Cu titlu de manuscris [605034]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: 343.6 (043.3)

URSU Daniela

RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU TORTURĂ ,
TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT

Specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal

Teză de doctor în drept

Conducător științific ___________________ BRÎNZĂ Sergiu,
doctor habilitat în drept,
profesor universitar,
Specialitatea 554.01 – Drept
penal și execuțional penal

Autor: ___________________

Chișin ău, 2017

2

© URSU Daniela, 2017

3
CUPRINSUL

ADNOTARE (în limbile română, rusă, engleză) ………………………….. ………………………….. …….. 5
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 8
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 9

1. STUDIU TEORETICO -NORMATIV PRIVIND TORTUR A, TRATAMENT UL
INUMAN SAU DEGRADANT ………………………….. ………………………….. ………………………. 16
1.1. Abordări doctrinare naționale și străine cu privire la infracțiunile de tortură, tratament
inuman sau degradant ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 16
1.2. Evoluția incriminării, natura juridică și fundamentarea criminalizării torturii,
tratamentului inuman sau degradant ………………………….. ………………………….. ………………………… 29
1.3. Concluzii la Capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 42

2. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE INFRACȚIUNILOR DE TORTURĂ,
TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADA NT ………………………….. ………………………….. . 44
2.1. Obiectul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant …………………………. 44
2.2. Latura obiectivă a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant ……………. 56
2.3. Latura sub iectivă a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant …………… 81
2.4. Subiectul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant ………………………. 101
2.5. Concluzii la Capitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 113

3. ELEMENTE CIRCUMSTAN ȚIALE AGRAVANTE ALE INFRACȚIUNILOR DE
TORTURĂ, TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT ………………………….. ……… 115
3.1. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite cu bună știință asupra unui minor
sau asupra unei femei gravide ori pro fitând de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victi –
mei, care se datorează vâr stei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor ……. 117
3.2. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșit e asupra a două sau a mai multor
persoane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… .123
3.3. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșit e de două sau de mai multe persoane
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 127
3.4. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite prin folosirea armei,
instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop ………………………….. …………… 132

4
3.5. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite de o persoană cu funcție de
răspundere sau de o persoană cu fun cție de demnitate publică ………………………….. ………………. 140
3.6. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudență au cauzat o vătămare
gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății ………………………….. ………………………… 151
3.7. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudență au cauzat decesul
persoanei sau sinuciderea acesteia ………………………….. ………………………….. …………………………. 156
3.8. Concluzii la Capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 161

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. . 166
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ………………………….. ………………. 183
CV AL AUTORULUI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 184

5
ADNOTARE
Ursu Daniela , „Răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant”,
teză de doctor în drept la specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal ,
Chișinău, 201 7

Structura lucrării : Introducere, 3 capit ole, concluzii generale și reco mandări, bibliografia
din 247 titluri, 165 pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publi cate în 10 lucrări științifice.
Cuvinte -cheie : tortură, tratament inuman, tratament degradant, durere, suferință fizică,
suferință psihică, demnitate umană, intimidare , exercitare de presiuni, motiv de discriminare.
Domeniul de studiu. Lucrarea face parte din domeniul Dreptului pen al, Partea Specială.
Studiul este axat pe analiza juridico -penală a infracțiunilor prevăzute la art. 1661 CP RM.
Scopul lucrării rezidă în elaborarea concepției științifico -practice privind răspunderea
penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant , fapte prejudiciabile incriminate la art.1661
CP RM , în accepțiunea aspectelor de lege lata și de lege ferenda .
Obiectivele : determinarea naturii juridice a torturii, tratamentului inuman sau degradant;
analiza juridico -penală a elementelor constitutive și a elementelor circumstanțiale agravante ale
infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM ; soluționarea problemelor de încadrar e ce derivă din
concurența de norme penale și concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM;
conturarea carențelor ce marchează, în viziunea autorului, norma de la art.1661 CP RM etc.
Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute constă în cercetarea complexă
a răspunderii penale pentru faptele prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM la nivel de teză
de doctorat . Demersul a finalizat cu soluționa rea probl emei științifice constând în fundamen –
tarea reconceptualizării incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea
nr.252 din 08.11.2012 , fapt ce a determinat perceperea naturii juridice și a sferei de incidență a
faptelor prevăzute la art. 1661 CP RM , în vederea creării premiselor teoretice de calificare corectă
a respectivelor infracțiuni de către subiecții de aplicare în concret a legii penale.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării . Studiul realizat reprezintă o bază
conceptuală care descrie la nivel teoretic: algoritmul de aplicare a art.1661 CP RM în procesul de
încadrare juridică; modalitățile faptice ale relelor tratamente incriminate în art.1661 CP RM
desprinse din jurisprudența CtEDO în materie; soluții le de ajustare a cadrului incriminator la
standarde le europene etc., rezultate care pot fi receptate în activitatea științifică, instructiv –
formativă , în activitatea practică a organelor de drept și în procesul de legiferare.
Implementarea rezultatelor științifice își găsește oglindire în procesul de instruire a stu –
denților, masteranzilor din cadrul institu țiilor de învă țământ superior cu profil juridic, dar și în
activitatea practică a organelor de drept .

6
АННОТАЦИЯ
Урсу Даниела, «Уголовная ответственность за пытки , бесчеловечное или
унижающее достоинство обращение », диссертация на соискание ученой степени
доктора права , Cпециальность 554.01 – Уголовное и уголовно -исполнительное право,
Кишинэу , 201 7 г.

Структура диссертации: Введение, 3 главы, общие выводы и рекомендации, список
литературы из 24 7 наименований, 165 страниц основного текста. Получе нные результаты
опубликованы в 10 научных работах.
Ключевые слова : пытка, бесчеловечное обращение, унижающее достоинство обраще –
ние, боль, физическое страдание, психическое страдание, человеческое достоинство, запуги –
вание, оказание давления, причина дискриминации.
Область исследования. Работа относится к сфере уголовного права, часть Осо-
бенная. Исследование сосредоточено на уголовно -правовом анализе преступлений, пре д-
усмотренных ст.1661 УК РМ.
Цель диссертации состо ит в разраб отке научно -практическ ой концепции уголовной
ответственности за применение пыток, бесчелове чного или унижающего достоинств о
обращения , вредные деяния, инкриминируемые в ст.1661 УК РМ , с точки зрения de lege
lata и de lege ferenda .
Задачи исследования: определение правовой природы пытки, бесчеловечного или
унижающего достоинство обращения; уголовно -правовой анализ составляющих элемен –
тов и отягчающих обстоятельств преступлений, пред усмотренных ст.1661 УК РМ; реше –
ние проблем квалификации преступлений, вытекающих из конкуренции уголовных норм
и совокупности преступлений, рассматриваемых в свете ст.1661 УК РМ; обозначение
недостатков, которыми страдает , по мнению автора, положение ст.1661 УК РМ и т.д.
Научная новизна и оригинальность получен ных результатов заключается в ком –
плексном исследовании , на уровне докторской диссертации, уголовной ответственности за
вредные деяния, инкриминируемые в ст.1661 УК РМ . Это исследование привело к реше –
нию научной проблемы, заключающейся в обосновании реконцептуализации инкримини –
рования пытки, бесчеловечного и у нижающего достоинство о бращения Законом № 252 от
08.11.2012 г., что позволило опре делить правовую природу и сферу действия деяний,
инкриминируемых в ст.1661 УК РМ, в целях создания теоретических предпосылок для
правильной юридической квалификации расследу емых деяний субъектами , применяю –
щими уголовный закон.
Теоретическая значимость и практическая приме няемость результатов иссле –
дования . Настоящее исследование представляет собой концептуальную основу, которая
описывает на теоретическом уровне: алгоритм применения ст.1661 УК РМ в процессе ква –
лификации; фактические способы плохого обращения, инкриминируемые в ст.1661 УК РМ
и соотнесенные с юриспруденцией ЕСПЧ по данным вопросам; ре шения по приведению
основ обвинения в соответствии с международными стандартами т.д. Эти результаты
могут быть использованы в научной , образовательной деятельности, в практической
деятельности правоохранительных органов, а также в законотво рчестве .
Внедрен ие научных результатов находит свое отражение в процессе обучения
студентов, мастерандов высших учебных заведений юридического профиля, а также в
практической деятельности правоохранительных органов .

7
ABSTRACT
Ursu Daniela, "Criminal liability for torture, inhuman or degrading treatment ", PhD
Thesis in Law, Speciali ty 554.01 – Criminal Law and law of penal execution ,
Chisinau, 2017

Thesis structure: Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,
references composed of 24 7 titles, 165 pages of main text. The results ob tained have been publi –
shed in 10 scientific works.
Key words : torture, inhuman treatment, degrading treatment, pain, bodily sufferings, mental
sufferings, human dignity, intimidation, exercise of pressure, r easons for discrimination.
Field of study. This thesis is included into the Special Part of Criminal Law. The study is
focused on legal and criminal analysis of the offences stipulated in article 1661 of the Criminal
Code of the Republic of Moldova.
The goal of the thesis lies in developing scientific and practical concept of criminal
liability for torture, inhuman or degrading treatment, the prejudicial deeds incriminated in article
1661 of the Criminal Code of the Republic of Moldova, in the meaning of the aspects of lex lata
and lex ferenda .
Objectives of research: identification of the legal nature of torture, inhuman or degrading
treatment; legal and criminal analysis of the constitutive elements and aggravating circumstantial
elements of the offe nces stipulated in article 1661 of the Criminal Code of the Republic of
Moldova ; settlement of the classification issues arising from the concurrence of criminal rules
and cumulative offences viewed in correlation with article 1661 of the Criminal Code of the
Republic of Moldova ; outlining of the lacks in the provision of article 1661 of the Criminal Code
of the Republic of Moldova , etc.
Scientific novelty and originality of the results obtained lies in complex research of
criminal liability for the prejudicial deeds incriminated in a rticle 1661 of the Criminal Code of the
Republic of Moldova, at the level of the Ph.D. thesis. Such a step ended with settlement of a
scientific proble m lying in substantiation of re conceptualisation of incriminating the torture,
inhuman or degrading treatment through the prism of Law no.252 dated the 08th of November
2012. This led to comprehension of the legal nature and of the field of incidence of the deeds
incriminated in a rticle 1661 of the Criminal Code of the Repub lic of Moldova , for the purpose of
creation of the theoretical preconditions for correct legal classification by the subjects of the
investigated prejudicial deeds in the contest of specific application of Criminal Law.
Theoretical significance and applica tive value of the thesis . The study realised
represents a conceptual basis describing at the theoretical level: algorithm of application of
article 1661 of the Criminal Code of the Republic of Moldova within the legal classification
process; actual ways of maltreatments incriminated in article 1661 of the Criminal Code of the
Republic of Moldova, detached from the ECHR jurisprudence related thereto; solutions for
harmonisation of the incriminatory framework, etc., results that may take hold in scientific
activities, in teaching and training activities, in practical activities of the law -enforcement
authorities and within the process of law -making.
Implementation of scientific results is reflected in the process of students and master
degree students traini ng at the higher educational institutions of juridical profile, as well as in
practical activities of the law -enforcement authorities.

8
LISTA ABREVIERILOR

art. – articol
alin. – alineat
lit. – literă
pct. – punct
nr. – număr
p. – pagină
n.a. – nota autorului
cet. – cetățean
CoEDO – Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 2002
CPs – Comisariat de Poliție al sector ului
CPT – Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor
Inumane sau Degradante
IP – Inspectorat de poliție

9
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei abordate. Relele tratamente ex primate în tortură, trata –
ment inuman sau degradant constituie un fenomen alarmant al contemporane ității, cauza fiind
intensitatea și extinderea cu care acestea se conturează. El nu este un fenomen al societății de
astăzi, ci o componentă a acesteia, fiind caracteristic tuturor perioadelor istorice. Amploarea
fenomenului , îndeosebi pe timpul ostilități lor armate, d ar și manifestarea relelor t ratamente pe
timp d e pace, constituind un procedeu (evident , ilegal) de obținere a probelor în procesul penal ,
au determinat necesitatea unor politici armonizate la nivel internațional și regional. Necesitate
dublată de cea privind elaborarea și implementarea unor instrumente juridice menit e să prevină și
să combată săvârșirea faptelor reprobabile de natura celor reprimate și în sfera legii penale a
Republicii Moldova, context incriminat or pe care î l regăsim de lege lata în prevederile art.1661
CP RM. Comunitatea internațională , dar și autoritățile naționale au conștientizat gradul ridicat al
pericolului social a l relelor tratamente, considerent din care a u interzis tortura, tratamentul
inuman sau degradant în termeni absoluți, dat fiind valoarea socială lezată prin respectivele fapte
odioase – demnitatea inerentă , inalienabilă și imanentă fiecărei ființe umane. Deci, în continuare
politica penală trebuie să adopte vectorul toleranța zero și să prevină eficient aceste fapte
prejudiciabile , mai ales atunci când respectivele ilegalități sunt comise de către agenți ai statului.
Abordarea juridico -penală a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
prezintă , fără ezitare , un interes deosebit în plan șt iințific, dat fiind remanierile legislative operate
prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012 ,
remanieri datorate critici lor din partea mecanismelor internaționale și regionale pen tru apărarea
drepturilor omului. Necesitatea une i asemenea abordări este punctată mai ales de dinamica răs –
pândirii numitelor infracțiuni și a violărilor constatate de către instanța europeană în cauzele
moldovenești în rapor t cu art.3 din CoEDO – „Interzicerea torturii ”, care ocupă locul doi după
cauzele vizând încălcarea art.6 din CoEDO – „Dreptul la un proces echitabil ”. Numai în anul
2016 CtEDO a constatat violarea art.3 din CoEDO în 9 cauze împotriva Republicii Moldova .
Acești indici atestă că deși au fost operate numeroase amendamente orientate spre : combaterea
torturii, tratamentului inuman sau degradant , relele tratamente incriminate la art.1661 CP RM
fiind încadrate în categoria infracțiunilor imprescriptibile; consacrarea inadmisibilității amnis –
tierii și grațierii pentru comiterea acestor inf racțiuni ; majorarea pedepsei sub formă de închisoa –
re, pentru a preîntâmpina suspendarea condiționată a executării pedepsei ori, după caz , liberarea
de răspundere penală; majorarea pedepsei sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite
funcții sau de a exercita o anumită activitate, pentru a exclude posibilitatea agenților statului care
au săvârșit tortura, tratamentul inuman sau degradant de a avea acces la funcții pub lice pe

10
perioade mai lungi de timp etc., dar și modificarea propriu -zisă a p receptului incriminator, aceste
amendamente nu s-au dovedit a fi eficiente . Din considerente le relevate , se prezintă ca vitală
efectuarea unei cercetări substanțiale a caracteristi cilor definitorii a le bazei incriminatoare în
materie de tortură, tratament inuman sau degradant, suprapunerea acestora cu practica existentă
și formularea de propuneri menite să optimizeze nu doar modelul incriminator prevăzut la
art.1661 CP RM, dar și practica de aplicare a acestuia. Cercetarea se impune mai cu seamă în
contextul în care actualmente există o practică judiciară națională neuniformă referitoare la
aprecierea juridico -penală a torturii, tratamentului inuman sau degradant com ise de către polițiști.
Context în care în unele cazuri se reține la încadrare una dintre variantele -tip ale numitelor
infra cțiuni, dat fiind că polițistul este conceput drept persoană publică, iar în alte cazuri soluția
este una dintre variantele agravate prevăzute la lit.e) alin.(2) sau, după caz, la lit.e) alin.(4)
art.1661 CP RM , pe fundalul conceperii polițistului drept persoană cu funcție de răspundere . Nu
putem să nu remarcăm că neuniformitatea soluției de încadrare este rezultatul instituirii unor
standarde duble în legea penală; or, reieșind din litera legii (alin.(1) și alin.(2) art.123 CP RM),
polițistul este atât persoană publică, cât și persoană cu funcție de răspundere. Această problemă
și-a găsit nu doar reflecție în teza de doctorat , dar și soluții concrete, care, sperăm , să fie utile
legiuitor ului, subiecți lor oficiali îndrit uiți cu aplicarea legii penale, doctrinarilor și (de ce nu?)
formabililor în contextul instruirii profesionale inițiale și continue.
Scopul și obiectivele teze i. Scopul prezentei teze de doctorat constă în elaborarea
concepției științifico -practice privind răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman sau
degradant, fap te prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM, în accepțiunea aspectelor de lege
lata și de lege ferenda .
Pentru atingerea scopului trasat sunt propuse următoarele obiective :
– cercetarea tezelor teoretice ale oamenilor de știi nță din țară și de peste hotare care au
supus investigației infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant ;
– determinarea naturii juridice a torturii, tratamentului inuman sau degradant și funda –
mentarea criminalizării acestora ;
– analiza juridico -penală a elementelor constitutive și a elementelor circumstanțiale agra –
vante ale infracțiunilor prevăzute la art.1 661 CP RM ;
– desemnarea p lenară și precisă a tuturor subiecților speciali ai relelor tratamente pe care
i-a avut în vedere legiuitor ul prin modelul incriminator de lege lata ;
– verificarea respectării de către legiuitor a principiului legalității incriminării, dat fiind că
în art.1661 CP RM lipsesc definiți i explicite ale torturii, tratamentului inuman sau degradant ;

11
– evidențierea modalităților faptice ale actelor de tortură, tratament inuman sau degradant
prin raportare la jurisprudența CtEDO și la practica judiciară națională;
– sintetizarea asemănărilor între și a deosebirilor dintre i nfracțiunile prevăzute la art.1661
CP RM și unele fapte penale conexe ;
– soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM;
– cercetarea pra cticii judiciare referitoare la tragerea la răspundere penală pentru tortură,
tratament inuman sau degradant , interpretarea legii penale în cauze concrete și identificarea
erorilor admise la aplicarea incriminării prevăzute la art.1661 CP RM ;
– conturarea neajunsurilor ce marchează prevederea de la art.1661 CP RM și formularea
de propuneri menite să contribuie la îmbunătățirea calitativă a cadrului incriminator în materie.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute derivă din modalitatea de abordare a investi –
gării infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant prin pri sma interdisciplinarității și
a interferenței domeniilor de drept incidente, dar mai ales prin consolidarea reconcilierii preve –
derilor incriminatoare naționale cu aspecte le doctrinare, precum și cu practica națională de urmă –
rire penală și cu cea judiciară, cu instrumentele internaționale și regionale și cu mecanismele care
le pun în acțiune. Privită în ansamblu, cercetarea într eprinsă constă într -o încercare, în premier ă
absolută pentru Republica Moldova , de a realiza la nivel de teză de doctorat o investigație
complexă a răspunderii penale pentru faptele prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM și,
mai ales , de a soluționa prob lema științifică constând în fundamentarea reconceptualizării
incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012 , fapt
ce a determinat perceperea naturii juridice și a sferei de incidență a faptelor prevăzute la art. 1661
CP RM , în vederea creării premiselor teoretice de calificare corectă a respectivelor infracțiuni de
către subiecții de aplicare în concret a legii penale. De asemenea, au fost soluționate și unele
probleme facultative care sunt insuficient tratate sau în genere nu sunt reflectate în literatura de
specialitate. Astfel, cu titlu de noutate absolută, rezultatele științifice o bținute în urma
investigațiilor efectu ate și înaintate spre susținere constau în: 1) Circumstanțierea gradului de
compa tibilizare î ntre art.1661 CP RM și mecanismele internaționale și regionale pentru apărarea
drepturilor omului; 2) Elaborarea unui algoritm de încadrare juridică a faptelor în acord cu
art.1661 CP RM; 3) Demonstrarea, în baza studiului empiric, că „pragul minim de gravitate ” pre-
supunând criteriul de delimitare î ntre relele tratamente incriminate la art.1661 CP RM nu este o
ficțiune j uridică, acesta fiind utilizat în soluționarea respectivelor cauze penale de către instanțele
naționale; 4) Interpretarea proceselor psihice declanșate în cadrul mecanismului infracțional al
actelor de tortură, tratament inuman sau degradant și verificarea coerenței dintre vinovăția con –

12
sacrată pentru preceptele incriminatoare de la alin.(1) și alin.(2) art.1661 CP RM , pe de o parte, și
jurisprudența CtEDO, pe de altă parte; 5) Raționalizarea extinderii cercului de subiecți ai infrac –
țiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012 și desemna –
rea sferei de extindere în raport cu aceștia , în special prin reliefarea conținutul ui exact al sintag –
mei „ persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice ”; 6) Justificarea diferen –
țierii răspunderii penale pentru actele de tortură, tratament inuman sau degradant în raport cu
fiecare dintre elementele circumstanțiale agravante prevăzute la alin.(2) și alin.(4) art.1661 CP
RM și etalarea condițiilor în care devi n operabile numitele circumstanțe; 7) Elucidarea criteriilor
de delimitare a infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM de unele infracțiuni adia cente, precum
cele de la art.150, 309, 328 CP RM, dar și disocierea acestora de influența coercitivă legală;
8) Soluționarea problemelor referitoare la concu rența de norme penale și concursul de infrac –
țiuni, privite în raport cu calificarea faptei conform art.1661 CP RM ; 9) Etalarea propunerilor de
lege ferenda în raport cu cadrul incriminator al art.1661 CP RM, orientat e spre înlăturarea defi –
ciențelor tehnico -juridice de care suferă norma în cauză.
În vederea eliminării carențelor ce marchează norma de la art.1661 CP RM , au fost formu –
late următoarele propuneri de lege ferenda :
1) completarea alin.(1) art.1661 CP RM cu cuvintele „sau din imprudență” , care să urmeze
după sintagma „cauzarea intenționată” ;
2) înlocuirea, în prevederea de la alin.(3) art.1661 CP RM , a cuvintelor „cu scopul de a”
prin „în special cu scopul de a”;
3) excluderea sintagmei „de o persoană cu funcție de răspundere” din lit.e) alin.(2) și lit.e)
alin.(4) art.1661 CP RM ;
4) completarea lit.g) alin.(2), respectiv , a lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM , astfel î ncât după
cuvântul „sinuciderea” să urmeze „ori tentativa de sinucidere a”.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Sub aspect teoretic, teza de docto –
rat reprezintă o analiză complexă a temeiului real al răspunderii penale pentru actele de tortură,
tratament inuman sau degradant incriminate la art.1661 CP RM, precum și a temeiului juridic al
răspunderii pentru infracțiunea corespu nzătoare, constând în componențele de infracțiune, fiind
relevate unele aspecte care au fost tratate doar tangențial sau care au fost chiar omise în literatura
de specialitate. Per ansamblu , studiul realizat reprezintă o bază conceptuală care descrie la nivel
teoretic: algoritmul de aplicare a art.1661 CP RM în procesul de încadrare juridică; mecanismul
de manifestare a urmărilor prejudiciabile ale infracțiunilor de t ortură, tra tament inuman sau de –
gradant, inclusiv în ipoteza evoluării acestora drept infracțiuni complexe; modalitățile faptice al e
relelor tratamente incriminate în art.1661 CP RM desprinse din jurisprudența CtEDO în materie;

13
procesele psihice semnalate de legiuitor pentru a se reține la încadrare una dintre inf racțiunile
prevăzute la art.1661 CP RM; soluțiile de ajustare a cadrului incriminator în materie de tortură,
tratament inuman sau degradant la standardele europene etc.
Valoarea aplicativă a rezult atelor cercetării rezidă în posibilitatea utilizării exegezelor,
concluziilor și recomandărilor teoretice prezentate în lucrare la cercetarea ulterioară a infracțiunii
prevăzute la art. 1661 CP RM , în vederea soluționării controverselor privind încadrarea juridică a
torturii , tratamentului inuman sau degr adant în situații atipice; în elaborarea recomandărilor
pentru practica de urmărire penală și cea judiciară menite să contribuie la soluționarea unor
probleme de interpretare ce rezultă din generalitatea textelor de lege prevăzute la alin.(1) și
alin.(3) art.1661 CP RM , dar și la uniformizarea practicii judiciare, prin aceasta facilitând actul de
înfăptuire a justiției și asigurând predictibilitatea acestuia . De asemenea, rezultatele investigației
pot să -și găsească utilizare în procesul de instruire a studenților și masteranzilor facultăților de
drept, dar și în procesul de formare continuă a procurorilor, judecătorilor și a altor persoane care
contribuie la înfăptuirea justiției , precum și în procesul de legiferare.
Aprobarea rezultatelor. Concluziile de bază și recomandările formulate în teză sunt reflec –
tate în cadrul a 10 publicații științifice. În același timp, unele viziuni, teze teoretice, exegeze,
concluzii și recomandări constituind rezultatul inve stigației au fost prezentate la: Conferința
științifică internațională cu genericul „ Rolul științei și educației în implementarea Acordului de
Asociere la Uniunea Europeană”, eveniment dedicat aniversării a 60 de ani ai academicianului
Valeriu Canțer ( Chișinău, 5 februarie 2015); Conferința științifică internațională cu genericul
„Perspectivele și problemele integrării în spațiul european al cercetării și educației” (Cahul, 5
iunie 2015); Conferința științifică națională cu participare internațională „Integ rare prin cercetare
și inovare” (Chișinău, 10 -11 noiembrie 2015); Conferința științifică națională cu participare
internațională „Integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău, 28 -29 septembrie 2016) .
Sumarul compartimentelor tezei. Teza de doctor at elaborată cuprinde: Introducere; 3 capi –
tole, care conțin 16 subcapitole; concluzii generale și recomandări; bibliografia din 24 7 titluri;
165 pagini text de bază, declarația privind asumarea răspunderii ; CV -ul autorului.
În Capitolul 1 „Studiu teoretico -normativ privind tortura, tratamentul inum an sau
degradant ” se realizează o examinare a materialelor științifice publicate în țară și peste hotare,
dedicate problemelor privind răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant ,
fiind scoasă în evidență contribuția doctrinei în elucidarea temeiului real și a temeiului juridic al e
răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute la art.1661 CP RM . De asemenea, a fost stabilit
gradul de investiga ție și importan ța științifică pe care o implică studiile referitoare la infracți unile
de tortură, tratament inuman sau degradant, grație cărora a fost identificată problema ști ințifică,

14
fiind prezentate și direcțiile de soluționare a acesteia . În cea de -a doua secțiune se pleacă de la
premisa istorică a relelor tratamente, fiind conturată evoluția incriminării torturii, tratamentului
inuman sau degradant în legea penală a Republicii Moldova, avându -se în vedere cele trei mode –
le de incriminare incidente celor două legi penale, și anume: Codul penal în redacția din 1961
(modelul incriminator prevăzut la art.1011 CP (abrogat) ) și Codul penal în redacția din 2002
(modelul incriminator prevăzut la art.3091, respectiv , la art.328 al in.(2) lit.a) și c) CP RM
(abrogat) și cel de la art.1661 CP RM (în vigoare) ). Tocmai datorită acestei analize istorico –
comparative a reglementărilor pena le ale Republicii Moldova, făcându -se referire și la unele
modele de incriminare a torturii , tratament ului inuman sau degradan în legislația altor state , pe de
o parte, și sintetizării jurisprudenței CtEDO în materie, pe de altă parte, a fost ilustrată natura
juridică și socială a acestor fapte prejudiciabile, din care s -au putut despr inde explicațiile de
rigoare c e au stat la baza remanierilor legislative intervenite prin Legea Republicii Moldova
pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012 , fiind soluționată
cu această ocazie și problema științifică de importanță majoră.
Capitolul 2 „Elemente constitutive ale infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant ” are ca obiectiv cercetarea temeiului juridic al răspunderii penale pentru infracțiunile
de tortură, tratament inuman sau degradant în variantele sale tip, în corespundere cu schema
consacrată în știința dreptului penal național, presupunând analiza obiectului infracțiunii, a laturii
obiective, a laturii subiective și a subiectului infracțiunii. Studiul întreprins debutează cu
desemnarea in toto a valorilor sociale lezate în plan principal, dar și ocazional prin comitere a
infracțiunilor investigate. Sunt analizate particularitățile vi ctimei infracțiunilor de tortură,
tratament inuman sau degradant, explicându -se lipsa unei cerințe speciale referitoare la acest
semn al obiectului infracțiunii. La fel, sunt etalate condițiile în care o terță persoană, alt a decât
cea care este supusă ef ectiv torturii, tratamentului inuman sau degra dant, poate să obțină calitatea
de victimă a infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM. În contextul laturii obiective este
verificată compatibilitatea dispozițiilor alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM cu princi piul legalității
incriminării. Datorită valorificării îndeosebi a ju risprudenței CtEDO, sunt expuse modalitățile
faptice ale infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, grație căreia se ajunge la
identificarea semnelor distinctive dintre div erse rele tratamente, dar și la disocierea acestora de
influența coercitivă legală. O atenție deosebită se acordă delimitării infracțiunii de constrângere
de a fa ce declarații (art.309 CP RM) de infracțiunile prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP
RM. În perimetrul cercetării laturii subiective este scoasă în evidență lipsa corespu nderii dintre
vinovăția pentru tratamentul inuman sau degradant consacrat în alin.(1) art.1661 CP RM și în
jurisprudența CtEDO, fiind tratat amplu scopul și motivul caracteristic e torturii, tratamentului

15
inuman sau degradant. În definitivă, este analizat conținutul fiecăruia dintre subiecții speciali
consacrați în prevederile alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM, și anume: autoritățile p ublice
propriu -zise, autoritățile publice asimilate și particularii.
Capitolul 3 „Elemente circumstanțiale agravante ale infracțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant ” este destinat interpretării semnificației juridico -penale pe care o implică
fiecare di ntre agravantele de la alin.(2) și (4) art.1661 CP R M, precum și etalării raționamentelor
de agravare a răspunderii penale pentru fiecare dintre elementele de diferențiere a răspunderii
penale . Pentru a percepe esența, conținutul, particula ritățile și condițiile reținerii la încadrare a
unei sau altei agravante, dar și pentru a fi scosă în evide nță aplicarea neuniformă a elementelor
circumstanțiale agravante au fost aduse cazuri concrete selectate din practica judiciară a
Republicii Moldova . Îndeosebi, această notă caracteristică a fost evidențiată în raport cu
elementele circumstanțiale agravante de la lit.e) alin.(2), respectiv de la lit.e) alin.(4) art.1661 CP
RM, caz în care tortura, tratamentul inuman sau degradant s e comite de către polițist. În
contextul conținutului aceluiași element agravant a fost determinat impactul intervenției Legii
pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.152 din 01.07.2016 , care a lărgit
substanțial cercul subiecților spec iali care evoluează drept persoane cu funcție de demnitate
publică. Studiului au fost supuse și elementele circumstanțiale agravante v izând calitatea specială
a victimei inf racțiunii, pluralitate a de victime, pluralitatea de făptuitori și pluralitatea de urmări
prejudiciabile, ultima ipoteză situând tortura, tratamentul inuman sau degradant în categoria
infracțiunilor complexe . Astfel, a fost explicat mecanismul de configurare a pluralității de
victime, a pluralității de făptuitori și a pluralității de urmări prejudiciabile, f iind puse pe tapet
condițiile în care operează variantele agravate avute în vedere. O atenție sporită a fost acordată
soluționării ipotezelor referitoare la eroare, pr ecum și situațiilor prespunând depășire a sferei de
incriminare. În același perimetru de cercetare a circumstanțelor agravante au fost disociate
infracțiunile de la lit.d) alin.(2) art.1661, respectiv , lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM și cea de la lit.b)
alin.(2) art.328 CP RM . Ace st demers a fost întreprins dat fiind faptul că săvârșirea torturii, trata –
mentului inuman sau degradant prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte
adaptate acestui scop este o varietate a excesului de putere sau a depășirii atribuți ilor de serviciu,
înscriindu -se în tipajul modalității faptice a infracțiunii prevăzute la art.328 CP RM, manifestate
prin comiterea unei acțiuni de către persoana publică, respectiv persoana cu funcție de demnitate
publică cu încălcarea unor cerințe sau c ircumstanțe speciale ori excepționale indicate în lege.

16
1. STUDIU TEORETICO -NORMATIV PRIVIND TORTURA, TRATAMENTUL
INUMAN SAU DEGRADANT
1.1. Abordări doctrinare naționale și străine cu privire la infracțiunile de tortură,
tratament inuman sau degradant
Deși doctrina în sistemul de drept al Republicii Moldova nu constituie izvor de drept,
meritul acesteia este incontestabil. Or, anume cercetările științifice conținând alega ții, idei,
exegeze, teorii etc. sunt cele care, de cele mai dese ori, reprezintă o premisă în regândirea unor
instituții juridice, renunțarea la incriminarea unor fapte fără un fundament sociojuridic sau ,
dimpotrivă, criminali zarea unor fapte prin demonstrarea gradului prej udiciabil caracteristic
acestora . Anume ultima valoar e a doctrine i pe care am menționat -o este propice și pentru materia
pe care ne -am propus -o s-o analizăm. Astfel, meritul de a interzice și reprima tortura aparține
anume doctrinei, în concret – renumitului criminolog C.Beccaria, care a și demascat caracterul
inuman, inutilitatea și ineficiența juridică a torturii. Alegațiile lui C.Beccaria de a interzice
tortura [8, p.68 -75] au constituit o premisă ca societatea , aflată la etapa în care tortura intra în
sfera procedurilor legale, să regândească modalitatea de obținere a probelor și să instituie
anumite garanții în favoarea demnității umane. Tocmai din aceste rațiuni, cercetarea temei de
doctorat pe care am ales -o va debuta cu investigarea studiilor doctrinare în materie de tortură,
tratament inuman sau degradant, care ne va orienta, într -un fel sau altul, să percep em esența
socială și de drept a acestor fapte prejudiciabile, să deducem algoritmi de calificare în raport cu
art.1661 CP RM, să soluționăm unele probleme de calificare c e derivă din conținutul textului de
lege menționat etc. Nu în ultimul rând, tratările doctrinare ne vor permite să identificăm gradul
de cercetare a aspectelor de drept penal material a le torturii, tratamentului inuman sau degradant
și să trasăm anumite direcții de cercetare, prin intermediul c ărora vom obține o lucrare complexă ,
acoperind toate golurile și neajunsurile doctrinei. Dar, cel mai impo rtant, considerăm că cerce –
tarea materialelor științifice la tema tezei ne va permite să stabilim care sunt cele mai aprigi
polemici c u care se confru ntă doctrină și (de ce nu?) să determinăm care este problema științifică
de importanță majoră în domeniu.
O primă constatare pe care o deducem este că, d atorită semnificației și gradului de
răspândire a torturii, tratamentului inuman sau degradant, oamenii de știință au efectuat multiple
cercetări în materie. Trebuie însă să recunoaștem că o atenție sporită se acordă domeniul ui de
aplicare a art .3 din CoEDO, respectiv reperelor jurisprudențiale ale CtEDO și mai puțin se
valorifică aspecte le juridico -penale ale relelor tratamente . Pentru a demonstra acest lucru, vom
lua în vizor cele mai semnificative lucrări destinate în exclusivitate formelor de rele tratamente
prevăzute în art.3 din CoEDO, care, în opinia noastră, conțin informații utile c e ne-au orientat

17
demersul nostru științific de a pleda pentru o cercetare juridico -penală complinitoare cu aspectele
vizând jurisprudența CtEDO în materia relelor tratamente interzise de art.3 din CoEDO. L a
concret, lucrările autorilor A.Reidy [121] , L.Clements, N.Mole, A .Simmons [49], J.-L. Charrier
și A.Chiriac [48] ne-au ajutat să înțelegem:
1) esența trihotomică a noțiunii de rele tratamente și disocierea acestora ;
2) oportunitatea inexistenței unei definiții a torturii, tratamentului inuman sau degradant în
sistemul juridic incriminator național , dat fiind interpretarea semnelor constitutive prin raportare
la instrumentul juridic european ;
3) maniera în care instanța europeană analizează orice cauză în care se pretinde încălcarea
interdicției universale și absolute d e a aplica relele tratamente reținute de art.3 din CoEDO;
4) determinarea tipurilor de atentate asupra demnității umane ce decurg din art.3 din
CoEDO;
5) esența principiilor directorii care guvernează sfera de aplicare a art.3 din CoEDO, ca
parte integra ntă a sistemului de drept, obligatorii pentru instanțele judecătorești naționale etc.
Cea de -a doua constatare pe care o desprindem din studierea per ansamblu a materialelor
științifice constă în aceea că analiza infracțiunii de tortură primează asupra investigării
tratamente lor inumane sau degradante. Abordarea mai vastă a infracțiunii de tortură este direct
proporțională contextului incriminator a l țării exponent al cărei este cercetătorul științific. Astfel ,
de exemplu, în Federația Ru să nu este incriminat cu titlu de nomen iuris tratamentul inuman sau
degradant. Cu toate că nici tortura nu este incriminată distinct în legea penală a Federației Ruse,
ea apărând pe post de formă agravată a infracțiunii de maltratare (art.117 alin.(2) lit .д)),
surprindem un interes sporit al cercetătorilor ruși față de aspectele juridico -penale ale torturii. În
ceea ce privește doctrina autohtonă, explicația este alta. Deoarece până la intervenția Legii pentru
modificarea și completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012 [105] , legea penală nu
cunoștea un model incriminator propriu -zis al tratamentului inuman sau degradant, atenția
științifică era focalizată pe valorificarea analizei infracțiun ii de tortură (art.3091 CP RM –
actualmente abrogat). Astfel, patrimoniul doctrinar în această materie este alcătuit din articole
științifice [141, 142] , manuale [13], comentarii științifico -practice [3] și chiar o teză de doctorat
[9]. Deși toate aceste surse se referă la fostul cadru incriminator reținut în art.3091 CP RM,
caracterul interpretativ pe care -l atestăm în aceste lucrări referitoare la anumite semne care s -au
mai păstrat în prevederea de la alin.(3) art.1661 CP RM sunt valoroase pentru cercetarea noastră ,
considerent din care am făcut de mai multe ori uz de aceste surse pentru a ne crea propria
viziune .

18
Bunăoară , am apelat în nenumărate rânduri la articolul științific dedicat infracțiunilor
prevăzute la art.3091 CP RM (actualmente abrogat) , publicat în două părți , al autorului V.Stati
[141, 142 ], viziunile expuse fiind adaptat e la noile realități legislative care ne -au permis să înțele –
gem conținutul obiectului juridic al infra cțiunii de tortură, dar și semnificația semnelor secundare
ale laturii subiective, precum scopul și motivul infracțiunii . De fapt, aceasta este una dintre repu –
tatele lucrări consacrate nemijlocit elucidării elementelor c omponenței infracțiunii denumite mar-
ginal „Tortura”, deoarece de facto norm a incrimina și fapta de organizare sau instigare a acți –
unilor de tortură (alin.(2) art.3091 CP RM – actualmente abrogat ). Contribuția acestui autor este
evidentă; or, dânsul a probat că prin cauzarea unor dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice
se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la integritatea fizică sau psihică, nu însă la integri –
tatea corporală, valori sociale care nu sunt echipolente. De asemenea, polemica referitoare la
disensiunea consacrării infracțiunii de tortură în Capitolul XIV din Partea Specială a Codului
penal al Republicii Moldova „Infracțiuni contra justiției”, dat fiind lipsa coraportării torturii la
sfera înfăptuirii justiței, a servit drept premisă pentru legiuitor de a regândi sfera de dislocar e a
modelului incrimina tor în vigoare. Deși legiuitorul nu a fost solidar cu propunerea autorului de a
redenumi Capitolul XIV din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova din „Infrac –
țiuni contra justiției” în „Infracțiuni privind înfăptuirea justiției sau legate de înfăptuirea justi –
ției”, considerăm că o parte din mer itul redimensionării torturii aparține anume lui V.Stati.
O altă lucrare cu caracter exegetic este cea aparținând autorului A.Bolocan [9]. Scopul pe
care și -l pune la baza invest igației în cadrul tezei de doctorat constă în cercetarea multiaspectuală
și complexă a fenomenelor torturii, tratam entului inuman și degradant atât la nivel național, câ t și
la nivel internațional. În vederea tratării adecvate a subiectului în cauză, autorul și -a propus să
realizeze o serie de obiective , precum :
– determinarea și cercetarea actelor internaționale care incriminează tortura și relele
tratamente; stabilirea distincției , prin prisma jurisprudenței C tEDO , dintre tortură, tratament
inuman ș i tratament degradant;
– analiza situației existente la momentul actual în domeniu , reieșind din sursele teoretice și
reglementările normative în vigoare;
– cercetarea legală a cazurilor de tortură, tratament inu man și tratament degradant, ținâ nd
cont de recomandările Protocolului de la Istanbul în materia respectivă;
– caracterizarea art.3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale;
– efectua rea unei analize juridico -penale a componenței de infra cțiune „tortura”, prevăzută
la art. 3091 CP RM;

19
– reliefarea analizei juridico -penale a componenței de infracțiune „organizarea sau
instigarea acțiunilor de tortură”, prevăzută la alin.(2) art.3091 CP RM;
– studiul circumstanțelor agravant e prevăzute la a lin.(3) art.3091 CP RM, examinarea
circumstanțelor agravante din Codul penal al Republicii Molova ce vizează tortura, tratamentul
inuman și tratamentul degradant, precum și oportunitatea existenței acestora în ca drul anumitor
articole din Codul penal ;
– delimitarea torturii de „excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”;
– examinarea răspunderii penale a participanților la infracțiune în cadrul art.3091 CP RM;
– sistematizarea și examinarea jurisprudenței C tEDO în materia torturii și relelo r trata –
mente;
– analiza statisticii naționale în materia torturii în perioada anilor 2007 -2010;
– evidențierea carențelor normative în materia torturii și a tratamentului inuman în scopul
perfecționării legii penale;
– formularea propunerilor de lege ferenda în vederea eliminării anumitor confuzii la
calificarea faptelor de tortură și tratament inuman.
Deloc întâmplător am trecut în revistă scopul și obiectivele stabilite în teza de doctorat
elaborată de A.Bolocan. Datorită acestor obiective am putut s ă orientăm investigația noastră în
albia evitării dub lării cercetării în materia inf racțiunilor de tortură, trat ament inuman sau
degradant. Iată de ce nu vom avea ca obiectiv de cercetare în prezen ta lucrare analiza actelor
internaționale care incriminează tortura și relele tratamente , această latură fiind elucidată amplu
în lucrarea elaborată de A.Bolocan . Celelalte obiective , însă, vor constitui parte integrantă a
studiului nostru, atât timp cât cercetarea pe care a realizat -o A.Bolocan în 2011 și -a pierd ut din
actualitate, dat fiind abrogarea modelului incriminator prevăzut la art.3091 CP RM și, respectiv,
evoluarea semnificativă a jur isprudenței CtEDO din 2011 până î n prezent.
Interes științific a manifestat autorul A.Bolocan și față de modelul incrimina tor prevăzut la
alin.(3) art.1661 CP RM. Astfel, în lucrarea publicată în 2013 sub forma unui îndrumar pentru
avocați [10, p.5 -27], dânsa își propune ca obiective elucidarea aspectelor juridice internaționale
ale torturii și relelor tratamente, delimitarea torturii de tratamentul inuman și degradant, precum
și analiza juridico -penală a prevederilor de la alin.(3) și de la alin.(4) art.1661 CP RM . Studiul
conținutului acestui Î ndrumar în latura analizei juridico -penale a infracțiunii de tortură (alin.(3)
art.1661 CP RM) trezește unele semne de întrebare. Critici le combative se referă la contradicțiile
pe care le admite autorul în desemnarea valorilor sociale ocrotite prin incriminarea de lege lata a
torturii. La concret, autorul relevă că obiectul juridic special principal în cazul infracțiunii de
tortură, ținând cont de modificările legislației penale referitoare la reintroducerea acesteia în

20
Capitolul „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei”, îl constituie relațiile
sociale cu priv ire la libertatea persoanei, s ub aspectul obligației organelo r statale sau a altor
persoane care acționează cu titlu oficial de a asigura persoanelor implicate în activități judiciare
sau legate de activitatea judiciară un tratament uman cu respectarea drepturilor omului [10, p.14] .
Nu putem să nu observăm că la descrierea conținutul ui obiectului juridic principal A.Bolocan
scapă din vedere că tortura nu se reduce la un fond judiciar și nici nu este legat ă exclusiv de un
fond judiciar . Mai mult ca atât, prin raportare la art.3 din CoEDO și la jurisprudența CtEDO în
materie, nu putem susține că prin comiterea torturii este lezată libertatea persoanei .
În conținutul Î ndrumarului autorul recu noaște că în practica judiciară deseori există
probleme de califica re ce rezultă din delimitarea eronată a normelor penale, care, aparent, au
multe similitudini în sens juridico -penal. Astfel, delimitarea torturii de alte infracțiuni adiacente
– tratamentul inuman (alin. (1) art.1661 CP RM), constrângerea pentru a obține declarații (art.309
CP RM), excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 328 CP RM) – se face în
funcție de fiecare element al componen ței de infracțiune. În plus, se evidențiază că infracțiunea
de to rtură este o normă specială în raport cu altele, distingându -se prin semne specifice care
contribuie la o încadrare juridică corectă [10, p.19] . Considerăm că prin însăși natura investi –
gației autorul trebuia să identifice la concret ca re sunt liniile de d emarcație î ntre numitele fapte
penale adiacente și să stabilească expres între care infracțiuni se impune o concurență de norm e
penale în sensul art.116 CP RM. Or, schem a la care face trimitere A.Bolocan , presupunând deli –
mitarea în funcție de elementele c omponenței infracțiunii , este una generică, specifică pentru
toate ipo tezele de delimitare a unor inf racțiuni conexe. Acest neajuns ne -a determinat să suplinim
golul doctrinar surprins, motiv din care printre obiectivele de bază pe care le urmărim în prezenta
lucrare se numără sintetizarea asemănărilor între și a deosebirilor dintre i nfracțiunile prevăzute la
art.1661 CP RM și unele fapte penale conexe , cum ar fi cea de la art. 150, art. 309, art.328 CP RM
etc., și soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM .
Pentru a atinge acest obiectiv, am analizat și unele surse doctrinare axat e pe delimitarea
infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM de excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de
serviciu (art.328 CP RM). O astfel de sursă este a rticolul științific el aborat de V.Savva [122,
p.73-76]. Autorul străduie să identifice corelația dintre numitele infracțiuni și să surprindă
dificultatea ce derivă din intervenția legii noi ca efect al abrogării art.328 alin.(2) lit.c) CP RM.
Astfel, V.Savva consideră că raport ul dintre art.328 alin.(2) lit.c) și art.3091 CP RM ( norme
abrogat e) era unul de la parte la întreg (art.118 CP RM) , în rolul normei -întreg figurând fapta
prevăzută la art.328 alin.(2) lit.c) CP RM . Unica normă în acest sens, pretinde autorul, a fost și a

21
rămas cea prevăzută la art.328 alin.(1) CP RM care forma reguli de concurență cu norma
prevăzută la art.328 alin.(2) lit.c) CP RM . Pe cale de consecință, odată cu intrarea în acțiune, la
21 decembrie 2012, a legii de modificare a Codului penal, soluția de calificare sugerată de
V.Savva este art.328 alin.(1) CP RM, nu însă art.328 alin.(2) lit.c) CP RM sau art.1661 CP RM,
deoarece reținerea acestei din urmă soluții ar fi pus în acțiune anumite incoerențe obiective [122,
p.76]. Însă, a ceastă viziune a autoru lui vine în contradicție cu Decizia Plenului Colegiului penal
al Curții Supreme de Justiție din 30 iunie 2014, prin care a fost examinat recursul în interesul
legii formulat de Procurorul General al Republicii Moldova cu privire la aplicarea Legii nr.252
din 08 noiembrie 2012 [79].
Cu referire la abrogarea art.328 alin.(2) lit.c) CP RM , Plenul Colegiului penal al Curții
Supreme de Justiție a făcut următoarele precizări: „La lit.c) alin.(2) art.328 CP RM, în calitate
de calificativ al e xcesului de putere sau depășirii atribuț iilor de serviciu se evidențiau două mo-
dalități distincte: 1) tortură sau 2) acțiuni care înjosesc demnitatea părții vătămate. Tortura din
cadrul acestei componențe de infracțiune avea conținut simil ar cu tortura prevăzută în art. 3091
Cod penal (în redacția de până la intrarea în vigoare a Legii nr.252 din 08.11.2012) și cu
tortura prevăzută d e actuala redacție a alin.(3) art.1661 CP RM. Abrogarea în acest sens a lit.c)
alin.(2) art.328 CP RM a fost o consecință a faptului că tortura d in conținutul acestei forme
agravante a e xcesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu se suprapunea cu infracți –
unea de tortură, în special pentru că acestea erau considerate lex specialis ale componenței pre –
văzute de art.3091 CP RM (sublinierea ne aparține – n.a.). Acțiunile care înjosesc demnitatea
părții vătămate ca și calificativ al e xcesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu au un
alt înțeles decât tortura. Calificativul „acțiuni care înjosesc demnitatea părții văt ămate”, adică
a doua modalitate de manifestare a e xcesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu pre-
văzută la lit.c) alin.(2) art.328 CP RM, se încad rează în prevederile alin.(1) art.1661 CP RM. Pe
cale de consecință, invocăm că tratamentul inu man sau degradant a fost incriminat de legea
penală și până la modificările și completările introduse prin Legea nr.252 din 08.11.2012 și
acest tratament inuman sau degradant nu a fost dezincriminat odată cu abrogarea lit.c) alin.(2)
art.328 CP RM” [79].
După cum putem remarca, coraportul dintre art.328 alin.(2) lit.c) și art.3091 CP RM (abro –
gate) era cel dintre normă generală și normă specială, nu însă dintre norm ă parte și norma întreg ,
așa cum susține V.Savva. La fel, prin soluționarea recursul ui în interesul legii s-a mai stabilit că
acțiunile care înjosesc demnitatea părții vătămate (care anterior erau prevăzute la art.328 alin.(2)
lit.c) CP RM ) nu au fost abrogate, ele regăsindu -se la alin.(1) art.1661 CP RM . Dat fiind ultima
constatare, soluția dată de V.Savva privind inadmisibilitatea aplicării art.328 alin.(2) lit.c) CP

22
RM nu are șanse de viabilitate, atât timp cât , în acord cu art.7 alin.(9) din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova , deciziile Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție pronunțate
ca urmare a examinării recursului în interesul legii su nt obligatorii pentru instanțele de judecată
în măsura în care situația d e fapt și de drept pe cauză rămâ ne cea care a existat la soluț ionarea
recursului .
Interes ul științific față de infracțiunea de tratament inuman sau degradant a apărut oda tă cu
incriminarea distinctă a acesteia (alin.(1) art.1661 CP RM) . Totuși, lucrările științifice dedicate
acestui subiect sunt numeric reduse. Or, n u există o monografie sau anumite studii consistente,
decât câteva publicații tangențiale în care se interpreteză conținu tul elementelor componenței
infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.1661 CP RM. Relevăm că studiul monografic publicat în anul
2013, cu denumirea „Tratamente inumane: aspecte teoretice și practi ce”, elaborat de N.Buza
[16], reprezintă o exegeză doctrinară a tratamentelor inumane ca formă distinctă a infracțiunilor
de război, prevăzute la art.137 CP RM, actualmente având titulatura „Infracțiuni de război
împo triva persoanelor”. Prin urmare, această sursă doctrinară este străină prevederii de la alin.(1)
art.1661 CP RM, motiv din care nu va constitui un material științific public at la tema tezei noastre
de doctorat, deci nu va fi supus ă analizei.
Nemijlocit l a publicațiile privind cercetarea elementelor componenței infracțiunii de
tratament inuman sau degradant , în sensul alin.(1) art.1661 CP RM , se referă studiile autorilor
I.Mărgineanu și P.Iarmaliuc [112] , A.Eșanu [111, p.29 -48], S.Brînza și V.Stati [14, p.516 -532],
care de fapt au îmbinat investigația cu infracțiunea de tortură după schema consacrată în litera –
tura de specialitate națională, p resupunând relevarea obiectului, laturii obiective, laturii subiec –
tive și a subictului respectivelor infracțiuni. Comun acestor surse este și faptul că aspectele teore –
tice se îmbină cu jurisprudența CtEDO. Mai mult, în tratatul autorilor S.Brînza și V.St ati sunt
puse pe tapet și câteva exemple din practica judiciară națională pentru a demonstra unele ipoteze
în care s -a reținut scopul special al infracțiunii de tortură sau pentru a etala depășirea cadrului
infracțiunii de tratament inuman sau degradant at unci când există urmări prejudiciabile de natura
celor care lezează suplimentar sănătatea victimei. Îmbinarea aspectului teoretic cu cel practic ni
s-a părut util și pentru demersul nostru științ ific, considerent din care printre obiectivele no astre
de cer cetare se vor regăsi și cercetarea pra cticii judiciare referitoare la tragerea la răspundere
penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant , interpretarea legii penale în cauze
concrete și identificarea erorilor admise la aplicarea incriminării prevăzute la art.1661 CP RM .
Apelând la conținutul materialelor științifice indicate supra , am putut să interpretăm unii
termeni și unele sintagme ce apar în textul de lege prevăzut la art.1661 CP RM , cum ar fi:
„persoana care, de facto, exercită atribuții le unei autorități” , „persoana care acționează cu titlu

23
oficial” etc. Tot datorită stu dierii acestor surse doctrinare am putut desprinde momentul de con –
sumare a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, relevarea formei și tipului
vinovăției , conținutul scopului și motivului infracțiuni lor cercetate, particularitățil e subiectului
numitelor infracțiuni etc. În raport cu ultimul aspect abordat, am semnalat lipsa unei viziuni uni –
forme referitoare la necesitatea reținerii în continuare a răspunderii penale agravate pentru tor –
tură, tratament inuman sau degradant , atunci când acestea se comit de către o persoană cu funcție
de răspundere ( lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM sau, după caz, lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM ).
Alegațiile autorului A .Eșanu [111, p.43] referitoare la aplicabilitatea lit.e) alin.(2) art.1661 CP
RM sau, după caz, a lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM exclusiv făptuitorului care este considerat
persoană cu funcție de demnitate publică ne-a trezit un viu interes de a examina rațiunile acestei
viziuni , constituind premisa cercetării practicii judiciare a torturii, tratamentului inuman sau
degradant comis e de către poli țiști, care , potrivit alin.(1) și alin.(2) art.123 CP RM , se raportează
atât la categoria persoanelor cu funcț ie de răspundere, cât și la categoria persoanelor publice. O
relevanță pronunțată comportă această sursă prin faptul că , remarcăm , este destinată procurorilor
în vederea investigării eficiente de către aceștia a infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM, în
latura cercetării elementelor circumstanțiale agravante stipulate la alin.(2), respectiv la alin.(4)
art.1661 CP RM, dar și del imitării infr acțiunilor prevăzute la art.1661 de cea prevăzută la art.309,
respectiv , la art.328 CP RM. Deși pare un studiu amplu în materia d elimitării acest or inf racțiuni,
autorul scapă din vedere similitudinile dintre infracțiunea de exces de putere sau depășirea atri –
buțiilor de serviciu însoțită de aplicarea armei ( lit.b) alin.(2) art.32 8 CP RM), pe de o parte, și
cea prevăzută la lit.d) alin.(2), respectiv , la lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM, caz în care tortura, tra –
tamentul inuman sau degradant se comit prin folosirea armei, pe de altă parte. Aceste similitudini
ridică semne de întrebar e în ceea ce privește eventuala soluție de încadrare, care , cu regret, nu -și
găsește reflectare în niciun studiu dedicat tematicii noastre de doctorat. Considerând acest subiect
absolut relevant pentru subiecții oficiali de aplicare în concret a legii pena le, ne vom strădui să
soluționăm problema referitoare la disocierea lit.b) alin.(2) art.328 CP RM de lit.d) alin.(2), res –
pectiv , lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM și, ca rezultat , să stabilim dacă între aceste n orme există sau
nu o concurență sau, eventual , o suprapunere de norme, deci o carență a legiuitorului.
În altă ordine de idei, lucrările autorilor I.Mărgineanu și P.Iarmaliuc [112, p.128 -140],
S.Brînza și V.Stati [14, p.516 -532] ne-au trezit interes îndeosebi în latura ce ține de deter –
minarea esenței juridice a torturii , tratamentului inuman sau degradant. În linii generale, acești
autori recunosc că comiterea în special a torturii reprezintă cel mai direct act la demn itatea
persoanei, polemizând în prealabil cu privire la maniera legiuitorului de a d isloca tortura în tr-un
anumit capitol, facând o par alelă î ntre cadrul incriminator în materie de până la și după

24
intervenția Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative , nr.252 din 08.11.2012.
Totuși, anumite fundamente tranșante în rațio nalizarea reconceptualizării relelor tratamente în
formula legislativă prevăzută la art.1661 CP RM nu le găsim în nici un studiu. Mai mult ca atât,
viziunea pe care am remarcat -o supra , aparținând autorului V.Stati, referitoare la păstrarea
torturii în Capitolul XIV din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova , însă cu
reformularea titulaturii acestuia în „Infracțiuni privind înfăptuirea justiției sau legate de înfăp –
tuirea justiției ” [141, p. 19], de rând cu alte materi ale științif ice care nu împărțășesc această
viziune [234, p.13; 238, p.40], imprimă caracter problematic locului și esenței relelor tratamente.
În linii generale, am putut remarca că p oziționarea torturii într-un grup sau altul de infrac –
țiuni depinde de faptul ai cărei legislații sunt exponenți cercetătorii. Bunăoară, în literatura de
specialitate rusă, în pofida faptului că în legea penală a Federației Ruse nu este incriminată dis –
tinct tortura, se raționalizează necesitatea inserării unei norme de tip nomen iuris vizând această
faptă , locul căreia, după unii autori, ar fi în capitolul dedicat infracțiunilor contra vieții și sănă –
tății persoanei [238, p.40] , iar după alții – în capitolul destinat infracțiunilor contra justiției [233,
p.21] . Deși autorul rus I.Dvoreanskov susține într -o publicație [233, p.21] că locul torturii este în
capitolul dedicat infracțiunilor contra justiței, într -un alt demers științific , în care abordează, prin –
tre altele , natura juridică a tort urii, se contrazice. O r, dânsul reține că actul de tortură este cel mai
periculos atenat asupra persoanei [234, p.13] . Reieșind din această polemică, ținând cont și de
realitatea juridică a cadrului incriminator național, deducem că în literatura de specialitate prob –
lema știin țifică de importanță majoră constă în fundamentarea reconceptualizării incriminării tor –
turii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte
legislative , nr.252 din 08.11.2012 . A priori , soluționarea acestei probleme ne va facilita perce –
perea naturii juridice și a sferei de incidență a faptelor prevăzute la art. 1661 CP RM , în vederea
creării premiselor teoretice de calificare corectă a respectivelor infracțiuni de către subiecții de
aplicare în concret a legi i penale.
Direcțiile de solu ționare a problemei științifice de importanță majoră pe care am sesizat -o –
fundamentarea reconceptualizării incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin
Legea nr.252 din 08.11.2012 – vor fi orientate în teza noastră de doctorat spre:
– nuan țarea jurisprudenței CtEDO și coraportarea acesteia conținutului normativ de lege
lata;
– analiza N otei informative la Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte
legislative, nr.252 din 08.11.2012 ;
– interpretarea dispozițiilor art.1661 CP RM în cauze concrete , prin elaborarea unui
algoritm de încadrare juridică ;

25
– argumentarea clară, completă și convingătoare a limitelor aplicării răspun derii penale în
conformitate cu art.1661 CP RM ;
– abordarea evoluției incriminării relelor tratamente pe teritori ul actual al Republicii
Moldova;
– studierea unor model e incriminatoare ale faptelor de tortură, tratament inuman sau
degradant în conformitate cu legislația altor state etc.
Un segment mai puțin cerce tat este acela ce vizează abordarea incidenței unor cauze care
înlătură caracterul penal al faptei în raport cu relele tratamente. De exemplu, cercetătorul
autohton Gh.Ulianovschi, într -o lucrare elaborată în coautorat [3, p.680] , formulează anumite
alegaț ii care sunt foarte valoroase. La concret, dânsul conchide că organul ierarhic sau dispoziția
de a comite acte de tortură sunt vădi t ilegale, considerent din care persoana care a comis acte de
tortură în vederea executării ordinului ierarhic sau dispoziție i, precum și persoana care a emis un
astfel de ordin sau dispoziție sunt trase la răspundere penală, deducând că art.401 CP RM – „Exe-
cutarea ordinului sau dispoziției superiorului ” este inaplicabil. Într-adevăr, nicio circums tanță
excepțională nu poate justifica aplicarea torturii, tratamentul inuman sau degradant; or, de la
dreptul conferit, anume – dreptul de a nu fi supus relelor tratamente – nu pot exista derogări,
alegație pe care ne propun em s -o dezvoltăm în prezentul de mers științific. Abordare a autorului
Gh.Ulianovschi ne-a orientat să medităm în general asupra cauzelor care înlătură caracterul penal
al faptei, sub aspectul aplicabilității lor prevederilor de la art.1661 CP RM.
Pe lângă cele consemnate, oamenii de știință sunt preocupați , într -o masură mai mare sau
mai mică, de îmbunătățirea calitativă a normei ce incriminează faptele prejudiciabile cercetate. În
special , studiul critic al cadrului incriminator îl atestăm în doctrina rusă. Probabil că interesul
față de elaborarea unui model incriminator al torturii pe care -l atestăm în doctrina rusă se dato –
rează lipsei unei incriminări distincte a torturii în Codul penal al Federației Ruse. Astfel, de
exemplu , autorul G.Iu. Gladchih [232, p.8 -9] propune cu titlu de lege ferenda suplimentarea legii
penale ruse cu un nou articol, devenind art.1171, cu denumirea „Tortura ”, având următorul
conținut :
– alin.(1): „Înaintarea cerințelor, perso nal sau prin intermediul unor terți , și constrângerea l a
realiza rea acestor cerințe prin cauzarea intenționată a daunelor sănătății persoanei sau apro –
piaților ei, precum și utilizarea de dispozitive, instrumente sau obiecte adaptate, care pot cauza
daune sănătății ori demonstr area acestora ”;
– alin.(2) : „Aceleași acțiuni comise :
a) asupra a două sau mai multor persoane;
б) de către o persoană cu funcție de răspundere;

26
в) cu bună știință asupra unei femei gravide;
г) asupra unui minor;
д) cu bună știință asupra unei persoane care se află în stare de neputință;
e) de un grup de persoane prin înțelegere prealabilă sau de un grup criminal organizat. ”
Autorul rus R.S. Ciobanean [246, p.10 -11] vine cu aceeași propunere de a insera un nou
articol în legea penală rusă, același art.1171 cu denumirea „Tortura ”, însă propune un alt conținut
incriminator, după cum urmează:
– alin.(1): „Tortura, adică cauzarea intenționată și ilegală unei alte persoane a suferințelor
fizice sau psihice în scopul obținerii de mărturisiri, declarații sau informații de la aceasta sau de
la un terț, c reării artificiale a probelor, constrângerii la anumite acțiuni sa u abținerii de la acestea,
intimidării ori discriminării ”;
– alin.(2) : „Aceleași acțiuni comise:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
б) cu bună știință asupra unei femei gravide;
в) cu bună știință asupra unui minor sau asupra unei persoane care se află în stare de
neputință ori în dependență materială sau altă dependență față de făptuitor;
г) cu folosirea situației de serviciu;
д) de un grup de persoane prin înțelegere prealabil ă;
e) la comandă. ”
Critica imperfecțiunilor legii penale , de rând cu mode lele incriminatoare etalate în cele
două lucrări , cu semnificația științifico -practică a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant la etapa actuală de dezvoltare a legii penale, dar și lipsa în lite ratura de specialitate
autohtonă a preocupări lor de a identifica carențele cadrului incriminator în materie, au reținut
încă un obiect iv de cercetare în lucrarea noastră, anume: conturarea neajunsurilor ce marchează
prevederea de la art.1661 CP RM și formularea de propuneri menite să contribuie la
îmbunătățirea calitativă a cadrului incriminator în materie, fapt care consolidează încă o dată
oportunitatea investigării infrac țiunilor prevăzut e la art.1661 CP RM.
Printre materialele științifice publicate peste hotare, axate, direct sau tangențial, pe tematica
investigației noastre, putem remarca și unele studii dedicate cercetării aspectelor criminologice
ale infracțiunii de tortură. La acestea se referă lucrarea lui R.S. Ciobanean [246, p.24 -30]. În
compartimentul 3 din lucrare sunt analizate starea, ca uzele și condițiile torturii, sunt relevate
măsurile de prevenție împotriva torturii , fiind prezentate mecani smele internaționale de realizare
a cooperării în latura prevenirii acestei infracțiuni . Indubitabil , analiza criminologică reținută în
literatura de specialitate cu privire la această faptă, analiza premiselor și condițiilor ce au deter –

27
minat apariția ace stui flagel infracțional, dar deopotrivă și identificarea unor măsuri de prevenire
a acesteia sunt binevenite. Însă, interes științific pentru tematica noastră de cercetare ele nu au
prezentat, avându -se în vedere că demersul nostru științific, așa cum am statua t în preliminarii , a
fost orientat spre investigarea aspectelor de drept penal al inf racțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant , în dubla lor ipostază: teoretică și practică. Or, tocmai o analiză de ansam –
blu a tuturor materialelor științ ifice destinate relelor tratamente ne-a convins că cele mai mari
probleme apar pe fundalul analizei juridico -penale a respectivelor fapte prejudiciabile , nicidecum
însă crimino logice. Or, î n literatura de specialitate nu găsim investigații temeinice destin ate
relevării particularităț ilor subiectului inf racțiunilor cercetate ; o atenție sumară s-a acordat con-
semnării și argumentării incidenței obiectului juridic secundar ocazional ; nu s -a făcut o analiză
privind stabilirea gradului de compatibilizare a textu lui de lege prevăzut la art.1 661 CP RM cu
cerințele de legalitate la nivel de incriminare ce decurg din jurisprudența C tEDO și, nu în ultimul
rând, a fost superficial investigată practica judiciară în materie. Considerăm că aceste segmente
de investigație sunt de o importanță primordială în contextul infracț iunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant , motiv din care reticența acestora, pe care am și reținut -o în acest studiu,
ne-a determinat să acordăm o atenție sporită problemelor consemnate.
Totodată, am pornit și de la ideea că o cercetare lipsită de aspectul practic nu va putea
răspunde necesităților sociale și juridice care derivă din materialitatea faptelor prejudiciabile de
tortură, tratament inuman sau degradant , rămân ând o lucrare fără substanță. De asemenea, am
putut constata că o atenție sumară se acordă relevării conținutului circumstanț elor agravante ale
infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant . Dar, cel mai semnificativ este faptul că
nu există în doctrina națională studii temeinice care ar soluționa anumite probleme ce țin de Par –
tea Generală a Dreptului penal în contextul stabilirii răspunderii pentru infracțiunile prevăzute la
art.1661 CP RM, și anume: nu au fost explicate regulile concurenței de norme și ale conc ursului
de in fracțiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM; nu s -a acordat o ate nție suficientă activității
infracționale neconsumate; nu au fost examinate ipotezele în care făptuitorul s-ar afla în eroare
referitor la unele aspecte de ordin obiectiv sau subiectiv; nu au fost valorificate pe deplin sem –
nele facul tative ale laturii obiective a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant;
nu au fost determinate plenar limitele și conținutul exact al valorilor sociale apărate împotriva
actelor de tortură, tratament inuman sau degradant; nu a fost supusă polemicii raționalizarea vârs –
tei de la care încep e răspunderea penală pentru inf racțiunile prevăzute la art.1661 CP RM etc. În
același timp, am remarcat că în lite ratura de specialitate autohto nă lipsește cu desăvârșire un stu –
diu dogmatic presupunând relevarea temeiului represiunii penale și formele pe care le îmbracă
această represiune, așa cum ele au evoluat în timp în contextul unei per manente modificări a

28
fenomenului relelor tratamente, dup ă cum nu găsim o cercetare a evoluției inc riminării torturii,
tratamentului inuman sau degradant avându -se în vedere cele trei modele incrimina toare ale
torturii, și anume:
– art.1011 CP RM în redacția din 1961 (abrogat);
– art.3091 CP RM în redacția din 2002 (abrogat);
– art.1661 CP RM în redacția din 2002 (în vigoare ).
Iată de ce, elucidarea evoluției incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant și
verificarea temeiniciei criminalizării respective lor fapte vor constitui două direcții principale de
cercetare în lucrarea noastră.
În această ordine de idei, cercetarea segmentară a infracțiunilor de tortură, tratament in –
uman sau degradant , pe care am surprins -o în literatura de specialitate, semnificația ei ș tiințifică
și practică la etapa actuală de dezvoltare a legii penale fundamentează încă o dată relevanța și
importanța investigării acestor infracțiuni atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect aplicativ. Ca o
trecere în revistă a direcțiilor prioritare de cercetare care se impun în studiul de față se numără:
– dintr -o perspectivă teoretică : abordarea evoluției incriminării relelor tratamente pe teri –
toriul actual al Republicii Moldova și stabilirea factorilor care au condiționat remanieri le gis-
lative în plan incriminator ; determinarea naturii juridice a faptelor prejudiciabile de tortură, trata –
ment inuam sau degradant; cercetarea unor modele de criminalizare a relelor tratamente, în vede –
rea receptării experienței pozitive a altor state în acest sens; nuan țarea jurisprudenței CtEDO și
coraportarea acesteia la conținutul normativ de lege lata ;
– dintr -o perspectivă exegetică : interpretarea dispozițiilor prevăzute la art.1661 CP RM sub
aspectul relevării elementelor constitutive obiective și subiective ale numitelor infracțiuni ; inter-
pretarea dispozițiilor art.1661 CP RM în cauze concrete, prin elaborarea unui algoritm de încad –
rare juridică; argumentarea clară, completă și c onvingătoare a limitelor aplicării răspun derii pe –
nale în conformitate cu art.1661 CP RM ; delimitarea infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM
de unele fapte penale similare; so luționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de
norme penale și concursul de infracțiuni, privite în rap ort cu art.1661 CP RM;
– dintr -o perspectivă critică : determinarea carențelor de care suferă cadrul incriminator în
materia infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM; formularea recomandărilor de ajustare a
cadrului incriminator în unison cu exigențele politicii penale la nivel european.

29
1.2. Evoluția incriminării , natura juridică și fundamentarea criminalizării torturii,
tratamentului inuman sau degradant
De lege lata , în Republica Moldova tortura, tratamentul inuman sau degradant constituie
fapte prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM , găsin du-și sediul în Capitolul III din Partea
Specială sub denumirea „Infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei.”
De remarcat că la momentul adoptării legii penale a Republicii Moldova în redacția din
2002 legiuitorul a omis incriminarea expresă a torturii (or, o formă rudimentară de răspundere
penală pentru relele tratamente o atribuim art.154 CP RM (abrogat prin Leg ea nr.292 din
21.12.2007), cu denumirea „Maltratarea intenționată sau alte acte de violență ”), chiar dacă în
Codul penal în redacția din 1961 [53] tortura constituia preceptul incriminator al art.1011. Abia
după mai bine de doi ani de la intrarea în vigoare a Codului penal în redacția din 2002, prin
Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, nr.139 din
30.06.2005 [97], tortura a fost incriminată cu titlu de nomen iuris la art.3091 CP RM. Prin
aceasta, Republica Moldova și -a onorat obligația pozitivă de a încorpora în dreptul intern regle –
mentări internaționale, precum și obligația de a modifica legislația anterioară dacă aceasta este în
dezacord cu normele dreptului int ernațional pozitiv, obligații ce derivă din ratificarea : Convenției
ONU împotriva Torturii și altor Pedepse ori Tratamente cu Cruzime, Inumane sau D egradante
[62] (în continuare – Convenția ONU împotriva torturii) și a Protocolul ui Opțional la Convenția
ONU împotriva Torturii și altor Pedepse ori Tratamente cu Cruzime, Inumane sau D egradante ; a
Convenției E urope ne pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților F undamentale [63] (în
continuare – CoEDO), precum și a Convenției E uropene pentru Prevenirea Torturii și a Pedep –
selor ori Tratamentelor Inumane sau D egradante [61]. În special, art. 4 alin.(1) din Convenți a
ONU împotriva torturii prevede că „fiecare Stat parte va veghea ca toate actele de tortură să
constituie infracțiuni din punctul de vedere al dreptului penal”; este pe larg recunoscut faptul că
statele părți la Convenți a ONU împotriva torturii sunt obliga te să pedepsească o infracțiune de
tortură ca o infracțiune în conformitate cu prevederile codurilor lor penale.
Nici tratamentul inuman sau degradant nu și -a găsit reflec tare printr -o incriminare distinctă
în Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 2002 la momentul adoptării acestuia . Chiar
dacă până la adoptarea Legii pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii
Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002, nr.64 din 04.04.2013 [107], art.137 CP RM era intitulat
„Tratamente inumane” (actualmente – „Infracțiuni de război împotriva persoanelor”) , respectivul
precept incriminator nu făcea parte din contextul noțional prevăzut de art.3 din Co EDO , ci era o
reflecție a Statutului Curții Pena le Internaționale de la Roma [144], dar și a celor patru Convenții
de la Geneva din 1949 și a Protocoalelor adiționale la acestea :

30
– Convenția (I) pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele armate în
campanie [57];
– Convenția (II) pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și naufragiaților din forțele
armate marine [58];
– Convenția (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război [59];
– Convenția (IV) cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război [60].
O dovadă în acest sens o constituie și una dintre explicațiile pe care le regăsim în Nota
informativă la Proiectul de L ege pentru modi ficarea și completarea Codului p enal al Republicii
Moldova: „Codul p enal al RM în prezent reglementează în Capitolul I din Partea Specială doar
câteva prevederi care se încadrează în categoria crimelor de război , și anume: art.137
„Tratamente inumane” … (sublinierea ne aparține – n.a.)” [113].
În același timp, p ână la intervenția Legii pentru modificarea și completarea unor act e
legislative, nr.252 din 08 .11.2012 [105], tratamentul inuman sau degradant era acoperit parțial de
unele prevederi, precum: l it.a) și c) alin.(2) art.328 CP RM , adică excesul de putere sau depășirea
atribuțiilor de serviciu însoțite de aplicarea violenței ori de acțiuni care înjosesc demnitatea părții
vătămate. Despre acest fapt ne convingem analizând Decizia Plenului Colegiului penal al Curții
Supreme de Justiție din 30 iunie 2014, prin care a fost examinat recursul în interesul legii
formulat de Procurorul General al Republicii Moldova cu privire la aplicarea Legii nr.252 din 08
noiembrie 2012 [79]. Astfel, soluționând recursul în interesul legii, Plenul Colegiului penal al
Curții Supreme de Justiție a conchis că „calificativul „acțiuni care înjosesc demnitatea părții
vătămate”, adică a doua modalitate de manifestare a excesului de putere sau depășir ea atri –
buțiilor de serviciu prevăzută la lit.c) alin.(2) art.328 CP RM, se încadrează în prevederile
alin.(1) al art.1661 CP RM. Pe cale de consecință, tratamentul inuman sau degradant a fost
incriminat de legea penală și până la modificările și completăr ile introduse prin Legea nr.252
din 08 noiembrie 2012 (sublinierea ne aparține – n.a.) și acest tratament inuman sau degradant
nu a fost dezincriminat odată cu abrogarea lit.c) alin.(2) art.328 CP RM. … Violența prevăzută
la lit.a) alin.(2) art.328 CP RM coincide în esență după conținut cu tratamentul inuman sau
degradant prevăzut la alin.(1) art.1661 CP RM ; or, aplicarea violenței de către o persoană
publică (polițist), însoțită de cauzarea de suferințe fizice și morale, poate fi interpretată ca și
trata ment inuman sau degradant. Pentru a fi calificat ă astfel, violența trebuie să fie de natură să
provoace tulburări psihice sau de natură umilitoare, înjositoare. În așa mod, prin excluderea
calificativului prevăzut la lit.a) alin.(2) art.328 CP RM, acesta și-a găsit locul în noua
componență de infracțiune prevăzută de art.1661 CP RM. Analizând învinuirile înaintate în
deciziile anexate 1 -3, Plenul constată că în ele se regăsește întru totul dispoziția art.1661

31
alin.(1), (2) CP RM, adică „cauzarea intenționa tă a unei dureri sau a unei suferințe fizice ori
psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică…”, iar
dispoziția lit.a) alin.(2) art.328 Cod penal este o normă mai generală, care incrimina și astfel de
fapte (sublinie rea ne aparține – n.a.), ce s -a statu at și prin practica C tEDO, hotărâ rile Pădureț
contra Republic ii Moldova din 05 ianuarie 2010 și Roșca Valeriu și Nicolae contra Republicii
Moldova din 20.10.2009” .
În definitivă, pâ nă la intervenția Legii pentru modificarea și completarea unor acte
legislative, nr.252 din 08.11.2012, tortura era incriminată cu titlu de nomen iuris, în timp ce
tratamentul inuman sau degradant constituiau varietăți ale unor incriminări. Mai mult ca atât,
remarcăm că odată cu amendamentele la care ne -am referit supra legiuitorul și -a schimbat
substanțial concepția de sistematizare în legea penală a faptelor prejudiciabile de tortură,
tratament inuman sau degradant. Deci, actualmente infracțiunea de tortură nu mai este o
infrac țiune contra justiției, iar tratamentul inuman sau degradant nu mai este o faptă
prejudiciabilă care atentează la buna desfășurare a activității în sfera publică. Întrucât este
principială această remaniere, ne propune m să găsim rațiunile care au stat la b aza
reconceptualizării torturii, tratamentului i numan sau degradant, lucru pe care -l vom realiza
printr -o incursiune asupra cadrului incriminator de până la intervenția Legii pentru modificarea și
completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012.
Ab initio , raportând valoarea socia lă protejată prin prisma Capitol ului XIV din Partea
Specială a Codului penal al Republicii Moldova „Infracți uni contra justiției” la conținutul
art.3091 din Codul penal al Republicii Moldova (abrogat) , deducem că cadrul incriminator în
materie de tortură viza o sferă de relații sociale mai vaste. Aceasta deoarece, reieșind din
prevederile art.114 din Constituția Republicii Moldova [56], justiția se înfăptuiește în numele
legii numai de către instanțele judecătorești. Însă , analizând conținutul art.3091 CP RM, sesizăm
că prin săvârșirea faptelor prejudiciabile descrise în textul de lege, inclusiv a faptei de tortură ,
poate fi împiedica tă nu doar activitatea instanțelor judecătorești, dar și activitatea ce precede
judecata ș i activitatea ulterioară judecării. Deci , se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la
activitatea de înfăptuire a justiției și la activitatea prin care se contribuie la înfăptuirea justiției.
Iată de ce în literatura de specialitate s -a intervenit cu propunere a de a redenumi Capitolul XIV
din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova din „Infracțiuni contra justiției” în
„Infracțiuni privind înfăptuirea justiției sau legate de înfăptuirea justiției” [141, p.19 ], astfel încât
să fie cupri nsă și activitatea prejudiciar ă, și cea postjudiciar ă. Totuși, legiuitorul moldav a ales o
altă variantă de ajustare a acestei disensiuni, și anume : de a trece tortur a într-un alt capitol .
Rațiunea unei astfel de remanieri legislative o găsim în Nota informativă la Proiectul de L ege

32
pentru modificarea și completarea unor acte legislative [114]. Potrivit acesteia, „includerea
infracțiunii de tortură în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal se datorează faptului
că, similar altor infracțiuni , cum ar fi sclavia sau traficul de ființe umane, care au drept scop
direct degradarea ființei umane până la un simplu obiect, tortura constituie cel mai direct atac
la demnitatea umană (subl inierea ne aparține – n.a.). Clasificarea actuală a art.3091 în Capitolul
XIV din Partea Specială a Codului penal drept infracțiune împotriva justiției pare să sugereze că
subiectul principal al protecției ce urmează a fi realizată prin criminalizarea torturii este
administrarea și înfăptuirea corespunzătoare a justiției. În timp ce nu poate fi negat că actele de
tortură sunt de cele mai multe ori comise cu scopul de a obține mărturisiri la etapele timpurii ale
urmăririi penale, scopul său protectiv ar fi redus la asigurarea actului cuvenit de justiție , ceea
ce ar fi o interpretare absolut greșită și a r contraveni spiritului și naturii interzicerii complete a
torturii în conformitate cu dreptul internațional .”
O asemenea abordare legislativă ridică ca firească întrebarea: Există suficiente motive de a
consacra tortura, tratamentul inuman sau degradant drept infracțiune contra demnității persoanei?
Întrebarea ridicată apare în special pe fundalul modelelor incrim inatoare a torturii, tratamentului
inuman sau degradant potrivit legislațiilor altor state. De exemplu, în Codul penal al României
astăzi în vigoare [55] supunerea la tratamente degradante ori inumane este incriminată la alin.(2)
art.281, iar tortura se re găsește la art.282, care , la rândul lor , se raportează la Titlul IV al Părții
Speciale, denumit „Infracțiuni contra înfăptuirii justiției”. Dimpotrivă, în Codul penal al Spaniei
găsim tortura și tratamentul degradant în Titlul VII având denumirea „Tortura și alte infracțiuni
contra integrității morale” [227], iar o analiză a acestora ne permite să constatăm că atât prin
comiterea elementului material al tratamentului degradant (art.173), cât și prin săv ârșirea faptei
de tortură de către o autoritate sau un funcționar public (alin.(1) art.174), inclusiv de către un
funcționar din penitenciare sau din centrele de reeducare a minorilor (alin.(2) art.174), făptuitorul
limitează sau atacă integritatea morală a victimei. Potrivit legislației penal e franceze , tortura și
actele de cruzime comise de către persoana ce dispune de putere publică sau de către persoanele
care îndeplinesc obligații de serviciu în sfera publică, în timpul sau în legătură cu exercitarea
funcțiilor sau obligațiilor lor de serviciu (art.22 3-3 pct.7) , fac parte din Secțiunea 1 – „Despre
atentate intenționate asupra inviolabilități i persoanei” a Capitolului II din Partea Specială a
Codului penal al Franței – „Despre atentate asupra inviolabilității fizice și psihic e a persoanei ”
[244]. Limitându -ne la aceste exemple, sintetizăm că , în plan comparativ pe orizontală, nu există
o concepție unitară referitoare la natura juridică a faptei de tortură, tratament inuman sau
degradant. Acest subiect ni se pare principial, întrucât valoarea social ă și, implicit, relațiile
sociale referitoare la aceasta, ce alcătuiesc conținutul obiectului juridic special al infracțiunii,

33
sunt într -o conexiune de derivație organică cu valoarea și relațiile sociale ce reprezintă obiectul
juridic generic al infracțiun ii. Deci, de corecta s istematizare a unei infracțiuni depinde și
conținutul unuia dintre elementele componenței infracțiunii, adică a l obiectului infracțiunii. Iată
de ce, în literatura de specialitate română se susține că obiectul juridic principal al inf racțiunii de
tortură (art.282 CP al României) constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, care sunt
incompatibile cu provocarea unei persoane a puternice suferințe fizice ori psihice în oricare
dintre scopurile menționate în norma de incriminare [117, p.310 ], nu însă în relațiile sociale
referitoare la demnitatea persoanei.
În altă ordine de idei, reamintim că categorisirea torturii drept infracțiune contra demnității
persoanei era propice și Codului penal al Republicii Moldova în reda cția din 1961 (abrogat).
Astfel, tortura (art.1011) își găsea sediul în Capitolul II din Partea Specială a legii penale în
redacția din 1961 – „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei”. Sinteti –
zând asupra evoluției cadrulu i incriminator în materie de tortură, reiterăm că pe teritoriul actual
al Republicii Mold ova această faptă era inițial concepută drept infracțiune contra demnității
persoanei, după care – drept infracțiune contra justiției, ca într -un final să se revină l a concepția
primară. Cu toate acestea, considerăm că revizuirea conceptuală legislativă privind categorisirea
torturii, pe care am descris -o, nu este fundamentată de premisa istorică [151, p.104] . Există alte
motive serioase pe care legiuitorul le-a luat în calcul pentru a proceda astfel. Iată de ce, în conti –
nuare ne propunem să găsim răspuns la întrebare a pe care am ridicat -o prin explorarea instru –
mentelor și mecanismelor internaționale și europene.
Articolul 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului [82], art.7 din Pact ul Inter –
național cu privire la Drepturile Civile și P olitice [115], art.1 din Convenția ONU împotriva
Torturii și altor Pedepse ori T ratamente cu Cruzime, Inumane sau D egradante [62], art.3 din
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturile O mului și a Libertăților F undamentale [63],
preambulul din Convenția Europeană pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor ori Tratamen –
telor Inumane sau D egradante [61] etc. consfințesc una dintre cele mai fundamentale valori ale
unei societăți democratice, și anume: dreptul de a nu fi supus torturii și unor pedepse sau trata –
mente crude, inumane sau degradante. Deși laconic formulat în textele instrumentelor enumerate,
profunzimea dreptului consacrat este în afara oricăror dubii, fiind un drept general de la care nu
se admit derogări, nici chiar în contextul unui pericol iminent care amenință viața persoanei ori
chiar viața națiunii. O probă în acest sens o constituie chiar juri sprudența CtEDO. Astfel , de
exemplu, în cauza Gäfgen contra Germaniei [165, §107 ] instanța europeană a sem nalat că
„tortura , tratamentele inumane sau degradante nu pot fi aplicate chiar dacă viața unei persoane
este supusă riscului. […] Fundamentul filosofic care stă la baza naturii absolute a dreptului

34
garantat de art.3 nu permite nicio excepție sau factori justificativi sau echilibrarea intereselor,
indiferent de comportamentul persoanei sau natura infracțiunii în cauză”. De asemenea, în
cauza Chahal contra Regatului Unit [162, §79] instanța europeană a semnalat că „Curtea este pe
deplin conștientă de dificultățile cu care se confruntă statele în timpuri moderne pentru pro –
tejarea comunităților lor de violența teroristă. Cu toate acestea, chiar și în aceste circumstanțe,
Convenția int erzice în termeni absoluți tortura și tratamentele sau pedepsele inumane sau degra –
dante, indiferent de comportamentul victimei. Spre deosebire de majoritatea clauzelor materiale
ale Convenției și protocoalelor 1 și 4, art.3 nu suferă nicio derogare în tem eiul art.15, chiar și în
vremuri de pericol public care amenință viața națiunii” .
În legătură cu această particularitate, a fost lansată opinia , potrivit căreia i nterdicția torturii
a dobândit statutul de drept absolut întrucât s -a bazat pe teza morală că nu există o violare mai
mare decât demnit atea uman ă [228, p.108 ]. Aceeași idee o evocă și alți autori. Potrivit acestora,
interzicerea torturi și a altor forme de rele tratamente decurge direct din demnitatea inerentă ,
inalienabilă și imanentă fiecărei ființe umane, care trebuie să fie respectată și protejată în termeni
absoluți, indiferent de comportamentul persoanei concrete și în orice circumstanțe [111, p.16 ].
În aceeași ordine de idei, prevederile internaționale și europene în materia drepturilor
omului se referă indirect la demnitatea umană atunci când interzic tortura, tratamentele ori
pedepsele inumane sau degradante. De exemplu, în Preambulul mai multor doc umente cu vocație
unive rsală, cum ar fi Pact ul Internațional cu privire la Drepturile Civile și P olitice, se face
mențiunea , potrivit căreia drepturile fundamentale ale omului decurg din demnitatea inerentă
persoanei umane.
De remarcat că și instrumentele internaționale speciale evocă aceeași ide e. Bunăoară, în
Declarația Națiunilor Unite privind protecția tuturor persoanelor contra torturii și altor pedepse
sau tratamente crude, inumane sau degradante se arată: „Considerâ nd că … recunoașterea
demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor egale și inalienabile este
fundamentul libertății justiției și păcii în lume” [80]. De asemenea , în Declarația Națiunilor
Unite privind eliminarea tuturor forme lor de discriminare rasială [81] se precizează că discri –
minarea între oameni pe motive de rasă, culoare sau origine etnică constituie o jignire a
demnității umane și trebuie condamnată, ca o încălcare a drepturilor omului și a libertăților
fundamentale și ca un fapt de natură să tulbur e pacea și securitatea popoarelor. Invocarea
prevederilor acestui din urmă act internațional nu este pur întâmplătoare. Pentru a exclude orice
nedumerire în ceea ce privește relevanța lui la subiec tul nostru de cercetare, menționăm că, în
acord cu art.1 din Convenția ONU împotriva Torturii și altor P edepse ori T ratamente c u
Cruzime, Inumane sau D egradante, dar și în conformitate cu alin.(3) art.1661 CP RM , tortura se

35
comite , inter alia , din orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea. Reieșind
din prevederil e menționate, deducem că tortura, pedepsele sau tratamentele crude, inumane sau
degradante lezează în principal demni tatea persoanei .
Atât la nivel jurisprudențial european [180, §33], cât și la nivel doctrinar [121, p.23 ], a fost
relevat faptul că scopul principal al art.3 din Convenția europeană pentru drepturile omului
rezidă în protejarea demnității și integrității fizice umane. În același timp, protecția art.3 se
extinde peste mai multe tipuri de atentate asupra demnității umane și integrității fizice. Aceasta
deoarece d reptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor și pedepselor inumane și degradante
constituie terenul unde CtEDO a procedat la succesive interpretări și la elaborarea unor concepte
cu caracter de principiu pornind de la gradele de afectare a demnității persoanei. Astfel , de
exemplu, în ca uzele Ribitsch contra Austriei [173, §38], Tekin contra Turciei [178, §53],
Assenov și alții contra Bulgariei [157, §94], Labita contra Italiei [168, §120], Pantea contra
României [171, §180], Rupa contra României (nr.1) [174, §94], Savițchi contra Republicii
Moldova [181, §64], Fiodorov contra Republicii Moldova [164, §56], Buhaniuc contra
Republicii Moldova [158, §33], Lolayev contra Rusiei [169, §78] etc., instanța europeană a
ridicat la rang de principiu faptul că „în ceea ce privește o persoană lipsită de libertate, orice
recurgere la forță fizică, pe care propriul comportament al acesteia n -a făcut -o strict necesară,
afectează demnitatea umană (sublinierea ne aparține – n.a.) și constituie, în principiu, o violare a
dreptului garantat de art.3 din C oEDO ”.
Mai mult ca atât, recurgerea la forță lezează demnitatea umană indiferent dacă victima a
suferit sau nu un efect fizic sever sau de lungă du rată [151, p.106] . La concret, în cauza Tyrer
contra Regatului Unit [180, §33] CtEDO a statuat că , deși reclamantul nu a suferit vreun efect
fizic sever sau de lungă durată, pedeapsa aplicată (trei lovituri cu o nuia de mesteacăn peste
posterior, bucăți de nuia rupându -se după prima lovitură, reclamantul fiind impus să -și dea
pantalonii și lenjeria în jos, să stea aplecat deasupra mesei, fiind ținut de doi polițiști, în timp ce
un al treilea îi administra pedeapsa; loviturile de nuia doar au zgâriat pielea persoanei,
provocându -i o durere de o săptămână și jumătate după incident) – prin care persoana a fost
tratată ca un obiect în puterea autorităților – constituia o atingere la demnitatea și integritatea sa
fizică, întrucât reclamantului i-au fost cauzate vătămări corporale semnificative și umilință, care
au atins nivelul de gravitate al tratamentului și pedepsei degradante în sensul art.3 din Co EDO .
Pe lângă recurgerea la forță fizică față de o persoană care se află în custodia statului,
demnitatea persoanei este lezată și în cazul discriminării, oricare ar fi ea. Astfel , de exemplu, în
§113 al Hotărârii din 12 iulie 2005, în cauza Moldovan și alții contra României ( nr.2) [170,
§113], instanța europeană apreciază că discriminarea etnică la care reclamanții au fost supuși în

36
mod public prin modul de soluționare a petițiilor acestora de către autorități, precum și condițiile
locative ale reclamanților aduc atingere demnității lor umane, constituind, în lumina
circumstanțelor cauzei, tratamente degradan te în sensul art.3 din CoEDO . De altfel, și fosta
Comisie a estimat în cauz a Patel (Asiatiques d'Afrique Orientale) contra Regatului Unit [225,
p.215 ] că discriminarea rasială la care au fost supuși reclamanții prin aplicarea legislației
referitoare la imigrare constituie o afectare a demnității umane, care, în împrejurările speței
(expulzarea în masă a asiaticilor din Africa de Est, dintre care unora, chiar dacă dețineau un
pașaport britanic valabil, li s -a refuzat rezidența în Regatul Unit) a condus la un tratament
degradan t, în sensul art.3 din CoEDO . Astfel, t ratamentele d egradante au în vedere acele atingeri
grave ale demnității umane, dovedindu -se de natură să coboare statutul social al unei persoane,
situația sau reputația ei putând fi considerată a constitui un asemenea tratament , în sensul art. 3
din CoEDO , dacă ea atin ge un anumit grad de gravitate [5, p.32 ].
În aceeași ordine de idei, demnitatea umană este încălcată și atunci când persoana este
supusă unui tratament medical forțat, dacă acesta nu se dovedește a fi de o necesitate terapeutică.
Deși rămâne încă un teren slab explorat de Curte, nu putem să omitem constatarea pe care o face
instanța europeană la acest subiect. Ne referim la cauza Gorobeț contra Republicii Moldova
[166, §41, 42, 52] , potrivit căreia r eclamantul a pretins că detenția sa și tratamentul psihiatric
forțat ce i-a fost aplicat la staționarul de psihiatrie i -au cauzat suferințe mentale severe, care
constituie un tratament inuman și degradant. În circ umstanțele acestei cauze, CtEDO nu vede
niciun motiv pentru a nu fi de acord cu reclamantul și observă că nu s -a demon strat faptul că a
existat o necesitate medicală pentru a -l supune pe reclamant unui tratament psihiatric ; prin
urmare, supunerea lui unui tratament psihiatric a fost ilegal ă și arbitrară. Mai mult, CtEDO
observă că tratamentul medical a fost de o durată co nsiderabilă – de patruzeci și una de zile – și
că pe durata detenției sale reclamantul nu a avut contact cu lumea exterioară. În opinia Cu rții,
asemenea tratament ilegal și arbitrar i -ar fi putut trezi reclamantului cel pu țin sentimentul de
frică, agonie și inferiorita te, motiv din care CtEDO a decis că tratamentul psihiatric la care a fost
supus reclamantul a constituit, cel puțin, un tratament degradant, în se nsul articolului 3 din
CoEDO .
Reieșind din instrumentele și mecanismele internaționale și europe ne, dar și din
materialitatea faptei de tortură, tratament inuman sau degradant pe care o desprindem din ordinea
juridică a Republicii Moldova, precum și din câmpul de aplicare a acestora, am putut remarca că
numitele conduite acoperă diverse modalități pr in care se lezează grav demnitatea umană, acestea
constând în: recurgerea la forța fizică a supra persoanelor private de libertate; instituirea ori
aplicarea unor pedepse corporale instituționalizate; uzul de tratament discriminatoriu; aplicarea

37
tratamentul ui medical forțat etc. Din aceste rațiuni, incriminarea torturii, tratamentului inuman
sau degradant în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova
reprezintă cea mai potrivită soluție legislativă bazată pe interpretarea sistemi că a legii penale
[150, p.200] . Pe cale de consecință, de lege lata , nu există niciun impediment în susținerea
faptului că valoarea socială protejată în plan principal prin incriminarea faptelor infracționale
prevăzute la art.1661 CP RM este reprezentată de demnitatea persoanei [151, p.107] .
O altă problemă pe care nu o putem trece cu vederea este legată de structura tehnico –
legislativă pe care a abordat -o legiuitorul în raport cu tortura, tratamentul inuman sau degradant.
În opoz iție cu legislația penală a României și Spaniei, după cum am sesizat mai sus, în care
supunerea la tratamente degradante ori inumane și tortura sunt incriminate în articole distincte,
legiuitorul Republicii Moldova a ales varianta incriminării tuturor relelor tratamente sub egida
unui singur articol, astfel încât art.1661 CP RM este alcătuit din două variante -tip și două variante
agravate. Respectiv, la varianta -tip prevăzută la alin.(1) art.1661 CP RM este incriminată fapta de
tratament inuman sau deg radant, iar la varianta -tip prevăzută la alin.(3) art.1661 CP RM este
incriminată fapta de tortură. Fiecăreia dintre cele două variante -tip îi corespunde câte o variantă
agravată cu conținut identic, dar prevăzute la aline ate diferite (alin.(2) art.1661 CP RM și,
respectiv, alin.(4) art.1661 CP RM). În legătură cu aceasta s -a subliniat că acest mod de abordare
a elementelor circumstanțiale agravante are menirea de a diferenția răspunderea penală în unison
cu gradul de pericol social pe care -l comportă, pe d e o parte, tratamentul inuman sau degradant
și, pe de altă parte, tortura [111, p.29 ]. Nu putem să nu fim de acord cu această explicație la care
ne aliniem, însă aceasta lămurește doar rațiunea disjungerii circumstanțelor agravante, lăsând
fără răspuns ese nța întrebării: Care sunt rațiunile de a incrimina în limitele aceluiași articol
tortura, tratamentul inuman sau degradant? Răspunsul la această întrebare se pare că are profunde
conotații procesuale. Mai sus am menționat că încălcarea art.3 din CoEDO de c ătre țara noastră
se situează pe locul II după violarea art.6 din CoEDO. Interferența art.6 din CoEDO se ascunde
tocmai în Nota informativă la Proiectul de L ege pentru modificarea și completarea Codului penal
al Republicii Moldova: „În termeni practici, or ice act care se încadrează în limitele prevederilor
proiectului art.1661 ar trebui să fie examinat mai întâi prin prisma întrunirii elementelor torturii ;
în cazul în care unul sau mai multe elemente lipsesc, actul urmează a fi calificat drept
tratamente inumane sau degradante” [113]. O astfel de for mulă de calificare, în eventualitatea
incriminării torturii în articol distinct de cea a tratamentul ui inuman sau degradant , ar genera un
pericol real de încălcare a echității procesului, caz în care reîncadrarea s -ar realiza în instanța de
judecată; or, prin această stare de lucruri inculpatul este privat să -și exercite dreptul la apărare,
nefiind informat din timp cu privire la noua încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în

38
judecată. Credem că tocmai din considerente de a se evita încălc area dreptului la apărare
legiuitorul a incriminat mai multe fapte sub egida unui singur articol, cu o diferențiere a
răspunder ii penale având la bază gradul de pericol social. Astfel, orice tortură reținută în actul de
învinuire , dar neconfirmată în instanța de judecată, lips ind pragul minim de severitate a
suferințelor sau durerilor fizice ori psihice inerente torturii, va avea drept consecință reîncadrarea
faptei din tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) în tratament inuman ori degradant ( alin.(1) art.1661
CP RM ). Astfel , dacă instanța de judecată va decide în rezultatul deliberării că fapta comisă de
inculpat constituie un tratament inuman și nu o tortură, în opoziție cu acuzarea, noua încadrare
juridică nu este lipsită de previziune pentru apărare, întrucât tortura reprezintă același tratament
inuman, presupunând o dure re sau o suferință puternică . De aceea, dacă instanța ajunge la
concluzia că durerea sau suferința nu atinge un nivel de intensitate și atrocitate, îi va reține
inculpatului infracțiunea de tratament inuman ( alin.(1) art.1661 CP RM ), prin aceasta nefiindu -i
lezat dreptul la apărare. Astfel , de exemplu, p rin Sentința Judecătoriei Fălești din 4 februarie
2016, inculpații S.S. și C.I. au fost recunoscuți vinovați de săvâ rșirea infracțiunii prevăzute la
art.1661 alin.(2) lit.c) CP RM (în contradicție cu actul de acuzare prin care aceștia au fost
învinuiți în comiterea infracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(4) lit.c) CP RM) (sublinierea ne
aparține – n.a.), dat fiind următoarele circumstanțe : la data de 3 mai 2014, între orele 22 .00 și
24.00, S.S. și C.I., colaboratori de poliție , își exercitau în s.Pârlița, r -nul Fălești, funcțiile : S.S. –
de șef de post , ofițer superior de sector al Postului de P oliție Pârlița a l SP nr.2 (Glinjeni) a IP
Fălești , iar C.I. – de ofițer de sector al Postului de P oliție Răuțela IP Fălești . Pentru faptul că
Ș.R. s-a împotrivit să-i urmeze până la primăria s.Pârlița, r -nul Fălești, aceștia au hotărât s -o
pedepsească, manifest ându -și superiorit atea față de ea. C.I. a doborât -o la pământ, a încătușat –
o și ambii au condus -o în mod fo rțat la automobil ul ce se afl a la poarta casei victimei. Ajunși la
primărie , C.I. a expus -o în public într -o manieră umilitoare, i-a încătușat mân a de răzătoarea
pentru încălțăminte amplasată în fața primăriei . Astfel, victimei Ș.R. i-au fost cauzate leziuni
corporale sub formă de echimoze și excor iații circulare la articulațiile radiocarpiene , specifice
încătu șării mâinilor, leziuni ce se încadrează în categoria de leziuni corporale neînsemnate
[133].
Nu putem trece cu vederea motivarea instanței în ceea ce privește reîncadrarea juridică a
faptei imputate, pe care o regăsim în pct.36 al Sentinței: „Cu toate că instanța a constatat că
inculpații au cauzat intenționat dureri și suferințe psihice , care au depășit pragul minim de
severitate și care reprezintă tratament i numan sau degradant, totuși , ținând cont de condițiile în
care a fost săvârșită fapta, de natura și caracterul faptei, de gravitatea leziunilor corporale,
reprezentată de leziuni corporale neînsemnate, de durata acestor acțiuni (aproximativ 15 minute

39
au durat acțiunile de încătușare și conducere forțată și ap roximativ 30 de minute a stat prinsă cu
cătușele de răzătoare , fiind expusă public), de persoana v ictimei, nivelul său de dezvoltare,
consideră că durerile și suferințele psihice cauzate nu pot fi considerate puternice, existând dubii
în acest sens, a stfel încât să se impună califi carea faptei în temeiul art.1661 alin.(4) lit.c) CP RM.
Dacă persistă îndoieli privind gradul de gravitate a durerii sau a suferinței cauzate victimei,
răspunderea urmează a fi aplicată conform alin.(1), nu conform alin.(3) art.1661 CP RM ”. În
concluzie, sintetizând asupra oportunității incriminării torturii, tratamentului inuman sau degra –
dant în limitele aceluiași articol ( art.1661 CP RM ), putem remarca că această tehnică legislativă a
fost abordată din rațiuni procesuale, pentru a se evita încălcarea dreptului la apărare a l acuzatului ,
fiind o condiție esențială a echități i procedurii consfințite în art.6 din CoEDO.
Revenind la identificarea raționamentelor sociojuridice de criminalizare a torturii, respectiv
a tratamentului inuman sau degradant, subliniem că pe lângă obligația pozitivă de a încorpora în
dreptul intern reglementări internaționale pe care le -am enumerat în debutul acestei secțiuni ,
precum și obligația de a modifica legislația anterioară , dacă aceasta este în dezacord cu normele
dreptului internațional pozitiv, mai există și alte raționamente care nu pot fi neglijate. În primul
rând, nu putem nega că una dintre premisele incriminării unei fapte drept infracțiune rezidă în
gradul de pericol social abstract , fiind principala premisă obiectivă a incriminării și sancționării
penale a făptuitorului . Astfel, gradul de pericol social al tratamentelor inumane sau degradante
incriminate la alin.(1) art.1661 CP RM se atestă prin caracterul faptelor prejudiciabile implicând
o agresiune și al urmărilor ce derivă din acestea (dureri sau suferințe fizice ori psihice), precum
și, în unele cazuri, prin urmărirea unui scop anume: de a umili sau înjosi persoana și, nu în
ultimul rând , prin calitatea specială a subiectului infracțiunii . La rândul său, gravitatea torturii
(alin.(3) art.1661 CP RM) reiese consta nt din următorii factori determina nți: caracterul faptelor
prejudiciabile , implicâ nd o agresiune având un prag de gravitate mai mare decât cel al
tratamentelor inumane sau degradante ; caracterul urmărilor prejudiciabile (dureri sau suferințe
fizice ori psihice puternice) ; scopul sau motivul activității infracționale ; calitatea specială a
subiectului infracțiunii . Bazându -ne în special pe elementul material al infracțiunilor cercetate ,
atribuim tortura, tratamentul inuman sau degradant la categoria infracțiunilor întâlnite sub
denu mirea malum in se, necesitatea incriminării cărora nu este pusă la îndoială; or, după natura
lor, sunt fapte atât de grave, încât contravin normelor firești de conduită general acceptate în
societate . Întru confirmarea acestei alegații, îl cităm pe autorul R.S. Ciobanean , potrivit căruia
natura socială a torturii este echivocă. Pe de o parte, este una dintre cele mai periculoase forme
de atentare asupra persoanei , încălcând importante norme sociale (nu doar cele juridice, dar și
moral etice), care s -au format de -a lungul evoluției. Valoarea personalității umane este actuală nu

40
numai pentru ea însăși și nici nu doar pentru cercul apropiat acesteia. Ea este în mare parte o
valoare fundamentală a societății con temporane, fără de care nu ne putem imagin a progresul
dezvoltării. Oricare realizare, proces e, sarcin i sau funcți i trebuie să fie apreci ate prin prisma
persoanei , a valorii și securității ei. Încălcarea acestor criterii nu po ate fi justificată . De aceea,
tortura trebuie să fie concepută c a o faptă prejudiciabilă de sine stătăt oare [245, p.330 ].
În al doilea rând, în vederea asigurării funcționale a dezideratelor pe care le -a consacrat
legiuitorul în alin.(1) art.2 CP RM, se face simțită nevoia de a supune punibilității actele de
tortură, tratament inuman sau degradant, în aspirația de a apăra în primul rând persoana, ca cea
mai importantă valoare socială și, implicit, de a restabili ordinea de drept. Or, trebuie să
recunoaștem că inadmisibilitatea probelor colectate prin aplicarea torturii, tratamentului inuman
sau degradant (sancțiune impusă în plan procesual în temeiul art.94 alin.(1) pct.1) CPP RM ) este
prea le jeră pentru un act de natură a cauza grave repercusiuni asupra integrității fizice sau psihice
a persoanei și chiar a afecta direct sau indirect statutul procesual al persoanei față de care se
aplică actele de violență ce se înscriu în tipajul acestor activități infracționale.
În al treilea rând, necesitatea a părării unor relații sociale cu privire la demnitatea persoanei,
la integritatea fizică și psihică a acesteia prin mijloace juridico -penale se poate justifica și prin
dinamica răspândirii relelor tratamente care se înscriu în conținutul normativ al art.1661 CP RM ,
dinamică care logic o raportăm la perioada de până la intervenția Legii pentru modificarea și
completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012 . În prim -plan scoatem în evidență
cauze le de tortură în perioada evenimentelor din aprilie 2009. La fel , în perioada anilor 2009 –
2011 numărul cauzelor de maltratare înregistrate a rămas la același nivel, confirmându -se că
tortura mai persistă în Republica Moldova. În anul 2011, procuratura a înre gistrat 958 de cauze
de maltratare, ceea ce este cu doar 34 de cereri (3%) mai puțin decât în anul 2009, când câteva
sute de persoane au fost abuzate de poliție în urma evenimentelor din aprilie 2009. În prima
jumătate a anului 2012 au fost înregistrate 48 5 de cauze, ceea ce este chiar mai mult decât în
prima jumătate a anului 2011 (479) [87, p.121 ].
Vorbind despre existența fenomenului torturii în țara noastră , nu putem neglija nici
constatările Curții Europene vizând violarea art.3 din CoEDO admisă de către Republica
Moldova, raportată tot la perioadă de până la remanierile legislative prin care s -a reincriminat
tortura, tratamentul inuman sau degradant într -o formulă diferită decât cea existentă anterior.
Așadar, în perioada anilor 1997 -2011 CtEDO a co nstatat 69 de încălcări a le art.3 din CoEDO de
către Republica Moldova, sau 20% din totalitatea violărilor art icolelor din CoEDO , situându -se
pe locul II , după violarea art.6 din CoEDO – Dreptul la un proces echitabil , în perioada de
referință constatându -se 117 violări ale acestuia. Dezvoltând ide ea violării art.3 din CoEDO, prin

41
studiile în materie s -a ajuns la următorul tablou alarmant: din cele 69 de cauze de condamnare a
Republicii Moldova la CtEDO vizând violarea art.3 CoEDO, 13 cauze de condamnare au fost
pronunțate în 2011. În 14 hotărâri s -a constatat că reclamanții au fost maltratați, în 24 de hotărâri
maltratarea nu a fost inves tigată adecvat, în 16 hotărâri reclamanții au fost deținuți în condiții
proaste, iar în 12 cazuri nu a fost acordată asis tența medicală necesară deținuților [87, p.121] .
Firește, chiar dacă aceste cifre nu denotă interferența exclusivă cu incriminările din art.1661 CP
RM, dat fiind violarea art.3 din CoEDO și din punct de vedere procesual, chiar și o astfel de
constatare are substrat de fundamentare a criminalizării torturii, tratamentului inuman sau
degradant. Or, CtEDO a interpretat în mod solid obligațiunile procedurale de a investiga , urmări
și pedepsi eficient tortura și alte forme de maltratare, sub sancțiunea violării art.3 din CoEDO.
De aici decurge și raționamentul pe care -l formulăm sub formă de întrebare: Cum poate
Republica Moldova să -și onoreze această obligație procesuală dacă nu ar exista un cadru
incriminator propice prin care s -ar reprima numitele fapte odioas e?
De asemenea, incriminarea torturii, tratamentului inuman sau degradant cu titlu de nomen
iuris poate fi justificată și din rațiuni ale simetriei sau compensației . La concret, dacă pentru
anumite categorii de persoane se acordă o protecție suplimentară atunci când reprezintă victime
ale unor acte de violență, se impune și o sancțiune mai aspră, diferențiată, atunci când
respectivele categorii reprezintă subiecți a i aceleiași infracțiuni ce se înscriu în tipajul violental .
Avem în vedere infracțiun ile de amenințare sau violență săvârșite asupra unei persoane cu
funcție de răspundere sau asupra unei persoane care își îndeplinește datoria obștească (art.349
CP RM ), ale căror victime sunt tocmai persoanele cu funcție de răspundere (persoane care sunt
deopotrivă și subiecți ai infracțiunilor prevăzute la lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM și la lit.e)
alin.(4) art.1661 CP RM), precum și persoanele care își îndepline sc datoria obștească (persoane
care constituie o categor ie a persoanelor care acționează cu titlu oficial, subiecți ai infracțiunilor
prevăzute la alin.(1) și la alin.(3 ) art.1661 CP RM ).

42
1.3. Concluzii la Capitolul 1
Generalizând asupra analizei întreprinse în Capitolul 1 , deducem următoarele concluzii :
1) Printre cei mai de vază oameni de știință care au cercetat tortura, tratamentul inuman sau
degradant din perspectiva dreptului penal material, viziunile și exegezele cărora au constituit
baza științifico -teoretică a tezei, se numără: S.Brînza, V.Stati, A.Bolocan -Holban, A.Eșanu ,
I.Mărgineanu , Gh.Ulianovschi (Republica Moldova ); C.Butiuc, T. -C. Medeanu ( România ); G.Iu.
Gladchih , I.Dvoreanskov , R.S. Ciobanean (Federația Rusă ) etc.
2) În doctrină, problemelor privind răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman
sau degradant li s-a acordat o atenție sumară, iar majoritatea materialelor științifice care au abor –
dat direct sau tangențial aspectele de drept penal material ale torturii, tratamentului inuman sau
degradant sunt de natură exegetică și critică.
3) Nivelul de elaborare a concepției științifice privind răspunderea penală pentru tortură,
tratament inuman sau degradant nu poate f i recunoscut ca fiind temerar , motiv din care se
impune suplinirea acestui gol prin elaborarea unei baze conceptuale care ar descrie la nivel
teoretic: algoritmul de aplicare a art.1661 CP RM în procesul de încadrare juridică; mecanismul
de manifestare a urmărilor prejudiciabile ale infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau deg –
radant, inclusiv în ipoteza evoluării acestora drept infracțiuni c omplexe; modalitățile faptice al e
relelor tratamente incriminate în art.1661 CP RM desprinse din jurisprudența CtEDO în materie;
procesele psihice semnalate de legiuitor pentru a se reține la încadrare una dintre infrac țiunile
prevăzute la art.1661 CP RM; soluțiile de ajustare a cadrului incriminator în materie de tortură,
tratament inuman sau degradant la standardele europene etc.
4) Problema științifică de importanță majoră constă în fundamentarea reconceptualizării
incriminării torturii, tratament ului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012 , fapt
ce a determinat perceperea naturii juridice și a sferei de incidență a faptelor incriminate la
art.1661 CP RM, în vederea creării premiselor teoretice de calificare corectă a respectivelor
infracțiuni de către subiecții de aplicare în concret a legii penale.
5) Cele mai importante direcții de soluționare a problemei științifice vor consta în: nuan ța-
rea jurisprudenței CtEDO și coraportarea acesteia la conținutul normativ de lege lata ; analiz a
Notei informative la Proiectul Legii nr.252 din 08.11.2012 ; interpretarea dispozițiilor art.1661
CP RM în cauze concrete; argumentarea clară, completă și convingătoare a limitelor aplicării
răspun derii penale în conformitate cu art.1661 CP RM etc.
6) Reieșind din instrumentele și mecanismele internaționale și europene, dar și din materia –
litatea faptei de tortură, tratament inuman sau degradant pe care o desprindem din ordinea juridi –
că a Republicii Moldova, precum și din câmpul de aplicare a acestora, incriminarea torturii, trata –

43
mentului inuman s au degradant în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal al Republicii
Moldova reprezintă cea mai potrivită soluție legislativă.
7) Structura tehnico -legislativă specifică art.1661 CP RM , presupunând incriminarea tor-
turii, tratamentului inuman sau degradant în limitele aceluiași articol , are la bază rațiuni proce –
suale, astfel încât în ipoteza reîncadrării faptei în sensul atenuării să se evite încălcarea dreptului
acuzatului la apărare , fiind o condiție esențială a ech ității proceduri i (art.6 din CoEDO ).
Reieșind din situația în domeniul de cercetare pe care am surprins -o, în coroborare cu
necesitățile științei dreptului penal și ale practicii de aplicare a legii penale, scopul prezentei teze
de doctorat constă în elaborarea concepției științifico -practice privind răspunderea penală pentru
tortură, tratament inuman sau degradant, fap te prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM, în
accepțiunea aspectelor de lege lata și de lege ferenda .
Pentru atingerea scopului trasat sunt propuse următoarele obiective :
– cercetarea tezelor teoretice ale oamenilor de știi nță din țară și de peste hotare care au
supus investigației infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant ;
– determinarea naturii juridice a torturii, tratamentului inuman sau degradant și funda –
mentarea criminalizării acestora;
– analiza juridico -penală a elementelor constitutive și a elementelor circumstanțiale agra –
vante ale infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM ;
– desemnarea p lenară și precisă a tuturor subiecților speciali ai relelor tratamente pe care
i-a avut în vedere legiuitorul prin modelul incriminator de lege lata ;
– verificarea respectării de către legiuitor a principiului legalității incriminării, dat fiind că
în art.1661 CP RM lipsesc definiți i explicite ale torturii, tratamentului inuman sau degradant ;
– evidențierea modalităților faptice ale actelor de tortură, tratament inuman sau degradant
prin raportare la jurisprudența CtEDO și la practica judiciară națională;
– sintetizarea asemănărilor între și a deosebirilor dintre i nfracțiunile prevăzute la art.1661
CP RM și unele fapte penale conexe ;
– soluționarea problemelor de încadrare ce derivă din concurența de norme penale și
concursul de infracțiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM;
– cercetarea pra cticii judiciare referitoare la tragerea la răspundere penală pentru tortură,
tratament inuman sau degradant , interpretarea legii penale în cauze c oncrete și identificarea
erorilor admise la aplicarea incriminării prevăzute la art.1661 CP RM ;
– conturarea neajunsurilor ce marchează prevederea de la art.1661 CP RM și formularea
de propuneri menite să contribuie la îmbunătățirea calitativă a cadrului incriminator în materie.

44
2. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE INFRACȚIUNILOR DE TORTURĂ,
TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT
2.1. Obiectul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
Reieșind din sistematizarea faptelor prejudiciabile în grup uri de infracțiuni, în special din
denumirea dată de legiuitor capitolului în care sunt prevăzute infracțiunile de tortură, tratament
inuman sau degradant, putem constata conținutul obiectului juridic generic și al celui suprage –
neric al infracțiunilor cercetate. În acest sens, dat fiind faptul că de lege lata infracțiunile prevă –
zute la art.1661 CP RM sunt dislocate în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal al
Republicii Moldova având titulatura „Infracțiuni contra libertăți i, cinstei și demnității persoanei”,
este fără tăgadă că obiectul juridic suprageneric al numitelor infracțiuni este alcătuit din relațiile
sociale cu privire la ocrotirea persoanei, valoare socială apărată și prin intermediul incriminărilor
prevăzute la Capitolele II, IV și VII din Partea Specială a legii penale , iar obiectul juridic generic
al infracțiuni lor cerce tate este reprezentat de relațiile sociale cu privire la libertatea, cinstea și
demnitatea persoanei. Amintim cu această ocazie că tocmai datorită incrimin ării torturii, trata –
mentului inuman sau degradant în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal al Republicii
Moldova s -a acoperit lacuna ce rezulta din denumirea generică dat ă grupului respectiv de infrac –
țiuni; or, până la intervenția Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.252
din 08.11.2012, normele de i ncriminare cuprinse în art.164 -169 CP RM atentau în excl usivitate
la libertatea persoanei , nu și la cinstea și demnitatea acesteia. Deoarece în compartimentul prece –
dent am adus argumentele de rigoare care fundamentează derivația organică a torturii, trata men-
tului inuman sau degradant din conceptul de demnitate umană , dat fiind incide nța în titlul
Capitolului III din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova a unei valori sociale
reprezentate de termenul „cinste”, nu putem să nu ne întrebăm dac ă est e sau nu de prisos acest
atribut al persoanei , stipulat ca valoare socială generică apărată împotriva faptelor prejudiciabile
cuprinse în limitele numitului capitol .
Din punct de vedere uzual, cinstea reprezintă corectitudine, onestitate, probitate, respect,
stimă, considerație [83, p.357 ], al cărei echivalent în rusă este „честь” și în engleză „honour”,
desemnând în linii generale o categorie morală, o trăsătură socială obiectivă. Aceasta deoarece
cinstea sau onoarea reprezintă reflectarea, însoțită de o apreciere pozitivă, a calităților persoanei
în conștiința socială [247, p.16 ]. La rândul său, demnitatea umană , la fel ca și cinstea , este
guvernată tot de principiile moralității.
Cinstea și demnitatea umană reprezintă concept e care însă nu sunt definit e de instrumentele
juridice internaționale și regi onale. O definiție a concept elor de cinste și demnitate umană nu este
dată nici în ordinea juridică internă. Totuși, unele precizări asupra naturii demnității umane le

45
desprindem din Legea Fundamentală a Republicii Moldova, potrivit căreia demnitatea uma nă
este concepută drept valoare centrală, iar respectarea acesteia constit uie un principiu primordial.
Dovadă în acest sens este dispoziția de la alin.(3) art.1 din Constituție , potrivi t căre ia Republica
Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului (sublinierea ne aparține –
n.a.), drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul
politic reprezintă valori supreme și sunt garantate. De aici deducem concluzia că demnitatea
umană este un principiu constituțional, o valoare supremă a statului de drept, nu însă un drept
fundamental, poziție constituțională împărtășită de altfel și de alte state, cum ar fi , de exemplu ,
Franța. În legătură cu aceasta, în literatura de specialitate franceză s -a susținut că demnitatea
persoanei este nu doar un principiu constituțional, dar și unul universal care presupune apărarea
persoanei împotriva oricărei forme de aservire, de degradare și chiar de umilire [183, p.150 ]. Dat
fiind lipsa unei definiții legale a demnității umane, vom face uz de interpretarea judiciară a
acesteia, pe care o găsim în pct.5 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova „Cu privire la aplic area legislației despre apărarea onoarei, demnității și reputației
profesionale a persoanei fizice și juridice” , nr.8 din 09.10.2006 [90], potrivit căreia demnitatea
reprezintă autoaprecierea persoanei întemeiată pe aprecierea societății. Tot în acest act
interpretativ oficial regăsim și definiția onoarei, reprezentând aprecierea pozitivă care reflectă
calitatea persoanei în conștiința socială. Pe bună dreptate, î n literatura de specialitate se
punctează asupra interferenței dintre onoare și demnitate , subl iniindu -se că demnitatea este
categoria etică strâns legată de onoare, care reprezintă atitudinea morală specifică a persoanei
față de sine însăși și care caracterizează reputația acestei persoane în societate (înțelepciunea,
percepția lumii, calitățile mo rale, nivelul studiilor și cunoștințelor, respectarea regulilor de
conviețuire și modul decent de viață etc.) [14, p.445 -446; 242, p.63 ]. Intima legătură între
demnitate și onoare raportate la relele tratamente o desprindem și din practica judiciară națională.
Astfel , de exemplu, în tr-o cauză penală prin care inculpatul a fost recun oscut vinovat în
comiterea i nfracțiunii de tortură săvârșită cu bună știință asupra unui minor, instanța a reținut
următoarele: Ș.V., ofițer operativ de sector al Postului de Poliție Bobeica al CP Hâncești, la 11
octombrie 2010, aproximativ între orele 16 .30 și 17.00, a fost surprins de minorul G.C. în timp
ce acela își satisf acea necesitățile fiziologice în stradă, în preajma gosp odăriei lui E.V. din
aceeași localitate, pentru care fapt minorul i-a făcut observație. Tot atunci, urmărind scopul de
a-l intimida și pedepsi pe G.C, despre care știa cu certitudine că este minor, pentru faptul că i -a
făcut obse rvație, sub un presupus pre text precum că acesta ar fi manifestat un comportament
neadecvat la școală și în societate, în acest sens neavând însă careva materiale spre examinare,
Ș.V. l-a urmat pe minor până la poarta gospodăriei în care locuiește . Fără a primi în prealabil

46
acordul proprietarilor, S.V. a pătruns în ograda gospodăriei familiei G. și i -a provocat , în mod
intenționat , minorului G.C. o puternică durere fizică și suferință psihică, ultima manifestată prin
adresarea cuvintelor necenzurate, care înjoseau onoarea și demnitatea acestuia (sublinierea ne
aparține – n.a.). Apoi, l-a apucat pe minor de gât și i -a aplicat m ultiple lovituri cu pumnii în față
și peste alte părți ale corpului, acțiuni care au fost urmărite de mai multe persoane . La cerința
acestora de a înceta acțiunile infracționale nu a reacționat și , în continuarea lor, l -a amenințat
pe minor și pe rudele lui cu răfuială prin întemnițare [134].
Referințe indirecte privind lezarea onoarei în cazul relelor tratamente deducem și din
jurisprudența CtEDO. Astfel, în cauza Mirosław Garlicki contra Poloniei [208, §77] instanța
europeană , luând în calcul că reclamantul nu s -a plâns cu privire la utilizarea forței fizice, dar a
contestat măsurile aplicate de autorități (ofițeri mascați) în vederea arestării sale , care au fost , în
concepția lui , umilitoare (deoarece au avut loc în fața unui mare număr de persoane , fiind
mediatizat e pe larg în presă ), a recunoscut că cererea civilă pentru despăgubiri , prevăzută de
legislația poloneză în cazurile de încălcare a drepturilor personale, precum dreptul la sănătate,
libertate, onoare și demnitate umană , constituia un remediu potrivit în privința presup uselor
încălcări ale art. 3 din CoEDO (sublinierea ne aparține – n.a.).
Sintetizând asupra abordărilor doctrinare și jurisprudențiale relevate supra , deducem că
onoarea, alias cinstea persoanei , reprezintă o valoare socială care poate fi tangențial lezată în
cazul relelor tratamente , de exemplu când acestea se manifestă în mod public știrbind în
conștiința socială calitățile pozitive ale victimei ; spre deosebire de demnitatea umană , care
suportă o vătă mare directă prin uzul de rele tratamente, cinstea nu poate fi lezată decât ocazional .
Chiar și ocazional, cinstea merită să se regăsească în titlul Capitolului III din Partea Specială a
Codului penal [154, p.27] .
Pentru a diferenția tortura, tratamentul inuman sau degrad ant de celelalte infracțiuni prevă –
zute în Capitolul III din Partea Specială a Codului penal (art.164, 1641, 165, 1651, 166, 167, 168
și 169 CP RM ) se impune desemnarea obiectului juridic special al infracțiunilor prevăzute la
art.1661 CP RM . Or, spre deosebire de obiectul juridic generic, cel special reprezintă valoarea so-
cială individuală concretă care este lezată sau pusă în pericol nemijlocit prin comiterea unei fapte
infracționale concrete [64, p.113 ]. În doctrină nu există unanimitate de opinii în ce privește
desemnarea obiectului juridic special al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant.
Această lipsă de unitate are în mare parte ca explicație faptul exponent al cărei țări este autorul.
De exemplu, în doctrina română se susține că obiectul juridic special este complex și este consti –
tuit, în principal, din relații sociale cu privire la înfăptuirea justiției, în sens larg al a cestei noți –
uni, iar în secundar – din acele relații sociale care se refer ă la protejarea drepturilor omului [116,

47
p.454 ]. Fără a nega cele statuate, unii autorii vin să concretizeze drepturile omului incidente
obiectului juridic secundar: dreptul la viață, la integritatea corporală și la sănătate [7, p.708 ]. La
fel, T.Toader relevă că obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la înfăp –
tuirea justiției; în cazul torturii, acestea fiind încălcate prin provocarea persoanei a unor dureri
sau a unor suferințe puternice, fizice sau psihice, în unul dintre scopurile sau din motivele arătate
în text. Obiectul juridic secundar constă în relațiil e sociale privind atributele fundamentale ale
persoanei [146, p.313] . A.Boroi se opune conținutului obiectului juridic principal desemnat, sem –
nalând că acesta este reprezentat de relațiile sociale care privesc exercitarea autorității publice în
conformita te cu legea ( cu precădere , a autorității judiciare), iar în secundar – de relațiile sociale
care privesc drepturile și libertățile fundamentale ale omului, universal recunoscute [11, p.341 ].
După cum putem remarca, ceea ce este comun viziunilor enunțate constă în faptul că obiectului
juridic special i se atribuie caracter complex, conținutul căruia este desprins din re alitatea
normativ -incriminatoare a României . Or, amintim că în legea penală a acestui stat infracțiunile
pe care le cercetăm sunt atribuite de legiuitor la categoria infracțiunilor contra înfăptuirii justiției.
Reieșind din diferențele pe care le discerne tortura, tratamentul inuman sau degradant, fapte
prejudiciabile incriminate în sistemul de drept național și în cel al României, Rusiei, Fr anței etc. ,
ne vom limita la polemizarea obiectului juridic special al numitelor infracțiuni luând în calcul
viziuni le doctrinare autohtone. Comun acestor opinii este și faptul că ni ciunul dintre cercetători
nu rețin e pentru infracțiunile prevăzute la art.1661 CP RM un obiect jurid ic simplu (unic).
Bunăoară, într -un studiu în materie se relevă că o biectul juridic special al infracțiunii prevăzute
la alin.(1) art.1661 CP RM se prezintă sub forma relațiilor sociale ce se referă la siguranța și
bunăstarea, integritatea fizică și psihică, precum și la demnitatea și onoarea persoanei ; obiectul
juridic special al infracțiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM este constituit din relațiile
sociale cu privire la libertatea, cinstea și demnitatea persoanei, integritat ea fizică și psihică a
acesteia [112, p.133, 136 ]. Din analiza acestei viziuni doctrinare deducem următoarele: siguranța
și bunăstarea reprezintă valori sociale ocrotite doar prin incriminarea trat amentului inuman sau
degradant; integritatea fizică și psihică, precum și demnitatea și onoarea persoanei sunt valori
sociale comune, ocrotite atât prin incriminarea torturii, cât și prin incriminarea tratamentului
inuman sau degradant.
S.Brînza și V.Stati indică asupra naturii obiectului juridic special al infracțiunilor cercetate,
statuân d asupra caracterului multiplu [14, p.519, 528 ], în timp ce A.Eșanu distinge un caracter
dualist [111, p.29, 35 ], divizându -l în obiect juridic principal și obiect juridic secundar. Pe bună
dreptate, obiectului juridic special al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant i
se atribuie un caracter multiplu sau dualist, nu însă complex; or, atât infracți unea prevăzută la

48
alin.(1), cât și cea de la alin.(3) art.1661 CP RM dispun de o si ngură faptă prejudiciabilă (în
contradicție cu infracțiunile așa -zise complexe, a căror latură obiectivă se formează din două
fapte infracționale interdependente), aptă să lezeze simultan mai multe valori sociale, dintre care,
din punct de vedere gradual, unele sunt principale și altele secundare, fiind inter condiționate .
Această concretizare este absolut necesară, atât timp cât are o importanță practică decisivă în
planul încadrării juridice a faptei. Cu a ceastă ocazie, amintim că î n cazul infracțiunilor cu obiect
juridic multiplu necomplex calificarea se face în dependență de obiectul juridic principal [64,
p.116 ]. Totuși, atunci când analizăm circumstanțele agravante prev ăzute la lit.f) și lit.g) alin.(2),
respectiv , la lit.f) și lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, în virtutea metamorfozării torturii, tratamen –
tului inuman sau degradant în infracțiuni complexe, dat fiind producerea unor rezultate mai grave
decât cele prevăzute în variantele -tip, deducem că obiectul juridic devine complex.
În general, conținutul obiectulu i juridic special poate fi desprins din de scrierea faptei incri –
minate, din cerința producerii unei urmări prejudiciabile, din prevederea motivului sau scopului
infracțiunii în calitate de semne obligatorii ale laturii subiective etc. În raport cu obiectul juridic
principal al infracțiunilor de to rtură, tratament inuman sau degradant ( alin.(1) și alin.(3) art.1661
CP RM ), în literatura de specialitate se susține că acesta este reprezentat de relațiile sociale cu
privire la demnitatea persoanei [14, p.519, 528; 111, p.29, 35 ], alegație la care subscriem . În
opoziție, în ceea ce privește infracțiunea de tortură ( alin.(3) art.1661 CP RM ) există și opinii care
se opun celei de mai sus. Astfel , de exemplu, în concepția autorului A.Bolocan -Holban, obiectul
juridic special principal în cazul infracțiunii de tortură îl constituie relațiile sociale cu privire la
libertatea persoanei, sub aspectul obligației organelor statale sau a altor persoane care acționează
cu titlu oficial de a asigura persoanelor implicate în activități judiciare sau legate de activitatea
judiciară un tratament uman cu respectarea drepturilor omului [10, p.14 ]. Nu putem fi de acord
cu această optică, din următoarele rațiuni: prin comiterea torturii, ca , de altfel, și a tratamentului
inuman sau degradant , nu se aduce atingere directă libertății persoanei; or, art.1661 CP RM fiind
prototipul art.3 din CoEDO, care reprezintă un drept absolut , se opune ideii libertății persoanei ca
pretinsă valoare socială lezată prin relele tratamente, care se impu ne prin caracterul său limitat,
derivat din chintesența definiției libertății. Deci, dacă prin tortură, tratament inuman sau
degradant s -ar proteja în plan principal libertatea persoanei, atunci de la norma de incriminare
prevăzută la art.1661 CP RM ar trebui să existe derogări, lucru inadmisibil în lumina
jurisprudenței CtEDO. Mai mult ca atât, din formularea obiectului juridic special al torturii , față
de care ne opunem , rezultă că tortura ar avea un fond judiciar sau legat de un fond judiciar , lucru
care nu corespunde nici realității normative și nici realității practice , aspecte pe care ni le
propunem să le elucidăm în contextul examinării laturii obiective. În definitivă, ne aliniem

49
opiniei potrivit căreia obiectul juridic p rincipal al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant ( alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM ) este reprezentat de relațiile sociale cu privire la
demnitatea persoanei. Argum entele nu se lasă așteptate. Se subliniază că, generic, tratamentul
inuman sau degradant, respectiv tortura, fac parte di n categoria rele lor tratamente ce subzistă
într-un comportament reprobabil c are aduce atingere gravă demnității umane [111, p.29, 35 ].
Deoarece demnitatea umană ca un tot unitar include aspecte obiective (caracterizează dem –
nitatea ca o valoare independentă de alte particularități sau alte calități ale persoanei, ca un tot
unitar de calități morale și fizice) și subiective (exprimă conștientizarea de către individ a impor –
tanței sale ca om , în general, dar și ca persoană concretă) [85, p.46 ], considerăm că prin incri –
minarea torturii, tratam entului inuman sau degradant sunt apărate ambele aspecte (obi ective și
subiective) ale demnității persoanei [154, p.28] . Aceasta se explică prin legătura indisolubilă
dintre obiectul juridic principal și obiectul juridic secundar (categorii de relații sociale) ocrotite
de lege, astfel că , în cazul infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM , lezarea relațiilor sociale
care constituie obiectul juridic sp ecial principal al infracțiunii – demnitatea persoanei – nu este
posibilă decât prin încălcarea relațiilor sociale care constituie obiectul ei juridic special secundar .
În acest sens, obiectul juridic secundar poate fi dedus din urmările prejudiciabile ale infrac –
țiunilor cercetate. Deoarece acestea sunt reprezentate de dureri sau suferințe fizice sau psihice (în
cazul alin.(1) art.1661 CP RM) și, respectiv , de dureri sau suferințe fizice sau psihice puternice
(în cazul alin.(3) art.1661 CP RM), valoarea socială care suportă influență nemijlocit infracțională
constă , în toate cazurile , în integritatea fizică sau integritatea psihică a persoanei , valori sociale
care se regăsesc atât în elementul (aspectul) obiect iv, cât și în cel subiectiv al e demnității um ane.
Dezvoltând ideea cu privire la conținutul obiectului juridic secundar, achiesăm la explicați a
autorului V.Stati , potrivit căruia : „Deloc întâmplător, la caracterizarea obiectului juridic secundar
al infracțiunii date (se are în vedere tortura – n.a.) am utilizat formula „integritatea fizică sau
psihică a persoanei ”, dar nu „sănătatea persoanei ”. Dacă ar fi să stabilim o conexiune între
obiectul infracțiunii și urmările prejudiciabile ale infracțiunii, ar trebui să deosebim net
următoarele două variante: 1) relațiile sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică a per –
soanei – durerea sau suferința puternică, fizică ori psihică; 2) relațiile sociale cu pricire la sănă –
tatea persoanei – prejudiciul (vătămarea) sănătății persoanei ” [141, p. 23]. Nu avem temei să nu -i
dăm dreptate autorului, îndeosebi judecând prin prisma Legii Fundamentale . Atât timp cât
garantarea prin dispozițiile constituționale (alin.(2) art.24 din Constituția Republicii Moldova) a
dreptului de a nu fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante
se realizează prin ocrotirea persoanei sub aspectul integrității fizice și psihice (dreptul la viață și
integritate fizică și psihică), nu există dubii că t ocmai integritatea fizică și psihică constituie

50
valori sociale apă rate fără rezerve prin incrimină rile de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM.
Același autor atenționea ză că noțiunea „integritate corporală ” nu trebuie confundată cu „integ –
ritatea fizică sau psihică ” [141, p.23] . Integrita tea corporală este lezată ca urm are a producerii
leziunilor corporale (fără a se aduce prejudiciu sănătății), specificate în Partea a V-a din
Regulamentul Ministerului Sănătății de apreciere medico -legală a gravității văt ămării corpor ale,
nr.199 din 27.06.2003 [120]. Într -adevăr, în acord cu pct.74 al actului normativ vizat , din
leziunile corporale care nu cauzează prejudiciu sănătății (sublinierea ne aparține – n.a.) fac parte
leziunile ce nu generează o dereglare a sănătății mai mult de 6 zile sau o incapacitate permanentă
de muncă. De aici rezultă că integritatea corporală este lezată prin comiterea activităților infrac –
ționale violentale, care au drept consecință dereglarea sănătății până la 6 zile, urmare care este
străină torturii, tratamentului inuman sau degradant. De asemenea, este limpede că nu poate fi
pus semn de egalitate între leziune a corporală și durerea sau suferința fizică sau psihică propice
tratamentului inuman sau degradant , respectiv durer ea sau suferința fizică sau psihică puternică
tipice torturii. Integritatea corporală ca valoare socială este protejată , așa cu m se demonstrează în
doctrină , prin intermediul circumstanței ce agravează răspunderea penală pentru o serie de
infracțiuni întâlnite pe larg în legea penală, desemnată prin formula legislativă „violență neperi –
culoasă pentru viața sau sănătatea persoanei ” [65, p.61 -62].
Subliniem că integritatea fizică sau psihică a persoanei și, implicit , relațiile sociale aferente
acestora alcătuiesc statornic conținutul obiectului juridic secundar; or, atât timp cât conținutul
constitutiv al infracțiunilor leagă consumarea torturii, tratamentului inuman sau degradant de
survenirea unor urmări prejudiciab ile determinate, aceste valori sociale vor rămâne invariabile,
indiferent de conjuncturi . Asupra conjuncturilor la care ne referim se pronunță , bunăoară , autorul
rus R.S. Ciobanean , în opinia căruia tortura reprezintă una dintre cele mai periculoase variet ăți de
atentate asupra persoanei, iar în cazul comiterii acesteia în contextul activității organelor de
ocrotire a normelor de drept – este pusă la îndoială legitimitatea lor, se diminuează substanțial
autoritatea puterii și credibilitatea cetățenilor în funcționarea corectă și echitabilă a acesteia [245,
p.330 ]. Deci, în unele cazuri, prin comiterea torturii având la bază exercițiul autorității se poate
aduce atingere în plan secun d și altor valori sociale , cum ar fi , de exemplu , încrederea publică în
activitatea organelor de drept, exercitarea corectă, fără abuzuri sau excese , a atribuțiilor de servi –
ciu etc. De asemenea, în plan secund și cinstea (onoare a) poate fi lezată prin tortură, tratament
inuman sau degradant, fapt probat mai sus. Nu este exclus ca prin comiterea infracțiunilor cerce –
tate să fie lezată și libertatea psihică , caz în care relele tratamente ce se incriminează prin art.1661
CP RM se comit prin amenințare. Or, așa cum vom vedea infra , nu este exclus ca o amenințare
să se ridice la pragul de gravitate specific torturii, tratamentului inuman sau degradant. La fel,

51
prin comiterea infracțiunii de tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) pot fi știrbite inviolabilitatea și
libertatea sexuală a persoanei, caz în care t ortura se realizează prin comiterea violului sau a
homosexualității ori satisfacerii poftei sexuale în forme perverse, situații care, regretabil, au fost
constatate și în practica națională [33]. Totuși, valorile sociale enumerate supra pot fi vătămate
doar ocazional, în legătură cu circumstanțe atipice infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM
vizând ambianța, modul, metoda comiterii infracțiunii, subiectul infracțiunii etc. Iată de ce, rele –
văm că obiectul juridic secundar al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM
poate fi împărțit , convențional, în: obiect juridic secundar permanent (constant) și obiect juridic
secundar ocazional. Deși doctrinei îi este străină o astfel de clasificare a obiectului juridic secun –
dar, considerăm că pentru o mai bună însușire a esenței sociale și de drept a torturii, tratamen –
tului inuman sau degradant divizarea în cauză este utilă în planul infracțiunilor cercetate. De ase-
menea, luând în calcul că relele tratamente constituie varietăți ale viole nței [241, p.38 ], iar
violența , la rândul său , poate fi cauzatoare de vătămări a le sănătății sau deces , în plan secundar
tortura, tratamentul inuman sau degradant pot leza sănătatea sau chiar viața persoanei. Reieșind
din importanța acestor valori sociale, spre deosebire de libertatea psihică, inviolabilitatea sexuală
și libertatea sexuală, cinstea persoan ei, îndeplinirea fără excese și abuzuri a atribuțiilor de
serviciu etc., legiuitorul a agravat răspunderea penală atunci când sănătatea și viața persoanei
suportă o daună efectivă (lit.f) și lit.g) alin.(2), respectiv , lit.f) și lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM).
În continuarea demersului nostru științific, luând în calcul că obiectul material al
infracțiunii ține de sistemul de referință al obiectului infracțiunii, vom examina dacă tortura,
tratamentul inuman sau degradant dispun sau nu de obiect material o ri, după caz, de obiect
imaterial. Întrebarea ridicată se explică prin faptul că , spre deosebire de obiectul juridic, care
există în cazul oricărei infracțiu ni, în ceea ce privește obiectul material, pentru existența
infracțiunii nu este obligatoriu ca fă ptuitorul să exercite în toate cazurile o influență asupra unei
entități materiale . Întâi de toate, subliniem că prin obiect material se înțelege bunul împotriva
căruia se îndreaptă nemijlocit acțiunea sau inacțiunea și care poate fi vătămat în integritatea sa
ori pus în pericol prin această acțiune [145, p.351 ]. Astfel, punctul de pornire pentru identificarea
obiectului material este latura obiectivă a infr acțiunii . Din această perspectivă, proiecția faptelor
prejudiciabile descrise în alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM sub aspectul finalității (suportarea
efectivă a unei dureri sau suferințe (în cazul tratamentului inuman sau degradant), respectiv a
unei dureri sau suferințe puternice (în cazul torturii)), ne arată că entitatea materială care suportă
consecințe este tocmai corpul persoanei . În literatura de specialitate se susține , argumentat , că
corpul persoanei poate evolua în calitate de obiect material al inf racțiunilor cercetate d oar în
eventualitatea în care fapta prejudiciabilă se manifestă prin cauzarea unei dureri sau suferințe

52
fizice unei persoane (în cazul tratamentului inuman sau degradant), respectiv prin cauzarea unei
dureri sau suferințe fizice puternice unei persoane (în cazul torturii). În contrast, dacă fapta
prejudiciabilă ia forma cauzării unei suferințe psihice (puternice în cazul torturii) unei persoane,
psihicul uman este obiectul influențării nemijlocite infracționale și, de vreme ce acesta este lipsit
de corporal itate, în ipoteza respectivă obiect material nu există [111, p.29 -30, 35 ]. Altfel spus,
dacă activitatea făptuitorului privește direct corpul persoanei, acesta constituie obiect material al
infracțiunii [146, p.313]. Abordând acest punct de vedere, întâi d e toate înțelegem că o entitate
corporală devine obiect material al infracțiunii atunci când proiectarea faptei asupra sa și lez area
ei determină vătămarea sau punerea în pericol a valorii sociale ocrotite . Astfel, lezarea integrității
fizice a unei persoane este rezultatul suportării unor dureri sau suferințe fizice, rezultat care -l
suportă însuși corpul persoanei. Dimpotrivă, lezarea integrității psihice a unei persoane este
rezultatul suportării unor sufe rințe de ordin psihic care nu se mai integrează din punct ul de
vedere a l materialității în conceptul de corp al persoanei ; or, corpul uman, ca expresie corporală a
vieții sau sănătății persoanei, este conceput, pe de o parte, ca un ansamblu de organe și, p e de altă
parte, ca un ansamblu de elemente (organe și țesuturi) și produse ale corpului uman (sânge,
spermă, lapte matern etc.) [86, p.74 ]. La rândul său, psihicul uman reprezintă un ansamblu de
stări și procese, care a u legătură cu creierul uman ca organ (parte integrantă a corpului persoa –
nei), deoarece modul de funcționare a psihicului este legat de funcționalitatea creierului , dar nu
se identifică cu el. Astfel, dacă corpul uman reprezintă o expresie corporală, atunci psihicul este
impalpabil, ceea ce se opune conceptului de obiect material al infr acțiunii. De aceea, psihicul
persoanei reprezintă obiect imaterial al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant,
caz în care făptuitorul a conceput și executat activitatea infracțională fără o influențare nemijlo –
cită asupra corpului victimei. Întru confirmarea existenței obiectului material în cazul relelor
tratamente manifestate prin cauzarea durerilor și a suferințelor fizice, aducem următorul exemplu
din practica judiciară: C.V., inspector de patrulare în Regimentul „Nord” al INP din cadrul IGP
al MAI, deținând gradul special de sergent major de poliție, fiind astfel, conform prevederilor
art.123 alin.(2) CP RM, persoană publică, la 15 august 2013, aflându -se în s.Văratic, r -nul
Râșcani, aproximativ la ora 14 .00 s-a oprit cu automobilul de servic iu lângă camionul de mod el
„Volkswagen T4”, parcat în apropiere de gospodăria cet. M.D. Lângă camion se afla minorul
M.D., de la care C.V. a solicitat permisul de conducere și actele pe ntru camion. M.D. i -a spus
însă că nu a condus camionul și că nu dispun e de acte ce vizează unitatea respectivă de trans –
port, la ce C.V. i-a ordonat să urce în automobilul de serviciu, cu care vor merge în or.Râșcani .
Însă, M.D. a refuzat să urce în automobilul de serviciu . Atunci C.V. l-a apucat de mâna dreaptă
și a încercat să -l urce forța t în partea din spate a salonului automobilului. Deoarece minorul

53
M.D. se opunea, în scopul de a-i cauza dureri fizice îndreptate spre exercitarea presiunii asupra
acestuia și de a-i provoca sentimente de frică, inferioritate și umi lință, C.V. intenționat a lovit cu
piciorul încălțat în regiunea piciorului drept a l victimei (sublinierea ne aparține – n.a.), cauzân –
du-i, conform raportului de expertiză medico -legală nr.112 /D din 20 noiembrie 2013, contuzie a
plantei drepte sub formă de edem al țesuturilor moi și echimoză pe partea dorsală, ceea ce
corespunde categoriei de vătămări corporale neînsemnate [138]. Din circumstanțele descrise
sesizăm că C.V. a exercitat o influență nemijloci tă asupra corpului victimei , influență manifestată
în apucarea de mână , precum și în aplicarea une i lovituri cu piciorul în regiunea piciorului drept
al victimei , cauzându -i cel puțin dureri fizice . Deci, a fost lezată integritatea fizică a persoanei,
concluzie ce a creditează alegația existenței unei interconexiuni de derivație între obiectul mate –
rial și obiectul juridic special, dar și o conexiune cu latura obiectivă. La fel, prin tratamentul
inuman și degradant incident în speță s -a mai cauzat , pe lângă dure rile fizice, și o vătămare
neînsemnată ; deci, pe lângă integritatea fizică a suportat o da ună și integritatea corporală, valoare
socială care, așa cum am și demonstrat supra , este ocazională în cazul relelor tratamente . Totuși,
ținem să precizăm că incidența acestei urmări depășește cadrul incriminator al art.1661 CP RM,
considerent din care orice vătămare neînsemnată se acoperă de alin.(1) art.78 din Codul contra –
vențional.
În alt context, deoarece victima infracțiunii face parte din sistemul de referință al obiectu –
lui juridic al infracțiunii, în cele ce urmează vom supune analizei acest semn obiectiv, ceea ce,
considerăm, va contribui la o mai bună cunoaș tere a conținutului infracțiunilor și la justa eva –
luare a gra dului prejudiciabil al faptelor care se înscriu în tipajul inf racțional . Sub aspectul condi –
țiilor generale de existență, victim ă a infracțiunii poate fi în principiu orice persoană, fie că
aceasta este fizică sau juridică, întrucât ambele dispun de dreptul la protecția juridică împotriva
faptelor prejudiciabile calificate ca infracțiuni. Totuși, pentru a-i atribui calitatea de victimă, tre –
buie să se constate dacă acea persoană este titulara valorii sociale ocrotite de norma de incrimi –
nare concretă. Întrucât am constatat că prin infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degra –
dant se aduce atingere în plan principal relațiilor sociale referitoare la demnitatea persoanei și în
plan secundar rel ațiilor sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică a persoanei, este fără
tăgadă că o persoană juridică nu poate fi recunoscută ca victimă a acestor infracțiuni; or, demni –
tatea, integritatea fizică și psihică reprezintă atribute ale persoanei fizice, nu și ale celei juridice.
În conținutul normati v al infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM
legiuitorul nu a enumerat cazuist cercul de persoane care pot să apară în calitate de victime ale
torturii, tratamentului inuman sau degradant. Doar în cazul circumstanțelor agravante prevăzute
la lit.a) alin.(2) și la lit.a) alin.(4) art.166 CP RM sunt enum erate trei categorii de persoane care

54
beneficiază de o protecție specială împotriva actelor de tortură, tratament inuman sau degradant:
minor ii, femeile gravide și persoanele aflate în stare de neputință.
În jurisprudența recentă a CtEDO au fost remarcat e câteva categorii de persoane conside –
rate vulnerabile , și anume :
– persoane deținute sau arestate (Zhyzitskyy contra Ucrainei [223]);
– persoane cu handicap (Đorđević contra Croației [27]);
– minorii (Ateșoglu contra Turciei [186]);
– bătrânii (Taștan contra Turciei [177], Cestaro contra Italiei [161] );
– cetățeni străini care nu cunosc limba statului în care sunt derulate proceduri (Razzakov
contra Federației Ruse [211]);
– migranții (Zontul contra Greciei [182]) etc.
După cum putem remarca, la unele dintre acestea s -a referit legiuitorul în conținutul agra –
vante lor prevăzute la lit.a) alin.(2) și la lit.a) alin.(4) art.166 CP RM , la a cărei analiză vom reve –
ni în perimetrul de cercetare a elementelor circumstanțiale agrava nte ale respectivelor infracțiuni .
La moment, ne limităm la investigarea victimei specifice variantelor -tip ale infracțiunilor de la
art.1661 CP RM. În legătură c u acest a spect, în doctrină se susține că atât victimă a tratamentului
inuman sau degradant, cât și victimă a torturii po ate fi orice persoană supusă un or măsuri de
constrângere având la bază exercițiul autorității publice. Această calitate o poate avea și persoana
reținută, percheziționată , adusă forțat, supusă unor măsuri de siguranță, supusă tratamentului
psihiatric, supusă acțiunii mijloacelor speciale etc. [14, p.520, 528 ]. Într-adevăr, reieșind din dis –
pozițiile incrimin atoare de la art.1661 CP RM, subie cți ai infracțiunilor cercetate nu sunt doar
persoane cu obligațiuni procesuale. I mplicit , relele tratamente incrim inate de legea penală nu
presupun un fond procesual, motiv din care victim ă a infracțiunii poate fi oricare persoană (indi –
ferent dacă împotriva ei a fost inițiată sau nu o procedură oficială ori dacă aceasta este penală sau
are altă natură juridică) , aflată în dominația făptuitorului, care nu este doar o autoritate publică
veritabilă, dar și una asimilată. Iată de ce, tocmai diferențele care se impun în legătură cu victima
infracțiunii (firește , alături și de alte criterii de delimitare ) fac posibilă delimitarea infracțiunii
prevăzut e la alin.(3) art.1661 CP RM de cea specificată la lit.d) alin.(1) art.1351 CP RM, care
denotă anumite trăsături individualizante:
1) victimă poate fi doar persoana aflată sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta
exercită controlul în orice alt mod. Se are în vedere că victima își execută pedeapsa cu
închisoarea sau este deținută într -o altă formă, sau este altfel privată sever de libertate fizică. Nu
are importanță dacă făptuitorul este sau nu un funcționar public, nici dacă face parte sau nu din
personalul militar;

55
2) implică producerea fie a vătămărilor grave ale integrității corporale sa u ale sănătății, fie a
durerilor sau suferințelor psihice ce depășesc consecințele sancțiunilor admise de dreptul
internațional;
3) este săvârșită în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei
populații civile și în cunoștință de ac est atac. Aplicarea răspunderii în baza lit.d) alin.(1) art.1351
CP RM exclude calificarea suplimentară conform alin.(3) sau (4) art.1661 CP RM [143, p.145 ].
De asemenea, victimă a infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM nu poate fi persoana
protejată de dreptul internațional umanitar (în sensul art.1271 CP RM). Or , conducându -ne de
regula de calificare prevăzută la alin.(2) art.116 CP RM, vom aplica lit.b) alin.(3) art.137 CP RM
– „Aplicarea torturii sau supunerea la tratamente inumane sau degradante, săvârșită în cadrul
unui conflict armat sau cu caracter internațional, împotriva uneia sau a mai multor persoane
protejate de dreptul internațional umanitar ”, nu însă alin.(1) sau (3) art.1661 CP RM.
Din formularea dată de dispoziția incriminato are de la alin.(3) art.1661 CP RM rezult ă că
victimă poate fi și o terță persoană , alta decât cea efectiv torturată. Astfel, s -a remarcat că , în
ipoteza respectivă, victimă a infracțiunii (persoana terță) se atestă în măsura în care există o
persoană efectiv torturată [14, p.528; 111, p.35 ]. Deși în alin.(1) art.1661 CP RM nu există o
asemenea mențiune, nu este exclus ca și în cazul tratamentului inuman sau degradant ca victimă
să evolueze o terță persoană care, prin supunerea efectivă la tratament inuman sau degradant a
victimei propriu -zise, suportă o constrângere psihică , este intimida tă, supusă unor presiuni
morale . Așadar, putem fi în prezența unei pluralități de victime, considerent d in care, la calificare
se va reține, în dependență de infracțiun ea comisă, una dintre cele două variante agravante: lit.b)
alin.(2) sau lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM . Pentru a reține în sarcina făptuitorului respe ctivele
agravante, trebuie să fie întrunite anumite cerințe , pe care le vom examina în Capitolul 3 al tezei.
Totuși , la această etapă de cercetare relevăm că făptuitorul trebuie să manifeste intenție unică
(dublată de un scop unic) în raport cu torturarea, supunerea la tratament inuman sau degradant a
victimei efectiv torturate, supuse efectiv la tratament inuman sau degradant (victima principală)
și a persoanei terțe (victima secundară ).
Considerăm că calificarea unui terț (altul decât cel efectiv torturat , supus tratamentului
inuman sau degradant ) drept victimă a infracțiuni lor prevăzute la art.1661 CP RM trebuie să
depindă de existența factorilor speciali c e amplifică suferința într -o măsură și într -un mod
distinct de tulburarea emoțională care poate fi considerată inevitabilă pentru persoana care asistă
la aplicarea violenței fa ță de persoana efectiv torturată sau supusă la tratament inuman sau
degradant , mai ales atunci când între acestea există legătu ri de rudenie, de afinitate sau de
prietenie .

56
2.2. Latura obiectivă a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
Pentru a incrimina fapta de tratament inuman sau degradant, legiuitorul a recurs la o
formulare genera lizată și laconică, limitându -se la indicarea în textul de lege prevăzut la alin.(1)
art.1661 CP RM a urmărilor prejudiciabile desemnate prin expresia „cauzarea unei dureri sau a
suferinței fizice ori psihice ”, fără a condiționa existența acestei varietăți de rele tratamente de
nicio împrejurare special ă, astfel încât să fie supuse punibilității toate formele în care se poate
manifesta un tratament inuman sau degradant. Modelul incriminator prevăzut la alin.(1) art.1661
CP RM este însă criticat în literatura de specialitate, reglementările catalogându -se drept evazive
și echivoce , deoarece, așa cum afirmă autorii, expresia „cauzarea intenționată a unei dureri sau
a suferinței fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant ” nu prevede
expres modalitățile laturii obiective, lăsând teren de inte rpretare pentru practica judiciară
națională [10, p.11 ].
Întrucât există suspiciuni privind încălcarea de către legiuitor a principiului legalității
incriminării, se cuvine să soluționăm problema referitoare la previzibilitatea și claritatea normei
de incriminare prevăzut e la alin.(1) art.1661 CP RM. Întâi de toate, precizăm că principiul
legalității incriminării este consacrat în art.7 din CoEDO, presupunând interdicția instanțelor de a
interpreta dispozițiile penale într -o manieră exclusiv în detri mentul acuzatului. Reieșind din
scopul și obiectivul prevederii de la art.7 din CoEDO, principiul legalității incriminării trebuie
interpretat și aplicat astfel încât să asigure o protecție eficace contra urmăririi penale,
condamnărilor și sancțiunilor a rbitrare [214, §34]. În aceeași ordine de idei, subliniem că claritatea
și previzibilitatea legii penale depinde de mai mulți factori, precum: conținutul textului de lege;
domeniul de incidență a normei; numărul și calitatea destinatarilor în anumite situa ții speciale.
Pentru a stabili dacă o normă este sau nu previzibilă, implicit clară, CtEDO folosește un
criteriu practic , presupunând întrebuințarea de „sfaturi lămuritoare ” din partea unor profesioniști
ai dreptului, pentru a evalua în mod rezonabil consecințele ce pot decurg e dintr -un act
determinat. În acest sens, relevantă este cauza Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit al
Marii Britanii [215, §37], cauză în care CtEDO a statuat că previzibilitatea legii nu se opune ca
persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel
rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decu rge dintr -o anumită ac țiune.
Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniștii obișnuiți să facă dovada unei mari prudențe în
exercitarea meseriei lor. Pe lângă buna consiliere care desființează lipsa de claritate și
previzibilitate, CtEDO a evidențiat în cauza Kokkinakis con tra Greciei [200, §40] că legalitatea
incriminării este îndeplinită „atunci când individul poate să știe, pornind de la prevederea
normei pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de jurisprudență, ce acțiuni și

57
omisiuni sunt de natură să -i angajeze responsabilitatea penală ”. Raportând constatările instanței
europene la dispoziția alin.(1) art.1661 CP RM, deducem că laconismul cu care a operat
legiuitorul nu este de natură să încalce previzibilitatea normei de incriminare; or, paleta de
subiecți ai infracțiunii consacrați în textul de lege, în virtutea lor de exponenți ai puterii (de facto
sau de iure ) sau în virtutea caracterului oficial cu care acționează, după caz, în virtutea unui
consimțământ al persoane lor care acționează în regim de putere sau cu titlu oficial, pot să deducă
preceptul incriminator, deci pot să anticipeze consecințele ce decurg din încălcarea unui act
reprobabil . Mai mult, modalitățile faptice ale tratamentului i numan sau degradant pot fi desprinse
din jurisprudenț a instanțelor naționale sau a instanței europene. Finalizând polemica referitoare
la principiul legalității incriminării tratamentului inuman sau degradant, nu putem trece cu
vederea poziția fermă a CtEDO pe care o consacră în rezultatul examinării cauzei Dragotoniu și
Militaru -Pidhorni contra României [28, §36, 37 ], stabilind , printre altele, că chiar din cauza
principiului generalității legilor conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una
dintre tehnicile -tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât
la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult
sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de
situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind e de practică . Funcția de decizie
încredințată instanțelor servește tocmai înlăturării îndoielilor ce ar putea să rămână în ce privește
interpretarea normelor, ținându -se cont de evoluția practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să
fie coerent cu substanța infracțiunii și rezonabil de previzibil. Astfel, omisiunea de a opera cu o
definiție amplă a tratamentului inuman sa u degradant în instrumentarul incriminator național
(alin.(1) art.1661 CP RM ) comportă avantajul de a nu limita subiecții de aplicare în concret a legii
penale în apreciere a unui tip de tratament ca inuman ori degradant, fiind interpretat prin raportare
la actualitate.
La fe l, la descri erea laturii obiective a infracțiunii de tortură ( alin.(3) art.1661 CP RM )
legiuitorul a abordat un text cuprinzător , făcând referire la termenul „orice faptă ” și la urmările
prejudiciabile desemnate prin expresia „provoacă o durere sau suferințe fizice ori psihice
puternice ”, cuprinzând astfel toate formele în care se pot manifesta actele de tortur ă. Dacă în
cazul alin.(1) art.1661 CP RM nu se încălcă principiul legalității incriminării, fap t constatat și
argumentat supra , cu atât mai mult acest principiu nu este atins prin formularea dispoziției de la
alin.(3) art.1661 CP RM; or, spre deosebire de textul de lege care incriminează tra tamentul
inuman sau degradant, textul de lege c are definește tortura, sub aspect obiectiv , face referință la
elementul material (prin indicare a termenului „orice faptă ”) și, sub aspect subiectiv, indică
asupra incidenței unui scop sau motiv anume. De aici apare o altă întrebare: Care sunt raționa –

58
mentele de a defini tortura prin termeni de sorginte obiectivă și subiectivă? Considerăm că, pe
lângă argumentul realizării angajamentelor Republicii Moldova de a implementa în dreptul intern
definiția de tortură așa cum este ea prevăzut ă în art.1 al Convenției ONU îm potriva T orturii și
altor Pedepse ori T ratam ente cu Cruzime, Inumane sau D egradante [62], există și raționamente
de ordin practic: de a trasa o linie de demarcație între tortură, pe de o parte , și tratament inuman
ori degradant, pe de altă parte.
Dincolo de demarcația de ordin subiectiv, c eea ce ne interesează la ace astă etapă de
cercetare este latura obiectivă . Trebuie să remarcăm că , din punct de vedere structural, latura
obiectivă a infracțiunii de tratament inuman sau degradant (alin.(1) art.1661 CP RM) și cea a
infracțiunii de tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) este identică, în sensul incidenței următoarel or
semne obligat orii: fapt a prejudiciabilă, urm area prejudiciabilă și legătura de cauzalitate dintre
fapta prejudiciabilă și urmarea prejudiciabilă . Deosebiri se impun însă sub aspectul conținutului
acestor semne obligatorii ale laturii obiective. Astfel, din textele de lege de la alin.(1) și alin.(3)
art.1661 CP RM deducem că gravitatea durerii sau a suferinței constituie un criteriu esențial în
determinarea torturii. Or, f apta prejudiciabilă a infracțiunii de tratament inuman sau degradant
(alin.(1) art.1661 CP RM) constă într -o acțiune sau inacțiune de cauzare a unei dureri sau
suferințe, fizice sau psihice , unei persoane, iar urmarea prejudiciabilă constă în durerea sau
suferința, fizică ori psihică , cauzată unei persoane, pe când fapta prejudiciabilă a infracțiunii de
tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) presupune o acțiune sau o inacțiune de provocare a unei dureri
sau suferințe pu ternice, fizice sau psihice, iar consecința prejudiciabilă constă în durerea sau
suferința puternică, fizică ori psihică , provocată unei persoane. În concluzie, actele de tortură ,
tratament inuman sau degradant nu se definesc în funcție d e natura actului în sine, ci depind de
mai mulți factori, la care vom reveni infra . Deci, subiectul oficial de aplicare în concret a legii
penale, ținând cont de evoluția practicii judiciare cotidiene , va determina tipul relelor tratam ente
luând în calcul în mod prioritar criteriul obiectiv de delimitare a acestora consacrat în
jurispruden ța CtEDO, supranumit „prag minim de gravitate” sau „nivel minim de severitate”.
Altfel spus, trebuie determinat punctul de la care suferința produsă unei persoane nu poate fi
considerată o simplă brutalitate produsă, ci suficient de gravă pentru a putea fi calificată ca
tratament inuman ori degradant sau chiar tortură [4, p.201] . Există o scală graduală ierarhizată,
potrivit căreia tortura reprezintă cea mai gravă formă a relelor tratamente, fiind urmată de
tratamentul inuman, după care se situează și trata mentul degradant. Astfel, nivelul durerilor sau
suferințelor fizice ori psihice cauzate victimei în cazul torturii se situează pe o scară mai mare
decât în cazul tratamentului inuman și, implicit, a l celui degradant. De aceea, urmarea
prejudiciabilă – ca cel mai esențial criteriu de delimitare între infracțiunea prevăzută la alin.(1)

59
art.1661 și cea de la alin.(3) art.1661 CP RM – trebuie să fie examinată cu implicarea activă și
nemijlocită a victimei [111, p.36] .
„Pragul minim de gravitate ” la care ne referim nu este o ficțiune juridică și nici un concept
teoretic fără aplicabilitate practică . Aceasta deoarece, la soluționarea cauzelor penale referitoare
la relele tratamente, instanțele naționale se conduc de criteriul nominalizat, grație că ruia se poate
da o apreciere juridico -penală privind incidența infracțiunii de tortură sau, după caz , de tratament
inuman sau degradant. De exemplu, în Sentința Judecătoriei Ocnița din 24 iunie 2014 găsim
următoarea explicație: „Pentru a cădea sub incidența art.1661 CP RM, tratamentul aplicat
victimei trebuie să depășească un anumit prag de gravitate, o simplă brutalitate nu constituie
tratament inuman sau degradant (sublinierea ne aparține – n.a.). În cazul în care constrângerea
exercitată asupra victimei nu adoptă forma tratamentului inuman sau degradant, fapta nu poate
fi calificată în baza art.1661 CP RM. Raportând, printre altele, acest imperativ la prezenta
cauză , se evidențiază faptul că în ac țiunile lui M.O. lipsește , printre altele, latura obiectivă a
infracțiunii imputate inculpatei – art.1661 alin.(2) lit.e) CP RM, având în vedere următoarele
circumstanțe: M.O. , director interimar al Liceului Teoretic „M.Eminescu” din or.Otaci, r -nul
Ocnița, la 21 ianuarie 2013, în jurul orei 07 .30, ajungând la locul de muncă , și anume : în fața
biroului de serviciu, a depistat că presupusul semn de la ușă lipsește. Atunci a chemat -o în
biroul său de serviciu pe V.L., care în zilele de odihnă a îndeplinit temporar funcția de paznic de
noapte, cerându -i explicații privitor la faptul pătrunderii în biroul de serviciu al directorului .
Ultima , negând faptul pătrunderii în biroul sus -menționat, a plecat, iar M.O. nu a apelat pe
faptul dat la organele de poliție. La 22 ianuarie 2013, M.O. , venind la serviciu în jurul ore i
07.30, unde deja se afla V.L., prin abuz de încredere, sub pretextul de a clarifica pretinsele
acțiuni de pătrundere în biroul său de serviciu în perioada 18 -21.01.2013, i -a cerut ultimei s -o
urmeze. Ca rezultat, V.L. mai întâ i a intrat în anticameră, unde M.O. a încuiat ușa la lacăt. Apoi,
la cererea ultimei, V.L. a intrat în biroul de serviciu a l directorului, unde M.O. din nou a încuiat
ușa la lacăt, astfel privând -o de libe rtate pe V.L. până la ora 10.10, când a fost eliberată la
venirea colaboratorilor de poliție apelați de V.L. În același timp și în aceleași circumstanțe,
M.O. a amenințat -o pe V.L. cu închisoare și cu faptul că va fi lipsită de pensia pentru limită de
vârstă, urmărind astfel scopul de a obține de la ea informații și de a recunoaște presupusul fapt
de pătrundere în biroul său de serviciu, precum și explicații privind persoanele c are au pătruns
în acest birou , de unde, ca rezultat, au dispărut bani și/sau doc umente, fără a concretiza cât și ce
anume ” [136].
Dimpotrivă, instanța de apel a conchis că acțiunile inculpatei M.O. au devansat nivelul
minim admisibil de severitate, depășind în mod vădit atribuțiile sale prevăzute de art.10 din

60
Codul muncii, M.O. neavând dreptul de a -și asuma atribuțiile organului de urmărire penală și de
a efectua interogatoriul părții vătămate . Considerent din care a conchis că acțiunile inculpatei au
depășit în mod vădit raporturile de serviciu dintre directorul școlii și subalt ern, trecând în sfera
penală, recunoscând -o astfel vinovată pe M.O ., printre altele, în comiterea infracțiunii prevăzute
la art.1661 alin.(2) lit.e) CP RM [70]. În soluționarea recursului ordinar pe caz, Curtea Supremă
de Justiție a avut ca punct de pornire tot „pragul de gravitate”. Astfel, instanța de recurs a relevat
următoarele: „Pentru a cădea sub incidența alin.(1) art.1661 CP RM, tratamentul aplicat
victime i trebuie să depășească un anumit „prag de gravitate”, adică să nu reprezinte o simplă
brutalitate (sublinierea ne aparține – n.a.). Dacă persistă îndoieli privind suficiența de gravitate
a tratamentului aplicat victimei, răspunderea nu poate fi aplicată în baza alin.(1) art.1661 CP
RM. Infracțiunea specificată la alin.(1) art.1661 CP RM este o infracțiune materială, care se
consideră consumată din momentul producerii durerii sau suferinței fizice ori psihice. Reieșind
din declarațiile martorilor, din declarațiile părții vătămate și din actul nr.199a din 06.06.2013
de expertiză psihiatrico -legală a cet. V.L., Colegiul lărgit reține că în cauză nu a fost stabilit ă
cert cauzarea suferinței părții vătămate, iar în cazul existenței acesteia – gradul de grav itate a
suferinței cauzate victimei, nefiind stabilită și legătura cauzală dintre acțiunile imputate
inculpatei și înrăutățirea stării de sănătate a victimei . Astfel, Colegiul ajung e la concluzia că în
acțiunile inculpatei M.O. nu se constată existența inf racțiunii prevăzut e la art.1661 alin.(2) lit.e)
CP RM, și anume : că aceasta i -ar fi cauzat intenționat părții vătămate V.L. dureri și suferințe
fizice și psihice, care reprezintă tratament inuman și degradant. Or, în speță, relevant este faptul
că tratamen tul aplicat victimei trebuie să depășească un anumit „prag de gravitate”, adică să
nu reprezinte o simplă brutalitate ” [67]. De aceea, instanța de recurs a reținut doar soluția
încadrării acțiunilor din speță în baza art.166 alin.(2) lit.c) CP RM, adică privațiune ilegală de
libertate, profitând de starea de neputință a victimei, condiționată de vârst a înaintat ă.
Referința la această speță nu este întâmpl ătoare. Prin ilustrarea poziției diferite a instanței
de fond, a instanței de apel și a celei de recurs asupra „pragul ui minim de gravitate ” am urmărit
să scoatem în evidență natura relativă și interpretativă a criteriului obiectiv indicat , fapt
recunoscut și în literatura de specialitate. În legătură cu aceasta, se susține că , întrucât „pragul de
gravitate” presupune o apreciere relativă prin esența sa, subiecții oficiali de aplicare în concret a
legii penale urmează să se conducă de mai multe circumstanțe , care , luate în ansamblu, pot fi
apreciate ca întrunind trăsăturile nivelului de gravitate. În special, aceste circumstanțe se referă
la: intensitatea acțiunii sau inacțiunii de cauzare a unei dureri sau suferințe, fizice sau psihice ,
unei persoane; durata aplicării acestora; efectele faptei asupra fizicului și psihicului persoanei;
mijloacele aplicabile; metoda de operare; ambianța acțiunii sau inacțiunii de cauzare a unei

61
dureri sau suferințe, fizice sau psihice , unei persoane; sexul ; vârsta; starea de sănătate a victimei
etc. Toate în ansamblu pot să ilustreze dacă durerea sau suferința este sau nu puternică. Deci,
pentru a fi „puternică”, durerea sau suferința trebuie să atingă un niv el de intensitate și atrocitate
[111, p.36 ].
Într-adevăr, în lumina jurisprudenței CtEDO, asemenea circumstanțe obiective sunt luate în
considera re în mod constant la aprecierea încălcării art.3 din CoEDO sub aspect substanțial. De
aceea, în continuare ne vom referi la anumiți factori sau circumstanțe concrete de ordin obiectiv
care au fost decisive pentru CtEDO pentru a opta în favoarea reținerii torturii, nu însă a
tratamentului inuman sau degradant. De exemplu, în cauza Selmouni contra Franței [176],
instanța europeană a remarcat că chiar dacă sănăta tea victimei nu a fost afectată în mod
considerabil, intensitatea gravă și cumplită a suferințelor poate conduce spre aprecierea relelor
tratamente drept tortură. Acest indicator a fost relevat și de Comisia pentru drepturile omului a
Organizației Națiunilor Unite , care a raționalizat , în constatările sale adoptate la 29 martie 1983
în cauza Estrella contra Uruguay (Comunicarea nr.74/1980) [226], că autorul comunicării, un
pianist conce rtist, a fost supus unor torturi psihologice dure, întrucât a fost amenințat că i se vor
tăia mâinile cu ferăstrăul electric pentru a -l determina să mărturisească activitățile subversive
(sublinierea ne aparține – n.a.). Comisia pentru drepturile omului a opinat că autorul comunicării
a fos t supus torturii, ceea ce a d eterminat o încălcare a art.7 din Pactul Internațional cu privire la
Drepturile Civile și P olitice din 1966 [115]. Deci, datorită intensității grave și cumplite a
suferințelor, tortura poate să se manifeste atât prin violență fizică, cât și prin violență psihică,
presupunând amenințarea cu tortura ; deci, realizarea elementului material al acestei infracțiuni
poate să ia forma unor influențe fizice ori a unor influențe psihice asupra victimei . În
jurisprudența CtEDO însă , majoritatea cauzelor de tortu ră se referă la violența fizică și doar ca
excepție întâlnim varietăți de tortură care îmbină în sine violenț a fizică și psihică. De exemplu, în
cauza Akkoç contra Turciei [184], victima, pe lângă altele, a fost supusă la șocuri ele ctrice,
tratamentului cu apă fi erbinte și rece, aplicân du-i-se lovituri în cap (ceea ce presupune o violență
fizică) și fiind ameninț ată cu maltratarea copiilor săi (ceea ce presupune o violență psihică) . Nu
putem trece cu vederea nici circumstanțele din speța Selmouni contra Franței, caz în care CtEDO
a constatat supunerea victimei la violență fizică manifestată în: lovituri puternice aproape pe tot
corpul, târârea de păr și impunerea de a alerga pe un coridor unde polițiștii erau aliniați de
ambele părți pentru a -i pune piedică, impunerea de a îngenunchea în fața unei tinere, urinarea
asupra victimei de către polițiști și supunerea vic timei la violență psihică constând în
amenințarea victimei cu o lampă de lipit și apoi cu o seringă [176, §103 ]. CtEDO a observat că
aceste acțiuni erau nu doar violente, dar și odioase și umilitoare pentru oricine, indiferent de

62
condiția în care se afl ă, constatând iarăși că violența fizică și psihică, considerate ca un tot unitar ,
aplicate victimei au cauzat dureri și suferințe „grave” (sublinierea ne aparține – n.a.) și au fost
deosebit de aspre și crude, motiv din care un aseme nea comportament trebuie califi cat ca ac te de
tortură în sensul art.3 din CoEDO [176, §105 ].
Deoarece amenințarea poate caracteriza profilul torturii, tratamentului inuman sau degra –
dant, ne întrebăm dacă inf racțiunea prevăzută la art.155 CP RM, adică amenințarea cu omorul ori
cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății , se absoarbe de alin.(1) sau, după caz,
alin.(3) art.1661 CP RM? Pentru a răspunde la această întrebare, vom apela la interpretarea
sistemică a normelor în discuție în planul limitelor de pedeapsă, procedeu care ne va permite să
identificăm gradul de pericol social al torturii, tratamentului inuman sau degradant, pe de o parte,
și al amenințării cu omorul ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății , pe de
altă parte , și, implicit, să găsim soluția de încadrare potrivită. Așadar, în corespundere cu art.155
CP RM, pedeapsa sub formă de închisoare pentru amenințarea cu omorul ori cu vătămarea gravă
a integrității corporale sau a sănătății este de la 1 la 3 ani, iar în cazul tratamentului inuman sau
degradant (alin.(1) art.1661 CP RM) pedeapsa cu în chisoarea este de la 2 la 6 ani; respec tiv,
pedeapsa sub formă de închisoare pentru tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) este de la 6 la 10 ani.
Deci, amenințarea cu omoru l ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății –
infracțiune cu un grad de prejudiciabilitate exponențial mai mic decât tortura, tr atamentul inuman
sau degradant – se absoarbe de către alin.(1) sau, după caz, alin.(3) art.1661 CP RM; ast fel,
suntem în prezenț a unei concurențe de norme de tip parte -întreg, ceea ce presupune lipsa
necesității de a reț ine suplimentar la încadrare și art.155 CP RM.
În ceea ce privește manifestări le violenței fizice ale torturii, cele mai răspândite vizează
„spânzurătoarea pa lestiniană” (surprinsă în cauza Aksoy contra Turciei [185]), electrocutarea
(întâlnită în cauzele Buzilov contra Moldovei [20], Razzakov contra Federa ției Ruse [211]),
lovirea în tălpi , supranumită „falaka” (specifică cauzelor Corsacov contra Moldovei [26],
Ateșoglu contra Turciei (asociată cu ridicarea de urechi) [186]) etc. Aceste manifestări scot în
evidență cruzimea activității infracționale, fiind în esență niște procedee sau metod e de aplicare a
violenței, decisive pentru CtEDO în vederea catalogării relelor tratamente drept tortură. Pe lângă
metoda aplicării violenței, n u poate fi neglijată nici ambianța în care se realizează tortura; or, în
cauza Levința contra Moldovei [39, §102 ] s-a decis că lăsarea victimei în custodia celora care
anterior au aplicat violența față de ea reprezintă în sin e o continuare a maltratării, contrar art.3
din CoEDO, motiv din care aceste circumstanțe au amplificat gravitatea tratamentului, în speță
reținându -se tortura.

63
Dura ta aplicării relelor tratamente ( mai mult de șase ore ) constituie unul dintre motivele ce
au determinat instanța europeană să califice actele de violență drept tortură, cu ocazia examinării
cauzei Bursuc contra României [19, §89, 91 ], dat fiind :
– aplicarea de către mai mulți polițiști a lovit urilor cu bastoanele care au a dus victima în
stare de semiinconști ență;
– călcarea cu picioarele;
– stropirea cu apă;
– scuiparea și urinarea asupra victimei .
Caracterul deosebit de mizerabil și josnic al comportamentului făptuitorilor îl deducem din
cauza Aydin contra Turciei [187, §83], speță în care CtEDO a statuat că violul comis asupra unei
fete tinere de 17 ani în timp ce se afla în custodia jandarmilor atinge nivelul torturii, elementele
fizice și psihice fiind suficient de grave , „inerent devalorizant e”. În cauza Maslova și Nalbandov
contra Rusiei [207, §107, 108 ], instanța europeană a constatat aceeași natur ă odioasă a repercu –
siunilor violului asupra victimelor, statuând că violul lasă cicatric e psihologice profunde victime –
lor, pe care timpul nu le tratează la fel de repede ca și alte forme de violență fizică și psihică.
Victima mai trăiește și durerea fizică acută care se datorează penetrării forțate , provocându -i
sentimente de degradare, motiv din care violul în speță a fo st atât fizic, cât și emoțional. În peri –
metrul aceste i cercetări se face simțită nevoia de a soluționa problema privind posibilitatea
absorbției art.171 CP RM de prevederea de la alin.(3) art.166 CP RM. Amintim cu această oc azie
că în contextul circumstan ței agravante de l a lit.f) alin.(2) art.171 CP RM legiuitorul a agravat
răspundere a penală pentru viol în ipoteza comiterii acestuia cu deosebită cruzime.
Totuși, reținerea la încadrare a lit.f) alin.(2) art.171 CP RM este propice doar dacă cauzarea
unor dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice constituie unul dintre procedeele de reali –
zare a violului de care uzează un subiect general, nu însă unul special, așa cum ni se prezintă în
dispozițiile art.1661 CP RM. Tocmai comiterea violului de către o persoană publică, o persoană
care, de facto , exercită atribuțiile unei autorități publice etc., victimei cauzându -i-se dureri sau
suferințe fizice ori psihice puternice, este un caz particular în raport cu lit.f) alin.(2) art.171 CP
RM. Din aceste rațiun i, la încadrare se va reține nu lit.f) alin.(2) art.171 CP RM, ci un concurs de
infracțiuni î ntre alin.(3) art.1661 și art.171 (cu excepția lit.f) alin.(2)) CP RM. Soluția concursului
de infracțiuni este justi ficată pe fun dalul exegezei , potrivit căreia o infracțiune absorbantă nu
poate avea un grad de prejudiciabilitate mai mic decât infracțiunea absorbită. Pentru a fi expliciți,
reiterăm că algoritmul de interpretare aplicabil în acest caz este următorul: lit.f) alin.(2) art.171
CP RM p revede o pedeapsă de la 5 la 12 ani de închisoare, iar alin.(3) art.1661 CP RM prevede
pedeapsa închisorii de la 6 la 10 ani. Întrucât violul săvârșit cu deosebită cruzime est e comis de

64
către un subiect spe cial tipic, aplicabil va fi alin.(3) art.1661 CP R M. Însă , această din urmă nor –
mă nu acoperă integral gradul de prejudiciabilitate a l faptei comise, fiind depășite limitele laturii
obiective a torturii, considerent din care pentru a nu subevalua gradul de pericol social, dar ,
totodată , pentru a nu intra în coli ziune cu principiul non bis in idem , soluția cea mai optimală ar
fi: concurs ul de infracțiuni dintre alin.(3) art.1661 și art.171 (cu excepția lit.f) alin.(2)) CP RM .
Deopotrivă , acest caracter reprobabil îl desprindem și din cauza Ciorap contra Moldovei
[22], caz în care s -a constatat tortură, ca efect al alimentării silite repetat e a persoanei, nefiind
determinată de motive medicale valabile, ci, mai degrabă, având scopul de a forța reclamantul –
deținut să stopeze protestul său , efectuată fiind într-un mod care l -a expus inutil pe acesta la o
durere fizică mare și la umilire. Per a contrario , în cauza Herczegfalvy contra Austriei [195, §82,
83] administrarea forțată a mâncării și a medicamentelor unui pacient violent, boln av mintal, nu a
fost de natură să intre sub incidența art.3 din CoEDO , atât timp cât această măsură putea fi
justificată „pentru a menține sănătatea fizică și mentală a pacienților care nu erau capabili să
hotărască pentru sine și pentru care … [autoritățile medicale] sunt în întregime răspunzătoare. ”
Instrumentele utilizate în ca drul exercitării violenței pot fi și ele un indiciu al „pragului
minim de gravitate ”. Sub acest aspect, determinant a fost pentru instanța europeană în aprecierea
relelor tratamente drept tortură în cauza Lenev contra Bulgariei [205] faptul că torționarul a
plasat obiecte ascuțite sub unghiile victimei.
Consecințele violenței exercitate cu oca zia relelor tratamente sunt incontestabil relevante
pentru aprecierea maltratării drept tortură . Bunăoară, în cauz a Gurgurov contra Moldovei [30,
§60] CtEDO a motivat incidența torturii făcând referire în special la intensitatea relelor
tratamente, în rezultatul cărora victim a a suferit vătămări corporale foarte grave, care , la rândul
lor, au generat invaliditate permanentă (gradul II de invaliditate).
Nu sunt de neglijat pentru calificarea relelor tratamente drept tortură și alți indicatori,
precum sexul, vârsta victimei (fragedă ( Ateșoglu contra Turciei [186]) sau înaintată ( Cestaro
contra Italiei [161])), precum și starea ei de sănătate (Đorđević contra Croației [27]).
Firește, unele dintre criteriile de mai sus sunt utile și în planul aprecierii relelor tratamente
drept inumane și /sau degradante, fiind incidente în măsura în care nu dispun de suficientă
intensitate pentru a se situa pe poziția torturii și depășesc simpla brutalitate, inerent ă în ipoteza
unor măsuri de constrângere.
În continuarea studiului nostru științific , ne vom concentra atenția asupra delimitării ce lor
două precepte incriminatoare stipulate la alin.(1) art.1661 CP RM, demers izvorât din utilizarea
conjuncției „ori” între noțiunea „tratament inuman” și noțiunea „tratament degradant”. Pentru a
putea desemna un comportament drept inuman sau drept degradant, a șa cum rezultă din practica

65
CtEDO, ne ajută același barometru „nivelul minim de severitate”. Astfel, principiul pragului de
gravitate a fost întrebuințat pentru a califica relele tratamente drept inumane în cauza Irlanda
contra Regatului Unit [197, §162 ]: „Pentru a cădea sub incidența art.3 din CoEDO, o maltratare
trebuie să atingă un prag de gravitate. Aprecierea acestui minim este relativă prin esență, ea
depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, în special de durata tratamentului și de efectele
sale fizice sau mintale, precum și, uneori, de sexul, vârsta sau starea de sănătate a victimei”.
Conceptual, tratamen tul inuman este acel tratament care produce o suferință fizică și
mintală intensă, pe când tratamentul degradant generează victimei un sentiment de frică,
suferință și inferioritate, susceptibil de a umili și înjos i victima și, probabil , de a înfrânge
rezistența fizică și morală a acesteia [49, p.212 ]. Deși există diferențe între aceste două forme de
rele tratamente, suntem părtașii viziunii, potrivit căreia , din punct de vedere moral, nu putem
nega că tot ceea ce reprezintă un tratament inuman este , implicit , și un tratament degradant și
viceversa : tot ceea ce reprezintă un tratament degradant constituie și un tratament inuman.
Dovadă a acestei alegații este și cauza Jalloh contra Germaniei [199, §82], caz în care CtEDO a
reținut că modul în care măsura contestată a fost realizată (forțarea victimei de a voma din rațiuni
non-terapeutice, în scop de a obține mijloace de probă) a fost de natură să stârnească sentimente
de frică, angoasă și inferioritate, pasibil e de a umili și înjos i victima. În plus , procedura implica
riscuri pentru sănătatea reclamantului, nu în ultimul rând, din cauza incapacității de a obține o
anamnez ă corectă în prealabil, ceea ce a cauzat atât durere fizică , cât și suferință psihică. Prin
urmare, victima a fost supusă unui trat ament inuman și degradant, contrar art.3 din CoEDO.
Într-un demers metodologic se susține că tratamentul inuman este acel tratament care
provoacă victimei leziuni (prejudiciu corporal e fectiv) sau suferințe fizice ori psihice, suscep –
tibile a produce intense tulburări psihice, depășind nivelul minim de severitate al tratamentului
degradant, dar care totodată nu ating e nivelul și natura urmărilor prejudiciabile specifice torturii
[111, p.30 -31].
Ținând cont de jurisprudența CtEDO în cauzele contra Moldovei , putem identifica
următoarele modalități faptice ale tratamentului inuman ce se înscriu în dispoziția alin.(1)
art.1661 CP RM:
– violența fizică aplicată de căt re polițiști, care nu atinge intensitatea unei torturi ( Colibaba
contra Moldovei [24, §51], Fiodorov contra Moldove i [29, §69] etc.);
– excesul de forță la reținerea persoanei sau, în alte circumstanțe, în cazul în care aplicarea
violenței este permisă de lege, dar forța la care se recurge este vădit neproporțională situației
(Victor Savițchi contra Moldovei [218, §69], Petru Roșca contra Moldovei [43, §50] etc.);

66
– neacordarea asistenței medicale de bază și lipsa unei asistențe medicale corespunzătoare
persoanelor deținute (Boicenco contra Moldovei [17, §119 ], Holomiov contra Moldovei [32,
§121 ], Veretco contra Moldovei [47, §46] etc.);
– încarcerarea solitară pentru perioade îndelungate cu o singură oră de plimbări pe zi
(Ivanțoc și alții contra Moldovei și Rusiei [37, §124 ]).
Chiar dacă cele mai multe condamnări ale Republicii Moldova de către CtEDO pentru
încălcarea art.3 din CoEDO vizează c ondiții le neadecvate de detenție referitoare la spațiu, igienă,
alimentație etc. (de exemplu, Ostrovar contra Moldovei [41, §76-90], Haritonov contra
Moldovei [31, §29-32], Constantin Modârcă contra Moldovei [25, §25-27], Șișanov contra
Moldovei [46, §87-90], Savca contra Moldovei [213, §35-37] etc.), condițiile precare de detenție
nu pot să întrunească elementele constitutive ale inf racțiunii de tratament inuman sau degradant
(alin.(1) art.1661 CP RM) atât timp cât aceasta este o problemă de sistem (datorat ă lipsei
mijloacelor financiare, operaționale etc.) , care trebuie pusă spre soluționare autorităților publice
centrale, nu însă administrației locurilor de detenție sau lucrătorilor din locurile de d etenție.
Această alegație își găsește suport în explicația pe care o face instanța europeană în cauza
Mamedova contra Rusiei [206, §63]: „Dacă suprapopularea s -a datorat lucrărilor de întreținere
sau altor cauze , este irelevantă pentru analiza CtEDO , fiind obligațiunea Guvernului reclamat
să-și organizeze sistemul de penitenciare în așa mod , încât să asigure respectarea demnității
deținuților, indiferent de dificultățile financiare sau de logistică”.
Deci, în măsura în care detenția precară nu este imputabilă nemijlocit subiecților speciali
stipulați la alin.(1) sau lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM , fiind rezultatul administrării proaste a
locurilor de detenție din Republica Moldova, această varietate a relelor tratamente nu va putea
genera răspundere penală în acord cu art.1661 CP RM. Doar în ipoteza în care administrația
centrului de detenție sau un lucrător al acestuia plasează deținutul în condiții inumane, fiind un
act deliberat (pentru a -l pedepsi sau a se răzbuna pe deținut pentru anumite acțiuni ), de exemplu
într-o celulă întunecoasă, expunându -l la temperaturi joase sau înalte, aceasta în pofida faptului
că centrul de detenție dispune de locuri suficiente ce ar putea să -i asigure o detenție adecvată,
s-ar putea reține la calificare alin.(1) sau, după caz, una dintre circumstanțele agravante ale
alin.(2) art.1661 CP RM . Concretizăm că această soluție de calificare se impune doar în situația în
care se dovedește că măsur a plasării deținutului în condiții inumane a fost inutilă și irezonabil ă
pentru asigurarea securității celorlalți deținuți și a ordinii sau administrării corespunzătoare a
locurilor de detenție.
Este degradant acel tratament care creează victimei sentimentul de fobie (teamă), de
neliniște, de inferioritate, de pudoare, susceptibil a o u mili sau înjosi și, eventual, a-i înfrânge

67
astfel rezistența fizică și/sau psihică, tratament care atinge nivelul minim de severitate,
constituind un grad de prejudiciabilitate mai redus decât tratamentul inuman [111, p.30 ].
Reieșind din jurisprudența CtEDO în cauzele contra Moldovei, putem identifica următoarele
modalități fapt ice ale tratamentului degradant ce se înscriu în dispoziția alin.(1) art.1661 CP RM:
– aducerea în fața instanței în cătușe și plasarea inculpatului în cușcă în timpul ședințelor
de judecată , fără ca o astfel de măsură să fie necesară în mod rezonabil pentru asigurarea
securității și o rdinii publice sau administrării corespunzătoare a justiției (Șarban contra Mo ldovei
[45, §88, 90 ]);
– încătușarea deținutului de un calorifer pe durata aflării lui la spital pentru a -i face o
operație, fără a exista un risc de evadare sau de cauzare a violenței ( Istratii și alții contra
Moldov ei [36, §57, 58 ]);
– detenția ilegală într -o instituție psihiatrică și supunerea unui tratament psihiatric forțat, în
mod arbitrar, în lipsa necesității medicale de a-i fi administrat un asemenea tratament ( Gorobeț
contra Republicii Moldova [166, §52]).
Pe lângă modalitățile faptice ale tratamentului inuman și degradant constatate de CtEDO în
cauzele împotriva Republicii Moldova, instanța europeană a scos la iveală și alte varietăți ale
acestor rele tratamente, pe care nu putem să nu le menționăm. De exemplu, în cauza Vala šinas
contra Lituaniei [217, §117 ] instanța europeană a calificat drept degradant tratamentul ce
presupune desfășurarea percheziției corporale de către o persoană de sex opus, cu dezgolirea
victimei, atingerea organelor ei genitale și a produselor alimentare cu mâinile goale, întrucât au
arătat o lipsă evidentă de respect față de deținut, lezându -i demnitatea umană. La fel, în cauza
Duval contra Franței [163, §53] CtEDO a considerat că aplicarea lanțurilor și cătușelor unui
deținut, combinate cu prezența constantă a paznicilor sau a polițiștilor în timpul unei consultații
medicale care prezenta un anumit caracter intim, în afara locului de detenție, constituie un
tratament degradant.
Recrutarea și menținerea unei persoane în etate (de peste 70 de ani) în serviciul militar în
termen, inclusiv cu obligarea de a participa la antrenamente și exerciții militare alături de alți
recruți cu mult mai tineri, la fel reprezin tă un tratament degradant, fapt constatat în cauza Taștan
contra Turciei [177, §31], deoarece au provocat suferințe deosebit de dureroase și au încălcat
demnitatea persoanei.
Relevantă este și cauza Campbell și Cosans contra Regatului Unit [191, §26], cauză în care
CtEDO a sugerat o nouă modalitate faptică a tratamentului inuman, presupunând amenințarea
reală și serioasă cu tortura , fără ca aceasta să fie adusă la îndeplinire. În cauza Gäfgen contra
Germaniei [165] această modalitate faptică a tratamentului inuman a fost chiar constatată ,

68
considerându -se că amenințările reale și imediate făcute la adresa persoanei pentru a obține de la
ea informații au atins pragul minim de gravitate dorit pentru ca comportamentul contestat să intre
sub incidența art.3 din CoEDO. În speță, în timpul interogatoriului inspectorul E., la indicațiile
directorului adjunct al Poliției din Frankfurt pe Main, D., l -a amenințat pe reclamant
(aproximativ timp de 10 minute) că îi vor fi aduse suferințe insuportabile dacă refuză să spună
unde se afla cadavrul lui J. În aceste circumstanțe, CtEDO a ajuns la concluzia , redată în §108
din hotărâre, că amenințarea cu aplicarea relelor tratamente del iberate și iminente în cursul
interogatoriului i -au provocat reclamantului teamă, neliniște și suferințe psihice considerabile
(sublinierea ne aparține – n.a.), iar metoda de interogare la care a fost supus Magnus Gäfgen a
fost suficient de gravă pentru a fi considerată tratament inuman (sublinierea ne aparține – n.a.)
interzis de art.3 din CoEDO , dar nu a avut nivelul de cruzime cerut pentru a atinge pragul
torturii, întrucât o amenințare cu tortură fizică reprezintă o tortură psihologică sau, după caz, un
tratament inuman sau degradant , în dependență de ansamblul circumstanțelor cauzei, în special
de forța presiunii exercitate și de intensitatea suferinței psihice astfel cauzate.
Generalizând asupra faptei prejudiciabile a infracțiunilor prevăzute la alin. (1) și alin.(3)
art.1661 CP RM, deducem că nu doar acțiunea prejudiciabilă este cea care caracterizează elemen –
tul material (manifestat de cele mai dese ori prin acțiuni fizico -mecanice de lovire, electrocutare,
înțepare, penetrare), ci și omisiunea poate să atingă prag ul de severitate specific relelor trata –
mente incriminate în legea penală. Ne-am convins analizând modalitățile faptice ale tratamen –
tului inuman, dintre car e la inacțiunea prejudiciabilă se referă neacordarea asistenței medicale de
bază vic timei. De remarcat că, pentru a fi imputată o astfel de inacțiune în sarcina făptuitorului,
ea trebuie să îndeplinească anumite cerințe, și anume: acordarea asistenței medicale trebuie să
constituie o acțiune juridicește obligatorie, obiectiv necesară și realmente posibil ă [156, p.110] .
În cauzele Kudła contra Poloniei [202, §94] și Kalaș nikov contra Rusiei [38, §95, 100 ]
CtEDO relevă că, deși art. 3 din CoEDO nu poate fi interpretat ca prevăzând o obligație generală
de a elibera deținuții pe motive de sănătate, impune o obligație statului de a asigura și proteja o
stare fizică bună a persoanelor private de libertate. La fel, instanța europeană acceptă faptul c ă
asistența medicală disponibilă în penitenciar nu poate fi întotdeauna la același nivel ca în
instituțiile medicale pentru publicul larg. Cu toate acestea, statul trebuie să se asigure că starea de
sănătate a deținuților este asigurată în mod adecvat, ofe rindu -le, între altele, asistență medicală
corespunzătoare.
De asemenea, am putut remarca că tortura, tratamentul inuman sau degradant pot fi comise
atât prin viole nță fizică, cât și prin violență psihică , deoarece natura relelor tratam ente acoperă
atât du rerea fizică, cât și suferința psihică, ca urmări prejudiciabile specifice infracțiunilor

69
investigate. Sintetizând asupra modalităților faptice ale torturii , putem constata că , în fond ,
tortura este în toate cazurile o infracțiune violentală. De aceea, are dreptate G.Iu. Gladchih când
susține că conceptul generic în raport cu tortura este violența [232, p.14 ]. În contrast,
tratamentele inumane sau degradante pot fi și non -violentale; or , nealimentar ea, neacordar ea
asistenței medicale de bază în esență nu implică violență, însă , datorită repercusiunilor asupra
organismului victimei, aceste omisiuni pot cauza suferințe și durere.
Dar ce presupune durerea și suferința? Care este conținutul și întinderea acestor urmări
prejudiciabile? Îndeosebi ne interesează acest subiect, d eoarece infracțiunile prevăzute la alin.(1)
și alin.(3) art.1661 CP RM sunt cu componență materială, fapt ce presupune că momentul de
consumare este legat nemijlocit de s urvenirea durerii sau suferinței în cazul tratamentului inuman
sau degradant, respectiv de survenirea durerii sau suferinței puternice în cazul torturii.
În literatura de specialitate, prin „durere” se înțelege reacția psihofiziologică a
organismului, prod usă ca efect al unei puternice excitări a terminațiilor nervoase din organe le și
țesuturile umane , exprimându -se în senzații fizice negative cu grad variat de pronunțare , iar prin
„suferință” se are în vedere trăirile negative profunde, condiționate de exc itanți fizici sau psihici
[14, p.521 ].
Reieșind din textele de lege de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM, putem constata că
infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant se consumă din momentul survenirii fie
a durerii (în cazul torturii, aceasta trebuie să fie puternică), fie a suferinței (care la fel în cazul
torturii trebuie să fie puternică), fie relele tratamente implică ambele consecințe, adică atât
durerea, cât și suferința. Tot din textele de lege deducem că suferința poate fi fizic ă sau psihică .
Indubitabil , suferința este inerentă în cazul torturii, afirmă G.Iu. Gladchih , însă , în virtutea
caract erului estimativ al termenului „suferință”, fapt care face imposibilă determinarea nivelului
de cauzare a acestei stări, se propune excluderea lui din definiția torturii [232, p.9 ]. Nu putem fi
de acord cu ace astă propunere, întrucât suferința reprezintă o caracteristică determinantă în
aprecierea relelor tratamente. Cu toate că termenul „suferință”, ca de altfel și termenul „durere” ,
sunt estimativi prin esență, în practică este posibil de a stabili incidența lor și legătura de
cauzalitate dintre comportamentul fă ptuitorului și consecințele care emană de la actus reus. O
judecată de valoare bazată pe anumiți factori , în special de natură obiectivă , poate să ne furnizeze
informații prețioase referitoare la existența pe caz a suferinței.
Potrivit unor recomandări metodologice, „suferința fizică ” presupune starea ce induce
alterări funcționale și/sau lezionale ale elementelor corporale umane. Aceasta poate fi deter –
minată de foame, sete (deshidratarea organismului), hipotermie (răcirea corpului), hipertermie
(sufocarea din cauza expunerii organism ului la călduri înalte), iradiere (expunerea organismului

70
la radiație ionizată) etc. La rândul său, „suferința psihică ” presupune starea psihotraumantă
generată de aplicarea unor factori psihogeni care influențează asupra psihicului uman. La cate –
goria fac torilor care pot cauza suferințe psihice putem raporta: amenințarea, oricare ar fi ea: cu
aplicarea violenței, cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor, cu răspândirea unor știri defăimă –
toare; batjocura manifestată prin atitudinea obraznică și disprețuit oare față de persoana victimei
sau față de o persoană apropiată ei; insulta, expectorarea (scuiparea) etc. [111, p.31 ].
Deși pare banal, amenințarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor poate să cauzeze
victimei suferințe psihice grave ca urmare a nesiguranței privind soarta sa, a cărei intensitate este
amplificată și de alte acțiuni care , luate în ansamblu , conduc la atingerea pragului de gravitate
specific relelor tratamente. De exemplu, amenințarea victimei supuse maltratării cu aruncarea
casei familiei sale în aer, dacă nu recunoaște legăturile sale cu grupări paramilitare active din
Republica Cecenia, asociate cu tehnici care cauzează pierderea simțurilor sau alte dereglări grave
ale simțurilor și orientării ( aplicarea loviturilor cu bastonul, aplicarea unei pungi de plastic peste
cap, aplicare a bandei adezive peste ochi și gură și aplicarea loviturilor cu picioarele,
electrocutare a și arderea mâinilor și picioarelor cu țigări, aplicarea obiectelor ascuțite în regiunea
craniană a victi mei, ce au produs sângerări abundente etc. ), circumstanțe pe care le regăsim în
cauza Gisayev contra Rusiei [194, §17-22, 144 ], au fost de natură să cauzeze victimei suferințe
psihice grave ca urmare a anxietăților, nesiguranței privind soarta sa și sentimentul de neputință
totală cauzată de astfel de tratamente, apreciate de CtEDO ca fiind tortură. Cu atât mai mult ,
distrugerea sau deteriorarea efectivă a bunurilor poate să intre în sfera relelor tratamente, întrucât
această ac țiune infracțională este la fel susceptibilă de a provoca suferințe. De exemplu, atât
Comisia, cât și CtEDO au constatat în cauza Bilgin contra Turciei [190, §99, 103 ] că deteriorarea
bunurilor și distrugerea casei prin ardere de către forțele de securitate a u constitui t un act de
violență, cu ignorarea totală a siguranței și bunăstării solicitantului care, împreună cu familia sa,
a rămas fără adăpost și în circumstanțe care i -au provocat neliniște și suferință, atingând nivelul
de severitate pentru a concepe atare fapte drept tratament inuman.
Totuși, survenirea suferințelor de ordin psihic ți ne nemijlocit de persoana victi mei, de
sensibilitatea acesteia, de temperament ul și caracterul ei, raționament pe care îl găsim , bunăoară ,
și în cauza Campbell și Cosans contra Regatului Unit [191, §30]: „O amenințare îndreptată către
o persoană extrem de insensibilă poate să nu aibă niciun efect semnificativ asupra ei, dar , cu
toate acestea, să fie incontestabil degradantă; și invers, o persoană extrem de sensibilă (deci,
susceptibilă de suferințe psihice – n.a.) ar putea fi profund afectată de o amenințare , care ar
putea fi descrisă ca fiind degradantă doar printr -o denatu rare a sensului obișnuit ori uzual al
cuvântulu i”. În cauza Kurt contra Turciei [204, §131, 134 ], incertitudinea și temerile încercate de

71
reclamantă, mamă a unui băiat dispărut în cadrul unor operațiuni militare turcești în regiunea
locuită în majoritar de kurzi, au condus la apariția unor sentimente care i -au cauzat suferințe
mentale grave (adică, suferințe psihice, sublinierea ne aparține – n.a.) și profundă neliniște, fiind
considerate tratament inuman și degradant. Acesta este un caz excepție , în care sesizăm că relele
tratamente au cauzat doar suferințe psihice; or, în majoritatea ipotezelor , tortura, tratamentul
inuman și degradant este generator de suferințe psihice și fizice. Din aceste rațiuni, ne alăturăm
opiniei , potrivit căreia suferința fizică și suferința psihică constituie stări ce se află într -o strânsă
conexiune, uneori imposibil d e demarcat. Bunăoară, foamea poate să cumuleze nu doar
extenuarea de natură fizică, dar și de natură psihică sau , de exemplu, introducerea în organismul
persoanei a unei substanțe cu efect halucinogen implică atât extenuarea fizică, cât și pe cea
psihică [111, p.31 ]. Dovadă a acestei alegații este și cauza Irlanda contra Regatului Unit [197],
renumită prin tehnicile de interogatoriu de dezorientare și privare senzorială (forțarea deținuților
să rămână pentru mai multe ore într -o „poziție de stres”, descrisă de victime ca „stând la perete
cu membrele desfăcute, cu degetele de la mână deasupra capului, picioarele depărtate lateral și în
spate, impunându -i să stea în degetele de la picioare cu toată greutatea corpului concentrată în
degetele de la mână”; punere a pe capul deținuților a unui sac negru sau albastru -închis și, cel
puțin inițial, menținerea lui tot timpul , cu excepția interogatoriilor; expunerea la zgomot: înainte
de interogatoriu, ținerea deținuților într -o cameră unde era un zgomot șuierător, conti nuu și
puternic; privarea d e somn: înainte de interogatoriu , deținuții erau privați de somn; privarea de
mâncare și băutură: supunerea deținuților la o dietă redusă pe durata șederii lor în centru și pe
durata interogatoriilor. Astfel, CtEDO , cu o majoritate de voturi , a calificat tratamentul respectiv
ca inuman și nu ca tortură (în dezacord cu fosta Comisie) [121, p.13 ]. CtEDO a considerat că
aceste cinci tehnici au fost aplicate în mod combinat, cu premeditare și timp de mai multe ore,
cauzâ nd persoanelor supuse lor suferințe fizice și psihice (sublinierea ne aparține – n.a.), cel
puțin intense și, de asemenea, determinând tulburări psihice acute pe durata interogatoriilor.
Astfel, aceste tratamente se includ în categoria tratamentelor inumane în sensul art.3 din CoEDO.
Tehnicile, de asemenea, au fost degradante din moment ce erau de așa natură, încât să provoace
victimelor frică, anxietate și inferioritate, de natură să le umilească și să le înjosească și, posibil,
chiar să le învingă rezistența fizică și morală. Totuși, aceste tratamente nu au provocat suferințe
de o intensi tate și cruzime deosebită, în înțelesul termenului de tortură.
De asemenea, uneori este dificil a face o distincție între durere și suferință fizică. De notat
că una și ace eași modalitate de operare poate fi raportată la ambele urmări prejudiciabile. De
aceea, identificarea concretă a urmării prejudiciabile depinde de mai mulți factori. De exemplu,
expunerea persoanei la sunete stridente (puternice) poate provoca dureri sau suferințe în

72
dependență de intensitatea sunetului, frecvența (tonalitatea), periodic itatea (frecvența de repetare)
și durata acțiunii. Astfel, dacă intensitatea sunetului atinge nivelul a 140 decibeli, atunci în
calitate de urmare prejudiciabilă apare durerea. Dacă intensitatea este mai mică de 140 decibeli,
nu este exclus ca urmare a prejudiciabilă să se exprime într -un disconfort și leziuni apreciate ca
suferințe fizice [111, p.31 -32]. Într-adevăr, prin coroborare a mai multor factori, CtEDO a ajuns
la concluzia , în cauza Dikme contra Turciei [192, §95-97], că loviturile aplicate victimei erau de
natură să cauzeze dureri și suferințe atât fizice , cât și psihice (sublinierea ne aparține – n.a.),
agravate de izolarea totală a acesteia și de faptul că era legat ă la ochi. Instanța europeană a
constatat astfel că victima a fost supus ă unui tratament de natură să genereze frică, anxietate și
vulnerabilitate, susceptibile a o umili, înjos i și a-i înfrâng e rezistența și voința. De asemenea,
instanța europeană a luat în calcul durata tratamentulu i și a remarcat că victima era supusă
acestui tratament pe durata ședințelor lungi de interogare, care au avut loc pe tot parcursul
reținerii sale în custodia poliției. Bazându -se pe aplicarea intenționată a tratamentului cu scopul
obținerii informațiilor, CtEDO a susținut că violența aplicată, examinată ca u n tot unitar , ținând
cont de scopul și durata ei, a fost deosebit de gravă și crudă, în stare să cauzeze durere și
suferință „profundă” (sublinierea ne aparține – n.a.). Astfel , ea a constit uit o tortură în sensul
art.3 din CoEDO.
În prezentul studiu am făcut referință în nenumărate rânduri la anumiți factori sau circums –
tanțe concrete de ordi n obiectiv care au fost decisivi pentru CtEDO în planul diferenți erii tortur ii
de tratamentul inuman și/sau de tratamentul degradant. Cu toate că acești factori sunt determi –
nanți în aprecierea relelor tratamente, subliniem că locul, timpul, ambianța, circumstanțele comi –
terii infracțiunii etc. reprezintă semne facultative ale laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la
art.1661 CP RM . Dat fiind faptul că aceste semne pot să ne furnizeze informații utile în planul
distingerii sau constatării relelor tratamente, în continuare vom dedica spațiu de cercetare a nume
semnelor facultative ale laturii obiective a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant. Oportunitatea cercetării unora din tre ele se deduc e chiar din alegațiile instanței euro –
pene, pe care le regăsim în cauzele Selmouni contra Franței [176, §99] și Gisayev contra Rusiei
[194, §143 ]: „În orice caz, în ceea ce privește persoanele private de libertate, recurgerea la forța
fizică , care nu a fost făcută strict necesară de către propriul lor comportament , diminuează
demnitatea umană și este, în principiu, o încălcare a dreptului prevăzut la art.3 din CoEDO ”. De
aici desprindem concluzia că locul comiterii infracțiunii – locul de detenție – este cel care are
valență în aprecierea unui tratament ca intrând î n sfera art.3 din CoEDO. Referindu -ne la locul
infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, acest semn facultativ se caracterizează
printr -un spațiu determinat , în limitele căruia se săvârșesc respectivele fapte prejudiciabile.

73
Despre diversitatea locului comiterii infracțiunii de tortură ne putem da seama analizând studiul
efectua t de procurori, potrivit căruia pe parcursul ultimelor 6 luni ale anului 2016 s -a stabilit că
criteriul locului comiterii actelor de tortură este următ orul: în stradă sau în alte locuri publice –
157 de cazuri; în incinta inspectoratelor de poliție – 70; în instituțiile penitenciare – 23; în sectoa –
rele, posturile de poliție – 31; la domiciliul victimei – 17; pe teritoriul unităților militare – 14; în
încăperile din izolatoarele de detenție preventivă – 11; în instituțiile de învățământ – 6;
în instituțiile psihiatrice – 2 [88].
Dacă tortura, tratamentul inuman sau degradant sunt aplicate cu scopul de a obține
informații sau mărturisiri, faptele prejudiciabile se comit la etapa inițială a reținerii, când au loc
interogatorii. Aplicarea acestor rele tratamente poate avea loc mai mult la poliție decât în
instituțiile penitenciar e. Acest fapt de asemenea a fost reflectat în cazurile examinate de CtEDO
și de experiența Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau
Pedepselor Inumane sau Degradante (în continuare – CPT), care dorește să sublinieze că, din
expe riența sa, perioada imediat următoare privării de libertate este cea în care riscul intimidării și
al maltratării fizice este cel mai mare [230, §15]. CPT de asemenea a remarcat că atât pentru
adulți, cât și pentru minori, riscul de a fi maltratați în mod intenționat este mai mare în localurile
poliției decât în alte locuri de recluziune [231, §23].
Cu toate acestea, subliniem că în dispozițiile de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM
legiuitorul nu a prevăzut condiții speciale referitoare la locul comiterii infracțiunilor . La fel, este
irelevant timpul, circumstanțele comiterii infracțiunilor, după cum este fără relevanță juridico –
penală modul comiterii infracțiunilor, situația -premisă, ceea ce presupune că aceste semne pot fi
luate în considera re doar la individualizarea pedepsei. Nu au relevanță nici mijloacele și
instrumentele pe care făptuitorul le -a utilizat pentru a comite tortura, tratamentul inuman sau
degradant, cu excepția armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestu i scop,
caz în care fapta va fi încadrată, în dependență de tipul relelor tratamente, în baza lit.d) alin.(2)
ori lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM.
Nici modul public de comitere a infracțiunii nu este obligatoriu. De exemplu, în
jurisprudența CtEDO s -a consi derat că absența publicității nu împiedică ca un tratament să fie
considerat degradant; or, „este suficient ca victima să apară umilită în prop riii săi ochi”, chiar
dacă aceasta nu este cunoscută și de alte persoane ( a se vedea: Raninen contra Finlandei [210,
§55], Tyrer contra Regatului Unit [180, §33]). Cu toate acestea, caracterul public poate constitui,
alături de alte criterii , un element pertinent și agravant ( Gorodnitchev contra Rusiei , §100), fiind
alimentat de ideea că, de regulă, tratamentul degradant este orientat spre umilirea sau înjosirea
victimei. Irelevanța caracterului public al tratamentului inuman sau degradant se desprinde și din

74
următoarea speță din practica judiciară nați onală: C.I., fiind persoană publică și acționând cu
titlu oficial, reprezentând Ministerul Afacerilor Interne, la 27 octombrie 2011, aproximativ la
ora 13 .00, fără careva împuterniciri legale, s -a deplasat la punctul de control și trecere a l
Brigăzii 1 Inf anterie Motorizată dislocat e în mun. Bălți, unde G.I. își făcea serviciul militar în
termen . C.I. urmărea scopul de a se răzbuna pe G.I. (a se citi din motiv de răzbunare – n.a.),
bănuindu -l de maltratarea rudei sale apropiate – C.V. Sub pretextul necesității de a-l interoga
pe C.I., s -a prezentat ca colaborator al CPR Nisporeni . Folosindu -se de situația de serviciu
creată, când se afla în sediul punctului de control doar cu G.I. (sublinierea ne aparține – n.a.),
învinuindu -l, C.I. l-a intimidat psihologic, adresându -i cuvinte necenzurate. D upă care i-a apli –
cat o lovitură cu partea dorsală a palmei în regiunea gâtului sub bărbie și o lovitură cu genun –
chiul în regiunea abdomenului, cauzându -i părții vătămate dureri fizice [135].
În alt context, relevăm că nu orice act de violență care provoacă dureri sau suferințe fizice
ori psihice, inclusiv puternice , cade sub incidența alin.(1) sau alin.(3) art.1661 CP RM. Astfel, se
face distincția dintre relele tratamente și influența coercit ivă legală comisă de către persoana
abilitată, acțiuni impuse de circumstanțele cauzei, având forță juridică legală, precum: reprimarea
comiterii unei infracțiuni ; reținerea persoanei ; aplicarea măsurilor de influență disciplinară
asupra condamnatului etc. Un exemplu elocvent de circumstanțe deosebite, afirmă unii autori
[111, p.32 ], ce justifică aplicarea forței fizice, aplicarea mijloacelor speciale sau a armei de foc îl
regăsim în al in.(1) art.223 din Codul de executare a l Republicii Moldova [51], potrivit căruia, în
cazul opunerii de către condamnați a rezistenței, nesupunerii cerințelor legale și întemeiate ale
personalului sistemului penitenciar, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării
altor persoane sau săvârșirii unor a lte acțiuni social mente -periculoase, în cazul evadării sau reți –
nerii evadaților din penitenciar, precum și în scopul de a preveni pricinuirea de către condamnați
celor din jur sau sie și a unor daune, pot fi aplicate forța fizică, mijloace speciale și arm a de foc.
Pentru o justă apreciere a celor comise, violența (agresiunea) reținută trebuie să fie raportată la
principiul proporționalității cu toată exactitatea: nimic nu trebuie utilizat ce nu este justificat de
scopul vizat [159, §98]. Într-adevăr, însăși CtEDO este conștientă de potențialul de violență care
există în instituțiile penitenciare și de faptul că neascultarea de către deținuți poate degenera
repede într -o revoltă ( cauza Vladimir Romanov contra Rusiei [220, §63]). CtEDO acceptă că
utilizarea forței poate fi necesară uneori pentru a asigura securitatea închisorii, menținerea ordinii
sau pentru a preveni criminalitatea în instituțiile penitenciare. Cu toate acestea, o asemenea forță
poate fi utilizată numai în cazul în car e ea este strict necesară. Deci, este justificată doar acea
agresiune care nu est e disproporționată sau excesivă, fapt reconfirmat și în cauzele Ivan Vasilev
contra Bulgariei [198, §63] și Kurnaz și alții contra Turciei [203, §52]: „Articolul 3 din CoEDO

75
nu interzice utilizarea forței în anumite situații bine definite. Însă, aceasta poate fi aplicată în caz
de necesitate stringentă și nu trebuie să fie excesivă. ” Cu toate acestea, deși folosirea forței în
cursul operațiunilor poliției în scopuri legitime e ste considerată excesivă în unele circumstanțe
specifice ale cazului, totuși aceasta nu se califică drept tortură, deoarece îi lipsesc scopurile
specifice prevăzute de art.1 al Conven ției ONU împotriva torturii [62] și va fi considerat ă ca
tratament inuman sau degradant. În afară de aceasta, de îndată ce persoana este, totuși, arestată
sau se află în puterea sau sub controlul direct al unui ofițer de poliție, aplicarea de mai departe a
forței fizice cu scop de intimidare, pedepsire sau disc riminare ar putea fi calificată drept tortură
[229, p.76 ].
Deoarece constrângerea este o caracteristică definitorie și a infracțiunii prevăzute la art.309
CP RM, apare necesitatea delimitării constrângerii de a face declarații de infracțiunile de tortură,
tratament inuman sau degradant (alin.(1), respectiv , alin.(3) art.1661 CP RM).
Ab initio , amintim că p rin Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea
unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012 [105], art.309 CP RM a căpătat următorul conținut
legal: „ Constr ângerea persoanei, prin amenințare sau prin alte acte ilegale, de a face declarații, de
a încheia acord de recunoaștere a vinovăției, constr ângerea, în același mod, a expertului de a face
concluzia sau a traducătorului, sau a interpr etului de a face o traducere sau interpretare incorectă
de către persoana care constată infracțiunea, ofițerul de urmărire penală, procuror sau de către
judecător, dacă aceasta nu constituie tortură, tratament inuman sau degradant ” (sublinierea ne
aparține – n.a.), păstrându -se însă titulatura incriminării. Drept element de noutate apare, inter
alia, concretizarea făcută de legiuitor la finele incriminării, potrivit căreia fapta va constitui
constrângere de a face declarații, cu condiția ca aceasta să nu constituie tortură, tratament inuman
sau degradant. O astfel de abordare legislativă este specifică și pentru alte incriminări. De
exemplu, în di spoziția alin.(1) art.196 CP RM se incriminează cauzarea de daune materiale în
proporții mari proprietarului pr in înșelăciune sau abuz de încredere, indicându -se în mod expres
cerința , potrivit căreia fapta nu constituie o însușire . Tot astfel legiuitorul a procedat descriind
dispoziția alin.(1) art.247 CP RM: „Constrângerea de a încheia o tranzacție sau de a refuz a
încheierea ei, însoțită de amenințări cu aplicarea violenței, cu nimicirea sau deteriorarea
bunurilor, precum și cu răsp ândirea unor informații care ar cauza daune considerabile drepturilor
și intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apr opiate, în lipsa semnelor de șantaj ”
(sublinierea ne aparține – n.a.). Prin instituirea unor formule condiționate sugestive în dispozițiile
incriminatoare legiuitorul a urmărit să scoată în evidență similitudinile care exi stă între
incriminările operate; pe cale de consecință, această situație juridică cr eează teren propice de a
interveni în planul identificării liniilor de demarcație. Astfel privite lucrurile, în continuarea

76
demersului nostru științific ne propunem ca obiectiv relevarea in toto a deosebi rilor care se
impun între constrângerea de a face declarații (faptă incriminată la art.309 CP RM ), pe de o
parte , și infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant (art.1661 CP RM), pe de altă
parte, nu înainte de a concretiza convergențele care marchează aceste infracțiuni.
Astfel, o analiză a textelor de lege ne permite să constat ăm următoarele similitudini:
1) Victima infracțiunilor comparate poate să coincidă . Astfel, de exemplu, bănuitul,
învinuitul, inculpatul, victima (în sens procesual), partea vătămată, martorul ca potențiale victime
cu calități speciale ale infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM sunt persoane supuse unor măsuri
de constrângere având la bază exercițiul autori tății publice, fapt caracteristic infracțiunilor de
tortură, tratament inuman sau degradant.
2) Subiectul special al infracțiunilor comparate de asemenea poate fi similar . Astfel,
persoana care constată infracțiunea, ofițerul de urmărire penală, procurorul sau judecătorul , ca
subiecți speciali ai infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM , sunt nu altceva decât persoane
publice, respectiv persoane cu fun cție de demnitate publică , calități speciale specifice pentru
subiectul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant.
3) Vinovăția în cazul celor trei infracțiuni se caracterizează prin inten ție. Totuși, diferențe
se impun pe fundalul tipului de intenție. Sub acest aspect, distingem diferențe dintre infracțiunea
de tratament inuman sau degradant (alin.(1) art.1661 CP RM) care poate fi comis atât cu intenție
directă, cât și cu intenție indirectă, pe când în cazul constrângerii de a face declarații (art. 309
CP RM ) fapta se comite doar cu intenție directă.
4) În cazul torturii (alin.(3) art.1661 CP RM), precum și în cazul constrângerii de a face
declarații (art.309 CP RM ), actus reus se comite cu un scop special. În cazul constrângerii de a
face declarații , scopul poate fi de a determina victima : să facă declarații; să încheie acord de
recunoaștere a vinovăției; să facă o concluzie; să facă o traducere incorectă; să facă o interpretare
incorectă. În cazul infracțiunii de tortură, scopul infracțiunii poate consta , alternativ , în: obținerea
de la pe rsoana supusă torturii sau de la o persoană terță de informații sau mărturisiri; pedepsirea
pentru un act pe care persoana supusă torturii sau o terță persoan ă l-a comis sau este bănuită că
l-ar fi comis; intimidarea sau exercitarea presiunii asupra perso anei supus e torturii sau asupra
unei terțe persoane. După cum putem remarca, unele scopuri ale celor două infracțiuni se supra –
pun. Bunăoară, scopul obținerii de la o persoană a unor informații sau mărturisiri , prevăzut la
alin.(3) art.1661 CP RM , coincide cu scopul de a determina victima să facă declarații, scop
inserat la art.309 CP RM .
5) Profilului activității infracționale în cadrul celor trei infracțiuni îi este caracteristic ă
constrângerea, cu particularitatea că în cazul infracțiunilor de tratament inuman sau degradant

77
(alin.(1) art.1661 CP RM) și de tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) constrângerea este deductibilă,
nu însă explicită ca în cazul infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM. Caracterul deductibil al
constrângerii în cazul infracțiunilor pre văzute la art.1661 CP RM este prefigurat , bunăoară , de
ipoteza în care provocarea unei dureri sau suferințe, fizice ori psihice (puternice) , unei persoane
este comisă cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o terță persoană informații sau
mărturisiri. Această particularitate distinctivă ține de modul de consacrare în textul de lege a
constrângerii și nu ne ajută în practică să identificăm norma aplicabilă. O demarcație cu un
profund substrat practic rezidă în rolul pe care -l îndeplinește cons trângerea în cadrul laturii
obiective a infracțiunii. În această ordine de idei, în ipoteza art.309 CP RM, constrângerea apare
pe post de modalitate normativă desemnând acțiunile prejudiciabile cu caracter alternativ:
– constrângerea persoanei, prin amenințare sau prin alte acte ilegale, de a face declarații sau
de a încheia acordul de recunoaștere a vinovăției;
– constrângerea expertului, prin amenințare sau prin alte acte ilegale, de a face concluzia;
– constrângerea traducătorului sau interpretului, prin amenințare sau prin alte acte ilegale,
de a face o traducere sau interpretare incorectă.
În literatura de specialitate se susține că în sensul art.309 CP RM termenul „ constrângere ”
are înțelesul de influențare asupra victimei, astfel încât aceasta să fie lipsită de posibilitatea de
a-și dirija acțiunile [15, p.790 ]. Această interpretare poate să definească și fizionomia
constrângerii specifice infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM. Însă, spre deosebire de tortură,
tratament inuman și degradant, în cazul infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM, reieșind din
textul incriminator, influențarea pe care o exercită făptuitorul asupra victimei se realizează prin
una dintre următoarele metode:
1) amenințarea;
2) alte acte ilegale – apărând pe post de semn obligatoriu al laturii obiective a infracțiunii.
Firește, aceste metode pot să caracterizeze și infracțiunile prevăzute la art.1661 CP RM,
însă, spre deosebire de infracțiunea prevă zută la art.309 CP RM, constrângerea în cazul infracți –
unilor de tortură, tratament inuman sau degradant se poate realiza și prin aplicarea violenței. Sub
acest aspect, ne facem părtașii opiniei , potrivit căreia aplicarea violenței nu poate să constituie
metodă de comitere a infracțiunii de constrângere de a face declarații ( art.309 CP RM); or, în
sensul art.309 CP RM, aplicarea violenței nu constituie o varietate a metodei „alte acte ilegale”.
Această afirmație se fundamentează pe interpretarea istorică a legii penale. Până la intervenția
Legii nr.252 din 08.11.2012, aplicarea violenței constituia circumstanță agravantă a numitei
incriminări, prevăzut ă la lit.a) alin.(2) art.309 CP RM. După intervenția Legii nr.252 din
08.11.2012, alin.(2) art.309 CP RM a f ost abrogat. Acest amendament nu a lărgit însă varietățile

78
metodei „alte acte ilegale”. Acestea rămân în continuare acțiuni având un substrat psihologic
și/sau informațional (hipnoza, tehnica influențării psihologice graduale sau lingvistice, care au
menir ea de a dezorienta persoana etc.) [111, p.45 ].
În continuarea demersului nostru științific, relevăm că amenințarea ca metodă de realizare
a faptei prejudiciabile a infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM presupune o influență asupra
psihicului victimei pasibilă a genera temerea că ea sau apropiații ei vor suporta consecințe
nefaste, constând în săvârșirea față de aceștia a unei infracțiuni (amenințarea cu aplicarea
violenței, amenințarea cu răpirea persoanei, cu distrugerea sau deter iorarea bunurilor etc.) sau a
unei fapte neinfracționale, însă indezirabile (amenințarea cu răspândirea unor știri defăimătoare
(veridice sau neveridice) despre persoană , apropiații acesteia, a căror răspândire poate conduce la
lezarea onoarei și demnități i persoanei etc.), dacă victima nu -și va conforma comportamentul
potrivit cerințelor formulate de făptuitor, constând în: a face declarații sau a încheia acordul de
recunoaștere a vinovăției, a face concluzia, a face o traducere sau interpretare incorectă.
Concluzia firească care se impune în raport cu amenințarea specific ată la art.309 CP RM rezidă
în aceea că , legalmente , amenințarea este una condiționată. În contrast, în cazul infracțiunilor
prevăzute la art.1661 CP RM amenințarea poate fi și necondițion ată. La concret, atunci când
lipsește intenția făptuitorului asupra unei finalități comportamentale din partea victimei, de
exemplu atunci când amenințarea exercitată își găsește originea într -un motiv anume pe care -l
manifestă făptuitorul (bunăoară, în ca zul torturii acesta se bazează pe o formă de discriminare ,
oricare ar fi ea ), nu putem vorbi despre o amenințare condiționată. Într -o astfel de ipoteză,
amenințarea obține caracter independent în contextul activității infracționale, deoarece nu mai
constit uie o metodă a constrângerii. Constrângerea în asemenea situație dispare în genere. Pentru
a ne fundamenta optica relevată, pornim chiar de la sensul uzual al termenului „constrângere”.
Conform Dicționarului explicativ uzual al limbii române [84, p.125 ], verbul „a constrânge”
presupune forțarea unei persoane de a îndeplini o obligație, o acțiune sau de a săvârși o faptă.
Deci, concluzia firească care se impune în acord cu această interpretare rezidă în aceea că
constrângerea în cazul infracțiunilor prevăz ute la art.1661 CP RM apare doar ca excepție, nefiind
o condiție sine qua non a incriminării.
În aceeași ordine de idei, trebuie să remarcăm că comun pentru cele trei infracțiuni este și
faptul că amenințarea reprezintă o influență contrară legii asupra p sihicului persoanei,
determinând limitarea libertății manifestării de voință. Astfel, în cazul infracțiunii de
constrângere de a face declarații (art.309 CP RM), influența exercitată asupra psihicului victimei
nu este producătoare de suferințe psihice (mor ale); or, infracțiunea în cauză , fiind o componență
de infracțiune formală, se consumă din momentul comiterii faptei prejudiciabile. Per a contrario ,

79
atât tortura, cât și tratam entul inuman sau degradant sunt, așa cum am demonstrat supra ,
componențe de infracțiuni materiale. Astfel, pentru a reține la încadrare tratamentul inuman sau
degradant (alin.(1) art.1661 CP RM) ori tortura (alin.(3) art.1661 CP RM), amenințarea trebuie să
fie întotdeauna producătoare de urmări prejudiciabile care se pot manifesta sub forma suferințe –
lor psihice, în cazul torturii acestea fiind puternice. Din aceste rațiuni, au dreptate autorii [111,
p.45] care susțin că structura laturii obiective și, implicit, momentul de consumare a infracțiunii
este cel mai relevant criteriu de demarcare a numitelor fapte. De aceea, dacă victima aflată în de –
pendență față de făptuitor, având la bază exercițiul autorității publice , este constrânsă prin ame –
nințare în scopul de a o determina să facă declarații , alias să presteze informații sau mărturisiri,
nu suportă anumite urmări prejudiciabile care afectează integritatea psihică a victimei, atunci
cele comise alcătuiesc elementele comp onenței de infracțiune prevăzute la art.309 CP RM. Dim –
potrivă, dacă în atare ipoteză amenințarea va fi producătoare de suferințe psihice puternice, cele
comise vor fi încadrate în baza alin.(3) art.1661 CP RM.
Trebuie să remarcăm că scopul de a obține informații sau mărturisiri poate fi comun și
infracțiunii de tratament inuman sau degradant (alin.(1) art.1661 CP RM). Faptul că în textul
dispoziției de la alin.(1) art.1661 CP RM acest scop nu este prevăzut nu-l exclude din sfera fina –
lităților urmărite de făptuitor. Astfel privite lucrurile, dacă victima va fi supusă amenințărilor în
scopul de a o de termina să facă declarații (să presteze informații sau mărturisiri), care vor antrena
suferințe psihice, dar care nu ating nivelul de intensitate și atrocita te specific torturii, cele săvâr –
șite vor implica reținerea la încadrare a alin.(1) art.1661 CP RM, fapta constituind un tratament
degradant, dat fiind că tratamentul degradant este comportamentul orientat spre a produce
suferință (sublinierea ne aparține – n.a.) și a umili victima [49, p.210 ] ori, după caz, un tratament
inuman.
Bazându -ne pe similitudinile referitoare la semnele obiective și semnele subiective ale
componenței de infracțiune care se impun în raport cu cele trei infracțiuni, considerăm că, în
raport cu ipoteza în care constrângerea este săvârșită de către persoană publică ( persoana care
constată infracțiunea, ofițerul de urmărire penală ), respectiv de către o persoană cu funcție de
demnitate publică (procuror, judecător), având la bază exercițiul autorității publice, prin
amenințarea victimei aflate în dependență fa ță de făptuitor (bănuit, învinuit, inculpat, victimă (în
sens procesual), parte vătămată, martor ), amenințare producătoare de suferințe psihice, în scopul
de a o determina să facă declarații , alias să presteze informații sau mărturisiri , poate fi invocată
concurența dintre normele prevăzute la art.309 și la art.1661 CP RM. Argumentăm opinia noastră
prin prisma prevederii de la alin.(1) art.118 CP RM: „Concurența dintre o parte și un întreg
reprezintă existența a două sau mai multor norme penale, una dintre ele cuprinzând fapta

80
prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele părți din ele.” După cum am putut
remarca, în situația descrisă se atestă două norme penale cuprinse în întregime în art.1661 CP
RM. Deoarece structura laturii obiective a infracțiunilor de tortură, tratament inuman și
degradant este marcată și de urmări prejudiciabile, c onvenim asupra faptului că constrângerea de
a face declarații (art.309 CP RM) este o normă parte, iar tortura (alin.(3) art.1661 CP RM) ,
tratamentul inuman sau degradant ( alin.(1) art.1661 CP RM) reprezintă norme întreg, în sensul
art.118 CP RM [148, p.91] . Din atare rațiuni, dacă în rezultatul situației ipotetice descrise
amenințarea va fi generatoare de urmări prejudiciabile care vor leza integritatea psihică, aplicând
regula de calificare prevăzută la alin.(2) art.118 CP RM, cele comise se vor încadra do ar în baza
uneia dintre infracțiunile prevăzute la art.1661 CP RM, ținând u-se cont de pragul de gravitate al
suferinței psihice cauzate.
După soluționarea problemei privind delimit area infracțiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant de infr acțiunea de constrângere de a face declarații, ne orientăm cercetarea spre
etapel e activității infracționale neconsumate . Subliniem că infracțiunile de tortură, tratament in –
uman sau degradant pot fi susceptibile de acte de pregătire și de tentativă. Despre posibilitatea
existenței pregătirii la infracțiunile cercetate (pregătire care se pedepsește în virtutea catalogării
de către legiuitor a acestora drept infracțiuni grave) ne putem da seama din caracterul intenționat
al acestora, fapt expres prevăzut în alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM, dar și din specificul meto –
dei aplicate de către făptuitor. Sub acest aspect, nu putem să nu fim de acord cu instanța europea –
nă, atunci când afirmă că , în cazul „spânzurătorii palestiniene” , „era necesar un anumit nivel de
pregătire și de efort pentru a acționa astfel” [185, §64]. În principiu, și tentativa este posibilă în
cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM. Aceasta deoarece, în cazul
infracțiunilor materiale, așa cum ni se prezintă tortura, tratamentul inuman sau degradant, este
posibilă tentativa, fiind incidentă în ipoteza în care fapta prejudiciabilă îndreptată nemijlocit spre
săvârșirea torturii, fie a tratamentului inuman sau degradant, din cauze independente de voința
făptuitorului, nu și -a produs efectul (art.27 CP RM), adică nu au survenit dureri sau suferințe
fizice ori psihice (în cazul tratamentului inuman ori degradant), respectiv nu au sur venit dureri
sau suferințe fizice ori psihice puternice (în cazul torturii). Îndeosebi, tentativa la infr acțiunea de
tortură se poate prolifera în cazul în care făptuitorul aplică violenț a, de exemplu pentru a obține
mărturisiri (deci , acțion ează cu intenție directă), dorind să -i provoace dureri perse verente sau
suferințe fizice ori psihice puternice victimei, însă , din cauze independente de voința lui (bună –
oară, din cauza faptului că torționarul nu a cunoscut că victima la momentul influențării fizi ce
asupra corpului ei era în stare de inconștiență sau din cauza interv enirii unei pane de curent la
momentul începerii electrocutării victimei etc.), aceste urmări nu survin.

81
2.3. Latura subiectivă a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
În variantele -tip (alin.(1), respectiv , alin.(3) art.1661 CP RM), tortura, tratamentul inuman
sau degradant se comit numai cu intenție; or, legiuitorul a indicat expres forma vinovăției
specifică activității infracționale.
De remarcat că, reieșind din jurisprudența Curții Europene în materia relelor tratamente,
atitudinea psihică a făptuitorului reprezintă un criteriu decisiv, alături de „pragul de gravitate”, în
planul disocierii torturii de tratamentul inuman sau degradant. Astfel, de exe mplu, în cauzele
V. contra Regatului Unit [216, §71], Peers contra Greciei [209, §74], Kalașnikov contra Rusiei
[38, §101 ], Gorodnitchev contra Rusiei [167, §108 ], instanța europeană a reținut că chiar dacă nu
există indici i ale intenției de a umili sau înjosi victima, aceasta nu exclude încălcarea art.3 din
Convenție, fiind incident un tratament degradant. În special, în cauza Gorodnitchev contra
Rusiei , instanța europeană a decis , în §108 al hotărârii sale, că obligarea per soanei să poarte
cătușe în sala de judecată, chiar dacă nu a fost dovedită intenția autorităților de a o înjosi ori de a
o umili, constituie un tratament degradant, din moment ce nu s -a dovedit că o asemenea măsură a
fost impusă de asigurarea securității p ublicului ori bunei administrări a justiției . Per a contrario ,
tortura nu poate fi decât intenționată: este necesar ca actul incriminat să fie un act deliberat din
partea autorului său [48, p.70 ]. De menționat că instrumentele internaționale în materie abor-
dează aceeași concepție. În acest sens, caracterul intenționat al torturii îl desprindem , îndeosebi,
din prevederile art.1 al Convenției împotr iva Torturii și altor Pedepse ori T ratamente c u Cruzime,
Inumane sau D egradante, adoptat e de Adunarea Genera lă a Națiunilor Unite la 10 decembrie
1984 [62], potrivit căreia tortura reprezintă „orice act prin care se provoacă unei persoane, cu
intenție (sublinierea ne aparține – n.a.), o durere sau suferință puternică, fizică ori psihică, în
special în scopul de a …”. Cu toate că Convenția nu dă un răspuns privind forma de vinovăție
specifică altor rele tratamente decât tortura, în §35 al Raportului din 23 decembrie 2005 [224]
prezentat de raportorul special pentru tortură, Manfred Nowak, se explică că actele în care lipsesc
caracteristicile înscrise în definiția torturii, în special actele care sunt comise fără intenție sau nu
vizează un scop specific torturii, pot intra sub incidența art.16 din Convenția ONU, constituind
tratamente sau pedepse cu cruzime, inuma ne sau degradante.
Deși instrumentele internaționale în materie, dar și jurisprudența CtEDO , admit caracterul
imprudent al relelor tratamente , altele decât tortura, în contextul preceptului incriminator al
tratamentului inuman sau degradant (alin.(1) art.1661 CP RM) legiuitorul autohton nu admite
decât forma intenționată în rapor t cu urmările prejudiciabile. Aceasta deoarece , potrivit
dispoziție i de la alin.(1) art.1661 CP RM, doar cauzarea intenționată (sublinierea ne aparține –
n.a.) a unei dureri sau suferințe fizice ori psihice reprezintă tratament inuman sau degradant. Sub

82
acest aspect, suntem părtașii opiniei , potrivit căreia nu cad sub incidența art.1661 alin.(1) CP RM,
deși constituie tratament degradant dat fiind prezența pragului de gravitate:
1) inacțiunea ofițerului de urmărire penală care, cunoscând starea de sănătate precară a
persoanei reținute, caracterizată prin existența unei boli cronice care necesită administrarea
sistematică de preparate medicamentoase de a căror utilizare depinde funcționarea normală a
sistemului respirator (de exemplu, bronhopneumopatie cronică obstructivă), nu satisface cerința
persoanei reținute de a i se pune la dispoziție, bunăoară prin intermediul rudelor, preparatul
necesar (factorul intelectiv se caracterizează prin conștientizarea caracterului prejudiciabil al
faptei, prevederea urmărilor prejudiciabile sub formă de durere sau suferință, fizică ori psihică),
considerând în mod neserios că durerea sau suferința, fizică ori psihică, vor fi evitate (factorul
intelectiv), inacțiune care a condus la dispnee (dificultatea respirației, gâfâială , tuse severă etc.),
iar aflarea îndelungată în stare de di spnee i -a produs deopotrivă victimei senzația de neliniște
pentru starea sa de sănătate și teama de a intra în hipoxie hipoxică și , eventual , de a deceda. În
ipoteza descrisă fapta se comite cu încredere exagerată [111, p.33] ;
2) omisiunea de a asigura con damnat ul supus încarcerării cu apă și hrană timp de 5 zile din
cauza că persoana responsabilă a uitat că deținutul se află în celula izolatorului disciplinar. În
ipoteza descrisă fapta se comite din neglijență. Aceasta deoarece făptuitorul nu -și dădea seama
de caracterul prejudiciabil al inacțiunii sale, ca efect al uitării; nu a prevăzut posibilitatea
survenirii urmărilor prejudiciabile (factor intelectiv), deși trebuia și putea să le prevadă în
virtutea obligațiilor sale de serviciu (factor volitiv) [111, p.33 -34].
De aici, apare ca fire ască întrebarea: Care este soluția de încadrare pentru cauzarea din
imprudență a unei dureri sau suferințe fizice ori psihice, care atinge pragul de gravitate al unui
tratament degradant?
Întrucât faptele descrise supra constituie în fond varietăți ale neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, ne vom focaliza atenția asupra infracțiunii prevăzute
la art.329 CP RM. Astfel, în primul caz suntem în prezența unei încrederi exagerate, iar cauza
subiectivă a neîndeplinirii obligațiilor de serviciu constă în atitudinea neconștiincioasă față de
obligațiile de servic iu; cel de -al doilea caz reflectă imprudența comisă prin neglijență, iar cauza
subiectivă a neîndeplinirii obligațiilor de ser viciu rezidă în atitudinea neglijentă față de obliga –
țiile de serviciu. Totuși, pentru a se reține la încadrare infracțiunea de neglijență în serviciu este
absolut obligatoriu ca inacțiunile descrise supra să cauzeze daune în proporții mari intereselor
publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice (alin.(1)
art.329 CP RM). La aprecierea cuantumului acestor daune se va ține cont de prevederea de la
alin.(1) art.126 CP RM, fapt ce denotă că în cazul alin.(1) art.32 9 CP RM dauna cauzată prin

83
infracțiune este exclusiv patrimonială, parametrii valorici ai căreia depășesc 20 de salarii medii
lunare pe economie prognozate.
Puțin probabil că valoarea pagubei pricinuite sănătății în exemplele de mai sus depășește
acest cuantum . Astfel, dacă valoarea daunei cauzate prin neglijen ță în serviciu nu depășește 20
de salarii medii lunare pe economie prognozate , reieșind din prevederile lit.f) art.57 al Legii
privind funcția publică și statutul funcționarului public, nr.1 58 din 04.07.2008 [99], cele săvârșite
constituie o abatere disciplinară.
Considerăm că un asemenea tratament sancționator nici pe departe nu este adecvat siste –
mului de valori sociale, motiv din care ne permitem să susținem că omisiunea legiu itorului de a
interveni prin mijloace juridico -penale pentru fapta de tratament inuman sau degradant comis din
imprudență reprezintă un vid legislativ. Cel mai convingător argument în tru susținerea acestei
alegații rezidă în gradul de pericol social al respectivelor f apte [149, p.180] . Desigur , forma
imprudentă a vinovăției minimalizează pericolul social, însă nu în măsura în care să constituie o
inoportunitate incriminato are. Iată de ce, propunem completarea alin.(1) art.1661 CP RM cu
cuvintele „sau din imprudență”, c are să urmeze după sintagma „cauzarea intenționată”, rema –
niere legislativă care va contribui esențial la realizarea obligației pozitive a statului nostru de a
aduce legislația internă în corespundere cu normele dreptului internațional pozitiv și cu juris-
prudența Curții Europene.
Revenind la cadrul incriminator de lege lata , ne punem întrebarea dacă tratamentul inuman
sau degradant poate fi comis în ambele sale modalități ale intenției: directă și indirectă. Această
întrebare apare în special pe fundalul faptului că în literatura de specialitate nu există o unitate
conceptuală referitoare la modalitatea intenției specific e tratamentului inuman sau degradant.
Astfel , de exemplu, în timp ce unii autori pledează în favoarea ambelor modalități ale intenț iei
[14, p.524; 111, p.33 ], alții nu admit pentru existența infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.1661 CP
RM decât o intenție directă , motivându -și opțiunea prin aceea că făptuitorul urmărește cauzarea
durerii sau suferinței fizice ori psihice cu scopul de a umili sau de a înjosi persoana, cauzând
astfel anxietate și suferință acesteia [112, p.134 ]. În principiu, e ste adevărat ă teza , potrivit căreia
urmărirea de către făptuitor a unui scop concret scoate în evidență caracterul determinat al
activității sale infracționale , considerent din care s -a și susținut că dacă scopul este cerut de
conținutul legal al infracțiunii, infracțiunea se comite întotdea una cu intenție directă [6, p.100 ].
Dar oare în latura subiectivă a infracțiunii de tratament inuman sau degradant ( alin.(1)
art.1661 CP RM ) intră, ca semn obligatoriu , un scop special? Cel puțin legiuitorul nu -l prevede în
mod expres, așa cum o face în cazul dispoziției de la alin.(3) art.1661 CP RM. Un răspuns
tranșant la întrebarea dată îl găsim în anumite recomandări metodologice [111, p.33] destinate

84
subiecților ofi ciali de investigare a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant.
Potrivit acestora, nici scopul și nici motivul infracțiunii nu constituie semne secundare obligatorii
ale faptei incriminate la alin.(1) art.1661 CP RM. De regulă, scopul infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.1661 CP RM rezidă în tendința făptuitorului de a umili ori de a înjosi victima. Însă,
absența acest ui scop nu exclude într -o manieră definitivă prezența laturii subiective. Totuși, în
ipoteza în care s -ar reține un tr atament inuman, reieșind din materialitatea faptei, scopul
făptuitorului implică tocmai tendința de a înjosi victima. Nu putem să nu fim de acord cu această
optică; or, supra am și trecut în revistă cauzele pertinente din jurisprudența CtEDO care ne
convin g despre cele susținute. Cu riscul de a ne repeta, amintim că în cauzele V. contra Regatului
Unit [216, §71], Peers contra Greciei [209, §74], Vala šinas contra Lituaniei [217, §101 ],
Kalașnikov contra Rusiei [38, §101 ], Gorodnitchev contra Rusiei [167, §108 ] CtEDO a statuat că
chiar dacă nu există indici i ale intenției de a umili sau înjosi victima, aceasta nu exclude
încălcarea art.3 din Convenție, fiind incident un tratament degradant. Firește, făptuitorul
tratamentului inuman sau degradant poate să urmărească un scop identic celui ce este specific
actelor de tortură , și anume: scopul de a obține de la persoana supusă tratamentului inuman sau
degradant sau de la o terță persoană informaț ii sau mărturisiri; de a pedepsi persoana supusă
tratamentului inuman sau degradant pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l -a comis
ori este bănuită că l -ar fi comis; de a intimida sau exercita presiuni asupra persoanei supuse
tratamentului inuman sau degradant ori asupra unei terțe persoane. Dacă făptuitorul urmărește
oricare din aceste trei scopuri, este obligatoriu ca durerea sau suferința care se cauzează să nu fie
puternice; în caz contrar, răspunderea se va aplica potrivit alin.(3) art.1661 CP RM [14, p.524] .
Despre incidența scopurilor specifice torturii în cazul tratamentului inuman sau degradant
ne convingem analizând și practica judiciară. Bunăoară, prin Sentința Judecătoriei Călărași din
03 noiembrie 2014, C.V. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.1661
alin.(1) CP RM, având în vedere urm ătoarele circumstanțe reținute : C.V., ofițer operativ sup erior
de sector al Postul ui de P oliție Pârjolteni al IP Călărași, având gradul special de locotenent de
poliție, la 17.04.2013, în jurul orei 22 .00, se afla în centrul satului Pârjolteni, r -nul Călărași .
Timp în care în acel loc partea vătămată C.S. se certa cu P.N. Acționând cu intenție, având
scopul de a-l intimida și umili pe C.S. în prezența mai multor persoane și scopul de a -l pedepsi
pentru că a inițiat o altercație cu P.N. (sublinierea ne aparține – n.a.), C.V. s-a apropiat de ei și ,
fără careva temei legal, i-a adresat lui C.S. etichetări necenzurate , intenționat aplic ându -i o
lovitură cu pumnul în față. Ultimul, pierzându -și echilibrul în rezultatul loviturii primite , a căzut
la pământ, după care inculpatul a continuat să aplice asupra lui violență fizică, m anifestată p rin
lovituri cu pumnii în diferite regiuni ale corpului . Ca rezultat, părții vătămate C.S. i -au fost

85
provocate vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății de scurtă durată (între 7 și 21 de
zile). La fel, acesta a suportat o traumă psihol ogică de intensitate ușoară, manifestată prin
instabilitate emoțională, sentiment de inferioritate, nesiguranță, anxietate și dereglări de somn
[125].
Astfel privite lucrurile, deducem că întrucât legiu itorul nu a prevăzut în mod expres în
dispoziția de la alin.(1) art.1661 CP RM un scop special, ba nici jurisprudența CtEDO nu incubă ,
cu titlu obligatoriu, tratamentului inuman sau degradant o intenție calificată printr -un scop
anume, este lesne de înțeles că aceste varietăți ale relelor tratamente pot fi comise atât cu intenție
directă, cât și cu intenție indirectă. Un alt argument în favoarea reținerii ambelor modalități ale
intenției pentru tratamentul inuman sau degradant derivă din conținutul obiectiv al infracțiunii.
Prin extrapolare, achiesând la regula , potrivit căreia i nfracțiunile al căror moment de consumare
este recunoscut de legiuitor ca fiind săvârșirea acțiunii sau inacțiunii nu pot fi comise cu intenție
indirectă [239, p.313 ], ajungem la concluzia că , întrucât infracțiunea prevăzută la alin.(1)
art.1661 CP RM este una materială (deoarece se consumă din momentul survenirii urmărilor
prejudiciabile cerute de lege), intenția indirectă, alături de cea directă , poate să caracterizeze
atitudinea psihică a făptuitorului . În concluzie, dacă făpt uitorul tratamentului inuman sau
degradant va urmări ca prin cauzarea unei dureri sau suferințe fizice ori psihice să umilească sau
să înjosea scă victima, să obțină de la persoana supusă tratamentului inuman sau degradant sau de
la o terță persoană informații sau mărturisiri, să pedepsească persoana supusă tratamentului
inuman sau degradant pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l -a comis ori este bănuită
că l-ar fi comis, să intimideze sau să exercite presiuni asupra persoanei supuse tra tamentului
inuman sau degradant ori asupra unei terțe persoane, atunci vinovăția va fi marcată de intenția
directă, fiind expresia unei atitudini conș tiente și voite a făptuitorului . Dimpotrivă, în ipoteza în
care nu se vor reține în cadrul probatoriului a semenea scopuri, atitudinea psihică a făptuitorului
se va caracteriza prin intenție indirectă, caz în care acesta va con știentiza caracterul prejudiciabil
al faptei sale, va prevedea urmările ce derivă din activitatea infracțională, admițându -le în mod
conștient. De asemenea, la stabilirea concretă a vinovăției pentru infracțiunea de tratament
inuman sau degradant există , pe lângă analiza subiectivă, și unele date de ordin obiectiv care pot
să conducă la identificarea intenției concrete cu care a acționat f ăptuitorul, acestea constând în:
entitatea materială utilizată de făptuitor pentru a -i cauza dureri sau suferințe, regiunea anatomică
vizată prin acțiunea acestuia, intensitatea (apreciată în baza gravității vătămărilor provocate) și
numărul loviturilor, v ârsta și starea de sănătate a victimei etc.

86
Deoarece tratamentul inuman sau degradant de cele mai dese ori vizează tendința
făptuitorului de a umili ori de a înjosi victima, în cele ce urmează vom analiza conținutul și
întinderea acestor scopuri.
Ab initio , vom porni de la sensul uzual al termenilor, pe care îi reproducem din Dicționarul
explicativ ilustrat al limbii române. Astfel, lexemul „a umili” semnifică a pune în situația de
inferioritate (nejustificată, nedreaptă), a înjosi [83, p.2117] , iar cuvântul „a înjosi” are înțelesul
de a umili, a dezonora [83, p.975]. Deci, în fond este vorba despre o sinonimie, care denotă
devalorizarea ființei umane . Sub acest aspect, nu putem face abst racție de cauza Șarban contra
Moldovei [45, §88, 90 ], în rezultatul examinării căreia CtEDO a reiterat că omisiunea de a
asigura asistență medicală de bază reclamantului atunci când acesta, în mod clar, a necesitat -o și
a solicitat -o, la fel ca și refuzul de a permite o asistență medicală specializată indepen dentă,
împreună cu alte forme de umilire (aducerea în fața instanț ei în cătușe și plasarea reclamantului –
inculpat în cușcă în timpul ședințelor de judecată în pofida unei paze permanente și a unei stări
fizice precare în care se afla, întrucât purta un gul er chirurgical în jurul gâtului , precum și
măsurarea tensiunii arteriale de către medic printre gratiile cuștii în fața publicului ), au constituit
tratament degradant în sensul art. 3 din Convenție .
La fel, în cauza Ostrovar contra Mo ldovei [41, §78] Curtea a considerat tratamentul ca
fiind „inuman”, deoarece , inter alia , acesta a fost premeditat, a fost aplicat ore în șir și a cauzat
fie leziuni corporale, fie suferințe fizice sau psihice intense. Curtea a considerat un tratament ca
fiind „degradant” , deoarece el a cauzat victimelor sentimente de frică, îngrijorare și inferioritate
susceptibile a le umili și înjos i. Pentru a determina dacă o anumită formă de tratament este
„degradantă” în sensul art.3 din Convenție, Curtea ia în calcul dacă scopul ace stui tratament a
fost de a umili și înjosi persoana (sublinierea ne aparține – n.a.) și dacă, în ceea ce privește
consecințele, acest tratament a afectat negativ personalitatea ei, într -un mod incompatibil cu
art.3. Chiar și absența unui asemenea scop nu poate exclude categoric o constatare a violări i art.3
din CoEDO . Tocmai această ultimă alegație a instanței europene fundamentează opțiunea
legiuitorului autohton de a omite stipularea expresă în dispoziția alin.(1) art.1661 CP RM a
vreunui scop special, d upă cum a trecut sub tăcere și motivul tratamentului inuman sau
degradant. Deci, nici scopul și nici motivul trat amentului inuman și degradant nu au relevanță la
încadrare, putând influența doar individualizarea pedepsei. În privința motivului pe care -l poate
discerne tratamentul inuman sau degradant, acesta poate fi variat: ură, răzbunare, sadism, interes
material, carierism, vanitate, perceperea ero nată a atribuțiilor de serviciu etc. Nu este exclus ca
tratamentul inuma n sau degradant să fie impulsionat de un motiv de discriminare, oricare ar fi ea.
O putem demonstra făcând referință la jurisprudența CtEDO. Astfel, în cauza Turan Cakir contra

87
Belgiei [179, §79-82] reclamantul a invocat brutalitatea manifestată de poliție în cursul arestării
sale, care i -a provocat răni grave și de durată și care a fost însoțită de amenințări și insulte cu
caracter rasist. Instanța europeană a stabilit că folosirea violenței a încăl cat dreptul reclamantului
de a nu fi supus unor tratamente inumane sau degradante (în temei ul art.3 din CoEDO). La fel ,
CtEDO a stabilit că neinvestigarea corespunzătoare de către stat a plângerilor referitoare la rele le
tratamente formulate de reclamant a încălcat obligațiile procedurale pe care statul le are în
temeiul aceluiași articol. În plus, CtEDO a mai stabilit că neinvestigarea a constituit și
o încălcare a art.3 coroborat cu art.14 din CoEDO – dreptul de a nu fi supus discriminării,
întrucât statu l avea datoria de a investiga nu doar alegațiile de rele tratamente, ci și alegațiile că
acele rele tratamente au fost discriminatorii în sine, fiind motivate de rasism.
În ceea ce privește tortura, r eieșind din dispoziția alin.(3) art.1661 CP RM, despr indem că
această faptă prejudiciabilă nu poate fi comisă decât în prezența unui scop sau motiv special. De
lege lata , infracțiunea de tortură se distinge în acest plan de fostul cadru incriminator (art.3091
CP RM – abrogat), întrucât în vechea reglementare, reieșind din litera legii, scopul special, dar și
motivul infracțiunii de tortură erau descrise exemplificativ [142, p.23 -24], ceea ce presupune că
nici scopul și nici motivul nu reprezentau semne obligatorii ale laturii subiective a infracțiunii
prevăzute la art.3091 CP RM (abrogat). Per a contrario, pentru existența infracțiunii de tortură, în
acord cu dispoziția de la alin.(3) art.1661 CP RM, se cere ca făptuitorul să acționeze cu intenție
directă calificată printr -un scop sau un motiv. Consider ăm că o asemenea remaniere legislativă se
opune jurisprudenței CtEDO. Aceasta deoarece, sintetizând asupra practicii instanței europene,
putem constata că tortura poate fi comisă și fără să fie recunoscut unul din tre scopurile
enumerate în alin.(3) art.1661 CP RM. La concret, în cauza Vladimir Romanov contra Rusiei
[220, §70] Curtea a relevat că v iolența aplicată în mod deliberat de către gardieni deținutului –
reclamant după ce el a respectat ordinul de a părăsi celul a sa a avut ca scop de a i se cauza
sentimente de teamă și de umilință și de a înfrânge rezistența fizică sau psihic ă a acestuia. Rănile
condiționate de lovituril e cu bastoane de cau ciuc i-au cauzat suferințe fizice și morale grave ce
au avut ca rezultat vătămarea pe termen lung a sănătății sale. Prin urmare, reclamantul a fost
supus unor tratamente care puteau fi descrise ca și tortură. La fel, în cauza Cestaro contra Italiei
[161, §173, 178, 189 -190] instanța europeană și -a fundamentat opțiunea în constatarea torturii
exclusiv pe durerile puternice provocate, nu însă pe vreun scop anume , reținându -se un caracter
gratuit al violențelor exercitate. Astfel, CtEDO a constatat că atât reclaman tul Cestaro , cât și
celelalte victime au fost agresate de agenții poliției cu ocazia descinderii în clădirea școlii Diaz –
Pertini , în vederea arestării protestatarilor summit -ului G8 suspectați în distrugerile cauzate
orașului Genova , și maltratate în special cu bastoane de tip „tonfa ”, considerate mortale,

88
provocând reclamantului multiple fracturi soldate cu sechele fizice, iar sentimentele de teamă și
angoasă pe care le -a trăit acesta nu au putut fi neglijate de Curte în constatarea t orturii sub aspect
substanțial. Prin urmare, este posibil ca prin activitatea infracțională a torționarilor să nu fie
urmărit un scop precis, însă , datorită amplitudinii violenței și nivelului durerilor și suferințelor
provocate, relele tratamente să poată fi considerate , sub aspect material , acte de tortură. Amintim
cu această ocazie că tocmai debutul jurisprudenței instanței europene în materie de tortură este
marcat de intensitatea suferinței drept criteriu decisiv care deosebea tortura de alte forme de rele
tratamente interzise [197]. Desigur , în evoluția sa, jurisprudența a suportat metamorfoze, în
sensul că, de cele mai dese ori , în aprecierea unui tratament ca fiind tor tură se iau în considera re
ambele criterii:
1) criteriul material (gravitatea suferințelor);
2) criteriul moral ( scopul urmărit ).
În mod selectiv, prezentăm următoarele exemple:
– „spânzurătoarea palestiniană ” în scopul recunoașterii vinovăției și furniz ării de informații
(cauza Aksoy contra Turciei [185, §63-64]);
– privarea de somn și supunerea la „spânzurătoarea palestiniană ” cu jeturi de apă, cu
lovituri repetate și falak a timp de mai multe zile în scopul mărturisirii apartenenț ei victimelor la
un partid politic (cauza Bati și alții contra Turciei [188, §110, §122-124]);
– maltratarea gravă de către mai mulți bărbați deghizați , îmbrăcați în negru , dezbrăcarea și
sodomizarea cu un obiect , aplicarea unui scutec pentru adulți, încătușarea și aplicarea unei glugi
cu privarea senzorială totală și deplasarea către un avion înconjurat de agenți de securitate
macedonieni, transporta rea cu un avion la Kabul (Afganistan) prin Bagdad (Irak) , administrarea
forțată a sedativelor cu scopul de a obține in formații, de a pedepsi sau intimida victima (cauza
El-Masri contra Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei [193, §205 -211]).
Nu putem să nu trecem în revistă și cauza Buzilov contra Moldovei, context în care, pentru
a raționaliza asupra existenței în speță a torturii, CtEDO ia în considera re atât elementul volitiv –
intențional, cât și gravitatea și nivelul suferinței produse victimei : „Faptul că durerea sau
suferința au fost cauzate intenționat pentru a obține o recunoaștere a vinovăției este un factor
care trebuie luat în considera re atunci c ând se decide dacă maltratarea a constituit tortură
(sublinierea ne aparține – n.a.). … CtEDO consideră că această formă de maltratare (electrocu –
tarea prin fire prinse de urechile reclamantului și mușcarea involuntară de către acesta a vârful ui
limbii ca efect al durerii acute) este îndeosebi condamnabilă, deoarece presupune intenția de
obținere a informației, pedepsire sau intimidare (sublinierea ne aparține – n.a.). În astfel de
circumstanțe, CtEDO consideră că violența asupra reclamantului a avut un caracter deosebit de

89
grav, de natură să-i provoace durere acută și suferințe crude, și că aceasta urmează a fi
apreciată drept acte de tortură. Prin urmare, a a vut loc o violare a art. 3 din CoEDO ” [20, §30,
32].
Dat fiind această sintetizare a jurisprudenței CtEDO, deducem că scopul urmărit – cel de a
obține informații sau mărturisiri, de a pedepsi persoana, de a o intimida sau a exercita presiuni
asupra acesteia – poate să lipsească în cazul torturii, fiind suplinit de amplitudinea celorlalte
elemente, în special de elementul material. Din aceste rațiuni, considerăm că modelul incrimi –
nator abrogat (art.3091 CP RM) , în care scopul torturii era descris exemplificativ , era unul reușit,
întrucât exista loc și pentru alte potențiale tendințe pe care le poate urmări torționarul. Iată de ce,
propunem revenirea la textul incriminator anterior, astfel încât sintagma actuală din dispoziția de
la alin.(3) art.1661 CP RM – „cu scopul de a” să fie substituită cu cuvintele „în special cu
scopul” , fapt care nu exclude însă intenția. Doar astfel norma de incriminare prevăzută la alin.(3)
art.1661 CP RM va fi în unison cu jurisprudența CtEDO, dar și în concordanță cu definiția torturii
dată în art.1 din Convenți a ONU împotriva Torturii și altor Pedepse ori Tratamente cu Cruzime,
Inumane sau D egradante [62].
Revenind la cadru l incriminator în vigoare , nici un alt scop sau motiv decât cele stipulate
expres în dispoziția de la alin.(3) art.1661 CP RM nu pot să caracterizeze atitudinea psihică a
făptuitorului . În legătură cu aceasta, sub aspect doctrinar, s -a susținut că prezența unui scop sau a
unui motiv special în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM ne
mărturisește despre caracterul hotărât al faptei, care nu este un scop sau un motiv în sine, ci un
mijloc de atingere a rezultatului final [111, p.37] , constând într -o durere sau suferință puternică,
fizică ori psihică.
Trebuie să recunoaștem că norma incriminato are de la alin.(3) art.1661 CP RM este unică
în felul său în planul Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova; or, de regulă , doar
scopul reprezintă semn obligatoriu al laturii subiective a infracțiunii (de exemplu, art.165, 173,
2171, 324 CP RM etc.) ori doar motivul îndeplinește această funcție (de exemplu, art.287, 335,
360 a lin.(1) CP RM etc.). Natura alternativă a celor două semne ale laturii subiective specifice
infracțiunii de tortură contribuie la conturarea culpabilității și la evaluarea imputabilității. În
concluzie, fie scopul, fie motivul cerut de lege, reprezintă obi ect al probatoriului în cazul
infracțiunii de tortură [152, p.58] .
În același context, intervenim cu explicația că , spre deosebire de jurisprudența Curții
Europene, potrivit instrumentarului juridico -penal național în materie de tortură (alin.(3) art.1661
CP RM), nu se pune semn de egalitate între scopul și motivul infracțiunii. Deși ambele constituie
semne ale laturii subiective, chintesența motivului infracțiunii exprimă acel stimulent ce

90
determină luarea h otărârii infracționale pentru realizarea satisf acției personale, în timp ce esența
scopului constă în reflectarea rezultatului spre care tinde făptuitorul la săvârșirea faptei prevăzute
de legea penală [64, p.172 -173]; scopul aparține momentului finalizării actului, pe când motivul
este legat de momentul adoptării hotărârii [1, p.189 ].
În același timp, distincția clară dintre motiv și scop nu presupune o separație rigidă în
planul realității psihice care însoțește declanșarea și realizarea acțiunii (inacțiunii) infracționale.
Astfel , scopul poate fi imediat sau îndepărtat. El poate fi generat de un motiv sau, dimpotrivă,
poate să declanșeze un motiv [12, p.95 ]. Spre deosebire de latura emoțională a torturii care se
bazează, potrivit alin.(3) art.1661 CP RM, pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, scopul
infracțiunii în cauză dispune de o coloratură diversificată, având un caracter tripartit alternativ;
or, printre formele scopului spe cial al infracțiunii de tortură se numără:
1) obținerea de la persoana supusă torturii sau de la o terță per soană de informații sau
mărturisiri;
2) pedepsirea persoanei supuse torturii pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l -a
comis ori este bănuită că l -ar fi comis;
3) intimidarea sau exercitarea presiunii asupra persoanei supuse torturii sau asu pra unei
terțe persoane.
În aceeași ordine de idei, din litera legii rezultă că sintagma „în scop de ” este utilizată în
sens de finalitate exterioară infracțiunii (adică, nu se cere ca vreunul dintre scopurile enumerate
să fie atins, fiind suficient ca făptuitorul să fi urmărit la momentul executării faptei realizarea
uneia dintre cele trei forme ale obie ctivului cerut de lege), reprezentând o cerință esențială
atașată elementului subiectiv. În cele ce urmează ne propunem să elucidăm conținutul celor trei
forme ale scopului special al torturii, obiectiv care va fi realizat prin analiza aspectelor te oretice
ce pot prezenta relevanță privitor la problematica tratată, făcându -se trimitere , acolo unde este
cazul , la jurisprudența în materie.
Obținerea de la persoana supusă torturii sau de la o terță persoană de informații sau
mărturisiri reprezintă cea mai răspân dită formă a scopului special al torturii. Nu putem trece sub
tăcere faptul că obținerea declarațiilor în cadrul unei proceduri penale prin angajarea unei metode
care cad e sub incidența art.3 din CoEDO , precum și utilizarea probelor materiale obținut e direct
prin acte de tortură, privează în mod automat procedura în ansamblu de echitate și încalcă art.6
din CoEDO , fapt constatat în cauza Gäfgen contra Germaniei [165, §173 ]. De asemenea, Curtea
Europeană amintește , în cauza Saunders contra Regatului Unit [212, §68], că dreptul de a nu
contribui la propria învinovățire presupune în special c ă acuzarea urmează să-și întemeieze

91
argumentele fără a recurge la elemente de probă obținute prin constrângere sau presiuni,
împotriva voinței acuzatului.
Din perspectiva legislației naționale, obținerea de la persoana supusă torturii sau de la o
terță persoană de informații sau mărturisiri se opune îndeosebi prevederilor art.10 și art.21 CPP
RM. Astfel, potrivit alin.(3) art.10 CPP RM [52]: „În desfășurarea procesului penal, nimeni nu
poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu poate
fi deținut în condiții umilitoare, nu poate fi silit să participe la acțiuni procesuale care lezează
demnitatea uman ă.” La fel, art.21 CPP RM ridică la rang de principiu libertatea persoanei de a
mărturisi împotriva sa, stipulând la alin.(1) al aceluiași articol: „Nimeni nu poate fi silit să
mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soțului, so ției, logodnicului,
logodnicei sau să -și recunoască vinovăția.” Prin urmare, scopul obținerii informațiilor sau
mărturisirilor poate fi urmărit de către făptuitor în raport cu oricare participant la procesul penal:
bănuit, învinuit, inculpat, parte vătămată, martor etc. În egală măsură, acest scop poate să nu aibă
un fundament procesual, întrucât ambianța comiterii infracțiunii de tortură nu are nicio relevanță
la încadrare. Spre exemplu, obținerea i nformațiilor sau mărturisirilor poate constitui obiectivul
unor măsuri speciale de investigație efectuate în afara procesului penal. O dovadă în acest sens
este și prevederea de la alin.(3) art.18 al Legii privind activitatea specială de investigații, nr.5 9
din 29.03.2012 [101], potrivit căreia chestionarea, culegerea informațiilor despre persoane și
fapte, identificarea persoanei se realizează cu autorizarea conducătorului subdiviziunii
specializate, în afara procesului penal. Mai mult ca atât, îns uși scop ul activității speciale de
investigație rezidă, potrivit alin.(1) art.1 al aceluiași act legislativ , în culegerea de informații
necesare pentru prevenirea și combaterea criminalității, asigurarea securității statului, ordinii
publice, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, descoperirea și cercetarea
infracțiunilor.
În concluzie, scopul obținerii informațiilor sau mărturisirilor poate fi urmărit în procesul
examinării sesizărilor despre infracțiuni, în procesul de acumulare a probelor pe cauze penale, în
cadrul realizării măsurilor speciale de investigație efectuate în afara procesului penal etc.
La scopul obținerii de mărturisiri având un fundal procesual penal se referă următorul
exemplu din practica judiciară: La 17 aprilie 2014, aproximativ la ora 23 .00, D.S., ofițer
interimar de investigații în Biroul de căutare al Serviciului poliției criminale din cadrul Secției
investigații infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Fălești, fiind în componența grup ului operativ
care examina cau za penală nr.2014370198 pe faptul furtului comis din magazinul „BASM” din
or.Fălești, l -a escortat pe S.D. în incinta Secției urmărire penală a IP Fălești, în biroul său de
serviciu, urmărind scopul de a -l determina să facă mărturisiri referitor la partici parea sa la

92
comiterea furtului respectiv (sublinierea ne aparține – n.a.). Acolo i-a aplicat lui D.S. mai multe
lovituri cu pumnii și picioarele peste partea de sus a corpului și l -a amenințat cu arma,
cauzându -i vătămări corporale sub formă de contuzi e a țesuturilor moi a le cutiei toracice,
leziuni superficiale a le țesuturilor moi a le capului și urechii, traumatism craniocerebral cu
comoție cerebrală, care , potrivit raportului de expertiză medico -legală , se atribuie la categoria
leziunilor corporale ușoar e [131].
De remarcat că incidența scopului obținerii informațiilor sau mărturiilor manifestat în
tendința torționarilor de a obține recunoașterea vinovăției a fost constatat ă de multiple ori și în
cauzele examinate de Curtea Europeană împotriva Republicii Moldova. Cu titlu de exemplu,
putem menționa: Corsacov contra Moldovei [26, §63]; Pădureț contra Moldovei [42, §74]; Ipati
contra Moldovei [35, §34] etc. Recent, la 16 februarie 2016, instanța europeană a pronunțat
hotărârea în cauza Caracet contra Moldovei , prin care s -a decis existenț a încălcării art.3 din
Convenție , întrucât reclamantul a fost imobilizat într -un apartament alături de alte 5 persoan e și
supus maltratărilor în scopul obținerii mărturiilor, fiind suspectat de tâlhărie cu pluralitate de
făptuitori [160, §6, 43 ].
Pedepsirea persoanei supuse torturii pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană
l-a comis ori este bănuită că l -ar fi comis, ca scop al infracțiunii de tortură, presupune tendința
făptuitorului de a condamna arbitrar și ilegal o persoană pentru o anumită conduită a ei ori a unui
terț, inclusiv pentru o conduită presupusă. Este o sfidare a procedurii legale de cercetare și/sau de
tragere la răspundere a persoanei care a comis un act sau care este bănuită că l -ar fi comis, prin
aceasta torționarul arogându -și competența instanței de judecată sau a unui alt exponent al
autorității de stat, recurgând la acte de violență abom inabile, ca alternativă a unor măsuri de
constrângere și reeducare legale și echitabile. Considerăm că nu are nicio importanță dacă actul
comis de victima torturii cade sau nu sub incidența legii penale. Este relevant ca făptuitorul să
dezaprobe comportame ntul victimei sau a l unui terț (fie că acest comportament este ilegal sau nu,
fiind indezirabil torționarului) și, pe această cale, să aplice pedepse neinstituționalizate,
manifestate prin cauzarea de suferințe sau dureri fizice ori psihice puternice. De e xemplu, în
practica judiciară s -a reținut la încadrare infracțiunea de tortură în următoarel e circumstanțe,
având ca orientare pedepsirea victimei: la 10 noiembrie 2007, în jurul orei 09 .30, P.D., persoană
cu funcție de răspundere , se afla în piața central ă din or. Râ șcani , în exerci tarea atribuțiilor de
serviciu. Acolo a devenit martor ocular al unui conflict verbal iscat între v ânzătoarea R.E. și
cumpărătoarea G.N. Considerând că acțiunile ultimei sunt ilegale, în scopul de a o pedepsi
pentru acțiunile ei (sublinierea ne aparține – n.a.), intenționat i -a răsucit mâna stângă, apoi i -a
aplicat o lovitură puternică cu pumnul în cutia toracică, cauzându -i vătămare medie a

93
integrității corporale, care i -a provocat o puternică durere fizică cu dereglarea sănătății de
lungă durată [68].
Intimidarea sau exercitarea presiunii asupra persoanei supuse torturii sau asupra unei
terțe persoane , în calitate de scop al infracțiunii de tortură trasat de către torționar, reprezintă
năzuința de a -i insufla victimei tem ere, frică, anxietate, susceptibile a-i influența comportamentul
prin exercitarea unor influențe, incitări sau intervenții nelegale,directe sau indirecte. De remarcat
că jurisprudența CtEDO cunoaște situații de intimidare urmărită în raport cu alte persoane decât
cele supuse efectiv torturi i. Astfel , de exemplu, în cauza Colibaba contra Moldovei, reclamantul
a susținut că scrisoarea Procurorului General din 26 iunie 2006 adresată Baroului de Avocați din
Republica Moldova a avut scopul de a -l intimida pe avocatul său , ameninț ându -l cu urmări rea
penală, astfel încât acesta să nu se adreseze organizațiilor internaționale specializate în protecția
drepturilor omului, precum Amnesty International, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și
altele. După examinarea scrisorii Procurorului General, CtE DO tinde să fie de acord cu
reclamantul că scrisoarea nu pare a fi doar un îndemn adresat avocaților de a respecta etica lor
profesională, după cum a sugerat Guvernul. Limbajul folosit de Procurorul General, faptul că el,
în mod expres, l -a intimidat pe av ocatul reclamantului în contextul acestei cauze , avertiz ându -l
că în adresa lui ar putea fi inițiată o urmărire penală, în cazul în care acesta va înainta plângeri
organizațiilor internaționale, ar putea fi, în opinia Curții, ușor percepută ca o presiune exercitată
asupra avocatului reclamantului și asupra tuturor avocaților în general. Într -adevăr, se pare că
anume așa a fost ea percep ută de toți avocați i din Republica Moldova și de Amnesty
International [24, §49, 57 ]. În speța dată, CtEDO reiterează că „presiune a” presupune nu doar o
constrângere directă și fapte flagrante de intimidare, dar și fapte sau contacte indirecte și
nepotrivite destinate să descurajeze sau să împiedice reclamanții să apeleze la remediul instituit
de Convenție [24, §55, 57 ].
Totuși , în majoritatea cazurilor, scopul intimidării sau exercitării presiunilor se urmărește
în raport cu vi ctima efectiv torturată. Pentru a fi cât se poate de expliciți, prezentăm o speță din
practica judiciară națională, care ne convinge despre acest f apt: B.P., ofițer de urmărire penală în
cadrul Secției urmărire penală a CP s.Ciocana, mun. Chișinău, a fost inclus în grupul de
urmărire penală în cauza nr.2009030330, pornită la 08.04.2009 de CP s.Buiucani, mun.
Chișinău, în privința lui M.A. , în baz a art.187 alin.(2) lit.d) CP RM. La 08 aprilie 2009, între
orele 01.00 și 04.00, B.P., aflându -se în biroul nr.63 al CP s.Buiucani, mun. Chișinău, urmărind
scopul de a-l intimid a pe M.A. pentru faptul că a interveni t în corectarea declarațiilor pe care el
le scria la calculator (sublinierea ne aparține – n.a.), i-a aplicat acestuia două lovituri cu pumnul
în regiunea capului. Tot atunci și în același loc, B.P., continuându -și acțiunile criminale, în timp

94
ce în biroul respectiv se aflau și alți colaboratori de poliție (care nu a fost posibil de a fi
identificați ), a acceptat și și -a manifestat expres și tacit consimțământul asupra faptelor de
maltratare întreprinse de către mai mulți polițiști în privința lui M.A. Astfel, B.P. a admis
intimidări în adresa acest uia din partea inspectorul ui din Secția poliției criminale, D.D., care îl
amenința pe M.A. cu aplicarea forței fizic e în caz dacă nu-și va recunoaște vina în comiterea
infracțiunii de jaf din apropierea sediului Parlamentului Republicii Moldova săvârșite la
07.04.2009 . Totodată, B.P. și-a exprimat expres și tacit consimțământul asupra presiunii fizice și
psihice exercitate de D.D., exprimate prin a-l impune pe M.A. să se dezbrace de pantaloni pentru
a întreține cu ac esta un act sexual pervers. I nclusiv a a dmis aplicarea ulterio ară față de acesta a
multiplelor lovituri cu pumnii și bastonul de cauciuc peste spate, torace, mâini și cap [124].
De altfel, în Raportul de activitate al Procuraturii pentru anul 2015 se face următoarea
mențiune, care nu poate fi neglijată în prezentul studiu: „Ca și în anul 2014 , pe locul secund , în
plan numeric, se află sesizările din care rezultă că acțiunile ilega le cu aplicarea violenței sunt
aplicate în incinta clădirilor inspectoratelor de poliție, fiind înregistrate 126 de astfel de sesizări
sau 19,9% (152 sau 22,9% în 2014). Totuși, după o micșorare evidentă a numărului acestor
cazuri, subliniem că riscul de i ntimidare și de rele tratamente în perioada aflării persoanei în
aceste localuri este încă unul accentuat ” [119, p.41 ] (sublinierea ne aparține – n.a.). Considerăm
că acest risc există pe fundalul caracterului voalat al intimidării și exercitării de presiu ni asupra
victimelor supuse actelor de tortură, care de cele mai dese ori au o natură psihologică
situațională, greu de probat.
Deși scopul infracțiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM are un caracter tripartit
alternativ, nu este exclus ca toate cele trei forme ale scopului special al infracțiunii de tortură să
se rețină cu ocazia acelorași circumstanțe. De exemplu, prin Decizia Colegiului penal al Curții de
Apel Chișinău din 28 o ctombrie 2014, inculpatul a fost recunoscut vinovat în comiterea
infracțiunii de tortură, săvârșită cu bună știință asupra unui minor , cu folosirea unor instrumente
speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest scop, luând în calcul că: la 09 a prilie
2009, aproximativ pe la ora 15.30, C.Gh. se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în biroul
nr.322 al Secției urmărire penală a CPs Centru situat pe str.Bulgară , 43, mun. Chișinău . În
acest birou urma să fie audiat în calitate de bănuit pe cauza penală nr.2009010444 minorul
B.N., născut la 27 octombrie 1992 . Acesta era bănuit de comiterea infracțiunilor prevăzute la
art.187 alin.(2) lit.b) și la art.287 alin.(2) lit.b) Cod penal . Urmărind să -i provoace, în mod
intenționat, minorului B.N. dureri și suferințe puternice, fizice și psihice, cu scopul de a obține
de la acesta informații și mărturisiri în vederea recunoașterii că, la data de 07 aprilie 2009, a
participat activ la dezordinile în masă ce au avut loc în fața Președinției și a Parlamentului

95
Republicii Moldova și a sustras din fața sediului Parlamentului două boxe și un telefon fix, dar și
cu scopul de a-1 pedepsi pentru activismul său și actul de sustragere , intimid ându -l și exercit ând
presiuni asupra lui , i-a aplicat lui B.N. cu o curea din piele două lovi turi peste spate. Concomi –
tent îl amenința că dacă nu va face declarații așa cum îi va spune el, va fi bătut și mai tare și
riscă să fie pedepsit cu închisoare de la 7 la 14 ani . După care a început să întocmească în
privința acestuia procesul -verbal de audiere a bănuitului minor din 09 aprilie 2009 [75].
În altă ordine de idei, scopului special al torturii i se pot alătura și anumite scopuri
intermediare (de exemplu, atunci când torționarul dorește să săvârșească infracțiunea de tortură
cu utilizarea de șocuri electrice, se presupune că țelul pe care -l urmărește este și acela de a găsi
instrumente necesare pentru electrocutarea victimei). De asemenea, una dintre cele trei forme ale
scopului special al torturii mai poate fi însoțit și de scopuri adiționale, care pot să existe atât
înaintea comiterii infracțiunii, cât și după comiterea acesteia. Cu referire la scopul adițional care
poate marca atitudinea psih ică a făptuitorului, putem consemna că atunci când un ofițer de
urmărire penală urmărește scopul special de bază – obținerea de la bănuit a informațiilor sau
mărturisirilor ca efect al supune rii la acte de tortură, incontestabil apare și un scop adițional, care
poate consta în: descoperirea infracțiunii investigate, identificarea potențialilor participanți la
infracțiune etc. Prin această manieră, făptuitorul își ascunde lipsa de profesionalism, apelând la
mijloace reprobabile. Nu este exclus ca făptuitorul să urmărească perspective profesionale, ca
efect al descoperirii prompte a unor infracțiuni, promptitudine datorată obținerii declarațiilor în
cadrul unei proceduri penale prin angajarea unor metode care cad sub incidența art.3 din Co EDO .
Cu toate că scopurile intermediare și adiționale ce însoțesc una dintre cele trei forme ale
scopului special al infracțiunii de tortură nu au nicio relevanță la încadrare, identificarea lor în
cadrul proceselor psihice care însoțesc conduita infracțională nu trebuie neglijată, întrucât acestea
constituie un barometru în determinarea personalității făptuitorului, care va contribui la
individualizarea pedepsei, dar deopotrivă va facilita determinarea mecanismului cauzal al
activității infracționale a torționa rului [152, p.61] .
Ca și scopul, motivul infracțiunii reprezintă un factor psihic inerent actului de tortură și , în
consecință , indispensabil pentru înțelegerea și explicarea manifestării ferocității în comiterea
unui act de natură să provoace dureri ori suferințe fizice sau psihice puternice. Motivul constituie
acel factor mobilizator care se manifestă și este orientat spre producerea rezultatului infracțional
și constituie o parte a întregului proces volitiv [235, p.164] . Trebuie să remarcăm că până la
formarea rezoluției infracționale există o confruntare a imboldurilor care au o natură
interschimbabilă. Desigur , făptuitorul poate să -și materializeze rezoluția infracțională având ca
impuls intern o multitudine de motive, dintre care unul este predominant . Deoarece mobilul

96
infracțiunii de tortură reprezintă o condiție pentru existența infracțiunii, caz în care torționarul nu
a urmărit una dintre cele trei forme ale scopului special, din dispoziția alin.(3) art.1661 CP RM
rezultă că impulsul inte rn predominant al trecerii la acte de tortură îl reprezintă sine qua non
orice motiv, bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea. În legătură cu aceasta, s -a susținut
că existența unui alt motiv decât cel discriminator (de exemplu, interesul materi al, motivul sadic
etc.) nu cara cterizează profilul infracțiunii de tortură. Astfel, dacă motivul infracțiunii nu este
fundamentat pe una dintre formele de discriminare ori nu se acționează în baza unuia dintre cele
trei scopuri, se consideră că fapta nu întrunește elementele componenței de infracțiune ; or,
lipsește latura subiectivă [111, p.37 -38].
Deoarece motivul infracțiunii de tortură este un semn obligatoriu a l laturii subiective, caz
în care n u se atestă scopul special, în cele ce urmează ne propunem să determinăm conținutul și
întinderea discriminării specifice infracțiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM.
Întâi de toate, nu putem să nu remarcăm că dreptul de a nu fi supus discriminării este unul
dintre drepturile fundamentale într -o societate democratică, dreptul la egalitate constituind un
drept cu aplicare imediată și nu progresivă, având u-se în vedere că discriminarea în sine este un
afront adus demnității umane. Tratamentul discrimina toriu are ca scop sau efect, de cele mai
multe ori, umilirea, degradarea și interferența cu demnitatea persoanei discriminate, în mod
particular, dacă acest tratament se manifestă în public [2, p.51] .
Pentru a decide asupra conținutului motiv ului actelor de tortură , vom face uz de definiția
legală a discriminării, pe care o regăsim în actul extrapenal de referință, la concret – în Legea
Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității , nr.121 din 25.05.2012 [102]. Potrivit art.1
al actului legislativ nominalizat, „discriminarea” presupune orice deosebire, excludere, restricție
ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea
comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de această lege sau pe criterii
presupuse. În legătură cu această definiție, în literatura de specialitate se face explicația, potrivit
căreia a distinge nu însea mnă a discrimina, pentru că există situații ale căror particular ități se
impun a fi tratate difer ențiat. Egalitatea în drepturi trebuie privită în contextul aceluiași statut
social special, în contextul tră săturilor ce caracterizează o c ategorie determinată de persoane.
Exercitarea drepturilor, stabilite de anumite acte normative, privește persoanele aflate în situații
comparabile. În alți termeni, deosebirea în tratament pe baza unuia din tre criteriile ocrotite nu
poate reprezenta o discriminare, în cazul în care, de exemplu, datorită naturii activităților ocupa –
ționale particulare sau a contextului î n care se manifestă, o asemenea caracteristică constituie o
cerință profesională autentică și decisivă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie
proporțională. În toate celelalte cazuri, oricare diferențiere va însemna o discriminare, d eci o ine –

97
galitate în drepturi [14, p.524 -525]. Apelând la cauzele Willis contra Regatului Unit [221, §48],
Bekos și Koutrop oulos contra Greciei [189, §63] etc., putem deduce că discriminarea se carac –
terizează prin juxtapunerea a două elemente:
1) tratamentul diferențiat al unor persoane aflate în situații identice sau comparabile ori,
dimpotrivă, tratamentul identic a l unor persoane aflate în situații diferite;
2) lipsa unei justificări obiective și rezonabile pentru un asemenea tratament.
De ase menea, p entru a fi cons iderată discriminare, tratamentul diferențiat trebuie să aibă la
bază anumite criterii (trăsături). Aceste criterii sunt reproduse cu titlu exemplificativ, fapt dedus
din lista neexhaustiv ă a acestora, pe care o regăsim în art.14 din CoEDO : sex, rasă, culoare,
limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o
minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. De fapt, art.14 din CoEDO conferă o
protecție împotriva tratame ntului diferențiat a l persoanelor în situații vădit similare, fără o
justificare obiectivă și rezonabilă. Referința la art.14 din Co EDO este dictată de faptul că, spre
deosebire de dispoziția de la alin.(3) art.1661 CP RM și de la art.1 din Convenți a ONU împotriva
Torturii și altor Pedepse ori Tratamente cu Cruzime, Inumane sau D egradante [62], art.3 din
CoEDO [63] nu face referință la discriminare. Astfel fiind privite lucrurile, orice constatare a
actelor de tortură avân d la bază un motiv discriminatoriu presupune violarea atât a art. 3, cât și a
art.14 din CoEDO . În ceea ce privește cadrul incriminator național, legiuitorul nu a prevăzut în
alin.(3) art.1661 CP RM nici măcar exemplificativ criteriile de discriminare, limitându -se la a uza
de sintagma „oricare ar fi ea” . Considerăm că această manieră de redactare a normei vizate are
un raționament logic, întrucât lasă la discreția subiecților oficiali de aplica re în concret a legii
penale să stabilească în particular dacă este sau nu inc identă o trăsătură sau un „statut” personal
prin care o persoană se deosebește de alta, desigur , apelând la criteriile instituționalizate în plan
național ori internațional. În același timp, odată ce există suspiciuni rezonabile de a crede că
torționarul ar fi acționat sub impulsul unei discriminări, este cazul ca subiecții oficiali să
identifice și criteriul (temeiul) discriminatoriu pe care se grefează actul de tortură ; or, existența
acestuia este extrem de utilă sub aspectul relevării stării reale a antisociabilității făptuitorului, dar
și sub aspectul existenței conținutului infracțiunii. Este regretabil că în practica judiciară
națională motivul de discriminare se reține fără a fi stabilit temeiul concret pe care se mulează
diferența de tratament. Un exemplu veritabil în acest sens îl regăsim în următoarea speță: La 15
septembrie 2013, aproximativ la ora 23.30, B.M. împreună cu Ș.V., exercitând funcțiile de
supraveghetori în S ervic iul regim și supraveghere, la ordinul superiorului, ofițerului de serviciu
în Penitenciarul nr.11, se aflau în holul din preajma secției de serviciu, de la primul etaj al
blocului administrativ . Aceștia îl suprav eghea u pe deținutul din celula nr.32, G.R., care era

98
bănui t de încălcarea regimului de detenție și care manifesta un comportament neadecvat ,
adresâ nd colaboratori lor prezenți cuvinte necenzurate . Supraveghetorul B.M. , persoană publică ,
acționând, împreună cu Ș.V. cu titlu oficial, în contextul exercitării atribuțiilor lor de serviciu,
au hotărât să -l pedepsească pe G.R. În scopul de a -l intimida și de a exercita asupra lui
presiune , precum și de a-l discrimina prin a -și demonstra supremația (sublinierea ne aparține –
n.a.), aceștia , fără careva temei și necesitate, intenționat au intervenit ilegal în forță, deși apli –
carea acesteia nu era necesară, deoarece deținutul G.R. nu opunea rezistență fizică și ținea
mâinile la spate . Ambii l-au supus pe numitul deținut la acțiuni de tortură : B.M. i-a aplicat lui
G.R. o lovitur ă puternic ă cu palma în regiunea mandibulei din st ânga, iar Ș.V. , în același timp și
în aceleași circumstanțe – o altă lovitură puternică cu palma, tot în regiunea mandibulei , însă de
aceast ă dată din partea dreaptă . Acțiuni în rezultatul cărora i -au cauzat fractura unghiurilor
mandibulei bilateral cu deplasarea în plan transversal a fragmentelor, fapt ce i -a provocat lui
G.R. dureri. Tot ei, B.M. și Ș.V., urmărind scopul de a -i provoca dețin utului G.R. vătămare
intenționată medie a integrității corporale , i-au aplicat acestuia , pe rând, c âte o lovitură puter –
nică cu pumnii în regiunea mandibulei din ambele părți anatomice (stânga și dreapta) ,
cauzându -i, conform raportului de exper tiză medico -legală nr.205/ D din 30.06.2014, vătămări
corporale medii [76]. Este cert că în cazul reprodus demonstrarea supremației de către torționar i,
fără a avea la bază originea națională, socială etc., nu poate constitui o varietate a discriminării ,
considerent din care credem că în speță lipsește motivul discriminatoriu.
În jurisprudența CtEDO în materie putem remarca că de cele mai dese ori actele violente ce
reprezintă rele tratamente sunt motivate de prejudecăți rasiale . Bunăoară , în cauzele Cobzaru
contra României [23, §88], Stoica contra României [44, §117 ] și, respectiv, Sashov și alții contra
Bulgariei [175, §77], instanța europeană a reiterat că violența rasială este un afront particular
adus demnității umane și, prin prisma efectului său, necesită din partea autorităților o vigilență
specială și o reacție viguroasă. De aceea , autoritățile trebuie să utilizeze toate mijloacele
disponibile spre a combate violența rasială, prin aceasta consolidând viziunea democratică asupra
societății, în care diversitate a nu constituie un motiv de desconsiderare , ci o sursă de îmbogățire
culturală .
Pentru a fi expliciți în materia relelor t ratamente motivate de prejudecăți rasiale, vo m trece
în revistă circumstanțele de fapt în cauza Stoica contra României . Așadar, reclamantul – un
minor de 14 ani născut într -un sat în care 80% din po pulație era u de etnie romă, a fost bătut de
către polițiști și gardieni, la ieș irea dintr -un bar, la cererea primarului dintr -o localitate din jud ețul
Suceava , pentru a li se da o „lecț ie tuturor ț iganilor”. Deși la incident au fost cel puțin 20 de
martori, doar trei dintre ei au fost audiați de către procurorii militari. De asemenea, motivele

99
rasiale ale incidentului nu au fost investigate în niciun fel, deși violența rasială este o î ncălcare a
demnităț ii umane , care necesită tocmai din partea autorit ăților statului mai multă vigilență și
reacție puternică , așa cum s-a arătat supra. De aceea, CtEDO observă că nu există niciun motiv
pentru a aprecia că agresiunea la care a fost supus reclamantul de către polițiști s -ar fi situat în
afara acestui context rasist [44, §129 ].
Pe lângă discriminarea bazată pe rasă, jurisprudența CtEDO cunoaște și cazuri de
discriminare bazată pe orientarea sexuală. De exemplu, în cauza X. contra Turciei [222, §45, 51,
57-58] instanța europeană a constatat că orientarea sexuală a reclamantului -deținut a fost
principalul motiv de izolare a lui din comunitatea închisorii , care a fost capabil ă să-i provoace
atât suferințe psihice și fiz ice, cât și un sentiment de atingere profundă a demnității sale umane.
Aceste condiții au fost agravate de lipsa unui recurs e fectiv, fiind apreciate de CtEDO ca un
„tratament inuman și degradant ”. Argumentele administrației penitenciarului , potrivit cărora
integritatea reclamantului era pusă în pericol dacă acesta ar fi rămas în celula colectivă standard,
nu erau total nefondate, însă au fost insuficiente pentru a justifica măsura de excludere totală a
acestuia din com unitatea închisorii. Deținutul a contestat în mod constant regimul său de izolare,
precizând în special că ace ste condiții de detenție i -au fost impuse în baza orientării sale sexuale,
sub pretextul protejării integri tății sale fizice. La fel , el a cerut în mod expres să fie tratat pe
picior de egalitate cu alți deținuți, beneficiind de posibilitatea să iasă la pl imbare și să aibă
activități sociale cu alți deținuți, în acest scop urmând a fi luate măsuri care să asigure protejarea
integrităț ii sale fizice. În opinia CtEDO , măsura de excludere totală a deținutu lui din viața socială
a închisorii nu putea fi consid erată justificată. Astfel, CtEDO nu este convinsă că necesitatea
luării măsurilor de securitate pentru protejarea integrității fizice a reclamantului a fost motivul
predominant pentru excluderea totală a acestuia din viața socială a închisorii. Orientarea se xuală
a fost principalul motiv pen tru adoptarea acestei măsuri. Astfel , s-a stabilit că deținutul a suferit o
discriminare bazată pe orientarea sa sexuală, iar în speță a avut loc o încălcare a art.14 coroborat
cu art.3 din CoEDO.
De asemenea, în cauza Virabyan contra Armeniei [219, §201, 203, 205, 210 ] Curtea a fost
chemată pentru a determina dacă actele de violență pe care le -a suportat reclamantul (membru al
opoziției politice) atunci când se afla în custodia ofițerilor de poliție în timpul reținerii constituie
o discriminare bazat ă pe raționamente politice . Întâi de toate , CtEDO ia în calcul că motivul
inițial pentru arestarea reclamantului a fost indirect legat de participarea lui la mitingul din
12 aprilie 2004. Curtea amintește că, așa după cum s -a constatat recent, în martie și în aprilie
2004, care a fost o perioadă de sensibilitate politică în Armenia, a existat o practică
administrativă de a intimida activiști din opoziție sau de a -i împiedica să participe l a demonstrații

100
ori de a-i pedep si pentru că au făcut acest lucru . O serie de elemente în prezenta cauză au permis
Curții să ajungă la concluzia că, în speță, reclamantul a căzut victimă a unor astfel de practici
administrative. Totalitatea materialelor puse în fața Curții îi permit să t ragă concluzii suficient de
clare și concordante , în sensul că reclamantul a căzut victimă a practicii administrative
menționate mai sus și că adevăratul motiv pentru arestarea reclamantului a fost să -l descurajeze
de a mai particip a la demonstrațiile opoz iției sau să -l pedepsească pentru activismul său. De
aceea, CtEDO a decis în unanimitate că a avut loc o încălcare substanțială a art.3 din CoEDO ,
prin faptul că reclamantul a fost supus torturii , și o încălcare procedurală a art.14 din CoEDO (nu
însă o încălcare de fond), în sensul că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă a
acuzațiilor reclamantului că maltratarea sa a fost motivat ă politic .
Desigur , luarea deciziei de către făptuitor de a adopta un comportament infracțional
manifestat prin tortură poate fi condiționată și de alte cauze interioare. De exemplu, aplicarea
actelor de tortură poate fi impulsionată de carierism sau vanitate care se alătură motivului
discriminatoriu, oricare ar fi el. Cu toate acestea, carierismul și, respectiv , vanitatea nu pot să
influențeze decât individualizarea pedepsei penale. Sub acest aspect, trebuie să se țină seama de
„teoria concurenței motivelor”, potrivit căreia aceeași activitate infracțională nu poate fi condi –
ționată de motive care sunt incompatibile între ele, întrucât ele concurează. Pentru a identifica
motivele concurente discriminării, vom analiza cauzele apariției tendi nțelor diferențiate. Este
lesne de î nțeles că discriminarea apare sub influența unor circumstanțe, având la bază anumite
prejudecăți izvorând din condițiile în care a fost educat făptuitorul, valorile sociale pe care el le
mărturisește și, desigur, modul lui de trai etc., fiind alimentate de denaturarea esenței lucrurilor.
Iată de ce, compătimirea ca impuls intern nu poate să constituie un motiv al torturii, deoarece se
opune cauzei subiective predominante grefat e pe discriminare. Dimpotrivă, ura, oricare ar fi ea,
socială, națională, rasială sau religioasă, poate să subziste alături de discriminare, întrucât ambele
au la origine ostilitatea [153, p.28] . Odată constatată, ținând cont de prevederile de la lit.d)
alin.(1) art.77 CP RM, ura socială, națională, rasială sau religioasă va fi luată î n considera re la
individualizarea pedepsei în sensul agravării acesteia. De asemenea, motivul de discriminare
poate să coexiste și cu motivele sadice; or, de cele mai dese ori , obținerea plăcerii din suferința
fizică sau psihică a victimei își are originea în umilire și înjosire, ceea ce este caracteristic relelor
tratamente.

101
2.4. Subiectul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
Încălcarea de către persoana fizică a obligației de conformare, prin adoptarea unei conduite
care contravine, înfrânge preceptul normei juridice penale, atrage cu necesitate, pe de o parte,
valorificarea de către stat, prin intermediul organelor sale speciale și potrivit unei proceduri
speciale, a dreptului său de a exercita represiunea, iar, pe de alt ă parte, obligația celui care a
săvârșit fapta de a suporta consecințele legale ale săvârșirii acesteia [140, p.116 ]. Firește,
obligația de conformare poate fi nesocotită și de o persoană juridică, context în care această
entitate va suporta răspunderea pe nală, realitate juridică consacrată la alin.(3) art.21 CP RM.
Totuși, în raport cu infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant, persoana juridică nu
poate evolua ca subiect, fapt dedus din prevederea de la alin.(4) art.21 CP RM în coroborare cu
sancțiunea normei de la art.1661 CP RM. Deoarece persoana juridică, cu excepția autorităților
publice, răspunde penal pentru infracțiunile pentru a căror săvârșire este prevăzută sancțiunea
pentru persoanele juridice în Partea Specială a Codului penal, și din moment ce în sancțiunea
normei de incriminare de la art.1661 CP RM nu există nicio mențiune cu referire la pedeapsa
aplicabilă persoanei juridice, rezultă incontestabil că persoana juridică nu poate să apară ca
subiect al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant. Această poziție legislativă ni
se pare îndreptățită, raționamentul de bază al căr eia derivă din calitățile speciale ale persoanei
fizice ca subiect al infracțiunilor analizate. Prin extrapolare, recunoscând persoana juridică în
calitate de subiect al infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM , ajungem la un nonsens norma –
tiv; or, in abstracto , tragerea la răspundere penală a persoanei juridice este raportată la cerințe
bine determinate, prescrise de alin.(3) art.21 CP RM . Chiar dacă una dintre cerințele prevăzute la
lit.a) – lit.c) alin.(3) art.21 CP RM s -ar realiza, în virtutea faptului că autoritățile publice nu sunt
pasibile de răspundere penală, recunoașterea persoanei juridice drept subiect al infracțiunilor de
tortură , tratament inuman sau degradant ar fi doar o consacrare normativă declarativă . Motivăm
această stare de lucruri prin următoarea explicație: fapta de tortură, tratament inuman sau
degradant comisă de către persoana publică poate fi săvârșită din cauz a lipsei de supravegher e și
control din partea pe rsoanei împuternicite cu funcție de conducere (condiție prevăzută la lit.c)
alin.(3) art.21 CP RM) și, în acest caz, persoana juridică în care activează persoana publică ce a
comis relele tratamente incriminate la art.1661 CP RM, care teoretic trebuie să fie trasă la răspun –
dere, este o autoritate publică, fiind exceptată de la răspundere penală, fapt expres prevăzut în
alin.(3) art.21 CP RM. Și în cazul în care infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant
ar fi comise de particulari, persoana juridică tot s -ar identifica cu autoritatea publică, în virtutea
consimțământului expres sau tacit al persoanelor care acționează în regim de putere ( de iure sau
de facto ) ori cu titlu oficial.

102
După această digresiune, subliniem că pentru a fi recunoscută persoana fizică drept subiect
al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, aceasta trebuie să îndeplinească
anumite cerințe referitoare la vârstă și responsabilitate. Vârsta de la care începe capacitatea
juridico -penală este raportată la nivelul de dezvoltare medie psihomorală a personalității, datorită
căreia aceasta are nu doar capacitatea psihică de a înțelege conținutul, semnificați a și urmăril e
activității sale, dar și capac itatea de a o dirija în mod liber. Ținând cont de aceste valențe, legiui –
torul a stabilit generic că capacitatea juridico -penală începe de la vârsta de 16 ani (care constituie
regula), iar pentru unele infracțiuni – de la 14 ani (care constituie excepția) . Bazându -ne p e
prevederile de la alin.(2) art.21 CP RM, este lesne de înțeles că răspunderea penală pentru
săvârșirea infracț iunilor prevăzute la art.1661 CP RM survine doar dacă persoana are vârsta de 16
ani. La stabilirea vârstei minime de tragere la răs pundere penală pentru infracțiunile de tortură,
tratament inuman sau degradant legiuitorul nu s -a condus de gradul de prejudiciabilitate al fap –
telor comise și nici de dinamica răspândiri i relelor tratamente ; or, dacă se baza pe aceste constan –
te, consacra vârsta de tragere la răspundere penală de 14 ani.
Pentru a identifica rațiunile de la care a pornit legiuitorul la stabilirea vârstei răspunderii
penale pentru infracțiunile prevăzute la art.1661 CP RM, vom porni de la ideea că de cele mai
dese ori, reieșind din practica judiciară ce constituie baza empirică a acestui s tudiu, subiect al
numitelor inf racțiuni apare persoana publică, nu însă persoana privată (particulară , care acți onea-
ză cu consimțământul expres sau tacit al persoanelor care acționează cu titlu oficial). Prin urma –
re, această categorie de subiecți trebuie să posede , pe lângă un anumit stadiu de dezvoltare
intelectual ș i volitiv, o anumită maturitate profesională . Pentru anumite categorii de persoane
publice legea impune chiar și un cens de vârstă, pentru a obține această calitate. De exemplu, în
acord cu lit.a) alin.(1) art.39 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, nr.320
din 27.12.2012 [106], poate fi angajat în Poliție candidatul care, inter alia , a atins vâ rsta de 18
ani. Același cens de vârstă se impune și în raport cu angajații din sistemul penitenciar. Astfel, în
conformitate cu alin.(1) art.18 al Legii cu privire la sistemul penitenciar, nr.1036 din 17.12.1996
[93], în sistemul penitenciar pot fi angajați, pe bază de contract, cetățeni ai Republicii Moldova
care au împlinit v ârsta de 18 ani. La fel, u n cens de vârstă se instituie și pentru ofițerii de securi –
tate; or, potrivit lit.a) alin.(1) art.7 al Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate,
nr.170 din 19.07.2007 [98], în funcția de ofițer de informații poate fi angajată persoana care ,
printre altele , a atins vârsta de cel puțin 21 de ani . Judecând pe marginea acestor exemple, la
prima vedere se cr eează impresia că posibilitatea tragerii minorilor la răspundere penală pentru
tortură, tratament inuman sau degradant este una ipotetică, i reală . Într-adevăr, în raport cu per –
soana publică , este exclus ca un minor cu vârsta între 16 și 18 ani să comită una dintre inf rac-

103
țiunile prevăzute la art.1661 CP RM. Dar, când analizăm cealaltă categorie de subiecți – particu –
larii, care acționează cu consimțământul expres sau tacit al persoanelor care acționează cu titlu
oficial, pentru care nu există careva condiții normative extrapenale de referință legate de vârstă
pentru a fi recunoscuți în atare calitate, găsim justificarea consacrării de către legiuitor a vârstei
de tragere la răspundere penală î ncepând cu 16 ani, vârstă de la care minorul este apt să conștien –
tizeze caracterul prejudiciabil al faptei comise în bază de consimțământ provenit de la un terț –
persoana care acționează cu titlu oficial .
În ceea ce privește cea de -a doua condiție generală a subiectului infracțiunii – responsabili –
tatea, subliniem că aceasta este prezumată, deci nu necesită a fi dovedită. Astfel, în conformitate
cu art.22 CP RM, prin responsabilitate se subînțelege acea sta re psihologică a persoanei care are
capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și capacitatea de a -și manifesta
voința și de a -și dirija acțiunile. Deci, responsabilitatea se caracte rizează prin incidența a doi
factori: unul intelectiv, reprezentând capacitatea persoanei de a înțelege semnificația faptei de
tortură, tratament inuman sau degradant și a urmărilor ce decurg din acestea , și altul volitiv, ce
presupune capacitatea persoanei de a fi stăpână pe faptele sale, pe care le dirijează în mod
conștient. Deoarece responsabilitatea este unicul semn obligatoriu invariabil al componenței
infracțiunii, cercetarea responsabilității în cazul săvârșirii rel elor tratamente incriminate de
art.1661 CP RM nu prezintă interes științific; or, ca și în cazul celorlalte componențe de
infracțiune , responsabilitatea implică unul și același factor intelectiv și volitiv.
În alt context, pe lângă condițiile generale de existență a subiectului infracțiunii, în cazul
alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM legiuitorul mai cere și condiții speciale. Acestea se referă la
calitatea specială a subiectului. Necesitatea instituirii subiectului special al infracțiunii prevăzute
la alin.(3) art.1661 CP RM este direct proporțională cu definiția torturii dată în art.1 din Conven –
ția ONU împotriva torturii [62]. Vorbind din perspectiva tuturor faptelor prejudiciabile incrimi –
nate la art.1661 CP RM, consacrarea subiectului special este de fapt o ajustare a cadrului incrimi –
nator legal la standardele și mecanismele europene de prevenire și combatere a relelor tratamen –
te. Dincolo de aceste alegații, cert este că în statele în care tortura este imputabilă unui subiect
general, modelul incr iminator destinat torturii este supus criticii. Pentru a fi expliciți, relevăm că ,
potrivit art.117 din Codul penal al Federației Ruse în vigoare [243] , tortura apare în calitate de
semn calificativ în conținutul variantei agrava te a infracțiunii de maltratare, iar nota la acest
articol definește tortura fără a reține vreo calitate specială subiectului infracțiunii. Astfel, unii
autori ruși evidențiază că însăși natura juridică a torturii denotă incidența unei infracțiuni comis e
în exercițiul funcției [234, p.13 ]; subiectul special trebuie să fie unul dintre esențialele semne ale
torturii, în baza căr uia poate fi delimitată tortura de ale tipuri de violență, motiv din care se

104
propune reconceptualizarea torturii, prin incriminarea ei distinctă și reține rea unui subiect special
– persoană cu funcție de răspundere sau o altă persoană care acționează cu titlu oficial ori per –
soană care acționează cu acordul expres sau tacit al acestora [236, p.139 ].
Mai mult, în vederea demonstrării oportunității consacrări i subiectului special în cazul
infracțiunilor cercetate, ne conducem de ideea , potrivit căreia faptele constitutive de tor tură sau
de tratament inuman ori degradant trebuie să fie, în principiu, imputabile unei autorități publice.
Acest lucru a fost reținut de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în cauza greacă: „Actele
interzise de art.3 al CoEDO nu angajează responsabilitatea statelor contractante decât în cazul
în care sunt comise de persoane în exercițiul unei funcții publice” . În așa mod, tortura „privată”
nu poate intra în do meniul de aplicare a CoEDO decât atunci când autoritățile publice , deși au
avut cunoștință de acest fapt , au manifestat față de el o atitudine pasivă [48, p.67 ]. În ultimii ani,
CtEDO a examinat un șir de cauze, care aveau ca obiect aplicarea unui tratament inuman și
degradant unor persoane de către alte persoane particula re și nu de către un agent al statului.
Examinând aceste ca uze, instanța europeană a stabilit cât de extins este domeniul de aplicare a
art.3 și la fel a subliniat unul dintre domeniile în care obligațiile pozitive ale art.3 sunt pe primul
plan. Aceste tipuri de situații evidențiază responsabilitatea statului de a institui măsuri și
mecanisme preventive pentru a proteja particularii de tratamente inumane , oricare ar fi sursa lor.
Astfel , de exemplu, în cauza Mudric contra Moldovei [40, §42, 45 -46], care în esență reprezintă
o speță de violență domestică , CtEDO a constat at că art.3 din CoEDO este aplicabil prezentei
cauze, statuând că această prevedere impune autorităților să conducă o investigație cu privire la
pretinsa maltratare, chiar dacă o astfel de tratare este aplicată de persoane private. Frica de
agresiunea fizică ulterioară din partea lui A.M., urmare a celor din 19 februarie, 27 martie, 17
iulie și 5 decembrie 2010 , a fost suficient de serioasă pentru a cauza reclamantei suferință și
anxietate , care a u condus la tratament inuman în sensul art.3 din CoEDO. Cu toate acestea , nu
putem face abstracție de faptul că domeniul de aplicare a art.3 di n CoEDO nu se identifică cu cel
de aplicare a art.1661 CP RM, în sensul că incriminarea torturii, tratamentului inuman sau
degradant în legea penală națională nu este o copie fidelă a celei de la art.3 și nici nu poate fi,
atât timp cât statele își stabilesc de sine stătător propriile sale incriminări și întinderea lor. Nu
este rolul CtEDO de a substitui autoritățile naționale la alegerea măsurilor care puteau fi
întreprinse pentru a asigura conformarea cu obligațiile pozitive în temeiul art.3 din Co EDO . În
acelaș i timp, în temeiul art.19 din CoEDO și în conformitate cu principiul că Convenția are drept
scop să garanteze nu teoretic sau iluzoriu, dar practic și drepturi eficiente, instanța europeană
trebu ie să asigure că obligația statului de a proteja drepturile celor aflați în jurisdicția sa este
exercitată adecvat. Iată de ce, violența ce se ridică la nivelul relelor tratamente comisă de parti –

105
culari stricto sensu este incriminată distinct de art.1661 CP RM, apărând pe post de circumstanță
agravantă a mai multor componențe de infracțiuni , fiind desemnată prin sintagma „cu deosebită
cruzime” , și anume: lit.j) alin.(2) art.145; lit.e) alin.(2) art.151; lit.f) alin.(2) art.152; lit.f) alin.(2)
art.171; li t.g) alin.(2) art.172; lit.g) alin.(2) art.165; lit.d) alin.(3) art.188 ; lit.d) alin.(3) art.189 CP
RM etc. Or, au dreptate S.Brînz a și V.Stati când susțin , în raport cu omorul intenționat săvârșit
cu deosebită cruzime (lit.j) alin.(2) art.145 CP RM) , că „cazuri particulare de manifestare a
cruzimii deosebite pot fi considerate chiar și tortura ori tratamentul inuman sau degradant în
înțelesul art.1661 CP RM” [14, p.246 ]. Deci, re iese că Republica Moldova a îndeplinit integral
obligația pozitivă de a reprim a tortura, tratamentul inuman sau degradant la nivel legislativ.
Reieșind din criteriul subiectului infr acțiunii , actele de tortură, tratamentul inuman sau degradant
sunt supuse punibilității fie în acord cu art.1661 CP RM, fie în conformitate cu varianta agrava tă
desemnată prin formula „cu deosebită cruzime” ce este propice mai multor infracțiuni de violență
din Codul penal al Republicii Moldova. Astfel, agenții statului vor răspunde pentru infracțiunea
de tortură, tratament inuman sau degradant doar în ba za art.1661 CP RM, iar particularii vor
răspunde , în dependență de circumstanțe , fie în baza art.1661 CP RM, fie în baza altor articole
care incriminează fapte infracți onale ce au semnul calificativ agravant „cu deosebită cruzime ”.
Când spune m în dependenț ă de circumstanțe, avem în vedere tocmai ipoteza existenței sa u
inexistenței unui consimțământ expres sau tacit al agenților statului ca particular ul să adopte
comportamente ce sunt definite prin noțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant.
Generalizând , convențional distingem trei categorii de subiecți ai infracțiunilor prevăzute la
art.1661 CP RM per ansamblu :
1) autorități publice propriu -zise: persoana publică (alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM);
persoana cu funcție de răspundere (lit.e) alin.(2) și lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM); persoana cu
funcție de demnitate publică (lit.e) alin.(2) și lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM);
2) autorități publice asimilate : persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități
publice (alin. (1) și alin.(3) art.1661 CP RM); persoana care acționează cu titlu oficial (alin.(1) și
alin.(3) art.1661 CP RM);
3) particularii: persoane care acționează cu co nsimțământul expres sau tacit al persoanelor
ce acțione ază în regim de autoritate de iure sau de facto sau cu titlu oficial [156, p.172] .
Deoarece persoana cu funcție de răspundere și persoana cu funcție de demnitate publică se
află în sistemul de referință a l circumstanțelor agravante de la lit.e) alin.(2) și lit.e) alin.(4)
art.1661 CP RM , ne-am propus să abordăm aceste categorii de subie cți în limitele Capitolului 3
al tezei. În acest perimetru de cercetare ne vom concentra efor turile asupra identificării particula –
rităților subiecților de la varia ntele-tip ale infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degra –

106
dant, respectând ordinea enumerării în textul de lege. Deloc întâmplător, legiuitorul debutează cu
persoana publică în calitate de subiect al infracțiunilor de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM .
Aceasta se datorează faptului că, de cele mai dese ori, din toată paleta de subiecți speciali consac –
rați la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM anume persoana publică este cel mai fre cvent întâlnit
subiect al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant.
Definiția noțiunii de persoană publică o regăsim în alin.(2) art.123 CP RM, presupunând:
funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplo –
matic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității na ționale și ordinii publice, altă per –
soană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de
reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public;
angajatul din cabinet ul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau
învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de
interes public. Interpretări oficiale cu referire la conținutul și întinderea noțiu nii „persoană pub –
lică” găsim în pct.6.1 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu
privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție”,
nr.11 din 22.12.2014 [92]. Chiar dacă interpretarea cazuală în discuție vize ază infracțiunile de
corupție, nu vedem vreun impediment de a prelua această interpretare în contextul relevării
caracteristicilor subiectului inf racțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant. Aceasta
deoarece definiția legală a noțiunii de persoană publică nu apare sub formă de notă la Capitolul
XV din Partea Specială a Codului penal, c i este dată în Capitolul XIII din Partea Generală a
Codului penal al Republicii Moldova – „Înțelesul unor termeni sau expresii din prezentul Cod ”,
ceea ce presupune că definiția în cauză este comună tuturor normelor de incriminare ce consacră
calitatea specială a subiectului infracțiunii – persoana publică . Și de vreme ce pct.6.1. din Hotă –
rârea Plenului CSJ nr.11/ 2014 interp retează definiția din alin.(2) art.123 CP RM, redarea oficială
în discuție capătă valență și pentru faptele infracți onale incriminate la art.1661 CP RM. Deoarece
avem o abordare complexă a conținutului noțiunii de persoană publică în această interpretare
oficială , devine irelevantă abordarea detaliată a subiectul ui respectiv. Rezervăm atenția doar
asupra concretizării unui moment pe care -l considerăm esențial relelor tratamente și care, even –
tual, poate fi reținut în practică. Persoanele autorizate sau înves tite de stat să îndeplinească activi –
tăți de interes public , ca varietate a persoanei publice, sunt persoane care desfășoară genuri de
activitate supuse licențierii. Astfel, în calitate de persoane autorizate sau învestite de stat să
îndeplinească activități de interes public, ca fiind persoane publice în sensul alin.(2) art.123 CP
RM, urmează să recunoaștem (pe lângă avocați, executori judecătorești ) și persoanele care desfă –
șoară activita tea particulară de detectiv sau de pază (de exemplu , din cadrul „Bercut -Grup”

107
S.R.L., „Allas” S.R.L . ș.a. ) etc. Nu pot avea această calitate persoanele care fac parte din per –
sonalul auxiliar . Deci, în cazul în care nu sunt persoane publice, aceste persoane pot să se încad –
reze în cealaltă categorie de subiecți speciali, și anume: „orice altă persoană care acționează cu
titlu oficial”. Pentru a fi mai expliciți, prezentăm următoarea speță: V.A., deținâ nd în baza ordi –
nului nr.3 -ef din 2 0.01.2011 func ția de conducător auto al serviciului operativ din cadrul orga –
nizației de pază „BERCUT -GRUP” S .R.L., reprezent a această instituție ce activează în baza
licenței nr. 038806, eliberat e la 08.04.2009 de Camera de Licențiere . Conform respectivei licen –
țe, colaboratorilor acestei instituții li se acordă împuterniciri de a desfășură activitate particula –
ră de pază, având , conform instrucțiunii postului, dreptul de a aplica forța fizică în modul
stabi lit de legislația în vigoare, de a acorda ajutor organelor de drept la menținerea ordinii pub –
lice. În virtutea acestor atribuții, V.A. era persoană care acționează cu titlu oficial (sublinierea
ne aparține – n.a.). Însă, prin acțiunile sale el a încălcat prevederil e art.3 din C tEDO, art.24 din
Constituția Republicii Moldova, art. 2 lit.d), art.28 alin. (4) din Legea privind activitatea particu –
lară de detectiv și de pază , nr.283-XV din 04.07.2003 , pct.2, 3 lit.a) din Atribuțiile conducători –
lor și personalului care practică activitate particulară de pază apro bate prin Hotărârea Guver –
nului nr.667 din 08.07.2005 „Cu priv ire la măsurile de realizare a L egii nr.283 -XV din
04.07.2003 privind activitatea particulară de detectiv și de pază” . Astfel, la 25.12.2011, or a
20.30, V.A. se afla în sala de jocuri „Fortuna” amplas ată pe str. 31 August din or. Sângera,
mun. Chișinău , unde s -a deplasat conform semnalului de alarmă . Aflând că M.V. nu ar fi achitat
integral un pret ins prejudiciu material, precedâ nd unele acțiuni provocatorii ale părți i vătămate,
acțion ând în scopul de a -1 pedepsi pe M.V. pentru un act pe care acesta se presupu ne că l-ar fi
comis, dar și în scopul de a-1 intimida și de a face presiuni asupra lui, intenționat, fără careva
temei și necesitate, dorind să-și demonstr eze supremația, l -a lovit pe acesta cu piciorul în regiu –
nea abdomenului, provocâ ndu-i leziuni corporale, care , potrivit raportului de expertiză medico –
legală nr.480 din 19.12.2012 , se califică ca vătămare corporală gravă . Astfel , prin aplicarea
violenței fizice , care nu era necesară , părții vătămate i-au fost cauzate puternice dureri fizice și
suferințe psihice , torționarul umilindu -i și demnitatea. Acțiunile lui V.A. au fost precedate de
comportamentul lui M.V., considerat de V.A . inadecvat. Însă, c omportamentul acestuia nu con-
diționa astfel de acțiuni violente din partea lui V.A., deoarece M.V. nu opunea rezistență și nu a
comis careva acțiuni ilegale [69].
În cele ce urmează ne vom concentra eforturile asupra identificării conținutului sintagmei
„persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice” ce exprimă cel de -al doilea
subiect al infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant. Pe bună dreptate, identifi –
carea conținutului acestei sintagme reprezintă un obiectiv complex, d at fiind că nu există o inter –

108
pretare legală sau cel puțin cazuală în materie. De remarcat că „persoana care, de facto, exercită
atribuțiile unei autorități publice” reprezintă subiect special doar pentru inf racțiunile incrimi –
nate la art.1661 CP RM. Regretabil este că nici în Nota informativă la Proiectul de L ege pentru
modificarea și completarea unor acte legislative [114] nu există vre o mențiune referitoare la
conținutul sau necesitatea includerii printre subiecții infracțiunilor pe care le analizăm a acestei
categorii de persoane. Totuși, din practica CtEDO împotriva Republicii Moldova putem deduce
dimensiunea și oportunitatea inserării acestei categorii de subiecți speciali. Este lesne de înțeles
că „persoana care, de facto, exercită atribu țiile unei autorități publice” a apărut printre subiecții
speciali ai infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM datorită cauzei Ilașcu și alții contra
Moldov ei și Federați ei Ruse [32], necesitatea unei astfel de categorii de subiecți fiind confirmată
în cauza Catan și a lții contra Moldov ei și Federați ei Ruse [21]. Raportarea autorităților auto –
proclamate transnistrene la categoria persoanelor care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități
publice este confirm ată și de alți autori, care înțeleg prin această sintagmă persoana din cadrul
unei structuri organizatorice sau din cadrul unui organ, instituite în afara legii (autoproclamate),
care își arogă regim de putere publică. De exemplu, autoritățile autoproclamate transnistrene
[111, p.34 ]. Sublin iem că noțiunea „persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități
publice” nu se reduce la autoritățile autoproclamate transnistrene. Mai pot exista și alte persoane
care își pot aroga împuternicirile unei autorități. În astfel de situații, di stingem două ipoteze:
1) persoana care își arogă anumite împuterniciri ale autorității publice este și persoană publică
(caz în care vorbim despre un exces de putere); 2) persoana care își arogă anumite împuterniciri
ale autorității publice nu este pe rsoană publică. În funcție de aceste ipoteze, încadrarea juridică a
faptei va adopta soluții calitativ diferite. Cu această ocazie, se relevă că dacă persoana – care, de
facto, exercită atribuțiile unei autorități publice – este o persoană publică, atunci urmează a fi
trasă la răspundere nu doar conform alin.(1) sau , după caz, alin.(3) art.1661 CP RM, dar și
potrivit art.328 CP RM. În acest caz, răspunderea în baza art.328 CP RM se aplică nu pentru
tratamentul inuman sau degradant, după caz pentru tortură, dar pentru exercitarea fără drept a
competenței unei persoane publice care, în condițiile legii, a fost abilitată cu exercitarea atribu –
țiilor unei autorități publice [14, p.526 ]. În aceeași ordine de idei, se susține că dacă persoana –
care, de facto, exe rcită atribuțiile unei autorități publice – nu este o persoană publică, atunci
urmează a fi trasă la răspundere nu doar conform alin.(1) sau , după caz, alin.(3) art.1661 CP RM,
dar și potrivit art.351 CP RM – „Uzurparea de calități oficiale” [14, p.526 ].
A treia categorie de subiecți speciali ai infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant este desemnată prin sintagma „orice altă persoană care acționează cu titlu oficial” . În
lipsa unei interpretări oficiale, sun tem nevoiți să apelăm la interpretări doctrinare. Potrivit unei

109
optici [111, p.34 -35], prin „orice altă persoană care acționează cu titlu oficial” se înțelege per –
soana care nu se atribuie nici la categoria persoanei publice, dar nici nu este persoană care, de
facto, exercită atribuțiile unei autorități publice, însă , datorită modului de instituire a activității
exercitate, dobândește caracter oficial. La această categorie se atribuie , spre exemplu, membrul
gărzii populare. Aceasta deoarece garda populară este creată în baza de ciziei autorităților
administrației publice locale (alin.(1) art.3 al Legii cu p rivire la gărzile populare, nr. 1101 din
06.02.1997 [94]). Fiind înființată de către un exponent al autorității publice, în activitatea sa de
asigurare a securității și apărării intereselor legitime ale cetățenilor, de susținere pe toate căile a
organelor de drept în acțiunile de menținere a ordinii publice, de prevenire și reprimare a infrac –
țiunilor și contravențiilor, membrii gărzii populare acționează cu titlu oficial. La fel , în literatura
de specialitate la persoanele care acționează cu titlu oficial se mai atribuie : persoanele publice
străine (în sensul prevederii de la alin.(1) art.1231 CP RM) și funcționarii internaționali (în sensul
prevederii de la alin.(2) art.1231 CP RM) [14, p.526 ]. Într -adevăr, nu încape îndoială că atât
membrii gărzii populare, persoanele publice străine, cât și funcționarii internaționali sunt cei
care, în virtutea competenței lor , acționează cu titlu oficial . Și de vreme ce aceștia nu se atribuie
la categoria de persoane publice sau alte persoane care, de facto , exercită atribuțiile unei autori –
tăți publice , îi raportăm la cea de -a treia categorie. Din rațiunea lucrurilor rezultă că persoanele
publice, dar și persoanele care, de facto , exercită atr ibuțiile unei autorități publice acționează
inclusiv cu titlu oficial. Deci, noțiunile „persoană publică” și „orice altă persoană care acțio –
nează cu titlu oficial” sunt noțiuni care se intersectează. Datorită acestei intersectări, subiecții
oficiali de aplicare în concret a legii penale deseori rețin făptuitorului ambele calități – atât de
persoană publică, cât și cea de persoană care acționează cu titlu oficial. Dovadă a acesteia ser –
vește și următorul caz din practica judiciară: V.I., director al gimna ziului din s. Plop, r -nul Don –
dușeni, a fost pus sub învinuire de către organul de urmărire penală pentru faptul că , fiind per-
soană publică și cu funcție de răspundere, acționând cu titlu oficial (sublinierea ne aparține –
n.a.), și-a permis acțiuni ilegale față de elevii gimnaziului. Astfel , la 16 mai 2013, în intervalul
orelor 12 .30 – 13.00, a intrat în auditoriu l gimnaziului unde cu elevii clasei a V -a se desfășura
lecția la disciplina „Limba rusă” . Urmărind scopul de a-i umili și înjosi pe elevi i care în acea zi
urcaseră pe acoperișul școlii, l -a scos în fața clasei pe minorul G.V. și , certându -l, l-a apucat
strâns cu mâna de bărbie și l -a lovit cu capul de tablă, cauzându -i în acest mod, conform
concluziei raportului de examinare medico -legală nr.184/D din 21 mai 2013 , vătămare corpo –
rală neînsemnată . În ansamblu , acțiunile directorului au fost calificate de organul de urmărire
penală în baza art.1661 alin.(2) lit.a), e) CP RM [130].

110
Subliniem că n oțiunile „orice altă persoană care acționează cu titlu oficial” și „persoană
publică” se intersectează, în să nu se identifică. Aceste două ca tegorii de persoane fac parte din
sfere de raportare diferite. Uneori, instanțele chiar rețin greșit calitatea de persoană publică per –
soanelor care acționează cu titlu oficial. Astfel , de exemplu, avem rezerve serioase față de recu –
noașterea pădurarului în calitate de persoană publică în contextul infracțiunilor de la art.1661 CP
RM: P.I. a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(2) lit.a),
b) CP RM. Deținând, în baza ordinului Directorului Întreprinderii de Stat Silvicultură Călărași
nr.13c din 20.01.2009, funcția de pădurar în Ocolul Silvic Vărzărești, în virtutea prevederilor
art.123 alin. (2) CP RM fiind persoană publică, angajat al întreprinderii de stat care acționează
cu titlu oficial (sublinierea ne aparține – n.a.), a acționat contrar prevederilor art.3 din CoEDO,
alin.(2) art.24 din Constituția Republicii Moldova și atribuțiilor funcțion ale stipulate în fișa pos –
tului pentru funcția deținută , care îl obligau să efectueze lucrul de lămurire în mase referitor la
paza și protecția pădurii, să rețină conform legislației în vigoare persoanele vinovate de săvâr –
șirea contravențiilor silvice, să întocmească procese -verbale cu privire la încălcările depistate și
să le prezinte la Ocolul Silvic pentru a fi înaintate în organele judiciare și să respecte
Constituția și legile Republicii Moldova, să nu aplice acte de tortură, tratamente sau pedepse
inumane sau degradante, în orice circumstanță s -ar afla, să nu recurgă la forță , cu excepția
cazurilor de necesitate absolută și numai în măsura necesară atingerii unui obiectiv legitim . La
data de 24.01.2013, în jurul orei 16 .00, depistându -i la furat lemne în pădurea din preajma s.
Parc ani, r -nul Călărași, pe minorii C.V. (d.n. 18.05.1996 ), D.Gh. (d.n. 14.07.1995 ) și S.N. (d.n.
25.09.1995 ), având scopul de a -i pedepsi pentru fapta ilegală comisă de aceștia , i-a amenințat
că-i va împușca dacă vor fugi . Lui C.V. i -a aplicat o lovitură cu piciorul în spate, apoi l -a che –
mat la el pe minorul S.N. și i -a aplicat o lovitură cu palma peste urechea stângă . După care din
nou s -a apropiat de minorul C.V. și i -a mai aplicat câteva lovituri cu pumnii și picioarele în
spate . Ca rezultat , i-a provocat dureri și suferințe fizice și psihice care , conform raportului de
exper tiză psihiatrică nr.134/ D din 10.09.2013 , au dezvoltat „ tulburare organică de personalita –
te, confirmată prin modificările caracterului, apariția fenomenelor cer ebrastenice – iritabilitate,
irascibilitate, diminuarea memoriei și atenției, cefalee, vertijuri, grețuri, vomă periodică ”, înso –
țite de cauzarea, conform raportului de expertiză medico -legală nr.134/ D din 10.09.2013, vătă –
mări lor corporale ușoare, sub for mă de comoție cerebrală . Prin aceleași rapoarte s -a constatat
că minorului S.N. i-au fost cauzate dureri fizice, iar minorului D.Gh. – suferințe psihice [126].
Considerăm inadmisibil ă recunoaștere a pădurarului în calitate de persoană publică. Aceasta
deoarece la pct.6.1 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova , nr.11
din 22.12.2014 [92], se relevă : „În sensul dispoziției de la alin.(2) art.123 CP RM, angajatul

111
întreprinderii de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public este salariatul care
se asimilează funcționarilor publici, indiferent de nivelul ierarhic, cu excepția salariaților care
desfășoară activități auxiliare ”. Astfel, atribuțiile pădurarului sunt activități tehnice ori auxilia –
re și nicidecum atribuții administrative ori organizatorico -economice. Executând obligații de
natură auxiliară sau tehnică, făptuitorul P.I. din speța reprodusă nu are cum să apără în postura de
persoană pub lică, însă el apare în calitate de persoană ce acționează cu titl u oficial, deci dome –
niul de inci dență este calitativ diferit. Iată de ce, considerăm că acțiunile de violență care ating
pragul de gravitate specific tratam entului inuman sau degradant ori cel al torturii comise de către
pădurar, însoțitorul de vagon, medic, profesor etc. vor putea fi încadrate în baza art.1661 CP RM
grație calității de persoane care acționează cu titlu oficial, nu însă în virtutea calității de persoane
publice.
În altă ordine de idei, cea de -a patra categorie de subiecț i speciali ai inf racțiunilor prevăzute
la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM este desemnată prin sintagma „orice altă persoană care
acționează cu consimțământul expres sau tacit al unei persoane ca re acți onează cu titlu oficial” ,
sintagmă c e presupune că făptuitor al inf racțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
este acel particular care acționează în baza unei inițiative consimțite, indiferent cui aparține
această inițiativă – persoanei care dispune de titlu oficial sau particularului.
Consimțământul reprezintă manifestarea liberă de voință , care se caracterizează pr in
voluntarietate și conștie ntizarea consecințelor ce derivă din manifestare a de voință. Aceasta
deoarece în dreptul penal noțiunea de voință coincide cu cea de consimțământ; or, în acord cu
alin.(1) art.199 din Codul civil al Republicii Moldova [50], consimțământul este manifestarea,
exteriorizată, de voință a persoanei de a încheia un act juridic.
Din textul de lege prevăzut la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM deducem că pentru a
exista calitatea specială a subiectului infracțiunii în formula anali zată este necesar ca
consimțământul să îndeplinească următoarele condiții de fond:
– să parvină de la o persoană care acționează cu titlu oficial (implicit de la o persoană
publică sau de la o persoană care, de facto , exercită atribuțiile unei autorități publice);
– să parvină de la acea persoană care acțion ează cu titlu oficial și care are putere efectivă
de a aprecia, de a discerne consecințele actului său, altfel spus – ea trebuie să aibă capaci tatea de
a consimți;
– consim țământul ce parvine de la persoana care acționează cu titlu oficial trebuie emis în
stare de angajament juridic, adică cu intenția de a produce efecte, nu însă în glumă.
Pentru ca particularul să apar ă în calitate de subiect al inf racțiunilor de tortură, trat ament
inuman sau degradant, manifestarea de voință a persoanelor care acționează cu titlu oficial poate

112
fi exprimată verbal, în scris ori prin acte sau fapte concludente. Nu are nic io relevanță, după cum
legiuitorul indică în textul de lege, d acă consimțământul este expres sau tacit. Confirmarea
existenței consimțământului expres poate fi un înscris (caz în care manifestarea de voință a luat
forma scrisă) sau poate fi sub formă de declarații ale martorilor, a le părții vătămate (în caz ul ver –
balizării acordului ). În ceea ce privește consimțământul tacit sau, altfel spus , consimțământul for –
mal, acesta se deduce din circumstanțe de ordin obiectiv , cum ar fi comportamentul persoanei
care acționează cu titlu oficial. De exemplu, inacțiunea persoanei care acționează cu titlu oficial
de a interveni, fiind martor ocular, pentru a aplana un conflict dintre doi particulari care ia
amploare și se transformă în acte de violență, cre ează certitudinea particularului că perso ana care
acționează cu titlu of icial îi permite, își exprimă acordul de a i se cauza victimei suferințe fizice
sau psihice , inclusiv puternice. În definitivă, de vreme ce în conștiința interioară a persoanei care
acționează cu titlu oficial s -a format voința, nu prezintă imp ortanță moda litatea sub care acordul
la comiterea actelor de tortură, tratament inuman sau degradant a fost exteriorizat (prin fapte
pozitive sau negative) . Importanță prezintă doar aducerea acordului (consimțământului) la cuno –
ștința făptuitorului , care poate fi și c oncludentă . Deci , ceea ce interesează este exteriorizarea
neechivocă a consimțământului, astfel încât particularul să aibă convingerea că persoana care
acționează cu titlu oficial este de acord cu comiterea relelor tratamente descrise la art.1661 CP
RM, nu însă modalitatea de exprimare a acestuia (care poate să difere în funcție de natura rela –
țiilor dintre subiecți ori de alte aspecte) . Dacă nu sunt întrunite cerințele consimțământului speci –
ficate supra , fapta de cauzare a d urerii sau suferinței fizice or i psihice, inclusiv puternice , comi –
să de către un particular, nu va putea fi încadrată în baza alin.(1) sau alin.(3) art.1661 CP RM.
Aceasta deoarece lipsește unul dintre semnele subiectului infracțiunii – subiectul spec ial, și, pe
cale de consecință , nu se întrunesc elementele constitutive ale componențelor de infracțiune pre –
văzute la alin.(1) sau alin.(3) art.1661 CP RM. Nu este exclus ca particularul să recurgă la acte de
violență care se înscriu în latura obiectivă a infr acțiunilor de tortură, tra tament inuman sau degra –
dant, fiind în eroare în privința existenței consimțământului persoanei care acțione ază cu titlu
oficial , în sensul că acordul acestei persoane nu a existat , situație care este propice consimță –
mântului tacit, perceput eronat de către part icular. În acest caz, considerăm că eroarea va influen –
ța calificarea, astfel încât fapta particularului va constitui o tentativă la acte de tortură sau la
tratamente inumane sau degradante (alin.(1) sau alin.(3) art.1661 raportate la art.27 CP R M).
Această soluție de încadrare își are explicația în definiția tentativei în legea penală națională, care
ia următoarea formulă: din cauze independente de voința particularului (deoarece în fond nu a
existat un consimțământ al persoanei care acțion ează c u titlu oficial), acesta nu și -a realizat
intenția de a comite infracțiunea de tortură, fie infracțiunea de tratament inuman sau degradant.

113
2.5. Concluzii la Capitolul 2
Generalizând asupra cercetării elemente lor constitutive ale infracțiunilor prevăzute la
alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM , formulăm următoarele concluzii :
1) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM , lezarea relațiilor
sociale care constituie obiectul juridic prin cipal al infracțiunii – demnitatea persoanei – nu este
posibilă decât prin încălcarea relațiilor sociale care consti tuie obiectul ei juridic secundar,
reprezentat de integritatea fizică sau psihică a persoanei .
2) Ocazional, prin comiterea torturii, tratamentului inuman sau degradant se poate aduce
atingere în plan secund și altor valori sociale, precum: încrederea publică în activitatea organelor
de drept, exercitarea corectă, fără abuzuri sau excese , a atribuțiilo r de serviciu (caz în care
conduita infracțională are la bază exercițiul autorității); cinstea (onoarea) persoanei; libertatea
psihică ( caz în care relele tratamente se comit prin amenințare ); inviolabilitatea și libertatea
sexuală a persoanei ( caz în care tortura se realizează prin comiterea violului ) etc.
3) Victim ă a infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM poate fi oricare
persoană (indiferent dacă împotriva ei a fost inițiată sau nu o procedură oficială ori dacă aceasta
este penală sau are altă natură juridică), aflată în dominația făptuitorului, care nu este doar o
autoritate publică veritabilă, dar și una asimilată.
4) Pentru ca o terță persoană să fie considerată victimă a infracț iunilor prevăzute la alin.(1)
și alin.(3) art.1661 CP RM , trebuie să existe o persoană care este supusă efectiv la tortură,
tratament inuman sau degradant, astfel încât terțul să suporte o constrângere psihică, o intimidare
ori presiuni morale, condiționat e de existența factorilor speciali care amplifică suferința într -o
măsură și într -un mod distinct de o tulburare emoțională ce poate fi considerată inevitabilă pentru
persoana care asistă la aplicarea relelor tratamente, mai ales atunci când între acestea există
legături de rudenie, de afinitate sau de prietenie.
5) Prin dispozițiile incriminatoare de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM nu se încalcă
principiul legalității incriminării; or, omisiunea de a opera cu o descriere amplă a faptelor
prejudiciabile de tortură, tratament inuman sau degradant în instrumentarul incriminator național
comportă avantajul de a nu limita subiecții de aplicare în concret a legii penale în aprecierea unui
tip de tratament ca inuman ori degradant, sau chiar ca tortură, fiind interpretat prin raportare la
actualitate și , îndeosebi , la jurisprudența CtEDO.
6) „Pragul minim de gravitate ”, grație căruia tortura poate fi delimita tă de tratam entul
inuman, respectiv degradant , nu este o ficțiune juridică și nici un concept teoretic fără
aplicabilitate practică; or, reieșind din baza empirică a studiului , la soluționarea cauzelor penale
referitoare la relele tratamente instanțele naționale se conduc de criteriul nominalizat.

114
7) Tortura, tratamentul inuman ori degradant pot fi comise atât prin violență fizică, cât și
prin violență psihică, deoarece natura relelor tratamente acoperă atât durerea fizică, cât și
suferința psihică, ca urmări prejudiciabile specifice infracțiunilor inv estigate.
8) Din modalitățile faptice specifice infracțiunii prevăzute la alin.(3) art.1661 CP RM
rezultă că tortura este în toate cazurile o infracțiune violentală. Per a contrario , tratamentele
inumane sau degradante pot fi și nonviolentale; or , nealimentarea, neacordarea asistenței
medicale de bază , în fond, nu implică violență, însă , datorită repercusiunilor asupra organismului
victimei, aceste omisiuni pot genera durere și suferințe fizice sau psihice.
9) Deși anumiți factori de ordin obiectiv pot să ne furnizeze informații utile în planul
distingerii sau constatării relelor tratamente incriminate la art. 1661 CP RM , modul, locul, timpul,
ambianța, circumstanțele comiterii infracțiunii etc. reprezintă semne facultative ale laturii
obiective a infracțiunilor de tortură, tratament inuman ori degradant.
10) Nu orice act de violență care provoacă dureri sau suferințe fizice ori psihice, inclusiv
puternice , cade sub incidența alin.(1) sau al in.(3) art.1661 CP RM; distincția dintre relele
tratamente incriminate la art.1661 CP RM și influența coercitivă legală comisă de către persoana
abilitată ( acțiuni impuse de circumstanțele cauzei, având forță juridică legală, precum:
reprimarea comiterii unei infracțiuni ; reținerea persoanei ; aplicarea măsurilor de influență
disciplinară asupra condamnatului etc.) este raportată la principiul proporționalității cu toată
exactitatea: nimic nu trebuie utilizat ce nu este justificat de scopul vizat.
11) Între constrângerea de a face declarații (art.309 CP RM) și infracțiunile prevăzute la
alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM există o concurență dintre o normă parte și o normă întreg, în
sensul art.118 CP RM.
12) Deși jurisprudența CtEDO admit e caracterul imprudent al tratamentului inuman sau
degradant, în contextul preceptului incriminator consacrat în alin.(1) art.1661 CP RM) , legiuitorul
autohton nu admite decât forma intenționată în raport cu urmările prejudiciabile.
13) Nici scopul și nici motivul infracțiunii de la alin.(1) art.1661 CP RM nu au relevanță la
încadrare, putând influența doar individualizarea pedepsei . În contrast, în acord cu dispoziția de
la alin.(3) art.1661 CP RM, se cere ca făptuitorul să acționeze cu intenție directă calificată printr –
un scop sau un motiv, fapt ce se opune jurisprudenței CtEDO în materie.
14) Distingem trei categorii de subiecți speciali ai infracțiunilor prevăzute la alin.(1) și
alin.(3) art.1661 CP RM: a) autorități publice propriu -zise – persoana publică; b) autorități
publice asimilate – persoana care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice; persoana
care acționează cu titlu oficial; c) particularii – persoa na care acționează cu consimțămân tul
expres sau tacit al persoanelor ce acțion ează cu titlu oficial.

115
3. ELEMENETE CIRCUMSTANȚIALE AGRAVANTE ALE INFRACȚIUNILOR
DE TORTURĂ, TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT
Deși infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant denotă aceleași particularități,
și anume : existența unei acțiuni sau inacțiuni prejudiciabile cauzatoare de dureri sau suferințe
fizice ori psihice (în cazul tratame ntului inuman sau degradant) ori de dureri sau suferințe fizice
ori psihice puternice (în cazul torturii) , în realizarea lor concretă acestea pot prezenta anumite
note distinctive, fără a le schimba însă substanța . Deoarece aceste note distinctive prezintă un
grad de pericol social sporit, legiuitorul pe bună dreptate a diferențiat răspunderea penală pentru
atare situații , grupându -le ca elemente circumstanțiale în conținutul infracțiunilor de tortură,
tratament inuman sau degradant, reprezentând o modalitate normativă agravată, urmând faptelor
tipice, în limitele aceluiași articol. Elementele circumstanțiale agravante ale infracțiunilor
cercetate prezintă o identitate fără excepții , însă , fiind o derivație a variante lor tipice a le faptelor
prejudiciabile, care se disting prin gradul de pericol social, legiuitorul a ho tărât să le separe în
alineate diferite, pentru a putea diferenția răspunderea penală. Până a trece nemijlocit l a
cercetarea în parte a variantelor agravate, reiterăm că fiecare dintre acestea se alătură fie laturii
obiective, fie laturii subiective ; alteori , împrejurările agravante privesc subie ctul infracțiu nii ori
victima infracțiunii sau relația ce există în tre subiectul și victima infracțiunii. În funcție de
obiectul la care se referă , putem împărți convențional elementele circumstanțiale agravante
prevăzute la alin.(2) și alin.(4) art.1661 CP RM în circumstanțe de ordin obiectiv și circumstanțe
de ordin subiectiv . Circumst anțele de ordin obiectiv reprezintă împrejurări ce circumscriu
condiții concrete în care se să vârșește infracțiunea , pe când circumstanțele de ordin subiectiv
constituie stări, situații, calități, însușiri etc. care se referă la făptuitor, la persoana acestuia,
privesc legătura dintre făptu itor și atitudinea sa psihică față de efectuarea actelor contributive la
săvârșirea infracțiunii . Majoritatea elementelor circumstanția le agravante ale infr acțiunilor de
tortură, tratament inuman sau degradant sunt de natură obiectivă , de exemplu:
– circumstanțe agravante referitoare la calitatea ori starea persoanei împotriva căreia se
comite fapta prejudiciabilă (lit.a) alin.(2) și lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, adică tortura,
tratamentul inuman sau degradant săvârșite cu bună știință asupra unui minor sau asupra unei
femei gravide ori profitând de starea de nepu tință cunoscută sau evidentă a victimei, care se
datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor );
– circumstanțe agravante vizând pluralitatea de victime (lit.b) alin.(2) și lit.b) alin.(4)
art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite asupra a două sau a
mai multor persoane );

116
– circumstanțe agravante vizând pluralitatea de făptuitori (lit.c) alin.(2) și lit.c) alin.(4)
art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite de două sau de mai
multe persoane );
– circumstanțe ag ravante privitoare la instrumentele de săvârșire a infracțiunii (lit.d)
alin.(2) și lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul inuman sau degradant
săvârșite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop );
La variantele agravate de ordin subiectiv se atribuie circumstanțe le referitoare la calitatea
specială a făptuitorului (lit.e) alin.(2) și lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul
inuman sau degradant săvârșite de o persoană cu funcție de răspundere sau de o persoană cu
funcție de demnitate publică ).
Considerăm că elementele circumstanțiale prevăzute la lit.f) alin.(2) și la lit.f) alin.(4)
art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudență au cauzat o
vătămare gravă sau medie integrității corporale sau sănătății, precum și cele prevăzute la lit.g)
alin.(2) și la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, adică tortura, tratamentul inuman sau degradant care
din imprudență au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia , au o natură mixtă. Aceasta
deoarece, din punct de vedere obiectiv, caracteristica acestor circumstanțe este dată de existența
unei urmări prejudiciabile adiacente ce constă într -un rezultat mai grav (presupunând vătămarea
gravă sau medie a integ rității corporale sau sănătății, decesul sau sin uciderea persoanei) decât cel
urmărit, respectiv , acceptat de făptuitor. Din punct de vedere subiect iv, caracteristica circumstan –
țelor agravante este dată de forma de vinovăție cu care se comit faptele preju diciabile descrise,
fiind vorba despre dubla formă de vinovăție. Iată de ce, ne rezervăm dreptul de a cataloga
variantele agravate de la lit.f) și g) alin.(2), precum și de la lit.f) și g) alin.(4) art.1661 CP RM
drept elemente circumstanțiale mixte.
În raport cu poziția elementului circumstanțial agravant față de desfășurarea actelor de
tortură, tratament inuman sau degradant, distingem circumstanțe preexistente (lit.a) , e) alin.(2) și
lit.a), e) alin.(4) art.1661 CP RM), concomitente (lit.b), c), d) alin.(2) și lit.b ), c), d) alin.(4)
art.1661 CP RM) și subsecvente (lit.f), g) alin.(2) și lit.f) , g) alin.(4) art.1661 CP RM) .
Clasificarea elementelor circumstanțiale agravante dată supra este decisivă în planul
calificării infracțiunii; or, raportarea lor la una dintre categoriile nominalizate contribuie esențial
la determinarea antecedenței temporale și a naturii juridi ce, datorită cărora se poate ajunge la
soluționarea aspectelor legate de eroarea făptuitorului, după cum aceasta este sau nu esențială .
Pornind de la faptul că variantele normative agravate ale infracțiunilor cercetate prezintă
identitate, pledăm pentru o analiză comună a lor, urmând consecutivitatea enumerării în textele
de lege, cu i nvocarea diferențelor de rigoare legate de elementul material.

117
3.1. Tortura, tratamentul inuman sau degradant
săvârșite cu bună știință asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori
profitând de starea de nepu tință cunoscută sau evidentă a victimei , care se datorează
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor
Elementul circumstanțial înscris în prevederile de la lit.a) alin.(2) și lit.a) alin.(4) art.1661
CP RM reunește trei ipoteze normative alternative de agravare a răspunderii penale:
1) tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite cu bună știință asupra unui minor;
2) tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite cu bună știință asupra un ei femei
gravide;
3) tortura, tratamentul inuman sau degradant profitând de starea de neputință cunoscută sau
evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori
altui factor.
Rațiunea pentru ca astfel de ci rcumstanțe să fie sancționate mai aspru este explicată prin
degradarea morală a făptuitorului, care sfidează și exploatează inferioritatea victimei . În această
ordine de idei, se susține că n eputința victimelor trebuie considerată drept un alt semn carac –
teristic torturii, contribuind la calitatea deosebit de odioasă și dezumanizantă a suferinței, deoa –
rece aceasta este cauzată într -o situație de dezechilibru de putere, unde victima este pe deplin
subordonată făptuitorului [111, p.20 ]. Oportunitatea agravării răspunderii penale pentru tortură,
tratament inuman sau degradant săvârșită cu bună știință asupra unui minor o deducem și din
jurisprudența CtEDO în materie, în special în cauzele examinate împotriva Republicii Moldova.
Astfel , de exemplu, p e lângă intensitatea loviturilor aplicate în urma cărora victima a suferit
leziuni corporale foarte serioase, CtEDO acordă o mare importanță , în cauza Corsacov contra
Moldovei [26, §64], vârstei fragede a reclamantului (șaptesprezece ani î n ziua evenimentelor),
fapt care l-a făcut deosebit de vulnerabil în fața agresorilor săi. De asemenea, nu putem trece cu
vederea nici cauzele ex aminate de instanța europeană î n care s -a reținut relele tratamente aplicate
față de femei însărcinate. Bunăoară, în cauza Korneykova și Korneykov contra Ucrainei [201,
§161 -166] prima reclamantă fusese ținută într -o cușcă de fier pe durata tuturor celor șase ședințe
ale cazului. În timpul primelor două ședințe, aceasta se găsea într -un stadiu avansat al sarcinii
sale, pe când în celelalte patru ședințe fusese o mamă care alăpteaz ă, separată de copilul ei de
niște bare de metal, în sala de judecată. Nu a fost luat în vedere caracterul justificat sau
nejustificat al unei asemenea măsuri restrictive, de vreme ce judecătorul național considerase că
simpla plasare a primei reclamante î n afara cuștii ar fi echivalat cu eliberarea ei , contrar măsurii
preventive privative de libertate aplicate. CtEDO amintește că , potrivit jurisprudenței sale,
închiderea unei persoane într -o cușcă de fier pe durata unui proces constituie în sine un afront la

118
adresa demnității u mane, cu încălcarea art. 3 din CoEDO. Aceasta a reamintit că încătușarea unui
bolnav sau a unei persoane slăbite este disproporționată raportat la cerințele securității și
presupune provocarea unei umilințe nejustificate, fie ea din intenție sau nu. În prezenta cauză,
prima reclamantă fusese legată și de un scaun de examen ginecologic din spitalul în care fusese
adusă în aceeași zi pentru a naște. Date fiind aceste condiții, existența riscului unui comporta –
ment violent din partea ace steia sau al unei evadări erau greu imaginabile. De fapt, nu s -a sus –
ținut în niciun moment că aceasta s -ar fi comportat agresiv cu personalul medical sau cu poliția,
că ar fi încercat să evadeze ori că a r fi prezentat un pericol pentru propria ei siguranț ă. În conse –
cință, măsura contestată a echivalat cu un tratament inuman și degradant.
După justificarea agravării răspunderii penale în acord cu ipotezele expuse, ne vom axa pe
identificarea condițiilor de operare a răspunderii penale în acord cu lit.a) alin.(2) și lit.a) alin.(4)
art.1661 CP RM. Din textul de lege rezultă că pentru a se reține în sarcina făptuitorului elementul
circumstanțial agrava nt analizat, urmează să se realizeze cumulativ două cerințe: una de ordin
obiectiv și una de ordin subiecti v.
În raport cu prim ele două ipoteze normative înscrise la lit.a) alin.(2) și la lit.a) alin.(4)
art.1661 CP RM, se impun următoarele condiții cumulative:
1) victima să fie un minor, respectiv femeie gravidă (condiție obiectivă) ;
2) făptuitorul să manifeste bună ș tiință în privința calității de minor sau de femeie gravidă a
victimei (condiție subie ctivă).
În raport cu cea de -a treia ipoteză normativă a agravantei, distingem , următoarele cerințe
cumulative:
1) victima să se afle într -o stare de nepu tință (condiție obiec tivă);
2) făptuitorul să profit e de această stare pentru a săvârși tortura, tratamentul inuman sau
degradant (condiție subie ctivă) .
Comun pentru toate ipotezele normative cuprinse în elementul circumstanțial cercetat în
raport cu cerința de ordin obiectiv este calitatea specială a victimei: de minor, de femeie gravidă
și de persoană aflată în stare de neputință. Așa se face că în unele cazuri minoritatea victimei este
prin ea însăși o stare de neputință; or, vârsta fragedă constituie o s tare de neputință a victimei de
a se apăra. Tot astfel, femeia însărcinată de asemenea poate fi, în dependență de termenul de
gestație, de particularită țile individuale ale organismului, de derularea cursului sarcinii etc., în
stare de neputință de a se apăra. Pentru a ne întemeia alegația, facem referință la Dicționarul
explicativ ilustrat al limbii române , care subînțelege prin stare de neputință faptul de a nu avea
forță, posibilitate, capacitate, libertate de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate
[83, p.1253] . Prin urmare, dacă orice faptă prejudiciabilă de cauzare de dureri sau suferințe fizice

119
ori psihice îndreptată asupra unei persoane concrete are c a efect reacționarea victimei, î n cazul
persoanei care se află în stare de neputință această reacție lipsește, deoarece ea nu dispune de
capacitate suficientă de a se op une activității infracțio nale, adică torturii, tratamentul ui inuman
sau degradant, din cauza nefuncționării totale sau parțiale a conștiinței ori a stării sale fizice sau
psihice precare. Deoarece nu orice minor și femeie însărcinată poate fi în stare de neputință,
reținerea distinctă a minorității și gravidități i victimei de starea de neputință se prezintă a fi mai
mult decât necesară.
Per ansamblu , circumstanța agravantă de la lit.a) alin.(2) sau, după caz, lit.a) alin.(4)
art.1661 CP RM implică o situație -premisă, fără de care respectiva agravantă nu poate fi reținută
la încadrare, adică acea stare de minoritate, de existență a unei sarcini aflate în curs ori a unei
stări de neputință a victimei, pe care se și grefează comiterea faptei prevăzute de elementul
circumstanțial analizat.
Minoritatea vict imei reprezintă o stare care începe din momentul naș terii și finalizează
odată cu împlin irea vârstei de 18 ani, fără a se lua în calcul , bunăoară , obținerea capacității
depline de exercițiu la vârsta de 16 ani datorită emancipării sau încheierii căsătoriei . La rândul
său, graviditatea victimei este o stare fiziologică care începe din momentul conceperii și
finalizează odată cu întreruperea sarcinii prin naștere sau prin avorta re (expulzarea fructului
concepț iei ori suprim area vieții intrauterine a fructului de concepere, fără a fi expulzat), stare
care se stabilește medical sau prin alte mijloace, indiferent de stadiul de evoluție a sarcinii, fapt
dedus din litera legii . Or, sintagma „femeie gravidă” nu indică asupra unei limi tări. Nu are nicio
relevanță stadiul de evoluție a sarcinii (termenul de gestație); gradul de dezvoltare a produsului
concepției; modul în care evoluează cursul sarcinii (normal (sarcină intrauterină) sau anormal
(sarcină extrauterină)); verosimilitatea ne ajungerii acesteia la termen etc. Toate aceste împreju –
rări pot fi luate în considera re doar la individualizarea pedepsei. Excepție de la ace astă regulă
face împrejurarea referitoare la rezultatul ce poate deriva din comportamentul infracțional comis
asupr a femeii însărcinate. Astfel, dacă în rezultatul torturii, tratamentului inuman sau degradant
aplicat asupra femeii gravide a fost distrus din imprudență produsul concepției, pe lângă reținerea
la încadrare a elementului circumstanțial de la lit.a) alin.(2 ) sau, după caz, lit.a) alin.(4) art.1661
CP RM, se va mai reține și elementul circumstanțial agrava nt de la lit.f) alin.(2) sau, după caz,
lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM. Aceasta deoarece printre indicatorii vătămării grave a integrității
corporale sau a sănătății se numără întreruperea sarcinii. Dacă , însă, în rezultatul torturii, trata –
mentului inuman sau degradant aplicat asupra femeii gravide a fost distrus din intenție produsul
concepției, atunci cele comise sunt susceptibile de calificare prin concurs, și anume: lit.a) alin.(2)
sau, după caz, lit.a) alin.(4) art.1661 și alin.(1) sau alin.(2) (cu excepția lit.e) ) art.151 CP RM.

120
Referitor la condiția de ordin subiectiv, relevăm că î n momentul săvârșirii torturii,
tratamentului inuman sau degradant făptuitorul trebuie să cunoască cu certitudine starea de
minoritate, respectiv , graviditate a victimei. Sub acest aspect, recurgem la următoarea explicație:
sintagma „cu bună știință” presupune că făptuitorul cunoaște cu certitudine calitatea specială a
victimei. Dacă făptuitorul prezumă calitatea specială a victimei (nu cunoștea cu certitudine
despre minoritatea sau graviditatea victimei), cerința subiectivă nu va fi întrunită și, în virtutea
principiului incriminării subiective, agravanta dată nu -i poate fi imputată făptuitorului. Dacă
făptuitorul se află în eroare în privința minorității sau gravidității victimei, adică are certitudinea
că victima este minor sau femeie gravid ă, dar de facto aceasta nu corespunde realității, soluția de
încadrare este: art.27 și lit.a) alin.(2) art.1661 CP RM sau art.27 și lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM.
Justificarea soluției tentativei la circumstanța agravantă rezidă în caracterul cumulativ a l celor
două cerințe înaintate de legiuitor: cerința de ordin obiectiv și cerința de ordin subiectiv.
Deoarece condiția obiectivă este neglijată, adică nu se atestă, în pofida existenței condiției
subiective, agravanta fapt consumat nu va putea fi reținută. Aceasta este soluția cea mai
optimală, deoarece tentativa la circumstanța agravantă este mai periculoasă decât la varianta -tip a
infracțiunii de tortură, tratamente inumane ori d egradante în forma ei consumată [111, p.39] .
Nu este relevant ca făptuitorul să aibă la dispoziție o constatare de ordin medical privind
existența unei sarcini aflate în curs ; este suficientă c ertitudinea ca atare, indiferent de sursa
cunoașterii . Tot astfel , în cazul minoratului, nu este necesar ca făptuitorul să fi dispus de acte de
identitate ale victimei minore, fiind suficient ca el să -și fi dat seama despre faptul că victima nu a
atins vârsta de 18 ani. În cazul minorității și gravidității victimei, un f actor care atri buie
ponderitate certitudinii asup ra stării victimei este exteriorul, a ltfel spus, aspectul fizic al acesteia.
Iată un exemplu din practica judiciară națională care ne convinge despre acest fapt: C.I a fost
recunoscut vinovat de comiterea in fracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(2) lit.a), b) CP RM, adică
tratament inuman și degradant săvârșit cu bună știință asupra unui minor, asupra a două sau a
mai multor persoane . Întru confirmarea reținerii la încadrare a circumstanței agravante de la lit.a)
alin.(2) art.1661 CP RM, instanța de apel a conchis următoarele: Materialele cauzei demonstrea –
ză și faptul că inculpatul cunoștea și trebuia să cunoască despre vârsta minorului -părții vătăma –
te, reieșind din faptul că la momentul comiterii tratamentului inuman și degradant (07.06.2013 –
n.a.) ultimul (născut la 09.06.1988) nu avea nici 15 ani, elev în clasa a IX -a, iar dezvoltarea
fizică, aspectul exterior corespund vârstei cronologice [71].
În altă ordine de idei, în raport cu cea de -a treia ipoteză normativă a elementului
circumstanțial agrava nt, din textul de lege prevăzut la lit.a) alin. (2) art. 1661 și la lit.a) alin. (4)

121
art.1661 CP RM desprindem factorii cauzali ai stării de neputință enumerați neexhaustiv: vârsta
înaintată, boala, handicapul fizic sau psihic, alt factor.
La alți factori putem atribui: vârsta fragedă, somnul (obișnuit sau letargic) , starea de comă,
starea de epuizare fizică totală, starea de ebr ietate narcotică sau alcoolică, hipnoza, stări care
anihilează capacitatea victimei de a se apăra, de a riposta împotriva făptuitorului. Totuși, vârsta
înaintată, boala fiziologică sau mintală etc. nu atrag automat reținerea stării de neputință, atât
timp cât situația reală a victimei denotă contrariul. De aceea, trebuie să fie examinat ă în concret
fiecare situație sau stare a victimei în parte, pentru a decide asupra existenței neputinței sau
vulnerabilității acesteia.
Pentru a reține în sarcina făptuitorului circumstanța agravantă de la lit.a) alin.(2) și de la
lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, este irelevant cine a condiționat starea de neputință : făptuitorul,
victim a sau o terță persoan ă. Dacă starea de neputință este rezultatul activității unui terț, care a
cooperat cu intenție cu autorul, pentru ca ultimul să profite de starea de neputință, terțul va
răspunde pentru complicitate la circumstanța a gravantă analizată, adică pentru fapta incriminată
la lit.a) alin.(2) art.1661 sau la lit.a) alin.(4) art.1661 raportat la alin.(5) art.42 CP RM.
În contextul aducerii victimei în stare de neputință, intervenim cu concretizarea: dacă
făptuitorul planifică din timp torturarea, supunerea la trata ment inuman sau degradant, aducând
victima în stare de neputință (pe calea privării de aport hidric sau nutritiv, imobilizării prin
legare, aplicării cătușelor , loviturilor , îmbătării etc.), respectiva activitate inf racțională de
aducere în star e de neput ință reprezintă procedeul/metodă de săvârșire a in fracțiuni lor specificate
la alin.(1) și (3) art. 1661 CP RM, motiv din care o astfel de aducere în stare de neputință se
dispersează în elementul material al infracțiunii de la varianta -tip, fără a constitui temei de
agravare a răspunderii penale. Aceasta deoarece punerea victimei în imposibilitate de a se apăra
are semnificația săvârșirii actelor preparatorii sau actelor de executare de tortură, tratament
inuman sau degradant care sunt absorbite în variantele -tip ale infracțiunilor fapt consumat. Deci,
în ultima ipoteză, chiar dacă făptuitorul comite tortura, trat amentul inuman sau degradant în
raport cu o persoană în stare de neputință, el nu prof ită de această stare creată de el însuși,
deoarece acesta este procedeul de realizare a laturii obiective a infr acțiunii tipice. Excepție face
ipoteza în care făptuitorul d roghează victima, caz în care latura obiectivă a infracțiunilor
prevăzute la alin.(1) și (3) art.1661 CP RM este depășită. În acest caz, pe lângă alin.(1) și (3)
art.1661 CP RM se va reține la încadrare și art.2176 CP RM , adică introducerea ilegală
intenționată în organismul altei persoane, împotriva voinței acesteia, a drogurilor, etnobotani –
celor sau a analogilor acestora.

122
În ceea ce privește condiția de ordin subiectiv – profitarea de starea de neputință , aceasta
presupune cunoașterea de către făptuitor a condiției precare a victimei și hotărârea acestuia de a
se folosi de stare a victimei, î n vederea comiterii infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant. Deci, spre deosebire de primele două modalități prevăzute la lit.a) alin.(2) și de la
lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, caz în care făptuitorul trebuie să cunoască cu certitu dine calitatea
specială a victi mei, în cazul profitării de starea de neputință este suficient ca acesta doar să
cunoască și , desigur, să se folosească de această stare. Uneori, o astfel de stare de neputință este
evidentă, alteori nu, fiind fără relevanță acest aspect ; important este ca făptuitorul să fi luat act de
cunoștință despre star ea de vulnerabilitate . Or, însuși legiuitorul concretizează acest lucru prin
sintagma „stare de neputință cunoscută sau evidentă” .
De remarcat că cunoașterea de către făptuitor despre starea de neputință nu neapărat poate
să presupună și o profitare de această stare. Cu alte cuvinte, este posibil ca făptuitorul să fi
cunoscut starea de neputință a victimei, dar, datorită modului de operare concret la care recurge
pentru a comite infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant, nu se folosește de
această stare. De aceea, dacă victima doarme la momentul în care făptuitorul intenționează să
pună în executare deliberarea sa privind comiterea relelor tratamente (deci, există stare de
neputință a victimei , dat fiind nefuncționalitatea integrală sau parțială a conștiinței victimei ) și
astfel torturează sau supune victima tratamentului inuman sau degradant , fiindu -i indiferent ă
starea în care se află, deci nu profită de această stare, circumstanța agravantă în discuție nu va fi
reținută. Or, ar fi cu totul exagerat ca într -o astfel de situație, pentru a nu -i reține la încadrare
lit.a) alin.(2) sau lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, să pretindem făptuitorului să -și suspende
activitatea infracțională până la trezirea victim ei. Dimpotrivă, dacă , de exemplu, supraveghind
celula deținutului gardianul penitenciarului așteaptă până ce acesta va adormi, ocazie cu care îi
cauzează dureri sau suferințe fizice ori psihice, inclusiv puternice, la încadrare se va reține lit.a)
alin.(2) sau lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, de vreme ce se folosește de nefuncționarea totală sau
parțială a conștiinței victimei, facilitându -și astfel realizarea intenției infracționale.
Eroarea făptuitorului cu privire la lipsa stării de neputință a victimei înlătură aplicarea
agravantei. Dimpotrivă, dacă făptuitorul crede eronat că victima se află în stare de neputință și cu
această ocazie profită de starea de vulnerabilitate, dar de fac to victima nu se afla în stare de
neputință, încadrarea va adopta următoarea formulă: art.27 și lit.a) alin.(2) art.1661 CP RM sau
art.27 și lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM. Ca și în cazul erorii la ipotezele anterioare, justificarea
soluției tentativei la circumstanța agravantă rezidă în caracterul cumulativ a l celor două cerințe
înaintate de legiuitor: de ordin obiectiv și de ordin subiectiv. Deoarece condiția obiectivă decade,
în pofida existenței condiției subiective, agravanta fapt consumat nu va putea fi reținută.

123
3.2. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite
asupra a două sau a mai multor persoane
Elementul circumstanțial agravant reținut în cazul normelor prevăzute la lit.b) alin.(2),
respectiv , lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM vizează o pluralitate de victime, ceea ce -i conferă atât
faptei, cât și făptuitorului caracter deosebit de periculos. Această circumstanță va exista ori de
câte ori activitatea infracțională va avea ca rezultat – urmărit sau acceptat conștient – dureri sau
suferințe fizice ori psihice cauzate cel puțin la două persoane (în cazul tratamentului inuman sau
degradant ), respec tiv ori de câte ori activitatea infracțională va avea ca rezultat – urmărit
conștient – dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice cauzate cel puțin la două persoane (în
cazul torturii). Astfel, reținerea la calificare a elementului circumstanțial agravant analizat este
condiționată de întrunirea unor cerințe cumulative, cum ar fi:
– cerința de ordin obiectiv – să existe o pluralitate de victime;
– cerința de ordin subiectiv – făptuitorul să manifeste intenție unică (dublată de un scop
unic) în raport cu torturarea, supunerea la tratament inuman sau degra dant a cel puțin două
persoane.
Deci, momentul de consumare a circumstanțelor agravante prevăzute la lit.b) alin.(2),
respectiv , lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM este cel al producerii efective a durerilor sau suferințelor
fizice ori psihice la cel puțin două persoane (în cazul tratamentului inuman sau degradant) sau,
după caz, cel al producerii efective a durerilor sau suferințelor fizice ori psihice puternice la cel
puțin două persoane (în cazul torturii).
Dacă activitatea infracțională de a tortura, de a supune la tratament inuman sau degradant
îndreptată asupra a două sau a mai mu ltor persoane rămâne fără rezultatul cerut de lege, condiția
de or din obiectiv decade și, din cauza caracterului cumulativ al cerințelor de imputare a
agravantei, nu se va reține elementul circumstanțial agravant fapt consumat. În legătură cu
aceasta, se susține că aplicarea răspunderii penale în conformitate cu circumstanța agravantă de
la lit.b) alin. (2) și lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM ține de realizarea integrală a intenției de a tortura,
de a supune la tratament inuman sau degradant două sau mai multe persoane. În cazul realizării
parțiale a intenției, se va aplica răspunderea în conformitate cu ar t.27 și lit.b) alin.(2) art.1661 CP
RM sau art.27 și lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM: făptuitorul a încercat să tortureze sau să supună
tratamentului inuman sau degradant două sau mai multe persoane, însă, din cauze independente
de voința lui, nu a fost tor turată, supusă tratamentului inuman sau degradant niciuna din ele;
făptuitorul a încercat să tortureze sau să supună tratamentului inuman sau degradant două sau
mai multe persoane, însă, din cauze independente de voința lui, a fost torturată, supusă
tratam entului inuman sau degradant numai una din tre acestea etc. [111, p.40]. Soluția tentativei

124
la circumstanța agravantă prevăzută la lit.b) alin.(2) și la lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM este
dictată de principiul incriminării subiective consacrat în art.6 CP RM, astfel că , ignorând
orientarea făptuitorului , în coroborare cu art.27 CP RM , riscăm să încălcăm principiul legalității.
Or, calificarea faptei având la bază o intenție determinată simplă se face nu după rezultatul
infracțional real survenit, dar în funcție de voința făptuitorului. Doar în ipoteza unei intenții
nedeterminate, atunc i când făptuitorul nu -și proiectează în plan mental numărul potențial de
victime , dorind să supu nă la tortur ă, tratament inuman sau degradant mai multe dintre acestea,
precum și în ipoteza unei intenții determinate alternative, când făptuitorul prevede pos ibilitatea
torturării, supunerii la tratament inuman sau degradant a unei persoane sau a mai multor
persoane, calificarea se va face în funcție de rezultatul real survenit.
În altă ordine de idei, c onsiderăm că nu are nicio relevanță dacă torturarea sau su punerea la
tratament inuman sau degradant a două sau a mai multor persoane au fost realizate printr -o
singură activitate infracțională sau prin activități infracționale diferite. De exemplu, privarea
deținuților de aportul alimentar și hidric reprezintă un tratament degradant comis asupra unei
pluralități de victime, realizat printr -o singură inacțiune infracțională. Dimpotrivă, maltratarea
deținuților ca varietate a tratamentului inuman, din punct de vedere tehnic , nu poate fi realizată
printr -o singură ac tivitate infracțională, necesitând acte succesive, diferite. În ultima situație,
tortura, tratamentul inuman sau degradant presupune mai multe episoade infracționale cuprinse
de intenția unică a făptuitorului (de exemplu, în contextul aceleiași infracțiuni prelungite de
tortură, tratament inuman sau degradant una din victime este lovită în regiunea craniocereb rală,
iar altă victimă este lovită în regiunea abdomenului, în ambele cazuri cu un baston de cauciuc , de
exemplu). Astfel, activitatea infracțională de torturare sau supunere la tratament inuman sau
degradant a unei pluralități de victime poate să se caracterizeze prin modalități faptice calitativ și
cantitativ diferite în raport cu fiecare victimă în parte, fiind important ca din punct de vedere
jurid ico-penal relele tratamente aplicate asupra mai multor victime să constituie una și aceeași
infracțiune, adică fie tratament inuman sau degradant, fie tortură. Totuși , este important ca în
cazul unor activități infracționale diferite torturarea sau supuner ea la tratament inuman sau
degradant a două sau a mai multor persoane să se realizeze în aceeași împrejurare sau cu aceeași
ocazie. Pentru a fi expliciți, facem referire la următoarele circumstanțe constatate de Colegiul
penal al Curții de Apel Chișinău: G.Ig., subofițer de poliție al Regimentului de patrulă și
santinelă „SCUT” al CGP mun. Chișinău, la 31.12.2011, între orele 21.00 și 23.00, fiind
înștiințat despre un presupus atac violent comis în privința surorii sale G.Iu. și a prietenului
acesteia N.N. de către persoane necunoscute, după ce a apelat telefonic Serviciul de patrulă
mobilă al MAI, s -a deplasat pe str. Buiucani din comuna Dumbrava , mun. Chișinău .

125
Considerând că un a dintre persoanele implicate în conflict – M.I. – nu se supune cerințelor
legale ale colaboratorilor de poliție (membrii echipajului „902”), în mod intenționat i -a aplicat
acestuia o lovitură cu pumnul în regiunea ochiului st âng, cauzându -i, conform raportului de
expertiză medico -legală nr.334/D din 14.02.2012, o plagă contuză în r egiunea sprâncenei
stângi. În continuarea acțiunilor sale ilegale , C.Ig. s-a deplasat, samavolnic, în incinta CPS
Buiucani, mun. Chișinău, unde M.I. împreună cu G.V. și B.A. au fost escortați pentru a fi
investigați pe marginea acțiunilor ilegale comise față de N.N. și G.Iu . În incinta Comisar iatului
de Poliție, C.Ig. , neîntemeiat, fără a avea careva tangență la caz, în mod intenționat, cu scopul
de a-l pedepsi pe M.I. , i-a aplicat acestuia o lovitură în regiunea cutiei toracice . Apoi a vrut să-l
mai lovească o dată , însă lovitura nu și -a produs efectul din motive independente de voința
făptuitorului, deoarece M.I., întru a evita lovitura, a făcut o mișcare bruscă și , ca rezultat , s-a
lovit cu mâna dreaptă de mânerul ușii. Tot el, G.Ig. , aflâ ndu-se în incinta aceluiași Comisariat
de Poliție , urmărind același scop și pentru aceleași motive (sublinierea ne aparține – n.a.), s-a
apropiat de G.V., l -a îmbr âncit în perete și i-a aplicat două lovituri cu pumnul în regiunea cutiei
toracice și cu piciorul în regiunea articulației genunchiului stâng, iar după ce acesta a căzut la
podea i-a mai aplicat două lovituri cu piciorul peste corp, cauzându -i, conform raportului de
expertiz ă medico -legală nr. 335/D din 14.02.2012, vătămări corporale ușoare manifestate prin:
plagă contuză pe cap, excoriații pe față, edem al țesuturilor moi cu excoriație pe articulația
genunchiului st âng. Lui B.A. i-a aplicat două lovituri cu pumnul în regiunea cutiei toracice și în
spate, cauzându -i, conform raportului de expertiză medico -legală nr. 336/D din 14.02.2012,
vătămări corporale neînsemnate [73].
Deși în speța reprodusă fapta comisă ține de încadrarea potrivit fostului cadru incriminator
în materie, adică potrivit art.3091 CP RM , care , remarcăm , nu agrava răspunderea penală pentru
pluralitatea de victime, circumstanțele din speță sunt utile pentru a demonstra unitatea de împre –
jurări în care se realizează în mod s uccesiv acte de tortură asupra mai multor victime. Remarcăm
că intenția făptuitorului G.Ig. de a comite infracțiunea de tortură asupra a trei victime – M.I.,
G.V. și B.A. – se realizează consecutiv , nu simultan . Unitatea infracțională a activităților infrac –
ționale succesive vizând victime diferite se mulează pe intenția unică a făptuitorului, dublată de
un scop unic în raport cu torturarea a trei victime – scopul de a -i pedepsi pe M.I., G.V. și B.A.
pentru un ac t constând într -un atac violent , pe care G.Ig. presupune că aceștia l-ar fi comis față
de N.N. și G.Iu. Este foarte important, așa cum rezultă din prevederea art.30 CP RM, ca
făptuitorul să manifeste intenție unică, dublată de un singur scop ; în caz contrar, pluralitatea de
victime ar genera pluralitatea de infracțiuni, constând într -un concurs de infracțiuni. De aceea,
dacă în eventualitatea în care făptuitorul realizează activitatea infracțională succesiv, manifestată ,

126
de exemplu , în tortura rea mai multor victime, însă în raport cu prima victimă urmărește scopul de
a obține de la aceasta mărturisiri, iar în raport cu a doua victimă urmărește scopul de a o pedepsi
pentru un act pe care l -a comis, nu mai putem reține circumstanța agravantă de l a lit.b) alin.(4)
art.1661 CP RM, deoarece decade unitatea de intenție în raport cu pluralitatea de victime. De
aceea, torturarea fiecărei victime având la baza intenții infracționale comise cu scopuri diferite va
genera un c oncurs de infracțiuni, în măsur a în care vom avea atâtea infracțiuni de tortură aflate în
concurs câte victime vor fi .
În speța de care am uzat însă, ac țiunile infracțional e au la bază un singur scop infracțional
și, mai mult, un singur motiv, așa cum se indică în actul procedural la care am făcut referință. De
altfel, reieșind din prevederea de la art.30 CP RM, nici nu se cere ca motivul infracțional să fie
identic. De aceea, mo tivul în raport cu o victimă po ate fi discriminarea pe criteriu de sex, iar în
privința altei victime – discriminare a pe criterii de naționalitate , rasă, vârstă, origine socială,
etnică etc .
De asemenea, pentru a reține la încadrare lit.b) alin.(2), respec tiv, lit.b) alin.(4) art.1661
CP RM , este necesar și obligatoriu ca intenția de a cauza daune sau suferințe, fizice ori psihice
(inclusiv puternice) , săvârșit ă asupra a două sau a mai multor persoane , să apară la făptuitor până
la torturarea sau supunerea la tratament inuman sau degradant a primei victime ori în procesul de
torturare sau supunere la tratament inuman sau degradant a primei victime. Dacă fapta este
săvârșită după ce a fost consumată infracțiunea de tortură, t ratament inuman sau degradant în
raport cu prima victimă, făptuitorul continuându -și acțiunile infracționale asupra celei de-a doua
victime, deci în baza unei intenții supravenite care nu se poate asocia cu intenția inițială, cele
săvârșite vor constitui concurs de infracțiuni.
Nu este exclus ca ac țiunile infracțional e de torturare, respectiv de supunere la tratament
inuman sau degradant să se realizeze , cu aceeași ocazie și în tru realizarea a celeiași hotărâri
infracționale , printr -o cooperare intenționată de către doi făptuitori, astfel încât fiecare dintre
făptuitori aplicând lovituri numai asupra uneia din cele două victime cauzează doar acesteia
dureri sau suferințe fizice ori psihice, inclusiv puternice. Considerăm că , în situația descrisă,
circumstanț a agravantă prevăzută la lit.b) alin.(2), respectiv , la lit.b) alin.(4) art.1661 CP RM se
va reține la încadrare alături de circumstanța viz ând pluralitatea de făptuitori (lit.c) alin.(2),
respectiv, lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM ), circumstanță pe care o vom examina infra , fiind
irelevant faptul că, împărțindu -și rolurile, fiecare dintre cei doi făptuitori a cauzat dureri sau
suferințe fizice ori psihice, inclusiv puternice, doar uneia dintre cele două victime .

127
3.3. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite
de două sau de mai multe persoane
Agravarea răspunderii penale în acord cu lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661
CP RM se justifică prin împrejurarea referit oare la pluralitatea constituită de făptuitori, care își
reunesc eforturile întru realizarea actelor de tortură, tratament inuman sau degradant, împrejurare
care reduce din capacitatea victimei de a se opune și asigură șansele de atingere a intențiilor
infracționale pe care le nutresc făptuitorii.
În raport cu circumstanța agravantă presupunând infracțiunea comisă „de două sau de mai
multe persoane” , există interpretări oficiale date infracțiunilor comise prin omor, șantaj etc.,
făcând obiectul unor hotărâri explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție. Cu titlu exem –
plificativ, vom face referință la pct.5.8 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Mo ldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile
săvârșite prin omor (art.145 -148 CP al RM)”, nr.11 din 24.12.2012 [91], în care găsim următoa –
rea explicație: „S ăvârșirea omorului de două sau mai multe persoane presupune trei ipoteze
alternati ve: 1) săvâ rșirea omorului de doi sau mai mulți coautori; 2) săvâ rșirea omorului de către
o persoană, care întrunește semnele subiectului infracțiunii, în comun cu una sau cu mai multe
persoane, care nu întrunesc aceste s emne (de exemplu, nu au atins vâ rsta răspunderii penale, s unt
iresponsabile etc.); 3) săvâ rșirea omorului de către o persoană, care întrunește semnele subiec –
tului infracțiunii, prin intermediul unei persoane, care nu întrunește aceste semne (de exemplu,
nu a atins vâ rsta răspunderii penale, este iresponsabilă etc.) ”. Deși circumstanța agravantă
prevăzută la lit.i) alin.(2) art.145 CP RM are un conținut identic cu elementele circumstanțiale
agravante de la lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM, interpretarea cauzală la
care am făcut referire nu este operabilă în cazul torturii, tratamentului inuman sau degradant
săvârșite de două sau de mai multe persoane. Aceasta deoarece, spre deosebire de omorul inten –
ționat, tortura, tratamentul inuman sau degradant este o infracțiune cu subiect calificat. Explicația
excluderii autoratului unei persoane „particulare” în cazul infracțiunilor cu subiect special o
regăsim în literatura de specialitate rusă. Astfel, de exemplu, T.G. Makarova relevă că autoratul
unei persoane „particulare ” în cazul infracțiunilor cu subiect special este cu neputință, deoarece
există un anumit specific al activității infracționale realizate de subiectul special, care se explică
prin aceea că sub nicio condiție latura obiectivă nu poate fi realizată de subiec tul general [240,
p.8]. Dezvoltând ideea, А.М. Kiseli ova concretizează că săvârșirea infracțiunii din punct de
vedere juridic este posibilă, dacă latura obiectivă constă în îndeplinirea activităților, care pot fi
realizate doar dispunând de calități sau împute rniciri determinate, unde autorul infracțiunii poate
fi doar subiect special. Așa se face că o parte din latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită

128
(art.290 Cod penal al Federației Ruse), manifestată în primirea remunerației ilicite, poate fi
îndeplinită de orice persoană, însă această oricare persoană nu poate săvârși acțiuni care intră în
competența persoanei cu funcție de răspundere. De aceea, autorul și coautorul luării de mită pot
fi doar subiecți speciali – persoane cu funcție de răspunder e [237]. Parafrazând și raportând
respectiva explicație la infracțiunile prevăzute la alin.(1) și (3) art.1661 CP RM, relevăm că, în
principiu, din punct de vedere tehnic , latura obiectivă a infracțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant, manifestată prin cauzarea durerilor sau suferințelor fizice ori psihice,
inclusiv puternice, pot fi comise de către orice persoană, însă, din punct de vedere juridic, nu
orice p ersoană este subiect al acestor infracțiuni . Or, persoanele „particulare” pot fi subiecți doar
în măsura în care au acționat în baza unui acord parvenit de la o persoană ce acționează cu titlu
oficial. Din rațiunile prezentate, este valabilă următoarea ale gație, de la care nu putem face
abstracție: „Deoarece infracțiunea de tratament inuman sau degradant (alin.(1) art.1661 CP RM)
și infracțiunea de tortură (alin.(3) art.1661 CP RM) constituie infracțiuni cu componență specială,
circumstanța agravantă „săvârșite de două sau de mai multe persoane” va opera doar în cazul în
care pluralitatea de făptuitori va întruni cerințele subi ectului special al infracțiunii ” [111, p.40].
De aici rezultă că elementul circumstanțial agravant stipulat la lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c)
alin.(4) art.1661 CP RM se va reține la încadrare doar în cazul participației simple, adică în cazul
săvârșirii torturii, tratamentului inuman sau degradant de doi sau de mai mulți coautori. Astfel, în
calitate de coautori la executarea laturii obiective a infracțiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant pot participa doar cei care a u calitatea de : persoană publică ; persoană care, de
facto, exercită atribuțiile u nei autorități publice; persoană care acționează cu titlu oficial;
persoană care acționează cu consimțământul expres sau tacit al persoanelor ce acționează cu titlu
oficial ; persoană cu funcție de răspundere și persoană cu funcție de demnitate publică. Celela lte
două ipoteze pe care le -am reprodus din pct.5.8 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii M oldova nr.11 din 24.12. 2012 [91] nu sunt propice agravantelor de la lit.c) alin.(2),
respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM :
a) infracțiunile de la alin.(1) sau alin.(3) art.1661 CP RM sunt comise de către o persoană
publică, persoană care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice; persoan ă care
acționează cu titlu oficial; persoană care acționează cu consimțământul expres sau tacit al
persoanelor ce acționează cu titlu oficial, persoa nă cu funcție de răspundere și persoan ă cu
funcție de demnitate publică, împreună cu o persoană care nu are una din tre calitățile enumerate;
b) infracțiunile de la alin.(1) sau alin.(3) art.1661 CP RM sunt comise de către o persoană
publică, persoană care, de facto , exercită atribuțiile unei autorități publice; persoan ă care
acționează cu titlu oficial; persoană care acționează cu consimțământul expres sau tacit al

129
persoanelor ce acționează cu tit lu oficial, persoan ă cu funcție de răspundere și persoan ă cu
funcție de demnitate publică, prin intermediul unei persoane care nu are vreuna din tre calitățile
enumerate.
Intervenim cu concretizarea că particularii sunt subiecți speciali doar în virtutea
consimțământului parvenit de la o persoană ce acționează cu titlu oficial. Prin aceasta se și
explică inoperabilitatea celor două ipoteze nominalizate supra . Pentru a fi expliciți, subliniem că
comiterea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degrad ant prin intermediul sau
împreună cu un particular iresponsabil, de exemplu, face ca consimțământul dat de o persoană ce
acționează cu titlu oficial să rămână fără valență . Or, putem oare vorbi despre înlăturarea
obstacolelor în comiterea infracțiunii printr -un consimțământ care nu este asimilat, perceput de
către un iresponsabil? Desigur că nu.
Iată de ce, într -un demers metodologic , la care ne alăturăm, se disting următoarele
configurații de ipoteze incidente pentru lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM, în
dependență de calitatea coautorilor:
– realizarea laturii obiective a infracțiunii de către cel puțin două persoane, ambele dintre
care sunt agenți ai statului (perso ane ce țin de autoritățile publice ale statului): persoan ă publică;
persoan ă care, de facto , exercită atribuțiile unei autorități publice; orice altă persoană care
acționează cu titlu oficial (de exemplu, realizarea laturii obiective de către un ofițer de urmărire
penală împreună cu un procuror);
– realizarea laturii obiective a infracțiunii de către cel puțin două persoane, dintre care una
este agent al statului (persoan ă care ține de autoritățile publice ale statului): persoan ă publică;
persoan ă care, de facto, exercită atribuțiile unei autorități publice; orice altă persoană care
acționează cu titlu oficial, împreună cu un particular ce acționează cu consimțământul expres sau
tacit al unor persoane care acționează cu titlu oficial (de exemplu, r ealizarea laturii obiective de
către un ofițer de urmărire penală împreună cu un particular având calitatea procesuală de parte
vătămată);
– realizarea laturii obiective a infracțiunii de către cel puțin două persoane, ambele dintre
care nu se atribuie la pe rsoane ce țin de autoritățile publice ale statului, deci sunt particulari care
acționează cu consimțământul expres sau tacit al unor persoane ce acționează cu titlu oficial (de
exemplu, realizarea laturii obiective de către doi deținuți care acționează cu consimțământul
expres sau tacit al persoanei din efectivul de trupă și corpul de comandă al sistemului penitenciar)
[111, p.41] .
Ultima ipoteză este valabilă doar în cazul în care cel puțin doi particulari au acționat în
baza unui acord exprimat de o persoană ce acționează cu titlu oficial. Considerăm că rolul juridic

130
al persoanei ce acționează cu titlu oficial , care exprimă consimțământul la realizarea laturii
obiective a torturii, tratamentului inuman sau degradant de către un particular, este cel de
complice la infracțiune. Aceasta deoarece, prin manifestarea acordului față de particulari ca
aceștia să cauzeze victimei dureri sau suferințe fizice ori psihice, inclusiv puternice, persoana ce
acționează cu titlu oficial înlătură obstacole le pentru a comite propriu -zis infracțiunile de tortură,
tratament inuman sau degradant, ceea ce este în spiritul art.42 alin.(5) CP RM. Deci,
exprimându -și consimțământul, expr es sau tacit, la realizarea laturii obiective a torturii,
tratamentului inuman sau degradant de către un particular, persoana ce acționează cu titlu oficial
va răspunde în conformitate cu alin.(1), respectiv , alin.(2) art.1661 raportat la art.42 alin.(5) CP
RM. Este posibil ca complicitatea să se realizeze în raport și cu circumstanțele agravante ale
infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, inclusiv în raport cu circumstanța
agravantă analizată. Pentru a califica fapta potrivit lit.c) ali n.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661
raportat la art.42 alin.(5) CP RM , este necesar ca consimțământul expres sau tacit la realizarea
laturii obiective a torturii, tratamentului inuman sau degradant să fi fost dat de persoana care
acționează cu titlu oficial la cel puțin doi particulari, care cooperează în comun pentru a săvârși
infracțiunea sub imperiul agravantei „de două sau de mai multe persoane”. De asemenea,
activitatea contributivă în calitate de organizator și instigator nu po ate cădea sub inc idența
elementului circumstanțial agravant „de două sau de mai multe persoane”. Această activitate va
constitui participație la infracțiunea de tortură, tratament inuman sau degradant, cu referire la
art.42 alin. (3) sau (4) CP RM.
În definitivă, pentru reținerea la încadrare a lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661
CP RM ,, tortura, tratamentul inuman sau degradant trebuie săvârșite în comun de cel puțin două
persoane, ambele având calitatea de coautori, fiecare realizând latura obiectivă a infracțiunii.
Altfel spus, dispoziția de la lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM se rezumă doar
la participația simplă.
După soluționarea problemei privind forma participației specifică infracțiunilor de tortură,
tratament inuman sau degradant comise de două sau de mai multe persoane, importanță pentru
studiu l nostru prezintă varietățile coautoratului, și anume:
1) coautoratul la infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant în prezența
înțelegerii prealabile între cel puțin doi făptuitori;
2) coautoratul la infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant în lipsa înțelegerii
prealabile între cel puțin doi făptuitori.
Ab initio , explicăm că ambele aceste varietăți ale coautoratului pot să se regăsească în
cazul infracțiunilor investigate; or, incidența sau lipsa înțelegerii prealabile între făptuitori nu are

131
nicio relevanță la încadrare. Pentru a ilustra acest lucru, facem referință la următoarea speță: La
22 iulie 2013, în jurul orei 05 .00, A.P., inspector de patrulare rutieră, se afla în afara orelor de
serviciu pe teritoriul SAC nr.38 Țareuca a S .R.L. „Lukoil -Moldova” . A.P. și colegul său de
serviciu N.Al. au intrat în magazinul de pe teritoriul SAC nr.38, un de N.Al. a inițiat un conflict
cu N.A. Ieșind din magazin ultimul i -a făcut observație lui N.Al., spunându -i că nu -i frumos să
procedezi așa cum a procedat el în magazin (i -a aplicat lui N.A. o lovitură în regiunea capului) .
Conștientizând că colegul său de serviciu a intrat în conflict cu N.A., imediat ce N.Al. s -a repezit
spre N.A. aplicându -i lovituri cu pumnii, A.P., acționând cu titlu oficial, urmărind scopul de a -l
ajuta pe N.Al. să-l pedeps ească pe N.A. pentru acțiunile acestuia pretinse ilegale (sublinierea ne
aparține – n.a.), fără temei și necesitate, intenționat, în mod ilegal, pentru a -și demonstra supre –
mația , l-a supus pe N.A. unui trat ament inuman și degradant, manifestat pri n aplicarea , împre –
ună cu N.Al. , a loviturilor cu pumnii și picioarele în regiunea capului . Însă , aplicarea forței
fizice față de N.A. nu a fost una legală , nefiind determinată de comportamentul inadecvat al
acestuia. Astfel, lui N.A. i-au fost provocate dureri și suferințe fizice sub formă de traumă cra –
niocerebrală închisă, comoție cerebrală, echimoză a ochiului stâng, edem a l țesuturilor moi a le
capului, c are, conform raportului de exp ertiză medico -legală nr.155 /D din 19.04.2014 , se referă
la vătămări ușoare care duc la o dereglare de scurtă durată a sănătății [78].
După cum putem remarca, în speță avem ipoteza coautoratului manifestat în realizarea
laturii obiective a infracțiunii de tratament inuman sau degradant de către două persoane, amb ele
fiind agenți ai statului , fără înțelegere prealabilă. Lipsa înțelegerii prealabile se deduce din
inexistența unui acord între A.P. și N.Al. înainte de începerea acti vității infracționale. Or,
interacțiunea făptuitorilor respectivi a început la etapa executării laturii obiective, inițiate de A.P.
În fond, avem o alăturare a aportului infracțional al lui N.Al. la aportul infracțional al lui A.P.,
cel ce a inițiat , fără știrea lui N.Al. , activitatea infracțională manifestată prin aplicarea față de
N.A. a unei lovituri în regiunea capului. Un argument important în favoarea lipsei înțelegerii
prealabile este și caracterul activității infracționale. Astfel, de vreme ce în speță activitate a
infracțională este una situațională, realizată în baza unei intenții spontane , o înțelegere prealabilă
între A.P. și N.Al. este cu neputință. Deoarece N.Al. a intervenit prin executarea actelor specifice
laturii obiective a tratamentu lui inuman și degradant până la consumarea infracțiunii propriu –
zise, atât în sarcina lui A.P., cât și în sarcina lui N.Al. se va reține circumstanța agravantă
prevăzută la lit.c) alin.(2) art.1661 CP RM.
Cât privește ipoteza coautoratului la infracțiunile de tortură, tratament inuman sau
degradant în prezența înțelegerii prealabile între cel puțin doi făptuitori, aceasta se reduce la
coordonarea prealabilă a eforturilor (înainte de începerea executării lat urii obiective a

132
infracțiunii , adică la etapa de pregătire ) dintre cel puțin două persoane care dispun de semnele
subiectului special. Nu are nicio importanță forma coordonării – scrisă, verbală ori concludentă,
dintre doi făptuitori în juxtapunerea efortu rilor de a comite infracțiunea de tortură, tratament
inuman sau degradant . Este important însă ca cooperarea prealabilă să aibă o conotație
determinată. Dacă înțelegerea prealabilă dintre două persoane care dispun de semnele subiectului
special de a comite infracțiunea de tortură sau, după caz, infracțiunea de tratament inuman sau
degradant nu este transpusă în realitate, în sensul în care una dintre cele două persoane refuză să
treacă la acte de executare, ele fiind realizate în exclusivitate de către cea de-a doua persoană în
mod singular, cele comise nu sunt apte de a agrava răspunder ea penal ă a făptuitorului singular în
acord cu lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM.
Într-un final, urmează să distingem tortura , tratament ul inuman sau degradant comise de
două sau de mai multe persoane de ipoteza săvârșirii acestor infracțiuni de către două sau de mai
multe persoane în mod independent. Atât timp cât lipsește voința și conștiința de cooperare, de
conjugare a eforturilor de a c omite relele tratamente incriminate la art.1661 CP RM, nu putem
vorbi despre o pluralitate de făptuitori în sensul elementelor circumstanțiale agravante de la lit.c)
alin.(2) sau lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM . Or, raționamentul agravării răspunderii penal e rezidă
nu doar în pluralitatea de făptuitori, dar și în cooperarea lor pentru realizarea e fectivă a
elementului material, cooperare care, în egală măsură, poate fi atât simultană, cât și succesivă ,
dat fiind lipsa condiției legale ca pluralitatea de făpt uitori să execute simultan latura obiectivă .

3.4. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite prin folosirea armei,
instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop
La lit.d) alin.(2) și la lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM este instituită răspunderea penală pentru
tratamentul inuman sau degradant, respectiv tortură, săvârșite prin folosirea armei, instrumen –
telor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop. Diferențierea răspunderii penale pentru
aceste fapte este condițio nată de calitatea agravantă a instrumentelor și mijloacelor utilizate la
comiterea infracțiunilor, folosirea cărora îi incubă făptuitorului încredere în atingerea finalității
pe care o urmărește, fapt ce denotă gradul înalt de ferocitate de care dispune acesta: 1) arma;
2) instrumente speciale; 3) alte obiecte adaptate acestui scop.
Ab initio , consemnăm că varianta agravată comună infracțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant care constituie obiectul demersului nostru științific are corespondent în
fosta incriminare a faptei de tortură (lit.e) alin.(3) art.3091 CP RM ), abrogată prin Legea pentru
modificarea și completarea unor acte legis lative, nr.252 din 08.11.2012 [105], impunându -se
singura deosebire , potrivit căreia noua incriminare extinde sfera de aplicare și asupra armelor.

133
Sintetizând asupra celor trei entități folosite la comiterea infracțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant ce agravează răspunderea penală, deducem că în speță legiuitorul a punctat
asupra instrumentelor și obiectelor, nu însă asupra mijloacelo r de comitere a infracțiunii . Sub
acest aspect, amintim că între instrumente le (varietate a obiectelor/entităților) de comitere a
infracțiuni i și mijloace le de comitere a inf racțiunii există diferențe de substanță. Din rațiunile
reproduse, ac hiesăm la opinia autorilor S.Brînza și V.Stati, potrivit cărora folosirea substanțelor
narcotice, a substanțelor psihotrope sau a analoagelor acestora nu intră sub incidența prevederii
de la lit.d) alin.(2) și lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM. Răspunderea se va aplica în baza alin.(1)
art.1661 și art.2176 CP RM [14, p.527 ] sau, după caz, în baza alin.(3) art.1661 și art.2176 CP RM.
Deci, deoarece substanțele narcotice, psihotrope și analoagele reprezintă mijloace de comitere a
infracțiunii, reieșind din litera legii, utilizarea lor nu poate să incube în sarcina făptuitorului
agravarea răspunderii în baza agravantelor analizate. Î nsă, datorită depășirii laturii obiective a
variantelor -tip a le infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, cele comise pot
forma un concurs de infracțiuni, care poate fi și ideal, caz în care administrarea acestor substanțe
cauzează consecințele infracțiunilor prevăzute la alin.(1) sau, după caz , alin.(3) ar t.1661 CP RM.
La fel, nici folosirea substanțelor nocive sau radioactive, a preparatelor medicamentoase sau a
altor preparate chimico -farmacologice nu intră sub incidența prevederi lor de la lit.d) alin.(2) și
lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM. În cazul folosi rii împotriva victimei a unor asemenea substanțe sau
preparate, la stabilirea pedepsei urmează a fi luată în considera re circumstanța agravantă
specificată la lit.k) alin.(1) art.77 CP RM [14, p.527 ] – „săvârșirea infracțiunii cu folosirea
substanțelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a substanțelor nocive sau radioactive, a
preparatelor medicamentoase și a altor preparate chimico -farmacologice. ”
După această concretizare absolut necesară, r eferindu -ne la prima categorie de entit ăți care
sunt folosite la comiterea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, remarcăm că
noțiunea de armă are o încărcătură semantică precisă, a cărei definiție este consacrată în alin.(1)
art.129 CP RM, prin aceasta subînțelegându -se: „i nstrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziții legale”. Urmând cele consemnate, relevăm că actul extrapenal de referin –
ță în materie este tocmai Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă,
nr.130 din 08.06 .2012 [103], care, în conformitate cu art.2 , atribuie noțiunii „armă” următorul
înțeles: „obiectul sau dispozitivul, conceput sau adaptat, prin care un plumb, un glonț ori un alt
proiectil sau o substanță nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare, pot fi descărcate cu ajutorul unei
presiuni exploziv e, gazoase sau atmosferice ori prin intermediul unor alți agenți propulsori, în
măsura în care se regăsește în una din tre categoriile prevăzute la Anexa nr.1 a Legii”. Din conți –
nutul acestei definiții deducem că tipul de armă nu are importanță la reținere a agravantelor de la

134
lit.d) alin.(2) ori lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM, motiv din care oricare dintre tipurile de arme
(categoria A (arme de foc și muniții interzise), B (arme de foc supuse autorizării), C (arme care
fac obiectul declarării) sau D (alte a rme nesupu se autorizării)), enumerate în Anexa nr.1 a Legii
privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, pot constitui instrumente aplicate în
contextul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant. În același timp, dacă în
procesul comiterii infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM a fost aplicată o armă de foc, cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă, pentru care făptuitorul nu dispunea de autorizație, cele
comise trebuie încadrate suplimentar conform art.290 CP RM, î ntrucât conținutul lit.d) alin.(2) și
al lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM nu absoarbe așa acțiuni , precum : purtarea, păstrarea, fabricarea
etc. armei de foc fără autorizație corespunzătoare.
O cerință esențială ce se impune în raport cu prima categorie de entități care sunt folosite la
comiterea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant este funcționabil itatea armei.
Astfel, aplicarea unei arme inutilizabile (fără încărcător, fără cartușe etc.) sau defectate, fapt
cunoscut făptuitorului, ori a unei imitații de armă sau a unui obiect care doar în aparență se
aseamănă cu arma veridică, nu formează circumstanț a agravantă analizată, întrucât percepția
subiectivă a victimei, de una singură, fără a fi luate în calcul proprietățile obiective ale ins tru-
mentului și intenția făptuitorului, nu este suficientă pentru a încadra fapta în conformitate cu
lit.d) alin.(2) sau cu lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM. Prin aplicarea unei arme defectate ori a unei
machete de armă sau a unui obiect asemănător cu arma, aplicare manifestată în demonst rarea sau
sprijinirea entităților enumerate de anumite părți ale corpului victimei (tâmplă, gât etc.), făptui –
torul își proiectează în cadrul atitudinii sale psihice finalitatea exercitării unui efect psihologic
asupra victim ei, ceea ce , de exemplu, pentru varianta -tip a infracțiunii de tratament inuman sau
degradant este suficient (alin.(1) art.1661 CP RM); or, utilizarea obiectelor de acest gen repre –
zintă în fapt o amenințare aptă de a genera suferințe psihice. Totuși, situ ația se schimbă atunci
când calitățile vulnerante ale armelor inutilizabile sau defectate ori ale machetelor de armă sunt
folosite de făptuitor pentru a -i aplica cu acestea lovituri , de exemplu , în tâmpla capului cu patul
de oțel al unui revolver defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc. Considerăm că , în
atare ipoteză, lit.d) alin.(2) sau lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM se va reține la încadrare, deo arece
obiectele enunțate, deși nu sunt arme , întrucât nu îndeplinesc rigorile pentru a fi astfel consi –
derate, ele se contopesc în cea de -a treia categorie de entități utilizate în varianta agravată
analizată, fiind desemnată prin noțiunea „alte obiecte adaptate acestui scop” [147, p.346] . Amin –
tim cu această ocazie că în cauza İlhan contra Turciei [196] victima a fost grav bătut ă în timpul
arestării sale, inclusiv în cap, loviturile fiind efectuate, inter alia , cu patul armei G3 (sublinierea
ne aparține – n.a.) atunci când forțele de securitate au „capturat” victima , ceea ce a condus la

135
apariția de sângerări severe și a două leziuni la nivelul capului, provocând leziuni ale creierului și
afectând pe termen lung funcțiile acestuia , considerent din care CtE DO constată că Abdullatif
İlhan a fost victima unor tratamente foarte grave și crude, care pot fi caracterizate ca tortură.
Spre deosebire de noțiunea „arme”, noțiunea „instrumente speciale sau alte obiecte adap –
tate acestui scop” nu este legalmente definită. Or, ar fi cu totul lipsit de judecată să afirmăm că
sintagma dată este echipolentă cu noțiunea „arme asimilate”, definită la alin.(2) art.129 CP RM;
altminteri , am aplica legea penală prin analogie și, ca efect, am încălca principiul legalității
(alin.(2) art.3 CP RM). Mai mult ca atât, nu există o interpretare dată întru -un instrumentar
special explicativ , adresată tuturor instanțelor de judecată naționale , în vederea perceperii unitare
a sintagmei analizate, fapt ce generează dificultăți la identificarea conținutului exact al entităților
care pot evolua drept instrumente speciale sau alte obiecte adaptate acestui scop. Amintim cu
această ocazie că în Partea Spec ială a Codului penal al Republicii Moldova sunt utilizate noțiuni
asemănătoare, care de asemenea sunt lipsite de claritate. Bunăoară, în alin.(3) art.287 CP RM ,
pentru a agrava răspu nderea penală pentru huliganism legiuitorul uzează de sintagma „ alte
obiec te pentru vătămarea integrității corporale sau sănătă ții”. Tot astfel, într -o serie de norme
se utilizează sintagma „alte obiecte folosite în calitate de arme” (lit.g) alin.(2) art.164, lit.f)
alin.(2) art.166, lit.e) alin.(2) art.188, lit.b) alin.(3) art. 189 CP RM etc.).
Detașându -ne de critica finalității activității legislative, dar și de critica omisiunii interpre –
tării judiciare a legii penale, ceea ce ne interesează prin prezentul demers este tocmai determina –
rea conținutului exact al ultimelor două noțiuni ale construcției terminologice prevăzute la lit.d)
alin.(2) și la lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM, obiectiv care nu poate fi realizat fără o analiză a
doctrinei pertinente în materie. Astfel , de exemplu, în l iteratura de specialitate se su sține că noți –
unea „instrumente speciale sau alte obiecte adaptate acestui scop” desemnează uneltele, dispozi –
tivele sau aparatele special confecționate sau adaptate pentru a provoca victimei durere sau sufe –
rință puternică, fizică ori psihică (de exemplu, butelia de plastic umplută cu apă; cablu l cu un
mâner la ext remitate; scaunul de interogare prevăzut cu ace menite să străpungă pielea fără a pro –
duce , însă, răni letale; cătușe le cu șocuri electrice etc.) [13, p.772] . În alte surse, pe bună dreptate
se face distincție între noțiunile „instrumente speciale” și „alte obiecte adaptate acestui scop”. In
concreto , prin instrumente speciale destinate torturării sau tratamentului inuman sau degradant se
înțelege obiectele sp eciale (uneltele, dispozitivele sau aparatele) care prin natura lor dispun de
calități vulnerante constructive, de exemplu: dispozitive pentru șocuri electrice (baston electric,
cătușe cu șocuri electrice); cătușe și spray -uri cu substanțe chimice; scaunul metalic înzestrat cu
ace menite să străpungă pielea fără a produce, însă, răni letale; cușc a de metal, dotată pe interior
cu un sistem complicat de ace care, odată cu închiderea u șii, pătrund în corpul victimei pene –

136
trând membrele, abdomenul, pieptul fără a-i provoca decesul etc . [111, p.42]. La rându l lor, drept
obiecte adaptate pentru comiterea torturii, tratamentului inuman sau degradant se consideră
obiectele (uneltele, dispozitivele sau aparatele) care prin natura lor nu dispun de calități vulne –
rante, însă , suportând o transformare și ajustare din timp sau nemijlocit în timpul comi terii faptei
prejudiciabile, obțin atare calități, devenind periculoase pentru integritatea fizică sau psihică a
persoanei. La această categorie pot fi menționate: un s egment al unui furtun de cauciuc, în inte –
riorul căruia a fost turnat plumb sau fier; o butelie de plastic umplută cu apă; cablu la care a fost
atașat un mâner etc. [111, p.42]. Într-adevăr, odată ce legiuitorul a utilizat distinct noțiunile
„instrumente s peciale” și „alte obiecte adaptate acestui scop”, ele nu pot fi echipolente. Iată de
ce, în actul procedural trebuie să se indice cu cea mai mare precizie la care categorie se atribuie
entitatea utilizat ă pentru provocarea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunilor de tortură,
tratament inuman sau degradant. Este regretabil că în practica judiciară unul și același obiect
utilizat la comiterea infracțiunii de tortură este catalogat diferit. De exemplu, așa cum rezultă din
Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chi șinău din 15 septembrie 2014 [74], bastonul de
cauciuc este catalogat ca fiind alt obiect adaptat provocării durerilor ori suferințelor fizice sau
psihice puternice, iar , așa cum deducem din Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme d e
Justiție din 10 iunie 2014 [66], bastonului de cauciuc i se atribuie calitatea de instrument special
de tortură. Unii ar putea reproșa alegației respective, argumentând că, în fond, nu există pericolul
de aplicare eronată a legii penale, întrucât „instrume ntele speciale” și „alte obiecte adaptate
acestui scop” se regăsesc sub egida unei și aceleiași variante agravate. Anticipând acestei riposte,
relevăm că , deși este fără tăgadă că identificarea incorectă a categoriei legislative a en tității
folosite la com iterea infracțiunii nu are , în acest caz, nicio relevanță la încadrare, este
incontestabil că un tratament incorect va avea un impact negativ asupra procesului de
individualizare a pedepsei penale. Or, trebuie să recunoaștem că aplicarea instrumentelor
speciale în cadrul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant comportă un grad de
pericol mai mare decât aplicarea altor obiecte adaptate acestui scop, motiv din care folosirea
instrumentelor speciale va influența asupra individualizării pedeps ei în sensul agravării acesteia.
Reieșind din interpretările date supra sintagmelor analizate, deducem că linia de demar –
cație între noțiunile „instrumente speciale” și „alte obiecte adaptate acestui scop” rezidă în desti –
nația constructivă a entității. Astfel, considerăm că nu sunt destinate după construcție pentru
provocarea durerilor ori suferințelor fizice sau psihice, inclusiv puternice, însă prezintă un peri –
col pentru integritatea fizică sau psihică a victimei, grație proprietăților de care dispun în anumite
circumstanțe: un ciob de sticlă, o bucată de grilaj din fier demontată de la fereastră, traversele
spătarului unui scaun sfărâmat etc. În practica judiciară s -a considerat că o creangă groasă de

137
copac de asemenea poate fi considerată obiect adap tat pentru a provoca dureri sau suferințe fizice
ori psihice puternice. La concret, prin Sentința Judecătoriei Telenești din 23 ianuarie 2013,
B.V.G. a fost condamnat în baza art.1661 alin.(4) lit.d) CP RM, luând u-se în calcul următoarele
împrejurări faptice: La 15 septembrie 2010, aproximativ la ora 09.30, B.V.G. , activ ând în cali –
tate de șef de post, ofițer op erativ superior de sector al Postului de P oliție Căzănești al CRP
Telenești, cu gradul special de locotenent major de poliție, a intrat în ograda gospodăriei lui
B.V. din s. Vadul -Leca, r -nul Telenești, pe care îl bănui a că a comis furt de păsări din gospo –
dăria cet. S.T. Cu scopul de a obține de la B.V. informații și depoziții referitor la sustragerea
bunurilor altei persoane și cu scopul de a -l pedepsi pentru contravenția în a cărei comitere îl
bănuia, de a -l intimida și de a face presiuni asupra lui, bazat e pe discriminare, B.V.G. i-a
aplicat lui B.V. d ouă lovituri cu pumnul în față, apoi forțat l -a urcat în automobil ul său, cu care
l-a dus la Primăria comunei Căzănești, r -nul Telenești. În aceeași zi , aproximativ la ora 11.30,
inculpatul a urcat cu forța partea vătămată în automobilul său, cu care s -au deplasat spre f âșia
de pădure de la marginea satului Vadul -Leca, r -nul Telenești . După ce a coborât din automobil,
B.V.G. a rupt dintr -un copac o creangă groasă cu care i-a aplic at lui B.V. mai multe lovituri
peste diferite părți ale corpului (sublinierea ne aparține – n.a.), urmărind același scop – de a
obține informații referitor la furtul de păsări din gospodăria cet. S.T. [139]. Dimpotrivă,
bastoanele speciale de cauciuc și plastic, cătușele, dispozitivele electroșoc (cu excepția poziției
tarifare NM RM 9304 00 000, deoarece constituie armă de categoria D în sensul Anexei nr.1 la
Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă , nr.130 din 08.06.2012 [103])
etc. trebuie considerate instrumente speciale destinate torturării, tratamentului inuman sau
degradant. Ne fundamentăm opinia apelând la procedeul extrapolării. Av em în vedere lista
entităților din categoria mijloacelor speciale enumerate în Nomenclatorul mijloacelor speciale, al
tipur ilor de arme de foc și al munițiilor aferente (Anexa nr.1 la Hotărârea Guve rnului nr.474 din
19.06.2014 [89]), entități care sunt fol osite contrar prevederilor pct.9 -11, 13 din Regulile de
aplicare a mijloacelor speciale și armelor de foc (Anexa nr.2 la același act normativ ). Totuși,
ținem să remarcăm că noțiunea „instrumente speciale” utilizată în conținutul lit.d) alin.(2) și lit.d)
alin.(4) art.1661 CP RM nu se reduce la lista mijloacelor speciale consa crate în A nexa nr.1 la
Hotărârea Guvernului nr.474 din 19.06.2014, întrucât actul normativ respectiv nu constituie un
act complementar al agravante i analizate. Iată de ce, scaunul meta lic înzestrat cu ace menite să
străpungă pielea fără a produce răni letale; cușca de metal, dotată pe interior cu un sistem
complicat de ace care, odată cu închiderea u șii, pătrund în corpul victimei penetrând membrele,
abdomenul, pieptul fără a -i provoca decesul, deși nu sunt enumerate în lista mijloacelor speciale
din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.474 din 19.06.2014 , acestea constituie instrumente

138
speciale veritabile aplicate pentru provocarea durerilor ori suferințelor fizice sau psihice, inclusi v
puternice.
În altă ordine de idei, condiția sine qua non pe care o impune legiuitorul prin lit.d) alin.(2)
și lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM vizează aplicarea efectivă a obiectelor sau instrumentelor subzis –
tente; or, simpla deținere asupra persoanei la momentul comiterii respectivelor infracțiuni nu este
în stare să angajeze răspunderea ei penală în baza variantelor agravate nominalizate. Aceasta se
explică prin faptul că legiuitorul nu agravează răspunderea penală pentru comiterea torturii, trata –
mentului inuman sau degradant de cătr e o persoană înarmată sau dotată cu anumite instrumente,
ci cel puțin pentru o afișare a armei, a instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui
scop, făptuitorul urmărind intimidarea victimei , paralizarea reacției ei, provocarea temerii sau a
stării de angoasă. Considerăm că folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte
adaptate acestui scop în contextul torturii, tratamentului inuman sau degradant se poate concreti –
za în: tragerea țintită a focurilor de armă, aplicarea loviturilor, sprijinirea armei de gâtul victimei,
agitarea pumnului cu boxul îmbrăcat, demonstrarea armei (cu condiția să fie funcțională) , a
instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate scop ului de a intimid a victima etc. Astfel ,
spre exemplu, exprimarea verbală, însoțită de gestul de atingere a corpului victimei cu arma (cu
condiția să fie funcțională) , reprezintă o circumstanță care pune în evidență intenția făptuitorului
de a-i produce suferințe psihice, conduita sa fiind de natură a inspira victimei o stare de temere.
În altă ordine de idei, săvârșirea torturii, tratamentului inuman sau degradant prin folosirea
armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop este o varietate a excesu –
lui de putere sau a depășirii atribuțiilor de se rviciu, înscriindu -se în tipajul modalității faptice a
infracțiunii prevăzute la art.328 CP RM, manifestate prin comiterea unei acțiuni de către persoa –
na publică, respectiv persoana cu funcție de demnitate publică cu încălcarea unor cerințe sau
circumstanțe speciale ori excepționale indicate în lege. Fără îndoială , într-o asemenea situație va
opera o concurență de norme în sensul art.116 CP RM, astfel încât i nfracțiunile de tortură, trata-
ment inuman sau degradant comise prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor
obiecte adaptate acestui scop constituie norme speciale în raport cu excesul de putere sau depăși –
rea atribuțiilor de serviciu , considerent din care la încadrare se va reține numai lit.d) alin.(2)
art.1661 sau, după caz, lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM. Totuși, infracțiunea de exces de putere sau
depășirea atribuțiilor de serviciu se agravează dacă este însoțită de aplicarea armei (lit.b) alin.(2)
art.328 CP RM). O primă concluzie care se de duce este că norma de la lit.b) alin.(2) art.328 CP
RM este inaplicabilă în principiu în practică, întrucât ori de câte ori o persoană publică sau o
persoană cu funcție de demnitate publică aplică arma, în virtutea regulii de calificare consfințită
în alin .(2) art.116 CP RM , se va aplica , în dependență de circumstan țe, fie lit.d) alin.(2) art.1661,

139
fie lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM. Dacă această concluzie este adevărată, atunci putem concepe
atare situație ca o neglijență a legiuitorului, întrucât a edicta t o dublare a normelor incriminato a-
re, inadvertență care este prea evidentă pentru a constitui o realitate obiectivă. În realitate însă,
prevederea de la lit.b) alin.(2) art.328 CP RM nu este de prisos, întrucât există anumite nuanțe de
ordin obiectiv care determină menținerea în continuare a răspunderii penale pentru excesul de
putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu însoțită de ap licarea armei. Argumentul forte rezidă
în intenția pe care o urmărește făptuitorul în raport cu aplicarea armei. Astfel, în cazul infracți –
unilor prevăzute la lit.d) alin.(2) și la lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM făptuitorul recurge la folo –
sirea efectivă a armei pentru a cauza intenționat dureri sau suferințe fizice ori psihice (în ipoteza
tratamentului inuman sau degradant) ori pentru a provoca intenționat victimei dureri sau suferin –
țe fizice ori psihice puternice ( în ipoteza torturii). Per a contrario , în cazul variantei agravate de
la lit.b) alin.(2) art.328 CP RM, făptuitorul nu intenționează să cauzeze careva dureri sau sufe-
rințe fizice ori psihice. P rin aplicarea armei persoana publică , respectiv persoana cu funcție de
demnitate publică încalcă regul ile de aplicare a armei stipulate , bunăoară, în Leg ea privind
modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, nr.218 din
19.10.2012, ceea ce presupune comiterea acțiunilor care sunt în competența funcțională a acestor
persoan e, însă cu nerespectarea unor condiții (reguli) impuse de lege pentru adoptarea unui astfel
de comportament. De exemplu, aplicarea armei de foc de către personalul care deține grade și
statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în timpul ac țiunilor de restabilire a ordi –
nii publice în cazul dezordinilor în masă , va întruni elementele componenței de infracțiune cu
circumstanțe agravante prevăzute la lit.b) alin.(2) art.328 CP RM, dacă se va realiza în lipsa
uneia dintre următoarele circumstanț e catalogate ca măsuri extreme : 1) pentru autoapărare ori
pentru apărarea oamenilor împotriva unor atacuri ce prezintă un pericol real pentru viața și sănă –
tatea acestor a; 2) împotriva persoanelor sau a grupurilor de persoane care încearcă să pă trundă
forțat în clădirile, în încăperile sau în perimetrele instituțiilor, în unitățile de transport aflate sub
pază sau care devastează ori distrug clădiri și alte bunuri de interes public sau privat, pun ând în
pericol viața și sănătatea oamenilor. Astfe l, vom fi în prezența depășirii vădite a limitelor prero –
gativ elor acordate prin lege, întrucâ t, potrivit prevederilor art.12 lit.c) al Legii privind modul de
aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, nr.218 din 19.10.2012, se i nter-
zice aplicarea armelor de foc în timpul acțiunilor de restabilire a ordinii publice în cazul dezor –
dinilor în masă, cu excepția cazurilor indicate în art.10 alin.(1) lit.a) și h) din legea nominalizată.

140
3.5. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite de o persoană cu funcție de
răspundere sau de o persoană cu funcție de demnitate publică
Gravitatea sporită pe care calitatea deținută de făptuitor o transferă faptei incriminate penal
este validată de încrederea pe care i -a oferit -o statul odată cu învestirea în funcție – de
răspundere, respectiv de demnitate publică, funcții care impun un comportament corect, decent și
cuviincios a l oricărei persoane în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în raport cu persoanele cu
care vin e în co ntact în exercițiul acestor atribuții , mai ales atunci când acestea sunt de rang înalt.
Remarcăm că , în contextul circumstanțelor agravante vizând subiecții infracțiunii de tortură,
tratament inuman sau degradant, doar autoritățile publice propriu -zise au fost luate în calcul
pentru a diferenția răspundere a penală; or, nici particularii și nici autoritățile publice asimilate
nu-și găsesc reflec tare în conținutul lit.e) alin.(2), respectiv , lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM.
Respectând consecutivitatea enumerării în textul de lege, vom demara cercetarea cu
persoana cu funcție de răspundere – în calitate de subiect cu calități speciale a l infracțiunilor de
tortură, tratament inuman sau degradant. Noțiunea de persoană cu funcție de răspundere are o
încărcătură sem antică precisă, găsindu -și sediul în prevederile de la alin.(1) art.123 CP RM,
potrivit cărora prin „persoană cu funcție de răspundere” se înțelege persoana căreia, într -o
întreprindere, instituție, organizație de stat s au a administrației publice locale ori într -o subdi –
viziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau
în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității
publice sau a acțiunilor administrative de dispo ziție ori organizatorico -economice.
Cu toate că prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.245 din
02.12.2011 [104], legiuitorul a substituit sintagma „persoană cu funcție de răspundere” cu
sintagma „persoană publică ”, în special în cazul infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor care
aduc atingere activității de serviciu în sfera publică , termenul „persoană cu funcție de
răspundere” s -a păstrat în mai multe componențe de infracțiune, fie caracterizând conținutul
constitutiv de bază (de exemplu, art.176, art.180, art.183 , art.265 CP RM etc.), fie cel agravat
(art.158 alin.(3) lit.f), art.165 alin.(2) lit.e), art.168 alin.(2) lit.d) CP RM etc.). După cum este
lesne de înțeles, în cazul infr acțiunilor de t ortură, tratament inuman sau degradant persoana cu
funcție de răspundere caracterizează conținutul agravat al incriminării. Spre deosebire de cele –
lalte norme pentru care se agravează răspunderea penală în baza calității subiectului de persoană
cu funcție de răspundere , bunăoară art.158 alin.(3) lit.f), art.165 alin.(2) lit.e), art.168 alin.(2)
lit.d) CP RM, în cazul art.1661 alin.(2) lit.e) și art.1661 alin.(4) lit.e) CP RM legiuitorul
dispersează „persoana publică” de „persoana cu funcție de răspundere”, în sensul agravării
răspunderii ultimei. Firește, această situație normativă ridică semne de întrebare referitoare la

141
oportunitatea diferențierii răspunderii penale, în co ntextul în care între noțiunile „persoană cu
funcție de răspundere” și „persoană publică” există o relație de tip parte -întreg . Or, sub acest
aspect în literatura de specialitate au fost aduse argumente pertinente , care să ne convingă de
existența unui asemenea coraport: „Așa cum este concepută în al in.(2) art.123 CP RM , noțiunea
de „persoană publică” este într -atât de cuprinzătoare, încât nu considerăm că există vreun
exemplu când persoana are statut de persoană cu funcție de răspundere, dar nu are statutul de
persoană publică” [118, p.275 -276]. În continuarea acestei idei, se susține că orice persoană cu
funcție de răspundere este, implicit, o persoană publică, însă nu orice persoană publică este
neapărat o persoană cu funcție de răspundere. Datorită paralelismului existent , afirmă A.Eșanu,
prioritate va avea întregul (persoana publică). Deci, atunci când făptuitorul este o persoană
publică, fiind în același timp persoană cu funcție de răspundere, fapta va fi calificată în baz a
variantei -tip (alin.(1) art. 1661 CP RM sau alin.(3) art. 1661 CP RM) [111, p.42] , soluție de
încadrare care de altfel este oglindită, ca excepție, și în practica judiciară. Regretabil este că nu
există o practică de urmărire penală, dar nici o practică judiciară uniformă în acea stă materie. De
exemplu, în contextul relelor tratamente incriminate la art.1661 CP RM, polițistul este apreciat de
către unii subiecții de aplicare în concret a legii penale ca fiind o persoană cu fun cție de
răspundere, motiv din care rețin circumstanța agravantă , în dependență de faptă, prevăzută fie la
lit.e) alin.(2), fie la lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM, iar de alții ca fiind persoană publică, reținând la
încadr are doar varianta -tip a infracțiunii comise. De exemplu, prin Sentința Judecătoriei
Dondușeni din 28 martie 2013, N.E. a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute
la lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM (adică , tratament inuman și degradant ), săvârșite de o persoană
cu funcție de răspundere (sublinierea ne aparține – n.a.), întruc ât: N.E., caporal de poliție,
exercit a funcția de polițist -șofer în cadrul Serviciului poliției judecătorești al CPR Dondușeni .
Astfel, în conformitate cu art.123 alin.(1), (2) CP RM, N.E. era persoană publică și persoană cu
funcție de răspundere, căreia prin numire i -au fost acordate drepturi și obligații în vederea
exercitării funcțiilor autorităților publice . La 01 noiembrie 2012, apr oximativ la ora 02 .00, N.E.
se afla, în stare de ebrietate alcoolică , la stația de alimentare cu petrol „Bemol”, situată la
periferia or.Dondușeni , în apropiere de trase ul republican Drochia -Edineț . Acolo, fără careva
motiv , a intrat în confl ict cu P.V., taximetrist la S.R.L. „Lux Galaxia” din or.Dondușeni. Inten –
ționat , în mod ilegal, pentru a -și demonstra supremația, N.E. l-a supus pe P.V. unui tratament
inuman și degradant manifestat prin bruscare și aplicarea unei lovituri cu scrumiera în cap,
apoi a câtorva lovituri cu pumnul în față . În rezultat , i-a cauzat acestuia leziuni corporale sub
formă de plagă contuză suturată a regiunii parietale stânga, plagă saturată a nasului pe
dreapta, edem și echimoz ă pe buza superioar ă, comoție cerebrală, care , confor m raportului de

142
expertiză medico -legală nr.190 /D din 16.12.2012 , se califică c a vătămare corporală ușoară în
baza criteriului dereglării sănătății de scurtă durată [129].
La fel, prin sentința Judecătoriei Bălți din 02 aprilie 2015, C.S. a fost recunoscut vinovat de
săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(2) lit.a), e), f) CP RM (adică , cauzarea
intenționată a unei dureri sau a suferinței fizice, săvârșite cu bună ști ință asupra unui minor de
către o persoană cu funcție de răspundere (sublinierea ne aparține – n.a.)), prin care a cauzat din
imprudență o vătămare medie a integrității corporale, ca re reprezintă tratament inuman ș i degra –
dant, întrucât : C.S., sergent major de p oliție, exercită funcția de polițist -șofer în Batalionul de
Patrulă și Santinelă al Comisariatului de poliție mun. Bălți . Astfel , conform art.123 alin. (1) și
(2) CP RM, C.S. era persoană publică și persoană cu funcție de răspundere , învestită cu drepturi
și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice . Fiind în serviciul de menținere a
ordinii publice , având obligațiunea de a patrula sectorul ,,Centru”, mun. Bălți , la 11 ianuarie
2013, aproximativ la ora 02.30, C.S. s-a apropiat cu automobilul de serviciu de stația centrală
de autobu ze din mun. Bălți, în preajma căreia se afla u minorul G.V. și prietenii acestuia : S.N. și
Z.I. Având susp iciuni că aceștia au comis careva acte de huliganism, urmărind scopul de a -l
pedepsi pe G.V. pentru act ul pe care acesta l -ar fi săvârșit , C.S., fără t emei și necesitate,
intenționat, în mod ilegal, pentru a -și demonstra supremația, l -a supus pe C.V. unui tratament
inuman și degradant manifestat prin bruscare și lovire cu bărbia de capota din faț ă a
automobilului său de serviciu, apoi l -a urcat forța t în această unitate de transport. În salonul
automobilului C.S. s-a urcat cu genunchiul deasupra lui G.V., care era întins cu fața în jos pe
bancheta din spate a automobilului, și l-a lovit de câteva ori pe minor cu genunchiul în regiunea
cutiei toracice, înc ătușându -i mâinile. În scurt timp, G.V. a fost transportat la Comisariatul de
Poliție Bălți, situat pe str. Ștefan cel Mare , 50, unde a fost constatată identitatea și vârsta
acestuia. În incinta acest ei instituții C.S. l -a urmat pe G.V. la veceu, unde ulti mul a fost
descătușat. După ce G.V. și -a satisfăcut necesitățile fiziologice, din nou a fost doborât la pământ
de către C.S. Conștientizând că acțion ează cu bună știință asupra unui minor, C.S. i-a mai
aplicat multiple lovituri cu genunchiul în regiunea cu tiei toracice, răsuci ndu-i și încătuș ându -i
mâinile la spate. Prin aceste acțiuni ilegale C.S. i -a cauzat victimei G.V. leziuni corporale și
suferințe fizice, provocându -i, conform raportului de expe rtiză medico -legală nr.131/D din 20
mai 2013, leziuni corporal e medii, exprimate prin fractură de cap -os V metacarpian pe dreapta,
precum și prin multiple echimoze pe suprafețele anter olaterale ale gâtului în treimea superioară ,
cu extindere pe cea medie și inferioară . Astfel, minoru lui i-au fost cauzat e dureri fizice și
suferințe psihice , fiindu -i umilită demnitatea. Violenț a fizică aplicată asupra lui nu era necesară,

143
nefiind determinată de comportamentul inadecvat al minorului, deoarece acesta nu opunea
rezistență și nu a comis careva acțiuni ilegale [123].
Dimpotrivă, prin Sentința Judecătoriei Fălești din 23 martie 2015 faptele inculpatului –
polițist R.A. au fost încadrate în baza art.1661 alin.(1) CP RM, așa cum a și invocat în
rechizitoriu acuzatorul de stat, în legătură cu următoarele circumstanțe: R.A., polițist, activa în
funcția de inspector de patrulare rutieră, fiind astfel persoană publică (sublinierea ne aparține –
n.a.). La 28 decembrie 2013, aproximativ la ora 02 .00, aflându -se în exercițiul funcțiunii, în
procesul examinării unei încălcări rutie re comise de B.Gh., taximetrist, intenționat, în mod
ilegal, în sco pul de a -l pedepsi pe pasager ul taxiului pentru că a intervenit în discuție, i -a aplicat
acestuia două lovituri în față cu lanterna pe care o ținea în mână . Ca urmare , i-a cauzat
vătămări corporale sub formă de tumefiere, contuzie a țesuturilor moi ale nasului, care , potrivit
raportului de expertiză medico -legală nr.10 /D din 13 ianuarie 2014 , se atribuie la categoria
leziunilor corporale neînsemnate . După ce l-a agre sat fizic, l-a urcat în automobilul de serviciu
și l-a transportat la Inspectoratul de Poliție [132].
De asemenea, prin Sentința Judecătoriei Cantemir din 12 ianuarie 2016 M.Gh. a fost
recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(1) CP RM (încadrare
reținută și în rechizitoriu, fără trimitere la lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM), dat fiind următorul
substrat factologic constatat: M.Gh . activ a în calitate de polițist în Serviciul Patrulare a l SSP a
IP Cantemir, fiind , conform dispozițiilor art.123 alin.(2) CP RM , persoană publică (sublinierea
ne aparține – n.a.). La data de 18 iulie 2014, aproximativ la ora 21 .00, se deplasa la domiciliul
locuitorului s.Cociulia, r -nul Cantemir, H.V., pentru a examina un caz sesizat pe fonul unui
scandal în familie . Aflându -se în ograda lui H.V., l-a imobilizat pe acesta la pământ și i-a aplica t
cătușe . În scopul de a-i cauza dureri fizice și de a-i înjosi demnit atea, i-a aplicat lui H.V. o
lovitură cu palma peste urechea stângă . Conform raportului de expertiză medico -legală
nr.148 /D din 13 noiembrie 2014, lui H.V. i -au fost cauzate leziuni sub formă de traumă
cranio cerebrală închisă , manifestată prin comoție cerebrală, ruptura timpanului urechii stângi,
care se califică ca vătămări ușoare, precum și excoriații pe ambele antebrațe 1/3 medii și
inferioare, echimoze pe brațul și genunchiul stâng, care se califică ca vătămări corporale
neînsemnate. M otiv pentru care acțiunile inculpatului în ansamblu au fost calificate în baza
art.1661 alin.(1) CP RM, cu indicii „cauzarea intenționată a unei dureri și a suferinței fizice,
care reprezintă tratament inuman sau degrada nt, de către o persoană publică ” [127].
Relevantă este și alegația reținută prin Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău
din 07 decembrie 2015, prin care s -a admis apelul procurorului, casată sentința (prin care C.V. a
fost achitat pe faptul comiterii infracțiunii prevăzute la art .328 alin.(2) lit.a) CP RM) și

144
pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță , prin care C.V. a fost
recunoscut vinovat și condamnat în baza art.1661 alin.(1) CP RM. În legătură cu această soluție
de încadrare , instanța a motiv at, inter alia , că fapta de exces de putere sau depășirea atribuțiilor
de serviciu de către un polițist nu a fost decriminalizată, deoarece în continuare faptele
prejudiciabile comise de către un colaborator de poliție sunt pasibile de pedeapsă în baza art.1661
CP RM. Pr in urmare, conducându -se de prevederile art.10 alin.(1) CP RM, instanța de apel a
concluzionat că fapta inculpatului C.V. urmează a fi încadrat ă în baza art.1661 alin.(1) CP RM ( în
redacția Legii nr.252 din 08.11.2012 [105] ), sancțiunea pentru care este ma i blândă [77].
Sintetizând asupra practicii judiciare, relevăm că , în principiu, polițistul este , potrivit literei
legii (art.123 alin.(1) și alin.(2) CP RM), atât persoană publică, cât și persoană cu funcție de
răspundere. Deci, calificarea actelor de tortură, tratament inuman sau degradant comise de către
polițist reprezintă o polemică practică acerbă. Deoarece în doctrină una nim se susține că între
noțiunile „persoană cu funcție de răspundere” și „persoană publică” există o relație de tip parte –
întreg , logic , acțiunile polițistului, ca , de altfel , ale oricărei alte persoane cu funcție de răspunde –
re, care este totodată și persoană publică, u rmează a fi încadrate în temeiul conținutului constitu –
tiv de bază a l infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, adică în conformitate cu
alin.(1) sau, după caz, alin.(3) art.1661 CP RM. Or, tocmai persoana publică reprezintă întregul în
raport cu partea desemnată de noțiunea „persoană cu funcție de răspunde re”. Dacă ne -am
conduce de spiritul de care este animată incriminarea ( mens legis ) torturii, tratamentului inuman
sau degradant per ansamblu , reținând la încadrare circumstanțele agravante de la lit.e) alin.(2) și
de la lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM , am încălca principiului in dubio mitius , potrivit căruia în
cazul unei norme penale cu un conținut îndoielnic operează interpretarea cea mai favorabilă
făptuitorului și , implicit , am încălca principiul legalității (alin.(2) art.3 CP RM) [155, p.247 ].
Pentru a evita încălcarea acestor principii de către subiecții oficiali de aplicare în concret a legii
penale, propunem excluderea sintagmei „de o persoană cu funcție de răspundere” din lit.e)
alin.(2) și din lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM. O astfel de remaniere legislativă va presupune că
circumstanțele agravante de la lit. e) alin. (2) și de la lit.e) alin. (4) art. 1661 CP RM își vor găsi
aplicabilitate doar atunci când făptuitorul este persoană cu funcție de demnitate publică. Însă,
până la o eventuală implementare a acestei modificări în plan legislativ, pentru a respecta litera
legii, vom opera cel puțin formal cu categoria de persoană cu funcție de răspundere.
În ceea ce privește celălalt subiect cu calități speciale tipic c ircumstanțelor agravante
analizate, remarcăm că , analogic persoanei cu funcție de răspundere, și persoana cu funcție de
demnitate publică are o încărcătură sem antică precisă în legea penală. Astfel, p otrivit alin.(3)
art.123 CP RM în vigoare , prin „persoană cu funcție de demnitate publică” se înțelege: persoana

145
al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau
care este învestită în funcție, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Președintel e
Republicii Moldova sau Guvern; altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege;
persoana căreia persoana cu funcție de demnitate publică i -a delegat împuternicirile sale.
Atragem atenția că până la intervenția Legii pentru modificarea și com pletarea unor acte
legislative, nr.152 din 01.07.2016 [110], printre persoanele cu funcție de demnitate publică nu se
numărau alte persoane cu funcție de demnitate publică stabilite prin lege , adică în actele
legislative extrapenale de referință . În primul rând se are în vedere Anexa la Legea cu privire la
statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, nr.199 din 16.07.2010 [100], care conține
lista persoanelor cu funcție de demnitate publică.
O asemenea remaniere legislativă are ca efect lărgirea spectrului de persoane care pot să
dețină această calitate cu impact asupra încadrării juridice a faptelor de tortură, tratament inuman
sau degradant. Pentru a demo nstra acest lucru, aducem aleatoriu exemple concrete care vin să ne
convingă despre justețea lucrurilor. Astfel , de exemplu, până la intrarea în vigoare a Legii pentru
modificarea și completarea unor acte legislative, nr.15 2 din 01.07.2016, nu puteau fi trase la
răspundere penală pentru acte de tortură, tratament inuman sau degradant în conformit ate cu
circumstanțele agravante prevăzute la lit.e) alin.(2) sau, după caz , la lit.e) alin.(4) art.1661 CP
RM următoarele persoane: primarii; președintele, vicepreședintele raionului; președintele, prim –
vicepreședintele, vicepreședintele, secretarul științific general al Academiei de Științe a Moldo –
vei etc. După modificările operate în alin.(3) art.123 CP RM, numitele autorități sunt considerate
persoane cu funcție de demnitate publică în sensul legii penale. Aceasta este concluzia pe care o
deducem din coroborarea legii penale cu actele extrapenale de referință și cu interpretarea
oficială dată în pct.6.4 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova
„Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentr u infracțiunile de
corupție”, nr.11 din 22.12.2014. Astfel, până la intervenția Legii pentru modificarea și completa –
rea unor acte legislative, nr.152 din 01.07.2016 [110], între alin.(3) art.123 CP RM și Anexa la
Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică se atesta o inconsecvență
legislativă , care era soluționată în favoarea accepțiunii de persoană cu funcție de demnitate
publică din alin.(3) art.123 CP RM. Aceasta întrucât , potrivit alin. (2) art.4 al Legii privind actele
legislative, nr.780 din 27.12.2001 [96], actul legislativ trebuie să fie în concordanță cu sistemul
de codificare și unificare a legislației. Un alt argument în favoarea accepțiunii de persoană cu
funcție de demnitate publică , consacrată în alin.(3) art.123 CP RM, consistă în regula , potrivit
căreia în cazul în care între două acte legislative cu aceeași forță juridi că apare un conflict de
norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al reglementării, se aplică preve –

146
derile actului posterior. În concluzie, prin substituirea cuvintelor „în condițiile legii” cu cuvintele
„altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege” în dispoziția de la alin.(3)
art.123 CP RM a fost înlăturată confuzia ce caracteriza persoana cu funcție de demnitate publică
în sensul legii penale și al legilor extrapenale de referință. De aceea, la calificarea fap tei se va
verifica întâi de toate dacă făptuitorul actelor de tortură, tratament inuman sau degradant se
regăsește sau nu în Anexa la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate
publică, nr.199 din 16.07.2010. Un răspuns afirmativ ar g enera agravarea răspunderii penale în
acord cu lit.e) alin.(2) sau, după caz , cu lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM. Totuși, dacă făptuitorul
actelor de tortură, tratament inuman sau degradant nu se regăsește în lista din respectiva Anexă ,
aceasta nu exclude d efinitiv calificarea faptelor în conformitate cu lit.e) alin.(2) sau, după caz , cu
lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM. Aceasta deoarece, chiar dacă făptuitorul nu este enumerat în lista
Anex ei la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, nr.199 din
16.07.2010 [100] , el poate să apară în calitate de persoană cu funcție de demnitate publică în
virtutea învestirii lui în funcție prin numire sau prin alegere, de către Parlame nt, Președintele
Republicii Moldova sau Guvern, fapt dedus din prevederea de la alin.(3) art.123 CP RM.
Bunăoară, membrii Consiliului Superior al Procurorilor , reprezentanți ai societății civile , sunt
considerați persoane cu funcție de demnitate publică. Chiar dacă în Anex a la Legea cu privire la
statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică , nr.199 din 16.07.2010 , nu există mențiunea
că membrul Consiliului Superior al Procurorilor este o funcție de demnitate publică, această
calitate o deducem din prevederile de la alin.(4) art.69 al Legii cu privire la P rocuratură, nr. 3 din
25.02.2016 [109], în coroborare cu alin.(3) art.123 CP RM. Astfel, în acord cu alin.(4) art.69 al
actului legislat iv menționat , trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt aleși prin
concurs din rândul societății civile, după cum urmează: unul de către Președintele Republicii,
unul de către Parlament și unul de către Academia de Științe a Moldovei. Deci, sunt persoane cu
funcție de demnitate publică în sensul alin.(3) art.123 CP RM doar doi dintre cei trei membri ai
Consiliului Superior al Procurorilor, care sunt aleși prin concurs din rândul societății civile, și
anume : cel care este ales de către P reședintele Republicii și cel care este ales de către Parlament .
Din prevederile de la alin.(3) art.123 CP RM rezultă că cel de -al treilea membru al Consiliului
Superior al Procurorilor, ales prin concurs din rândul societății civile de către Academia de
Științe a Moldovei , nu este persoană cu funcție de demnitate publică. Incontestabil, această
situație jur idică este banală, inechitabilă și lipsită de logică, presupunând o gravă incoerență
legislativă. Nu ne opunem ca unul dintre membrii Consiliului Superi or al Procurorilor, din rândul
societății civile , să fie ales de către Academia de Științe a Moldovei, dorim doar să scoatem în
evidență disensiunea care va avea impact negativ asupra încadrării juridice a faptelor care au în

147
calitate de subiect special pe rsoana cu funcție de demnitate publică. Pentru a evita o asemenea
incoerență, cel mai potrivit mod de redresare a situației este , probabil , suplimentarea listei din
Anex a la Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, nr.199 d in
16.07.2010 , cu următoarele categorii de funcții de demnitate publică: președinte, membru al
Consiliului Superior al Procurorilor.
În același context, ne interesează dacă consilierul local poate să evolu eze sau nu în calitate
de subiect spec ial al inf racțiunil or prevăzute la lit.e) alin.(2) sau, după caz , la lit.e) alin.(4)
art.1661 CP RM. Interesul față de acest subiect derivă din Legea pentru modificarea articolului
123 din Codul penal al Republicii Moldova, nr.318 din 20.12.2013 [108], prin care consilierul
local a fost exclus din categoria persoanelor cu funcție de demnitate publică (alin.(3) art.123 CP
RM). Oare prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.152 din
01.07.2016 , i s-a restabilit acest statut în spiritul legii penale? Conducându -ne de Anexa la Legea
cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, nr.199 din 16.07.2010 ,
observăm că consilierul local nu este o funcție de demnitate publică . Mai mult ca atât, nici din
celelalte mod alități ale alin.(3) art.123 CP RM nu -i putem atribui această calitate. Și atunci, cum
vom încadra relele tratamente comise de consilierul local? Întrebar ea ridicată derivă din lipsa
unei prevederi exprese care i -ar incuba cel puțin calitate a de persoană publică. Însă, o interpretare
sistemică ne permite să pledăm în favoarea acestei calități; or, în acord cu prevederile de la
alin.(1) art.112 din Constituția R epublicii Moldova , autoritățile administrației publice, prin care
se exercită autonomia locală în sate și orașe , sunt, printre altele, consiliile locale alese. De aici
deducem că consilierii locali acționează în regim de putere publică, iar , potrivit alin.(1) art.5 din
Legea privind statutul alesului local, nr.768 din 02.02.2000 [95], mandatul consili erului începe
efectiv din momentul validării. Remarcăm astfel că învestirea în funcție a consilierului local se
face prin modalitatea alegerii, ca urmare a votului exprimat de fiecare cetățean ce are exercițiul
drepturilor electorale, urmată de o procedură ce implică validarea mandatului, adică confirmarea
acestuia. Odată confirmat mandatul, consilierul local va îndeplini activități în interesul unei
unități administrativ -teritoriale. În acest sens, consilierii locali sunt cei care soluționează și
gestionea ză, în numele și în interesul colectivității pe care o reprezintă , treburile publice, motiv
din care , în sensul alin.(2) art.123 CP RM, consilierul local este persoana învestită de stat (prin
efectul validării) să îndeplinească activități de interes public. Prin urmare, actele de violență
comise de către consilierul local , care presupun tratament inuman sau degradant ori chiar tortură,
urmează a fi încadrate în baza alin.(1) sau , după caz , alin.(3) art.1661 CP RM.
În altă ordine de idei, pentru existența infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau
degradant în formă agravată (lit.e) alin.(2) și lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM) , este absolut necesară

148
existența prealabilă a unui serviciu în care persoana cu funcție de răspundere, respectiv persoana
cu funcție de demnitate publică , își desfășoară activitatea, indiferent de natura actelor care
ocazionează săvâ rșirea relelor tratamente [155, p.243 ]. De asemenea, violența aplicabilă trebuie
să se regăsească într -o legătură directă cu funcția sa, nu însă să acționeze ca un particular, adică
la momentul comiterii relelor tratamente incriminate la art.1661 CP RM să se afle în exercițiul
funcțiun ii sau să acționeze în regim de putere . Astfel, chiar dacă făptuitorul deține o funcție de
răspundere sau o funcție de demnitate publică, dar la momentul cauzării durerilor sau suferințelor
fizice ori psihice a acționat ca un particular, din considerente private legate de relațiile de
ostilitate apărute între el ca cetățean și victimă, elementul circumstanțial agrava nt în discuție nu
se va reține la încadrare. Nu va fi aplicabilă și niciuna dintre variantele -tip ale infracțiunilor de
tortură, tratament inuman sau degradant , deoarece suntem în lipsa subie ctului infracțiunii. Pentru
ilustrarea acest ei soluții, facem referire la două cauze penale din practica judiciară care reflectă
plenar cele susținute. Așadar, p rin Sentința Judecătoriei Cantemir din 27 ianuarie 2016 M.V. a
fost recunoscut vinovat de comit erea infracțiunii prevăzute la art.1661 alin.(2) lit.e) CP RM (în
dezacord cu acuzarea care a încadrat acțiunile inculpatului în baza art.1661 alin.(4) lit.e) CP RM),
avându-se în vedere următoarele circumstanțe: M.V. , șef al Direcției Agenției Ecologice Cahul a
Inspectoratului Ecologic de Stat , la data de 25 mai 2015, în jurul orei 19 .00, s -a deplasat la
domiciliul cet. I.D., unde în urma relațiilor ostile i -a aplicat lui I.D. mai multe lovituri cu pumnul
și picioarele peste di ferite părți ale corpului, cauzâ ndu-i leziuni corporale neînsemnate sub
formă de echim oze în regiunea temporală pe stânga, brațul stâ ng, coapsa dreaptă , hemitorace
stâng și abdomen, excori ație în regiunea bărbiei, provocâ ndu-i dureri, suferințe fizice și psihice
[128]. Pentru a adopta această soluție, i nstanța de fond a menționat că , deși incidentul s -a produs
în afara orelor de program al inculpatului, chiar dacă acesta nu s -a deplasat la domiciliul lui I.D.
cu automobilul de serviciu și nu era în uniformă de serviciu, însă, având în vedere că la acel
moment M.V. era o persoană cu funcție de răspundere , el a acționat în raport cu I.D. ca un
reprezentant al entității publice pe care o conduce [128]. Însă, instanța de apel a obiecta t față de
această motivație , din lipsa calității speciale a subiectului infracțiunii, raționament din care
procesul penal în privința inculpatului a încetat din motive că f apta sa constituie o contravenț ie
(art.78 alin.(2) Cod contravențional) , relevând următoarele: Din circumstanțele cauzei r ezultă că
acțiunile inculpatului M.V. privind cauzarea leziunilor corporale victimei I.D. nu au fost comise
în legătură cu atribuțiile și funcțiile inculpatului (sublinierea ne aparține – n.a.), care avea
funcția de șef al Direcției Agenției Ecologice Cahul a Inspectoratului Ecologic de Stat . Anume:
nu exercita funcțiile prevăzute de fișa de post privind protecția mediului (nu deținea careva
funcți e într -un serviciu similar al statului, de exemplu de colaborator al poliției sau de

149
colaborator al penitenciarului ), iar victima nu se afla în custodia autorității conduse de inculpat
(victima nu avea statut de reținut, arestat, condamnat, internat forțat în spital). Conflictul iscat
între inculpat și parte a vătămată este un rezultat al relațiilor de conflict între doi consăteni, și
nicidecum între o persoană publică sau funcționar și o persoană fizică. Astfel, M.V. nu este
subiect al infracțiunii , întrucâ t nu se încadrează în limitele calității speciale , deoarece se afla în
afara orelor de serviciu și , conform fișei de post, contractului individual de muncă, M.V. nu
îndeplinea careva obligațiuni sau atribuții de serviciu [72].
Nu putem să nu fim de acord cu motivația instanței de apel relevată supra ; or, d acă la
momentul realizării actelor de violență făptuitorul a acționat ca un particular, fapt dedus din
circumstanțe obiective: lipsa automobilului de serviciu, a uniformei, existența relațiilor ostile
între făptuitor și victimă, a califica faptele în baza normei de incriminare prevăzute la art.1661
CP RM ar însemna a neglija lipsa elementelor componenței de infracțiune , și anume : lipsa
subiectului infracțiunii. Din partea motivatorie a deciziei instanței de apel mai desprindem și alte
alegații care sunt decisive în planul soluționării lipsei sau prezenței subiectului infracțiunilor de
tortură, tratament inuman sau degradant: exist ă anumite categorii de persoane care , în virtutea
competenței și atribuțiilor cu care sunt învestite , chiar și în afara orelor de serviciu, nefiind în
exercițiul funcțiunii, pot să evolueze ca subiecți speciali ai infr acțiunilor de tortură, tratament
inuman sau degradant , deoarece acționează în regim de putere. Ne referim în primul rând la
polițiști ; or, în acord cu prevederile alin.(4) art.24 al Legii cu privire la activitatea Poliției și
statutul polițistului, nr.320 din 27.12.2012, fiecare polițist, pe tot teritoriul țării, indiferent de
funcția pe care o deține, de locul în care se află în timpul sau în afara orelor de program, în cazul
în care sesizează existența unor circumstanțe sau fapte care periclitează ordinea de drept, viața
sau sănătatea pe rsoanelor ori alte valori sociale, este obligat să comunice despre aceasta celei mai
apropiate subdiviziuni de poliție și să întreprindă măsurile posibile pentru prevenirea și curmarea
infracțiunii sau contravenției, acordarea primului ajutor persoanelor a flate în pericol, reținerea și
identificarea făptuitorilor, depistarea martorilor oculari și pentru paza locului în care s -a produs
evenimentul. Pe fundalul faptului că polițiștii sunt învestiți să acționeze în regim de putere,
comiterea de către aceștia î n afara orelor de program a actelor de violență care se ridică la nivelul
pragului de gravitate al torturii, tratamentului inuman sau degradant urmează a fi încadrate în
baza art.1661 CP RM, cu condiția ca victima să perceapă că fă ptuitor ul nu este o oarec are
persoană, ci una învestită cu regim de putere, fapt dedus din circumstanțe obiective concrete:
făptuitorul era în uniformă de polițist sau avea în dotare mijloc de transport special al poliției etc.
Chiar dacă nu există aceste circumstanțe obiective, e ste suficient ca polițistul îmbrăcat în civil
să-i comunice victimei că el deține calitatea de polițist. Pentru a ilustra această situație, facem

150
referire la următorul caz din practica judiciară: În fapt, L.E., ofițer operativ de sector al Postului
de Poliție Sârcova al CPR Rezina, la 12 februarie 2013, în jurul orei 17 .00, în s.Sârcova, r -nul
Rezina, se afla la hotarul terenurilor ce aparțineau cet. O.A. și , respectiv , R.S. De pe lotul cet.
O.A., care se află la hotar cu lotul cet. R.S., niște persoane încărcau într -o căruță ciocleji pentru
necesitățile lor personale . O.A. s -a apropiat de persoanele care încărcau cioclejii, cerându -le
explicații, reproșându -le că au intrat fără permisiune cu căruța pe terenul său, prin ce a inițiat
cu ele un conflict ver bal. La acest conflict a reacționat L.E. Deși nu realiza acțiuni ce țin de
atribuțiile lui de serviciu (sublinierea ne aparține – n.a.), totuși a acționat în baza obligațiilor ce
decurg din art.22 al Legii cu privire la poliție, nr.416 din 18.12.1990 (actualmente abrogată –
n.a.), care vizează f iecare colaborator al poliției de pe întreg teritoriul Republicii Moldova,
indiferent de funcția pe care o deține, de locul în care se află în timpul sau în afara orelor de
program. Astfel, L.E., folosindu -se de situația sa de serviciu, fiind persoană care acționează cu
titlu oficial, s-a aprop iat de ei și s-a prezent at ca polițist ce deține funcția de șef de post al
localități i (sublinierea ne aparține – n.a.). Urmărind în mod ilicit scopul de a se răzbuna pe O.A.
și de a -l pedepsi pentru acțiunile acestuia pe care le considera ilegale, fără te mei și necesitate,
intenționat , pentru a -și demonstra supremația, l -a supus unui tratament inuman și degradant,
manifestat pri n răsucirea mâ inii stângi la spate, aplicarea cu genunchiul a două lovituri în
regiunea abdomenului . După ce O.A. a căzut la pământ, i -a mai aplicat două lovituri cu piciorul
în regiunea toracelui, provocându -i vătămări corpo rale medii sub formă de fractură a coastei
VIII pe dreapta pe linia axilară posterioară, prin care i-a cauzat dureri fizice și suferințe psihice,
umilindu -i demnitatea. Violența fizică aplicată față de O.A. nu era necesară, deoarece nu a fost
determinată de c omportamentul inadecvat al acestuia . Conform raportului de expertiză medico –
legală nr.688 /D din 09.04.2013, fractura coastei VIII pe dreap ta pe linia axilară posterioară se
atribuie la vătămări corporale medii ce condiționează dereglarea sănătății de lungă durată .
Ținând cont de aceste circumstanțe , instanța de f ond a încadrat acțiunile lui L.E. în baza
art.1661 alin.(1) în concurs cu art.152 alin.(1) CP RM [137]. În concluzie, reținerea în sarcina
poliți stului a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant , nefiind în exercițiul
funcției, se justifică prin regimul de putere cu care legalmente sunt învestiți polițiștii pentru
menținerea ordinii publice.

151
3.6. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudență au cauzat o
vătămare gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății
Elementele circumstanțiale agravante de la lit.f) alin.(2) și lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM se
referă la o pluralitate de urmări prejudiciabile , ceea ce , neîndoielnic , îi conferă un grad de pericol
social mai ridicat decât în cazul survenirii unor dureri sau suferințe fizice ori psihice (în cazul
tratamentului inuman sau degradant), respectiv dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice (în
cazul torturii).
În literatura de specialitate, pluralitatea de urmări prejudiciabile avute în vede re de varianta
agravată analizată, se divizează în : urmări prejudiciabile primare și urmări prejudiciabile
secundare . Urmările primare sunt acele consecințe efective care caracterizează tortura (dureri sau
suferințe fizice ori psihice puternice ) ori tratam entul inuman sau degradant (dureri sau suferințe
fizice ori psihice), pe când urmările secundare se manifestă prin vătămare gravă sau medie a
integrității corporale sau a sănătății [111, p.43] . Tocma i aceste consecințe subsecvente fac ca pe
lângă integritatea fizică sau psihică să fie lezat ă efectiv și sănătatea victimei .
Urmarea prejudiciabilă subsecventă reprezentând una dintre formele de vătămare – gravă
sau medie – a integrității corporale sau a sănătății, urmează să fie interpretată în strictă
confor mitate cu criteriile prevăzute în norma de la art.151, respectiv , de la art.152 CP RM.
Astfel, în conformitate cu a lin.(1) art.151 CP RM, criter iile vătămării grave a integrității corpora –
le sau a sănătății sunt: pericolul pen tru viață, pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt
organ ori încetarea funcționării acestuia, boala psihică, o altă vătămare a sănăt ății, însoțită de
pierderea sta bilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă, întreruperea sarcinii, desfig urarea
iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente. La rândul său, v ătămarea corporală medie a
integrității corporale sau a sănătății ca urmare prejudiciabilă subsecventă a variantelor agravante
de la lit.f) alin.(2) și lit.f) alin.(4) art.1661 CP R M se va reține dacă sunt întrunite criteriile
înscrise la art.152 CP RM : a) lipsa pericolului pentru viață; b) lipsa urmărilor prevăzute la
art.151 CP RM ; c) dereglarea îndelungată a sănătății ori pierderea considerabilă și stabilă a mai
puțin de o treime din capacitatea de muncă. În conformitate cu pct.69 al Regulamentului Ministe –
rului Sănătății al Republicii Moldova de apreciere medico -legală a gravității vătămării corporale,
nr.199 din 27.06.2003 [120] , dereglarea sănătății de lungă durată constă în sur venirea unor con –
secințe determinate nemijlocit de vătămare (maladii, dereglări de funcții etc.), care au o durată de
peste 3 săptămâni (mai mult de 21 de zile), iar , potrivit pct.70 al aceluiași act normativ, prin
incapacitate permanentă și însemnată de m uncă trebuie de înțeles o incapacitate generală de
muncă în volum mai mare de 10%, dar până la 33% inclusiv.

152
Suplimentar, din litera legii deducem o altă caracteristică, care se referă la latura
subiectivă. Astfel, pentru activitatea infracțională ce se în scrie în conceptul torturii, tratamentului
inuman sau degradat urmat de o vătămare gravă sau medie a integrității corporale, în care se
întâlnește forma mixtă a vinovăției sau forma „hibridă” de vinovăție, este caracteristic că făptui –
torul , prevăzând și urmărind sau acceptând cauzarea unei dureri sau suferințe fizice ori psihice
(în cazul tratamentului inuman sau degradant), respectiv prevăzând și urmărind provocarea unei
dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice (în cazul torturii), săvârșește o faptă ce constituie
elementul material al unei infracțiuni, dar produce un rezultat mai grav, fiind evident că înt r-o
conjunctură de exercitare a presiuni lor fizice și/sau psihice se aduc e atingere și sănătății victimei.
Această formă mixtă a vinovăție i se stabilește în funcție de anumite aspecte de ordin obiectiv,
precum: instrumentele sau mijloacele utilizate, zona vizată, intensitatea și numărul loviturilor,
starea de sănătate a victimei. Deci, în cazul tratam entului inuman sau degradant, f ață de urmările
prejudiciabile primare făptuitorul manifestă intenție directă sau indirectă, iar față de urmările
secun dare acesta manifestă imprudență, exprimată în neglijență sau în încredere exagerată. În
ipoteza torturii, față de urmările primare făptu itorul manifestă doar intenție directă (situație
distinctă de tratamentul inuman sau degradant), iar față de urmările secundare manifestă impru –
dență, exprimată în neglijență sau în încredere exagerată.
Dat fiind constatările făcute, reținem că în spiritul în care sunt animate e lementele
circumstanțiale agravante prevăzute la lit.f) alin.(2) și la lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM , acestea
constituie infracțiuni unice complexe, în care vătămarea gravă ori medie a integrității corporale
sau a sănătății victimei reprezintă o amplificare progresivă a urmării inițiale, reprezentate de
dureri sau suferințe fizice ori psihice (în ipoteza tratamentului inuman sau degradant) și ,
respectiv , dureri sau suferințe fizice ori psihice puternice (în ipoteza torturii) , consecințe care se
regăsesc la variantele -tip (alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM ). Astfel, din spiritul legii deducem
că lit.f) alin.(2) și lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM reprezintă un amalgam di ntre două infracțiuni
distincte ce adoptă următoarea config urație normativă :
– alin.(1) art.1661 și art.157 CP RM sau, după caz ,
– alin.(3) art.1661 și art.157 CP RM.
Printr -o astfel de tehnică legislativă s -a încercat să se evite aplicarea reguli lor concursului
de infracțiuni, motiv din care în esență avem de -a face cu o concurență de norme în sensul
art.118 CP RM, adică concurența dintre o parte și un întreg, unde lit.f) alin.(2) și lit.f) alin.(4)
art.1661 CP RM reprezintă norma întreg, ceea ce exclude de la încadrare , în cazul survenirii din
imprudență a vătămării grave sau medii a integrității corporale sau a sănătății , aplicarea art.157
CP RM.

153
Datorită faptului că infracțiunile prevăzute la lit.f) alin.(2) și la lit.f) alin.(4) art.1661 CP
RM constituie infracțiuni unice complexe, pe lângă prezența a două forme de vinovăție, precum
și a două urmări prejudiciabile, avem de -a face cu un obiect juridic complex . Astfel privite lucru –
rile, în ipoteza variantelor agravate de la lit.f) alin.(2) și lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM, obiectul
juridi c principal va coincide cu obiectul juridic principal al variantelor -tip ale acestor infracțiuni ,
fiind reprezentat de relațiile sociale referitoare la demnitatea umană, iar obiectul juridic secundar
va consta din relațiile sociale cu privire la integritatea fizică sau psihică și sănătatea persoanei.
Tot din natura infracțiunii unice complexe, așa cum ni se prezintă lit.f) alin.(2) și lit.f)
alin.(4) art.1661 CP RM, deducem incidența sine qua non a unei duble legături de cauzalitate, și
anume:
– în cazul tratamentului inuman sau degradant – o legătură între acțiunea sau inacțiunea de
cauzare a unei dureri sau suferințe fizice ori psihice și urmarea prejudiciabilă a acesteia și a doua
legătură cauzală între tra tamentul inuman sau degradant și urmările subsecvente presupunând
vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății victimei;
– în cazul torturii – o legătură între acțiunea sau inacțiunea de cauzare a unei dureri sau
suferințe fizice ori psihice puternice și urmarea prejudiciabilă a acesteia și a doua legătură
cauzală între tortură și urmările subsecvente presupunând vătămarea gravă ori medie a integrității
corporale sau a sănătății victimei.
În ambele cazuri, este relevant ca vătămarea g ravă ori medie a integrității corporale sau a
sănătății să reprezinte o dezvoltare progresivă a torturii, tratamentului inuman sau degradant,
absorbind în acest pr oces de amplificare progresivă ceea ce constituie primum delictum,
înscriindu -se în același p roces cauzal.
În concluzie, pentru a reține la încadrare elementele circums tanțiale agravante de la lit.f)
alin.(2) sau lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM, urmează să se s tabilească incidența cumulativă a două
condiții:
1) condiția de ordin obiectiv (pluralitatea de urmări prejudiciabile, adică urmările primare
succedate de urmările secundare , implicit pluralitatea obiectului juridic secundar și pluralitatea
legăturii de cauzalitate dintre urmările primare și urmările subsecvente );
2) condiția de ordin subiectiv (față de urmările primare făptuitorul man ifestă intenție , iar
față de urmările secundare acesta manifestă imprudență).
Tocmai prezența acestor două cerințe conferă justificare alegației no astre de a atribui
varianta agravată analizată la categoria celor mixte.
Dacă făptuitorul a conștientizat probabilitatea producerii rezultatului mai grav (a vătămării
grave sau medii a integrității corporale), dar a preferat să comită fapta prejudiciabilă care atinge

154
pragul de gravitate al tra tamentului i numan sau degradant sau, după caz , al torturii cu orice risc,
fără ca această probabilitate să fie înlăturată ca efect al unor măsuri de precauție, atunci rezultatul
mai grav produs îi este imputabil făptuitorului pe bază de intenție indi rectă, întrucât ur mările
subsec vente le -a admis în mod conștient. Într-o asemenea ipoteză, decade aplicarea uneia dintre
circumstanțele agravante prevăzute la lit.f) alin.(2) sau lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM. Aceasta
deoarece infracțiunea cu două forme de vinovăție , așa c um este definită de legiuitor în art.19 CP
RM, este imputabilă doar dacă față de rezul tatul mai grav făptuitorul manifestă imprudență.
Deci , în cazul admiterii conștiente (intenție indirectă) a unor urmări mai grave decât cauzarea
unor dureri sau suferințe fizice ori psihice (în cazul tratamentului inuman sau degradant) ori în
cazul admiterii conștiente a unor urmări mai grave decât cauzarea unor dureri sau suferințe fizice
ori psihice puternice (în cazul torturii) ne vom a fla în prezența a două infracțiuni distincte aflate
în concurs: cea inițială (alin.(1) sau, după caz , alin.(3) art.1661 CP RM) și cea care a produs
rezultatul mai grav intenționat (art.151 sau art.152 CP RM). Cu atât mai mult , această soluție este
aplicabi lă în cazul în care făptuitorul a dorit survenirea unor urmări mai grave decât cauzarea
unor dureri sau suferințe fizice ori psihice (în cazul tratamentului inuman sau degradant) ori a
dorit survenirea unor urmări mai grave decât cauzarea unor dureri sau s uferințe fizice ori psihice
puternice (în cazul torturii) . O asemenea soluție de calificare este împărtășită atât în doctrină
[111, p.44] , cât și în practica judiciară . Am văzut supra (concret , analizând Sentința Judecătoriei
Rezina din 24 aprilie 2014 ) că în cazul tratamentului inuman sau degradant însoțit de dereglarea
sănătății de lungă durată comisă intenționat în sarcina făptuitorului s-a reținut un concurs de
infracțiuni, și anume: art.1661 alin.(1) și art.152 alin.(1) CP RM [137].
Explicăm că , deși infracțiunile de vătămare gravă și medie a integrității cor porale sau a
sănătății conțin variante agravate ce reprezintă conceptual cazuri particulare de manifestare a
torturii, tratamentului inuman sau degradant în înțelesul art.1661 CP RM (în parte a ce ține de
latura obiectivă) , desemnate prin formula „cu deosebită cruzime” (lit.e) alin.(2) art.151 și lit.f)
alin.(2) art.152 CP RM), aceste variante agravate sunt destinate particularilor, care nu sunt
subiecți ai infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM, adică acei particulari care comit acte de
violență ce se caracterizează prin cel puțin un indicator prevăzut la art.151 sau, după caz , la
art.152 CP RM , fără a exista un consimțământ expres sau tacit al agenților statului ca particularul
să adopte comportamente ce se definesc prin noțiunile de tortură, tratament inuman sau degra –
dant. În celelalte cazuri, atunci când vătămarea intenționată gravă sau medie a integrității corpo –
rale sau a sănătății este însoțită de tortură, tratament inuman sau degrad ant comisă de unul dintre
subiecții speciali menționați la art.1661 CP RM, considerăm că soluția de calificare referitoare la
ipoteza examinată va fi următoarea:

155
a) în cazul tratamentului inum an sau degradant:
– alin.(1) art.1661 CP RM sau în baza alin.(2 ) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în
concurs cu alin.(1) art.151 sau cu alin.(2) art.151 CP RM (cu excepția lit.e));
– alin.(1) art.1661 CP RM sau în baza alin.(2) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în concurs
cu alin.(1) art.152 sau cu alin.(2) art.152 CP RM (cu excepția lit.f));
a) în cazul torturii:
– alin.(3) art.1661 CP RM sau în baza alin.(4 ) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în concurs
cu alin.(1) art.151 sau cu alin.(2) art.151 CP RM (cu excepția lit.e));
– alin.(3) art.1661 CP RM sau în baza alin.(4 ) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în concurs
cu alin.(1) art.152 sau cu alin.(2) art.152 CP RM (cu excepția lit.f) ).
Raționamentul algoritmului de calificare prezentat își găsește originea în calitățile speciale
ale subiectului infr acțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM. Or, reținând la încadrare pentru
vătămarea intenționată gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății însoțită de tortură,
tratament inuman sau degradant comisă de unul dintre subiecții speciali specificaț i la art.1661
CP RM infracțiunea prevăzută la lit.e) alin.( 2) art.151 sau, după caz, cea de la lit.f) alin.(2)
art.152 CP RM, respectiva încadrare ar presupune o neglijare a regulii de calificare prevăzute la
art.116 CP RM, și anume : concurența dintre o normă generală și una specială. Pentru a
demonstra această concurență, vom analiza în paralelă asem ănările dintre cele două opți uni de
soluții de calificare . Pentru a facilita înțelegerea , vom lua ca punct de reper tortura comisă de o
persoană publică însoțită de vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății.
Astfel, comune pentru lit.f) alin.(2) art.152 CP RM , pe de o parte , și alin.(3) sau, după caz ,
alin.(4) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în concurs cu al in.(1) sau cu alin.(2) art.152 CP RM
(cu excepția lit.f)), pe de altă parte , sunt aspectele ce țin de latura obiectivă. Or, în ambele
variante de calificare avem o vătămare intenționată medie a integrității corpo rale sau a sănătății
manifestată prin cruzimi deosebite, alias puternice.
Ceea ce deosebește cele două soluții este subiectul infracțiunii. Sub acest aspect , varianta
de încadrare presupunând alin.(3) sau, după caz , alin.(4) art.1661 CP RM (cu excepția lit.f)) în
concurs cu alin.(1) sau alin.(2) art.152 CP RM (cu excepția lit.f)) este preferabilă , deoarece ea
reflectă situația unei norme speciale, fundamentată de subiectul special al infracțiunii , atât timp
cât această variantă este un caz particular, special al normei de la lit.f) alin. (2) art.152 CP RM.

156
3.7. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudență au cauzat
decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
Ca și în cazul agravantei precedente , infracțiunile consacra te la lit.g) alin.(2) și la lit.g)
alin.(4) art.1661 CP RM ni se prezintă d rept infracțiuni complexe, formă agravată a faptelor incri –
minate. Astfel , elementul material al infracțiunilor prevăzute la lit.g) alin.(2), respectiv , la lit.g)
alin.(4) art.1661 CP RM constă într -o acțiune sau inacțiune speci fică formei tipice a unei infrac –
țiuni simple (alin.(1) sau, după caz, alin.(3) art.1661 CP RM), în al cărei conținut se absoarbe, cu
semnificația unei circumstanțe agravante, o faptă prevăzută de legea penală ca infracțiune de sine
stătătoare (art.149 CP RM), f ăcând ca întreaga activitate infracțională să se caracterizeze ca o
infracțiune complexă. Dacă, în acest caz, s -ar elimina acțiunea absorbită (art.149 CP RM), ceea
ce ar urma să dispară va fi numai caracterul agravat al infracțiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant, nu și infracțiunile de bază (alin.(1) sau, după caz, alin.(3) art.1661 CP RM).
Rezultatul infracțiunilor complexe prevăzu te la lit.g) alin.(2) și la lit.g) alin.(4) art.1661 CP
RM, indiferent de forma acestora , constă în producerea a două urmări specifice valorilor sociale
ocrotite prin incriminarea faptelor respective. Ca și în cazul variantei agravate de la lit.f) alin.(2),
respectiv , lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM, urmările prejudiciabile sunt primare și secunda re sau
subsecvente. Deși au ac eeași natură, la acestea diferă conținutul urmării secund are. Astfel, în
cazul agravantelor prevăzute la lit.g) alin.(2), respectiv , la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, u rmările
primare sunt acele consecințe efective care caracterizează tortura (dureri sau suferințe fizice ori
psihice puternice ) sau tratamentul inuman sau degradant (dureri sau suferințe fizice ori psihice),
pe când urmările secundare se manifestă prin deces sub formă de moarte cerebrală. De remarcat
că existența a două rezultate nu distruge unitatea infracțiunii complexe, deoarece ele sunt produ –
sul a două acțiuni sau inacțiuni care s -au contopit, prin absorbție, în conținutul unei fapte penale
unice. Așa s e face că specificul laturii obiective a variantelor agravate analizate se răsfrânge și
asupra obiectului juridic al acestor infracțiuni, în sensul că acesta este complex, fiind format din
două valori și relații sociale de natură diferită. La concret, în c azul infrac țiunilo r prevăzute la
lit.g) alin.(2) și la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM obiectul juridic principal va coincide cu obiectul
juridic principal al variantelor -tip ale acestor infracțiuni, fiind reprezentat de relațiile sociale refe –
ritoare la demnitatea umană, iar obiectu l juridic secundar va consta în relațiile sociale cu privire
la integritatea fizică sau psihică și viața persoanei , cea din urmă nefiind caracteristică variantelor –
tip ale acestor infracțiuni . Deci, prin amplificarea rezultatul ui obiectul juridic special al numitelor
infracțiuni nu este deplas at în sfera altor valori și relații sociale, acestea doar îl complinesc.
Deoarece în perimetrul laturii obiective a infr acțiunilor prevăzute la alin.(1) și alin.(3)
art.1661 CP RM am identificat conținutul și întinderea urmărilor prejudiciabile primare a le

157
infracțiunilor investigate , la această etapă de cercetare vom analiza urmarea prejudiciabilă secun –
dară (subsecventă ). Ab initio , relevăm că relele tratamente incriminate la lit.g) alin.(2), respectiv ,
la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM devin relevante sub aspectul infracțiunii consumate, în momentul
în care se produce rezultatul mai grav, constând în moartea victimei sau , altfel spus, deces sub
formă de moarte cerebrală , presupunând încetarea ireversibilă a activității cerebrale cu suportul
funcțiilor vitale ale organismului. Împrejurarea dacă moartea se produce imediat sau mai târziu
nu are nicio relevanță pentru existența circumstanțelor agravante în discuție, cu condi ția ca între
tortură, tratament inuman sau degradant și moartea victimei să existe raport de cauzalitate. Legă –
tura de cauzalitate între cauzarea de dureri sau suferințe fizice ori psihice în cazul tratamentului
inuman sau degradant și între cauzarea de du reri sau suferințe fizice ori psihice puternice în cazul
torturii, pe de o parte , și decesul s ub formă de moarte cerebrală, pe de altă parte, trebuie să fie
dove dită. În fiecare caz avem o activitate infracțională care se soldează cu moartea victimei, iar
coreația dintre cauză și efect se impune cu evidență. Uneori este dificil a stabili acest raport , dat
fiind interv enția în lanțul cauzal a unor circumstanțe sau factori preexistenți, concomitenți sau
antecedenți, provocând o complexi tate a legăturii cauzal e. Astfel, stările patologice preexistente
ale victimei pot, inter alia , să influențeze decisiv evoluția decesului, chiar dacă violențel e exerci –
tate cu ocazia comiterii relelor tratamente au fost de mică intensitate. În legătură cu aceasta, în
doctrină s -a conturat optica , potrivit căreia, dacă decesul victimei sau sinuciderea aces teia au fost
cauzate în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în care e ste suficientă orice influențare
din afară pentru a fi posibil respectivul rezul tat, atunci cele comise nu pot fi calificate potrivit
lit.g) alin.(2) art.1661 CP RM [14, p.528] , respectiv , lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM.
De asemenea, considerăm că nu vor fi aplicabile agravantele de la lit.g) alin.(2), respectiv ,
lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, dacă urmările prejudiciabile manifestate prin moartea victimei se
află în legătură cauzală cu alte fapte decât tortura, t ratamentul inuman sau degradant ( de exemp –
lu, cu abandonarea victimei după realizarea actelor de violență asupra ei și suprimarea vieții vic –
timei de către un maidanez ). Or, pentru a se reține legătura de cauzalitate, ne vom axa investiga –
ția asupra legăturii concrete, luând în considera re criteriul sine qua non , izolându -se fiecare fac –
tor extern sau contribuție umană posibilă, spre a vedea dacă, în lipsa ei, rezultatul s -ar fi produs
în același mod și în aceleași proporții. Dimpotrivă, se va reține la înca drare lit.g) alin.(2) sau
lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, dacă decesul este rezultatul lipsei su portului hidric și nutritiv, la
care a fost supusă victima deținută în custodia statului , făptuitorul fiind obligat , în virtutea func –
ției, să-i asigure hrană și apă. Subliniem că deces ul este rezultatul a două ipoteze normative sti –
pulate la lit.g) alin.(2) sau la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM : 1) tratamentul inuman sau degradant,

158
respectiv tortura , care din imprudenț ă au cauzat decesul persoanei; 2) tratamentul inuman sau
degradant, respectiv tortura , care din imprudență au cauzat sinuciderea persoanei.
Dat fiind incidența a două ipoteze de agravare reunite sub egida unei singure circumstanțe
agravante, ne punem întrebarea privind oportunitatea agravării răspunderii penale pentru trata –
mentul inuman sau degradant, respectiv pentru tortură , care din imprudență a u cauzat sinuciderea
persoanei . Preocuparea noastră se orientează anume î n raport cu această ipoteză, avâ ndu-se în
vedere că în majoritatea componențelor de infracțiune din legea penală națională , care se atri buie
la categoria celor comise prin violență, în calitate de circumstanță agravantă apare singular sur-
venirea decesului din imprudență. Sunt reduse normele de incriminare care au în conținutul vari –
antelor agravate consecința presupunând cauzarea din imprudență a sinuciderii vi ctimei. Iată de
ce, suntem nevoiți să găsim argumentele de rigoare care ar prezenta plenar logica urmărită de le –
giuitor consacrând ipoteza în discuție. Pornim de la ideea , potrivit căreia, pentru a diferenția răs –
punderea penală în cazul unei infracțiuni , există anumiți factori, de la care nu putem face abs –
tracție. Ne referim la pericol ul social care emană de la urmarea prejudiciabilă consacrată cu titlu
de agravantă, de la dinamica incidenței agravantei etc. Incontestabil , în acest caz nu se pune în
discuție pericol ul social extrem de ridicat al agravante i, deoarece este lesne de înțeles că , întrucât
în plan facultativ sunt lezate relațiile sociale cu privire la viața persoanei, raționamentul pericolu –
lui nu mai trebuie dov edit. Urmează să stabilim incidența celuilalt factor propice diferențierii răs –
punderii penale: dinamica situației circumstanțiale înscrise în norma de incriminare, dinamică pe
care o căutăm în principal în jurisprudența CtEDO; or, premisa incriminării și diferențierii răs –
punderii penale pentru relele tratamente este parte integrantă a obligației pozitive a statului în
materia art.3 din CoEDO. Abordâ nd din această perspectivă lucrurile, ne pronunțăm în favoarea
consacrării în legea penală a ipotezei din ca drul variantelor agravate de la lit.g) alin.(2), respec –
tiv, lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM, adică tratamentul inuman sau degradant, respectiv , tortura ,
care din imprudență au cauzat sinuciderea persoanei , atât timp cât există mai multe cauze tipice
examinate de către CtEDO , în care s -au constatat rele tratamente c e au condus la sinuciderea vic –
timei. Evitând o listă ex haustivă a acestor cauze, vom lua în atenție speța Renolde contra Franței
[172], caz în care instanța europeană a constatat o încălcare a art.2 și 3 din CoEDO, având în
vedere următoarele circumstanțe: În 2000, pe când se afla în stare de arest preventiv în cursul
urmăririi penale pentru lovirea și alte violențe exercitate intenționat a supra fostei sale partenere și
asupra fiicei lor, Joselito Renolde s -a sinucis. Cu câteva săptămâni înainte, mai încercase să -și
pună capăt zilelor. Deoarece avea antecedente psihiatrice și ulterior a fost diag nosticat cu bufeu
delirant acut, i s-a prescris un tratament antipsihotic și, de două ori pe săptămână, i se acordau
medicamente pentru mai multe zile , fără însă a se verifica dacă acesta le lua efectiv. La câteva

159
zile după tentativa de sinucidere, după ce a agresat un gardian, comisia de disciplină a dispus
izolarea acestu ia timp de 45 de zile în celula disciplinară. În pofida tentativei de sinucidere a lui
Renolde și a diagnosticului privind starea lui psihică, nu s -a discutat niciodată oportunitatea
internării acestuia într-o instituție psihiatrică . Mai mult, potrivit specialiștilor, nerespectarea cu
strictețe a tratamentului ar fi putut favoriza recurgerea lui Renolde la suicid , într -un context psi –
hotic. CtEDO a conchis că nesupravegherea aplicării zilnice a tratamentului a jucat un rol în
decesul aces tuia, fiind totodată bulversată de faptul că Renolde primise sancțiunea disc iplinară
maximă, interzicându -i-se orice vizită și orice contact cu ceilalți deținuți, și asta f ără să se țină
seama de starea sa psihică, reamintind că starea unui deț inut în cazu l căruia au fost atestat e
probleme psihice grave și prezintă risc de suicid impune măsuri speciale adaptate acestei stări.
Și în cauzele examinate de instanța europeană îm potriva Republicii Moldova întâlnim rele
tratamente cărora le sunt caracteristice aspecte suicidare. Astfel , de exemplu, în cauza Colibaba
contra Moldovei [24] reclamantul susține că la 25 și 27 aprilie 2006, pe perioada aflării sale în
custodia poliției, el a fost torturat de către trei polițiști, fiind obligat să -și recunoască vina. Potri –
vit reclamantului, mâinile și picioarele sale erau legate împreună la sp ate și o bară de metal era
plasată sub brațele lui și pusă pe două scaune, fiind suspendat astfel timp de 40 de minute. Având
corpul suspendat și capul acoperit cu un mantou, el era bătut cu un scaun în partea poste rioară a
craniului. Mâinile lui erau acop erite cu haine pentru ca funia să nu lase urme, iar muzica cânta
tare, pentru a acoperi țipetele sale. Aceste acțiuni erau însoțite de agresiuni verbale și psiholo –
gice. Mai târziu, în aceeași zi, reclamantul și-a tăiat venele, încercând să se sinucidă (sublinierea
ne aparține – n.a.). La 27 aprilie 2006 , pentru prima dată i -a fost permisă o întrevedere cu avoca –
tul său, dar numai în prezența polițiștilor. Reclamantul s -a plâns avocatului că a fost torturat.
Potrivit reclamantului, ulterior, ca pedeapsă pentru aceasta, el a fost torturat din nou: a fost lovit
în cap cu o sticlă de plastic de 2 litri umplută cu apă și bătut cu pumnii și picioarele. La fel, în
cauza Bulgaru contra Moldovei [18, §20] reclamantul a fost supus unor acte de violență în timp –
ul executării pedepsei cu închisoarea, fiind lovit și pălmuit peste tot corpul , ținut într -o celulă
rece pentru a recunoaște comiterea unui omor produs în unitatea de detenție. Ulterior, el a încer –
cat să se sinucid ă, tăindu -și venele de la mână (sublinierea ne aparține – n.a.), după care a fost
transportat la spital. Potrivit documentelor din dosar, el a fost consultat de un medic și i s -au
cusut și bandajat rănile. Maltratarea a continuat după întoarcerea lui din spital și s -a intensificat.
Potrivit reclamantului, brațele și picioarele i -au fost legate împreună la spate și a fost suspendat
de o bară metalică fixată pe două scaune. El a fost ținut în această poziție până când a leșinat.
Mâna dreaptă i -a amorțit și nu a mai putut -o mișca. La fel , el a fost bătut în partea de jos a spate –
lui cu o sticlă de plastic umplută cu apă și din această cauză a avut dureri de rinichi și sânge în

160
urină. CtEDO consideră că această formă de maltratare este deosebit de condamnabilă, întrucât
ea presupune intenția de a obține informații, de a aplica o pedeapsă și de a intimida. În asemenea
circumstanțe, CtEDO consideră că violența aplicată reclamantului poartă un caracter deosebit de
sever, de natură să provoace dureri severe și suferință chinuitoare, și trebuie tratată ca acte de tor –
tură. Prin urmare, a avut loc încălcarea art.3 din CoEDO sub aspect material. În concluzie, spre
deosebire de circumstanțele pe care le -am remarcat în cauza Renolde cont ra Franței [172], în
cauzele Colibaba contra Moldovei [24] și Bulgaru contra Moldovei [18] sesizăm că relele trata –
mente se pot sold a și cu o tentativă de suicid. Deoarece această consecință a fost sesizată tocmai
în contextul cauzelor examinate împotriva Republicii Moldova, există premise serioase de a inse –
ra în legea penală națională numita urmare infracțională printre urmările subsecvente ale torturii,
tratamentului inuman sau degradant. În această ordine de idei, cu titlu de lege ferenda , propunem
completarea lit.g) alin.(2), respectiv , a lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM , astfel încât după cuvântul
„sinuciderea” să urmeze „ori tentativa de sinucidere a”.
În alt context , activității infracționale înscrise la lit.g) alin.(2) și la lit.g) alin.(4) art.1661 CP
RM îi este caracteristică forma mixtă a vinovăției, ceea ce semnifică că făptuitorul manifestă față
de urmările prejudiciabile primare intenție directă (în cazul tratamentului inuman sau degradant,
inclusiv indirectă), iar față de urmările secundare acesta manifestă imprudență, exprimată în
neglijență sau în încredere exagerată. Dacă, săvârșind tortura, tratament inuman sau degradant,
făptuitorul a lipsit intenționat victima de viață, cele comise trebuie calificate prin concurs:
alin.(1) art.1661 sau ali n.(3) art.1661 și alin.(1) sau alin.(2) art.145 CP RM (cu excepția lit.j)).
Întrucât sinuciderea victimei reprezintă urmare prejudiciabilă secundară a infracțiunilor
prevăzute la lit.g) alin.(2) și la lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM , se face simți tă nevoia de a delimita
respectivele fapte de determinare a la sinucidere (art.150 CP RM); or, punctul de convergență
între aceste infracțiuni îl constituie înjosirea demnității victimei , precum și comportarea plină de
cruzime . Ab initio , sesizăm că înjosirea demnității victimei îndeplinește funcții diferite: în cazul
art.1661 CP RM – reprezintă scopul activității inf racționale, iar în cazul art.150 CP RM – metodă
de comitere a elementului material. În plus, în cazul art.150 CP RM, înjosirea demnităț ii victimei
are un c aracter sistematic, ceea ce nu -i este caracteristic torturii, tratamentului inuman sau degra –
dant. Cât privește comportarea plină de cruzime, în cazul tuturor infracțiunilor a nalizate aceasta
definește elementul material, diferențe impunându -se în raport cu atitudinea psihică. Astfel, dacă
făptuitorul (având calitățile speciale ale subiectului infra cțiunilor prevăzut e la art.1661 CP RM)
va manifesta intenție față de sinuciderea victimei ca efect al comp ortamentului plin de cruzime,
cele comise vor fi încadrate prin concurs: alin.(1) sau alin.(2) art.1661 (cu excepția lit.g) alin.(2))
ori, după caz, alin.(3) alin.(4) art.1661 (cu excepția lit.g) alin.(4)) și lit.d) alin.(2) art.150 CP RM.

161
3.8. Concluzii la Capitolul 3
1) Circumstanța agravantă de la lit.a) alin.(2) sau, după caz, lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM
implică o situație -premisă, fără de care respectiva agravantă nu poate fi reținută la încadrare,
adică acea stare de minoritate, de existență a unei sarcini aflate în curs ori a unei stări de nepu –
tință a victimei, pe care se și grefează comiterea faptei prevăzute de e lementul circumstanțial
agravant .
2) Dacă în rezultatul torturii, tratamentului inuman sau degradant aplicat asupra femeii
gravide a fost distrus din imprudență produsul concepției, pe lângă agravanta de la lit.a) alin.(2)
sau, după caz, lit.a) alin.(4) art.1661 CP RM, se va mai reține și elementul circumstanțial prevăzut
la lit.f) alin.(2) sau, după caz, la lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM.
3) Pentru a reținere la calificare agravanta prevăzut ă la lit.b) alin.(2) sau la lit.b) alin.(4)
art.1661 CP RM , trebuie să fie întrunite următoarele cerințe cumulative: să existe o pluralitate de
victime, iar făptuitorul să manifeste intenție unică (dublată de un scop unic) în raport cu
torturarea, supunerea la tratament inuman sau degradant a cel puțin două persoane.
4) Nu are nicio relevanță dacă torturarea sau supunerea la tratament inuman sau degradant
a două sau a mai multor persoane au fost re alizate printr -o singură activitate infracțională sau
prin activități infracționale diferite; însă, pentru a -i imputa făptuitorului lit.b) alin.(2) sau lit.b)
alin.(4) art.1661 CP RM, este important ca în cazul unor activități infracționale diferite episoa dele
infracționale să se realizeze în aceeași împrejurare sau cu aceeași ocazie.
5) Întrucât normele prevăzute la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM constituie infracțiuni cu
subiect calificat, lit.c) alin.(2) și lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM vor fi reținute doar în cazul în car e
pluralitatea de făptuitori va întruni cerințele subiectului special al infracțiunii, iar persoanele care
numai au contribuit la săvârșirea infracțiunilor în calitate de organizatori, instigatori sau complici
vor răspunde pent ru participație la infracțiunea de tortură, tratament inuman sau degradan t, cu
referire la art. 42 alin.(3), (4) sau (5) CP RM.
6) Lipsa sau incidența înțelegerii prealabile în cazul coautoratului la infracțiunile de
tortură, tratament inuman sau degradant nu reprezintă o condiție sine qua non pentru operarea
elementului circumstanțial agravant de la lit.c) alin.(2), respectiv , lit.c) alin.(4) art.1661 CP RM.
7) Disocierea infracțiunilor prevăzute la lit.d) alin.(2) și la lit.d) alin.(4) art.1661 CP RM de
excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu însoțită de aplicarea armei (lit.b) alin.(2)
art.328 CP RM) se realizează în funcție de intenția pe care o urmărește făptuitorul în raport cu
aplicarea armei. Dacă în primul caz făptuitorul recurge la folosirea efectivă a armei pentru a
cauza intenționat dureri s au suferințe fizice ori psihice, atunci în al doilea caz prin aplicarea

162
armei persoana publică, respectiv persoana cu funcție de demnitate publică , încalcă doar regulile
de aplicare a armei , neavând intenția să cauzeze careva dureri sau suferințe fizice ori psihice.
8) Deoarece polițistul este , potrivit literei legii (art.123 alin.(1) și alin.(2) CP RM), atât
persoană publică, cât și persoană cu funcție de răspundere, în contextul relelor tra tamente
incriminate la art.1661 CP RM, unii subiecți de aplicare în concret a legii penale recunosc
polițistului calitatea de persoană cu fun cție de răspundere, motiv din care rețin circumstanța
agravantă, în dependență de faptă, prevăzută fie la lit.e) alin.(2), fie la lit.e) alin.(4) art.1661 CP
RM, iar alții îi rețin calitatea de persoană publică, î ncadrându -i faptele în acord cu variantele -tip.
9) Elementele circumstanțiale consacrate la lit.f), g) alin.(2), respectiv, la lit.f), g) alin.(4)
art.1661 CP RM ni se prezintă drept infracțiuni complexe, formă agravată a faptelor incriminate,
astfel că elementul material al acestora constă într -o acțiune sau inacțiune specifică formei tipice
a unei infracțiuni simple (alin.(1) sau, după caz, alin.(3) art.1661 CP RM), în al cărei conținut se
absoarbe, cu semnificația unei circumstanțe agravante, o faptă prevăzută de legea penală ca
infracțiune de s ine stătătoare (art.149 și art.157 CP RM), făcând ca întreaga activitate infrac –
țională să se cara cterizeze ca o infracțiune complexă.
10) Pentru a reține în sarcina făptuitorului elementele circumstanțiale agravante de la lit.f),
g) alin.(2) sau lit.f), g) alin.(4) art.1661 CP RM, urmează să se stabilească incidența cumulativă a
două condiții: condiți a de ordin obiectiv (pluralitatea de urmări prejudiciabile, adică urmările
primare succedate de urmări le secundare, implicit pluralitatea obiectului juridic secundar și
pluralitatea legăturii de cauzalitate din tre urmările primare și urmările subsecvente) și condiția de
ordin subiectiv (față de urmările primare făptu itorul manifestă intenție , iar față de urmările
secundare acesta manifestă imprudență).
11) Infracțiunile de vătămare intenționată gravă și medie a integrității corporale sau a
sănătății conțin variante agravate ce reprezintă conceptual cazuri particulare de manifestare a tor –
turii, tratamentului inuman sau degradant în înțelesul art.1661 CP RM (în partea ce ține de latura
obiectivă), desemnate prin formula „cu deosebită cruzime” (lit.e) alin.(2) art.151 și lit.f) alin.(2)
art.152 CP RM) . Aceste variante agr avate sunt destinate particularilor, care nu sunt subiecți ai
infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM, adică acei particulari care comit acte d e violență ce se
caracterizează prin cel puțin un indicator prevăzut la art.151 sau, după caz , la art.152 CP RM,
fără a exista un consimțământ expres sau tacit al agenților statului ca particular ul să adopte
comportamente ce sunt definite prin noțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant.
12) Dacă, săvârșind tortura, tratament ul inuman sau degradant, făptuitorul lipsește inten –
ționat victima de viață în baza intenției supravenite , cele comise trebuie calificate prin concurs:
alin.(1) art.1661 sau alin.(3) art.1661 și alin.(1) sau alin.(2) art.145 CP RM (cu excepția lit.j) ).

163
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Rezultatele obținute în cadrul cercetărilor întreprinse referitoare la răspunderea penală
pentru tortură, tratament inuman sau degradant constau în:
1. Valorificarea doctrinei , a practicii judiciar e naționale , a instrumentelor internaționale și
regionale în materie de rele tratamente și a mecanismelor care le pun în acțiune .
2. Soluționarea problemei științifice în domeniul de cercetare , constând în fundamenta –
rea reconceptualizării incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252
din 08.11.2012 , fapt ce a determinat perceperea naturii juridice și a sferei de incidență a faptelor
prevăzute la art.1661 CP RM, în v ederea creării premiselor teoretice de calificare corectă a
respectivelor infracțiuni de către subiecții de aplicare în concret a legii penale.
3. Circumstanțierea gradului de compatibilizare î ntre art.1661 CP RM și mecanismele
internaționale și regionale pent ru apărarea drepturilor omului.
4. Elaborarea algoritm ului de încadrare juridică a faptelor în acord cu art.1661 CP RM , și
anume: creionarea soluțiilor de calificare în raport cu anumite situații atipic e presupunând erorile
de fapt, participația penală, etapele activității infracționale neconsumate, intenția depășită etc.
5. Demonstrarea, în baza studiului empiric, că „pragul minim de gravitate ” presup unând
criteriul de disociere între relele tratamente incriminate la art.1661 CP RM nu este o ficțiune juri –
dică; or, instanțele naționale uzează de acesta la soluționarea cauze lor penale în materie .
6. Interpretarea proceselor psihice declanșate în cadrul mecanismului infracțional al relelor
tratamente și verificarea coerenței dintre vinovăția consacrată pentru preceptele incriminatoare de
la alin.(1) și alin.(3 ) art.1661 CP RM , pe de o parte, și jurisprudența CtEDO, pe de altă parte.
7. Raționalizarea extinderii cercului de subiecți ai infracțiunilor prevăzute la art.1661
CP RM prin Legea nr.252 din 08.11.2012 și desemnarea sferei de extindere în raport cu aceștia,
în special prin reliefarea conținutul ui exact al sintagmei „persoana care, de facto, exercită
atribuțiile unei autorități publice” .
8. Justificarea diferențierii răspunderii penale pentru tortură, tratament inuman sau degra –
dant în raport cu fiecare dintre elementele circumstanțiale agravante prevăzute la alin.(2) și
alin.(4) art.1661 CP RM și etalarea condițiilor în care devin opera bile numitele circumstanțe.
9. Elucidarea criteriilor de delimitare a infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM de unele
infracțiuni conexe , dar și disocierea acestora de influența coercitivă legală.
10. Soluționarea problemelor referitoare la concurența de norme penale și concursul de
infracțiuni, privite în raport cu calificarea faptei conform art.1661 CP RM .
11. Etalarea propunerilor de lege ferenda în raport cu cadrul incriminator al art.1661
CP RM, orientate spre înlăturarea deficiențelor tehnico -juridice de care suferă norma în cauză.

164
Sintetizând asupra aspectelor de drept penal material abordate în studiul destinat răspun –
derii penale pentru tortură, tratament inuman sau degradant, relevăm următoarele concluzii:
1) Incriminarea torturii, tratamentului inuman sau degradant în Capitolul I II din Partea
Specială a legii penal e a Republicii Moldova constituie cea mai optimă soluție legislativă; or, re –
ieșind din instrumentele și mecanismele internaționale și europene, dar și din natura p receptului
incriminator prevăzut la art.1661 CP RM, precum și din câmpul de aplicare a acestora, numi tele
conduite acoperă varii modalități prin care se lezează grav demnitatea umană [150, p.202 ].
2) Prin dispozițiile de la alin.(1) și alin.(3) art.1661 CP RM nu se încalcă principiul legali –
tății incriminării; or, omisiunea de a opera cu o descriere amplă a faptelor prejudiciabile reprima –
te comportă avantajul de a nu limita subiecții de aplicare a legii penale în aprecierea unui tip de
tratament ca inuman o ri degradant, sau chiar ca tortură, fiind interpretat prin raportare la actuali –
tate și, îndeosebi, la jurisprudența CtEDO în evoluție [156, p.91, 92 ].
3) Pentru existența infracțiunilor prevăzute la art.1661 CP RM comise de autorități publice
propriu -zise sau asimilate acestora, este absolut necesară existența prealabilă a unui serviciu în
care numitele persoane își desfășoară activitatea, indiferent de natura actelor care ocazionează să –
vârșirea relelor tratamente , iar elementul material trebuie să se regăsească într -o legătură directă
cu funcția exercitată , nu însă să acționeze ca particular i; adică, la momentul comiterii infracțiunii
ele trebuie să se afle în exercițiul funcțiunii sau să acționeze în regim de putere [155, p.243 ].
4) Consacrarea în exclusiv itate a caracterului intenționat al relelor tratamente incriminate la
alin.(1) art.1661 CP RM se opune instrumentelor intenaționale în materie și jurisprudenței
CtEDO , care admite și caracterul imprudent al tratamentului inuman sau degradant [149, p.178].
5) Există o concure nță între o parte și un întreg , în sensul art.118 CP RM, în cazul: art.155
CP RM și alin.(1), respectiv , alin.(3) art.1661 CP RM; art.157 CP RM și lit.f) alin.(2), respectiv ,
lit.f) alin.(4) art.1661 CP RM ; art.149 CP RM și lit.g) alin.(2), respectiv , lit.g) alin.(4) art.1661 CP
RM; art.309 CP RM și alin.(1) , alin.(3) art.1661 CP RM [148, p.91 ; 156, p. 99, 130, 247 ].
6) Atestăm o concurență î ntre o normă generală și una specială , în sensul art.116 CP RM,
în cazul : alin.(1), respectiv , alin.(3) art.1661 CP RM și lit.b) alin.(3) art.137 CP RM ; art.328 CP
RM și alin.(1), respectiv , alin.(3) art.1661 CP RM [151, p.103 ; 156, p. 87, 226 ].
7) Infracțiunile ce conțin agrava nte desemnate prin sintagma „cu deosebită cruzime” (lit.j)
alin.(2) art.145 , lit.e) alin.(2) art.151 , lit.f) alin.(2) art.171 CP RM etc. ) reprezintă conceptua l ca-
zuri particulare de realiz are a torturii, tratamentului inuman sau degradant în înțelesul art.1661 CP
RM ( sub aspect obiectiv ), putând fi reținute doar particularilor care nu sunt subiecți ai infracți –
unilor prevăzute la art.1661 CP RM. Astfel, comiterea omorului, a vătămării intenționate grave a
integrității corporale sau a sănătății ori a violului cu deosebită cruzime de că tre subiecții speciali

165
inserați în art.1661 CP RM va adopta soluția concursului de infracțiuni dintre art.1661 și art.145
sau, după caz, art.151 ori art. 171 CP RM, fără ca pentru cele d in urmă infracți uni să se rețină
agravanta „cu deosebită cruzime” , întru respectarea principiului non bis in idem [156, p. 102,
250-251].
8) Reținerea la încadrare a lit.e) alin.(2) art.1661 CP RM sau, după caz, a lit.e) alin.(4)
art.1661 CP RM în ipoteza comiterii torturii, tratamentului inuman sau degradant de către un
polițist se opune principiul ui in dubio mitius , potrivit căruia în cazul unei norme penale cu un
conținut îndoielnic operează interpretarea c ea mai favorabilă făptuitorului [155, p.248 ].
În scopul perfecționării legii penale, urmărindu -se și cel de a contribui la interpretarea
corectă și la aplicarea uniformă a art.1661 CP RM , au fost formulate următoarele recomandări :
1) completarea alin.(1) art.1661 CP RM cu cuvintele „sau din imprudență” , care să urmeze după
sintagma „cauzarea intenționată” ; 2) înlocuirea, în prevederea de la alin.(3) art.1661 CP RM , a
cuvintelor „cu scopul de a” prin „în special cu scopul de a”; 3) excluderea sintagmei „de o per –
soană cu funcție de răspundere” din lit.e) alin.(2) și din lit.e) alin.(4) art.1661 CP RM ; 4) comp –
letarea lit.g) alin.(2), respectiv , a lit.g) alin.(4) art.1661 CP RM , astfel încât după cuvântul „sinu –
ciderea” să urmeze „ori tentativa de sinucidere a” .
Avantajele acestor recomandări se evidențiază în următoarele domenii:
• Domeniul legislativ: Prin implementarea recomandărilor propuse s -ar asigura unitatea
sistemului juridic, precum și consecvența normelor juridico -penale, dar, deopotrivă, s -ar contri –
bui esențial la realizarea obligației pozitive a statului nostru de a aduce legislația internă în cores –
pundere cu normele dreptului internațional pozitiv și cu jurisprudența CtEDO.
• Domeniul jurisprudențial: S-ar asigura aplicarea corectă și unitară de către instanțele de
judecată a normei prevăzute la art.1661 CP RM.
• Domeniul economic: Se vor reduce cheltuielile generate de eventualele condamnări ale
Republicii Moldova la CtEDO în legătură cu încălcarea art .3 din CoEDO.
Planul cercetărilor de perspectivă în investigarea temei este direcționat spre:
• Desfășurarea cercetărilor referitoare la erorile judiciare admise la încadrarea juridică a
infracțiunilor în conformitate cu art.1661 CP RM.
• Elaborarea unui proiect de Hotărâre a Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru infracțiunile
de tortură, tratament inuman sau degradant (art.1661 CP RM).
• Evalu area impactului amendamentelor propuse incriminării de la art.1661 CP RM asupra
calității aplicării legii penale.

166
BIBLIOGRAFIE
I. Bibliografie în limba română:
1. Antoniu G. Vinovăția penală. București: Editura Academiei Române, 1995. 340 p.
2. Asztalos C.F. Discriminarea în jurisprudența instanțelor judecătorești din România.
București: Pro Universitaria, 2013. 236 p.
3. Barbăneagră A. , Alecu Gh., Berliba V. ș.a. Codul penal al Republicii Mold ova: Comen –
tariu (Legea nr.985 -XVI din 18.04.2002. Cu toate modificările operate până la republicare în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.72 -79/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurisprudența
CEDO și a insta nțelor naționale). Chișinău: Sarmis, 2009. 860 p.
4. Bârsan C. Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Comentariu pe articole. Vol.I. –
Drepturi și libertăți. București: All Beck, 2005. 1273 p.
5. Bârsan C. Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Comentariu pe articole. Ediția a
II-a. București: C.H. Beck , 2010. 1920 p.
6. Basarab M. , Pașca V., Mateuț Gh. ș.a. Codul penal comentat. Vol.I: Partea Generală.
București: Hamangiu, 2007. 721 p.
7. Basarab M. , Pașca V., Mateuț Gh. ș.a. Codul penal comentat. Vol. II: Partea Specială.
București: Hamangiu, 2008. 1144 p.
8. Beccaria C. Despre infracțiuni și pedepse / Ediție îngrijită și adnotată de S.Bogdan, trad.
D.Scarlat. București: Rosetti, 2001 . 149 p.
9. Bolocan A. Aspecte juridice naționale și internaționale privind tortura, tratamentul in –
uman și tratamentul degradant: Autoreferat al tezei de doctor în drept. Chișinău, 2011. 30 p.
10. Bolocan -Holban A. , Moloșag N., Doronceanu O. ș.a. Apărarea victimelor torturii, rele –
lor tratamente sau ale tratamentului degradant: Îndrumar pentru avocați. Chișinău: Tipografia
Sirius, 2013. 84 p.
11. Boroi A. Drept penal: Partea Specială conform Noului Cod penal. București: C.H.
Beck, 2011. 734 p.
12. Brînza S. Rolul scopului în procesul de stabilire a gradului prejudiciabil al faptei. În:
Studia Universitatis, 2007, nr.3, p.9 4-98.
13. Brînza S., Stati V. Drept penal: Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Tipografia Centrală,
2011. 1324 p.
14. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol .I. Chișinău: Tipografia
Centrală, 2015. 1328 p.
15. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol .II. Chișinău: Tipografia
Centrală, 2015. 1300 p.

167
16. Buza N. Tratamente inumane: aspecte teoretice și practice: Monografie. Chișinău:
CEP USM, 2013. 270 p.
17. Cauza Boicenco contra Moldovei. CtEDO, 11 iulie 2006, definitivă la 11.10.2006.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -112613 (Vizitat 12.08.2015)
18. Cauza Bulgaru contra Moldovei. CtEDO, 30 septembrie 2014. http://hudoc.echr.coe.
int/eng?i=001 -154898 (Vizitat 12.08.2016)
19. Cauza Bursuc contra României. CtEDO, 12 octombrie 2004, definitivă l a 12.01.2005.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -122549 (Vizitat 22.10.2015)
20. Cauza Buzilov contra Moldovei. CtEDO, 23 iunie 2009, definitivă la 23.09.2009.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -127788 (Vizitat 11.05.2016)
21. Cauza Catan și alții contra Moldov ei și Federați ei Ruse. CEDO, 19 octombrie 2 012.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -124596 (Vizitat 19.08.2016)
22. Cauza Ciorap contra Moldovei . CtEDO, 19 iunie 2007, definitivă la 19.09.2009 .
http://hudoc.echr.coe.int/eng ?i=001 -112844 ( Vizitat 12.05.2015)
23. Cauza Cobzaru contra României . CtEDO, 26 iulie 2007, definitivă la 26.10.2 007.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -123823 (Vizitat 11.05.2016)
24. Cauza Colibaba contra Moldovei. CtEDO, 23 octombrie 2007, definitivă la
23.01.2008. http://hudoc.echr.coe.int/eng ?i=001 -112774 (Vizitat 12.01.2016)
25. Cauza Constantin Modârcă contra Moldovei. CtEDO, 13 noiembrie 2 012.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -124599 (Vizitat 22.06.2016)
26. Cauza Corsacov contra Moldovei. CtEDO, 04 aprilie 2006, definitivă la 04.07.2006.
http:// hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -127758 (Vizitat 11.05.2016)
27. Cauza Đorđević contra Croației . CtEDO, 24 iulie 2012, definitivă la 24.10.2012.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -126288 ( Vizitat 03.08.2016)
28. Cauza Dragotoniu și Militaru -Pidhorni contra României . CtEDO, 24.05.2007,
definitivă la 24.08.2007. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -122714 (Vizitat 14.07.2015).
29. Cauza F iodorov contra Moldovei. CtEDO, 29 octombrie 2013, definitivă la
29.01.2014. http://hudoc.echr. coe.int/eng?i=001 -142851 (Vizitat 12.01.2016)
30. Cauza Gurgurov contra Moldovei. CtEDO, 16 iunie 2009, definitivă la 16.09.2009.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -127846 (Vizitat 26.02.2016)
31. Cauza Haritonov contra Moldovei. CtEDO, 05 iulie 2011. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -124101 (Vizitat 14.07.2016)
32. Cauza Holomiov contra Moldovei. CtEDO, 07 noiembrie 2006, definitivă la
07.02.2007. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -112629 (Vizitat 12.08.2015)

168
33. Cauza I.G. contra Republicii Moldova . CtEDO, 15 mai 2012. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -144480 (Vizitat 22.05.2016)
34. Cauza Ilașcu și alții contra Moldov ei și Federați ei Ruse. CtEDO, 08 iulie 2004 .
http://hudoc.echr.coe.int/eng ?i=001 -127836 (Vizitat 19.08.2016)
35. Cauza Ipati contra Moldovei . CtEDO, 05 februarie 2013. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -145946 (Vizitat 11.05.2016)
36. Cauza Istratii și alții contra Moldovei. CtEDO, 27 martie 2007, definiti vă la
27.06.2007. http://hudoc. echr.coe.int/eng?i=001 -112795 (Vizitat 25.07.2016)
37. Cauza Ivanțoc și alții contra Moldovei și Rusiei. CtEDO, 15 noiembrie 2 011.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -124088 (Vizitat 18.11.2015)
38. Cauza Kalașnikov contra Rusi ei. CtEDO, 15 iulie 2002. http://hudoc.echr.coe.int/
sites/eng/pages/ search.aspx?i =001 -94288 (Vizitat 12.06.2015)
39. Cauza Levința contra Moldovei. CtEDO, 16 decembrie 2008, definitivă la 16.03.2009.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -112868 (Vizitat 19.10.2015)
40. Cauza Mudric contra Moldovei . CtEDO, 16 iulie 2013, definitivă la 16.10.2016.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -139804 (Vizitat 12.07.2016)
41. Cauza Ostrovar contra Moldovei. CtEDO, 13 septembrie 2005, definitivă la
15.02.2006. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -112621 (Vizitat 14.07.2016)
42. Cauza Pădureț contra Moldovei . CtEDO, 05 ianuarie 2010, definitivă la 05.04.2010.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -144499 (Vizitat 11.05.2016)
43. Cauza Petru Roșca contra Moldovei. CtEDO, 06 octombrie 2009, definitivă la
06.01.2010. http://hudoc.echr. coe.int/eng?i=001 -144503
44. Cauza Stoica contra României . CtEDO, 04 martie 2008. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -123949 (Vizitat 11.05.2016)
45. Cauza Șarban contra Moldovei. CtEDO, 04 octombrie 2005, definitivă la 04.01.2006.
http://hudoc. echr.coe.int/eng?i=001 -127979 (Vizitat 25.07.2016)
46. Cauza Șișanov contra Moldovei. CtEDO, 15 decembrie 2015. http://hudoc.echr.coe.int
/eng?i=001 -163333 (Vizitat 28.07. 2016)
47. Cauza Veretco contra Moldovei. CtEDO, 07 aprilie 2015, definitivă la 07.07.2 015.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -157609 (Vizitat 11.08.2016)
48. Charrier J. -L., Chiriac A. Codul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Chișinău:
Balacron, 2008. 724 p.
49. Clements L., Mole N., Simmons A. Drepturile europene ale omului: înaintarea unei
cauze pe baza Convenției. Chișinău: Cartier, 2005. 544 p.

169
50. Codul civil al Republicii Moldova. Nr. 1107 din 06.06. 2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.82 -86. În vigoare din 12 iunie 2003.
51. Codul de executare al Republicii Moldova. N r.443 din 24.12. 2004. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.34 -35 (3 martie). În vigoare din 01.07.2005.
52. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. N r.122 din 14.03. 2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104 -110. În vigoare din 12 06.2003.
53. Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 1961. În: Veștile, 1961, nr.010,
abrogat prin Legea nr.1160 din 21.06.2002. În: Monitorul Ofici al al Republicii Moldova, 2002,
nr.128.
54. Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985 din 18.04. 2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.128 -129. În vigoare din 12 .06.2003.
55. Codul penal a l României. Nr.286 din 17.07. 2009. În: Monitorul Oficia l al României,
2009, nr.510. În vigoare din 01.02.2014.
56. Constituția Republicii Moldova din 29.07. 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1994, nr.1. În vigoare din 27.08.1994.
57. Convenția de la Geneva (I) pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele
armate în campanie. Încheiată la Geneva la 12.08.1949, în vigoare pentru Republica Moldova din
26.11.1993. În: Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.5. Chișinău:
Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Mo ldova, 1998, p.7 -32.
58. Convenția de la Geneva (II) pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și
naufragiaților din forțele armate maritime. Încheiată la Geneva la 12.08.1949, în vigoare pentru
Republica Moldova din 26.11.1993. În: Tratate internațion ale la care Republica Moldova este
parte. Vol.5. Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.33 -54.
59. Convenția de la Geneva (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război. Încheiată
la Geneva la 12.08.1949, în vigoare pent ru Republica Moldova din 26.11.1993. În: Tratate
internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.5. Chișinău: Moldpres, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.55 -125.
60. Convenția de la Geneva (IV) cu privire la protecția persoanelor civile în timp de
război. Încheiată la Geneva la 12.08.1949, în vigoare pentru Republica Moldova din 26.11.1993.
În: Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.5. Chișinău: Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.126 -188.
61. Convenți a Europeană pentru Preveni rea Torturii și a Pedepselor ori Tratamentelor
Inumane sau D egradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, în vigoare din

170
01.02.1989. R atificată de R epubli ca Moldova la 02.11. 1997, în vigoare din 01.02.1998.
http://www.cpt.coe.int/lang/rom/rom -convention.pdf (Vizitat 31.08.2015)
62. Convenția ONU împotriva Torturii și altor Pedepse ori Tratamente cu C ruzime, In-
umane sau D egradante. Adoptată la 10 decembrie 1984, în vigoare din 26 .06.1987, pentru Re –
publica Moldova în vigoare din 28 .12.1995. În: Tratate internaționale la care Republica Moldova
este parte . Vol.I. Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.129.
63. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților F undamen –
tale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 și ratificată de Republica Moldova la 24.07.1997. În:
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. Chișinău: Moldpres, Monito –
rul Oficial al Republicii Moldova, 1998, p.341 -358.
64. Copețchi S., H adîrca Ig. Calificarea infracțiunilor: Note de curs. Chișinău: Tipografia
Centrală, 2015. 352 p.
65. Crijanovschi S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj. Chișinău: CEP
USM, 2012. 275 p.
66. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din
10.06.2014. Dosarul nr.1ra-1022/2014. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=
2393 (Vizitat 22.12.2014)
67. Decizia Colegiului penal lărgit al Curții de Supreme de Justiție a Republicii Moldova
din 29.03.2016. Dosarul nr.1ra -72/2016. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=
6221 (Vizitat 13.06.2016)
68. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din
30.09.2010. Dosarul nr.4 -1re-1059/2010. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_old.php?id
=20694 (Vizitat 10.06.2016)
69. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din
09.03.2016. Dosarul nr.1ra -624/2016. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5956
(Vizitat 12.06.2016)
70. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 08.04 .2015. Dosarul nr.1a -202/15.
http://instante.justice.md/apps/hotariri_ judecata/inst/cab/cab.php (Vizitat 13.06.2016)
71. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 12.04.2016. Dosarul nr.05 -1a-164/
2016. http://instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cach/cach.php (Vizitat 12.06.2016)
72. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 31.05.2016. Dosar ul nr.05 -1a-220/
2016. http://instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cach/cach.php (Vizitat 07.07.2016)
73. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 .03.2014. http://instante.
justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 15.12.2014)

171
74. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15.09.2014. Dosarul nr.1a –
135/2014. http://instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 22.12.2014)
75. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28.10.2 014. http://instante.
justice.md/apps/ hotariri_judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 12.03.2015)
76. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02.12.2015. Dosarul nr.1a –
1535/ 2015. http://instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 10.06.2016)
77. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07.12.2015. Dosarul nr.1a –
1753/14. http://instante.justice.md/apps/hotariri_ judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 12.08.2016)
78. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12.04.2016. Dosarul nr.1a -12
77/2015. http://instante.justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/cac/cac.php (Vizitat 12.06. 2016)
79. Decizia Plenului Colegiului penal al Curții Supr eme de Justiție a Republicii Moldova
din 30.06.2014. Dosarul nr.4 -1ril-3/2014. http://jurispru denta.csj.md/search_plen_penal. php
?id=430 (Vizitat 16.03.2016)
80. Declarația Națiunilor Unite privind protecția tuturor persoanelor contra torturii și altor
pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea Generală la
9 decembrie 1975. http://www.memoria.md /ro/faq_cadru_legal (Vizitat 01.09.2015)
81. Declarația Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,
din 20 .11.1963, adoptată prin Rezoluția 1904 (XVIII) a Adunării Generale din 20.11. 1963.
82. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adopt ată la New -York la 10.12.1948.
Ratificată de Republica Moldova la 28.07.1990. În: Tratate internaționale la care Republica
Moldova este parte. Vol.1. Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998,
p.11-17.
83. Dicționar explic ativ ilustrat al limbii române/ Coord. Eugenia Dima. Chișinău: ARC,
2007. 2280 p.
84. Dicționar explicativ uzual al limbii române/ Sub red. lui Silviu Berejan. Chișinău:
Litera, 1999. 638 p.
85. Dolea Ig. Drepturile persoanei în probatoriul penal: conceptul promovării elementului
privat. Chișinău: Carte juridică, 2009. 416 p.
86. Eșanu A. Infracțiuni legate de prelevarea organelor sau țesuturilor umane în reglemen –
tarea legislației penale contemporane. Chișinău: CEP USM, 2009. 251 p.
87. Executarea Hotărârilor Curții Europene a Drep turilor Omului de către Republica
Moldova, 1997 -2012 / Resp . ed. V.Gribincea . Chișinău: Imprint -Plus, 2012. 196 p.
88. Fenomenul torturii în cifre: Comunicat de presă al Procuraturii Generale a Republicii
Moldova http://procuratura.md/md/newsls t/1211/1/6722/ (Vizitat 29.06.2016)

172
89. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Nomenclatorului mijloacelor speciale, al
tipurilor de arme de foc și al munițiilor aferente, precum și a regulilor de aplicare a acestora ,
nr.474 din 19.06.2014. În: Monitoru l Oficial al Republicii Moldo va, 2014, nr.167 -168.
90. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la
aplicarea legislației despre apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a persoanei
fizice și juridice”, nr.8 din 09.10.2006. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova, 2007, nr.3, p.16 -18.
91. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile săvârșite prin omor (art.145 -148
CP al RM)”, nr.11 din 24.12.2012. http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=44
(Vizitat 12.06.2016)
92. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la
aplicarea legislației referitoar e la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție”, nr.11 din
22.12.2014. http://jurisprudenta.csj.md/ search_hot_expl.php?id=195 (Vizitat 23.03.2016)
93. Legea cu privire la sistemul penitenciar, nr.1036 din 17.12.1996. În: Monitorul Oficial
al Republi cii Moldova, 1997, nr.15, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2008, nr.183 -185.
94. Legea cu privire la gărzile populare, nr.1101 din 06.02.1997. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 1997, nr.22 -23.
95. Legea privind statutul alesului local, nr.768 din 02.02.2000. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2000, nr.34.
96. Legea privind actele legislative, nr.780 din 27.12.2001. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2002, nr.36 -38.
97. Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, nr.139
din 30.06.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.98 -100.
98. Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate, nr.170 din 19.07.2007. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.171 -174.
99. Legea privind funcția publică și statutul funcționarului public, nr.158 din 04.07.2008.
În: Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova, 2008, nr.230 -232.
100. Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică, nr.199 din
16.07.2010 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194 -196.
101. Legea privind activitatea specială de investigații , nr.59 din 29.03.2012. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.113 -118.

173
102. Legea cu privire la asigurarea egalității, nr.121 din 25.05.2012. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2012, nr.103.
103. Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.130 din
08.06.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.222 -227.
104. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.245 din 02.12.2011.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.25 -28.
105. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.252 din 08.11.2012.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263 -269.
106. Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, nr.320 din 27.12.2012.
În: Monitorul Oficial al Rep ublicii Moldova, 2013, nr.42 -47.
107. Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985 –
XV din 18 aprilie 2002, nr.64 din 04.04.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
2013, nr.115.
108. Legea pentru modificarea articolului 123 din Codul penal al Republicii Moldova,
nr.318 din 20.12.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.17 -23.
109. Legea cu privire la Procuratură, nr.3 din 25.02.2016. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2016, nr.69 -77.
110. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative, nr.152 din
01.07.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.245 -246.
111. Lober J ., Stippel J., Eșanu A. ș.a. Recomandări metodologice pentru investigarea
eficientă a infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant: (de uz intern). Chișinău:
Imprint Star, 2014. 150 p.
112. Mărgineanu I., Iarmaliuc P. Caracteristica juridico -penală a infracțiunii de tort ură,
tratament inuman sau degradant prin prisma legislației Republicii Moldova și a Uniunii
Europene. În: Studii juridice universitare, 2012, nr.3 -4, Anul V, p. 128-140.
113. Notă informativă la Proiectul de Lege pentru modi ficarea și completarea Codului
penal al Republicii Moldova. http://www.justice.gov.md/public/files/file/Proiecte%20de%20acte
%20normative%20remise%20spre%20coordonare/popa%20ludmila/Nota_informativa_statutul_
de_la_Roma. doc (Vizitat 27.07.2015)
114. Notă informativă la Proiectul de Lege pentru mod ificarea și completarea unor a cte
legislative, nr.1506 -343 la 04.09. 2012. http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeacte
%20legislative/tabid/61/LegislativId/1344/language/ro -RO/Default.aspx (Vizitat 26.08.2015)
115. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și P olitice, adoptat la New -York la
16.12.1966 și ratificat de Republica Moldova la 28.07.1990. În: Tratate internaționale la care

174
Republica Moldova este parte. Vol.1. Chișinău: Moldpres, Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1998, p.3 2-49.
116. Pascu I., Gorunescu M. Drept penal: Partea Specială. București: Hamangiu, 2009.
776 p.
117. Păvăleanu V. Drept penal special: Curs universitar. București: Universul Juridic,
2014. 620 p.
118. Popov R. Subiectul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XVI din Partea
Specială a Codului penal: Material metodico -didactic. Chișinău: CEP USM, 2012. 315 p.
119. Raportul de activitate a l Procuraturii pentru anul 2015 . http://procuratura.md/
file/2016 -04-25_Raport_PG_Formatat_15.04.2016_Final%202.pdf (Vizitat 10.06.201 6)
120. Regulamentul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova de apreciere medico –
legală a gravității vătămării corporale, nr.199 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2003, nr.170 -172.
121. Reidy A. Interzicerea torturii. Ghid privind pu nerea în aplicare a articolului 3 al
Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Chișinău, 2003. 48 p.
122. Savva V. Soluții practice controversate în raport cu infracțiunea de exces de putere
sau depășire a atribuțiilor de serviciu: interpretări doctrinare p rivind corectitudinea/ incorectitu –
dinea acestora . În: Revista Națională de Drept, 2014, nr.4 , p.73-76.
123. Sentința Judecătoriei Bălți din 02 .04.2015. http://www.jbl.instante.justice.md/ro/
hot?data_deciziei=&nr_dosar=&denumire_dosar=166&tip_dosar=penal (Vizitat 06.06.2016)
124. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău , din 19 .05.2015. http://instante.justice.
md/apps/hotariri_judecata/ inst/jbu/jbu.php (Vizitat 13.08.2015)
125. Sentința Judecătoriei Călărași din 03.11.2014. Dosarul nr.1 -50/2014. http://instante.
justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/jcl/jcl.php (Vizitat 14.07.2015 )
126. Sentința Judecă toriei Călărași din 29.09.2015. http://www.jcl. instante.justice.md/ro/
hot?data_deciziei=29 -09-2015&nr_dosar=&denumire_dosar=&tip_dosar=Penal (Vizitat 12.06.
2016)
127. Sentința Judecătoriei Cantemir din 12.01.2016. Dosar ul nr.1-100/2015.
http://www.jcnt.instante.justice.md/ro/hot?data_deciziei=12 -012016&nr_dosar=&denumire_
dosar=&tip_dosar=Penal (Vizitat 07.07.2016)
128. Sentința Judecătoriei Cantemir din 27.01.2016. Dosarul nr.1 -143/2015.
http://www.jcnt.instante.justice.md/ro/hot?data_deciziei=27 -01-2016&nr_dosar=&denumire_
dosar=&tip_dosar=Penal (Vizitat 07.07. 2016)

175
129. Sentința Judecătoriei Dondușeni din 28.03.2013. Dosar ul nr.1 -76/2013.
http://www.jdn.instante.justice.md/ (Vizitat 12.06.2016)
130. Sentința Judecătoriei Dondușeni din 27.03.2015. Dosarul nr.1 -3/2015.
http://www.jdn.instante.justice.md/ro/hot?data_deciziei=27 -03-2015&nr_dosar=&denumire_
dosar=&tip_dosar=Penal (Vi zitat 12.06.2016)
131. Sentința Judecătoriei Fălești din 27.02.2015. http://www.jfl.instante.justice.md/ro/
hot?data_deciziei =&nr_dosar=&denumire_dosar=166&tip_dosar=penal (Vizitat 30.05.2016)
132. Sentința Judecătoriei Fălești din 23.03.2015. http://www.jfl.instante.justice.md/
ro/hot?data_deciziei=&nr_dosar=&denumire_dosar=166&tip_dosar=penal (Vizitat 30.05.2016)
133. Sentința Judecătoriei Fălești din 04.02.2016. http://www.jfl.instante.justice.md/
ro/hot?data_deciziei=&nr_dosar=&denumire_dosar=166 &tip_dosar=penal (Vizitat 30.05.2016)
134. Sentința Judecătoriei Hâncești din 11.09.2012. Dosarul nr.1 -186/2012. http://instante.
justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/jhn/jhn.php (Vizitat 14.07.2016)
135. Sentința Judecătoriei Nisporeni din 08.08.2013. http://instante.justice.md/apps/
hotariri_judecata/inst/jnd /jnd.php (Vizitat 23.02.2015)
136. Sentința Judecătoriei Ocnița din 24.06.2014. Dosarul nr.1 -2/14. http://instante.
justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/joc/joc.php (Vizitat 13.06.2016)
137. Sentința Judec ătoriei Rezina din 24.04.2014. Dosar nr.1-105/2013. http://instante.
justice.md/apps/hotariri_judecata/inst/jrz/jrz.php (Vizitat 07.07.2016)
138. Sentința Judecătoriei Râ șcani din 26.11.2015. Dosarul nr.1 -58/15. http://www.jrsr.
instante.justice.md (Vizitat 12.06.2016)
139. Sentința Judecătoriei Telenești din 23.01.2013. http://instante.justice.md/apps/
hotariri_judecata/inst/jtl /jtl.php (Vizitat 22.09.2015)
140. Stănilă L. Răspunderea penală a persoanei fizice. București: Hamangiu, 2012. 649 p.
141. Stati V. Răspunderea penală pentru infracțiunea de tortură și infracțiunea de organi –
zare sau instigare a acțiunilor de tortură (art.3091 C. pen. RM): Partea I. În: Revista Națională de
Drept, 2008, nr.2, p. 18-24.
142. Stati V. Răspunderea penală pentru infracțiunea de tortură și i nfracțiunea de organi –
zare sau instigare a acțiunilor de tortură (art.3091 C. pen. RM): Partea II. În: Revista Națională de
Drept, 2008, nr.3, p.20 -26.
143. Stati V., Brînza L. Reperele conceptuale ale unor remanieri recente operate în
capitolele I și XVIII ale Părții Speciale a Codului penal. În: Studia Universitatis Moldaviae,
2013, nr.8(68), p.138 -157.

176
144. Statutul Curții Penale Internaționale de la Roma, adoptat la 17 iulie 1998, semnat de
Republica Moldova la 8 septembrie 2000. Ratificat prin Legea Republicii M oldova nr.212 din
09.09.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.190/624.
145. Streteanu F. Tratat de drept penal. Partea Generală. Vol.I. București: C.H. Beck,
2008. 720 p.
146. Toader T. Drept penal român: Partea Specială. Ed. a 4 -a, rev. și act ualizată. București:
Hamangiu, 2009. 539 p.
147. Ursu D. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârșite prin folosirea armei,
instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop. În: Materialele Conferinței
științifice internaționale cu genericul „ Rolul științei și educației în implementarea Acordului de
Asociere la Uniunea Europeană”, eveniment dedicat aniversării a 60 de ani ai academicianului
Valeriu Canțer: Chișinău, 5 februarie 2015. Iași: Vasiliana '98, 2015, p.345 -348.
148. Ursu D. Deli mitarea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
(art.1661 CP RM) de constrângerea de a face declarații (art.309 CP RM). În: Materialele Con –
ferinței științifice internaționale cu genericul „Perspectivele și problemele integrării în spați ul
european al cercetării și educației” (Cahul, 5 iunie 2015). Vol.I. Cahul: US Cahul, Tipografia
„Centrografic”, 2015, p.87 -91.
149. Ursu D. Conotații juridico -penale privind tratamentul inuman sau degradant comis
din imprudență. În: Rezumatele comunicărilor p rezentate la Conferința științifică națională cu
participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău, 10 -11 noiembrie 2015).
Seria „Științe socioumanistice”. Vol.II. Chișinău: CEP USM, 2015 , p.177 -180.
150. Ursu D. Fundamentarea criminal izării torturii, tratamentului inuman sau degradant
drept infracțiuni contra demnității umane. În: Rezumatele comunicărilor prezentate la Conferința
științifică națională cu participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău,
28-29 septembrie 2016). Seria „Științe socioumanistice”. Chișinău: CEP USM, 2016, p.198-202.
151. Ursu D. Reconceptualizarea incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant
prin Legea nr.252 din 08.11.2012. În: Revista științifică a Universității de Stat din Moldova
„Studia Universitatis Moldaviae ”. Seria „Științe sociale” , 2016, nr.3 , p.102-108.
152. Ursu D. Aspecte teoretice și practice privind scopul infracțiunii de tortură (art.1661
alin.(3) CP RM). În: Revista Națională de Drept, 2016, nr.6, p. 58-62.
153. Ursu D. Motivul infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant. În: Revista
Națională de Drept , 2016, nr.7, p. 25-29.
154. Ursu D. Conținutul obiectului juridic al infracțiunilor de tortură, tratament inuman
sau degradant. În: Revista Națională de Drept , 2016, nr.8, p.26-30.

177
155. Ursu D. Dilema diferențierii răspunderii penale pentru relele tratamente comise de o
persoană cu funcție de răspundere . În: Revista științifică a Universității de Stat din Moldova
„Studia Universitatis Moldaviae ”. Seria „Științe sociale” , 2016, nr.8(98) , p.243-248.
156. Ursu D. Tortura, tratamentul inuman sau degradant: aspecte de drept penal material:
Monografie. Chișinău: Tipografia Centrală, 2017. 292 p.
II. Bibliografie în limba franceză:
157. Affaire Assenov et autres contre Bulgarie. CEDH, 28 Octobre 1998 . http://hudoc.echr.
coe.int/eng?i=001 -62813 (Vizitat 24.08.2015)
158. Affaire Buhaniuc contre République de Moldova. CEDH, 28 Janvier 2014 .
http://hudoc. echr. coe.int/eng?i= 001-145043 (Vizitat 28.08.2015)
159. Affaire Caloc contre France . CEDH, 20 Juillet 2000. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i
=001 -63321 (Vizitat 22.10.2015)
160. Affaire Caracet contre République de Moldova. CEDH, 16 Février 2016 , definitif 16
mai 2016. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -160624 (Vizitat 15.06.2016)
161. Affaire Cestaro contre Italie. CEDH, 7 Avril 2015, définitif 07.07.2015.
http://hudoc. echr.coe.int/eng?i=001 -153473 ( Vizitat 03.08.2016)
162. Affaire Chahal contre Royaume -Uni. CEDH, 15 Novembre 1996 . http://hudoc.echr.
coe.int/eng?i=001 -62564 (Vizitat 06.09.2015)
163. Affaire Duval contre France . CEDH, 26 Mai 2011, définitif 26.08.2 011.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -104896 (Vizitat 12.08.2016)
164. Affaire Feodorov contre République de Moldova. CEDH, 29 Octobre 2013 .
http://hudoc. echr.coe.int/eng?i= 001-142851 (Vizitat 28.08.2015)
165. Affaire Gäfgen contre Allemagne . CEDH, 1 Juin 2010. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -99040 (Vizitat 03.09.2015)
166. Affaire Gorobet contre République de Moldova. CEDH, 11 Octobre 2011 .
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -124036 (Vizitat 28.08.2015)
167. Affaire Gorodnitchev contre Russie. CEDH, 24 Mai 2007. http://hudoc.echr.coe.int/
sites/ eng/pages/ search.aspx?i=001 -80611 (Vizitat 13.06.2015)
168. Affaire Labita contre Italie. CEDH, 6 Avril 2000 . http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 –
63300 (Vizitat 24.08.2015)
169. Affaire Lolayev contre Russie. CEDH, 15 Janvier 2015 . http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -150313 ( Vizitat 28.08.2015)
170. Affaire Moldovan et autres contre Roumanie (n°2) . CEDH, 12 Juillet 2005 .
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i= 001-69671 (Vizitat 26.08.2015)

178
171. Affaire Pantea contre Roumanie . CEDH, 3 Juin 2003 . http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -122720 (Vizitat 28.08.2015)
172. Affaire Renolde contre France . CEDH, 16 Octobre 2008. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -88960 (Vizitat 22.10.2015)
173. Affaire Ribitsch contre Autriche. CEDH, 4 Décember 1995 . http://hudoc.echr.coe.
int/eng?i=001 -62521 (Vizitat 24.08.2015)
174. Affaire Rupa contre Roumanie (nr.1) . CEDH, 16 Décembre 2008 . http://hudoc.echr.
coe.int/eng?i=001 -122834 (Vizitat 28.08.2015)
175. Affaire Sashov et autres contre Bulgarie . CEDH, 7 Janvier 2010 , définitif 07.04.2010.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -96601 (Vizitat 11.05.2016)
176. Affaire Selmouni contre France . CEDH, 04 Juillet 1999. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -62842 (Vizitat 03.09.2015)
177. Affaire Taștan contre Turquie. CEDO, 04 Mars 2008, définitif 04.06.2008 .
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -85316 (Vizitat 12.09.2015)
178. Affaire Tekin contre Turquie. CEDH, 9 Juin 1998 . http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 –
62756 (Vizitat 24.08.2015)
179. Affaire Turan Cakir contre Belgique . CEDH, 10 Mars 2009 , définitif 10.06.2009.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -91697 (Vizitat 11.05.2016)
180. Affaire Tyrer contre Royaume -Uni. CEDH, 25 Avril 1978 . http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -62143 (Vizitat 06.09.2015)
181. Affaire Victor Savitchi contre République de Moldova. CEDH, 17 Juin 2008 .
http://hudoc. echr.coe.int/eng?i=001 -127978 (Vizitat 03.09.2015)
182. Affaire Zontul contre Grèce. CEDH , 17 Janvier 2012, définitif 17.04.2012.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -108586 (Vizitat 03.08.2016)
183. Carbonnier J. Droit civil. Vol.I: Introduction. Les personnes. La famille, l'enfant, le
couple . Paris: Presses universitaires de France , 2004. 1496 p.
III. Bibliografie în limba engleză:
184. Case of Akkoç v s. Turkey. ECHR, 10 October 2000. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i
=001 -58905 (Vizitat 23.12.2015)
185. Case of Aksoy v s. Turkey. ECHR, 18 December 1996. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -58003 (Vizitat (Vizitat 08.05.2015)
186. Case of Ateșoglu v s. Turkey. ECHR, 20 January 2015, final 20.04.2015.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -151047 ( Vizitat 03.08.2016)

179
187. Case of Aydin v s. Turkey. ECHR, 25 September 1997. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -58371 (Vizitat 03.09.2015)
188. Case of Bati and others vs. Turkey . ECHR, 3 June 2004, final 03.09.2004.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -61805 (Vizitat 08.05.2015)
189. Case of Bekos și Koutropoulos vs. Greece. ECHR, 13 December 2005. http://hudoc.
echr.coe.int/eng?i=001 -71594 (Vizitat 02.07.2016)
190. Case of Bilgin v s. Turkey. ECHR, 16 November 2000. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -58987 (Vizitat 15.09.2015)
191. Case of Campbell și Cosans v s. United Kingdom. ECHR, 25 February 1 982.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -57455 (Vizitat 15.09.2015)
192. Case of Dikme v s. Turkey. ECHR, 11 July 2000. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 –
58751 (Vizitat 23.11.2015)
193. Case of El-Masri v s. the former Yugoslav Republic of Macedonia , ECHR, 13
December 2012. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -115621 (Vizitat 08.05.2015)
194. Case of Gisayev v s. Russia. ECHR, 20 January 2011, final 20.06.2011.
http://hudoc.echr. coe.int/ eng?i=001 -102896 (Vizitat 15.09.2015)
195. Case of Herczegfalvy v s. Austria. ECHR, 24 September 1992. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -57781 (Vizitat 12.08.2015)
196. Case of Ilhan v s. Turkey. ECHR, 27 June 2000. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 –
58734 (Vizitat 15.08.2016)
197. Case of Ireland vs. the United Kingdom . ECHR, 18 January 1978. http://hudoc.echr.
coe.int/eng?i=001 -57506 (Vizitat 11.05.2016)
198. Case of Ivan Vasilev v s. Bulgaria. ECHR, 12 April 2007, final 12.07.2007.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i =001 -80077 (Vizitat 11.11.2015)
199. Case of Jalloh v s. Germany. ECHR, 11 Ju ly 2006. http://hudoc.echr.coe. int/eng?i
=001 -76307 (Vizitat 12.08.2016)
200. Case of Kokkinakis v s. Greece . ECHR, 25.05.1993 . http://hudoc.echr.coe.int/eng ?i
=001 -57827 (Vizitat 14.07.2015)
201. Case of Korneykova and Korneykov v s. Ukraine . ECHR, 24 March 2016, final
24.06.2016. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -161543 (Vizitat 07.09.2016)
202. Case of Kudła v s. Poland. ECHR, 26 October 2000. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i
=001 -58920 (Vizitat 12.08.2016)
203. Case of Kurnaz and others v s. Turkey. ECHR, 24 July 2007, final 24.10.2 007.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -81829 (Vizitat 11.11.2015)

180
204. Case of Kurt v s. Turkey. ECHR, 25 May 1998. http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 –
58198 (Vizitat 28.08.2015)
205. Case of Lenev v s. Bulgaria. ECHR, 04 December 2012, final 04.03.2013.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -115007 (Vizitat 19.02.2016)
206. Case of Mamedova v s. Russia. ECHR, 01 June 2006, final 23.10.2006. http://hudoc.
echr. coe.int/eng?i=001 -75646 (Vizitat 13.08.2016)
207. Case of Maslova and Nalbandov v s. Rusia. ECHR, 24 January 2008, final
07.07.2 008. http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -84670 (Vizitat 23.05.2016)
208. Case of Mirosław Garlicki v s. Poland. ECHR, 14 June 2011, final 14.09.2011.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -105121 (Vizitat 02.08.2016)
209. Case of Peers v s. Greece. ECHR, 19 April 2001. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/
pages/search.aspx?i=001 -59413 (Vizitat 12.06.2015)
210. Case of Raninen v s. Finland. ECHR, 16 December 1997. http://hudoc.echr.coe.int/
eng?i=001 -58123 (Vizitat 22.03.2016)
211. Case of Razzakov v s. Russia. ECHR, 05 February 2015, final 05.05.2015.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -150790 ( Vizitat 03.08.2016)
212. Case of Saunders v s. The United Kingdom. ECHR, 17 December 1996. http://hudoc.
echr. coe.int/eng?i= 001-58009 (Vizitat 03.09.2015)
213. Case of Savca v s. Moldova. ECHR, 15 March 2016, final 15.06.2016. http://hudoc.
echr. coe.int/ eng?i=001 -161374 (Vizitat 13.08.2016)
214. Case of S.W. vs. The United Kungdom . ECHR, 22 November 1995 . http://hudoc. echr.
coe.int/eng?i=001 -57965 (Vizitat 10.12.2016)
215. Case of Tolstoy Miloslavsky v s. The United Kingdom . ECHR, 13.07.1995.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -57947 (Vizitat 14.07.2015).
216. Case of V. vs. The United Kingdom. ECHR, 16.12.1999. http://hudoc .echr.coe.int/
sites/eng/pages/ search.aspx?i=001 -58594 (Vizitat 12.06.2015)
217. Case of Vala šinas vs. Lithuania. ECHR , 24.07.2001, final 24.10.2001. http://hudoc.
echr. coe.int/ eng?i=001 -59608 (Vizitat 12.06.2015)
218. Case of Victor Savițchi v s. Moldova. ECHR, 17 June 2008, final 17.09.2 008.
http://hudoc.echr.coe.int/ eng?i=001 -86978 (Vizitat 28.11.2015)
219. Case of Virabyan vs. Armenia. ECHR, 2 October 2012, final 02.01.2013.
http://hudoc.echr. coe.int/eng?i=001 -113302 (Vizitat 02.07.2016)
220. Case of Vladimir Romanov v s. Russia. ECHR, 24 July 2008, final 26.01.2009.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -87836 (Vizitat 11.11.2015)

181
221. Case of Willis v s. The United Kingdom. ECHR, 11 June 2002, final 11.09.2002.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -60499 (Vizitat 03.09.2015)
222. Case of X vs. Turkey. ECHR, 9 October 2012, final 27.05.2013. http://hudoc.echr.
coe.int/ eng?i=001 -113876 (Vizitat 02.07.2016)
223. Case of Zhyzitskyy v s. Ukraine . ECHR, 19 February 2015, final 19.05.2015.
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001 -152255 ( Vizitat 03.08.2016)
224. Civil and Political Rights, Including The Questions of Torture And Detention Torture
and other cruel, inhuman or degrading treatment. Report of the Special Rapporteur on the
question of torture, Manfred Nowak, 23 December 2005. http://www.refworld.org/docid/441181
ed6.html (Vizitat 14.06.2015)
225. Comm. EDH, 6 mars 1978, req. n°4715/70, 4783/71, Asiatiques d'Afrique Orientale
contre Royaume -Uni. Citat de: Clements L., Mole N., Simmons A. Drepturile europene ale
omului: înaintarea unei cauze pe baza Convenției. Chișinău: Cartier, 2005. 544 p.
226. Communication No.74/1980. In: Selected Decisions of the Human Rights Committee
under Optional Protocol, vol.II, (October 1982 -April 1988). New -York, 1990, p.93 -98.
http://www.ohchr.org/Documents/Publications/ SelDec_2_en.pdf (Vizitat 22.04.2015)
227. Criminal Code of the Kingdom of Spain, Organic Act 10/1995, dated 23rd November.
In: Official Sta te Gazette nr.281 on 24th November 1995. http://www .legislationline.org/
documents/ section/criminal -codes (Vizitat 31.08.2015)
228. Greer S. Is the prohibition against torture, cruel, inhumane and degrading treatment
really absolute in International Human Rights Law? In: Human Rights Law Review, 2015,
nr.15, p.101 -137.
229. Nowak M., McArthur E. The United Nations Convention Against Tortu re. A
Commentary. New York City : Oxford Univers ity Press, 2008. 600 p.
230. The 6th General Report on the CPT's activities covering the period 1 January to
31 December 1995. 1996. http://www.cpt.coe.int/en/annual/rep -06.htm (Vizitat 12.05.2016)
231. The 9th General Report on the CPT's activities covering the period 1 January to
31 December 1998. http://www.cpt.coe.int/en/annual/rep -09.htm (Vizitat 12.05.2016)
IV. Bibliografie în limba rusă:
232. Гладких Г.Ю. Уголовная ответственность за пытки в Рос сийской Федерации:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Ростов -на-Дону, 2004. 26 c.

182
233. Дворянсков И. Уголовная ответственность за пытк у и иное бесчеловечное или
унижающее достоинство обращение с заключенными. В : Уголовное право, 200 3, №4, c.19-
21.
234. Дворянсков И. Наказание или пытка : парадокс уголовного закона. В: Уголовное
право, 2005, №1, c.13 -15.
235. Здравомыслов Б.В. Уголовное право Российской Федерации. Общая часть.
Москва: Юрист, 1999. 283 c.
236. Логунова О.С. Квалификация и стязания с применением пытки. В: Бизнес в
законе, 2008, №1, с.138 -140.
237. Кисе лёва А. М. Квалификация преступлений, совершенных в соуч астии спе –
циальным субъектом. В: Право: современные тенденции: Материалы III междунар. науч.
конф. (г. Краснодар, февраль 2016 г. ). Краснодар: Новация, 2016, c. 140-143.
238. Кривошеин П. Пытка: понятие, признаки . В: Уголовное право, 2005, № 5, с.40-
43.
239. Курс уголовного права. Часть Общая. Том I / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, И.М.
Тяжковой. Москва: Зерцало, 1999. 592 p.
240. Макарова Т.Г. Соучастие в преступлении со специальным субъектом: Авторе –
ферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Санкт –
Петербург, 2000. 23 с.
241. Панкратов И. Ответственность за пытку в уг оловном законодательстве Россий –
ской Федерации. В: Уголовное право, 2005, №4, с.38 -40.
242. Уголовное право России. Особенная часть: учебник для студентов вузов / Под
ред: А.И. Раро га. Москва: Триада ЛТД, 1997. 474 c.
243. Уголовный кодекс Российской Федера ции от 13 июня 1996 г ., введен в силу с 1
января 1997. B : Собрание Законодательства Российской Федерации, 1996, № 25.
244. Уголовный кодекс Франции / Под ред. Н.Е. Крыловой, Ю.Н. Головко . Санкт –
Петербург: Юридический Центр Пресс, 2002. 650 c.
245. Чобанян Р.С. Пытка – есть ли основание для ее реализации? B: Уголовное
право: Стратегия развития в XXI веке. Материалы 4 -й Международной научно -практи –
ческой конференции 25 -26 января 2007 г. Москва: МГЮА, 2007, c.330 -332.
246. Чобанян Р.С. Пытка : уголовно -правовое и криминологическое иследование :
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва , 200 7. 30 c.
247. Эрделевский А.М. Компенсация морального вреда. Москва: Юрист, 1996. 96 c.

183
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnata Ursu Daniela, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza
de doctorat constituie rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz
contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația î n vigoare.

Ursu Daniela
19 aprilie 2017

184
CV AL AUTORULUI
Date personale: URSU Daniela
Data și locul nașterii: 07.08.1989, or.Chișinău, Republica Moldova
Studii:
2002 – 2008 – Liceul Teoretic „Spiru Haret”, or.Chișinău ;
2008 – 2012 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept
(licențiat în drept);
2012 – 2014 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept (master în drept) ;
2014 – prezent – Universitatea de Stat din Moldova, Specialitatea 554.01 – Drept penal și
execuțional penal (studii de doctorat).

Activitate profesională:
2010 – 2013 – jurisconsult la Asociația Băncilor din Republica Moldova ;
2015 – 2016 – jurisconsult la Interprinderea Mixtă Organizația de Microfinanțare
MOLDCREDIT S .R.L.;
2016 – prezent – jurisconsult la Compania de Audit „Total Finance Service” S.R.L.

Domeniile de activitate științifică: Drept penal .
Participări la foruri științifice:
1. Ursu D. Tortura, t ratamentul inuman sau degradant săvârșite prin folosirea armei,
instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop . În: Materialele Conferinței
științifice internaționale cu genericul „ Rolul științei și educației în implementarea Acordului de
Asociere la Uniunea Europeană”, eveniment dedicat aniversării a 60 de ani ai academicianului
Valeriu Canțer: Chișinău, 5 februarie 2015. Iași: Vasiliana '98, 2015, p.345 -348.
2. Ursu D. Delimitarea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant (art.1661
CP RM) de constrângerea de a face decla rații (art.309 CP RM) . În: Materialele Conferinței
științifice internaționale cu genericul „Perspectivele și problemele integrării în spațiul european
al cercetării și educației” (Cahul, 5 iunie 2015). Vol.I. Cahul: US Cahul, Tipografia „Centro –
grafic”, 20 15, p.87 -91.
3. Ursu D. Conotații juridico -penale privind tratamentul inuman sau degradant comis din
imprudență . În: Rezumatele comunicărilor prezentate la Conferința științifică națională cu
participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău, 10 -11 noiembrie 2015).
Seria „Științe socioumanistice”. Vol.II. Chișinău: CEP USM, 2015 , p.177 -180.
4. Ursu D. Fundamentarea criminalizării torturii, tratamentului inuman sau degradant drept
infracțiuni contra demnității umane . În: Rezumatele comunicărilor prezentate la Conferința
științifică națională cu participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” (Chișinău,
28-29 septembrie 2016). Seria „Științe socioumanistice”. Chișinău: CEP USM, 2016, p.198 -202.

Lucrări științifice publicate: 9 articole științifice , o monografie .
Date de contact: Telefon: (+373) 791 93 006; E-mail: sobnium@yahoo.com