Crizele Financiare – Cauze, Efecte ȘI Soluții

=== 92050f6dc8dfe6322efb2ae0619e5f11e6e3c251_62506_1 ===

CRIZELE FINANCIARE – CAUZE, EFECTE ȘI SOLUȚII

Criza financiar-economică ce a dat recent peste cap nu doar întreg continentul american, ci lumea întreagă, continuă să genereze diverse efecte și la această oră, în ciuda faptului că de la declanșarea acesteia se împlinesc anul acesta zece ani.

Considerată drept cea mai acută criză ce s-a produs în ultimele decenii pe plan mondial, aceasta continuă să le capteze interesul marilor analiști ai lumii, opiniile și constatărilor acestora fiind preluate și analizate periodic în contexte diverse. Această criză a dovedit din nou faptul că, în ciuda numeroaselor informații ce sunt disponibile la divese nivele, autoritățile, ca și factorii cu putere de decizie în domeniu, nu reușesc să se capaciteze/mobilizeze în timp util și mai ales în mod corespunzător la semnalele de alarmă semnalate la nivelul piețelor ori de către specialiștii în domeniu.

Cuvântul „criză” este originar din grecescul “krisis”, acesta semnificând o situație/o stare ce impune luarea unor anumite decizii, aceasta putând fi definită drept „situația caracterizată de o instabilitate pronunțată, fiind însoțită de o volatilitate și de o incertitudine în creștere pe majoritatea piețelor (piețelor de capital, piața petrolului, piețele monetare și monetare, piața muncii, etc)”.

Celebrul economist Nouriel Roubini, cel care a reușit să prezică recenta criză globală încă din cursul anului 2005, aprecia că în „istoria capitalismului modern, crizele sunt regula, nu excepția. Ceea ce nu înseamnă totuși că toate ar fi la fel. Nici pe departe: caracteristicile pot fi diferite, de la un dezastru la altul, și originile crizelor se pot găsi în probleme diferite, din sectoare diferite ale economiei”.

Iar Frederic Stanley "Rick" Mishkin, economistul ce a fost membru al F.E.D., respectiv în Consiliul Guvernatorilor Sistemului Federal de Rezerve al S.U.A. (Board of Governors of the Federal Reserve System) aprecia că o criză reprezintă „situația în care selecția adversă și hazardul moral se acutizează, iar piețele nu mai sunt capabile să își canalizeze resursele către cele mai productive oportunități de investiții".

În ultimii ani, economia mondială s-a confruntat cu diverse crize, respectiv:

Criza din Mexic (anul 1994) – denumită și “Greșeala din Decembrie”, căreia i-a urmat „Efectul Tequilla”, această criză determinând alte crize în statele din America Latine precum Chile, Brazilia, Argentina, ori Uruguay

Criza din Argentina (în perioada 1999-2002)

Criza din Camerun (în perioada 1980-2001)

Criza din Asia (în perioada 1997-1998) – a izbucnit în Tailanda, iar ulterior s-a generalizat și la nivelul statelor învecinate, precum Filipine, Malaezia, Coreea de Sud, Indonezia și Hong Kong.

Criza din Rusia (anul 1998) – în cadrul contextului crizei asiatice, ce a determinat o reducere dramatică a exporturilor de gaze, de petrol și de diverse alte materii prime, ca și pe fondul crizei politice generate de războiul din Cecenia

Criza mecanismului de schimb E.R.M. din Uniunea Europeană (în perioada 1992-1993) – denumită „Miercurea Neagră” – doar într-o zi, respectiv în 16 septembrie 2002, urmare a unor atacuri de tip speculativ, lira sterlină s-a retras din E.R.M. 1, cu pagube în Banca Angliei de peste 3,4 miliarde lire sterline

Indiferent de tipologie (respectiv criza datoriei externe, criza balanței de plăți externe, criza valutară sau criza de lichidități) criza este rezultatul unui cumul de factori, dintre care amintim erorile de politică monetară, o distorsionare a stimulentelor ce le sunt acordate agenților economici, dar și politicile de reglementare la nivel financiar-bancar.

Cauza fundamentală este reprezentată de expansiunea monetară, o infuzie financiară pe piețele monetare, venind din partea statului, determinând o alterare deosebită a capitalului de piață.

Excesul monetar, ca și reducerea artificială a ratei dobânzii, respectiv o expansiune a au fost deseori semnalate la nivelul crizelor economice, în istoria recentă a economiei fiind semnalate diverse incidente de tip boom-bust, în cadrul cărora o politică inflaționistă a unei țări a afectat în mod considerabil stabilitatea, determinând profituri iluzorii și alimentând speculații diverse.

Principalele cauze asociatre crizelor economico-financiare moderne includ:

Expansiunea monetară

Lipsa de capitalizare în cadrul sistemului bancar

Contractele bancare

Expansiunea creditelor

Nivelul economisirii

Refinanțarea facilă, ce este acordată de către băncile centrale

Bail-out-ul facil al instituțiilor financiare

Datoria publică – ce este determinată pe fondul unei diminuări a încasărilor bugetare, ca și de diversele probleme ce sunt generate de reformele ori de ajustările structurale, devenite obligatorii în anumite perioade dificile

Deficitele bugetare

Gradul de libertate economică

Recenta criză economico-financiară s-a datorat în principal politicii „banilor ieftini”, ce a fost promovată între anii 2001-2005 de către băncile centrale, pe fondul lichidităților abundente, ca și al nivelului diminuat al dobânzilor remarcându-se o scădere a standardele de creditare, ceea ce a determinat o creștere considerabilă a riscului de creditare.

În ceea ce privesc efectele crizelor economice, acestea pot fi sesizate cu ușurință, principala reacție principală fiind o diminuare a consumului. Pe fondul panicii ce se instalează aproape simultan cu informațiile negative privind evoluția cursului de schimb, respectiv a dobânzilor sau a inflației, mare parte din populație va trece la reducerea consumului, ceea ce va determina la o scădere a producției interne, cu efcete reflectate în mod direct asupra nivelului șomajului.

La nivelul piețelor externe, pe fondul unei diminuări a cererii se înregistrează o scădere accentuată a exporturilor. Mai mult, studiile au reliefat faptul că în situația unor perioade de criză, atât populația populația cât și investitorii devin cu mult mai panicați, au anumite sentimente de frustrare și reacționează în mod diferit la știrile și previziunile din domeniul financiar. Iar investitorii ce reușesc să supraviețuiască impactului inițial generat de criză se orientează înspre instrumente financiare cu mult mai sigure, cum ar fi titlurile, ca și obligațiunile de stat, reorientarea reflectându-se în principal la nivelul costului capitalului și al cursului de schimb valutar.

SOLUȚIILE ANTI-CRIZĂ LA NIVEL EUROPEAN

Recenta criză economico-financiară, ce a dat peste cap întreaga economie mondială, a pus diversele instituții financiare în fața unor riscuri deosebite, diversele autorități monetare mobilizându-se în încercarea de a adopta soluții diferite pentru a se reuși depășirea momentului și inclusiv o stabilizare a economiei. În situația crizelor anterioare, metodele clasice de abordare, din păcate, s-au dovedit a fi total utile. În cazul recentei crize, din cauza mecanismelor deosebit de complexe existente a nivelul pieței financiare, ca și a dimensiunilor majore determinate în cazul bulei imobiliare, cărora li s-a adăugat și criza creditelor subprime.

Declanșată în SUA, criza economico-financiară americană s-a transformat rapid într-o criză globală, marile state ale lumii adoptând numeroase măsuri de urgență ca urmare a șocurilor financiare resimțite, dintre care se evidențiază ridicarea preventivă a plafoanelor dedicate garantării depozitelor, ca și interzicerea ori o limitare a vânzărilor în lipsă. Întreaga lume a urmărit și resimțit efectul determinat de respingerea inițială a planului lui Henry Paulson ce avea în vedere „salvarea Wall-Street-ului”, mass media internațională vorbind tot mai frecvent despre faimoasele ipoteci de tip „subprime”, ca și de așa denumitele „active toxice”, respectiv instrumentele financiare ce reprezentau un risc deosebit.

În prima fază, mulți au fost cei care nu au prognosticat faptul că această criză se va resimți și pe plan european, aceștia considerând că instituțiile bancare de pe continentul european sunt mai solide, dar și că activele toxice sunt total inexistente ori că normele bancare europene sunt cu mult mai bine reglementate. În ciuda acestora, în scurt timp marile instituții bancare din Marea Britanie, din Franța ori din Germania au început să dea semne de prăbușire, liderii marilor state ale lumii intrând în panică și întâlnindu-se pentru a reuși să identifice cele mai bune soluții de intervenție la nivel național, ca și asupra Băncii Centrale Europene.

Astfel, Irlanda nu a așteptat prea mult și a luat câteva măsuri disperate, ea înființând un fond dedicat garantării depozitelor bancare. Iar guvernul laburist din Marea Britanie a decis să se întoarcă de la curentele denumite „New Labour”, ca și de la curentul denumit „a treia cale” la programe de keynesian.

Liderii politici europeni, în frunte cu cancelarul Angela Merkel, Jean Claude Trichet (de la Banca Centrală Europeană), ca și Jose Manuel Barroso (de la Comisia Europeană), alături de premierul britanic Gordon Brown, au provocat Statele Unite ale Americii la un summit desfășurat la care, celor șapte state puternic industrializate din lume, li s-au alăturat și statele din grupul BRIC (precum Rusia, China, Brazilia, ori India), ca și unele state poziționate în zona Golfului, acestea având capacitatea de a disponibiliza, din fondurile suverane (respectiv Sovereign Wealth Funds) resurse financiare importante (acestea fiind de peste două trilioane de USD).

Șeful statului francez (care se afla la cârma Uniunii Europeană în acea perioadă), Nicholas Sarkozy, declara că prin intermediul cooptării tuturor acestor state se va realiza o stabilitate financiară, în paralel cu adoptarea diverselor măsuri dedicate reformării sistemului financiar. Sarkozy a avut mai multe propuneri dedicate prevenirii și contracarării crizei, amintind numai adoptarea unor reacții la nivel global, ca și desfășurarea summit-ului la nivel mondial (summit-ul G 20).

Și premierul Marii Britanii, Gordon Brown, a reușit să adopte măsuri radicale de tip keynesian, chiar dacă anterior fusese adeptul rețetelor de tip ultra-liberal. Ulterior intrării în faliment a băncilor Glitnir, Kaupthing, dar și Landsbank, Brown a invocat legislația anti-terorism în vederea înghețării activelor acestor instituții bancare și pentru a proteja depozitele cetățenilor englezi. Alături de guvernul și de Parlamentul britanic, Brown a reușit să deblocheze în scurt timp piața interbancară (respectiv prin garantarea împrumuturilor), în paralel implementând și varianta dedicată infuziilor de capital, respectiv de lichidități, statul britanic urmând să primească în urma participației acțiuni de tip preferențial.

Ambele propuneri ale britanicilor au fost repede preluate de marile state ale lumii (inclsiv S.U.A.), americanii decizând să renunțe la achiziționarea de active toxice, ca și laa infuzarea masivă a capitalului în City Group. În ultimele luni ale anului anului 2008, Marea Britanie a luat decizia de a injecta capital în mai multe instituții ce au fost considerate eligibile (respectiv băncile din Marea Britanie, ca și subsidiarele altor instituții financiare din străinătate), prin intermediul acțiunilor preferențiale, ce le ofereau britanicilor șansa de a înregistra câștiguri, în cazul băncilor, care susținute, își reveneau din colaps.

Valoarea injecțiilor de capital a depăsit suma de 50 de miliarde lire sterline, în același timp instituindu-se o strânsă inter-dependență la nivelul politicile de creditare, a politicilor de dividend, ca și a schemelor de compensație ce le aparțineau executivului. În plus, guvernul britanic a realizat investiții de capital în valoare de peste 35 de miliarde lire în renumita R.B.S. și ulterior fuzionările H.B.O.S. și Lloyds T.B.S., prin intermediul schemei de lichiditate a Băncii Angliei peste 200 de miliarde lire (în bilete de trezorerie) devenind disponibile bancar, prin folosirea operațiunilor de tip swap.

Mai mult, până în momentul stabilizării pieței, Banca Angliei a continuat procesul dedicat organizării licitațiilor vizând împrumuturile în lire sterline (acordate pe o perioadă de trei luni) ori în dolari (acordate pentru o săptămână), în acest fel Trezoreria reușind să garanteze (în schimbul unui comision), în limita sumei de 250 de miliarde lire sterline, noile fonduri obținute de instituțiile bancare.

Pentru relansarea creditării bancare, s-a lansat la nivelul pieței un nou pachet de salvare, prin intermediul acestuia creditorii având posibilitatea, contra unui anumit comision, să identifice diversele activele proprii ce erau considerate ca fiind de risc maxim și care puteau fi asigurate de către guvernul Marii Britanii. În plus, și Trezoreria a decis să extindă schema dedicată garantării creditelor (aici fiind incluse și diversele datorii ale băncilor ce fuseseră capitalizate de către guvernul Marii Britanii până la finele anului 2009), fiind elaborată și o nouă schemă dedicată garantării obligațiunilor ce aveau diverse active colaterale.

În același timp cu Banca Angliei, s-a remarcat că și Banca Centrală Europeană, respectiv F.E.D., dar și Banca chineză au încercat să ia măsuri pentru a reduce semnificativ dobânzile politicii monetare, iar F.E.D. a derulat cu alte acțiuni similare și diverse acorduri de tip swap valutar.

Inițiativa premierului britanic privind reducerea TVA-ului de la valoarea de 17,5% la valoarea de 15% a avut multiple efecte benefice la nivelul piețelor bursiere din europene, indicii înregistrați crescând într-o singură zi (24.22.2008) cu mai mult de zece procente. Și chiar dacă președintele Nicholas Sarkozy a propus ulterior adoptarea de măsuri similare la nivelul continentului european, cancelarul german, Angela Merkel, a refuzat, susținând că nu se dorește o cheltuire a banilor publici în unele măsuri ce au ca și scop finanțarea unor sectoare din cadrul altor state, ca de altfel nici adoptarea măsurilor ce ar putea să influențeze stabilitatea monetară din zona europeană.

În aceste condiții, Nicholas Sarkozy a propus propriul plan vizând relansarea economică, acesta constând în diverse măsuri dedicate salvării industriei auto franceze (industrir care asigura mai mult de 10% din totalul locurilor de muncă), în vederea relansării construcției de locuințe (prin acordarea creditelor ipotecare cu o dobânda nulă), ca și dezvoltarea de construcții destinate în principal locuințelor sociale, în paralel cu introducerea obligativității de a se produce pe teritoriul francez motoarele electrice ce erau dedicate viitoarelor automobile nou fabricate.

În perioada crizei, caracterizată de un grad deosebit de incertitudine, instituțiile bancare au constituit rezerve semnificative de lichiditate, în același timp fiind eliminate și riscurile de la nivelul bilanțuriloe, cu înăsprirea condițiilor de creditare. În timp, gradual, criza s-a propagat și către economia reală, atât pe fondul unei deteriorări rapide și mai ales sincronizate a diverselor condiții economice din marea majoritate a economiilor statelor importante, dar și urmarea declinului deosebit înregistrat la nivelul tututor schimburile comerciale de la nivel internațional.

B.C.E. a reacționat în aceste condiții, adoptând mai multe măsuri, în topul acestora poziționându-se reorientarea înspre o politică dedicată alocării integrale și a ratelor fixe ale dobânzilor. În acest fel, instituțiile bancare din zona euro au reușit să obțină de la BCE un volum de lichidități nelimita, la o rată a dobânzii aferentă cu diversele operațiuni de refinanțare, în condițiile furnizării unor garanții adecvate.

Luân în calcul și evoluția inflației, marile bănci centrale au început să reducă considerabil ratele dobânzilor, respectiv:

Sursa capturii – site-ul oficial al Băncii Centrale Europene (referința este reprezentată de luna ianuarie a fiecărui an)

Figura 1. Evoluția ratei dobânzilor în perioada 1998-2001

În plus, acestei măsuri, i s-a adăugat și extinderea gamei garanțiilor eligibile, ca și a scadențelor aferente împrumuturilor ce erau acordate instituțiilor bancare. Un important instrument al politicii monetare derulate de B.C.E. l-a reprezentat „operațiunile structurale”, din cadrul căruia făcând parte achiziția simplă a unor anumite active de tip eligibil, considerate drept garanții.

CONCLUZII

Recenta criză economico-financiară, declanșată în cursul anului 2007 în Statele Unite ale Americii, poate fi considerată drept cea mai gravă din ultimul secol. Inițial denumită drept o „criză a creditelor”, aceasta s-a declanșat pe fondul pierderii masive a încrederii investitorilor în valoarea diverselor ipoteci securizate ( respectiv „asset backed securities”).

Și, în ciuda numeroaselor măsuri ce au fost luate de către oficiali, care au optat să infuzeze masiv lichidități prin intermediul Rezervei Federale, ca și prin cel al Băncii Centrale Europene, piețele bursiere de la nivel internațional au început să se prăbușească una după alta, declanșându-se multiple reacții în lanț, acestea generând efecte devastatoare pentru marea majoritate a băncilor, instituțiilor și implicit companiilor financiare.

Uriașelor pierderi ce au fost înregistrate în economie, nu doar la nivel regional, ci și la nivel mondial, li se adaugă și numeroasele pagube pe termen lung, printre acestea evidențiindu-se în principal nivelul șomajului, acesta atingând cote alarmante în multe dintre statele lumii, cu multiplele consecințe ce au decurs ulterior.

Recenta criză economico-finaciară mondială a reușit să afecteze rând pe rând toate piețele de pe scena internațională, ca și diferitele categorii de agenți economici și din păcate consecințele acesteia pe termen lung sunt încă dificil de estimat.

În ciuda faptului că printre numeroșii factori declanșatori ai acesteia au fost semnalați nu doar comportamentul inadecvat al numeroșilor agenți economici, ca și imposibilitatea pieței financiare de a funcționa în mod monoton, prin alocarea resurselor ce erau necesare, în fapt, catrastrofa economică ce a bulversat întreg mapamondul a fost doar rezultatul diverselor politici de reglementare financiar-bancare, a multiplelor erori de politică monetară, ca și distorsionării unor stimulente ce au fost oferite unor agenți economici ce au fost considerați drept privilegiați.

Recenta criză economică a afectat, din păcate, nu numai instituțiile financiare din lumea întreagă, ci și evoluția pieței de capital, la scurt timp de la declanșarea acesteia fiind semnalate numeroase falimente ce au fost declarate de mari instituții financiare și bancare de renume, considerate puternice, ca și restructurări de răsunet, respectiv numeroase preluări la prețuri cu mult sub cele reale, în paralel cu o favorizareca unor grupuri financiare ce se bucuaru de susținere politică.

Generată în principal de politica de expansiune monetară ce se practica aproape permanent, aceatsă criză a reușit să se propage rapid la nivel global, prin intermediul efectului de contagiune, astfel că ea a ajuns să se manifeste gradual în toate statele dezvoltate ale lumii (mai ales în statele care adoptarese o politică de tip inflaționist) .

Un exemplu este reprezentat de Banca Centrală Europeană, care a redus simțitor rata dobânzii la un nivel minim de doar 2%, nivel ce a fost menținut constant o perioadă de patru ani. Astfel, până în anul 2006 în multe dintre statele lumii rata reală a dobânzii s-a situat la un nivel apropiat de zero, iar sume mari din fondul celor primite de la marile bănci centrale au ajuns să se transforme în economii proprii.

În plus, cu acordul tacit al Fondului Monetar Internațional toate băncile centrale au practicat fenomenul emiterii exagerate de monedă, spre satisfacția marii majorități a populației, care era foarte atrasă de creditele ipotecare, ca și de creditele de consum și respectiv de creditele de leasing, ce erau acordate cu o mare ușurință. Ca urmare a emiterii necontrolate de monedă s-a reușit producerea unui scurt-circuit între economiile de tip real și sistemul financiar ce era controlat de statele lumii prin intermediul băncilor centrale, astfel că în momentul în care s-a declanșat această criză s-a remarcat afectarea, rând pe rând a tururor țărilor ce erau implicate în politica financiară de tip inflaționist, ca urmare a efectului de contagiune.

Recenta criză economico-financiară, despre care s-a făcut vorbire pe larg în conținutul prezentei lucrări, este considerată a fi cea mai mare catastrofă pentru economica mondială contemporană, efectele acesteia fiind unele devastatoare, în ciuda faptului că autoritățile au reacționat destul de rapid, încercând să atenueze la maxim consecințele acesteia.

Zeci de mii de miliarde de dolari și euro, zeci de mii de falimente declarate în toate statele lumii, milioane de locuri de muncă pierdute în scurt timp, sute de mii de familii ce au rămas peste noapte fără un acoperiș deasupra capului, o reducere a drastică a nivelului de trai în multe dintre statele lumii, o scădere accentuată a puterii de cumpărare, o diminuare drastică a volumului de consum, o reducere considerabilă a producției, toate acestea reprezintă doar o parte a urmărilor crizei care ar fi putut fi evitată de către cei responsabili, mai ales în condițiile în care sunt doar câteva dintre urmările crizei ce ar fi putut fi evitate, cu atât mai mult cu cât au existat numeroase semnale de alarmă ale specialiștilor, anterior declanșării acesteia.

BIBLIOGRAFIE

Autori :

Cristian Păun, Criza economică – cauze, caracteristici, explicații, Sfera politicii, volumul XVIII, iunie 2010

Forbes K. J., Rigobon R., No Contagion, Only Interdependence: Measuring Stock Market Comovements, Journal of Finance, American Finance Association, vol. 57(5), 2002

Barry Eichengreen, Andrew K. Rose, Staying Afloat When the Wind Shifts: External Factors and Emerging-Market Banking Crises, (NBER Working Papers 6370, National Bureau of Economic Research, Inc., 1998

Kaminsky G., Reinhart C. , Bank Lending and Contagion: Evidence from the East Asian Crisis, Working Paper, National Bureau of Economic Research, 1999

Nouriel Roubini, Stephen Mihm, „Economia crizelor – curs fulger despre viitorul finanțelor”, București, Editura Publică, 2010

Mishkin, F., Anatomy of a financial crisis, (NBER Working Paper Series, 1991, no. 3934

Mitroff, I., Conceptual and empirical issues in the development of a general theory of crisis management, Technological Forecasting and Social Change, vol. 33, 1988

Site-uri consultate:

http://www.efsf.europa.eu/about/index.htm

http://www.ecb.europa.eu/stats/monetary/rates/html/index.en.html

http://cristianpaun.finantare.ro/2008/12/13/ce-este-o-criza-financiara/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Milton_Friedman