Criza Economica. Implicatii Asupra Romaniei

Cuprins:

Introducere – Stadiul actual al cunoașterii

Crizele au apărut încă din timpul Imperiului Roman, iar gradul lor de complexitate a crescut odată cu dezvoltarea societății capitaliste în general, respectiv odată cu configurarea economiei mondiale, începând cu secolul al 19-lea și formarea relațiilor de interdependență între statele lumii,atingând un punct de maximă complexitate în actuala criză economico-financiară.

Cea mai răspândită opinie consideră că un ciclu economic cuprinde 4 faze. Aceste cicluri au fost studiate multilateral de către economistul francez, Albert Aftalion în lucrarea sa în 2 volume “Les crises périodiques de surproduction” apărută în anul 1913. W. Mitchell împreună cu succesorul său în funcția de șef al Biroului Național de Cercetări Economice al S.U.A – Al. Burns au identificat următoarele patru faze ale ciclului economic: faza ascendentă, avânt sau mai nou expansiune; faza descendentă, numită și depresiune sau contracție; faza de criză; și repriza, reluarea.

Aftalion înțelege prin criză “punctual de ruptură, de cotitură bruscă, de schimbare bruscă prin care prosperitatea trece în depresiune”. În ciuda convingerii că termenul de criză nu este cel mai potrivit pentru a desemna o fază a ciclului, Mitchell spune totuși că, va continua să fie folosit în acest scop, atunci el trebuie interpretat în sensul atribuit de Albert Aftalion – punct de cotitură de la prosperitate la depresiune. După opinia lui situația nu devine mai riguroasă sub aspect științific nici dacă substantivul “criză” va fi însoțit de un adjectiv – mare, mică, gravă, profundă, ușoară etc.

„Macroeconomia keynesistă este aproape sinonimă cu teoria ciclului economic, ea își propune să explice fluctuațiile activității economice și asimilează perioadele de scădere a producției agregate cu criza, recesiunea sau depresiunea, în funcție de durata lor. Afirmația că piața este responsabilă pentru problema ciclurilor economice reprezintă puctul de plecare al tuturor teoriilor keynesiste”. Ei considerau că soluția pentru a depăși o criză se află în mâinile statului, mai precis a birocrației guvernamentale, iar în momentul în care lucrurile scăpau de sub control guvernul era găsit responsabil în sensul că deși a avut toate instrumentele salvatoare laîndemână acesta nu a acționat sau a făcut-o prea târziu, pe scurt piața lăsată liberă produce inevitabil crize.

Guvernele statelor afectate de criza recentă au deschis subiectul unor dispute teoretice de mai multe decenii, dispute bazate în principal pe tema intervenționismului statal. Teorie susținută de Keynes, intervenția autorităților în economie a fost însă foarte criticată de adepții Școlii Austriece. Potrivit acestui curent de gândire economică, politicile monetare laxe, reglementările și intervențiile statului în economie perturbă bunul mers al pieței libere. Una dintre figurile marcante ale acestei școli de gândire, Joseph Schumpeter, a elaborat teoria distrugerii creatoare, potrivit căreia „perioadele de criză și recesiune reprezintă încercări cărora doar agenții economici performanți le pot face față, iar aceștia vor crea o nouă ordine economică”. În viziunea lui Keynes capitalismul este un sistem care se dezechilibrează ocazional, însă poate fi stabilizat prin intervenția din partea statului, pe când la polul opus Joseph Schumpetere considera că instabilitatea era consecința tipului de inovare care prezintă practic esența capitalismului.

Asfel, potrivit teoriilor Școlii Austriece, intervenția statului în economie nu este necesară nici măcar în cazul apariției unei crize economice situație în care băncile și alte companii se vor prăbuși lăsând loc doar instituțiilor și agenților economici foarte puternici. Statul nu trebuie să intervină pentru a salva societățile aflate în pragul falimentului deoarece aceasta ar duce la o socializare a pierderilor private, și mai apoi la o creștere atât a deficitelor bugetare, cât și a datoriei publice. Creșterea economică pe termen lung va fi compromisă, iar statul ar putea intra în incapacitate de plată, soluția acestei situații fiind tipărirea de bani, cu efecte negative asupra stabilității prețurilor.

Școala Austriacă susține că reglementarea excesivă a piețelor este cauza apariției crizelor economice, iar în urma unei crize tendința de legiferare strict nu face altceva decât să înrăutățească situația. Explicația acestui punct de vedere constă în faptul că acțiuni precum garantarea depozitelor sau intervențiile guvernamentale pentru asigurarea de lichiditate contribuie la intensificarea apetitului pentru risc al băncilor, cu toate că efectul imediat este cel de a oferi siguranță celor care economisesc. Soluția optimă în cazul unei crize economice sau financiare presupune o combinare a ideilor keynesiste cu cele ale austriecilor, respectiv aplicarea pe termen scurt a intervenționismului și pe termen lung a ipotezei distrugerii creatoare.

Milton Friedman (1912-2006), laureat al premiului Nobel pentru economie în 1976, promoter al teoriilor cu privire la economia de piață și la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei, a susținut că întrucât actorii economiei sunt întotdeauna raționali, într-o economie de piață nu sunt posibile speculațiile,iar așa-numita “speculație” reprezintă încercarea investitorilor de a se proteja împotriva acțiunilor iraționale ale guvernelor.

Charles P. Kindlerberger (1910-2003) în lucrarea sa intitulată “Mânii, panici și crize: o istorie a crizelor financiare” arată că și dacă s-ar accepta raționalitatea investitorului individual, istoria a demonstrat în repetate rânduri că piețele au un comportament uneori irațional, cea mai bună explicație a “mâniilor” financiare fiind oferită de “psihologia mulțimilor”. Cu toate că actorii economici individuali pot fi raționali, speculația financiară este un fenomen de turmă în care acțiunea rațională a mai multor indivizi produce consecințe iraționale.

Kindlerberger consideră crizele financiare ca fiind o trăsătură inerentă a capitalismului internațional.

Hyman Minsky, un economist neconformist susține într-o serie de articole, teoria “instabilității financiare” ca factor de producere a crizelor financiare. Conform acestei teorii, crizele financiare reprezintă o trăsătură inevitabilă a sistemului capitalist și urmează un curs vizibil și previzibil.

Zamfir și Vlăsceanu au definit criza ca fiind o perioadă în dinamica unui sistem, caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiuni spre schimbare.

O altă definiție a crizei a fost dată de Patrick d’Humieres: O criză este o situație neașteptată care pune în discuție responsabilitatea organizației în fața marelui public și care amenință capacitatea ei de a-și continua în mod normal activitatea.

Albert Einstein spunea despre criză că este un factor ce contribuie la evoluția unei țări “Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem același lucru.
Criza este cea mai binecuvantată situație care poate apare pentru țări și persoane, pentru că ea atrage după sine progrese”.

Cap. 1 Aspecte generale privind la criza ecomonică

Criza economică din anii 1929-1933

Criza economică este o etapă a ciclului economic în care există un surplus de mărfuri în comparație cu posibilitățile limitate de cumpărare ale populației, ducând astfel la scăderea productiei, la faliment, la somaj.

Criza economică este o perioadă dificilă din punct de vedere economic, cauzele acestea sunt diverse: datorită supraproducției cum a fost în perioada crizei capitaliste între anii 1929-1933, când activitatea economică la nivel mondial a scăzut dramatic. Fazele crizei economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de rececesiune însoțită de inflație, cauzate de o conjunctură complexă.

Dupa terminarea Primului Război Mondial, relațiile economice internaționale au fost puse în fața altor probleme ca: emiterea de bani fără acoperire, supraproducția raportată la o cerere scazută, speculații bursiere, dezechibrul în relațiile economice care au contribuit la apariția crizei economice modiale din 1929.

În anii ‘20 economia americană era foarte prosperă însă grație acestei prosperități întreprinderile au luat împrumuturi masive pe termen scurt având convingerea ca vor reuși să ramburseze banii. Dar potrivit zicalei tocmela de acasă nu se potrivește cu cea din targ calculele întreprinderilor nu s-au potrivit cu evoluția pieței economice din acele vremuri. În toamna anului 1929 s-a declanșat, cel mai mare colaps din istoria bursei de valori din New York. Acțiunile au scăzut brusc urmând falimentarea a 5000 de bănci. Următorul pas a fost închiderea firmelor și cresterea numărului de șomeri. Efectele crizei din 1929 s-au răsfrâns și asupra tuturor tărilor dezvoltate. Germania și Austria aveau în 1932, o treime din forța de muncă șomera, peste 6 milioane de oameni, iar în Cehoslovacia producția industrială scade cu 40%. Nici Anglia și Franța nu au scăpat de criză care s-a declanșat mai târziu și a ținut aproape 6 ani. Guvernele tărilor nordice din Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia deși, au înregistrat un număr substanțial de falimente și creșteri ale șomerilor au realizat programe economice prin care au depăsit mai ușor criza. URSS s-a izolat de Europa și nu a fost afectată de acest dezastru mondial.

România nu a fost ocolită de efectele crizei din America, în 1933 s-au înregistrat 300.000 de șomeri și exportul de grâu și țiței a scăzut cu 57.6%. România mai avea un dezavantaj dat de faptul ca la începutul crizei avea o datorie externă mare și încă 4 împrumuturi străine pe lista, ceea ce a făcut mai dificilă revenirea economică și financiară a țării.

Criza economică din 1929 este cunoscută sub denumirea de Marea depresiune, care a provocat mari dezechilibre economice la nivelul întregii lumi.

Efectele generale ale crizei economice au fost creșterea inflației, rata șomajul foarte ridicată și penuria produselor de larg consum. Criza economică a avut urmări devastatoare, atât în țările în care industia era foarte dezvoltată, cât și în tările slab dezvoltate, unde economia țări depindea în principal de exporturile de materii prime. Comerțul la nivel mondial a scăzut rapid, constucțiile, mineritul și explotarea lemnului au fost sistate, agricultura a suferit datorită scăderi prețurilor la produsele agricole cu 40-60% totodată și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri au fost diminuate drastic.

Există numeroase terorii care încearcă să analizeze motivele crizei economice din perioada 1929-1933 cu sunt: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii austriece, teoria creșterii producției.

Marea criza economică s-a încheiat în momente diferite pentru fiecare țară. În majoritatea țărilor au fost realizate programe de refacere și au trecut prin transformări politice.

1.2 Criza economică din perioada 2007-2012?

În prezent lumea se confruntă cu o situație asemănatoare cu cea creată după declanșarea crizei din anii 1929-1933. Majoritatea statelor (inclusiv România) sunt preocupate pentru a stabili și aplica soluții prin care să fie atenuate efectele crizei ce a început în 2007 și continuă să se amplifice.

Criza economică actulă a început în 2007 când lumea economică a fost uimita falimentarea renumitei bănci de investiții din America, Lehman Brothers și de scăderea dramatică a acțiunilor de la bursă. Băncile și bursele de valori din America de Sud, Belgia, Tokio, Frankfurt, Londra, Paris, Luxemburg, Dublin au început să traverseze o perioadă dificilă. Iar populația a început să treacă printr-un declin economic și financiar de proporții.

În 2007, criza declansată pe piața creditului imobiliar din SUA s-a resimțit în toate tările lumii. Dupa un an, ceea ce s-a definit inițial ca fiind doar niște turbulente financiare trecătoare a devenit o ciză economică mondială în diferite pentru fiecare țară. În majoritatea țărilor au fost realizate programe de refacere și au trecut prin transformări politice.

1.2 Criza economică din perioada 2007-2012?

În prezent lumea se confruntă cu o situație asemănatoare cu cea creată după declanșarea crizei din anii 1929-1933. Majoritatea statelor (inclusiv România) sunt preocupate pentru a stabili și aplica soluții prin care să fie atenuate efectele crizei ce a început în 2007 și continuă să se amplifice.

Criza economică actulă a început în 2007 când lumea economică a fost uimita falimentarea renumitei bănci de investiții din America, Lehman Brothers și de scăderea dramatică a acțiunilor de la bursă. Băncile și bursele de valori din America de Sud, Belgia, Tokio, Frankfurt, Londra, Paris, Luxemburg, Dublin au început să traverseze o perioadă dificilă. Iar populația a început să treacă printr-un declin economic și financiar de proporții.

În 2007, criza declansată pe piața creditului imobiliar din SUA s-a resimțit în toate tările lumii. Dupa un an, ceea ce s-a definit inițial ca fiind doar niște turbulente financiare trecătoare a devenit o ciză economică mondială în plină desfățurare. La momentul respectiv, în 2008 s-a apreciat ca ar avea loc cea mai mare criza economică dupa cea înregistrată în 1929.

Criza financiară declansată în SUA, a început prin crearea cadrului legislativ prielnic construcției de locuințe și clădiri dar și acordare de credite pentu locuințe pentu persoanele cu venituri mici. Astfel foarte multe bănci, fonduri de investiții, societăți de asigurare, au oferit împrumuturi uriașe pentru cumpararea de case unor clienți care nu aveau posibilități financiare să-și achite creditele. A crescut totodată disponibilitatea fondurilor de credit, astfel multe produse financiare au aparut pe piață: credite pentru case individuale, clădiri, terenuri, mașini, cărți de credit. Ușor, ușor domeniul de acțiune a luat amploare și de la creditele luate de administrățiile regionale și locale s-a trecut rapid la împrumuturile industriale și comerciale. Aceasta este etapa în care investitorii se maifestă irațional.

`O data ce băncile, fondurile de investiții, societățile de asigurare nu reușesc să-și mai încaseze ratele de la client nu pot să-și mai desfățoare activitatea și intra în faliment, este momentul în care se intra în panică pe piața bancara si bursiera.

În România, criza începe să se manifeste prin: lipsa cererii pe piață, urmată de diminuarea producției și implicit reducerea necesarului de fortă de muncă. Populația este lovită de o rată a șomajului din ce în ce mai mare. Investitori nu mai îndrăznesc să învestească în acesta perioadă tulbură la nivel mondial, astfel activitatea economică scade sub nivelul potențial al Produsului Intern Brut. Toate aceste situații au facilitat căderea în spirală a cererii agregate.

Ca urmare a acestor acțiuni, guvernele au adoptat sau urmează să se adopte o gamă largă de programe pentru a stimula consumul și investițiile.

Deși omenirea vede cu ochi răi criza există și motive de privi cu încrdere și speranță în viitor, dupa cum Albert Einstein prezenta criza ca „…cea mai binecuvantată situație care poate apare pentru țări și persoane, pentru ca ea atrage dupa sine progrese”. În concepția sa considera ca în situațiile de criză, au loc marile descoperiri, deoarece omul mânat de nevoi, caută noi modalități pentru a le satisface. Albert Einstein spunea „Cine depățeste criza se depățeste pe sine însuși, fără a rămâne “depasit”. Cine atribuie crizei eșecul, își amenință propriul talent și respectă mai mult problemele decât soluțiile. Adevarata criză este criza incompetenței.”

1.3 Cauzele principale ale crizei ecomomice actuale

Principalele cauze ale crizei economice pot fi dezvăluite prin analiza evoluției sistemului ecomnomic capitalist în ultima parte a secolului XX și începutul secolului XXI. Astfel vom evidenția prin această analiza:

În primul rând o tendința de maximizare a profiturilor obținute de o minoritate infimă, prin ampilificarea operațiunilor speculative în dauna economiei reale, a umflat tot mai mult sfera economiei nominale, asemenea unui balon de săpun și astfel a izbucnit criza din 2007;

În a doilea rând, amplificarea continuă a sferei economiei nominale, prin exacerbarea operațiunilor speculative, a accelerat tot mai mult dezechilibrul din economia reală și cea nominală. În prima parte a secolului XX, majoritatea operațiunilor bănești serveau pentru realizarea activităților din sfera economiei reale, ulterior operațiunile speculative au devenit preponderente în sfera economiei nominale, ducând la o adevarată ruptură între cele două sfere ale vieții economice, generând astfel criza economică.

În al treilea rând criza economică începută în 2007 a fost generată de promovarea unor politici economice inspirate de docrina neoliberală și patronate (FMI, BM, OMC) care s-au axat pe exacerbarea piețelor și limitarea rolului statelor, atât în cadrul fiecărei economii naționale cât și la nivelul economiei mondiale. Aceste politici au avut drept obiectiv principal să favorizeze expansiunea firmelor mari și să-și maximizeze profiturile obținute de acestea. Efectul acestor politici a dus la acumularea a numeroase disfuncționalități în majoritatea economilor naționale și în relațiile economice internațional.

Între cel trei cauze există o strânsă legatura. Rolul determinat îl are tendinta de maximizare a profiturilor obținute de exponenții capitalismului globalizat, deorece manifestarea acestei tendințe a dus la accentuarea dezechilibrului dintre economia reală și cea nominală și a impus politici economice axate pe exagerarea rolului piețelor și limitarea nefirească a rolului economic al statelor.

1.4 Soluții anticriza posibile

Dupa ce am prezentat pe scurt care sunt cauzele generări crizei enumerăm câteva soluții anticriză:

Prima soluție ar fi evitarea absolutizării maximizării profitului în derularea vieții economice. Încă de la sfârșitul secolului XX se evidența necesitatea ca eficiența economică să fie armonizată ca eficiența socială și eficiența ecologică. Solutia ar fi ca în evoluția fiecărei economi naționale și a relațiilor economice internaționale să se realizeze o tranziție de la tendința maximizarii profitului la realizarea triplei eficiențe (economice, sociale și ecogice). Astfel ar putea fi eliminată baza obiectivă pentru amplificarea operațiunilor speculative, s-ar asigura corelarea adecvată a economiei nominale cu cerintele economiei reale, și ar fi asigurate corelarea între economie, societate și natură;

A doua soluție constă în revenirea la o relație normală între economia reală și cea nominală. Acest lucru presupune ca economia reală să aibă un rol determinant în cadrul căreia economia nominală să se adapteze mereu la cerințele dezvoltării sănatoase a economiei reale.

A treia soluție ar fi îmbinarea adecvată a rolului piețelor și a rolului statelor în funcționarea vieții economice din fiecare țară, dar și în dereularea relațiilor economice internaționale.

Cele trei soluții anticrizaă posibile ar asigura nu doar atenuarea unor efecte ale crizei economice actuale ci și prevenirea unei asemenea crize în viitor, deoarece soluțiile respective vizează eliminarea cauzelor principale. Aceste 3 soluții anticirză trebuie să fie assimilate de către state și organizații economice internaționale (FMI, BM, OMC) și aplicate consecvent printr-o largă cooperare. Regiunea G20 de la Washington a evidențiat faptul că adoptarea unor soluții anticriză constau într- un proces lung și dificil de urmat.

1.5 Asemănări si deosebiri între criza economică actuală și cea anterioară

Asemănările celor doua crize economice mondiale sunt:

În primul rând la fel ca și criza anterioară din 1929 , criza începută în 2007 s-a declanșat tot din Statele Unite ale Americi și tot pe piața financiară prin falimentul băncilor de investitii și scăderea acțiunilor de la bursa de valori a Americii;

În al doilea rând, asemenea crizei din 1929-1933, criza actuală are un caracter mondial, afectând majoritatea țărilor lumii, inclusiv România.

În al treilea rând, asemenea crizei anterioare și criza actuală include toate sectoarele vieții economice.

În a patrulea rând în amble cazuri, crizele au aparut după o perioadă de prosperitate și au fost de lungă durată.

Deosebirile celor două crize economice modiale

Criza economica declanșată în 2007 se derulează în condiții istorice mult diferite de cele în care s-a desfățurat criza din perioada 1929-1933. Condițiile istorice care diferentiază simțitor cele două crize sunt:

Prima condiție se referă la sfera de cuprindere a sistemului capitalist în lume. Acestă sferă s-a extins considerabil, atât prin calea urmată de majoritatea țărilor care au cucerit independența dupa al doilea război mondial, cât și prin prăbusirea socialismului de tip sovietic și orientarea țărilor în care a fost impus acest sistem spre capitalism. Actuala criză economică are un spațiu de manifestare mult mai extins decât criza anterioară din anii ’30.

A doua condiție privește gradul de dezvoltare a diviziunii internaționale a muncii. Pe baza progresului științifico-tehnic extrem de rapid de la finele secolului XX, relațiile economice s-au amplificat tot mai mult, s-au accentuat interdependentele dintre economile național și s-a realizat globalizarea piețelor, în favoarea companiilor multinaționale si a unor tări dezvoltate.

O alta condiție fundamentală este dată de starea actuală dintre economie și natură. Industrializarea majoritatii țărilor a afectat grav aceasta relație, impunând aplicarea unor măsuri severe pentru protejarea mediului natural și perpetuarea vietii pe Terra. Relația dintre economie și natură în majoritatea țărilor este cu mult mai deteriorată decât în anii 1929-1933, reprezintă un spațiu mai restrictiv, inclusiv pentru derularea crizei economice actuale.

1.6 Criza economică actuală – o criză a capitalismului

Criza economică actuală, declansată în vara lui 2007, pe piața financiară din SUA se manifestă, începând din a doua parte a anului 2008, ca o criza a sistemului capitalist globalizat deoarece:

În primul rând cauza fundamendală a decalnșării crizei economice este dată de accentuarea tendinței de maximizare a profitului exponenților capitalismului global, care reprezintă o minoritate infimă, mai ales în țările capitaliste dezvoltate. Tendința menționată exprimă realizarea scopului sistemului capitalist globalizat, creșterea exacerbată a bogației acumulată de o minoritate egoistă, indiferentă la consecințele generate de această tendință pe planurile social și ecologic. În 2009 în pastorala de Paște Patriarhul Daniel definea corect: “ Criza financiară și economică în care se află lumea astăzi este, în mare parte rezultatul lacomiei, al câștigului nedrept, al speculației financiare, al evaziuni fiscale de al nivel mondial”.

În al doilea rând, criza ecoomică evidențiază o disfuncțioalitate accentuată a sistemului capitalist la scară planetară. În această situație gravă s-a ajuns datorită absolutizării rolului piețelor în funcționarea vieții economice și minimizarea rolului statului în acest proces.. Disfuncționalitatea accentuată, generată de exacerbarea rolului piețelor, a impus, după declanșarea crizei economice, o implicare crescândă a statelor în viața economică, prin politici anticriză inclusiv prin coordonarea lor pe plan internațional.

În al treilea rând, criza economică reprezintă manifestarea unei decorelări accentuate între economia reală și cea nominală, survenită în capitalismul globalizat.

Sub influiența absolutizării maximizării profitului pentru exponenții capitalismului global și al deteriorării functionalității acestui sistem, relația dintre economia reala și cea nominală a fost grav afectată. În timp ce pentru nevoile economiei reale, resursele financiare au devenit tot mai insuficiente, operațiunile speculative realizate cu aceste resurse au fost mereu amplificate.

Drept urmare sfera economiei nominale s-a extins continuu, ceea ce a condus la ruptura survenită între economia reală și nominală, prin declanșarea crizei în anul 2007. Decorelarea celor două laturi ale vieții economice evidențiază o distorsionare accentuată a activității instituțiilor financiare. Înca din 1995, economistul american David Korten preciza că :” Instituțile financiare s-au metamorfozat într-un sistem financiar prădator, generator de risc, mânat de specualții și angajat în extragerea neproductivă a bogăției de la contribuabili și de la economia productivă”

1.7 Strategii anticriză adecvate pentru România

Procupările factorilor de decizie pentru atenuarea efectelor negative ale actualei crize economice, resimțită și în economia României, vizează în deosebi unele măsuri temporare. Aceste preocupării trebuie să includă și realizarea unor obicetive ce ar genera creștere economică pe termen lung, însotită de efecte favorabile pe planurile social și ecologic. În această privință aș defini două obiective care ar trebui atinse:

Accelerarea modernizării drumurilor județene și comunale. Majoritate satelor din România au acces doar la drumuri județene si comunale. În ansamlul rețelei de drumuri din România, drumurile județene și comunale sunt preponderente. În 2008, categoria drumurilor județene și comunale era de 80% și gradul de modernizare a lor era de 12%. În perioada 2000-2008 au fost modernizate aproape 3000 de km de drumuri județene și comunale, ceea ce însemană că în medie aproximativ 300km/an. Astfel dacă este menținut acest ritm de modernizare pentru întreaga retea de drumuri ar fi nevoie de 180 de ani pentru a reuși aceasta modernizare. Există posibilități de acclerare a modernizării drumurilor județene și comunale date de :

Materiale de construcții suficiente din surse autohtone;

Industria românească are capacitatea de a asigura utilajele necesare;

Există forță de muncă disponibilă;

Sursele de finanțare ar putea fi de la statul român, de la uni cetățeni români, o cota din fondurile alocate de Uniunea Europeană;

Pentru valorificarea condițiilor disponibie pentru modernizarea rețelelor de drunuri județene și comunale s-ar impune crearea unui cadru organizatoric adecvat. Acesta ar putea fi reprezentat de o întreprindere cu un compartiment de proiectare și cu santiere de execuție.

Accelerearea modernizării drumurilor județene și comunale ar impulsiona creșterea economică in multe rânduri ale economiei românești, pentru o perspectivă îndelungată. Totodată, acest proces ar înlesni dezvoltarea eonomico-socială a majorității satelor (implicit prin impulsionarea agroturismului) și a multor orașe mici, ar stopa declinul demografic în numeroase localități.

Asigurarea apei potabile și a canalizării în toate satele, într-o perioada rezonabilă. Pentru fiecare sat, localitate asigurarea apei potabile și a canalizării reprezintă utilități vitale. În 2008, numărul de sate care avea rețeau pentru distribuirea apei potabile era de 17 %, iar numărul de sate cu rețea de canalizare ajungea la 5%. Astfel ar fi necesară extinderea alimentării cu apă și a canalizarii în toate satele României în aproximativ 50 de ani. România dispune de toate condițiile necesare pentru a accelera procesul de asigurare a utilităților vitale în toate satele prin :

Posibilitatea asigurării materialelor și utilajelor necesare de către unele ramuri ale industriei autohtone;

Posibilitatea asigurării forței de munca

Asigurarea resurselor financiare din interior (prin alocații ale statului , contribuții ale cetățenilor în raport pe venitul obținut/gospodarie) și din exterior (prin fonduri alocate de Uniunea Europeană, îndeosebi pentru dezvoltarea rurală).

Asigurarea celor două utilități vitale în toate satele ar contribui substanțial la: ameliorarea stării de sănătate a populației rurale, precum și la evitarea infestării surselor de apă (prin absența canlizării) și totodată ar impulsiona activitatea în ramurile implicate în realizarea acestui proces, ar contibui la amenajarea unei bucătării și a unei băi în fiecare locuință rurală. Aceste efecte sociale și ecologice, ar face ca viața din mediul rural să devină mai atractivă și pentru mulți tineri, asigurând astfel o evoluție demografică normală în majoritatea satelor.

Cap. 2 Implicațiile crizei economice în Europei de Est

2.1 Implicațiile crizei economice la nivel mondial

Criza economică internațională care poate fi datată ca începând în a doua parte a anului 2008, când principalele economii dezvoltate ale lumii au intrat în recesiune și a adus cu sine o utilizarea amplă a ambelor pârghii – monetară și fiscală – de către băncile centrale și guvernele din multe state ale lumii. Direcțiile pe care le‐a luat atât politica monetară cât și politica fiscală în această perioadă sunt profund greșite și nu rolul de a duce la o soluționare a crizei. Aceste intervenții pe termen lung au amplificat criza economică, creând condițiile unei stagnări economice și unui mediu inflaționist cu efecte negative de durată asupra condițiilor necesare pentru prosperitatea economică.

Criza financiară și economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică s-a extins în SUA, Europa și Japonia și pare a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât și la nivelul consumatorilor s-a concretizat în restrângerea cheltuielilor, intervneție în plină derulare. Guvernul Statelor Unite ale Americii și unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naționalizat părți ale sectoarelor lor financiare într-o măsură care contrazice înseși bazele capitalismului modern. Întreaga societate pare astăzi că își schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta este cea mai zguduitoare consecință a crizei economice actuale la nivel mondial.

Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât și de natură microeconomică, lucru menționat recent de mai mulți analiști: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard (2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiționat în producerea crizei. Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) și de dorința țărilor exportatoare de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei.

Consecințele existenței lichidității abundente au fost ratele foarte mici ale dobânzii și volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecințe determinat sporirea dorinței de a avea active cu câștiguri mari.

În plus, volatilitatea redusă de pe piață a creat tendința de subestimare a riscului și o adevărată lipsă de vigilență a investitorilor. Marjele de risc au fost și ele foarte scăzute și nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câștiguri mari, vigilența scăzută față de risc și marjele mici au mascat semnalele prețurilor pe piețele financiare și au condus la insuficienta înțelegere a riscurilor implicate.

O serie de cauze microeconomice au acutizat aceasta situatie: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de rating, externalizările raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfârșit, competiția internațională crescută pentru dereglementări.

Criza financiara si economica internațională din 2008 a precipitat o neîncredere gravă în funcționalitatea instituțiilor financiare ale capitalismului contemporan. Criza are efecte nefavorabile asupra creșterii economice globale și are consecinte politice, strategice si sociale. Recesiunea economică datorată de haosul din sistemul financiar a speriat profund publicul, cercurile de afaceri și liderii politici. Declanșata inițial în Statele Unite, criza s-a extins în Europa Occidentală și, pe fundalul globalizarii, s-a răspândit rapid în restul lumii.
Guvernanții din America și din Europa Occidentală au încercat să previna falimentarea în masa a băncilor și a fondurilor de asigurare și au naționalizat o mare parte din sistemul financiar autohton. Ceea ce contravine principiilor capitalismului modern și întărește statul în defavoarea sectorului privat.

Intervențiile fără precedent ale guvernanților, prin infuzii masive de fonduri "împrumutate" în sistemul financiar, prin achiziționarea de acțiuni în instițutiile falimentare și prin reducerea impozitelor, nu a fost o modalitate de restabilire a încrederii publicului în sistemul bancar, în fondurile imobiliare și de investiții și în capabilitatea autorităților de a reglementa piețele de credit ca să prevină speculațiile, abuzurile și coruptia.

În 2008, acțiunile oferite pe piețele internaționale și-au pierdut între 20 și 70% din valoarea avută n 2006 și 2007. Liderii politici din multe țări, speriați de consecințele drastice ale crizei, au fost de acord ca obiectivul prioritar trebuie să fie prevenirea prăbușirii sistemului financiar internațional. Statele, în mod individual, nu pot să restabilească încrederea în instituțiile bancare și de investiții decât dacă își coordonează acțiunile anticriză.

2.2 Implicațiile crizei economice asupra Europei de Est

Criza a fost declanșată de apariția eșecurilor la plata ratelor la creditele pentru case, piața financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante.

Datorită discrepanței dintre maturitățile pe active și pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanțare de la băncile sponsor. În final, cererea de lichiditate, în combinație cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goana după cash și rata dobânzii efective a început să crească.

În SUA și în unele state din Europa, guvernele și băncile centrale au răspuns prin îmbunătățirea lichidității; acordarea de garanții guvernamentale pentru împrumuturi; recapitalizarea instituțiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acțiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor dobânzii.

Trăsăturile structurale privind rolul sectorului financiar, au fost îndelung discutate, însă mulți analiști au trecut cu vederea o serie de șocuri ale cererii agregate care au afectat economia europeană, șocuri care constituie tocmai cauzele proxime ale crizei.

Principalele „impulsuri” au fost următoarele:

Creșterea puternică a prețurilor mărfurilor: prețul petrolului a crescut cu mai mult de 100% de la începutul anului 2007 până în vara anului 2008; evoluții similare s-au înregistrat și în cazul altor mărfuri – prețurile mărfurilor dinafara sectorului energiei au crescut în fiecare trimestru al anului 2008 comparativ cu anul precedent (raportare trimestru pe trimestru) cu aproximativ 10%. Acest fapt a crescut costurile firmelor și a redus veniturile reale ale salariaților, reducând cererea agregată, în timp ce inflația s-a menținut la un nivel aproximativ de 4%.

Aprecierea puternică a monedei euro: de la începutul anului 2006 până în vara anului 2008, euro s-a apreciat față de dolar cu aproximativ 33% (de la 1,20 USD la 1,60 USD)

Efectul întârziat al ratelor de dobândă ridicate: Banca Centrală Europeană a început să ridice nivelul dobânzilor la începutul anului 2006. Opt creșteri succesive au adus la mijlocul anului 2007 dobânda la nivelul de 4% de la 2%, în ciuda creșterii ratei inflației ca urmare a creșterii prețurilor importate. Prin intermediul canalelor de transmisie obișnuite (incluzând aprecierea monedei deja menționată) și cu întârzierea specifică, acest fapt a scăzut cererea agregată.

Astfel, s-au manifestat patru mecanisme principale de transmisie a problemelor financiare care au condus la criza generală:

Suprimarea consumului în Statele Unite (și stagnarea investițiilor în afaceri) afectat direct de oportunitățile de vânzări ale exportatorilor europeni, restrânse ca urmare a aprecierii trecute a monedei

Sistemul financiar european a fost un cumpărător important de „active toxice” din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora sau încetarea tranzacționării acestor active a condus la prăbușirea în lanț a sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi companiile europene (și, într-o măsură mai mică, consumatorii).

Reducerile masive ale dobânzii de către FED ca răspuns la criză au generat o depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a exacerbat presiunea concurențială asupra producătorilor europeni.

În final, cu o mică întârziere, criza a lovit și economiile emergente (și nu în ultimul rând Rusia), ceea ce a determinat o scădere a cererii acestora pentru importuri.

Drept urmare, în economiile europene s-a generat o interacțiune negativă standard între sectorul corporate și cel al gospodăriilor, în modul tipic al oricărei recesiuni. Firmele au redus/încetat investițiile, au redus orele de muncă și nivelul de personal. Gospodăriile s+au confruntat cu o incertitudine crescută, reduceri ale prețurilor bunurilor din proprietate, dar și cu noi restricții la creditare date de faptul că economisesc mai mult și suferă pierderi în venituri; consumul general scade, înrăutățind situația companiilor, ceea ce intensifică procesul de pierdere a locurilor de muncă, etc.

Fluxuri de capital au fost filtrate de către sistemul bancar. Astfel, grupurile financiare occidentale au atras masiv resurse pe termen scurt și la un cost redus de pe piața financiară internațională folosindu‐le pentru a sponsoriza creșterea cifrei de afaceri a subsidiarelor lor din

economiile emergente în curs de dezvoltare. Mare parte din aceste influxuri de capital au fost investite tot în active imobiliare și plasamente puțin lichide și riscante prin natura lor, dar foarte profitabile cât timp piața continua să crească. Acest fenomen s‐a înregistrat și în Europa de Est, inclusiv în România.

Explozia creditării în economiile în dezvoltare din estul Europei are la origine politica monetară permisivă de la începutul anilor 2000. Conform datelor statistice, de la mijlocul anului 1997, în momentul în care s‐a declanșat panica subprime, dinamica depozitelor a încetat să mai țină pasul cu evoluția creditului, sectorul bancar acumulând brusc și vertiginos datorii de circa 250 miliarde dolari, majoritatea pe termen scurt. Se estimează că 90% din aceste datorii sunt deținute de băncile europene.

Explozia creditării în economiile în dezvoltare din estul Europei are la origine politica monetară permisivă a FED, Japoniei și țărilor europene de la începutul anilor 2000. Conform datelor statistice, de la mijlocul anului 1997, în momentul în care s‐a declanșat panica subprime, dinamica depozitelor a încetat să mai țină pasul cu evoluția creditului, sectorul bancar acumulând brusc și rapid datorii de circa 250 miliarde dolari, majoritatea pe termen scurt. Se estimează că 90% din aceste datorii sunt deținute de băncile europene.

Fig.1 Evoluția depozitelor și creditelor externe ale sectorului bancar în Europa de Est

Principala provocare pe termen lung o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internațional, în principal referitor la transparență, îmbunătățirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea reglementării adecvate a piețelor, firmelor și produselor financiare, asigurarea integrității piețelor financiare (privind manipularea pieței și frauda), și întărirea cooperării între instituțiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanță ale FMI și ale Băncii Mondiale) precum si etica afacerilor.

Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei europene pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării.

În România, răspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA. Există câteva diferențe între economia românească și aceste economii, care nu permit copierea pur și simplu a pachetelor de măsuri dezvoltate acolo. Economia statelor din Europei de est are un deficit de cont curent mare, care indică dependența acesteia de finanțarea externă. Avem de ales între reducerea ordonată a acestui deficit sau în reducerea lui de către piață în condițiile actuale de tensiune și neîncredere, cu consecințe dramatice pentru cursul de schimb și pentru creșterea economică.

Statele centrale și est europene (inclusiv România) au fost afectate de criza mondială de două ori mai grav decât țările occidentale. Pe de o parte au suferit de încetinirea ritmului de creștere economică a statelor puternic industrializate, iar pe de altă parte, au suferit de pe urma diminuării investițiilor directe.

Criza economică a dus în primul rând la scăderea cererii de automobile, mașini grele sau materii prime pentru industrie, ceea ce va obliga firmele din Occident să reducă producția din filialele pe care le dețin în țările din estul Europei și, ca urmare, să recurgă la concedieri. 
În Europa de Est, scăderea cererii venită din Europa Occidentală a fost contracarată de comerul intra-regional și cerea domestică explozivă.

Încetinirea economică în zona euro s-a transformat într-o recesiune, ceea ce a afectat exporturile statelor din Europa de Est. Chiar dacă piețele bursiere joacă doar un rol marginal în economiile din Europa de Est, căderile înregistrate de aceste piețe au exacerbat impactul negativ asupra cererii domestice și încrederii agenților economici. Încetinirea creșterii economice a afectat și comerțul intra-regional.

În România, scăderea cererii își face resimțită prezenta în domenii cum ar fii:

În industria componentelor auto, fabricile Michelin – Zalău s-au închis în decembrie 2008;

În industria chimică, combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea a redus producția cu 20% în luna noiembrie;

În domeniul siderurgic și metalurgic – Laminorul SA Braila și-a oprit activitatea în martie 2009, iar Alro Slatina a scăzut producția cu 25%;

În sectorul IT, furnizorii Nokia au trimis 600 de angajați în somaj tehnic;

În ceea ce privește numărul de persoane concediate, în România s-a realizat aproximativ 44 000 de disponibilizari din 2008 pana în aprilie 2009,

La nivel regional se produce o deteriorare masivă a perspectivelor accesării de finanțări externe. Investitorii externi sunt în perioadele de criză reținuți în ceea ce privește plasarea de capital în est.

Potrivit “The Economist”, cheia pentru evoluția viitoare a Europei de Est o reprezintă investițiile straine directe (FDI). În 2003-2007, intrările de FDI au acoperit aproape 100% din deficitul de cont curent al celor zece state membre UE din Europa de Est. În 2008, aceasta acoperire va cobori pâna la aproximativ 55%. Pâna acum, investitiile straine directe in Europa de Est au rezistat la incetinirea economiei mondiale. În 2008, investiiile străine directe în Europa de Est au ajuns la un nivel record de 158 miliarde de dolari, puțin peste precedentul record de 156 miliarde dolari stabilit in 2007. 

“The Economist” prevedea încă din 2009 că investițiile străine directe în Europa de Est ar urma să scadă cu 20%, până la aproximativ 128 miliarde de dolari.
O dovadă a modificării acestor circumstanțe în Europa de Est este sectorul auto. Timp de mai mulți ani acest sector a fost un motor al creșterii economice în regiune, asociat cu un nivel ridicat de investiții straine directe (FDI).  Mulți producători internaționali de autovehicule au construit uzine în Europa Centrală și de Est pentru a profita de mâna de lucru ieftină și calificată, nivelul redus al taxelor, stimulentele de investiții și apropierea de Europa Occidentala. Sectorul echipamentelor de transport este în prezent responsabil pentru 50% din exporturile și 10% din valoarea adaugată în Europa Centrală și de Est. 

Această dependență puternică de sectorul auto ar putea fi o vulnerabilitate majoră, având în vedere că scaderea vânzarilor de autovehicule în zona euro va avea un impact și asupra producătorilor din Europa de Est și asupra performanțelor înregistrate de economiile de succes din regiune.

Rusia a permis pătrunderea investițiilor străine pe teritoriul ei, dar pentru a sprijini capitalul autohton, guvernul a inițiat o politică de protejare a resurselelor proprii, stabilind măsuri de preîntâmpinare a unor posibile preluări agresive a resurselor sale, îndeosebi de petrol și gaze, de către companiile globale. Pe acestă cale, Rusia a avut posibilitatea de a dispune în mod eficient de bogățiile sale naturale, obținând resurse financiare substanțiale pentru dezvoltare. Într-o manieră neortodoxă în raport cu practica țărilor occidentale, noua clasă de capitaliști formată după schimbările geopolitice din 1991 a fost solicitată de guvernul federal rus să dea dovadă de „patriotism” și să răspundă comandamentelor guvernului rus, de refacerea puteri economice a țării.

Rusia a atins un nivel record al intrărilor de investiții străine directe în anul 2008, de aproape 80 miliarde dolari. În anul 2009, criza financiară mondială afectează atât creșterea economică, cât și intrările de investiții străine directe. Nivelul intrărilor de investiții străine directe scade cu 51% în anul 2009 față de anul 2008. În anul 2010, intrările de ISD (investitii straine directe ) înregistreaza o crestere usoara de 12% fata de anul 2009. Astfel economia Rusiei începe astfel să depășească criza economica mondială.

Rusia a o fost inclusă în grupul „puterilor emergente”. Țară emergentă este acel stat a cărui economie reprezintă cel puțin 1% din PIB-ul mondial. La acest lucru s-a gândit economistul american Jim O’Neill, care a creat acronimul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China). Prezența Federației Ruse este rezultatul schimbărilor geopolitice ce au urmat dezintegrării Uniunii Sovietice, în urma cărora Rusia a suferit importante pierderi economice, dar care acum s-a înscris pe o traiectorie ascendentă,care o plasează în situația de a ieși din „groapa geoeconomică”.

În Rusia, criza financiară a facut ravagii spectaculoase. Deoarece în 2009 prețul țițeiului pe piața internațională a scăzut cu două treimi, veniturile din exportul de petrol s-au deteriorat substanțial. Reacționand la deprecierea rublei, capitalul strain și autohton a reînceput fugă în strainatate. Bursa de acțiuni a scăzut cu 70%. În loc să ia măsuri monetariste, premierul Vadimir Putin a decis să combata criza economică prin controlul informațiilor și prin represiuni politice. Ca "sa nu sperie populația", el a interzis mass-mediei să discute depre criza financiara si economica.

Preocupările și eforturile desfășurate la nivel european în sensul identificării soluțiilor pentru depășirea crizelor financiare datează încă din anul 1999, când miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din țările europene au convenit să solicite EFC (Economic and Financial Committee) efectuarea unei analize asupra modalității în care structurile de reglementare și supraveghere din Uniunea Europeană au capacitatea de a menține stabilitatea financiară, în contextul schimbărilor rapide care au loc în mediul financiar. Uniunea Europeană a dedicat, de-a lungul timpului, prin structurile sale, o parte importantă a activității sale problematicii legate de gestionarea crizelor financiare.

Prevenirea crizelor financiare reprezintă o prioritate, atât pentru instituțiile private înseși, cât și pentru autoritățile publice. În pofida faptului că principalul obiectiv al instituțiilor financiare constă în obținerea de profituri, acestea trebuie să evite asumarea de riscuri excesive, înregistrarea de pierderi sau apariția unor dificultăți de lichiditate, prin menținerea unui nivel corespunzător al capitalizării, implementarea unui sistem eficient de control intern și gestionarea adecvată a riscurilor specifice. În ceea ce privește autoritățile publice, prevenirea crizelor financiare se bazează pe adoptarea de măsuri micro și macroprudențiale.

Reglementarea și supravegherea reprezintă cele mai importante instrumente de natură microprudențială, având ca obiectiv menținerea stabilității financiare, instrumente care permit detectarea timpurie a problemelor potențiale cu care se pot confrunta instituțiile financiare individuale. Alături de instrumentele microprudențiale, prevenirea crizelor bancare trebuie consolidată la nivel macroprudențial, atât la nivel național, cât și pe plan european sau chiar global, prin măsuri precum întărirea transparenței și disciplinei de piață, dezvoltarea și implementarea codurilor și standardelor internaționale, precum și îmbunătățirea performanțelor sistemului financiar.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat un set de principii comune care trebuie să stea la baza cooperării dintre autoritățile naționale în vederea menținerii stabilității financiare în UE. Aceste principii trebuie respectate în gestiunea oricărei crize financiare transfrontaliere cu potențiale implicații sistemice, respectiv cele în care este implicat cel puțin un grup bancar care: are o activitate transfrontalieră substanțială, se confruntă cu probleme severe care ar putea produce efecte sistemice în cel puțin un stat membru și este evaluat ca prezentând riscul de a deveni insolvabil. În opinia Consiliului, setul de principii constituie o bază consistentă și sănătoasă pentru a răspunde oricărei situații de criză financiară în UE, specificând aspectele dominante legate de cooperare, având în vedere ce acțiuni rapide ar putea fi necesare pentru a proteja stabilitatea financiară.

2.3 Măsurile de austeritate adoptate de tările Europei de Est

Măsurile de austeritate presupun o gândire profundă și acțiune sobră, moderată, fără excese, cumpătată, echilibrată, cu apreciere și judecată dreaptă în tot ceea ce se întreprinde. Asprimea și severitatea reprezintă modul în care se vor aplica și se vor resimți efectele măsurilor de austeritate la nivelul întregii societăți, atât pentru instituții, cât și pentru toate categoriile de populație.

Datorită crizei econonice actuale, guvernele țărilor din Europa de Est au fost nevoite să aplice o serie de măsuri sobre, austere pentru a putea depăși situația economică dificilă, dintre care prezentăm acțiunile desfășurate de:

Bulgaria a adoptat următoarele măsuri de austeritate:

Pensiile au fost înghețate din anul 2011 până în anul 2013.

Numărul de angajați din sectorul public a fost redus cu mai mult de 10%.

Cheltuielile bugetare au fost reduse cu 15% în anul 2009.

În 2010, Bulgaria:

Reducerea cu 15% a subvențiilor pentru partide.

Reducerea bugetelor de stat și locale.

A optat pentru prestarea unor servicii guvernamentale de către operatori privați.

Numărul portofoliilor ministeriale s-a redus cu 2 posturi până la 1 ianuarie 2010.

A suprataxat luxul și a jocurile de noroc.

A vândut participațiile minoritare ale statului în diverse întreprinderi.

A vândut 50 milioane de tone certificate de emisii CO2.

A dublat impozitelor anuale pentru imobilele cu valori de peste 150000 euro și pentru autoturismele mai scumpe de 35 000 euro.

În 2011, Bulgaria:

a redus de cheltuielile cu fondurile alocate ministerelor cu 584 milioane.

contribuțiile la sistemul de pensii au crescut până la 17,8%, conform cu recomandările FMI.

Cehia a adoptat urmatoărele măsuri de austeritate care au constat în:

În 2008 au fost reduse unele beneficii sociale: neplata primelor 3 zile de concediu medical, plata unei taxe de 30 Czk pentru fiecare consultație medicală sau prescriere de medicamente și 60 Czk pentru fiecare zi de spitalizare.

În 2008 a crescut nivelului cotei reduse de TVA (aplicată alimentelor și unor medicamente) de la 5% la 9%.

În 2010 au mai fost luate următoare măsuri austere:

A crescut acciza la combustibili cu o coroană pe litru. A crescut acciza la tutun cu 2,5 Czk pe pachet. A fost majorata acciza la băuturi alcoolice de la 26 500 Czk pe litru la 28 500 Czk pe litru și la bere cu 8 coroane pe pachet.

au fost majorate amble cote de TVA, de la 19% la 20%, respectiv de la 9% la 10%, de la 1 ianuarie 2010

Au fost impozitate compensațiile acordate demnitarilor pentru transport, cazare, secretariat.

A fost majorat plafonului de asigurări sociale la firme și angajați.

În domeniul impozitului pe venit, a fost anulată scutirea de impozit asupra compensațiilor.

În unele sectoare s-au aplicat reduceri de 10% ale salariilor.

S-a introdus impozitarea pensiilor în cazul pensionarilor care cumulează pensia și alte venituri (cum ar fi salarii, venituri din afaceri, închirieri) și depășesc astfel limita de 840.000 coroane anual (aprox. 34.000 euro).

A fost taxată indemnizația anuală acordată militarilor cu 15%.

În 2011 au fost aplicate reduceri importante de cheltuieli constand În :

Statul va plăti concediile medicale doar începând din a 22-a zi de boală, și nu din a 15-a, așa cum era până acum.

Pensiile vor calcula conform acestui algoritm nou după data de 30 septembrie 2011, pentru categoriile 2 – 8 (există 10 categorii de pensii, în funcție de mărimea contribuțiilor, 10 fiind cea mai mare), vor scădea treptat în decursul a cinci ani, cu procente între 1-3%.

Salariile demnitarilor (guvernatori, parlamentari, membri ai Guvernului, Președinte), judecătorilor și procurorilor au fost reduse cu 5% în 2011.

A fost majorată vârsta de pensionare începând cu octombrie 2011 vârsta de pensionare fiind de 65 ani atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Camera Deputaților a amendat Legea Pensiilor, astfel încât vârsta de pensionare va crește gradual până la 73 ani pentru persoanele născute în 2012.

Alocațiile pentru nașterea copilului vor fi plătite doar pentru primul copil născut și pentru familiile al căror venit nu depășește de 2,4 ori nivelul de subzistență. Facandu-se astfel economii de până la 1,3 mld. coroane.

Persoanele înregistrate la o agenție de ocupare a forței de muncă nu vor putea lucra și primi indemnizație în același timp, așa cum era permis în unele cazuri până acum. Economisindu-se astfel la 820 mil. coroane.

Persoanele care renunță la locul de muncă la cererea lor sau cu acordul angajatorului au dreptul la o indemnizație de șomaj mai mică, de 45% din venitul lor lunar net.

Cel mai redus nivel al subvențiilor pentru îngrijirea unei persoane apropiate a diminuat de la 2 000 la 800 coroane lunar, economiile ridicându-se la 1,53 miliarde coroane.

A redus sumele prevăzute pentru scutirile fiscale și se elimină anumite scutiri fiscale.

Suma prevăzută pentru scutirile fiscale se reduce cu 1.200 coroane, pentru a acoperi pierderile cauzate de inundații. Măsura s-a aplicat doar în anul 2011.

Au fost eliminate scutirile fiscale acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități – companiile în care persoanele cu dizabilități angajate reprezintă mai mult de jumătate din întregul personal nu vor mai beneficia de scutiri fiscale.

A redus subvențiile acordate.

A introdus impozitarea subvențiilor acordate deputaților.

s-a realizat impozitarea cu 50% subvențiile acordate de stat pentru construirea de locuințe.

S-au redus cu 5% în 2011 și cu 10% în 2012 subvențiile acordate de stat partidelor și mișcărilor politice.

Subvențiile acordate președintelui au fost impozitate. Același lucru se aplică la subvențiile pentru chirie și la alte subvenții financiare acordate foștilor președinți.

Au fost reduse subvențiilor statului pentru construirea de locuințe, prin impozitarea acestor subvenții cu 15%.

În 2011 a fost majorata taxa care se plătește pentru o zi de spitalizare, de la 60 la 100 Czk (aprox. 4 euro). De asemenea, medicamentele mai ieftine de 50 Czk (2 euro) au fost eliminate din lista medicamentelor compensate, iar taxa de 30 Czk se va aplica întregii rețete și nu fiecărui medicament prescris, cum se proceda înainte. Aceste prevederi au intrat în vigoare începând de la 1 august 2011.

Slovacia a adoptat următoarele măsuri de austeritate:

Planul de austeritate consta în reducerea aparatului bugetar. La nivelul Ministerului Apărării au fost inițiate măsuri de disponibilizare a 1 400 persoane.

În anul 2011 au fost economisiti 1,7 miliarde de euro prin reducerea cheltuielilor și anularea unor proiecte publice.

Începând cu 1 ianuarie 2011, cota standard de TVA a crescut, de la 19% la 20%.

Amajorat accizele la tutun și alcool.

Alte măsuri pentru creșterea veniturilor: au constat în eliminarea exceptărilor de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, creșterea veniturilor nonfiscale (venituri din vânzarea certificatelor de poluare, taxe speciale pentru distribuitorii de electricitate).

Ungaria a adoptat următoarele masuri de austeritate:

A majorat limita de pensionare pentru pensiile speciale de la 45 la 60 ani. A crescut limita de pensionare de vârstă la 65 ani.

În 2009:

A fost sistat cel de-al 13-lea salariu la bugetari și a celei de-a 13-a pensii.

A redus concediul maternal la 2 ani și plata concediului medical doar în cazuri speciale.

A crescut TVA-ul de la 20% la 25%, începând cu 1 iulie 2009.

S-a introdus legea pentru impozitarea averii (case de vacanță, iahturi, mașini de  lux, vehicule agricole și avioane).

În 2010:

A crescut accizele pe țigări și combustibili cu 7,2%, respectiv 9,7% începând cu 1 ianuarie 2010.

În sectorul bancar s-a introdus impozitul suplimentar pe bilanțul anual.

Lărgirea bazei de impozitare pe sectoare economice care au realizat profit în perioada crizei economice: sectorul energetic, sectorul telecomunicațiilor, lanțurile de magazine.

A sistat plățile la sistemul de pensii private.

În 2011, Ungaria a luat următoarele măsuri:

Noua constituție a Ungariei include reducerea obligatorie a datoriei până la 50% din PIB.

A redus perioada de șomaj de la 9 luni la 3 luni și introducerea noțiunii de muncă în folosul societății, cu program de 4 ore pentru primirea asistenței sociale – Lege votată în Parlament la 12 iulie 2011.

Redimensionarea cheltuielilor bugetare pentru bunăstarea socială – restructurarea sistemului de asistență socială (800.000 de asistați social) – conform legii bugetului pentru anul 2011.

A redus cu 15% a finanțării partidelor politice din buget.

A intersis cheltuielile bugetare pentru vehicule, mobilier și telefoane.

Au luat măsuri ce vizează reducerea cheltuielilor cu companiile de stat prin: limitarea câștigurilor salariale la 2 mil. HUF (7.000 euro) pe lună, reducerea cheltuielilor cu salariile cu 15%, prin retragerea bonurilor de masă, reducerea numărului de directori de la 319 la 60.

De la 1 septembrie 2011, a majorat accizele pe chipsuri și băuturi energizante cu conținut de cofeină.

A desființat pilonului doi de pensii și trecerea acestor persoane în sistemul de stat.

A aplicat un impozit suplimentar pe veniturile acumulate, de 98%. Supra-impozitarea se aplică retroactiv de la 1 ianuarie 2005.

Cap. 3 Criza economică. Implicații asupra României

Criza financiară internațională dar mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – s-a extins asupra economiei românești pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private.

În România, răspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA. Există câteva diferențe între economia românească și aceste economii, care nu permit copierea pur și simplu a pachetelor de măsuri dezvoltate acolo. În esență, este vorba despre faptul că economia românească are un deficit de cont curent mare, care indică dependența acesteia de finanțarea externă. Avem de ales între reducerea ordonată a acestui deficit sau în reducerea lui de către piață în condițiile actuale de tensiune și neîncredere, cu consecințe dramatice pentru cursul de schimb și pentru creșterea economică.

În România, efectele crizei economice mondiale au început să se manifeste abia în trimestrul IV al anului 2008 odată cu intrarea în declin a unor ramuri industriale cum sunt produsele textile, industria auto, metalurgia, mașinile și aparatele electrice, mobilierul și cu diminuarea creșterilor înregistrate în prima parte a anului în alte ramuri cu contribuții importante în producția industrială (alimente și băuturi, energie electrică și termică, alte activități extractive).

În ceea ce privește sectorul financiar-bancar din România, acesta a trecut printr-o situație similară celui din SUA, în sensul că băncile au acordat credite neperformante prin supraevaluarea activelor ceea ce a dus la creșterea consumului pe datorie, adică populația a contractat împrumuturi peste capacitatea sa de rambursare.

Principalele efecte ale crizei financiare ce s-au făcut vizibile în România au constat în scăderea vânzările bunurilor de folosința îndelungată, a producției bunurilor de folosința îndelungată, a vânzărilor Dacia, a volumul tranzacțiilor imobiliare, a exporturilor, leul s-a depreciat și crescut numarul celor disponibilizați.

România s-a mai confruntat cu următoarele efecte:

scăderea puterii de cumpărare și a calității vieții;

încetinirea ritmului de creștere a produsului intern brut.

scăderea ritmului de creștere a veniturilor publice, cauzată de diminuarea în general a activităților din economie (industria auto, siderurgie, neferoase, construcții, mobilă, textile etc.);

creșterea numărului de persoane aflate în imposibilitatea de a-și rambursa ratele și dobânda la creditele bancare;

înăsprirea condițiilor de accesare a creditelor pentru populație, agenți economici, precum și pentru sectorul public;

reducerea lichidităților în sectorul financiar-bancar, concomitent cu majorarea costului finanțării interne și externe;

3.1 Impactul crizei la nivel macroeconomic

Pentru a putea face o analiză completă și complexă a situației României, trebuie să analizăm amănunțit efectele crizei economice, din punct de vedere al impactului la nivel macroeconomic, dar și la nivel microeconomic.

3.1.1 Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut (PIB) reprezintă cel mai important indicator macroeconomic analizat. Următorul tabel prezintă evoluția acestui indicator în perioada analizată.

Tabel 1 Evoluția produsului intern brut și a principalelor sale componente (în termeni reali) 

Tabelul 2 Evoluția anuală a PIB-ului României

După cum se observă din tablele de mai sus ani cei mai dificili au fost 2009 și 2010 când impactul crizei economice asupra PIB-ului României a fost devastator. Anul 2011 a reprezentat primul an de creștere al PIB după declinul înregistrat în timpul crizei. Acest rezultat indică reluarea procesului de creștere economică, fapt promovat intens de conducerea țării. Pentru anul 2012, 2013 trendul este crescător ceea ce arată o creștere economică susținută.

3.1.2 Indicele producției industriale

Producția industrială a scăzut cu 1.2% în februarie 2012 față de aceeași perioadă a anului precedent datorită scăderilor înregistrate în două dintre componentele majore ale acestui sector: industria extractivă și cea prelucrătoare. Ramurile industriale care au înregistrat creșteri în perioada analizată sunt : producția de mijloace de transport (creștere de 29.1%), produsele din tutun și textile. Un indicator important în analiza producției industriale este indicele valoric al cifrei de afaceri totală. Acesta ia în calcul inclusiv activitățile secundare ale întreprinderilor cu profil industrial. La nivelul întregii economii, acest indice a înregistrat o scădere de 1.7%, în timp ce productivitatea muncii a scăzut cu 3.7% la nivel de industrie.

Fig. 2 Indicii producției industriale în perioada februarie 2011- februarie 2012

Piața de construcții s-a numărat printre sectoarele cel mai grav afectate de criza economică. Reluarea creșterii în acest sector reprezintă un indicator al tendinței de stabilizare economică deoarece reflectă creșterea încrederii investitorilor români și străini în economia românească. Lucrările de construcții presupun eforturi financiare importante și dezvoltatorii nu riscă să se angreneze în astfel de proiecte în perioadele dificile din punct de vedere economic. Astfel, creșterea cu 7.4% a lucrărilor de construcții față de februarie 2011 reprezintă un aspect favorabil. Tendința de creștere s-a manifestat atât la construcțiile industrial cât și la clădirile rezidențiale

Creșteri mai puțin semnificative se înregistrează și la activitățile comerciale și de servicii (+ 1.3% față de februarie 2011). În această categorie serviciile prestate populației și cele prestate întreprinderilor au evoluat în sensuri diferite. Serviciile prestate întreprinderilor au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri, fapt ce susține idea relansării economiei naționale, însă la categoria serviciilor prestate populației s-au înregistrat scăderi de 5.3%. Unul dintre principalele motive este reprezentat de reticența băncilor de a acorda credite pentru consum populației, condițiile de creditare rămânând aspre și în această perioadă. De asemenea, populația are încă proaspătă în memorie amintirea situației din anii anteriori (șomaj mare, instabilitate economică) și nu este la fel de deschisă la idea de a contracta credite pentru consum.

3.1.3 Indicatori privind piata forței de muncă

Rata șomajului face referire doar la persoanele fără loc de muncă înregistrate ca șomeri în baza de date a agenției. Evoluția acestui indicator reflectă o serie de aspecte importante privind situația economico-socială a țării. Următorul grafic prezintă evoluția ratei șomajului în perioada 2008 – 2012.

Fig. 3 Evoluția ratei Șomajului

La 30 aprilie 2012 rata șomajului înregistrată la nivel național a fost de 4.73%, în scădere față de aprilie 2011 cu 0.75 puncte procentuale. Din datele publicate de ANOFM se poate observa că cele mai mari valori ale raței șomajului au fost atinse în 2010 (765285 șomeri înregistrați în martie 2010). Începând cu 2011, rata șomajului a scăzut gradat, dar se situează în continuare deasupra nivelului înregistrat în 2008.

Reducerea ratei șomajului influențează în mod indirect consumul populației. Reîncadrarea în munca a persoanelor care deveniseră șomeri în timpul crizei va duce, în timp la creșterea consumului din partea acestui segment de populație precum și la o creștere a cererii pentru credite.

Pentru luna februarie 2012, câștigul salarial nominal mediu net a fost de 1472 ron. Această valoare reprezintă o majorare de 4.1% față de februarie 2011.

Fig. 4 Câștigul salarial mediu brut

Câștigul salarial a înregistrat fluctuații importante în perioada analizată, fapt ce indică un anumit grad de instabilitate pe piața muncii. Corelat cu evoluția ratei șomajului pe aceeași perioadă se poate observa că acest indicator a evoluat invers față de rată șomajului. În perioada ianuarie – martie 2012, salariul mediu brut a crescut cu aproximativ 100 ron.

3.1.4 Indicele prețurilor de consum (IPC)

IPC este un indice lunar și se calculează numai pentru elemente care intră în consumul direct al populației, fiind excluse: consumul de bunuri și servicii din producția proprie a gospodăriei casnice, cheltuielile sub formă de investiții și acumulare, dobânzile plătite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele, etc., precum și cheltuielile aferente plății muncii pentru producția (agricolă etc.) a gospodăriilor individuale. IPC măsoară tendința generală de schimbare a prețurilor de consum în timp”. Astfel, acest indicator este influențat de capacitatea populației de a consuma anumite bunuri, care la rândul său este influențată de gradul de ocupare, nivelul prețurilor, etc. Pentru perioada februarie 2011- februarie 2012, indicele prețurilor de consum evoluat în felul următor:

Fig 5 Evoluția IPC in perioada februarie 2011- februarie 2012

Între februarie 2011 și februarie 2012 IPC a fluctuat în limitele unui punct procentual. Pentru începutul perioadei cele maimari creșteri au fost înregistrate la prețurile mărfurilor alimentare. Prețurile la servicii au înregistrat creșteri în lunile de vară, iar la sfârșitul anului valorile au rămas la un nivel mai ridicat decât la începutul acesteia. Modificările procentuale mici sugerează faptul că pe întreaga perioadă nu s-a înregistrat o relansare puternică a consumului. O astfel de tendința este deosebit de importantă în alimentarea creșterii economice. Unul din efectele crizei financiare este tocmai aceasta reticentă a consumatorilor, manifestată prin menținerea nivelului de consum la valori reduse, comparativ cu perioada înaintea crizei.

3.1.5 Rata dobânzii și datoria externă

Un instrument important utilizat de BNR pentru exercitarea controlului asupra masei monetare și, implicit a situației macroeconomice a țării este rata dobânzii de referință. În perioada 2009- 2011 au fost efectuate mai multe modificări în sensul scăderii ratei dobânzii de referință:

Tabelul 3 Evoluția ratei dobânzii de politica monetară

Rata dobânzii de referință a scăzut la jumătate în ultimii trei ani. Ritmul de scădere a urmat îndeaproape evoluția situației macroeconomice a țării. În prezent, principala provocare pentru românia este menținerea ritmului de creștere economică. Scăderea ratei dobânzii de referință de trei ori în primele trei luni ale anului 2012 reprezintă o încercare de a încuraja relansarea consumului.

Situația macroeconomică a României este reflectată și de balanța comercială. Pentru perioada 2008- 2011, rezultatele se prezintă astfel:

Fig. 6 Balanța comercială a României în perioada 2008-2011

Pe întreaga perioadă analizată, balanta comercială înregistrează un deficit, importurile depășind exporturile. Se poate observa o reducere a deficitului comercial începând cu anul 2009. Acest fapt este datorat scăderii consumului atât la nivel național cât și internațional datorită crizei. Pe perioada 2009-2011 atât importurile cât și exporturile au înregistrat creșteri valorice însă nu au atins rezultatele înregistrate pentru anul 2008.

Contextul macroeconomic actual poate fi caracterizat prin incertitudine. Anumite aspecte indică stabilizarea situației și chiar reluarea creșterii economice. Aceste semnale sunt identificate de instituții internaționale.

România este monitorizată atât de Comisia Europeană cât și de FMI și Banca Mondială pentru a observa dacă țara implementează corect măsurile propuse și dacă atinge obiectivele convenite prin acordul de împrumut cu aceste instituții.

Raportul FMI pentru România prezintă o perspectivă îmbucurătoare asupra rezultatelor curente ale țării dar și asupra perspectivelor de dezvoltare viitoare. Creșterea economică a fost reluată în anul 2011, însă recuperarea este în continuare fragilă. Rezultatul se datorează în principal anului bun în agricultură, recuperării pieței construcțiilor și reînnoirii creșterii economice.

Principalele provocări identificate de analiști pentru perioada următoare sunt:

Gestionarea riscului de contagiune în cazul evoluțiilor nefavorabile de pe piața internațională;

Îmbunătățirea calității activelor bancare;

Îmbunătățirea instrumentelor de intervenție rapidă pentru instituțiile de credit aflate în dificultate.

Reluarea procesului de creștere economică din anul 2011 este, în mare măsură datorată măsurilor de politică monetară și control al sistemului bancar. Prin acestea s-a crescut gradul de stabilitate al sistemului, evitându-se propagarea efectelor crizei. În plus, credibilitatea țării a crescut datorită acelorași politici, fapt confirmat de agențiile de Rating internațional, de FMI și de Banca Mondială.

În primele 4 luni din 2011, investițiile străine au totalizat 444 milioane euro, în scădere față de cele 623 milioane euro înregistrate în aceeasi perioada a anului 2010, în timp ce gradul de acoperire al deficitului de cont curent a crescut de la 30% in 2010, la 38,5% în 2011.

În luna aprilie 2011, investițiile au însumat doar 65 milioane euro, în scădere de la 137 milioane euro în aprilile 2010.

Principalul factor care a determinat scăderea deficitului de cont curent a fost dublarea excedentului pe segmentul transferurilor, România atrăgând în ultima perioada mai multe fonduri europene.

Datoria externa a României a ajuns la 93 miliarde euro, în scădere cu 381 milioane față de martie, însă în creștere cu 2,1 miliarde euro față de sfârșitul anului trecut.

Fig. 7 Evoluția datoriei extrerne

Din totalul datoriei externe, datoria publică și public garantată insumează 18,6 miliarde euro (aici fiind inclusi și banii de la FMI și UE virați direct în conturile Ministerului de Finante), în timp ce datoria privată însumează 45,7 miliarde euro.

.

3.1.6 Piața imobiliară

În perioada de boom economic 2005-2008, costul creditelor ipotecare era mai puțin important pentru românii care își doreau o locuință, mult mai importantă fiind suma maximă pe care aceștia o puteau împrumuta. Practic, mulți se grăbeau să cumpere cu gândul că, anul următor, prețurile vor fi mult mai mari.

Fig. 8 Ritmul anual de creștere a soldului creditelor ipotecare în raport cu DAE

Prin urmare, ritmul anual de creștere a soldului creditelor ipotecare ajunsese la peste 70%, deși în momentul respectiv nu exista programul Prima Casa, iar DAE medie la creditele în euro era de 8%.

Acum, când DAE medie a scăzut sub 5%,iar prețul locuințelor este cu 30-50% mai mic decât în 2007/2008, ritmul anual de creștere a soldului creditelor ipotecare a scăzut la mai puțin de 10%, deși avem în plus programul Prima Casa, prin intermediul căruia se pot achiziționa locuințe cu un avans de doar 5%.

Cu alte cuvinte, înainte de criza, desi dobânzile erau mult mai mari, prețurile erau mult mai mari, iar salariile calculate în euro erau mai mici cu 10-15%, cererea era semnificativ mai mare decat în prezent, ceea ce arată schimbarea dramatica a comportamentului de consum a românilor in ultimii 3-4 ani.

Spre exemplu, în anul 2007, soldul creditelor ipotecare contractate de populație a crescut cu 1,9 miliarde euro, iar în 2008 cu 1,3 miliarde, pentru ca, în 2012, creșterea să fie de doar 0,7 miliarde euro, cu tendința de scădere evidentă în ultimele luni.

În acest moment, nu lipsa banilor sau prețurile practicate pe piața imobiliară reprezintă principalele motive care îi determină pe potențialii clienți să amâne momentul achiziției unei locuințe, ci lipsa totală de încredere în ce privește evoluția viitoare a economiei, și faptul că, poate, anul viitor vor cumpara mai ieftin.

Fig. 9 Numărul tranzacțiilor pe piața imobiliară

De remarcat faptul că, între 2009 și 2012, numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu 23%, dar prețurile au scăzut cu peste 30%, evoluție care arată că proprietarii acceptă să vândă la prețuri tot mai mici.

3.1.7 Piața auto

Industria auto din România – ce reprezinta aproape 10% din produsul intern brut (PIB) al țării, cu o cifra de afaceri de circa 11,5 miliarde euro, potrivit estimărilor vicepresedintelui Asociatiei Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule din România (APIA), Brent Valmar – pare sa fie unul dintre cele mai afectate sectoare de criza economică globală, în condițiile în care marile companii pentru care Romania produce piese și automobile își restrang activitatea.

Fig. 10 Evoluția anuală a pieței auto românești

Puternic influențată de taxa auto și de criza financiară mondială, piața auto românească a suferit modificări semnificative în ultimii ani – fie că vorbim de vânzări de mașini noi, de second hand din import sau de schimbările de proprietar ale mașinilor deja existente în parcul național. In figura de mai sus observăm o piață instabilă, influențată punctual în special de taxa auto și în care vânzarea de automobile noi contează din ce în ce mai puțin.

Declinul vânzărilor de mașini noi a început înca din 2008, dupa un an 2007 record. Asfel, dintre toți ultimii patru ani de criză, doar in 2008 (ianuarie si august) am văzut niveluri lunare de aproape 30.000 de mașini noi înmatriculate, în timp ce în cele mai slabe luni din anii de criză au existat și momente în care abia s-au vândut puțin peste 2.000 de unități/lună.

3.2 Impactul crizei la nivel microeconomic

Criza s-a resimțit puternic spre sfârșitul anului 2009, începutul anului 2010. Fiecare cetățean, individ în parte a fost lovit de criză, a resimțit efectele acesteia și precaut si-a luat măsuri de siguranță. Persoanele disponibilizate au trăi din economii, și au redus drstic consumul. Aceasta a fost una dintre măsurile cel mai des implementate. Prioritare pe lista achizițiilor în perioada crizei au fost doar produsele și serviciile de interes major, doar cele esnțiale, renunțând la satisfacerea unor capricii ce ar putea produce „găuri” în bugetul fiecăruia.

Tinerii din România au resimtit criza economică într-o proporție mai mare decât restul populației adulte care se teme nu atât de scăderea veniturilor, cât și de locurilor de muncă și de șomaj. Aproape de jumătate dintre românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani sunt afectați de criză ,lucru explicabil prin faptul că 37% dintre tineri au ca priorități cariera și câștigul de bani.

În aceeași idee, trei sferturi dintre tineri vor ca statul să le ofere locuri de muncă și șansa promovării profesionale, doar o treime așteptând de la autorități să le ofere locuințe.

Numărul celor care au pretenția ca statul să le garanteze o educație mai bună este foarte redus, procentul înregistrat în acest caz fiind doar de 14%.

De asemenea funcționarii publici, profesorii, pensionarii și medicii sunt doar câteve categorii de români care au simțit pe pielea lor ce înseamnă criza economică.

Sporurile bugetarilor au fost taiate, profesorii și pensionarii nu au obținut măririle de venit promise și mii de salariați rămân în continuare fără locuri de muncă.

În ceea ce privește medicii situația este destul de îngrijorătoare, dat fiind faptul că peste jumătate din medicii din România sunt nemulțumiți atât de salariile pe care le încasează lunar, cât și de felul în care sunt tratați în breaslă.

În plus peste 60% dintre ei ar prefera să își caute de muncă într-o altă țară decât România pentru condiții mai bune de trai.

Balanța situației din România, a stilului de viață, este una în continuu dezechilibru, fapt ce îngrijorează autoritățile și ne demonstrează încă o dată că această stare de haos, colaps va mai dura încă o periodă bună.

Concluzii

Criza din SUA a fost doar declanșatorul crizei financiare mondiale. Cauzele au fost atât de natură macroeconomică, cât și de natura microeconomică. Lichiditatea abundentă a făcut ca anumite cauze microeconomice să se combine și să ducă la criza financiară de astăzi.

Cauzele crizelor economice pot fi reprezentate de evoluția nefavorabilă a cadrului macroeconomic, comportamentul neprudențial și slaba guvernanță a băncilor și implicarea autorităților în deciziile de acordare a creditelor de către bănci, respectiv amestecul factorului politic într-o activitate care trebuie să se desfășoare  în  mod  esențial pe criterii  economice.

Cele mai imortante dintre efectele crizelor financiare sunt următoarele: scăderea PIB-ului și a producției industriale, creșterea numărului de firme falimentare, mărirea ratei șomajului, scăderea ponderii lucrărilor în construcții și blocajul pieței imobiliare, reducerea investițiilor, a prețurilor locuințelor, a diverselor mărfuri și servicii, micșorarea veniturilor populației și implicit, reducerea cheltuielilor de consum și explozia numărului de restanțieri la creditele bancare și executarea obligatorie a acestora.

Modul în care o tara se răspunde la criză depinde de resursele disponibile, de instituțiile și instrumentele care se pot folosi.

Lipsa așa-numitelor active toxice a diminuat efectul de contagiune asupra României. Totuși, țară a fost afectată indirect datorită scăderii generală consumului și a investițiilor străine directe la nivel internațional. Acești doi factori au dus la o contracție economică puternică în perioada 2009-2010. Anul 2011 marcat începutul unei perioade de stabilizare, principalii indicatori ai creșterii economice relatându-și trendul ascendent. Rezultatele favorabile au fost atinse prin eforturi susținute din partea autorităților și a BNR privind gestionarea politicii fiscale și monetare. Principala amenințare existenta în momentul de față pentru românia este încetarea procesului de creștere economică. Aceasta poate avea loc fie datorită relaxării în sens greșit a controlului asupra sistemului economic, fie datorită scăderii consumului la nivel internațional.

Pentru celelalte țări din Uniunea Europeană impactul crizei a fost puternic resimțit datorită legăturilor existente între băncile europene și cele americane. Ponderea activelor toxice și a creditelor neperformante în portofoliul acestor bănci a dus la probleme importante și, în multe cazuri, la necesitatea intervenție statului drept creditor de ultimă instanță. Fiecare stat a implementat propriul pachet de măsuri anti criză și, deși a existat o corelare la nivel european, rezultatele sunt foarte diferite în cazul economiilor naționale.

Pentru întreaga Uniune Europeană, criza a scos la iveală anumite erori din sistemul financiar internațional și a destabilizat concepțiile clasice potrivit cărora anumite instituții sunt prea mari pentru a eșua. Dependența sectorului economic european de funcționarea sistemului financiar și bancar afost cea care a determinat guvernele naționale să intervină pentru a evita efecte adverse mai puternice pe viitor.

Ciclicitatea economică este un fenomen cunoscut și dovedit în multiple rânduri. Lipsa unui set de măsuri anti-ciclice, care să poată fi implementat în situații similare este o slăbiciune majoră a sistemului economic european.

Bibliografie:

Adumitroaiei . I., D., Criza economică actuală 2007…?, Ed. Noel, Iasi, 2009;

Bonciu, F., Economie mondială, Editura Universitară, București, 2009,

Cristea,E., V., ”Criza economică în România. Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”, București, Ed. A.S.E, București, 2007,

Filipescu , N., “Consecințele crizei financiare globale”, Ed. Revista 22, 2009

Giddens,”Sociologie”, București, Ed.All, București, 2001

Korten, D., Corporațiile conduc lumea, Ed. Samizdat, SUA, 1995

Isărescu, M. “Criza financiară mondială – provocări pentru politica monetară din România”,

Nistor, P, “Evoluția investițiilor străine în ecomoia BRIC”, Tîrgu–Mureș , 2011,

Schumpeter, J. – Capitalism, Socialism and Democracy, Editura Routledge, London 2006,

Starke, L., Starea lumii. Inovații pentru o economie durabilă 2008, București, Ed. Tehnică,2008,

Tamas , S., “Criza economică- Cauze, caracteristici, implicații”, Ed, Fundatia Societatea Civilă, București, 2010,

Von Mises, L. – The Theory of Money and Credit, Editura Liberty Classics, Indianapolis, 1980,

***

Buletin statistic lunar, februarie 2012,

Economistul 2856, 18.04.2009,

Economistul nr.34 din 19 septembie 2011,

Raport FMI pentru Romania – 2011,

***

www.apia.ro

www.anofm.ro

www.bnr.ro

www.businessday.ro

http//:Financiarul.ro

http://0-100.hotnews.ro/2012/01/10/analiza-evolutia-lunara-si-anuala-a-pietei-auto-romanesti-in-ultimii-4-ani/

http://www.insse.ro/

http://www.zf.ro/zf-utile/pib-ul-romaniei-evolutia-produsului-intern-brut-ins-8264863

http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza-ecomonica.

Bibliografie:

Adumitroaiei . I., D., Criza economică actuală 2007…?, Ed. Noel, Iasi, 2009;

Bonciu, F., Economie mondială, Editura Universitară, București, 2009,

Cristea,E., V., ”Criza economică în România. Influența crizei mondiale și situația economico-socială a țării noastre”, București, Ed. A.S.E, București, 2007,

Filipescu , N., “Consecințele crizei financiare globale”, Ed. Revista 22, 2009

Giddens,”Sociologie”, București, Ed.All, București, 2001

Korten, D., Corporațiile conduc lumea, Ed. Samizdat, SUA, 1995

Isărescu, M. “Criza financiară mondială – provocări pentru politica monetară din România”,

Nistor, P, “Evoluția investițiilor străine în ecomoia BRIC”, Tîrgu–Mureș , 2011,

Schumpeter, J. – Capitalism, Socialism and Democracy, Editura Routledge, London 2006,

Starke, L., Starea lumii. Inovații pentru o economie durabilă 2008, București, Ed. Tehnică,2008,

Tamas , S., “Criza economică- Cauze, caracteristici, implicații”, Ed, Fundatia Societatea Civilă, București, 2010,

Von Mises, L. – The Theory of Money and Credit, Editura Liberty Classics, Indianapolis, 1980,

***

Buletin statistic lunar, februarie 2012,

Economistul 2856, 18.04.2009,

Economistul nr.34 din 19 septembie 2011,

Raport FMI pentru Romania – 2011,

***

www.apia.ro

www.anofm.ro

www.bnr.ro

www.businessday.ro

http//:Financiarul.ro

http://0-100.hotnews.ro/2012/01/10/analiza-evolutia-lunara-si-anuala-a-pietei-auto-romanesti-in-ultimii-4-ani/

http://www.insse.ro/

http://www.zf.ro/zf-utile/pib-ul-romaniei-evolutia-produsului-intern-brut-ins-8264863

http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza-ecomonica.