Criza Eurozonei Si Perspectiva Adoptarii Monedei Euro DE Catre Romania

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

CRIZA EUROZONEI SI PERSPECTIVA ADOPTARII MONEDEI EURO DE CATRE ROMANIA

Coordonator stiintific: Absolvent:

Conferentiar univ. dr. Florin Duma Sabina Bocaneci

2016

Cuprins

Introducere

Uniunea Monetara Europeana si moneda euro. Istorie si caracteristici.

Istoria unificarii monetare a Europei. De la Planul Werner la Uniunea Monetara Europeana.

Tratatul de la Maastricht si creearea Uniunii Economice si Monetare

Criteriile de convergenta

Sistemul European al Bancilor Centrale/Eurosistemul

Rolul international al monedei euro

Zona Euro: criza, dificultati si viitorul acesteia

Criza Zonei Euro. Cauze si consecinte.

Avantajele si dezavantajele adoptarii monedei euro

Extinderea zonei euro si viitorul acesteia

Romania si adoptarea monedei euro.

Indeplinirea criteriilor de convergenta

Impactul adoptarii monedei euro asupra mediului financiar-bancar.

Opinia publica privind adoptarea monedei euro. Sondaj.

Concluzie

2. UNIUNEA MONETARA EUROPEANA SI MONEDA EURO. ISTORIE SI CARACTERISTICI.

Moneda euro este valuta acceptata si folosita de 19 tari membre ale Uniunii Europene, acestea formand asa numita Zona Euro. In ordinea adoptarii monedei, aceste tari sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Grecia, Slovenia, Cipru, Malta, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania. Pentru a intelege moneda euro si Eurozona, trebuie mai intai sa stim cum s-a ajuns la acest moment.

2.1 Istoria unificarii monetare a Europei. De la Planul Werner la Uniunea Monetara Europeana.

Unificarea monetara a stat mereu la baza procesului de integrare europeana. Parintii fondatori ai proiectului European au dorit o Europa unita, prospera si lipsita de razboaie, dar ei si-au dat seama ca acest lucru nu poate fi realizat decat prin integrarea economica a statelor. Scopul unificarii era unul politic, dar mijloacele folosite erau de tip economic. Prin Tratatul de la Roma, ce a instituit Comunitatea Economica Europeana si EURATOM-ul, se dorea formarea unei Piete Comune in care “firmele, consumatorii, detinatorii de capital si muncitorii sa nu se confrunte cu discriminari in functie de nationalitate.”

Din punct de vedere economic, unificarea monetara a fost vazuta ca fiind necesara pentru formarea unei piete comune complet integrata. Din punct de vedere politic, unificarea monetara era vazuta ca fiind un pas simbolic si practic spre implementarea politicilor de tip social la nivel european.

Discutii serioase privind unificarea monetara au avut loc inca din anii ’60. In 1969, Raportul Werner schita un plan ambitios ce prevedea o tranzitie in trei pasi spre o uniune monetara completa. Acest obiectiv se dorea a fi atins in anul 1980.

Raportul prevedea:

convertibilitatea monedelor;

reducerea fluctuațiilor ratelor de schimb până la fixitatea irevocabilă

a parităților;

libera circulație a mărfurilor, serviciilor și a forței de muncă;

libera circulație a capitalurilor;

constituirea unui sistem integrat de bănci centrale, care să includă

băncile centrale ale statelor membre;

introducerea unei monede unice.

Acest plan a fost pana la urma abandonat in contextul crizei Sistemului Monetar International de la Breton-Woods. Sistemul Bretton-Woods se baza pe un regim fix, dar ajustabil al ratelor de schimb, acesta desemnand aurul ca ultima sursa de valoare. Singura valuta direct legata de aur era dolarul, toate celalte valute fiind definite de dolar. Datorita cresterii inflatiei intr-o serie de tari la sfarsitul anilor ’60, valoarea dolarului ca standard sigur s-a erodat, iar intr-un final Sistemul de la Bretton-Woods a fost abandonat in 1973.

Reactia Europei Continentale la criza Sistemului Monetar International a fost aceea de a creea “sarpele monetar”, o versiune redusa a sistemului de la Bretton-Woods. Acest sistem era menit sa limiteze fluctuatiile ratelor de schimb intre tarile europene prin largirea marjelor de fluctuatie fata de dolar de la ±1 procente la ±2,5 procente. Sistemul nu a rezistat insa, in special datorita primului soc petrolier din 1973-1974, dar si datorita conditiilor si politicilor economice divergente din tarile participante. Tari precum Marea Britanie, Italia si Franta au fost nevoite sa paraseasca aranjamentul, ceea ce a dus la nevoia elaborarii unui noi sistem monetar.

Astfel, in 1979 a luat nastere Sistemul Monetar European (SME), ce a introdus un nou mecanism al ratei de schimb. Toate tarile membre ale Comunitatii Europene au participat la acest sistem, cu exceptia Marii Britanii, care a aderat doar in 1990. Acest sistem era bazat pe functionarea ECU (European Currency Unit), o “unitate de cont a carei valoare era calculata zilnic ca o medie ponderata a unui cos valutar format din monedele statelor membre si reprezentand cursul pivot in jurul caruia se realiza echilibrarea monedelor la o marja de fluctuatie de ±2,25%.”

O caracteristica importanta a Sistemului Monetar European era faptul ca acest era un sistem pur european, dolarul si aurul nefiind folosite ca referinte. Pentru prima data, tarile Europei si-au unit fortele si au creat un sistem monetar specific continentului.

Acest sistem nu a fost insa fara probleme. In primii patru ani ai SME, a fost nevoie de sapte realinieri ale ratelor de schimb, iar convergenta monetara s-a dovedit a fi imposibila. Lucrurile au inceput sa se schimbe incetul cu incetul, iar intre anii 1983-1987 au avut loc doar patru realinieri. Intre inceputul anului 1987 si septembrie 1992 nu a avut loc nicio realiniere majora in cadrul SME. Datorita performantei din ce in ce mai bune a SME, in aceasta perioada au aderat la mecanism si Spania, Portugalia si Marea Britanie.

Aceasta transformare a fost stimulata in special de progresele facute in domeniul integrarii europene. In 1986 a fost semnat Actul Unic European (intrat in vigoare la 1 iulie 1987), ce a creat o piata interna comuna, “un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor este asigurată”. Creearea pietei comuna a incurajat participarea la SME, iar eliminarea controalelor de capital a subliniat necesitatea de noi politici de convergenta pentru a mentine stabilitatea cursurilor de schimb.

Din acest motiv, guvernul francez si cel german au dorit relansarea ideii de unificare monetara europeana. Astfel, Consiliul European a infiintat in 1988 un comitet condus de Jaques Delors (la vremea respectiva, Presedintele Comisiei Europene), cu scopul de a investiga posibilitatea unei integrari monetare mai profunde si de a propune etapele necesare formarii Uniunii Economice si Monetare. Maastricht, Olanda avea sa fie locul in care tarile membre s-au reunit pentru a semna tratatul care punea bazele Uniunii Monetare si Europene.

2.2 Tratatul de la Maastricht si creearea Uniunii Economice si Monetare

Tratatul privind Uniunea Europeana sau Tratatul de la Maastricht a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 si a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Acesta a pus bazele Uniunii Europene si in acelasi timp a stabilit aspectele necesare instituirii Uniunii Economice si Monetare (UEM).

Printre obiectivele cele mai importante propuse in acest tratat a fost acela al promovarii unui “progres economic și social echilibrat și durabil, în special prin crearea unui spațiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice și sociale și prin stabilirea unei uniuni economice și monetare incluzând, în perspectivă, o monedă unică”. Eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si iesirea marfurilor, cresterea durabila si neinflationista care sa respecte mediul, gradul inalt de convergenta a performantelor economice si institutirea unei politici economice bazate pe coordonarea politicilor economice ale statelor membre au fost printre principalele misiuni de tip economic promovate de Tratatul de la Maastricht.

Principiile directoare ce necesita respectate pentru indeplinirea obiectivelor Uniunii Europene sunt enumerate ca fiind: preturile stabile, finantele publice si conditiile monetare sanatoase, precum si o balanta de plati stabila. Tratatul de la Maastricht, la fel ca si Raportul Werner de dinaintea lui, prevedea o tranzitie spre o Uniune Economica si Monetara in trei etape.

Prima etapa avea sa inceapa la 1 iulie 1990 si a presupus in special eliminarea controalelor de capital ramase in Comunitatea Europeana, promovarea cooperarii dintre bancile centrale si imbunatatirea convergentei economice. Cea de-a doua etapa a avut loc intre 1 ianuarie 1994 si 1 ianuarie 1999, ea fiind in special axata pe consolidarea independentei bancilor centrale nationale. Statele membre erau incurajate sa depuna eforturi pentru a indeplini un set de “criterii de convergenta” (prezentate in detaliu in subcapitolul 2.3), menite sa faciliteze armonizarea politicilor economice ale statelor membre si sa distinga intre tarile pregatite pentru a adopta moneda unica si cele nepregatite. In cea de-a doua etapa a UEM a fost infiintat de asemenea Institutul Monetar European, un precursor al Bancii Centrale Europene.

Atributiile principale ale IME au fost:

consolidarea cooperării între băncile centrale și a coordonării politicilor monetare

desfășurarea activităților pregătitoare necesare pentru instituirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), în vederea implementării politicii monetare unice și a introducerii monedei unice în a treia etapă.

Cea de-a treia si ultima etapa a UEM a inceput la 1 ianurie 1999 si a implicat fixarea irevocabila a cursurilor de schimb, introducerea monedei euro, implementarea politicii monetare unice de catre Sistemul European al Bancilor Centrale, intrarea in vigaore a mecanismului european al cursului de schimb si intrarea in vigoare a Pactului de Stabilitate si Crestere. Initial, 11 state au participat la Uniunea Monetara, in ziua de azi numarul ajungand la 19, odata cu aderarea Lituaniei la zona euro pe 1 ianuarie 2015.

2.3 Criteriile de convergenta

Aceste criteriile de convergenta au fost stabilite prin Tratatul de Maastricht, ratificat de toate statele membre in 1993. Pentru a fi acceptata in uniunea monetara, o tara trebuie sa indeplineasca anumite criterii de convergenta nominala. Exista de de asemenea si criterii de convergenta reala, dar care nu sunt mentionate clar in tratate si care nu sunt obligatorii pentru a adera la zona euro.

Criteriile de convergenta nominala

Criteriile de convergenta economica si fiscala pe care trebuie sa le indeplineasca o tara membra fac referire la:

stabilitatea preturilor

Acest criteriu abordeaza direct inflatia dintr-o tara. Rata medie a inflatiei (calculată prin indicele armonizat al prețurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 % pe cea a celor mai performante state membre in cea ce priveste stabilitatea preturilor. De asemenea, aceasta evolutie a inflatiei trebuie sa fie sustenabila.

rata dobanzii

Rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung) a celor mai performante state membre în ceea ce privește stabilitatea prețurilor; rata dobânzii poate fi măsurată pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.

deficitul bugetar

Deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie sa depășească 3% din PIB; dacă această valoare este depășită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanțial și continuu, către o valoare apropiată de cea de referință sau depășirea valorii de referință trebuie sa fie excepțională și temporară.

datoria publica

Datoria publică nu trebuie să depășească 60% din PIB, iar dacă înregistrează valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ și să se apropie de valoarea de referință într-un ritm satisfăcător.

stabilitatea cursului de schimb

Cursul de schimb trebuie să se mențină în intervalul dintre marjele de fluctuație din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puțin doi ani, fără tensiuni severe, în special fără a se proceda din proprie inițiativă la devalorizarea monedei naționale față de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie 1999 și are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar ajustabil, față de euro și a unei benzi standard de fluctuație de +/-15%. O bandă mai îngustă de fluctuație poate fi stabilită, de comun acord, pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce privește convergența.

Criteriile de convergenta reala

In timp ce criteriile de convergenta nominala sunt stabilite clar de Tratatul de la Maastricht, criteriile de convergenta reala nu sunt clar definite. In general, convergenta reala se refera la alinierea standardelor de viata catre nivelul din zona euro.

Conform lui Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, cele mai importante criterii de convergenta reala privesc:

gradul de deschidere a economiei, exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor si importurilor unei tari o are in PIB;

ponderea comertului bilateral cu tarile membre ale UE in totalul comertului exterior;

structura economiei, exprimata prin ponderea pe care marile sectoare o au in creearea PIB (agricultura, industria si serviciile);

nivelul PIB pe cap de locuitor, exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumparare standard. Acesta este de multe ori considerat ca fiind cel mai important criteriu de convergenta reala.

2.4 Sistemul European al Bancilor Centrale/Eurosistemul

Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) este format din Banca Centrala Europeana si bancile centrale ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Deoarece nu toate tarile membre UE au aderat la uniunea monetara, Eurosistemul este termenul folosit cand se vorbeste despre sistemul compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale ale statelor membre care au adoptat moneda euro. Eurosistemul implementeaza politica monetara a Zonei Euro, detine si gestioneaza rezervele oficiale de valuta ale statelor membre ale Uniunii Economice si Monetare si monitorizeaza si supravegheaza institutiile de creditare si sistemul financiar.

Banca Centrala Europeana a fost infiintata in 1998 cu sediul la Frankfurt, aceasta preluand functiile Institutului Monetar European. Actualul presedinte al acestei institutii este Mario Draghi, fost director al Bancii Mondiale si fost guvernator al Bancii Italiei. Banca Centrala Europeana are rolul de a asigura stabilitatea preturilor, de a sprijini politica economica si de a conduce politica monetara in comunitate.

BCE are personalitate juridica proprie si este formata din Consiliul guvernatorilor (organ decizional), Comitetul executiv si Consiliul General.

Consiliul Guvernatorilor este alcatuit din presedintele si vicepresedintele BCE, 4 membri desemnati de liderii tarilor ce au adoptat moneda euro si guvernatorii bancilor centrale din zona euro. Principalele responsabilitati ale acestui consiliu sunt:

luarea deciziilor in legatura cu executarea principalelor atributii a BCE si a Eurosistemului;

elaborarea politicii monetare a Eurozonei, ceea ce include adoptarea unor decizii in legatura cu obiectivele din materia politicii monetare, a ratelor dobanzilor reprezentative si furnizarea de rezerve Eurosistemului;

adoptarea unor decizii referitoare la cadrul general in care sunt luate deciziile in materia supravegherii bancare

Comitetul executiv este format din presedinte, vicepresedinte si alti 4 membrii numiti de Consiliul European prin majoritate calificata. Acest Comitet are urmatoarele responsabilitati:

pregatirea sedintelor Consiliului Guvernatorilor si gestionarea activitatii zilnice a BCE;

aplicarea politicii monetare pentru zona euro in conformitate cu orientarule si deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor;

exercitarea anumitor competente delegate de catre Consiliul guvernatorilor

Consiliul general este format din presedintele BCE, vicepresedintele BCE si din guvernatorii bancilor nationale din toate cele 28 de state membre UE. Acest Consiliu este considerat ca fiind un organ de tranzitie, el avand in general rol consultativ. Acesta se va dizolva odata ce toate tarile membre UE vor adopta moneda unica. Consiliul general are urmatoarele responsabilitati:

exercitarea functiilor consultative ale BCE, colectarea datelor statistice si intocmirea raportului anual al BCE

stabileste norme pentru a standardiza procedurile contabile si stabileste conditiile de angajare in cadrul BCE

face pregatirile necesare pentru fixarea fata de euro a cursurilor de schimb ale monedelor din statele membre ce fac obiectul unei derogari

Presedintele BCE prezideaza intalnirire consiliului de conducere si este insarcinat cu prezentarea in fata presei a tuturor deciziilor acesteia. El poate de asemenea sa dea instructiuni cu privire la aplicarea politicii monetare in statele membre. Este important de mentionat faptul ca toti cei care intra in componenta BCE, inclusiv guvernatorii bancilor nationale, nu reprezinta tarile. Acestia sunt independenti si sunt numiti ca indivizi, chiar daca tarile mari au avut un reprezentant in consiliul de conducere. Primul presedinte al BCE a fost olandezul Wim Duisemberg, iar succesorul acestuia a fost Jean-Claude Trichet, originar din Franta. Ambii presedinti au ocupat anterior functia de guvernator al bancii central din tara de provenienta. Astfel, putem spune ca Banca Centrala Europeana are caracter federal, pe cand Eurosistemul este un hibrid, el fiind pe de o parte federal (Banca Centrala Europeana) si pe de alta parte incluzand institutii nationale (bancile centrale nationale).

2.5 Rolul international al monedei euro

Moneda euro este o valuta globala cheie ce are un rol important in pietele financiare internationale. Aceasta este utilizata pe scara larga de catre tari terte si de catre actori privati din intreaga lume pentru rezervele, imprumuturile si comertul intreprins de acestia. Euro este o moneda atractiva pentru pietele financiare internationale datorita dimensiunii semnificative a zonei euro, deschiderea acesteia catre comertul global, angajamentului acesteia catre o gestionare economica prudenta si mai ales datorita misiunii clare a Bancii Centrale Europene de a schita o politica monetara axata pe mentinerea stabilitatii preturilor.

Importanta monedei euro pe plan international poate fi masurata pe baza mai multor criterii, in special: rolul pe care il joaca in comertul international si pe pietele financiare mondiale, amploarea utilizarii sale de catre autoritati ca rezerva, moneda de interventie sau moneda ancora si posibilitatea folosirii de catre public sau firmele din afara zonei euro ca moneda paralela. Un indicator foarte important, folosit pentru a evalua rolul international al euro, este reprezentat de ponderea acestei monede in rezervele oficiale mondiale.

Rezervele oficiale mondiale

Pentru a intari increderea in mondele lor si pentru a interveni pe pietele valutare, bancile centrale pastreaza rezerve valutare. Monedele alese pentru acest mod de tezaurizare a valorii trebuie sa fie percepute ca avand stabilitate pe termen lung. De aici ne dam seama cat de puternice sunt aceste monede pe plan international.

Astfel, in primul trimestru al anului 2015, dolarul reprezenta 64,1% din rezervele oficiale; euro il urma cu o pondere de 20,7%, inaintea yenul japonez (4,2%) si a lirei sterline (3,9%).

Pietele de obligatiuni

Guvernele se imprumuta pe pietele internationale prin emiterea de obligatiuni, care sunt apoi rambursate cu dobanda la o data viitoare stabilita. Firmele private pot de asemenea sa emita obligatiuni pentru a-si finanta operatiunile si investitiile. La sfarsitul anului 2013, ponderea valutei euro in obligatiunile intrenationale era de 25,3%, in timp ce ponderea dolarului american era de 54,9%.

Comertul international

Moneda euro este din ce in ce mai utilizata de catre firmele europene ca moneda de facturare a tranzactiilor in comertul international. Conform datelor furnizate de Banca Central Europeana, in 2014 ponderea medie a euro a fost de 66% in cazul exportului de bunuri din zona euro catre tari din afara acesteia. In cazul importurilor de bunuri, ponderea euro a fost de aproximativ 53%.

Cu toate acestea, marfurile primare precum petrolul, gazele naturale si materiile prime sunt exprimate in dolari pe piete specializate, situatie care este improbabil de a se schimba in viitorul apropiat.

Moneda ancora

O tara adopta o moneda ca ancora atunci cand aceasta nu lasa cursul sau de schimb liber. O ancora este o valuta fata de care propria moneda este mai mult mai mai putin rigid legata. O ancora poate fi o singura moneda sau un cos de monede.

La sfarsitul anului 2014, mai mult de 40 de tari utilizau euro ca ancora intr-un fel sau altul. Majoritatea tarilor care folosesc euro ca ancora sunt cele care sunt apropiate de zona euro (Republica Ceha, Romania) sau au legaturi istorice cu una dintre monedele constituente mostenite (de exemplu, foste colonii franceze precum Burkina Faso sau Republica Côte d'Ivoire). In Kosovo si Muntenegru, moneda euro a fost adoptata ca moneda proprie, dar acestea nu fac parte din Eurosistem (process numir “euroizare unilaterala”). Aceasta euroizare a avut loc si in microstate europene precum Republica San Marino, Principatul Monaco sau Andorra.

Moneda paralela

De multe ori, valutele sunt utilizate concomitent cu moneda interna, indeplinind toate cele trei functii: mijloc de piata, unitate de calcul si instrument de economisire. Monedele paralele apar in general in tarile cu probleme, unde valoarea monedei nationale este afectata de fluctuatii ale inflatiei sau de instabilitati politice. In general, monedele paralele circula sub forma de numerar, dar multe tari permit si depozitele bancare.

Cererea externa de bancnote euro a fost foarte puternica in anul 2014, transferurile nete de bancnote euro catre destinarii din afara zonei euro fiind aproape triple fata de anul 2013. Aproximativ 175 de miliarde de euro au fost in circulatie in afara zonei euro la sfarsitul anului 2014. O crestere semnificativa a transporturilor nete din strainatate fost vizibila in aceasta perioada, dupa intensificarea crizei din Ucraina si in urma evolutiilor din Grecia. Acest lucru sugereaza ca sporirea cererii din partea rezidentilor din afara zonei euro s-a datorat in parte incertitudinii politice si economice din tarile mentionate.

3. ZONA EURO: CRIZA, DIFICULTATI SI VIITORUL ACESTEIA

3.1 Criza Zonei Euro. Cauze si consecinte.

Euro a fost introdus oficial sub forma de bancnote si monede in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2002, consolidand cel mai mare bloc comercial din lume si creand una dintre cele mai puternice valute din lume. Cu toate acestea, acumularea de deficite masive si de datorii publice din mai multe economii europene a amenintat curand viabilitatea zonei euro, declansand o criza a datoriilor. Aceasta criza a evidentiat interdependenta economica a Uniunii Europene, subliniind de asemenea lipsa de integrare politica necesara pentru a oferi un raspuns fiscal si monetar coordonat in astfel de situatii.

Incepand cu anul 2010, Uniunea Europeana si Fondul Monetar International au inceput sa furnizeze “planuri de salvare” (bailouts) pentru economiile afectate de criza. Aceste planuri de salvare au fost insa conditionate de masuri stricte de austeritate, ceea ce a dus la nelinisti populare si scaderea increderii cetatenilor in Uniunea Europeana. La inceputul anului 2015, alegerile din Grecia au adus la putere partidul anti-austeritate Syriza, ce a adus statul grec in conflict cu liderii de la Bruxelles, Frankfurt si Berlin.

Desi anumite tari din UE au iesit din recesiune, posibilitatea unei iesiri a Greciei din zona euro (combinata cu stagnarea economica, reformele indecise la nivel european si cresterea nationalismului pe intreg continentul), a adus din nou in discutie sustenabilitatea uniunii monetare. Multi economisti ai anilor ’90 au privit constituirea unei uniuni monetare ca fiind riscanta, printre acestia numarandu-se si laureatul Nobel Milton Friedman. Intr-un articol publicat in 1997, acesta spunea: “Impulsul spre Euro a fost motivat politic, nu economic. Scopul a fost acela de a lega Germania si Franta atat de strans incat sa faca imposibil un viitor razboi european si pentru a deschide calea catre o federatie a Statelor Unite ale Europei. Sunt de parere ca adoptarea monedei euro va avea efectul opus. Acest lucru va intensifica tensiunile politice, transformand socurile divergente care ar fi putut fi cu usurinta rezolvate prin schimbari ale cursului de schimb, in probleme politice divizante. Uniunea politica poate pava drumul spre uniunea monetara. O uniune monetara impusa in conditii nefavorabile va fi o bariera in calea realizarii uniunii politice.”

Conform criteriilor de convergenta de la Maastricht, statele care doresc sa adopte moneda euro trebuie sa indeplineasca anumite standard economice specifice, iar Pactul de Stabilitate si Crestere din 1997 obliga statele la o conformitate fiscala continua. Pentru a indeplinii aceste criterii, multe tari au fost nevoite sa adopte reforme bugetare stricte.

Cu toate acestea, in practica aceste standarde nu au fost aplicate consistent, ceea ce a pavat drumul spre o eventuala criza a eurozonei. Neglijenta oficialilor Uniunii Europene cand a venit vorba de aplicarea standardelor nu a fost resimtita la inceput: statele periferice au avut o crestere prospera initial, in special datorita accesului la credite din partea altor state din zona euro. Criza economica din 2007-2008 a adus in prim plan realitatea situatiei din zona euro, si anume faptul ca multe state se confruntau cu deficite nesustenabile si datorii publice imense.

Grecia a fost tara care s-a aflat in centrul atentiei in aceasta perioada. In noiembrie 2009, a fost facut public faptul ca Grecia a manipulat bilanturile anuale pentru a ascunde datoriile imense pe care le avea. Deficitul Greciei din 2009 a fost de 15,4% din PIB, de doua ori mai mare decat datele oficiale. Intr-un raport publicat de Departamentul de Politici Publice al Universitatii George Mason, autorii afirma: “Calamitatile fiscale din Grecia se datoreaza cheltuielilor publice exagerate, proastei gestionari economice, declaratiilor false ale guvernului si evaziunii fiscale”.

Un default al Greciei ar fi starnit iesirea acesteia din zona euro si un potential efect de domino al crizelor pe tot continentul Europei. Astfel, in mai 2010, Comisia Europeana impreuna cu Banca Central Europeana si Fondul Monetar International au creat Fondul European pentru Stabilitate Financiara, pentru a oferi Greciei un imprumut de salvare de aproximativ 140 de miliarde de euro. Pentru a primi acest imprumut, Grecia a trebuit sa creasca taxele si sa reduca substantial cheltuielile publice.

In octombrie 2011 Grecia primeste din nou un ajutor din partea FESF in valoare de 100 de miliarde de euro, iar reprezentantii zonei euro cer bancilor creditoare sa taie 50% din datoria Greciei. In tara, protestele anti-austeritate se intetesc, iar presedintele George Papandreou demisioneaza in favoarea unui guvern technocrat de unitate nationala. In noiembrie 2012, termenii de bailout au fost din nou renegociati, de aceasta data incluzand o rata mai mica a dobanzilor pentru creditele grecesti.

Nici celelalte tari din zona euro nu au dus-o mai bine, in special Irlanda si Portugalia. Spre deosebire de Grecia, problemele Irlandei au fost stimulate de criza bancilor cauzata de prabusirea pietelor imobiliare din 2008. Deoarece bancile irlandeze au suferit pierderi masive in aceasta perioada, guvernul a intervenit pentru a spirjini sistemul financiar.

In noiembrie 2010, tara a fost nevoita sa accepte un pachet de salvare din partea FMI in valoare de 80 de miliarde de euro in schimbul unor masuri drastice de austeritate. Ca rezultat, economia Irlandei a suferit una dintre cele mai severe recesiuni din eurozona. Intre 2008 si 2009, productia economica a scazut cu 10%, iar somajul a crescut cu aproape 9% din 2007 pana in martie 2010.

Adoptarea monedei euro de catre Portugalia a dus initial la un boom economic, dar in acelasi timp a crescut susceptibilitatea la performanta volatila a sistemului bancar. Criza financiara mondiala a inrautatit aceste probleme pre-existente, iar dupa bailoutul Irlandei au aparut speculatii conform carora Portugalia ar avea nevoie de un plan de salvare. Ajustarile fiscale repetate din partea guvernului au devenit din ce in ce mai dificile din cauza opozitiei politice. Mai mult decat atat, pe 23 martie 2011 primul ministru Jose Socrates a demisionat dupa ce a esuat in a castiga sprijinul Parlamentului pentru implementarea unui al patrulea pachet de austeritate. In luma mai a aceluiasi an, Portugalia a fost nevoita sa ceara un pachet de salvare de aproximativ 78 de miliarde de euro, iar noul ministru Pedro Passos Coelho a inceput implementarea masurilor de austeritate.

La sfarsitul anului 2011, centrul crizei datoriilor s-a mutat spre tarile mari ale Europei. Italia, a treia cea mai mare economie a zonei euro, a fost si ea afectata semnificativ. Exporturile Italiei au scazut din cauza crizei financiare globale, ceea ce a dus la o scadere a productiei economice. Datorita datoriei publice de peste 2 trilioane de euro, un plan de salvare pentru statul italian nu a fost o optiune. In schimb, primul ministru Silvio Berlusconi a fost fortat sa se retraga in favoarea unui nou guvern, condus de economistul Mario Monti, insarcinat cu implementarea de reduceri bugetare si reformarea sistemului de pensii si a pietei muncii. Matteo Renzi, urmatorul prim ministru al Italiei ales in 2014, s-a confruntat si el cu implementarea unor reforme structurale pentru a scoate Italia din recesiune.

Spania, la fel ca si Irlanda, s-a confruntat cu o prabusire a pietelor imobiliare care a afectat semnificativ sistemul bancar. Productia, investitiile, exporturile au scazut semnificativ, iar rata somajului a crescut extrem de mult dupa inceperea crizei financiare, ajugand la 21,7% in anul 2011. In 2012 Spania a fost nevoita sa solicite un plan de salvare, iar liderii UE au convenit sa utilizeze fondurile eurozonei pentru a oferi guvernului spaniol 100 de miliarde de euro pentru a revitaliza sistemul bancar.

Incepand cu anul 2014, tarile periferice, cu exceptia Greciei si Ciprului, au finalizat programele de bailout. In decembrie 2013, Irlanda a fost prima tara care a iesit din program, urmata de Spania si Portugalia in 2014. Multe dintre aceste tari au inceput sa-si revina incetul cu incetul: Irlanda a fost tara cu cea mai rapida crestere economica din eurozona in 2015, cu un procent de 6,9%. Spania a avut de asemenea cel mai rapid ritm de crestere economica din opt ani in trimestrul al doilea al anului 2015, consumul gospodariilor crescand cu 3,5% fata de anul anterior, iar PIB-ul crescand cu 3,1%.

Cu toate acestea, exista inca probleme structurale majore, printre care trebuie sa reamintim ratele ridicate ale somajului din multe tari membre, sistemele bancare slabite, datoriile imense si pietele rigide ale muncii. In Grecia, miscarile politice anti-austeritate atat de dreapta cat si de stanga au castigat popularitate, iar la alegerile nationale din ianuarie 2015, partidul de stanga Syriza a castigat o victorie rasunatoare. Pe intreg continentul european, euroscepticismul a crescut in popularitate, iar multi experti pun sub semnul intrebarii ideea Uniunii Monetare.

3.2 Avantajele si dezavantajele adoptarii monedei euro

Din 1999, Uniunea Monetara a schimbat semnificativ structura economica, politica si sociala a Europei. Inainte de introducerea monedei euro, existau doua puncte de vedere diferite privind dezbaterea macroeconomica. Conform primei teorii, tarile din Uniunea Monetara sunt atat de diferite incat o politica monetara comuna ar provoca, fara indoiala, efecte adverse. Al doilea punct de vedere subliniaza faptul ca adoptarea unei singure monede ar duce la o mai buna integrare a pietelor si la o imbunatatire a comertului intre tari, sincronizandu-se astfel ciclurile de afaceri intre statele membre. Dupa 16 ani de la creearea monedei euro, dezbaterea avantajelor si dezavantajelor adoptarii monedei unice este inca un subiect relevant.

Avantaje

In primul rand, moneda unica elimina fluctuatiile ratelor de schimb. Schimbari bruste ale ratelor de schimb pot distruge profitabilitatea exporturilor, iar pentru a reduce riscurile tranzactionarii, firmele cresc preturile la serviciile si bunurile lor din strainatate. Consumatorul este cel care sufera cel mai mult in aceasta situatie, iar adoptarea monedei unice poate reduce semnificativ acest fenomen. De asemenea, s-a apreciat ca intreprinderile mici suporta in general cheltuieli de schimb de 10 ori mai mari decat intreprinderile multinationale, care pot opera compensari intre vanzarile si cumpararile lor in strainatate, obtinand taxe mai favorabile pentru operatiunile lor de schimb.

Moneda unica asigura de asemenea transparenta preturilor. Este mult mai usor sa compari preturile dintre doua tari care folosesc aceeasi moneda, iar consumatorii au posibilitatea de a achizitiona bunurile cele mai ieftine. Este astfel incurajata concurenta dintre comercianti, concurenta care duce inevitabil la preturi mai scazute pe intreg teritoriul Uniunii.

Moneda unica prezinta avantaje pentru turisti sau alte persoane care traverseaza mai multe frontiere in timpul unei calatorii. De exemplu, un cetatean din zona euro care vrea sa viziteze state din afara acesteia trebuie sa schimbe moneda de fiecare data, astfel pierzand din valoarea banilor sai din cauza costurilor de tranzactie. Aceste tranzactii nu mai sunt necesare in cadrul unei uniuni monetare.

Introducerea monedei euro a adus o oarecare stabilitate a preturilor si a determinat un nivel mai scazut al inflatiei. Banca Central Europeana are ca obiectiv mentinerea inflatiei la un nivel scazut, iar tari care sufera in general de o inflatie ridicata ar trebui sa beneficieze de aceasta disciplina inflationista riguroasa sustinuta de BCE. O rata scazuta a inflatiei duce la dobanzi mai mici la creditele contractante, costurile aferente imprumuturilor bancare contractante fiind mai putin impovaratoare pentru populatie. Adoptarea euro elimina riscul valutar in interiorul zonei euro. In principal, din acest motiv, cei care economisesc nu trebuie sa se teama in legatura cu locul in care au fost emise titlurile de valoare, atat timp cat ele sunt emise in euro, iar cei care se imprumuta pot tatona intreaga zona euro contractand datorii in euro. Nu mai exista niciun motiv pentru pietele financiare de a fi franceze, germane sau grecesti.

O piata financiara unica inseamna mai multa concurenta, atata timp cat monedele nationale care erau folosite ca bariere netarifare sunt eliminate. Rentele asociate cu pozitiile dominante vor disparea, iar nevoia de a mentine si de a atrage noi clienti va impinge institutiile financiare sa isi perfectioneze performantele. O piata financiara unificata va permite o mai buna exploatare a economiilor de scara, cu dezvoltarea unor institutii si piete financiare extinse.

Riscul valutar fiind astfel eliminat, firmele vor investi mult mai mult in statele eurozonei, creand locuri de munca pentru cetatenii tarilor respective si contribuind la cresterea economica. Rata scazuta a inflatiei asigura cresterea cantitatii de bunuri si servicii pe piata, firmele straine fiind incurajate sa investeasca.

Datorita nivelului scazut al inflatiei, imprumuturile guvernamentale sunt mai ieftine, ele nefiind afectate de deprecierea masei monetare. Plata unor dobanzi mai scazute la datoria publica deblocheaza banii pe care guvernele ii pot folosi pentru anumite servicii publice sau pentru reducerea impozitelor, ceea ce are un efect pozitiv asupra populatiei.

La nivel mondial, ridicarea euro la rangul de moneda vehiculata relanseaza Europa in competitia cu pietele din SUA si Asia, prin reasezarea sferelor de influenta valutara pe piata mondiala. Europa este astfel mai bine plasata pentru a negocia cu celelate tari solutii convenabile in domeniul monetar international. O valuta puternica si relativ stabila este de asemenea atractiva pentru statele din afara zonei Euro ca activa de rezerva.

Nu in ultimul rand, dimensiunea si gestionarea prudenta a monedei euro confera stabilitate economica zonei euro, care rezista mai bine la socurile economice externe, adica la schimbarile economice bruste care pot aparea in afara zonei euro si afecta economiile nationale (cresterea pretului petrolului sau aparitia unor turbulente pe pietele valutare internationale). Zona euro poate absorbi mai bine asemenea socuri externe fara a suferi pierderi ale locurilor de munca si fara scaderea cresterii economice.

Dezavantaje

Un prim dezavantaj al introducerii monedei unice este reprezentat de pierderea suveranitatii nationale. O tara care adopta moneda unica trebuie sa transfere anumite componente nationale de ordin fiscal si monetar catre nivelul comunitar, Banca Central Europeana fiind cea care decide politicile monetare pentru toate statele din zona euro. Tarile cu o datorie semnificativa vor suferi de o crestere a dobanzilor, deoarece aceasta trebuie sa fie unica la nivelul Eurozonei. Aceasta pierdere a suveranitatii nationale cand vine vorba de politica fiscala este cel mai greu simtita in perioadele de criza, deoarece circumstantele sunt diferite de la tara la tara si nu pot fi abordate in aceeasi maniera. De exemplu, in cazul unei cresteri a ratei somajului, venitul guvernului va scadea pe masura ce taxele nu sunt platite. Guvernul va trebui sa creasca taxele, ceea ce va duce la o scadere a ratelor dobanzilor, lucru ce va avantaja anumite tari, dar le va afecta negativ pe alte. Transferul de competente fiscale ar insemna ca tarile stabile si puternice din punct de vedere economic ar trebui sa coopereze in domeniul politicii economice cu tari mai slabe, care au o mai mare toleranta spre o inflatie ridicata. Din acest motiv, uniunea monetara este un proiect dificil pentru multe state.

Un alt dezavantaj al adoptarii euro este reprezentat de pierderea cursurilor de schimb flexibile, prin care se elimina un mecanism de ajustare care permite statelor sa isi regleze activitatea economica. Mecanismele de ajustare se refera la faptul ca prin ieftinirea monedei unei tari cu cerere in scadere, produsele acesteia devin mai ieftine, astfel realizandu-se o crestere a cererii. In momentul in care cursul de schimb nu mai constituie un mijloc de adaptare, ajustarea risca sa se bazele pe flexibilitatea salariilor. In momentul in care acestea sunt rigide, somajul se poate agrava si poate creste probabilitatea migratiilor. Neexistand posibilitatea de a devaloriza moneda nationala, guvernele pierd un instrument important de politica economica ce poate fi foarte util in cazuri de soc asimetric.

Moneda unica functioneaza bine in Statele Unite, deoarece in cazul in care o regiune sufera un soc asimetric, muncitorii se pot deplasa rapid spre zone ale natiunii unde exista mai multe oportunitati de angajare. Aceasta “trapa de evacuare” nu este disponibila in aceeasi masura si in Europa. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si Comisia Europeana au observant ca mobilitatea fortei de munca in randul statelor membre ale Uniunii Europene este de aproape trei ori mai mica decat in randul regiunilor din Statele Unite. Principalele motive ale mobilitatii scazute in UE sunt barierele lingvistice, pietele imobiliare inflexibile si perioada scurta de timp trecuta din momentul in care libera circulatie a persoanelor a fost facuta posibila in UE.

Criteriile de la Maastricht impun anumite politici bugetare restrictive pentru tarile care vor sa adopte moneda euro, ceea ce poate duce la scaderea cresterii economice si a cresterii ratei somajului, precum si dificultati de finantare a deficitelor balantei de plati. Adoptarea monedei euro poate implica si o crestere a preturilor in anumite tari, deoarece exista o tendinta de evolutie a preturilor in zona euro spre o valoare medie. Acest lucru inseamna ca unele tari vor vedea o crestere a preturilor independent de venituri.

Aderarea la zona euro implica si costuri semnificative asupra economiei. Adoptarea unei noi monede implica anumite costuri de conversie, costuri de fabricare a monedelor si a bancnotelor si costuri legate de informarea cetatenilor. Trebuie de asemenea schimbate sau modificate bazele de date si programele software, casele de marcat, masinile de numarat bani, tastaturile etc. Toate aceste costuri nu sunt neglijabile, reconfigurarea unui singur contor computerizat de parcare costand aproximativ 800 de dolari.

3.3 Extinderea eurozonei si viitorul acesteia

Extinderea Eurozonei este un process continuu, fiecare nou stat membru fiind supus unei clauze prin care adoptarea monedei euro este obligatorie in momentul in care tara respectiva indeplineste criteriile de convergenta inscrise in Tratatul de la Maastricht. Danemarca si Marea Britanie sunt singurele tari care au negociat o optiune de opt out de la aceste conditii. In cazul Danemarcei, in anul 2000 a fost organizat un referendum in care populatia a votat pentru sau impotriva adoptarii monedei euro. Ideea a fost respinsa de 53,2% dintre votanti, Danemarca pastrand coroana daneza ca moneda oficiala. Cu toate acestea, este posibil ca in viitor Danemarca sa organizeze un nou referendum, iar in cazul in care cetatenii voteaza in favoarea adoptarii euro, admiterea tarii ar putea decurge rapid. Danemarca face deja parte din Mecanismul European al Ratelor de Schimb, care are rolul de a asigura stabilitatea financiara intre euro si alte valute prezente in Uniunea Europeana.

In prezent, 19 state au aderat la zona euro, printre ultimele care au aderat numarandu-se Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) si Lituania (2015). Alte sapte tari sunt pe agenda de extindere: Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Suedia.

Comisia Europeana este cea care evalueaza evolutiile fiecarui stat membru in procesul de indeplinire a criteriilor de convergenta. Evolutiile politice nationale pot face implementarea euro in anumite tari mult mai dificila. De exemplu, Ungaria a declarant in anul 2003 ca ar dori sa inlocuiasca forintul cu euro din 2014, dar actualul guvern a declarant ca nu doreste sa adopte moneda euro inainte de 2020.

Una dintre consecintele extinderii UE este reprezentata de extinderea diversitatii economice si sociale. Pana la criza financiara din 2008-2009, noile tari care au aderat la UE au realizat o crestere economica mai rapida in comparatie cu membrii zonei euro. Aceste tari s-au dezvoltat in principal datorita integrarii economice intre economii cu grade diferite de dezvoltare. Integrarea economica presupune fluxuri de capital in noile state membre si migrarea fortei de munca, ceea ce duce la state membre mai puternic dezvoltate.

Astazi, viitorul zonei euro este incert. Europa inca este cuprinsa de cea mai grava criza a sa de la sfarsitul razboiului, unele tari membre fiind intr-o spirala continua a recesiunii si indatorarii care le afecteaza negativ structura sociala. Europa se confrunta cu probleme semnificative pe termen lung, cum ar fi rata ridicata a somajului si imbatranirea populatiei. In cazul institutiilor politice, se poate observa o scadere a increderii intre statele membre si o capacitate redusa a institutiilor centrale de a face fata provocarilor curente. Criza economica si incapacitatea Uniunii Europene de a gestiona situatia intr-un mod eficient a dus la cresterea popularitatii curentelor de tip nationalist si populist in randul populatiei europene. Toate aceste aspecte creeaza o provocare la adresa sistemului economic si social al Europei.

Desi criza financiara a inceput in Statele Unite, aceasta inca persista in Europa datorita structurii economice si institutionale slabe a zonei euro. UEM nu a fost pregatita pentru o criza substantiala a finantelor publice si nu a avut un cadrul fiscal european bine pus la punct. Banca Central Europeana nu a fost capabila, de asemenea, sa indeplineasca functii de stabilizare economica.

De la sfarsitul anului 2011, Banca Central Europeana implementeaza transformari ale politicilor prin operatiuni speciale care au vizat bancile nationale si creditorii suverani. S-au luat masuri care vizeaza de asemenea reformarea guvernantei economice a UEM. Scopurile acestor reforme au fost:

limitarea dezechilibrelor si marirea consolidarii fiscale, prin reguli fiscale nationale si prin abordarea sustenabilitatii pensiilor, a ajutoarelor sociale si a serviciilor de sanatate;

stimularea cresterii ocuparii fortei de munca si a competitivitatii;

refacerea sanatatii sectorului financiar;

infiintarea unui program permanent de imprumut in zona euro (MES);

creearea unei uniuni bancare.

Aceste reforme au fost adoptate de Parlamentul European la sfarsitul anului 2011, primele trei directive formand esenta asa numitului Euro Pact Plus, aprobat de sefii de state din zona euro si de mai multe state non-membre, inclusiv Romania. In anul 2012 a fost semnat Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea si Guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare, ce a consolidat mai departe obiectivele EPP. Articolul I al tratatului prevede ca acesta are ca scop “consolidarea pilonului economic al uniunii economice și monetare prin adoptarea unui set de reguli care au ca scop promovarea disciplinei bugetare prin intermediul unui pact bugetar, consolidarea coordonării politicilor lor economice și îmbunătățirea guvernanței în zona euro, sprijinind astfel atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind creșterea economică durabilă, ocuparea forței de muncă, competitivitatea și coeziunea socială.”

In decembrie 2012, progresele in domeniul Uniunii Monetare au continuat prin incheierea unui acord politic ce a prevazut creearea uniunii bancare prin intermediul Mecanismului unic de supraveghere (MUS), ce se aplica tututor bancilor din zona euro. In cadrul MUS pot participa si statele din afara zonei euro. Mecanismul a inceput sa functioneze la 4 noiembrie 2014, fiind instituit in cadrul BCE, responsabila cu supravegherea directa a marilor banci din zona euro.

Criteriile conform carora se stabileste daca o banca face obiectul supravegherii directe a BCE sunt inscrise in Regulamentul-cadru privind MUS si in Regulamentul privind MUS. Aceste criterii sunt legate de dimensiunea bancilor, importanta economica a acestora, precum si nevoia de sustinere directa a acestora prin fonduri publice. In martie 2014, Consiliul a incheiat impreuna cu Parlamentul un nou acord politic privind instituirea celui de-al doilea pilon al uniunii bancare, si anume Mecanismul unic de rezolutie (MUR). Obiectivul MUR este acela de a asigura gestionarea eficienta a unor viitoare falimente bancare in uniunea bancara, astfel incat contribuabilii sa suporte costuri cat mai scazute. Demararea rezolutiei unei banci revine Comitetului unic de rezolutie, decizia fiind luata impreuna cu autoritatile nationale de rezolutie. Acest Comitet si-a inceput activitatea ca agentie independenta la 1 ianurarie 2015.

In cadrul uniunii bancare a fost infiintat de asemenea un Fond unic de rezolutie (FUR), care este o sursa de finantare ce poate fi folosita in cazul in care contributiile actionarilor si creditorilor nu sunt suficiente pentru rezolutia unei banci. In 2013, au fost adoptate cea de-a patra Directiva privind cerintele de capital (CRD) si Regulamentul privind cerintele de capital (CRR), care includ cerintele prudentiale de capital pentru banci in dreptul european. Cerintele minime de capital stabilesc de cat capital trebuie sa dispuna o banca pentru ca aceasta sa-si poata desfasura activitatea in siguranta. Criza financiara a aratat ca anterioarele cerinte minime erau mult prea scazute in cazul unei crize puternice, iar astfel s-a convenit la nivel international ridicarea pragurilor minime.

Din punct de vedere normativ, masurile propuse pot fi considerate un pas inainte pentru imbunatatirea functionarii zonei euro. Criza financiara a tras un semnal de alarma liderilor UE, acestia luand masuri pentru a gestiona mult mai eficient o viitoare criza a eurozonei. Provocarea va ramane implementarea, punerea in aplicare si coordonarea acestor masuri.

In ceea ce priveste viitorul economic al zonei euro, economistii Francesco Nicoli si Fabian Zuleeg identifica trei posibile scenarii. Primul scenariu este acela al unui impas permanent, caracterizat de o blocare totala a mecanismului decizional in Uniunea Europeana, ce ar impedica orice fel de progres institutional. Unele state membre ar putea parasi uniunea monetara din cauza inrautatirii conditiilor economice si sociale, ceea ce ar crea un nou val de panica financiara pe pietele globale. Odata ce o tara ar parasi zona euro, s-ar putea crea o reactie in lant ce ar duce la o fragmentare progresiva putin probabil sa se opreasca. Disparitia monedei unice ar pune presiune pe piata unica si ar absorbi resursele economice din statele membre, acest lucru impedicand tarile sa se axeze pe probleme importante precum imbatranirea populatiei, sustenabilitatea statului bunastarii sau schimbarile climatice. Rezultatul ar fi declinul bunastarii populatiei de pe intreg continentul european.

Al doilea scenariu este acela al unei tranzitii indelungate, ce se caracterizeaza prin imbunatatiri limitate si ocazionale ale cadrului institutional. Criza ar fi folosita ca un instrument pentru a forta tarile periferice sa faca anumite reforme care nu creaza mecaniste reale ale solidaritatii. Acest scenariu implica totusi anumite riscuri. In eventualitatea in care criza devine mult mai puternica decat era de asteptat, zona euro ar putea suferi colapsul descris in primul scenariu. O alta problema ar fi cea a legitimitatii: este posibil ca cetatenii tarilor periferice sa respinga aceste reforme, deoarece ele implica de multe ori costuri sociale si economice mari. Austeritatea i-ar indemna pe cetateni sa voteze in favoarea partidelor eurosceptice si populiste, care ar impinge din noi uniunea monetara spre primul scenariu.

Ultimul scenariu, cel al unei abordari comprehensive, presupune acceptarea de catre statele membre de a pune la un loc o parte a suveranitatii lor pentru a implementa o solutie comprehensiva a crizei. Acest lucru presupune in special acceptarea unui buget mai puternic al UE, buget ce ar contribui la stabilizarea socurilor economice. Acest scenariu ar impune si o coordonare eficienta si substantiala a politicilor, mai ales in domenii in care lipsa coordonarii creeaza riscuri sistemice (de exemplu, pentru politica pensiilor sau pentru supravegherea bancara). In timp, este posibil sa apara o anumita forma de garantare reciproca a datoriilor emise pentru a acoperi cheltuielile nationale din aceste domenii. Este de asemenea posibila o forma de transferuri conditionale pentru promovarea reformelor structurale, a cresterii si a convergentei spre tarile in care este cea mai mare nevoie de ele. In acest scenariu, uniunea monetara ar depasi problemele destul de rapid, astfel permitand tarilor membre sa se ocupe de problemele pe termen lung ale Europei, precum imbatranirea, sustenabilitatea statului bunastarii, problemele climatice si reinvigorarea pietei muncii. Institutiile centrale ar fi imbunatatite, iar cetatenii continentului si-ar recastiga increderea in liderii Europei, lucru ce ar usura implementarea unor solutii supranationale in viitor.

ROMANIA SI ADOPTAREA MONEDEI EURO

4.1 Indeplinirea criteriilor de convergenta

Pentru a fi acceptata in zona euro, Romania trebuie mai intai sa indeplineasca anumite criterii de convergenta nominala stabilite prin Tratatul de la Maastricht. De asemenea, criteriile reale de convergenta sunt si ele importante pentru a vedea daca statul este pregatit pentru a adopta moneda euro, dar ele nu sunt obligatorii conform tratatelor. In acest subcapitol vom analiza situatia economica a Romaniei pentru a vedea daca aceasta indeplineste conditiile necesare pentru a adopta moneda unica.

Criteriile de convergenta nominala

Stabilitatea preturilor

Conform Articolului 1 al Protocolului privind criteriile de convergenta din Tratatul de la Maastricht, rata inflatiei are o importanta economica semnificativa, iar tarile care doresc sa adopte moneda euro trebuie sa aiba o rata medie a inflatiei pe ultimele 12 luni care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 % pe cea a celor mai performante trei state membre. Rata inflatiei se calculeaza scazand 100 din indicele anual al preturilor de consum.

La calcularea inflatiei se iau in considerare toate bunurile si serviciile care intra in consumul gospodariilor populatiei, inclusive articolele zilnice (alimente, benzina), bunurile de folosinta indelungata (aparatele electrocasnice, imbracamintea) si serviciile (asigurarile, inchirierea de locuinte etc.). Controlarea inflatiei este o provocare pentru politica economica, pentru BNR, dar si pentru sistemul financiar si bancar.

Pentru a vedea daca Romania indeplineste acest prim criteriu de convergenta, vom analiza inflatia pe ultimele 12 luni in comparatie cu inflatia din Germania, Franta si Italia (cele 3 tari alese cu rezultatele cele mai bune in materie de stabilitate a preturilor). Pentru a verifica selectarea corecta a celor trei state, vom lua in calcul si media inflatiei pe intreaga Zona Euro.

Tabel 1. Evolutia ratei inflatiei

(Sursa: BCE: HICP – Overall index, Annual rate of change, Eurostat)

Dupa cum se poate observa din tabel, rata inflatiei in Romania a inceput sa scada din iunie 2015, ajungand pana la -2,4 in luna martie a anului 2016. Inflatia a fost relativ instabila in ultimele 12 luni, spre deosebire de Germania, Franta si Italia care au avut in general o inflatie mult mai stabila pe parcursul anului 2015.

Pentru o mai mare acuratete a observarilor am calculat abaterea fata de nivelul admis atat fata de media celor trei tari, cat si fata de media zonei euro. Abaterea a fost cea mai mica in lunile aprilie si decembrie 2015, de aproximatix 0,5%, respectiv de 0,9% fata de media Eurozonei si a celor trei tari alese. Abaterea a ajuns pana la 2,46% in luna martie a acestui an, ceea ce depaseste pragul de 1,5% admis in Tratatul de la Maastricht. Pragul de 1,5% a fost deposit de asemenea in lunile iulie, august, septembrie si octombrie ale anului 2015 si in toate lunile anului 2016 pentru care exista date oficiale Eurostat.

Cu toate acestea, abaterile nu sunt extrem de mari, iar inflatia poate fi controlata in cazul in care se decide adoptarea monedei dupa anul 2019, aceasta tinta initiala fiind amanata de catre Guvern in luna aprilie a acestui an.

Stabilitatea cursului de schimb

Un curs stabil de schimb reflecta o aplicare cu success a politicii monetare dintr-un stat, asigura realizarea previziunilor financiare si fiscale pe termen lung si asigura stabilitatea economica. Conform ERM II, cursul de schimb trebuie sa se mentina in intervalul dintre marjele de fluctuatie impuse de acesta pe o perioada de cel putin doi ani, fara tensiuni severe si fara a se proceda din proprie initiativa la devalorizarea monedei nationale fata de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a inlocuit ERM in ianuarie 1999 si are ca scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea unui curs central, fix dar ajustabil, fata de euro si a unei benzi standard de fluctuatie de +/-15%

In Tabelul 2 am analizat evolutia cursului valutar in ultimii doi ani (2014-2015), luand in considerare valorile medii lunare si calculand deprecierea sau aprecierea leului fata de euro. Pentru o mai buna vizualizare a evolutiei ratelor dobanzii in cei doi ani, a se vedea Figura 1 si Figura 2.

Tabel 2. Evolutia cursului valutar RON/EUR

(Sursa: calcule pe baza statisticilor BNR)

Figura 1. Cursul mediu lunar din 2014 pentru Euro

(Sursa: BNR)

Figura 2. Cursul mediu lunar din 2015 pentru Euro

(Sursa: BNR)

Dupa cum se poate observa din tabel si din figuri, a existat un trend de scadere catre mijlocul perioadei in anul 2014, urmat apoi de o revenire la trendul de crestere catre finalul anului. Luna iunie a fost cea in care leul a avut cea mai mica valoare fata de euro, iar in luna ianuarie s-a putut observa cea mai mare valoare (de altfel, ianuarie 2015 a inregistrat cea mai mare valoare fata de euro in cei doi ani). Intre cele doua luni, deprecierea a fost de 2,8%. Anul 2014 a fost relativ stabil din punct de vedere al evolutiei ratei de schimb.

Anul 2015 a inceput cu o valoare RON/EUR de 4,487, valoare ce a scazut insemnat in cea de-a doua luna a anului, leul depreciindu-se cu 1,24%. In luna aprilie s-a inregistrat cea mai mica valoare a leului fata de euro din cei doi ani. Mijlocul anului a vazut o perioada de apreciere a leului (mai-iunie), pentru ca apoi acesta sa se deprecieze usor in luna iulie si sa ramana relativ constant in perioada august-noiembrie. In decembrie 2015, leul a crescut cu 1,3%, trecand de pragul de 4,5 pentru prima data din ianuarie 2014.

Se poate observa faptul ca leul se mentine intre banda de fluctuatie de +/-15% impusa de ERM II in acesti doi ani, indeplinind astfel criteriul de convergenta al stabilitatii ratelor de schimb.

Rata dobanzilor pe termen lung

In ceea ce priveste ratele dobanzilor, s-au instituit conditii de fluctuatie in cazul celor pe termen lung. Astfel, rata medie nominala a dobanzii pe termen lung in ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2% media dobanzilor din trei state membre cu cele mai mici dobanzi.

Conform datelor publicate de Banca Central Europeana, cele trei tari ale zonei euro care au avut cele mai mici dobanzi in ultimele 12 luni sunt Luxemburg, Germania si Republica Ceha. In Tabelul 3, am prezentat evolutia ratelor dobanzilor din cele trei state si din Romania, calculand apoi media dobanzilor si abaterea Romaniei fata de nivelul de referinta.

Tabel 3. Evolutia ratelor dobanzilor pe termen lung

(Sursa: Calcule pe baza statisticilor BCE)

Dupa cum se poate observa din tabel, ratele dobanzilor din Romania sunt momentan mult mai ridicate fata de ratele dobanzilor din Luxemburg, Germania si Olanda. Media pe cele 12 luni din Romania nu se incadreaza in cerinta de abatere de 2%, tara noastra neindeplinind momentan acest criteriu de convergenta.

Deficitul bugetar si datoria publica

Pozitia financiara a guvernului trebuie sa fie sustenabila, aceasta fiind atinsa prin mentinerea unei pozitii bugetare fara atingerea unui deficit excesiv. Astfel, deficitul bugetar al unui stat nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB, iar daca aceasta valoare este depasita, deficitul bugetar trebuie sa fie redus substantial si continuu catre o valoare apropiata de cea de referinta. De asemenea, datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB, iar daca acest nivel este deposit, ea trebuie sa se diminueze semnificativ intr-un ritm satisfacator.

Conform unui comunicat de presa al agentiei de statistica Eurostat, Romania a inregistrat printre cele mai scazute deficite bugetare in anul 2015. Tarile cu cel mai scazut deficit bugetar ca procent din PIB au fost Lituania (-0,2%), Republica Ceha (-0,4%) si Romania (-0.7%). Tarile care au inregistrat cel mai insemnat deficit bugetar, de peste 3% din PIB, au fost Grecia (-7,2%), Spania (-5,1%) si Portugalia/Marea Britanie (ambele cu -4,4%).

La capitolul datoriei publice, Romania sta din nou foarte bine. Ca procent din PIB, Romania inregistreaza o datorie publica de 38,4%, mult sub limita de referinta de 60%. La polul opus, Grecia, Italia, Portugalia, Cipru si Belgia inregistreaza datorii publice ce depasesc 100% din PIB.

Criteriile de convergenta reala

Desi nu sunt mentionate in Tratatul de la Maastrich, criteriile de convergenta reala sunt si ele foarte importante si trebuie luate in considerare in momentul in care o tara decide sa adopte moneda euro. In general, prin convergenta reala se intelege convergenta standardelor de viata catre nivelul din zona euro. Printre indicatorii care exprima convergenta reala se numara: nivelul PIB/cap de locuitor, structura sectoriala a PIB-ului, gradul de deschidere a economiei sau volumul comertului exterior. In continuare, vom analiza nivelul si evolutia acestor indicatori in cazul Romaniei.

Nivelul PIB/locuitor

Nivelul PIB pe cap de locuitor este de multe ori considerat ca fiind cel mai important criteriu de convergenta reala. Acesta poate fi exprimat fie la cursul nominal, fie prin paritatea puterii de cumparare standard. In Tabelul 4, am prezentat evolutia PIB/locuitor exprimat prin paritatea puterii de cumparare standard (PPS) pentru Romania si pentru cateva state din UE.

Tabel 4. PIB/locuitor la PPS ca pondere in UE

(Sursa: Eurostat)

Dupa cum se poate observa din tabel, Romania nu sta foarte bine la capitolul PIB/locuitor. Tarile care au intrat recent in zona euro precum Lituania sau Slovacia au inregistrat un procent de peste 75% din PIB-ul UE in 2014, pe cand Romania a inregistrat un procent de doar 55% . Romania este una dintre cele mai sarace tari ale Uniunii, doar Bulgaria avand o performanta mai scazuta cand vine vorba de indicatorul PIB/locuitor. In ciuda cresterii economice, se fac totusi progrese destul de lente la acest capitol comparativ cu alte tari din Uniunea Europeana.

Structura sectoriala a PIB-ului

Aceasta este exprimata prin ponderea pe care marile sectoare o au in creearea PIB (agricultura, industria si serviciile). In Tabelul 5, se poate observa evolutia structurii sectoriale a PIB-ului din Romania in ultimii ani, in comparatie cu alte state intrate recent in zona euro si in comparatie cu media zonei euro.

Tabel 5. Structura sectoriala a PIB

(Sursa: BCE)

Se poate constata ca ponderea cea mai mare in formarea PIB-ului este detinuta de sectorul serviciilor, pondere care este totusi inferioara ponderii detinute de acest sector in zona euro. Pe parcursul anilor, sectorul serviciilor a inceput sa creasca in Romania, iar ponderea industriei a scazut cu peste 5% din 2011. Ponderea agriculturii a inceput sa scada si ea treptat in ultimii ani, dar este totusi cu mult peste media zonei euro. Agricultura detine o pondere de peste trei ori mai mare decat cea detinuta in statele dezvoltate ale Europei. Ptrivit economistilor, o tendinta descrescatoare in sectorul agriculturii este normala pentru statele in curs de dezvoltare, deoarece agricultura nu este un sector generator de valoare adaugata.

Gradul de deschidere a economiei

Conform definitiei lui Dragos Paun, o economie deschisa este “o economie in care dezechilibrele interne (cum ar fi cerere mare pentru importuri si oferta redusa pentru export) se rasfrang pe piata internationala sub forma excesului de bunuri si servicii cerute sau oferite.”

In figura 3 se poate observa evolutia gradului de deschidere a economiei romanesti intre anii 2009-2014. In ultimii ani, procentul de deschidere a economiei s-a mentinut intre 85-90%, crescand cu aproximativ 20% din 2009 pana in 2014. Aceasta crestere semnificativa este un semn bun pentru economia romaneasca, dar totusi tara noastra este devansata la acest indicator de alte tari din Europa Centrala si de Est. Economia noastra este mai putin deschisa decat economiile Ungariei, Slovaciei sau Cehiei, care inregistreaza procente de peste 150%. Pana si Bulgaria a inregistrat procente intre 120-135% intre anii 2011 si 2014. La acest indicator de convergenta, mai este de lucrat pentru a ajunge la nivelul statelor mentionate.

Figura 3. Gradul de deschidere a economiei Romaniei (export bunuri și servicii + import de bunuri și servici) / PIB)

(Sursa: prelucrari dupa date BNR, World Bank)

Ponderea comertului cu Uniunea Europeana

Cand vine vorba de ponderea comertului cu Uniunea Europeana in totalul comertului exterior, Romania sta bine, avand in ultimii ani o pondere intre 70 si 75%. UE reprezinta principalul partener comercial al Romaniei, tara noastra exportand in general produse ale industriei constructoare de masini, produse textile, produse agroalimentare, produse ale instrustriei textile si mase plastic, produse metalurgice etc.

Figura 4. Ponderea comertului cu UE in total comert exterior

(UE-27 pana in 2013, UE-28 incepand cu 2013)

(Sursa: calcule pe baza datelor INS)

In concluzie, referitor la indeplinirea criteriilor de convergenta de catre Romania, situatia nu este inca favorabila pentru intrarea in zona euro. Romania inca mai are de recuperat in domeniul convergentei reale, unde stam prost mai ales la indicatorul PIB/cap de locuitor. Momentan sunt indeplinite trei dintre cele cinci criterii de convergenta reala, respectiv stabilitatea cursului de schimb si criteriile finantelor publice (deficitul bugetar si datoria publica).

La inceputul anului 2014, guvernul si-a luat ca tinta data de 1 ianuarie 2019 pentru trecerea Romaniei la moneda euro, dar aceasta data a fost oficial amanata in luna aprilie a acestui an. In cadrul Programului de Convergenta 2016 aprobat de Executiv pe 27 aprilie 2016 se confirma renuntarea la ideea adoptarii in anul 2019, Ministrul Finantelor Anca Dragu sustinand ca este nevoie de un consens politic si social larg si o mai buna intelegere a eforturilor necesare pentru atingerea acestui obiectiv. "Guvernul își menține angajamentul de adoptare a monedei euro. O dată concretă va fi stabilită după realizarea unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență", a declarant aceasta la sfarsitul sedintei de Guvern.

Acest raspuns oficial era de asteptat, guvernatorul bancii centrale Mugur Isarescu afirmand inca din 2015 faptul ca tinta 2019 pentru euro nu este fezabila din punct de vedere tehnic. “Ținta 2019 pentru euro nu mai este fezabilă pentru că ar fi trebuit ca, cel mai târziu în iunie 2016, să intrăm în ERM II (mecanismul ratelor de schimb), anticamera zonei euro, pentru care pregătirea e complicată. Tehnic nu mai este posibil, chiar dacă am dori politic”, a declarant acesta intr-o conferinta de presa. Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a afirmat ca potrivit analizelor BNR, Romania ar putea sa atinga un nivel rezonabil de convergenta reala si nominala cu zona euro in anul 2022-2023.