Criza Refugiatilor din Anul 2015

Criza refugiaților din anul 2015

Cuprins

Introducere – ca să o pot finaliza imi trebuie raspunsurile referitoare la capitolele 3 si 4!!!

Capitolul 1. Fenomenul global al migrației – context istoric și politic

Migrația și refugiații – contextul european al anului 2015

Refugiații din Germania – implicații locale și europene

Refugiații din Kosovo și Palestina – caracterizarea fenomenului

Capitolul 2. Istoria razboiului din Siria

2.1. Istoria războiului din Siria

2.2. Cauzele migrației siriene

Cap.3. Ipoteza. ???? AS DORI CATEVA LAMURIRI! CE IPOTEZA???

Cap4.Analiza mass-media….interviuri …rezultatele interviurilor….. CE FEL DE INTERVIURI? CU REFUGIATI? CE EXISTA PRIN PRESA INTERNATIONALA?

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

,,Înainte să ajung s-o fac eu, istoria, turbure și amenințătoare, dădea buzna peste noi:.” (Marin Preda).

Tăvălugul istoriei ne-a prins pe toți într-o vâltoare și o furtună de evenimente și de schimbări de situații fără precedent până acum.

Migrație, atacuri teroriste, amenințări palpabile și din ce în ce mai intense. Mai suntem în siguranță în propria țară sau atunci când ne aflăm în alte țări?

Contextul politic și social internațional și european stă acum între elemente foarte tensionate și grave: conflictele din Orientul Mijlociu, catastrofa umanitară din Siria, impactul Statului Islamic, escaladarea terorismului; toate acestea au determinat o creștere fără precedent a migrării populațiilor din aceste zone de conflict către Europa. Cei mai mulți imigranți vin din Siria, Libia sau din Africa și sunt de religie musulmană.

Pe de altă parte, și ultimile atentate teroriste din Europa, cum a fost cel din ianuarie 2015, de la Charlie Hebdoo din Paris, au tensionat și mai mult relațiile dintre cetățenii europeni de religie musulmană și ceilalți, aparținând altor culte, cât și dintre cetățenii europeni și imigranții de orice origine.

Uniunea Europeană încearcă prin măsuri cât mai rapide să controleze fenomenul migrației și să-l limiteze, dar să și integreze aceste persoane în cadrul Europei fără a dezechilibra prea mult situația socială și economică a Uniunii. La un summit de urgență, care a avut loc pe 23 aprilie 2015, liderii UE s-au angajat să intensifice patrulele maritime din Mediterană, zonă pe unde ajung cei mai mulți imigranți din Africa de Nord. Cu toate acestea, orice acțiune militară ar trebui să se conformeze dreptului internațional.

Apărarea drepturilor imigranților săraci este dificilă, deoarece climatul economic este încă sumbru, mulți europeni sunt șomeri și țările UE sunt încă divizate asupra modului în care să împartă povara refugiaților. De aici s-a născut și expresia ,,fortăreața Europa”, luată cu asalt de imigranți și foarte greu de menținut în echilibru politic, social și economic.

În acest context, integrarea imigranților de religie musulmană în țările europene în care ajung este o adevărată provocare pentru fiecare stat, guvern și orice organizație implicată în acest proces. Majoritatea constituțiilor din principalele țări europene au recunoscut existența Islamului, dar măsura în care această religie poate fi practicată pe teritoriul acestor state este încă o problemă.

Prezenta lucrare își propune să abordeze acest subiect din două puncte de vedere, politic dar și social și umanitar. În ceea ce privește imigrația, criticii spun Uniunea a devenit o cetate care este dispusă să primească oameni din alte țări care doresc azil politic sau care, pur și simplu, sunt în căutarea unei vieți mai bune. Ele au însă, în același timp condiții de control și imigrare din ce în ce mai dure la frontierele UE.

De mai mult de trei decenii, Uniunea Europeană construiesc această Fortăreață Europeană, un cordon de patrule maritime protejate, aeriene și terestre, precum și un sistem de supraveghere high-tech de sateliți și drone. Când un jurnalist de la revista Der Spiegel, Germania, a vizitat camera de control a Frontex, Agenția europeană a frontierelor, a observat că idea principală era de a "apăra Europa împotriva unui inamic."

Atât timp cât Uniunea Europeană tratează imigrarea ca o problemă de criminalitate, nu doar traficanții și teroriștii sunt ținte, ci chiar și refugiații. Fortăreața Europa a creat nu doar bariere fizice în jurul continentului, dar și bariere emoționale și umanitare. Cu toate aceste actuala criză a imigranților, amplificată în anul 2015 a scăpat cu totul de sub control și Fortăreața nu mai face față.

Problema esențială care se pune este legată de modul în care democrațiile liberale ar trebui să gestioneze diversitatea culturală determinată de prezența unor grupuri naționale sau imigrante minoritare. În cadrul unor astfel de grupuri există unele practici care încalcă drepturile omului. Și există valori culturale pe care, probabil, societatea occidental nu le înțelege în profunzime.

Conflictul dintre principiile universalismului și cele ale relativismului cultural poate fi înțeles și ca un conflict dintre societatea occidentală, care își afirmă și își menține superioritatea în fața societăților patriarhale care încearcă să mențină condițiile vechi și sunt rezistente și refractare la schimbările puternice, economice și tehnologice care duc la globalizare.

În acest sens, lucrarea își propune să prezinte în mod general modul în care fenomenul migrației afectează lumea în context politic, istoric, social și umanitar. De asemeni va aborda problemele din viața de zi cu zi a acestor refugiați, despre aspirațiile acestora. Un alt unghi de abordare a temei va fi din perspectiva acțiunilor politice, sociale și umanitare care se realizează în Europa pentru a întâmpina aceste necesități ale refugiaților în procesul lor de integrare într-un spațiu atât de diferit de cel din care ei provini.

Mai exact, lucrarea urmărește:

Să înțeleagă statutul social și juridic al refugiaților care trăiesc în Europa contemporană și modul în care acesta se intersectează cu valorile lor, precum și cu aspirațiile lor personale și profesionale;

Să exploreze problemele care afectează relațiile de gen în rândul comunităților din Europa, astfel încât politicile sociale și familiale eficiente pot fi dezvoltate;

Să înțeleagă modul în care refugiații doresc și integrează convingerile lor religioase și tradiționale în viața de zi cu zi.

O cercetare completă asupra acestei categorii de oameni, refugiații, ar trebui să abordeze toate aspectele problemei: juridic, politic, familie, economic, sănătate, cât și dezvoltarea ca ființa umană, accesul la resurse, oportunitățile sociale reale, exprimarea și împlinirea idealurilor personale, cât și exprimarea liberă a propriilor convingeri religioase.

O singură lucrare nu poate deveni exhaustivă pe acest subiect amplu, dar poate măcar să atingă câteva din cele mai evidente aspecte și să încerce să creeze o scurtă privire de ansamblu a problemei, mai ales în contextual fără precedent al recentei crize a refugiaților și imigranților musulmani din Europa.

Capitolul 1. Fenomenul global al migrației – context istoric și politic

Migrația și refugiații – contextul european al anului 2015

Conform Convenției privind statutul refugiaților, un refugiat este este acea persoana care, din cauza unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări; sau care, neavând nici o cetățenie și găsindu-se în afara țării în care avea reședința obișnuită ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.

Conform Agendei Europene în ceea ce privește migrația, imperativul imediat este datoria de a proteja pe cei care au nevoie. Situația a mii de migranți care își pun viața în pericol pentru a ajunge în Europa a șocat întreaga comunitate europeană. Ca un răspuns prim și imediat, Comisia a prezentat un plan de zece puncte de acțiune imediată. Parlamentul European și Consiliul European au garantat sprijinul pentru acest plan, iar statele membre s-au angajat, de asemenea, să ia măsuri concrete, în special pentru a evita pierderea, în continuare, de vieți. Răspunsul a fost imediat, dar insuficient. Europa a fost copleșită și depășită de această criză majoră care se află încă în plină desfășurare și pentru care nu s-au găsit încă soluțiile cele mai bune. În timp ce majoritatea europenilor au răspuns la situația dificilă a migranților, realitatea este că în Europa, există îndoieli serioase cu privire la posibilitatea Uniunii Europene de a controla fenomenul, în legătură cu necesitatea de a integra migranții în societățile europene. Abordarea trebuie să se facă la cauzele migrației și nu doar la efectele acesteia.

La Consiliul European din 15 octombrie 2015 s-au luat decizii care aveau ca scop gestionarea crizei migrației fără precedent (Anexa 1) dar care nu au fost suficiente pentru controlul fenomenului. S-a încercat impunerea de cote obligatorii de primire a refugiațiilor către statele membre dar nu s-a ajuns la o hotărâre clară și acceptată de toate țările membre.

La 17 decembrie 2015, liderii UE au adoptat concluzii privind migrația și referendumul din Regatul Unit (Anexa 2)

Se remarcă, mai ales alocuțiunea ,,să continue punerea în aplicare a mecanismului de relocare asupra căruia s-a convenit”, ceea ce arată că nu s-a schimbat strategia UE în ceea ce privește relocarea imigranților, aceasta în contextul în care mai multe țări, printre care și România nu sunt de acord cu obligativitatea impunerii cotelor de migranți.

Poziția Ungariei, afectată intens de criza refugiaților este deosebit de tranșantă: ,,Elita politică europeană este închistată într-o carapace ideologică și nu prea mai are nicio legătură cu realitatea', iar 'un exemplu clar' în acest sens îl reprezintă criza refugiaților, a afirmat premierul ungar Viktor Orban într-un interviu acordat cotidianului ceh Lidove Noviny, potrivit Agerpres. ,,Avem nevoie de o Europă cu identitate proprie și cu stimă de sine pentru a putea fi din nou puternică”, întrucât Europa și-a neglijat rădăcinile și tradițiile naționale, a subliniat șeful executivul ungar. În acest context el a estimat că ar fi ,,nebunesc și periculos” să se construiască o structură suprastatală cum ar fi Statele Unite ale Europei, ,,un continent fără națiuni”. ,,Dar, din fericire, cetățenii europeni vor avea forța să se protejeze pe ei și întregul continent' în fața unei asemenea evoluții”, anticipează șeful executivului de la Budapesta.

UE trebuie să elaboreze politici de acțiune pentru agestiona corespunzător circulația mărfurilor și a persoanele fizice cu privire la noile frontiere. Aceste granițe trebuie să restricționeze imigrația ilegală și să respingă activități infracționale. Noua frontieră a UE s-a confruntat cu un imens flux de forță de muncă ilicită și alte forme de trafic de ființe umane. O parte tot mai mare de imigrație ilegală din UE provine din această regiune.

,,Numărul migranților care traversează Marea Mediterană – de la coastele Libiei la Italia – a explodat în prima jumătate a acestui an, așa cum a informat Agenția Europeană pentru gestionarea granițelor FRONTEX. Conform acesteia, în ianuarie-iulie (2014), imigranții în Europa au ajuns la 78.300, comparativ cu 12.915 în 2013. Aceasta este o problemă foarte gravă pentru instituțiile europene, fără găsirea unei soluții pentru ca această povară pe care o suportă țările din sudul Europei să fie suportată de către toate statele membre ale UE.

Schimbările din ultima lună au schimbat esențial situația de la nivel european în ceea ce privește situația imigrației și modul în care aceasta este tratată la nivel European. Mr. Seehofer a luat o atitudine destul de diferită după atacurile teroriste din Franța din 13 noiembrie 2015. Atacurile jihadiștilor au ,,ilustrat necesitatea" controlului puternic al frontierelor externe ale Europei, dar, de asemenea, ale granițelor naționale ", a spus el; este o chestiune de ,,restaurare a legii și ordinii în Europa." Ministrul de finanțe bavarez, Markus Söder, a fost de acord: "Parisul schimbă totul", a declarat, adăugând că atacurile au însemnat sfârșitul "vremea imigrației necontrolate ".

În 15 decembrie 2015, s-a dezbătut, la nivelul conducerii UE, un proiect propus recent care constă în înființarea unui organism specializat european de pază a frontierelor. Acesta are ca misiune recâștigarea controlului granițelor externe ale Uniunii Europene. Acest corp de pază ar avea dreptul să intervină într-un stat membru, chiar fără acordul acestuia, atunci când acesta nu mai poate controla una din frontierele externe ale UE.

Proiectul a fost elaborat în urma experienței recente cu Grecia, care nu a fost capabilă să țină sub control fluxul de sute de mii de migranți, dar nici nu a acceptat să primească asistență din partea UE la acest capitol.

Potrivit Comisiei, din ianuarie, aproape 1,5 milioane de migranți au trecut ilegal prin tari ale UE fara sa fie inregistrati in mod corespunzator.

În același timp, imigrația este esențială pentru menținerea nivelului populației în UE.

În acest context, dimensiunea externă a imigrației devine tot mai proeminentă. Deși securizarea frontierelor externe este o afacere nationala, politica comună a UE privind frontierele, mobilitate, azil și imigrație joacă un rol tot mai important.

Specialiștii consideră că, o dată cu sosirea iernii, calea de pătrundere în Europa a migranților, se va muta, din zona Mediteranei, spre granițele externe ale UE, adică spre România, Bulgaria, Croația, membre UE aflate în afara spațiului Schengen.

Mai mult de un milion de migranți și refugiați au trecut în Europa în 2015, ceea ce a dus la o criză fără precedent care este în plină desfășurare și acum. Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a anunțat, pe 21 decembrie 2015, că în 2015 au intrat în Europa, pe uscat și pe mare, mai mult de 1006000 de migranți și refugiați (Figura 1). Cifra se referă la intrări prin intermediul celor șase națiuni ale Uniunii Europene – Grecia, Bulgaria, Italia, Spania, Malta și Cipru.

Marea majoritate a sosit pe mare, dar circa 34.000 au venit pe cale terestră din Turcia.

Figura 1. Afluxul de migranți și refugiați în 2015 în Europa

S-au înregistrat mai mult de 942400 de cereri de azil potrivit agenției de statistici, Eurostat. Germania a primit cel mai mare număr de noi cereri de azil, mai mult de 315.000 la sfârșitul lunii octombrie 2015. Dar mult mai multe persoane au ajuns în țară – oficialii germani au declarat că mai mult de un milion a fost înregistrați în sistemul ,,EASY" destinat pentru numărarea și distribuirea de oameni înainte de a fi preluate cererile de azil.

Ungaria a trecut pe locul doi pentru cererile de azil, având 174,055 aplicații de la sfârșitul lunii octombrie.

Zeci de mii de migranți și refugiați ajung în Europa prin nordul Balcanilor. Mai mult de 40000 de oameni au trecut Macedonia în ultimile două luni ale anului 2015. Mase de migranți și refugiați, cei mai mulți din Siria, Afganistan și Kosovo, au copleșit autoritățile de frontieră din mai multe țări din Balcani încearcând să ajungă în Europa de Vest. Migranții călătoresc în grupuri de doar câteva zeci de oameni, se deplasează spre nord cu autobuzul, trenul, taxiul. Pe altă parte vecinii Siriei au îngreunat modul migranților de a traversa teritoriile lor.

Deși Germania a avut cele mai multe cereri de azil în 2015, numărul de oameni care au sosit în Ungaria a fost cel mai mare proporțional cu populația sa. Mai mult de 1.450 de refugiați la 100.000 de locuitori locali din Ungaria au cerut azil în prima jumătate a anului 2015. Aceeași cifră în Germania a fost 323 și pentru Marea Britanie, a fost de 30 cereri pentru fiecare 100.000 de locuitori. (Figura 2)

Figura 2. Cererile de azil raportate la 100000 locuitori

Conflictul din Siria continuă să fie, de departe, cel mai mare furnizor al migrației. Dar violența în curs de desfășurare din Afganistan, abuzurile în Eritreea, precum și sărăcia în Kosovo sunt motivele pentru care oameni să caute o viață nouă în altă parte (Figura 3).

Figura 3. Originea refugiaților care au sosit în Europa

Tensiunile din UE au crescut din cauza sarcinii disproporționate cu care se confruntă unele țări, în special Grecia, Italia și Ungaria unde migranții sosesc pe mare și pe uscat. S-a încercat distribuirea refugianților și migranților pe cote după um este ilustrat în Figura 4.

Figura 4. Cotele de refugiați impuse pe țările europene

Deși numărul de cereri de azil a fost foarte mare, numărul celor care chiar au primit azil este foarte mic. În 2014, țările UE au oferit azil pentru 184,665 de refugiați. În același an, mai mult de 570.000 migranți au solicitat azil.

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) estimează că mai mult de 920.000 migranți au sosit pe mare în perioada ianuarie-noiembrie 2015, comparativ cu 280.000 pe uscat și pe mare pentru întreg anul 2014. Cifrele nu includ persoanele nedetectate. Frontex, care monitorizează diferitele trasee ale migranților au estimate numărul acestora pentru 2015 la mai mult de 1.500.000.

Cererile de azil din partea sirienilor din Europa a crescut în 2015, alimentate de războiul civil din țară care a început în urmă cu mai mult de patru ani și nu arată nici un semn de sfârșit. Marea majoritate a refugiaților au fugit în țările vecine, cum ar fi Turcia, Liban și Iordania, precum și numărul de sirieni acolo depășește cu mult pe cei care au făcut calatorie dificila spre Europa.

1.2.Refugiații din Germania – implicații locale și europene

Germania este în prezent destinația preferată pentru zeci de mii de imigranți care trec prin Europa Centrală. Este de așteptat ca aceasta să primească până la 800.000 de solicitanți de azil în acest an, de patru ori mai mult față de 2014. Germania are un sistem de cote care redistribuie solicitanții de azil între statele sale federale în funcție de venitul lor fiscal și densitatea populației existente.

De la începutul anului 2015, Germania a fost epicentrul unei crize a refugiaților în desfășurare în Europa, criză care este fără precedent după cel de al doilea război mondial. Răspunsul cancelarului Merkel la criză a propulsat Germania într-un rol de conducere în Europa.

Răspunsul german față de solicitanții de azil se bazează parțial pe etică și istorie și parțial e o chestiune de economie și demografie. Potrivit ministrului de Interne german, Thomas de Maizière, Germania consideră aportul său ca parte a obligației sale umanitare. Fiind o țară cu o populație în curs de îmbătrânire, cu o creștere demografică scăzută, dar cu o economie în plină expansiune, Germania are nevoie de lucrători calificați și educați, de care poate beneficia prin afluxul de solicitanți de azil sirieni din care circa 40% sunt educați la nivel universitar.

Pentru a răspunde la criza refugiaților, Germania a fost obligată să răspundă prin adoptarea schimbărilor pe plan intern și prin preluarea conducerii în încurajarea altor state membre ale UE care să îi urmeze exemplul.

În ceea ce privește cererile de azil, Germania, până în prezent, deține cea mai mare parte a solicitanților de azil ale UE. În 2014, un total de 625,920 cererile de azil au fost făcute în UE, iar Germania a primit 202645 dintre ele. Germania a primit de trei ori mai mulți solicitanți decât Italia (64625) si de 6 ori mai mult ca în Regatul Unit (31745) 33. În 2015 Germania a primit cea mai mare parte a refugiaților din Siria, Eritreea și alte zone conflictuale. Istoria Germaniei îndelungata de migrație, precum și sistemele sale eficiente pentru cererile de azil, de prelucrare, o fac una dintre țările cele mai bune echipate pentru a gestiona această criză a migrației. Cu toate acestea evenimentele de la început de an 2016, inclusiv agresiunile venite din partea refugiaților, mișcările de stradă din partea organizațiilor de extremă dreaptă arată că și Germania este copleșită de acest fenomen.

Alături de cancelar, doamna Angela Merkel, principalii actori implicați în rezolvarea acestei probleme sunt ministrul de Interne, Dr. Thomas de Maiziere, secretarul de stat pentru Ministerul Federal de Interne, dr Emily Haber, și până la demisia sa din 17 septembrie 2015, Dr. Manfred Schmidt, care a fost șeful Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați, informal cunoscut sub acronimul german BAMF. Dr. Schmidt, care a demisionat pentru ,,motive personale", a fost înlocuit de Frank Juergen Weise, fostul șef al Agenției germane de Ocupare a Forței de Muncă. Oficiul pentru Migrație și Refugiați (BAMF) este o organizație descentralizată, cu sediul principal în Nuremberg. Originile BAMF se trag din 1946 când a fost instituția însărcinată cu supravegherea punerii în aplicare a tuturor evoluțiilor majore din politica germană de imigrare. BAMF are aproximativ 20 de centre de primire și de facilitare a lungul întreaga Republica Federală.

Ca răspuns la provocările actuale, a fost luată decizia de a crește capacitatea de BAMF cu 1.000 de persoane. Patru centre de decizie suplimentare vor fi create în întreaga țară pentru a procesa cererile de azil. Au fost recent stabilite două noi centre de primire în Bavaria. Centrele servesc ca baze administrative pentru toate autoritățile germane, care sunt implicate în primirea și evaluarea cererilor de azil. Printre acestea se numără Ministerul german al afacerilor sociale, Biroul de migrație (BAMF), Oficiul Federal pentru Străini, și reprezentanți ai instanțelor germane și serviciile de poliție.

La 8 mai 2015, la Summit-ul de refugiați de la Berlin cu cancelarul, ministrul de Interne și reprezentanți ai statelor federale, a fost luată decizia de a pune în aplicare un plan de acțiune, prin care se vor prelucra cererile de azil într-o manieră accelerată. Utilizarea optimă a resurselor limitate și a eficienței procedurale maxime va fi pus în practică prin grupuri de proceduri, sub conducerea guvernului federal cu o cooperare mai strânsă din partea statelor federale. În perioada ianuarie-mai 2015, 450.000 de cereri de azil au fost depuse în Germania. Dintre acestea, 400.000 au fost primele aplicații, în timp ce 50.000 au fost follow-up-uri. La Summit-ul pentru refugiați, ministrul de Interne german, de Maiziere, a identificat două cauze pentru acest val de aplicații: incertitudinea din Balcani, și conflictele și teroare din Africa de Nord și Siria.

Printre țările de origine, în 2015, Kosovo a fost principala țară de origine pentru imigranți în Germania. 27.767 refugiați din Kosovo au solicitat protecție internațională în Germania, în comparație cu 1722 solicitanți kosovari în aceeași perioadă de timp în 2014. Cererile din Albania au crescut, de asemenea, de la 2629 în 2014 la 11292 în 2015. Acest efect arată că fluxurile de migranți europeni nu toți provin de pe cealaltă parte a Mediteranei. Mulți imigranți în Germania au venit, de asemenea, din țări precum Nigeria în Africa de Vest, precum și Afganistan și Pakistan în Asia Centrală. Tabelul 1 prezintă primele 10 țări de origine pe ani, ilustrând schimbarea între primele șase luni ale 2014 și ianuarie-iunie 2015. O creștere substanțială a traficului de migranți este vizibilă între 2014 și 2015:

Tabel 1. Evoluția migrației top 10 țări de origine

Între lunile mai și iunie 2015 a existat o creștere notabilă a numărului de oameni care au sosit în Germania pentru a solicita azil. Numărul de sirieni care au ajuns în Germania, în iunie 2015 a crescut cu peste 50% față de luna precedentă, în timp ce pentru cetățenii afgani rata de creștere procentuală între mai și iunie 2015 a ajuns la aproape 80% (78,2%), după datele BAMF. Pe ansamblu, refugiații sirieni au rămas cea mai mare parte de imigranți în Germania. Țările de origine au devenit un mod de a diferenția refugiații care au nevoie de protecție internațională față de migranții economici care au ajuns în Germania în căutarea unei vieți mai bune.

Anul trecut Germania a declarat Bosnia și Herțegovina, Serbia și Macedonia ca ,,țări de origine sigure", la care s-a adăugat apoi Kosovo, Albania și Muntenegru la această listă. O ,,țară de origine sigură" este o țară în care oamenii pot fi returnați fara ca viața lor să fie în pericol. La Summit-ul balcanic, Germania a discutat despre posibilitatea deschiderii de noi canale legale de migrare a lucrătorilor din țările balcanice în Republica Federală. S-a ajuns la această decizie pe baza faptului că, până în 2020, Germania va avea un deficit de 2,4 milioane de lucrători. Însă în abordarea crizei migrației actuale, distincția dintre migranții economici și refugiați, a devenit

extrem de importantă în procesarea cererilor de azil ale celor care au nevoie cu adevărat dea zil urgent.

Majoritatea refugiaților sirieni sunt din clasa de mijloc, musulmani sunniți, care au îndurat patru ani de război civil sever. Potrivit statisticilor, patruzeci la sută dintre sirienii care au ajuns în Suedia au studii superioare sau medii. Mulți dintre cei care în prezent pleacă din Siria au avut case și locuri de muncă de acolo. După patru ani de război, mulți sirieni, doresc un standard mai bun de viață și accesul la educație pentru ei sau copiii lor.

Turcia găzduiește cel mai mare număr de refugiați sirieni și continuă să absoarbă mai mult. Potrivit CNN, Turcia are aproape 2 milioane de refugiați, urmată de Liban cu 1,1 milioane de euro. De la debutul războiului civil din Siria, Turcia s-a ocupat în mod eficient de criza refugiaților, oferind facilități pentru refugiați și organizarea de școli în taberele de refugiați, în timp ce mii de organizații de ajutorare turce depun eforturi pentru a îmbunătăți viața refugiaților.

Uniunea Europeană a aprobat recent un pachet de ajutor financiar pentru a ajuta Turcia să se ocupe de criza refugiaților.

Grecia și Ungaria au făcut față cu greu la fluxul de imigranți care încearcă să treacă prin teritoriul lor în drum spre vestul Europei. Ambele țări se află pe frontierele Uniunii Europene și, prin urmare au îmbrățișat o abordare mai strictă față de refugiați care ajung în Europa.

Tratamentul refugiaților de către autoritățile din fiecare dintre aceste două țări a scos la iveală o altă față a Europei, cu sute de oameni blocați timp de ore fără facilități, apă și adăpost.

Afirmația Ungariei este că frontiera sa este prima linie de apărare împotriva potențialelor abuzuri ale regimului de vize Schengen al Uniunii Europene.

Care este rațiunea din spatele primirii refugiaților în Germania? În timp ce majoritatea țărilor europene au adoptat o atitudine sceptică față de refugiați, iar unele au afișat chiar o ostilitate reală, Angela Merkel și națiunea germană le-au primit cu mare deschidere inițial. Acum, la început de 2016 lucrurile s-au mai schimbat. Astfel, de la 1 ianuarie, Germania a respins tot mai mulți refugiați care încearcă să intre pe la frontiera de sud. Purtătorul de cuvânt al poliției din Austria Superioară, David Furtner, a declarat că ,,numărul de migranți respinși zilnic a crescut de la 60 în decembrie la 200 de la începutul anului," El a adăugat că cei care au fost respinși au fost refugiați din Afganistan, Maroc și Algeria, care nu au dorit să solicite azil în Germania, ci mai degrabă în țările scandinave. "Politicienii germani par să fi decis să acționeze cu mai multă fermitate.”

În ajunul Anului Nou, în apropriere de Catedrala din Köln, un număr mare de bărbați originari din Africa de Nord și Orientul Mijlociu au acostat, jefuit și molestat femei care se aflau acolo pentru sărbătorirea revelionului. Două femei au fost violate conform relatărilor.

De zeci de ani conservatorii de pe ambele maluri ale Atlanticului au avertizat că politicile de imigrare generoase din Europa, de multe ori urmărite în ciuda dorințelor europenilor obișnuiți, amenință să destabilizeze continental. Conservatorii au atras atenția cu privire la dificultatea de asimilare, amenințarea de radicalizare, și probabilitatea de fapte violente sau atentate precum cele de la Paris și Cologne. Problema cu refugianții și imigranții nu este doar afluxul foarte mare ci și faptul că cea mai mare parte este formată din bărbați tineri.

În Suedia, de exemplu, care la fel ca Germania a avut ușa deschisă pentru refugiați, 71% din toți solicitanții de azil în 2015 au fost barbati. După cum notează Hudson, aceste tendințe au implicații imediate pentru societate. Mulți dintre acești oameni au concepții despre rolul femeilor, care sunt diametral opuse față de valorile europene contemporane.

Iar evenimentele de la 1 ianuarie din Germania, au determinat și creșterea mișcărilor de protest în rândul extremei dreapta care face presiuni împotriva migrației.

Iar procesul este în plină desfășurare. La o reuniune UE, ministrul de Interne din Germania a prezis că un milion de migranți va trece prin Turcia către Europa și în 2016, conform publicației Der Spiegel. Guvernul german a prezis că mai mult de un milion de migranți și refugiați va încerca să treacă prin Turcia ca să ajungă în Europa în 2016, și doar o cincime dintre aceștia va rămâne în Turcia. ,,Aceste cifre au fost prezentate de către secretarul de stat parlamentar din Ministerul de Interne Federal, Ole Schroder, la o reuniune de la Bruxelles cu colegii din Suedia și Danemarca, precum și comisarul UE pentru Migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos."

Pe 14 ianuarie 2015, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a anunțat cifrele de migrație din Germania pentru anul trecut. În 2015, 1,1 milioane de refugiați și migranți înregistrati în Germania, cel mai mare aflux de oameni. Dintre aceste sosiri, 476649 au făcut până în prezent cereri formale de azil în Germania. Circa 40% din nou-veniți, 428500, au fost de la Siria. În jurul valorii de 11%, 150.000, au fost din Afganistan. Tot 11% au fost din Irak și al patrulea și al cincilea grupuri mai mari de migranți din Germania au fost albanezi și kosovari.

Și atitudinea populației germane față de migrație s-a schimbat în ultimile luni. Astfel, la 20 noiembrie 2015 circa 53% dintre germani au declarat că numărul de solicitanți de azil în Germania era deja prea mare, cu toate acestea 42% au spus că numerele curente erau acceptabile (22%) sau că Germania ar putea accepta chiar mai mult (21%). Acum însă, 62% spun ca numarul de solicitanți de azil este prea mare, în timp ce doar unul din trei spun că cifrele actuale sunt acceptabile (16%) sau ar putea fi mai mare (18%). (Figura 4)

Figura 4. Atitudinea populației Germaniei față de migrație

Situația este complexă și se pare că și Uniunea Europeană, și Germania sunt incapabile în acest moment să gestioneze criza refugiaților în mod eficient.

Criza umanitară actuală este fără precedent, cu un cost uman uriaș și inacceptabil. Numărul de refugiați este fără precedent în ultima vreme. Diversitatea naționalităților, motivele migrației și profilurie individuale creează, de asemenea o provocare uriașă pentru sistemele de azil și comunitățile din principalele țări de destinație din Europa. Mai mult decât atât, având în vedere complexitatea fenomenului, există puține speranțe că situația se va îmbunătăți în mod semnificativ în viitorul apropiat.

Refugiații din Kosovo și Palestina – caracterizarea fenomenului

Criza refugiaților din Kosovo în Macedonia în 1999 a fost unică în ceea ce privește dimensiunea sa fără precedent într-o perioadă scurtă de timp (creștere bruscă și scădere bruscă a populației de refugiați), vizibilitatea ridicată în mass-media mondială, și atenție primite de organizațiile internaționale. La sfârșitul lunii martie 1999, după lansarea campaniei aeriene a NATO împotriva Republicii Federale Iugoslavia, refugiați din Kosovo au început să intre Macedonia. În termen de 9 săptămâni, țara a primit 344500 refugiați. Cu scopul de a oferi o ajutor de urgență umanitar, Organizația Națiunilor Unite, precum și alte organizații internaționale și naționale împreună cu țara gazdă, au oferit asistență imediată pentru a satisface nevoile refugiaților, inclusiv adăpost în centre colective (tabere) și cazare in familiile gazdă, nutriție, de îngrijire a sănătății, etc.

Departamentul de Stat Amaerican a estimat că 90% din albanezi kosovari au fugit sau au fost alungați de la casele lor după luna martie 1998 de către forțele iugoslave, cu majoritatea între martie și iunie 1999. La apogeul crizei, peste 780.000 dintre ei au ajuns în taberele din regiune, în primul rând, Albania și Macedonia, două țări cu capacitate mica de asigurare a primirii refugiaților. Un alt val de 150000 au fost împrăștiati în Europa, în principal în Germania și Elveția, precum și alte 29 de țări care au oferit refugiu temporar. La 21 aprilie 1999, vicepreședintele Gore a anunțat că până la 20.000 de kosovari cu familiile aflați în situații vulnerabile vor fi relocați în Statele Unite ale Americii din taberele macedonene.

Cu acordul de pace din 9 iunie, refugiații s-au întors rapid (peste 770.000 s-au întors de la mijlocul lunii iunie) și țările europene au început să se concentreze pe ajutor umanitar temporar și sprijin pentru reconstruirea pe termen lung a Kosovo.

În primele 10 luni ale anului 2014, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a înregistrat 440 returnărilor voluntare, inclusiv persoane din afara Kosovo și a persoanelor strămutate intern, în comparație cu 465 în aceeași perioadă în 2013.

Deportările din Europa de Vest către Kosovo au continuat, cu asistență îmbunătățită, dar limitată. Între ianuarie și august, Ministerul de Interne a înregistrat 2,109 de returnări forțate în Kosovo, inclusiv 261 romi, 95 ashkali și 19 egipteni. Cele mai multe persoane au fost returnate din Germania (341) și Elveția (258).

Migrația în masă a fost de mai mult de 21.000 de cetățeni din Kosovo în 2014 și 30.000 în 2015. Este de așteptat ca în viitorul apropiat, un număr considerabil va fi returnat cu forța dinEuropa de Vest, în primul rând Germania, dar și din țări precum Muntenegru, Macedonia și Bosnia și Herțegovina. Acest întoarcere creează responsabilități suplimentare atât pentru administrația centrală cât și pentru autoritățile municipal. O revenire masivă în Kosovo va suprasolicita chiar capacitatea politică și societatea din Kosovo, pentru reintegrarea refugiaților, cae în marea lor majoritate fac parte din minoritatea romă.

Și în 2015 unii dintre refugiații au fost evrei europeni care au migrat în Palestina și s-au stabilit statul Israel, a cărui creare a dus la reconfigurarea hărții Orientului Mijlociu și a frontierelor din regiune. Cei mai multe palestinieni au fost obligați să părăsească țara lor în Palestina în timpul ceea ce a devenit cunoscut sub numele de "Nakba" (The "Catastrofa"). În urma a "Nakba", războiul dintre Israel și coaliția de națiuni arabe, a dus la plecarea de valuri suplimentare de mii de refugiați palestinieni în țări arabe vecine, în special în Liban, Iordania și Siria.

Politicile israeliene sistematice, cum ar fi confiscarea terenurilor, negarea dreptului de rezidență, demolări de case administrative, regimul permis discriminatoriu și alte activități care exemplifică "factori de împingere" coercitive, persist. Aceste politici sunt deosebit de evidente și inconfundabil încadrate în activitățile de expulzare a comunităților de beduini palestinieni, în contextul "planui de relocare" a Israelului, în curs de desfășurare, care intenționează să transfere cu forța mii de palestinieni din zona cunoscută de către comunitatea internațională ca "E1" – situate între Ierusalimul de Est și zona Maale Adumim.

Actuala instabilitate în multe din țările gazdă are un impact negative asupra refugiaților palestinieni. Cum conflictul armat din Siria continuă în mod dezastruos, refugiații palestinieni sunt victim ale violenței și se deplasează, în continuare în căutarea siguranței, în timp ce în același timp sunt presați să aleagă între părțile aflate în conflict. În februarie 2015, cel puțin 64% din refugiații palestinieni au fost strămutati în interiorul în Siria, sau dincolo de frontierele sale ca urmare a violențelor. Mai mult decât atât, odată cu creșterea grupurilor islamice extreme și a schimbării rapide a situației din Irak, aproximativ 120 de familii palestiniene au fugit din Mosul până în noiembrie 2014. Această instabilitate regional afecteaza nu numai refugiații palestinieni pe teren, dar la nivel politic, a dus la marginalizarea problemei palesteniene și la o desconsiderare a drepturilor palestiniene și pentru căutarea unei soluții durabile pentru criza refugiaților palestinieni.

Există 560.000 de refugiați palestinieni înregistrați de UNRWA în Siria. Toți acestia au fost afectati de conflictul în curs de desfășurare. Există 480.000 care au rămas în Siria, din care 280.000 sunt deplasați intern, în timp ce există 45.000 de refugiați palestinieni din Siria care au ajuns în Liban, în Iordania aproape 15.000, și în Gaza aproximativ 1.000.

Cele mai multe state arabe din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, unde majoritatea refugiaților palestinieni au emigrat, nu sunt parte la Convenția privind statutul refugiaților din 1951 și Protocolul său din 1967, sau la oricare dintre cele două convenții privind apatridia. Din cele 22 de state membre ale Ligii Arabe, doar 9 sunt parte atât ale Convenției privind statutul refugiaților din 1951 cât și ale Protocolului din 1967. Țările arabe sunt totuși obligate să îi protejeze pe refugiații palestinieni, în conformitate cu standardele internaționale stabilite de convențiilor privind drepturile omului la care sunt parte, și în conformitate cu dreptul internațional cutumiar. Statele gazdă arabe nu își îndeplinesc această obligație în măsură prea mare. Nivelul de protecție asigurat pentru refugiații palestinieni în temeiul instrumentelor și mecanismelor regionale și naționale arabe este semnificativ mai mic decât cel prevăzută pentru

alți refugiați pe plan internațional și regional în altă parte a lumii.

În timp ce refugiații palestinieni sunt situați peste tot în lume, cele mai mari concentrații sunt în Fâșia Gaza, West Bank, Siria, Iordania și Liban. În conformitate cu cifrele UNRWA, aproximativ 1258559 refugiații înregistrați au reședința în Gaza; 762288 au reședința în Malul de vest; 449957 au domiciliul în Liban; 2097338 reședința în Iordania; și 560.000 locuiesc în Siria.

Sprijinul relativ scăzut pentru a găsi o soluție permanentă prin "negociere" demonstrează respingerea pe scară largă a abordării actuale a "procesului de pace".

Capitolul 2. Istoria războiului din Siria

2.1. Istoria războiului din Siria

Îmbunătățirea relațiilor SUA cu Iranul, care exercita o influență considerabilă în Siria, cât și asupra Hezbollahului în Liban și a Hamas în Gaza, putea accelera, pe termen lung, procesul de pace dintre Israel și Palestina. Într-un discurs ținut la Comitetul americano-israelian de afaceri publice (AIPAC), Obama a expus planurile sale de pace în Orientul Mijlociu care includea o diplomație puternică cu Iranul cât și o implicare profundă în procesul de pace israeliano-palestinian. La o săptămână după instalarea sa, Obama l-a trimis pe George Mitchell în Orient.

Obama a insistat pentru un angajament de a se retrage din Irak. Cu toate acestea,
situația de acolo era departe de a fi stabilă și sfârșitul războiului părea încă foarte departe. Bazându-se pe discuțiile ample cu mulți dintre cei care au activat în Irak, jurnalistul de la Washington Post, Thomas Ricks, încheia cartea sa The Gamble cu predicția că Statele Unite ar putea fi doar la jumătate de drum în ceea ce privește războiul din Iraq, ceea ce înseamna că o prezență americană în zonă se va menține probabil cel puțin până în 2015, termenul limită prevăzut și prin Acordul SOFA (Status-of-Forces Agreement) semnat de administrația Bush și de guvernul irakian.

Angajamentul administrației Obama de a găsi soluții durabile pentru conflictul din Orientul Mijlociu și pentru întreaga Asia Centrală a fost demonstrat prin decizia de numire a trei emisari la nivel înalt în aceste regiuni instabile – George Mitchell, Richard Holbrooke pentru a coordona politica americană din Afganistan și Pakistan, precum și Dennis Ross pentru a negocia cu Iranul. Cu toate acestea, decizia lui Obama de a schimba accentul operațiunilor militare americane din Irak spre Afghanistan- Pakistan, unde începuse un război lung în octombrie 2001, părea să fie contraproductivă. Chiar și cu desfășurarea așteptată de încă 30.000 de soldați, după cum a propus Obama, combinate și cu forțe NATO și forțe afgane ar ajunge la 200.000, o treime din numărul de trupe din Irak.

Cea mai mare provocare pentru America în următorii douăzeci și cinci de ani, începând cu administrația Obama, ,,este de a menține teroriștii departe de dezlănțuirea armelor nucleare, biologice și chimice pe pământ american sau pe pământul aliaților noștri. Urmatoarea provocare importantă este de a verifica și de a gestiona creșterea hegemoniilor regionale din Orientul Mijlociu Est, Eurasia și America de Sud. Este de asemenea important de a reforma instituțiile vechi ale ordinii internaționale liberale și de a dezvolta altele noi pentru a ajuta la gestionarea
globalizării și la tranziția către modernitate.”

În condițiile escaladării terorismului din Orientul Mijlociu s-au născut însă alte amenințări nu doar la stabilitatea regional ci chiar la cea globală.

Iar cel mai fierbinte și recent ,,fenomen” de această natură este nașterea, evoluția și creșterea ISIS – așa-numitul Stat Islamic.

Statul Islamic este un grup de insurgenți și teroriști islamiști transnaționali suniți care au confiscat zone din Irak și siria încă din 2013. Precursorii statului islamic au fost o parte din insurgenții care luptau împotriva Statelor Unite și ale forțelor de coaliție din Irak, iar organizare sa a avut loc a început în 2011, când după retragerea SUA din Irak, și-a extins controlul asupra unor zone întinse din Irak și Siria.

Statul Islamic a prosperat în zonele tribale printre sunniți din Irak nemulțumiți de control pierdut asupra unor provincii din estul Siriei rupte de războiul civil.

În 2014, forțele conduse de statul islamic, susținute de grupuri care îl susținuseră pe președintele irakian, Saddam Hussein, și de unii arabi suniți, a avansat de-a lungul Tigrului și Eufratului, râuri din Irak, sechestrând localități întregi, inclusiv Mosul, unul dintre cele mai mari orașe din Irak. De atunci, aceste forțe au masacrat adversarii sirieni și irakieni, inclusiv civili, de multe ori minorități etnice sau religioase, și au ucis mai multi ostatici, inclusiv cetățeni ai SUA.

Statul Islamic este în același timp o organizație teroristă, un proto-stat proto, și o mișcare ideologică. În eforturile lor de a stabili un califat și de a inspira musulmanii din întreaga lume să se alăture cauzei sale, ei combină violență extremă, utilizarea mijloacelor social media, o ideologie jihadistă, capacitatea de a cuceri și de a păstra teritorii și o ostilitate explicită față de Occident. Spre deosebire de Al Qaeda – care menține criterii stricte și protocoale de aderare și se bazează pe un control centralizat și se concentrează pe efectuarea de atacuri spectaculoase, atent planificate, statul islamic a adoptat o abordare de dispersare în teritorii vaste geografic, proclamarea de grupuri autoafiliate și inspirarea de atacuri necoordonate.

Pe 10 septembrie, 2014, președintele Obama a anunțat o serie de acțiuni menite să "degradeze, și în cele din urmă să distrugă" organizația stat islamic. Statele Unite este lider al unei coaliții multilaterale care întreprinde o acțiune militară directă. Pe lână aceasta s-au mai luat măsuri precum acordarea de consiliere, formare profesională și echipamente pentru
forțele terestre partenere din Irak și Siria, colectarea și schimbul de informații, și utilizarea măsurilor financiare împotriva statului islamic. Obiectivul acestor măsuri este de a micșora progresiv spațiul geografic și politic, resursele umane și resursele financiare disponibile ale statului islamic. Oficialii americani insistă pe acordarea de mai multă atenție războiul civil din Siria și mai mult efort care ar trebui să fie făcut pentru a-l elimina pe președintele dictator sirian Bashar al Asad. În Siria și Irak, unele 22.000 de luptători străini din 100 de țări diferite s-au alăturat Statului Islamic, opt mii dețin pașapoarte în țări vestice care le permite să călătorească liber în interiorul și între Europa și Statele Unite ale Americii. Amenințarea ISIS la stabilitatea Irakului este clară. În plus față de confiscarea Mosul și Anbar, grupul reprezintă o amenințare gravă în alte părți ale țării; în prezent, de exemplu, mai mult de 40% din forțele de securitate irakiene sunt localizate la Bagdad pentru protejarea capitalei.

În timp ce ISIS a suferit eșecuri recente în mijlocul anului 2015 în Irak și Siria, prezența sa în alte zone este în creștere. Grupul a stabilit refugii în Libia și Peninsula Sinai, în Caucaz, Asia de Sud, Afganistan, Nigeria, și în altă părți. Ambițiile sale cresc o dată cu capacitatea sa militară și financiară. Motivat în parte de un sentiment de concurență cu al-Qaida, amenințarea statului islamic în Statele Unite și Europa crește în timp.

Stabilirea condițiilor înainte de a încerca o soluționare în Siria. Administrația poate încerca o negociere de pace multilaterală care vizează încheierea războiul civil sirian. Cu toate acestea, nu există o soluție politică care să fie posibilă atât timp cât părțile esențiale – inclusiv Assad, statul islamic, și alte grupări jihadiste – cred că pot câștiga. Stabilirea condițiilor în primul rând ar înseamnă consolidarea elementelor din Siria, care sunt cel mai bine plasate pentru a guverna post-Assad și sprijinirea Siriei pentru consolidarea între partenerii din Golf și Turcia. Aceasta ar însemna și angajarea într-un dialog cu oficialii iranieni pentru a detecta orice schimbări în calcul lor cu privire la Assad și la viitorul regimului său.

Folosirea unei "strategii garou" în jurul Siriei. Susținerea țărilor din vecinătatea Siriei, Turcia, Iordania, Libanul, copleșite de criza fără precedent a refugiaților sirieni. Mai mult de 4 milioane de refugiați au părăsit Siria, 1,8 milioane spre Turcia, aproape 1,2 milioane spre Liban, și circa 630000 în Iordania. Aceste state au nevoie de mai mult ajutor din partea comunității internaționale pentru a face față acestei crize umanitară și contra eforturilor ISIS de a lansa atacuri și pentru a obține puncte de sprijin pe teritoriul lor teritoriu. Din păcate aceste măsuri nu au fost aplicate și criza refugiaților a ajuns la cote nemaiîntâlnite, depășind de aproape 2 luni granițele acestor state și copleșind acum Europa.

Recent Rusia a început un atac foarte intens asupra Statului Islamic dar și a opoziției siriene. În timp ce americanii vor să înlăture de la putere regimul sirian, Rusia îl susține. Cel puțin așa afirmă presedintele rus, Vladimir Putin: „Nu există altă soluție la criza siriană decât întărirea structurilor guvernamentale și a le acorda ajutor pentru a combate terorismul. Dar, în același timp, a le cere să se implice într-un dialog pozitiv cu opoziția rațională și să aplice reforme”, a spus Vladimir Putin.

Lucrurile sunt foarte complicate, fiind implicate în Siria atât coaliția condusă de americani, Rusia, acum se implică și China, statele arabe din zonă, Turcia. Și asta în timp ce Europa este copleșită de criza fără precedent a refugiaților din Orient care vin cu miile în fiecare zi.

,,Siria este primul câștig strategic major în planul relațiilor internaționale al Rusiei și asta creează probleme majore pentru securitatea Europei de Est, iar criza refugiaților a făcut parte din strategia Kremlinului de a „adormi” vigilența Occidentului, consideră generalul Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major. Situația din Siria este un eșec major al NATO și al politicii americane din ultimii ani, a spus generalul.”

,,Rusia are ca scop declarat în Siria lupta împotriva Statului Islamic, dar scopul real imediat este menținerea regimului Bashar al-Assad la putere. Există mai multe forțe care acționează în Siria: sunt forțele guvernamentale, apoi există o Armată Siriană Liberă, singura formațiune care pare a fi sprijinită de comunitatea euroatlantică, există forțele armate ale kurzilor, există Statul Islamic, principalul actor care a perturbat complet peisajul politic și militar din Siria, și mai există încă patru-cinci diverse grupări care se opun regimului Bashar al-Assad, dar care sunt clar considerate în general nedemocratice. 

Generalul Degeratu mai crede că o partiție a Siriei între marile puteri este iminentă. Rusia este interesată de controlul zonelor litorale ale Siriei, în timp ce în nord s-ar lovi de interesele Turciei, dar Turcia a dat dovadă de o anumită maleabilitate în această criză. În ceea ce privește Israelul, acesta s-a arătat prudent, pentru că nu i-ar conveni nici o menținere a regimului Bashar al-Assad. Este vorba, în cazul discuțiilor Vladimir Putin – Benjamin Netanyahu, de o cooperare mai degrabă tacită, nu militară. O sprijinire a acțiunilor rusești nu i-ar fi favorabilă Israelului și n-o va face.

Este necesară o discuție necesară între cei doi lideri, american și rus, dar care nu poate fi decât în favorarea Rusiei, în condițiile în care NATO și Statele Unite au pierdut inițiativa în regiune de prin 2012-2013, iar Rusia are o prezență consolidată. În plus, știm că Statele Unite nu ar acționa militar în nicio împrejurare împotriva Rusiei. Moscova este interesată de menținerea crizei din Siria, pentru că îi conferă și un rol și este și o supapă în criza ucraineană, a subliniat Constantin Degeratu.”

Ambele părți implicate, Rusia și Statele Unite, se întrec în declarații. Pe 19 octombrie 2015, John Kerry a declarat că SUA dorește să împiedice distrugerea Siriei și în acest fel să prevină efectele negative pentru întreaga regiune și să stopeze și fluxul de refugiați care ar continua. Dacă violențele ar continua în Siria, a precizat Kerry, nivelul migrației către Europa ar continua la un nivel periculos.

SUA acuză Rusia că dorește păstrarea la putere a regimului Bashar al-Assad, și nu combate cu adevărat Statul Islamic.

De asemeni, John Kerry a afirmat poziția Statelor Unite față de violențele dintre Israel și palestinieni, cerând oprirea acestora.

E foarte dificil să înțelegi și să judeci istoria chiar atunci când ea se întâmplă, în chiar aceste momente evenimentele derulându-se cu repeziciune.

2.2. Cauzele migrației siriene