Criza Financiara Actuala. Implicatii Asupra Romaniei

CUPRINS:

Introducere…………………………………………………………………………………….3

Capitolul I : Explicații teoretice ale crizelor………………………………………………4

1.1 Definirea conceptului de criză……………………………………………..6

1.2 Tipuri de criză economică………………………………………………….7

1.3 Caracteristici ale actualei crize financiare……………………………….11

Capitolul II:Cauzele crizei în România…………………………………………………….14

2.1 Evoluția crizei în România………………………………………………..14

2.2 Consecințele crizei financiare în România……………………………….22

2.3 Măsuri anticriză în România (pe termen scurt și mediu)……………..25

Capitolul III:Evoluția post-criză , analiză statistică (PIB,investitii,somajul,datoria publică,deficitul bugetar,comertul international,castigul salarial etc.)…………………..31

Capitolul IV: Concluzii și propuneri…………………………………………………………45

Biliografie……………………………………………………………………………………..48

INTRODUCERE

Lucrarea „Criza financiară actuală, implicații asupra României ”alcatuită din trei capitole, analizează cauzele și efectele ale actualei crize financiare ,precum și evoluția post-criză în România.

Capitolul I- se referă la definirea conceptului de criză,tipurile de crize exisistente și la caracteristicile actualei crize financiare.

Capitolul II- vizează situația economică a României în criza actuală, evoluția crizei în România, consecințele acesteia, precum și măsuri stabilizatoare.

Capitolul III- reflectă evoluția post-criză dupa anumiți indicatori statistici.

Principalul obiectiv al lucrării de față îl constituie modul cum a apărut criza ,efectele și cauzele crizei precum și implementarea unor măsuri anticriză.

Economiștii analizează criza după anumite criterii specifice, atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmări nefaste pentru organizații, instituții și grupuri sociale afectate: inflația, șomajul, stagnarea, recesiunea etc

Crizele economice, au devenit subiect de cercetare cu valoare teoretică tot mai mare, mai ales dacă privim prin prisma efectelor devastatoare pe care unele dintre crize le-au avut în ultima perioadă. Ideea de criză este direct legată de ideea de bani , dobândă, piață de capitaluri, intervenție a statului în economie.

Criza actuală diferă de alte crize prin amploarea ei , afectând un număr foarte mare de țări. Dacă până acum erau afectate cu țările în curs de dezvoltare, în actuală criză au fost implicate și cele mai dezvoltate tări ale lumii.

De aceea este important să cunoaștem cum a apărut această criză și care sunt implicațiile acesteia asupra României.

Criza economică a României este una internă, bazată pe o creștere economică nesănătoasă, pe consumul exagerat bazat pe datorie atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic, stare permisă de guvernările succesive.Criza economica externă este doar factorul declanșator al crizei econmice interne.

Declanșarea crizei a fost provocată de limitarea surselor de finanțare determinată de apariția crizei financiare externe.

În opinia mea, cauza generală a actualei crize financiare constă în intensificarea rolului instrumentelor financiare, a economiei monetare în raport cu economia reală în ceea ce privește asigurarea unei dezvoltări durabile.

CAPITOLUL I

EXPLICAȚII TEORETICE ALE CRIZELOR

Definirea conceptului de criză

Actuala criză globală economico-financiară a evidențiat „apusul” unor ideologii care au stat la baza societății capitaliste și care s-au dovedit că sunt depășite în actualul context internațional.

Dacă pornim pe filiera etimologică aflăm, folosind dicționarul Larousse, că în greaca veche krisis însemnă decizie. Astfel, putem schița o paradigmă în care accentul cade pe momentul alegerii, al găsirii și aplicării unei soluții pentru problema aparută.

Krisis era un concept fundamental în greaca veche, ceea ce înseamnă că el nu putea fi înlocuit cu nimic altceva. Derivat din krino, krinein („a tranșa“, „a selecționa“, „a decide“, „a judeca“, „a se lua la întrecere“, „a se certa“, „a lupta“), krisis țintea invariabil către un rezultat definitiv, irevocabil. Astfel, conceptul implica alternative precise, care nu permiteau revizuiri ulterioare: succes sau eșec, dreptate sau nedreptate, viață sau moarte, în cele din urmă mântuire sau condamnare eternă.

Criza economică poate fi definită ca o manifestare a unor perturbări și dereglări în desfășurarea activității economice, exprimată prin creșterea stocurilor de produse nevândute , reducerea producției, prin șomaj și căderea cotațiilor bursiere.

Dicționarul enciclopedic (1993) definește criza ca fază a evoluției unei societăți marcată de mari dificultăți. În acest sens se poate vorbi de criză:economică, ciclică intermediară, parțială, agrară,energetică, industrială, comercială, bănească, de credit și financiară, ministerială etc.

Dicționarul explicativ al limbii române (1998) explică criza ca o manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare de încercări (adesea nocive)

care se manifestă în societate; lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forță de muncă).

Dicționarul Macmillan de economie modernă(1999) consideră criza (slump) drept o fază de declin sever sau recesiune în ciclul economic. La rândul său, Dicționarul de economie (1999)definește criza drept o stare de dificultate a activității economice, ruptură, schimbare bruscă în activitatea economică, concretizată în încetinirea sau scăderea activității economice. În sens strict, criza economică este momentul de cotitură a ciclului economic, când faza de expansiune (ascendentă) cedează locul celei de depresiune (descendentă).

În accepțiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) este numită criză o perioadă consecutivă de

trei trimestre de creștere economică negativă sau descreștere economică.

După unele opinii există patru mari interpretări ale crizelor economice: interpretarea liberală (a laisse-fairelui),interpretarea keynesistă, interpretarea schumpeteriană, interpretarea marxistă.

Conform interpretării liberale, piața se autoreglează, criza fiind o urmare a unei intervenții exterioare (statul) care tulbură piața

După J.M. Keynes, piața are un rol autoreglator. El consideră, în particular, că intervențiile sunt

imprevizibile și prociclice, pot fi plasate pe piețele financiare și scoase din circuitul economiei reale. De aici impotența intervenției statului pentru reglarea pieței.

J. Schumpeter apreciază că economia trebuie să fie ciclică și trece prin fazele de avânt sau recesiuneeconomică. El consideră că este important să ne asigurăm că extinderea sau creșterea nu va dura prea mult. Relansarea economiei revine noilor antreprenori cărora trebuie să li se ofere avantaje față de vechile sectoare existente în economie.

Interpretarea marxistă consideră criza ca un element esențial capitalismului, face parte din

mecanismul său și este un element inerent sistemului.

Crizele economice pot lua forma unei stagflații, unei recesiuni sau unei depresii economice uneori pot duce la colaps economic.

Crizele afectează în mod special categoriile defavorizate prin șocuri negative asupra veniturilor și nivelului de ocupare a forței de muncă,creșterea inflației, modificări de prețuri relative și reducerea cheltuielilor publice.

Național Bureau of Economic Research (NBER) definește criza ca fiind “o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului“. Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim întotdeauna de o criză economică produsă fie de cauze financiare, politice sau sociale.

Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice și reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacțiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piață.

Recesiunea este caracterizată ca o fază de declin a activității economice mai puțin gravă decât depresiunea sau criza, constând în diminuarea producției,reducerea investițiilor, scaderea cursului acțiunilor la bursă .

Bursa este barometrul economiei și tranzacționează afaceri de diferite dimensiuni și din diferite sectoare. În momentul în care piața acestor afaceri (piața imobiliară, piața petrolului, piața muncii) suferă dereglări importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă și în prețul activelor financiare(acțiuni sau obligațiuni) care depind direct de așteptările investitorilor.

Panica legată de economie nu face altceva decât să sublinieze marimea acestor corecții și să inducă noi incertitudini în economie.

Indicatorii care prezintă un grad mare de eficiență și a căror persistența este mai ridicată în perioadele premergătoare crizei sunt:

supraaprecierea monedei naționale(calculată ca abaterea cursului realefectiv față de un trend liniar);

ritmul de creștere a creditului neguvernamental ca procent în PIB;

ponderea deficitului de cont curent în PIB;

M2/reserve;

ritmul de creștere a exporturilor.

Crizele pot există însă într-o stare latentă și să nu fie atât de vizibile,deteriorând încetul cu încetul existența noastră. Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune.Poate este pentru prima dată după foarte mulți ani (Marea criză interbelică începută în 1929și continuată pe mai mulți ani sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când avem deaface cu o criză localizată la nivelul țărilor dezvoltate (nu doar la nivelul țărilor încurs de dezvoltare).

Local mai putem vorbi și de alte crize:

Criza din Mexic din 1994 care s-a soldat cu adoptarea unor politici mai restrictive cu privire la creditare de către noul președinte ales în Mexic și care a pus capăt unui “bubble” economic creat pe fondul falsei impresii a unui capital disponibil destul de ușor pe piață;

Criza din Argentina (1999 – 2002): a avut ca și cauză corupția din sistemul guvernamental care s-a împrumutat excesiv de pe piețele internaționale și a demarat tot felul de proiecte publice de “dezvoltare” dovedite a fi ulterior mecanisme complexe de spălare a banilor la nivel internațional.

Criza economică din Camerun (1980 – 2001): probleme legate de deficitul comercial, deficitul guvernamental și inflația accentuată;

Criza financiară din Asia (1997 – 1998): a început cu o criză puternică în Tailanda urmată apoi de o criză generalizată la nivelul altor țări din regiune (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Filipine, Hong Kong). Are la bază tot expansiunea creditului care a generat dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale care în condiții normale nu s-ar fi realizat.

Criza din Rusia (1998): a fost indusă, în opinia specialiștilor, de criza din Asia de Sud – Est având drept cauze scăderea drastică a exporturilor de petrol și gaz (și alte materii prime) către această regiune (de care Rusia era puternic dependentă) dar și de neplata taxelor și impozitelor de către o parte însemnată de companii din sectorul energetic și industriei prelucrătoare.

Criza mecanismului de schimb ERM din UE (1992 – 1993): a culminat cu retragerea lirei sterline din ERM I ca urmare a atacurilor speculative care au costat Banca Angliei 3.4 miliarde lire sterline (pierdute într-o singură zi – 16 septembrie 2002 cunoscută și sub denumirea de “Miercurea Neagră”).

Toate aceste exemple arată că există o istorie a crizelor și că această istorie este una chiar recentă. Mai mult, criza actuală diferă prin amploarea ei de aceste crize afectând în momentul de față un număr foarte mare de țări. Dacă până acum afectate erau cu precădere țările în curs de dezvoltare în actuala criză au fost implicate și cele mai dezvoltate țări ale lumii.

În concluzie, criza financiară poate fi definită ca o stare de funcționare defectuoasă a piețelor financiare, caracterizată prin puternice scăderi de prețuri ale activelor și prin falimentul unor numeroase societăți financiare și nefinanciare.

Tipuri de criză economică

În scopul unei abordări științifice, credem că este necesară o clasificare a crizelor, având în vedere faptul că fenomenul criză este un fenomen universal, iar formele sub care se manifestă crizele sunt complexe și diverse.

Pentru realizarea unei tipologii a crizelor, considerăm necesară identificarea unor criterii semnificative față de care pot fi definite și evaluate principalele caracteristici ale crizei

Unii specialiști clasifică aceste crize în: crize sociale (inflație în creștere,șomaj, sărăcie), crize financiare(volatilitate accentuată pe piețele de capital, căderea burselor și revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaționale crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Tipurile de crize pot fi stabilite în funcție de criteriile pe care le aplicăm în clasificare:

Tipul de soluții oferite la provocarile mediului social;

Tipul de mediu în care are loc criza;

Domeniul în care apare criza;

Urgența rezolvării crizei;

Nivelul la care apare criza.

1. După tipul de soluții și modul de rezolvare, identificam:

a) crize de dezvoltare

Acest tip de criză apare în condțtiile existenței unor procese specifice ce se dezvoltă în interiorul unui anumit mod de procesare a informației sociale , care generează, din interior, soluții alternative la soluțiile traditionale. Conflictul apare,îin acest caz, între vechiul tip si noul tip de gestionare sociala. De exemplu, Revoluția burgheză din Franța (1789) reprezintă, în această acceptiune, o criză de dezvoltare.

Criza de dezvoltare arată faptul că tipul tradițional de soluție pentru rezolvarea problemelor intr-o societate a ajuns la limită, și-a epuizat posibilitățile de rezolvare. Apar probleme sociale care nu mai pot fi rezolvate cu soluțiile existente, impunându-se afirmarea unor forte sociale care sa construiască soluții alternative.

b) crize de legimitate;

În cadrul crizei de legitimitate, nu se constată o confruntare între două soluții alternative (caracteristică a crizei de dezvoltare), ci ramâne în cadrul unei soluții care și-a atins limitele funcționale.Spre deosebire de crizele de dezvoltare, în cadrul crizelor de legitimitate, modalitățile de procesare a informațiilor din organizații nu mai pot soluționa deficultățile produse în funcționarea și reproducerea organizațiilor de consecințele derivate ale propriilor erori și limite. Ca urmare, in astfel de situații conservarea modalităților de procesare a informatiilor ce predomină organizația nu se mai justifică. Sunt legitime încercarile de a construi alte modalități de procesare socială a informațiilor, cu toate consecințele care decurg din acestea.

c) crize de onestitate;

Acest tip de criză este strâns legată de crizele de dezvoltare și de crizele de legitimitate. Sunt posibile situații în care oamenii implicați în gestionarea unei organizații, deși dispun de modalități performante de prelucrare a informațiilor, să le utilizeze in modalități neadecvate cu scopuri ascunse pentru a obține avantaje personale, producând situații care primejduiește organizația, capacitatea ei funcțională și de reproducere. Periclitarea stării organizației constituie esența crizei de onestitate.

d) crize de competență

Situațiile care pune în pericol o organizație, în care se ajunge ca urmare a limitelor oamenilor implicați în gestionarea ei, care nu se dovedesc capabili sa proceseze informații la nivelul posibilităților oferite de orizontul informațional în care acționează, considerăm adecvată expresia crizei de competență.Crizele de gestionare pot pune în situații de insecuritate și organizarile sociale care înglobeaza organizațiile. Ele pot aduce în starea de insecuritate maximă chiar și națiunile.

2. După tipul de mediu:

a) crize interne;

Acest tip de criză domină atât interiorul unei organizații, cât și interiorul mediului social nerelevant al acestora. Sunt considerate crize interne și crizele la nivel departamental, de ramură, precum și crizele din interiorul statului național.Crizele interne pot degenera și se pot transforma în crize externe. Ele contaminează vecinătatea apropiată (organizațiile din același domeniu pe lanțul productive orizontal), apoi vecinatatea îndepartată (organizațiile din același domeniu pe lanțul productiv vertical), ca în cele din urmă, să afecteze domeniile conexe. De exemplu o criză politică poate degenera în criza economică, culturală etc.

Criza economică poate produce, la randul ei, crize în toate celelalte domenii de activitate.

b) crize externe

Sunt considerate crize externe cele care acționează în exteriorul organizațiilor, instituțiilor, domeniilor specifice, în afara teritoriului național. Însă, aceste crize pot afecta organizațiile în modalități diverse, determinând apariția și dezvoltarea unor crize interne.

3. După domeniul în care apare criza:

a) crize politice

Criza de regulament:

Se datorează unei activități de reglementare în mod constrângător (reglementări ale BNR privind băncile private; reglementări privind interzicerea publicității la tutun, reglementări fiscale etc.).

Criza judiciară:

apare când o activitate sau un produs suferă impactul unei decizii a justiției care constrânge firma să-și repoziționeze marketingul (protejarea mărcii, acțiuni judiciare împotriva firmelor care comercializează anumite produse etc.)

b) crize economice;

Criza unor întregi ramuri industriale pun firmele în situații evolutive în care aspectele economice, financiare, sociale, politice au o importanță majoră.

c) crize de comunicare;

O întrerupere a fluxurilor informaționale în interiorul organizației, între organizație și mediul extraorganizațional, care face imposibilă desfășurarea dialogului și a negocierii și are ca finalitate confruntarea în spațiul comunicațional până la pierderea identității organizaționale și comunicaționale.

d) crize de imagine;

Deteriorarea gradului de notorietate, a reputației și încrederii publice ce pune în pericol funcționarea sau existența unei organizații.

4. După urgența rezolvării:

a) crize imediate;

Criza imediată se petrece brusc și neasteptat, nelăsând timp pentru analiză și planificare. Rezolvarea acestei crize presupune lucrul în avans dedicat analizei posibilităților de apariție și realizării unui plan de gestionare a crizelor care sa elimine, confuziile și reacțiile întârziate.

b) crize urgente;

Criza urgentă apare brusc, după o scurtă perioadă de dezvoltare , lăsând un oarecare timp pentru planificarea forțelor și mijloacelor de intervenție. Cum ar fi nemulțumirile membrilor organizației ce se transformă în greve, abuzul substanțial în serviciu care determină nemulțumirea angajaților etc.

c) crize susținute.

Criza susținută este de lungă durată, persistând mai mult timp și ca urmare, este mai ușor de analizat și planificat. Totuși, trebuie menționat că, o astfel de criză poate produce un deficit de imagine profund și persistent.

5. După nivelul la care apare criza: crize locale; crize nationale; crize zonale; crize continentale; crize mondiale.

Prin amploare și consecințe, criza economică influențează toate celelalte domenii ale vieții unui stat, grupuri de state sau întregul spațiu planetar. Amploarea și consecințele crizei economice pot fi agravate dacă anterior au avut loc crize financiare, bancare, valutare, de credit, de bursă sau alte tipuri de crize, care au legătură directă cu folosirea resurselor naturale (energetică, ecologică sau de materii prime).

Caracteristici ale actualei crize financiare

Crizele sunt fenomene sociale de mare amploare și complexe care suscită interesul mai multor logici disciplinare. În general, experții caută să pună în lumină caracteristicile și mecanismele crizei folosind argumente specifice propriei discipline. Astfel economiștii atribuie caracteristicile crizei unor fenomene (constituite în efecte) cum sunt: inflația, șomajul, stagnarea, recesiunea, lipsa de materii prime etc.

Politologii apreciază că acest fenomen este generat, inconsistența și lipsa de coerență a programelor, lipsa de interes sau incapacitatea factorilor politici de a soluționa conflictele sociale.

Istoricii văd crizele ca rezultat al evoluției jocului politic între state, joc dominat de tendințele egoiste de expansiune. Sociologii și psihologii apreciază crizele ca fenomene care se înscriu în evoluția normală a ființei umane și corespund unor stadii sau faze ale dezvoltării sale genetice. Experții în psiho-sociologie analizează atât crizele individuale cât și crizele din unitățile sociale: grupuri, organizații, instituții. În timp ce sociologii identifică originea crizelor în inechitățile sociale, psihologii consideră criza drept o destructoare a identității indivizilor, a sistemului lor de evaluare și semnificare generată de impulsurile instinctuale.

Actuala criză financiară (și economică) are cateva caracteristici care este important a fi relevate, deoarece de asta depinde atât înțelegerea naturii ,a cauzelor si ca urmare, a posibilelor remedii de absorbție a acesteia.

Elementele principale ale unei crize economice sunt date de o serie de caracteristici, cum ar fi: declinul economiei naționale și înrăutățirea condițiilor de viață pentru majoritatea populației; devalorizarea monedei naționale și creșterea necontrolată a inflației; pierderea controlului statului asupra resurselor strategice; erodarea bazei economice a securității naționale prin declinul producției; dezechilibrul balanței comerciale; deficitul bugetar; eșecul reformelor economice etc.

Factorii care pot genera o criză economică sunt: slaba capacitate de înfăptuire a producției și de participare la circuitul intern sau extern al pieței de desfacere; managementul organizațional deficitar al societăților și unităților de producție datorat fie incompetenței, fie promovării unor interese ce nu țin de eficientizarea și reprezentarea competitivă a intereselor întreprinderii respective; tendințele de retehnologizare rapidă și modernizare a producției, creșterea numărului de șomeri; existența unei crize mondiale, regionale etc. și răspandirea acesteia în celelalte state.

Prin amploare și consecințe, criza economică influențează toate celelalte domenii ale vieții unui stat, grupuri de state sau întregul spațiu planetar. Amploarea și consecințele crizei economice pot fi agravate dacă anterior au avut loc crize financiare, bancare, valutare, de credit, de bursă sau alte tipuri de crize, care au legătură directă cu folosirea resurselor naturale (energetică, ecologică sau de materii prime).

În urma analizei amănunțite a mai multor tipuri de crize, au fost dezvăluite o serie de caracteristici comune tuturor crizelor, care permit diagnosticarea lor.

În principiu, putem afirma că acestea sunt:

complexitatea, intensitatea și severitatea crizei. Această caracteristică exprimă multitudinea aspectelor, nivelul de violență, gravitatea și urgența unei amenințări la adresa valorilor, obiectivelor sau a intereselor fundamentale;

dimensiunea subiectivă asociată cu sentimentul de amenințare la adresa actorilor sociali care își pierd dominația asupra propriilor acțiuni și subordonați. Unii actori sociali intră în panică, alții joacă totul pe o carte în calitate de eroi;

ruptura unităților și dinamicilor în care se recunosc și funcționează actorii sociali. La început are loc o ruptură structurală (unitățile sunt fracturate, se dizolvă sau explodează), apoi o ruptură a echilibrelor care asigurau coexistența și schimburile funcționale și în final, pierderea coerenței, moment în care modurile de simbolizare pe care le oferă organizația devin lipsite de rezultate. Nu mai sunt posibile adeziunea, autonomia, legitimitatea, perspectiva;

înfruntarea forțelor opozante fără mediere. Ies la suprafață contradicțiile din sistem iar energiile sunt cu atât mai puternice cu cât sunt mai multă vreme ascunse. Cadrul necesar unei posibile negocieri, nemaifiind asigurat, violența triumfă în dezechilibru și stabilitatea forțelor eliberate. Indivizi și colective stăpânite de reprezentări negative, lovite de sentimentul apropierii unei rupturi imediate, sunt cuprinse de frică. Din această perspectivă, a înfruntării forțelor antagoniste, al succesiunii evenimentelor criza reînvie o experiență uluitoare;

nehotărârea. Subiectul social colectiv sau individual se simte dezorientat și lipsit de resurse, el intră în criză din incapacitatea de a hotărî, de a stăpâni problemele. Are sentimentul că orice alegere de acțiune prezintă un grad accentuat de risc, de dezintegrare;

propagarea. Criza poate porni de la un punct care nu pare a fi atât de important, dar atinge în timp, aproape întregul sistem. De obicei, toate contradicțiile ansamblului drenează către zona unui compartiment „bolnav", iar apoi se propagă în celelalte.

După cum se vede este greu de apreciat în ce măsură criza este un sfârșit sau un nou început. La ieșirea din criză, nu toți actorii vor avea aceleași perspective, unii se vor întoarce la obișnuințele lor, alții vor face compromisuri pentru a-și menține investițiile.

De asemenea, analizând fenomenul de criză, și alți autori exprimă opinia că orice criză, de orice natură ar fi aceasta, are unele elemente caracteristice comune, opinie pe care o îmbrățișăm, precum :

amenințarea: existența unei amenințări este factorul de declanșare a unei crize. Trebuie specificat faptul că amenințarea trebuie să fie credibilă.

urgența: amenințarea trebuie să fie suficient de mare pentru a crea o situație de urgență părților amenințate;

surprinderea: existența amenințării trebuie să constituie o surpriză, în general, doar amenințările neanticipate se transformă într-o criză;

presiunea timpului: dacă amenințarea nu este anticipată, nu există un plan privitor la modul de răspuns la criză, acesta trebuind să fie dat într-o perioadă de timp relativ scurtă;

incertitudinea: având în vedere dependența unei crize de interacțiunile complexe dintre antagoniști, ale căror motive și atitudini sunt dificil de descifrat, dezvoltarea acesteia este incertă;

intensitatea mărită: orice criză își mărește intensitatea de manifestare, odată cu trecerea timpului.

Având în vedere câteva dintre aceste caracteristici, putem afirma că, cel care realizează managementul unei crize se confruntă cu unele provocări, astfel:

Se poate evita surprinderea sau micșora timpul de răspuns, prin deținerea de informații efective și actuale; în al doilea rând, pentru a realiza răspunsul la criză cât mai eficient posibil, se pot executa din timp măsuri, proceduri și planuri pe baza cărora se poate reacționa rapid și eficient; în al treilea rând, din cauza incertitudinii crizei, trebuie să existe măsuri și planuri flexibile, ce pot fi adaptate la situația în continuă schimbare;deoarece criza crește în intensitate odată cu trecerea timpului, trebuie să existe opțiuni adaptate la nivelul de dezvoltare a crizei.

CAPITOLUL II

CAUZELE CRIZEI ÎN ROMÂNIA

2.1 Evoluția crizei în România

Criza pe care o traversează România nu este doar o criză economică temporară,o criză pornită de la finanțarea deficitului de cont curent.Ea este mai mult decat atât ,o criză de srtuctură,de viziune și mai ales o criză de asumare a reformelor,o criză de conducere.

Criza nu este o noutate în cei douazeci de ani de la căderea comunismului,recesiunea din 2009 este cea de-a treia în România.

Primul episod de recesiune ,1990-1992 ,a fost unul firesc ,o perioadă de tranziție de la economia de comandă la primii pasi ai economiei de piață.Al doilea episod de recesiune,1997-1999,sub presiunea lipsei de resurse valutare,aceasta perioada a fost marcată de un val de privatizări și de reforme chinuitoare, nu întodeauna reușite.A urmat o perioadă de recuperare și apoi una de creștere avântată peste potențial.

Această perioadă ,care a durat nouă ani,a fost fără îndoială cea mai prosperă perioadă după1989,dar cresterea haotica și lipsa unei viziuni strategice de dezvoltare au comprimat ciclul economic și recesiunea a revenit in 2009.

Pe fondul adâncirii crizei economico-financiare internaționale, evoluțiile macroeconomice din România au prezentat dezvoltări total inadecvate.

Creșterea economică a României din perioadă 2005-2009 nu a fost generată, așa cum ar fi fost eficient economic, de cererea externă (exporturi), ci de cererea internă, reprezentând consumul populației, consumul guvernamental și investiții în cea mai mare parte neproductive. Acest cumul de creștere neadecvat creând dezechilibre macroeconomice.Producția industrială e puternic afectată de scăderea cererii externe. Conform graficuluide mai jos, atât exportul , importul cat și indicele producției industriale au scăzut incepând cu luna octombrie 2008 și accentuându-se în anul 2009.

Sursa: INSSE,UniCredit Research

Fig.1Creșterile anuale ale exportului, importului și a producției anuale

Sursa: INSSE,UniCredit Research

Dacă analizăm volumul de investiții străine directe (ISD) în România se observă câteva perioade distincte:

2000-2002, caracterizată de un palier investițional limitat la circa 1 mld USD;

2003-2005 creșterea a ISD la 2,1 mld USD în 2003 (dublu față de 2002), apoi triplare până la 6,6 mld USD, în anul 2005;

2006-2007 creșterea a ISD la 10 mld USD urmată de un maxim absolut în 2008 de 13, 5 mld USD;

2009 o cădere până la 4,9 mld USD (date intermediare), explicabilă prin manifestarea efectelor globale ale crizei în mediul investițional european.

Criza și-a pus pentru prima dată amprenta asupra ISD românești la începutul anului 2008. “Instabilitatea financiară generată de criza economică declanșată în România, a dus la o deteriorare progresivă a situației investiționale. În prima jumătate a anului 2008, o serie de indicatori deja sugerau un declin al perspectivelor privind creșterea economică, precum și o scădere a încrederii investitorilor.”

Acest climat nefavorabil a început să-și pună amprenta asupra programelor de investiții, inclusiv a ISD, la începutul anului 2008.

Figura2:

mil.euro

Sursa :INSSE

Așa cum se observă din acest tabel, valoarea cea mai mare a investițiilor străine directe a avut ponderea cea mai mare în anul 2008, fiind cu 3890 milioane de Euro mai mare decât valoarea înregistrată în 2007 și mai mare cu 8619 milioane Euro față de 2009.

Scăderea producției a condus la scăderea cifrei de afaceri din comerț și servicii,începând cu luna iulie 2008 și accentuându-se în anul 2009, după cum se vede în figura de mai jos.

Figura 3: Evoluția CA din comerț și servicii

Aceasta a condus implicit la falimentarea unor întreprinderi și la creșterea somajului,după cum se vede (potrivit aceleeași surse) din figura de mai jos :

Fig.4 Evoluția șomajului

Rata șomajului înregistrat în luna decembrie 2009 a fost, conform Institutului Național de Statistică, de 7,8% în raport cu populația activă civilă totală față de numai 4,4% în luna decembrie 2008.

Dacă în anul 2004 se realiza o creștere economică de 8,5% la o inflație de 9,3% (dec/dec), cu un deficit fiscal de 1,5% din PIB și un deficit al contului curent de 8,4% din PIB, în anul 2008 s-a realizat o creștere economică de7,9% la o inflație de 6,3% (dec/dec), cu un deficit fiscal de 4,8% din PIB (de două ori mai mare decât cel programat) și un deficit al contului curentde 13,5% din PIB (după ce în 2007 se înregistrase un deficit de 14% dinPIB).

Deficitul bugetar se accentuează în anul 2009, ajungând la 5 % din PIB, după cum se vede din tabelul de mai jos :

Figura 5:

Sursa:INSSE

Creșterea economică și respectiv satisfacerea unor consumuri interne mai mari și a unor investiții mai ridicate s-a realizat pe seama capitalului străin, respectiv a economisirii externe,economisirea internă fiind scăzută, datoria externă totală majorându-se în mod îngrijorător de la 21,5 mld. euro în 2004 la 74 mld. euro în noiembrie 2008 (de 3,4 ori) din care datoria negarantată public a sporit de la 11,4 mld.euro în 2004 la 63.3 mld. euro în 2008.

Din tabelul de mai jos reiese că datoria externă pe termen scurt, mediu și lung a crescutde la an la an, iar incepând cu 2007, s-a accentuat și mai mult (conform BNR)

Figura 6: Total datorie externă

Sursa:Eurostat

Sursa:Eurostat

Cel mai îngrijorător este faptul că datoria externă pe termen scurt (sub un an) a crescutde 7,5 ori, ceea ce creează un grad ridicat de vulnerabilitate în asigurarea finanțăriideficitului extern. Din tabelul următor, se vede structura datoriei externe pe termen scurt, mediu și lung din anul 2008, unde băncile înregistrează cel mai înalt nivel,urmează apoi alte sectoare, investițiile directe și apoi guvernul.

Figura 7:

Sursa:INSSE

În condițiile în care sistemul bancar românesc este deținut în proporție de aproape 90%de bănci cu capital străin, iar acestea au înregistrat pierderi financiare datorităachiziționării de produse toxice de pe piața americană și, în mai mică proporție, de pe cea engleză (derivative financiare, având la bază active imobiliare și financiare ale căror prețuri s-au prăbușit ), capacitatea băncilor mamă cu filiale în România de a le acorda,în continuare, linii generoase de credit la costuri reduse (care să fie reîmprumutate) ascăzut dramatic, îndeosebi începând cu luna octombrie 2008, o dată cu falimentul băncii americane Lehman Brothers.

Concomitent, un alt factor care face să fie resimțită din ce în ce mai acut criza internațională și în România este faptul că exporturile românești sunt bazate pe produse metalurgice, petro-chimice și sub-ansamble ale unor echipamente complexe, inclusiv automobile, iar pe plan extern, tot prin prăbușirea creditelor acordate de bănci,a scăzut cererea pentru astfel de produse, în paralel cu diminuarea cererii interne, pefondul contracției substanțiale a creditării, producându-se reducerea drastică a creșterii PIB, până în jur de 3% în anul 2008, după cum se vede din tabelul de mai jos ( de undese vede și scăderea indicatorului de încredere ). Această scădere se va accentua în anul2009.

Figura7 : Creșterea PIB și evoluția indicatorului de încredere în România

Investițiile străine directe au scăzut mult în 2009 datorită incertitudinii și a costurilor de finanțare în contextul crizei financiare (aproximativ 10 miliarde euro în2009)

Leul are volatilitatea cea mai mare din regiune și se află într-o zonă de risc, care poate fi ușor speculată în pofida tentativelor BNR de susținere a sa. Speculatorii au încercat si cu alte monede, dar niciuna nu prezintă potențialul de depreciere pe care îl are leul, care are momente când este total nelichid, deci cu o suma relativ mica introdusa în piață, moneda poate fi depreciată. Piața monetara a Poloniei este de 10 ori mai lichida ca a României, de exemplu.

Figura8:

Sursa:BNR

În anul 2009 euro a cunoscut o apreciere față de leu de la 4,0296 lei pentru 1 euro la 05.01.2009 până la 4,2282 lei pentru 1 euro la finele anului, respectiv 4,93%.

Pentru dolar s-a realizat o ușoară depreciere față de leu, de la 2,9427 lei pentru 1 USD la 05.01.2009 până la 2,9361 lei pentru 1 USD la finele anului, respectiv -0,22%.

Cursul actual este susținut puternic de către BNR, stimulând repatrierea valutei și accentuarea problemelor exportatorilor români, exact în perioada când aveam mai mare nevoie de o balanță comercială externă pozitivă. Un curs de schimb real, chiar mai mare decât cel artificial actual, este de natură să ne protejeze de excesele supradimensionate a unor produse de consum din import.

Impactul crizei globale financiare și crizei de încredere s-a făcut simțit în economiareală. Au fost deja lovite sectoarele economice care sunt printre primele ce reacționează puternic la schimbarile ciclice (de exemplu, industria auto și aviatică, industriainformatică și alti furnizori de componente). De regula, acestea sunt industriile unde efectele negative ale schimbarii se reflectă în <atitudinile> oamenilor, adică tendința lor de a economisi mai mult și de a cheltui mai puțin. În plus, tot ele poarta povara oricărei scăderi a activității de investiții și a eforturilor de reducere a costurilor din alte industrii.

O altă cauza a crizei a reprezentat-o amânarea reformelor structural importante în mai multe domenii.Pe piața muncii ,economia românească se confruntă cu:șomaj mare în zonele rurale și în micile orașe,angajări în economia subterană,creșterea costurilor cu forța de muncă,lipsa formării profesionale permanente.

Agricultura este o alta rana deschisă ,93% dintre gospodariile agricole nu am mai mult de 5 hectare ,ceea ce le face imposibil de eficentizat,in timp ce productia lor se folosește pentru autoconsum.

Economia romanească a fost și rămâne cea mai energofagă economie din Uniunea Europeană,cu un consum mediu de 6 ori mai mare decât media UE pentru a produce un euro de produs intern brut.Multe piețe de bunuri și servicii sunt dominate de oligopoluri restrânse ,ceea ce duce la preturi mari pentru consumatorii captivi.

De 20 de ani,Romania nu a avut o politică industrială ci numai negocieri de la caz la caz cu investitorii strategici.Romania nu a avut o politică agricolă ,ci doar speranța într-un an agricol mai bun și un balon speculativ imbobiliar care a redus an de an suprafața de teren agricol disponibilă(lanturile de vile au înlocuit lanțurile de cereale).

România nu a avut plitică energetică unitară,ci doar o serie de experimente de grupare ,despărțire și regrupare a producției de energie.În aceste condiții dezvltarea economică a fost haotică ,bazată pe consumul prin îndatorare.

Vulnerabilitatea crescută a României este corelată cu criza internațională, având drept puncte slabe: scăderea activității economice, dependență de capital străin, nevoia de finanțare externă și expunerea la volatilitatea cursului valutar.

2.2 Consecințele crizei financiare în România

Literatura economică și politică a ultimilor ani abundă de referiri asupra crizei financiare mondiale, care a început prin 2007 și a antrenat în vârtejul său devastator diverse sectoare din domeniul economic. Multe țări au constatat un declin economic cauzat de acest fenomen conjunctural.

Pentru România dar și pentru cea mai mare parte din țările care s-au angajat pe drumul trecerii la economia de piață, criza economico-financiară a început în 1989, concomitent cu declanșarea unei radicale crize politice, instituționale și de sistem. De atunci și până acum, an de an, principalii indicatori macroeconomici au cunoscut scăderi spectaculoase, unele scăderi ale acestora fiind justificate și prin efectele crizelor conjuncturale, cum ar fi cea financiară declanșată în 2007.Fără nici un fel de explicație rațională, imediat după 1989, România a trecut de la o creștere economică bazată pe producție industrială și exporturi extinse la un model bazat pe consum. Ca atare, producția de bunuri în această perioadă a scăzut drastic, așa cum rezultă din tabelul următor:

Experții apreciază că, dacă scăderea produsului intern brut din 2010 se va dovedi mai mic de 2%, aceasta se datorează aportului pozitiv al sectorului industrial, care a înregistrat o creștere de 5,5 %, iar exporturile de bunuri au avansat și ele cu 28%.

La rândul său, agricultura a cunoscut în această perioadă profunde transformări.Astfel, dacă specialiștii din domeniu și tendințele direct observabile pe plan european și mondial al acestui gen de activitate productivă susțin ideea că, agricultura performantă este absolut legată de concentrarea suprafețelor agricole în mari ferme de producție.

În România proprietatea rurală este de circa două ori mai fărămițată decât în perioada interbelică. În urma aplicării legii funciare, suprafața medie a gospodăriei agricole este de 1,9 ha, iar circa două treimi din gospodării au o mărime de 0.5 – 1,6 ha. Așa se face că, deși suprafața noastră agricolă este apreciată că poate asigura hrana pentru jumătate din populația Europei, producția agricolă românească are caracteristici de supraviețuire, iar bună parte din nevoile proprii de consum se asigură din importuri.

Criza economico-socială din România este rezultatul înclinării balanței în direcția creșterii libertății și ignorării condamnabile a responsabilității.

În afara oricărei responsabilități, noile conduceri au angajat majoritatea socială în direcția unei reforme profunde, fără a se ține seama de costurile acesteia și împotriva idealurilor acesteia. Ca atare, toată reformarea socială de până acum este străbătută de lărgirea sărăciei, de destructurarea sistemului de sănătate și de învățământ, de degradarea alarmantă a producției autohtone, de pierderea unor piețe internaționale tradiționale, de risipirea avuției naționale, de contractarea mai ales pentru consum și pentru echilibrarea balanței de plăți a unor importante datorii externe, de creșterea dincolo de suportabil a șomajului, de migrarea a milioane de oameni în exterior pentru a căpăta ceva de lucru, de cele mai multe ori în condiții umilitoare etc.

Criza economico-politică a României este o criză de etichetă, fără responsabilități, doar cu consecințe. În România, căderea producției industriale nu a fost cauzată numai de criza globală, dar cele mai multe sectoare au fost afectate de aceasta. Dintre cauze putem aminti: căderea cererii interne și externe, reducerea volumului de credite din partea unor bănci, lipsa de lichidități pe piață etc.

Sectoare industriale românești afectate de criză sunt: industria metalurgică, a produselor din minerale nemetalice, industria materialelor de construcții, industria autovehiculelor de transport rutier, industria produselor din cauciuc și mase plastice etc.

Pot fi amintite aici și acele industrii care au suferit mai puțin de pe urma crizei, și anume, industria alimentară, a băuturilor și a produselor din tutun.

Criza a afectat și investițiile realizate în industrie în special, pe cele din industria prelucrătoare. Se poate accentua faptul că unele sectoare care au cunoscut o amplificare a procesului investițional, chiar dacă efecetle crizei s-au resimțit aproape global (producția și furnizarea energiei electrice, distribuție a apei și salubritate). În acest context, a scăzut dramatic volumul investițiilor străine, dar și procesul investițional în ansamblul său.

La nivel regional, se menține aceeași tendință de scădere a populației în industrie, inclusiv în industria prelucrătoare (după anul 2008), pe fundalul creșterii populației ocupate în sectorul construcții.

În condițiile intensificării crizei economice mondiale, economia României a fost afectată prin canalul fluxurilor reale și monetare cu exteriorul: contracția cererii în economiile europene a condus la reducerea drastică a activității subcontractorilor și exportatorilor români (o mare parte dintre agenții economici desfășoară activități economice în regim de subcontractare sau lohn), ceea ce a afectat atât nivelul producției, veniturilor și profiturilor, cât și locurile de muncă. O altă consecință a crizei economice mondiale asupra economiei României vizează atacurile speculative asupra monedei naționale prin culoarul monetar al monedei europene și încercările de stabilizarea cursului de schimb din partea BNR prin instrumente nominale care se răsfrâng în mod negativ asupra producătorilor, în speță exportatorii, cu consecințe favorabile asupra populației (o mare parte a populației este îndatorată în moneda europeană iar păstrarea artificială a monedei naționale la un curs scăzut conferă debitorilor o presiune mai mică a poverii datoriei, oarecum artificială în condițiile nesustenabilității cursului de schimb în acoperirea veniturilor în productivitate). Criza mondială a afectat grav și sectorul industrial, ale cărui principale ramuri sunt sub controlul capitalului străin și a filialelor corporațiilor transnaționale, ele fiind mai puternic expuse lapiețele internaționale.

Această criză din România are rădăcini în greșelile de politică economică care au marcat întreaga perioadă de tranziție, lipsa de continuitate a reformei și de viziune a clasei politice în ceea ce privește măsurile concrete de reformă pe care ar fi trebuit să le implementeze și care să fie corelate cu strategii de dezvoltare pe termen lung.

2.3 Măsuri anticriză în România (pe termen scurt și mediu)

În România, răspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA. Există câteva diferențe între economia românească și aceste economii, care nu permit copierea pur și simplu a pachetelor de măsuri dezvoltate acolo.

În esență este vorba despre faptul că economia românească are un deficit de cont curent mare, care indică dependența acesteia de finanțarea externă. Se poate alege între reducerea ordonată a acestui deficit sau în reducerea lui de către piață în condițiile actuale de tensiune și neîncredere, cu consecințe dramatice pentru cursul de schimb și pentru creșterea economică.

Guvernul mai poate contribui la ameliorarea percepției investitorilor străini prin măsuri precum imbunătățirea capacității de absorbție a fondurilor europene și înlocuirea astfel, într-o anumită măsură, a finanțării externe private cu finanțare externă publică sau prin crearea de noi locuri de muncă în domenii insuficient valorificate (infrastructură, turism, agroalimentar), care să preia, treptat,rolul de motor al creșterii economice.

În general, încheierea unor acorduri de finanțare cu organisme internaționale, începând cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții, care să compenseze diminuarea sensibilă a intrărilor de capital privat este binevenită.

Dacă toți acești pasi vor fi urmați, există o înaltă probabilitate ca investitorii să-și amelioreze percepția privitoare la România și să prefere să investească aici decât în alte țări din zona Europei Centrale sau de Est.

România a intrat în luna martie 2009 pe lunga listă a țărilor est-europene care au apelat la ajutorul de urgența a Fondului Monetar Internațional pe fondul acoperirii unei avalanșe de datorii straine. Astfel Romania a convenit asupra unui pachet de finantare externă de la FMI, UE, Banca Mondiala si BERD în valoare de 19,95 miliarde de euro, pe timp de 2 ani. Acest pachet financiar urma să permită atât ajustarea graduală a deficitului bugetar, cât și depașirea problemei deficitului de cont curent.

FMI i-a impus României criterii multiple de performanță și conditionalități de reformă structurală.

Țintele privesc plafoane ale agregatelor monetare,reducerea inflației,reducerea cheltuielilor publice,creșterea rezervelor.Se observa înghețarea nivelului cheltuielilor bugetare,ceea ce nu a dus la reducerea deficitului bugetar în 2009 și 2010 față de 2008.

Figura 8 Criteriile de performanță cantitative din acordul FMI

Sursa: FMI

Țintele structurale se referă la adoptarea unor noi legislații privind salarizarea în sistemul bugetar,pensiile ,responsabilitatea fiscală,reforma administrativă.

România este o democrație și implementarea legii unice a salarizării s-ar putea dovedii esențială pe termen mediu ,mai ales după finalizarea acordului FMI.În general există o problemă de sustenabilitate a reformelor impuse de FMI, pentru ca altfel FMI nu ar trebui sa vină în țările cărora le-a mai acordat împrumuturi și în trecut.

Pentru România împrumutul din 2009 este al șaptelea împrumut luat de la FMI după 1989.

Legea unică a salarizării în sectorul bugetar urmărește reducerea fondului total de salarii de la 9% din PIB la 7% din PIB ,într-un interval de cinci ani ,iar legea responsabilității fiscale cere să existe un surplus al balanței primare la nivel central si ca deficitul consolidate incluzând și administrațiile locale ,sa nu depașească 3% din PIB, ceea ce va restrange și mai sever capacitatea de a aplica stimulente fiscale. Este de remarcat că în programul României cu FMI nu există nici o țintă în ceea ce privește creșterea economică ,nivelul ocupării forței de muncă sau reducerea sărăciei și diferențelor sociale.

Cazul României nu este singular, alte economii din estul Europei ,cu sau fără acord de împrumut cu FMI ,aplică aceeași politică fiscală bazată pe austeritate.Programele anticriză din Europa de Est sunt concentrate pe controlul cheltuielilor.Scăderea salariilor reale făcând exporturile mai competitive.

Keynes se referă la reducerea fondului de salarii ca o soluție anticriză, aceasta poate reduce preferința pentru lichiditate ceea ce duce la scăderea dobânzii și la facilitatea investițiilor,dar numai dacă este însoțită de o reducere a prețurilor. Dacă reducerea fondului de salarii este însotiță de creșterea așteptărilor inflaționiste, atunci creșterea preferinței pentru lichiditate va depași reducerea numerarului în circulație și nu va fi bună pentru investiții.

În acest caz scaderea salariilor are un efect similar cu creșterea dobânzilor. Rețeta anticriză strict monetaristă nu poate scoate economia din criză. O poate aduce pe linia de plutire, însă după un anumit interval de timp și cu costuri sociale importante, fără sa ii ofere însă o bază sănătoasa de creștere pe termen mediu și lung.

Blanchard, economistul sef al FMI, admite ca pentru a depașii criza economică actuală este nevoie de cresterea cheltuielilor publice cu bunuri si servicii, cel putin pe cateva programe nationale de investiti si de stimulente fiscale in favoarea consumatorilor si a firmelor care au un acces redus la acreditare pentru a fi sustenabile fiscal. Astfel de masuri trebuie sa fie temporare sis a fie compensate de masuri cu rol stabilizator automat.

Trei directii au fost des vehiculate ca solțtii alternative pentru ieșirea din criză a României. Prima obțiune ar fi reluarea creditării și stimularea consumului, lasând la o parte faptul ca sursa crizei economice din România a fost un exces de consum și că nu pare foarte normal ca ieșirea din criză să se facă prin același canal care ne-a adus în criză. A doua opțiune ar fi creșterea investițiilor publice în infrastructură. Creșterea investițiilor publice este necesară pentru a suplini scaderea investițiilor private. A treia opțiune ar fi apelul la fondurile structurale, lasând la o parte capacitatea de absorbție sacazută a fondurilor structurale în România în primii ani după integrarea în UE.

Soluția unei creșteri economice sănătoase în România este creșterea ocupării forței de muncă. România are aproximativ 4 mil de personae care fac parte din populația activă, dar care nu au un loc de muncă. Asta ar insemna mai multi oameni care produc valoare adaugată, care plătesc taxe, care consumă și economisesc. Creșterea ocupării este soluția pentru rigidizarea salariilor și pentru înbunătățirea condițiilor structurale din economie.

În România, măsurile anticriză au fost la polul opus și anume: creșterea impozitelor pe forța de muncă și introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri pentru înteprinderile mici și mijlocii.

Sectorul privat trebuie să restabilească corelația dintre salarii și productivitatea muncii care să-i asigure competitivitatea externă. Aceste politici vor reduce incertitudinea și vor reda încrederea în evoluțiile viitoare ale economiei.

O altă strategie (de politica monetară a BNR ) la care face referința domnul Mugur Isărescu este țintirea inflației ,care este în strânsa conexiune cu criza financiară actuală și cu problemele cu care țara noastră se confruntă. Opțiunea pentru adoptarea țintirii inflației ca strategie de politică monetară a fost justificată de necesitatea realizării unei dezinflații sustenabile.

Literatură economică recentă, evidențiază faptul că un nivel scăzut al inflației nu reprezintă o condiție suficientă pentru asigurarea stabilității financiare pe termen lung(Crockett, 2003).

În economiile contemporane, un nivel scăzut și stabil al inflației a condus la crearea unui climat economic nou, care necesită revalorificarea relației dintre stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară.

Experiența României a arătat că stabilitatea financiară prezintă o importanță deosebită pentru stabilitatea prețurilor. Pe bună dreptate , România a fost criticată pentru întârzieri în dezinflație. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Țara noastră a realizat o rată medie de dezinflație de 5,8 puncte procentuale pe an în perioadă 2000-2007, în paralel cu menținerea stabilității sistemului financiar.

Dacă BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin creșteri mai abrupte ale ratelor dobânzii ,situația financiară a firmelor și a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Astfel s-ar fi deteriorat stabilitatea financiară asectorului bancar.

Incapacitatea menținerii stabilității financiare nu poate să conducă decât la o crestere a inflației.Astfel prin adoptarea țintirii inflației s-a optat pentru a face cât mai mult loc pieței în

stabilirea cursului de schimb.

Totuși, au fost situații când fluctuațiile leului au fost cu mult în afara limitelor justificate de fundamentele cursului de schimb. Așa a fost cazul în intervalul 2004-2007, când au existat intrări masive de capital și leul s-a apreciat foarte mult. Așa s-a întâmplat în anumite perioade și după declanșarea crizei financiare internaționale actuale, inclusiv în 2009.

Acestea au fost motivele pentru care s-a adoptat o flotare controlată a cursului de schimb. Ceea ce nu înseamnă că se intervine în piața valutară în mod discreționar.

Politica BNR privind intervențiile pe piața valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea financiară a sectorului real și a celui financiar.

Cu această filozofie, BNR a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atât să utilizeze valențele pieței libere și să descurajeze comportamentele speculative, cât și să evite aprecierile excesive.

Criza financiară actuală a introdus o inversare abruptă a trendului de apreciere a leului, cu importanțe episoade de volatilitate. Așa cum, în trecut, intrările de valută au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb.

În present reducerea finanțării externe și incertitudinea tind să determine deprecierile leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb. Rezervele cumpărate pe piața valutară în momentele de supraapreciere servesc astăzi pentru intervenții pentru calmarea deprecierii leului.

Vulnerabilitatea crescută a României este strâns legată de criza internaționala

Pentru a ieși din criză și a obține o creștere economică solidă, România trebuie sa se axeze pe creșterea ocuparii forței de muncă ,strans legată de politica industrială,de creștere a economisirii și de creștere a migrației interne de la rural la urban, urmărind sa implementeze o reformă fiscală bazată pe principiul solidarității, în care structura taxelor sa poata juca rolul stabilizator automat al prețurilor și profiturilor.

Încurajarea investițiilor străine, care sunt unul din principalele motoare ale creșteriieconomice. Costul mic cu forța de muncă, bine calificată, este principalul atu de care beneficiază România în raport cu piețele din zonă, atunci când se pune problema atragerii de investiții străine. Pentru a face România atractivă în ochii investitorilor, statul trebuie să contribuie însă la randul lui prin menținerea deficitului bugetar la un nivel acceptabil, astfel încât investitorii să aibă încredere că sectorul public nu va ajunge la majorarea impozitelor, pentru a face rost de bani

Dacă România ar exporta mai mult către China și India, țări care au rezistat cu brio crizei și ar încuraja prin orice metode consumul intern, atunci economia ar avea mari șanse de a ieși din dificultate chiar dacă marile piețe europene rămân încă în letargie, spun specialiștii.

Așadar, singura soluție ca România să își revină pare a fi încercarea de a stimula mai degrabă consumul intern și de a deschide relații comerciale cu alte piețe, mai stabile decât cele europene care ar putea să o scoată din criză.

CAPITOLUL III

EVOLUȚIA POST-CRIZĂ , ANALIZĂ STATISTICĂ

Studiul de caz analizează statistic evoluția indicatorilor economici ai României după perioada de criză financiară.Principalii indicatori economici pe care ii voi analiza și interpreta sunt: evoluția PIB-ului ,rata șomajului , investițiile straine directe, datoria publică,deficitul bugetar, comerțul internațional,castigul salarial.

Impactul crizei mondiale și a celei structurale asupra economiei României este pus în evidență prin evoluția unui set de indicatori.

În ultimii patru ani, produsul intern brut din România a cunoscut evoluția prezentată în tabelul de mai jos:

Putem observa ca in anul 2009 produsul intern brut real a scăzut substanțial cu 7,1% ,iar în 2010 scăderea a continuat cu 1,3%,urmând ca în 2011 sa crescă ușor cu 0,7 %.

În conformitate cu definiția tehnică dată unei recesiuni, adică o scădere a PIB pentru două trimestre consecutive, România a intrat în recesiune începând din 2009.

Evoluția recenta și perspectiva PIB real

Sursa: ComisiaNationala de Prognoza

PIB-ul real și-a menținut tendința de creștere în 2012, dar cu un ritm mai redus de 0,7%, cauzat,

printre altele, de seceta severă care a avut un impact negativ asupra culturilor agricole, absorbția scăzută a fondurilor UE și scăderea cererii din zona euro.

Comisia Națională de Prognoză estimează o evoluție economică pozitivă pe termen mediu, cu rate de creștere ale PIB-ului real față de anul anterior de 3.0% in 2016 ,3.3% in 2017.

Evoluția Produsului intern brut trimestrial

Evoluția Produsului intern brut trimestrial în perioada 2013 ‐ 2015 este prezentată în tabelul care urmează:

Față de același trimestru din anul 2014, PIB a înregistrat o creștere cu 4,3% pe seria brută și cu 4,2%. In trimestrul I 2015, comparativ cu trimestrul anterior, PIB a crescut cu 1,6%.

Comparativ cu același trimestru din anul 2014 ,PIB în trimestrul I 2015 a înregistrat o creștere cu 4,3%.

Rata de creștere a PIB/locuitor

După cum vedem, în graficul de mai sus în anul 2009 respectiv 2010 ,PIB /locuitor a scazut semnificativ față de anul 2008.Putem observa că în 2013 și 2014, PIB /locuitor crește cu aproximativ 2 % față de anii anteriori.

Sursele cresterii economice pentru anul 2014

Consumul guvernamental include consumul individual și consumul colectiv al administrației publice.Din tabelul de mai sus reiese ca in anul 2014 s-a estimate o crestere economică de 2.2%.

Contribuțita ramurilor la creșterea reala PIB

Datoria publică în raport cu PIB

Luând în considerare datele macroeconomice din scenariul oficial, am obținut o traiectorie pentru dinamica datoriei publice, prezentată în tabelul de mai jos:

Creșterea economică a revenit la valori pozitive începând din 2011 și se preconizează că va continua să fie robustă în perioada 2015-2016.Se observă că ponderea datoriei publice în PIB va crește de la 36,7% în 2011 la 38,6% în 2013, urmând să scadă la 37,9% în 2014, respectiv 37,45% în 2015 ca urmare a ratelor ridicate de creștere economică luate în calcul și a reducerii ratei reale a dobânzii. În plus,deficitul primar ca pondere în PIB se îmbunătățește de la 2,7% din PIB în 2012 la 0,5% din PIB în 2014.

Evoluția indicatorilor de analiză a datoriei publice

În perioada analizată datoria publică a României a avut o tendință permanentă de creștere, relevând necesități de finanțare cu o traiectorie ascendentă,ajungând la 31.12.2012 la o valoare de 240.842,6 milioane lei(54.382,2 milioane euro), față de nivelul înregistrat la 31.12.2010, respectiv de 194.459,2 milioane lei (45.383,5 milioane euro). Această evoluție ascendentă atrage după sine în mod inevitabil sporirea dobânzilor aferente, precum și a cheltuielilor publice totale. Structura datoriei publice în perioada 2010 –2013 este prezentată în tabelul 1.

Principala consecință a creșterii datoriei publice este aceea că în mod inevitabil a crescut volumul costurilor aferente, respectiv al cheltuielilor publice totale. Prin urmare aceste evoluții ale datoriei publice se reflectă și în nivelul de creștere al acesteia pe cap de locuitor. Astfel, datoria publică în euro pe locuitor a crescut mai mult decât semnificativ, la 31.12.2012 aceasta fiind de 1,2 ori mai mare față de 31.12.2010

În perioada 2010 – 2013, datoria publică a României a cunoscut următoarea evoluție:

Tabelul 2 .Evoluția datoriei publice a României în milioane lei/milioane euro și a datoriei publice în euro pe locuitor în perioada 2010 – 2013:

*date operative la 31.12.2014

Așa cum se poate observa, în perioada analizată, datoria publică a României manifestă o tendință de creștere continuă, la 31.12.2014 ajungând la o valoare de 295.578,7 milioane lei (65.946,5 milioane euro), față de nivelul înregistrat la 31.12.2012, respectiv de 240.842,5 milioane lei (54.382,2 milioane euro).

În anul 2013 creșterea înregistrată de datoria publică a fost cu 8,71% față de anul 2012, iar în anul 2014 cu 9,6% față de anul 2013, fapt care a atras după sine în mod inevitabil, sporirea dobânzilor aferente, precum și a cheltuielilor publice totale.

Pentru menținerea la un nivel rezonabil a datoriei publice și care să reprezinte o atracție și pentru investitori în același timp, este necesară accelerarea ritmului de creștere economică mai mare decât în prezent și diminuarea deficitului bugetului.

Evoluția ritmului de creștere al datoriei publice, al exporturilor de bunuri și servicii și al PIB în perioada 2012 – 2014

În anul 2014 comparativ cu anul 2013 raportul dintre datoria publică și exporturile de bunuri și servicii a înregistrat o foarte ușoară tendință de creștere, de doar 0,4 puncte procentuale comparativ cu ritmul de creștere al datoriei publice, care a înregistrat o creștere de 1,2 puncte procentuale. Altfel spus, exporturile au avut un ritm mai lent al creșterii, timp în care datoria publică a crescut, această stare de fapt reflectându-se negativ asupra capacității de rambursare.

În anul 2014 comparativ cu anul 2013 se păstrează trendul crescător al ritmului de creștere al datoriei publice, iar PIB-ul în anul 2014 a înregistrat o scădere de -1,7 puncte procentuale comparativ cu anul precedent.

Evoluția exporturilor și importurilor de bunuri și servicii în perioada 2012 – 2014

Din datele prezentate în tabelul de mai sus se poate aprecia că România consumă mai mult decât produce, ceea ce se reflectă în mod negativ în balanța bunurilor și serviciilor, respectiv în contul curent al balanței de plăți.

Evoluția salariului de bază minim brut(lei)

Sursa:Ministerul Muncii 2013

În tabelul de mai sus observăm ca salariul minim brut a evoluat crescator pe parcursul anilor ,în anul 2013 salariul minim brut a crescut cu 14 %.

Rata șomajului BIM total și pe sexe

Rata somajului a inregistrat o crestere usoara din anul 2008 pana in 2011 urmand ca in 2012 sa scada cu 0,4% fata de 2011,iar in 2013 rata somajului creste cu 0,3 % fata de 2011.

Creșterea accentuată din perioada 2008 – 2010 când rata șomajului s-a majorat cu 1,5 puncte procentuale evidențiază impactul destul de puternic al crizei asupra pieței muncii românești.

Pe sexe, aceasta a fost mai mare în cadrul populației masculine de 7,7% în 2011respectiv 2013, iar șomajul în rândul populației feminine a avut cel mai mic nivel în anul 2008 de 4,4 si cel mai ridicat nivel de 6,3 in 2013. În anul 2012, rata șomajului BIM în România înregistra valoarea de 6,8% sub media europeană de 10,4% (UE 27).

Previziuni privind evoluția inflației

O analiză a modificărilor ratelor anuale de inflație în această perioadă poate să justifice aprecierea noastră.

Notă: Lățimea intervalului de variație este de ±1 punct procentual.

Sursa: INS, proiecție BNR

Analizând cele mai recente date macroeconomice,se observă continuarea scaderii ratei anuale a inflatiei, astfel ca, in decembrie 2014, aceasta a atins un minim istoric de 0.83%. Aceasta evolutie este determinata de influenta preturilor produselor din import care reflecta nivelurile joase ale inflatiei din zona euro, scaderea preturilor carburantilor, dublate de o cerere agregata descendenta.

Poziția fiscală a țărilor din UE

Sursa: Eurostat, Prognoza de primăvară a Comisiei Europene, 2013

Din tab elul de mai sus reiese că România se situează pe locul 4 în UE din punct de vedere al politicii fiscale cu o datorie publica de 38,6% si un deficit bugetar de -2,6% inregistrate in 2013 iar in 2014 datoria publica si deficiutul bugetar s-au diminuat 0,1pp respective 0,2pp .

Evoluția fluxurilor nete ale ISD în perioada 2009-2013

milioane euro

Fluxul net de ISD în anul 2013 a înregistrat un nivel de 2 712 milioane euro și este structurat astfel:

Aport la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcți în întreprinderile investiție străină directă din România în valoare de 2 427 milioane euro (89,5 % din fluxul net de ISD). Aportul

la capitalurile proprii rezultă din diminuarea participațiilor la capital, în valoare de 2 764 milioane euro, cu pierderea netă, în sumă de 337 milioane euro.

ISD care au încheiat anul 2013 cu pierderi, în sumă de 3 554 milioane euro.

Credit net primit de către întreprinderile investiție străină directă de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 285 milioane euro, ceea ce reprezintă 10,5 % din fluxul net al ISD.

Nivelul de 285 milioane euro, înregistrat de creditul net primit de către întreprinderile ISD de la investitorii străini direcți în anul 2013, este foarte scăzut în raport cu cel din anul 2012, când s-au înregistrat 1 343 milioane euro.

EVOLUȚIA SOLDULUI ISD ÎN PERIOADA 2009 – 2013

Notă: Procentele reprezintă variații față de aceeași perioadă a anului anterior.

Soldul final al ISD la 31 decembrie 2013 a înregistrat nivelul de 59 958 milioane euro. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea la soldul inițial al ISD a fluxului net de ISD și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite atât din reevaluările datorate modificării cursului de schimb și prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare. Aportul la capitalurile proprii (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină direct avea la sfârșitul anului 2013 valoarea de 40 700 milioane euro (67,8 %din soldul final al ISD), iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 19 258 milioane euro, ce reprezintă 32,2 % din soldul final al ISD. Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu și lung, cât și pe cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.

Cheltuielile de investiții în perioada 2012-2017 ,estimari

Nota:Cheltuielile de investiții cuprind cheltuielile aferente programelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare (FEN postaderare), cheltuieli de capital, cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă, precum și alte transferuri de natura investițiilor.

În anul 2014 cheltuielile destinate investițiilor reprezintă 39,8 miliarde lei, cu 3,6 miliarde mai mult ca în anul 2013, reprezentând 6% în PIB și o pondere în total cheltuieli bugetare de 17,2% mai mult cu 0,9 puncte procentuale mai mult ca în anul 2013.

Evoluția indicatorilor macroeconomici pe termen mediu

Analizând tabelul de mai sus putem observa ca în perioada 2015 – 2017 se estimează că economia românească își va relua creșterea, cu un ritm mediu anual de 2,9%. Cererea internă va continua să reprezinte motorul creșterii economice.

Formarea brută de capital fix se va accelera pe fondul îmbunătățirii finanțării din economie, cu un ritm mediu anual de 6,5%.

Ponderea în PIB a deficitului de cont curent se va majora treptat după 2014, până la 2,3% în 2017.

Ocuparea forței de muncă se va îmbunătăți, în principal, prin creșterea numărului de salariați, fiind posibilă creșterea productivității muncii.

Numărul șomerilor înregistrați se va reduce, rata șomajului scăzând până la 4,4% la sfârșitul anului 2017.

Rata inflației urmează să se reducă gradual până la nivelul de 2,2% la sfârșitul anului 2017, cu o medie anuală în scădere de la 2,8% în 2015 la 2,3% în 2017. Estimările au luat în calcul ani agricoli normali și o volatilitate redusă pentru prețul internațional al petrolului.

PROIECȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

Perspective privind PIB pe locuitor

Sursa: Eurostat și Comisia Națională de Prognoză

Convergența reală a României va ajunge în anul 2018 la circa 65%, existând perspectiva ca la orizontul anului 2020 produsul intern brut pe locuitor , din România să reprezinte 71% din media europeană.

Contribuția factorilor la creșterea PIB potential

Sursa: Comisia Națională de Prognoză

*TFP-productivitatea totala a factorilor

* Output Gap- decalaj de producție

Creșterea produsului intern brut potențial a continuat să se îmbunătățească în 2014 în ciuda unei evoluții nefavorabile, chiar dacă mai atenuate comparativ cu 2013, a formării brute de capital fix.

Amplificarea contribuției consumului final la creșterea economică conduce la o închidere a decalajului de producție (output‐gap) în 2017, chiar în condițiile în care creșterea PIB potential ajunge să depășească 3% pe termen mediu.

Contribuția factorului muncă (exprimată prin numărul total de ore lucrate în economie) va reveni la valori pozitive pe intervalul de prognoză.

Evoluția pieței forței de muncă

Efectele implementării măsurilor fiscale se vor resimți și în plan social. Astfel, creșterea economică suplimentară va genera, pe de o parte, un număr mai mare de salariați, și pe de altă parte, o creștere a veniturilor populației, în funcție de comportamentul agenților economici.

Ocuparea forței de muncă se va îmbunătăți, în principal, prin creșterea numărului de salariați, fiind posibilă creșterea productivității muncii. Numărul șomerilor înregistrați se va reduce, rata șomajului scăzând până la 4,4% la sfârșitul anului 2017.

Dinamica pieței muncii prezintă semne de îmbunătățire, însă există în continuare probleme structurale. Sărăcia și excluziunea socială continuă să afecteze o mare parte a populației.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii

Consider că cercetările incluse în această lucrare contribuie la clarificarea principalilor factori de fragilitate financiară din economia românească, la conturarea unei imagini de ansamblu a efectelor crizei financiare după cinci ani de turbulențe economice.

Pentru România, previziunile sunt rezervate. În condițiile în care Uniunea Europeană este principalul nostru partener comercial, iar revenirea economică din 2011 se axează, cel puțin pe exporturi, planurile pentru un avans economic de 1,5% par destul de ambițioase.

România a avut o reacție întârziată în percepția anticipată a manifestărilor crizei. Ca să poată depăși acest deșert economic, România și-a majorat datoria externă, mai ales cea publică până la un nivel care pune sub semnul întrebării parcursul economic viitor.

Analiștii economici cei mai serioși apreciază că în România criza are în cea mai mare parte cauze interne. Doar politicienii români au minimizat problematica crizei în special la sfârșitul anului 2008.

În perioada analizată, respectiv 2012-2014, datoria publică a României a avut o tendință continuă de creștere, prezentând o traiectorie ascendentă a necesarului de finanțare.

Dacă în anul 2012 valoarea datoriei publice a fost de 240.842,6 milioane lei (respectiv 54.382,2 milioane euro) în 2014 s-a atins nivelul de 295.578,70 milioane lei (respectiv 65.946,50 milioane euro).

Această evoluție ascendentă are drept consecință inevitabil și o creștere a dobânzilor precum și a cheltuielilor publice totale.

O altă consecință a creșterii datoriei publice se reflectă și în nivelul de creștere al acesteia pe cap de locuitor.

Statele cel mai puțin îndatorate din punct de vedere al raportului datoriei publice în

PIB la sfârșitul anului 2013 au fost următoarele:Estonia 10,1%;Bulgaria 18,3; Luxemburg 23,6%; România 37,9%.

Așadar se poate concluziona că, în comparație cu alte statele membre ale Uniunii Europene din regiune care au înregistrat, de asemenea, deficite bugetare ridicate în perioada 2009–2013, Romania este semnificativ mai puțin îndatorată decât majoritatea acestora (Cehia, Croatia, Polonia, Slovenia, Slovacia si Ungaria). Excepție face Bulgaria cu un nivel mai redus al acestui indicator pe fondul unor deficite bugetare mult mai reduse (între 4,3 % în PIB în 2009 și 1,2% în 2013), comparativ cu cele înregistrate de România (9,0% în PIB în 2009 și 2,2% în 2013).

Datoria publică a României, în perioada analizată, a manifestat o tendință de creștere continuă, la 31.12.2014 ajungând la o valoare de 295.578,7 milioane lei (65.946,5 milioane euro), față de nivelul înregistrat la 31.12.2012, respectiv de 240.842,5 milioane lei (54.382,2 milioane euro).

Creșterea economică a revenit la valori pozitive începând din 2011 și se preconizează că va continua să fie robustă în perioada 2015-2016, în principal pe baza cererii interne, și că aceasta va fi însoțită de o piață stabilă a forței de muncă.

Criza a avut un impact considerabil și de durată asupra economiei României. Estimările creșterii potențiale arată că revenirea la ratele de creștere din perioada anterioară crizei este improbabilă. După o scădere puternică în 2009, creșterea potențială a cunoscut o redresare timidă.

În perioada 2009-2012, creșterea potențială s-a bazat exclusiv pe acumularea de capital, reflectând nivelul ridicat al investițiilor din economie. În schimb, în 2013 și 2014, investițiile au înregistrat o reducere abruptă.

După o scădere bruscă în 2014, se preconizează că inflația se va menține la un nivel moderat în perioada 2015-2016. După ce a atins un minim istoric de 0,9 % în iunie 2014, inflația IAPC a crescut ușor în ultimele luni. Rata medie anuală a inflației a scăzut de la 3,2 % în 2013 la 1,4 % în 2014, reflectând în principal reducerea TVA pentru pâine, o recoltă bună și o scădere a prețurilor energiei la nivel mondial.

Șomajul s-a situat la un nivel relativ stabil, chiar și în timpul crizei. În România, rata șomajului a oscilat în jurul valorii de 7 % pentru o lungă perioadă de timp, inclusiv pe parcursul crizei. Această valoare este mai mică decât media grupului de țări cu caracteristici similare și a UE.

România este o țară cu o economie fragilă, susceptibilă de a reacționa la factori exogeni și endogeni temporari. Pentru ca economia țării noastre să poată ține pasul în momentul trecerii la moneda euro cu ritmul economiilor dezvoltate europene, trebuie ca România să reușească să realizeze convergența reală cu țările din UEM (prin reducerea decalajelor pe baza unui diferențial superior de creștere), măsurată prin ritmuri medii anuale de creștere ale PIB-ului pe locuitor superioare celorlalte țări, iar mai apoi să mențină aceste ritmuri susținute pe perioade cât mai lungi.

Evident ca dupa orice criza economica sunt si câteva lucruri bune care ramân,printre acestea as enumera cresterea gradului de atentie a managementului privat la observarea riscurilor pieței, creșterea competitivitatii produselor și serviciilor și cresterea gradului de întelegere a oamenilor fata de importanta calității muncii lor, pentru sustenabilitatea locului de muncă.

Propuneri

Însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile ca bază conceptuală a planificării strategice și politicilor publice. Trecerea treptată de la modelul de creștere bazat pe consumul excesiv și nerațional de resurse la realizarea unui echilibru dinamic între dezvoltarea economică și menținerea unui mediu natural curat.

Stabilirea unui profil de țară specific și punerea în valoare a avantajelor competitive reale ale României în special prin sprijinirea formării și consolidării capitalului național în forme compatibile cu reglementările europene, încurajarea inițiativei antreprenoriale eco-eficiente în producție și servicii pornind de la nevoile și resursele locale, în mediul urban ca și în cel rural, afirmarea și extinderea unor nișe de excelență.

Accentuarea importanței capitalului uman pentru dezvoltarea României prin alocarea prioritară a resurselor, indiferent de constrângerile ce pot interveni în alte sectoare, pentru învățământ și formare profesională, sistemul de sănătate, asistență și incluziune socială, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, precum și pentru măsuri de redresare demografică.

Inițierea unor dezbateri naționale cu participarea factorilor politici,comunității științifice și academice, mediului de afaceri, partenerilor sociali și societății civile , care sa aibă ca rezultat adoptarea de măsuri legislative și politici publice vizând implementarea conceptului de dezvoltare durabilă, identificarea de noi resurse, inclusiv prin parteneriate public-privat, atragerea de investiții și stimularea unor formule asociative pentru crearea de locuri de muncă stabile și bine remunerate și pentru îmbunătățirea calității vieții.

Promovarea unei politici externe active, coerente și demne în cadrul UE și NATO precum și în relațiile cu alte state. Întărirea siguranței naționale și a capacității de apărare a țării.

BIBLIOGRAFIE

Antonescu D., Popa F., (2012), “Impactul crizei economice și financiare asupra modificărilor structurilor economice în România. Factori de influență, similitudine și particularități“

Bal A., Opinii privind cauzele crizei financiare actuale, The Romanian Economic Journal, Year XII, no. 31, (1) 2009;

Băcescu M. , Fota D. ( 2009 ) Criza economică din România anului 2009, Editura Universitară, București;

Bordo, Michael D, „The Lender of Last Resort: Alternative Views and Historical Experience", Federal Reserve Bank of Richmond Economic Review 76 (1990);

Buletin 12/2009 BNR.

Cerna S., Donath, L.Șeulean, V.Bărglăzan, D., și Boldea, B. (2005), Economie Monetarǎ și Financiarǎ Internaționalǎ , Editura Universității de Vest,Timișoara;

Cf. colonel dr. Dănut Manta , NATO în operații post-conflict de stabilizare și reconstrucție, Editura U.N.Ap , București, 2007;

Comisia Națională de Prognoză – Prognoza de toamnă, 05.11.2011;

Comunicat de presă nr. 14/12.01.2010, Institutul național de Statistică,

Comunicat de presă Nr.89 din 17 aprilie 2012, Ocuparea și șomajul în anul 2011-rezultate principale -Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO)

Eugeniu MERCE , Delia-Elena MERCE – Criza economico-financiară și efectele ei asupra economiei românești

Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Editura U.N. Ap „Carol I", București, 2006;

INSSE,UniCredit Research;

Lijphart, Arend, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare în treizeci și șase de țări, Editura Polirom, Iași, 2000;

Liviu Voinea – „Sfârsitul economiei iluziei.Criză si anticriză.O abordare heterodoxă”,Editura Publica;

Mirona Hrițcu, “Investitiile străine, la pământ în întreaga lume” – 04 Noiembrie 2010: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/investitiile-straine-la-pamant-in-intreaga-lume-140937.html;

N. N. Constantinescu, Învățăminte ale tranziției economice în România, Editura Economică, București, 1997;

Nouriel Roubini, Stephen Mihm, (2009), Economia crizelor, Ed. Publica, București.

Popescu, C., În România, reforma a reușit, economia a murit, Economistul, nr.8-2011

Revista 188 Română de Statistică Trim. I/2012 ;

Regester, Michael; Larkin, Judy. (2003). Managementul crizelor și al situațiilor de risc.București, Editura comunicare.ro;

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2014/RAPORTBUGET_2009.pdf