Crizele Economice Mondiale

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Crizele economice mondiale și efectele lor

CAPITOLUL II. Criza geopolitică din Ucraina. Cauze și efecte

II.1. Acordul de asociere cu Uniunea Europeană

II.2. Interesele marilor puteri și criza ucraineană

II.3. Acordul de la Minsk

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Implicațiile crizei pe plan regional

III.1. Impactul crizei din Ucraina. Riscuri și amenințări globale

III.2.Efectele crizei financiar-economice internaționale asupra

economiei regionale din Europa

III.2.1. Relațiile economice UE-Rusia

III.2.2. Efecte asupra economiei Rusiei

III.2.3. Interdependențe economice UE-Rusia

III.3. Scenarii privind ieșirea din criza ucraineană

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Lista figurilor, graficelor și tabelelor

Lista figurilor

1.Figura 1. Diviziunea lingvistică a Ucrainei…………………………………………pag.13

2.Figura 2. Diviziunea ideologică a Ucrainei…………………………………………pag.14

3.Figura 3. Cheltuielile militare în Europa……………………………………………pag.23

4.Figura 4. Dependența față de importurile de resurse energetice

din Rusia………………………………………………………………………..pag.29

Lista graficelor

1.Graficul 1. Evoluția PIB-ului în Ucraina,înperioada 2009-2014 (%)……………..pag.25

2.Graficul 2. Exporturile și importurile de bunuri și servicii ale

țărilor U.E cu Federația Rusă(%)……………………………………………..pag.26

3.Graficul 3. Valoarea exporturilor către Federația Rusă (procent din PIB)………pag.27

4.Graficul 4. Importanța subsidiarei din Rusia, relativ la activele totale…………..pag.28

5.Graficul 5. Evoluția ritmului de creștere a PIB-ului în Rusia,

în perioada 2010 -2015 (%)………………………………………………pag.30

6.Graficul 6. Principalii parteneri comerciali ai UE (ținând cont de valoarea totală

a fluxurilor de import și export) (miliarde de dolari)………………….pag.32

7.Graficul 7. Excedentul comercial înregistrat de Federația Rusă în schimburile

comerciale cu UE (miliarde de euro) în perioada 2002 – 2013……….,pag.33

8.Graficul 8. Structura importurilor Federației Ruse din UE în 2013………………pag.33

9.Graficul 9. Ponderea Rusiei în totalul importurilor și exporturilor

energetice ale UE-28 în 2013 (în % din total)…………………………pag.34

10.Graficul 10. Privire de ansamblu asupra fluxurilor de ISD generate și receptate

de UE în/din Rusia în perioada 2010 – 2013 (miliarde de euro)……pag.35

Abstract

The geopolitical crisis in Ukraine represents the effects of changes in the ex-Soviet countries after the collapse of communism in 1990, fleshing the hegemonic security and defence policy of the Russian Federation and the reactions of international organizations (EU, UN, NATO, OSCE) and the great powers, especially the United States. Different historical developments of the eastern and western parts of Ukraine demonstrate a territorial, political, social, cultural and religious division which manifests itself after the collapse of the USSR and Ukraine's independence declaration on 24 August 1991.

From a religious point of view, the division is evident in that the western part of Ukraine is predominantly Catholic and the eastern part belongs to the orthodox religion. Instability in Ukraine is accompanied by the danger of disintegration, the threat coming from the inside, and is determined by the economic crisis, the political situation, misunderstandings between political groups and conflicts between the main regions.

The western part of the country, represented by Ukrainian nationalists, opts for independence from Moscow, orientation towards the West and integration into Euro-Atlantic structures, while the pro-Russians from the East and South (especially in Crimea Peninsula and Donetsk Basin) want to develop close cooperative relations with the Russian Federation and Ukraine's integration in the economic, political and security of the Commonwealth of Independent States (CIS).

Introducere

            Începute din anul 1990, așezările geopolitice și geostrategice din estul Europei încă nu s-au încheiat, deoarece Federația Rusă, după destrămarea comunismului și prăbușirea fostei Uniuni Sovietice, nu renunță la pretențiile sale hegemonice din spațiul Comunității Statelor Independente, iar lumea europeană occidentală încă nu a oferit tot sprijinul politic, social, economic și militar în dezvoltarea democratică a țărilor din această parte a Europei, chiar dacă din punct de vedere formal unele țări sunt membre ale N.A.T.O. și ale Uniunii Europene. Lucrarea de față intenționează să evidențieze determinările istorice și geopolitice care au generat starea de criză politică din Ucraina din primăvara anului 2014 („primăvara ucraineană”) și să identifice unele consecințe ale acesteia în estul Europei și pe plan internațional.

Actualul climat economic și politic internațional este marcat de existența unor tensiuni geopolitice generate de acutizarea crizei ucrainene, care a culminat cu anexarea Crimeei de către Rusia și impunerea unor sancțiuni economice reciproce în cadrul binomului UE – Rusia.

Pornind de la analiza interdependențelor economice existente în cadrul triadei Ucraina – Rusia – UE, evidențiată prin prisma unor macroindicatori relevanți (fluxul investițiilor străine directe și al schimburilor comerciale), lucrarea noastră își propune, printr-o abordare de tip foresight, analiza unor posibile scenarii de impact asupra climatului economic global al escaladării crizei din Ucraina, fiind evidențiate posibilele riscuri în condițiile unui climat economic globalizat și interconectat.

Procesul de internaționalizare se vrea parte integrantă în societățiile actuale la nivel global.În plină expansiune nu este agreat însă de vechile puteri imperialiste care nu înțeleg că în acest secol zicala ,,Cine nu este cu noi este împotriva noastră” este mai adevarată ca niciodată.Dacă în trecut crizele economice se datorau în mare măsura crizelor politice ceea ce se întâmplă în Ucraina s-a datorat unei crize de vector economic ce a dus la o criza politică…este un gen de criză ce apare în Europa în ultimii ani datorită vectorilor economici pe care țările sunt obligate să i aleagă.

Iresponsabilitatea unor adepții ai expansionism-ului teritorial cu pușca în mână,au creat o criză economică cu implicații la nivel continental dar și la nivel global din care cel mai mult de suferit are populația.

Actualmente, pe fondul tensiunilor induse de criza din Ucraina, atât la nivel politic, dar mai ales în plan economic, raportul de forțe între principalii actori geopolitici (UE, Rusia și Ucraina), care a fost unul predictibil decenii întregi, tinde să se redefinească, dobândind valențe noi.

Prezenta lucrare își propune o analiză a cauzelor economice ale crizei ucrainene, a impactului acesteia asupra relațiilor economice dintre statele implicate, a implicațiilor la nivelul schimburilor comerciale la nivel regional și mondial, având ca obiectiv examinarea unor scenarii și soluții pentru refacerea cooperării și înscrierea pe un trend de stabilitate a relațiilor UE și Ucrainei cu Rusia.

Motivația cercetării

Criza din Ucraina și impactul socio economic asupra Europei reprezintă o temă de cercetare interesantă și de actualitate ținând cont că rezolvarea crizei este încă departe de a fii conclusă iar urmările acesteia se resimt pe întreg continentul.

Această lucrare se vrea o analiză sumară a implicațiilor ce decurg din conflictul ruso-ucrainean atât în plan geopolitic cât și în plan socio-economic și prezintă structurat pe capitole aspecte teoretice dar și analitice ale evoluției economice și finananciare la nivel de cooperare UE-Rusia înainte de impunerea de sancțiuni economice reciproce.

Sancțiunile economice impuse Rusiei afectează atît economia UE cît și economia Rusiei.Pierderile sunt importante în contextul în care, în anul 2008 omenirea a trecut printr-o criză ce a creat mari probleme la nivel economic în toată lumea.

Pentru multe țări din blocul comunitar embargo-ul impus Rusiei și reciprocitatea acestuia apare ca o continuare a crizei din 2008 după care începuseră să își revină treptat…

Abrevieri

OAPEC – Organization of Arab Petroleum Exporting Countries

DJIA – The Dow Jones Industrial Average

UE – European Union

NATO – North Atlantic Treaty Organization

CEEC – Central and Eastern European Conference 

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OSCE – Organization for Security and Co-operation in Europe

MOODYS – Companie de rating, cercetare și analiză de risc

FDI – Foreign Direct Investment

CSI – Independent State Comunity

IMF – International Monetary Fund

OECD – The Organisation for Economic Co-operation

and Development

ISD – Investiții Străine Directe

OMC – Organizația Mondială a Comerțului 

UNCTAD – The United Nations Conference on Trade

and Development

BRICS – association of five major emerging national

economies: Brazil, Russia, India, China and South Africa.

CAPITOLUL I. Crizele economice mondiale și efectele lor

În evoluția societății, crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, însoțite de o volatilitate și de o incertitudine în creștere, contradicții economice, politice, ideologice, militare etc. Criza economică reprezintă o fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populației, ceea ce duce la scăderea producției, la falimente, șomaj etc. În situații de criză ne aflăm într-o permanentă stare de neliniște și de nesiguranță legată de viitor, teamă sau chiar panică, stare de dereglare a economiei, expresie a încălcării unor corelații necesare desfășurării activității economice.Până la începutul secolului XIX au fost tipice crize de subproducție, provocate de fenomene naturale (secetă, mari inundații) sau împrejurări social-politice deosebite (epidemii, războaie). Economiilor de piață le sunt caracteristice crize ciclice de supraproducție, constând în aceea că oferta este mai mare decit cererea, bunurile produse negăsind cumpărători solvabili, fapt care obligă pe ofertanți să reducă producția.

În ultima sută de ani, principalele crize menționate în literatura de specialitate sunt următoarele:

1907 – „The 1907 Bankers’ Panic” – Criza de pe piața bursieră și din sistemul bancar face ca Trezoreria americană să irosească miliarde de dolari din dorința de a salva situația. Salvatorul națiunii avea să fie miliardarul J. Pierpont Morgan. În momentul în care panica a lovit, acesta se afla la o conferință în statul Virginia; se întoarce rapid la New York, convocând o reuniune a bancherilor chiar la el acasă, unde se decide crearea unui fond federal de rezervă, care să poată fi folosit de către băncile care se confruntau cu retrageri masive de numerar. După ce deponenții au înțeles că își vor primi banii oricând doresc, panica a încetat. În 1913, Congresul SUA a decis transformarea acestui fond de rezervă în Rezerva (Banca) Federală a SUA .

1914 – Criza financiară internațională provocată de Primul Război Mondial s-a declanșat în momentul în care guvernele SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei au decis vânzarea titlurilor emitenților străini pentru a putea cumpăra echipamente militare.

1929-1933 – Marea Depresiune interbelică – 24.10.1929 sau “joia neagră” a fost momentul în care începe criza, prin scăderea considerabilă a acțiunilor bursei din New York. Doar în perioada 29.10.1929 – 13.11.1929 au dispărut de pe bursă 30 de milioane de dolari. Până în 1932, consumul și investițiile s-au prăbușit, iar acțiunile listate la bursa din New York au scăzut cu mai mult de 80% din valoarea lor maximă înregistrată înainte de criză. Redresarea s-a produs abia in 1933.Consecințele: producția industrială s-a redus în SUA, pe perioada crizei, cu 46%, în Marea Britanie cu 24%, în Germania cu 41% și in Franța cu 32%. Potrivit datelor oficiale, în 1933, în32 de state dezvoltate numărul șomerilor a atins 30 de milioane de persoane, din care 14 milioane numai în SUA.

1973 – Criza petrolului – A început la data de 15 octombrie 1973 când țările OAPEC (Organization of Arab Petroleum Exporting Countries) au decis să stopeze livrările de petrol către SUA și alte țări dezvoltate care au acordat sprijin Israelului în războiul de Yom Kippur. A fost pentru prima dată când o resursă naturală a fost folosită pe post de armă, iar ca urmare a embargoului prețul petrolului a urcat extrem de repede de la 3 dolari la 12 dolari pe baril (deci o creștere de 300%).

1982 – Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait . Această bursă funcționa în paralel cu cea oficială și a cunoscut o creștere accentuată a indicilor bursieri, după explozia prețului petrolului din 1973. În anul 1977, bursa oficială din Kuwait a clacat, obligând Guvernul să adopte reguli de tranzacționare destul de rigide. Această situație i-a împins pe jucători spre bursa neoficială Souk Al-Manakh, care se situa pe locul 3 în lume în privința capitalizării. Crahul acestei burse a avut ca efect, cu excepția unei singure bănci comerciale, falimentul sau naționalizarea tuturor celorlalte bănci din Kuwait.

1987 – Lunea neagră – 19 octombrie 1987 – Această dată a rămas în istorie drept ziua cu cele mai mari scăderi bursiere din istorie. În 1986, economia SUA a început să dea rateuri, însă cu toate acestea, The Dow Jones Industrial Average(DJIA) și-a atins maximul în august 1987 ajungând la un nivel de 2722 de puncte, cu 44% mai mult decât a avut la sfârșitul lui 1986. În data de 19 octombrie, bursele s-au prăbușit, iar DJIA a scăzut cu 22,6% într-o singură zi, companiile pierzând$500 de miliarde din capitalizare.

1994 – Criza din Mexic – În anii dinaintea acestei crize, economia mexicană a crescut foarte mult, iar în condițiile în care cursul valutar era ținut strict sub control, dezechilibrele economice creșteau foarte repede. Cu ceva timp înainte de alegeri, Administrația condusă de președintele Carlos Salinas de Gortari a decis să injecteze foarte mulți bani în economie, în creșterea salariilor și pensiilor mărind astfel deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil. Gortari a pierdut alegerile, iar noul președinte Ernesto Zedillo a decis că un control strict al cursului valutar este o greșeală și, prin urmare, a lăsat moneda națională să fluctueze liber. Datorită tensiunilor anterioare acumulate în economie, peso s-a devalorizat cu 80% față de dolar în doar o săptămână (de la 4 la 7,2 peso pe $). SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct din piață și prin garantarea unui împrumut de $50 miliarde, situația revenind la normal peste trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.

1997 – Criza asiatică – investitorii străini s-au retras din statele Asiei.

Motivul a fost devalorizarea principalelor valute regionale. Bath -ul, s-a devalorizat masiv în momentul în care Guvernul a hotărât să lase cursul liber. Având și o datorie externă uriașă, Thailanda aproape că a intrat în faliment iar această criză s-a răspândit rapid în zonă, cuprinzând toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia. Cele mai afectate țări au fost Coreea de Sud, Indonezia și Thailanda, țări care au fost ajutate de către FMI prin intermediul unui împrumut în valoare de $40 miliarde.

1998 – Criza financiară rusă – Criza financiară din Rusia a fost declanșată inițial de criza asiatică ce a generat scăderea prețurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de al căror export Rusia era dependentă în proporție de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, această țară s-a văzut în situația de a nu își mai onora datoriile externe, întrând în încetare de plăți. Înainte de 1998, Guvernul a emis bonduri pentru a-și acoperi deficitele, iar în momentul în care aceste bonduri ajungeau la maturitate, acestea se plăteau prin emiterea unor noi bonduri, datoria fiind astfel “rostogolită”. Dobânda plătită de Guvern pentru aceste bonduri ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Toată această schemă piramidală a căzut în 13 august 1998 când bursa și cursul valutar s-au prăbușit. Economia a început recuperarea în 1999-2000.

1999-2002 – Criza economică din Argentina – În anul 1999 populația a început să își retragă masiv banii din bănci, să îi transforme în dolari și să îi transfere peste graniță, iar în momentul în care Guvernul a înghețat depozitele pentru un an, situația a degenerat în sensul că au avut loc revolte populare extrem de violente, oamenii îndreptându-și furia spre bănci și spre companiile americane și europene care activau în Argentina. Dacă înainte de 1999 cursul valutar era fix (1 peso = 1 dolar), în momentul în care a fost liberalizat, moneda națională s-a devalorizat de la 1/1 la 4/1. Situația s-a normalizat începând cu 2002/2003.

2008 – Criză financiară, monetară și bancară a început în SUA în trimestrul al III-lea 2007, a ajuns în trimestrul al I-lea 2008 în Europa de Vest, iar în trimestrul al IV-lea ajungând în Europa Centrală și Europa de Est.În România criza s-a resimțit începînd cu 2009 și în final în Asia.

Moduri de manifestare: lipsa lichidităților de pe piața financiară și bancară, scăderea semnificativă a valorilor acțiunilor pe piața bursieră, câteva falimente importante in SUA, urmate de câteva în Europa.Oricât de lungă și grea a fost oricare din crizele prin care a trecut economia mondială, s-a reușit să se treacă peste ea și să se înceapă o altă etapă economică pentru țara, regiunea respectivă sau chiar pentru lumea întreagă. Se speră aceleași perspective și pentru criza actuală.Criza financiară și economică internatională din 2008 a precipitat o neîncredere gravă în funcționalitatea instituțiilor financiare ale capitalismului contemporan. Inevitabil, criza are efecte defavorabile asupra creșterii economice globale și va avea consecinte politice, strategice și sociale.

Recesiunea economică generata de haosul din sistemul financiar a timorat profund publicul, cercurile de afaceri si liderii politici. Declansata initial in Statele Unite, criza s-a extins in Europa Occidentala și pe fundalul globalizarii, s-a raspandit vertiginos în restul lumii. Încercând sa previna falimentarea in masa a bancilor și a fondurilor de asigurare, guvernanții din America și din Europa Occidentala au naționalizat o mare parte din sistemul financiar autohton. Ceea ce contravine principiilor capitalismului modern și imputernicește statul în detrimentul sectorului privat, depreciază validitatea "valorilor" asociate cu piața "libera" și erodeaza imaginea modelului economic promovat de Statele Unite în restul lumii. Intervențiile fără precedent ale guvernanților, prin infuzii masive de fonduri "împrumutate" în sistemul financiar, prin achizțtionarea de acțiuni în instituțiile falimentare și prin reducerea impozitelor, nu garantează restabilirea încrederii publicului în sistemul bancar, în fondurile imobiliare și de investțtii și în capabilitatea autoritaților de a reglementa piețele de credit ca să previăa speculații toxice, abuzuri și corupție.
În 2008, acțiunile oferite pe pițtele internaționale și-au pierdut între 20 și 70% din valoarea avută în 2006 și 2007. Liderii politici din multe țări, speriați de consecințele drastice ale crizei, sunt de acord ca obiectivul prioritar trebuie să fie prevenirea prăbușirii sistemului financiar internațional. Ei sunt conștiețti că statele, în mod individual, nu pot sa restabilească încrederea în instituțiile bancare și de investiții decât dacă își coordoneaza acțiunile anticriză.

Criza financiara și economică din America s-a extins rapid în restul lumii. Europa a intrat în recesiune economică. Încercând să stabilizeze entitațile financiare interne și să-și revigoreze economia, guvernanții din Europa Occidentală au investit sume uriase în structurile financiare interne, au naționalizat o bună partedintre banci și au redus impozitele ca sa stimuleze economia.
Producția industrială din țările europene dezvoltate, precum Germania, Franța, Anglia, 20-25%. Șomajul, lipsa de încredere a consumatorilor și senzția de nesigurantă a cetățenilor au crescut în majoritatea statelor din UE. Guvernul german a alocat 100 de miliarde de euro pentru garantarea împrumuturilor acordate de bănci. Deoarece efectul a fost insuficient, guvernantii au dispus ca alte 60 de miliarde de euro să fie alocate pentru stimularea economiei.PIB al Marii Britanii a scăzut alarmant în ultimele 6 luni.Încercând ăa supravietuiasă,firmele engleze au apelat la stat.

În ianuarie 2009, guvernul de la Londra a alocat 20 de miliarde de lire ca garanție pentru împrumuturi făcute de banci întreprinderilor mici și mijlocii.Ceea ce este mult prea putin pentru acoperirea datoriilor interne ale firmelor britanice, în valoare de peste 500 de miliarde de lire. În Rusia,criza financiară a facut ravagii spectaculoase.Deoarece în ultimul an prețul țițeiului pe piata internațională a scăzut cu doua treimi,veniturile din exportul de petrol s-au deteriorat substanțial.Reacționand la deprecierea rublei,capitalul strain și autohtone a reînceput fuga în străinatate.În ultimul an,bursa de acțiuni a scăzut cu 70%.

CAPITOLUL II. Criza geopolitică din Ucraina. Cauze și efecte.

Criza din Ucraina își are rădăcinile atât în istoria statului și diviziunile din interiorul țării, cât și în interesele actorilor relevanți în regiune.

Ambivalența Ucrainei. Confirmată în mare parte atât de dovezi empirice, cât și date sociologice, ambivalența este un rezultat al discrepanțelor regionale, culturale și lingvistice care există în Ucraina, precum și a impactului totalitarismului sovietic în societatea ucraineană.Într-adevăr, criza din Ucraina a adus din nou în atenție divizarea țării între regiunile din est, cu populație rusofonă, care susține apropierea de Rusia, și vestul dominat de pro-europenii favorabili asocierii cu UE. Se pot identica cel puțin două tendințe separatiste în privința societății ucrainene: o diviziune identitară (cultural-lingvistică și religioasă) și o diviziune ideologică.

Diviziunea identitară. Deși ucraineana este limba oficială a țării și este vorbită de aproximativ 70% din populația Ucrainei, după cum arată ultimul recesământ (2001), limba rusa este, de asemenea, folosită de majoritatea cetățenilor, în special în regiunile din estul și sudul țării. În alte regiuni, rusa este chiar limbă oficială. Această dominație pro-rusă în sudul și estul Ucrainei este motivată de imigrația puternică din Rusia din perioada sovietică. În schimb, în regiunile din vestul țării, unde Polonia și Austria au avut o influență majoră sute de ani, populația vorbește limba ucraineană, are o mai mare tendință naționalistă și se identifică aparținând Europei.În plus, 17% dintre cei 45,6 de milioane de locuitori ai Ucrainei sunt ruși, iar majoritatea acestora se află în estul și sudul țării. De asemenea, limba rusă este vorbită și la Kiev, oraș cu 2,8 milioane de locuitori,date ce se pot observa în Figura1:

Fig. 1 – Diviziunea lingvistică a Ucrainei

Sursa:http://static2.libertatea.ro/typo3temp/pics/04-grafic-UcrainaGN31525C_a037b54500.jpg.

Diviziunea cultural-lingvistică a Ucrainei este acompaniată și de una religioasă. Biserica Ortodoxă aparținând de Patriarhia Kievului și Biserica greco-catolică, prezente în special în vestul țării, îi susțin pe manifestanții pro-europeni, în timp ce Biserica Ortodoxă aparținând de Patriarhia Moscovei, situată în estul rusofon, susține mai degrabă interesele Kremlin-ului.

Diviziunea ideologică. Diviziunea identitară a Ucrainei s-a reflectat de-a lungul timpul și în opțiunile de vot ale cetățenilor. Astfel, la alegerile din 2010, fostul președintele Viktor Ianukovici a obținut cele mai multe voturi din partea alegătorilor care vorbesc limba rusă, în timp ce contracandidatul său, Iulia Timoșenko, reprezentant de marcă al „revoluției portocalii”, a fost votată masiv în regiunile din vestul Ucrainei Figura.2:

Fig. 2 -Diviziunea ideologică a Ucrainei

Sursa:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/26/Другий_тур_2010_по_округах-en.pn

Ruperea Ucrainei din punct de vedere ideologic poate fi constatată și din opinia cetățenilor referitoare la orientarea țării. Conform Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, în anul 2013 37% din populația Ucrainei dorea Uniunea vamală cu Rusia, în timp ce 39% susținea aderarea la UE. Procentajul ridicat de cetățeni care doresc apropierea de Rusia se datorează populației rusofone din estul și sudul Ucrainei și faptului că industria ucraineană are legături strânse cu piața Rusiei, cooperarea cu această țară rămânând foarte importantă pe plan economic.

Factorul declanșator. În mod vizibil, rivalitatea dintre Occident și Federația Rusă asupra chestiunii ucrainene a început în anul 2008, când Moscova a început să amenințe cu folosirea unui număr de posibile acțiuni preventive ca răspuns la extinderea propusă de NATO în regiunea Mării Negre și a Caucazului. Neînțelegerile ruso-occidentale latente, generate de desfășurarea sistemelor de apărare antirachetă americane și a celor de supraveghere radar asociate în țări precum Polonia, Republica Cehă și Turcia au fost amplificate de invitația lansată de NATO la Summit-ul din 2-4 aprilie 2008 de la București privind aderarea Ucrainei și Georgiei la Alianța Nord-Atlantică, moment în care Vladimir Putin a amenințat retoric integritatea teritorială a Ucrainei.

Astfel, la Summit-ul NATO de la București, președintele rus Vladimir Putin arăta că Ucraina este un „stat foarte complicat”, care „[…] a dobândit suprafețe enorme din teritoriile sale din est și sud în detrimentul Rusiei”, iar în „[…] sudul Ucrainei, există pe de-a-ntregul numai ruși”.

Mai mult, bazându-se pe cifre, Putin preciza că „o treime [din populația Ucrainei] sunt etnici ruși”, „din 45 de milioane de locuitori, conform recensământului oficial, 17 milioane sunt ruși”, iar „90% [dintre locuitorii din Crimeea] sunt ruși”. De asemenea, Putin menționa că „Crimeea a fost primită de Ucraina pur și simplu printr-o decizie a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”, neexistând „niciun fel de proceduri de stat privind transferarea acest teritoriu”.

Având în vedere complicata alcătuire statală a Ucrainei, Putin sugera în continuare că „dacă vom adăuga în Ucraina problemele NATO, statul poate ajunge la limita existenței sale”, întrebându-se apoi retoric: „Cine poate afirma că noi [Federația Rusă – n.a.] nu avem niciun interes acolo [în Ucraina – n.a.]?”

Ideea este susținută și de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care, într-un interviu acordat Bloomberg TV, afirma: „Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că – în pofida tuturor declarațiilor despre sfârșitul Războiului Rece și despre faptul că nicio parte nu l-a câștigat – Alianța se poate considera un câștigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, semințele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul Summit-ului NATO de la București, când liderii NATO au afirmat, în declarația finală, că Georgia și Ucraina vor deveni membre ale Alianței”.

Evoluția crizei. În evoluția evenimentelor din Ucraina de la început și până în prezent se pot distinge trei faze: Euromaidanul, aprofundarea protestelor în sud-est și escaladarea.

II.1. Acordul de asociere cu Uniunea Europeană

Procesul de încheiere a Acordurilor de asociere dintre UE și statele din Centrul și Estul Europei, inițiat după căderea Zidului Berlinului și destrămarea URSS, s-a aflat în centrul preocupărilor reprezentanților UE în perioada 1991-2000. O analiză a acordurilor încheiate în această perioadă arată faptul că acestea au avut un numitor comun: au ținut prea puțin seama de caracteristicile naționale.

Statele candidate au fost supuse unui proces de monitorizare îndeplinirii unor indicatori clari de convergență în perioada de tranziție la economia de piață liberă, și anume -stabilitate macroeconomică asigurată prin politici monetare și fiscale care au avut ca obiectiv reducerea spiralei inflaționiste generată de liberalizarea prețurilor;

-independența Băncii Centrale a fiecărui stat, prin elaborarea de politici monetare aplicate întregului sistem bancar național; 3. crearea unui sistem fiscal național, adaptat la realitățile economice.

Având în vedere condițiile impuse, precum și respectarea prevederilor din Acordurile de Asociere, UE a devenit treptat principalul partener comercial al fiecărui stat din Centrul și Estul Europei (CEEC). Primul summit mixt UE-CEEC a fost organizat la Bruxelles, în data de 5 februarie 1990, în centrul dezbaterilor aflându-se necesitatea înlocuirii Acordurilor de Comerț și Cooperare semnate înainte de 1990 cu Acordurile de Asociere.

Comunicatul oficial de atunci a menționat faptul că Acordurile de Asociere la UE sunt adresate tuturor statelor Europei Centrale și de Est, cu excepția statelor fostei URSS. De menționat că Acordurile de Asociere au caracteristicile unor acorduri de comerț liber, fiind instrumente de pre-aderare.

Treptat, UE a devenit principalul partener comercial al fiecărui stat din regiunea Europei Centrale și de Est, cu o pondere de peste 65%, față de o medie de 25% înainte de 1989. Revenind la Ucraina și la parteneriatele încheiate cu UE, este important de menționat că Acordul de Asociere dintre cele două părți nu specifică aderarea, ci numai creșterea schimburilor comerciale dintre cele două părți.

De la început, Rusia a privit cu suspiciune extinderea cooperării UE cu statele Europei Centrale și de Est, considerând că îi poate prejudicia interesele sale economice și de cooperare în această regiune aflată istoric sub sfera sa de influență. În acest context, se impune menționat faptul că cele două state vecine, Rusia și Ucraina sunt interconectate strâns în ceea ce privește comerțul, investițiile și legăturile sociale.

Din totalul populației Ucrainei, 17% este formată din etnici ruși, aceasta fiind cea mai mare pondere dintre toate statele cu care UE a dezvoltat Acorduri de Asociere. Din punct de vedere comercial, Rusia este de departe principalul partener comercial al Ucrainei, cu aproape 17,6 miliarde de dolari exporturi și 27,5 miliarde de dolari importuri . Din această perspectivă, unii analiști arată că actuala criză din Ucraina, provocată de anexarea acesteia la Federația Rusă, trebuie privită într-un context mai larg, al politicii promovate de Vladimir Putin de a constitui o zonă de liber schimb cu o parte din statele fostei URSS, în încercarea de a restabili rolul de mare putere regională a Rusiei.

Privind retrospectiv la configurarea istorică a relației UE– Rusia, se impune menționat faptul că reuniunea de la Malta, în decembrie 1989, a stabilit că statele est-europene vor fi sprijinite în eforturile de reconstrucție economică și democratică subsecvente prăbușirii regimurilor comuniste și trecerii la economia de piață liberă, dar, unele analize din literatura de specialitate subliniază faptul că acest acord nu era valabil și în cazul Ucrainei sau al altor state membre ale fostei Uniuni Sovietice. Uniunea Europeană, în politica sa de extindere a granițelor spre statele din Centrul și Estul Europei, după căderea Zidului Berlinului a vizat includerea de noi state din Estul și Centrul Europei, dar nu a privit atât de departe, spre Ucraina sau alte state din fosta URSS. Totuși, pe măsură ce extinderea a continuat spre Est, statele din fosta URSS au devenit posibile deschideri pentru intrarea pe piețe cu potențial atrăgător pentru firmele europene.

Ucraina, stat cu o populație de aproximativ 45 de milioane de locuitori, este abia pe locul 50 în clasamentul exportatorilor mondiali, ponderea exporturilor ucrainene în totalul mondial fiind de doar 0,37%. O țară de o asemenea mărime și cu o pondere atât de mică în comerțul mondial reflectă o dezvoltare economică mult sub potențial. Economia acestei țări este dependentă de relațiile comerciale cu marea putere vecină, Rusia. Pentru funcționarea economiei Ucrainei, aceasta are nevoie de importul a 75% din necesarul de resurse de petrol și gaze naturale și de întregul necesar de materie primă pentru funcționarea reactoarelor nucleare, iar principalul său partener comercial, Rusia îi acoperă în întregime această cerere. Și atunci, se pune în mod firesc întrebarea: de ce și-a schimbat Ucraina strategia geopolitică?

Răspunsul, în opinia autorilor, provine din rațiuni economice. Grav afectată de criza internațională, Ucraina a înregistrat o scădere economică de proporții, PIB-ul său reducându-se cu 14,9% în 2009, fapt ce a determinat o reorientare a strategiei sale economice și geopolitice. Analiza tratatelor dintre UE și Federația Rusă de la începutul anilor '90, după Perestroika inițiată de fostul președinte rus Mihail Gorbaciov, arată că statele membre ale UE de atunci s-au angajat să respecte granițele fostei URSS. Intrarea ca state membre cu drepturi depline a Poloniei și a altor state din vecinătatea Ucrainei în UE, în 2004, a dat speranță statelor din fosta URSS care până atunci nu se aflau în calculele UE: Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia. La nivel militar, Ucraina este unul dintre cele cinci state foste membre ale URSS care au semnat un Parteneriat pentru Pace cu NATO, în 1994.

Dialogul dintre cele două părți s-a intensificat după 2005, dar nu există încă niciun plan de acțiune, așa cum există în cazul Georgiei, Macedoniei, Muntenegrului și Bosniei-Herțegovina. Spre deosebire de celelalte state menționate, Ucraina se confruntă cu opoziția fermă a Rusiei, care consideră că includerea acestei țări în NATO este „o amenințare directă la adresa sa”, această temere fiind împărtășită și de o parte importantă a populației ucrainene.

Istoricul relațiilor economice dintre UE și Ucraina din 1998 și până în prezent ilustrează această abordare strategică a Ucrainei, de a crea un parteneriat economic de durată cu blocul comunitar.

Istoricul relațiilor economice Ucraina – UE

1998 – Ucraina semnează Acordul de Parteneriat și Cooperare cu UE

2007 – 2011 – Ucraina negociază Acordul de Asociere cu accent pe crearea unei Zonei de Comerț Liber

2012 – În cadrul Consiliului UE din decembrie se adoptă Concluzii privind parteneriatul cu Ucraina și se reafirmă angajamentul pentru semnarea Acordului de Asociere

2013 – Adoptarea în cadrul Consiliului de Cooperare UE-Ucraina din 24 iunie a Agendei de Asociere UE-Ucraina

Noiembrie 2013 – Suspendarea pregătirilor de semnare a Acordului de Asociere în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius

21 martie 2014 – Semnarea de către Ucraina a prevederilor preliminare ale Acordului de Asociere.

27 iunie 2014 – Semnarea de către Ucraina a Acordului de Asociere.

II.2. Interesele marilor puteri și criza ucraineană

Interesele actorilor relevanți în regiune. Țară cu 45,6 milioane de locuitori, Ucraina are cea mai mare frontieră care desparte Rusia și UE. Până în 1991, Ucraina a făcut parte din Uniunea Sovietică, iar după prăbușirea fostului bloc sovietic a încercat, asemenea celorlalte foste republici sovietice, să-și recapete identitatea. Ucraina nu a reușit însă să-și găsească singură drumul și a devenit rapid un „pion” în permanenta dispută dintre Rusia și Occident. Ultimul episod este cel din noiembrie 2013, când Kievul a refuzat să se semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în favoarea menținerii unor relații apropiate cu Moscova, ceea ce a condus la declanșarea crizei din Ucraina.

Dincolo de aceste considerente, interesele legitime ale Rusiei și occidentalilor, inclusiv Statele Unite ale Americii (SUA), în Ucraina sunt concordante. Atât rușii, cât și vesticii au un interes comun în restabilirea stabilității în regiune. Pe termen lung, ambele părți ar putea beneficia de o economie și un sistem politic stabile și sănătoase, precum și de un guvern responsabil. De la alegerea lui Petro Poroșenko (25 mai 2014), Rusia, dar și occidentalii au preocupări legitime cu privire la participarea extremei drepte, cu elemente fasciste și neo-naziste puternice, în noul guvern, ceea ce ar agrava conflictul prin extrapolarea tensiunilor etnice.

Interesele nelegitime ale marilor actori în Ucraina sunt opuse, iar dependența este cuvântul cheie al disputei.

Interesele Rusiei. Pentru Rusia, Ucraina are un important interes geostrategic. În fundal, subzistă intenția Federației Ruse, mai exact a președintelui Vladimir Putin, de a restabili statutul țării în postura de mare actor regional și chiar global. Pentru generația următoare, până în 2020, preocuparea principală a Rusiei o va constitui reconstrucția statului rus și reafirmarea puterii Federației Rusiei în regiune.

Se pare că factorul declanșator al crizei l-a constituit iritarea Federației Ruse față de modul în care a fost tratată de Occident de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Cea mai mare nemulțumire a Rusiei a fost intrarea în NATO nu doar a foștilor aliați (precum Polonia și România), ci și a celor trei republici baltice foste membre ale Uniunii Sovietice: Letonia,Lituania și Estonia. Ultima picătură în paharul Rusiei a fost încercarea Uniunii Europene de a atrage Ucraina mai aproape de Vest printr-un acord de asociere. Aceasta a declanșat un lanț de evenimente care au condus la înlăturarea fostului președinte pro-rus de la Kiev și apoi la anexarea Crimeei de către Rusia. Așadar, Rusia face tot posibilul și caută să mențină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus și NATO, prin (re)plasarea sa în sfera de dominație a Moscovei.

În plus, Rusia încearcă să edifice Uniunea Euroasiatică, care, fără Ucraina, nu mai prezintă interes. Simțindu-se dejucat în planurile sale de a stabili Uniunea Eurasiatică ca o contrapondere la UE, NATO și SUA, Putin urmărește stabilirea unei puteri-marionetă în Ucraina. Cea mai mare parte a populației ruse susține politica lui Putin cu privire la Ucraina și deplânge pierderea statutului de imperiu al Federației. În acest moment, într-un moment de renaștere națională, există în rândurile rușilor un puternic sentiment că Occidentul le-a subestimat puterea și că acțiunea militară este cel mai eficient mod de a-i învăța pe occidentali să trateze altfel cu Rusia.

Ca atare, deși ignoră drepturile la autodeterminare și integritate teritorială ale unui stat suveran, Rusia dorește menținerea Ucrainei în sfera sa de influență mai ales pentru a preveni aderarea Ucrainei la NATO sau aprofundarea relațiilor cu UE.

Interesele Ucrainei. Având în vedere că Ucraina este foarte dependentă de gazul rusesc și în același timp este restantă la plata gazului livrat de Rusia, acest fapt o obligă să aibe relații bune cu Moscova. Nu de puține ori în ultimele două decenii, Rusia a stopat exporturile de gaz către Ucraina , doar pentru a reorienta atitudinea ucraineană față de propria politică.

Mai mult, din punct de vedere economic Ucraina nu poate face față mediului economic concurențial din zona UE. Chiar dacă Ucraina are dezideratul de a rămâne independentă politic, ea nu are suficiente resurse economice. O mare parte din populația ucraineană crede că singura soluție pentru o redresare a economiei Ucrainei o constituie colaborarea economică strânsă cu Rusia. Ca atare, politica oricărui guvern de la Kiev va rămâne în permanență legată de dilema referitoare la menținerea independenței politice complete concomitent cu obținerea beneficiilor economice din colaborarea cu Rusia. Cert este că Ucraina este în pragul unei catastrofe economice, cu standarde de viață care au scăzut cu 80% după prăbușirea URSS.

Interesele UE. Magistrale importante ale conductelor de gaz rusesc traversează Ucraina, furnizând energie Europei Centrale și de Vest. Puterile occidentale încearcă contracararea influenței Rusiei în regiune, dar eforturile diplomatice sunt în mare măsură inutile, deoarece Ucraina nu este stat membru NATO, iar Rusia dispune de drept de veto în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Mai mult decât atât, în UE nu există niciun fel de sprijin popular pentru o intervenție militară a puterilor occidentale din regiune, deoarece acest lucru ar putea conduce la escaladarea tensiunilor dintre Rusia și SUA. Unii analiști s-au referit la acest impas între Rusia și puterile occidentale ca la „micul Războiul Rece”, deși comparațiile sunt în general respinse. Într-o lume globalizată, marile economii sunt puternic interconectate și nu își pot permite să alunece în altercații ce pot genera conflicte de lungă durată.

Pe termen scurt, UE a pus la dispoziția Kievului 1,6 miliarde de euro. Totuși, interesele economice ale UE în Ucraina sunt încă prea mărunte pentru a justifica sprijinul financiar promis Kievului. Referitor la Ucraina, UE urmărește stabilitate, evitarea unor conflicte la frontiere și a unui posibil val masiv de refugiați.

State membre ale UE precum Polonia, Slovacia, Ungaria și România așteaptă din partea Bruxelles-ului o cât mai grabnică apropiere a Ucrainei de UE, ceea ce ar duce la stabilizarea regiunii. Dacă pentru Berlin, Paris sau Londra, Kievul e destul de departe, pentru Polonia, Slovacia sau Lituania, evoluțiile din Ucraina sunt, în schimb, extrem de îngrijorătoare. Un faliment al statului ucrainean ar avea drept urmare și un val imens de refugiați, care ar împovăra țările vecine. Și statele occidentale vor să evite crearea unei astfel de situații haotice la frontierele UE.

Interesele SUA. SUA doresc să-și extindă influența, piețele și capitalul în Ucraina. Ucraina oferă bogate resurse minerale, cărbune, petrol și chiar gaze naturale. Interesele economice și extinderea influenței SUA în Ucraina sunt legitime, dar infiltrarea de agenți secreți și mercenari în acest stat în scopul instigării dezacordului nu sunt corecte politic.

În același timp, este esențial ca Statele Unite să înțeleagă și să respecte preocupările legitime de securitate ale Rusiei, precum și profunzimea legăturilor istorice și etnice ale Rusiei cu Ucraina.

În încercarea de a lucra cu Rusia, SUA trebuie să ia în calcul și necesitatea respectării orgoliului Rusiei în calitatea sa de mare putere. Popularitatea lui Putin este în creștere, iar populația rusă percepe evenimentele internaționale ca pe un fel de renaștere națională. Etichetarea Rusiei doar ca „putere regională” și excluderea acesteia din G8 se proiectează în mentalul colectiv rus ca o minimizare, prin care SUA demonstrează că nu-i respectă sau nu-i privesc drept egali pe ruși.

II.3.Acordul de la Minsk

O reuniune crucială pentru soarta conflictului din estul Ucrainei s-a desfășurat la Minsk, în Belarus,în data de 12.02.2015 între președintele Rusiei, Vladimir Putin, liderul ucrainean Petro Poroșenko, cancelarul Germaniei Angela Merkel și președintele Franței, Francois Hollande.

În urma celor aproape 16 ore de tratative, Vladimir Putin, Petro Porosenko, Angela Merkel și Francois Hollande au convenit asupra unui armistițiu, care ar urma să intre în vigoare sâmbată, 15 februarie 2015.

Acordul de pace la care au ajuns cei patru lideri care au purtat discuții la Minsk, privind situțtia din Ucraina, va intra în vigoare în noaptea de 15.februarie 2015, fiind compus din 13 puncte. Dupa semnarea acordului de pace, a apărut o raza de sperantă privind pacea din Ucraina. La semnarea acordului au participat și liderii autoproclamatelor republici Donetk și Luhansk, precum și un reprezentant al OSCE, fostul președinte ucrainean Leonid Kucima și ambasadorul rus în Ucraina, care reprezintă "grupul de contact".

Prevederile scordului de la Minsk sunt urmatoarele:

1. Încetarea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie 2015, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părțile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 și 150 de kilometri, în funcție de raza de acțiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE își va folosi dronele și observatorii pe teren, precum și imagini din satelit și date radar pentru a se asigura că ambele părți respectă acordul.

4. Kievul și rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislație privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcțiune un mecanism internațional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plățile sociale și serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile Donețk și Lugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra granițelor lor cu Rusia. Tranziția ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituționale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu și mercenarii vor fi retrași din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autoritățile locale din Donețk și Lugansk vor putea avea unități de miliție legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituțională cuprinzătoare până la sfârșitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean și va oferi privilegii regiunilor Donețk și Lugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privința limbii, libertatea de a numi procurori și judecători și stabilirea unor relații economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaționale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuțiile în cadrul "grupului de contact" (format din liderii autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk, un reprezentant al OSCE, fostul președinte ucrainean Leonid Kucima și ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.

Posibilitățile de a asista la o evoluție pozitivă a situației din Ucraina sunt limitate. Conflictele civile sunt ca o cutie a Pandorei, ceea ce face încurajarea lor din motive cinice sau calcule de securitate eronate să fie cu atât mai gravă. Chiar dacă țara ar fi pacificată, tensiunile etnice dintre ucraineni și ruși sau cele dintre autoritățile centrale și cele regionale vor rămâne o posibilitate puternică. Încrederea investitorilor în zonă a fost puternic afectată și va contribui la o scădere a potențialului economic în toată țara, dar mai ales în Sud-Estul care, oricum, suferea de probleme de tranziție economică și de atragerea de investiții. Puternica diferențiere a țării pe linia dintre Est și Vest se va amplifica, iar complexitățile relației cu Rusia, care este, în continuare, cel mai important partener economic al țării, vor spori. 

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Implicațiile crizei pe plan regional

III.1.Impactul crizei din Ucraina. Riscuri și amenințări regionale

Impactul crizei asupra Ucrainei: o abordare politică internă

Scena politică internă a Ucrainei a fost întotdeauna dominată de problema definirii identității naționale și de stat. Într-un context intern foarte agitat s-au desfășurat alegerile parlamentare, care au avut loc pe 25 mai 2014, deși fuseseră programate inițial pe data de 26 februarie 2015. Acest eveniment a stat sub umbrela fugii președintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, un pro-rus. Acesta a fost demis în urma dispariției sale, în conformitate cu noua Constituție, pe motiv că s-a retras într-un mod neconstituțional de la exercitarea competențelor constituționale și că nu își îndeplinește îndatoririle sale.

Însă, Viktor Ianukovici nu și-a acceptat demiterea, afirmând că nu intenționeză să părasească țara și că asistă la o lovitură de stat.

În acest context, se poate observa impactul pe care l-a avut dispariția lui Viktor Ianukovici asupra politicii interne ucrainene. Declinul Partidului Regiunilor (partid care stătea sub umbrela pro-rusului, Viktor Ianukovici) și renașterea Patriei (partid care face parte din grupul popularilor europeni) au tensionat și mai mult situația. De ce? Evident, datorită Iuliei Timoșenko, liderul Patriei, fost prim-ministru al Ucrainei, demisă din funcție de Viktor Iușcenko pe motiv de coruptie, care a fost eliberată pe data de 22 februarie 2014 din închisoare în urma presiunii populare, Parlamentul fiind nevoit să elimine din codul de procedură penală articolul care a condamnat-o pe Timoșenko la închisoare.

Eliberarea fostului prim-ministru al Ucrainei a fost salutată de Viviane Reding, Vicepreședintele Comisiei Europene, Comisar pentru Justiție, care a postat pe twitter că redarea libertății Iuliei Timoșenko înseamnă noi speranțe pentru democrație în Ucraina (Twitter Viviane Reding.) Ținând cont că Patria face parte din grupul popularilor europeni, se înțelege de ce UE a susținut-o pe Iulia Timoșenko. Deși a fost condamnată în octombrie 2011 la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu (mai exact pentru semnarea contractului prin care Ucraina a cumparat gaze de la Rusia la un preț foarte mare), UE a presupus că în spatele acestei condamnări se ascunde, de fapt, o mișcare politică: aceasta reprezenta singurul adversar adevarat al lui Viktor Ianukovici.

Nu în ultimul rand, Svoboda și UDAR sunt partide politice care s-au retras din coaliția de guvernare, retragerea lor declanșând alegerile parlamentare cerute de către cetățenii ucraineni.

Impactul asupra Europei de est

UE a devenit o entitate importantă pe scena internațională, iar în cazul în care va avea capacitatea să-și unifice potențialul diplomatic și militar, UE va putea construi un veritabil centru de putere în secolul XXI. În prezent, criza din Ucraina îi oferă prilejul de a demonstra acest lucru.

Criza din Ucraina i-a adus la aceeași masă de negocieri pe președintele Ucrainei, Petro Poroșenko și pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și pe reprezentanți ai UE la Minsk, la summitul regional care avea drept obiectiv principal soluționarea conflictului ucrainean.

Liderul rus a declarat că această întâlnire din țările Uniunii Vamale cu Petro Poroșenko și cu reprezentanți ai UE reprezintă o platformă bună pentru examinarea problemelor legate de colaborarea cu Kievul în urma semnării Acordului de Asociere cu UE.

Totodată, criza din Ucraina a afectat exportatorii de legume și fructe europeni, pentru că Rusia a pus embargou produselor. La rândul sau, Rusia a fost supusă sancțiunilor europene: SUA amenință cu noi sancțiuni dacă armata rusă va interveni militar în Ucraina, sustinând că acțiunile președintelui rus încalcă suveranitatea și integritatea teritorială ucraineană. Ucraina a cerut ajutor militar UE după ce Rusia a declarat că intenționează să trimită un al doilea convoi umanitar în țară, sustinând că în contextul actual se poate discuta despre o invazie a armatei ruse care sprijină rebelii pro-ruși.

Prin urmare, criza din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa securității Europei de est și nu numai. Problema securității este una dintre cele mai dezbătute probleme de-a lungul timpului, mai ales în prezent. În subsidiar, problema securității se referă la dorința unui stat de a-și întări puterea. În momentul în care se întâmplă acest lucru, alte state vor dori, la rândul lor, să își consolideze și ele puterea, urmând inevitabil un război.

Pentru a evita un razboi în estul Europei, atât Rusia, cât și UE, SUA trebuie să fie capabile să își conștientizeze punctele forte și punctele slabe, să coopereze unele cu altele pentru a se ajunge la un consens, implicit la încetarea focului. Conceptul de putere este unul dintre cele mai problematice în domeniul relațiilor internaționale, și, mai general, în cel al științelor politice, de aceea, trebuie evitate escaladarea conflictelor, care poate conduce la un război.

c) Impactul crizei ucrainene asupra României

În relația cu țările din vecinătate precum Ucraina, România a fost mereu în contratimp al acțiunilor. Să ne aducem aminte de Planul Poroșenko, lansat de Ucraina la summit-ul GUAM de la Chișinău. Discuțiile dintre președinții Băsescu–Iușcenko nu au fost încununate de succes, pentru că fostul președinte nu a reușit să îl convingă pe omologul său ucrainean să abandoneze sau să amâne inițiativa. Prin urmare, România nu a reușit să se așeze pe picior de egalitate în structurarea unui plan coerent, jucând un rol de outsider.

În contextul 2014, România cu siguranță nu va mai juca un rol de outsider datorită faptului că se învecinează în primă linie cu Ucraina. De aceea, situația tensionată de pe teritoriul ucrainean va implica din ce în ce mai mult țara noastră la masa negocierilor.

Membră a UE, România trebuie să aibă o politică comună cu cea a UE și să încerce (rămane de văzut dacă va reuși) să influențeze politica Rusiei de a reacționa favorabil și de a înceta focul în estul Ucrainei.

Traian Basescu și-a exprimat de multe ori îngrijorarea privind evoluțiile crizei. Acesta consideră că este foarte important pentru România extinderea Parteneriatului Strategic cu SUA. De asemenea, fostul președinte a declarat că susține actiunile UE și NATO și că este dispus să pună la dispoziție tehnică militară pentru ca armata ucraineană să dețină armament corespunzator.

După anexarea Crimeei, SUA și UE au impus sancțiuni Rusiei, însă aceste sancțiuni nu au fost suficiente. Această pasivitate a SUA și UE care nu au reacționat mult mai drastic în fața morții a sute de oameni, a apropiat România de Polonia. Cele două state au solicitat SUA să își trimită armata în estul Ucrainei pentru a descuraja posibile viitoare intenții de anexare a teritoriilor, conform scenariului Crimeei. Pe de-o parte, politica externă a Poloniei este bazată pe păstrarea suveranității, de aceea liderii acestui stat sunt temători de ce este capabilă sa întreprindă Rusia pe termen scurt.

Pe de altă parte, României îi este frică de o anexare a Republicii Moldova și Transnistria. Criza din Ucraina afectează în mod direct securitatea maritimă, aeriană, economia României, respectiv relațiile cu statele din zonă pentru că țara noastră este vecină în primă linie cu Ucraina, implicit captivă în acest sablon turbulent. Pentru a nu fi afectată și mai mult, România trebuie să păstreze un dialog permanent cu Kievul, dar mai ales să își edifice propriile mijloace de apărare în cazul izbucnirii unui razboi ruso-ucrainean.

În consecință, România este afectată în mod direct de evenimentele de pe scena ucraineană. Liderii de la București văd cu ochi temători începerea unui posibil război în Ucraina. În acest caz, se va declanșa cursa înarmărilor, iar România va suferi numeroase schimbări politice, economice, sociale. De aceea, țara noastră trebuie să utilizeze toate pârghiile necesare pentru a convinge liderii ruși că un razboi nu este favorabil pentru niciuna din parțile implicate.

c)Cheltuielile militare ale statelor europene au crescut

Criza din Ucraina a dus la creșterea cheltuielilor militare în multe țări europene învecinate Rusiei, din Europa Centrală, în țările baltice și țările nordice, arată cel mai recent raport al SIPRI, Stockholm International Peace Research Institute.

Este un trend contrar celui general, remarcă experții, care nu se regăsește și în Europa Occidentală, în ciuda faptului că NATO insistă ca membrii săi să aloce apărării un buget de 2% din PIB.

Cele mai mari cheltuieli militare le au, în Europa, Franța (locul 5 mondial), Marea Britanie (locul 6 mondial), Germania (locul 8 mondial), Italia (locul 11 mondial) și Spania și au prevăzut pentru 2015 reduceri, chiar dacă mici, ale bugetelor. Pe termen mediu, însă, Germania a anunțat intenția de creștere a cheltuielilor militare, care urmare a unei noi strategii de securitate în curs de elaborare la Berlin.

Cheltuielile în Europa au fost estimate la 386 de miliarde de dolari, dintre care 93,9 în Europa de Est (include Rusia) și alte 292 de miliarde în Europa Centrală și de Vest.

Figura 3-Cheltuielile militare în Europa

Sursa:http://cursdeguvernare.ro/document-raport-sipri-efectele-crizei-din-ucraina-cheltuielile-militare-ale-statelor-est-europene-au-crescut.html

„Criza din Ucraina a schimbat fundamental situația de securitate din Europa, dar până acum imapctul asupra cheltuielilor militare este evident în țările vecine Rusiei. Altundeva, austeritatea rămâne principala cauză a reducerilor cheltuielilor”, a afirmat șeful proiectului, Sam Perlo-Freeman.

Ucraina a dus la creșterea cu peste 20% a cheltuielilor militare în 2014, iar pentru 2015 este planificată o dublare a cheltuielilor cu forțele armate. Dar și Rusia își suplimentează cheltuielile în acest an, cu 8,1%, la 84,5 miliarde de dolari – o programare planificată însă înaintea conflictului din Ucraina.

În termeni reali, Ucraina și-a dublat bugetul pentru forțele armate în 2015, în timp ce Rusia are în plan o creștere de 15%, ce ar putea fi totuși diminuată din cauza deprecierii rublei și a scăderii veniturilor din cauza prețului petrolului.

Bugetul inițial al Apărării al Rusiei pentru 2015 a fost de aproximativ 69 de miliarde de dolari, locul 3 mondial și a fost revizuit cu 5% în martie.

III.2.Efectele crizei financiar-economice internaționale asupra economiei regionale din Europa.

Apărută ca o consecință a unor noi strategii geopolitice atât din partea Ucrainei, cât și a Rusiei, criza din Ucraina a evidențiat, potrivit unor analize din literatura de specialitate modul în care deciziile politice pot escalada în mod rapid spre efecte economice negative deopotrivă la nivel regional și la scara largă a relațiilor internaționale între toți polii de putere implicați: Rusia, Uniunea Europeană și SUA.

Unul dintre factorii declanșatori ai acestui eveniment, care poate avea capacitatea de a redesena harta relațiilor economice internaționale,l-au constituit așa cum se apreciază în literatura de specialitate, noile imperative geopolitice ale Federației Ruse care vizau, odată cu accederea la putere a lui Vladimir Putin, recâștigarea statutului de mare putere regională prin impunerea proiectului Uniunii Eurasiatice care să aducă sub aceeași „umbrelă economică” fostele state sovietice.

În timp ce Federația Rusă a militat pentru integrarea Ucrainei, Armeniei, Moldovei și Kazahstanului în noul proiect de cooperare politico-economică numit Uniunea Eurasiatică, Summit-ul Parteneriatului Estic, desfășurat în noiembrie 2013 la Vilnius, a reprezentat încercarea Uniunii Europene de a continua procesul de extindere spre Est. Summit-ul, desfășurat în capitala Lituaniei a reunit șefi de stat și de guvern din cele 28 de state membre, precum și pe cei din statele Parteneriatului Estic, iar „vedeta” acestuia, Ucraina, a anunțat că suspendă orice negociere cu câteva zile înainte de a semna Acordul de Asociere cu UE.

Această decizie politică a declanșat fenomenul revoltei pro-europene, adică a celor care susțineau o viitoare cooperare mai strânsă a Ucrainei cu blocul comunitar și chiar o posibilă integrare în structurile UE.Motivația acestei decizii neașteptate stă însă sub semnul imperativelor economice, în condițiile în care, în 2013, Rusia a amenințat cu creșterea taxelor vamale aplicate importurilor provenite din Ucraina, în cazul în care demersurile de apropiere de blocul comunitar ar fi continuat, ceea ce ar fi putut provoca pierderi substanțiale economiei Ucrainei care se afla deja pe panta recesiunii.

Comparativ evoluția economiei Ucrainei în perioada 2009-2014 poate fii observată în graficul de mai jos Graficul 1:

Graficul 1: Evoluția PIB-ului în Ucraina, în perioada 2009 -2014 (%)

Sursa:UKRSTAT,2013

Reacția Federației Ruse privind o posibilă aderare la UE a unui stat pe care l-a considerat dintotdeauna ca făcând parte din sfera sa de influență a culminat cu sprijinirea separatiștilor pro-ruși și anexarea,în iunie 2014, a Crimeei,ceea ce demonstrează, așa cum apreciază unii analiști, că valurile succesive de extindere a UE și NATO în Europa Centrală și de Est sunt în continuare interpretate de Kremlin prin prisma jocului cu sumă nulă.

Ca urmare a crizei, Ucraina este confruntată în prezent cu două probleme fundamentale: situația economică dificilă și divizarea populației în pro-europeni, naționaliști antiruși (primii doi acum aliați) și pro-ruși. Însă, în contextul ocupării Crimeei de către forțele ruse și al tentativei de destabilizare a Estului Ucrainei, coeziunea ucraineană a devenit mult mai puternică, iar evenimentele din 18-22 februarie 2014 au marcat întoarcerea Ucrainei din drumul spre Uniunea Euroasiatică către calea europeană.

Fără a insista mai mult asupra factorilor politici și geostrategici care au condus la actualul conflict ruso-ucrainean,urmează, o analiză a implicațiilor economice induse de criza din Ucraina, atât pentru principalii actori – Ucraina și Federația Rusă –, cât și pentru cei colaterali – țările membre ale UE care reprezintă parteneri comerciali importanți ai ambelor state.

III.2.1.Relațiile economice UE-Rusia.

În relațiile dintre UE și Federația Rusă, intervenția acesteia din urmă în Crimeea a condus la o „răcire” a contactelor politice și la adoptarea unei serii de sancțiuni economice reciproce. Declanșarea crizei ucrainene, odată cu integrarea Crimeei în Federația Rusă a condus la tensionarea climatului geopolitic în zonă, dar și la impunerea unei serii de sancțiuni economice din partea UE și a SUA, al căror impact asupra evoluției economiei ruse nu poate fi ignorat.

Majoritatea statelor și sectoarelor economice din Uniunea Europeană vor fi doar puțin afectate în cazul unei încetiniri a creșterii economice a Rusiei și a unei crize a comerțului și legăturilor financiare între Rusia și UE, care ar fi probabile pe fondul prelungirii crizei din Ucraina, potrivit unui raport al agenției de rating Moody’s.

România este puțin expusă, și din punctul de vedere al comerțului, și al investițiilor și furnizării de energie.

Moody’s analizează impactul crizei în relațiile comerciale, furnizarea de energie, expunerea băncilor și a companiilor.

La toți parametrii analizați, România este puțin expusă,exporturi de mărfuri către Rusia de 0,9% din PIB (0,8% media UE),importuri din Rusia de 1,6% din PIB (1,4% media UE),exporturi de servicii către Rusia de 0,1% din PIB (0,2% media UE)importuri de energie din Rusia de 13% din consumul total de hidrocarburi (22% media UE) fără impact direct pe investiții sau expunere bancară.

În graficul următor se poate observa procentajul din PIB al tărilor UE rezultat în urma schimburilor comerciale cu Rusia:

Graficul 2. Exporturile și importurile de bunuri și servicii ale țărilor U.E cu Federația Rusă(%).

Sursa:Eurostat 2014.

Domeniile analizate

Comerț

Exporturile către Rusia reprezintă 2,5% din totalul exporturilor și 0,8% din PIB-ul Uniunii Europene. Impactul unei stagnări sau a unui embargo ar avea efecte limitate asupra UE, dar sunt câteva excepții:

Statele baltice au o dependență mai mare a exporturilor către Rusia (între 7 și 13%).

Cipru are o dependență ridicată în exporturile de servicii (9,3% din PIB). Economia cipriotă ar intra într-o recesiune mai puternică dacă turismul dinspre Rusia s-ar reduce, scenariu puțin probabil.

O scădere cu 5% a importurilor Rusiei de mărfuri din UE produce un efect negativ de 0,1% în PIB-ul UE.

Rusia este piața de desfacere pentru peste 10% din exporturile UE în domeniile modă, echipamente de birotică și servicii de procesare date electronice, autoturisme și piese auto, alimente. Aceste industrii ar fi cele mai afectate de scăderea comerțului cu Rusia.

Graficul 3: Valoarea exporturilor către Federația Rusă (procent din PIB)

Sursa:http://www.sursazilei.ro/raport-moodys-despre-efectele-crizei-din-est-asupra-economiei-ue-ce-situatie-este-romania/.Accesat la data de 16.07.2015

Investiții străine directe (FDI)

UE are o expunere redusă la pierderile potențiale ale valorii activelor din Rusia și la fluxul de investiții dinspre Rusia.Volumul FDI în Rusia este de 0,4% din PIB-ul UE și de 1% din volumul total al investițiilor străine ale UE.Cipru are investiții în Rusia de peste 4% din PIB-ul propriu, cea mai mare valoare din statele UE. Totuși, o mare parte din aceste investiții o reprezintă investitorii ruși care folosesc Cipru ca bază din rațiuni fiscale, astfel încât efectele sunt neglijabile.

Pe locurile următoare sunt Finlanda (2,6%) și Austria (1,6%). În cazul scenariilor negative, companiile din aceste state vor fi afectate din punctul de vedere al valorii portofoliului.Volumul FDI rusești în UE este de 0,04% din PIB-ul UE.

Doar Cipru ar fi afectat de scăderea investițiilor din Rusia, în contextul în care, în ultimii ani, proporția investițiilor din Rusia a fost de 2-5%.De asemenea, proporții peste medie au Luxemburg, Letonia, Bulgaria și Estonia.

Expunerea băncilor

Expunerea băncilor europene la riscurile din Rusia este relativ mic, din punctul de vedere al activelor bancare, și nu reprezintă un risc sistemic.Totuși, pierderile mari ale instituțiilor bancare implicate în Rusia ar putea afecta încrederea, mai ales în contextul unui sector bancar european încă fragil.

În decembrie 2013, băncile europene aveau o expunere totală pe Rusia prin intermediul filailelor de 165 miliarde de dolari.În scenariul de bază, nu se prevăd falimente ale filialelor din Rusia.Într-un scenariu negativ, expunerea pe Rusia nu va prezenta un risc sistemic pentru băncile europene, nici pentru cele mai expuse state, cum ar fi Austria. Totuși, ar avea efecte negative asupra calității activelor și profiturilor.

În Cipru și Letonia, o mare parte din depozite aparține cetățenilor ruși. În cazul unei deteriorări severe a relațiilor cu Rusia, banii ar putea fi retrași, acolo unde nu se aplică măsuri de control al capitalului.De exemplu, în Letonia, aproape jumătate din depozite aparțin non-rezidenților, iar 90% din acestea cetățenilor din CSI.

În scenariul de bază, subsidiarele din Rusia ar fi afectate de stagnarea sau scăderea PIB, dar banca-mamă ar fi afectată numai dacă operațiunile din Rusia ar fi o activitate de bază a grupului.

Într-un scenariu negativ, câteva bănci europene cu prezență strategică în Rusia ar fi afectate.

Cel mai mare risc este calculat pentru Credit Europe Bank N.V., pentru care operațiunile din Rusia reprezintă 33% din active și 63% din profitul brut. Sub un risc mediu, sunt puse Raiffeisen Bank International,Unicredit Bank Austria, OTPBank și International Bank of Azerbaijan.Toate cu excepția celei din urmă sunt prezente pe piața bancară din România. La risc minim, sunt trecute Société Générale și Unicredit Spa.

Graficul 4. Importanța subsidiarei din Rusia, relativ la activele totale.

Sursa: http://www.sursazilei.ro/raport-moodys-despre-efectele-crizei-din-est-asupra-economiei-ue-ce-situatie-este-romania/.Accesat la data de 16.07.2015

Consumul de hidrocarburi

Rusia acoperă 22% din consumul de hidrocarburi din UE, iar orice întrerupere de durată, în special a aprovizionării cu gaze pe timpul iernii, ar crește costurile pentru populație și companii.

Pentru unele state, Rusia este principalul sau singurul furnizor de energie. Întreruperile în furnizare ar avea un impact negativ semnificativ și asupra UE, și asupra Rusiei, astfel încât este puțin probabilă.

Pe tipuri de resurse, gradul de dependență este următorul: petrol – 34%, gaz – 24%, combustibil solid – 7%. Zonele dependente de gaz sunt cele mai expuse, din cauza limitărilor de transport.

Cele mai expuse companii vor fi cele din domeniul rafinării, iar companiile care produc energie din alte surse vor avea de câștigat.

Figura 4. Dependența țărilor U.E față de importurile de resurse energetice din Rusia.

Sursa:Eurostat 2014.

Expunerea companiilor

Cele mai vulnerabile companii sunt cele din sectoarele alimentar și auto, cu un volum mare de vânzări către Rusia, care ar putea fi vulnerabile la o scădere a cererii. Printrea acestea, sunt amintite Carlsberg Breweries, Renault SA, Volkswagen AG, Mondi Plc, BASF SE și Glencore Xstrata Plc.

III.2.2.Efecte asupra economiei Rusiei.

În cele ce urmează,o analiză a evoluției economiei Rusiei în perioada post-sancțiuni, cu evidențierea consecințelor în ceea ce privește securitatea sa economică.Ulterior anexării Crimeei la Federația Rusă, comunitatea occidentală democratică a considerat necesară impunerea unor sancțiuni economice, care, deși costisitoare, în special pentru UE, reprezentau expresia dezacordului față de politica expansionistă a Federației Ruse.

Unele analizearată că mesajul impunerii sancțiunilor economice este acela de a sublinia pentru autoritățile de la Kremlin că o continuare a politicii expansioniste cu posibile consecințe și asupra altor state învecinate poate conduce la o izolare în plan politic și economic a Rusiei, cu consecințe nefaste asupra economiei naționale.

Primele sancțiuni economice impuse de UE au vizat, în special, blocarea conturilor și acțiunilor mai multor persoane importante din Federația Rusă și neacordarea vizelor de

călătorie unor personalități.

De asemenea, la data de 20 martie 2014 au fost stabilite sancțiuni economice împotriva a 20 de membri ai cercului de apropiați ai lui Vladimir Putin și a băncii care i-a susținut pe aceștia, "Rossiya", a 15-a instituție de credit din Rusia, ca mărime, iar operatorii

de plăți cu cardul Visa și MasterCard au sistat furnizarea serviciilor de plăți pentru această bancă ce deține unele dintre cele mai valoroase active ale statului.

În cele mai recente analize publicate experții FMI avertizează că încetinirea ritmului de creștere a PIB-ului Rusiei în anul 2015 este iminentă (Graficul 2), prognozele acestora indicând posibilitatea unei recesiuni economice în Rusia, pe fondul tensionării climatului economic și politic cu unii dintre principalii săi parteneri comerciali (UE și SUA) și al sancțiunilor impuse de aceștia, arătând că „economia rusă poate avea o evoluție sub așteptări ca urmare a incertitudinilor geopolitice rezultate din conflictul cu Ucraina și a sancțiunilor economice impuse”.

Graficul 5. Evoluția ritmului de creștere a PIB-ului în Rusia, în perioada 2010 -2015 (%)

Nota 1: Datele pentru 2015 sunt previziuni.

Nota 2: Linia punctată indică trendul linear al PIB-ului care, începând cu anul 2013 – debutul tensiunilor geopolitice prin summit-ul de la Vilnius – este puternic descendent. Surse: IMF (2014), European Commission (2014), OECD (2014).

O altă repercusiune a climatului geopolitic tensionat și a sancțiunilor impuse Rusiei o constituie deprecierea rublei în raport cu principalele valute internaționale. Criza din Ucraina a precipitat drastic acest deznodământ.

Potrivit estimărilor Băncii Centrale din Rusia, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, rubla a scăzut cu aproximativ 50% în raport cu dolarul și 40% în raport cu euro. Ca urmare a sancțiunilor impuse în urma conflictului ucrainean, piețele internaționale s-au închis pentru companiile rusești, forțându-le să apeleze la băncile de stat și la investitorii locali. De altfel, analiștii FMI preconizează că și sectorul bancar național rus va fi afectat de criza din Ucraina, multe bănci rusești având o expunere importantă pe piețele din Ucraina, fapt ce se va repercuta negativ asupra evoluției economiei în ansamblul său.

În mai 2014, constructorul auto francez Renault a anunțat că a înghețat planurile privind producerea de utilitare în parteneriat cu compania rusa ZIL, la o fabrica din Moscova, din cauza deprecierii accentuate a rublei.

În cele mai recente previziuni,agențiile de evaluare financiară Fitch și Standard&Poor's au coborât perspectiva ratingului suveran al Rusiei de la „stabilă” la „negativă”, din cauza impactului sancțiunilor impuse de SUA și UE asupra economiei țării.

Potrivit evaluării agenției de rating Fitch, perspectivele evoluției economiei ruse pot fi afectate de faptul că băncile din SUA și UE ar putea fi reticente să împrumute Rusia în actualele circumstanțe, situație în care economia Rusiei poate intra în recesiune, iar sectorul privat ar putea avea nevoie de sprijinul statului, pe fondul declinului ISD și al retragerilor masive de capital extern.

Banca Centrală a Rusiei a majorat în aprilie 2014 rata dobânzii-cheie cu 50 de puncte de bază, aceasta ajungând la 7,5%, în încercarea de a opri „fuga” capitalului străin și deprecierea rublei. Ulterior, rata dobânzii de referință a fost majorată succesiv la 8%, 9,5% și, respectiv, 10%, aceasta ajungând chiar la 17% în decembrie 2014.

Unii analiști internaționali estimează că aceste decizii, motivate de iminența presiunilor inflaționiste vor crea presiuni suplimentare asupra situației și așa dificile a țării, prejudiciată de sancțiunile occidentale și de deteriorarea percepției investitorilor străini care își retrag capitalul de pe piața rusă.

De altfel, în cele mai recente estimări, Banca Centrală a Rusiei arată că situația politică internațională și tensiunile legate de aceasta afectează în mod direct producția și investițiile: „Creșterea productivității muncii este lentă, în timp ce investițiile productive continuă să se restrângă din cauza declinului profiturilor, a accesului limitat la finanțarea pe termen lung atât pe piețele internaționale, cât și pe cele interne, precum și a încrederii scăzute a consumatorilor și producătorilor".

III.2.3.Interdependențe economice UE-Rusia.

În opinia autorilor, economia Rusiei nu este însă singura afectată în mod direct de criza din Ucraina, deoarece aceasta se repercutează și asupra economiilor statelor membre, pe fondul tensionării cooperării economice dintre UE și Rusia. În prezent, așa cum arată statisticile comunitare, între UE și Rusia există o puternică interdependență în planul schimburilor comerciale.

Datele furnizate de Eurostat arată că în anul 2013, Rusia a reprezentat al treilea partener comercial pentru UE, în timp ce aceasta din urmă a continuat să ocupe locul I pentru Rusia.De asemenea, în domeniul investițiilor străine directe UE ocupă locul I în topul investitorilor din Rusia.

De aceea, sancțiunile economice aplicate Rusiei pentru acțiunile sale din Ucraina, precum și reacția Rusiei de interzicere a unor importuri dinspre statele UE, în principal produse agricole și alimentare, afectează în același timp și companii din statele UE.

Ca urmare a sancțiunilor economice impuse de către SUA și UE, Rusia a decis să riposteze economic prin interzicerea completă a importurilor de produse alimentare din UE și SUA.Interdicția de import se referă la carne de vită, porc, pasăre și pește, precum și la brânză, lapte, legume și fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia, Canada și Norvegia.Anterior am arătat că sancțiunile economice impuse ar putea conduce Federația Rusă către recesiune, dar, trebuie precizat faptul că și economiile statelor membre UE vor fi grav afectate de sancțiunile economice ale Rusiei, în condițiile în care se estimează că producătorii agricoli europeni vor înregistra pierderi de peste 2 miliarde de euro, ca urmare a faptului că vor fi lipsiți de una dintre principalele piețe de export, iar ca răspuns la această situație de criză, Comisia Europeană a alocat deja ajutoare în valoare de 125 de milioane de euro.

Reprezentând cea mai mare piață de export pentru legumele și fructele din UE, Federația Rusă, este totodată al treilea mare partener comercial pentru blocul comunitar (Graficul 3), iar sancțiunile comerciale reciproce vor avea efecte economice cu un impact negativ pe termen lung pentru ambele părți după cum se observă în graficul de mai jos:

Graficul 6. Principalii parteneri comerciali ai UE (ținând cont de valoarea totală a fluxurilor de import și export) (miliarde de dolari)Sursa: Directoratul General pentru Comerț al Comisiei Europene. Date valabile pentru 2013.

În trecut, dependența UE de importurile de gaz din Federația Rusă și creșterea treptată a prețurilor aferente au dus la înregistrarea unui excedent comercial semnificativ al Rusiei în relația cu UE. Se observă creșterea treptată a deficitului comercial al UE cu Rusia, de peste 3 ori în perioada 2002-2013 (Graficul 4).

În perioada 2002-2013, schimburile comerciale dintre cele două părți au crescut în volum valoric, atât la export (creștere de peste 3,5 ori a exporturilor firmelor UE spre Rusia), cât la import (creștere de 3,3 ori a valorii importurilor UE). Datele statistice publicate de către Eurostat arată că între UE și Rusia s-a dezvoltat treptat o cooperare comercială și în domeniul investițiilor, ceea ce le face în prezent dependente una de cealaltă.

În 2008, UE și Rusia au început derularea de negocieri pentru semnarea unui nou acord care să promoveze un cadru legislativ cu reguli clare și stimulative de ambele părți, care să ducă la creșterea comerțului bilateral.

În 2010, însă, negocierile au fost înghețate, iar Rusia a avansat în crearea unei uniuni vamale cu Kazakhstan și Belarus. De precizat că UE a fost principalul aliat al Rusiei în negocierile purtate pentru aderarea sa la OMC în 2012.

Graficul 7. Excedentul comercial înregistrat de Federația Rusă în schimburile

comerciale cu UE (miliarde de euro) în perioada 2002 – 2013.

Sursa: Eurostat, 2013

Analiza excedentului comercial pe care îl înregistrează Rusia cu UE arată că situația pe termen lung nu este favorabilă Rusiei.

În timp ce Rusia exportă preponderent materii prime (în special țiței și gaze naturale), produsele importate din UE sunt în mare parte produse cu valoare adăugată mare: mașini și echipamente, produse chimice și produse alimentare (Graficul 5).

4%

Graficul 8. Structura importurilor Federației Ruse din UE în 2013

Sursa: UNCTAD, 2013.

Relațiile economice în cadrul triadei UE – Rusia – Ucraina seamănă cu un joc de domino: UE este principalul partener comercial pentru Rusia, în timp ce Rusia este principalul partener comercial al Ucrainei. Rusia exportă gaze naturale și petrol către UE și Ucraina, în timp ce acestea din urmă contrabalansează într-o anumită măsură cu alte produse (în special produse agricole, dar și echipament militar în cazul UE), conform cerințelor de consum.

Datele statistice publicate de Eurostat arată că, în 2013, UE pe ansamblu a reprezentat al doilea partener comercial al Ucrainei după Rusia, atât la exporturi, cât și la importuri. UE are un înalt grad de dependență energetică față de Rusia, analiza pe principalele categorii de produse comercializate fiind relevantă în ceea ce privește dependența de importurile de hidrocarburi. Graficul 6 relevă acest înalt grad de dependență.

Graficul 9. Ponderea Rusiei în totalul importurilor și exporturilor energetice ale UE-28 în 2013 (în % din total) Sursa: Eurostat, 2013.

În 2013, din totalul importurilor energetice ale UE, în valoare totală de 405,8 miliarde euro, circa 35% au provenit din Rusia. Pe categorii de resurse energetice, se observă că cea mai mare dependență a UE de importurile din Rusia se înregistrează la categoria gazului natural în stare gazoasă, 49% din totalul importat.

Această dependență energetică a UE față de Rusia este de așteptat să se mențină și în viitor, în condițiile în care progresul remarcabil pe care l-a înregistrat Rusia în ceea ce privește atragerea de ISD în 2013 (avansul acesteia de la locul 9 la locul 3 la nivel global, după SUA și China), a fost determinat și de achiziționarea de către compania de stat rusească Rosneft a companiei TNK-BP (cu suma de 57 miliarde de dolari), devenind astfel cea mai mare companie de petrol din lume. Mai mult, BP (British Petroleum) a acceptat să vândă partea sa din TNK-BP pentru suma de 17,1 miliarde de dolari și 12,84% din acțiunile Rosneft.

De altfel, în 2013, politica de atragere a ISD a oficialilor ruși a captat interesul mai multor mari companii. Astfel, compania Abu Dhabi Mubadala Development a semnat un contract în valoare de 5 miliarde dolari cu oficialii ruși pentru dezvoltarea unor importante proiecte de infrastructură.

Alte contracte în valoare totală de 8 miliarde dolari au fost semnate cu Bank Japan for International Cooperation (servicii bancare), Caisse Des Depots International (servicii financiare) din Franța, Fondo Strategico Italiano (servicii financiare) din Italia și Korea Investment Corporation (servicii financiare).

Cu toate investițiile înregistrate în 2012-2013, Rusia a primit 20 de puncte suplimentare în clasamentul realizat de experții Băncii Mondiale cu privire la climatul de afaceri, fiind cea mai dinamică țară din grupul BRICS. Totodată, locul 3 în lume în ceea ce privește atragerea de ISD a determinat analiștii de la UNCTAD să plaseze Rusia între cele mai atractive destinații pentru ISD.

În acest context se impune precizat și faptul că Rusia este și un important receptor de ISD din partea UE, iar o eventuală „înghețare” a fluxurilor de ISD (atât a celor generate, cât și a celor receptate) implică riscuri de dezechilibre economice pentru ambele părți (Graficul 8)

Graficul 10. Privire de ansamblu asupra fluxurilor de ISD generate și receptate de UE în/din Rusia în perioada 2010 – 2013 (miliarde de euro)

Sursa: Eurostat, 2013.

III.3. Scenarii privind ieșirea din criza ucraineană.

Din punct de vedere economic, așa cum am arătat, criza ucraineană nu are un impact substanțial asupra comerțului mondial, dacă luăm în calcul cota de piață a acestei țări. Deși au trecut aproape 22 de ani de la câștigarea independenței de URSS, Ucraina se află între statele cu un indice scăzut al libertății economice, situându-se pe locul 155 în lume, cu un scor de 49,4, sub media regională de 67,1 și sub indicele mediu mondial de 60,3. Indicele libertății economice are printre componentele sale gradul de corupție și respectarea drepturilor de proprietate, unde Ucraina înregistrează cele mai scăzute valori din regiune și una dintre cele mai reduse din lume.

Legăturile magnaților cu politicienii de top le asigură privilegii și profituri uriașe acestora.Contractele încheiate nu sunt întotdeauna respectate, iar exproprierea este întotdeauna o posibilitate. Importanța economică a prelungirii crizei trebuie însă privită prin efectele colaterale și prin prisma efectului său de domino.

Piesa centrală a studierii impactului actualului conflict este interdependența comercială Rusia-UE și Rusia-Ucraina. Interesul UE pe plan extern este reprezentat de statele sale puternice și influente. Din punct de vedere al presiunilor NATO, Germania constituie piesa centrală în UE. Dacă ar fi să luăm în considerare anunțul făcut de cancelarul german Angela Merkel cu privire la reducerea cheltuielilor militare prin reducerea bugetului de apărare pentru 2015 cu circa un miliard de euro (de la 33,3 la 32,4 miliarde euro) într-o perioadă în care economia Germaniei înregistrează rezultate mult mai bune decât economiile majorității statelor UE, se impune concluzia că un conflict militar nu este încă luat în calcul. Germania privește tensiunile dintre Rusia și Ucraina într-un mod pacifist, interesele sale economice fiind cele care motivează o asemenea abordare.

Astfel, în prezent,Germania este pe primul loc în UE în ceea ce privește exporturile UE către Rusia, cu 30% din total, absorbind în același timp 20% din importurile UE din Rusia. Următorii parteneri comerciali importanți din UE sunt: Italia, Olanda, Polonia și Franța. De menționat că, în 2013, 85% din exporturile UE către Rusia au fost reprezentate de produse prelucrate, în timp ce aproximativ 70% din importuri de hidrocarburi. În mod cert, în Europa, preocupările privind situația din Ucraina sunt urmărite prin prisma intereselor economice ale statelor puternice din UE. Dacă ținem seama de faptul că în conformitate cu Strategia europeană de securitate din 2003 obiectivul central era construirea unui „inel” de state bine guvernate în jurul UE, atunci Ucraina are un rol de jucat în acest context, respectiv să devină un stat democratic, cu economie de piață solidă, la granița UE.

Ce variante se prefigurează pentru oprirea conflictului din Ucraina? Are Rusia interesul să conducă la scindarea Ucrainei (pe modelul Germaniei din trecut) prin anexarea Crimeei?

Rusia nu dorește o Ucraină scindată deoarece regiunile din vestul Ucrainei s-ar apropia de UE și vor beneficia de fonduri investiționale substanțiale, ceea ce ar duce la creșterea nivelului de trai. O astfel de evoluție ar crea un decalaj de bunăstare între cetățenii celor două Ucraine, ceea ce ar duce din nou la manifestări și tensiuni în zonă. O variantă probabil mai puțin dureroasă ar fi crearea unei federații de regiuni într-un singur stat, Ucraina, în care controlul rusesc asupra Crimeei să fie stipulat în acordurile viitoare. Rusia nu ar avea interes în scindarea Ucrainei, dar cu siguranță are interese de menținere a Crimeei în zona sa de control, având în vedere poziția sa geostrategică.

Varianta agreată de Rusia ar fi și în interesul statelor din UE, având în vedere puternicele legături comerciale și a investițiilor străine în zonă. Un asemenea scenariu, al federalizării ar fi benefic și pentru Ucraina, deoarece ceea ce ar câștiga din intrarea pe piața comunitară, respectiv creșterea estimată de 0,5% a PIB-ului, ar pierde din aplicarea de taxe vamale majorate la exporturile spre Rusia. Pe moment, sprijinul financiar provenit de la UE (prin intermediul Pachetului de Sprijin Financiar adoptat de către Comisia Europeană) pare să compenseze pierderile suferite ca efect al tensiunilor cu Rusia, dar Ucraina, în mod firesc, dorește ca apropierea de UE să conducă în scurt timp la o creștere vizibilă a nivelului de trai. Ceea ce, în opinia autorilor, este aproape imposibil pe termen scurt și mediu având în vedere argumentele aduse anterior, respectiv:

Dependența de Rusia atât a Ucrainei cât și a majorității statelor europene, membre ale UE în ceea ce privește importurile de hidrocarburi. Soluțiile viabile nu pot fi aplicate pe termen scurt deoarece infrastructura ce trebuie redesenată pe alte posibile rute nu se poate construi pe termen scurt;

Un înalt grad de interdependență în ceea ce privește investițiile străine directe, a statelor din UE în Rusia, dar și a capitalului rusesc în UE, ceea ce va determina un lobby puternic al corporațiilor implicate pentru găsirea unei soluții diplomatice la criza din Ucraina;

Cu toate că Ucraina este o țară cu un potențial imens ca efect al unei economii neeficiente și nedezvoltate, ceea ce o face atractivă pentru investitorii străini, atât din UE, cât și din SUA, China și Japonia, totuși interesele economice ale acestora în Rusia sunt mai importante, având în vedere imensul său potențial geostrategic și geoeconomic;

Puterile occidentale și SUA nu doresc ca Rusia, mare putere militară, să intre în colaps economic, aceasta putând duce la extinderea tensiunilor de natură politică, economică și nu numai. În plus, se dorește protejarea investițiilor făcute prin proiectele derulate în ultimii ani, a căror valoare a determinat ca Rusia să ajungă pe locul al treilea în clasamentul principalilor receptori de ISD la nivel mondial.

În condițiile în care criza din Ucraina va continua, pierderile economice vor fi reciproce pentru toți actorii implicați. De aceea, pentru contracararea riscurilor de destabilizare regională, se impune o atitudine moderată și deschisă spre negociere a tuturor actorilor implicați, în condițiile în care viitorul relațiilor economice dintre Ucraina, Rusia și UE are o importanță vitală pentru menținerea stabilității economice în zonă.

Bibliografie

[1]. Dobrescu E., Crizele care ne folosesc, în Cartea Crizelor – O privire optimistă,

Editura Wolters Kluwer, București;2010,p. 77.

[2]. Dobrescu E., Crizele care ne trebuie, în Cartea Crizelor – O privire optimistă,

Editura Wolters Kluwer, București;2010,p. 93

[3]. Velcea A. M., Crizele de ieri, învățăturile de azi și oportunitățile de mâine,în

Cartea Crizelor –O privire optimistă, Editura Wolters Kluwer, București;2010,p. 275

[4]. Nicolae Filipescu., Consecintele crizei financiare globale .27.01.2009.,

http:.//www.revista22.ro/consecintele- crizei-financiare-globale-5498.html, accesat la data de 14.07.2015.

[5]. Mykola Riabchuk, Ukraine: One State, Two Countries?, Tr@nsit Online,

Nr. 23/2002.http://www.iwm.at/read-listen-watch/transit-online/ukraine-one-state-two-countries/. accesat la 25 mai 2015.

[6]. LuminițaBogdan,Ucraina,divizatăîntreEstșiVest,Mediafax.ro,21februarie2014.

http://www.mediafax.ro/externe/analiza-ucraina-divizata-intre-est-si-vest-12125969, accesat la 25 mai 2015.

[7]. Denisa Miron, Ministrul rus de Externe: Criza din Ucraina a început la București,

stiripesurse.ro, 16 mai 2014.

http://www.stiripesurse.ro/ministrul-rus-de-externe-criza-din-ucraina-a-inceput-

la-București/. accesat la data de 30 mai 2015.

[8]. Secrieru,S.,Iluzia integrării eurasiatice.,16.09.2013.

,http,://www.contributors.ro/global- europa/iluzia-integrarii-eurasiatice și de ce a cedat Armenia/. accesat 13.07.2015.

[9]. Szporluk, R. Russia, Ukraine and the Breakup of the Soviet Union, Hoover

Institution Press,.2000.

[10] . Alois Berger și Medana Weident, Lupta pentru piticul economic Ucraina,

Deutsche Welle, 3 aprilie 2014. http://www.dw.de/lupta-pentru-piticul-economic- ucraina/a-17541536. Accesat la data de 27 mai 2015.

[11]. George Friedman, Ukraine and the „Little Cold War”, Stratfor Global

Intelligence(GeopoliticalWeekly),4 martie2014.,http.://www.stratfor.com/weekly/ukraine-and-little-cold-war?utm_source=freelist-f&utm_medium=email&utm_campaign=20140304&utm_ term=Gweekly&utm_content=readmore.,accesat la data de 1 iunie 2015 .

[12]. Nina Judith Katz, The True Interests of the US and Russia in Ukraine, Daily Kos,

3 aprilie 2014. http://www.dailykos.com/story/2014/05/04/1296752/-The-

True-Interests-of-the-US-and-Russia-in-Ukraine. Accesat la data de 1 iunie 2015.

[13].http://www.mediafax.ro/externe/ce-prevede-acordul-de-pace-privind-ucraina-cele-13-puncte-ale-acordului-de-la- Minsk-13817472., accesat la data de 14.07.2015

[14]. Alexandru Georgescu. Himera unei păci durabile. Cvartetul de la Minsk .23.02.2015.

http://www.economistul.ro/himera-unei-paci-durabile-cvartetul-de-la-minsk-a7725/., accesat la data de 14.07.2015.

[15].Anne-MarieBlajan.,http://cursdeguvernare.ro/document-raport-sipri-efectele-crizei-din- ucraina-cheltuielile-militare-ale-statelor-est-europene-au-crescut.html 14.4.2015., accesat la data de 16.07.2015.

[16]. Vlad Bârleanu .Raport Moody’s despre efectele crizei din Est asupra economiei UE. .În ce situație este România.9.05.2014 http://www.sursazilei.ro/raport-moodys-despre-efectele-crizei-din-est-asupra-economiei-ue-ce-situatie-este-romania/.Accesat la data de 16.07.2015.

[17]. Simona Moagăr – Poladian Andreea Drǎgoi ,Impactul crizei din Ucraina: riscuri

și amenințări globale.

[18]. Baranovsky, V,. Russia: A Part of Europe or Apart from Europe?.

International Affairs.2000. pp. 443–458

[19]. The Economist. The cost of stopping the Russian bear now is high – but it will only get higher if the West does nothing. 2014 April 29, http://www.economist.com/news/leaders/21600979-cost-stopping-russian-bear-now-highbut-it-will-only-get-higher-if-west-does. accesat pe data de 15.07.2015-

[20]. Nafeez, A.. Ukraine crisis is about Great Power oil, gas pipeline rivalry.

Institute for Policy Research and Development, Working Pape http://www.theguardian.com/environment/earth-insight/2014/mar/06/ukraine-crisis-great-power-oil-gas-rivals-pipelines acccesat la data de 10.07.2015