Cu lemnul învățăm simplitatea și claritatea [306570]

„Cu lemnul învățăm simplitatea și claritatea;

prezența naturii vine din interiorul lui.” ( prof. [anonimizat])

PROIECTAREA ȘI EXECUȚIA FILIGORIILOR DIN LEMN MASIV

INTRODUCERE. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI.

Trăim într-o lume atât de prinsă în goana după bani…[anonimizat].

[anonimizat] m-am simțit relaxat și împlinit, m-am hotărât să prezint modul în care aceste mici opere de artă și oaze de pace dintr-o curte sau grădină se pot realiza.

Fig. 1. 1 [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]-a lungul timpului din lemn.

Lemnul are o importanță deosebită în viața întregii omeniri și a [anonimizat]. Acestea, [anonimizat] o cunoaștere profundă și precisă a calității materialului lemnos.

Fig. 1.2 [anonimizat], sub diversele lui forme de exploatare și utilizare, a constituit, [anonimizat]. [anonimizat], confecționarea obiectelor utilitare (vase, linguri, [anonimizat], unelte) sau a [anonimizat]. Oricine a [anonimizat], [anonimizat], cât si cu ajutorul mașinilor. E [anonimizat], [anonimizat].

Lemnul este ideal dacă e [anonimizat] e [anonimizat]. Când aceste proprietăți de prelucrabilitate sunt combinate cu alte avantaje ale lemnului ca: [anonimizat], uneori devine greu de înțeles de ce materialele alternative au fost vreodată luate în calcul.

Există o singură trăsătură a lemnului care e unică între celelalte materiale structurale; lemnul reprezintă o [anonimizat]: piatra, cărămida, metalul, masele plastice sunt derivate din resurse extractibile limitate. Această trăsătură este suficientă pentru a [anonimizat], și este de asemenea potrivit să asigurăm că lemnul rămâne cel mai ieftin dintre toate materialele structurale. (Curtu, Roșca,1993)

[anonimizat], când gradina îmbie cu culorile, miresmele și răcoarea ei.

Fie ploaie, fie arșiță, foișorul rămâne spațiul ideal pentru relaxare, izolat de celelalte tentații ale casei.

Fig. 1.3 Foișor din nuiele

CONSTRUCȚIILE DIN LEMN

DE-A LUNGUL TIMPULUI

Lemnul, a constituit secole de-a rândul principala materie primă a oamenilor, fiind folosit pentru construcțiile gospodărești sau la confecționarea uneltelor, obiectelor și ustensilelor casnice, a pieselor de mobilier.

Atât în țara noastră, cât și diferite părți ale lumii, domeniul construcțiilor din lemn este extrem de vast, aflat într-o continuă evoluție și descoperire de noi tehnici și care urmăresc ușurința în utilizare și punere în operă a structurilor.

Diversitatea tipurilor și formelor constructive sunt specifice fiecărei zone geografice, adaptate culturii cărora acestea îi aparțin. Astfel, dacă la începuturi a fost folosit lemnul în combinație cu piatra pentru a realiza structuri, în timp, lemnul a fost utilizat și singur, iar în epoca modernă, alături de diferite alte materiale.

De-a lungul timpului, îmbinările din construcții au evoluat odată cu creșterea complexității structurilor cărora le aparțin. Dacă la început s-au folosit îmbinări simple, realizate prin chertare, cu cepuri din lemn, în epoca modernă sunt utilizate elemente metalice care sporesc rezistența acestora odată cu ușurința în realizare.

Evoluția construcțiilor se oglindește și în geometria de ansamblu; de la bare drepte utilizate la structuri simple, la bare curbe, arce de diferite dimensiuni, poziționarea în diferite unghiuri, pentru structurile complexe, mari.

În comunitățile rurale, fiecare sătean avea cunoștințele și deprinderile necesare prelucrării, măcar sumare a lemnului, construind și întreținând singur unele obiecte din gospodărie.

Lucrările mai dificile erau lăsate în seama tâmplarilor, dulgherilor, stolerilor etc. Aceștia, folosind unelte simple ca securea, ferăstrăul, tesla, scoaba, cuțitul, dalta, compasul, potricala, ghinul, tiparul de pirogravat, au dat naștere unei cuprinzătoare game de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice si unelte de lucru, obiecte de cult, până la piese mari de interior și cele utilizate in construcții. Desigur, confecționarea lor presupunea o specializare temeinică, transmisă din generație în generație.

Fig. 1.4 Cerdac maramureșean

Nu există categorie de obiecte uzuale la care lemnul să nu fi fost folosit ca materie primă.

Fig. 1.5 Linguri de lemn

În construcția caselor materialul de construcție era aproape în exclusivitate lemnul, folosit sub forma bârnelor lungi așezate în cununi orizontale. În decursul timpului au intervenit diferențieri legate de tehnica de prelucrare a lemnului. Vechile construcții erau făcute din bârne rotunde, cele noi sunt construite din bârne cioplite în patru muchii.

Decorul, de un mare interes artistic, al construcțiilor țărănești se caracterizează prin factura sa stilizată și viguros reliefată datorită tehnicii folosite: cioplirea și dăltuirea în lemn a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele ușilor și ferestrelor, porțile mari, toate ornamentate cu motive scoase puternic în relief.

Fig. 1.6 Sculptură maramureșeană

Experiența milenară în arta lemnului a învățat meșterii întrebuințarea adecvată a fiecărei esențe lemnoase. Astfel, bradul și stejarul (esențe tari) au fost întrebuințate la construcții, fagul pentru lăzi de zestre, cornul și alunul pentru bâte ciobănești, frasinul pentru cadre de uși și ferestre iar paltinul și teiul pentru furci de tors, linguri, ploști și casete.

Fig. 1.7 Ladă de zestre

Fig. 1.8 Cană de lemn sculptată

Fig. 1. 9 Foișor cu stâlpi sculptați

Din datele arheologiei reiese o largă și variată întrebuințare a lemnului de către omul primitiv, întrebuințare care s-a transmis până în ziua de azi când tehnica prelucrării lemnului a cunoscut o evoluție tehnică uimitoare.

Pe lângă casele cu rol de adăpost, unele din cele mai vechi construcții sunt podurile care facilitau comunicarea între oameni.

Fig. 1.10 Podul lui Traian – reconstituire

Deși avem urme ale construcțiilor de lemn încă din comuna primitivă, cel mai mare progres al construcțiilor de lemn se înregistrează în Roma Antică în timpul orânduirii sclavagiste.

Constructorii romani posedau o serie de unelte de fier pentru dulgherie și tâmplărie, lucru care a permis realizarea unor îmbinări mai perfecționate între elementele construcției, folosindu-se mai ales diferite sisteme de chertări. Tot de la constructorii romani avem acoperișurile cu ferme triunghiulare pe care le utilizăm și azi.

Folosirea lemnului pe scară largă a fost favorizată de următoarele caracteristici: răspândire mare, rezistență ridicată combinată cu o greutate aparent redusă, debitare și prelucrare facilă și mai ales faptul că este o resursă regenerabilă.

2.PROIECTAREA FILIGORIILOR DIN LEMN MASIV

2.1 PROGRAMUL AUTOCAD PENTRU PROIECTARE

AutoCAD este un ansamblu de programe de proiectare asistată de calculator, pentru computere individuale ( PC. ) și stații grafice de lucru.

Programul este utilizat de persoanele de la planșetă, proiectanți și desenatori din orice domeniu; utilizat, deci, de cei ce comunică prin desenul tehnic. AutoCAD reduce substanțial munca de rutină în proiectare, accelerând munca repetitivă și facilitând actualizarea desenelor ( se pot face oricâte modificări pe un desen gata făcut).

Vom defini ca :  sesiune de lucru – timpul neîntrerupt în care se efectuează sau modifică un desen; prompter – șir de caractere ce apar pe ecran, în așteptarea unei comenzi (unui răspuns); – opțiune implicită – varianta de rezolvare a unei comenzi lansate, aleasă de program, atunci când nu specificăm în clar o altă opțiune dintr-o listă de opțiuni posibile; este prezentă în lista de opțiuni, între paranteze ascuțite :< > ; – a seta – a defini un parametru AutoCAD prin alegerea și utilizarea lui dintr-o listă existentă; – a edita – a manipula (modifica) o entitate (desen) deja existentă.  Orice introducere de date de la tastatură sau de la mouse, din orice menu, se confirmă întotdeauna prin apăsarea tastei "Enter".

Lansarea în execuție a programului

Lansarea în execuție a programului AutoCAD în mediul Windows se realizează prin acționarea pictogramei specifice programului . Aceasta are ca efect lansarea programului, cu opțiunile implicite, se poate opta însă pentru o lansare a programului în anumite condiții stabilite de utilizator – se poate dori, de exemplu, lansarea de la o anumită locație, folosind un anumit fișier șablon, execuția automată, la început, a unei succesiuni de comenzi AutoCAD dintr-un fișier script etc.

Ecranul grafic AutoCAD

Ecranul afișat în mod implicit la lansarea programului este prezentat în fig. 1. În cadrul ecranului grafic AutoCAD se disting mai multe zone:

·        Linia de titlu – în care este afișat numele desenului curent;

·        Zona meniurilor derulante care conțin comenzile programului;

·        Linia de comenzi standard (Standards Toolbar), care conține pictograme pentru cele mai frecvent folosite comenzi AutoCAD – Redo, Zoom etc. – dar și pictogramele comenzilor standard ale sistemului de operare – Open, Save, Print etc;

·        Linia de gestionare a straturilor (Layer Toolbar);

·        Linia de afișare și modificare rapidă a proprietăților obiectelor: tip și grosime de linie, culoare etc. (Properties Toolbar);

·        Linia de afișare și modificare a stilurilor pentru text și cotare (Style Toolbar);

·        Linia de comandă (Command Toolbar) – în care, de la prompterul Command:, se pot introduce comenzi de la tastatură;

·        Linia de stare (Status Bar) – care afișează informații asupra stării sistemului: coordonatele, modurile snap, ortho, spațiul model sau hârtie etc;

Folosirea comenzilor AutoCAD

Tastarea unei comenzi către sistemul AutoCAD se poate face în mai multe moduri.

Pentru a introduce o comandă în linia de comandă, situată în partea inferioară a

ecranului, la promterul Command:, se tastează direct numele întreg al comenzii. Unele comnezi au și nume prescurtate (de exemplu, pentru a desena un arc de cerc, se poate tasta numele întreg al comenzii Arc sau numai abrevierea comenzii A).

Comanda se va executa la apasarea tastei <Enter> sau a tastei <Space>. Acționarea uneia dintre tastele <Enter> sau <Space> direct la prompterul Command: determini repetarea ultimei comenzi.

Pentru a anula o comanda aflată în desfășurare, se folosește tasta <Esc>.

Dialogul ce se poartă defilează în sus, pe sub zona de desenare, pe masură ce se emit comenzi noi; vizualizarea ultimelor comenzi se poate face prin trecerea ecranului în modul text, ca urmare a apăsării tastei <F2>.

Selectarea comenzii din meniurile grafice (Toolbars)

Meniurile grafice includ butoane care lansează în execuție comenzile, prin selectare cu ajutorul mouse-ului. Atunci când mouse-ul ajunge deasupra unui astfel de buton, apare automat eticheta cu numele comenzii.

Fig. 2.11 Proiect foișor de lemn (final)

Salvarea desenelor: comanda SAVE sau SAVE AS, cere utilizatorului indicarea destinației desenului salvat și numele acestuia. În mod implicit, fiecare desen salvat va primi extensia dwg.

Exemplu: Desen 1.dwg

Crearea unui nou desen (NEW): se obține prin activarea din meniul File a opțiunii New (sau tastând New în linia de comandă) prin care se accesează o casetă de dialog folosită pentru a preciza numele noului fișier și de asemenea, se poate preciza dacă acesta va fi folosit ca desen prototip sau nu. Un desen prototip este un fișier de desenare care poate fi utilizat ca șablon pentru alte desene. El conține configurări ale variabilelor de genul:

– limitelor;

– pasului de incrementare al saltului;

– pasului de incrementare al grilei;

– chenarul;

– indicatorul.

Deschiderea unui desen existent în vederea editării: din File, Open – bara de meniuri sau introducând Open de la tastatură se deschide o casetă de dialog care afișează unități, directoare, fișe derulante, de unde se poate indica desenul care va fi deschis în vederea editării.

Fig. 2.12 Plan foișor fără învelitoare

Închiderea sesiunii de lucru autocad: File, Exit (bara de meniuri) sau Quit din linia de comandă. Închiderea sesiunii de lucru se poate face și cu comanda End care combină funcționarea comenzilor Save și Quit.

Comanda End creează o copie a fișierului cu extensia Bak sau Dwk.

2.2 NORMĂ DE CONSUM

Lemnul pe care l-am ales pentru execuție este molidul(picea abies).

Acesta prezintă un lemn fără duramen, de culoare alb-gălbui deschis, slab vărgat, cu luciu pe secțiunea radială. Este caracterizat de o textură fină și uniformă. Lemnul de molid este moale, ușor,cu densitate de 0.38g/cm3 și elastic, cu contrageri reduse. Se usucă ușor, repede și fără defecte.

Comportarea la încălzire progresivă: lemnul este instabil la temperaturi de -110 ° C, combustibil la 200 ° C și inflamabil la 300 ° C, aprinzându-se și în absența flăcării, datorită substanțelor gazoase distilate.

Rezistența la coroziune în apă curată este bună. În apă cu activitate biologică intensă rezistența lui este slabă, iar în apă de mare lemnul se comportă rău. În soluții alcaline slabe este aproape rezistent, iar în soluții acide începe să se distrugă abia de la pH L 2, rășinoasele fiind mai stabile la acțiunea acizilor decât foioasele. Oțelul începe să se distrugă de la un pH L 5.

Contragerea reprezintă micșorarea dimensiunilor și a volumului lemnului la îndepărtarea din el a umezelii. Contragerea nu este aceeași pe diferite direcții. În mediu, contragerea lineară total în direcția tangențială constituie 6-10%, în cea radială 3-5% și de-a lungul fibrelor 0,1-0,3%.

Conductibilitatea termică(valoarea U sau C ), este un termen folosit în construcții pentru a descrie capacitatea unui material de a transmite căldura. La molid valoarea U (sau C) este de 0,11 W/m2 K(watt /metrupătrat kelvin) pentru lemnul verde și 0,09 W/m2 K la lemnul uscat.

Rezistența termică (valoarea R), este un alt termen folosit în construcții pentru a descrie capacitatea unui material de a păstra căldura, sau mai precis, acest indice este folosit pentru a descrie proprietățile unui material de construcție ca fiind un bun izolant termic. La molid valoarea R este 11 m2 K/W la lemnul uscat și 9,2 m2 K/W la lemnul verde. Conductibilitatea electrică a lemnului: vopsit, lăcuit sau impregnat cu rășini este un bun izolator.

Rezistivitatea de volum a lemnului cu umiditatea de 15 % variază în funcție de specie între 1,5 × 10 10 -3,6 × 10 16 W × cm, iar rigiditatea dielectrică este în jur de 27-28 kV/mm.

La baza ierarhiei privind duritatea și rigiditatea lemnului se află bradul și cedrul ( cu un lemn mai moale) la mijloc se află pinul și molidul iar în top pe primele poziții se situează douglasul și laricea cu un lemn foarte dur și rigid.

Pentru a ști câte lemne să achiziționați trebuie să știți cât de înaltă vreți să fie construcția(zidurile), câte rânduri de lemne va avea fiecare perete și care va fi forma acoperișului pentru a ști exact cîte grinzi și câți căpriori sunt necesari.

Fig. 2.13 Proiect filigorie explicativ

Stâlpi

Capace/cosoroabe/grinzi

Căpriori

Coamă

Material pentru acoperit

Scânduri streașină

Balustradă

Materialele de care avem nevoie au următoarele dimensiuni:

Stâlpi de 15×15 cm /2,40m – 10 buc

Capace de 15×15 cm/3m – 2 buc; de 15×15/6m – 2 buc

Căpriori de 10×10 cm/2,40 m – 22 buc

Coamă de 15×15 cm/6 m – 1 buc

Material pentru acoperiș (scânduri) de 2,5x15cm/6,5 m – 24 buc

Scânduri streașină de 2,5×15 cm/6m – 2 buc

Balustradă de 10×10 cm/0,60 m – 8 buc; 1,30 m – 8 buc; 1,80 m – 8 buc.

Cuie, șuruburi, profile pentru ancorat tip U și tip L

Tabel cu necesarul de material lemnos pentru filigorie:

Pe lângă materialul pentru filigoria propriu zisă, avem nevoie de substanțe pentru întreținerea lemnului, lac pentru culoare, material pentru pardoseală și bineînțeles fundația pe care toată construcția va fi situată.

Fig. 2. 14 Material lemnos în depozit

3. CONSTRUCȚIA ȘI MONTAREA SUBANSAMBLELOR DIN LEMN

3.1 FUNDAȚIA

Un prim pas în construirea unei filigorii este alegerea locului în care va fi amplasată, aceasta trebuie să se încadreze în peisaj mai mult decât alte construcții deoarece reprezintă un loc de relaxare și chir de odihnă. După alegerea locului pasul următor este turnarea fundației pentru viitoarea construcție.

În urma cercetărilor efectuate pe teren trebuie să rezulte că terenul de fundare prin caracteristicile geotehnice pe care le posedă, are asigurată stabilitatea generală și locală, fundațiile se vor funda pe un strat format, conform studiului geotehnic. Elevațiile perimetrale din beton sunt hidroizolate pentru a asigura izolarea necesară.

Săpătura pentru fundație se face până la o adâncime de 50-60 cm. Armarea fundației și a plăcii se poate realiza cu plasă sudata de ø6. Din fundație vom lăsa mustăți pentru legarea armăturii de la placă. Pentru turnarea fundației vom utiliza beton clasa 8/10(B150):
Dozajul / mc. este: (1 găleată=10 l)

ciment = 280 kg (7 saci de 40 kg)

sort 0-3 = 46.7 găleți

sort 3-7 = 31.6 galeti

agregat 7-16 = 19 galeti

agregat 16-31= 25.6 galeti

apă orientativ (se corectează funcție de umiditatea agregatului)= 19 găleți.

După întărirea fundației înlăturam pământul din interior pe o adâncime de 10 cm de la nivelul solului pentru realizarea stratului de rupere a capilarității.

Pe exterior vom monta un cofrag pentru o supraînălțare cu 15 cm a terasei fata de nivelul solului. Stratul de rupere a capilarității v-a avea grosimea finală de 15 cm și este constituit din pietriș 16-32 bine bătătorit.

Peste stratul de pietriș se așează o folie de polietilenă pentru stratul de hidroizolație. Turnarea plăcii se face tot cu aceeași marcă de beton.

Fig. 3.15 Armarea fundației

Fig. 3.16 Turnarea fâșiilor pentru egalizare

Stâlpi. Pereți laterali

O soluție pentru fixarea stâlpilor ar fi să fie prinși în ciment pentru o stabilitate mai mare iar dacă acest lucru nu se dorește, ei se pot fixa cu ajutorul unor profile metalice. Dacă se alege fixarea în beton lemnul ar trebui tratat corespunzător pentru eliminarea umezelii pe care ar putea sa o absoarbă din pământ. Se recomandă săparea unor gropi de aproximativ 50/60 cm adâncime în care se vor fixa stâlpii și umplerea lor cu ciment. Noi am optat pentru utilizarea unor conectori de metal în formă de L partea dinspre beton urmând a fi îngropată în pardoseala de piatră sporind astfel stabilitatea și rezistența piesei.

Fig. 3. 17 Fixarea stâlpilor pe beton

3.2 ACOPERIȘUL

Acoperișul unei clădiri îndeplinește funcții cheie pentru orice construcție: finalitate, estetică și protecție. Închizând clădirea la partea superioară, el nu răspunde numai nevoii de izolare în fața intemperiilor (deși aceasta e prima condiție pe care o îndeplinește) ci poate forma și un spațiu suplimentar de depozitare sau locuire.

Dincolo de conformația în sine, acoperișul este limita dintre exterior si interior. Pe el se pot adăuga alte elemente funcționale pentru locuință sau foișor(de la coșuri de fum și sisteme de scurgere a apei, până la pasarele de trecere sau chiar mini-grădini suspendate).

De asemenea, sub acoperiș, în funcție de înălțimea acestuia, se pot amenaja diverse spatii (mansarde, poduri circulabile sau necirculabile). Toți aceștia sunt la rândul lor factori care influențează sistemul de alcătuire al acoperișului.

După ce stâlpii au fost ancorați se trece la execuția părții superioare a filigorie și a acoperișului în următorii pași:

fixarea grinzilor

fixarea popilor

fixarea căpriorilor

astereala

învelitoarea

Pentru fixarea cosoroabelor/grinzilor către stâlpi se vor utiliza holzșuruburi de 150. Înainte de fixarea definitivă trebuie verificat cu ajutorul nivelei ca lemnele să fie perfect orizontale apoi se execută găuri de ghidaj în lemn și la final se asamblează cu holzșuruburile.

Se taie ambele capete ale grinzilor în formă de L pentru a se potrivi mai bine una peste alta. Pentru o precizie cât mai mare a tăieturilor se recomandă câteva tăieturi paralele și verificarea cu nivela. Se dau câteva găuri de ghidaj și se fixează cu holzșuruburi de 150. Tăieturile trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 7 cm adâncime și 15 cm lățime.

Fig. 3. 18 Fixarea grinzilor

Urmatorul pas este montarea popilor. Recomandăm fixarea acestora pe tălpi prin intermediul elementelor de fixare din tablă prefabricate și nu prin scoabe care pot produce “crăpaturi” necontrolate ale lemnului.

La jumătatea grinzilor laterale, fixați câte o bârnă de 1,3 metri, folosindu-vă de cleme metalice în forma literei L, în continuarea stâlpului de la bază, pe care se va sprijini coama de unde va porni acoperișul în două ape. Fixați apoi cei 11 căpriori la distanța de 60 de centimetri unul de altul, crestând părțile inferioare pentru a se plia pe cosoroabe.

Fig. 3. 19 Profil L pentru montaj

Fig. 3. 20 Pop, coamă și căpriori

Fig. 3.21 Imagine de ansamblu

După realizarea scheletului acoperișului se trece la acoperirea cu scânduri pentru a putea pune învelitoarea. Învelitoarea aleasă de noi a fost cea de șindrilă bituminoasă de culoare roșu cărămiziu pentru că ni s-a părut că se încadrează mai bine în peisaj.

La șindrila bituminoasă montajul este foarte delicat: montajul se face de jos în sus după ce s-au montat jgheaburile și sorturile, iar primul rând se montează întors.

-Toate elementele de coamă, muchie sau dolie se fac din șindrilă

-Toata șindrila trebuie lipită cu flacără dacă temperatura de afară nu este îndeajuns de ridicată încât să se producă lipirea plăcilor de șindrilă.

-La montajul șindrilei este foarte important ca linia șindrilei să fie dreaptă atât pe orizontală cât și pe verticală.

Fig. 3. 22 Acoperiș cu șindrilă bituminoasă

Fig. 3.23 Detaliu acoperiș șindrilă bituminoasă

Acoperișul face parte din categoria lucrărilor de dulgherie definitive cu caracter permanent și trebuie să îndeplinească o serie de condiții tehnico-economice cum ar fi: durabilitatea, rezistența mare și folosirea unei cantități reduse de lemn dar trebuie să îndeplinească și criteriul estetic, fiind recomandată o proporție adecvată între clădire și acoperiș. În acest scop proiectării acoperișului i se va aloca atenție, el îndeplinind un scop estetic dar și unul funcțional.

Fig. 3.24 Acoperiș cu țiglă

Fig. 3.25 Acoperiș cu șindrilă de lemn

Fig. 3.26 Acoperiș de tablă

Fig. 3.27 Acoperiș de stuf

Fig. 3.28 Acoperiș verde

Acoperișul este cel care dă nota finală a unei construcții, nota de unicitate.

Fig. 3.29 Acoperiș din prelată

3.3 PARDOSEALA

Pentru pardoseală am ales piatra naturală care vine cu aspectul ei să întregească ideea de natural și de contopire cu natura pe care o simți când stai în filigoria din grădina casei tale. Pe lângă aspectul de suflet, am ales piatra și pentru că este un material rezistent, puțin alunecos și aspectuos, rezistentă la intemperii și cu un aspect care se modifică foarte puțin în timp. Piatra naturală aduce natura în casa ta.

Fig. 3.30 Carieră de piatră naturală

Pregătirea suprafeței de bază

Pentru montaj suprafața trebuie pregătită din timp: șapă de ciment cu o perioadă de uscare de aproximativ 30 de zile plus perioada cât a durat construirea filigoriei pe fundație. Materialul utilizat pentru montajul pietrei a fost Ceresit CM 25.

Ceresit CM 25 poate fi aplicat pe suprafețe cu capacitate portantă, compacte, curate și uscate fără substanțe ce ar putea împiedica aderența (grăsimi, bitum, praf), cum ar fi beton cu o vechime de min. 3 luni, șape pe bază de ciment (cel puțin 28 zile).

Orice denivelare a suprafeței de până la 8 mm poate fi reparată cu Ceresit CM 17 cu o zi înainte de efectuarea placării.

Mod de aplicare

Conținutul unui sac trebuie turnat în cantitatea de apă corespunzătoare amestecată cu un mixer profesional până la omogenizare. După cca. 5 minute se amestecă din nou. Dacă este necesar se poate regla consistența prin adăugare de apă și remixare.

Pentru prepararea unui sac de Ceresit CM 25 sunt necesari7,5-8 l de apă. Consistența adezivului trebuie adaptată la formatul plăcilor. Adezivul trebuie aplicat pe suprafața suport cu ajutorul unei mistrii zimțate pentru a asigura o acoperire de min 75% pe spatele plăcii.

Când se montează plăci la exterior adezivul trebuie aplicat și pe spatele plăcii. Acoperirea în acest caz trebuie să fie de 100%.

Plăcile nu trebuie îmbibate în apă. Plăcile trebuie așezate pe stratul de mortar în cadrul timpului deschis și presate. Materialul proaspăt se poate îndepărta cu apă, dar cel întărit se poate îndepărta numai mecanic. La placarea pe suprafețe mari (≥ 35 m²) se vor prevedea rosturi de dilatație tratate cu materiale flexibile.

Rosturile se lasă în caroiaje de 6×6 mm. Aplicarea trebuie să se facă în condiții uscate la temperaturi de la +5°C până la +30°C.

Fig. 3.31 Imagine finală pardoseală de piatră naturală

3.4 ELEMENTE DE MONTAJ. ÎMBINĂRI

Sortimentul și dimensiunile materialului lemnos natural sunt limitate și nu corespund întotdeauna cu deschiderile și solicitările construcțiilor. De aici rezultă necesitatea măririi dimensiunilor sortimentului natural și a formelor de utilizare a lor prin:

îmbinări în sens transversal între bile, grinzi și scânduri,

îmbinarea în sens longitudinal,

îmbinări la noduri, sub diferite unghiuri.

La construcțiile moderne de lemn, îmbinările de rezistență se execută în mare parte cu ajutorul unor conectori de rezistență din metal, lemn sau alte materiale.

Clasificarea îmbinărilor se poate face după următoarele criterii:

rolul îmbinării în construcție: îmbinare în lățime, in lungime, îmbinare la noduri sub un unghi, îmbinare plană sau spațială.

Natura solicitării elementelor de legătură: pene – la compresiune, cuie de lemn – la încovoiere, tiranți – la întindere, clei – la forfecare.

Modul de execuție a îmbinărilor demontabile sau nedemontabile.

Există la ora actuală multiple sisteme de îmbinări, adaptate la particularitățile lemnului realizate de către constructori și proiectanți în decursul timpurilor având rolul de solidizare, de prelungire sau de realizarea unor noduri sau intersecții. ( prof. Furdui,Fekete-Nagy- Structuri din lemn,2009, pg 68)

Îmbinările sunt realizate în principal pentru a asigura transferul solicitărilor produse de acțiunile exterioare între elemente.

După mijloacele de îmbinare și natura solicitărilor la care sunt supuse, atât îmbinările cât și elementele îmbinate, există:

– îmbinări prin chertare, frontală sau laterală, lucrează fărăr legături speciale de rezistență, solicitate la strivire și forfecare, și care asigură transmiterea eforturilor de la o piesă la alta, direct pe suprafața de contact dintre cele două elemente;

-îmbinări cu pene rigide, lucrează în general la compresiune , dau eforturi transversale îmbinării,

– îmbinări cu pene flexibile, solicitate în principal la încovoiere, nu dau împingeri transversale îmbinării;

– îmbinări cu tije cilindrice solicitate la încovoiere iar piesele îmbinate la strivire;

– îmbinări încleiate, lucrează în general la alunecare.

Fig. 3.32 Îmbinare cu tijă

După deformațiile inițiale și în timp îmbinările pot fi:

– îmbinări prin păsuire, fără piese de legătură, cu deformații inițiale mari care transmit eforturile direct prin suprafața de contact între elemente;

– îmbinări nepăsuite (cuie, buloane, plăcuțe metalice, etc.), cu deformații inițiale mici dar care cresc mult în timp.

Fig. 3.33 Îmbinare cu conectori plați

Norma EUROCODE 5 definește următoarele tipuri de îmbinări:

Tipul A – îmbinări prin contact lemn pe lemn, îmbinări numite ,, tradiționale”;

Tipul B – îmbinări cu elemente de legătură sub formă de tije (cuie, șuruburi, buloane, dornuri), elemente de asamblare (inele, crampoane) și conectori cu dinți, denumite de multe ori îmbinări ,,mecanice”;

Tipul C – îmbinări încleiate.

În practică pot fi folosite și îmbinări combinate de tipul A și B.

Îmbinările ,,tradiționale” cuprind o multitudine de forme dintre care cele mai des întâlnite sunt cele prin chertare, cu piesele de îmbinare așezate în prelungire, dispuse perpendicular sau sub un anumit unghi α . (Ing. Director Executiv Aprocor Licence Sorin Pătraș, Calculul elementelor de construcții din lemn, http://www.romwoodhouse.ro)

Pentru montajul elementelor de acoperiș și respectiv a balustradei filigoriei noi am ales următorii conectori și tipuri de îmbinări:

Vinclu L folosit pentru fixarea popilor către cosoroabe

Fig. 3.34 Vinclu

Vincluri, vinclurile de îmbinare și colțarele de lemn se utilizează în următoarele situații:

– preluare sarcini pe verticală

– ancorare elemente din lemn (stâlpi, pereți) către structura de beton

– rigidizare suplimentară la asamblări perpendiculare

Avantajele conectorilor metalici cu marcaj CE:

– există certitudinea utilizării unui produs de calitate datorită respectării standardelor impuse materialelor utilizate precum și procesului de producție

– galvanizare min. 20 microni

– produsul este însoțit de documente care atestă caracteristicile de rezistență și calitate

– se respectă reglementările europene din construcții

– produsele sunt astfel prelucrate încât se reduce la minimum posibilitatea de accidentare, datorită tăieturilor , la montaj.

Fig. 3.35 Conectori plați

Conectorii plați sunt folosiți pentru a rigidiza legătura dintre două piese de lemn, în cazul nostru s-au folosit pentru fixarea balustradei foișorului și pentru rigidizarea legăturii dintre popi și coamă.

Fig. nr. 3, 36 Conectori plați

Ancorele de pană s-au utilizat pentru o mai bună fixare a căpriorilor către cosoroabe și coamă.

Fig. 3.37 Ancoră de pană

Șuruburi autoforante pentru lemn – s-au folosit pentru fixarea conectorilor de lemn ( ancore, vincluri și conectori plați). Acestea prezintă următoarele avantaje: nu necesită găurire, vârf foarte ascuțit, cap mare, se poate fixa foarte aproape de margine, rezistență mare la smulgere și la forfecare.

Fig. 3.38 Șurub autoforant pentru lemn

Șuruburi autoforante lemn VBH 10×160 mm folosite la fixarea cosoroabelor către stâlp. Prezintă avantajul de a fi rezistent la smulgere și forfecare, nu necesită pregăurire.

Fig. 3.39 Șurub autoforant VBH 10×160 mm

Pentru fixarea scândurilor care au constituit suportul pentru șindrila bituminoasă s-au folosit șuruburi cu cap îngropat pentru a nu avea denivelări la nivelul membranei bituminoase, și pentru ca prezintă o mare rezistență la smulgere și forfecare.

Fig. 3.40 Șurub VBF 45x45mm

3.5 UTILAJE DE PRELUCRĂRI MECANICE ALE LEMNULUI

Calitatea produsului finit este direct legată de calitatea materiei prime folosite.

Recoltarea buștenilor se face întotdeauna în sezonul rece, când insectele și ciupercile sunt inactive.

Buștenii sunt depozitați minim 3 luni în depozit, în aer liber, pentru detensionare.

După acest interval de timp, buștenii se debitează în cherestea în funcție de caracteristicile lotului.

Debitarea se face „la vedere”, folosind ferăstraie panglică orizontale pentru debitat bușteni, ce permit o flexibilitate crescută și un randament optim.

Acest tip de debitare permite valorificarea texturii și desenului lemnului.

Cheresteaua verde este paletizată și depozitată în aer liber, unde în următoarele minim 6 luni se va zvânta și detensiona. Uscarea finală se face în camere de uscare automatizate.

Ieșind din camerele de uscare, cheresteaua este depozitată în șoproane, protejată de intemperii și factorii de mediu.

Depozitul de cherestea uscată, este organizat pe specii, clase de calitate și grosimi.

Procesul de pregătire a materialului lemnos din stadiul de buștean și până la cherestea uscată este de minim 10 luni.

Fig. 3.41 Buștean în depozit

Fig. 3.41 Prelucrarea primară a lemnului

Gater /banzic cu bandă orizontală pentru tăiat scânduri din bușteni de lemn; are unitate tăietoare mobilă și este folosit în tăierea în lungime a buștenilor și prismelor.

Fierăstrău electric cu banda orizontală pentru debitarea buștenilor și obținerea grinzilor.

Fig. 3.42 Gater Husqvarna horizont

Ferăstraiele-panglică pentru debitarea buștenilor, și-au câștigat în timp scurt, în Europa o utilizare din ce în ce mai mare.

Dezvoltarea continuă a folosirii lor a fost determinată de câteva caracteristici mai importante ale acestora, și anume:

– posibilitatea debitării piesă cu piesă a cherestelei în orice sistem de debitare, ceea ce dă siguranță utilizării mai bune a zonelor calitative ale lemnului, precum și adaptarea foarte rapidă la orice condiții calitative, dimensionale și mod de debitare, indicate ca optime de caracteristicile buștenilor si de comenzile în cherestea;

– sporirea randamentului cantitativ, ca urmare a diferenței de grosime între pânzele de gater și cele de ferăstrău-panglică;

– reducerea esențială a suprafeței depozitului de materie primă, întrucât nu mai este necesară sortarea buștenilor în clase de calitate și categorii de diametre;

– posibilitatea realizării mecanizării și automatizării, în special la cheresteaua din specii care solicită prelucrarea individuală a fiecărei piese.

Alte unelte folosite în timpul montajului elementelor de lemn au fost:

circular de mână folosit pentru realizarea tăieturilor pentru îmbinările dintre cosoroabe/grinzi și pentru scurtarea elementelor de balustradă, cât și pentru tăieturile oblice din capătul căpriorilor

mașină de filetat/înșurubat

Fig. 3.43 Circular de mână Fig. 3.44 Șurubelniță electrică

4. TRATAREA ȘI FINISAREA ELEMENTELOR DE LEMN MASIV

Există o gamă largă de acțiuni și factori, legați în principal de condițiile de exploatare dar și apăruți suplimentar în viața construcțiilor, care influențează durabilitatea lemnului și degradarea sa.

Lemnul are proprietăți foarte variate, care se pot clasifica în: proptietăți fizice – densitate, umiditate, contragere, culoare, miros și textură; proprietăți termice – conductivitate, putere calorică, căldură specifică; proprietăți electrice și magnetice – rezistența electrică; proprietăți acustice – rezonanță, amortizarea sunetelor, absorbția sonoră; proprietăți mecanice – elasticitate, plasticitate, duritate, rezistența la tracțiune, compresia, încovoiere, forfecare.( Aurelia Pleșa, Manualul dulgherului, 1998,pg. 22)

Densitatea lemnului este raportul dintre masa și volumul aparent al lemnului care poate avea și goluri în structura sa ( m, Va). Densitatea este influențată de umiditate, acesta fiind un element de care trebuie ținut cont în momentul determinării masei și volumului.

Fiindcă lemnul este un material higroscopic, el își modifică umiditatea, absorbind sau cedând apă, în funcție de umiditatea relativă a aerului și de temperatură.

În funcție de umiditate , lemnul se clasifică astfel:

lemn verde cu o umiditate mai mare de 30%,

lemn semiuscat cu o umiditate egală cu 18-24%,

lemn uscat cu o umiditate mai mică de 18%,

lemn anhidru cu umiditate 0%.

Valorile de umiditate recomandate pentru lemnul folosit la diverse produse sunt:

obiecte de interior(mobilă,parchet) – U = 8-12%

ferestre și uși exterioare – U=10-13%

obiecte în aer liber – U=12-15%

lemn în pivniță – U=19-20%.

Contragerea lemnului și umflarea sa se manifestă doar în legătură cu apa legată( higroscopică) și diferă la fiecare piesă de cherestea în funcție de porțiunea de lemn din care a fost luată.

Viteza de producere a degradărilor și implicit durabilitatea lemnului pot fi controlate prin concepția elementelor și modul de folosire a lemnului, existând în acest sens mai multe direcții principale în care trebuie să se acționeze și anume:

– concepera și studiul detaliilor astfel încât să se evite pe cât posibil umezirea lemnului ,

– evitarea staționării apei în anumite zone (îmbinări, reazeme, etc.);

– asigurarea unei evacuări rapidr a apei atunci când este imposibil a se evita o umezire temporară;

– selectarea tipului de lemn cu o durabilitate naturală în concordanță cu mediul de utilizare;

– realizarea unui tratament inițial și în timp adecvat pentru conservarea lemnului.

Lemnul este expus, de asemenea acțiunii agenților biologici xilofagi (ciuperci, insecte) și a agenților termici (foc).

Este foarte important ca lemnul pus în operă să aibă o umiditate apropiată de umiditatea de echilibru estimată iar variațiile de umiditate în timp să fie cât mai limitate. Nesatisfacerea acestor condiții duce în timp la apariția unor crăpături sau fisuri provenite din contracție care crează condiții pentru penetrația de apei, a sporilor de ciuperci, a larvelor de insecte și favorizează în final degradările.

În conceperea și realizrea structurilor de lemn trebuie ținut cont și de proprietățile mecanice ale lemnului care sunt legate de capacitatea acestuia de a se opune forțelor exterioare care vor să-i rupă, să-i schimbe forma sau să pătrundă în masa lui. Cea mai bună rezistență la tracțiune( opunerea lemnului la forțe care tind sa-l alungească) o au lemnele de rășinoase apoi foioasele moi. Rezistența la compresie este mai mare în cazul compresiei perpendiculare pe fibre și se întâlnește la îmbinările din construcții. Rezistența la încovoierea statică este influențată de defectele prezente în lemn, deci materialul trebuie selecționat cu atenție.

În asamblarea elementelor de construcție cu buloane, șuruburi și cuie este bine să se țină cont de rezistența la forfecare. În raport cu poziția cuielor/șuruburilor față de direcția fibrelor s-a constatat că rezistența este maximă în cazul în care cuiele se introduc tangențial în lemn.

Durabilitatea lemnului este capacitatea acestuia de a-și păstra în timp însușirile naturale sub acțiunea factorilor de distrugere. Pentru a mări durabilitatea lemnului i se pot aplica diferite tratamente de protecție sau se poate acoperi cu substanțe peliculogene.

Acțiunea agențiilor biologici

Lemnul este susceptibil de a fi atacat în principal de două tipuri de agenți biologici (insecte și ciuperci). Atacul ciupercilor este condiționat de prezența umidității în timp ce toate tipurile de lemn pot fi atacate de insecte.

În funcție de clasa de risc evaluată se iau măsurile preventive și de protecție adecvate.

a) Acțiunea ciupercilor.

Ciupercile sunt capabile să atace lemnul, atunci când există condiții favorabile legate în principal de prezența apei și a oxigenului. Dezvoltarea ciupercilor se produce atunci când umiditatea lemnului depășește 20% și uneori în cazul absenței luminii, slabei ventilații și în mediu alcalin.

Există ciuperci care provoacă putrezirea lemnului din pădure sau din depozit denumite ciuperci de depozit și ciuperci de casă cum sunt: Stereum, Leuzites și Paniophora. Cea mai periculoasă grupă de ciuperci este cea care provoacă putrezirea lemnului de construcție din care fac parte: Merulius lacrymans, Polyporus vaporarius, Coniophora cerebella, Panillus aqueruntius, Leutinus aquamosus.

Acțiunea insectelor.

Activitatea insectelor este favorizată de temperatura ridicată care permite dezvoltarea și reproducția lor iar atacul se produce, în mod obișnuit asupra lemnul uscat dar există și insecte care pot tolera un anumit procentaj de umiditate.

Pentru a se realiza un tratament preventiv sau curativ adecvat împotriva fiecărei specii de insecte este necesar să se cunoască condițiile de viață și de dezvoltare a lor și dauna care o pot cauza.

Principalele insecte care atacă lemnul de rășinoase sunt: xiloterus lineatus, sirex gigas, anobium domesticum, camponotus herculeanus, camponotus ligniperda, hylecoetes dermestoides, hylotrupes bajulus.

Acțiunea radiațiilor

Lemnul expus radiațiilor solare și în general sub acțiunea razelor ultraviolete își modifică structura într-o zonă superficială de la suprafață (max.1 mm grosime) printr-o colorație de suprafața în gri, realizându-se astfel o pseudo – carbonizare

În cazul lemnului folosit la exterior o atenție deosebită trebuie acordată îmbinăriilor dintre elemente pentru a evita pătrunderea apei în aceste zone precum și pentru asigurarea condițiilor de ventilare a lor.

Tratamentul cu substanțe chimice cuprinde un ansamblu de metode și tehnici și are ca scop penetrarea produsului în lemn și obținerea unei suficiente adâncimi de penetrare și a unei repartiții uniforme a cantității de produs de protecție. Tratamentul se execută inițial sau după ultima operație de finisare a elementelor și de montajul lor.

Dacă, în mod excepțional, tratamentul se aplică după montaj suprafețele de contact între elemente și zonele inaccesibile trebuie tratate anterior.

Aplicarea tratamentului poate fi realizat fără presiune, (pensulare, pulverizare, scufundare, difuzie) sau cu presiune (impregnare cu vid, impregnare cu vid și presiune).

Substanțele folosite pentru protecția lemnului și a materialelor pe bază de lemn se grupează în:

• substanțe de hidrofugare:

• substanțe insecticide și fungicide ;

• substanțe volatile la temperatura ambiantă: fungicide și insecticide gazoase, pentru combaterea și prevenirea infectării și infestării lemnului, aerosoli reci și calzi;

Integritatea și frumusețea lemnului pot fi păstrate cu ajutorul produselor specifice sau cu o tehnică pe cât de veche pe atât de rar folosită și poate chiar costisitoare în ziua de azi: arderea suprefeței lemnului cu o flacărăr rapidă, curățarea cenușii și impregnarea cu ulei de tung.

Această tehnică este folosită de constructorii japonezi și poată numele de Yakisugi sau Shou sugi ban.

Fig. 4.45 Casă placată cu lemn Yakisugi

Fig. 4.46 Detaliu lemn ars

Pentru suprafețele din lemn netratat, care nu intră în contact în mod constant și direct cu apa, se poate folosi mai întâi un produs anticarii, cu acțiune imediată și protecție profilactică. Peste acesta trebuie venit cu o protecție ulterioară. Se adaugă, ca bază, un grund de impregnare care are scopul de a menține integritatea lemnului. În cazul suprafețelor expuse intemperiilor se adaugă un lac pentru luciu, care conferă o protecție deplină împotriva umezelii.

Pentru protecție UV și în fața înghețului se folosește (peste tratamentul de bază cu produsul anticarii și antimucegai) un lazur (unii producători îl oferă sub termenul “lazură”) subțire sau gros, care este o soluție pe baza de ulei de in.

Acesta pătrunde în porii lemnului, fără a crea o peliculă la suprafață, așa că păstrează textura lemnului, oferindu-i o protecție UV suplimentara . Se aplică în cel puțin două straturi subțiri și este rezistent la apă și ploi. Pentru protecția împotriva cariilor, ciupercilor și apei putem folosi și un singur produs: se poate aplica un ulei impregnant cu caracter hidrofob. Acesta e destinat în special obiectelor de mobilier de gradina.

Noi am utilizat Sadolin Hardwood Oil, impregnant pe bază de ulei de in, în solvent organic.

Proprietăți: impregnant cu caracter hidrofob pentru protecția lemnului la exterior. Este recomandat a fi aplicat în special pe mobilierul de gradină. Se absoarbe în profunzimea lemnului, oferind protecție eficienta împotriva acarienilor, ciupercilor, razelor UV și a apei.

Se utilizează pe suprafețe de lemn netratate anterior sau în cazul suprafețelor acoperite cu substanțe nepeliculare. Pentru o protecție eficienta se recomandă impregnarea lemnului cu Sadolin Base, apoi aplicarea unui strat de Sadolin Hardwood Oil. Se lasă 5‐30 de minute să se absoarbă în lemn, după care surplusul se șterge cu o cârpă moale.

Pentru durabilitate mai mare, după o perioadă de timp de 24 de ore de uscare, este recomandat repetarea tratamentului. Tratamentul cu Sadolin Hardwood Oil este recomandat a fi repetat o dată la un an.

Fig. 4.47 Foișor din lemn natural/neprelucrat

5.CONCLUZII. CONTRIBUȚII PERSONALE

Lemnul este un material natural, nobil, ecologic și regenerabil și poate fi utilizat pentru a personaliza orice exterior sau interior al unei case, prezentând multiple avantaje.

Durabilitatea ca trăsătură fizico-mecanică recomandă lemnul ca material de construcție pentru mobilierul de grădină și foișoare având o comportare excelentă în condiții optime demontare și respectiv de întreținere.

Rapiditatea de execuție îl recomandă cu prioritate în fața altor materiale; lemnul este mai puțin afectat de variațiile de temperatură iar punerea în operă nu depinde atât e mult de condițiile climaterice.

Întreținere ieftină: longevitatea lemnului este asigurată de noile tehnologii de tratament a lemnului, care îl protejează împotriva atacurilor fungilor și insectelor și chiar a razelor solare.

O construcție de lemn prezintă o bună integrare în peisajele urbane și rurale, fiind o oază de liniște și pace, un liant între om și natură.

Folosirea lemnului pe scară largă a fost favorizată de câteva dintre caracteristicile sale: răspândire mare, rezistență ridicată combinată cu o greutate aparent redusă, debitare și prelucrare facilă și mai ales faptul că este o resursă regenerabilă.

CONTRIBUȚII PERSONALE:

Dintre acțiunile directe inițiate de mine sau la care am participat voi aminti:

Am ales modelul de filigorie potrivit cu spațiul unde urma să fie amplasat,

Am participat la alegerea lemnului din depozit (grinzi, scânduri),

Am efectuat măsurătorile pentru fundație, și am participat efectiv la realizarea acesteia,

Am participat activ la fiecare pas al realizării filigoriei,

Am prezentat soluții ingenioase pentru realizarea îmbinărilor și pentru alegerea tipurilor de conectori pentru lemn,

Am ales varianta optimă de tratare a lemnului expus la intemperii,

Am ales soluția optimă pentru executarea instalațiilor electrice

Am ales modelul de acoperiș care să acopere cel mai bine necesitatea de protecție a lemnului din perete,

Am ales piatra naturală pentru placat și am participat la montarea acesteia,

Am studiat avantajele construcțiilor de lemn și calitățile lemnului masiv comparativ cu alte materiale,

Am ales tipul de învelitoare potrivit cu aspectul filigoriei și cu bugetul alocat acesteia,

Am încercat să fac o expunere a etapelor construirii filigoriilor pas cu pas

6. BIBLIOGRAFIE

Prof. Dr. Ing. Furdui Cornel,S.I. Dr.Ing. Fekete-Nagy Luminița –“ Structuri din lemn”, Curs pentru studenții anului III,CCIA, 2009

Aurelia Pleșa – “Manualul dulgherului”, Editura Tehnică, București, 1989

Peștișan C. – “Construcții”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1973

Rimbu I. – “Tehnologia prelucrării lemnului”, vol. I,II, Editura Tehnică, București,1980

Ghenea N. – “Construcții din lemn”, Institutul de Construcții București, 1975

Dogaru V. – “ Bazele tăierii lemnului și a materialelor lemnoase”, Editura Tehnică, București, 1985

Ing. Gligoraș Daniel – Debitarea lemnului cu ajutorul ferăstraielor mecanice mobile, teză de doctorat

Ing. Dateș Rodica Nicoleta – Elemente reologice la îmbinări în lemn utilizate în construcții, teză de doctorat

F. Dan Milne – “The Handbook of Canadian log Building”, Muir Publishing, 1984

Michael Musick – “Alaska Log Building Construction Guide”, Alaska Housing Finance Corporation, 1999

Protecting and Finishing log Buildings – Forintek Canada Corp. 2003

w.w.w. Wikipedia –Log Cabin

w.w.w. L.S.U.Rural Life Museum –The Log Cabin History

w.w.w. MyOutdoorsplan.com

7. ANEXE

Fig. 7.48 Filigorie cu stâlpi de beton

Fig. 7.49 Filigorie cu acoperiș stil japonez

Fig. 7.50 Foișor lângă lac

Fig. 7.51 Foișor pe piloni

Fig. 7.52 Foișor rusesc cu lemn rotund

Fig. 7.53 Foișor lemn rotund

Fig. 7.54 Foișor cu pardoseală de lemn

Fig. 7.55 Combinație lemn cu cărămidă

Fig. 7.56 Foișor palmier

Fig. 7.57 Foișor cu lemn vopsit.