Criza Economică ÎN Insula Thassos ȘI Modalitati DE Contracarare Prin Promovarea DE Vacante Atractive

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Domeniul: Administrarea Afacerilor

Program de studiu: Economia comerțului, turismului și serviciilor

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ENEA CONSTANȚA CONF. UNIV. DR.

ABSOLVENT:

UNGUREANU MIHAI

Târgu Jiu

2016

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

Domeniul: Administrarea Afacerilor

Program de studiu: Economia comerțului, turismului și serviciilor

CRIZA ECONOMICĂ ÎN INSULA THASSOS ȘI MODALITĂȚI DE CONTRACARARE PRIN PROMOVAREA DE VACANȚE ATRACTIVE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

ENEA CONSTANȚA CONF. UNIV. DR.

ABSOLVENT:

UNGUREANU MIHAI

Târgu Jiu

2016

Cuprins

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I: CRIZA ECONOMICĂ LA NIVEL MONDIAL. EFECTE PRODUSE ASUPRA STATELOR EUROPENE 5

1.1. Dezechilibre înregistrate asupra economiei globale pe baza declanșării crizei economice din 2007 5

1.2. Modul de manifestare al crizei la nivel european. Efecte asupra sectoarelor economice și în special asupra turismului (exemple concrete la nivelul Romaniei) 9

CAPITOLUL II: INSULA THASSOS – PROVOCARE LA RELAXARE ȘI RĂSFĂȚ A TURIȘTILOR DIN ÎNTREAGA LUME 19

2.1. Grecia – areal strategic între Europa, Asia de vest și Africa 19

2.2. Grecia turistică. Atracții și amenajări turistice. 24

2.3. Vacanțe de vis pe insula de Smarald (Insula Thassos) 27

CAPITOLUL III: MODALITĂȚI DE PROMOVARE A INSULEI THASSOS IN VEDEREA CONTRACARĂRII EFECTELOR CRIZEI ECONOMICE 31

3.1. Grecia turistică și criza economică 31

3.2. Impactul măsurilor de contracarare a crizei în economia grecească 38

3.3. Importanța promovării în atragerea turiștilor către Insula Thassos ca măsură pentru a minimiza efectele crizei asupra populației. 46

CONCLUZII…………………………………………………………………….60

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………61

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CRIZA ECONOMICĂ LA NIVEL MONDIAL. EFECTE PRODUSE ASUPRA STATELOR EUROPENE

Dezechilibre înregistrate asupra economiei globale pe baza declanșării crizei economice din 2007

Unul din cele mai semnificative evenimente internaționale începând cu jumătatea anilor 1970 și 1980 este redat de criza din care „tocmai am iesit”. Stabilitatea economică creată în urma unui deceniu turbulent este pe cale să se destrame. Ceea ce o va înlocui va depinde nu numai de circumstanțele „obiective”, dar și de abilitatea celor rămași, de a transpune viziunile proprii asupra unei economii bazate mai mult pe nevoi, decât pe profit pentru a înlocui acumularea determinată financiar în ultimii douăzeci de ani.

Pentru înțelegerea crizei economice din anul 2007 se remarcă trei puncte de plecare importante.

Primul punct de plecare este creionat de faptul că ceea ce se întâmplă reprezintă „spargerea seturilor de acorduri de legătură prin care economia mondială a fost guvernată începând cu anii 1980”, acorduri ce reprezentau „soluția” temporară a capitalului pentru crizele apărute anterior. În al doilea rând, crizele anilor 1970 și încercările de a le rezolva în anii 1980 își au originea într-o contradicție centrală a capitalismului, respectiv contradicția dintre crearea profitului în sfera producției și realizarea profitului în sfera circulației și schimbului. În al treilea rând, situația slabă istoric pentru capitalul britanic, cel puțin a celui situat teritorial în Marea Britanie, a lăsat această țară foarte vulnerabilă la criză.

Trăsătură a dezvoltării economice globale a fost internaționalizarea rapidă a producției, investițiilor și a conexiunilor financiare, pe scurt, globalizarea fără o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii și a altor forme de reglementare la un nivel adecvat (european, global).

Criza în sine are un număr de dimensiuni, dar trei sunt extrem de importante. Prima este creșterea datoriilor, atât publice, cât și private. De exemplu, în SUA datoriile au avut o evoluție exponențială începând cu anul 1940 până în 2010 (figura 1).

Legat de aceasta, iminența reîntoarcerii la instabilitatea monetară internațională și refuzul restului lumii de a finanța deficitele comerciale ale SUA și Marii Britanii.

Al treilea factor este efectul crizei ecologice asupra economiei mondiale, care aduce spectrul sfârșitului prețurilor reduse ale bunurilor. Totuși acestea trebuie văzute ca evoluții pe termen mediu, determinând tensiunile subterane în contextul cărora au loc schimbări imediate.

Creșterea datoriilor în ultimele două decenii în țări cum sunt SUA și Marea Britanie a fost dependentă de fluxurile internaționale de capital care în schimb au condus la un grad semnificativ de stabilitate a ratei de schimb comparativ cu turbulențele din primii ani 1980.

Pe de altă parte, o mișcare către caracteristici diferite ale acumulării va pune inevitabil o amprentă puternică asupra acordurilor monetare globale.

Până acum criza s-a manifestat în principal prin evoluții monetare interne în cele mai mari economii, deși țări precum Islanda, Ucraina, Ungaria și statele baltice au fost conduse la nevoia de a apela la ajutorul FMI și al UE. Acest lucru este în curs de schimbare și criza se internaționalizează pe trei căi.

Prima dintre ele este efectul evoluțiilor curente din așa-numitele „economii de piață emergente”.

Câștigătorul Premiului Nobel economistul Paul Krugman dă ca exemplu Rusia, unde „în timp ce guvernul rusesc acumula valută străină în cantități impresionante –560 miliarde de dolari, corporațiile din Rusia și băncile rusești se încărcau cu datorii străine cel puțin la fel de impresionante de 460 miliarde de dolari. Aceasta este într-adevăr mama tuturor crizelor valutare și reprezintă un dezastru proaspăt pentru sistemul financiar mondial” (Krugman, 2008). Apariția „comerțului precaut” (unde instituțiile financiare se împrumută pe piețe cu rate reduse ale dobânzilor cum este Japonia și acordă împrumuturi în străinătate) începe să aibă un efect devastator asupra unor astfel de valute.

În al doilea rând, țări precum Marea Britanie și SUA, care au fost centrul crizei, văd valutele lor amenințate cu devalorizarea, atât pentru că guvernele lor au nevoie să se împrumute în străinătate, cât și datorită lipsei generale de încredere. La momentul acesta, dolarul este relativ puternic datorită faptului că alte valute sunt relativ slabe, dar lira sterlină a scăzut dramatic atât în raport cu dolarul, cât și cu euro.

Al treilea factor este creșterea presiunii asupra țărilor să-și devalorizeze propriile valute pentru a stimula exporturile în contextul scăderii cererii. Chiar și guvernul chinez are în vedere astfel de măsuri în relația cu SUA.

Toate aceste procese sunt de natură să își pună amprenta asupra perioadei de mare turbulență a ratelor de schimb și a fluxurilor de capital. Acum cauza imediată a schimbărilor în valoarea valutelor este un dezacord profund asupra strategiilor viitoare ale clasei capitaliste internaționale.

Sarcina centrală pe termen lung pentru capital este dezvoltarea unei strategii de acumulare care nu depinde de acumularea datoriilor nesustenabile (articolul lui Martin Wolf din Financial Times intitulat „De ce noul acord Bretton Woods este vital și atât de dificil” este în multe aspecte un manifest al acestui proces).

Acest proces implică o gamă largă de conflicte potențiale, dar o problemă pare să devină deosebit de importantă. Este vorba de reechilibrarea creșterii economice mondiale independent de economiile SUA (și Marea Britanie) și legat de economiile din Asia și din alte părți ale lumii, în special China.

Reprezentanții vizionari ai capitalismului, cum este Wolf, arată foarte clar faptul că dacă persistă dezechilibrele globale curente, crizele financiare de tipul celor curente vor fi recurente. Fluxurile mari de fonduri către SUA și Marea Britanie vor conduce la împrumuturi riscante oricare ar fi structurile de reglementare create. Singura cale pentru evitarea acestei situații este prin schimbarea către consumul intern în țări cum sunt China și o îndepărtare de consumul prin investiții, în special, exporturi, în SUA.

Acest tip de strategie este extrem de dificil de implementat în practică pentru că natura neplanificată, spontană a capitalismului face acest tip de reechilibrare să fie foarte destabilizator și riscant. Acest lucru a fost arătat la mijlocul anilor 1980, atunci când deciziile de a coordona creșterea valorii yenului și orientarea economiei japoneze către cererea internă și îndepărtarea de exporturi a atras frenezia speculativă a împrumutării, conducând la o criză care s-a menținut aproape două decenii.

Cu toate acestea, o problemă și mai serioasă astăzi este faptul că nu există un acord clar asupra modului în care se va merge mai departe între reprezentanții diferitelor capitaluri naționale. Acest lucru a fost arătat în Europa plecând de la acordurile dintre guvernele german și britanic asupra gradului în care cheltuielile guvernamentale și deficitele fiscale sunt potrivite ca răspuns la criză. Mai serioase sunt însă tensiunile profunde dintre SUA și guvernele asiatice (Pilling, 2008). Aceste tensiuni reflectă nu numai probleme economice, dar și o schimbare a echilibrului de putere în capitalismul internațional.

Modul de manifestare al crizei la nivel european. Efecte asupra sectoarelor economice și în special asupra turismului (exemple concrete la nivelul Romaniei)

În continuare ne vom axa în principal asupra crizei economice din Europa de Vest si Est.

Odată cu venirea anilor 1980, economia globală a fost ghidată de eliberarea de sub norme de muncă, dar și de relaxarea piețelor financiare. Aceasta a fost înlesnită în timp și de transformarea Uniunii Sovietice și a Europei de Est, unde s-au deschis noi piețe de forță de muncă ieftină, care au pus presiune asupra bunăstării statelor din Vest și implicit de a menține un standard de viață decent pentru forța de muncă proprie.

Rezultatul a fost un declin dramatic în puterea de negociere a forței de muncă, după cum arată declinul pe termen lung al cotei forței de muncă a venitului național de pe tot mapamondul.

Puterea muncitorilor s-a aflat în scădere în această perioadă și prin urmare, a condus la extinderea marjelor de profit, iar era neoliberala a generat, la randul ei, profituri uriase la nivel mondial pentru companiile multinaționale, mai ales pentru cele din sectorul financiar.

Profiturile dobândite în diverse moduri de sectorul financiar, au acaparat profiturile realizate de producția efectivă. Întrucât dominant a devenit sectorul financiar, firmele de afaceri și-au modificat comportamentul investițional, acesta căpătând vizibil o nouă formă, aceea de a își axa investițiile în funcție de valoare. Comportamentul de management s-a orientat de la premisa „păstreaza și reinvestește” către aceea de a „reduce dimensiunile și distribuie”. Sistemele de remunerare și-au schimbat concepția spre obiective de gestionare a investițiilor, iar piețele financiare nereglementate și presiunea investitorilor pe piața financiară au creat o idee preconcepută în favoarea achizițiilor de active, în opoziție cu crearea de active. În paralel, cea mai mare parte a eforturilor de politici macroeconomice au fost alterate în vederea stabilizării încrederii pe piețele financiare schimbătoare.

Declinul ponderii forței de muncă și stagnarea salariilor reale, a fost principala sursă de intrare a sistemului în criză. Așa cum profiturile pot fi realizate numai în cazul în care există o cerere suficientă și efectivă pentru bunurile și serviciile produse și scaderea puterii de cumpărare a forței de muncă are un efect negativ asupra gradului de consum, dat fiind faptul că cheltuielile din veniturile realizate din profit sunt relativ mai mici decât cele din salarii. Acest lucru conduce la reducea continua a investițiilor, deoarece cheltuielile de capital sunt strâns legate de cererea pentru produse care ajută la producerea de capital.

În majoritatea țărilor capitaliste avansate au avut loc modificări în distribuția veniturilor. Aceasta a însemnat accentuarea discrepanțelor în venitul personal (o diferențiere mai mare între săraci și bogați și în special, o „decuplare” a veniturilor celor bogați de veniturile restului societății). Acest fapt a plasat o parte însemnată a resurselor în mâinile acelora care, mai curând decât să consume bunuri reale și servicii, le-au folosit pentru a specula pe piețele financiare. Între timp, la celălalt capăt al scalei veniturilor, săracii au fost forțați să își extindă împrumuturile pentru a-și menține standardul de viață, în condițiile în care veniturile reale stagnau în multe țări.

Creșterea datoriei condusă de consum părea să ofere o soluție pe termen scurt în rezolvarea oricărei crize, deși, fără o distribuție inegală a veniturilor, modelul datoriei condusă de creșterea consumului nu ar fi fost necesar. În Statele Unite și în unele părți ale Europei, creșterea datoriei ipotecare și prețul caselor s-au întărit una pe alta , abundența de locuințe servite drept garanție băncilor a crescut în continuare, iar banii împrumutați au alimentat consumul și implicit această creștere a menținut rate ridicate de profit. Această fază, în ciuda ratei de creștere mai mică decât în anii 1960, a creat baza unei „expansiuni” mai lungi, însoțită de anumite particularități: profituri fără investiții, creștere economică fără locuri de muncă și fragilitate financiară. Finanțarea continuă a datoriilor de consum poate fi o sursă de creștere, dar să nu uităm că la final datoria trebuie sa fie achitată. În paralel, nivelul ridicat al datoriei a sporit fragilitatea economiei la posibilele șocuri de pe piața de capital.

Dereglementarea piețelor financiare, obligația garantării datoriilor și creditele neperformante combinate cu modelul bancar „emite și distribuie”, au sporit valoarea creditelor pe care băncile le-ar fi putut oferi, având în vedere limitele capitalului deținut. Primele acordate angajaților băncilor, comisioanele acestora și veniturile mari ale persoanelor cu funcție de management în cadrul acestor instituții financiare (mulțumită profiturilor mari ale băncilor) au creat condiții care au dus pe termen scurt la o stare de spirit și o ignoranță cu privire la riscurile acestui model bancar. Deși riscul de neîndeplinire al obligațiilor de pe piața creditelor era bine cunoscut, nu a fost perceput ca o problemă, iar majoritatea acestor credite au fost date către alți investitori, sub formă de obligațiuni ipotecare, iar în caz de neplată, casele puteau fi recuperate (cum prețurile caselor erau într-o continuă creștere, aceasta a rămas o afacere profitabilă pentru creditori).

Acest model bancar riscant nu a fost de lungă durată, iar piețele creditelor ipotecare au declanșat în cele din urmă explozia pe piața creditelor neperformante, apoi pe piața interbancară ca în final întreaga piața de capital să se prăbușească la scară mondială.

În Europa de Vest, lipsa unei politici industriale globale și de investiții publice a generat o creștere a costurilor de producție în țări precum Grecia, Portugalia, Italia și Spania. Prin urmare, valoarea mare de excedent de cont curent din Germania și Țarile de Jos a coabitat împreună cu lărgirea deficitelor comerciale în alte țări ale Uniunii Europene, iar nivelul scăzut al salariilor în Europa de Est nu a salvat aceste țări, din contră conducând chiar la înregistrări mari ale deficitelor de cont curent din cauza importurilor masive din rețelele de furnizori internaționali ai multinaționalelor, precum și profituri ridicate ale acestora fie că au fost repatriate sau reinvestite.

Deși criza își are originea în Statele Unite ale Americii, impactul a fost și continuă să fie mai devastator în cazul țărilor de pe întreg continentul european, iar acest lucru este parțial datorat dimensiunii mai mari și punerii în aplicare mai rapid a stimulentelor fiscale de catre SUA.

De asemenea, deficitul cronic de cont curent din Grecia, Spania și Italia sunt rezultatul eșecului istoric al Uniunii Europene și a monedei unice pentru a asigura convergența regională și se dovedesc acum a fi dăunătoare, deoarece investitorii financiari cer dobânzi uluitoare în schimbul obligațiunilor guvernamentale emise de aceste țări, fapt ce aduce în discuție chiar stabilitatea monedei euro.

Totodată, salariile reale din UE au început să scadă semnificativ începând cu anul 2010 și odată cu avansarea în criza, țări precum Grecia, Portugalia și Spania sunt forțate și de piețele financiare să mărească competitivitatea prin reduceri drastice ale salariului real, ca parte a unei terapii de șoc în aceste țări. Creșterea ascuțită și de lungă durată a șomajului sunt susceptibile de a face pierderile salariale mult mai puternice, ceea ce va duce în continuare la scăderi dramatice în puterea de negociere a muncii.

Declinul salariilor din Europa de Est își va lăsa amprenta asupra salariilor din Europa de Vest, iar efectul acestora va afecta toate tipurile de muncitori: lucrătorii temporari își vor pierde locurile de munca, chiar și unii muncitori calificați din industria de automobile, industria metalurgică și din sectorul financiar. Deasemenea, reducerea cheltuielilor sociale asigurate de stat va afecta forța de muncă, prin remunerarea necorespunzatoare a femeilor aflate în concediu de creștere și îngrijire copii, etc.

Rata șomajului a crescut în mod substanțial în zona euro în perioada 2009-2011, iar așteptări că se va redresa în perioada urmatoare nu există.

Șomajul în toate economiile țărilor est-europene din UE a crescut semnificativ, cel mai critic fiind în țările baltice. De asemenea, în aceste zone au scăzut și salariile reale, iar programele de austeritate se consolidau sub presiunea intensă a crizei în țări precum România și Ungaria.

Criza și-a avut originile în națiunile capitaliste de bază, însă efectele acesteia s-au răsfrânt cel mai tare asupra țărilor de la periferia Europei, iar singura diferență dintre această criză și cicluri de creșteri și descreșteri economice regulate este datorat faptului că prima s-a dovedit a fi la nivel global și nu la nivel de regiune ca anterior.

În Estul Europei, preocupările Uniunii Europene se pliază în principal pe interesele corporațiilor multinaționale și mai ales în interesul băncilor din Vest și se limitează doar la menținerea stabilității monedei, decât se concentrează asupra ocupării forței de muncă și a veniturilor. De fapt, tot ceea ce a făcut Uniunea Europeană a fost să delege problemele economiilor din Europa de Est către FMI, acordând totuși un minimum de sprijin financiar în vederea prevenirii unei prăbușiri masive a întreprinderilor din Europa de Vest.

Potrivit datelor publicate de către Biroul de statistică al UE, răspândirea crizei financiare a afectat evident turismul în UE. Conform statisticilor, anul trecut, numărul nopților petrecute în hotelurile din UE a fost de 1,578 miliarde, înregistrându-se o scădere de 0,5% față de anul precedent. Aceeași cifră a cunoscut o creștere de 3,4% în 2007 în comparație cu anul precedent și respectiv o creștere de 2,9% în 2006. Dacă se face o analiză asupra diferitelor perioade, se poate observa influența evidentă a crizei financiare asupra turismului. În comparație cu perioada similară a anului 2007, între ianuarie și aprilie 2008, numărul nopților petrecute în hotelurile din UE a înregistrat o creștere de 1,6%. Această cifră a scăzut cu 0,5% între mai și august, iar între septembrie și decembrie când s-a agravat criza, acest număr s-a redus drastic cu 3,2%.

Activitățile cele mai afectate de situația economică și socială au fost cele de vânzări de bilete de avion și de sejururi în străinătate, segmente de ofertă ce contribuie cu peste 50% la cifra de afaceri a celor mai mari cinci agenții de turism din România.

Atragerea turiștilor străini în România a continuat să fie o problemă în 2010, operatorii de turism mizând mai puțin pe incoming (aducerea de turiști în România) și mai mult pe outgoing (trimitere de turiști în străinătate) în vederea creșterii afacerilor lor.

Schimbarea comportamentului clienților agențiilor de turism ca urmare a crizei economice globale a determinat o schimbare de comportament a agențiilor de turism pe piață, care în dorința de a se menține pe piață și-au diversificat și personalizat oferta, în funcție de cerințele turiștilor și de puterea lor de cumpărare.

Pentru turiștii individuali oferta agențiilor de turism, postcriză, a mers de la rezervări de locuri timpurii în stațiunile turistice de pe litoral, la tarife atractive (mai mici în medie cu 25% față de tarifele obișnuite de agenție), la programe turistice pentru petrecerea vacanțelor în stațiunile balneoclimaterice, la tarife atractive, variind de la 270 lei/persoană la 750 lei/persoană, în funcție de condițiile de cazare și tratament balnear (2009).

În anul 2010 adaptarea ofertei la cererea clientilor a dus la creșterea cererii turistice pentru serviciile agențiilor de turism, care au optat pentru vânzarea unui număr mai mare de pachete turistice și mai puțin pe tarifele practicate. În acest scop agențiile de turism au trecut de la ofertele de litoral în lunile septembrie-octombrie la ofertele speciale de toamnă, precum city-break-urile, care includ ca element inovativ turismul urban combinat cu turismul cultural.

Turismul de afaceri a fost promovat prin trecerea de la pachetele tradiționale la călătoriile de afaceri, mai rentabile și mai căutate pe timp de criză.

Tarifele reduse la transporturile de pasageri cu avionul au făcut ca și formele cele mai căutate ale turismului de afaceri să aibă în 2010 tarife reduse, raportate la pachetul de servicii turistice.

Pentru turismul internațional (outgoing), agențiile românești de turism au renegociat în 2010 tarifele la cursele charter pentru Grecia, Turcia și Spania, pentru a veni în întâmpinarea clienților lor cu oferte cât mai atractive din punctul de vedere al structurii serviciilor oferite și din punct de vedere al tarifului.

Convenționalele pachete de vacanță, din deceniile trecute, au fost înlocuite cu pachete de vacanță inedite și pline de animație.

Agențiile de turism ale viitorului vor fi cele care se vor adapta pieței. Acestea vor trebui să stabilească alianțe comerciale cu furnizorii și să se diferențieze față de concurenți. Internetul reprezintă un canal eficient și atractiv de distribuție a serviciilor turistice, care forțează agențiile de turism să facă noi eforturi în vederea realizării de servicii turistice cât mai diversificate și personalizate.

Dacă agențiile de turism sunt capabile să se adapteze noilor tehnologii, să înțeleagă în profunzime nevoile și dorințele consumatorilor și să realizeze câteva servicii noi pentru ei (cum ar fi cele personalizate), internetul nu va putea deveni un substitut pentru agențiile de turism. Puterea agenției de turism constă în apropierea față de consumator, în păstrarea contactului permanent cu acesta și în oferirea unor servicii turistice diversificate și personalizate.

Pe plan local, piața hotelieră nu putea evita trendul negativ al industriei mondiale a ospitalității, iar proprietățile au fost afectate diferit, în funcție de zonele în care se află sau de managementul adoptat.

Numărul turiștilor intrați în România în anul 2009, a scăzut cu 14 procente față de anul precedent, indiferent de segmentul din care fac parte, respectiv business sau leisure. În consecință, unitățile de cazare au înregistrat o scadere a tarifului mediu pe cameră, fapt ce a condus la o diminuare semnificativă a cifrei de afaceri pentru multe din hotelurile și pensiunile autohtone.

În ceea ce privește penetrarea brandurilor internaționale se remarcă o stagnare și putem preciza că țara noastră este una din țările Uniunii Europene cu cel mai mic procent al camerelor aparținând unui grup hotelier internațional.

În segmentul hotelier, criza a avut și un avantaj privitor la proprietarii de unități de cazare care nu știu cum să își trateze clienții și care atunci când erau vizitați de turiști străini îi făceau pe aceștia să plece cu regret și păreri de rău în alegerea României ca și destinație de vacanță, proprietari ce au fost scoși de pe piață.

Impactul recesiunii s-a resimțit și în cifra de afaceri a proprietarilor de restaurante, iar creșterea șomajului și scăderea puterii de cumpărare a populației au avut o legătură directă cu ieșirile acesteia în oraș pentru a mânca. Practic, în această industrie a avut loc o scădere generală a încasărilor fiind înregistrate diminuări semnificative ale numărului de clienți, dar și a valorii notei de plată.

Astfel, anii de criză au adus un client atent la detalii, atât din punct de vedere al calității, cât și al cantității produsului achiziționat, dar și foarte chibzuit dorind același produs ca în anii dinaintea crizei, însă la un preț mult mai mic.

Pentru a reduce efectele crizei în cazul proprietarilor de restaurant este necesar ca aceștia:

Să se axeze pe gestiunea locației prin realizarea de bilanțuri intermediare, la fiecare trei luni sau chiar lunare deoarece nu servește la nimic să producă cifră de afaceri fără a fi atenți la marja câștigului în perioada de criză;

Este important să aibă în vedere planuri de formare a angajaților;

Introducerea unui “meniu de criza” sau “all-inclusive” pentru că acestea atrag în astfel de situații;

Schimbarea furnizorilor pentru a obține prețuri de achiziționare mai scăzute;

Introducerea rețetelor tradiționale și excluderea bucătariei “moleculare” sau “fusion” care se adresează strict unei anumite categorii sociale.

De asemenea, amenințarea constantă a scaderii salariilor, a creșterii ratei șomajului și mai ales a scăderii bugetelor de protocol au un efect direct asupra segmentului de Food&Bar. Chiar dacă luăm situația clientilor care nu și-au redus numărul ieșirilor pentru a mânca în oraș, aceștia cheltuie mult mai puțin și sunt mult mai atenți la ceea ce comandă.

În ceea ce privește piața organizării de evenimente la nivel mondial se remarcă o scădere a costurilor, însă nu și o reducere a numărului de evenimente, iar clienții devin foarte atenți în selectarea tarifelor în funcție de momentul organizat.

În România, seminariile, congresele și conferințele științifice au o frecvență ridicată în raport cu numărul total al evenimentelor organizate. Acestea sunt mai puțin vizibile publicului larg, având un public specializat, iar canalele de promovare al acestora sunt extrem de selective.

Cel mai vulnerabil segment la acest capitol în aceasta perioada este reprezentat de companii, acestea renunțând cu ușurință la eveniment, ca unul din multiplele instrumente de promovare pe care le pot folosi.

Concluziile Comisiei Europene în bilanțul pentru Turism în 2009 și previziunile pentru anii următori erau sceptice în ceea ce privește evoluția pieței turistice europene.

O redresare a turismului extern cât și intern poate fi posibilă prin următorii factori:

Crearea și dezvoltarea programelor de “early booking”;

Diminuarea prețurilor;

Dezvoltarea conceptului de tichet de vacanță;

Axarea în principal pe oferte personalizate etc.

În concluzie, putem consemna că agenții economici din turismul românesc s-au repliat relativ repede la noile condiții economice și sociale create de criză, ceea ce a făcut ca aceia care au rezistat șocului și nu au fost eliminati de pe piață să devină mai puternici. Noul context economic și social a impus reguli de conduită ale agenților economici, pornind de la o nouă politică de resurse umane, continuând cu strategiile de urmat pe o piață în schimbare rapidă și terminând cu utilizarea profitului aflat în diminuare.

CAPITOLUL II: INSULA THASSOS – PROVOCARE LA RELAXARE ȘI RĂSFĂȚ A TURIȘTILOR DIN ÎNTREAGA LUME

2.1. Grecia – areal strategic între Europa, Asia de vest și Africa

Grecia, din punct de vedere geografic, este o țară totodată balcanică și mediteraneană, cunoscută încă din antichitate sub denumirea de Elada, iar în prezent ca Republica Elenă, cu capitala în Atena, cel mai mare oraș. Ea se află amplasată strategic la intersecția dintre Europa, Asia de Vest și Africa și se învecinează la nord cu Republica Macedonia și cu Bulgaria, la nord-est cu Turcia și la nord-vest cu Albania. Cele noua regiuni care formeaza țara sunt: Grecia Centrală, Pelopones, Macedonia, Epir, Tesalia, Creta, Tracia de Vest, Insulele din Marea Egee și Insulele din Marea Ionică. Trei mări înconjoară Grecia, respectiv: Marea Ionică la vest de partea continentală, Marea Egee la est, iar Marea Mediterană la sud. Grecia are optzeci la sută din teritoriu format din munți, deține un mare număr de insule și îi aparține cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei. Primele civilizații timpurii din Europa au apărut în peninsula greacă, iar ulterior au apărut orașele state care s-au dezvoltat foarte mult în arhitectură, dramă, știință și filozofie.

„Cea mai veche urmă de prezență umană în Balcani, datând de circa 270.000 de ani, se găsește în peștera Petralona, din provincia grecească actuală Macedonia. Așezările neolitice din Grecia, datând din mileniul al VII-lea î.Hr., sunt printre cele mai vechi din Europa, țara aflându-se pe ruta pe care s-a răspândit revoluția agrară din Orientul Apropiat în Europa”. [18] [19]

Imperiul Persan a încercat cucerirea Greciei în anul 492 î.Hr., dar a fost respins într-o serie de bătălii la Termopile, Marathon, și de către statele grecești Atena, Sparta, Teba și Macedonia. Încheierea unei păci, numită, ”pacea lui Callias” pare să fi marcat instaurarea de noi relații între greci și perși. Sub conducerea lui Filip al II-lea, Macedonia a adunat lumea greacă în Liga de la Corint. Ulterior, fiul său, Alexandru cel Mare a unit lumea greacă împotriva persanilor și a obținut victoria în anul 334 î.Hr., iar vastele lui cuceriri realizate în mai puțin de treisprezece ani de domnie, se întindeau din Grecia până pe malurile Indului, în întregul podiș iranian și în munții Afganistanului, prevestind era elenistică, când știința, tehnologia și matematica grecești au ajuns la cote înalte.[40]

Două sute de ani mai târziu, între 146-27 î.Hr. s-a stabilit dominația Romană asupra Greciei. În ciuda superiorității militare, romanii admirau realizările culturii grecești și s-au lăsat puternic influențați de ele, de unde și celebra afirmație a lui Horațiu: „Grecia, deși cucerită, și-a luat cuceritorul prizonier”.[39]

La propagarea creștinismului timpuriu în secolele al II-lea și al III-lea,[41] au avut contribuție și populațiile vorbitoare de greacă din estul elenizat, primii autori creștini fiind în general vorbitori de greacă,[42] deși niciunul nu era originar din Grecia, cel mai cunoscut fiind apostolul Pavel.

Ulterior, Imperiul Bizantin întemeiat în jurul Constantinopolului și a Imperiului Roman de Răsărit, a devenit o putere culturală și militară prin unirea culturilor romană și greacă până la căderea lui în anul 1453 sub dominația otomanilor. Un rol important în Renașterea Europei Vestice l-a avut intelectualitatea greacă care a migrat spre vestul Europei în ajunul erei Otomane.[45] Începând cu secolul al IV-lea, Grecia a suferit de pe urma Invaziilor Barbare, respectiv ale goților, hunilor și slavilor.

După un asediu îndelungat, cetatea civilizației creștine a Constantinopolului a căzut în mâinile turcilor otomani care și-au consolidat dominația și asupra câtorva zone neincluse în stăpânirea lor, respectiv Rodosul, Ciprul și Creta. Secolele XVI și XVII au fost o perioadă întunecată în istoria grecilor, perioadă în care au existat totuși revolte sporadice împotriva dominației otomane, dar perspectiva răsturnării jugului otoman părea într-adevăr foarte depărtată.

În secolul al XVIII-lea a apărut o clasă de antreprenori greci, larg răspândită și prosperă, ale carei activitați se desfășurau atât în interiorul, cât și în afara teritoriilor aflate în stăpânirea otomană. Subvențiile negustorilor au permis tinerilor greci să studieze la universități din Vest, unde au luat contact cu marile curente istorice, respectiv cu Renașterea, Reforma Protestantă și cu cele mai importante idei ale Iluminismului, cu idealurile Revoluției Franceze și științifice și au devenit conștienți de influența limbii și civilizației Greciei antice asupra europenilor.

În 1814 a fost înființată o societate secretă denumită Eteria cu scopul eliberării Greciei de jugul otoman, care a pus la cale, împreună cu revoluționari din toate popoarele din Balcani, declanșarea de revoluții simultane în Peloponez, în Principatele Dunărene și la Constantinopol. Între anii 1821-1829 a avut loc Razboiul Grec de Independență împotriva Imperiului Otoman slăbit din punct de vedere militar, teritorial și economic, după care se cristalizează statul grec independent, redus teritorial și recunoscut prin Protocolul Londrei în 1830. Tot atunci a început disputa, continuată până în zilele noastre, în legătură cu forma limbii grecești adecvate Greciei renăscute.

Primul kyvernitis (guvernator) al noii republici a fost ales în 1827, Capodistrias un nobil cu calități diplomatice, care a fost asasinat în 1831, iar Marile Puteri au luat decizia de a instaura o monarhie sub domnia lui Otto von Wittelsbach originar din Bavaria, care avea ca primă preocupare să repare distrugerile făcute în timpul anilor de război și să creeze infrastructura instituțională necesară noului stat. După revoluția din anul 1843, regele a fost obligat sa accepte o adunare constituantă și o constituție. În regatul grec independent a apărut ideologia „Ideea cea Mare” în care se pleda ca erau greci și cei care locuiau în orice teritoriu care avea legatură cu istoria sau cu neamul grecesc, nu numai cei din regat. Datorită autoritații sale, Otto a fost răsturnat de la putere în 1862 și în anul următor a fost înlocuit cu prințul Wilhelm al Danemarcei, care s-a urcat pe tron cu titlul de „regele George al grecilor” și a mărit teritoriul cu Insulele Ionice. În 1875 Carilaos Tricupis a reușit reforma de limitare a puterii monarhiei, prin introducerea regulii votului de încredere ce trebuie acordat oricărui potențial conducator de partide de către majoritatea deputaților din parlament.

Înfrângerea suferită de armata greacă în fața otomanilor în 1897, în războiul Greco-Turc, a dus la intervenția Marilor Puteri în încheierea acordului de pace, Grecia a pierdut doar puțin teritoriu în favoarea Turciei, iar Insulei Creta i se garanta un statut autonom sub suzeranitatea otomană și era condusă de prințul George, numit înalt comisar.

În urma Războaielor Balcanice, Grecia și-a extins teritoriul și populația. În anii următori, neânțelegerea dintre Constantin I și prim ministrul Venizelos în privința participării la primul Război Mondial, a împărțit țara în două grupuri opuse.

Grecia a intrat de partea Antantei în primul Război Mondial, iar după acesta, a vrut să cucerească noi teritorii din Asia Mică, dar a fost învinsă de Turcia între anii 1919–1922, fapt care a avut ca rezultat o dislocare masivă de populație între cele două țări, bazată pe religie, cu consecințe îngrozitoare pentru refugiați.[63] După această periodă dezastruoasă din Asia Mică, după referendumul ținut în 1924 s-a abolit monarhia și s-a declarat a Doua Republică Elenă. Premierul Georgios Kondylis a preluat puterea și a abolit republica printr-un nou referendum ce a avut loc în 1935, reinstaurând monarhia.

După lovitura de stat din anul urmator, Metaxax a instaurat regimul denumit „Regimul de la 4 August 1936”. Italia a cerut capitularea Greciei la 28 octombrie 1940, dar administrația greacă a refuzat și în Războiul Greco-Italian care a urmat, a respins forțele italiene în Albania, dând Aliaților prima victorie împotriva Axei. Dupa eliberarea de sub dominația germană, în Grecia a început un război civil între comuniști și regaliști, care a dus la distrugerea economiei și la disensiuni între aceștia timp de 30 de ani,[68] culminând cu lovitura de stat din 1967 și instaurarea Regimului Coloneilor. Revolta Politehnicii din Atena din noiembrie 1973 la stabilit pe Ioannides ca dictator. Regimul s-a prăbușit în iulie 1974, odată cu invadarea insulei Cipru de către Turcia, iar ca protest Grecia s-a retras din NATO.

Începutul epocii Metapolitefsi a fost marcat de revenirea fostului prim ministru Caramanlis de la Paris, unde trăise în autoexil timp de unsprezece ani. Prin referendumul ținut în 1975 s-a abolit monarhia și a fost promulgată o constituție democrată și republicană.

De atunci, în urmatoarele decenii, două partide politice au alternat la guvernare, respectiv Mișcarea Socialistă Panelenă înființată de Andreas Papandreou și Partidul Noua Democrație al lui Caramanlis. În anul 1980 Grecia a intrat din nou în NATO, în 1981 a fost integrată ca cea de a 10-a membră a Comunitații Europene, ea fiind prima țară cu moștenire ortodoxă și otomană, în anul 2001 Grecia a adoptat moneda Euro, iar în anul 2004 a organizat cu succes Jocurile Olimpice.

Fondurile primite de la Comunitatea Europeana le-a investit în întreprinderi industriale și infrastructură, în transportul maritim și în turism, ceea ce a condus la dezvoltarea continuă a țarii și a ridicării nivelului de trai al populației acesteia. Conform recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori.

În ultimii ani Grecia a suferit mult de pe urma crizei economice și a datoriei publice care a perturbat puternic politica internă și piața financiară europeană și globală.

2.2 Grecia turistică. Atracții și amenajări turistice.

Mănăstirea Meteora reprezintă o atracție turistică deosebită, atât prin aspectul geografic și geologic al zonei, cât și prin valoarea deosebită a mănăstirilor cățărate pe năstrușnicele stânci , creând un peisaj feeric. Construită în secolul XIV pe o stâncă la o înălțime de 613 m deasupra nivelului mării, în vârful căreia ajungi urcând 146 de trepte săpate în stâncă. Până la începutul secolului al XX lea, nu se putea ajunge la mănăstiri decât cu ajutorul harzobului “o plasa de funie”, în care se așezau alimentele sau oamenii pentru a fi ridicați cu ajutorul unui scripete. Biserica din interiorul mănăstirii unde se odihnesc fondatorii Athanasius și Ioasaph are pereții acoperiți cu icoane ortodoxe, al căror autor se pare că ar fi pictorul Theophanis. Urmare construirii pe stâncile înalte ca niște turnuri, i s-a dat denumirea de Meteora care se traduce “în aer”.

Mănăstirea merită vizitată, pentru minunatele veșminte, manuscrise și icoane colecționate de-a lungul secolelor.

Creta cea mai mare insulă a Greciei, denumită "Insula Miracolelor", este leagănul civilizației minoice, fiind încărcată de istorie și numeroase vestigii arheologice. Mitologia greacă spune că este locul unde a fost trimis Zeus de catre mama sa Rhea pentru a fi ferit de tatăl său Cronos. Creta atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști cu hotelurile sale, restaurantele și tradiționalele taverne, cu căsuțele de vacanță de pe malul mării, cu plajele sale nisipoase, cu coloritul mirific al mării, plantațiile de măslini și portocali.

Halkidiki este cea mai pitorească zona din nordul Greciei, peninsula fiind formată din trei fâșii de pământ ce pătrund în Marea Egee: Kassandra, Sithonia și Athos.
Orașele istorice, sătucurile pitorești, plajele cu nisipul fin străjuite de păduri de pini, fac deliciul turiștilor atât pentru relaxare cât și pentru cei care preferă o vacanță activă.

Corfu (Kerkyra) este cea mai cunoscută dintre insulele ioniene, formată din roci calcaroase, străpunse de crevase și grote, acoperită cu o manta verde de măslini, citrice, arbori subtropicali, unde Ulysse a fost aruncat de o furtună în drumul său către Itaca. Aici se pot vizita ateliere artizanale, muzee de artă și tradiție folclorică, precum și litoralul presărat cu stațiuni, Corfu fiind un centru turistic care poate satisface cerințele celui mai pretențios vizitator.

2.3 Vacanțe de vis pe insula de Smarald (Insula Thassos)

Thassos este insula cea mai nordică din Marea Egee, situată în golful Kavala, la 8 km de Grecia continentală, cu o întindere de 26 km de la nord la sud și de 22 km de la est la vest, având o circumferință de 100 km. Insula Thassos este împărțită în două regiuni printr-o linie imaginară ce leagă satele Sotiros și Kinyra.

Insula și-a luat numele după fiul regelui fenician Arginor, care se numea Thasos, acesta ajungând pe insulă în căutarea surorii sale Europa, răpită de Zeus. A fost surprins de clima blândaă și de vegetația bogată a insulei și pentru că nu se putea întoarce acasă fără sora sa, a renunțat și s-a hotărât să se stabilească pe aceasta insulă, care de atunci îi poartă numele.

Insula aproape în întregime este un muzeu conținând numeroase vestigii din epoca neolitică și din epoca clasică, când Thassos se afla în culmea gloriei. Săpăturile arheologice au scos la iveală vechea Agoră cu sanctuarele lui Artemis și Zeus, teatrul antic cu o acustică impresionantă care găzduiește festivalul local, un cartier de locuințe, zidurile orașului, Acropola, templul lui Poseidon și al lui Dionysos. Această multitudine de monumente atestă că Thassos a fost locuită încă din timpuri străvechi și avea o prosperitate extraordinară, care a facut-o să fie mărul discordiei între Atena și Sparta. Printre oamenii iluștri din Thassos trebuie citat pictorul Polygnote și scriitorul Androsthene care l-a urmat pe Alexandru cel Mare în campaniile lui.

Capitala prezintă interes atât pentru siturile arheologice cât și pentru antichitățile care sunt expuse în Muzeul de Arheologie. Acesta este cel mai important muzeu arheologic din estul Macedoniei și din Turcia, fiind expuse modele de ceramică, sculpturi, monede, inscripționări și statuete.

Evraiokastro este locul în care aveau loc ritualuri de mulțumire pentru zeii Atena, Zeus sau Artemis. În Thassos se pot vizita mănăstirile Saint Panteleimon, cea a Adormirii Maicii Domnului unde se află icoana miraculoasă a Maicii Domnului și biserica Sfântul Atanasios, una dintre cele mai vechi de pe insula.

Thassos este un mic paradis verde, fiind unul din polii turistici ai Greciei de astăzi, deși nu este o destinație turistică cu tradiție precum Creta, Rhodos sau Santorini și nici nu are legăturile istorice tradiționale la rutele de transport precum insula Zakynthos sau altele mai sudice din marea Egee. Poziția geografică o izolează în mai multe feluri, legătura sa fiind strânsă cu orașele grecești nordice precum Kavala sau Thessaloniki, în locul Atenei. Are însă avantajul deținerii altor ași economici în mânecă. Prosperitatea ei se datorează exploatării pădurilor de pin, stejar, brad și minereurilor sale de plumb, fier, antimoniu, precum și carierelor de marmură albă, care în prezent sunt în strânsă competiție cu turismul.

Ca parte a Macedoniei, Thassos reprezenta sursa de lucratori pentru Germania în perioada boomului economic din 1960, când muncitorii din Grecia au migrat acolo. Majoritatea acestora s-au întors și au investit câștigurile aduse în propriile afaceri în Thassos, participând la crearea fundației turismului din Grecia. Tot de aici au învățat locuitorii insulei Thassos diferențierea culturală, un concept foarte util pentru dezvoltarea sectorului turistic. Deși Thassos  este o insulă tipic grecească, locuitorii acesteia au creionat experiențe unice ce nu se aseamănă cu cele de pe alte insule greceti sau mediteraneene.

Thassos a fost în antichitate o insulă foarte bogată datorită mineritului și schimburilor comerciale, lucru ce a făcut-o parte foarte importantă și a Imperiului Otoman. La fel ca restul Greciei de Nord și a Greciei Macedonene, a fost eliberată și a devenit teritoriu grecesc din nou, abia în anul 1912.

           De la incendiile de păduri din 1985 și 1989, partea de vest a insulei a fost puternic defrișată și deși zonele afectate au fost împădurite, calitatea pădurii încă nu a ajuns la nivelul avut inițial și chiar dacă zonele cele mai afectate au fost în munți, ținutul de jos din jurul Potosului, cel mai turistic oraș de pe insulă, a fost afectat.

Insula este înconjurată de o șosea principală din care pornesc alte drumuri mai mici care duc la satele din munți. Litoralul este când stâncos, când nisipos, cu măslini de-a lungul lui. Clima este blândă, în timpul lunilor de vară este cald, iar iarna nu este foarte frig.

Principalul centru turistic, administrativ și comercial al insulei este Limenas sau Thassos. Aici se găsesc foarte multe magazine, bănci, restaurante, hoteluri, taverne și portul. Principalele porturi ale insulei sunt Limenas și Prinos. Cele două orașe mai importante sunt Limenas sau Thassos (capitala) în nordul insulei și Limenaria în sud.

Insula Thassos are peste 30 de plaje frumoase pe tot întinsul țărmului, cu apă limpede și nisipul fin, unele aglomerate, altele destul de liniștite, printre care se numără: Golden Beach, Paradise Beach, Alyki, Skala Prinos, Tripiti Beach, Potos Beach, Limanaki, Kinira, Astris, Limenaria, Skala Kallirachi, Skala Sotiros. Aici se pot practica o varietate de sporturi nautice precum și excursiile cu bicicleta.

Pe lângă istoria fascinantă și frumusețea naturală rară, insula Thassos este o comoară pentru Grecia. Insula este renumită pentru uleiul de măsline, mierea, brânza feta preparată din lapte de capră, băuturile uzo, tsipouro, preparatele din pește, fructe de mare, "paterika" , miel la grătar, friptură de capră și dulciurile „halvas” și „saragli” preparate aici și servite de turiști în restaurante și taverne, în "serile grecești". Barurile și discotecile sunt pline noaptea în Limenas, Limenaria și Potos. Insula Thassos este singura insulă din care se pot vizita și alte orașe frumoase din Grecia de nord și singura în care se păstreaza tradițiile, care s-au pierdut în alte insule după ce au devenit centre turistice.

Arhitectura din Insula Thassos nu pune accent pe lux și detalii extravagante, ci pe frumusețea simplității, casele fiind mici, albe, cu verande pline de flori. În Limenas și Limenaria predomină arhitectura simetrică neoclasică, din anul 1902. Locuințele au două sau trei etaje, acoperișuri cu frontoane, din lemn sau piatră, plafoane din dale franceze și mențin o distanță discretă între ele.

Toate acestea împreună cu ospitalitatea grecilor fac ca Insula Thassos să atragă în fiecare an un numar tot mai mare de turiști, care gustă din plin farmecul unei călătorii de neuitat.

CAPITOLUL III: MODALITĂȚI DE PROMOVARE A INSULEI THASSOS ÎN VEDEREA CONTRACARĂRII EFECTELOR CRIZEI ECONOMICE

3.1. Grecia turistică și criza economică

2011 este cel mai dificil an pentru Grecia, chiar dacă deficitul bugetar a scăzut la 9% din PIB în condițiile în care 2012 urma să fie cel de-al patrulea an consecutiv în care se aștepta scăderea PIB-ului la 5,5%.

În urma unor studii făcute asupra Greciei, un număr mare de organizații internaționale financiare au concluzionat că “această tară nu a respectat pe parcursul ultimilor ani nici unul din criteriile de echilibru fiscal și financiar impuse de celelalte state membre ale Uniunii Europene”.

Grecia a recurs la foarte multe fraude economice, mascând prin diverse forme deghizate toate datoriile pe care le-a făcut în nenumăratele tranzacții financiare internaționale.

Pentru a își spori popularitatea, guvernul grec al orientării de stânga a introdus și a menținut un program prin care toți funcționarii publici erau remunerați cu până la 14 salarii pe an, două dintre aceste salarii fiind destinate vacanțelor angajaților. Mai mult, sporurile, de care beneficiau angajații statului, ajunseseră să fie chiar mai consistente decât salariile propriu-zise, lucru ce a condus la o diferență enormă între încasarile bugetare și cheltuielile de la bugetul de stat. În prezent acest program nu se mai derulează.

Pentru a menține ideea de prosperitate, statul a apelat la împrumuturi permanente de la diverși parteneri financiari, promițând achitarea nu doar a datoriilor, cât și a dobânzilor aferente, volumul acestora crescând de la zi la zi, iar sistemul ar fi putut continua dacă unii creditori ai Greciei nu ar fi intrat la rândul lor în criză și nu ar fi cerut restituirea banilor.

Banca Centrală a avertizat în mod repetat zona euro cu privire la problemele din ultimii ani, aceasta aflandu-se sub presiunea de a salva statele supraîndatorate.

În acest context, Jean-Claude Junker, Primul Ministru al Luxembourgului, președinte BCE și conducător al grupului de miniștri de finanțe ai țărilor aderate la zona euro susținea că deprecierea monedei euro în anul 2012 este cauza unei îngrijorări deosebit de mari pentru întreaga comunitate. De asemenea, în aceleași circumstanțe, acesta făcea referire la situația Greciei și a altor țări precizând că “pentru a păstra încrederea în situația financiară a statelor, deficitele bugetare din zona euro trebuie să scadă pâna cel târziu finalul anului 2012”.

În acea perioadă zona euro se confrunta cu o criză a datoriilor, de credibilitate economică și financiară, iar Instituțiile Europene au adoptat o serie de măsuri decisive pentru ieșirea din criza euro respectiv, reducerea semnificativă a datoriilor, ridicarea nivelului capacității financiare a Fondului European de urgență de la 440 la 1.000 miliarde de euro, dar și adoptarea unui pachet de guvernanța economică. S-a propus chiar și transformarea Fondului European de urgență într-o bancă cu posibilitatea de a fi refinanțat de BCE, însă creditorii internaționali s-au arătat sceptici în a investi în Fondul European de stabilitate financiară fară o garanție ferma a BCE.

S-a vehiculat chiar și ipoteza că Banca Centrală Europeană ar putea depași interpretarea îngustă a misiunii sale oprind extinderea crizei datoriilor prin achiziția de obligațiuni ale guvernelor statelor membre, însa Statul german s-a opus vehement transformarii BCE în creditor, “înaintea unei legături mai stânse integrării europene și a transformării uniunii monetare într-o uniune fiscală care să asigure controlul politicilor fiscale și bugetare a statelor membre. Oficialii europeni încearcă să evite un faliment al Greciei, care ar avea un impact negativ puternic asupra băncilor europene, ar afecta întreaga zonă euro și ar putea împinge lumea spre o criză și mai actută”.

Măsurile de austeritate pe care guvernul elen a promis oficialilor BCE și UE că le va adopta nu erau populare, iar sindicaliștii sectorului public au pus presiune asupra guvernului socialist să nu le aplice. Cea mai puternic contestata măsură era cea a concedierii angajaților din sectorul public, aceștia reprezentând o cincime din forța de muncă a Greciei, iar aceste locuri de muncă fiind reglementate și garantate prin constituție și interzicând concedierea angajaților în aproape orice situație.

În acest context, reprezentanții Bancii Centrale Europene și cei ai Uniunii Europene au cerut asigurări că planul se va implementa cât mai rapid.

Pentru a rămâne în zona euro, o țară care se află în dificultate, cum este și cazul Greciei, este necesar ca aceasta să adopte reforme structurale în ceea ce privește piața muncii, atragerea de investiții și capital, dar și să devină competitivă. Însă, toate condițiile impuse Greciei prin Pactele atașate împrumutrilor de salvare a țării, cât și cele impuse prin Pactul de stabilitate și creștere economică, nu îi permit acesteia să își crească datoriile sau deficitele bugetare pentru a stimula relansarea economică. Astfel, singurele opțiuni posibile sunt redate de creșterea taxelor și tăierea cheltuielilor bugetare, însă acestea conduc la scăderea competitivității economice, iar atunci când sunt aplicate în punctul minim al ciclului economic marcheaza scoaterea banilor din circulație atunci când este cea mai mare nevoie de ei. În situația dată, aceste reforme nu trebuie aplicate în același timp, ci treptat, deoarece scaderea consumului și a veniturilor contribuie la încetinirea economică, iar scăderea încasarilor bugetare și a PIB-ului accentueaza și mai tare deficitele economice.

În acele momente, piețele erau interesate în acceptarea unui acord ferm din partea BCE privind stabilitatea zonei euro, dar și un accord privind solidaritatea cu țările aflate în colaps economic.

În viziunea mai multor economiști, singura cale de ieșire a Greciei din criză o constituie reducerea ecnomiilor grecești, însă această opțiune a fost refuzată categoric de către Banca Centrală Europeană, care ar fi devenit și ea falimentară în condițiile în care ar fi acordat sume imense țărilor falimentare în cazul în care guvernele europene nu ar fi contribuit la reîncasarea datoriei de către aceasta.

Oficialii europeni au considerat ca băncile ar trebui să accepte o dobândă mult mai mică pentru obligațiunile care urmau a fi emise de Grecia în detrimentul celor deja aflate în circulație. Aceștia considerau că o rată de 4% este prea mare pentru a putea fi suportată de către Grecia, în condițiile în care toate instituțiile financiare particulare considera ca 4% reprezintă valoarea minimă pe care o pot accepta pentru reducerea de 50% a datoriei statului grec. Obiectivul acestor negocieri era de a reduce datoria statului elen de la 350 miliarde de euro la 250 miliarde de euro, iar pâna în anul 2020 PIB-ul să scadă până la 120% față de nivelul de 160% pe care îl deținea în 2012. Un dezacord în acest sens amplifica temerea că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată, lucru ce ar conduce la o tensionare mai mare a piețelor financiare.

O criză economică poate afecta turismul ca rezultat atât al factorilor economici, cât și al celor non-economici. Folosind o abordare macroeconomică, este de așteptat ca o criză economică să afecteze turismul ca rezultat al schimbării veniturilor și al prețurilor. Mai precis , o criză economică are un efect de recesiune asupra economiei care duce la reducerea PIB-ului precum și a venitului disponibil la nivel de gospodărie. Interesant este că într-o lume rațională, cu persoane orientate spre viitor și cu informații perfecte, o astfel de criză nu ar trebui să afecteze turismul: acest lucru se datorează faptului că acesta din urmă nu este în funcție de venitul curent, ci de unul permanent așa cum a fost subliniat de Modigliani și Brumberg (1954) și Friedman (1957) în teoriile lor. În esență, orice efecte negative cauzate de crizele economice au fost deja reduse și încorporate în consumul de turism, precum și orice alte bunuri, deoarece acest lucru depinde de venitul făcut de un individ pe parcursul întregului lui ciclu de viață.

În consecință, cererea turismului este așteptată să fie puternic afectată de veniturile nu permanente, ci actuale.

Având în minte cele spuse anterior, se poate presupune că o criză economică are două efecte majore asupra consumului de turism ca urmare a reducerii venitului. Primul este legat de o decizie de reducere, adică individual continuă să călătorească în aceleași destinații turistice și/sau să se bucure de aceleași caracteristici de vacanță când vine vorba despre cazare, mâncare, etc. deși într-un grad mai mic în comparație cu perioada anterioară crizei. Spre exemplu, în locul unei vacanțe de două săptămâni, oamenii pot decide să călătorească doar 10 zile s.a.m.d. Al doilea efect apare ca rezultat al substituției datorită mecanismului de elasticitate a veniturilor. Deși turismul este privit ca un venit din servicii elastic, atunci când sunt luate în considerare diferite destinații și servicii, atunci conceptul de inferioritate poate să devină valid. În special, o reducere a veniturilor este de așteptat să afecteze în mod negativ destinațiile și/sau serviciile de lux (ex. un hotel de 5 stele) deoarece acestea ar putea cădea în detrimentul unor servicii standard și a destinațiilor mai puțin sofisticate.

În orice caz, cu toate acestea, impactul elasticității veniturilor este foarte probabil să aibă importante conotații care să afecteze, printre altele, relația dintre turismul intern și cel extern. În particular, sub prezumția că tursimul extern produce un venit elastic mai mare decat turismul domestic, o criză economică este foarte probabil să îi facă pe indivizi să își schimbe părerea și să opteze pentru turismul domestic.

În plus față de impactul unei crize economice asupra turismului ca urmare a modificării veniturilor, este de asemenea important să se ia în considerare efectul posibil al modificărilor prețurilor.

În perioada de criză economică, este foarte importantă modelarea comportamentului producătorilor și al consumatorilor de turism. Dacă oamenii devin pesimiști în percepția asupra viitorului, temându-se că își vor pierde slujbele ca rezultat al recesiunii, atunci efectul final asupra consumului de turism poate fi mult mai mare decât ar fi fost prezis prin actuala reducere de venituri.

Criza economică a afectat foarte tare turismul din Grecia. Plecând de la această premisă și axându-ne pe faptul că Grecia a fost afectată la un nivel mult mai mare decât țările din alte colțuri ale lumii este de așteptat ca forța de acaparare a turiștilor în Grecia să fie afectată într-un mod pozitiv. Acest lucru este posibil deoarece furnizorii de servicii turistice pot reduce prețurile pentru a fi competitive în raport cu celelalte destinații, în timp ce populația țărilor Nordice și nu numai poate trece de la a prefera destinațiile exotice la mare distanță de casă, la acelea din vecinatate, adică din regiunea Mării Mediterane.

Pe de altă parte, cu toate acestea, în timp ce literatura internațională de specialitate sugerează că o criză într-o destinație turistică nu poate avea un efect negativ asupra forței de acaparare a turiștilor străini, Grecia și-a creat o publicitate negativă distrugând în esență tot renumele câștigat după Jocurile Olimpice din 2004. Ca urmare, incertitudinile percepute asupra țării pot descuraja șansele de vizitare, conducând la reducerea forței de acaparare a turiștilor străini, datorită aversiunii inerente față de risc a oamenilor. În plus, criza economică are ca rezultat și scăderea cererii pentru turismul de afaceri datorată nivelului de activități eonomice drastic reduse. Aceasta din urmă poate avea ca rezultat, de asemenea, pierderea economiilor, ieșirea de pe piață și o eventuală monopolizare asupra turismului și a altor servicii. Pentru a ilustra acest lucru ne întoarcem în anul 2008 (înainte de recesiune) când ruta dintre Atena și Chios (o insula grecească de pe Coasta Turcă a mării Egee în zona Izmir) era asigurată de către trei firme competitive, și anume Olympic Airlines, Aegean Airlines și Athens Airlines. Această competitivitate activă a avut ca rezultat prețuri foarte mici și un nivel relativ ridicat al calității serviciului. Cu toate acestea, la scurt timp după ce a început recesiunea, Athens Airlines a intrat în faliment, iar la scurt timp după Aegean Airlines a fost scos de pe piața. Mai mult decât atât, în Octombie 2013 Marea Egee a primit undă verde de la Comisia Europeană să achizitioneze zona Olimpicului (zona ce se confrunta cu mari probleme financiare ca urmare a crizei), astfel creandu-se un monopol în majoritatea rutelor interne din Grecia, cu eventuale repercursiuni negative asupra prețului și nivelului de calitate al serviciului.

Toate cele de mai sus pot fi luate drept avantaj de către operatorii de turism internaționali care ar putea pune o mare presiune asupra furnizorilor de servicii de turism din Grecia să accepte prețuri substanțial reduse dacă vor să mai rămână pe harta turistică, iar dacă aceștia cedeaza presiunii, atunci, forța de atragere a turismului străin poate crește deși rezultatul final privind încasările din turism poate fi dificil de prezis. În aceste condiții urmatoarele ipoteze de cercetare pot fi afirmate:

Ipoteza nr. 1: Ca urmare a crizei economice , sosirile turiștilor străini sunt de așteptat să crească, dar încasările din turismul aferent pot să scadă cel puțin atunci când sunt considerate la nivel pe cap de locuitor.

Ipoteza nr. 2: În perioada crizei economice nu este de așteptat să fie afectat modelul de acaparare al turiștilor străini.

Cât despre turismul intern din Grecia, putem spune că poate fi afectat în mod pozitiv ca urmare a mentalității populației, schimbând opțiunea pentru destinațiile foarte scumpe și departe de casă cu activitațile turismului din Grecia. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că natura turismului intern în Grecia este diferită de cea a turimului extern: prima este în principal legată de dorința de a călătorii într-o zonă cu soare, în timp ce cea de-a doua este dominată de dorința de a cunoaște și a vizita mai multe zone ale lumii (adică, în principal, legat de city-break-uri pentru turismul în scopuri culturale și comerciale). Prin urmare, orice substituire va fi destul de limitată.

3.2. Impactul măsurilor de contracarare a crizei în economia grecească

Între anii 2001-2007, economia Greciei, după cea irlandeza, a fost zona euro cu cea mai rapidă dezvoltare economică, cu o creștere medie a PIB de 3,6% între 1994-2008. Totuși, pe parcursul acestor ani de creștere consecutivă, dezechilibrele macroeconomice endemice ale țării și defectele structurale au fost amplificate de punctele slabe ale sistemului politic. Rata netă de economisire națională a Greciei a scăzut abrupt între 1974-2009 cu circa 32 de puncte procentuale alimentând deficitul de cont curent și acumularea unei datorii externe foarte ridicate. Supracheltuielile publice combinate cu incapacitatea de a asigura venituri adecvate a dus la acumularea datoriei publice.

Grecia, într-un fel a trecut prin criza financiară globală din 2008, dar a intrat în recesiune în 2009 cu economia lipsită de apărare împotriva presiunii piețelor financiare. La debutul crizei suverane severe, deficitul bugetar al Greciei a fost de 13,6% 5 și datoria externă de 127% din PIB. Cu toate acestea, în 2009 economia Greciei nu a fost într-o poziție unică în UE, deoarece zona fusese deja criticată pentru găzduirea de dezechilibre grave ale cererii, care a exacerbat divergențele și a accentuat decalajul dintre deficitele monetare din Grecia, Portugalia, Spania, Malta și surplusul de creștere din alte țări, precum Germania și Țările de Jos.

Pentru a aborda deficitul de finanțare gravă care a rezultat din datoria monetară suverană și deficitul de cont curent ridicat, Grecia a fost prima dintre statele europene care a solicitat asistență externă. Pentru a asigura un împrumut de 110 miliarde de euro de la FMI, UE și BCE, Grecia a încheiat în mai 2010 un Memorandum de trei ani al politicilor economice și financiare (MPEF), angajându-se să pună în aplicare un program de ajustare economică, cu termen limită strict de evaluare comparativă și sub rezerva unei revizuiri periodice.

O clauză de condiționalitate, obliga Guvernul grec să pună în aplicare runde succesive de austeritate stricte și reforme structurale pentru a asigura eliberarea ratelor de credit.

Situația globalizării actuale și a transnaționalizării impactului crizei financiare asupra economiilor din diferite țări, reprezintă probabil cel mai semnificativ fenomen de acest gen din istoria omenirii.

Pentru a face față crizei, programele guvernării elene s-au concentrat pe un set de măsuri care să contracareze această problemă, însă așa cum am precizat anterior, unele direcții erau împotriva doleanțelor și programelor impuse de către oficialii Uniunii Europene, iar cele în concordană cu aceste programe erau nepopulare în rândul sindicaliștilor și al populației în general.

Politicile crizei și cele ale anticrizei implementate în Grecia au efecte directe și colaterale care afectează grav ocuparea forței de muncă, precum și situația socială. În același timp, un peisaj instituțional advers apare pentru lucrători în relațiile de muncă și cu sindicatele. Impactul negativ al PAM și rezultatul său devastator din punct de vedere economic, combinat cu natura și scopul măsurilor anticriză discutate pâna la acel moment, ridică probleme serioase.

În situația dată, guvernul a început să dezvolte un program de privatizare în masă ce urma să contribuie la bugetul statului cu 2,5 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2010. Astfel, compania națională de gaze (DEPA) și operatorul de transport al gazelor (DESFA) urmează să fie supuse acestui proces. Se preconizează că instituțiile aflate sub controlul statului vor scădea de la 51% la 34% sau chiar mai jos, rămânând în special cele din domeniul securității, al infrastructurii și cel al serviciilor publice.

De asemenea, înghețarea pensiilor și reducerea stimulentelor acordate angajaților din sistemul bugetar reprezintă o altă măsură adoptată de greci, aceasta fiind considerată una dintre cele mai drastice.

În condițiile în care salariații bugetari și pensionarii erau remunerați cu 13 sau chiar 14 salarii/pensii pe an, tăierea propusă de 30% a celui de-al 13-lea salariu/pensie și cu 60% a celui de-al 14-lea, mai mult, reducerea cu 30% a bonusurilor de vacanță au condus la controverse și ieșiri în stradă a celor afectați direct de planurile executivului.

Salariul minim pe economie în 2008 în Grecia era de 680 euro și pensia minimă la valoarea de 460 euro, iar puterea de cumpărare a grecilor era fruntașă, ocupând locul 28 în întreaga lume cu peste 30.000 euro pe locuitor, conform datelor oferite de către FMI.

Așa cum reiese și de mai sus, nici pensionarii nu trăiau rău, calculul pensiilor și al vârstei de pensionare, fiind foarte generos.

În acest sens, măsurile luate de guvernul elen pentru a face față iminentului deficit de buget, dar aceasta doar din anul 2015, sunt redate prin:

Creșterea vârstei de pensionare de la 61 la 63 de ani atât la femei, cât și la bărbați;

Interzicerea pensionărilor anticipate.

O altă măsură este reprezentată de reducerea cu până la patru puncte procentuale a deficitului public așa cum susțin autoritățile de la Atena, deoarece acesta era estimat la un nivel de 12,7% din Produsul Intern Brut, cu peste 3% față de procentul acceptat de către Uniunea Europeană și toate acestea datorită ajutorului pe care Grecia l-a primit de-a lungul timpului de la diverse instituții financiare pentru a își ascunde datoriile.

În 2001, bănci de pe Wall Street precum Golden Sachs a permis guvernului elen să se împrumute de ordinul miliardelor, folosind instrumente financiare complexe pentru a ajuta Grecia să ascundă amploarea datoriilor.

Aceste scheme sub forma unei tranzacții cu valută au permis ca acordurile să nu fie înregistrate ca datorii, fiind ascunse atât de publicul larg, cât și autorităților de reglementare și investitorilor.

De asemenea, corupția a cuprins întreaga societate, grecii plătind în medie peste 1600 de euro pentru mită la avocați, bancheri și nu în ultimul rând la medici.

Conform calculelor, suma acumulată din mita data în 2009 ajunge la 800 de milioane de euro, dintre care cel puțin 450 de milioane s-au dus în sectorul de stat, iar acestă faptă de corupție trebuie stopată.

Deși guvernul elen a luat măsuri nepopulare și se confruntă cu manifestări de stradă în așteptarea sprijinului din partea Uniunii Europene, deficitul excesiv și datoria imensă pe care a dobândit-o opresc piețele financiare în a împrumuta Grecia la costuri rezonabile.

Trebuie să apreciem că situația din statul elen poate fi un bun exemplu de neurmat pentru România, ca urmare a cheltuielilor făcute de sistemul administrativ.

În urma consultării cu UE, Grecia a adoptat și alte măsuri de austeritate, pentru a depăși profunda criză economică. Astfel, în planul de economisire al guvernului grec mai sunt prevăzute și:

Majorarea TVA-ului de la 19% la 21%;

Reducerea cheltuielilor publice;

Majorarea impozitelor;

Creșterea accizelor la alcool, produse de lux, carburanți și tutun.

Se așteaptă ca în urma acestor mijloace guvernul să economisească 4,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 2% din PIB.

În plus, măsurile anticriză au fost puse în aplicare asupra deficiențelor endemice existente ale economie și în special pe o piață a forței de muncă segmentată, caracterizată printr-o creștere redusa a locurilor de muncă, salarii inegale și alte discrepanțe, munca nedeclarată substanțială, mecanisme de control deficitare, ratele ridicate ale șomajului în rândul tinerilor și femeilor și precaritate în muncă a migranților. Acești factori amplifică impactul negativ al măsurilor anticriză asupra ocupării forței de muncă. Astfel, într-un singur an de implementare a programului, relațiile de muncă în Grecia au cunoscut o regresie cantitativă și calitativă a cel puțin două decenii.

Nimic nu poate atesta mai bine impactul social deplorabil al politicii anti-criză decât situația actuală în ocuparea forței de muncă într-o țară în care aproape un milioan de persoane sunt fără un loc de muncă. Pe măsură ce țara se luptă cu recesiunea, rata șomajului a crescut la niveluri fără precedent.

Rata șomajului în luna octombrie 2011 a fost de 18,2% față de 13,5% în octombrie 2010, în timp ce numărul de angajați s-a ridicat la 4 065 775 de persoane. Numărul șomerilor s-a ridicat la 903 525 și numărul de persoane inactive la 4 382 356.

Între timp, șomajul este estimat a fi la 22% -23%.

Forța de muncă din Grecia, care este de aproximativ 5 milioane angajați, însumează cel de-al doilea cel mai mare număr de ore lucrate pe an dupa Coreea de Sud. Cu toate acestea, Grecia este de fapt, împinsă înapoi la nivelurile din anii 1960. Pentru prima dată în perioada de după război Grecia se confruntă cu fenomenul cunoscut drept o prăbușire a locurilor de muncă: numărul persoanelor inactive depășește pe cel al persoanelor economic active. Rata șomajului s-a dublat într-o perioadă de 3 ani, înregistrând o creștere cu 95% a numărului de șomeri între anii 2009-2011. Deosebit de îngrijorătoare sunt nivelurile de șomaj în rândul tinerilor, care stau la 45,5%, cu unul din doi tineri șomeri. Printre femei, rata istorică de 21,3% se compară cu rata șomajului masculin de 15,9% indicând faptul că austeritatea și-a extins, de asemenea inegalitățile de gen. În plus, cifra de aproape 1 milion de șomeri va provoca o severă scurgere asupra resurselor de securitate socială în valoare de 5 miliarde de euro.

Ratele severe ale șomajului sunt cuplate cu pierderea de venituri. Cele mai profunde reduceri salariale și de pensii combinate cu impozitarea zguduie dramatic venitul gospodăriei, erodează puterea de cumpărare și marginalizează segmente uriașe ale societății. Dublarea ratei șomajului între anii 2009-2011, corelată cu reducerea administrativă a salariilor din sectorul public, a provocat o reducere a salariilor reale de 11,5% în totalul economiei și de 9,2% în sectorul privat, în perioada 2010-2011. În același timp, montarea impozitelor indirecte a inflației de combustibil, care a crescut cu 3,4 puncte procentuale în 2010 și care în continuare stoarce puterea de cumpărare a salariilor și a pensionarilor. Dincolo de adâncirea inegalităților existente, această situație ridică îngrijorări serioase cu privire la pericolul sărăciei și al mizeriei de uz casnic. Cercetări recente arată modul în care creșterea fiscalității, combinată cu reducerile salariale din sectorul public și restricționarea veniturilor din sectorul privat, afectează în mod negativ, ducând la sărăcie.

În același timp, protecția socială este slăbită în mod considerabil în urma reducerilor în toate tipurile de cheltuieli pentru bunăstare, în educație și în serviciile de sănătate. De asemenea, trebuie remarcat faptul că măsurile anticriză sunt lipsite de eficiența care ar putea proteja standardele medii de viață și de a ajuta grupurile vulnerabile pentru a depași măsurile de austeritate economică.

Standardul de viață aflat în scădere în 2010-2011 și pericolele care decurg din marginalizarea socială, nu sunt însoțite în prezent de perspective de îmbunătățire și de recuperare. Dintr-un punct de vedere social, Grecia a intrat într-o perioadă lungă de timp din care se vede din ce în ce mai degradat nivelul de trai al clasei de mijloc și un segment considerabil al grupurilor sociale vulnerabile din punct de vedere economic, marginalizat prin sărăcie.

Declinul nivelului de trai al lucrătorilor este corelat cu deconstrucția în continuă evoluție a instituțiilor forței de muncă. De asemenea, muncitorii sunt lipsiți de putere instituțională după pierderea drepturilor sindicale, fapt ce rezultă din ajustarea structurală drastică a pieței forței de muncă. Legislația cu privire la reforma structurală, prezentată în secțiunea 4, introduce permanent, unilateral, disproporțional și inechitabil pe plan social măsuri care să demonteze ireversibil un sistem de lucru al relațiilor industriale, care de zeci de ani serveau partenerii sociali să stabilească standarde minime de muncă pentru toți lucrătorii prin acorduri colective.

Slăbirea protecției muncii prin legislație, generează precaritate pe scară largă și nesiguranță pe piața muncii. În condiții de recesiune severă și șomaj, solicitanții locurilor de muncă sunt mai vulnerabili și împinși să accepte locuri de muncă sub standard. Datele statistice recente ale Inspectoratului Grec al Muncii au arătat că astfel de tendințe negative au avut loc pe piața muncii în 2011, ceea ce a dus la o scădere generală a salariilor de 38%:

– numărul noilor locuri de muncă sunt reduse cu 4% față de 2010, în timp ce numărul locurilor de muncă cu normă întreagă a fost redus cu 22%;

– munca part-time a crescut cu 5%; angajatorii par să favorizeze patru ore de muncă pe zi pentru un salariu mediu de 460 de euro pe lună;

– Angajarea prin rotație a crescut cu 12%; angajatorii par să prefere o săptămână de trei zile (timpul de lucru 40%), remunerat la 440 euro;

– Munca prin rotație introdusă în acord cu părțile a crescut cu 430%;

– munca prin rotație introdusă în mod unilateral de către angajator a crescut cu 4 000% (adică a fost de 40 de ori mai mare decât în 2010);

– Cazurile în care populației ce deja deținea un loc de muncă i s-au schimbat condițiile de lucru, a crescut cu 110%.

Conținutul legislației pentru reforma structurală, în spirit și efect, contestă însuși conceptul de negociere colectivă și reprezentare democratică colectivă, astfel s-au redus negocierile colective și s-a negat esența sindicalismului, făcând organizațiile sindicale potențial inutile.

Acordurile colective de muncă acoperă în prezent, aproximativ 75% din lucrătorii din sectorul privat, ei constituind coloana vertebrală a relațiilor de muncă în Grecia. Noile legi vor ușura anihilarea lor și de asemenea, vor conduce la dispariția sindicatelor sectoriale care sunt fundamentale pentru structura sindicală din Grecia, dar și din alte țări.

Aceste restricții extinse impuse asupra autonomiei colective și libertații de asociere sunt în contradicție cu principiul fundamental al ordinii juridice europene

și încalcă convențiile de bază ale contractelor de muncă.

În cele din urmă, se raportează și o creștere dramatică constantă a plângerilor privind concedierile abuzive din cauza sarcinii sau a concediului de maternitate, dar și creșterea considerabilă a hărțuirii sexuale. Femeile, în special cele gravide și mamele, au fost foarte mult afectate de aceste măsuri legislative de promovare a flexibilității pe piața muncii, în principal de acei angajatori care permit în mod unilateral convertirea contractelor cu normă întreagă în contracte de rotație.

În cadrul regimului de supraveghere și a condițiilor impuse de PAM, toate măsurile sunt pe scurt încorporate în legislatia greacă. Ritmul forțat al măsurilor și termenele de acțiune strânse lasă foarte puțin timp pentru consultare.

Acestea sunt puse în aplicare fără un dialog social eficient, indiferent de implicațiile lor sociale și politice. Deciziile dictate guvernului elen să pună în aplicare măsuri predeterminate, fară să încerce coeziunea socială, vor dăuna ireversibil grupurilor largi de cetățeni.

3.3. Importanța promovării în atragerea turiștilor către Insula Thassos ca măsură pentru a minimiza efectele crizei asupra populației.

În domeniul turismului, toate țările lumii duc una dintre cele mai încleștate bătălii în materie de promovare, deoarece atragerea de turiști constituie cea mai avantajoasă afacere a acestui început de mileniu și mai ales în cazul Greciei, unde în primul rând situația economică este “la pământ” și în al doilea rând, turismul reprezintă principala sursă de venit a țării.

În domeniul promovării, Ministerul Turismului din Grecia, a avut pe rând, relații de promotor, apoi o funcție de destinație în care s-a dezvoltat infrastructura turismului; a urmat funcția de intervenție, prin care se inițiau măsuri de protecție a consumatorului, de control al prețurilor și tarifelor. În prezent în Grecia considerăm că s-a ajuns în stadiul IV în care statul este coordonator. În această etapă se pune accent pe eficiența cu care sunt gestionate resursele, iar această eficiență se probează prin găsirea soluțiilor în care să intre în parteneriat sectorul public, cel privat și autoritățile locale.

Pentru a rămâne competitive, agențiile de turism trebuie să prezinte clienților o ofertă profesionistă și cât mai riguroasă în care niciun detaliu nu trebuie lăsat la întâmplare: puncte principale de atracție, excursii și trasee, seri cu specific, unități de cazare, locuri pentru mâncat, locuri de joacă pentru copii, transport, parcare, etc., iar programul de divertisment trebuie să fie unul foarte variat, care să atragă toate categoriile de vârstă.

Putem spune că în prezent cea mai bună modalitate de publicitate este făcută de însuși turistul pe deplin satisfăcut de calitatea ridicată a sejurului, de varietatea ofertelor, de diversitatea personalizată a serviciilor cât și de comportamentul corect și ținuta ireproșabilă a personalului prestator de servicii.

Prin aplicarea funcțiilor de marketing turistic și folosind metode și tehnici specifice acestuia, companiile din domeniul turismului “pot să evalueze, în condiții superioare, cerințele și exigențele pieței turistice interne și internaționale, să se adapteze la aceste schimbări pentru a utiliza, în condiții de maximă eficiență, propriile resurse, în vederea satisfacerii celor mai variate cerințe.

Aplicarea marketingului, în domeniul turismului, asigură o eficiență superioară a activităților desfășurate în acest domeniu, în condițiile economiei de piață. În domeniul turismului, particularitățile aplicării marketingului sunt determinate atât de caracteristicile pieței și consumului turistic, cât și de natura specifică activităților desfășurate de întreprinderile de turism.”

Așa cum aminteam și în capitolul anterior, insula Thassos este una din puținele insule ce îmbină romantismul unei insule cu aspectul practic de a ajunge foarte ușor la ea.

Insula Thassos este un studio foarte interesant deoarece în urma incendiilor de păduri devastatoare suferite în 1980 se presupunea că va urma un boom imobiliar care ar fi condus la un nivel scăzut al dezvoltării zonei de coasta.

De fapt, insula s-a dezvoltat într-o manieră atât de frumoasă încât, s-a creat o balanță sănătoasă între mediul natural și zona dezvoltată. Deși nivelul conștiinței mediului înconjurător nu este foarte răspândit printre locuitori și nu există nicio organizație care să susțină acest lucru, excesele pe care le întâlnim în alte insule grecești nu și-au făcut apariția și în Thassos.

De-a lungul următorilor ani, grecii în insula Thassos sunt gata să facă investiții semnificative în industria turismului, axându-se pe transformarea tradiționalului produs turistic „sun and beach” într-un număr de valoare mai mare, cu mai multe produse concentrate, centrate în jurul valorii de:

Turismul de tipul „sun and beach” tematic, unde teme precum luxul, wellness-ul și romantismul sunt utilizate pentru a adăuga valoare și pentru a extinde conceptul vacanței de tipul „sun and beach”;

Turismul nautic , în termenii ce privesc atragerea unui număr mai mare de vase de croazieră, dar și în ceea ce privește extinderea ofertei pentru vacanțele cu yahtul / cu vele;

Turismul cultural prin modernizarea și valorificarea monumentelor istorice de patrimoniu, a muzeelor din zona Thassos;

Turismul de pelerinaj;

Turismul conferințelor pe diferite teme;

Stațiuni integrate – dezvoltarea de noi locuințe de vacanță în insula Thassos, profitând de noua legislație pentru dezvoltarea stațiunilor integrate care facilitează achiziționarea de permise de ședere pentru cetățenii din Uniunea Europeană dar și din afara acesteia cu condiția de a investi în imobile în insulă;

Turismul rural.

Modernizarea produsului turistic este susținută de o serie de inițiative de către statul elen, Organizația Națională a Greciei pentru Turism, asociațiile relevante de afaceri, autoritățile regionale și municipalitățile și este considerată a fi una dintre căile cele mai strategice de creștere din economia greacă.

Subsectoarele turismului ce urmeaza a fi modernizate:

Turismul “sun and beach” a fost întotdeauna o sursă de venit semnificativ în Grecia, ajutat de vremea grozavă, varietatea de insule și plaje frumoase, precum și de infrastructura hotelului tradițional. În acest moment, Grecia investește în modernizarea acestui tip de turism prin:

îmbunătățirea calității și certificarea infrastructurii hoteliere și dezvoltarea unui număr de proprietăți de lux , în scopul de a atrage un public mai mare;

ajustarea legislației sale pentru a permite construirea de vile și case la malul mării, în scopul de a consolida capacitățile sale de ședere pe termen lung pentru persoanele în vârstă sau pensionari;

îmbunătățirea infrastructurii de transport cu modernizarea aeroporturilor regionale, a porturilor, a porturilor de agrement și a rețelei de drumuri;

dezvoltarea unor noi produse tematice în jurul atracțiilor naturale sau a celor culturale locale în vederea extinderii sezonului dincolo de lunile de vară (ciclism, pescuit, snorkeling, scufundări, sporturi de apa, etc);

Ca parte a acestei noi strategii la nivelul întregii Grecii sunt vizate și investițiile private, atât în zonele turistice tradiționale, cum ar fi insulele din Marea Egee , Marea Ionică și Creta , dar, de asemenea, în destinații nou dezvoltate, cum ar fi Peloponez, sunt binevenite.

O oportunitate foarte promițătoare de investiții, combinând infrastructura deja existentă cu dezvoltarea noii piețe, este reprezentată de către upgradarea hotelurilor situate în zonele cele mai bune ale insulei și introducerea lanțurilor hoteliere. Conform unui studiu realizat recent privind hotelurile de marcă din Thassos, constatăm o prezență semnificativ mai mică de branduri internaționale, atât în ceea ce privește hotelurile ( 6 %, față de mai mult de 15 % în alte țări ale UE), precum și în ceea ce privește camerele de hotel ( 24 % din total camere în Grecia, comparativ cu mai mult de 37 % în alte țări ale UE).

Turismul nautic

Dezvoltarea infrastructurii pentru a sprijini turismul nautic este una dintre cele mai mari provocări ale insulei Thassos în următorii ani. Mai precis, autoritățile locale au anunțat investiții semnificative:

în modernizarea instalațiilor portuare de croazieră, astfel încât mai multe companii de croazieră vor folosi portul din Thassos ca port de origine pentru croaziere în Marea Mediterană;

în privatizarea și modernizarea marinei municipale deținute, în scopul de a atrage iahturi mai multe și mai mari.

Mai mulți investitori internaționali au profitat deja de astfel de oportunități, recunoscând marea oportunitate în acest produs turistic de mare valoare.

Principalele avantaje competitive ale insulei includ o zonă de coastă mare, distanțele mici dintre destinații și insulă – în centrul unei zone extrem de turistice.

Turismul cultural

Turismul reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru schimburile interculturale, oferind o experiența personală nu numai a valorilor trecutului, ci și a stilului de viața contemporan al altor societăți. El este apreciat tot mai mult ca o forța benefică pentru conservarea patrimoniului cultural și natural, generând fonduri, educând comunitatea locală și influențând deciziile politice la diferite niveluri.

Resursele culturale ocupa un loc aparte în totalul resurselor antropice și merită să fie tratate distinct datorită bogăției și varietătii lor, dar și datorită succesului de care se bucură în rândul turiștilor pretutindeni în lume. Călătoriile spre locuri care reprezintă interes prin resurse culturale se încadrează în sfera turismului cultural.

Grecia este una dintre cele mai bogate țări din Europa în ceea ce privește monumentele culturale și semnificația istorică. Cu un total de 17 site-uri " World Heritage ", precum și o serie de muzee, site-uri mai mici și monumente și locuri de importanță istorică o plasează în top 10 țări la nivel internațional. Din acest punct de vedere, nici insula Thassos nu se lasă mai prejos:

Theologos

Theologos a fost vreme îndelungată cea mai importantă localitate de pe insula Thassos, fiind vechea reședință a guvernatorului insulei și centru comercial. Situat aproape de centrul insulei la o altitudine de 200 de metri deasupra nivelului mării, Theologos a rămas un sat cu case traditionale construite în stil macedonean ce încă mai păstrează farmecul unor vremuri apuse.

Aliki

Acest important obiectiv turistic din Thassos se gasește într-o regiune a insulei care, în antichitate, era mult mai populată așa cum indică numeroasele monumente descoperite în această regiune.

Principalul punct de atracție turistică al satului îl constituie vechile cariere de marmură exploatate până în epoca romană, chiar și în zilele noastre pot fi văzute blocuri uriașe de piatră aflate pe fundul mării.

Cele două golfuri din această regiune erau utilizate ca porturi de unde plecau vase încărcate cu marmură.

De asemenea, în apropierea plajei Alyki, una dintre cele mai pitorești plaje de pe insulă, pot fi văzute ruinele Templului Discurilor ce datează din secolul 5 î. Hr.

Panagia

Este un sat tipic insulelor grecești. Arhitectura sa este unică în regiune, fiind cunoscut pentru drumurile sale înguste.

Principalul obiectiv turistic care poate fi vizitat aici este Biserica Panagia de la care satul a primit și denumirea, fiind considerată cea mai impunătoare construcție de pe insulă.

Kastro

Este construit pe o stancă la o altitudine de 450m peste nivelul mării și a reprezentat un ultim bastion în fața atacurilor piraterești de la începutul secolului al XIV-lea.

Există mai multe domenii de investiții, care pot fi urmărite în vederea sporirii acestui patrimoniu cultural mare, inclusiv:

digitalizare și virtualizarea elementelor culturale ale insulei, oferind astfel de servicii ca " muzee virtuale " și excursii ale site-urilor în 3D;

modernizarea site-urilor în sine, oferind servicii de o calitate superioară;

dezvoltarea de produse tematice în jurul valorii elementelor specifice, cum ar fi religia ortodoxă, site-urile săpăturilor și lucrări de excavare;

Încă o dată, autoritățile locale din Thassos și-au declarat intenția de a actualiza în mod semnificativ comorile culturale ale insulei, în scopul de a îmbogăți oferta de produse turistice și este deschisa pentru a discuta orice oportunități potențiale de investiții care susțin această strategie.

Turismul de pelerinaj

Religia este, indiscutabil, un subiect extrem de vast și delicat la nivel mondial. Pe măsura dezvoltarii societății și a creșterii gradului de cunoaștere individual, ea a căpătat conotații dintre cele mai diverse, iar lupta cu știința a devenit din ce în ce mai aprigă. Dincolo de acest aspect controversat, religia trebuie privită ca parte integrantă a culturii popoarelor, ca punct de referința al universalității și, de ce nu, ca unic punct de sprijin în multe momente ale istoriei.

Din punct de vedere al turismului, putem privi religia ca o formă veche de călătorie practicată de adepți, către diferite puncte considerate sfinte. În timp, pe măsura dezvoltării infrastructurii, a transporturilor, a comunicațiilor, dar și a creșterii numărului populației, aceste locuri au început să fie vizitate de cât mai mulți turiști. Pe lângă adepții diferitelor religii, sunt numeroase persoane care merg în scop cultural, de lărgire a orizontului în diferite zone ale lumii pentru a vedea și participa la Evenimente care țin de alte religii decât a lor.

Extinderea turismului religios ține în principal de promovarea sa în rândurile credincioșilor de către conducătorii cultelor dar și de realizarea unor produse turistice pe această temă. O problemă a acestei forme de turism ține de concentrarea maselor de persoane în jurul unor Evenimente din calendarele religioase. Atunci apare o suprapopulare a zonelor și a obiectivelor care poate genera perturbarea activității obișnuite desfășurate în lăcașurile de cult, dar și supasolicitarea bazei tehnico-materiale sau deteriorarea resurselor turistice.

Unul dintre punctele de reper ale spiritualității ortodoxe este Muntele Athos supranumit “Gradina Maicii Domnului”, situat in Marea Egee, în partea nordică a Greciei. Aici se găsesc 20 de mănăstiri istorice înființate cu permisiunea împăratului bizantin și confirmate de către Patriarhul Constantinopolului. Monahi greci, ruși, români, sârbi, bulgari și ciprioți locuiesc aici de sute de ani. Merită amintite și mănăstirile de la Meteora, amplasate în coloanele de gresie și conglomerate erodate în diferite forme.

Pentru mulți adepți ai pelerinajului religios, vizitarea unui anumit loc sacru reprezintă scopul pelerinajului. Dar pentru alții, călătoria în sine reprezintă o experiență spirituală personală. De aceea, odată ajunși într-o zonă recunoscută din punct de vedere religios, ei fac o serie de alte deplasări pentru a vedea și alte locuri sfinte. Astfel s-au creat adevărate circuite, ce reclamă din punct de vedere turistic o asistență adecvată și servicii pe măsură.

O astfel de zona o reprezintă și insula Thassos, fiind la intrarea în Grecia și primul punct de oprire pentru pelerini. Astfel, autoritățile locale s-au gândit să promoveze mai intens și bisericile din zonă:

Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail

Aceasta mănăstire este situată în partea sud-estică a insulei Thassos, pe drumul dintre Astris și Aliki și este construită pe o stâncă deasupra nivelului mării oferind o superbă panoramă supra Mării Egee și asupra Muntelui Athos (Agio Oros).

Este o mănăstire în care deservesc călugărițe și care a depins spiritual de mănăstirea Filoteu din Athos. Ca principal obiectiv religios putem găsi aici o parte din Sfântul Cui (Cui ce a fost folosit în crucificarea lui Hristos).

Nu se știe cu exactitate data înființării mănăstirii, însă prima inscripție a templului a fost descoperită în partea vestică, în timpul unor lucrări de reparație, din anul 1835.

Primii călugări și călugărițe s-au stabilit aici în anul 1974 și au muncit din greu pentru a restaura clădirea. Mănăstirea Arhanghelului Mihail a strâns o avere uriașă din donații, iar în anul 1927 proprietatea a fost împărțită la 72 de țărani, în urma unei legi acordate de guvern.

De asemenea, mănăstirea este frecventată și pentru că la baza stâncii, lângă mare, se află o peșteră cu apă sfințită care, potrivit celor ce au trecut pe aici, dar și a localnicilor, are putere de vindecare a diferitelor probleme de sănătate. “Legenda spune că turcii au încercat, în timpul dominației, să distrugă templul Arhanghelului pentru a-i opri pe credincioși să o viziteze. Unul dintre ei a intrat în templu și a otrăvit apa, moment în care a fost trăznit de Sfânt și a murit. Izvorul din interiorul templului a dispărut, iar apa a început să curgă printre pietre. Legenda spune că apa are puteri vindecătoare, iar cel care bea din ea se însănătoșește.”

Mănăstirea Sf. Pantelimon

Mănăstirea Sfântul Pantelimon se află în Skala Sotiras. Lăcașul de cult a fost construit în anul 1834 și transformat în mănăstire în anul 1987. Alături de locul sacru, se află o peșteră parțial înghețată chiar și în timpul verii, despre aceasta se spune că a fost vizitată de Sfântul Pantelimon lăsând în urma sa un iaz natural din piatră, cu apă sfințită. În data de 27 iulie a fiecărui an se prăzmuiește ziua Sfântului Pantelimon, când mulți credincioși vin să asiste la slujbe pentru a se ruga și pentru a bea apă sfințită.

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului este o adevărată atracție turistică majoră întrucât deține, pe lângă picturi ale sfinților și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și este situată între satul Maries și Skala Marion. În fiecare an în data de 15 august, sărbătoarea închinată Maicii Domnului adună mii de pelerini de toate vârstele care se roagă și îngenunchează înaintea icoanei Maicii Domnului. În imediata apropiere a mănăstirii se află și o biserică mică, numită „Timiou Padromou”.

Biserica Sfântul Atanasie

Templul Sfântului Athanasios se află în satul Kastro și este una dintre cele mai vechi biserici de pe insulă fiind o adevărată atracție a credincioșilor.

Conform unei inscripții, în anul 1804, clădirea a fost reconstruită în doar 40 de zile cu pietre din ruinele unui vechi castel, după regulile sultanului și cu ajutorul localnicilor. Sfântul Athanasios se sărbătorește în data de 18 ianuarie, când locuitorii organizează și iau parte la o sărbătoare de însuflețire a satului.

Biserica Panagia

Biserica Panagia sau Biserica Fecioarei Maria se află în satul Panagia și a fost construită în anul 1832 de locuitorii din Kastoria, cu bani proprii și cu donații ale mănăstirii Vatopedi. Aceasta a fost ridicată înca de la bază cu pietre din ruinele templelor antice, iar arhitectura ei este caracterizată de influențe bizantine din Grecia continentală. În interiorul lăcașului credincioșii se pot ruga și pot admira icoana Panagia Pantovlepusa pictată în anul 1814. De asemenea, tot aici se găsesc expuse monede din satul Panagia, așa-numitele „bakires” și un steag din perioada cruciadelor.

Bazilicile de la Alyki

Acestea au fost construite în secolul al V-lea și potrivit localnicilor, au fost abandonate în secolul al VII-lea. Chiar dacă astăzi se mai pot vedea doar ruine ale fostelor bazilici, locul este vizitat anual de o mulțime de arheologi și turiști interesați de istoria acestor locuri.

Mănăstirea Vatopediou

Mănăstirea Vatopediou este un simbol important al capitalei Limenas, care datează din secolul al XIX-lea. Construcția se ridică pe două nivele, suspendată pe o stâncă și este zugrăvită în nuanțe de alb și albastru. Este o construcție micuță, care impresionează prin arhitectură și prin peisajele oferite, reușind să ademenească anual zeci de credincioși.

De asemenea, pentru a ajunge la ea, turiștii trebuie să treacă printr-o pădure de pini, iar de-a lungul traseului pot admira cum verdele insulei se îmbină cu albastrul Mării Mediterane.

În concluzie, pelerinajele se constituie într-o formă de turism care stă sub incidența unor evenimente din calendarele religioase dar care, economic vorbind, poate genera venituri considerabile pentru anumite state, cu atât mai mult pentru Grecia și insulele sale bogate în astfel de lăcașe de cult.

Turismul conferințelor

Turismul ce promovează evenimente precum conferințe internaționale și workshopuri pe diferite teme sunt semnificative atât pentru propria sa valoare adăugată, cât și pentru a furniza un excelent plumb la alte forme de turism; introducerea unui număr mare de delegați către destinații pe care le preferă ulterior pentru vacanță.

Până în trecutul recent, Grecia nu dispunea de dezvoltarea infrastructurii, centre și facilități de întâlnire pentru a deveni disponibilă pentru găzduirea pe scară largă, la nivel global de conferințe atractive. Din momentul Jocurilor Olimpice din 2004, țara și-a îmbunătățit în mod semnificativ infrastructura aferentă și oferă în prezent o serie de săli de conferință în principalele orașe și destinații , variind de la locuri de mare amploare și teatre, la hoteluri mai mici și centre de conferințe. Astfel, autoritățile din Thassos s-au gândit să se axeze și ele pe un astfel de turism.

Stațiunile integrate

Legislația recentă pentru stațiunile turistice integrate și locuințele de vacanță a introdus noi oportunități în stațiunile din întreaga Grecie. Legislația (4002/2011) asigură un mediu propice pentru fluxuri considerabile și recurente de capital din investiții străine directe și consolidează activitățile industriei turismului, împreună cu sectoarele de producție internă legate de turism. Legea definește pentru prima dată stațiunile turistice integrate și oferă cadrul legal pentru investiții în acest subsector. Reședințele turistice amenajate incluse în stațiunile turistice integrate sunt proprietăți individuale divizate pe orizontală și pe verticală, în conformitate cu prevederile legii și ar putea fi închiriate sau transferate către părți terțe.

Această Lege acționează în combinație cu Legea pentru permisele de ședere (4146/2013), care oferă cetățenilor din afara UE, dar și din Uniunea Europeană dreptul de a obține un permis de ședere, doar dacă dețin un activ de 250.000 € în imobiliare, sau un contract de partajare timp de zece ani în conformitate cu Legea 1652/1986, sau a unui contract de leasing de 10 ani pentru cazare hotel sau cazare turistică amenajată (case), în complexe de cazare turistică în conformitate cu articolul 8 , alin . 2 din Legea 4002/2011 ( A ' 180 );

Turismul rural

În ultima perioadă, turismul rural prin toate formele sale particlulare, s-a transformat într-o activitate prosperă și cu un rol foarte important în planul dezvoltării economice a comunităților rurale. Văzând aceste aspecte, autoritățile locale din Thassos au simțit o oportunitate în promovarea acestei ramuri a turismului din zona lor. Astfel, așezările rurale pitorești s-au transformat în sate turistice cu potențial natural și antropic deosebit, ce oferă turiștilor posibilitatea revenirii la cadrul natural/locul de origine.

Pâna nu demult, în Grecia turismul rural însemna cazare în camere mobilate în stil tradițional, cu mic dejun tradițional, însă acum, turiștilor li se oferă vacanțe ce includ vizite în atelierele meșteșugărești, spații de producție ale unor produse alimentare, ferme agricole s.a.m.d. ce le oferă posibilitatea de a asista la procesul de realizare a obiectelor de artizanat, a alimentelor, etc.

Pentru a crește competitivitatea produselor turistice pe piața internă și internațională, întreprinzătorii din turismul grecesc își manifestă interesul în lansarea unor noi pachete turistice inedite și de calitatea superioară. Principalele obiective strategice urmărite de agențiile din turism vizează:

îmbunătățirea actualelor produse turistice, atât din punct de vedere al componentelor pachetului turistic, cât și din punct de vedere al calității;

crearea de noi produse turistice originale prin care să se evidențieze caracterul inedit al zonei Thassos și obiceiurile din insulă;

creșterea calității serviciilor prestate în structurile turistice de primire, de alimentație, de agrement;

valorificarea superioară a componentei culturale a produselor turistice grecesti;

crearea de produse turistice diversificate care să se adreseze diferitelor segmente de piață;

valorificarea completă a potențialului turistic existent în insula Thassos;

amenajarea, restaurarea și modernizarea unitaților de cazare;

diferențierea produselor turistice grecești de alte produse comercializate de țări concurente;

realizarea de produse turistice care să presupună practicarea unor forme variate de turism (turism de odihnă, cultural, itinerant, științific, etc.).

La nivel European sunt în plin proces de apariție diverse asociații ale oamenilor implicați în turismul rural și au ca obiectiv principal nu doar uniformizarea, ci dorința de a consfinți criteriile unei standardizări a acestuia.

Întreprinzătorii din turismul grecesc trebuie să cunoască foarte bine toate particularitățile componentelor politicii produsului turistic pentru a reuși să-și adapteze cât mai bine produsele la cerințele pieței în contextul crizei actuale.

BIBLIOGRAFIE

Cruceanu Mircea, Savulescu Claudiu Viorel, Grecia-Ghid Turistic, București, Ed. Vremea XXI, 2004, nr. Volume

Gauldie Robin, Grecia continentală, ghid de călătorie, , Ed. Niculescu, 2007

Obrașcu Corneliu, Grecia-Ghid Turistic si cultural, , Ed. Soveja, 1999

Gerrard Mike, Grecia, Washington D.C., Ed. National Geographic

Mâșu Ștefan, Buneci Petre, Gheorghe Veronica, Criza, anticriza și noua ordine mondiala, București, Ed. Solaris Print, 2009

Minciu Rodica, Economia turismului, editia a III-a, București, Ed. Uranus, 2004

Țigu Gabriela, Țală Mădălina, Talpeș Adela, Lungu Crisanta, Smaranda S. John, Resurse și destinații turistice pe plan mondial, București, Ed. Uranus, 2003

Cristureanu Cristiana, Neacșu Nicolae, Băltarețu Andreea, Turism international, București, Ed. Oscar Print, 2002

Petr Cristine, Marketingul turismului, București, Ed. C.H. Beck, 2011

Buttin Anne-Marie, Grecia clasica, București, Ed. BIC ALL, 2007

Cllog Richard, Scurtă istorie a Greciei, Iași, Ed. Polirom, 2006

Cabanes Pierre, Mic atlas istoric al Antichitatii grecesti, Iași, Ed. Polirom,2001