Criza Economica Interna

Capitolul 2: Criza economică internă/2.1Cauze și manifestari

Economiștii au plasat originea dificultăților economice din România în perimetrul unui mix de factori psihologici și economici , care au avut drept rezultat criza economico-financiară. Pe plan intern aceasta a debutat sub forma unei crize psihologice , și a dovedit imaturitatea sociatații ,a cărei atenție a fost orientată inițial pe plan extern, ulterior propagându-se la nivel național. Nepregătită pentru profunzimea problemelor economice existente și influențată de situația externă, societatea a intrat în panică și pentru soluționarea vulnerabilităților au fost luate măsuri drastice care au condus la o criză reală. Liviu Voinea(2009, p23) afirmă că pentru criza internă, cea externă a fost doar un catalizator.

Criza economico financiară din România este rezultatul unui model de creștere economică înregistrat după anul 2001 și bazat pe explozia creditării și relaxarea politicilor fiscale și bugetare. Totodată, în numai câțiva ani, economia internă a devenit dependentă de împrumuturi externe pe termen scurt. Creșterea economică s-a fundamentat pe consumul intern finanțat din surse și economii externe, pe boomul din sectorul imobiliar , și a fost amplificată de politici fiscale și bugetare prociclice. .

Figura 2.1 ilustrează ciclitatea economică, fructuațiile înregistrate la nivelul activității economice de ansamblu, care se produc în mod recurent pe perioada 1990-2014.Criza nu reprezintă nici macar o noutate, în cei peste douăzeci și patru de ani de la căderea regimului comunist, recesiunea din anul 2009, este a treia în România. Primul episod de recesiune, perioada 1990-1992 , a fost unul total firesc , de tranziție de la o economie de comandă la primii pași ai economiei de piață. Perioada 1997-1999, cuprinde al doilea episod de recesiune, considerat de economiști „primul de recesiune transformațională” , acesta a fost potențat de presiunea lipsei de resurse valutare și această perioadă a fost notată precum una marcată de reforme drastice și de un val de privatizări.În continuare am fost martorii unui scenariu clișeu, o perioadă de recuperare, urmată de una de creștere avântată , peste potențial(1). Această perioadă : 2001-2009, a fost cea mai prosperă, de după 1989, însă creșterea haotică în lipsa unei strategii de dezvoltare a dus la recesiunea din anul 2009.După această perioadă până în prezent economia a înregistrat un trend ușor ascendent, de revenire.

Principalele motoare ale creșterii economiei ilustrate în perioada 2002-2008 au fost: consumul gospodăriilor, care a fost sporit cu 10-15% pe an,( în timp ce creditul total neguvernamental a crescut pe fiecare an cu aproximativ 60%, dupa boom-ul de 200% în2003), și formarea brută de capital fix, care a avut o creștere de 20-30% în fiecare an.

Tabel 1:Ponderea creditului acordat gospodăriilor populației în PIB

Sintetizând ideile prezentate până acum, concluzia este că România se confruntă cu o criză de supraconsum, determinătă după cum susțin și economiștii de un mix de factori.

Minsky(2008) a identificat instabilitatea ca trasătură internă de bază caracteristică crizei financiare, “Instabilitatea este provocată de procesele interne ale economiei”(2008,p11) , și a dus în prin plan doi factori declanșatori semnificativi:necorelarea dintre salarii și productivitate urmată de fluctuațiile excesive ale cantității creditului din economie și ale ratelor de dobândă. Această teorie a fost o continuare a tezei lui Keynes, care susținea că originea crizelor, este însăși esența sistemului capitalist, necorelarea dintre cerere și ofertă.

Împreună aceste teorii verifică pe deplin situația crizei interne și oferă răspuns la întrebările ce vizează cauzele dezechilibrului apărut în România. Acești factori declanșatori au fost accentuați de cauze precum:deschiderea prea rapidă a contului de capital;politică fiscală și bugetară prociclică, bazată în principal pe cota unică; amânarea reformelor structurale; absorția redusă a fondurilor structurale și negarea crizei înainte de alegerile din 2008.

Econimiștii explică simplu ce s-a întâmplat în România: asistăm la o criză din prima categorie, frecventă în mod special în rândul țărilor emergente, cauzată de creșterea salariilor peste productivitate, creșterea alarmantă a consumului și nu în ultimul rând acoperirea deficitului extern prin datorie privată.

Figura 2.3 ilustrează într-o manieră grafică discrepanța dintre salariu mediu net și creșterea productivității între 2004-2008.Argumentele care explică aceste nepotriviri sunt valoarea nominală de pornire sau presiunea exercitată de emigrație și de influența creșterii economice asupra șomajului.Se remarcă existența unei discrepanțe constante , creșterea salariului net a depașit în fiecare an analizat creșterea productivității, se disting în mod special anii 2005, când un rol decisiv l-a avut introducerea cotei unice(reducerea impozitului pe venit de la 40% la 16%), și 2008, marcat de apropierea alegerilor care a dus la influențarea cheltuielilor bugetare. La sfarșitul perioadei analizate( primul trimestru din 2009), se observă o continuare a inerției creșterii salariilor , în timp ce productivitatea muncii intrase pe teritoriu negativ.Creșterea salariilor a avut drept consecință creșterea prețurilor din mediu privat,unde pe piața există competiție de tip monopol sau oligopol.Totodată creșterea consumului a fost influențată concomitent și de aprecierea puternică a cursului de schimb leu-euro din perioada 2004-iulie 2007, când a avut loc o apreciere cu 35% care a condus la ieftinirea importurilor și favorizarea pe termen scurt a creditelor în valută.

Înainte de criza financiară , banul foarte ieftin a caracterizat condițiile pe piețele internațioanale ale creditului. În aceeași perioadă zona financiară a economiei românești s-a deschis structural , în mod aparte prin liberalizarea deplină a contului de capital , față de care a întâmpinat constant rezerve .(2) Ulterior dacă adăugăm treptat alături de acesta prezența masivă a capitalului străin în sectorul financiar bancar, sesizăm că o expansiune rapidă a creditului pentru sectorul neguvernamental care se axează pe populație și firme, care era practic inevitabilă.

În relație directă cu dinamica piețelor este și ipoteza funcționării eficiente a acestora, “the efficient markets hypothesis” , cum a fost numită de Eugene Fama, profesor la Universitatea din Chicago- în accepția că orice tip de informație este procesată, în timp ce echilibrul realizat nu ar avea motive care sa justifice indoială. Se poate spune că piețele financiare reacționează la cele mai mici impulsuri relevante , însa acest lucru nu le scutește de greșeli, sau de deținerea comportamentului de “turma”.(3)

Un moment decisiv , cu un impact major pe piața internă a fost liberalizarea contului de capital din perioada:2001-2004, liberalizare prea rapidă, care a atras după sine intrări numeroase de capital strain,în cea mai mare parte capital speculativ.

Intrările de capital aprecierea cursului de schimbieftinirea importurilor stimularea creșterii deficitului comercial creșterea deficitului de cont curent(de la sub 4% din PIB în 2002 la 14% din PIB în 2007).

Dăianu, Dragulin , Voinea și Vrânceanu(2002) au criticat puternic calendarul de liberalizare al contului de capital pentru că:nu discrimina între fluxurile de capital pe termen lung și scurt, nu diferenția între intrările și ieșirile de capital și era prea ambițios comprimat în timp. Aceștia avertizau că țările care au decis să liberalizeze rapid contul de capital s-au confruntat în perioada imediată cu crize financiare.

Unul din factorii care au stimulat adâncirea deficitului de cont curent a fost nivelul ridicat al randamentelor pe termen scurt în moneda națională.Strainii au hotărât să țină economiile în sectorul bancar din România, în timp ce filialele firmelor străine, efectuau împrumuturi pe termen scurt din străinătate și speculau acei bani pe piața internă, în urma acestora înregistrând bani din diferența de dobândă. Câtă vreme plasamentele în lei sunt atractive, încurajate de aprecierea cursului de schimb și diferența de dobândă , deficitul de cont curent nu duce lipsă de finanțare.

Algeri și Bracke(2007) au efectuat o tipologie pe 3 categorii, a ajustărilor deficitului de cont curent:ajustări internebazate pe reducerea consumului intern; ajustări externebazate pe deprecierea cursului de schimb și ajustări mixte bazate concomitant pe reducerea consumului intern și deprecierea cursului de schimb.

2.2 Canale de transmitere a Crizei financiare

În urma analizei publicațiilor oficiale BNR, susținute de Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României și Florin Georgescu prof.univ.dr în Arad am indentificat canalele de transmitere ale crizei financiare în România și am prezentat implicațiile fiecăruia.

2.3 Nivel micro: Importanța populației și firmelor în economie.

Incă de la prima lecție de economie am desprins și învățat importanța populației în societate.Am cuprins această idee în microeconomie, care se concentrează asupra alegerilor pe care le fac indivizii, și anume consumatorii, salariații, întreprinzatorii și investitorii.

Microeconomia plasează în centul atenției, comportamentul uman, în domeniul economic, individul care are ca obiectiv maximizarea funcției de utilitate , prin luarea unei decizii.

Populația în dezvoltarea economică a jucat un rol esențial înca din antichitate. Aristotel, Platon si Thomas D’Aquino se numară printre cei care au abordat și au făcut cunoscut acest rol. Populatia reprezintă “premisa generală a existentei” , dinamicii si stucturii factorului muncă . Datorită rolului pe care munca il are în ansamblul resurselor și factorilor de producție , “ populatia reprezintă componenta primară a oricarei societați”, prin urmare a oricărei economii. Rolul economic al populației se concretizează in aceea ca este “suport al factorului de producție primordial”și “activ creator”.(1)

In contextul crizei economice populația si firmele sunt unitatea atomica primordial care a jucat un rol decisiv.