Criza In Familie, Factor Favorizant al Delicventei

'' În cazul oamenilor copilăria este o lungă, foarte lungă pagină, o pagină ce nu este scrisă niciodată în întregime și care, în cele din urmă nu este întoarsă într-adevăr; copilul persistă, se prelungește în adult. . . . .

Adultul repetă în copil propria-i copilărie, dar nu este o simplă repetare, el o completează, o reneagă, o idealizează, o retrăiește" .

(Dadoun , 1972 : 168)

ARGUMENT

Fenomenul de devianță socială, manifestat sub forma delicvenței juvenile reprezintă o problemă socială complexă, rezultată din interactiunea conjugată a unor cauze individuale și sociale și a unor condiții favorizante, a căror cunoșteri și explicație științifică stau la baza măsurilor de politică penală menite să ducă la prevenirea și diminuarea treptată a manifestărilor antisociale în rândul tinerilor.

Transformările survenite în țara noastră după decembrie 1989 la nivel social, politic, cultural, organizatoric, juridic, au avut efecte puternice asupra indivizilor, generând schimbări majore în mentalitatea și comportamentul acestora.

Haosul social și legislativ existent după acea perioadă a determinat perceperea contradictorie a mecanismelor legislative la nivelul instituțiilor și grupurilor sociale, ca o consecință a reglementării normative slab diferențiate, dezorientare și comportamente alternative.

Toată această dezordine socială afectează familia încă din punctul ei de formare, în societatea actuală fiind general acceptate modalitățile alternative de asociere umană. Familia, deși este o instituție tradițională, care tinde să-și păstreze structurile, nici o transformare în societate în domeniul economic, politic, spiritual, legislativ, nu se poate produce fără efecte imediate sau pe termen lung la nivelul acesteia.

Creșterea costului vieții, inflația, șomajul, incertitudinile și dezechilibrele au antrenat schimbări în comportamentul marital, in atitudinile indivizilor.

Se înregistrează un declin demografic îngrijorător concretizat în scăderea ratei nupțialității, creșterea numărului de divorțuri, a familiilor monoparentale, a abandonului de familie, un mare număr de familii fiind în prezent în imposibilitatea de a-și exercita cu corectitudine funcțiile și rolurile ce-i revin în special pe cele privind socializarea morală necesară descendenților.

Stabilitatea și coeziunea familiei ca instituție reprezintă pivotul central în formarea și educarea tinerelor generații, ea conferind siguranță și confirmarea perpetuării sănătoase a unei națiuni.

Lucrarea de față își propune să evidențieze faptul că disfuncțiile familiale manifestate ca o consecință a alterării stabilității și unității acesteia reprezintă sursa principală a apariției manifestărilor delicvente în rândul tinerilor. Reiese cu claritate faptul că manifestările delicvente ale minorilor sunt cosecința disfuncțiilor educative și socializatoare, a nerealizării sau realizării imperfecte a principalelor funcții ale familiei, școlii, și a altor instituții.

Facorii de "risc" familiali sunt cei mai prezenți și intenși în mecanismul cauzal al comportamentului delicvent juvenil, între aceștia situându-se ca pondere următorii:

-deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

-deprecierea relațiilor afective între părinți și copii;

-insuficiențe ale controlului parental;

-necunoașterea cercului de prieteni al copilului;

-deficiențe ale stilului educativ etc.

Aparitia unor manifestari deviante ale minorilor elevi este strâns legată de existența unor disfuncții educative ale școlii concretizate în insuficienta cunoaștere a condiției socio-familiale in care aceștia locuiesc și se dezvoltă, nesupravegherea de către școală a elevilor "problemă". Deficiențele de școlarizare și control familial, dublate de eșecul și abandonul școlar al minorului, determină în multe cazuri, contactarea unor anturaje dubioase care-l pot influența în comiterea unor acte antisociale.

Se impune tot mai mult elaborarea și promovarea unor programe de politică socială și penală privind protecția familiei ca instituție în vederea sprijinirii acesteia în realizarea rolurilor și funcțiilor ce-i revin în special față de tânăra generație.

Soluțiile naționale în problema luptei împotriva distrugerii stabilității, coeziunii și funcționalităților familiei depind în mare măsură de mijloacele materiale și financiare pe care statul poate să le afecteze acestui scop, de dezvoltarea economică a statului, de puterea reală a acestuia.

CAPITOLUL I. – FAMILIA – INSTITUȚIE DE SOCIALIZARE ȘI CONTROL SOCIAL ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI.

1. Definiția și funcții ale familiei contemporane

Familia poate fi apreciată ca fiind cea mai veche dintre instituțiile create de om, de-a lungul existentei sale social istorice; poate fi considerată ca reprezentând o formă de comunitate umană ale cărei relații între membrii săi, relații de esență natural-biologică, spiritual afectivă și moral juridică, permit continuitatea speciei umane și evoluția societății. Perenitatea oricărei societăți poate fi asigurată numai prin reproducere biologică și socială, iar aceste funcții atât de importante pentru viitorul ei sunt îndeplinite de familie.

De-a lungul timpului și asistând la diferitele modificări ale structurii și evoluției familiei, au existat opinii și concepții multiple privind definirea familiei.

Pentru a se face o legatură între familie și fenomenul social, Ion P. Filipescu definește familia ca fiind o formă de relații sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soții, părinții și copii, și, uneori, alte persoane între care există relații de rudenie. Și soții singuri, fără copii – formează o familie.

Pentru orice societate, familia ca instituție nu este doar simpla coexistență exterioară ei, ci mai ales coexistența, definită prin universalitate, conștiința comună și ubicuitate, prin caracterul comun al relațiilor dintre membri.

Se apreciază că "în ansamblul lor, raporturile familiale reprezintă un tip specific de solidaritate și integrare socială, care implică indivizii aflați într-o interacțiune reciprocă și permanentă". Din acest motiv se poate spune că, relațiile sociale definesc esența vieții de familie, nu cele biologice, deși și acestea sunt foarte importante. Această remarcă poate veni în contradicție cu alte tipuri de gândire, unii indivizi, și în special concepțiile mai vechi fiind marcate de o serie de prejudecăți care acordă factorului material sau celui spiritual un rol de bază în structura familiei.

Pentru F. Le. Play si P. Proudhon, "familia este celula de bază a societății de la care poate emana întreaga ordine sau dezordine socială".

Engels apreciază în lucrarea sa "Originile familiei, a proprietății private și a statului" că familia este un fenomen în esență istoric, afirmând totodată ideea că "familia apare ca un produs istoric al condițiilor sociale care impun o anumită formă de organizare a relațiilor dintre sexe, părinți și copii, precum și modificarea acestei forme în funcție de transformarea societății".

Murdock (1949) considera că "familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulți de ambele sexe, din care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute (aprobate) social și au unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați pe care îi cresc și îi îngrijesc".

Marx și Engels afirmă că "nu familia ca atare, prin ce are ea biologic, determină societatea, ci dimpotrivă, societatea determină particularitățile și evoluția istorică a familiei".

Familia dobândește noi caracteristici și forme particulare în funcție de gradul de dezvoltare al societății și de valorile cu care aceasta investește existența grupului familial. Se poate considera că familia reprezintă o componentă de bază a oricărei societăți, funcționarea acesteia depinzând în cea mai mare parte de realizarea unei functionalități adecvate a grupului familial. O asemenea funcționalitate este caracteristică oricărei familii "normale".

N. Damian (1973) se referea la familie ca la "un grup de rude prin căsătorie, sânge sau adopție care trăiesc împreună, desfășoară o activitate economico-gospodarească comună, sunt legate prin anumite relații juridice".

V. Stănoiu și M. Voinea (1983) definesc familia: "Familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnica comună, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății".

Astăzi sunt recunoscute social ca familii și configurația de părinte cu copil (copii), familia monoparentală. Există și cazuri – și nu foarte puține – în care cei doi soți nu mai au relații intime, dar sub celelalte aspecte cuplul sau grupul se prezintă ca o familie.

Definirea noțiunii de familie ridică probleme, putând fi privită atât din punct de vedere sociologic cât și juridic.

În sens sociologic, "familia – ca forma specifică de comunitate umană – desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese de întrajutorare".

În acest sens se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viață dintre soți, părinți și copii, precum și dintre alte rude.

Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul sau mai multe aspecte privind structura, funcțiile și caracteristicile familiei.

Dicționarul Unesco înțelege prin familie "forma de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe toți și pe descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic, psihologic și spiritual".

"În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopție), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie. În acest sens, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege.

Noțiunea sociologică și cea juridică de familie, în mod obișnuit, coincid, se suprapun. Sunt însă, situații în care această corespondență nu există. Astfel, de exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, relațiile de fapt, în sens sociologic, încetează între soți, deoarece nu mai există între ei o comunitate de viață și de interese. Dar unele drepturi și obligații, deci relații de familie, în sens juridic continuă să existe (de ex: cele privind întreținerea, dreptul la nume, cele privind bunurile comune dacă acestea nu au fost împărțite la desfacerea căsătoriei).

Tot astfel, când copilul este încredințat unei instituții de ocrotire, încetează relațiile de fapt între acesta și părinții lui, nu însă și celelalte relații juridice care se exprimă în obligația de a plăti contribuția la intreținerea copilului.

În unele cazuri, raporturile juridice de familie există în afara familiei considerată din punct de vedere sociologic".

Exemplu: Astfel, dacă frații se căsătoresc și fiecare își formează propria familie, ei continuă să fie legați prin raporturi de familie juridice,deși ei aparțin unor familii, în sens sociolohic, diferite.

Raporturile care se stabilesc între concubini nu se exprimă și în raporturile de familie juridice, deoarece concubinajul este în afara legii, statul sprijinind numai căsătoria și familia.

A. L. Krroeber și C. Kluckholn apreciază familia ca fiind un grup format din două sau mai multe persoane, legate prin legături de sânge, căsătorie sau adopțiune, care locuiesc într-un cămin comun, interactionând și comunicând unele cu altele în rolurile lor familiale respectiv creând și menținând un mod de viață comun.

Aceste caracteristici atribuite grupului familial fac din el un adevărat "sistem social" care are un anumit mod de organizare și funcționare.

– membrii familiei ocupă diferite poziții și se află într-o stare de interdependență, adică o schimbare în comportarea unuia dintre membrii săi duce la o modificare a comportamentului celorlalt exprimă și în raporturile de familie juridice, deoarece concubinajul este în afara legii, statul sprijinind numai căsătoria și familia.

A. L. Krroeber și C. Kluckholn apreciază familia ca fiind un grup format din două sau mai multe persoane, legate prin legături de sânge, căsătorie sau adopțiune, care locuiesc într-un cămin comun, interactionând și comunicând unele cu altele în rolurile lor familiale respectiv creând și menținând un mod de viață comun.

Aceste caracteristici atribuite grupului familial fac din el un adevărat "sistem social" care are un anumit mod de organizare și funcționare.

– membrii familiei ocupă diferite poziții și se află într-o stare de interdependență, adică o schimbare în comportarea unuia dintre membrii săi duce la o modificare a comportamentului celorlalti.

– familia, prin rețeaua de relații ce leagă pe membrii săi unul de celălalt, este o unitate relativ închisă și semiautonomă, care-și menține limitele excluzând orice intervenție din afară, rolul de intermediar în raport cu comunitatea fiind exercitat de ambii soți.

– familia este o entitate ce îndeplinește un număr de sarcini care răspund atât cerințelor factorilor sociali externi, cât și necesităților sau revendicărilor membrilor ei, adică, orice familie îndeplinește o serie de funcții individuale sau sociale.

Aceste proprietăți de "sistem" se mențin până când absența sau comportamentul deviant al unuia sau al mai multor membri rupe relațiile structurale.

Lipsa relațiilor dintre membrii poate afecta sructura familiei – cuplu fără copii, familia cu un singur părinte, familii dezorganiate – dar și funcționarea acesteia.

Fiecare familie trebuie să îndeplinească anumite funcții pe tot parcursul evoluției sale, pe măsură ce membrii familiei suferă schimbări în număr și vârstă.

Sociologii nu exprimă un punct de vedere cu privire la determinarea și clasificarea funcțiilor familiei. Conform opiniei sociologilor M. Voinea funcțiile familiei sunt:

a) funcția biologică și sanitară- funcția biologică constă în relații biologice (sexuale) între membrii cuplului conjugal, procreerea copiilor (funcție demografică) – funcția sanitară constă în asigurarea unei stări de sănătate adecvată membrilor familiei;

b) funcția economică;

c) funcția de solidaritate a familiei;

d) funcția educativă sau funcția socializatoare a familiei.

Într-o altă opinie, cea a sociologului Petru Ilut se pot distinge următoarele funcții ale familiei:

a) regularizarea comportamentului sexual;

b) reglementarea modelelor reproducerii;

c) organizarea producției și a consumului;

d) socializarea copiilor. Societatea trebuie să se reproducă nu doar biologic ci și social, în sensul asigurării unor condiții ca viitorii ei membri să-și însușească valorile pe care le promovează și să fie capabili să îndeplinească muncile ce se cer.

Familia este un context propriu pentru socializarea copiilor – și aproape universal – fiind inzestrată cu mijloace eficiente de control și cunoscând bine personalitatea copiilor;

e) familia apare ca fundalul socio-afectiv cel mai relevant pentru majoritatea indivizilor. În ciuda multor disensiuni pe termen lung și pentru probleme mari, familia ca unitate, absoarbe pozitiv bucuriile și necazurile noastre, ne oferă protecția materială și spirituală;

f) familia, la concurență cu școala este factorul cel mai important în acordarea directă, nemijlocită a statutului social.

Dragomirescu V., prezintă urmatoarele funcții ale familiei:

a) subzistența fizică a membrilor familiei prin procurarea de hrană, adapost și îmbrăcăminte;

b) creșterea numărului de membri ai familiei prin reproducere sau adoptare și decuplarea lor la maturitate;

c) socializarea copiilor pentru rolurile de adulți în familie și în alte grupuri sociale;

d) menținerea ordinii între membrii familiei, între aceștia și străini;

e) păstrarea moralei și a motivației necesare pentru îndeplinirea unor sarcini în familie și în alte grupuri sociale;

f) producerea și distribuirea de bunuri și servicii necesare pentru menținerea unității familiei.

În țara noastră o clasificare mai sistematică aparține lui H. H. Stalil și Fischebein E. care disting două categorii de funcții ale familiei.

a) funcții interne (biologice și sanitare, economice, de solidaritate familială, pedagogico – educative și morale) ce permit crearea unui climat intim, menit să asigure unitatea și coeziunea familiei;

H. H. Staill.

b) functii externe (integrarea familiei în viața socială, integrarea corespunzătoare a maturilor în activitatea de producție, care asigură posibilități fiecărui membru pentru a răspunde cerințelor formulate de societate).

Distincția dintre aceste funcții este relativă, pentru că nici una nu apare izolată de celelalte, totalitatea lor alcătuind în fapt unitatea și integritatea fiecărei vieți familiale în parte.

"În literatura juridică există o cvasiunanimitate de păreri asupra clasificării funcțiilor familiei.

Conform Dreptului Familiei, familia îndeplinește următoarele funcții:

a) funcția de reproducere a populației, perpetuarea speciei umane. Această funcție asigură reproducerea populației, deoarece fără perpetuarea speciei umane, societatea este de neconceput. Copiii constituie în cadrul familiei un puternic factor de coeziune, de echilibru moral și juridic, de bucurie și de încredere în viitor. Funcția biologică a familiei poate fi influențată, într-o anumită măsură, de către societate;

b) functia economică. Sociologii consideră că funcția economică a familiei constă în realizarea unor venituri suficiente pentru toti membrii familiei și în organizarea unei gospodării pe bază de buget comun. Funcția economică a familiei este cel mai strâns dependentă de tipul de societate, de nivelul de dezvoltare social-economică;

c) funcția educativă. Cea mai importantă funcție este cea educativă deoarece familia reprezintă modul cel mai propice pentru educația copilului, într-o perioadă în care este cel mai susceptibil de a fi influențat". Dreptul familiei

2. Cadrul juridic de funcționare al familiei

Nici o familie nu poate fi concepută ca o entitate abstractă despre care se poate vorbi la modul general, ea fiind de fapt o realitate concretă, caracterizată printr-o anumită structură, functionalitate și mod de viață. Ea nu este o realitate statistică, ci una dinamică care se adaptează permanent schimbărilor înregistrate atât in interiorul cât și în exteriorul ei.

"În urma studiilor întrepinse, L. Morgan schițează o evoluție a formelor de organizare familială de la o totală restructurare a relațiilor dintre sexe până la familia considerată superioară, de tip monogamic. Etapele principale ale acestei evoluții a familiei sunt considerate a fi urmatoarele:

* inițial în hoarda primitivă, formata din 40-50 de indivizi în care nu exista nici o reglementare a relațiilor structurale;

* familia "înrudită după sânge", în cadrul căreia apare prima interdicție de ordin sexual privind relația dintre părinți și copii;

* familia pe grupe în care tabuul sexual și de căsătorie se extinde de la frați și surori și chiar verișori de gradul I"

Cercetări propriu-zise sociologice asupra familiei se consideră ca au fost făcute prima data de Frederic La Play în a doua jumătate a secolului XIX.

"Frederic La Play clasifica familia în trei mari tipuri:

* familia patriarhală – în care fii se căsătoresc și se stabilesc în aceeași gospodărie, pivotul familiei constituindu-l tatăl;

* familia instabilă (modernă) în care copiii, căsătorindu-se părăsesc familia și devin independenți;

* familia tulpină, în care unul din copii rămâne cu părinții, coabitând cu ei și cu proprii copii"

Familia, ca instituție socială, până să ajungă la forma nucleară caracteristică societații actuale a cunoscut aspecte ce nu pot fi ignorate.

Astfel, multe societați în care relațiile economice, sociale și politice sunt controlate de bărbați și fiind strâns legate de descendența pe linia tatălui se numesc societăți patriarhale; iar societățile în care relațiile de familie sunt dominate de femei sunt deci societăți matriarhale. De asemenea nu se poate omite prezentarea celor două tipuri de mariaj:

* forma de mariaj monogamă în care pe un timp dat o persoană este căsătorită cu o altă persoană – aceasta fiind forma de mariaj cea mai răspândită în lume.

* forma de mariaj poligamă cu cele două forme ale sale: poliginia (când un bărbat este căsătorit cu mai multe femei). Acest tip de mariaj este mai întâlnit în țările islamice, dar și la multe popoare africane; poliandria (când o femeie are în același timp mai mulți soți) această formă a poligamiei fiind mai rar întâlnită, în regiuni restrânse din India, Oceanul Pacific, Africa Centrală.

Sociologii disting:

* familia simplă sau nucleară;

* familia extinsă sau lărgită, compusă.

"Familia nucleară (simplă) este unitatea compusă dintr-o pereche maritală – soț, soție și copiii dependenți de ei, care locuiesc și gospodăresc împreună.

Familia nucleară reprezintă "nucleul" tuturor celorlalte forme de structuri familiale și implică existența a 3 tipuri particulare de relații sociale:

* dintre părinți și copii;

* dintre copiii acelorași părinți;

* dintre soț și soție ca părinți ai acelorași copii.

Familia extinsă (lărgită, compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații, astfel încât pe lângă cuplul conjugal și copiii lor mai pot figura părinții soțului și/sau soției, frații și surorile soțului și/sau soției (cu soții, soțiile, și copii lor) precum și unchi sau mătuși de-ai cuplului. De regulă, într-o familie extinsă trăiesc și gospodăresc împreună 3 generații: părinți, copiii acestora și părinții părinților. Primul sistem familial este considerat tradițional, al doilea modern".

Se consideră că familia nucleară poate fi și incompletă în următoarele situații:

– soții nu au copii;

– există un singur părinte și există un copil sau copii;

– există mai mulți frați și surori fără părinți.

Iar familia extinsă este considerată incompletă in situatiile:

– când familia este alcătuită din soț, soție, și părinții unuia din ei;

– când familia este alcătuită din soț, soție, și copii dar și un părinte al unuia dintre soți.

"Familia cosanguina (de orientare) reprezintă familia din care provin indivizii (tata, mama, surori, bunici) adică aceea în care persoana se naște și crește, întemeiată pe "legatura de sânge" ea este principala sursă de socializare primară, oferă și induce copiilor și tinerilor anumite valori, norme, atitudini, comportamente.

Familia conjugala (de procreere) este constituită prin căsătorie și include soțul, soția, rudele acestora"

Dupa criteriul locuinței se distinge:

– familia de rezidență, care desemnează toate

persoanele care locuiesc în aceeași casă și desfașoară activități economico-gospodărești;

– familia de interacțiune care desemnează persoanele între care există relații de rudenie, de întrajutorare, schimburile reciproce de produse, vizite, deși aceste persoane nu locuiesc împreună.

După un alt criteriu, familia care-și îndeplinește toate funcțiile poate fi considerată normală iar familia în care una sau mai multe funcții nu sunt îndeplinite este considerată o familie anormală.

(Familia normală este familia completă adică formata din sot, sotie si unul sau "n" copii) – este inchegata pe baza unei casatorii efectuate in fata organelor de stat cu respectarea prevederilor Codului Familiei. Din punct de vedere etic familia normala este familia intemeiata pe dragoste reciproca, pe sentimente de afectiune si respect reciproc iar familia nenormala este familia incompleta (fara copii), descompletata (familie a vaduvilor) si familia concubina, adica partenerii traiesc impreuna, fara a se casatori legal, iar din punct de vedere etic este familia inchegata pe baza unor calcule egoiste, meschine).

"Elisabeta Stanciulescu, sociolog, identifica 4 tipuri de coeziune familiala.

1.Familia de tip paralel.

2.Familia de tip bastion.

3.Familia de tip tovarasie.

4.Familia de tip asociatie."

Pentru relevanta deosebirilor majore existente intre cele 4 tipuri de familii, este necesara precizarea câtorva caracteristici esentiale fiecarui tip de familie identificat. Conform opiniei aceluiasi sociolog,"diferitele stiluri de coeziune familiala pot fi identificate in toate categoriile sociale", frecventa cu care apar, insa, fiind variabil.

Familia de tip paralel se caracterizeaza prin autonomie si inchidere, grupul fiind inchis in el insusi, evitând contactele cu exteriorul, activitatile comune ale membrilor fiind intâmplatoare pentru ca rolurile si domeniile de interes ale acestora sunt diferentiate si nu se intersecteaza.

Familia de tip bastion se caracterizeaza prin inchidere si fuziune; inchiderea grupului in sine este perceputa ca dezirabila, contactele cu exteriorul fiind traite ca frustrante sau periculoase. Consider ca mentalitatea oamenilor din astfel de familii este dominata de ideea ca exteriorul, cu tot ce are el, modele, reguli, reprezinta un pericol pentru modelul lor de viata.

Familile de tip tovarasie sunt deschise si fuzionale. Deschiderea catre exterior este considerabila, dar este raportata la grup, având ca scop imbogatirea relatiilor interne, facilitarea comunicarii; in interior domina consensul si spiritul comunitar.

Familiile de tip asociatie spre deosebire de celelalte 3 tipuri de familii sunt caracterizate prin deschidere catre exterior si autonomie a membrilor. Familiile de acest tip "pun accentul pe specificitatea si independenta individului" al carui destin nu este decât in parte subordonat cuplului sau familiei.

Casatoria este reglementata din punct de vedere juridic de normele cuprinse in Codul Familiei.

Astfel, pentru a fi legala incheierea casatoriei este necesara indeplinirea unor conditii de fond si de forma specifice oricarui act juridic.

Conditiile de fond ale incheierii casatoriei au drept scop sa asigure incheierea unei casatorii numai de catre acele persoane care sunt apte din punct de vedere fizic si moral sa intemeieze o familie.

Aceste conditii sunt grupate astfel:

* "conditii privitoare la aptitudinea fizica de a intemeia o familie;

* conditii menite sa asigure o casatorie liber consimtita;

* conditii de ordin moral. "Codul Familiei"

Din prima grupa fac parte: vârsta legala pentru casatorie si starea de sanatate a viitorilor soti, diferenta de sex".

Referitor la conditiile vârstei matrimoniale, conform reglementarilor legale este fixata vârsta minima de 18 ani pentru barbati si 16 ani pentru femei. Criteriul vârstei se constituie drept o conditie de fond a casatoriei in functie de obiceiuri, de politica demografica si de maturitatea biologica pe care o reclama intemeierea unei familii. Asa se explica diferentele privind pragul de vârsta acceptat la diferite popoare. (In Polonia 21 de ani pentru baieti/18 ani pentru fete) (In Germania 18 ani pentru ambele sexe). Legea nu stabileste vârsta pâna la care sa se poata incheia casatoria de aceea se poate incheia chiar la extrema batrânete.

Conditiile de sanatate au o mare importanta in incheierea casatoriei. Sotii sunt obligati sa-si comunice reciproc starea sanatatii lor; procedeaza prin prezentarea unor certificate medicale de atestare a sanatatii. Indeplinirea acestei cnditii este impusa de lege din considerente de ordin social din dorinta de a asigura descendenti sanatosi. In acest scop sunt prevazute interdictii pentru alienati si debili mintali, pentru cei cu boli degenerative grave.

Din cea de-a doua categorie fac parte conditiile de fond care privesc existenta consimtamântului-actualitatea acestuia si lipsa de vicii (eroarea, dolul, violenta) privind consimtamântul la casatorie.

Exemplu: (dolul) – fapta unuia din viitorii soti de a fi prezentat un certificat prenuptial emis pe numele unei rude pentru a ascunde ca sufera de o boala grava, de durata.

Lipsa unor piedici legale la casatorie (lipsa impedimentelor).

Impedimentele la casatorie-imprejurari de fapt sau de drept a caror existenta impiedica incheierea casatoriei. Impedimentele se invoca impotriva viitorilor soti pe baza opozitiei la casatorie sau din oficiu de catre delegatul starii civile. Exista o justificare de ordin etic in sensul de a se evita crearea prin casatorie a unor situatii necompatibile cu principiile de convietuire acceptate.

Problemele care sunt circumscrise conditiilor de fond negative sunt:

1. Existenta unei casatorii nedesfacute a unuia dintre viitorii soti.

"Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita" (art. 5 / Codul Familiei). Acest principiu decurge din caracterul monogam al familiei. Incalcarea principiului monogamiei este sanctionata atât pe planul dreptului familiei cu nulitatea absoluta a casatoriei (art. 19 / Codul Familiei) cât si pe planul dreptului penal (art. 443 / Cod Penal).

2. Rudenia.

Casatoria este oprita intre rudele apropiate. Aceasta interdictie are ratiuni de ordin biologic, considerându-se ca unirile dintre rude apropiate nu asigura o descendenta sanatoasa. Legea interzice in primul rând, casatoria intre rude firesti in linie dreapta, indiferent de grad. Deci nu se pot casatori tatal cu fica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata, etc. Sunt interzise casatoriile intre rudele in linie colaterala pâna la gradul 4 inclusiv,adica intre frate si sora, unchi si nepoata, matusa-nepot, intre veri primari (art. 6. aliniatul 1 / Codul Familiei). Incalcarea impedimentului rezultând din rudenie se numeste incest si este sanctionata penal conform art. 203.

3. Adoptia.

Relatiile rezultând din adoptie sunt un impediment la casatorie. Potrivit art. 7 / Codul Familiei este oprita casatoria:

* intre adoptator si adoptat

* intre ascendentii adoptatorului si adoptat

* intre ascendentii adoptatorului si descendentii adoptatului

4. Tutela.

In timpul tutelei este oprita casatoria intre tutore si persoana minora aflata sub tutela sa (art. 8 / Codul Familiei). Impedimentul rezultând din tutela se intemeiaza pe consideratii de ordin moral, caci tutorele are datoria de a ocroti pe minor, de a se ingriji de cresterea lui inlocuind astfel atributiile parintesti.

Conditii de forma ale casatoriei.

Conditiile de forma si in special incheierea casatoriei in fata ofiterului de stare civila constituie forma recunoasterii sociale a casatoriei, premisa ocrotirii ei de catre stat. Aceste conditii implica respectarea unei suite de formalitati legate de casatorie (declaratia de casatorie, inregitrarea ei, opozitia la casatorie etc.).

Efectele casatoriei

In cadrul relatiei dintre soti se disting:

* relatii personale;

* relatii patrimoniale.

Legea reglementeaza in cadrul relatiilor personale pe acelea cu privire la obligatia de fidelitate, de sprijin moral, material, pe cele privitoare la numele si domiciliul sotilor (art.2,27,28,62) Codul Familiei

Desfacerea casatoriei

Cauzele desfacerii casatoriei pot fi :

a) moartea unuia dintre soti;

b) declararea juridica a mortii unuia dintre soti;

c) desfacerea casatoriei prin recasatorirea sotului celui ce fusese declarat mort;

d) divortul (forma legala de desfacere a casatoriei).

Recunoscând principalele functii ale familiei (biologica sanitara, pedagogic-educativa, de solidaritate familiala, de asigurarea nivelului de trai al membrilor sai) in mod juridic, statul nostru reglementeaza statutul ei de institutie sociala in Codul Familiei, intr-o serie de acte normative si in intreaga legislatie cu privire la casatorie, dreptul sotilor, relatia parinti-copii, raportul de mostenire, adoptiune, alte relatii personale si matrimoniale ce izvorasc din actul casatoriei.

Functia de perpertuare are o determinare biologica fiind comuna familiei in toate orânduirile sociale dar poate fi influentata si de societate. Vorbind de influenta societatii asupra functiei de perpetuare, trebuie amintit faptul ca prin Decretul – Lege nr.1 / 1989 "intreruperile de sarcina se pot face la cererea femeii, fara nici o restrictie".

Alaturi de celelalte functii, cea de solidaritate familiala apare reglementata juridic ca o expresie a dispozitiei de principiu inscrisa in art. 2 / Codul Familiei care prevede ca "relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material." Aceasta formulare a art. 2 / Codul Familiei consacra juridic esenta afectivitatii legaturilor dintre membrii familiei.

Codul Familiei

In ceea ce priveste functia economica a familiei, aceasta este reglementata juridic de dispozitiile referitoare la regimul comunitatii de bunuri ale sotilor, la obligatia legala de intretinere si la raporturile patrimoniale specifice dintre membrii familiei.

Se poate spune ca exista o notiune juridica a familiei de drept comun, in sensul Codului Familiei si notiunii speciale din diferite domenii, la care se refera legile speciale.

Astfel :

– Potrivit legislatiei locative, din aceeasi familie fac parte sotii, copii lor, precum si parintii sotilor intretinuti de acestia (Legea 5 / 1973 art. 15);

– In sensul Legii fondului funciar nr. 18 / 1991 art. 8 alin. final, prin familie se inteleg "sotii si copiii necasatoriti daca gospodaresc impreuna cu parintii lor ".

– Potrivit Legii nr. 3 / 1970 privind ocrotirea unor categorii de minori, copii dati in plasament familial si cei incredintati spre crestere si educare unor familii sau unei persoane se bucura, in primul caz, de ocrotire parinteasca, iar in al doilea caz, parintii au drepturile si obligatiile privind bunurile copilului si dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, de a veghea la cresterea si educarea copilului (art. 1-3);

– Legislatia civila stabileste cercul mostenitorilor legali, care este foarte mare, cuprinzând pe descendenti, ascendenti, rudele in linie colaterala pâna la gradul 4 inclusiv si sotul supravietuitor (art. 659,667 – 669 / Cod Civil);

– In sensul legii nr. 67 / 1995 privind ajutorul social, familia desemneaza sotul, sotia si copii lor minori care au domiciliul comun, aceeasi lege referindu-se la faptul ca fac parte din familie si copiii necasatoriti,care au domicililul comun cu parintii si care urmeaza cursuri la zi in institutii de invatamânt care functioneaza potrivit legii pâna la terminarea acestora, dar fara sa depaseasca varsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani in cazul acelora care urmeaza studii superioare cu o durata mai mare de 5 ani (art. 2 alin. 1).

Codul familiei

Familia, ca celula de baza a societatii, este o institutie care se bucura de protectie constitutionala. Mai multe constitutii ale statelor europene au prevazut protectia familiei ca un obiectiv important al ordinii constitutionale.

Conform Art. 44 alin. 1 din Constitutia Romaniei, "familia se intemeiaza pe, casatorie liber consimtita intre soti, pe egalitate si pe drepturi si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea copiilor.

Copii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie (art. 44 pct. 3 / Constitutia Romaniei).

Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU din 10 decembrie 1948 prevede in art. 16 alin. 3 ca "actul casatoriei nu poate fi incheiat decât in conditiile consimtamântului liber si deplin al viitorilor soti si ca, fara nici o restrictie de rasa, nationalitate sau religie, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si fonda o familie, avănd totodata drepturi egale in legatura cu casatoria, in timpul casatoriei si in timpul disolutiei sale".

Exista o unanimitate de opinii privind existenta unor principii fundamentale ale dreptului familiei cu puternice implicatii asupra familiei ca fenomen social, chiar daca, ordinea si denumirea acestor principii variaza.

1. Principiul ocrotirii casatoriei si familiei; Constitutia Romaniei

2. Principiul ocrotirii mamei si copilului;

3. Principiul casatoriei liber consimtite intre soti;

4. Principiul egalitatii in drepturi intre barbati si femei;

5. Principiul exercitarii drepturilor si al indatoririlor parintesti in interesul copiilor;

6. Principiul potrivit caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material;

7. Principiul monogamiei.

1. Principiul ocrotirii casatoriei si familiei. Este exprimat in dispozitiile art. 23 alin. 2 / Constitutia României si reprodus de art. 1 alin.1 / Codul Familiei in care se arata ca statul sprijina dezvoltarea si consolidarea familiei prin masuri economice si sociale.

In România statul ocroteste casatoria si familia, el sprijina prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei.

Art. 44 pct. 2 / Constitutia României prevede ca prin lege se reglementeaza conditiile de incheiere , de desfacere si de nulitate a casatoriei.

2. Principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului este prevazut in dispozitia art. 23 alin. 2 / Constitutia Romaniei si concretizat in dispozitiile art. 1 alin. 2 / Codul Familiei.

"Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru educarea tinerei generatii" cât si in alte acte normative.

Relevante pentru acest principiu sunt dispozitiile legale referitoare la:

* Stabilirea filiatiei fata de mama sau de tata;

* Obligatia de intretinere;

* Masurile de ocrotire a copiilor minori;

* Adoptia.

Ocrotirea intereselor mamei si copilului se realizeaza si in cadrul dispozitiilor altor norme juridice privind asistenta medicala, organizarea si functionarea creselor, gradinitelor si caminelor de copii, in legislatia muncii.

3. Principiul casatoriei liber consimtite intre soti rezulta din art. 1 alin. 2 / Codul Familiei care prevede ca: "familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti, dar si din art. 44 pct. 1 / Constitutia României.

Prin instituirea acestei conditii de fond a liberului acord de vointa, legea elimina in consecinta, orice factor extern de indiguire sau influentare a deciziilor partenerilor.

Exemplu: factorul de ordin economic incepe sa aiba din ce in ce mai multa influenta in realizarea casatoriilor, acesta fiind considerat un criteriu determinant.

4. Principiul egalitatii intre barbat si femeie.

Codul Familiei se refera expres la egalitatea femeii cu barbatul in mai multe texte:

– conform art. 1 alin. 4 / Codul Familiei.

"In relatiile dintre soti, precum si in exercitarea drepturilor fata de copii, barbatii si femeile au drepturi egale."

– conform art. 97 alin.1 / Codul Familiei.

"Ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de minori, fara a deosebi dupa cum sunt din casatorie sau din afara casatoriei.

– Constitutia Romaniei prevede in art. 44 pct. 1 ca "familia se intemeiaza pe egalitatea sotilor".

5. Principiul exercitarii drepturilor si al indeplinirii indatoririlor parintesti in interesul copiilor este prevazut expres in art. 1 alin. 4 / Codul Familiei

"drepturile parintesti se exercita numai in interesul copiilor ."

"Copii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie".(art. 44 pct. 3 / Constitutia Romaniei)

6. Pornind de la faptul ca relatiile de familie se intemeiaza pe prietenie si afectiune reciproca, Codul Familiei cuprinde o serie de dispozitii care instituie obligații de sprijin moral si material pe care trebuie sa si-l acorde membrii familiei.

7. Principiul monogamiei, inteles ca o consecinta fireasca a dragostei si ca fundament al casatoriei, este cuprins in art. 6 Codul Familiei care prevede ca "este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita." Incalcarea acestui principiu este sanctionat de Codul Familiei cu nulitatea absoluta a celei de-a doua casatorii, iar de Codul Penal ca infractiune de bigamie. Legea penala sanctioneaza de asemenea si incalcarea in fapt a aceluiasi principiu, incriminând ca infractiune de adulter, relatiile sexuale intretinute in afara casatoriei.

3. MODALITATI DE SOCIALIZARE A ADOLESCENTILOR IN FAMILIE

Rădulescu S., Voicu Marin sublinia ca "educatia incepe cu insasi persoana parintilor, din ziua in care individul constient este in stare sa se educe pe sine insusi, gândindu-se la copii pe care-i va avea."

"A invata sa traiesti in familie – s-a spus pe buna dreptate – inseamna a invata sa traiesti in societate, iar aceasta "ucenicie" depinde in mare parte de modul cum stie mediul familial sa incurajeze autonomia copilului, ferindu-l de socul prea brutal al primelor experiente de viata."

" Rădulescu S., Voicu Marin considera ca in cursul existentei lui, sistemul familial trebuie sa fie in stare sa reziste la modificarile de baza din structura sa, provocate de fiecare din cele cateva crize de tranzitie.

* cand sotii fara copii devin parinti

* cand adolescentul este indrumat spre ocupatii sau tânarul spre casatorie."

Pentru a fi viabila si functionala, deci orice familie trebuie sa raspunda in mod constructiv si dinamic la schimbari. În orice societate, familia constituie factorul primordial al formarii si socializarii copilului, reprezentând cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute nevoile sale psihologice si sociale si indeplinite etapele intregului sau ciclu de crestere si dezvltare.

Când vorbim despre "socializare morala" in cadrul familiei, vorbim despre educatie, cu alte cuvinte despre "o actiune metodica desfasurata de generatia adulta in vederea socializarii tinerei generatii" prin formularea unui ideal educativ, a unor scopuri si obiective, prin alegerea mijloacelor necesare, organizarea activitatilor etc.

Procesul de socializare poate fi definit ca "un mecanism de educatie fundamental prin care are loc transmisia da la o generatie la alta, a experientelor de viata, a cunostintelor, normelor si valorilor sociale si in cadrul caruia este conditionata si favorizata formarea principalelor reprezentari, conceptii si atitudini ale copilului fata de sine si fata de societate."

"A socializa – explica – Weber M. inseamna a determina pe cineva sa achizitioneze acele modele comportamentale care sa-i permita integrarea in societate; a deveni sociabil inseamna a te "deschide" contactelor psihologoce cu cei din jur."

Pâna acum doua decenii, s-a constatat ca principalul concept utilizat pentru formarea pesonalitatii copilului era cel de "maturizare", "dezvoltare", cuprinzând principalele mecanisme prin intermediul carora copilul dobândeste capacitatile fizice sau morale care-l fac apt sa se manifeste ca fiinta sociala.

In tara noastra, raportul intre educatie, maturizare, dezvoltare, invatare sociala si socializare au reprezentat, in ultimii ani o directie prioritara a cercetarilor psihologice, pedagogice, sociologice.

(Din punct de vedere psihologic – socializare = descoperirea constiintei de sine, activarea subconstientului) (din punct de vedere pedagogic – socializare = educatie, conformism, disciplina)(din punct de vedere sociologic – socializare = achizitionare de modele comportamentale si cunostinte, integrare, comportament colectiv)

"Se poate considera ca un copil este socializat atunci când invata sa se comporte conform personalitatii si trasaturilor sale de caracter, selectând conduitele pozitive, compatibile cu rolurile pe care le are de îndeplinit fara a se abate de la modurile de gândire specifice grupului familial din care face parte sau societatii in general."

Se considera ca un copil este nesocializat sau deviant atunci când nu acceptă sau se abate de la normele si valorile unanim recunoscute si adopta comportamente indezirabile din punct de vedere moral.

Devianta este fie o consecinta indirecta a socializarii imperfecte sau a esecului acestui proces datorat unor carente in educarea parentala si a unui climat inadecvat, fie o consecinta a unei "socializari negative" care presupune abaterea de la normele sociale recunoscute dar, in schimb conformitatea cu normele si valorile unui grup social, el insusi deviant.

Exemplu: imitarea unor conduite parentale imorale, asocierea la faptele deviante ale unor prieteni.

I. Dawey apreciaza ca "factorii fundamentali in procesul educatiei sunt:

* o fiinta imatura, inca nedezvoltata;

* scopuri, sensuri, valori sociale incorporate in experienta matura a adultului, iar procesul educativ consta in interactiunea legitima a acestora."

Tot el mentioneaza ca "ceea ce nutritia si comunicarea sunt pentru viata fiziologica, este educatia pentru viata sociala." A fi copil inseamna a primi (a recepta) mesajul pe care parintii il transmit.

Data fiind importanta relatiilor afective dintre parinti si copii pentru sanatatea psihica a acestora din urma, singura activitate educativa "vitala" care revine familiei este aceea de socializare primara, in rest familia neavand altceva de facut decât sa sprijine prin forta relatiilor afective interne scoala si celelalte institutii educative.

Ulterior, orice experienta de viata, orice reactie afectiva sau comportamentala vor fi resimtite in functie de bazele socialzarii oferite de familie.

Insa, nu toate familiile sunt orientate de aceleasi volori si atitudini educative. Diversitatea rezulta in mare parte, din structura sociala: apartenenta socio-profesionala, nivelul de instruire, modul de rezidenta (rural sau urban), care influenteaza orientarea educativa a parintilor.

"Numerosi autori sesizeaza ca parintii apartinând unor categorii socio-economice diferite transmit copiilor lor valori diferite: – in clasele mijlocii si superioare sunt valorizate autonomia si stapânirea de sine, imaginatia si creativitatea; – in clasele populare accentul este pus pe ordine, curatenie, respect al vârstei."

Consider ca familia datorita functiilor si caracteristicilor sale, pe lânga multitudinea influentelor pe care le exercita asupra copilului, in cea mai mare masura este raspunzatoare de formarea si evolutia psihologica normala a copilului dar si de modul de percepere a situatiilor externe si de gradul de cultura al acestuia.

Realizarea celor doua "laturi" ale educatiei constituite de familie, si anume asigurarea evolutiei normale a copilului din punct de vedere psihologic si determinarea acestuia de a capta si acumula informatii pozitive reflectate in cultura, poate constitui modul ideal de trecere de la vârsta copilariei la maturitate.

In stadiul actual al cunoasterii stiintifice, este greu de dovedit, daca legatura educatie-familie reprezinta sau nu o constanta a istoriei. Insa, asa cum in cadrul familiei este lesne de observat o anumita evolutie a structurii acesteia: de la hoarda primitiva la familia nucleara (monogama) alcatuita din sot-sotie, la fel se poate observa si in cadrul educatiei. Se poate spune chiar ca evolutia familiei ca structura atrage o anumita evolutie privind gradul de cultura si educatie specifice familiilor.

De exemplu, in societatile mai vechi (preindustriale) nu se putea vorbi despre o functie educativa specifica a parintilor, existând o atitudine traditionala de indiferenta fata de copil; educatia se desfasura ca activitate indistincta, difuza, in interiorul unei comunitati mai largi (familiale sau locale) nediferentiate sau slab diferentiate din punct de vedere educativ. Deci, educatia copilului este atribuita grupului in intregul sau, rolul parintilor find marginal in aceasta privinta.

Odata cu aparitia societatilor industriale, a modului diferit de câstigare a existentei de catre familie, apare si interesul pentru educatie, acesta fiind deci o "achizitie" relativ recenta a familiei nucleare.

Fiecarui tip de structura sociala ii corespunde un tip particular de educatie. De exemplu, structurii nucleare a familiei ii corespunde un tip de educatie particularist si incarcat de afectivitate.

Fiecare copil primeste si percepe informatiile pozitive despre conduita, viata si cultura conform gradului de intelegere al acestora de catre parinti si in functie de priceperea acestora de a le trasmite.

In perioada contemporana, orice are legatura cu copilul si cu familia a devenit in egala masura serios si demn de atentie; copilul – prezenta sa si existenta sa pur si simplu, si nu doar viitorul sau a dobandit un loc central in familie.

Sentimentul matern este pus pe seama ameliorarii conditiilor de viata pe care productia capitalista o permite: in societatea traditionala, mamele erau obligate la indiferenta si se aflau in imposibilitatea de a asigura copiilor conditii bune de viata, pentru ca nivelul material al vietii lor impunea alte valori pe primul plan, in special munca de subzistenta.

Odata cu progresul societatii -in plan economic in special – mamele sunt eliberate de o serie de constrângeri materiale, deci sentimentul matern se poate manifesta.

Desi viata cotidiana dar si cea sentimentala a familiilor cu copii graviteaza in jurul acestora, educatia constituind activitatea care face legatura intre cele doua generatii, in perioada contemporana, functia educativa a familiei se diminueaza progresiv, fiind preluata de institutii specializate. Ex.: scoala.

De exemplu, unul dintre motivele principale care au dus la dimiuarea functiei educative a familiei in societatea contemporana il constituie timpul relativ scurt pe care il au la dispozitie parintii – dar in special femeia, carte are un rol mai aparte in educatia copilului – pentru a se ocupa de proprii copii.

Dezvoltarea economica si atragerea femeii in activitati extrafamiliale, are drept urmare o crestere generala a nivelului de trai al familiilor, dar are si consecinte negative, pentru ca femeile implicate in câmpul muncii dispun de mai putin timp liber decât femeile casnice.

Exista insa si un fapt pozitiv: timpul liber al femeii salariate desi este mai redus decât cel al femeii casnice, ea vine in contact cu o multitudine de informatii din diferite domenii, este mai receptiva la problemele vietii sociale si are mai multe resurse educative decât cealalta.

Se poae spune ca stilul educativ al femeii salariate este diferit de cel al femeii casnice, cantitatea de informatii de care dispune, intelegerea unor aspecte legate de viata sociala si gradul de cultura al acesteia din urma fiind uneori mult inferior fata de cel al femeii salariate (implicata in activitati extrafamiliale).

Restrângerea si izolarea (nuclearizarea) familiei, munca salariata a femeii in afara spatiului domestic, saracia, sunt fenomene care ii aduc pe parinti in situatia de a nu-si putea indeplini sarcinile educative.

Exista, referitor la functia educativa a familiei un aspect foarte important de remarcat si anume faptul ca, ceea ce a reusit sa apropie familia de copil este educatia, acaesta putând fi considerata "numitorul comun" al celor doi subiecti – parinti / copii – dar, tot ea l-a si indepartat de familie, aparând in "datele problemei" tendinta de acaparatoare a scolii privind educatia tinerei generatii.

Desigur, scoala se remarca ca un factor deosebit in socializarea morala a copilului. Referitor la acest aspect trebuie sa se stabileasca gradul sau de implicare in socializarea morala a copilului pentru a se putea determina in ce masura este afectat raportul familiei cu copilul.

Ca urmare a progresului cultural si a diferentelor de educatie intre generatii, parintii se afla intr-o perioada de "criza"; educatia primita de ei si cea necesara in perioada actuala, pe care trebuie sa o acorde copilului depasindu-i.

Exista posibilitatea ca familia, simtindu-se depasita de nivelul la care trebuie sa actioneze si nedispunand de metode si tehnici specializate sa fi "cedat" o parte din atributiile sale privind educatia copilullui.

Familia contribuie la socializarea morala a copiilor prin utilizarea in virtutea functiilor sale educative a diferitelor metode cu caracter educativ corespunzatoare posibilitatilor, gradului de intelegere specific parintilor, cealalta latura, strict pedagogica fiind indeplinita in cadrul institutiilor specializate ale statului.

In familie copilul invata primele cuvinte, primele deprinderi, primul surâs este tot un merit al familiei.

Modificarile majore caracteristice societatii contemporane din punct de vedere economic, organizatoric, necesitatea cresterii venitului familiei, acapararea parintilor de catre problemele cotidiene, dar nu in ultimul rând implicarea femeii in activitati extrafamiliale (salarizarea femeii) ridica probleme deosebite de organizare a timpului liber cuplului conjugal. De multe ori parintii sunt nevoiti sa faca diferite compromisuri pentru a reusi sa rezolve intr-o oarecare masura si problemele casnice, in special pe cele legate de educatia copilului. Astfel exista tendinta unor astfel de familii de a apela la rude (bunici, surori, matusi), rolul acestora in educatia copilului fiind unul de suplinire a rolului parental, si nu de educatie in totalitate.

Societatea actuala poate fi caracterizata, in opinia unor autori, ca o adevarata "primavara a bunicilor". Interventia bunicilor sau a altor rude ale familiei in raporturile cu copilul acesteia poate fi apreciata ca fiind pozitiva, ajutând cuplul familial in organizarea timpului prin supravegherea, protectia si uneori educatia copilului dar poate fi si negativa uneori creându-se situatii tensionate, chiar dramatice in urma acestor interventii.

De multe ori stilul educativ al rudeniilor nu coi rudeniilor nu coi al parintilor oferit copiilor, acestia nefiind in masura insa sa hotarasca ce este mai bine pentru ei.

Interventia unui alt stil educativ, venit din partea rudelor, creeaza situatii deosebite, nascând confuzii, dezorientari, instabilizate in comportamentul copilului.

Copilul poate actiona conform unor regulli impuse de o persoana sau alta, poate avea un anumit cumportament, cu riscul insa de a dezamagi si nemultumi persoanele axate pe cu totul alte reguli si principii.

Alternanta de modele si stiluri educative, lipsa de supravegere si comunicare intre parinti si copii, realizarea in scoli a unor forme educativ-morale cu caracter general, ignorandu-se faptul ca fiecare individ isi are personalitatea si individualitatea sa distincta, il determina pe minor sa caute anturajul grupului de prieteni care de cele mai multe ori il influenteaza negativ.

RELATIONAREA DINTRE FAMILIE SI SCOALA IN SOCIALIZAREA MORALA A TINERILOR

Alaturi de familie, scoala reprezinta si ea un important factor educativ, care faciliteaza invatarea si interiorizarea de catre tineri a normelor si regulilor de conduita recunoscute in societate.

Ca urmare a progresului cultural inregistrat si a necesitatii tot mai accentuate a instruirii pedagogice conform nivelului actual, cei mai multi parinti sunt depasiti si uneori speriati de atributiile ce le revin, nereusind ca prin stilul si prin metodele pe care le detin sa realizeze o educatie asemanatoare cu cea primita de copii in scoli.

Parintii, in general, au tendinta sa imprime copiilor modele de conduita si sa fixeze reguli cu care ei au venit in contact la vârta respectiva, ignorând evolutia si tendintele societatii contemporane.

In urma studiilor efectuate s-a ajuns la concluzia existentei a doua tipuri de familii in ceea ce priveste atitudinea fata de scoala. O anumita categorie de parinti recunosc in activitatea institutiilor scolare o autoritate salvatoare a problemelor tuturor – a copiilor si a parintilor.

De exemplu, somajul tinde sa devina o caracteristica negativa esentiala in societatile actuale nu doar in societatea româneasca. Din acest punct de vedere scoala pare a fi instrumentul cel mai la indemâna pentru parinti, in special pentru cei apartinând categoriilor sociale lipsite de resurse economice si culturale, de a asigura securitatea profesionala a acestora. O alta categorie de parinti se dovedeste a fi departe de a accepta ideea lipsei lor de competenta si de a preda integral prerogativele lor educative scolii.

Implicarea agentilor educativi din punct de vedere afectiv in relatiile cu copilul este benefica, ajutându-l pe acesta din urma sa depaseasca momentul de incordare, teama si neputinta intelectuala inspirata uneori din orele de curs.

O serie de studii atrag atentia asupra importantei contactelor familie-scoala pentru reusita scolara a copilului.

Indiferent daca parintii si cadrele didactice doresc sau nu sa comunice, ei sunt practic "condamnati" sa o faca prin intermediul elevului care joaca rol de mesager.

Copilul face legatura intre doua institutii – familie si scoala – intre doua climate educationale mai mult sau mai putin diferite.

E. Stanciulescu considera ca "scoala face parte integranta din viata cotidiana a familiei si reciproc, familia face parte din viata cotidiana a scolii."

Astfel, debutul copilului ca elev se inscrie in categoria evenimentelor deosebite cu care se confrunta familia, dar, coincide insa, cu momentul declansarii unui sir lung de confruntari, presiuni si modificari ivite in viata de familie, referitoare la scolarizarea copilului.

De exemplu:

– scoala functionând conform unui orar riguros, determina ritmurile familiale, – introduce o anumita ritmicitate, stabilitate si ordine in viata familiei;

– scoala apare ca o prezenta benefica din punct de vedere al raportului cu timpul, asumându-si pentru o parte a zilei, sarcina supravegherii copilului oferind parintilor posibilitatea de a utiliza in diferite scopuri duratele respective;

– scolarizarea copilului afecteaza si bugetul familiei aceste sume regasindu-se in taxe (in cazul invatamântului privat), plata unor lectii specializate (arte, sport, limbi straine), cheltuieli pentru procurarea rechizitelor si cele privind transportul etc.

– ofera copilului un spatiu propriu de invatatura si de intâlnire cu persoane de acceasi vârsta.

Insa, cuvântul "scoala" nu este totdeauna legat de cuvântul "buget", scoala contribuind la usurarea sarcinilor financiare ale familiei, preluând supravegherea copiilor, initierea lor in anumite activitati artistice, tehnice, oferind acces gratuit in biblioteci, cabinete medicale gratuite, asigurari subventionate, consultatii psiho-pedagogice si de orientare sociala.

Privita prin prisma relatiilor cu familia, scoala "ameninta intimitatea familiei" mult mai mult decât oricare institutie pentru ca, uneori, ratiuni pedagogice ii determina pe profesori sa caute informatii cu privire la viata familiala a unor elevi (poate cu scopul de a-si explica diferite comportamente ale elevului "problema").

Procedând deci la evaluarea activitatii coilului, scoala evalueaza implicit activitatea parentala, afectând climatul emotional al familiei, creând stari de satisfactie si/sau de insatisfactie.

Exemplu: De cele mai multe ori notele scolare ii fac pe parinti sa se simta culpabilizati sau recompensati in egala masura sau chiar mai mult decât elevul insusi.

Cu toate acestea, majoritatea parintilor din societatea contemporana manifesta deschidere si interes fata de functionarea si initiativele de dialog ale scolii, dar asteptarile lor sunt foarte diferite si uneori, contradictorii: in timp ce parintii apartinând mediului muncitoresc si angajatii subalterni cer scolii sa acorde prioritate disciplinei, efortului, cei apartinând categoriei superioare asteapta ca scoala sa dezvolte autonomia si spiritul critic al copilului.

Evaluata fiind in functie de criterii atât de diferite nu este de mirare ca activitatea cadrelor didactice apare ca nesatisfacatoare pentru multi parinti si nici ca majoritatea cadrelor didactice traiesc sentimentul insecuritatii si cauta sa se protejeze, simulând "amestecul" parintilor in viata scolii.

CAPITOLUL II – FAVORIZAREA CONDUITELOR DEVIANTE ALE MINORILOR DE CRIZA FAMILIEI

1. MODIFICARI IN STRUCTURA SI FUNCTIILE FAMILIEI

In societatile contemporane dezvoltate sau in curs de dezvoltare, familia a suportat profunde transformari inregistrate in diferite planuri.

I. Mihailescu afirma ca "schimbarile intervenite sunt atât de importante, incât si termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, tinzând sa acopere astazi realitati diferite decât cele caracteristice generatiilor precedente."

Modificarile resimtite de familie in plan structural si functional sunt insa un efect al progresului economic si social.

Industrializarea, urbanizarea, emigratia, modernizarea sunt câteva din procesele specifice progresului, ele antrenând multiple modificari privind structura familiei cât si in alte planuri, cum ar fi cel cultural, educational, biologico-sanitar etc.

Familia nucleara a luat locul familiei largite devenind tipul nuclear, acceptat si raspândit in toate societatile moderne.

Migratia unui mare numar de familii din mediul rural in mediul urban, ca efect direct al progresului economic inregistrat, al evolutiei societatii in general poate fi considerata una din cauzele ce au stat la baza modificarilor structurii familiei din punct de vedere numeric.

Secolul XX, prin procesele de industrializare, modernizare, mobilitate sociala, a schimbat locul de munca al indivizilor, deplasându-i din interiorul familiei in exterior si implicându-i in diferite activitati industriale sau nu, in intreprinderi si servicii sociale.

"România se situeaza printre tarile cu casatorie "matura" pentru femei si "intârziata" pentru barbati, statisticile demonstrând ca vârsta medie la prima casatorie poate fi fixata pentru barbati in jurul varstei de 25 ani iar pentru femei in jurul vârstei de 21-22 ani ", unul dintre motive fiind cresterea nivelului de scolarizare.

Referitor la alegerea partenerui si realizarea casatoriei se constata in zilele noastre o diminuare a rolului parintilor in casatoria tinerilor-disparitia casatoriilor regizate de parinti sau rude.

Asadar, migratia familiei, insusirea unor obiceiuri si indeletniciri specifice mediului urban, acapararea membrilor familiei in câmpul muncii, dar mai ales sesizarea schimbarilor majore in mentalitatea acestor familii, au dus la scaderea natalitatii.

Trei sferturi din cuplurile cu copii au un copil. Astfel, locul familiilor cu 3 – 4 copii a fost luat de familiile mai restrânse ca numar, cu 1-2 copii (81. 2%).

In România numarul de copii al unei femei si existent intr-o familie nu se reduce prin amânarea nasterilor, ca in Occident, ci prin stoparea lor dupa atingerea numarului dorit de copii, de aceea vârsta medie la nastere se mentine scazuta. In 1989, vârsta medie la nastere era de 24 de ani. Desigur, reducerea numerica a membrilor familiei nu este determinata doar de aceste cauze, in realitate fiind implicate o varietate de cauze printre care diminuarea functiilor familiei.

In prezent, ponderea familiei nucleare in totalul familiilor a scazut mult. Familia prezinta o diversitate de forme care sunt foarte diferite de familia nucleara.

Modelul familiei nucleare a incetat sa mai fie singurul model de familie practicat si acceptat. Se pot identifica astfel urmatoarele forme: coabitarea, celibatul (menajul de o singura persoana), cuplul fara descendenti.

– "Coabitarea este mai des intâlnita la persoanele sub 30 de ani, ca o faza premergatoare casatoriei, ca o etapa tranzitorie in evolutia comportamentului nuptial al unor tineri, dar ea a inceput sa fie practicata , intr-o masura mare si de persoanele de peste 30 de ani.

– Cauzele celibatului sau menajului de o singura persoana sunt de natura obiectiva (insuficienta veniturilor, lipsa locuintei) dar si de natura subiectiva, tinând de scaderea motivatiei pentru casatorie, lipsa de curaj in asumarea resposabilitatilor privind familia si copiii.

– Consecintele celibatului sunt asociate de regula cu diminuarea natalitatii, declinul demografic.

– In societatea româneasca, cuplul fara descendenti reprezinta 10-15 % din populatia adulta casatorita. Scaderea natalitatii si a nuptialitatii sunt indicii ale unui cost ridicat al vietii, ale incertitudinii si nesigurantei zilei de mâine, ale reorientarii indivizilor spre alte valori decât cele legate de casatorie si copii."

Mobilitatea teritoriala sub forma migratiei definitive sau temporare, schimbarea mediului de viata, genereaza intr-o anumita masura modificari de natura psihica si perturbari de comportament in rândul minorilor. Daca in familia traditionala activitatea productiva constituia un mod de viata , familia fiind deplin autonoma (se ocupa de exploatarea agricola si asigura existenta tuturor membrilor ei prin munca in comun) membrii familiei nucleare, moderne sunt antrenati in diferite munci, intr-o varietate de domenii, remuneratia muncii fiind si ea diferita.

Din acest punct de vedere se poate vorbi despre situatii materiale diferite de la o familie la alta. Asadar, situatia economica, materiala a unei familii influenteaza structura si comportamentul membrilor acesteia.

In urma studiilor efectuate s-a ajuns la concluzia ca, cu cât dificultatile materiale cu care se confrunta o familie sunt mai mari, cu atât probabilitatea de aparitie a comportamentelor predelicvente si delicvente in rândul minorilor este mai mare.

Dorinta realizarii unei situatii materiale superioare de ridicare a nivelului de trai dar si necesitatea impusa de nevoile resimtite ca urmare a progresului societatii a influentat emanciparea economico-sociala a femeii, a afirmarii ei pe plan profesional. Angajarea femeii in câmpul muncii in activitati extrafamiliale, pe lânga cresterea nivelului de trai al familiei are si consecinte negative, reducerea timpului necesar ingrijirii, educarii si supravegherii copilului, fiind una dintre ele.

De cele mai multe ori, lipsa de supraveghere a parintilor fata de copii, duce la insuficienta cunoastere a anturajului, a comportamentului copilului in societate, facilitand comiterea unor acte deviante de catre acestia.

Una din functiile fundamentale exercitate de familie, cea de solidaritate, asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, trairea grupului, "succesul casniciei", antrenând practic pe toti membrii unei familii. Orice dereglare a acestei functii duce la subminarea unitatii grupului, antreneaza perturbari in celelalte functii, reprezinta un indiciu al incepurtului dezorganizarii familiei. Atenuarea solidaritatii sau lipsa acesteia in cadrul familiei duce la insecuritate emotionala, neâncredere, lipsa de protectie si imposibilitatea dezvoltarii armonioase a personalitatii minorului. Comportamentul deviant si delicvent este o consecinta a acestor trairi negative.

Munca salariata a parintilor si mai ales a femeii, apare tot mai mult ca o necesitate a dobândirii unei situatii materiale superioare impusa de situatia actuala a societatii, parintii ajungând uneori in situatia de a nu-si putea indeplini sarcinile educative si de supraveghere a copiilor lor minori, timpul afectat acestora fiind redus.

Asadar timpul acordat copiilor este uneori insuficient pentru stabilirea unei relatii ireprosabile parinti-copii, pentru comunicarea, supravegherea si acordarea unei educatii corecte.

Diminuarea functiei educative a familiei poate fi consecinta crizei contemporane a familiei caracterizata prin: diminuarea ratelor nuptialitatii si frecventa crescânda a coabitarilor si a menajelor unipersonale, numarul mare de divorturi si reducerea numarului de recasatoriri in favoarea coabitarilor sau a familiei mono(parentale), optiunea unei femei de a avea un copil in afara casatoriei dar poate fi si primul simptom al disparitiei familiei ca institutie.

Tot mai multe persoane, mai ales femeile, prefera sa nu se casatoreasca, opteaza pentru o cariera profesionala in locul celei familiale, independenta economica, sociala si culturala asigurându-le securitate si in afara mariajului.

Odata cu schimbarea compozitiei familiale, functiile clasice ale familiei pot cunoaste in unele cazuri abateri de la exigentele functionalitatii normale, unele lacune si fisuri, deficiente si deformari.

In societatea actuala, educarea si formarea copilului nu mai este realizata in exclusivitate in familie, aceasta primind ajutorul institutiilor specializate de diferite forme.

Carentele de ordin educativ, specifice atât in familiile dezorganizate cât si in cele organizate au cea mai mare importanta privind aparitia tulburarilor de comportament si determina conditiile deviante ale minorilor. Deci lipsa unei educatii adecvate, absenta acesteia, are un grad de periculozitate mai mare asupra comportamentului minorilor decât insasi structura familiei.

II. DIVORTUL – EFECTE

Asa cum observau o serie de cercetatori si specialisti in sociologia familiei, schimbarile functiilor traditionale ale familiei in epoca contemporana si conditiile social-economice si politice care caracterizeaza fiecare tara in parte, au avut si pot avea inca, o influenta perturbatoare in relatiile umane.

Noile oportunitati create de transformarile sociale si economice care marcheaza astazi intreaga lume, sunt fructificate doar de o parte restrânsa a familiilor, pentru majoritatea familiilor, consecintele acestor transformari fiind, cel putin intr-o prima etapa, generatoare de numeroase dificultati.

Familia sufera un proces de schimbare si reorganizare ca urmare a mutatiilor economice si politice inregistrate in societatea actuala, fiind pusa in fata unor alegeri si optiuni fata de schimbarea eventuala a nivelului de trai. Mecanismele de infruntare a noii realitati pot fi de adaptare sau de generare de disfunctii la nivel familial. O serie de cercetari intreprinse in tarile occidentale (Franta, Anglia, S.U.A.) evidentiaza ca unele dintre cele mai semnificative disfunctii ale vietii de familie este cresterea numarului de divorturi.

Deoarece divortul inseamna despartirea legala dintre soti aspectele lui tehnice cad in sarcina disciplinelor juridice, mai ales a dreptului familiei. Bineânteles ca o legislatie mai severa sau mai permisiva fata de divort afecteaza rata divortionalitatii si are multe consecinte sociale. In zilele noastre, toate societatile moderne se confrunta cu o crestere puternica a fenomenului de divortionalitate.

"Democratizarea si libertatea vietii sociale de ansamblu, scaderea influentei bisericii si a religiei, "indulcirea" legislatiei, micsorarea considerabila a presiunilor normelor si obiceiurilor traditionale sunt factori care nu numai ca au contribuit la respectiva crestere ci au si reflectat-o."

Se poate face distinctie intre destramarea oficiala (juridica) si cea neoficiala a cuplului familial, intre despartirea de drept si cea de fapt. In multe familii, cei doi soti, desi nu mai au o viata comuna, ei nu se despart din diferite motive, cum ar fi existenta copiilor rezultati sau nu din casatorie, a profesiunilor.

S-au stabilit astfel trei tipuri de disolutie maritala.

– despartirea in fapt dar cu locuinta comuna;

– separarea totala (si in ceea ce priveste locuinta) dar fara divort;

– divortul (despartire juridica).

Primul caz se intâlneste mai ales in tari mai putin dazvoltate unde locuinta este o problema.

Conform art. 38 / Codul Familiei, desfacerea casatoriei se poate dispune doar daca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate si daca reluarea convietuirii este vadit imposibila, legea tinând seama cu prioritate de interesele copiilor minori.

Practica judiciara din ultimii ani a retinut drept "motive de divort intemeiate, urmatoarele:

– infidelitatea unuia dintre soti sub forma adulterului;

– atitudinea necoresopunzatoare a unuia dintre soti, care se exprima in acte de violenta, consum de alcool, insulte , amenintari etc;

– nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale;

– saparatia in fapt datorata culpei sotului parat;

– refuzul de a convietui si de a-si indeplini sarcinile materiale in gospodaria familiala."

Motivele de crestere a ratei divortialitatii sunt foarte multe: cresterea independentei sociale si financiare a femeii, dezvoltarea noii tehnologii care elimina multe din locurile de munca pentru barbati, cresterea tolerantei fata de divort in anumite grupuri religioase, modificarea legii divortului, violenta in familie, etc. Un motiv important este si izbitoarea schimbare a atitudinii opiniei publice fata de divort; el nu mai este apreciat ca un esec ci ca o "posibila solutie", un raspuns pozitiv la o situatie critica.

Cauzele divortului se reflecta si in imaturitatea afectiva, alcoolism, dificultati materiale, violenta, influenta parintilor si rudelor, diferente de varsta si nivel cultural.

Consecintele divortului sunt multiple si grave, ele afectând in primul rând copiii. Ei sunt implicati in peste 70 % din cuplurile care se despart prin divort.

Divortul si separarea maritala – afirma sociologii – variaza in conformitate cu caracteristicile economice si sociale ale persoanelor implicate.

Câteva date generale despre caracteristicile divortialitatii in societatea româneasca ar putea fi, in acest sens relevante:

– divortul are loc preponderent in cazul familiilor cu o durata a casatoriei de pâna la 5 ani si unde sotii sunt foarte tineri;

– rata divortului este in corelatie cu conditiile economice, ea creste paradoxal in timpul prosperitatii economice;

– importanta vârstei la casatorie; femeile care se casatoresc la o vârsta mai inaintata au un mariaj mai stabil.

Cu cât vârsta la casatorie este mai mica, cu atât

probabilitatea de divort este mai mare.

In totalul divorturilor, ponderea cea mai mare o au sotii de 25 – 35 ani si sotiile de 20 – 24 ani;

– rata cea mai mare a divorturilor este in rândul femeilor implicate in câmpul muncii, a celor cu studii superioare;

– cu cât distanta culturala dintre partenerii conjugali este mai mare, cu atât si sansele de separatie sunt sporite;

– nasterile premaritale maresc riscul divortului.

De cele mai multe ori, existena copiilor in casnicie afecteaza fundamental hotararea de a divorta sau nu, la fel si existenta unui capital marital, a bunurilor comune ale ambilor soti. Uneori, neântelegerile dintre acestia sunt rezolvate fara implicatii juridice, culminând de cele mai multe ori doar cu despartirea in fapt, sotii continuând sa locuiasca impreuna.

Impartirea locuintei de catre cei doi soti intre care coeziunea, solidaritatea, sentimentul de dragoste s-au deteriorat, genereaza o serie de tensiuni, conflicte, insatisfactii si frustrari cu grave consecinte pentru cei in cauza dar mai ales pentru copilul minor.

Neântelegerile, conflictele, tensiunile, agresiunile verbale si violentele fizice sunt particularitati ale unei astfel de familii. Impactul negativ ale acestei atmosfere asupra copilului este concretizat in primul rând in neglijenta, ignorarea acestuia de catre parinti, prea "ocupati" cu rezolvarea problemelor lor.

Atmosfera conflictuala a caminului perturba climatul sau moral si afectiv; violenta fizica si verbala la care copilul este obligat sa asiste sunt factori ce influenteaza negativ personalitatea minorului cu o pondere mai mare decât cei specifici divortului propriu-zis.

Copiii aflati sub incidenta divortului sunt marcati de numeroase probleme psihologice si relationale.

Reactia lor este diferita in functie de varsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenita intre parinti, calitatea relatiei trecute si prezente cu fiecare dintre acestia, climatul ce caracterizeaza relatiile dintre ei in timpul divortului si dupa separare, raporturile cu fratii si surorile, suportul oferit retelele de sociabilitate etc.

"Pe termen scurt, copiii de vârsta mica (sub 6 ani) sunt mai puternic afectati, sunt predispusi dificultatilor de adaptare, tind spre interiorizare, retragere in sine. Ei par a deveni mai neascultatori, mai putin afectuosi, ei cauta de cele mai multe ori contactul cu parintele absent.

Multi copii, chiar mai mari fiind (9 – 12 ani) sau adolescenti isi varsa furia asupra ambilor parinti sau numai asupra celui pe care il considera vinovat, sunt dominati de sentimente de tristete, amenintare, neliniste in legatura cu viitorul, dispret. Baietii sunt mai agresivi si au mai mare nevoie de atentie. In perioada adolescentei vor manifesta comportamente cum ar fi: fumatul, consumul de alcool sau chiar de droguri."

In situatia in care parintii au divortat, baietilor le trebuie de doua ori mai mult timp de adaptare decât fetelor (aceste diferente constau in felul de manifestare al nefericirii lor precum si in felul de adaptare la situatia creata de divort).

Reactiile copiilor proveniti din familii cu parinti divortati se manifesta cu cea mai mare putere in primul an dupa separarea acestora; cu timpul ele atenueaza, dar nu in toate cazurile.

"Potrivit investigatiilor realizate de o echipa americana condusa de I.S. Wellerstein si Blakeslee, 1989, la 5 ani dupa divort pot fi distinse trei grupe de copii:

– unii (34 % din cazuri) sunt complet restabiliti;

– altii (29 %) au o dezvoltare medie si un comportament comparabil cu cel al copiilor din familiile biparentale dar manifesta sentimente de tristete;

– a-III-a categorie continua sa manifeste insatisfactie, depresie, solitudine, retard in dezvoltare.

In consecinta, copii care traiesc in familii de acest tip sunt considerati "populatie de risc", condamnata la a ingrosa rândurile celor care traiesc la limita subzistentei, celor care esueaza scolar, ori ale deviantilor si delicventilor."

Din punct de vedere material, divortul afecteaza diferit femeile si barbatii. Divortul conduce de cele mai multe ori la un statut socio-economic mai scazut pentru familiile conduse de o mama singura, acesta reducând venitul si influentând negativ stilul de viata.

Incredintarea copilului dupa divort unui parinte, nu implica totdeauna interzicerea interactiunii copilului cu celalalt parinte. Conform unei anchete, 54 % dintre copiii ai caror parinti au divortat nu si-au vazut niciodata tatal dupa divort.

Comportamentul social al copilului si performantele sale scolare sunt afectate semnificativ de lipsa unui parinte mai ales a tatalui, iar schimbarea frecventa a mediului familial, de la un parinte la altul, trezesc copilului de cele mai multe ori senzatia de evadare, dintr-un mediu unde se simte strain ajungându-se la vagabondaj, devianta.

Un factor negativ care influenteaza structura personalitatii copilului il reprezinta reconstituirea unor familii din vaduvi sau divortati, cu copii rezultati din casatorii anterioare cu deprinderi educative diferite la care se pot adauga copiii noului cuplu.

Cercetarile au aratat ca intr-o familie reconstituita (cu un parinte vitreg si frati vitregi din diferite uniuni conjugale) perioada de tranzitie -când un parinte s-a mutat, sau cel vechi a plecat- este probabil sa conduca la plecarea de acasa a copilului cuplului initial. Datorita noilor relatii, noilor metode de disciplina, rivalitatii etc, apar tensiuni care pot fi solutionate uneori prin indepartarea din familie a unuia sau mai multor copii. Acel copil va fi puternic marcat psihic si in evolutia lui ulterioara poate recurge la agresivitate sau comportament deviant.

Dezorganizarea familiei prin divort, impiedica in permanenta pe copil sa primeasca sprijinul emotional atât de necesar unui echilibru si dezvoltarii armonioase a personalitatii.

Desigur, dezorganizarea familiala nu se reduce numai la divort. Disocierea ei prin decesul unuia dintre parteneri, sau crizele de mai mare sau mai mica intensitate care o perturba sunt si ele importante, dar din toate aceste evenimente divortul pare a exercita cele mai puternice influente negative asupra copilului, in special asupra adolescentului – extrem de sensibil la asemenea crize si traumatizat profund sufleteste de ruperea care se produce in urma despartirii parintilor sai.

CAPITOLUL III. – STILURI EDUCATIONALE SI CONSECINTELE DEZORGANIZARII FAMILIALE

1. CONSECINTELE DEZORGANIZARII FAMILIALE

ASUPRA COMPORTAMENTULUI MINORILOR

Psihologii afirma ca "nu exista nici o intimitate atat de pretioasa sau de recompensata ca aceea care poate fi experimentata in casnicie."

Familia in societatea contemporana se confrunta cu situatii noi: crize economice, inflatie, somaj, cresterea numarului de divorturi, etc. Caracteristicile, ponderile si consecintele acestor noi probleme se manifesta diferentiat de la o zona geografica si sociala la alta, antrenând schimbari in structura, functiile si modul de viata al familiei.

"Dezorganizarea familiei priveste atât esecul institutiei familiei cât si consecintele individuale. Black D., considera familii dezorganizate atât pe cele nelegitime, pe cele incomplete prin separare, divort, deces, cât si pe cele in care exista bolnavi psihici cronici".

Asa cum solidaritatea cuplului se formeaza in timp treptat prin acumulari de experienta familiala, prin acomodari si ajustare, tot asa dezagregarea unitatii familiale cunoaste mai multe etape caracterizate prin slabirea relatiilor conjugale.

Etapele dezagregarii familiei sunt:

a) etapa tensionarii;

b) etapa incetarii relatiilor conjugale

c) etapa desfacerii vietii de familie prin parasire, abandon, divort".

Este necesara distinctia dintre:

* dezorganizarea familiei, constând in dislocarea functionalitatii ei;

* disocierea familiei ca eveniment juridic (mediat de actul desfacerii casatoriei).

Referitor la structura si climatul familial existent in cadrul unei uniuni familiale, se pot distinge mai multe tipuri familiale:

– "familia organizata sau legal constituita, cu relatii normale intre parinti sau intre parinti si copii si cu stabilitate afectiva si morala;

– familia aparent organizata (sau partial organizata) in care unul sau ambii parinti altereaza repetat si pe timp mai indelungat echilibrul relational prin conflicte, certuri, relatii extrafamiliale, abandon, alternând cu reveniri, dezorganizare, divergente de interese etc;

– familia dezorganizata (in care parintii sunt separati pe cai legale sau despartiti in fapt sau in care unul dintre parinti este in detentie);

– familia descompleta (unul dintre parinti a decedat sau a disparut sau este necunoscut);

– familia reorganizata (in care unul dintre soti s-a recasatorit)."

Odata cu schimbarea compozitiei familiei se schimba si rolurile membrilor familiei, continutul acestora precum si calitatea interactiunilor intre acestia. In aceasta situatie, familia ca intreg se dezorganizeaza, performantele ei devin minime, iar climatul se altereaza, ajungând impregnat de multiple tare morale, ce exercita influiente negative profunde asupra membrilor comunitatii familiale.

Fenomenul de devianta si delincventa nu este caracteristic minorilor proveniti din familii dezorganizate, in multe cazuri acestia provin si din familii organizate sau aparent organizate, unde predomina relatiile tensionate intre parinti, agresiuni fiizice, consum de alcool etc.

Dezorganizarea familiei, carentele si problemele functionale nu duc in mod automat si obligatoriu la manifestari antisociale ale minorilor. Familiile dezorganizate in sine nu sunt neaparat criminogene, chiar daca 80 % din actualii delincventi provin din asemenea familii, totusi nu orice familie dezorganizata prin divort, abandon, aduce dupa sine in mod automat delincventa juvenila.

Dar, de cele mai multe ori dezorganizarea familiei, atmosfera conflictuala a caminului, perturbarea climatului sau moral si afectiv, carentele stilului educativ al parintilor, manifestarile deviante si antisociale ale acestora sunt factori cu influenta negativa asupra evolutiei personalitatii tânarului. Existenta lor face posibila identificarea genezei delincventei juvenile.

Trairile si sentimentele minorului delincvent, reflectate in atitudini si comportamente sunt reflectate de o serie de variabile caracteristice mediului familial dezorganizat.

Astfel, probabilitatea de aparitie a comportamentelor delincvente in rândul tinerilor este mai mare:

– in cazul in care familia dezorganizata sau disociata se confrunta cu dificultati materiale mari.

Situatia social – economica precara a unei familii dezorganizate, datorata insuficientei veniturilor, administrarii deficitare a bugetului familiei sunt surse ale frustrarii copilului de o serie de facilitati necesare:

– in cazul absentei indelungate din camin a unuia dintre parinti, (prin deces, abandon, divort) mai ales a mamei, constituind un element esential al dezechilibrului familiei privind socializarea si educarea morala a copilului aceasta intrând in atributia unui singur parinte;

– in cazul absentei unui climat moral si afectiv corespunzator in familie corelat cu absenta interventiei parintilor in viata copilului, cu lipsa de control si supraveghere a comportamentului acestuia, modele negative de comportament. Daca in familie exista un climat nefavorabil de viata, caracterizat prin raporturi conflictuale puternice intre soti, tendinta spre devianta a copilului este mai mare;

– in cazul atitudinii antisociale a mediului familial (alcoolism, agresiune, violenta);

– in cazul lipsei de supraveghere a comportamentului copilului in societate si insuficienta cunoastere a anturajului.

Familiile deficitare in privinta sarcinilor socializarii copilului promoveaza un stil educativ carentat definit fie prin autoritate excesiva, bazata pe pedepse corporale si sanctiuni prea drastice, fie prin lipsa de autoritate si atitudini de rasfat excesiv-favorizând comportamente similare.

Reactia de aparare a minorului fata de deficientele structurale sau organizatorice ale familiei se concretizeaza in imaturitate afectiva, agresivitate, detasare, supersensibilitate, esecuri scolare, negativism, conflict cu familia, revolta contra parintilor, efortul brutal pentru a slabi legatura de dependenta fata de parinti.

Nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se "rezolva" intr-o casatorie de reparatie, decizia, opinia voluntara a unor femei de a avea un copil (copii) in afara unei casatorii legale sau uniuni libere (celibat), divortul unor cupluri cu copii necasatoriti, decesul unuia dintre parteneri, sunt motive care explica si implica in acelasi timp exercitatea functiilor familiei de catre un singur parinte.

Structura familiei biparentala reprezinta mediul care poate asigura nivelul cel mai inalt de dezvoltare psiho- afectiva si integrare sociala a copilului. In mod normal rolurile sunt impartite intre parinti din partea mamei predominând afectivitatea, iar din partea tatalui autoritatea.

Ponderea rolurilor lor variaza in functie de etapa de dezvoltare a minorului.

Asadar, familia clasica se destructureaza din diferite motive: abandon, separare, divort, deces. Oricare ar fi parintele singur – mama sau tata- aceasta forma de familie ridica multiple probleme ce vizeaza un nou stil de viata.

Familiile monoparentale prezinta anumite particularitati fata de tipul clasic complet de familie, cu referire in special la perturbarile de rol, la restructurartea, diminuarea sau potentarea unora din functii.

In seria acestor particularitati se includ dificultati:

– de ordin material (insuficienta veniturilor, capacitatea scazuta de acoperire a unor tipuri de nevoi, orientarea, unidirectionala a consumului);

– de ordin biologic (rezolvarea problemelor sexuale in afara familiei, restrângerea descendentei);

– de ordin afectiv emotional (lipsa partenerului, a dragostei conjugale cu toate efectele ei benefice frustreaza individul de o serie de satisfactii si impliniri.

De regula parintele singur este tentat sa atribuie copilului rolul parintelui absent (este cazul unui tata de 41 de ani , vaduv, cu copii minori care a transferat fiicei sale de 16 ani toate sarcinile gospodaresti si de ingrijire a fratilor).

Rolul matern este afectat de problemele materiale, emotionale relationale, generate de divort.

Unele studii arata ca legatura dintre esecul scolar al copilor si monoparentalitate este dependenta, intre altele, de situatia economica a familiei, ea insasi dependenta de statutul socioprofesional al mamei, care se depreciaza sensibil in urma divortului. Reusita scolara mai slaba se asociaza unui nivel scazut al studiilor mamei.

Acaparate de suferinta proprie, deprimate, dominate de problemele create de separare si de propriile stari afective mamele sunt mai putin disponibile pentru copil, manifestand un dezinteres relativ, exact in momentul in care acesta ar avea nevoie de atentie si de eforturi sporite

2. CLIMAT EDUCATIONAL SI STILURI EDUCATIONALE IN FAMILIE

Indeplinirea in bune conditii a functiilor familiei inseamna de fapt indeplinirea adecvata a procesului de socializare.

"Expresia "stil educativ" vizeaza natura si caracteristicile raporturilor familiale in cadrul carora se realizeaza procesul educativ, fiind adesea inlocuita in literatura de specialitate cu termeni ca: "atmosfera familiala", "climat educativ", "tehnici de influienta".

"Numai o familie unita, caracterizata prin conduite armonioase ale membrilor sai este capabila sa asigure un climat propriu dezvoltarii conduitelor normale si pozitive ale copilului. Când unele functii ale familiei sunt deteriorate sau absente, apar traume sufletesti pe care copilul le resimte in modul cel mai acut cu putinta la nivelul constiintei sale morale in curs de formare.

Manifestindu-se foarte de timpuriu – in jurul varstei de 3 – 4 ani – D. Baciu observa ca identificarea cu parintii are o importanta mare pentru intreaga evolutie ulterioara a individului. Copilul tinde sa-si imite parintii, straduindu-se sa elimine din conduita sa ceea ce-i displace si sa acumuleze ceea ce este asemanator cu ei".

Corelând trasaturile climatului familial cu tipurile de autoritate parentala in urma diferitelor studii s-a ajuns la concluzia ca gradul de control exercitat si maniera afectiva sau ostila in care este efectuat sunt esentiale pentru formarea comportamentului moral, ca parte esentiala a procesului de socializare.

Toate aceste sublinieri ne fac sa intelegem mai bine de ce familiile dezorganizate caracterizate prin absenta climatului afectiv, prin lipsa de coeziune a membrilor ca si printr-o autoritate parentala neadecvata, furnizeaza rate ridicate de predelicventa sau delicventi minori.

"O serie de studii si cercetari efectuate in tara noastra au evidentiat multiple corelatii intre stilul de educatie familiala, afectivitatea parintilor si gradul de socializare morala a copilului. S-a aratat ca evolutia favorabila a procesului de dezvoltare a constiintei morale a copilului depinde in cea mai mare masura de climatul familial, de modelele educative promovate in familie si de calitatile si comportamentele morale ale parintilor."

Dragostea parinteasca, caldura caminului familial sunt factori care influenteaza dezvoltarea sufleteasca normala a copilului minor. Binenteles ca extremele nu sunt de neglijat:

– dragostea exagerata, exagerat si continuu manifestata;

– raceala exagerata, manifestarea deficitara a sentimentului de dragoste fata de copil.

Atitudinile si manifestarile negative sunt insa o consecinta atât a manifestarilor exagerate de dragoste cât si a absentei caldurii caminului familial. Copiii provenind din astfel de familii sunt necomunicativi, rezistenti la indrumarile pozitive ale mediului.

Timpul redus pe care adultii il acorda copiilor minori, ca urmare a solicitarii lor in activitati profesionale sau extraprofesionale este uneori insuficient pentru o supraveghere corecta a comportamentului, framântarilor si al activitatii scolare a acestuia din urma. Efectele unei astfel de atitudini, dar si a unei protejari exagerate se concretizeaza in cazul minorului in neâncredere in sine si in ceilalti, timiditate. Efectele sunt si mai grave atunci când aceasta neglijare se asociaza cu absenta dragostei parintesti.

Disciplina joaca un rol esential in formarea personalitatii copilului. O corecta dozare a restrictiilor in realitate este greu de realizat. Ambele extreme, severitatea excesiva, larghetea, indulgenta excesiva, au efecte nefavorabile, dar cele doua atitudini opuse au uneori efecte identice: in ambele cazuri se poate ajunge la o rezistenta fata de orice forma de autoritate sociala si constringeri, modalitatile de protest fiind mai mult sau mai putin grave: minciuna, furtul, actele huliganice.

"Cercetarile au aratat ca, adeseori, copiii cu tulburari importante de comportament provin din familii in care mama este insuficient adaptata obligatiilor ei educative si in care tata este prea indulgent, prea ineficient in atitudinile sale educative".

Este absolut clar ca un proces educativ eficient presupune atât respectarea unui ansamblu de norme de conduita cât si o anumita libertate de optiune a copilului.

In mod firesc, parintii vad in copii lor prelungirea propriului lor destin. Parintii identifica intr-o masura mai mica sau mai mare ambitiile, gusturile, idealurile copiilor cu ale sale proprii, visurile nerealizate, succesele, aspiratiile, bucuriile sperate dar netraite sunt reportate urmasilor. Tendinta este fireasca, dar exagerata, ea are consecinte negative, copilul risca sa devina un inadaptat, sa-si piarda increderea in sine, ajunge sa se izoleze, sa se creada un neânteles sau un persecutat, manifestind ostilitate si dispret pentru parintele obsedant de afectuos si grijuliu.

" Sindromul de reusita" definit prin cele doua dimensiuni ale sale

– nevoia de reusita si orientarea catre valorile reusitei – este distribuit in mod diferit in societatea româneasca. In timp ce clasele superioare si mijlocii se caracterizeaza prin voluntarism, spirit al competitiei si dorinta de a reusi, "gust" al efortului, clasele populare sunt dominate de pasivitate si fatalism. Ceea ce deosebeste aceste doua categorii de populatie este atitudinea temporala: prima este orientata catre viitor, sacrificând prezentul in favoarea reusitei viitoare si practicând o gestiune riguroasa a timpului; cea de-a doua este orientata catre satisfacerea unor nevoi, dorinte, placeri imediate. Astfel succesul scolar diferentiat al elevilor minori se explica prin faptul ca, in timp ce parintii apartinand claselor superioare si mijlocii valorizeaza reusita scolara ca mijloc de ascensiune sociala, transmitând copiilor "Sindromul de reusita" (orientindu-le aspiratiile catre niveluri sociale si scolare superioare), cei apartinand claselor populare transmit mai degraba un "sindrom al esecului'.

"H. J. Zucker considera ca absenta identificarii copilului cu parintii sai, legata de incapacitatea internalizarii normelor si valorilor morale – reprezinta unul din cei mai importanti factori in etiologia delicventei."

Neglijentele grave, manifestarile de imoralitate, incorectitudine, violenta ale parintilor, toate acestea creeaza imaginea unor fiinte pe care copilul nu are cum sa le respecte. Lipsit de un model cu care sa se identifice in propriul camin, copilul va gasi astfel de modele in afara acestuia.

Adeseori, minorii isi gasesc idealul intr-o persoana valoroasa din afara caminului familial (profesor, invatator) insa, din nefericire, cei mai multi dintre cei lipsiti de autoritatea parinteasca pozitiva si eficienta isi vor afla mentorii printre indivizii declasati ai strazii.

Severitatea excesiva, inconstienta sau vointa care creeaza un climat familial anxios, folosirea actelor de violenta ca mijloc educativ duc la formarea unor copii timizi, inhibati, sau revoltati.

Deci, principala problema a climatului familial este aceea a echilibrului: echilibrul dintre autoritate si responsabilitate, dintre afectiune si disciplina, dintre indrumare si independenta."

"Cea mai frecventa manifestare timpurie având drept cauza carentele mediului familial, este vagabondajul. Inceput la 8 -10 ani, atinge un maxim de frecventa intre 11-13 ani, când in majoritatea cazurilor minorii tind sa se grupeze in banda. Urmeaza savârsirea unor acte delincvente mai mult sau mai putin grave, fenomen care poarta denumirea de delincventa juvenila."

Totusi, stilul educativ al fiecaruia dintre parinti si al familiei ca unitate educativa, poate explica distributia diferentiata a delicventei juvenile.

Delincventul minor este acel nevârstnic ale carui necesitati biologice, afective, intelectuale si sociale nu au fost satisfacute la timp si in mod corespunzator.

Fiind complet dependent de adulti si având personalitatea in formare se dezvolta cu un caracter instabil, el poate fi tinta unor conduite agresive si perverse din partea adultului manifestate prin seducere, brutalitate, cel mai adesea realizate pe fondul consumului de alcool.

O mare parte dintre minorii delincventi provin din familii in care exista parinti cu antecedente penale, din familii caracterizate prin parazitism, alcoolism, handicap. In astfel de familii, minorii sunt "socializati"si invatati intr-un spirit agresiv si violent, incepând cu limbajul obscen, minciuna, cersetoria, prostitutia si perversiunile sexuale si terminând cu violurile, talhariile si omuciderile.

Având in vedere ca un mare numar de copii sunt victime ale adultilor, sub diferite forme, agresiune, violenta, se impune aplicarea unor masuri legislative in vederea protectiei si ocrotirii minorilor fata de agresiunile si perversiunile la care sunt supusi.

De altfel, Codul Penal incrimineaza in art.198 raportul sexual cu o persoana de sex feminin care nu a implinit varsta de 14 ani, o astfel de infractiune fiind sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 1 la 5 ani.

De asemenea, coruptia sexuala, prevazuta in art. 202 "actele cu caracter obscen savârsite asupra minorilor sau in prezenta unui minor se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

CAPITOLUL IV. – STRATEGIA ȘI POLITICI SOCIALE ȘI

LEGISLATIVE PRIVIND STABILITATEA, COEZIUNEA ȘI FUNCȚIONALITATEA FAMILIEI.

Instabilitatea socială și framântările caracteristice perioadei actuale din România, se resimt în mod acut la nivelul familiei, afectând stabilitatea, coeziunea și funcționalitatea acesteia.

Societatea românească se caracterizează prin transformări profunde la nivel social, politic, cultural, organizatoric, juridic. Aceste transformări creează în general, la nivel individual, derută, schimbări radicale de comportament pozitive sau negative, preocupări si griji diferite de cele avute anterior.

În prezent, se poate constata o lipsă de echilibru între evoluția forțată spre progres a societății în toate domeniile de activitate și capacitatea de adaptare și reacție a membrilor societății, a familiilor, ca structură de bază a societății. Se resimte tot mai acut necesitatea protecției familiei de către instituții specializate pentru a diminua fenomenul de marginalizare a acesteia și de haos comportamental.

Conceptul de "politică familială", privit ca set de măsuri, programe și legi in scopul structurării condițiilor de existență a familiilor, a devenit foarte necesar.

Este necesară proclamarea atașamentului față de familie prin promovarea calității vieții ei, susținerea stabilității și asigurarea în general a funcționalității ei.

Într-o anumită măsură se poate spune că există totuși la nivelul societății o serie de programe și soluții care se adresează cu prioritate familiei, școlii și în general tinerilor.

În privința familiilor, principalele obiective ale politicii familiale în această perioadă sunt:

a) furnizarea de ajutor celor aflați în stare de stress economic și psihologic;

b) susținerea familiilor în efortul de a face față rigorilor tranziției, prin garantarea unui venit minim pe familie;

c) susținerea economică a familiei prin protejarea veniturilor acesteia contra inflației;

d) limitarea consecințelor negative ale comportamentului familial modern asupra echilibrului demografic și social;

În prezent nu există însă un program coerent în privința împiedicării extinderii sărăciei. Statul, prin măsurile pe care le vehiculează nu reușește să acorde protecție familiilor defavorizate, printr-un sprijin explicit și efectiv, măsurile luate având un aspect formal și inconsistent.

Exemplu: Cuantumul nesemnificativ al alocației în raport cu costul copilului și completa lor nediversificare.

Se impune luarea unor măsuri sociale deosebite pentru tipurile de familii care au cea mai mare nevoie de protecție (familiile monoparentale, familiile cu șomeri pe termen lung, familiile cu peste 3 copii).

La nivelul societății se remarcă:

organizarea și funcționarea necorespunzătoare a serviciilor sociale pentru familie și insuficienta lor diversificare (este necesară tot mai mult existența serviciilor de consiliere familială, a instanțelor de mediere în probleme familiale, terapia de familie, asistența psihologică pentru copiii care au trăit trauma divorțului părinților);

declinul cheltuielilor reale ale Guvernului în domeniul sănătății, educației, asistenței sociale, a cheltuielilor social-culturale în general;

reducerea utilizării creșelor și grădinițelor;

excesiva centralizare a sistemului de asigurări sociale, lipsit de autonomie și flexibilitate;

inexistența unui venit minim lunar garantat pentru persoane fără surse de venituri;

neimplicarea sistemului fiscal în susținerea familiilor cu sarcini familiale sporite;

lipsa de organizare a sistemului de credite.

Bineânțeles că școala, prin setul de măsuri și programe de care dispune, poate asigura într-o oarecare măsură protecția minorului.

Astfel, este necesară:

depistarea celor inadaptați social și punerea în aplicare a unor programe de prevenție;

organizarea unor cursuri speciale, în afara orelor de program, pentru copiii care au probleme de asimilare a noțiunilor ori de adaptare la mediul școlar;

educarea și acordarea unei atenții sporite preșcolarilor proveniți din familii dezorganizate;

educarea și orientarea părinților tineri.

Pentru a preântâmpina menifestările deviante în rândul tinerilor, angajarea acestora în muncă poate fi considerată o soluție prin: crearea de noi locuri de muncă pentru tineri, în diferite domenii, având prioritate absolută cei cu responsabilități sporite (cu familie proprie, copii, părinți bătrâni și bolnavi, pe care îi întrețin), organizarea timpului liber pentru tinerii rămași fără loc de muncă.

Pentru a încuraja asumarea responsabilităților propriilor destine, se pot lua măsuri pentru calificarea sau recalificarea tinerilor în cazul celor rămași fără loc de muncă.

Se impune tot mai mult:

1. necesitatea elaborării unui Cod Penal pentru minori separat de cel al adulților sau detalierea actualuluii Cod Penal, a tipurilor de delicte comise frecvent de tineri, a măsurilor și a pedepselor ce se impun pentru acestea;

2. necesitatea instituirii unor tribunale speciale pentru minori în care să existe judecători, procurori și avocați specializați în cauze ale căror acțiuni antisociale sunt săvârșite de către minori;

3. necesitatea ca judecătorii, procurorii, avocații ce instrumentează cazurile cu acțiuni săvârșite de minori să fie cunoscători ai pedagogiei, sociologiei și psihologiei copilului, sociologiei vârstelor, etc;

4. necesitatea introducerii unor sancțiuni alternative față de măsura internării în centre de reeducare sau pedeapsa închisorii, constând în prestarea de către minorii delincvenți a unor munci (neremunerate) în folosul comunității.

Recurgerea la o asemenea măsură conduce la – simplificarea procesului judiciar prin evitarea procedurilor tradiționale, – evitarea etichetării și stigmatizării minorului, evident, ținând cont că eticheta din perioada minoratului îl va urmări;

5. necesitatea înființării pe lângă judecătorii și tribunale a unor oficii de asistență socială și juridică în care să funcționeze psihologi, sociologi, pedagogi, asistenți sociali cu precădere pentru alcătuirea anchetelor sociale, obligatorii în cauzele cu infractori minori;

6. necesitatea acordării competenței organelor de conducere din școlile Ministerului Muncii și Protecției Sociale de a decide, în ultima instanță cu privire la repartizarea minorilor delincvenți trimiși cu comportamente antisociale grave la aceste școli, în alte instituții de profil, cum ar fi instituțiile medicale specializate în vederea evitării grupării minorilor cu manifestări predelincvente ocazionale și a celor cu comportamente antisociale grave.

7. necesitatea sporirii eficienței și eficacității procesului de resocializare a minorilor prin elaborarea unor măsuri organizatoric – administrative care să țină seama de îmbunătățirea statutului profesional al cadrelor cu asemenea responsabilitate, în așa fel încât să fie satisfăcute și pe această cale exigențele funcționale ale scolilor de profil prin introducerea unei selecții mai riguroase a cadrelor, prin recrutarea și încadrarea în aceste școli a unor specialiști, profesori și educatori care au aptitudini, capacități și înclinații spre munca de reeducare. Reorganizarea actualei structuri a învățământului de profil în funcție de vârsta minorilor internați, urmând ca unele școli să preia și să școlarizeze numai minori aflați sub 14 ani, în timp ce alte școli din rețea să aibă ca profil distinct școlarizarea și profesionalizarea minorilor care depășesc această vârstă.

Așadar, controlul și prevenirea delincvenței juvenile se poate realiza printr-un ansamblu de măsuri juridice și extrajuridice, prin realizarea protecției și apararii sociale a indivizilor, prin aplicarea unor programe și soluții sociale, economice și culturale de sprijinire a familiilor defavorizate social sau de diminuare pe cât posibil a inegalităților și diferențelor sociale.

Studiul cazului (sau studiul de caz) se particularizează în cadrul cercetării sociologice de teren prin câteva caracteristici: cazul este înțeles ca un sistem integrat, abordat holistic, cercetătorul interesîndu-se mai mult cum decât de ce. Fenomenul studiat (o persoană, o colectivitate, o instituție, se prezintă într-un anumit mod, cazul fiind un fenomen contemporan, în context social real. Robert E. Stake definește studiul cazului ca „studiul unui singur caz particular și complex, în vederea înțelegerii funcționării lui, cu circumstanțele importante”. Specific acestui tip de cercetare de teren este faptul că fenomenele studiate sunt de mare complexitate, neputând fi abordate experimental sau prin anchete sociologice, iar concluziile chiar dacă permit generalizări ale propozițiilor teoretice nu conduc la exploatarea rezultatelor la alte populații decât cele investigate.

Robert E. Stake precizează: „Studiul cazului nu reprezintă o alegere metodologică, ci o aleger a obiectului de studiu”. Din punct de vedere al scopului cercetării, în funcție de care se face și alegerea cazurilor, autorul anterior citat identifică, fără a urmării testarea ipotezelor sau generabilitatea:

-studiul cazului instrumental, realizat în vederea clarificării unei teorii sau a unei probleme mai generale;

-studiul unor cazuri multiple (colective), în care se încearcă generalizarea caracteristicilor și mecanismelor.

Așa cum spunea Donald T. Campbell, studiul cazului poate fi privit ca un pas mic spre o mare teorie.

ANEXA 2.

STUDII DE CAZ

Prezentare generală a cazului.

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

Date de identificare.

Nume și prenume ……………………………

Sex ……………………..

Vârstă ……..

Ocupație ………………………………………

Părinți

Mama

Nume și prenume

Studii

Profesie

Ocupație

Tata

Nume și prenume

Studii

Profesie

Ocupație

Istoricul social personal și familial.

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

Situația familială și relațiile sociale.

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

Date referitoare la situația material – financiară.

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

Date privind starea de sănătate.

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

……………………………………………………………………….

Plan de intervenție.

La nivel individual.

evaluarea nevoilor și resurselor minorului;

internarea minorului într-un Centru de Reeducare (unde e cazul);

utilizarea unei terapii rapide și individualizate;

găsirea unui nou grup de prieteni;

La nivel familial.

– consilierea familiei minorului;

– terapie familială.

La nivel social.

– revenirea minorului la școală;

– îmbunătățirea relației dintre minori și familie.

Studiul de caz nr. 1

Prezentare generală a cazului.

L.M., 13 ani, provine dintr-o familie dezorganizată, cu abandon școlar, practică cerșetoria.

Date de identificare.

Nume și prenume: L.M.

Sex: masculin

Vârsta: 13 ani

Ocupația: L.M. a abandonat școala, absolvind patru clase.

Părinții:

Mama: L.S. este în vârstă de 45 de ani, fără ocupație dar lucrează ca zilier.

Tata: L.C., 50 de ani cu condamnări penale și consum de alcool, fără ocupație.

Istoricul social personal și familial.

Părinții s-au căsătorit în 1981. Din conviețuirea celor doi soți au rezultat trei copii de sex masculin (L.D., 20 ani cu condamnări penale, L.V. 18 ani cu consum de alcool și L.M. de 13 ani practică cerșetoria).

Situația familială și relațiile sociale.

Relațiile violente între părinți, consumul de alcool, condamnările penale ale tatălui sunt elemente ce afectează relația copil – familie, împingându-l pe acesta să părăsească mediul familial.

Mama a încercat în mai multe rânduri înscrierea copilului său la o școală specială cu internat, dar fără succes. Copilul preferă locul stradal pentru procurarea hranei și obținerea unei sume de bani pentru țigări și alcool.

Date referitoare la situația material – financiară.

Minorul L.M.împreună cu cei doi frați și părinți locuiesc într-o casă cu o cameră și o verandă. Gradul de igienă al locuinței este de nedorit.

Veniturile familiei sunt constituite din ajutorul social al mamei în cuantum de …………………….. .

Veniturile suplimentare sunt rezultate din munci ocazionale ale fraților săi (când sunt în libertate) și …………………… .

Plan de intervenție:

sprijinirea minorului în vederea reluării cursurilor școlare;

consiliere familială cu mama

integrarea minorului într-un centru de zi cu activități ergoterapeutice.

Ecomapă

Genogramă

Studiul de caz nr. 2.

Prezentare generală a cazului.

R. Gabriel are 17 ani și trăiește pe stradă și prin canale, fiind un “copil al străzii”. El este dependent psihic de nitrosolvenți. Consumă în fiecare zi o sticluță sau două de pernandez, pe care îl pune în pungă pentru a-l putea inhala mai bine. Influența grupului a fost factorul determinant pentru consumul de nitrosolvenți.

Date de identificare.

Nume și prenume: R.G.

Sex: masculin

Vârsta: 17 ani

Ocupația: a abandonat cursurile școlare.

Părinții:

Mama, R.V. în vârstă de 39 de ani, confecționer la o firmă privată.

Tatăl, R.R. în vârstă de 42 de ani, maistru militar.

Istoricul social personal și familial.

Familia s-a constituit legal în 1980, din conviețuirea lor rezultând doi copii, minorul în cauză și fratele său R.M. în vârstă de 19 ani.

Datorită raporturilor proaste dintre părinți, minorul este determinat să părăsească climatul familial.

Dezinteresul părinților față de minor, lipsa afectivității au fost principalele cauze care l-au împins pe R.G. în mijlocul unui grup de tineri ai străzii, neglijând interesul școlar.

Situația familială și relațiile sociale.

Relația conflictuală dintre părinți și programul încărcat al părinților, prezintă, lipsă de preocupare pentru copii spune R.G.

Date referitoare la situația material-financiară.

R.G. are un comportament deviant, de tipul vagabondaj, cerșit și abandon școlar.

Plan de intervenție:

consilierea minorului;

sprijinire în vederea reluării cursurilor școlare;

orientare spre găsirea unui nou grup de prieteni;

terapie familială;

îmbunătățirea relației minor – familie.

Ecomapă:

Genogramă:

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu, Dan – “Adolescenții și familia” (socializare morală și integrare socială) București Ed. Ștințiifică și pedagogică 1987

2. Baza de date “Copii străzii” – Raport ianuarie – mai, 2000.

3. Black, D. – Depression in children, Brit. Med. J., 1987.

4. Codul Familiei – internet

5. Constituția Romaniei – internet

6. Dawey, J. – Trei scrieri despre educație – Conceptul despre educație, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

7. Damian, N. – “Sociologia familiei” București, T.U.B. 1972.

8. Dragomirescu, Virgil – Psihologia comportamentului deviant, Ed. Ștințiifică și Enciclopedică, București.

9. Drept procesual penal, București, Editura Nova, 1996.

10. Filipescu, Ion P. – "Tratat de dreptul familiei" București, Editura All, 1996.

11. Fischebein, E. – Climat educativ în familie, Ed. Didactică și Pedagogică, 1970, București.

12. Marx, K. Engels, F. – “Scrieri din tinerețe”, București, Editura politică, 1968.

13. Rădulescu, S., Voicu Marin – “Adolescenții și familia” (socializare morală și integrare socială), București, Ed. Ștințiifică și Pedagogică, 1987.

14. Scatinas, Stelian – Sociologia familiei, Ed. Academiei, 1997, București, pag. 505.

15. Spânoiu Dan, G. – Relații umane, Ed. Academiei, 1970.

16. Stănciulescu, Elisabeta – “Sociologia educației familiale” Iași, ED. Polirom, 1997.

17. Studiul Național privind educația – cu sprijinul raportului UNICEF- 1998 – 1999.

18. Voinea, Maria – “Sociologia familiei” București, Ed. Actami, 1993.

19.Voinea, Maria – “Sociologia Românească”, seria nouă, anul V., pag. 505, București, 1994.

20. Weber, M., The Theory of Social and Economic Organization, New Zork, The Free Press, 1947.