Cu titlu de manuscris: [603475]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris:
CZU 343.34(043.3)

SERBINOV ANGELA

RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU INFRACȚIUNILE CONTRA
SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN MANIPULĂRI
ILEGALE CU ARME ȘI MUNIȚII

Specialitatea: 554.01 – Drept penal și execuțional penal

Teză de doctor în drept

Conducător științific: ________________ BRÎNZA Sergiu ,
dr. hab. în drept, prof . univ.

Autor: ________________

CHIȘINĂU, 201 9

2

© Serbinov Angela , 2019

3
CUPRINSUL
ADNOTARE (în limbile română, rusă, engleză) ………………………………………………4
LISTA ABREVIERILOR …………………………………………………………………… .…7
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………. ..8

1. MATERIALE ȘTIINȚIFICE REFERITOARE LA RĂSPUNDEREA PENALĂ
PENTRU INFRACȚIUNILE CONTRA SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN
MANIPULĂRI ILEGALE CU ARME ȘI MUNIȚII ………… ………………………. …………. 15
1.1. M ateriale științifice publicate în Republica Moldova …………………… …………. .15
1.2. Materiale științifice publicate în alte state…………………… ……………………………. 24
1.3. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute………… …… .……………….34

2. CARACTERIZAREA JURIDICO -PENALĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA
SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN MANIPULĂRI ILEGALE CU ARME ȘI
MUNIȚII …………………………………………………………………………………………36
2.1. Obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM…………………36
2.1.1. Obiectul juridic generic.………………………………………………… ……………… ..36
2.1.2. Obiectul juridic special………………………………………………… ……………… …41
2.2. Obiectul material al infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM……… .……45
2.3. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM…………… .…..68
2.3.1. Latura obiectivă a purtării, păstrării, procurării, fabricării, reparării sau
comercializării ilegale a armei de foc sau a munițiilor, precum și a sustragerii lor……. 68
2.3.2. Latura obiec tivă a păstrării neglijente a armelor de foc și a munițiilor……… ….100
2.4. Elementele subiective ale infracțiunilor contra securității publice exprimate în
manipulări ilegale cu arme și muniții………………………………………………… ………. .112
2.4.1. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM…………… .………… 112
2.4.2. Latura subiectivă a infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM……… ..128
2.5. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute………………………………137

3. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN MATERIA RĂSPUNDE RII PENALE PENTRU
INFRACȚIUNILE CONTRA SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN MANIPULĂRI
ILEGALE CU ARME ȘI MUNIȚII ……………………………………… ………………. …139
3.1. Rezultatele obținute cu privire la semnele obiectului infracțiunilor prevăzute
la art.290 și 2 91 CP RM………………………………………………………………. …139
3.2. Rezultatele obținute în cercetarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute
la art.290 și 2 91 CP RM……………………………………………………………… …149
3.3. Rezultatele obținute în cercetarea elementelor subiective ale infracțiunilor
consemnate la art.290 și 29 1 CP RM……………………………………………………. 159
3.4. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute………………………………166
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ……………………………………… ……………… …..168
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………175
DECLARAȚIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII …………………………………198
CV-ul AUTORULUI …………………………………………………………………………..199

4
ADNOTARE
Serbinov Angela, „Răspunderea penală pentru infracțiunile contra securității publice
exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții”, teză de doctor în drept
la specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal . Chișinău, 2019

Structura lucrării : Introducere, 3 capitole, concluzii generale ș i recomandări, bibliografia
din 452 titluri , 174 pagini text de bază. Rezultatele obținute sunt publicate în 11 lucrări
științifice.
Cuvinte -cheie : armă de foc, muniții, manipulări ilegale, clauză de impunitate, păstrare
neglijentă, purtare, procurare, fabricare, repa rare, comercializare ilegală .
Scopul lucrării: efectuarea unei cercetări temeinice în materia răspunderii penale pentru
infracțiunile contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții, în
identificarea și soluționarea problemelor teoretico -practice în partea ce vizează infracțiunile
prevăzute la art.290 și 291 CP RM, precum și în formularea unor propuneri legislative apte să
optimizeze cadrul legal actual în materie.
Obiectivele cercetării : determinarea particularităților definitorii ale obiectului material a l
infrac -țiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM; precizarea semnelor obligatorii subiective
inserate în textul normelor supuse analizei; abordarea teoretico -practică a laturii obiective a
infracțiunilor specificate la art.290 și 291 CP RM; conturarea condițiilor în care este operabilă
clauza de impunitate înscrisă la alin.(3) art.290 CP RM; delimitarea infracțiunii prevăzute la
art.291 CP RM de unele fapte contravenționale conexe etc.
Noutatea științifică și originalitatea rezultatelor obținute : își gă sește exprimare în
faptul că a fost realizată , în premieră, o cercetare temeinică , sub aspect juridico -penal, a faptelor
specificate la art.290 și 291 CP RM în calitate de veritabile infracțiuni contra securității publice
exprimate în manipulări ilegale cu arme de foc și muniții. De aici derivă și c aracterul novator al
rezultatelor obț inute , dat fiind că lucrarea este una dintre primele de o așa anvergură, dedicate în
exclusivitate analizei juridico -penale a infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM, în
care elementele constitutive ale numitelor infracțiuni sunt supuse unei inve stigații multilaterale,
inclusiv în corespundere cu cadrul legal conex și cu practica judiciară în materie.
Rezultatele obținute care contribuie la soluționarea unei probleme științifice
importante soluționate: elaborarea unui cadru conceptual complex cu p rivire la semnele
constitutive ale infracțiunilor contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și
muniții în corespundere cu cadrul teoretico -normativ actual, ceea ce a permis identificarea
imperfecțiunilor de care suferă normele de i ncriminare supuse analizei și, corespunzător,
înaintarea unui șir de propuneri menite să îmbunătățească textul incriminator examinat în
vederea prevenirii și combaterii cât mai eficiente a infracționalității în această sferă.
Semnificația teoretică : lucrarea poate constitui un suport științifico -metodologic solid
pentru literatura de specialitate, în special pentru dezvoltarea în continuare a științei dr eptului
penal.
Valoarea aplicativă: teza de față poate înlesni, cu siguranță, activitatea celor înd rituiți cu
aplicarea legii penale, reprezentând un veritabil suport științifico -practic. Mai mult, lucrarea
comportă importante valențe teoretico -practice, analizei fiind supuse peste 150 de hotărâri
judecătorești, care a u și servit drept bază empirică a s tudiului efectuat.
Implementarea rezultatelor științifice : acestea își găse sc aplicare în procesul de instruire
a studenților de la facultățile de drept din instituțiil e de învățământ superior, precum și în
activitatea practică a organelor de drept.

5
АННОТАЦИЯ
Сербинов Анжела, «Уголовная ответственность за преступления против
общественной безопасности, выраженные в незаконном обращении с оружием и
боеприпасами», диссертация на соискание ученой степени доктора права.
Специальности 554.01 – Уголовное пра во и уголовно -исполнительное право .
Кишинэу, 201 9
Структура работы: введение, 3 главы, общие вывод ы и рекомендации, библиографию
включающую 452 наименование, 174 страниц ы основного текста. Полученные результаты
были опубликованы в 11 научных работах.
Ключевые слова: огнестрельное оружие, боеприпасы, незаконное манипулирование,
клаузула безнаказанности , небрежное хранение, поведение, закупка, производство, р емонт,
незаконная торговля .
Цель диссертационного исследования : проведение тщательного расс мотрения вопроса
уголовной ответственности преступления против общес твенной безопасности, выраженного в
незаконном обращении с оружием и боеприпасами, в выявлении и решении теоретико –
практических проблем в части, каса ющей ся преступлений, предусмотренных ст .290 и 291 У К
РМ, а также в формулировании законодательных предложений, способных оптимизировать
существующую правовую базу в этой области.
Задачи исследования: установление определяющих особенностей мате риального
объекта преступлений предусмотренных ст. 290 и 291 УК РМ; определение обязательных
субъективных признаков, в ключенных в текст норм подлежащих анализу; теоретический и
практический подход к объективной ст ороне преступлений, инкриминированных ст.290 и 291
УК RM; изложение условий , при которых положе ние о безнаказанности, указан ное в часть (3)
ст.290 УК РМ становится применяемой ; разграничение прест упления, предусмотрен ного
ст.291 УК РМ , от некоторых с межных правонарушений.
Научная новизна и оригинальность полученных выводов : выражается в том, что
впервые проведено тщательное исследование , с правовой и уголовной точ ек зрения, деяний
инкриминированных в ст. 290 и 291 УК РМ , в качестве реальных преступлений против
общественной безопасности, выраженных в незаконном обращении с огнестрельным оружием
и бо еприпасами. Отсюда и новаторский характер полученных результатов, учитывая, что
диссертация является одной из первых такого масштаба, посвященной исключительно
анализу юридич еских аспектов уголовных преступлений , предусмотренных ст. 290 и 291 УК
РМ, чьи составляющие элементы подлежат всестороннему исследованию , в том числе в
соответствии со смежной правовой базой и судебной практикой в этой области.
Полученные резултаты, способствующие решению особо значимой научной
проблемы, разрешенной в рамках проведенного диссертационного исследования :
заключается в разработке сложной концептуальной основы касательно устанавливающих
признаков преступлений против общественной безопасности, выраженных в незаконном
обращении с оружием и боеприпасами в соответствии с действующей теоретико -нормативной
базой, что позволило выявить нед оработки норм инкриминирования, подлежащих анализу и,
соответственно, в разработке ряда предложений по их улучшению, в целях более
эффективного предотвращения и борьбы с преступностью в э той области.
Теоретическая значимость : диссертация может стать солидной научно –
метод ологической основой при разработке специал изированной литературы, в частности, для
дальнейшего р азвития науки уголовного права.
Практическая применяемость : данная диссертация, безусловно, может облегчить
работу лиц применяющих уголовн ый закон , пред оставляя им в этом реальную научно –
практическую поддержку. Кроме того, особое теоретико -практическое значение диссертации
предопределено тем, что анализу б ыли подв ерженны более 150 судебных решений, которые и
легли в эмпирическую основу проведенного исследования.
Внедрение результатов диссертационного исследования : oни находят применение
как в процессе обучения студентов юридических факультетов высших учебных заведений, так
и в практической деятельности правоохранительных органов.

6
ANNOTATION
Serbinov Angela ”Criminal liability for offenses against public securi ty expressed in
illegal manipulation s with weapons and ammunition”, PhD Thesis on specialty 554.01 –
Criminal Law and Criminal Execution Law. Chisinau, 201 9

Structure of thesis : Introduction, 3 chapters, general conclusions and recommendations,
bibliography of 452 titles, 174 pages basic text. The fundamental ideas and scientific results are
exposed and published in 11 scientific papers.
Key-words : firearm, ammunition, illegal manipulation s, impunity clause, careless storage,
illegal carrying, purchasing, producing, repairing, marketing.
The purpose of the Ph.D. thesis: conducting a thoro ugh investigation in the area of
criminal liability for crimes against public security expressed in illegal manipulation with
weapons and ammunition, in identifying and solving the theoretical -practical problems in the
part referring to the offenses stipul ated in art. 290 and 291 PC RM, as well as in drafting
legislative proposals capable of optimizing the current legal framework in this field.
The objectives of investigation : determine the peculiarities of the material object of the
crimes stipulated ain art. 290 and 291 PC RM; theoretical and practical approach to the objective
side of the offenses specified in art. 290 and 291 PC RM; specification of the subjective
mandatory signs inserted in the text of the analized norms; outlining the conditions in which it is
operable the impunity clause provided in para. (3) of art. 290 PC RM; delimitation the offense
provided in art. 291 PC RM by certain related administrative contravent ions etc.
The scientific novelty and originality of the obtained results : find expression in the fact
that has been achieved, for the first time, a thorough research, in the legal -criminal aspect, of the
offenses specified in art. 290 and 291 PC RM, as gen uine offenses against public security
expressed in illegal manipulation s with firearms and ammunition. Hence the novelty of the
results obtained, since the work is one of the first of such an extent, dedicated exclusively to the
judicial -criminal investiga tion of the offenses recorded in art. 290 and 291 PC RM, in which the
constituent elements of the said offenses are subject to a multilateral investigation, including in
accordance with the relevant legal framework and judicial practice in the matter.
The obtained results which contribute solving of the foremost scientific problem: it
consists in elaboration of a complex conceptual framework on the constitutive signs of crimes
against public security expressed in illegal manipulations with arms and ammunition in
accordance with the current theoretical and normative framework, which made it possible to
identify the imperfections of the incriminating analized norms and, accordingly, submitting a
series of proposals to improve the examined incriminated text to prevent and combat criminality
in this area as effectively as possible.
Theoretical importance : the thesis can constitute a solid scientific and methodological
support for the literature, especially for the further development of the science of cri minal law.
Practical value of this thesis : this thesis certainly can facilitate the work of practitioners,
representing a real scientific -practical support. Moreover, the work has important theoretical and
practical valences, the analysis being subject to more than 150 court decisions, which have also
served as an empirical basis for the study.
Implementation of the scientific results : they are applied in the process of training
students from the law faculties of higher education institutions, as well as in the practical work of
the law enforcement bodies.

7
LISTA ABREVIERILOR
alin. – alineat
art. – articol
CP FR – Codul penal al Federației Ruse
CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 24.03.1961
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova în redacția din 18.04.2002
CP Uc – Codul penal al Ucrainei
CPP RM – Codul de procedură penală al Republicii Moldova
C.civ. RM – Codul civil al Republicii Moldova
C.contr. RM – Codul contravențional al Republicii Moldova
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Hotărârea Guvernului nr.293/2014 – Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la regimul
armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.293
din 23.04.2014
Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998 – Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară
în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea
(deținerea), transportarea, fabricarea, comercializa –
rea ilegală, sustragerea armelor de foc, a munițiilor
sau a substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a
armelor de foc și a munițiilor”, nr.31 din 09.11.1998
Hotărârea Plenului JS a FR nr.5/ 2002 – Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a
Federației Ruse „Cu privire la practica judiciară în
cauzele penale despre sustragerea, extorcarea și
traficul ilicit cu arme, muniții, substanțe și
dispozitive explozive”, nr.5 din 12 martie 2002
Legea nr.130/2012 – Legea Republicii Moldova privind regimul armelor și al munițiilor cu
destinație civilă, nr.130 din 08.06.2012
Legea nr.277/2008 – Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea
Codului penal al Republicii Moldova, nr.277 din
18.12.2008
lit. – literă
n.a. – nota autorului

8
Introducere
Actualitatea și importanța temei abordate . Ab initio subliniem că în prezenta lucrare au
fost supuse cercetării infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM [32], ca fiind faptele
socialmente periculoase comise în exclusivitate prin influențarea infracțională asupra armelor de
foc și a munițiilor. Celelalte infracțiuni amplasate în Capitolul Părții Speciale a Codului penal
dedicat protecției securității și ordinii publice pot fi comise și fără aplicarea armelor de foc sau a
munițiilor. Prin urmare, operațiunile ilegale cu armele de foc și cu munițiile sunt caracteristice
preponderent infracțiunilor specificate la art.290 și 291 CP RM, raționament care a și dictat
restrângerea cercului faptelor infracționale supuse analizei.
Pericolul social al acțiunilor infracționale exprimate în manipulări ilegale cu arme de foc și
muniții constă în faptul că creează condiții pentru săvârșirea infracțiunilor de o gravitate
deosebi tă, fiind unul din tre indicatorii de bază ai creșterii criminalității armate. Unele infracțiuni
sunt indisolubil legate d e manipulările ilegale cu arme și muniții . Bunăoară, banditismul este o
infracțiune care implică, necesarmente, prezența armei în cadrul bandei. Atare instrumente sunt
folosite pe scară largă de către grupurile criminale organizate, precum și de către organizațiile
criminale.
Tradițional, la săvârșirea infracțiunilor ce implică violență (și nu doar) în calitate de mijloc
special pentru atingerea rezultatului infracțional sunt folosite diverse tipuri de arme, printre care
cel mai uzitat este arma de foc. Deloc întâmplător, aplicarea armei la săvârșirea infracțiunii
constituie semn circumstanțial agravant în cadrul mai multor articole din Partea Specială a
Codului penal. Deseori, art.290 CP RM este reținut la cali ficare în concurs cu alte norme ce
incriminează fapte prejudiciabile la a căror săvârșire făptuitorul face uz de arme de foc sau de
muni ții. Cel c are săvârșește infracți unea prevăzută la art.290 CP RM în cele mai dese cazuri
urmărește utilizarea armei de foc , deținute ilegal, la comiterea unei alte infracțiuni. Respectiv,
infracți unea prevăzută la art.290 CP RM deseori constituie infracțiu ne-mijloc în realizarea
infracț iunii-scop.
De aici și gradul înalt de pericol social al purtării, păstrării, procurării, fabricării, reparării
sau comercializării ilegale a armelor de foc și a munițiilor. Potrivit datelor statistice oferite de
Inspectoratul General al Poliției, în anul 2017 au fost înregistrate 135 infracțiuni săvârșite cu
aplicarea sau cu folosirea armelor de foc [140], iar în anul 2018 au fost înregistrate 104
infracțiuni comise cu aplica rea sau cu folosirea armelor de foc [141].
Tema tezei este una actuală inclusiv datorită cadru lui legal extrapenal, relativ nou, conex
normelor de la art.290 și 291 CP RM (este vorba despre Legea Republicii Moldova privind
regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.130 din 08.06.2012 [128] (în continuare –
Legea nr.130/2012) și despre Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea

9
Regulamentului cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.293 din
23.04.20 14 [103] (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.293/2014 ). Actele normative în cauză
conțin noi reglementări (mai evoluate). Acest lucru solicită realizarea unei intervenții teoretico –
practice pe măsură, corespunzătoa re cadrului normativ existent, a ceast a deoarece normele de la
art.290 și 291 CP RM , fiind de blanchetă, sunt indisolubil legate de actele normative sus –
enun țate. Tocmai din aceste rațiuni este imperio asă cunoașterea conținutului actelor normative
de referință. Odată cu adoptarea unor noi regl ementări extrapenale se impune abordarea, de pe
noi poziții, a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Încadrarea temei în preocupările internaționale . Traficul ilicit cu arme și muniții
reprezintă un flagel socialme nte periculos în întreaga lume. Operațiunile ilegale cu arme și
muniții constituie o problemă nu doar de ordin intern, ci și o problemă a întregii comunități
internaționale. De aceea , se impun diverse măsuri, inclusiv de ordin juridico -penal , în vederea
prevenirii și combaterii res pectivului flagel, care astăzi devine din ce în ce mai pronunțat .
La nivel internațional tendința exprimată în lupta acerbă cu fenomenul manipulărilor
ilegale cu arme și muniții , în special, fabricarea și comercializarea acestora, este desprins ă din
existe nța următ oarelor instrumente juridice: Directiva Consiliului Uniunii Europene privind
controlul achiziționării și deținerii de arme, nr.91/477/CEE din 18 iunie 1991 [83]; Protocolul
împotriva producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente și cu muniție,
adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate
transnaționale, adoptat la New York la 31 mai 2001 [152] , ratificat de către Republica Moldova,
fiind în vigoare din 30 martie 2006 ; Tratatul de la New York privind comerțul cu arme, din 02
aprilie 2013, ratificat de Republica Moldova prin Legea nr.105 din 28.05.2015 [1 281].
Alături de organismele internaționale și regionale, statele luate în parte, inclusiv Republica
Moldova demonstrează o atitudine serioasă față de fenomenul traficului ilicit de arme și muniții.
Încadrarea temei în preocupările naționale și zonale . Lucrări științifice destinate în
exclusivitate analizei aspectelor juridico -penale ale infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP
RM au fost semnate într -un număr relativ suficient. În pofida acestui fapt , în doctrina de
specialitate, precum și în activitatea practică a celor abilitați cu aplicarea legii penale au rămas
mai multe probleme nesoluționate , întrebări fără răspunsuri, dileme în ce privește aplicarea
normelor de incriminare în cauză, precum și a celor conexe și, nu în ultimul rând, neclarități în
delimitarea faptelor penale de la art.290 și 291 CP RM de unele fapte contravenționale adiacente.
Toate acestea potențează necesitatea efectuării unei cercetări complexe axate în exclusivitate pe
analiza normelor de incriminare consemnate la art.290 și 291 CP RM în vederea soluționării
problemelor teoretico -practice existente.

10
În cadrul cercetării est e efectuată analiza mai multor optici doctrinare evocate pe marginea
temei tezei. Astfel, au fost investigate lucrările următorilor autori consacrați : A.Borodac,
S.Borovinskii, L.Brînza, S.Brî nza, Gh.Gladchi, B.Glavan, L. Gîrla, V.Cebotar, I.Macari,
A.Pîn zari, Gh.Reniță, V.Stati, Iu. Tabarcea, X.Ulianovschi , O.L. Bagrova, A.D. Baranov, V.V.
Bașilov , Iu.S. Beli k, I.I. Bikeev, Z.G. Derbok, E.A. Droj jina, E.A. Kaț, D.M. Kokin, D.Korețki,
A.I. Kravțov, M.M. Musaev, L.F. Rogatîh, Iu.I. Scoropupov, L.I. Sivțova , A.F. Sokolov,
E.Solonițcaia, I.Iu. Suhacev, A.A. Zadoian, E.V. Zaițeva , V.I. Ribaciuk, V.A. Robak , M.H.
Rustambaev , E.Dan, C.Șulea, V.Cernea ș.a.
Încadrarea temei în context inter – și transdisciplinar . Datele statistice autohtone denotă
existența unui n umăr relativ mare de cauze penale intentate în baza art.290 și 291 CP RM și
deduse judecății, aceasta deși infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM le este
caracteristic un grad înalt de latență. În toate țările , traficul ilegal cu arme se dovedește a fi una
dintre cele mai profitabile activități, ceea ce și condiționează numărul mare de astfel de fapte
infracționale.
În Republica Moldova, numărul în creștere de infracțiuni exprimate în manipulări ilegale
cu arme și muniții își găsește în special constatare în spațiul din stânga Nistrului. În lipsa unui
control corespunzător din partea Republicii Moldova asupra Transnistriei, traficul cu arme ș i
muniții pare a fi un fenomen „la el acasă”. Se observă și tendința creșterii numărului de
dețin ători legali de a rme de foc și muniții, dar care se pot converti cu ușurință în deținători ilegali
de arme. Potrivit datelor statistice oferite de Inspectoratul General al Poliției , în anul 2017 la
evidența organelor de poliție se aflau 57 290 persoane fizice în proprietatea cărora se aflau
70 951 arme de foc [140] , iar în anul 2018 numărul posesorilor armelor de foc a crescut la
59 102, și care dețin 70 549 arme de foc [141] .
Regimul juridic special al armelor de foc și al munițiilor determinat de prezența
reglementărilor specifice în materia circulației acestora, precum și potențialitatea folosirii lor la
săvârșirea unor fapte infracționale de gravitate înaltă, consecințele nefaste ale încălcării r egulilor
de păstrare a ace stora au determinat legiuitorul moldav să incrimineze separat manip ularea
ilegală cu atare obiecte .
Deci, unul din tre mecanismele în stare să prevină manipulările ilegale cu arme de foc și
muniții îl reprezintă Codul pena l, în Partea Specială a căruia legiuitorul a inserat art.290 și 291
CP RM destinate ocrotirii relațiilor sociale aflate în derivație organică cu securit atea publică
drept valoare socială sui generis . Totuși, d in cauza unor imperfecțiuni de care suferă normele de
la art.290 și 291 CP RM, reacția autentică, caracteristică unei legi penale, exprimată în
prevenirea și combaterea acestui fenomen lasă de dorit. Plus la aceasta, din cauza lacune lor
legislative, un ele manipulări ilegale cu arme ș i muniții scapă de sub incidența legii penale, fapt

11
ce ne permite să conchide m că normele de incriminare enunțate necesită îmbunătățire. Toate
acestea demonstrează actualitatea temei supuse investigației , ceea ce ne direcționează spre
înaintarea unor propuneri de lege ferenda menite să îmbunătățească actualul cadru incriminator
în vederea prevenirii și combaterii cât mai eficace a faptelor contra securității publice exprimate
în manipul ări ilegale cu arme de foc și muniții.
Ideile, concluziile din teză pot contribuie la dezvoltarea altor științe: criminologia,
balistica, criminalistica etc. În special, pot fi furnizate concepții și orientări importante în
dezvoltarea balisticii judiciare. Structura armei de foc și a munițiilor (construcția acestora),
gradul lor de funcționare prezintă interes atât pentru ramura de drept penal, din perspectiva
obiectului material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM (și nu numai), cât și
pentru dezvoltarea idei lor reformatoare în sfera balisticii judiciare (știința despre expertiza armei
și a munițiilor).
Gradul înalt de pericol social al infracțiunilor contra securității publice exprimate în
manipulări ilegale cu arme și muniții, numărul relativ mare și caracterul organizat al acestora,
conexiunea lor cu cele mai periculoase infracțiuni (omor intenționat, banditism, tâlhărie, răpirea
unei persoane, șantaj etc.), cadrul legal conex relativ nou , precum și numărul redus de lucrări
științifice special dedicat e analizei componențelor de la art.290 și 291 CP RM, determină
efectuarea unei cercetări științifice temeinice în care să fie punct ate și abordate problemele
teoretico -practice în materia infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Scopul lucrării . Scopul tezei constă în efectuarea unei cercetări temeinice în materia
răspunderii penale pentru infracțiunile contra securității publice exprimate în manipulări ilegale
cu arme și muniții, în identificarea și soluționarea problemelor teoretico -practice în partea ce
vizează infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM, precum și în formularea unor propuneri
legislative apte să optimizeze cadrul legal actual în materie.
Obiectivele cercetării. În vederea atingerii scopului enunțat, au fost formulate următo arele
obiective :
– determinarea particularităților definitorii ale obiectului material al infracțiunilor
consemnate la art.290 și 291 CP RM ;
– abordarea teoretico -practică a laturii obiective a infracțiunilor specificate la art.290 și
291 CP RM;
– stabilirea momentului de consumare a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM;
– precizarea semnelor obligatorii subiective inserate în textul normel or supuse analizei;
– conturarea condițiilor în care este operabilă clauza de impunitate înscrisă la alin.(3)
art.290 CP RM;
– cercetarea practicii judiciare în materia infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM ;

12
– delimitarea infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM de unele fapte contravenționale
conexe ;
– analiza comparativă a reglementărilor penale din legislațiile unor state străine în materia
infracțiunilor contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții ;
– identi ficarea carențelor legislative c e marchează normele incriminatoare consemnate la
art.290 și 291 CP RM ;
– înaintarea propunerilor de lege ferenda menite să îmbunătățească cadrul legal ex istent în
materia infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM .
Ipoteza cercetării este bazată pe presupunerea, conform căreia:
– prin sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă
lisă) în plan principal nu se atentează asupra relațiilor sociale referitoare la operațiunile legale
realizate în privința e ntităților numite;
– în condițiile legislative actuale, aceeași faptă de păstrare neglijentă a armei de foc și a
munițiilor aferente cade atât sub incidența legii penale, cât și a celei contravenționale,
suprapunere legislativă ce permite instaurarea liber ului arbitru în persoana celui abilitat cu
aplicarea legii penale;
– termenul „neglijent” din conținutul art.291 CP RM vizează latura obiectivă, dar nu cea
subiectivă a infracțiunii;
– infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM (în modalitatea de păstrare neglijentă a armei de
foc sau a munițiilor) poate fi comisă atât din neglijență, cât și cu intenție directă.
Sinteza metodologiei de cercetare și justificarea metodelor de cercetare alese. În
calitate de metode la realizarea scopului și obiectivelor propus e au servit: metoda logică, metoda
istorică, inducția, deducția etc. De menționat metoda comparativă, prin a cărei aplicare au fost
analizate legislațiile penale ale statelor străine având norme corespondente celor de la art.290 și
291 CP RM, ca: Federația Rusă, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Tadjikistan,
Uzbekistan, Lituania, Letonia, Estonia, Spania, Elveția, Danemarca, România, Serbia, Cehia,
Slovenia, Ungaria, Croația, Slovacia, Italia, Israel, Argentina, Mexic, Filipine, El Salvador, statul
New York, statul Texas, statul California etc.
O parte din studiu a fost axată pe analiza practicii judiciare în materia infracțiunilor
prevăzute la art.290 și 291 CP RM, fiind supuse cercetării peste 150 de hotărâri judecătorești.
Sumarul compartimentelor tezei
În Capitolul 1 – Materiale științifice referitoare la răspunderea penală pentru
infracțiunile contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții –
a fost efectuată analiza materialelor științ ifice privitoare la tema tezei publicate în Republica

13
Moldova, precum și în alte state. Prin tezele, accepț iunile doctrinare analizate a fost facilitat
procesul de interpretare a conținutului normelor incriminatoare de la art.290 și 291 CP RM.
În special, analiza abordărilor doctrinare în materia răspunderii penale pentru infracțiunile
contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții a permis constatarea
mai multor aspecte definitorii relevante prezentului studiu, ca re au contribuit la formarea
propriulu i punct de vedere .
Patrimoniul doctrinar în materia infracțiunilor contra securității publice exprimate în
manipulări ilegale cu arme și muniții este relativ suficient. Totuși, polemici științifice referitoare
la unele sau alte subiecte legate de infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM continuă să
existe. Unele aspecte sunt insuficient tratate, în timp ce altele evitate, fapt ce a determinat
orientarea atenției noastre spre lichidarea lacunelor științifice depis tate prin acoperirea acestora
cu viziuni proprii.
În Capitolul 2 – Caracterizarea juridico -penală a infracțiunilor contra securității
publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții – sunt scoase în evidență aspectele
definitorii ale armelor de foc și ale munițiilor drept entități materiale influențate infracțional prin
comiterea faptelor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
La fel, o parte din studiu este axat ă pe identificarea obiectului protecției penale protejat
prin incriminarea infracțiunilor nominalizate. Se încearcă a se arăta care este rolul juridic al
armei de foc și al munițiilor în contextul infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM . Tot
aici este efectuată analiza elementului material al infracțiunilor specificate la art.290 și 291 CP
RM.
Este identificat momentul de consumare a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP
RM. Este stabilită, din perspectiva laturii obiective, corelația dintre infracțiunilor consemnate la
art.290 și 291 CP RM și unele fapte contravenționale conexe. Este abordată problema provocării
la săvârșirea infracțiu nii prevăzute la art.290 CP RM.
Se punctează asupra deficienților de ordin tehnico -juridic care marchează no rmele de la
art.290 și 291 CP RM, din perspectiva laturii obiective.
De asemenea, sunt supuse investigației semnele obligatorii ale subiectului și laturii
subiective ale infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Este abordată problema privind
tragerea la răspundere penală a persoanei juridice pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la
art.291 CP RM. S -a punctat pe aspectele ce vizează calitatea specială a subiectului infracțiunii de
păstrare neglijentă a armei de foc sau a munițiilor. O parte din studiu este orientat ă spre
elucidarea condițiilor în a căror prezență funcționează clauza de impunitate prevăzută la alin.(3)
art.290 CP RM.

14
În Capitolul 3 – Rezultatele obținute în materia răspunderii penale pentru
infracțiunil e contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții –
sunt scoase în evidență rezultatele obținute în urma cercetării efectuate, și anume, cele ce
vizează: semnele obiectului infracțiunii (obiectului juridic și material), semnele laturii obiective
a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM, precum și semnele subiective ale
infracțiunilor supuse investigației.

15
1. MATERIALE ȘTIINȚIFICE REFERITOARE LA RĂSPUNDEREA PENALĂ
PENTRU INFRACȚIUNILE CONTRA SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE
ÎN MANIPULĂRI ILEGALE CU ARME ȘI MUNIȚII

1.1. Materiale științifice publicate în Republica Moldova
În secțiunea ce urmează vom supune analizei lucrările științifice în care este abordată,
nemijlocit sau tangențial, tematica cercetării noastre publicate în Republica Moldova. Accentul
va fi pus, în cea mai mare parte, pe lucrările publicate în ultima perioadă. V om debuta cu
lucrarea ce aparține lui I.Macari [132] , ieșită de sub tipar în anul 2003.
Elaborată în calitate de mater ial metodico -didactic , în special, ne interesează studiul
realizat de autor al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Principalele repere ale
autorului sunt: identificarea obiectului protecției penale prin incriminarea faptelor infracționale
prevăzute la art.290 și 291 CP RM; definirea conceptelor „armă de foc” și „muniții”; descrierea
elementului material al infracțiunilor analizate; determinarea momentului de consumare a
infracțiunilor; redarea particularităților semnelor subiective ale infracț iunilor specificate la
art.290 și 291 CP RM.
Interes trezește teza expusă de autor în conjunctura faptei prevăzute la art.291 CP RM ,
potrivit căreia dacă persoana păstrează ilegal arma de foc sau muniția, atunci cele comise
formează concurs de infracțiuni (art.290 și 291 CP RM), opinie pe care nu o putem îmbrățișa. În
viziunea noastră , un atare comportament trebuie calificat doar potrivit art.290 CP RM. În niciun
caz nu poate fi aplicat art.291 CP RM, unde pe post de subiect al infracțiunii poate să apară doar
persoana care deține legal armă de foc sau mun iții. Nefiind posesor legal al armei de foc sau al
munițiilor deținute , acestuia nu i se poate impune obligația de păstrare corespunzătoare a unor
atare obiecte.
În aceeași ordine de idei, vom supune cercetării segmentul din publicația științifică ai cărei
autori sunt A.Barbăneagră, V.Berliba, M.Bârgău și alții , ce datează din același an 2003 [2].
Interes prezintă alegațiile doctrinare expuse pe marginea art.290 și 291 CP RM. Comentariul
acestor articole este realizat de V.Țaulean.
Sunt supuse analizei elementele constitutive ale infracțiunilor nominalizate. O mare parte a
cercetării este foc alizată pe identificarea particularităților obiectului material al infracțiunilor
prevăzute la art.290 și 291 CP RM . Sunt definite noțiunile care desemnează fapta prejudiciabilă
a infracțiunii consemnate la art.290 CP RM. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art.291
CP RM, se statuează, cu drept cuvânt, că păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor
presupune păstrarea acestora de către persoanele dotate autorizat, dar cu încălcarea regulilor și
condițiilor de păstr are stabilite de legislația în vigoare.

16
Următoarea lucrare asupra căreia ne vom opri este manualul de drept penal semnat de
A.Borodac în anul 2004 [9].
Ca și lucrarea lui I.Macari, cea elaborată de A.Borodac este destinată uzului studenților din
cadrul ins tituțiilor de învățământ superior . Sumar, autorul punctează asupra elementelor
obiective și a celor subiective ale infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM. În planul infracțiunii
consemnate la art.291 CP RM se menționează că latura subiectivă se caracterizează doar prin
vinovăție imprudentă atunci când fapta i a forma păstrării neglijente a armei de foc sau a
munițiilor , iar în cazul transmiterii ilegale a acestor obiecte unei terțe persoane fapta se exprimă
prin două forme de vinovăție . Ca și I.Ma cari, A.Borodac susține că s ubiect al infracțiunii
prevăzute la art.291 CP RM poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani și care este dotată legal cu armă de foc și cu muniții, precum și persoana care le deținea
ilegal, doar că această din urmă persoană va purta răspundere pentru concurs de infracțiuni –
art.290 și 291 CP RM.
În continuare vom lua în vizor lucrarea ai cărei autori sunt A.Bar băneagră, V.Berliba,
C.Gurschi și alții apărută de sub tipar în anul 2005 [3]. Suscită interes segmentul din lucrare
destinat analizei infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Comentariul acestor articole
este realizat de N.Ursu.
Se punctează asupra obiectului protecției penale. Se arată, pe bună dreptate, că latura
subiec tivă a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM se caracterizează prin intenție directă.
Accentul se pune și pe analiza clauzei de impunitate înscrise la alin.(3) art.290 CP RM . Se
susține (contrar poziției noastre) că pentru a opera temeiul special de libe rare de răspundere
penal ă specificat la alin.(3) art.290 CP RM este necesar ca inițiativa de a preda arma de foc și
munițiil e să aparțină persoanei care le păstrează fără autorizație.
În cele ce urmează ne vom concentra eforturile asupra analizei lucrării elaborate în același
an, 2005, de către S.Brînza , X.Ulianovschi, V.Stati, I.Țurcan și V.Grosu [20]. Pentru cercetarea
noastră utile sunt tezele expuse de X.Uliano vschi pe marginea infracțiunilor prevăzu te la art.290
și 291 CP RM. Se susține că pentru angajarea răspunderii penale în baza art.290 CP RM nu este
necesar ă survenirea urmării prejudiciabile. Se arată că pericolul social al infracțiunii prevăzute la
art.291 CP RM constă în aceea că de armă sau de muniții se poate folosi orice persoană, inclusiv
acea care, din cauza vârstei sau dezvoltării slabe mintale, nu -și poate d a seama de calitățile
distrugătoare ale acestora.
Din 2006 datează articolul ș tiințific elaborat de V.Cebotar [30]. În articol este abordat rolul
Poliției în asigurarea circulației legale a armelor și a munițiilor. Se arată că u na din tre
principalele direcții în activitate a organelor afacerilor interne constă în asigurarea controlului
asupra respectării regimului de arme și muniții în Republica Moldova. V.Cebotar menționează că

17
atât arma, cât și posesorul ei, nefiind sub un control strict și bine organizat din partea statului, pot
periclita securit atea statului ( a se citi – securit atea publică – n.a.). Potrivit autorului , sistemul de
autorizare efectuat de organele afacerilor interne ale Republicii Moldova este un mijloc
important de asigurare a securității publice în țară.
Un alt articol științific ieșit de sub tipar în anul 2006 este cel ce aparține lui A.Pînzari și
V.Cebotar [148] , în care sunt scoase în evidență unele aspecte social -psihologice ce determin ă
luarea deciziei infracționale de a comite infracțiuni exprimate în manipulări ilegale cu arme și
muniții. Autorii constată că d eseori organele teritoriale de poliție confiscă un număr considerabil
de arme de foc, arme albe etc., care în majoritatea cazurilor sunt folosite atât pentru săvârșirea
infracțiunilor, cât și ca mijloace de autoapărare în condițiile legitimei apărări. De asemenea,
dânșii observă că d eținerea armei de foc devine, în multe cazuri, un atribut al modei, ca și
telefonul mobil etc., fapt ce determină unele persoane să dețină, legal sau ilegal și prin orice
mijloc , cele mai performante arme de foc, tendință ce duce la înarmarea s ocietății, iar aceasta, la
rândul său , contribuie la creșterea agresivității sociale.
Din anul 2009 datează lucrarea elaborată de A.Barbăneagră, Gh.Alecu, V.Berliba și alții
[4]. Pentru studiul de față inte res prezintă comentariul art.290 și 291 CP RM realizat de
X.Uliano vschi . Comparativ cu comentariul din 2005 la Codul penal , acesta conține o analiză mai
desfășurată a faptelor infracționale analizate. Cu mult ă precizie sunt scoase în evidență semnele
constitutive ale infracțiunilor specificate l a art.290 și 291 CP RM, începând cu obiectul juridic
generic și fin alizând cu semnul circumstanțial agravant consemnat la lit.b) alin.(2) art.290 CP
RM. Autorul definește securitatea publică și ordinea publică drept valori sociale fundamentale în
legătură cu care se află în derivație organică obiectul juridic special al infracțiunilor investigate.
Sunt trasate caracteristicile de bază ale armei de foc, ceea ce permite , în cele din urmă, disocierea
acesteia de alte categorii de arme, precum și de unele obiec te similare. Autorul face clasificarea
armelor de foc, stabil ind și tipurile de arme care nu se atribuie l a categori a celor de foc și,
implicit, c are nu pot fi privite ca obiect material al infracțiunii consemnate la art.290 CP RM.
În planul laturii subiective a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM , se accentuează că
făptuitorul își dă seama de caracterul ilegal al acțiunilor comise (factorul intelectiv) și dorește
săvârșir ea acestora (factorul volitiv). Referindu -se la clauza de impunitate , X.Ulia novschi
punctează că aceasta este aplicabilă indiferent de faptul dacă armele de foc sau muniț iile au fost
predate din proprie inițiativă sa u la cererea terțelor persoane.
În ceea ce privește păstrarea neglijentă a armelor de foc sau a munițiilor , autorul notează că
în calitate de obiect juridic special suplimentar po t fi viața și sănătatea oamenilor, drepturile de
proprietate etc. Amintim că prin Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al
Republicii Moldova, nr.277 din 18.12.2008 (în continua re – Legea RM nr.277/2008) [124]

18
componența de infracțiune de la art.291 CP RM a fost transformată din materială în formală,
motiv din care infracțiunea analizată posedă un o biect juridic special simplu, nu însă unul
complex.
Meritoriu este punctul de vedere al autorului în corespundere cu care dacă arma de foc sau
munițiile se află ilegal la făptuitor, iar acesta încalcă regulile de păstrare a obiectelor indicate,
acțiunile lui trebuie calificate doar conform art.290 CP RM, ne fiind necesară calificarea
suplimentară conform art.291 CP RM. Cu privire la subiectul infracțiunii , se relevă că persoanele
cu funcții de răspundere sau militarii , în cazul păstrării neglijente a armelor de foc sau a
munițiilor, aflate în gestiunea sau fo losința lor în legătură cu îndeplinirea obligațiunilor de
serviciu, răspund penal conform art.329 sau, respectiv, art.373 CP RM.
O altă publicație pe care o vom lua în vizor este cea elaborată în 2009 de Gh.Gladchi și
B.Glavan [93]. Respectiva lucrare comportă semnificație deosebită în planul analizei clauzei de
impunitate consemnată la alin.(3) art.290 CP RM. Autorii subliniază că p rezența acest eia în
Partea S pecială a C odului penal este condiționată de faptul că infracțiunea legată de circulația
ilega lă a armelor de foc și a munițiilor creează condiții favorabile pentru comiterea altor
infracțiuni mult mai grave soldate cu victime omenești ca urmare a aplicării neîndemânatice a
acestor obiecte de către alte persoane. Prin predare benevolă a armei de fo c și munițiilor autorii
înțeleg faptul că persoana a avut posibilitatea reală de a le deține sau de a le poseda în
continuare, însă a ales să le predea di n propria voință autorităților, neavând importanță motivul
luării unei astfel de decizii, relevant fiind ca persoana să fi considerat că a avut posibilitate a reală
de a le deține sau de a le poseda în continuare .
Următoarea lucrare la care ne vom referi e ste cea semnată de L.Gîrla și Iu.Tabarcea ,
apărută în anul 2010 [316] . Pentru studiul de față interes prezintă compartimentul dedicat
analizei infracți unilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Ca și în cazul celorlalte lucrări, autorii încearcă să realizeze o caracterizar e juridico -penală
a infracțiunilor supuse investigației prin prisma elementelor constitutive obiective și subiective
ale componenței de infracțiune. Ei arată că norma de la art.290 CP RM este de blanchetă , motiv
din care la aflarea conținutului acesteia es te ineluctabil de a se face trimitere la normele
extrapenale de referință. O atenție deosebită autorii acordă aspectelor definitorii ale obiectului
material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. În opinia lor, arma de vânătoare cu
țeavă lisă și munițiile aferente acesteia nu pot fi obiect material al infracțiunii consemnate la
art.290 CP RM. Interpretând ad litteram conținutul normei incriminatoare enunțate , ajungem la
concluzia că , de fapt, legiuitorul nu instituie excepția ca în calitate de obiect material al
infracțiunii specificate la art.290 CP RM să figureze munițiil e aferente armei de vânătoare cu
țeavă lisă. Chiar dacă legiuitorul nu dă dovadă de consecvență la adoptarea textului incriminator,

19
nu putem face abstracție de voința acestui a. Prin urmare, deși paradoxal, munițiile aferente armei
de vânătoare cu țeavă lisă pot forma totuși obiect ul material al infracțiunii prevăzute la art.290
CP RM.
Remarcabilă este încercarea autorilor de a defini modalitățile normative ale faptei
prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM. De notat poziția aut orilor (cu care suntem de acord) ,
potrivit căreia transport area armelor de foc și a munițiilor , alături de celelalte modalităț i
normative de exprimare a faptei prejudiciabile , urmează a fi incriminată distinct . Se relevă că
infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este formală atunci când apare în modalitatea de
purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau comercializare ilegală a armei de foc sau a
munițiilor, iar a tunci câ nd fapta prejudiciabilă i a forma sustragerii, infracțiunea devine materială.
În ce privește infracțiunea specificată la art.291 CP RM , autorii susțin că arma de
vânătoare cu țeavă lisă poate să apară pe post de obiect material. Sunt definite cele două
modalități normative alternative de exprimare a elementului material. În opinia lor, păstrarea
neglijentă a armei de foc sau a munițiilor trebuie disociată de păstrarea ilegală a acestor obiecte
ca formă de exprimare a ilicitului penal prevăzut la art.290 CP RM. Drept criteriu de delimitare
autorii evocă lipsa sau prezența dreptului de deținere a armei de foc sau a munițiilor. Se indică că
în calitate de subiect al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM p oate să apară doar deținătorul
legal al unor asemenea obiecte.
În planul laturii subiective se subliniază că infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM poate
îmbrăca forma imprudenței (încrederea exa gerată sau neglijența). În ce ne privește , considerăm
că înc rederea exagerată drept modalitate a imprudenței este incompatibilă cu componența de
infracțiune formală, motiv din care infracțiunea specificată la art.291 CP RM nu se poate
caracteriza prin încredere exagerată. Din perspectivă istorică , consemnăm că o asemenea
posibilitate exista atunci când componența de infracțiune cercetată era materială.
Următoarea lucrare asupra căreia ne vom opri este manualul de drept penal semnat de
S.Brînza și V.Stati ce datează din anul 2011 [24]. Ca și în cazul celorlalte publicații , interes
prezintă segmentul din lucrare dedicat analizei juridico -penale a infracțiunilor î nscrise la art.290
și 291 CP M.
De remarcat că lucrarea în cauză comportă valențe practice, dat fiind că conține analiza
unor cauze conc rete din practica judiciară. O bună parte a studiului este orientat ă spre
identificarea obiectului material al infracțiunilor investigate. În context, autorii menționează, pe
bună dreptate, că pentru calificarea faptei potrivit art.290 CP RM nu are importa nță dacă
munițiile sunt accesorii pentru armele de foc sau pentru arme de alt tip, precum nu contează nici
dacă munițiile sunt aferente unei arme sau au un caracter autonom. Se relevă că nu pot să
reprezinte obiect material al infracțiunii prevăzute la art .290 CP RM alte tipuri de arme (altele

20
decât armele de foc): armele cu tuburi cu gaze (pneumatice); armele mecanice; armele albe (cu
lamă, percutante sau balistice); armele cu gaze toxice neutralizante; armele cu aerosol; armele cu
cartușe cu gaze; pulveri zatorii mecanici; armele electrocutate.
Remarcabilă este următoarea teză: „…în situația fabricării sau reparării armelor de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a munițiilor, fără autorizația corespunzătoare,
obiectul material îl reprezintă materia primă sau materialele din care se fabrică entitățile
respective, ori arma de foc sau munițiile defecte sau inutilizabile. La rândul lor, armele de foc
(cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau munițiile fabricate ori reparate constituie
produsul infracțiunii ” [24, p.580] .
Cu privire la latura obiectivă a infracțiunii pre văzute la art.290 CP RM , se arată că
sustragerea armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a munițiilor
presupune îmbi narea a două acte succesive: deposedarea și imposedarea. Autorii punctează că
aplicarea violenței, ca și amenințarea cu aplicarea violenței, depășește cadrul infracțiunii
specificate la art.290 CP RM, în ipoteza de sustragere a armei de foc sau a munițiilor; în cazul
dat, calificarea urm ează a fi făcută conform art.290 și art.151, 152 sau art.155 CP RM ori potrivit
art.78 C.contr. RM. Suplimentar se evidențiază că alte operațiuni ilegale decât cele înscrise în
dispoziția art.290 CP RM (de exemplu, expedierea) realizate asupra armei de foc sau a munițiilor
vor constitui, după caz, pregătirea sau complicitatea la infracțiu nea prevăzută la art.290 CP RM.
În planul laturii subiective a infracțiunii consemnate la art.290 CP RM , se trasează ideea
că, în ipoteza de sustragere a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a
munițiilor, scopul infracțiunii are un caracter obligatoriu, și anume: scopul de cupiditate.
În ceea ce privește păstrarea neglijentă a armei de foc sau a munițiilor, S.Brînza și V.Stati
enunță că in fracțiunea indicată atentează asupra relațiilor sociale cu privire la păstrarea și
transmiterea în condiții de legalitate a armelor de foc și a munițiilor. Prin transmiterea armelor de
foc sau a munițiilor altor persoane autorii înțeleg trecerea în stăpânirea altei persoane a numitelor
entități, prin vânzare, schimb, donare, dare cu împr umut, dare în contul unei datorii etc. Se
accentuează că pentru a fi aplicată norma de la art.291 CP RM atât păstrarea, cât și transmiterea
armelor de foc sau a munițiilor trebuie să se realizeze în condiții de ilegalitate .
Sub aspectul laturii subiective , se evidențiază că infracțiunea respectivă se caracterizează
prin imprudență exprimată în neglijență (în prezența modalității de păstrare a armelor de foc sau
a munițiilor) sau prin intenție directă (în prezența modalității de transmitere a armelor de foc sau
a munițiilor).
Următoarea lucrare supusă analizei este articolul științific elaborat de S.Borovinskii în anul
2013 [305] . Este un material științific dedicat analizei comparative a infracțiunii prevăzute la
art.264 din Codul penal al Ucrainei (normă corespondentă celei de la art.291 CP RM) în raport

21
cu reglementările penale ale statelor ce au făcut parte din Uniunea Sovietică . Autorul
accentuează că toate aceste state au înscrise în Codurile lor penale norme menite să incrimineze
păstrarea neglijentă a armei de foc sau a munițiilor. În calitate de particularitate a tuturor
incriminărilor, cu excepția celei din Codul penal al L ituaniei, autorul evocă faptul amplasării
acestora în capitolul din Partea Specială a Codului penal destinat protecției securității publice.
Dânsul observă că unii legiuitori sancționează păstrarea neglijentă a armei de foc sau a
munițiilor, în timp ce alț ii – doar a armei de foc.
Remarcabil este punctul de vedere al autorului , în acord cu care păstrarea neglijentă a
armei de foc sau a munițiilor trebuie să fie o componență de infracțiune materială, dar nu
formală , așa cum este și cazul normei de la art.291 CP RM. În viziunea autorului ( pe care o
îmbrățișăm ) criminalizarea păstrării neglijente a armei de foc sau a munițiilor fără cauz area unor
urmări prejudiciabile vine în contradicție cu un astfel de criteriu al criminalizării cum este
prezența suficientă a periculozității sociale a fapte i comise. În opinia lui S.Borovinskii (cu care
nu suntem de acord) , pe post de obiect material al păstrării neglijente a armei de foc sau a
munițiilor pot să apară atât obiecte deținute legal, cât și cele deținute ilegal [305, p.24] .
Relevantă pentru cercet area noastră este lucrarea lui S.Brînza apărută în anul 2013 [17]. În
ea sunt scoase în evidență unele implicații de ordin juridico -penal ca rezultat al adoptării de către
Parlamentul Republicii Moldova a unui nou act legislativ menit să reglementeze regimul armelor
și al munițiilor. Este vorba de Legea nr.130/2012. Obiectul demersului științific în cauză îl
constituie, mai degrabă, o re acție critică la unele imperfecțiuni legislative identificate în textul
noii legi cu caracter extrapenal. În mare parte, critica autorului este susținută de noi. Accentul
este pus pe cadrul normativ ce conține definiția armei. Astfel, se subliniază că, comparativ cu
vechiul cadru legal, cel nou definește noțiunea „armă” făr ă a preciza des tinația acesteia (adică ,
pentru ce este concepută sau adaptată o armă ) și fără a stabili dacă arma trebuie să fie utilă sau
nu din punct de vedere tehnic.
În alt context, autorul se întreabă în ce ar consta pericolul social sporit al purtării, păstrării,
procurării sau comercializării ileg ale a mecanismului de închidere a camerei cartușului și/sau a
țevii armei de foc, avându -se în vedere că, potrivit remanierilor legislativ e operate, respectivele
obiecte sunt incl use în categoria armelor de foc în calitat e de obiecte separate.
O altă remarcă însemnată a autorului : dânsul consideră neclară atribuirea de către legiuitor
a unei duble calități dispozitivului conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de
tragerea unui foc de armă, și anume: a) de armă și b) de piesă de armă. Drept consecință , apare
fireasca întrebare a autorului dacă poate fi aplicat sau nu art.290 CP RM în cazul manipulării cu
atare obiecte. În ce ne privește , considerăm că , grație principiului in dubio pro reo , dispozitivul

22
conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea focului de armă trebuie
catalogat drept piesă pentru arma de foc, dar nu ca armă de foc propriu -zisă.
În altă ordine de idei, prezintă interes lucrarea semnată de S.Brînza și V.Stati , ieșită de sub
tipar în anul 2015 [27]. Pentru teza de față comportă interes segmentul din lucrare în care autorii
caracterizează infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
În această lucrare autorii punctează foarte detaliat asupra semnelor constitutive ale
infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Comparativ cu lucrarea din 2011 semnată de
aceiași autori, aceasta conține o caracterizare juridico -penală mai desfășurată. Mai m ult, ideile,
accepțiunile lor sunt în unison cu noul cadru legal extrapenal de referință pentru normele
incriminatoare supuse a nalizei. De remarcat că analiza efectuată este în conformitate cu practica
judiciară în materie. Pentru calificarea faptei în conformitate cu art.290 CP RM, notează autorii,
este irelevant criteriul numeric ce caracterizează obiectul material al infracțiun ii. Se menționează
că comercializarea armei de foc sau a munițiilor reprezintă punerea acestora în circulație prin
vânzare, nu și prin alte tipuri de tranzacții.
Privitor la infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM , se precizează că în modalitate a de
transmitere a armei de foc sau a munițiilor unor terțe persoane acest articol este aplicabil doar în
ipoteza în care cele comise nu cad sub incidența prevederii de la alin.(2) art.360 C.contr. RM,
normă care stabilește răspunderea pentru transmiterea s au altă înstrăinare a armei individuale și a
munițiilor aferente către o persoană care nu are permis de procurare a armelor și a munițiilor
aferente. Meritorie este următoarea afirmație a autorilor: „…subiectul infracțiunii examinate este
persoana care deț ine autorizația de păstrare a munițiilor sau a armelor de foc. În caz contrar, nu i –
ar reveni obligația să le păstreze în siguranță și să nu le transmită în condiții de ilegalitate altor
persoane. Această calitate a subiectului infracțiunii prevăzute la ar t.291 CP RM îl deosebește de
subiectul infracțiunii specificate la art.290 CP RM”.
Analiza doctrinară o vom continua cu articolele științifice semnate de L.Brînza și
Gh.Reniță [12; 13; 14] . Sunt trei lucrări publicate în anul 2016 și co nsacrate problemelor practice
de aplicare a art.291 CP RM. Numitele lucrări sunt printre puține le publicate în Republica
Moldova , destinate în exclusivitate analizei componenței de infracțiune prevăzute la art.291 CP
RM, motiv din care respectivele publica ții sunt de o valoare imensă pentru studiul de față,
servind drept pilon i de bază în fundamentarea științifică a unor teze expuse în contextul unor sau
altor segmente din cadrul investigației efectuate. Plus la aceasta, mult e din abordările autorilor
nomin alizați sunt în consonanță cu al e noastre, fapt ce a determinat alegații le, pe care le -am
făcut, în repetate rânduri, la optici le autorilor enunțați. Lucrările indica te sunt utile studiului de
față inclusiv datorită practicii judiciare abundente analizate de L.Brînza și Gh.Reniță . În context,
sunt scoase în evidență varii probleme cu care se confruntă cei abilitați cu calificarea

23
infracțiunilor la aplicarea practică a normei de incriminare consemnate la art.291 CP RM. În
special, sunt evidențiate problemele de disociere a faptei infracționale prevăzute la art.291 CP
RM de unele fapte contravenționale, și anume: de cele specificate la alin.(2) art.360 și la alin.(1)
art.361 C.contr. RM. Autor ii relevă c ă în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu
privire la calificarea faptei de păstrare a armei de foc și a muniției, unele instanțe considerând că
este aplicabil art.291 CP RM, în timp ce altele, dimpotrivă, optând pentru opera rea răspunderii în
baza alin.(1) art.361 C.contr. RM. În context, L.Brînza și Gh.Reniță notează, pe bună dreptate, că
la adoptarea alin.(2) art.360 și a alin.(1) art.361 C.contr. RM legiuitorul nu a ținut cont de regula
de tehnică legislativă, potrivit căreia în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași
reglementări în două sau mai multe acte normative. Vrednică de a fi luată în seamă este
următoarea aserțiune a autorilor: „Sintagma „păstrare neglijentă” utilizată în art.291 CP RM este
nepotrivită. Aceasta creează falsa impresie că în cazul încălcării regulilor de păstrare a armelor
sau a munițiilor se aplică doar art.291 CP RM, atunci când în plan subiectiv făptuitorul a
manifestat imprudență sub forma neglijenței, iar în celelalte ipoteze ar deveni operab il alin.(1)
art.361 C.contr. RM (care conține locuțiunea „încălcarea regulilor ”, fără a se specifica forma
vinovăției )”.
Însemnată este opinia autorilor potrivit căreia dacă posesorul unei arme de foc (cu excepția
armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau muniții nu are autorizație corespunzătoare și nesocotește
regulile de păstrare fixate în Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă și
în Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor și al
munițiilor cu destinație civilă, nr.293 din 23 aprilie 2014, acțiunile acestuia necesită a fi
calificate doar în temeiul art. 290 CP RM . Marcantă este observația autorilor (pe care o susținem
pe deplin ), în corespundere cu care persoana juridică nu poate fi subiect al infracțiunii prevăzute
la art.291 CP RM, cu toate că și persoanelor juridice li se incumbă obligația pozitivă de a asigura
păstrarea armelor și munițiilor în condiții de legalitate.
În fine, vom încheia analiza materialelor științifice publicate în Republica Moldova în
materia cercetată cu articolul științific elaborat în anul 2016 de către S.Brînza [19]. În cadrul
demersului său științific autorul pune în discuție unele amendamente la reglementările ce vizează
regimul juridic al armelo r și al munițiilor regăsite în cadrul unui Proiect de lege. De remarcat e
punctul de vedere al autorului cu privire la in ițiativa legislativă de completare a dispoziției
normei de la art.290 CP RM cu sintagma „modificarea construcției” drept modalitate normativă
distinctă de exprimare a ilicitului penal realizat în privința armelor și a munițiilor. O parte din
studiu este axată pe abordarea critică a intenției legislative de a fi considerată arma de vânătoare
cu țeavă lisă obiect material al infracțiunii specificate la art.290 CP RM.

24
1.2. Materiale științifice publicate în alte state
În cadrul acestei secțiuni accentul va fi pus pe analiza materialelor științifice în materie
publicate în unele state străine. Grație faptului că infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM
au pătruns în legislația penală a Republicii Moldova prin filiera rusă, la analiza materialelor
științifice publicate la tema tezei peste hotarele Republicii Moldova în vizor vor fi luate, în
special, lucrările publicate în Federația Rusă.
Anali za propriu -zisă o vom iniția cu lucrarea elaborată de L.F. Rogatîh în anul 1998 [374].
Principalele segmente din lucrare vizează: specificarea actelor internaționale ce reglementează
fenomenul de trafic ilicit cu arme; abordarea concepțiilor legislative ale altor state referitoare la
reglementarea răspunderii penale pentru traficul ilicit cu arme; caracterizarea juridico -penală a
infracțiunilor din sfera traficului cu arme. Pentru studiul de față relevanță comportă, în special,
ultimele două segmente din lucrare. Astfel, în ceea ce privește obiectul material al infracțiuni
autorul susține că arma de foc și munițiile posedă următoarele calități: a) consti tuie un izvor de
pericol sporit; b) aceste obiecte au destinație specială ; c) sunt bunuri interzise sau limitate în
circuitul civil. După noi , aceste caracteristici sunt cruciale pentru așa obiecte cum sunt armele de
foc și munițiile. Ele permit disoc ierea de alte obiecte similare.
În alt registru, corectă este remarca autorului precum că răspunderea penală pentru
procurarea, comercializarea etc. ilegală a armei de foc survine nu doar în cazul în care ca obiect
material al infracțiunii apare arma de foc funcțională, dar și în ipoteza în care acțiunile
infracționale sunt îndreptate spre o armă nefuncțională, d acă făptuitorul a avut intenția și
posibilitatea reală de a aduce respectiva armă în stare de funcționare. Cu privire la subiectul
infracțiunii de păstrare neglijentă a armei de foc, L.F. Rogatîh enunță că în această postură poate
să apară doar persoana ca re deține legal arma de foc; or, doar unei atare persoane îi poate fi
incubată obligația de păstrare a armei în condiții de siguranță [374, p.25] .
Următoarea lucrare supusă analizei este autoreferatul tezei de doctorat susținute de
renumitul penalist rus I.I. Bikeev ce datează din anul 2000 [302] . Inter alia , I.I. Bikeev critică
poziția legiuitorului de a forma un capitol special dedicat protecției securității publice. În opinia
lui (cu care nu suntem de acord) , toate infracțiuni le atentează asupra securității publice. Probabil ,
autorul suprapune nejustificat securitatea publică cu în treaga ordine de drept. În nici un caz
securitatea publică nu este lezată prin comiterea , de exemplu, a unui omor intenționat sau a unui
viol. Ordinea d e drept este însă lezată prin comiterea unor atare fapte infracționale. De
consemnat e punctul de vedere exprimat de autor în corespundere cu care c omercializarea
armelor de foc și a munițiilor trebuie incriminată într -o normă separată , unde să fie p revăzu tă o
pedeapsă mai aspră. A ceasta deoarece pericolul social al comercializării unor atare obiecte este
substanțial mai mare decât al celorlalte forme de operațiuni ilegale cu astfel de entități. Meritorie

25
este sugestia autorului de a fi coborâ tă vârsta răspunderii penale până la 14 ani pentru
manipulările ilegale realizate în privința armelor de foc și a munițiilor.
În planul laturii subiective , autorul este de părere că infracțiunea examinată poate fi comisă
cu intenție indirectă. Potrivit acestuia, este posibil ca făptuitorul să nu dorească cauzarea unui
prejudiciu relațiilor sociale cu privire la securitatea publică în rezultatul procurării , păstrării etc.
ilegale a armelor de foc sau a munițiilor , dar să manifeste indiferență față de survenirea unor
astfel de urmări sau să admită conștient survenirea acestora. În ce ne privește , considerăm că
infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM poate fi comisă doa r cu intenție directă , fapt dictat de
structura laturii obiective a numitei infracțiuni. Fiind o componență formală , făptuitorul nu poate
să admită survenirea unor urmări prejudiciabile din moment ce acestea nu au fost inserate în
textul normei de la art.2 90 CP RM.
Provoacă reticență opinia lui I.I. Bikeev , potrivit căreia sustragerea armelor de foc sau a
munițiilor urmează a fi atribuită la categoria infracțiunilor pentru care nu este obligatoriu scopul
de cupiditate: fiindcă scopul de cupiditate ține anume de esența sustragerilor.
Tot din anul 2000 datează autoreferatul tezei de doctorat susținute de V.V. Bașilov [300] .
Remarcabile sunt viziunile autorului expuse pe marginea sustragerii armei de foc sau a
munițiilor. Astfel, el consemnează, printre altele , că, comparativ cu sustragerea bunurilor străine,
pericolul social al sustragerii unei arme este determinat nu de valoarea materială a armei
sustrase, ci de posibilitatea reală a făptuitorului de a folosi arma la săvârșirea une i infracțiuni. Cu
certitudine , acesta a și fost motivul de bază c are l-a determinat pe legiuitor să amplaseze
sustragerea armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) și a munițiilor în c apitolul
din Partea Specială a Codului penal dedicat p rotecției securității și ordinii publice. În același
context, V.V. Bașilov menționează că prin sustragerea armelor și a munițiilor, în mod subsidiar,
se aduce atingere relațiilor sociale cu privire la proprietate [300, p.11] . Indubitabil , prin
sustragerea unor atare obiecte sunt lezate suplimentar unele relații sociale. Infra vom demonstra
însă că obiectul juridic special secundar al sustragerii armei de foc sau al munițiilor îl formează
relațiile sociale cu privire la posesia asupra respectivelor entități, relații aflate în derivație
organică cu patrimoniul persoanei, drept valoare socială fund amentală, nu însă cu proprietatea
acesteia.
Însemnată este sesizarea autorului potrivit căreia p rocurarea ilegală a armei poate lua orice
formă de primire a acesteia de către cel vinovat, cu excepția sustragerii.
Criticabil este punctul de vedere al lui V.V. Bașilov, în corespundere cu care scopul de
cupiditate și luarea gratuită nu constituie semne obl igatorii ale sustragerii armei . În ce ne
privește, considerăm că atât gratuitatea, cât și scopul de cupiditate sunt inerente oricărei
sustrageri, inclusiv sustragerii armei de foc și a munițiilor. De ce sustragerea armei de foc sau a

26
munițiilor trebuie să se diferențieze de o sustragere obișnuită ? Or, termenii folosiți de legiuitor în
textul legii penale trebuie să se bucure de uniformitate . Una din tre regul ile tehnicii legislative
statuează că este inadmisibil ca unul și același termen să posede sensuri diferite.
Nu poate fi trecut cu vederea autoreferatul tezei de doctorat susținute în anul 2001 de către
ucrainean ul V.I. Ribaciuk [372] . Printre incursiunile de bază remarcăm: abordarea noțiunilor
„armă de foc” și „muniții”, precum și clasificarea acestor obiecte; definirea conceptului
„securitate publică”; identificarea obiectului protecției penale prin incriminarea faptelor din sfera
circulației ilegale a armelor de foc și a munițiilor; d isocierea modalităților normative alternative
conexe, printre care purtarea ilegală a armei de foc și a munițiilor de păstrarea ilegală a acestora ;
disocierea purtării, păstrării, procurării ilegale a arm ei de foc și a munițiilor de sustragerea
acestor obiecte, precum și de păstrarea neglijentă a armei de fo c sau a munițiilor etc.; analiza
criminologică a infracțiunilor din sfera circulației ilegale a armelor de foc și a munițiilor etc.
Următoarea lucrare spre care ne vom direcționa atenția este cea semnată de M.H.
Rustambaev ce datează din anul 2002 [375] . Pentru studiul de față interes prezintă
compartimentul din lucrare destinat analizei juridico -penale a infracțiunilor prevăzute de legea
penală a Uzbekistanului, care corespund cu cel e de la art.290 și 291 CP RM.
În planul obiectului material , autorul notează că posedarea grenadelor de instruire, precum
și a obiectelor similare, care nu sunt destinate nimici rii forței vii, nu creează pericol pentru
securitatea publică, motiv din care nu pot fi privite în calitate de obiect material . Lăudabil este
efortul autorului de a supune analizei clauza de impunitate înscrisă la alin.(4) art.248 din Codul
penal al Uzbekistanului (normă corespondentă cu cea de la alin.(3) art.290 CP RM).
Totodată, avem rezerve față de optica autorului uzbek M.H. Rustambaev , potrivit căruia
pentru a fi în prezența păstrării armelor și a munițiilor este necesar ca acestea să nu fie purtate de
către făptuitor , deci să nu se afle asup ra lui, ci într -un alt loc [375, p.396] . Cel puțin este neclară
poziția autorului de a fi restrânsă sfera de acțiune a respectivei modalități normative. Nu
înțelegem de ce este necesar ca aceste obiecte să nu se afle nemijlocit asupra făptuitorului.
Reticență provoacă și teza autorului în acord cu care încălcarea regulilor de păstrare a
armei de foc și a munițiilor de către deținătorul ilegal al acestor obiecte necesită calificare
conform regulilor concursului de infracțiuni . În cadrul segmentului ded icat investigării
subiectului infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM vom demonstra că în asemenea
ipoteză cele comise trebuie încadrate doar potrivit art.290 CP RM, nu și conform art.291 CP RM.
Nu poate fi trecut cu vederea articolul științific elaborat de L.I. Sivțova ce datează din anul
2003 [379] . Lucrarea respectivă comportă semnificație în planul caracterizării infracțiunii de
păstrare neglijentă a armei de foc sau a munițiilor. Autorul face o incursiune generală a
elementelor constitutive a le infracțiunii prevăzute la art.224 CP FR (normă corespondentă celei

27
de la art.291 CP RM). Se susține că obiectul juridic special al păstrării neglijente a armei de foc
sau a munițiilor îl formează securitatea publică, viața și sănătatea persoanei. Sublin iem că
accepțiunea doctrinară indicată este în unison cu cadrul incriminator rus, nu și cu cel moldav.
După cum se va vedea infra, obiectul juridic special al infracțiunii consemnate la art.291 CP RM
este unul simplu, dar nu complex, lucru dictat de struct ura laturii obiective a infracțiunii.
Valoroasă este alegația autorului în corespundere cu care sintagma „urmări grave” din conținutul
infracțiunii investigate este defectuoasă, considerent din care L.I. Sivțova avansează propunerea
de lege ferenda (la car e subscriem) de a fi înlocuită respectiva sintagmă cu locuțiunea
„vătămarea gravă sau medie a sănătății”. În alt ă privință , autorul polemizează asupra
coraportului dintre vârsta răspunderii penale și vârsta necesară obținerii dreptului de păstrare și
purta re a armei.
În alt registru, pentru studiul de față contează ideile expuse de Iu.I. Scoropupov în
autoreferatul tezei sale de doctorat susținute în 2003 [380] .
În cadrul cercetării efectuate autorul ține să scoată în evidență particularitățile armelor de
foc și ale munițiilor drept entități mater iale influențate infracțional. Comun pentru entitățile
materiale enunțate, subliniază Iu.I. Scoropupov, este faptul că aceste bunuri constituie izvor de
pericol sporit. Tocmai datorită periculozității înalte a unor atare categorii de bunuri, pentru a fi în
prezența infracțiunilor examinate , punctează autorul, este necesar ca armele de foc și munițiile să
posede capacitatea de a fi folosite potrivit destinației. Deci, se enunță că l a săvârșirea infracțiunii
făptuitorul trebuie să conștientizeze că bunurile în cauză: au o destinație specială, adică sunt
concepute pentru nimicirea forței vii sau în scop sportiv ori vânătoresc ori pentru distrugerea
mediului înconjurător; sunt apte de a fi folosite potrivit destinației sau pot fi aduse în starea
corespunzătoare în vederea unei astfel de folosiri; dețin un statut special deosebit, adică sunt
interzise în circuitul civil sau sunt puse în circulație cu permisiunea specială a autorităților
competente. În opinia noastră, în conjunctura infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM,
este imperio asă relevarea trăsăturilor definitorii ale armei de foc și ale munițiilor. Or, acest luc ru
permite identificarea exactă a obiectului material al infracțiunilor investigate.
În perimetrul laturii subiective, contrar opticii lui I.I. Bikeev, dar în consonanță cu a
noastră, Iu.I. Scoropupov accentuează că purtarea, păstrarea, procurarea, reparar ea, fabricarea
sau comercializarea ilegală a armei de foc sau a munițiilor este pasibilă de comitere doar cu
intenție directă. Însă, m otivele infracțiunii pot fi diferite. Ca și I.I. Bikeev, Iu.I. Scoropupov este
de părere că vârsta răspunderii penale pent ru infracțiunea corespondentă celei de la art.290 CP
RM trebuie să fie de 14, dar nu de 16 ani , avându -se în vedere pericolul social înalt a l unor astfel
de fapte.

28
În continuare , atenția noastră va fi focalizată asupra analizei autoreferatului tezei de
doctorat susținute în anul 2004 de către O.L. Bagrova [298] .
Este o lucrare dedicată caracterizării juridico -penale a sustragerii și extorcării armelor de
foc sau a munițiilor în acord cu legislația penală a Federației Ruse. Print re tezele expuse de
autor, însemnată este cea potrivit căreia sustragerea sau extorcarea armelor de foc sau a
munițiilor este o infracțiune mai periculoasă decât purtarea, păstrarea e tc. ilegală a acestor
obiecte, acesta fiind unul din tre criteriile fundam entale de constituire a unei comp onențe de
infracțiune distincte și de stabilire a unei pedepse mai severe. Considerăm că , în vederea
sancționării echitabile, și legiuitorul moldav urmează să formeze o componență de infracțiune
distinctă care să incrimineze sustragerea sau extorcarea a rmelor de foc sau a munițiilor.
De asemenea, s usține m punctul de vedere exprimat de О.L. Bagrova , potrivit căruia
sănătatea persoanei poate evolua în calitate de obiect juridic secundar al sustragerii armelor sau a
munițiilor. Suntem de părere că sustr agerea unor asemenea obiecte poate absorbi violența
aplicată în vederea luării bunurilor.
Sub aspectul laturii subiective autorul arată că , atunci când arma de foc sau munițiile sunt
luate în folosință temporară , cele comise trebuie calificate ca procurare ilegală, dar nu ca
sustragere. Iar acest lucru, accentuează autorul , rezultă din esența unei sustrageri, unde scopul de
cupiditate apare pe post de semn obligatoriu.
În cele ce urmează în atenție va fi luat articolul științific ce aparține lui M.M. Musaev , ieșit
de sub tipar în 2004 [356] . Obiectul de cercetare în prezentul demers științific îl constituie
analiza juridico -penală a fabricării ilegale a armei. Articolul este elaborat în corespundere cu
legislația penală a Federației Ruse, unde fabricarea ilegală a armei de foc sau a munițiilor
formează conținutul une i norme de incriminare distincte . Prin fabricare ilegală autorul înțelege
producerea armelor și a munițiilor fără deținerea unei licențe obținute în modul corespunzător,
precum și transformarea unor obiecte anumite (obiecte de uz casnic, inventar sportiv), în
rezultatul căre ia acestea obțin calitățile unei arme de foc. M.M. Musaev susține că procurarea
unor piese în vederea fabricării armelor de foc sau a munițiilor trebuie considerată pregătire la
săvârșirea infracțiunii. În planul momentului de consumare, M.M. Musaev opinează că
fabricarea, ca de altfel și repararea armei de foc sau a munițiilor, se consideră consumate din
momentul începerii producerii sau restabilirii fizice a acestor obiecte. Din punctul nostru de
vedere , fabricarea și repararea urmează a fi con siderate consumate din momentul obținerii unei
arme de foc funcționale, constatare de veridicitate căreia ne vom convinge infra .
Utilă studiului de față este lucrarea elaborată de A.D. Baranov , ieșită de sub tipar în același
an 2004 [299] . Este un material în care autorul supune analizei infracțiunile din sfera traficului
de arme de foc, muniții, dispozitive și substanțe explozive comise din imprudență. Interes

29
prezintă investigarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.224 CP FR
(corespondentă celei prevăzute la art.291 CP RM). În planul laturii subiective se remarcă, pe
bună dreptate, că cuvântul „neglijent” din dispoziția normei creează probleme la aplicarea le gii
penale. În opinia autorului (pe care o îmbrățișăm) , respectivu l termen este unul defectuos. În
final, A.D. Baranov sugerează înlocuirea termenului „neglijent” cu „necorespunzător”. Cât
privește subiectul infr acțiunii , se argumentează că ace sta posedă o calita te specială, și anume:
cea de deținător legal al armei de f oc sau al munițiilor.
Interes prezintă și autoreferatul tezei de doctorat susținute de A.F. Sokolov în anul 2005
[382] . Autorul susține , inter alia , că sustragerea și extorcarea armei de foc sau a munițiilor nu
pot fi atribuite la categoria traficului ilicit de arme , poziție surprin să și în tălmăcirile oferite de
Plenul Judecătoriei Supreme a Federației Ruse , care deosebește u rmătoarele categorii juridice:
„trafic ilicit de arme și muniții”, „sustragere” și „ extorcare”. Din aceste motive, subliniază
autorul, sustragerea armelor și a munițiilor nu pot fi amplasate în cadrul normei ce incriminează
diverse acțiuni ilegale cu armele și munițiile, acțiuni ce formează categoria traficului ilicit de
arme. Dezvoltând ideea enunțată de A.F. Sokolov , considerăm că sustragerea armelor de foc și a
munițiilo r nu trebuie să se regăsească în conținutul art.290 CP RM, alături de purtarea, păstrarea
etc. ilegală a armei de foc sau a munițiilor.
În alt context, este interesantă poziția autor ului în corespundere cu care ar fi bine venită
instituirea răspunderii penale a persoanei juridice pentru fabricarea și comercializarea ilegală a
armelor de foc și a munițiilor. Printre propunerile de lege ferenda lansate de autor merită atenție
recomandarea de a fi agravată răspunderea penală pentru manipulările ilegale în privința armelor
și a munițiilor realizate în proporții mari și deosebit de mari. Considerabil s-a dovedit a fi efortul
autorului de a elucida aspectele definitorii ale clauzei de impunitate. În final, el sugerează
necesitatea inser ării unei noi condiții pentru funcționarea acesteia, și anume: contribuirea activă a
făptuitorului la descoperirea infracțiunii.
Tot din anul 2005 datează autoreferatul tezei de doctorat elaborate de E.A. Kaț [334] .
Lucrarea este axată pe analiza juridico -penală a infracțiunii prevăzute la art.222 CP FR (normă
corespondentă celei de la art.290 CP RM). O parte din studiu vizează normele similare din
legislațiile penale ale statelor străine. Vrednică de apreciere este poziț ia lui E.A. Kaț, potrivit
căreia arma de vânătoare cu țeavă lisă posedă aceleași caracteristici ca și alte arme de foc,
manipularea cu aceasta fiind în stare să lezeze securitatea publică, considerent din care un atare
obiect trebuie să se regăsească în șirul entităților susceptibile să apară pe post de obiect material.
Similar punctului de vedere exprimat de I.I. Bikeev, dar diferit de a l nostru, E.A. Kaț este
de părere că infracțiunea examinată poate fi comisă cu intenție indirectă. În planul semnelor
subiective secundare , autorul remarcă următoarele particularități la identificarea motivului

30
săvârșirii infracțiunii examinate: „În primul rând, trebuie luat în considerare faptul că specificul
obiectului material al infracțiunii determ ină motivul săvârșirii infracțiunii (de exemplu, dorința
de a practica vânatul în cele mai dese cazuri va condiționa păstrarea și purtarea ilegală a armei de
vânătoare). În al doilea rând, nu în puține cazuri motivul săvârșirii infracțiunii este determinat de
vârsta subiectului infracțiunii. Așadar, în majoritatea cazurilor, astfel de motive ca imitarea,
sentimentul prieteniei, romantismul sunt caracteristice mai mult minori lor și mai puțin
persoanelor adulte.” Trezește curiozitate recomandarea de lege fere nda a autorului expusă î n
conjunctura clauzei de impunitate , în corespundere cu care pentru funcționarea acesteia este
necesară introducerea unui termen de doi ani de zile pentru predarea benevolă a armelor de foc și
a munițiilor .
Remarcabilă este lucrarea semnată de D.Korețki și E.Solonițcaia , ieșită de sub tipar în anul
2006 [344] . Punctul forte al lucrării îl constituie analiza minuțioasă și multilaterală a armei în
calitate de obiect al traficului ilicit . Sunt scoase în evidență trăsăturile definitorii ale armei de
foc, precum și a le altor categorii de arme. Pentru studiul de față interes comportă alegațiile
autorilor expuse în privința armei de foc. Se accentuează că arma de foc nu posedă doar
capacitatea de a nimici, specifică și ciocanului, toporului sau secerii, dar și un aspect estetic
format în timp, ce înglobează aceste calități într -o formă și construcție concretă. În același
context, autorii încearcă să stabilească coraportul dintre noțiunile „armă” și „armament”. Se
punctează, pe bună dreptate, că cea din urmă categorie este mai largă , incluzând -o pe prima.
În alt registru, provoacă nedumerire punctul de vedere al autorilor în corespundere cu care
arma de foc poate să apară pe post de obiect material al infracțiun ii prevăzute la art.222 CP FR
(normă corespondentă celei de la art.290 CP RM) doar atunci când fapta infracțională se exprimă
în modalitate a de proc urare sau comercializare, nu și î n ipoteza păstrării sau purtării, caz în care
arma apare ca mijloc de săvâr șire a infracțiunii – semn al laturii obiective a infracțiunii . Nu
putem agrea un asemenea punct de vedere. În opinia noastră, în cadrul componenței de
infracțiune prevăzut e la art.290 CP RM, arma de foc în niciun caz nu poate figura drept mij loc de
săvârș ire a infracțiunii, fapt asupra căruia infra , în cadrul segmentului dedicat analizei obiectului
material al infracțiunii, vom insista prin argumente .
Merită atenție autoreferatul tezei de doctorat susținute de A.I. Kravțov în anul 2007 [345] .
Unul din tre reperele fundamentale din lucrare îl reprezintă definirea conceptului „securitate
publică” în calitate de valoare socială fundamentală. Considerăm acest lucru principial pentru
cercetarea noastră , avându -se în vedere că obiectul juridic special al infracț iunilor prevăzute la
art.290 și 291 CP RM se află în derivație organică cu obiectul juridic generic al numitelor
infracțiuni, unde pe po st de valoare socială fundamentală sui generis apare, inter alia , securitatea

31
publică. Tot în contextul obiectului protecției penale, autorul observă că sustragerea armei de foc
sau a munițiilor este o infracțiune pluriobiectuală.
Sub aspectul laturii subiective se evocă că infracțiunea consemnată la art.222 CP FR poate
fi comisă doar cu intenție directă, în timp ce fa pta infracțională specificată la art.224 CP FR
(normă corespondentă cu cea de la art.291 CP RM) se poate exprima în imprudență sub forma
încrederii exagerat e sau neglijenței. Precizăm că infracțiunea prevăzută la art.224 CP FR este
materială, motiv din car e făptuitorul poate manifesta încredere exagerată față de urmările
prejudiciabile survenite. Nu același lucru este valabil pentru norma incriminatoare de la art.291
CP RM, în conținutul căreia este înscrisă o componență de infracțiune formală, ceea ce nu
permite făptuitorului să manifeste încredere exa gerată. Or, așa cum se va vede a infra , încrederea
exagerată este incompatibilă cu componența formală de infracțiune.
Pentru studiul de față interes prezintă articolul științific semnat de I.Iu. Suhacev în 2009
[386] . Este un material în care autorul pune în discuție conceptele „securitate publică” și „ordine
publică”. Se încearcă definirea acestor noțiuni, precu m și determinarea coraportului di ntre ele.
Precizăm că respectivul material este unul de importanță m ajoră pentru cercetarea noastră , cel
puțin din perspectiva abordării obiectului juridic generic al infracțiunilor examinate. Autorul
arată, cu drept cuvânt, că l egislația națională nu conține o definiție dată securității publice,
precum și ordinii publice. În acest sens, I.Iu. Suhacev menționează că sarcinile înscrise în lege cu
privire la protecți a securității și a ordinii publice nu sunt clar delimitate, astfel încât să permită
soluționare a acestora, deoarece nu există un concept bine definit a l unor astfel de categorii
juridice .
Demn de reținut este articolul științific semnat de A.A. Zadoian în anul 2011 [326] . Autorul
supune investigației elementele constitutive obiective și subiective ale infracțiunii prev ăzute la
art.224 CP FR (normă corespondentă celei de la art.291 CP RM). Consemnabilă este părerea
autorului potrivit căreia criteriul d e criminalizare a păstrării neglijente a armei de foc sau a
munițiilor rezidă în cauzarea unor urmări prejudiciabile în r ezultatul păstrării necorespunzătoare
a acestor obiecte.
Pe segmentul dedicat analizei laturii subiective A.A. Zadoian observă , ca și A.D. Baranov,
că termenul „neglijență” este folosit nereușit de legiuit or în textul dispoziției art.224 CP FR.
Potrivi t autorului, respectivul termen trebuie interpretat mai larg, deoarece acesta nu
caracterizează latura subiectivă, ci cea obiectivă sau , mai exac t, fapta prejudiciabilă presupunând
că făptuitorul nu îndeplinește corespunzător obligațiile asumate de păstrare a armei de foc .
Marcantă este judecata lui A.A. Zadoian în contextul subiectului infracțiunii : „Interpretarea
sistematică a normei de la art.224 CP FR permite tragerea concluziei: arma de foc trebuie să se
afle asupra persoanei în baza unui temei legal, fapt confirmat prin actele corespunzătoare

32
(autorizație, permis etc.). Dacă persoana păstrează ilegal arma de foc și în același timp încalcă
regulile de păstrare, cele comise sunt cuprinse de art.222 CP FR (articol analogic cu art.290 CP
RM – n.a.), nefiind necesară calificarea suplimentară potrivit art.224 CP FR ”.
Următoarea lucrare la care ne vom opri este articolul științific elaborat de autorii români
E.Dan, C.Șulea, V.Cernea și alții în anul 2012 [45]. Este un material în care autorii conturează
aspectele juridico -penale ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor în
corespundere cu cadrul legal al României. Printre ideile de bază expuse în această lucrare
surprindem următoarele: i dentificarea obiectului protecției penale; statuarea asupra posibilității
coautoratului la portul și deținerea armei; argumentarea faptului că p entru existența elementului
material al infracțiunii investigate este suficientă deținerea unei singure arme sau a muniției în
cantitate mică ; demonstrarea faptului că săvârș irea mai multor acțiuni infracționale, din cele
enumerate în dispoziția normei , nu atestă prezența mai multor infracțiuni , ci a unei singure
infracțiuni.
În altă privință, r eticență provoacă păr erea autorilor potrivit căreia urmarea prejudiciabilă
constituie semn obligatoriu al infracțiun ii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor . În
ce ne privește , suntem de părere că infracțiunea enunțată din Codul penal al României, precum și
cea corespondentă din Co dul penal al Republicii Moldova (art.290), nu cuprind în structura
laturii obiective urmarea prejudiciabilă în calitate de semn constitutiv. Urmarea prejudiciabilă nu
este indicată nici explicit, nici implicit. Pe cale de consecință, su ntem în dezacord cu afirmația
autorilor precum că latura subiectivă a infracțiunii analizate se caracterizează atât prin intenție
directă, cât și prin intenție indirectă.
Nu poate fi trecut cu vederea nici articolul științific elaborat de V.A. Robak în anu l 2013
[373] . În cea mai mare parte , autorul este interesat d e definirea termenilor ce formează elementul
material al infracțiunilor prevăzute la art.263 și 2631 din Codul penal al Ucrainei (norme
corespondente celor de la a rt.290 CP RM). Se arată, cu drept cuvânt, că însușirea armelor de foc
sau a munițiilor găsite trebuie catalogată drept procurare ilegală. În ce privește păstrarea acestor
obiecte, autorul susține că pentru a fi în prezența acesteia este ineluctabil ca făptuitorul să nu l e fi
deținut asupra sa, ci în alt loc. Ne exprimăm dezacordul în raport cu această din urmă afirmație.
Suntem de părere că păstrarea poate avea loc și asupra persoanei. Probabil , autorul încearcă să
evite confuzia di ntre păstrarea și purtarea armei de foc sau a munițiilor. Poate. Însă, așa cum se
va vedea în compartimentul 3.1. din teză, î n cazul purtării este necesară deplasarea făptuitorului.
În caz contrar, deținerea armei de foc sau a munițiilor asupra făptuitorului fără existența unei
deplasări nu echivalează cu purtarea acestora , ci cu păstrarea lor.
Următoarea lucrare asupra căreia ne vom concentra atenția este cea elaborată de Z.G.
Derbok în 2014 [318] . Este un material științific dedicat investigării formelor speciale ale

33
sustragerii și extorcării, printre care sustragerea și extorcarea armelor de foc și a munițiilor. Ab
initio , Z.G. Derbok notează că legiuitorul a decis să amplaseze sustragerea a rmei de foc și a
munițiilor în c apitolul din Partea Specială a Codului penal destinat protecției securității publice
reieșind din pericolul social ridicat pentru securitatea societății pe care -l comportă atare obiecte.
Din acest motiv, remarcă autorul, sustragerea unor astfel de obiecte posedă un obiect juridic
principal și unul secundar. Consemnabilă este poziția autorului potrivit căreia gratuitatea trebuie
să persiste în cazul tuturor for melor speciale ale sustragerii.
Tot din 2014 datează lucrarea al cărei autor este E.V. Zaițeva [328] . Principalele repere ale
lucrării sunt: relevarea aspectelor definitorii ale armei, precum și clasificarea acestora; analiza
comparativă a normelor din legislația statelor străine cu privire la răspunderea penală pentru
circulația ile gală a armelor; analiza juridico -penală a infra cțiunilor privind circulația ilegală a
armelor; perfecționarea normelor care stabilesc răspunderea penală pentru comiterea infracțiuni –
lor în sfera circulației legale a armelor.
Următo area lucrare supusă analizei aparține lui D.M. Kokin și datează din 2015 [340] .
Printre reperele de bază ale lucrării evidențiem: analiza criminologică a infracțiunilor
intenționate contra securității publice în sfera circulației armelor, săvârșite în lipsa scopului de
cupiditate; caracterizarea juridico -penală a infracțiunilo r intenționate contra securității publice în
sfera circulației armelor, săvârșite în lipsa scopului de cupiditate; analiza comparativă a
reglementărilor din alte state în materia infracțiunilor intenționate contra securității publice în
sfera circulației a rmelor, săvârșite în lipsa scopului de cupiditate.
O altă lucrare care prezintă interes pentru studiu l nostru este cea semnată de E.A. Droj jina
în anul 2015 [321]. Obiectul de cercetare în această lucrare îl formează securitatea publică în
calitate de obiect al infracțiunii. Lucrarea comportă semnificație în planul identificării obiectului
protecției penale împotriva faptelor infracționale consemnate la art.290 și 291 CP RM. Relevanță
are abordarea doctrinară a conceptului „securitate publică” și elucidarea trăsăturilor
particularizante ale acesteia. Se menționează că „ securitatea publică” reprezintă una din tre cele
mai abstracte noțiuni din totalitatea celor utilizate de legiuitor la exprimarea obi ectului
infracțiunii, considerent din care până în ziua de astăzi în știința dreptului penal rămâne
nesoluționată pe deplin problema privind conținutul securității publice ca obiect al infracțiunii.
Într-adevăr , se observă lipsa unei viziuni unanime în cee a ce privește încărcătura semantică a
termenului „securitate public ă”, ceea ce a și determinat preocuparea noastră de a limpezi
înțelesul acestei noțiuni.
Vom încheia analiza materialelor științifice în materia infracțiunilor contra securității
publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții publicate în alte state cu articolul
științific semnat de Iu.S. Belik, ieșit de sub tipar în 2016 [301] . Lăudabilă este inte nția autorului

34
de a analiza clauza de impunitate s pecificată la art.222 CP FR. Se argumentează că predarea
armelor înainte de desfășurarea nemijlocită a acțiunilor de urmărire penală în vederea
identificării acestora nu constituie o predar e benevolă în sensul cl auzei de impunitate analizate.
Aceasta deoarece, în astfel de cazuri, predarea armelor este una forțată, făptuitorul conștientizând
că nu mai are posibilitatea de a deține în continuare arma asupra sa.

1.3. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute
În urma analizei viziunilor oamenilor de știință expuse pe marginea materialelor științifice
publicate la tema tezei atât în țară, cât și peste hotare , am constatat că prin tezele, accepțiunile
doctrinare analizate este facilitat procesul de interpretare a conținutului normelor incriminatoare
de la art.290 și 291 CP RM. În special, analiza abordărilor doctrinare în materia răspunderii
penale pentru infracțiunile contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și
muniții a permis constatarea următoarelor aspecte definitorii relevante prezentului studiu, care au
contribuit la formarea propriului punct de vedere: irelevanța pentru cal ificarea celor săvârșite
potrivit art.290 CP RM a faptului dacă munițiile sunt accesorii pentru armele de foc sau pentru
arme de alt tip, precum și dacă sunt aferente unei arme sau au un caracter autonom;
obligativitatea scopului de cupiditate în calitate de semn al componenței de infracțiune înscrise la
art.290 CP RM atunci când fapta prejudiciabilă ia forma sustragerii; defectuozitatea s intagmei
„păstrare neglijentă” utilizate în art.291 CP RM; necesitatea relevării trăsăturilor definitorii ale
armei de f oc și ale munițiilor; oportunitatea reamplasării sustragerii armei de foc sau a munițiilor
în cadrul unei norme de incriminare distincte etc.
S-a constatat că p atrimoniul doctrinar în materia infracțiunilor contra securității publice
exprimate în manipulăr i ilegale cu arme și muniții este relativ suficient. Totuși, polemici
științifice referitoare la unele sau alte subiecte legate de infracțiunile prevăzute la art.290 și 291
CP RM continuă să existe. Unele aspecte sunt insuficient tratate, în timp ce altele evitate, fapt ce
a determinat orientarea atenției noastre spre lichidarea lacunelor științifice depistate prin
acoperirea acestora cu viziuni proprii. În special, insuficient au fost abordate problemele ce
vizează vârsta subiectului infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM, precum și inegalitățile create
prin stabilirea diferențiată a vârstei răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.290 și la alin.(2) art.290 CP RM; n -au fost elucidate pe deplin raționamentele
instituirii p ersoanei juridice în calitate de subiect al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM; au
fost aduse insuficiente argumente, în corespundere cu cadrul legal național, în favoarea
reamplasării sustragerii armei de foc sau a munițiilor în cadrul unei norme inc riminatoare
separate; sumar a fost elucidată semnificația termenului „neglijent” înscris în dispoziția normei
incriminatoare de la art.291 CP RM; într -un volum redus s -a statuat asupra particularităților

35
definitorii ale armelor de foc și a munițiilor, prec um și asupra condițiilor în a căror prezență
funcționează clauza de impunitate consemnată la alin.(3) art.290 CP RM etc.
Un rol deosebit la soluționarea problemelor profilate în legătură cu cercetarea infracțiunilor
contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții comportă lucrările
semnate de: A.Borodac, S.Borovinskii, L.Brînza, S.Brî nza, Gh.Gladchi, B.Glavan, L. Gîrla,
V.Cebotar, I.Macari, A.Pînzari, Gh.Re niță, V.Stati, Iu. Tabarcea, X.Ulianovschi (Republica
Moldova ); O.L. Bagro va, A.D. Baranov, V.V. Bașilov, Iu.S. Belik, I.I. Bikeev, Z.G. Derbok,
E.A. Droj jina, E.A. Kaț, D.M. Kokin, D.Korețki , A.I. Kravțov, M.M. Musaev, L.F. Rogatîh, Iu.I.
Scoropupov, L.I. Sivțova, A.F. Sokolov, E.Solonițcaia, I.Iu. Suhacev, A.A. Zadoian, E.V.
Zaițeva (Federația Rusă ); V.I. Ribaciuk, V.A. Robak (Ucraina ); M.H. Rustambaev (Republica
Uzbekistan ); E.Dan, C.Șulea, V.Cernea ( România ).
Problema științifică importantă constă în elaborarea unui cadru conceptual complex cu
privire la semnele constitutive ale infracțiunilor contra securității publice exprimate în
manipulări ilegale cu arme și muniții în corespundere cu cadrul teoretico -normativ actual, ceea
ce a permis identificarea imperfecțiunilor de care suferă normele de incriminare supuse analizei
și, corespunzător, înaintarea unui șir de propuneri menite să îmbunătățească textul incriminator
examinat în vederea prevenirii și combaterii cât mai eficiente a infracționalității în această sferă .
Direcțiile de soluționare a problemei științific e importante, pe lângă cele mai sus statuate,
constau în: precizarea semnelor obligatorii și a celor facultative subiective inserate în textul
normelor incriminatoare supuse analizei; determinarea momentului de consumare a infracțiunilor
specificate la art .290 și 291 CP RM; stabilirea coraportului dintre art.290 și normele
incrimin atoare ce conțin semnul circumstanțial „cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
calitate de arme”; delimitarea infracțiunii consemnate la art.291 CP RM de unele fapte
contravenționale conexe; încercarea de a lichid a dilema privind soluția de calificare în ipoteza
încălcării regulilor de păstrare a armei de foc și a munițiilo r; statuarea asupra situațiilor -premisă
pentru aplicabilitatea normelor de incriminare prevăzute l a art.290 și 291 CP RM; analiza
comparativă a reglementărilor penale din legislațiile unor state străine în materia infracțiunilor
contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții etc.

36
2. CARACTERIZAREA JURIDICO -PENALĂ A INFRACȚI UNILOR CONTRA
SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN MANIPULĂRI ILEGALE
CU ARME ȘI MUNIȚII
2.1. Obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM
2.1.1. Obiectul juridic generic
În doctrină se arată că obiectul infracțiunii îl formează valorile sociale și relațiile sociale,
care necesită apărare penală, în a căror consolidare și dezvoltare este interesată societatea și
cărora, prin comportamentul antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de persoane, li
se poate adu ce atingere esențială [16, p.35] .
După natura sa (materială și nematerială) , distingem obiectul juridic și obiectul material.
S.Brînza punctează că obiectul juridic al infracțiunii și obiectul material al infracțiunii se
corelează ca o categorie socială și o categorie corporală (materială) [16, p.101] . Nu toate
infracțiunile au ob iect material; el există numai în cazul în care valoarea socială ocrotită, asupra
căreia atentează făptuitorul, se proiectează într -o entitate materială, astfel încât relațiile sociale
sunt vătămate sau amenințate prin intermediul acestei entități [29, p.1 96].
În ce privește obiectul juridic general , identificarea acestuia nu suscită careva probleme,
deoarece el rezultă implicit din conținutul alin.(1) art.2 CP RM. În teoria dreptului penal se
menționează că obiectul juridic general (comun) este format din totalitatea valorilor sociale
(relațiilor sociale) ocrotite de legea penală [134, p.144; 5, p.146; 16, p.116] . Obiectul juridic
general poate fi suprapus cu obiectul infracțiunii. Deși toate infracțiunile din Codul penal au
același obiect juridic general, identificarea acestuia are importanță mai cu seamă la identificarea
ilicitului penal, precum și la delimitarea de alte forme ale ilicitului, printre care cel
contravențional.
Comparativ cu obiectul juridic general, obiectul juridic generic este format d in fasciculul,
grupul, mănunchiul de valori sociale de aceeași natură ocrotite prin normele penale [134, p.145] .
Privitor la obiectul juridic generic al infracțiunilor investigate, surprindem prezența unei
unanimități, cu mici excepții, în ce privește opiniile oamenilor de știință față de conținutul
acestuia. Iar acest lucru este cumva explicabil, avându -se în vedere că obiectul juridic generic
este desprins din însăși titulatura c apitolului Părții Speciale a Codului penal în care au fost
amplasate infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Î n doctrină se menționează, pe bună
dreptate : „În legislația penală a Republicii Moldova, obiectul juridic generic este deprins din
titulatura capitolelor din Partea Specială a Codului penal. De fap t, în baza obiectului juridic
generic are loc gruparea infracțiunilor în capitole [41, p.113] .” Toate infracțiunile amplasate în
cadrul acestui capitol, inclusiv cele specificate la art.290 și 291 CP RM, au același obiect juridic
generic, deși în doctrină [388, p.6] există și părerea potrivit căreia nu toate infracțiunile din acest

37
capitol posedă același obiect juridic generic. Din perspectiva aspectului istoric al reglementărilor
penale , subliniem că în Codul penal în redacția anului 1961 (în continuare – CP RM din 1961)
[31] faptele infracționale corespondente celor de la art.290 și 291 CP RM erau amplasate în
Capitolul XI „Infracțiuni contra securității publice, ordinii publice și sănătății populației”.
Din perspectiva dreptului comparat, infracțiunile corespondente celor de la art.290 și 291
CP RM sunt amplasate , în cea mai mare parte, în cadrul capitolului din Partea Specială a Codului
penal dedicat protecției securității și ordinii publice [426; 419; 397; 398; 391; 395] . Totuși, în
unele legiuiri surprindem c areva nuanțe în partea ce vizează valoarea socială fundamentală
protejată prin incriminarea acestor fapte. Bunăoară, în Codul penal al Spaniei [424] , în cel al
Elveției [435] , al Croației [436] și în cel al Macedoniei [437] infracțiunile similare celor î nscrise
în art.290 și 291 CP RM sunt amplasate în capitolul destinat protecției ordinii publice; în Codul
penal al Sloveniei [433] și în cel al Serbiei [432] – în capitolul dedicat protecției liniștii și ordinii
publice; în Codul penal al României [36] – în capitolul destinat protecției siguranței publice; în
Codul penal al Ungariei [429] , în cel al Republicii Belarus [394] și în cel al Argentinei [417] – în
capitolul dedicat protecției securității publice; în Codul penal al Slovaciei [434] – în capitolul
dedicat protecției securității publice și mediului înconjurător; în Codul penal al Tadjikistanului
[396] – în capitolul destinat ocrotirii securității publice și sănătății publice; în Codul penal al
Israelului [329] – în capitolul dedicat protecției bazelor de stat și ale societății; în Codul penal al
Mexicului [415] – în capitolul dedicat protecției colectivității; în Codul penal al El Salvadorului
[416] – în capitolul dedicat protecției sistemului constituțional și securității publice. Pe o poziție
radical diferită se situează legiuitorul danez care a decis că fapta prevăzută la §254 din Codul
penal [418] (normă similară cu cea de la art.291 CP RM) constituie o infracțiune contra
persoanei. Respectiva faptă, în Codu l penal al Lituaniei [422], așa cum observă S.Borovinskii ,
este amplasată în c apitolul din Partea Specială destinat protecției relațiilor sociale referitoare la
manipularea legală cu arme, muniții, dispozitive explozive, substanțe explozive sau radioactive
[305, p.23] .
În continuare vom supune analizei conceptul „securitate publică”. Or, după cum se va
vedea infra , conținutul obiectului juridic special al infracțiunilor investigate se află într -o
derivație organică cu securitatea publică, drept valoare soci ală sui generis . Pentru început
consemnăm că l egislația națională nu oferă o definiție securității publice . De remarcat că
noțiunea „securitate publică” este subsidiară noțiunii „securitate”. Etimologic, cuvântul
„securitate” provine din latinescul securitas , ceea ce înseamnă „fără grijă, serenitate, liniște
sufletească”. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române [82, p.969] , prin securitate
trebuie de înțeles faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște p e
care îl dă cuiva absența oricărui pericol. În doctrină , securitatea este definită ca fiind starea de

38
protecție a intereselor vitale importante ale persoanei, societății și ale statului împotriva
amenințărilor cu caracter intern și extern [345, p.14] . A.V. Șesler și I.O. Smirov evidențiază că
securitatea reprezintă starea de ocrotire a celo r mai importante valori sociale ce constituie
elemente ale protecției juridico -penale [410, p.64] . După părerea lui G.Pavliuc, securitatea
reprezintă starea care implică desfășurarea netulburată a relațiilor sociale, în a cărei prezență
realizarea intereselor primordiale ale persoanei, ale societății și ale statului este asigurată
împotriva oricăror pericole interne sau externe [145, p.62.] .
Securitatea poate viza o singu ră persoană , un grup de per soane (securitate publică) sau un
stat întreg (securitatea statului).
Comparativ cu securitatea personală, securitatea publică vizează un cerc nedeterminat de
persoane (amenințarea poartă un caracter în masă) [321, p.22] . În acest sens, Iu.I. Scoropupov
punctează că securitatea publică constituie o stare de protecție a societății față de infracțiuni ce
amenință, în primul rând, drepturile și interesele unui cerc nedeterminat de persoane [380, p.13] .
În același făgaș, S.Brînza și V.Stati enunță: „Securitatea publică privește colectivitatea în
ansamblul ei ( ut universi ), spre deosebire de securitatea personală, care vizează indivizii luați în
parte ( ut singuli ). Când legea penală incriminează anumite fapte care aduc atingere securității
publice, prin aceasta se reacționează contra unui pericol de natură să producă efecte colective,
adică să atingă interesele unui număr indeterminat, mai mult sau mai puțin important, de
indivizi ” [27, p.517]. În continuarea aceleiași idei, V.Ma nea afirmă: „De aici rezultă că normele,
care incriminează fapte contra securității publice, apără interesele nu ale unei persoane aparte
expuse pericolului. Ele apără interesele unui număr neconcretizat de persoane. Nu este neapărat
ca numărul acestor per soane să fie foarte mare. Important este ca acestea să fie privite sub un
unghi depersonalizat, doar ca parte a colectivității, a mulțimii, a publicului ” [133, p.80 ]. Corect
consideră , în opinia noastră, E.A. Droj jina că p entru a mplasarea unei infracțiuni în capitolul
dedicat protecției securității publice este necesar a determina dacă o atare faptă infracțională
comportă pericol general [321, p.22] .
Delimitând securitatea publică de securitatea statului V.I. Ribaciuk enunță că securitatea
publică reprezintă o parte componentă a securității naționale [372, p.10] . La rândul său,
G.Pavliuc punctează și mai clar : „Securitatea națională reprezintă un sistem ale cărui elemente
sunt securitatea de stat, securitatea publică și securitatea oricărei persoane fizice, sistem a cărui
funcționalitate este asigurată împotriva unor pericole de natură militară, economică, energetică,
ecologică, informațională etc .” [145, p.124] . Că sunt părți compo nente ale securității naționale
rezultă implicit din textul art.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la securitatea statului,
nr.618 din 31.10.1995 [121] , în corespundere cu care securitatea statului este parte integrantă a
securității naționale. Observăm că cele trei elemente ale securității naționale sunt în corespund ere

39
cu ierarhia valorilor sociale ocrotite de legea penală având următoarea formulă: persoana –
societatea – statul.
După elucidarea acestui aspect, în cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra
conceptului „securitate publică”. Unii autori formulează definiții restrictive, în timp ce alții , din
contra, încearcă să dea definiții mult m ai largi securității publice . Preliminar menționăm că E.A.
Drojjina afirmă, corect, că securitatea publică reprezintă cea mai a bstractă noțiune din totalitatea
celor utilizate de legiuitor la exprimarea obiectului infracțiunii, motiv pentru care până la ziua de
astăzi în știința dreptului penal rămâne nesoluționată pe deplin problema privind conținutul
securității publice ca obiec t al infracțiunii [321, p.4] . I.Iu. Suhacev la fel menționează că sarcinile
înscrise în lege de protecție a securității și or dinii publice nu posedă „frontiere ” clare de
soluționare a acestora, deoarece nu există un concept bine definit a l unor astfel de categorii
juridice [386, p.9] .
În teoria dreptului penal se relevă că securitatea publică își găsește reflectare în psihologia
socială, în conștiința publică fiind asociată cu un nivel anumit de încredere a cetățeanului în
starea de protecție a societății în întregime față de infracțiunile contra securității publice [408,
p.3]. În viziunea lui A.Borodac, securitatea publică reprezintă un sistem de reguli ce asigură
ocrotirea celor mai importante valori ale persoanei, a valorilor materiale și spirituale ale
societății, a autorit ății puterii oficiale, precum și a suveranit ății și inviolabilit ății teritoriale a țării
[9, p.399] . X.Ulianovschi definește securitatea publică ca fiind un element al ordinii obștești
reprezentând un sistem de relații sociale, care as igură securitatea vieții și sănătății cetățenilor,
precum și nepermiterea cauzării pagubelor materiale sau a altor consecințe grave în procesul
utilizării surselor cu un pericol social sporit [4, p.644] . Alți autori sunt de părere că securitatea
publică reprezintă starea prin care se asigură condițiile propriu -zise de viață a întregii societăți,
ordinea publică, precum și interesele societății și ale statului în procesul executării unor lucrări
speciale și a l manipulării cu dispozitive, obiecte și substan țe general -periculoase [351, p.503] .
I.Iu. Suhacev definește securitatea publică ca fiind starea unei societăți de protecție a vieții și
sănătății pe rsoanelor față de atentatele ilegale [386, p.11] . Potrivit părerii exprimate de
L.Dumneanu , securitatea pub lică – ca obiect al infracțiunii – este un sistem de relații sociale în
raport cu crearea și menținerea condițiilor de securitate ale activității societății, cu funcționarea și
dezvoltarea instituțiilor sale [88, p.45] . În viziunea lui O.Iu. Toropîghin , securitatea publică
presupune totalitatea relațiilor sociale ce asigură inviolabilitatea vieții și sănătății persoanei,
integritatea tuturor formelor de proprietate, protejate de legislația penală împotriva acțiuni lor
ilegale exprimate în fabricarea, procurarea, comercializarea și purtarea armei cu gaze, armei albe,
inclusiv a armei de aruncare [390, p.14] . Prin securitate publică I.I. Bikeev înțelege starea
societății atunci când intereselor sale vitale nu li se cauzează daune prin comiterea infracțiu nilor

40
și altor fapte ilegale [302, p.12] . Privitor la această din urmă accepție , precizăm că securitatea
publică poate fi lezată atât prin intermediul faptelor penale, cât și a l celor contravenționale. În
acest sens, capitolul din Codul contravențional al RM menit să incrimineze faptele exprimate
prin manipulări ilegale cu armele și munițiile este intitulat „Contravenții ce atentează la ordinea
publică și securitatea publică”.
În aceeași ordine de idei, potrivit opiniei lui V.S. Comisarov , securitatea publică presupune
totalitatea relațiilor sociale ce asigură starea de siguranță a vieții și sănătății cetățenilor, interesele
patrimoniale ale persoanei fizice și juridice, liniștea socială și activitatea normală a instituțiilor
de stat și obștești, precum și menținerea unui asemenea nivel de siguranță, care este suficient
pentru funcționarea normală a societății [336, p.15 ]. Respectiva abordare este susținută de Ș.M.
Ijaeva și R.V. Saveliev [332, p.12] . Deși este o definiție complexă, care scoate în eviden ță
trăsăturile definitorii ale securității publice, nu susținem punctul de vedere exprimat de V.S.
Comisarov în ceea ce privește conceperea sănătății publice în calitate de totalitate a relațiilor
sociale. Pe aceeași undă se află și alți autori care define sc securitatea publică ca „totalitatea
relațiilor sociale prin care sunt stab ilite condiții de securitate a vieții în societate ” [337, p.27] . În
accepțiunea lui T.D. Ustinova , securitatea publică presupune totalitatea relațiilor sociale ce
stabilesc existența în siguranță a persoanei în cadrul sistemului social [405, p.20] . Replicând
autorilor citați , menționăm că s ecuritatea publică nu poate fi definită ca un ansamblu de relaț ii
sociale; securitatea publică reprezintă valoare socială. Relațiile sociale apar în legătură cu o
valoare socială. Sunt aferente valorii sociale, dar nu se suprapun cu aceasta .
Considerăm că securitatea publică reprezintă una din tre valorile sociale fund amentale ce
constă într -o stare de fapt . De aceea , agreăm punctele de vedere doctrinare care subliniază acest
lucru. Susținem accepțiunea autorilor S.Brînza și V.Stati potrivit căreia securitatea publică este o
stare de fapt (sublinierea ne aparține – n.a.) creată de normele de drept, destinată să asigure
colectivității cele mai prielnice condiții de conviețuire, astfel încât interesele membrilor
colectivității să fie puse la adăpost de orice pericol [27, p.517] .
În alt context, V.D. Malkov consideră că conceptul de securit ate publică trebuie să inclu dă
lipsa pericolului pentru societate [354, p.6] . Agreăm acest punct de vedere și menționăm că
securitatea publică este o stare de fapt inerentă unei colectivități umane prin care se asigură
liniștea în sânul so cietății.
În altă privință, în opinia lui Iu.I. Scoropupov , securitatea publică poate fi abordată în sens
larg și în sens restrâns. Potrivit acestui autor , securitatea publică lato sensu reprezintă obiectul
general al tuturor infracțiunilor prevăzute în Partea Specială a Codului penal [380, p.13] . Pe o
poziție similară se situează V.V. Bașilov , care identifică securitatea publică în sens restrâns în
calitate de obiect juridic generic al infracțiunilor cercetate [300, p.11] . Nu putem îmbrățișa

41
părerea lui I.I. Bikeev , care, criticând poziția legiuitorului de a forma un capitol special dedicat
protecției securității publice, susține că toate infracțiunile atentează asupra securității publice
[304, p.13] .
2.1.2. Obiectul juridic special
După identificarea obiectului juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP
RM în cele ce urmează ne vom direcționa atenția spre determinarea obiectului juridic special al
numitelor infracțiuni.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM , în doctrină se menționează că
obiectul juridic special al acestei fapte îl reprezintă relațiile sociale protejate de legea penală
legate de manipularea în condiții de s iguranță cu armele de foc și cu munițiile [315, p.14] . În
opinia lui S.U. Dikaev , acesta îl formează totalitatea relațiilor sociale ce asigură securitatea
publică de o posibil ă atentare prin manipulări ilegale cu armele [319, p.10] . După P.S.
Matîșevski, obiectul juridic special îl reprezintă securitatea generală, încălcarea căreia se
exprimă în săvârșirea acțiunilor interzise în privința armei de foc [355, p.19] . E.S. Krîlova
susține că o biectul juridic special îl constituie securitatea publică în sfera traficului de arme și
muniții [347, p.32] . În concepția autorilor L.Gîrla și Iu.Tabarcea , obiectul juridic special al
infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM îl constituie relațiile sociale ce asigură securitatea
publică în sfera traficului de arme de foc, de elemente componente, precum și de muniții pentru
acestea [316, p.183] . Alți autori indică în calitate de obiect juridic special relațiile sociale a căror
ocrotire este asigurată prin apărarea unui complex de valori , precum : menținerea ordinii publice,
apărarea vieții, integrității și sănătății oamenilor, a proprietății , care nu ar fi posibile fără o
reglementare strictă a modului în care pot fi deținute și folosite armele [45, p.92] . După A.N.
Karahanov , obiectul juridic spe cial îl constituie relațiile sociale din sfera ordinii stabilite de
procurare, comercializare, păstrare și purtare a armelor și munițiilor [333, p.11] . Similară este
opinia lui E.A. Kaț , care afirmă că obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl reprezintă
relațiile sociale din sfera procurării, transmiterii, comercializării, păstrării, transportării și purtării
în condiții de siguranță a armelor [334, p.15] . Nu este clar însă de ce acest autor restrânge cercul
relați ilor sociale lezate doar în rezultatul manipul ării ilegale cu arme, nu și cu muniții. Alți autori
opinează că obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM îl formează
securitatea publică apărată împotriva aplicării, folosirii și mani pulării ilegale cu armele și cu
munițiile [380, p.14; 411, p.16] . De aceeași părere este D.M. Kokin , care indică în calitate de
obiect al protecției penale securitatea p ublică împotriva aplicării și folosirii armei și a munițiilor
[340, p.19] .
Îmbrățișăm poziția autorului rus L.F. Rogatîh care susține că obiectul juridic special îl
reprezintă relațiile sociale referitoare la circulația arme lor bazat ă pe totalitatea regulilor ce

42
stabilesc ordinea de fabricare, procurare, folosire, păstrare, comer cializare și transmitere a
armelor [374, p.14] . Pare a fi incompletă părerea doctrinară potrivit căreia obiectul infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM îl formează securitatea publică în cazul punerii în circulație a
armelor și a munițiilor [132, p.332] . Reieșind din accepțiunea sus -indicată , s-ar desprinde că
securitatea publică este lezată și în ipoteza circulației legale a armelor și a munițiilor, ceea ce ar
constitui o absurditate. Legalitatea circulației armelor de foc (cu excepția armei de vânătoare cu
țeavă lisă) și a munițiilor este subliniată de S.Brînza și V.Stati , care indică în calitate de obiect
juridic special al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM relațiile sociale cu privire la circulația
legală de muniții sau de arme de foc (cu excepția armei de foc cu țeavă lisă ( a se citi armă de
vânătoare cu țeavă lisă – n.a.)) [27, p.628; 24, p.578] . Același lucru îl remarcă V.Păvăleanu,
O.Loghin și T.Toader , în a căror opinie obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale care
implică respectarea regimului legal (sublinierea ne aparține – n.a.) al armelor și a l munițiilor
[146, p.476; 131, p.495] .
În altă ordine de idei, în doctrină se menționează că infracțiunea analizată posedă un obiect
juridic special secundar, fiind format din viața și sănătatea persoanei [380, p.14] . Pe o poziție
similară se situează V.Guțuleac și E.Comarnițcaia , care susțin că infracțiunea prevăzută la
art.290 CP RM atentează, printre altele, la viața și integrit atea persoanei [98, p.99] . De
asemenea, în literatura de specialitatea ucraineană se susține că obiectul juridic special al
infracțiunii prevăzute la art.263 CP Uc (normă analogică cu cea de la art.290 CP RM) îl
formează, inter alia , viața și sănătatea persoanelor [399, p.510] . De aceeași părere este V.I.
Ribaciuk [372, p.10] . Un punct de vedere similar este exprimat în literatura de specialitate
română [87, p.291] .
În continuare urmează să identificăm obiectul protecției penale în ipoteza sustragerii armei
de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) și a munițiilor. Doctrina relevă că în această
situație infracțiunea este pluriobiectuală [345, p.17; 318, p. 106; 304, p.13] .
În context, în doctrină se arată că prin sustragerea armelor se atentează la două obiecte ale
protecției juridico -penale: la relațiile sociale ce asigură ordinea stabilită de manipulare cu armele
(obiectul juridic special principal) și la relațiile sociale ce asigură inviolabilitatea dreptului de
proprietate asupra armelor (obiectul juridic special secundar) [389, p.169] . V.N. Kudașov
opinează că sustragerea armelor de foc și a munițiilor posedă un obiect juridic special principal
constând în securitatea publică și unul suplimentar ( a se citi secundar – n.a.) – relațiile sociale cu
privire la proprietate [349, p.384] .
Dacă obiectul juridic principal al infracțiunii este situat în planul obiectului juridic generic
al infracțiunii, atunci obie ctul juridic secundar al infracțiunii se situează, de regulă, în planul
altor obiecte juridice generice ale infracțiunii [16, p.131] . Același lucru este valabil pentru

43
infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM în modalitatea de sustragere a munițiilor și a a rmei de foc
(cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) . In concreto , acesta se situează în planul
infracțiunilor contra patrimoniului comise prin sustragere. Or, reprezentând un caz special al
sustragerii, sustragerea munițiilor și a armei de foc (cu e xcepția armei de vânătoare cu țeavă lisă)
lezează, în plan secundar, aceleași relații sociale. Prin urmare, o biectul juridic secundar al
sustragerii armei de foc și a munițiilor îl formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra
acestor entități.
Prin sustragerea armelor și munițiilor, menționează V.V. Bașilov, în mod subsidiar se
aduc e atingere relațiilor sociale cu privire la proprietate [300, p.11] . Nu putem fi de acord cu
V.N. Kudașov și V.V. Bașilov , care indică asupra relațiilor sociale cu pri vire la proprietate în
calitate de obiect juridic secundar al sustragerii armei de foc și a munițiilor. După cum am
afirmat mai sus, sustragerea munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă
lisă) constituie o formă specială a sustr agerii. În același timp, sustragerile propriu -zise sunt
amplasate în capitolul din Partea Specială a Codului penal destinat protecției patrimoniului, dar
nu proprietății. Deși proprietatea reprezintă segmentul de bază al patrimoniului, totuși aceste
noțiun i nu se confundă. În context, S.Brînza consemnează că titulatura „Infracțiuni contra
patrimoniului” este, în raport cu apărarea oferită de legea penală, mai adecvată decât titulatura
„Infracțiuni contra proprietății”, de vreme ce legea penală exercită acea stă apărare sub aspectul
menținerii poziției faptice a bunurilor, poziție care poate să derive din alte drepturi reale d ecât
din dreptul de proprietate [16, p.201] . Dezvoltând ideea conturată, același autor punctează că
noțiunea de patrimoniu, privită ca universalitate de drept, este mai cuprinzătoare decât acea de
proprietate, incluzând, în afara expresiei sale juridice – dreptul de proprietate, toate celelalte
drepturi reale și de creanță, alături de obligațiile patrimoniale, precum și orice situație car e
prezintă chiar numai o aparență de drept [15, p.102 -109]. În conjunctura infracțiunilor reunite
sub denumirea de escrocherie, Ig.Botezatu relevă că relațiile sociale cu privire la patrimoniu, nu
relațiile sociale cu privire la proprietate, formează obiec tul juridic generic al infracțiunii [10,
p.111] . Opinii similare expun și alți autori [155, p.60] . Și în literatura de specialitate română se
arată că obiectul juridic secundar al sustragerii armelor și munițiilor îl reprezintă relațiile sociale
cu caracte r patrimonial [146, p.478] .
În alt registru urmează să identificăm obiectul juridic special al păstrării neglijente a
armelor de foc și a munițiilor . După L. I. Sivțova , obiectul juridic special îl formează securitatea
publică [379, p.19] . Pe aceeași poziț ie se află alți autori [338, p.572; 399, p.513; 355, p.24] .
Considerăm o atare accepție mult prea largă, suprapunându -se cu conceptul obiectului juridic
generic al infracțiunii analizate și nu doar, ci și a l tuturor infracțiunilor amplasate în cadrul
acelu iași capitol. Alți autori indică în calitate de obiect juridic special al infracțiunii investigate

44
securitatea publică în sfera circulației armei de foc [351, p.594] . De aceeași părere este și A.A.
Zadoian [326, p.180] . Și această viziune pare a fi extensivă. Ea nu permit e diferențierea
obiectului atentatului infracțional al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM de cel al infracțiunii
specificate la art.290 CP RM. Or, ambele fapte infracționale lezează securitatea publică în sfera
circulației armei de foc.
Într-o altă opinie, obiectul juridic special al infracțiunii examinate îl reprezintă securitatea
publică în sfera manipulării cu armele [400, p.539; 339, p.558] . Respectiva accepție deja pare a
fi prea restrictivă, limitându -se la ordinea de manip ulare cu armele, nu și cu munițiile. Precizăm ,
însă, că abordarea doctrinară enunțată este în unison cu cadrul normativ al Federației Ruse, a
cărei legislație penală incriminează doar păstrarea neglijentă a armelor de foc, nu și a munițiilor.
În raport cu același model reglementar se află teza doctrinară potrivit căreia obiectul juridic
special al infracțiunii în cauză îl constituie securitatea publică în sfera păstrării armei de foc
[358, p.418] .
În opinia lui X.Ulianovschi , obiectul juridic special al inf racțiunii examinate îl constituie
securitatea publică în sfera de comportare (sublinierea ne aparține – n.a.) cu armele de foc și cu
munițiile [4, p.647] . Același aspect este accentuat de S.Brînza și V.Stati , care indică în calitate de
obiect juridic speci al al infracțiunii analizate relațiile sociale cu privire la păstrarea și
transmiterea în condiții de legalitate a armelor de foc și a munițiilor [27, p.635; 24, p.587] . Just
se consemnează în literatura de specialitate că obiectul atentării în cazul infracțiunii respective îl
formează relațiile sociale referitoare la securitatea publică, al cărei element îl constituie ordinea
de păstrare a armei de foc stabilită de actel e normative [401, p.383].
În aceeași ordine de idei, în viziunea lui I.Macari, obiectul juridic special al infracțiunii
prevăzute la art.291 CP RM îl formează, pe lângă securitatea publică, viața și sănătatea
persoanelor [132, p.334] . Pe o poziție similară se află alți autori , care susțin că obiectul juridic
special suplimentar al infracțiunii investigate îl constituie viața și sănătatea oamenilor, drepturile
de proprietate etc [4, p.647] . Aici venim cu următoarea precizare: afirmațiile de mai sus sunt în
unison cu modelul incriminator existent până la 24 februarie 2009, când în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al
Republicii Moldova, nr.277 din 18.12.2008, prin care din dispoziția normei incriminato are a fost
exclusă expresia „dacă aceasta a avut urmări grave”. În conformitate cu acel model de
reglementare, obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM fiind unul
complex, în plan secundar era format, inclusiv , din viața și sănătatea persoanei. Potrivit noului
model incriminator, componența de infracțiune de la art.291 CP RM este una formală. În
structura laturii obiective a infracțiunii legiuitorul nu a inclus, ca altădată, urmarea prejudiciabilă.
În lipsa urmăr ii, infracțiunea are un singur obiect de atentare – cel ce derivă organic din obiectul

45
juridic generic al infracțiunii examinate. Prin urmare, obiectul juridic special al păstrării
neglijente a armelor de foc și a munițiilor este unul simplu . Nu de aceeași părere a fost instanța
de judecată într -o cauză penală intentată în baza art.291 CP RM , în acțiunile imputate
inculpatului reținând prezența unui obiect juridic special suplimentar – viața și sănătatea
persoanei [211] .
2.2. Obiectul material al infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM
Din textul normelor de incriminare supuse analizei desprindem că î n calitate de obiect
material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 29 1 CP RM pot să apară următoarele entități
materiale: a) arma de fo c; b) munițiile. În ce privește infracțiunea consemnată la art.290 CP RM ,
precizăm că în postura de obiect material nu poate să apară arma de vânătoare cu țeavă lisă.
Cu referire la infracțiunea specificată la art.290 CP RM , mențion ăm că entitățile sus –
indicate au un caracter alternativ, fiind suficient ca făptuitorul să fi influenț at infracțional cel
puțin una din tre respectivele entități, neavând relevanță la calificare faptul dacă fapta
prejudiciabilă a vizat doar arma de foc sau doar munițiile, ori concomitent ambele entități.
După această precizare, anterior identificării aspectelor definitorii ale fiecărei din tre
categorii le bunurilor susceptibile unei influențe criminale prin manipulările ilegale cu acestea,
urmează să polemizăm asupra unei teze, deloc neglijabile, întâlnite în teoria dreptului penal.
Avem în vedere viziune a lui D.Korețki expusă pe marginea infracțiunilor din sfera traficului
ilicit cu arme și muniții potrivit legislației penale a Federației Ruse, corespondente faptei
prevăzute la art.290 CP RM . Potrivit acestuia , arma poate să apară pe post de obiect material
doar atunci când fapta infracțională se exprimă în modalitate a de procurare sau comercializare.
Drept argument autorul invocă faptul că în rezultatul acestor acțiuni arma își schimbă posesorul,
în urma căruia obiectului de atentare i se cauzează un prejudiciu [342, p.35; 344, p.33] . Alta este
opinia lui D.Korețki atunci când fapta infracțională i a forma păstrării și purtării armei, și anume:
„În astfel de cazuri acțiunile infracționale nu sunt îndreptate nemijlocit asupra armei. În ipoteza
purtării armei , acțiunile infracționale ale subiectului nu sunt îndreptate asupra armei, ca element
al obiectului atentării, deși sunt legate de aceasta. În cazul păstrării și purtării armei, făptuitorul
lezează securitatea publică în sfera traficului de arme și face acest lucru cu ajutorul armei, care se
află la îndemână și sub controlul acestuia. Adică, arma nu apare pe post de obiect material al
infracțiunii – parte componentă a obiectu lui infracțiunii, ci pe post de mijloc de săvârșire a
infracțiunii – semn al laturii obiect ive a infracțiunii ” [342, p.35; 344, p.33; 341, p.39] . Nu putem
agrea un asemenea punct de vedere. În opinia noastră, în cadrul componenței de infracțiune
prevăzut e la art.290 CP RM, arma de foc în niciun caz nu poate figura drept mijloc de săvârșire a
infracțiunii. Ni se pare neclară accepțiunea autorului rus D.Korețki care face distincție între arma
în cal itate de obiect material și arma ca mijloc de săvârșire a inf racțiunii, drept criteriu servind

46
schimbul posesorului armei. Replicând autorului nominalizat , consemnăm că , indiferent de
faptul dacă manipularea ilegală cu arma de foc implică sau nu schimbul posesorului de fapt al
armei, arma poate evolua doar în postur a de obiect material, dar nu și de mijloc de săvârșire a
infracțiunii. Or, atât în cazul procurării și comercializării, cât și al păstrării sau purtării ilegale a
armei , asupra armei se exercită o influență de natură infracțională, particularitate indispen sabilă
obiectului material, dar nu mijlocului de săvârșire a infracțiunii. Potrivit doctrinei [95, p.203 ],
mijlocul comiterii infracțiunii reprezintă obiectul material cu ajutorul căruia este săvârșită fapta
prejudiciabilă. Însă, o biectul material al infracțiunii , susține S.Brînza, constă în entitatea
materială asupra căreia se îndreaptă influențarea nemijlocită infracțională, prin al cărei
intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii [16, p.114] . Deci, mijlocul
comiterii infracțiuni i însoțește fapta prejudiciabilă, în timp ce obiectul material este entitatea spre
care se îndreaptă fapta prejudiciabilă. Dacă obiectul material al infracțiunii se află în sistemul de
referință al obiectului infracțiunii, atunci mijlocul comiterii infracț iunii se află în sistemul de
referință al laturii obiective a infracțiunii. În cazul infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM,
acțiunea de purtare și păstrare se îndreaptă spre arma de foc în calitate de entitate corporală.
Așadar, arma se încadrează perfec t în conceptul de „obiect material”. Plus la aceasta, obiectului
material îi este caracteristic faptul că întruchipează în sine valoarea socială periclitată prin fapta
prejudiciabilă. În speță, arma de foc întruchipează securitatea publică drept valoare so cială
fundamentală lezată prin purtarea, păstrarea, procurarea e tc. ilegală a acesteia. Pe bună dreptate
indică S.Mîțu că obiectul material al infracțiunii se poate afla într-o legătură obiectivă cu
valoarea socială încălcată prin comiterea infracțiunii, i ar instrumentele și mijloacele comiterii
infracțiunii nu se află într -o astfel de legătură [136, p.244] . Faptul că arma de foc este obiect
material al infracțiunii consemnate la art.290 CP RM, dar nu mijloc de săvârșire a infracțiunii, îl
confirmă A.Reșetn icov, care statuează că dacă în norma de incriminare este conturată – expres
sau tacit – o entitate materială, și numai aceasta, acea entitate reprezintă obiectul material al
infracțiunii, dar nu mijlocul de săvârșire a infracțiunii [153, p.17 -22]. În conc luzie, nu doar în
cazul procur ării și comercializării, dar și î n ipoteza procurării și păstrării, arma de foc reprezintă
obiect ul material, nu însă mijlocul de săvârșire a infracțiunii.
Totodată, în cazul comiterii, de exemplu, a unui omor, a unei tâlhări i cu folosirea armei,
aceasta va apărea pe post de mijloc de săvârșire a infracțiunii. Nu este exclus ca în procesul de
sustrager e a arme i de foc făptuitorul să folosească o armă de foc. Într -o astfel de ipoteză,
urmează a se discerne între arma de foc în calitate de obiect material și arma de foc în calitate de
mijloc de săvârșire a infracțiunii. Astfel, arma de foc utilizată la săvârșirea sustragerii va avea
calitatea de mijloc (instrument) de săvârșire a infracți unii prevăzute la art.290 CP RM . Totodată,
arma de foc sustrasă va servi drept o biect material al infracțiunii. Nu este exclusă angajarea unei

47
răspunderi penale suplimentare a făptuitorului în baza art.290 CP RM pentru păstrarea, purtarea,
procurarea ilegală a armei de foc utilizate la săvârșirea sustragerii armei de foc. În aceste condiții
vom fi în prezența concursului dintre infracțiunile prevăzute la art.290 și 290 CP RM (pentru
păstrarea, purtarea, procurarea etc. ilegală a armei de foc utilizate la săvârșirea sustragerii armei
de foc și pentr u sustragere a propriu -zisă a armei de foc) [274, p.49] .
După această digresiune, menționăm că caracteristic ambelor entități este faptul că fac
parte din categoria obiectelor socialmente periculoase , motiv pentru care circuitul civil al
acestora este unul special. În literatura de specialitate se arată că u nul din tre semnele obligatorii
ale componenței de infracțiune prevăzute la art.290 CP RM îl reprezintă obiectul material, care
posedă anumite calități speciale ce creează un potențial pericol pentru socie tate, ceea ce și
constituie cauza existenței relațiilor sociale referitoare la securitatea publică, prin care se asigură
starea de protecție a persoanei, drepturile și libertățile acesteia, precum și interesele vitale și
importante ale societății [348, p.9 7]. Comun pentru obiectele enunțate, subliniază Iu.I .
Scoropupov și A.A. Ejov , este faptul că aceste bunuri constituie izvor de pericol sporit [380,
p.14; 323, p.16] . Pericolul social înalt, relevă V.P. Tihii, este determinat de două circumstanțe:
probabilitatea mare și gravitatea posibilului prejudiciu cauzat prin manipularea cu aceste obiecte
[388, p.10]
Datorită caracterului socialmente periculos, armele de foc și munițiile au regim special de
aflare în circuitul civil. În acest sens, potrivit ar t.286 C.civ. RM [33], bunurile pot circula liber,
cu excepția cazurilor când circulația lor este limitată sau interzisă prin lege. Din prevederile
Legii nr.130/2012 reiese că armele de foc și munițiile posedă un regim aparte în circuitul civil.
Din esența prevederilor legale ale numitei legi (și nu doar) desprindem că unele arme de foc și
muniții se pot afla în circuitul civil în anumite condiții (fie este necesar ă obținerea unei
autorizații din partea organului competent pentru procurarea, deținerea, purta rea lor, fie acestea
urmează a fi declarate organului competent), în timp ce alte arme de foc și muniții sunt interzise
în general în circuitul civil. În context, A.S. K ursanova enunță că a rmele fie sunt limitate în
circuitul civil, fie sunt interzise în general de către legiuitor [352, p.265] . Specific armelor este
faptul că sunt limitate în circuitul civil, deși, după cum am statuat mai sus, unele categorii sunt
scoase din circuitul civil. În doctrină se menționează: „Bunurile care sunt limitate în circu itul
civil pot fi dobândite, deținute, folosite și înstrăinate în anumite condiții prevăzute de lege. În
principiu, restricțiile ce privesc circulația bunurilor se pot referi fie la subiecte de drept care pot
dobândi și înstrăina aceste bunuri, fie la cond ițiile de încheiere a actelor juridice cu aceste
bunuri ” [37, p.561] .
Prin regim spec ial al armelor se are în vedere ordinea specifică de circulație a armelor și
munițiilor, ordine stabilită de reglementările actelor normative și legislative ale Republicii

48
Moldova. Regimul special de aflare a armelor și munițiilor în circuitul civil este determinat de
faptul că , fiind o biecte socialmente periculoase, pentru asigurarea unui control riguros statul se
implică direct în procesul punerii în circulație a acestor obiecte. Implicarea se face prin diverse
căi, gen: autorizarea deținerii și purtării armelor și munițiilor, evidența armelor și munițiilor.
Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea competentă care exercită autorizarea, evidența,
controlul și supravegherea privind deținerea, portul și folosirea armelor și a munițiilor, precum și
privind operațiunile cu acestea, fii nd unica autoritate competentă care reprezintă Republica
Moldova în cadrul transferurilor și notificărilor privind armele și munițiile în condițiile Legii
nr.130/2012. Deci, în afara statului în persoana Ministerului Afacerilor Interne, nimeni nu este
abilitat cu dreptul de a pune în circulație arme și muniții cu destinație civilă. Totodată, punerea în
circulație a armelor de foc și a munițiilor pasibile de a se afla în circuitul civil se face cu
respectarea unor condiții stricte, pr in care statului i se ac ordă posibilitatea de a eliber a permisiuni
pentru achiziționarea, deținerea, purtarea armelor și munițiilor.
Așadar, pentru a fi pusă în circulație în raport cu procur area, păstr area, purt area armei este
necesară autorizația din part ea organelor competente. D oar cu acordul statului armele și munițiile
pot fi puse în circulație. În context, E.Șelcovnicova evidențiază drept caracteristică de bază a le
armelor aspectul juridic, ce constă în faptul că acestea posedă un regim juridic special, un sistem
permisiv special de achiziționare și păstrare de către persoanele fizice sau juridice [409, p.39] .
Tot statul este entitatea responsabilă de primirea armelor predate benevol, în posesia cărora s -a
intrat prin diverse căi, atât legale, cât și ilegale (găsire, moștenire, procurare etc.).
Considerăm corectă intervenția statului în procesul circulației armelor și munițiilor. Or,
acestea nu sunt simple obiecte, ci unele ce comportă un real pericol pentru securitatea publică.
A.A. Șmidt opinează că activit atea administrativ -regulato are a statului în domeniul circulației
armelor civile (politica de autorizare și permisivă) reprezintă unul din tre vectorii dezvoltării
politicii de stat în sfera securității, de a cărei stare direct depinde starea securității pu blice [412,
p.136] . Corect menționează V.Cebotar că atât arma, cât și posesorul ei, nefiind sub un control
strict și bine organizat din partea statului, pot exercita influență negativă asupra securității
statului ( a se citi securității publice – n.a.) [30, p.36] . Sistemul de autorizare efectuat de organele
afacerilor interne ale Republicii Moldova este un mijloc important de asigurare a securității
publice în țară. Esența acestui sistem constă în ordinea stabilită pentru organele de stat,
organizațiile obștești și cetățeni de primire în organele afacerilor interne a autorizației pentru
îndeplinirea anumitor acțiuni, lipsa de control asupra cărora poate avea consecințe periculoase
[30, p.36] . Controlul circulației armelor și munițiilor de către stat este asigurat, inclusiv , prin
ținerea Registrului de stat al armelor. În conformitate cu Preambulul la Concepția Sistemului
informațional automatizat „Regist rul de stat al armelor” aprobată prin Hotărâre a Guvernului

49
Republicii Moldova nr.634 din 06.06.2007 [101], existența resurselor informaționale de stat de o
bună calitate constituie cel mai important element al administrării de stat eficiente și bază a
soluționării diverselor probleme cu care se confruntă societatea, îndeosebi în domeniul
organizării evidenț ei centralizate unice și a l controlului circulației armelor cu destinație civilă.
După această digresiune continuăm cu analiza propriu -zisă a armei de foc în calitate de
obiect material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Ab initio accentuăm că nu orice armă, ci doar arma de foc poate să apară pe post de obiect
material al infracțiunilor examinate. În opinia legiuitorului moldav , doar manipulările ilegale cu
arme de foc sunt în stare să lezeze securitatea publică. Din perspectiva dre ptului comparat, în
ceea ce privește infracțiunile corespondente celei de la art.290 CP RM , răspunderea penală este
angajată atunci când manipulările ilegale sunt exercitate inclusiv asupra altor categorii de arme
decât a supra celor de foc: arma cu gaze, arma albă și arma de aruncare – art.235 din Codul penal
al Armeniei, art.228 din Codul penal al Azerbaidjanului, art.287 din Codul penal al
Turkmenistanului, art.222 din Codul penal al Federației Ruse , art.287 din Codul penal al
Kaza hstanului ; arma albă – art.263 din Codul penal al Ucrainei, art.296 din Codul penal al
Republicii Belarus, art.2381 din Codul penal al Georgiei, art.279 din Codul penal al Albaniei,
art.179 din Codul penal al Mexicului, secțiunea 46.06 din Codul penal al S tatului Texas [440] ;
pistolul cu gaze – art.234 din Codul penal al Letoniei [430] ; arma pneumatică – art.297 din
Codul penal al Republicii Belarus; arma pneumatică de mare putere – art.233 din Codul penal al
Letoniei. În același plan comparat, referitor la fapta infracțional ă similar ă celei înscrise în art.291
CP RM menționăm că art.236 din Codul penal al Letoniei sancționează nu doar păstrarea
neglijentă a armei de foc și a munițiilor, dar și a armei pneumatice de mare putere.
Obiectele asimilate armelor, ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuințate
pentru atac, în sensul alin.(2) art.129 CP RM, nu pot fi recunoscut e drept obiect material al
infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Reiterăm că la calificarea celor comise potrivit art.290 și 291 CP RM interesează ca arma
să fie una de foc. În același timp, nu contează tipul armei de foc. O asemenea particularitate
poate conta în planul individualizării răspunderii și pedepsei penale.
În alt registru , constatăm că arma de foc este o categorie a armei, motiv pentru care, întru
elucidarea completă a trăsăturilor armei de foc , este necesar a defini noțiunea de armă , în
general. Potrivit alin.(1) art.129 CP RM, prin armă se înțelege instrumentul, piesa sau
dispozitivul astfel declarat pri n dispoziții legale. Conținând o dispoziție de blanchetă, norma de
la art.129 CP RM face trimitere la unele acte normative din sfera extrapenalului menite să
definească și să deslușească termenul de armă. În conformitate cu art.2 din Legea nr.130/2012 ,
prin armă se are în vedere orice obiect sau dispozitiv, conceput sau adaptat, prin care un plumb,

50
un glonț ori un alt proiectil sau o substanță nocivă gaz oasă, lichidă ori în altă stare pot fi
descărcate cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice ori prin intermediul unor
alți agenți propulsori, în măsura în care se regăsește în una din tre categoriile prevăzute la Anexa
nr.1 din această lege. De consemnat e faptul că de finiția sus -enunțată a preluat practic sută la
sută definiția legală a armei de foc din textul Anexei nr.1 la Convenția europeană cu privire la
controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, semnată la Strasbourg la
28 iunie 197 8. Potrivit Notei i nformative la Proiectul Legii privind regimul armelor și munițiilor
cu destinație civilă [139] , Ministerul Afacerilor Interne a elaborat Proiectul indicat în scopul
eficientizării activității de supraveghere asupra circulației armelor și munițiilor cu destinație
civilă deținute în posesia persoanelor fizice și juridice, precum și al ajustării cadrului legislativ și
normativ la cerințele Convenției e uropene cu privire la controlul achiziționării și deținerii
armelor de foc de către particu lari. Din perspectiva dreptului comparat , consemnăm că și
legiuitorul român a mers pe aceeași cale.
Potrivit D icționarului Explicativ al Limbii Române , prin armă se înțelege orice obiect,
unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe
sportive etc [82, p.60] . În doctrină arma este definită ca fiind mijlocul material, constructiv și
funcțional destinat pentru lovirea de la distanță a omului, a unui animal sau a unui oarecare
obstacol cu ajutorul unui proiectil p rin folosirea energiei din aprinderea gazelor de pulbere sau
destinat pentru cauzarea unor daune grave omului ori animalului din contul forței musculare
[333, p.11] . În accepțiunea lui Iu.V. Zagainova , prin armă trebuie de înțeles dispozitiv ul sau
obiect ul destinat , din punct de vedere constructiv , pentru distrugerea țintei vii sau de altă natură
ori pentru transmiterea semnalelor [324, p.13] . Observăm că definiția în cauză preia în totalitate
vechea definiție din Legea Federației Ruse cu privire la arme, nr.150 -Ф3 din 13.12.1996 [330] .
V.M. Plesc acevski este de părere că arma reprezintă un mijloc material de aplicare individuală,
constructiv ș i funcțional destinat pentru cauzarea unor daune letale persoanei sau reprezentanților
vieții animale, precum și pentru distrugerea obstacolelor [363, p.310] . După R.A. Stepovoi , arma
reprezintă un obiect sau dispozitiv destinat pentru înfrângerea ființelo r vii, traficul căreia este
limitat de legislația privind regimul armelor în scopul asigurării securității vieții și sănătății
persoanei, proprietăț ii și mediului înconjurător [385, p.175] . O definiție mult mai complexă a
armei este dată de V.N. Kudașov, p otrivit căruia arma constituie un dispozitiv sau obiect,
destinat din punct de vedere constructiv pentru înfrângerea țintei vii sau de altă natură, ce nu
poate fi folosit în condiții casnice, reprezentând un izvor specific de pericol sporit, funcțional și
util pentru folosire potrivit destinației, a cărui circulație ilegală formează o componență concretă
de infracțiune în corespundere cu legislația penală în vigoare [348, p.98] . Rezumând asupra
accepțiunilor d octrinare privind conceptul de armă , constatăm că nu există o poziție unitară în ce

51
privește definiția armei. Este și fire ască lipsa acesteia , avându -se în vedere complexitatea unui
astfel de obiect. Mai mult, se resim te și amprenta mod ificărilor legislative determinate, inclusiv,
de progresul t ehnico -științific. În cele din urmă , înțelegem explicația dată de E.Șelcovnicova ,
potrivit căreia este puțin probabil ca legiuitorul sau cercetătorul științific să dea o definiție ideală
armei, aplicabilă pentru orice caz [409, p.38] .
În ceea ce privește definiția noțiunii armă de foc , aceasta o desprindem din aceeași Lege
nr.130/2012. Po trivit art.2 din lege, prin armă de foc se înțelege arma portabilă cu țeavă care
poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un
proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie. Potrivit pct.1 din Hotărârea Plenului Curții
Supreme d e Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale
despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a
armelor de foc și a munițiilor”, nr.31 din 09.11.1998 (în continuare – Hotărârea Plenului CSJ
nr.31/1998) [108] , prin armă de foc se înțelege acea armă a cărei funcționare determină
aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, princi piul de funcționare a căreia are la bază forța de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.
X.Ulianovschi susține că arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimici rii sistemelor
vii prin trager ea cu proiectile, puse în mișcare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei
(arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia [4, p.644] . Т.L. Grigorian și A.A.
Ejov înțeleg prin armă de foc instrumentul conceput pentru a lovi ținta, de la distanță, cu un
proiectil, ce primește direcția de mișcare datorită energiei rezultate din pulbere sau alte
încărcături [315, p.14 -15; 323, p.16] .
După relevarea accepțiunilor doctrinare privind noțiunea de „armă” și, respectiv, „armă de
foc” se impune identificarea trăsăturilor definitorii ale armei, în general, și ale armei de foc, în
special. Pentru început vom trece în revistă unele puncte de vedere doctrinare. Astfel, R.A.
Stepovoi și V.P. Tihii disting următoarele caracteristici de bază ale armei: a) p ericol social
sporit; b) regim special; c) destinație specială [385, p.175; 388, p. 16]. O viziune similară are
Z.G. Derboc care, alături de regimul și destinația specială a armei , distinge specificul de
funcționare a unui asemenea obiect [318, p .126] . Alți autori, printre care S.U. Dikaev ,
evidențiază următoarele trăsături ale armei: a) constituie un dispozitiv tehnic special care nu are
o altă destinație casnică; b) are o destinație specială; c) trebuie să fie funcțională, utilă pentru a fi
folosi tă potrivit destinației sau să existe posibilitatea de a aduce arma în funcțiune pentru folosire
conform destinației; d) constituie izvor specific de pericol sporit; e) este obiect material al
infracțiunii în condițiile în care circulația acestei a are loc cu încălcarea legislației cu privire la
arme [319, p.11 -12]. La săvârșirea infracțiunii , relevă Iu.I. Scoropupov, făptuitorul trebuie să

52
conștientizeze că bunurile în cauză: au o destinație specială, adică sunt concepute pentru
nimicirea forței vii s au în scop sportiv ori vânătoresc ori pentru distrugerea mediului
înconjurător; sunt apte de a fi folosite potrivit destinației sau pot fi aduse în starea
corespunzătoare în vederea unei astfel de folosiri; dețin un statut special deosebit, adică sunt
interzise în circuitul civil sau sunt puse în circulație cu permisiunea specială a autorităților
competente [380, p.17] . Potrivit lui X.Ulianovschi, arma de foc se distinge prin două
caracteristici de bază: destinația ei de a nimici sisteme vii și de a realiza împușcături prin
tragerea cu foc [4, p.644] . A.A. Zadoian clasifică particularitățile armei în obiective și subiective.
În șirul celor obiective autorul atribuie: 1) materialitatea – arma constituie un obiect neînsuflețit
al lumii materiale; 2) originea a rtificială – arma este produsă de om, nefiind creația naturii; 3)
prezența capacității de a distruge – obiectiv, arma poate cauza daune lumii vii (prin această
particularitate arma se deosebește de obiectele care imită arma); 4) utilitatea – capacitatea de a fi
folosită potrivit destinației. În calitate de particularitate subiectivă autorul specifică prezența unui
scop special la aplicarea armei [327, p.1159] . Autorul rus A.D. Baranov distinge trăsături
generale ale armei (utilitatea, destinația și regimul juridic special) și trăsături speciale
(particularitățile de funcționare a armelor, care au la bază construcția acestora, principiul de
acțiune și elementul distrugător) [299, p.17] .
În cea mai mare parte , susținem punctele de vedere exprimate de autorii sus -citați. Pe lângă
pericolul social înalt și regimul speci al de aflare în circuitul civil (trăsături fundamentale
analizate supra ) armelor le sunt caracteristice și alte trăsături. În ce privește legislaț ia Republicii
Moldova, a tât din definiția legală a armei, cât și din definiția armei de foc desprindem prima
particularitate definitorie a unor astfel de obiecte, și anume: procesul specific de funcționare a
armei . Aspectul funcțional specific rezultă din specificul construcției armei. După cum arată
D.Korețki și E .Solonițcaia , arma posedă nu doar capacitatea de nimicire, specifică și ciocanului,
toporului sau secerii, dar și un estetic format în timp, înglobând aceste calități într -o formă și
construcție concretă [344, p.12] . Arma este concepută sau în așa fel adaptată ca cu ajutorul unei
presiuni explozive, gazoase sau atmosferice ori prin intermed iul unor alți agenți propulsori să
arunce alice, glonț, proiectil, substanță nocivă gazoasă, lichidă ori în a ltă stare. Sub aspect
comparativ, arma de foc este însă concepută să arunce doar alice, glonț ori pr oiectil. Deci, armei
de foc nu -i este caracteristic să arunce substanță gazoasă, lichidă sau în altă stare. Specific armei
de foc este și faptul că glonțul sau proiectilul este aruncat din contul energi ei substanțelor
explozive. Principiul de funcționare are la bază forța de expansiune a gazelor provenite din
detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături [144, p.453] . În cele mai dese cazuri,
încărc ătură are la bază pulberea. Totod ată, în doctrină se arată că la momentul de față au loc
lucrări în vederea schimbării pulberii cu alte substanțe [338, p.566] .

53
În doctrină se remarcă : „Nu poate fi obiect material al infracțiunii decât arma în stare de
funcționare, nu și arma căreia îi lipsesc anumite piese esențiale ( de exemplu, închizătorul) [87,
p.291] . De aceeași părere este P.S. Matîșevski , care opinează că pentru a fi în prezența
infracțiunii este necesar ca arma să fie aptă pentru a fi folosită la efectuarea împușcăturii [355,
p.21] . Corect susține Iu.V. Zagainova: „ Răspunderea penală pentru păstrarea armei survine doar
dacă arma este bună de a fi folosită sau dacă poate fi adusă în stare de folosință ” [324, p.14] .
Doar o armă funcțională poate prezenta pericol pentru securitatea publică. Același lucru este
valabil pentru muniții. D atorită periculozității înalte a le unor atare categorii de bunuri, pentru a fi
în prezența infracțiunilor examinate este necesar ca armele și munițiile să fie apte pentru a fi
folosite. Cu alte cuvinte, armele și munițiile trebuie să posede capacitatea de a fi folosite potrivit
destinației. Corect menționează A.A. Zadoian: „Prin pierderea acestei calități arma încetează a fi
un instrument socialmente periculos , deoarece cu ajutorul ei nu mai poate fi lovită ținta ” [327,
p.1159] . Susținem poziția autorului rus Iu.I. Scoropupov , potrivit căru ia dacă armele și muniții le
nu pot fi folosite potrivit destinației, atunci procurarea, păstrarea, purtarea, comercializarea
acestora nu reprezintă o amenințare la adresa securității publice și, deci, nu pot fi apreciate în
calitate de obiect material [380, p.14 -15].
Nu de aceeași părere este legiuitorul israelian, care stabilește expres în nota de la art.144
din Codul penal al Israelului că la calificare nu are relevanță faptul dacă arma a fost sau nu
funcțională în momentul manipulării ilegale. Pe o poziție calitativ diferită se situează legiuitorul
moldav (și nu doar).
În alt context, în doctrină se enunță : „Răspunderea penală poate să survină în baza art.290
CP RM nu doar în cazul în care pe post de obiect material apare o armă funcțională, dar și o
armă nefuncțională , cu condiția că aceasta din urmă conține piese apte pentru folosire sau dacă
persoana are drept scop aducerea acestor piese în stare de funcționare și a realizat careva acțiuni
în vederea atingerii scopului numit [320, p.101] . De aceeași părere este D.M. Kokin [340, p.19] .
O atare explicație se regăsește și în Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse
„Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre sustragerea, extorcarea și traficul ilicit
cu arme, muniții, substanțe și dispozitive explozive”, nr.5 din 12 martie 2002 (în continuare –
Hotărârea Plenului JS a FR nr.5/ 2002 ) [367] . Într-adevăr, pentru modalitatea de reparare este
specific faptul influențării infracționale asupra unei arme nefuncționale. Or, dacă arma este apt ă
să fie pusă în funcțiune nu mai es te necesară repararea acesteia.
Procurarea, păstrarea, purtarea unei arme de foc nefuncționale, în lipsa intenției
făptuitorului de a o repara, nu constituie temei pentru a trage persoana la răspundere penală în
baza art .290 CP RM.

54
În concluzie, în ipoteza procurării, păstrării, purtării, comercializării ileg ale și sustragerii,
precum și a păstrării neglijente sau transmiterii altor persoane, obiect ul material al infracțiunii îl
formează arma de foc funcțională, în timp ce în s ituația reparării și fabricării nu arma de foc
funcțională, ci cea nefuncțională sau piesele utile dintr -o armă nefuncțională ori materia primă
folosită la fabricarea armelor de foc apare în postura de obiect material. Acest lucru rezultă din
esența obiectului material ce constă în entitatea materială în care este exprimată valoarea socială
[134, p.145] . Obiect ul material îl formează entitatea materială (obiect, lucru, energie etc .) asupra
căreia se îndreaptă (sublinierea ne aparține – n.a.), în materialitatea sa, conduita interzisă și prin
intermediul căreia este lezată sau pusă în pericol însăși valoarea sau relația socială ocrotită de
legea penală [92, p.162] . Cu referire la rep ararea sau fabricarea armei de foc , surprindem că
acțiunea infracțională este îndreptată spre arma de foc nefuncțională, spre piesele utile ale armei
nefuncționale, spre materia primă necesară reparării și, mai ales , fabricării armei de foc. Atunci,
ce rol îndeplinește în astfel de ipoteze arma de foc funcțională (reparată sau fabricată)? Pentru a
răspunde la această întrebare vom face apel la opinia autorilor autohtoni S.Brînza și V.Stati , în
acord cu care: „…armele de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau munițiile
fabricate ori reparate constituie produsul infracțiunii ” [27, p.631; 24, p.580] . O opinie similară
are N.Iliescu , care susține că armele și munițiile apar în calitate de anumite mod alități de
săvârșire a infracțiunii, inclusiv ca produs al activității infracționale (în cazul activității de
confecționare) [87, p.291] . Pentru a ne convinge de justețea afirmațiilor de mai sus considerăm
ilustrative alegațiile lui A.Reșetnicov: „… prin „produsul infracțiunii” trebuie de înțeles acea
entitate care a apărut ca atare în urma săvârșirii infracțiunii, în rezultatul influențării nemijlocite
infracționale la care a fost supusă o altă entitate (alte entități); …dacă incriminarea include
termeni de tipul „falsificare”, „fabricare” (sublinierea ne aparține – n.a.), „confecționare”,
„includere în documente”, „creare artificială” etc., este indispensabilă prezența produsului
infracțiunii ” [154, p.190] . La fel, nu doar arma de foc, ci și muniți a reparată ori fabricată va
apărea pe post de produs al infracțiunii în ipoteza repar ării sau fabricării acesteia. Va îndeplini
rolul de obiect material muniția defectă sau materia primă necesară fabricării muniției. Just
consemnează V.N. Vinokurov că pe post de obiect material apare entitatea c e există până la
momentul săvârșirii infracțiunii [309, p.4] . La rândul său, D.Băbălău notează: „Este o axiomă că
obiectul material al infracțiunii preexistă acesteia. Produsele fabricate nu corespund formulei în
cauză ” [6, p.132] .
În alt context, n u pot fi atribuite la categoria armelor de foc obiectele ce corespun d
descrierii legislative a noțiunii „armă de foc”, dar care nu sunt apte să cauzeze un prejudiciu
esențial, chiar și de la o mică distanță [338, p.566] . Deci, nu este suficient ca arma de foc să fie
funcțională. Este necesar ca utilizarea acesteia să permi tă cauzarea unor daune persoanei,

55
drepturilor acesteia, mediului, proprietății etc. Per a contrario , prin manipularea cu arme de foc
lipsite de astfel de calități nu poate fi lezată securitatea publică.
Tot din conceptul legal al armei de foc derivă o altă trăsătură caracteristică: portabilitatea .
Arma de foc este susceptibilă de a fi deplasată dintr -un loc în altul, aflându -se asupra persoanei,
în mijloc ul de transport etc. Portabilitatea permite deținătorului armei de a o folosi potrivit
destinați ei. Tocmai de aceea o asemenea particularitate permite diversele manipulări ilegale cu
armele de foc.
În alt context, în plan istorico -comparativ, Legea Republicii Moldova cu privire la arme,
nr.110 din 18.05.1994 (abrogată) [120] , definea arma ca fiind un dispozitiv (mijloc material),
destinat (adaptat) prin construcție și util din punct de vedere tehnic pentru vătămarea
unei persoane, unui animal, pentru apărarea contra atac sau pentru imitarea proprietăților sale de
luptă. Deci, comparativ cu noua reglementare, cea veche specifica destinația (utilitatea) armei.
Să însemne oare aceasta că astăzi pentru definiția armei nu mai este valabilă caracteristica sus –
indicată ? Răspunzând la această întrebare , menționăm că , deși în definiția armei, în general, și în
cea a armei de foc, în special, nu se specifică destinația armei, o asemenea particularitate
indispensabilă armei de foc rezultă implicit din definiția armelor civile conținut ă în Legea
nr.130/2012. În acord cu a rt.2 din respectiva lege, prin arme civile trebuie de înțeles armele,
dispozitivele, mijloacele materiale proprietate privată sau de stat destinate (adaptate) uzului civil,
apte din punct de vedere tehnic pentru vătămarea sau imobilizarea unei persoane ori a unui
animal, pentru practicarea sportului sau a vânatului, pentru autoapărare, apărare și pază a
bunurilor și valorilor sau pentru imitarea proprietăților lor de luptă. La alin.(1) art.1 din Legea
nr.130/2012 sunt stabili te, inter alia , categoriile de a rme și de muniții cu destinație civilă
(sublinierea ne aparține – n.a.). Astfel, deoarece legea stabilește regimul armelor civile,
indubitabil, la identificarea conceptului de armă de foc și nu doar, ci a tuturor categoriilor de
arme cu destinație civilă, este imperio asă alegația către conceptul armelor civile; or, fără dubii, în
sensul Legii nr.130/2012, arma de foc este o categorie a armelor civile. În cea mai mare parte ,
caracteristicile armei civile nu sunt străine armei de foc. Prin urmare, destinația, în calitate de
trăsătură indispensabilă armei de foc, rezultă implicit din conceptul armei civile. Astfel, putem
afirma că arma de foc este un dispozitiv destinat pentru vătămarea sau imobilizarea unei
persoane ori a unui animal, pentru practicarea sportu lui sau a vânatului, pentru autoapărare,
apărare și pază a bunurilor și valorilor sau pentru imitarea proprietăților lor de luptă .
După această digresiune, în continuare urmează să identificăm tipurile de dispozitive
atribui te la categoria armelor de foc. Acest lucru nu prezintă mare dificultate , deoarece îns uși
legiuitorul a făcut -o la adoptarea Legii nr.130/2012. De fapt, gruparea acestora este efectuată în
baza criteriului constructiv și funcțional. În acord cu art.2 din Legea nr.130/2012, în definiția

56
armelor de foc nu sunt incluse armele prevăzute la categoriile C și D din Anexa nr.1. Apelând la
raționamentul logic deductiv , concluzionăm că armele prevăzute la categoriile A și B din Anexa
nr.1 se atribuie la categoria armelor de foc. Precizăm că grupar ea respectivelor arme în categoria
armelor de foc are suport normativ la scară internațională. Este vorba de Anexa nr.1 la Directiva
Consiliului Uniunii Europene privind controlul achiziționării și deținerii de arme, nr.91/477/CEE
din 18 iunie 1991 [83].
Așadar, în prezența manipulărilor ilegale în privința oricăror din tre obiectele prevăzute la
categoriile A și B din Anexa nr.1 la Legea nr.130/2012 există temeiul tragerii la răspundere
penală în baza art.290 sau 291 CP RM. Totuși, trezește semne de întreba re poziția legiuitorului
de a atribui la categoria armei de foc dispozitivel e concepute sau adaptate pentru a reduce
zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă. Nedumerirea noastră este rodul poziției
contradictorii a legiuitorului moldav de a conferi o dublă calitate dispozitivului conceput sau
adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea focului de armă. Pe lângă calitatea
artificial conferită de armă de foc unui astfel de dispozitiv, legiuitorul a decis, în condiții neclare,
să-l atribuie și la categoria pieselor de armă de foc. Inco erența legislativă nominalizată corect a
fost observată de autorul S.Brînza care, în rezultatul analizei efectuate , ridică întrebarea dacă
trebuie aplicat sau nu art.290 CP RM în cazul purtării, păstrării, procură rii, fabricării, reparării
sau comercializării ilegale a unui asemenea dispozitiv [17, p.114] .
Ab initio accentuăm că și instrumentele internaționale în materie cuprind reglementări
diferite la acest capitol. Astfel, dacă potrivit Anexei nr.1 la Convenția europeană cu privire la
controlul achiziționării și deținerii arme lor de foc de către particulari dispoz itivul conceput sau
adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea focului de armă este considerat, lato
senso , drept armă de foc, atunci potrivit Anexei nr.1 la Directiva Consiliului Uniunii Europene
privind controlul achiziționării și deținerii de arme și lit.b) art.3 din Protocolul împotriva
producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente și cu muniție, adițional la
Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale,
adoptat la New York la 31 mai 2001 [152] , respectivul dispozitiv este atribuit la categoria
pieselor și părțil or componente ale armei de foc. În planul dreptului comparat, manipulările
ilegale exercitate în privința unui atare dispozitiv necesită calificare separată (este caz ul art.420
din Codul penal al Estoniei [428] ).
În același context, subliniem că alte arme decât cele sus -indicate nu pot fi atribuite la
categoria armelor de foc și, deci, nu pot să apară pe post de obiect material al infracțiunilor
prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Reiterăm că în grupul armelor de foc nu intră armele
prevă zute la categoriile C și D din A nexa nr.1 la Legea nr.130/2012 (de exemplu: armele
pneumatice, armele de asomare, arme le cu tranchilizante, pistoalele de semnalizare etc.).

57
Revenind la studiul de față, consemnăm că c ircumstanțe le sus-indicate nu au relevanță nici
pentru încadrarea celor comise potrivit art.291 CP RM, cu mici excepții. Pentru a fi în prezența
infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM este necesar ca arma de foc sau munițiile să fie fabricate
în condiții industriale. Or, pentru armele de foc și munițiile fabricate în condiții meșteșugărești
nu pot fi eliberate pe rmise de procurare a armei sau permise de armă. Acest lucru însă, așa cum
se va vedea infra , este vital, ca subiect al infracțiunii evoluând persoana care deține dreptul
asupra armei de foc și asupra munițiilor. Drept consecință, ne alăturăm opiniei exprim ate de
A.D. Baranov , potrivit căreia în calitate de obiect material al infracțiunii prevăzute la art.291 CP
RM nu poate să apară arma de foc deținută ilegal [299, p.18] .
În alt registru, menționăm că deși arma de vânătoare cu țeavă lisă intră în categoria armelor
de foc, manipulările ilegale cu astfel de arme sunt exceptate de la răspundere penală în baza
art.290 CP RM. Și asta din simplul motiv că legiuitorul a decis că purtarea, păstrarea, procurarea,
fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a ar mei de vânătoare cu țeavă lisă nu atinge
gradul prejudiciabil al unei infracțiuni și, deci, nu poate să cadă sub incidența legii penale. Însă,
practica demonstrează că nu în puține cazuri aceasta este utilizată la săvârșirea unor infracțiuni
grave și deosebit de grave (omoruri, vătămări). Deci, prezintă pericol pentru securitatea publică.
De aceeași părere sunt și unii doctrinari. Bunăoară, E.A. Pronkina consideră că arma de
vânătoare cu țeavă lisă trebuie să reprezinte obiect material a l infracți unii prevăzute la art.290 CP
RM [369, p.22]. În opinia lui E.A. K aț, „a rma de foc cu țeavă lisă posedă aceleași trăsături ca și
alte arme, ceea ce demonstrează posibilit atea atentării asupra securității publice și asupra altor
valori sociale. Plus la aceasta, f oarte multe infracțiuni sunt comise anume prin folosirea armei de
foc cu țeavă lisă ” [344, p.17] . Tot așa și M.M. Musaev relevă: „Arma de vânătoare cu ț eavă lisă
este la fel de periculoasă pentru societate , deoarece are aceeași destinație ca și orice armă de foc.
După cum arată practica, arma de vânătoare cu țeavă lisă este folosită la săvârșirea infracțiunilor,
constituind și izvor al traumatismelor în cazul manipulării neglijente ” [356, p.9] . Făcând
comparație cu arma de vânătoare cu țeavă ghintuită, V.P. Tihii susține că arma de vânătoare cu
țeavă lisă la fel este predestinată pentru înfrângerea țintei vii și constituie obiect al sistemului de
autorizare, adică are aceeași destinație și acela și statut juridic [388, p.19] . În cele din urmă , nu
considerăm justificată optica legiuitorului autohton de a exclude arma de vânătoare cu țeavă lisă
din categoria obiectului material al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM. Pericolul social
ridicat al manipulărilor ilegale cu arma de vânătoarea cu țeavă lisă poate fi desprins, inclusiv, din
conținutul obiectului material al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM, normă care nu
exceptează o atare armă de la categoria obiectului material. Mai mult, făcân d o paralelă cu
contrabanda cu armament, surprindem că dacă în Codul penal din 1961 era stabilită , la alin.(2)
art.75 , răspunderea penală pentru trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova de

58
armament, dispozitive de explodare, arme de foc, muniți i, cu excepția armelor de vânătoare cu
țeavă lisă și a cartușelor la ele, în actualul Cod penal legiuitorul a decis să-și modifice viziunea,
contrabanda cu arme de vânătoare cu țeavă lisă fiind încadr ată în tiparul normei de la alin.(3)
art.248 CP RM. O as emenea modificare de poziție legislativă poate fi făcută cu ușurință și în
cazul art.290 CP RM. Cu atât mai mult că cazurile de manipulări ilegale cu astfel de entități
pasibile să cadă sub incidența art.290 CP RM sunt cu mult mai frecvente decât cele care pot fi
încadr ate în alin.(3) art.248 CP RM. Suplimentar , atragem atenția asupra existenței, în plan
comparat, a unui model legislativ care incrimine ază acțiunile ilegale realizate în privința armelor
de vânătoare cu țeavă lisă. Cu titlu de exemplu inv ocăm art.253 din Codul penal al Lituaniei ,
art.346 -A din Codul penal al statului El Salvador .
Dacă în cazul faptei specificate la art.290 CP RM arma de vânătoare cu țeavă lisă nu poate
să apară pe post de obiect material, atunci în cazul faptei infracționa le consemnate la art.291 CP
RM legiuitorul nu stabilește careva excepție de la categoria armelor de foc pasibile să evolueze
în postura de obiect material. Legiuitorul georgian stabilește expres în dispoziția normei
incriminatoare de la art.238 Cod penal ( normă similară celei de la art.291 CP RM) arma de
vânătoare cu țeavă lisă drept obiect material al păstrării neglijente. De consemnat că în practica
judiciară arma de vânătoare cu țeavă lisă a fost reținută în calitate de obiect material al
infracțiunii pr evăzute la art.291 CP RM [203].
În alt registru, în doctrină se menționează că nu constituie obiect material al infracțiunii
anumite părți din armă, separate, ci numai arma în integralitatea ei [87, p.291] . Cu titlu de novelă
legislativă, prin Legea nr.130/2012 s-a decis ca la categoria armelor de foc să fie atribuite și
componentele esențiale ale armei de foc. Astfel, legiuitorul, prin procedeul ficțiunii juridice, a
asimilat componenta esențială a armei de foc cu arma de foc propriu -zisă. Potrivit L egii
nr.130/2012 , din șirul componentelor esențiale ale armei de foc fac parte: mecanismul de
închidere, camera cartușului și țeava armei de foc. Vechea Lege cu privire la arme nu cunoștea o
asemenea abordare. Intuim că noua poziție legislativă este rodul ratificării de către Republica
Moldova a Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc
de către particulari , care, la fel, recunoaște artificial componenta esențială a armei de foc în
calitate de armă de foc propriu -zică. De fapt, în sensul Convenției , aceleași componente sunt
considerate arme de foc propriu -zise.
Plus la aceasta, a vând în vedere importanța unor atare componente esențiale în construcția
armei de foc , legiuitorul a decis că manipulările ilegale cu astfel de elemente ale armei de foc să
cadă sub incidența art.290 și 291 CP RM. Este sau n u oportună lărgirea noțiunii „armă de foc”
prin atribuirea la această categorie a componentelor esențiale ale acesteia ? Puțin probabil.
Suntem de părere că componenta esențială a armei de foc nu p oate fi asimilată în nici un caz cu

59
arma de foc propriu -zisă. Aceasta deoarece armei de foc îi este caracteristică destinația specială:
vătămarea unei persoane sau a unui animal, practicarea spo rtului sau a vânatului, apărarea și
paza bunurilor și valorilor , apăra rea contra unui atac sau imitare a proprietăților de luptă ale
armei . Asemenea caracteristici sunt străine componentei esențiale ale armei de foc. Nu
considerăm justificată poziția legi uitorului de a lărgi noțiunea de armă doar cu scopul de a
include componentel e esențiale ale armei de foc în categoria armelor de foc. După noi,
incriminarea manipulărilor ilegale cu componentele esențiale ale armei de foc putea fi făcută în
alt mod , fără a se face apel la ficțiunea juridică sus -indicată. De exemplu, acest lucru put ea fi
făcut prin introducerea distinctă a acestor bunuri în categoria obiectelor materiale ale infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM, alături de categoria armelor de foc și munițiilor. În acest sens,
Protocolul împotriva producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente și cu
muniție, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate
transnaționale , folosește trei categorii distincte de entități materiale: armele de foc, munițiile și
părțile compon ente ale armei de foc. Chiar din titulatura Protocolului rezultă cele trei categorii
de entități materiale. Totodată, Protocolul nu face asimilarea sus -indicată dintre arma de foc și
compo nenta esențială a acesteia. D in contra, sugerează statelor părți să incrimineze producerea și
comercializarea pieselor și componentelor armelor de foc alături de producerea și
comercializarea armelor de foc și muniției. Apare însă întrebarea dacă manipulările ilegal e cu
astfel de componente ating gradul prejudiciabil al un ei infracțiuni. După A.A. Zadoian, pericolul
social al traficului ilicit cu astfel de obiecte este determinat de faptul că acestea sunt destinate
doar pentru fabricarea ulterioară a armei cu ajutorul lor sau pentru repararea acesteia, motiv din
care s-a și impus necesitatea criminalizării manipulărilor ilegale cu astfel de obiecte [327,
p.1165] . În ce ne privește , considerăm că manipulările ilegale cu astfel de obiecte sunt în stare să
lezeze securitatea publică ca valoare socială fundamentală doar în ipoteza în care făptui torul
urmărește fabricarea sau comercializarea lor. O poziție identică este desprinsă din con ținutul
Protocolului sus -indicat. Din perspectiva dreptului penal comparat , unele legislații prevăd (dar
distinct) părțile esențiale ale armei de foc în calitate de obiect material al infracțiunii analizate
(este cazul art.418 din Codul penal al Estoniei , art.260 quater din Codul penal al Elveți ei etc.) .
Alte state indică în calitate de obiect material părțile componente ale armei de foc, dar nu doar
cele esențiale (de exemplu, art.295 din Codul penal al Republicii B elarus, art.222 din Codul
penal al Federației Ruse, art.228 din Codul penal al Azerbaidjan ului, art.288 din Codul penal al
Turkmenistan ului (doar în ceea ce privește fabricarea și repararea), art.278/a din Codul penal al
Albaniei , art.144 din Codul penal al Israel ului, art.348 din Codul pena l al Serbiei , art.342 din
Codul penal al României etc.) De consemnat că în unele state manipulările ilegale pot viza,

60
inclusiv , părțile componente ale munițiilor (de pildă, art.307 din Codul penal al Sloveniei,
art.260 quater din Codul penal al Elveției et c.)
Reiterăm că doar mecanismul de închidere, camera cartușului și țeava sunt considerate
componente esențiale ale armei de foc . În contrast, în teoria dreptului penal se menționează:
„Practica judiciară presupune că în calitate de componentă esențială a armei de foc trebuie
considerat obiectul care permite efectuarea împușcăturii ” [338, p.568] . Ilustrativ este următorul
fragment dintr -o speță din practica judiciară: inculpatul este învinuit nefondat precum că ilegal a
procurat și păstrat un încărcător ati pic cu capacitatea de 30 de cartușe de calibrul 7,62×39 mm.
Or, partea componentă a armei care nu poate fi utilizată pentru efectuarea împușcăturii nu se
consideră armă de foc [66]. Observăm că instanța a reținut lipsa obiectului material al
infracțiunii p e motiv că componenta armei de foc depistată la făptuitor nu era utilă pentru
efectuarea împușcăturii. Noua reglementare nu pune accent pe util itatea componentei esențiale a
armei de foc la efectuarea tragerii. Pentru a facilita procesul de aplicare a legi i penale s -a decis să
se prevadă expres lista unor atare obiecte. În concluzie, nu componentele armei de foc utile
pentru efectuarea tragerii, ci cele expres prevăzute de Legea nr.130/2012 trebuie considerate
componente esențiale ale armei de foc.
În alt context, subliniem că pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM
este suficient ca făptuitorul să fi influențat infracțional asupra unei singure arme de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă), chiar dacă legiuitorul folosește pluralul la descrierea
obiectului material al infracțiunii. Corect notează M.Botnarenco confruntându -se cu pluralul în
art.173 CP RM: se va aplica principiul a maiori ad minus , potrivit căruia atunci când legea
oprește sau prevede mai mult, impli cit oprește și mai puțin [11, p.211] .
În același timp, influențarea asupra mai multor arme de foc poate conta doar în planul
individualizării pedepsei penale, neavând importanță la calificare. În legislația altor state
manipulările ilegale exercitate în pr ivința unui număr mare de arme de foc are relevanță la
încadrarea celor comise (de exemplu, o atare variantă agravantă se regăsește în art.439 din Codul
penal al Chinei [392] (atunci când fapta se exprimă în comercializarea ilegală a armelor de foc),
în alin.(2) art.396 din Codul penal al Macedoniei , în alin.(2) art.335 din Codul penal al Croației,
în alin.(2) art.195 din Codul penal al Tadjikistanului, în alin.(3) art.253 din Codul penal al
Lituaniei, în alin.(2) art.307 din Codul penal al Sloveniei, în secțiunea 2 C apitolul 41 din Codul
penal al Finlandei [421] , în §265.13 din Codul penal al Statului New York [439] ).
Tot î n acest perimetru de cercetare urmează să decidem care este coraportul dintre noțiunea
de armă și cea de armament. O asemenea necesita te este dictată de faptul că în dispoziția unor
articole din Partea Specială a Codului penal legiuitor ul utilizează termenul de armament în
detrimentul noțiunii de armă. Este cazul normei de la alin.(3) art.248 CP RM care, inter alia ,

61
stabilește răspunderea penală pentru contrabanda cu armament, precum și al normei de la art.379
CP RM care vine să sancționeze distrugerea sau deteriorarea intenționată a armamentului militar.
Operarea de către legiuitor cu termeni distincți ne impune să clarific ăm dacă noțiunile
„armă ” și „armament ” sunt echipolente. În optica lui S.Brînza și V.Stati, expusă pe marginea
analizei contrabandei în varianta -tip, prevăzută la alin.(3) art.248 CP RM, noțiunea de armament
este generică pentru toate tipurile de a rme, tehnică militară și utilaj militar [27, p.284; 285,
p.434; 289, p.532; 286, p.128; 284, p.164] . Dicționarul Explicativ al Limbii Române la fel
stabilește că armamentul cuprinde atât armele, cât și totalitatea mijloacelor tehnice de luptă
[82,p.59] . Pe o poziție similară se afl ă D.Korețki și E .Solonițcaia [344, p.6] . De aici rezultă că
noțiunea „armament” este mai largă decât noțiunea „armă”. Armamentul constituie genul, în
timp ce arma – specia. Cu alte cuvinte, orice armă face parte din categoria armamentului, dar nu
orice armament este armă. Pe lângă arme, în categoria armamentului intră și mijloacele tehnice
de luptă [143, p.132] . Susținem o atare abordare a coraportului dintre aceste două noțiuni. Deci,
cele două noțiuni nu sunt echipolente după conținut, ci doar se intersectează. Operând cu
noțiunea „armă” în conținutul art.290 și 291 CP RM legiuitorul a avut în vedere anume
dispozitivul special în sensul Legii nr.130/2012, dar nu și orice alt mijloc special de luptă.
Manipulările ilegale cu ast fel de entități materiale nu pot antrena răspunderea penală în baza
art.290 sau 291 CP RM.
În alt context, urmează să identificăm soluția de calificare în ipoteza sustragerii unei arme
de foc (ce face parte din patrimoniu l cultural ) din siturile arheologice sau din zonele cu potențial
arheologic. Aplicăm art.290 CP RM sau, după caz, alin.(21) art.186, alin.(21) art.187, alin.(21)
art.190 ori alin.(22) art.191 CP RM? Precizăm că aceste din urmă norme au fost introduse recent
în Codul penal prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte
legislative, nr.75 din 21.04.2016 [129] . Întrebarea își are suportul în prevederile Legii Republicii
Moldova privind ocrotirea monumentelor, nr.1530 din 22.06.1993 [119] , în acord cu care
monumentele în calitate de obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau
științifică, care reprezintă mărturii ale evoluției civilizațiilor de pe teritoriul republicii, precum și
ale dezvoltării spirituale, politice, ec onomice și sociale, și care sunt înscrise în Registrul
monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, fac parte din patrimoniul cultural. Potrivit
alin.(4) art.2 din același act legislativ , armele sunt considerate monumente sub formă de bunuri
mobile. Că armele pot avea calitatea de obiect material al infracțiunilor consemnate la a lin.(21)
art.186, alin.(21) art.187, alin.(21) art.190 ori la alin.(22) art.191 CP RM rezultă, inclusiv, din
explicațiile lui S.Brînza și V.Stati efectuate pe marginea analizei componențelor de infracțiune
regăsite la aceste articole [28, p.15] .

62
Observăm că norma de la art.290 CP RM și cele de la alin.(21) art.186, alin.(21) art.187,
alin.(21) art.190 și alin.(22) art.191 CP RM se află în relație de concurență , evident cu condiția ca
arma să fie de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) și să întrunească calitățile
caracteristice unei arme de foc, printre care funcționalitatea. Mai exact, între aceste norme există
o relație de tipul: normă specială – normă speci ală. Or, atât norma de la art.290 CP RM, cât și
normele de la alin.(21) art.186, alin.(21) art.187, alin.(21) art.190 și alin.(22) art.191 CP RM sunt
speciale în raport cu normele de la alin.(1) art.186, alin.(1) art.187, alin.(1) art.190 și alin.(1)
art.191 CP RM. Consemnăm că normele de la alin.(21) art.186, alin.(21) art.187, alin.(21) art.190
și alin.(22) art.191 CP RM conțin pedepse mai aspr e ca norma de la art.290 CP RM. Totodată,
norma de la art.290 CP RM conține pedepse mai aspre ca normele de la al in.(1) art.186, alin.(1)
art.190 și alin.(1) art.191 CP RM cu care concurează de la general la special. Nu același lucru se
observă în cazul concurenței dintre art.290 CP RM și alin.(1) art.187 CP RM, pedeapsa stabilită
la art.290 CP RM fiind mai mică decât cea de la alin.(1) art.187 CP RM. Respectând regula de
calificare înscrisă la lit.c) art.117 CP RM , potrivit căreia în cazul concurenței între două
infracțiuni cu circumstanțe agravante ( a se citi componențe agravante – n.a.) infracțiunea se
califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră, în ipoteza concurenței între
norma de la art.290 CP RM și normele de la alin.(21) art.186, alin.(21) art.190 și alin.(22) art.191
CP RM la calificare se vor reține cele din urmă, ca fiind norme ce c onțin pedepse mai aspre.
Totodată, în ipoteza concurenței între norma de la art.290 CP RM și cea de la alin.(21) art.187 CP
RM, la calificare, în virtutea regulii specificate la lit.a) art.117 CP RM , se va reține art.290 CP
RM; or, norma de la art.290 CP R M este una cu pedepse mai blânde în raport cu norma de la
alin.(1) art.187 CP RM, în timp ce norma de la alin.(21) art.187 CP RM conține pedepse mai
aspre în raport cu norma de la alin.(1) art.187 CP RM. Deci, între art.290 CP RM și alin.(21)
art.187 CP RM există o relație de tipul: normă specială cu componență atenuantă și normă
specială cu componență agravantă. La calificare se reține norma specială cu componență
atenuantă. În orice caz, pentru situațiile de concurență sus -indicate nu putem califica cele comise
potrivit regulilor concursului de infracțiuni. Tocmai o asemenea soluție de încadrare sugerează
E.V. Gherasimova [312, p.22] , cu care nu putem fi de acord din motivele nominalizate supra .
În fine, în conjunctura armei de foc drept obiect material al infracțiunii prevăzute la art.290
CP RM urmează să decidem asupra coraportului dintre titulatura art.290 și dispoziția acestei
norme incriminatoare, avându -se în vedere lipsa coerenței legislati ve la descrierea obiectului
material. In concreto , în denumirea art.290 CP RM legiuitorul folosește noțiunea „armă”, în timp
ce în conținutul normei de incriminare este utilizată sintagma „armă de foc”. Considerăm că
această discrepanță nu are relevanță la aplicarea art.290 CP RM . Corect se susține în literatura de
specialitate că rolul denumirii unui articol se rezumă doar la exprimarea esenței juridice a

63
comportamentelor ilegale incriminate [40, p.94] . Totuși, în vederea evitării eventualelor
probleme la aplicarea art.290 CP RM , recomandăm legiuitorului să specifice în titulatura
articolului faptul influențării ilegale asupra unor arme de foc, dar nu asupra unor simple arme.
În continuare, atenția noastră va fi îndreptată spre caracterizarea celeilalte entități materiale
susceptibile să apară pe post de obiect material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP
RM. Este vorba de spre muniții . Ab initio consemnăm că , în planul dreptului penal comparat, în
unele norme de incriminare similare celei de la art.291 CP RM munițiile nu apar pe post de
obiect material. Este cazul art.419 din Codul penal al Estoniei, art.289 din Codul penal al
Kazahstanului, art.300 din Codul penal al Republicii Belarus, art.238 din Codul penal al
Georgiei, art.230 din Codul penal al Azerbaidjanului, art.289 din Codul penal al
Turkmenistanului, norme ce sancționează exclusiv păstrarea neglijentă a armei de foc , nu și a
munițiilor. Pe de altă pa rte, potrivit alin.(1) art.236 din Codul penal al Letoniei, pe post de obiect
material al infracțiunii pot să apară nu doar armele de foc și munițiile, dar și armele pneumatice
de mare putere, dispozitivele și substanțele explozive. Iar în corespundere cu alin.(1) art.255 din
Codul penal al Lituaniei, materialele explozive evoluează în calitate de obiect material.
Muniția a fost reținută în calitate de obiect material în următoarele cazuri din practica
judiciară: inculpatul M.P., având scopul de a păstr a ilegal muniții la domiciliul său, din anul
2010 a păstrat ilegal la el acasă, în dorm itor, pe un dulap, într -un pahar, un cartuș militar, care
la 02.01.2012, în urma percheziției efectuate de către colaboratorii de poliție, a fost depistat și
ridicat [224]; inculpatul M.V. a păstrat ilegal la domiciliul său 11 cartușe de calibrul 5,45×39
mm, care conform raportului de constatare tehnico -științifică nr.7919 din 06.09.2015 , fac parte
din categoria munițiilor letale [156] ; inculpatul U.N., în circumstanțe ne stabilite de către
organul de urmărire penală , a făcut rost de două cartușe și , neavând autorizația
corespunzătoare , le-a păstrat asupra sa [157] .
Potrivit art.2 din Legea nr.130/2012 , prin muniție se înțelege ansamblul format din tubul
cartușului, încărcătura de azvârlire, capsa de aprindere și, după caz, din proiectil. După cum se
observă , Legea nr.130/2012 nu definește muni ția așa cum pretinde a o face, ci mai degrabă
enumeră părțile componente ale acesteia. Mai exact , legea stabilește părțile componente ale
cartușului ca fiind cel mai răspândit tip al muniției. Tocmai de aceea, accepțiunea muniției în
sensul Legii nr.130/2012 este prea îngustă. În sensul normelor de incriminare de la art.290 și 291
CP RM , termenul „muniție” are o încărcătură de conținut mult mai mare.
În conformitate cu lit.c) art.3 din Protocolul împotriva producerii ilicite și traficului cu
arme de foc, cu părți componente și cu muniție, adițional la Convenția Organ izației Națiunilor
Unite împotriva criminalității organizate transnaționale , munițiile sunt definite ca fiind
componente care includ cartușe, capsule, alice, gloanțe sau proiectile folosite cu arma de foc.

64
Surprindem că și în contextul actului internaționa l enunțat munițiile sunt folosite într -o accepție
restrânsă, și anume : ca componente necesare pentru efectuarea tragerilor din armele de foc. Deci,
în mare măsură vizează cartușele în calitate de muniție necesară armelor de foc. Concluzia: și
această poziț ie pare a fi una restrictivă. În mod analogic, î n conformitate cu lit.c) pct.1 din
Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998 , munițiile sunt definite ca fiind cartușele, proiectilele și
încărcăturile de orice fel, care pot fi utilizate pentru armele de foc și pot fi fabricate industrial sau
confecționate în mod meșteșugăresc. Pe o poziție similară se află A.Borodac , care prin mu niții
înțelege cartușele, proiectilele și încărcăturile de orice fel, care pot fi utilizate la armele de foc și
pot fi fabricate industrial sau confecționate în mod manual [9, p.428] . Același lucru îl
desprindem din accepțiunea autorilor L.Gîrla și Iu.Taba rcea expusă pe marginea obiectului
protecției penale a l infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM, în conformitate cu care obiectul
juridic special al infracțiunii analizate îl constituie relațiile sociale ce asigură securitatea publică
în sfera traficului d e arme de foc, de elemente componente, precum și de muniții pentru acestea
(sublinierea ne aparține – n.a.) [316, p.183] . În ce ne privește, nu putem limita tipurile munițiilor
la cele utile armei de foc. Or, din textul normelor incriminatoare nu deducem o atare dependență.
Legiuitorul incriminează manipulările ilegale cu armele de foc și cu munițiile, dar nu cu armele
de foc și cu munițiile corespunzătoare armei de foc. Prin urmare, pe post de obiect material al
infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 C P RM pot evolua nu doar munițiile armelor de foc, ci
și ale altor categorii de arme, inclusiv acele muniții care nu au vreo conexiune cu armele. Cu
privire la acest aspect S.Brînza și V.Stati consemnează, pe bună dreptate: „… nu are importanță
dacă muniții le sunt accesorii pentru armele de foc sau pentru arme de alt tip. De asemenea, nu
contează dacă munițiile sunt aferente unei arme ori au un caracter autonom ” [27, p.629] .
Mai aproape de voința legiuitorului pare a fi defi niția munițiilor desprinsă din Dicționarul
Explicativ al Limbii Române, în acord cu care prin muniție se subînțelege denumirea generică
dată cartușelor pentru armamentul de infante rie, grenadelor de tot felul , proiectilelor de artilerie,
bombelor de aviație etc [82, p.661] . Pe o poziție similară se află și unii doctrinari. Bunăoară, în
opinia lui S.Brînza și V.Stati , noțiunea „muniții” este generică pentru: 1) cartușele pentru armele
de foc, pentru armele de autoapărare, pentru armele de aruncare etc.; 2) încărcăturile pentru
aruncătoare le de grenade și mortiere; 3) proiectile le de artilerie; 4) bombe le de aviație etc . [27,
p.629] . Alți doctrinari atribuie la categoria munițiilor obiectele de înarmare și munițiile de
lansare, destinate pentru distrugerea țintei și care conțin încărcături explozibile, pirotehnice de
aruncare sau de spargere ori încărcături combinate. Tot aici se atribuie minele, obuzele de
artilerie, rachetele de luptă, grenadele reactive de luptă antitanc, bombele de avion , părțile de
luptă a le rachetelor și torpilelor etc., destinate pentru distrugerea țintei [4, p.645; 293, p.236] . În
categoria munițiilor se includ toate cartușele armei de foc, indiferent de calibru, precum și dacă

65
sunt fabricate în condiții industriale sau casnice [348, p.100] . După O.Pasat , prin muniție se are
în vedere totalitatea cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul,
proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc., dar nicidecum munițiile în sensul Legii privind
regimul armelor și al munițiilor cu destin ație civilă, care oferă o definiție mult prea îngustă [143,
p.133], poziție învederată și în doctrina ucraineană [399, p.511] .
În contextul manipulărilor ilegale săvârșite în privința cartușelor defecte (inutilizabile) se
impune de precizat că, în anumite condiții, as emenea comportamente sunt în stare să se
încadreze în tiparul art.292 CP RM (fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea,
folosirea sau neutralizarea substanțelor explozive ori a materialelor radioactive). Este cazul
cartușelo r defecte în conținutul cărora intră pulberea [275, p.57] . Or, pulberea sau , altfel numită ,
praful de pușcă constituie substanță explozivă, încălcarea regulilor de manipulare cu care poate
antrena răspunderea penală în baza art.292 CP RM. Corect remarcă V. V. Bîci kov: „În cazul
depistării cartușelor inutilizabile pentru tragere persoana vinovată este trasă la răspundere penală
pentru păstrarea substanțelor explozive ce intră în componența munițiilor ” [306, p.40] . Important
e ca făptuitorul să conștientizeze că influențează infracțional asupra unei substanțe explozive.
În altă ordine de idei, în doctrină se consemnează că o singură muniție pentru arma de foc
nu constituie obiect material , aceasta pentru că ea nu pr ezintă pericol sporit pentru societate
[306, p.41] . Susținem o atare optică în partea ce vizează lipsa, de regulă, a pericolului sporit
pentru societate în ipoteza circulației ilegale a unei singure muniții. Totodată, nu putem fi de
acord cu opinia citată în ceea ce privește lipsa obiectului material în astfel de situații. Or, la
calificare potrivit art.290 sau 291 CP RM nu interesează numărul munițiilor asupra cărora a fost
îndreptată conduita ilegală a făptuitorului. Este suficient ă prezența unui singur exemplar. Cele
comise oricum constituie infracțiune. Însă, în virtutea prevederii de la alin.(2) art.14 CP RM,
care consfințește principiul oportunității considerării unei fapte ilegale drept infracțiune, cel
abilitat cu aplicarea legii penale ar pu tea să nu pornească urmărirea penală sau să o înceteze (în
ipoteza în care urmărirea penală a fost pornită) atunci când influența criminală este direcționată
către o singură muniție. Lipsa gradului prejudiciabil al infracțiunii pe motivu l lipsei de
importa nță a faptei se poate datora, inclusiv , manipulărilor ilegale cu mai multe muniții. În orice
caz, la aprecierea gradului prejudiciabil se va ține cont atât de numărul munițiilor, cât și de tipul
acestora. Or, nu este exclus ca păstrarea unei singure muniți i să fie mai prejudiciabilă decât
păstrarea mai mult or muniții. Până la urmă , relevanță are, inclusiv, tipul muniți ei păstrate.
Evident, păstrarea unei singure grenad e este cu mult mai periculoasă decât păstrarea a cinci
cartușe. În fine, practicianul este cel îndrituit să aprecieze dacă o faptă penală prezintă grad
prejudiciabil caracteristic unei infracțiuni.

66
Din perspectiva dreptului comparat, consemnăm că , în corespundere cu subsecțiunea 1
secțiunea 279 din Codul penal al Cehiei [441] , în calitate de obiect material al infracțiunii poate
să apară doar muniția în cantitate mare . Deci, în acord cu reglementările statului ceh , obiect ul
material al infracțiunii corespondente celei de la art.290 CP RM trebuie să cuprindă anumiți
parametri ca ntitativ i. În caz contrar, cele comise nu reprezintă infracțiune. La fel, în acord cu
alin.(2) art.418 din Codul penal al Estoniei , nu constituie infracțiune manipularea realizată în
privința unui număr mic de cartușe.
În altă privință, din analiza practicii judiciare constatăm că pe post de obiect material al
infracțiunil or analizate cartușele sunt cel mai des întâlnite muniții [163; 257] . În același context,
accentuăm că este m uniție cartușul, dar nu glonțul . Acesta din urmă este parte componentă a
cartușului. Mai exact, așa cum se susține în doctrină [295, p.98] , glonțul este acea parte a
cartușului care, prin proiectare, creează efectul urmărit al împușcăturii. Gloanțele sunt proiectile
ca părți componente ale cartușelor, constând dintr -un miez de plumb, întărit cu staniu, antimoniu,
cupru -zinc sau alt aliaj și/sau învelit într -un ambalaj de metal [294, p.41] . Prin urmare, obiect
material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM este cartușul, ca specie a munițiilor,
dar nu glon țul cartușului. De aceea , incorect a fost reținut glon țul drept obiect material în
următoarea speță din practica judiciară: B.V., acționând intenționat și urmărind scopul de a
procur a și păstr a muniții, la o dată nestabilită de către organul de urmărire penală a pro curat
un număr impunător de gloanțe și praf de pușcă , pe care le -a păstrat … [180] ”. Înțelegem că în
limbajul uzua l termenul „glonț” este folosit cu sensul de cartuș. Termenii respectivi au fost
echivalați, neîntemeiat, de legiuitor, atunci când a definit noțiunea „armă de foc”. Totuși, să nu
uităm că glon țul este doar o parte a cartușului. Respectiv, glon țul nu este muniție, ci parte a
muniției. Atribuirea nejustificată a părților din mun iție la categoria munițiilor și, respectiv, la
obiectul material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM, ar însemna interpretarea
extensivă defavorabilă a legii penale. Or, la descrierea obiectului material le giuitorul folosește
termenul „muni ții”, dar nu „părți componente ale munițiilor”. Ca și excepție, nu este exclusă
răspunderea penală în baza art.290 CP RM în ipoteza păstrării, purtării etc. ilegale a părților
componente ale munițiilor cu intenția fabricării acestora (pregătire la infracți unea prevăzută la
art.290 CP RM) [275, p.56] . Simpla păstrare sau purtare a obiectelor nominalizate fără intenția
de a fabrica muniții nu poate antrena răspunderea penală în baza art.290 CP RM. Într -o altă speță
din practica judiciară ca obiect material al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM nejustificat a
fost reținută capsa , aceasta fiind catalogată de către instanța de judecată drept muniție [181] .
Cât privește munițiile armelor de foc, în funcție de caracteristicile canalului țevii , cartușele
pot fi: a) pentru arme cu țeavă lisă; b) pentru arme cu țeavă ghintuită. În acest context,
accentuăm că muniția armei de vânătoare cu țeavă lisă poate fi privită în postura de obiect

67
material al infracțiunilor analizate. În dreptul comparat însă , legiuitorul rus a decis să excepteze
de la răspundere penală nu doar manipulările ilegale cu arma de foc cu țeavă lisă, ci și cu
munițiile acesteia. La fel, art.235 din Codul penal al Armeniei și art.228 din Codul penal al
Azerbaidjanului stabilesc excep ția în privința munițiilor armei de vânătoare cu țeavă lisă. Pe de
altă parte, legiuitorul bielorus a decis să incrimineze într -o normă distinctă (art.2951 din Codul
penal) manipulările ilegale realizate în privința armei de vânătoare cu țeavă lisă și a mu nițiilor
aferente , considerând un atare comportament mai puțin prejudiciabil.
Munițiile armei de vânătoare cu țeavă lisă în calitate de obiect material al infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM au fost reținute în următorul caz: inculpatul P.S. a fost co ndamnat în
baza alin.(1) art.290 CP RM, printre altele, pentru păstrarea a trei cartușe calibru l 16 mm, care
se referă la categoria muniții și sunt cartușe de vânătoare cu lovitură centrală, încărcate cu
alice nr.3 fabricate industrial , destinate pentru tr ageri din arme de vânătoare cu țeavă lisă de
calibru 16 mm, care sunt utile pentru efectuarea tragerilor [260] . Soluții similare au fost sesizate
și la analiza altor cauze din practica judiciară [229; 176; 72 ]. În ce privește infracțiunea
prevăzută la art.290 CP RM , subliniem că legiuitorul incriminează circulația ilegală a munițiilor
aferente armei de vânătoare cu țeavă lisă, dar nu face acest lucru și în privința a rmei de vânătoare
cu țeavă lisă. Acest lucru demonstrează o dată în plus lipsa unei coer ențe legislative la
incriminarea unor comportamente ilegale în sfera circulației armelor și munițiilor. Reiterăm
opinia noastră de a criminaliza fapta de manipulare ilegală cu arma de vânătoare cu țeavă lisă. În
context subliniem existența Proiectului de l ege pentru modificarea și completarea unor acte
legislative , în care se propune includerea armei de vânătoare cu țeavă lisă în categoria obiectului
material al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM, dar prin excluderea din această categorie a
cartușelor aferente unor asemenea arme [149] . Printr -un alt Proiect de lege pentru modificarea și
completarea unor acte legislative (elaborat mai recent) se intenționează criminalizarea
manipulărilor ilegale realizate atât în privința armei de vânătoare cu țeavă lisă , cât și a munițiilor
aferente acesteia [150] . Pe bună dreptate se punctează în Nota informativă la acest din urmă
Proiect de lege că armele de vânătoare cu țeavă lisă constituie arme de foc, care , fiind aplicate la
distanțe mici , devin cele mai periculoas e prin faptul că alic ele trase nu lasă victimei nici o șansă
de supraviețuire sau aceasta este minimă.
Nu pot fi privite în calitate de muniții și, respectiv, nu pot constitui obiect material al
infracțiunilor examinate grenadele de instruire, precum și obi ectele similare acestora, pe motiv
că ele nu conțin substanțe explozive și nu sunt destinate nimicirii forț ei vii sau distrugerii
diferitelor tipuri de clădiri [388, p.34] . Posedarea unor astfel de obiecte nu creează pericol pentru
securitatea publică [375, p.393] .

68
În fine, în cadrul segmentului destinat investigării obiectului material al infracțiunilor
prevăzute la art.290 și 291 CP RM urmează a fi abordată chestiunea privind expertiza balistică
judiciară a armelor de foc și a munițiilor. Deși acest lucru comportă, în mare parte, nuanțe de
procedură pen ală și, mai ales, criminalistică , considerăm oportună punctarea sumară pe acest
aspect. Preliminar, menționăm că expertiza balistică reprezintă un tip al expertizei efectuat e
pentru cercetarea armei de foc, a munițiilor acesteia, precum și a urmelor rezultate din folosirea
lor, întru determinarea datelor de fapt, importante pentru desfășurarea urmări rii penale și
judecarea cauzei [365, p.83] . În același timp, expertiza balistică judiciară nu se înscrie î n rândul
expertizelor obligatorii stipulate la art.143 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova
(în continuare – CPP RM ) [34]. În doctrină se arată că nu este necesar ă efectuarea expertizei
balistice atunci când identificarea obiectului unor ast fel de infracțiuni este posibil ă după
particularitățile individuale [346, p.197] . În cazul armelor de foc și a l munițiilor fabricate în
condiții industriale, de regulă, nu apare problema stabilirii faptului dacă obiectele depistate
constituie obiect materi al al infracțiuni lor analizate. O atare problemă apare mai cu seamă în
cazul armelor de foc și al munițiilor confecționate artizanal sau fabricate în condiții casnice. În
același registru, V.P. Tihii susține că, de regulă, nu este necesar ă numirea și efectuarea expertizei
balistice judiciare în cazul armei de foc industriale [388, p.21] . Considerăm că , în cazul în care
apar dubii în ceea ce privește tipul dispozitivului tehnic depistat, trebuie de apelat la ajutorul
experților – persoane având cunoștințe temeinice în materia armelor . În unele cazuri , tragerile
pot fi efectuate din dispozitive fabricate în condiții casnice, dar care nu constituie arme de foc.
Tocmai în astfel de cazuri, precum și î n altele similare, este necesară efectuarea e xpertizei
balistice judiciare .

2.3. Latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM
2.3.1. Latura obiectivă a purtării, păstrării, procurării, fabricării,
reparării sau comercializării ilegale a armei de foc sau
a munițiilor, precum și a sustragerii lor
După cum rezultă din dispoziția normei incriminatoare, latura obiectivă a infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM este formată doar din fapta prejudiciabilă , iar în cazul sustragerii
armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) și a munițiilor, în calitate de semne
obligatorii apar urmarea prejudiciabilă, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea
prejudiciabilă. De asemenea, atunci când sustragerea ia forma tâlhăriei sau a pungășiei
componența este una formală. În doctrina românească , însă, se susține că urmarea prejudiciabilă
și, respectiv, legătura cauzală dintre faptă și urmare constituie semne obligatorii [144, p.457;
137, p.445; 138, p.357; 87, p.295] . În special, se opinează că urmarea prejudiciabilă constă în

69
cauzarea unei stări de pericol [45, p.94; 146, p.477] . Nu putem îmbrățișa un atare punct de
vedere. Din conținutul normei de la art.290 CP RM nu rezultă că pentru întregirea laturii
obiective a in fracțiunii este necesară survenirea une i urmări prejudiciabile. Componența de
infracțiune înscrisă la art.290 CP RM este formală (cu excepția sustragerii armei de foc și a
munițiilor). Starea de pericol creată prin săvârșirea faptei prejudiciabile specific ate la art.290 CP
RM nu constituie o veritabilă urmare prejudiciabilă.
În cele din urmă , constatăm că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM
(cu excepția sustragerii armei de foc și a munițiilor) constă în fapta prejudiciabilă concretizată în
una din tre următoarele acțiuni /inacțiuni cu caracter alternativ îndreptate asupra armei de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau asupra munițiilor: a) purtarea fără autorizația
corespunzătoare; b) păstrarea fără autorizația corespunzătoare; c) procurarea fără autorizația
corespu nzătoare; d) fabricarea fără autorizația corespunzătoare; e) repararea fără autorizația
corespunzătoare; f) comercializarea f ără autorizația corespunzătoare.
Precizăm că toate cele șapte modalități normative au caracter alternativ. Aceasta înseamnă
că este suficient ă reținerea unei singure modalități pentru a fi incidentă norma de incriminare
supusă analizei. Realizarea mai multor acțiuni prejudiciabile nu poate conta la calificarea celor
comise, ci la aplicarea pedepsei în sensul atenuării sau agravării ac esteia . În același timp, este
incorect ă reținerea la calificare a mai multor acțiuni prejudiciabile în ipoteza comiterii doar a
unora dintre ele. Regula indicată nu este însă respectată de toate persoanele abilitate cu aplicarea
legii penale. Ilustrativă în acest sens este următoarea speță , în care instanța a reținut la calificare
toate cele șapte modalități normative ale faptei, deși prezente erau doar două: inculpatul M.N.
ilegal a procurat un cartuș , pe care îl păstra , în lipsa autorizației corespunzătoare , la domiciliul
său [250] . O soluție similară a fost reținută și î n alte spețe din practica judiciară [227; 218; 49] .
Amintim , însă, că , în corespundere cu alin.(1) art.113 CP RM , se consideră calificare a
infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte (sublinierea ne aparține –
n.a.) între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și s emnele componenței infracțiunii prevăzute
de norma penală. Imputarea tuturor faptelor alternative prevăzute de dispoziția art.290 CP RM ,
în ipoteza în care în acțiunile făptuitorului sunt prezente doar unele din tre ele, contravine regulii
privind exactit atea calificării infracțiunilor.
În cele ce urmează vom supune analizei fiecare din tre cele șapte modalități normative de
exprimare a faptei prejudiciabile consemnate la art.290 CP RM. Urmând ordinea stabilită de
legiuitor , vom debuta cu modalitatea de purtare a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare
cu țeavă lisă) sau a munițiilor fără autorizația corespunzătoare. Despre această acțiune O.Iu.
Toropîghin enunță că p ericolul social constă în faptul că arma se află nemij locit asupra persoanei
vinovate și, în orice moment, poate fi folosită la săvârșirea unei infracțiuni [390, p.17] .

70
Legislația conexă normei de la art.290 CP RM nu conține definiția noțiunii „ purtarea
armelor de foc și a munițiilor ”, motiv pentru care vom face uz de concepțiile doctrinare în
materie. Apropo, în context nu poate fi trecută cu vederea observația făcută de S.Brînza: art.2 din
Legea nr.130/2012 ar trebui să definească toate noțiunile care desemnează modalitățile
normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM [19, p.94] .
Într-o opinie , „a purta armă ” înseamnă a o avea asupra sa și a se deplasa cu ea dintr -un loc
în altul [132, p.333] . În viziunea lui A.Borodac , prin purtare ilegală a armelor de foc și a
munițiilor trebuie de înțeles portul acestora lipite de corp, în haine, sacoșe, valize și în alte locuri,
care ar asigura păstrarea în cazul în care lipsește permisul organului autorizat [9, p.428] . După
I.I. Bikeev , purtarea armelor de foc și a munițiilor reprezintă deplasarea acestora asupra
făptuitorului sau în bunuri portabile [302, p.16] . Consider ăm că cea din urmă accepție nu permite
a distinge purtarea de transportarea armelor de foc și a munițiilor. Portabil este și mijlocul de
transport. Purtării îi este caracteristic faptul deplasării bunurilor deținute nemijlocit asupra
făptuitorului (în hain ă, în geantă, în sacoșă etc.), astfel încât acesta să aibă oricând posibilitatea
de a le folosi potrivit destinației. Pe cale de consecință, deplasarea acestora într -un mijloc de
transport , atunci când făptuitorul nu are posibilitatea de a le folosi potriv it destinației în caz de
necesitate , nu poate fi considerată purtare, ci mai degrabă transportare.
În opinia lui T.L. Grigorean , purtarea armei presupune deținerea efectivă a acesteia, dacă
arma se află asupra celui vinovat (aflarea în haină sau nemijlocit pe corp, în geantă sau servietă
etc.) [315, p.15 -16]. M.H. Rustambaev definește purtarea ca fiind deținerea faptică a acestor
obiecte, dacă ele se află asupra făptuitorului [375, p.396] . Tot așa și E.A Pronkina susține că
purtarea ilegală implică , printre altele, aflarea armelor de foc și a munițiilor în haine sau
nemijlocit asupra corpului făptuitorului [369, p.24] . Pe o poziție similară se află L.Gîrla și
Iu.Tabarcea , care evidențiază, inter alia , în calitate de modalitate faptică a purtării, aflarea arm ei
sau a munițiilor în haină sau nemijlocit asupra corpului făptuitorului [316, p.188] .
O abordare similară cu a autorilor sus-indicați o regăsim în pct.11 din Hotărârea Plenului
JS a FR nr.5/ 2002. Reacționând la această interpretare cazuală, D.Korețki și E.Solonițcaia susțin,
pe bună dreptate, că purtarea ilegală a armei de foc și a munițiilor este inaplicabilă în cazul
aflării armei asupra corpului unei persoane bolnave țintite la pat , deși arma este deținută asupra
persoanei [343, p.55 ]. De aceea , prin purtarea armei acești autori înțeleg deplasarea acesteia în
spațiu nemijlocit asupra făptuitorului: în buzunar, după brâu, în sacoșă, în portmoneu, precum și
în alte obiecte de acest gen, care să -i asigure deținătorului posibilitatea de a folosi rapid arma
potrivit destinației [344, p.64; 383, p.14] . Pe o poziție similară se află S.Brînza și V.Stati , care
relevă că p urtarea reprezintă deplasarea armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă

71
lisă) sau a munițiilor, ținându -le în brațe, în spate , la brâu (inclusiv într -un toc), într -o geantă,
borsetă, într -un ghiozdan, rucsac etc . [27, p.632; 24, p.581] .
În alt registru, E.A. Kaț definește purtarea ilegală ca fiind deplasarea repetată a armei și a
munițiilor datorită eforturilor fizice personale ale omului [334, p.18] . Avem unele rezerve față de
o asemenea optică. În primul rând, în definiția enunțată s -ar încadra și transportarea armei de foc
și a munițiilor , ceea ce n -ar fi corect. Aceste două acțiuni trebuie deosebite, chiar dacă legiuitorul
moldav, comparativ cu alții, nu stabilește transportarea armei de foc (cu excepția armei de
vânătoare cu țeavă lisă) și a munițiilor drept modalitate normativă de exprimare a faptei
prejudiciabile specificate la art.290 CP RM. În al doilea rând, nu consideră m necesară prezența
unei deplasări repetate pentru a fi în prezența purtării ilegale a armei de foc sau a munițiilor.
Chiar și î n ipoteza unei singure deplasări cu respectivele obiecte dintr -un loc în altul cele comise
trebuie considerate purtare ilegală [279, p.37] .
În altă ordine de idei, în doctrină se menționează că p ortul armei implic ă ca aceasta să fie
încărcată sau ca persoana care o poart ă să aibă asupra sa și muniția [45, p.93] . Iar acest lucru,
după cum indică unii autori, este necesar pentru a deosebi portul armei de păstrarea acesteia
[144, p.455; 87, p.293] . În contrast, S.Ivașcu, O.Loghin și T.Toader susțin că nu interesează dacă
arma a fost sau nu încărcată, ori dacă, nefi ind încărcată, făptuitorul a avut sau nu muniții asupra
sa [131, p.497; 117, p.173] . În același făgaș, V.Dobrinoiu și N.Conea afirmă , cu drept cuvânt, că
din cuprinsul actelor normative în vigoare, precum și din conținutul normei de incriminare nu
rezultă nicio dispoziție din care să reiasă o asemenea cerință (ca arma să fie încărcată sau ca
persoana care o poartă să aibă asupra sa și muniția) [85, p.294] . Subscriem celei din urmă poziții.
Într-adevăr, din textul normei de la art.290 CP RM, prin interpretar e cu cadrul legal de referință,
nu rezultă că purtarea trebuie să implice deținerea de către făptuitor asupra sa a unei arme
încărcate s au a muniției corespunzătoare. D in contra, la descrierea obiectului material al
infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM legiuitorul indică două categorii de entități cu caracter
alternativ, fiind deci suficient ă influențarea infracțională asupra unui singur obiect. Purtarea
ilegală poate viza distinct arma de foc, după cum poate viza separat munițiile armei de foc.
În altă privință, p entru calificare nu contează cui aparține arma de foc sau munițiile purtate
– celui vinovat sau altei persoane. Important e ca făptuitorul să nu dispună de autorizația
corespunzătoare. Nu interesează nici dacă arma de foc a fost procurată în condiții legale sau
ilegale. Or, e posibil ca o persoană să fi procurat în condiții legale arma de foc, iar o altă
persoană să o fi purtat ilegal. Mai mult, e posibil chiar ca făptuitorul să fi obținut permisul de
procurare a armei, dar fără să fi obținut și permisul de armă ca act ce conferă dreptul de a deține
și a purta arme de foc și muniții. O.Iu. Toropîghin arată că purtarea armei de foc și a muniției va
fi prezentă indiferent de faptul dacă are loc în stradă sau în încăpere [390, p.17] . De aceea,

72
considerăm că va fi purtare ilegală chiar și atunci când făptuitorul se deplasează în interiorul
domiciliul ui său cu arma asupra sa. Nu are relevanță dacă obiectele indicate au fost purta te în
mod deschis sau pe ascuns, nici dacă sunt purtate în public. În plan comparat însă, în acord cu
art.699 din Codul penal al Italiei [414] , constituie variantă agravată purtarea armei într -un loc în
care se desfășoară competiții sportive sau în care are loc o adunare de oameni ori într -un loc
populat.
Nu contează la cali ficare cât timp a purtat persoana arma de foc sau munițiile. Nu este
exclus ca în ipoteza unei purtări ilegale neînsemnate să funcționeze regula statuată la alin.(2)
art.14 CP RM , în acord cu care nu constituie infracțiune acțiunea sau inacțiunea care, deș i,
formal, conține semnele unei fapte prevăzute de Codul penal , dar, fiind lipsită d e importanță, nu
prezintă grad prejudiciabil al unei infracțiuni. Prevederea citată, așa cum susține A.Eșanu [91,
p.88] , este reflecția principiului proporționalității și rezonabilității urmăririi și judecării cauzei
penale.
Continuăm analiza laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM cu fapta
prejudiciabilă exprimată în păstrarea munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de
vânătoare cu țeavă lisă) f ără autorizația corespunzătoare. În accepțiunea cea mai largă, a deține
armă sau muniție înseamnă a le avea în posesie [146, p.477; 131, p.497] . Orice persoană, care a
procurat arma, o păstrează: nemijlocit asupra sa, în locuință sau în alt loc pentru depozitare [344,
p.62] . I.Pascu și V.Lazăr enunță : „Deținerea reprezintă o anumită poziție a bunului – în cazul de
față a armei de a se afla la dispoziția persoanei care o deține. Nu este vorba de un drept de
dispoziție c u semnificație juridică, ca atribut al dreptului de proprietate, ci de posibilitatea de a
dispune, în fapt, de arma respectivă ” [144, p.455] .
În optica lui A.Borodac, prin păstrare ilegală trebuie d e înțeles acțiunile îndreptate spre
purtarea acestora de către o persoană, precum și păstrarea lor în locuințe, în localuri, în
ascunzișuri fără autorizație [9, p.428] . După I.Macari , a păstra arma înseamnă a dispune de ea,
care însă nu e numaidecât să fie la vinova t. Ea se poate afla în diverse locuri: acasă, la vilă, în
garaj, în ogradă, în livadă etc [132, p.333] . În doctrina rusă păstrarea ilegală este definită ca fiind
deținerea obiectelor în încăperi, în ascunzișuri, precum și în alte locuri în stare să asigure
securitatea lor [369, p.23; 380, p.16] .
În opinia unor autori, pentru a fi în prezența păstrării armelor și a munițiilor este necesar ca
acestea să nu fie deținute asupra făptuitorului, dar în alt loc [315, p.15; 338, p. 567; 375, p.396;
373, p.295 ]. Pe o poziție similară se află L.V. Polovova , susținând că păstrarea presupune
posedarea reală a armei și a muniției, fără ca acestea să se afle nemijlocit asupra posesorului
[364, p.28] . În contrast, alți autori sunt de părere că păstrarea armei de foc sau a mu nițiilor poate
avea loc și nemijlocit asupra făptuitorului [344, p.62; 24, p.581; 4, p.646] . Bunăoară, I.V.

73
Diriutin subliniază că păstrarea poate avea loc în ascunzișuri special adaptate, la domiciliu, în
garaj, în subsol, asupra persoanei (sublinierea ne aparține – n.a.), în mijloace de transport [320,
p.99] . O abordare similară este surprinsă în Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998. În ce ne
privește , susținem acest din urmă punct de vedere. P robabil, autorii c are susțin contrar iul
încearcă să evite confuzia di ntre purtarea și păstrarea armei de foc sau a munițiilor atunci când
acestea se află nemijlocit asupra făptuitorului. Poate. Doar că purtarea ilegală a unor astfel de
obiecte, pe lângă deținerea efectivă asupra făptuitorului, implică și deplasarea acestora dintr -un
loc în altul. În contrast, în ipoteza păstrării armelor și munițiilor asupra făptuitorului, acesta nu se
deplasează cu ele în spațiu.
În alt registru, p entru a fi în prezența păstrării nu are relevanță dacă făptuitorul a purta t
respectivele obiecte. De asemenea, pentru existența elementului material este suficientă chiar
deținerea unei singure arme sau a muniției în cantitate mică [138, p.256; 87, p.292; 146, p.477;
45, p.93] . Nu contează nici perioada de timp în care făptuitor ul le are în conservare [138, p.356;
45, p.93] . Nu interesează cum s -a dobândit posesia și nici dacă este o posesie pentru sine sau
pentru altul [131, p.497] . Cu alte cuvinte, e ste indiferent mijlocul prin care au fost dobândit e (au
fost cumpărate , furate, împrumutate etc.) [144, p.455; 137, p.443; 85, p.293; 87, p.292; 45, p.93] .
De asemenea, după cum arată S.Brînza și V.Stati , nu contează la calificare dacă făptuitorul este
posesor primar (deoarece a fabricat arma de foc sau munițiile) ori a procurat de l a altcineva
respectivele entități [27, p.632; 24, p.581] . În planul dreptului comparat, potrivit legislației
penale a Federației Ruse, o asemenea particularitate are relevanță la calificare. Astfel, în
eventualitatea în care posesorul armei de foc este și persoana care a fabricat -o cele comise
formează concurs de infracțiuni (art.222 și a rt.223 CP FR), aceasta deoarece legiuitorul rus
incriminează într -o normă separată fabricarea armei de foc și a munițiilor. La calificare nu are
importanță nici locul unde sunt păstrate armele de foc sau munițiile . Unii autori [400, p.412] , în
genere, susțin că păstrarea armei sau a munițiilor presupune deținerea faptică a acestor obiecte
indiferent de locul de aflare a lor. Referitor la acest segment, E.V. Solonițcaia menționează că
armele de foc și munițiile sunt ținute în acele locuri ce pot asigura făptuitorului posibilitatea de a
le deține de fapt permanent asupra sa și, în ca z de necesitate, de a le folosi potrivit destinației
[383, p.14] . Deci, l ocul păstrării nu contează la calificare. Relevant e ca armele de foc sau
munițiile să se afle în sfera de stăpânire a făptuitorului.
În doctrină se menționează că răspunderea penală pentru păstrarea armei de foc sau a
munițiilor nu se exclude nici atunci când făptuitorul d eține arma la unele cunoștințe de ale sale
[375, p.396] . Ilustrativă este următoarea speță: din luna noiembrie a anului 2012, R.A. a păstrat
intenționat și ilegal, în lipsa autorizației corespunzătoare, un cartuș de calibru 5,6 mm, pe care

74
l-a găsit în or. Soroca și pe care apoi l -a depozitat în gospodăria lui P.A. , și anume: în casa
acestuia, pe sobă, fără să -l informeze pe ultimul [253] .
În alt context, menționăm că practic în toate cazurile păstrarea se face pe ascuns. Nu este
exclus însă ca păstra rea să fie cunoscută de cineva. În orice caz, acest lucru nu are relevanță la
calificare. Pe de altă parte, unii autori susțin că p ăstrarea armei trebuie să fie ascunsă [338,
p.567; 339, p.553] . Nu d e aceeași părere sunt D.Korețki și E.Solonițcaia , care puncteaz ă că
păstrarea ascunsă a armei nu constituie semn obligatoriu al infracțiunii examinate [344, p.64] .
Tot așa S.Brînza și V.Stati semnalează că păstrarea reprezintă deținerea în mod ascuns sau
deschis a armei de foc sau a munițiilor [ 27, p.632; 24, p.581 ]. De aceeași părere sunt și alți
autori [87, p.293 ]. Considerăm lipsită de fundament juridic afirmația acelor autori care susțin că
păstrarea trebuie să aibă loc pe ascuns.
În altă ordine de idei, în literatura de specialitate rusă se evidențiază: „Dacă persoana, care
păstrează ilegal arma de foc, o aplică la săvârșirea unei infracțiuni (de exemplu, a unei tâlhării ),
atunci nu este necesară calificarea suplimentară în baza art.222 CP FR (normă similară cu cea de
la art.290 CP RM). În același timp, aplicar ea armei de foc deținute ilegal în scop de legitimă
apărare nu exclude calificarea celor comise ca păstrare ilegală [339, p.553 -554]”. Stranie poziție.
În special prima parte a citatului. Nu putem susține punctul de vedere precum că păstrarea ilegală
a arm ei de foc este absorbită de infracțiunea la a cărei comitere a fost utilizată respectiva armă.
În speță, infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM nu poate fi absorbită de infracțiunea prevăzută
la art.188 CP RM. Între normele art.290 și art.188 CP RM nu exi stă o relație de tipul parte –
întreg, chiar dacă la lit.e) alin.(2) art.188 CP RM este inserată circumstanța agravantă „ cu
aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă”. Aplicarea armei de foc la
săvârșirea unei infracțiuni excede conținut ul laturii obiective a faptei specificate la art.290 CP
RM. În cele din urmă, în condițiile sus -reliefate, suntem de părere că la aprecierea juridico –
penală a celor comise urmează a se face uz de regulile de calificare potrivit concursului de
infracțiuni. Totodată, susținem poziția indicată supra în partea ce vizează calificarea celor
comise potrivit art.290 CP RM în ipoteza în care arma de foc deținută ilegal este folosită la
apărarea contra unui atac nelegitim. Oricât de nobil ar fi scopul urmărit de făpt uitor prin
deținerea armei de foc sau a munițiilor, păstrarea acestora în lipsa autorizației corespunzătoare
antrenează răspunderea penală în baza art.290 CP RM.
În contextul modalității normative analizat e urmează a se face distincția di ntre
transportarea armei de foc și a munițiil or și păstrarea lor, în special atunci când bunurile în cauză
sunt deținute într -un mijloc de transport. Ilustrativă este disocierea celor două acțiuni făcută în
doctrina rusă: „ Transportarea se deosebește de păstrarea armei într -un mijloc de transport după
intenția manifestată de persoana vinovată. În cazul transportării armei intenția făptuitorului este

75
orientată spre deplasarea acesteia dintr -un loc în altul, fără a fi folosită. În cazul păstrării intenția
este îndreptată spre posedarea faptică permanentă a armei cu posibilitatea de a o lua și folosi în
caz de necesitate ” [344, p.66] . Transportarea nu poate avea loc atunci când arma de foc sau
munițiile se află asupra făptuitorului. În asemenea situație incidentă va fi purtarea armei de foc
sau a muniției. Regretabil este faptul că în dispoziția art.290 CP RM lipsește o astfel de
modalitate normativă precum transportarea armei de foc și a munițiilor. Chiar dacă aceasta nu
este specificată în textul normei de incriminare, transpor tarea unor astfel de obiecte cade sub
incidența art.290 CP RM, dar sub forma complicității (în ipoteza în care o persoană terță
transportă respectivele bunuri către autor) sau a pregătirii de infracț iune (în ipoteza în care însu și
făptuitorul transportă ac este bunuri în vederea comercializării, păstrări i, purtării sau reparării
lor).
Continuăm analiza faptei prejudiciabile a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM cu
procurarea munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă).
Procurarea reprezintă una din tre cele mai întâlnite modalit ăți normative . Este și logic, deoarece
pentru a deține o armă este necesar a intra în posesia acest eia. Altceva e că nu în toate cazurile
este posibil de a demonstra faptul procurăr ii armelor și munițiilor. Ca și î n cazul purtării și
păstrării ilegale a armei de foc sau a munițiilor, cadrul legal de referință pentru art.290 CP RM
nu conține o definiție a procurării respectivelor entități, motiv din care vom face uz atât de sensul
uzual al respecti vului termen, cât și de abordările doctrinare în materie. Așadar, în sens uzual „a
procura” înseamnă a face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa [81, p.854] . În doctrină
procurarea este definită ca fiind activitatea infracțională ce constă în primire a armelor și a
munițiilor în posesie temporară sau permanent ă, cu titlu oneros sau gratuit, prin diverse forme:
cumpărarea, schimbul, însușirea bunului găsit, primirea în dar, primirea în calitate de
recompensă în schimbul serviciilor prestate, primirea în contul stingerii unei datorii etc . [334,
p.19; 315, p.15] . De aici rezultă următoarele aspecte definitorii: a) cumpărarea nu se confundă cu
procurarea (între aceste două op erațiuni există o relație de ti pul parte -întreg); b) procurarea poate
lua forma une i tranzacții atât cu caracter oneros, cât și cu caracter gratuit; c) procurarea poate
viza obținerea bunurilor în fol osință temporară sau permanentă [279, p.41] .
După cum am statuat supra , procurar ea poate îmbrăca diverse forme. Suficient de
polemizate sunt chestiunile ce privesc intrarea în posesia bunurilor prin găsirea acestora sau prin
sustragerea lor, drept modalități faptice ale procurării ilegale. În ceea ce privește intrarea în
posesia armel or de foc sau a munițiil or găsite, majoritatea autorilor sunt de părere că aceasta
constituie una din tre formele procurării ilegale [9, p.428; 315, p.15; 4, p.646; 369, p.23; 404,
p.435; 374, p.20; 373, p.295 ]. O interpretare similară o regăsim în pct.1 di n Hotărârea Plenului
CSJ RM nr.31/1998 , precum și în pct.11 din Hotărârea Plenului JS a FR nr.5/ 2002 . În planul

76
dreptului național se atestă reglementări care vin să susțin ă teza precum că dobândirea bunurilor
găsite constituie modalitate faptică a procurării. Este vorba de normele Codului civil ce
reglementează obținerea în posesie a bunurilor găsite ca formă a dobândirii dreptului de
proprietate. Însușirea armei de foc găsi te a fost reținută în următoarele cazuri practice: inculpatul
B.D., într -o zi nestabilită a lunii septembrie 2006, a găsit pe poligon ul situat lângă s.
Elizavetovca , mun. Bălți, o grenadă pe care ilegal o păstra la el acasă [178] ; S.N., aflându -se, la
19.09.2012, în apropiere de gara de sud , a găsit un pistol, care , conform raportului de expertiză ,
se atribuie la categoria armelor de foc cu țeavă ghintuită [67]; B.D., într -o zi (nestabilită ) a lunii
iulie 2010 , aflându -se pe str. Chișinăului din mun. Bă lți, a găsit două cartușe pe care le -a luat și
le păstra la domiciliul său [70]; C.A., aflându -se într -o zi din luna aprilie 2010, la stația de
autobuze, amplasată pe str.Lenin din mun. Comrat, a găsit sub un scaun o armă de foc și un
cartuș cu aprindere inelară [65]; V.S. a găsit într-o zi nedeterminată o pungă de polietilenă în
care se afla o armă de foc atipică cu țeava și patul tăiat, pe care o păstra fără autorizație la
domiciliul său [235] . Soluții similare au fost date și î n alte cauze penale [241] . Pe de altă parte, în
următoarele spețe instanța a ignorat faptul însușirii armei de foc și a munițiilor găsite drept
modalitate faptică a procurării ilegale : inculpat ul O.A. a găsit la gunoiștea din com. Cruzești,
mun. Chișinău , un pistol de model „PM” ș i unsprezece cartușe de calibru diferit , pe care și le -a
atribuit ilegal [209] ; inculpatul D.V., aflându -se în vara anului 2014 la pescuit pe malul râului
Nistru, a găsit o sacoșă din polietilenă , în care se afla un obiect asemănător cu pistolul și opt
cartușe , pe care le -a adus acasă și le -a păstrat în dulapul din dormitor [256] . Însușirea armei de
foc sau a munițiilor găsite , drept modalitate faptică a procurării , a fost ignorată și î n alte cauze
din practica instanțelor judecătorești [193; 230; 266; 232] .
Persoana care a găsit o armă de foc , dar care nu și -a atribuit -o și nu a luat măsuri pentru
ascunderea acesteia, nu poartă răspundere penală în baza normei examinate [324, p.14] . Din
contra, persoana care a schimbat locul păstrări i unei arme găsite, de fapt a procurat și a păstrat
această armă [324, p.14] . Referitor la intrarea în posesia bunurilor prin sustragere, unii autori
susțin că aceasta constituie una din tre modalitățile faptice ale procurării ilegale [2, p.627] . Nu de
aceeași părere sunt V.V. Bașilov și E .Solonițcaia , care opinează că procurarea implică orice
metodă de primire a armei, cu excepția sustragerii [383, p.13; 300, p.11] . Tot așa și T.F.
Mineazeva relevă că procurarea ilegală reclamă primirea obiectel or infracționale, prin diferite
metode, în folosință permanentă sau temporară, cu excepția achiziționării prin sustragere , care
formează o componență de infracțiune aparte [339, p.553] . Adaptând teza din urmă cadrului
legal național, consemnăm că intrarea în posesia armei de foc sau a munițiilor prin sustragerea
acestora nu constituie procurare ilegală, aceasta deoarece legiuitorul a inserat în textul art.290 CP
RM sustragerea bunurilor nominalizate drept formă specifică a procurării ilegale. Un atare

77
compo rtament nu formează, din păcate, o componență de infracțiune aparte. Tot art.290 CP RM
este aplicabil.
Deși, de regulă, procurarea se exprimă printr -un comportament comisiv, în teoria dreptu lui
penal se vehiculează opinia (pe care o îmbrățișăm ), potrivit c ăreia procurarea poate lua forma
inacțiunii (de exemplu, atunci când făptuitorul nu împiedică o altă persoană să pună arma de foc
într-o cutie , nereacțion ând nicicum la această acțiune) [302, p.16] .
În cele mai dese cazuri , persoanele abilitate cu aplicarea legii penale evită să identifice
cum o armă a ajuns în posesia făptuitorului. De regulă, se indică alte modalități normative dintre
cele alternative (păstrarea, purtarea etc. ). Faptul indicării unor modalități normative alternative în
textul normei de la art.290 CP RM vine să influențeze , într-o măsură oarecare , practicienii să
impute persoanelor vinovate cele două acțiuni prejudiciabile clasice – păstrarea și purtarea,
desconsider ând alte posibile acțiuni ilegale săvârșit e în privința armelor de foc și a munițiilor.
Procurarea este, probabil, cea mai desconsiderată acțiune prejudiciabilă. Acest lucru are o
explicație clară: lipsa probelor întru demonstrarea acestei acțiuni ilegale. Suntem de părere că , în
lipsa unor probe, procurarea nu -i poate fi imputată suplimentar făptuitorului pentru simplul fapt
al deținerii armei, deși păstrarea armei nu este posibil ă fără achiziționarea anteri oară a acesteia.
Lipsa unor informații despre timp, loc și alte date o biective privind achiziționarea armei de foc
sau a munițiilor nu -i permite persoanei îndrit uite cu aplicarea legii penale imputarea procurării
ilegale. Totuși, considerăm oportun ca activit atea organelor de drept să fie concentrată asupra
acțiunilor de urm ărire penală în vederea identific ării sursei de la care a achizițion at arma de foc
și munițiile persoana vinovată. Or, nu este exclus ca aceste obiecte să fi intrat în posesia
făptuitorului prin sustragerea lor, faptă cu mult mai periculoasă decât procurar ea ilegală.
Identificarea sursei armei de foc și a munițiilor joacă un rol semnificativ la eventuala
individualizare a pedepsei penale. În cele din urmă , suntem de acord cu A.N. Vdovin , care
afirmă că neidentificarea sursei achiziționării armei denotă lipsa unei investigații integrale,
inclusiv lipsind verificarea versiunii cu privire la sustragerea armei [308, p.90 ].
În alt context, procurarea ilegală a munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de
vânătoare cu țeavă lisă) necesită a fi delimitată de provoc area la săvârșirea infracțiunii prevăzute
la art.290 CP RM. V.D. Ivanov menționează că prin provocarea la săvârșirea infracțiunii trebuie
de înțeles determinarea unei persoane la săvârșirea infracțiunii prin constrângere , corupere,
șantaj sau alte influențări psihice, crearea condițiilor pentru săvârșirea acesteia sau organizarea
săvârșirii infracțiunii cu scopul predării ulterioare a persoanei provocate organelor de drept
pentru a fi trasă la răspundere penală [331, p.453 -454]. În conjunctura infracțiunii analizate, în
cele mai dese cazuri, provocarea vizează procurarea armelor de foc și a munițiilor. Provocarea la
procurarea armei de foc și a muniți ilor nu constituie infracțiune, deoarece persoana a intrat în

78
stăpânirea acestor obiecte fiind determinat ă de o terță persoană (provocator). De altfel , în
corespundere cu pct.11 alin.(1) art.94 CPP RM, în procesul penal nu pot fi admise ca probe și,
prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la
baza sentinței sau a altor hotărâ ri judecătorești datele care au fost obținute prin provocarea
persoanei la să vârșirea infracțiunii.
Pentru elucidarea condițiilor în a căror prezență fapta se consideră a fi comisă sub imperiul
unei provocări , vom reproduce unele explicații cu vocație de interpretare oficială din Hotărârea
Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la aplicarea legislației
referitoare la răspunderea pen ală pentru infracțiunile de corupție”, nr.11 din 22.12.2014 [115] , pe
care, prin extrapolare, le considerăm utile și studiului de față: „La cercetarea infracțiunilor de
corupție, urmează a fi verific at atent materialul p robator administrat, astfel încâ t să se prevină o
condamnare a inculpatului care a acționat ca efect al provocării din partea agenților statului sau,
după caz, din partea persoanelor private care acționează sub supravegh erea agenților statului,
întrucâ t ar exista riscul ca acuzatul să fie li psit din start de dreptul la un proces echitabil, prin
aceasta încălcâ ndu-se art.6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților
Fundamentale ale Omului ”. La fel, în pct.25.1. din aceeași hotărâre se menționează: „Reieșind
din juris prudența CtEDO, se va reține o provocare ori de câ te ori organele de urmărire penală nu
se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, ci exercită o asemenea influen ță
asupra persoanei vizate, încât să determine săvâ rșirea infracțiunii, care fără aceast ă intervenție nu
ar fi fost săvâ rșită, cu scopul de a constata infracțiunea, respectiv de a obține probe și de a
declanșa urmărirea penală ( Teixeira de Castro contra Portugaliei ). Investigarea activității
infracționale nu este realizată într-o manieră pasivă, dacă: acuzatul s -a angajat în comiterea
actelor de corupere la inițiativa agenților statului sau, după caz, a persoanelor private care
acționează sub supravegherea agenților statului, fiind ținta unor solicitări asidu e din partea
acestora; nu există nici o dovadă că acuzatul a mai comis alte infracțiuni, în special infracțiuni
legate de corupție ( Ramanauskas contra Lituaniei )”.
Problema privind delimit area practică a provocării de săvârșirea reală a infracțiunii a fost
punctată într -un alt act explicativ al Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova .
Este vorba de spre Hotărârea „Cu privire la practica judiciară de aplicare a legislației penale ce
reglementează circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelo r lor și a
precursorilor”, nr.2 din 26.12.2011 [113] , unde în pct.13 se consemnează că în cazul în care
persoana invocă faptul că a fost victimă a unei provocări, mai ales dacă pretențiile acesteia nu
sunt lipsite de verosimilitate, în lipsa unei probe con trare în acest sens, instanțele de judecată
urmează să examineze circumstanțele cauzei și să ia măsurile necesare pentru descoperirea
adevărului: a existat sau nu o provocare.

79
În practica organelor de drept, în cele mai dese cazuri , în calitate de provocat or apare
investigatorul sub acoperire, deși în acord cu alin.(6) art.30 din Legea privind activitatea specială
de investigații, nr.59 din 29.03.2012 [127] , acestuia i se interzice să provoace comiterea
infracțiuni lor. Însă, așa cum arată I.Dolea [86, p.15] , în jurisprudența sa Curtea Europeană a
constatat că problema provocării poate fi pertinentă chiar și atunci când operațiunea sub
acoperire a fost desfășurată de către o persoană privată, care a acționat ca agent sub acoperire,
însă a fost de fapt organiz ată și supravegheată de către poliție. De notat că , în raport cu soluțiile
pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, agentul sub acoperire are dreptul să
observe și să denunțe săvârșirea faptelor ilegale ale grupului infracțional, dar nu poate s ă
determine săvârșirea infracțiunii [135, p.429] . În concluzie, nu formează componența de
infracțiune prevăzută la art.290 CP RM procurarea armei de foc sau a munițiilor în rezultatul
comportamentului provocator al unui agent sub acoperire sau al unei persoane private , care a
acționat ca agent sub acoperire , atunci când inițiativa de procurare aparține agentului sub
acoperire, iar persoana nu ar fi procurat aceste obiecte în lipsa inter venției agentului sub
acoperire .
Următoarea modalitate normativă asu pra căreia ne vom concentra atenția este fabricarea
munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă). Fabricarea armei de
foc sau a muniției este una din tre acțiunile prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM mai rar
întâlnită în practica judiciară. În cele mai dese cazuri , manipulările ilegale sunt realizate în
privința unor arme de foc sau muniții fabricate în condiții legale. Totuși, f abricarea ilegală a
armelor de foc și a munițiilor reprezintă atât producerea lor industrială , cât și prin activitate
manuală [9, p.428] .
De remarcat că cadrul legal conex normei de la art.290 CP RM conține definiția fabricării
numitelor entități. Așadar, în acord cu art.2 din Legea nr.130/2012 respectiva faptă presupune
fabricarea (a se citi producerea – n.a.) sau montarea fără înregistrare a armelor de foc, a pieselor
sau a munițiilor aferente din orice componente esențiale traficate ilicit, fără o autorizație
eliberată în modul stabilit de către o autoritate competentă a statului în care are loc fabricarea sa u
asamblarea fără înregistrare sau fără marcare a armelor de foc asamblate la data fabricării lor în
conformitate cu cerințele stabilite. Din textul acestei norme reies următoarele două modalități
faptice ale fabricării: a) producerea armei de foc sau a mu niției prin prelucrarea materiei prime;
b) montarea (asamblarea) elementelor componente ale armei de foc sau a le munițiilor. Aceleași
modalități faptice ale fabricării sunt evidențiate de S.Brînza și V.Stati , care susțin că fabricarea
se exprimă în produce rea armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a
munițiilor, ca urmare a prelucrării materiei prime și a asamblării materialelor componente [27,
p.632] . Protocolul împotriva producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți com ponente și

80
cu muniție, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalit ății
organizate transnaționale , distinge aceleași modalități faptice ale fabricării armelor de foc și a
munițiilor. Observăm că noțiunea „fabricare” are un înțe les mai larg decât sensul uzual al acestui
termen , care se rezumă doar la acțiunea de producere a unor bunuri prin prelucrarea materiei
prime. În sensul art.290 CP RM și a l cadrului legal de referință, fabricarea implică și asamblarea
părților componente a le armei de foc. În ceea ce privește asamblarea armei de foc, consemnăm
că deși Legea nr.130/2012 stabilește această acțiune drept una din tre formele fabricării armelor
de foc, legiuitorul , în același timp, dă dovadă de incoerență atunci când enumeră tipurile
operațiunilor cu arme de foc sau muniții, punctând asupra asamblării armelor în calitate de
operațiune distinctă. Aceeași incoerență legislativă învederăm la determinarea tipurilor
operațiunilor ce pot fi efectuat e de armurierii licențiați, în calitate de acțiuni distincte fiind
evidențiate, inter alia , fabricarea și asamblarea armei.
În aceeași ordine de idei , în teoria dreptului penal în calitate de modalitate faptică a
fabricării armei de foc se consemnează modificarea [374, p.23; 338, p.571; 345, p.22 ; 3401,
p.54]. Considerăm că aici urmează a se distinge între modificarea altor arme decât a celor de f oc
sau a altor obiecte similare în arme de foc, pe de o parte, și modificarea armei de foc, pe de altă
parte. Cât privește prima ipoteză – modificarea altor arme decât a celor de f oc sau a altor obiecte
similare în arme de foc – menționăm că aceasta, lato sensu , poate fi catalogată drep t formă a
fabricării armelor de foc. Aceasta deoarece influența infracțională este îndreptată către o altă
armă decât cea de foc sau către alte obiecte similare , în rezultatul căr eia se obține o armă de foc,
proces caracteristic fabricării. În acest contex t, M.M. Musaev susțin e că fabricarea ilegală
reprezintă, printre altele, modificarea unor obiecte anumite (obiecte de uz casnic, inventar
sportiv), în rezultatul căr eia acestea obțin calitățile unei arme de foc [356, p.9] . Într -o opinie
similară , T.F. Mineazeva susține că fabricarea ilegală a armei de foc și a muniției presupune
crearea acestora de la zero, precum și modificarea (de exemplu, din armă pneumatică în armă de
foc) [339, p.555] . În ceea ce privește a două ipoteză – modific area armei de foc propriu -zise –
suntem de părere că aceasta nu cade sub incidența noțiunii „fabricare”. În cazul de față
activitatea infracțională este îndreptată spre o armă de foc deja creată, doar că se dorește
modificarea construcției acesteia. Același lucru este valabil pentru muniții. Nu de aceeași părere
a fost instanța de judecată în următoarea speță din practica judiciar ă, constatând, inter alia , în
acțiunile făptuitorului fabricarea ilegală a armei de foc: inculpatul Ș.S. păstra asupra sa o armă
de vânătoare cu țeavă lisă cu țeava și patul armei retezat (sublinierea ne aparține – n.a.) [239] .
De remarcat că în speța indicată este prezentă modificarea construcției armei de foc, nu însă
fabricarea acesteia.

81
În altă ordine de idei , menționăm că unii autori sunt de părere că numita acțiune implică și
restabilirea proprietăților distructive pierdute de către aceste obiecte [369, p.24] . O poziție
similară este desprinsă din pct.8 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Uzbekistan „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind deținerea ilegală a armei”,
nr.3 din 1996 [366] , precum și din pct.11 al Hotărârii Plenului JS a FR nr.5/ 2002 . Nu putem
susține o asemenea poziție. Aceasta nu permite de a face delimitarea di ntre fabricarea și
repararea armei de foc. Pe bună dreptate accentuează I.I. Bikeev că restabilirea proprietăților
distructive ale armei de foc este caracteristică acțiunii de reparare, dar nu celei de fabricare [303,
p.110] . Acest lucru poate fi desprins atât din definiția reparării armelor, asupra căreia infra ne
vom opri mai detaliat, cât și din sensul uzual al unui astfel de termen. În context, nu putem
susține nici explicația înscrisă în pct.1 al Hotărârii Plenului CSJ RM nr.31/1998, potrivit căreia
fabrica rea ilegală a armei de foc și a munițiilor presupune, inclusiv, repararea unor ansambluri
sau subansambluri de arme. Or, în conținutul normei de la art.290 CP RM fabricarea și repararea
armei de foc sau a munițiilor figurează în calitate de modalită ți norm ative distincte. În niciun caz
repararea nu poate fi catalogată drept modalitate faptică a fabricării ilegale a armei de foc sau a
munițiilor.
În altă ordine de idei, î n doctrină se opinează că fabricarea este mai periculoasă decât
celelalte acțiuni ce pres upun manipulări ilegale cu arme , deoarece anume din momentul
fabricării acesteia începe traficul ilicit cu arme [359, p.244; 356, p.8; 357, p.157] . Subscriem
acestei poziții. Într -adevăr, fabricarea ilegală este momentul inițial a l circulației ilicite a armelor
de foc și a munițiilor. Plus la aceasta, fabricarea ilegală a unor astfel de entități denotă o
periculozitate mai înaltă a făptuitorului. Acesta înțelege că produce unele obiecte socialmente
periculoase interzise sau limitat e în circuitul civil, fără a deține autorizația corespunzătoare.
Periculozitatea înaltă a fabricării armelor de foc și a munițiilor reiese cu precădere din Protocolul
împotriva producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente și cu muni ție,
adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalit ății organizate
transnaționale, care în art.2 stipulează că scopul Protocolului este de a contribui la dezvoltarea,
facilitarea și consolidarea cooperării între Statele -membre pe ntru prevenirea și stoparea
producerii și comercializării armelor de foc, componentelor și muniției. Toate acestea potențează
incriminarea distinctă a fabricării armelor de foc și a muniției, lucru necesar diferențierii
răspunderii penale pentru comiterea unei astfel de fapte. Drept consecință, legiuitorul urmează să
stabilească un cadru sancționator mai aspru comparativ cu cel pentru purtarea, păstrarea,
procurarea sau repararea armelor de foc și a munițiilor în lipsa autorizației corespunzătoare. In
concr eto, venim cu propunerea de lege ferenda ca fabricarea armei de foc și a muniției să fie
incriminată la art.290 alin.(11) CP RM. Menționăm că în dreptul comparat există legislații penale

82
similare unde fabricarea ilegală este incriminată într -o normă distinctă (de exemplu, art.223 din
Codul penal al Federației Ruse, art.236 din Codul penal al Armeniei , art.288 din Codul penal al
Kazahstan ului, art.2631 din Codul penal al Ucrainei, art.229 din Codul penal al Azerbaidjanului,
art.288 din Codul penal al T urkmenistan ului, art.196 din Codul penal al Tadjikistanului, art.234
din Codul penal al L etoniei, §1 art.263 din Codul penal al Poloniei [431] , secțiunea 29010 din
Codul penal al Statului California [413] , §265.10 din Codul penal al Statului N ew York etc.).
Continuăm analiza faptei prejudiciabile a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM cu
repararea armei sau a munițiilor în lipsa autorizației corespunzătoare. Repararea ilegală a fost
reținută în următoarea speță practică: în perioada de timp octombri e 2010 – ianuarie 2015, P.M.
a păstrat 7 cartușe și o armă de foc pe care le -a găsit în grădina sa; arma de foc el ilegal a
reparat -o [225] . Privitor la această modalitate normativă , D.Korețki și E .Solonițcaia afirmă că
repararea armei este un element al traficului ilicit de arme rar întâlnit și, de regulă, rămâne în
sfera latenței [343, p.55; 383, p.15] . Ca și fabricarea, repararea armelor este definită în art.2 din
Legea nr.130/2012 , prin care se înțelege un ansamblu de operațiu ni efectuate asupra armelor
defectate pentru a le readuce în starea care să le asigure securitatea funcționării conform
destinației, fără modificarea construcției lor. Doctrina definește repararea armei ca fiind acțiunea
îndreptată spre restabilirea capaci tăților de nimicire pierdute anterior [132, p.333; 345, p.22; 324,
p.15; 356, p.10] . Unii autori sunt de părere că repararea p resupune atât restabilirea parțială, cât și
integrală a particularităților distructive ale mecanismului și pieselor armei de foc [338, p.571] . În
accepțiunea lui Iu.A. Karmazin , repararea presupune restabilirea capacităților caracteristice
armei de foc și munițiilor prin schimbul sau restaur area pieselor uzate, înlătur area defectelor , în
rezultatul căreia aceste obiecte devin utile pentru folosire conform destinației [399, p.512] .
În context, repararea armei necesită a fi deosebită de realizarea altor acțiuni similare în
privința armei, gen: ungerea sau curățarea acesteia, reglarea mânerului etc. Comparativ cu aceste
din urmă acțiuni , repararea presupune restabilirea capacităților distructive ale armei. Deci,
implică influențarea asupra unei arme nefuncționale. Împărtășim poziția autoru lui E.V. Zaițeva ,
potrivit căruia repararea implică totalitatea acțiunilor îndrepta te spre corecția defectelor armei ce
îngreunează sau fac imposibil ă folosirea acesteia potrivit destinației [328, p.94] . Nu același lucru
este caracteristic ungerii armei sau reglării mânerului acesteia. În aceste cazuri sunt întreprinse
acțiuni în privinț a unei arme de foc funcționale [280, p.30] .
În cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra comercializării munițiilor și a armei de
foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) în lipsa autorizației corespunzătoare.
Respectiva modalitate normativ ă a faptei prejudiciabile a fost reținută în următoarele cazuri din
practica judiciară: inculpații S.V. și M.N. au comercializat în preajma or. Rezina, pe traseul
Chișinău -Orhei -Rezina , următoarele muniții: două grenade antitanc reactive de tip RPG -26, trei

83
grenade defensive de mână F -1, o grenadă ofensivă de mână RGD -5 [245] ; D.I., având scopul
de a înstrăin a arma de foc fără a deține autorizație corespunzătoare, urmărind să obțină astf el
profit, la 14.05.2014 i-a transmis , în mun. Chișinău, lui M.M. un pistol de model „TT” cal ibrul
7,62×25 mm [188] ; la 01.12.2013 , B.I. i -a înstrăinat lui M.P. , contra sumei de 500 dolari SUA , o
mină antitanc tip „casetă” de model M -56, produsă în SUA în anul 1973 [182] . Respectiva
modalita te normativă a fost reținută și î n alte cauze penale [71].
Comercializarea exprimă acțiunea de înstrăinare a armei de foc sau a munițiilor unei terțe
persoane. Comercializarea îmbracă forma unui „contract” încheiat î n condiții ilegale (contrar
ordinii legal stabilite pentru comercializarea unor astfel de obiecte). În acest plan interesează
dacă comercializarea reprezintă o înstrăinare cu titlu oneros și/sau gratuit. După unii autori ,
comercializarea armelor de foc și a munițiilor presupune transmi terea acestora unei persoane atât
contra plată, cât și gratuit (vânzare , donație, împrumut, dare în schimbul altor bunuri, în contul
datoriei neîntoarse etc.) [132, p.333; 344, p.59; 339, p.553; 390, p.17; 334, p.19; 4, p.646; 315,
p.16; 9, p.428; 373, p.295 ]. Aceeași poziție o regăsim în Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998.
Alți autori sunt de părere că comercializarea presupune o înstrăinare doar cu titlu oneros [302,
p.16; 343, p.54; 308, p.86] . În ce ne privește , susținem parțial cea de -a doua poziție doctrinară.
Parțial , deoarece venim cu unele precizări. Suntem de părere că termenul „comercializare” din
textul art.290 CP RM are semnificația de vânzare, dar nu de orice înstrăinare cu titlu oneros.
Tocmai pentru o astfel de interpretare optăm. Deși legea penală nu definește termenul de
comercializare, sensul acestuia (și anume: de vânzare) rezultă implicit dintr -un șir de alte acte
normative cu caracter extrapenal, printre care Legea Republicii Moldova cu privire la comerțul
interior, nr.231 din 23.09.2010 [125] , Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
desfășurarea comerțului cu amănuntul, nr.931 din 08.12.2011 [102] etc. La această concluzie
ajungem inclusiv prin efectuarea unei interpretări sistematice a norme i de la art.290 CP RM în
raport cu alte norme de incriminare , în care legiuitorul de asemenea utilizează termenul
„comercializare”. Același lucru rezultă apelând la metoda istorică de interpretare a dispoziției
normei incriminatoare supuse analizei în rapo rt cu art.227 din CP RM în redacția din 1961 , care
în schimbul termenului „comercializare” prevedea cuvântul „desfacere”. În acest sens, unul
dintre sensurile uzuale ale termenului „desfacere” rezidă în vânzarea produselor; lichidarea prin
vânzare [81, p.286] . Toate acestea demonstrează că în sensul art.290 CP RM comercializarea
armelor de foc și a munițiilor presupune înstrăinarea acestora în baza „contractului de vânzare –
cumpărare”. Asemenea concluzie este împărtășită și de doctrina autohtonă. În acest făgaș,
S.Brînza și V.Stati punctează că comercializarea constituie punerea în circulație prin vânzare
[27, p.632; 24, p.582] .

84
Vom finaliza analiza faptei prejudiciabile a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM cu
sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă). Vorbind
despre periculozitatea acestei acțiuni , N.V. Gamidova menționează că s ustragerea reprezintă una
dintre cele mai răspândite surse de apariție a armelor în traficul ilicit [311, p.126] . I.V. Diriutin
înțelege prin sustragerea armelor și a munițiilor achiziționarea ilegală a acestora prin orice
metodă cu intenția de a le însuși sau de a le transmite altei persoane ori de a dispune în orice alt
mod de bunurile sustrase [320, p.101] .
Sustra gerea armei de foc a fost constatată în următoarea speță : la data de 04.10.2014,
aproximativ la ora 03.20, P.I., având scopul sustragerii armei de foc, profitând de faptul că
C.M. a adormit, pe ascuns a sustras de la acesta arma de foc de model „ ПМ” , seria și numărul
EК 3078, anul fabricării 1978, cu încărcător, în care se aflau 8 cartușe cu inscripția 270/02.
Conform raportului de expertiză din 23 octombri e 2014, pistolul cu seria și numărul ЕК 3078
face par te din categoria armelor de foc din care nu s -au efectuat trageri ; acesta era în stare de
funcționare și util pentru efectuarea tragerilor [168] . Într-o altă speță, instanța a reținut
sustragerea munițiilor: în una din zilele lunii septembrie 2014, R.M., aflându -se în stare de
ebrietate alcoolică, intenționat, cunoscând că în gospodăria cet.X se află la păstrare , într-un
sarai, trei grenade, deteriorând ușa de la intrare a pătruns în interior, de unde a sustra s pe
ascuns o grenadă de model „F -1” și două gr enade de model „ RGD -5”, pe care le -a adus și le -a
lăsat la p ăstrare în gospodăria sa. P otrivit raportului de constatare tehnico -științifică
nr.10518/10519 din 24.12.2014 , acestea fac parte din categoria munițiilor și sunt utile pentru
producerea exploziei [271] .
Supra am demonstrat că infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM în modalitatea de
sustragere a armei de foc și a muniției este un caz special al infracțiunilor contra patrimoniului
săvârșite prin sustragere. Între aceste norme de incriminare există o relație de tipul normă
generală – normă specială. Acest lucru este punctat tranșant de S.Brînza , care afirmă pe
marginea obiectului material al sustragerii că, în unele cazuri, datorită calității speciale a
bunurilor care reprezintă acest obiect, se va aplica nu art. 186-188, 190 -192 CP RM, dar o normă
penală concurentă – în speță, art.290 CP RM (în cazul sustragerii armelor de foc (cu excepția
armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a munițiilor ) [18, p.51] . Într-o manieră similară A.V.
Sevriukov susține că formele spec iale ale sustragerii se deosebesc de sustragerea propriu -zisă
după conținutul obiectului juridic și al obiectului material [377, p.65] . Reieșind din pericolul
social ridicat pentru securitatea societății al unor astfel de obiecte cum sunt armele de foc și
munițiile, legiuitorul a decis să amplaseze sustragerea unor atare obiecte în capitolul din Codul
penal destinat protecției securității publice. După conținut, armele de foc și munițiile sunt
incomparabile cu bunurile aflate liber în circuitul civil care p ot să apară pe post de obiect

85
material al sustragerilor propriu -zise. Din perspectiva dreptului comparat, în unele legislații,
sustragerea arme i de foc , deși constituie o formă specială a sustragerilor, este totuși incriminată
alături de alte infracțiuni contra patrimoniului. De exemplu, potrivit legislației statului Filipine ,
furtul armei de foc este o formă specială a furtului, fiind incriminată în subsecțiunea 2 secțiunea
68 din Codul penal [425] , alături de alte infracțiuni contra patrimoniului. De ase menea, în acord
cu legislația Austriei, sustragerea unui pistol, a unei mitraliere sau a unui pistol mitralieră, a unei
puști automate sau semi automate (incriminată la pct.7 alin.(1) art.243 Cod penal [427] ), este
amplasată în Capitolul XIX din Partea Spec ială a Codului penal intitulat „Furt și delapidare”.
Revenind la conceptul de „sustragere”, d in cele enunțate mai sus se desprinde că pentru
elucidarea acestei noțiuni , cu care se operează în dispoziția normei de la art.290 CP RM ,
urmează a se face uz de explicațiile doctrinare efectuate pe marginea aceluiași termen în
contextul infracțiunilor contra patrimoniului. Relevantă este definiția dată de S.Brînza și V.Stati,
în opinia cărora sustragerea reprezintă luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia
altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop de cupiditate
[26, p.580; 23, p.580; 16, p.396; 18, p.47] . Extrapolând această definiție la studiul de față ,
rezumăm că în sensul art.290 CP RM prin „sustragere” t rebuie de înțeles luarea ilegală și gratuită
a armei de foc sau a muniției din posesia altuia, prin care acestuia i s -a cauzat un prejudiciu
patrimonial efectiv , săvârșită în scop de cupiditate. O părere similară are autorul rus E.A.
Pronkina , în opinia că reia sustragerea armelor de foc și a munițiilor presupune luarea ilegală și
gratuită, săvârșită în scop de cupiditate, a bunurilor străine din posesia altei persoane, în folosul
vinovatului sau a l altor persoane, prin care se cauzează un prejudiciu proprie tarului sau altui
deținător al acestor bunuri [369, p.24] .
Pe o poziție puțin diferită se află I.I. Bikeev , care este de părere că gratuitatea nu reprezintă
o caracteristică definitorie a sustragerii armelor de foc și munițiilor [304, p.13] . Pe aceeași undă
se situează V.V. Bașilov , care consideră că aspectul gratuit al luării nu constituie semn
obligatoriu ale sustragerii armei, fapt ce rezultă din natura juridică a sustragerii armei ca și
atentare asupra securității publice [300, p.14] . Același autor menționează că, comparativ cu
sustragerea bunurilor străine, pericolul social al sustragerii unei arme de foc este determinat nu
de valoarea materială a armei sustrase, ci de posibilitatea reală a făptuitorului de a o folosi l a
săvârșirea unei infracțiuni [300, p.14] . Corect. Tocmai de aceea legiuitorul a decis să amplaseze
sustragerea arme i de foc în c apitolul din Partea Specială a Codului penal dedicat protecției
securității publice și nu patrimoniului persoanei. Ace asta nu înseamnă că sustragerea armei d e
foc are un alt conținut decât sustragerea unui simplu bun. În contrast la cele afirmate de autorii
precitați, Z.G. Derbok consideră că gratuitatea trebuie să persiste în cazul tuturor formelor
speciale ale sustragerii [318, p.92] . Potrivit aceluiași autor , formele speciale ale sustragerii,

86
printre care și sustragerea armelor și a munițiilor , trebuie să corespundă semnelor sustragerii
prevăzute în nota nr.1 la art.158 CP FR (normă corespondentă celei de la art. 186 CP RM) , în
acord c u care prin sustragere se înțelege luarea ilegală și gratuită (sublinierea ne aparține – n.a.)
și/sau delapidarea bunurilor străine, în scop de cupiditate, în folosul făptuitorului sau al altor
persoane, cauzând pagube proprietarului sau altui posesor al a cestor bunuri [318, p.78] .
Considerăm că în ipoteza luării ilegale a unei arme de foc sau a munițiilor , atunci când
făptuitorul achită un contraechivalent , cele comise trebuie catalogate drept procurare ilegală. O
poziție similară reliefată pe marginea încadrării luării ilegale a substanțelor narcotice și
psihotrope în schimbul unui contraechivalent, dar care poate fi extrapolată în contextul prezentei
analize, este expusă de autorul Ig.Hadîrca [99, p.177] . În esență, sustragerea armei de foc sau a
muniț iilor implică cauzarea unui prejudiciu patrimonial efectiv deținătorului acestor bunuri.
Oferirea unui contraechivalent în schimbul armei de foc sau munițiilor luate nu implică cauzarea
unui prejudiciu patrimonial, deci nu constituie o sustragere [280, p.3 2].
În alt regi stru, subliniem poziția noastră ca sustragerea munițiilor și a armei de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) să fie reamplasată într -o normă de incriminare
distinctă. Sustragerea nu poate fi înscrisă în cadrul aceleiași norme d e incriminare alături de
purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea și comercializarea armei de foc și a
munițiilor în lipsa autorizației corespunzătoare. Sustragerea armei de foc și a munițiilor trebuie
deosebită de operațiunile ilicite cu ace ste obiecte care, în ansamblu , formează fenomenul
traficului ilicit cu arme și muniții. А.F. Sokolov , de exemplu, susține că sustragerea și extorcarea
nu pot fi atribuite la categoria traficului ilicit de arme [382, p.14] . O poziție identică surprindem
în tălmăcirile oferite de Plenul Judecătoriei Supreme a Federației Ruse , care deosebește
următoarele categorii juridice: „ trafic ilic it”, „sustragere” și „extorcare”. În definitivă ,
considerăm că sustragerea armelor de foc și a munițiilor nu trebuie să se reg ăsească în conținutul
art.290 CP RM. Drept consecință, propunem completarea Codului penal cu un nou articol, care
să incrimineze distinct fapta de sustragere a armelor de foc și a munițiilor. Un model legislativ
similar îl surprindem în legislația penală a unor state străine (de exemplu, în legislația Federației
Ruse, Armeniei, Ucrainei, Republicii Belarus etc. ). Totodată, considerăm că , alături de acțiunea
de sustragere, noua normă penală trebuie să incrimineze și extorcarea armelor de foc sau a
munițiilor . În context se impune a da răspuns la următoarea întrebare: care trebuie să fie soluția
de încadrare potrivit legii penale a Republicii Moldova în ipoteza în care sunt extorcate arme de
foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau muniții ? Avându -se în vedere că o normă
specială în acest sens lipsește , la calificare trebuie reținută una din tre normele de la art.189 CP
RM (șantajul) [276, p.24] .

87
Analiza istorică a legii penale permite evidențierea a trei abordări tehnico -legislative în
mater ia incriminării sustragerii armei de foc și a munițiilor : a) incriminare a separată a sustragerii
de alte operațiuni ilegale săvârșite în privința armelor de foc și a munițiilor (abordare înscrisă în
Codul penal al R M în redacția din 1961 ); b) lipsa unei norme speciale care să incrimineze
sustragerea armei de foc și a munițiilor, aplicabile fiind normele din Partea Specială a Codului
penal dedicate protecției patrimoniului (din 2003 – de la adoptarea noului Cod penal până la
adopta rea Legi i RM nr.277/2008 ); c) sustragerea armei de foc și a munițiilor, incriminată la
art.290 CP RM, alături de alte acțiuni ilegale realizate în privința armei de foc și a munițiilor .
Prima variantă o considerăm cea mai reușită. De lege ferenda sugerăm implement area acesteia.
Astfel, s ustragerea armelor de foc și a munițiilor a fost incriminată în noul C od penal prin
Legea RM nr.277/2008 , sustragerea respectivelor obiecte fiind amplasată în cadrul art.290 CP
RM alături de purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor și munițiilor. Până la acel moment sustragerea armei de foc și a munițiilor era calificată
conform uneia din tre normele Capitolului VI din Partea Specială a Codului penal care
incriminează infracț iunile contra patrimoniului comise prin sustragere. Din acel moment, în
ipoteza sustragerii munițiilor și armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) ,
respectivele norme și cea de la art.290 CP RM concurează. În virtutea regulii de califica re de la
alin.(2) art.116 CP RM, la încadrare trebuie reținută normă specială, adică cea de la art. 290 CP
RM, care constituie un caz special de sustragere, și anume: sustragerea unor obiecte cu calități
specifice. În acest sens, în doctrină se menționează că sustragerea armelor de foc și a munițiilor
(cu excepția armelor de vânătoare cu țeavă lisă) tradițional este considerată modalitate specială a
sustragerii, componență specială de infracțiune față de componențele de infracțiune prevăzute ca
sustrageri di n patrimoniul altei persoane [292, p.168] .
Sub un alt aspect, se impune a clarifica care din formele sale le implică sustragerea în
contextul normei analizate. Observăm că legiuitorul folosește termenul „sustragere” fără a ind ica
și forma acesteia, lucru c e pare a fi explicabil, avându -se în vedere concizia pe care trebuie să o
posede un Cod penal . Considerăm că , în sensul art.290 CP RM , sustragerea poate îmbrăca atât
forma unei luări ilegale pe ascuns, cât și a unei luări ilegale deschise. De asemenea, ace asta poate
lua forma unei dobândiri ilegale prin înșelăciune sau prin abuz de încredere . În acest sens,
S.Brînza și V.Stati consemnează că pentru calificarea faptei în baza art.290 CP RM nu importă
dacă făptuitorul a recurs la înșelăciune sau la abuz de în credere [27, p.633] . Nu este exclusă nici
ipoteza sustragerii unei arme de foc sau a unor muniții încredințate făptuitorului în administrare.
În context, A.N. Vdovin evidențiază două forme cel mai des întâlnite ale sustragerii armelor:
furtul și delapidare a [308, p.60 ]. Fiind veritabile infracțiuni contra patrimoniului comise prin
sustragere, fapt demonstrat în literatura de specialitate [26, p.834 -838; 23, p.591; 10, p.137 -144;

88
155, p.123 -131], escrocheria și delapidarea averii străine concurează cu fapta specificată la
art.290 CP RM în modalitate a de sustragere. De asemenea, S.Brînza și Ig.Botezau relevă că
art.190 CP RM este aplicabil în acele cazuri când bunurile ce -l reprezintă nu posedă calități
speciale care să condiționeze aplicarea unei norme specia le, la acestea atribuindu -se, inclusiv ,
art.290 CP RM ( când sustrase sunt munițiile sau armele de foc (cu excepția armei de vânătoare
cu țeava lisă [22, p.86] )). Supra am arătat că norma de la art.290 CP RM este concurentă cu
normele de la art.186 -188, 190 -192 CP RM. Prin urmare, sustragerea armei de foc sau a
munițiilor poate îmbrăca atât forma luării ilegale prin înșelăciune sau prin abuz de încredere, cât
și forma luării ilegale a respectivelor bunuri încredințate făptuitorului în administrare.
Cât privește tâlhăria, considerăm că și aceasta poate lua forma sustragerii armei de foc sau
a munițiilor chiar dacă sancțiunea normei de la art.290 CP RM este cu mult mai blândă ca
sancțiunea normei de la alin.(1) art.188 CP RM. În acest sens, în doctrină se subliniază că în
cazul concurenței dintre o normă generală și una specială, cea din urmă se aplică, indiferent de
faptul dacă aceasta stabilește pentru fapta comisă o pedeapsă penală mai aspră sau mai blândă
decât norma generală [100, p.37] . De vreme c e legiuitorul operează cu termenul „sustragere” în
conținutul art.290 CP RM, iar tâlhăria este o veritabilă infracțiune comisă prin sustragere, nu
avem motive să o excludem în calitate de formă pe care o poate îmbraca sustragerea armei de foc
sau a muniții lor. Iată de ce susține m punctul de vedere ce -i aparține lui О.L. Bagrova, potrivit
căreia în calitate de obiect juridic secundar al sustragerii armei de foc sau al munițiilor poate să
apară, inclusiv, sănătatea persoanei [298, p.12] .
În alt context, potrivit pct.1 din Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998, sustragerea armei
de foc sau a munițiilor poate lua forma șantajului și a actelor de banditism. Ne exprimăm
dezacordul față de respectiva tălmăcire. În literatura de specialitate au f ost aduse suficiente
argumente că șantajul nu constituie o infracțiune comisă prin sustragere [26, p.932 -934; 23,
p.672 -675; 44, p.80 -81; 287, p.2] , de aceea în cadrul studiului de față vom evita tratarea acestui
aspect, considerându -l ca fiind unul desuet. Cu atât mai mult, abordarea acestui subiect excede
parametrii cercet ării noastre . Cu titlu de remarcă, consemnăm însă necesitatea incriminării
extorcării a rmei de foc sau a muniției drept formă specială a extorcării. Un asemenea model
incriminator nu este străin legislației penale a Republicii Moldova. Avem în vedere cadrul
incriminator de la art.2174 CP RM care sancționează, printre altele, extorcarea drogu rilor sau
etnobotanicelor. Din perspectiva dreptului comparat, norme speciale menite să sancționeze
extorcarea armei de foc și a munițiilor pot fi regăsite în legislațiile penale ale unor state străine
(de exemplu: a Federației Ruse , Azerbaidjan ului, Armen iei, Republicii Belarus, Georgiei etc.). În
același timp, datorită conexiunii existente între sustragere și extorcare considerăm că acestea
urmează a fi amplasate în cadrul aceluiași articol.

89
În ceea ce privește actele de banditism, nu putem îmbrățișa expl icația cazuală cuprinsă în
pct.1 din Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998 precum că acestea ar constitui una din tre
formele sustragerii armei de foc sau a munițiilor. B anditismul nu poate fi considerată o formă
specială a sustragerii. Totodată, banditismul este o infracțiune de o gravitate mai mare ca
sustragerea armei de foc sau a munițiilor. Din aceste rațiuni , actele de banditism nu pot fi
absorbite de sustragerea armei de foc sau a munițiilor. Potrivit regulii generale de calificare a
infracțiunilor în cazul concurenței dintre o normă -parte și o normă -întreg, norma -parte trebuie să
incrimineze o infracțiune de o gravitate mai redusă decât fapta cupr insă în cadrul normei -întregi.
Respectând regu la sus -indicată , conchidem că banditismul poate să absoarbe sustragerea armei
de foc sau a munițiilor. Avem în vedere ipoteza în care sustragerea armei de foc sau a munițiilor
ia forma tâlhăriei. Deci, art.290 CP RM poate constitui partea în raport cu norm a de la art.283
CP RM. În orice caz, între art.290 și 283 CP RM poate exista o relație de concurență de tipul
normă -parte și normă -întreg, nu însă de tipul normă generală și normă specială.
În alt context, subliniem că pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM
este necesar ca păstrarea, purtarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea
munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) să se realizeze în
lipsa autorizației corespunzătoare. Or, to cmai lipsa autorizației conferă ilegalitate faptelor sus –
numite. Nu același lucru este valabil pentru sustragerea acestor obiecte. Or, după cum am arătat
supra , sustragerea, prin esență , este o faptă ilegală. Sustragerea nu poate fi legală și ilegală.
Deci, î n prezența autorizației corespunzătoare cele comise nu pot fi încadrate potrivit
art.290 CP RM. În unele cazuri, atunci când există anumite circumstanțe suplimentare ,
manipulările ilegale cu arme de foc și cu muniții, în prezența autorizației coresp unzătoare , pot
cădea sub incidența art.291 CP RM sau art.361 C.contr. RM.
Pentru a nu cădea sub incidența art.290 CP RM , manipulările cu arme de foc și cu muniții
trebuie să fie legale . Acțiunile săvârșite în privința armelor de foc și a munițiilor sunt legale
atunci când nu contravin legislației ce reglementează regimul juridic special al armelor [383,
p.11] . În mare parte, regulile privind circulația legală a armelor și munițiilor sunt inserate în
conținutul Legii nr.130/2012 și al Hotărâ rii Guvernului nr.293/2014 .
De consemnat că legiuitorul folosește în titulatura art.290 CP RM cuvântul „ilegal” , în
timp ce în dispoziția n ormei face uz de expresia „fără autorizația corespunzătoare”. În doctrină se
arată că termenul „ilegal” trebuie identificat prin in termediul expresiei „cu încălcarea regulilor ”
[322, p.36] . Ilegalitatea păstrării, purtării, procurării, fabricării, reparării sau comercializării
armei de foc sau a munițiilor rezidă în încălcarea regulilor care stabilesc obligativitatea obținerii
autoriz ației corespunzătoare pentru realizarea unor atare operațiuni. În sensul art.290 CP RM ,
prin „autorizație corespunzătoare” trebuie de înțeles acel act (permisiune) eliberat(ă) de organele

90
competente ale statului care conferă persoanei fizice sau juridice dreptul de a purta, păstra,
procura, fabrica, repara sau comercializa arme de foc și muniții în condiții de legalitate.
În conformitate cu art.3 din Legea nr.130/2012 , Ministerul Afacerilor Interne este
autoritatea competentă care exercită autorizarea priv ind deținerea, portul și folosirea armelor și a
munițiilor, precum și privind operațiunile cu acestea. Prevederea în cauză este dezvoltată de
pct.3 din Hotărârea Guvernului nr.293/2014 , în acord cu care Ministerul Afacerilor Interne , prin
intermediul Inspe ctoratului General al Poliției și structurilor de specialitate ale acestuia de nivel
central și local, autorizează, în condițiile legii, persoanele fizice și juridice care solicită să
procure, să dețină și, după caz, să poarte și să folosească armele letal e, precum și munițiile
aferente ori să efectueze operațiuni cu acestea și eliberează permise de armă sau, după caz,
permise de deținere, verifică și autorizează circulația armelor.
În corespundere cu art.6 din Legea nr.130/2012 , persoanele fizice care întrunesc condițiile
prevăzute de lege pot procura, deține, purta și folosi arme letale și arme neletale supuse
autorizării, precum și muniții aferente. Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și
de folosire a armel or se dobândește la data eliberării de către Ministerul Afacerilor Interne a
permisului de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă. Permisul de procurare a
armei este documentul emis în condițiile legii de autoritatea competentă, prin care se atestă
dreptul titularului de a cumpăra și deține armă. Permisul de armă reprezintă documentul emis în
condițiile legii de autoritatea competentă, prin care o persoană fizică sau juridică dovedește
dreptul de a deține și/sau, după caz, de a purta și folos i arme letale sau arme neletale ale căror
tip, marcă, model, calibru și număr de serie sunt înscrise în acest document. Permisul de
procurare a armei și permisul de armă se eliberează de către serviciul abilitat al Ministerului
Afacerilor Interne și/sau, d upă caz, de către organele de poliție în a căror rază de competență
teritorială solicitantul își are domiciliul.
Permisul de procurare a armelor se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile, care poate fi
prelungită de către autoritatea emitentă, pe motive temeinice, pentru o nouă perioadă de până la
90 de zile. Procurarea trebuie să fie în interiorul termenului de valabilitate a permisului de
procurare. În caz contrar, procurarea se consideră făcută în lipsa permisului de procurare a armei,
deci în lipsa autorizației corespunzătoare.
Titularul permisului de procurare a armelor poate cumpăra, în termenul de valabilitate a
permisului, armă de tipul și în cantitatea înscrise în document de la orice armurier licențiat să
comercializeze astfel de arme. Cumpărarea armelor de la o altă persoa nă fizică sau juridică este
posibilă numai prin intermediul unui armurier licențiat în comercializarea unor astfel de arme.
Încălcarea condițiilor indicate echivalează cu pro curarea ilegală a armei de foc (de exemplu,
procurarea unui alt tip de armă decât a celei indicate în permisul de procurare a armei). În acord

91
cu art.12 din Legea nr.130/2012, p ersoanele care întrunesc condițiile legale pentru procurarea,
păstrarea și purtarea armei de foc pot fi autorizate să procure și să dețină arme după cum
urmează: a) cel mult două arme de foc scurte cu țeavă ghintuită (revolver sau pistol); b) cel mult
două arme de foc lungi cu țeavă ghintuită cu dimensiuni diferite ale țevii; c) cel mult opt arme de
foc lungi cu țeavă lisă. Procurarea, purtarea, păstrarea armei de foc într -un număr mai mare decât
cel legal stabilit urmează a fi considerată ilegală.
Persoana care a procurat, în condițiile legii, arme letale sau neletale supuse autorizării are
obligația ca, în termen de 10 zile de la data procurării, să se prezinte l a organul de poliție care a
emis permisul de procurare pentru a solicita acordarea permisului de armă. Purtarea, păstrarea
armei de foc procurate în condiții legale, dar fără obținerea permisului de armă , trebuie încadrate
potrivit art.290 CP RM. Nor ma ana lizată este aplicabilă și î n ipoteza obținerii permisului de
procurare a armelor sau a permisului de armă cu încălcarea condițiilor de acordare a acestora,
specificate la art.7 din Legea nr.130/2012.
Titularii dreptului de deținere sau de port al armelor pot procura de la armurieri licențiați în
domeniu numai muniții aferente armelor înscrise în permisul de armă. Procurarea, purtarea,
păstrarea munițiilor pentru alte arme decât cele î nscrise în permisul de armă cad sub incidența
art.290 CP RM. Cantitatea d e muniții care poate fi deținută se stabilește după cum urmează: a)
pentru armele cu țeavă ghintuită – cel mult 250 de cartușe cu glonț pentru fiecare armă, cu
excepția armelor de colecție ; b) pentru armele lungi cu țeavă lisă – cel mult 500 de cartușe pen tru
fiecare armă; c) pentru armele de colecție – cel mult 50 de cartușe pentru fiecare armă. Depășirea
limitelor indicate constituie temei de angajare a răspunderii penale în baza art.290 CP RM.
În ceea ce privește comercializarea, repararea și fabricarea armelor de foc și a munițiilor,
legea stabilește că acestea pot fi efectuate doar de către armurierii licențiați. Relevante sunt
următoarele prevederi legale din Legea nr.130/2012 : operațiunile cu arme și muniții pot fi
efectuate pe teritoriul Republicii Moldova numai de către armurieri sau prin intermediul lor;
armurierii pot efectua operațiuni cu arme și cu muniții în bază de licență eliberată de Ministerul
Afacerilor Interne; se supun reglementării prin licențiere operațiunile cu arme și cu muniții după
cum urmează: a) comercializarea de arme și de muniții; b) repararea armelor; c) producerea de
arme și/sau de muniții; repararea armelor și schimbarea componentelor și a pieselor de arme se
efectuează de către un armurier licențiat în domeniul reparației a rmelor etc. La fel, în
conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a
activ ității de întreprinzător, nr.160 din 22.07.201 1 [122] , producerea, asamblarea, importul și/sau
exportul, reexportul, comercializarea armelor și munițiilor cu destinație civilă și repararea
armelor cu destinație civilă se supun reglementării prin licențiere.

92
În alt context, accentuăm că e ste posibil ca în privința aceleiași entități materiale să fie
exercitate atât a cțiuni legale, cât și ilegale (de exemplu: posesorul legal al armei de foc
influențează legal asupra acesteia, în timp ce o altă persoană influențează ilegal asupra armei ).
Ilustrativă în acest sens este următoarea speță: inculpatul M.V. locuia împreună cu fratele său și
cumnata sa. Ultima, a procurat un pistol de model „ CZ” pentru autoapărare pe care -l păstra
într-un safeu metalic. La începutul lunii martie 2013 fratele inculpatului a plecat în Franța, iar
cumnata a plecat la țară. La data de 18.03.2013 M.V . a descuiat safeul și a luat din el pistolul
nominalizat cu cartușele care se aflau în el. Ulterior, cu acest pistol s -a deplasat la Colegiul de
transporturi [159] .
Schimbând vectorul investigației, în cele ce urmează vom supune analizei coraportul dintre
art.290 și alin.(3) art.248 CP RM. Mai exact, vom încerca să stabilim dacă este posibil concursul
dintre aceste două norme. În opinia lui V.Stati , aplicarea alin.(3) art.248 CP RM exclude
calificarea suplimentară în baza art.290 CP RM atunci când făptuitorul comite, în prealabil,
acțiunile prejudiciabile specificate la art.290 CP RM urmărind scopul expedierii sau transportării
armelor de foc sau mun ițiilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova [288, p.11] . De fapt,
procurarea, păstrarea, purtarea, fabricarea sau repararea ilegală a armelor de foc și a munițiilor cu
scopul transportării acestora peste frontiera vamală a Republicii Moldova este a bsorbită în
amalgamul normei de la alin.(3) art.248 CP RM, care, în raport cu norma de la art.290 CP RM ,
constituie normă -întreg. Tocmai de aceea, în virtutea regulii de calificare consemnate la alin.(2)
art.118 CP RM , calificarea urmează a fi făcută în co respundere cu norma -întreg, adică conform
alin.(3) art.248 CP RM. Dacă din cauze independente de voința făptuitorului acesta nu a reușit
trecerea armelor de foc sau a munițiilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, cele
comise trebuie calificate , în dependență de etapa activității infracționale întrerupte, ca pregătire
la infracțiunea specificată la alin.(3) art.248 CP RM sau, după caz, ca tentativă la infracțiunea
prevăzută la alin.(3) art.248 CP RM. În orice caz, norma de la art.290 CP RM nu se va reține la
calificare, chiar dacă infracțiunea imputată făptuitorului îmbracă forma unei fapte neconsumat e.
Respectiva regulă de calificare a fost ignorată de instanța de judecată în următoarea speță din
practica judiciară: acțiunile inculpatului U.D. au f ost încadrate potrivit art.290 CP RM. În fapt,
la data de 20.05.2016, în jurul orei 12.10 min., în urma controlului de securitate al articolelor
personale a le pasagerului cursei „Chișinău -Mosc ova”, U.D., efectuat de către colaboratorii
SPF Aeroportul Internațional Chișinău, în incinta aeroportului a u fost depistat e și ridicat e din
buzunarul scurtei aparținând lui U.D. două cartușe deținute ilegal de acesta [177] . Considerăm
că acțiunile inculpatului U.D. urmau a fi apreciate drept tentativă la infracți unea prevăzută la
alin.(3) art.248 CP RM, aceasta deoarece inculpatul intenționa să treacă munițiile păstrate ilegal
peste frontiera vamală a Republicii Moldova, intenție care, din motive independente de voința sa,

93
nu a fost dusă până la capăt. Prin urmare , instanța , ignorând intenția făptuitorului, drept
consecință a admis încălcarea regulii de calificare prevăzute la alin.(2) art.118 CP RM. De
remarcat că soluții identice au fost date și în alte cauze penale similare [175; 167; 165; 164; 162;
174; 171; 51 ]. Observăm că accentul este pus pe norma de la art.290 CP RM, fiind neglijată
norma de la alin.(3) art.248 CP RM, aceasta deși făptuitorul urmărește realizarea trecerii ilegale a
obiectelor nominalizate peste frontiera vamală a Republicii M oldova.
În cont inuare , din tezele expuse de V.Stati [288, p.11] desprindem că concursul dintre
numitele norme este posibil doar atunci când acțiunile prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM
sunt săvârșite după consumarea infracțiunii specificate la alin.(3) art.248 CP RM. Potrivit
aceluiași autor, dacă subiectul inf racțiunii prevăzute la alin.(3) art.248 CP RM va fi reținut până
la consumarea acestei infracțiuni sau în momentul consumării acesteia, nu -i va putea fi
incriminată fapta specificată la art.290 CP RM [288, p.11] . După cum am punctat supra , regulile
de cali ficare evoc ate sunt ignorate de către unele persoane abilitate cu aplicarea legii penale .
După caracterizarea faptei prejudiciabile consemnate la art.290 CP RM, urmează să
identificăm momentul de consumare a infracțiunii investigate. Precizăm că atunci cân d fapta
prejudiciabilă ia forma purtării, păstrării, procurării, fabricării, reparării sau comercializării
munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) în lipsa autorizației
corespunzătoare infracțiunea este una formală, fap t susținut și în doctrină [315, p.16; 132, p.333;
345, p.15; 355, p.21; 316, p.190; 404, p.436] . Aceasta deoarece într -o atare ipoteză latura
obiectivă este formată doar din fapta prejudiciabilă. Pe cale de consecință, infracțiunea se
consideră consumată d in momentul realizării faptei prejudiciabile. În contrast, în ipoteza
sustragerii munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă)
infracțiunea este materială, legiuitorul incluzând în structura laturii obiective nu doar fapta, ci și
urmarea prejudiciabilă sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, precum și legătura de
cauzalitate dintre faptă și urmarea prejudiciabilă. Pentru consumarea acesteia este necesară
survenirea urmării prejudiciabile. Iar atunci când sustragerea ia f orma tâlhăriei și pungășiei
componența este formală.
Precizăm că infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este una cu acțiuni/inacțiuni
alternative, motiv pentru care la calificare interesează dacă a fost comisă cel puțin una din tre
acțiunile/inacțiunile stipulate în dispoziția normei. În același făgaș , T.L. Grigorian afirmă că
infracțiunea analizată se consideră consumată din momentul săvârșirii oricărei acțiuni
prejudiciabile [315, p.16] . Deopotrivă, alți autori punctează: „Dac ă infractorul săvârșește mai
multe acțiuni infracționale din cele enumerate, nu putem vorbi de spre mai multe infracțiuni de
sine stătătoare. Săvârșirea mai multor acțiuni infracționale reprezintă doar agravarea calificării
juridice, nu și un concurs de infracț iuni” [45, p.93] . Susținem poziția enunțată în partea ce

94
vizează inadmisibilitatea calificării celor comise potrivit regulilor concursului de infracțiuni în
ipoteza comiterii mai multor acțiuni/inacțiuni prejudiciabile din cele alternative. În același timp,
săvârșirea mai multor acțiuni infracționale nu permite agravarea calificării juridice, așa cum se
susține, ci poate conta în planul individualizării pedepsei penale în sensul stabilirii unei pedepse
mai aspre. Ceea ce nu înseamnă însă agravarea calificării.
În același registru , consemnăm următoarele teze expuse în literatura de specialitate:
„Săvârșirea cel puțin a uneia din tre acțiunile/inacțiunile alternative prevă zute de dispoziția normei
incriminatoare este suficient ă pentru aprecierea faptei drept consumate. În același timp,
săvârșirea mai multor acțiuni/inacțiuni nu modifică încadrarea juridică. Cele comise formează
doar o singură compo nență de infracțiune, nefiind prezent concursul de infracțiuni. La fel, vom fi
în prezența unei infracțiuni consumate și at unci când făptuitorul, având in tenția de a comite mai
multe acțiuni/inacțiuni alternative din cele prevăzute în dispo ziția normei, reușește să săvârșească
doar una sau unele din ele ” [41, p.204] . Ghidată de aceste reguli de calificare, instanța de judecată
corect a statuat în următoarea speță prezența unei infracțiuni consumate , deși inculpatul a realizat
doar câteva din acțiunile infracționale dorite: inculpatul X, urmărind scopul păstrării ilegale a
armelor de foc și a munițiilor fără autorizația corespunzătoare, în perioada lunii iunie 2016 a
procurat și intenționat a păstrat asupra sa un pistol de model „TT” și patru cartușe aferente
acestuia, cu calibrul 7,62 mm. La data de 15.07.2016, dorind să înstrăineze arma de foc și
munițiile sus -indicate , a fost stopat de către colaboratorii de poliție [192] .
În cele ce urmează vom identifica specificul momentul ui de consumare a fiecărei din tre
modalitățile normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM .
În ceea ce privește procurarea armei , V.V. Bașilov susține, cu drept cuvânt: „I nfracțiunea
se consideră consumată din momentul în care arma a intrat în posesia de fapt a vinovatului. Dacă
procesul procurării armei, din motive independente de voința făptuitorului, este încheiat la faza
înțelegerii părților, acțiunile celui vinovat trebuie calificate ca tentativă la procurarea ilegală a
armei ” [300, p.11] . De aceeaș i părere sunt autorii D.Korețki și E.Solonițcaia care afirmă că dacă
activitatea infracțională îndreptată spre procurarea armei de foc sau a munițiilor a fost întreruptă
la etapa „negocierilor sau încheierii contractului” , cele comise trebuie calificate ca tentativă la
art.290 CP RM [344, p.61] . În același unison, M.H. Rustambaev menț ionează că procurarea se
consideră consumată din momentul în care arma intră în posesie [375, p.396] . După E.A. Kaț ,
infracțiunea analizată în modalitatea de procurare a armei de foc și a munițiilor se consideră
consumată din momentul transmiterii de fapt a acestor obiecte în mâna celui c are le procură
[334, p.19] . În raport cu cea din urmă optică , venim cu unele precizări. În primul rând, nu este
clar de ce la identificarea momentului de consumare a procurării ilegale a armei de foc sau a
munițiilor autoru l pune accent pe momentul transmiterii bunurilor către făptuitor și nu pe

95
momentul primir ii bunurilor de către făptuitor . În al doilea rând, autorul leagă momentul de
consumare a procurării ilegale a armei de foc sau a munițiilor de momentul transmiterii a cestor
obiecte în mâna făptuitorului. Nu putem însă exclude ipoteza transmiterii bunurilor prin
intermediar sau prin lăs area acestora într -un loc anume. Considerăm că în toate cazurile
momentul de consumare a procurării armei de foc sau a munițiilor în lip sa autorizației
corespunzătoare trebuie identificat din perspectiva persoanei c are le procură. Intrarea faptică în
posesia obiectelor nominalizate marchează momentul de consumare a procurării ilegale. În
același timp, după cum menționează Iu.S. B elik, infracțiunea se consideră consumată chiar și î n
ipoteza procurării unei arme de foc sau a munițiilor de la o persoană interpusă (ofițer de
investigație) [301, p.6] . Important e ca cele comise să nu fi avut loc sub imperiul unei provocări.
Atunci când inf racțiunea analizată apare în modalitate a de comercializare , aceasta se
consideră consumată din momentul înstrăinării de fapt a armei de foc sau a munițiilor [334,
p.19] . Pe o poziție diferită se situează alți autori, care relevă următoarele: „Comercializar ea se
consideră consumată din momentul în care posesorul armei , în rezultatul contractului încheiat
verbal sau în scris, a fost privat de dreptul asupra averii sale. În același timp, nu contează dacă
arma a trecut de fapt în posesia altei persoane. Dacă înțelegerea a avut loc, atunci
comercializarea, în sens juridico -penal, este considerată consumată ” [344, p.60] . În ce ne
privește , susținem prima abordare. Aceasta este în consonanță cu accepțiunea reliefată pe
marginea momentului de consumare a procurări i ilegale a armei de foc și a munițiilor. Or, dacă
procurarea ilegală se consideră consumată din momentul intrării faptice în posesia armei de foc
sau a munițiilor, este logic ca comercializarea ilegală a acestor obiecte să se considere consumată
din momen tul înstrăinării de fapt a acestora.
Mult mai polemizată este chestiunea privind momentul de consumare a fabricării armei de
foc și a munițiilor în lipsa autorizației corespunzătoare. Î n planul consumării infracțiunii ,
fabricarea se deosebește de alte forme ale traficului ilicit de arme. Așa cum se arată în doctrină,
fabricarea armei reprezintă un proces destul de îndelungat, care are un început și un sfârșit sub
forma obținerii unei arme complet utile pentru efectuarea tragerilor [344, p.57] . În literatura de
specialitate învederăm trei curente de opinii privind identificarea momentului de consumare a
fabricării ilegale. În opinia unor autori [356, p.10; 302, p.16; 368, p.232] , fabricarea armei se
consideră consumată din momentul începerii producerii acesteia. După alți autori [300, p.12;
344, p.57 -58; 375, p.396] , fabricarea armei de foc sau a munițiilor trebuie considerată consumată
din momentul obținerii unei arme de foc apte a fi puse în aplicare. În fine, alți autori susțin că
momentul de consumare a fabricării îl reprezintă atingerea rezultatului, adică finalizarea
procesului de fabricare [340, p.21; 339, p.557] . Aderăm la cea de a doua opinie. Îmbrățișăm
punctul de vedere aparținându -i lui V.V. B așilov și susținut de D.Korețki și E.Solonițcaia,

96
potrivit căruia fabricarea armei trebuie considerată consumată din momentul în care arma devine
utilă pentru înfrângerea țintei, indiferent de momentul de finalizare a procesului de fabricare (de
exemplu, nefinisarea lucrărilor de șlefuire nu afectează utilit atea armei la folosirea acesteia
potrivit destinației) [300, p.12; 344, p.57 -58]. De aceeași părere este autorul uzbek M.H.
Rustambaev [375, p.396] . Respectiva poziție este în concordanță cu constatările efectuate pe
marginea obiectului infracțiunii, în acord cu care, în modalitate a de fabricare ilegală, arma de foc
funcțională constituie produs al infracțiunii. Din momentul obținerii unei arme de foc
funcționale, fabricarea urmează a fi considerată consumată, chiar dacă nu a fost definitivat
procesul de fabricare. Totodată, finalizarea depli nă a procesului de fabricare marchează
momentul de epuizare a infracțiunii.
Nu putem susține poziția acelor doctrinari care afirmă că fabricarea ilegală a armei de foc
sau a munițiilor se consideră consumată din momentul începerii producerii acestora. O asemenea
abordare, așa cum remarcă D.M. Kokin, exclude posibili tatea tragerii la răspundere penală
pentru tentativă la fabricarea armelor de foc și a muniț iilor și reduce șansele făptuitorului de a
renunța benevol la săvârșirea infracțiunii la etapa activității infracționale neconsumate [340,
p.21] . Fiind un proces, fabricarea dispune de un moment inițial și unul final. Momentul inițial
denotă începerea acte lor de executare. Dacă la această fază activitatea infracțională (procesul de
fabricare) este întreruptă din motive independente de voința făptuitorului , cele comise trebuie
calificate drept tentativă la fabricarea ilegală a armei de foc și a munițiilor.
În alt context, M.M. Musaev și O.Iu. Toropîghin semnalează că procurarea pieselor pentru
fabricarea armei de foc trebuie considerată pregătire la săvârșirea infracțiunii [390, p.16; 356,
p.10] . Aceeași soluție se impune în ipoteza procurării materiei prime . Precizăm , însă, că
făptuitorul trebuie să urmărească fabricarea unei arme de foc din piesele sau materia primă
procurate(ă).
În ceea ce privește repararea ilegală a armei de foc, în doctrină se subliniază că această
acțiune este una continuă, motiv pentr u care se consideră consumată din momentul începerii
restabilirii fizice a armei [302, p.16; 356, p.10] . În primul rând, accentuăm că fapta penală
prevăzută la art.290 CP RM în modalitatea de reparare ilegală nu reprezintă o infracțiune
continuă. În al doi lea rând, ca și fabricarea ilegală, repararea trebuie considerată consumată din
momentul refacerii armei de foc, astfel încât aceasta să poată fi utilizată la efectuarea tragerilor
potrivit destinației. Dacă în procesul reparării armei de foc activitatea i nfracțională nu este dusă
până la capăt din anumite motive independente de voința făptuitorului , cele comise trebuie
calificate ca tentativă la repararea ilegală a armei de foc. De menționat că la această etapă a
activității infracționale făptuitorul poate renunța benevol și definitiv la săvârșirea infracțiunii.
Achiziționarea pieselor componente cu scopul reparării armei de foc , atunci când fapta este

97
întreruptă la această fază i ndependent de voința făptuitorului , trebuie calificată ca pregătire la
repararea armei de foc.
În continuare vom identifica momentul de consumare a păstrării sau purtării ilegale a armei
de foc sau a munițiilor. În doctrină se opinează, cu drept cuvânt, că atunci când infracțiunea
prevăzută la art.290 CP RM apare în modalitatea de purtare și păstrare ilegală fapta este una
continuă [95, p.309; 41, p.191; 334, p.18; 131, p.498; 87, p.297] . În ceea ce privește păstrarea
armei de foc și a munițiilor , E.A. Kaț menționează: „ Acțiunea respectivă este una continuă fiind
caracterizată printr -o continuitate a realizării componenței infracțiunii. Acțiunea începe din
momentul posedării armei de foc și a munițiilor și continuă până la apariția unor evenimente ce
împiedi că posedarea în continuare a acestor obiecte [334, p.18] ”. Ordinea legală națională
conține definiția infracțiunii continue drept formă a unității infracționale naturale. Astfel, în
acord cu alin.(1) art.29 CP RM , se consideră infracțiune continuă fapta care se caracterizează
prin săvâ rșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activității infracționale. Ca formă a infracțiunii
unice, infracțiunea continuă se manifestă prin săvârșirea și desfășurarea neîntreruptă în mod
natural (sublinierea ne aparține – n.a.) a faptei prejudiciabile [41, p.190] . Purtarea și păstrarea
ilegală a armei de foc și a munițiilor, în mod natural, nu pot fi comise altfel decât continuu. De
aceeași părere sunt autorii V.Berliba și R.Cojocaru , care susțin că acțiunile de purtare sau
păstrare a armei de foc, ce formează modalități normative de săvârșire a infracțiunii prevăzute de
art.290 CP RM, prin însăși natura lor au un caracter continuu [8, p.130] . Mai mult, fapta penală
consemnată la art.290 CP RM , atunci când apare în modalitate a de purtare ilegală a armei de foc
sau a munițiilor , poate fi atribuită la categoria infracțiunilor continue cu acțiuni succesive. Cu
privire la acest aspect în literatura de specialitate se consemnează că fapta de purtare ilegală a
armei (art.290 CP RM), deși este o infracțiune unică continuă, în mod natural poate fi comisă cu
întreruperi, atunci când făptuitorul periodic ia arma cu el [41, p.191] . Dezvoltând această idee,
A.I. Stoian relevă că la infracțiunea de purtare a armei de foc ( art.290 CP RM) prelungirea
activității actului infracțional nu se realizează automat, ci prin intervenția făptuitorului, care în
anumite situații trebuie să preia din nou arma purtată ilicit [290, p.48] . Întreruperea activității
infracționale nu semnifică că aceasta se real izează prin mai multe episoade infracționale, în
sensul infracțiunii prelungite. Just se afirmă în doctrină: comparativ cu infracțiunea prelungită, în
cazul infracțiunii continue succesive continuitatea este inerentă acțiunii sau inacțiunii
constitutive, a ceasta neputând fi săvârșită altfel decât în mod continuu [290, p.48] .
Revenind la întrebarea sus -indicată , menționăm că , în corespundere cu alin.(2) art.29 CP
RM, infracțiunea continuă se consumă din momentul încetării activității infracționale sau
datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate. Observăm că legiuitorul
stabilește momentul consumării i nfracțiunii continue în dependență de momentul încetării

98
activității infracționale. Urmând această logică , s-ar părea că realizarea acțiunii/inacțiunii
prejudiciabile nu este suficientă pentru consumarea infracțiunii atât timp cât activitatea
infracțională a făptuitorului nu încetează. Nu putem susține o asemenea abo rdare legislativă.
Aceasta permite crearea unei situații neclare când cele comise ar constitui tentativă la
infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM în ipoteza în care făptuitorul păstrează nesti ngherit
arma de foc pe tot parcursul vieții sale fără ca activitatea sa infracțională să fi încetat vreodată . În
ce ne privește , suntem de părere că infracțiunea continuă se consumă din momentul începerii
realizării acțiunii/inacțiunii prejudiciabile indif erent de evoluția activității infracționale. În
vederea susținerii poziției noastre , considerăm relevante expunerile de argumente enunțate de
către autorii St.Copețchi și Ig.Hadîrca pe marginea identificării momentului inițial și a celui final
în cazul inf racțiunilor continue: „Momentul inițial al infracțiunilor continue începe cu săvârșirea
acțiunii infracționale. Tot atunci apare și momentul final al acțiunii. Deci, în cazul infracțiunilor
continue, momentul inițial și cel final coincid. Infracțiunea cont inuă se consumă din momentul
săvârșirii acțiunii. Adică, din momentul începerii păstrării ilegale a armei de foc fapta respectivă
se consideră consumată. De aceea, încetarea activității infracționale din cauze dependente sau
independente de voința făptuito rului, ulterior consumării infracțiunilor continue, constituie
momentul epuizării activității infracționale continue ” [41, p.130] . Cu privire la acest aspect în
literatura de specialitate română se subliniază că la infracțiunea continuă distingem, pe de o
parte, momentul consumării, care se înfăptuiește odată cu realizarea conținutului infracțiunii, iar,
pe de altă parte, momentul epuizării, care coincide cu încetarea activității infracționale [84,
p.156] . În același plan, V.Bercheșan remarcă că infracțiunea continuă se consumă în momentul
realizării în fapt a cerințelor prevăzute în norma de incriminare și se epuizează atunci când
încetează actul infracțional [7, p.155] . Un punct de vedere similar are Vl.Grosu , care opinează că
în definiția legal ă a infracțiunii continue momentul consumării este confundat cu momentul
epuizării infracțiunii [95, p.310] . În planul infracțiunii investigate, în doctrină se arată că d acă
aceasta se realizează prin deținerea d e arme și muniții, infracțiunea se consumă î n momentul în
care începe acțiunea și se epuizează în momentul în care aceasta încetează [131, p.498] . Alți
autori punctează că d eținerea se consumă din momentul în care făptuitorul intră î n posesia armei
sau a muniției și se epuizează odată cu încetarea a ctivității infracționale [87, p.297] . În definitivă,
opinia noastră este că infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM , în modalitatea de păstrare și
purtare ilegală a armei de foc sau a munițiilor , se consideră consumată din momentul realizării
faptei prejud iciabile , indiferent de momentul încetării activității infracționale. Acest din urmă
moment marchează momentul epuizării infracțiunii.
În ceea ce privește sustragerea armei de foc și a munițiilor (cu excepția cazurilor în care
fapta prejudiciabilă ia forma tâlhăriei și pungășiei) , reiterăm că infracțiunea este materială , fiind

99
considerată consumată din momentul producerii urmării prejudiciabile sub forma prejudiciului
patrimonial efectiv. Pentru c onsumarea sustragerii este necesar ca actul de deposedare a armei de
foc sau a munițiilor să fie succedat de actul de imposedare a acestor obiecte. Imposedarea
bunurilor nominalizate , atunci când făptuitorul are posibilitatea liberă de a dispune de acestea ,
marchează momentul de consumare a sustragerii. Sustragerea armei trebuie calificată ca
consumată atunci când persoana are posibilitatea de a dispune de armă ca de proprietatea sa în
dauna securității publice [361, p.35] . Nu de aceeași părere este I.A. Pe trova , care consideră că
pentru consumarea sustragerii unor astfel de obiecte este suficient simplul fapt al luării acestora
[362, p.312] . O poziție similară este desprinsă din conținutul Hotărârii Plenului Judecătoriei
Supreme a Republicii Uzbekistan „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind
deținerea ilegală a armei”, nr.3 din 1996, în acord cu care sustragerea armei de foc și a munițiilor
se consideră consumată din momentul luării, indiferent de faptul dacă persoana vinovată avea
posib ilitatea de a se folosi sau de a dispune în orice alt mod de bunurile sustrase după propria
voință. Nu putem subscrie unei asemenea optici. Fiind o formă specială a sustragerii, luarea
ilegală și gratuită a armei de foc și a munițiilor din posesia unei alt e persoane trebuie considerată
consumată din momentul în care făptuitorul are posibilitatea de a dispune liber de bunurile
sustrase. În caz contrar, în lipsa unei atare posibilități de dispunere a bunurilor luate, chiar și în
condițiile în care s -a reușit deposedarea victimei, cele comise trebuie apreciate drept tentativă la
sustragerea armei de foc sau a munițiilor (art.27, art.290 CP RM). În context, considerăm
valabilă explicația cazuală oferită de Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova pe
marginea identificării momentului de consumare a infracțiunilor contra patrimoniului comise
prin sustragere. Așadar, potrivit pct.23 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în procesele pen ale despre sustragerea
bunurilor” , nr.23 din 28.06.2004 [109] , furtul, jaful, escrocheria și delapidarea averii străine se
consideră consumate din mom entul în care făptuitorul, intrâ nd în posesia ilegală asupra bunurilor
altei persoane, obține posibilitate a reală de a se folosi și a di spune de acestea la dorința sa.
În ce privește sustragerea armei de foc sau a munițiilor atunci când fapta ia forma tâlhăriei
sau a pungășiei , infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este formală. În cazul în care
sustragerea ia forma tâlhăriei , infracțiunea se consideră consumată din momentul începerii
atacului în scopul luării armei de foc sau a munițiilor, însoțit de violență periculoasă pentru viața
sau sănătatea persoanei ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, indiferent de
faptul dacă persoana a reușit sau nu luarea bunurilor. În ipoteza sustragerii prin pungășie ,
infracțiunea se consideră consumată din momentul realizării acțiunii în scopul sustragerii armei
de foc sau a munițiilor din buzunare, genți sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de

100
faptul dacă persoana a reușit sau nu luarea bunurilor. Acest lucru poate conta doar în planul
aplicării pedepsei penale.

2.3.2. Latura obiectivă a păstră rii neglijente a armelor de foc și a munițiilor
Pentru început , notăm că latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM este
formată doar din faptă prejudiciabilă. La rândul ei, aceasta poate lua una din următoarele două
forme: a) păstrarea ne glijentă a armelor de foc și a munițiilor; b) transmiterea armelor de foc și a
munițiilor altor persoane.
Cât privește prima din modalitățile normative alternative ale faptei prejudiciabile prevăzute
la art.291 CP RM , consemnăm că termenul „păstrarea” are același înțeles ca și în contextul
art.290 CP RM. Spre deosebire de infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM , atunci când aceasta
apare în modalitate a de păstrare ilegală, fapta penală stipulată la art.291 CP RM, în modalitatea
de păstrare, presupune încălcarea regulilor de păstrare a armei de foc și a munițiilor de către
persoana care deține legal astfel de obiecte. În sensul art.290 CP RM însă, păstra rea exprimă
deținerea unor arme de foc sau a unor muniții în lipsa autorizației corespunzăt oare.
De remarcat că norma de la art.291 CP RM este de blanchetă. Cu privire la normele cu
dispoziție de blanchetă în doctrină se accentuează: „În actul de învinuire, în rechizitoriu, în
sentința de condamnare obligatoriu (sublinierea ne aparține – n.a.) trebuie indicată norma din
actul normativ de referință, la care face trimitere norma de incriminare. Or, aplicarea normei de
blanchetă este în strictă dependență de aplicarea normei extrapenale. Prima nu poate fi aplicată
fără acea din urmă ” [41, p.41] . De aici d ecurge concluzia: la aplicarea art.291 CP RM persoana
abilitată cu aplicarea legii penale urmează să indice care reguli concrete de păstrare a armei de
foc și a munițiilor au fost încălcate de făptuitor, prin efectuarea alegației către actul normativ de
referință ce conține astfel de reguli. În același timp, așa cum se susține în doctrină, este
insuficientă invocarea doar a actului normativ extrapenal fără a fi indicată norma concretă din
respectivul act [41, p.41] . Exemplificativă este următoarea speță und e instanța a efectuat alegația
către norma concretă din actul normativ extrapenal ce conține reguli de păstrare corespunzătoare
a armei de foc: M.N. dețin ea permisul de armă cu nr.21/13882 . Contrar prevederilor alin.(1), (2)
art.14 din Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.130 din 08 iunie
2012, el păstra pistolul de model „Baikal -442” cu nr.XHO5205 , calibrul 9 mm , sub salteaua
patului din casa de vacanță situ ată în satul Onițcani, raionul Criuleni, de unde la data de 10
martie 2014, aproximativ la ora 17.30, a fost sustrasă [217] .
Regulile de păstrare a armei de foc și a munițiilor de a căror încălcare se face vinovat
făptuitorul, în cea mai mare parte, își au suportul normativ în Legea nr.130/2012 și în Hotărârea
Guvernului nr.293/2014. Așadar, în acord cu prevederile Legii nr.130/2012 , armele deținute de

101
persoanele fizice și juridice în condițiile legii trebuie păstrate la domiciliul ori la sediul acestora.
Persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească, să comercializeze
sau, după caz, să repare arme sunt obligate să asigure securitatea lor. Titularul dreptului de
deținere și, după caz, de port și de folosire a armelor leta le și neletale supuse autorizării are
obligația de a păstra arma înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate și de a nu permite
accesul la ea al persoanelor neautorizate. Păstrarea la domiciliul deținătorului a armelor letale
sau neletale supuse autorizării se face în locuri special destinate, în seif metalic fixat de podea
sau de perete, astfel încâ t să fie exclus accesul persoanelor neautorizate . Păstrarea de către
persoanele juridice a armelor letale și a celor neletale, precum și a munițiilor aferente se face în
spații special amenajate, care întrunesc condițiile prevăzute la anexa nr. 3 la Legea nr.130/2012.
Reguli similare sunt prevăzute și în Hotărârea Guvernului nr.293/2014 .
Păstrarea neglijentă a armei de foc sau a munițiil or a fost reți nută în următoarele spețe din
practica instanțelor judecătorești: inculpatul X avea în posesie pistolul de model „Baikal 442” cu
nr.XPM028 601, în baza permisului de port armă nr.B80007162. A cționând din neglijență , păstra
ilegal arma într -un pachet de polietilenă . Deoarece pachetul s -a rupt, la 02 aprilie 2016 a
pierdut pistolul, precum și încărcătorul cu opt cartușe [191] ; la 05.09.2014, aproximativ la ora
14.25, B.A. se afla în localul „Cafeneaua Veche” din mun. Chișinău, str. Teodorovici, 12. El
avea în posesie arma de model „Margo” , calibrul 5,6 mm., cu nr. 94A2851, pe care o deținea
legal în baza permis ului nr. 21/9768 din 08.08.2013. B.A. a intrat cu arma în veceul localului
menționat și, urmare a păstrării n eglijente a armei, încă lcând prevederile alin.(4) art. 9 al Legii
privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă , potrivit cărora „persoanele fizice și
juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească, să comercializeze sau, după caz, să
repare arme su nt obligate să asigure securitatea lor” , a uitat -o în veceu, iar când s -a întors nu a
mai găsit -o” [77]. Practica judiciară demonstrează și alte locuri în care arma de foc este păstrată
necorespunzător: sertarul torpedoului automobilului [2002], salonul automobilului [ 2001, 2005],
sertarul noptierei [2007], sertarul mesei [2006], rucsac [1771].
În teoria dreptului penal prin păstrare neglijentă a armei de foc și a munițiilor se înțelege
posedarea legală a armei de foc și a munițiilor, însă fără respectarea prevederilor actelor
normative și a regulilor de securitate stabilite pentru asigurarea păstrării armelor și a munițiilor,
ce ar împiedica folosirea lor de către alte persoane [132, p.334] . Alți autori punctează că
păstrarea neglijentă a armei de foc și a munițiilor se exprimă, de regulă, în încălcarea regulilor
special stabilite sau a celor general cunoscute (lăsarea obiectelor respective în locuri acces ibile
copiilor, transmiterea către persoane care nu au abilități de a mânui arma etc.) [399, p.513] . După
E.A. Pronkina , păstrarea neglijentă a armei de foc și a munițiilor presupune nerespectarea, de
către deținătorul armei de foc, a regulilor speciale st abilite care exclud posibilit atea deținerii

102
acesteia de către alte persoane [369, p.24] . M.H. Rustambaev enunță că păstrarea neglijentă a
armei de foc și a munițiilor implică crearea unor condiții de deținere ce permit persoanelor terțe
să aibă acces la ac este obiecte fără să întâmpine careva obstacole [375, p.398 -399]. Explicația
acestei fapte o regăsim și î n pct.1 din Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998 , în corespundere cu
care păstrare neglijentă a armelor de foc se consideră păstrarea acestora de către persoanele
dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună știință a regulilor și a condițiilor de păstrare stabilite
de legislația în vigoare și de organele abilitate. Dezvoltând această idee, A.Borodac notează că
încălcare cu bună știință a regulilor și a condițiilor de păstrare se consideră orice încălcare care a
favorizat utilizarea armei și a munițiilor de către o altă persoană (de exemplu, păstrarea acestora
în sertarul neîncuiat al mesei de scris din biroul de serviciu, în dula pul de haine sau în alt loc la
care au acces membrii familiei, lăsarea lor fără supraveghere în locurile de uz comun (în baie, pe
plajă etc . [9, p.429] )).
Subliniem că pentru a fi în prezența păstrării neglijente n u este obligatoriu ca arma de foc
sau muni țiile să fi ajuns în mâinile unei terțe persoane, deși, majoritate a regulilor de păstrare a
armei de foc și a munițiilor au drept scop evitarea folosirii acestora de către terțele persoane. În
următoar ea speță din practica judiciară instanța a ținut să puncteze , în condiții neclare,
particularitatea privind accesul terțelor persoane la arma de foc păstrată necorespunzător: la
05.06.2014, C.V., deținând permisul de armă nr.112/11, a păstrat, contrar prevederilor legale,
pușca de vânătoare cu două țevi de model TOZ , calibrul 16 mm, în colțul odăii din casa sa, la ea
având acces alte persoane (sublinierea ne aparține – n.a.) [215] .
Analiza practicii judiciare demonstrează că păstrarea neglijentă a armei de foc și a
munițiilor poate îmbrăca diverse modalități faptice. Doctrina menționează cu titlu exemplificativ
următoarele modalități faptice de exprimare a ilicitului penal de la art.291 CP RM: încălcarea
cerințelor de păstrare a armei de foc și a munițiilor în locuri speciale (seifuri, dulapuri metalice,
lăzi etc.); păstrarea armei de foc încărcate ; păstrarea armei de foc și a munițiilor în locuri
corespunzătoare, dar într -un număr mai mare decât cel permis; lăsarea armei de foc fără
supraveghere și fără mijloace speciale care să asigure securitatea celor din jur [299, p.18 -19].
Modalitățile faptice de exprimare a faptei prejudiciabile rezultă din tipurile regulilor de păstrare
de a căror încălcare se face vinovat făptuitorul. Convențional, A.A. Ejov clasifică regulile de
păstrare a armei de foc în: a) reguli c e asigură siguranța armei și b) reguli ce asigură aflarea
armei sub controlul persoanei responsabile; or, pierderea controlului denotă prezența unei
probabilități înalte de pricinuire a unor daune fizice sau de altă natură [323, p.11] . La calificare
potriv it art.291 CP RM nu contează care reguli de păstrare a armei de foc sau a munițiilor a u fost
încălcate de către făptuitor. Eventual, acest lucru poate fi luat în calcul la aplicarea pedepsei.
Bunăoară, dacă încălcarea regulilor de păstrare a armei s -a mani festat în lăsarea acesteia fără

103
supraveghere , ceea ce a dus la sustragerea armei , fapta este mai periculoasă decât încălcarea
regulilor de păstrare a armei exprimată în păstrarea acesteia într -un loc necorespunzător (de
exemplu, sub pernă, într -un dulap et c.). Aceasta deoarece arma de foc sustrasă poate fi aplicată la
săvârșirea unor infracțiuni sau a altor încălcări de lege .
Cât privește cea de -a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la art.291
CP RM , în doctrină se enunță că transmiterea armelor de foc sau a munițiilor altor persoane
reprezintă trecerea în stăpânirea altei persoane a numitelor entități, prin vânzare, schimb, donare,
dare cu împrumut, dare în contul unei datorii etc [27, p.635; 24, p.5 87]. Precizăm că , spre
deosebire de comercializarea armei de foc sau a munițiilor (în sensul art.290 CP RM),
transmiterea acestor obiecte unei terțe persoane implică deținerea de către făptuitor a permisului
de armă. În contrast, în cazul infracțiunii prev ăzute la art.290 CP RM , făptuitorul
comercializează armele de foc sau munițiile fără a deține permisul de armă. Deci, făptuitorul le
deține în condiții de ilegalitate. Cu drept cuvânt menționează L.Brînza și Gh.Reniță că elementul
esențial în ipoteza avans ată constă în aceea că persoana care transmite respectivele entități nu
este înzestrată cu acest drept prin autorizație corespunzătoare [13, p.17] .
Sub aspect comparat , transmiterea armei de foc sau a munițiilor unei terțe persoane este
mai rar întâlnită î n calitate de modalitate normativă alternativă de exprimare a faptei
prejudiciabile analizate . Transmiterea armei de foc și a munițiilor unei alte persoane este inserată
în cadrul art.239 din Codul penal al Armeniei. La fel, art.702 din Codul penal al Ital iei
sancționează penal transmiterea armei unei persoane cu vârsta sub 14 ani sau către o persoană
care nu are experiență în manipularea armei. Transmiterea armei de foc către un minor fără
exercitarea unei supravegheri sau fără a fi luate măsuri necesare de securitate este incriminată la
art.346 -B din Codul penal al Statului El Salvador.
Observăm că, compara tiv cu legislația Italiei și a S tatului El Salvador, din textul art.291
CP RM nu rezultă cerința transmiterii armei de foc sau a muniți ilor către o anumită categorie a
populației. În acest făgaș, X.Ulianovschi menționează că nu are relevanță categoria persoanelor
fizice cărora le -a fost tra nsmisă arma sau munițiile: copil , persoană psihic bolnavă sau sănătoasă
[4, p.648] . Pe o poziție sim ilară se află L.Gîrla și Iu.Tabarcea [316, p.192] .
În alt registru, transmiterea armei de foc și a munițiilor unor persoane terțe urmează a fi
delimitată de fapta contravențională specificată la alin.(2) art.360 C.contr. RM, în conformitate
cu care const ituie contravenție t ransmiterea sau altă înstrăinare a armei individuale și a munițiilor
aferente către o persoană care nu are permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente.
Problema privind disocierea celor două fapte este învederată în ipoteza în care acțiunea de
transmitere vizează arma de foc, precum și munițiile aferente armei de foc. Or, în situația
transmiterii către o terță persoană a unor muniții care nu sunt aferente armei (adică, care au un

104
caracter autonom) , aplicabilă va fi, de fiece dată, norm a de la art.291 CP RM, după cum
transmiterea unei arme individuale care nu constituie armă de foc unei terțe persoane care nu are
perm is de procurare a armelor urmează a fi încadrată potrivit alin.(2) art.360 C.contr. RM .
Așadar, confruntând cele două texte de lege suntem îndemnați de legiuitor să conchidem că
faptele ilicite în discuție se deosebesc prin destinatarul armelor de foc și a l munițiilor aferente.
Astfel, dacă făptuitorul transmite armele de foc și munițiile aferente către o persoană care nu are
permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente, cele comise trebuie încadrate potrivit
alin.(2) art.360 C.contr. RM . Per a con trario , transmiterea obiectelor nominalizate către o
persoană care deține permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente trebuie calificată
conform art.291 CP RM [282, p.30] .
Chiar dacă potrivit legislației Republicii Moldova pare a fi o soluție in echitabilă, nu putem
ignora voința legiuitorului la adoptarea textului de lege. Tocmai de aceea considerăm că incorect
a fost calificată fapta prejudiciabilă comisă potrivit art.291 CP RM în următorul caz practic:
inculpatul B.V. deținea permis de portarmă nr.21/11 , eliberat la 03 mai 2011 , asupra armei de
foc cu țeavă lisă de model „MP-27 EM -1C”, calibrul 12×76 mm , nr.112716396. La 03 aprilie
2014 B.V. a transmis respectiva armă de foc spre păstrare temporară rudei sale, care nu este
abilitată prin lege (sublinierea ne aparține – n.a.) să păstreze și să asigure securitatea
temporară a armelor de foc [216] . În opinia noastră, în acțiunile lui B.V. sunt prezente semnele
constitutive ale contravenției prevăzute la alin.(2) art.360 C.contr. RM , motiv pentru care la
calificare trebuia să fie reținută norma contravențională, nu însă art.291 CP RM. Or, din speță
reiese clar că inculpatul B.V. a transmis arma de foc către o persoană c are nu deține permis de
procurare a armei. Soluții similare au fost date și în a lte cauze penale [2001, 2003, 2004].
Pe de altă parte, ilustrativă este următoarea speță din practica judiciară când
comportamentul persoanei care a transmis spre păstrare arma de foc unei alte persoane care nu
deținea permis de procurare a armei nu a fost , pe bună dreptate, sancționat penal: I.M. a păstrat
ilegal, la dom iciliul ei, un pistol de model „ CZ-92”, calibru l 6,35 mm , lăsată la păstrare de N.D.
care deținea permis de portarmă [169] . Din speță reiese că în acțiunile inculpatei I.M a fost
reținută n orma de la art.290 CP RM în modalitatea de procurare și păstrare a armei de foc fără
autorizația corespunzătoare. În acțiunile lui N.D. nu s -a constatat prezența semnelor constitutive
ale infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM , pe motiv că acesta deținea arma de foc în condiții de
legalitate. Nu s -a reținut nici semnele componenței de infracți une înscrise la art.291 CP RM,
aceasta deoarece N.D. a transmis spre păstrare arma de foc deținută legal unei persoane care nu
poseda perm is de procurare a armei. Respectivul comportament , însă, cade perfect sub incidența
alin.(2) art.360 C.contr. RM .

105
În aceeași ordine de idei, precizăm că nu este exclus ca în acțiunile făptuitorului să fie
prezente atât semnele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM, cât și cele ale
contravenției consemnate la alin.(2) art.360 C.contr. RM . Ilustrativă în acest sens este
următoarea speță: inculpatul N.D. păstra neglijent pistolul pentru care deținea permis de
portarmă la domiciliul prietenului său I.V., unde nu era safeu. Ulterior, înainte de a pleca peste
hotare , a transmis acest pistol lui I.M spre pă strare [166] .
În alt context, transmiterea armei de foc și a munițiilor către alte persoane trebuie deosebită
de comercializarea în magazinele specializate a armelor individuale și a munițiilor aferente către
persoane care nu au permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente, faptă prevăzută la
alin.(1) art.360 C.contr. RM. De fapt, norma de la alin.(1) art.360 C.contr. RM este una specială
în raport cu norma de la alin.(2) art.360 C.contr. RM, fiind vorba de spre un caz special de
înstrăinare a armei de foc și a munițiilor aferente către persoane care nu au permis de procurare a
armei și a munițiilor aferente. Sub aspect comparat , subliniem că legiuitorul kazah sancționeaz ă
penal un atare comportament ( alin.(1) art.287 din Codul penal al Kazahst anului).
Pentru a fi incidentă norma de la art.291 CP RM , transmiterea armei de foc și a munițiilor
către alte persoane trebuie să se realizeze contrar ordinii stabilite prin reglementările în vigoare.
Așadar, în corespundere cu prevederile Legii nr.130/20 12, se interzice înstrăinarea sau
transmiterea armei și a munițiilor supuse autorizării către o persoană care nu este autorizată în
modul stabilit, cu excepția cazurilor de depunere la un armurier sau la poliție a unei donații sa u a
unui comodat, precum și altor cazuri prevăzute de lege. Arma letală sau neletală supusă
autorizării poate fi purtată numai de titularul permisului corespunzător, cu condiția ca aceasta să
se afle în permanență numai asupra sa și să nu fie transmisă sub nicio formă unor alte pers oane.
După ce am caracteriza t cele două modalități normative ale faptei prejudiciabile
consemnate la art.291 CP RM, î n alt context , menționăm că drept prototip al art.291 CP RM a
servit art.2272 CP RM din 1961 . Potrivit textul ui de lege din articolul nominalizat , era
considerată infracțiune păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor, precum și predarea
acestor arme și a munițiilor către minori, dacă aceasta a avut urmări grave. Observăm că , potrivit
vechii reglementări , infracțiunea era mate rială, latura obiectivă fiind compusă nu doar din fapta
prejudiciabilă, ci și din urmarea prejudiciabilă și, respectiv, legătura de cauzalitate. De asemenea,
în ipoteza în care fapta prejudiciabilă se exprima sub forma predării armei de foc și a munițiilor ,
în calitate de cerință indispensabilă pent ru întregirea laturii obiective apărea condiția ca acestea
să fie transmi se către minori, dar nu către orice terță persoană.
Odată cu adoptarea Codului penal în redacția din 2002, până la intervenția Legii
nr.277/2008, dispoziția art.291 CP RM avea următorul conținut: „ păstrarea neglijentă a armelor
de foc și a munițiilor, precum și transmiterea acestora altor persoane dacă aceasta a avut urmări

106
grave ”. Compara tiv cu cadrul legal din Codul penal din 1961 , cel nou nu restricționa acțiunea de
predare a armei de foc și a munițiilor doar către minor i. La fel, în noua reglementare legiuitorul a
decis să substituie cuvântul „predarea” cu „transmiterea”. A rămas însă neschimbată poziția
legiuitorului de a atribui infracțiunea analizată la categoria celor materiale. Respectivul cadru
legal a suportat modificări în anul 2008, când prin Legea RM nr.277/2008 a fost modificată
dispoziția normei de la art.291 CP RM, din ea fiind exclusă expresia „dacă aceasta a avut urmări
grave”. În rezultatul modificării ope rate, componența de infracțiune a fost transformată din
mate rială în formală. În contex t, apare discutabilă respectiva remaniere legislati vă de a elimina
urmarea prejud iciabilă și, respectiv, legătura cauzală din structura laturii obiective a componenței
de infracț iune prevăzute la art.291 CP RM. Să zicem că legiuitorul a considerat că simpla faptă
de păstrare neglijentă a arme i de foc și a munițiilor, precum și transmiterea acestora altor
persoane , ating gradul prejudiciabil al unei infracțiuni și fără survenirea unor urmări
prejudiciabile. În să, în această situație , legiuitorul urma să i a în calcul că pentru un
comportament similar este stabilită deja răspundere a contravențională. Or, alin.(1) art.361
C.contr. RM prevede, inter alia , răspunderea pentru încălcarea regulilor de deținere (a se citi
păstrare – n.a.) a armei indivi duale și a munițiilor aferente.
În ipoteza păstrării neglijente a armei de foc și a muni țiilor aferente acesteia , s-ar părea că ,
sub aspect obiectiv , norma contravențională diferă de cea penală, avându -se în vedere că
legiuitorul folosește în textul alin.(1) art.361 C.contr. RM expresia „încălcarea regulilor de
deținere”, în timp ce în textul art.291 CP RM utilizează sintagma „păstrarea neglijentă”. Supra
am arătat că, de fapt, în sen sul art.291 CP RM prin păstrare neglijentă a armei de foc și a
munițiilor trebuie de înțeles încălcarea regulilor de păs trare a acestor obiecte. În ce privește
termenul „deținere” cu care se operează în dispoziția normei de la art.361 C.contr. RM,
consemnăm că din punct de vedere gramatical acesta este sinonim cu termenul „păstrare” [81,
p.766] . Cu privire la acest aspect L.Brînza și Gh. Reniță constată că noțiunile confruntate au
aceeași semnificație lexicologică [12, p.5] . Acest lucru a fost negl ijat de instanța de judecată în
unele spețe din practica judiciară , în acțiunile inculpatului fiind reținute deținerea și păstrarea
munițiilor în lipsa autorizației corespunzătoare [268; 269] .
Cineva ar putea afirma că cele două nor me se deosebesc prin faptul că sancționează
comportamente similare, dar cu diferite forme de vinovăție. Replicând unor eventuale optici de
acest gen, consemnăm că atât componența de infracțiune, cât și cea de contravenție cuprind în
conținutul incriminării ambele forme ale vinovăției , aspect asupra căruia infra , în segmentul
dedicat analizei laturii subiective , ne vom pronunța mai detaliat. În ace st plan, cu titlu de remarcă
doar, menționăm următorul lucru: dacă am admite că infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM în
modalitatea păstrării neglijente poate fi comisă doar din neglijență, iar fapta contravențională de

107
la art.361 C.contr. RM – doar int enționat sau intenționat și din imprudență, am ajunge la
concluzia că o faptă mai puțin periculoasă este sancționată penal, în timp ce una mai periculoasă
– sancționată contravențional. Or, fără dubii, este practic o axiomă că comportamentul
intenționat es te considerat cu mult mai periculos decât comportamentul imprudent al persoanei.
În aceste condiții, c alificarea exactă este pusă pe umerii practicianului. Fiind pus în postura
de liber arbitru, acesta va decide, în baza propriului subiectivism, dacă fapta comisă trebuie
încadrată potrivit legii contravenționale sau potrivit celei penale. O asemenea stare a lucrurilor
este inadmisibilă într -un stat de drept. În acest plan, remarcabile sunt aserțiunile lui L.Brînza și
Gh.Reniță: „În cazul încălcării regulilo r de păstrare a armelor și munițiilor, persoanei urmează a –
i fi incumbată răspunderea doar în temeiul alin.(1) art.361 din C .contr. RM . A raționa per a
contrario , potrivit reglementărilor în vigoare, ar însemna alunecarea în arbitrariu ” [12, p.8; 14,
p.118] .
Rezumând asupra celor reflectate mai sus, facem apel la punctul de vedere exprimat de
I.V. Diriutin , pe care -l susținem pe deplin : „În cazul în care contravenția comisă de făptuitor (de
exemplu, încălcarea regulilor de păstrare, purt are, procurare a armelor și munițiilor etc.) conține,
de asemenea, semnele unei fapte pasibile de pedeapsă penală, persoana respectivă poate fi trasă
doar la răspundere contravențională ” [320, p.101] . Aceeași tălmăcire o regăsim în pct.8 din
Hotărârea Plen ului JS a FR nr.5/ 2002 . Din păcate , o atare explicație nu se regăsește în Hotărârea
Plenului CSJ RM nr.31/1998.
Anume pe acest vector a mers instanța de judecată în următoarea cauză penală: prin
sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, procesul penal de învinuire a lui M.S. în comiterea
infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM a fost încetat, pe motiv că fapta imputată acestuia
constituie o contravenție. În fapt , s-a stabilit că , deținând arma de foc cu țeavă lisă de model
„ИЖ-18”, calibru l 12 mm, în baza permisului de port armă, inculpatul a plasat ilegal arma de
foc în automobilul său de model „Opel Astra” cu care s -a deplasat spre Piața Centrală din mun.
Chișinău. Ajuns pe str. Tighina , a ieșit din automobil, lăsându -l fără supraveghere și descuiat . În
circumstanțe necunoscute lui, arma i-a fost sustrasă din automobil . În motivarea soluției sale
instanța a reținut că fapta comisă de inculpat cade sub incidența a două acte legislative cu
aceeași forță juridică. Tot aici instanța a statuat că , în acord cu principiul de drept „in dubio
mitius ” sau „semper in dubiis benigniora praeferenda sunt ”, în cazul existenței dub iilor asupra
soluției care urmează a fi dată, se va lua în vedere soluția cea mai favorabilă, iar tragerea la
răspundere contravențională a inculpatului este soluția cea mai favorabilă lui [200] . Într-o
cauză penală similară instanța de recurs a decis să înceteze procesul penal intentat în privința
inculpatului în baza art.291 CP R M pe motivul prezenței în acțiunile acestuia a elementelor
contravenției consemnate la alin.(1) art.361 C.contr. RM . Printre argumentele sale instanța a

108
invocat: linia de demarcație î ntre infracțiunea prevăzută de art. 291 CP RM și co ntravenția
reglementată de alin.(1) art. 361 C.contr. RM. este foarte sensibilă, iar atunci când există careva
îndoieli cu privire la calificarea corectă a acțiunilor făptuitorului, instanțele urmează a se ghida
de principiul „in dubio pro reo”, adică să trateze toate îndoielile în favoarea făptuitorului, cu
aplicarea legii mai blânde, în speță – a răspunderii contravenționale [80].
Într-o altă speță din practica judiciară instanța de judecată a emis o sentință de încetare a
procesului penal de învinuire a inculpatului C.I. în com iterea infracțiunii prevăzute la art.291 CP
RM pe motiv că exista o hotărâre definitivă asupra aceleiași persoane pentru comiterea aceleiași
fapte. In concreto , instanța a reți nut că în privința inculpatului anterior fusese întocmit un
proces -verbal cu privire la contravenție în baza alin.(1) art.361 C.contr. RM . Astfel, la
11.11.2014 , ora 16.30, C.I., posesor a l unui pistol de model CZ -110, calibrul 9×19 mm, nr.
A266593, cu 7 cartușe, deținut în baza permisu lui de armă, încălcând regulile de păstrare a
armei , a admis sustragerea acesteia [75]. De remarcat că practic aceeași fabulă a fost inserată în
textul rechizitoriului întocmit în baza art.291 CP RM, fapt criticat de către instanța de judecată.
După noi , tragerea la răspundere penală și contravențională pentru una și aceeași faptă constituie
nu altceva decât violarea regulii cu statut de principiu , potrivit căreia nu se admite tragerea la
răspundere penală de două ori pentru una și aceeași faptă, principiu consacrat în ordinea juridică
națională, inclusiv la alin.(2) art.7 CP RM, precum și î n instrumentele juridice internaționale,
principalul fiind Protocolul nr.7 al Conv enției europene pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale [151] . Pericolul încălcării regulii indicate, prin tragerea la răspundere
penală și contravențională pentru comiterea uneia și aceleiași fapte , a fost punctat tranșant în
literatura de specialitate de către de L.Brînza și Gh.Renița, potrivit cărora aceeași persoană nu
poate fi sancționată mai mult decât o singură dată pentru un mod unic de comportament ilegal
conceput pentru a leza aceleași valor i sociale și relații sociale aferente [12, p.7] .
O altă concluzie desprinsă din speța de mai sus rezidă în recunoașterea faptului că norma
de la alin.(1) art.361 C.contr. RM , atunci când apare în modalitate a de încălcare a regulilor de
deținere a armei de foc și a munițiilor aferente , se suprapune după conținut cu norma de la
art.291 CP RM în modalitatea de păstrare neglijentă a armei de foc și a munițiilor.
Nu de aceeași părere a fost instanța de judecată , în următoarea speță din practica judiciară
constatând prezența semnelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM, dar nu ale
contravenției consemnate la alin.(1) art.361 C.contr. RM: inculpatul B.C. , posesor al pistolului
de model „Baikal 442” , calibrul 9,18 mm, pe care -l deținea legal în baza permisului de
portarmă cu nr.21/9481 din 25.08.2010, acționând din neglijență, a păstrat ilegal arma vizată la
domiciliul său în dormitor, printre haine, prin ce a încălcat regulile de păstrare a arme lor
stabilite la alin.(2) art.14 al Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă

109
[189] . O soluție similară a dat instanța de judecată într -o altă cauză: O.C., deținând permis de
portarmă nr.21/1244 și fiind posesorul armei de foc de model „Baikal” , calibrul 9 mm, păstra
neglijent respectiva armă de foc la vila sa, con trar prevederilor alin.(2) art.14 al Legii privind
regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.130 din 08.06.2012. Ca urmare, la
20.09.2015 arma a fost sustrasă [212] .
Observăm că aceste din urmă două spețe nu se deosebesc prin nimic de cele trei prezentate
mai sus. În același timp, s oluțiile de calificare adoptate în cele din urmă spețe diferă radical de
cele adoptate în primele trei, în care instanța a reținut prezența elementelor constitutive ale
contravenției prevăzute la alin.(1) art.361 C.contr. RM. Remarcăm că soluțiile de calificare sunt
diferite pentru una și aceeași faptă. În cele din urmă, conchidem că f aptul dublării normelo r
permite instaurarea liberului arbitru în persoana celui abilitat cu aplicarea legii penale.
Într-o altă speță s-a decis, pe bună dreptate, reținerea la calificare a normei de l a alin.(1)
art.361 C.contr. RM: la data de 16.05.2016, în jurul orei 10.00 , contravenientul M.V. a încălcat
regulile de deținere a armei individuale de model „IJ”, calibrul 16 mm , păstrând -o în afara
seifului metalic, în automobil și în stare încărcată [106] . Soluții similare au fost date și în alte
spețe [104; 107] .
În vederea ne admiterii sancționării diferențiate pentru comiterea acele iași fapte ,
recomandăm legiuitorului să înlăture neaju nsul legislativ depistat. Acest lucru poate fi făcut prin
una din tre următoarele căi: a) excluderea răspunderii penale pentru păstrarea neglijentă a armei
de foc și a munițiilor, astfel încât această faptă să țină de sfera contravenționalului , sau b)
excluderea răspunderii contravenționale pentru încălcarea regulilor de păstrare a arm ei de foc și a
munițiilor aferente, astfel încât această faptă să c adă sub incidența legii penale, sau c)
transformarea componenței de infracțiune înscrise la art.291 CP RM din formală în materială,
astfel încât încălcarea regulilor de păstrare a armei de foc și a munițiilor soldată cu cauzarea unor
urmări prejudiciabile să constituie infracțiune, în timp ce simpla faptă de încălcare a regulilor de
păstrare a unor asemenea obiecte (fără cauzarea vreunui prejudiciu) să formeze contravenție.
În ce ne privește , optăm pentru cea de -a treia variantă, fapt susținut și în doctrina de
specialitate [13, p.19] . Suntem pe poziția că componența de infracțiune de la art.291 CP RM
trebuie transfo rmată din formală în materială. De menționat că , în plan comparat , în majoritate a
legislațiilor penale ale statelor străine normele similare celei de la art.291 CP RM conțin
componențe de infracțiune materiale (este cazul art.239 din Codul penal al Arme niei, art. 289 din
Codul penal al Kazahstan ului, art.264 din Codul penal a l Ucrainei, art.224 din Codul penal al
Federației Ruse, art.419 din Codul penal al Estoniei, art.300 din Codul penal al Republic ii
Belarus, art.238 din Codul penal al Georgi ei, art.230 din Codul penal al Azerbaidjanului, art.289
din Codul penal al Turkmeni stanului, alin.(1) art.236 din Codul penal al Letoniei ). Doar în unele

110
legislații faptele similare celei de la art.291 CP RM sunt formale, existând suficiente rațiuni în
acest sens. De exemplu, este formală fapta specificată la art.255 din Codul penal al Lituaniei
(articol corespondent celui supus analizei). Totuși, respectiva faptă este catalogată drept
contravenție. De asemenea, sunt formale faptele infracționale similare celei de la art.291 CP RM
înscrise în §254 din Codul penal al Danemarcei și în secț iunea 46.13 din Codul penal al S tatului
Texas, numai că acestea conțin semne suplimentare menite să justifice incriminarea simplei fapte
prejudiciabile fără survenirea unor urmări prejudiciabile. Bunăoară, pentru a fi în prezența faptei
infracționale prevăzute la §254 din Codul penal al Danemarcei este necesar ca arma de foc
păstrată necorespunzător să fi ajuns în mâinile unui minor sau a le unei persoane demente ori
aflate în stare de ebrietate.
A.A. Zadoian susține că simpla faptă de păstrare neglijentă a armei de foc nu atinge un
grad p rejudiciabil înalt, motiv pentru care și survine răspunderea în baza art.20.8 din Codul
contravențional al Federației Ruse (normă corespondentă celei de la alin.(1) art.361 C.contr. RM
– n.a.) [326, p.186] . Potrivit acestui a utor, componența de infracțiune specificată la art.224 CP
FR trebuie să rămână materială, cu singura remaniere legislativă: sintagma „urmări grave” ce
desemnează urmarea prejudiciabilă să fie înlocuită cu expresia „soldat cu vătămarea medie sau
gravă a sănătății persoanei ori cu decesul acesteia sau cu alte urmări grave ” [326, p.186] . Opinie
similară are L.I. Sivțova [378, p.17; 379, p.19] . Subscriem punctului de vedere exprimat de A.A.
Zadoian , potrivit căruia simpla faptă de păstrare neglijentă a armei de foc și a munițiilor fără
cauzarea unui prejudiciu nu este atât de periculoasă încât să determine tragerea la răspundere
penală. În caz contrar, majoritatea contravențiilor vizând regimul armelor și al munițiilor ar urma
să treacă din sfera contravenționalului în cea a penalu lui, a vându -se în vedere că contravenția
specificată la alin.(1) art.361 C.contr. RM este una de gravitate redusă comparativ cu celelalte
contravenții ce vizează regimul armelor și al munițiilor. Considerăm oportun ca răspunderea
penală să fie angajată atunci câ nd păstrarea neglijentă a armei de foc sau a munițiilor duce la
cauzarea unor urmări prejudiciabile. Or, așa cum se susține în doctrină , criminalizarea păstrării
neglijente a armei de foc sau a munițiilor fără cauz area unor urmări prejudiciabile contrazice
unui astfel de criteriu al criminalizării cum este prezența suficientă a periculozității sociale a
fapte i comise [305, p.24; 326, p.179] . Drept argument suplimentar se invocă că armele de foc
sau munițiile păstrate în mod necorespunzător pot să ajungă în mâini nepotrivite și pot să
genereze rezultate devastatoare, cărora le trebuie imprimată valență juridică în legea penală [13,
p.23] . În acest sens, deși susținem opinia lui A.A. Zadoian că infracțiunea analizată trebuie să fie
materială, totuși nu putem îmbrățișa pe deplin părerea acestuia în cee a ce privește conținutul
urmărilor prejudiciabile. In concreto , nu susținem punctul de vedere al numitului autor în partea
ce vizează inserarea „altor urmări grave” în calitate de urmare prejudiciabilă. Fiind un s emn

111
estimativ , acesta nu concordă cu principiul legalității incriminării. Așa cum remarcă
S.Borovinski, folosirea termenului estimativ „urmări grave” la construcția normelor juridico –
penale nu întotdeauna este reușită , deoarece dă factorilor de decizie pos ibilitatea de a aprecia la
propria discreție conținu tul acestor urmări [305, p.24] . Dezvoltând ideea , St.Copețchi notează :
„Prezența semnelor estimative în textul normelor incriminatoare sporește riscul încălcării
principiului legalității incriminării sub aspectul ignorării cerinței de claritate și previzibilitate a
legii penale. Acestea facilitează procesul de interpretare extensivă defavorabilă a legii penale ”
[42, p.35] . Sintagma „alte urmări grave” nu permite destinatarului legii penale să cunoască cu
certitudine care este conținutul acesteia. Însă, după cum remarcă S.Brînza, V.Stati și Ig.Botezatu,
pentru ca cetățeanul să respecte legea penală, ea trebuie formulată de o asemenea manieră, încât
să fie ușor înțeleasă de orice destinatar [25, p.6 ]. Clarita tea și previzibilitatea legii penale au fost
subliniate cu precădere în practica constantă a CtEDO. Astfel, în cauza Kokkinakis versus Grecia
Curtea a statuat că persoana este în drept să cunoască, în termeni foarte clari, ce acte și omisiuni
sunt de natură să -i angajeze responsabilitatea penală [118] . Similar, în cauza E.K. versus Turcia
Curtea a reiterat că cerința previzibilității legii se consideră îndeplinită atunci când justițiabilul,
citind textul dispoziției pertinente și, în caz de necesitate, cu ajutorul interpretării acesteia de
către instanțele judecătorești, poate să știe pentru ce acțiuni și inacțiuni poate fi tras la răspundere
penală [89]. De asemenea, fiind un semn estimativ, acesta poate duce cu ușurință la o
interpretare diferită, cee a ce, în cele din urmă, permite instaurarea liberului arbitru în persoana
practicianului. În context, considerăm remarcabilă observația făcută de S.Crijanovschi: „ Chiar
dacă sin tagma „alte urmări grave” permite să se păstreze stabilitatea legii în condiții le
dinamismului, schimbului relațiilor sociale, nu putem neglij a proble mele ce rezultă din încadrarea
faptelor infracționale în baza criteriilor estimative, având în vedere pericolul instaurării
arbitrariului din partea subiecților abili tați cu aplicarea l egii penale ” [44, p.221] . Același lucru îl
remarcă A.Eșanu care, referindu -se la semnele estimative „daune în proporții considerabile
intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice” și „urmări grave” din textul art.327 și 328 CP RM , notează că textele de lege enunțate au
o natură estimativă , sunt vagi și imprecise, existând riscul real de instaurare a arbitrariului judiciar
[90, p.234] . Dar, așa cum arată Gh.Costachi și I.Iacub , norma juridică trebuie să fie clară, inteligibilă,
întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informați preventiv asupra consecințelor
actelor și faptelor lor, ci să și înțeleagă consecințele legale ale acestora [43, p.7] .
Probabil , acesta a și constituit unul din tre argumentele excluderii urmărilor prejudiciabile sub
forma urmărilor grave din conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM.
Poate. Doar că prin asigurarea respectării principiului legalității incrimină rii, excluzând urmările
prejudiciabile, legiuitorul a permis dublarea normei de la art.291 CP RM cu cea de la alin.(1) art.361

112
C.contr . RM. Considerăm că legiuitorul pur și simplu urma să concretizeze urmările prejudiciabile,
dar nu se le excludă [282, p.3 4].
Sub aspect comparat, legiuitorii statelor străine au poziții diferite față de conținutul
urmărilor prejudiciabile ce intră în structura laturii obiective a infracțiunii de păstrare neglijentă a
armei de foc sau a munițiilor. Astfel , art.239 din Codul p enal al Armeniei , art.230 din Codul
penal al Azerbaidjan ului și art.289 din Codul penal al Turkmenistan ului prevăd în calitate de
consecințe prejudiciabile urmările grave; art. 289 din Codul penal al Kazahstan ului, art.264 din
Codul penal al Ucrainei , art.238 din Codul penal al Georgiei , art.224 din Codul penal al
Federației Ruse – decesul sau alte urmări grave ; art.419 din Codul penal al Estoniei – daune
sănătății sau determinarea comiter ii unei infracțiuni prin folosirea armei ; art.300 din Codul pen al
al Republicii Belarus , secțiunea 25100 din Codul penal al Statului California – decesul sau
vătăma rea gravă a sănătății (model care, din perspectiva principiului legalității incriminării, î l
considerăm cel mai reușit din cele mai sus indicate).

2.4. Elementele subiective ale infracțiunilor contra securității publice exprimate în
manipulări ilegale cu arme și muniții
2.4.1. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM
Legislația Republicii Moldova nu conține o definiție a subiectului infracțiunii, sarcină pusă
în seama doctrinei. În opinia lui V.Grosu, subiect al infracțiunii este persoana care a comis o
faptă prevăzută de legea penală și care, în baza faptului că posedă toate semnele prevăzute de
lege pentru această categorie de subiect, este pasibilă de răspundere penală [95, p.207] . Alți
autori definesc subiectul infracțiunii ca fiind persoana care comite acțiunea sau inacțiunea
infracțională ori persoana împotriva căr eia se îndreaptă această acțiune sau inacțiune [291, p.42] .
Nu putem susține această din urmă opinie . Persoana împotriva căreia se îndreaptă
acțiunea/inacțiunea prejudiciabilă nu poate fi catalogată drept subiect al infracțiunii, ci ca victimă
a infracțiun ii. La această concluzie ne îndeamnă însuși legiuitorul atunci când folosește noțiunea
„victimă” atât în textul normelor din Partea G enerală, cât și în cele din Partea S pecială a Codului
penal. Totodată, în conținutul art.21 CP RM este utilizat termenul „s ubiectul infracțiunii” cu
sensul de persoană c are comite infracțiunea, dar nu de persoană împotriva căreia este îndreptată
fapta infracțională. În concluzie, în conjunctura textelor de incriminare de la art.290 și 291 CP
RM, prin subiect al infracțiunii tr ebuie de înțeles persoana c are săvârșește infracțiunea.
După această notă de claritate , subliniem că legea penală a Republicii Moldova stabilește
două categorii de entități pasibile să evolueze în postura de subiect al infracțiunii : persoana fizică
și persoana juridică. Accentuăm că subiect al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM
poate fi doar persoana fizică, nu și persoana juridică. Ace astă constatare rezultă foarte clar

113
analizând sistematic sancțiunile normelor de la art.290 și 291 CP RM în raport cu regula statuată
la alin.(4) art.21 CP RM , în corespundere cu care p ersoanele juridice, cu excepția autorităților
publice, răspund penal pentru infracțiunile pentru a căror săvârșire este prevăzută sancțiune
pentru persoanele juridice în Partea S pecială a Codul ui penal. La o analiză atentă a sancțiunilor
normelor incriminatoare supuse investigației surprindem că în textul acestora lipsesc unele
sancțiuni caracteristice persoanei juridice. Totuși, suntem de părere că norma de la art.291 CP
RM trebuie să conțină pedepse aplicabile persoanei juridice. Legislația Republicii Moldova
conține prevederi ce incubă persoanelor juridice respectarea anumitor reguli de păstrare a armei
de foc și a muni țiilor.
În altă privință, menționăm că p ersoanei fizice, subiect al infracțiunilor prevăzute la art .290
și 291 CP RM, îi corespund anumite semne, și anume: caracterul fizic; vârsta și
responsabilitatea. Caracterul fizic al persoanei rezultă din esența unui atare subiect al infracțiunii
presupunând, în acord cu art.17 C.civ. RM, omul, privit individual, ca titular de drepturi și de
obligații civile.
Vârsta constituie un alt semn ob ligatoriu al subiectului infracțiunii. Capacitatea persoanei
de a înțelege caracterul prejudiciabil al celor comise, precum și de a dirija propriile acțiuni sunt
în strictă d ependență de vârsta subiectului. Prin urmare, vârsta nu constituie, pur și simplu, un
număr de ani trăiți de persoana fizică. În dreptul penal vârsta are o a ltă semnificație, și anume:
acea de categorie juridică ce determină aptitudinea persoanei de a discerne între bine și rău. L.M.
Altânbaeva menționează, just, că v ârsta, ca totalitate a anilor calendaristic împliniți și ca
capacitate de a conștientiza integ ral caracterul de fapt și pericolul social al acțiunilor
(inacțiunilor) sale, precum și de a le dirija, constituie o condiție obligatorie și necesară pentru
angajarea răspunderii penale [296, p.58] .
Luând în calcul faptul că posibilitatea de a fi subiect a l infracțiunii este determinată,
inclusiv, de atingerea de către om a unei anumite vârste, A.A. Fedonkina subliniază că
legiuitorul, la stabilirea vârstei minime, se orientează spre identificarea capacității persoanei de a
dirija propriul comportament ținâ nd cont de normele legale și sociale [406, p.42] . I.A. Kuznețova
și A.V. Kuznețov punctează că criteriile de stabilire a vârstei răspunderii penale le constituie
nivelul de socializare a persoanei (criteriul intelectiv și cel volitiv), gradul de prejudicia bilitate a
faptei comise, precum și forma vinovăției [350, p.116] . Atingerea vârstei răspunderii penale
presupune, de asemenea, prezența la persoană a capacității de a percepe corect pedeapsa penală
aplicată; or, doar în aceste cazuri pot fi realizate scopurile pedepsei penale [317, p.8 ]. Pornind de
la aceste premise, legiuitorul moldav a ținut să stabilească vârsta minimă a răspunderii penale de
16 ani (alin.(1) art.21 CP RM). P entru anumite infracțiuni, ca excepție de la regula de bază, s -a
decis inst ituirea vârstei minime de 14 ani pentru a fi subiect al infracțiunii.

114
În ceea ce privește infracțiunile analizate , menționăm că din textul alin.(1) și (2) art.21 CP
RM reiese că subiect al infracțiunilor specificate la alin.(1) art.290 și la art.291 CP RM poate fi
persoana fizică care a atins vârsta minimă de 16 ani. Totodată, subiect al infracțiunii prevăzute la
alin.(2) art.290 CP RM (forma agravată a infracțiunii) poate fi persoana fizică care a împlinit
vârsta de 14 ani.
În ipoteza procurării, păstrării, purtării etc. ilegale a armei de foc sau a munițiilor de către o
persoană care a atins vârsta de 14 ani în vederea săvârșirii unei infracțiuni , pentru care vârsta
răspunderii penale este de 14 ani, făptuitorul nu va fi tras la răspundere penală în baza art.290 CP
RM. Totodată, cele comise urmează a fi catalogate drept pregătire la infracțiunea pentru a cărei
comitere făptuitorul a procurat, a păstrat, a purtat etc. ilegal arma de foc sau munițiile.
În alt registru, în contextul vârstei subiectulu i infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM
urmează să identificăm soluția de calificare în ipoteza în care două persoane (una de 14 ani, iar
alta de 16 ani) participă la săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM atunci când una din
ele realizează n emijlocit latura obie ctivă, iar alta nu (d e exemplu, persoana care a atins vârsta de
14 ani instigă persoana de 16 ani la săvârșirea infracțiunii ). Are vreo influență la calificare vârsta
diferită stabilită de legiuitor la alin.(1) și, respectiv, la alin.(2) art.290 CP RM pentru tragerea la
răspundere penală în baza articolului indicat? Va răspunde penal persoana care a atins vârsta de
14 ani? Se va reține circumstanța agravanta consemnată la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM în
acțiunile acestor persoane , avându -se în vedere că vârsta răspunderii penale pentru varianta
agravată a infracțiunii prevăzute la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM este de 14 ani? Căutând răspuns
la aceste întrebări , menționăm următoarele: pentru a fi incidentă circumstanța agravantă s tipulată
la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM, este necesar, inter alia , ca o persoană care întrunește condițiile
cerute de lege pentru a fi subiect al infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.290 CP RM să comită
această faptă prin intermediul unei alte persoane care nu posedă semnele subiectului infracțiunii
stipulate la alin.(1) art.290 CP RM (instituția autoratului mediat). În speță, lipsește autoratul
mediat; or, în exemplul reliefat supra nu autorul imediat, dar cel mediat nu are vârsta răspunderii
penale necesară pentru ap licarea alin.(1) art.290 CP RM. În cele din urmă, conchidem că
acțiunile persoanei c are determin ă la săvârșirea infracțiunii nu vor cădea sub incidența legii
penale din cauza lipsei vârstei necesare pentru a fi subiect al infracțiunii. Acțiunile persoanei cu
vârsta de 16 ani („persoanei instigate”) urmează a fi încadrate p otrivit alin.(1) art.290 CP RM,
dar nu potrivit lit.b) alin.(2) art.290 CP RM.
Se va schimba soluția de calificare în ipoteza inversă, adică atunci când pe post de
persoană c are determină la săvârșirea infracțiunii evoluează persoana cu vârsta de 16 ani, iar în
calitate de executor nemijlocit apare persoana cu vârsta de 1 4 ani? Considerăm că și în această
situație minorul instigat (cu vârsta de 14 ani) nu v a fi tras la răspundere penală, acesta neavând

115
vârsta necesară pentru angajarea răspunderii în ba za alin.(1) art.290 CP RM, deci neavând
calitatea de subiect al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în varianta -tip. Totodată, acțiunile
persoanei având vârsta de 16 ani vor fi încadrate în tiparul normei de la lit.b) alin.(2) art.290 CP
RM, fiind prezentă ipoteza autoratului mediat.
Continuând firul logic , se impune ca firească întrebarea: va opera circum stanța agravantă
prevăzută la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM în ipoteza în care fapta în varianta -tip este comisă
nemijlocit de către două persoane, una având vârsta de 16 ani, iar alta de 14 ani ? Considerăm că
în această situație, în virtutea voinței legiuitorului, acțiunile celor două persoane trebuie
încadrate potrivit lit.b) alin.(2) art.290 CP RM, fiind prezentă ipoteza coautoratului, ambele
persoane având vârsta necesară pentru angajarea răspunderii penale. Aceeași so luție de calificare
se va reține în situația în care latura obiectivă este realizată nemijlocit de către două sau mai
multe persoane cu vârsta de 14 ani.
În același context , urmează să decidem care trebuie să fie vârsta răspunderii penale a
celorlalți par ticipanți la infracțiune pentru angajarea răspunderii pe nale în baza art.290 CP RM. E
posibil ca complicele sau organizatorul cu vârsta de 14 ani să fie trași la răspundere penală în
baza articolului nominalizat? Răspunzând la această întrebare , menționăm că pentru a fi trasă la
răspundere penală în baza alin.(1) art.290 CP RM este imperios ca persoana să fi atins vârsta de
16 ani. În același timp, deși vârsta răspunderii penale pentru fapta infracțională prevăzută la
alin.(2) art.290 CP RM este de 14 ani, este cu neputință ca complicele sau organizatorul să
răspundă potrivit alineatului indicat p entru simpla faptă de contribuire sau organizare a activității
infracționale a unei alte persoane; or, pentru angajarea răspunderii penale în baza lit.b) alin.(2)
art.290 CP RM este necesar ca cel puțin două persoane să fi realizat latura obiectivă a infracțiunii
(ceea ce nu este caracteristic activității complicelui și organizatorului) sau ca o persoană care
întrunește semnele subiectului infracțiunii să fi comis in fracțiunea prin intermediul altei persoane
care nu posedă astfel de semne (ipoteză și de această dată străină situației noastre). Cu alte
cuvinte, dacă un complice cu vârsta de 14 ani contribuie la săvârșirea infracțiunii prevăzute la
art.290 CP RM de cătr e o altă persoană, primul nu va răspunde penal. Ca și excepție, complicele
sau organizatorul cu vârsta de 14 ani pot răspunde potrivit alin.(2) art.290 CP RM doar în ipoteza
în care aceștia contribuie sau organizează comiterea nemijlocită a infracțiunii de către două sau
mai multe persoane care posedă semnele subiectului infracțiunii ori contribuie sau organizează
comiterea infracțiunii de către o persoană care are semnele subiectului infracțiunii împreună sau
prin intermediul altei persoane care nu posedă semnele subiectului infracțiunii. Deci,
organizatorul sau complicele va răspunde penal doar dacă este prezent c alificativul „de două sau
mai multe persoane”. În aceste condiții , apare întrebarea: este oare echitabil ca în situații practic
similare un complice având vârsta de 14 ani să răspundă penal, iar altul să nu răspundă? Este

116
oare corect ca complicele cu vârst a de 14 ani c are ajută o altă persoană la comiterea infracțiunii
prevăzute la alin.(1) art.290 CP RM să nu răspundă penal, în timp ce același complice c are ajută
două persoane la realizarea l aturii obiective a infracțiunii să răspundă penal în baza lit.b) alin.(2)
art.290 CP RM , evident, cu trimitere la alin.(5) art.42 CP RM ?
În vederea eliminării unor asemenea disensiuni , subliniem poziția noastră de a fi stabili tă o
vârstă uniformă a răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM.
La concret, sugerăm legiuitorului să stabilească atât pentru varianta agravată a infracțiunii, cât și
pentru varianta -tip vârsta răspunderii penale de 14 ani . În calitate de ar gument e suplimentare
invocăm aserțiunile autorului rus Iu.V. Zagainova: „Necesitatea coborârii vârstei răspunderii
penale până la 14 ani este dictată de răspândirea unei astfel de fapte infracționale, lipsind careva
dubii că minorul la această vârstă înțel ege semnificația pe care o comportă arma . Plus la aceasta,
stabilirea vârstei răspunderii penale de la 14 ani va determina amplificarea procesului de
prevenire a săvârșirii unor atare infracțiuni [324, p.18] ”. I.I. Bikeev adaugă: „În ziua de astăzi,
începând cu vârsta de 14 ani, minorii sunt în stare să conștientizeze pericolul social al
manipulărilor ilegale cu armele. Informația cu privire la diversele omoruri, luări de ostatici,
vânzări de arme a devenit una cotidiană. Diada „bine -rău” față de arma ment este astăzi evidentă
pentru copi i” [302, p.19] . Mai mult, E.S. Dubonosov și Iu.I. Skoropupov punctează că păstrarea
ilegală a armei și a munițiilor a devenit o infracțiune la „modă” în rândul minorilor [322, p.38] .
De menționat că și alți autori sunt de părere că limita minimă de vârstă pentru angajarea
răspunderii penale în baza art.222 CP FR (normă analogică celei de la art.290 CP RM) trebuie să
fie de 14 ani [380, p.17; 411, p.18; 334, p.22] .
În aceeași ordine de idei, cu titlu de recomandare legislativă sugerăm instituirea vârstei
răspunderii penale de 14 ani și pentru fabricarea și sustragere a armei de foc sau a munițiilor,
incriminarea separată a cărora a fost propusă argumentat în secțiunea dedicată analizei laturii
obiective a infracțiu nii prevăzute la art.290 CP RM.
În alt registru, reiterăm că vârsta răspunderii penale pentru aplicarea art.291 CP RM este de
16 ani. După cum se va vedea infra , subiect al infracțiunii în cauză poate fi doar posesorul legal
al armei de foc sau al munițiilor. Totodată, în acord c u prevederile alin.(1) art.7 din Legea
nr.130/2012 , permisul de procurare a armelor letale și neletale supuse autorizării și, după caz,
permisul de armă se acordă persoanelor care au împlinit vâ rsta de 21 de ani . Astfel, deși legea
penală stabilește vârsta generală a răspu nderii penale pentru păstrarea neglijentă a armei de foc și
a munițiilor, totuși, este cu neputință ca o persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 de ani să
apară pe post de subiect al infracțiunii enunțate. Or, pâ nă la vârsta de 21 de ani persoana nu
poate poseda legal o armă de foc sau muniții. În astfel de cazuri, subliniază M.A. Liubavina,
putem vorbi de spre existența unei vârste speciale a răspunderii penale [353, p.30] . Într -adevăr,

117
deși legea penală instituie două limite generale a le vârstei răspunderii penale (16 ani – regula, 14
ani – excepția), din conținutul unor norme de incriminare concrete pot fi desprinse și alte limite
speciale ale vârstei răspunderii penale. În acest sens, n orma de la art.291 CP RM e ste un
exemplu elocvent.
Următorul semn al subiectului infracțiunii – persoană fizică – asupra căruia ne vom opri îl
constituie responsabilitatea . Nu este suficient ca persoana să fi atins o anumită vârstă pentru a fi
trasă la răspundere penale. Este necesar ca aceasta să fie aptă de a conștientiza caracterul
prejudiciabil al faptei comise, precum și să aibă posibilitatea de a -și dirija propriul
comportament. Susținem poziția doctrinară , potrivit căreia poate purta răspundere pentru fapte le
sale, inclusi v răspundere penală, doar persoana care percepe adecvat realitatea, prevede urmările
faptelor sale și poate dirija propriul comportament, adică persoana fizică responsabilă [353, p.7] .
Evident, responsabilitatea persoanei fizice se află în strânsă legătură cu vârsta acesteia. Nu poți
cere prezența capacității de a discerne între bine și rău de la o persoană fizică cu o vârstă fragedă.
Corect se menționează în teoria dreptului penal că atingerea vârstei răspunderii penale determină
apariția u nei așa condiții a răspunderii penale, cum este responsabilitatea persoanei [350, p.115] .
Legiuitorul definește la art.22 CP RM responsabilitatea ca fiind starea psihologică a
persoanei care are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum și
capacitatea de a -și manifesta voința și a -și dirija acțiunile. Din textul de lege enunțat rezultă cele
două momente ale responsabilității: a) momentul intelectiv – capacitatea persoanei de a
conștientiza caracterul socialmente periculos al celor comise; b) momentul volitiv – aptitudinea
persoanei de a-și exprima dorinț a prin acte materiale exteriorizate și posibilita tea ei de a regla
aceste acte .
După cum puncteaz ă M.Grama , responsabilitatea este o condiție sine qua non pentru ca o
persoană să fie răspunzătoare penal pentru fapta sa, iar în dreptul nostru penal, care consideră
vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii, responsabilitatea este o condiție pentru existența
subiectului infracțiunii, fiindcă nu poate exista vinovăție acolo unde lipsesc cei doi factori,
intelectiv și volitiv, necesari pentru existența vinovăției și care marchează, totodată, prezența
responsabilității [94, p.129] . Persoanele lipsite de astfel de calități ce derivă din conștiință și
voință, adică cele care nu conștientizează caracterul prejudiciabil al faptei sau, dacă și înțeleg, nu
pot să -și dirijeze acțiunile (inacțiunile), sunt recunoscute drept iresponsabile ; deci, acestea nu pot
fi supuse răspunderii penale și, respectiv, pedepsei penale.
Rezumând , reținem că nu va fi supusă răspunde rii și pedepsei penale persoana care a comis
în stare de iresponsabilitate una din tre infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM . Prezența
irespo nsabilității denotă lipsa responsabilității penale ca semn constitutiv obligatoriu al persoanei
fizice subiect al infracțiunii.

118
În altă ordine de idei, vom încerca să determinăm dacă subiectul infracțiunilor investigate
trebuie să posede anumite calități s peciale sau este suficient ca acesta să întrunească semnele
generale ale subiectul infracțiunii pentru a încadra cele săvârșite potrivit art.290 și 291 CP RM .
Ab initio , vom încerca să reproducem câteva definiții ale subiectului special. După M.A.
Liubavina , subiect special al infracțiunii es te persoana fizică responsabilă care a atins vârsta
răspunderii penale și care posedă unul sau mai multe semne suplimentare obligatorii, prevăzute
în norma concretă din Partea Specială a Codului penal [353, p.52 ]. În accepțiunea lui M.V.
Cesnokov , prin subiect special trebuie de înțel es persoana fizică responsabilă care a atins o
anumită vârstă stabilită de legea penală, înzestrată cu semne suplimentare, prevăzute expres în
dispoziția articolului din Codul penal sau rezultate implicit din acesta, precum și din normele
altor ramuri de drept [407, p.3] . În opinia noastră , aceste definiții sunt prea restrictive , deoarece
nu sco t în evidență posibilitatea evoluării persoanei juridice în postura de subiect special. În
același timp, sunt clare opticile autor ilor sus -enunțați , acestea fiind în concordanță cu
reglementările p enale ale Federației Ruse, care nu stabilesc persoana juridi că în calitate de
subiect al infracțiunii. Se pretează cadrului legal național definiția subiectului special dată de
R.Popov, în opinia căruia acesta este reprezentat de persoana fizică sau juridică, care, în afară de
calitățile generale cerute de Partea G enerală a Codului penal, trebuie să posede calitățile speciale
cerute de norma din Partea Specială a Codului penal, în care se stabilește răspunderea pentru
acea infracțiune [147, p.79] . Pentru a fi în prezența subiectului special , enunță St.Copețchi, este
necesar ca, pe de o parte, semnele ce caracterizează un asemenea subiect să fie indicate explicit
sau implicit în norma de drept ce stabilește răspunderea penală pentru o infracțiune concretă, iar ,
pe de altă parte, aceste semne trebuie să fie suplimentar e în raport cu semnele generale ale
subiectului infracțiunii [38, p.87] .
Așadar, subiectul infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM este general. În contrast,
subiectul infracțiunii consemnate la art.291 CP RM este special. Calitatea specială a subiectului
infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM, pe de o parte, este suplimentară în raport cu cele
generale, iar, pe de altă parte, este stabilită implicit în textul normei de incriminare. Din
perspectiva dreptului comparat, legiuitorul tadjik a prevăzut expres în textul art.197 din Codul
penal (normă similară cu cea de la art.291 CP RM) calitatea specială a subiectului infracțiunii, și
anume: posesorul legal al armei de foc sau al munițiilor. Calitatea specială a subiectului
infracțiunii este specificată expres și în art.300 din Codul penal al Republicii Belarus, precum și
în art.702 din Codul penal al Italiei (norme corespondente celor de la art.291 CP RM).
Calitatea specială a subiectului infracțiunii specificate la art.291 CP RM rezultă din esența
juridică a u nei atare incriminări. Supra , în contextul elementului material al infracțiunii
investigate , am demonstrat că , spre deosebire de infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM,

119
păstrarea neglijentă a armei de foc și a munițiilor implică , drept situație -premisă , posedarea
legală a numitelor entități. În caz contrar, cele comise trebuie calificate potrivit art.290 CP RM.
În context, invocăm următoarele prevederi din Legea nr.130/2012 care să confirme j ustețea
afirmației că subiect al infracțiunii prevăzute la art. 291 CP RM poate fi doar persoana care
posedă legal arma de foc sau munițiile: armele deținute de persoanele fizice și juridice în
condițiile legii (sublinierea ne aparține – n.a.) trebuie păstrate la domiciliul ori la sediul acestora
(alin.(8) art.4); persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină , să poarte, să folosească, să
comercializeze sau, după caz, să repare arme sunt obligate să asigure securitatea lor (sublinierea
ne aparține – n.a.) (alin.(9) art.4); titularul dreptului de deținere și, după caz, de port și de
folosire a armelor letale și neletale supuse autorizării are obligația de a păstra arma înscrisă în
permisul de armă în condiții de securitate (sublinierea ne aparține – n.a.) și de a nu permite
accesul la ea al persoanelor neautorizate (alin.(1) art.14).
Calitatea specială a subiectului infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM a fost evidențiată în
următoarea speță din practica judiciară: inculpatul , deținând permis de port armă nr.21357,
neglijent a păstrat pistolul de model „IJ -75” în automobilul personal [185] . Și în literatura de
specialitate se susține că subiectul infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM este unul special [27,
p.637; 338, p.572; 13, p.20; 368, p. 233; 374, p.25; 310, p.27 ]. Alți autori , însă, opinează că
subiectul infracțiunii analizate este general. Bunăoară, T.F. Mineazeva și A.D. Baranov susțin că
subiectul infracțiunii prevăzute la art.224 CP FR (normă analogică cu cea de la art.291 CP RM –
n.a.) este unul general, și anume : persoana fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani și este
posesor legal al armei de foc [339, p.559; 299, p.22] . Observăm că cei doi autori se contrazic
atunci când afirmă că subiectul infracțiunii este unul general; or, ambii susțin cu vehemență
obligativitatea posedării de către făptuitor a armei de foc în baza unui temei legal. Accentuăm că
anume această din urmă caracteristică imprimă subiectului infracțiunii prevăzute la art.291 CP
RM o calitate specială.
În alt registru, în doctrină se arată că subiect al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM
poate fi ori ce persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani și care este dotată legal cu
armă de foc și cu muniții, pr ecum și persoana care le deține ilegal, doar că această din urmă
persoană va purta răspundere pentru concurs de infracțiuni – art.290 și 291 CP RM [9, p.430] .
Tot așa și I.Macari relevă că d acă persoana păstrează ilegal arma de foc sau muniția, atunci cele
comise formează cumul de infracțiun i ((a se citi concurs de infracțiuni – n.a.) art.290 și 291 CP
RM) [132, p.334] . De asemenea, î n opinia lui P.S. Matîșevski , persoana care păstrează neglijent
o armă deținută ilegal trebuie să răspundă penal pentru concurs de infracțiuni: pentru păstrarea
ilegală a armei de foc și pentru păstrarea neglijentă a armei de foc [355, p.25] . După A.Borodac,
dacă arma de foc și muniți ile aferente se află la vinovat ilegal și el încalcă regulile și condițiile

120
de păstrare a acestora, infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM intră în concurs cu infracțiunea
prevăzută la art.290 CP RM [9, p.429] . Pe aceeași undă se situează T.F. Mineazeva ș i M.H.
Rustambaev [339, p.559; 375, p.398] . De altă părere este A.A. Zadoian , potrivit căruia:
„Interpretarea sistematică a normei de la art.224 CP FR (normă corespondentă celei de la art.291
CP RM – n.a.) permite tragerea concluziei: arma de foc trebuie s ă se afle asupra persoanei în
baza unui temei legal, fapt confirmat prin actele corespunzătoare (autorizație, permis etc.). Dacă
persoana păstrează ilegal arma de foc și în același timp încalcă regulile de păstrare, cele comise
sunt cuprinse de art.222 CP FR (articol analogic cu art.290 CP RM – n.a.), nefiind necesară
calificarea suplimentară potrivit art.224 CP FR ” [326, p.181]. De aceeași părere sunt și alți autori
[399, p.514; 299, p.23; 4, p.647] . În ce ne privește , îmbrățișăm cea din urmă poziție. În niciun
caz păstrarea neglijentă a armei de foc sau a munițiilor deținute ilegal nu poate fi încadrată
potri vit normei de la art.291 CP RM; or, nu poți pretinde respectarea regulilor de păstrare a
acestor obiecte unei persoan e care le deține ilegal. Corect punctează L.Brînza și Gh.Reniță că
subiect al infracțiunii statuate la art.291 CP RM este persoana care deține autorizația de păstrare
a armel or de foc sau a munițiilor, în caz contrar nu i-ar reveni obligația să le păstreze în siguranță
și să nu le transm ită în condiții de ilegalitate altor persoane [13, p.23; 14, p.118] . În consecință,
în atare ipoteză trebuie aplicat doar art.290 CP RM . Concurs dintre infracțiunile prevăzute la
art.290 și 291 CP RM poate fi doar în ipoteza în care făptuitorul, în același timp, păstrează
neglijent o armă de foc deținută în condiții legale, precum și o armă de foc deținută în lipsa
autorizației corespunzătoare.
În alt context, precizăm că s ubiect al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM poate fi,
inclusiv, cet ățeanul străin, fapt reținut și î n practica judiciară [206] . Nu este exclu s ca cetățeanul
străin să apară și î n postura de subiect al infracțiunii consemnate la art.291 CP RM. Aceasta
deoarece Legea nr.130/2012 stabilește și pentru cetățenii străini reguli privind deținerea armelor
letale și neletale și a munițiilor aferente.
În fine , în ipoteza în care regulile de păstrare a armei de foc sau a munițiilor sunt încălcate
de către un militar în legătură cu îndeplinirea de către acesta a serviciului militar , cele comi se nu
cad sub incidența art.291 CP RM, dar pot constitui conținutul unei incriminări aparte. De
exemplu, este angajată răspunderea penală în baza alin.(3) art.381 CP RM în situația pierderii
sau deteriorării, în urma încălcării regulilor de păstrare, a arm elor, munițiilor, încredințate spre a
fi folosite în timpul serviciului. La calificare trebuie reținut art.373 CP RM în ipoteza în care
făptuitorul încalcă regulile de mânuire a armei, de manipulare a munițiilor, dacă aceasta a cauzat
vătămarea ușoară sau medie a integrității corporale sau a sănătății, vătămarea gravă a integrității
corporale sau a sănătății, decesul unei persoane, alte urmări grave, decesul a două sau a mai
multor persoane.

121
În contextul subiectului inf racțiunii urmează a fi abordat semnul circumstanțial agravant
prevăzut la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM . Răspunderea penală pentru păstrarea, purtarea,
procurarea, repararea, fabricarea, comercializarea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția
armei de v ânătoare cu țeavă lisă) în lipsa autorizației corespunzătoare sau pentru sustragerea lor
se agravează atunci când fapta prejudiciabilă este săvârșită de două sau mai multe persoane. În
doctrină se arată că p ericolul social al manipulărilor ilegale cu arme și muniții comise de două
sau mai multe persoane constă în aceea că prin acțiunile comune ale făptuitorilor este cimentată
dorința lor de a săvârși infracțiunea , este ușurată activitatea infracțională care, în multe cazuri, nu
poate fi comisă de o singură persoană sau acest lucru este unul anevoios; plus la aceasta,
întotdeauna se amplifică semnificativ intensitatea acțiunilor persoanelor c are acționează în
comun [381, p.193] .
Circumstanța agravantă nominalizată a fost reținută în următoare a speță : între 03 și 07
februarie 2012, C.D. și G.V. au primit de la M.C. un pistol -mitralieră de model „AK -74”,
asamblat cu un amortizator și încărcător cu 30 de cartușe , pe care împreună și printr -o
înțelegere prealabilă cu G.V., la 07.02.2012, aflându -se la domi ciliul ultimului, l-au
comercializat cetățeanului G.D. în schimbul sumei de 2000 de euro [56]. Semnul calificativ
enunțat a fost stabilit și în alte cauze penale [55; 79; 243; 272].
În contextul circumstanței agravante nominalizate se impune identificarea conținutul ui
acesteia. Unii autori reduc sensul acestui semn calificativ la infracțiunea comisă în participație
simplă [4, p.647], în timp ce alții [2, p.627; 1, p.242] consideră că participația simplă și cea
complexă sunt exprimările semnului circumstanțial agravant enunțat.
Legea penală nu definește infracțiunea comisă de două sau mai multe persoane. În același
timp, în doctrina de specialitate sunt conturate ipotezele în prezența cărora devine funcțională
circumstanța agravantă „de două sau m ai multe persoane”. In concreto , S.Brînza și V.Stati
notează că „infracțiunea este săvârșită de două sau mai multe persoane în următoarele cazuri: a)
infracțiunea este săvârșită în coautorat; b) infracțiunea este săvârșită de o persoană care
întrunește sem nele subiectului infracțiunii, în comun cu o persoană care nu întrunește aceste
semne; c) infracțiunea este săvârșită de o persoană care întrunește semnele subiectului
infracțiunii, prin interme diul unei persoane care cu bună știință nu este pasibilă de ră spundere
penală ” [21, p.16; 23, p.175; 26, p.228] . Poziția doctrinară enunțată este reținută și în unele
interpretări cazuale , printre care: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova „Cu privire la practica judiciară în procesele p enale despre șantaj” , nr.16 din
07.11.2005 [110] ; Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu
privire la practica judiciară în cauzele referitoare la contrabandă, eschivarea de la achitarea
plăților vamale și contravențiile vamal e”, nr.5 din 24.12.2010 [112]; Hotărârea Plenului Curții

122
Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în cauzele penale
referitoare la infracțiunile săvârșite prin omor (art.145 -148 CP RM)”, nr.11 din 24.12.2012
[114]; Hotărâr ea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova pentru modificarea și
completarea Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la
practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.12 din 22.12.2014 [116].
Într-un alt act explicativ cu vocație de interpretare cazuală, circumstanța agravantă „de două sau
mai multe persoane” este privită în două forme: a) ipoteza coautoratului și b) ipoteza în care o
persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii comite infracțiunea în comun cu o
persoană care nu întrunește aceste semne. Este vorba de Hotărârea Plenului Curții Supreme de
Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la prac tica judiciară în cauzele penale despre
huliganism”, nr.4 din 19.06.2006 [111]. În ce ne privește, subscriem primei poziții. Considerăm
că circumstanța agravantă analizată cuprinde și ipoteza în care purtarea, păstrarea, procurarea,
repararea, fabricarea, comercializarea munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de
vânătoare cu țeavă lisă) în lipsa autorizației corespunzătoare, precum și sustragerea lor este
săvârșită de o persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii, prin intermediul une i
persoane care nu este pasibilă de răspundere penală . La acest capitol au fost aduse suficiente
argumente de autorii S.Brînza și V.Stati în cadrul unui demers științific special dedicat acestui
segment [21, p.5]. Dacă infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este comisă prin intermediul
unui minor care nu este pasibil de răspundere penală, acțiunile făptuitorului urmează a fi
încadrate suplimentar potrivit art.208 CP RM. În acest sens, în doctrină se punctează că dacă
făptuitorul determină la săvârșirea une i fapte prevăzute de legea penală un minor, care din cauza
vârstei, iresponsabilității sau altor împrejurări (de exemplu, eroarea de fapt) nu poate fi tras la
răspundere, acțiunile făptuitorului vor fi încadrate în conformitate cu prevederile art.208 CP RM
în concurs cu infracțiunea concretă comisă de minor [39, p.81]. Suplimentar se arată că dacă
articolul ce cuprinde norma care incriminează infracțiunea respectivă include și calificativul „de
două sau mai multe persoane”, circumstanța dată va fi imputată făptuitorului [39, p.82].
La fel, deși potrivit legii participarea în comun la săvârșirea infracțiunii a unui subiect
pasibil de răspundere penală împreună cu unul care nu poate fi supus răspunderii penale nu poate
fi considerată participație penală pe mot ivul lipsei semnului cantitativ [376, p.48; 313, p.178] ,
cele comise intră sub incidența semnului calificativ „de două sau mai multe persoane”. Or,
legiuitorul stabilește clar că pentru incidența acestei agravante este necesar ca infracțiunea să fie
săvârș ită de două sau mai multe persoane , dar nu de către doi sau mai mulți participanți.
În alt context, S.Brînza și V.Stati afirmă : „Se poate vorbi despre legătura, nu identitatea
(sublinierea ne aparține – n.a.) dintre noțiunile „participație simplă” și „part icipație complexă”
(prevăzute de Partea Generală) și noțiunea „de două sau mai multe persoane” (prevăzută de

123
Partea Specială) ” [21, p.5] . La fel, potrivit acelorași autori: „Nu există echivalență între noțiunile
„participație simplă” și „participație compl exă”, pe de o parte, și noțiunea „de două sau mai
multe persoane”, pe de altă parte” [21, p.5] . Într-adevăr „participația simplă” și „participația
complexă” se intersectează cu expresia „de două sau mai multe persoane”, dar nu se suprapun.
Aceasta deoarece cea din urmă expresie, pe de o parte, este mai largă incluzând și alte două
ipoteze (reliefate supra ), iar, pe de altă parte, cuprinde participația complexă doar atunci când
latura obiectivă a infracțiunii este realizată nemijlocit de mai mulți autori. În țelesul noțiunii „de
două sau mai multe persoane” ca circumstanță agravantă, punctează D.Gurev, este mult mai larg
decât înțelesul noțiunii „participație simplă” [97, p.147] . Per a contrario , nu se va reține la
calificare semnul calificativ „de două sau mai multe persoane” atunci când infracțiunea
prevăzută la art.290 CP RM este săvârșită în participație complexă, latura obiectivă a infracțiunii
fiind realizată de un singur autor (este cazul infracțiunii comise de un autor la care se alătură un
alt partic ipant – complice, instigator, organizator). În această situație autorul va răspunde potrivit
normei ce conține componența de bază (adică, alin.(1) art.290 CP RM), iar complicele,
instigatorul sau organizatorul vor răspunde potrivit aceleiași norme prin rap ortare la alin.(5), (4),
(3) art.42 CP RM.
În altă privință, în perimetrul de cercetare destinat subiectului infracțiunii urmează s ă
supunem investigației clauza de impunitate stipulată la alin.(3) art.290 CP RM. Pentru început ,
menționăm că la art.53 CP R M sunt consemnate temeiurile generale de liberare de răspundere
penală. În același timp, legislația penală a Republicii Moldova prevede un șir întreg de temeiuri
speciale de liberare de răspundere penală pentru comiterea anumitor infracțiuni. Aceste temeiu ri
sunt inserate în cadrul normelor din Partea Specială a Codului penal. În această categorie se
include și clauza de impunitate, stabilită la alin.(3) art.290 CP RM. În ceea ce privește rolul
acesteia, în doctrină se arată că stipularea unei atare clauze de impunitate în cadrul art.290 CP
RM este rezultatul necesității de a optimiza protecția juridică a relațiilor sociale aflate în
derivație organică cu s ecuritatea publică [297, p.107] . Plus la aceasta, se opinează că respectivul
temei de liberare de răspundere penală contribuie la prevenirea infracțiunilor ce pot fi comise cu
ajutorul armelor, precum și la investigarea și descoperirea acestor infracțiuni [387, p.100; 297,
p.109] . La fel , așa cum enunță E.P. Kim și K.A. Kostenko , predarea benevolă a armei păstrate
ilegal permite: scoaterea acesteia din traficul ilicit, prevenirea folosirii la săvârșirea altor
infracțiuni, precum și, concomitent, prevenirea recidivismului și îndreptarea pe rsoanei care a
comis infracțiunea pe calea corectării [335, p.17] . Nu în ultimul rând, clauza de impunit ate
stabilită la art.290 CP RM ( și nu doar ) are drept scop diminuarea volumului de lucru al
persoanelor împuternicite să aplice legea penală.

124
Prezența a cestei prevederi încurajatoare în Partea S pecială a C odului penal, menționează
Gh.Gladchi și B.Glavan, este condiționată de faptul că infracțiunea legată de circulația ilegală a
armelor de foc și munițiilor creează condiții favorabile pentru comiterea altor infracțiuni mult
mai grave soldate cu victime omenești ca urmare a aplicării neîndemânatice a acestor obiecte de
către alte persoane [93, p.136] .
Până a trece la caracterizarea propriu -zisă a clauzei de impunitate prevăzute la alin.(3)
art.290 CP RM , ținem să notăm următorul lucru: temeiul special de liberare de răspundere penală
inserat la alin.(3) art.290 CP RM este unul obligatoriu; aceasta înseamnă că persoanele abilitate
cu aplicarea legii penale sunt obligate să libereze persoana de răspundere penală în situația în
care făptuitorul predă de bună voie armele de foc sau munițiile deținute ilegal. Ace astă constatare
rezultă din expresia „este liberată de răspundere penală” din textul alin.(3) art.290 CP RM,
compar ativ cu unele temeiuri generale de liberare de răspundere penală unde legiuitorul folosește
cuvântul „poate” (de exemplu: liberarea de răspundere penală a minorilor (art.54 CP RM),
liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională ( art.55 CP RM)).
Tot aici precizăm că în dispoziția normei de la alin.(3) art.290 CP RM este înscr isă o
clauză de impunitate, nu însă o cauză menită să înlăture caracterul penal al faptei. În acest sens,
susținem punctul de vedere exprimat de K.V. Obrajiev , potrivit căruia l iberarea de răspundere
penală a persoanei care a predat benevol armele și munițiile nu presupune lipsa semnelor
componenței de infracțiune [360, p.23] . Dezvoltând ideea, același autor relevă că a cțiunile
ilegale întreprinse în privința ar melor și munițiilor formează o componență de infracțiune
consumată din momentul realizării acestora, în timp ce predarea benevolă a armelor și munițiilor
constituie o activitate post -criminală ce formează temei pentru liberarea de răspundere penală,
dar ni cicum nu poate exclude semnele componenței de infracțiune deja existente [360, p.23] .
Comparativ cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, clauzele de impunitate sunt
aplicabile doar în situația în care în acțiunile făptuitorului sunt prezente s emnele constitutive ale
unei componențe de infracțiune concrete. Însă, c auzele care înlătură caracterul penal al faptei din
start presupun lipsa unei componențe de infracțiune. Fapta comisă sub imperiul unei astfel de
împrejurări nu poate fi considerată infracțiune, în general.
Iar acum să trecem în revistă aspectele definitorii ale clauzei de impunitate supuse
examin ării. Preliminar , consemnăm că , potrivit alin.(3) art.290 CP RM, persoana care a predat de
bunăvoie arma de foc sau munițiile pe care le deținea fără autorizația corespunzătoare este
liberată de răspundere p enală. Din textul normei citate desprindem cerința obligatorie pentru
aplicarea respectivului temei de liberar e de răspundere penală, și anume: caracterul benevol al
predării armelor de foc sau a munițiilor. În context se impune să clarificăm care sunt
particula ritățile unei predări benevole, precum și ipotezele în care funcționează clauza de

125
impunitate examinat ă. Abordând acest aspect, considerăm utilă reproducerea punctului de vedere
exprimat de S.Brînza și V.Stati pe marginea temeiului special de liberare de răspundere penală,
specificat la alin.(5) art.217 CP RM, care însă prin extrapolare poate fi utilizat în contextul
analizei clauzei de impunitate s tipulate la alin.(3) art.290 CP RM: „ Caracterul benevol al predării
se exprimă în absența unei situații în care persoana respectivă se vede nevoită să predea
mijloacele, deoarece ele, într -un fel sau altul, oricum vor fi confiscate. Dimpotrivă, caracterul
benevol este prezent în situația în care persoana în cauză avea posibilitatea să dețină în
continuare mijloacele narcotice sau psihotrope, însă le -a predat benevol ” [26, p.1129] . În
viziunea lui T.F. Mineazeva , caracterul benevol al predării armei de foc sau al munițiilor constă
în aceea că persoana transmite , din propria voință, obiectel e enunțate către organele de drept, cu
condiția că aceasta avea p osibilitatea de a le păstra și în continuare [338, p.570] . Gh.Gladchi și
B.Glavan sunt de părere că p rin predare benevolă a armei de foc și a munițiilor trebuie de înțeles
situația în care persoana a avut posibilitatea reală de a le deține sau a le poseda în continuare,
însă a ales să le predea din propria voință autorităților [93, p.136] . Lipsa unei astfel de posibilități
(atunci când persoana este constrânsă să predea armele de foc sau munițiile) nu poate fi
catalogată drept predare benevolă. În acest sens, exemplificativ este următorul extras dintr -o
speță din p ractica judiciară: „Instanța de apel a conchis că inculpatul nu a predat de bunăvoie
arma de foc; inculpatul a fost pus în situația de a preda arma de foc în procesul percheziției
efectuate la domiciliul acestuia (sublinierea ne aparține – n.a.) de către o rganele abilitate și,
prin urmare, instanța de fond neîntemeiat a încetat procesul penal în privința lui M.C., care a
săvârșit infracțiunea prevăzută de alin. (1) art.290 CP RM, în temeiul dispoziției alin.(3) art.290
CP RM ” [76].
În opinia lui M.H. Rustambaev, p entru aplicarea clauzei de impunitate analizate trebuie
întrunite trei condiții obligatorii: a) făptuitorul să nu fi săvârșit vreo infracțiune prin folosirea
armei până la predarea ei; b) făptuitorul să fi predat toate armele și munițiile deți nute ilegal; c)
obiectele deținute ilegal trebuie predate benevol, din inițiativa făptuitorului, dar nu și a organelor
de drept [375, p.398] .
Avem rezerve față de condiția invocată de autorul sus -citat ca obiectele deținute ilegal de
făptuitor să fi e predate benevol, din inițiativa sa, dar nu și a organelor de drept . Această condiție
nu transpare din textul alin.(3) art. 290 CP RM. E și firesc să fie așa. O altă interpretare este una
extensivă și defavorabilă făptuitorului. Prin urmare, nu interesează c ui aparține inițiativa de
predare a bunurilor (făptuitorului, organelor de poliție sau altor persoane). Relevant e ca
făptuitorul să fi predat de bună voie armele de foc sau munițiile deținute ilegal. Cu acest prilej,
X.Ulianovschi enunță: „Practica judicia ră recunoaște prin caracter benevol atât predarea
obiectelor din proprie inițiativă, cât și la cererea unor terțe persoane ” [4, p.647] . Cu privire la

126
acest aspect S.Brînza și V.Stati subliniază: „Predarea benevolă poate avea loc în rezultatul: 1)
propriei inițiative a făptuitorului; b) îndemnului altor persoane; 3) solicitării autorităților ” [27,
p.634; 24, p.586] . În plan comparat, potrivit subsecțiunii 4 din secțiunea 1 a Capitolului 41 din
Codul penal al Finlandei, pentru a opera clauza de impunitate este obligatoriu ca inițiativa de
predare a armelor să parvină din partea posesorului ilegal al armei.
În același timp, susținem opinia lui M.H. Rustambaev , potrivit căruia pentru aplicarea
clauzei de impunitate examinate este necesar ca făptuitorul să fi pre dat toate armele și munițiile
deținute ilegal . Într-adevăr, predarea fragmentară a armelor de foc sau a munițiilor nu poate
determina invocarea temeiului de liberare de răspundere penală analizat, aceasta deoarece
făptuitorul continuă să dețină ilegal armele de foc sau munițiile nepredate.
În altă privință, menționăm că clauza de impunitate analizată este aplicabilă indiferent de
tipul acțiunii prejudiciabile înscrise în dispoziția normei de la art.290 CP RM, săvârșite de
făptuitor. În planul dreptului comparat, legiuitorul belarus a decis să nu admită liberarea de
răspundere penală în ipoteza în care făptuitorul recurge la comercializarea armelor de foc și a
munițiilor (art.295 din Codul penal al Republicii Belarus).
În alt context, precizăm că l egea nu leagă predarea armelor și a munițiilor de motivul c are
a determinat un astfel de comportament al făptuitorului, precum și de circumstanțele care au
precedat un astfel de comportament sau care au influențat luarea deciziei de a preda bunuril e în
cauză [320, p.101] . În doctrină se punctează că predarea de bunăvoie a armelor de foc și a
munițiilor poate avea loc sub cele mai diverse forme și din diferite motive, iar despre caracterul
benevol ne poate mărturisi însuși faptul predării sau comunicarea despre locul aflării lor
organelor publice [4, p.467; 20, p.565] .
Considerăm că clauza de impunitate supusă analizei este inaplicabilă în ipoteza predării
armelor de foc sau a munițiilor în procesul efectuării percheziției la domiciliul făptuitorului sau
în alt l oc în care acesta din ur mă păstrează astfel de obiecte, deoarece făptuitorul se vede nevoit
să predea armele sau munițiile deținute ilegal. În mod similar Iu.S. Belik punctează: „ Predarea
armelor înainte de desfășurarea nemijlocită a acțiunilor de urmărire penală în vederea
identificării acestora nu constituie o predare benevolă în sensul clauzei de impunitate analizate,
aceasta deoarece, în astfel de cazuri, predarea armelor este una forțată. Vinovatul conștientizează
că nu mai are posibilitatea de a deține în continuare arma asupra sa ” [301, p.6] . Situația în cauză
este detaliat descrisă de normele Codului de procedură penală. În acest sens, în acord cu alin.(5)
art.128 CPP RM, în cadrul efectuării percheziției, după pr ezentarea ordonanței, reprezentantul
organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele și documentele menționate în
ordonanță. Dacă obiectele și documentele căutate s unt predate benevol, persoana care efectuează
urmărirea penală se limitează la ri dicarea acestora, fără a mai efectua alte măsuri de investigații.

127
Precizăm că semnificația termenului „benevol” din textul alin.(5) art.128 CPP RM diferă de
semnificația termenului „bunăvoie” înscris în alin.(3) art.290 CP RM. În sensul normei
procedurale indicate , predarea benevolă semnifică transmiterea bunurilor solicitate către
reprezentanții organelor de drept fără careva intervenți e forțată din partea ultimilor , astfel încât
ignorarea cerinței de predare a bunurilor solicitate are drept efect purceder ea organului de
urmărire penală la realiz area perchez iției propriu -zise. P redarea benevolă a armei de foc sau a
munițiilor , în sensul normei procesuale sus -indicate , nu constituie temei de liberare de
răspundere pe nală. Aceasta deoarece făptuitorul este pr ivat de posibilitatea de a deține liber în
continuare aceste obiecte. Cu alte cuvinte, în asemenea ipoteză, făptuitorul se vede cons trâns să
predea bunurile. E ste o predare cvasibenevolă, și nu benevolă. În acest plan, Iu.S. Belik
menționează: „Simpla circumstanță că persoana predă arma de foc de ținută ilegal la domiciliul
său la solicitarea colaboratorilor organelor de drept, în timpul desfășur ării acțiunilor de urmărire
penală , nu poate demonstra caracterul benevol al predări i. Predând arma de ținută ilegal
făptuitorul nu a acționat la libera sa alegere, ci din frica că, în caz contrar , acestea vor fi depistate
și ridicate la efectuarea percheziției de c ătre organul de urmărire penală ” [301, p.7].
De asemenea, d atorită încălcării ordinii de predare a armelor de foc și a munițiilor, simpla
informare a organelor de poliție despre faptul lăsării acestor obiecte în anumite locuri nu este
suficientă pentru a opera clauza de impunitate analizată. Tocmai de aceea predarea benevolă a
armei de foc sau a munițiilor trebuie deosebită de informarea organelor de poliție despre faptul
deținerii ilegale a acestor obiecte, precum și despre locul aflării acestora.
În alt registru, predarea de bunăvoie a armelor sau a munițiilor trebuie deosebită de
năzuința de a preda respectivele entități. În context, ilustrativă este explicația efectuată de
Ig.Hadîrca pe marginea clauzei de impunitate de la alin.(5) art.217 CP RM, explicație
susceptibilă de a fi adaptată prezentului studiu: „Lăsarea unui bilet scris printre s ubstanțele
narcotice, psihotrope sau analoagele lor, în care se menționează năzuința autorului biletului (și,
concomitent, a făptuitorului) de a le preda organelor judiciare, nu poate fi considerată ca predare
benevolă a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, în sensul prevederii de la
alin.(5) art.217 CP RM ” [99, p.233] . Astfel, năzuința de a preda armele de foc sau munițiile nu
cade sub incidența alin.(3) art.290 CP RM, făptuitorul nefiind pasibil de liberare de răspundere
penală. Nu co ntează dacă făptuitorul păstrează biletul asupra sa (în ipoteza purtării armelor de
foc sau a munițiilor) sau dacă îl păstrează alături de armele de foc sau munițiile deținute ilegal
(în ipoteza păstrării armelor de foc sau a munițiilor). Relevant e ca ace sta să nu aibă intenția de a
preda respectivele obiecte. De fapt, persoana vinovată dorește să camufl eze intenția sa reală .
Intenția de a manipula ilegal în continuare cu armele și munițiile este ascunsă prin păstrarea
biletului cu un conținut de predare cvasibenevolă [277, p.28] .

128
În alt context , în doctrină se remarcă faptul că legiuitorul nu a precizat cui trebuie să i se
predea armele de foc și munițiile deținute fără autorizația corespunz ătoare, motiv pentru care se
propune completa rea textul ui dispoziți ei de la alin.(3) art.290 CP RM cu indicarea faptului ca
aceste obiecte să fie predate organelor de drept [93, p.136] . În planul dreptului comparat, clauza
de impunitate de la art.263 din Codul penal al Ucrainei prevede expres că armele și muniți ile
trebuie predate organelor de drept. Considerăm că acest lucru rezultă din interpretarea sistemică
a normei de la alin.(3) art.290 CP RM în raport cu prevederile din Legea nr.130/2012 , care
stabilesc obligativitatea predării armelor de foc ș i a munițiilor deținute ilegal, precum și în raport
cu Instrucțiunea de recepționare, examinare tehnică, balistică și autorizare a armelor și munițiilor
predate benevol din posesie ilegală, aprobată prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne.

2.4.2. Latura subiectivă a infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM
În doctrină se arată că l atura subiectivă a componenței infracțiunii constituie partea
interioară a infracțiunii, care determină atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta
prejudiciabilă săvârșită și de urmările acesteia, sub raportul conștiinței, voinței și emoțiilor sale
[95, p.232] . Toate semnele laturii subiective sunt grupate în două categorii: obligatorii și
facultative. În cele ce urmează ne propunem să determinăm car e din tre semnele laturii subiective
a infracțiunilor investigate (vinovăția, motivul și scopul) sunt obligatorii și care sunt faculta tive,
precum și să i dentificăm conținutul acestor semne.
Vom debuta cu analiza laturii subiective a infracțiunii consemnate la art.290 CP RM . Ab
initio , precizăm că numita infracțiune este atribuită la categoria infracțiunilor intenționate, fapt
susținut în unanimitate în doctrina de specialitate [144, p.457; 138, p.357; 87, p.295; 338, p.295;
399, p.513; 369, p. 25; 1, p.242; ]. E și firesc așa să fie; or, din semantismul noțiunilor utilizate de
legiuitor la descrierea faptei prejudiciabile rezultă fără echivoc că făptuitorul conștientizează
caracterul prejudiciabil al purtării, păstrării, procurării, fabricării, reparării sau comerci alizării
ilegale a munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă), precum și
al sustragerii acestor obiecte, și dorește săvârșirea faptelor enunțate.
Din definiția legală a infracțiunii săvârșite cu intenție sunt deduse cele două modalități
normative ale intenției: intenția directă și intenția indirectă. În literatura de specialitate nu există
o poziție general acceptată privind modalitatea intenției inerente infracțiunii cercetate. Unii
autori sunt de părere că infracți unea prevăzută la art.290 CP RM poate fi comisă doar cu intenție
directă [27, p.634; 24, p.585; 316, p.190;132, p.333; 315, p.16; 345, p.15; 380, p.17; 411, p.18;
318, p.156; 340, p.21; 339, p.554; 404, p.441; 9, p.428; 375, p.397; 368, p.230] , în timp ce alții
susțin că infracțiunea analizată poate fi comisă și cu intenție indirectă [328, p.116; 45, p.94; 146,
p.477; 131, p.498; 85, p.297] . Bunăoară, P.S. Matîșevski opinează că p ersoana vinovată

129
conștientizează că confecționează , comercializează, poartă sau păstrează ilegal arma de foc (fără
a avea dreptul sau în lipsa permi siunii corespunzătoare), conștientiz ând și ilegalitatea
confecționări , comercializării, purtării și păstrării armei de foc și dor ind săvârșirea acestor
acțiuni [355, p.21] . În contrast , I.I. Bikeev este de părere că infracțiunea examinată poate fi
comisă cu intenție indirectă. Potr ivit acestuia, este posibil ca făptuitorul să nu dorească cauzarea
unui prejudiciu relațiilor sociale cu privire la securitatea publică în rezultatul procurăr ii ilegale a
armelor, dar să manifeste indiferență față de survenirea unor astfel de urmări sau să admită
conștient survenirea acestora [302, p.17] . În aceeași manieră, E.A. Kaț consemnează că deseori
făptuitorul nu dorește producerea urmărilor socialmente periculoase , dar admite conștient sau
este indiferent față de survenirea acestora [334, p.21] . Nu putem susține opinia celor din urmă
autori. Considerăm că infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM poate fi comisă doar cu intenție
directă. În susținerea ase rțiunii noastre invocăm următorul argument: inadmisibilitatea comiterii
infracțiunii analizate cu intenție indirectă este dictată de structura laturii obiective; or, intenția
indirectă este incompatibilă cu componența de infracțiune formală, fapt susținut cu vehem ență și
în literatura de specialitate [402, p.214; 41, p.161; 403, p.301 ]. Supra am argumentat că
infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este formală și, ca excepție, este materială în ipoteza în
care fapta prejudiciabilă i a forma sustragerii armei de foc și a munițiilor (cu excepția cazului în
care sustragerea ia forma tâlhăriei sau a pungășiei) . Fiind deci o componență formală, a cărei
latură obiectivă este formată doar din faptă prejudiciabilă, este cu neputință ca făptuitorul să
admită conș tient săvârșirea faptei pre judiciabile din moment ce acesta deja o săvârș ește. Prin
urmare, intenția indirectă este posibilă doar în cazul infracțiunilor materiale. În cazul sustragerii
armei de foc și a munițiilor făptuitorul urmărește realizarea unui sco p special, motiv pentru care
și în această ipoteză se atestă prezența intenție i directe. Corect se punctează în doctrină: în cazul
componențelor de infracțiune materiale, unde scopul este semn obligatoriu, nu este posibilă
intenția indirectă [41, p.162] . Dezvoltând ideea , A.I. Rarog remarcă: „ Indicarea unui scop special
în latura subiectivă a unei infracțiuni concrete demons trează caracterul hotărât al faptei, care nu
este un scop în sine, ci un mijloc de atingere a acelui rezultat final, care și reprezintă scopul.
Acest rezul tat, precum și însăși fapta și urmările socialmente periculoase, ca mijloc de atin gere a
scopului p ropus, sunt dorite de către subiectul infracțiunii. De aceea, trebuie de constatat că
scopul special al faptei este compatibil doar cu inten ția directă ” [371, p.115 -116].
Concluzionăm astfel că infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM poate avea la bază do ar
intenția directă. Pe o poziție diametral opusă a fost instanța de judecată în următoarea speță din
practica judiciară: inculpatul L.E., urmărind scopul purtării și păstrării armelor, conștientizând
caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient
survenirea acestor urmări, acționând cu intenție directă, a purtat și a păstrat un pistol cu țeava

130
scurtă ghintuită de model „Margo ” [186] . Statuă ri similare au fost reținute și î n alte cauze
penale [208; 258; 259; 74] , cu care nu suntem de acord. În primul rând, infracțiunea prevăzută la
art.290 CP RM (cu excepția sustragerii armei de foc și a munițiilor) este formală, motiv pentru
care atitudinea psihică a făptuitorului poate viza doar fapta prejud iciabilă, nu și urmarea
prejudiciabilă; or, cel din urmă semn nu este unul obligatoriu pentru componența de infracțiune
analizată. În al doilea rând, instanța folosește expres ii juridice contradictorii. E ste im posibil ca
făptuitorul să manifeste intenție d irectă și în același timp să nu dorească, ci să admită surv enirea
urmărilor prejudiciabile . Admiterea survenirii unor urmări prejudiciabile este o trăsătură
indispensabilă intenției indirecte, dar nu celei directe. Pentru intenția directă este specific fap tul
că persoana dorește survenirea urmărilor prejudiciabile. În definitivă, se creează impresia că
unele persoane abilitate cu aplicarea legii penale nu disting: 1) componența formală de cea
materială și 2) intenția directă de cea indirectă.
Pe de altă par te, corect a statuat instanța de judecată asupra formei vinovăției făptuitorului
în următoarea speță: inculpatul O.R. , în perioada nedeterminată de timp, până la 21 martie
2014, acționând cu intenție directă, conștientizând caracterul prejudiciabil al faptei sale, a
purtat și a păstrat asupra sa un pistol model „CZ -92”, calibrul 6,35 mm [73].
În alt context, în ceea ce privește atitudinea psihică față de cele comise, în teoria dreptului
penal se accentuează: „F ăptuitorul trebuie să conștientizeze că acț ionează asupra armei de foc,
asupra muniției, precum și că nu are permisiunea necesară pentru aceasta. Intenția făptuitorului
trebuie să cuprindă, la fel, faptul că respectivele obiecte sunt funcționale și utile pentru a fi
folosite sau pot fi aduse cu ușu rință în stare de a fi folosite ” [375, p.397] .
Iar acum să trecem la examinarea semnelor secundare ale laturii subiective . În doctrină se
opinează că motivul și scopul nu constituie semne obligatorii ale infracțiunii analizate [369, p.25;
315, p.16; 380, p.17; 356, p.10; 338, p.575; 314] . Nu de aceeași părere este O.Iu. Toropîghin ,
care susține că scopul este semn obligatoriu și poate lua una din tre următoarele trei forme: a)
scopul deținerii armelor și munițiilor ; b) scopul transmiterii armelor și munițiilor altei pe rsoane;
c) scopul dispunerii, în orice alt mod , de aceste bunuri [390, p.19] . În opinia noastră, s copul nu
este semn constitutiv al infracțiu nii prevăzute la art.290 CP RM ( cu excepția sustragerii arme i de
foc și a munițiilor ), deoarece acesta nu este indicat expres în conținutul normei incriminatoare și
nici nu transpare implicit din dispoziția normei. Prin urmare, prin săvârșirea faptei prejudiciabile
specificate la art.290 CP RM făptuitorul poate urmări orice rezultat . De exemplu, A.N. Vdovin
indică că prin procurarea ilegală a armei de foc făptuitorul poate urmă ri: a) folosirea armei la
vânătoare, la pescuit; b) folosirea armei în scopul asigurării securității personale [307, p. 28]. I.Iu.
Ragulin adaugă că p rocurarea armelor și a munițiilor se săvârșește, de regulă, cu scopul de a
comite o altă infracțiune [370, p.10] . La rândul său, V.A. Robak evidențiază suplimentar

131
următoarele finalități urmărite de făptuitor prin realizarea m anipulărilor ilegale cu arme și
muniții: folosire în cadrul cercetărilor științifice; folosire în cadrul pregătirilor militare speciale;
folosire în cinematografie, în cadrul spectacolelor de teatru, de circ; expunere la muzee sau
expoziții etc [373, p.296 ]. L.A. Soșina arată că în unele cazuri persoana păstrează arma din
„simpl ul fapt că -i place ”, îndeosebi esteticul special al armei sau interes trezindu -i aspectul
constructiv al armei [384, p.61] . T.L. Grigorean și D.M. Kokin observă că scopul urmărit de
făptuitor poate fi atât unul infracțional, cât și non -infracțional ( de exemplu, păstrarea armei de
foc ca amintire, în scop de autoapărare etc. [315, p.16; 340, p.12] ). Aceeași constatare o evocă
D.M. Kokin: „ Necesitatea de a achiziționa o armă este determinată de diferite scopuri.
Condițional, acestea pot fi împărțite în două categorii: scopuri ocrotite de legislație (protecția
propriei vieți, sănătății, proprietății, precum și a altor persoane) și cele prin c are se lezează
interesele protejate de legea penală. În același timp, ambele pot condiționa comiterea unei
infracțiuni ” [340, p.12] .
Analizând practica judiciară a Republicii Moldova în materia infracțiunii prevăzute la
art.290 CP RM am constatat următoare le finalități urmărite de făptuitor la realizarea acțiunilor
infracționale: scopul de colecționare [46], păstrare a ca amintire [238; 270; 263; 248] , păstrarea
ca suvenir [190; 187] , autoapărare [204] . Sub aspect comparat, infracțiunea prevăzută la art.306
din Codul penal al Sloveniei și cea consemnată la art.165 din Codul penal al Bosniei și
Herțegovinei (norme similare ce lei de la art.290 CP RM) conțin în calitate de semn constitutiv
scopul, și anume: folosirea armei de foc sau a munițiilor la săvârșirea i nfracțiunilor. În contrast,
art.565 din Codul penal al Spaniei și alin.(2) art.189 bis din Codul penal al Argentinei cuprind
semnul circumstanțial atenuant – lipsa intenției făptuitorului de a folosi arma în scop ilegal.
Scopul , în calitate de semn constit utiv, este inserat și în pct.2 din subsecțiunea 1 secțiunea 1 din
Capitolul 41 al Codul ui penal al Finlandei, și anume: scopul comercial.
Cât privește motivul infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM , în doctrină se arată că acesta
îl formează, în cele mai dese cazuri , interesul material [324, p.18; 390, p.18 -19; 356, p.10] , fapt
reținut și în practica judiciară [173] . Totuși , acesta poate lua și alte forme , gen: motive habituale,
motive de securitate, curiozitatea (caracteristic ă minorilor) , motive nihiliste [390, p.18 -19];
dorința de a poseda arma [356, p.10] ; răzbunarea față de persoana responsabilă de paza armei
[338, p.575] ; interesul „sportiv”, interesul profesional [27, p.634; 24, p.585] ; dorința persoanei
de a deține un obiect care să -i ofere sentimentul de putere, siguranță și securitate [344, p.151] ;
dorința de a obține arma de foc pentru a-și continua activitatea infracțională [399, p.510] .
Deținerea armei de foc , subliniază A. Pînzari și V.Cebotar, devine, în multe cazuri, un atribut al
modei, ca și telefonul m obil etc., fapt ce determină unele persoane să se înarmeze prin orice
mijloc cu cele mai performante arme de foc, tendință ce duce la înarmarea societății, care, la

132
rândul ei, contribuie la creșterea agresivității sociale [148, p.211] . Uneori , frica poate constitui
imboldul determinant în săvârșirea infracțiunii. Exemplificative în acest sens sunt explicațiile
inculpatului din următoarea speță: … în anul 2010, în garajul părinților mei am depistat niște
cartușe. Mi-a fost frică să le arunc ca să nu fie găsite de copii, de aceea am hotărât să le păstrez
[222] . Frica de a fi pedepsit a fost reținută într -o altă cauză penală [219] .
Supra am punctat că doar în ipoteza sustragerii munițiilor și a armei de foc (cu excepția
armei de vânătoare cu țeavă lisă) scopul infracțiunii devine semn obligatoriu. De remarcat că nu
există unanimitate de păreri la acest capitol. De pildă, î n accepțiunea lui V.V. Bașilov, scopul de
cupiditate nu constituie semn obligatoriu al sustragerii armei, fapt ce derivă din natura juridică a
sustragerii armei ca fiind o atentare la securit atea publică [300, p.14] , opinie susținută și de alți
autori [318, p.166; 328, p.122] . I.I. Bikeev propune chiar înlocuirea termenului „ sustrage re” a
armelor de foc și a munițiilor cu expresia „ dobândirea ilegală ” a acestora, î n calitate de argument
forte indicând faptul că sustragerea armelor și a munițiilor nu poate f i comisă în scop de
cupiditate [302, p.18] . Dacă scopul de cupiditate ar fi semn obligatoriu al laturii subiective,
relevă E.V. Zaițeva, atunci, în lipsa acestuia , cele comise ar constitui procurare ilegală, calificare
ce nu ar corespunde gradului prejudiciabil al celor comise [328, p.122] .
Suntem adepții opiniei doctrinare , potrivit căreia în ipoteza sustrageri i armei de foc sau a
munițiilor scopul infracțiunii are un caracter obligatoriu , acesta fiind scopul de cupiditate [27,
p.634; 24, p. 585]. La această concluzie ne îndeamnă legiuitorul atunci când opereaz ă cu
termenul „sustragere”. Mai sus (în conjunctura laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.290
CP RM) am subliniat că una din tre particularitățile definitorii ale sustragerii o constituie prezența
scopului de cupiditate. Termenul „sustragere” folosit de legiuitor în conținutul mai multor
articole din Partea Specială a Codului penal posedă același înțeles; or, în corespundere cu lit.c)
art.54 din Legea Republicii Moldova cu privire la actele normative, nr.100 din 22.12.2017 [123] ,
terminologia utilizată în actul elaborat este constantă și uniformă ca și în celelalte acte legislative
și în reglementă rile legislației comunitare; se va utiliza unul și același termen dacă este corect,
iar folosirea lui repetată exclude confuzia. Prin urmare, nu avem motive să afirmăm că termenul
„sustragere” din textul art.186 CP RM , spre exemplu, este diferit de conținu tul aceluiași termen
înscris în textul art.290 CP RM. În opinia autorului O.L. Bagrova, o asemenea abordare este în
corespundere cu nota de la art.158 CP FR (normă analogică cu cea de la art.186 CP RM) care
definește sustragerea, inter alia , ca fiind o acț iune săvârșită în scop de cupiditate – particularitate
atribuită tuturor componențelor din Partea Specială a Codului penal în care se regăsește termenul
„sustragere ” [298, p.16] .
Deși recunosc obligativitatea scopului de cupiditate urmărit de făptuitor la săvârșirea
sustragerii armei de foc sau a munițiilor, V.Omigov și V.Kudașov notează: „P rin scop de

133
cupiditate nu trebuie de înțeles că făptuitorul urmărește îmbogățirea sa ori a altor persoane.
Scopul de cupiditate presupune dorința făptuitorului de a avea posibilitatea de a poseda, a folosi
și a dispune de armă ca de propriul bun. Luarea ilegală temporară (de exemplu, întoarcerea armei
după săvârșirea infracțiunii) nu are relevanță la aprecierea celor comise drept sustragere ” [361,
p.36] . Observăm că autor ii citați conferă un alt înțeles sintagmei „scop de cupiditate”
extinzându -l până la ipoteza luării temporare a armei de foc sau a munițiilor luate. De fapt, c ea
din urmă ipoteză este incidentă scopului acaparator, nu însă scopului de cupiditate. În acest plan,
corect punctează V.Stati că sintagma „în scop acaparator” poate desemna, printre altele, dorința
făptuitorului de a poseda temporar bunul altuia [287, p.4] . Prin urmare, scopul de cupiditate nu
implică luarea armei de foc sau a munițiilor în folosinț ă temporară. Drept consecință, luarea
acestor obiecte în folosință temporară nu poate fi catalogată ca și sustragere, ci ca procurare
ilegală, fapt susținut și în doctrină [298, p.14; 324, p.16; 368, p.228] . În acest sens, l a noțiunea de
procurare ilegală Iu.I. Scoropupov atribuie , pe bună dreptate, posedarea ilegală temporară a
armei în scop de săvârșire a unei infracțiuni sau în alt scop, atunci când acțiunile făptuitorului nu
conțin semnele sustragerii [380, p.15] .
În cele ce urm ează ne vom orienta atenț ia spre analiza laturii subiective a infracțiunii
prevăzute la art.291 CP RM . Ca și î n cazul faptei infracționale specificate la art.290 CP RM ,
vinovăția este semnul obligatoriu al laturii subiective a păstrării neglijente a armei de foc sau a
munițiilor . Dar care este conținutul acesteia? Într-o opinie , latura subiectivă a infracțiunii
prevăzute la art.291 CP RM se caracterizează prin imprudență exprimată în neglijență (în
prezența modalității de păstrare a armelor de foc sau a munițiilor) sau prin intenți e directă (în
prezența modalității de transmitere a armelor de foc sau a munițiilor [24, p.588; 27, p.637; 13,
p.23] ). Într-o altă opinie , latura subiectivă a infracțiunii analizate se realizează prin vinovăție
intenționată și prin imprudență în ambele mod alități ale ei: încrederea exagerată în sine sau
neglijența criminală [4, p.648] . Unii autori enunță: „L atura subiectivă a infracțiunii de păstrare
neglijentă a armelor de foc și a munițiilor se caracterizează prin vinovăție din imprudență
(autoîncredere exagerată sau neglijență). Transmiterea armelor și a munițiilor se caracterizează
prin vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte ” [2, p.628; 1, p.242] . După alți autori ,
latura subiectivă a infracțiunii supuse cercetării se caracterizează, exclus iv, prin imprudență
(încredere exagerată sau neglijență) [316, p.192; 339, p.559; 345, p.15] . Potrivit unei ultimi
opinii, latura subiectivă a infracțiunii cercetate se caracterizează prin intenție directă [3, p.479] .
Observăm lipsa unei viziuni doctrinare unice în ceea ce privește conținutul vinovăției drept semn
principal al laturii subiective a infracțiunii consemnate la art.291 CP RM . Toate cele cinci puncte
de vedere enunțate sunt diferite. Care este, totuși, forma vinovăției cu care acționează
făptuit orul?

134
Până a răspunde la întrebarea sus -indicată, precizăm că forma vinovăției și conținutul
acesteia se află în strictă dependență de tipul modalității normative a faptei prejudiciabile.
Pentru început vom identifica forma vinovăției și conținutul acesteia în ipoteza păstrării
neglijente a armei de foc sau a munițiilor. S -ar părea că acest lucru nu creează careva dificultăți ,
avându -se în vedere că în dispoziția normei incriminatoare legiu itorul utilizează termenul
„neglijent” . Însă, în contextul laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM am
arătat că t ermenul „neglijent” are o altă semnificație decât cea de atitudine psihică a făptuitorului
față de fapta săvârșită. De fapt , acest termen vine să semnifice activitatea infracțională a
făptuitorului exprimată în păstrarea necorespunzătoare a armei de foc și a munițiilor. Deci, ține
de latura obiectivă, dar nu de cea subiectivă. De altfel, sub aspect comparat, legiuitorul bielorus
operează că sintagma „păstrarea necorespunzătoare” în conținutul normei de la art.300 din Codul
penal (normă corespondentă celei de la art.291 CP RM). Corect menționează A.A. Zadoian că
termenul „neglije nt”, nereușit folosit de legiuitor la construcția normei incriminatoare , trebuie
interpretat mai larg, deoarece acesta nu caracterizează latura subiectivă, ci cea obiectivă și, mai
exact, fapta prejudiciabilă, presupunând că făptuitorul nu îndeplinește cor espunzător obligațiile
asumate de păstrare a armei de foc [326, p.189] . Problema legislativă enunțată (folosirea
expresiei „păstrarea neglijentă”) a fost observată și de A.D. Baranov [299, p.21 ]. În acest plan,
L.Brînza și Gh.Reniță subliniază: „sintagma „ păstrare neglije ntă” utilizată în art.291 CP RM este
nepotrivită. Aceasta creează falsa impresie că în cazul încălcării regulilor de păstrare a armelor
sau a munițiilor se aplică doar art.291 CP RM, atunci când în plan subiectiv făptuitorul a
manifestat im prudență sub forma neglijenței, iar în celelalte ipoteze ar deveni operabil alin .(1)
art.361 C.contr. RM (care conține locuțiunea „încălcarea regulilor”, fără a se specifica forma
vinovăției) ” [13, p.23].
Considerăm că păstrarea neglijentă ( a se citi – necorespunzătoare – n.a.) a armei de foc sau
a munițiilor poate fi comisă nu doar din neglije nță, dar și cu intenție directă, fapt susținut și în
literatura de specialitate [355, p.25] . În același timp , este cu neputință ca făptuitorul să manifeste
intenți e indirectă. Imposibilitatea atestării intenției indirecte este dictată de faptul că componența
înscris ă în art.291 CP RM este formală; or, intenția indirectă este incompatibilă cu co mponența
formală de infracțiune.
În plan comparat, legiuitorul danez a mers pe calea stipulării exprese a celor două forme
ale vinovăției în conținutul normei de incriminare similare celei de la art.291 CP RM. In
concreto , §254 din Codul penal al Danemarcei stabilește răspunderea penală p entru
comportamentul persoanei exprimat în lăsarea intenționată sau din neglijență (sublinierea ne
aparține – n.a.), a armei în mâinile unui minor care nu a atins vârsta de 15 ani sau a le unei

135
persoane demente, cu deficiență mintală sau aflată în stare de ebrietate . De remarcat că și această
componență de infracțiune este una formală.
În aceeași ordine de idei, se impune a da răspuns la întrebarea: de unde rezultă că
infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM poate fi comisă din neglijență , avându -se în vedere că
termenul „neglijent” din textul normei de incriminare vizează latura obi ectivă și nu cea
subiectivă? Considerăm că din esența unei incriminări , cum este cea de la art.291 CP RM ,
rezultă o atare modalitate a imprudenței. Totuși, î n cadrul segmentului dedicat analizei laturii
obiective a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM am conchis că respectiva infracțiune este
formală (cu excepția sustragerii armei de foc sau a munițiilor) , latura obiectivă a căreia este
formată doar din fapta prejudiciabilă. În context , se impune să decidem dacă este posibil ă
săvârșirea unei infracțiuni din neglijență atunci când compone nța de infracțiune este formală.
Acest lucru este dictat de modul de definire legislativă a neglijenței ca modalitate a imprudenței;
or, din tex tul art.18 CP RM desprindem că legiuitorul definește neglijen ța prin raportare la
infracțiunile materiale, nu și la cele formale. Să însemne oare aceasta că infracțiunile formale nu
pot fi comise din neglijență? Pentru a răspunde la această întrebare vom f ace uz de explicația lui
A.I. Rarog: „Răspunderea penală pentru infracțiunile comise din imprudență, de regulă
(sublinierea ne aparține – n.a.), este angajată atunci când sunt prezente urmările socialmente
periculoase. Doar în anumite cazuri legiuitorul admite angajarea răspunderii penale pentru
săvârșirea unor fapte imprudente care creează pericolul cauzării unor urmări grave (sublinierea
ne aparține – n.a.)” [371, p.89] . Potrivit aceluiași autor, c onținutul psihologic al imprudenței în
cazul infracțiuni lor formale poate caracteriza lipsa conștientizării caracterului socialmente
periculos al faptei comise în prezența obligației și posibilității de a conștientiza acest lucru [371,
p.98] . Din accepțiunea doctrinară evocată de A.I. Rarog, cu care suntem de a cord, rezultă că
neglijența ca modalitate a imprudenței este posibilă în cazul compon ențelor de infracțiune
formale. Problema identificării neglijenței ca modalitate a imprudenței în cadrul infracțiunilor
formale este rodul creației legislative , care la ar t.18 CP RM definește neglijența prin prisma
atitudinii psihice a făptuitorului atât față de fapta prejudiciabilă, cât și față de urmarea
prejudiciabilă. S -ar părea că neglijența este posibilă doar în cazul infracțiunilor cu componențe
materiale. Ceea ce în să nu -i corect. În cazul infracțiunilor formale neglijența trebuie desprinsă
din atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă. În acest context facem trimitere
la prevederile alin.(1) art.24 din Codul penal al Republicii Belarus , în conf ormitate cu care , în
cazul infracțiunilor în prezența cărora nu este necesară survenirea urmărilor socialmente
periculoase, forma vinovăției este identificată prin determinarea atitudinii psihice a persoanei
față de fapta socialmente periculoasă. Iar în co respundere cu alin.(3) din același articol,
infracțiunea se consideră săvârșită din imprudență, dacă persoana c are a săvârșit -o nu a

136
conștientizat caracterul socialmente periculos al acțiunii sau inacțiunii sale, deși trebuia și putea
să-l conștientizeze.
În altă ordine de idei, urmează să decidem dacă infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM
poate lua forma încrederii exagerate ca modalitate a imprudenței; or, trei din cele cinci puncte de
vedere expuse supra pe marginea formei vinovăției manifestate de făp tuitor în raport cu cele
comise reflectă teza , potrivit căreia infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM poate fi comisă din
imprudență sub forma încrederii exagerate. La clarificarea acest ui lucru ne ajută, ș i de această
dată, structura laturii obiective a infracțiunii analizate. Aceasta deoarece vinovăția implică, inter
alia, atitudinea psihică a persoanei față de semnele laturii obiective. Așa cum am arătat mai sus,
în structura laturii obiective a infracțiu nii consemnate la art.291 CP RM intră doar fapta
prejudiciabilă. Prin urmare, atitudinea psihică a făptuitorului poate cuprinde doar acest semn.
Încrederii exagerate , însă, îi este caracteristic următorul fapt: atitudinea psihică a făptuitorului nu
cuprind e doar fapta prejudiciabilă, ci și urmarea prejudiciabilă. Cu alte cuvinte, încrederea
exagerată nu este compatibilă cu componența de infracțiune formală. În acest sens, are dreptate
A.I. Rarog când menționează că l a infracțiunile ale căror componențe nu cuprind urmările
prejudiciabi le ca semn al laturii obiective încrederea exagerată nu poate exista, deoarece este
imposibil a vorbi despre prevederea sau calcularea evitării propriilor fapte, realizate conștient și
din propria voință [371, p.97] . De altfel, doar urmările prejudiciabile pot fi prevăzute. Și tot doar
urmările prejudiciabile pot fi evitate de făptuitor. În consecință, infracțiunea prevăzută la art.291
CP RM nu poate fi comisă cu încredere exagerată ca modalitate a imprudenței [281, p.41] . O
astfel de posibilitate exista atunci când infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM era materială.
Urmare a propunerii de lege ferenda înaintate (invocate supra ) de a fi transformată componența
de infracțiune investigată din formală în materială, atitudinea psi hică a făptuitorului ar putea să
îmbrace forma încrederii exagerate față de urmar ea prejudiciabilă. Nu același lucru este valabil
în condițiile cadrului incriminator actual.
În alt context, precizăm că latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM în
modalitatea de transmitere a armei de foc sau a munițiilor altei persoane se caracterizează prin
vinovăție sub forma intenției directe. Transmiterea armei de foc sau a munițiilor nu poate avea
loc cu intenție indirectă. Reiterăm că intenția indirectă este incompatibilă cu componența formală
de infracțiune. De asemenea, din semantismul termenului „transmitere” rezultă că făptuitorul
poate manifesta intenție, dar nu imp rudență față de fapta prejudiciabilă comisă.
În ceea ce privește semnele secundare ale laturii subiective, menționăm că acestea au rolul
de semne facultative, neavând relevanță la calificare. Făptuitorul poate fi ghidat de orice motiv la
realizarea elementului material, după cum acesta poate urmări atingerea oricărei finalități prin
săvârșirea infracțiunii. Nu același lucru este valabil în ipoteza în care făptuitorul manifestă

137
neglijență față de păstrarea necorespunzătoare a armei de foc sau a munițiilor, caz în care
persoana vinovată nu urmărește realizarea unui scop. În ceea ce privește motivul infracțiunii ,
acesta poate lua una din tre următoarele forme: indiferența, graba, superficialitatea în raport cu
executarea obligațiilor de păstrare corespunzătoare a armei de foc sau a munițiilor etc.
Superficialitatea față de execut area obligațiilor de păstrare corespunzătoare a obiectelor indicate
a fost reținută în următoare a speță din practica judic iară: G.N. aflându -se la serviciu în calitate
de gardian -șofer , fiind și membru al grupei mobile a Î.S. „Servicii Pază” filiala Orhei, era dotat ,
potrivit Legii privind activitatea particulară de detectiv și de pază, nr.283 din 04.07.2003, cu
mijloace de intervenție ș i apărare individuală, și anume: cu un pistol de model RG -880782228.
În timp ce se afla pe teritoriul stației de alimentare cu petrol S .A. „TirexPetrom”, situate în or.
Orhei, str. Drumul Taberei, s -a deplasa t în blocul sanitar al stației Peco. Acolo, dând dovadă de
superficialitate în raport cu respectarea obligațiilor corespunzătoare, a pus arma într -o cutie
metalică din blocul sanitar, iar când a ieșit din el a uitat să ia arma din acea cutie [234] .
În cazul transmiterii armelor de foc sau a munițiilor, motivele infracțiunii se pot exprima
în: interesul material; teribilism; năzuința de a înlesni săvârșirea unei alte infracțiuni etc . [27,
p.637; 24, p.589] .
2.5. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute
Sintetizând problematica tratată în cadrul Capitolului 2 din prezenta teză de doctorat am
ajuns la următoarele concluzii: securitatea publică reprezintă una dintre valorile sociale
fundamentale ce constă într -o stare de fapt . Reprezentând un caz special al sustragerii, sustragerea
munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) lezează, în plan
secundar, aceleași relații sociale. Prin urmare, o biectul juridic secundar al sustragerii armei de foc
și a munițiilor îl formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra acestor entități.
Potrivit noului model incriminator, componența de infracțiune de la art.291 CP RM este
una formală. În structura laturii obiective a infracțiunii legiuitorul nu a inclu s, ca altădată,
urmarea prejudiciabilă. În lipsa urmării, infracțiunea are un singur obiect de atentare – cel ce
derivă organic din obiectul juridic generic al infracțiunii examinate. Prin urmare, obiectul juridic
special al păstrării neglijente a armelor de foc și a munițiilor este unul simplu .
Indiferent de faptul dacă manipularea ilegală cu arma de foc implică sau nu schimbul
posesorului de fapt al armei, arma poate evolua doar în postura de obiect material, dar nu și de
mijloc de săvârșire a infracțiuni i. Or, atât în cazul procurării și comercializării, cât și al păstrării
sau purtării ilegale a armei, asupra armei se exercită o influență de natură infracțională,
particularitate indispensabilă obiectului material, dar nu mijlocului de săvârșire a infracț iunii.
Obiectele asimilate armelor, ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuințate
pentru atac, în sensul alin.(2) art.129 CP RM, nu pot fi recunoscute drept obiect material al

138
infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Procurarea, p ăstrarea, purtarea unei arme de
foc nefuncționale, în lipsa intenției făptuitorului de a o repara, nu constituie temei pentru a trage
persoana la răspundere penală în baza art.290 CP RM.
În ipoteza procurării, păstrării, purtării, comercializării ilegale și sustragerii, precum și a
păstrării neglijente sau transmiterii altor persoane, obiectul material al infracțiunii îl formează
arma de foc funcțională, în timp ce în situația reparării și fabricării nu arma de foc funcțională, ci
cea nefuncțională sau pie sele utile dintr -o armă nefuncțională ori materia primă folosită la
fabricarea armelor de foc apare în postura de obiect material.
Intrarea în posesia armelor de foc sau a munițiilor găsite constituie una din formele
procurării ilegale, în timp ce intrarea în posesia acestor obiecte prin sustragerea lor nu constituie
procurare ilegală.
Spre deosebire de infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM, atunci când aceasta apare în
modalitatea de păstrare ilegală, fapta penală stipulată la art.291 CP RM, în modalitat ea de
păstrare, presupune încălcarea regulilor de păstrare a armei de foc și a munițiilor de către
persoana care deține legal astfel de obiecte.
Persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 ani nu poate să apară pe post de subiect al
infracțiunii prevăzute l a art.291 CP RM, deși legea penală stabilește vârsta generală a răspunderii
penale pentru păstrarea neglijentă a armei de foc și a munițiilor.
Nu se va reține la calificare semnul calificativ „de două sau mai multe persoane” atunci
când infracțiunea prevăz ută la art.290 CP RM este săvârșită în participație complexă, latura
obiectivă a infracțiunii fiind realizată de un singur autor.
Temeiul special de liberare de răspundere penală inserat la alin.(3) art.290 CP RM este
unul obligatoriu; aceasta înseamnă că persoanele abilitate cu aplicarea legii penale sunt obligate
să libereze persoana de răspundere penală în situația în care făptuitorul predă de bunăvoie armele
de foc sau munițiile deținute ilegal.
Infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM poate fi comisă ex clusiv cu intenție directă,
deoarece: a) este o componență de infracțiune formală (cu excepția sustragerii armei de foc sau a
munițiilor); b) legiuitorul operează cu termeni semantismul cărora nu permite manifestarea unei
alte forme a vinovăției. Pentru su stragerea armei de foc sau a munițiilor, pe lângă cel din urmă
argument, este caracteristic faptul inserării scopului în calitate de semn obligatoriu.
Scopul de cupiditate, în calitate de semn obligatoriu al sustragerii armei de foc sau a
munițiilor, nu im plică luarea acestor obiecte în folosință temporară. Drept consecință, luarea
acestor obiecte în folosință temporară nu poate fi catalogată ca sustragere, ci ca procurare ilegală.

139
3. REZULTATELE OBȚINUTE ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PENALE PENTRU
INFRACȚIUNILE CONTRA SECURITĂȚII PUBLICE EXPRIMATE ÎN
MANIPULĂRI ILEGALE CU ARME ȘI MUNIȚII
3.1. Rezultatele obținute cu privire la semnele obiectului infracțiunilor prevăzute la
art.290 și 291 CP RM
Caracteristic infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM este c ă acestea posedă atât
obiect juridic, cât și obiect material .
Locul infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM în sistemul infracțiunilor din Partea
Specială a Codului penal determină obiectul juridic generic al acestora. Din denumirea
Capitolului XIII al Părții Speciale a Codului penal – Infracțiuni contra securității publice și a
ordinii publice – desprindem că obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute la art.290 și
291 CP RM, ca , de altfel, al tuturor infracți unilor amplasate în acest capitol, îl formează
securitatea publică și ordinea publică drept valori sociale fundamentale, precum și relațiile
sociale aferente acestora .
Infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM se află în derivație organică cu securit atea
publică , drept valoare socială fundamentală.
Tradițional, securitatea presupune o stare de liniște, de protecție. Securitatea poate viza
orice sferă a vieții sociale. În sens juridico -penal, securitatea reprezintă starea de protecție a unei
persoane, a societății în ansamblu, precum și a statului de diverse influențări ilegale. De aici
rezultă că securitatea se poate referi la o singură persoană (securitate personală), la un grup de
persoane (securitate publică) sau la securitatea unui stat întreg (sec uritatea statului). În ceea ce
privește infracțiunile amplasate în cadrul Capitolului XIII din Partea Specială a Codului penal,
inclusiv cele consemnate la art.290 și 291 CP RM, securitatea vizează un grup de persoane sau
chiar o întreagă colectivitate. Ac easta reiese din titulatura capitolului Părții Speciale a Codului
penal în care au fost amplasate infracțiunile supuse analizei.
Prin securitate publică , drept valoare socială fundamentală apărată de legea penală, trebuie
de înțeles starea de fapt inerentă unui grup de persoane sau unei colectivități întregi menită să
asigure liniștea în sânul societății, precum și protecția necesară a tuturor drepturilor și
intereselor membrilor grupului sau ale întregii colectivități împotriva diverselor influențări
ilega le parvenite din mediul intern sau cel extern .
Securitatea publică (a unei întregi colectivități) trebuie deosebită de securitatea statului .
Ceea ce le aseamănă este faptul că ambele categorii juridice sunt sub -elemente ale securității
naționale, exact ca și securitatea personală.
Pentru stabilirea coraportului dintre concepte le „securitate publică” și „securitatea statului”
este necesar să definim această din urmă categorie juridică. Definiția respectivă o găsim în Legea

140
Republicii Moldova cu privire la se curitatea statului , în conformitate cu care p rin securitatea
statului se înțelege protecția suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, a
regimului ei constituțional, a potențialului economic, tehnico -științific și defensiv, a dreptur ilor
și libertăților legitime ale persoanei împotriva activității informative și subversive a serviciilor
speciale și organizațiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi
aparte. Din definiția citată reiese că, c omparativ c u securitatea publică, securitatea statului
reprezintă starea de siguranță a unui stat față de diverse influențări ilegale, nu însă starea de
siguranță a unei colectivități anume.
La determinarea conținutului expresiei „securitate publică” este inadmisibil a suprapune
înțelesul acesteia cu întreaga ordine de drept. Securitatea publică, ca de altfel și ordinea publică,
constituie părți componente ale ordinii de drept. Or, ordinea de drept formează obiectul juridic
general al infracțiunilor analizate, în timp ce securitatea și ordinea publică – obiectul juridic
generic. De aici reiese că securitatea publică constituie specia, iar ordinea de drept – genul.
Specia și genul nu se suprapun , ci se intersectează.
În ceea ce privește obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM
consemnăm că relațiile sociale ce derivă din securitatea publică pot fi lezate prin încălcarea
regulilor de manipulare cu armele și munițiile. O r, păstrarea, purtarea, procurarea,
comercializarea, fabricarea și repararea armei de foc și a munițiilor în condiții legale nu
antrenează răspunderea penală în baza art.290 CP RM. Considerăm imperioasă punctarea pe
faptul manipulării cu arme de foc și cu muniții prin încălcarea ordinii legale.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM (cu excepția cazului în
care fapta prejudiciabilă se exprimă în sustragerea armei de foc sau a munițiilor) îl formează
relațiile sociale referitoare la securitatea publică în sfera realizării în strictă conformitate cu
prevederile legislației în vigoare a operațiunilor înscrise în dispoziția incriminatoare în privința
munițiilor și a arme i de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) .
Sustragerea armelor de foc și a munițiilor este o faptă biobiectuală . În atare ipoteză
distingem un obiect juridic special principal și unul secundar, infracțiunea având un obiect
juridic multiplu.
Reieșind din esența juridică a sustragerii armei de foc sa u a munițiilor, deducem că
obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în modalitatea de sustragere
a armei de foc sau a munițiilor nu coincide cu obiectul juridic special al purtării, păstrării,
procurării, fabricării, reparării sau comercializării ilegale a munițiilor sau a armei de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă). Prin sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) nu se atentează asupra relațiilor sociale referitoare la
operațiunile legale realizate în privința entităților numite. Prin sustragerea unor astfel de obiecte

141
sunt lezate relațiile sociale referitoare la securitatea publică în sfera circulației armelor de foc și a
munițiilor. De fapt, este imposibilă sustrage rea în condiții legale, comparativ cu celelalte acțiuni
înscrise în dispoziția art.290 CP RM, a căror realizare poate avea loc în condiții de legalitate.
Sustragerea, prin esență, este o acțiune ilegală. Sustragerea nu poate fi legală și ilegală. În
contra st, purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea poate avea loc
atât în strictă conformitate cu reglementările legale, cât și contrar ordinii legale. Acest lucru
rezultă, inclusiv, din tehnica legislativă. Termenul „ilegal” di n titulatura art.290 CP RM vizează
doar purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea și comercializarea, nu și sustragerea
munițiilor sau a armei de foc. Mai mult, în categoria „operațiunilor cu arme și muniții” înscrise
în textul Legii nr.130/20 12 nu a fost inclusă și sustragerea unor astfel de obiecte. Deci,
sustragerea nu poate fi cu/sau fără autorizație. De aceea, considerăm incorectă următoarea
formulare din actul procesual emis de instanța de judecată: inculpatul A.C., cunoscând cu
certitudi ne că în safeul sustras se află un pistol și neavând autorizația corespunzătoare
(sublinierea ne aparține – n.a.), a sustras pistolul de model „ Baikal” pe care l -a păstrat la
domiciliul său [213]. Într -o altă speță, pentru fapta de sustragere a unui pistol de model „Baikal”,
instanța a încadrat acțiunile inculpatului potrivit art.290 CP RM pe semnele: sustragerea armei
de foc fără autorizația corespunzătoare [233]. În acest sens, se contureaz ă logica întrebare: există
vreo rațiune în ceea ce privește amplasarea unor fapte distincte ca esență juridică în cadrul
aceleiași norme de incriminare? Având obiecte juridice speciale distincte, s -ar părea că
sustragerea, alături de celelalte acțiuni prej udiciabile, constituie infracțiuni distincte în cadrul
aceleiași norme. Însă, o asemenea tehnică legislativă este defectuoasă. Aceasta nu permite
aplicarea corectă a pedepsei penale. Or, sancțiunea normei este una și aceeași, în timp ce faptele
stipulate î n dispoziția normei comportă grad prejudiciabil diferit. În opinia noastră, sustragerea
nu trebuie să se regăsească alături de purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea și
comercializarea ilegală a armei de foc sau a munițiilor, chiar dacă sun t fapte prejudiciabile
îndreptate spre aceleași obiecte ale lumii materiale. Când spunem alături, avem în vedere în
cadrul aceleiași norme. Întru susținerea poziției noastre invocăm următoarele argumente
suplimentare la cele relevate mai sus: primo – CP RM în redacția din 1961 incrimina separat la
art.2271 sustragerea armei de foc și a munițiilor; secundo – în actualul Cod penal există cazuri
similare când sustragerea unor entități materiale este amplasată în cadrul unor norme separate
(este cazul art.2174 CP RM care stabilește răspunderea penală pentru sustragerea sau extorcarea
drogurilor sau etnobotanicelor); tertio – în planul dreptului penal comparat, legislațiile penale ale
mai multor state recurg la tehnica incriminării separate a faptei de sustragere a armei de foc și a
munițiilor (de exemplu, art.238 din Codul penal al Armeniei, art.262 din Codul penal al
Ucrainei, art.294 din Codul penal al Republicii Belarus, art.237 din Codul penal al Georgiei,

142
art.232 din Codul penal al Az erbaidjan ului, art. 291 din Codul penal al T urkmenistan ului, art.254
din Codul penal al Lituaniei etc.) ; quarto – sustragerea este mai periculoasă decât purtarea,
păstrarea etc. ilegală a armei de foc și a munițiilor, fapt rezultat, pe de o parte, din natura juridică
a unei astfe l de fapte care, prin esență, comportă doar caracter ilegal, comparativ cu celelalte
operațiuni ilegale înscrise în dispoziția normei de la art.290 CP RM care în viața de zi cu zi pot
avea caracter legal, iar, pe de altă parte, din posedarea unui obiect ju ridic special multiplu.
Ca urmare a celor enunțate este înaintată propunerea de lege ferenda ca fapta prejudiciabilă
exprimată în sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă
lisă) să fie reamplasată în cadrul unei norme separate, și anume: prin instituirea unui nou articol
(art.2901 CP RM).
În alt context, este argumentat că nu relațiile sociale cu privire la proprietate, ci cele cu
privire la posesia asupra munițiilor și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoa re cu țeavă
lisă) reprezintă obiectul juridic secundar al sustragerii numitelor entități materiale. Or, tocmai
aceste relații sociale se află în derivație organică cu relațiile sociale cu privire la patrimoniu.
Prin comiterea infracțiunii prevăzute la art. 290 CP RM, atunci când fapta prejudiciabilă ia
forma sustragerii armei de foc sau a munițiilor, în plan secundar se atentează asupra integrității
corporale, asupra sănătății persoanei sau asupra libertății psihice a acesteia. Este cazul în care
sustragerea este însoțită de aplicarea violenței nepericuloase sau periculoase pentru viața sau
sănătatea persoanei ori când este însoțită de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.
Totodată, considerăm că viața persoanei nu poate apărea pe post de valoare s ocială secundară
lezată în rezultatul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM.
În alt registru, în ce privește obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.291
CP RM , s-a arătat că în vederea elucidării conținutului acestuia trebuie luată în calcul situația –
premisă la săvârșirea infracțiunii – deținerea armei de foc și a munițiilor în condiții de legalitate .
Făptuitorul încalcă anumite reguli de manipulare cu armele de foc și cu munițiile deținute legal.
Prin păstrarea neglijentă a a rmelor de foc și a munițiilor făptuitorul ignoră ordinea de deținere și
transmitere a acestora, ordine stabilită de reglementările în vigoare.
În concluzie, o biectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM îl formează
relațiile sociale r eferitoare la securitatea publică în sfera respectării ordinii legal stabilite de
păstrare și transmitere a armelor de foc și a munițiilor .
În ceea ce privește obiectul material al infracțiunilor analizate surprindem că reținerea
concomitentă la calificare potrivit art.290 CP RM a ambelor categorii de entități materiale (atât a
muniției, cât și a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă)) în condițiile în care,
de fapt, influență infracțională suferă doar una din ele, implică agravarea nejustificată a situației
făptuitorului. O atare situație a fost reținută în practica instanțelor judecătorești. Bunăoară, în

143
câteva cazuri practice instanța a încadrat acțiunile i nculpatului potrivit art.290 CP RM pentru
păstrarea ilegală a armelor de foc și a munițiilor, deși în partea constatatoare a reflectat doar
faptul păstrării ilegale a munițiilor [205; 251]. În contrast, î ntr-o altă speță, instanța a încadrat
acțiunile incu lpatului ca și păstrare a armei de foc, deși în realitate s -a constatat că acesta a
deținut ilegal nu doar arma de foc, dar și muniții [198].
Armele de foc și munițiile sunt obiecte periculoase pentru viața și sănătatea persoanei,
precum și pentru alte valori sociale nu mai puțin importante, fapt ce rezultă, inclusiv, din poziția
legiuitorului de a amplasa infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM în capitolul dedicat
protecției securității publice și ordinii publice. Securitatea publică poate fi l ezată doar prin
manipularea cu obiecte ce constituie izvor de pericol social sporit. În lipsa unei astfel de trăsături
securitatea publică nu poate fi periclitată. Evident, periculozitatea sporită a armelor de foc și a
munițiilor derivă din construcția, mo dul de funcționare și destinația acestora.
Potrivit legislației Republicii Moldova, comparativ cu alte state, nu poate constitui obiect
material al infracțiunilor examinate alte tipuri de arme decât cele de foc, gen: armele pneumatice,
armele albe, armele cu gaze etc. Incorect a fost reținută arma pneumatică în calitate de obiect
material al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în următoarea speță din practica judiciară: la
15 septembrie 2013, aproximativ la ora 20.00 , Ș.E., acționând cu intenție și avân d scopul de a se
îmbogăți pe seama altor persoane, a pătruns ilegal în vila ce aparține cet. B.E. , de unde a
sustras o armă pneumatică model „ Baikal LJ -61” calibru l 4,5 mm [69]. În același timp, dacă
arma pneumatică este transformată în armă de foc, sunt p rezente toate premisele pentru a încadra
cele comise potrivit art.290 CP RM, fiind deci prezent obiectul material. Exemplificativă este
următoarea constatare din practica judiciară: inculpatul Ț.M. a procurat în anul 2010 o armă
pneumatică fără să dețină p ermis de port armă, pe care a modificat -o în condiții casnice.
Conform raportului de expertiză , aceasta reprezintă o modificare în condiții meșteșugărești din
pistol pneumatic „ИЖ s -40” în armă de foc pentru cartuș calibru l 5,6 mm, pe care ulterior a
utiliz at-o în calitate de armă [242] . Straniu, însă, este faptul că instanța de judecată a reținut în
acțiunile lui Ț.M. procurarea armei de foc. Or, acțiunea sub formă de procurare a fost îndreptată
către arma pneumatică, deci către o entitate ce nu poate reprezenta obiect material al infrac țiunii
prevăzute la art.290 CP RM. Deja în urma transformării armei pneumatice în una de foc
manipulările ilegale cu aceasta sunt apte de a fi încadrate în tiparul normei de la art.290 CP RM.
În speță, incidente sunt păstrarea și purtarea ilegală a armei d e foc, nu și procurarea ilegală a
acesteia. Arma de foc rezultată în urmă modificării altor tipuri de arme, în calitate de obiect
material al infracțiunii consemnate la art.290 CP RM, a fost reținută și în alte cauze penale din
practica instanțelor de jude cată [202].

144
În concluzie, ca excepție, alte arme decât cele de foc pot să apară pe post de obiect material
al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în ipoteza în care făptuitorul are intenția de a le
transforma (modifica) în arme de foc, cu condiția că o astfel de posibilitate este una reală.
Pentru a avea calitatea de obiect material al infracțiunilor examinate, arma de foc trebuie să
fie funcțională . Funcționalitatea armei de foc a fost evidențiată în următoarea speță din practica
judiciară: S.I. a purt at și a păstrat ilegal la domiciliul său arma de model „ CM-2 Vostok” , care
face parte din categoria armelor de foc sportive și de vânătoare cu încărcătură unică, cu țeava
ghintuită calibrul 5,5 mm, fiind în stare de funcționare și utilă pentru efectuarea t ragerilor [63].
Aceeași particularitate a fost evidențiată și în alte cauze penale din practica judiciară [223; 58;
59].
Păstrarea, purtarea, procurarea, comercializarea unei arme nefuncționale (atunci când
persoana cunoaște despre acest lucru) nu poate pu ne în pericol securitatea publică. Tocmai de
aceea nu este pasibilă de încadrare potrivit art.290 CP RM fapta persoanei exprimată în
păstrarea, purtarea etc. a unei arme de foc nefuncționale, adică a unei arme care nu este aptă să
arunce alice, un glonț or i un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie.
În sensul Legii nr.130/2012 , sunt nefuncționale următoarele arme: arma de panoplie; armă
dezactivată ; armă inutilizabilă . Prin urmare, deoarece nu corespund criteriului funcțional, aceste
arme nu pot fi privite în postura de obiect material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP
RM. Într-o cauză din practica judiciară, instanța a încadrat acțiunile inculpatului potrivit art.290
CP RM pentru păstrarea ilegală a munițiilor , deși de către colaboratorii de poliție, pe lângă
munițiile deținute ilegal a fost identificată o armă, care însă, fiind defectată, necorespunzând deci
criteriului de funcționalitate, pe bună dreptate nu a fost apreciată în calitate de obiect material al
infracțiunii pr evăzute la art.290 CP RM [184].
Funcționalitatea armei presupune capacitatea acesteia de a efectua trageri. Prezența la armă
a unor defecte, care însă nu afectează posibilitatea de a efectua trageri din ea nu știrbește din
funcționalitatea armei. O atare a rmă este considerată funcțională. Important e ca prin tragerile
efectuate să fie posibilă înfrângerea țintei vii. În contrast, trebuie considerată nefuncțională arma
care nu poate fi utilizată la efectuarea tragerilor, adică care nu poate fi folosită confo rm
destinației.
Ca excepție , o armă nefuncțională poate fi privită ca obiect material al infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM în ipoteza în care făptuitorul urmărește repararea acesteia recurgând
la unele acțiuni din care se desprinde respectiva inte nție.
Procurarea, păstrarea sau purtarea unei arme de foc nefuncționale, atunci când făptuitorul
urmărește repararea ei, trebuie calificată ca pregătire la repararea armei (art.26 și art.290 CP
RM), dacă intenția făptuitorului nu este dusă până la capăt di n motive independente de voința sa.

145
Totodată, realizarea intenției exprimate în repararea armei implică consumarea infracțiunii.
Evident, intenția persoanei direcționată spre repararea armei trebuie demonstrată. Nu este
suficientă simpla posedare a armei n efuncționale. De regulă, intenția făptuitorului este probată
prin faptul recurgerii la unele acțiuni în vederea realizării intenției sale infracționale (de
exemplu, făptuitorul procură unele piese suplimentare). De notat că trebuie să fie posibil de a
aduc e arma în stare de funcțiune. Pentru aceasta este necesar ca arma să posede unele piese utile.
Arma integral distrusă (lipsa unor piese indispensabile) nu poate fi reparată. Deci, nu poate fi
privită în calitate de obiect material. O astfel de armă poate f i catalogată drept obiect nul. În acest
sens, în pct.6 din Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31/1998 se specifică că răspunderea penală
pentru circulația ilegală cu arme survine chiar și în cazul în care acestea nu erau bune pentru
utilizare la momentul oportun, dar făptuitorul avea intenția și posibilitatea reală (sublinierea ne
aparține – n.a.) de a le repara, perfecționa pentru ca mai apoi să le folosească conform
destinației.
În același registru subliniem și faptul că piesele utile dintr -o armă nefuncțională pot fi
privite în calitate de obiect material atunci când se urmărește fabricarea unei arme cu ajutorul
acestor piese. Respectiv, păstrarea, purtarea, procurarea acestor piese în vederea fabricării armei
trebuie calificată ca pregătire la fabricarea armelor de foc (art.26 și 290 CP RM), cu condiția că
făptuitorul urmărește realizarea unei asemenea acțiuni. În ipoteza fabricării armelor de foc, pe
post de obiect material poate să apară , inclusiv, materia primă necesară pentru obținerea armei.
În altă privință, sustragerea unei arme de foc nefuncționale (atunci când făptuitorul
conștientizează acest lucru) urmează a fi calificată în conformitate cu una din tre normele Părții
Speciale a Codului penal care incriminează infracțiunile contra patrimoniului comise prin
sustragere, aceasta cu condiția ca arma sustrasă să dispună de valoare economică. Pe de altă
parte, constituie tentativă la infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM sustragerea unei arme de
foc nefuncționale atunci când făptuitorul a avut intenția de a sustrage o armă de foc funcțională.
În virtutea principiului in dubio pro reo , dispozitivul conceput sau adaptat pentru a reduce
zgomotul provocat de trag erea focului de armă trebuie catalogat drept piesă pentru arma de foc,
dar nu ca armă de foc propriu -zisă.
Arma de foc achiziționată în condiții ilegale nu poate constitui obiect material al
infracțiunii specificate la art.291 CP RM. Același lucru e valabi l în privința munițiilor
achiziționate ilegal. La fel, nici arma de foc găsită și nepredată organelor corespunzătoare nu
poate fi privită în calitate de obiect material al infracțiunii examinate. Nu vor constitui obiect
material al infracțiunii consemnate la art.291 CP RM nici armele de foc interzise. Aceasta
deoarece respectivele arme nu pot fi deținute legal.

146
În ipoteza sustragerii armei de vânătoare cu țeavă lisă, cele comise trebuie calificate în
acord cu una dintre infracțiunile contra patrimoniului să vârșite prin sustragere. Spre exemplu,
sustragerea ascunsă a unei arme de vânătoare cu țeavă lisă poate antrena răspunderea penală în
baza art.186 CP RM (furtul). De aici desprindem că norma de la art.290 CP RM este specială în
raport cu una dintre normele de la art.186 CP RM doar în ipoteza sustragerii unei arme de foc, nu
și în situația sustragerii armei de vânătoare cu țeavă lisă. În această din urmă situație nu mai
apare concurența dintre art.290 și una dintre normele de la art.186 CP RM.
Arma de vânăto are cu țeavă ghintuită poate constitui obiect material al infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM, fapt reținut și în practica judiciară [228; 254; 255].
Nu este exceptată de la răspundere penală păstrarea, procurarea, purtarea, comercializarea
ilegală a a rmei de foc atipice (provenite din modificarea armei de vânătoa re cu țeavă lisă). Deci,
nu cad sub incidența art.290 CP RM manipulările ilegale cu arma de vânătoare cu țeavă lisă, nu
și manip ulările ilegale cu arme atipice rezultate din modificarea structu rală a armei de vânătoare
cu țeavă lisă. De aceea , nu avem cum să nu fim de acord cu calificarea făcută în următoarea speță
practică: U.P. a obținut în circumstanțe nestabilite de către organul de urmărire penală o pușcă
de vân ătoare cu țeava și ulucul tăi at. Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico –
științifică nr.255 din 08.07.2011, aceasta reprezintă armă atipică de foc, prefăcută prin
retezarea țevii de la pușca de vânătoare cu țeava lisă, de model „ЗK”, calibrul 16 , completată
cu uluc de l a pușca de vânătoare de model „ИЖ -К”, devenind astfel aptă pentru efectuarea
tragerilor. Aproximativ în luna iunie 2011, U.P. a adus -o la domiciliul său și a păstrat -o ilegal
până la data de 08.07.2011, când a fost depistată și ridicată de către colaborato rii de poliție
[57]. Arma de foc atipică obținută prin modificarea armei de vânătoare cu țeavă lisă a fost
reținută și în alte cazuri din practica judiciară [221; 237].
Părțile componente ale armei de foc (altele decât mecanismul de închidere, camera
cartușului și țeava armei de foc ), nu pot fi privite sepa rat, în calitate de armă de foc, nefiind deci
obiect material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Simpla păstrare, purtare,
comercializare sau procurare a acestora nu cade sub incide nța legii penale, decât în situația în
care făptuitorul urmărește fabricarea sau repararea armei de foc prin folosirea acestor obiecte
[275, p.56].
În altă privință, s -a demonstrat că î n ipoteza concurenței între norma de la art.290 CP RM
și normele de la alin.(21) art.186, alin.(21) art.190 și alin.(22) art.191 CP RM la calificare se vor
reține cele din urmă, ca fiind norme ce conțin pedepse mai aspre. Totodată, în ipoteza
concurenței între norma de la art.290 CP RM și cea de la alin.(21) art.187 CP RM, la calificare,
în virtutea regulii specificate la lit.a) art.117 CP RM, se va reține art.290 CP RM; or, norma de la
art.290 CP RM este una cu pedepse mai blânde în raport cu norma de la alin.(1) art.187 CP RM,

147
în timp ce norma de la alin.(21) art.187 CP RM c onține pedepse mai aspre în raport cu norma de
la alin.(1) art.187 CP RM. Deci, între art.290 CP RM și alin.(21) art.187 CP RM există o relație
de tipul: normă specială cu componență atenuantă și normă specială cu componență agravantă.
La calificare se reț ine norma specială cu componență atenuantă.
În calitate de obiect material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM, munițiile
pot fi privite în sens larg și în sens restrâns. Stricto sensu , prin muniții se are în vedere
dispozitivele sau obiectele concepute din punct de vedere constructiv pentru aruncarea acestora
din armele corespunzătoare . Lato sensu însă, prin muniții se înțelege inclusiv, grenada, bomba
etc. Avându -se în vedere voința legiuitorului, în vederea calificării celor comise potrivit art.290
și 291 CP RM este necesară abordarea lato sensu a munițiilor, fapt confirmat de practica
judiciară a Republicii Moldova. De exemplu, în următoarea speță în calitate de muniție a fost
reținută grenada: inculpatul S.E., înt r-o perioadă nesta bilită de timp, a procurat, a păstrat și a
purtat în mod ilegal o grenadă de tip „RGD -5” de instruire „7 -71”, în care era asamblat
focosul cu numărul 66 -74 УЗГРМ 583 [236]. Același obiect material a fost stabilit în alte cazuri
din practica instanțelor de judecată [54; 265]. Nu contează la calificare tipul grenadei: de mână
(defensivă, ofensivă sau multifuncțională), grenade propulsate de rachete, grenade submarine.
În alt registru, consemnăm că muniția ce nu e utilă pentru efectuarea tragerilor nu poate să
apară în calitate de obiect material al infracțiunilor investigate. Pentru ca muniția să apară pe
post de obiect material, necesitatea de a fi utilizabilă pentru t ragere este confirmată de practica
judiciară a Republicii Moldova [50; 261]. Astfel, într -o speță din practica judiciară instanța a
reținut lipsa obiectului material din considerentul că munițiile identificate nu erau utile pentru
efectuarea tragerilor pe motiv de descompunere a acestora [220]. Suplimentar, nu este suficient
ca munițiile să posede capacitatea de a fi utile pentru efectuarea tragerilor, ci mai este necesar ca
prin manipularea acestora să fie lezată securitatea publică.
E posibil ca acțiunil e ilegale realizate în privința unei singure muniții să fie apreciate ca
având grad prejudiciabil al unei infracțiuni, în pofida existenței normei consemnate la alin.(2)
art.14 CP RM. Exemplificativ este următorul caz din practica judiciară când s -a reținu t o singură
muniție: Z.D., în tr-o perioadă necunoscută de timp, a găsit lângă blocul locativ de pe bd.
Negruzzi 4, mun. Chișinău , un cartuș de calibru l 9×19 mm/Luger, pe care-l păstra în geanta sa
neavând autorizația corespunzătoare [52]. Deseori, însă, in stanța de judecată condamnă
persoana vinovată pentru acțiunile ilegale săvârșite în privința unui număr infim de muniții
(inclusiv, în privința unei singure muniții), chiar și în pofida faptului că lipsește gradul
prejudiciabil al celor comise. De pildă, î n opinia noastră, este lipsită de importanță fapta
desprinsă din următoarea speță din practica judiciară: inculpata I.M. a fost condamnată în baza
alin.(1) art.290 CP RM pentru faptul că de la începutul lunii august a anului 2012 până la data

148
de 19.08.2012 , a păstrat ilegal, neavând autorizația corespunzătoare, în Cantonul nr.6 al
Ocolului Silvic Soroca, într -o cutie de carton, un cartuș pe care l -a găsit în pădure [252].
Avându -se în vedere circumstanțele speței sus -indicate, în special numărul și tipul mu niției,
instanța putea emite, cu ușurință, o sentință de încetare a procesului. Soluții similare se impuneau
și pe marginea altor cauze penale [247; 201; 196].
Pe de altă parte, susținem poziția instanței din următoarea speță: C.N. a fost condamnat în
baza alin.(1) art.290 CP RM pentru faptul că în anul 2013, aflându -se, în timpul executării
serviciului militar, pe teritoriul parcului auto a l Unității militare nr.2, mun. Chișinău, a găsit un
cartuș, pe care , fără careva permisiune, l -a adus la domiciliul său unde l-a păstrat fără a deține
autorizația corespunzătoare [170]. În speța enunțată, considerăm că cele comise de inculpatul
C.N. atinge gradul prejudiciabil corespunzător unei fapte infracționale, chiar dacă
comportamentul făptui torului a fost îndreptat spre un singur cartuș. Aceasta deoarece
circumstanța din urmă este eclipsată de personalitatea făptuitorului; or, acesta a săvârșit cele
imputate în postura de militar. Într -o altă speță inculpatul a fost condamnat, pe bună dreptat e, în
baza art.290 CP RM pentru faptul că fiind participant la conflictul militar de pe Nistru a păstrat
ilegal la domiciliu câteva cartușe [210].
În același registru, consemnăm că nu este exclusă o altă posibilitate de apreciere a gradului
prejudiciabil a l celor comise. În acest sens, unul dintre mecanismele pasibile de aplicare pentru
astfel de cazuri îl formează instituția liberării de răspundere penală. Tocmai la acest procedeu a
apelat instanța de judecată în următoarea speță din practica judiciară: Procesul penal în privința
inculpatului Y a fost încetat în baza art.55 CP RM cu tragerea la răspundere contravențională,
pentru faptul că la data de 25.08.2014, în cadrul efectuării cercetării la fața locului, în
apartamentul nr.X de pe bd. Moscova, 22, mun . Chișinău, ce aparține cet.Y, au fost depistate și
ridicate 3 cartușe cu diametrul 5,45 mm [244]. Soluții similare, în opinia noastră, întemeiate, au
fost luate pe marginea altor cauze penale [264; 197; 231; 207; 158; 172]. Totodată, stârnește
curiozitate decizia instanței de judecată luată în următoarea cauză penală: în temeiul art.55 CP
RM, inculpatul M.I. a fost absolvit de răspundere penală cu tragere la răspundere
contravențională pentru faptul păstrării, în lipsa autorizației corespunzătoare, la domi ciliul său,
a 46 de cartușe calibru l 5,6 mm [214]. O atare soluție trezește semne de întrebare cel puțin din
perspectiva analizei comparate a deciziilor luate. În special, avem în vedere speța reliefată supra ,
unde instanța a emis o sentință de condamnare pentru păstrarea ilegală a unui singur cartuș, în
raport cu speța în care s -a decis emiterea unei sentințe de încetare pentru faptul păstrării ilegale a
46 de cartușe.

149
3.2. Rezultatele obținute în cercetarea laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la
art.290 și 291 CP RM
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM este formată doar din faptă
prejudiciabilă . Ca excepție, î n ceea ce privește sustragerea armei de foc sau a munițiilor , pe lângă
fapta prejudiciabilă, în structura laturii o biective intră: urmarea prejudiciabilă, precum și legătura
de cauzalitate dintre faptă și urmarea prejudiciabilă. Nu același lucru e valabil în ipoteza
sustragerii armei de foc sau a munițiilor care ia forma tâlhăriei sau a pungășiei, caz în care
componenț a este una formală.
Purtarea armei de foc și a munițiilor nu poate fi redusă la ipoteza deținer ii acestora asupra
făptuitorului. Pentru a fi în prezența purtării nu este suficientă deținerea acestor obiecte asupra
făptuitorului. Este necesar ca făptuitorul să se deplaseze în spațiu cu ele. Prin esență, purtarea
implică deplasarea dintr -un loc în altul . Altminteri, ar fi imposibilă delimitarea purtării de
păstrarea armelor de foc și a munițiilor asupra făptuitorului. În cazul purtării este necesară
deplasarea făptuitorului. În caz contrar, deținerea armei de foc sau a munițiilor asupra
făptuitorului făr ă existența unei deplasări nu echivalează cu purtarea acestora , ci cu păstrarea lor.
În condiții neclare însă, în următoarea speță din practica judiciară instanța a încadrat acțiunile
inculpatului atât ca purtare, cât și ca păstrare ilegală a armei de foc, deși incidentă era doar
purtarea ilegală: C.R. a purtat și a păstrat în geanta de voiaj, fără autorizația corespunzătoare ,
două cartușe destinate pentru efectuarea tragerilor, care au fost depistate în momentul efectuării
controlului de către colaboratori i poliției de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional
Chișinău [160]. Din speța reliefată rezultă că inculpatul nu deținea cartușele pur și simplu asupra
sa, ci se deplasa cu acestea ținându -le în geanta de voiaj.
Locul păstrării nu contează la cal ificare. Relevant e ca armele de foc sau munițiile să se
afle în sfera de stăpânire a făptuitorului. Cel mai des arma de foc și muniția sunt păstrate la
domiciliu, în garaj sau în alte locuri aflate în apropierea locului de trai al făptuitorului. Explicați a
este că astfel el vrea să -și asigure posibilitatea de a folosi arma potrivit destinației în cazul în care
împrejurările cer acest lucru. Or, în cele mai dese cazuri arma este deținută ilegal în vederea
folosirii acesteia în caz de necesitate. Iar pentru aceasta făptuitorul încearcă să păstreze arma în
locuri aflate la îndemâna sa. Ilustrative în acest sens sunt următoarele exemple din practica
judiciară: inculpatul păstra ilegal cartușe în dulapul din apartamentului său [69]; G.S. păstra
arma de foc atipică și două cartușe de calibrul 16 mm în locuința sa temporară – casa brigăzii
de tractoare ce aparți ne SRL „S” din satul Ș., r -nul Râ șcani [240]; inculpatul M.T. a dobândit,
în circumstanțe nestabilite , două grenade ofensive de model „RGD -5”, pe care le păstra într -un
depozit situat la hotar cu gospodăria vecinului său [226]; inculpatul păstra pistolul de model
„СПШ -44” în curtea blocului locativ [273]; inculpatul i ntenționat a păstrat în garajul său cu

150
nr.87 din mun. Chișinău, str. Columna 184, o grenadă defensivă de mână de model „F -l” [78];
M.A. păstra arma de foc confecționată artizanal în subsolul casei [62]. Nu este exclusă păstrarea
și în alte locuri (de exemplu: în sertarul mesei de lucru [60], în dulapul metalic pentru protejarea
contorului electric [183], în mijlocul de transport [194] etc.).
Pentru a fi în prezența păstrării ilegale nu este obligatorie procurarea ilegală. E posibil ca
persoana să fi procurat legal o armă, dar să o fi deținut ilegal. De exemplu, făptuitorul nu obține
permisul de armă ulterior procurării legale a acesteia. În context, relevantă este dispoziția alin.(1)
art.11 din Legea nr.130/2012 , în conformitate cu care persoana care a procurat, în condițiile legii,
arme letale sau neletale supuse autorizării are obli gația ca, în termen de 10 zile de la data
procurării, să se prezinte la organul de poliție care a emis permisul de procurare pentru a solicita
acordarea permisului de armă. Pe cale de consecință, omisiunea de a o bține permisul de armă se
echivalează cu păs trarea ilegală a armei. De asemenea, păstr area se va considera ilegală și î n
ipoteza în care făptuitorul, ulterior obținerii permisului de armă, nu se prezintă autorităților
competente pentru vizarea acestuia în termen de un an de la expirarea a cinci ani (alin.(2) art.11
în coroborare cu alin.(1) art.18 din Legea nr.130/2012). Precizăm că permisul de armă este
acordat fără termen. Acesta nu se prelungește, ci se vizează la fiecare cinci ani de către organele
competente. Suplimentar, consemnăm și faptul că prin Legea Republicii Moldova pentru
modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul reglementării prin autorizare a
activității de întreprinzător, nr.181 din 22.07.2016 [130] , a suferit modificări anexa la Legea
Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, nr.160
din 22 iulie 2011 [126], care stabilește Nomenclatorul actelor permisive eliberate de autoritățile
emitente persoanelor fizice și persoanelor juridice pentru practicarea activității de î ntreprinzător.
Avem în vedere modificările operate în partea ce vizează actele permisive eliberate de Ministerul
Afacerilor Interne. In concreto , s-a decis excluderea, inter alia , a autorizației ( a se citi permisului
– n.a.) de deținere și de folosire a ar melor cu țeavă ghintuită sau cu țeavă lisă al cărei termen de
valabilitate era de trei ani. De aceea , pare neclar conținutul dispoziției normei de la alin.(2)
art.362 C.contr. RM care sancționează contravențional fapta de încălcare a termenului de
prelungi re a permisului de deținere a armei. După noi, norma în cauză ar urma să incrimineze
fapta exprimată în încălcarea termenului de vizare a permisului de armă. Aici ar urma a se
discerne între păstrarea ilegală a armei de foc drept modalitate normativă a inf racțiunii prevăzute
la art .290 CP RM și fapta contravențională de la alin.(2) art.362 C.contr. RM exprimată în
încălcarea termenului de vizare a permisului de armă . Pentru a fi în prezența infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM este necesar ca păstrarea să aibă drept premisă omisiunea de a viza
permisul de armă în termenul stabilit . Deci, făptuitorul nu -și execută obligația de a viza permisul
de armă . Odată cu expi rarea termenului de vizare a permisului de armă încetează dreptul de

151
posesie a armei. În lipsa acestui drept, se consideră că persoana păstrează arma de foc în lipsa
autorizației corespunzătoare. În contrast, pentru a fi incidentă norma contravențională st atuată
mai sus este necesar ca făptuitorul să -și execute obligația de vizare a permisului de armă . Acesta
însă execută respectiva obligație cu încălcarea termenului legal stabilit (un an) . Evident, o atare
calificare potrivit normei contravenționale ar fi posibilă ulterior modificării textului de lege; or,
în condițiile actuale, norma de la alin.(2) art.362 C.contr. RM este inaplicabilă. Aceasta nu poate
fi aplicată prin analogie pentru fapta de încălcare a termenului de vizare a permisului de armă la
organ ele competente. Or, potrivit alin.(2) art.5 C.contr. RM, aplicarea prin analogie a legii
contravenționale este interzisă. În cele din urmă, venim cu propunerea de lege ferenda ca
locuțiunea „prelungire a permisului de deținere a armei și de portarmă” din c adrul alin.(2)
art.362 C.contr. RM să fie înlocuită cu următoarea construcție gramaticală „vizare a permisului
de armă la organele competente”, astfel încât dispoziția normei contravenționale în discuție să
sune astfel: „Încălcarea termenului de vizare a p ermisului de armă la organele competente”.
Pentru procur area armei de foc sau a munițiilor sunt valabile următoarele aspecte
definitorii: a) cumpărarea nu se confundă cu procurarea (între aceste două operațiuni există o
relație de tipul parte -întreg); b) p rocurarea poate lua forma unei tranzacții atât cu caracter oneros,
cât și cu caracter gratuit; c) procurarea poate viza obținerea bunurilor în folosință temporară sau
permanentă [279, p.41].
Nu poate fi aplicat art.290 CP RM în ipoteza provocării făptuitor ului la săvârșirea
procurării ilegale a armei de foc și a munițiilor atunci când sunt prezente cumulativ următoarele
condiții: a) inițiativa de procurare ilegală a armei de foc și a munițiilor vine din partea
provocatorului; b) lipsesc indici ob iectivi că persoana ar fi procurat arme de foc sau muniții fără
existența unei intervenții din partea provocatorului; c) lipsesc suspiciuni că persoana ar fi
procurat anterior arme de foc sau muniții. Instanța a constatat lipsa celor trei condiții în
următ oarea speță, deși infracțiunea a fost comisă cu implicarea investigatorului sub acoperire:
Ș.I. a comercializat investigatorului sub acoperire X, contra sumei de 1200 euro, în procesul
efectuării de către ultimul a măsurii speciale de investigație – achizi ția de control, un pistol
mitralieră de model „Kalașnikov -AKC” cu număr de serie 740894 și 98 de cartușe [249].
În alt registru, au fost identificate următoarele modalități faptice ale fabricării armelor de
foc sau a munițiilor: a) producerea armei de f oc sau a muniției prin prelucrarea materiei prime;
b) montarea (asamblarea) elementelor componente ale armei de foc sau a munițiilor; c)
modificarea altor arme decât a celor de foc sau a altor obiecte similare în arme de foc. În același
timp, nu constituie modalități faptice ale fabricării: a) modificarea armei de foc sau a muniției; b)
restabilirea proprietăților distructive ale armei de foc sau a muniției [2831, p.172 ].

152
În sensul legii penale a Republicii Moldova, simpla faptă de modificare a construcției
armei de foc sau a muniției nu cade sub incidența legii penale. Totuși, aceasta prezintă pericol
social pentru securitatea publică, motiv pentru care sugerăm legiuitorului inserarea acesteia în
textul art.290 CP RM . În plan comparat, modificarea construcț iei armei de foc este incriminată în
art.223 din Codul penal al Federației Ruse, în art.2631 din Codul penal al Ucrainei , în art.563 din
Codul penal al S paniei , în sub secțiunea 2 secțiunea 279 din Codul penal al Cehiei. Până la o
eventuală completare a Codului penal nu putem aplica prin analogie art.290 CP RM pentru
acțiunea de modificare a armei de foc. Regula statuată la alin.(2) art.3 CP RM a fost ignorată în
următoarele cauze din practica judiciară, unde acțiunile in culpaților au fost încadrate, printre
altele, conform art.290 CP RM, pentru fapta de modificare a structurii armei de foc: acțiun ile lui
N.I. au fost încadrate conform art.290 CP RM pentru fapta de modificare a structurii armei de
foc concretizată în insta larea pe armă a unui dispozitiv optic [199]; inculpatul R.V. păstra ilegal
o armă de foc atipică cu țeava micșorată și patul schimbat în condiții casnice [262].
În același context, considerăm că legiuitorul moldav urmează să incrimineze nu doar
modificarea construcției armei de foc, ci și modificarea, falsificarea, înlăturarea și distrugerea
marcajului armelor de foc. În acest sens, potrivit lit.c) alin.(1) art.5 din Protocolul împotriva
producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente ș i cu muniție, adițional la
Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale ,
fiecare stat -membru adoptă legile și măsurile, pe care le consideră necesare pentru a recunoaște
în calitate de infracțiune, inter alia , falsificarea sau îndepărtarea ilegală, distrugerea sau
modificarea marcajului armelor de foc. De remarcat că Republica Moldova nu și -a onorat
obligația de incriminare a unui atare comportament. În același timp, în plan național există
norme care implicit s tabilesc obligația sus -indicată. Astfel, în acord cu prevederile Legii
nr.130/2012, armele și munițiile fabricate în Republica Moldova pot fi deținute sau
comercializate numai dacă sunt marcate de armurierul licențiat să le producă (alin. (1) art.48) ;
armurierii licențiați să producă arme și/sau muniții au obligația ca, în procesul de fabricație, să
aplice pe arme și muniții marcaje de identificare (alin.(1) art.49) ; armele se ridică dacă au marcaj
falsificat, distrus, îndepărtat sau modificat (alin. (4) art.70); i mproprii pentru folosire se consideră
armele care au marcaj falsificat, distrus, îndepărtat sau modificat (alin. (2) art.67) . Din
perspectiva dreptului comparat, falsificarea, modificarea, înlăturarea sau deteriorarea ilegală a
marcajului armelor de foc este incriminată în art.2631 din Codul penal al Ucrainei, în art.2952 din
Codul penal al Republicii Belarus, în alin.(3) art.294 din Codul penal al Slovaciei , în alin.(4)
art.307 din Codul penal al Sloveniei , în art .344 din Codul penal al României , în subsecțiunea 2
secțiunea 279 din Codul penal al Cehi ei. Păstrarea armei de foc fără marcaj ori cu marcaj șters
sau deteriorat este incriminată în art.564 din Codul penal al Spaniei. În cele din urmă,

153
recomandăm legiuitorului moldav să incrimineze fapt a persoanei exprimată în falsificarea,
modificarea, înlăturarea sau deteriorarea ilegală a marcajului armelor de foc. Iar din punctul de
vedere al tehnicii legislative, sugerăm ca respectivele acțiuni prejudiciabile să fie inserate în
conținutul art.290 CP RM, alături de fabricarea armei de foc și a munițiilor, într-un alineat
aparte.
Cât privește repararea armei de foc sau a munițiilor s -a ajuns la concluzia că aceasta poate
îmbrăca următoarele două forme: a) schimbarea pieselor uzate (defectate); b) readu cerea în stare
de funcționare a pieselor defectate pasibile de reparare. În același timp, nu constituie reparare
ungerea sau curățarea armei de foc, reglarea mânerului sau alte acțiuni similare.
În altă privință, în planul comercializării munițiilor și a armei de foc s-a conchis că
înstrăinarea numitelor entități în baza altor tipuri de tranzacții ilicite (altele decât vânzarea –
cumpărarea), chiar și în ipoteza celor cu caracter oneros, nu poate fi considerată comercializare.
O altă interpr etare a termenului „comercializare” nu are decât să neglijeze regula statuată la
alin.(2) art.3 CP RM, în acord cu care este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale . Evident, în prezența unor temeiuri suplimentare și suficiente, perso ana poate fi trasă la
răspundere penală pentru purtarea, păstrarea respectivelor obiecte. Simpla înstrăinare însă (cu
excepția vânzării) nu poate să cadă sub incidența legii penale. Totuși, nu doar vânzarea armei de
foc sau a munițiilor este în stare să le zeze relațiile sociale ce derivă din securitatea publică.
Asemenea relații sociale pot fi lezate și prin alte acte de înstrăinare, ca: schimbul armei de foc,
oferirea acesteia cu împrumut, acordarea armei în dar etc. Întru lichidarea neajunsului
nominaliza t, se face necesară intervenția legiuitorului, astfel încât orice punere în circulație a
armei de foc sau a muniției către o terță persoană să fie considerată infracțiune, lucru necesar
prevenirii și combaterii eficiente a traficului ilicit de arme. În def initivă, recomandăm
legiuitorului să substituie termenul „comercializare” cu cel de „înstrăinare”. Considerăm mai
reușit termenul „înstrăinare”. Acesta poate să cuprindă atât punerea în circulație cu titlu oneros,
cât și cu titlu gratuit [280, p.31]. Preci zăm că un asemenea termen nu este străin legislației penale
autohtone. De exemplu, un termen cu conținut identic învederăm în cazul infracțiunilor săvârșite
în sfera circulației ilegale a drogurilor, etnobotanicelor sau analoagelor acestora, și nu doar.
Suplimentar la cele indicate, în calitate de argument al propunerii de lege ferenda înaintate
consemnăm și faptul că înstrăinarea este activitatea infracțională corelativă procurării armei de
foc și munițiilor. La rândul ei, comercializarea (vânzarea) este c orelativă cumpărării. În același
timp, pe de o parte, cumpărarea este una dintre formele procurării, iar, pe de altă parte,
comercializarea (vânzarea) este una dintre formele înstrăinării. Faptul că comercializarea
constituie una dintre formele înstrăinări i îl confirmă însuși legiuitorul la alin.(6) art.13 din Legea
nr.130/2012, în conformitate cu care „ Se interzice comercializarea sau înstrăinarea sub o altă

154
formă,..” Dacă legiuitorul sancționează procurarea, este logic să sancționeze și înstrăinarea, nu
însă doar comercializarea (vânzarea) armei de foc sau a muniției. De asemenea, propunerea
avansată este în unison cu cadrul legal de referință pentru art.290 CP RM. In concreto , în acord
cu lit.b) art.3 din Legea nr.130/2012 , Ministerul Afacerilor Interne , inter alia , autorizează, ține
evidența, realizează controlul și supravegherea privind procurarea, înstrăinarea (sublinierea ne
aparține – n.a.), deținerea, păstrarea, portul și folosirea armelor și munițiilor, precum și privind
efectuarea operațiunilor cu acestea, în condițiile legii.
În altă privință, a fost demonstrat că pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM în modalitate de sustragere (cu excepția sustragerii armei de foc sau
a muniției care ia forma tâlhăriei sau a pungășiei), pe lângă acțiunea prejudiciabilă exprimată în
luarea ilegală și gratuită a armei de foc sau a munițiilor din posesia altei persoane este necesară
survenirea unei urmări prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, precum și
legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea prejudiciabilă. Indiferent de tipul armei de foc sau
a muniției sustrase , acestea au cost determinat. Deci, au valoare economică. Sustragerea acestora
atrage cauzarea unui prejudiciu patrimonial efectiv victimei. Urmarea prejudiciabilă, drept semn
constitutiv al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM , atunci când aceasta apare în modalitate a
de sustragere a armei de foc sau a muniți ilor, a fost evidențiată în următoarea speță din practica
judiciară: la data de 07.10.2011 , F.S., având scopul de a sustrage bunurile altei persoane, a
pătruns, prin deteriorarea geamului, în casa lui B.V. , de unde pe ascuns a sustras un pistol de
model „C Z 100” cu n/î C 5971, 50 de cartușe calibru l 9 mm, astfel cauzându -i părții vătămate o
pagubă materială în valoare de 9000 de lei [64].
S-a demonstrat că î n sensul art.290 CP RM, sustragerea poate îmbrăca forma unei luări
ilegale pe ascuns, a unei luări ilegale deschise, a unei luări ilegale prin înșelăciune sau prin abuz
de încredere, a unei luări ilegale a armei de foc și a muniției încredințate făptuitoru lui în
administrare, precum și forma luării ilegale cu aplicarea violenței nepericuloase sau periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unor asemenea violențe. În
opoziție, sustragerea armei de foc sau a munițiilor nu poa te lua forma șantajului .
Pentru o mai bună protecție a relațiilor sociale în sfera circulației legale a armelor de foc și
a munițiilor se impune ca în noul articol propus a fi instituit (art.2901 CP RM, care să
incrimineze aparte sustragerea sau extorcarea entităților sus -indicate) să fie consemnate la
alineate diferite: „sustragerea armei de foc sau a muniției săvârșită cu aplicarea violenței
nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea
violențe”, precum și „sustragerea arm ei de foc și a muniției săvârșită cu aplicarea violenței
periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea
violențe ”. De vreme ce legiuitorul a desprins din conținutul normelor de incriminare din

155
Capitolul VI al Părții Speciale a Codului penal un caz special al sustragerii, este și firesc ca
acesta să cuprindă și sustragerea săvârșită cu aplicarea violenței sau cu amenințarea aplicării
violenței. Drept exemplu de inspirație legislativă poate servi ar t.2174 CP RM ce incriminează
sustragerea sau extorcarea drogurilor sau etnobotanicelor, în care se regăsesc cele două forme
specifice ale sustragerii. Luând în calcul gradul prejudiciabil al fiecărei forme a sustragerii, în
cele din urmă recomandăm formare a art.2901 CP RM cu denumirea „Sustragerea sau extorcarea
armei de foc sau a munițiilor”.
Articolul nou -format urmează să cuprindă patru variante -tip de infracțiuni: „alin.(1) –
sustragerea armei de foc sau a munițiilor; alin.(2) – extorcarea armei de foc sau a munițiilor;
alin.(3) – sustragerea sau extorcarea armei de foc sau a munițiilor săvârșită cu aplicarea violenței
nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea
violențe ; alin.(4) – sustragerea sau extorc area armei de foc sau a munițiilor săvârșită cu aplicarea
violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei
asemenea violențe .”
Pentru o mai bună individualizare a răspunderii și, implicit, a pedepsei penale, legiuitorului
moldav i se sugerează inserarea unor semne circumstanțiale agravante în cadrul alineatelor cinci
și șase , și anume: „alin.(5 ) – Acțiunile prevăzute la alin.(1), (2), ( 3) sau (4) săvârșite: lit.a) de
două sau mai multe persoane; lit.b) cu folosirea situației de serviciu; lit.c) prin pătrundere în
încăpere, într -un alt loc pentru dep ozitare sau în locuință; alin.(6 ) – Acțiunile prevăzute la
alin.(1), (2), (3), (4) sau (5) săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație
criminală ori în favoarea acestora .” Drept model de elevație legislativă pentru sugerarea
circumstanțelor agravante enunțate a servit același art.2174 CP RM; or, fenomenul traficului ilicit
de droguri este strâns legat de fenomenul traficului ilicit de arme și muni ții. Și într -un caz și în
altul sustragerea și extorcarea sunt îndreptate spre unele obiecte cu regim special de aflare în
circuitul civil. În ambele cazuri legiuitorul a decis ca sustragerea unor astfel de obiecte să
constituie infracțiuni de sine stătăto are. Plus la aceasta, semne circumstanțiale agravante similare
regăsim în legislația penală a unor state străine (de exemplu: în art.232 din Codul penal al
Azerbaidjanului, în art.291 din Codul penal al Turkmenistanului, în art.238 din Codul penal al
Armen iei etc.)
Pentru angajarea răspunderii penale în baza art.290 CP RM este ineluctabilă prezența
situației -premisă – lipsa autorizației corespunzătoare. Elocvent este următorul fragment dintr -o
sentință unde instanța a reținut situația -premisă, deși în conte xtul vechii Legi cu privire la arme,
nr.110 din 18.05.1994: proprietarul, posesorul sau beneficiarul de arme sunt obligați ca în
decursul a ci nci zile de la procurarea armei să se adreseze organului teritorial de poliție pentru

156
a o înregistra și a obține a utorizație de deținere și port armă. Nerespectarea regulilor respective
reprezintă temeiul aplicării răspunderii penale în baza art.290 CP RM [195] .
Fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc și a munițiilor poate fi făcută doar
de către armurierii licențiați. Alte persoane fizice sau juridice nu pot realiza asemenea activități.
Realizarea acestora de către alte persoane decât cele îndrit uite cu practicarea unor astfel de
genuri de activități trebuie considerată ca fiind săvârșită în lipsa autorizației corespunzătoare,
deci trebuie calificată potrivit art.290 CP RM. Persoanele care dețin arme de foc, procurate sau
dobândite în condițiile l egii, le pot înstrăina, însă numai prin intermediul armurierilor licențiați în
domeniul comercializării unor astfel de arme, precum și prin donație. Deci, deținătorii de arme
de foc le pot comercializa, dar numai prin intermediul armurierilor. Comercializa rea directă (fără
implicarea armurierilor) trebuie încadrată potrivit art.290 CP RM.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM ,
consemnăm că aceasta urmează a fi disociată de infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM, în
modalitatea păstrării ilegale, prin prisma situației -premisă. Astfel, în cazul infracțiunii
consemnate la art.290 CP RM este prezentă situația -premisă – lipsa autorizației necesare pentru
deținerea armei de foc sau a munițiilor. Tocmai prezența situației -premisă conferă ilegalitate
faptei infracționale specificate la art.290 CP RM. În contrast, în ipoteza faptei prevăzute la
art.291 CP RM, ilegalitatea constă nu în deținerea armei de foc și a munițiilor în lipsa
autorizației corespunzătoare, ci în păstrarea neglijentă a acestor obiecte. Termenul „neglijent”
din textul art.291 CP RM vine să semnifice activitatea infracțională a făptuitorului exprimată în
păstrarea necorespunzătoare a armei de foc și a munițiilor. În atare ipoteză, făptuitorul nu -și
îndeplineș te îndatoririle cu destulă grijă în ceea ce privește păstrarea armei de foc și a munițiilor.
Cu alte cuvinte, făptuitorul încalcă regulile de păstrare a acestor obiecte, în pofida faptului că în
momentul obținerii permisului de armă și -a asumat unele oblig ații legale de păstrare
corespunzătoare.
Comparativ cu comercializarea armei de foc sau a munițiilor (în sensul art.290 CP RM),
transmiterea acestor obiecte unei terțe persoane (în sensul art.291 CP RM) implică deținerea de
către făptuitor a permisului de armă .
În alt context, transmiterea armei de foc sau a muniției către alte persoane trebuie deosebită
de păstrarea neglijentă a respectivelor obiecte. Aceste două fapte nu trebuie confundate. Nu în
zadar legiuitorul le -a inserat în textul art.291 CP RM în c alitate de modalități normative
distincte. Nu același lucru a fost reținut în următoarea speță din practica judiciară: inculpatul
D.V., având în posesia sa legală în baza permisului de armă nr.12/12991 , eliberat la 22 mai
2010 , pistolul de model „Baikal -442” cu nr.XPM5761 , în perioada lunii august 2011, încălcând
regulile de păstrare a armei de foc și a munițiilor, a transmis acest pistol lui P.A. , care l -a avut

157
asupra sa până la data de 10.09.2011 [211]. De notat că instanța a reținut în acțiunile
inculpatului D.V. păstrarea neglijentă a armei de foc, precum și transmiterea acesteia altei
persoane. Nu putem susține o asemenea încadrare. Din speța de mai sus rezultă fără echivoc
transmiterea armei de foc altei persoane, nu și păs trarea neglijentă a acesteia. Or, simpla
transmitere a armei de foc către o terță persoană nu implică automat păstrarea neglijentă a
acesteia. Cu atât mai mult, transmiterea armei de foc către o terță persoană nu constituie
modalitate faptică a păstrării n eglijente a armei. Ca și păstrarea neglijentă a armei de foc,
transmiterea acesteia către o altă persoană reprezintă o modalitate normativă distinctă de
exprimare a faptei prejudiciabile. Ambele modalități normative ale faptei prejudiciabile
consemnate la art.291 CP RM au fost reținute incorect și în următoarea cauză penală: X deținea
legal arma de vânătoare de model „IJ -18”, calibrul 12 mm. Aflându -se în stare de ebrietate
alcoolică, a adormit în automobilul său, lăsând astfel în mod neglijent arma fără su praveghere.
În rezultat , arma a fost luată de Z ., cu care acesta a săvârșit infracțiunile prevăzute la art.155 și
179 CP RM [267].
Dacă făptuitorul transmite armele de foc și munițiile aferente către o persoană care nu are
permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente, cele comise trebuie încadrate potrivit
alin.(2) art.360 C.contr. RM . Per a contrario , transmiterea obiectelor nominalizate către o
persoană care deține permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente trebuie calificată
conform art.291 CP RM.
După noi, era mai logic ca art.291 CP RM să sancționeze penal fapta de transmitere a
armei de foc și a munițiilor către o persoană care nu posedă permis de procurare a armelor și a
munițiilor aferente, în timp ce norma contravențională să sancționeze trans miterea acestor
obiecte către o persoană ce deține permis de procurare a armelor și a munițiilor aferente. Pe o
poziție diferită se situează legiuitor ii unor state străine. De pildă , conform alin.(4) art.144 din
Codul penal al Israelului , §3 art.263 din Codul penal al Poloniei și lit.e) alin.(1) art.325 din
Codul penal al Ungariei, transmiterea armei către o persoană care nu deține dreptul de a păstra
arma constituie infracțiune.
S-a demonstrat că î n condițiile legislative actuale, aceeași faptă de păstra re neglijentă a
armei de foc și a munițiilor aferente cade atât sub incidența legii penale, cât și a celei
contravenționale. Nu aceeași suprapunere se observă în ipoteza păstrării neglijente a munițiilor
neaferente armelor (adică, a munițiilor cu caracter autonom), situație în care de fiece dată
aplicabilă este norma de la art.291 CP RM; în ipoteza încălcării regulilor de deținere a armei
individuale care nu se atribuie la categoria armelor de foc aplicabilă este norma de la alin.(1)
art.361 C.contr. RM [28 2, p.31]. Pentru cea din urmă ipoteză este ilustrativă următoarea speță
din practica judiciară: contravenientul U.A. a fost sancționat în baza alin.(1) art.361 C.contr. RM

158
pentru faptul că a încălc at regulil e de păstrare a armei pneumatice de model „Baikal ”, calibrul
4,5 mm [105].
Prin urmare, se creează incertitudinea calificării celor comise potrivit Co dului penal sau
potrivit Codului contravențional. Suntem de părere că asemenea suprapuneri legislative permite
instaurarea liberului arbitru în persoana ce lui abilitat cu aplicarea legii penale. Aceeași faptă
poate fi calificată diferit: fie potrivit Codului contravențional, fie potrivit Codului penal.
Analiza practicii judiciare în această materie demonstrează lipsa unei explicații clare la
calificarea celo r comise în tiparul legii penale sau a celei contravenționale.
Considerăm că până la o eventuală remaniere legislativă fapta persoanei exprimată în
păstrarea neglijentă (necorespunzătoare) a armei de foc sau a munițiilor aferente trebuie
încadrată, de fie ce dată, dar nu fragmentar, potrivit alin.(1) art.361 C.contr. RM. O asemenea
soluție de calificare este în unison cu principiile fundamentale ale dreptului penal. Legea penală
nu poate fi aplicată atunci când aceeași faptă ilegală cade sub incidența unei legi mai blânde.
În vederea înlăturării problemelor de aplicare a normelor sus -indicate se impune
transformarea componenței de infracțiune de la art.291 CP RM din formală în materială.
În cele din urmă, venim cu propunerea de lege ferenda de a fi instituită urmarea
prejudiciabilă în calitate de semn constitutiv al componenței de infracțiune de la art.291 CP RM,
urmând ca aceasta să ia următoarele forme: a) vătămarea gravă sau medie a sănătății; b) decesul
persoanei. Nu întâmplător propunem aceste urmări prejudiciabile, ci reieșind din interpretarea
sistemică a conținutului normei supuse analizei în raport cu alte norme de incriminare, unde
legiuitorul inserează vătămările grave sau medii ori decesul persoanei în calitate de urmări
prejudici abile, față de care făptuitorul manifestă imprudență. În rezultat, fapta contravențională
specificată la alin.(1) art.361 C.contr. RM ar urma să se diferențieze de infracțiunea specificată la
art.291 CP RM prin prisma urmării prejudiciabile. Un asemenea cr iteriu de delimitare a faptelor
penale de cele contravenționale nu este străin legislației Republicii Moldova. Mai mult, acesta
este unul dintre criteriile de bază de disociere a celor două tipuri de ilicit. De exemplu,
infracțiunile contra bunei desfășură ri a activității în sfera publică (și nu doar) se deosebesc de
faptele conexe din sfera contravențională prin prisma urmării prejudiciabile. Elocvente sunt
următoarele spețe din practica judiciară care se pretează propunerii de lege ferenda înaintate: la
28.02.2013, aproximativ la ora 20.00, D.A., aflându -se împreun ă cu B.V. la domiciliul său, a
scos pistolul de model „Baikal 412” din safeu, după care l -a plasat pe safeu, lăsându -l fără
supraveghere. Între timp , B.V. a luat respectiva armă de foc și din imp rudență și -a efectuat o
împușcătură în regiun ea feței, cauzându -și, conform r aportului de expertiză medico -legală
nr.1022/D, vătămări corporale medii [161]; V.N., manifestând neglijență criminală, a lăsat în
magazinul mixt „X” , al cărui proprietar era, arma de vânătoare de model „ИЖ -27М” cu două

159
țevi verticale, încărcată cu un cartuș, pe care o po seda în baza permisului de port armă c u
nr.1257 din 09 noiembrie 2009. La data de 22 aprilie 2012, soția acestuia, V.L, aflându -se în
acel magazin, a efectuat o împ ușcătură în direcția lui Ș.S., în regiunea abdomenului, cauzându -i
leziuni corporale grave, periculoase pentru viață, care au provocat decesul acestuia [47].
În corespundere cu recomandarea legislativă înaintată, în ipoteza în care comportamentul
lui D.A. și V.N. exprimat în păstrarea necorespunzătoare a armei de foc nu ar fi determinat
survenirea vătămării medii a sănătății lui B.V. și, corespunzător, decesul lui Ș.S., cele comise
urmau să cadă sub tiparul alin.(1) art.361 C.contr. RM.

3.3. Rezultatele obținute în cercetarea elementelor subiective ale infracțiunilor
consemnate la art.290 și 291 CP RM
Din textul art.21 CP RM coroborat cu sancțiunile art.290 și 291 CP RM rezultă că subiect
al numitelor infracțiuni poate fi, în exclusivitate, persoana fizic ă.
Considerăm binevenită instituirea răspunderii penale a persoanei juridice pentru păstrarea
neglijentă a armei de foc și a munițiilor. Argumentele noastre sunt următoarele: primo – norma
de la alin.(1) art.361 C.contr. RM (normă care sancționează , inter alia, încălcarea regulilor de
deținere a armei individuale și a munițiilor aferente ) prevede sancțiunea pentru persoanele
juridice; secundo – în plan comparat, există legislații penale care prevăd persoana juridică în
calitate de subiect al infracțiunii an aloage celei de la art.291 CP RM (de exemplu: art.255 din
Codul penal al Lituaniei stabilește răspunderea penală a persoanei juridice pentru păstrarea
neglijentă a armei de foc sau a munițiilor); tertio – legislația în vigoare a Republicii Moldova
conține prevederi ce reglementează procesul de procurare, deținere și folosire a armelor și
munițiilor de către persoane juridice (este vorba de Capitolul V din Legea nr.130/2012, precum
și de Capitolul XVIII din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.293/2014 ) și care
stabilesc obligații de păstrare corespunzătoare a armelor de foc și a munițiilor. Deci, legislația
stabilește pentru persoana juridică obligații de păstrare corespunzătoare a armei de foc și a
munițiilor, fără să stabilească răspundere a penală pentru neexecutarea corespunzătoare a
acestora. De altfel, potrivit datelor statistice oferite de Inspectoratul General al Poliției, pe
parcursul anului 2016 au fost efectuate 525 de verificări la persoane juridice privind respectarea
condițiilor de păstrare a armelor [140], iar pe parcursul anului 2017 – 523 de verificări [141]. În
definitivă, propunem legiuitorului să instituie răspunderea penală a persoanei juridice pentru
păstrarea neglijentă a armei de foc și a munițiilor, recomandare sugerată și în doctrina juridic ă
[13, p.22] .
În contextul vârstei subiectului infracțiunii, s -a atestat următoarea situație discriminatorie:
dacă infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM este comisă în coautorat de către o persoană care a

160
atins vârsta de 14 ani și de una care a împlinit vârsta de 16 ani, la încadrare trebuie reținută
circumstanța agravantă specificată la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM ; dacă infracțiunea prevăzută la
art.290 CP RM este comisă de către o persoană care a atins vârsta de 16 ani prin inte rmediul unei
alte persoane cu vârsta de 14 ani, ultima nu poate fi supusă răspunderii penale, în timp ce
acțiunile primei persoane se vor încadra în tiparul lit.b) alin.(2) art.290 CP RM (ipoteza
autoratului mediat). Rezultă că soluția de calificare a acți unilor persoanei care a atins vârsta de
14 ani se află în strictă dependență de rolul juridic îndeplinit de aceasta la săvârșirea infracțiunii:
dacă îndeplinește rolul de coautor – aceasta va răspunde penal în baza lit.b) alin.(2) art.290 CP
RM; dacă îndep linește rolul de „instigat” (unde „instigatorul” este persoana care a atins vârsta de
16 ani) – aceasta nu va răspunde penal, în general. O asemenea stare a lucrurilor ni se pare
neclară. Dar tocmai c alificativul „de două sau mai multe persoane” de la lit. b) alin.(2) art.290 CP
RM, precum și vârsta diferențiată a răspunderii penale stabilite de legiuitor pentru comiterea
infracțiuni în varianta -tip și în varianta agravată ne îndeamnă la o asemenea concluzie. P roblema
rezidă , de fapt, în incoerența de care a dat dovadă legiuitorul la stabilirea diferențiată a vârstei
răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM.
Aceeași situație discriminatorie este valabilă în cazul infracțiunii comise în partic ipație
complexă. În vederea eliminării unor asemenea disensiuni , legiuitorul trebuie să stabilească o
vârstă uniformă pentru ambele alineate. Cu titlu de lege ferenda , propunem ca la alin.(2) art.21
CP RM (normă ce conține lista infracțiunilor pentru care vârsta răspunderii penale este de 14 ani)
să fie inserat art.290 CP RM.
Interpretând sistematic normele de la art.290 și 291 CP RM, inclusiv în coraport cu alin.(1)
art.361 C.contr. RM, precum și cu prevederile Legii nr.130/2012, s -a ajuns la concluzia că
subiect al infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM poate fi oricare persoană fizică responsabilă
care a atins vârsta răspunderii penale cuvenite, în timp ce subiect al infracțiunii specificate la
art.291 CP RM poate fi doar persoana fizică responsabilă ca re a atins vârsta cuvenită și care este
deținătorul legal al armei de foc sau al munițiilor păstrate neglijent sau transmise unei alte
persoane.
Semnul circumstanțial agravant prevăzut la lit.b) alin.(2) art.290 CP RM (săvârșirea
infracțiunii de două sau mai multe persoane ) va fi incident în ipoteza în care fiecare din autori
realizează integral sau parțial latura obiectivă. Nu este necesar ca ambii autori să realizeze parțial
aceeași acțiune infracțională (de exemplu, ambii coautori fabrică s au repară arma de foc). E
posibil ca un autor să fabrice arma de foc, iar altul să o comercializeze. Relevant e ca aceștia să
coopereze la realizarea nemijlocită a laturii obiective având la bază unitatea intenției. De
exemplu, într -o speță, în acțiunile t uturor făptuitorilor s -a reținut la calificare lit.b) alin.(2)

161
art.290 CP RM atunci când trei persoane au realizat nemijlocit fabricarea armei de foc, iar o altă
persoană a recurs la acțiuni de păstrare a acesteia [53].
În conjunctura clauzei de impunitate consemnate la alin.(3) art.290 CP RM s -a evocat că
aceasta devine aplicabilă indiferent de faptul dacă făptuitorul a săvârșit sau nu vreo infracțiune
prin folosirea armei predate benevol. O asemenea condiție nu este specificată nici explicit, nici
implici t în textul alin.(3) art.290 CP RM. Legiuitorul nu leagă liberarea de răspundere penală
pentru purtarea, păstrarea etc. ilegală a armei de foc sau a munițiilor de comportamentul
persoanei exprimat în utilizarea acestor obiecte la săvârșirea altor ilegalită ți. Deci, pentru a fi
incidentă clauza de impunitate examinată este posibil ca făptuitorul să fi săvârșit un omor
intenționat cu folosirea armei de foc deținute ilegal și ulterior predate benevol organului de
poliție. Astfel, conchidem că î n cazul predării benevole a armelor de foc și a munițiilor persoana
este liberată de răspunderea penală în baza art.290 CP RM indiferent de faptul dacă aceasta
urmează a fi supusă răspunderii penale pentru comiterea unei alte infracțiuni.
Predarea va fi considerată benev olă atunci când făptuitorul merge la organele de drept
abilitate și transmite arma sau munițiile deținute ilegal, fără ca organele de drept să cunoască
despre faptul deținerii ilegale a respectivelor entități. Caracterul benevol al predării se atestă și
atunci când organele de drept cunosc despre faptul purtării, păstrării etc. ilegale a armelor de foc
și a munițiilor. Relevant e însă ca făptuitorul să aibă posibilitatea de a deține în continuare
nestingherit respectivele obiecte. Or, cunoașterea de către p oliție a faptului deținerii ilegale a
unor atare obiecte nu -l privează pe făptuitor de posibilitatea deținerii perpetue a acestora, fără a
fi influențat din exterior. Tocmai de aceea, într -o atare ipoteză, predarea se va considera
benevolă. Deci, pentru ap licarea clauzei de impunitate respective nu contează dacă organele de
drept erau sau nu la curent cu faptul purtării, păstrării etc. ilegale a armelor și munițiilor.
Totodată, este important ca în această ipoteză făptuitorul să nu fi fost nevoit să predea armele de
foc sau munițiile. În caz contrar, predarea nu se va considera benevolă [277, p.26 -27].
În opinia noastră, clauza de impunitate în discuție este inaplicabilă chiar și în cazul în care
făptuitorul are posibilitatea de a deține nestingherit armele de foc sau munițiile atunci când
domiciliul său este supus percheziției. Ipotetic o atare situație este posibilă. Este cazul în care
făptuitorul a dosit armele sau munițiile în locuri de negăsit, ceea ce determină imposibilitatea
identificării acestora în procesul efectuării percheziției. Predarea armelor de foc și a munițiilor în
atare împrejurări nu poate fi catalogată drept benevolă. Deși fiind dosite bine aceste obiecte,
făptuitorul având posibilitatea deținerii libere și în continuare, totuși este încă lcată ordinea legală
de predare a acestor bunuri. Or, în corespundere cu Ordinul Ministerului Afacerilor Interne al
Republicii Moldova cu privire la aprobarea Instrucțiunii de recepționare, examinare tehnică,
balistică și autorizare a armelor și munițiilor predate benevol din posesie ilegală, nr.97 din 27

162
aprilie 2007 [142], pentru predarea benevolă a armei și a munițiilor aflate în posesie ilegală
persoana trebuie să se prezinte cu arma și munițiile la inspectorul autorizări din cadrul
comisariatului ( alias inspectoratului) teritorial de poliție de la locul de trai, unde se depune
cerere de înregistrare, explicație referitor la proveniența armei și a munițiilor, precum și cerere
de efectuare a examinării balistice. Exemplificativ este următorul fragment dint r-o speță din
practica judiciară, unde a fost reținută încălcarea procedurii de predare benevolă a armei de foc
deținute ilegal: inculpatul Ș.P. a continuat să păstreze arma de foc la domiciliul său până la
sosirea colaboratorului de poliție. Respectiv, pr edarea armei nu poate fi calificată de bună voie;
or, modul de predare benevolă este reglementat de Instrucțiunea de recepționare, examinare
tehnică, balistică și autorizare a armelor și munițiilor predate benevol din posesie ilegală [48].
Precizăm că o ase menea ipoteză poate crea probleme de interpretare și aplicare a clauzei de
impunitate de la alin.(3) art.290 CP RM. În acest sens menționăm că într -o speță din practica
judiciară, contrar celei reliefate mai sus, instanța a decis că este operabilă clauza d e impunitate
specificată la alin.(3) art.290 CP RM, deși a fost ignorată procedura predării benevole a armei de
foc și a munițiilor deținute ilegal [68]. În vederea evitării unor astfel de probleme, considerăm
necesară completarea alin.(3) art.290 CP RM cu o nouă prevedere, similară celei de la alin.(5)
art.217 CP RM, cu următorul conținut: „ Nu poate fi considerată benevolă predarea armelor de
foc și a munițiilor la ridicarea acestora la reținerea persoanei, precum și la efectuarea acțiunilor
de urmărire pe nală pentru depistarea și ridicarea lor”. Sub aspectul dreptului penal comparat,
notabil este faptul că un conținut identic are clauza de impunitate similară din legislațiile penale
ale unor state străine (de exemplu: art.222 din Codul penal al Federației Ruse, art.287 din Codul
penal al Kazahstanului etc.).
Din textul prevederilor Legii nr.130/2012 rezultă fără echivoc că predarea armei de foc sau
a munițiilor trebuie să se facă către organele de poliție. Predarea altor organe, inclusiv celor de
drept care nu constituie organe de poliție, precum și altor persoane neîmputernicite să primească
armele de foc sau munițiile transmise, nu poate antrena aplicarea clauzei de impunitate prevăzute
la alin.(3) art.290 CP RM. Clauza de impunitate analizată nu va opera nici în situația în care
arma de foc este abandonată în locul în care a fost comisă infracțiunea cu ajutorul armei deținute
ilegal.
Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii consemnate la art.290 CP RM s-a
demonstrat că intenția făptuitorului trebuie să cuprindă nu doar fapta prejudiciabilă comisă, ci și
entitatea materială asupra căreia se îndreaptă fapta infracțională; or, după cum am arătat supra ,
latura subiectivă cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului inclusiv față de obiectul material
drept semn ce caracterizează obiectul infracțiunii. Aceasta înseamnă că făptuitorul trebuie să
conștientizeze că acționează infracțional asupra unor muniții or i asupra unei arme de foc (cu

163
excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă), nu însă asupra unui alt tip de armă sau asupra altor
obiecte. Conștientizarea faptului influențării asupra muniției a fost subliniată în următoarea
speță: I.S. a procurat o grenadă d efensivă de model „F1” fără focos și , știind cu certitudine că
obiectul dat este muniție , o păstra ilegal la sine, într -o geantă [179]. În situația în care
făptuitorul consideră eronat că sustrage o armă de foc, dar în realitate sustrage o armă care nu
este de foc sau un alt obiect asemănător armei de foc, cele comise trebuie încadrate potrivit
art.27 și art.290 CP RM (tentativă la un obiect nul). Aceeași soluție de calificare este valabilă în
ipoteza în care făptuitorul consideră eronat că păstrează, poart ă, procură, comercializează ilegal o
armă de foc sau muniții.
Conținutul și orientarea intenției făptuitorului permite delimitarea sustragerii armei de foc
(cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă) sau a munițiilor de infracțiunile contra
patrimoniulu i săvârșite prin sustragere. Astfel, în ipoteza sustragerii unei arme de foc , atunci
când elementul intelectiv și cel volitiv al intenției făptuitorului nu a u cuprins atitudinea și,
respectiv, dorința acestuia de a sustrage arma de foc, cele comise trebuie încadrate potrivit
conținutului și orientării intenției. Dacă făptuitorul a vrut să sustragă un bun oarecare, în realitate
luând o armă de foc, la încadrare va fi reținută una din tre normele de incriminare din cadrul
Capitolului VI din Partea Specială a C odului penal. Aceasta deoarece intenția făptuitorului a fost
îndreptată spre lezarea patrimoniului persoanei , nu însă spre lezarea securității publice. În
percepția făptuitorului obiectul sustras nu este o armă de foc. Intenția sa este îndreptată spre
sustragerea u nui bun cu calități generale și nu speciale. Într -o astfel de ipoteză, condamnarea
făptuitorului în baza art.290 CP RM ar însemna ignorarea laturii subiective a infracțiunii. Dar,
deoarece intenția făptuitorului nu a fost dusă până la capăt, la ca lificare se va invoca și norma de
la art.27 CP RM (tentativa).
În situația în care făptuitorul își păstrează arma de foc sustrasă pe care eronat a apreciat -o
ca fiind un bun având calități generale , cele comise trebuie încadrate potrivit regulilor
concursului de infracțiuni, și anume: pentru tentativă la una din tre infracțiunile contra
patrimoniului comise prin sustragere (de exemplu, tentativa la furt (în cazul sustragerii ascunse))
și infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM (cel puțin pentru păstr area ilegală a armei de foc). Nu
este exclus ca ulterior sustragerii eronate a armei de foc, după ce a conștientiza t că a sustras de
fapt o armă de foc, dar nu un simplu bun, făptuitorul să fi predat benevol arma de foc sustrasă. În
aceste condiții, fiind întrunite condițiile operării clauzei de impunitate prevăzute la alin.(3)
art.290 CP RM, cele comise nu vor cădea supliment ar sub incidența art.290 CP RM [281, p.36 –
37].
Intenția făptuitorului trebuie să cuprindă calitățile definitorii ale armei de foc. Dr ept
consecință, influențarea criminală asupra unei arme de foc sau asupra unor muniții cărora le

164
lipsesc calitățile lor definitorii (în special, funcționalitatea), atunci când făptuitorul consideră
eronat prezența acestora, trebuie calificată ca tentativă la infracțiunea prevăzută la art.290 CP
RM (de exemplu, procurarea unei arme de foc nefuncționale atunci când făptuitorul considera
eronat că arma este funcțională). Nu de aceeași părere a fost instanța de judecată în următoarea
cauză: inculpatul C.M. a fo st condamnat în baza art.290 CP RM. În fapt, în seara zilei de
28.05.2011, C.M, după ce găsise în pădurea de lângă satul X o sacoșă cu o grenadă de model
„F-1”care, în opinia sa , nu era funcțională (sublinierea ne aparține – n.a.)…” [246] . Deși în
respecti va speță instanța a constatat că inculpatul eronat a considerat că grenada este
nefuncțională, totuși, a decis să -l condamne reținând prezența laturii subiective.
Dacă prin manipularea ilegală cu arme de foc și cu muniții făptuitorul urmărește un scop
infracțional (săvârșirea unei infracțiuni prin folosirea acestor obiecte), atunci cele comise trebui e
calificate ca: a) infracțiune prevăzută la art.290 CP RM în concurs cu infracțiunea la a cărei
comitere a fost folos ită arma de foc sau munițiile (atunci când scopul infracțional a fost realizat)
sau b) infracțiune prevăzută la art.290 CP RM în concurs cu pregătire (sau, după caz, cu
tentativă) la infracțiunea la a cărei comitere urma să fie folosită arma de foc sau mun ițiile (în
ipoteza în care săvârșirea infracțiunii prin folosirea armei de foc sau a muniției nu s -a reușit din
motive independente de voința făptuitorului). În astfel de cazuri, infracțiunea prevăzută la art.290
CP RM apare pe post de infracțiune -mijloc, în timp ce infracțiunea comisă sau care urma să fie
comisă prin folosirea armei de foc sau a munițiilor este cons iderată infracțiune -scop. Aceste
infracțiuni se află în conexitate etiologică . De remarcat că în unele situații (atunci când legea o
cere) la c alificarea acțiunilor prejudiciabile potrivit normei ce incriminează infracțiunea -scop se
va reține semnul calificativ „ cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă”.
În alte cazuri (atunci când articolul din Partea Specială a Codulu i penal nu conține un semn
calificativ similar) doar în planul individualizării pedepsei penale va avea relevanță faptul
săvârșirii infracțiunii cu folosirea armei de foc sau a munițiilor. În acest sens, în acord cu lit.k)
alin.(1) art.77 CP RM , la stabili rea pedepsei se consideră circumstanță agravantă săvârșirea
infracțiunii cu folosirea armei sau a munițiilor [281, p.38] .
În planul l aturii subiective a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM s-a decis că
termenul „neglijent” are o altă semnificație decât cea de atitudine psihică a făptuitorului față de
fapta săvârșită. Cuvântul „neglijent” nu poate să aibă o dublă semnificație: de atitudine psihică a
făptuitorului față de cele comise și de păstrare necorespunzătoare a armei de foc sau a munițiilor.
Dacă am admite că cuvântul „neglijent” vizează latura subiectivă, atunci latura o biectivă a
infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM ar rămâne fără conținut. Concluzia la care am ajuns este
desprinsă prin interpretarea sistemică a normei de la art.291 CP RM în raport cu alte norme de
incriminare. Astfel, în textul art.291 CP RM legiuito rul folosește expresia „păstrarea neglijentă”,

165
în timp ce în dispoziția art.213 CP RM folosește sintagma „încălcarea din neglijență ” sau în
dispoziția alin.(4) art.364 CP RM expresia „neexecutarea ordinului din neglijență ”. La o analiză
comparativă atentă constatăm că în cele din urmă două cazuri legiuitorul folosește termenul
„neglijență” cu sensul de atitudine psihică a făptuitorului față de fapta comisă. Nu același lucru
se atestă în cazul art.291 CP RM, unde legiuitorul nu utilizează sintagma „păstrarea din
neglijență ”. O asemenea abordare legislativă n -ar fi permis o altă interpretare decât cea de
atitudine psihică a făptuitorului față de cele comise. Dacă am admite că latura subiectivă a
păstrării neglijente a armei de foc sau a munițiilor s -ar exprima în neglijență, atunci care ar fi
soluția de calificare în ipoteza în care făptuitorul ar încălca intenționat regulile de păstrare a
armei de foc sau a munițiilor? S-ar părea că art.361 C.contr. RM este norma aplicabilă. O
asemenea soluție de calificare n -ar rezista criticilor, cel puțin din perspectiva inechității create;
or, comportamentul neglijent ar cădea sub incidența legii penale, în timp ce cel intenționat (cu
mult mai periculos) s -ar înscrie în tiparul legii contravenționale, ceea ce ar constitui o absurditate
[281, p.39].
Prin termenul „neglijent” legiuitorul are în vedere păstrarea necorespunzătoare a armei de
foc sau a munițiilor, comportament față de care făptuitorul poate manifesta atât intenție directă,
cât și neglijență. Cuvântul „neglijent” din textul art.291 CP RM creează confuzii vădite la
interpretarea și aplicarea legii penale, motiv pentru care înaintăm propunerea de lege ferenda de
a fi exclus din dispoziția normei incriminatoare, precum și din titulatura articolului. În același
timp, recomandăm ca titulatura art.291 CP RM să aibă următorul conținut: „Încălcarea regulilor
de păstrare a armelor de foc sau a munițiilor”. Același lucru urmează a fi operat în textul normei
de incriminare. Respectiva expresie ar permite deducerea clară a cel or două forme ale vinovăției
pe care făptuitorul ar putea să le manifeste în raport cu fapta prejudiciabilă. Numita expresie este
în unison cu cadrul legal conex din Codul contravențional, care la fel sancționează fapta de
încălcare a regulilor de deținere a armei individuale și a munițiilor aferente. Totuși, în vederea
neadmiterii suprapunerilor celor două norme, supra am venit cu recomandarea de a fi
transformată componența de infracțiune de la art.291 CP RM din formală în materială, urmând
ca norma contravențională să sancționeze simpla faptă de încălcare a regulilor de păstrare a
armei de foc sau a munițiilor.
De rem arcat că legiuitorul în repetate rânduri folosește în textul legii penale expresia sus –
indicată la descrierea comportamentului ilegal al persoanei. Bunăoară , la art.261 CP RM este
stabilită, inter alia , răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de păs trare (sublinierea ne
aparține – n.a.) a informației, dacă această acțiune a contribuit la însușirea, denaturarea sau la
distrugerea informației ori a provocat alte urmări grave . Expresii similare se regăsesc și în alte
norme, gen: alin.(4) art.218, art.29 3, art.345, alin.(3) art.381 CP RM. De consemnat că din toate

166
aceste norme rezultă următorul lucru: atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta
prejudiciabilă poate lua atât forma intenției, cât și a imprudenței. Aceeași concluzie este
desprinsă din c onținutul art.293 CP RM care, la fel ca și art.291 CP RM, conține o componență
de infracțiune formală.
Propunerea recomandată transpare și din analiza sistemică a normei de la art.291 CP RM
în raport cu cea de la alin.(3) art.381 CP RM , în corespundere cu care este prevăzută răspunderea
penală pentru pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare (sublinierea ne
aparține – n.a.), a armelor, munițiilor, a mijloacelor de locomoție, a obiectelor de aprovizionare
tehnică sau a unui alt pa trimoniu militar, încredințat spre a fi folosit în timpul serviciului .
Infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM poate fi comisă din neglijență, fapt rezultat din
esența normei de incriminare, ci nu din termenul „neglijent” înscris în dispoziția normei. Mai
mult, o atare formă a vinovăției este caracteristică infracțiunilor ce presupun încălcarea anumitor
reguli.
3.4. Sinteza problematicii tratate și a rezultatelor obținute
În cadrul Capitolului III din lucrare am demonstrat că reieșind din esența juridică a
sustragerii armei de foc sau a munițiilor, deducem că obiectul juridic principal al infracțiunii
prevăzute la art.290 CP RM în modalitatea de sustragere a armei de foc sau a munițiilor nu
coincide cu obiectul juridic special al purtării, păstrării, procu rării, fabricării, reparării sau
comercializării ilegale a munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă
lisă). Prin sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă)
nu se atentează asupra re lațiilor sociale referitoare la operațiunile legale realizate în privința
entităților numite. Prin sustragerea unor astfel de obiecte sunt lezate relațiile sociale referitoare la
securitatea publică în sfera circulației armelor de foc și a munițiilor.
S-a conchis că p rin comiterea infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM, atunci când fapta
prejudiciabilă ia forma sustragerii armei de foc sau a munițiilor, în plan secundar se atentează
asupra integrității corporale, asupra sănătății persoanei sau asupra liber tății psihice a acesteia.
Este cazul în care sustragerea este însoțită de aplicarea violenței nepericuloase sau periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei ori când este însoțită de amenințarea cu aplicarea unei
asemenea violențe. Totodată, considerăm că viața persoanei nu poate apărea pe post de valoare
socială secundară lezată în rezultatul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM.
S-a arătat că a lte arme decât cele de foc pot să apară pe post de obiect material al
infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în ipoteza în care făptuitorul are intenția de a le
transforma (modifica) în arme de foc, cu condiția că o astfel de posibilitate este una reală.
Păstrarea, purtarea, procurarea, comercializarea unei arme nefuncționale (atunci când
persoana cunoaște despre acest lucru) nu poate pune în pericol securitatea publică. Tocmai de

167
aceea nu este pasibilă de încadrare potrivit art.290 CP RM fapta persoanei exprimată în
păstrarea, purtarea etc. a unei arme de foc nefuncționale, adică a unei arme care n u este aptă să
arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie.
S-a demonstrat că nu constituie modalități faptice ale fabricării: a) modificarea armei de
foc sau a muniției; b) restabilirea proprietăților distructive a le armei de foc sau a muniției. La fel,
s-a argumentat că comercializarea munițiilor și a armei de foc s-a conchis că înstrăinarea
numitelor entități în baza altor tipuri de tranzacții ilicite (altele decât vânzarea -cumpărarea), chiar
și în ipoteza celor c u caracter oneros, nu poate fi considerată comercializare. O altă interpretare a
termenului „comercializare” nu are decât să neglijeze regula statuată la alin.(2) art.3 CP RM, în
acord cu care este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii pen ale.
S-a concluzionat că în sensul art.290 CP RM, sustragerea poate îmbrăca forma unei luări
ilegale pe ascuns, a unei luări ilegale deschise, a unei luări ilegale prin înșelăciune sau prin abuz
de încredere, a unei luări ilegale a armei de foc și a muniți ei încredințate făptuitorului în
administrare, precum și forma luării ilegale cu aplicarea violenței nepericuloase sau periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unor asemenea violențe. În
opoziție, sustragerea armei de f oc sau a munițiilor nu poate lua forma șantajului.
S-a arătat că în condițiile legislative actuale, aceeași faptă de păstrare neglijentă a armei de
foc și a munițiilor aferente cade atât sub incidența legii penale, cât și a celei contravenționale. Nu
aceea și suprapunere se observă în ipoteza păstrării neglijente a munițiilor neaferente armelor
(adică, a munițiilor cu caracter autonom), situație în care de fiece dată aplicabilă este norma de la
art.291 CP RM; în ipoteza încălcării regulilor de deținere a arm ei individuale care nu se atribuie
la categoria armelor de foc aplicabilă este norma de la alin.(1) art.361 C.contr. RM . În vederea
înlăturării problemelor de aplicare a normelor sus -indicate se impune transformarea componenței
de infracțiune de la art.291 CP RM din formală în materială.
În conjunctura clauzei de impunitate consemnate la alin.(3) art.290 CP RM s -a evocat că
aceasta devine aplicabilă indiferent de faptul dacă făptuitorul a săvârșit sau nu vreo infracțiune
prin folosirea armei predate benevol. O asemenea condiție nu este specificată nici explicit, nici
implicit în textul alin.(3) art.290 CP RM.
În planul laturii subiective s -a evocat că i ntenția făptuitorului trebuie să cuprindă calitățile
definitorii ale armei de foc. Drept consecință, influențarea criminală asupra unei arme de foc sau
asupra unor muniții cărora le lipsesc calitățile lor definitorii (în special, funcționalitatea), atunci
când făptuitorul consideră eronat prezența acestora, trebuie calificată ca tentativă la infracțiunea
prevăzută la art.290 CP RM .

168
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Rezultatele obținute ale prezentei teze de doctorat s -au concretizat în următoarele: 1) au
fost d etermina te particularităților definitorii ale obiectului material al infracțiunilor con semnate
la art.290 și 291 CP RM [274, p.48 -57; 275, p.50 -58]; 2) a fost realizată a bordarea teoretico –
practică a laturii obiective a infracțiunilor spec ificate la art.290 și 291 CP RM [279, p.36 -46;
280, p.28 -37; 282, p.27 -37]; 3) a fost stabilit momentul de consumare a infracțiunilor prevăzute
la art.290 și 291 CP RM [2831, p.199-211]; 4) au fost precizate semnele obligatorii subiective
inserate în textul normelor incriminatoare supuse analizei [281, p. 37-39, 41 ]; 5) au fost conturate
condițiile în care este operabilă clauza de impunitate îns crisă la alin.(3) art.290 CP RM [277,
p.25-29; 283, p.36 -39]; 6) a fost realizat un s tudiu al practicii judiciare în materia infracțiunilor
prevăzute la art.290 și 291 CP RM [279, p.36 -44; 280, p.28 -35; 282, p.27-35; 283, p.31 -39]; 7) a
fost d elimitată infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM de unel e fapte contravenționale conexe
[282, p.29 -35]; 8) a fost efectuată a naliza comparativă a reglementărilor penale din legislațiile
unor state străine în materia infracțiunilor contra securității publice exprimate în manipulări
ilegale cu arme și muniții [276, p.21 -25; 278, p.213; 282, p.30, 33 -34; 281, p.37 -39; 280, p.29 –
30]; 9) au fost identificate carențele legislative de care suferă normele incriminatoare
consemnate la art.290 și 291 CP RM [280, p.29 -31; 281, p.39 -41; 282, p.27 -37; 283, p.31 -33];
10) au fost înaintate propuneri de lege ferenda menite să îmbunătățească cadr ul legal existent în
materia infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM [280, p.29 -31; 281, p.39 -41; 282, p.27 –
37; 283, p.31 -33; 278, p.213] .
În rezultatul cercetării complexe a temei tezei a fost soluționată problema științifică
importantă care constă în elaborarea unui cadru conceptual complex cu privire la semnele
constitutive ale infracțiunilor contra securității publice exprimate în manipulări ilegale cu arme și
muniții în corespundere cu cadrul teoretico -normativ actual, ceea ce a permis ide ntificarea
imperfecțiunilor de care suferă normele de incriminare supuse analizei și, corespunzător,
înaintarea unui șir de propuneri menite să îmbunătățească textul incriminator examinat în
vederea prevenirii și combaterii cât mai eficiente a infracțional ității în această sferă.
I. Concluzii:
Problema științifică importantă a fost demonstrată prin concluziile elaborate în baza
ipotezei de cercetare, după cum urmează:
1. Prin sustragerea munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de vânătoare cu
țeavă lisă) în plan principal nu se atentează asupra relațiilor sociale referitoare la
operațiunile legale realizate în privința entităților numite. Reieșind din esența juridi că a
sustragerii armei de foc sau a munițiilor, rezultă că obiectul juridic special principal al
infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM în modalitatea de sustragere a armei de foc sau a

169
munițiilor nu coincide cu obiectul juridic special al purtării, păstr ării, procurării, fabricării,
reparării sau comercializării ilegale a munițiilor sau a armei de foc (cu excepția armei de
vânătoare cu țeavă lisă). Prin sustragerea unor astfel de obiecte sunt lezate relațiile sociale
referitoare la securitatea publică în sfera circulației armelor de foc și a munițiilor. De fapt, este
imposibilă sustragerea în condiții legale, comparativ cu celelalte acțiuni înscrise în dispoziția
art.290 CP RM, a căror realizare poate avea loc în condiții de legalitate. Sustragerea, prin e sență,
este o acțiune ilegală. Sustragerea nu poate fi legală și ilegală. În contrast, purtarea, păstrarea,
procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea poate avea loc atât în strictă conformitate
cu reglementările legale, cât și contrar ordinii l egale. Acest lucru rezultă, inclusiv, din tehnica
legislativă. Termenul „ilegal” din titulatura art.290 CP RM vizează doar purtarea, păstrarea,
procurarea, fabricarea, repararea și comercializarea, nu și sustragerea munițiilor sau a armei de
foc. Mai mult, în categoria „operațiunilor cu arme și muniții” înscrise în textul Legii nr.130/2012
nu a fost inclusă și sustragerea unor astfel de obiecte. Deci, s ustragerea nu poate fi cu/sau fără
autorizație. (A se vedea: Capitolul 3, Subcapitolul 3 .1.)
2. În condițiile legislative actuale, aceeași faptă de păstrare neglijentă a armei de foc
și a munițiilor aferente cade atât sub incidența legii penale, cât și a celei contravenționale,
suprapunere legislativă ce permite instaurarea liberului arbitru în persoana celui abilitat
cu aplicarea legii penale .
Suprapunerea vizează norma de la art.291 CP RM (în modalitatea de păstrare neglijentă a
armei de foc sau a munițiilor) și cea înscrisă la alin.(1) art.361 C.contr. RM (în modalitatea de
încălcare a regulilor de de ținere a armei individuale și a munițiilor aferente).
Nu aceeași suprapunere se observă în ipoteza păstrării neglijente a munițiilor neaferente
armelor (adică, a munițiilor cu caracter autonom), situație în care de fiece dată aplicabilă este
norma de la ar t.291 CP RM; în ipoteza încălcării regulilor de deținere a armei individuale care nu
se atribuie la categoria armelor de foc aplicabilă este norma de la alin.(1) art.361 C.contr. RM.
În ipoteza păstrării neglijente a armei de foc și a munițiilor aferente a cesteia, s -ar părea că,
sub aspect obiectiv, norma contravențională diferă de cea penală, avându -se în vedere că
legiuitorul folosește în textul alin.(1) art.361 C.contr. RM expresia „încălcarea regulilor de
deținere”, în timp ce în textul art.291 CP RM ut ilizează sintagma „păstrarea neglijentă”. De fapt,
în sensul art.291 CP RM prin păstrare neglijentă a armei de foc și a munițiilor trebuie de înțeles
încălcarea regulilor de păstrare a acestor obiecte. În ce privește termenul „deținere” cu care se
operează în dispoziția normei de la art.361 C.contr. RM, consemnăm că din punct de vedere
gramatical acesta este sinonim cu termenul „păstrare”.
Analiza practicii judiciare demonstrează că pentru una și aceeași faptă sunt oferite soluții
diferite. Unii aplică norm a contravențională, în timp ce alții – norma penală. În rezultatul

170
studiului am demonstrat că până la o eventuală remaniere legislativă fapta persoanei exprimată în
păstrarea neglijentă (necorespunzătoare) a armei de foc sau a munițiilor aferente trebuie
încadrată, de fiece dată, dar nu fragmentar, potrivit alin.(1) art.361 C.contr. RM. O asemenea
soluție de calificare este în unison cu principiile fundamentale ale dreptului penal. Legea penală
nu poate fi aplicată atunci când aceeași faptă ilegală cade sub incidența unei legi mai blânde. (A
se vedea: Capitolul 3, Subcapitolul 3 .2.)
3. Termenul „neglijent” din conținutul art.291 CP RM vizează latura obiectivă, dar
nu cea subiectivă a infracțiunii .
În cadrul cercetării efectuate am adus suficiente argumente că prin termenul „neglijent”
legiuitorul are în vedere păstrarea necorespunzătoare a armei de foc sau a munițiilor: primo –
cuvântul „neglijent” nu poate să aibă o dublă semnificație: de atitudine psihică a făptuitorului
față de cele comise și de păstrare necorespunzătoare a armei de foc sau a munițiilor. Dacă am
admite că cuvântul „neglijent” vizează latura subiectivă, atunci latura obiectivă a infracțiunii
prevăzute la art.291 CP RM ar rămâne făr ă conținut; secundo – concluzia la care am ajuns este
desprinsă prin interpretarea sistemică a normei de la art.291 CP RM în raport cu alte norme de
incriminare. Astfel, în textul art.291 CP RM legiuitorul folosește expresia „păstrarea neglijentă”,
în timp ce în dispoziția art.213 CP RM folosește sintagma „încălcarea din neglijență ” sau în
dispoziția alin.(4) art.364 CP RM expresia „neexecutarea ordinului din neglijență ”. La o analiză
comparativă atentă constatăm că în cele din urmă două cazuri legiuitorul folosește termenul
„neglijență” cu sensul de atitudine psihică a făptuitorului față de fapta comisă. Nu același lucru
se atestă în cazul art.291 CP RM, unde legiuitorul nu utilizează sintagma „păstrarea din
neglijență ”. O asemenea abordare legislativă n -ar fi permis o altă interpretare decât cea de
atitudine psihică a făptuitorului față de cele comise; tertio – dacă am admite că latura subiectivă
a păstrării neglijente a armei de foc sau a munițiilor s -ar exprima în neglijență, atunci care ar fi
soluția de calificare în ipoteza în care făptuitorul ar încălca intenționat regulile de păstrare a
armei de foc sau a munițiilor? S-ar părea că art.361 C.contr. RM este norma aplicabilă. O
asemenea soluție de calificare n -ar rezista criticilor, cel puțin din perspectiva inechității create;
or, comportamentul neglijent ar cădea sub incidența legii penale, în timp ce cel intenționat (cu
mult mai periculos) s -ar înscrie în tiparul legii contravenționale, ceea ce ar constitui o
absurditate. (A se vedea: Capitolul 3, Subcapitolul 3 .3.)
4. Infracțiunea prevăzută la art.291 CP RM (în modalitatea de păstrare neglijentă a
armei de foc sau a munițiilor) poate fi comisă atât din neglijență, cât și cu intenție directă.
Neglijența, drept modalitate a imprudenței, cu care ac ționează făptuitorul la săvârșirea
infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM rezultă din esența unei asemenea incriminări. Mai mult,
o atare formă a vinovăției este caracteristică infracțiunilor ce presupun încălcarea anumitor

171
reguli. Latura subiectivă a inf racțiunii prevăzute la art.291 CP RM atât în modalitatea de păstrare
neglijentă (necorespunzătoare), cât și în cea de transmitere a armei de foc sau a munițiilor altei
persoane se caracterizează prin vinovăție sub forma intenției directe. Transmiterea arme i de foc
sau a munițiilor nu poate avea loc cu intenție indirectă. Intenția indirectă este incompatibilă cu
componența formală de infracțiune. De asemenea, din semantismul termenului „transmitere”
rezultă că făptuitorul poate manifesta intenție, dar nu imp rudență față de fapta prejudiciabilă
comisă. (A se vedea: Capitolul 3, Subcapitolul 3 .3.)
Descrierea contribuțiilor personale cu sublinierea semnificației teoretice și valorii
practice a acesteia. Contribuțiile personale se exprimă în cercet area temeinică și complexă, sub
aspect juridico -penal, a faptelor specificate la art.290 și 291 CP RM în calitate de veritabile
infracțiuni contra securității publice exprimate în manipulări ile gale cu arme de foc și muniții.
La contribuții personale pot fi atribuite : argumentarea oportunității de reamplasare a
sustragerii armei de foc și a munițiilor în cadrul unei norme de incriminare separate; evidențierea
practicii judiciare neuniforme pe marginea încadrării faptei de încălcare a regulilor de păstrare a
armei de foc s au a munițiilor, condiționată de carențele legislative de care suferă norma de
incriminare de la art.291 CP RM; formularea propunerilor de lege ferenda menite să înlăture
neajunsurile legislative depistate ce marchează art.291 CP RM; elucidarea semn ificației
termenului „neglijent” înscris în dispoziția normei de la art.291 CP RM; demonstrarea faptului
că gratuitatea și scopul de cupiditate sunt trăsături caracteristice oricărei sustrageri, inclusiv
sustragerii armei de foc sau a munițiilor; trasarea raționamentelor instituirii persoanei juridice în
calitate de subiect al infracțiu nii prevăzute la art.291 CP RM etc.
Patrimoniul doctrinar anterior, în materia infracțiunilor contra securității publice exprimate
în manipulări ilegale cu arme și muniții, e ste relativ suficient. Totuși, polemici științifice
referitoare la unele sau alte subiecte legate de infracțiunile prevăzute la art.290 și 291 CP RM
continuă să existe. Unele aspecte sunt insuficient tratate, în timp ce altele evitate, fapt ce a
determinat orientarea atenției spre lichidarea lacunelor științifice depistate prin acoperirea
acestora cu viziuni proprii. În special, insuficient au fost abordate problemele ce vizează vârsta
subiectului infracțiunii prevăzute la art.290 CP RM , precum și inegalită țile create prin stabilirea
diferențiată a vârstei răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.290
și la alin.(2) art.290 CP RM ; n-au fost elucidate pe deplin raționamentele instituirii persoanei
juridice în calitate de subie ct al infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM; au fost aduse
insuficiente argumente , în corespundere cu cadrul legal național, în favoarea reamplasării
sustragerii armei de foc sau a munițiilor în cadrul unei norme incriminatoare separate; sumar a
fost elucidată semnificația termenului „neglijent” înscris în dispoziția normei incriminatoare de
la art.291 CP RM; într-un volum redus s -a statuat asupra particularităților definitorii ale armelor

172
de foc și a munițiilor, precum și asupra condițiilor în a căror pr ezență funcționează clauza de
impunitate consemnată la alin.(3) art.290 CP RM etc.
Baza legală și empirică a studiului este formată din: a) normele incriminatoare prevăzute
la art.290 și 291 CP RM; b) normele din Partea Generală și Specială a Codului penal relevante
aflării conținutului art.290 și 291 CP RM reieșind din efectuarea unei interpretări sistematice ; c)
normele cu caracter extrapenal (normele completatoare); d) practica judiciară în materia
infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM; e) reglementările penale ale unor state străine
în materia infracțiunilor similare celor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. Baza științifică a
studiului este formată din lucrările autorilor autohtoni, cât și ai celor din alte state.
Semnificația teoretică a tezei. Incontestabil, lucrarea de față prez intă valoare teoretică
suscitând interes pentru doctrina de spec ialitate . Din perspectivă teoretică, prezenta teză de
doctorat constituie o lucrare cu caracter novator, fiind investigate temeinic și multiaspectual
elementele constitutive ale infracțiunilor consemnate la art.290 și 291 CP RM, inclusiv prin
prisma analiz ei practicii judiciare. Teza de față se înscrie în rândul primelor încercări întreprinse
pe terenul doctrinar moldav de a efectua o analiză multilaterală a infracțiunilor nominalizate.
Considerent din care suntem ferm convinși că respectiva lucrare poate c onstitui un suport
științifico -metodologic solid pentru literatura de specialitate, în special pentru dezvoltarea în
continuare a științei dreptului penal.
Valoarea practică a tezei. Din perspectivă practică, teza de față, cu siguranță, poate
înlesni activ itatea celor îndrituiți cu aplicarea legii penale, reprezentând un veritabil suport
științifico -practic. Mai mult, lucrarea comportă importante valențe teoretico -practice, analizei
fiind supuse peste 150 de hotărâri judecătorești, care au și servit drept b ază empirică a studiului
efectuat. În rezultatul cercetării întreprinse sunt formulate recomandări practice, precum și
propuse diverse soluții de calificare pentru anumite situații problematice.
Date privind aprobarea rezultatelor . Concluziile principale a le lucrării sunt formulate în
10 public ații științifice. Unele viziuni reflectate în teză au fost expuse în cadrul Conferinței
științifice naționale cu participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” cu prilejul
aniversării a 70 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova (Chișinău, 28 -29
septembrie 2016).
Indicarea limitelor rezultatelor obținute, cu stabilirea problemelor rămase nerezol –
vate. Limitele rezultatelor obținute se rezumă la: a) efectuarea, preponderentă, a unei investigații
juridico -penale a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM, dar, prin realizarea unui
studiu comparativ în acord cu legislațiile penale ale unor state st răine; b) analiza empirică a
infracțiunilor supuse cercetării, în corespundere cu practica judiciară existentă în Republica
Moldova; c) abordarea teoretico -practică a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM, în

173
strictă concordanță cu cadrul normat iv conex acestor incriminări; d) durata studiilor de doctorat
(2014 – prezent).
II. Recomandări
1) Inserarea acțiunilor de „transportare” și de „modificare a construcției armei de foc” în
textul art.290 CP RM în calitate de modalități normative distincte de exprimare a faptei
prejudiciabile.
2) Substituirea termenului „comercializare” din dispoziția art.290 CP RM, precum și din
titulatura articolului, cu cel de „înstrăinare”.
3) Excluderea expresiei „cu excepția armei de vânătoare cu țeavă lisă” din dispoz iția
art.290 CP RM.
4) Reamplasarea faptei de fabricare a armei de foc sau a munițiilor în cadrul unui nou
alineat (11), instituit la art.290 CP RM.
5) Incriminarea faptei de modificare, falsificare, înlăturare și distrugere a marcajului
armelor de foc, pr in amplasarea acesteia în cadrul alin.(11) art.290 CP RM.
6) Formarea unui nou articol (2901 CP RM) cu denumirea „Sustragerea sau extorcarea
armei de foc s au a munițiilor”. Articolul nou -format urmează să cuprindă patru variante -tip și
două variante agrava te: alin.(1) – sustragerea armei de foc sau a munițiilor; alin.(2) – extorcarea
armei de foc sau a munițiilor; alin.(3) – sustragerea sau extorcarea armei de foc sau a munițiilor
săvârșită cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea per soanei ori cu
amenințarea aplicării unei asemenea violențe ; alin.(4) – sustragerea sau extorcarea armei de foc
sau a munițiilor săvârșită cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei
ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe ; alin.(5) – acțiunile prevăzute la alin.(1), (2),
(3) sau (4) săvârșite: lit.a) de două sau mai multe persoane; lit.b) cu folosirea situației de
serviciu; lit.c) prin pătrundere în încăpere, într -un alt loc pentru depozita re sau în locuință;
alin.(6) – acțiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3), (4) sau (5) săvârșite de un grup criminal
organizat sau de o organizație criminală ori în favoarea acestora .
7) Stabilirea vârstei răspunderii penale de 14 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzute la
alin.(1) art.290 CP RM și, corespunzător, pentru săvârșirea infracțiunilor consemnate la alin. (11)
art.290 și la art. 2901 CP RM, prin completarea art.21 alin.(2) CP RM cu normele indicate.
8) C ompletarea alin.(3) art. 290 CP RM cu o nouă propoziție având următo rul conținut:
„Nu poate fi considerată benevolă predarea armelor de foc și a munițiilor la ridicarea acestora în
timpul reținerii persoanei, precum și în timpul efectu ării acțiunilor de urmărire penală efectuate
pentru depistarea și ridicarea lor”.
9) Înlocuirea conjuncției „și” cu „sau” în titulatura și în dispoziția normei de la art.291 CP
RM.

174
10) Excluderea cuvântului „neglijentă” din textul art.291 CP RM.
11) Modificarea titulaturii art.291 CP RM din „Păstrarea neglijentă a armelor de foc și a
munițiilor” în „ Încălcarea regulilor de păstrare a armelor de foc sau a munițiilor”. Același lucru
urmează a fi efectuat în textul normei de incriminare.
12) Introducerea urmării prejudiciabile în calitate de semn constitutiv al componenței de
infracțiune de la art.291 CP RM, aceasta urmând să ia următoarele forme: a) vătămarea gravă sau
medie a sănătății, b) decesul persoanei.
13) Instituirea răspunderii penale a persoanei juridice pentru încălcarea regulilor de
păstrare a armelor de foc sau a munițiilor .
Sugestii privind potențialele direcții viitoare de cercetare legate de tema abordată: a)
elaborarea proiectului unei noi Hotărâri a Plenului Curții Supreme de Justiție în cauzele penale
privind manipulările ilegale cu arme de foc și muniții; b) e valuarea mai complexă a oportunității
includerii în legea penală a persoanei juridice în calitate de subiect al inf racțiunii specificate la
art.290 CP RM; 3) e talarea conotațiilor criminologice ale manipulărilor ilegale cu arme de foc și
muniții .
Propuneri de utiliz are a rezultatelor obținute în domeniile socio -cultural și economic :
în practica persoanelor abilitate cu aplicarea legii penale (ofițeri de urmărire penală, procurori,
judecători); în activitatea legislativă, având posibilitatea de a contribui la perfecți onarea cadrului
incriminator de la art.290 și 291 CP RM; în procesul de instruire a studenților de la facultățile de
drept din instituțiile de învățământ superior, precum și a audienților din cadrul Institutului
Național al Justiției.

175
BIBLIOGRAFIE:
A. Surse în limba română
1. AIRAPETEAN, A., IONIȚĂ, D., PRODAN, S., POPOV, R. Drept penal. Partea Specială:
Note de curs. (Ciclul I). Chișinău, 2013. 350 p. [citat : 20.10.2016] Disponibil:
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/041_ -_054_ –
_Drept_penal__Partea_speciala_I,_II.pdf )
2. BARBĂNEAGRĂ, A., BERLIBA, V., B ÂRGĂU, M. et al. Comentariu la Codul penal al
Republicii Moldova . Chișinău: ARC, 2003. 836 p. ISBN 9975 -61-291-1
3. BARBĂNEAGRĂ, A., BERLIBA, V., GURSCHI, C. et al. Codul penal comentat și
adnotat . Chișinău: Cartier, 2005. 656 p. ISBN 9975 -79-338-X
4. BARBĂNEAGRĂ, A., ALECU, Gh., BERLIBA, V. et al. Codul penal al Republicii
Moldova. Comentariu. (Adnotat cu jurisprudența CEDO și a instanțelor naționale).
Chișinău: Sarmis, 2009. 860 p. ISBN 978 -9975 -105-20-0
5. BASARAB, M. Drept penal. Partea Generală. V ol.I. Iași: Chemarea, 1995. 415 p.
6. BĂBĂLĂU, D. Răspunderea penală pentru practicarea ilegală a activității de
întreprinzător . Chișinău: Tipografia Centrală, 2016. 304 p. ISBN 978 -9975 -53-731-5
7. BERCHEȘAN, V. Drept penal. Partea Generală . Craiova: Universitaria, 2007. 346 p. ISBN
973-742-537-5
8. BERLIBA, V., COJOCARU, R. Infracțiunea continuă și continuată în legea penală a
Republicii Moldova. În: Revista de drept penal , anul XIII, nr.4, octombrie – decembrie,
București, 2006, pp.130-142. ISSN 1223 –0790
9. BORODAC, A. Manual de drept penal. Partea S pecială . Chișinău: Tipografia Centrală,
2004. 622 p. ISBN 9975 -9788 -7-8
10. BOTEZATU, I. Răspunderea penală pentru escrocherie . Chișinău: CEP USM, 2010. 302 p.
ISBN 978 -9975 -70-998-9
11. BOTNARENCO, M. Răspunderea penală pentru hărțuirea sexuală . Chișinău: Tipografia
Centrală, 2016. 284 p. ISBN 978 -9975 -53-654-7
12. BRÎNZA, L., RENIȚĂ, Gh. Controverse legate de aplicarea în practică a art.291 CP RM.
Partea I. În: Revista Națională de Drept , 2016, nr.9, pp.2-12. ISSN 1811 -0770
13. BRÎNZA, L., RENIȚĂ, Gh. Controverse legate de aplicarea în practică a art.291 CP RM.
Partea II. În: Revista Națională de Drept , 2016, nr.10, pp.14-28. ISSN 1811 -0770
14. BRÎNZA, L., RENIȚĂ, Gh. Păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor, precum și
transmiterea acestora altor persoane (art.291 CP RM): repere jurisprudențiale și propuneri de
lege ferenda. În: Revista științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Științe
sociale” , 2016, nr.8 (98), pp.99-125. ISSN 1814 -3199
15. BRÎNZA, S. Raportul dintre noțiunile „patrimoniu” și „proprietate” în contextul apărării
penale. În: Analele Științifice ale USM. Seria „Științe socioumanistice” , Vol.I. Chișinău:
CEP USM, 2003, p p.102-109. ISSN 1857 -2588
16. BRÎNZA, S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului . Chișinău: Tipografia Centrală,
2005. 675 p. ISBN 9975 -70-414-X
17. BRÎNZA, S. Adoptarea Legii nr.130 din 08.07.2012 privind regimul armelor și al munițiilor
cu destinație civilă: conotații de drept penal. În: Materialele Conferinței științifice
„Integrare prin cercetare și inovare” (26 -28 septembrie 2013) . Chișinău: CEP USM, 2013 ,
pp.112-114. ISBN 978 -9975 -71-414-3
18. BRÎNZA, S. Noțiunea și semnele sustragerii: aspecte teoretice și practice. În: Revista
științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”. Seria „Științe sociale” , 2014, nr.8,
pp.46-63. ISSN 1814 -3199
19. BRÎNZA S. Observații și sugestii pe marginea unei inițiative de amendare a unor
reglementări privind circulația ilegală a armelor și munițiilor. În: XVIII Международная
научная конференц ия «Актуальные научные исследования в современном мире», 26 -27

176
октября , 2016. Сборник научных трудов . Выпуск 10 (18), часть 3 . Переяслав –
Хмельницкий , 2016, pp.92-98. ISSN 2524 -0986
20. BRÎNZA, S., Ulianovschi X., Stati V. et al. Drept penal. Partea S pecială . Chișinău: Cartier,
2005. 804 p. ISBN 9975 -79-324-X
21. BRÎNZA, S., STATI, V. Săvârșirea infracțiunii de două sau mai multe persoane ca
presupusă formă a participației penale: demitizarea unei concepții compromise. În: Revista
Națională de Drept , 2008, nr.4, pp.2-17. ISSN 1811 -0770
22. BRÎNZA, S., BOTEZATU, I . Obiectul infracțiunii de escrocherie (art.190 CP RM). În:
Revista științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae ”, 2009, nr.8(28), pp.81-92. ISSN
1814 -3199
23. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea S pecială. Vol.I . Chiși nău: Tipografia Centrală,
2011. 1062 p. ISBN 978 -9975 -53-029-3
24. BRÎNZA, S., STATI, V. Drept penal. Partea S pecială. Vol.II . Chișinău: Tipografia
Centrală, 2011. 1322 p. ISBN 978 -9975 -53-034-7
25. BRÎNZA, S., STATI, V., BOTEZATU, I. Despre necesitatea renunțării la concepția actuală
de in terpretare a noțiunii „daune în proporții considerabile”, utilizată în legea penală a
Republicii Moldova. În: Revista Națională de Drep t, 2012, nr.6. ISSN 1811 -0770
26. BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea S pecială. Vol.I . Chiși nău: Tipografia
Centrală, 2015. 1328 p. ISBN 978 -9975 -53-469-7
27. BRÎNZA, S., STATI, V. Tratat de drept penal. Partea S pecială. Vol.II . Chișinău: Tipografia
Centrală, 2015. 1300 p. ISBN 978 -9975 -53-470-3
28. BRÎNZA, S., STATI, V. Protecția penală a patrimoniului cultural din perspectiva
amendamentelor operate prin Legea nr.75/2016. În: Revista științifică a USM „Studia
Universitatis Moldaviae ”, 2016, nr.3(93), pp.12-25. ISSN 1814 -3199
29. BULAI, C. Manual de drept penal. Partea G enerală . București: ALL, 1997. 647 p. ISBN
973-9229 -74-3
30. CEBOTAR, V. Actualitatea, importanța și aspectul juridic al asigurării regimului de arme și
muniții în Republica Moldova de către Poliția Ordine Publică – probleme și căi de
soluționare. În: Probleme actuale de prevenire și combatere a criminalității. Anuar științific .
Ediția a VI -a. Chișinău, 2006, pp.36-41. ISBN 978 -9975 -935-93-7
31. Codul penal, adoptat de Sovietul Suprem al RSSM la 24.03.1961. În: Вештиле Советулуй
Супрем ал РССМ , 1961, № 10.
32. Codul pe nal, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 18.04.2002. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova , 2002, nr.128 -129, republicat în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova , 2009, nr.72 -74.
33. Codul civil, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 06.06.2002. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova , 2002, nr.82 -86.
34. Codul de procedură penală, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldo va, 2003, nr.104 -110.
35. Codul contravențional, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2009, nr.3 -6.
36. Codul penal al României în redacția din 2009. În: Monitorul Oficial al României , 2009,
nr.510.
37. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova / Sub red. ANTOHI, L., BAIEȘ, S.,
BĂIEȘU, A. et al. Chișinău: ARC, 2005. 816 p. ISBN : 9975 -61-406-X
38. COPEȚCHI, St. Subiectul infracțiunii de atragere a minorilor la activitate criminală sau
determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale. În: Revista Națională de Drept , 2014, nr.2,
pp.86-92. ISSN 1811 -0770
39. COPEȚCHI, St. Algoritmul aplicării art.208 CP RM în ipot eza instigării minorilor la
săvârșirea infracțiunilor. În: Revista Națională de Drept , 2014, nr.4, pp.77-83. ISSN 1811 –
0770

177
40. COPEȚCHI, St. Răspunderea penală pentru atragerea minorilor la activitate criminală sau
determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale . Chișinău: Foxtrot, 2014. 346 p. ISBN
978-9975 – 120-41-8
41. COPEȚCHI, St., HADÎRCA, Ig. Calificarea infracțiunilor: note de curs . Chișinău:
Tipografia Centrală, 2015. 352 p. ISBN 978 -9975 -53-547-2
42. COPEȚCHI, St. Rolul clasificării semnelor componenței de infracțiune la calificarea
infracțiunii. În: Revista Națională de Drept , 2015, nr.8, pp.33-39. ISSN 1811 -0770
43. COSTACHI, Gh., IACUB, I. Reflecții asupra securității juridice în statul de drept. În: Legea
și Viața, mai 2015, p p.4-9. ISSN 1810 -309X
44. CRIJANOVSCHI, S. Aspecte teoretice și practice ale infracțiunii de șantaj . Chișinău : CEP
USM, 2012. 275 p. ISBN 978 -9975 -71-096-1
45. DAN, E., ȘULEA, C., CERNEA, V. et. al. Infracțiunea de nerespectare a regimului armelor
și al munițiilor. În: Academica Science Journal , 2012, n r.1(1), pp.90-96. ISSN : 2285 -8814
46. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 aprilie 2016. Dosar ul nr.1a –
428/2016 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil: http://cab.instante.justice.md
47. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 28 februarie 2013. Dosar ul nr.05 -1r-
10-11012013 . [citat : 25.11.2016 ] Disponibil: http://cach.instante.justice.md
48. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 13 iunie 2013. Dosar ul nr.05 -1r-112-
04022013 . [citat : 25.11.2016 ] Disponibil: http://cach.instante.justice.md
49. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2014. Dosar ul nr.1a –
988/2014 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil: http://cac.instante.justice.md
50. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2015. Dosarul nr.1a –
1155/15 . [citat : 09.08 .2016 ] Disponibil: http://cac.instante.justice.md
51. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2015. Dosar ul nr.1a –
1099/2015 . [citat : 20.11.2016 ] Disponibil: http://cac.instante.justice.md
52. Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2016. Dosarul nr.1a –
525/15 . [citat : 09.08 .2016 ] Dispon ibil: http://cac.instante.justice.md
53. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 mai 2013. Dosar ul nr.1ra –
577/2013 . [citat : 05.09 .2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
54. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 mai 2013. Dosarul nr.1ra –
595/13 . [citat : 05.09 .2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
55. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24 octombrie 2013. Dosar ul nr.4-
1re-216/13 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=716
56. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 18 decembrie 2013. Dosar ul
nr.1ra -1227/2013 . [citat : 16.11.2016 ] Disponi bil: http://csj.md
57. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 13 februarie 2014. Dosar ul nr.4-
1re-87/2014 . [citat : 19.11.2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
58. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 19 februarie 2014. Dosar ul nr.1ra –
327/2014 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=1500
59. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 06 mai 2014. Dosar ul nr.1ra –
124/2014 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=2141
60. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 28 mai 2014. Dosar ul nr.1ra –
775/2014 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=2323
61. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 01 iulie 2014. Dosar ul nr.1ra –
841/2014 . [citat : 20.11.2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
62. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 17 septembrie 2014. Dosar ul
nr.1ra -1374/2014 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=2910

178
63. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2014. Dosar ul
nr.1ra -1535/2014 . [citat : 05.09 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
64. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2014. Dosar ul
nr.1ra -1605/14 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil: http://csj.md
65. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2014. Dosar ul
nr.1ra -1698/2014 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil: http://csj.md
66. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 10 februarie 2015. Dosar ul nr.1ra –
19/2015 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=3764
67. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 26 mai 2015. Dosar ul nr.1ra –
295/2015 . [citat : 05.10 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4394
68. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 16 iunie 2015. Dosar ul nr.1ra –
518/2014 . [citat : 25 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4522
69. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 17 iunie 2015. Dos arul nr.1ra –
606/2015 . [citat : 05.09 .2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/db_col_penal.php
70. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 30 iunie 2015. Dosar ul nr.1ra –
779/2015 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4497
71. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 15 iulie 2015. Dosar ul nr.1ra –
776/2 015. [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=4645
72. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 09 februarie 2016. Dosar ul nr.1ra –
314/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5729
73. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016. Dosar ul nr.1ra –
56/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=5827
74. Decizia Colegiului penal al Curți i Supreme de Justiție din 20 martie 2016. Dosar ul nr.1ra –
396/2016 . [citat : 16.11.2016 ] Disponibil: http://csj.md
75. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2016. Dosar ul nr.1ra –
1050/16 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=6498
76. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 13 septembrie 2016. Dosarul
nr.1ra -931/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Dispon ibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=7233
77. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 14 septembrie 2016. Dosar ul
nr.1ra -1174/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=7132
78. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 20 septembrie 2016. Dosar ul
nr.1ra -1300/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=7231
79. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 septembrie 2016. Dosar ul nr.4-
1re-183/16 . [citat : 16 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_plen_penal.php?id=1102
80. Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 18 octombrie 2016. Dosar ul
nr.1ra -1427/2016 . [citat : 20 .11.2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=7455
81. Dicționar Explicativ al Limbii Române . București: Univers enciclopedic, 19 96.

179
82. Dicționar Explicativ al Limbii Române / Sub redacția COTEANU, I., SECHE, L., SECHE,
M. București: Univers enciclopedic, 1998. 1192 p. ISBN 978 -606-8358 -20-8
83. Directiva Consiliului Uniunii Europene privind controlul achiziționării și deținerii de arme ,
nr.91/477/CEE din 18 iunie 1991 . [citat : 20.09 .2016 ] Disponibil: http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A31991L0477
84. DOBRINOIU, V., NISTOREANU, Gh., PASCU, I. et al. Drept penal. Partea Generală .
București: Edi tura Didactică și Pedagogică, 1992.
85. DOBRINOIU, V., CONEA, N. Drept penal. Partea S pecială. Vol.II . București: Lumina
Lex, 2002. 420 p.
86. DOLEA, I. Probele în procesul penal: Îndrumar pentru avocați . Chișinău: Tipografia Sirius,
2016. 55 p. ISBN 978 -9975 -57-202-6.
87. DONGOROZ, V., IOSIF, F., KAHANE, S. et al. Explicații teoretice ale Codului penal
român. Partea Special ă. Vol.IV. Bucure ști: ALL Beck , 2003. 936 p. ISBN 973 -27-0994 -4
88. DUMNEANU, L. Analiza juridico -penală și criminologică a terorismului . Chișinău: CEP
USM, 2004. 168 p. ISBN : 9975 -70-387-9
89. E.K. versus Turcia (CEDH, 07 februarie 2002) . [citat : 06.11 .2016 ] Disponibil:
http://hudoc.echr.coe.int
90. EȘANU, A. Viziune critică asupra semnelor estimative ce desemnează urmările
prejudiciabile ale infracțiunilor prevăzute la art.237 și art.238 CP RM. În: Materialele
Conferinței științifice internaționale cu genericul „Rolul științei și educației în impleme ntarea
Acordului de Asociere la Uniu nea Europeană”. Chișinău, 2015 . ISBN 978 -973-116-404-5
91. EȘANU , A. Fapte de corupție incriminate de legea penală lipsite de importanță. În:
Materialele Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Integrare prin
cercetare și inovare” cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Universității de Stat
din Moldova (Chișinău, 28 -29 septembrie 2016) . Seria „ Științe socioumanistice”. Vol.I.
Chișinău: CEP USM, 2016, pp.87-90. ISBN 978 -9975 -71-815-8.
92. GIURGIU, N. Legea penală și infracțiunea (doctrină, legislație, practică judiciară). Iași:
Gama, 1996. 448 p. ISBN 973-96339 -0-0.
93. GLADCHI, Gh., GLAVAN, B. Perfecționarea măsurilor încurajatoare prevăzute de legea
penală a RM în combaterea criminalității transnaționale . În: Materialele C onferinței
științifico -practice internaționale „Cooperarea internațională a organelor de drept în
prevenirea și combater ea criminalității transnaționale”, 5 -6 noiembrie 2009 , pp.131-138.
94. GRAMA, M. Aspecte generale ale iresponsabilității în dreptul penal. În: Revista științifică a
USM „Studia Universitatis Moldaviae”, 2007, nr.3, p p.129-133. ISSN 1814 -3199
95. GRAMA, M., BOTNARU, S., ȘAVGA, A. et al. Drept penal. Partea Generală. Vol.I .
Tipog rafia Centrală: Chișinău, 2012. 328 p. ISBN 978 -9975 -53-083-5
96. GRAMA, M., BOTNARU, S., ȘAVGA, A. et al. Drept penal. Partea Generală. Vol.II .
Tipografia Centrală: Chișinău, 2016. 336 p. ISBN 978 -9975 -53-612-7
97. GUREV, D. Răspunderea penală pentru infracțiunea de răpire a unei persoane : Teză de
doctor în drept. Chișinău, 2016. 204 p.
98. GUȚULEAC, V., COMARNIȚCAIA, E. Conținut ul constitutiv al contravenției , p.95-107.
[citat : 08.12 .2016 ] Disponibil:
http://ulim.md/digilib/assets/files/Reviste%202/DREPT%20PUBLIC%20.pdf
99. HADÎRCA, Ig. Răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației
substa nțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora . Chișinău: CEP
USM, 2009. 281 p. ISBN : 978 -9975 -70-718-3
100. HADÎRCA, Ig., COPEȚCHI, St. Calificarea infracțiunilor în cazul concurenței dintre o
normă generală și una specială. În: Revista Națională de Drept , 2015, nr.11, pp.31-37. ISSN
1811 -0770
101. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepției Sistemului
informațional automatizat „Registrul de stat al armelor”, nr.634 din 06.06.2007. În:
Monitorul Oficial al Republ icii Moldova , 2007, nr.86 -89.

180
102. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la desfășurarea comerțului cu
amănuntul, nr.931 din 08.12.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2011,
nr.222 -226.
103. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, nr.293 din 23.04.2014. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova , 2014, nr.104 -109.
104. Hotărârea Judecătoriei Căușeni din 26 mai 2016. Dosar nr.4 -152/16 . [citat : 31.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcs.instante.justice.md
105. Hotărârea Judecătoriei Căușeni din 21 iunie 2016. Dosar nr.4 -205/16 . [citat : 31.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcs.instante.justice.md
106. Hotărârea Judecătoriei Căușeni din 21 iulie 2016. Dosar nr.4 -256/16 . [citat : 31.10 .2016 ]
Disponibil: http://www .jcs.instante.justice.md
107. Hotărârea Judecătoriei Căușeni din 17 august 2016. Dosar nr.4 -336/16 . [citat : 31.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcs.instante.justice.md
108. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea,
fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniți ilor sau a
substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor”, nr.31 din
09.11.1998 . În: Culegere de hotărâri explicative . Chișinău, 2002.
109. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practi ca
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004. În:
Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova , 2004, nr.8. [citat: 15.11 .2016]
Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=37
110. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre șantaj” nr.16 din 07.11.2005. În: Buletinul Curții
Supreme de Justiție a Republicii Moldova , 2006, nr.4 . [citat : 15.11 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_ hot_expl.php?id=11
111. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale despre huliganism”, nr.4 din 19.06.2006. În: Buletinul Curții
Supreme de Justiție a Republicii Moldova , 2007, n r.1. [citat : 15.11 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=20
112. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în cauzele referitoar e la contrabandă, eschivarea de la achitarea plăților vamale și
contravențiile vamale”, nr.5 din 24.12.2010 . [citat : 15.11 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_ expl. php?id=26
113. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară de aplicare a legislației penale ce reglementează circulația substanțelor narcotice,
psihotrope sau a analoagelor lor și a precursorilor”, nr.2 din 26.12.2 011. [citat : 26.10 .2016 ]
Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=136
114. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile săvârșite prin omor (art.145 -148 CP
RM)”, nr.11 din 24.12.2012 . [citat : 15.11 .2016 ] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=44
115. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la aplicarea
legislației referitoare la răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție”, nr.11 din
22.12.2014 . [citat: 26.10 .2016] Disponibil:
http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=195
116. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova pentru modificarea și
completarea Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire
la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.12 din 22.12.2014 .
[citat : 15.11 .2016 ] Disponibil: http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=196

181
117. IVAȘCU, S. Aspecte teoretice și practice privind regimul armelor și munițiilor. În: Dreptul ,
2006, nr.2, pp.168-173. ISSN 1018 -0435
118. Kokkinakis versus Grecia (CEDH, 25 mai 1993) . [citat : 31.10 .2016 ] Disponibil:
http://hudoc.echr.coe.int
119. Legea privind ocrotirea monumentelor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.06.1993. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1994, nr.1, republicată în
Monitorul Oficial a l Republicii Moldova , 2010, nr. 15–17.
120. Legea cu privire la arme, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 1 8.05.1994. În:
Monitorul Oficial al Republici , 1994, nr.4 (actualmente abrogată).
121. Legea cu privire la securitatea statului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
31.10.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1997, nr.10 -11.
122. Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, adoptată de
Parlam entul Republicii Moldova la 30.07.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova , 2005, nr.26 -28 (actualmente abrogată) .
123. Legea cu privire la actele normative , adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.10.2017 . În: Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova , 2018, nr.7 -17.
124. Legea pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova , 2009, nr.41 -44.
125. Legea cu privire la comerțul interior, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
23.09.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.206 -209.
126. Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, adoptată de
Parlame ntul Republicii Moldova la 22.07. 2011. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova , 2011, nr.170 -175.
127. Legea privind activitatea specială de investigații, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 29.03.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2012, nr.113 -118.
128. Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 08.06.2012 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2012,
nr.222 -227.
1281. Legea pentru ratificarea Tratatului de la New York privind comerțul cu arme (02 aprilie
2013), adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 28.05.2015. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova , 2015, nr.161 -165.
129. Legea pentru modificarea și completare a unor acte legislative, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.04.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2016,
nr.128 -133.
130. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul reglementării prin
autorizare a acti vității de întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
22.07.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2016, nr.265 -276.
131. LOGHIN, O., TOADER, T. Drept penal român. Partea Specială. Ediția a IV -a. București:
Șansa, 2001. 736 p. ISBN 973 -9167 -92-6
132. MACARI, I. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea Specială . Chișinău: CE USM,
2003. 509 p. ISBN 9975 -70-247-3
133. MANEA, V. Răspunderea penală pentru acțiunile care dezorganizează activitatea
penitenciarelor. Chișinău: CEP USM, 2010. 292 p. ISBN 978 -9975 -70-956-9.
134. MITRACHE, C., MITRACHE, C. Drept penal român. Partea G enerală . București:
Universul juridic, 2014. 525 p.
135. MITRACHE, C., STĂNOIU, R.M., MOLNAR, I. et al. Noul Cod penal comentat .
București: All Beck, 2006. 580 p.
136. MÎȚU, S. Obiectul material al infracțiunii. În: Materialele Conferinței internaționale
științifico -practice „Reafirmarea drepturilor și libertăților fundamentale la 60 de ani ai
Declarației Universale a Drepturilor Omului”, Chișinău, 2009, pp.244-246.

182
137. NISTOREANU, Gh., DOBRINOIU, V., BOROI, A. et al. Drept penal. Partea Specială .
București: Europa Nova, 1999. 547 p.
138. NISTOREANU , Gh., BOROI , A. Drept penal. Partea S pecială. Ediția a II -a. București:
C.H. Beck, 2003. 592 p.
139. Nota informativă la Proiectul Legii privind regimul armelor și munițiilor cu destinație
civilă . [citat : 05.09 .2016 ] Disponibil:
http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/language/ro –
RO/Default.aspx
140. Notă informativă privind activitatea de supraveghere a circulați ei armamentului în
perioada a 12 luni ale anului 2017 . [citat : 10.02.2018] Disponibil:
http://politia.md/sites/default/files/nota_informativa_pe_perioada_anului_2017_a_ssca_a_da
l_a_dgsp -1.pdf
141. Notă informativă privind activitatea de supraveghere a circulației armamentului în
perioada a 12 luni ale anului 2018 . [citat : 11.04.2019] Disponibil:
http://politia.md/sites/default/files/not a_informativa_pe_perioada_12.pdf
142. Ordinul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la aprobarea
Instrucțiunii de recepționare, examinare tehnică, balistică și autorizare a armelor și
munițiilor predate benevol din posesie ilegală, nr .97 din 27 aprilie 2007. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova , 2007, nr.64 -66.
143. PASAT, O. Analiza juridico -penală a infracțiunilor vamale conform legislației Republicii
Moldova și a României. Chișinău: Tipografia Centrală, 2016. 284 p. ISBN 978 -9975 -53-
673-8
144. PASCU, I., LAZĂR, V. Drept penal. Partea Specială. Infracțiuni prevăzute în Codul penal
român . București: Lumina Lex , 2003. 704 p. ISBN 973 -588-634-0
145. PAVLIUC, G. Răspunderea penală pentru amenințarea sau violența săvârșită asupra unei
persoane cu funcție de răspundere sau a unei persoane care își îndeplinește datoria
obștească. Chișinău: CEP USM, 2015. 278 p. ISBN 978 -9975 -71-726-7
146. PĂVĂLEANU, V. Drept penal special. Curs universitar (conform noului Cod penal).
București: Universul Juridic, 2014. 508 p. ISBN 978-606-673-287-1 343(498)
147. POPOV, R. Subiectul infracțiunilor prevăzute în Capitolele XV și XVI din Partea Specială a
Codului penal . Chișinău: CEP USM, 2012. 315 p. ISBN 978 -9975 -71-307-8
148. PÎNZARI, A., CEBOTAR, V. Aspecte social -psihologice în realizarea legii Republicii
Moldova privind controlul asupra armelor individuale. În: Probleme actuale de prevenire și
combatere a criminalității. Anuar științific. Ediția a VI -a. Chișinău, 2006, pp.209 -211. ISBN
978-9975 -935-93-7
149. Proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative . [citat : 17.09 .2016 ]
Disponibil:
http://www.cna.md /sites/default/files/rapoarte_expertiza/pr.legemodif.actearmemunitii.mai_
.pdf
150. Proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative . [citat : 17.09 .2016 ]
Disponibil: http://cna.md/sites/default/files/rapoarte_expertiza/671_m_pr.arme_actual.pdf
151. Protocolul nr.7 al Convenției e uropene pentru apărare a drepturilor omului și a l ibertăți lor
fundamentale . [citat : 20.10 .2016 ] Disponibil:
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
152. Protocolul împotriva producerii ilicite și traficului cu arme de foc, cu părți componente și
cu muniție, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității
organizate transnaționale , adoptat la New York la 31 mai 2001 [citat : 20.10 .2016 ]
Disponibil: https://lege5.ro/Gratuit/gm2diojr/protocolul -impotriva -fabricari i-si-traficului –
ilegale -de-arme -de-foc-piese -si-componente -ale-acestora -precum -si-de-munitii -aditional -la-
conventia -natiunilor -unite -impotriva -criminalitatii -transnationa
153. REȘETNICOV, A. Obiectul material al infracțiunii și mijlocul de săvârșire a infracțiunii:
criterii de delimitare. În: Revista Națională de Drept , 2007, nr.6, pp.17-22. ISSN 1811 -0770

183
154. REȘETNICOV, A. Natura juridică a produsului infracțiunii. În: Revista științifică a USM
„Studia Universitatis”. Seria „Științe sociale”, 2007, nr.6 (06), p.185 -191. ISSN 1814 -3199
155. SELEVESTRU, I. Răspunderea penală pentru delapidarea averii străine . Chișinău: CEP
USM, 2015. 311 p. ISBN 978 -9975 -71-698-7
156. Sentința Judecătoriei Anenii Noi din 22 octombrie 2015. Dosar ul nr.1-294/2015 . [citat :
09.08 .2016 ] Disponibil: http://www.jan.instante.justice.md
157. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 06 iunie 2012. Dosar ul nr.1-378/2012 .
[citat : 09.08 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
158. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 10 octombrie 2012. Dosarul nr.1 –
621/2012 . [citat : 06.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
159. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 28 iunie 2013. Dosarul nr.1 -284/2013 .
[citat : 10.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
160. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 19 februarie 2014. Dosar ul nr.1-71/14 .
[citat : 12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
161. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 21 martie 2014. Dosar ul nr.1-460/13 .
[citat : 21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md/
162. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 13 mai 2 014. Dosar ul nr.1-152/14 . [citat :
25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
163. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 26 iunie 2014. Dosar ul nr.1-696/13 .
[citat : 06.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
164. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 23 septembrie 2014. Dosar ul nr.1-
537/14 . [citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
165. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 31 octombrie 2014. Dosar ul nr.1-482/14 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
166. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 05 decembrie 2014 . Dosar ul nr.1-
555/2014 . [citat : 23.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
167. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 27 ianuarie 2015. Dosar ul nr.1-750/14 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
168. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 03 februarie 2015. Dosar ul nr.1-760/14 .
[citat: 22.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
169. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 24 februarie 2015. Dosarul nr.1 -23/2015 .
[citat : 23.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
170. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 29 iulie 2015. Dosar ul nr.1-270/15 .
[citat : 12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
171. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 11 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-366/15 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
172. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 16 decembrie 2015. Dosarul nr.1 –
395/2015 . [citat : 06.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
173. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 18 d ecembrie 2015. Dosar ul nr.1-579/15 .
[citat : 20.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
174. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 26 februarie 2016. Dosar ul nr.1-669/15 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
175. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 20 iulie 2016. Dosar ul nr.1-335/16 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
176. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 04 august 2016. Dosar ul nr.1-686/2015 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
177. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău , din 18 octombrie 2016. Dosar ul nr.1-380/16 .
[citat : 25.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbt.instante.justice.md
1771. Sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, din 22 iunie 2017. Dosarul nr.1 -115/2017
[citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf_gener ator/base64
/create_pdf.php

184
178. Sentința Judecătoriei Bălți din 15 iulie 2010. Dosar ul nr.1-497/10 . [citat : 05.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
179. Sentința Judecătoriei Bălți din 25 iunie 2012. Dosar ul nr.1-523/2012 . [citat : 16.11 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
180. Sentința Judecătoriei Bălți din 26 decembrie 2012. Dosar ul nr.1-386/12 . [citat : 10.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
181. Sentința Judecătoriei Bălți din 01 martie 2015. Dosar ul nr.1-162/2015 . [citat : 10.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
182. Sentința Judecătoriei Bălți din 17 august 2015. Dosar ul nr.1-301/2015 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
183. Sentința Judecătoriei Bălți din 22 februarie 2016. Dosar ul nr.1-18/2016 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbl.instante.justice.md
184. Sentința Judecătoriei Briceni din 02 iunie 2015. Dosar ul nr.1-41/15 . [citat : 26.09 .2016 ]
Disponibil: http://www.jbr.instante.justice.md
185. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 03 iunie 2014. Dosar ul nr.1-785/2014 .
[citat : 22.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
186. Sentința Judecătoriei B uiucani, mun. Chișinău , din 22 octombrie 2014. Dosar ul nr.1-896/14 .
[citat : 05.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
187. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 19 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-
1370/2014 . [citat : 16.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
188. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 20 ianuarie 2015. Dosar ul nr.1-594/15 .
[citat : 12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
189. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 11 sept embrie 2015. Dosar ul nr.1-
1192/15 . [citat : 21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
190. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 05 aprilie 2016. Dosar ul nr.1-465/2016 .
[citat : 16.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
191. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 26 iulie 2016. Dosar ul nr.1-1030/2016 .
[citat : 21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
192. Sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău , din 19 octombrie 2016. Dosar ul nr.1-
1326/2016 . [citat : 26.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jbu.instante.justice.md
193. Sentința Judecătoriei Cahul din 04 martie 2013. Dosar ul nr.1-55/2013 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jch.instante.justice.md
194. Sentința Judecătoriei Cahul din 03 aprilie 2013. Dosar ul nr.1-244/2013 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jch.instante.justice.md
195. Sentința Judecătoriei Cahul din 30 aprilie 2013. Dosar ul nr.1-47/13 . [citat : 10.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jch.instante.justice.md
196. Sentința Judecătoriei Cahul din 13 iulie 2015. Dosar ul nr.1-144/2015 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jch.instante.justice.md
197. Sentința Judecătoriei Călărași din 26 aprilie 2010. Dosar ul nr.1-79/2010 . [citat : 06.11 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcl.instante.justice.md
198. Sentința Judecătoriei Călărași din 20 august 2014. Dosar ul nr.1-248/2014 . [citat :
05.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jcl.instante.justice.md
199. Sentința Judecătoriei Căușeni din 27 februarie 2014. Dosar ul nr.1-722/2013 . [citat :
12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jcs.instante.justice.md
200. Sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău , din 03 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-374/15 .
[citat : 20.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jcn.instante.justice.md
2001. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Buiucani, din 1 3 februarie 2019. Dosarul nr.1 –
747/2018. [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php
2002. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Buiucani, din 1 8 martie 2019. Dosarul nr.1 –
468/2018. [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php

185
2003. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Buiucani, din 11 aprilie 2019. Dosarul nr.1 –
802/2018. [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pd f.php
2004. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Central , din 12 aprilie 2018. Dosarul nr.1 -26/2017 .
[citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php
2005. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Central , din 05 decembrie 2018. Dosarul nr.1 –
720/2018. [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php
2006. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Râșcani , din 06 februarie 2017. Dosarul nr.1 –
637/2017 . [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php
2007. Sentința Judecătoriei Chișin ău, sediul Râșcani , din 04 ianuarie 2018. Dosarul nr.1 –
1206/2017 . [citat : 19.04.2019] Disponibil: https://jc.instante.justice.md/apps/pdf _generator/
base64/create_pdf.php
201. Sentința Judecătoriei Cimișlia 30 septembrie 2010. Dosar ul nr.1-43/2010 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcm.instante.justice.md
202. Sentința Judecătoriei Cimișlia din 01 aprilie 2015. Dosar ul nr.1-189/14 . [citat : 07.11 .2016]
Disponibil: http://www.jcm.instante.justice.md
203. Sentința Judecătoriei Cimișlia din 24 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-198/15 . [citat :
20.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jcm.instante.justice.md
204. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 01 decembrie 2010. Dosar ul nr.1-
483/2010 . [citat : 16.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
205. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 03 octombrie 2011. Dosar ul nr.1-
480/2011 . [citat : 05.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
206. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 03 octombrie 2011. Dosar ul nr.1-
491/2011 . [citat : 05.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
207. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 18 octo mbrie 2011. Dosar ul nr.1-
452/2011 . [citat : 12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
208. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 24 noiembrie 2011. Dosar ul nr.1-
399/2011 . [citat : 05.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
209. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 29 noiembrie 2011. Dosar ul nr.1-
531/2011 . [citat : 07.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
210. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 19 decembrie 2012. Dosar ul nr.1-557/12 .
[citat : 12.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
211. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 15 martie 2013 . Dosar ul nr.1-18/2013 .
[citat : 22.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
212. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 09 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-
412/2015 . [citat : 21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
213. Sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău , din 3 marti e 2016. Dosar ul nr.1-397/15 .
[citat : 29.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jci.instante.justice.md
214. Sentința Judecătoriei Criuleni din 06 mai 2011. Dosar ul nr.1-77/11 . [citat : 06.11 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcr.instante.justice.md
215. Sentința Judecătoriei Criuleni din 12 septembrie 2014. Dosar ul nr.1-259/2014 . [citat :
21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jcr.instante.justice.md
216. Sentința Judecătoriei Criuleni din 16 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-339/2014 . [citat :
21.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jcr.instante.justice.md
217. Sentința Judecătoriei Criuleni din 22 iunie 2015. Dosar ul nr.1-183/2015 . [citat : 21.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jcr.instante.justice.md
218. Sentința Judecătoriei Dubăsari din 07 martie 2012. Dosar ul nr.1-28/12 . [citat : 16.11 .2016]
Disponibil: http://www.jdb.instante.justice.md

186
219. Sentința Judecătoriei Dubăsari din 15 iunie 2015. Dosar ul nr.1-31/15 . [citat : 20.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jdb.instante.justice.md
220. Sentința Judecătoriei Edineț din 22 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-153/14 . [citat : 25.08 .2016 ]
Disponibil: http://www.jed.instante.justice.md
221. Sentința Judecătoriei Edineț d in 10 februarie 2015. Dosar ul nr.1-11/15 . [citat : 10.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jed.instante.justice.md
222. Sentința Judecătoriei Fălești din 18 martie 2016. Dosar ul nr.1-57/16 . [citat : 20.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jfl.instante.justice.md
223. Sentința Judecătoriei Ialoveni din 21 decembrie 2011. Dosar ul nr.1-321/2011 . [citat :
26.09 .2016 ] Disponibil: http://www.jil.instante.justice.md
224. Sentința Judecătoriei Ialoveni din 25 aprilie 2012. Dosar ul nr.1-231/2012 . [citat :
09.08 .2016 ] Disponibil: http://www.jil.instante.justice.md
225. Sentința Judecătoriei Ialoveni din 23 iulie 2015. Dosar ul nr.1-315/2015 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jil.instante.justice.md
226. Sentința Judecătoriei Ialoveni din 02 martie 2016. Dosar ul nr.1-167/16 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.jil.instante.justice.md
227. Sentința Judecătoriei Nisporeni din 16 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-195/14 . [citat :
16.11 .2016 ] Disponibil: http://www.jnd.instante.justice.md
228. Sentința Judecătoriei Nisporeni din 04 septembrie 2015. Dosar ul nr.1-129/2015 . [citat :
20.10 .2016 ] Disponibil: http://www.jnd.instante.justice.md
229. Sentința Judecătoriei Ocni ța din 21 mai 2014. Dosar ul nr.1-31/14 . [citat : 12.10 .2016 ]
Disponibil: http://www.joc.instante.justice.md
230. Sentința Judecătoriei Ocnița din 25 noiembrie 2015. Dosar ul nr.1-131/15 . [citat : 07.11 .2016]
Disponibil: http://www.joc.instante.justice.md
231. Sentința Judecătoriei Ocnița din 04 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-93/14 . [citat : 06.11 .2016 ]
Disponibil: http://www.joc.instante.justice.md
232. Sentința Judecătoriei Ocnița din 24 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-137/15 . [citat :
07.11 .2016] Disponibil: http://www.joc.instante.justice.md
233. Sentința Judecătoriei Orhei din 12 martie 2016. Dosar ul nr.1-376/2015 . [citat : 29.11 .2016]
Disponibil: http://www.jor.instante.justice.md
234. Sentința Judecătoriei Orhei din 25 aprilie 2016. Dosar ul nr.1-113/2016 . [citat : 20.11 .2016]
Disponi bil: http://www.jor.instante.justice.md
235. Sentința Judecătoriei Râșcani din 09 decembrie 2010. Dosar ul nr.1-128/2010 . [citat :
12.10 .2016] Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md
236. Sentința Judecătoriei Râșcani din 09 ianuarie 2012. Dosar ul nr.1a -29/12 . [citat : 07.09 .2016]
Disponibil: http://www.jrsr.instante.justice.md
237. Sentința Judecătoriei Râșcani din 29 octombrie 2012. Dosar ul nr.1-143/2012 . [citat :
10.10 .2016] Disponibil: http://www.jrsr.instante.justice.md
238. Sentința Judecătoriei Râșcani din 24 mai 2013. Dosar ul nr.1-92/2013 . [citat : 16.11 .2016]
Disponibil: http://www.jrsr.instante.justice.md
239. Sentința Judecătoriei Râșcani din 01 iulie 2013. Dosar ul nr.1-43/13 . [citat : 20.11 .2016]
Disponibil: http://www.jrsr.instante.justice.md
240. Sentința Judecătoriei Râșcani din 09 iulie 2013. Dosar ul nr.1-28/2013 . [citat : 12.10 .2016]
Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md
241. Sentința Judecătoriei Râșcani din 23 ianuarie 2014. Dosar ul nr.1-94/2014 . [citat :
12.10 .2016] Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md
242. Sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău , din 08 mai 2012. Dosar ul nr.1-1249/12 . [citat :
24.10 .2016] Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md
243. Sentința Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău , din 30 martie 2015. Dosar ul nr.1-392/2015 .
[citat : 23.10 .2016] Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md
244. Sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău , din 25 iunie 2015. Dosar ul nr.1-714/15 . [citat :
07.11 .2016] Disponibil: http://www.jrsc.instante.justice.md

187
245. Sentința Judecătoriei Rezina din 26 iulie 2010. Dosar ul nr.1-45/2010 . [citat : 12.10 .2016]
Disponibil: http://www.jrz.instante.justice.md
246. Sentința Judecătoriei Rezina din 15 august 2011. Dosar ul nr.1-46/11 . [citat : 20.10 .2016]
Disponibil: http://www.jrz.instante.justice.md
247. Sentința Judecătoriei Rezina din 03 iunie 2015. Dosar ul nr.1-91/2015 . [citat : 12.10 .2016]
Disponibil: http://www.jrz.instante.justice.md
248. Sentința Judecătoriei Rezina din 27 noiembrie 2015. Dosar ul nr.1-203/2015 . [citat :
16.11 .2016] Disponibil: http://www.jrz.in stante.justice.md
249. Sentința Judecătoriei Rezina din 29 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-239/2015 . [citat :
25.10 .2016] Disponibil: http://www.jrz.instante.justice.md
250. Sentința Judecătoriei Sângerei din 14 iunie 2016. Dosar ul nr.1-217/16 . [citat : 16.11 .2016]
Disponibil: http://www.jsg.instante.justice.md
251. Sentința Judecătoriei Soroca din 13 decembrie 2012. Dosar ul nr.1-283/12 . [citat :
22.11 .2016] Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
252. Sentința Judecătoriei Soroca din 21 decembrie 2012. Dosar ul nr.1-291/12 . [citat :
08.08 .2016] Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
253. Sentința Judecătoriei Soroca din 21 martie 2013. Dosar ul nr.1-27/13 . [citat : 12.10 .2016]
Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
254. Sentința Judecătoriei Soroca din 30 aprilie 2013. Dosar ul nr.1-290/2012 . [citat : 20.10 .2016]
Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
255. Sentința Judecătoriei Soroca din 30 decembrie 2013. Dosar ul nr.1-206/13 . [citat :
20.10 .2016] Disponib il: http://www.jsr.instante.justice.md
256. Sentința Judecătoriei Soroca din 22 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-292/2014 . [citat :
07.11 .2016] Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
257. Sentința Judecătoriei Soroca din 22 ianuarie 2016. Dosar ul nr.1-403/15 . [citat : 06.11 .2016]
Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
258. Sentința Judecătoriei Soroca din 22 februarie 2016. Dosar ul nr.1-15/2016 . [citat :
05.11 .2016] Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
259. Sentința Judecătoriei Soroca din 20 aprilie 2016. Dosar ul nr.1-84/2016 . [citat : 05.11 .2016]
Disponibil: http://www.jsr.instante.justice.md
260. Sentința Judecătoriei Strășeni din 29 iulie 2014. Dosar ul nr.1-266/14 . [citat : 18.08 .2016]
Disponibil: http://www .jst.instante.justice.md
261. Sentința Judecătoriei Strășeni din 18 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-334/2015 . [citat :
25.08 .2016] Disponibil: http://www.jst.instante.justice.md
262. Sentința Judecătoriei Ștefan -Vodă din 28 aprilie 2011. Dosar ul nr.1-122/2011 . [citat :
12.10 .2016] Disponibil: http://www.jsv.instante.justice.md
263. Sentința Judecătoriei Ștefan -Vodă din 20 februarie 2013. Dosar ul nr.1-326/2012 . [citat :
16.11 .2016] Disponibil: http://www.jsv.instante.justice.md
264. Sentința Judecătoriei Ștefan -Vodă din 15 mai 2013. Dosar ul nr.1-54/13 . [citat : 06.11 .2016]
Disponibil: http://www.jsv.instante.justice.md
265. Sentința Judecătoriei Ștefan -Vodă din 29 mai 2013. Dosar ul nr.1-46/13 . [citat : 25.08 .2016]
Disponibil: http://www.jsv.instante.justice.md
266. Sentința Judecătoriei Ștefan -Vodă din 19 mai 2016. Dosar ul nr.1-74/2016 . [citat :
12.10 .2016] Disponibil: http://www.jsv.instante.justice.md
267. Sentința Judecătoriei Telenești din 19 decembrie 2014. Dosar ul nr.1-205/2014 . [citat :
22.10 .2016] Disponibil: http://www.jtl.instante.justice.md
268. Sentința Judecătoriei Telenești din 29 octombrie 2015. Dosar ul nr.1-50/2015 . [citat :
07.11 .2016] Disponibil: http://www.jtl.instante.justice.md
269. Sentința Judecătoriei Telenești din 16 noiembrie 2015. Dosar ul nr.1-87/2015 . [citat :
07.11 .2016] Disponibil: http://www.jtl.i nstante.justice.md
270. Sentința Judecătoriei Telenești din 15 ianuarie 2016. Dosar ul nr.1-41/16 . [citat : 16.11 .2016]
Disponibil: http://www.jtl.instante.justice.md

188
271. Sentința Judecătoriei Telenești din 26 aprilie 2016. Dosar ul nr.1-25/16 . [citat : 10.11 .2016]
Disponibil: http://www.jtl.instante.justice.md
272. Sentința Judecătoriei Ungheni din 14 decembrie 2015. Dosar ul nr.1-243/2015 . [citat :
20.11 .2016] Disponibil: http://www.jun.instante.justice.md
273. Sentința Judecătoriei Ungheni din 09 februarie 2016. Dosar ul nr.1-411/2015 . [citat :
12.10 .2016] Disponibil: http://www.jun.instante.justice.md
274. SERBINOV, A. Obiectul material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Partea I. În: Revista Națională de Drept , 2016, nr.9, pp.48-57. ISSN 1811 -0770
275. SERBINOV, A. Obiectul material al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM.
Partea II. În: Revista Națională de Drept , 2016, nr.10, pp.50-58. ISSN 1811 -0770
276. SERBINOV, A. Infracțiunea prevăzută la art.290 CP RM: analiză comparativă cu
prevederile similare din legislația penală a Federației Ruse. În: Materialele Conferinței
științifice naționale cu participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” cu
prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova (Chișinău,
28-29 septembrie 2016). Seria „Științe socioumanistice ”. Vol.I. Chișinău: CEP USM, 2016,
pp.21-25. ISBN 978 -9975 -71-815-8.
277. SERBINOV, A. Reflecții privind clauza de impunitate prevăzută la alin.(3) art.290 CP RM.
În: Materialele Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Integrare
prin cercetare și inovare” cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Universității de
Stat din Moldova (Chișinău, 28 -29 septembrie 2016). Seria „Științe socioumanistice”. Vol.I .
Chișinău: CEP USM, 2016, pp.25-29. ISBN 978 -9975 -71-815-8.
278. SERBINOV, A. Obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. În:
Revista științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”, 2016, nr.8(98), pp.207 -218.
ISSN 1814 -3199
279. SERBINOV, A. Purtarea, păstrarea, procurarea ilegală a armei de foc sau a munițiilor:
modalități normative de exprimare a faptei prejudiciabile prevăzute la art.290 CP RM. În:
Revista Națională de Drept , 2017, nr.1, pp.36-46. ISSN 1811 -0770
280. SERBINOV, A. Fabricarea, repararea, comercializarea ilegală a armei de foc sau a
munițiilor, precum și sustragerea lor: modalități normative de exprimare a ilicitului penal
prevăzut la art.290 CP RM. În: Revista Națională de Drept , 2017, nr.2, pp.28-37. ISSN
1811 -0770
281. SERBINOV, A. Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. În:
Revista Națională de Drept , 2017, nr. 3, pp.35-43. ISSN 1811 -0770
282. SERBINOV, A. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.291 CP RM: aspecte
teoretice și practice. În: Revista Națională de Drept , 2017, nr. 4, pp.27-37. ISSN 1811 -0770
283. SERBINOV, A. Subiectul infracțiunilor prevăzute la art.290 și 291 CP RM. În: Revista
Națională de Drept, 2017, nr.5, pp.31-41. ISSN 1811 -0770
2831 SERBINOV, A. Răspunderea penală pentru infracțiunile contra securității publice
exprimate în manipulări ilegale cu arme și muniții. Chișinău: Tipografia Centrală, 2017. 348
p. ISBN 978 -9975 -53-871-8
284. STATI, V. Infracțiunea de contrabandă în legislația penală a Republicii Moldova și a
României: analiză juridică comparativă. În: Revista de Științe Penale , 2006, Anuar, anul II,
pp.160 -171. ISSN 1812 -3392
285. STATI, V. Infracțiuni economice: Note de curs . Chișinău: CEP USM, 2014. 529 p. ISBN
978-9975 -71-520-1
286. STATI, V. Infracțiuni săvârșite în sfera activității economice externe (art.248 și 249 CP
RM): studiu de drept penal. În: Revista științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”,
2014, nr.8(78), pp.124 -141. ISSN 1814 -3199
287. STATI, V. Observații critice referitoare la modificările și completările operate la 22.12.2004
în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor”, n r.23 din 28.06.2004. În: Revista Națională de Drept ,
2015, nr.2, pp.2-18. ISSN 1811 -0770

189
288. STATI, V. Dece nu este necesară calificarea suplimentară în ipoteza aplicării alin.(2) sau
alin.(3) art.248 din Codul penal? În: Materialele Conferinței științifice na ționale cu
participare internațională „Integrare prin cercetare și inovare” cu prilejul aniversării a 70
de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova (Chișinău, 28 -29 septembrie 2016).
Seria „Științe socioumanistice”. Vol.II . Chișinău: CEP USM, 2016, pp.10-13. ISBN 978 –
9975 -71-815-8.
289. STATI , V. Infracți uni economice: N ote de curs. Ediția a 2-a, rev ăzută și actualizată .
Chișinău: CEP USM, 2016. 622 p. ISBN 978 -9975 -71-807-3
290. STOIAN, A.I. Infracțiunea continuată (prelungită) și infracțiunea continuă succesivă în
dreptul penal. În: Legea și Viața , octombrie 2012, pp.45-49. ISSN 1810 -309X
291. STREATEANU, F., MOROȘANU, R. Instituții și infracțiuni în noul Cod penal. Manual
pentru uzul formatorilor S NG. București, 2010. 359 p.
292. ȚURCAN, I. Unele aspecte privind semnele obiective ale infracțiunii de corupere pasivă. În:
Revista științifică a USM „Studia Universitatis Moldaviae”, 2009, nr.8(28), pp.167 -175.
ISSN 1814 -3199
293. ULIANOVSCHI, X., ULIANOVSCHI, Gh., BUCATARI, V. Dreptul Militar în Republica
Moldova . Chișinău: Prut Internațional, 2003. ISBN : 9975 -69-476-4
294. VIDAICU, M. et al. Expertiza judiciară: îndrumar pentru avocați . Chișinău: Tipografia
Sirius , 2015. 140 p. ISBN 978 -9975 -57-196-8.
295. VINTILĂ, Gh. Criminalistică . Craiova: Themis, 2001. 612 p. ISBN 973 -85196 -2-4.

B. Surse în limba rusă
296. АЛТЫНБАЕВА, Л.М. Возрастная вменяемость субъекта преступления . В: Вестн ик
Омской юридической академии , 2014 , №3(24), сс.56-59. ISNN 2306 -1340
297. АНТОНОВ, А.Г. Освобождение от уголовной ответственности при совершении
деяний , связанных с незаконным оборотом оружия , его основных частей ,
боеприпасов , взрывчатых веществ или взрывных устройств (ст. 222 и 223 УК РФ). В:
Вестник Томского Государственного Университета , 2008 , №313 , сс.107-109.
ISSN 2311 -2387 ( Online ), ISSN 1998 -8613 ( Print ).
298. БАГРОВА, О.Л. Уголовная ответственность за хищение либо вымогательство
оружия, боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств : Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . Москва ,
2004 . 24 с.
299. БАРАНОВ, А.Д. Уголовная ответственность за неосторожные преступления в
сфере оборота огнестрельного оружия , боеприпасов , взрывчатых веществ и
взрывных устройств : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук . Ростов -на-Дону , 2004 . 27 с.
300. БАШИЛОВ, В.В. Борьба с организованным и формами преступного оборота
огнестрельного оружия, его основных частей, боеприпасов, взрывчатых веществ и
взрывных устройств : Уголовно -правовой и криминологический аспекты:
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Москва, 2000 . 22 с.
301. БЕЛИК, Ю.С. Проблемные вопросы определения объективных признаков
незаконного оборота оружия (ст.222 УК РФ ). В: Вестник Уральского финансово –
юридич еского института , 2016, №1(3), сс.4-7. ISNN 2312 -5640
302. БИКЕЕВ, И.И. Ответственность за незаконный оборот огнестрельного оружия,
боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств : Автореферат диссертации
на соискание ученой степени кандидата юридических наук . Самара, 2000 . 20 с.
303. БИКЕЕВ , И.И. Постановление Пленума Верховного Суда РФ от 12 марта 2002 г. №5
«О судебной практике по делам о хищении, вымогательстве и незаконном обороте
оружия, боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств» с учетом

190
изменений и дополнений: реализованное и невоплощенное. В: Актуальные проблемы
экономики и права , 2008, №2, сс .108-110. ISNN 1993 -047X
304. БИКЕЕВб И.И. Ответственность за преступления против общественной
безопасности, связанные с незаконным обращением с материальными объектами
повышенной опасности : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
доктора юридических наук . Москва , 2009 . 34 с.
305. БОРРОВИНСКИЙ, С. Уголовная ответственность за небрежное хранение
огнестрельного оружия или боевых припасов в законодательстве постсоветских стран.
În: Legea și Viața , decembrie 2013, p.22 -26. ISSN 1810 -309X
306. БЫЧКОВ, В.В. Предметы вооружения как предметы преступлений , образующих
криминальный оборот оружия. В: Сборник научно -практических трудов , 2015, №2,
сс.37-42.
307. ВДОВИН, А.Н. Особенности преступлений в сфере незаконного оборота оружия:
методико -криминалистические аспекты (на материалах приграничных регион ов
Сибирского федерального округа ). В: Исторические, философские, политические и
юридические науки, культурологи я и искусствоведение. Вопросы теории и практики .
2014 , №3(41), сс.27-30. ISSN 1997 -292X
308. ВДОВИН, А.Н. Особенности методики расследования и по ддержания
государственного обвинения по уголовным делам о преступлениях, связанных с
незаконным оборотом оружия и боеприпасов (по материалам приграничных регионов
Сибирского федерального округа ): Диссертация на соискание ученой степени
кандидата юридических наук . Новосибирск, 2015 . 245 с.
309. ВИНОКУРОВ, В.Н. Предмет преступления и предмет совершения преступления как
признаки объекта и объективной стороны состава преступления. В: Российский
следователь , 2008 , №13 , сс.4-6. ISSN 1812 -3783
310. ВОЛОТОВА, Е.О. Прикосновенность к преступлению: понятие, виды,
ответственность : Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук , Москва , 2011. 28 с.
311. ГАМИДОВА, Н.В. Общая характеристика хищений оружия, боеприпасов, взрывчатых
веществ и взрывных устройств. В: Общество и право , 2007, №4(18), сс.126-129. ISSN
1727 -4125
312. ГЕРАСИМОВА, Е.В. Предмет хищения в Российском уголовном праве : Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . Москва ,
2006 . 26 с.
313. ГРИГОРАШ, Р. Совершение преступления совместно с лицом, не достигшим
возраста уголовной ответственности , p.173 -180. [citat: 17.10 .2016] Disponibil:
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/1544/1/173 –
180Conf.%20econ.%202013.PDF
314. ГРИГОРЯНЦ, С.А. Факторы, детерминирующие незаконный оборот оружия,
боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств . [citat : 15.10 .2016]
Disponibil: http://www.journal -nio.com/index.php?option=com_ content&view= article&id
=286&Itemid=83
315. ГРИГОРЯН, Т.Л. Противодействие незаконному обороту оружия: уголовно -правовой
и криминологический аспекты : Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. Санкт -Петербург, 2005 . 22 с.
316. ГЫРЛА, Л.Г., Т АБАРЧА, Ю.М. Уголовное право Республики Молдова. Часть
Особенная. Том II . Кишинэу : Cartdidact, 2010. 592 с. ISBN 978 -9975 -4158 -2-8
317. ДЕМЕНТЬЕВ, О.М. , КОПЫЛОВА, О.П. Проблемы возраста уголовной
ответственности . Тамбов : ГОУ ВПО ТГТУ , 2010. 80 с. ISBN 978 -5-8265 -0917 -3
318. ДЕРБОК, З.Г. Специальные виды хищения и вымогательства: проблемы
криминализации и перспективы оптимизации их законодательного описания :

191
Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук . Краснодар ,
2014. 2 36 с.
319. ДИКАЕВ, С.У. Незаконные приобретение, передача, сбыт, хранение, перевозка или
ношение оружия, боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств: учебное
пособие . Уфа, 1998 . 54 с. ISBN 5-7247 -0175 -8
320. ДИРЮТИН, И.В. Проблемы борьбы с незаконным оборотом огнестрельного оружия.
В: Вестник Удмуртского университета , 201 0, №2-4, сс.96-103. ISSN : 2413 -2446
(Online), 2412 -9593 (Print)
321. ДРОЖЖИНА, Е.А. Общественная безопасность как объект преступления :
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук .
Москва , 2015 . 27 с.
322. ДУБОНОСОВ, Е.С., С КОРОПУПОВ, Ю.И. К вопросу о криминологической
характеристике незаконного оборота оружия. В: Известия Тульского
государственного университета, 2015, № 4-2, сс.33-41. ISSN 2071 -6184.
323. ЕЖРВ, А.А. Уголовная ответственность за нарушение правил хранения оружия :
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук .
Моква, 2007 . 24 с.
324. ЗАГАЙНОВА, Ю.В. Уголовно -правовая и криминологическая характеристика
незаконного оборота оружия: По материалам Восточно -Сибирского региона :
Автореферат диссертации на со искание ученой степени кандидата юридических наук .
Иркутск, 2007 . 28 с.
325. ЗАГАЙНОВА б Ю.В. К вопросу о понятии незаконного оборота оружия. В: Вестник
Восточно -Сибирского института МВД России , 2012 , №3 (62), сс.36-41. ISSN 2312 –
3184
326. ЗАДОЯН, А.А. Уголовная ответственность за небрежное хранение огнестрельного
оружия. В: Актуальные проблемы российского права , 2011, №3, сс.179-192. ISSN :
1994 -1471
327. ЗАДОЯН, А.А. Понятие оружие и его виды. В: LEX RUSSICA ( Научные труды
МГЮА ), 2011, №6, сс.1155 -1173. ISSN : 1729 -5920
328. ЗАЙЦЕВА, Е.В. Уголовно -правовые средства противодействия незаконному обороту
оружия и его применению при совершении преступлений : Диссертация на соискание
ученой степени кандидата юридических наук . Омск , 201 4. 214 с.
329. Закон об уголовном праве Израиля . [citat : 20.10 .2016] Disponibil:
http://crimpravo.ru/codecs/izr/2.pdf
330. Закон Российской Федерации об оружии . [citat : 02.09 .2016] Disponibil:
http://docs.cntd.ru/document/9034380
331. ИВАНОВ, В.Д. Уголовно -правовое понятие провокации преступления и ее правовые
последствия. В: Научные труды , Том 2 , 2003, сс.453-457.
332. ИЖАЕВА, Ш.М. , САВЕЛЬЕВ, Р.В. Бандитизм в системе преступлений против
общественной безопасности и общественного порядка . Пятигорск: Рекламно –
информационное агентство , 2009. 58 с. ISBN 978-5-89314 -219-8
333. КАРАХАНОВ, А.Н. Уголовная ответственность за незаконные действия с
оружием, предусмотренные статьей 222 УК РФ : Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2002 . 24 с.
334. КАЦ, Е.А. Уголовная ответственность за незаконные приобретение, передачу,
сбыт, хранение, перевозку или ношение оружия, его основных частей, боеприпасов,
взрывчатых веществ и взрывных устройств : Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. Красноярск , 2005. 25 с.
335. КИМ, Е.П., КОСТЕНКО, К.А. К вопросу о некоторых особенностях освобождения от
уголовной ответственности на основании примечаний к соответствующим статьям
Особенной части УК РФ. В: Российский следователь , 2014, №17 , сс.17-22. ISSN 1812 –
3783

192
336. КОМИССАРОВ, В.С. Терроризм , бандитизм , захват заложника и другие тяжкие
преступления против общественной безопасность по новому УК РФ. Москва:
Кросна -Лекс , 1997 . 159 с.
337. КОМИССАРОВ, В.С. Преступления , нарушающие общие правила безопасности
(понятие , система , общая характеристика): Диссертация на соискание ученой
степени доктора юридических наук. Москва, 1997 . 364 с.
338. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под ред. МОЗЯКОВА,
В.В. Москва: Экзамен , 2004. 912 с. ISBN 5-94692 -698-5
339. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под ред. ЛЕБЕДЕВА ,
В.М., ИГНАТОВА, А.Н. , КРАСИКОВА, Ю.А . Москва: Норма , 2005 . 896 с.
340. КОКИН, Д.М. Некорыстный оборот оружия : уголовно -правовая и
криминологическая характеристика : Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук . Санкт -Петербург , 2015. 24 с.
3401.КОРКИН, А.В., ХАРЛАМОВА, А.А. Некоторые вопросы ответственности за
незаконный оборот холодного оружия . В: Вестник Уральского юридического
института МВД России , 201 7, №4, сс.51-56. ISNN 2312 -5640
341. КОРЕЦКИЙ, Д. Классификационные признаки и виды вооруженных преступлений. В:
Уголовное право , 200 0, №4, сс.37-40. ISSN : 2071 -5870
342. КОРЕЦКИЙ, Д. Оружие как элемент уголовно -правовой характеристики
преступления. В: Уголовное право , 2003, №3, сс.33-35. ISSN : 2071 -5870
343. КОРЕЦКИЙ, Д., СОЛОНИЦКАЯ, Э. Оборот оружия: понятие, виды, содержание. В:
Закон и право, 2004, №2, сс.52-57. ISSN : 2073 -3313
344. КОРЕЦКИЙ , Д., СОЛОНИЦКАЯ , Э. Оружие и его незаконный оборот . Санкт –
Петербург: Юридический Центр Пресс , 2006. 258 с. ISBN : 978-5-4487 -0329 -4.
345. КРАВЦОВ, А.И. Незаконные действия с оружием : Теоретические аспекты и
проблемы законодательного описания их составов: на материалах практики судов
Саратовской области : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук . Краснодар , 2007. 24 с.
346. Криминалистика для государственных обвинителей: учебник / Под ред. К ОЗУСЕВА,
А.Ф. , ИСАЕНКО, В.Н. , КУСТОВА, А.В . Москва: Норма -Инфра, 2015. 480 с.
ISBN 978-5-91768 -278-5
347. КРЫЛОВА, Е.С. Дифференциация уголовной ответственности за незаконные
приобретение, передачу, сбыт, хранение, перевозку или ношение оружия, его
основных частей, боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств с учетом
предмета преступления. В: Вестник Казанског о юридического института МВД
России , 2012, №2(8), сс.32. ISSN 2227 -1171
348. КУДАШОВ, В.Н. К вопросу о предмете преступления , предусмотренного ч.1 ст.222
УК РФ. В: Бизнес в законе , 2006, №3 -4, сс.97-102. ISSN 1816 -921X (print) 2310 -7030
(online).
349. КУДАШОВ, В.Н. Системный подход в совершенствовании уголовно -правовых норм
об ответственности за незаконный оборот оружия, боеприпасов, взрывчатых веществ
и взрывных устройств. В: Пробелы в российском законодательстве . Юридический
журнал , 2014, №1, сс.383-384. ISSN 2072 -3164
350. КУЗНЕЦОВА, И.А., КУЗНЕЦОВ, А.В. О возрастных критериях уголовной
ответственности несовершеннолетнего . В: Вестник Омской юридической академии ,
2012 , №2 (19), сс.115-118. ISNN 2306 -1340
351. Курс российского уголовного права. Особенная часть / Под ред . КУДРЯВЦЕВА, В.Н. ,
НАУМОВА, А.В. Москва : Спарк , 200 2. 1040 с. ISBN 5-88914 -188-0.
352. КУРСАНОВА, А.С. Дифференциация уголовной ответственности за незаконный
оборот оружия на примере ст.ст. 222 , 223 УК РФ . В: Законность и правопорядок в
современном обществе , 2013, №13, сс.264-268. ISBN 978-5-9908410 -9-3.

193
353. ЛЮБАВИНА, М.А. Субъект преступления: учебное пособие . Санкт -Петербург:
Санкт -Петербургский юридический институт (филиал) Академии Генеральной
прокуратуры Российской Федерации, 2014 . 60 с.
354. МАЛКОВ, В.Д. Хищение огнестрельного оружия, боевых припасов и взрывчатых
веществ . Москва, 197 1. 76 с.
355. МАТЫШЕВСКИЙ, П.С. Ответственность за преступления против общественной
безопасности , общественного порядка и здоровия населения . Москва: Юридическая
литература, 1964 . 158 с.
356. МУСАЕВ, М.М. Уголовная ответственность за незаконное изготовление оружия. В:
Следователь , 2004, №1 (69), сс.8-10.
357. МУСАЕВ, М.М. Уголовная ответственность и наказание за незаконное изготовление
оружия: исторический опыт и современные реалии. В: Пробелы в российском
законодательстве , 2013, №5, сс.155-159. ISSN 2072 -3164 ( print ). ISSN 2310 -7049
(online ).
358. НАУМОВ, А.В. Российское уголовное право. Курс лекций. В двух томах. Т.2.
Особенная часть . Москва : Юридическая литература. 2004 . 832 с .
359. Новое уголовное право России. Учебное пособие / Под ред. К УЗНЕЦОВОЙ, Н.Ф .
Москва, 1996 . 391 с. ISBN 978-5-238-01739 -6
360. ОБРАЖИЕВ, К.В. Решение Верховного Суда РФ о применении примечаний к ст.222 и
223 УК РФ: досадная ошибка или опасный прецедент? В: Российский следователь ,
2014, №4, сс.22-24. ISSN 1812 -3783
361. ОМИГОВ, В., К УДАШОВ, В. Квалификация хищения огнестрельного оружия,
боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств. В: Уголовное право , 2007,
№6, сс.35-37. ISSN : 2071 -5870
362. ПЕТРОВА, И.А. Предмет преступления в системе преступлений, связанных с
незаконным оборотом оружия: спорные вопросы квалификации. В: Материалы II
Российского Конгресса уголовного права 31 мая – 1 июня 2007 „Системность в
уголовном праве ”, сс.310-312.
363. ПЛЕСКАЧЕВСКИЙ, В.М. Оружие в криминалистике . Понятие и классификация .
Москва, 2001 . 343 с. ISBN 978-5-00094 -073-0
364. ПОЛОВОВА, Л.В. К вопросу о хранении огнестрельного оружия. В: Юрист , 2002 ,
№4, сс.27-30. ISSN 1812 -3929.
365. ПОПОВ, В.Л., ШИГЕЕВ, В.Б., К УЗНЕЦОВ, Л.Е. Судебно -медицинская баллистика .
Санкт -Петербург: Гиппократ, 2002. 656 с. ISBN 5-8232 -0242 -3
366. Постановление Пленума Верховного Суда Республики Узбекистан „О судебной
практике по делам о незаконном владении оружием ”, 1996, №3. [citat : 19.09 .2016]
Disponibil: http://lex.uz/pages /getpage .aspx?lact_id=1441583
367. Пост aновление Пленума Верхо вного Суда Российской Федераций „О судебной
практике по делам о хищении, вымогательстве и незаконном обороте оружия,
боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств ”, №5 от 12 марта 2002 г.
[citat: 10.10 .2016] Disponibil: http://xn –b1azaj.xn –p1ai/2002/postanovlenie -plenuma -vs-
rf/PPVS -2002.PDF/N05 -ot-12.03.2002.pdf
368. Преступления против общественной безопасности: теория и практика применения
уголовного законодательства / Под ред. СТЕПЕНКО, В.Е . Хабаровск: Тихоокеан ,
2015. 2 57 с. ISBN 5-94856 -234-4
369. ПРОНЬКИНА, Е.А. Ответственность за преступления, характеризующиеся
признаком вооруженности: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Нижний Новгород , 2003. 27 с.
370. РАГУЛИН, И.Ю. Организационные аспекты формирования типичных моделей
механизмов преступлений в сфере незаконного оборота оружия и боеприпасов. В:
Научный журнал КубГАУ , 2015, №113(09), сс.1-50. ISSN : 1990 -4665.

194
371. РАРОГ, А.И. Настольная книга судьи по квалификации пре ступлений . Москва :
Проспект , 2006. 224 с. ISBN 978-5-482-01922 -1
372. РИБАЧУК, В.І. Кримінально -правові та кримінологічні аспекти боротьби з
незаконними діяннями при поводженні зі зброєю, бойовими припасами та вибуховими
речовинами : Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук . Одеса , 2001. 21 с.
373. РОБАК, В.А. Незаконне поводження з вогнепальною зброєю. В: Часопис Київського
університету права , 2013 , №2, сс.294-296. ISSN 2219 -5521
374. РОГАТЫХ, Л.Ф. Незаконный оборот оружия. Санкт -Петербург : Санкт -Петербург –
ский юридический институт Генеральной прокуратуры РФ, 1998. 40 с. ISBN 5 –89094 –
063–5
375. РУСТАМБАЕВ, М.Х. Уголовное право Республики Узбекистан. Особенная часть .
Ташкент: Мир эк ономики и права, 2002 . 528 с. ISBN 978-985-427-812-4
376. САВЕЛЬЕВ, Д. Легализовать отв етственность за групповой способ совершения
преступления. В: Российская юстиция , 2001 , №12 , сс.48-50. ISSN 0131 -6761
377. СЕВРЮКОВ, А.П. Хищение имущества: криминологические и уголовно -правовые
аспекты . Москва: Экзамен, 2004 . 350 с. ISBN . 5-94692 -784-1.
378. СИВЦОВА, Л.И. Небрежное хранение огнестрельного оружия : Уголовно -правовые и
криминологические аспекты : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Москва. 2002. 22 с.
379. СИВЦОВА , Л.И. Ответственность за небрежное хранение огнестрельного оружия:
анализ действующего законодательства. В: Российский следователь , 2003 , №9, сс.18-
21. ISSN 1812 -3783
380. СКОРОПУПОВ, Ю.И. Уголовно -правовые и криминологические вопросы борьбы с
незаконными приобретением, передачей, сбытом, хранением, перевозкой или
ношением оружия, его основных частей, боеприпасов, взрывчатых веществ и
взрывных устройств: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Рязань, 2003 . 24 с.
381. СКОРОПУПОВ, Ю.И. Проблемы квалификации преступлений, предусмотренных
ст.222 УК РФ. В: Известия Тульского государственного университета.
Экономические и юридические науки , 2015, №3-2, сс.191-205. ISSN 2071 -6184.
382. СОКОЛОВ, А.Ф. Преступления в сфере оборота оружия, ст. 222, 223 УК РФ:
Проблемы юридической техники и дифференциации ответственности : Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . Ижевск ,
2002 . 18 с.
383. СОЛОНИЦКАЯ, Э.В. Криминологическая характеристика незаконного обо рота
оружия и меры борьбы с ним : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. Ростов на Дону, 2004. 26 с.
384. СОШИНА, Л.А. Криминологическая характеристика лиц , совершивших преступления
в сфере незаконного оборота оружия. В: Сибирский юридический вестник , 2008,
№1(40), сс.60-64. ISSN 2071 -8136 (печатная версия). ISSN 2071 -8144 (онлайн версия)
385. СТЕПОВОЙ, Р.А. К вопросу о понятии и юридических признаках гражданского и
служебного оружия. В: Бизнес в законе , 2012 , №2, сс.172-175. ISSN 1816 -921X (print)
2310 -7030 (online)
386. СУХАЧЕВ, И.Ю. О соотношении понятий „общественный порядок ” и „общественная
безопасность ”. В: Вестник Восточно -Сибирского института МВД России , 2009 , №4
(51), сс.8-12. ISSN 2312 -3184
387. ТАРАСЕНКО, Г.В. Добровольность как обязательный признак освобождения от
уголовной ответственности. В: Общество и право , 2015 , №2(52), сс.97-101. ISSN
1727 -4125
388. ТИХИЙ, В.П. Ответственность за преступления против общественной
безопасности: учебное пособие. Харьк ов: Юридический институт, 1984 . 68 с.

195
389. ТОРОЗОВА, Е.А. Уголовная ответственность за незаконный оборот оружия,
боеприпасов, взрывчатых веществ и взрывных устройств : проблемы систематизации
правового регулирования. В: Общество и право , 2012 , №3 (40), сс.168-171. ISSN 1727 –
4125
390. ТОРОПЫГИН, О.Ю. Уголовная ответственность за незаконное изготовление,
приобретение, сбыт или ношение газового холодного оружия : Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва ,
2003. 22 с.
391. Уголовный кодекс Азербайджанской Республики / Под ред. РАГИМОВА, И.М. Санкт –
Петербург: Юридический Центр Пресс, 2001. 325 с.
392. Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред. К ОРОБЕЕВА, А.И. ,
ВИЧИКОВА, Д.В. Санкт -Петербург: Юридический Центр Пресс, 2001. 3 03 с.
393. Уголовный кодекс Республики Армении . [citat: 20.11 .2016] Disponibil:
http://www.parliament.am/legislation.php?sel=show&ID=1349&lang=rus
394. Уголовный кодекс Республики Беларусь . [citat: 20.10 .2016] Disponibil: http://xn–-
ctbcgfviccvibf 9bq8k.xn--90ais/
395. Уголовный кодекс Республики Казахстан . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
https://zakon.uchet.kz/view/111389/
396. Уголовный кодекс Республики Таджикистан . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www .wipo .int/wipolex /ru/text.jsp?file_id=237375#_ Toc435091919
397. Уголовный кодекс Российской Федерации: Закон Российской Федерации №63 -Ф3 от
13 июня 1996 г., принят Государственной Думой 24 мая 1996 г., одобрен Советом
Федерации 5 июня 1996 г., введен в силу с 1 января 1997 г. В: Собрание
Законодательства Российской Федерации , 1996, №25.
398. Уголовный Кодекс Туркменистана . [citat : 20.10 .2016] Disponibil:
https://www.unodc.org/tldb/pdf/TurkmenistanCriminalCode_Russian.pdf
399. Уголовный кодекс Украины: Научно -практический комментарий / Под ред.
СТРЕЛЬЦОВА, Е.Л. Харьков: Одиссей , 2008. 871 с. ISBN 978 -966-633-611-1.
400. Уголовное право. Особенная часть / Под ред . КОЗАЧЕНКО, И.Я. , НЕЗНАМОВА,
З.А., НОВОСЕЛОВА, Г.П. Москва : НОРМА -ИНФРА , 2001 . 960 с. ISBN 5 -89123 -510-0
401. Уголовное право. Особенная часть / Под ред . ГАУХМАНА, Л.Д. , МАКСИМОВА,
С.В. Москва : ЭКСМО , 200 5. 704 с. ISBN 5 -699-12031 -9
402. Уголовное право России. Общая часть / Под ред. ИГНАТОВА, А.Н. , КРАСИКОВА
Ю.А.. Москва : НОРМА , 2005. 592 с. ISBN 978-5-94201 -542-8
403. Уголовное право России. Общая часть / Под ред. СУНДУРОВА, Ф.Р. , ТАРХАНОВА
И.А. Москва : Cтатут , 2009. 751 с. ISBN 978-5-8354 -0573 -2
404. Уголовное право России. Общая и Особенная части: Учебник / Под ред. ГЛАДКИХ,
В.И. Москва: Новосибирский государственный университет, 2015 . 614 с.
405. УСТИНОВА, Т.Д. Уголовная ответственность за бандитизм . Москва: Интел –
Синтез, 1997. 181 с. ISBN 5-87057 -095-6
406. ФЕДОНКИНА, А.А. Категория возрастной незрелости в юридическом контексте . В:
Психологическая наука и образование , 2014, №.3, сс.41-50. ISSN 1814 -2052
407. ЧЕСНОКОВ, М.В. К понятию специального субъекта преступления . В: „Общество:
политика, экономика, право ”, 2016, №4, сс.1-3. ISSN 2071 -9701 (print), 2223 -6392
(online)
408. ЧУЧАЕВ, А.И., ГРАЧЕВА, Ю.В., ЗАДОЯН, А.А. Преступления против
общественной безопасности: учебно -практическое пособие . Москва: Проспект, 2010 .
409. ШЕЛКОВНИКОВА, Е. Правовой режим оружия и особенности его законодательного
регулирования . В: Закон и право, 2003 , №7, сс.37-40. ISSN : 2073 -3313
410. ШЕСЛЕР, А.В., СМИРНОВ, И.О. Характеристика объекта как элемента состава
преступления , предусмотренного статьей 208 У головного кодекса Российской

196
Федерации. В: Юридическая наука и правоохранительная практика , 2013, №3(25),
сс.61-67. ISSN 1998 -6963
411. ШИРКИН, А.И. Уголовно -правовые и криминологические аспекты противодействия
незаконному обороту оружия в Российской Федерации : Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. Казань, 2008 . 24 с.
412. ШМИДТ, А.А. Логические ошибки законодательства об оружии: взгляд
правоприменителя. В: Юридическая наука и правоохранительная практика , 2014,
№3(29), сс.133-137. ISSN 1998 -6963

C. Surse în alte limbi
413. California Penal Code . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://law.justia.com/codes/california/2005/pen.html
414. Codice penale italiano . [citat: 20.11 .2016] Disponibil:
http://www.davite.it/leggi%20per%20sito/Codici/Codice%20penale.pdf
415. Codigo penal del Estado de Mexico . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://www.diputados.gob.mx/LeyesBiblio/pdf/9_180716.pdf
416. Código Penal de El Salvador . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
https://www.oas.org/dil/esp/Codigo_Penal_El_Salvador.pdf
417. Codigo penal de la Nacion Argentina . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://servicios.infoleg.gob.ar/infolegInternet/anexos/15000 -19999/16546/texact.htm
418. Criminal Code of Denmark . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
419. Criminal Code of Georgia . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
420. Criminal Code of the Federation of Bosnia and Herzegovina . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
421. Criminal Code of Finland . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/1889/en18890039.pdf
422. Criminal Code of Lithuania . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
423. Criminal Code of the French Republic . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
424. Criminal Code of the Kingdom of Spain . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
425. Criminal Code of the Philippines . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
https://www.doj.gov.ph/files/ccc/Criminal _Code_September -2014(draft).pdf
426. Criminal Code of the Republic of Albania . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
427. Criminal Code of the Republic of Austria . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
428. Criminal Code of the Republic of Estonia . [citat: 20.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
429. Criminal Code of the Republic of Hungary . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
430. Criminal Law of the Republic of Latvia . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
431. Criminal Code of the Republic of Poland . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www.legislationline.org
432. Criminal Code of the Republic of Serbia . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
433. Criminal Code of the Republic of Slovenia . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes

197
434. Criminal Code of the Slovak Republic . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
435. Criminal Code of the Swiss Confederation . [citat: 20.11 .2016] Disponibil:
http://legislationline.org/documents/section/criminal -codes
436. New York State Penal Code . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://ypdcrime.com/penal.law/article265.htm#p265.13
437. Texas penal Code . [citat: 20.10 .2016] Disponibil:
http://www.statutes.legis.state.tx.us/?link=PE
438. Kazneni Zakon Republike Hrvatske . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www.vsrh.hr/easyweb.asp?pcpid=366
439. Кривичен законик на Република Македонија . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www .pravda .gov.mk/documents /KRIVICEN %20ZAKONIK %20precisten %20%20 tek
st.pdf
440. Кримінальний кодекс України. В: Відомості Верховної Ради України , 2001, № 25 -26.
441. Trestní zákoník České Republice . [citat: 19.11 .2016] Disponibil:
http://www.zakonyprolidi.cz/cs/2009 -40

198
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnata , declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de doctorat
sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar , urmează
să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Serbinov Angela

______________

25 aprilie 2019

199
CV-ul AUTORULUI

Nume și prenume : SERBINOV Angela
Cetățenia: Republica Moldova
Studii:
2008 -2012 – studii la Facultatea de Drept a USM, finalizate cu conferirea titlului de licențiat în
drept, specializarea Drept civil și procesual civil.
2012 -2014 – audient la Institutul Național de Justiție, candidat la funcția de judecător.
2012 -2014 – studii la Facultatea de Drept a USM , ciclul de master, finalizate cu conferirea
titlului de master în drept.
2014 -prezent – doctorand ă USM, specialitatea 554.01 – Drept penal și execuțional penal.
Activitate profesională:
2014 -2016 – asistent judiciar, Colegiul ci vil, comercial și contencios administrativ, Curtea
Supremă de Justiție a Republicii Moldova.
2016 -prezent – jurist S.A. „Moldovagaz”, Secția asigurare juridică și relații coorporative,
Direcția Juridică.
Domeniul de interes științific : Partea Specială a Dreptul ui penal
Participări la manifestări științifice internaționale: Conferința internațională francofonă a
doctoranzilor în drept penal cu tema „Protecția penală a drepturilor și libertăților fundamentale”,
ediția a II –a (Iași, 5 –8 noiembrie 2015); Conferința științifică cu participare internațională
„Integrare prin cercetare și inovare” cu prilejul aniversării a 70 de ani de la fondarea Universității
de Stat din Moldova (Chișinău , 28-29 septembrie 2016); Conferința internațională francofonă a
doctor anzilor în drept penal cu tema „Prevenirea și combaterea terorismului prin norme de drept
penal”, ediția a III –a (Iași, 14 -17 decembrie 2016).
Lucrări științifice publicate: 11 publicații științifice
Cunoașterea limbilor străine: rusa, engleza – scris/citit/vorbit – nivelul C2 ( fluent); germana
scris/citit/vorbit – nivelul A1 (elementar)
Date de contact:
telefon: (+373) 079562649
e-mail: angela.serbinov@yahoo.com