Criza Sistemului Politic Si Economic al Greciei In Perioada Contemporana

CRIZA SISTEMULUI POLITIC ȘI ECONOMIC AL GRECIEI ÎN PERIOADA CONTEMPORANĂ

CUPRINS

Introducere

Capitolul I Clientelismul biroctratic

Capitolul II

Cadrul general al crizei elene

Cifrele crizei elene

Posibilități de salvare a Greciei

Insolvența statului elen

Datoria Greciei

Alternativa planului fiscal

Încotro Grecia?

Capitolul III Salvarea Greciei-salvarea zonei euro

Planul de salvare a Greciei

Criza politică elenă după alegerile din 6 mai 2012

Efectele dizolvării Parlamentului elen

Efectele crizei politice din Grecia

Va ieși Grecia din zona euro?

Plan de salvare a zonei euro

Europea încotro?

Efectele crizei grecești asupra economiei din România

Concluzii

Bibliografie

ABREVIERI

alin. – alineatul

F.M.I. – Fondul Monetar Internațional

op.cit. – operă citată

O.C.D.E – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

p. – pagina

pct. – punctual

P.I.B. – produsul intern brut

PIIGS – Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania

ACTUALA SCENĂ POLITICĂ DIN GRECIA

Partidul Noua Democrație

PASOK

Syriza

Zorii de Aur

Primele două partide, respectiv Noua Democrație și PASOK aflate la guvernare sunt partidele care la acest moment, datorită rezultatelor ultimului scrutin nu reusec să formeze un Guvern care să implemnetze măsurile de austeritate impuse de creditorii internaționali.

Însă, potrivit ultimelor sondaje partidele pro-austeritate-Nou Democrația și PASOK au început să câștige teren. Partidul Noua Democrație conduce în sondaje, în defavoarea formațiunii de extremă stânga Syriza.

Astfel, potrivit celor mai noi date, Noua Democrație și partidul socialiștilor ar câștiga între 159 și 165 de locuri din cele 300 ale Parlamentului. Acestora li s-ar putea adăuga încă 13-16 parlamentari de la alte formațiuni care susțin măsurile de austeritate.

Syriza și Zorii de Aur sunt partidele care ies din anonimat la ultimele alegeri pe fondul unor nemulțumiri generale ale populației din Grecia cu privire la politica de austeritate ce se impune statului elen pentru a reuși să iasă din criză.

La acest moment este legitim a ne întreba “Încotro Grecia?” deoarece se vor mai scrie multe despre acest subiect.

INTRODUCERE

Încă de la începutul analizei acestui subliect trebuie remarcat faptul că, actuala criza economică a avut repercusiuni semnificative asupra sistemului politic grec.

Manipularea crizei de către noul guvern PASOK a dus la o serie de probleme politice noi, și a adăugat noi probleme la sistemul de partide.

Scopul acestei lucrări este dublu: în primul rând, pentru a urmări cursul și cauzele care au condus la criza actuală prin sublinierea evoluțiile majore socio-economice și politice, care a deschis drumul pentru criză.

În al doilea rând, se urmărește să exploreze managementul politic sau proasta gestionare a crizei, să identifice strategiile principalilor actori politici și evaluarea problemele cu care se confruntă sistemul politic grec.

Menționăm că în afară de evidenta criză economică, Grecia trece printr-o gravă și prelungită criză politică.

Grecia a este unul din statele Uniunii Europene care de-a lungul timpului a atras de multe ori atenția internațională.

Pornind de la o analiza cronoligică a scenei politice din ultimii 30-40 de ani este binecunoscut faptul că în 1974 a avut loc căderea „dictaturii de șapte ani”, înființarea Republicii Elene și dezvoltarea ulterioară a unui sistem politic stabil și democratic consolidat.

În tulburii ani `40 Grecia a plătiti scump, cu sânge și necazuri disensiunile interne sau externe, indiferent cât de dure au fost ele .

În schimb, în anii 90, spre deosebire de vecinii săi balcanici, Grecia nu a mai fost confruntată cu problema reinventării societății civile și a refacerii economiei din temelii.

Mia mult calitatea de membru al Uniunii europene a devenit un avantaj din ce în ce mai mare atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere politic.

Anul 1981 a însemnat creșterea puterii Partidului Socialist-PASOK-care a atras multe discuții internaționale.

PASOK a dominat scena politică greacă de-a lungul anilor ’80 și ’90 și fiind destul de controversat datorită performanțelor a devenit subiect de analiză științifică și de dezbatere. Doar Jocurilor Olimpice din 2004 au oferit o oportunitate pentru comentarii pozitive la adresa Republicii Elene.

Prin contrast, Grecia atrage atenția, în decembrie 2008, când, de la începutul crizei economice, prin revoltele spontane polulația de la Atena își exprimă frustrarea, care, până în acel moment era latentă.

În ultimii doi ani 2009-2011 Grecia devine notorie nu ca o destinație turistică, ci ca o țară la un pas de faliment.

Criza economică are ca principal efect discutarea crizei elene în toate cercurile academice la nivel mondial.

Prezenta analiză va face referire atât la cauzele crizei, cât și la modalitatea de acțiune împotriva crizei adoptate de puterea de la Atena, pentru că, așa cum dej ama precizat Grecia trece printr-o gravă criză politică. Este o criză ale cărei efecte sunt evidente în acest moment doar parțial, dar care funcționează în mod latent sub aparența normală a politicii grecești.

Principalul scop al acestei lucrări este de a explora conținutul și dimensiunile acestei crize, atât politice cât și economice.

Astfel, lucrarea structurat[ în trei capitole analizează detaliat etapele parcurse de Grecia până la criza actută cu care se confruntă începând cu anul 2009.

Lucrarea debutează, în cadrul primului capitol, cu o prezentare a sistemului politic al Greciei începând cu anii 70, analizând cadrul general al scenei politice începând cu acea perioadă.

În cuprinsul celui de-al doilea capitol, am considerat esențial a face un scurt istoric al cadrului general al crizei, criză ce are efecte dezastroase asupra sistemului economic și finaciar al Greciei.

În acest moment problema Greciei face obiectul a numeroase dezbateri internaționale, la nivel european urmând a se decide care ar putea fi efectele ieșrii Greciei din zona euro, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

Problema efectelor posibilității ieșirii Greciei din zona euro face obiectul analizei celui de-al treilea capitol, în cadrul acestui capitol considerând oportun a face o scurtă prezentare și a posibilelor efecte ale crizei din Grecia asupra economiei naționale.

Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării

Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.

S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: sociologie, economie politică, analiză financiară.

Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, analizând în detaliu criza economică pe care statul elen se străduiește să o depășească începând cu anul 2009.

Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor prin referirea la anumite puncte de vedere ale oamenilor politici naționali și internaționali, care analizează situația Greciei.

Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.

Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.

Astfel observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței cadrului general internațional al crizei economice începând cu anul 2008, iar observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări ale specialiștilor în domeniul economic prezentate în cadrul lucrării.

Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :

metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor;

cercetarea documentară în scopul creionării tabloului general care a condus Grecia la un deznodământ atât de tragic;

cercetarea indirectă prin consultarea numeroaselor articole ale revistelor de specialitate care, cel puțin în ultimele câteva luni, au oferit informați cu privire la planul de salvare al Greciei, propus de Uniunea Europenă, precum și a măsurilor de austeritate pe care statul elen încearcă a-l implementa.

CAPITOLUL I

CLIENTELISMUL BIROCRATIC

Pentru a stabili principalele cauze ale actualiei crize trebuie privit în urmă, la ultimele decenii, o serie de întrebări impunându-se a fi ridicate cu privire la imoralitatea fiscală a statului grec, la clientelismul și corupția generalizată, practicile populiste ale partidelor politice grecești, ineficiența aparatului de stat.

Însă, rămâne o întrebare deschisă dacă reformele implementate sub presiunea crizei economice va contribui la remedierea unora dintre aceste probleme.

Ceea ce urmează a prezenta este o încercare de a evalua impactul acestor factori și și punctele slabe ale sistemului politic elen din ultimii treizeci de cinci ani.

Sistemul politic instituit după căderea dictaturii a fost dominată de antagonismul dintre cele două partide politice majore, respectiv Noua Democrație (ND) și PASOK partide reprezentând centru-dreapta și centru-stânga.

Sistemul de partide a fost completat de stanga comunistă (KKE), precum și de către părți minore, care, cu excepția notabilă a Synaspismos (un partid de stânga, format inițial ca un „așchie” a KKE), toate s-au dovedit „moarte” pe scena politică elenă.

Atât ND cât și PASOK au fost formațiuni politice noi cu legături strânse cu sistemul politic dictatorial.

În ciuda reînnoirii impresionante a sistemului și personalului politic, noile partide politice s-au dovedit moștenitori demni ai trecutului, sistem caracterizat prin clientelism.

Rețeaua clientelară ce a marcat politica de stat elenă încă de la constiuirea statului elen modern au fost folosire ca instrumente de analiză pentru studiul și interpretarea partidelor politice din Grecia.

În ultimii treizeci si cinci de ani, două partide majore au reinventat si au reorganizat rețelele patronale prin folosirea abuzului organizațiilor lor de partid asupra maselor, care au fost exploatate în scopul penetrării mașinăriei de stat, precum și a intereselor organizate a unei părți din societătea civilă.

La începutul anilor 90 se încheia, în condiții spectaculoase, prima eră PASOK, era care l-a făcut pe președintele Constantis Cara,amlis să afirme că uneori are impresia că se află într-un imens “ospiciu”

Indiferent de termenul folosit pentru a descrie noul sistem de clientelism (clientelism birocratic, etatismul de partid sau mașinăria de partid), cert este faptul că beneficiile electorale ale partidului sunt preferate loialității individuale ale politicienilor.

Trebuie menționat faptul că două evenimente majore au facilitat și îmbunătățit dezvoltarea și de reproducere a acestui sistem clientelar.

În primul rând, sistemul de partid grecesc, în ciuda prezenței unor formațiuni politice minore, a funcționat ca un sistem politic scindat după victoria PASOK din 1981.

Alternanța celor două partide majore la putere a dus la polarizarea politică și după fiecare schimbare guvernamentală la alocarea masivă de favoruri pentru clientela de partid.

În al doilea rând, extinderea a statului grec în ultimele trei decenii ale secolului XX, aproape în toate domeniile vieții publice a fost rezultatul și, în același timp, motiv pentru
structura extinsă a politicii patronale în Grecia.

Tradiția de centralism de stat și de politizarea birocratică extremă a continuat într-o manieră reînnoită și intensă în această nouă eră.

Creșterea, de multe ori irațională, a sectorului public a fost rezultatul încercării PASOK-ului, de a crea un stat al bunăstării. Strategia ulterioară a principalelor partide politice a constat în crearea de noi structuri publice-universități, spitale, servicii administrative noi și agenții publice, centre de cercetare-pe bază electorală decât pe criterii economice raționale/funcționale.

Această strategie de partid aduce în discuție conceptul mult dezbătut a populismului și a.

Tradiția de centralism de stat și de politizarea birocratică extremă a continuat într-o manieră reînnoită și intensă în această nouă eră.

Creșterea, de multe ori irațională, a sectorului public a fost rezultatul încercării PASOK-ului, de a crea un stat al bunăstării. Strategia ulterioară a principalelor partide politice a constat în crearea de noi structuri publice-universități, spitale, servicii administrative noi și agenții publice, centre de cercetare-pe bază electorală decât pe criterii economice raționale/funcționale.

Această strategie de partid aduce în discuție conceptul mult dezbătut a populismului și a utilizării sale în politica greacă.

Trebuie reținut că numai un aspect de logică populistă este adoptarea și punerea în aplicare a politicilor pe baza unor criterii de partid electorale.

Susținând că o politică este benefică pentru oameni, partidele politice au sucombat la cerințele bazei de partid și/sau grupuri specifice clientelare; anumite politici au fost introduse pentru a avea în viitor implicații negative grave pentru Grecia.

Rezultatul final a fost supradimensionarea și aglomerarea sectorului public a partidelor politice a căror dimensiune păstrat în creștere până la începutul secolului XXI.

Prin utilizarea de canale de stat și recursurile de stat a partidelor politice au putut să pătrundă de multe ori în scopul exercitării controlului asupra tuturor domeniilor vieții publice, serviciile publice (Sotiropoulos 2001), la nivelul autorităților locale și regionale, precum și în universități.

Menționăm că, în această perioadă numărul universităților a crescut de la 6 la șaptezeci la începutul secolului XXI, creând astfel departamente peste tot Grecia.

Chiar și sectorul privat, a dezvoltat legături strânse cu întreprinzători privați, solicitând asistență de la mecanismele de partid pentru împrumuturi, licențe de afaceri sigure și profitabile.

Este bine cunoscut faptul că toate societățile private mari de media din Grecia depind de stat pentru licențele lor și pentru profituri de publicitate

Se poate argumenta, prin urmare, că termenii „partitocrazia” și „clientelism birocratic”, descrie cu exactitate modul de funcționare a sistemului politic grec.

În timpul anilor ’70 și ’80 de patidele au fost principalii capabili să influențeze politicile și evoluțiile socio-economice în toate domeniile.

În anii ’90, și mai ales sub PM Simitis, s-au extins mecanismele de stat extins și au fost adăugate responsabilități noi pentru a agențiilor de stat, cele vechi sau cele nou create.

Aceasta mișcare poate fi văzută ca o încercare de către echipa de modernizatori a lui Simitis de a păcăli puterea partidului PASOK.

Altfel spus a existat un contro la mecanismele de stat care a asigurat poziția de putere a anumitor persoane sau grupuri.

Cu toate acestea, în ciuda extinderii sale puterea statului grec a fost, în același timp, slabă și fragmentată, o victimă de propriul rol și responsabilitățile.

Mai mult decât atât, trebuie să remarcat faptul că statul elen nu a fost mult mai mare decât omologii săi europeni. Procentul angajaților din sectorul public la nivelul întregii populații a fost aproape întotdeauna de media europeană.

Acesta a fost modul de funcționare a statului elenm care a cauzat, în ceel din urmă probleme semnificative..

La cele expuse anterior există mai multe implicații majore. În primul rând, partidele politice sunt responsabile pentru toate problemele cu care se confruntă Grecia de azi.

Patronatele și corupția, ineficiența sectorului public, slăbiciunea societății civile și în cele din urmă datoria imensă a țării sunt asociate cu partidele politice, modul defectuos de a guverna, principalul lor scop fiind satisfacerea propriilor lor interese.

Este bine cuoscut că partidele politice nu au reușit să stabilească și să dezvolte o
funcționarea democratică internă care să se integreze cu baza lor socială, fără intervenția patronatelor.

Patronatele au abuzat de poziția statului crând, în cele din urmă, imaginea unui sistem corup și coruptibil..

Acesta este imaginea Greciei de astăzi, imagine ce a condus la afirmațiile și acuzațiile interminabile între liderii partidele politice cu privire la implicarea membrilor în criza fără precedent în care este adâncit statul elen actual.

Însă, trebuie subliniat faptul că, deși există mult adevăr în imaginea prezentată, acest lucru nu înseamnă că toți membrii scenei politice a Greciei au fost corupți și subordonați patronatelor. Se poate spune că majoritatea elitei politice nu a acceptat mită și nici nu a fost implicată în scandaluri politice și economice.

Mai mult decât atât, această realitate nu este exclusiv specifică Greciei. Italia oferă un caz foarte asemănător, în ciuda eforturilor serioase de combatere a corupției.

Un al doilea efect major al situației în care se zbate azi Grecia a fost eșecul repetat al reformelor. De fapt, în ultimii douăzeci de ani, Grecia a cunoscut o serie de reforme nefaste și/sau ineficiente, în toate domeniile, precum educație, transport, sănătate, piața forței de muncă, administrația locală și în domeniul securității sociale.

Întrebarea „de ce reformele nu au dat rezultate în Grecia”, a devenit una centrală în domeniul științelor sociale și, treptat, o literatură semnificativă a fost realizat pe această temă.

Relație complexă între partide, stat și procesul de reforme zadarnic în Grecia a devenit deosebit de evident și de acută în timpul primului deceniu al secolului XXI.

În cadrul neînțelegerilor din forul legislativ ss-a evindețiat faptul că unii politicieni eleni nu cred că măsurile de austeritate impuse de creditorii Greciei vor salva cu adevărat statul elen..

De fapt adevărata problemă, în sistemul politic clientelar.

Actuala clasă politică este scindată.

În ciuda faptului că pachetul de măsuri privind austeritatea a fost aprobat de Parlamentul elen un număr important de politicieni fac opinie discordantă.

Adevărat problemă a clasei poltice rezulă din faptul că, asemeni și altor state din Balcani, constă în orientarea clientelară a clasei politice. Statul elen este sufocat de politicieni care sunt blocați obieciuri vechi, nedorint să scoată țara din criză.

Înaintea votului din Parlament privind acceptarea măsurilor de austeritate în Grecia s-a declanșat un adevărat spectacol electoral, binecunoscut de altfel grecilor.

Votului din parlamentul atenian i-au premers zile extrem de turbulente. La nouă februarie, după acceptarea, de către coaliția celor trei partide pe care se bazează guvernul Papademos, a planului de austeritate al Troicii, s-a declanșat în Grecia obișnuitul spectacol electoral.

Primul care a formulat obiețiuni a fost liderul partidului Noua Democrație Antonis Samaras acesta solicitând organizarea de alegeri anticipate, sugerând totuși că ar putea fi de acord cu măsurile de austeritate impuse de Europa.

A urmat liderul ultranaționalist Giorgos Katzaferis om politic cunoscut pentru schimările de atitudine destul de frecvente pe plan politic.

În final, s socialiști au anunțat că vor vota împotriva pachetului s-au și-au dat
demisia.

Potrivit publicației grecești Naftemporiki “politicienii greci sunt atât de atenți cu interesele lor personale încât continuă să le confere prioritate chiar și când se află în cădere liberă”.

Potrivit celor care sunt împotriva măsurilor de austeritate Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI ar fi avut un rol însemnat la distrugerea statului elen începând din 2010, caset triunghi silind Grecia la economisiri drastice și la noi impozite fiscale.

Vicepreședintele forumului antreprenorilor greci sublinia faptul că „birocrația administrativă continuă să sufoce economia statului elen”. Acesta menționa “costul acestei birocrații se ridică la 14 miliarde de euro anual, o sumă dublă față de media europeană.”

Puterea legislativă din Grecia nu a reușit să reducă acest “monstru birocratic”.

Din contră numirea în funcții pe bază pe baza clientelismului politic a continuat după începerea crizei în 2009, “fostul șef de cadre al premierului Papandreu a furnizat cel mai recent exemplu în acest domeniu, preluând postul de vicepreședinte al Centralelor Electrice”.

La acest moment marea miză o reprezintă sprijinirea grecilor care pariază pe reforme adevărate.

CAPITOLUL II

CAUZELE CRIZEI DIN GRECIA RAPORTATE LA ULTIMUL DECENIU

Scurt istoric al începuturilor crizei

În ultimii 30 de ani, lumea financiară a înregistrat peste 100 de crize.

Multe dintre aceste crize au avut ca principală cauză o dereglementare prea rapidă.

În faza de dezvoltare accelerată, numită și accelerare, activitatea financiară devine frenetică, concretizându-se prin creștere aspitațiilor de câștig a investitorilor, viteza de desfășurare a tranzacțiilor.

La nivel intrenațional, recesiunea economică și-a cunoscut începuturile în criza creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii, criză ce s-a răspândit extrem de repede la nivelul tuturor statelor și a întregului sistem bancar. Criza creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii cunoaște apogeul odată cu intrarea în faliment a băncii de investiții Lehman Brothers.

Ulterior, acestui eveniment nefericit băncile centrale s-au văzut nevoite să pompeze uriașe sume de bani sume de bani pentru salvarea unor giganți financiari, precum cunoscutul asigurator AIG.

În mod tradițional, băncile se finanțează prin împrumuturi pe termen scurt de pe piața interbancară.

Însă, debutul crizei derivatelor de credit ipotecar riscante s-a caracterizat printr-o neîncredere a băncilor unele față de altele, cauzată de incertitudinea expunerii fiecărei instituții financiare derivatelor de credit ipotecar riscante.

Faptul că băncile au tergiversat împrumuturile în bani între ele a împiedicat funcționare pieței interbancare și a dus la o creștere semnificativă a dobânzii la trei luni.

În mod normal, diferența de dobândă între cea interbancară la trei luni și cea de referință nu depășește 20 de punce de bază.

Începând cu august 2007, această diferență de dobândă s-a dublat sau a ajuns la de șase ori mai mult.

În scopul reducerii tensiunilor interbancare, băncile centrale au pompat masiv lichidități, Banca Centrală Europeană fiind cea mai reactivă.

Pentru moment aceste injectări au liniștit tensiunile de pe piața interbancară.

Însă, tăvălugul crizei din America nu se oprește aici, rând pe rând, majoritatea economiilor din Europa, inclusiv Germania, Franța sau Austria, au intrat în recesiune, singura țara care a reușit să cunoască o creștere economică în cursul anului 2009 fiind Polonia.

Pe măsură ce criza s-a instalat la nivel mondial, populația și companiile au început să o resimtă puternic, consumul diminându-se iar profituriile scăzând substanțial.

Astfel, de la o criza a sectorului financiar-bancar privat s-a ajuns la o criza publică a statelor care nu au mai putut să își încaseze veniturile și au cheltuit prea mult, cel mai discutat caz fiind cel al Greciei.

“Guvernele din întreaga lume s-au confruntat cu o dilemă atunci când au trebuit să decidă cum să reacționeze în fața crizei economice. Recesiunea a însemnat mai puține venituri din impozite, ceea ce a atras un deficit bugetar, astfel încât unele țări au reacționat prin creșterea impozitelor. Cu toate acestea, creșterea obligațiilor fiscale poate avea și efecte negative-intensificând recesiunea prin diminuarea venitului persoanelor fizice sau a bugetului companiilor pentru investitii”.

Pe acest fond generalizat de criză, Grecia, membră a Uniunii Europene a fost primul stat care a intrat în criza deficitelor bugetare și asta după ce în 2009 a înregistrat un deficit de peste 12,7% din Produsul Intern Brut.

Aflarea veștii despre Grecia a avut ca efect zguduirea piețelor financiare și bursiere europene, aflându-se că nivelul deficitului bugetar al Greciei este extrem de ridicat în condițiile în care, ca membra a zonei euro și potrivit Tratatatului de la Maastricht trebuie să își mențina deficitul la maxim 3% din PIB

În cursul anului 2009, Jea-Claude Trichet pe atunci Președintele Băcii Centrale Europene declara: „Pentru a păstra încrederea în situația financiară a statelor, deficitele bugetare din zona euro trebuie să scadă până cel mai tărziu în 2011. Atât în Europa, cât și în întreaga lume, trebuie să tragem învățăminte din criza financiară pentru a face sistemul financiar mai rezistent”

Așa cum voi prezenta în cuprisnul acestui capitol guvernul de la Atena a mascat foarte mult timp deficitul, încercând să îl mențină în limita de 3%, lucru ce a supărat și mai mult autoritățile Comisiei Europene, dar și pe celelalte state membre ale zonei euro, în special Germania.

Cadrul crizei elene

Noul secol a început pentru Grecia cu a proiectului politic de „modernizare”, introdus de către prim-ministrul Simitis și echipa sa guvernamentală. Climatului socio-politic a fost pozitiv și perspectivele de dezvoltare economică au fost bune.

Grecia era pregătită pentru Jocurile Olimpice din 2004.

Cu toate acestea, încercarea guvernului de a „tăia nodul gordian al reformei sistemului de pensii”, reformă ce a eșuat lamentabil și a cauzat masive demonstrații la Atena pentru o lungă perioadă de timp. Aceeași soartă au avut-o și încercările de reformă din domeniul transporturilor, a învățământului superior, sănătate și piața forței de muncă.

Listă nesfârșită a reformelor eșuate arată, în primul rând, gradul limitat de succes a proiectului de „modernizare Simitis”, și în al doilea rând, eficacitatea și puterea grupurilor de partid și de interese.

Alăturându-se Uniunii Europeană la 1 ianuarie 1981 ca cel de-al zecelea membru, Grecia reușește, în numai 25 de ani, să depășească statutul de “codașă” fiind privită la începutul anilor 2000 ca un miracol economic.

În 2004, în conformitate cu statisticile Băncii Mondiale veniturile grecilor ajunseseră la cel puțin 80% din cele ale germanilor, iar faimoasa publicație “The Economist” peciza faptul că nivelul de trai al populației elene este cotat al 22-lea, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor a urcat la 22.800 USD, aceasta însemnând 83% din media UE.

Cu 57 de ani în urmă, când țara ieșea dintr-unul din cele mai devastatoare războaie civile din istoria Europei aceste performanțe păreau de domeniul fantasticului.

Bunăstarea statului elen devine evidentă la nivel mondial și asta datorită faptului că, vmai bine de 20 de ani, Grecia cunoșcute un avânt economic record, astfel încât cererea de aderare, din 1961, la Uniunea Europeană părea foarte bine întemeiată.

Multiplele crize politice cu care statul elen s-a confruntat, au conoscut apogeul în perioada de dictatură dintre 1967-1974.

Această dictatură a avut ca efect întârzierea aderării, însă, la un interval scurt de timp de la intrarea Greciei în U.E., rspectiv în jurul anului 1989, Grecia figura între statele dezvoltate.

În primii ani de la aderare Grecia cunoaște o scurtă perioadă de stagnare economică, însă absorbția fondurilor U.E. ajută tatul să înregistreze, la nivel economic, o curbă ascendentă.

Începând cu anul 1994 populația Greciei cunoaște o prosperitate peste media Uniunii Europene, principale venituri ale economiei înregistrându-se din turism și din exploatarea flotei comerciale-„prima din lume în privința proprietarilor de naționalitate greacă și a treia ca tonaj și nave înregistrate sub pavilion grec.”

Exportul Greciei avea la bază produse agricole, ulterior ajungând să exporte produse hardware si software

După evenimentele anului 1989 din estul Europei, respectiv căderea regimurilor comuniste, mii de muncitori din Balcani au luat drumul Greciei.

În ciuda problemelor cu care se confruntă, Grecia nu cunoaște niciun semn de stagnare economică, Guvernul de la Atena confrntându-se, după anul 1990 cu un somaj ridicat ărecum și cu un deficit bugetar care ridica semne de întrebare înainte de adoptarea monedei euro.

Începând cu anii 2005-2006 se preconiza că deficitul să respecte întru totul exigențele din Pactul pentru stabilitate și creștere economică al U.E. Principalele măsuri ce se impuneau a fi luate penru încadrarea într-un deficit acceptat de Bruxelles au constat în privatizarea unor importante companii de stat ale Greciei, precum și restructurarea operatorului aerian Olympic Airlines.

Trecând peste aceste măsuri, turismul continuă să ocupe un loc prioritar în economia Greciei, beneficiind de publicitate și veniturile colosale ca efect al organizării Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004.

Începutul anului 2010, se caracterizează prin creșterea temerilor privind datorile guvernamentale în unele țări din Europa, printre acestea numârându-se: Grecia, Irlanda, Italia, Spania si Portugalia.

Îngrijorarea privind mărirea deficitelor guvernamentale și a nivelurilor datoriei pe glob ca și un val al scăderii încadrării datoriei Guvernului European au avut ca efect îngrijorarea piețelor financiare.

Criza datoriei a fost îndeosebi centrată pe evenimentele recente din Grecia, unde se manifesta o îngrijorare la nivelul creșterii costului privind datoria financiară a Guvernului.

Pe 2 Mai 2010, țările din zona euro și Fondul Monetar Internațional au căzut de accord pentru un împrumut de 110 miliarde euro pentru Grecia, sub condiția implementării unor aspre măsuri de austeritate în Grecia. Pe 9 Mai 2010, Ministerele de Finanțe ale Europei au fost de acord în privința unui pachet complet de salvare de aproximativ un trillion de dolari care să asigure stabilitate financiară în Europa.

În nivel economic se poate vorbi de austeritate atunci când un guvern reduce cheltuielile și/sau crește impozitele și taxele pentru a plăti creditorii.

Așa cum am subliniat, în literatura de specialitate, s-a remarcat faptul că economia Greciei a fost printre cele mai rapide economii aflate în creștere în zona Euro de-a lungul anilor 2000; din 2000 până în 2007 a crescut la o rată anuală de 4.2 %, capitalul străin inundând țara.

O economie viguroasă și scăderea randamentelor de obligațiuni au permis guvernului Greciei să ruleze mari deficite structurale. Potrivit unui editorial publicat de ziarul grec Kathimerini, marile deficite publice reprezintă una dintre trăsăturile ce au marcat modelul social grec de la restaurarea democrației în 1974.

După înlăturarea juntei militare de dreapta, guvernul a vrut să aducă părțile de stânga ale populației în prim plan economic. Pentru aceasta, guvernele care s-au succedat în Grecia au condus, printre altele, la mari deficite pentru a finanța, așa cum am subliniat în primul capitol, serviciile din sectorul public, pensiile și alte beneficii sociale.

Inițial, devalorizarea monedei a ajutat la finanțarea împrumutului.

După introducerea monedei Euro, Grecia a putut inițial împrumuta datorită dobânzilor mai mici pe care obligațiunile guvernamentale puteau să le comande. De la introducerea monedei Euro, datoria publică raportată la produsul intern brut a rămas peste 100%.

Criza financiară globală care a început în 2008 a avut un efect particular asupra Greciei. Două dintre cele mai mari industrii ale țării-turismul și transportul maritim-au fost sever afectate de scăderea cu 15% a veniturilor.

Pentru a se păstra în limitele liniilor Uniunii Monetare, guvernul Greciei a înaintat, în mod deliberat rapoarte greșite, altfel spus, a falsificat statisticile economice oficiale ale țării.

La începutul anului 2010, s-a descoperit că Grecia plătise pentru Goldman Sachs și alte banci sute de milioane de dolari în taxe din 2001 pentru aranjarea unor tranzacții care ascundeau nivelul real al împrumutului.

Scopul acestor aranjamente, făcute de mai multe guverne ulterioare din Grecia, a fost să le permită să consume peste posibilități, ascunzând în acest timp supraveghetorilor Uniunii Europene deficitul real.

În 2009, guvernul lui George Papandreou și-a revizuit deficitul estimându-l de la
6% (sau 8% dacă o taxă specială pentru neregularitățile din construcție nu era aplicată) la 12.7%.

În mai 2010, deficitul guvernului grec era estimat a fi 13.6%, și anume, unul dintre cele mai mari din lume raportat la produsul intern brut.

Datoria guvernului grec a fost estimată la 216 miliarde euro în Ianuarie 2010.

Se prevede o acumulare a datoriei, după unele estimări, ajungându-se la 120% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2010.

Obligațiunile pe piață ale guvernului grec se bazează pe investitori străini, cu unele estimari ce sugerează că pâna la 70% din obligațiunile guvernului grec sunt susținute extern.

Evaziunea fiscală estimată va costa guvernul grec peste 20 de miliarde dolari pe an.

În ciuda crizei, obligațiunile de licitație ale guvernului grec au fost supra-subscrise în 2010 (la 26 Ianuarie).

Potrivit publicației Financial Times, pe 25 ianuarie 2010, “Investitorii au plasat aproximativ 20 de miliarde euro (28 miliarde dolari, 17 miliarde lire) în titluri de valoare pentru 5 ani, obligațiuni cu rată fixă de patru ori mai mult decât a socotit guvernul grec”.

În martie, din nou potrivit lui Financial Times, Atena a vândut 5 miliarde euro (4.5 miliarde lire) în obligațiuni pe 10 ani și a primit ordine pentru o triplare a sumei.

În acest timp s-a remarcat în zona euro cristalizarea unui nivel unitar al dobânzii, nivel influențat de politica băncii centrale.

De asemenea trebuie remarcat faptul că de la un stat la altul se mențin, parțial, anumite diferențe între ratele de modificare a prețului și a salariului.

Țări precum Spania sau Grecia, cu un nivel ridicat al ratelor de creștere a prețurilor, au beneficiat de avantajul unor dobânzi reale scăzute.

De asemenea, ca efect al scăderii competitivității, au crescut costurile salariale unitare.

Practic, creșterea economică a țărilor cu rate a prețului mai ridicat s-a datorat tocmai nivelului scăzut al dobânzilor. În același timp, au fost înregistrate excedente de importuri, acestea ducând la acumularea de datorii față de străinătate.

La nivel de buget local se remarcă o scădere a încasărilor ca urmare a faptului că impozitele au scăzut. La aceasta s-a adăugat, la nivelul statului grec a unei economii subternae bine pusă la punct, evaziunea fiscală ocupând un loc important al problemelor cu care Grecia se confruntă.

Controalele fiscale ale statului grec sunt extrem de puține, această atitudine favorizând economia subterană.

Nivelul corupției precum și clientela politică au favorizat excesul de cheltuieli efectuate de statul grec, acestea dovedindu-se nu de puține ori inutile.

Aparatul de specialitate a statului a devenit supradimensionat și asta datorită faptului că fiecare guvernare s-a îngrijit în a-și „așeza” în sistemul administrativ, susținătorii politici.

Astfel, este bine știut faptul că din totalul angajaților la nivel național un sfert acționează în sistemul public, iar marea majoritate din cei angajați în sectorul public activează pe perioadă determinată.

În contextul adâncirii crizei financiare, politica executivului grec de a oferi salariaților din sectorul privat o serie de avantaje pecuniare a fost supusă la numeroase critici.

Este bine știut faptul că toți salariații din Grecia primeau 14 salarii lunare, angajații sectorului public beneficiind de cel de-al 14 salariu ca primă de Crăciun.

Însă, trebuie subliniat faptul că, sistemul de cheltuieli al Greciei nu este cu mult mai mare decât a altor state europene, exemplu Italia, Spania.

Astfel, de exemplu salariul mediu al angajaților de la căile ferate grecești se situează undeva la 60.000 de lire sterline, în jur de 66,788 de euro, deși din vânzarea de tichete și bilete se obțin 80 de milioane de lire, aproximativ 89,05 milioane de euro, iar cheltuielile companiei se situează undeva la 500 de milioane de lire anual, aproximativ 556,6 milioane de euro.

Analizând glogal, în Grecia nivelul pensiilor eset scăzut sub media U.E., iar vârsta de pensionare este de 61,4 ani.

Fața de sectorul privat, unde nivelul pensiilor etse destul de scăzut, pentur cei care lucrează în sectorul public reglementările privitoare la pensii sunt mai mult decât generoase.

Astfel, persoanele din sectorul public beneficiază de posibilitatea de a se pensiona la vârsta de 50 de ani, iar beneficiul celor 14 salarii lunare este atribuit și pensionarilor din acest sector. Printre beneficiile oferite angajaților din sectorul public se numără și acordarea fiicelor nemăritate sau divorțate, după moartea funcționarului public, pensia ce revenea acestuia.

Pentru a putea avea o imagine globală a cauzelor care au dus la criza grecească trebuie avute în vedere toate aspectele. Astfel, datorită tensiunilor din Turcia au crescut cheltuielile de înarmare, aceste cheltuieli înregistrând o creștere substanțială față de alte țări din U.E.

Pentru apărare Grecia cheltuia anual 14 miliarde de euro, însă ca efect al crizei guvernul elen a asigurat că va aloca cheltuielilor de apărare cel mult 1,8 miliarde euro sa 0,7 % din PIB.

Cifrele crizei elene

În prezent Grecia reprezintă cel mai prost exemplu dintr-o serie de state care au trăit ani întregi în umbra monedei Euro, cheltuind mai mult decât produceau.

La această realitate se poate adăuga și mușamalizarea statisticilor grecești, Comisia Uniunii Europene preconizând pentru anul 2011 o datorie brută de aproximativ 120% din P.I.B. sau să atingă o valoare dublă față de cea admisă prin tratatul de la Maastricht.

Însă, datoria Greciei pentru anul 2011 se situa undeva la 135% din PIB și asta datorită faptului că nu au fost implementate măsuri care să stimuleze economia națională.

De la intrarea în zona euro a Greciei, guvernul elen a emis din ce în ce mai multe împrumuturi de stat, astfel că la nivelul anului 2011 acestea se ridicau la valoarea de 283 de miliarde euro, pentru o țară ca Grecia, această sumă fiind uriașă. Practic, suma este de trei ori mai mare decât încasările anuale înregistrate la bugetul statului.

Cu o asemenea datorie Grecia este nevoită să se refinanțeze. În cursul anului 2011 era acceptat un definict bugetar de 12,2% din PIB, adică de patru ori mai mare decât cel stabilit prin tratatul de la Maastricht.

Această realitate reprezintă o povară pentru economia actuală a Greciei, deoarece posibilii investitori au devenit neîncrezători după anunțarea oficială a adevăratei îndatorării a Greciei.

Pe parcursul anului 2011 Greciei îi revenea obligația de a plăti o rată a dobânzii de 2% pentru obligațiunile emise pe o perioadă de 2 ani.

În luna martie Grecia trebuia să folosească 27 miliarde dolari pentru a-și refinanța obligațiunile emise de stat.

Datorită crizei elene o serie a instituțiilor bancare din zona Euro au început să facă speculații pe seama Greciei. Astfel, unele dintre aceste instituții bancare sunt interesate a face speculă deoarece obligațiunile grecești pot fi acoperite pentru creditele cele mai ieftine ale Băncii Centarle Europene. Însă, există pericolul ca acestor obligațiuni să le fie scăzută încadrarea de agențiile de rating ceea ce ar avea ca efect necalificarea obligașiunilor pentru creditele Băncii centrale Europene.

Așa cum am subliniat încă de la începutul analizei cifrelor crizei elene, Grecia este cel prost exemplu de deficit bugetar ridicat, cu o îndatorare uriașă.

Criza grecească paote avea ca principal efect instabilitatea zonei Euro precum și a sistemului bancar din zona Euro.

La nivel mondial, speculațiile împotriva Greciei s-au transformat într-o speculației împotriva zonei Euro, un rol esențial în sectorul speculativ jucându-l fondurile Hedge.

În cursul anului 2010, în intervalul ianuarie-mai euro a scăzut față de dolar cu 7%, vina acestei deprecieri aparținând nu numai Greciei, ci și celorlalte tări slabe din zona euro-Spania, Italia, Portugalia.

Posibilități de salvare a Greciei

Principalul vinovat al slăbiciunii zonei Euro este Grecia. Cu un definit public de 14% din PIB Grecia ocupă unul din ultimele locuri între țările din zona euro, doar Cipru înregistrând un deficit mai mare.

Cu un deficit bugetar redus la 8,5% din PIB în 2011 față de 10,5% în 2010, mulți investitori au încercat să părăsească zona Euro sau cel puțin să evite deficitul bugetar elen, refuzând a mai contracta obligațiuni emise de guvernul Greciei.

Pentru a menține interesul acestor investitori se impune ca statul elen să le ofere suplimentar dobânzi cu un nivel mai ridicat.

Însă, această cifră a deficitului nu reușește a realiza obiectivul de 7,4% din PIB asumat în cursul anului 2011, însă se simte o îmbunătățire și asta datorită introducerii de noi măsuri de austeritate de către executivul elen.

Trebuie recunoscut faptul că dezastru grecesc a fost posibil datorită faptului că guvernul elen și-a înșelat, de-a lungul timpului partenerul european, folosindu-se de statistici false.

Astfel, de exemplu, pentru a putea intra în zona euro, guvernul elen a anunțat pentru anul 1999 un deficit bugetar de 1,8% din P.I.B., încadrându-se practic sub limita impusă de Tratatul de la Maastricht, respectiv de 3% din PIB.

Abia în anul 2010 a ieșit la lumină faptul că cifra vehiculată era practic ireală, Institutul de Statistică al Comisiei Europene-EUROSTAT- raportând că adevăratul deficit al statului elen în 1999 era de 3,3% din PIB, însă și această cifră se pare că a fost mult prea optimistă, în acest moment, neexistând o poziție oficială a adevăratei cifrei privind deficitul bugetar al Greciei pe anul 1999.

De asemenea toate rapoartele oferite de Grecia în cursul anului 2009 au fost înșelătoare, astfel încât EUROSTAT s-a simțit obligat să-i exprime rezervele cu privire la datele raportate de statul elen.

Însă, prin această atitudine nesinceră Grecia a sfârșit prin a culege ceea ce de altfel încerca să evite și anume creșetera sporului pentru dobândă pentru obligațiunile statului grec.

Această atitudine nesinceră vis-a-vis de partenerul său european a permis statului grec să aibă ani buni.

Însă cu ce preț?

De la intrarea în zona Euro în anul 2001, cheltuielile sociale au crescut la un ritm annual care era cu 3,6 pucte procentuale mai mare decât creșterea P.I.B.

Potrivit statisticilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, pensiile pe care grecii le putea obține dup doar 15 ani de muncă, ajungeau la 111/% din veniturile nete medii.

Încercarea elenă de a poza într-un stat în care curge lapte și miere prin împrumutarea la nesfârșit este deplorabilă.

S-a ajuns ca întreaga Europă să susțină financiar Grecia, sacrificând mai ales statele din zona non-euro, inclusiv România care în cursul anului 2010 a adoptat măsuri de austeritate fără precedent la nivel mondial.

Cum statele din zona Euro au realizat dezastrul în care se zbate Grecia, au făcut tot posibilul pentru ca statul elen să nu intre în faliment, temându-se de efectul domino pe care l-ar crea prăbușirea staului elen.

Dacă Grecia ar deveni insovabilă investitorii din întreaga lume și-ar pierde încrederea în stabilitatea statelor considerate fragile din zona euro, respectiv Spania, Portugalia, Irlanda și Italia.

Țările UniuniI Europene ar putea lăsa Grecia la mila Fondului Monetar Internațional care este pregătiti a ajuta statul elen în vederea implementării unor măsuri de austeritate.

Însă, marea majoritate a liderilor europeni consideră că lăsarea Greciei la mâna FMI ar însemna o slăbiciune din partea U.E., preferând ca țările lor să încerce a scoate Grecia din dezastru.

Un alt motiv pentru care salvarea Greciei vine din zona Euro îl reprezintă faptul că parte semnificativă din pierderile grecești s-au repercutat în această zonă. Deficitul bugetar al Greciei a fost plasat în propriul sistem bancar care era îndatorat Băncii Centrale Europene prin emiterea de Euro.

În ipoteza în care statul grec intră în faliment, atunci și băncile grecești vor avea aceeași soartă, în acest scenariu pesimist Banca Centrală Europeană trebuind să renunțe la toate creanțele pe care le-ar avea față de băncile grecești, ceea ce ar însemna un cost de 6 miliarde de euro.

Ajtutorul pe care Uniunea Europeană dorește a-l acodra Greciei este mult mai usor la nivel teoretic decât prcatic și asta datorită faptului că Uniunea Europeană nu avea, la momentul de început al crizei grecești, nicun drept de a lua astfel de măsuri.

Din contră, prin Tratatul de la Maastricht se prevede expres excluderea oricărei acțiuni de salvare, consacrându-se că nici Uniunea și nici statele membre nu sunt responsabile de angajamentele făcute de guvernele Uniunii Europene.

În susținerea ajutorului Greciei, unele țări au invocat clauza „no-bailout” ca fiind o condiție indispensabilă pentru participarea lor la Euro, temându-se că țările europene îndatorate, printr-un vot majoritar, „ar putea expropria statele cu o economie prosperă, guvernând astfel un efcet de risc moral care ar submina stabilitatea Uniunii Europene:”

Începând cu anul 2010 Uniunea Europeană a decis să sprijine Grecia, în aceasă situație Grecia pierzându-și din suveranitate atâta timp cât deciziile importante cu privire la guvernul grec vor fi controlate de Uniunea Europeană.

Primul ajutor financiar acordat Greciei în 2010 s-a ridicat la 110 miliarde euro, iar în octombrie 2011 s-a căzut de acord asupra unui al doilea program, în valoare de 130 miliarde. Euro.

Însă, vestea proastă este că și acești bani ar putea să fie insuficienți, și asta datorită stării proaste a economiei, finanțele statului fiind în condituă erodare.

Până în 2014, se estimează că Grecia va avea datorii de circa 435 miliarde euro, din care 2/3 vor fi deținute de guvernele din zona euro.

Însă, acest ajutor oferit de Uniunea Europeană nu este necondiționat, Uniunea Europeană impunând Greciei anumite condiții și anume: scăderea cheltuielilor bugetare cu 1,5% din P.I.B. în 2012, respectiv cu circa 3,3 miliarde de euro, acest deziderat urmând a se realiza prin diminuarea cheltuielor privind sănătatea, în principal prin limitarea subvențiilor pentru medicamente cu aproximativ 1,1 miliarde de Euro, reducerea investițiilor publice cu 400 milioane euro față de 2011, restrângerea bugetului apărării naționale cu 300 miliarde de Euro, reducerea suplimentară cu circa 300 miliarde de. euro, a cheltuielilor pentru pensii și asigurări sociale, scăderea altor cheltuieli bugetare, adoptarea unor noi măsuri de austeritate pentru a aduce economii de 10 miliarde euro la bugetul de stat în perioada 2013-2015.

De asemenea, băncile grecești vor fi nevoite să atingă o rată de adecvare a capitalului de rang întâi la 9% din activele ponderate la risc până în T3 din 2012 și de 10% din activele ponderate la risc până în T2 din 2013.

În ceea ce privește piața muncii Greciei i se impun ca măsuri de austeritate reducerea salariului minim brut pe economie cu 22%-la ora actuală acesta situându-se undeva în jurul a 750 euro- aproximativ 15.000 de angajați bugetari vor primi 60% din salarii în acest an, urmâând a fi concediați anul viitor. Totodată Grecia este obligată să elimine, din sistemul bugetar 150.000 de posturi până în 2015.

Insolvența statului elen

Unii analiști sunt susținătorii tezei care afirmă că Grecia nu își va plăti datoria națională, iar neplata se va datora în mare parte calității sale de membru al Uniunii Europene.

Dacă Grecia ar fi făcut parte din zona non-euro, Grecia nu ar fi ajuns în această situație dezastroasă, și, chiar dacă ar fi ajuns nu ar fi putut evita falimentul.

Însă, posibila neplată a datoriei Greciei nu trebuie privită ca un refuz clar de a face plăți de capital și de dobânzi atunci când acestea vor ajunge la scadență.

Singurul mod prin care Grecia poate evita incapacitatea de plată o reprezintă reducerea viitoarelor deficite bugetare anuale la un nivel pe care investiturii greci sau trăini ar fi dispuși să finanțeze pe bază de voluntariat. Aceasta ar însemna ca deficitul să scadă până la un punct minimcare ar stopa creșterea cotei datoriei în PIB.

Pentru realizarea acestui deziderat deficitul actual de 8,5% din PIB în 2011 ar trebuie să se situeze undeva sub 5% din PIB.

Reducerea deficitului bugetar presupune în primul rând o reducere a cheltuielilor guvernamentale enorme sau o creștere substanțială a veniturilor fiscale sau, de ce nu, ambele.

Însă, creșterea impozitelor și reducerea cheltuielolor guvernamentale împovărează economia Greciei

Riscul suveran

Criza economică mondială a întrerupt ameliorarea riscului de țară care a avut loc îanii anteriori.

Riscul suveran a evoluat semnificativ sub efectul crizei economice și financiare. Pentru a analiza riscul suveran se impune a se realiza o diferențiere între statele care au o monedă puternic de celelalte.

Situația Greciei evidențiază limitele decupajelor între șichiditate și solvabilitate.

Până în anul 2008 Grecia făcea parte, fără vreo demarcare veritabilă, dintr-un grup de țări cu o solvabilitate degradată a sectorului public, fără constrângeri de lichiditate.

În 2009, raporturile datoriei publice și PIB-ul au explodat.

Din decembrie 2009 piețele au perceput o degradare puternicîă a solvabilității, fapt ce a atrenat dificultăți de finanțare, exagerbate de atacuri speculative și de mecanisme de autoaliminare a crizelor.

Pentru a crește numărul investitorilor Grecia lansaează, în martie 2010, emisiuni de obligațiuni în dolari pe pieșele nord-americane și asiatice.

Datoria Greciei

Drama financiară a Greciei nu reprezintă altceva decât „vârful unui icebergului de probleme de durabilitate al datoriei publice pentru multe economii avansate” iar state precum Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania nu sutn singurele care suferă din cauza acestor datorii.

În cadrul așa-numitei PIGGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania) nu doar deficitele publice excesive și cotele datoriei reprezintă o problemă ci, aceste state se confruntă și cu probleme aduse de deficitele externe, de pierderea competitivității.

Economiile acestor state sunt cele care, cu numai 10 ani în urmă, au pierdut cota de piață în China și Asia și asta datorită forței de muncă ieftine și a valorii adăugate ieftine.

În acest interval s-au putut remarca creșteri ale salariilor mult mai mari decât ce a productivității, din aceasta rezultând o pierdere a competitivității prin creșetrea deficitului de cont și încetinirea creșterii economice.

Lovitura de grație o reprezintă aprecierea monedei euro în intervalul 2002-2008.

Chiar dacă Grecia ar avea voință de a-și reduce în mod substanțial deficitul, contracția fiscală ar putea agrava, pe termen sucurt, actuala recesiune deoarece mărirea taxelor și reducerea cheltuielilor ar antrena o scădere a cererii agregate.

O reconstrucție a economiei reale ar presupune o depreciere a modedei reale. La nivel teoretic există trei modlități de realizare în care acest lucru ar putea să apară:

O primă modalitate este deflația, care ar avea ca efect reducerea prețurile și salariile cu 20-30%.

Însă, ideea de delație este asociată cu recesiunea persistentă și, indferent de regimul politic, nicio țară nu poate accepta ani de recesiune și austeritate fiscală pentru a atinge o depreciere reală, depreciere care ar fi precedată de incapacitatea de plată și de ieșire din zuna Euro.

O altă soluție ar fi adoptarea modelului german de accelerare a reformelor structurale și de restructurare a întreprinderilor, cu scopul stimulării creșterii productivității și a păstrării, în același timp, a unei moderate creșteri a salariului.

O a treia soluție o reprezintă scăderea bruscă a valorii monedei euro. În această ipoteză principalul beneficiar ar fi Germania. Pentru ca euro să atingă nivelul de scădere cerut, riscul ca Grecia să nu își pătească datoriile ar trebuie să fie atât de ridicat iar, odată cu surplusul de dobândă, pericolul de contaminare a celorlalte țări-Portugalia, Irlanda, Italia și Spania- trebuie să fie așa de sever încât, înainte de deprecierea mondei să poată aduce beneficii, aceste măriri de sporuri ar produce o recesiune în formă de „W” în zona euro.

Dar ce presupune o recesiune”W”…acest tip de recesiune este o recesiune urmată de o redresare pozitivă pe scurtă durată, urmată de o altă recesiune.

Trebuie admis faptul că statul elen se află apropape de insolvență.

Pentru a reusi să iasă din acest dezastru se impune sprijinul atât a Uniunii europene cât și a FMI-ului și asta pentru a evita atât posibila intrare în incapacitate de plată cât și ieșirea din zona Euro.

La ora actuală Grecia este mult prea legată de sistemul Uniunii Europene, motiv pentru care nu i se va permite să se prăbușească. Marea majoritate a datoriei publice se află în străinătate, cu precădere în instituții financiare europene:

Posibilul faliment al statului elen ar avea ca efect pirderi masive și ar reprezenta începutul unei crize de sistem, rescpectiv prăbuțirea monedei euro.

Deși Germania a fost reticentă în a acorda ajutor Greciei, totuși împreună cu Franța au ajuns la un consens și a acceptat așa-zisul „plan de salvare”.

Pe 11 aprilie 2010, Grecia primește un ajutor bilateral sub forma de împrumuturi operaționale la dobânzi inferioare dobânzii de piață, condiționată de reduceri substanțiale a deficitului bugetar.

Alternativa pactului fiscal

În cursul lunii februarie 2012 liderii europeni s-au întâlnit la Bruxelles pentru discutarea aceleiași probleme a Grecie cu scopul de a ajunge la un înțelegere în ceea ce privește tratatul de stabilitate, respectiv aș-nmitul pact fiscal.

Prin acest pact fiscal liderii europeni doresc să impună o disciplină fiscală prin limitarea deficitelor și datoriilor publice.

Pe ordinea de zi se află și mai vechile amenințări care planează asupra monedei unice, extinderea crizei către miezul zonei euro și nevoia permanentă de bani.

La sfârșitul lunii ianuarie agenția de evaluare financiară Fitch a penalizat prin reducerea ratingului 5 economii din zona euro.

Tăierea ratingului Italiei și Spaniei nu a repreznetat o surpriză pentru nimeni.

Însă, Fitch a extins lista la Belgia, Cipru și Slovenia agenția avertizând că „este nevoie de reforme substanțiale în guvernanța zonei euro pentru a asigura stabilitatea economică și financiară, inclusiv o mai mare integrare fiscală“.

Agențiile de rating preiau mesajul dat de piața financiară și anume “ori vă armonizați politicile fiscale și vă luăm în serios moneda, ori abandonați proiectul megamonedei”.

În avanpremiera summit-ului Premierul grec Lucas Papademos a lansat un “strigăt” de ajutor către principalii finanțatori “dacă nu va primi bani până în martie, Grecia ar putea ieși din zona euro, cu toate consecințele dezastruoase ale acestui gest”.

Cum dezastrul monedei unice ar putea avea efecte dezastroase de neimaginat în toate statele Europei și nu numai, soluția rezolvării acestei grave probleme ale Uniunii Europene o reprezintă arminizarea fiscală.

Însă, legat de acest aspect s-au ivit noi tensiuni.

Statul elen, “copilul neascultător al Europei”, a testat fără succes de altfel toate terapiile recomandate și impuse de fianațatorii săi.

Germania și-a exprimat nemulțumirea față de încetineala cu care guvernul de la Atena implementează măsurile de austeritate, Grecia dorind să negociaze un aranjament de reducere și reeșalonare a datoriei cu finanțatorii privați din bănci, fonduri de investiții și de pensii și din companii de asigurări.

Însă, ceea ce este alarmat pentru liderii euroepni este faptul că și negocierea se desfășoară extrem de lent.

În scopul achitării datoriilor scadente, Grecia mai avea nevoie, la începutul anului 2012 de încă de 15 miliarde de euro

În scopul rezistenței statului elen se estimează că aceasta ar mai avea nevoie de o infuzie în valoare de de 130 de miliarde de euro pentru a rezista în următorii 4 ani.

Speranța Greciei constă în ajutorul acordat de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană., așa numita Troikă.

Germania este nu doar principalul sponsor european, ci și un important contributor al FMI.

Însă, Germania nu mai are încredere în posibilitatea Greciei de a-și stăpâni cheltuielile, încercând să condiționeze un nou ajutor de numirea unor comisari europeni cu drept de veto în ce privește cheltuielile și taxele din Grecia.

Deși propunerea nu face referiri la politica de taxe și impozite se impune apariția unei zone fiscale colective, care este esențială pentru menținerea în viață a monedei unice.

Acesta este motivul pentru care în momentul în care s-a ridicat problema unui control exercitat de la Bruxelles asupra finanțelor sale, Grecia susține că încercarea de a o disciplina nu reprezintă altceva de un atentat la suveranitatea sa.

Însă, fără pact fiscal supraviețuirea monedei euro, în forma sa actuală, va fi practic imposibilă.

Încotro Grecia?

La finele lui februarie 2012, țările din zona euro au ajuns la un acord asupra unui nou plan de salvare fără precedent, în valoare de 237 miliarde euro, destinat Greciei.

Cealaltă etapă a planului de salvare o reprezintă ștergerea datoriilor Greciei, deținute de creditorii privați, bănci și fonduri de investiții.

Principalul scop al acestui obiectiv îl reoprezintă evitarea falimentului statului elen, ce ar putea reprezenta așa cum am subliniat și cu alte ocazii consecințe imprevizibile asupra economiei modiale.

În această direcție, într-un raporta al Institutului Internațional de Finanțe se estima că un “faliment necontrolat al Greciei, ar costa economia internațională peste 1000 de miliarde de euro”.

În urma negocierilor purtate la finela lunii februarie cu principalii lideri europeni guvernul Guvernul de la Atena a adoptat un nou plan de austeritate, ce a avut ca efect numeroase violențe și turbulențe la nivel politic.

Prin planul de austeritate se urmărește economisirea a 3.3 miliarde euro pentru acest an, în mod special prin reducerea salariului minim, și înghețarea pensiilor.

Însă, în ciuda măsurilor anunțate de guvernul de la Atena, economiștii mondiali au au mari suspiciuni în privința succesului rezolvării crizei din Grecia.

Potrivit săptămânalului german, Der Spiegel, “Grecia ar avea nevoie de un al treilea plan internațional de salvare în 2015, cifrat la 50 de miliarde de euro.”

Pe de op parte oficialii de la Atena nu acceptă posibilitatea ieșirii statului elen din zona euro consilierul economic al premierului grec reafirmând opțiunea Greciei de a rămâne în zona euro.

Pe de altă parte, cu ocazia unor recente declarații ale ministrul german de interne acesta pleda pentru ieșirea Greciei din zona euro, pentru că “șansele economiei elene de a redeveni competitiva ar fi mai mari.”

Germania are toate motivele să fie preocupată de situația Greciei.

În presa s-a afirmat că Grecia are cel mai mare buget de apărare din Europa, raportat pe cap de locuitor, fiind cifrat la 7 miliarde de euro, aprox. 3 % din PIB-ul țării, însemnând o pondere de două ori mai mare în cadrul produsului intern brut, decât cheltuielile de apărare ale Germaniei.

Potrivit ziarului german, Die Zeit, “Grecia reduce costurile sociale cu 9%, dar crește bugetul alocat Ministerului Apărării cu 18%.”

În înceracrea de a analiza foate aspectele situației dificile din Grecia, evenimentele ce se vor ivi în acest stat european vor avea ca efect schimbarea cursului istoriei.

Trebuie remarcat faptul că mare parte apresei internaționale prezintă dintr-oo perspectivă unilaterală criza grecească; o perspectivă adesea dictată de interese
financiar-bancare și corporatiste.

În ciuda faptului că Uniunea Europeană susține că este o Uniune cu un pronunțat caracter social, acțiunile liderilor europeni sunt de cele mai multe ori contrare intereselor sociale, susținând interese financiar-bancare.

Politicienii europeni par să ignore faptul că doar o politică orientată spre om, spre ceățean spre drepturile și interesele acestuia, mai avea ca efect salvarea Uniunii Europene și sistemul monetar de la pieire.

CAPITOLUL III

SALVAREA GRECIEI

Planul de salvare a Greciei

Încă de la începutul anului, ministrii de finanțe din zona euro nua u acceptat planul bugetar al Greciei, în acest plan fiind prevăzute tăieri bugetare de 3,3 miliarde de euro.

Acest plan al guvernului d ela Atena a fost prezentat oficialilor europeni în scopul primirii unei noi transe de împrumut de valoare de 130 de miliarde de euro.

În contextul în care Grecia risca să intre în faliment încă de la începutul acestui an, creditorii statului elen solicită acestuia reducerea cheltuielilor bugetare cu 325 de miliaone
de euro, implementarea de noi reforme și garanții din partea guvernului că măsurile pe care le doresc a le implementa se vor menține.

Mai mult creditorii și-au manifestat dorința de a se implica mult mai intens în economia Greciei și asta cu scopul îmbunătățirii colectării taxelor accelerare vânzării activelor deținute de stat.

În susținerea celor prezentate Jean-Claude Juncker, primul ministru al Luxemburgului și președintele Eurogroup declara: „Pe scurt, nu se va efectua nicio plată până la implementarea măsurilor". De asemenea Junker sunținea că dacă condiții vor fi îndeplinite, va fi semnat acordul de împrumut, punând în mișcare un schimb de obligațiuni din sectorul privat, în urma căruia se așteapta ca datoria publică a Greciei să se reducă cu 100 de miliarde de euro din debitul de 350 de miliarde.

Cu ajutorul pachetului de ajutor financiar și schimbul de obligațiuni, Uniunea Europeană are ca principal scop reducera datoriei statului elen la o rată de 120% din PIB până în 2020.

Prin intermediul pachetului de ajutor financiar și schimbul de obligațiuni, creditorii Greciei încearcă să reducă datoria țării la o rată de 120% din PIB până în 2020.

Aceștia s-au înțeles să diminueze ratele dobânzilor pe împrumuturile din pachetul de salvare până la 0,5 puncte procentuale în următorii cinci ani și la 1,5 puncte procentuale ulterior. Oficialii consideră că acest lucru ar putea însemna o diminaure de 1,4 miliarde de euro din pachetul de salvare și niveluri mai scăzute datoriei cu 2,2 puncte procentuale în 2020.

Stabilirea unor rate la dobânzi mult mai mic înseamnă că statele din zona euro pot să crediteze Grecia sub nivelurile pe care le-ar putea obține de pe piețe asumându-și, totdată, o serie de pierderi.

Pentru compensarea acestor pierderi, B.C.E. a accepat să distrubuie profiturile din datoria sa de 40 de miliarde de euro în obligațiuni grecești, către statele membre.

Însă, în ultima perioadă au apărut informații potrivit cărora programul de asistență finaciară de salvare a Greciei de la faliment suferă unele lacune, fiind considerat insuficient pentru soluționarea problemelor cu care statul elen se confruntă.

Astfel, în cadrul unui raport privind sustenabilitatea datoriei publice a Greciei pe următorii 20 de ani ilustrează un tablou deloc optimist în ceea ce privește economia Greciei.

Analiza evidențiază faptul că actualul program de salvare al Greciei este extrem de vulnerabil, din cuprinsul raportului reieșind faptul că este posibil ca Grecia sa aibe nevoie de noi împrumuturi

Graficul evidențiază traiectoria datoriei publice a statului elen.

Documentul trage un semnal de alarmă asupra factorilor de risc, care pot avea ca efect eșuarea oricărei tentative de redresare a economiei Greciei. Astfel, în ceea ce privește impunerea planului de austeritate în scopul atingerii unei ținte a datoriei publice de 120,5% din PIB până în 2020 poate deveni un plan autodestructiv, acest plan putând avea ca efect creșterea semnificativă a datoriei publice.

De asemenea, planul de restructurare a datoriei publice are ca fundament obligarea creditorilor privați la suportarea pierderilor în valoare de 107 miliarde de euro pentru datorii în valoare de 200 de miliarde de euro, ceea ce presupune că va fi extrem de dificil pentru un credior să mai dorescă să investrească în Grecia, iar în toataă această perioada, statul elen va fi dependent de finanțarea Uniunii Europene și de la Fondul Monetar Internațional.

Din cuprinsul raportului reiese faptul că că datoria publică a statului elen va atinge în cursul anului 2012 178% din PIB. Însă, chiar dacă statul va reusi să înregistreze creștere economică, politicile fiscale urmând a-și atinge scopurile, datoria publică va înregistra diminuări într-un ritm extrem de lent.

Se esteimează că datoria publică în raport cu PIB va ajunge, în jurul anului 2020 undeva la 160% cu mult peste ținta dorită de liderii europeni de 120,5%. Necesitățile Greciei de finanțare vor atinge aproximativ 245 de miliarde de euro. Admițând că statul elen va înregistra o creștere economică, ținta propusă și dorită de liderii europeni, în ceea ce privește datoria publică, va ajunge la 120,5% din PIB abia la finalul anilor 2020.

Cu o datorie publică atât de ridicată, șocurile de dimenensiuni mici vor produce o dinamică nesustenabilă, iar programul va fi extrem de expus în fața derapajelor.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că există posibilitatea ca autoritățile elene să nu poată implementa reformele structurale și ajustările de politici așa cum se dorește prin programul de finanțare.

Diminuarea salariilor ar putea fi refuzată de unii agenți economici. De asemenea, liberalizarea pieței de bunuri și servicii ar putea fi îmbolnăvită de o opoziție a celor cu interese. Nu mai puțin adevărat este faptul că reformele din mediul afacerilor ar putea suporta amânări nesfârșite.

În cadrul raportului se subliniază ideea potrivit căreia chiar și în cazul celui mai optimist scenariu, măsurile de austeritate impune Greciei pot avea ca efect adâncirea recesiunii, încât Grecia nu va fi capabilă să reușească să iasă din această problemă.

Criza politică actuală după alegerile din 6 mai 2012

Alegerile ce au avut loc la începutul lunii mai, în Grecia, au crionat nu doar un „referendum” antiausteritate, ci și un vot negativ dat de populația elenă partidelor de centru, respectiv cele care au condus Grecia mai bine de 40 de ani.

Astfel, primele cuvinte ale liderului de centru-dreapta al Partidului Noua Democrație, Antonis Samaras au fost „Am cerut un mandat puternic; poporul a decis altfel“. Antonis Samaras este cel care va avea prima șansă în încercarea de a forma un guvern care să continue angajamentele internaționale ale Greciei.

După ultimele sondaje, liderul Partidului Noua Democrație se află în fața unei misiuni aproape imposibile și asta deoarece scena politică din Grecia este polarizată, popularitatea partidelor care până nu de mult au condus Grecia decenii, se află în cădere liberă.

După sufragiul din 6 mai pe primul loc se află partidul Noua Democtație, partid ce a obținut 20% din voturi, însă înregistrează o scădere spectaculasă de 13% față de alegerile din 2009. Aceast procent este cea mai slabă performanță obținută de partidul Noua Democrație încă de la înființarea sa din 1974.

Locul secund , cu 16% este ocupat de o formațiune cu o agendă anti-bailout, Syriza, formațiune ce reunește elemente de extremă stângă, socialiști și ecologiști radicali.

Al treilea local este ocupat de socialiștii de centru cu 14%, care înregistrează o prăbușire dramatică de la 44%, în 2009.

Sufragiul din 6 mai este considerat un „referentul” anti-austeritate, populația elenă respecingând măsurile impuse de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Interanțional. Totodată rezultatele obținute sunt considerate o înfrângere a statu-quo-ului reprezentat de partidele tradiționale-Noua Democrație și Pasok-partide ce se aflau într-o coaliție încă din noiembrie 2011.

De asemenea, rezlutatele acestui scrutin sunt considerate o victorie a actorilor cu agendă antisistem. Exemplul semnificativ îl reprezintă ascensiunea misșcării naziste Zorii de Aur, are intră în Parlament și care arată cât de profundă este respingerea partidelor mainstream. Dacă la alegerile din 2009 formațiunea Zorii de Aur înregistraseră 0,3% din opțiunile de vot, la alegerile din 6 mai a opținut 20 de parlamentari

Dacă, în 2009, înregistrase 0,3% din opțiunile de vot, de duminică are 20 de parlamentari. Susținătorii acestei formațiuni au sărbătorit victoria utilizând o coregrafie
specială, respectiv torțe aprinse și nelipsitul salut nazist.

În urma acestor alegeri pe scena politică din Grecia se conturează o nouă scindare, respectiv între susținătorii programului de austeritate și cei care resping acet program.

Analizând procentajul aproape 40% din electorat și-au dat votul unor partide care susțin ca Grecia să renunțe la angajamentele internaționale și reformele impuse de planul de austeritate.

De cealaltă parte sunt partidele tradiționale, acestea încecând să formeze în jurul planului proausteritate o nouă coaliție guvernamentală. Matematic vorbind, procentele obținute de aceste partide sunt practic insuficiente pentru impunerea unei majorități necesare susținerii guvernului.

Pentru realizarea acestei coaliții se impune să caute un al treilea partener.

În acest context politic, liderul Pasok, Evangelos Venizelos, susține formarea unei coaliții de partide proeuropene: „un guvern reprezentat exclusiv din vechiul sistem de 2
partide nu ar avea suficientă legitimitate sau credibilitate, în cazul în care ar aduna o majoritate fragilă. Un guvern de unitate națională cu participarea tuturor partidelor favorabile unui curs european, indiferent de pozițiile lor față de acordurile de împrumut, ar avea o cu totul altă semnificație“.

De cealaltă parte, Alexis Tsipras, liderul formațiunii Syriza aspiră la conturarea unei coaliții de stânga, care să fie focusată împotriva regimului de austeritate impus de creditorii internaționali.

Mesajul transmis de liderul formațiunii Syriza privește spre interior, opune elenismul pur europenității, străinii devenind privipalii vinovați de actuala situație în care se zbate Grecia. Soluția propusă de Syriza pentru ieșirea statului din afundătura în care se află este taxarea masivă a bogaților, completată de renaționalizarea companiilor privatizate de stat și a sectorului bancar elen.

Totodată, liderul acestei formațiuni promite anularea împrumuturilor acordate sub formă de bailout, a reformelor cerute de creditorii internaționali, dar și renunțarea la
supravegherea fiscală instituționalizată de Uniunea Europeană șide Fondul Monetar Internațional asupra Greciei.

Liderul formațiunii Syriza susține că: „Partidele care au semnat memorandumul cu UE și FMI se află în minoritate. Verdictul opiniei publice le-a delegitimat. Propunerea noastră este un guvern de stânga care, cu sprijinul poporului, va respinge memorandumul și va opri drumul națiunii către mizerie. Este un mesaj al unei revoluții pașnice. Liderii Europei și mai ales Angela Merkel trebuie să înțeleagă că politicile de austeritate au suferit o înfrângere“.

Partidul Grec Independent, cel de-al patrulea clasat în urma sufragiului din 6 mai, cu un procent de 10,6%, un partid naționalist de extremă dreptă ar putea să devină partener la coaliția pe care și- dorește liderul Syrizei, și acest partid fiind un oponent al acordurilor semnate cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional.

Nu este exclusă nici intrarea în coaliție a Partidului Zorii de Aur al cărui lider, Nikolaos Mihaloliakos, spunea că partidul său nu o să fie un „sclav al memorandumurilor și al junglei sociale pe care imigranții ilegali au adus-o în țară“.

La nivel psihologic, alegerile din 6 mai reprezintă un mesaj dur al populației..

Practic, alegătorii eleni au taxat partidele tradiționale și au împrăștiat voturile către cele extremist, respectiv către grupările antisistem.

Cele mai importante partide politice ale Greciei, Noua Democrație și PASOK, au înregistrat amândouă aproximativ 31,2% din voturile electorilor, procent insuficient pentru realizarea unui nou guvern.

Camparativ cu alegerile din 2009 se poate afirma că este cel mai slab rezultat obținut de partidele tradiționale.

Eșecul celor două formațiuni politice poate fi pus pe seama măsurilor severe de austeritate impuse de “Troika finanțatoare” pe care oamenii politici eleni le-au implementat, cât și faptului că electoratul a penalizat corupția, birocrația și ineficiența sistemului elen, sistem ce a condus Grecia în pragul falimentului

General vorbind sistemul electoral din Grecia este în favoarea alcătuirii unei majorități stabile, și aste pentru că cei 300 de membri ai parlamentului sunt aleși printr-un sistem care oferă 50 de locuri pentru partidul care a obținut cele mai multe voturi, restul de 250 de fotolii parlamentare fiind obținute prin alocare proporțională către partidele care au dobândit un scor mai mare de 3%.

Acest gratificare oferă partidul clasat pe primul loc oportunitatea de a avea o majoritate absolută.

Însă, pentur a se ajunge aici este impetuos necesar ca un partid să înregistreze cel puțin 30% din totalitatea voturiloer exprimate.

În urma ultimelor alegeri, așa cum am preciza de, niciunl dintre partidele tradiționale nu a reușit să înregstreze acest procent.

Noua Democrație și PASOK continuă să sprijine relației cu Troika, în timp ce toate celelalte formațiuni o repudiază.

Oricare ar fi motivația refuzului, Grecia are permanent nevoie de bani.

Grecia funcționează, de mai vbine de doi ani numai cu semnificative infuzii de bani europeni acordați de Troika.

Însă, formațiunilor politice ieșite din anonimat în urma alegerilor din 6 mai pare să le fie indiferent faptul că statul elen funcționează pe spatele creditorilor externi.

Ținând cont de realitatea actualei scene politice a Greciei o nouă rundă de alegeri ar putea avea loc în data de pe 17 iunie.

În tot acest interval de timp, nesiguranța financiară a Greciei seva amplifica, preconizându-se o eventuală ieșire a Greciei din zona euro.

Liderii europenii par să considere că statul elen este aproape imposibil de reformat acest lucru putând avea ca efect încetarea creditării Greciei de către Troika.

În ipoteza în care finanțatorii vor stopa infuzia de bani Grecia s-ar afla în imposibilitatea garatării plății salariilor și asta pentru că guvernul are lichidități doar până la sfârșitul lunii iunie.

În ciuda faptului că votul din 6 mai pare a fi o respingere a planului de salvare impus de finanțatori, marea majoritate a grecilor, respectiv între 70-75% nu doresc renunțarea la moneda euro.

Alegerile ce urmează a se desfășura în cursul lunii iunie poate avea și caracterul unui referendum, și asta pentru că de rezultatul acestora depinde ieșirea Greciei din zona euro.

Oamneii politici europeni au început să avertizez că o ieșire a Greciei din zona euro nu este imposibilă, tot acest discurs putând avea efcet de dezmeticire a populației elene.

Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso a avertiza într-un interviu acordat canalului italian Sky TG24. „Respect democrația elenă și parlamentul Greciei, dar respect și celelalte 16 parlamente. Uite cum stau lucrurile: dacă un membru al unui club nu respectă regulile, este mai bine să părăsească acel club”.

Principalii bancheri ai zonei euro, extrem de atenți în declarații, au lansat și ei avertismente statului elen, susținând că o fragmentare a zonei euro, prin ieșirea Greciei, reprezintă o posibilitate analizată.

Însă, toate comentariile sunt rezervate evidențiindu-se partea negativă a unui posibilității ieșirii Greciei din zona euro care este nedorit. „Tehnic vorbind, dacă Grecia iese din zona euro este o situație care poate fi gestionată. Nu este în mod necesar o fatalitate, însă nu este deloc o situație atractivă“, a comentat Patrick Honohan, guvernatorul băncii centrale a Irlandei.

Piețele financiare învinuiesc presa că speculează mult prea mult posibilitatea ieșirii Greciei din zona economistul șef al băncii elvețiene UBS, Paul Donovan afirmând că „Mass-media continuă speculațiile privind ieșirea Greciei din zona euro, fără a lua cu adevărat în considerare ce ar putea însemna un asemenea lucru. Piețele financiare nu includ în evaluări un exit al Greciei în acest moment. Dacă ar fi făcut-o, atunci lucrurile ar fi arătat radical diferit pentru Portugalia, Spania și Irlanda și probabil pentru Franța și Italia. Tensiunile zonei euro ar fi destul de negative chiar și pentru Germania”.

Este adevărat că dacă Grecia cade, se va pune întrebarea: cine urmează? “criza datoriilor este un pocal otrăvit, aflat pe multe mese simultan.”

Este logic a ne întreba încotro se îndreaptă Grecia?

Fără a cunoaște răspunsul este normal ca Grecia „să suporte consecințele, dacă vrea un guvern care nu își va onora angajamentele actuale“.

Efectele dizolvării Parlamentului elen

Așa cum am menționat, în urma alegerilor de la 6 mai, nicio formațiune politică nu a reușit să obțină majoritatea parlamentară.

Poporul elen a ssancționat dur Noua Democrație, respectiv dreapta poilitică și Pasok, partide care susțineau și promovau măsurile de austeritate cerute de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional.

În aceste condiții Președintele Grecia a dizolvat Parlamentul ales în urma scrutinului din 6 mai și a propus organizarea de noi alegeri la data de 17 iunie 2012.

Însă odată cu acest eveniment turbulențele pe scena politică din Grecia au reizbucnit și asta ca efec al delarațiilor cancelarului german Angela Merkel care oferea grecilor altrenativa organizării unui referendum concomitent cu alegerile legislative din iunie.

Propunerea cancelarului german viza posibilitatea de opțiune a grecilor de a rămâne în zona euro.

Însă, importanți lideri politici ai scenei din Grecia și-au exprimat dezacordul susținând că statul elen nu are nevoe de organizarea unui referendum pentru a-și exprima alegerea de a rămâne în zona euro "Poporul grec nu are nevoie de un referendum pentru
a-si dovedi alegerea în favoarea euro, pentru acest lucru a plătit deja prețul făcând sacrificii”, a declarat Antonis Samaras, liderul partidului de dreapta Noua Democrație

În spiritul aceleași atitudini Alexis Tsipras, liderul mișcării de stânga extremă Syriza, declara “Doamna Merkel este obișnuită să se adreseze liderilor politici din Grecia ca și cum ar fi vorba de o țară aflata sub protectorat”.

Așa cum am subliniat într-un subcapitol anterior acest partid este favorit la scrutinul ce se va desfășura în 17 iunie

Presedintele partidului socialist Pasok, Evangelos Venizelos, susținea că “Problema în Grecia nu este menținerea sau nu în Zona Euro, ci ieșirea definitivă din criză (…); organizarea unui referendum ține doar de competența guvernului și a parlamentului grec și nu de Uniunea Europeană sau de guverne din alte țări membre”.

Însă, în urma reacților dure ale scenei politice din Grecia la propunerea cancelarului german, Gemania dezminte susținând că “informațiile apărute, potrivit cărora cancelarul Merkel i-ar fi sugerat un referendum președintelui grec Carolos Papoulias, sunt eronate”.

Însă, votul din 6 mai care practic a oferit un Parlament nefucțional au avut ca efect, cel puțin momentan, rămânerea Greciei în zona euro.

Efectele crizei politice din Grecia

La nivel internațional, după scrutinul din 6 mai, se consideră că noua opțiune a statului elen ar putea avea ca efect o nouă dezordine, situația politică din Grecia agitând investitorii care erau consinși că acordul de restructurare a datoriilor și de evitare a intrării în faliment a țării a reprezentat finalul unui capital important al crizei datoriilor din zona euro.

De asemenea, potrivit ultimelor cifre din Grecia se evidențiază o creștere a ratei somajului, numărul șomerilor crecând cu 32.331 în ianuarie comparativ cu luna decembrie a anului treut, iar rata somajului atingând pragul critic de la 21,8%.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand rata somajului se gasea la 14,8%, numarul somerilor a crescut cu 363.369.

Actualul guvern de la Atena s-a angajat în implementarea unor măsuri extrem de dure de austeritate în schimbul celui de-al doilea program de sprijin din partea Uniunii Europen și a Fondului Monetar Internațional.

Mare parte a analiștilor așteapă ca noul guvern, rezultat în urma alegerilor să onoreze angajamentele asumate la nivel internațional de statul elen.

De asemenea, se preconizează ca noul guvern să dorească renegocierea prevederile acordului cu instituțiile internaționale, pentru a liniști alegatorii nemultumiți de reducerea salariilor și pensiilor.

Într-o notă a băncii elvețiene UBS se menționa „o parte a problemei este că guvernul elen pare că rămâne rapid fără bani. Potrivit FMI, guvernul are din nou datorii către furnizori, astfel că necesitatea aplicării măsurilor de austeritate, pentru a primi fonduri prin programul internațional, este acută”.

Pentru evitarea agitațiilor de pe piețele financiare se impune ca noul guvern să implementeze cât mai rapid măsurile de austeritate, însă realitatea întărește convingerea că la acest moment, implementarea programului de austeritate la care Grecia s-a angajat pare imposibil.

Principala sarcină pe care noul executiv de la Atena va trebuie să i ia odată instalat presupune diminuarea cheltuielilor bugetare cu peste 3 miliarde de euro și, totodată realizarea de economii suplimentare în valoare de 12 miliarde de euro, în intervalul 2013-2014, așa cum este prevăzut în planul de salvare. Toate acestea urmează a se realiza în scopul reducerii datoriei publice la circa 117% din PIB până în 2020.

Așa cum am mai subliniat, la acest moment, popularitatea partidelor cu tradiție în Grecia, respectiv PASOK și Noua Democrație, este în prăbușire directă.

Analiști d ela Capital Economics consideră că „Alegerile din Grecia vor avea ca rezultat formarea unui guvern care, cel puțin pe hartie, va fi dedicat termenilor acordului de salvare. Dar cu economia în cădere liberă și cu datoria publică la un nivel nesustenabil, criza din Grecia este departe de a se fi încheiat”.

Va ieși Grecia din zona Euro?

După ani întregi de scădere economică și de creștere a datoriei publice, Grecia a ignorat posibala iețire din zona euro.

Agenția de evaluare Fitch avertizează că posibila ieșire a Greciei din zona euro poate avea un efect negativ asupra ratingurilor celorlalte state din uniunea monetară.

În condițiile în care Grecia va ieși din zona euro există posibilitatea ca toate ratingurile țărilor din zona euro să fie supravegheate.

Potrivit unui comunicat al Agenției de evaloare Fitch „În eventualitatea că Grecia va părăsi zona euro, fie ca rezultat al actualei crize politice, fie mai târziu, dacă economia nu se va stabiliza, Fitch va plasa ratingurile tuturor statelor din regiune sub supraveghere cu perspectivă negativă, reevaluând implicațiile sistemice și de țară”.

Statele ce intră în categoria celor cu perspectivă negativă a calificativelor sunt: Franța, Italia, Spania, Cipru, Irlanda, Portugalia, Slovenia și Belgia.

Mergând în susținerea aceleiași idei Agenția Fitch comunica: „Probabilitatea și magnitudinea retrogradărilor vor depinde în mare parte de reacția Europei și de succesul de limitare a contagiunii, ca și de prezentarea unei viziuni credibile privind o zonă euro reformată”.

La nivelul statului elen, marea majoritate a polulației dorește rămânerea țării în zona euro, însă din câte s-au întâmplat la alegerile de la începutul lunii mai același electorat au votat partidele care se opun planului de austeritate impun de creditori Greciei.

Mai mult liderii europeni au ținut să avertizeze Grecia că în cazul în care nu își respectă angajamentele cu privire la implementarea planului de austeritate se va impune ieșirea statului elen din zona euro.

Însă, analiștii consideră că ieșirea Greciei din zona euroe ar avea ca efect instaurarea unui haos generalizat, cu efecte majore atât pe plan local cât și la nivelul economiei mondiale.

De asemenea, se estimează că posibila ieșire bruscă a Greciei din zonei euro ar putea “costa economia Europei în jur a 1.000 de miliarde de dolari, echivalentul a 5% din valoarea producției europene. În situația în care Grecia ar renunța în mod controlat la moneda unică, costurile estimate sunt de 300 de miliarde de dolari.”

În ciuda zvonurilor alarmiste privind ieșirea Greciei din zona euro Președintele nou ale al Franței, François Hollande și cancelarul greman, Angela Merkel, susțin Grecia în efortul ei de a se redresa atât economic, cât și politic, ambii lideri europeni declarând ca "Vrem Grecia și pe mai departe în zona euro”

Principala problemă cu care se va confrunta Grecia pornește de la sarcina de a pune în circulație, cât se poate de repede, a drahmei mergând pânîă la înregistrarea unor pierderi substanțiale în sistemul financiar.

Pe termen lung, efectele ieșrii Greciei din zona euro nu ar fi atât de catastrofale, statele zonei euro vor fi mult mai relaxate și nu vor mai fi în permanență îngrijorate de situația financiară a „verigii slabe”.

Potrivit unei analize Reuters, trebuie remarcat faptul că, la început, noua monedă elenă va fi puternic devalorizată, astfel că economia țării va câștiga un mare plus de competitivitate.

Însă, pe termen scurt, ieșirea statului elen din zona euro va afecta în mod brutal atât Grecia cât și sistemul financiar mondial.

Ca pricipale efecte s-ar număra: nesatisfacerea necesarului de import de alimente și energie, viața economică de zi cu zi ar fi redusă, guvernul nu și-ar mai putea plăti salariații.

În cazul în care se va produce ieșirea Greciei din zona euro, totul se va întâmpla atât de repede încât băncile nu vor putea face față la imprimarea noilor bacnote   

Un important analist grec afirma: „Ar fi haos. Băncile s-ar prăbuși și ar trebui naționalizate. Nu ai mai putea plăti decât în cupoane. Există o singură presă în toată Grecia, la un muzeu din Atena, și nu mai funcționează”.

La nivel mondial prejudiciul financiar generat de ieșirea Greciei din zona euro ar depăși de câteva ori costul ajutoarelor externe acordate în prezent statului elen.

În ciuda acestor perspective, accentuarea nemulțumirilor statelor nord-europene și a populației acestor state cu privire la finanțarea continua a Greciei, duce la creșterea probabilității ca Grecia să fie obligatp să renunțe la moneda unic-.EURO.

În cadrul întâlnirii de la Camp David a liderilor G8 s-a subliniat angajamnetul de menținere a statului elen în zona euro, analizându-se perspectiva pierderilor financiare în cazul în care Grecia va părăsi zona euro. Însă promisiunile nu mai sunt percepute drept suficiente, iar incertitudinile sunt enorme

S-a mers până acolo încât unii analiști pe probleme europene consideră că tratatelor U.E. li s-ar putea da o nouă interpretate sau vor putea suferi amendate astfel încât Grecia să poată rămâne în Uniune chiar dacă iese din zona euro.

Efectele sociale ce se vor produce în Grecia în urma ieșirii din zona euro vor fi inevitabile.

Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au pregătit planuri de urgență în eventualitatea destrămării zonei euro. Trebuie aformat cu tărie că Grecia se află într-o poziție extrem de delicată.

În ipoteza în care autoritățile elene ar anunța public că se pregătesc de ieșire din zona euro s-ar produce panică, aceasta putând avea ca efect accelerarea procesului de ieșire din zona euro.

În ultima perioadă au apărut tot mai multe informații că grecii au început să retragă bani din bănci, fenomen remarcat în mai mică măsură și în alte țări din sudul zonei euro.

Plan de salvare a zonei euro

Fostul Președinte al Băncii Centrale Europene consida că în ipoteza în care la nivel european s-ar accepta că un stat este falit și și-ar asuma politica fiscală a acestuia acest lucru ar fi util uniunii monetare europene.

Planul fostului Președinte al Băncii Centrale Europene ar rezolva slăbiciunea fundamentală a monedei unice

Fostul președinte consideră că înființarea uniunii monetare nu este altceva decât o contradicției a principiilor economice și asta datorită faptului că euro a fost introdus înainte de formarea unei uniuni fiscale europene.

Înființarea uniunii monetare a avut ca efect nașterea de tensiuni pentru state cu deficite bugetare enorme, precum Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania sau Italia, fapt care a dus la dificultăți de finanțare și la probleme în sistemul bancar al acestor țări..

Metamorfozarea Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei, în care statele naționale renunță la o parte din suveranitatea lor fiscală în favoarea guvernului federal este considerată, din punctul de vedere al fostului Președinte al Băncii Centrale Europen, imposibilă din punct de vedere politic.

Fostul președinte al BCE consideră ca alternativa „activarea puterilor federale ale UE doar în cazuri excepționale, atunci când politicile bugetare ale unei țări amenință restul uniunii monetare”. Acesta a suținut că „Federalizarea în cazuri excepționale este, pentru mine, nu doar extrem de necesară pentru a asigura soliditatea uniunii economice și monetare, dar s-ar și potrivi cu natura europeană pe termen lung. Nu cred că vom avea vreodată un buget european mare și centralizat”.

Propunerea fostului președinte BCE a fost prezentată la Washington înainte de începerea reuniunii G8 a principalelor economii mondiale, de către Președintele Barack Obama care cu siguranță va exercita presiuni pe Europa în scopul intensificării eforturile de a rezolva criza datoriilor suverane care amenință ușoara revenire a economiei mondiale.

De asemenea, propunerea fostului președinte a BCE survineșși înainte de summitul liderilor UE ce se va desfășura pe 23 mai și care va avea pe agenda sa măsuri de stimulare a creșterii economice.

Măsurile de austeritate și tăierile de cheltuilei bugetare au avut ca efect intrarea în recesiune economică a multor state, nemulțumiri populare și o criză politică generală în Grecia mai ales după ultimul scrutin.

Pentru fostul președinte al BCE, fundațiile pentru planul său fiscal sunt stabilite deja, statele europene acceptând deja o supraveghere reciprocă a politicilor bugetare și cu amendarea țărilor care au deficite bugetare excesive.

Pasul următor l-ar putea reprezenta declararea unei stat falimentar, în ipoteza în care liderii săi politici sau parlamentul acesteia nu pot să implementeze politicile bugetare cerute de Uniune. Acțiunea va avea caracter democratic în cazul în care ar fi aprobată de Consiliul

Europe încotro?

Criza prin care uniunea monetară trece în aceste zile pun în pericol major planurile statelor est-europene ce își doresc să intre în zona euro.

Însă, oficialii acestor state subliniază necesitatea ca Uniunea Europeană să își mențină criteriile stricte de aderare și nu să le modifice în scopul salvării Grecieie de a faliment.

De asemeenea, în cadrul reuniunii anuale a BERD de la Londra, oficialii statelor este-europene susțin că planurile lor depind de finalizarea crizei din uniunea monetară, efectată de o posibilă ieșire a Greciei di zona euro.

Marea majoritate a liderilor au subliniat nemulțimirea lor față de relaxarea regulior stricte de intrare în zona euro și asta numai în scopul salvării Greciei de la faliment.

Este bine cunoscut faptul că, potrivit criteriilor Tratului de la Maastricht privind aderarea la zona euro acestea se referă la stabilitatea monedei, nivelul datoriei de stat și al deficitului bugetar, inflație și dobânzi.

De asemenea, în cadrul reuniunii liderii est-europeni nu s-au arătat "înțelegători” privind indulgența acordată Greciei de către organismele europene, pentru că se consideră că criza este, parțial, rezultatul statisticilor eronate înaintate de statul elen, domeniu în care țările din Est au fost tratate cu exigență, fiind îndemnate să se pregătească din greu pentru a accede la zona euro.

Jacek Dominik, Ministrul adjunct de Finanțe al Poloniei a insistat că menținerea și aplicarea consecventă a regulilor stricte sunt condiții cheie pentru supraviețuirea zonei euro. „Dacă vrei să ții în viață zona euro, trebuie să-ți asumi anumite angajamente. Trebuie să respecți anumite standarde, trebuie ca toți să joace același joc. Nu mai putem să trișăm la statistici, să spunem că datoriile sau deficitele sunt cu mult mai mici decât în realitate, astfel de acțiuni trebuie să aibă consecințe”.

Dintre cele 10 state foste comuniste care au aderat la UE din 2004, numai Letonia și Lituania își mai asumă termene clare pentru intrarea în zona euro. Slovenia, Slovacia și Estonia au adoptat deja moneda unică

Efectele crizei grecești asupra economiei din România

Criza din Grecia, cu tot ceea ce presupune aceasta, inclusiv posibilitatea de părăsi zona euro, va avea, fără îndoială și efecte asupra economiei din România, unde leul se depreciază de la o zi la alta.

Indiferent de ce se va întâmpla cu Grecia, un rol importanta în tot acest scenariu îl reprezintă modalitatea în care această criză va gi manevrată de liderii europeni..

Așa cum am subliniat în capitolele anterioare, criza din Grecia a ajuns într-o nouă fază, mult mai severeă de altfel, ajungându-se să se discute tot mai des despre posibila excludere a acesteia din zona euro.

Se ridică întrebarea oare ce efecte vor avea aceste evenimnete asupra economieie României?

Raportat la criza din Grecia România va avea de suferit sub mai multe aspecte, în principal la nivelul piețelor financiare. Când piețele îngheață, înseamnă ca banul nu mai circulă bine.

Lichiditățile dispar, toate acestea concretizeazându-se în costurile împrumuturilor finanțărilor și refinanțărilor.

Un alt efect care ne vizează se refera la poziția grupurilor bancare elene, prezența acestora fiind covârșitoare pe piața bancară din Romania.

Băncile se afla într-un proces de dezintermediere, deleveraging, care, în esență, presupune o încercare de limitare a expunerii. Acest efort este ingreunat foarte tare de contextul general si intra in contradictie cu nevoia de sustinere a relansarii economice prin creditare.

Așadar, pentru România este foarte importantă diferența dintre o situație oarecum organizată a asistenței financiare și o stare de haos care se preconizează a se întâmpla.

Desigur că cel mai pesimist scenariu, respectiv ieșirea Greciei din zona euro, este un scenariu extrem, chiar dacă probabilitatea acestuia este însemnată. Este important atât pentru Grecia cât și pentru zona euro cum s eva proceda la ieșirea statului elen din zona euro.

Pentru România sunt esențiale instrumentele care s-au constituit la Ministerul de Finanțe și linia de credit anunțată recent cu Banca Mondială. Utilitatea acestor tampoane se vede atunci cand costurile de finantare cresc.

Totodata, unii analiști economici considereă că, ținându-se cont de faptul că piețele bancare din Europa Centrală și de Est, din țări care nu sunt în zona euro, sunt controlate de grupuri bancare din zona euro, este important ca Banca Centrală Eurpoeană să acorde facilități pentru bancile centrale pentru țări din UE, nu doar zona euro.

Însă cui îi revine sarcian de a organiza acest lucru? Partenerilor din Uniunea Europeană, în ciuda faptului că este posibil ca odată ieșită Grecia din zona euro, existp scenario care spun că ar putea ieși și din UE.

Este esențial ca Banca Centrală Europeană să fie tot timpul dispusă să alimenteze circuitele financiare cu lichidități și asta pentru a preveni un scenario pessimist, așa cum s-a întâmplat în iarna lui 2008 și începutul lui 2009, care a și forțat România să se angazeje într-un raport cu Fondul Monetar Internațional, cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială.

Banca Centrală Euripeană dispune de instrumente de intervenție prin linii de finanțare și există și Mecanismul European pentru Stabilitate Financiară, cu o înzestrare financiară care poate răpunde provocării Greciei.

Actuala situație ar deveni mult mai complicată în cazul în care nu s-ar mai putea controla situația Greciei, iar contaminarea ar impune intervenții și în cazul Spaniei și al Portugaliei. ei.

Este necesar a exista o organizare a menținerii sau ieșirii Greciei din zona euro, prin această organizare urmând a se avea în vedere faptul că nu este suficient să sintetuzeză programul de salvare al Greciei doar la o corecție fiscală, se impune obligativitatea unui program de reamenajare industrială, pentur a putea ajuta economia Greciei să se restructureze.

În ipoteza în care se va ajunge la ieșirea Greciei din zona Euro se impune o strictă organizare tocmai pentru a evita efectul de contaminare.

Ieșirea trebuie să se facă organizat, trebuie să fie preluate debitele Greciei și sprijinit sectorul bancar din Grecia.

Lecția pe care ne-o oferă criza di n Grecia este că, în ipoteza consolidarii fiscale care a fost necesară inclusiv în Romania, dacă nu împarțigreutatea corecției cât de cât în mod echitabil, pierzi cetaățenii, pierzi spijinul lor, oamenii, fiind disperați, ies în stradă.

CONCLUZII

Din păcate la această oră populație elenă este tentată să mizeze mai mult pe frustrări și nu pe politic.

Astfel, așa cum am prezentat în cadrul lucrării cele două partide “prieten” Uniunii Europene, respectiv Noua Democrație și PASOK ar putea pierde unul din doi votanți față de 2009.

Alegerile de la începutul lunii mai au evidențiat că voturile pentru extrema stângă
s-ar putea dubla, iar voturile pentru extrema dreaptă ar putea ajunge să fie de trei ori mai numeroase.

Există riscul ca simpatizanții naziști să treacă de pragul electoral de 3% și să intre în Parlament.

Grecia este primul stat european ce intră în alegeri nu doar cu povara recesiunii ci în plină recesiune economică.

Astfel, potrivit planului de salvare al Greciei propus de liderii europeni, la sfârșitul anului 2012 gRecia va trebuie să îngregistreze un deficit bugerat cu 20% mai mic decât cel dinaintea crizei, realizarea acestui scop având ca efect pierderea un număr însemant de slujbe, egal cu cel produs de-a lungul ultimului deceniu. Se estimează că rata șomajului va ajunge la 21%.

Se vehiculează chiar că popurul elen va vota atât împotriva puterii cât și împotriva opoziției. “Va fi un SOS al democrației ce va pune în gardă toată Europa”.

Potrivit analistului grec Pavlos Tsimas e autorul cărții Jurnalul Crizei “Europa va trebui să găsească noi măsuri înainte ca încrederea în euro-democrație și în monedă unică să se prăbușească total.”

Așa cum am analizat în cadrul lucrării, peste criza economică cu care Grecia se confruntă începând cu 2009 se preconizează și instalarea unei crize politice cele două partide pro-europene din Grecia, Pasok (socialist) și Noua Democrație (dreapta), care guvernează împreună de la sfârșitul lui 2011, înregistrând rezultate dezastruoase la alegerile din 6 mai., obținând 32,4 la sută din voturi la legislative.

Practic este imposibil a forma un guvern cu legitimitate.

Rezultatele obținute de cele două partide confirmă eșecul acestora care reuneau 77,4 la sută din voturi la alegerile legislative din 2009, și care obțin acum doar 150 de mandate în Parlament, sub numărul de 151 de mandate necesar pentru a deține majoritatea absolută.

Practic este imposibil a forma un Guvern de coaliție de către cele două partide, pentru a continua politica riguroasă impusă de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Incertitudinea formării unui Guvern era înțeleasă pe piețele asiatice care au înregistrat o scădere cu 2,08 procente, imediat după ce s-a aflat de situația incertă de pe scena politică elenă.

Cele două partide grecești pro-austeritate Pasok (socialist) și Noua Democrație (de dreapta) pentru a obține o majoritate absolută în Parlament, adică 151 de locuri, ar avea nevoie de cel puțin 37 la sută din voturi.

Scrutinul din 06 mai a fost dominat de respingrea politicii de austeritate aplicată sub presiunile internaționale, acordând unui partid de stânga radicală Syriza între 15,5 la sută și 18,5 la sută din voturi.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că partidul socialist Pasok a înregistrat o scădere memorabilă cu un scor între 14 și 17 la sută față de 43,9 la sută în 2009.

Astfel, PASOK pierde locul doi, ocupat la acest moment de Syriza care a obținut doar 4,6 la sută din voturi acum trei ani.

Este interesant de urmărit ce se va întâmpla cu Grecia în următoarele săptămâni.

Subiectul crizei politice și economice din Grecia este încă deschis, deoarece încă nu este clar dacă Grecia va ieși din zona euro sau dacă va merge mai departe alături de parteneri săi europeni acceptând durele măsuri de austeritate impuse de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Alexandru-Chideșciuc Nicolaie, Constantin Floricel, Politica monetară și valutară în contextul integrării în Uniunea Europeană, Editura A.S.E, București, 2007

Cernea, Silviu Sistemul monetar și politica monetară, Editura Enciclopedică, București,1996

Ciobanu, Ghe., Liviu Deceanu, Criza financiară și economică, cauze, efecte, soluții, Editura Alma Mater 2009

Otovescu, Adrian Criza mondială, Editura Pro Universitaria, București 2011

Pavlos Tsimas Jurnalul crizei 2011

Peicuți, Crisina Lumea în criză, Editura Polirom, Iași 2011

Pănescu, Gheorghe, Criza financiară din Grecia, Editura Arves, Craiova 2010

Richard Clogg, Scurta istorie a Greciei, Editura Polirom Iași, 2006

Richard Clogg The Greek Diaspora in The Twentieth Centzry, MacMillian, Basingstroke

Wignall A. Blundell Structured products> Implications for Financial Market, OCDE decembrie 2007

Surse electronice

http://eprints.lse.ac.uk/33826/1/GreeSE_No45.pdf

http://www.gandul.info/international/grecia-un-model-de-succes-economic-dupa-integrarea-in-ue-257810

http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana

http://www.adevarul.ro/financiar/business_extern/Oficialii_europeni_nu_cred_ca_noul_imprumut_va_salva_Grecia_si_se_pregatesc_pentru_ce_este_mai_rau_0_650335142.html

http://www.revista22.ro/triumful-extremelor-n-alegerile-din-grecia-14905.html

http://www.adevarul.ro/international/Statele_din_Europa_de_Est_vor_conditii_stricte_de_aderare_la_euro_si_arata_cu_degetul_spre_Grecia_0_703729760.html

http://www.ziare.com/economie/criza/cum-limitam-efectele-crizei-din-grecia-in-romania-interviu-ziare-com-1167535

http://www.revista22.ro/1000-de-miliarde-de-dolari-pretul-prognozat-pentru-iesirea-greciei-din-zona-euro-15090.html

http://www.revista22.ro/merkel-si-hollande-vor-ca-grecia-sa-ramana-in-zona-euro-neintelegerile-francogermane-continua–15068.html

http://www.money.ro/grecia–noua-democratie-este-acum-lider-in-sondaje_1221607.html

http://www.revista22.ro/grecia-pe-marginea-prapastiei-15035.html

http://www.revista22.ro/dilema-pactului-fiscal-raspundere-colectiva-sau-imperialism-13152.html

http://www.mediafax.ro/externe/alegeri-in-grecia-scrutinul-legislativ-a-inceput-9597774

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/criza/ue-vrea-ca-grecia-sa-ramana-in-zona-euro-si-sa-si-respecte-angajamentele-265046.html

http://www.napocanews.ro/2012/05/alegeri-in-grecia-exit-poll-uri-neonazistii-au-intrat-in-parlament.html

http://www.napocanews.ro/2012/05/alegeri-in-grecia-exit-poll-uri-neonazistii-au-intrat-in-parlament.html

=== Prezentare_Grecia ===

Criza sistemului politic și economic al Greciei în perioada contemporană

Introducere

Încă de la începutul analizei acestui subliect trebuie remarcat faptul că, actuala criză economică a avut repercusiuni semnificative asupra sistemului politic grec.

Manipularea crizei de către noul guvern PASOK a dus la o serie de probleme politice noi, și a adăugat noi probleme la sistemul de partide.

Scopul acestei cercetări este dublu: în primul rând, pentru a urmări cursul și cauzele care au condus la criza actuală prin sublinierea evoluțiile majore socio-economice și politice, care a deschis drumul pentru criză.

În al doilea rând, urmăresc a analiza managementul politic sau proasta gestionare a crizei, să identific strategiile principalilor actori politici și evaluarea problemele cu care se confruntă sistemul politic grec. Trebuie menționat că, în afară de evidenta criză economică, Grecia trece printr-o gravă și prelungită criză politică.

Grecia este unul din statele Uniunii Europene care de-a lungul timpului a atras de multe ori atenția internațională.

Pornind de la o analiza cronoligică a scenei politice din ultimii 30-40 de ani este binecunoscut faptul că în 1974 a avut loc căderea „dictaturii de șapte ani”, înființarea Republicii Elene și dezvoltarea ulterioară a unui sistem politic stabil și democratic consolidat.

În tulburii ani `40 Grecia a plătiti scump, cu sânge și necazuri disensiunile interne sau externe, indiferent cât de dure au fost ele .

În schimb, în anii 90, spre deosebire de vecinii săi balcanici, Grecia nu a mai fost confruntată cu problema reinventării societății civile și a refacerii economiei din temelii.

Mai mult calitatea de membru al Uniunii Europene a devenit un avantaj din ce în ce mai mare, atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere politic.

Anul 1981 a însemnat creșterea puterii Partidului Socialist-PASOK-care a atras multe discuții internaționale. PASOK a dominat scena politică greacă de-a lungul anilor ’80 și ’90 și fiind destul de controversat datorită performanțelor a devenit subiect de analiză științifică și de dezbatere.

Prin contrast, Grecia atrage atenția, în decembrie 2008, când, de la începutul crizei economice, prin revoltele spontane polulația de la Atena își exprimă frustrarea, care, până în acel moment era latentă.

În ultimii doi ani 2009-2011 Grecia devine notorie nu ca o destinație turistică, ci ca o țară la un pas de faliment. Criza economică are ca principal efect discutarea crizei elene în toate cercurile academice la nivel mondial.

Obiectivul lucrării

Prezenta cercetare își dorește să indentifice atât cauzele crizei, cât și la modalitatea de acțiune împotriva crizei adoptate de puterea de la Atena.

Importanța lucrării

La nivel intrenațional, recesiunea economică și-a cunoscut începuturile în criza creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii, criză ce s-a răspândit extrem de repede la nivelul tuturor statelor și a întregului sistem bancar. Criza creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii cunoaște apogeul odată cu intrarea în faliment a băncii de investiții Lehman Brothers.

Ulterior, acestui eveniment nefericit băncile centrale s-au văzut nevoite să pompeze uriașe sume de bani sume de bani pentru salvarea unor giganți financiari, precum cunoscutul asigurator AIG.

Pe măsură ce criza s-a instalat la nivel mondial, populația și companiile au început să o resimtă puternic, consumul diminându-se iar profituriile scăzând substanțial.

Astfel, de la o criza a sectorului financiar-bancar privat s-a ajuns la o criza publică a statelor care nu au mai putut să își încaseze veniturile și au cheltuit prea mult, cel mai discutat caz fiind cel al Greciei.

Pe acest fond generalizat de criză, Grecia, membră a Uniunii Europene a fost primul stat care a intrat în criza deficitelor bugetare și asta după ce în 2009 a înregistrat un deficit de peste 12,7% din Produsul Intern Brut.

Aflarea veștii despre Grecia a avut ca efect zguduirea piețelor financiare și bursiere europene, aflându-se că nivelul deficitului bugetar al Greciei este extrem de ridicat în condițiile în care, ca membra a zonei euro și potrivit Tratatatului de la Maastricht trebuie să își mențina deficitul la maxim 3% din PIB

Principalele întrebări ce reies din cadrul prezentei lucrări, legitime de altfel, sunt:

Care este adevărata datorie a Greciei?

În ce constau posibilitățile de salvare ale Greciei?

Ce s-a întâmplat cu Grecia după alegerile din 6 mai?

Care sunt măsurile de austeritate impuse Greciei?

Va ieși Grecia din Uniunea Europană?

Ce se va întâmpla cu Europa în ipoteza ieșirii Greciei din Uniunea Europeană?

Care sunt efectele crizei Greciei asupra economiei din România?

În prezent Grecia reprezintă cel mai prost exemplu dintr-o serie de state care au trăit ani întregi în umbra monedei Euro, cheltuind mai mult decât producea. La această realitate se poate adăuga și mușamalizarea statisticilor grecești, Comisia Uniunii Europene preconizând pentru anul 2011 o datorie brută de aproximativ 120% din P.I.B. sau să atingă o valoare dublă față de cea admisă prin tratatul de la Maastricht.

Însă, datoria Greciei pentru anul 2011 se situa undeva la 135% din P.I.B. și asta datorită faptului că nu au fost implementate măsuri care să stimuleze economia națională. De la intrarea în zona euro a Greciei, guvernul elen a emis din ce în ce mai multe împrumuturi de stat, astfel că la nivelul anului 2011 acestea se ridicau la valoarea de 283 de miliarde euro, pentru o țară ca Grecia, această sumă fiind uriașă. Practic, suma este de trei ori mai mare decât încasările anuale înregistrate la bugetul statului.

Cu o asemenea datorie Grecia este nevoită să se refinanțeze. În cursul anului 2011 era acceptat un definict bugetar de 12,2% din PIB, adică de patru ori mai mare decât cel stabilit prin tratatul de la Maastricht. Această realitate reprezintă o povară pentru economia actuală a Greciei, deoarece posibilii investitori au devenit neîncrezători după anunțarea oficială a adevăratei îndatorării a Greciei.

Pe parcursul anului 2011 Greciei îi revenea obligația de a plăti o rată a dobânzii de 2% pentru obligațiunile emise pe o perioadă de 2 ani. Trebuie recunoscut faptul că dezastru grecesc a fost posibil datorită faptului că guvernul elen și-a înșelat, de-a lungul timpului partenerul european, folosindu-se de statistici false.

Astfel, de exemplu, pentru a putea intra în zona euro, guvernul elen a anunțat pentru anul 1999 un deficit bugetar de 1,8% din P.I.B., încadrându-se practic sub limita impusă de Tratatul de la Maastricht, respectiv de 3% din PIB.

Abia în anul 2010 a ieșit la lumină faptul că cifra vehiculată era practic ireală, Institutul de Statistică al Comisiei Europene-EUROSTAT- raportând că adevăratul deficit al statului elen în 1999 era de 3,3% din PIB, însă și această cifră se pare că a fost mult prea optimistă, în acest moment, neexistând o poziție oficială a adevăratei cifrei privind deficitul bugetar al Greciei pe anul 1999.

În ipoteza în care statul grec intră în faliment, atunci și băncile grecești vor avea aceeași soartă, în acest scenariu pesimist Banca Centrală Europeană trebuind să renunțe la toate creanțele pe care le-ar avea față de băncile grecești, ceea ce ar însemna un cost de 6 miliarde de euro.

Ajutorul pe care Uniunea Europeană dorea a-l acodra Greciei era mult mai ușor la nivel teoretic decât practic și asta datorită faptului că Uniunea Europeană nu avea, la momentul de început al crizei grecești, niciun drept de a lua astfel de măsuri.

Din contră, prin Tratatul de la Maastricht se prevede expres excluderea oricărei acțiuni de salvare, consacrându-se că nici Uniunea și nici statele membre nu sunt responsabile de angajamentele făcute de guvernele Uniunii Europene.

În susținerea ajutorului Greciei, unele țări au invocat clauza „no-bailout” ca fiind o condiție indispensabilă pentru participarea lor la Euro, temându-se că țările europene îndatorate, printr-un vot majoritar, „ar putea expropria statele cu o economie prosperă, guvernând astfel un efcet de risc moral care ar submina stabilitatea Uniunii Europene:”

Începând cu anul 2010 Uniunea Europeană a decis să sprijine Grecia, în aceasă situație Grecia pierzându-și din suveranitate atâta timp cât deciziile importante cu privire la guvernul grec vor fi controlate de Uniunea Europeană.

Primul ajutor financiar acordat Greciei în 2010 s-a ridicat la 110 miliarde euro, iar în octombrie 2011 s-a căzut de acord asupra unui al doilea program, în valoare de 130 miliarde Euro.

Însă, vestea proastă este că și acești bani ar putea să fie insuficienți, și asta datorită stării proaste a economiei, finanțele statului fiind în continuă erodare.

Până în 2014, se estimează că Grecia va avea datorii de circa 435 miliarde euro, din care 2/3 vor fi deținute de guvernele din zona euro.

Însă, acest ajutor oferit de Uniunea Europeană nu este necondiționat, Uniunea Europeană impunând Greciei anumite condiții și anume: scăderea cheltuielilor bugetare cu 1,5% din P.I.B. în 2012, respectiv cu circa 3,3 miliarde de euro, acest deziderat urmând a se realiza prin diminuarea cheltuielor privind sănătatea, în principal prin limitarea subvențiilor pentru medicamente cu aproximativ 1,1 miliarde de Euro, reducerea investițiilor publice cu 400 milioane euro față de 2011, restrângerea bugetului apărării naționale cu 300 miliarde de Euro, reducerea suplimentară cu circa 300 miliarde de. euro, a cheltuielilor pentru pensii și asigurări sociale, scăderea altor cheltuieli bugetare, adoptarea unor noi măsuri de austeritate pentru a aduce economii de 10 miliarde euro la bugetul de stat în perioada 2013-2015.

Alegerile ce au avut loc la începutul lunii mai, în Grecia, au creionat nu doar un „referendum” antiausteritate, ci și un vot negativ dat de populația elenă partidelor de centru, respectiv cele care au condus Grecia mai bine de 40 de ani.

Astfel, primele cuvinte ale liderului de centru-dreapta al Partidului Noua Democrație, Antonis Samaras au fost „Am cerut un mandat puternic; poporul a decis altfel“. Antonis Samaras este cel care va avea prima șansă în încercarea de a forma un guvern care să continue angajamentele internaționale ale Greciei.

După ultimele sondaje, liderul Partidului Noua Democrație se află în fața unei misiuni aproape imposibile și asta deoarece scena politică din Grecia este polarizată, popularitatea partidelor care până nu de mult au condus Grecia decenii, se află în cădere liberă. După sufragiul din 6 mai pe primul loc se află partidul Noua Democtație, partid ce a obținut 20% din voturi, însă înregistrează o scădere spectaculăasă de 13% față de alegerile din 2009. Aceast procent este cea mai slabă performanță obținută de partidul Noua Democrație încă de la înființarea sa din 1974. Locul secund, cu 16% este ocupat de o formațiune cu o agendă anti-bailout, Syriza, formațiune ce reunește elemente de extremă stângă, socialiști și ecologiști radicali. Al treilea local este ocupat de socialiștii de centru cu 14%, care înregistrează o prăbușire dramatică de la 44%, în 2009.

De asemenea, rezultatele acestui scrutin sunt considerate o victorie a actorilor cu agendă antisistem. Exemplul semnificativ îl reprezintă ascensiunea mișcării naziste Zorii de Aur, are intră în Parlament și care arată cât de profundă este respingerea partidelor mainstream. Dacă la alegerile din 2009 formațiunea Zorii de Aur înregistraseră 0,3% din opțiunile de vot, la alegerile din 6 mai a opținut 20 de parlamentari.

În urma acestor alegeri pe scena politică din Grecia se conturează o nouă scindare, respectiv între susținătorii programului de austeritate și cei care resping acest program.

Analizând procentajul aproape 40% din electorat și-a dat votul unor partide care susțin ca Grecia să renunțe la angajamentele internaționale și reformele impuse de planul de austeritate.

La nivel internațional, după scrutinul din 6 mai, se consideră că noua opțiune a statului elen ar putea avea ca efect o nouă dezordine, situația politică din Grecia agitând investitorii care erau convinși că acordul de restructurare a datoriilor și de evitare a intrării în faliment a țării a reprezentat finalul unui capital important al crizei datoriilor din zona euro.

Principala sarcină pe care noul executiv de la Atena va trebuie să o ia odată instalat presupune diminuarea cheltuielilor bugetare cu peste 3 miliarde de euro și, totodată realizarea de economii suplimentare în valoare de 12 miliarde de euro, în intervalul 2013-2014, așa cum este prevăzut în planul de salvare. Toate acestea urmează a se realiza în scopul reducerii datoriei publice la circa 117% din PIB până în 2020.

După ani întregi de scădere economică și de creștere a datoriei publice, Grecia a ignorat posibila ieșire din zona euro.

Agenția de evaluare Fitch avertiza că posibila ieșire a Greciei din zona euro poate avea un efect negativ asupra ratingurilor celorlalte state din uniunea monetară.

În condițiile în care Grecia va ieși din zona euro există posibilitatea ca toate ratingurile țărilor din zona euro să fie supravegheate.

Potrivit unui comunicat al Agenției de evaloare Fitch „În eventualitatea că Grecia va părăsi zona euro, fie ca rezultat al actualei crize politice, fie mai târziu, dacă economia nu se va stabiliza, Fitch va plasa ratingurile tuturor statelor din regiune sub supraveghere cu perspectivă negativă, reevaluând implicațiile sistemice și de țară”.

Statele ce intră în categoria celor cu perspectivă negativă a calificativelor sunt: Franța, Italia, Spania, Cipru, Irlanda, Portugalia, Slovenia și Belgia.

La nivelul statului elen, marea majoritate a polulației dorește rămânerea țării în zona euro, însă din câte s-au întâmplat la alegerile de la începutul lunii mai același electorat a votat partidele care se opun planului de austeritate impun de creditori Greciei.

Mai mult liderii europeni au ținut să avertizeze Grecia că, în cazul în care nu își respectă angajamentele, cu privire la implementarea planului de austeritate se va impune ieșirea statului elen din zona euro.

Însă, analiștii consideră că ieșirea Greciei din zona euro ar avea ca efect instaurarea unui haos generalizat, cu efecte majore atât pe plan local cât și la nivelul economiei mondiale.

Principala problemă cu care se va confrunta Grecia pornește de la sarcina de a pune în circulație, cât se poate de repede, a drahmei mergând până la înregistrarea unor pierderi substanțiale în sistemul financiar.

Pe termen lung, efectele ieșrii Greciei din zona euro nu ar fi atât de catastrofale, statele zonei euro vor fi mult mai relaxate și nu vor mai fi în permanență îngrijorate de situația financiară a „verigii slabe”.

Potrivit unei analize Reuters, trebuie remarcat faptul că, la început, noua monedă elenă va fi puternic devalorizată, astfel că economia țării va câștiga un mare plus de competitivitate.

Însă, pe termen scurt, ieșirea statului elen din zona euro va afecta în mod brutal atât Grecia cât și sistemul financiar mondial.

Ca pricipale efecte s-ar număra: nesatisfacerea necesarului de import de alimente și energie, viața economică de zi cu zi ar fi redusă, guvernul nu și-ar mai putea plăti salariații.

În cazul în care se va produce ieșirea Greciei din zona euro, totul se va întâmpla atât de repede încât băncile nu vor putea face față la imprimarea noilor bacnote.   

Un important analist grec afirma: „Ar fi haos. Băncile s-ar prăbuși și ar trebui naționalizate. Nu ai mai putea plăti decât în cupoane. Există o singură presă în toată Grecia, la un muzeu din Atena, și nu mai funcționează”.

La nivel mondial prejudiciul financiar generat de ieșirea Greciei din zona euro ar depăși de câteva ori costul ajutoarelor externe acordate în prezent statului elen.

Raportat la criza din Grecia, România va avea de suferit sub mai multe aspecte, în principal la nivelul piețelor financiare. Când piețele îngheață, înseamnă ca banul nu mai circulă bine. Lichiditățile dispar, toate acestea concretizându-se în costurile împrumuturilor finanțărilor și refinanțărilor.

Un alt efect care ne vizează se referă la poziția grupurilor bancare elene, prezența acestora fiind covârșitoare pe piața bancară din Romania.

Concluzii

Grecia este primul stat european ce intră în alegeri nu doar cu povara recesiunii ci în plină recesiune economică. Astfel, potrivit planului de salvare al Greciei propus de liderii europeni, la sfârșitul anului 2012 Grecia va trebuie să îngregistreze un deficit bugerat cu 20% mai mic decât cel dinaintea crizei, realizarea acestui scop având ca efect pierderea un număr însemnat de slujbe, egal cu cel produs de-a lungul ultimului deceniu. Se estimează că rata șomajului va ajunge la 21%.

Se vehiculează chiar că popurul elen va vota atât împotriva puterii cât și împotriva opoziției. “Va fi un SOS al democrației ce va pune în gardă toată Europa”.

Potrivit analistului grec Pavlos Tsimas e autorul cărții Jurnalul Crizei “Europa va trebui să găsească noi măsuri înainte ca încrederea în euro-democrație și în monedă unică să se prăbușească total.”

Subiectul crizei politice și economice din Grecia este încă deschis, deoarece încă nu este clar dacă Grecia va ieși din zona euro sau dacă va merge mai departe alături de parteneri săi europeni acceptând durele măsuri de austeritate impuse de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.