gia toleranței, convingeri despre valoarea toleranței pedagogice ca ideal umanist;
capacitatea de a descrie profilul emoțional al personalității; capacitatea de a demonstra
empatie; capacitatea de a aplica criteriile de evaluare a toleranței pedagogice; ca pacitatea
de a proiecta activități educative cu tematica educației pentru toleranță.
Prezentăm în continuare rezultatele experimentale comparate obținute prin aplicarea
grilei de evaluare a toleranței pedagogice la etapele diagnosticare și validare (Anexa 10).

Figura 3.8 Valori comparate privind nivelurile toleranței pedagogice a profesorilor școlari
(grila de evaluare a TPCD, validare EE -EC)

Examinarea comparată a rezultatelor înregistrate de profesorii școlari din ambele g rupuri
EE și EC la etapa de control elucidează date mai ridicate ale EE – pentru nivelul înalt – 38,0 %
spre deosebire de EC – 30, 0 % rezultatele căruia deși au crescut nesemnificativ, sunt totuși
irelevante pentru a exprima în context profesional un com portament deontologic bazat pe
valorile toleranței; pentru EE – nivelul mediu – 54,0 % spre deosebire de EC – 50,9 %.

136
Menționăm faptul, că nivelul scăzut este reprezentat în EE doar de 8,0 % dintre subiecți spre
deosebire de EC – reprezentat de 19, 1 % di ntre subiecții cercetării.
53,027,040,035,020,029,040,032,060,030,032,052,0
45,064,057,060,070,059,050,055,030,065,060,039,0
2,09,03,05,010,012,010,013,055,08,09,0
302520251525302520152530
604555406055504035605040
103025352520203550252530
0 10 20 30 40 50 60 70maturitatea psihologică rezistența psihosocială acceptarea diferențelorsuportarea inconveniențelorreceptivitatea volitivăpoziționarea responsabilăsuprimarea agresivitățiiorientarea emoțională pozitivă flexibilitateaempatiasociabilitatea pedagogicăumanismul
scăzut const.
mediu const.
înalt const.
scăzut valid.
mediu valid.
înalt valid.

Fig. 3.9. Nivelul de formare a valorilor toleranței pedagogice ale profesorilor școlari
(grila de evaluare, EE constatare -validare)
Studiul comparat al valorilor toleranței pedagogice a profesorilor școlari din grupul
experimental la etapa de control evocă cele mai înalte rezultate la următorii indicatori ai
TPCD: pentru nivelul înalt – 52,5, % – umanismul; flexibilitatea – 60,0 %; maturitatea
psihologică – 53,0 %; pentru nivelul mediu – 70,0 % – receptivitate volitivă; 65, 0 % –
empatia; 64,0 % – rezistența psihosocială ; acceptarea diferențelor – 57,0 % etc.
Răm ân însă valori ale TPCD cu nivel scăzut și la etapa de validare: poziționarea
responsabilă – 12,0 %; orientarea emoțională pozitivă – 13,0 %; rezistența psihosocială – 9,0
%, sociabilitatea pedagogică – 8,0 % care necesită încă eforturi individuale de autoeducație.
Putem afirma cu tărie că sesiunile de formare a profesorilor au avut un impact serios în
motivarea acestora pentru examenul de conștiință și autoeducației pe termen lung. Despre
aceasta am putut judeca analiz ând fișele de evaluare a seminariilor metodologice care
demonstreză interesul pentru formarea profesională continuă pe dimensiuni mai puțin
valorificate în perioada de pregăt ire inițială prin studii universitare .

137
Programul de formare a profesorilor școlari prin sesiuni metodologice, cu toate că a
avut un caracter sporadic, și -a dovedit eficiența, deoarece a constituit o provocare distinctă
pentru formarea continuă a cadrelor didactice în învățăm ântul școlar pe direcția dezvoltării
toleranței pedagogice a cadrelor didactice în scopul educației pentru toleranță a elevilor.
Diferențele înregistrate între rezultatele la etapa constatare și validare de către grupul
experimental, reflectate în Tab. 3. 24 demonstreză nevoia sistematică de implicații formative prin
sesiuni metodologice tematice și prin alte forme de organizare a întrunirilor metodice a
profesorilor școlari.
Tabelul 3. 24 prezintă dovezi experimentale privind sporir ea evidentă a nivelului înalt
al toleranței interne la variabila acceptarea diferențelor – 50,0 %.
Tabelul. 3. 24.
Date experimentale privind nivelurile de formare a valorilor toleranței pedagogice ale
profesorilor școlari (grila de evaluare, constatare EE – validare EE)

Variabile ale cercetării Nivelul
Înalt Mediu Scăzut
Nr./o EE
constatare EE
validare EE
constatare EE
validare EE
constatare EE
validare
Toleranța internă % % % % % %
1. maturitatea psihologică 30,0 45,0 60,0 50,0 10,0 5,0
2. rezistența psihosocială 25,0 35,0 45,0 55,0 30,0 10,0
3. acceptarea diferențelor 20,0 50,0 55,0 45,0 25,0 5,0
4. suportarea
inconveniențelor 25,0 45,0 40,0 50,0 35,0 5,0
5. receptivitatea volitivă 15,0 30,0 60,0 60,0 25,0 10,0
6. poziționarea responsabilă 25,0 40,0 55,0 50,0 20,0 10,0
Toleranța externă
7. suprimarea agresivității 30,0 55,0 50,0 40,0 20,0 5,0
8. orientarea emoțională
pozitivă 25,0 40,0 40,0 45,0 35,0 15,0
9. flexibilitatea 20,0 55,0 35,0 40,0 50,0 5,0
10. empatia 15,0 50,0 60,0 45,0 25,0 5,0
11. sociabilitatea pedagogică 25,0 60,0 50,0 30,0 25,0 10,0
12. umanismul 30,0 55,0 40,0 40,0 30,0 5,0

În Tabelul 3. 24 descoperim date ce relevă creșterea rezultatelor experimentale și a
nivelului înalt al toleranței externe la variabila empatie – de la 15, 0 % în constatare la 50,0 % în
etapa de validare. Au cobor ât semnificativ datele experimentale pentru nivelul scăzut la variabila
suportarea incoveniențelor – 5,0 % în validare de la 35, 0 % în constatare, umanismul – 5,0 % în
validare de la 30, 0 % în co nstatare, ceea ce ne încurajează pentru a insista pe dezvoltarea

138
curriculară a programelor de formare continuă și a permanentiza activitățile de formare la
cursurile de perfecționare a cadrelor didactice prin module specifice integrate în obiectivele și
conținuturile curriculare.

Fig. 3.10. Valori medii comparate privind nivelul de toleran ță pedagogic ă a profesorilor școlari
În Figura 3.10 putem urmări rezultatele experimentale crescute ale nivelurilor de dezvoltare
a toleran ței pedagogice a profesorilor școlari . Anexa 12 prezintă proiecte ale activităților
educative pe dimensiunea Educație pentru toleranță ce dovedesc competențe profesionale de
proiectare a activităților educative.
Din anchetarea orală pentru aprecierea reprezentărilor elevilor despre to leranță a rezultat că
aceștia după intervenția de formare propun mai multe conotații ale fenomenului, demonstr ând un
vocabular specific mai dezvoltat comparativ cu etapa de constatare. Astfel, dacă la etapa
preexperimentală elevii identificau toleranța doa r cu răbdarea și înțelegerea, atunci după organizarea
seminariilor metodologice aceștia au propus și alte semnificații: acceptare, respect, înțelegere,
generozitate, umanism etc. care dovedesc eficiența proiectării/realizării educației pentru toleranță.
Tabelul 3.25
Diferențe statistice semnificative privind nivelurile toleranței pedagogice a profesorilor școlari

Variabile ale cercet ării Mean
t
Sig, p EE
const EE
valid
1. maturitatea psihologică 22,00 24,00 – 1,45 0,163
2. rezistența psihosocială 19,50 22,50 – 2,85 0,010
3. acceptarea diferențelor 19,50 24,50 – 4,35 0,001
4. suportarea inconveniențelor 19,00 24,00 – 2,70 0,014
5. receptivitatea volitivă 19,00 22,00 – 1,83 0,083
6. poziționarea responsabilă 20,50 23,00 – 1,31 0,204
7. suprimarea agresivității 21,00 25,00 – 2,99 0,008
8. orientarea emoțională pozitivă 19,00 22,50 – 3,19 0,005

139
9. flexibilitatea 17,00 25,00 – 4,29 0,001
10. empatia 19,00 24,50 – 2,77 0,012
11. sociabilitatea pedagogică 20,00 25,00 – 2,93 0,008
12. umanismul 20,00 25,00 – 2,70 0,014
Acținile desfășurate în cadrul se minariilor au sensibilizat profesorii școlari la fenomenele
de intoleranță ale procesului educațional și învățarea strategiilor de creare a climatului favorabil
educației școlare; crearea condițiilor pentru conștientizarea problemelor profesionale,
contrib uind la prevenirea situațiilor ce amenință sănătatea mintală a agenților educației, iar
materialele difuzate profesorilor și diriginților școlari au stimulat proiectarea activităților
educative la tematica vizată.

Figura 3.11. Valori comparate privind nivelurile toleranței pedagogice a studenților și a
profesorilor școlari ( grila de evaluare, validare EE)
Caracteristicile conduitei tolerante a profesorilor școlari explică calitativ diferențele
între datele experimentale la etap a validare în comparație cu rezultatele obținute de
studenții pedagogi (Fig. 3.10).
Aplicarea grilei de evaluare a toleranței pedagogice a condus la formularea concluziilor
despre creșterea valorilor toleranței pedagogice. În vederea evidențierii caracter isticilor conduitei
tolerante a profesorilor școlari și a studenților au fost valorificate criteriile și indicatorii toleranței
pedagogice care s -au dovedit a fi nu doar utili pentru evaluarea culturii profesionale, ci mult
apreciați de către corpul didac tic în instituțiile de învățăm ânt preuniversitar.
Experimentul pedagogic a confirmarea ipotezei prin care am presupus că toleranța
pedagogică a cadrelor didactice poate fi dezvoltată/formată eficient la etapa de pregătire
inițială a studenților pedagogi în condițiile creării unor premise curriculare a dezvoltării de
curriculum pedagogic universitar prin includerea în planurile de studii a unor discipline

140
orientate spre formarea TPCD în scopul educației pentru toleranță și a promovării valorilor
culturii toleranței în mediul educațional prin formarea continuă a profesorilor școlari, dar și
prin formarea acestora pe dimensiunea vizată în cercetare.

3.4. Concluzii la capitolul 3.
Experimentul pedagogic a condus la evaluarea și determinarea nivelurilor și
particularităților dezvoltării toleranței pedagogice care au facilitat determinarea/proiectarea
etapelor de formare a TPCD , reprezentate în Strategia de formare a toleranței pedagogice a
cadrelor didactice necesare pentru organizarea procesului formativ în perioada pregătirii inițiale
ca premisă a educației pentru toleranță a elevilor în baza unui sistem de valori ale toleranței.
Eficiența intervenției experimentale în cadrul cercetării este demonstrată prin datele
experimentale obținute la etapa de va lidare, care au pus în evidență diferențe statistice
semnificative privind sporirea nivelurilor de toleranță pedagogică atât a studenților pedagogi,
care au constituit eșantionul experimental de bază, c ât și a profesorilor școlari, ca și grup
experimental complementar necesar pentru identificarea dificultăților de exprimare a
toleranței pedagogice în mediul educațional.
Instrumentele de cercetare create pentru necesitățile experimentului pedagogic în
conformitatea cu variabilele cercetării ce reprezintă, în același timp, și valori ale TPCD s -au
dovedit a fi productive în sensul elucidării realităților educaționale la nivelul
comportamentului individual al subiecților cercetării. Acțiunile educaționale de formare prin
intermediul pieselor curriculare elabor ate (ghid metodologic, curriculum disciplinar, teme de
cercetare etc.) în cadrul programului de formare sunt oportune pentru formarea TPCD în
procesului de pregătire profesională a cadrelor didactice.
Problema formării toleranței peda gogice în mediul educ ațional stâ rnește discuții aprinse
și contradictorii despre limitele toleranței care de multe ori sunt încălcate atât de profesori, c ât
și de elevi. Între consecințele negative ale fenomenelor de intoleranță pedagogică, regăsim
menționate agresivitatea pr ofesorilor școlari ce provoacă atitudini incerte ale elevilor;
creșterea riscului de intervenție pentru clarificări și soluționare de conflicte a părinților;
deprecierea continuă a statutului cadrelor didactice, generată de incongruențele acționale în
comunitatea pedagogică .
Constatăm astfel că obiectivele cercetării experimentale au fost realizate, iar
rezultatele obținute din aplicarea metodelor de calcul statistic au dovedit prin diferențele
semnificative înregistrate eficiența strategiei de formare a toleranței pedagogice a cadrelor
didactice în perspectiva educației pentru toleranță în învățăm ântul preuniversitar.

141
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
1. Evoluția actuală a societății contemporane se caracterizează prin tendințe de globalizare,
informatiz are, pe de o parte și prin aprofundarea continuă a crizei spirituale de dezintegrare morală
a personalității umane, pe de altă parte, specialiștii în domeniul educației subliniind, că ființa
umană este demnă de respect , spirituală și perfectibilă din punct de vedere moral ”. Orientările
valorice ale tinerei generații oscilează între consumul excesiv de valori și nevoia de a produce
valori , posibilă doar în contextul unității prin diversitate pentru a atinge valorile culturii toleranței,
evocate prin orientar e spre transcendență și interacțiuni productive/constructive în condițiile
pluralismului codurilor de existență umană. Din aceste rațiuni p oliticile europene promovează
astăzi intens valorile toleranței favorabile integrării, diversității și dialogului intercultural și
interconfesional, purtat de cei care prețuiesc înțelepciunea ca și principiu uman, pe care se
construiesc fundamentele civilizațiilor și valorile umane, toleranța fiind limba de edificare și
transmitere a culturii într-o conjunctură de multic ulturalitate, în plan european și de
interculturalitate, în plan național.
2. Reieșind din specificul filosofic al dezbaterii științifice asupra fenomenului studiat,
menționăm caracterul inter – și transdisciplinar al toleranței și subliniem că literatura științifică
prezintă multiple perspective de examinare a acesteia: (a) abordare psihologică ce interpretează
toleranța ca necesitate umană; (b) abordare axiologică care tratează toleranța ca valoare, (c)
abordare filosofică ce elucidează toleranta ca stil existențial; (d) abordare pedagogică prin care
toleranța se definește ca ideal educațional; (e) abordare sociologică ce privește toleranța ca normă
socioculturală; (f) abordare umanistă ce interpretează toleranta ca principiu al conviețuirii sociale,
care indică asupra necesității de a prevedea în structura toleranței pedagogice elemente structurale
ale competenței ce ar putea asigura cadrelor didactice abordarea competentă a situațiilor
pedagogice atipice și tensionante ale vieții școlare, deoarece c omun icarea are loc în diferite
contexte comunicative. Concepția constructivistă pune în valoare perspectiva personală de
abordare a mediului socioeducațional ca și context prioritar de examinare a toleranței pedagogice.
3. Educația universitară din R. Moldova își construiește traseul de formare a cadrelor
didactice în baza Codului educației (2014), fundamentat pe un sistem de idei inovatoare , derivate
din paradigma umanistă . Reieșind din acestea, relevante devin acțiunile de dezvoltare și construcție
curricular ă în planul promovării culturii toleranței în sensul unității prin diversitate, a pluralității
vizualizării realității, a diversității și a diferenței. În acest context, clarificarea esenței teoretice a
toleranței pedagogice și integrarea acestui conținut în curriculumul de formare a cadrelor didactice
devine în cercetare un obiectiv fundamental . Prestatorii de servicii educaționale universitare
dezvoltă un mediu bazat pe valorile culturii superioare în care fenomenul toleranței capătă noi

142
conotații și își amplifică actualitatea prin valoarea sa aplicativă, deoarece cunoașterea insuficientă
sau ignorarea valorilor toleranței crează disconfort psihosocial subminând tendința de
democratizare a societății, care se înregistrează atât pe plan național, cât și în context mondial.
4. S-au adus dovezi științifice pentru ideea că una din tendințele majore în domeniul Pedagogia
toleranței este avansarea la nivel de structură și conținut științific a modelelor toleranței, în general, și
a toleranței pedagogice, în spec ial, care facilitează utilizarea competentă a sintagmelor științifice
derivate din conceptul toleranță și sporește calitatea înțelegerii necesității de educație pentru
toleranță în mediul socioeducațional. Urmând acest discurs științific în cercetarea noas tră a fost
definită toleranța pedagogică ca și competență profesională integratoare a cadrelor didactice
manifestată în comportamentul deontologic prin stabilitatea psihologică și socială la influența
psihotraumatizantă a factorilor mediului socioprofesion al (de incertitudine și conflict, de devianță
comportamentală și de încălcare a normelor sociale) prin acceptarea diferențelor, comunicare
nonconflictuală, rezistență psihofiziologică și integritate mintală, adaptabilitate și integrare
profesională optimă, care determină potențialul acestora de a interacționa activ și pozitiv în situații
problematice de criză pentru recuperarea echilibrului neuropsihologic, pentru neadmiterea
confruntărilor și pentru dezvoltarea unui sistem de raporturi sociale constructive cu sine și cu alții,
creând astfel premise educației pentru toleranță a elevilor.
5. Prin urmare, s-a conchis, de asemenea, că fenomenele pedagogice de intoleranță, pot fi
identificate și neutralizate prin aplicarea unui instrumentar de evaluare a condu itei comunicative
și din aceste considerente au fost formulate criteriile de evaluare, indicatorii și descriptorii
toleranței pedagogice și au fost identificate principiile promovării culturii toleranței în mediul
educațional. În acord cu rezultatele cerce tării, pentru a forma și descrie comportamentul tolerant
au fost formulate valorile TPCD .
6. În perspectiva asigurării procesului de implementare a demersului investigațional
teoretic a fost elaborată și validată experimental Strategia formării toleranț ei pedagogice a
cadrelor didactice în scopul educației pentru toleranță a elevilor (SFTPCD) ce vizează anumite
etape: (1.) construcție și dezvoltare a curriculumului pedagogic universitar și integrarea
rezultatelor conceptualizării teoretice prin includere a în planurile de studii a disciplinelor
specifice pedagogiei toleranței, prin elaborarea de resurse curriculare universitare la disciplinele
Pedagogia toleranței și Educația pentru toleranță; (2) pregătire profesională a studenților
pedagogi în spiritul c ulturii toleranței în procesul de formare inițială, (3) cercetare pedagogică în
domeniul Pedagogia toleranței în cadrul articolelor științifice ale studenților și a tezelor de
licență; (4) inițierea profesorilor școlari în teoria și metodologia educației p entru toleranță care a
avut ca efect dezvoltarea reprezentărilor despre toleranță a elevilor. Aplicarea etapizată a

143
strategiei vizate s -a produs în contextul promovării în mediul profesional al ideilor despre
umanismul pedagogic și despre cultura toleranțe i.
7. Ca rezultat al demersului de identificare a reprezentărilor profesorilor școlari despre
educația pentru toleranță a fost elaborat și fundamentat științific Conceptul pedagogic de educație
pentru toleranță și au fost propuse recomandări metodologi ce la nivelul unor finalități și
conținuturi specifice educației pentru toleranță destinate preadolescenților, contribuind astfel la
dezvoltarea curriculumului de dirigenție. În același cadru de referință, s -a determinat interesul
cadrelor didactice școlar e de a opera cu elaborările noastre științifice (anterior nominalizate) în
activitatea sa profesională pentru a proiecta și realiza activități educative pe dimensiunea educației
pentru toleranță. Problema științifică soluționată în cercetare constituie: dezvoltarea
curriculumului de formare a cadrelor didactice prin integrarea toleranței pedagogice în referențialul
profesional al cadrelor didactice în scopul creării premiselor educației pentru toleranță a elevilor;
renovarea curriculumului la dirigenție pe dimensiunea educație pentru toleranță; elaborarea
instrumentelor de evaluare a toleranței pedagogice în plan axiologic și elaborarea metodologiei de
formare a toleranței pedagogice reprezentate de strategia descrisă, în perspectiva sporirii culturii
tolera nței în mediul educațional.
8. În acest context al analizei conștientizăm faptul, că prin cercetarea realizată nu am
epuizat sistemul problemelor ce vizează formarea toleranței pedagogice și admitem că au rămas
aspecte mai puțin clarificate în cercetare, c reând astfel, perspective ale cercetării fenomenului
vizat pentru studiul diferitor tehnologii educaționale valabile în formarea pe anumite dimensiuni
ale toleranței pedagogice în sistemul de învățământ superior.
În intenția de a rezuma concluziile cerce tării formulăm anumite recomandări
metodologice pentru cercetări ulterioare (acestea constituind dezvoltarea sugestiilor descrise în
2.3.1. Dezvoltarea curriculumului la dirigenție ):
(a) pentru studenții pedagogi
 interiorizarea și experimentarea valorilor tole ranței pedagogice în cadrul practicii profesionale,
 cercetarea pluriaspectuală a toleranței în variate contexte sociale.
(b) pentru cadrele didactice școlare (CDȘ):
 promovarea valorilor culturii toleranței prin educația pentru toleranță a elevilor în
perspect iva consolidării acestor valori în cultura socială;
 monitorizarea și evaluarea impactului educației pentru toleranță de către cadrele didactice,
 adoptarea strategiilor de comunicare tolerantă și implementarea obiectivelor educației pentru
toleranță prin parteneriat educațional valorificând resursele educației nonformale și informale,
 formarea unei comisii pentru promovarea educației pentru toleranță în învățământ, evaluarea
calității formării continue în acest sens,
 crearea relațiilor pozitive în înterac țiunea educațională ce va favoriza dezvoltarea persoanei
și a relațiilor constructive în grup pentru a respecta sentimentul propriei identități a elevilor.

144
Bibliografie
În limba română:
1. Aiftinică M. Valoare și valorizare. Contribuții moderne la filosofia v alorilor. București:
Academia Română, 1994. 224 p.
2. Allport G. Structura și dezvoltarea personalității. București: EDP, 1991. 415 p.
3. Andronache L. Educație pentru toleranță. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă, a
unității prin diversitat e. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 78 -86
4. Andrițchi V. Fundamente teoretice și metodologice ale managementului resurselor umane în
învățăm ântul preuniversitar. Teză de dr.hab. în pedagogie, Chișinău, 2012. 333 p.
5. Antonesei L. (coord .) Ghid pentru cercetarea educației. Iași: Polirom, 2009. 189 p.
6. Badea E. Flexibilitatea mintală. București: EDP, R.A., 1998. 205 p.
7. Barna A. Autoeducația. Probleme teoretice și metodologice. București: Didactică și Pedagogică,
1995. 180 p.
8. Bocoș M. Didac tica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist. Pitești: Paralela 45, 2008.
432 p.
9. Callo T. Configurații ale educației totale. Chișinău: CEP USM, 2007. 116 p.
10. Callo T., Paniș A., ș.a. Educația centrată pe elev. Ghid metodologic. Chișinău: Print -Caro,
2010. 171 p.
11. Cadrul Național al Calificărilor pentru învățăm ântul universitar. Disponibil
http://edu.gov.md/ro/cadrul -na-ional -al-calificarilor/ (vizitat 12.01.2015)
12. Cara A., Guțu Vl. Standarde de formare continuă a cadrelor didactice din învățăm ântul secundar
general. Chișinău: Cartier, 2007. 88 p.
13. Carp L. Spectacolul ca formă de promovare a fenomenului de toleranță în școală. Teoria și arta
educației în școală. Nr 2(11), 2008. p. 45-49
14. Caunenco I. Probleme psihologice ale formării toleranței etnice: Căutări și perspective. În:
Didactica Pro … 2008 № 2. p. 31 -33.
15. Cebanu L. Tendințe moderne în formarea inițială a cadrelor didactice. În: Revista Științifică a
Universității de Stat din Moldova, nr. 5 (25), 2009. p. 24 -26.
16. Chiș M. M. Părinți -Școală -Comunitate, factori ce influențeză formarea comportamentului tolerant și
empatia față de aproape și de celălalt. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă, a
unității prin div ersitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 233 -236
17. Chiș V. Pedagogie contemporană. Pedagogia pentru competențe. Cluj -Napoca: Casa Cărții de
Știință, 2005. 221 p.

145
18. Chițu S. Formarea empatiei cadrelor didactice. Chișinău: USM, 2005. 1 71 p.
19. Ciocoi -Bulz R. Să învățăm să fim toleranți. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă,
a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 103 -105.
20. Ciubotaru M. Toleranța – liantul unității prin diversi tate. În: Toleranța -cheia ce deschide calea
spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011.
p. 41 -46.
21. Cojocaru V. Calitatea în educație „Managementul calității”. Chișinău: Tipografia Centrală,
2007. 268 p .
22. Cojocaru V. Diagnosticarea pedagogică ca factor de eficientizare a managementului
instituțional. Teză de doctor. Chișinău, 2013. 210 p.
23. Cojocaru – Borozan M., Țurcan (Balțat) L., Arbuz I. Cultura de gen în educație. Chișinău:
Tipogr. UPS „I. Creangă”, 2014. 179 p.
24. Cojocaru -Borozan M., Țărnă E., Sadovei L. Integrare socioprofesională prin discurs didactico –
științific. Chișinău: Tipografia UPS „I. Creangă”, 2014. 236 p.
25. Cojocaru -Borozan M., Zagaievschi C., Stratan N. Pedagogia culturii emoționale. Chiș inău:
Tipografia UPS „I. Creangă”, 2014. 200 p.
26. Cojocaru -Borozan M. Comunicare relațională. Chișinău: UPS “I. Creangă”, 2009. 67 p.
27. Cojocaru -Borozan M . Concepte fundamentale valorizate în aria pedagogiei culturii emoționale.
În: Cultura profesională a cadr elor didactice. Exigențe actuale. Materialele Simp. Șt. Întern.
Chișinău: S.N., 2013. 580 p.
28. Cojocaru -Borozan M. Contribuții actuale la dezvoltarea sistemului de formare a cadrelor didactice
prin cercetări pedagogice autohtone. În: Facultatea de Pedagogie : Tradiție și modernitate. Dialogul
generațiilor. Materialele Conferinței științifico -practice naționale cu participare internațională, 31
oct. 2014. Vol. 2. Chișinău: Tipografia UPS „Ion Creangă”, 2014, p. 3 -10.
29. Cojocaru -Borozan M. Tehnologia dezvoltării componentei manageriale a culturii emoționale a
cadrelor didactice universitare. În: Tehnologii educaționale moderne integrative. Vol. XIII. Ch.,
2014, p. 26 -51.
30. Cojocaru -Borozan M. Tendințe de reconstrucție a paradigmei de formare a cadrelor didactice
din perspectiva pedagogiei culturii emoționale în R. Moldova. Generalități și experiențe
relevante. În: Cultura profesională a cadrelor didactice. Exigențe actuale. Materialele Simp.Șt.
Intern, Chișinău: S.N., (Tipogr. UPS „Ion Creangă”), 2013. 580 p.
31. Cojoc aru-Borozan M. Teoria culturii emoționale. Chișinău: UPS „I. Creangă”, 2010. 239 p.

146
32. Cojocaru -Borozan M. Valori ale culturii emoționale promovate în învățăm ântul superior. În:
Materialele Conferinței Științifice Internaționale „Priorități actual e în procesul educațional”.
Chișinău: CEP USM, 2010. p.10.
33. Cosciug G. Toleranța în școală. Masă rotundă. În: Univers Pedagogic Pro 2011, № 12(283) p. 5.
34. Cozma G. Toleranță și intoleranță în mediul școlar. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o
lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 137.
35. Cramarenco C. Toleranță – Comunicare – Relaționare. Sibiu: 2010. 160 p.
36. Cristea S. Dicționar de pedagogie. București 2000. p. 32.
37. Cristea S. Educația pentru to leranță. În: Didactica Pro… 2004 № 4(26) p. 66 -68.
38. Cristea S. Fundamentele pedagogiei. Iași: Polirom, 2010. 400 p.
39. Cucoș C. Edu cația. Iubire, edificare, desăvâ rșire. Iași: Polirom, 2008. 230 p.
40. Cucoș C. Educația: Experiențe, reflecții, soluții. Iași: Polirom, 2013. 318 p.
41. Curriculum la dirigentie , cl. V -XII (coord. V. Pislaru). Chișinău: Editura Lyceum, 2006. 27 p.
42. Cuznețov L. Consilierea și educația familiei. Introducere în consilierea ontologică complexă a
familiei. Chișinău: Primex -com SRL, 2015. 4 88 p.
43. Cuznețov L. Filosofia practică a familiei. Chișinău: Primex -com SRL, 2013. 328 p.
44. Cuznețov L., Banuh N. Filosofia educației. Chișinău: UPS „Ion Creangă”, 2004. 230 p.
45. Călin Al.Toleranța și intoleranța. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lum e nouă, a
unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 210
46. Dandara O. Conceptualizarea ghidării carierei în contextul educației permanente. Teza de
doctor habilitat. 2012. p. 280.
47. Dicționar de pedagogie Larousse. Bucur ești: Univers Enciclopedic, 1998. 315 p.
48. Dicționar de psihologie. București: Humanitas, 2001 425 p.
49. Dicționar de sociologie Enciclopedic. Chișinău: Cartier, 2001 268 p.
50. Dicționar explicativ al limbii române. București 2003. 1900 p.
51. Dictionarul spiritului tolerant: Îndrumar pentru o g ândire a mileniului III. Coord.: V.
Bîrlădeanu, Mirella Hagiopol, Dan A. Lazarescu, Centrul de Informare și Documentare al
Consiliului Europei București. Ed. I. – București: Evenimentul, 1997. 327 p.
52. Dinu M. Fundamentele comuni cării interpersonale. București: BIC ALL, 2004. 304 p.
53. Dobrescu E. M. Sociologia comunicării. București, 1998. 275 p.
54. Dodu C.V. Premise epistemologice ale dezvoltării pedagogiei constructiviste. Teza de doctor în
pedagogie. Chișinău, 2013. 208 p.
55. Donna G. Introducere în Convenția Europeană a Drepturilor omului. Editura ALL,
București, 1995. 130 p.

147
56. Drăgan E. Educația prin toleranță și respect. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă,
a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 92 -93.
57. Drumea L., Parlicov Eu. Educația în spiritul toleranței. Materiale de reper în ajutorul cadrelor
didactice din învățăm ântul preuniversitar. Chișinău: Gunivas, 2004. 104 p.
58. Dulamă M -E. Educația pentru toleranță. În: Didactic a Pro… 2004, № 4 p. 56 -61.
59. Dulamă M -E. Fundamente despre competențe. Teorie și aplicații. Cluj -Napoca: Presa
Universitară Clujeană, 2010. 435 p.
60. Dumitru. I. Al. Personalitate, atitudini și valori. Ed. de Vest. Timișoara 2011. p. 137
61. Dumitrescu M., Dumit rescu S. Educa ția pentru sănătate mentală și emoțională. Ghid
metodologic pentru pregătirea cadrelor didactice. Ed. ARVES. București. 2005. 146 p.
62. Educarea în spiritul toleranței. Materiale de reper în ajutorul cadrelor didacticedin învățăm ântul
preunivers itar / UNESCO . Chișinău: Gunivas, 2004. 35 p.
63. Educația din perspectiva valorilor. Idei, concepte, modele. Ediția IV -a. Alba Iulia 26 -27
octombrie 2012. 417 p.
64. Educație pentru toleranță. Sugestii de elaborare a unui curs pentru diriginți: Masă rotundă //
Didactica Pro… 2004 № 4 p. 7 -12.
65. Elvira D. Experiențe didactice de formare a comportamentului tolerant. În: Toleranța -cheia ce
deschide calea spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed.
Spiru Hret, 2011. p. 146 -150.
66. Enăchescu C. Tratat de igienă mintală. Iași: Polirom, 2004. 404 p.
67. Enăchescu E. Cercetarea științifică în educație și învățământ. Întrebări cu și fără răspunsuri
imediate. București: Ed. Universitară, 2012. 218 p.
68. Enăchescu E. Repere psihologice în cunoașt erea și descoperirea elevului. București: Aramis,
2009. 224 p.
69. Florin C. Toleranță și intoleranță. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă, a unității
prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 120.
70. Gagim I., Silistaru N. Regulament cu privire la planificarea și cuantificarea integrată a
activității cadrului didactic universitar. În: Oportunități metodologice ale învăvțământului
superior. Chișinău: UST, 2009. p. 78 -93.
71. Garștea N., Callo T., Gr anaci L. Ora de dirigenție. Ghid pentru elevi și profesori. Chișinău:
Epigraf S.R.L., 2011. 184 p.
72. Giurgiu E. Intercultural education – a rezolutive model for the question of alterity. În:
Analele Universitatii „Ștefan cel Mare” Suceava, 2009 Tomul VI. Se ria Știinte ale educației
p. 188 -202

148
73. Goleman D. Emoții vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre rațiune, emoții și sănătate.
București: Curtea Veche, 2008. 304 p.
74. Golu M. Condiționarea psihologică a c âmpurilor relaționale „psihologia vieții cotidiene” . Iași:
Polirom, 1997. p. 230
75. Goraș -Postică V. Precepte pentru edificarea unei pedagogii a toleranței. În: Didactica Pro…
2004 № 4 p. 41 -43.
76. Goraș -Postică V. Formarea continuă a cadrelor didactice din domeniul educației timpurii:
Curriculum de bază / Ce ntrul Educațional ”Pro Didactica”. Ch.: „Imprint Star” SRL, 2010. 89 p.
77. Grigoraș I. Probleme de etică. Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 1999. 130 p.
78. Guțu Vl. Curriculum educațional. Chișinău: CEP USM, 2013. 230 p.
79. Guzun M. Toleranța politică și etnică din perspectiva mediatică. Studiu. Chișinău: IMM, 2005. 49 p.
80. Ghidul studentului ciclul I licență. Chișinău: Ed. UPSC, 2013 114 p.
81. Hadîrcă I. Toleranța dintre valuri. În: Didactica Pro… 2004 № 4 p. 2 -7.
82. Hadîrcă A. Educația pentru alteritate și toleranț ă. Disponibil www.tolerance.ro (vizitat la
29.10.2014).
83. Hadîrcă M. Educația pentru toleranță în cadrul orelor de dirigenție. În: Didactica Pro…, 2004,
nr. 3/ 85. p. 55 -59
84. Hadîrcă M., Cazacu T. Adaptări curriculare și evaluarea progresului școlar în contextul
educației incluzive ghid metodologic Chișinău, 2012. 96 p.
85. Handrabura L. Toleranța ca valoare personală și interpersonală (valorificarea proiectelor
didactice) În: Didactica Pro… 2006 № 2 -3 p. 76 -78.
86. Hopkins D., Ainscow M., West M. Perfecționarea școlii într -o eră a schimbării, Trad.: Stela
Palii. Chișinău: Ed. Prut Internațional, 1998. 256 p.
87. Hostim L. Strategia succesului profesional. Iași: Ed. Gheorghe Asachi. 2000. 217 p.
88. Iucu R. Formarea cadrelor didacti ce. Sisteme, politici, strategii. Ed: Humanitas Educațional,
București, 2007. 164 p.
89. Iftimie N. Principii și dimensiuni ale dezvoltării curriculumului pedagogic universitar proiectat
din perspectiva provocărilor sociale. Teză de doctor în științe pedagogic e. Chișinău, 2014.145 p.
90. Jacques C. Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Polirom 2007. 196 p.
91. Jderu G. Introducere în sociologia emoțiilor. Polirom. 2012. 320 p.
92. Jinga I. Manual de pedagogie. Ediția a II -a. București: ALL, 2008. 5 68 p.
93. Joița El. A deveni profesor constructivist. București: E. D. P. 2008. 372 p.
94. Joița El. Știința educației prin paradigme. Iași, 2009. 351 p.
95. Joița E. Metodologia educației. Schimbări de paradigme. Iași: Institutul European, 2010. 288 p.

149
96. Kuhn S. Struct ura revoluțiilor științifice.Traducere de Radu J. Bogdan, Studiu introductiv de
Mircea Flonta. București: Humanitas, 1999. 296 p.
97. Locke J. Despre toleranță, în Fundamentele g ândirii politicii moderne. Iași: Polirom, 2007. 165 p.
98. Legea învățăm ântului a Republicii Moldova, Regulamentul cu privire la organizarea formării
profesionale continue (HG nr.1224 di n 09.11.2004)
99. Macavei El. Toleranță religioasă și ecumenism. În volumul „Armonie comunitară în spirit
european”, Ed. coordonator, Ludwig Holzinger, Tim ișoara, 2004.
100. Maxim S. Toleranța. Dreptul la diferență . București: Ed. Didactică și Pedagogică. 2004. 98 p.
101. Marshall B. R. Comunicarea nonviolentă. Limbajul vieții. Chișinău: Epigraf, 2005. 89 p.
102. Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander. Inteligența emoțională în educația
copiilor. Ediția a III -a. București: Curtea Veche, 2012. 302 p.
103. Maxim S. Mentalitatea tolerantă. În: Revista Română de Semio -Logic 1 -2 / 2002, p. 144 -154.
104. Mih C. Învățarea autoreglată și dezvoltarea metacognitivă. Mode le teoretice și aplicații. Cluj –
Napoca: Casa Cărții de Știință, 2010. 196 p.
105. Mill J.S. Despre libertate în Limitele puterii. București: Ed. ALL, 1994. 95 p.
106. Munteanu C. ABC -ul toleranței în școala Corina Munteanu // Didactica Pro… 2007, Nr 1 -2
p. 83 -85.
107. Neacșu I. Corelări psihoeducaționale ale emoționalității și afectivității. Capitol în: Psihologie
educațională. București: Universitatea București, 2000. 247 p.
108. Neacșu I. Introducere în psihologia educației și a dezvoltării. Iași: Polirom, 2010. 336 p.
109. Neculau B. C. Nevoia de educație interculturală astăzi, calea spre o societate tolerantă. În:
Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion
internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 34 -36.
110. Nemecsek Șt. Tolera nța în filosofia lockeeană. Ed. Realitatea Românească, 2006. 230 p.
111. Olaru V. Repere psihopedagogice pentru formarea continuă a personalului didactic în instituțiile de
învățăm ânt secundar general. Teză de doctor în pedagogie. Chișinău, 2014. 242 p.
112. Pacea rca Ș., Rey B., Carette V. Competențele în școală – formare și evaluare. București: Aramis,
2013. 176 p.
113. Papuc L., Sadovei L., Cojocaru -Borozan M. Inițierea în cariera profesională: pentru studenții
pedagogi. Chișinău: UPS „I. Creangă”, 2013. 156 p.
114. Pâslar u VI. Introducere în teoria educației literar -artistice. București: Sigma, 2013. 198 p.
115. Pâslaru Vl. Principiul pozitiv al educației. Chișinău: Litera, 2003. 320 p.
116. Patrașcu D., Rotaru T. Cultura managerială a profesorului. Teoria și metodologia formării.
Chișinău: Tipografia Centrală, 2006. 295 p.

150
117. Patrașcu Dm., Gaștea R. Fantasma mentalității. Chișinău, 2011. 382 p.
118. Petcu D. Toleranța în zilele noastre. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume nouă, a
unității prin diversitate. Simpozion interna țional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 125.
119. Pichiu D., Albuț C. Teoria valorii și elemente de praxiologie. Iași: Ed. „Gh. Asachi”, 1994. 268 p.
120. Planul -cadru pentru ciclu I, studii superioare de licență, aprobat prin ordinul METS nr. 202 din
01 iulie 2005. p 87.
121. Platon C. Evaluarea calității în învățăm ântul universitar. Chișinău: CEP USM, 2005. 276 p.
122. Pleșu A. Toleranța și intolerabilul. Criza unui concept. Ed. LiterNet, 2005. 51 p.
123. Pâslaru Vl. Noile educații ca stare a conștiinței pedagogice. În: Didacti ca Pro, Nr.4 (56), 2009. p. 3 -9.
124. Racu I. Psihologia conștiinței de sine. Chișinău: UPS „I. Creangă”, 2005. 240 p.
125. Popescu -Neveanu P. Dicționar de psihologie. București: Ed. Albatros, 1978
126. Reardon B. Toleranța – calea spre pace. Chișinău: ARC, 2004. 60 p .
127. Reuven B.,James D.A. Parker. Manual de inteligență emoțională. București: Curtea Veche,
2011. 500 p.
128. Rime B. Comunicarea socială a emoțiilor. București: Ed. Trei, 2007. 493 p.
129. Rogojină D. Managementul educației pentru schimbare. Chișinău: SA „Tipograf ia Reclama”,
2012. 80 p.
130. Salade D. Dimensiuni ale educației. București: EDP, 1998. 232 p.
131. Salinschi G. Toleranța – prima virtute a omului civilizat: Ora de dirigenție // Făclia 2011, №
48(3208) p. 13.
132. Savca L. Strategii de dezvoltare a toleranței la frustrare //Psihologie 2010 № 1 p. 50 -56.
133. Schaffer H. R. Introducere în psihologia copilului. Cluj -Napoca: Asociația de Științe Cognitive
din România, 2010. 392 p.
134. Siebert H. Pedagogia constructivistă. Iași: Institutul European, 2004. 162 p.
135. Silistraru N. Etnopedagogie. Chișinău: CE USM, 2003 269 p.
136. Socolov T. Comunitatea învață a fi tolerantă. În: Didactica Pro… № 4, 2004. p. 12 -14
137. Șova T. Managementul stresului profesional al cadrelor didactice. Chișinău: Tipografia UPS „I.
Creangă”, 2014. 277 p.
138. Șova T. , Balțat L. Toleranța la stres .Chișinău: Tipografia UPS „I. Creangă”, 2014. 97 p.
139. Stan E. Educația pentru toleranța. În: Didactica Pro… № 4, 2004. p. 43 -48
140. Stoica C. Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare, și diminuarea efectelor. Ia și: Polirom,
2004. 304 p.
141. Szollosi – Moța C. Toleranța atributul educației. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o
lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 100

151
142. Stoica A. Formarea comportamentul ui tolerant al copiilor în familie. În: Toleranța -cheia ce
deschide calea spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed.
Spiru Hret, 2011. p. 137
143. Strategia de dezvoltare a educației pentru anii 2014 -2020 „Educația -2020”
144. Siahl. H. Familia și Școala. Contribuții la sociologia educației. București: Ed. Paideia, 2002 p.
251
145. Țărnă E. Adaptarea studentului în mediul universitar. Chișinău, 2013. 192 p.
146. Toes D. Educația pentru toleranță necesară în învățăm ântul primar. În: Revi sta secolului.
București, 2013. p. 18 -24
147. Tucicov -Bogdan A. Toleranța interetnică, teorie și realitate. În: Revista Psihologia nr.5. 2001. p.
9-11.
148. Tiron C. Educația prin toleranță și respect. În: Toleranța -cheia ce deschide calea spre o lume
nouă, a unităț ii prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed. Spiru Hret, 2011. p. 93
149. Țurcan (Balțat) L. Abordări actuale privind integrarea toleranței comunicative în sistemul
valorilor fundamentale. În: R evista de Științe Socioumane Nr. 1(23), 2013. p. 45.
150. Țurcan (Balțat) L. Conceptualizarea toleranței pedagogice în referențialul cadrelor
didactice. În: Rezistența la educație: Soluții și perspective. Conferință științifico -practică
internațională. Bălți: Tipografia din Bălți, 2014. p. 44 -49.
151. Țurcan (Balțat) L. Considerații psihopedagogice privind comunicarea empatică și
tolerantă . În: Revista de Științe Socio -Umane, 2012. nr.2 (21) p. 132 -136.
152. Țurcan (Balțat) L. Educație pentru toleranță. Sugestii metodologice. Chișinău: Tipogr.
„Garamont –Studio”2014. 62 p.
153. Țurcan (Balțat) L. Exprimarea toleranței în mediul studenților. În: Probleme actuale ale
științelor umanistice. În: Analele științifice ale doctoranzilor și competitorilor. Vol. XIII.
Chișinău: Tipografia UPS, „Ion Creangă” 2014, p. 86 – 92.
154. Țurcan (Balțat) L. Perspective ale comunicării orientate spre dezvoltarea toleranțe. În:
Revista de Științe Socio -Umane, 2012, nr.2 (21) p. 128 -132.
155. Țurcan (Balțat) L. Modelul teoretic al conceptului educație pentru toleranță. În:
Materialele Conferinței științific o-practice naționale cu participare internațională.
Facultatea de Pedagogie: Tradiție și modernitate. Dialogul generațiilor, 2014, Vol. 2.
Chișinău: Tipogr. UPS „Ion Creangă” 2014. p. 10 -14.
156. Țurcan (Balțat) L. Pedagogia toleranței. Ghid metodologic. Chișin ău: UPS „Ion Creangă”,
2013. 150 p.
157. Țurcan (Balțat) L. Pedagogical tolerance – indicator of the teachers` Professionalism.

152
Globalization and intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives. Târgu -Mureș,
Arhipelag XXI, 2014. p. 261 -268.
158. Țurcan (Balțat) L. Poziționări actuale în abordarea toleranței comunicative a cadrelor
didactice. În: Cultura profesională a cadrelor didactice. Exigențe actuale. Materialele
Simp. Șt. Intern.,16 -17 mai, Chișinău: S. N., (Tipogr. UPS „Ion Creangă”), 2013. 540 p.
159. Țurcan (Balțat) L. Toleranța comunicativă un imperativ al comunicării eficiente. În:
Familia – factor existențial de promovare a valorilor etern -umane. Conferința Științifică
Internațională; Chișinău: Centrul Editorial – Poligrafic al USM, 2012. p. 490.
160. Văide anu G. UNESCO 50. București, 1996. 196 p.
161. Vasile E. Părinți -Școală -Comunitate, împreună pentru toleranță. În: Toleranța -cheia ce deschide
calea spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion Internațional. Iași: Ed. Spiru Haret,
2011. p. 251 -258.
162. Viciu D. Activitatea de învățare prin cooperare, expresie a toleranței. În: Toleranța -cheia ce
deschide calea spre o lume nouă, a unității prin diversitate. Simpozion internațional. Iași: Ed.
Spiru Hret, 2011. p. 96.
163. Voltaire. Tratat despre toleranță. București: Antet Press 2010. 160 p.
164. Zagaievschi C. D ezvoltarea inteligenței emoționale a adolescenților prin comunicare. Chișinău:
2013. 204 p.
165. Zagaievschi C., Cojocaru -Borozan M. Educație pentru dezvoltare emoțională și sănătate
mintală. Chișinău: UPS „I. Creangă”, 2014. 192 p.
166. Zlate M. Tratat de psihologie organizațional – managerială. Vol. II. Iași: Polirom, 2007. 482 p.

În limba rusă :
167. Адэскэлицэ А. Взаимосвязь толерантности с некоторыми особенностями проявления
эмоциональной сферы старшеклассник ов//Psihologie. Pedagogie specială. Asistență socială.
2012. № 1(26). с. 24-29.
168. Адэскэлицэ В. Дискуссия как средство формирования толерантности школьников //
Psihologie. Pedagogie special ă. Asistenta socială. 2007 № 3(8) с. 21-26.
169. Адэскэлицэ В. Формиро вание толерантности личности в юношеском возрасте. Дис. на
соиск. уч.степ.д.п. Кишинев, 2009. 240 с.
170. Адэскэлицэ В. Формирование толерантности личности в юношеском возрасте:
Диссертация на соискание ученой степени доктора психологии . Кишинэу : Б. и., 2009 . –
256 с.

153
171. Андреева И. Н. Возможность развития эмоционального интеллекта в процессе
психологического тренинга.//Психология и современное общество: взаимодействие как
путь взаиморазвития. Санкт -Петербург: СПБИУИП, 2009. с. 24 -26.
172. Аскеров А. Г. Исторически е аспекты толерантности . Ярославль: ЯГПУ, 2011. 357 с.
173. Бойко В. В. Энергия эмоций в общении: взгляд на себя и других. Москва: 1996. 374 с.
174. Буева Л. Культура, культурология и образование.// Вопросы философии, № 2. 2010 35 p.
175. Геворкян М. М. Концепту альные подходы к проблеме толерантности. //Сборник научных
статей 1 -2 декабря. Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
176. Гурьянов А. Воспитание толерантной личности. // Воспитание школьников 2008. № 2
с. 25 -28.
177. Деклараци я о принципах толерантности. Режим дост упа:
http://www.un.org/russian/documen/declarat/toleranc.htm vizitat la 17.08.2014
178. Дробижева Л. М., Хомяков М. Б. Новые подходы в толерантности как результат
реализации программы Ур. МИОН . Режим доступа:
http://www.iriss.ru/display_analyticsitem?id=000100000297
179. Зинченко В. П. Толерантность к неопределенности: новость или психологическая
традиция? // Вопросы психологии 2007 № 6 с. 3 -20.
180. Иванова С. Ю. Аксиологические аспекты толера нтности в современном мире. Сборник
научных статей Международной научно -практической конференции. Ярославль: Изд -во
ЯГПУ, 2011. 357 с.
181. Иоффе А. Н. Манифест мирного сосуществования (ролевая игра по толерантности) //
Преподавание истории в школе 2010 № 1 с. 10-15.
182. Исрафилова Г. Формирование толерантности в студенческой среде. Материалы
международной научно -практической конференции „Толерантность в современном
обществе: опыт междисциплинарных исследований”, 2011. с. 358.
183. Изард К. Э. Психология эмоций. Мо сква: Питер Пресс, 2008. 460 с.
184. Кара Ж. Ю. Этническая толерантность как взаимодействие культур // Психология в вузе
2011 , № 5 с. 63 -72.
185. Кашавкина О. И. Коммуникативная толерантность как психологическое качество,
обеспечивающее способность студента вуза к конструктивному влиянию в
коммуникативной деятельности. Сборник научных статей Международной научно –
практической конференции. Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
186. Кащеева А. В. Формирование толерантных взаимоотношений в семье//Начальная школа
2011 № 2 с. 4-7.

154
187. Кирилюк О. М. Содержание понятия „толерантность”. Сборник научных статей
Международной научно -практической конференции. Ярославль: ЯГПУ, 2011. 357 с.
188. Кожухарь Г. С. Межличностная толерантность студентов и их групповые статусы //
Вопросы психологии 2011 № 5 с. 45-54.
189. Крушельницкая О. И. Опыт формирования толерантности у младших школьников в
современной России // Психологическая наука и образование 2012 № 1 с. 75-85
190. Клепцова O. Опыт реализации спецкурса „Этническая толерантность в межкультурном
взаимодействии” в процессе подготовки педагогов -психологов // Психология в вузе 2009
№ 4 с. 107-112.
191. Леонтьев Д. А. К. Операционализации понятия „толерантность” //Вопросы психологии
2009 № 5 с. 3-16.
192. Нурлигаянова О. Б. Междисциплинарная характеристика т олерантности. Сборник
научных статей. Международной научно -практической конференции. Ярославль: Изд -во
ЯГПУ, 2011. 357 с.
193. Панченко С. Формирование толерантных взаимоотношений подростков в детском
коллективе//Воспитание школьников 2008 № 7 с. 33-38.
194. Пацу кевич О. В. Эволюция представлений о понятии „толерантность”. Сборник научных
статей. Международной научно -практической конференции. Ярославль: Изд -во ЯГПУ,
2011. 357 с.
195. Поваренков Ю. П. Психологическая характеристика профессиональной толерантности
учител я. Сборник научных статей I Международной научно -практической конференции.
Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
196. Полонова Т. С.. Толерантность (урок обществознания в VIII классе) // Преподавание
истории в школе 2010 № 1 c. 20-21
197. Психология. Словарь./ По д общей редакцией А.В. Петровского, М.Г. Ярошевского. М.,
1990 г., с. 401-402.
198. Разина Л. С. Диалоговые формы взаимодействия как способ развития толерантного
поведения у студентов . // Психология в вузе 2009 № 4 с. 37 -58
199. Ростиславова О. А. Толерантность как гуманистическая ценность . // СПО , 2006. № 4. 59 c.
200. Самоделова Т. Формирование толерантного поведения в семье . // Воспитание
школьников , № 4, 2007 . c. 36-40.
201. Сафонов К. Б. Толерантность как категория трудовой этики. Сборник научных статей
Международн ой научно -практической конференции 1 -2 декабря. Ярославль: Изд -во
ЯГПУ, 2011. 357 с.

155
202. Скрябина О. Б. Педагогические условия формирования коммуникативной толерантности у
старшеклассников. Автореф. дисс. канд. пед. наук. Кострома, 2000 35 p.
203. Смолянская Л. Пр оективные техники и повышение этнической толерантности подростков в
полиэтнической среде школы . // Социальная педагогика № 2 , 2009 , С. 88 -92.
204. Тариева В. А. Формирование толерантного речевого поведения студентов в ходе
дискуссии . // Высшее образование сего дня 2009 № 3 с. 81 -83
205. Тахохов Б. А. Поликультурная компетентность – фактор развития толерантности
студентов . // Высшее образование сегодня 2008 № 3 с. 24 -26.
206. Тихомирова И. Е. Содержание понятия толерантность. Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
207. Фадеева Т. Ю. Педагогическая толерантность: содержание, структура, диагностика.
Сборник научных статей Международной научно -практической конференции 1 -2 декабря.
Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
208. Формирование толерантной личности в полиэтнической образовательно й среде: учеб.
пособие / под ред. В. Н. Гурова. М.: Педагогическое общество России, 2004.
209. Халилова А. А. Подходы к пониманию феномена толерантности. Сборник научных статей
Международной научно -практической конференции 1 -2 декабря. Ярославль: Изд -во
ЯГПУ, 2 011. 357 с.
210. Харланова Ю. В. История становления педагогики толерантности в отечественной науке.
Сборник научных статей Международной научно -практической конференции 1 -2 декабря.
Ярославль: Изд -во ЯГПУ, 2011. 357 с.
211. Цыренова М. Г. Формирование межэтническо й толерантности в поликультурном
обществе // Преподавание истории в школе 2010 № 1 c. 6-9
212. Чебыкина О. А . Системный анализ подходов к понятию «толерантность» Электронный
журнал «Психологическая наука и образование» www .psyedu .ru /, 2012. c.10 -13.
213. Черствая О. Е. Проблема воспитания толерантности в семейном укладе. Ярославль: Изд –
во ЯГПУ, 2011. 357 с.
214. Шадже А. Ю. Переосмысливая толерантность в современных условиях. Сборник научных
статей Международной научно -практической конференции 1 -2 декабря. Ярославль: Изд-
во ЯГПУ, 2011. 357 с.
215. Шур А. М. Формирование толерантного коммуникативного поведения как область риска
// Высшее образование сегодня 2009 № 3 c. 80-81
216. Ясвин В. Исследование толерантности в школе // Школьный психолог 2009 № 20 c. 17-32.

156
În limba străină :
217. Bulletin Scientifique – Lq Série Sciences de L’ Éducqtion / Bulletin Științific, Seria Științele
Educației. Editura Universității din Pitești. Nr. 1, 2011. 190 p.
218. Burisch M. Das Burnout – Sindrom, Berlin, Springer, 1989.
219. Coon D. (2005). A la déc ouverte de la psychologie. Montréal : Reynald Goulet. 378
p.http://www.collegedusud.ch/formation/disciplines/psychologie -pedagogie/ (vizitat 22.09. 2013)
220. Fouillet P. Pédagogie de la tolérance. http://www.pagedeslibraires.fr/dossier -284/pedagogie -de-
la-tolerance.html (vizitat 12.03. 2013)
221. Freire P . Pedagogy of Tolerance. Paperb ack, December 31, 2006 .
222. Gamble T.K. Gamble M. Communication Works. New York, McGraw -Hill, 1993, p. 6.
223. Hellriegel D., Slocum J., Woodman R. Organizational Behaviour. SUA, West Publishing
Company, 1992. p. 431.
224. Hinton, B..; Reitz, H.., Groups and Organiza tions. Integrated Readings in the Analysis of Social
Behavior, Wadsworth Publishing Company. California, Inc., Belmont, 1971. p 60.
225. Hopkins, D., Ainscow, M. and West, M. School Improvement in an Era of Change . London;
Cassell. 1994
226. Loewen N. Favoriser L’ internationalisation dans le cadre d’une pédagogie de la tolérance
positive. Pédagogie collégiale. 2013 vol. 26, nr. 3.
227. Lang V. La professionnalisation des enseignants: sens et enjeux d’une politique institutionnelle,
Paris: PUF, 1999. 260 p.
228. Perrenoud Ph . Formation initiale des maitres et professionnalisation du metier.
http://.unige.cf/fapse/SSE/teachers/perrenoud (vizitat 11.09. 2014)
229. Ross R. Speech communication. New Jersey, Prentice -Hall, 1986. p. 9.
230. Kahn S. Pédagogie différenciée. Paris. Bruxelles: De Boeck, 2010. 128 p.
231. Thourunde L. La tolérance pédagogique à l'école maternelle. In: Revue française de pédagogie.
Volume 119, 1997. p. 39 -46.
232. Torralba -Roselló Fr. Forum libertas The pedag ogy of tolerance.
http://www.sportmagister.com/reportaje. (vizitat 11.04.13 )
233. Еdmonson W., Spoken Discourse. A Model for Analysis. New York, Longman, 1981. p. 126.
Resurse online:
234. http://edu.gov.md/en/codul -educatiei/ (vizitat 11.01. 2015)
235. http://medical -dictionary.thefreedictionary.com/emotional+s trength
236. http://dexonline.ro/ (vizitat 15.12. 2014)

157
237. http://en.wikipedia.org/wiki/International_Day_for_Toleran ce#Article_4_.E2.80.93_Educati
(vizitat 02.04. 2012)
238. http://www.aqpc.qc.ca/UserFiles/File/pedagogie_tolerance_collegiale/Lowen -Vol_26 -3.pdf
(vizitat 25.03. 2014)
239. http://www.dri.gov.ro/rolul -cadrelor -didactice -in-educatia -pentru -toleranta -eveniment -dedicat –
zilei-internationale -a-tolerantei -16-noiembrie -2013/ (vizitat 12.02. 2013)
240. http://www.lifelong.ro/comunicarea -emotionala -si-comportamentul -non-verbal (vizitat 07.05. 2013)
241. http://www.midss.org/content/tolerance -disagreement -scale -tfd%E2%80%8E (vizitat 20.09. 2013)
242. https://ru.scribd.com/doc/12402390/Toleranta, vizitat la 06.12.2014
243. http://www. Situatia -de-comunicare tolerantă /doc/16640984/ (vizitat 11.02. 2012)
244. http://www.unesco.org/new/e n/social -and-human -sciences/themes/fight -against –
discrimination/promoting -tolerance/#topPage (vizitat 18.11. 2012)
245. http://www.edu.gov.md/en/conceptia -formarii -personalului -din-invatamantul -preuniversitar/
(vizitat la 3.05. 2013).
246. http://www.toleranta -intoleranta -fanatism -educatie.html (vizitat la 17.05.2013).

158
ANEXE
Anexa 1.
GLOSA R DE TERMENI
Acceptarea diferențelor – acțiunea de a accepta și rezultatul, con simțămâ nt, aprobare,
manifestare a voinței [236]; acceptarea diferențelor – capacitatea de a controla, a prevedea și a
suporta rezultatele influențelor din exterior [125].
Acom odare socială – proces conștient de adaptare sau ajustare, ansamblul de modificări ale
conduitei în funcție de condiții noi de modificare a relațiilor între personae în scopul reducerii
stărilor de încordare și a situațiilor conflictuale, de ajustare a com portamentului individual după
cerințele grupului, de cooperare, spirit de toleranță pentru prevenirea stărilor tensionante și a
conflictelor [125].
Actualizarea – trecerea de la o stare latentă la o stare activă de realizare a intențiilor și
proiectelor in dividuale prin tendința exprimare și realizare a pulsiunilor specific ale eului
[Ibidem].
Adaptare socială – potrivirea unei persoane cu mediul, acord între conduita personală și
modelele de conduit caracteristice ambianței [Ibidem].
Afirmare de sine – luare de poziție proprie [Ibidem].
Agresivitate – comportament distructiv și violent orientat spre persoane prin atac, ofensivă,
ostilitate sau chiar distrugere [236, p. 34 ].
Altruism – principiu moral cons tând în acțiunea dezinteresată pentru binele altora prin
atitudine de maximă gener ozitate, a trăi pentru altul avâ nd dragostea ca principiu, ordinea ca
bază și progresul ca scop [125, p. 40 ].
Aroganță – atitudine de nejustificată autoafirmare a superiorității proprii și de disprețuire, sfidare
a altora, con duită individualistă exprim ând supraareciere a propriei persoane [Ibidem , p. 45 ].
Atitudine – dispoziție internă față de elementele lumii [125].
Atracție interpersonală – orientare pozitivă asupra celuilalt, care condiționează raporturile
dintre in divid și mediul lui social, dezvoltarea atașamentului față de celălalt se efectuează
prin intermediul interacțiunilor sociale în cadrul cărora atracția ocupă un loc determinant,
constelație de sentimente ce condiționează orientarea eva luativă a unui subiect către un altul, fie ca
o atitudine care cuprinde, în afara componentei evaluative (calitatea și forța sentimentelor și
emoțiilor), o component cognitivă (cunoștințe și credințe) și o componentă conativă (intenții com
portamentale și proiecte). În calitate de componentă afectivă, ea se află la originea afiliațiilor
și relațiilor interpersonale ale individului (relații de muncă, relații amicale și relații

159
amoroase). Orice relație interpersonală se caracterizează prin natura și forța legăturii afective
dintre cele două persoane, care poate îmbrăca două forme conceptuale independente: prietenia și
dragostea pe de o parte, admirația, respectul și recunoștința [234].
Autonomia – libertate în luarea decizi ilor [125].
Calitatea în învățăm ânt – ansamblu de caracteristici ale unui program de studiu și ale
ofertanților acestuia, prin care sunt satisfăcute așteptările beneficiarilor în raport cu standardele
de calitate [234].
Descriptori – criterii calitative de evaluare care descriu modul de manifestare a
competențelor elevului și permit determinarea gradului de realizare a acestora (minim, mediu,
maxim). În conformitate cu nivelul atins, descriptorii permit acordarea de calificative (suficient,
bine, foarte bi ne) [234]; ce corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile
pedagogiei; educativ [236].
Climatul psihosocial este starea emoțională care domină, permanent sau ocazional, într -un
grup social și exercită acțiune asupra indivizilor, apr eciat prin nivelul și calitatea relații lor
interpersonale ale membrilor; satisfacția/insatisfacția membrilor față de statutul lor în grup, față de
normele și criteriile de apreciere și promovare, față de schimbările intervenite în scopul principal și
în sc opurile individuale, disciplina individuală și cea de grup. Climatul psihosocial favorizează
formarea trăsăturilor pozitive de caracter, în general, și formarea personalității [236].
Competența interculturală este rezultatul complex al unui proces cognitiv care presupune
realizarea a două obiective: – lărgirea orizontului de percepție a ceea ce este străin; –
capacitatea de a -l accepta pe celălalt ca fiind diferit de sine [14].
Comportament asertiv crează premise pentru promovarea propriilor interese și exprimarea
liberă a trăirilor afective.
Cultura emoțională a profesorului constituie o formațiune dinamică a personalității,
reflectată în unitatea dimensiunilor intrapersonală și comunicativ -relațională reprezentate într -un
sistem de valori emoționale , elaborate de profesori pentru maximizarea eficienței socio –
profesionale; se exprimă prin competențe emoționale, integrate într -un stil charismatic de
comunicare pedagogică, catalizator de confort profesional și valori emoționale [31].
Educația pentru toler anță constituie o dimensiune nouă a educației, care prin obiective,
conținuturi și strategii specifice asigură dezvoltarea în conduita umană a valorilor toleranței
(acceptarea diversității, empatia, rezistența la critici, înțelepciunea interacțiunii etc.) în
pespectiva edificării culturii toleranței sociale [152].
Empatia , rezonanță, comunicare afectivă cu semenul. O mamă cunoaște intuitiv trebuințele
și sentimentele sugarului ei. cu care ea este în comunicare. Această misterioasă capacitate este

160
legată, d upă toate aparențele, de faptul că inițial copilul era una cu mama sa. Ea explică de
asemenea de ce copiii, oricât de mici, sunt la curent cu necazurile, cu neliniștile și bucuriile
părinților lor. Empatia stă la baza identificării' și a înțelegerii psihol ogice a celorlalți [48].
Evaluare a calității educației – examinare multicrite rială a măsurii în care instituția
educațională și progra mele acesteia îndeplinesc standardele educaționale naționale [234].
Evaluare criterială – evaluare a rezultatelor școla re, efectuată prin descriptori, care
specifică nivelul performanțelor individuale ale elevului în raport cu competențele urmărite
[Ibidem].
Formare profesională – proces de instruire în urma căruia se obține o calificare atestată
printr -un certificat sau o diplomă, elibe rate în condițiile legii [Ibidem].
Modul psihopedagogic – modul destinat absolvenților care doresc să se încadreze în
învățăm ânt în calitate de cadru didactic, care include formarea teoretică în domeniul pedagogiei,
psihologiei, didacticii disciplinei și un stagiu obligatoriu de practică [234].
Flexibilitatea – proprietate de adaptare la împrejurări; maleabilitate [236].
Inteligența socială reprezintă ansamblul capacităților de a acționa cu înțelepciune în relațiile
umane [ 73, p. 84].
Maturitatea psihologică – stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi
matur; perioadă din viața omului între tinerețe și bătr ânețe; s tadiu înaintat de experiență, de
însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă , de experiență) [236].
Munca emoțională presupune autoinducerea unor trăiri afective pozitive pentru menținerea
înfățișării exterioare ce ar produce educaților o stare adecvată de spirit [31].
Optimism – concepție despre om, viață, societate ce afi rmă posibilitatea desăv ârșirii omului
îmbunătățind condițiile de viață, progresului social, rezultată din predispoziția de a înțelege
lumea pe latura ei bună, de a prevedea și a aștepta binele, opus pesimizmului [125, p. 46 ].
Orientarea emoțională pozitivă – tendință spre bine, înclinare, convingere, concepție
constructivă, întemeiată pe experiență, pe fapte, pe realități; ce are caracter de certitudine; cert,
adevărat, real, sigur, cu semnificație justă, valoare; valoros; demn de urmat, de imitat, experien ță
pozitivă ,realist, cu spirit practic [236].
Paradigma este un exemplu, model între elementele căruia nu există subordonare; totalitate
de premise teoretice și metodologice, ce determină o cercetare științifică concretă, întruchipată
în practica științi fică la etapa dată; un univers coerent de principii acceptate de o comunitate
științifică; o transformare în reprezentare științifică a perceperii realității, adică un ansamblu de

161
elemente epistemologice, teoretice și conceptuale, care servesc unei direcți i științifice drept cadru
de referință într-un domeniu, constituind o axă verticală; este un mecanism de selectare și de
recompunere destinat să facă o anumită realitate inteligibilă [96, p. 53].
Pedagogia culturii emoționale este știința educației ce anal izează conceptele pedagogice
operaționale necesare studierii fenomenelor afective prin abordări inter -, multi – și
transdisciplinare ale formării formatorilor implicați în proiectarea/realizarea educației pentru
dezvoltare emoțională conform unor valori afe ctive raportate la idealul educațional [27].
Pedagogia toleranței facilitează dezvoltarea nivelului de educație pe baza valorilor
fundamentale și a virtuților. Pedagogia toleranței este esențială într -un sistem democratic de
aceea toleranța permite a cont rola reacțiile primare de intoleranță, oferind oportunități de
acceptare și comunicare în confruntarea cu opinii ale persoanelor care acționează într -un alt mod.
Din aceste rațiuni este important a educa cetățenii în spiritul coexistenței interpersonale,
internaționale, multiculturale și interreligioase [156, p.6].
Personalitatea tolerantă – include caracteristici de personalitate, ce reflectă direcțiile
psihologice ale atitudinilor umane: umanismul, reflexivitate, libertate, responsabilitate, flexibilita te,
încredere în sine, autoreglare, receptivitate, variabilitatea, empatia, simțul umorului.
Poziționarea responsabilă – a ocupa o anumită poziție, responsabitate [236].
Receptivitatea volitivă – însușirea de a fi receptiv, predispoziție de a primi cu uș urință
impresii sau influențe din afară [Ibidem].
Responsabilitatea socială este componenta culturii emoționale viz ând competența
interpersonală de a fi cooperant, implicat și inventiv și presupune capacitatea de a acționa într -o
manieră responsabilă, resp ectând regulile sociale. Oamenii deficitari la acest capitol pot manifesta
atitudini antisociale, pot acționa în mod abuziv în raport cu alte persoane [31, p.128].
Sociabilitatea pedagogică – capacitate a oamenilor de a trăi în societate și a fi sociabil [236].
Specialitate – complex de competențe profesionale obținute prin instruire într -un anumit
domeniu [234].
Standarde educaționale de stat – condițiile obligatorii de realizare a programelor
educaționale la toate nivelurile și ciclurile de învățăm ânt în instituțiile publice și private, precum
și cerințele minime obligatorii față de conținutul programelor educaționale, volumul maxim de
muncă pretins copilului, elevului sau studentului și cadrului didactic, față de infrastructura și
dotarea instituție i de învățăm ânt, față de nivelul de pregătire al absolvenților și organizarea

162
procesului educativ. Standardele educaționale de stat constituie baza pentru evaluarea obiectivă a
calității și a nivelului de instruire și calificare a absolvenților, indiferent de forma de realizare a
studiilor [234].
Standarde naționale de referință – ansamblu de cerințe care definesc un nivel optim de
realizare a activităților furnizorului de educație/instituției furnizoare de educație în baza bunelor
practici existente la nivel național, european sau internațional. Standardele naționale de referință
sunt specifice fiecărui program de studii și fiecărei instituții [234].
Suportarea inconveniențelor – îndurare, a răbdare, a suferire, admitere, tolerare, îngăduire,
susținere, rezistență [236].
Suprimarea agresivității – a face să dispară, a înlătura, a elimina, a anula [236].
Toleranță – lipsă de fermitate față de încălcarea normelor de conviețuire socială, atitudini de
acceptare a limitelor străine persoanei pe baza convinge rilor, temeiurilor și justificărilor
individuale [125, p. 775 ].
Toleranța comunicativă reprezintă o formă superioară de educație reflectată în înțelegere,
înțelepciune, putere și civilizație [39].
Toleranța este competența de a -l accepta pe celălalt că pe un purtător/exponent al altor
valori, al altui mod de a gândi, al altor forme de comportament; prin conștientizarea dreptului de
a fi altfel, diferit, accentuarea acestei diferențe; prin privirea celuilalt „din interior”, prin tratarea
lumii din ambele pu ncte de vedere: al meu și al celuilalt [219, p. 48].
Toleranța la stres presupune ansamblul calităților personale, ce asigură soluționarea reușită a
situațiilor stresante, adică rezistența și acceptarea suprasolicitărilor intelectuale, volitive și
emoțion ale, condiționate de specificul activității profesionale, fără anumite consecințe negative
asupra sănătății individuale și sociale [138, p. 14].
Toleranța pedagogică este o competență profesională ce include atitudini constructive
derivate din sistemul de valori individuale și profesionale, un sistem de capacități ce permit
evaluarea obiectivă a situațiilor și comunicarea eficientă, formularea deciziilor adecvate pentru
anticiparea apariției conflictelor, pentru a rezista tensiunilor profesionale și a menți ne la
parametri înalți gradul de adaptare socială. Toleranța pedagogică se exprimă în raport cu
influențele psihologice distructive în condiții de conflict pedagogic vizând capacități
psihopedagogice ce permit a -i înțelege pe educați și a le reproșa accesi bil.

163
Toleranță activă exprimată prin implicare în viața și acțiuni de realizare a intereselor altora,
atitudini de cooperare și coparticipare, de respect și tendință binevoitoare de conviețuire [194].
Toleranță externă se reflectă în puterea individuală d e a exprima în acțiuni concrete efectele
gândirii și acțiunilor tolerante, utilizată pentru aprecierea capacităților de a diminua premisele
apariției conflictelor și a crea comunitate prin cooperare [182].
Toleranță internă vizează sistemul atitudinilor or ientate spre acceptarea diferențelor de
opinii, particularități și caracteristici individuale, capacitatea de a păstra calmul și echilibrul
emoțional în situații nespecifice de conflict, neașteptate, de incertitudine, risc și stres, capacitatea
de a lua de cizii și de a acționa echilibrat și rațional [182].
Toleranță pasivă semnifică partea dezavantajoasă a accepțiunilor toleranței – suportare ,
indulgență , acceptarea îndelungată a inconveniențelor etc. [182].
Umanismul – doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în
rațiunea umană, entuziasm față de om și natură, atitudine de încredere în valoarea omului [236].
Validare – operație de stabilire a valorii [125, p. 762 ].
Valoare – proprietate de natură socioculturală a ceva, pr ezent ând semnificație și indic ând a
prețuire sau apreciere, orice valoare se definește prin raportare la subiect, valoarea este
obiectivarea forțelor esențiale ale omului, valabilă la nivelul personalității umane [236, p. 761 ].
Violență – modalitate de acț iune social, mobilizare și aplicare a forței, conduit agresivă acută
cu finalitate distructivă [125, p. 773 ].
Virtute – calitate pozitivă a persoanei rezultată din încorporarea, interiorizarea și
manifestarea constant în comportament a principiilor și norm elor morale, acceptate de societate
[236, p. 762 ].

164
Anexa 2.
Curriculum disciplinar universitar
PEDAGOGIA TOLERANȚEI
Autoare: Țurcan Lilia , lector universitar

Denumirea universității: Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”
Denumirea programului de studii: Pedagogie și limba engleză
Ciclul: licență
Denumirea cursului: Pedagogia toleranței și pedagogii alternative
Codul cursului: S1.02.O.017
Facultatea/catedra responsabilă de curs: Pedagogie / Catedra Științe ale Educației
Număr de credite ECT S: 6
Anul și semestrul în care se ține cursul: anul I, sem. II
Titular de curs: Țurcan Lilia, lector universitar
Descriere succintă a integrării cursului în programul de studii
Disciplina Pedagogia toleranței studiază educația pentru toleranță la nivelu l principiilor,
obiectivelor, conținutului și strategiilor specifice. Cursul Pedagogii alternative actualizează
conținuturi viz ând sisteme educaționale alternative valorificate pe plan global și oferă oportunități
de analiză comparată și integrare a concep țiilor educației alternativă în context național.
Competențe dezvoltate în cadrul cursului:
 definirea conceptelor operaționale ale pedagogiei toleranței și a pedagogiilor alternative;
 interpretarea teoretică a conceptului pedagogic de educație pentru tol eranță;
 elaborarea obiectivelor, conținutului și metodologiei educației pentru toleranță;
 argumentarea determinărilor psihopedagogice ale dezvoltării toleranței cadrelor didactice
 integrarea toleranței pedagogice în referențialul profesional al cadrelor di dactice ;
 descrierea obiectivelor și conținutului sisteme educaționale alternative;
 proiectarea strategiilor de dezvoltare a toleranței pedagogice;
 valorificarea principiilor și valorilor toleranței în comunicarea pedagogică;
 evaluarea culturii profesiona le a cadrelor didactice în baza criteriilor și indicatorilor
toleranței pedagogice.
Finalități de studiu:
 să explice esența noțiunilor operaționale necesare pentru interpretarea
științifică a ET și EAlt
 să identifice problemele educației tradiționale și a lternative;
 să elaboreze obiectivele, conținutul și metodologia educației pentru toleranță;
 să valorizeze toleranța pedagogică în referențialul profesional al cadrelor didactice;
 să descrie concepția sistemelor educaționale alternative;
 să demonstreze valo area pedagogică a sistemelor de instruire alternativă,

165
 să cunoască metodologia educației în școlile de alternativă,
 să compare sistemele educationale alternative în învățăm ântul contemporan;
 să integreze competențe de cercetare a sistemelor educaționale alternative respectând
principiile diversității, alternanței și complementarității în activitatea pedagogică;
 să valorifice preceptele teoretice ale pedagogiei toleranței și a pedagogiilor alternative în
practica educațională.
Precondi ții: Studen ții trebu ie să posede cuno ștințe generale despre personalitate , structura ,
evolu ția și rolul personalit ății, să interpreteze diverse aspecte cu referin ță la dezvoltarea
personalit ății studentului contemporan prin educa ție și participare .
Teme de bază:
1. Dimensiuni t eoretice ale pedagogiei toleranței
2. Educație pentru toleranță – obiect de studiu al pedagogiei toleranței.
3. Principiile, obiective, conținutul și metodologia educației pentru toleranță.
4. Determinări educaționale ale dezvoltării toleranței pedagogice.
5. Toleran ța pedagogică în referențialul profesional al cadrelor didactice.
6. Strategii de dezvoltare a toleranței pedagogice
7. Evaluarea toleranței pedagogice. Criterii – indicatori – valori ale toleranței pedagogice.
8. Cadrul teoretic al pedagogiilor alternative
9. Siste me educaționale alternative – obiectul de studiu al pedagogiilor alternative.
10. Expectanțele sociale și principiile educației alternative.
11. Analiza comparativă a eficienței programelor de alternativă.
12. Referențialul profesional al cadrelor didactice. Exigențe actuale ale educației alternative.
13. Profesorul contemporan în fața nevoii de acțiune alternativă.
14. Transferul inovațional al programelor educaționale de alternativă în context național.
Compatibilizarea cu sistemul național de învățământ.
15. Curs de sinteză.
Strategii de predare & învățare:
Prelegerea, explicația, dezbaterea, studiul individual, portofoliul, proiectul, activități în grup etc.,
elaborarea și susținerea proiectului de dezvoltare personală, consultarea surselor bibliografice de
bază.
Strategii de evaluare:
Calitatea participării studenților în cadrul seminariilor: discuții, dezbateri, răspunsuri orale,
elaborarea și susținerea prezentărilor, consultarea surselor bibliografice de bază, totalizând și cele
două probe obligatorii ( proiectul de dezvo ltare personală , portofoliu). În scopul formării
competențelor de domeniu prezența la curs este obligatorie. Studenții sunt responsabili de
studierea conținutului, realizarea sarcinilor și lucrărilor în cazul absențelor motivate și nemotivate.
Activitățil e solicitate studenților pentru evaluarea pe parcurs intră obligatoriu în nota finală.
Portofoliul (proiectele, referatele, testele etc.) predate după termenul fixat nu se iau în considerare.
Rezultatele evaluării curente constituie 60% din cota notei fina le. Evaluarea finală – examen oral.
Nota de la examen va constitui 40 % din cota notei finale.

166
Bibliografie
1. Adams G., Berzonsky M. Psihologia adolescen ței. Iași: Polirom , 2009. 701p
2. Bar-On R., ParkerJ. Manual de inteligență emoțională. București: Curte Veche. 2011
1. Cojocaru -Borozan M. Valori ale culturii emoționale promovate în învățăm ântul superior. În:
Materialele Conferinței Științifice Internaționale „Priorități actuale în procesul educațional”.
Chișinău: CEP USM, 2010. p. 10
2. Cramarenco C. Toleranță – Comunicare – Relaționare. Sibiu: 2010. p160
3. Darwin C. The Expression of the Emotions in Man and Animals. London: Murray, Ed.
Complexes (trad. fr. 1981, Bruxelles), 1872., p. 18
4. Handrabura L. Toleranța ca valoare personală și interpersonală. În: Revista D idactica Pro…
Nr. 2 -3 (36 -37), Chișinău 2006. p 76
5. Macavei Elena, Toleranța interetnică – principiu politic și mod înțelept de a fi și de a exista. În
volumul „Eficiență, legalitate, etică în România mileniului trei”, Brașov: 2002.
6. Macavei Elena, Toleranță religioasă și ecumenism, în volumul „Armonie comunitară în spirit
european”, editor coordonator, Ludwig Holzinger, Timișoara, 2004.
7. Marshall B. R. Comunicarea nonviolentă. Limbajul vieții. Chișinău: Epigraf, 2005
8. Nuță Adrian. Abilități de comunicare. București : Ed. SPER. 2004. p.18
9. Tucicov -Bogdan A. Toleranța interetnică, teorie și realitate. În: Revista Psihologia nr. 5/ 2001.
3. Todorescu L. Învățământul centrat pe student. București: Politehnica Press, 2009
4. Țărnă E. Adaptarea studentului în mediul unive rsitar. Autoreferatul tezei de doctor în
pedagogie. Chișinău UPS: ”I. Creangă”, 2013, 29p.
Opțională:
1. Cerghit, I., (2002). Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii .
București: Editura Aramis
2. Cucoș, C., (2001 ). Istoria pedagogiei. Idei și doctrine pedagogice fundamentale . Iași: Editura
Polirom
3. Cucoș, C., (2002). Pedagogie . Ed.a II -a, București: Editura Polirom
4. Joița, E., (l999). Pedagogia – știința integrativă a educației . Iași : Editura Polirom
5. Joița, E., (2000). Management educațional. Profesorul – manager. Roluri .Metodologie . Iași:
Editura Polirom
6. Joița, E.(coord), (2003). Pedagogie – educație și curriculum . Craiova: Editura Universitaria
1. Joița, E., (2006). Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. St rategii. București:
Editura Aramis Neacșu I. Învățarea academică independentă – ghid metodologic. Universitatea
din București, 2006, www.uinbuc.ro
2. Neculau A.(coord.) Câmpul universitar si actorii săi. Iași: Polirom, 1997
3. Vințanu N. Educația universitară. B ucurești: Aramis Print, 2001
4. www.edu.md

167
Anexa 3.
Curriculum disciplinar universitar
EDUCAȚIE PENTRU TOLERANȚĂ
Autoare: Țurcan Lilia , lector universitar
Denumirea universității: Universitatea Pedagogică de Stat „ Ion Creangă” din Chișinău
Denumirea pr ogramului de studii: Pedagogie socială
Ciclul: I licență
Denumirea cursului: Educație pentru toleranță
Codul cursului: S.03.A.023
Facultatea/catedra responsabilă de curs: Științe ale Educației
Număr de credite ECTS: 4
Anul și semestrul în care se țin e cursul: II, semestrul 3
Titular de curs: Țurcan Lilia, lector universitar
Cadre didactice implicate: Cojocaru -Borozan Maia dr. hab., prof. univ.
Descriere succintă a integrării cursului în programul de studii
Educația pentru toleranță reprezintă un co nținut pedagogic specific ce răspunde problematicii
comunicării în lumea contemporană și apare ca soluție în condițiile multiplicării efectelor negative
ale emoțiilor distructive asupra sănătății mentale. În acest sens, cursul are ca scop orientarea
formăr ii profesionale în vederea dezvoltării permanente a conștiinței psihosociale, conturată la
nivelul inteligenței emoționale prin competențe afective ce reflectă cultura comunicării sociale.
Competențe dezvoltate în cadrul cursului:
 definirea conceptelor de bază în domeniul pedagogiei comunicării și a toleranței;
 explicațiea cadrului conceptual al educației pentru toleranță;
 demonstrarea importanței și funcționalității metodelor de dezvoltare a toleranței;
 interpretarea conținutului pedagogic al educației p entru toleranță;
 elaborarea proiectelor de dezvoltare a toleranței pedagogice;
 dezvoltarea permanentă a propriei culturi emoționale;
 elaborarea strategiilor de prevenire a dezechilibrului emoțional;
 valorificarea metodologiei educației pentru toleranță;
 promovarea valorilor toleranței în comunicarea pedagogică.
Finalități de studii realizate la finele cursului:
 să cunoască reperele teoretice ale toleranței pedagogice ;
 să definească conceptele operaționale ale educației pentru toleranță;
 să analizeze fact orii ce detrmină comunicarea tolerantă;
 să demonstreze competențe de comunicare tolerantă pentru eliberarea de tensiune emoțională
negativă utilizând strategii specific;
 să elaboreze proiecte de autoformare a toleranței pedagogice;
 să determine problemele de violență în comunicare;
 să mediatizeze în mediul educațional conținuturi informaționale privind necesitatea
disciplinării emoționale prin dezvoltarea competenței de comunicare tolerantă;
 să proiecteze /evelueze activități de educației pentru toleranț ă.

168
Precondiții : Studenții trebuie să cunoască fundamentele teoretice ale toleranței pedagogice; să
valorizeze conceptele fundamentale necesare în aria pedagogiei toleranței și a pedagogiei culturii
emoționale; să integreze toleranța comunicativă în valo rile fundamentale ale educației
contemporane și toleranța pedagogică în sistemul competențelor profesionale ale cadrelor
didactice .
Teme de bază:
1. Evoluția termenului de toleranță în contextul provocărilor lumii contemporane
2. Problematica comunicării pedag ogice
3. Conceptul pedagogic educație pentru toleranță integrat în noile dimensiuni ale educației
4. Condiții psihopedagogice ale educației pentru toleranță.
5. Obiective, conținuturi și strategii de educație pentru toleranță
6. Valorile educației pentru toleranță
7. Proiectarea educației pentru toleranță
8. Cultura emoțională a profesorului – expresie a formării pedagogice în scopul educației pentru
toleranță.
9. Indicatori ai comportamentului comunicativ tolerant
10. Evaluarea activității educative pe dimensiunea educației pen tru toleranță
Strategii de predare & învățare:
– studiu de caz , studiul individual, masă rotundă, eseu reflexiv, consultarea surselor bibliografice
– metoda istorică și analitică; referat.
Strategii de evaluare: evaluare formativă – punctaj acumulat în cadru l activităților didactice;
probe obligatorii (test, proiect de dezvoltare toleranței), calitatea elaborării și susținerii proiectului.
Evaluare finală: Examen.
BIBLIOGRAFIE:
1. Cojocaru -Borozan M. Teoria culturii emoționale . Chișinău: Tipografia UPS “Ion C reangă”,
2010. 239 p.
2. Cramarenco C. Toleranță – Comunicare – Relaționare. Sibiu: 2010. p160
3. Cojocaru -Borozan M. Tehnologia dezvoltării culturii emoționale. Chișinău, 2012, Tipografia
UPS „I. Creangă”, 239 p. 10,8 c. A
4. Handrabura L. Toleranța ca valoare pe rsonală și interpersonală. În: Revista Didactica Pro…
Nr. 2 -3 (36 -37), Chișinău 2006. p 76
5. Macavei E. Toleranța interetnică – principiu politic și mod înțelept de a fi și de a exista. În
volumul „Eficiență, legalitate, etică în România mileniului trei”, Br așov: 2002.
6. Macavei E.Toleranță religioasă și ecumenism, în volumul „Armonie comunitară în spirit
european”, editor coordonator, Ludwig Holzinger, Timișoara, 2004.
7. Marshall B. R. Comunicarea nonviolentă. Limbajul vieții. Chișinău: Epigraf, 2005
8. Nuță Adria n. Abilități de comunicare. București : Ed. SPER. 2004. p.18
9. Tucicov -Bogdan A. Toleranța interetnică, teorie și realitate. În: Revista Psihologia nr. 5/ 2001.
10. Ianioglo M. Formarea competenței de comunicare asertivă la studenții din mediul academic
multiet nic. Teza de doctor. Chișinău, 2012

169
Anexa 4.
Teme de cercetare

1. Expresii ale toleranței în grupurile de studenți
2. Abordări actuale ale toleranței cadrelor didactice
3. Exprimarea toleranței în mediul tineretului
4. Corelația dintre toleranța pedagogică și s tilurile educaționale
5. Analiza curriculei de formare a cadrelor didactice pe dimensiunea toleranța pedagogică
6. Exprimarea toleranței pedagogice în situații de viață școlară/universitară
7. Conținutul psihologic al toleranței pedagogice
8. Toleranța pedagogică – indicator al profesionalismului cadrelor didactice
9. Toleranța – criteriu de evaluare a nivelului de educație a elevilor
10. Comunicativitatea – element fundamental al toleranței pedagogice
11. Corelația educație morală – educație pentru toleranță
12. Metode de dezvoltar e a toleranței pedagogice a studenților
13. Integrarea educației pentru toleranță în sistemul noilor dimensiuni ale educației
14. Premise curriculare ale dezvoltării toleranței pedagogice în universitate
15. Influența rețelelor de socializare în dezvoltarea toleranțe i
16. Argumente teoretico -practice privind necesitatea dezvoltării toleranței în societatea
contemporană
17. Conflicte pedagogice generate de nedezvoltarea toleranței
18. Implicațiile toleranței în viața de familie
19. Evaluarea toleranței pedagogice: indicatori și des criptori
20. Exprimarea toleranței în discursul pedagogic

170
Anexa 5.
Seminarii didactice universitare la disciplina Pedagogia toleranței [178]

Seminar 1. Interpretări actuale ale toleranței pedagogice
Seminar 2. Determinări și corelații funcționale între ped agogia culturii emoționale și pedagogia
toleranței
Seminar 3. Analiza cadrului normativ al pedagogiei toleranței
Seminar 4. Integrarea educației pentru toleranță în noile educații
Seminar 5. Proiectarea activităților educative de educație pentru toleranț ă
Seminar 6. Formarea profesională a cadrelor didactice pentru comunicarea tolerantă în mediul
educațional și educația pentru toleranță.

SEMINAR 1. Interpretări ale toleranței, comunicării tolerante și a competenței de
comunicare tolerantă în perspectiv a dezvoltării pedagogiei toleranței
Competențe proiectate:
explica ția corela ției dintre conceptele toleran ță, comunicare tolerant ă și pedagogia
toleran ței, educa ție pentru toleran ță,
argumentarea necesității dezvoltării toleranței pedagogice,
reprezen tarea grafică a conceptului de educație pentru toleranță,
prezentarea sintezei surselor consultate la problema toleranței,
descrierea comportamentelor intolerante.
Activități de învățare:
CUNOAȘTE !
 Сitește variate surse de pedagogie a toleranței pentru a alсătui fișe de lectură,
 Dezvoltă cu alți autori și definiții tabelul evoluția conceptului de toleranță pedagogică
folosind suportul de curs (cap.1).

171
Completați Tabelul „Evoluția conceptului pedagogia toleranței”
Autori / anul Contribuții teoretice / Definiții

ÎNTREABĂ!
Formulează 3 întrebări asupra textului științific din cap.1

APLICĂ!
 Descrieți situații de comunicare tolerantă
 Propuneți reprezentarea grafică a propriului model de comunicare tolerantă
 Elaborează o concluzie privind esența toleranței

INTEGREAZĂ
 Completează figura ce reprezintă conceptul pedagogia toleranței

ACTUALIZEAZĂ CAZURI DIN VIAȚA PRIVATĂ SAU PROFESIONALĂ

 Exemplifică situații și comportamente tolerante din viața privată
 Descrie ava ntajele conduitei tolerante prin exemplificări
pedagogia
toleranței

172

SARCINA DIDACTICĂ ÎN GRUP
 Selectați 2 maxime ce reflectă valorile toleranței și comentați -le.
 Explicați conexiunea dintre Pedagogia culturii emoționale, educația pentru dezvoltare
emoțională , cultură emo țională și Pedagogia toleranței (toleranța pedagogică, educația
pentru toleranță, competență de comunicare tolerantă) .
 Formulați recomandări studenților pedagogi pentru dezvoltarea culturii emoționale analizând
textul științific Direcțiile dezvoltării cult urii emoționale a cadrelor didactice (Anexa 1 ).
 Reflectați asupra problemelor globale soluționarea cărora necesită formarea toleranței.
ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
 Proiect de dezvoltare profesională pe dimensiunea toleranței pedagogice.
 Portofoliu electronic al s urselor consultate

SEMINAR 2. Determin ări și corela ții func ționale între pedagogia culturii emoționale și
pedagogia toleran ței
Competențe proiectate:
– explicația științifică a conceptelor operaționale ale pedagogiei toleranței;
– argumentarea corelației fu ncționale dintre pedagogia toleranței și pedagogia culturii
emoționale;
– demonstrarea caracterului determinativ al culturii emoționale a cadrelor didactice în
dezvoltarea comunicării pedagogice eficiente.
CUNOAȘTE:
 Reprezintă grafic problemele sociale ce pot fi soluționate prin cultură emoțională
 Învață valorile culturii emoționale și explicând semnificația, compară -le cu cele ale toleranței
pedagogice
 Compară educația pentru dezvoltare emoțională cu educația pentru toleranță

173

ÎNTREABĂ:
 Consultați din cap.1 (1.4 și 1.5) pentru a formula 3 întrebări profesorului și 3 întrebări
colegilor.
 Numește de care competențe afective are nevoie profesorul pentru a proiecta/realiza
educația pentru toleranță.
APLIC Ă: Descrie ți modelul comunic ării pedagogice bazate pe valorile culturii
emoționale
INTEGREAZ Ă: Actualizeaz ă experien ța vieții școlare și analizeaz ă conduita
deontologic ă a profesorilor școlari pe care i-ai cunoscut conform criteriilor de evaluare a culturii
emoționale propuse .
SARCIN Ă DIDACTIC Ă ÎN GRUP : Formula ți în echipe (A, B, C) câte 3 teme
recomandate educa ției pentru toleran ță în școală.
ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
 Reflectați ,, Omul nu trăiește numai pentru sine. El trebuie să lupte pentru binele altora tot
atât de mult ca pentru binele propriu ” (S. Smile ).
 Creați -vă propriul proces de disciplină emoțională

SEMINAR 3. Analiza cadrului normativ al pedagogiei toleranței
Competențe proiectate:
– explicația principiilor toleranței (diverse opinii),
– descrierea oportunităților educaționale de aplicare a p rincipiilor toleranței,
– formularea regulilor de comunicare tolerantă derivate din principiile educației pentru
toleranță.

174

CUNOAȘTE !
 Actualizeaz ă cuno ștințe despre principiile didactice și explic ă cum
funcționeaz ă principiile educa ției pentru toleran ță în practica școlar ă. Demonstrează corelația
dintre aceste două categroii de principii.
 Citește din variate surse despre principiile pedagogice și principiile toleranței și explică
necesitatea respectării acestora în activitatea educațională.
ÎNTREABĂ !
 Adre sează trei întrebări colegilor despre principiile toleranței pedagogice.
 Răspunde la întrebarea: Care dintre teoriile sociologice descrise în capitolul 1 explică
problemele emoționale ale profesorului?

APLICĂ !
 Aminte ște-ți rolurile profesionale ale cadrelor didactice și demonstreaz ă necesitatea dezvolt ării
toleran ței pedagogice .
 Formulați reguli de comunicare tolerantă din principiile ET și teoriile sociologice descrise în
capitolul 1.
 Formulați concluzii analizând principiile de practic ă eficientă a t oleranței pedagogice

Faza 1: Pregătirea schimbării
1. Evaluați nevoile personale și ale interlocutorlilor.
2. Evaluați punctele forte și limitele persoanei la competențele cheie și comunicați rezultatele
cu grijă.
3. Evaluați motivația înainte de începerea comu nicării.
4. Stabiliți obiective clare, asociați -le cu valorile personale și separați -le în pași rea lizabili.
Faza 2: Integrarea schimbării
 Studiu de caz: Analizați cazurile propuse pentru a identifica greșelile de conduită comunicativă
a profesorului. Nere spectarea căror principii au cauzat dificultățile de comunicare?

175

INTEGREAZĂ
 Actualizați situații din experiența dvs. școlară care reflectă problemele afective descrise
mai jos. Determinați cauzele apariției acestor probleme.
 Formulați reguli de conduită pedagogică tolerantă, consultând textul Comportamentul
antisocial (Marinela Dumitrescu, 2008) Anexa 2.
SARCINA DIDACTICĂ ÎN GRUP
 Discută în echipă citind în prealabil textul Comunicarea interpersonală
ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
Consultă textul Inteligența socială , Caută și alte informații suplimentare despre inteligența
socială pentru a -ți elabora 5 capacități care reprezintă inteligența socială Anexa 4.

SEMINAR 4. Integrarea educației pentru toleranță în noile dimensiuni ale educației
Competențe proiectate:
delimitarea valorilor pe diferite dimensiuni ale educației,
compararea valorilor educației pentru dezvoltare emoțională și ale educației pentru toleranță,
explicația pașilor în proiectarea educației pentru toleranță.
CUNOAȘTE !
 Comparați termenul pedagogic de ET cu educația pentru dezvoltare emoțională la nivelul
valorilor specifice
ÎNTREABĂ !
 Adreseaz ă 5 întreb ări colegilor privind situa ții educa ționale de conflict în care elevilor nu au fost
dezvoltate anumite valori afective și ale toleran ței

176

APLICĂ !
 Elabora ți 3 teme pentru activit ăți educative vizând educa ția pentru toleran ță la diferite vârste
școlare (școlar ă mică, pubertate și adolescen ță).
INTEGREAZĂ
 Argumentați în 3 teze scrise importanța promovării comunicării to lerante în mediul
studenților.
SARCINA DIDACTICĂ ÎN GRUP
 Explica ți corela ția dintre educa ția pentru toleran ță, educa ția moral ă și educa ția pentru
comunicare .
ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
 Elaborați un proiect al activității educative pe una din temele propuse anterior

SEMINAR 5. Proiectarea activităților educative de educație pentru toleranță
Competențe proiectate:
realizarea activității educative proiectate la seminarul precedent,
evaluarea/autoevaluarea metodologică a activității educative proiectate în baza unor criterii de
evaluare propuse,
formularea unor concluzii (2) și recomandări (2) în scris privind eficientizarea activităților de
învățare asistate.
CUNOAȘTE !
 Valorifica ți cerin țele actuale față de discursul pedagogic în analiza activit ății educațive
tematice .
 Memorizează criteriile de evaluare a activității educative .

177

ÎNTREABĂ !
 Precizează anumite aspecte ale activității organizate de colegi adresând 5 tipuri diferite de
întrebări.
APLICĂ !
 Apreciază elemente originale din proiectele elabor ate de colegi care v -au impresionat mai
mult.
INTEGREAZĂ
 Colectează din sursele recomandate în suportul teoretic expresii științifice utile necesare
pentru analiza comportamentului tolerant al elevilor.
SARCINA DIDACTICĂ ÎN GRUP
 Prin comunicarea r otativă în grup faceti schimb de fișe de lectură la tema seminarului, faceți
schimb de impresii.
ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
 Elaborați 3 fișe cu exerciții (de grup și individuale) la tema ET utile pentru activitățile
educative.

SEMINAR 6. Evaluarea toleranț ei pedagogice
Competențe proiectate:
definirea valorilor toleranței pedagogice
aprecierea gradului de toleranță pedagogică prin aplicarea unor instrumente de măsurare a
diferitor valori specifice TP
evaluarea toleranței pedagogice prin valorificarea criteriilor și indicatorilor TP
CUNOAȘTE : Memorizează criteriile și indicatorii toleranței pedagogice.

178

ÎNTREABĂ: Apreciați gradul de formare a toleranței pedagogice a 2 colegi în termeni
(nivel minim, mediu și înalt).
APLICĂ !
 Scrie ți trei enun țuri legate după sens ca răspuns la întrebarea : „Ce pot face eu ca să dezvolt
toleran ța pedagogic ă colegilor mei?”
 Notați și analizați problemele emoționale ale profesorului în comunicarea tolerantă. La fiecare
problemă indicați impactul asupra elevilor.
INTE GREAZĂ
 Demonstrați similitudinile dintre valorile culturii emoționale și valorile toleranței.
SARCINA DIDACTICĂ ÎN GRUP
 Elaborați și scrieți într -un tabel:
D. lista propriilor valori emoționale,
E. lista valorilor toleranței ale celui mai bun profesor pe ca re l-ați cunoscut și în așa mod stabiliți
pentru dvs. niște obiective de dezvoltare pe termen lung și pe termen scurt.
 Studiu de caz (Modele de toleranță pedagogică a cadrelor didactice).
Se apropie de tine un grup de persoane de altă religie pentru a -ți da careva învățăminte. Ce
acțiuni interprinzi?
Completează tabelul:
Acțiuni interzise Acțiuni permise

ÎNVĂȚARE AUTONOMĂ:
 Elabora ți propriul model de toleran ță pedagogic ă în termeni de atitudini , capacit ăți și
cuno ștințe. Stabili ți pentru dvs. niște obiective de dezvoltare a TP pe termen lung și pe termen
scurt .
 Selectați din literatură maxime care reflectă valorile toleranței.

179
Anexa 6.
GRILĂ
de observație/evaluare a toleranței pedagogice

1. Maturitatea psihopedagogică 3 2 1
2. Rezistența psihosocială în mediul educațional 3 2 1
3. acceptarea respectuoasă a diferențelor de mentalitate și stil
comportamental 3 2 1
4. suportarea neignorantă a inconveniențelor profesionale 3 2 1
5. receptivitatea volitivă în situații dificile 3 2 1
6. poziționarea responsabilă în raport cu educații 3 2 1
7. suprimarea explicită a agresivit ății 3 2 1
8. orientarea emoțională pozitivă 3 2 1
9. flexibilitatea în condiții de stres 3 2 1
10. empatia în comunicare 3 2 1
11. sociabilitatea pedagogică 3 2 1
12. consecvența umanismului 3 2 1

180
Anexa 7.
Test de autoevaluare a toleranț ei pedagogice
Vă prezentăm enunțuri referitoare la aspecte ale vieții profesionale și vă rugăm să alegeți
varianta de răspuns care vă corespunde cel mai mult.

1. Demonstrați echilibru emoțional pentru a înțelege și comunica cu interlocutorii?
a) Întotdeauna b) Rareori c) Niciodată

2. Rezista ți la solicitări multiple și tensiuni ale mediului social?
a) Întotdeauna b) Rareori c) Niciodată
3. Acceptați cu îngăduință că viziunile și acțiunile oamenilor sunt diferite de convingerile
dvs?
a) Întotdeauna
b) Rar eori
c) Niciodată

4. Suportați incomodități în relații fără a ignora oamenii?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

5. Exprimați clar sensibilitatea față de problemele altora?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

6. Vă expuneți coerent re sponsabilitatea în raport cu alții?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

7. Reușiți să vă rețineți impulsurile agresive în relațiile interpersonale?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

8. Demonstrați dispoziție pozitivă în comunicare?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

9. Gestionați flexibil stresul?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

10. Insistați să vă transpuneți în condiția altuia pentru a -l susține moral?
a) Întotdeauna b) Rareori c) Niciodată

11. Simțiți plăcere în cooperarea cu elevii?
a) Întotdeauna b) Rareori c) Niciodată
12. Reac ționați cu bunevoin ță la rugămintea altora ?
a) Întotdeauna
b) Rareori
c) Niciodată

181
Anexa 8.
Chestionar de evaluare a reprezentărilor profesorilor despre educația pentru toleranț ă
1. Explicați conceptul de educație pentru toleranță a elevilor.

2. Considerați suficiente temele de educație pentru toleranță în curricumul la dirigenție?

3. Formulați 2 teme de educație pentru toleranță în învățăm ântul gimnazial.

4. Numiți valoril e educației pentru toleranță.

5. Argumentați necesitatea educației pentru toleranță în școală.

182
Anexa 9.
Tabel generalizator al rezultatelor evaluării nivelului de toleranță pedagogic a studenților
EE constatare – (30 subiecți)

183
Tabel generalizator al rezultatelor evaluării nivelului de toleranță pedagogică
EC- constatare (30 subiecți)

184
Tabel generalizator al rezultatelor evalu ării nivelului de toleran ță pedagogic ă la profesorii școlari
Date experimentale, EE constatare

Tabel generalizator al eva luării nivelului de toleranță pedagogică la profesorii școlari
EC constatare

185
Tabel generalizator al rezultatelor evaluării nivelului de toleranță pedagogică
Date experimentale, EE – Validare

186
Tabel generalizator al rezultatelor evaluării nivelului de tol eranță pedagogică

187
Tabel generalizator al evalu ării nivelului de toleran ță pedagogic ă
Etapa validare profesori școlari (20 subiec ți)

Etapa validare profesori școlari (20 subiecți)

188
Anexa 10.
Date experimentale comparate obținute prin aplicarea testulu i de autoevaluare a
toleranței pedagogice (studenți, profesori
școlari)
Paired Samples Statisticsa
14,6667 30 6,2881 1,1480
21,0000 30 7,1197 1,2999
15,0000 30 6,8229 1,2457
18,0000 30 7,1438 1,3043
17,0000 30 7,0221 1,2821
20,3333 30 7,1840 1,3116
16,6667 30 8,0230 1,4648
20,6667 30 7,3968 1,3505
16,6667 30 7,5810 1,3841
18,3333 30 7,4664 1,3632
15,0000 30 6,8229 1,2457
17,6667 30 6,7891 1,2395
17,6667 30 7,7385 1,4129
22,0000 30 6,6436 1,2130
18,6667 30 8,9955 1,6424
23,3333 30 7,1116 1,2984
17,0000 30 6,5126 1,1890
22,0000 30 6,1026 1,1142
16,0000 30 7,7013 1,4061
21,3333 30 8,1931 1,4958
15,0000 30 7,3108 1,3348
20,6667 30 7,8492 1,4331
15,3333 30 7,3030 1,3333
23,3333 30 8,0230 1,4648C1
V1Pair
1
C2
V2Pair
2
C3
V3Pair
3
C4
V4Pair
4
C5
V5Pair
5
C6
V6Pair
6
C7
V7Pair
7
C8
V8Pair
8
C9
V9Pair
9
C10
V10Pair
10
C11
V11Pair
11
C12
V12Pair
12Mean NStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = studenti, EXPERIM E = EEa.

Paired Samples T esta
-7,077 29 ,000
-3,525 29 ,001
-3,010 29 ,005
-3,525 29 ,001
-2,408 29 ,023
-3,247 29 ,003
-4,709 29 ,000
-3,500 29 ,002
-5,385 29 ,000
-5,757 29 ,000
-4,011 29 ,000
-5,442 29 ,000C1 – V1 Pair 1
C2 – V2 Pair 2
C3 – V3 Pair 3
C4 – V4 Pair 4
C5 – V5 Pair 5
C6 – V6 Pair 6
C7 – V7 Pair 7
C8 – V8 Pair 8
C9 – V9 Pair 9
C10 – V10 Pair 10
C11 – V11 Pair 11
C12 – V12 Pair 12t dfSig.
(2-tailed)
GRUP = studenti, EXPERIME = EEa.

189

Paired Samples Statisticsa
22,0000 20 6,1559 1,3765
24,0000 20 5,9824 1,3377
19,5000 20 7,5915 1,6975
22,5000 20 6,3867 1,4281
19,5000 20 6,8633 1,5347
24,5000 20 6,0481 1,3524
19,0000 20 7,8807 1,7622
24,0000 20 5,9824 1,3377
19,0000 20 6,4072 1,4327
22,0000 20 6,1559 1,3765
20,5000 20 6,8633 1,5347
23,0000 20 6,5695 1,4690
21,0000 20 7,1818 1,6059
25,0000 20 6,0698 1,3572
19,0000 20 7,8807 1,7622
22,5000 20 7,1635 1,6018
17,0000 20 8,0131 1,7918
25,0000 20 6,0698 1,3572
19,0000 20 6,4072 1,4327
24,5000 20 6,0481 1,3524
20,0000 20 7,2548 1,6222
25,0000 20 6,8825 1,5390
20,0000 20 7,9472 1,7770
25,0000 20 6,0698 1,3572C1
V1Pair
1
C2
V2Pair
2
C3
V3Pair
3
C4
V4Pair
4
C5
V5Pair
5
C6
V6Pair
6
C7
V7Pair
7
C8
V8Pair
8
C9
V9Pair
9
C10
V10Pair
10
C11
V11Pair
11
C12
V12Pair
12Mean NStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = profesori, EXPERIME = EEa.
Paired Samples T esta
-1,453 19 ,163
-2,854 19 ,010
-4,359 19 ,000
-2,703 19 ,014
-1,831 19 ,083
-1,314 19 ,204
-2,990 19 ,008
-3,199 19 ,005
-4,292 19 ,000
-2,773 19 ,012
-2,939 19 ,008
-2,703 19 ,014C1 – V1 Pair 1
C2 – V2 Pair 2
C3 – V3 Pair 3
C4 – V4 Pair 4
C5 – V5 Pair 5
C6 – V6 Pair 6
C7 – V7 Pair 7
C8 – V8 Pair 8
C9 – V9 Pair 9
C10 – V10 Pair 10
C11 – V11 Pair 11
C12 – V12 Pair 12t dfSig.
(2-tailed)
GRUP = profesori, EXPERIM E = EEa.

190

Group Statisticsa
30 14,6667 6,2881 1,1480
30 16,3333 7,1840 1,3116
30 15,0000 6,8229 1,2457
30 14,6667 6,2881 1,1480
30 17,0000 7,0221 1,2821
30 16,0000 7,2397 1,3218
30 16,6667 8,0230 1,4648
30 16,3333 7,6489 1,3965
30 16,6667 7,5810 1,3841
30 15,6667 7,2793 1,3290
30 15,0000 6,8229 1,2457
30 17,6667 7,7385 1,4129
30 17,6667 7,7385 1,4129
30 17,6667 8,1720 1,4920
30 18,6667 8,9955 1,6424
30 15,3333 7,3030 1,3333
30 17,0000 6,5126 1,1890
30 16,6667 7,5810 1,3841
30 16,0000 7,7013 1,4061
30 17,0000 7,9438 1,4503
30 15,0000 7,3108 1,3348
30 16,6667 8,0230 1,4648
30 15,3333 7,3030 1,3333
30 15,3333 7,7608 1,4169EXPERIME
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
ECC1
C2
C3
C4
C5
C6
C7
C8
C9
C10
C11
C12N MeanStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = studentia.
Independent Samples Testa
-,956 58 ,343 -1,6667 1,7431
,197 58 ,845 ,3333 1,6940
,543 58 ,589 1,0000 1,8414
,165 58 ,870 ,3333 2,0238
,521 58 ,604 1,0000 1,9189
-1,416 58 ,162 -2,6667 1,8836
,000 58 1,000 ,0000 2,0548
1,576 58 ,121 3,3333 2,1154
,183 58 ,856 ,3333 1,8247
-,495 58 ,622 -1,0000 2,0200
-,841 58 ,404 -1,6667 1,9817
,000 58 1,000 ,0000 1,9456Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumedC1
C2
C3
C4
C5
C6
C7
C8
C9
C10
C11
C12t dfSig.
(2-tailed)Mean
Dif f erenceStd. Error
Dif f erencet-test for Equality of Means
GRUP = studentia.

191

Group Statisticsa
20 22,0000 6,1559 1,3765
20 22,0000 6,1559 1,3765
20 19,5000 7,5915 1,6975
20 19,5000 7,5915 1,6975
20 19,5000 6,8633 1,5347
20 19,5000 6,8633 1,5347
20 19,0000 7,8807 1,7622
20 19,0000 7,8807 1,7622
20 19,0000 6,4072 1,4327
20 19,5000 6,0481 1,3524
20 20,5000 6,8633 1,5347
20 20,5000 6,8633 1,5347
20 21,0000 7,1818 1,6059
20 23,0000 6,5695 1,4690
20 19,0000 7,8807 1,7622
20 22,0000 6,1559 1,3765
20 17,0000 8,0131 1,7918
20 24,5000 6,8633 1,5347
20 19,0000 6,4072 1,4327
20 19,0000 6,4072 1,4327
20 20,0000 7,2548 1,6222
20 20,0000 7,2548 1,6222
20 20,0000 7,9472 1,7770
20 23,0000 7,3270 1,6384EXPERIME
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
ECC1
C2
C3
C4
C5
C6
C7
C8
C9
C10
C11
C12N MeanStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = profesoria.
Independent Samples Testa
,000 38 1,000 ,0000 1,9467
,000 38 1,000 ,0000 2,4007
,000 38 1,000 ,0000 2,1704
,000 38 1,000 ,0000 2,4921
-,254 38 ,801 -,5000 1,9702
,000 38 1,000 ,0000 2,1704
-,919 38 ,364 -2,0000 2,1764
-1,342 38 ,188 -3,0000 2,2361
-3,179 38 ,003 -7,5000 2,3592
,000 38 1,000 ,0000 2,0261
,000 38 1,000 ,0000 2,2942
-1,241 38 ,222 -3,0000 2,4170Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumedC1
C2
C3
C4
C5
C6
C7
C8
C9
C10
C11
C12t dfSig.
(2-tailed)Mean
Dif f erenceStd. Error
Dif f erencet-test for Equality of Means
GRUP = profesoria.

192

Group Statisticsa
30 21,0000 7,1197 1,2999
30 14,6667 6,2881 1,1480
30 18,0000 7,1438 1,3043
30 15,0000 6,8229 1,2457
30 20,3333 7,1840 1,3116
30 17,0000 7,0221 1,2821
30 20,6667 7,3968 1,3505
30 16,6667 8,0230 1,4648
30 18,3333 7,4664 1,3632
30 16,6667 7,5810 1,3841
30 17,6667 6,7891 1,2395
30 15,0000 6,8229 1,2457
30 22,0000 6,6436 1,2130
30 17,6667 7,7385 1,4129
30 23,3333 7,1116 1,2984
30 18,6667 8,9955 1,6424
30 22,0000 6,1026 1,1142
30 16,6667 6,6089 1,2066
30 21,3333 8,1931 1,4958
30 16,0000 7,7013 1,4061
30 20,6667 7,8492 1,4331
30 19,0000 8,4486 1,5425
30 23,3333 8,0230 1,4648
30 15,3333 7,3030 1,3333EXPERIME
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
ECV1
V2
V3
V4
V5
V6
V7
V8
V9
V10
V11
V12N MeanStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = studentia.
Independent Samples Testa
3,652 58 ,001 6,3333 1,7343
1,663 58 ,102 3,0000 1,8036
1,817 58 ,074 3,3333 1,8341
2,008 58 ,049 4,0000 1,9923
,858 58 ,394 1,6667 1,9427
1,517 58 ,135 2,6667 1,7573
2,327 58 ,023 4,3333 1,8621
2,229 58 ,030 4,6667 2,0936
3,247 58 ,002 5,3333 1,6424
2,598 58 ,012 5,3333 2,0529
,792 58 ,432 1,6667 2,1055
4,039 58 ,000 8,0000 1,9808Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumedV1
V2
V3
V4
V5
V6
V7
V8
V9
V10
V11
V12t dfSig.
(2-tailed)Mean
Dif f erenceStd. Error
Dif f erencet-test for Equality of Means
GRUP = studentia.

193

Group Statisticsa
20 24,0000 5,9824 1,3377
20 21,0000 7,1818 1,6059
20 22,5000 6,3867 1,4281
20 19,0000 7,8807 1,7622
20 24,5000 6,0481 1,3524
20 18,5000 7,4516 1,6662
20 24,0000 5,9824 1,3377
20 19,5000 7,5915 1,6975
20 22,0000 6,1559 1,3765
20 18,0000 6,9585 1,5560
20 23,0000 6,5695 1,4690
20 19,5000 7,5915 1,6975
20 25,0000 6,0698 1,3572
20 23,0000 6,5695 1,4690
20 22,5000 7,1635 1,6018
20 21,5000 7,4516 1,6662
20 25,0000 6,0698 1,3572
20 21,5000 8,1273 1,8173
20 24,5000 6,0481 1,3524
20 19,0000 7,1818 1,6059
20 25,0000 6,8825 1,5390
20 21,0000 7,8807 1,7622
20 25,0000 6,0698 1,3572
20 19,5000 7,5915 1,6975EXPERIME
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
EC
EE
ECV1
V2
V3
V4
V5
V6
V7
V8
V9
V10
V11
V12N MeanStd.
DeviationStd. Error
Mean
GRUP = profesoria.
Independent Samples Testa
1,435 38 ,159 3,0000 2,0901
1,543 38 ,131 3,5000 2,2682
2,796 38 ,008 6,0000 2,1460
2,082 38 ,044 4,5000 2,1613
1,925 38 ,062 4,0000 2,0774
1,559 38 ,127 3,5000 2,2449
1,000 38 ,324 2,0000 2,0000
,433 38 ,668 1,0000 2,3113
1,543 38 ,131 3,5000 2,2682
2,620 38 ,013 5,5000 2,0995
1,710 38 ,095 4,0000 2,3396
2,531 38 ,016 5,5000 2,1734Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumed
Equal variances
assumedV1
V2
V3
V4
V5
V6
V7
V8
V9
V10
V11
V12t dfSig.
(2-tailed)Mean
Dif f erenceStd. Error
Dif f erencet-test for Equality of Means
GRUP = profesoria.

194

DECLARAȚIA
privind asumarea răspunderii

Subsemnata, Țurcan (Balțat) Lilia, declar pe răspundere personală că materialele
prezentate în teza de doctorat sunt rezul tatul propriilor cercetări și realizări științifice.
Conștientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în
vigoare.

Țurcan (Balțat) Lilia

195

CURRICULUM VITAE
Numele de
familie
și prenumele:
LILIA ȚURCAN (BALȚAT )
Data nașterii: 05.01.1986
Locul nașterii: s. Scor țeni, r. Telenești
Studii :
2013

2011 – 2013

2007 -2011 până în prezent studii dedoctorat , specialitatea 533.01.Pedagogie
universitară ;Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chișinău,
Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creang ă” din Chișinău, studii
superioare de masterat , specializarea Educa ție pentru carier ă universitar ă;
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, studii
superioare de licenț ă, specializarea Limba și literatura română
Activitate profesională:
2011

2010 – 2011

2010 -2012 până în prezent Lector universitar, Catedra de Științe ale educației,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Colaborator Compania Publica „Telerad io Moldova”, str. Miorita, 1,MD –
2028, Chisinau, Republica Moldova,
Coordonator de proiect ONG Uniunea Tinerilor Romi din RM ,,Tărnă
Rom”
Stagii de cercetare și formare profesională:
2011/2012/2013 – Școala doctorală de vară organizată de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion
Creangă”
– 15 mai, 2012 – Conferința Științifică Internațională „Familia – factor existențial de
promovare a valorilor etern -umane”
– 16 mai, 2013 – Simpozionul internațional „Cultura profesională a cadrelor didactice.
Exigențe actua le”16 – 17 mai, 2013
– 30 octombrie 2014 – Conferin ța științifico-practic ă național ă „Facultatea de Pedagogie :
Tradi ție și modernitate .Dialogul genera țiilor”. „Modelul teoretic al conceptului educație pentru
toleranță”.
– 30 octombrie 2014 – Conceptualizarea toleran ței pedagogice în referen țialul cadrelor idactice .
În: „Rezisten ța la educa ție : Soluții și perspective ”: , conferin ță științifico-practic ă
interna țional ă (2014; Bălți).
2008 – I Școala de vară „Dezvoltarea profesională a tinerilor universitari”
Grad didactice obținute :
2012 – Lector universitar, Catedra de Științe ale educației, Universitatea
Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Lucrări științifice publicate:
Monografii
1. Cojocaru – Borozan M., Țurcan (Balțat) L., Arbuz I. Cultura de gen în educație .
Chișinău: Tipogr. UPS „I. Creangă”, 2014. 179 p.
2. Șova T., Balțat L. Toleranța la stres. Chișinău: S.n. Tipografi a UPS „I. Creangă“, 2014.
97 p.

196
Articole în revistele științifice, categoria C
1. Țurcan (Balțat) L. Abordări actuale privind integrarea toleranței comunicative în sistemul
valorilor fundamentale. În: R evista de Științe Socioumane Nr. 1(23), 2013. p. 45
2. Țurcan (Balțat) L. Considerații psihopedagogice privind comunicarea empatică și
tolerantă . În: Revista de Științe Socio -Umane, 2012. nr. 2 (21) p. 132 -136.
3. Țurcan (Balțat) L. Perspective ale comunicării orientate spre dezvoltarea toleranțe. În:
Revista de Științe Socio -Umane, 2012, nr.2 (21) p. 128 -132.
Articole în culegeri științifice
1. Țurcan L. Exprimarea toleranței în mediul stud enților. În: Probleme actuale ale științelor
umanistice. În: Analele științifice ale doctoranzilor și competitorilor. Vol. XIII. Chișinău: Tip.
UPS, „I. Creangă” 2014, p. 86 – 92.
Materiale la forurile științifice
1. Țurcan (Balțat) L. Conceptualizarea toler anței pedagogice în referențialul cadrelor
didactice. În: Rezistența la educație: Soluții și perspective. Conferință științifico -practică
internațională. Bălți: Tipografia din Bălți, 2014. p. 44 -49.
2. Țurcan (Balțat) L. Modelul teoretic al conceptului edu cație pentru toleranță. În:
Materialele Conferinței științifico -practice naționale cu participare internațională. Facultatea de
Pedagogie: Tradiție și modernitate. Dialogul generațiilor, 2014, Vol. 2. Chișinău: Tipogr. UPS
„I. Creangă” 2014. p. 10 -14.
3. Țurc an (Balțat) L. Pedagogical tolerance – indicator of the teachers` Professionalism.
Globalization and intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives. Târgu -Mureș,
Arhipelag XXI, 2014. p. 261 -268.
4. Țurcan (Balțat) L. Poziționări actuale în abordarea toleranței comunicative a cadrelor
didactice. În: Cultura profesională a cadrelor didactice. Exigențe actuale. Materialele Simp. Șt.
Întern.,16 -17 mai, Chișinău: S. N., (Tipogr. UPS „I. Creangă”), 2013. 540 p.
5. Țurcan (Balțat) L. Toleranța comunicativă un imperativ al comunicării eficiente. În:
Familia – factor existențial de promovare a valorilor etern -umane. Conferința Științifică
Internațională; Chișinău: Centrul Editorial – Poligrafic al USM, 2012. p. 490.
Ghiduri metodologice
6.Țurcan (Balțat) L. Ed ucație pentru toleranță. Sugestii metodologice. Chișinău: Tipogr.
„Garamont –Studio”2014. 62 p.
7. Țurcan (Balțat) L. Pedagogia toleranței. Ghid metodologic. Chișinău: UPS „I. Creangă”,
2013. 150 p.
Competențe lingvistice și de comunicare:
– Limba român ă (maternă);
– Limba franceză (mediu);
– Limba engleză (mediu).
Date de contact:
Adresa: RM, or. Chișinău, str. Eugen Coca 29/ 3A 3, ap. 810
Telefoan de contact: mobil: 068546860
E-mail: lilianaturcan25@yahoo.com