Cronicarii Moldoveni

CAPITOLUL II

Cronicarii moldoveni

2.1. Umanismul românesc-prelungire a celui european

Marii cronicari români, care și-au scris operele în secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea se încadrează, din punct de vedere cultural-artistic în orientarea umanistă. Desigur, este vorba despre un umanism anacronic în comparație cu cel european, care se manisfesta în secolele XIV-XVI. Așadar, umanismul apare în Italia, fiind preluat apoi de către Franța, Germania, Spania și Anglia. Europa centrală adoptă la rândul ei acest curent cultural- artistic, după care se manifestă și în partea răsăriteană a continentului, adică în: Praga, Cracovia, Viena, Buda, Transilvania.

Umanismul în discuție era unul renascentist deoarece era marcat de redescoperirea și fructificarea valorilor moral-artistice al antichității greco-romane.

Teoreticienii fenomenului arată că, în țara noastră umanismul s-a manifestat atât de târziu din cauza feudalismului și a ocupației străine, adevărate obstacole în dezvoltarea spirituală a societății vremii.

Precursori ai umanismului românesc au fost Nicolaus Olahus, primul care, în opera sa, ,,Hungaria’’ a pus problema originii latine comune și a unității de neam a poporului român, argumentându-și afirmațiile cu elemente lingvistice, etnografice și religioase, de asemenea, Stefan cel Mare, care este considerat primul istoriograf român, încurajează realizarea inscripțiilor funerare și întocmirea ,,Letopisețului de cand s-au început Țara Moldovei’’, apoi, voievodul Neagoe Basarab, a ctitorit mănăstirea Curtea-de-Argeș, și a scris ,,Învațaturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie’’. Aportul la spiritualitatea epocii și l-a adus și Constantin Brancoveanu odată cu introducerea stilului brâncovenesc în arhitectură.

Pe lângă marii cronicari despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează, alți umaniști români au mai fost: Udriște Năsturel, Nicolae Milescu Sptarul, Varlaam, Simion Ștefan, Dosoftei, frații Radu și Șerban Greceanu, Antim Ivireanul.

2.2. Cronicarii moldoveni

Grigore Ureche

Primul dintre marii cronicari moldoveni a fost Grigore Ureche, care, în unica sa scriere rămasă ,, Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș Vodă până la Aron Vodă’’ ( 1359 – 1594), descrie evenimentele care au avut loc începând cu ceea ce el numește în conformitate cu limbajul vremii ,,descălecatul al doilea’’, adică întemeierea Moldovei, care a avut loc în anul 1359, și până la cea de a doua domnie a lui Aron Vodă, și anume în anul 1594.

Intenția declarată a lui Grigore Ureche a fost ca : ,,nu numai létopisețul nostru, ce și cărți streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dreptate’’, adică el se dorește a fii ceea ce numim în zilele noastre un istoriograf care urmărește să redea cele relevate cu obiectivitate, fără a deforma realitatea, spre deosebire de scriitori, care sunt subiectivi.

Însă, pentru Grigore Ureche istoria are un rol moralizator pentru generațiile următoare, motiv pentru care în scrierea lui Ștefan cel Mare ocupă un loc important atât din punctul de vedere al spațiului alocat, cât și ca model demn de urmat. Astfel, voievodul român este idealizat având multiple calități : este harnic, avea un puternic simț al datoriei, era un bun strateg în războaie, își mobiliza oamenii în luptă prin propriul exemplu, era omniprezent luându-și astfel supușii prin surprindere, iar un eșec în luptă nu îl dezarma, ci, dimpotrivă, îl determina să încerce din nou să obțină victoria.

Despre personalitatea colerică a domnitorului, Ureche menționează că acesta era ,, mânios și de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu’’, comportament care după cum observăm nu este criticat asupru de către cronicar având în vedere că în Evul Mediu astfel de atitudini erau des întâlnite în cazul capetelor încoronate. 

Din punct de vedere structural ULM oferă un model pentru astfel de cronici deoarece recurge la paragrafe ale căror titluri sintetizează conținutul lor, care tratează fie un anumit eveniment istoric, fie un animit personaj, excepție Astfel de titluri sunt: ,,De moartea lui Ștefan vodă celui Bun, va leato 7012 (1504)’’, ,,A doua domnie a lui Alixandru vodă Lapușeanul, carile apoi au tăiat 47 de boieri’’, ,,Războiul lui Ștefan vodă, cand au batut pre Albretu craiu leșesc la Codrul Cosminului, leat 7005 (1497)’’ etc. , excepție făcând ,,Pentru limba noastră moldovenească’’, paragraf dedicat problemei formării limbii române :,,așișderea și limba noatră din multe limbi este adunată și ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prin prejur”, iar pentru a dovedi că fondul limbii române este cel latin recurge la exemple concrete: ,,… de la rîmleni, ce le zicem latini: pâne, ei zic panis, carne, ei zic caro, găina, ei zic galina, etc.. că de ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-am întelege”. 

În același paragraf, Grigore Ureche abordează și problema unității de neam a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor.

Nicolae Manolescu, remarcă în ,,Istoria critică a literaturii române” că Grigore Ureche a dat dovadă de următoarele calități atunci când a elaborat ,,Letopisețul …”: atitudine critică față de izvoare, patriotism și intenții educative în zugrăvirea personajelor de așa natură încât cititorul să învețe să acționeze în conformitate cu binele și să evite răul.

Criticul literar, George Călinescu, consideră că :,,Adevăratul dar a lui Ureche este…portretul moral, pe care îl crează, îl sintetizează”, într-un mod original. ,,Toată valoarea cronicii lui Ureche se reduce la cuvânt, la acel dar fonetic de a sugera faptele prin foșnitura și aroma graiului.[…]. Vorbirea cronicarului e dulce și cruntă, cuminte și plină de ascunzișuri ironice[…]”.

Miron Costin

Miron Costin este cel care continuă munca de cronicar a lui Ureche sub titlul ,, “Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Țara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Țara de Jos, în oraș Iaș, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la nașterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseță …dni” cuprinzând perioada dintre 1594-1661.

Spre deosebire de predecesorul său, Miron Costin abordează separat problematica etnogenezei românilor în lucrarea ,,De neamul moldovenilor, din ce țara au ieșit strămoșii lor’’, pe care însă nu a finalizat-o. Literaturii române i-a lăsat moștenire poemul ,,Viața lumii’’ având tema filosofică fortuna labillis, ,,Stihuri de descălecatul Țării Moldovei” etc. Activitatea istoriografică a acestui cronicar a mai constat în elaborarea lucrării ,,Cronica Țărilor Moldovei și Munteniei’’ în limba polonă, în plus, acesta a mai alcătuit ,, Poema polonă’’ o istorie în versuri polone despre Moldova și Țara Românească având drept scop lămurirea vecinilor în legătură cu originile popurului român.

CLM nu a rezistat în timp în forma sa originală, ci doar în a unui număr de 49 de copii, mai mult sau mai puțin fidele, dintre care trei erau în limbile latină, greacă și franceză.

Spre deosebire de Grigore Ureche, Costin nu recurge la titluri, ci doar își structurează ,, Letopisețul…’’ în douăzeci și două de capitole a căror paragrafe sunt numite ,,zaciale’’. Dintre domnitorii prezentați, în CLM apare ca dominant Vasile Lupu.

Depre aportul lui Miron Costin la istoria literaturii române, E. Negrici arată că în opera acestuia apar tendințe de cristalizare a unor forme ale prozei romanești cum este cazul descrierii, iar modul de caracterizare al personajelor este situarea lor în contexte de viata, renunțându-se la intuirea caracterelor.

Ca istoriograf, Costin recurge la observația sistematică într-o primă etapă, pentru ca apoi să reflecteze asupra materialului și, abia în aceast ultim stadiu trece la redactarea efectivă a lucrării.

În schimb, George Călinescu cosideră că : ,,Însă adevărata contribuție a lui Costin la scrisul românesc este sintaxa. Cunoscător al frazei latine, el a desfășurat-o în moldovenește în spiritulși cu ajutorul limbii noastre,păstrându-i toate registrele și toate fluierele. Cu el sintaxa literară apare începută și cu desăvârșire încheiată,în stare de a exprima orice gând”.

N. Manolescu, sintetizează caracteristicile esențiale ale CLM în ,,Istoria critică a literaturii române’’ , astfel, în primul rând consideră că în comparație cu Ureche, Costin are capacitatea de a prezenta evenimentele relatate prin raportare la situația economică, politică și socială a vremii, calitate de altfel necesară oricărui istoriograf.

Din punct de vedere literar, N. Manolescu remarcă la M. Costin preferința pentru dialog: ,,opera e plină de conversații fermecătoare și de replici extraordinare. Vasile Lupu, informat despre trădarea unui boier, exclamă: „În zadaru această slujbă acum; să-mi hie spus acestea pînă era în Iași logofătul.”

Conform lui Manolescu, M. Costin valorifică în cronica lui și ,,culisele istoriei’’ , din care fac parte bârfele de la curte stratagemele diplomatice, fiind astfel un predecesor al lui Neculce în ceea ce privește precizia portretistică. Criticul literar menționat exemplifică în continuare personaje construite cu ajutorul tehnicilor menționate, astfel ,,Ștefan Tomșa al II-lea este un domnitor crud care ține pe lîngă el un călău „pierzător de oameni”, credulitatea lui Vasile Lupu apare în antiteză cu ipocrizia sfetnicului său Gheorghe Ștefan’’ etc;

O ultimă remarcă a lui Manolescu cu privire la CLM în ,,Istoria critică a literaturii române’’ se referă la sintaxa frazei, care folosind modelul latin plasează verbul în final , iar ,, fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la sfîrșit, după model latin’’.

Ion Neculce

,,Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat’’este precedat de  ,,O samă de cuvinte’’ și se referă la evenimentele petrecute în Moldova între dintre anii 1661- 1743.

În legătură cu cele 42 de legende reunite în capitolul care urmează după ,, Predoslovie’’ ne lămurește chiar Neculce : ,,O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni, și în letopisețǔ nu sunt scrise, ce s-au scris aice, după domnia lui Ștefăniță-vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va ceti și le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, așa va face’’. Nouă dintre legende îl au drept erou pe Ștefan cel Mare, ceea ce semnifică faptul că și pentru Neculce acesta reprezintă domnitorul ideal.

NLM este structurat în douăzeci și cinci de capitole, fiecare dintre acestea fiind consacrate uneia dintre domnii. Spre deosebire de cei doi cronicari anteriori, Neculce nu este nevoit să recurgă la izvoare decât pentru a descrie primii cinci ani, și anume de la Dabija-Vodă pana la Duca-Vodă, având în vedere că celelalte prezintă în general evenimente din timpul propriei vieți.

Personajul principal al NLM este Dimitrie Cantemir a cărui sfetnic a fost chiar autorul și pe care domnitorul l-a ridicat la rang de mare hatman, acesta fiind de altfel apreciat și de către țarul Rusiei, Petru cel Mare.       

Din punct de vedere literar ,,Letopisețul…’’ lui Neculce marchează o evoluție comparativ cu cronicarii anteriori, astfel, acesta folosește din plin tehnica portretului anectodic, care la Costin abia prindea contur. În plus, Neculce stăpânește arta narativă în așa măsură încât este capabil să își schimbe tonul în funcție de situație, astfel devine solemn atunci când vorbește despre Ștefan cel Mare, expozitiv atunci când faptele sunt mai importante , anecdotic atuci când situația o cere sau presară elemente senzaționale pentru a da caracter autentic celor relatate . Suspansul contribuie și el la rândul său la menținerea interesului receptorului.

Criticii literari consideră că Neculce îi precede pe Ion Creangă și Mihail Sadoveanu în ceea ce privește spiritul popular și oral.

2.3. Trăsături ale umanismului la cronicarii moldoveni

Esența dogmei umaniste constă în plasarea omului în mijlocul Universului, care devine astfel un scop în sine, și nu un mijloc. Dacă anterior apariției acestei poziții filosofice căutarea transcendenței divine era ceea ce dădea sens existenței umane, odată cu umanismul se trece la valorificarea tuturor atributelor omului ca individ. În continuare voi prezenta câteva dintre caracteristicile umanismului european la care fac referire și cronicarii moldoveni în scrierile lor.

Așadar, istoria este una dintre dimensiunile la care se raportează individul, care este rațională, motiv pentru care umaniștii își manifestă interesul de a recupera trecutul și de a-l interpreta din această nouă perspectivă. Despre această preocupare a cronicarilor moldoveni M. Costin scria ,,…să nu se uite lucrurile și cursul țarii…" .

Dacă oamenii sunt cei care imprimă cursul istoriei fără intervenția divinității înseamnă că aceasta ne oferă modele demne de urmat, prin urmare această știință, (chiar dacă nu era considerată ca atare în acele vremuri) are rol educativ, după cum arăta și Ureche, strămoșii ,,au lăsat izvod pre urmă și bune și rele să rămâie feciorilor și nepoților să le fie de-nvațatură, despre cele rele să se ferească iară despre cele bune să urmeze și să învețe și să se indirapteze…" .

De asemnea, umaniștii conștientizau faptul că cercetarea și redarea trecutului implică asumarea responsabilității istoriografului față de receptor, de aceea manifestau un veritabil cult pentru adevar, atitudine despre care conicarii modoveni arătau: ,,…nu numai letopisețul nostru ci și cărți streine am cercat, ca să putem afla adevarul…să nu mă aflu scriitoriu de cuvente deșarte…", și ,,… eu voi da seama de ale mele cate scriu…".

Una dintre temele predilecte ale literaturii umaniste este condiția umană, care apare și în creația lui M. Costin ,, Viața lumii’’ , care fructifică motivul ,, fortuna labilis’’.

La cronicarii noștri mai întâlnim două preocupării specifice umaniștilor români din cauza condițiilor istorice vitrege, care au dus la existența a trei principate în care trăia poporul nostru separat, este vorba despre interesul pentru etnogeneza românească și de atitudinea față de Imperiul Otoman: ,,…să nu dăm țara, că pamântul acesta este frământat cu sangele moșilor și strămoșilor noștri…"

BIBLIOGRAFIE :

Basarab, N. , Domn al Țării Românești, Învațaturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie, traducător M. Boldea, editor D. Zamfirescu, filolog și prefațator Gh. Mihăilă, Editura Roza Vânturilor, București 1996

Miron, C., Letopisețul Țărei Moldovei ; De neamul moldovenilor; Viața lumii; Editura Porto-Franco, Galați 1991

Neculce, I. , Letopisețul Țării Moldovei, Editura Litera Internațional, București-Chișinău 2001

Ureche, Gr., Letopisețul Țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș-Vodă până la Aron Vodă, atribuit lui Grigore Ureche și compilat de Simion Dascălul, editor Ovidiu Pecican, Editura Grinta, Cluj-Napoca 2007

Surse științifice

Adamescu, Gh. , Istoria literaturii române , Editura Cartea Românească , București 1921

Călinescu, G., Istoria literaturii române: compendiu, Editura Pentru Literatură, București 1968,

Manolescu, N., Istoria critică a literaturii române, București, Editura Fundației Culturale Române, București 1997

Negrici, E., Narațiunea în cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, Editura Minerva, București 1972