Criză Si Comunicare Traumă Colectivă

CRIZĂ ȘI COMUNICARE : TRAUMĂ COLECTIVĂ, MIȘCĂRI SOCIALE ȘI IMPACT PSIHOLOGIC LA NIVELUL COMUNITATII

Tora Apetrii

Argument

Prezenta lucracre didactico-științifică reprezintă o etapă de mare importanță în formarea și perfecționarea personală. Ea mă obligă să-mi organizez modul de a gândii și de a prezenta un punct de vedere al subiectului expus, îmi permite să-mi descoper aptitudini asupra unei teme, îmi asigură o pricepere în expunere ce-mi va fi utilă, apoi la examene dintr-un program de studiu superior de tip masterat.

Titlul ” Criză și comunicare : Traumă colectivă, mișcări sociale și impact psihologic la nivelul comunitatii” , îmi impune să realizez o expunere amănunțită, cu exemplificări specifice prin care voi demonstra stăpânirea unor cunoștințe teoretice solide , dar și o proiecție a propriei experiențe asupra subiectului.

În elaborarea acestui material am întreprins o activitate riguroasă de documentare, apelând la teorii științifice din domeniul psihologiei, sociologiei, dar și a jurnalismului de mediu. Un izvor de bază pentru tratarea problemei la constituit mărturiile unor participanți la mișcările sociale. Din această perspectivă demersul meu reprezintă o restructurare a cunoștiințelor și informațiilor, sinteza și reformularea lor prin prisma personalității a concepției, capacității creatoare și convingerilor proprii.

Fixarea cadrului problematic a avut ca punct de plecare o examinare critică a fenomenelor cunoscute. În acest sens am analizat și interpretat unitar social – politic, economic, filozofic, sociologic și statistic datele.

Structura lucrării este logică, cursivă și bine argumentată, iar conținutul ei relevant pentru tema aleasă. Ideile fundamentale sunt bine susținute prin exemple și argumente. Tododată sunt delimitate precis ideile proprii, originale de cele ale autorilor citați. Modelul lucrării prezintă în succesiune : introducerea, cuprinsul, concluziile, anexele și referințele bibliografice.

Tratarea subiectului ( cu accent pe esențializarea datelor) este obiectivă, interpretativă explicativ – critică și constructivă. În analiza fenomenelor sociale, datele au fost raportate permanent la ipotezele de lucru. Nu m-am limitat însă numai la descrierea unor situații, indicând și implicațiile posibile – mișcările de stradă, ca exercițiu democratic au avut ca efect o reformă a societății la toate palierele – și sugestii de acțiune.

Executarea operațională a cercetării prealabile acestei expuneri s-a sprijinit pe un cadru metodologic de cercetare – experimentare. Metodele și tehnicile de lucru au fost atent stabilite. De asemenea, au fost determinate corect eșantioanele de materiale ce au făcut subiectul cercetării ( subiecți umani, anchete din presa scrisă și online).

Concluziile formulate rezultă logic din demersul investigativ, explicativ și deductiv al lucrării. Prin aceste concluzii am conturat, la modul sugestiv deschiderea către alte abordări și căi de înțelegere ale subiectului generos tratat.

Dimensiunea lucrării este proporționată în raport cu obiectivele și importanța ei.

I.Abordarea psiho-socială a crizelor

Criza este un eveniment major, impredictibil, care poate conduce la efecte negative, de la distrugeri, pierderi materiale și victime la stări incontrolabile în care indivizii și organizațiile pierd controlul asupra situaților:

“Prin criză socială în cadrul unei organizații se înțelege o situație trăită psihologic într-un mod devastator de un număr semnificant de actori ai acestuia…. Criza unei întreprinderi este o stare sociorganizationala a colectivității, caracterizată prin apariția de fenomene psihologice. Aceste fenomene declanșează izbucnirea puternică, greu de controlat, a sentimentelor și a emoțiilor în relațiile de și în viață colectivă"

În această cercetare am fost interesata de dimensiunea psihologica a crizelor care prin manifestări si prin schimbări bruște de comportament caracterizate de emoții puternice pot destabiliza interventiile unor actori institutionali. Pe parcursul intregului process de la declansarea unui fenomen si pana la reabilitarea si reconstructia post criză.

Criza se caracterizeaza printr-o complexitate a impactelor psihologic si psihosociale, produce:

“o destructurare a identității indivizilor (1),

alterarea cașpacității de evaluare și intepretare a situațiilor,datorate unor impulsuri de moment(2),

o influență a forțelor inconștientului colectiv, angoase, anxietăți, reacții disproporționate(3),

reacții individuale și de grup la experienței traumatice(4) […]

declinului empatiei (5)[…] în experiențelor sociale care induc indivizilor sentimental de a fi pure obiecte ale unor forte incontrolabile (6), moduri de implicare generate de frica de moarte sau alte temeri, etc.”.

Un cluster de stări care se pot interinfluența generând stări out-of control. Asadar, aceste stări deși reflectă disfucnționalități ale sistemelor și instituțiilor , impactele, după cum subliniaza P.Mayer au o dominantă psihologică. Stările generate de situații de criză în comportamentul organizational pot evolua prin destabilizarea comportamentul individual și evoluții spre manifestări specifice traumei colective :

"Rezultatul unui eveniment sau al unei serii de evenimente pe care trebuie să le suporte sau pe care le-a provocat o intreprindere; această situație îi alterează profund mediu , relațiile și clienții, cu parteneri, cu personalul angajat și cu ansamblul populației ; întreprinderea aduce pagube tuturor acestor categorii, fapt care pune sub semnul întrebării, în mod material și public, imaginea și stabilitatea sau chiar supraviețuirea ei"

Potrivit mai multor autori unele crize pot fi prevăzute și prevenite.

 Gestionare a crizelor este definită ca fiind "un set de factori care au rolul de a combate crizele și pentru a reduce daunele reale provocate. Aceasta nu ar trebui să fie pur și simplu o reactie, gestionarea lor ar trebui să conțină măsuri care să prevină și să fie pregătite în anticiparea potențialelor crize. 

Un eșec în acest caz poate duce la pierderi mari pentru organizații, se poate ajunge chiar și la închiderea acestora.

”Din perspectiva psihologica, crizele pot fi momente ale vietii care '.se inscriu in evolutia normala a fiintei umane, corespunzand unor stadii sau faze ale dezvoltarii sale genetice', sau momente 'legate de evenimente sociale putin sau deloc anticipate, care intorc cu susul in jos modurile de adaptare, fiind capabile sa destructureze personalitatea si sa ceara un efort de reconstructie adesea imposibil”.

O traumă colectivă este un efect psihologic traumatic împărtășit de un grup de oameni de orice dimensiune, până la și inclusiv o întreagă societate. Evenimente traumatice asistate de o întreagă societate poate stârni sentimentul colectiv, de multe ori au ca rezultat o schimbare în acțiunile de cultură și de masă ale societății. 

Traumele colective s – au dovedit a juca un rol – cheie în grupul de formare de identitate .

Reabilitarea supraviețuitorilor devine extrem de dificilă atunci când intreaga natiune sa confruntată cu astfel de traume severe ca războiul, genocidul, tortura, masacrul, etc. Tratamentul este greu și eficient atunci când toată lumea este traumatizată. Trauma rămâne cronică și se va reproduce, atâta timp cât cauzele sociale nu sunt abordate și infractori continuă să se bucure de impunitate. Întreaga societate poate suferi de o cultură veșnică de durere. 

”Psihologia social clinică este interesată de suboectul social ( ”eu” sau ”noi”) : cel care, individual sau colectiv, tinde să-și piardă identitatea și să se semnifice ( fără a reuși vreodată din plin ) în raportul său cu dinamicile și structurile sociale la cae participă și care i se impugn în același timp în paradoxul raportului cu celălalt (solicitare/ respingere), prin intermediul elementelor imaginare ( reprezentări) și al sistemelor simbloce.”

O posibila incadrare a stresului colectiv printr-o incadrare in teoria psihologica a gestantului.

GESTALTÍSM – Concepție psihologică și filozofică potrivit căreia fenomenele reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale, ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism psihologic. ”

II. Criză și comunicare

Aceasta se distinge printr-un aspect metodologic normativ respectiv prin integrarea stărilor psihologice în ansamblul sistemului social, Barton definește dezastrul că fiind implacabil asemeni unui proces natural care nu poate fii evitat. Totuși în lucracrea Theory of collective stress (1972) condsideră stresul social în interdepebdențăl apare ca fiind interdependent cu eficacitatea strategiilor si mijloacelor de interventie si gestionare a procesului de criza .

Alti autori printre care Cristina Coman condsideră crizele ca fiind inevitabile si având implicații majore în viață și activitatea organizației, cu consecințe nedorite.

O bună comunicare în timpul crizei poate să atenueze reacțiile negative ale publicului.

“Comunicare reprezinta liantul tuturor activitatilor desfasurate de om, indiferent daca facem referire la nivelul individual, la cel al grupurilor, organizatiilor sau la cel macrosocial.”

Explozia informationala cu care avem de a face în ultima perioadă se vede cel mai bine prin comunicarea la nivelul organizational. Tocmai de aceea, orice perturbă procesul communicațional este privit ca o problemă foarte importantă. Probleme pot apărea în lanțul comunicării în cazul situaților de criză când activitatea se întamplă în condții de stres.

Deutsch definește criza ca un eveniment care are patru caracteristi :

Constituirea unui punct de dezvoltare în fluxul evenimentelor

Impunerea necesității luării de dezvoltare în fluxul evenimentelor

Punerea în joc a valorilor fundamentale ale cel puțin unui actor

Luarea deciziei în timp foarte scurt

Studiile arată că o criză este cu adevarat o combinație a tuturor celor patru factori prezentați.

Timothy Coombs definește criza ca fiind "percepția unui eveniment imprevizibil , care amenință importante aspecte a părților interesate și poate avea un impact serios in performanța unei organizații și generează rezultate negative "  și criza de comunicare ca fiind" colectarea, prelucrarea și diseminarea informațiilor necesare pentru a aborda o situație de criză. " 

Adică pot fi construite social  din acest punct de vedere, modul în care părțile interesate de o organizație sunt un factor major care contribuie la cauza evenimentului care va deveni o criză.   Este important să se separe o situație de criză adevărată de un incident. Criza ca termen "ar trebui să fie rezervat pentru evenimente grave , care necesită o mare atenție din partea conducerii." 

O definiție a crizei este dată de Pearson în colaborare cu Clair : o criză organizațională este un eveniment cu o probabilitate mică, impact mare, care este perceput de principalele publicuri interesate ca amenințând viabilitatea organizației și care este experimentat în mod subiectiv de către acești indivizi ca o amenințare personală și socială. Ambiguitatea cauzelor, efectelor și mijloacelor de rezolvare a crizei organizaționale va duce la dezamăgirea sau lipsa psihicului și înțelesului comun, cât și la spulberarea convingerilor și valorilor comune ale indivizilor. În timpul crizei factorul de decizie este presat de perceperea unor constrangeri de timp și de limitări cognitive.

Crizele se dezvoltă repede și se confruntă cu factorii de decizie care au o cantitate uriașă de informație contradictorie sau eronată. Există posiblitatea ca managementul organizației să întâmpine o lipsă de informații în cazul unei crize și să fie nevoit să aibă de a face cu mai puține informații decât presa. Nu este anormal ca o criză să beneficieze de multă atenție din partea presei.

În limba chineză cuvântul „criză” este căpătat prin alăturarea cuvintelor „pericol” și „oportunitate”. Criza devine un punct de slab pentru organizație deoarece prezintă și șansa unei oportunități.

crizele sunt cauzate mai mult de către deciziile manageriale decât de accidente sau dezastre naturale. Ele se produc din cauza faptului că managerii nu comunică destul cu grupurile strategice despre potențialele probleme, chiar înainte ca aceste grupuri să fie lezate și prin acțiunile lor să formeze sau să amplifice criza.

 Comunicarea de criză are trei faze: pre-criză, criză și post-criză. Pre-criza este alcătuită din încercările de a preveni o criză, răspunsul la criză adresează criza, post-criza are ca scops acțiunile ce  urmează și experiența acumulată după criză.

Comunicarea de criză prezintă câteva trăsături specifice. Ea are loc cu puțin timp înainte sau chiar în timpul evenimentului catalogat ca fiind o criză; procesul este unul mult mai scurt între audiență și organizație datorită limitărilor de timp cauzate de desfășurarea crizei; atenția este concentrată asupra modalităților de transmitere a mesajelor către audiență; majoritatea comunicării are loc într-un singur sens; scopul este de a informa audiența și de a o asigura că organizația acționează pentru a o păstra în siguranță; specialiștii din domeniul securității, sănătății și a mediului ajută la o mai bună înțelegere a crizei și la crearea mesajelor, iar de multe ori ei vor fi cei care vor livra mesajele.

Domeniul comunicării de criza implică numeroase activități cu continut strategic și tactic. Acest tip de comunicare trebuie să urmărească patru mari tipuri de activități:

·      evaluarea riscurilor

·      planificarea comunicării de criza

·      răspunsul

·      refacerea organizației

Evaluarea riscurilor se bazează pe identificarea diferitelor amenițări existente în mediul în care operează organizatia. In acest scop se poate face apel la consultanti din cadrul unor firme specializate sau la specialistii organizatiei; acestia se constituie intr-o echipa de planificare a crizei (planning crisis team). Planul include o lista foarte bogata, de la impactul conditiilor climaterice la cel al framantarilor politice, de la accidentele de munca posibile la reactiile diverselor organizatii religioase sau civice, de la actiunile unor grupuri rauvoitoare la erorile proprii de concepere sau productie, etc. In acest scop va fi formata o echipa de planificare, alcatuita din conducerea organizatiei, seful departamentului de relatii publice si conducatorii altor departamente (care ar putea fi implicate in criza) din cadrul organizatiei, cum ar fi: director tehnic, responsabil resurse umane, jurist, responsabil cu securitatea organizatiei, etc. Acestia vor identifica posibilele dezastre sau conflicte cu care s-ar putea confrunta organizatia. De asemenea, ei vor analiza crizele prin care a mai trecut organizatia si vor incerca sa-si imagineze lucrurile cele mai rele pe care le-ar putea suferi organizatia.

S. Fink (1986, pag. 36-46) a elaborat o diagramă a crizelor (crisis plotting grid) bazata pe doua axe: valoarea impactului crizei (crisis impact value) si factorul de probabilitate a crizei (crisis probability factor).

Pe prima axa amploarea crizei este determinata cu ajutorul a cinci intrebari:

1. Daca o criza risca sa creasca in intensitate, cat de mare este aceasta intensitate si cat de repede se poate produce cresterea?

2. In ce masura va intra criza in sfera de interes a publicurilor implicate?

3. In ce masura va modifica criza activitatile normale ale organizatiei?

4. In ce masura este organizatia vinovata de declansarea crizei?

5. In ce masura este afectata organizatia de respectiva criza?

Pe a doua axa, probabilitatea crizei este determinata pe o scara de la 0 la 10, in care 0 reprezinta probabilitatea zero de ivire a unei crize, iar 10 certitudinea aparitiei unei crize.

Cele doua axe, impartite fiecare in zece unitati, formeaza prin intersectarea lor un 'barometru al crizelor', patratul din dreapta sus, unde sunt grupate valorile maxime ('zona rosie') reprezinta acele crize potentiale deosebit de periculoase, cel din stanga jos ('zona verde') trimit la crize cu un potential distrugator mai redus, iar patratul din dreapta jos ('zona gri') se refera la crize mai putin amenintatoare.

Valoarea de impact a crizei

                                                                    10

                       Ridicat/Scazut                           Ridicat/Ridicat

                       (zona galbena)                          (zona rosie)

                         0%                                                                 100%

                        Scazut/Scazut                             Scazut/Ridicat

                         (zona verde)                               (zona gri)

                                                                    0

Comunicarea de criza este parte componenta a procesului de management al crizei si cuprinde actiunile de gestionare ale strategiei, mesajului, timpului si canalelor de distributie necesare pentru comunicarea eficienta cu presa, angajatii si factorii de decizie. Comunicarea in caz de criza trebuie sa se focalizeze pe facilitatea dezamorsarii crizei prin metote de comunicare eficienta si rapida. Unele organizatii sunt atat de hotarate sa fie vazute gestionand o criza incat se afla intr-o semipermanenta stare de criza. Altele se fac vinovate de subestimarea raului pe care il poate produce un incident sau o acuzatie in special opiniei publice. Cele mai raspandite greseli sunt neintelegerea naturii si amplorii unui eveniment, unei probleme si preluarea controlului asupra unei probleme care nu este de competenta organizatiei.

Intelegerea perceptiei publicului asupra riscului este esentiala. Efortul de comunicare trebuie orientat spre intelegerea riscului prin implicarea presei in acest demers astfel incat relatarea sa fie cat mai impartiala.

Gestionarea perceptiei si a asteptarilor publicului reprezinta un factor cheie pentru obtinerea intelegerii si sprijinului. De aceea trebuie sa stabileasca cu exactitate categoriile de public – tinta relevante.

Conform teoriei restaurării imaginii, comunicarea este, în general, o activitate care urmărește un scop anume. Teoria se concentrează asupra unui scop precis al discursului: refacerea sau protejarea reputației (…). Modul în care funcționează strategiile de refacere a imaginii pentru a îndrepta reputația unei persoane poate fi înțeles prin analiza naturii atacurilor, reproșurilor sau plângerilor. în mod fundamental, atacul asupra imaginii, feței, reputației cuiva implică două componente: apariția unei acțiuni nedorite și acuzarea unei persoane ca fiind responsabilă pentru acea acțiune

În astfel de situații, persoana/instituția supusă unor atacuri sau reproșuri poate face apel la următoarele strategii de refacere a imaginii (pp. 75-95):

a) strategiile negării (denial) se bazează pe negarea oricărei implicări în faptele reproșate. Ea poate cunoaște două forme : negarea simplă (simple denial), prin care se resping acuzațiile, afirmându-se că faptele pentru care persoana/instituția este acuzată nu au existat, respectiv învinuirea (shifting the blame), prin care altă persoană/instituție este acuzată pentru faptele respective;

b) strategiile eludării responsabilității (evading of responsibility) constau în reducerea responsabilității persoanei sau instituției pentru faptele reproșate. Strategia poate lua mai multe forme : provocarea – se susține că acțiunea respectivă a fost, de fapt, un răspuns la o altă acțiune, greșită sau rău intenționată, a unei alte persoane sau instituții; justificarea (defeasibility) se afirmă că persoana/firma nu a deținut suficiente informații despre eveniment sau nu a avut evenimentul sub control și că, în consecință, nu poate fi responsabilă, în întregime, pentru acele întâmplări; caracterul accidental (accident) – se afirmă că faptele reproșate s-au produs în mod accidental, și nu din vina persoanei/instituției respective; bunele intenții (good intention) – se susține că faptele au fost făcute cu cele mai bune intenții, fără a se putea bănui că ele vor avea efecte neplăcute sau dăunătoare ;

c) strategiile reducerii caracterului periculos al actului (reducing ojfensiveness), prin care, fără a se eluda problema responsabilității, se atrage atenția că faptele reproșate nu sunt chiar atât de dăunătoare pe cât par. Strategia implică șase direcții de acțiune: obținerea sprijinului (bolstering) – se încearcă stimularea sentimentelor pozitive ale publicului față de persoana/ instituția acuzată, prin evidențierea calităților ei sau a acțiunilor sale pozitive din trecut; reducerea sentimentelor negative (minimizing the amount of negative affect) – se susține că faptele reproșate nu sunt atât de dăunătoare pe cât par și că persoana/instituția nu este atât de vinovată precum se crede, pentru a se obține o reducere a nemulțumirii publicului; diferențierea (differentiation) – se afirmă că faptele respective sunt mult mai puțin dăunătoare decât alte fapte de același fel, care au avut efecte mult mai grave ; transcenderea (transcendence) – faptele respective sunt scoase din contextul în care s-au petrecut și puse într-un cadru de referință mai favorabil, unde capătă o semnificație mai puțin negativă; atacarea atacatorului (attack accuser) – sunt atacați acuzatorii, pentru a se arăta slăbiciunea poziției lor și a se crea impresia că persoana/instituția căreia i s-au reproșat anumite acțiuni este, de fapt. o victimă a unei campanii de denigrare; compensarea (compensation) – persoana/firma poate propune anumite modalități (materiale sau simbolice) de acoperire a daunelor produse ;

d) strategiile de corectare (corrective action), prin care persoana/instituția acuzată trece la măsuri de îndreptare a daunelor produse. în acest caz, există două tipuri de acțiune : restaurarea – se încearcă refacerea situației dinainte de evenimentele reproșate ; și promisiunea – se iau angajamente că persoana/instituția va lua măsuri astfel încât faptele reproșate să nu se mai repete;

e) umilirea (mortification), prin care persoana/firma acuzată își recunoaște vinovăția și cere, în mod public, iertare pentru faptele imputate. Uneori, ea își poate ameliora imaginea prin prezentarea unor planuri de modificare a comportamentului său.

Reputația unei organizații se întemeiază pe capacitatea sa de a se conforma așteptărilor publicului. în situații de criză, publicul își pierde încrederea în organizație ; de aceea, strategiile de răspuns au ca scop modificarea modului în care publicul interpretează criza și poziția organizației în acea criză. Practic, ele vizează refacerea imaginii (image repair) organizației afectate de criză. Modelul lui W.T. Coombs își propune să stabilească un set de corelații riguroase între tipurile de criză și tipurile de strategii de răspuns. în acest efort, el se bazează pe două constructe teoretice: neoinstituționalismul și teoria atribuirilor.

a) neoinstituționalismul este un sistem construit în jurul conceptului de legitimitate. O organizație își câștigă legitimitatea atunci când activitatea ei este conformă cu regulile sociale și cu așteptările publicului său. Crizele afectează legitimitatea unei organizații deoarece ele sugerează publicului că aceasta nu și-a respectat obligațiile și standardele la care se angajase. Drept urmare, organizația va utiliza comunicarea în mod strategic, ca formă de restabilire a propriei legitimități. SRC-urile vor încerca să arate că amenințarea pe care o aduce criza nu este validă sau, în caz contrar, să convingă publicul să judece cu mai multă înțelegere organizația și să evalueze pozitiv eforturile ei de a ieși din criză. Prin această strategie, centrul de atenție este deplasat de la încălcarea normelor către acțiunile reparatorii, în vederea menținerii sau refacerii legitimității organizației ;

b) teoria atribuirilor se întemeiază pe numeroasele cercetări de psihologie care au arătat că oamenii emit judecăți asupra cauzelor evenimentelor pe baza unor factori situaționali. Studiile au dovedit că, atunci când atribuie anumite cauze unor evenimente, oamenii fac apel la trei dimensiuni: stabilitatea (se referă la caracterul constant sau variabil în timp al acelei cauze), controlabilitatea (se referă la capacitatea actorilor de a stăpâni sau nu acele cauze) și locusul (se referă la poziția, externă sau internă, a unei cauze în raport cu actorii crizei).

Studiu de caz

La 22.32 de minute, fix, se aprinde al doilea foc de artificii. Goodbye to Gravity își schimbă instrumentele. Pe scenă e doar Andrei Găluț. Lângă el, bat într-un stâlp scântei în rafală.

 22.32 de minute și 16 secunde. Artificiile se epuizează. Marginile stâlpului ard. Tineri din public aruncă bere să stingă focul.

 Andrei cere un extinctor pe scenă. Un barman i-l trimite prin mulțime. În liniște, flacăra crește. 

22.32 de minute și 26 secunde. Pană de curent. Din tavan cad bucăți incandenscente.

22.32 de minute și 58 de secunde. Cineva sună la 112.

Trei secunde mai târziu, camerele surprind ultimele secvențe clare. Tinerii se împing să iasă prin ușa îngustă. Unii sunt deja căzuți.

Rampa de 7 centimetri care despărțea ieșirea de restul clubului și containerul montat la intrare au îngreunat evacuarea.

Busculadă. Apoi fumul dens înghite tot.  

Puse cap la cap, probele strânse până acum arată că un minut și o secundă au fost granița dintre viața de dinainte și cea de după Colectiv.

Cele patru camere de supraveghere montate în club au păstrat intacte imaginile dezastrului.

Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L este firma angajată pentru efectele pirotehnice. Înregistrată în 2002, societatea a fost închisă și redeschisă de mai multe ori din cauza datoriilor.

Toate cele trei firme au primit autorizație de funcționare ilegal, spun anchetatorii. Instituțiile care ar fi trebuit să se asigure că toate cele trei cluburi funcționează legal sunt: Primăria Sectoruluii 4, Inspectoratul de Stat în Construcții și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Compania era deținută de Daniela Niță, cu 80 la sută, din acțiuni și de Cristian Niță, cu 20 de procente. Angajatul care a declanșat jocul pirotehnic, Marian Moise, a fost grav rănit. Are 31 de ani și a fost transferat, in noiembrie anul trecut, la un spital din Belgia. El este suspect în dosarul de omor. Cel de-al doilea pirotehnist, Viorel Zaharia, este inculpat, deși nu a fost în club în momentul tragediei. El ar fi luat parte la montarea artificiilor pe stâlpii scenei cu câteva ore inainte de concert. Ambii apar în evidențele Inspectoratului Teritorial de Munca București ca pirotehnicieni autorizați.

Raportul procurorilor spune că autoritățile au avut o mare parte de vină – primăria trebuia să verifice destinația spațiului și autorizațiile. Pompierii ar fi trebuit să controleze, din oficiu, starea clădirilor. Nu o făcuseră de 25 de ani.

_______________________________________________________________________

O perspectivă exhaustivă și documentată este oferită prin ancheta jurnalistică desfășurată de Cătălin Tolontan. Comparativ cu versiunea oficială, istoricul evenimentelor, așa cum se conturează în informația prezentată de acest jurnalist, scoate la inveală nereguli grave în gestionare tragediei. El demonstrează că înaintea susținerii concertului formației Goodbye to Gravity, o altă manifestare din lumea spectacolului s-a desfășurat în același club și, evident, în acelși condiții de insecuritate. Este vorba de festivalul PLUMB care a avut loc pe 25 septembrie 2015. Firma care a organizat acest festival se numește Emagic, iar intenția acesteia a fost trimisă prin fax Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Bazându-se pe aceste date, Cătălin Tolonta își continuă investigația încercând să evidențieze că situația de la Colectiv nu le era străină specialiștilor IGSU, deși aceștia au afirmat ca nu au știut nimic despre club și că n-a existat în baza lor de date. Mai mult, pe spatele faxului exista o confirmare automată de primire de fax al Inspectoratului General de Situații de Urgență. Pe data de 24 și 25 septembrie a avut loc festivalul de muzică electronică PLUM la clubul Colectiv, dar n-a venit niciun pompier. Cătălin Tolontan îi contactează  pe mail, sms și telephonic pe cei de la IGSU și ISU și apoi le trimite o cerere oficială ce vizează primirea faxului cu detalii despre organizare festivalului PLUM. Cu toate că au susținut că nu au avut cunoștință despre acest festival, specialiștii IGSU au fost solicitați, cu cinci săptămâni înainte de incendiul devastator, la un ”eveniment mare” la Colectiv. Se pune întrebarea de ce nu a intrat atunci clubul în baza de date ISU. Acțiunea ”faxul” a ajuns conform surselor Gazetei Sporturilor în dosarele penale deschise după tragedia de la Colectiv.

Pe 30 octombrie 2015, în timp ce acțiunea de salvare se derula, ministrul de interne Gabriel Oprea și șeful ISU Raed Arafat, ies în fața camerelor. Oprea spune că totul e sub control. Ministrul de interne actualizează numărul morților și recită sacadat la fiecare jumătate de oră că-l ține la curent pe președintele Iohannis. Arafat, unul dintre cei mai iubiți oameni din România, este primul care anunță că  ”pompierii nu au clubul Colectiv în baza lor de date, cei de la IGSU și de la ISU nu știau nimic despre acest club”. Lumea se indigează, iar proprietarii clubului ajung la poliția capitalei tulburați de apariția celor de la ISU în Colectiv. A doua zi ( 31 octombrie), marcat de oboseală, Raed Arafat iese de la ședința de govern pentru a da declarații.

”La nivelul ISU, nu exista nici un document, nici o solicitare pentru autorizarea activității din locația respectivă”

Între timp s-a aflat că doi pompieri știau despre condițiile tehnici deficitare din Colectiv.

Cătălin Tolontan sugerează, în continuarea anchetei că în 25 noiembrie 2015,  procurorii de la Parchetul General, secția de Criminalistică, vor găsi în dosar faxul trimis de Emagic prin care IGSU era înștiințat să vină pe 25 și 26 septembrie la Clubul Colectiv și la fabrica Pionierul. Dar inspectorii tac, îngreunând elucidarea cauzelor declanțării tragediei.

În altă ramură a dosarului, cea militară, avocații celor doi pompieri arestați au început să vorbească în numele clienților lor, la contestația depusă în fața Curții Militare de Apel. George Matei și Antonia Radu,  ofițeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe Platforma Amiro, de pe Șoseaua Berceni, au fost controlați aproximativ 7 chiriași din cei 20, fapt susținut de unul dintre avocați.

”La controalele în mall-uri, care se făceau în cele 2-3 zile, conform planificării din graficul stabilit anual, se verificau 3-4 chiriași, neputând verifica mai mulți chiriași. Ca să nu mai vorbim de cele 2-3 etaje ale acestor puncte comerciale”

În versiunea celor doi apăratori, inspecțiile PSI erau superficiale în general, nu doar în cazul fabricii ”Pionierul”, unde se afla locația Colectiv. Cătălin Tolontan semnalează că nu există o listă cu chiriași, ci numai cu proprietarii care au fost controlați. Și nu există o listă cu societățile care aveau aviz ISU. Conform declarației unuia dintre foștii șefi ISU, colonelul Crăciun. Judecătorii i-au reținut pe cei doi inspector, condsiderând neîntemeiate argumentele avocaților. Magistratul colonel Radu Stancu, de la Curtea Militară de Apel București, condsideră, potrivit documentării jurnalistului, că toată drama a pornit de la faptul că cei doi inspectori nu au anunțat ISU de ceea ce au găsit la ”Colectiv”. Concluzia judecătorului a fost aceea că, dacă societatea Colectiv s-ar fi aflat în evidența ISU, ea ar fi fost silită în perioada de circa un an să ia măsuri de conformare la regulile de prevenire a incendiilor. Patronii locali nu ar mai fi organizat evenimente cu număr foarte mare de personae, iar organele de control ISU ar fi dispus și cu privire la materialele folosite la interior, care au dat amploare excepțională acelui incendiu și care la ardere a generat substanțe care au provocat intoxicarea. De asemenea, organele ISU ar fi dispus, potrivit legii, și alte măsuri privind organizarea și realizarea evacuării în caz de incendiu prin creșterea numărului de uși și/sau sporirea spațiilor vitrate.

Cătălin Tolontan concluzionează, accentuând asupra ideei că ISU nu a recunoscut situația de care au luat la cunoștință cei doi in culpați, iar acest fapt a declanșat lanțul causal ce a permis unor persone dornice de câștiguri mari să ignore măsuri legale de minimă siguranță si să pună în pericol viața oamenilor.

Apariția faxului în celălalt dosar, de la tribunalul civil, accentuează nedumerirea ce se referă la cunoașterea sau necunoașterea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a stării de fapt din clubul incendiat. În cercetarea jurnalistică întreprinsă, Cătălin Tolontan primește, în sfârșit răspunsul la solicitarea trimisă, prin mail și sms din partea dispeceratului IGSU. Documentul la care făcea referire jurnalistul ( faxul trimis de Emagic) a fost indentificat  în corespondența primită de IGSU la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23.27. Verificarea circuitului acestui document a scos la iveală că șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cel care a fost imediat informat și care, azi noapte, a ordonat controlul, este Raed Arafat. Vreme de 25 de zile pompierii au afirmat că nu au știut nimic de Colectiv. Cătălin Tolontan ajunge iarăși la o concluzie cutremurătoare : ISU a fost tot timpul la curent cu tot ceea ce se întâmpla la Colectiv.

” Ne vom lămuri ce s-a întîmplat cu faxul care face legătura interzisă pînă azi dintre ISU și tragedia de la Colectiv.”

O altă anchetă jurnalistică este pusă în mișcare în mediul online de către jurnalistul Vlad Stoicescu, prin intermediul revistei ” România de la 0”. Vlad Stoicescu, își fundamentează demersul pe mărturii ale victimelor de la Colectiv, făcând ca percepția asupra evenimentului nefericit să fie mai plauzibilă. Prin vocea lui C și lui A, primele victime intervievate aflăm informații concrete despre incinta în care s-a desfășurat concertul formației Goodbye to Gravity. Cele două victime au stat chiar lângă stâlpul pe care se montase buretele piramidal de la care a pornit incendiul. Focul s-a propagat cu viteză uluitoare. C a fost împinsă de mulțimea panicată, iar apoi a încercat să sune la 112. Dispeceratul i-a răspuns pe un ton răstit – crede ea – că ambulanțele au fost trimise. Șcene de coșmar se derulau sub privirile unei tinere încă nedumerite de ceea ce se întâmpla : Un băiat ținea pe gât o pereche de căști aproape topite; Un alt băiat țipa ca îl arde ceva pe spate deși nu avea nimic. Era în stare de soc. Neavând nici o arsură, C a înțeles că cei arși aveau prioritate pentru a fii luați de ambulanțe. La câteva zile află însă, că exista posibilitatea să fie intoxicată cu fum. Dar și acum prioritatea o aveau tot cei din spitale. Starea ei de sănătate s-a deteriorat, iar aceasta se hotărăște să fie consiliată psihologică. A optează pentru o altă metodă : marijuana.

B își dezvăluie experiența în același club, în aceeași noapte de 30 octombrie, mărturisind că showul pirotehnic i s-a părut inofensiv. Stând mai departe de șcenă, în apropierea barului, vede totuși cand solistul trupei Goodbye to Gravity cere să i se aducă extinctorul. Când flacăra a început să urce rapid spre tavan, conștientizeză pericolul și se înreaptă spe ieșire în valul de mulțime îngrozită, obervând că tavanul deja luase foc. A mai apucat să vadă în spate o ploaie de foc cu bucăți de burete lichid și oameni picurați pe haine și pe față de parcă ar fi căzut pe ei ceară de la o lumânare. Au reușit să evadeze doar 30 – 40 de persoane, iar restul au ramas blocați de trupurile celor care au încercat să iasă, dar s-au împiedicat unii peste alții în container. Oamenii cu fețele acoperite fugeau îngroziți strigându-se unii pe alții. Cei care ies în valuri, scăpând din iadul înflăcărat asaltează dispeceratul ambulanței cu apelurile telefonice. Încep să se vadă sincopele intervenției ISU aveau un singur furtun cu apă, de stins nu prea mai era nimic de stins, iar tuburile cu oxigen nu făceau față în pâcla toxică din club.

D se gândește ironic să-i facă cadou lui Klaus Iohannis ceasul care rămăsese fixat la ora 22.40, ora la care se consumase tragedia. D are 34 de ani și are experiența muncii în instituțiile statului. Nu își imaginase însă că sistemul administrativ despre care știa ca e corupt, e și criminal. Își aduce aminte cum ieșind din incendiu erau oameni unii peste alții, iar cei de deasupra fumegau. Inițial nu și-a dat seama că este rănit, căutându-și cu disperare prietena. Aflând că prietena lui este bine, s-a întors împreună cu alți tineri în Colectiv pentru a-i scoate pe răniți. Începe să se contureze istoria eroismului la Colectiv. Când au sosit pompierii în club, intrarea era deblocată, contrariat, D constată intervenția tardivă a pompierilor. La spital, D apreciază efortul deosebit depus de medici, sesizând însă carența dotărilor ( lipseau măștile de oxigen). Este nevoit să își cumpere singur unguentele pentru că spitalul nu dispune de ele.

M și F aleg și ei sa își mărturisească drama. După a cincea piesă cover-ul după Iron Maiden, s-au mai pornit o dată țâșnitoarele celor două jerbe instalate. Ultimele două scântei propulasate s-au înfipt în buretele de pe stâlp. Văzând rapiditatea cu care se propagă focul, M și F s-au hotărât să iasă imediat. Oprindu-se la garderobă pentru a-și lua haina, a observat mulțimea înspăimântată năpustindu-se spre el. Gura de acces a fost blocată. Întors în container, M a observat că aici mulțime nu avansase deloc. Lângă boxa din garderobă M trăiesște clipe de coșmar, crezând că nu o să mai poată să iasă vreodată de aici. Ungherul de după boxă l-a adăpostit de fumul toxic. În scurt timp gura de acces s-a deschis, iar prietenul F, care reușise să iasă primul a văzut cum flama s-a repezit prin container afară. M își dorește cu disperare să supraviețuiască, protejându-și capul cu geaca si tricoul. Târându-se peste mulțimea arsă și leșinată, M îi stinge părul unei fete cu tricoul udat cu bere. Prietenul F spune că în timp ce M ieșea pe deasupra, alții încercau sa iasă de pe dedesupt. Întâlnindu-se afara M și F s-au așesat în fața containerului trăgându-i afara pe cei de la intrare. Deși au încercat din răsăputeri să spargă lacătul celei de a doua uși blocate n-au reușit să o deschidă. Pompierii au venit în 20 de minunte, nu în 11 minunte așa cum s-a declarat. Și din mărturiile celor doi reiese proasta gestionare a intervenției ISU, Salvarile veneau cu cate un medic sau doi medici, nici macar cu targa, erau total debusolati. Pompierii nu au avut oxigen, intrau si ieseau ca nu aveau oxigen. M conștientiezază dimensiunea carnagiului.

”În seara aia am auzit țipete cum nu am auzit în viața mea. Era un alt tip de țipete. Țipete de deznădejde, de moarte. Era un tip care ardea și își întreba prietena ‘sunt ok?’ Și lui îi curgea carnea de pe față. A fost carnagiu.”

Un alt martor- A acceptă să se confeseze. Focul s-a extins în două secunde la tavan, începând să ardă rapid. A reușit să iasă prin forță, lăsând în urmă oameni care se călcau în picioare. La ieșire pe un gand a simțit suflul exploziei, văzând cum unei fete ii iau foc hainele. Cei blocați înauntru băteau îngroziți în ușa blocată. După 7 minute au apărut primii pompieri care au vrut să intre pe o poartă închisă. Erau neechipați și dezorientați, întrebându-i pe oameni ce să facă. Incendiul s-a stins, de fapt, singur și oamenii din înăuntru continuau să fie intoxicați cu fum. Prima salvare a venit după 20 de minute și a vrut săa plece cu un singur pacient. A nu își poate imagina cum de a supraviețuit nenorocirii.

D. T. Recunoaște că nu a știut despre Colectiv mare lucru. Nu avea informații în legătură cu câte ieșiri de siguranță avea sau nu, dacă sunt alarme de incendiu sau nu, nici măcar nu a reținut de pe afiș că vor avea show de artificii. Pornind dezorientată spre vestibul, D.T. a văzut lumea îmbulzindu-se spre ieșire. A fost împinsă violent și lipită de cadranul din dreapta ușii. Cineva care încerca să dirijeze mulțimea către ieșire a recomandat oamenilor să își păstreze calmul. Ieșind a auzit zgomotul asurzitor al unei explozii și a simțit apoi că îi arde părul. Pierzându-și simțul orientării s-a agățat de un om cu o geacă de piele, simțind, în sfârșit că poate respira aer curat. Asistă la o șcenă terifiantă în care un baiat cu un tricou alb din care mai rămăseseăa doar mânecile și gulerul din jurul gâtului. Pielea de pe pieptul lui era arsă și avea bucăți de tricou arse lipite de piele. În cap nu mai avea nici un fir de păr și era ars pe față. Apoi a fost ajunsă de altul care alerga disperat fără să își dea seama că avea glezna de la piciorul drept în flăcări. L-a oprit si i-a spus că arde, s-a mai oprit cineva și l-a ajutat să îți stingă blugii care ardeau. Vede apoi o grămadă în care zăceau oameni răniți din care o fată reușise să iasă până șa bust, încercând cu greu să își mențină capul ridicat. Pentru o clipă, D.T. presupune ca soțul și copilul ei ar putea fi în grămadă. Îi va găsii pe ai ei lângă un perete . Soțul stătea aplecat, cu palmele pe genunchi și gâfâia, tușea și scuipa, iar copilul era nevătămat.

În epilogul investigației întreprinse de Vlad Stoicesu în ” România de la 0” se menționează că ” Niciunul dintre martorii găsiți n-a fost contactat de poliție înainte ca fiecare dintre ei să înștiințeze din proprie inițiativă organele de cercetare. […]Reprezentanții firmei care a comercializat și instalat buretele acustic de la Colectiv au sustinut, atât public, cât și în declarațiile date procurorilor, că vina le aparține integral patronilor clubului. Aceștia ar fi ales, potrivit surselor indicate, cele mai ieftine soluții „

În paralel cu aceste investigații jurnalistice s-a desfășurat și o anchetă penală oficială. În ultimul raport emis de către procurori, sunt menționate cauzele tehnice care au produs incendiul, pe baza cercetărilor întreprinse de către specialiștii de la INSEMEX Petroșani, cei de la Institutul Național de Expertize Criminalistice și chimiștii de la Universitatea București. Conform concluzilor acestui raport se menționează că substanțele care existau în aer nu au contribuit la declanșarea acestui incendiu.  Specialiștii INSEMEX stabiliseră în raportul lor că viteza de propagare a flăcărilor a fost de 2,3 metri pe secundă, iar cei de la Institutul Național de nu au tras nicio concluzie cu privire la viteza de propagare a focului.

Raportul final a stabilit că viteza cu care s-a deschis focul a fost de 3,5 metri pe secundă, mult mai mare decât cea stabilită inițial.

De asemenea, experții arată că artificiile care au fost montate în clubul Colectiv nu au fost poziționate corect. În primul rând, acestea erau destinate strict spațiilor deschise. În plus, au fost poziționate mult prea aproape de stâlpul care nu era ignifug. Ar fi trebuit să existe cel puțin cinci metri între artificii și stâlp.

Experții arată și cum ar fi putut fi evitat incendiul din clubul Colectiv. Ei menționează artificiile care nu au fost amplasate corect, spuma poliuretanică ce nu era ignifugată și care s-a aprins foarte rapid, ca și faptul că în club nu existau stingătoare. Acestea erau într-o cameră alăturată, iar în club a fost găsit un singur extinctor, care era expirat.

Specialiștii spun că acest incendiu putea fi evitat dacă ar fi existat suficiente stingătoare la îndemâna oamenilor care se aflau în club în seara de 30 octombrie 2015.

Am asistat în zilele ce au urmat evenimentelor de la Colectiv, la o reacție a mass- mediei convenționale (și avem in vedere cu precădere audio vizualul) ancorate în amănuntul concret. Se anticipează ca vor fi noi norme de de prescriere a antibioticelor și acest lucru pare să nu fie întâmplător. Din păcate emisiunile televizate și jurnalele de știri s-au axat pe elementul senzațional, speculând chiar si gesturile cu încărcătură emoțional – psihologică ale victimelor. Efectul transmisiunilor în direct și a breaking newsurilor a fost, cu câteva excepții, audianța emoțională. Analiza generatoare de informație majoră, de interes public, s-a produs pe rețelele de socializare. Acestea au procedat rapid coagulând opinii și lansând o largă dezbatere care a avut ca finalitate o revoltă socială de proporții. Rețelele de socializare au surclasat, și de data aceasta, mediile tradiționale : prima dată s-a întâmplat în 2012 când au avut loc protestele împotriva proiectului ”Roșia Montana”; a doua oară, în decembrie 2014 când alegerile prezidențiale s-au jucat pe facebook, și nu de către stufull de campanie, ci de către oamenii care militau pentru desfășurarea corectă a votului din străinătate. La protestele declanșate de evenimentele din Colectiv, rețelele de socializare au preluat funcția alocată tradițional presei, aceea dea fii vocea interesului public. La aceste manifestări ale maselor care au raliat la cauza victimelor tragediei, oamenii au tras niște conlcluzii cu forță de argumentare. Acolo, în stradă, ei au înțeles că în cazul Colectiv de vină nu a fost numai neglijența criminală, ci o succesiune de relații de corupție prezente la toate palierele societății, fie că e vorba de relația cu ISU, fie că e vorba de relația cu sistemul medical sau cu autoritățile. Responsabilitatea trebuia să fie asumată până la decidenții politici de la vârf devenea tot mai clar că se impunea o modificare profundă a paradigmei de gândire și de viziune socială, politică și morală. La Colectiv eșecul s-a conturat ca o imensă plagă între societate și clasa politică.

O latură distinctă a intervenției în tratarea și amiliorarea stării de sănătate a victimelor de la Colectiv a fost cea psihologică. În scurt timp după ce tragedia s-a produs o echipă de psihologi de la Institutul pentru studiul și tratarea traumei din București, au acordat consiliere psihologică tuturor celor care au fost implicați și afectați. În interviurile acordate presei Diana Vasile, cea care a condus echipa de specialiști în sprijinul pshihologic, a distins mai multe tipuri de traume generate de evenimetul Colectiv. Trauma existențială pe care au suferit-o cei care și-au pus în pericol viața; trauma fizică suferită de răniți; traume de pierdere ale familiilor care și-au pierdut copii sau rudele; traumele noastre, ale tuturor care suntem alături de acești oameni, ne afectează pe toți.

Încercând să fac o analiză din perspectiva susținerii psihologice și psihoterapeutice menționate, am parcurs firul cauzal al declanșării acestor traume. Fie că vorbim despre tinerii care au vrut să-și salveze viața, de cei răniți sau de persoanele apropiate acestora, putem identifica o nouă dimensiune interioară, o nouă trăire. Drama de la Colectiv și ce i-a urmat a reprezentat pentru acești oameni un context de viață modificată care a produs în suflet o cădere negestionabilă. În toate aceste cazuri a fost manifestată o durere emoțională sfâșietoare. Demersul de recuperare, paradoxal, a implicat suferința. Victimele au avut nevoie, într-o primă faza, să-și trăiască suferința, apoi au trăit negarea alternând cu pusee de trăire intensă. Confruntați cu o realitate brutală, acești oameni aveau nevoie de pshihologi pentru a le ghida suferința, pentru a nu rămâne blocați în ea. Unii dintre cei afectați au avut puterea interioară de-aș recunoaște suferința, alții, dimpotrivă au ajuns să somatizeze stările emoționale puternice ( și vorbim aici de tulburări majore organice). Dar de ce s-a manifestat această diferență? Cauzele pot fi identificate în mediul formativ familial. Familiei i-a revenit rolul important de a crea un spațiu protector, un climat de siguranță emoțională. Pe aceste fundal tinerii își pot dezvolta capcitatea de apărare. Familia le dă acestora forța vitală, educând capacitățile de securizare al copiilor, care vor știi astel cum să folosească informația în protejarea propriei persoane.

Pentru înfăptuirea acestor deziterate formative, este de preferat ca familia să renunțe la educația tradițională axată pe autoritatea excesivă și să opteze pentru cea liberală, ce lasă un spațiu de independență copilului, dar îl și responsabilizează. Autoritatea părintească nu are o valoare în sine. Ea este valoroasă doar în măsura în care este practicată cu scopul de a prijinii necesitățile de dezvoltare a copilului; restricțiile și barierele pe care educația în familie trebuie să le ridice, inevitabil, sunt doar provizorii, țelul lor final fiind canalizarea judicioasă a forțelor tinerilor, și nu eventuala lor risipire ( chiar distrugere). Consecințele negative ale aplicării unei autorități abuzive se văd mai târziu în viața socială a tânărului. Prevenirea și combaterea conduitei negative a tânărului de pe poziții autoritariste pot să ducă, în cazul unor tineri emotivi, la timiditate, la pierderea încrederii în forțele proprii, a stimei de sine, la slăbirea voinței. Autoritatea servește însă la apărarea drepturilor pe care le au părinții, și a libertății lor. Ei au dreptul să oblige la respectarea muncii lor, la nevoia lor de liniște. Libertatea copiilor sfârșeste sau începe cu libertatea părinților sau invers. Este, poate, o graniță greu de precizat, dar care există totuși, cu condiția să veghezi că să nu se plaseze pe un plan albitrar, ci pe unul echitabil.

Pentru modelarea unor mecanisme de autoapărare, dar și în vederea maximizării potențialului de personalitate al tânărului, este nevoie de o cunoaștere profundă a structurii psihice a acestuia. Dar ca să îți cunoști copilul, trebuie, în primul rând, să te cunoști pe tine însuți. Apoi, fiind vorba de doi factori educaționali – tatăl și mama- trebuie ca valorile morale ale părinților respectivi să coencidă vizibil, să fie clar puse de acord, astefl încât însuși copilul să se simtă atras să și le însușească, fiind valorile fundamentale ale famiilor lor. De pe o asemenea poziție părintească, copilul are destu ”aer” și destulă independență ca să poate face el singur, în viață alegeri cât mai înțelepte, să tragă învățăminte din propriile sale eventuale erori.

Nu există, în realitate, ”rețete” aplicabile în toate situațiile, fiind vorba de zeci și sute de fire care intră în urzeala unei viitoare personalități umane. Se spune că fiecare copil repetă istoria umanității. Lipsindu-l pe acestă de dragostea care i se cuvine și de care are nevoie, îl lipsim de o întreagă evoluție, îl aruncăm de-a dreptul în viață. Dacă este adevărat că familia dă cea mai hotărâtoare contribuție la uncenicia socială a copilului, pregătindu-l, înzestrându-l pentru intrarea în existența totală, alt adevăr axiomatic ar fi acesta : învață să-l cunoști ca să-l poți forma, și, formându-l, lasă-i o anumită stare controlată de independență. Controlul urmărește acum să determine schimbările inerente ce intervin în schița de personalitate pe care tu, primul – părintele – ai datoria să o faci foarte din timp. Necunoașterea de fond a propriului copil nu implică numai riscuri personale, individuale ale vinovatului ( tatăl, mama sau amândoi la un loc). Intrat în viața de toate zilele cutarele aduse de acasă, proaspătul matur provoacă o ” metastază” a propriilor defecte, le răspândește categoric în viitoare sa familie, și în lanț mai departe.

Pornind la premisa echitabilității maximi a adulților față de proprii copii și față de oricare alții dobândim garantia că se poate impune o autoritate părintească reală, dinăuntrul subiectului în afara sa. Căci nu este suficient ca un copil să fie desciplinat și responsabil numai când suntem noi de față, ci să fie așa și atunci când este singur. Deci să se ajungă la un perfect autocontrol al tânărului. Autocontrolul se realizează mai cu seamă atunci când părinții sunt în stare să-i servească copilului lecția realității. Copilul, printr-un fenomen asemănător tropismului plantelor care se răsucesc după soare, merge, firește, către tot ceea ce îi face lui plăcere și-l valorifică. În prima parte a vieții el nu cunoaște altă lege, dar se ciocnește cu timpul de realitate, o realitate care, de multe ori, îi poate da lecții destul de aspre. Desigur, lăsând realitatea să acționeze singură, copilul învață că focul frige și că apa îneacă. Dar este mult mai normal și economic să-l scutim de asemenea experiențe. Acesta este rostul părintelui : să se substituie lecției pe care realitatea o dă, slujindu-se tocmai de propria lor autoritate ca să-l păzească pe copil de anumite primejdii pe care nu le poate întelege singur și care pot fii înlocuite într-un mod mult mai inofensiv de riscul unei dojeni ori al unei pedepse.

Truma pierderii a apărut în contextul unor relații emoționale de profunzime, chiar a unor atașamente. Psihologii și pshihoterapeuții care au acționat în direcția prelucrării suferiței, au evidențiat câteva stadii asociate doliului. În primul rând stadiul de șoc și de neîncredere. E vorba aici despre negarea unei realități străine celui care a trăit-o, respectiv a victimelor. Apoi survine situația de debusolare și chiar furie provenite din pierderea majoră, generatoare de depresie. Recunoașterea acestei încercări dureroase a vieții, este stadiul vital pentru a depășii impasul. Dacă nu e recunoscută această suferință dezvoltă mecanisme ale depresiei accentuate. Doliul a fost trăit de rudele, prietenii și cunoștințele victimelor din Colectiv în sobrietate, în eleganță și dimensiune interioară profundă. Să-ți înțelegi pierderea este un efort supraomenesc, presupunând redefinirea , restructurarea fundamentală a propriei persoane.

Durerea poate duce la modificarea înțelegerii asupra vieții, la o altă filozofie asupra existenței, a credințelor și a unui întreg sistem de valori. Trecând prin aceste situații de criză profundă te problematizezi, îți pui întrebări, iar răspunsurile pot fi fundamentale pentru a te limpezii. Cine nu întelege moartea nu poate pătrunde nici viața. Căci suferința este cuprinsă în definiția vieții, face parte din condiția umană.

Efortul psihologilor și psihoterapeuților a avut drept scop redarea echilibrului psihic și reintegrarea în mediul social al victimelor de la Colectiv. Aș putea spune că obiectivul acestor specialiști ar putea fi depășit, vizându-se creșterea performanțelor umane în general și a revalorizării individului traumatizat. Prin restructurările cognitive și comportamentale pe care le operează, prin dinamizarea proceselor abisale, demersul psihologic si psihoterapeutic realizat de către experții de la Institutul de studiu și tratare a traumei, poate constituii un aliat extrem de eficient în încercarea, mai amplă, de optimizare a ființei umane.

Pe fondul incertitudinilor și al așteptărilor nesatisfăcute în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la clubul Colectiv se înființează pe 30 octombrie 2015, Asociația Colectiv Gtg 3010. Membrii acestei asociații s-au asociat în scopul reprezentării intereselor persoanelor afectate de incendiul din clubul Colectiv și a derulării unor activități care să prevină astfel de tragedii în România. Aceștia și-au fixat, totdodată, ca obiective monitorizarea anchetelor în desfasurare în cazul incendiului de la Clubul Colectiv și inițierea unor noi anchete în instituțiile statului, care să identifice persoanele responsabile din toate nivelurile ierarhice care nu și-au exercitat atribuțiile postului si controlul în aplicarea legislației, fapt ce a condus la această groaznică tragedie.

Ajutorarea victimelor din accidente și incendii, din punct de vedere juridic și medical, ajutorarea victimelor abuzurilor statului;
Ajutorarea persoanelor afectate de incendiul din Clubul Colectiv, pentru ameliorarea stării lor de sănătate până la însănătoșire completă, integrarea socială și recâștigarea demnității personale.
Sprijirea structurilor fizice necesare industriilor creative în special muzica rock, arta fotografică și video, în memoria victimelor incendiului din Colectiv;
Implicarea în acțiuni care să prevină producerea de accidente similare.

Prin vocea membrilor acestei asociații încep să se facă cunoscute neregulile grave din sistemul medical românesc. Populația a aflat cu stupoare că unii răniți de la Colectiv au murit cu zile în urma unor infecții contractate în spitale. În presă încep să se facă investigații și astfel se conturează o fraudă de proporții cauzale. Jurnalistut Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor dezvăluie faptul că în spitale se utilizau dezinfectanți în mod necorespunzător. Rezultatul analizelor laboratorului Institutului de stat ICECHIM, depășea orice așteptări : dezinfectantul folosit în 2.000 de săli de operație din România avea o substanță activă diluată de 10 ori. Ministrul sănătății declanșează acțiuni de testare în 206 spitale. Aceste teste au fost însă efectuate după aceeași metodologie conform căreia suntem țara din Europa cu cele mai puține bacterii. Sub presiunea evenimentelor ministrul Patriciu Achimaș Cadariu își dă demisia pe 9 mai 2016, invocând ca motiv diferența de abordare.

Pe 4 mai 2016 Parchetul general declanșează urmărirea penală în cazul dezinfectanților Hexi Pharma. Încep să se facă cercetări cu privire la infracțiunile de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificare și substituire de alimente sau alte produse.

În acest context al cercetării jurnalistice și penale ce viza într-un cadru mai larg condițiile în care se facea asepsia în spitalele românești, Asociația Colectiv GTG 3010 a ieșit la rampă. Aceasta i-a solicitat președintelui, printr-o scrisoare desecretizarea informărilor SRI privind vulnerabilitățile și disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate. Membrii Asociației consideră că bacteriile din spitale au cauzat moartea a mii de oameni, ceea ce reprezintă o problemă de siguranță națională și că, prin urmare, se impune intervenția șefului statului.

„Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noștri. Vrem ca niciun părinte să nu mai treacă prin durerea prin care trecem noi acum. Fiii noștri au fost condamnați la moarte de acest sistem corupt. Klaus Iohannis trebuie să facă ceea ce a promis – un altfel de politică – și să desecretizeze informările primite de la SRI, pentru a nu fi acuzat că acoperă vinovații”

Între timp SRI –ul reacționează la acuzațiile ce i s-au adus în legatură cu un posibil filaj al patronului Hexi Pharma. SRI negă acțiunea de filaj precizând că aceasta nu era o problemă de siguranță națională. Dar Consiliul Suprem de Apărare Națională se întrunește într-o ședință în 27 mai și hotărăște că filajul reprezintă o problemă de siguranță națională. Președintele Iohannis a anunțat reguli stricte de achiziție și control al dezinfectanților, testarea permanentă a acestor produse într-o rețea de laboratoare acreditate, ce urmează să fie creată. Un grup guvernamental se va ocupa de aceste lucruri si va raporta CSAT-ului, la anumite intervale de timp.

Tinerii manifestanți au transmis mesajul schimbării cu implicați atât de profunde, încât acestea pot viza, în cele din urmă, chiar profilul psihologic și cultural al poporului nostru. Acești tineri trăiesc într-o societate globalizată și, deci, sunt receptivi la circulația valorilor. În atitudinea lor putem identifica aplecarea către valorile occidentului, către profilul individual al acestei societăți. Ei resimt imperios necesitatea de a se afirma, de a-și manifesta opinia, s-au de a-și maximiza potențialul valoric individual, sătui de societatea de tip colectivist, în care au trăit părinții lor și ale căror reflexe se produc și acum.

Valul de nemulțumire pornit din Colectiv i-a pus pe tineri în fața unui exercițiu de democrație participativă atunci și-au exercitat, simbolic, dreptul la vot. Atunci au votat pentru profesionalizarea actului de guvernare și a aparatului de stat. Toată această revoltă și mutația ce i-a urmat are la baza, putem spune, ideea ”Contractului social” a scriitorului si filozofului francez Jean- Jacqes Rousseau. S-a conștientizat clar relația responsabilă între guvernanți și guvernați, între alegători și aleși. În termenii lui Rousseau, manifestanții și-au delegat suveranitatea către reprezentanții puterii pentru ca aceștia să performeze în apărarea demnității, dreptății, justiției și a drepturilor cetățenești în general.

Manifestările sociale din 3-9 noiembrie au avut forța de a dărâma un guvern. În vidul de putere executivă creat, președintele țării a consultat foțele politice, dar și societatea civilă în vederea alcătuirii unui nou guvern. Pentru prima oară, în societatea post- decembristă, organizațiile nonguvernamentale erau partenere serioase ale dialogului politic. Guvernul tehnocrat s-a constituit preponderent din experți care au lucrat în organismele Uniunii Europene, acești specialiști veneau cu un capital profesional și moral pe care trebuia să se fundamenteze viziunea noii guvernări. Programul lansat de premierul Dacian Cioloș, a cuprins deziteratele integrității și ale profesionalizării sistemului administrativ, asigurarea cadrului de desfășurare a viitoarelor alegeri. Totodată guvernul tehnocrat și-a asumat cu responsabilitate gestionarea treburilor curente ale țării. Așa au fost abordate chestiuni punctuale din mai multe sfere de interes public, chestiuni care s-au acutizat pe fondul unor așteptări prea mari din partea oamenilor. Au fost luate măsuri de relaxare fiscală (reducerea globală a TVA – ului și reduceri punctuale aplicate la produsele culturale, biletele de tren etc.) și s-a intervenit prin ordonanță la operarea unor corecții în sistemul salarial bugetar care au vizat anularea unor inechități, problematica salarizării unitare rămânând doar în fază de proiect (beneficiarii acestor măsuri au fost salariații din sectorul medical și cel al educației). Executivul a manifestat însă prudență în luarea acestor măsuri, vrând ca măririle de salariu să aibă o bază sustenabilă. În felul acesta putea fi menținută ținta de deficit bugetar convenită cu instituțiile europene.

Un semnal în direcția schimbării a fost dat și de către partidele politice. În consultările cu președintele, ca și în declarațiile publice, acestea au folosit un discurs al reformei, promițând primenirea resurselor umane pe criteriul integrității și al profesionalismului. Din păcate, promisiunile nu au avut acoperire în fapte, clasa politică demonstrând că nu e capabilă de autoreformare și de o viziune de dezvoltare a țării.

Rezultatele alegerilor locale nu au concorat cu semnalul venit din stradă. Bătălia electorală a fost dusă de partidele mari, aflate la stânga și la dreapta eșichierului politic. Marele câștigător s-a declarat Partiul Social Democrat, obținând un procent de 40%. Măcinat de scandalul de corupție și sufocat de baroniadă acest partid a eșuat, lamentabil, la presiunea manifestanților prin demisia membrilor guvernului condus de Victor Ponta. Privind lucrurile din această perspectivă , schimbarea revendicată în stradă nu s-a produs. Victoria PSD- ului nu s-a datorat unei coerențe doctrinale sau unei politici reformate a cadrelor, ci mai degrabă unor strategii de marketing politic. De cealaltă parte, Partidul Național Liberal a fost condsiderat marele perdant, deși, în mod public au recunoscut că este doar o dezamăgire. Viciul de acțiune electorală a constat, în aceste caz, în lipsa coeziunii membrilor marcanți ai partidului, în propunerile și revenirile asupra în propunerile de candidatură asupra acestora ( și aici mă refer, cu predilecție, la propunerile pentru primăriile de sector din București. Procentele rezultate în urma acestui scrutin au caracter orientativ, anticipând configurația politică la nivel central ce va fi hotărâtă în toamna lui 2016.

Reconfirmarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror- șef al Direcției Naționale Anticorupție, a survenit nu într-o logică a schimbării, ci într-una a adeziunii populare. Anunțul aceste confirmări a fost făcut miercuri seară chiar de președintele Klaus Iohannis, în aceeași zi în care a izbucnit un scandal de spionaj care a avut-o în centru pe șefa procurorilor anticorupție.

"Am toată convingerea că procurorii DIICOT vor face lumină în această privință (n.r. – cazul spionării șefei DNA), iar în privința doamnei Kovesi nu am nicio îndoială. Rezultatele obținute de DNA sunt impresionante. Azi am semnat decretul de numire a doamnei Kovesi pentru un nou mandat de trei ani la DNA",

Instituția prezidențială devine astfel garantul luptei anticorupție instituite la nivel național, tot în această direcție președintele României include elemente de sănătate în documentul numit strategia națională de apărare a țării și include sănătatea la chestiuni de securitate națională. El va include pe ordinea de zi a CSAT, care a avut loc pe 27 mai, un punct pe ordine de zi destinat acestui sector, afirmând că a cerut materiale de la Ministerul Sănătății, de la instituțiile care au informații în legătură cu aceste chestiuni și a cerut să vină nu doar cu prezentarea situației, ci și cu soluții. Subliniind necesitatea unor soluții de profunzime, Klaus Iohannis, arată ca nu în CSAT se rezolvă problema, ci în instutuțiile abilitate, politicile necesitând a fi create la Ministerul Sănătății, care trebuie să vină cu norme îmbunătățite.

O intervenție notabilă în sensul schimbării în viața politică a reprezentat – o declarația lui Klaus Iohannis din data de 13 iunie 2016. El sugerează alegerea în două tururi pentru primari trebuie să devină o temă majoră de dezbatere a viitorului parlament. Șeful statului a mai afirmat că va trebui analizat cu luciditate cadrul legislativ păstrând cerințele de integritate, responsabilitate și transparență în finanțarea campaniilor electorale. El a apreciat că noua legislația a avut și părți bune, pentru că a redus posibilitățile de cumpărare a voturilor și a adus un plus de transparență în finanțarea partidelor. Iohannis a mai spus că pentru prima oară a fost implementat un sistem informatic care a împiedicat votul multiplu și a mulțumit Autorității Electorală Permanentă, Biroului Electoral Central și Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea alegerilor.

Din păcate lipsa de profesionalism și-a spus cuvântul și în zona instituției prezidențiale. Aceasta îi vizează pe consilierii președintelui în politică externă, căci cum altfel am putea interpreta eșecul înregistrat de Klaus Iohannis în vizita sa din Bulgaria din 17 iunie 2016? Primul ministru bulgar Boiko Borisov, a respins propunerea țării noastre de creare a unei flote comune la Marea Neagră, deși, inițial, președintele Bulgariei fusese de acord cu această inițiativă. Pe fondul amenințării rusești, premierul bulgar a blocat înțelegerea. Propunerea lui Iohannis a fost neinspirată, denotând lipsa unui profil ferm al diplomației românești. România este privită în contextul geopolitic actual o țară sigură, iar implicarea sa în problema securității regionale ar impune-o ca pe un jucător important, dar pentru ca acest lucru să se realizeze este necesară o infuzie de cadre noi, de adevărați specialiști în domeniu. Parteneriatul strategic româno- american ar trebuii regândit din punctul acesta de vedere. Țării noastre îi lipsește un proiect de politică externă elaborat care să țină cont de noile provocări geopolitice ( criza constructului european și amenințările venite din partea Rusiei) .

Consecințele tragediei de la Colectiv au fost vizibile și în activitatea de legiferare a parlamentului României. Un grup de parlamentari ALDE și PSD au inițiat un proiect prin care voiau să modifice legea ce reglementa Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. Parlamentarii susțineau că este nevoie de un cadru legal și modern, menit să asigure apărarea vieții populației în situații de urgență. Aceștia cereau înființarea unor comisii mixte, alcătuite din reprezentanți ai ISU și de la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, comisii care să realizeze controale la toate localurile, barurile, cluburile, precum și orice locație în spațiu închis unde se vor organiza manifestări la care participă mai mult de 50 de persoane. Dacă în urma acestor controale se găseau nereguli, urma să se suspende activitatea respectivelor spații. Parlamentarii voiau ca programul tuturor activităților la care participau mai mult de 50 de persoane să fie comunicat ISU. Dacă activitățile erau constante, trebuia să fie comunicate la începutul fiecărui an. Pentru evenimentele ocazionale se impune să se comunice Inspectoratului pentru Situații de Urgență datele evenimentului, locația și numărul de participanți estimat. Această inițiativă parlamentară a devenit lege fiind promulgată de către președinte pe data e 16 martie 2016.

O măsură legislativă luată însă în răspărul economiei și al resurselor acesteia a fost legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor. Acest act normativ risca să modifice datele bugetului deja proiectat de guvern. În aceste condiții pensiile speciale au fost blocate de către Guvernul care a respins normele metodologice însușite de Parlament în ședința comună. Primele pensii ar fi trebuit să fie distribuite începând cu luna martie. Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost promulgată de Klaus Iohannis pe 23 decembrie. Parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcție de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei, cuantumul fiind de 0,55% din indemnizația de parlamentar. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puțin un mandat complet. Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie 2015, fiind însă trimisă spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen. Demersul parlamentarilor de a-și vota propriile pensii speciale a fost receptat preponderent negativ de către populație care, în marea ei majoritate, trăiește la limita sărăciei.

Vocea schimbării venite din stradă după Colectiv a vizat și Biserica Ortodoxă Română. ”Vrem spitale, nu catedrale” a răsunat pe tot parcursul protestelor. Mulți dintre protestatari s-au arătat dezamăgiți de absență bisericii din spațiul public, și apoi pe felul în care se folosesc banii. Declarația ușor nervoasă a Patriarhului, care a spus că lumea trebuie să meargă la biserică, nu la club, i-a inflamat și mai mult pe contestatarii felului în care Preafericitul a reacționat la tragedie. După câteva zile, într-un gest fără precedent, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj împăciuitor.

„Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite. Înțelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare și comuniune între ei, ci și să fie ascultați și încurajați în aspirațiile lor. Biserica este acum alături de tineri, înțelegând dorința lor de înnoire spirituală și morală a societății românești, și se roagă pentru prezentul și viitorul poporului român, spre a trăi în pace și în unitate”

Rosorturile rupturii dintre tinerii care cereau reformarea societății și biserică sunt adânci. Tinerii s-au simțit nereprezentați și în instituția confesională. Ei au acuzat, de fapt, o diminuare a sensibilității bisericii la problemele societății postmoderne. Revendicarea lor de substanță avea în vedere o integrare a existenței tinerilor în funcționarea bisericii. Instituția bisericească trebuie să țină cont, așadar, în acțiunile și deciziile ei, de interesele și frământările tinerilor. Trebuie să existe o împreună- slujire și o împreună- dezbatere a bisericii și a tinerilor, iar misiunea apostolică să implice conlucrarea între clerici și laici.

De la momentul zero, acela al ieșirii în stradă, discuția a evoluat foarte mult. Atât de mult încât Guvernul a aprobat un buget de țară care nu mai alocă fonduri pentru construirea de biserici.

____________________________________________________________________________

Opinia publică începe să ceară răspunsuri. 10.000 de oameni mărșăluiesc în centrul Capitalei și cer autorităților să-i găsească pe vinovați.

Mii de oameni au ieșit în stradă, în semn de solidaritate cu victimele de la Colectiv dar și ca să ceară schimbarea întregii clase politice. A căzut un guvern, un primar, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București și a fost înăsprită legea care guvernează acordarea autorizațiilor pentru securitate la incendiu. Acestea sunt consecințele imediate ale tragediei din Clubul Colectiv.

Pe rețelele de socializare, mesajele de susținere au început să se amestece cu strigătele de revoltă. Când s-a aflat că localul avea autorizație de funcționare pentru doar 80 de persoane, un zăgaz s-a rupt. Pe 3 noiembrie, mii de tineri s-au mobilizat și au ieșit în stradă. Au cerut demisia autoritățior responsabile. Procurorii au început urmărirea penală pe numele celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu -, care au fost arestați preventiv în 3 noiembrie și pe bunurile cărora a fost pus sechestru. În 21 decembrie, Gancea și Mincu au fost plasați în arest la domiciliu. Potrivit Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".

În București și în toate marile orașe, peste 30.000 de oameni și-au strigat nemulțumirea în stradă. A doua zi, premierul României, Victor Ponta, a anunțat că demisionează din funcție.

Demisia Guvernului nu a oprit, însă, protestele. Oamenii au continuat să iasă în stradă și au cerut schimbarea clasei politice. În cadrul negocierilor cu partidele politice pentru numirea unui nou prim-ministru, președintele Klaus Iohannis a chemat în premieră la Cotroceni și reprezentați ai societății civile. Pe 10 noiembrie, președintele a anunțat noul premier: Dacian Cioloș.

Bilanțul incendiului din club atinge astăzi 64 de victime. Patronii clubului sunt cercetați de autorități. Primarul sectorului 4, demisionar și el, a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu. Alți angajați ai ISU au fost și ei arestați. Conducerea ISU București-Ilfov a fost demisă.

După căderea guvernului Ponta, președintele Klaus Iohannis și partidele politice parlamentare s-au înțeles pentru o guvernare tehnocrată/apolitică care să organizeze alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Dacian Cioloș, fost comisar european pe agricultură, preia portofoliul de prim-ministru și este învestit, împreună cu echipa, de Parlament, cu o largă majoritate. Avem primul guvern de tehnocrați complet apolitic, după 1989, în sensul că niciunul din membrii cabinetului nu are carnet de partid .

Ce fac partidele politice

PSD și PNL scapă de presiunea străzii la intrarea în an electoral, ceea ce reprezintă o adevărată ușurare. Ușurare e și dispariția redutelor politice din Parlament, adică Putere și Opoziție, ceea ce simplifică jocul mare, dar, pe de altă parte, îl și complică, deoarece politicienii și alegătorii au fost obișnuiți de 25 de ani să amenajeze terenul de luptă al alegerilor de pe cele două poziții: unii aflați la guvernare, care dau socoteală pentru măsurile luate și efectele lor, ceilalți aflați în ofensivă, din Opoziție, criticând mandatul celor de la Putere și angajându-se să facă lucrurile mai bine, dacă vor câștiga.

Partidele noi (USB, MP, M10,ALDE) pleacă și ele cumva de pe poziții de egalitate cu liberalii și social-democrații, deși elementul lor de noutate este ”confiscat” de cabinetul Cioloș, încă nerevendicat total decât de președintele Iohannis, ceea ce s-ar putea zice că le încurcă. O reușită a lui Cioloș ar putea să le sufle vânt în pânze la alegeri (iată că se poate cu oameni noi!), un eșec le poate ruina promisiunea  încă neîndeplinită (mai bine rămânem cu vechile opțiuni!). Chiar și aceste configurații sunt relative, deoarece nu e sigur dacă,în final, o guvernare Cioloș de succes nu va fi revendicată de liberali sau o guvernare Cioloș dezamăgitoare nu va fi decontată de PNL și PSD.

În realitate, guvernarea nu poate fi considerată total desprinsă de partide, deoarece există membri ai cabinetului mai apropiați de PSD, PNL și UNPR, în vreme ce partidele care formau vechea majoritate (PSD, UNPR, ALDE) au încă administrația din teritoriu înțesată de proprii activiști.

Un alt element de noutate este asumarea de către liberali a guvernării la nivelul Bucureștilor. După ce, în septembrie, când Oprescu a fost suspendat, acuzat de corupție, s-au ferit să preia interimatul Primăriei Generale, oferind postul unui obscur reprezentant al UNPR, PNL își repară greșeala și instalează acum un om al său în funcția de Primar General.

Ce face guvernul Cioloș

Cioloș preferă să joace prudent primele zile de guvernare. Renunță la obiective care țin de schimbarea regulilor scrutinelor de anul viitor (cum ar fi alegerea primarilor în două tururi), deoarece știe că nu are sprijinul partidelor politice pentru asemenea măsuri și preferă să se concentreze pe transparentizarea deciziilor, precum și pe selecția personalului birocratic.

Organizarea de concursuri pentru posturi în deconcentrate nu va fi însă lipsită de peripeții. Un prim caz apare la Buzău, acolo unde deputatul Cezar Preda, PNL,  îl critică pe minstrul Educației, Adrian Curaj,pentru organizarea în pripă a concursului pentru șefia Inspectoratului Școlar. Partidele mari nu vor asista pasive la procesul de selecție, promis de Cioloș, care le-ar putea scoate din posturi oamenii chiar înaintea campaniei electorale.

Presiunile asupra guvernului tehnocrat nu vor fi doar din zona partidelor politice, ci și din zona societății civile. O dezvăluire de presă arată că Raed Arafat a fost pus în dificultate de proprii angajați atunci când, în primele zile după incendiul de la Colectiv, declara că ISU nu avea cunoștință de exsitența Clubului din Capitală. Apariția dovezilor contrare declanșează un val de reacții, care merg spre solicitarea demisiei fondatorului SMURD.Cioloș ezită și îi cere lui Arafat să prezinte un plan de reformare a ISU.

Primul scandal de plagiat de la instalarea guvernului îl vizează chiar pe Ministrul de Interne Tobă. O investigație publicată în mediul online compară teza sa de doctorat cu alte lucrări anterioare și găsește o identitate perfectă de pagini, precum și citări caraghioase în bibliografie. Tobă neagă acuzațiile și își trimite lucrarea spre validare Comisiei de Etică, cea care, în mod scandalos, a mai absolvit de vină în trecut doi demnitari: pe Victor Ponta și Gabriel Oprea. Cioloș temporizează demiterea și o condiționează de un verdict oficial al dubioasei comisii din subordinea Ministrului Educației.

Nici facerea bugetului nu se dovedește prea simplă. Cioloș preia toate măsurile cu iz electoral ale cabinetului Ponta în proiectul de buget, deși își arată fățiș disconfortul față de acestea. Nici Iohannis nu-i dă de ales, atunci când promulgă majorarea salariilor bugetare cu 10%, votată în unanimitate de Parlament.

Alte inițiative discutabile trec de forul legislativ, cum ar fi legea stingerii creditelor prin cedarea bunului ipotecat, care stârnește neliniști în mediul financiar-bancar. Analiștii economici prevăd o contractare a creditelor imobiliare, ca urmare a acestei inițiative parlamentare, ceea ce, evident, nu va rămâne fără un impact asupra motorului economiei.

Ce face DNA

În afară de preluarea investigației la clubul Colectiv, care ridică suspiciuni de corupție și abuz în serviciu din partea unor funcționari ai statului român, DNA își reia ofensiva asupra partidelor politice. Nu mai puțin de trei cereri de încuviințare a arestării sunt trimise către Senat și Camera Deputaților. Dan Șova de la PSD este unul din cei vizați, Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu ar putea rămâne fără imunitate din tabăra liberală.

Procesul ”referendumul din 2012” îi mai dă un respiro lui Liviu Dragnea, președintele PSD, care obține o nouă amânare până undeva în ianuarie anul viitor. O sentință definitivă ar putea veni, totuși, până la primăvară, când Dragnea va afla dacă poate să mai rămână șef al social-democraților și, chiar dacă rămâne, care vor fi costurile de imagine pentru partid în cazul unei sentințe finale cu suspendare.

Aflate sub presiunea sloganului ”Corupția ucide!”, partidele parlamentare, la o lună de la tragedia de la Colectiv, pot suferi pierderi majore, dacă decid să își protejeze din nou colegii, așa cum au făcut anul acesta cu Elena Udrea și Dan Șova (în primul dosar, Turceni-Rovinari).

Spre ce ne îndreptăm

PSD și PNL au primit rezervat soluția tehnocrată, chiar dacă nu au avut de ales. Pierderea guvernării, deși așteptată de ceva timp, i-a dezorientat pe social-democrați. Liberalii au fost și ei prinși pe picior greșit, date fiind așteptările privind preluarea pârghiilor de Putere, odată cu plecare lui Victor Ponta. În PNL, Iohannis a început ofensiva pentru scoaterea în decor a ”vechii gărzi”, ceea ce se suprapune peste tulburările interne asociate fuziunii între liberali și democrat-liberali.

Un prim test al relației partidelor parlamentare cu guvernul Cioloș se va da la votarea bugetului, preconizată undeva la sfârșitul acestui an. Obiceiurile împământenite erau de negocieri subterane și presiuni ale grupurilor parlamentare asupra premierului, prin celebrele amendamente care vizează proiecte locale (școli, biserici, infrastructură), esențiale pentru relația aleșilor cu primarii și elitele locale din colegiile electorale. Chiar dacă alegerile de anul viitor vor fi pe liste județene, e foarte probabil ca împărțirea pe colegii să se păstreze ca tip de organizare la nivelul partidelor politice. Cioloș este deja excedat de cheltuielile peste venituri moștenite de la guvernul anterior.

Testul relației între guvernul Cioloș și societatea civilă, în special elitele culturale și intelectuale, se va da odată cu judecarea plagiatului ministrului Tobă de către Comisia de Etică. O infirmare a plagiatului, în ”buna” tradiție a comisiei, va abate un val de critici asupra Ministrului Educației, dar și asupra premierului în funcție, care a preferat întârzierea unei decizii de îndepărtare a lui Tobă din cabinet, plasând hotărârea într-un circuit birocratic deja decredibilizat.

Se anunță, deci, un sfârșit de an plin de evenimente politice, cu impact major asupra evoluțiilor din anul electoral 2016.

(Documentarul Dezastrul din Colectiv, realizat de Discovery Networks 2016)

În data de 1 noiembrie 2015 în Piața Universității din capitală a fost organizat un marș de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv unde au participat 8000 de persoane, ulterior mulțimea s-a îndreptat către local unde se mai aflau alte 2000 de persoane venite să aducă un ultim omagiu celor dispăruți.

Ca urmare a declarației primarului sectorului 4 Cristian Popescu Piedone că nu are ce să-și reproșeze și că din punctul lui de vedere clubul Colectiv funcționa legal, a fost organizat un miting pentru demiterea acestuia în Piața Universității în ziua de 3 noiembrie 2015. Mitingul de la București început la ora 18:00 și a adunat până în momentul încheierii la ora 1:30 a doua zi 25.000 de persoane. Aceștia au scandat lozinci și au cerut demisia lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, dar și a lui Cristian Piedone (wiki)

La 3 noiembrie, mai mult de 15.000 de persoane au protestat în fața Palatului Victoria-sediul central al traficului de blocare a guvernului român în Piața Victoriei. Dublat în presa românească Revoluția #Colectiv, au avut loc protestele pentru a cere demisia prim-ministrului Victor Ponta, ministru, Gabriel Oprea, și Cristian Popescu Piedone, Primarul Sectorului 4 , care a fost criticat pentru a da o licență de operare la club fără un permis de departamentul de pompieri. în fața clădirii guvernului, cordoanelor mari de jandarmi au împiedicat manifestanților să avanseze spre clădire. de la Piața Victoriei, protestatarii în marș spre Ministerul de Interne, unde au îngenunchiat și a avut loc un moment de reculegere. Manifestanții au scandat "rușine" și "asasini" și au purtat pancarte pe care scria "ucide corupție". Până la ora locală 22, între 28.000 și 30.000 de oameni (unele estimări au avut mai mult de 35.000) a ajuns la Piața Constituției, cu unii protestatari scalarea gardurile din jurul Palatului Parlamentului. Protestele au fost, de asemenea, a avut loc la Brașov, Ploiești, Buzău și Iași. Președintele Klaus Iohannis a salutat demonstrațiile de stradă, și a avertizat că astfel de evenimente nu pot fi ignorate de clasa politică.

Protestatarii au criticat, de asemenea, Biserica Ortodoxă Română și liderul acesteia, Patriarhul Daniel, pentru lipsa lor aparenta de reacție în urma focului de club. Mii de manifestanți au defilat pe Dealul Mitropoliei din centrul Bucurestiului, unde se află sediul Bisericii. În dimineața zilei de 4 noiembrie, guvernul Ponta a demisionat. "Sper că demisia guvernului va satisface oamenii care au ieșit în stradă", Ponta a spus într-o declarație. Presiunea a avut a fost montarea pe Ponta pentru luna precedentă. In octombrie 2015, el a pierdut conducerea Partidului Social Democrat Liviu Dragnea, pe fondul unui scandal de fraudă fiscală, și a devenit al țării la prima ședință de premier pentru a fi judecat pentru corupție. La o oră după anunțarea demisia guvernului, Piedone a anunțat, de asemenea, sa . demisia El a acceptat rolul său în tragedie, și-a exprimat regretul pentru acțiunile și lipsa de acțiune sale, afirmând: "este o greșeală și mă angajez că nu am proceda la demisia din prima zi sau a doua zi după accident ".

La 4 noiembrie , protestele au continuat pentru a doua noapte consecutiv , în ciuda demisiei lui Ponta , cu aproximativ 35.000 de persoane din București , 10.000 de la Timișoara , 5000 la Craiova și Iași , 4.500 în Cluj – Napoca , 4.000 de la Sibiu , 3.000 de la Bacău , Constanța , Buzău și Galați , și 1000 la Focșani . Manifestanții au cerut alegeri anticipate și o schimbare totală a clasei politice . Proteste în solidaritate cu cei din țară a avut loc la Londra , Paris și Madrid .

La 5 noiembrie, aproximativ 12.000 de persoane au protestat la București și 10.000 în alte orașe mari. Pentru prima dată, președintele a invitat reprezentanții oamenilor străzii la o rundă de consultări pentru a asculta cererile lor. După ce Administrația Prezidențială a centralizat 5.520 propuneri, 20 de persoane, majoritatea membri ai ONG-urilor, au fost aleși să participe la consultări cu Klaus Johannis.

A doua zi, la 6 noiembrie, oamenii au ținut să protesteze, cu toate că în mai puține numere (6.000 la București și la câteva mii în alte orașe). Președintele a declarat reprezentanților publici că va veni incognito să vorbească cu oamenii în stradă, sugerând în mod indirect că, în cazul în care doresc schimbări reale de care au nevoie pentru a păstra cere pentru el, astfel încât politicienii să nu poată pretinde că nu înțeleg ce se cere lor.

La 8 noiembrie, în a șaptea zi de proteste, Klaus Iohannis a mers la Piața Universității, [137], unde a discutat cu unii protestatari și au ascultat cererile lor. În timp ce mulți au exprimat bucuria în prezența președintelui în piață, alții au huiduit, fluierat și au scandat "Rușine", "Demisia", "Hoții" și "Nu te vrem".

(People protesting in University Square, Bucharest, on 5 November- Wikipedia)

(Eugen Simion 14 – Own work

Colectiv)

4 noiembrie 2015. Premierul României a demisionat. Victor Ponta a reacționat astfel la cererile strigate în timpul unei demonstrații de protest desfășurate în seara de 3 noiembrie privind asumarea de responsabilități politice în legătură cu un incendiu din 30 noiembrie de la clubul bucureștean Colectiv. Trebuie subliniată în context părerea multor observatori politici că, personal Ponta nu are vreo implicare directă în responsabilizarea accidentului grav respectiv de la Colectiv. Este o demisie de onoare care dă satisfacții Străzii dar care nu poate rezolva deocamdată inadvertențele sistemice ce se manifestă în domeniul regimului de autorizare și funcționare a localurilor publice, nereguli adunate în toți cei 25 de ani dezvoltare capitalistă care au trecut de la Revoluție.

Declarația lui Victor Ponta:

"Începând de astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru și, implicit, al Guvernului. Eu niciodată nu mă bat cu oamenii. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au votat acest guvern. Sper ca depunerea mandatului să satisfacă nevoile protestatarilor. Până când noul guvern va fi instalat, ne vom face treaba în continuare. La ora patru o să avem o ședință de guvern ca să le mulțumesc tuturor miniștilor", a spus premierul demisionar Victor Ponta.

Liderii coaliției de guvernare se reunesc de urgență în ședință după demisia guvernului.

Compoziție care prezintă principiile de Gestalt, design grafic (Programul Educațional Gestalt, 2011).

În urma incendiului din Colectiv a fost promovată și o altă măsură – interzicerea fumatului în spațiile publice, cuprinsă într-un proiect de lege inițiat de deputatul PSD Aurelia Cristea, pentru care și-au exprimat sprijinul mai multe ONG-uri. Proiectul Legii privind interzicerea fumatului în spațiile publice a fost intens dezbătut de opinia publică înainte de a fi adoptat de Parlament, în 15 decembrie, și mai ales după. În prezent, proiectul este contestat la Curtea Constituțională, de 33 de senatori.

Tragedia din Colectiv a marcat anul 2015, a cutremurat România, a scos la iveală corupția, a adus un nou guvern. Rămâne de văzut dacă aceste schimbări vor fi urmate de altele, mai profunde, în 2016.

ISU București și celelalte inspectorate din țară au făcut în săptămânile ce au urmat tragediei controale la localuri și în alte spații publice. Aproape 40 de cluburi, restaurante, discoteci si alte localuri din Capitală și din mai multe județe au fost închise până în 18 noiembrie. S-a constatat că instituții de cultură importante precum Castelul Peleș, Ateneul Român, Teatrul Național și Opera Națională din Cluj-Napoca funcționează fără autorizație de securitate la incendiu din partea ISU. Nici clădirea Palatului Parlamentului nu are autorizație ISU pentru că nu a fost recepționată.