Crizele Suprapuse ale Europei

Cuprins:

Crizele suprapuse ale Europei

I. Criza modelului economic

II. Criza migrației și azilului

III. Criza terorismului

IV. Criza din Est

Măsurile restrictive adoptate de Uniunea Europeana ca răspuns la criza din Ucraina

1.Măsuri diplomatice

2.Măsuri restrictive individuale

3.Deturnarea de fonduri de catre statului ucrainean.

V. Studiu de caz

VI. Concluzii

VII. Infografie

Criza modelului economic

Generalitați

Ca expresie a experiențelor diverse de promovare simultană a creșterii economice durabile și a coeziunii sociale, modelul social european evoluează odată cu Uniunea. Tratatele de la Lisabona și Carta – drepturile fundamentale ale Uniunii Europene au îmbogățit dimensiunea socială spațiului european și prin aceasta viziunea societății cu privire la esența și direcția dezvoltării. Totalitatea politicilor din Europa are un efect modelator asupra educației, muncii și sănătății și în general asupra dezvoltării umane, influențând tot mai acerb capacitatea adaptării societății asupra cerințelor globalizării. Exemplul statelor membre devine model de urmat și sursă de inspirație atât în regiune cât și pe glob.

Criza economico-financiară pune în discuție perspectivele modelului social. Intervențiile menite să sprijine ieșirea din criză influențează dimensiunea socială a UE; de această dată prin controlarea și temperarea acesteia. Efectele decurg din adâncirea și accelerarea integrării prin promovarea uniunilor politică fiscală și bancară, dar și din multitudinea de acțiuni întreprinse în unele state membre împreună cu FMI (Fondul Monetar Internațional) pentru a se reface echilibrul financiar și stabilizarea macro-economică. Sumele distribuite pentru cheltuielile publice și practicile sociale asociate sunt în direct corelație cu impactul cumulat al unor procese externe – globalizarea, și interne – convergența.

Caz actual

În aceste săptămâni se testează puterea monedei Euro, liantul simbolic și fizic al Uniunii Economice și Monetare. Dar, pe chestiunea îndatorării și lângă viabilitatea monedei, criza din Grecia readuce către dezbatere relevanța modelului social-economic european. În cele din urmă există o Europă neo-liberală, care funcționează în concert cu IFN-urile internaționale – Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Din aceasta fac parte: partidele, șefi de stat și de guvern populari, conservatorii și, în mică măsură, liberali și social-democrați, care nu doar că promovează austeritatea ca unic al principiului de guvernanță economică, cu aplicabilitate generală, dar și impun statului grec o rețetă mai rigidă scăpare din criză în care austeritatea ocupă un loc central. Acesta este un caz actual și concret de criză al modelului economic grecesc.

Miza pare să fie reprezentată mai puțin de perspectivele rambursării datoriei Greciei față de creditorii internaționali cât de conținutul pachetului de politici de revenire.

Germania este la conducere, aceasta promovând disciplina bugetară, reglementarea, austeritatea și privatizarea. Se adaugă Franța, Olanda și, fără entuziasm, Marea Britanie. În altă ordine de idei avem Europa socială, cea care declină decuplarea economiei de politic și contestă puternic viabilitatea modelului neo-liberal. Majoritatea societății grecești se situează acolo, dar și nenumărate partide care constituie două grupuri parlamentare relevante – verzii și respectiv stânga europeană. Asupra nivelului social, austeritatea a activat o mare varietate de grupuri, prezente nu atât în parlamente cât pe străzi. Prin prisma crizei grecești, dar privind direct modelul social și economic european este negocierea TTIP – Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții cu Statele Unite ale Americii. Dacă va fi rectificat, corectat în forma intuită acum, ordinea neoliberală va fi instalată, cu toate costurile sociale de rigoare. Dacă în criza din Grecia, Europa neo-liberală va câștiga, reușind să impună statului grec o înțelegere grea, umilitoare sau prin luarea deciziei ca aceasta să iasă din zona Euro, o va face cu un preț considerabil de mare. Leadership-ul economic din Germania va fi considerabil afectat, antrenând reacții adverse atât din partea Europei sociale, cât și din partea celei suveraniste. Critica austerității și a politicii Troicii este nu numai o marcă a Syrizei și Podemos-ului spaniol; este și a Frontul Național francez și a Ligii Nordului italiene. Posibilitatea falimentului Greciei însoțită de renunțarea la moneda Euro, cel mai probabil va genera turbulențe masive pe plan economic și va supune populația unor neajunsuri financiare dificil de suportat în viitorul apropiat. Cert este c[ existența Greciei nu va fi afectată, însă; de cealaltă parte, efectele abandonării monedei unice de către un stat membru UE pot pune sub semnul întrebării chiar viitorul proiectului european.

Criza migrației și azilului

O altă politică importantă este testată la limită, cea privind migrația și azilul. Războaiele civile și schimbările de violente regim din Orientul Mijlociu și Africa au împins către Europa valuri de refugiați pentru care nimeni nu pare pregătit. Țările care primesc cei mai mulți imigranți și azilanți, Malta, Grecia și Italia cer ajutorul invocând principiul care stă la baza politicii și respectiv a întregii construcții europene: solidaritatea. Numai că Europa solidară se ascunde, probabil de teama curentelor anti-imigrație care se întăresc constant. Franța blochează granița cu Italia iar, în același scop – oprirea refugiaților – Ungaria planifică ridicarea unui zid la granița cu Serbia. În Slovacia a avut loc recent un protest puternic și violent împotriva imigranților și a cotelor obligatorii de acceptare a acestora. Zorii Aurii din Grecia s-au întărit electoral și țintind imigranții. Nordul European, cu Suedia în prim-plan, nu reușește de unul singur să ajute țările sudice. În Danemarca, la alegerile parlamentare populist și anti-imigrație Partidul Poporului a Figura 1

ieșit pe locul secund. Cum se întâmplă și în alte țări, aparent paradoxal, Partidul Poporului pretinde că apără statul social de imigranții ce vor să profite de acesta.

“Criza migrației indică și alte lucruri – Europa are puține instrumente de acțiune în zonele de proximitate, de a căror stabilitate depinde și propria liniște.”

Aceasta nu a reușit în niciun fel să influențeze starea de fapt din Orientul Mijlociu, unde greșeala teribilă a celui de-al doilea razboi din Irak s-a combinat nefericit cu paralizia fața războiului civil din Siria. În Libia a intervenit pentru a-l elimina pe Gaddafi, dar s-a retras în faza critică, de reconstrucție politică și socială. Europa nu pare pregătită să facă față migrației, oricare ar putea fi motivația susținerii acesteia – rezolvarea în perspectivă a problemei demografice și competitivității sau cea umanitară care derivă din valorile asumate și tratatele internaționale. Pe termen scurt sunt două opțiuni pentru preluarea potențialilor azilanți: voluntar sau prin cote obligatorii. Comisia dorește cote obligatorii, Consiliul participare voluntară. Probabil participarea voluntară a statelor nu va da rezultate, iar eșecul solidarității va îndepărta țările de graniță de proiectul european și va condamna zeci de mii de oameni la mizerie și excludere.

UE – Un spațiu al protecției

Azilul este o formă de protecție internațională acordată persoanelor care își părăsesc țara de origine pentru că au motive întemeiate să creadă că vor fi persecutate. De protecție beneficiază și persoanele care se confruntă cu riscul de a suferi prejudicii majore dacă se întorc în țara de origine. Potrivit Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, în 2013, aproape 890000 de persoane au solicitat azil în întreaga lume. Marea majoritate a refugiaților sunt găzduiți de țările în curs de dezvoltare și mulți caută adăpost în țările vecine. UE în ansamblu a primit aproximativ 43,5% din totalul cererilor de azil formulate la nivel mondial. Datoria UE de a-i proteja pe cei aflați în nevoie este consfințită de Carta Drepturilor Fundamentale și de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Este și o obligație internațională asumată în baza Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților.

Numărul solicitanților de azil care ajung anual în UE nu este repartizat uniform la nivelul statelor membre. De exemplu, în 2013, peste 90 % dintre solicitări au fost primite de numai zece țări, Franța și Germania fiind primele de pe listă. În termeni relativi, Suedia și Malta au fost țările care au primit cel mai mare număr de solicitări pe cap de locuitor.

Așezarea geografică a unei țări, bogăția sa, sistemul de securitate socială și politica mai mult sau mai puțin favorabilă în materie de azil se numără printre motivele pentru care unele state membre primesc mai multe cereri de azil decât altele. De aceea, UE trebuie să acționeze solidar pentru a le ajuta să-și onoreze obligația de a le oferi protecție refugiaților

Criza imigranților – concepție a comisarului european Corina Crețu

"În calitate de Comisar European pentru Politica Regională, precizez că în Acordurile de Cooperare și Programele Operaționale pentru actuala perioadă de programare (2014 – 2020) nu există prevederi referitoare la penalizarea sau restricționarea accesului statelor membre la Fondurile Structurale Europene și la Fondurile de Investiții în situația în care un stat membru respinge cota propusă de CE privind primirea migranților",se mai spune în declarația lui Crețu.

Comisarul european afirmă că Politica de Coeziune " va continua să joace un rol important în chestiunea migrației, axându-se pe integrarea socială a migranților legali" și că "în perioada de programare 2014-2020, peste 20 de miliarde de Euro din Fondul European de Dezvoltare Regională alocate tuturor statelor membre sunt destinate măsurilor care vor genera creștere economică și dezvoltare și care vor susține implicit integrarea socială, inclusiv a migranților legali".

Crețu afirmă, citându-l pe președintele CE, că la nivelul Comisiei Europene se "analizează în prezent posibilitatea ca fondurile destinate Politicii de Coeziune să aibă o contribuție mai mare pe viitor în abordarea problemei migrației, iar această contribuție este posibilă în special în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră și a strategiilor macro-regionale".

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat vehement țările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranților propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene.

"Oponenții sistemului cotelor privind imigranții nu ar trebui să fie prea siguri de această poziție", a avertizat cancelarul austriac.

Oricine se sustrage responsabilităților trebuie să fie penalizat financiar, "spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE", a spus Faymann într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi că mandatul României va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiați, adăugând că nu este oportun și nu este o soluție să fie stablite astfel de cote și că este nemulțumit de anunțul Comisiei Europene. "Referitor la cotele care au fost prezentate ieri (miercuri – n.r.) de președintele Comisiei Europene, vreau să fac doar câteva remarci. Nu este încă cazul să fac o declarație exhaustivă în legătură cu acest subiect, dar pot să vă spun că am luate act cu oarece nemulțumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European", a declarat Iohannis.

Criza terorismului

În aceast tip de criză nu supraviețuirea Uniunii Eurpone este pusa la indoiala, ci modelul democratic european. Atentatele de la Charlie Hebdo din Paris, din Tunisia și execuțiile Statului Islamic sporesc sentimentul de nesiguranță și propagă prejudecățile față de musulmani și de imigranți. Partidele populiste sau xenophobe se devolta în acest climat de nesiguranță.Apar mișcări sociale noi precum PEGIDA germană îndreptată împotriva islamizării Europei. Iar cei care apără minoritațile și toleranța religioasă devin la rândul lor victime, asa cum s-a întâmplat în atentatul comis de Andreas Breivik în Norvegia.

Dar amenințările teroriste au și alte efecte, de ordin politic și instituțional. În raport cu amenințările teroriste motivate religios s-au dezvoltat doua perspective: una securitară, de inspirație americană, care pune accent pe întarirea instituțiilor de forță și serviciilor secrete și dezvoltarea infrastructurilor de supraveghere de toate tipurile și una social-incluzivă, care completează răspunsul polițienesc cu identificarea și rezolvarea problemelor sociale, economice și culturale care produc radicalizarea.

Figura 2

Strategia securitară a fost aleasă de Marea Britanie, iar a doua direcție îmbrățișată de catre Spania, care a încercat și a reușit să evite crearea unei falii între majoritarii creștini și minoritarii musulmani. Problemele strategiei securitare sunt foarte numeroase, cel mai important fiind ca ea pare că nu funcționează. Răspunsul securitar denota că este ceea ce atentatorii urmărese: răspandește nesiguranță și legitimează atentatorii drept combatanți ai războiului cu Vestul. De asemenea, produce o decuplare între instituțiile democratice și instituțiile de forță si servicii secrete, din ce în ce mai greu controlabile, așa cum s-a văzut în SUA, în cazul torturii prizonierilor de către CIA sau al supravegherii nelegale și extinse a comunciațiilor de către NSA. În Europa, supravegherea extinsă se află în tensiune cu drepturile fundamentale, centrale în democrațiile solide. În Estul Europei care a moștenit din comunism servicii secrete redutabile și are încă instituții democratice încă fragile, controlul este cu atât mai mult problematic. În vest, Franța este țara care resimte aceste tensiuni din plin. Lovită de mai multe atentate, cu o populație musulmană numeroasă, dar având tradiții republicane și democratice solide, aceasta a legiferat recent supravegherea extinsă. Dar cauzele structurale ale radicalizării, legate de inegalitate, excludere și disoluția statului bunăstarii rămân neatinse.

Conferința pe Securitate de la München 2015 – criza din Ucraina, terorismul și Orientul Mijlociu. Un mix de probleme dăunătoare securității internaționale.

Subiectele cheie ale Conferinței pe Securitate de la München, vor fi prăbușirea ordinii internaționale în contextul crizei din Ucraina și implicațiile sale pentru arhitectura de securitate europeană, precum și situația precară din Orientul Mijlociu. Criza globală a refugiaților și lupta împotriva terorismului vor fi, de asemenea, printre problemele cele mai importante la conferința din acest an.

Figura 3

Oaspeții de rang înalt ai Conferinței pe Securitate de la München  vor fi primiți de președintele acestui for, ambasadorul Wolfgang Ischinger. Printre ei se numără cancelarul federal german Angela Merkel, președintele Finlandei, Sauli Niinistö, președintele Lituaniei, doamna Dalia Grybauskaite și  cel al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, prim-miniștrii din Irak, Haider al – Abadi și Liban, Tammam Salam, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Parlamentului European Martin Schulz, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Federica Mogherini, consilierul de stat chinez, Yang Jiechi, ministrul rus de Externe a afaceri Serghei Lavrov , precum și cu omologul său sud-coreean Yun Byung – se. România va fi reprezentată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În plus, față de un număr mare de miniștri de externe și ai apărării din statele membre ale UE și NATO și ai delegațiilor de rang înalt  din Statele Unite ale Americii și India, printre alte personalități așteptate la München vor fi fostul secretar general al ONU Kofi Annan, secretarul general al Amnesty International, Salil Shetty, directorul Human Rights Watch, Kenneth Roth, și directorul executiv al Greenpeace, Kumi Naidoo . Guvernul german va fi reprezentat de cancelarul federal, ministrul Afacerilor Externe, Frank – Walter Steinmeier, ministrul Apărării Ursula von der Leyen, și ministrul Dezvoltării, Gerd Müller . Aproximativ 20 de șefi de state și guverne, aproximativ 60 de miniștri ai afacerilor externe și apărar , 30 de directori generali de companii mari la nivel mondial, precum și delegațiile parlamentare tradițional puternice, în special din SUA , sunt așteptate la München.

Ca și în anii precedenți, mai multe evenimente care se ocupă cu diferite teme, cum ar fi dezarmarea, virusul Ebola, lupta împotriva corupției, riscurile refugiaților precum și cele cibernetice și energetice, sau securitatea climatică vor avea loc pe parcursul Conferinței.

Lansarea Raportului securitate de la München

În perioada premergătoare reuniunii , ​​Conferința de Securitate de la München va lansa Raportul de Securitate de la Munchen pentru, in premiera. Ediția inaugurală este numită “Ordine în prăbușire, actori ezitanți?” Raportul va fi publicat anual pentru a face față provocărilor actuale și tendințelor în domeniul politicii de securitate. În plus, față de furnizarea de rezumate scurte de probleme-cheie , raportul va cuprinde o selecție a unora dintre cele mai cuprinzătoare analize, diagrame și hărți care pot ajuta la iluminarea provocări majore în domeniul securității internaționale. Raportul este destinat, în primul rând, ca un punct de pornire pentru Conferința de Securitate de la München și alte evenimente ale sale de pe tot tot parcursul anului, dar, de asemenea, ca un instrument pentru factorii de decizie, pentru profesioniștii de securitate, precum și pentru cei interesati.

Wolfgang Ischinger ( ambasador, președintele Conferinței) :

“Criza din Ucraina , conflictele ce continuă și procesele de dezintegrare în Orientul Mijlociu , precum și noi fenomene teroriste , cum ar fi așa – numitul ” Statul Islamic ” au demonstrat în mod clar că regulile de bază ale sistemului internațional suferă prejudicii. Având în vedere această situație sper și se așteaptă ca evenimentul nostră să dea impulsuri pentru a pune capăt conflictelor și pentru a consolida și dezvolta sistemul global”.

Conferința de Securitate de la München

În ultimii 50 de ani, Conferința de Securitate de la München (MSC) a devenit o adunare anuală deosebit de importanta pentru comunitatea strategică internațională. De la înființarea sa în 1963, ca “Internationale Wehrkunde – Begegnung”, Conferința a fost un forum independent dedicat promovării si soluționării pașnice a conflictelor, cooperării internaționale și dialogului, ocupâmdu-se cu provocările viitoare de securitate.

IV. Criza din Est

“Harababura” ucraineană ce s-a creat în acest stat, a dat naștere unui conflict din care cu mari dificultăți se poate ieși. Etapele și acțiunile politice caracteristice Războiului Rece au reapărut, dând naștere temerilor și alocărilor de bugete considerabil mai mari pentru înzestrarea în special a armatei. Criza creată în Europa se împarte între cea militară, cea care preferă înarmarea și mobilizarea la granițele Uniunii și cea pacifistă, care pune accentul pe instrumentele non-militare în relația cu Rusia, de factura sancțiunilor economice și izolării internaționale. În Europa militaristă se află majoritatea țărilor est-europene care observă în acestă stare încordată din Ucraina posibilitatea de a consolida existența forțelor atât de sorginte NATO cât și americană în acest perimetru, dar și atlantiștii de serviciu precum Marea Britanie. Chiar și țările din spațiul baltic, Polonia și România sunt foarte active în această direcție. Ungaria reprezintă singura notă discordantă în spațiul Estic, părând mai degrabă sigură de sustenabilitatea modelului ideologic de natură rusească, rezistent la schimbare și totodată iliberal. În cadrul Europei pacifiste se gasesc statele vestice, state cu puternice relații economice cu Rusia, dar și o lacună de orizont militar în relație cu aceasta. State precum Germania, Franța și Italia au depus eforturi întru încurajarea detensionării situației din Ucraina, fără prea multe rezultate însă. Interesele americane în acest spațiu par o reprezentare a reluării conceptului diviziv „Vechea Europa” împotriva „Noua Europă”, propus în anul 2003 de catre Donald Rumsfeld, susținător al militarismului neo-conservator. Aceste două categorii total distincte au luat naștere în urma concepțiilor în antiteză în privința Irakului, „Noua Europă” estică fiind promovând opțiunea intervenției, cu sau făra consimțământul ONU.

Tensiunea cumulată în spațiul ucrainean a influențat o sporire semnificativă a fondurilor investite în domeniul military, nu numai în statul Ucrainean sau Rus, ci și în state precum Polonia sau statele din spațiul baltic. Membrii NATO din cadrul Europei de Vest prezintă, în majoritatea lor, diminuări sau stagnări. La nivel mondial, investițiile în domeniul militar prezintă în majoritatea cazurilor stagnări, se conturează într-un nou studiu efectuat de Institutul pentru Studii de Pace de la Stockholm (SIPRI). 

In cadrul Ucrainei, investițiile în domeniul militar au înregistrat o continuă creștere, în anul 2014, cu circa 22% raportat anului 2013. SIPRI, citat de Die Zeit, consideră însă că, pe fondul dificultaților de a estima cu precizie valorile costurilor reale ale situațiilor tensionate din spațiul estic al Ucrainei, amplificarea acestora ar putea însuma valori semnificative. Pentru anul 2015, estimările institutului confirmă o posibila dublare a investițiilor în acest domeniu, și anume cel militar, raportat atât anului precedent, cât și mediei ultimilor ani.  

Statul rus este situat, la scară mondială, pe podium ocupând a treia poziție în clasamentul fondurilor alocate forțelor militare, imediat urmând după China și SUA. Această sporire a alocarilor bugetelor în cadrul anului 2014 a fost calculată de SIPRI la procentul de 8,1%, , aceasta datorându-se pe de o parte tensiunii cumulate în spațiul Ucrainean, cât și unor măsuri planificate de modernizare decise în trecut. Pentru annul 2015, se preconizează o creștere probabilă de 15%, însă aceasta s-ar putea diminua pe fondul crizei rublei, declanșate de sancțiunile și embargoul aplicat de comunitatea internațională în decursul perioadei precedente.  

În cadrul statului polonez, investițiile în domeniul militar a crescut, în anul precedent, cu 14% raportat anului 2013, iar pentru acest an se preconizează o nouă creștere de 20%.

Capitala Varsovia atinge astfel nivelul minim de 2% din PIB destinat cheltuielilor în domeniul militar, respectând astfel Tratatul NATO. 

Statele din spațiul baltic sunt și ele prezente în topul creșterii din Europa de Est. Așadar, Lituania ar putea investii, anul acesta, cu 50% mai mulți bani în circumstanțele în care anul trecut a înregistrat o sporire a investițiilor alocate de 6%. SIPRI preconizează că Estonia va investi anul acesta cu 7,4% mai mult decât anul trecut, iar Letonia cu aproape 16%.

La scară mondială, investițiile în domeniul militar au înregistrat o scădere în anul 2014 cu 0,4% față de anul 2013. Lider în acest top sunt SUA cu creșterea, însumând aproape 34% din totalul alocărilor la nivel mondial, succedate de China cu 12% și Rusia cu 4,8%.

Măsurile restrictive adoptate de Uniunea Europeana ca răspuns la criza din Ucraina

1.Măsuri diplomatice

Summitul UE-Rusia a fost anulat, iar statele membre ale UE au hotărât să nu organizeze obișnuitele summituri bilaterale. Tratativele bilaterale cu Rusia în ceea ce constă vizele, precum și discuțiile cu privire la noul acord dintre UE și Rusia au fost declinate.

În schimbul summitului G8 de la Soci, în perioada 4-5 iunie s-a desfășurat la Bruxelles o reuniune G7. Țările UE au îndemnat, de asemenea, la suspendarea negocierilor privind aderarea Rusiei la OCDE și la Agenția Internațională pentru Energie.

2.Măsuri restrictive individuale

Înghețarea activelor și restricții de călătorie: 150 de persoane și 37 de entități fac obiectul înghețării activelor și al interdicției de călătorie ca urmare a responsabilității lor pentru acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Printre acestea se numără 6 persoane care au legături strânse cu președintele Rusiei. 

3.Deturnarea de fonduri de catre statului ucrainean.   

În luna martie 2014, Consiliul a hotărât să înghețe activele unor personalități identificate drept responsabile pentru deturnarea fondurilor statului ucrainean. Aceste hotărâri au avut aplicabilitate, prelungidu-se și în perioada martie – iunie 2015.

În iulie și septembrie 2014, UE a aplicat sancțiuni economice vizând schimburile cu Rusia în anumite sectoare economice. În martie 2015, liderii UE au decis să alinieze regimul sancțiunilor existente la punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk, care este prevăzută pentru sfârșitul lunii decembrie 2015. În urma acestei decizii, la 22 iunie 2015 Consiliul a prelungit sancțiunile economice pentru o perioadă de 6 luni, până la 31 ianuarie 2016.  

Aceste măsuri restrictive limitează accesul la piețele de capital primare și secundare din UE pentru 5 mari instituții financiare ruse cu capital majoritar de stat și pentru filialele deținute în majoritate de acestea și stabilite în afara UE, precum și pentru 3 mari societăți ruse din domeniul energiei și 3 din domeniul apărării.[

Impactul măsurilor restrictive ce limitează accesul la piețele de capital:

impun o interdicție la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme

stabilesc o interdicție la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din Rusia

restricționează accesul Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră.

Idei și puncte cheie:

Indiferent dacă Acordul Minsk II rezistă sau nu, Ucraina a pierdut războiul cu Rusia, astfel niciunul dintre scenariile vehiculate în prezent (înghețarea conflictului, federalizare, înarmare din Occident și escaladarea confruntării militare, autonomie crescută acordată separatiștilor sau recunoașterea „republicilor populare” Donețk și Lugansk) nu mai poate restabili situația dinaintea crizei;

Kievul a pierdut practic controlul politic, administrativ și economic asupra Donbasului, pentru multă vreme de acum înainte.

La nivelul politicii internaționale, problema principala aflată în discuție nu mai este Ucraina în sine, ci ordinea politică în Europa, aranjamentele de securitate în zona care a aparținut până în 1991 Uniunii Sovietice și continuarea paradigmei integrității teritoriale a statelor suverane.

Occidentul a sprijinit formal Ucraina, dar sprijinul și angajarea efectivă de resurse și riscuri din partea puterilor occidentale este mult sub nivelul necesar învingerii agresiunii militare a Rusiei;

Niciuna din țările Parteneriatului estic (Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan) nu se va putea desprinde curând din zona gri, a unei neutralități care înseamnă menajarea sensibilităților specifice ale Rusiei în regiune, și nu va adera la Uniunea Europeană sau la NATO;

Figura 4

Studiu de caz

Impactul sancțiunilor aplicate Rusiei pe fondul conflictului din Crimeea

La aproximativ un an de sancțiuni impuse Rusiei după anexarea Crimeea și intervenția în estul Ucrainei, noi date arata impactul asupra ambelor economii rusești și europene.

Când Rusia a anexat ilegal Crimeea și a început să intervină în estul Ucrainei, occidentul a răspuns cu sancțiuni economice. În luna iulie 2014, au fost adoptate sancțiuni într-un mod coordonat de către Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada, și alți aliații și parteneri.

Aceste sancțiuni au fost consolidate și mai mult în septembrie 2014. Sancțiunilor UE, care expirau în luna iulie 2015, au fost extinse până în ianuarie 2016. Pentru SUA și Canada sancțiunile au fost impuse pe perioadă nedeterminată.

Există trei tipuri de sancțiuni economice. Primul restricționează accesul la piețe și servicii pentru întreprinderi desemnate de stat ruse din sectoarele bancar, energetic, de apărare și financiare. Cea de a doua constă printr-un embargo asupra exporturilor în Rusia de echipamente specifice acțiunilor de explorare și producție de petrol de înaltă tehnologie. Al treilea este un embargo la exportul către Rusia de produse militare.

Justificarea acestor sancțiuni impuse de statele din Vest, este la nivel internațional bine înțeles. Însă, pentru a tulbura apele, Rusia a impus o interdicție asupra importurilor de produse alimentare din țările occidentale, în august 2014. Această interdicție rămâne în continuare în vigoare.

După aproximativ un an de sancțiuni și măsuri impuse, ce impact putem vedea în rândul ambelor economii ( rusești și europene)?

Pentru economia Rusiei, sancțiunile sunt în general evaluate a fi adâncit mai mult problemele macroeconomice cu care se confrunta deja, în special cu privire la căderea rapidă și pronunțată a prețului petrolului, care a început în ultimele luni ale 2014.

Mai mult, efectul combinat al acestor sancțiuni și a scăderii prețurilor petrolului a provocat o presiune de scădere semnificativă asupra valorii rublei.

În același timp, sancțiunile privind accesul la finanțare forțată a statului rus a dus la utilizarea unei părți importante din rezervele sale valutare. Aceste evoluții au forțat mâna Băncii Centrale a Rusiei, care brusc a încetat să-și apere valoarea rublei și a majorarat ratele dobânzii în luna decembrie 2014.

Interdicția Rusiei cu privire la importurile de alimente occidentale, a avut un puternic impact asupra economiei, deoarece a condus la creșterea prețurilor alimentelor și, prin urmare, a inflației. Acestă lovitură a fost în însumată cu efectul scăderii valorii rublei, care a ridicat deja prețul de bunuri și servicii importate în ruble. Date recente confirmă intrarea Rusiei în recesiune, cu o scădere a PIB-ului de -2,2% pentru primul trimestru al anului 2015, comparativ cu primul trimestru al anului 2014. Prognoze recente sugerează o scădere a PIB-ului real de ordinul a 3% -3,5% pentru 2015 , și creșterea de aproximativ zero pentru 2016.

În concluzie, sancțiunile occidentale au fost un succes în ceea ce privește obiectivul avut, provocând daune asupra economiei ruse.

Națiunile occidentale:

au luat măsuri coordonate;

au atacat entitățile strategice ale statului rus într-o manieră concepută pentru a provoca daune economice majore;

au acceptat în timp „durerile economice” ale acestor sancțiuni impuse.

Dar au avut aceste sancțiuni consecință dureroasă pentru inițiatorii lor?

 Economiile europene sunt afectate de sancțiunile și de recesiunea actuala a Rusiei în principal datorită comerțului, adică de pierderile veniturilor din export.

Pierderile sunt cauzate:

direct de sancțiunile occidentale (exporturile de echipamente producătoare de petrol și de produse militare și cu dublă utilizare);

direct de a interzice importul de alimente Rusiei; 

indirect din cauza recesiunii, care conduce la cererea mult mai mică pentru importuri (de oriunde din lume).

Acest din urmă efect, indirect este de departe cel mai mare, dar poate fi parțial atribuit numai unor sancțiuni occidentale – prețul petrolului mai mic rămâne o dominantă a șoferilor sunt de părere analiștii.

Schimbări a exporturilor de bunuri cu Rusia și cu alte țări – statele membre ale UE.

Sursă : Eurostat trade statistics; 2015Q1 compared to 2014Q1; Extra-EU and Intra-EU trade.

Concluzii

Ce fel de Uniune va deveni în urma crizelor?

Va supraviețui Uniunea acestor crize multidimensionale și concomitente? Teritorial, cel mai probabil. În ciuda acestor crize există inerții și interdependențe care unesc țările europene. În plus, crizele produc tabere care nu se suprapun. Germania fiind neo-liberală, încearcă sa fie solidară în chestiunea migrației, pentru moment nu este afectată de terorism și pacifistă în Est. Franța este dependent neo-liberala, individualistă in chestiunea migratiei, securitară și pacifistă in Est. Fiecare țară, mare sau mică, din Sud, Nord sau Est, are un profil distinct în cele patru crize. Pentru moment, nicio țară nu riscă o marginalizare structurală, poate cu excepția notabilă a Greciei. Grecia este vocea disperată a Europei sociale, dar și a celei solidare în chestiunea migrației, iar în conflictul din Est este mai degrabă pacifistă.

Va supraviețui Uniunea ca model politic, socio-economic, democratic și de valori? Mai puțin sigur. Structurarea politică a celor patru crize ne arată mari tensiuni. Politica deschiderii este înlocuită de politica fricii. Europa începe să gândească și să acționeze ca o cetate asediată, incapabilă de a-și planifica atât societățile cât și proximitățile acestora.

Imaginea ce se crează din ce în ce mai puternic este aceea a unor „invazii barbare” formate din imigranți care caută beneficii sociale și cerșesc, din refugiați care se scurg haotic și disperat către Europa și din proprii cetățeni radicalizați care se întorc împotriva civilizații occidentale.

Partidele populist – xenofobe cresc într-un ritm susținut, erodând cu rapiditate bazele pluraliste și civice ale politicii naționale. Instituțiile de forță și nu cele democratice tind să acapareze gestionarea fricilor și a amenințărilor, afectând echilibrul democratic dintre grupuri și puteri. În al doilea rând, Europa nord-vestică își slăbește legăturile cu Sudul și Estul european, poate cea mai simplă definiție a integrării europene. Sudul European este abandonat în fața migrației susținute și i se impune un model economic neo-liberal care nu generează dezvoltare economică și socială. Estul european se militarizează de către NATO și SUA și rămâne sub-dezvoltat economic, din cauza aceluiași model de guvernanță inadaptat nevoilor. Nord vestul devine defensiv și inflexibil. Toate acestea nu par a constitui motive de optimism.

Uniunea va supraviețui, dar nu se poate preconiza exact care dintre „Europele” descrise mai sus vor rezista. Cele mai vulnerabile dintre ele sunt cele care au făcut Europa specială și lumea în întregul ei, mai bună în toate dimensiunile sale.

Infografie

1. http://adevarul.ro/international/europa/cele-patru-crize-europene-supravietui-uniunea-1_55929cc5cfbe376e35b91ceb/index.html

2. http://adevarul.ro/international/europa/cele-patru-crize-europene-supravietui-uniunea-1_55929cc5cfbe376e35b91ceb/index.html

3. http://www.businessmagazin.ro/actualitate/criza-imigrantilor-cretu-nu-este-nicio-legatura-intre-situatia-privind-migratia-si-alocarile-de-fonduri-ale-ue-14710836

4. http://www.caleaeuropeana.ro/conferinta-pe-securitate-de-la-munchen-2015-criza-din-ucraina-terorismul-si-orientul-mijlociu-un-mix-de-probleme-daunatoare-securitatii-internationale/

5. www.consilium.europa.eu

6. http://www.nato.int/docu/review/2015/Also-in-2015/sanctions-after-crimea-have-they-worked/EN/index.htm