Cu titlu de manuscris [613873]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU 343.22(478+498)(043.2)

COJANU Gianina

RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU ACTELE DE DIVERSIUNE
POTRIVIT LEGISLAȚIEI REPUBLICII MOLDOVA ȘI A ROMÂNIEI.
STUDIU DE DREPT COMPARAT

Specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal

Teză de doctor în drept

Conducător științific BRÎNZA Sergiu,
doctor habilitat în drept

Autor:

Chișinău, 2014

2

© COJANU Gi anina, 2014

3
CUPRINSUL
ADNOTARE (în limba română, rusă, engleză) ………………………….. ………………………….. 4
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 8
1. IMPLICA ȚII TE ORETIC O-NORMATIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA
PENALĂ PENTRU ACTELE DE DIVERSIUNE ………………………….. ………………………….. … 15
1.1. Studiu doctrinar asupra temei tezei prin prisma materialelor științifice ………………………….. . 15
1.2. Natura juridică și fundamentarea criminalizării actelor de diversiune ………………………….. … 24
1.3. Concluzii la Capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 37
2. ANALIZA JURIDICO -PENALĂ A ACTELOR DE DIVERSIUNE ÎN
CONFORMITATE CU LEGEA P ENALĂ A REPUBLIC II MOLDOVA
ȘI CU CEA A ROMÂNIEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 39
2.1. Elemente constitutive obiective ale infracț iunii ………………………….. ………………………….. …. 39
2.1.1. Obiectul infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 39
2.1.2. Latura obiectivă a infracțiunii ………………………….. ………………………….. …………………. 54
2.2. Elemente constitutive subiective ale infracț iunii ………………………….. ………………………….. … 88
2.2.1. Latura subiectivă a infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………… 88
2.2.2. Subiec tul infracțiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 100
2.3. Concluzii la Capitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 113
3. ASPECTE DE DREPT PENAL COMPARAT PE VERTICALĂ ȘI
ORIZONTALĂ ÎN MATERIE DE ACTE DE DIVERSIUNE ………………………….. …………. 115
3.1. Delimitarea actelor de diversiune de unele infracțiuni similare și solu ționarea în raport cu
acestea a problemelor referitoare la concursul de infrac țiuni sau la conflictul de calificări 115
3.2. Răspundere a penală pentru actele de diver siune în l egislația penală a altor state ……………. 131
3.3. Concluzii la Capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 152
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. …………………… 154
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 158
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 173
Anexa 1 Adeverință privind implementarea rezultatelor științifice în România ………………….. 173
Anexa 2 Adeverință privind implementarea rezultatelor ști ințifice în Republica Moldova …… 174
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ………………………….. ………. 175
CV AL AUTORULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 176

4
ADNOTARE
Cojanu Gianina , „Răspunderea penală pentru actele de diversiune potrivit legislați ei
Republicii Moldova și a României. Studiu de drept comparat”, teză de doctor în drept la
specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal , Chișinău, 201 4
Structura lucrării. Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii generale și reco –
mandăr i, bibliografia din 206 titluri , 2 anexe, 157 pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt
publi cate în 8 lucrări științifice.
Cuvinte -cheie : acte de diversiune , explozii, incendii, provocarea unor otrăviri, răspândirea
de epi demii sau epizootii, secur itate națională, bază economică, capacitate de apărare a țării .
Domeniul de studiu. Lucrarea face parte din domeniul Dreptului pen al, Partea Specială.
Studiul este axat pe analiza juridico -penală comparativă a actelor de diversiune.
Scopul lucrării : constă în realizarea de exegeze și în edificarea de soluții menite să contri –
buie la perfecționarea mecanismului juridico -penal în lupta împotriva actelor de diversiune incri –
minate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a României, în accepțiunea aspect elor de
lege lata și de lege ferenda .
Obiectivele lucră rii: determinarea naturii juridice și verificarea temeiniciei supunerii acte –
lor de diversiune punibilității ; analiza juridico -penală comparativă a elementelor constitutive ob i-
ective și subiective ale componenței de infracțiune prevăzute la art.343 CP RM și la art.403 CP
al României; soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
din concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.343 CP RM și cu art.403 CP al Româ niei etc.
Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute se constituie într -o încercare,
în premieră doctrinară, de a realiza o analiză juridico -penală complexă a actelor de diversiune,
aplic ându -se metodologia dreptului comparat, în vizor fiind luate incriminările de la art.343 CP
RM și art.403 CP al României. Aportul autorului la ridicarea nivelului de cercetare în materie se
atestă în soluționarea problemei științifice actuale de importan ță majoră constând în demon –
strarea că prin utilizare a semnelor estimative în textele de lege prevăzute la art.343 CP RM și la
art.403 CP al României nu se încalcă previzibilitatea legii penale.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării . Teza de doctorat reprezintă o
bază conceptuală care descr ie la nivel teoretic: principiile aplicării normelor de incriminare pre –
văzute la art.343 CP RM, respectiv la art.40 3 CP al României , în procesul de încadrare juridică a
faptelor; modalitățile de ajustare a cadrului incriminator care ar asigura unitatea si stemului
juridic, dar și o acoperire juridico -penală în acord cu tendințe le vizând modus operandi al
făptuitorilor . Rezultatele reflectate în lucrare pot fi receptate în activitatea științifică, instructiv –
formativă , în activitatea practică a organelor de drept, dar mai cu seamă în procesul de legiferare.
Implementarea rezultatelor științifice își găsește materializare în procesul de instruire a
studenților, masteranzilor din cadrul institu țiilor de învă țământ superior cu profil juridic din
Republica Moldo va și din România , precum și în activitatea practică a organelor de drept .

5
РЕЗЮМЕ
Кожану Джианина , «Уголовная ответственность за диверсионные действия
согласно законодательству Республики Молдова и Румынии. Сравнительно –
правовое исследование» , Диссертация на соискание ученой степени доктора права по
специальности 554.01 – Уголовное право и уголовно -исполнительное право ,
Кишинэу, 2014
Структура работы. Диссертация включает : Введение, 3 главы , общие выводы и
рекомендации; библиография из 20 6 наименований, 2 приложения, 157 страниц основного
текста . Полученные результаты опубликованы в 8 научных работах.
Ключевые слова : диверсионные действия, взрывы, пожары, провокация отравлений;
распространение эпидемий и эпизоотий ; национальная безопасность; экономическая о сно-
ва; обороноспособность государства .
Область исследования . Диссертационное исследование относится к области Осо –
бенной части Уголовного права . Работа основана на сравнительном уголовно -правовом
анализе диверсионных действий.
Цель исследования: состоит в осуществлении детального анализа и в определении
решений, призванных способствовать совершенствованию уголовно -правово го механизм а
борьб ы против диверсионных действий, предусмотренных уголовн ыми закон ами Респуб –
лики Молдова и Румынии, в аспекте de lege la ta и de lege ferenda .
Задачи исследования: определение правовой природы диверсионных действий и
проверка обоснованности уголовной наказуемости этих явлений ; сравнительный уголов –
но-правовой анализ объективных и субъективных элементов состава преступления, пре-
дусмотренного ст.343 УК РМ и ст.403 УК Румынии; решение вопросов уголовно -право –
вой оценки содеянного, возникающих в процессе конкуренции уголовно -правовых норм и
совокупности преступлений применительно к ст.343 УК РМ и к ст.403 УК Румынии и т.д .
Научн ая новизна и оригинальность полученных выводов состоит в доктриналь –
ной попытке впервые осуществить комплексный уголовно -правовой анализ, на основе
методологии сравнительного правоведения, диверсионных действий, предусмотренных
ст.343 УК РМ и ст.403 УК Рум ынии . Существенный авторский вклад в научно -исследова –
тельской деятельности подтверждается решением особо значимой научной проблемы ,
состоящей в демонстрации , что посредством использования оценочных признаков, обоз –
наченных в диспозициях ст.343 УК РМ и ст. 403 УК Румынии , не нарушается принцип
ясности уголовного закона.
Теоретическая з начимость и практическая примен яемость работы . Диссерта –
ционное исследование представляет собой концептуальн ую теорети ческую основу
рассмотрени я принципов применения уголовно -правовых норм, инкриминирующих прес –
тупления, предусмотренны е ст.343 УК РМ и, соответственно, ст.403 УК Румынии , а также
способ ов приведения в соответствие правовых норм в целях обеспечения единства систе –
мы права, с тем чтобы уголовно -правов ые нормы смог ли охвати ть все modus operandi
лица, совершив шего прес тупление. Результаты, получившие отражение в работе, могут
быть использованы в научно -исследовательской , преподо вательской и , особенно, в зако –
нотворческой деятельности, а также в практической деятельност и правоохранительных
органов.
Внедрение результатов исследования материализуется в процессе подготовки
студентов, мастерандов в рамках высших учебных заведений юридического профиля
Республики Молдова и Румынии, в том числе и в практической деятельности пра воох –
ранительных органов .

6
SUMMARY
Cojanu Gianina , “Criminal Liability for the Diversion Acts in Accordance With the
Legislation of the Republic of Moldova and Romania. The study of legal comparison”,
PhD Thesis on specialty 554.01 – Criminal Law and law of criminal execution ,
Chisinau, 2014
Thesis structure. The PhD Thesis contains: Introduction, 3 chapters, general conclusions
and recommendations, bibliography of 206 titles, 2 appendices, 157 basic text pages. The fun –
damental ideas and scientific result s are exposed and published in 8 scientific papers.
Keywords: diversion acts; explosions: setting fires; provocation of intoxications;
spreading of epidemics and epizootics, national security; the economic basis; the protection
capacity of the State.
The d omain of study: The study performed by the author takes part from the domain of
the Criminal Law, Special part. The Study is grounded on the comparative penal analysis of the
diversion acts.
The purpose of study consists in the achievement of the detailed explanation and the
edification of solutions which are designed for contributing to improve the penal mechanism in
the struggle with diversion acts enacted in the criminal law of the Republic of Moldova and
Romania, by means of aspects de lege lata and de lege ferenda .
The objectives of study: the establishment of legal nature and verifying of the arguments
for penal punishableness of the diversion acts; the comparative penal research of the constitutive
objective and subjective elements of the Corpus Delic ti, provided in the article 343 Criminal
code of the Republic of Moldova and in the article 403 Criminal Code of Romania; solving of
the questions of legal appreciation which follow from the legal concurence of penal norms and
criminal offences examined in connection with article 343 Criminal code of the Republic of
Moldova and in the article 403 Criminal Code of Romania etc.
The scientific novelty and originality of the obtained results consist in the primary
doctrinaire attempt to perform a complex penal analysis of the diversion acts, by means of
methodology of legal comparison, concerning the incriminations from the article 343 Criminal
code of the Republic of Moldova and in the article 403 Criminal Code of Romania. Contribution
of the author to the incr easing of the level of research in this domain is detected by solving of the
actual scientific problem of major significance which consists in the demonstration of the idea
that by using of estimative items, which are contained in the legal provisions from the article 343
Criminal code of the Republic of Moldova and from the article 403 Criminal code of Romania,
the predictability of the criminal law is not infringed .
The theoretical importance of study and its practical value. The Ph.D. thesis presents
the conceptual basis which describes on the theoretic level the following: the principles of appli –
cation of the incriminatory norms provided in the article 343 Criminal code of the Republic of
Moldova and, correspondingly in the article 403 Criminal Code of Romania, during the process
of legal appreciation of misdeeds; models of adjusting of the penal regulations which are deemed
to ensure the unity of the legal system, as well as the prompt legal basis in accordance with the
tendencies regarding modus opera ndi of the perpetrator. The obtained results which are reflected
in the present study can be taken into account during the scientific and teaching activity,
empirical activity of the law enforcement authorities, but especially in the lawmaking process.
The implementation of the scientific results finds its manifestation in the process of
special training of students, masters, graduates from institutions of higher educations of juridical
specialization from the Republic of Moldova and Romania, as well as in the empirical activity of
law enforcement authorities.

7
LISTA ABREVIERILOR

alin. – alineat
art. – articol
lit. – literă
pct. – punct
n.a. – nota autorului
nr. – număr
p. – pagină
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omu lui
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 2002
CP al României – Codul penal al României în redacția din 2009
CP FR – Codul penal al Federației Ruse în redacția din 1996
CSI – Comunitatea Statelor Independente

8
Introducere
Actualitatea și importanța problemei abordate. Nu există nici un dubiu asupra pericolu –
lui social al actelor de diversiune , atât timp cât , prin esența sa, este lezată securitatea națională ,
concepută din perspectiva asigurării stabilității economice și , implicit , a capacității de apărare a
țării. Cu toate că actel e de diversiune în secolul al XXI -lea sunt redus e la număr , problema
răspunderii penale pentru numita faptă rămâne actuală. Dat fiind gradul înalt de prejudiciabilitate
al actelor de diversiune, lupta împotriva acestor fapte trebuie să fie nu doar în vizorul organelor
de drept , dar și în vizorul științei . În aceeași ordine de idei, trebuie să recunoaștem că în ultimul
timp o atenție sporită se acordă fenomenului conex diversiunii – terorismului. De menționat în
acest sens că a tât mecanismele și instrumentele naționale, cât și cele internaționale au în calitate
de preocupare primordială reprimarea terorismului, neglijându -se însă aspectele de prevenire și
combatere a actelor de diversiun e, care nu sunt cu nimic mai puțin prejudiciabile decât actele
teroriste. Mai mult ca atât, lipsa de interes vis-à-vis de numita infracțiune practic a eclipsat
ipoteza în care exploziile, incendiile, provocarea prăbușir ii clădirilor și construcțiilor, prov ocarea
ruperii barajelor, infestarea cu substanțe radioactive, chimice etc. ar putea constitui acte de
diversiune. Prin urmare, se impune o revizuire a stereotipului că doar actele teroriste sunt cele
mai odi ose manifestări ale contemporan eității. Tocmai v aloarea socială lezată prin c omiterea
infracțiunii cercetate face dovada unui grad înalt de prejudiciabilitate al actelor de diversiune , dar
deopotrivă și a unui anumit grad de complexitate în reprimarea lor . Or, nu poate fi neglijat ă
Anexa nr.1 (Nomenclat orul gradelor de complexitate în cauze penale) la Regulamentul privind
stabilirea gradelor de complexitate unice naționale a cauzelor judiciare civile, penale și
contravenționale , nr.149/11 din 29 martie 2011 [107] , în care actele de diversiune incriminate la
art.343 CP RM , ca de altfel și actul terorist, sunt apreciate de către Consiliul Superior al
Magistraturii cu punctajul de comp lexitate 10 din 10.
De altfel, n ici legiuitorul nu a acordat o atenție sporită asigurării unui cadru incriminator
reușit în m ateria actelor de diversiune. Multiplele fluctuații legislative ce s -au produs în legislația
penală a Republicii Moldova și în cea a României a lăs at intactă norma ce incriminează actele de
diversiu ne. De lege lata , cadrul incriminator al Republicii Moldov a și cel al României în materie
de acte de diversiune fie că nu asigură unitatea sistemului juridic, fie că nu acope ră varietatea
manifestărilor fenomenului diversionist. Este fără tăgadă că , odată cu dezvoltarea tehnologiilor
moderne, incendiile, explozii le, inundațiile etc., ca posibile manifestări ale actelor de diversiune
consac rate în art.343 CP RM și în art.403 CP al României în redacția din 2009 (în vigoare) , nu
mai intră în preferințele făptuitorilor ; or, având la dispoziție o paletă largă de tehnic i și procedee
chimice, biologice, cibernetice, interesul de a apela la cele dintâi a scăzut considerabil. Și aceasta

9
nu din cauza modernizării omenirii, dar tocmai din cauza existenței unui vacuum legislativ,
vacuum creat din cauza lipsei de preocupare a l egiuitorului de a remania cadrul incriminator în
acord cu profilul cazuistic. Din aceste rațiuni, se impune ca stringent ă elaborarea unui cadru
incriminator congruent cu modus operandi al diversioniștilor. Doar printr -o reprimare integrală
și consecventă a tuturor manifestărilor diversioniste se va putea preveni disfuncționalități , de pe
urma cărora făptuitorii ar putea să beneficieze .
Optimizarea dimensiunii economice a siguranței naț ionale se poate realiza nu doar printr -o
economie funcțională, dar și pr in implementarea unor mij loace represive orientate spre e radica –
rea faptelor care prezintă pericol social pentru stabilitatea economică a Republicii Moldova și
cea a României. Iată de ce, considerăm că incriminarea actelor de diversiune cu titlu de nomen
iuris este un garant al prosperității economiei naționale, care , la rândul său, asigură o bună
capacitate de apărare a țării , fiind decisivă în pl anul prot ejării atributelor statalității – unitatea,
integritatea, independența și suveranitatea.
Pledarea pen tru o investigație comparativă a reglementării răspunderii penale pentru actele
de diversiune în cele două state – România și Republica Moldova – este dictată de gândirea juri –
dică contemporană, dar deopotrivă se impune și din rațiunea de a conferi un orizont mai complex
fenomenului diversiunii, înseși actelor de diversiune ca infracțiune distinctă, grație cărui fapt se
poate aprecia natura juridică, locul și rolul acestei infracțiuni pri ntre normele Părții Speciale a
Codului pen al și, de ce nu, redimension ată concepția legislativă asupra actelor de diversiune.
Scopul tezei de doctorat constă în realizarea de exegeze și în edificarea de soluții menite
să contribuie la perfecționarea mecanismului juridico -penal în lupta împotriva actelor de
diversiune incrim inate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a României, în accepțiunea
aspectelor de lege lata și de lege ferenda .
Pentru atingerea acestui scop se impune realizarea următoarelor obiective :
– cercetarea tezelor teoretice ale oamenilor de știință din țară și de peste hotare, care au
supus analizei juridico -penale actele de diversiune ;
– determinarea naturii juridice a actelor de diversiune și verificarea temeiniciei supunerii
acestora punibilității ;
– analiza juridico -penală comparativă a elementelor con stitutive obiective și subiective
ale componenței infracț iunii prevă zute la art.343 CP RM și la art.403 CP al României ;
– examinarea având conotații critic e a unor semne estimative consacrate în dipoziția
art.343 CP RM și în cea a art.403 CP al României prin prisma condițiilor de legalitate la nivel de
incriminare, desprinse din jurisprudența C tEDO și soluționarea dilemei dacă prin acest mod de
abordare se încălcă sau nu previzibilitatea legii penale;

10
– relevarea liniilor de demarcare a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM și la art.403
CP al României de unele fapte penale conexe acestora ;
– soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.343 CP RM și cu art.403 CP al României ;
– cercetarea modelelor de criminalizare a actelor de diversiune în statel e din sistemul
anglo -saxon, continental și cel mixt în vederea receptării exp erienței pozitive a altor state privind
reprimarea acestei infracțiuni ;
– formularea recomandărilor privind c oncordarea cadrului incriminator în materia actelor
de diversiune cu exigențele politicii penale la nivel european.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute constă într-o încercare, în premieră
doctrinară, de a realiza o analiză juridico -penală complex ă a actelor de diversiune , utilizându -se
metodolog ia dreptului comparat, analiză axată pe incriminăril e de la art.343 CP RM și de la
art.403 CP al României. Aportul autorului la ridicarea nivelului de cercetare în materie se atestă
în soluționarea probleme i științifice actuale de importan ță majoră , constând în abordarea
unui examen critic asupra semnelor estimative de care a u uzat legiuit orii celor două state, și
anume – în art.343 CP RM: „a altor acțiuni”, „a altor bunuri”, respectiv în art.403 CP al
Român iei în vigoare: „orice alt mod”, „a altor bunuri” , grație cărui fapt a fost demonstrat că
aceste conținuturi generalități nu rețin încălcarea previzibilității legii penale , întrucât , datorită
conjuncturii textelor de lege și domeniul ui pe care acestea le cuprind, destinatarul și beneficiarul
normei de incriminare poate deduce sau cel p uțin anticipa: faptele care pot să angajeze
răspunderea penală și bunurile asupra cărora se influențează pentru a aduce atingere valorilor
sociale ocrotite de art.343 CP RM și de art.403 CP al României .
De asemenea, în lucrare sunt soluționate și unele probleme facultative care sunt insuficient
tratate sau în genere nu sunt reflectate în literatura de specialitate. Astfel, cu titlu de noutate
absolută, rezultatele științifice obținute în urma investigațiilor efectuate și înaintate spre
susținere, constau în :
1) elucidarea similitudinilor și diferențelor dintre normele penale ce incriminează actele de
diversiune prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova și în cel al României , pe de o parte , și
în legislația penală a altor state, pe de altă parte;
2) determinarea fundamentelor criminalizării actelor de diversiune în calitate de infracțiune
cu titlu de nomen iuris ;
3) demonstrarea tezei că actele de diversiune pot avea atât un obiect material, cât și un
obiect imaterial;

11
4) ilustrarea in toto a modalităților faptice care derivă din conținuturile neexhaustive: „a
altor acțiuni” (art.343 CP RM); „orice alt mod” ( art.40 3 CP al României);
5) desemnarea particularităților actelor d e diversiune în acord cu modus operandi al
diversioniștilor;
6) probarea tezei că actele de diversiune incriminate în legea penală a Republicii Mo ldova
și în cea a României nu sunt comise în exclusivitate din motive politice;
7) interpretarea proceselor psihice declanșate în cadrul mecanismului infracțional al actelor
de diversiune, grație cărui fapt a fost identificată modalitatea concretă a intenției cu care
acționează făptuitorul săvârșind faptele prevăzute la art.343 CP RM și, respectiv , la art.40 3 CP al
României ;
8) descrierea liniilor de demarcare a infrac țiunii prevăzute la art.343 CP RM , respectiv , la
art.40 3 CP al României , de unele infracțiuni conexe și soluționarea problemelor referitoare la
conflictul de calificări ( concurența de norme penale ) și la concursul (real ori ideal) de infracțiuni,
privite în raport cu actele de diversiune etc.;
9) ilustrarea celor mai semnificative modele de incriminare a actelor de diversiune
consacrate în statele din sistemul romano -germanic , cel anglo -saxon și din sistemul mixt .
În scopul îmbunătățirii mecanismului juridico -penal substanțial în lupta împotriva actelor
de diversiune, au fost formulate , cu titlu de lege ferenda , următoarele recomandări:
– pentru legea penală a Republicii Moldova : 1) substituirea sintag mei „securită ții de stat ”
din titlul Capitolului XVII al Codului penal al Republicii Moldova cu sintagma „securită ții
naționale ”; 2) înlocuirea termenului „diversiunea ” din denumirea art.343 CP RM cu termenul
„acte le de diversiune ”; 3) înlocuirea în preved erea de la art.343 CP RM a locuțiunii „vătămare a
integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane” prin sintagma „vătămarea sănătății mai
multor persoane”; 4) substituirea în dispo ziția art.343 CP RM a termenului „întreprindere ” cu
locuțiunea „entitate industrială ”; 5) excluderea din dispoziția art.343 CP RM a sintagmei „de stat
sau obștești”; 6) suplimentarea sancțiunii normei de la art.343 CP RM cu pedeapsa pentru
persoana juridică, după cum urmează: „cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la
8000 la 10000 unități convenționale cu lichidarea persoanei juridice ”; 7) inserarea în art.343 CP
RM a unui nou alineat, care va deveni alin.(2), apărând pe post de circumstanță agravantă, având
următorul conținut: „Aceeași faptă săvârșită de către un grup criminal organizat sau de o
organizație criminală”, se pedepsește cu închisoare de la 16 la 20 ani sau cu detențiune pe viață”.
– pentru legea penală a României : 1) înlocuirea, în prevederea de la art.403 CP al
României , a cuvintelor „în ori ce alt mod ” prin sintagma „prin orice alte metode ”; 2) substituirea ,
în dispoziția art.403 CP al României , a sintagmei „instalație industrială ” cu locuțiunea „entitate

12
industrială ”; 3) completarea dispozi ției art.403 CP al României cu sintagma „precum și
răspândirea de epidemii ” care să urmeze după cuvintele „a altor bunuri ”.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Insuficiența de interpretări
exegetice consacrate analizei juridico -penale a actelor de diversiune , constatată în procesul de
elaborare a tezei, a reținut oportunitatea abordării complexe a temeiului real al răspunderii penale
pentru actele de diversiune , precum și a temeiului juridic al răspunderii pentru fapta
prejudiciabilă corespunzătoare, constând în componența de infracțiune . Anume analiza
comparativă a reglementărilor penale ale Republicii Moldova și a le României privind
răspunderea pentru actele de diversiune , pe de o parte , și a reglementărilor penale ale altor state
în materie, pe de altă parte, comportă o semnificație cog nitivă care a permis ilustrarea natur ii
juridice și sociale a acestei infracțiunii . Privită în ansamblu, teza de doctorat reprezintă o bază
conceptuală care descrie la nivel teoretic : principiile aplicării normelor de incriminare prevăzute
la art.343 CP RM , respectiv , la art.40 3 CP al R omân iei, cauzelor practice în procesul de
încadrare juridică a faptelor; modalitățile de ajustare a cadrului incriminator care ar asigura
unitatea sistemului juridic, dar și o acoperire juridico -penală în acord cu tendințe le vizând modus
operandi al făptuitorilor .
Valoarea aplicat ivă a rezultatelor cercetării rezidă în posibilitatea utilizării c oncluziilor și
recomandărilor teoretice etalate în lucrare la cercetar ea ult erioară a infracțiunii prevăzute la
art.343 CP RM și, resp ectiv , la art.403 CP al României, în vederea soluționării controverselor
privind încadrarea juri dică a actelor de diversiune în situații atipice; în elaborarea recomandărilor
pentru practica de urmărire pena lă și cea judiciară menite să contribuie la solu ționarea unor
probleme de interpretare c e rezultă din conținuturile generalități ale textelor de lege , prin aceasta
facilitând actul de înfăptuire a justiției. De asemenea, r ezultatele investigației pot să -și găsească
aplicare în procesul de instruire a studenților și masteranzilor facultăților de d rept, dar și în
procesul de formare continuă a procurorilor, judecătorilor și a altor persoane care contribuie la
înfăptuirea justiției , precum și în procesul de legiferare.
Aprobarea rezultatelor . Cele mai semni ficative concluzii și recomandări formulate în
teză sunt reflectate în cadrul a 8 publica ții științifice. Totodată, unele exegeze , viziuni, teze
teoretice , concluzii și recomandări ce constituie rezultatul demersului investigativ au fost
prezentate la : Conferința științific ă națională cu participare internațional ă „Interferențe
universitare – integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău, 25 -26 septembrie 2012) ; Conferința
internațională desfășurată la a șaptea ediție „Educație și creativitate pentru o soc ietate bazată pe
cunoaștere ” (București, 21 -23 noiembrie 2013) și Conferința internațională desfășurată la a doua
ediție „Efecte ale crizei actuale asupra economiei globale” (Constanța, 12 -13 decembrie 2013).

13
Sumarul compartimentelor tezei
Teza de doctora t elaborat ă cuprinde: Introducere; 3 capi tole, care conțin 9 subcapitole ;
concluzii generale și recomandări , acestea fiind expuse în 157 pagini text de bază ; biblio grafia
din 206 titluri ; declarația privind asumarea răspunderii; CV -ul autorului.
În Capitol ul 1 „Implicații teoretico -normative privind răspunderea penală pentru actele
de diversiune ” se întreprinde o cercetare a materialelor științifice publicate în Republica
Moldova, în România și peste hotare, dedicate problemelor privind răspunderea penală p entru
actele de diversiune , fiind relevat aportul doctrinei în valorificarea temeiului real al răspunderii
penale pentru actele de diversiune , precum și a temeiului juridic al răspunderii pentru fapta
prejudiciabilă corespunzătoare, constând în componența de infracțiune prevăzută la art.343 CP
RM și la art.40 3 CP al României . De asemenea, au fost scoase în evidență gradul de investiga ție
și importan ța științifică pe care o implică studiile în această materie , datorită cărora a fost
identificată problema ști ințifică de importanță majoră, fiind formulate și direcțiile de soluționare
a acesteia . Tot în acest capitol au fost determinat e natura juridică a actelor de diversiune și
conceptele de bază care forme ază sistemul de referință în materie, fiind aduse și raționamentele
de criminalizare a actelor de diversiune într-o componență de sine stătătoare.
Capitolul 2 „Analiza juridico -penală a actelor de diversiune în conformitate cu legea
penală a Republicii Moldova și cu cea a României ” este consac rat investigării elementelor
constitutive obiective și subiective ale infracțiunii pe care o constituie actele de diversiune ,
potrivit legii penale a celor două state. Prin cercetarea întreprinsă cu privire la obiectul acestei
infrac țiuni, s-a constatat că actele de divers iune nu au un obiect juridic special complex, dar unul
multiplu, întrucât nici infracțiunea prevăzută la art.343 CP RM și nici cea de la art.40 3 CP al
României nu sunt infracțiuni complexe. În același traseu de investigație s -a stabilit că actele de
divers iune pot avea atât un obiect material, cât și un obiect imaterial.
În con textul cercetării l aturii obiective au fost scoase în evidență diferențele elementului
material al actelor de diversiune incriminate în legea penală română și în cea a Republicii
Moldova. Astfel, s -a argumentat că în contextul art.40 3 CP al României, explozia și incendiul
constituie metode de operare a faptei prejudiciabile de distrugere, degradare sau aducere în stare
de neîntrebuințare a bunurilor enumerate generic în normă, pe când în cazul art.343 CP RM
realizarea de explozii și incendii presupun e modalități normative alternative ale faptei
prejudiciabile. În rezultatul investigării laturii obiective s-a sesizat că , în dependență de
modalitatea normativă concretă a faptei prejudici abile cu care a operat făptuitorul, infracțiunea
prevăzută la art.343 CP RM poate fi formală sau materială. În contrast, infracțiunea prevăzută la
art.40 3 CP al României este în exclusivitate materială , întrucât presupune producerea în toate

14
cazurile și a unui rezultat . Fiind supuse unui examen critic semnele estimative de care a u uzat
legiuitorii celor două state, și anume – în art.343 CP RM: „a altor acțiuni”, „a altor bunuri”,
respectiv , în art.40 3 CP al României: „orice alt mod”, „a altor bunuri”, s-a reținut respect area
previzibilității legii penale , întrucât datorită contextul ui textelor de lege și domeniul ui pe care le
cuprind, destinatarul și beneficiarul normei de incriminare poate deduce sau cel p uțin anticipa:
faptele care pot să angajeze răspunde rea penală și bunurile asupra cărora se influențează pentru a
aduce atingere valorilor sociale ocrotite de art.343 CP RM și de art.40 3 CP al României .
Diferențele de ordin subiectiv dintre cele două norme de incriminare sesiz ate în procesul
de investigație au facilitat determinarea formei și tipului de vinovăție. S -a ajuns la concluzia că,
spre deosebire de infracțiunea de diversiune prevăzută la art.343 CP RM, actele de diversiune
incriminate în art.40 3 din Codul penal al R omân iei pot fi comise atât cu int enție directă, cât și cu
intenție indirectă. A fo st demonstrat că infracțiunea pe care o constituie actele de diversiune ,
incriminate în legea penală a celor două state, este o infracțiune cu subiect general.
Capitolul 3 „Aspecte de drept penal comparat pe verticală și orizontală în materie de
acte de diversiune ” implică , întâi de toate, o comparație pe verticală, presununând trasarea
divergențelor și convergențelor dintre actele de diversiune și unele infracțiuni adiacente, fapt c e a
permis rezolvarea problemelor referitoare la conflictul de calificări ( concurența de norme penale )
și concursul de infracțiuni, privite în raport cu calificarea faptei conform art.343 CP RM ,
respectiv art.40 3 CP al României . În același perimetru de cercetare, realizarea compara ției pe
orizontală a reținut investig area actel or de diversiune potrivit legislațiilor penale ale statelor din
sistemu l anglo -saxon, sistemul romano -germanic și din sistemul mixt . Prin acest demers, am
urmărit popularizarea, cunoașterea și aprofundarea la nivel doctrinar a conceptelor
corespondente materiei investigate, fără să statuăm ideea preluării automate a unor construcții
logice străine . Astfel, au fost determinate deosebirile de formă și de conținut ale răspunderii
penale pentru actele de diversiune în dreptul penal substanțial contemporan , pe de o parte , și a
fost evidențiat coraportul dintre legea penală a Republicii Moldova, respectiv , cea a României și
legislația penală a altor state în materia ce vizează actele de diversiune, pe de altă parte. D atorită
cercetării comparative pe orizontală, au fost valorificate modele legislative avansate, care au
servit drept bază pentru f ormularea recomandărilor de ajustare a cadrului incriminator în materia
actelor de diversiune , astfel încât text ele de lege pr evăzute la art.403 CP al României și la art.343
CP RM să acopere modus operandi al diversioniștilor și să asigure unitatea sistemului juridic .

15
1. IMPLICAȚII TEORETICO -NORMATIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA
PENALĂ PENTRU ACTELE DE DIVER SIUNE

1.1. Studiu doctrinar asupra temei tezei prin prisma materialelor științifice
Trebuie să recunoa ștem că actualmente rolul doctrinei a crescut considerabil. Fiind de
autoritate intel ectuală, aceasta are un rol diri guitor în interpretarea și aplicare a dreptului, precum
și în elaborarea dreptului, prima exercitând o influen ță asupra subiec ților de aplicare în concret a
legii penale în ce privește fundamentarea motivării solu țiilor, în timp ce a doua poate să -l ajute
pe legiuitor la îmbunătă țirea cadrul ui legal de referință , ca efect al transpunerii în via ță a
propunerilor de lege ferenda . Din aceste ra țiuni, vom realiza ab initio o cercetare a materialelor
științifice la tema tezei, având ca obiectiv surprinderea gradului de studiere a actelor de
divers iune din punct de vedere juridico -penal și, datorită acesteia, trasarea unor direc ții prioritare
de investigare a răspunderii penale pentru actele de dive rsiune incriminate în legea penală a
României și în cea a Republicii Moldova.
Întrucât s tudiul aprofu ndat al normelor penale speciale se realizează în cele trei dimensiuni
ale sale: în plan exegetic, teoretic (dogmatic) și critic [59, p.72; 97, p.9] , vom opta pentru o
cercetare a materialelor științifice la tema tezei având drept cri terii tocmai aceste di mensiuni
științifice . Vom debuta cu prima dimensiune – exegetică, întrucât acesteia i se acordă o aten ție
mai mare în literatura de specialitate. D escifrarea voinței reale a legiuitorului , așa cum aceasta
este ex primată în norma juridico -penală ce incrimin ează actele de diversiune , nu o regăsim la
nivel monografic, însă ea se reflectă la nivel de comentarii științifico-practice, manuale și
articole științifice. Făcând o generalizare a acestor materiale științifice, studiul exegetic în
materia actelor de div ersiune presupune o preocupare generală și o preocupare specială.
Preocupări speciale de a realiza o analiză juridico -penală a actelor de diversiune l e găsim
în studiile realizate cu ocazia delimitării actelor de diversiune de unele infrac țiuni similare. În
special, acest interes îl atestăm în l iteratura de specialitate rusă [153, p.53 -54; 144, p.120 -130;
174, p.17 -19; 204, p.221 -226 etc.] și în doctrina Republicii Moldova [52, p.77 -78] cu ocazia
stabilirii coraportului dintre actele de diversiune și actul terorist. Studiile respective au fost de
real folos pentru cercetarea no astră, întrucât ne -au ajutat să ne formăm o imagine clară asupra
conținutului unor elemente constitutive ale actelor de diversiune incriminate la art.343 CP RM,
respectiv , la art.403 CP al României, atunci când există identită ți ale textelor de lege cu art.281
CP FR. Astfel, ideea principală care subzistă în doctrină în legătură cu disocierea actelor de
diversiune de actu l terorist rezidă nu în identificarea teoretizată a demarcațiilor după anumite

16
criterii, ci tocmai în soluționarea problemei privind identificarea normei aplicabile, dat fiind
dificultatea probării scopului activității infracționale.
Nu p utem să nu remarcăm că, sub aspectul disocierii celor două fapte prejudiciabile , au
fost deduse anumite probleme de încadrare care rezultă din sediul materiei. Regretabil este că în
sursele la care am făcut referire supra nu există o asemenea preocupare. Acest colaps doctrinar
ne-a determinat să suplinim golul depistat, astfel încât un segment aparte în lucrarea nostră îl
constituie tocmai solu ționarea în raport cu inf racțiunea pe care o constituie actele de diversiune a
problemelor ce țin de concursul de infrac țiuni sau de conflictul de calificări. Îndeosebi, acest
segment de cercetare se impune la stabilirea coraportului dintre art.403 CP al României și lit.p)
alin.(1) art.32 al Legii României nr.535/2004, întrucât în legătură cu remanieri le legislative de
ultimă oră realizate prin Legea României nr.206/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod
penal, printre modalitățile normative ale actelor de terorism se numără și acte le de diversiune.
De asemenea, sesizând unele similitudini dintre actele de diversiune și unele infrac țiuni de
distrugere de bunuri sau care prezintă o identiatate d upă unele semne obiect ive sau subiective,
vom analiza coraportul dintre ele, întrucât nici fragmentar nu găsim materiale științifice care ar
avea ca obiect de cercetare delimitarea actelor de diversiune (art.343 CP RM ) de infrac țiunile
prevăzute la : art.13 5 CP RM (Genocidul) ; art.136 CP RM (Ecocidul) ; lit.m) alin.(2) art.145 CP
RM (Omorul intenționat săvârșit prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor
persoane) ; lit.a) alin.(2) art.197 CP RM (Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor
săvârșite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă) ; art.215 CP RM ( Răs-
pândirea bolilor epidemice ); art.229 CP RM ( Poluarea apei ); art.230 CP RM ( Poluarea aerului );
alin.(2) art.232 CP RM ( Distrugerea sau deteriorarea mas ivelor forestiere ); art.2602 CP RM
(Alterarea integrității datelor informatice ținute într -un sistem informatic ); art.2603 CP RM (Per-
turbarea funcționării sistemului informatic) ; alin.(2) art.285 CP RM ( Participarea activă la săvâr –
șirea infracțiunilor de dezordini în masă ); art.286 CP RM (Acțiunile care dezorganizează activi –
tatea penitenciarelor) ; lit.c) alin.(1) art. 2891 CP RM ( Infracțiuni contra securității aeronautice și
contra securității aeroporturilor ), lit.d) alin.(1) art. 2892 CP RM ( Infracțiuni c ontra securității
transportului naval ), lit.d) alin.(1) art.2893 CP RM ( Infracțiuni contra securității platformelor fixe ),
alin.(1) art.292 CP RM ( Folosirea substanțelor explozive sau materialelor radioactive ), lit.a)
alin.(2) art.2951 CP RM ( Utilizarea ma terialelor sau a dispozitivelor radioactive ori a instalațiilor
nucleare ), lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM (Atacul asupra unei instalații nucleare însoțită de expu –
nerea la radiație ori de eliberarea de substanțe radioactive ) etc. Nu am atestat asemenea preocu-
pare nici în literatura de specialitate română. Astfel, nu există studii în materie de demarca ție dintre

17
art.403 CP al României, pe de o parte , și alin.(4) art.253, alin.(1) art.332 , art.362 , art.363 CP al
României , pe de altă parte .
Totu și, în context ul studiului exegetic, un aport aparte la elucidarea elementelor
constitutive ale actelor de diversiune l -au adus M.Basarab, A.Boroi, T.Toader, C.Voicu (Româ –
nia); S.Brînza, A.Mardari, A.Sîrcu, V.Stati , X.Ulianovschi (Republica Moldova ); В.А. Антонов,
С.В. Дьяков , А.И. Садило, К.Н. Чиркина , Д.В. Царев, А.Ю. Шумилов ( Federația Rusă );
В.Емельянов ( Ucraina ); С.М. Рахметов, С.А. Кременцов, М.О. Колкобаев ( Kazahstan ) etc.
Am apelet în nenumărate rânduri l a lucrările publicate de ace ști autori pentru a soluționa unele
probleme ce țin de identificarea con ținutului obiectului infrac țiunii, laturii obiective, laturii
subiective și a subiectului infrac țiunii.
De remarcat că sursele de speciali tate publicate în România pe care le -am explorat vizează
actele de diversiu ne potrivit cadrului incriminator abrogat , adică art.163 CP al României în
redac ția din 1968. În legătură cu faptul că noul cadru incriminator (art.403 CP al României în
redac ția din 2009) a preluat dispozi ția din fosta lege penală , cu mici excep ții, surse le dedicate
anali zei juridico -penale a art.163 CP al României în redac ția din 1968 au fost utile pentru a
interpreta noua dispozi ție incriminatoare . Doar două surse , și anume – cea a lui A.Boroi [11,
p.660 -661] și cea a unui colectiv de autori, a l căre i redactor principal este T.Toader [126, p.606 –
607], se referă nemijlocit la prevederea de la art.403 CP al României în redac ția din 2009. De
remarcat că ultima lucrare [126, p.606 -607] a prezentat un viu interes pentru noi, constituind
deopotrivă una din tre cele mai valoroase surse de orientare la elaborarea teze i de doctorat.
Aceasta deoarece comentariul actelor de diversiune incriminate la art.403 CP a l României în
redacția din 2009 presupune o interferență dintre noua legislație penală și cea precedentă în
materia studiată. În special, autorii abordează diferențele care se impun între art.403 CP al
României în redacția din 2009 și art.163 CP al României în redacția din 1968. Relevanță pentru
studiul nostru prezintă următoarele elemente de diferențiere identi ficate în sursa citată: în
reglementarea anterioară era necesar ca fapta să fie de natură să aducă în orice mod atingere
siguranței statului, ceea ce înseamnă că nu era necesar ca posibilitatea producerii urmării să se
transforme într -o atingere efectivă a dusă siguranței statului, pe când , potrivit noii reglementări,
este necesar ca fapta să pună în pericol securitatea națională; potrivit noii reglementări, din
cadrul obiectelor ce pot fi distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuințare , au fost
eliminate uzinele și mașinile , dar acest aspect nu semnifică o restrângere a incriminării, de vr eme
ce acestea pot fi incluse în categoria instalațiilor industriale ori a mijloacelor de trans port sau în
categoria oricăror altor bunuri care sunt incluse în no ua reglementare; noua reglementare prevede
o sancțiune mai blândă în comparație cu legea penală anterioară.

18
În altă ordine de idei, în raport cu cadrul incriminator român, printre cele mai stringente
probleme depistate în materia an alizei juridico -penale a infracțiunii cerc etate se numără lipsa
unei unanimită ți de viziune cu privire la forma și tipul de vinovă ție specific actelor de
diversiune. Astfel, opiniile cu referire la ace asta se împart în două tabere:
– unii autori susțin că actele de diversiune se comit atât cu inten ție directă, cât și cu inten ție
indirectă [94, p.47; 51, p.48; 99, p.31; 125, p.18; 11, p.661 etc. ];
– alții pledează în ex clusivitate pentru o inten ție directă [6, p.30 ].
Nu sunt lipsite pe polemică nici semnele secundare ale act elor de diversiune. În timp ce
unii autori nu acceptă alt motiv de comitere a actelor de diversiune decât cel politic [51, p.48 ],
alții nu se limitează la acesta [15, p.998 -999]. Întrucât motivului infrac țiunii pe care o constituie
actele de diversiune i s -a acordat o aten ție deosebită în literatura de specialitate rusă, nu am putut
să trecem cu vederea lucrările științifice ale lui А.Ю. Шумилов [206, p.57 ] și К.Н. Чиркина
[204, p.225 ]. Pe de altă parte, un alt semn secundar al laturii subiective – scopul infrac țiunii – nu
este tratat decât în lucrările științifice publicate în statele în care scopul actelor de diversiune
prezintă relevan ță la încadrare. Tocmai prin i relevan ța la încadrare a scopului cu care se comite
infrac țiunea prev ăzută la art.403 CP al Român iei poate fi explicată lipsa în doctrina română a
unor exegeze referitoare la acest segment. Dimpotrivă, întrucât scopul infrac țiunii constituie linia
de demarcare dintre actele de diversiune și actul terorist, probabil acest semn facultativ este cel
mai v alorificat în literatura de specialitate a statelor CSI. Cu toate acestea, o singură sursă
științifică re ține în raport cu art.343 CP RM inciden ța a două scopuri interdependente: unul
principal și unul subsidiar [15, p.997 ]. Fără a -i atribui rolul de scop principal sau subsidiar, și
L.Dumneanu în monografia sa [52, p.77 ] susține că exterminarea în masă a oamenilor, cauzarea
unor leziuni corporale ori a altor vătămări a sănătă ții, dar deopotrivă și slăbirea bazei economice
și a capacită ții de apărare a Repub licii Moldova apar pe post de scop al infrac țiunii.
Momentul de consumare a actelor de diversiune este o altă direc ție de cercetare pe care o
surprindem în materialele științifice la tema tezei. Astfel, o contribu ție remarcabilă în legătură cu
aprecierea momentului concret de consumare a actelor de diversiune comise prin incendiere a
adus-o autorul rus С.А. Тимко [182, p.26 ]. Datorită teoriei elaborate de el, presupunând
determinarea modalită ții infrac țiunii în dependen ță de rolul juridic al incendierii, a m putut stabili
momentul de consumare a actelor de diversiune incriminate atât la art.343 CP RM , cât și la
art.403 CP al României. Însă, c el mai polemizat subiect în materia momentului de consumare îl
remarcăm în raport cu modalitatea normativă a faptei pr ejudiciabile de la art.343 CP RM –
răspândirea de epidemii . Nu doar în literatura de specialitate a Republicii Moldova, dar și în
materialele științifice publicate în Kazahstan , Ucraina nu există o unitate de opinie referitor la

19
momentul concret de consuma re a infrac țiunii de diversiune în cazul când aceasta se realizează
prin răspândirea unei epidemii. În timp ce unii autori tran șează dilema în func ție de caracterul
bolii infec țioase, distingând două momente de consumare a infrac țiunii [116, p.113; 2, p.76 1
etc.], alții consideră inoportună o asemenea abordare dualistă [172, p.57 ].
Semnele facultative ale laturii obiective a acestei infrac țiuni au fost tratate segmentar. În
special, timpul comiterii actelor de diversiune se regăse ște printre preocupările d octrinei, în
contextul solu ționării problemei dacă actele de diversiune sunt imputabile și pe timp de pace [63,
p.12].
În ce privește obiectul infrac țiunii analizate, o contribu ție substan țială la cercetarea lui au
adus-o autorii S.Brînză și V.Stati [15, p .995]. Aceasta întrucât a fost apreciat caracterul exact al
pluralită ții de obiecte ale apărării penale , în opozi ție cu viziunile autorilor [6, p.29; 11, p.660]
care pledează pentru un obiect juridic complex al acestei infrac țiuni, gra ție cărui fapt s -a putut
constata că actele de diversiune nu reprezintă o infrac țiune complexă.
O bună parte din materialele științifice se axează pe elucidarea valorii sociale apărate
împotriva actelor de diversiune . În toate materialele metodico -didactice sunt reflectate opi nii cu
privire la valoarea socială căreia i se aduce atingere prin c omiterea actelor de diversiune. Totuși,
trebuie să recunoaștem că materialele științifice dedicate determinării particularităților obiectului
juridic al infracțiunii implică doar o concept ualizare , fără o anumită fundamentare teoretică.
Determinând conținutul exact al valorii sociale apărate împotriva actelor de diversiune , am
apelat la unele surse care nu con țin conota ții juridico -penale [111; 112; 148, p.48; 161, p.46 ],
însă, datorită tr atării dimensiunilor c e derivă din valoarea socială le zată prin comiterea acestei
infracțiuni, am putut surprinde o identitate a obiectului juridic principal al actelor de diversiune
incriminate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a României, ch iar dacă art.343 CP
RM și art.403 CP al României diferă sub aspectul elementului subiectiv. Abordarea conceptului
propriu -zis în literatura de sp ecialitate nonjuridică denotă că sferele de securitate națională –
sfera economică și sfera de apărare – consti tuie valori sociale care , alături de relațiile sociale
referitoare la securitatea națională alias securitatea de stat, alcătuiesc obiectul juridic special
principal atât în planul incriminării actelor de diversiune în Codul penal al Republicii Moldova,
cât și în cel al României, diferen țele constând doar în maniera de reflectare în dispozi țiile
incriminatorii – individ ualizată ori neindivid ualizată.
Obiectul material al actelor de diversiune, îndeosebi cel care derivă din con ținuturile
generalită ți, este el ucidat în lucrările lui O.Loghin și T.Toader [94, p.46 ], X.Ulianovschi [2,
p.759 ], Л.Г. Гырла și Ю.М. Табарча [149, p.413 ] etc. În lucrarea autorului român V.Hornoiu
[63, p.12 ] și a autorului azer Р.М. Севдиамалиев [175, p.186 ] sunt descri se cele mai vulne rabile

20
entită ți care pot fi supuse unei influențe nemijlocit infrac ționale prin comiterea actelor de
diversiune. De asemenea, palitra de obiecte preferate de grupările diversionist -teroriste, reieșind
din cazuistica interna țională, o surprindem și în publi cația realizată de către Centrul Antiterorist
din cadrul S erviciului de Informa ții și Securitate al Republicii Moldova [69].
Subiectul infrac țiunii este o altă direc ție de cercetare în literatura de specialitate. Îndeosebi,
cercetări referitoare la subiec tul actelor de diver siune au fost realizate de : S.Brînza și V.Stati [15,
p.999 ], В.А. Антонов [144, p.121 ], С.В. Дьяков [152, p.72 ], Д.В. Царев [203, p.191 -201],
С.М. Рахметов, С.А. Кременцов și М.О. Колкобаев [172, p.58 ] etc. Astfel, segmentele
analitice vizând subiectul inf racțiunii pe care o constituie actele de diversiune cuprind:
– raționalizarea vârstei răspunderii penale pentru actele de diversiune consacrate de
legiuitor;
– verificarea ipotezei dacă subiectul infrac țiunii dispune doar de calită ți generale etc.
Cu toa te că materialele științifice pe care le -am indicat mai sus sunt de referin ță în planul
analizei elementelor constitutive ale actelor de diversiune, remarcăm că această direc ție de
cercetare nu a fost valorificat ă pe deplin. Drept obse rvație față de studiile prezentate invocăm
lipsa ori insuficiența abord ării semnelor facultative ale la turii obiective. Avem în vedere tocmai
mijloacele de comitere a infracțiunii, fără de care nu p utem identifica particularitățile
mecanismului de comitere a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, respectiv la art.403 CP al
României. Doar tangen țial, mijlocul de comitere a infrac țiunii prevăzute la art.343 CP RM este
abordat în lucrarea ce apar ține autorilor S.Brînza și V.Stati [15, p.996 ]. Nu putem să nu
remarcăm că în nicio sursă în care s -a realizat nemijlocit sau facultativ analiza juridico -penală a
infrac țiunii cercetate n -a fost re ținut că actele de diversiune incriminate în legea penală a
României și în cea a Republicii Moldova dispun, alături de obi ectul material , și de un obiect
imaterial, întrucât influen ță nemijlocit infrac țională suportă și unele entită ți incorporale.
De asemenea, în literatura de specialitate au fost omise următoarele segmente de cercetare ,
care trebuiau să -și găsească reflectar e în contextul unei analize juridico -penale :
– compa tibilitatea termino logică a dispoziției de la art.343 CP RM și, respectiv , de la
art.403 CP al României cu reglementările extrapenale de referință;
– etapele activită ții infrac ționale neconsumate ale ac telor de diversiune;
– abordarea unor cauze concrete din practica de urmărire penală ori din practica judiciară în
materia actelor de diversiune;
– nu a fo st explicată disonan ța dintre conceptul formal și cel material ale termenului utilizat
în denumirea c omponen ței infrac țiunii de la art.343 CP RM – „diversiunea”;

21
– n-au fost întreprinse studii privind actele de diversiune comise în prezen ța unei pluralită ți
constituite de făptuitori etc.
Totu și, segmente le de cercetare la care am făcut referire supra sunt mai reduse ca impor –
tanță decât omisiunea de a realiza un examen critic al dispozi ției incriminatorii prin prisma pre –
vizibilită ții legii penale. Astfel, evidențiem faptul că în literatura de specialitate lipsește cu desă –
vârșire o preocupare specială de a soluționa problemele referitoare la respectarea de către legiui –
tor a principiului legalității incriminării. Aceasta deși atât în dispoziția art.343 CP RM, cât și în
cea de la art.403 CP al României, se operează cu co nținuturi generalități, fapt c e recla mă o
polemică privind precizia incriminării. Per a contrario , acestei probleme i s -a acordat o aten ție
deosebită în raport cu alte norme de incriminare. De exemplu, în literatura de specialitate din
Republica Moldova probleme legate de respectarea legalită ții incriminării au fost cercetate de
către: S.Crijanovschi – în raport cu infrac țiunea de la art.189 CP RM [44, p.216 -223]; A.E șanu –
în raport cu infracțiunea de la art.158 CP RM [55, p.101 -105] etc. Și în literatura de specialitate
română se acordă o at enție deosebită acestei probleme, în special în studiile realizate de
D.Bujorean [19, p.40 -52], A.Iordăchescu [73, p.85 -107] etc.
Considerând de principiu soluționarea dilemei dacă semnele estimative consacrate în
dipoziția art.343 CP RM și a art.403 CP al României se opun p revizibilității legii penale, vom
supune unui examen critic semnele estimative consacrate în dispoziția art.343 CP RM și a
art.403 CP al României prin prisma condițiilor de legalitate la nivel de incriminare, desprinse din
jurisprudența CtEDO . Mai mult, am considerat că tocmai tran șarea acestei polemici reprezintă
problema științifică de importanță majoră în domeniul de studiu. Motiva ția este că soluționarea
problemei privind respectarea principiului legalită ții incriminării este mai supe rioară decât a
celei privind divergen țele de opinii referitoare la con ținutul elementelor constitutive ale actelor
de diversiune.
Deși n-au fost supuse unui examen prin prisma previzibilită ții legii penale, semnele estima –
tive de care a u uzat legiuitorii celor două state, și anume – în art.343 CP RM: „a altor acțiuni”, „a
altor bunuri”, respectiv , în art.403 CP al României în vigoare: „orice alt mod”, „a altor bunuri” –
își găsesc interpretare în varii surse de specialitate [15, p.996; 10, p.537; 116, p.11 3]. Întrucât
aceste semne estimative se regăsesc și în alte legisla ții, am apelat și la unele materiale științifice
publicate în Federa ția Rusă [173, p.482; 206, p.55 etc. ] sau în Ucraina [179, p.248 ]. Analiz a
acestor materiale științifice ne-a permis să c onstatăm că lista modalită ților faptice care se înscriu
în con ținuturile generalită ți nu sunt relevate in toto . Astfel, nu -și găse ște reflec tare în palitra altor
activită ți decât explozia și incendierea – atacul informa țional, denumit și diversiune ciberne tică
sau cyberdiversiunea. Doar fragmentar, în unele surse din Federa ția Rusă sunt expuse formele

22
atacului informa țional, sus ținându -se inciden ța răspunderii penale în conformitate cu norma ce
incriminează fapta de diversiune, dacă numitele atacuri sunt co mise în scopul inserat la art.281
CP FR [159, p.41 -45].
Materialele științifice dedicate tematicii noastre de cercetare ce apar ca investiga ție
teoretic ă (dogmatică) se referă la investigarea criminologică a actelor de diversiune , prevenirea și
combaterea acestora constituind cele mai răspândite direc ții de cercetare . Chiar cele mai vechi
surse române ști care au abordat actele de diversiune aveau conota ții criminologice, nu juridico –
penale. Ne referim la lucrarea ce apare în 1968 sub denumirea „ Organizarea și desfășurarea
muncii de securitate pentru prevenirea, descoperirea și curmarea acțiunilor de sabotaj, diversiune
și subminare a economiei naționale ” [124]. Ulterior, în 1996 estafeta tratării aspectelor
criminologice ale actelor de diversiune este prelua tă de către autorul român S.Stângaciu [119].
Conota ții crimi nologice con ține și lucrarea autorului rus И.Д. Моторный [165], în care se dă o
clasificare a actelor de diversiune, sunt descrise metodele de evaluare a vulnerabilită ților
obiec telor civile fa ță de activită țile terorist -diversioniste, precum și sunt în șiruite recomandări
privind combaterea acestora. Importan ță pentru studiul nostru sursele respective nu au prezentat .
Nu ne-am propus în calitate de obiectiv realizarea unei clasificări proprii a act elor de diversiune ,
după cum nu avem trasat obiectivul de a determina modalită ți de prevenire și combatere a
fenomenului diversiunii. Or, dacă am aborda aceste direc ții, vom deraia de la însu și scopul tezei
de doctorat care predi lect vize ază un tratament j uridico -penal al actelor de diversiune, nu însă o
cercetare criminologică.
La fel, n -au prezentat interes pentru cercetarea noastră surse le beletristice [57] ori cele cu
conota ții istorico -militare [168]. Doar lucrarea lui C.Sava și C.Monac [113] a fost v alorificată în
teza nos tră de doctorat, întrucât în e a se regăsesc exemple concrete de acte de diversiune comise
în România în contextul evenimentelor din decembrie 1989. Astfel, cu ocazia analizei actelor de
diversiune comise prin incendiere am apelat la cazuistica expusă în această lucrare, având ca
suport materialele din Arhivele Militare Române, Fond „Decembrie 1989”.
Deoarece studiul dogmatic presupune relevarea temeiul ui represiunii penale și formele pe
care le îmbracă această represiune , așa cum ele au evoluat în timp în contextul unei permanente
modificări a realității sociale pe fondul unui progres tehnologic neîntrerupt și a l unei continue
dezvoltări a internaționalizării fenomenelor sociale , în general, și a fenom enului infracțional , în
special, p reocupări referitoare la retrospect iva actelor de diversiune găsim, însă doar segmentar,
în unele surse din Federa ția Rusă. Bunăoară, doar în lucrarea lui Ю.М. Ткачевский și И.М.
Тяжкова [156, p.43 -44] sunt reflectate aspecte ale evolu ției istorice a regle mentării răspunderii
penale pentru actele de diversiune pe teritoriul actual al Federa ției Ruse. Tot în această sursă

23
surprindem unele cercetări ale actelor de diversiune sub aspect comparat pe orizontală. La
concret, autorii fac o incursiune în legisla ția penală a Uzbekistanului, Bielorusiei, Germaniei și
Franței pentru a releva particularită țile răspunderii penale pentru actele de diversiune în alte state
[156, p.46 -47]. Deoarece cercetarea răspunderii pen ale pentru actele de diversiune se dovede ște
extre m de fructuoasă în procesul metodol ogic de studiere a normelor penale speciale, în speran ța
de a recepta cele mai avansate modele de incriminare, am considerat relevant pentru investiga ția
noastră să analizăm infrac țiunea respectivă în diverse sisteme de d rept: anglo -saxon, romano –
germanic și mixt.
În altă ordine de idei, printre studiile teoretice se numără și acele surse care au tratat natura
juridică a actelor de diversiune. În special, de această problemă s -au preocupat autorii ru și: Г.М.
Миньковский ș i В.П. Равин [163, p.85 ], В.Постольник [170, p.20 ], Э.Ф. Побегайло [169,
p.203 ], Д.В. Сопов [178, p.7 ] etc. Studiile consacrate determinării naturii juridice a actelor de
diversiune s -au dovedit extrem de polemizate. Nu am putum să omitem ac est subiect, în trucât
identificarea naturii juridice a actelor de diversiune reprezintă premisa în țelegerii esen ței sociale
și de drept a numitei fapte, gra ție căreia se va putea da un răspuns asupra necesită ții incriminării
distincte a actelor de diversiune. Iată de ce, elucid area naturii juridice a actelor de diversiune și
verificarea temei niciei criminalizării faptei respective vor constitui două direc ții principale de
cercetare în lucrarea noastră. Luând în vizor aceste dire cții, nu am putut să facem abst racție de la
retrospectiva istorică a actelor d e diversiune, care va constitui o direc ție facultativă de
investiga ție.
În fine, studiul normelor penale speciale presupune și un nivel critic , pentru că nu este
suficient doar să studiezi normele penale aș a cum acestea s unt formulate, urmează și să
anticipe zi cum ar trebui ele să fie, înaintând în acest sens propuneri de îmbunătă țire a cadrului
incriminator. Cu referire la această dimensiune, doar două materiale științifice, ambele publicate
în Federa ția Rusă , au abordat actele de diversiune în accepțiunea aspectelor de lege ferenda . De
exemplu, în lucrarea sa [206, p.180 ] А.Ю. Шумилов prezintă un proiect de lege, fără însă să -și
argumen teze opțiunea, pledând pentru complet area modalită ților normative ale faptei
prejudicia bile incriminate la art.281 CP FR – „Diversiune a” cu: răspâ ndirea de epizootii și
epifiti i. Întrucât aceste modalită ți sunt reflect ate în art.343 CP RM, în cazul răspândirii de
epizootii – expres, iar în cazul răspândirii de epifi tii – implicit, fiind abso rbite de sintagma
„săvâr șirea altor ac țiuni”, nu am luat în atenție modelul propus de А.Ю. Шумилов . În schimb,
un interes pentru noi au prezentat propunerile de lege ferenda pe care le -am surprins în articolul
științific al cărui autor este А.И Садило [174, p.17 -19]. Aceasta întrucât autorul propune
comasarea dispozi țiilor nor melor ce incriminează fapta de diversiune și actul terorist sub e gida
unui singur articol, anume – a art.205 CP FR, cu denumirea „Actul diversionist -terorist”.

24
În definitiv , cercetare a fragmentară a actelor de diversiune pe care am sesizat -o în mate –
rialele științifice publicate la tema tezei , semnificația ei științifică și practică la etapa actuală de
dezvoltare a legii penale a Republicii Moldova și a celei a României fundamentează î ncă o dată
oportunitatea investigării acestei componen țe de infrac țiune, dintr -o perspectivă comparată . De
aceea, printre direc țiile prioritare de cercetare c are se impun în studiul de față se numără:
a) dintr -o perspectivă teoretică :
– nuanțarea profilul ui actelor de diversiune prin abordarea naturii juridice a faptei
prejudiciabile corespunzătoare ;
– verificarea temeiniciei supunerii punibilității actelor de diversiune;
– cercetarea modelelor de criminalizare a actelor de diversiune în diverse siteme de drept în
vederea receptării experienței pozitive a altor state în acest sens;
b) dintr -o perspectivă exegetică :
– interpretarea dispozi țiilor prevăzute la art.343 CP RM și la art.403 CP al României sub
aspectul relevării elementelor constitutive obiectiv e și subiective;
– stabilire a coraportului dintre actele de diversiune incriminate în România și în Republica
Moldova ;
– verificarea compatibilită ții dispozi ției infracț iunii prevăzute la art.343 CP RM și la
art.403 CP al României cu principiul legalită ții incriminării;
– delimitarea infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM și la art.403 CP al României de unele
fapte penale similare;
– soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
concursul de infracțiuni, privite în rap ort cu art.343 CP RM și cu art.403 CP al României;
c) dintr -o perspectivă critică :
– determinarea caren țelor de care suferă cadrul incriminator în materia actelor de
diversiune în planul legii penale a Republicii Moldova și al legii penale a României;
– formularea recomandărilor de ajustare a cadrului incriminator în unison cu exigențele
politicii penale la nivel european.

1.2. Natura juridică și fundamentarea criminalizării actelor de diversiune
Apărarea eficientă împotriva actelor de diversiune se im pune ca efect al metamarfozelor
intervenite grație multiplelor modificări a le relațiilor sociale, care nu au putut să nu influențeze
conceptualizarea fenomenului investigat. Dacă anterior termenul „diversiune” era utilizat pentru
desemnarea operațiunilor, p rin care se aduceau prejudicii inamicului cu scopul înfrângerii lui în
cadrul ostilităților armate viitoare, prin efectul slăbirii capacităților de luptă ale acestuia, atunci

25
astăzi termenul în discuție a căpătat prin esență o largă amploare , fiind tratat distinct, fără a avea
însă un conținut clar și precis.
Etimologic, lexemu l diversiune provine din latinescul diversio , -nis, desemnând o „detur –
nare, abatere, manipulare, mistificare, deviere a intențiilor, gândurilor sau rosturilor cuiva ”. În
Dicționarul explicativ ilustrat al limbii române [47, p.593] diversiunea este interpretată ca fiind o
încercare de a schimba cursul unei acțiuni, al unei activități, de a abate intențiile sau preocupările
cuiva (creând probleme false); acțiune politică care are ca sc op distragerea atenției de la
problemele reale ale vieții publice. De asemenea, potrivit aceleiași surse, diversiunea este con –
cepută și dintr -o perspecivă militară, presupunând o acțiune realizată prin procedee specifice
(distrugeri, sabotaje, propagandă) în scopul provocării de pierderi, întârz ierii acțiunilor de luptă
sau în scopul influențării moralului inamicului.
Într-o formulare acceptată , reieșind din sensul uzual al termenului, diversiunea înseamnă
încercarea de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) inten –
țiile, gândurile sau planurile cuiva, iar în domeniul militar poate fi socotită ca o acțiune astfel
dusă încât să -l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă , manifestată prin dis –
trugeri, sabotaje, propagandă etc.
De asemenea, termenul diversiune are și conotații procesuale. Bunăoară, în unele state
(precum Austria) diversiunea reprezintă un drept disc reționar al acuzatorului de stat, prin care se
înlocuiește procedura penală formală cu alt ceva, fiind o modalitate mai puțin costisitoare de
rezolvare a problemei infracționalității. Astfel, în Capitolul IX din Codul de procedură penală al
Austriei este reglementată procedura renunțării de către procuror la dreptul de a continua
urmărirea penal ă imediat după ce suspectul a îndeplinit condițiile ce i s -au impus, cum ar fi : plata
unei anumite sume de bani, îndeplinirea unor lucrări în beneficiul societății etc. [181, p.6].
Dacă în sens uzual sabotajul apare drept procedeu a l diversiunii, atunci în legisla țiile con –
temporane progresive , atât din familia dreptului continental, cât și din familia dreptulu i comun
(așa cum vom vedea în secțiunea 3.2 a prezentei lucrări ), sabotajul reprezintă categori a legisla –
tivă substitutivă actelor de diversiune . Bunăoară, în legisla ția militară specială a Statelor Unite
ale Ame ricii sabotajul este definit ca un act comis cu inten ția de a prejudicia, a împiedica sau a
obstruc ționa protec ția na țională a statului prin deterio rarea sau distrugerea ori prin tentativa de
deterio rare sau distrugere a protec ției na ționale ori a oricărui material militar, clădire sau bun,
inclusiv resursele umane sau naturale [141] . În concepția majorității cercetătorilor , noțiunea de
sabotaj , în cea mai acceptată formă, se asociază cu ac țiuni militare de distrugere a agen ților
adversari pe timp de război. După cum a demonstrat istoria, sabotajul întotdeauna a fost folosit în
calitate de metodă promptă de spionaj în diferite războaie. Cu toate acestea, no țiunea de sabotaj

26
nu se reduce doar la p erioada de răzb oi, ci este cu mult mai largă. P entru a demonstra cele
expuse , vom aduce argumente de rigoare. În această ordine de idei, relevăm că cuvântul sabotaj
provine din cuvântul francez sabot – un gen de încăl țăminte confec ționată din lemn pe care o
purtau țăranii france zi. Aproximativ la mijlocul secolului al XIX-lea, țăranii au fost obseda ți de
gândul precum că ma șinile și aparatajele de la uzine îi pot înlocui, adică le făceau concuren ță. În
literatura de specialitate se sus ține că muncitorii din Franța distrugeau cu propria încăl țăminte
aparatajele și ma șinile la locul de muncă [139, p.340] . Astfel , cuvântul sabotaj a început să
semnifice orice formă de distrugere a proprietă ții de către persoane care comit aceste ac țiuni în
mod inten ționat și deliberat. Cu timpul, sabotajul este definit ca distrugerea cu rea -voință a
proprietă ții ce aparține adversarului de către muncitori în cazul apari ției unor conflicte la serviciu
sau pe timp de război de către agen ții adversari sau simpatizan ții lor.
O semn ificație apropiată conceptualizării de mai sus i -a atribuit sabotajului legiuitorul
român în legea penală a României în redacția din 1968, infracțiune abrogată prin Decretul -Lege
nr.12/1990 [46]. Fiind incriminată distinct de actele de diversiune, potrivit art.164 , fapta de
sabotaj consta în fapta unui funcționar sau alt angajat care, în exercițiul atribuțiilor sale de
serviciu, nu îndeplinea un act ori îl îndeplinea în mod defectuos și prin aceasta perturba deosebit
de grav activitatea unei organizații soc ialiste sau cauza o pagubă importantă economiei naționale,
cu scopul de a aduce în orice mod atingere securității statului. Motivul pentru care s-a operat
dezincriminarea în acest caz este acela că în perioada 1969 -1989 s -a făcut abuz de acest text
legal, datorită interpretării lui nepermis de extensive.
De altfel, și Codului penal al Republicii Moldova în redacția din 1961 [28] îi este
cunoscută fapta de sabotaj, fiind incriminat ă distinct de diversiune, anume – la art.66,
presupunând acțiunea sau inacțiu nea, îndreptată la subminarea industriei transporturilor,
agriculturii, sistemului monetar, comerțului sau a altor ramuri ale economiei naționale, precum și
a activității organelor de stat sau a organizațiilor obștești în scopul de a slăbi Statul, dacă ace astă
faptă a fost săvârșită prin folosirea întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor de stat sau
obștești ori prin împiedicarea funcționării lor normale.
O altă categorie similară diversiuni i este subversia. Pentru unii autori, termenul respectiv
presupune orice formă de vulnerabilitate a sistemelor moderne de guvernare împotriva tuturor
tipuri lor de atentate. Serviciu l britanic de S ecuritate (the British Security Service – M15) a definit
noțiunea de subversie ca o inten ție generalizată îndreptată s pre subminarea democra ției
parlamentare prin metode politice, industriale și violente [140, p.4 ]. În legisla ția militară specială
a Statelor Unite subversia este definită ca acordare de sfaturi, cauzare sau tentativă de a cauza
insubordonare, împotrivire, revoltă sau refuz de a -și îndeplini înda torirea de către oricare

27
membru al for țelor armate ale Statelor Unite sau ale Departamentului Protec ție a personalului
civil cu int enția de a împiedica, deteriora sau influ ența loialitatea, moravurile ori disciplina
forțelor armate. În concepție a lui W. Rosenau , activită țile de subversie reprezintă ac ți-uni
destinate pentru subminarea for ței militare, economice, psihologice sau politice a regimului.
Noțiunea de subversie nu coincide cu categoriile de trădare, rebeliune , sabotaj sau spionaj. Sub
această defini ție cad diferite forme de manifestare a violen țelor prin natura lor non -militară .
Autorul consideră că subversia poate fi privită ca o formă de terorism non -violent. Potrivit
acestui autor, uneori ac țiunile de subve rsie precedează în timp conflictul armat [140, p.4 ].
Revenind la conținutul și semnificația diversiunii, reiterăm că niciuna dintre interpretările
prezentate supra nu reflectă ad integrum conceptul de diversiune, atât timp cât lipsește cu
desăvârșire accep țiunea juridică; or, trebuie să rec unoaștem că la baza diversiunii stă nu tocmai
distragerea atenției de la problemele reale ale vieții publice, dar tendința de a dăuna securității
naționale , îndeosebi prin slăbi rea bazei economice și a capacității de apăr are a țării. Aceasta
deoarece sensul juridico -penal al termenului „ diversiune” nu poate fi conceput decât prin prisma
realității normative atribuite de legiuitor prin incriminarea de la ar t.343 CP RM în redacția din
2002 [29] și prin cea de la art.403 CP a l României în redacția din 2009 [32]. Astfel, potrivit legii
penale a României în vigoare, actele de diversiune incriminate la art.403 CP presupun:
„Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin
explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalațiilor industriale, căilor de comunicație,
mijloacelor de transport, mijloacelor de tele comunicație, construcțiilor, produselor industriale
sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naț ională”. Un conținut
similar atribuit actelor de diversi une îl găsim și în fostul cadru incriminator român. Avem în
vedere conținutul art.163 CP al României în redacția din 1968 [31], care se deosebește de actuala
reglementare doar prin modalitatea de form ulare a urmării imediate . De asemenea, nu este lipsită
de interes definiția dată de legiuitor actelor de diversiune în precedentul legislativ nefuncțional,
și anume : în Codul penal al României în redacția din 2004 [30]. La concret, răspunderea penală
pentr u actele de diversiune în acest act legislativ era consacrată în art.285 din Titlul III „Crime și
delicte contra securități i naționale” al Părții Speciale, deci fără vreo modificare a apartenenței
generice la grupul de infracțiuni c onsacrat în Codul penal în vigo are. Novația adusă în Codul
penal al României în redacția din 2004 față de Codul penal în redacția din 1968 și , respectiv, față
de Codul penal în redacția din 2009 rezidă în alternativitatea urmării imediate: a) starea de
pericol pentru securitatea națională, alias securitatea statului sau b) starea de pericol pentru
securitatea unui stat aliat. Remarcăm că legea penal ă a României în vigoare nu leagă existența
actelor de diversiune de incidența unei stări de pericol , inclusiv pentru securitatea unui stat aliat.

28
Susținem această poziție legislativă, întrucât nu există vreun temei de apărare prin prisma
incriminării cercetate a securității un ui stat aliat. Aceasta întrucât valoarea socială și, implicit ,
relațiile sociale referitoare la aceasta, ce alcăt uiesc conținutul obiectul ui juridic special al
infracțiunii , sunt într -o conexiune de derivație organică cu valoarea și relații le sociale ce
reprezintă obiectul juridic generic al infracțiunii. Astfel concepute lucrurile, apărarea securității
unui stat ali at, ca efect al consacrării în conținutul constitutiv al normei ce incriminează actele de
diversiune a urmării imediate ami ntite, ar avea drept consecință depășirea cadrului de valor i
sociale ce se desprinde din titulatura Titlului X al Părții Speciale a C odului penal al României .
În alt context, în acord cu art.343 CP RM, diversiunea este definită după cum urmează:
„Săvârșirea, în scopul slăbirii bazei economice și a capacității de apărare a țării, a unei explozii ,
incendieri sau a altor acțiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea
integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea întrep –
rinderilor, clădirilor, căilor și mijloacelor de comunicație, a mijloacelor de telecomunicație ori a
altor bunuri de stat sau obștești, precum și provocare a, în aceleași scopuri, a unor o trăviri sau răs –
pândirea unor epidemii sau epizootii ”. În context, reiterăm că accepțiunea juridico -penală a noți –
unii de diversiune consacrată în legea penală a Republi cii Moldova prezintă anumite diferențe în
raport cu definiția dată în actul normativ extrapenal – Legea Republicii Moldova privind securi –
tatea aeronautică, nr.92 din 05.04.2007 [83]. Potrivit art.2 al acesteia, diversiunea este definită ca
o acțiune sau i nacțiune care conduce la distrugerea sau avarierea intenționată a aeronavelor, clă –
dirilor, construcțiilor, mijloacelor de comunicație și altor bunuri ale agenților aeronautici și prin
care este periclitată activitatea aviației civile. În aceste condiții, divergențele dintre definiția noți-
unii de diversiune , formu lată în legea penală și în actul normativ extrapenal amintit, vin în con –
tradicție cu principiile legiferării ce caracterizează profilul tehnico -legislativ al diversiunii.
Totuși , aceasta nu este cea mai gravă carență strecurată în plan legislativ. Considerăm că un mai
mare impact negativ asupra calității legii penale are însăși titulatura art.343 CP RM. În pofida
încercărilor de a -i atribui termenului de diversiune conotația unei fapte, acesta nu poate să ex –
prime decât ideologia unei activități infracționale violentale. În plan consecvent, ideologia repre –
zintă ansamblu de idei, reprezentări, mituri, elaborate de mișcările politice, într -o formă mai mult
sau mai puțin sistematică, în vederea orien tării comportamentului cetățenilor în problemele fun –
damentale ale dezvoltării societății (modul de guvernare, natura sistemului economic, obiectivele
dezvoltării sociale ori valorile morale demne de a fi îmbrățișate etc.) [48, p.127] . De aceea, desti –
natarului și beneficiarului legii penale i se cre ează impresia că , de fapt , se reprimează nu tocmai
materializarea faptică a ideologiei, dar însăși ideologia promovată, ceea ce vine în contradicție cu
principiul desemnat prin adagiul latin „cogitationis poenam nemo patitur” , adică gândul nu se

29
pedepsește. În realitate însă, în dispoziția normei sunt reflectate modalitățile faptelor prejudicia –
bile ale ideologiei. Prin urmare, considerăm că există o necorespundere serioasă între titlul
art.343 CP RM și dispoziți a acestuia. Este adevărat că în procesul de încadrare juridică a faptei,
dispoziția este cea de care se conduc subiecții oficiali învesti ți cu aplicarea legii penale, nu însă
titulatura incriminări, iar ultima trebuie să exprime esen ța juridică a faptelor prejudiciabile repri –
mate ; or, doar o astfel de abordare poate fi percepută adecvat de destinatarul și beneficiarul legii
penale. Strecurarea acestei carențe se datorează influenței vădite pe care a u avut-o reminiscențele
cadrului incriminator sovietic asupra legii penale a Republicii Moldova în redacția din 1961 și în
cea din 2002 (în vigoare) , dar deopotrivă și preluarea de către legiuitorul basarabean a modelului
juridico -penal al Federației Ruse în materie de diversiune. Avem în vedere tocmai art.68 din
Codul penal al RSFSR în redacția din 1960 (abrogat) [196], precum și art.281 din Codul penal al
Federației Ruse în redacția din 1996 [194] , care de asemenea este intitulat „Diversiunea ”.
Apelând la procedeul comparării pe orizont ală, nu putem să nu remar căm că atât în Codul
penal al României în redacția din 1968, cât și în Codul penal al României în redacția din 2004 și ,
respectiv , în redacția din 2009, norma de incriminare prevăzută la art.163, art.285 și, respeciv , la
art.403 se intitulează „Actele de diversiune”.
În plan retrospectiv, amintim că legea penală a Republicii Moldova s -a mai confrunta t cu
astfel de situații, când titlul articolului indica asupra unei ideologii și nu asupra faptei preju –
diciabile însăși. Bunăoară, până la adoptarea Legii Re publicii Moldova pentru modificarea și
completarea unor acte legislative, nr.136 din 19.06.2008 [78], art.278 CP RM era intitula t „Tero –
rismul”, iar prin legea sus -menționată titlul atura acestuia a fost înlocuit ă cu denumirea „Ac tul
terorist”. Această rema niere legislativă nu este lipsită de un fundament juridic. Avem în vedere
tocmai prevederile art.2 al Legii Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului,
nr.539 din 12.10.2001 [75], care definesc terorismul drept ideologie a violenței (sublinie rea ne
aparține – n.a.) și practică de a influența prin violență lua rea unei decizii de către autori tățile
publice sau organizațiile internaționale, însoțite de intimidarea populației și/sau de alte acțiuni
violente ilegale. Deci, rațiunea pentru care este preferabilă noua re dacție a titlului art.278 CP RM
rezidă și în compatibilizarea instrumentariul ui penal în domeniu cu esența terminologiei, care
trebuie să fie utilizată constant, prin aceasta îndeplinind exigențele înscrise în prevederile de la
lit.e) a rt.19 al Legii Republicii Moldova privind actele legislative , nr.780 din 27.12. 2001 [80],
potrivit cărora : „terminologia, utilizată în actul elaborat, este constantă și uniformă ca și în cele –
lalte acte legislative (sublinierea ne aparține – n.a.) și în re glementările legislației comunitare ”.
Reieșind din faptul valabilității acestor rațiuni referitor și la materia art.343 CP RM , pro –
punem, cu titlu de lege ferenda , redenumirea normei sus -indicate din „Diversiunea ” în „Actele

30
de diversiune ” [35, p.113 ]. Nu avem premise de a fi receptată în Codul penal al Republicii
Moldova și în cel al României terminologia substitutivă a actelor de diversiune – „sabotaj ”,
răspândită pe larg în legislații le penale ale altor state . Deoarece în procesul de legiferare un
aspec t important este contextul istoric al reglementării răspunderii penale pentru fapta preju –
diciabilă cercetată, așa cum am susținut supra , legislația penală aplicabilă pe teritoriul actual al
Republicii Moldova și pe cel al României a cunoscut o diferență în ce privește conținutul faptei
prejudiciabile reprezentând sabotaj și acte de diversiune, prima pierzându -și actualmente
oportunitatea de a evolua ca infracțiune, din cauza conținutului excesiv de ambiguu și imprecis.
Totuși, până la o eventuală modificar e a titlului art.343 CP RM, termenul „diversiune ” este cel
care va fi utilizat ca precept al normei de incriminare în contextul prezentului demers științific.
Întrucât ne -am propus să tratăm această infracțiune dintr -o perspectivă comparată, atunci când
vom aborda aspectul comparat vom utiliza termonologia consacrată în legea penală română.
Abordând la concret natura juridică a actelor de diversiune, ab initio , constatăm că în
literatura de specialitate nu există o viziune unitară referitoare la acest subie ct. Astfel, î ntr-o
primă concepție, actele de diversiune sunt raportate infracțiunilor din sfera criminalității
ecologice [71, p.26 ]. Cu o asemenea alegație nu putem fi de acord, deoarece prin comiter ea
actelor de diversiune nu sunt lezate nici în exclusiv și nici în principal relațiile sociale cu privire
la integritatea mediului. Este adevărat că prin explozii, incendii, infestări radioactive etc. suferă
mediul ambiant, însă această valoare socială apare în plan secundar. Mai mult ca atât, elementul
materi al al actelor de diversiune nu se reduce doar la aceste activități infracțio nale, motiv din
care raportarea actel or de diversiune la categoria infracțiunilor din sfera criminalității ecologice
nu reflectă ad integrum adevărata natură ju ridică a infracțiuni i cercetate de noi.
Nu putem împărtăși nici viziunea lui M. -V. Grigoroiu , potrivit căreia a ctele de diversiune
constituie un risc și o amenințare la adresa ordinii publice [62, p.147 ]. Întrucât actele de
diversiune sunt dislocate în Titlul X „Infracțiuni c ontra securității naționale” din Partea Specială
a Codului penal al României și, respectiv, în Capitolul XVII „Infracțiuni contra autorității
publice și securității de stat” din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova, nu mai
poate fi pus la îndoială faptul că actele de diversiune constituie o amenințare la adresa securității
naționale, fapt probat și de sintagma pe care o utilizează legiuitorul în art.403 CP al României :
„dacă fapta pune în pericol securitatea națională” . Însuși autorul relev ă că o rdinea publică este
o stare de drept și de fapt care permite realizarea și menținerea echilibrului bazat pe consensul
social necesar funcționării optime a ansamblului social în condițiile reglementărilor juridice
interne în vigoare, consacrării, apăr ării și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor, a avutului public și privat, a celorlalte valori supreme, în scopul promovării și

31
afirmării progresului social într -o societate democratică [62, p.36 ]. Astfel, orice act de distrugere,
degradare sau aducere în stare de neîntrebuințare a bunurilor prin incendiere ori explozie poate să
constituie o ameni nțare la adresa ordinii publice, însă dacă aceste activități infracționale pun în
pericol securitatea națională , așa cum o cere nor ma de incriminare, nu există nici un dubiu că
ordinea publică este eclipsată pe fundalul securității naționale.
Într-o altă optică, art.343 CP RM este o normă ce incriminează fapte c are se pot manifesta
ca acte de corupție, dacă diversiunea este săvârșită c u folosirea situației de serviciu din interes
personal, nu din convingeri de ordin ideologic, național sau de altă natură (este cazul unui
comandant al trupelor de geniu din cadrul armatei naționale) [8, p.24 ]. Întrucât această viziune
este reflectată în l iteratura de specialitate basarabeană, urmează să verificăm dacă alegația
reliefată corespunde cadrului juridic al Republicii Moldova. Astfel, prezintă relavanță alin.(2)
art.16 al Legii Republicii Moldova privind prevenirea și combaterea corupției, nr.90 din
25.04.2008 [82], potrivit căruia sunt acte de corupție: coruperea activă; coruperea pasivă; traficul
de influență, luarea de mită și darea de mi tă. Prin urmare, nu există nici un fundament legal de a -i
atribui diversiunii statut ul de act de corupție. Es te adevărat că în Codul penal al Republicii
Moldova sunt consacrate multiple incriminări care sunt sau pot fi legate de folosirea situației de
serviciu, dar aceasta încă nu înseamnă ca toate aceste incriminări presupun acte de corupție.
Convențional, le pu tem cataloga ca infracțiuni care aduc atingere activității de serviciu.
Cele mai răspândite viziuni asupra naturii juridice a actelor de diversiune sunt cele care
concep numita activitate infracțională ca varietate sau formă de manifestare a terorismului.
Bunăoară , în concepția autorilor Г.М. Миньковский și В.П. Равин , drept varietate a teroris –
mului este recuno scut, printre altele , terorismul sub formă de diversiune [163, p.85 ]. La fel
consideră și autorul rus В.Постольник. Potrivit acestuia, diversiunea c a specie a actelor teroriste
se realiz ează pe calea exploziei mijloacelor de transport sau a încăperilor cu scopul cauzării de
daune sau exterminării oamenilor [170, p.20 ]. În același spirit, autorul rus Э.Ф. Побегайло
susține că diversiunea, de rând cu lu area de ostatici , reprezintă forme de manifestare a activității
teroriste [169, p.203 ]. O abordare similară întâlnim și în unele surse de specialitate române.
Astfel, se relevă că diversiunea , alături de sabotaj și influența psihologică , reprezintă manifes tări
ale terorismului de stat [45, p.74 ]. Și în literatura de specialitate din Republica Moldova este
împărtășită viziunea potrivit căreia diversiunea este un tip al actelor teroriste [53, p.67 ].
Considerăm că conceptualizarea de mai sus reprezintă o refl ecție a interpretării etimiolo –
giei terorismului dată în Dicționarul modern al cuvintelor străine [145, p.733 ], potrivit căruia
termenului „terror” reprezintă politic a de intimidare, suprimare a concurenților politici și de
clasă, cu aplicarea violenței pâ nă la distrugerea fizică; mijloc de atingere a scop urilor politice sau

32
de altă natură prin diversiuni (sublinierea ne aparține – n.a.), omoruri, răpiri de persoane etc. Dat
fiind reținerea terorii în contextul ambelor ideologii, unii autori înc earcă să tra seze o demarcație
între teror ism și diversiune, indicând asupra lipse i echipolenței dintre acestea. Astfel, Л. Мелик –
Шахназарян consideră că organizarea atacurilor asupra structurilor de forță, fiind promovată
discriminarea pe motiv de naționalitate, repre zintă diversiune, dacă aceasta este orientată spre
slăbirea capacităților economice și militare a le statului ce a uzurpat puterea în cadrul grupului
etnic. Astfel, autorul susține că diversiunea apare , inevitabil, ca una dintre metodele de luptă
național -liberală , prin apelarea la forța militară, în statele care privează popoarele înrobite de
dreptul la exprimar ea democratică a cerințelor lor . De fapt, diversiunea este un răspuns la
teroarea statului împotriva populației, iar un exemplu în acest sens reprezi ntă acțiunile Partidului
Muncitorilor din Kurdistan, orientate spre slăbirea aparatului represiv de stat turc [162]. Mai
explicit reflectă incidența terorii în contextul actelor de diversiun e M.Puiu. Potrivit acestuia, în
materialitatea sa, terorismul păst rează însușirile oricărui act de teroare, vătămări grave contra
persoanei, sechestrări de persoane, omoruri, violențe, distrugeri, degradări și acte de diversiune
(sublinierea ne aparține – n.a.) etc. săvârșite cu intenția creării unei stări de pericol, de teamă, de
panică în rândul populației (distrugerea căilor de comunicație, otrăvirea cursurilor de apă,
explozii, propagarea de epidemii, atentate cu bombă etc.) [104, p.59 ].
Întrucât terorismul și diversiunea se deosebesc tocmai prin scopul pe care -l urmă rește
făptuitoru l, ne opunem viziunii , potrivit căreia între acestea există coraportul gen-specie ; or, dacă
exploziile, incendiile sau alte activități se comit în scopul slăbirii bazei economice și a capacității
de apărare a țării ori dacă acestea pun în p ericol securitatea națională, este lesne de înțeles că nu
securitatea publică, dar securitatea de stat alias securitatea națională este afectată. Prin urmare ,
actele de diversiune nu constitui e procedee de realizare a acte lor teroriste.
Unii ar putea ripos ta asupra opiniei expuse, făcând referire la anumite remanieri legislative
incidente atât legislației Românie i, cât și legislației Republicii Moldova. Astfel, î n planul ordinii
juridice a României, crucială este remanierea legislativă adusă Legii României privind preveni –
rea și combaterea terorismului, nr.535 din 2004 [90], prin Legea nr.187 din 2012 pentru punerea
în aplicare a Legii nr.286/2012 privind Codul penal [87]. Potrivit lit.p) alin.(1) art.32 al Legii
României privind prevenirea și combaterea ter orismului, nr.535/2004, actele de diversiune sunt
catalogate ca acte de terorism. Considerăm că această redefinire a actelor de terorism nu are ca
rezultat transformarea actelor de diversiune într -o specie a actelor de terorism. Concluzia o
deducem prin a pelarea la interpretarea literară a sintagmei „constituie acte de terorism … săvâr –
șirea uneia dintre următoarele fapte” , adică fapte ce constituie infracțiuni tradiționale. În acest
mod, legiuitorul nu a știrbit din autonomia actelor de diversiune incri minate în Codul penal al

33
României. Deoarece art.403 CP al R omân iei nu face trimitere la un scop special asemănător
celor din Legea 535/2004, în mod logic, un act de diversiune ce corespunde tuturor elementelor
prevăzute de lex specialis urmează să fie sanc ționat în baza ultimei. Astfel, considerăm că actele
teroriste ar trebui privite ca fiind o variantă agravată a actelor de diversiune c e apare ca o infrac –
țiune tradițională deja sancționată pe plan intern. Aceasta deoarece, din moment ce Legea
535/2004 a preluat actus reus din art.403 CP al Român iei, alăturând la acesta un scop special,
obiectivul urmărit de legiuitor este unul evident – dorința de a sancționa mai aspru latura mate –
rială prezentă în dreptul comun, atunci când există un anumit element de or din subiectiv (altul
decât mens rea necesar pentru imputabilitatea faptei materia le prevăzute de art.403 CP al
României în vigoare).
Acest element suplimentar se caracterizează printr -o periculozitate sporită, neavând nimic
în comun cu vinovăția necesar ă pentru aplicarea răspunderii penale în baza art.403 CP al
Româ niei. Tratamentul sancționator agravat nu va deriva din vinovăție, ci din periculozitatea
abstractă a faptei , care se fundamentează pe unul din următoarele scopuri, esențial calificării
întregii fapte ca fiind un act ter orist: intimidarea populației; constrângerea unei autorități publice
sau a unei organizații internaționale de a îndeplini sau de a nu îndeplini sau de a se abține de la
îndeplinirea unui anumit act; destabilizarea gravă sau distru gerea structurilor politice funda –
mentale, constituționale, economice sau sociale ale unui stat sau organizații internaționale.
În același spirit, relevanță prezintă prevederile Legii Republicii Moldova pentru modifica –
rea și completarea unor acte legislat ive, nr.136 din 19.06.2008 [78], prin care Partea Generală a
Codului penal al Republicii Moldova a fost completat ă cu un nou articol, devenind art.13411, pot-
rivit căruia infracțiunea de diversiune este recunoscută ca fiind o infracțiune cu caracter terori st.
Pentru a decide asupra temeiniciei unei astfel d e catalogări, vom analiza, întâi de toate,
motivele reținute în Nota informativă a proiectului Legii pentru modificarea și completarea unor
acte legislative, nr.136 din 19.06.2008 [101]. Astfel, în rapor t cu redacția art.13411 CP RM, s -a
motivat necesitatea consacrării acestuia în legătură cu a justarea Codului penal al Republicii
Moldova la prevederile tratatelor internaționale în d omeniul terorismului, prin aceasta Republica
Moldova îndeplinindu -și angaj amente le asumate de la ratificarea tratate lor privind inc riminarea
faptelor de terorism, fără a se indica la concret actul internațional al cărui conținut este receptat.
Analizând toate actele internaționale în domeniul terorismului ratifica te de Republica Moldova,
putem constata că doar în Amendamentul la Convenția privind protecția fizică a materialelor
nucleare, adoptat la Viena la 8 iulie 2005 [79], se face mențiune , în prevederea de la lit.e) art.1,
asupra sabotajului (diversiunii), acesta fiind defin it drept orice act deliberat executat împotriva
unei instalații nucleare sau material nuclear aflat în utilizare, depozitare ori transport, care ar

34
putea pune în pericol în mod direct sau indirect sănătatea și securitatea personalului, a populației
ori a m ediului înconjurător prin expunerea la radiații sau prin elibe rarea de substanțe radioactive .
La rândul lor , statele părți sunt obligate să supună pedepsei penale în dreptul intern comiterea
intențioantă a următoarelor fapte care concordă sabotajului : a unui act fără a avea împuternicirea
legală, care constă în dispersarea materialelor nucleare și care provoacă ori poate provoca
decesul sau vătămarea corporală gravă a vreunei persoane ori poate produce pagube importante
asupra proprie tății sau mediului înco njurător (lit.a) alin.(1) art.7) ; a unui act îndreptat împotriva
unei instalații nucleare sau a unui act care se interpune operării unei instalații nucleare, în cazul
în care infractorul cauzează în mod intenționat ori în cazul în care are cunoștință de fa ptul că acel
act poate cauza decesul sau vătămarea corporală gravă a oricărei persoane ori pagube importante
asupra proprietății sau mediului înconjurător prin expunerea la radiații ori prin eliberarea de
substanțe radioactive, cu excepția cazului în care actul este întreprins în conformitate cu legis –
lația națională a statului parte pe teritoriul căruia este amplasată instalația nucleară (lit.e) alin.(1)
art.7). Nici în textul Convenției privind protecția fizică a materialelor nucleare din 28.10.1979
[43], nici în Amendamentul la acest act internațional nu există vreo mențiune asupra faptului că
sabotajul (diversiunea) este o faptă cu caracter terorist. Mai mult ca atât, în Preambulul actului
internațional termenii terorism și sabotaj sunt folosiți în conte xte diferite, fără a se sugera asupra
unui anumit coraport. Din aceste rațiuni, considerăm inadecvată și lipsită de temei privarea acte –
lor de diversiune incriminate la art.343 CP RM de autonomia de care trebuie să beneficieze. Iată
de ce, ne alăturăm vizi unii potrivit căreia d iversiunea nu este o infracțiune cu caracter terorist
[147, p.113; 166, p.59] ; actele de diversiune reprezintă o faptă gravă care poate fi asociată
actelor de terorism [72, p.147] . Deoarece actul terorist și actele de diversiune se de osebesc prin
câteva semne constitutive, aceste infracțiuni trebuie să fie considerate conexe, păstrându -și auto –
nomia una față de alta. Din aceste raț iuni, este absolut important a trasa într e ele anumite linii de
demarcație , direcție de cercetare care își va găsi oglindire în secțiunea 3.1 a prezentei lucrări.
Într-o altă opinie , diversiunea este concepută drept infracțiune de orientare extremistă [178,
p.7]. Se pare că , raportând această opinie la ordinea juridică consacrată, alegația relevată are șan –
se de viabilitate. Or, î n acord cu art.1 al Legii Republicii Moldova privind contracararea activită –
ții extremiste, nr.54 din 21.02.2003 [81], ca activitate extremistă este considerată , printre altele ,
activitatea persoanei fizice în vederea planificării, org anizării, pregătirii sau înfăptuirii unor
acțiuni orientate spre subminarea securității Republicii Moldova (sublinierea ne aparține – n.a.).
După identificarea naturii juridice a actelor de diversiune, vom aborda un alt subiect, nu
mai puțin important. Est e vorba despre verificarea temeiniciei de a supune punibilității actele de

35
diversiune sub forma unei incrimin ări de tip nomen iuris . Abordarea subiectului se impune într –
un context juridico -istoric, dar și juridico -compartativ pe orizontală.
Astfel, a pelând la retrospectiva istorică, remarcăm că în Codul penal român în redacția din
1936 [33] actele de diversiune nu erau incriminate separat . Acestea erau concepute ca o crimă
contra siguranței exterioare a statului, fiind reținută la art.188 pct.8 CP (Crima de trădare) ,
constând în fapta celuia care pe timp de război distruge, incendiază sau pune în stare de
neîntrebuințare, prin orice mijloace, materialele de război , enumerate la punctele 1 și 2 (orașe,
porturi, aeroporturi, hidroscale, baze navale, locuri î ntărite sau orice alte posturi de apărare,
bastimente, aeronave, stabilmente tehnice, instalațiuni care servesc armata, magazii, depozite de
arme, muniții sau alte materiale de război) , precum și alimente ale armatei române, în dauna
acesteia și în favoare a inamicului. Similară actelor de diversiune ni se înfățișează și fapta
incriminată la art.540 din Codul justiției militare a României din 1937 [27], fiind catalogată ca o
crimă cu caracter militar, potrivit căreia se pedepseșt e cu moartea, în timp de răzb oi, și cu munca
silnică pe viață, în timp de pace, fapta militar ului, care, cu intenție, incendiază prin orice mijloc
sau distruge cu ajutorul unor materii explozibile edificii, clădiri, căi ferate, linii sau posturi
telegrafice ori telefonice, posturi de aerosta ție ori aviație, vase de război , vapoare, corăbii,
șalupe, bărci sau materialul lor de bord, precum și orice alte lucrări sau imobile care servesc
armatei sau la apărarea țării.
Mai mult ca atât, și în secolul al XXI -lea întâlnim legislații penale a le statelor în care actele
de diversiune nu sunt incriminate distinct . Bunăoară, c onținutul constitutiv al infracțiunii de
terorism prevăzut la alin.(1) art.88 Cod penal al Letoni ei [188] este formulat în tr-o manieră în
care semnele laturii obiective și su biective descrise practic coincid cu semnel e infracțiunii de
diversiune prevăzute la art.343 CP RM. Nu putem trece cu vederea nici experiența Fed eraței
Ruse în materie . Componența infracțiunii de diversiune (art.68 ) a existat în Codul penal al
RSFSR în red acția din 1960 [196] până la 1 iulie 1994, după care a fost dezincriminată. În
schimb, au rămas intacte normele de incriminare tangențiale diversiunii, și anume: art.701 CP al
RSFSR (Chemări le publice la comiterea diversiunii); art.881 CP al RSFSR (Nedenun țarea
diversiunii) și art.882 CP al RSFSR (Favorizarea diversiunii).
Experiența istorică a demonstrat însă că abrogarea normei ce incrimina fapta de diversiune
nu a fost fundamentată nici teoretic, nici practic. Aceasta întrucât infracțiunea de terorism
(art.2133 CP al RSFSR ), deși coincidea sub aspectul laturii obiective cu infracțiunea prevăzută de
art.68 CP al RSFSR , nu putea să a copere în integritate profilul diversiunii. Legiuitorul rus nu a
luat în calcul că norma de la art.2133 CP după conținutul să u nu putea să asigure protecția
intereselor economice a le țării. Reieșind din aceste rațiuni, în Codul penal al Federației Ruse în

36
redacția din 1996 infracțiunea de diversiune a fost restabilită, însă într -o altă formulă , cu mult
mai restrânsă din punct ul de vedere a l modalităților normative ale faptei prejudiciabile.
După aceas tă digresiune, este important a reține că , înainte de a recunoaște o faptă drept
infracțiune, aceasta trebuie să implice un grad de pericol social mai ridicat decât al unor contra –
venții. În legătură cu aceasta, în literatura de specialitate română s -a susținut că legiuitorul ia în
calcul importanța valorii sociale vătămate sau puse în pericol, gravitatea vătămării sau periclitării
rezultatului faptei, calitatea făptuitorului, frecven ța faptei [5, p.75 ]. Astfel, nu doar dinamica
tipului de crim inalitate reprezintă temeiul de criminalizare a unei fapte prejudiciabile, dar și
relevanța valorii sociale apărate prin prisma preceptului penal , care, asociindu -se cu ideea unei
prevenți i adecv ate, vin să confirme oportunitatea recunoașterii actelor de diversiune sub forma
unei incriminări nomen iuris . Aceasta întrucât actele de diversiune le atribuim la categoria
infracțiunilor care în dreptul roman erau supranumite malum in se, fapte necesitat ea incriminării
căror a nu este pusă la î ndoială; or , după natura lor , sunt fapte atât de grave, încât contravin
normelor firești, morale, legale. Gradul de pericol social al actelor de diversiune incriminate la
art.403 CP al României se atestă prin caracte rul acțiunilor prejudiciabile și caracterul urmărilor
sau posibilelor urmări prejudiciabile, pe când în ipoteza art.343 CP RM gravitatea actelor de
diversiune se fundamentează pe o triadă de factori: caracterul acțiunilor; caracterul urmărilor sau
posibile lor urmări prejudiciabile; scopul activității inf racționale. Făcând o paralelă î ntre cele
două incriminări, nu încape îndoială că actele de diversiune consacrate în legislația Republicii
Moldova prezintă un pericol social mai ridicat decât actele de divers iune incriminate în legislația
pena lă a României. Aceasta deoarece ținta actelor de diversiune supuse punibilității în planul
legii penale române constituie în exclusivitate anumite bunuri și, prin această influență nemijlocit
infracțională , se cre ează un pericol securității naționale. Per a contrario , în planul legii penale a
Republicii Moldova printre țintele actelor de diversiune pot fi în egală măsură atât anumite
bunuri de stat sau obștești, cât și persoana. Mai mult ca atât, n u putem să nu fim de acor d cu
opinia, potrivit căreia ținta atentatului este, de cele mai dese ori, nu o singură persoană, ci o
pluralitate de persoane, o întreagă colectivitate umană [15, p.995 ]. Într-adevăr, despre veridi –
citatea acestei alegații ne dăm seama interpretând sintag ma de care uzează legiuitorul basarabean
în dispoziția art.343 CP RM: „îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea
integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane”. Reieșind din aceste considerente, nu
există alte mijloace d e luptă eficientă contra actelor de diversiune decât prin apelarea la
incriminarea și sancționarea actelor de diversiune într-o manieră de adecvare socio psihologică a
criminalizării și de ajustare logico -juridică a normei .

37
1.3. Concluzii la C apitolul 1
Investigarea conotațiilor teoretico -normative în materia răspunderii penale pentru actele de
diversiune ne permite să formulăm următoarele concluzii :
1) Printre oamenii de știință care au contribuit tangențial la elaborarea concepției teoretice
de soluționar e a unor probleme privind răspunderea penală pentru actele de diversiune se
numără: A.Boroi, M.Basarab, T.Toader, C.Voicu (România) ; S.Brînza, A.Mardari, A.Sîrcu,
V.Stati , X.Ulianovschi (Republica Moldova ); J.E. Lockwood (SUA) ; В.А. Антонов, С.В. Дья –
ков, А.И. Садило, К.Н. Чиркина , Д.В. Царев, А.Ю. Шумилов (Federația Rusă ); В.Емель –
янов (Ucraina ); С.М. Рахметов, С.А. Кременцов, М.О. Колкобаев ( Kazahstan ); Р.М. Сев-
диамалиев (Azerbaidjan) etc.
2) Materialele științifice dedicate răspunderii penal e pentru act ele de diversiune sunt
numeric reduse și superficiale în comparație cu studiile și lucrările având ca obiect actele de
diversiune abordate dintr -o perspectivă istorică, militară, beletristică.
3) Nivelul de elaborare a concepției științifice privind răspun derea penală pentru actele de
diversiune este nesatisfăcător, întrucât nu au fost tranșate cele mai relevante probleme, precum:
identificarea naturii juridice a actelor de diversiune; verificarea temeiniciei de a criminaliza acte –
le de diversiune cu titlu de nomen iuris ; stabilirea limitelor aplicării răspun derii penale în confor –
mitate cu art .403 CP al României, respectiv cu art.343 CP al Republicii Moldova; realizarea unui
examen critic asupra semnelor estimative de care uzează legiuitorul în dispoziția art.403 CP al
României, respectiv a art.343 CP al Republicii Moldova; etalarea soluțiilor de încadrare ce deri –
vă din concurența de norme penale și concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.343 CP RM
și cu art.403 CP al României; elaborarea unui model incriminator dedicat actelor de d iversiune,
care ar acoperi tendințe le activității infracționale în acord cu modus operandi al diversioniștilor .
4) Problem a științifică de importanță majoră în domeniul de studiu rezidă în soluționarea
dilemei dacă pr in utilizarea semnelor estimative în textele de lege prevăzute la art.343 CP RM și
la art.403 CP al României se încălcă sau nu previzibilitatea legii penale .
5) În legea penală a Republicii Moldova diversiunea este incriminată cu titlu de nomen
iuris (art.343 CP RM), pe când în legislația penală a României actele de diversiune sunt consac –
rate într-o dublă accepțiune: incriminare nomen iuris (art.403 CP al României) și modalitate
normativă a actelor de terorism (lit.p) alin.(1) art.32 al Legii României priv ind prevenirea și
combaterea terorismului, nr.535/2004 ).
6) Deși actele de diversiune implică o teroare, acestea nu constituie variet ăți, dar nici
procede e sau form e de manifestare a terorismului, ci mai degrabă o infracțiune de orientare
extremistă.

38
7) Nu există nici o premisă la nivelul unor angajamente internaționale de a recunoaște
actele de diversiune drept infracțiune cu caracter teroris t, motiv din care se prezintă ca fiind
inadecvat ă reținerea art.343 CP RM printre infracțiunile enumerate la art.13411 CP RM.
8) În sens uzual , sabotajul apare drept procedeu al diversiunii, însă, dintr -o perspectivă
legislativă comparativă pe orizontală, sabotajul reprezintă categoria legislativă substitutivă
actelor de diversiune , având un conținut similar, nu însă identic.
9) Titulatura art.343 CP RM nu este tocmai potrivită, întrucât destinatarului și
beneficiarului legii penale i se cre ează impresia că , de fapt , se reprimează nu materializarea
faptică a ideologiei, dar însăși ideologia promovată, ceea ce intră în con tradicție cu principiul
desemnat prin adagiul latin „cogitationis poenam nemo patitur” , adică gândul nu se pedepsește.
10) Atât în ordinea juridico -penală a Republicii Moldova, cât și în celei a României, nu
există premise de receptare a terminologiei subs titutive actelor de diversiune „sabotaj ”, răspân –
dite pe larg în alte legislații penale străine.
Reieșind din situația în domeniul de cerc etare pe care am surprins -o în C apitolul 1, în coro –
borare cu necesitățile științei dreptului penal substanțial și a le practicii de aplicare a legii penale,
scopul tezei de doctorat rezidă în realizarea de exegeze și în edificarea de soluții menite să con –
tribuie la perfecționarea mecanismului juridico -penal în lupta împotriva actelor de diversiune
incriminate în legea pe nală a Republicii Moldova și în cea a României, în accepțiunea aspectelor
de lege lata și de lege ferenda . Pentru atingerea acestui scop se impune realizarea următoarelor
obiective: cercetarea tezelor teoretice ale oamenilor de știință din țară și de peste hotare, care au
supus analizei juridico -penale actele de diversiune ; determinarea naturii juridice a actelor de di –
versiune și verificarea temeiniciei supunerii acestora punibilității ; analiza juridico -penală compa –
rativă a elementelor constitutive obiect ive și subiective ale componenței infracț iunii prevăzute la
art.343 CP RM și la art.403 CP al României ; examinarea având conotații critic e a unor semne es –
timative consacrate în dipoziția art.343 CP RM și în cea a art.403 CP al României prin prisma
condiți ilor de legalitate la nivel de incriminare, desprinse din jurisprudența C tEDO și soluționa –
rea dilemei dacă prin acest mod de abordare se încălcă sau nu previzibilitatea legii penale; rele-
varea liniilor de demarcare a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM și la art.403 CP al Româ –
niei de unele fapte penale conexe acestora ; soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din
concurența de norme penale și concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.343 CP RM și cu
art.403 CP al României ; cercetarea modelelor de criminalizare a actelor de diversiune în statele
din sistemul anglo -saxon, continental și cel mixt în vederea receptării experienței pozitive a altor
state privind reprimarea acestei infracțiuni; formularea recomandărilor privind ajustarea cadrului
incriminator în materia actelor de diversiune la exigențele politicii penale la nivel european.

39
2. ANALIZA JURIDICO -PENALĂ A ACTELOR DE DIVERSIUNE ÎN
CONFORMITATE CU LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
ȘI CU CEA A ROMÂNIEI

2.1. Elemente constitutive obiective ale infracțiunii
2.1.1. Obiectul infracțiunii
Ca act de conduită, actele de diversiune nu pot fi îndreptate împotriva tuturor valorilor
ocrotite prin instrumentariul penal substanțial . Deși legiuitorul Republicii Moldova operează în
alin.(1) art. 2 CP RM cu noțiunea „ordinea de drept” pentru a desemna valorile sociale ce
constituie obiectul general al infracțiunii, în mod practic prin săvârșirea actelor de diversiune se
aduce atingere anumitor relații sociale referitoare la o valoare sau la un fasc icol de valori
concrete. Totuși, respectând categoriile de obiecte ale infracțiunii consacrate în știința dreptului
penal material, vom debuta cu relevarea conținutului și a particularităților obiectului juridic
generic sau comun al infracțiunii acte de di versiune .
Prin obiect juridic generi c al infracțiunii se înțelege fascicolul determinat de valori sociale
și relații social e – identice sau omogene , care, datorită acestei entități sau omogenități, sunt
ocrotite de un grup determinat de norme penale ce se află în relații strânse de reciprocitate și care
se completează reciproc [16, p.119 ]. De altfel, tocmai obiectul juridic generic este criteriul de
sistematizare a Părții Speciale a legii penale. Pe lângă această î nsemnătate tehnico -legislativă p e
care o prezintă o biectul juridic generic, numita categorie are și un aport substanțial în activitatea
de aplicare a legii penale, și anume: permite a determina corect esența unei sau altei infracțiuni ,
înlesnind identificarea altor semne a le componenței infracțiun ii, grație cărora se reduce sfera de
căutare a normei de incriminare , facilitând astfel procesul de încadrare juridică a fapte i; ajută la
selectarea celor mai eficiente procedee de luptă și profilaxie cu pale ta de infracțiuni care o com –
pun; facilitează pe rceperea gradului de pericol social, a caracterului și particularităților daunelor
cauzate prin grupul respectiv de infracțiuni etc.
Reieșind din sistematizarea normelor de incriminare în grupuri de infracțiuni, în special din
denumirea atribuită de legiu itor c apitolului în care a fost dislocată infracțiunea actele de
diversiune, putem constata conținutul obiectului juridic generic al infracțiunii cercetate. În acest
sens, dat fiind faptul că infracțiun ea prevăzut ă la art.343 CP RM este amplasată în Capito lul
XVII al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, având titulatura „Infracțiuni
contra autorităților publice și a securității de stat”, este fără tăgadă că obiectul juridic generic al
numitei infracțiuni este reprezentat de relațiile socia le cu privire la buna funcționare a activității
autorităților publice și la securitatea de stat.

40
În ordinea juridico -penală română, dat fiind faptul că infracțiunea actele de diversiune este
situată în Titlul X al Părții Speciale a Codului pe nal al Români ei, cu denumirea „Infracțiuni
contra se curității naționale”, obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzute la art.403 CP al
României este reprezentat de relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legă –
tură cu securitatea națion ală. Amintim că , potrivit fostului cadru incriminator, anume : în acord
cu legea penală a României în redacția din 1968, actele de diversiune erau incriminate la art.163
din Capitolul I al Părții Speciale a Codului penal, cu denumirea „Infracțiu ni contra si guranței
statului”. Ca valoare socială fundamentală, respectiva entitate este luată sub protecție în diverse
coduri ale statelor democratice din Europa sau din alte părți ale lumii, fiind denumită cel mai
frecvent prin sintagma „siguranța statului” sau „securitatea statului” [99, p.9 ]. În redacția Legii
286/2009 privind Codul penal s -a operat cu remanieri de ordin terminologic, întrucât în textele
constituționale, și anume: alin.(2) art.27 , alin.(3) art.31, art.53 art.119 din Constituția României
[41], valo area socială incidentă este desemnată prin sintagma „securitatea națională”, nu însă
„siguranța statului”.
În fond, putem remarca asemănar ea între facultățile sociale c e constituie conținutul
obiectului juridic generic al actelor de diversiu ne incriminate în legea penală din cele două state,
cu singura remarcă că, în planul instrumentariului penal al Republicii Moldova , pe lângă
securitatea de stat, ca valoare socială distinctă apare și autoritatea publică. Întrucât nu are tan –
gențe directe cu infracțiunea prevăzută la art.343 CP RM, n u vom polemiza asupra conținutului
autorității publice – valoare socială apărată în limitele aceluiași capitol . Dimpotrivă, avându -se în
vedere derivația obiectului juridic special al infracțiunii de diversiune din relații le sociale
referitoare la securitatea de stat , dar și reieșind din similitudinea de context al valorii sociale
consacrate în legile penale comparate, vom dezvolta studiul privind conceptul și particularitățile
securității de stat , alias securității naționale , noțiuni având acee ași semnificație .
Astfel, în ordinea juridică a Republicii Moldova, și anume : în acord cu prevederea de la
art.1 al Legii securității statului, nr.618 din 31.10.1995 [91], prin securitatea statului se înțelege
protecția suveranității, ind ependenței și integrității teritoriale a țării, a regimului ei constituțional,
a potențialului economic, tehnico -științific și defensiv, a drepturilor și libertăților legitime ale
persoanei împotriva activității informative și subversive a serviciilor spec iale și organizațiilor
străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte . În același timp, potri –
vit aceleiași prevederi, securitatea statului este parte integrantă a securității naționale. Raportul
parte -întreg dintre cele două concepte – securitatea de stat și securitatea națională – este recon –
firmat și în pct.1.2 a l Concepției securității naționale , adoptate prin Legea Republicii Moldova
nr.112 din 22.05.2008 [77]: „Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a exi stenței

41
poporului din Republica Moldova, a statului moldovenesc și este un obiectiv al țării. … Securita –
tea națională nu este numai securitatea statului (sublinierea ne aparține – n.a.), ci și securitatea
societății și a cetățenilor Republicii Moldova , atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste
hotarele ei ”. De altfel, r aportul „parte -întreg” sau „gen-specie” dintre securitatea de stat și securi –
tatea națională este reținut și în legislația Federaței Ruse, anume : în prevederile Concepției secu –
rității naționale a Federației Ruse [201], care discern o distinctivitate î ntre securitatea de stat și
securitatea națională.
În contrast, în ordinea juridică a României, dar și în doctrina română, nu se fa ce o distincție
între securitatea de stat și securi tatea națională. Bunăoară, A.I. Barbu , referindu -se la legea
penală română în redacția din 1968 , susține că „noțiunea de „siguranță a statului” nu are o
definiție legală. Legislația în vigoare definește în schimb o noțiune identică semantic (sublinierea
ne aparține – n.a.), și anume acea de „siguranță națională” reținută în art.1 al Legii privind sigu –
ranța națională a României, nr.51/1991 [3, p.190 ]. De asemenea, s -a susținut că titlul Părți i Spe –
ciale a Codului penal al României în redacția din 1968 și titulatura folosită în denumirea legii
sus-menționate exprimă , în mod corespunzător, semnificația uneia și aceleiași valori sociale [99,
p.9]. Prin urmare, denumirea Titlului X al Părții Speciale a Codului penal al României în redacția
din 2009 – „Infracțiu ni contra sec urității naționale” – constituie prototipul Titlului I al Părții Spe –
ciale a Codului penal al României în redacția din 1968 – „Infracțiuni contra siguranței statului” .
Astfel privite lucrurile , ne vom prevala de definiția pe care legiuitorul r omân o dă
siguranței naționale în art.1 al Legii privind siguranța națională a României, nr.51/1991 [74],
potrivit căre ia prin „siguranța națională a României ” se înțelege starea de legalitate, de echilibru
și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național
român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a
climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale
cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție. Pe bună
dreptate, concepția etalată de legiuitor asupra securității naționale nu se reduce la termeni de con –
junctură politică . Vulnerabilitățile, riscurile, pericolele și amenințările la adresa securității căpătă
o semnificație sistemică. De aceea, A.Sarcinschi reține că restrângerea definiției securității la
conceptele de integritate teritorială sau de interese naționale determină excluderea din analiză a
amenințărilor de natură socială la adresa societății interne sau internaționale [112, p.6 ].
Sintagma „securitate națională” este, de fapt, o calchiere a cuvintelor engleze „national
security”, care, în principiu, pot fi traduse și ca „securitate națională” și ca „securi tate a statului”
[111, p.20 ]. În definitivă, sintetizând asupra conținutului legislativ al conceptelor „securitate a
statului” și „securitate națională”, deducem esența unitară a configurației celor două abordări – o

42
diversitate de factori , prin care se as igură dezvoltar ea individului, a societății și statului , precum
și se apără interesele naționale împotriva unor pericole ce parvin atât din interiorul țării, cât și din
afara acesteia. Iată de ce, considerăm că , în contextul ordinii juridice a Republicii M oldova ,
demarcația dintre cele două concepte are un car acter a rtificial , fapt dedus și din multiplele
conceptualizări doctrinare asupra „securității de stat” și „securității naționale”. Bunăoară, se
susține că securitatea națională reprezintă starea, tendi nțele de dezvoltare (inclusiv latente) și
condițiile de viață ale unei națiuni, privite ca o comunitate umană teritorial -statală ce garantează,
în pofida acțiunii unor factori nefavorabili, existența, libertatea și independența funcționării
acesteia ca efe ct al menținerii valorilor fundamentale [146, p.91 ]. Mai explicit definește acest
concept А.В. Возжеников . În opinia lui , securitatea națională este caracterizată drept stare a
capacității de apărare a celor mai importante interese vitale ale individului, societății și statului
(sublinierea ne aparține – n.a.) în toate sferele de activitate, împotriva pericolelor și amenințări –
lor interne și externe, prin care se asigură integritatea și stabilitatea, suveranitatea și dezvoltarea
progresivă a statului, posib ilitatea de a apărea de sine stătător și egal în drepturi ca subiect al
relațiilor internaționale [148, p.48] . Similară după esența conținutului entităților beneficiare ocro –
tirii este definiția, potrivit căreia securitatea națională reprezintă o suficient ă protecție , în depen –
dență de nivel și caracter, a resurse lor și valori lor naționale , a intereselor statului și ale societății,
precum și a intereselor personale împotriva amenințărilor interne și externe [161, p.46 ].
În același timp, dimensiunea triparti tă a entităților beneficiare de protecție este reținută și
în definițiile date „securității de stat”. Astfel, într -un studiu exegetic s-a demonstrat că securitatea
statului reprezintă gradul de protecție și de asigurare a intereselor statului garantat de m ăsuri
constituționale , legislative și practice, care are ca scop asigurarea protecției intereselor persoanei,
societății și statului (sublinierea ne aparține – n.a.) împotriva amenințărilor interne și externe
[111, p.196 ]. Astfel, interesele vitale, în lum ina securității statului, nu se limitează doar la
integritate a teritorială. Aceste interese vizează deopotrivă bunăstarea economică și socială a
poporului, asigurarea drepturilor și libertăților persoanei etc.
Realitățile contemporane demonstrează că secu ritatea de stat este garantată ca efect al
cumulării următoarelor condiții: ocrotirea statornică și sigură a frontierei de stat; stabilitatea și
previzibilitatea relațiilor dintre state; transparența și previzibilitatea comportamentului subiecți –
lor politi ci, a organizațiilor obștești, precum și a cetățenilor; posibilitatea de a soluționa conflicte
inevitabile în orice sistem, în limitele unei proceduri consacrate; lipsa sau fragilitatea unor struc –
turi ilegale, susceptibile de a realiza imixtiuni în proces ul politic [203, p.109 -110]. În același
timp, noile vulnera bilități, riscuri și amenințări pe care le discerne societatea contemporană a u
permis edificarea mai multor dimensiuni ale securității, și anume: securitatea internațională,

43
securitatea națională , securitatea publică și securitatea perso nală. Ținând cont de această con figu-
rație, legiuitorul moldav apără aceste componente ale o rdinii de drept prin dispozițiile din mai
multe capitole ale legii penale . Astfel, securitatea internațională alias securita tea omenirii este
protejată prin prisma incriminărilor din Capitolul I al Părții Speciale; securitatea națională este
apărată prin intermediul reprimării infracțiunilor din Capitolul XVII al Părții Speciale; securi –
tatea publică este proteguită ca efect al incriminării unor fapte din Capitolul XIII al Părții
Speciale și, într -un final, securitatea perso nală, implicând indivizi luați în parte, este apărată prin
prisma incriminărilor din Capitolele II, III, IV și VII din Partea Specială a Codului penal al
Republicii Moldova. De remarcat că, oricare dimensiune ar avea securitatea, persoana este
subiectul care transcende toate granițele.
Dat fiind constatarea echipolen ței conceptelor „securitate de stat” și „securitate națională”,
în planul legii penal e a Republ icii Moldova se i mpun remanieri terminologice. Întrucât în textele
constitu ționale se utilizează sintagma „securitate națională” (alin.(2) art.30, alin.(2) art.54,
alin.(4) art.87 din Constitu ția Republicii Moldova [40]), în scopul unificării termino logiei
sistemului juridic, în titlul Capitolului XVII al Păr ții Speciale a Codului penal al Republicii
Moldova legiuitorul trebuie să opereze anume cu această sintagmă, nu însă cu securitatea de stat.
În altă ordine de idei, t ocmai printr -o analiză a prevederilo r legislative , care au ca obiect de
reglementare securitatea națională, putem identifica norma premisă de criminalizare a actelor de
diversiune în legea penală a Republicii Moldova. Astfel, potrivit alin.(2) art.4 al Legii securit ății
statului, nr.618/ 1995 , pericol deosebit pentru securitatea statului prezintă, printre altele : acțiuni
care favorizează apariția de evenimente extraordinare în transporturi, telecomunicații, la unitățile
economice și cele de importanță vitală (lit.d)); folosirea de materii expl ozive, radioactive,
substanțe otrăvitoare, dacă prin acestea sunt atinse interesele de asigurare a securității statului
(lit.j)). În aceeași ordine de idei, potrivit lit.f) art.3 al Legii privind siguranța națională a
României, nr.51/1991, amenință ri la ad resa siguranței naționale a Româ niei constituie , printre
altele , și actele de dis trugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinț are a s tructurilor
necesare bunei desfășurări a vieții social -economice sau apărării naț ionale .
De aceea, nu este lipsi tă de rațiune alegația , potrivit căreia printre amenințările la adresa
securității naționale se numără starea critică a economiei (scăderea nivelului de producție;
reducerea activității investiționale și inovaționale; ruinarea potențialului tehnico -științi fic; stag –
narea sectorului agrar; dereglarea sistemului de plăți bugetare; sporirea ponderii materiilor pri –
me) și amenințările în sfera apărării (focarele existente și potențiale de conflicte armate; o poten –
țială conflagrație care ar avea drept scop ș i trunchierea țării , nimicirea ei ca stat ) [111, p.27 -29].

44
Luând în considerare cele relevate, nu putem să nu remarcăm că în contextul incriminării
de la art.343 CP RM și de la art.403 CP al României există o pluralitate de obiecte ale apărării
penale . Totuș i, obiect ul juridic special al actelor de diversiune nu este complex, ci unul multiplu.
Aceasta întrucât, în contextul incriminării examinate, atât în planul represiunii penale român e,
cât și basarabene , printr -o singură acțiune, care are un caracter alter nativ, se aduce atingere mai
multor obiecte de apărare penală. Iată de ce nu putem fi de acord cu acei autori [6, p.29; 11,
p.660 ] care pretind că obiectul juridic al actelor de diversiune este complex. Ne opunem acestei
viziuni, întrucât nu există două fa pte infracționale interdependente care ar caracteriza elementul
material al infracțiunii , ca în cazul infracțiunii complexe , ci doar o singură acțiune susceptibilă să
lezeze concomitent mai multe valori sociale , dintre care, din punct de vedere gradual, unele sunt
principale și altele secundare, fiind interdependente. În acest sens, se susține , pe bună dreptate ,
că, datorită legăturii strânse dintre obiectul juridic principal și obiectul juridic s ecundar (categorii
de relații sociale) ocrotite de lege, în c azul actelor de diversiune, ca și în cazul altor infracțiuni
care au două obiecte juridice speciale , punerea în pericol a relațiilor sociale care constituie
obiectul juridic special principal al infracțiunii nu este posibilă decât prin încălcarea relațiilo r
sociale care constituie obiectul ei juridic special secundar [2, p.759 ].
În același timp, trebuie să recunoaștem că conținutul obiectului juridic principal și , mai
ales, conținutul obiectului juridic secundar al infracțiunii este tratat diferit în liter atura de
specialitate. Bunăoară, în raport cu art.343 CP RM, în calitate de obiect nemijlocit general
(adică , obiect juridic principal – n.a.), afirmă A.Mardari și A.Sîrcu, apar relațiile sociale a căror
existență și desfășurare normală sunt condiționate d e apărarea sistemului economic și a
potențialului uman al Republicii Moldova [116, p.112 ]. Alți autori pledează pentru a considera
drept obiect juridic principal securitatea economică și capacitatea de apărare a Re publicii
Moldova [149, p.413] . Deoarece am bele viziuni ating conceptul de securitate economică, se face
simțită nevoia de a interpreta numita valoare socială , pretinsă a fi lezată în contextul comiterii
infracțiunii de la art.343 CP RM . Astfel, s -a susținut că securitatea economică înseamnă stare a de
legalitate, echilibru, stabilitate și prosperitate a economiei naționale [7, p.22 ]. Mai explicit, prin
securitate economică se înțelege stare a economiei, prin care se realizează ameliorarea
tensiunilor sociale în interiorul statului prin ridi carea bunăstării populației, creșterea prestigiului
țării la nivel global și a priorității in tereselor naționale, instituirea competitivității noilor
tehnologii și a tipurilor de producție, precum și sporirea potențialului țării în spațiul economic
extern [202, p.8 ]. Reieșind din aceste interpretări, nu putem să nu remarcăm că starea economiei
naționale este valoarea socială apărată prin prisma normelor cuprinse în Capitolul X al Părții
Speciale a Codului penal al Republicii Moldova – „Infracțiuni economice”. A stfel, dacă prin

45
comiterea infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM s -ar atenta la starea economiei naționale,
atunci infracțiunea de diversiune ar trebui să fie catalogată de legiuitor drept infracțiune
economică, ceea ce nu corespunde profilului actelor de div ersiune. Or, o biectul juridic special al
infracțiunii trebuie raportat la realitatea scopului special , ca element de structură a laturii
subiective a infracțiunii . De vreme ce legiuitorul Republicii Moldova a atribuit caracter infrac –
țional faptei incrimin ate la art.343 CP RM ax ându -se nu doar pe prejudiciabilitatea acesteia , dar
și pe scopul special principal , pe care l -a desemnat expres în dispoziție – slăbirea bazei
economic e și a capacității de apă rare a țării, în planul relevării concrete a valorii soc iale lezate în
principal prin comiterea actelor de diversiune , este cert că securitatea economică și potențialul
uman al Republicii Moldova, invocat e de autorii la care am făcut referire supra , nu trebuie să -și
găsească reflectare în conținutul obiectului juridic principal. De aceea, ne aliniem punctului de
vedere exprimat în literatura de speciali tate, potrivit căruia obiectul juridic principal al infrac –
țiunii prevăzute la art.343 CP RM îl constituie relațiile sociale cu privire la securitatea de stat,
privită din perspectiva consolidării bazei economice și a capacității de apărare a țării [15, p.995] .
Această form ulare a valorii sociale lezate este mai preferabilă decât securitatea economică,
întrucât consolidarea bazei economice exprimă mai exact specifi cul atentării infracționale. Or,
prin consolidarea bazei economice înțelegem asigurarea durabilității procesului de producție,
repartiție și consum al bunurilor și serviciilor și lucrărilor realizate în contextul economiei
naționale. La rândul său, prin ca pacitatea de apărare a țării înțelegem nivelul de pregătire a
statului în vederea apărării împotriva agresiunilor, disponibilitatea mijloacelor necesare (politice,
militare, sociale, economice, juridice etc.) de protejare a atributelor statului – unitatea, integrita –
tea, independența și suveranitatea. Astfel, luând în calcul că valoarea socială principală suscepti –
bilă a fi lezată se prezintă ca o imagine inversă a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM,
imagine conturată atât de specificul faptei prejudic iabile, cât și de scopul urmărit, atunci ce, dacă
nu tocmai relațiile sociale cu privire la securitatea de stat, privită din perspectiva consolidării
bazei economice și a capacității de apărare a țării , suferă atunci când se comit acte de divers iune?
Însă, în literatura de specialitate română doar siguranța statului alias securitatea națională
este considerată unica valoare socială principală lezată prin actele de diversiune. Nu există nic io
mențiune, potrivit căreia securitatea economică și capacitatea de apărare a țării – ca elemente
structurale ale siguranței naționale desprinse din prevederile art.1 al Legii privind siguranța
națională a României, nr.51/1991, ar fi apărate prin prisma art.403 CP al României. Prin ce se
explică această viziune? Un raționa ment ar fi poate acela că în conținutu l textului de lege de la
art.403 CP al României nu este prevăzut un scop special, analogic cadrului incriminator al
Republicii Moldova, care ar indica în mod incontestabil că anume consolidarea bazei economice

46
a Români ei și capacitatea de apărare a țării, privit e distinct de securitatea națională , pot să apară
pe post de valori sociale apărate în plan principal. Dar, ținem să remarcăm că în calitate de
indicator al valorii sociale l ezate prin infracțiune poate fi și urm area prejudiciabilă. Așa cum vom
vedea infra , urmarea prejudiciabilă a actelor de diversiune constă în totdeauna în producerea unei
pagube avutului public sau privat, cu extindere deosebită spre economia națională . Aceasta întru –
cât distrugerea, degradarea sau aducere a în stare de neîntrebuințare a bunuri lor enumerate
generic în art.403 CP al României implică nu oricare pagube patrimoniale, ci anume acele
pagube prin intermediul cărora se cre ează starea de p ericol pentru securitatea națională , actele de
diversiune consumându -se în momentul produce rii acestui rezultat, moment c e coincide cu cel al
creării stării de p ericol pentru securitatea națională . Din aceste rațiuni, considerăm că și în
contextul actelor de diversiune incriminate în legea penală română st abilitatea economică este o
valoare socială și, implicit , relațiile sociale care se nasc și se formează în jurul acestei valori
alcătuiesc conținutul obiectului juridic principal. De asemenea, stabilitatea economică ori
consolidarea bazei economice asigură o bună capacitate de apărare a țării , fiind decisivă în planul
protejării atributelor statului – unitatea, integritatea, independența și suveranitatea. Deci, și
capacitatea de apărare a țării , care este rezultatul unei baze economice consolidate , este o v aloare
socială lezată prin comiterea actelor de diversiune [137, p.195 ].
În concluzie, sferele de securitate națională – sfera economică și sfera de apărare, ce se
înscriu în conceptul propriu -zis, constituie valori sociale care , alături de relațiile socia le referi –
toare la securitatea națională alias securitatea de stat, alcătuies c obiectul juridic special principal
atât în planul incriminării actelor de diversiune în Codul penal al Republicii Moldova , în care
acestea sunt strict determiante , cât și în cel al României , în aceasta din urmă nefiind însă indivi –
dualizate . În același timp, c omplexitatea terminologică a noțiunii „s ecuritate națională ” presu –
pune , pe lângă potențialul economic și capacitatea de apărare a țării , și alte dimensiuni, precum:
stabili tatea politică, socială etc., valori care se contopesc în textura securității naționale . Nu este
exclus ca prin comit erea actelor de diversiune să fie lezate și astfel de elemente structurale ale
securității naționale , acestea de asemenea constituind valor i sociale derivate din securitatea
națională român ă.
În altă ordine de idei, o biectul juridic secundar al actelor de diversiune incriminate de legea
penală din cele două state are o natură diferită. Aceasta se datorează tocmai diferențelor legate de
elemen tul material al infracțiunilor luate în vizor. Din aceste rațiuni, conținutul obiectului juridic
secundar îl vom trata diferențiat. Astfel, în raport cu art.163 CP a l României în redacția din 1968 ,
s-a susținut că acesta este format din : relații le sociale care privesc avutul public [99, p.30; 11,
p.660] ; relații le sociale cu caracter patrimonial [94, p.46; 125, p.17 ]; relațiile sociale privind

47
patrimoniul, indiferent de forma de proprietate a acestuia – public sau privat [51, p.46 ]; relațiile
sociale privin d ocrotirea patrimoniului public și privat, indiferent de titularul acestuia [6, p.29 ].
Dat fiind identitatea elementului material al actelor de diversiune consacrat în Codul penal al
României în redacția din 1968 și în cel în redacția din 2009, viziunile relevate sunt valabile și în
rapor t cu art.403 CP al României în vigoare .
Analizând aceste viziuni, trebuie să recunoștem că valoarea socială și, implicit , relați ile
sociale care o însoțesc, ce alcătuiesc conținutul obiectului juridic secundar al actelor d e diver –
siune , coincid cu obiectul de atentare a l infracțiunilor contra patrimoniului (Titlul II al Părții
Speciale a Codului penal român), în special cu cel al infra cțiunii prevăzute la alin.(4) art.253 CP
al României. Însă, actele de diversiune, sp re deo sebire de fapta incriminată la alin.(4) art.253 CP
al României , atentează nu la unele elemente ale relațiilor sociale cu privire la patrimoniu, ci la
aceste relații în complexitatea lor, ele cons tituind baza securității naționale . Din aceste rațiuni,
este întemeiată opinia autorilor O.Loghin și T.Toader, care, referindu -se la fostul cadru incrimi –
nator în materia cercetată, susțin că existența a două obiecte juridice speciale în cazul actelor de
diversiune își găsește explicația în aceea că fapta incriminat ă la art.163 CP al României este o
faptă de natură să aducă atingere siguranței statului și, în același timp , o faptă care se realizează
prin distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui anumit bun [94,
p.46]. În definitivă, cons iderăm că relațiile sociale cu privire la patrimoniu , prefigurate de
integritatea materială a bunurilor și/sau potențialul de utilizare a acestora, alcătuiesc con ținutul
obiectului juridic secundar al actelor de d iversiune incriminate la art.403 CP al Româ niei.
Doar prin încălcarea relațiilor sociale care constitu ie obiectul ei juridic secundar pot fi
prejudicia te relațiile sociale care constituie obiect ul juridic principal ai infracțiunii. În a celași
timp, nu putem face abstracție de la faptul că posibili tatea de lezare a securității naționale , ca
efect al afectării integrității materiale a bunurilor și/sau a potențialului de utilizare a l acestora ,
trebuie să fie în raport cu împrejurări le obiective și cu atitudinea psihică a faptuitorului. Din
aceste cons iderente, prezintă relevanță următorul exemplu din practica judiciară română, care
demonstrează că nu orice lezare a componentei materiale a bunurilor și a potențialului de utiliza –
re a acestora este susceptibi lă să afecteze securitatea națională . În speță , Înalta Curte de Casație
și Justiție a României a avut de apreciat legalitatea neînceperii urmăririi penale în baza indicilor
mai multor infracțiuni, printre care și actele de diversiune prevăzute la art.163 CP al României,
dispusă prin ordonanța nr. 212/ P/2008 din 22 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta
Curte d e Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică. La concret, petiționarul a
solicitat efectuarea de cercetări vizând mai multe acțiuni apreciate ca fiind ilicite, respecti v:
planul de demolare a Pieței Obor din București, Sector 2 – în baz a unor hotărâri emise abuziv

48
de către Consiliul local al Sectorului 2 București și a dispozițiilor primarului date în perio ada
2004 -2006; trecerea în folosință gratuită a terenului domeniu lui public din piață pe o perioadă
de 49 de ani către cinci societăți comerciale care nu au desfășurat act ivitate de comerț în Piața
Obor; distrugerea unui număr d e 322 tonete din aluminiu din piață aparținând unor societăți
comerciale „de la care anual se încasau în jur de un milion dolari SUA pentru spațiile închiriate
în zonă” – urmare a emiterii deciziei nr. 2039 din 13 oc tombrie 2004 de către primarul
Sectorulu i 2 București. Astfel, conducându -se de conceptul „siguranță națională ” definit în art. 1
al Legii nr. 51/1991 , instanța a reiterat că terenul pe care se află amplasată Piața Obor, vizată în
cadrul unui contract de parteneriat public -privat, pentru demolare și trecere în folosință
gratuită, s-a impus într -un context determinat de rațiunea modernizării, reconstrucției și
extinderii pieței, concretizat în demolarea a 322 tonete. Astfel, a găsit îndreptățită constarea
procurorului de caz, că relațiile sociale în legătură cu care s -au derulat activitățile reclamate de
petiționar nu au vizat ceea ce legiuitorul ocrotește prin incriminarea acte lor de diversiune ,
infracțiune prevăzută de art. 163 C P al României în redacția din 1968 [114].
În altă ordine de idei, în raport cu art.343 CP RM, în literatura de specialitate se relevă că
obiect juridic secundar îl formează relațiile sociale cu privire la: viața sau sănătatea persoanelor;
integritatea, substanța și potențialul de utilizare a întreprinderilor, clădirilor, căil or și mijloacelor
de comunicație, a mijloacelor de telecomunicații ori a altor bunuri de stat sau obștești; sănătatea
publică [15, p.995 ]. La aceste valori alți autori mai adaugă securitatea cetățenilor, dreptul de
proprietate, mediul etc. [116, p.112 ]. Obiectăm asupra faptului că dreptul de proprietate ar putea
să apară în calitate de obiect juridic secundar al infracțiunii de diversiune. Dezacordul nostru
vizează incorectitudinea relevării obiectului juridic al infracțiunii; or, a fost demonstrat că nici
dreptul subiec tiv, dar nici interesul legitim nu constituie obiectul apărării penale, ci doar
elemente structurale ale acestuia [16, p.69, 81 ], motiv din care un drept nu po ate să reflecte de
sine stătător natura completă a obiectului juridic specific al i nfrac țiunii . De aceea, considerăm că
în ipoteza în care actele de diversiune au fost îndreptate spre distrugerea sau deteriorarea bunu –
rilor, atunci obiect ul juridic secundar al infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM este reprezentat
de relațiile sociale cu privire la integritatea, substanța și potențialul de utilizare a bunurilor. De
asemenea, nu putem agrea nici opinia , potrivit căreia securitatea cetățenilor ar constitui obiect ul
juridic secundar al infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM. Aceasta deoa rece securitatea cetățe –
nilor reprezintă aptit udinea și gradul de pregătire a statului, societății și a persoanei de a se pro –
teja de pericole și amenințări la adresa drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – viața,
sănătatea, libertatea, demni tatea persoanei etc. Într -adevăr , prin comiterea actelor de diversiune
nu se lezează, nici măcar ca potențialitate , libertatea și demnitatea persoanei. Deci, securitatea

49
cetățenilor este un concept pr ea larg ca să poată fi lezat în integritatea sa. Astfel, dacă actele de
diversiune sunt îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor – viața persoan elor este valoa –
rea socială protejată în plan secundar; dacă actele de diversiune sunt îndreptate spre vătămarea
integrității corporale sau a sănătății mai mult or persoane, atunci sănătatea sau integritatea cor –
porală a persoanelor va constitui conținutul obiectului juridic facultativ. Dacă actele de diver –
siune se comit prin provocarea de otrăviri sau răspândirea unor epidemii, datorită pluralității
victimelor p roiectate a li se leza atribute fundamentale , tocmai sănătatea publică va constitui
valoarea social ă luată sub protecție , în plan facultativ . Dacă actele de diversiune se exprimă în
infest area cu substanțe radioactive, în alte asemenea contagieri ori poluă ri, atunci nu este exclus
ca în calitate de obiect juridic secundar să evolueze sănătatea publică și/sau integritatea mediului.
În altă ordine de idei, vom supune analizei și obiectul material. Ab initio , relevăm că nu
toate infracțiunile au obiect materia l. Facultatea unei entități oarecare de a evolua în calitate de
obiect material al infracțiunii se realizează în cazul în care această entitate a fost supusă unei
influențări infracționale, exprimate prin manipularea într -o formă sau alta asupra ei din par tea
făptuitorului [16, p.143 ]. Incontestabil, în cazul actelor de diversiune făptuitorul exercită
influențare infracțională distrugând, degradând sau aducând în stare de neîntrebuințare, în
întregime sau în parte, bunuri le enumerate generic în art.403 CP a l României . Tot astfel, și în
contextul incriminării de la art.343 CP RM distingem o îndreptare nemijlocit infracțională asupra
unor entități materiale, atunci cân d se săvârșesc explozii, incen dieri etc.
Obiectul material constă în entitatea materială (un obiect, lucru, ființă, energie etc.) asupra
căreia se îndreaptă, în materialitatea sa, conduita interzisă și prin intermediul căreia este lezată
sau pusă în pericol în săși valoarea sau relația socia lă ocrotită de legea penală [59, p.151 ]. De aici
apare ca firească întrebarea: Toate bunurile corporale pot constitui obiect material al actelor de
diversiune? Referindu -se la bunurile care pot constitui obiect material al infracțiunii, legi uitorul
român enumeră în art.403 CP: in stalațiile industriale , căile de comunicație, mijloacele de
transport, mijloacele de telecomunicație, construcțiile, produsele industriale sau agricole,
enumerare care însă nu are un caracter limitativ. Or, sintagma „ori a altor bunuri ” utilizată în
dispoziția art.40 3 CP RM tocmai ne dove dește caracterul exemplificativ al acestei enumerări. La
fel a procedat și legiuitorul din Republica Moldova, anume: a enumerat expres în dispoziția
art.343 CP RM întreprinderile, clădirile, căile și mijloacele de comunicație, mijloacele de
telecomunicație , în finalul enumerării folosind sintagma „alte bunuri de stat sau obștești ”.
Un asemenea mod de abordare a obiectului influențării nemijlocit infracționale – neex –
haustiv sau exemplificativ , denotă prezența unor semne estimative. Remarcăm că în dispoziți ile
incriminatorii din legile penale ale celor două state vizând actele de diversiune , nu doar în raport

50
cu obiectul material, dar și în raport cu elementul material s -a făcut uz de conținuturi generalități.
La întrebarea d acă se încalcă sau nu principiul legalității incriminării, în special condiția de
previzibilitate, vom da răspuns în contextul examinării elementului material al infracțiunii. La
această etapă vom cerceta alte probleme legate de natura bunurilor susceptibile a fi influențate
prin comitere a actelor de diversiune.
Răspunzând la întrebarea ridicată supra , O.Loghin și T.Toader consideră , pe bună dreptate ,
că obiectul material al actelor de diversiune nu -l pot constitui decât obiective și bunuri de mare
însemnătate , bunuri care prezintă o impo rtanță deosebită și față de care se exercită în mod
nemijlocit activitatea incriminată . Numai în cazul distrugerii, degradării sau aducerii în stare de
neîntrebuințare a unor asemenea bunuri, afirmă autorii, fapta poate fi de natură să aducă atingere
sigur anței statului [94, p.46 ], alias securității naționale . Similar acestei viziuni, în literatura de
specialitate a Republicii Mold ova se susține că în activitatea lor criminală diversioniștii se
bazează pe distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, obiec telor de impor tanță majoră, a căror
distrugere va crea probleme gr ave majorității populației sau unei părți importante a ei [116,
p.115] . Subscriindu -se acestei viziuni, X.Ulianovschi identifică următoarele bunuri și obiective
de mare însemnătate, care pot să evolueze în calitate de obiecte materiale ale infracțiunii
prevăzute la art.343 CP RM: poduri, stații electrice, conducte de apă, depozite de alimente, de
armament și muniții etc. [2, p.759 ]. De cele mai dese ori, susțin alți autori, printre obiectele
materiale ale diversiunii apar acele construcții -cheie, de a căror activitate depinde funcționarea
vitală a sectoarelor economiei în ansamblu și a statului în general [149, p.413 ].
De asemenea, s -a susținut că printre țintele acțiun ilor de diversiune și t eroriste un loc
aparte îl ocupă lucrările hidrotehnice, agenții economici -surse de risc chimic și radioactiv, cei cu
risc la incendii și explozii, clădirile și construcțiile în care își desfășoară activitatea autoritățile
administrației publice centrale și locale, companii le comerciale, marile depozite de combustibili,
armament, muniție și explozibil etc. [63, p.12 ]. Cu referire la sursele de risc radioactiv, ca
posibile obiecte ale actelor de diversiune, în literatura de specialitate se rețin: stațiile ato mice,
întreprinderile de producere a componentelor atomice ori de prelucrare a deșeurilor radioactive
[175, p.186 ].
Într-adevăr, analizând activitatea unor grupări diversionist -teroriste, putem constata că
printre obiectele actelor de diversiune se numără entități de importanță strategică și c u un pericol
iminent asupra stabilității economiei și securității statului. De exemplu, în 1971 la Rotterdam ,
Mișcarea pentru Eliberarea Palestinei FATH (FATAH – Movement f or the Liberation of Pales –
tine) a îndreptat actele de diversiune asupra unor in treprinderi cu pericol tehnogen [69, p.11 ]. De
asemenea, membrii formațiunii paramilitare politico -religioase din Arabia Saudită HEZBO L-

51
LAH (H idjaz ), creată în anii ’80 cu intenții de răsturnare a regimului constituțional în regiunile
din Arabia S audită populate de către șiiți, pe lângă faptul că au participat la organizarea asasi –
nării diplomaților Arabiei Saudite acreditaț i în Pakistan, Turcia, Thailanda, a u realizat un act de
diversiune la o uzină de produse petroliere din Siria [69, p.18 ]. O altă formațiune paramilitară
politico -religioasă din Bahrain, întemeiată de către elementele opoziționiste ale minorității șiite
HEZBOLLAH (Bahrain) , având ca scop politic detronarea dinastiei guvernatoa re cu formarea
republicii isl amice, are ca p arametri operativi de activitate săvârșirea actelor teroriste îndre ptate
contra persoanelor fizice și organizarea diversiunilor la obiectivele cu pericol tehnogen și de
importanță strategică [69, p.19 ]. Practica cunoaște și operațiuni cu aut omobile minate , presupu –
nând diversiuni împotriva cazarmelor militare americane și ambasadelor (sublinierea ne aparține
– n.a.) din Orientul Apropiat și Africa efectuate în 1982 – 1983 și în a doua jumătate a anilor ’90
[53, p.68 ]. Astfel, reieșind din exe mplificările legiuitorului și contrapunându -le cerinței ca
entitățile materiale care suportă influență nemijlocit infracțională să prezinte o importanță
deosebită, putem determina paleta de obiecte mate riale specifice actelor de diversiune.
În primul rând , legiuitorul Republicii Moldova debutează cu termenul „întreprindere” pen-
tru a desemna obiectele materiale ale actelor de diversiune. Î n legislația civilă , noțiunea „întrep –
rindere” este utilizată într -o accepțiune dublă: pe de o parte, aceasta apare ca subiect al rapor –
turilor juridice, iar , pe de altă parte, ca obiect al dreptului. În c eea ce privește dispoziția art.343
CP RM, considerăm că în ea întreprinderea este utilizată în sens de obiect al dreptului, nu ca
subiect al raporturilor juridice; or, e ntitatea asupra căreia se îndreaptă acele de diversiune nu o
raportăm la subiecte le de drept: întreprinderile individuale, de stat și municipale, inclusiv întrep –
rinderile de arendă, societățile în nume colectiv, societățile în comandită, societățile cu ră spun –
dere limitată și societățile pe acțiuni, cooperativele de producție și de întreprinzător . Această
constatare ne permite să identificăm conținutul exact al întreprinderii. În temeiul celor relevate,
considerăm că întreprinderea trebuie concepută drept expresie corporală a uzinelor și fabricilor,
atelierelor de producție și a altor entități industriale reprezentând infrastructura întreprinderilor .
De remarcat că legiuitorul român în legea penală din 2009 a renunțat la termenul substitutiv
întreprinderii „uzină ”, pe care -l reflecta în art.163 CP al Român iei în reda cția din 1968. Aceasta
întru -cât instalația industrială este un termen generic care absoarbe și uzinele. Deoarece sintagma
„entitate industrială ” este mai adecvată pentru a desemna obiectul mater ial al actelor de diver –
siune, propunem în planul cadrului incriminator român ca sintagma „instalație industrială ” din
art.403 CP al României să fie substituită cu locuțiunea „entitate industrială ”, iar în planul legii
penale a Republicii Moldova, legiuito rul să renunțe la termenul „întreprindere ” din dispoziția
art.343, în favoarea sintagmei „entitate industrială ”.

52
Un alt bun ce apare pe post de obiect material este desemnat prin termenul „clădire ”
(art.343 CP RM) sau „construcți e” (art.403 CP al României ). Aceste entități reprezintă edificiile
instituțiilor și organizațiilor (stațiile electrice, conductele de petrol, gazoductele, sisteme le de
alimentare cu apă, depozitele etc.).
De asemenea, obiect material al actelor de diversiune pot fi căile și mijloace le de comu –
nicație. Remarcabil este că în dispoziția de la art.403 CP al Român iei legiuitorul dispersează
aceste categorii de bunuri, desemnându -le prin locuțiunile „căi de comunicație ” și „mijloace de
transport ”. În contrast, în art.343 CP RM numitele ent ități sunt desemnate prin sintagma „căi și
mijloace de comunicație ”. Aceasta întrucât dacă legiuitorul Republicii Moldova ar aborda
varianta înscrisă în art.403 CP al României , paleta de entități care puteau constitui obiect mate –
rial al actelor de diver siune s -ar îngusta semnificativ. Or, noțiunea „mijloace de transport ” are o
încărcătură semantică precisă în Codul penal al Republicii Moldova, desemnând , în conformitate
cu art.132 CP RM , toate tipurile de automobile, tractoare și alte tipuri de mașini auto propulsate,
tramvaiele și troleibuzele, precum și motocicletele și alte mijloace de transport mecanice. De
vreme ce se apelează la sintagma „căi și mijloace de comunicație ”, pe lângă transportul auto , ca
obiecte materiale ale actelor de diversiune apar și toate tipurile de transport feroviar, fluvial,
aerian etc., iar căile de comunicație ar presupune drumuri, poduri , căi feroviare, porturi etc. De
remarcat că cel mai recent caz de acte de diversiune realizat asupr a căilor de comnunicație,
anume – asupra că ilor feroviare , a fos t înregistrat în India, la 28 mai 2010 [53, p.73 ].
Mijloace le de telecomunicații sunt desemnate explicit ca obiect material atât în dspoziția
art.403 CP al Român iei, cât și în cea de la art.343 CP RM, prin acestea înțelegându -se legătu ra
telefonică, telegrafică, internet, televiziunea, radiocomunicațiile etc. [116, p.115 ].
Nu este exclus ca printre obiectele materiale ale actelor de diversiune incriminate în legea
penală a celor două state să apară și animalele. Nimicirea animalelor, c onsideră X.Ulianovschi ,
este o formă specifică a diversiunii , deoarece este îndreptată spre subminarea agriculturii [2,
p.759 ]. De asemenea, deși nu -și găsesc reflectare expresă în dispoziția art.343 CP RM, a semeni
incriminării de la art.40 3 CP al României , produsele industriale sau agricole în egală măsură pot
constitui obiecte materiale ale actelor de diversiune incriminate în legea penală a celor două
state. Aceasta se explică pe fundalul a două modalități normative a le faptei prejudiciabile
reprezentând acte de diversiune – provocarea unor otrăviri și răspândirea unor epizootii.
După această analiză, nu putem să nu remarcăm că , în mare parte, obiectele materiale ale
actelor de diversiune prevăzute la art.343 CP RM coincid cu entitățile care desemnează o biectul
material specific faptei incriminate la art.40 3 CP al României. Totuși , în raport cu obiectul
material , între cele două incriminări există două d iferențe esențiale:

53
Primo : În planul incriminării de la art.343 CP RM, obiecte mater iale ale infracțiun ii nu pot
fi bunurile proprietate privată a persoanei fizice sau juridice . Întrucât în textul legii s -a indicat
expres că bunurile asupra cărora se atentează prin actele de diversiune trebuie să fie de stat sau
obștești , în mod corect s -a remarcat că doar bunurile proprietate a statului sau a autorităților pub –
lice locale sau centrale pot constitui obiect material al art.343 CP RM [116, p.115 ]. În opoziție,
considerăm că obiecte materiale ale actelor de diversiune incriminate în Codul penal al României
pot fi atât bunurile proprietate a statului, cât și bunurile proprietate a acelor societăți comerciale
cu capital privat, care ocupă o poziție importantă în planu l asigurării securității naționale , în spe-
cial din perspectiva realizării intereselor economice a le României. Deoarece și u nele bunuri pro –
prietate privată, fiind distruse sau deteriorate , sunt în măsură să slăbească bazele economice a le
țării, credem că ar fi mai rațional de a nu restrânge spectrul de entități ce apar pe post de obiect
material doar la bunurile de stat sau obștești. Motiv din care propunem excluderea din dispoziția
art.343 CP RM a sintagmei „de stat sau obștești” , subiecților de aplicare în concret a legii penale
lăsându -se de fiece dată posibilitatea să se aprecieze dacă bunul care a suportat influență nemijlocit
infracțională este susceptibil de a afecta bazele economice și capacitatea de apărare a țării.
Secundo : Obiect ul material al infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM îl reprezintă, după
caz, și corpul persoanelor. Acea sta în i poteza în care diversiune a este îndreptată spre extermina –
rea în masă a oamenilor, spre vătămarea integrității corporale sau a sănătății mai multor persoa –
ne. În contrast, în planul actelor de diversiune incriminate în legea penală română, corpul persoa –
nei nu poate să apără, nici măcar ca excepție, pe post de obiect material. Această diferențiere este
dictată de specificul semnelor obiective și subiective consacrate în cele două incriminări.
După realizarea acestei demarcații, considerăm că , în unele cazu ri, actele de diversiune
implică și dimensiuni incorporale , care de asemenea contribuie la stabilirea valorilor și relațiilor
sociale ce form ează obiec tul juridic, acestea, în cazul în care li se aduc atingere, având o impor –
tanță semnificativă la înc adrarea faptei drept acte de diversiune . Astfel, dispersarea în aerul
atmosferic a substanțelor radioactive, toxice ori a altor poluări pot constitui forme de exprimare a
laturii obiective atât a infracțiunii prevăzute la art.40 3 CP al României (în condițiile conținutului
neexhaustiv al metodelor de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuințare a
bunurilor) , cât și a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM (în condițiile conținutului deschis al
modalităților normative ale faptei prejudiciabile ). De aceea, î n ipoteza descrisă, considerăm că
aerul atmosferic reprezintă obiectul influențării nemijlocit infracți onale, care, fiind lipsit de
corporalitate, reprezintă obiect ul imaterial al infracțiunii acte de diversiune. În definitivă, actele
de divers iune incriminate în legea penală a României și în cea a Republicii Moldova pot dispune
atât de obiect material, cât și de obiect imaterial.

54
2.1.2. Latura obiectivă a infracțiunii
Latura obiectivă a infracțiunii presupune aspectul exterior al conduitei prej udiciabile ,
înglobând totalitatea cerințelor și condițiilor privitoare la existența faptei penale. Ca element al
componenței infracțiunii, latura obiectivă este alcătuită din semne principale și semne secundare ,
ultimele fiind uneori obligatorii , interesâ nd existența și î ncadrarea juridică a faptei, precum și
determinarea gradului de pericol social concret al acesteia , devenind astfel obiect e ale proba –
toriului . La acestea se referă: locul, modul, timpul, metoda, mijloacele, instrumentele de comi –
tere a in fracțiunii, produsul infracțiunii și circumstanțele.
Cât privește semnele principale ale laturii obiective, acestea se reduc la : fapta
prejudiciabilă (acțiunea sau inacțiunea) , denumit și element material, urmarea prejudiciabilă și
legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmarea pe care ace asta o produce . Aceasta
întrucât, și în cazul infracțiunilor de pericol există o urmare, ce constă în crearea unei stări de
nesiguranță pentru valorile ocrotite, care nu poate fi, în genere, măsurată, deși produc erea ei este
incontestabilă [59, p.139 ]. Într-adevăr, orice conduită produce o schimbare în realitate a obiec –
tivă. A nega acest lucru înseamnă a neglij a prevederile art.17, 18 CP RM și ale alin.(3) și (4)
art.16 CP al României, din care rezultă existența î n orice caz a unui rezultat (urmare prejudi –
ciabilă) . Trebuie să concretizăm însă că, în cazul infracțiunilor de pericol, urmarea este prezu –
mată prin însăși incriminarea faptei, motiv din care nu va mai constitui obiect al probatoriului și,
implicit , dispută exegetică. De asemenea, în literatura de specialitate s-a evidențiat că și a treia
componentă obligatorie (semn) a laturii obiective a infracțiunii – legătura cauzală – este pusă în
mod practic numai în cazul infracțiunilor materiale [61, p.161 ]. Astfe l, problema urmării preju –
diciabile și a legăturii cauzale se pune în cazul acelor infracțiuni pentru care legea prevede expli –
cit sau implicit o anumită urmare, care, de regulă, constă în producerea unui rezultat material.
Călăuzindu -ne de conținutul norm ativ al actelo r de diversiune incriminate în legea penală a
României și în cea a Republicii Moldova , vom oglindi , la nivel de exegeză , structura laturii
obiective și co nținutul fiecărui semn în parte; or , cel mai verosimil barometru în stabilirea
acestora este însăși norma de incriminare. Astfel, din dispoziția art.343 CP RM desprindem șase
modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile de diversiune: 1) săvârșirea unor
explozii; 2) săvârșirea unor incendieri; 3) săvârșirea altor acțiuni; 4) pro vocarea unor otrăviri;
5) răspândirea unor epidemii; 6) răspândirea unor epizootii.
În cazul actelor de diversiun e incriminate la art.40 3 CP al României, distingem trei
modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile: 1) distrugerea bunurilor ; 2) degradarea
bunurilor; 3) aducerea bunurilor în stare de neîntrebuințare .

55
De remarcat că exploziile, incendiile sau alte moduri de realizare a e lementului material
caracterizează și conținutul constitutiv al actelor de diversiune incriminate în legisl ația penală
română, însă , în raport cu legea penală a Republicii Moldova, acestea relevă semnificații
distincte. Astfel, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art.40 3 CP al României, exploziile, incen –
diile desemnează modul alternativ de realizare a element ului material care, la rândul său, se
înfățișează prin una di ntre următoarele modalități normative ale acțiunii prejudiciabile : distru –
gerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, a bunurilor
enumerate generic în d ispoziția incriminatorie. Funcția, ca mod de realizare a act elor de diver –
siune pe care o îndeplinesc explozia și incendierea în conținutul constitutiv al infracțiunii, o des –
prindem din sintagma „sau în oric e alt mod” care precede cuvi ntele „explozii” și „incendii”. De
remarcat că în Codul penal al României în vigoare noțiunea „mod de săvârșire a faptei preju –
diciabile” este utilizată în contexte difer ite. De exemplu, potrivit alin.(1) art.48 CP al Român iei,
„complicele este persoana care, cu intenție, înl esnește sau ajută în orice mod (sublinierea ne
aparține – n.a.) la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală … ”, pe când în conformitate cu
alin.(2) art.32 CP al Român iei „nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a
infracțiunii este consecința modului (sublinierea ne aparține – n.a.) cum a fost concepută
executarea”.
Per a contrario , în cazul infra cțiunilor de la alin.(4) art.253 și de la alin.(1) art.255 CP al
României, legiuitorul imprimă exploziei și incendiului semnificația de mijloc de săvârșire a
infracțiunii, nu de mod de comitere a infracțiunii, așa cu m se reține în dispoziția art.40 3 CP al
Român iei. De remarcat că explozia și incendiul era conceput drept mod de comitere a infracțiunii
și potrivit art.163 CP al României î n redacția din 1968. Aceasta însă nu -i împiedică pe unii autori
să conceapă explozia și incendiul, în sensul art. 163 CP al Român iei în redacția din 1968 , drept
mijloc de rea lizare a elementului material [94, p.46; 51, p.47; 6, p.29; 125, p.18 etc. ]. Trebui e să
recunoaștem că nu p oate fi pus semn de egalitate î ntre modul de comitere a infracțiunii și
mijlocul de comitere a infracțiunii. Pentru a ne convinge de acest fapt, vom trece în revistă
definițiile doctrinare date celor două semne facultative ale latur ii obiective. Astfel, mijloc ul de
săvârșire a infracțiunii reprezintă entitatea, s ubstanța sau fenomenul ale căror calități sunt
utilizate de către făptuitor pentru săvârșirea infracțiunii [109, p.78 ], pe când modul de comitere a
infracțiunii presupune un cumul de procedee și metode utiliza te la săvârșirea infracțiunii [160,
p.271 ]. De aceea, considerăm că în conjunctur a descrisă în dispoziția art.40 3 CP al Român iei
explozia și incendiul nu este folosit pentru a se influența asupra obiectului infracțiunii. De facto ,
sintagma „în orice alt mod” utilizată în dispoziția incriminatorie reprezintă forma de manifestare
a elementului material, prin aceasta legiuitorul suge rând că , oricare ar fi procedeul de operare,

56
acesta va întregi latura obiectivă a actelor de d iversiune, în condițiile în care prin acest procedeu
va urma un pericol, dar și un rezultat material. Raționalizarea respectivă ne conduce la ideea că,
în con textul art.40 3 CP al României, explozia și incendiul constituie metode de operare a faptei
prejudi ciabile, pe când mijlocul de comitere a infracțiunii derivă tocmai din modus operandi .
Având în vedere aceste t angențe obiective, vom analiza , la nivel de exegeză comparativă ,
ipotezele în care actele de diversiune se comit prin explozii, incendii sau alte activități, după care
analizei vor fi supuse modalitățile normative ale faptei prejudiciabile incriminate la art.343 CP
RM, care sunt specifice doar acesteia, nu însă înainte de a investiga elementul material al actelor
de diversiune incriminate în Codul penal al României.
După cum am reiterat supra , actele de diversiune incriminate de art.40 3 CP al României
sunt reprezentate prin trei modalități normative alternative: 1) distrugerea; 2) degradarea; 3) adu –
cerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor enu merate generic în dispoziție.
În concepția unor autori , prin „distrugere” se înțelege nimicirea, dezintegrarea bunurilor,
suprimarea stării lor de fapt anterioare [99, p.30; 11, p.660 ]. Mult mai c uprinzătoare este
interpretarea dată distrugerii de căt re V. Dobrinoiu. Potrivit acestu ia, prin „distrugere” se înțelege
acțiunea de nimicire , în totul sau numai în parte , a existenței fizice a unui bun, în așa fel încât el
nu mai poate fi readus în starea anterioară și nu mai este susceptibil de reparat [51, p.47 ]. Într-o
manieră asemănătoare definesc această activitate infracțională și alți autori. De exe mplu,
S.Brînza și V.Stati susțin că distrugerea bunurilor reprezintă influențarea nemijlocită infracționa –
lă asupra bunului, care presupune încetarea existenței fi zice a acestuia sau adu cerea bunului
respectiv într -o asemenea stare, care exclude – în totalitate și definitiv – utilizarea conform desti –
nației sale funcționale; bunul nu mai poate fi restabilit pe calea reparației sau restaurării, fiind
scos complet d in circuitul economic [14, p.709 ]. Aceste două din urmă definiții sunt preferabile ,
întrucât conțin elemen tele ce vizează gradul sau caracterul de nefunc ționare și impactul
interven ției umane după finalitatea ac țiunii, datorită cărora putem distinge, așa c um vom vedea
infra , distrugere a de degradare a bunurilor.
Din interpretăr ile trecute în revistă, stabilim următoarele caracteristici specifice distrugerii
bunurilor, ca activitate infracțională specifică actelor de diversiune: influența infracțională exer –
citată asupra bunurilor poate fi doar comisivă (fapt care se deduce din procedeele operate în
dispoziție: incendii, explozii etc.) ; influența infracțională asupra bunului este pr oducătoare de
efecte; efectul influențării activității infracționale este conc retizat în : nefunc ționalitatea totală și
permanentă a bunului , fie prin încetarea existenței fizice a bunului ori prin aducerea bunului
într-o stare de inutilitate după destinația sa funcțională ; d) efectele activității infracționale sunt
iremediabile, ad ică nu pot fi înlăturat e.

57
La rândul său, în raport cu a doua modalitate normativă, s -a susținut că degradarea
înseamnă diminuarea sau pierderea unor calități ale bunului, acesta necesitând reparații,
remedieri pentru a fi readus la starea anterioară [6, p. 30]; acțiune prin care bunul suferă o
deteriorare, avarie sau micșorarea aptitudinii de a fi folosit conform destinației, dar poate fi
reparat și redat întrebuințării sale, însă cu o diminuare a valorii [51, p.47 ]. Mai explicită ni se
pare definiția deteri orării bunurilor, constituind acee ași degradare, pe care o regăsim în literatura
de specialitate a Republicii Moldova. Se suține, absolut întemeiat , că prin „deteriorare” (adică,
degradare – n.a.) se are în vedere o astfel de influențare nemijlocită infrac țională asupra bunului,
care presupune o modificare a calităților lui utile, o înrăutățire considerabilă a stării acestuia,
bunul devenind inutilizabil parțial sau temporar. Înrăutățirea lui calitativă poate fi înlăturată pe
calea reparației, restaurării, tratării animalului sau prin alt procedeu de reabilitare [14, p.709 ].
Sintetizând asupra interpretărilor de mai sus, deducem următoarele trăsături specifice
degradării bunurilor , care întrucâtva o diferențiază de alte activități conexe : influența infrac –
țională exercitată asupra bunurilor poate fi doar comisivă ; influența infracțională asupra bunului
este pr oducătoare de efecte; efectele influențării activității infracționale se concretizează în: lipsa
posibilității de utilizare în totalitate sau în parte a bunului; d) efectele activității infracționale pot
fi înlăturat e datorită interv enției umane , prin varii procedee .
În definitivă, u ltima modalitate – aducerea bunurilor în stare de neîntrebuințare – este
tratată în felul următor: punerea bunului în situaț ia de a nu mai putea fi folosit în raport cu
destinația sa [125, p.18 ]; afectarea potențialului de utilizare a bunului în raport cu destinația sa
inițială [11, p.660] . Avem rezerve față de aceste definiții, întrucât nu este clară linia de
demarcare dintre aducerea bunurilor în stare de neîntrebuințare și distrugerea sau degradarea
bunu rilor; or, așa cum am subliniat mai sus, și în cazul distrugerii, dar și în cel al degradării ,
finalitatea ac țiunii este inutilizabilitatea sau nefunc ționalitatea bunului. În aceeași ordine de idei,
nu ne avantajează în planul delimitării aducerii bunurilor în stare de neîntrebuințare de
distrugerea sau degradarea bunurilor nici acele definiții care pun accentul pe criteriul excluderii
și pe exemplificări: orice alte fapte decâ t cele de distrugere sau degradare, care au ca urmare o
aducere a bunului în stare de a nu putea fi folosit (de exemplu, demontarea unor piese
fundamentale, implicându -se astfel funcționarea unei instalații) [51, p.47] ; punerea bunului în
situația de a nu putea fi folosit, fără a fi însă distrus sau degradat (demontarea unei piese,
dereglarea unei instalații automate etc.) [6, p.30] .
Trebuie să recunoaștem că aducerea bunurilor în stare de neîntrebuințare are mai multe
tangențe cu degradarea bunurilor, deoa rece, în raport cu distrugerea, aducerea bunurilor în stare
de neîntrebuințare se distinge prin remediabilitatea efectului activității infracționale. Această din

58
urmă caracteristic ă este specifică și degradă rii. De fapt, toate trăsăturile specifice degradă rii pe
care l e-am tapetat mai sus sunt inerente și aducerii bunurilor în stare de neîntrebuințare . De aici,
apare ca firească întrebarea: Există echipolență între aducerea bunurilor în st are de neîntre –
buințare și degradarea acestora? Dacă există echipolen ță, de ce leg iuitorul a folosit termeni
similari, prezentându -i distinct , ca având un caracter alternativ ? De fapt, aceste două modalități
normative ale actelor de diversiune sunt conexe, nu însă echipolente . Considerăm că linia de
demarcare dintre ele con stă în premisa inutilizabilității sau nefunc ționalității bunului . Astfel, în
cazul degradării, reducerea potențialului de utilizare a bunului are ca premisă modificări de ordin
fizic ale bunului în materialitatea sau substanța sa. În schimb, în cazul aduce rii în stare de
neîntrebuințare, bunul nu este întrucâtva afectat materialicește, nu i se aduce modificări asupra
substanței, nu este afectată o altă componentă esențială, însă își pierde tempora r sau permanent
posibilitatea de folosire în conformitate cu destinația sa specifică. Cu alte cuvinte, între aducerea
în stare de neîntrebuințare și degradare a bunurilor există o diferență de ordin cantitativ . Diferă și
procedeul de înlăturare a efectului, astfel încât, dacă în cazul degra dării bunul va fi remediat prin
reparare, reasamblare, tratare a animalului etc., atunci aducerea în stare de întrebuințare se va
realiza prin înlăturarea situației -premisă de anihilare a potențialului de utilizare a bunului. Mai
mult ca atât, în concepția lui O.Loghin și A.Filipaș, cei doi termeni, degradare și stare de
neîntrebuințare , se folosesc și în funcție de natura bunurilor, căci unele nu pot fi susceptibile de
degradare, dar pot fi aduse în stare de neîntrebuințare [93, p128] . Astfel privite lucrurile, u n
exemplu clasic de act de diversiune manifestat prin aducerea bunului în stare de neîntrebuințare
îl poate constitui incidentul , din 14 aprilie 1998, de dezafectare a conductei principale de către
sirieni și unica prin care apa dulce ajungea în zona cen trală a deșertului Neg ev, în urma căruia
zeci de mii de oameni din Israel au rămas fără apă potabilă , fapt apre ciat de către autoritățile
israel ene drept „diversiune planificată din timp și orientată spre un scop precis” [122, p.192] .
Generalizând asupra distrugerii, degradării sau aducerii în stare de neîntrebuințare a
bunurilor, remarcăm că legiuitorul lasă fără relevanță dacă activitățile nominalizate sunt realizate
în tot sau în parte. De asemenea, specific pentru aceste activități infracționale , a căror denumire
constă dintr-un substantiv provenit dintr -un verb, este că legiuitorul le utilizează concomitent
pentru a descrie verbum regens , adică acțiunea incriminată și urmarea prejudiciabilă. În așa mod,
din punct de vedere tehni co-legislativ, rezultatul infracționa l este com primat în acțiunea incrimi –
nată. În același timp, din punct ul de vedere al realității de fapt, acțiunea și urmare a sunt distincte.
S-a susținut că, în cazul acestei infracțiuni, există în realitatea obiectivă o urmare nemijlocită dis –
tinctă de acțiunea inc riminată: acțiunea de distrugere, acțiunea de degradare, acțiunea de aduc ere
în stare de neîntrebuințare trebuie să fi avut ca rezultat distrugerea bunului, degradarea, aducere a

59
acestuia în stare de neîntrebuințare. Prin realizarea acestei urmări secundare se aduce atingere
siguranței statului [11, p.661 ]. Într -adevăr, latura obiectivă a actelor de diversiune incriminate în
legea penală română mai include și o urmare și un raport de cauzalitate dintre acțiune și urmare –
ca semne obligatorii, fără de care n u poate exista infracțiunea prevăzută la art.40 3 CP al Româ –
niei. Astfel, î n raport cu art.16 3 CP al României în redacția din 1968 , în literatura de specialitate
se susține că infracțiunea presupune producerea unui rezultat material, prin intermediul cărui a se
creează starea de pericol pentru siguranța statului, actele de diversiune consumându -se în
momentul producerii acestui rezultat, moment care coincide cu cel al creării stării de pericol
pentru siguranța statului [94, p.47 ]. De aceea, infracțiunii prev ăzute la art.163 CP al României i
s-a atribuit un dublu caracter: de pericol și de rezultat [121, p.226; 95, p.40; 51, p.47 etc .],
deoarece presupune producerea în toate cazurile și a unui rezultat . Nu avem temeiuri de a
respinge această alegație și în rap ort cu art.403 CP al României în redacția din 2009, avându -se
în vedere identitatea textelor de lege referitoare la semnele laturii obiective.
În aceeași ordine de idei, u nii autori distin g între o urmare imediată principală și una se –
cundară. În așa fel , se susține că urmarea imediată a infracțiunii actele de diversiune constă, în
principal, în crearea unei stări de pericol pentru siguranța statului ( alias securitatea națională –
n.a.) [99, p.31; 11, p.661 ], urmare ca re se produce numai dacă este îndeplini tă cerința legală ca
fapta să fie de natură să aducă în orice mod atingere s ecurității statului [6, p.30 ]. În secundar,
urmarea constă în producerea unei pagube avutului public sau privat, cu extindere deosebită spre
economia națională [99, p.31; 11, p.661 ].
Atât în raport cu dispoziția art.403 CP al României în redacția din 2009, cât și potrivit
art.163 CP al României în redacția din 1968, latura obiectivă a actelor de diversiune se întregește
prin incidența unei cerințe legale esențiale , și anume: fapta să pună în pericol securitatea națio –
nală ( art.403 CP al României în redacția din 2009 ), respectiv, fapta să fie de natură să aducă în
orice mod atingere siguranței statulu i (art.163 CP al României în redacția din 1968). Întrucât nu
există diferențe de con ținut dintre locuțiunile sus -menționate, vom apela la unele viziuni doctri –
nare făcute pe marginea interpretării art.163 CP al României în redacția din 1968, prin aceasta
dezvăluind și esența cerinței reținute la art.403 CP al României în redacția din 2009 . Astfel, în
doctrină s-a semnalat că cerința va fi îndeplinită atunci când fapta , datorită caracteristicilor ei
obiective, conține posibilitatea producerii acestei urmări. Nu este necesar ca posibilitatea prod u-
cerii urmării să se transforme într-o atinge re efectivă adusă siguranței statului [94, p.47 ]; fiind
suficient să existe – prin amploarea urmărilor (secundare – n.a.) – pericolul unei asemenea
consecințe [51, p.47 ].

60
Aptitudinea faptei de a aduce atingere în orice mod siguranței statului se va stabili în fie –
care caz concret, ținându -se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de rezonanța socială
pe care a avut -o, de prejudiciile pe care le -a cauzat, de consecințele pe care le -a atras, în ce pri –
vește activitatea altor întreprinderi [94, p.47 ], unități etc. [51, p.47 ]. Considerăm că , subiecții de
aplicare în concret a legii penale trebuie să se conducă pe lângă ace ști indicatori , și de metodele
de realizare a acțiunii prejudiciabile, mijloacele operabile actelor de diversiune, semnificația și
natura bunului ce constituie obiectul material, dar și timpul comiterii infracțiunii , deși nu toate
entitățile enumerate constituie semne obligatorii . Toate în ansamblu pot să ne creeze o imagine
dacă activitatea infracțională este aptă d e a periclita secur itatea statului . Deopotrivă, această stare
poate să se ateste dacă sunt efectiv distruse, degradate sau adu se în stare de neîntrebuințare b unu-
rile enumerate în dispoziția art.40 3 CP al României . În această ordine de idei, nu putem fi de
acord cu viziunea [6, p.30 ], potrivit căreia încercare a de a săvârși aceste activități în egală
măsură pot să genereze acest pericol. Considerăm că doar o urmare secundară poate să
condiționeze producerea urmării principale. Din aceste rațiuni , ne subscriem viziunii autoril or
O.Loghin și T.Toader : „În cazul actelor de diversiune, crearea stării de pericol pentru siguranța
statului nu este posibilă decât prin producerea unei pagube de mari proporții” [94, p.47 ], adică
dacă sunt incidente urmări secundare reprezentate de un pr ejudiciu material, care poate constitui
rezultatul distrugerii, degradării bunurilor sau aducer ii acestora în stare de neîntrebuințare .
La rândul său, dacă nu se va reține cerința legală impusă de dispoziția art.40 3 CP al
României – fapta să pună în perico l securitatea națională , implicit generând urmarea imediată
principală , fapta nu va constitui acte de diversiune. După caz, se vor reține elementele
componenței infracțiunii prevăzute la alin.(4) art.253 CP al României . Cu exegeze detaliate vom
veni cu oca zia delimitării actelor de diversiune de infracțiunile conexe.
În altă o rdine de idei, pentru existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.40 3
CP al României este necesar să se ateste și un raport de cauzalitate, care trebuie să constitui e
neapărat obiect al probatoriului . În cazul actelor de diversiune, l egătura de cauzalitate este un a
specifică, întrucât urmarea imediată are o natură complexă. De aceea, se susține că , în cazul
infracțiunii actele de diversiune , raportul de cauzalitate se st abilește într -o primă ipostază între
acțiune și urmarea imediată secundară (paguba produsă patrimoniului) și prin intermediul acestei
urmări se stabilește o legătură de cauzalitate cu urmarea imediată principală – starea de pericol
pentru siguranța statulu i (alias pentru securitatea națională – n.a.), prima condiționând -o pe cea
de-a doua [51, p.47 ].
După finalizarea cercetării parțiale a laturii obiective a actelor de diversiune în
conformitate cu legislația penală română, vom statua asupra investigării la turii obiective a

61
infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM. Spunem parțial, întrucât nu interesează sfera represiunii
penale române decât dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în
întregime sau în parte, a bunur ilor enumerate generic în art.40 3 CP al României este comisă prin
explozii, incendii sau în orice alt mod și dacă fapta pune în pericol securitatea națională . Astfel,
procedeele de realizare a actelor de diversiune inserate în art.40 3 CP al României le vom analiza
în pa ralel cu modalitățile normative ale a cțiunii prejudiciabile specificate la art.343 CP RM,
aceasta din raționamentul de a exclude oricare repetări inutile , dar și de a realiza o investigație
comparativă, derivată din convergențe terminologice.
Așadar, prim ele două modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la
art.343 CP RM sunt: săvârșirea unor explozii și săvârșirea unor incendieri . Ab initio , reiterăm
că legea penal ă a Republicii Moldova în vigoare conține trei componențe de in fracțiune în care
explozia și incendierea apar expresis modus pe post de semn constitutiv obiectiv, fie în
conținutul variantei -tip, fie în conținutul variantei agravate. Astfel, în cazul infracțiunii prevăzute
la lit.a) alin.(2) art.197 CP RM – „Distruger ea sau deteriorarea intenționată a bunurilor” ,
explozia și incendierea îndeplinesc rolul de metodă de comitere a infracțiunii. În contrast, în
ipoteza infracțiunilor prevăzute la alin.(1) art.278 CP RM – „Actul terorist” și la art.343 CP RM
– „Diversiunea” , explozia și incendierea desemnează modalitatea normativă a acțiunii
prejudiciabile . De asemenea, în cazul infracțiunii de la alin.(2) art.232 CP RM – „Distrugerea
sau deteriorarea masivelor forestiere”, incendierea îndepline ște rolul de metodă de comiter e a
infracțiunii, iar în cazul alin.(1) art.285 CP RM – „Dezordini în masă”, incendierea apare pe post
de modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile.
În Codul penal al Ro mâniei în redacția din 2009 de asemenea sunt consacrate componențe
de infracțiune care indică expres asupra exploziei, incendierii ca semn e facultativ e obligatorii ale
laturii obiective: art.40 3 CP al României – „Actele de diversiune”, alin.(4) art.253 CP al
României – „Distrugerea” și alin.(1) art.2 55 CP al României – „Distrugerea din culpă”. Nu
putem trece cu vederea că explozia și incedierea ca semn e constitutiv e obiectiv e apar și în unele
legi speciale extrapenale care conțin dispoziții incriminatorii. O dovadă în acest sens este
prevederea de la lit.c) alin.(1) art.32 al Legii Româ niei privind prevenirea și combaterea
terorismului [90], în care legiuitorul recunoaște drept acte de terorism fapta de distrugere. Deci,
atât timp cât în dispoziția alin.(4) art.253 CP al României explozia și incendierea este una dintre
formele de realiza re a distr ugerii , degradării bunurilor sau aducer ii acestora în stare de
neîntrebuințare , nimic nu ne împi edică să susținem că actele teroriste pot să se manifeste prin
explozie și incendiere, constituind semn e secundar e obligatorii cu titlu alternativ al e laturii
obiective.

62
În vederea identificării mijlocului de comitere a actelor de diversiune comise prin explozii
și incendii , se impune determinarea caracteristicilor de bază a le acestor fenomene , caracteristici
care le desprindem din definiții legale și d octrinare operabile acestora .
Astfel, în acord cu prevederile pct.2 al Regulamentului cu privire la clasificarea situațiilor
excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției
populației și teritoriului în caz de si tuații excepționale, aprobat prin Hotărârea Guve rnului
Republicii Moldova nr.1076 din 16.11.2010 [105], explozia constituie un proces rapid de schim –
bare momentană a compoziției fizice sau chimice a unei substanțe, însoțit de degajarea spontană
a unor ener gii imense și de formarea gazelor comprimate, care periclitează viața și sănătatea
oamenilor, provoacă pagube economiei naționale și mediului ambiant și poate deveni sursa unei
situații excepționale . În același spirit este definită explozia și în literatur a de specialitate. Se
susține că aceasta presupune o reacți e foarte rapidă de natură fizică sau chimică, însoțită de
formarea și degajarea violentă a unei mari cantități de gaze, cu efecte mecanice, termice și
luminoase asupra obiectelor sau persoanelor ca re se găsesc în raza sa de acțiune [118, p.20 ].
De remaract că în unele surse de specialitate este utilizat conceptul „explozie criminală”,
presupunând utilizarea dispozitivelor explozive și a substanțelor explozive în scopuri criminale
[158, p.56 ]. Într -adevăr, anume calitățile numitelor entitatăți sunt utilizate de către făptuitor
pentru săvârșirea exploziei . Sub acest aspect, ne raliem poziției lui S.Brînză și V.Stati , care
consideră că , în această ipoteză , substanțele explozive și dispoz itivele explozi ve constituie
mijloace de săvârșire a infracțiunii de diversiune [15, p.996 ].
Astfel, în conformitate cu lit.d) pct.1 ) alin.(1) art.5 al Legii Republicii Moldova privind
securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase, nr.116 din 18.05.2012 [84], substanțe
explozive sunt substanțe le care, sub acțiunea anumitor factori externi, suportă transformări
chimice cu autoex tindere extrem de rapidă, degajând căldură și formâ nd gaze . În același timp, în
acord cu pct.1 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire
la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul) , păstrarea (deținerea) ,
transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a
substanțelor explozive , păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor ”, nr.31 din
09.11.1998 [68], substanțe explozive su nt: praful de pușcă, dinamita, trotilul, nitroglicerina, alte
amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meșteșugăresc, care au capacitatea de a
exploda în urma ap rinderii, lovirii sau detonării. De aici rezultă că explozive sunt nu doar
substanțele, dar și amestecurile de substanțe, care , sub acț iunea unui catalizator de inițiere extern,
au proprie tatea de a se descompune brusc și violent, cu emisie de caldură, lumină și gaz
provocâ nd o creș tere mare a presiunii la locul exploziei.

63
La rândul său, dispozitivul exploziv este mijlocul tehnic, destinat efectuării exploziei sau
dirijării ei. La această categorie putem atribui: tunul , mina, grenada, bomba , torpila, lansatorul de
rachetă , detonatorul etc.
După modul de fabric are, substanțele și dispozitivele explozive pot fi: de tip industrial, cu
destinație civilă s au militară ori de tip artizanal (meșteșugăresc) . Însă, tip ul acestor entități nu are
nicio relevanță la încadrare. Alegerea unui sau altui tip de material exploziv folosit în acte de
diversiune depinde de disponibilitate. Avându -se în vedere costurile reduse ale unor substanțe,
ușurința de confecționare și gradul scăzut de detectabilitate, n u se exclude utilizarea materialelor
explozive improvizate, de exemplu , a azotatului de amoniu, utilizat , de altfel , și în agricultură ca
îngrășământ chimic.
În altă ordine de idei, atât la nivel legislativ, cât și la nivel exegetic dispunem și de
conceptu alizări dedicate incendiului. De exemplu, în acord cu lit.c) alin.(2) art.1 al Legii
României privind apărarea împotriva incendiilor , nr.307 din12.07.2006 [88], incendiul reprezintă
o ardere autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spați u, care produce pierderi de
vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție organizată în scopul
întreruperii procesului de ardere . Potrivit pct.2 al Regulamentului cu privire la clasificarea
situațiilor excepționale și la modul de ac umulare și prezentare a informațiilor în domeniul
protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale, aprobat prin Hotărâre a
Guvernului Republicii Moldova nr.1076 din 16.11.2010, incendiul este definit ca fiind un proces
de ardere necont rolată în spațiu și timp, care provoacă prejudicii materiale și (sau) periclitează
viața și sănătatea oamenilor și animalelor agricole . Într-o altă accepțiune , mult mai
cuprinzătoare, de această dată doctrinară , incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluție
nedeterminată, datorat prezenței substanțelor combustibile și surselor de aprindere, incluzând
fenomene de natură fizică și chimică (transfer de căldură, formarea flăcărilor și fumului,
schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări stru cturale produse în elementele de
rezistență a clădirilor, în materialele de construcții și instalații le componente ale acestora etc.) și
care impune interven ția organizată pentru stingere” [22, p.107 ]. Prin urmare, rezultă că , în
ipoteza în care actele de diversiune se realizează prin incendiu, focul este mijlocul de săvârșire a
acestora. Aceasta întrucât focul reprezintă proces ul de ardere caracterizat prin emisie de căldur ă,
însoțit de fum sau flăcări ori prin incidența simultan ă a ambelor. Anume focul es te folosit de
către făptuitor pentru a influența a supra obiectului infracțiunii actele de diversiune.
Deloc întâmplător am determinat rolu l juridic pe care -l îndeplinesc exploziile și incendiile
în conținutul constitutiv al actelor de diversiune incriminat e în legea penală a României și în cea
a Republicii Moldova. Or, tocmai datorită semnificației juridico -penale pe c are o discern numi –

64
tele fenomene poate fi determina t momentul consumării infracțiunii și, implicit, modalitatea
componenței infracțiunii, atu nci când se comit e anume prin aceste forme. Astfel, în literatura de
specialitate rusă [182, p.26 ] a fost demonstrat că, atunci când incendierea apare pe post de
metodă de comitere a infracțiunii, componența este materială, iar atunci când incendierea
reprezintă însăși fapta prejudiciabilă, compon ența infracțiunii este formală, teorie care poate fi
aplicată și exploziei.
Într-adevăr, așa cum am și constatat supra , infracțiunea prevăzută la ar t.403 CP al
Român iei este o inf racțiune producătoare în toate caz urile a unui rezultat. În contrast, în
contextul normei prevăzute la art.343 CP RM, explozia și incendirea reprezintă modalitățile
normative alternative ale acțiunii prejudiciabile, motiv din care infracțiunea de diversiune în
aceste modali tăți este formal ă, afirmație c e nu se opune opticii doctrinare în materia respectivă.
În așa mod, d isensiunile referitoare la semnificația exploziei și incendiului în conținutul
constitutiv al infracțiunii, dar deopotrivă și cele referitoare la momentul de consumare și la
modalitatea componenței infracțiunii, reclamă un conținut diferit acestor forme de realizare a
actelor de diversiune incriminate în legea penală a celor două state. Astfel, explozia și incendiul
în contextul ar t.403 CP al României – ca metode de comitere a infracțiunii – au ca finalitate
degradarea, distrugerea bunurilor sau aducerea acestora în stare de neîntrebuințare faptică.
În cazul infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, datorită rolului de modalitate normativă
alternativă a acțiunii prejudiciabile , explozia și incendierea nu implică ca o condiție sine qua non
survenirea unor urmări prejudiciabile. Mai mult ca atât, legiuitorul nu raportează consumarea
infracțiunii de diversiune la existența unei stări de pericol. Or, spre deosebire de actele terori ste
comise prin provocarea unei explozii sau a unui incendiu (art.278 CP RM), consumarea infrac –
țiunii de diversiune pe calea exploziei și incendierii nu este legată de crearea pericolului
exterminării în masă a oamenilor ori vătămării integrității corpora le sau a sănătății, distrugerii
sau deteriorării bunurilor. Firește, explozia și incendierea ca forme de manifestare a acte lor de
diversiune sunt susceptibile de a produce urmări grave pentru un număr nedeterminat de persoa –
ne (deces, vătămări ale integrit ății corporale sau ale sănătății), pentru bunurile acestora ori pentru
alte valori sociale importante, creând , în virtutea caracterului social mente periculos al pro prie-
tăților deflagrației, focului ce cuprind obiec tele enumerate în art.343 CP RM, o stare de insecuri –
tate pentru ambianța socială. S-a și susținut că datorită organizării, înzestrării și pr egătirii lor, dar
mai cu seamă datorită modului în care acționează și a efectelor pe care le produc, forțele desti –
nate să întreprindă astfel de acțiuni (adică, acțiuni de diversiune comise prin utilizarea materia –
lelor explozive – n.a.) sunt echivalate celor ale unor bombe nucleare. Pentru a ne convinge de
acest fapt, se aduce exemplul comandoului englez, din perioada celui de -al doilea război

65
mondial, sub d enumirea codificată „CROSSBOW”, pentru distrugerea unei uzine de apă grea din
Norvegia, uzină care nu reușise să fie scoasă din funcțiune sau cel puțin avariată, în urma unor
atacuri aeriene soldate cu importante pierderi din partea coaliției antihitlerist e [63, p.12 ].
În definitivă , în contextul normei prevăzute la art.343 CP RM, existența pericolului pent ru
viață, sănătate, proprietate rămâne o particularitate a exploziei și incendiului, nu și o cerință
pentru a opera răspunderea penală pentru infr acțiune a de diversiune.
Revenind la aspectele comparative, recurgem la ele , întrucât și în cazul infracțiunii
prevăzute la art.278 CP RM explozia și incendierea îndeplinesc rolul de modalități normative
alternative ale acțiunii prej udiciabile. Însă, în ipoteza respectivă componența de la art.278 CP
RM este formal -materială, ea consumându -se din momentul apariției pericolului real, nu însă
abstract, pentru viață, sănătate, proprietate, mediu l ambiant sau alte valori sociale.
Explozia, ca act al comportamentului uman, se realizează prin acțiuni de „declanșare a unei
reacții foarte rapide de natură fizică sau chimică, însoțită de formarea și degajarea violentă a unei
mari cantități de gaze, c u efecte mecanice, termice și luminoase asupra bunurilor sau persoanelor
care se găsesc în raza sa de acțiune ” [15, p.995 ]. O părere similară au exprimat -o și autorii
A.Mardari și A.Sîrcu, potrivit cărora săvârșirea unor explozii reprezintă provocare a intenționată
a unor reacții chimice sau fizice rapide și violente, însoțite de o degajare mare de energie și
efecte sonore, capabile să provoace moartea persoanelor sau vătămarea sănătății și integrității
corporale, precum și să distrugă bunuri mobile și imobile [116, p.113 ]. Prin prisma acestor
viziuni, subscriindu -ne la ele, consi derăm că fapta de diversiune incriminată în art.343 CP RM,
atunci când ia forma săvârșirii unor explozii , se consumă din momentul declanșării reacției
chimice sau fizice, reacție însoțită de degajarea spontană a unor energii imense și de formarea
gazelor c omprimate . Astfel, nu putem fi de acord cu opinia exprimată în literatura de specialitate
a Repu blicii Moldova, potrivit căreia plasarea dispozitivului exploziv pe calea ferată presupune
componență de diversiune fapt consumat, invocându -se că respectiva ac țiune este îndreptată spre
distrugerea căii ferate [149, p.414 ]. Legiuitorul sancționează săvârșirea unei explozii, nu însă
acțiuni de manipulare cu dispozitive ori substanțe explozive.
Ca act al comportamentului uman, incendierea poate fi realizată prin a cțiuni de declanșare
a focului, fapt confirmat și în literatura de specialitate. Astfel, se susține în raport cu a rt.343 CP
RM că săvârșirea unor incendieri presupune „declanșarea unui fenomen fizico -chimic prin care
se produce arderea uneia sau a mai mult or substanțe combustibile în prezența oxigenului în aer”
[15, p.996 ]; „încerarea intenționată a făptuitorului de a dezlănțui un pojar (adică ardere
necontrolată, cauzatoare de daune materiale, daune vieții și sănătății oamenilor, intereselor
societății și statului) asupra obiectelor enumerate în dispoziția incriminatorie” [206, p.55 ]. De

66
aceea, din momentul declanșării focului, la concret – din momentul aprinderii bunurilor
enumerate în dispoziția art.343 CP RM: întreprinderi, clădiri, căi și mijloace de c omunicație,
mijloace de telecomunicații ori altor bunuri, se consideră că făptuitorul a realizat fapta
prejudiciabilă orientată spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea integrității
corporale sau a sănătății mai multor persoane, spre distruger ea sau deteriorarea obiectelor
enumerate generic în dispoziția art.343 CP RM [34, p.50 ].
Care sunt ra ționamentele de care s -a condus legiuitorul atunci când a atribuit infrac țiunea
de diversiune , comisă prin modalitățile: săvârșirea unor explozii sau incen dieri, la categoria
infrac țiunilor formale? Este oare art.343 CP RM o reflecție a modelului incriminator al
Federației Ruse în materie de diversiune (art.281 CP) sau există explicații plauzibile cu referire
la construcția componenței infracțiunii după tipu l celor formale?
Considerăm că s trămutarea momentului de consumare a infracțiunii de diversiune în legea
penală a Republicii Moldova, comisă prin săvârșirea unor explozii sau a unor incendieri la o
etapă timpurie , se explică pe fundalul gradului de pericol social pe care -l comportă respectiva
infracțiune. Nu negăm acest pericol pe care -l reclamă actele de diversiune incriminate în Codul
penal al României. Diferențele de ordin subiectiv dintre art.40 3 CP al României și art.343 CP
RM explică alegația imputată . Astfel, a tât timp cât, prin esența sa, infracțiunea de diversiune
(art.343 CP RM) pune în pericol drepturile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la viață,
sănătate și integritate corporală etc., pericol generat de scopul subsidiar pe care -l urmăreș te
făptuitorul: exterminarea în masă a oamenilor, vătămarea integrității corporale sau a sănătății mai
multor persoane, distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor și mijloacelor de
comunicație, a mijloacelor de telecomunicații ori a altor bunuri de stat sau obștești, este fără
tăgadă că nu pot fi lăsate fără relevanță juridico -penală urmările ce derivă din elementul material.
Omisiunea de a include în str uctura componen ței infrac țiunii ( atunci când diversiunea ia
forma săvârșirii unor exploz ii sau incendieri) anumite urmări determinate , asemeni modelului
incriminator român , se fundamentează pe carac terul modalității faptei prejudiciabile , iar în
limitele ei – săvârșirea unor explozii sau a unor incendieri nu cu oricare scop, dar anume pentru a
extermina în masă oameni, a vătăma integritatea corporală sau sănătatea mai multor persoane
etc., se profilează pericolul atentării asupra persoanei , bunurilor ei, dar și interesului public,
având în vedere lezarea securității de stat, concepută d in perspectiva consolidării bazei
economice și a capacității de apărare a țării.
Identificarea mo mentului concret de consumare a actelor de diversiune comise pe calea
exploziei sau incendierii , incriminate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a R omâniei ,
ne permite să reflectăm asupra eventualității etapelor activității infracționale neconsumate, în

67
special a tentativei de infracțiune. Reiterăm că , în raport cu art.40 3 CP al Român iei, tentativa se
particularizează prin faptul asimilării actelor pr eparatorii cu actele de executare; or, în acord cu
alin.(2) art.412 CP al Român iei, se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor
ori instrumentelor (sublinierea ne aparține – n.a.), precum și luarea de măsuri în vederea comi –
terii actelo r de diversiune. Considerăm că a similarea respectivă este just ificată prin aceea că
faptele prejudiciabile contra securității naționale nu pot fi concepute fără o pregătire din timp și,
datorită pericolului deosebit de ridicat al acestora, legiuitorul a co nsiderat actele de pregătire ca
fiind de executare. Luarea de măsuri în vederea comiterii actelor de diversiune presupune execu –
tarea integrală a acțiunii prin inițierea unei explozii sau a unui incendiu, care însă nu se finali zea-
ză cu producerea rezultat ului: degradarea, distrugerea bunurilor sau aducerea acestora în stare de
neîntrebuințare faptic ă, în totalitate sau în parte. Astfel, în desfășurarea lor spre momentul consu –
mării, actele de executare fie că au fost oprite, întrerupte sau împiedicate să a jungă la degradarea,
distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuințare faptică, în totalitate sau în parte , a bunurilor
enumer ate în dispoziția art.40 3 CP al Român iei, fapt c e se opune voinței libere a făptuitorului.
În contextul infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, dat fiind consumarea infracțiunii
odată cu terminarea acțiunii tipice, tentativa este într -o anumită măsură incertă, având u-se în
vedere regula , potrivit căreia în cazul infra cțiunilor cu componențe formale nu este posibilă reali –
zarea ac țiunilor de tentativă [12, p.267 ]. Totuși, datorită configurației punerii în executare a
rezoluției infracționale, explozia și incendiul implică , prin concept, acte succesive având desfă –
șurare în timp. Tocmai datorită susceptibilității de fracționare a ac țiunii de realizare a exploziei
sau incendierii putem justifica existența tentativei la infracțiunea de diversiune. Astfel, în acord
cu prevedere a de la art.27 CP RM, vom fi în prezența tentativei la infracțiunea de diversiune:
– dacă făptuitorul a întrepr ins acțiuni îndreptate nemijlocit spre săvârșirea incendierii, însă ,
din cauze independente de voința lui, aprinderea bunurilor enumerate în dispoziția art.343 CP
RM nu a avut loc;
– dacă făptuitorul a întreprins acțiuni îndreptate nemijlocit spre săvârșir ea exploziei, însă ,
din cauze independente de voința lui, declanșarea reacției chimice sau fizice, însoțite de
degajarea spontană a unor energii imense și de formarea gazelor comprimate , nu s-a produs.
Cauzele neproducerii efectului incendiului pot fi mul tiple: defectuozitatea sau insuficiența
procedeelor folosite, a sursei de aprindere etc. De exemplu, la insuficiența procedeului folosit
putem atribui utilizarea unui mecanism cu lentilă menit să concentreze razele soarelui într -un
anumit moment al zilei c ătre un material ușor inflamabil, care însă nu a declanșat arderea din
cauza stării climaterice. La defectuozitatea sursei de aprindere putem raporta ipoteza în care
făptuitorul a folosit procedeul artizanal supranumit cocteilul „Molotov” (un recipient de sticlă

68
umplut cu un amestec de anumite produse inflamabile (ex. benzină ) cu ulei de motor, care are la
extremitate o bucată de pânză așezată în locul dopul ui servind ca fitil, care fiind aprins se
lansează, astfel încât la spargerea sticlei se împrăștie conținutul care intră în contact cu flacara
fitilului, prin aceasta producându -se incendi erea) , dar care nu a provocat incendiu, cauza fiind
defectele de fabricare a recipientului: bucata d e pânză ce reprezenta fitilul era umedă și nu a
putut fi aprinsă, cocteilul , fiind lansat fără aprindere , a deteriorat doar geamul imobilului, fără
însă a declanșa focul, deoarece nu existau condiții prielnice de inițiere a reacției exotermice.
Cât priveșt e pregătire a actelor de diversiune incriminate în legea penală a Republicii
Moldova, nu se pune problema dacă aceste a sunt posibile. M ai mult ca atât, datorită specificului
elementului material, dar și a scopului urmărit, considerăm că făptuitorul se va f olosi inevitabil
de actele preparatorii pentru a -și asigura efic iența acțiunii și posibilitatea atingerii s copurilor.
Dispute nu apar nici pe fundalul antrenării răspunderii și pedepsei penale pentru pregătirea
actelor de diversiune. Aceasta deoarece, coroborând norma de incriminare cu art.16 CP RM,
infracțiunea de diversiune este excepțional de gravă, iar , potrivit alin.(2) art.26 CP RM , doar
pregătirea de infracțiuni ușoare nu se sancționaeză. Doctrina descrie câteva exemple de operare a
acestei etape nec onsumate: căutarea instrumentelor de comitere a infracțiunii (confecționarea
dispozitivelor explozive), explorarea locului comiterii infracțiunii, a sistemelor de pază a
obiectuui și alte acțiuni care cre ează condiții pentru comiterea diversiunii [149, p.4 15].
Modalități de realizare a actelor preparatorii pot fi multiple. Astfel, n u este exclus ca în cadrul
actelor de pregătire să fie recrutate alte persoane pentru executa rea actelor de diversiune, pentru
obținerea informației necesare în legătură cu obiec tul material asupra căruia urmează să se
acționeze, pentru verificarea informației privind importanța acestuia pentru economia națională,
în baza căreia se va elabora planul de operare etc.
După trasarea liniilor de demarcare asupra caracteristicilor actel or de diversiune comise
prin explozie sau incendiere , incriminate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a
României, vom puncta asupra aspectelor comune ale acestei forme de manifestare a laturii
obiective. O primă caracteristică comună , indiferent de semnificația sa în conținutul constitutiv
al infracțiunii , este că actele de diversiune săvârșite prin explozie sau incendiere comportă un
caracter exclusiv activ. Deci, în ipoteza respectivă , infracțiunea prevăzută la art.343 CP RM și
infracțiunea prevăzută la art.40 3 CP al Român iei nu poate fi decât comisivă.
O altă tangență imprimată exploziei și incendiului rezidă în specificul cauzei care le
determină. Astfel, în sensul dispozițiilor de incriminare comparate , explozia și incendiul nu sunt
nici natu rale, nici accidental e. Ele sunt inițiat e (provocate) de om, intenționat, prin utilizarea

69
unor substanțe explozive și dispozitive explozive (în c azul exploziei) ori a materialelor
inflamabile, a energiei electrice etc. (în cazul incendiului).
În ipoteza a ctului de diversiune săvârșit prin explozie, n u are importanță la cali ficare natura
exploziei: fizică, chimică sau mixtă. De asemenea, nu contează dacă explozia de natură chimică
constituie o disociere simplă ori o combustie, după cum nu are relevanță dacă explozia de natură
chimică ia forma unei deflagrații ori detonații. În acee ași ordine de idei, în cazul actului de
diversiune săvârșit prin incendiere, tipul incendiului , după efect , rămâne fără semnificație
juridico -penală : cu aprindere imediată sau cu a prindere întârziată. Totuși, considerăm că ,
reieșind din gradul înalt de organizare a acțiunilor pentru atingerea scopurilor, dar și din tendința
făptuitorului de a evita identificarea sa la locul faptei, specific pentru actele de diversiune sunt
incendiil e cu aprindere întârziată. În legătură cu acest tip de incendiu, în literatura de specialitate
sunt descrise procedeele speciale folosite pentru obținerea efectului întârziat:
a) artizanale: lumânări amplasate într -un vas conținând un lichid inflamabil sau pe o
gramadă de hârtie, rumeguș etc., îmbibată cu benzină; jar, cărbuni incandescenți puși în cârpe;
postarea unei sârme de nichelină sub tensiune printre materiale ușor inflamabile; acoperirea unui
bec incandescent cu textile sau straturi de hârtie; baloane de plastic umplute cu lichide
infalamabile prinse cu o sârmă de nichelină pusă sub tensiune etc.;
b) chimice: fosfor dizolvat în bisulfură de carbon (când bisulfura este evaporată , fosforul
începe să ardă); acid sufuric ce intră în contact după un timp (dop dizolvabil) cu clorat de potasiu
și zahăr pudră; substanțe piroforice (sodiu metalic, fosfură de calciu); termit – amestec de
aluminiu și oxid de fier, care aprins produce o căldură locală intensă;
c) dispozitive speciale: mecanisme cronometrice, acele cea sului fiind legate în conductoare
electrice, circuitul închizându -se la o anumită oră și producând o scânteie suficient de puternică
pentru a aprinde un amestec inflamabil sau un exploziv; mecanism cu lentilă – care concentrează
razele soarelui într -un anu mit moment al zilei către un material ușor inflamabil [118, p.59 -60].
Firește, aceste procedee nu su nt exhaustive. Practica atestă și altele. De exemplu,
evenimentele diversioniste desfășurate în România în noaptea de 22 decembrie 1989 s-au soldat
cu dist rugerea prin incendiere a Bibliotecii Centrale Universitare, a Muzeului Național de Artă, a
încăperilor aparținând fostului Consiliu de Stat, a sălii mici a Palatului, a blocului „Romarta” și a
restaurantului „Cina”, de a căror organizare au fost recunoscu ți vinovați Nicolae Ceaușescu și
Elena Ceaușescu. Astfel, prin Sentința nr.1 din 25 decembrie 1989 [115], Tribunalu l Militar
Teritorial București i-a condamnat pe inculpați la pedeapsă capitală și confiscarea totală a averii
pentru comiterea, printre altel e, a infracțiunii prevăzute la art.163 CP al României în redac ția din
1968 . Urmările incendiilor asupra acestor bunuri au fost devastatoare: calcinare completă,

70
contorsionarea și topirea fierului din beton. Analizele fizico -chimice și spectroscopice ale un or
eșantioane (fier, cărămidă, piatră, lemn, sticlă) culese din lo curi distruse de acele incendii au
demonstrat interacțiunea complexă a substanței cu undele electromagnetice [113, p.130 ]
(sublinierea ne aparține – n.a.).
Totuși, procedeele descrise nu inf luențează asupra încadrării faptei, după cum rămâne fără
relevanță juridico -penală sursa de aprindere (flacără (chibrit, torță, brichetă, lumânare etc.),
țigară, scânteie ș.a.) și materialele utilizate. Uneori , obiectul asupra căruia se îndreaptă actele de
diversiune dispune de materialul necesar dec lanșării incendiului. Bunăoară, în garnizoana
Craiova, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, în jurul orei 02:00, elemente diversioniste,
printr -un foc susținut de arme automate, au reușit să incendieze depoz itul de carburanți și
lubrifianți al U.M.01047, fapt c e a condus la importante pagube materiale [1, p.167 ].
Deși nu influențează încadrarea, procedeele, sursa de aprindere, locul, circumstanțele
comiterii incendiului vor fi luate în considerare la individu alizarea pedepsei.
În altă ordine de idei, ne vom referi la ipoteza acte de diversiune comise prin alte
activități , altele decât exploziile sau incendiile. Aceste activități îndeplinesc în norma de
incriminare a actelor de diversiune prevăzute de legea pen ală a celor două state același rol ca și
exploziile și incendiile: în cazul art.343 CP RM – de modalitate normativă a faptei pre ju-
diciabile, iar în cazul art.40 3 CP a l României – de metodă de comit ere a distrugerii, deteriorării
sau aducerii în stare de n eîntrebuințare a bunurilor enumerate generic. Dincolo de această
distinctivitate , reiterăm că oricare ar fi rolul pe care -l îndeplinesc sintagmele „săvârșirea altor
acțiuni” (art.343 CP RM) și „în orice alt mod” ( art.40 3 CP al României ), în ambele texte de lege
suntem în prezența semnelor estimative . Acestea sunt definite în literatura de specialitate ca fiind
termeni cu caracter generalizat ce desemnează un fenomen sau proces, utiliza ți în con ținutul
normei juridico -penale, însă care nu sunt definiți de le gea penală, dar nici de un alt act normativ
extrapenal, conținutul lor stabilindu -se de către subiec ții oficiali abilita ți cu aplicarea în concret a
normei juridico -penale, în baza circumstanțelor concrete ale cauzei și în baza unui grad anumit
de intimă c onvingere, care dau posibilitatea de a include în sfera reglementării juridice un număr
mare de fenomene, procese, obiecte, stări, care diferă prin proprietățile lor empirice [44, p.217 ].
Este lesne de înțeles poziția pe care a u luat-o legiuitor ii din cel e două state; or, consacrarea
semnelor estimative în descrierea laturii obiective permite o adaptare la schi mbările de situație,
prin aceasta evitând u-se o rigiditate excesivă care ar limita actele de diversiune la unele activități
infracționale, fiind cu neputință anticipa rea tuturor actelor de conduită uman ă în realizarea
scopurilor urmărite . S-a și susținut că doar printr -un mod flexibil de interpretare a normei penale
se poate realiza o dezvoltare a dreptului care are capacitatea de a se adapta la situa țiile nou –

71
apărute, neavute în vedere la momen tul incriminării, desigur, excluzându -se analogia în
defavoarea inculpatului [73, p.92 ].
În același timp, există și o altă fațetă a lucrurilor . Aceasta este legată de respectarea
principiului legalității incrimi nării. Ne punem întrebarea, dac ă nu cumva prin operarea semnelor
estimative luate în vizor legiuitorul a neglijat previzi bilitatea și c laritatea normei de in criminare,
condiții impuse în ordinea juri dică internă a celor două state la elaborarea actelor leg islative. In
concreto , în acord cu alin.(4) art.8 al Legii României privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, nr.24 din 27 martie 2000 [89]: „Textul legislativ trebuie să
fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără difi cultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. …
Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea
dispozițiilor ”. În același spirit, în conformitate cu alin.(3) art.53 al Legii Republicii Moldova
privind actele legislative, nr.780 din 27.12.2001 [80], printre trăsăturile calitative pe care trebuie
să le întrunească un cod, ca act legislativ care cuprinde într -un sistem unitar cele mai importante
norme dintr -o anumită ramură a dreptului , se numără precizia și claritatea.
Revenind la a ntipodul rigidității excesive a normei de incriminare, nu putem să nu fim de
acord cu J. -F. Renucci, potrivit căruia și ținând seama de principiul generalității legilor, precizia
cu care se redactează un text legal nu poate fi absolută, nefiind, de altfel, de dorit acest lucru
[108, p.310 ]. De fapt, consacrarea exhaustivă în textul de lege de la art.343 CP RM a tuturor
situațiilor ipotetice specifice actelor de diversiune îndreptate spre exterminarea în masă a
oamenilor, spre vă tămarea integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane, spre
distrugerea sau deteriorarea bunurilor sau stabilirea în art.40 3 CP al României a tuturor
metodelor operabile distrugerii, deteriorării bunurilor sau aduc erii acestora în stare de neî ntre-
buințare , altele decât explozia și incendiul, este un pro cedeu irealizabil, fapt pe care -l deducem
din tehnica legislativă a altor state. În speță, legiuitorul bielorus a încercat soluționarea problemei
la nivel legislativ, prin definirea terminologie i „mijloc general periculos ” în Partea Generală a
legii penale. Astfel, în acord cu pct.13 art.4 al Codului penal al Republicii Belarus [190]: „Prin
mijloc general periculos se înțelege mijlocul de comitere a infracțiunii, caracterizat printr -o mare
putere distructivă sau care prin oricare alt mod cre ează pericolul pentru viața oamenilor,
vătămarea integrității corporale sau alte urmări grave (explozii, incendii, inundații și altele) ”.
După cum vedem, raportarea operării mijlocului periculos la existența pe ricolului pentru cele
mai importante atribute ale persoanei, precum și lipsa unei exhaustivități în exemplificare, dat
fiind că legiuitorul utilizează sintagma „și altele” după cuvântul „inundație” , dovedește încă o
dată imposibilitatea redactării unor tex te de lege cu claritate absolută. În același timp, nu putem
renunța la formulările luate în vizor, pentru a nu crea goluri legislative.

72
Pentru a răspunde la întrebare a dacă legiuitorul basarabean și cel român au respectat
principiul legalității incriminări i, vom apela la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului . Ab initio , reiterăm că legalitatea incriminării a constituit obiectul mai multor cauze
examinate de Curte , în speță verificându -se pretinsele încălcări de către state a art.7 din
Convenția Europenă pentru Apărarea Drepturilor și Liberăților Fundamentale ale Omului . Astfel,
în cauza Kokkinakis împotriva Greciei [130, par.40 ], instanța europeană a decis cu caracter de
principiu că legalitatea incriminării este îndeplinită „atunci când individ ul poate să știe, pornind
de la prevederea normei pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de jurisprudență, ce
acțiuni și omisiuni sunt de natură să -i angajeze responsabilitatea penală.” În cauza Dragotoniu și
Militaru -Pidhorni împotriva României [23], Curtea a amintit în par.35 semnificația noțiunii de
previzibilitate. Făcând referire la cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției [129],
instanța europeană a reiterat că previzibilitatea depinde în mare măsură de contextul textului
despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă , precum și de numărul și calitatea
destinatarilor săi. De asemenea, amintind de cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit
al Marii Britanii [131], Curtea a indicat că p revizibilitatea legii nu se opune ca persoana
interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în
circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decu rge dintr -o anumită acțiune. Acest lucru se
întâmplă de obicei cu profesioniștii, obișnuiți să facă dovada unei mari prudențe în exercitarea
meseriei lor. De asemenea , se poate aștepta de la ei să acorde o atenție deosebită evaluării
riscurilor pe care le implică ( Canton i împotriva Franțe i [128]).
Mai mult ca atât , în par.36 al Hotărâr ii din 24 mai 2007, instanța europeană scoate în
evidență principiul generalității legilor, de care am pomenit supra , stabilind că chiar din cauza
principiului generalit ății legilor conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una
din tehnici le tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la
liste exhaustive. De asemenea , numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult
sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adap ta la schimbările de
situație (sublinierea ne aparțien – n.a.). Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depinde de
practică , fapt susținut anterior de Curte în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei și Canton i
împotriva Franțe i.
Oare lipsa unei pract ici jurisprudențiale în materie de diversiune comisă prin alte activităț i
decât explozia și incendierea să favorizeze încălcarea de către legiuitorii din cele două state a
previzibilității legii penale?
În cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Uni t al Marii Britanii , Curtea ne
sugerează să apelăm la buna consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele

73
cauzei, consecințele ce ar putea decuge dintr -o anumită acțiune interzisă . Analizând însă cauza
Militaru -Pidhorni împotriva Româ niei, remarcăm că în par.43 al Hotărârii din 24 mai 2007
Curtea semnalează următoarele: „Acțiunea doctrinei de a interpreta liber un text de lege nu poate
înlocui existența unei jurisprudențe. A raționa altfel ar însemna să încalci obiectul și scopul
acest ei dispoziții, care dorește ca nimeni să nu fie condamnat în mod arbitrar ”.
Este adevărat că doctrina nu poate î nlocui o jurisprudență necesară și, pe cale de
consecință, nu n e putem baza în plan principal p e doctrină pentru a înlătura ambiguitatea textul ui
de lege. Totuși, însăși Curtea recunoaște în cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției
(par.68) că evaluarea respectării previzibilității legii penale depinde în mare măsură de contextul
textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă etc. Anume ace astă poziție a
Curții Europene constituie punctul culminant al polemicii ridicate. Considerăm că , reieșind din
conjunctura textelor de lege, destinatarul și beneficiarul normei de incriminare poate deduce sau
cel puțin anticipa care a nume acțiuni pot să angajeze răspunderea penală. Aceast a întrucât în
dispoziția art.40 3 CP al României atât metodele de realizare a faptei prejudiciabile , cât și însăși
fapta prejudiciabilă de distrugere, deteriorare a bunurilor sau aducere a acestora în stare de
neîntrebuințare trebuie să fie de natură să pună în pericol securitatea na țională , trăsătură esențială
care deosebește actele de diversiune de infracțiunea de distrugere (art.253 CP al Român iei).
Astfel , unii autori raportează la expresia „în orice alt mod” următoarele activități: provocarea de
inundații, scufunda rea unei nave, deraierea unui t ren, răspândirea de dăunători în culturi,
otrăvirea unor animale etc . [99, p.31 ]; introducerea de corpuri străine care împiedică funcționa –
rea unei mașini etc . [51, p.47 ].
Cu atât mai mult , sintagma „a altor acțiuni” din di spoziția art.343 CP RM reclamă un grad
de previziune rezonabil, ț inând seama de specificul scopului subsidiar atașat activității infrac –
ționale: exterminarea în masă a oamenilor, vătămarea in tegrității corporale sau a sănătății mai
multor persoane, distrugerea sau deteriorarea bunurilor. De aceea, considerăm că beneficiarul și
destinatarul legii penale poate să anticipeze consecințele ce vor decurge , de exemplu, din
provo carea unei inundații, îndreptate spre exterminarea î n masă a oamenilor, prin aceasta
urmărind u-se scopul principal de a slăbi baza economică și capacitatea de apărare a țării, de la un
moment anterior săvârșirii acesteia. Făptuitorul nu se poate prevala de ambigiuitatea textulu i de
lege, atât timp cât din cir cumstanțele concrete ale cauzei devine clar că acțiunile comise sunt de
natură să angajeze răspunderea penală.
Încununăm polemica ridicată cu cel mai relevant argument în favoarea respectării cerinței
de previzibilitate și, implicit , a principiului legalității incriminării de către legiuitorul moldav ,
chiar dacă s -a operat în textul de lege cu conținuturi generalită ți, argument ce derivă din

74
expertizarea Codului penal al Republicii Moldova în cadrul Programului de cooperare al
Consiliului Europei pentru conso lidarea statului de drept [56]. În esen ță, experții Consiliului
Europei – Vincent Coussirat -Coustère și Mariavaleria del Tufo – nu au formulat în cazul
dispoziției de la art.343 CP RM nicio rezervă față de sintagma „a alt or acțiuni”, în timp ce în
raport cu mai multe dispoziții incriminatorii au semnalat imprecizia ce decurg e din texte
ambigue , precum: „urmări grave”, „daune considerabile aduse intereselor publice” etc.
În continuarea dezvoltării demersului științific, vo m scoate în evidență modalitățile faptice ,
reliefate în doctrină, imprimate modalității normative a faptei prejudiciabile prevăzute la art.343
CP RM, desemnate prin sintagma „săvârșirea altor acțiuni” . Astfel, s-a arătat că prin alte
activităț i decât explo zia și incendierea se are în vedere: inundarea spațiilor în care locuiesc
persoane; provocarea unor accidente în transportul de persoane; provocarea prăbușirii clădirilor
și construcțiilor locuite; provocarea ruperii barajelor; infestarea cu substanțe radi oactive etc. [15,
996]; provocarea altor asemenea contagieri ori poluări [173, p.482 ]; generarea epifitiilor [10,
p.537 ]; provocarea avariilor, catastrofelor, folosirea mașinilor și mecanismelor de distrugere și
deteriorare a obiectelor, dispersarea materi alelor toxice în anumite locuri etc. [116, p.113 ];
provocarea căderilor de pietre, a alunecărilor de teren etc . [206, p.55 ].
Avem rezerve că utilizarea mașinilor și mecanismelor pentru distrugerea sau deteriorarea
bunurilor poate constitui modalitate fapt ică specifică „altor acțiuni” . Considerăm că folosirea
acestor entități în comiterea actelor de diversiune prevăzute la art.343 CP RM reprezintă metodă
de realizare a avariilor, accidentelor etc. O confirmă și alți autori. Bunăoară, А.Ю. Шумилов
relevă că prăbușirile, catastrofele, avariile și inundațiile pot fi realizate prin așa metode ca încăl –
carea intenționată a regimurilor tehnologice sau a regulilor de securitate, manipularea mașini lor
și mecanismelor pentru distrugerea sau deteriorarea obiectelor ma teriale corespunzătoare [206,
p.55]. În același timp , dacă actele de diversiune se realizează prin provocarea catastrofelor,
prăbușirilor, avariilor, inundațiilor , cu folosirea mașinilor sau a mecanismelor , mijloace le de
realizare a numitelor acțiuni sunt tocmai mașinile și mecanismele de c are se uzează la realizarea
intenției infracționale.
Desigur , paleta de activități care cad sub incidența sintagmei „săvârșirea altor acțiuni”
poate fi prelungită . Faptul că în literatura de specialitate lista altor acțiu ni finalizează cu etcetera
încă demonstrează o dată dificultatea reprezentării exhaustive a tuturor acțiunilor care prezintă
pericol general , asemeni exploziilor și incendiilor, fiind orientate , ca și acestea , spre
exterminarea în masă a oamenilor, spre văt ămarea integrității corporale sau a sănătății, spre
distrugerea sau deteriorarea obiectelor enumerate în dipoziția art.343 CP RM.

75
În altă ordine de idei, unele dintre activități le reținute în doctrină, raportate sintagmei
„săvârșirea altor acțiuni” , și an ume: avaria și catastrofa, de rând cu explozia și incendierea , sunt
concepute de legiuitor ca fiind situații excepționale. Astfel, în acord cu pct.2 al Regulamentului
cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentar e a
informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de situații excepționale,
avaria presupune accident ul la un obiect industrial sau de transport, care pune în pericol viața și
sănătatea oamenilor și are drept consecințe distrugerea construcțiilor și încăperilor industriale,
deteriorarea sau nimicirea utilajelor, mecanismelor, mijloacelor de transport, materiilor prime și
producției finite, întreruperea procesului de producție și prejudicierea mediului ambiant , iar
catastrofa este o avarie de proporții, soldată cu victime umane, prejudicierea sănătății oamenilor
și deteriorarea sau distrugerea obiectelor economiei naționale și altor valori materiale în proporții
considerabile, precum și cu urmări nefaste asupra mediului înconjurător .
La rândul lor , reieșind din Regulamentul rețelei naționale de observare și control de
laborator asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanțe radioactive,
otrăvitoare, puternic toxice și agenți biologici, aprobat prin Hotărâre a Guvernul ui Republicii
Moldova nr.961 din 21.08.2006 [66], infestarea radioactivă și cea toxică, ca eventuale modalități
faptice ale actelor de diversiune reținute în doctrină , se pot manifesta printr -un accident:
radiologic (nuclear) – eveniment care afectează ins talația radiologică (nucleară) și provoacă
iradierea sau contaminarea populației, a mediului cu substanțe radioactive peste limitele permise
de normele în vigoare sau, respectiv, chimic – accident la un obiect chimic periculos însoțit de
scurgerea sau aru ncarea substanțelor puternic toxice (SPT), care poate avea consecințe letale sau
poate conduce la contaminarea chimică a populației, animalelor, produselor alimentare, furajului
și mediului ambiant . Din aceaste interpretări legale deducem că , în ipoteza in festării radioactive,
sau, după caz , a accidentării radiologice, mijlocul de comitere a actelor de diversiune este
substanța radioactivă (plumbul, poloniul, uraniul, r adiul , combustibilul nuclear etc.). În cazul
infestării toxice, în calitate de mijloace de comitere a infracțiunii apar subst anțele toxice, lista
cărora este stabilită prin Hotărârea Comitetului Permanent de Control asupra Drogurilor , nr.7
din 01.12.1998 [92], dintre care fac parte: sarinul, fenolul , cianura de potas iu, cianura de cadmiu,
tetracarbinolul de nichel etc.). În ipoteza actelor de diversiune comise prin săvârșirea
accidentului chimic , mijloacele de săvârșire a infrac țiunii sunt substanț ele puternic toxice .
De asemenea, nu este exclus ca diversiunea să se realizeze prin răspândirea de
microorganisme fitopatogene și a insectelor care atacă vegetalele – constituind modalitate faptică
a altor acțiuni. Or, datorită capacităț ii ridicate d e multiplicare a unor ciuperci ș i bacterii
fitopatogene, bolile infecțioase pot provoca nu doar epide mii, epizootii – modalități normative

76
ale faptei prejudiciabile expres prevăzute în norma de incriminare de la art.343 CP RM , dar și
epifitii – boală care atacă plantele în anumite pe rioade de timp. Incontestabil , pentru a slăbi baza
economică a statului, făptuitorul poate să recurgă la răspândirea epifitiilor [37, p. 119]. Această
conjunctură este , probabil , cea mai reală modalitate de afectare a economiei, atât timp cât în
Republica Moldova încă domină o economie primară. Modelând la concret situația imput ată, s -ar
putea să se răspândească boli care pot distruge cultu rile agricole, precum: tăciunii frunzelor și ai
tulpinii de grâu, bacterioza neagră a grâului, râia neagră a cartofului etc. O astfel de faptă
prejudiciabilă, comisă în scopul slăbirii bazei ec onomice sau a capacității de apărare a țării, va
putea alcătui elementele componenței de infracțiune prevăzute la art.343 CP RM. Aceasta
întrucât lista bunurilor râvnite de făptuito r a fi distruse sau deteriorate de asemenea nu este
exhaustivă. Am și demon strat-o cu ocazia cercetării obiectului material. Astfel, sintagma „altor
bunuri de stat sau obștești ” poate presupune și lanuri de culturi agricole, pomicole etc. De
asemenea, răspândirea de epifitii poate constitui parte integrantă a laturii obiective a actelor de
diversiune incriminate în Codul penal al României, cu condiția ca prin aceasta să se pună în
pericol securitatea na țională. O deducem din sintagma „produse industriale sau agricole ”
desemnând bunuri asupra cărora se îndreaptă acțiunea făptuitoru lui. De remarcat că în unele state
răspândirea de epifit ii constit uie modalitate normativă explicită a faptei prejudiciabile de
diversiune. La concre t, în conformitate cu art.113 din Codul penal al Ucrainei [200], pe lângă
răspândirea de epidemii și epizoo tii, diversiunea se mai poate manifesta și prin răs pândirea de
epifitii, fiind tra tată ca acțiune de extindere în masă, cu ajutorul ciupercilor patogene, a
virusurilor, bacteriilor etc., a bolilor plantelor agricole, forestiere, acvatice sau altor plante [179,
p.248 ]. De vreme ce răspândirea de epifitii reprezintă o modalitate faptică a infracțiunii
prevăzute la art.403 CP al României și la art.343 CP RM – atașată altei activită ți decât explozia
și incendierea, considerăm inoportună completarea dispozi ției normei ce incriminează actele de
diversiune cu această modalitate normativă a faptei prejudiciabile.
În alt context, considerăm că atacul informa țional reprezintă una dintre modalită țile faptice
ale actelor de diversiune i ncriminate la art.343 CP RM și la art.403 CP al Româ niei, fiind
cuprinsă de sintagmele „altor ac țiuni”, respectiv , „alt mod ”. Or, referitor la dispozi ția art.343 CP
RM, relevăm că atacul informa țional, asemeni exploziei și incendierii, poate fi orientat spre
distrugerea sau dete riorarea bu nurilor, adică având ca țintă mijloacele de telecomunica ție, scopul
principal fiind același – slăbirea bazei economice și a capacită ții de apărare a țării. În planul
cadrului incriminator român, atacul informa țional va constitui metoda de operare a actelor de
diversiune în măsura în care prin acesta se pune în pericol securitatea na țională, existând și o
urmare prejudiciabilă. De asemenea, ținem să mențion ăm că atacul asupra sistemului informatic

77
al inamicului a intrat în lexiconul uzual sub denumirea de „cyberdiversiune ” sau „diversiune
cibernetică” concepută ca una dintre formele războiului informa țional (de re țea) [183, p.108 ],
datorită căruia pot fi arunca te în aer edificii, mijloace de transport țintă etc., inamicul pierzând
controlul asupra sistemelor prin satelit, fiind grav dereglată funcționarea rețelelor de
comunica ție, electrice, a sistemelor financiare etc. Se consideră că tehnologia diversiunii
cibernetice a fost folosit ă pentru prima dată de americani în timpu l campaniei militare din Irak
„Deser t Storm” . Aceștia au scos din func țiune toate obiectele irakian e de apărare , prin trimiterea
de semnale criptate pentru rad arul inamic. Astfel , apărarea aeriană irakian ă a perceput eronat
luptători i americani ca pe ai săi proprii și sistemul nu a func ționat. Într -adevăr, și în literatura de
specialitate este confirmat faptul că utilizarea neadecvată a criptării constituie una dintre
vulnerabilită țile sistemelor informa ționale militare [110, p.223 -224]. De altfel, pentru
desfă șurarea ostilită ților, utilizare a tehnologiei cibernetice poate presupune, printre altele:
distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicație (rețele, noduri și centre complexe de
transmisiuni), dar deopotrivă virusarea computerelor și distrugerea rețelelor și a bazelor de date ,
în special în domeniul economic și de apărare (de exemplu, aducerea în stare de nefunc ționalitate
a 45000 de calculatoare , majoritatea din Iran, prin introducerea virusului „ Stuxnet ” (2010) , s-a
soldat cu suspendarea industri ei iraniene, inclusiv militare) ; preluarea piraterică a unor sisteme
de comandă control; crearea unor structuri și rețele speciale cy berdive rsioniste; săvâr șirea
pirateriei electronice, realizate prin atacuri virulent e în spațiul cibersistemelor și pe cele efectuate
în lumea producătorilo r de sisteme electronice de procesare a informației, cu scopu l de a fi
folosite în acțiuni cy berdivesioniste etc.
Generalizând asupra mijloacelor infracțiunii de diversiune s ăvârșite prin alte acțiuni decât
explozia și incendierea, reiterăm că acestea dispun de o putere letală și /sau o forță distructivă
asemeni mijloacelor operabile în cazul exploziei și incendiului, fi ind în stare să influențeze
asupra obiectului material: corpul persoanei, bunuril e enumerate generic în norma de incriminare
prevăzută la ar t.343 CP RM . Aducând aceste mijloace în stare activă , făptuitorul mizează că vor
fi exterminați în masă oameni, va fi vătămată integritatea corporală sau sănătatea mai multor
persoane, vor fi distruse sau deteriorate bunuri.
Momentul de consumare a actelo r de diversiune incriminate în art.343 CP RM, săvârșite
prin alte acțiuni decât explozia și incendierea , poate fi momentul săvârșirii de facto a activității
infracționale (declanșarea inundației, alunecării de teren, dispersarea substanțelor radioactive or i
toxice etc .) ori, după caz, momentul survenirii unei urmări ( producerea în masă a bolilor la
plante – în cazul epifitiilor ). În această modalitate, infracțiunea se consideră formală sau
materială, în dependență de modalitatea faptică concretă cu care a o perat făptuitorul.

78
În alt context, r eieșind din dispoziția art.343 CP RM, printre modalitățile normative
alternative ale fapei prejudiciabile de diversiune se numără provocarea unor otrăviri, răspândirea
unor epidemii sau epizootii. De remarcat că în plan comparat, pe orizontală, legea penală a
Republicii Moldova nu este întrucâtva singulară în ceea ce prevește inserarea explicită a acestor
forme de manifestare a laturii obiective. Această manieră de abordare legislativă este specifică
legilor penale ale un or state din CSI, cum ar fi cea a Ucrainei (art.113) [200], Kazahstan ului
(art.171) [192], Armeniei (art.303) [189] etc. Convergența se explică pe fundalul influenței pe
care au exercitat -o: 1) Codul penal al RSFSR în redacția din 1960 (abrogat) [196] asupra
procesului de criminalizare a faptelor, în general , și 2) prototipul normei de i ncriminare
prevăzute la art.68 din acel ași act legislativ – „Diversiunea” (normă care consacra , printre altele ,
provocarea otrăvirilor în masă, răspândirea de epidemii și ep izootii ), în special, în contextul
adoptării propriil or legi penale de către aceste state după destrămarea Uniunii Sovietice. Cu toate
că Codul penal al RSFSR în redacția din 1960 a exercitat o influență vădită asupra procesului de
criminalizare a faptelor în Codul penal al Federației Ruse în redacția di n 1996 în vigoare, în
art.281 din acest act legislativ – „Diversiunea” , doar răspândirea de epizootii și provocarea d e
otrăviri, având ca țintă regnul animal, pot caracteriza elementul material al infracțiu nii. În acest
context, intervenim cu concretizarea că, potrivit legii pen ale a Federației Ruse, provocarea unor
otrăviri și răspândirea de epizootii apar doar ca modalități faptice ale modalității normative
desemnate prin termenul estimativ „alte acțiuni”, adică altele decât săvârșirea exploziilor sau
incendierilor, orientate spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor și
mijloacelor de comunicație, a mijloacelor de telecomunicații , a mijloacelor de existență a
populației (sublini erea ne aparține – n.a.). Acee ași rațiune a abordat -o și legiuitorul român, astfel
încât provo carea de otrăviri având ca țintă regnul animal sau răspândirea de epizootii (nu și
răspândirea de epidemii ) apar ca modalități imp licite a le actelor de diversiune .
După această concretizare, vom puncta asupra fiecăreia dintre modalitățile normative
alternative ale faptei prejudiciabile specificate art.343 CP RM. Astfel, a patra modalitate
normativă – provocarea unor otrăviri – este interpretativă, întrucât legiuit orul nu prevede
expressis modus destinatarii otrăvirii. Astfel privite lucrurile, în literatura de specialitate se
susține că , pornind de la conținutul art.343 CP RM, acte de diversiune prin provocarea unor
otrăviri pot fi considerate doar cele de otrăvire a oamenilor [2, p.760 ]. Nu putem fi de acord cu
această aserțiune. De fapt, conținutul art.343 CP RM denotă altceva. Legiuitorul precizează că
provocarea de otrăviri se realizează în aceleași scopuri ca și în cazul săvârșirii exploziilor,
incendiilor sau altor acțiuni. La rândul său, scopul subsidiar este alternativ, putând consta nu
doar în exterminarea în masă a oamenilor, vătămarea integrității corporale sau a sănătății

79
persoanelor, dar și în distrugerea sau deteriorarea bunurilor. În acest sens, prin a lte bunuri se are
în vedere și animalele; or, în conformitate cu art.287 din Codul civil al Republicii Moldova [25],
deși animalele nu sunt lucruri , în privința lor se aplică dispozițiile referitoare la lucruri.
Considerent din care provocarea unei otrăvir i are ca țintă, în opinia noastră, atât persoanele, cât
și regnul animal. Un alt argument în favoarea celor susținute derivă tocmai din mijlocul d e
săvârșire a infracțiunii. Ace sta este reprezentat de substanțele otrăvitoare, adică combinațiile
chimice de înaltă toxicitate, prevăzute pentru vulnerarea forței vii în timpul acțiunilor militare
[15, p.996] . La rândul său, combinațiile chimice de înaltă toxicitate trebuie tra tate îndeosebi în
acord cu prevederile Legii cu privire la implementarea Convenției pri vind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, nr.358 din
05.11.2004 [76]. Potrivit art.1 din acest act legislativ, substanță chimică toxică reprezintă
substanț a chimică prin a cărei acțiune chimic ă asupra proceselor biologice se poate cauza,
omului sau animalelor (sublinierea ne aparține – n.a.), moarte, incapacitate temporară sau
vătămare permanentă, indiferent de originea ei sau de metoda de producere și de faptul că se
obține în instalații, în m uniții binare sau în altă parte . Dintre aceste substanțe fac part e: sarinul,
somanul, ricina, leviz ita, iperita cu azot sau sulf, tabunul, saxitoxina etc.
În definitivă , prin provocarea unor otrăviri trebuie să înțelegem intoxicarea organismului
ființelor vii ca urmare a introducerii substanțelor o trăvitoare în apă, în alimente [15, p.996 ],
medicamente [172, p.57 ] ori a dispersării substanțelor otrăvitoare în atmosferă etc. [179, p.248 ].
Aceasta întrucât substanțele nominalizate pătrund în organism și îl af ectează prin căile sistemului
respirator, digestiv, prin analizatorul cutanat sau vizual. Deși dispersia substanțelor otrăvitoare în
apa potabilă și alimente pare a fi cea mai avantajoasă modalitate , așa cum se afirmă în literatura
de specialitate [120, p. 99-100], aceast a are o serie de inconveniente, precum: pentru o intoxicare
reușită este nevoie de o cantitate mare de substanțe chimice, deoarece se produce diluația prin
imensa cantitate de apă ce trece zilnic prin sistem , precum și prin sistemele de puri ficare care se
execută până la consumul domestic. Otrăvirea în masă a alimentelor este, de asemenea, dificil de
realizat datorită diferitelor controale ce se execută de -a lungul lanțului alimentar. De aceea, cea
mai eficientă cale spre intoxicar ea ființelo r vii este administrarea substanțelor chimice prin aer,
ca un gaz sau ca picături sau particule (aerosoli) destul de mici pentru a fi capabile să penetreze
până la nivelul bronhiilor mici și alveolelor pulmonare.
În această modalitate, c omponența infracțiu nii prevăzute la art.343 CP RM este materială,
consumându -se în momentul intoxicării organismelor vii cu substanțe otrăvitoare . Incidența unei
urmări prejudiciabile o deducem din însă și semnificația pe care a relevă intoxicarea. Astfel, p rin
intoxicare tre buie să înțelegem o stare patologică produsă sub acțiunea , chiar în cantități mici , a

80
unei substanțe organice sau anorganice toxice , ce conduce la tuburări profunde ale metabolismu –
lui celular și care are drept rezultat îmbolnăvirea organismelor vii. În ac elași timp, nu are nici o
importanță la încadrare potrivit art.343 CP RM dacă în rezultatul intoxicării au decedat persoane
sau au pierit animale.
A cincea modalitate normativă alternativă ale acțiunii prejudiciabile prevăzute la art.343
CP RM este răspândi rea de epidemii . Pentru determinarea conținutului, dar și a mijloacelor de
săvârșire a infracțiunii de diversiune comise în această modalitate , vom apela întâi de toate la
semnificația uzuală pe care o discerne terminologia utilizată. Astfel, potrivit Dic ționarului expli –
cativ ilustrat al limbii române, prin epidemie se înțelege boala contagioasă care se extinde într -un
timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane pe un teritoriu mai mult sau mai
puțin vast [47, p.659 ]. Similar conținutului uz ual este definită epidemia și din punct de vedere
medical, ca fiind o intensificare bruscă a unui proces epidemic manifestată prin răspândirea unei
boli infec țioase care depă șește cu mult morbiditatea obi șnuită în rândurile popula ției unei anu –
mite regiuni [54]. Nu fac abstracție de la sem antismul reliefat nici interpretările doctrinare în
materie, care de fapt au adaptat conținutul acestui substantiv la acțiunea propriu -zisă de realizare
a faptei prejudiciabile. De exemplu, se susține că răspândirea unor e pidemii, în contextul infrac –
țiunii de diversiune (art.343 CP RM), reprezintă acțiunile făptuitorului îndreptate spre facilitarea
extinderii unei boli contagioase, într -o perioadă scurtă de timp, prin contaminare, la un număr
mare de persoane dintr -un anum it areal geografic, adică afectarea în masă a oamenilor de boli
infecțioase periculoase (holeră, ciumă, tifos etc.) [116, p.113 ]. Într -o manieră similară opinează
asupra acestei forme și alți autori. Bunăoară, se relevă că prin răspândirea unor epidemii se
înțelege depunerea eforturilor în vederea extinderii unei boli contagioase într -un timp scurt, prin
contaminare, la un număr mare de persoane dintr -o localitate, regiune etc . [15, p.996 ].
Din definițiile de mai sus putem deduce următoarele caracteristici specifice modalității
normative alternative a actelor de diversiune, presupunând răspândirea unei epidemii [36, p.105 ]:
– Se poate comite doar prin acțiune, constând în extinderea unei boli contagioase . Astfel,
în conformitate cu prevederile art.2 al Legii p rivind supravegherea de stat a sănătății publice,
nr.10 din 03.02.2009 [85], prin boală contagioasă se înțelege boala infecțioasă care se transmite
de la om la om sau de la animal la om. La rândul său, boală infecțioasă, potrivit aceluiași act
legislativ, este boala cauzată de un organism viu sau de un alt agent patogen, inclusiv de fungi,
bacterii, paraziți, protozoare sau viruși, care poate să se transmită sau să nu se transmită de la om
la om sau de la animal la om.
– Extinderea bolii contagioase se realiz ează într -un termen scurt. Datorită acestei carac –
teristici, put em trasa o linie de demarcare î ntre epidemie și endemie, ultima constituind o stare

81
epidemiologică manifestată prin persisten ța, timp îndelungat , a unei bol i infec țioase în rândurile
popula ției dintr -o anumită regiune, bo ală, în al cărei focar oamenii se molipsesc sistematic.
– Arealul geografic de extindere a bolii infecțioase constituie regiunea. Această particulari –
tate ne permite să distingem epidemia de pandemie , ultima presupunând cea mai intensă și mai
extinsă treaptă de dezvoltare a unei epidemii, care cuprinde concomitent mai multe țări, conti –
nente sau tot globul.
– Metoda de răspândire a epidemiei este contaminarea , constând în infectarea, transmi –
terea, dislocarea agentului contagi os pe suprafața corpului uman ori animal, în sau pe alimentele
destinate pentru consum ori pe alte obiecte ale mediului, care , odată contactate, pot să prezinte
pericol pentru sănătatea publică. În același timp, nu au relevanță la încadrare căile de răspân dire
a epidemiei: prin alimente contaminate (epidemie alimentară); prin apă contaminată (epidemie
hidrică), pe cale aeriană (epidemie aeriană) etc.
– Mijlocul de săvârșire a faptei prejudiciabile îl reprezintă agentul contagios , adică
organismul viu sau un alt agent patogen care poate să se transmită sau să nu se transmită de la
om la om sau de la animal la om, precum: ricket tsii (paraziți intracelulari care se reproduc și se
dezvoltă în interiorul celulelor animale (tifos, febra Q) ), fungi (microorganisme care pot afecta
omul sau culturile de cereale (histoplasmoză)), bacterii (organisme unicelulare (antrax ul,
tularemia) ), viruși (paraziți intracelulari de 100 de ori mai mici decât bacteria (Smallpox,
Ebola)), protozoare (organisme unicelulare, c ele mai sim ple organisme eucariote ), prioni
(agenți infec țioși nonconven ționali de natură proteică, lipsiți de orice tip de acid nucleic, care
produc un grup de boli neurodegenerative transmisibile ale animalelor și omului, numite boli
prionice (encefalopatii spongiforme transmisibile) ) etc.
– Acțiunea de extindere a unei boli contagioase antrenează un rezultat: producerea în
masă la oameni de boli infecțioase . Această caracteristică decurge din elementul definitoriu al
epidemiei, constând în numărul de cazuri de boli infecțioase, care depășește normalitatea
nivelului de morbidit ate pentru zona incidentă. Deși nu este negată alegația reliefa tă, unii autori
nu o absolutizează. Se susține că elementul principal al epidemiei constă nu în numărul de cazuri
de boli infecțioase (numărul de bolnavi), dar în mod prioritar în caracterul bolii (specificul
contaminării). Astfel, câteva cazuri de ciumă, holeră ar trebui să fie considerate o epidemie. Iar
bolile mai puțin severe urmează să fie recunoscute drept epidemie dacă s -au îmbolnăvit un
număr relativ mare de persoane, iar boala s -a extins în mare parte a țării [172, p.57; 116, p.113 ].
Deloc întâmp lător am abordat viziunile divergente asupra elementului principal al
epidemiei; or, datorită soluționării dilemei vom putea identifica momentul concret de consumare
a infracțiunii de diversiune presupunând răspândirea unei epidemii. Un lucru este cert, da torită

82
naturii juridice a elementului material manifestat prin răspândirea unei epidemii, în această
formă diversiunea este o infracțiune de rezultat. Nimeni nu contestă acest fapt. Însă, la descrierea
momentului concret de consumare, nu putem să nu remarc ăm o distinctivitate de viziuni. Astfel,
cei care recunosc caracterul bolii (specificul contaminării) drept element princip al al epidemiei
susțin că consumare a acestei forme de diversiune se consideră momentul contaminării cu boli
infecțioase incurabile s au al contaminării unei părți importante din populație [116, p.113 ]. Deci,
în concepția relevată , momentul de consumare variază în funcție de specificul contaminării, după
cum boala este severă (periculoasă) sau mai puțin severă. O asemenea disti ncție a mo mentului de
consumare o regăsim și în viziunea autorilor care nu polemizează asupra elementului principal al
epidemiei. La concret, se consideră că în această formă diversiunea se consumă din momentul
molipsirii a două sau mai multor persoane de boli grave sau a maselor de oam eni de boli mai
puțin grave [2, p.761 ].
După cum este lesne de observat din opiniile exprimate mai sus, deși în ambele cazuri se
punctează același criteriu de abordare a momentului de consumare, în cea din urmă viziune se
identifică l a modul direct numărul minim de persoane – cel puțin două persoane – care au
contactat boala contagioasă în cazul în care ea se atribuie la categoria bolilor grave. Dimpotrivă,
în viziunea altor autori [172, p.57 ], se susține că în această formă diversiune a se consideră
consumată din momentul îmbolnăvirii în masă a oamenilor cu boala infecțioasă, fără a distinge
două momente de consumare a faptei raportate la caracterul bolii infecțioase.
În legătură cu polemica ridicată, considerăm că consumare a uneia și aceleiași modalități
infracționale nu poate adopta momente distincte de consumare. Aceasta întrucât este susceptibil
de incertitudine caracte rul unei boli contagioase. Deși în plan normativ bolile infecțioase se
clasifică în boli infecțioase convenționale și boli infecțioase extrem de periculoase [65], nu există
o listă exhaustivă legiferată a bolilor infecțioase coraportate acestor categorii. Doar la nivel de
studii științifice dispunem de careva clasificări convenționale, având în calitate de criteriu
pericolul bolii infecțioase. Astfel, un grup de experți americani în p revenirea și combaterea
bolilor disting trei categorii de agenți periculoși: din categoria A (agenți biologici care pot afecta
grav sănătatea publică, având potențial ridicat de diseminare pe scară largă: variola, antraxul,
ciuma, tularemia, marburg, botulismul); din categoria B (sunt relativ ușor de diseminat și au rate
mici de mortalitate: bruceloza, encefalita virală, holera, stafilocociile, salmone la); din categoria
C (sunt patogeni car e pot fi realizați în laborator și care au un potențial mare de a produce
morbiditate sau mortalitate: virusul nipah și tuberculoza rezistentă la medicamente) [9, p.21 -27].
Cu referire la ultima categorie, t ehnica de creare în laboratoarele de inginerie ge netică a unor

83
virusuri letale presupune tăierea din genomul unui virus a genelor responsabile de anumite efecte
biologice care se doresc a fi manifestate de noul produs.
Revenind la polemica asupra momentului de consumare, nu putem nega că o boală
conside rată a fi astăzi periculoasă, mâine, grație biotehnologiilor medicale avansate , poate să nu
prezinte această caracteristică. De aceea, este riscant și chiar dăunător a decide asupra unui
număr minim de persoane contaminate pentru a fi întregită latura obie ctivă a infracțiunii de
diversiune. Mult mai preferabil este ca momentul de consumare să se constate , în particular , prin
raportarea numărului de cazuri de boli infecțioase extinse la normalitatea nivelului de morbidi –
tate pentru zona incidentă. De aceea, susținem că momentul de consumare a infracțiunii de diver –
siune manifestate prin răspândirea unei epidemii se consideră momentul extinderii bolii infec –
țioase la un număr de persoane care depășește normalitatea ni velului de morbiditate specific regi-
unii. Nu este exclus ca în rezultatul răspândirii unor epidemii să survină și decesul persoanelor.
Această urmare prejudiciabilă nu influențează consumarea infracțiunii prevăzute la art.343 CP
RM. Decesul persoanelor excede latura obiectivă a infracțiunii de div ersiune, motiv din care se
impune un concurs de infracțiuni î ntre art.343 CP RM și lit.(g) alin.(2) art.145 CP RM – „Omor
intenționat săvârșit asupra a două s au mai multor persoane”. Aceasta întrucât se realizează unul
dintre scopurile subsidiare ale infra cțiunii de diversiune: exterminarea în masă a oamenilor.
Într-un final, a șase a modalitate , constituind ultima modalitate normativă alternativă
acțiunii prejudiciabile a infracțiunii de diversiune prevăzute la art.343 CP RM , este răspândirea
unei epizootii . În sens uzual, e pizootia reprezintă răspândirea în masă și pe teritorii mari a unei
boli contagioase la animale de aceeași specie sau de specii diferite și care poate produce epidemii
la oameni [47, p.664 ]. La rândul său, răspândirea de epizootii semnifi că depunerea eforturilor în
vederea extinderii unei boli contagioase în timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de
animale dintr -o localitate, regiune [15, p.996 ]. Modul de declarare și de evidență a epizootiilor în
Republica Moldova se realizează î n strictă conformitate cu Norma sanitară veterinară privind
anunțarea, declararea și notificarea unor boli transmisibile la animale, aprobată prin Ordinul
Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, nr.34 din 27.02.2006 [100]. De remarcat că
bolile contagioase la animale care fac obiectul notificării epizootiei (interne și internaționale)
sunt exhaustiv prevăzute în Anexa nr.1 și în Anexa nr.3 la actul normativ menționat, care
concordă cu listele bolilor aprobate de Oficiului Internațional de Epizoot ii, la care Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.232 din 29.09.1994 [67]. Dintre acest ea,
enumerăm doar câteva : febra aftoasă, antraxul, rabia, fascioloza, pesta aviară, pesta bovină etc.
În această modalitate, infracțiunea se consumă din momentul contaminării animalelor (indiferent
care ar fi: bovine, porcine, ovine, caprine, păsări, ecvine, pești, specii sălbatice) cu boli infec –

84
țioase. Peirea animalelor ca efect al răspândirii de epizootii nu influențează consumarea infrac –
țiunii pr evăzute la art.343 CP RM.
Sintetizând asupra celor consemnate mai sus, deducem că celor două modalități normative
analizate a le faptei prej udiciabile incriminate la art.343 CP RM le este caracteristic o boală
contagioasă, pe care făptuitorul prin acțiunil e sale o extinde asupra organismelor vii: în cazul
epidemiei – asupra oamenilor; în cazul epizootiilor – asupra animalelor. Deci, destinatarul bolii
contagioase constituie cea mai esențială linie de demarcare î ntre cele două modalități normative
supuse inv estigării. În cea mai mare parte, diferă și bolile contagioase care fac obiectul epidemiei
sau al epizootiei. În general, sunt reduse la număr bolile care pot provoca atât epidemii, cât și
epizootii. Printre acestea se numără: bruceloza, amicoza -psitacoza, febra aftoasă, antraxul, morva
etc. De aceea, n u este exclus ca prin acțiunile făptuitorului să se realizeze ambele modalități
normative analizate ale infra cțiunii de diversiune, ceea ce nu va influența încadrarea juridică,
însă va fi luată în considerare la individualizarea pedepsei. Această ipoteză poate să se manifeste
prin răspândirea unei zoonoze, adică a unei epizootii care poate afecta și oamenii, provocând și
epidemii.
Datorită mijlocului de săvârșire a faptei prejudiciabile, adică a agentului co ntagios, putem
susține că atât în cazul răspândirii unei epidemii, cât și în cazul răspândirii unei epizootii suntem
în prezența unei diversiuni bacteriologice (biologice) . Indirect , această catalogare este confirmată
și de alți autori. Bunăoară , s-a susți nut că printre procedeele de bază d e utilizare a armelor
biologice se numără: 1) crearea de aerosoli biologici pentru infestarea stratului atmosferic;
2) crearea purtătorilor de agenți biologici ; 3) infestarea nemijlocită a produselor alimentare și a
apei pe calea actelor de diversiune [150, p.34 ].
De altfel, omenirii îi sunt cunoscute cazuri de diversiune bacte riologică. Primul astfel de
caz datează încă din 1915, an în care Germania a început să efectueze diversiuni bacteriologice
împotriva oponen ților săi , în fronturile de Est și de Vest, precum și în Statele Unite. Astfel,
pentru producerea în masă a culturilor bacteriene , agenții germani diversioniști fie creau labora –
toare secrete direct pe teritoriul inamicului, fie exploatau laboratoare privat e bacteriologice mici.
La acel moment, principalul obstacol de realizare a diversiunii bacteriologice pe scară largă a
fost lipsa de tehnologii de produc ție în masă și incapacitatea de stocare pe termen lung a cultu –
rilor bacteriene [180, p.60 ]. Datorită e șuării mai multor episoade de diversiune bacteriologice,
comunitatea intenațională a luat măsuri rudimentare de limitare a utilizării agenților biologici . La
concret, la 17 iunie 1925 a fost semnat la Geneva Protocolul privind interzicerea folosirii în
război a gazelor asfixiante, toxice sau similare și a mijloacelor bacteriologice [103]. Acest act
internațional nu și -a dovedit eficiența, deoarece și în cel de -al doilea război mondial sesizăm epi –

85
soade de utilizare a diversiunii bacteriologice . Ne referim l a utilizarea de către armata japoneză a
armei bacteriologice în China Centrală, în rezultatul căreia a fost contaminată în masă populația
cu ciumă [144, p.124 ]. De această dată, comunitatea internațională a conștientizat adevărata
amenințare a armei biolog ice, iar la 10 aprilie 1972 a fost semnată Convenția cu privire la inter –
zicerea perfecționării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) sau a toxinelor și
asupra distrugerii lor [42].
Asemenea exploziilor și incendiilor, dar cu efecte i ncomparabil mai puternice, răspândirea
de epidemii și epizootii permit e o gradare a efectului și o probabilitate mai înaltă de realizare a
scopului : atât a celui principal, cât și a celui subsidiar . Probalilitatea înaltă de realizare a scopului
subsidiar a l diversiunii este cont urată de efectele pe care le au epidemia și epizootia. Cu atât m ai
mult, există o probabilitate sporită de realizare a scopului principal a l infracțiunii prevăzute la
art.343 CP RM, atunci când se atestă o diversiune bacteriologică. Slăbirea bazei economice și a
capacității de apărare a țării poate fi realizată în contextul în care, prin răspândirea de epidemii,
sunt scoase din func țiune forțele de muncă, ceea c e va conduce la diminuarea procesului de
fabricare a produselor, la reduc erea numerică a executărilor de lucrări etc., care vor afecta
economia națională. Astfel de efecte le va discrene și răspândirea de epizootii. Eventual, luarea
măsurilor de control impuse de particularitățile epizootiei incidente, măsuri prevăzute în Anexa
nr.10 la Normele sanitare veterinare privind anunțarea, declararea și notificarea unor boli
transmisibile la animale, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare,
nr.34 din 27.02.2006 , precum: distrugere a prin gazare, incinerar ea, tăierea totală sau parțială a
animalelor din speciile sensibile din exploatație etc., va afecta grav industria alimentară, având și
un efect mediat: discreditarea producției animaliere, inclusiv în plan internațional, ceea ce va
conduce la stoparea exp ortului produselor din carne.
Apelarea la diversiune a bacteriologică s-ar putea explica prin detectabilitate scăzută, atât la
etapa de pregătire, cât și într -o eventualitate a faptei consumate. De exemplu, detectoarele radio –
grafice disting cu mare greuta te un volum mic de substanțe conținând agenți biologici, astfel ar
putea fi cu ușurință introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. În plus, nici legea
penală nu asigură o acoperire juridică în acest sens. Nu putem să nu remarcăm că în art.248 CP
RM, normă ce instituie răspunderea penală pentru contrabandă, în pofida existenței premiselor
normative, printre obiectele materiale nu se regăsesc substanțele infecțioase. În mod logic , aces-
tea ar trebui să -și găsească locul în alin.(2) art.248 CP RM – printre mărfurile periculoase; or,
acesta este punctul de convergență dintre substanțele toxice, substanțele otrăvitoare, substanțele
radioactive și substanțele explozive. O probăm făcând referire la Hotărârea Guvernului cu privire
la efectuarea transportur ilor de mărfuri periculoase pe teritoriul Republicii Moldova, nr.672 din

86
28.05.2002 [64]. Astfel, potrivit Anexei nr.3 la acest act normativ, substanțele infecțioase
(culturi de microorganisme provocatoare de boli infecțioase extrem de periculo ase pentru om și
animale: holeră, ciumă, bruceloză , antrax, malarie, răpciugă, turbare, febră virală hemoragică,
botulism ) fac parte din clasa de pericol 6, fiind catalogate ca mărfuri periculoase interzise pentru
transport prin teritoriul Republicii Moldo va cu toate tipurile de transport fără autorizația specială
a Guvernului Republicii Moldova. Deși prezintă un pericol iminent, legiuitorului i -a scăpat din
vedere introducerea lor în lista obiectelor materiale ale infracțiunii de contrabandă, iar această
lacună legislativă cre ează teren propice pentru alegerea formei de realizare a actelor de
diversiune – răspândirea de epidemii sau epizootii, aceasta fiind preferabilă sub două aspecte:
este redusă probabilitatea de depistare în cazul trecerii frontierei va male, iar dacă se depistează,
nu intervine răspunderea penală pentru contrabandă (ipoteză în care nu se poate demonstra
intenția făptuitorului de a le utiliza pentru săvârșirea diversiunii). În cel mai bun caz, persoana
care trece pe ste frontiera vamală su bstanțe infecțioase, având intenția de a le utiliza pentru
comiterea diversiunii, va fi trasă la răspundere pentru pregătire de diversiune, adică potrivit
art.26 și art.343 CP RM.
Raționamentele etalate mai sus , în coroborare cu premisele de ordin cazuisti c al răspândirii
de epidemii – ca forme de manifestare a diversiunii bacteriologice, încă de pe timpul celui de -al
doilea război mondial, justifică oportunitatea completării dispozi ției art.403 CP al României cu
sintagma „precum și răspândirea de epidemii ” care să urmeze după cuvintele „a altor bunuri ”.
Aceasta întrucât supra am constatat că doar provocarea de otrăviri având ca țintă regnul animal
sau răspândirea de epizootii (nu și răspândirea de epidemii) apar ca modalități imp licite a le
actelor de divers iune incriminate la art.403 CP al Român iei.
Generalizând asupra cercetării modalităților normative a le actelor de diversiune incrimi –
nate în legea penală a celor două state , reiterăm că , realizând exegez a fiecăreia dintre ele , am
scos în evidență mijlocul de comitere a infracțiunii, care uneori constitu ie semn secundar obliga –
toriu al laturii obiective, vari ind de la o modalitate normativă la alta. De asemenea , am scos în
evidență metodele de operare a acțiunii prejudiciabile . Nu am abordat însă rolul celor lalte semne
secundare decât doar tangențial , precum: locul, modul, timpul comiterii infracțiunii, produsul
infracțiunii și circumstanțele. Nu vom purcede la cercetarea detali ată a acestor semne, înt rucât
niciunul din ele nu constituie un semn obligatoriu a l laturii obiective a actelor de diversiune
incriminate în legea penală a celor două state. O r, nici dispoziția de la art.34 3 CP RM și nici cea
de la art.40 3 CP al României nu raportează existența infracțiunii la anumite condiții de loc, mod,
circumstanțe etc., ceea ce înseamnă că nu au nici o relevanță la încadrare. Însă, nu putem neglija
rolul lor diri guitor în procesul de individualizare a pedepsei penale.

87
Cu referire la timpul comit erii infracț iunii, venim cu anumite detalie ri, și anume: actele de
diver siune pot fi comise atât pe timp de pace, cât ș i pe timp de criză sau conflict armat. O
confirmă și alți autori . Se susține că d eclanșarea conflictului militar poate fi precedată de o stare
de tensiune, perioadă în care fiecare dintre adversar i își intensi fică acțiunile de culegere a
informațiilor și desfășoară acțiuni ostile de intimidare, dezinformare și influențare psihologică,
precum și acțiuni de diversiune (sublinierea ne aparține – n.a.) și teroriste, în care sunt cuprinse
obiective sociale, precum ș i personalități marcante din viața politică, economică și culturală a
statului respectiv sau chiar colectivități umane [63, p.12 ]. În același timp, practica judiciară a
unor state atestă că actele de diversiune de cele mai dese ori se comit în perioada con flictului
armat. Bunăoară, în contextul celui de -al doilea război mondial, pe teritoriul actual al Federației
Ruse, pentru diversiune și „intenția de comitere a diversiunii”, adică în baza art.58 -9 CP al
Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse , în redacția din 1926 [195], au fost trase la
răspundere penală 1772 persoane. În același timp, aproximativ 22% din aresturi au fost realizate
în regiunile supuse ocupației și 78% în regiunile din spatele frontului, adică acolo unde era
concentrată cea mai mar e parte a producerii mărfurilor de război [151, p.92] .
Deși timpul comiterii actelor de diversiune nu are relevanță la încadrare, ace sta poate fi
luat în considerar e la individualizarea pedepsei. Sub ac est aspect, ne raliem opiniei autorilor
S.Brînză și V. Stati [15, p.997] , potrivit căreia în contextul unor situații excepționale, cum ar fi
starea de război, tulburări sociale, calamități naturale etc., săvârșirea unor explozii, incendieri sau
a altor activități poate avea efecte deosebit de grave . În acest p lan, săvârșirea unor asemenea
activități asupra căilor de comunicație pune în pericol în mod evident capacitatea de apărare a
țării. În caz de calamități, săvârșirea unor explozii, incendieri sau a altor activități asupra căilor
de comunicație, a mijloacel or de tel ecomunicații ori a altor bunuri poate să compromită sau să
pună în dificultate măsurile întreprinse de autorități pentru înlăturarea efectelor, dezastrelor,
aprovizionarea populației din zonele de calamitate cu alimente, salvarea sinistraților etc ., provo –
când o stare de panică, de neîncredere în capacitatea autorităților de a face față situației, de a
menține ordinea publică și de a apăra drepturile și interesele cetățenilor. Astfel, comiterea actelor
de diversiune în circumstanțele descrise trebu ie să aibă valențe la individualizarea pedepsei, în
sensul agravării ei. Dispunem și de fundamente legislative în acest sens. Astfel, în acord cu lit.m)
alin.(1) art.77 CP RM, săvârșirea infracțiunii profitând de starea excepțională, de calamitățile
natura le, precum și de dezordini le în masă , constituie circumstanță agravantă la stabilirea
pedepsei penale.

88
2.2. Elemente constitutive subiective ale infracțiunii
2.2.1. La tura subiectivă a infracțiunii
Pentru ca o persoană să fie trasă la răspundere penală î n conformitate cu art.343 CP RM,
respectiv cu art.40 3 CP al R omân iei, nu este suficient ca ea să fi comis î n realitate acte de
diversiune. O r, pe lâng ă realizarea efectivă a actelor de diversiune, este absolut obligatoriu să se
stabilească că această faptă a fost precedată și însoțită de procese psihice specifice vinovăției .
Iată de ce în acest subcapitol ne vom concentra eforturile asupra investigării aspect ului interior al
infracțiunii actele de diversiune , prezentându -se ca parte integrantă a comp onenței infracțiunii,
denumită latură subiectivă. În calitatea sa de element al componenței infracțiunii, latura
subiectivă constă dintr -un complex de stări de con știință specifice care preced și însoțesc actele
exterioare (acțiuni sau inacțiuni) și care sunt dir ijate în vederea producerii anumitor urmări
periculoase sau, chiar dacă nu sunt dirijate într -o asemenea direcție, produc totuși astfel de
urmări, datorită ușurinței sau neglijenței infractorului [5, p.85 ]. La rândul său, ansamblul de
raporturi psihice ale subiectului infracțiunii față de relațiile sociale ocrotite de legea penală, față
de fapta comisă și de urmările ei prejudiciabile reprezintă vinovăți a. Până a trece nemijlocit la
investigația acesteia, se impune concretizarea că cercetarea întreprinsă va viza vinovăția ca
element al con ținutului infracțiunii actele de diversiune prevăzute în legea penală a celor două
state, nu însă ca tră sătură esențială a infracțiunii. Or, c a trăsătură a infracțiunii, vinovăția este
exprimată în forme le și modalitățile p revăzute de art.17, art.18 din Codul penal al Repub licii
Moldova, respectiv, de art.16 din Codul penal al României și există ori de câ te ori se constată
îndeplinirea uneia dint re aceste modalități. Per a contrario , ca element al conținutului
infracțiunii, vinovăția va exista numai atu nci când fapta va fi săvâ rșită cu forma de vinovăție
cerută de lege. De remarcat că această particularita te este evidențiată explicit în prevederile
art.16 CP al R omân iei, potrivit cărora fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu
forma de vinovăție cerută de lege.
O asemenea deosebire se impune pentru că existența vinovăției ca trăsătură esențială nu
întotdeauna presupune și existența vinovăției ca semn al laturii subiective. Aceasta înseamnă că
poate exista vi novăție ca trăsătură esențială a infracțiunii, făr ă să existe vinovăție ca semn
subiectiv al infracțiunii. Indiferent însă de apartenența acesteia, vinovăția exprimă o anumită
atitudine psi hică periculoasă a făptuitorului față de faptă și urmările ei. Fără a fi def inită de legea
penală, în optica doctrinară v inovăția penală reprezintă acea atitudine mentală cu caracter
antisocial a persoanei ce săvârșește o faptă penală, prevăzută și pedepsită de legea penală, care
fie că a avut în momentul conceperii și ex ecutării ei atât capacitatea de a se exprima liber, cât și
înțelegerea semnificației antisociale a faptei comise și a urmărilor acesteia, fie că , deși nu a avut

89
reprezentarea faptei și nici a urmărilor acesteia, putea și trebuia să și le reprezinte în cond ițiile
unei atitudini normal diligente [59, p.121 ].
De regulă, normele de incriminare nu indică nemijlocit asupra formei de vinovăție, aceasta
fiind subînțeleasă, deducându -se din dispoziția normei. Doar ca excepție, forma de vino văție, iar
uneori ch iar și modalitatea acesteia sunt prevăzute în mod expres.
Spre deoseb ire de alte infracțiuni contra autorităților publice și a securității de stat
prevăzute în Capitolul XVII al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova , din care
face parte și infrac țiunea de diversiune, cum ar fi, spre exemplu, cele de la art.337, art.346 CP
RM, în norma de incriminare prevăzută la art.343 CP RM legiuitorul nu a indicat expres forma
de vinovă ție. O asemenea poziție legisl ativă este reținută și în art.40 3 CP al Români ei.
În acela și timp, în literatura de specialitate a României [94, p.47; 51, p.48; 99, p.31; 125,
p.18 etc. ], a Republicii Moldova [2, p.761; 15, p.997; 116, p.115 etc. ], chiar și a Federaței Ruse
[152, p.71; 206, p.56 etc. ] este unanim recunoscut faptul c ă latura subiectivă a actelor de
diversiune se manifestă prin vinovăție sub forma intenției . Într -adevăr, este pe deplin justificată
această alegație; or, referindu -ne la infracțiunea de diversiune prevăzută la art.343 CP RM,
remarcăm că intenția este cali ficată prin scop, iar scopul special este incompatibil cu orice formă
de imprudență (culpă). Aceasta deoarece scopul special presupune urmărirea realizării
consecințelor prevăzute de norma de incriminare, iar imprudența (culpa) este total străină de
ideea urmări rii exprese a rezultatului, ace sta producându -se în afara unei dorințe ori admiteri sau
a neprevederii ca fiind posibil.
Spre deosebire de legea penală a Republicii Moldova, în t extul de lege prevăzut la art.40 3
CP al României legiuitorul nu opereaz ă cu un scop special, dar nici cu un mobil criminal,
procese psihice afective care ne arată forma de vinovăție. Cu toate acestea, nu întâlnim viziuni în
plan doctrinar privind analiz a juridico -penală a art.163 CP al R omân iei în redac ția din 1968,
respectiv a art.403 CP al României în redac ția din 2009, care ar pleda în favoarea unei culpe ca
formă de vinovăție cu care se co mit actele de diversiune . Mai mult, în unele demersuri
referitoare la incriminarea de la art.163 CP al R omân iei în redac ția din 1968 s-a relevat că
săvârșirea din culpă a faptei nu este incriminată ca infracțiune contra statului, iar o eventuală
reținere a culpei ar genera răspunderea penală pentru infracțiunea de distrugere din culpă (art.219
CP al Român iei în redac ția din 1968 ) [94, p.47 ; 99, p.31 ], actualmente art.255 CP al R omân iei în
vigoare.
După concretizarea formei de vinovăție specifice actelor de diversiune, se impun ca firești
întrebările : Care este modalitatea intenției cerută de lege? Pot fi comise actele de diversiune cu
inten ție indirectă? Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi unul global, în sensul unei tratări

90
comune a intenției cu care se comite infracțiunea prevăzută la art.343 C P RM și cea consacrată la
art.40 3 CP al R omân iei. Abordarea distinctă a acestor incriminări este condiționată de
divergențele normative de ordin subiectiv, in concreto – de omisiunea legiuitorului român de a
fixa scopul infracțiunii drept cerință esențială, atașată elementului subiectiv. Iată de ce, nu
prezintă un grad de complexitate identifica rea modalității intenției de comitere a infracțiunii de
diversiune prevăzute la art.343 CP RM. Așa cum am și susținut supra , în norma de incriminare
de la art.343 CP RM scopul infracțiunii este unul calificat, iar scopul special servește la
caracterizarea intenției în sensul delimitării intenției directe de cea indirectă. Urmări rea de cătr e
făptuitor a unui scop concret scoate în evidență caracterul determinat al conduitei sale
prejudiciabile. De aceea, nu sunt lipsite de logică viziunile care indică asupra faptului că: dacă
scopul este cerut de conținutul legal al infracțiunii, infracțiunea se comite întotdeauna cu intenție
directă [5, p.100] ; toate infracțiunile în a căror latură subiectivă intră , ca semn, un anumit scop
sunt infrac țiuni care se comit cu i ntenție directă, care devine astfel calificată [61, p.258 ]; ori de
câte ori scopul caracterizează intenția, anume – prin inserarea acestuia, explicit sau implicit, în
norma de incriminare, avem de -a face cu o intenție directă calificată [24, p.278 ]. Iată d e ce
considerăm că numai intenția directă, nu și cea indirectă, reflectă atitudinea făptuitorului față de
fapta pre judiciabilă prevăzută la art.343 CP RM [39, p.47 ].
Pentru a asigura viabilitate alegației de mai sus, vom caracteriza procesele psihice de ba ză
care au loc în contextul infracțiunii de diversiune. Aceasta se impune pe fundalul consacrării în
legea penală a Republicii Moldova, asemeni Codului penal al R omân iei în redacția din 1968,
precum și celui în redac ția din 2009, a concepției psihologice a vinovăției, specificul căreia este
de neconceput fără cele două forme asociate de procese psihice de bază: un proces intelectiv
(conștiința) și un proces volitiv (voința).
Reieșind din prevederile art.17 CP RM, factorul intelectiv și factorul volitiv urme ază să fie
raportați la construc ția laturii obiective . De aceea, ținând cont de faptul că infracțiunea prevăzută
la art.343 CP RM este în dependență de modalitățile normative – formală sau materială, vom
releva cei doi factori în funcție de modalitatea com ponenței infracțiunii. Astfel, atunci când
diversiunea se realizează prin s ăvârșirea de explozii, a unor incendieri sau prin alte activități,
infracțiunea este formală. Această configurație ne convinge încă o dată că infracțiunea prevăzută
la art.343 CP RM nu poate fi comisă decât cu intenție directă. Or, nici nu poate fi pusă la
îndoială regula , potrivit căreia infracțiunile al căror moment de consumare este recunoscut de
legiuitor ca fiind săv ârșirea acțiunii sau inacțiunii nu pot fi comise cu intenție ind irectă [157,
p.313 ].

91
Astfel privite lucrurile, factorul intelectiv și factorul volitiv , în cazul comiterii diversiunii
prin s ăvârșirea de explozii, a unor incendieri sau prin alte activități, pot fi analizați doar în raport
cu fapta prejudiciabilă , deoarec e dispoziția incriminatoare nu este condiționată de survenirea
unui anumit rezultat. Așadar, factorul intelectiv al infrac țiunii de diversiune în aceste modalități
constă în: conștientizarea de către făptuitor a faptului că prin săvârșirea de explozii, inc endie ri
ori prin săvârșirea altor activități el atentează asupra rela țiilor sociale referitoare la consolidarea
bazei economice și a capacității de apărare a țării, la viața sau sănătatea persoanelor, la
integritatea, substanța sau potențialul de utilizare a bunurilor . La rândul său, elementul volitiv se
caracterizează în exclusivitate prin dorința de a săvârși astfel de fapte, indiferent de survenirea
unor urmări prejudiciabile, fiind exclus ca făptuitorul să poată să admită în mod conștient
acțiunile sale .
Dimpotrivă, factorul intelectiv și cel volitiv ai diversiunii manifestate prin provocarea unor
otrăviri, răspândirea unor epidemii sau epizootii trebuie raportați și la urmările prejudiciabile,
deoarece în aceste modalități, infracțiunea , așa cum am con statat, este materială. De aceea,
factorul intelectiv al infrac țiunii de diversiune în atare situații presupune : conștientizarea de către
făptuitor a faptului că prin provocarea unor otrăviri, răspândirea unor epidemii sau epizootii el
atentează asupra rel ațiilor sociale referitoare la consolidarea bazei economice și a capacității de
apărare a țării, la viața persoanelor, la sănătatea publică etc., dar deopotrivă prevede urmările
firești, ca rezultat al numitelor fapte prejudiciabile. Respectiv, factorul vo litiv se caracterizează
prin voința hotărâtă de a provoca otrăviri, de a răspândi epidemii sau epizootii și prin dorința ca
urmările prejudiciabile să survină .
Determinarea modalității intenției specifice actelor de diversiune incrimitate la art.40 3 CP
al României nu este pe departe o operațiune simplă. Aceasta din cauza că lipsesc unii indicatori
subiectivi care ar sugera modalitatea concretă a intenției cu care acționează făptuitorul. Probabil,
anume această notă caracteristică a generat o viziune neunit ară în literatura de specialitate
română vis -à-vis de problema ridicată. Majoritate a oamenilor de știință din România susțin că
infracținea prevăzută la art.163 CP a l României în redacția din 1968 poate fi comisă atât cu
intenție directă, cât și cu intenți e indirectă [94, p.47; 51, p.48; 99, p.31; 125, p.18 etc. ]. Aceste
modalități sunt atribuite de unii autori [11, p.661] și cadrului incriminator nou, adică actelor de
divers iune incriminate de art.403 CP al R omân iei în redacția din 2009, care în această
conjunctură sunt similare celor din legea penală română abrogată . Dimpotrivă, întâlnim și opinii
care exclud ipoteza comiterii actelor de diversiune cu intenție eventuală, adică cu intenție
indirec tă. Într -o astfel de viziune se susține că tocmai intenția di rectă deosebește această
infracțiune de infracțiunea de distruge re (faptă incriminată la art.253 CP al României – n.a.),

92
făptuitorul având reprezentarea faptului că actele sale periclitează securitatea statului și dorind
acestea [6, p.30 ].
Pentru a soluțio na dilema axată pe modalitatea intenției specifică actelor de diversiune
incriminate în Codul penal al R omân iei, preliminar vom analiza demarc ările dintre intenția
directă și cea indirectă. Delimitarea celor două modalități ale intenției este marcată de fa ctorul
volitiv raportat atât la relațiile sociale, cât și la urmările prejudiciabile. Astfel, dacă făptuitorul
care acționează cu intenție directă are o atitudine clară de a se împotrivi relațiilor sociale ocrotite
de legea penală, vătămate sau puse în per icol prin fapta săvârșită , în cazul intenției indirecte
poziția spirituală a făptuitorului se manifestă prin pasivitate, indiferență față de ele [96, p.113] .
De asemenea, în cazul intenției directe, făptuitorul manifestă dorința fermă de a realiza
rezultat ele prejudiciabile, așa cum au fost prevăzute, pe când în ipoteza intenției indirecte
făptuitorul are o manife stare cu totul opusă – nedorința de a surveni rezultatele . În acest din urmă
caz, fă ptuitorul prevede urmările doar ca efec te probabile ale condui tei sale și nu dorește
producerea lor, dar le acceptă totuși, în eventualitatea că ar fi cauzate prin comiterea infracțiunii.
De aceea, are dreptate M.Basarab când susține că i ntenția indirectă presupune admiterea în mod
conștient a survenirii urmărilor pr ejudiciabile de pe urma acțiunilor realizate, înțelegerea și
previziunea nu cre ează impresia inevitabilității ac estora comparativ cu intenția directă , unde în
conștiința făptuitorului acestea sunt inevitabile [4, p.117 ]. Din logica lucrurilor rezultă că at ât
timp cât în norma de incriminare sunt prevăzute în calitate de cerință sine qua non survenirea
urmărilor principlale și secundare, iar scopul urmăr it de făptuitor la săvârșirea actelor de
diversiune nu constituie un scop special, nu există nici un temei de a restrânge conținutul intenției la
intenția directă.
După această clarificare, vom încerca să ilustrăm mecanismul eventual de comitere a
actelor de diversiune , cu intenție indirectă, incriminate în Codul penal al României . Astfel,
distrugând, degradând sau aducând în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte,
instalațiile industriale , căile de comunicație, mijloacele de transport, mijloacele de
telecomunicație, construcțiile, produsele industriale sau agricole ori alte bunuri, făptuitorul
prevede producerea eventuală a stării de per icol pentru securitatea na țională (urmare principală )
și, în aceeași eventualitate, prevede producerea urmărilor secundare, precum: schimbarea
substanței, formei sau aspectului bunurilor enumer ate generic în dispoziț ia art.40 3 CP al
Român iei, ori chiar încetarea existenței lor sau a capacității de utilizare pe care o aveau înaintea
comiterii acțiunilor enumerate. La rândul său, factorul volitiv se manifestă prin nedo rința
realizării acestor urmări și prin acceptarea c onștientă, în cele din urmă, a survenirii lor probabile.

93
Dacă infracțiunea prevăzută la art.40 3 CP al R omân iei poate fi comisă cu intenție
indirectă, cu atât mai mult aceasta poate fi săvârșită și cu intenție directă. În acest sens, în cazul
comiterii acte lor de diversiune cu intenție directă, făptuitorul cunoaște, cel puțin în linii generale,
relațiile sociale împotriva cărora își îndreaptă acțiunea, prevede urmările (principale și
secundare) ale acțiunii sale, considerându -le ca certe, inevitabile (factor ul intelectiv) și le dorește
(factorul volitiv). Astfel, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în
totalitate sau în parte, a bunurilo r enumerate în dispoziția art.40 3 CP al R omân iei sunt înțelese de
către făptuitor sub aspectul lor material și al pericolului social ce derivă din ele și voiește să le
comită prin apelarea la varii mijloace, dintre care legea enumeră cu titlu exemplificativ exploziile
și incendiile.
Numai stabilind corect motivele și scopurile actelor de diversiune este posibil de a scoate
în evidență corect și clar faptul dacă persoana a dorit sau a admis producerea urmărilor
prejudiciabile. Deși motivul ș i scopul infracțiunii prevăzute de art.40 3 CP al R omân iei sunt
generale, fiind irelevante pentru încadrarea jur idică a faptei, pentru stabilirea gradului de
vinovăție con cretă se va lua în considerare în egală măsură, cu ocazia individualizării judiciare a
pedepse i penale, și mobilul și scopul cu care a acționat făptuitorul la momentul comiterii actelor
de diversiu ne. Astfel, dacă săvârșind actele de diversiune se acționează cu un motiv anume, care ,
la rândul său, stă la baza apariției unui scop determinat, prezența acestora în conștiința
făptuitorului constituie , fără tăgadă, un indiciu al dorinței survenirii urmăr ii socialmente
periculoase, în cazul nostru, complexe. În conjunctura descrisă, intenția nu poate fi decât directă.
În definitivă, spre deosebire de infracțiunea de diversiune prevăzută la art.343 CP RM,
actele de diversiune incriminate în art.40 3 Cod penal al R omân iei, pot fi comise atât cu intenție
directă, cât și cu intenție indirectă.
În continuarea demersului nostru științific, prezintă interes și alt e modalități ale intenției.
Acesta se impune datorită subzistenței intenției directe pe care am surpri ns-o la comiterea actelor
de diversiune incriminate în Codul penal al Republicii Moldova și în Codul penal al României.
În funcție de timpul care se scurge de la nașterea ideii infracționale și până la luarea hotărârii
(deciziei) de a săvârși fapta prejudi ciabilă, de starea sufletească și condițiile în care a fost luată
respectiva hotărâre, precum și de timpul care trece până la începerea executării faptei, doctrina
distinge: intenția premeditată și intenția repentină (spontană). Care dintre aceste două int enții
este specifică actelor de diversiune?
Intenția spontană se caracterizează prin faptul că apare brusc, iar trecerea la săvârșirea
faptei are loc imediat după luarea hotărârii infracționale, pe când intenției premeditate îi este
caracteristică existen ța unui interval de timp între luarea deciziei infracționale și punerea ei în

94
executare, interval în care făptuitorul a meditat asupra modului și mijloacelor de săvârșire a
faptei [61, p.241 -242]. Contrapunând aceste particularități ale materialității fapt ei prejudiciabile
incrim inate la art.343 CP RM și la art.40 3 CP al R omân iei, considerăm că este redus ă la
minimum ipoteza în care actele de d iversiune s -ar comite cu intenț ie spontană. Aceasta deoarece,
pentru a asigura reușita faptei sale, făptuitorul „își pregătește terenul ” cu multă precauție. Cel
puțin practica de urmărire penală în materie de diversiune a altor state ne convinge despre acest
fapt. Bunăoară, la 30 noiembrie 1999, aproximativ la ora 19:00, un grup înarmat cu un pistol –
mitralieră Kalașnik ov cu 30 de cartușe, o armă de vânătoare „ИЖ-27М” cu 6 gloanțe și
dispozitive explozive, grup constituit din 12 persoane: Marat Zamaliev, Rifat Ahmadulin, Alfred
Ghilmulin, Ilfat Abdulin, Rustam Maniapov, Rais Zakirov, Aidar Zaripov, Ilșat Hamidulin, Oleg
Babușkin, Airat Ghilmutdinov, Nariman Saitbatalov și Ramazan Ișkildin , s-a deplasat cu trei
automobile în regiunea automagistralei Vyatskiye Polyan y-Kirov. În dimineața zilei de
1 decembrie 1999, aproximativ la ora 04:00 , au săpat nouă gropi , identificând astfel doar trei
din cele șapte fire de conducte de gaz , și anume: „Perm – Kazani – Gorky -1”, „Perm – Kazani –
Gorky -2” și „Urengoi – Ujgorod” . Pe firele de conduc tă „Perm – Kazani – Gorky -1” și „Perm
– Kazani – Gorky -2” au montat dispozitiv e explozive, iar pe firul de conductă „Urengoi –
Ujgorod” au instalat o bombă, fixând detonatorul la or a 06:00. În dimineața zilei de
1 decembrie 1999 s -au produs exploziile la intervale de aproximativ o oră. Torțele au ajuns la
50 de metr i în înăl țime. Pe teren exploziile au creat două cratere cu un diametru și o adâncime
de 24 metri fiecare . Valoarea totală a daunelor provocate de explozii a constituit peste
8 milioane ruble [167].
Acest exemplu demonstrează că executarea ac telor de diversiune se datorează anumitor
aspecte de ordin obiectiv și subiectiv. Or, trebuie să recunoaștem că săvârșirea exploziilor de
asemenea proporții necesită acte preparatorii de natură materială și moral ă. Mai mult, în speța
reprodusă s-a putut co nstata, d atorită probelor administrate [167] , că unii dintre executorii
actelor de diversiune sunt adepți ai curentului extremist islamic, iar pentru executarea actului
propriu -zis trei dintre ei , și anume: Airat Ghilmutdinov, Rifat Ahmadulin și Ramazan Iș kildin , au
fost supuși instruirii terorist -diversioniste pe teritoriul Ceceniei în centrul de formare a grupurilor
armate ilegale „Caucaz”. De remarcat că vinovăția celor 12 inculpați în comiterea infracțiunii
prevăzute la alin.(2) art.281 CP FR (adică, di versiune săvârșită de un grup organizat) a fost dove –
dită, astfel încât prin Sențința Judecătoriei Supreme a Republicii Tatarstan din 18 ianuarie 2001
[171] au fost condamnați: Alfred Ghilmulin , Aidar Zaripov, Rais Zakirov, Oleg Babușkin , Nari-
man Saitbata lov, Rustam Maniapov și Ilșat Hamidulin – la 12 ani privațiune de libertate într -o
colonie cu regim sever; Ilfat Abdulin – la 12 ani și 6 luni privațiune de libertate într -o colonie cu

95
regim sever; Rifat Ahmadulin – la 13 ani privațiune de libertate într -o colonie cu regim sever;
Marat Zamaliev – la 14 ani privațiune de libertate într -o colonie cu regim sever; Airat Ghilmutdi –
nov a fost recunoscut iresponsabil, fiind internat într -o instituție psihiatrică. Prin Sentința Judecă –
toriei Supreme a Republicii Ta tarstan din 28 noiembrie 2002 [171] a fost condamnat și Ramazan
Ișkildin la 15 ani privațiune de libertate într -o colonie cu regim sever.
În alt context, vom investiga semne le secundare ale laturii subiective a infracțiunii actele
de diversiune – scopul și motivul infracțiunii . Aceasta se impune îndeosebi în raport cu art.343
CP RM, deoarece la procesele psihice de bază se mai adaugă și un proces psihic afectiv, pe c are
legiuitorul nu -l valorifică în cadrul represiunii penale decât fragmentar . Tocmai ace astă excepție
o constituie norma de incriminare prevăzută la art.343 CP RM. Mai mult ca atât, indiferent dacă
procesul psihic afectiv intră sau nu în cadrul represiunii penale, studierea motivului și scopului
infracțiunii este relevantă în planul sesizării in fluenței acestor semne asupra fo rmării rezoluției
infracționale și, așa cum am demonstrat anterior, asupra vinovăției.
Supra am pretins că actele de diversiune incriminate în legea penală a Republicii Moldova
sunt comise cu un scop calificat , condiție explicită a normei de incriminare, dedusă din folosirea
expresiei „săvârșirea, în scopul ”, cu care începe dispoziția art.343 CP RM . În același context,
legiuitorul folosește expresia echivalentă scopului „îndreptate spre ”. Din aceste rațiuni,
determinarea semn ificației sintagm ei „îndreptate spre ” folosite în norma de i ncriminare
prevăzută la art.343 CP RM este un procedeu anevoios , atât timp cât nu există criterii precise de
distincție a expresiilor folosite de legiuitor în norma de incriminare . Mai mult ca atâ t, nici în
doctrină nu există o unanimitate de opinii referitoare la sensul pe care -l discerne numita
locuțiune. Cel puțin, sintagma „îndreptate spre ” poate să exprime una din următoarele
accepțiuni: 1) finalitate a acțiunii prejudiciabile; 2) trăsătură a acțiunii prejudiciabile.
Determinarea accepțiunii sintagmei „îndreptate spre ” prezintă un int eres real, având în
veder e consecințele ce derivă din finalitatea sau trăsătura acțiunii prejudiciabile , consecințe ce se
referă la procesul de încadrare juridică a faptei . Astfel, dacă sintagma „îndreptate spre ” este
utilizată în sens de finalitate, atunci simpla urmărire : exterminarea în masă a oamenilor;
vătămarea integrității corporale sau a s ănătății mai multor persoane; distrugerea sau deteriorarea
întreprind erilor, clădirilor, căilor și mijloacelor de comunicație, a mijloacelor de telecomunicații
ori a altor bunuri de stat sau obștești va fi suficientă pentru imputarea răspunderii penale , nefiind
condiționată de realizarea efectivă a orientării . Dimpotrivă, d acă locuțiunea „îndreptate spre ”
constituie o trăsătură a acțiunii prejudiciabile, atunci latura obiectivă a infracțiunii prev ăzute la
art.343 CP RM ar include în calitate de semn secundar obligatoriu circumstanța: existența

96
pericolului de a extermina în m asă oameni, de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea mai
multor persoane; de a distruge sau deteriora bunuri.
În vederea identificării accepțiunii locuțiunii „îndreptate spre ” vom apela întâi de toate la
procedee le de interpretare, dintre care cea mai relevantă ni se pare interpretarea literară stilistică,
datorită căreia vom afla înțelesul cuvintelor din întreaga construcție a frazei care alcătuiesc textul
de lege. Potrivit acestei in terpretări, nu poate fi ignora t nici unul din cuvintele existente în lege,
nefiind admisă ideea că s -ar fi utilizat cuvinte de prisos. De aceea, ne atrage atenția o altă
sintagmă utilizată de legiuitor în art.343 CP RM, și anume: „în aceleași scopuri” , reprezentând
finalitatea provocării unei otrăviri, răspândirii unor e pidemii sa u epizootii, sintagmă utilizată cu
scopul de a se evita încărcarea normei cu cuvinte deja înșiruite. Remarcăm că legiuitorul a
desemnat finalitatea acțunilor enumerate folosind pluralul, nu singularul. În mod logic, dacă se
urmărea ca prin provoc area unei otrăviri, răspândirea unor epidemii sau epizootii să se slăbească
baza economică și capacitatea de apărare a țării, legiuitorul ar fi utilizat singularul; or, trebuie să
recunoaștem că de vreme ce locuțiunile „slăb irea bazei economic e”, „capacit atea de apărare a
țării” sunt dispersate prin conjuncția „și”, în această latu ră scopul apare ca un tot unitar . Astfel,
privite lucrurile, anume utilizarea pluralului ne conduce la ideea că , pe lângă slăbirea bazei
economic e și a capacit ății de apărare a ț ării, făptuitorul mai urmărește prin activitatea sa
infracțională exterminarea în masă a oamenilor, vătămarea integrității corporale sau a sănătății
mai multor persoane, distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor și mijloacelor
de co municație, a mijloacelor de telecomunicații ori a altor bunuri de stat sau obștești.
De asemenea, în favoarea catalogării locuțiunii „îndreptate spre ” drept finalitate a acțiunii
prejudiciabile invocăm și sensul implicat în însăși expresia polemizată , cor oborat cu definiția
scopului infracțiunii. Așadar, se numește scop infracțional acel proces psihic care constă în
urmărirea realizăr ii unor consecințe ale acțiunii sau, altfel spus, obiectivul propus și reprezentat
de către făptuitor ca rezultat al acțiuni i sau inacțiunii sale [18, p.112 ]. Astfel, locuțiunea
„îndreptate spre ” presupune obiectivul pe care și -l propune făptuitorul prin săvârșirea
exploziilor, incendierilor sau altor acțiuni , iar aceast ă stare de lucruri dovedește că accepțiunea
terminologiei se rezumă la finalitatea acțiunii prejudiciabile. De altfel, concluzia respectivă o
desprindem și din rezervele formulate față de dispoziția art.343 CP, cu ocazia expertizării
Codului penal al Republicii Moldova. La concret, Mariavaleria del Tufo – expert al Consiliului
Europei, a stabilit în raport cu art.343 CP RM următoarele: „Pentru a nu anticipa și a nu
incrimina anumite fapte la etapa când caracterul infracțional încă nu s -a materializat, nu ar trebui
să se vorbească despre fapte îndreptate spre , ci m ai degrabă despre fapte în stare (care pot) să
provoace ” [56]. Deci, ni se sugerează să revizuim această formulare, ca nu cumva să intrăm în

97
contradicție cu principiul „cogitationis poenam nemo patitur” , adică gândul nu se pedepsește .
Fără a ne expune pe m arginea acestei rezerve, dat fiind imaturitatea etapei de cercetare, luăm în
vizor observația expertului pentru a scoate în evidență semnificația locuțiunii „îndreptate spre ”.
În această ordine de idei, nu mai există nici un dubiu că expresia supusă dezbate rii reprezintă o
cerință a laturii subiective . Atribuirea acestei sintagme la categoria semnelor obiective ar căpăta
viabilitate doar în ipoteza reformulării dispoziției art.343 CP RM, prin înlocuirea sintagmei
„îndreptate spre ” cu expresia „în stare (care pot) să provoace ”, sintagmă sugerată de
Mariavaleria del Tufo , expert al Consiliului Europei.
Constatarea accepțiunii sintagmei „îndreptate spre ” ne permite să afirmăm că actelor de
diver siune incriminate în le gea penală a Republicii Moldova le sunt spec ifice o intenție
caracterizată prin dublu scop. În acest sens, absolut justificat a fost susținut că săvârșirea
infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM presupune urmărirea de către făptuitor a două scopuri
interdependente:
1) scopul slăbirii bazei economi ce și a capacității de apărare a țării (scopul principal);
2) scopul exterminării în masă a oamenilor, al vătămării integrității corporale sau a
sănătății mai multor persoane, al distrugerii sau deteriorării întreprinderilor, clădirilor, căilor și
mijloac elor de comunicație, a mijloacelor de telecomunicații ori a altor bunuri de stat sau obștești
(scopul subsidiar) [15, p.997 ].
Explicația inserării a două scopuri interdependente în norma de incriminare se reduce la
specificul sarcinii propuse de către făpt uitor, a cărei realizare impune o activitate infracțională
complexă. În contextul realizării sarcinii fundamentale propuse, făptuitorul recurge la săvârșirea
unor acțiuni orientate spre realizarea unor obiective auxili are, prin intermediul cărora se va
ajunge la scopul cardinal . Astfel, făptuitorul contează că prin exterminarea în masă a oamenilor,
prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane ori prin distrugerea sau
deteriorarea bunurilor se va ajunge la slăbirea bazei economic e și a capacității de apărare a țării.
Slăbirea bazei economice este tra tată ca periclitare a securității economice a statului, adică
a stării de protecție a intereselor vitale ale țării în sfera economică, iar c apacitatea de apărare a
țării – ca stare a potențialului economic, militar, științifico -tehnic, social -moral, care asigură
apărarea suveranității statului și a teritoriului lui de atacuri din afară [116, p.114 ].
Finalitatea (s copul ) subsidiar ă este alternativ ă, presupunând una din următoarea triadă :
1) exterminarea în masă a oamenilor; 2) vătămarea integrității corporale sau a sănătății mai
multor persoane; 3) distrugerea sau deteriorarea bunurilor enumerate în art.343 CP RM.
Scopul e xtermin ării în masă a oamenilor presupune că făptuitorul urmă rește să realizeze
nimicirea pe scară largă a persoanelor. Nu are importanță la încadrare apartenența acestor

98
persoane la un anumit grup : național, etnic, religios ori rasial. Această particularitate este una
dintre notele distinctive ale diversiunii în ra port cu infracțiunea de genocid (art.135 CP RM), la
care vom reveni cu detalizări în subcapitolul 3.1 al tezei, cu ocazia delimitării art.343 CP RM de
unele infracțiuni conexe. De asemenea, în cazul act elor de diversiune, făptuitorul nu urmărește
suprimare a vieț ii pe scară largă a unor persoane concrete . Pe el nu -l interesează dacă aceste
persoane fac parte din populația civilă, sunt combatanți ori persoane căzute sub puterea
adversarului (în cazul în care faptele se comit pe timp de război), după cum nu -l interesează dacă
aceste persoane beneficiază de protecție internațională sau nu, sunt persoane publice etc.
Scopul vătămării integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane constă în
tendința făptuitorului de a cauza unui număr nelimitat de pers oane vătămari grave, medii , ușoare
sau neînsemnate. O deducem din prevederile pct. 25 al Regulamentul Ministerului Sănătății de
apreciere medico -legală a gravității vătămării corporale, nr.199 din 27.06.2003 [106]. Potrivit
acestuia, distingem patru grade d e gravitate a vătămării integrității corporale sau a sănătății:
vătămare gravă, vătămare medie, vătămare ușoară, vătămare neînsemnată. Dintre acestea, doar
vătămarea gravă și medie este incriminată distinct în legea penală a Republicii Moldova .
Atragem ate nția că noțiunile „sănătate” și „integritate corp orală” sunt utilizate distinct atât în
cazul art.343 CP RM, cât și în cazul art.151, 152, 156 și 157 CP RM . În raport cu art.151, 152,
156 și 157 CP RM , s-a susținut că prin această dispersare a termenilor se creează impresia că, pe
lângă sănătatea persoanei, o altă valoare socială – integritatea corporală a persoanei – suferă
atingere în urma săvârșirii infracțiunilor enumerate, demostrându -se că , în sensul art.151, 152,
156 și 157 CP RM , formula „vătămare a integrității corporale sau a sănătății” trebuie înțeleasă în
sensul de „vătămare a sănătății” [13, p.152 -153]. Întrucât în art.343 CP RM nu sunt desemnați
indicatori care ar preciza valoarea lezată – sănătatea sau integritatea corporală, semificația
sintagmei „vătămare a integrității corporale sau a sănătății” trebuie raport ată prevederilor
Regulamentul ui Ministerului Sănătății de apreciere medico -legală a gravității vătămării
corporale, nr.199 /2003. Astfel privite lucrurile, așa cum am și indicat mai su s, în actuala
reglementare ar fi suplinită cerința subiectivă, chiar dacă făptuitorul ar urmări realizarea și a
vătămării neînsemnate a mai multor persoane, ori , în alți termeni – lezarea integrității corporale a
mai multor persoane. Însă, în acord cu pct.74 al Regulamentul ui Ministerului Sănătății de
apreciere medico -legală a gravității vătămării corporale, nr.199 /2003, la vătămarea neînsemnată
se referă leziunile ce nu generează o dereglare a sănătății mai mult de 6 zile sau o incapacitate
permanentă de m uncă. De aceea, considerăm că este puțin probabil ca prin urmărirea acestui
scop subsidiar să se aj ungă la realizarea scopului principal , constând în slăbirea bazei economice
și a capacității de apărare a țării. Din aceste rațiuni, propunem înlocuirea locu țiunii „vătămare a

99
integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane ” prin sintagma „vătămarea sănătății mai
multor persoane ”.
Scopul distrugerii sau deteriorării bunur ilor are aceeași semnificație pe care am reflectat -o
investigând elementul mate rial al actelor de diversiune incriminate în art.40 3 CP al României,
manifestate prin distrugere sau deteriorare de bunuri , cu specificul că în cazul art.343 CP RM
noțiunile desemnează obiectivul făptuitorulu i, nu însă acțiunea. Pentru a evita repetarea , facem
referire la explicațiile de rigoare din subcapitolul 2.2 din teză.
În vederea identificării dacă făptu itorul a acționat în scopurile indicate , ne putem da seama
ținând cont de importanța bunului supus exploziei, incendierii sau altor acțiuni, de posib ilele
urmări ale acestor activități infracționale, de natura agentului patogen răspândit în cazul
epidemiei și epizootiei , precum și de aria contaminării, căile de răspândire, procedeele și
localizarea dispersării substanțelor otrăvitoare, precum și de cantitate a acestora, în cazul
provocării de otrăviri etc., dar și de impactul acestora asupra economiei și capacității de apărare a
țării. În susținerea acestei alegații, vom trece în revistă viziunea reputatului om de știință
I.Mircea, care confirmă inte rdependența dintre procesele psihice ale omului și faptele sale fizice:
„Procesele psihice, fiind fenomene spirituale care apar și se desfășoară în forul lăuntric al omului,
declanșează, dirijează și controlează întreaga activitate fizică întreprinsă de subiec t. Activitatea
fizică, la rândul ei, prin modalitățile de realizare concretă a diferitelor operațiuni, dezvăluie
caracterul proceselor psihice ale persoanei respective ” [96, p.19 ].
În definitivă , dat fiind interdependența scopului principal și al scopului subsidiar, în
contextul actelor de diversiune incriminate în art.343 CP RM, ambele reprezintă obiect al
probatoriului . Pe lângă faptul că scopul actelor de diversiune contribuie la constituirea infr acțiunii,
acesta are un rol diri guitor la delimitarea art. 343 CP RM de alte infracțiuni similare, precum:
art.135, 197, 215, 229, 230, 278, 285, 2891 – 2893, 292, alin.(2) art.2951 CP RM etc., în privința
cărora vom realiza o cercetare separată în subcapitolul 3.1. al tezei.
În altă ordine de idei, m otivele inf racțiu nii actele de diversiune nu constituie semne
obligatorii ale laturii subiective nici în planul legii penale române, nici a l legii penale a
Republicii Moldova [138, p.34 ]. În acest sens, nu putem fi de acord cu opinia exprimată în
literatura de specia litate română, potrivit căreia, chiar dacă mobilul nu este inserat în textul
incriminator (referindu -se la art.163 CP în redac ția din 1968 – n.a.), actele de diversiune au la
bază un mobil politic [51, p.48] . Ideea lansată nu are la bază un fundament legal , dar nici nu -și
găsește o justificare științifică . Ne bazăm pe conceptul de securitate na țională , ca valoare socială
nemijlocit lezată prin infracțiunea prevăzută la art.40 3 CP al României, care nu se limitează doar
la componenta politică, ci include un s pectru larg de componente, precum cea: militară, socială,

100
ecologică etc. Din aceste rațiuni, c onsiderăm că restrângerea impulsului psihic care determină
făptuitorul să comită actele de diversiune doar la existența singulară a motivului politic este o
alega ție eronată . Astfel privite lucrurile , distrugerea, degradarea bunurilor sau aducerea acestora
în stare de neîntrebuințar e, în totalitate sau în parte, prin explozii, incendieri sau în orice alt mod
este de natură a pune în pericol securitatea na țională și în ipoteza în care făptuitorul era ghidat de
motive religioase, militare , economice . De aceea, este preferabil a se susține că de cele mai dese
ori actele de div ersiune au o cono tație politică, dar nu se reduc la ea.
În doctrină , în lista motivelor specifice infracțiunii de diversiune se numără: năzuința de a
îndeplini obligațiile profesionale; răzbunare a; ura – socială, națională, rasială sau religioasă;
interesul material (presupunând executarea unei comenzi în schimbul unei remunerații materiale)
[15, p.998 -999]; ostilitatea față de regimul constituțional [206, p.57 ]; ostilitatea față de puterea
de stat [204, p.225 ] etc. Unele dintre motivele relevate își găsesc confirmare în cauze concrete.
Bunăoară, în literatura de specialitate rusă [154, p.107] sunt aduse suficiente probe ce
demonstrează utilizarea activă de către comandamentul cecen a cetățenilor străini, implicați în
ostilități , în schimbul remunerației materiale , adică a mercenarilor , atât în lupta cu forțele
federale, cât și în comiterea actelor de diversiune.

2.2.2. Subiectul infracțiunii
După cum am putut realiza, v inovăția penală în materia cercetată reprezintă o disensiune
dintre preceptul incriminării actelor de diversiune prevăzute la art.343 CP RM, respectiv la
art.40 3 CP al României , și conduita concretă a subi ectului, constituind o reflecție a voinței
subiective. În tendința de apărare a relațiilor sociale proteg uite prin aceste incriminări, statul
intervine față de subiect în scopul restabilirii ordinii de drept violate , intervenție car e pe departe
nu se înfățișează ca un procedeu automat . Există condiții care prefigurează efectele nerespectării
preceptului incriminării. Iat ă de ce, este absolut necesar a stabili particularitățile subiectului
infracțiunii, care, în calitatea sa de elemen t al componenței infracțiunii , este inseparabil de
anumite semne , care și vor constitui obiectul demersului nostru știițific în acest subcapitol.
Preliminar, concretizăm că î n doctrina română subiect al infracțiunii se consideră atât
persoana care nu și -a respectat obligația în cadrul raportului jurid ic penal de conformare și a
săvârșit fapta interzisă (subiecți activi ori propriu -ziși), câ t și persoana beneficiară a ocrotirii
juridice penale și care prin săvâ rșirea infracțiunii a suportat consecințele ace steia (subiecți
pasivi ) [20, p.201 -202; 117, p.89 etc. ]. Distincția di ntre subiecți i activi și subiecții pasivi ai
infracțiunii în această conceptualizare derivă din modul în care aceștia sunt implicați în
săvârșirea infracțiunii (activ sau pasiv) poziția de interes, funcția și rolul cu totul diferit pe care îl

101
au în realizarea raportului juridic penal de conflict [59, p.155 ]. În contrast , în literatura de
specialitate a Republicii Moldova distingerea subiecților infrac țiunii în activi (propriu -ziși) și
pasivi este supusă unor critici aprige. Se susține că formula „subiect pasiv al infracțiunii ” este
inadecvată, întrucât literalmente „pasiv ” înseam nă care nu reacționează în nici un fel, care este
lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede, î n timp ce unele infracțiuni , precum cele
de la art.146 și art.156 CP RM , dovedesc elocvent că victima infracț iunii nu are în mod obligatoriu
un comportament pasiv [98, p.49 ]. De aceea, se consideră că victima infracțiunii face parte din
sistemul de referin ță al obiectului infracțiunii [17, p.34; 60, p.89; 98, p.49 etc. ], iar subiect al
infracțiunii este recunoscută persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și care, în
baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categ orie de subiect, este
pasibilă de răspundere penală [61, p.207 ]. Dincolo de aceste discordanțe, în fond termi nologice,
obiectivul pe care ni l -am propus nu este de a identifica locul victimei în contextul fenomenului
infracțiunii, ci de a determina semnele subiectului infracțiunii în cadrul raportului juridico -penal
concret de aplicare efectivă a normei ce incriminează actele de diversiune potrivit legi i penale
din cele două state , în condițiile nerespectării preceptului acestei incriminări. Pornind de la
aceasta , în cadrul unui asemenea raport, apar clar subiecții, reprezentați , pe de o parte, de stat și ,
în subsidiar , de titualarii ai căror drepturi ocrotite penal au fost vătămate (subiecți pasivi), iar de
cealaltă parte avem persoana sau persoanele fizice ori juridic e care au comis infracțiunea [117,
p.89].
Cât privește titularul beneficiar al ocrotirii j uridico -penale și care prin săvâ rșirea actelor de
diversiune a suportat consecințele acesteia , remarcăm că legiuitorul din ambele state nu a
condiționat e xistența infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, respectiv la art.40 3 CP al
României, de o anumită calitate specială . Motiv din care titularul valorii lezate, indiferent cum o
concepem – ca subiect pasiv ori ca victimă a infracțiunii, este unul necircumst anțiat. Totuși, la
capitolul subiectul pasiv secundar există o diferență substanțială î ntre normele supuse compa –
rației. Astfel, specific a rt.343 CP RM , în raport cu art.40 3 CP al României , este că persoana
fizică poate să apară ca victimă a infracțiunii exclusiv pe fundalul suportării consecințelor directe
asupra corpului său , indiferent de calitatea pe care o deține , de exemplu în modalitatea provocăr ii
unor otrăviri ori răspândirii unor epidemii . Am și demonstrat că făptuitorul nu se orientează
asupra un or persoane determinate, îi este indiferent ă apartenența victimelor la un anumit grup,
după cum nu -l interesează statutul acestora , funcția etc. Spunem exclusiv, într ucât în contextul
art.343 CP RM persoana fizică nu poate să a pară ca victimă dat fiind că s-a atentat asupra
bunurilor sale; or, am și constatat că obiect ul material al numitei infracțiuni nu pot să-l constituie
bunurile aflate în proprietate privată, deoarece legiuitorul a restrâns sfera entităților de atentare

102
doar la bunurile de stat sau obș tești. Tot din aceste rațiuni, este imposibil ca întreprinderile cu
capital privat să co nstituie subiect pasiv secundar al infr acțiunii de diversiune prevăzute la
art.343 CP RM.
În cazul art.40 3 CP al României , este redusă la minimum posibilitatea ca perso ana fizică să
apară ca subiect pasiv secundar . Ne este greu să ne imaginăm că per soana fizică apare ca victimă
a acestei infracțiuni; or, nici pe departe , prin distru gerea , deteriora rea sau adu cerea în stare de
neîntrebuințare a bunurilor pe care le deține cu drept de proprietate, nu po ate să se aducă atingere
securită ții na ționale . Astfel, în doctrină s -a reiterat că subiectul pasiv secundar este societatea
comercială, regia autonomă, firma cu capital deplin sau majoritar de stat care ocupă o poziție
impor tantă pe planul realizării intereselor economice ale statului și siguranței statului . În măsura
în care sectorul privat în economie se consolidează și se vor face pași importanți spre „marea
privatizare ”, va fi posibil ca și unele societăți comerciale cu c apital privat să devină subiect pasiv
secundar al acestei infracțiuni [99, p.30 ].
În alt context, o mai mare importanță prezintă titularul c are nu a respectat obligațiile de
conformare prin săvârșirea actelor de diversiune. Supra , am reiterat că atât perso ana fizică, cât și
cea juridică pot realiza infracțiunea ca fenomen social, fapt recunoscut de legiuitorul din ambe le
state. Însă, spre deosebire de Codul penal a l Republicii Moldova, în cazul Codului penal a l
Rom âniei a fost adoptată soluția răspunderii g enerale a persoanei juridice, cu excepția statului, a
autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul
domeniului privat (art.135), solu ție inspirată din Legea nr.278/2006 [86]. Deci, persoana juridică
poate fi în principiu trasă la răspundere penală pentru orice infracțiune prevăzută în Partea
Specială a Codului penal , în măsura în care nu se opune materialității faptei . Astfel, r ămâne î n
sarcina organelor judiciare să stabilească în ce măsură unele in fracțiuni sunt compatibile cu
răspunderea persoanei juridice. În același timp, legiuitorul oferă , în alin.(1) art.135 CP al
României , repere în stabilirea sferei infracțiunilor care pot antrena răspunderea persoanei
juridice, stabilind că acestea trebuie s ă fie săvârșite „în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice ”. În alți termeni, pentru ca persoana juridică să apară ca
subiect al infracțiunii prevăzute la art.40 3 CP al României, trebui e să existe o interdepen dență
între faptele descrise în textul de lege și activitatea persoanei juridice, interdependență care
rezultă din realizarea obiectului de activitate a persoanei juridice ori din interesul urmărit de
către aceasta sau să fi fost săvârși tă în numele persoa nei juridice de către persoanele care pot
acționa legal și statutar în numele acesteia. Raportând reperele respective la materialitatea actelor
de diversiune, putem conchide că infracțiunea prevăzută la art.40 3 CP al României este
compatibilă cu ideea de r ăspundere a persoanei juridice.

103
Per a contrario , subiect al actelor de diversiune incriminate în art.343 CP RM poate fi doar
persoana fizică. Aceasta întrucât, bazân du-ne de prevederea de la alin.(4) art.21 CP RM, precum
că persoana juridică, cu excep ția autorită ților publice, răspunde penal pentru infrac țiunile pentru
a căror săvâr șire este prevăzută sanc țiunea pentru persoanele juridice în Partea Specială a
Codului penal, surprindem că persoana juridică nu poate evolua în calitate de subiect al
infracțiu nii prevăzute la art.343 CP RM , deoarece în sanc țiunea acestei norme nu există nici o
mențiune cu referire la pedeapsa aplicabilă persoanei juridice. Considerăm că asemenea poziție
legislativă este ineficientă în lupta împotriva actelor de diversiune. Aceas ta întrucât noile forme
de criminalitate organizată explorează din ce în ce mai mult structurile organizațiilor, resursele
financiare ale persoanei ju ridice, motiv din care se impun forme eficiente de descurajare și
anihilare a acestor entități. Mai mult c a atât, e xistă suficiente premise și în plan european pentru
a recunoaște în dreptul intern persoana juridică drept subiect al actelor de diversiune. Avem în
vedere Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protec ția
mediului p rin intermediul dreptului p enal, adoptată la 19 noiembrie 2008 [49], care , în alin.(1)
art.6, cere statelor să adopte măsuri necesare ca persoanele juridice să fie considerate
răspunzătoare pentru infrac țiunile men ționate la art.3 și 4, în cazul în care ac este infrac țiuni au
fost comise în beneficiul lor de orice persoană care de ține o poziție de conducere în cadrul
persoanei juridice și care a acționat fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al
persoanei juridice, pe baza: (a) unei împutern iciri din partea persoanei juridice; (b) unei
prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau (c) a unei prerogative de control în
cadrul persoanei juridice.
Astfel, analizând paleta de fapte prejudiciabile intenționate care cad sub incidenț a
infracțiun ilor împotriva mediului prevăzute de art. 3 din Directivă , putem constata că unele dintre
acestea constiuie parte integrantă a laturii obi ective a actelor de diversiune. Îndeosebi, ne referim
la deversarea, emiterea sau introducerea unei cantită ți de materii sau de radia ții ionizante în aer,
sol sau apă, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei
persoane sau daune semnificative calită ții aerului, calită ții solului sau calită ții apei ori animalelor
sau plantelo r (lit.a) art.3 din Directivă) ; folosirea sau eliminarea de materiale nucleare sau de alte
substan țe radioactive peri culoase, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau
vătămarea gravă a oricărei persoane sau daune calită ții aerului, calită ții solului sau calită ții apei
ori animalelor sau plantelo r (lit.e) art.3 din Directivă).
Deși actele de diversiune nu sunt infracțiuni contra mediului, prin comiterea activităților
care cad sub incidența art.343 CP RM tangențial est e afectat mediul înconjură tor. A m și
demonstrat -o anterior cu ocazia identificării naturii juridice a infracțiunii cercetate și, preva-

104
lându -ne de ace astă particularitate , raționalizăm asupra antrenării răspunderii penale a persoanei
juridice pentru infracțiunea de diversiune . Astf el, propunem suplimentarea sancțiunii normei de
la art.343 CP RM cu pedeapsa pentru persoana juridică, după cum urmează : „cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 8000 la 10000 unități convenționale cu lichidarea
persoanei juridice ”.
Schimbâ nd traseul de cercetare, vom puncta asupra particularităților persoanei fizice ca
subiect activ al infra cțiunii. În primul rând, condițiile (semnele) necesare pentru recunoaștrerea
persoanei fizice ca subiect al infracțiunii comportă un caracter general. Î n contextul legii penale a
Republicii Moldova, s emnele generale ale persoanei fizice ca subiect al infracțiunii de diversiune
le deducem din prevederile alin.(1) art.21 CP RM , acestea rezumându -se la : limita de vârstă
cerută de lege și responsabilitate a. De asemenea, reieșind din prevederile art.39 CP RM –
„Constrângerea fizică sau psihică ”, constituind cauză care înlătură caracterul penal al faptei ,
rezultă că libertatea de voință și acțiune de asemenea reprezintă o condiție generală pentru
existența subie ctului persoană fizică. Aceste cerințe generale față de subiectul activ persoană
fizică sunt inciden te și în contextul legii penale române, derivând din prevederile art.24 -25,
art.28 și art.113 CP al României. În virtutea gradului de convergență a semnelor generale ale
subiectului activ persoană fizică , vom analiza în paralel subiectul activ al actelor de diversiune
incriminate în legea penală a Republicii Moldova și în cea a României .
Regimul vârstei de la care debutează capacitatea juridico -penală este d irect proporțională
nivelul ui de dezvoltare med ie psihomorală a personalității, datorită căreia aceasta dispune nu
doar de capacitatea psihică susceptibilă înțelegerii conținutului, semnificației și urmărilor
activității sale, dar și de capacitatea de a o dirija în mod liber. În așa mod, legiuitorul român a
stabilit că limita minimă de la care începe capacitatea juridico -penală este în prin cipiu de 14 ani
(alin.(2) art.113 CP al României) , cu condiția să se dovedească că s -a acționat cu discernământ.
Legiui torul Republicii Moldova a stabilit, însă, că capacitatea juridico -penală începe de la vârsta
de 16 ani (care constituie regula) , iar pentru unele infracțiuni – de la 14 ani (care constituie
excepția) . În așa mod, conducându -ne de prevederile alin.(2) art.21 CP RM, este fără tăgadă că
răspunderea penală pentru s ăvârșirea infrac țiunii de la art.343 CP RM survine doar dac ă
persoana are vârsta de 16 ani.
Dat fiind lipsa de congruență a vârstei subiectului actelor de diversiu ne incriminate în legea
penală din cele două state, se cuvine să raționalizăm asupra celei mai optimale marje minimale
de la care persoanei fizice i se poate imputa răspunderea penală pentru fapta cercetată. Vom
porni de la criteriile pe care le -a reținut legiuitorul pentru a fixa exhaustiv în alin.(2) art.21 CP
RM infracțiunile pentru a căror săvârșire individul poate fi tras la răspundere penală odată cu

105
împlinirea vârstei de 14 ani. Analizând per ansamblu lista infracțiunilor respective, nici pe
departe nu putem afirma că legiuitorul s -a condus de caracterul și gradul prejudiciabil; or,
răspunderea penală poate fi imputată de la 14 ani atât pentru infra cțiuni excepțional de grave, cât
și pentru infracțiuni mai puțin grave. În concepția lui V.Grosu , explicația este următoarea:
„Legiuitorul a inclus în lista infracțiunilor care pot fi imputate unei persoane începând cu vârsta
de 14 ani faptele de o periculozitate sporită (omor, tâlhărie), precum și acele fapte al căror
pericol social poate fi recepționat, în unele cazuri , datorită caracterul ui extrem de răspândit, chiar
și de la vârsta menționată și care se comit în mod prioritar de către minori ” [61, p.209] . De aici
putem sintetiza că la stabilirea vârstei minime de antrenare a răspunderii penale pentru
infracți unea prevăzută la art.343 CP R M legiuitorul s -a condus de inexistența unei dinamici de
răspândire a actelor de diversiune printre minori. Să fi fost acesta unicul motiv de consacrare a
imputabilității pentru numita faptă de la vârst a de 16 ani?
Considerăm că rațiunea asupra căreia pol emizăm este cu mult mai amplă. În primul rând,
nu putem face abstracție de la faptul că la instituirea unei vârste min ime de imputabilitate este
absolut relevant ă corelarea dintre însăși actul de conduită adoptat și maturitatea fizică și psihică a
persoane i. Iată de ce, tr ebuie să luăm în calcul nu doar faptul înțelegerii conținutului, semnificației
exploziilor, incendiilor, a altor activități specifice actelor de diversiune, dar și facultatea persoanei
de a dirija aceste acțiuni în mod liber. În context, s -ar părea că legiuitorul Republicii Moldova nu a
fost atât de consecvent în stabilirea vârstei minime de antrenare a răspunderii penale pentru fapta
de diversiune. Aceasta întrucât, pentru o infracțiune conexă a ctelor de diversiune, și anume :
pentru cea pr evăzută la lit.a) alin.(2) art.197 CP RM – „Distrugerea sau deteriorarea intenționată a
bunurilor săvârșite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă ”, legiuitorul a
instituit, în acord cu alin.(2) art.21 CP RM, vârsta de 14 ani. Indubitabil, comițând explozii,
incend ieri etc., făptuitorul este în deplină cunoștință de cauză asupra semnificației și conținutului
activității sale reprobabile, asupra consecințelor acesteia în rapo rt cu exigențele legii penale. Î nsă,
spre deosebire de lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, gradul de percepere a semnificației acțiunilor ,
care sunt descrise de legiuitor ca fiind acte de diversiune, de către o persoană cu vârsta între 14 și
16 ani este eclipsat pe fundalul complexității obiectivului principal de urma t: slăbirea bazei
economice și a capacității de apărare a țării. M ai mult ca atât, minorul având vârsta de până la 16
ani nu înțelege pe deplin semnificația acțiunilor sale, care de cele mai dese ori au o conotație
militară, politică etc. În plus, ne vine greu să ne imaginăm executarea de către el a actelor de
diversiune care implică cunoștințe speciale, de exemplu în cazul săvârșirii actelor de diversiune
prin inf estarea cu substanțe radioactive , toxice etc. În definitivă, considerăm că i nstituirea în
legea penală a Republicii Moldova a vârstei răspunderii penale începând cu 16 ani pentru

106
infracțiunea de diversiune este absolut fundamentată. În raport cu art.40 3 CP al României, nu
putem veni cu propuneri de majorare a marjei vârste i de punibilitate, în trucâ t prin această
propunere am intra în contradicție cu criteriul intelectual al vârstei răspund erii penale, consacrat
în art.113 CP al R omân iei. De aceea, ori de câte ori ne vom confrunta în planul cadrului juridico –
penal român cu acte de diversiune comise d e către minori între 14 și 16 ani, urmează să se
stabilească că s -a acționat cu discrenământ.
În altă ordine de idei, în literatura de specialitate rusă se susține că vârsta răspunderii
penale are o importanță decisivă în planul delimitării infracțiunilor contra bazei orânduirii
constituționale și securității statului prevăzute în Capitolul XXIX al Părții Speciale a Codului
penal al Federației Ruse , pentru care legiuitorul prevede limita de vârstă de 16 ani , din care face
parte și infracțiunea de diversiune , care includ în sine semnele omorului intenționat, a le
vătămării intenționate grave și medii a sănătății, a distrugerii sau deteriorării intenționate a
bunurilor etc., deoarece pentru numitele infracțiu ni legiuitorul a prevăzut că răspunderea penală
survi ne de la 14 ani [203, p.193 ]. Ideea respectivă este dez voltată într -un alt studiu, în care se
susține că d acă acțiunile care coincid, după semnele obiective, cu conceptul de diversiune sunt
comise de către persoana având vârsta între 14 și 16 ani, atunci f ăptuitorul va purta răspundere
pentru cele comise de fapt, de exemplu, pentru distrugerea intenționată a bunurilor (art.167 CP
FR), aducerea în stare de neîntrebuințare a mijloacelor de tra nsport și a căilor de comunicație
(art.267 CP FR) ș.a. [156, p.45 ]. Întrucât această aserțiune este relevantă cercetării noastre, vom
verifica în cele ce urmează fundamentarea ei. Parafrazând cele susținute și ajustându -le la cadrul
incriminato r al Republicii Moldova, însă fără a ne propunța încă asupra justeței soluției de
încadrare, dacă s -ar constata că actele de diversiune manifestate prin săvârșirea de exp lozii ori
infestare radioactivă sunt comise de către persoana având vârsta între 14 și 16 ani, cele comise
urmează să fie încadrate în baza lit.b) alin.(2) art.292 C P RM, adică pentru folosirea substanțelor
explozive sau a materialelor radioactive fără autorizație corespunzătoare, care au provocat din
imprudență alte urmări grave. Nu putem opera cu identitatea componențelor care sunt reținute în
doctrina rusă , deoare ce există diferențe esențiale î ntre modalitățile normative prevăzute la art.281
CP FR și cele de la art.343 CP RM. Reieșind din textul de lege de la art.343 CP RM , este fără
tăgadă că se va aplica lit.a) alin.(2) art.197 CP RM, art.268 etc. față de minorul având vârsta între
14 și 16 ani, nu pe fundalul decăderii aplicării art.343 CP RM ca efect al inexistenței subiectului
infracțiunii , dar pe fundalul depășirii laturii obiective a actelor de diversiune.
După această concretizare, vom analiza posibilitatea î ncadrării faptei în baza lit.b) alin.(2)
art.292 CP RM, dacă actele de diversiune manifestate prin săvârșirea de exp lozii ori infestare
radioactivă sunt comise de către persoana având vârsta între 14 și 16 ani. Întâi de toate , trebuie să

107
remarcăm că între aceste norme există o concurență, la concret – concurența dintre o normă
generală și una specială. Astfel, reieșind din prevederile alin.(1) art.116 CP RM, săvârșirea de
explozii sau infestarea radioactivă reprezintă cazuri particulare de folosire a substa nțelor
explozive sau a materialelor radioactive fără autorizație corespunzătoare. De aceea, respectând
regula de calificare pe care legiuitorul o consacră în alin.(2) art.116 CP RM, urmează să aplicăm
răspunderea penală în baza art.343 CP RM. Însă, de vrem e ce lipsește unul dintre semnele
esențale ale subiectului infracțiunii – vârsta, nici infracțiunea de diversiune nu va exista ,
deoarece nu sunt întrunite elementele componenței de infracțiune . De aceea, fa ță de minorul
având vârsta între 14 și 16 ani vor fi luate măsuri de constrângere cu caracter educativ.
În alt context, nu este exclus ca actele de diversiune să fie comise de către o persoană care
dispune de semnele subiectului infracțiunii prin intermediul unui minor care nu a împlinit vârsta
de 16 ani ori împreună cu acesta . Deloc întâmplător adordăm această situație. Urmează să
decidem asupra soluției de încadrare îndeosebi în cazul în care făptuitorul, persoană care dispune
de semnele subiectului infracțiunii , a atins vârsta de 18 ani. Astfel, în plan ul legii penale a
Republicii Moldova depistăm că atragerea minorului la săvârșirea unei infracțiuni cu caracter
terorist (lit.c) alin.(3) art.208 CP RM), din care face parte și infracțiunea prevăzută la art.343 CP
RM, apare pe post de variantă agravată a i nfracțiunii de atragere a minorilor la activitate
criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale. Considerăm că soluția potrivită
va fi concursul de infracțiuni, și anume: lit.c) alin.(3) art.208 CP RM și art.343 CP RM. Soluția
pentru care pledăm se impune pe fundalul incidenței autorului mijlocit al infrac țiunii (situație în
care persoana care a atins vârsta de 18 ani comite actele de diversiune prin intermediul unui
minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani) ori a autorului nemi jlocit al infracțiunii (situație în care
persoana care a atins vârsta de 18 ani comite actele de diversiune împreună cu un minor care nu
a împlinit vârsta de 16 ani).
Cea de -a doua cerință generală de existență a subiectul ui activ al infracțiunii este
responsabilita tea persoanei fi zice, reprezentând starea psiho fizică normală – în plan ul înțelegerii
și dirijării conș tiente a faptelor – pe care trebuie să o dețină toate persoanele ce dispun de
capacitate juridică penală [59, p.158 ]. De asemenea, în c onformitate cu art .22 CP RM,
responsabilitate a presupune acea stare psihologică a persoanei care are capacitatea de a înțelege
caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a -și manifesta voința și de a -și dirija
acțiunile. După cum este lesne de înțeles , responsabilitatea poate fi apreciată prin prisma a doi
factori: unul intelectiv, ce presupune capacitatea persoanei de a înțelege semnificația faptei, a
urmărilor ei, și altul volitiv, ce presupune capacitatea persoanei de a fi stăpână pe faptele sale, pe
care le dirijează în mod conștient. În aceste circumstanțe, în timp ce responsabilitatea depinde de

108
existența factorilor volitivi și intelectivi, capacitatea juridico -penală depinde de existența
responsabilității, ambele fiind prezumate .
În contrast , irespons abilitatea este o stare anormală a persoanei fizice și trebuie probată în
mod obligatoriu pentru a înlătura tragerea la răspundere penală. Astfel, în acord cu art.23 CP
RM, nu este pasibilă de răspundere penală per soana care, în timpul săvârșirii unei fap te
prejudiciabile, se afla în stare de irespon sabilitate, adică nu putea să -și dea seama de acțiunile ori
inacțiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări
psihice temporare sau a altei stări patologice. Fa ță de o asemenea persoană, în baza hotărârii
instanței de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, prevăzute de
legea penală.
Legiuitorul român concepe iresponsabilitatea ca o cauză care înlătură caracterul penal al
faptei , iar în art.2 8 CP al României , analogic cadrului juridico -penal basarabean, prevede : „Nu
este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvâr șită de persoana care, în momentul comiterii
acesteia , nu putea să -și dea seama de ac țiunile sau inac țiunile sale ori nu putea să le controleze,
fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze ”.
Pe lângă condițiile reliefate mai sus , uneori subiectul infracțiunii trebuie să mai întrunească
cumulativ și condiții speciale , care, adăugându -li-se celor generale, sunt ne cesare pentru ca o
persoană fizică să poată săvârși infracțiunea pentru care legea cere în mod expres un subiect
special sau calificat [59, p.161 ]. Totuși, nu putem face abstracție de la faptul că uneori legiuitorul
poate consacra implicit aceste cerințe, deci de o manieră deductibilă. Dat fiind faptul că nici în
dispoziția art.343 C P RM și nici în cea de la art.40 3 CP al României nu este expres reținută vreo
cerință față de subiectul activ al infracțiunii, ne punem întrebarea dacă nu cumva aceste cerințe
au o natură implicită.
Ab initio , luăm în vizor optica autorului C.Peța, potrivit căruia dintre forțele interne care pot
desfășura acțiuni ostile și agresive cu atingerea securității naționale (sublinierea ne aparține – n.a.)
pot apărea : grupările etnice, grupările infiltrate sau constituite pe teritoriul României, elementele de
cercetare -diversiune, grupările constituite pe criterii religioase, grupările sau elementele teroriste și
terorist -diversioniste, formațiunile paramilitare constituite din transfugi , exilați, imigranți și
mercenari instruiți special pe teritoriul național sau în străinătate, grupurile de indivizi străini sosiți
ca turiști, destinați să pregătească, să instruiască și, eventual, să conducă structurile forțelor
separatiste, elementele i nterne dizidente constituite în organizații legale și controlate din exterior,
elementele interne certate cu legea și fără ocupație, angajate cu plată, partidele politice și
organizațiile legale, angajate în instalarea altui r egim decât cel constituțional [102, p.10 ].

109
În legătură cu întrebarea ridicată, în literatura de specialitate română este unan im
recunoscut că infracțiunea actele de diversiune poate avea ca subiect activ nemijlocit orice
persoană care îndeplinește condițiile legale ale răspunderii pen ale, deoarece legea nu cere o
calitate specială [99, p.30; 51, p.46; 94, p.46; 125, p.17 etc. ]. Nici în doctrina Republicii
Moldova nu găsim viziuni care ar pleda în favoarea atribuirii unor calități speciale subiectului
infracțiunii. În acest sens, este d e notorietate următoarea viziune: „Pentru calificarea faptei în
conformitate cu art.343 CP RM, nu contează dacă subiectul infracțiunii face parte dintr -un grup
de cercetare -diversiune aparținând unor forțe militare sau paramilitare, ori dacă săvârșește
infracțiunea din însărcinarea unui stat străin, a unei organizații străine sau a reprezentanților ei.
Asemenea circumstanțe pot avea impact numai asupra individualizării pedepsei ” [15, p.999 ].
Nu se opun tezei subiectului general al infracțiunii cercetate ni ci viziunile doctrinare ale
oamenilor de știință exponenți ai legislațiilor penale din Federați a Rusă [152, p.72; 156, p.45 ],
Kazahstan [172, p.58 ], Ucrain a [179, p.248 ] etc. Se relevă că subiect al infracțiunii de diversiune
poate fi cetățean al statului în dauna căruia se acționează , cetățean ul străin sau apatrid ul. Din
aceste considerente , a fost lansată opinia că infracțiunea cercetată se raportează la acele fapte
pentru care este posibilă răspunderea penală în virtutea principiului realității legii pen ale [176,
p.103 ]. Respectiva aserțiune nu este lipsită de justețe, dar în ace lași timp este redusă ca
proba bilitate. Aceasta deoarece atât în alin.(3) art.12 CP FR, cât și în alin.(3) art.11 CP RM,
operarea principiu lui realității legii penale este posibil ă dacă infracțiunea îndreptată împotriva
intereselor statului este comisă în străinătate . Reieșind din materialitatea faptei prevăzute la
art.343 CP RM, respectiv la art.281 CP FR, reținem că eventual doar actele preparatorii , precum
și unele activități co nsumate reduse la număr (ca, de exemplu , provocarea de otră viri) ar putea fi
comise în afara teritoriului țării. De aceea, aplicarea legii penale față de cetățenii străini și
apatrizi care comit acte de diversiune se va realiza efectiv în virtutea principi ului teritorialității
(alin.(1) art.11 CP RM).
În altă ordine de idei , autorul rus В.А. Антонов , bazându -se pe natura actelor incrimin ate,
susțin e că diversiunea este comisă mereu de ofițeri de informații străini ori din însărcinarea lor și
urmăresc scopul slăbirii unui alt stat într -o oarecare sferă: militară, economică, ideologică [144,
p.121 ]. O asemenea conjunctură conceptuală nu denotă că se pledează pentru atribuirea de
calități speciale subiectului infracțiunii. Or, se susține, indirect, că executare a actelor de
diversiune poate fi realizată și de către cetățeanul statului în dauna căruia s -a acționat , fapt
demonstrat de alți autori: „Infracțiunea poate fi comisă și de către cetățenii țării care au luat calea
trădării intereselor statului, pentru care trecerea la diversiuni și spionaj constituie desăvârșirea
activității infracționale anterioare ” [177, p.80 ].

110
Revenind la optica autorului В.А. Антонов , ni se sugerează că infr acțiunea actele de
diversiune este comisă prin participație – ipoteza însărcină rii comiterii diversiunii de către ofițeri
de informații străini, ultimii apărând pe post de instigator sau, după caz, organiz ator, fiind
cetățeni străini; aserțiune confirmată și în alte surse. Astfel, s -a reținut în varii studii de
specialitate că în con textul actelor de diversiune participația penală este posibilă sub forma
coautoratului, instigării, complicității (participație ocazională) și sub forma asociațiilor sau
grupur ilor create în scop de diversiune (participație organizată) [51, p.46 ]. În princ ipiu, s -ar
putea reține ipoteza în care pluralitatea de făptuitori ar avea o proveniență int ernă. Sub acest
aspect are dreptate V.Hornoiu, când susține că r iscurile determinate de constituirea, înzestrarea și
acțiunea unor asemenea forțe (diversioniste – n.a.) pot veni atât din interiorul țării, atunci când în
analiză se iau forțe anarhice sau paramilitare constituite ilegal, cât și din exterior, atunci când ne
referim la unități și subunități militare destinate să ducă acțiuni de diversiune, special antren ate și
dotate pentru astfel de misiuni [63, p.11 ]. Alegația susținută reiese și din specificul valorii
sociale protejate prin incriminarea actelor de diversiune. Am și constatat în planul cercetării
obiectului juridic al infracțiunii că , spre deosebire de alte categorii de securitate, precum
securitatea globală, regională, securitatea de stat vizează amenințările atât externe, cât și interne .
Totuși, printre structurile militare ori paramilitare cărora li se pot stabili asemenea misiuni
regăsim trupele de c omando, cercetare -diversiune și de desant aerian. Aceasta se explică și prin
gradul înalt de organizare și specializare a numitelor entități. Ne-o demonstrază activitate a
nemijlocită a unor formațiuni paramilitare politico -religioase care au realizat acte de diversiune
asupra unor obiective de pericol tehnogen și de importanță strategică, precum: Hezbollah
(Hidjaz), Hezbollah (Bahrain) etc. [69, p.18 -19].
Nu este exclus ca actele de diversiune să fie comise și de alte entități, de exemplu , de
anumite forma țiuni subversive. Bunăoară , în e xpunerea ministrului Afacerilor Interne al
României A. Drăghici, prezentată la ședința de analiză a muncii informativ -operative desfãș urate
la M.A.I. cu participarea directorilor din aparatul central și din regiuni, a șefilor de servicii ș i
raioane de securitate , din 2 decembrie 1957, s -a sintetizat, printre altele , că în oraș ul Baia Mare a
fost descoperită și lichidată organizația subversivă „Partidul Unit Român” (sublinierea ne
aparține – n.a.), având 102 membri, care acțion au în Direcția Regională P.T.T. și care a u comis
unele acte de diversiune pe rețelele telefonice. În acț iune au fost arestați și condamnaț i 44 dintre
cei mai activi membri ai organizaț iei [50, p.452 ].
Aceste exemple cre ează teren propice pentru reflecta re asupra oportunității diferențierii
răspunderii penale a actelor de diversiune comise de un grup criminal organizat sau de o
organizație criminală , întrucât în Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova așa

111
forme de participație sunt pe larg răspândite printre variantele agravate . De remarcat că, în unele
state, legiuitorul a prevăzut la categoria circumstanțelor agravante comiterea infracțiunii de
diversiune de către un grup organizat: art.282.2 CP al Azerba idjanului [186]; lit.б) alin.(2)
art.30 9 CP al Tadjikistanului [197]; alin.(2) art.360 CP al Bielorusiei [190] etc. Ghidându -ne de
aceste modele de criminalizare a actelor de diversiune și adaptându -le la propriile forme de
participație consa crate în art.43 CP RM, propunem suplimentarea art.343 CP RM cu alin.(2)
având următorul conținut: „Aceeași faptă săvârșită de către un grup criminal organizat sau de o
organizație criminală ” și următoarea sancțiune: „se pedepsește cu închisoare de la 16 la 20 de ani
sau cu detențiune pe viață ”.
Însă, p ână l a o eventuală remaniere legislativă în sensul propus , săvârșirea actelor de
diversiune de către un grup criminal organizat sau de o organizație criminală va constitui
circumstanță de individualizare a pedepsei, în sensul agravării ei, realitate normativă d esprinsă
din prevederile li t.c) alin.(1) art.77 CP RM – „săvârșirea infracțiunii prin orice formă de
participație ”.
În planul legii penale române î nsă, nu este necesară o diferențier e a răspunderii penale în
raport cu forma criminalită ții organizate – grupul infrac țional organizat . Aceasta întrucât în
Codul penal al României în redac ția din 2009 a fost consacrată o incriminare cadru, și anume :
art.367 – „Constituirea unui grup infrac țional organizat ”. Astfel, în acord cu alin.(6) art.367 CP al
Român iei, grupul infrac țional organizat semnifică un grup structurat, format din trei sau mai multe
persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a ac ționa în mod coordonat, în
scopul comiterii uneia sau a mai multor infrac țiuni. În conformitate cu alin.(3) art.367 CP al
Român iei, dacă constituirea unui grup infrac țional organizat a fost urmată de săvâr șirea unei
infrac țiuni, se va aplica concursul de infrac țiuni. Deci, dacă după constituirea grupului infrac țional
organizat constituit pentru a se com ite acte de diversiune, se va trece nemijlocit la realizarea laturii
obiective a art.403 CP al Român iei, cele comise vor forma un concurs de infrac țiuni dintre art.367
și art.403 CP al României. Amintim că în conformitate cu vechile prevederi incriminatori i, pentru
ipoteza descrisă era aplicabilă răspunderea penală pentru acte de diversiune (art.163 CP al
României în redac ția din 1968) și complot (art.167 CP al R omân iei în redac ția din 1968) . În
sensul acestei incriminări, complotul presupune inițierea sau constituirea unei asociații sau
grupări în scopul săvârșirii actelor de diversiune ori aderarea sa u sprijinirea sub orice formă a
unei astfel de asociații sau grupări .
În altă ordine de idei, dat fiind că infracțiunea cercetată poate fi săvârșită de către cetățenii
țării în dezinteresul căreia s -a acționat, în doctrina rusă se relevă că da că actul de diversiune este
comis de un cetățean al Federației Ruse la însărcinarea unui serviciu special străin, cele comise

112
trebuie încadrate suplimentar ca trădare de patrie sub forma acordării de ajutor unui stat străin la
înfăptuirea activității dușmănoase în dauna securității interne a Federației Ruse [184, p.548; 185,
p.579 -580]. Adaptând această ipoteză la cadrul juridico -penal al Republicii Moldova , unii autori
contestă soluția concursul ui de infracțiuni . La concret, se susține că în cazul comiterii acțiunilor
diversioniste de către cetățeanul Republicii Moldova , la solicitarea serviciilor speciale străine,
acțiunile lui urmează a fi calificate ca trădare de patrie în forma acordării unui sprijin statului
străin în scopul comiterii unor acțiuni contra Republicii Moldova [116, p.115 ]. În legătură cu
această polemică, trebuie să remarcăm că, în fond, orice act de diversiune comis de către un
cetățean al Republicii Mol dova la însărcinarea agenților unui stat străin este o acordare de ajutor
unui stat străin la înf ăptuirea activității dușmănoase . Or, are dreptate X.Ulianovschi când afirmă
că prin acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activității dușmănoase împotriva
Republicii Moldova trebuie de înțeles , printre altele, efectuarea de activități de natură să
slăbească puterea de luptă a Forțelor Armate ale Republicii Moldova [2, p.749 ], deci să slăbească
capacitatea de apărare a țării. Însă, să nu uităm că pe ntru a fi imputat art.337 CP RM, activitatea
infracțională manifestată prin acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activității
dușmănoase împotriva Republicii Moldova este obligatoriu să se realizeze în timpul unui conflict
armat [15, p.965 ], pe când în cazul art.343 CP RM nu contează timpul comiterii infracțiunii.
Astfel, considerăm că dacă actele de diversiune se comit în timpul unui conflict armat împotriva
Republicii Moldova , de către un cetățean al Republicii Moldova la solicitarea servicii lor speciale
străine, cele comise trebuie încadrate doar în baza art.343 CP RM, nu în baza art.337 CP RM, cu
atât mai mult nu în baza concursului de infracțiuni dintre art.337 CP RM și art.343 CP RM.
Aceasta întrucât între cele două norme se atestă o concu rență dintre o normă generală și una
specială. Am și susținut supra , dar și în alte studii [38, p.113] , că diversiunea comisă de
cetățeanul statului la însărcinarea unui serviciu special străin reprezintă un caz particular al
trădării de patrie în modalita tea de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activității
dușmănoase î mpotriva Republicii Moldova .

113
2.3. Concluzii la C apitolul 2
1) Sferele de securitate națională – sfera economică și sfera de apărare, ce se înscriu în
conceptul propr iu-zis, constituie valori sociale care , alături de relațiile sociale referitoare la
securitatea națională alias securitatea de stat, alcătuiesc obiectul juridic special principal atât în
cazul actelor de diversiune incriminate în art.343 CP RM – fiind stri ct determiante, cât și în cazul
actelor de diversiune incriminate în art. 403 CP al României, nefiind însă individualizate.
2) Actele de diversiune incriminate în legea penală a României și în cea a Republicii
Moldova pot dispune atât de obiect material, câ t și de obiect imaterial .
3) Infracțiunea prevăzută la art.403 CP român este o infracțiune producătoare în toate
cazurile a unui rezultat, constând , în principal, în crearea unei stări de pericol pentru securitatea
națională, iar în plan secu ndar – în prod ucerea unei daune patrimoniale, cu extindere deosebită
spre economia națională. În contrast, în planul legii penale a Republicii Moldova, doar în moda –
litățile normative a le faptei prejudiciabile exprimate în provocarea de otrăviri, răspândirea unor
epidem ii sau epizootii, infrac țiunea este una de rezultat, constând în intoxicarea organismelor vii
cu substanțe otrăvitoare (în ipoteza provocării de otrăviri ), producerea în masă la oameni de boli
infecțioase (în ipoteza răspândirii unor epidemii) și, respecti v, contaminarea animalelor (în ipo –
teza răspândirii unor epizootii) .
4) În contextul art.403 CP al României, explozia și incendiul constituie metode de operare
a faptei prejudiciabile, iar în cazul dispozi ției de la a rt.343 CP RM acestea apar pe post de
modalități normative alternative ale faptei prejudiciabile.
5) Reieșind din conjunctura textelor de lege, destinatarul și beneficiarul normei de incri –
minare poate deduce sau cel p uțin anticipa care anume activită ți desemnate prin sintagmele „a
altor ac țiuni” (art.343 CP RM), respectiv , „în orice alt mod” (art.403 CP al României) , precum și
care „alte bunuri” suportând influen ță nemijlocit infrac țională pot să angajeze răs punderea
penală, motiv din care aceste semne estimative nu rețin o încălcare a previzibi lității legii penale.
6) Prin alte activități decât explozia și incendierea care se subscriu sintagmei „a altor
acțiuni” (art.343 CP RM), respectiv , „în orice alt mod” (art.403 CP al României) se are în
vedere: provocarea de accidente în transportul auto, aerian, naval sau feroviar (scufundarea unei
nave, deraierea unui tren etc.), provocarea prăbușirii edificiilor; provocarea de inunda ții sau
ruperea barajelor; generarea epifitiilor, dispersarea materialelor toxice, infest area cu substanțe
radioactive, alt e asemenea contagieri ori poluări, provocarea avariilor, catastrofelor, provocarea
căderilor de pietre, a alunecărilor de teren , atacul informa țional (cyberdiversionist) etc.
7) Provocarea unei otrăviri , ca modalitate normativă alternativă a faptei prejudi ciabile
prevăzute la art.343 CP RM , are ca țintă atât persoanele, cât și regnul animal .

114
8) Răspândirea de epidemii și epizootii , astfel spus, extinderea unor boli contagioase
constituie modalită ți normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute l a art.343 CP RM,
pe care făptuitorul prin acțiunile sale o extinde asupra organismelor vii: în cazul epidemiei –
asupra oamenilor; în cazul epizootiilor – asupra animalelor.
9) Locul, modul, timpul comiterii infracțiunii, produsul infracțiunii și circumsta nțele acte –
lor de diversiune incriminate în legea penală a României și în cea a Republicii Moldova consti –
tuie semne secundare ale laturii obiective irelevante încadrării faptei; în schimb , mijlocul de co –
mitere a infrac țiunii, în dependen ță forma de expri mare a laturi i obiective, poate reprezenta semn
secundar obligatoriu, și anume: substanțele explozive și dispozitivele explozive (în ipoteza reali –
zării actelor de diversiune p rin explozie); focul (în cazul realizării actelor de diversiune prin in –
cendi ere); substanțele otrăvitoare (în cazul provocării unor otrăviri); agentul contagios (în cazul
răspândirii de epidemii sau epizootii); substanța radioactivă ( în cazul infestării radioactive) etc.
11) Deoarece actele de diversiune incriminate la art.343 CP RM se săvâr șesc având la bază
un scop special, doar intenția directă (nu și cea indirectă) reflectă atitudinea făptuitorului față de
fapta pre judiciabilă prevăzută la art.343 CP RM . Dimpotrivă, a tât timp cât în norma de incrimi –
nare prevăzută la art.403 CP al României este consacrată cerința survenirii urmărilor princip ale
și secundare, iar scopul urmăr it de făptuitor la săvârșirea actelor de diversiune nu constituie un
scop special, nu există nici un temei de a restrânge conținutul intenției la intenția direct ă.
12) Întrucât conceptul de securitate na țională nu se limitează doar la componenta politică,
motivele infracțiunii actele de diversiune nu constituie semne obligatorii ale laturii subiective
nici în planul legii penale a României , nici în al legii penal e a Republicii Moldova.
13) Subiectul activ – persoană fizică – al infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM și la
art.403 CP al României este unul general, necircumstan țiat.
14) Reieșind din materialitatea faptei, actele de diversiune sunt compatibile cu ideea de
răspundere a persoanei juridice, însă răspunderea penală a persoanei juridice pentru actele de
diversiune poate opera doar în cazul art.403 CP al României, nu și în cazul art.343 CP RM,
deoarece în sanc țiunea acestei norme nu există nici o men țiune cu referire la pedeapsa aplicabilă
persoanei juridice.
15) Dacă în planul art.343 CP RM este posibil ca persoana fizică să apară pe post de
victimă a infrac țiunii, exclusiv pe fundalul suportării consecințelor directe asupra corpului său, în
modalitatea p rovocării unor otrăv iri ori răspândirii unor epidemii, atunci î n cazul art.403 CP al
României este redusă la minimum posibilitatea ca persoana fizică să apară ca subiect pasiv
secundar, întrucât prin distrugerea, deteriorarea sau aducerea în stare de neînt rebuințare a
bunurilor ce -i apar țin nu se re ține pericolul asupra securită ții naționale.

115
3. ASPECTE DE REPT PENAL COMPARAT PE VERTICALĂ ȘI ORIZONTALĂ
ÎN MATERIE DE ACTE DE DIVERSIUNE

3.1. Delimitarea actelor de divers iune de unele infracțiuni similare
și solu ționarea în raport cu acestea a problemelor referitoare la concursul de infrac țiuni
sau la conflictul de calificări
Cercetarea din perspectivă comparată a elementelor constitutive obiective și subiective ale
actelor de diver siune , pe care am realiza t-o în C apitolul 2 al tezei, ne permite să constatăm că
componențele de infracțiune prevăzute la art.343 CP R M și la art.40 3 CP al României au în
conținutul lor anumite semne comune altor infracțiuni, pe care tradițional le numim similare
(adiacente) sau conexe . Incidența în legea penală a mai multor norme care dispun de semne
constitutive comune nu presupune în mod automat un conflict de calificări ( concurență de nor –
me), ci doar o premisă de atestare a acestu ia. Iată de ce, se impune întâi de toate realiz area unei
delimitări complex e dintre actele de diversiune și unele infracțiuni similare și , cu acest prilej ,
soluționarea problemelor referitoare la concurența de norme penale ori concursul de infracțiuni,
privite în raport cu calificarea faptei conform ar t.343 CP RM și art.40 3 CP al României.
Cele mai evidente similitudini le atestăm între actele de diversiune și actele de terorism . În
special, această remarcă se referă la cadrul incriminator al Republicii Moldova. Așadar, între
fapta incriminată la art.343 CP RM și actul terorist (art.278 CP RM) există următoarele tangențe :
1) obiectul juridic special al ambelor infrac țiuni are un caracter multiplu;
2) modalitățile normative ale faptei prejudiciabile înscrise în conținutul textelor de lege
presupun un comportam ent comisiv;
3) săvâr șirea exploziei, incendierii ori a altor fapte decât acestea constituie modalită ți
normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.343 CP RM, precum și ale celei de
la art.278 CP RM;
4) ambele infracțiuni comparate pot fi să vârșite numai cu intenție directă, având u-se în
vedere că scopul acestora reprezintă , într -un caz și în altul, un semn facultativ obligatoriu al
laturii subiective ;
5) vârsta minimă a răs punderii penale pentru subiectul perso ană fizică în cazul ambelor
infrac țiuni este de 16 ani .
Pe lângă aceste asemănări, coraportul dintre infracțiunea de diversiune și actul terorist este
marcat și de multiple deosebiri .
Delimitarea actului terorist de diversiune rezidă în primul rând în obiectul de influențare.
Dacă în cazul actului terorist acesta este reprezentat de securitatea publică (intimidarea orientată

116
anume spre destabilizarea societății) , atunci în cazul diversiunii obiectul de influențare este
securitatea de stat (deturnarea resurselor și cauzarea directă sau indir ectă a daune lor activității
structurilor organelor de stat ).
În alt context, spre deosebire de dispoziția art.278 CP RM, în norma de incriminare
prevăzută la art.343 CP RM sunt enumerate generic obiectele influențării nemijlocit infrac –
ționale: întreprinde ri, clădiri, căi și mijloace de comunicație etc. În legătură cu această particula –
ritate, unii autori consideră că tocmai de semnarea explicită a obiectelor asupra cărora se orien –
tează actele de diversiune nu cre ează careva dificultăți de delimitare a infr acțiunilor comparate
[153, p.54 ]. Această alegație sugerează că dacă exploziile, incendiile cuprind bunurile enumerate
în textul de lege ce prevede răspunderea penală pentru actele de diversiune, atunci norma
aplicabilă este tocmai diversiunea. Nu putem împărtă și această viziune, întrucât actul terorist
poate avea drept obiect material bunurile mobile sau imobile, care pot constitui o identitate cu
obiectul material al infrac țiunii de diversiune prevăzute la art.343 CP RM. În plus, bunurile
enumerate în dis poziția art.343 CP RM sunt cu titlu exemplificativ, deci pe lângă cele prevăzute
expres mai pot apărea și altele, fiind cuprinse în sintagma „ a altor bunuri ”. Totu și, în legătură cu
acest criteriu de demarca ție, presupunând obiectul material a infrac țiunii, distingem o deosebire
esențială. Aceasta rezidă în categoria bunurilor care pot constitui obiect material al infrac țiunii.
Astfel dacă, în cazul infrac țiunii de diversiune, obiectul material poate fi doar un bun de stat sau
obștesc, atunci în cazul actul ui terorist (art.278 CP RM) obiectul material poate fi un bun din
domeniul public care aparțin e statului sau unită ților administrativ -teritoriale, precum și un bun
din domeniul privat care aparțin e persoanelor fizice sau persoanei juridice, inclusiv statul ui și
unități lor administra tiv-teritoriale.
Infrac țiunile prevăzute la art.343 și la art.278 CP RM diferă și după modalitatea compo –
nenței de infrac țiune. Dacă diversiunea consacrată la art.343 CP RM este formală sau materială
în dependen ță de forma de ex primare a laturii obiective, atunci ac tul terorist este o componen ță
formal -materială sau formală. Am și sus ținut cu ocazia cercetării laturii obiec tive a actelor de
diversiune că legiu itorul nu raportează consumarea infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM ,
comise pe calea exploziei, incendierii ori altor ac țiuni, la crearea pericolului exterminării în masă
a oamenilor ori vătămării integrității corporale sau a sănătății, distrugerii sau deteriorării bunu –
rilor. În contrast, actul terorist comis prin provo carea unei explozii, a unui incendiu ori a altor
fapte (art.278 CP RM) se consumă din momentul apari ției pericolului real pentru via ță, sănăt ate,
proprietate, mediu ambiant etc. În acela și context, remarcăm că doar în planul art.278 CP RM
amenin țarea cu să vârșirea unor ac țiuni: provocarea unei explozii, a unui incendiu sau cu săvâr –
șirea altor asemenea fapte constituie modalitate normativă a faptei prejudiciabile.

117
Deși nu î și găse ște oglindire expresă în normele de incriminare supuse comparării, modul
de comitere a infrac țiunilor sunt distincte. Astfel, d iversanții acționează clandestin și nu afișează
activitatea lor, în timp ce teroriștii de regulă acționează deschis, demonstrativ, cu înaintarea
cerințelor și ambițiilor [204, p.226 ]. Însă, această demarca ție nu e o condi ție sine qua non , întru –
cât și în cazul actului terorist modul de comitere a infrac țiunii poate fi clandestin .
Totu și, cea mai relevantă linie de demarcare dintre actele de diversiune și actul terorist
rezidă în semnul secundar obligatoriu a l laturii subiective – scopul infrac țiunii. Astfel, în acord
cu dispozi ția art.278 CP RM, actul terorist poate fi comis în prezen ța unuia dintre următoarele
scopuri: 1) intimidarea popula ției ori a unei păr ți din ea; 2) atragerea aten ției societă ții asupra
ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului; 3) silirea statului, organiza ției
interna ționale, a persoanei juridice sau fizice să săvâr șească sau să se ab țină de la săvâr șirea
vreunei ac țiuni. Dimpotrivă, dispozi ția art.343 CP RM dis cerne două scopuri interdependente:
unul principal și unul subsidiar. Slăbirea bazei economice și a capacită ții de apărare a țării este
țelul principal al infrac țiunii de diversiune. Desigur , fiind interiorizat, identificarea scopului pe
care-l urmăre ște făptuitorul prin săvâr șirea exploziilor, incendiilor, inunda țiilor etc. este un
procedeu complex, iar cele mai sigure barometre de stabilire a orientării atitudinii psihice sunt
semnele obiective. Ne putem da seama de scopul pe care -l urmăre ște făptuitorul reieșind din
entitatea care suportă influen ță nemijlocit infrac țională. Dacă bunul sau bunurile asupra cărora se
îndreaptă explozia, incendiul etc. prezintă o importan ță economică, care , fiind lezate , vor avea
impact asupra capacită ții de apărare a statulu i, considerăm că cele comise constituie infrac țiune
de diversiune, nu însă act terorist, întru cât pentru a intimida popula ția ori o parte din aceasta, ori
pentru a atrage aten ția societă ții asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură, făptuitoru l
își va concentra for țele asupra unor bunuri de o importan ță minoră pentru economia na țională, iar
reieșind din realitatea practică acestea sunt: metrouri, sta ții auto, feroviare, centre comerciale, de
agrement etc. Astfel, a ctul terorist generează destab ilizarea psihologică a publicului, constituind
un puternic instrument al războiului psihologico -informațional. De regulă, nu atât daunele directe
sunt urmărite în cazul comiterii actelor teroriste, cât reacția cercului larg de persoane și
organizații la am enințările parvenite la adresa lor [205]. Dimpotrivă, baza diversiunii rezidă în
daunele aduse economiei. Oricare ar fi urmările, factorul economic care atrage după sine puterea
și resursele pentru s oluționarea problemelor apărute este primordial în cazul diversiunii. Trebuie
să recunoaștem că și în cazul actului terorist factorul economic persistă, ca de altfel, în oricare
acțiune lega tă de distrugerea sau deteriorarea bunurilor, dar , pe fundalul faptului că în cazul
actului terorist aspectul intimidant ca racterizează profilul acestei infracțiuni, factorul economic
are o natură secundară. Din aceste ra țiuni, are dreptate L.Dumneanu când sus ține că terorismul

118
propriu -zis nu urmăre ște nemijlocit să cauzeze daună valorilor în cauză, de și o consecin ță a
teroris mului este cauzarea daunei materiale în propor ții mari [52, p.77 ].
Totu și, în contextul celor relevate mai sus, în literatura de specialitate găsim o viziune care
constituie o provocare pentru cercetarea noastră. Este vorba despre optica autorului А.И. Сад и-
ло, potrivit căruia nu există criterii de delimit are între cele două infrac țiuni, în ipoteza în care
activitatea infrac țională este direc ționată spre obiecte ale energiei atomice sau această activitate
infrac țională vizează utilizarea materialelor sau su bstan țelor radioactive ori a surselor de iradiere
radioactivă, deoarece , susține autorul, este perturbată nu doar securitatea publică, dar și securi –
tatea economică și capacitatea de apărare a țării [174, p.17 ]. Astfel, conducându -se de această
alega ție, autorul propune comasarea celor două infracțiuni sub egida unui singur articol cu denu –
mirea „Actul diversionist -terorist”, remaniere care presupune abrogarea a rt.281 CP FR. La
concret, se propune următoarea redacție a variantei -tip a art.205 CP FR: „Comite rea unei explo –
zii, a unui incendiu sau altor acțiuni, orientate spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor,
clădirilor, căilor și mijloacelor de comunicație, mijloacelor de telecomunicație, obiectelor de
deservire vitală a populației și care cre ează pericolul de cauzare a decesului persoanei, a daunelor
esențiale proprietății ori altor urmări grave, în scopul influențării luării unei decizii de către orga –
nele puterii de stat sau organizațiile internaționale ori în scopul subminării securității eco nomice
și capacității de apărare a Federației Ruse, precum și amenințarea cu săvârși rea unor astfel de
acțiuni în aceleași scopuri ” [174, p.19]. Cu o asemenea propunere nu putem fi de acord; or, nu
putem să nu remarcăm că comasarea semnelor obiective și subiective a le actelor de diversiune și
ale actului terorist sub egida unui singur articol ar însemna o diversitate de obiecte juridice prin –
cipale ale infrac țiunii, unele dintre care nu s -ar înscrie în tipajul obiectului juridic generic al
infrac țiunii, care, în cazul art.205 CP FR , este reprezentat de rela țiile sociale cu privire la secu –
ritatea publică și ordinea publică. Întrucât securitatea economică și capacitatea de apărare a țării
constituie varietă ți ale securită ții na ționale, nu a securită ții public e, nu există nici un temei de
accedere la propunerea legislativă invocată.
De asemenea, luând în calcul factorii care l -au determinat pe autorul А.И. Садило să ple –
deze pentru remanierea legislativă relevată, anume : că prin atentarea asupra unor obiecte de
importan ță strategică este perturbată nu doar securitatea publică, dar și securitatea economică și
capacitatea de apărare a țării, remarcăm un coraport de parte -întreg î ntre securitatea p ublică și
securitatea na țională. Or, orice lezare a securită ții de st at implică inevitabil și afectarea securită ții
publice. Nu punem la îndoială că uneori este anevoios ori chiar imposibil a încadra fapta prejudi –
ciabilă manifestată prin răspândirea de substan țe toxice în apeducte ; or, fapta este susceptibilă de
un pericol de a cauza moartea ori vătămarea persoanelor sau distrugerea faunei. În ace st caz,

119
există și elementele componen ței de la art.278 CP RM, dar și acele de la art.343 CP RM, deoa –
rece procedeul de operare la care am făcut referire denotă un pericol în virtu tea materialită ții fap –
tei, care poate fi tratat ca unul dintre scopurile subsidiare ale diversiunii: exterminarea în masă a
oamenilor ori vătămarea integrită ții corporale sau a sănătă ții acestora ori distrugerea bunurilor,
adică a faunei. Î ntrucât există îndoileli asupra normei aplicabile, în acord cu principiul „ in dubio
pro reo ”, vom opta pentru încadrarea faptei potrivit art.278 CP RM, deoarece este mai favorabil
făptuitorului.
Având în vedere multiplele divergențe care se impun între cele două incrimin ări – art.278
și art.343 CP RM, ne convingem că în niciun caz diversiunea nu poate fi privită ca varietate a
actului terorist , așa cum susțin unii autori [163, p.85; 170, p.20 ]. Dacă infracțiunea pre văzută la
art.343 CP RM ar constitui o varietate a actulu i terorist, ar însemna că între art.278 și art.343 CP
RM ar ex ista o concurență de norme, soluție cu care nu putem fi de acord. Considerăm imposi –
bilă concurența de norme care prevăd răspunderea pentru diversiune și pentru actul terorist .
Aceasta deoarece la stabilirea corelației dintre art.278 și art.343 CP RM nu se atestă concurența
dintre parte și întreg și nici concurența dintre o normă generală și una specială.
În același timp, semnele dis tinctive reprezentate nu exclud întru totul ca între diversiune și
actul terorist să existe un concurs de infracțiuni . O confirmă și alți autori. Bunăoară , В.Л.
Кудрявцев susține că concursul de infrac țiuni poate fi reținut atunci când prin săvârșirea
exploziilor, incendiilor sau altor a cțiuni de orientare determinată se urmăresc atât scopurile
actului terorist, cât și scopurile actelor de diversiune [155, p.52 ]. Considerăm că autorul a avut în
vedere un concurs real de infrac țiuni, deoarece este de neconceput ca printr -o singură activitate
infrac țională să se urmăreasc ă atât slăbirea bazei economice și a capacită ții de apărare a țării, cât
și unul dintre scopurile art.278 CP RM.
Și pot rivit cadrul ui incriminator român actele de terorism constituie o infra cțiune similară
actelor de diversiune. A șa cum am constatat în secțiunea 1.2 a lucrării, actele teroriste reținute în
legea specială (lit.p) alin.(1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 ) reprezintă o agrava ntă a
actelor de diversiune care apare ca o infracțiune tradițională deja sancționată în Codu l penal al
Român iei, dar care dispune de un scop special. Tocmai această particularitate a actelor ter oriste
ne permit e să sus ținem că cea mai relevantă demarca ție dintre art.403 CP al R omân iei și lit.p)
alin.(1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 rezidă în obiectivul urmări t de făptuitor la momen –
tul distrugerii, degradării sau aducerii în stare de neîntrebuin țare a bunurilor. Astfel , dacă aceste
activită ți infrac ționale sunt comise în prezen ța unuia dintre următoarele scopuri: intimidarea
popula ției; constrângerea unei auto rități publice sau a unei organiza ții interna ționale de a îndep –
lini un anumit act; constrângerea unei autorită ți publice sau a unei organiza ții interna ționale de a

120
nu îndeplini un anumit act; constrângerea unei autorită ți publice sau a unei organiza ții interna –
ționale de a se ab ține de la îndeplinirea unui anumit act; destabilizarea gravă sau distrugerea
structurilor politice fundamentale , constitu ționale, economice ori sociale ale unui stat ; destabili –
zarea gravă sau distrugerea structurilor politice fund amentale, constitu ționale, economice ori
sociale ale unei organiza ții interna ționale – cele comise vor alcătui elementele infracțiunii acte de
terorism.
De asemenea, între cele două infrac țiuni există diferen țe legate de obiec tul juridic special.
În timp c e obiectul actelor de diversiune este reprezentat de rela țiile sociale cu privire la
securitatatea na țională, în cazul infrac țiunii acte de terorism obiectul juridic special este format
din rela țiile sociale ce ocrotesc ordinea publică, siguran ța și lini ștea cetă țenilor [70, p.261] .
Totu și, din conținutul lit.p) alin.(1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 , și anume: constituie
acte de terorism și atentatul care pune în pericol securitatea na țională, rezultă că uneori și acea stă
valoare socială poate fi lezată prin acte teroriste, valoare identică cu cea protejată prin prisma
incriminării de la art.403 CP al României. În această ordine de idei, privite separat, unele acte
teroriste pun în pericol doar ordinea publică, în timp ce altele ar putea leza și sigu ranța națională .
Identificarea valorii lezate urmează a fi făcută în func ție de obiectul ce suportă influen ță nemijlo –
cit infrac țională, dar și în egală măsură – procedeul de operare. Astfel, explozia realizată într -un
parc public, într -o sta ție auto va fi susceptibilă să lezeze doar ordinea publică. În contrast,
explozia realizată la o centrală nucleară este o faptă de natură a pune în pericol siguranța naționa –
lă, dat fiind urmările (decese, lezarea sănătă ții persoanelor, destabilizarea economică etc.), c are
ar putea deriva dintr -o atare activitate infrac țională. În concluzie, în func ție de scopul pe care -l
urmăre ște făptuitorul, scop dedus din bunul distrus, degradat sau adus în stare de neîntrebuin țare,
precum și din procedeul de ope rare, actele de teror ism incriminate în legisla ția penală română
dispun de un obiect juridic alternativ. Dacă acest obiect juridic este tocmai reprezentat de
relațiile sociale cu privire la secur itatea na țională, atunci unica delimitare dintre art.403 CP
român și lit.p) alin.( 1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 rezidă în scopul infrac țiunii. În
ipoteza respectivă, atunci când actele de diversiune se comit în tru realizarea unuia dintre scopu –
rile inserate la alin.(1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 , cele comise reprezin tă un conflict
de calificăr i. Astfel, considerăm că în ace st caz suntem în prezen ța unei calificări redundante,
manifestate prin conflictul dintre o normă generală și una specială, denumită în literatura de
specialitate română „concurs de legi penale”, găs indu-și solu ționarea pe baza principiului
specialită ții, norma specială primind prioritate de aplicare fa ță de norma generală [4, p.92 ].
Ținând cont de regula respec tivă, considerăm ca art.403 CP al Ro mâniei este o normă generală în
raport cu lit.p) alin.( 1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 , care se prezintă ca o normă

121
specială, deoarece ultima con ține toate elementele art.403 CP al României, la care se mai adaugă
și altele neprevă zute în norma autonomă de la art.403 CP al României, adică scopul special . Iată
de ce, comiterea actelor de diversiu ne în vederea atingerii unuia dintre scopurile prevăzute la
alin.(1) art.32 al Legii României nr. 535/2004 exclude re ținerea la încadrare a art.403 CP RM.
În altă ordine de idei, d rept conexe actelor de diversiune se prezintă i nfrac țiunile, denumite
marginal, infrac țiuni de distrugere sau deteriorare realiz ate prin metode periculoase . Astfel, î n
planul cadrului incriminator al Republicii Moldova , la acestea se raportează : infrac țiunea de
distrugere sau deteriorare a bunurilor săvâr șite prin incendiere, explozie sau prin altă modalitate
periculoasă (lit.a) alin.(2) art.197 CP RM) și distrugerea sau deteriorarea inten ționată în propor ții
ce depă șesc 500 de unită ți conven ționale a masivelor forestiere prin incendiere (alin.(2) art.232
CP RM). Nu este gr eu de remarcat că tocmai materialitatea activită ții infrac ționale este punctul
de convergen ță: incendiul ori explozia sau alte asemenea modalită ți periculoase (doar în cazul
art.343 și lit.a) alin.(2) art.197 CP RM ). Totu și, rolul pe care -l îndeplinesc aceste manifestări ale
activită ții infrac ționale este diferit. Astfel, incendirea îndepline ște rolul de metodă de comitere a
infracțiunii în cazul lit.a) alin.(2) art.197 CP RM și alin.(2) art.232 CP RM. Explozia de
asemenea apare pe post de metodă de comitere a infrac țiunii de la lit.a) alin.(2) art.197 CP RM.
În schimb, în cazul infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, explozia și incendierea desemnează
modalită ți normative ale acțiunii prejudiciabile. Dacă infrac țiunile pre văzute la lit.a) alin.(2)
art.197 CP RM și la alin.(2) art.232 CP RM sunt infrac țiuni de rezultat , consumându -se din
momentul cauzării daunelor în propor ții mari ( lit.a) alin.(2) art.197 CP RM ) sau din momentul
distrugerii sau deteriorării masivelor forest iere în proporții ce depășesc 500 unități convenționale
(alin.(2) art.232 CP RM), atunci infrac țiunea de diversiune manifestată prin explozie (art.343 CP
RM) se consumă din momentul declanșării reacției chimice sau fizice, reacție însoțită de
degajarea spo ntană a unor energii imense și de formarea gazelor comprimate , neavând nici o
relevan ță urmarea prejudiciabilă. La fel, nu sunt de rezultat actele de diversiune incriminate la
art.343 CP RM manifestate prin incendiere, acestea consumându -se din momentul apr inderii
bunurilor enumerate în dispoziția art.343 CP RM.
Astfel, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sunt termeni care îndepli nesc roluri diferite în
dispozi țiile incriminatoare compar ate. Dacă , în cazul art.343 CP RM , distrugerea sau deterioarea
bunur ilor constituie scopul subsidiar al exploziei, incendierii sau a l altor asemenea activită ți,
atunci , în cazul lit.a) alin.(2) art.197 CP RM și alin.(2) art.232 CP RM, distrugerea sau deteriora –
rea bunurilor relevă semne ale laturii obiective. Ținem să rema rcăm că distrugerea sau deteriora –
rea masivelor forestiere în propor ții mari constituie o concuren ță de norme dintre lit.a) alin.(2)
art.197 CP RM și alin.(2) art.232 CP RM. Este vorba despre o concuren ță dintre o no rmă

122
generală și una specială, mot iv din care va opera răspunderea penală doar în baza alin.(2) art.232
CP RM. Însă, dacă masivele forestiere vor fi incendiate în sco p de slăbire a bazei economice și a
capacită ții de apărare a țării, atunci va fi aplicabil art.343 CP RM, indiferent dacă va fi ati ns sau
nu acest scop primar, după cum nu are relevan ță nici dacă s -a realizat sau nu scopul subsidiar:
distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere .
În acela și timp, realizarea efectivă a scopului subsidiar va excede cadrul infr acțiunii de
diversiune prevăzute la art.343 CP RM. Din aceste rațiuni, dacă în rezultatul ex ploziei, incen –
dierii obiectelor vor fi distruse sau deteriorate întreprinderi, clădiri, căi și mijloace de comuni –
cație, mijloace de telecomunicații ori alte bunuri, cele comise vor fi încadrate prin concurs, adică
art.343 CP RM și art.197 CP RM (cu excepția lit.a) alin.(2)). Această din urmă exc epție se
impune din considerentul de a se evita răspundere a penală de două ori pentru acee ași faptă, deci
de a respecta regula înscrisă în alin. (2) art.7 CP RM; or, altminteri , prima dată explozia ori
incendierea ar fi luate în calcul în contextul diversiunii , iar a doua oară explozia sau incendierea
ar fi luată în consider are drept metodă de comitere a distrugerii sau deteriorării intențioante a
bunurilor . Necesitatea calificării prin concurs a diversiunii cu infracțiunea prevăzută la art.197
CP RM în speța modelată se impune datorită dep ășirii laturii obiective a art.343 CP RM, iar
„făptuitorul va răspunde pentru tot atâtea infracțiuni câte conți nuturi constitutive de infracțiuni
independente a realizat” [58, p.127] . Totu și, cazul incendierii masivelor forestiere comise cu
scopul slăbirii bazei economice și a capacită ții de apărare a țării, care va re ține o distrugere sau
deteriorare a acestora, c eea ce presupune realizarea efectivă a scopului subsidiar al diversiunii,
nu va genera un concurs de infrac țiuni. Aceasta deoarece aplicarea concursului de infrac țiuni
dintre art.343 CP RM și alin.(2) art.232 CP RM ar conduce la încălcarea principiului non bis in
idem . Unii ar putea riposta asupra acestei „excep ții”, conducându -se de posibilitatea aplicării
concursului ideal dintre art.343 CP RM și art.197 CP RM. Venim cu concretizarea că, de vreme
ce alin.(2) art.232 CP RM este o variantă -tip, nu există o altă normă care ar acoperi realizarea
efectivă a scopului subsidiar al actelor de diversiune. Astfel, concursul dintre art.343 CP RM și
art.197 CP RM este posibil exclusiv pe fundalul faptului că lit.a) alin.(2) art.197 CP RM
reprezintă variantă agravată a infrac țiunii, iar pentru a nu lua în calcul de două ori incendierea, se
renun ță la lit.a) alin.(2) art.197 CP, luând u-i locul varianta -tip, adică alin.(1) art.197 CP RM.
Soluția concursului de infracțiuni în ipoteza degradării, distrugerii sau aducerii în stare de
neîntrebuințare faptică a bunurilor ca efe ct al exploziei sau incendierii nu este însă valabilă în
raport cu cadrul incri minator român. Aceasta întrucât însăși distrugerea, degradarea bunurilor sau
aducerea acestora în stare de neîntrebuințarea reprezintă parte integrantă a laturii obiective a
actelor de diversiune. Cele două incriminări, adică art.403 și alin.(4) art.253 CP al R omân iei,

123
sunt similare sub aspectul laturii obiective, ele diferențiindu -se sub aspectul pericolului ce emană
ca efect a l utilizării exploziei sau incendiului. Astfel, în timp ce actului de diversiune îi este
specific ca distrugerea, degradarea bunurilor sau aducerea acestora în stare de neîntrebuințare,
comise prin explozii sau incendii, prin natura lor, să creeze o stare de pericol pentru securitatea
națională, în cazul infracțiunii pr evăzute la alin.(4) art.253 CP al R omân iei, folosirea exploziei
sau incediului atrage răspundere penală numai dacă fapta este de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri. Astfel, în tre cele două norme există un c onflict de calificări, și anume : cel
„alternativ” ; or, calificarea alternativă este incidentă în situa ția în care între con ținuturile legale
ale infrac țiunilor susceptibile de a fi re ținute există o opozi ție esen țială, astfel încât alegerea unei
calificări o exclude în mod necesar pe cealaltă, neputând fi vorba despre un concurs ideal de
infrac țiuni [123, p.144 ]. În aceste condiții, se va aplica art.403 CP al R omân iei, în condițiile în
care prin distrugerea, degradarea bunuril or sau aducerea acestora în stare de neîntrebuin țare prin
incendii sau explozii este pusă în pericol securitatea națională , ori se va aplica alin.(4) art.253 CP
al Român iei, dacă prin ace astă activitate inf racțională nu va fi re ținut un asemenea pericol, d ar va
exista pericolul pentru securitatea individului sau a patrimoniului.
În alt context, datorită identită ții unor semne obiective și subiective dintre infrac țiunea
prevăzută la ar t.403 și cea de la alin.(1) a rt.332 CP al României, re ținem că fapta de distrugere,
degradare ori de aducere în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a
instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri
sau dotări aferente infrastructurii ferovi are, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța
mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, este o infrac țiune similară
actelor de diversiune. Convergen țele di ntre aceste norme sunt: elementu l material este identic;
linia de cale ferată, materialul rulant, i nstalațiile de cale ferată ori cele de com unicații feroviare,
precum și oricare alte bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare pot constitui obiect
material al infrac țiunii prevăzute la art.403, precum și al celei de la alin.(1) art.332 CP al
României; momentul de consumare a ambelor infrac țiuni este identic; ambele infrac țiuni au un
dublu caracter: de pericol și de rezultat; vinovă ția cerută de lege pentru operarea răspunderii
penale pentru ambele infrac țiuni ia form a fie a inten ției direct e, fie a inten ției indirect e.
În principiu, sunt pu ține diferen țe dintre infrac țiunea prevăzută la art.403 CP al României
și cea de la alin.(1) art.332 CP al României . Acestea sunt marcate de obiectul juridic al
infrac țiunii și de conținutul stării de pericol. As tfel, dacă prin comiterea actelor de diversiune
este lezată securitatea na țională, atunci în cazul săvâr șirii infrac țiunii prevăzute la alin.(1) art.332
CP al României se aduce atingere siguran ței publice, la concret : sigura nței circula ției pe căile
ferate apărate împotriva activită ților care afectează substan ța, integritatea liniilor ferate și a

124
instala țiilor de pe ele. Aceaste valori sociale ce sunt apărate de normele comparate sunt într -o
conexiune cu pericolul ce emană di n activitatea infrac țională: în cazul alin.(1) art.332 CP al
României – starea de pericol vizează siguran ța mijloacelor de transport, iar în cazul art.403 CP al
României – starea de pericol vizează securitatea na țională. Tocmai această notă particularizant ă
exclude eventualitatea unui concurs ideal de infrac țiuni dintre art.403 și alin.(1) art.332 CP al
României . Din nou suntem în prezen ța unei calificări alternative. Incompatibilit atea datorată
stării de pericol face ca o normă s -o excludă pe alta.
Contin uând traseul de cercetare axat pe delimitarea actelor de diversiune de unele infrac –
țiuni care constituie generic o distrugere inten ționată de bunuri, în cele ce urmează vom trasa
anumite linii de demarcare dintre art.343 și art.268 CP RM. Aceasta se impun e îndeosebi prin
identitatea obiectului material al celor două infrac țiuni, care suportă in fluen ță infrac țională ca
rezultat al distrugerii sau deteriorării. Or, și în dispozi ția art.286 , și în cea de la art.343 CP RM
căile de comunica ție, dar și mijloacel e de telecomunica ție constituie bunuri ce apar pe post de
obiect material al infrac țiunii. Însă, infrac țiunea de deteriorare sau distrugere inten ționată a căilor
de comunica ție și a mijloacelor de transport se disting e de infrac țiunea de diversiune în prim ul
rând prin c onținutul constitutiv, mai concr et – prin latura obiectivă. Modalită țile normative ale
faptei prejudiciabile de la art.286 CP RM se manifestă alternativ prin distrugere sau deteriorare,
în timp ce distrugerea sau deteriorarea căilor de comuni cație și a mijloacelor de telecomunica ție
îndeplinesc rolul de scop subsidiar al actelor de diversiune incriminate la art.343 CP RM. La fel,
art.286 CP RM este o infrac țiune de rezultat, ea consumându -se, alternativ, din momentul: vătă –
mării medii sau grav e a integrită ții corporale sau a sănătă ții din impruden ță; survenirii daunelor
materiale în propor ții mari; decesului unei persoane; decesului a două sau mai multor pers oane;
survenirii altor urmări grave. Tocmai diferen țele de ordin obiect iv dintre cele d ouă incriminări ne
conving că între art.286 și art.343 CP RM nu există o concuren ță de norme. Astfel , dacă va fi
realizată o explozie sau o incendiere sau alte asemenea activită ți în scopurile ind icate la art.343
CP RM, având ca țintă căile de comunica ție ori mijloacele de telecomunica ție, ceea ce va condu –
ce la distrugerea sau deteriorarea efectivă a acestor bunuri, înseamnă că latura obiectivă a infrac –
țiunii prevăzute la art.343 CP RM a fost depă șită și, dacă va fi incidentă una dintre urmările
art.268 C P RM, vom fi în prezen ța unui concurs de infrac țiuni dintre art.343 și art.286 CP RM.
În altă ordine de idei, vom delimita infrac țiunea de la art.343 CP RM de cea de la art.136
CP RM – „Ecocidul”. Ab initio , aducem următoarele argumente pentru a demonstra că normele
luate în vizor sunt conexe: obiectul material al infrac țiunilor constituie , alterantiv : flora, fauna,
resursele acva tice. Deși în art.343 CP RM aceste bunuri nu -și găsesc reflec ție explicită, ele se
contopesc în sintagma „alte bunuri de stat sau obștești”; ambele infrac țiuni pot avea un obiect

125
imaterial – aerul atmosferic (atunci când ecocidul se comite prin intoxicarea atmosferei ori când
actele de diversiune se realizează pe calea dispersării în atmosferă a substanțelor radioactive,
toxice ori a altor poluări ). Chiar dacă elementul material relevă o identitate în cazul în care
obiectul imaterial este reprezentat de aerul atmosferic, între cele două norme nu se re ține o
concuren ță de norme în sensul art.115 -118 CP RM . Ne argumentăm opinia ținând cont de
modalitatea componen ței infracțiunii de ecocid. Aceasta p oate fi, alternativ, fie formal -materială,
fie materială. Pericol ul producerii urmărilor sau însă și producerea urmărilor manifestată în
catastrofa ecologică este momentul de consumare a infra cțiunii prevăzute la art.136 CP RM.
Fiind o infrac țiune alternativă – de pericol ori de rezultat – și întrucât acest rezultat se opune
urmărilor actelor de di versiune comise prin dispersarea în atmosferă a substanțelor radioactive,
toxice ori a altor poluă ri, nu putem să nu remarcăm că existen ța cel pu țin a unui pericol de
provocare a unei catastrofe ecologice prin numitele activită ți infracționale comise în scopul
slăbirii bazei economice și a capacită ții de apărare a țării, va re ține con ținuturile constit utive ale
ambelor infrac țiuni: atât a art.343, cât și a art.136 CP RM.
Un interes deosebit prezintă delimitarea infrac țiunii prevăzute la art.343 CP RM de cea de
la art.2602 CP RM – „Alterarea integrită ții datelor informatice ținute într -un sistem informat ic”,
atunci când aceasta se realizează prin ac țiunea prejudiciabilă manifestată prin deteriorarea
datelor informatice ținute într -un sistem informatic . Aceasta întrucât, am și constatat , că prin alte
activită ți decât explozia și incendierea, și atacul info rmațional poate constitui un a dintre modali –
tățile faptice ale infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM, dar și ale celei prevăzute la art.403 CP
al României. Indirect, similitudinea dintre aceste inf racțiuni o recunosc și alți autori: „Într -un
sens mai gra v, deteriorarea datelor informatice ținute într -un sistem informatic poate fi rezultatul
unor atingeri concrete ale unor instala ții informatice prin acte specifice de sabotaj (sublinierea ne
aparține – n.a.), elaborate sau foarte simple, precum și ștergere a de date cu magne ți sau prin
inserarea de programe incidente, „bombe logice ” etc.” [15, p.286 ]. De asemenea, observăm o
similitudine dintre art.343 CP RM și art.2603 CP RM – „Perturbarea func ționării sistemului
informatic ”, atunci când perturbarea func ționării unui si stem informatic se realizează prin dete –
riorarea date lor informatice. De remarcat că numitele infrac țiuni î și găses c corespondentul în
art.362 CP al R omân iei – „Alterarea integrită ții datelor informatice ”, respectiv în art.363 CP al
Român iei – „Perturbarea func ționării sistemelor informatice ”.
Până a trece nemijlocit la relevarea coraportului dintre aceste infrac țiuni, consemnăm că
procedeul principal al actelor de diversiune în sfera tehnologiei cibernetice este atacul asupra
informa ției compu terizate, asupra calculatoarelor, asupra sistemului informatic ori asupra re țelei

126
infor matice. Un asemenea atac asigură pătrunderea în sistemul țintă, permi țând controlul asupra
interceptării, împiedicarea schimbului de informa ții din re țea, realizarea alt or efecte distructive.
Atacul informa țional la nivelul tehnologiilor înalte se împarte , conven țional , în două cate –
gorii: scoaterea din func țiune a sistemului i nforma țional și atacul distructiv [159, p.43 ]. La prima
categorie putem raporta scoaterea tempo rară din func țiune a unor sisteme de administrare și
control sau alterarea informa ției dintr -un pro gram. Rezultatul acestor fapte rezidă în funcționarea
necontrolată a obiectului țintă, presupunând un pericol i minent pentru industria atomică, chimi –
că, pre cum și pentru sfera militară. La rândul său, atacul distructiv presupune opera țiuni informa –
ționale împotriva sistemului informa țional care pot să genereze distrugerea resurselor informa –
ționale și a liniilor de comunica ție, precum și distrugerea fizică a structurilor în care se con țin
sisteme informa ționale. Dacă sistemele sunt implicate în infrastructuri critice, atacul respectiv
poate să conducă la consecin țe similare actelor de diversiune, precum explozia. Prin urmare, nu
există nici un dubiu că atacul i nforma țional reprezintă una dintre modalită țile faptice ale actelor
de diversiune incriminate la art.343 CP RM și la art.403 CP al României , fiind cuprinsă de sin –
tagma „altor ac țiuni”, respectiv „alt mod ”. Deoarece, î n planul cadrului incriminator român, ata-
cul informa țional constitui e metoda de operare a actelor de diversiune , în măsura în care prin
acesta se pune în pericol securitatea na țională, existând și o urmare prejudiciabilă , considerăm c ă
între art.403 CP al României și art. 362, art.363 CP al R omâniei există un conflict de calificări.
Întrucât actele de diversiune comise prin atacuri informa ționale repreintă un caz particular al
alterării datelor informatice sau a l perturbării func ționării sistemelor informatice, în virtutea
regulii specialită ții, se va re ține la încadrare doar art.403 CP al României. În contextul legii pena –
le a Republicii Moldova, solu ția de calificare în ipoteza atacului informa țional , implicând dete-
riorarea datelor informatice prin ce se cauzează daune în propor ții mari, săvârșit în scopul slăbirii
bazei economice și a capacită ții de apărare a țării, va consta în concursul de infrac țiuni dintre
art.343 CP RM și art.2602 sau, după caz, art.2603 CP RM , întrucât latura obiectivă a faptei
prejudiciabile de la art.343 CP RM se cons ideră a fi depă șită.
Șirul infrac țiunilor de distrugere sau de teriorare inten ționată a bunurilor , prevăzute în legea
penală a Republicii Moldova , care constituie norme similare cu art.343 CP RM , poate continua,
de exemplu , cu: distrugerea unei aeronave afl ate în exploatare (lit.c) alin.(1) art. 2891 CP RM);
distrugerea sau deteriorarea instala ției, dacă aceste ac țiuni pot periclita naviga ția în siguran ță a
navei maritime sau fluviale (lit.d) alin.(1) art. 2892 CP RM); distrugerea unei platforme fixe (lit.d)
alin.(1) 2893 CP RM) etc. Nu vom trasa anumite linii de demarcare dintre acestea și actele de
diversiune incriminate la art.343 CP RM, având în vedere aceea și finalitate pe care am constatat -o
comparând art.286 și art.343 CP RM. Bazându -ne pe acelea și difer ențe legate de latura obiectivă

127
a numitelor infrac țiuni, pe de o parte , și a celei de la art.343 CP RM, pe de altă parte, va fi inci –
dent un concurs de infrac țiuni, dacă comiterea de explozii sau incendieri ori alte asemenea
activită ți în scopurile indicat e la art.343 CP RM, vor avea ca țintă anume aeronave aflate în
exploatare, nave mariti me sau fluviale, platforme fixe etc., ceea ce va conduce la distrugerea sau
deteriorarea efectivă a acestor bunuri.
În alt context, vom realiza delimitarea infracțiunii p revăzute la art.343 CP RM de infrac –
țiunea dezordini în masă , prevăzută la alin.(2) art.285 CP RM , care presupune anume partici –
parea activă la incendieri. Aceasta se impune în legătură cu următoarele asemănări: ambele fapte
prejudiciabile reprezintă un comportament comisiv; incendierea bunurilor constituie elementul
material al infrac țiunii prevăzute la art.343 CP RM, precum și al celei de la alin.(2) art.285 CP
RM, cu deosebirea că în cazul alin.(2) art.285 CP RM realizarea incendierii urmează să fie
obligatoriu reflec ția unei participări active la dezordini în masă ; momentul de consumare a
infrac țiunii de la art.343 CP RM, precum și a cele i de la alin.(2) art.285 CP RM , realizat prin
incendiere , este identic: momentul declan șării focului, adică aprinderea bunurilor ; ambele infrac –
țiuni comparate pot fi săvârșite numai cu intenție directă .
Totu și, cele două infrac țiuni comparate se disting prin tipologia din care fac parte. A stfel,
infrac țiunea prevăzută la alin.(2) art.285 CP RM este o inf racțiune contra s ecurită ții publice, în
timp ce diversiunea este o infrac țiune contra securită ții de stat. Doar infrac țiunea de diversiune
este comisă cu un scop special; or, răspunderea penală în baza alin.(2) art.285 CP RM nu este
raportată la un anume scop. Astfel, dacă făptuitorul , participând activ la incendieri, a urmărit
slăbirea bazei economice și a capac ității de apărare a țării, iar i ncendierea a fost orientată spre
exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea integrită ții corporale sau a sănătă ții mai mul –
tor persoane ori spre distrugerea sau deteriorarea bunurilor, cele comise trebuie încadrate doar
potrivit art.343 CP RM. Aceasta întrucât , reie șind din identitatea laturii obiective a celor două
infrac țiuni, considerăm că , în ipoteza descrisă , între alin.(2) art.285 CP RM și art.343 CP RM
există o concuren ță de norme. În cazul concurenț ei de scopuri , calificarea trebuie făcută după
regulile concurenței normelor penale, stabilite de art.115 -118 CP RM. Considerăm că este vorba
despre o concuren ță dintre o normă generală și o normă specială, diversiunea fiind un caz parti –
cular al participării active la incendieri. De aceea, existența unui scop special (anume – a unui
dintre cele prevăzute la art.343 CP RM) la persoana care incendiază intenționat bunurile exclude
calificarea faptei conform alin.(2) art.285 CP RM CP RM, care constituie o normă generală.
O analiză de ansamblu a Păr ții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova ne permite să
constatăm că similară normei de la art.343 CP RM este cea de la art.135 C P RM – „Genocidul ”. În
primul rând, similitudinile se referă la obiectul juridic secundar. Astfel, viața sau sănătatea

128
persoanelor pot constitui valori sociale apărate în plan facultativ prin prisma celor două incri –
minări. Există o identitate de scopuri în cazul în care infrac țiunea de diversiune se comite în scopul
exterminării în masă a oamenilor. Aceast scop este re ținut în dispozi ția art.135 CP RM prin sintag –
ma „cu inten ția de a distruge, în întregime sau în parte, un grup na țional, etnic, rasial sau religios ”.
Identitatea pe care o invocăm rezultă și din jurispruden ța interna țională, potrivit căreia extermi –
narea semnifică nimicirea sau om uciderea îndreptată împotriva unui grup de indivizi, deci având
caracter de masă [21, p.194 -195]. Totuși, să nu ui tăm că în dispoziția art.343 CP RM scopul
exterminării în masă a oamenilor este un scop subsidiar. Exterminarea în masă a oamenilor trebuie
să fie subsidiară scopul ui principal: slăbirea bazei economice și a capacită ții de apărare a țării. În
contrast, inf racțiunea prevăzută la art.135 CP RM poate fi comisă doar cu un singur scop. O altă
distinc ție vizează victima infrac țiunii. Dacă subiectul pasiv în cazul art.135 CP RM este întot –
deauna colectiv, reprezentat de un grup na țional, etnic, rasial sau religios , atunci în cazul infrac –
țiunii de la art.343 CP RM acesta nu dispune de calită ți speciale; deci, nu are relevan ță la încad –
rare apartenența acestor persoane la un anumit grup: național, etnic, religios ori rasial. Distinc ții
esențiale dintre norma de la a rt.135 și de la art.343 CP RM vizează și latura obiectivă. În cazul
modalită ților ca re prezintă similitudini, anume – celor de la lit.a) și lit.b) art.135 CP RM, infrac –
țiunea este materială, consumându -se din momentul producerii decesului sub formă de moa rte
cerebrală cel pu țin a unei persoane sau din momentul producerii vătămării grave a integrită ții
fizice ori psihice a membrilor grupului etnic, na țional, rasial sau religios. În cazul normei de la
art.343 CP RM , urmările prejudiciabile enumerate depă șesc latura obiectivă a infrac țiunii de
diversiune. Iată de ce, considerăm că între art.135 și art.343 CP RM nu există o concuren ță de
norme, ci un concurs de infrac țiuni în ipoteza comiterii exploziilor, incendiilor, răspândirii de
epidemii, provocării de otr ăviri etc. în vederea distrugerii în totalitate sau în parte a unui grup
național, etnic, rasial sau religios, scop care mai este suplimentat și de tendin ța de a slăbi baza
economică și capacitatea de apărare a țării, dacă cele comise au drept rezultat decesul sub formă
de moarte cerebrală a cel pu țin unei persoane sau vătămarea gravă a integrită ții fizice ori psihice
a membrilor grupului etnic, na țional, rasial sau religios.
În planul legii penale a României, art.403 și art.438 ( Genocidul ) nu constituie no rme
similare. De și există un con ținut de texte identice între art.135 CP RM și art.438 CP al României,
așa cum am constatat în subcapitolul 2.1. al tezei, via ța și sănătatea persoanei nu poate să
constituie valori sociale apărate de art.403 CP al R omân iei, nici în principal, dar nici în plan
facultativ. Întrucât con ținutul constitutiv al infracțiunii de la art.403 și art.438 CP al R omân iei
diferă esen țial, nu există temei de a considera numitele norme conexe.

129
Infrac țiunea de la art.343 CP RM trebuie să fie delimitată de infrac țiunea de omor
inten ționat săvâr șit prin mijloace periculoase pentru via ța sau sănătatea mai multor persoane
(lit.m) alin.(2) art.145 CP RM), întrucât atât explozia, cât și incendierea constituie ni ște varietă ți
ale mijloacelor de peric ol pentru via ța sau sănătatea mai multor persoane. În legătură cu trasarea
liniilor de demarca ție dintre aceste infrac țiuni, luăm în vizor opinia [14, p.194] , potrivit căreia,
când se afirmă că infrac țiunea este săvâr șită prin mijloace periculoase pentru v iața sau sănătatea
mai multor persoane (referindu -se la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM – n.a.), nu se are în vedere că
acțiunea sau inac țiunea făptuitorului este îndreptată spre cauzarea decesului ori a vătămării grave
sau medii a integrită ții corporale sau a sănătă ții altor persoane decât victima vizată. De și
pericolul mijloacelor aplicate este real pentru via ța sau sănătatea mai multor persoane, făptuitorul
urmăre ște să aducă atingere în concret numai vie ții victimei vizate. Astfel, nu este greu de
observa t că circumstan ța agravantă prevăzută la lit.m) alin.(2) art.145 CP RM este o
circumstan ță ce se referă la latura obiectivă, pe când în cazul art.343 CP RM, per icolul pentru
viață sau sănătatea mai multor p ersoane este o caracteristică indispensabilă fapte i prejudiciabile
manifestate prin explozie sau incendiere, nefiind însă obligatorie. În acela și timp, prin săvâr șirea
de explozii și incendieri, făptuitorul diversiunii urmăre ște exterminarea în masă a oamenilor,
vătămarea integrită ții corporale sau a sănă tății mai multor persoane , nu a unei singure , așa cum
este în cazul lit.m) alin.(2) art.145 CP RM. Diferen țele de ordin obiectiv și subiectiv dintre
art.343 CP RM și lit.m) alin.(2) art.145 CP RM reclamă imposibilitatea existen ței între ele a unei
concuren țe de norme. Iată de ce, dacă în rezultatul comiterii infrac țiunii de diversiune va fi
realizat efectiv scopul exterminării oamenilor sau a vătămării integrită ții corporale sau a
sănătă ții, se va aplica obigatoriu și art.145 sau , după caz, art.151 sau art. 152 CP RM.
Prezintă interes delimitarea infrac țiunii prevăzute la art.343 de cea de la lit .a) alin.(2) art.2951
CP RM , când ultima presupune anume utilizarea prin orice metodă a materialului sau
dispozitivului radioactiv ori a instala ției nucleare, înso țită de eliberarea materialului radioactiv,
săvâr șită cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrită ții corporale sau a sănătă ții,
daune esen țiale proprietă ții. Cu ocazia cercetării laturii obiective a faptei prejudiciabile de la
art.343 CP RM, am adus argumentele de rigoare în sus ținerea opiniei că infestarea radiologică
(nucleară) poate să constituie o modalitate faptică a actelor de diversiune, fiind cuprinsă în alte
activită ți infrac ționale, altele decât explozia și incendierea. În dispozi ția de la lit.a) alin.(2) art.2951
CP RM , eliberarea materialului radioactiv ca efect al folosirii materialului sau dispozitivului
radioactiv ori a instala ției nucleare presupune , în principiu , acee ași infestare radiologică. Mai mult
ca atât, și în cazul ar t.343 , și în cazul lit.a) alin.(2) art.2951 CP RM, această infestare radiologică
este comisă în scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrită ții corporale sau a

130
sănătă ții, de a distruge sau deteriora bunuri (în principiu – de a cauza daune esen țiale proprietă ții).
Însă, să nu uităm că în dispozi ția art.343 CP RM acesta este un scop subsidiar, fiind într -o
conexiune cu scopul principal, care presupune obiectivul de a slăbi baza economică și capacitatea
de apărare a țării. Anume această particular itate: urmărirea scopului slăbirii bazei economice și a
capacită ții de apărare a țării ne dovede ște că actele de diversiune constituie un caz particular al
faptei prejudiciabile incriminate la lit.a) alin.(2) art.2951 CP RM. În vir tutea concuren ței dintre o
normă generală și una specială , la încadrare se va re ține doar art.343 CP RM. Acee ași concuren ță
de norme, concuren ță consacrată în art.116 CP RM , se va re ține atunci când substan țele explozive
ori materialele radioactive constituie mijloc de comitere a actelo r de diversiune. Avem în vedere
alin.(1) art.292 CP RM , care apare drept normă generală în raport cu art.343 CP RM , care
constituie normă specială. De asemenea, actele de diversiune incriminate la art.343 CP RM apar ca
un caz particular al atacului asupra unei instala ții nucleare, atunci când fapta este înso țită de
expunerea la radia ție ori de eliberare de substan țe radioactive (lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM). Deci,
concuren ța dintre art.343 CP RM și lit.a ) alin.(3) art.2952 CP RM se va solu ționa în favoarea
aplicării art.343 CP RM, întrucât este specială în raport cu lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM. Or, nu
putem face abstrac ție de la regula specialită ții înscrisă în alin.(2) art.116 CP RM, potrivit căreia în
cazul concuren ței dintre norma generală și cea specială se aplică norma specială.
Dintr -o altă perspectivă, vom delimita art.343 CP RM de art.215 CP RM – „Răspândirea
bolilor epidemice” , norme care sunt similare. Aceast a se explică prin faptul că în ambele cazuri
activitatea infrac țională se mani festă prin răspândirea de epidemii, fiind infrac țiuni materiale, a l
căror moment de consumare este identic: transmiterea unei boli epidemice cel pu țin unei singure
persoane. Totu și, în cazul art.215 CP RM răspândirea de epidemii este rezultatul nerespectăr ii
măsurilor de prevenire și combatere a bolilor epidemice, iar sub aspectul laturii subiective
făptuitorul manifestă inten ție sau impruden ță față de elemnetul material, însă în toate cazurile fa ță
de urmările prejudiciabile – răspândirea bolilor epidemice – forma de vinovă ție este impruden ța.
Per a contrario , în cazul infrac țiunii de diversiune comise prin răspândirea de epidemii, făptuitorul
manifestă doar inten ție directă fa ță de urmările prejudiciabile. Astfel, este pe deplin justificată
alega ția exprim ată în literatura de specialitate, potrivit căreia d acă făptuitorul manifestă inten ție
față de urmările prejudiciabile (referindu -se la răspândirea bolii epidemice – n.a.), având scopul de
a slăbi baza economică și capacitatea de apărare a țării, cele comi se pot fi calificate ca diversiune,
conform art.343 CP RM [14, p.824] . Diferen țele legate de forma de vinovă ție dintre art.343 CP
RM și art.215 CP RM ne con ving că între aceste norme nu p oate să existe o concuren ță în sensul
art.115 -art.118 CP RM. Aceea și concluzie se desprinde din analiza art.229 CP RM – „Poluarea
apei” și art.230 CP RM – „Poluarea aerului ”, pe de o parte, și din analiza art.343 CP RM, pe de

131
altă parte. De și în ambele cazuri latura o biectivă comportă similitudini ( or, infrac țiunea de
diver siune poate fi săvârșită și prin infestarea aerului atmosferic și prin infestarea apei, ca posibile
modalită ți faptice ale modalită ții normative a faptei prejudiciabile – provocarea de otrăviri ),
diferen țele de ordin subiectiv dintre art.343 CP RM și art.2 29, respectiv art.230 CP RM, exclud o
eventuală concuren ță de norme. Astfel, dacă făptuitorul va manifesta inten ție directă fa ță de
urmările prejudiciabile înscrise în art.229, respectiv în art.230 CP RM, și va urmări scopul slăbirii
bazei economice și a capacită ții de apărare a țării, norma aplicabilă va fi cea de la art.343 CP RM.

3.2. Răspunderea penală pentru actele de diversiune în legislația penală a altor state
Cunoașterea particularităților răspunderii penale pentru actele de diversiune stabilite în
statele din diferite sisteme de drept și compararea lor este utilă în primul rând legiuitorului , dat
fiind exigența , în faza de elaborare științifică a legii, de a cunoaște experiența acumulată în alte
țări în probleme similare . Nu mai puțin important ă pentru teoreticieni este compararea pe orizon –
tală. Aceasta întrucât, prin evidențierea asemănărilor și deosebirilor normelor de incriminare ce
vizează aceeași faptă prejudiciabilă, în contextul ilustrării unei experiențe legislative reușite, se
poate ajun ge la propuneri de lege ferenda care au menirea de a perfecționa cadrul incriminator.
În speranța de a identifica modele de elevație juridică avansate în materia cercetată, în vederea
receptării experienței legislative pozitive a altor state, vom supune an alizei incriminările ce cons –
tituie prototipul actelor de diversiune specifice legii pe nale a Republicii Moldova și celei a
României.
Din motive lesne de înțeles , vom valorifica întâi de toate experiența legislativă în materia
cercetată în statele din sis temul continental, după care vom analiza și reglementarea răspunderii
penale pentru actele de diversiune în statele din sistemul common -law și cel mixt. În aceeași
ordine de idei, vom debuta cu investigarea actelor de di versiune în legislația statelor în care este
consacrată denumirea legislativă a faptei prejudiciabile „diversiunea ”. Astfel, se poate remarca
că legile penale ale celor 11 state membre ale Comunității Statelor Independente dispun de incri –
minări distincte ce apar sub această denumire . Totuși , există anumite diferențe ce țin de sistema –
tizarea acestora în Partea Specială a Codului penal. Bunăoară, în l egea penală a Federației Ruse,
a republicilor Kârgâz tan, Azerbaidjan , Tadjikistan , Kazahstan , Armenia infracțiunea de diversi –
une este î ncorporată în Capitolul cu denumirea „Infrac țiuni co ntra bazei orânduirii constituțio –
nale și securității statului ”, pe când în Codul penal al Republicii Uzbekistan , al Republicii
Belarus și al Republicii Turkmenistan diversiunea este dislocată în Capitolul „Infrac țiuni contra
statului ”. Doar Republica Moldova și Ucraina sunt întrucâtva singulare în plan ul titulaturii com –
partimentizării. Dacă legiutorul moldav include diversiunea în categoria infracțiunilor contra

132
autorităților pub lice și securității de stat, atunci legiuitorul ucrainean consacră diversiunea în
Capitolul „Infrac țiuni contra bazelor secur ității na ționale a Uc rainei” din Partea Specială a
Codului penal.
Sintetizând asupra aspectului tehnico -legislativ al normei ce incriminează fapta de diver –
siune, constatăm că în majoritatea statelor CSI respectiva faptă prejudiciabilă este incriminată
doar într -o variantă -tip. Excepție face legea penală a Federației Ruse, Turkmenistanului,
Tadjikistan ului, Azerbaidjan ului și cea a Repu blicii Belarus. În aceste state legiuitorul a prevă zut
și anumite circumstanțe agravante . Bunăoară, săvâr șirea diversiunii de un grup organizat
constituie variantă agravată specifică Codului penal al Federației Ruse, al Tadjikistan ului,
Adzerbadjan ului și cel ui al Bielorusiei. La fel, legiuitorul bielorus și cel turkmen a u diferențiat
răspunderea penală pentru fapta de diversiune care a cauzat decesul persoanei (persoanelor) ori
alte urmări grave. Și doar în Codul penal al Tadjikistanului mai regăs im drept circumstanță
agravantă comiterea repetat ă a diversi unii.
După modalitatea componenței infracțiun ii de diversiune, în toate statele CSI, cu excepția
Republicii Belarus, legiuitorul a consacrat , în dependență de forma de exprimare a laturii obiec –
tive, fie o componență formală, fie o componență materială. În trucât am punctat asupra execep –
ției, reiterăm că în varianta -tip a infracțiunii de diversiune incriminate la art.360.1 din Codul
penal al Republicii Belarus [190] legiuitorul a formulat conținutul incriminator sub forma unei
componențe formal -materiale : „Săvârșirea exploziilor, incendiilor sau a altor acțiuni care
creează pericolul de a cauza moartea oamenilor sau vătămarea integrității corporale, distru –
gerea sau deteriorarea clădirilor, edificiilor, căilor și mijloacelor de comunicație , mijloacelor
de te lecomunica ție sau altor proprietăți, în scopul cauzării daunelor securității economice și
capacității de apărare a Republicii Belarus ”. Astfel, infracțiunea de diversiune în acest stat se
consumă din momentul apariției pericolului real de survenire a urmăr ilor prejudiciabile descrise,
datorită modului de operare al făptuitorului. Și doar în cazul unor variante agravate infracțiunea
de diversiune adoptă forma unei componențe materiale. Avem în vedere art.360.2 din Codul
penal al Republicii Belarus, atunci câ nd diversiunea se soldează cu decesul persoanelor ori cu
alte urmări grave.
Cel mai apropiat model incriminator celui basarabean , sub aspectul descrierii semnelor
obiective, îl regăsim în :
– art.303 CP al Republicii Armenia [189]: „Săvârșirea exploziilor, incendiilor sau a altor
acțiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, cauzarea daunelor sănătății acestora,
spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, edificiilor, căilor și mijloacelor de comunica –

133
ție, mijloacelor de telecomunica ție sau a altor proprietăți, precum și otrăvirea în masă ori
răspândirea de epidemii sau epizootii în scopul slăbirii statului ”;
– art.281 .1 CP al Republicii Azerbaidjan [186]: „Săvârșirea exploziei, incendiului sau a
altor acțiuni, îndreptate spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, edificiilor, căilor și
mijloacelor de comunicație , mijloacelor de telecomunica ție, obiectelor de asigurare cu necesi –
tăți vitale a popula ției în sco pul subminării capacității de apărare și securității economice a
Republicii Azerbaidjan , precum și otrăvirea în masă sau răspândirea printre oameni sau
animale a bolilor infecțioase, c omise în aceleași scopuri ”;
– art.171 CP al Republicii Kazahstan [192]: „Săvârșirea în scopul subminării securității și
capacității de apărare a Republicii Kazahstan a exploziilor, incendiilor sau a altor acțiuni
îndreptate spre exterminarea în masă a oame nilor, cauzarea daunelor sănătății acestora, distru –
gerea sau deteriorarea întreprinderilor, edificiilor, căilor și mijloacelor de comunicație, mijloa –
celor de telecomunica ție, obiectelor de asigurare cu necesită ți vitale a popula ției, precum și
comiterea în aceleași scopuri a otrăvirilor în masă sau răspândirea de epidemii sau epizootii”.
La descrierea semnelor obiective, legiuitorul Federației Ruse, al Uzbekistan ului, Turkme –
nistan ului, Kârgâz tanului și al Tadjikistan ului s-au condus de prevederea de la art.297 al Codului
penal -Model al CSI [164]. Potrivit acestui model, diversiune urmează a fi recunoscută: „Săvâr –
șirea exploziei, incendierii sau a altor ac țiuni, îndreptate spre distrugerea sau deteriorarea
întreprinderilor, edificiilor, căilor sau mijloacelor de comunicare, mijloacelor de telecomuni –
cație, obiectelor de asigurare cu necesită ți vitale a popula ției, în scopul subminării securită ții și
capacită ții de apărare a statului ”.
Doar legiuitorul turkmen a omis să prevadă cu titlu exemplificativ modalitățile normative
ale faptei prejudiciabile, lăsând pe seama subiecților de aplicare în concret a legii penale identifi-
carea lor. Ne putem convinge analizând textul de lege de la art.173.1 CP al Republicii Turk –
menistan [198]: „Diversiunea, adică acțiunile orientate spre exterminarea oamenilor, spre
cauzarea daunelor sănătății acestora, spre distrugerea sau deteriora rea proprietății cu scopul
destabilizării activității organelor de stat sau situației social -politice ori subminării economiei
sau capacității de apărare a Turkmenistanului ”.
După diversitatea modalităților normative alternative ale acțiunii prejudiciabile examinate,
cel mai avansat model incrimi nator în contextul statelor CSI îl considerăm cel consacrat în Codul
penal al Ucrainei [199, p.271 ]. Astfel, potrivit art.113, d iversiunea presupune: „Săvârșirea cu
scopul slăbirii statului a exploziilor, a incendii lor sau a altor ac țiuni care sunt îndreptate spre
nimicirea în masă a oamenilor, spre cauzarea vătămărilor corporale sau a altui prejudiciu adus
sănătă ții, spre distrugerea sau deteriorarea obiectelor care au importan ță prioritară pentru

134
popula ție și capac itatea de apărare, precum și săvâr șirea cu acela și scop a ac țiunilor îndreptate
spre poluarea radioactivă, otrăvirea în masă, răspândirea epidemii lor, a epizootilor sau a
epifitiilor” .
Făcând o paralelă cu celelalte norme ce incriminează fapta de diversiu ne, remarcăm că
niciun alt legiuitor nu a desemnat expres modalitățe normative ale acțiunii prejudiciabile mani –
festate prin: acțiuni îndreptate spre poluarea radioactivă sau spre răspândirea epifitiilor . De
asemenea, o bservăm că , reieșind din semnele cons titutive obiective, această faptă infrac țională
are multe în comun și cu unele incriminări întâlnite în Titlu l XV „Infrac țiuni contra autorită ții
organelor puterii de stat, organelor de administrare locală și a organiza țiilor cetă țenilor” din
Parte a Sepcia lă a Codului penal al Uc rainei. Printre altele , acest Titlu include câteva norme juri –
dico-penale de sine stătătotare care incriminează cauzarea prejudiciului bunurilor imobile sau
mobil e ce apar țin colaboratorilor organelor de drept, fuc ționarului de stat sau cetă țeanului care
își îndepline ște datoria obștească. Norme le juridico -penale men ționate sunt î ncorporate în urmă –
toarele articole: distrugerea sau deteriorarea inten ționată a bunurilor ce aparțin colaboratorului
organelor de drept (art.347 CP al Uc rainei); distrugerea sau deteriorarea inten ționată a bunurilor
ce aparțin funcționarului de stat sau cetă țeanului care î și îndep linește datoria obștească (art.352
CP al Uc rainei). Trebuie să recunoa ștem că aceste prevederi legislative nu sunt cunoscute legis –
lației penale a Republicii Moldova și celei a României , legiuitorul limitându -se doar la elabora –
rea unui cadru incriminator general (art.197 CP RM , respectiv , art.253 -254 CP al României ) fără
a institui un regim special de protec ție a bunurilor, fie mobi le, fie imobile , a unor persoane ce se
bucură de o protec ție juridico -penală specială în legătura cu îndeplinirea unor func ții publice sau
obștești. Nu este exclus ca anume prin astfel de atentate să fie materializată infrac țiunea acte de
diversiune. Deși art.113 CP al Ucrainei este singular în planul desemnării poluării radioactive
sau răspândirii epifi tiilor ca modalită ți normative ale faptei prejudiciabile de diversiune, nu
accedem la acest model legislativ, întrucât am demonstrat , cu ocazia cercetării l aturii obiective ,
că și în cazul art.343 CP RM , și în cazul art.403 CP al României, aceste manifestări
prejudiciabile constituie parte integrantă a altor activită ți, altele decât explozia și incendierea.
Referindu -ne la particularitățile semnelor subiectiv e ale infracțiunii de diversiune,
remarcăm că doar în le gea penală a Republicii Belarus legiuitorul operează cu un scop special
unic, și anume: cauzarea daunelor securității economice și capacității de apărare a Republicii
Belarus (art.360.1 ). În celelalte state ale CSI legiuitorul a consacrat două scopuri interdepen –
dente : unul principal și altul subsidiar . Astfel, în acord cu art.281 CP FR, cu art.298 CP al
Republicii Kârgâz tan [187], cu art.309 CP al Republicii Tadjikistan [197] și cu art.281 .1 CP al
Republicii Azerbaidjan , scopul subsidiar al diversiunii constă , alternativ , în distrugerea sau

135
deteriorarea unor bu nuri enumerate expemplificativ în textele de lege. Potrivit art.161 CP al
Republicii Uzbekistan [193], art.173.1 CP al Republicii Turkmenistan , art.171 CP al Republicii
Kazahstan, art.30 3 CP al Republicii Armenia și art.113 CP al Ucrainei, pe lângă scopul distru –
gerii s au deteriorării unor bunuri mai apare și scopul exterminării în masă a oamenilor, cauzării
daunelor sănătății acestora .
În legea penală a acestor state scopul special al i nfracțiunii de diversiune este diferit, după
cum urmează:
– subminarea securită ții economice (economiei) și/sau capacită ții de apărare a statului
(art.281 CP FR, art.173.1 CP al Republicii Turkmenistan, art.281.1 CP al Republicii Azerbai –
djan, art.171 CP al Republicii Kazahstan , art.360.1 CP al Republicii Belarus , art.173.1 CP al
Republicii Turkmenistan, art.298 CP al Republicii Kârgâz tan și art.309 CP al Republicii Tadji –
kistan );
– slăbirea statului (art.303 CP al Republicii Armenia , art.113 CP al Ucrainei);
– destabilizarea activității organel or de stat sau situației social -politice a statului
(art.173.1 CP al Rep ublicii Turkmenistan, art.298 CP al Republicii Kârgâztan, art.161 CP al
Republicii Uzbekistan ).
Într-un alt registru , prezintă interes pentru studiul comparativ întreprins prototipul normei
ce incriminează diversiunea în cele patru foste republici ale Uniunii Sovietice (Estonia, Letonia,
Lituania și Georgia), care nu fac parte din Comunitatea Statelor Independente.
În statele baltice actele de diversi une nu apar sub forma unei incrim inări distincte. De
remarcat că în Codul penal al Letoniei fapta de terorism este formulat ă în maniera în care practic
semnele laturii o biective și subiective descrise coincid cu semnele actelor de diversiune inserate
la art.343 CP RM. La concret, po trivit ali n.(1) art.88 CP al Letoniei [188], terorismul presupune
„provocarea de explozii, incendii sau a altor acțiuni intenționate îndreptate spre exterminarea
oamenilor, distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor , instalațiilor, co nductelor de petrol sau
gaze, liniilor de electricitate, căi lor și mijloace lor de comunicație, rețele lor de telecomunicație
sau a altor bunuri, cu scopul cauzării daunelor Republicii Letone sau locuitorilor săi, precum și
comiterea în același scop a otrăvirilor în masă ori răspândirea de epidemii s au epizootii ”.
În Codul penal al Georgiei [191] corespondentul infracțiunii de acte de diversiune este
art.318 – „Sabotajul ”, presupunând două variante -tip și o variantă agravantă. Prima variantă -tip
a sabotajului vizează „împiedicarea funcți onării normale a întreprinderilor de stat sau a altor
întreprinderi, instituții sau organizații ori servicii, în scopul slăbirii Georgiei ”. Cea de -a doua
variantă -tip presupune „deteriorarea, scoaterea din funcțiune sau distrugerea, în scopul slăbirii
Geor giei, a întreprinderilor, mijloacelor de transport, mijloacelor de comunicație sau de infor –

136
mare în masă, a căilor de comunicație, a instalațiilor, echipamentelor, documentelor, materiei
prime strategice, materialelor sau produselor în proporții mari, prec um și a obiectelor indispen –
sabile funcționării normale a instituțiilor și organizațiilor necesar vitale populației, menite să
protejeze ordinea ori siguranța publică sau având altă menire specială ”. La rândul său,
varianta agravată a infracțiunii de sabo taj implică „acțiunile prevăzute în aline atul 2 al pre –
zentului articol, săvârșite prin explozie, incendiere sau alt mijloc general periculos, precum și
scoaterea de sub control a energiei nucleare, răspândirea epidemiilor ori epizootiilor sau a
otrăvirilo r în masă ori comiterea altor acțiuni care au cauzat decesul persoanei sau daune
sănătății acesteia ”. Concluzia care se impune este că modelul incriminator al Georgie i prevăzut
la alin.(2) art.318 CP are multe puncte convergente cu art.403 CP al României , pe când varianta
agravată a sabotajului prevăzută la alin.(3) art.318 CP al Georgiei are unele puncte comune cu
art.343 CP RM.
În alt context, apare ca deosebit de actuală studierea experienței legislative a unor state
europene avansate privind aplicarea m ijloacelor juridico -penale de apărare a securității naționale.
Astfel, în Franța modelul de elevație juridică examinat îl găsim în Cartea a IV -a, secțiunea I
„Despre atentatele asupra intereselor fundamentale ale națiunii”, subsecțiunea IV – „Despre
sabota j” a Codului penal . În acord cu art.41 1-9 CP al Franței [143], sabotajul presupune
„distrugerea, deteriorarea sau sustragerea oricărui document, a echipamentului, construcției,
armam entului, instalației, aparatului, dispozitivului tehnic sau a sistemului d e prelucrare
automatizată a informației, precum și operarea dereglărilor de funcționare a acestuia, dacă
aceste acțiuni pot cauza daune intereselor fundamentale ale națiunii ; Acee ași acțiune comisă în
scopul de a sluji intereselor unui stat străin, unei în treprinderi sau organizații străine, precum și
unei întreprinderi sau organizații care se află sub control străin ”.
În Germania , reglementările penale în materia actelor de diversiune sunt mai numeroase
și mai diversificate. C onform prevederilor Codului pe nal al Germaniei [133, p.945 ], distingem
acte de sabotaj și forme ale activități i de sabotaj . Astfel, în Titlul I, Capitolul III al Părții Speciale
a Codului penal – „Punerea în pericol a regulilor democratice ale legii” – întâlnim două norme ce
supun puni bilității formele activități i de sabotaj (activități în calitate de agent în scopurile
sabotajului și sabotajul anticonstituțional). Astfel, în §87 Activitatea în calitate de agent în
scopurile sabotajului legiuitorul dispune :
(1) Cel care acționează la însăr cinarea guvernului sau al oricărei instituții ori organizații
din afara ariei teritoriale de aplicare a acestei legi săvârșește pregătirea actelor de sabotaj care
urmează a fi comise în aria de aplicare a acestei legi , dacă acesta :

137
1. manifestă pregătirea co miterii acestor acțiu ni la indicațiile uneia dintre entitățile
nominaliz ate;
2. colecteaz ă informații despre obiectele sabotaj ului;
3. produce, procură pentru sine sau o altă persoană, depozitează, transmite altuia sau
importă pe teritoriul ariei de aplicare a a cestei legi diferite mijloace pentru sabotaj;
4. construiește, deține sau inspectează depozite ori stocuri pentru obținerea mijloacelor
sabotaj ului sau pentru realizarea sabotaj ului;
5. trece instructajul pentru comiterea actelor de sabotaj sau oferă el însuși i nstructaj altor
persoane, ori
6. stabilește sau păstrează legătura cu un agent de sabotaj (numărul de la 1 până la 5) și
cu una dintre entitățile indicate și, prin aceasta , în mod deliberat sau intenționat acordă suport
și întreprinde eforturi necesare împotr iva existenței ori securității Republicii Federative
Germane sau împotriva principiilor constituționale ale acesteia .
De remarcat că legiuitorul german a prevăzut și o clauză de reducere a pedepsei pentru
infracțiunea descrisă, fiind întrucâtva asemănătoar e clauzei de la alin.(5) art.278 CP RM:
Instanța de judecată poate reduce din pedeapsa aplicată pentru comiterea unor astfel de acțiuni
în cazul în care persoana se autodenunță și dezvăluie informații despre entitatea din
însărcinarea căreia a acționat , în perioada când acțiunile de sabotaj încă ar putea fi prevenite
(alin.(3) §87 CP al Germaniei) .
Cea de -a doua infracțiune atribuită la categoria formelor activități i de sabotaj o întâlnim în
§88 Sabotajul anti constituțional :
(1) Orice persoană care, în calita te de organizator sau instigator , acționează în mod
individual, în afara activității comune a unui grup sau în interesele acestuia , contribuie
intenționat prin activitatea sa dăunătoare, în limitele ariei teritoriale de aplicare a acestei legi,
la scoatere a din funcțiune, în totalitate sau în parte , sau la imposibilitatea utilizării după
destinație a :
1. întreprinderi i sau instalației ce asigură populația cu servicii poștale sau de
comunicație ;
2. instalației de telecomunicaț ie de interes public ;
3. întreprinderi i sau instalați ei care aprovizionează p opulația cu apă, lumină, căldură sau
energie ori cu alte servicii de import anță vitală pentru existență ;
4. servici ului, instalației , dispozitiv ului sau a altor obiecte care în mod principal sau
predominant contribuie la si guranța sau ordinea publică,

138
și prin acestea intenționat acționează împotriva integrității sau securității Republicii
Federative Germane sau împotriva principiilor constituționale .
(2) Tentativa se pedesește.
În alt context , actele de sabotaj sunt expres enumerate în alin.(2) §87 CP al German iei, și
anume :
1) acțiuni care întrunesc elemente le constitutive ale unei a dintre infracțiunile prevăzute la
§109e (Sabotajul îndreptat împotriva mijloacelor de apărare ), §305 (Distrugerea construcțiilor),
§306-306c (Incendierea, incendierea gravă, incendierea deosebit de gravă, incendierea soldată cu
decesul persoanei ), §307 (Crearea pericolului exploziei, în cazul utilizării energiei nucleare ),
§308 (Provocarea exploziei periculoase ca efect al utilizării substanțelor explozive ), §309 (Abuz
de raze ionizate ), §313 (Crearea de circumstanțe legate de inundație) , §315 (Atentarea gravă
asupra activității transportului feroviar, maritim sau aerian) , §315b (Imixtiunea periculoasă în
circulația rutieră) , §316b (Încălcarea fun cționării întreprinderilor ce îndeplinesc activități de
interes public ), §316c alin.(1), pct .2 (Atentarea la traficul aerian sau maritim cu aplicarea armei
de foc sau încercarea de a realiza explozia sau incendierea ), §317 (Imixtiunea în funcționarea
insta lațiilor de telecomunicație ) sau §318 (Deteriorarea construcțiilor de importanță majoră ), și
2) alte acțiuni care obstrucționează sau împiedică activitatea întreprinderii, a cărei
funcționare este de importanță vitală pentru securitatea națională, protecț ia populației c ivile de
la pericolul de război sau pentru economia națională, prin distrugerea , deteriorarea ,
înlăturarea, modificarea sau aducerea în stare de neîntrebunințare a bunurilor necesare pentru
buna funcționare a întreprinderii ori prin privarea acesteia de energie .
Cea mai apropiată de legea penală a Republicii Moldova și de cea a României este norma
de incriminare ce vizează sabotajul îndreptat împotriva mijloacelor de apărare (alin.(1) §109e CP
al G erman iei). Potrivit acesteia, va fi imputată răspunderea penală pentru sabotaj îndreptat
împotriva mijloacelor de apărare celuia care ilegal distruge, deteriorează, modifică, aduce în
stare de neîntrebuințare ori înlătură mijlocul de apărare sau instalația ori dispozitivul care în mod
principal sau predominant contribuie la apărarea statului sau la ocrotirea populației ci vile de la
un pericol de război și prin aceasta cre ează pericol pentru securitatea Republicii Federative
Germane.
În continuarea cercetării noastre, vom aborda și unele aspecte ale răspunderii penale pentru
actele de diversiune în țările familiei common -law, în care izvor ul principal de drept constituie
precedentul judiciar, realitate care însă nu exclude existența dreptului statutar.
Bunăoară, în Statele Unite ale Americii , ca de alt fel și în unele state din sistemul
continental , categoria legislativă substitutivă actelor de diversiune este sabotajul. Alături de

139
trădarea de Patrie, spionaj și terorism, sabotajul constituie o categorie importan tă de infracțiuni
ale Dreptul ui Securită ții Naționale [132, p.373 ].
Capitolul 105 CP al SUA „Sabot ajul” con ține cinci prohibi ții de natură juridico -penală,
care se referă în mare măsură la imixtiuni pe timp de război, inclusiv:
(1) Interven ții asupra fortifica țiilor, asupra lo curilor de refugiu a l populației sau asupra
zonelor protectoare maritime (18 U.S.C. Sec.2152);
(2) Distrugerea bunurilor, clădirilor sau utilită ților de război (18 U.S.C. Sec.2153);
(3) Producerea defectuoasă a bunurilor, clădirilor sau utilită ților de război (18 U.S.C.
Sec.2154);
(4) Distr ugerea bunurilor, clădirilor sau utilită ților folosite la protec ția na țională (18
U.S.C. Sec.2155);
(5) Producerea defectuoasă a bunurilor, clădirilor sau utilită ților folosite la protec ția
națională (18 U.S.C. Sec.2156).
Ca atare, infrac țiunea de sabotaj își are origine a în activită țile din perioada de război
desfă șurate împotriva poten țialului militar al statului. Acest comportament a fost stigmatizat ca
unul ilicit nu doar de către legisla ția na țională , dar și de dreptul interna țional al conflictelor
armate, care nu acordă statut de prizonier de război spionilor sau persoanelor ce au comis
sabotaj. Mai mult, fapte ilicite de acest gen sunt supuse jurisdic ției militare penale interna ționale.
Alte statute (norme) din SUA cu conota ție juridico -penală care pot fi atribuite faptelor de
sabotaj includ și unele norme din Capitolul 65 „Infrac țiuni de cauzare cu rea -credin ță a preju –
diciului” care cuprin d următoarele sec țiuni: (1) 18 U.S.C. Sec.1362: Atacuri asupra liniilor,
stațiilor sau sistemelor de comunica ție; (2) 18 U.S.C. Sec.1363: Atacuri asupra clădirilor sau
proprietă ții în cadrul jurisdic ției speciale teritoriale sau maritime; (3) 18 U.S.C. Sec.1365: Falsi –
ficarea produselor de consum; (4) 18 U.S.C. Sec .1366: Distrugerea instalațiilor energetice; (5) 18
U.S.C . Sec.1367: Imixtiunea în func ționarea satelitului; (6) 18 U.S.C. Sec.1368: Cauzarea de
prejudiciu animalelor folosite în activitatea organelor de drept.
Totodată, printre statute de sine stătătoare care fac parte din grupul infrac țiunilor de sabotaj
putem numi și accident ul de cale ferată (18 U.S.C. Sec.1992), de zordini le în masă (18 U.C.S.
Sec.2101); sabotaj ul asupra instalațiilor nucleare sau de com bustibil.
În categoria fapte lor infrac ționale de sabotaj poate fi înscrisă și infrac țiunea prevăzută de
18 U.C.S. Sec. 2332f „Bombardarea locurilor de acces public, a edificii lor guvernamentale, a
sisteme lor de transportare publică și de asigurare a facilită ților de infrastructură” , fiind de fapt
o infrac țiune care apare și în Capitolul „Terorismul” din Titlul 18. Împreună , aceste fapte
acoperă activită ți îndreptate s pre subminarea infrastructurii Statelor Unite.

140
Totodată, există și o altă categorie de fapte prejudiciabile care constituie o categorie aparte
de infrac țiuni contra securită ții na ționale, și anume : distrugerea bunurilor sau a persoanelor
care contribuie la bună func ționare și la existen ța continuă a Guvernului Statelor Unite . Această
categori e de fapte infrac ționale include: 1) asasinări și 2) alte atentate asupra reprezentan ților
personalului guve rnamental , asupra instalațiilor , instrumentelor, echipamentului și asupra
infrastructurii vitale pentru popula ție. Cu toate că faptele specificate se referă la un singur gen
de infrac țiuni, care sunt adiacente celor enumerate supra , ele nu sunt puse sub un titlu comun
nici de către legiuitor în cadrul Codului, nici nu cad sub jurisdic ția comună a urmăririi penale a
Departamentului Justi ție SUA. Astfel de fapte, în opinia autorului E. Creegan, formează parte
componentă în ca drul tipologiei „Sabotajul” [132, p .339]. Autorul susține că toate aceste fapte
sunt orientate spre subminarea securității na ționale prin afectarea instrumentariului de menire
vitală și primordială pentru popula ție.
Majoritatea normelor juridice (statutelor) sunt plasate în Capitolele 18 și 84 (Atacuri
asupra personalului guvernamental) și în Capitolul 105 (Sabotaj ul), iar altele sunt repartizate în
Codul Statelor Unite (cum ar fi , spre exemplu, infrac țiunile ce presupun atacuri le asupra
instalațiilor guvernamentale). Fapte le infrac ționale de asasinare și răpire , care submină
autoritatea statutului , sunt cele mai răspândite forme de sabotaj. A șadar, Capitolul 18 con ține
doar un singur statut, 1 8 U.S.C. Sec.351, care supune punibilității asasinarea, răpirea sau orice
atac asupra reprezentantu lui Congresului, Cabinetului și al Curții Supreme . Totodată, Capitolul
84 con ține două norme juridico -penale, și anume: 18 U .S.C. Sec.1751 , care interzice a sasinarea,
răpirea și atentarea la Pre ședinte sau la personalul p reziden țial”, și 18 U.S.C. Sec.1752 , care
interzice imixtiunea sau încălcarea procedurii de securitate în clădirile și pe terenurile accesul la
care este restric ționat în interesele Pre ședintelui. În ansamblu, aceste statute juridico -penale
protejează s tatul, asigură păstra rea continuității guvernării. Asasinările, precum și tentativele de
asasinări, sunt cunoscute de -a lungul istoriei, având la bază atât motive politice, cât și personale
(nihilismul sau ideile fanatice ).
Trebuie de specificat că în legisla ția federală a Statelor Unite ale A mericii există multe alte
prevederi care incriminează fapte infrac ționale îndreptate împotriva securită ții na ționale,
împotriva persoanelor care locuiesc în Statel e Unite, asupra edificiilor, instalațiilor ce asigură
securitatea statului , inclusiv fapte de falsificare, de fraudare a pa șapoartelor, a documentelor
pentru imigrare, precum și de fraudare a altor documente guvernamentale. Această categorie de
infrac țiuni es te numită de către E.Creegan infrac țiuni „periferice” contra securită ții na ționale.
Autoru l subliniază că, de fapt, aceste infrac țiuni afectează func ționarea normală a Guvernulu i
SUA, precum și a instalațiilor guvernamentale, însă momentul -cheie este că legiuitorul american

141
pune accentul pe caracterul distructiv al acestor fapte infrac ționale; prin ur mare , prin săvârșirea
lor nu întotdeauna se urmăre ște scopul subminării securită ții naționale [132, p.402 ].
Prezintă interes pentru studiul nostru tratamentul penal pentru actele de diversiune în unele
state din SUA. Astfel, î n conformitate cu preve derile Sec țiunii „Rebeliune și Sabotaj” din Codul
statulu i Texas (SUA) [142], se disting trei infrac țiuni: Sec.557.001. Rebeliunea; Sec.557.011.
Sabotajul; Sec.557.012. Sabotajul capital .
Sabotajul este imputat persoanei care acționează cu inten ția de a pr ejudicia St atele Unite,
acest stat (Texas) sau orice edificiu sau proprietate folosită pentru apărarea na țională, sabotează
sau încearcă să saboteze orice proprietate sau edif iciu folosit sau destinat a fi folosit pentru
apărarea na țională. În sensul acest ei sec țiuni, infrac țiunea constituie o felonie și se pedepse ște cu
priva țiune de libertate în diviziunea institu țională a Departamentului Justi ție Criminală a s tatului
Texas pe un termen care nu va fi mai mic de doi ani și nu va depă și 20 de ani. Dacă
comp ortamentul persoanei constituie o infrac țiune în sensul prezentei sec țiuni, atunci în cazul în
care ace eași faptă constituie o infrac țiune și în baza altor legi, făptuitorul poate fi urmărit penal
în baza ambelor sec țiuni. În sensul subsec.(d) Sec.557.011 , sabotajul semnifică deteriora rea sau
distruge rea proprietății în mod inten ționat și cu rea -voință.
Sabotajul capital presupune fapta persoanei care acționează în sensul Sec țiunii 577.011(a)
„Sabotajul” și acest sabotaj sau tentativa de sabotaj cauzează de cesul unui individ. Infrac țiunea ,
în sensul prezentei sec țiuni, este pedesită cu: pedeapsa capitală sau cu priva țiune de libertate în
diviziunea institu țională a Departamentului Justi ție Criminală a s tatului Texas: închisoare pe
viață sau priva țiune de lib ertate pe un termen care nu poate fi mai mic de doi ani. Dacă
comportamentul persoanei constituie o infrac țiune în sensul prezentei sec țiuni și dacă aceeași
faptă constituie o infrac țiune și în baza altor legi, făptuitorul poate fi urmărit penal în baza
ambelor sec țiuni.
În conformitate cu prevederile Codului penal Wisconsin (SUA ) [135], fapta infrac țională
de sabotaj este î ncorpo rată doar într -o singură normă – art.946.02 , al cărei conținut este
următorul :
(1) Orice persoană este vinovat ă de felonia de Clasa F dacă comite una din următoarele
fapte:
(a) în mod inten ționat prejudiciază, intervine sau se implică în orice proprietate, când
există temei rezonabil de a considera că actul acestei persoane va împiedica, va tergiversa sau
va înceta urmărirea ac țiunilor de r ăzboi sau militare ori pregătirea ac țiunilor de apărare, de
război sau milita re ale Statelor Unite sau ale aliaților săi, ori

142
(b) în mod inten ționat confec ționează un obiect defectat sau , în cadrul inspec ției, omite să
noteze că acest obiect are defecte, când există temei rezonabil de a considera că acest obiect
este destinat pentru a fi folosit în urmărirea ac țiunilor de război sau militare ori în pregătirea
acțiunilor de apărare, de război sau milita re ale Statelor Unite sau ale aliaților săi;
(2) Nicio prevedere din ace astă sec țiune nu este consacrată cu scopul de a pr ejudicia,
distruge sau afecta drepturile angaja ților și ale reprezentan ților acestora la autoorganizare, la
formarea, la unirea sau la asistarea organiza țiilor de muncă, la grevă, la în țelegeri cole ctive
prin intermediul reprezentan ților ale și de către lucrători, sau dr eptul la angajare în activită ți
comune în scopul înțelegerii colective sau pentru altă protec ție și asisten ță reciprocă în
confor mitate cu statute le Statului W isconsin sau federale car e reglementează raporturi juridice
de muncă.
Tentativa de sabotaj include atât ac țiuni directe de violen ță, cât și indirecte , săvâr șite cu
scopul de a crea întreruperi și impedimente ce se manifestă în stoparea activită ții întreprinderii,
conduce la scăde rea produc ției și la demoralizarea muncitorilor. Printre scopurile sabotajului se
identifică prejudicierea adusă: resurselor naturale , materiei prime, clădirilor, ma șinilor, uneltelor,
echipamentului și obiectelor materiale suplimentare.
Metode le de comite re a sabotajului sunt din tre cele mai diverse: folosirea substan țelor
chimice, a materialelor abrazive sau a altor corpuri străine pentru a prejudicia detalii sau ma șini
în întregime. Pentru a atinge scopul sabotajului pot fi folosite bombe și explozii de gaz. În alte
cazuri, sabotajul poate fi comis prin metoda distrugerii sau deteriorării bunurilor aflate în tranz it
sau în depozit, spre exemplu: prejudiciu cauzat trenurilor, navelor și stocurilor de mărfuri de
primă necesitate. Totodată, în practică o for mă de sine stătătotare de sabotaj poate fi asamblarea
defectuoasă a obiectelor, distrugerea produselor alimentare, sustragerile și alte metode de
cauzare a prejudiciului sta țiilor de energie elect rică, apeductelor și căilor de comunica ții. Pot fi
întâlnite și cazuri de otrăvire sau violen ță fizică asupra personalului acestor întreprinderi,
institu ții și organiza ții. În practica organelor de investigare a cazurilor de sabotaj s -a ajuns la
concuzia că deseori fapte le infrac ționale de sabotaj sunt mascate cu m ăiestrie într -un caz for tuit,
sunt gândite din timp și înscenate în a șa mod ca oricare persoană rezonabilă să nu aibă dubii
referitor la caracterul întâmplato r al incidentului, spre exemplu: arderea lentă a țigării aruncate
aprins e într -o ladă cu gunoi va oferi făptuitorului timp supliment ar pentru evadarea de la locul
comiterii faptei. În acest re gistru, autorul american J. E. Lockwood a eviden țiat că sabotajul prin
incendiere reprezintă una din tre forme le de sine stătătoare ale prejudicierii sau distrugeri i
proprietă ții. La momentul actual , organele de drept și agențiile de securitate ale SUA încearcă să
înlăture și să prevină pe viitor această categorie de crime. Încă în anul 1954, autorul citat a

143
atenționat autorită țile că în fiecare caz de investigare a cauzelor de incendiere trebuie să fie
verificată versiunea sabotajului [139, p.340 ].
Referitor la interconexiunea dintre sabotaj și incendiere, J.E. Lockwood a relatat urmă –
toarele: „Incendierea, adică apri nderea focului săvâr șită cu rea -voință și în mod i ntenționat,
este doar unul din multiple le procedee prin care poate fi comis sabotajul, când ac țiunile
infractorului sunt îndreptate spre distrugerea proprietă ții. Deja se realizează pe deplin că atât
incendierea, cât și sabotajul sunt recunoscute cele mai de urgen ță, prioritare și importante
cauze , care necesită coordonare și colaborare maximă între organele de investigare civile și
militare” [135].
În conformitate cu Codul penal al Canad ei [127], fapta de sabotaj este incriminată într-o
singură normă, și a nume – în art.52, având următorul conținut :
(1) Orice persoană care comite un act interzis cu scopul de a prejudicia :
a) siguran ța, securitatea sau protec ția statului Canada; sau
b) siguran ța sau securitatea for țelor maritime, armate sau aerien e ale oricărui stat d ecât
statul C anada, care se află în mod legitim în Canada ,
este vinovat ă de săvâr șirea unei infrac țiuni de acuzare publică și este supus ă închisorii pe
un termen care nu poate depă și zece ani.
(2) În sensul acestei sec țiuni, „actul interzis” semnifică o ac țiune sau o omisiune care :
a) afecte ază eficacitatea activității sau împiedică activitatea unei nave, a unui vehicol, a
unei nave aeriene, a unei ma șini, a unui aparat sau a unui alt obiect; sau
b) cauzează pierderea proprietă ții, indiferent de apartenen ța acesteia , prin deteriorarea
sau distrugerea acestei proprietă ți.
(3) Persoana nu se consideră că a comis actul interzis în sensul prezentei sec țiuni în
următoarele cazuri:
a) persoana încetează lucru l, fiind rezultatu l inac țiunii ce decur ge din lipsa acord ului
dintre an gajator și această persoană în materia ce ține de angajarea acesteia în câmpul muncii;
b) persoana încetează lucru l, ca fiind rezultatu l inac țiunii manifestate de angajatorul și
agentul pentru negocieri care ac ționează din partea lui în materia ce ține de ang ajarea acesteia
în câmpul muncii;
c) persoana încetează lucru l, ca fiind rezultatu l participării împreună cu al ți lucrători în
activitatea de protec ție rezonabilă necesară lucrători lor.
(4) Persoana nu se consideră că a comis actul interzis în sensul prezentei se cțiuni doar în
cazul în care aceasta se porne ște sp re sau se află alături de construcția sau locul destinat în
exclusivitate ob ținerii sau comunicării unei informa ții.

144
Conform Codului penal al Australiei [134], fapta infrac țională de sab otaj face parte din
Capitolul 4 intitulat „Daune aduse proprietății și infracțiunile în sfera computerizată ”, la concret
– fiind prevăzută în Partea 4.3 „Sabotajul ”. Conținutul constitutiv propriu -zis al infracțiunii de
sabotaj (art.423 ) vizează:
(1) Persoana comite o infrac țiune dacă –
a) cauzează prejudiciu unei construcții publice prin comiterea unei infracțiuni contr a
proprietății sau prin comiterea unei activități computerizate neautorizate; și
b) intenționează să cauzeze –
i. întreruperea majoră a funcțiilor guvernamentale ; sau
ii. întreruperea majoră a funcției de utilizare a servicilor publice; sau
iii. pierderi economice majore.
(2) Pentru înlăturarea oricăror dubii , persoana nu comite infracțiunea în sensul acestei
secțiuni numai în cazul în care aceasta participă la u n protest, o grevă sau la un lock -out.
În sensul acestei incriminări, în conformitate cu art. 422 „Definiți i”, pct.4.3, prejudiciul
cauzat construcțiilor publice desemnează: (a) prejudiciul cauzat construcției în întregime sau în
parte sau (b) întreruperea utilizării sau funcționării construcțiilor . Prin construcție publică se
subînțelege unul din următoarele obiecte , indiferent de administrarea lor – publică sau privată:
(a) construcție guvernamentală, inclusiv edificii folosite de angajații guvernului pentru
îndeplinirea îndătoriilor oficiale;
(b) construcție de infras tructură publică, inclusiv o instalație de aprovizionare cu apă,
canalizare, energie electrică, combustibil, rețele de comunicare sau alte servicii oferite
publicului;
(c) sistemul public de informare, in clusiv sistemul folosit la generarea, transmisiunea,
recepționarea, păstrarea (stocarea) sau un alt proces de comunicare electronică;
(d) instalații de transport public, inclusiv un vehicol folosit pentru transportarea
oamenilor și a bunurilor;
(e) locul public, inclusiv orice clădiri, teritorii sau apă deschise pentru publicul larg.
Funcționare a neautorizată a calculatorului desemnează oric are din următoarele forme:
(a) accesul neautorizat la stocul de date într -un calculator r;
(b) modificarea neautorizată a stocului de date într -un calculator;
(c) deteriorarea neautorizată a comunicării electronice transmise prin intermediul unui
calculator .

145
Cu titlu de noutate absolută, în Codul penal al Australiei este supusă răspunderii penale și
fapta de amenințare cu comiterea infracțiu nii de sabotaj. Potrivit art.424 – „Amenințarea cu
sabotajul ”:
(1) Persoana comite o infracțiune dacă –
(a) în mod intenționat formulează unei alte persoane amenințarea de a cauza prejudiciu
unei construcții publice prin comiterea unei infracțiuni contr a prop rietății sau prin comiterea
unei activități computerizate neautorizate; și
(b) intenț ionează să creeze temere unei alte persoane în sensul că amenințarea va fi
înfăptuită și va cauza:
i. întreruperea majoră a funcțiilor guvernamentale; sau
ii. întreruperea majoră a funcției de utilizare a servicilor publice; sau
iii. pierderi economice majore.
(2) Pentru înlătura rea oricăror dubii , persoana nu comite infracțiunea prevăzută în
această secțiune numai dacă aceasta intenționează să amenințe sau amenință cu participarea la
protest, grevă sau la un lock -out.
(3) În cadrul urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii în sensul acestei secțiuni nu
este necesar a demonstra că persoana amenințată a fost într -adevăr înfricoșată de faptul că
amenințarea va fi înfăptuită.
(4) În sen sul acestei secțiuni –
(a) amenințarea unei persoane include amenințarea adresată unui grup de persoane; și
(b) temerea precum că amenințare a va fi înfăptuită include frica că această amenințare va
fi executată.
Cercetarea aspectelor comparative pe orizontală în materia actelor de diversiune ar fi
nedesăvârșită dacă nu am lua în vizor și unele reglementări ce aparțin sistemului de drept tip
„hibrid ”. Importanță pentru studiul nostru prezintă activitățile diversioniste reprimate în legislația
penală a statului Zimbabwe. Aceasta întrucât în acest stat modelul elevat de reprimare a actelor
de diversiune se deosebește de cele precedente și con ține anumite idei noi, poliforme, necu nos-
cute nici unui alt stat.
Ab initio, reiterăm că este greu a include sistemul juridic al Zimbabwe într-un anume mare
sistem de drept – fie el cel „continental” roma no-germanic, fie cel „insular” common -law.
Aceasta deoarece teritoriul acestui stat a aparținut în diferite perioade istorice fie coroanei
engleze, fie altor puteri coloniale care au influențat specificul sistemului de drept. Astfel, în
Zimbabwe dreptul romano -olandez a fost adus de către buri, fermieri, coloniști olandezi și a
supraviețuit nu doar epocii în care formațiunea statală era colonie britanică, dar și ulterior , când

146
și-a dobândit independența. Sistemul de drept s-a îmbogățit în permanență fiind influențat de
common -law. În aceste circumstanțe, normele incriminatorii ce se prezintă în formă codificată se
caracterizează printr -o factură profesională înaltă, fiind reflecția unei masive receptări a dreptului
britanic cu reminiscențe ale dreptul ui romano -olandez. Astfel, s-a creat în felul acesta o legislație
eterogenă, a cărei izvoare sunt, pe de o parte , dreptul roman, iar pe de alta – common -law.
În alt context, în Codul pe nal al Zimbabwe [136] nu există o divizare în P arte Generală și
Parte S pecială. Gradarea se face pe capitole, iar în Capitolul II (Elementele răspunderii penale)
sunt incluse patru păr ți: Partea I (Capacitatea criminală); Partea II (Conduita criminală); Partea
III (Stări psihice); Partea IV (Probarea răspunderii penale).
Capitolul III „Infrac țiuni contra s tatului” cuprinde următoarele articole: interpretarea Capi –
tolului III (secțiunea 19); trădarea ( secțiunea 20), tăinuirea trădării ( secțiunea 21); submina rea
guvernului constitu țional ( secțiunea 22); rebeliunea, banditismul, sabotajul sau terorismul ( secți-
unea 23); recrutarea sau antrenarea rebelilor, bandi ților, saboto rilor sau terori știlor ( secțiunea
24); participarea la instruire în calitate de rebel, bandit, saboto r sau terorist ( secțiunea 25);
aprovizionarea rebelilor, bandi ților, saboto rilor sau a terori știlor cu armament ( art.26); posesia de
arme cu scopul comiterii rebeliunii, banditismului, sabotajului sau terorismului ( secțiunea 27);
posesia armel or periculoase ( secțiunea 28); acordarea refugiului, tăinuirea sau neprezentarea
raportul ui despre rebel, bandit, saboto r sau terorist ( secțiunea 29); cauzarea ne loialită ții între
forțele poli țienești sau f orțele de protec ție (secțiunea 30); public area sau comunicarea afirma –
țiilor false ce prejudiciază Statul (secțiunea 31); posesia ilegală sau purtatea uniformei de camuf –
lare ( secțiunea 32); subminarea autorită ții sau insultarea Pre ședintelui ( secțiunea 33); împuter –
nicirile procurorului general în cadrul urmăririi pena le a infrac țiunilor prevăzute în Capitolul III
(secțiunea 34).
O concepție apropiată de cea a legiuitorului român și a celui basarabean în privința
incrimi nării actelor de diversiune găsim în secțiunea 23. Rebeliunea, banditismul, sabotajul sau
terorismul având următorul conținut:
(1) Orice persoană care , în scopurile de :
a) cauzare sau provocare a insurec ției în Zimbabwe;
b) provocare de rez istență Guvernului sau for țelor de protec ție sau oricărei agen ții statale
de drept;
c) alterare forțată a legilo r sau a politicii guvernamentale,
comite orice act asociat de folosire sau amenin țare cu folosire a armei inten ționat sau
conștientizând că există riscul real sau posibilitatea săvâr șirii unor a din următoarele fapte:
(i) omorul sau vătămarea oricărei persoane;

147
(ii) deteriorarea sau distrugerea proprietă ții;
(iii) cauzar ea de pierder i financiare substan țiale oricărei persoane;
(iv) obstruc ționarea sau punerea î n pericol a traficului liber în Zimbabwe pe pământ sau
pe apă ori în aer;
(v) întreruperea sau imixtiunea în activitate a unui serviciu esen țial,
va fi vinovată de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism , indiferent d e faptul dacă
scopul a fost atins sau nu și va responsabil ă –
A. în cazul în care actul rebeliunii, banditismului, sabotaju lui sau terorismului a condus la
decesul unei persoane – persoana va fi condamnată la închisoare pe via ță;
B. în celelalte cazuri – persoana va fi condamnată la deten țiune pe via ță sau pe o perioadă
mai scurtă.
(2) Pentru înlăturarea oricăror dubii, se declară că , în cazul în care actul de rebeliu ne,
banditism, sabotaj sau terorism nu rezultă în una din consecin țele indicate la subparagrafe le (i)-
(v) din Subsec țiunea (1), autoritatea competentă de acuzare va urmări persoana pentru tentativa
de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism.
Întrucât le giuitorul utilizează o t erminologie proprie, nu putem trece cu vederea conținutul
legislativ al unor noțiuni. Spre exemplu , în secțiunea 19. Interpretarea Capitolului III regăsim
cinci noțiuni cu impact direct asupra faptei prejudiciabile de rebeliune, ba nditism, sabotaj sau
terorism. Astfel, „actul de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism” semnifică orice act ce
constă în: (i) omorul sau vătămarea oricărei persoane; (ii) deteriorarea sau distrugerea proprie –
tății; (iii) cauzar ea de pierder i financiar e substan țiale oricărei persoane; (iv) obstruc ționarea sau
punerea în pericol a traficului liber din Zimbabwe pe pământ sau pe apă ori în aer; (v) între –
ruperea sau imixtiunea în activitatea unui serviciu esen țial, cu scopul – (a) cauzării sau provo –
cării insurec ției în Zimbabwe; (b) provocării de rez istență Guvernului ori for țelor de protec ție
sau oricărei agen ții statale de drept sau (c) alterării forțate a legilor sau a politicii guverna –
mentale. Prin „serviciu esențial” se înțelege : (a) orice serviciu l egat de generarea, a provi –
zionarea sau distribuirea energiei electrice; sau (b) orice bri gadă de pompieri sau serviciul de
pompieri; sau (c) orice serviciu de sănătate, spitalizare sau ambulan ță; sau (d) orice serviciu legat
de producere a, aprovizionare a, furnizare a sau distribuire a carburan ților; sau (e) orice serviciu
legat de aprovizionare a cu apă sau distribuire a apei; sau (f) orice s erviciu de comunicare; sau
(g) orice serviciu de transportare; (h) orice serviciu sau ocupa ție, a căror întrerupere poate pune
în pericol via ța, sănătatea sau siguran ța popula ției în întregime sau în parte, serviciul pe care
ministrul îl poate declara printr -un a ct separat că are o importanță esențială. La rândul său,
„rebel ul, bandit ul, sabo torul sau terorist ul” desemenaz ă o persoană care – (a) se pregăte ște să

148
comită sau comite ori deja a comis un act de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism; sau (b) a
asistat la cursuri sau a fost supus instructajului.
„Materialul ofensiv” desemnează orice substan ță, material sau b un de natură inflamabilă,
periculoasă, dăunătoare sau distrugătoare, aptă să cauzeze moartea sau să prejudicieze sănătatea
persoanelor, inclusiv: a) substan țele explozive, precum și ingredientele acestora; b) toate tipuri le
de focos (fuzant, instantaneu, c u pulbere etc.) folosit pentru completarea explozivelor; c)
detonatoare le; d) detalii le dotate cu mecanism cu ceas; e) stimulătoare le de materi ale explozive
cu sârmă; f) acizi concentra ți sau al ți acizi dăunători; g) muni ții; h) agen ți biologici sau chimic i
folosi ți pe timp de război; i) orice altă substan ță, material sau bun declarat de către ministru
printr-un document că este unul ofensiv. Și, în ultimă instanță, prin „armament” se înțelege una
din următoarele forme ale materialului ofensiv: a) artilerie de toate tipurile; b) armă de foc sau
alt aparat de descărcare a gloan țelor sau altor tipuri de proiectile care sunt destinate pentru
nimicire, fie solide, explozive sau de difuzare a gazelor; c) aruncător de flăcări; d) un exploziv ,
indiferent de faptul dacă este confec ționat în formă de bombă, grenadă sau obiecte similare de
aruncare sau parte componentă a acestora, care poate fi folosit de sine stătăto r sau prin inter –
mediul armei de foc, inclusiv un focos, un detonator s au o parte integrantă a acestora ; e) agen ți
biologici sau chimici folosi ți pe timp de război; f) orice alt material ofensiv declarat de către
ministru printr -un document că este unul ofensiv.
Cu titlu de novație absolută, doar în Codul penal al Zimbabwe întâlnim incrimin ări de tip
nomen iuris, constituind în esență forme ale participației calificate. La acestea se referă:
Primo: Secțiunea 24. Recrutarea sau antrenarea rebelilor, bandi ților, saboto rilor sau
terori știlor
Orice persoană care în mod inten ționat: (a) recrutează, asistă sau înc urajează oricare altă
persoană pentru a se conforma antrenării în limitele sau în afara Zimbabwe cu scopul de a
comite ulterior orice act de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism în Zimbabwe; sau (b)
acordă instruirea oricărei persoane în limitele sau în afara Zimbabwe, cu scopul de a comite
ulterior orice act de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism în Zimbabwe, va fi vinovat ă de
recrutarea sau antren area unui rebel, bandit, saboto r sau terorist și va fi condamnat ă la
deten țiunea pe via ță sau pe o perioadă mai scurtă ;
Secundo: Secțiunea 26. Aprovizionarea rebelilor, bandi ților, saboto rilor sau a terori ști-
lor cu armament
Orice persoană care în limitele sau în afara Zimbabwe aprovizionează cu ar mament un
rebel, bandit, saboto r sau terorist, cunoscâ nd că acest armament va fi folosit pentru săvâr șirea
unui act de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism, sau realizând că există un risc ori

149
posibilitate reală că acest armament va fi folosit în acest mod – va fi vinovat ă în aprovizionarea
rebelilor, b andiților, saboto rilor sau a terori știlor cu armament și va fi pedepsit ă cu deten țiune
pe via ță sau pe o perioadă mai mică.
Tertio : Secțiunea 29. Acordarea refugiului, tăinuirea sau neprezentarea raportul ui
despre rebel, bandit, saboto r sau terorist
(1) Orice persoană care cunoa ște că o altă persoană este un rebel, bandit, saboto r sau
terorist, în mod inten ționat acordă refugiu sau tăinue ște o astf el de persoană, va fi vinovată de
acordarea de refugiu sau tăinui rea unui rebel, bandit, saboto r sau terorist și va fi supusă
pedepsei penale sub formă de amendă care nu va depă și nivelul doisprezece sau sub formă de
priva țiune de libertate pe un termen care nu va depă și zece ani, ori ambelor .
(2) Orice persoană căreia i -a devenit cunoscută prezen ța pe teritoriul Zimbabwe a unei
alte persoane, despre care această persoană știe că este un rebel, bandit, saboto r sau terorist, și
care –
a) nu prezintă un raport oficial în limitele termenului indicat în subsec țiunea (3) referitor
la faptul că această persoană se află în Zimbabwe, precum și orice altă informa ție pe care
această persoană este în stare să o furnizeze în legătură cu persoana respectivă, sau;
b) fiind interogat ă de către o persoană oficială , în mod inten ționat –
(i) omite sau refuză să divulge persoanei oficiale orice inform ație care este în puterea
acestei persoane să o presteze; sau
(ii) prestează informa ții false persoanei oficiale despre o astfel de persoană,
va fi vinovat ă de neprezentarea raportului despre un rebel, bandit, saboto r sau terori st și
va fi supus ă pedepsei sub formă de amendă care nu va depă și nivelul zece sau va fi supus ă
priva țiunii de libertate care nu va depă și termenul de cinci ani , ori ambelor .
(3) Persoana va furniza un raport în termenul indicat în paragraful (a) din Subsec țiunea
(2) în cel mai rezonabil tim p după ce această persoană a aflat despre prezen ța pe teritoriul
Zimbabwe a unei alte persoane, despre care această persoană știe că aceast a este un rebel,
bandit, saboto r sau terorist, și despre orice eveniment legat de această persoană timp de
șaptezeci și două d e ore din momentul aflării aces tor date.
(4) Pentru a evita careva dubii, se declară că persoana care –
(a) a comis un act de rebeliune, banditism, sabotaj sau terorism; sau
(b) a vizitat cursuri sau a fost supusă instruirii în sensul Subsec țiunii (1) a Sec țiunii 25,
pentru care ea a fost anterior condamnată sau gra țiată ori amnestiată , nu va fi p rivită ca rebel,
bandit, saboto r sau terorist.

150
Deși constituie o novelă incriminatoare fapta de r ecrutare sau antrenare a rebelilor, bandi –
ților, saboto rilor sau ter oriștilor (secțiunea 24 ), precum și de aprovizionare a rebelilor, bandi ților,
saboto rilor sau a terori știlor cu armament (secțiunea 26) sau de acordare a refugiului, de tăinuire
sau neprezentare a raportul ui despre rebel, bandit, saboto r sau terorist (secțiunea 29), considerăm
că receptarea acestor fapte, sub aspectul incriminării distincte a acestora în planul legii penale a
Republicii Moldova și al celei a României , este lipsită de temei. Aceasta întrucât f aptele
prevăzute în sec țiunea 24, 26 și 29 din Co dul penal al Zimbabwe constituie acte de instigare ori
complicitate care se regăsesc în institu ția participa ției sau constituie favorizarea făptuitorului . De
aceea, numitele activită ți infrac ționale vor genera răspunderea penală în baza art.47 sau, după
caz, art.48 și art.403 CP al României ori în baza art.269 CP al României , respectiv, în baza
alin.(4) sau alin.(5) art.42 și art.343 CP RM ori art.323 CP RM .
Și activitățile infracționale neconsumate sunt incriminate disti nct, apărând sub forma unei
infracțiuni fapt consumat. Astfel, secțiunea 25 și secțiunea 27 din Codul penal al Zimbabwe
incriminează pregătirea calificată, după cum urmează:
Primo: Secțiunea 25 . Participarea la instruire în ca litate de rebel, bandit, saboto r sau
terorist
(1) Orice persoană care vizitează sau se supune unui curs de instruire, în limitele sau în
afara Zimbabwe, în scopul pregătirii acesteia pentru comiterea unui act de rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism în Zimbabwe, va fi vinovat ă în instruirea ei în calitate de rebe l, ban dit,
saboto r sau terorist și va fi condamnat ă la deten țiune pe via ță sau pe o perioadă mai scurtă.
(2) În cazul în care se va demonstra în cadrul urmăririi penale a acestei infrac țiuni că
persoana acuzată a vizitat sau a fost supusă cursurilor de instruire, e fectul cărora era
pregătirea acestei persoane pentru comiterea ulterioară a actului de rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism în Zimbabwe, se va prezuma , până când nu se va demonstra contrariul , că
această persoană a comis această faptă în scopurile me nționate.
Secundo: Secțiunea 27. Posesia de armament destinat pentru rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism
(1) Orice persoană care are în posesia sa sau sub controlul său orice armament , cu
inten ția că acest armament va fi folosit pentru comiterea unui ac t de rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism, va fi vinovat ă pentru posesia de armament pentru rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism și va fi supus ă pedepsei sub formă de deten țiune pe via ță sau pe o perioadă
mai mică.
(2) Dacă pe parcursul urmăririi p enale pentru posesia de armament pentru rebeliune,
banditism, sabotaj sau terorism se va demonstra că:

151
(a) acuzatul a intrat în posesia ilegală a oricărui armament; și
(b) armamentul constă din orice armă, inclusiv arma de foc și muni ții –
(i) despre care s -a făcut referire în Sec țiunea 24 a Legii cu privire la arme de foc;
(ii) pentru procurarea, achizi ționarea sau posesia căruia acuzatul nu avea motive
rezonabile de bună -credin ță sau
(iii) făcea parte din obiecte , materiale ascunse (tăinuite) în așa cantitate, încât acest
arma ment nu poate fi recunoscut că este destinat pentru scopuri personale,
în acest caz, până când nu se va demonstra contrariul, se va prezuma că acuzatul a
posedat armamentul cu inten ția comiterii ulterioare a actului de rebeliune, banditism, sabotaj
sau ter orism.
(3) Persoana acuzată pentru posesia de armament destinat pentru rebeliune, banditism,
sabotaj sau terorism poate fi recunoscută vinovată de –
(a) încălcarea prevederilor Secției 4 din Legea cu privire la arma de foc; sau
(b) posesia de armă periculoasă .
Final izând trecerea în revistă a acestor modele unice pe care le găsim doar în legea penală
a Zimbabwe, considerăm că și de această dată nu există careva fundamente de receptare în nor –
me distincte a faptei de participare la instruire în calitate de diversionis t ori a fapt ei de posesie de
armament destinat pentru acte de diversiune . Aceasta deoarece numitele fapte sunt acoperite de
cadrul incriminator al României și de cel al Republicii Moldova. Prezintă importan ță remarca
potrivit căreia, în contextul legii pen ale a Republicii Moldova, fapta de participare la instruire în
calitate de diversionist va constitui o pregătire la infrac țiunea de diversiune, adică art.26 și
art.343 CP RM, pe când în co ntextul legii penale a României aceasta va constitui o tentativă la
actele de diversiune, întrucât , în acord cu alin.(2) art.412 CP al Român iei, fapta de participare la
instruire în calitate de diversionist va fi un caz particular de luare de măsuri în vederea comiterii
actelor de diversiune. De asemenea, nu găsim justific ată inserarea în legea penală a Republicii
Moldova a unei norme speciale în raport cu art.290 CP RM, ca re ar presupune posesia de arme
anume în scopul săvâr șirii actelor de diversiune. În definitivă, deosebirile care se impun dintre
incriminarea actelor de diversiune în legislația Republicii Moldova și în cea a României , pe de o
parte , și în legisla ția statului Zimbabwe, pe de altă parte, rezidă într -un principiu esen țial în
materie penală, confo rm căruia statul este liber să adopte măsuri penale necesare în vederea
prevenirii și combaterii infracțiunilor . Fiind un atribut exclusiv al fiecărui stat în parte, statul
cunoscând cel mai bine care sunt necesită țile de consolidare a securită ții sale interne și externe,
precum și m odalitățile cele mai adecvate prin care se poate asigur a realizarea acestor obiective,

152
dar ținând cont și de tradi țiile de formare a normelor și de relațiile sociale existente în societate ,
incriminarea actelor de diversiune nu se poate prezenta uniform în toate statele.

3.3. Concluzii l a Capitolul 3
Reieșind din cercetarea juridico -comparativă a actelor de diversiune: pe verticală
(delimitarea actelor de diversiune de unele infrac țiuni similare și solu ționarea în raport cu acestea
a problemei concursului de infrac țiuni sau a conflictului de calificări) și pe orizontală (studiul
răspunderii penale pentru actele de diversiune în legisla ția altor state), concluzionăm :
1) Atât în planul cadrului incrimi nator al Republicii Moldova, cât și în cel al României,
cea mai strânsă legătur ă cu actele de diversiune au actele de terorism; însă, dacă la stabilirea
corela ției dintre art.403 CP al României și lit.p) alin.(1) art.32 al Legii României nr.535/2004,
distingem un conflict între o calificare generală și una specială , atunci la stabilirea coraportulu i
dintre art.278 și art.343 CP RM nu se re ține niciunul dintre tipurile de concuren ță consacrate la
art.115 -118 CP RM .
2) În raport cu art.343 CP RM , constituie norme similare: infrac țiunile de distrugere sau de
deterioarare a unor categorii speciale de bunur i (art.136, art.2602, art.2603, lit.a) art.286, lit.c)
alin.(1) art. 2891, lit.d) alin.(1) art. 2892, lit.d) alin.(1) 2893 CP RM ), precum și infrac țiunile
denumite generic infrac țiuni de distrugere sau deteriorare de bunuri prin metode periculoase
(lit.a) al in.(2) art.197, alin.(2) art.232 CP RM), însă între ele nu se atestă o concuren ță de norme
în sensul art.115 -118 CP RM . Nu se re ține o asemenea concuren ță nici între art.343 CP RM , pe
de o parte , și art.135 sau lit.m) alin.(2) art.145 CP RM, pe de altă par te.
3) Realizarea efectivă a scopului subsidiar al infrac țiunii de diversiune prevăzute la art.343
CP RM , presup unând distrugerea sau deteriorarea bunurilor, va r eține un concurs de infrac țiuni
cu normele care subscriu aces te consecin țe infrac ționale, excep ție făcând acele infrac țiuni care se
realiz ează obligatoriu prin una din metodele: explozie sau incendiere, excep ție care se impune
din considerente de respectare a principiului non bis in idem . Tocmai această particularitate face
imposibil concursul de infr acțiuni dintre art.343 și alin.(2) art.232 CP RM, atunci când latura
obiectivă a infrac țiunii de diversiune este depă șită.
4) Deși art.403 CP al României, pe de o parte , și alin.(4) art.253, alin.(1) art.332 CP al
României, pe de altă parte , constituie simili tudini sub aspectul obiectului material și elementului
material, cardinal ă este divergen ța ce vizea ză pericolul care se impune ca e fect al activită ții
infrac ționale, motiv din care între aceste inf racțiuni și cea prevăzută la art.403 CP al României se
atestă un conflict de calificare „alternativ” . Dimpotrivă, între ar t.362 sau art.363 CP al R omân iei,

153
pe de o parte , și art. 403 CP al R omân iei, pe de altă parte, se atestă un conflict între o calificare
generală și una specială .
5) Infrac țiunea prevăzută la art.34 3 CP RM , pe de o parte , și infrac țiunile prevăzute la
alin.(2) art.285, alin.(1) art.292, lit.a) alin.(2) art.2951 și la lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM, pe de
altă parte, presupun o identitate sub aspectul laturii obiective, însă pe fundalul faptului că ac tele
de diversiune reprezintă cazuri particulare a le infracțiunilor prevăzute la alin.(2) art.285, alin.(1)
art.292, lit.a) alin.(2) art.2951 și la lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM , ultimele constituie norme
generale în raport cu art.343 CP RM și, pe cale de consecin ță, doar art.343 CP RM se va re ține la
încadrare.
6) Deoarece actele de diversiune incriminate la art.343 CP RM pot să se manifeste prin
răspândirea bolilor epidemice, poluarea aerul ui sau poluarea apei, art.215, art.229 și art.230 CP
RM constituie n orme similare actelor de diversiune, însă diferen țele de ordin subiectiv exclud o
anumită concuren ță de norme, dar deopotrivă și un concurs ideal de infrac țiuni.
7) În ce privește termenul „diversiunea” , acesta s-a păstrat doar în legisla țiile penale ale
statelor CSI ca o denumire rudimentară datorată apartenen ței la Uniunea Sovietică sau la lagăr ul
socialist.
8) Răspunderea penală pentru fapta prejudiciabilă, analogică actelor de diversiune, în
legislația penală a statelor europene ce aparțin sistemului contine ntal, a statelor din sistemul
common -law și din sistemul mixt se realizează prin intermediul incriminării actelor de sabotaj –
categor ie substitutiv ă asemănătoare actelor de diversiune, nu însă identic ă.
9) În unele state baltice, precum Letonia, legiuitorul nu a incriminat distinct fapta de diver –
siune, într ucât infracțiunea de terorism este formulată în maniera în care semnele laturii obiective
și subiective descrise practic coincid cu semnele infracțiunii analogice de la art.343 CP RM.
10) În unele legisla ții penale, normele juridico -penale ce incriminează sabotajul sunt
plasate în compartimentele legii penal e care vizează infracțiuni contra statului ori securitatea
statului (Georgia, Zimbabwe) , în altele sabotajul este conceput drept atentat asupra intereselo r
fundamentale ale națiunii (Franța) sau infrac țiune contra proprietă ții, accentul fiind pus anume pe
forma calificată a distrug erii sau deteriorării unui bun (Australia).

154
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Rezultatele obținute în cadrul investigării răspunderii penale pentru actele de diversiune
potrivit legislației Re publicii Moldova ș i legislației României constau în:
1. Analiza materialelor științifice care au abordat infracțiunea actele de diversiune și
identificarea problemei științifice în domen iul de cercetare.
2. Elucidarea similitudinilor și diferențelor dintre normele penale ce incriminează actele de
diversiune prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova și în cel al României.
3. Determinarea naturii juridice și a fundamentelor criminaliză rii actelor de diversiune în
calitate de infracțiune cu titlu de nomen iuris .
4. Ilustrarea modalităților faptice care derivă din conținuturile neexhaustive: „a altor
acțiuni” (art.343 CP RM); „orice alt mod” ( art.403 CP al României) și identificarea tendi nțelor
de ultimă oră ale diversionișt ilor care nu -și găsesc reflectare în aceste conținuturi generalități.
5. Argumentarea plenară, prin prisma jurisprudenței C tEDO , că prin semnele estimative de
care a u uzat legiuitorii celor două state, și anume – în art .343 CP RM: „a altor acțiuni”, „a altor
bunuri”, respectiv , în art.403 CP al României în vigoare: „orice alt mod”, „a altor bunuri” – nu se
încalcă previzibilitatea legii penale , prin aceasta fiind soluționată problema științifică de
importanță majoră în d omeniul de cercetare .
6. Interpretarea proceselor psihice în cadrul mecanismului infracțional al actelor de
diversiune în acord cu art.343 CP RM, respectiv în conformitate cu art.40 3 CP al R omân iei;
7. Relevarea liniilor de demarcație între infrac țiunea pr evăzută la art.343 CP RM,
respectiv , cea de la art.403 CP al României , de unele infracțiuni conexe ș i soluționarea
problemelor referitoare la concurența de norme penale (conflict de calificări) și la concursul (real
ori ideal) de infracțiuni, privite în ra port cu actele de diversiune .
8. Ilustrarea celor mai semnificative modele de incriminare a actelor de diversiune
consacrate în legislația statelor din sistemul romano -germanic, anglo -saxon și din sistemul mixt.
9. Elaborarea model ului incriminator al art. 343 CP RM, respectiv , al art.403 CP al
României, sub forma unui p roiect de lege orientat spre înlăturarea deficiențelor tehnico -juridice
de care suferă numitele norme incriminatoare .

Generalizând asupra studiului juridico -comparativ al actelor de diversiu ne incriminate în
legea penală a Republicii Moldova și în cea a României, invocăm următoarele concluzii :
1) Disonan ța dintre conceptul formal și cel material ale termenului utilizat în denumirea
componen ței infrac țiunii de la art.343 CP RM – „Diversiunea” urmează să fie so luționată prin
modificarea denumirii articolului respectiv în „Actele de diversiune”, întrucât nu există premise

155
de receptare în Codul penal al Republicii Moldova , și nici în cel al României , a terminologiei
substitutive actelor de diversi une – „sabotaj ul”, răspândit e pe larg în legislațiile penale străine.
2) Deși actele de diversiune incriminate în legea penală a României și în cea a Republicii
Moldova dispun de un obiect juridic multiplu, con ținutul obiectului juridic secundar al actelo r de
diversiune incriminate la art.343 CP RM este mai vast, întrucât via ța, sănătatea persoanelor,
precum și sănătatea publică nu constituie valori sociale apărate de art.403 CP al României.
3) Activită țile infrac ționale care se însc riu în textura laturii obiective a actelor de
diversiune incriminate la art.403 CP al României sunt mai restrânse decât cele consacrate la
art.343 CP RM, întrucât răspândirea de epidemii și provocarea de otrăvi ri având ca țintă
persoane nu sunt propice actelor de diversiune incr iminate la art.403 CP al României.
4) Semne le estimative desemnate prin sintagmele „a altor ac țiuni” , „a altor bunuri” (art.343
CP RM), respectiv , „în orice alt mod” , „alte bunuri” (art.403 CP al României), nu re țin o
încălcare a previzibilită ții legii pe nale.
5) Din toate semnele secundare ale laturii obiective a actelor de diversiune incriminate la
art.403 CP al României doar metoda și, uneori , mijlocul de comitere a infrac țiunii, iar pentru
art.343 CP RM doar mijlocul de comitere a infrac țiunii au relev anță la încadrare, iar dintre
semnele secu ndare ale laturii subiective a actelor de diversiune doar scopul infrac țiunii are
relevan ță la încadrare și doar în raport cu art.343 CP RM.
6) În timp ce actele de diversiune incriminate la art. 403 CP al României pot fi comise cu
inten ție directă sau indirectă, actele de diversiune incriminate la art.343 CP RM pot fi săvâr șite
în exclusivitate cu inten ție directă.
7) Nici în planul art.343 CP RM, dar nici în cel al art.403 CP al României, subiectul activ
al infrac țiunii persoana fizică nu dispune de calită ți speciale . În acela și timp, doar în contextul
art.403 CP al României persoana juridică poate fi subiect activ al infrac țiunii.
8) La stabilirea corelației dintre art.343 CP RM, pe de o parte , și art.135, art.136, lit.m)
alin.(2) art.145, lit.a) alin.(2) art.197, art.215, art.229, art.230, alin.(2) art.232, art.2602, art.2603,
art.278, art.286, lit.c) alin.(1) art. 2891, lit.d) alin.(1) art. 2892, lit.d) alin.(1) 2893 CP RM , pe de altă
parte, nu se re ține o concuren ță de norme în sensul art.115 -118 CP RM . Însă, în raport cu alin.(2)
art.285, alin.(1) art.292, lit.a) alin.(2) art.2951, lit.a) alin.(3) art.2952 CP RM – art.343 CP RM
constituie normă specială și, ținând cont de regula specialită ții consacrată în alin.(2 ) art.116 CP
RM, la încadrare se va reține doar art.343 CP RM.
9) Între art.403 CP al României, pe de o parte , și alin.(4) art.253, alin.(1) art.332 CP al
României , pe de altă parte , se atestă un conflict de calificare „alternativ” , pe când la stabilirea
coraportului dintre art.403 CP al României și lit.p) alin.(1) art.32 al Legii României nr.535/2004 ,

156
respectiv , art.363 sau art.363 CP al României, dispunem de un conflict între o calificare generală
și una specială.
În vederea îmbunătățirii cadrului incrimi nator în materia răspunderii penal e pentru actele
de diversiune potrivit Codului penal al Republi cii Moldova și Codului penal al României , au fost
formulate următoarele propuneri de lege f erenda :
– pentru legea penală a Republicii Moldova: 1) substituirea sintagmei „securită ții de stat ”
din titlul Capitolului XVII al Codului penal al Republicii Moldova cu sintagma „securită ții
naționale ”; 2) înlocuirea termenului „diversiunea ” din denumirea art.343 CP RM cu termenul
„acte le de diversiune ”; 3) înlocuirea în prevederea de la art.343 CP RM a locuțiunii „vătămare a
integrității corporale sau a sănătății mai multor persoane” prin sintagma „vătămarea sănătății mai
multor persoane”; 4) substituirea în disp oziția art.343 CP RM a noțiunii „întreprindere ” cu noți –
unea „entitate industrială ”; 5) excluderea din dispoziția art.343 CP RM a sintagmei „de stat sau
obștești”; 6) suplimentarea sancțiunii normei de la art.343 CP RM cu pedeapsa pentru persoana
juridică, după cum urmează: „cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 8000 la
10000 unități convenționale cu lichidarea persoanei juridice ”; 7) inserarea în art.343 CP RM a
unui nou alineat, care va deveni alin.(2), apărând pe post de circumstanță agravantă, având urmă –
torul conținut: „Aceeași faptă săvârșită de către un grup criminal organizat sau de o organizație
criminală , se pedepsește cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață”.
– pentru legea penală a României : 1) înlocuirea în prevederea de la art.403 CP al
României a cuvintelor „în orice alt mod ” prin sintagma „prin orice alte metode ”; 2) substituirea
în dispoziția art.403 CP al Român iei a noțiunii „instalație industrială ” cu noți unea „entitate
industrială ”; 3) completarea dispozi ției art.403 CP al României cu sintagma „precum și răspân-
direa de epidemii ” care să urmeze după cuvintele „a altor bunuri ”.
Urmare a celor invocate , propunem următoarea redac ție a art. 343 CP RM și a art.403 CP al
României :
Articolul 343. Actele de diversiune
(1) Săvârșirea, în scopul slăbirii bazei economic e și a capacității de apărare a țării, a unei
explozii, incendieri sau a altor acțiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre
vătămarea sănătății mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea entităților industriale,
clădirilor, că ilor și mijloacelor de comunicație, a mijloacelor de telecomunicație ori a altor
bunuri, precum și provocarea, în aceleași scopuri, a unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii
sau epizootii,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepsește cu
amendă în mărime de la 8000 la 10000 unități convenționale cu lichidarea persoanei juridice .

157
(2) Aceeași faptă săvârșită de către un grup criminal organizat sau de o organizație
criminală ,
se pedepsește cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață .
Articolul 403. Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte,
prin explozi i, incendii sau prin orice alte metode, a entită ților industriale, căilor de comunicație,
mijloacelor de transport, mijloacelor de tele comunicație, construcțiilor, prod uselor industriale
sau agricole ori a altor bunuri, precum și răspândirea de epidemii, dacă fapta pune în pericol
securitatea națională ,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și cu interzicerea exercitării unor drepturi.

Avantajele acestor recomandări consistă în:
1. Diferen țierea răspunderii penale pentru comiterea actelor de diversiun e de către entită ți
constituite în contextul art.343 CP RM și lărgire a modalită ților normative ale faptei prejudi –
ciabile prev ăzute la art.403 CP al României vor asigura inciden ța acțiunii legii penale asupra
unor situa ții care prezintă suficient grad de pericol social, dar care deocamdată nu -și găsesc
reflec tare în legea p enală a Republicii Moldova și în cea a României.
2. Prin recunoa șterea persoanei juridice în calitate de subiect al infrac țiunii prevăzute la
art.343 CP RM , dar și prin reformularea unor sintagme din dispozi ția art.403 CP al României și
din cea a art.343 C P RM, se va asigura unitatea sistemului juridic.
3. Modelarea cadrului incriminator în materia actelor de diversiune va avea un rol semni –
ficativ în dezvoltarea economiei na ționale, dat fiind că se va preveni rejudecarea cauzelor ca
efect al reîncadrării a ctelor de diversiune în alte norme similare , sau vicevers a.

Planul cercetărilor de perspectivă în investigarea temei este direcționat spre:
– Aprofundarea cercetărilor privind mijlocul de comitere a actelor de diversiune în calitate
de semn secundar obli gatoriu al laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.343 CP RM,
respectiv , a celei prevăzute la art.403 CP al României.
– Tratamentul juridico -penal al cyberdiversiunii potrivit legisla ției penale a României și
celei a Republicii Moldova.
– Analiza criminologică a actelor de diversiune incriminate la art.343 CP RM, respectiv , la
art.403 CP al României.
– Estimarea eficacită ții pedepselor prevăzute pentru actele de diversiune incriminate în
legea penală a Românie i și în cea a Republicii Moldova.

158
BIBLIOGRAFIE
1. Arhivele Militare Române, Fond „Decembrie 1989”. Citat după: Sava C., Monac C.
Adevăr despre Decembrie 1989. Conspirație. Diversiune. Revoluție … București: Forum, 1999.
350 p.
2. Barbăneagră A. ș.a. Codul Penal al Republicii Moldova: Comentariu. ( Legea nr.985 –
XVI din 18.04.2002. Cu toate modificările operate până la republicare în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.72 -79/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurispruden ța CEDO și a
instan țelor na ționale). Chișinău: Sarmis, 2009. 860 p.
3. Barbu A.I. Unele considerații juridice privind infracțiunile contra siguranței statului. În:
Revista de investigare a criminalității, 2012, nr.1, p.188 -194.
4. Basarab M. Drept penal. Partea G enerală. Vol.I. Iași: Chemarea, 1992. 480 p.
5. Basarab M. ș.a. Codul penal comen tat. Vol.I: Partea G enerală. București: Hamangiu,
2007. 721 p.
6. Basarab M. ș.a. Codul penal comentat. Vol.II: Partea S pecială. București: Hamangiu,
2008. 1144 p.
7. Bădescu D. Securitatea economică, parte componentă de bază a securității naționale. În:
Revista veteranilor din Serviciile Române de Informații „Vitralii – Lumini și Umbre”, 2010,
nr.2, p.21 -28.
8. Bejan O. Corupția: noțiune, prevenire și contracarare. Chișinău: Tipografia Centrală,
2007. 136 p.
9. Bioterorismul și armele biologice în lume . În: Broșură te rorism. Centrul de informare
pentru cultura de secur itate, SRI, p.21 -27. http://www.sri.ro/upload/Brosura%20 Bioterorism.pdf
(vizitat 29.07.2013)
10. Borodac A. Manual de drept penal: Partea S pecială. Chișinău: Tipografia Centrală,
2004. 622 p.
11. Boroi Al. Drept penal. Partea Specială: Conform noului Cod penal. București: C.H.
Beck, 2011. 734 p.
12. Botnaru S. ș.a. Dre pt penal. Partea Generală. Vol. I. Chișinău: Cartier juridic, 2006.
624 p.
13. Brînza S. Analiza juridico -penală a unor prevederi ale art.151 și ale art.152 CP RM.
În: Revista științifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „ Științe sociale”, 2010, nr.3(33),
p.152 -175.
14. Brînza S., Stati V. Drept penal: Partea Specială. Vol.I. Chișinău: Tipogra fia Centrală,
2011. 1062 p.

159
15. Brînza S., Stati V. Drept penal: Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală,
2011. 1324 p.
16. Brînza S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Chișinău: Tipografia Centrală,
2005. 675 p.
17. Brînza S . ș.a. Drept pena l. Vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. 804 p.
18. Bucur A. Influența mobilului și scopului asupra vinovăției penale. În: Caiete de drept
penal, 2006, nr.2, p.105 -118.
19. Bujorean D. Principiul legalită ții incriminării în contextul infrac țiunilor contra
demni tății. În: Themis, 2010, nr.2 -3, p.40 -52.
20. Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. București: ALL Educațional, 1997.
647 p.
21. Buza N. Tratamente inumane: Aspecte teoretice și practice: Monografie. Chi șinău:
CEP USM, 2013. 270 p.
22. Calotă S. ș.a. Manua lul pompierului. Oradea: Editura Imprimeriei de Vest, 2009.
378 p.
23. Cauza Dragotoniu și Militaru -Pidhorni împotriva României. CEDH, 24 May 2007. În:
Mon itorul Oficial al României, 2010, nr.420.
24. Cioclei V. Mobilul în conduita criminală. București: ALL Bec k, 1999. 336 p.
25. Codul civil al Republicii Moldova. N r.1107 -XV din 6 iunie 2002. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 82 -86/661. În vigoare din 12 iunie 2003.
26. Codul civil al României. Nr.287 din 17 iulie 2009 . În: Monitorul Oficial al Româ niei,
2009, Partea I, nr.511 , republicat în temeiul Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr.287/20 09 privind Codul civil. În: Monitorul Oficial al Romaniei, 2011, Partea I, nr. 409.
27. Codul justiției militare a României în redacția din 1937. În: Monitorul Oficial al
României, 1937, Partea I, nr.66 (abrogat) .
28. Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 1961. Î n: Veștil e, 1961, nr.010 ,
abrogat prin Legea nr.1160 -XV din 21.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2002, nr.128.
29. Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985 -XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128 -129. În vigoare din 12 iunie 2003.
30. Codul penal al României în redacția din 2004. În: Monitorul Oficial al României,
2004, nr.575.

160
31. Codu l penal al României. Nr.15 din 21 iunie 1968. În: Buletinul Oficial al României,
1968, nr.79 -79bis, republicat în temeiul Legii nr.140/1997. În: Monitorul Of icial al României,
1997, nr.65 (abrogat) .
32. Codul penal al României. N r.286 din 17 iulie 2009. În: M onitorul Oficial al Românie i,
2009, nr.510. În vigoare din 1 februarie 2014.
33. Codul pen al al R omân iei în redacția din 1936. În: Monitorul Oficial al României,
1936, Partea I, nr.65 (abrogat) .
34. Cojanu G. Acte de diversiune săvârșite prin incendieri în legea penală a Republicii
Moldova și în cea a României. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr.8, p.48-52.
35. Cojanu G. Ajustarea titulaturii art.343 CP RM în corespundere cu esența socială și de
drept a diversiunii. În: Rezumatele comunicărilor Conferinței știin țifice cu participare
internațională „Interferențe universitare – integrare prin cercetare și inovare” (Chi șinău, 25 -26
septembrie 2012). Științe Sociale. Chișinău: CEP USM, 2012, p.112 -114.
36. Cojanu G. Diversiunea comisă prin răspândirea unei epidemii sau e pizootii. În:
Intellectus, 2013, nr.3, p.104 -109.
37. Cojanu G. Principiul generalită ții dreptului versus previzibilitatea legii penale: cazul
art.343 CP RM și al art.163 CP al României. În: Studia Universitatis Moldaviae. Seria „ Științe
sociale” , 2013, nr.8(6 8), p.115 -120.
38. Cojanu G. Subiectul actelor de diversiune incriminate în legea penală a Republicii
Moldova și în cea a României. În: Studia Universitatis Moldaviae. Seria „ Științe sociale” , 2013,
nr.8(68), p.107 -114.
39. Cojanu G. Vinovăția – semn principal al laturii subiective a actelor de diversiune. În:
Revi sta Națională de Drept , 2013, nr.7, p.46 -50.
40. Constitu ția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1994, nr. 1. În vigoare din 27 august 1994.
41. Constituția României din 2003. În: Monitorul Oficial al României, 2003, Partea I,
nr.767.
42. Convenția cu privire la interzicerea perfecționării, producerii și stocării armelor
bacteriologice (biologice) sau a toxinelor și asupra distrugerii lor, deschisă spre semnare la
Londra , Moscova și Washington la 10 aprilie 1972. În vigoare din 26.03.1975. Ratificată de
România prin Decretul nr.253/1979. În: Buletinul Oficial, 1979, nr.57; Republica Moldova a
aderat la Convenție prin Legea Republicii Moldova nr.360 -XV din 5 noiembrie 2004 . În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.218 -223.

161
43. Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare din 28.10.1979. În vigoare
din 08.02.1987. România a aderat la Convenție prin Legea nr.78 din 8 noiembrie 1993. În:
Monitorul Oficial al României, 1993, nr.265; Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr.1450 -XIII din 28.01.98. În: „Tratate internaționale”. Ediție oficială , 1999,
vol.15.
44. Crijanovschi S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj. Chișinău: CEP
USM, 2012. 275 p.
45. Crițu F. Armata română și terorismul. În: Aplicarea normelor de drept operațional în
context internațional (național). Sesiunea de comunicări științifice din iulie 2006. București:
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2006, p.64 -79.
46. Decret -Lege privind abrogarea și modificarea unor dispoziții din Codul penal și din
Codul de procedură penală. N r.12 din 10 ianuarie 1990. În: Monitorul Oficial al României, 1990,
nr.7 (12 ianuarie).
47. Dicționar explicativ ilustrat al limbii române / Coord. Eugenia Dima. Chi șinău: ARC ,
2007. 2280 p.
48. Dicționar politic. Institu țiile democra ției și cultura civică. Ediția a II-a, revizuită și
adăugită / Coord. S.Tămaș. București: Șansa, 1996. 414 p.
49. Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protec ția
mediului prin intermediul dreptului penal, adoptată la 19 noiembrie 2008. În: Jurnalul Oficial a l
Uniunii Europene, 2008, L328.
50. Dobre F. ș.a. Securitatea: structuri -cadre: obiective și metode. Vol.I (1948 – 1967).
București: Editura Enciclopedică, 2006. 762 p.
51. Dobrinoiu V. Drept penal. Partea Specială. Teorie și practică judiciară. Vol.I.
București: Lumina Lex, 2002. 383 p.
52. Dumneanu L. Analiza juridico -penală și criminologică a terorismului: Monografie.
Chișinău: CEP USM, 2004. 168 p.
53. Efremov V. Terorismul internațional în pragul noului mileniu: aspecte juridico –
metodologice. Chișinău: Pontos, 2010. 212 p.
54. Enciclopedia sănătății . http://medenciclopedie.com (vizitat 22.07.2013)
55. Eșanu A. Infrac țiuni legate de prelevarea organelor sau țesuturilor umane în
reglementarea legisla ției penale contemporane. Chi șinău: CEP USM, 2009. 251 p.
56. Expertiza Codului penal al Republicii Moldova efectuată de către exper ții Consiliului
Europei, 2005. www.dejure.md (vizitat 20.06.2012).
57. Gârz F. Spionaj și diversiune. Craiova: Obiectiv, 2002. 198 p.

162
58. Giurgiu N. Drept penal general. Iași: Sunset, 1997. 606 p.
59. Giurgiu N. Legea penală și infracțiunea: legislație, doctrină, practică judiciară. Iași:
Gama, 1994. 397 p.
60. Gladchi Gh. Victima în dreptul penal. În: Revista de științe penale, 2006, Anul II,
p.81-89.
61. Grama M. ș.a. Drept penal: Partea G enerală. Vol.I. Chișinău: Tipografia Centrală,
2012. 328 p.
62. Grigoroiu M. -V. Crizele și conflictele contemporane. București: Editura Ministerului
Administrației și Internelor, 2006. 326 p.
63. Hornoiu V. Optimizarea sist emelor de intervenție care conțin materiale explozive.
București: Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006. 183 p.
64. Hotărârea Guvernului cu privire la efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe
teritoriul Republicii Moldova. N r.672 din 28.05.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, nr.87 -90.
65. Hotărârea Guvernului cu privire la protecția sanitară a teritoriului Republicii Moldova
de importul și răspândirea bolilor infecțioase convențio nale și extrem de periculoase. N r.556 din
10.10.1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.75 -76.
66. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului
rețelei naționale de observare și control de laborator asupra contaminării (poluării) mediului
înconjurător cu substanțe radioactive, otrăvitoare, putern ic toxice și agenți biologici. N r.961 din
21.08.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.142 -145.
67. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind aderarea Republicii Moldova la
Biroul Epizootic Internațional. N r.232 din 29.09.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1994, nr.10.
68. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova c u privire la
practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea,
fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a substanțelor
explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor . Nr.31 din 09.11.1998. În:
Culegere de hotărâri ale Plen ului Curții Supreme de Justiție (mai 1974 – iulie 2002). Chișinău :
Tipografia Centrală , 2002, p.367 -370.
69. Informații și analize ale Centrului Antiterorist: Organizații internaționale teroriste,
extremiste și paramilitare. În: Buletin Special , nr.1. www.antiteror.sis.md (vizitat 03.06.2013)
70. Ionescu C. Considera ții privind incriminarea și sanc ționarea faptelor ce constituie
infrac țiuni de terorism. În: Revista de Științe Juridice, 2005, nr.1 -2, p.261 -263.

163
71. Ioniță -Burda Ș.-D. Impactul criminalității ecologice asupra ordinii publice și
siguranței naționale: Rezumat la teza de doctorat. București, 2012. 51 p.
72. Iordache C. Drept operațional. București: Editura Universității Naționale de Apărare,
2003. 151 p.
73. Iordăchescu A. Un ele considerații privind previzibilitatea legii penale. În: Caiete de
drept penal, 2012, nr.3, p.85 -107.
74. Legea privind s iguranța națională a României. N r.51 din 25 iulie 1991. În: Monitorul
Oficial al României, 1991, nr.163.
75. Legea Republicii Moldova cu p rivire la combaterea terorismului. N r.539 din 12
octombrie 2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147 -149.
76. Legea Republicii Moldova cu privire la implementarea Convenției privind interzicerea
dezvoltării, producerii, stocării și folosi rii armelor ch imice și di strugerea acestora. Nr.358 din
5 noiembrie 2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.5 -12.
77. Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Concepției securității n aționale a
Republicii Moldova. Nr.112 din 22 mai 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2008, nr.97 -98.
78. Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea un or acte legislative.
Nr.136 din 19 iunie 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.145 -151.
79. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Amendamentului la Convenția privind
protecția fizică a materialelor nucleare . Nr.85 din 24 aprilie 2008. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2008, nr.88 -89.
80. Legea Republicii Moldo va privind actele legislative. Nr.780 di n 27 decembrie 2001.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.36 -38. În vigoare din 14 iunie 2002.
81. Legea Republicii Moldova privind contrac ararea activității extremiste. Nr.54 din 21
februarie 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2003, nr.56 -58.
82. Legea Republicii Moldova privind preve nirea și combaterea corupției. Nr.90 din 25
aprilie 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.103 -105.
83. Legea Republicii Moldova pr ivind secu ritatea aeronautică. Nr.92 din 5 aprilie 2007.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90 -93.
84. Legea Republicii Moldova privind securitatea industrială a obiectelor industriale
periculo ase. Nr.116 din 18 mai 2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, n r.135 –
141. În vi goare din 6 ianuarie 2013.
85. Legea Republicii Moldova privind supraveghere a de stat a sănătății publice. Nr.10 din
3 februarie 2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67.

164
86. Legea României pentru modificarea și completarea Codului penal, pr ecum și pentru
modifica rea și completarea altor legi. N r.278/2006. În: Monitorul Oficial al României, 2006,
Partea I, nr.601.
87. Legea României pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2012 privind Codul penal.
Nr.187 din 24 octombrie 2012. În: Monitorul Ofi cial al României, 2012, Partea I, nr.757.
88. Legea României privind apărarea împotriv a incendiilor. N r.307 din 12 iulie 2006. În:
Monitorul Oficial al Rom âniei, 2006, nr.633.
89. Legea României privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative. N r.24 din 27 martie 2000. În: Monitorul Oficial al României, 2000, nr.139.
90. Legea României privind prevenir ea și combaterea terorismului. Nr.535 din 25
noiembrie 2004. În: Monitorul Oficial al României, 2004, nr.1161.
91. Legea securității statului. N r.618 din 31 octombrie 1995. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1997, nr.10 -11.
92. Lista nr.1 „Substanțele toxice, aflate sub control internațional pe teritoriul Republicii
Moldova” din Tabelul nr.5, aprobată prin Hotărârea Comitetului Permanent d e Control asupra
Drogurilor (proces -verbal nr.7 din 010.12.1998). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
1999, nr.16 -18.
93. Loghin O., Filipaș A. Drept penal român. Partea Specială. București: Șansa, 1992.
368 p.
94. Loghin O., Toader T. Drept penal român . Partea Specială. București: Șansa, 1996.
669 p.
95. Mateuț Gh. Drept penal special. Sinteză de teor iei și practică judiciară. Vol.I.
București: Lumina Lex, 1999. 239 p.
96. Mircea I. Vinovăția în dreptul penal român. București: Lumina Lex, 1998. 191 p.
97. Molnar I. Drept penal special: Manual de studiu individual. București: Pro
Universitaria, 2012. 122 p.
98. Moscalciuc I. Consumatorul – victima infrac țiunilor săvâr șite în sfera consumului de
produse și servicii. În: Revista Na țională de Drept, 2007, nr.5, p.47 -53.
99. Nistoreanu Gh., Boroi Al. Drept penal. Partea Specială. București: ALL Beck, 2002.
592 p.
100. Norma sanitară veterinară privind anunțarea, declararea și notificarea unor boli
transmisibile la animale, aprobată prin Ordinul Ministrului Agricult urii și Indus triei Alimentare.
Nr.34 din 27.02.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.010.

165
101. Nota informativă a proiectului Legii pentru modificarea și completarea unor acte
legislative, nr.136 din 19.06.2008. http://old.parlament.md/lawprocess/laws/june2008/136 -XVI-
19.06.2008/ (vizitat 12.02.2012)
102. Peța C. Managementul situațiilor de criză de natură să provoace tulburări grave ale
ordinii publice. În: Buletinul docume ntar al Ministerului Administrației și Internelor, 2009, nr.1,
p.9-14.
103. Protocolul privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau
similare și a mijloacelor bacteriologice, semnat la Geneva la 17.06.1925 . Republica Moldova a
adera t la Protocol prin Legea Republicii Moldova nr.236 din 24 octombrie 2010. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.200 -201.
104. Puiu M. Domeniile și formele cooperării poliețenești internaționale. În: Buletin
documentar al Institutului de Studii pentru Ordine Publică al MAI, 2011, nr.1, p.57 -61.
105. Regulamentul cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de
acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației și teritoriului în caz de
situații excepționale, a probat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova. N r.1076 din
16.11.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.227 -230.
106. Regulamentul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova de apreciere medico –
legală a g ravității vătămării corpora le. N r.199 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003, nr.170 -172.
107. Regulamentul privind stabilirea gradelor de complexitate unice naționale a cauzelor
judiciare civile, penale și contravenționale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr.149/11 din 29.03.2011. www.csm.md (vizitat 12.07.2013)
108. Renucci J. -F. Tratat de drept european al drepturilor omului. București: Hamangiu,
2009. 1115 p.
109. Reșetnicov A. Obiectul material al infr acțiunii și mijlocul de săvârșire a infracțiunii în
teoria și practica penală: Criterii de delimitare. În: Revista Institutului Național al Justiției, 2008,
nr.1-2, p.77 -80.
110. Roceanu I. Sisteme C4I: comandă și control, comunica ții, computere și informa ții.
Bucure ști: Editura Universită ții Na ționale de Apărare, 2004. 277 p.
111. Rusnac A. Aspecte ale teoriei securității. Chișinău: Draghiștea, 2005. 216 p.
112. Sarcinschi A. Elemente noi în studiul securității naționale și internaționale. București:
Editura Universit ății Naționale de Apărare, 2005. 43 p.
113. Sava C., Monac C. Adevăr despre Decembrie 1989. Conspirație. Diversiune.
Revoluție … București: Forum, 1999. 350 p.

166
114. Sentința Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României nr.217/2010
din 12.02.2 010. Dosarul nr. 5826/1/2009 . http://legeaz.net/spete -penal -iccj-2010/decizia -217-
2010 (vizitat 09.06.2013)
115. Sentința Tribunalului Militar Teritorial București, nr.1 din 25 decembrie 19 89. Dosar
nr.1/1989. www.luju.ro (vizitat 08.06.2013)
116. Sîli V. ș.a. Infracțiuni cu caracter terorist, infracțiuni conexe terorismului și unele
infracțiuni cu caracter de terorizare. Chișinău: Garomont -Studio SRL, 2011. 230 p.
117. Soare D. Subiecții infracțiunii în dreptul penal român. În: Revista de drept penal,
2011, nr.2, p.86 -103.
118. Stanciu F., Toma D.T. Particularități ale cercetării incendiilor și exploziilor.
București: Focus, 2005. 163 p.
119. Stângaciu S. Strategia combateri i terorismului și diversiunii. București: Editura
Ministerul ui de Interne, 1996.
120. Steiner N., Cobzariu I.F. Medicina de dezastru: Managementul aspectelor clinico –
medicale ale intervenției în dezastre. Vol.I. Timișoara: Editura „Victor Babeș ”, 2010. 434 p.
121. Stoica O.A. Drept penal. Partea S pecială. București: Editura Didactică și P edagogică,
1978. 536 p.
122. Străinu E. Războiul geofizic: tehnici de modificare a mediului înconjurător în scopuri
militare. Ediția a II -a. București: PhoDos, 2006. 376 p.
123. Streteanu F. Concursul de infrac țiuni. Bucure ști: Lumina Lex, 1999. 391 p.
124. Șchiopu I. ș.a. Organizarea și desfășurarea muncii de securitate pentru prevenirea,
descoperirea și curmarea acțiunilor de sabotaj, diversiune și subminare a economiei naționale.
Bucure ști, 1968. 62 p.
125. Toader T. Drept penal român. Partea Specială. București: Hamangiu, 2011. 547 p.
126. Toader T. ș.a. Noul Cod penal: comentarii pe articole. București: Hamangiu, 2014.
690 p.
127. Canada Consolidation Criminal code. R.S.C., 1985, C-46. Current to Augu st 25,
2013. Last amended on July 15, 2013. http://laws -lois.justice.gc.ca (vizitat 11.06.2013)
128. Case of Cantoni versus France. CEDH, 15.11.1996, par.35. Disponibil:
hudoc.echr.coe.int
129. Case of Groppera Radio A G and others versus Switzerland. CEDH, 28.03.1990,
par.68. Disponibil: hudoc.echr.coe.int
130. Case of Kokkinakis versus Greece. CEDH, 25.05.1993, par.40. Disponibil:
hudoc.echr.coe.int

167
131. Case of Tolstoy Miloslavsky versus The United Kingdom. CEDH, 13.07.1995,
par.37. Disponibil: hudoc.echr.coe.int
132. Creegan E. National Security Crime. În: Harvard National Security Journal, 2012,
Vol.3, p.373 -430.
133. Criminal code (Strafgesetzbuch, StGB) as promulgated on 13 November 1998. În:
Federal Law Gazette I, 3322.
134. Criminal code 2002 A2002 -51. Australian Capital Territory. Republication No 2 7.
Effective: 21 August 2013. R epublication date: 21 August 2013. Last amendment made by
A2013 -26, authorized by the ACT Parliamentary Counsel .
135. Criminal c ode Wisconsin. Updated 2011 -12 W is.stats. Published and certified under
s.35.18. September 3, 2013. 2011 -12 Wisconsin Statuses updated though 2013 Wis.Act 45 and
all supreme Court Orders entered before September 3, 2013.
136. Criminal law (Codification and Reform) Act. Deputy Chairman, Law D evelopment
Commission, Zimbabwe. Act 23/2004, 6/2005 (s.11), 9/2006 (s.31), 3/2009 SI 30A/2007,
51A/2008, 109/2008.
137. Cojanu G. Diversion Acts – The Antipode of Economic Stability. În: Ovidius
University Annals Economic Sciences Seri es, Volume XIII, Issue 2 , year 2013. Constanța:
Ovidius University Press, 2013, p.193-196.
138. Cojanu G. Secondary signs of the subjective side of diversion acts inculpated by the
penal laws of Romania and Republic of Moldavia. În: The International Conference Education
and Creativi ty for a Knowledge – based Society – LAW, VIIth edition, 2013. Bucharest: Titu
Maiorescu University, 2013, p.31 -35.
139. Lockwood J.E. Arson and Sabotage. In: Journal of Criminal law and Criminology,
1954, Issue 3, Volume 45, p.340 -348.
140. Rosenau W. Subversion and Insurgency. RAND Counterinsurgency study. Paper 2.
http://www.rand.org (vizitat 22.09.2013)
141. Subversion and Espionage Directed Against the U.S.Army (SAEDA). Military
Intelligence. Army Regulation 381 -12. Headquarters Department of the Army Washington, DC
15 January 1993. Unclassified PIN 004111 -000. By order of the Secretary of the Army Gordon
R.Sullivan, General, United States Army Chief of the Staff, Milton H.Hamilton, Administrative
Asistant to the Secretary of the Army.
142. Texas Government Code, Ch.557, subsection A. http://www.statutes.legis.state.tx.us/
Docs/GV/htm/GV.557.htm (vizitat 17.02.2012)

168
143. Code pénal de la France – textes à jour au 15 août 2004. Edition realisée par H.
Pelletier, J. Perfetti. Paris: Juris -Classeur, 2005.
144. Антонов В.А. Терроризм и диверсии: Общие признаки и различия. În: Азиатско –
Тихоо кеанский регион, 2006, №2(14), p.120 -130.
145. Баш Л.М. и. др. Современный словарь иностранных слов. Толкование,
словоупотребление, словообразование, этимология. Москва: «Цитадель трейд, Вече» , 2002.
960 p.
146. Бельков О.А. Понятийно -категориаль ный аппарат концепции националь –
ной безопасности. În: Информационный сборник «Безопасность », 1994 , №3 (19), p.91.
147. Бриллиянтов А.В. и. др. Борьба с терроризмом / Отв. ред. И.Л. Трунов. Москва:
Мир, 2004. 520 p.
148. Возжеников А.В. Парадигма национальной безопасности реформирующейся
России: Монография. Издание второе, исправленное и дополненное. Москва: ЭДАС ПАК,
2000. 360 p.
149. Гырла Л.Г., Табарча Ю.М. Уголовное правo Республики Молдова: Часть Осо –
бенная: С изменениями и дополнениями на 10.10.2010. Tом II. Кишинэу: Cardidact, 2010 .
592 p.
150. Дворников В .С. и. др. Биотерроризм. Опыт работы особо го оперативного отдела
«Война, эпидемия, беженцы». În: Современные наукоемкие технологии, 2005, №7, p.34.
151. Демидов А.М. «Противодиверсионная защита» от халатности и
безхозяйственности: НКВД в советских пр едприятиях в годы Великой Отечественной
Войны. În: Вестник РУДН, серия История России, 2009, №2, p.85 -94.
152. Дьяков С.В. Государственные преступления против основ конституционного
строя и государственная преступность. Москва: Норма, 1999. 320 p.
153. Емельянов В . Терроризм, бандитизм, диверсия: вопросы разграничения. În:
Законность, 2000, №1, p .53-54.
154. Зубкова В., Шандиева Н. Современное состояние борьбы с наемничеством:
новые формы наемнической деятельности и проблемы правового регулирования. În:
Уголовное право , 2003, №2, p.104 -107.
155. Кудрявцев В.Л. Отграничение террористического акта от иных смежных
составов преступлений: теоретический анализ. În: Вестник ЮУПИ, 2013, №1(10), p.45 -55.
156. Курс уголовного права. Особенная часть. Том 5. Учебник для вузов / Под ред.
Г.И. Борзенкова, И.С. Комиссарова. Москва: Зерцало -М, 2002. 512 p.

169
157. Курс уголовного права. Часть Общая. Том I / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М.
Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999. 592 p.
158. Литвинова С. Криминалистическая характеристика криминальных взрывов. În:
Судовы веснiк, 2007, №1, p.56 -58.
159. Мазуров В.А. Кибертерроризм: понятие, проблемы противодействия. În: Док –
лады ТУСУРа, 2010, №1 (21), часть 1, p.41 -45.
160. Малинин В.Ф., Парфенов А.Ф. Объективная сторона преступления. Санкт –
Петербург: Издат ельство Юридическог о института Санкт -Петербург а, 2004 . 301 p.
161. Матрусов Н.Д. О необходимости создания целостной системы национальной
безопасности России: основные принципы, подходы, элементы. În: Информационный
сборник «Безопасность », 1996, №3 -4, p.46.
162. Мелик -Шахназарян Л. Диверсии как ответ на террор. http://voskanapat.
do.am/news/diversii_kak_otvet_na_terror/2011 -10-21-1793 (vizitat 22.07.2012)
163. Миньковский Г.М., Равин В.П. Характери стика терроризма и некоторые направ –
ления повышения эффективности борьбы с ним. În: Государство и право, 1997, № 8, p.84 –
91.
164. Модельный Уголовный кодекс для государств -участников Содружества Незави –
симых Государств (официальный текст). În: Правоведение, 19 96, №1, p.88 -150.
165. Моторный И.Д. Современный терроризм и оценка диверсионно -террорис –
тической уязвимости гражданских объектов: Монография. Москва: Изд -во И.И. Шуми –
лова, 2004. 106 p.
166. Мусаелян М.Ф. Понятие «терроризм» и его соотношение с понятиями «террор»
и «террористический акт». În: Журнал российского права, 2009, №1, p.56 -64.
167. Oбвинител ьное заключение от 30 июля 2000 уголовного дела №108/99,
возбужденного Следственным отделом УФСБ РФ по Республике Татарстан по ст. 281 ч. 2,
ст. 222 ч. 3, т. 223 ч. 3 УК РФ. www.prokrf.ru (vizitat 20.11.2012).
168. Пири A. Фальшивомонетчики. Экономическая диверсия нацистской Германии.
Операция «Бернхард». 1941 -1945 . Москва : Центрполиграф , 2011.
169. Побегайло Э.Ф. Терроризм и уголовная ответстве нность. În: Актуальные
проблемы Европы. Проблемы терроризма: проблемно -тематический сборник. Москва,
2000, №4, p.198 -203.
170. Постольник В. У терроризма нет границ. În: Профессионал, 2001, №5, p.20.

170
171. Приговор судебной коллегии по уголовным делам Верховного с уда Республики
Татарстан от : 18 января 2001 года; 28 ноября 2002 года. http://vs.tat.sudrf.ru (vizitat
20.11.2012).
172. Рахметов С.М., Кременцов С.А., Колкобаев М.О. Преступления против основ
конституционного строя и безо пасности государства. Алматы: ТОО «Баспа», 1998. 80 p.
173. Российское уголовное право: учебник в 2 томах. Т.2. Особенная часть / Под ред.
Л.В. Иногамовой -Хегай, В.С. Комиссаров а, А.И. Рарога. 2 -е изд., перерa б. и доп. Москва:
Проспект, 2007. 664 p.
174. Садило А. И. К вопросу о соотношении составов преступлений, предусмот –
ренных статьями 205 и 281 Уголовного кодекса Российской Федерации. În: Юристъ –
Правоведъ, 2008, №1, p.17 -19.
175. Севдиамалиев Р.М. Международнный терроризм и политико -правовые пробле –
мы борьбы с ним . Баку: INDIGO, 2011. 504 p.
176. Скрипин Р.Е. К проблеме определения субъекта преступлений против основ
конституционного с троя и безопастности государств а. În: Вестник Московского госу –
дарственного об ластного университета. Серия: Юриспруденция , 2010, №1, р.100 -103.
177. Смирнов Л.Н. Об уголовной ответственности за государственные преступления.
În: Советское государство и право, 1959, №2, р.79 -87.
178. Сопов Д.В. Уголовная ответственность за терроризм: Проблем ы квалификации:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2004. 28 p.
179. Стрельцов Е.Л. Уголовный кодекс Украины: научно -практический коммен –
тарий. Харьков: Одиссей, 2008. 872 p.
180. Супотницкий М.В. Бактериологичес кие диверсии Первой мировой. În: Офи –
церы, 2012, № 1, p.58 -63.
181. Терехов Е.В. Дискреционные полном очия прокурора в сфере уголовно –
го судопроизводства России и Австрии: Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. Москва, 2 009. 30 p.
182. Тимко С.А. Поджоги: уголовно -правовая и криминологическая характеристики:
Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Омск, 2000.
166 p.
183. Тропина Т.Л. Киберпреступность: Понятие, состояние, уголовно -правовые
меры борь бы. Владивосток: Изд-во Дальневосточного ун -та, 2009. 240 p.

171
184. Уголовное право России. Особенная часть. 3 -е изд., с изм. и доп. / Под ред. А.И.
Рарога. Москва: Эксмо, 2009. 704 p.
185. Уголовное право. Особенная часть: Учебник. 2 -е изд., исп. и доп. / Под ред. Л.В.
Иногамовой -Хегай, А.И. Рарога, А.И. Чучаева. Москва: ИНФРА -М, 2008. 800 p.
186. Уголовный кодекс Aзербайджанcкой Республики: За конодательство зарубеж –
ных стран / Под ред. И.М. Рагимова. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.
356 p.
187. Уголовны й ко декс Кыргызской Республики : Законодательство зарубежных
стран / Под ред. А.П. Стуканова, П.Ю. Кон стантинова. Санкт -Петербург: Юридический
центр Пресс, 2002. 352 p.
188. Уголовн ый кодекс Латвийской Республики : Законодательство зарубежных
стран / Под ред. А.И . Лукашова, Э.А. Сарки совой. Санкт -Петербург: Юридический центр
Пресс, 2001. 313 p.
189. Уголовный кодекс Республики Армения. www.parliament.am/legislation.php?sel=
show&ID=13 49&lang=rus (vizitat 03.05.2012)
190. Уголовный кодекс Республики Беларусь: Законодательство зарубежных стран /
Под ред. Б.В. Волженкина, А.В. Баркова. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс,
2001. 474 p.
191. Уголовный кодекс Республики Грузия: Зак онодательств о зарубежных стран /
Под ред. З.К. Бигвава. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2002. 407 p.
192. Уголовный кодекс Республики Казахстан: Зак онодательство зарубежных стран /
Под ред. И.И. Рогова. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2001. 466 p.
193. Уголовный кодекс Республики Узбекистан : Законодательство зарубежных
стран / Под ред. М.Х. Рустамбаева, А.С. Якубова, З.Х. Гулямова. Санкт -Петербург:
Юридический центр Пресс, 2001. 338 p.
194. Уголовный кодекс Российской Федерации: Закон Российской Федерации №63 –
ФЗ от 13 июня 1996 г., принят Государственной Думой 24 мая 1996 г., одобрен Советом
Федерации 5 июня 1996 г., введен в силу с 1 января 1997. În: Собрание Законодательства
Российской Федерации, 1996, № 25.
195. Уголовный кодекс РСФСР в редакции 1926 года. Собрание узаконений и
распоряжений РКП РСФСР, 1926, №80. Официальный текст с изменениями по состоянию
на 1 марта 1957 г . Москва: Госюриздат, 1957. 235 p.
196. Уголовный кодекс РСФСР от 27 октября 1960 г. În: Ведомости Верховного
Совета РСФСР, 1960, №40.

172
197. Уголовны й кодекс Таджикистана : Законодательство зарубежных стран / Под
ред. А.В. Федорова. Санкт -Петербург: Юри дический центр Пресс, 2002. 410 p.
198. Уголовный кодекс Туркменистана. http://www.legislationline.org/ru/documents/
action/popup/id/15853/preview (vizitat 27.11.2013)
199. Уголовн ый кодекс Украины. Комментарий / Под ред . Ю.А. Кармазина и Е.Л.
Стрельцова. Издание второе. Харьков: ООО «Одиссей», 2002. 960 p.
200. Уголовный коде кс Украины: Зак онодательство зарубежных стран / Под ред.
В.Я. Тация и В.В. Сташиса. Санкт -Петербург: Юридический центр Пресс, 2001. 393 p.
201. Указ Президента РФ «О концепции национальной безопасности Российской
Федерации» от 10.11.2000, №24. În: Собрание зак онодательства РФ, 2000, №2.
202. Хаупшев А.Х. Правовое обеспечение экономической безопасности и проблемы
борьбы с организованной преступностью: Региональный аспект: Автореферат диссерта –
ции на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 1998, 24 p.
203. Царев Д.В. Общее понятие и признаки преступлений против основ консти –
туционного строя и безопастности государства в Рос сии: Диссертация на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Иваново, 2005. 260 p.
204. Чиркина К.Н. Проблемы разграничени я понятий «терроризм», «террористи –
ческий акт» и «диверсия». În: Уголовное право в эволюционирующем обществе : проб –
лемы и перспективы. Курск, 2010, p.221 -226.
205. Штыбликов Д. Морской терроризм как составляющая современного терро –
ризма. Современные угрозы и в ыводы. http://silovik.net/showthread.php?t=9548 (vizitat
16.09.2013)
206. Шумилов А.Ю. Преступления против основ конституционного строя и без –
опасности государства: Комментарий к главе 29 УК РФ. С постате йным приложением
нормативных актов и документов. Москва: Изд-во И.И. Шумилова, 2001. 204 p.

173

Anexa 1 Adeverință privind implementarea rezultatelor științifice în România

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANȚA
900663, CONSTANȚ A, str. Mircea cel Batrân, nr. 104, ROMÂNIA
Fax: +40 -241-617260, Tel: +40 -241-664740,
E-mail: info@imc.ro

ADEVERINȚĂ
Prin prezenta, se confirmă că rezultatele obținute în cadrul tezei de doctorat
“Răspunder ea penală pentru actele de diversiune potrivit legislației Republicii Moldova și
a României . Studiu de drept comparat ”, elaborată de Dna COJANU GIANINA , pot fi
utilizate în procesul de instruire a studenților înscriși în programele de licență și masterat d in
Universitatea Maritimă din Constanța.

Prezentul document este eliberat pentru susținerea tezei de doctorat.

174

Anexa 2 Adeveri nță privind implementarea rezultatelor științifice în Republica Moldova

MINISTRY of EDUCATION

MOLDOVA STATE UNIVERSITY

MD-2009, Chisinau
60, A. Mateevici str.
tel: 57 -74-01, fax (373 -22) 24 -42-48
www.usm.md

ADEVERINȚĂ

Prin prezenta se confirmă că rezultatele cercetărilor efectuate în cadrul tezei de doctor a
Dnei Cojanu Gianina, intitulată „Răspunderea penală pentru actele de diversiune p otrivit
legislației Republicii Moldova și a României. Studiu de drept comparat ”, sunt utilizate în
procesul de studii a studenților și masteranzilor de la Facultatea de Drept a Universității de
Stat din Moldova în calitate de material științific suplimenta r pentru prelegeri și dezbateri în
cadrul seminarelor.
Adeverința este eliberată pentru susținerea tezei de doctorat.

BĂIEȘU Sergiu,
dr. în drept, conf. univ.

175
DECLARA ȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnata Cojanu Gianina , declar pe răspund ere personală că materialele prezentate în
teza de doctorat constituie rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că,
în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Cojanu Gianina
14 iulie 2014

176
CV AL AUTORULUI
Date perso nale: COJANU Gianina
Data și locul nașterii: 30.08.1975, or.Brăila, România
Studii:
1989 – 1993 – Liceul DP Perpessiciuss , or. Bră ila, România (bacalaureat) ;
2003 – 2008 – Universitat ea Romano -Americană, București, Facultatea de
Drept (licen țiat în drept);

2008 – 2010 – Universitatea Maritimă din Constanța , Facultatea de Drept, Legisla ție Maritimă
(master în legislație m aritimă interna țională );
2010 – prezent – Studii postuniversitare de doct orat, Specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept
penal), Universitatea de Stat din Moldova.

Activitate profesională:
2002 – 2008 – asistent vânzări auto Peugeot, Axa Motor, or.Brăila, România ;
2003 – 2006 – consultant financiar asigurări, Aliantz Tiriac Asigurari , or.Brăila, România ;
2008 – 2009 – director vânzări auto Hyundai, Autoglobal SRL , or.Brăila, România;
2009 – prezent – asistent universitar , Universitatea Maritimă din Constanța , România.

Domeniile de activitate științifică: Drept penal, Drept m aritim, Dreptul transporturilor .
Participări la foruri științifice internaționale:
– Cojanu G. Secondary signs of the subjective side of diversion acts inculpated by the penal
laws of Romania and Republic of Moldavia (Semne secundare ale laturii subiectiv e a actelor de
diversiune incriminate în legea penală a României și în cea a Republicii Moldova ). În: The
International Conference “Education and Creativity for a Knowledge – based Society – LAW ”,
VIIth edition, 2013. Bucharest: Titu Maiorescu University, 2013, p.31 -35.
– Cojanu G. Diversion Acts – The Antipode of Economic Stability ( Actele de diversiune –
antipodul stabilității economice). Ovidius University International Conference “ Global
Economy under Crisis ”. În: Ovidius University Annals, 2013, Volume XIII, Issue 2, p.193 -196.
Lucrări științifice publicate: 8 articole științifice.
Date de contact:
Telefon: s erv. +40 241 664 740 ; mobil +40 724 292 399
E-mail: gianinaaxa@hotmail.com