Criza Economica Actuala, Cauze , Efecte Si Perspective
Criza economică actuală, cauze , efecte și perspective
Capitolul I Crizele economice și cauzele lor
Abordări conceptuale ale crizei economice
Crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, fiind însoțite totodată de volatilitate și incertitudine în creștere pe majoritatea piețelor (piețele de capital, piața petrolului, piețele monetare și valutare, piața muncii etc.).
Mitroff definește criza ca fiind un eveniment cu probabilitate redusă de apariție dar care are implicații mari pentru societate, organizații sau indivizi. Evenimentul care anunță pericolul și creează panică poate fi căderea unei bănci sau falimentul unei corporații. Astfel se declanșează criza în investiții urmată de o criză a creditului provocată de faptul că băncile nu mai acordă credite. Falimentele se declanșează în lanț, iar economia poate intra astfel în recesiune sau chiar în depresiune economică.
O altă definiție a crizei este dată de Bruno în 1996, acesta definește criza, ca fiind „situația în care o economie înregistrează scăderea PIB-ului pentru trei ani consecutivi și această scădere este mai mare de 9%”. De asemenea Ribstein a definit crizele ca fiind “ perioade de scăderi bruște ale activității economice care cauzează schimbări mari în așteptările referitoare la perspectivele economice viitoare și sunt adesea situate între perioade de frenezie speculativă pe piețele economice și politice “.
Criza este considerată un proces curativ, bine cunoscut în trecut și care va exista de asemenea și în viitor. Crizele au testat întotdeauna „sănăntatea“ ramurilor în așa fel încât jucătorii ineficienți au părăsit piața fiind înlocuiți de alții noi, mult mai eficienți.
Există patru interpretări ale crizelor economice:
– Interpretarea liberală – piața se autoreglează. Criza este datorată unei intervenții din exterior (statul) care perturbă piața. Desființarea crizei se realizează atunci când este eliminată cauza externă.
– Interpretarea keynesistă – piața nu are un rol autoreglator. Investițiile sunt neprevăzute și prociclice. Keynes subliniază însemnătatea statului, ce poate reglementa piața.
– Interpretarea schumpeteriană – economia este ciclică, ea trece prin faze de progres economic sau de recesiune.
– Interpretarea marxistă – criza este o componentă inerentă a capitalismului, iar ea face parte din mecanismul său. Provine din caracterul anarhic și neegal al producției; anarhic datorită faptului că fiecare întreprindere își dorește mărirea producției pentru a-și crește rata profitului. Inegal, deoarece posesorii de capital se îmbogățesc în comparație cu muncitorii. În acest fel , producția crește, dar nu în aceeași măsură cu consumul. Acest lucru duce la dezlănțuirea crizei prin supraproducție
Criza conform teoriei economice
Problema existentă în definirea crizelor este repezentată de stabilirea dimensiunii volatilității sau de căderea piețelor pentru a o putea încadra în categoria unei crize. Nu există definiții clare cu privire la cât de mare să fie inflația, șomajul sau scăderea PIB-ului unei țări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză.
În țările dezvoltate, fluctuațiile financiare iau forma crizelor bancare și monetare, iar, în țările subdezvoltate, ea este o combinație a celor două însoțite de sporirea dificultăților legate de serviciul datoriei externe. Se pot identifica o serie de convergențe și de puncte comune între aceste crize :
în majoritatea țărilor, crizele sunt precedate de o dereglementare financiară importantă și de liberalizarea operațiunilor de capital;
crizele bancare sunt corelate de creșterea rapidă a împrumuturilor pentru unele categorii de active (în special bunuri imobiliare și valorile mobiliare), care se transpun în creșterea speculațiilor, în contextul în care reglementarea și controalele financiare sunt reduse;
fluctuațiile de capital ademenite de diferența dintre ratele dobânzii și stabilitatea ratelor de schimb constituie baza crizelor monetare;
creșterea accelerată a lichidităților ca și consecință a acestor mișcări de capital se transpune prin „avântul" creditelor din sistemul bancar și este însoțită de o relaxare în evaluarea riscurilor, ceea ce indică o calitate slabă a activelor;
aceste intrări masive de capital provoacă aprecierea monedelor naționale și în consecință cauzează deteriorarea balanței operațiunilor curente și creșterea deficitului comercial în cazul anumitor țări;
deteriorarea situației macroeconomice, în aceste țări, și mărirea ratelor dobânzii pe plan internațional, stau la baza unei inversiuni rapide a mișcărilor de capital, care se vor mișca spre alte locații. La acest nivel, ieșirile masive de capital dezvoltă o depreciere monetară care se transpune , în pierderi semnificative din capital pentru cei care nu au acoperire. Goana după devize, pentru a micșora pierderile, se concretizează în crize monetare și bancare, în majoritatea țărilor
Din punct de vedere convențional se consideră că o economie a intrat în fază de recesiune atunci când după 2 trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei țări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) definește criza ca fiind „o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului„.
Până în secolul XIX caracteristice economiei mondiale au fost crizele de subproducție, acestea fiind provocate de fenomene naturale cum sunt seceta sau marile inundați și de circumstanțe social politice deosebite cum sunt epidemiile sau războaiele .
Crizele ciclice de supraproducție, sunt caracteristice economiilor de piață, constând în faptul că oferta este mai mare decat cererea, iar ca urmare a faptului că pentru bunurile produse nu se gasesc cumpărători solvabili, ofertanții se văd obligați să reducă producția. Crizele economice pot lua forma unei stagflații, unei recesiuni sau unei depresii economice, și uneori pot duce chiar la colaps economic.
Depresiunea economică reprezintă una din formele acute de criză economică, caracterizată printr-o cădere susținută a economiilor naționale. Reprezintă o formă rară dar extremă de recesiune, ce este caracterizată în principal de o creștere „neobișnuită” a ratei șomajului, restricționarea creditelor, restrângerea producției industriale și a investițiilor, evaporarea lichidităților, deflația prețurilor, hiperinflație, numeroase falimente bancare, schimburi comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte volatil și impredictibil, în principal cu tendința de devalorizare ce se consideră că apare atunci când există un declin al produsului intern brut (PIB) mai mare de 10%. Putem discuta despre o depresiune economică atunci când există o creștere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de cel puțin două trimestre.
Este greu de apreciat momentul în care o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică va genera o criză financiară sau invers. De obicei se vorbește întotdeauna de o criză economică generată din cauze financiare, politice sau sociale.
Criza financiară reprezintă o formă de manifestare a crizei economice în care este reflectată lipsa de încredere în sistemul financiar, scăderea însemnată a volumului tranzacțiilor la bursă, dereglarea mecanismelor pieței, aici bursa reprezentând barometrul economiei care tranzacționează.
Criza financiară este conjunctura în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani (disponibilul), ceea ce înseamnă ca lichiditatea este scăzută datorită faptului ca banii disponibili sunt retrași din bănci, fapt ce forțează băncile fie să-și vândă activele și investițiile, pentru a-și acoperi necesitățile, fie să intre în colaps. Criza financiară poate duce la o criză economică.
Putem vorbi de o criză atunci când efectele acesteia se manifestă asupra unui număr mare de oameni și companii însă, crizele pot exista și în stare latentă.
Crizele economice nu se pot încadra într-un anumit model. “Teoriile economice moderne resping ideea unei teoretizări generale a crizelor economico financiare, conform cărora acestea pot fi încadrate într-un model general valabil, considerându-se că fiecare criză financiară este unică, fiecare reprezentând de fapt un accident istoric, generat de factori specifici, într-o anumită conjunctură social-economică și politică.”
Potrivit acestor teorii crizele nu pot fi anticipate pentru ca efectele negative produse, să fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, din istorie putem observa că, deși crizele nu apar și nu se produc identic, ele sunt legate de caracterul ciclic al proceselor economice.
Ciclul economic și fazele sale
Evoluția ciclică reprezintă forma de evoluție firească a activității economice. „Viața” economică are o dezvoltare ciclică, ondulatorie și de obicei ascendentă. Nu se poate afirma existența unui model general valabil al ciclului economic și de asemenea nu există nici două cicluri identice prin durata și configurația fazelor. Fluctuațiile ciclice sunt nuanțate și complexe.
Ciclul economic este reprezentat de perioada de la începutul unei contracții a activității economice de ansamblu până la începutul următoarei.
În cadrul mișcării ciclice se derulează următoarele faze :
expansiunea supranumită și boom economic, ce se caracterizează prin creșterea producției, a venitului național, a salariilor, a gradului de ocupare a forței de muncă și a profitului; de asemena sunt caracteristice afacerile prospere, creditele ieftine și creșterea cursului titlurilor de valoare.
depresiunea, stare a economiei ce se caracterizează prin dezechilibre economice (oferta > cerere), o scădere a productivității, scăderi ale ratei profitului, variația și scăderea cursurilor titlurilor de valoare, scumpirea creditului, diminuarea creditelor și investițiilor.
Ieșirea din criză se realizează prin modernizarea capitalului fix și creșterea capitalului circulant fenomen ce va impulsiona creșterea gradului de ocupare în acele ramuri ce produc bunuri de producție, astfel se ajunge implicit la creșterea cererii bunurilor de consum. Se inițiază astfel o nouă fază de expansiune, ce va fi urmată de o altă contracție ce marchează trecerea la un alt ciclu economic, constituind un progres față de cel precedent.
Ciclurile economice pot fi pe termen scurt, mediu și lung. Ciclul scurt ilustrează o mișcare ondulatorie pe o durată de aproximativ trei ani, este încadrat în interiorul ciclului mediu și include două faze: expansiunea și contracția ce sunt influențate de mecanismul de formare a stocurilor, de specificul pieței și formarea ofertei produselor agricole.
Ciclul lung este reprezentat de unde lungi, în decursul unei perioade de 40-60 ani de evoluție a vieții economice și este format din două faze: ascendentă, descendentă. Prima fază este caracterizată de preponderența anilor de prosperitate și de ritmuri relativ ridicate de creștere a venitului național al investițiilor, producției și vânzărilor și inclusiv de ridicarea continuă a nivelului de trai. Faza descendentă se caracterizează prin încetinirea ritmului de creștere economică accentuând astfel persistența unor fenomene negative în economie cauzate de modificările profunde în comportamentul indivizilor economici, în structura ramurilor și subramurilor și în organizarea consumului.
Problematica declanșării crizelor.
Kindleberger apreciază crizele financiare ca fiind o caracteristică inerentă a capitalismului internațional. Hyman Minsky susține teoria „instabilității financiare” ca fiind un element de declanșare a crizelor financiare. Conform acestei teorii, crizele financiare constituie o trăsătură inevitabilă a sistemului capitalist și succedă un curs previzibil. Primul semnal care anunță o următoare criză financiară este constituit de un șoc exterior asupra economiei. Acest puternic factor exogen conduce la creșterea șanselor de profit în unul din sectoarele majore ale economiei și micșorează oportunitățile economice din alte domenii. Creșterea șanselor de profit într-un anumit sector economic atrage sursele de finanțare, fapt ce va genera o explozie a investițiilor. Febra investițiilor este întreținută de creșterea însemnată a creditului bancar, precum și de atragerea fondurilor personale și ale firmelor.
Atragerea creditelor duce la creșterea impulsului de a specula, ce se manifestă prin creșterea prețurilor la active și la bunurile cu mare căutare. În următoarea etapă, o parte dintre investitori constată că piața a atins un punct de maxim și încearcă să-și transforme activele supraevaluate în bani sau în alte active de calitate.
Ulterior, o parte cât mai mare dintre investitori observă pericolul și caută să își vândă activele riscante și supraevaluate, fapt care va conduce ulterior la o prăbușire a prețurilor. După declașara crizei în investiții urmează o criză a creditului ce este cauzată de faptul că băncile nu mai acordă credite. Falimentele izbucnesc în lanț, iar economia riscă să intre în recesiune sau chiar în depresiune economică. În final starea de panică se atenuează, economia da semne ca se reface, iar piața întoarce la o stare de echilibru, dar cu un preț foarte mare.
Tipologii ale crizei economice
Reinhart și Rogoff au realizat o clasificare a diverselor tipuri de crize. Din punctul acestora de vedere există șapte tipuri de crize, dintre acestea patru se definesc folosindu-se un criteriu cantitativ iar celelalte trei sunt dependente de dezvoltarea unui eveniment specific.
Trei tipuri de crize și anume, cele ale inflației, ale prăbușirii monedei și cele ale degradării monedei sunt cazuri în care puterea de cumpărare a monedei scade foarte mult. Explozia prețurilor- baloanele de săpun ale bunurilor, reprezintă cazuri în care sunt reflectate declinuri ale scăderii valorii bunurilor sau un declin major al prețurilor unui capital universal iar crizele bancare reflectă un declin mare a valorii nete a activelor bancare. Alte două tipuri de crize, cea a datoriei externe și a datoriei interne se raportează la deficite ale datoriilor statului .
Din punctul de vedere al teoriei reglementării putem deosebii următoarele tipuri de criză:
ca rezultat al „șocului extern” (când dezvoltarea sistemului este blocată de insuficiența resurselor externe);
criza structurală (ca rezultat al contradicției dintre modul de dezvoltare și dinamica social-economică la macronivel);
criza sistemului de reglementare;
criza modului de producție (rezultând în urma acutizării contradicțiilor dintre formele instituționale care determină regimul acumulărilor;)
O parte dintre specialiști clasifică crizele în: crize sociale (inflație în creștere, șomaj, sărăcie), crize financiare (volatilitate accentuată pe piețele de capital, căderea burselor și revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaționale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.
Crizele economice de asemnea mai pot fi se pot clasifica astfel:
după amploare (singulare, locale, sistemice);
nivelul economic general (mega-, macro-, mezo-, micro-);
cauzele apariției (ciclice, normale, întâmplătoare);
forța impactului (catastrofale, distrugătoare, dureroase);
durată (pe termen lung, mediu, scurt);
sursele de proveniență (interne, externe, mixte, artificiale);
posibilitatea de depășire (depășire sine stătătoare, depășire cu asistență din exterior, ce nu pot fi depășite)
Crizele financiare
Crizele financiare sunt definite de către economiști și de către monetariști ca reprezentând o formă de manifestare a crizelor bancare, ce au impact asupra stabilității financiare și cu atingere a stării de colaps a infrastructurii financiare în lipsa intervenției Băncii Centrale. Colapsul financiar care are efecte asupra companiilor generează în scurt timp probleme asupra sistemului bancar: starea de neliniște a clienților, incapacitatea de a face diferența între starea de sănătate și de dificultate a băncilor, retragerea depozitelor.
Literatura de specialitate distinge trei tipuri de crize financiare: valutare, bancare și de datorie externa.
Kindleberger susține că o criză financiară reală include schimbări în baza monetară sau în puterea de cumpărare a monedei, în unele stagii ale crizei. Același autor este de opinie că orice criză financiară reprezintă o parte endogenă a unui ciclu economic. Se manifestă șocuri exogene în sistemul financiar, acestea având un impact deosebit asupra profitabilității în sectoarele existente deja sau în cele noi. Astfel debitorii sau creditorii își transferă finanțele către noi zone de profit, finanțând astfel boom-ul economic și stimulând creșterea ofertei de monedă.
Astfel, sistemul financiar va deveni fragil iar principalele caracteristici ale acestuia devenind următoarele:
băncile își alcătuiesc provizioane reduse viziuni optimiste asupra colateralului, pe care investitorii îi angajează chiar în activități speculative;
în timp, cererea depășește oferta în unele sectoare de activitate (în noile sectoare profitabile); prețurile cresc, constituind noi oportunități pentru profit și investiții mai multe, cresc veniturile și investițiile viitoare;
sunt înregistrate activități speculative, ca urmare a lipsei de experiență a agenților care se include în investiții.
Obiectul domeniilor speculative variază, și deseori conduce la crize particulare: acțiuni, mărfuri, valută sau proprietăți. Comportamentul irațional creează bule speculative, ce se definesc ca și creșteri exagerate de preț, în mai multe de domenii. Adâncirea aestor bule speculative conduce la dezlănțuirea crahului.
În literatura de specialitate, apar ca și sursă a crizelor financiare, problemele din sectorul bancar. Toate crizele financiare pretind injectări de lichiditate sau fonduri publice ori, în aumite cazuri, fonduri private de la bănci și instituții internaționale. Aceste intervenții costituie costuri directe, fără a fi însă luate în considerare costurile ce necesită acoperirea instrumentelor reale, garanțiile guvernamentale, schimbările de rate a dobânzilor aprobate de bănci pentru menținerea spreadului, creșterea șomajuluiși scăderea PIB-ului real.
Crizele valutare
În literatura de specialitate se disting trei tipuri de crize financiare, așa cum am precizat și anterior și anume valutare, bancare și de datorie externă.
În practica însă nu exista forme pure de crize. Un concept deosebit în teoria economica în acest sens este constituit de crizele gemene ale sectorului bancar ( Criza din Asia 1997, din Rusia 1998 sau din Turcia 2000). De asemnea alte tipuri de crize complexe sunt reprezentate de crizele valutare și fiscale ( Brazilia 1999) ori de crize valutare și de datorie externa (Mexic 1994, Argentina 2001).
În aceste condiții, o definiție clară și precisă a crizelor valutare este anevoioasă în contextul menționat anterior. O definiție apropiată ar putea fi constituită de pierderea încrederii în moneda naționala, manifestată printr-o cerere crescută de schimbare a monedei autohtone, cu o altă monedă straină, acest lucru conducând fie la devalorizarea puternică a monedei naționale fie la scăderea rezervelor valutare sau la impunerea de restricții privind mișcările de capital.În literatura economică de specialitate, crizele financiare sunt împărțite în trei generații de modele :
O prima generație de modele a fost introdusa de Krugman și apoi aprofundată de Flood și Garber. Conform acestui tip de modele, în ipostaza unei rate de schimb fixe, o creștere a creditului în exces față de sporirea cererii de bani duce la pierderea de rezerve internaționale graduale însă persistentă, si în cele din urmă conduce la un atac speculativ asupra ratei de schimb. Agenții economici își dau seama că vor înregistra pierderi dacă vor deține moneda națională și ca urmare o vând chiar în momentul în care așa numita shadow exchange rate este egala cu rata de schimb fixă.
Aceste modele definesc perioadele de criză ca fiind intervale de timp în care rezervele valutare ale autorităților se reduc în mod continuu, iar creditul intern crește mai rapid în comparație cu cererea de bani. Crizele autoconfirmate (self-fulfiling) constituie principala caracteristică a modelelor din generația a doua.
Acest tip de modele sunt caracrerizate de posibilitatea existenței unor echilibre multiple, economia reușind să varieze între acestea fără o schimbare importantă în variabilele reale.
Totodată, acestea nu impun obligatoriu existența unor aspecte negative la nivelul sectorului real. Este necesară doar o agravare bruscă a expectațiilor care poate duce transferul spre un alt echilibru cu o rata de schimb flexibilă. Problema care persistă este aceea legată de cauzele ce determină modificarea bruscă a expectațiilor și în ce măsură aceste cauze sunt legate de existența unor deficiențe la stadiul sectorului real. Această abordare presupune ideea că prevestirea crizelor valutare este extrem de dificilă din cauza inexistenței unei legături clare între variabilele reale și apariția crizelor.
Modele din generația a doua justifică o serie de crize printre care și cea din cadrul ERM (Exchange Rate Mechanism) de la începutul deceniului trecut.
Cea de-a treia generație de modele îmbină primele două și introduce în analiză o serie de elemente microeconomice, cum ar fi variabile aferente sectorului bancar. Potrivit acestui tip de modele, nivelul prețurilor activelor poate fi utilizat ca un bun indicator pentru identificarea crizei valutare.
În prezent, în mediul academic se acceptă faptul că la nivel real crizele valutare sunt un mix de elemente importante care aparțin celor trei categorii mai sus menționate. Așa cum am după subliniat anterior, în anumite situații de criza, unele aspecte par să dețină un rol mai important decât altele. Deținând aceste descrieri la nivel teoretic, este important de studiat na nivel empiric dacă variabilele ce aparțin sectorului real sau bancar pot fi utilizate ca indicatori ai crizelor.
Kaminskz, Lizondo și Reinhart au examinat 28 de studii empirice referitoare la crizele valutare și au sistematizat cele 46 de variabile folosite în 10 categorii : (1) cont de capital; (2) profil al datoriei; (3) cont curent; (4) variabile internaționale; (5) indicatori de liberalizare financiară; (6) alte variabile financiare; (7) sector real; (8) sector fiscal; (9) variabile politice; (10) factori instituționali.
Autorii au descris gradul de explicare a variabilelor analizănd numărul de studii în care acele variabile au avut un grad semnificativ de relevanță în explicarea crizelor. În acest fel, factorii care au avut un nivel ridicat de explicare au fost: rezervele valutare, rata reală de schimb, creșterea creditului neguvernamental, stadiul creditului către sectorul public și inflația. Alți indicatori cu un grad bun de prezicere a crizelor s-au confirmat a fi: balanța comerciala, performanța la nivel de exporturi, creștera masei monetare, M2/rezerve, creșterea PIB real și defictul fiscal. Influența variabilelor politice și instituționale este dificil de măsurat, datorită existenței acestora intr-un număr restrâns de studii. Pe de altă parte, variabilele unite cu profilul datoriei externe și balanța contului curent au avut rezultate foarte scăzute, lucru datorat cel mai probabil înglobării informațiilor furnizate de acești indicatori în modificările indicatorului aferent ratei reale de schimb.
Crize bancare
Cauzele crizelor bancare pot fi determinate atât din exterior cât și din interior.
Dintre cauzele interne putem aminti următoarele :
Creșterea deficitului pe cont curent, în urma a reducerii cererii externe
Alegerea unui regim de curs de schimb nepotrivit;
Nivelul ridicat al datoriei pe termen scurt;
Expansiunea rapidă a creditului intern, multe dintre acestea fiind utilizate în scopuri neproductive;
Managementul nepotrivit al băncilor comerciale (evaluarea incorectă a riscurilor de insolvabilitate ale debitorilor interni)
Supravegherea scăzuta a băncilor comerciale de către Banca Centrală;
Nivelul scăzut al economisirii interne, datorită apelării ușoare la capitalul străin (practică ce a fost încurajată de ancorarea monedelor naționale de dolar ); accesul facil la sursele extrene de creditare îngăduind menținerea la un nivel scăzut al ratelor dobânzii la cedite;
Hazardul moral, creat din cauza existenței proprietăților încrucișate și a unor relații părtinitoare între autorități și anume grupuri de interese (increderea că statul va interveni pentru a se evita falimentul); acesta a mărit riscul sistemic existent în aceste economii;
Crizele de pe piețele imobiliare (crearea „bulelor” speculative)
În ceea ce privesc cauzele externe, acestea erau identificate în unele dintre caracteristicile actuale ale sistemului financiar internațional, precum:
Majoritatea operațiunilor financiare pe piața financiară internaționala au o factură speculativă, această caracteristică fiind determinată între altele de faptul că operatorii realizează numeroase tranzacții fără acoperire, recurgând la fonduri împrumutate sau angajând active viitoare. Pentru unii economiști această trăsătura este în special responsabilă pentru fenomenele de panică financiară și pentru transmiterea efectelor crizelor financiare de la o țară la alta.
Experții instituțiilor internaționale consideră, ca atare, că liberalizarea financiară a țărilor emergente se asociază cu o creștere a fluxurilor de capital fără legătura reală cu necesitatea lor de finanțare internă. Multe dintre intrările de capital au ca obiect obținerea de câștiguri de către investitori pe seama unor speculații financiare. Țările emergente sunt atractive pentru investitori dacă oferă posibilitatea obținerii unor randamente ridicate și a diversificării portofoliului lor de active financiare, însă la primul semn de dispariție a acestor atuuri, investitorii au tendința de a se retrage.
Cel mai mic semn de slăbiciune al guvernelor țărilor emergente cu privirela capacitatea lor de a returna capitalurile investite în țara lor poate genera panică financiară, determinând ieșiri masive de capitaluri.
Deoarece majoritatea fluxurilor internaționale sunt pe termen scurt, fluctuațiile valorice ale monedelor și ale titlurilor financiare sunt mai frecvente și mai ample.
Atractivitatea piețelor țărilor emergente a fost artificial întreținută de faptul că instituțiile financiare internaționale au dat semnalul, începând cu criza din Mexic, că vor interveni pentru a evita propagarea oricărei crize financiare pe ansamblul economiei mondiale.
Din acestă cauză unii economiști discută despre crearea unei situații de hazard moral pe plan internațional, care a avut ca și consecință creșterea iresponsabilității, investitorilor dar și a guvernelor țărilor emergente.
Majoritatea crizelor sistemului bancar din țările în curs de dezvoltare par să fie endemice, deținând un tipar de insolvență și lichiditate menținut pe câțiva ani, alte țări au fost puse în fața unor epidemii, unele crize implicând în unele cazuri căderi macroeconomice, iar în altele nu.
Luând în considerare cele de mai sus putem delimita următoarele tipologii de crize bancare
"Epidemiile" macroecomonice
Gradul în care sistemul financiar poate să absoarbă șocurile macroeconomice fără a suferi căderi instituționale variază de la caz la caz. Cele care prezintă cel mai mare interes sunt cazurile care ar putea fi numite tulburări endogene macroeconomice. În aceste situații, băncile, mult prea optimiste, acordă prea multe credite pentru proiecte care nu au șanse mari de profitabilitate pe termen lung.
Acest tip de criză are ca și punct de plecare un hibrid de cauze microeconomice și macroeconomice. Criza macroeconomică fiind determinată de geșelile microeconomice la nivelul comportamentului băncilor și de asemena poate fi determinată și de o politică monetară deficitară.
Management deficitar și alte deficiențe microeconomice
O privire asupra experienței internaționale arată câteva situații de crize bancare provocate de managementul defectuos (Estonia, Lituania) sau de modificări în sistemul bancar național spre exemplu creșterea rapidă anumărului băncilor (ex. Indonezia). Pentru o bancă acest gen de criză se înțelege prin decizii nefondate de creditare, ce s-au bazat pe o supra apreciere a profitabilității creditului, dorința de rambursare a debitorilor sau de recuperarea creditelor incerte; concentrarea ereditării pe un singur sector economic sau expunerea prea mare pe un anumit client, creșterea prea rapidă a ereditarii fără ca banca sa poată face față.
Tehnicile moderne de reglementare și supraveghere bancara sunt astfel concepute sa identifice și sa limiteze genul acesta de probleme.
Nesăbuința și frauda
Nesăbuința se referă la situația în care există sau nu un fond de garantare al depozitelor. În absența acestui fond de garantare al depozitelor, deponenții vor solicita o rata mai mare de dobândă, deoarece portofoliul este considerat mai riscant,dar în vinal vor accepta rata oferită deoarece existența fondului asigură că nu vor pierde banii, acest fapt îngăduind acționarilor să adopte poziții mai riscante care să permită în caz de succes rentabilitate foarte mare sau în caz de eșec pierderi destul de mici.
„Frauda” reprezintă situația în care managementul profită de intervalul între primirea depozitului și eșec, și de asemena alocă o parte din fonduri pentru scopuri proprii. Cazurile de fraudă tind sa fie izolate, ele pot fi centre de declanșare ale unor crize la nivel de sistem.
Crizele endemice intr-un mediu bancar influențat de implicarea guvernamentală
În multe țări guvernul se implică în funcționarea sistemului bancar, în acest fel unele banci nu mai acționează ca entități în căutare de profit, ci funcționează ca un mecanism cvasi fiscal.
În momentele de creștere economică stabilă cresc depozitele având chiar rate mici de dobândă acest lucru finanțând o expansiune constantă a creditelor acordate pentru întreprinderile deținute de stat sau pentru cele agreate de stat.
Intervenția statului în economie poate conduce la efecte asupra aspectului fiscal al țării, prin prisma sistemului bancar, datorită împrumuturilor de la bănci deținute de stat la un cost sub standard, pentru a se acoperi deficitul fiscal.
Problemele cauzate de intervenționism pot lua amploare din cauza autonomiei guvernelor regionale, în cazul economiilor aflate în perioada de tranziție de la o economie planificată la economia de piață dar și din cauza altor mecanise guvernamentale, cum ar fi presiunile guvernului pentru obținerea de împrumutui în monedă străină, cu risc de depreciere a monedei naționale. În condițiile unui astfel de tip de regim economic, profitabilitatea depinde de subvențiile acordate iar solvabilitatea sistemului bancar este un aspect de discreție.
CAPITOLUL II – Efectele crizei economice
2.1. Introducere în criza economică mondială
În ceea ce privește criza financiară se consideră că își are rădacinile în scăderea prețului locuințelor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuințe, această viziune fiind cel puțin incompletă, fundamentele cauzelor crizei financiare fiind mai adânci, atât de natură macroeconomică cât și de natură microeconomică.
Criza economică a început la sfârșitul lui 2007 când pierderea încrederii investitorilor americani în ipotecarea securizată a condus la o criză de lichidități fapt ce a determinat o injectare masivă de capital în piețele financiare ducând la abundență de lichiditate. Astfel principalele bănci centrale ale lumii ( FED, BOJ, Banca Angliei, Banca Centală Europeană), urmate de dorința țărilor exportatoare de petrol si gaze de a limita aprecierea monedei, au condus la cauza profundă a crizei financiare și anume lichiditatea abundentă. A existat de asemenea o suprasaturare cu economisiri ce a fost generată de integrarea crescândă în economia globală a unor țări, precum China și Asia de Sud-Est, în general cu rate mari de acumulare și de redistribuire globală a avuției și a veniturilor către exportatorii de bunuri tari ( țiței, gaze naturale, etc).
„Lichiditatea abundentă și suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiții, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu ușor de înțeles de către unii investitori.”
Consecințele existenței lichidității abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii și volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecințe au condus la creșterea apetitului pentru active cu câștiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piață a creat tendința de subestimare a riscului și o adevărată lipsă de vigilență a investitorilor. Marjele de risc au fost și ele foarte scăzute și nediscriminatorii.
Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câștiguri mari, vigilența scăzută față de risc și marjele mici au mascat semnalele prețurilor pe piețele financiare și au condus la insuficienta înțelegere a riscurilor implicate.
„Pe acest fundal au operat, ca agravante, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de rating, externalizările raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfârșit, competiția internațională crescută pentru dereglementări”
O analiză a evenimentelor derulate a fost necesară pentru a ști încotro se îndrepta această criză economică. Inițial, au apărut știri despre piața imobiliară din S.U.A., care a suferit o puternică depreciere.
A urmat colapsul unor bănci și societăți de asigurări din America ce au intrat în faliment, iar statul a trebuit să acorde sute de miliarde de dolari pentru a le salva. Apoi, valurile crizei financiare s-au propagat rapid și în Europa.
Piața imobiliară din Spania s-a prăbușit, iar companiile de automobile din Germania s-au confruntat cu mari probleme.
Marea Britanie a avut parte de o rată a șomajului istorică, 3 milioane de oameni pierzându-și locul de muncă.
Italia a intrat în recesiune, iar Ungaria și Ucraina au cerut ajutor și asistență financiară de urgență de la FMI.
Franța a fost singura țară care și-a menținut echilibrul și nu a intrat oficial în recesiune.
Guvernul de la Moscova s-a luptat din greu pentru a menține rubla stabilă și a aruncat miliarde de dolari pe piață.
Japonia, unul dintre simbolurile economiilor performante ale lumii, capitulează și ea în fața recesiunii.
În ultima lună din 2007, lună în care activitatea economică din S.U.A a marcat un apogeu, analiștii estimau în medie evoluții pozitive ale produsului intern brut pentru perioade în care istoria a arătat clar că acesta a scăzut. Cele mai pesimiste așteptări indicau o creștere economică de 1% în trimestrul III 2008 și de 1,1% in trimestrul IV 2008.
Criza economică din Statele Unite al Americii a fost mai gravă decat cele mai pesimiste așteptări.
Rezultatul impactului crizei financiare intensificate asupra economiei reale a însemnat recesiunea mondială aferentă crizei, manifestată prin reducerea considerabilă a schimburilor comerciale mondiale și a producției manufacturiere și, în anumite țări, prin corecțiile de pe piața imobiliară.
„Măsurile de stabilizare a pieței financiare, politicile monetare mai suple și planurile de redresare economică ne vor permite să oprim deteriorarea economiei și să creăm condițiile pentru o relansare progresivă în a doua parte a anului.Prioritatea majoră este punerea efectivă în aplicare a respectivelor măsuri:îmbunătățirea fluxurilor de credit la prețuri rezonabile și implementarea rapidă a pachetelor de stimulare fiscală pentru a încuraja investițiile și consumul privat.Pentru a spori gradul de încredere, este esențial, de asemenea, ca statele membre să se angajeze în mod explicit să inverseze tendința de deteriorare a finanțelor publice de îndată ce se va ajunge din nou la o situație economică normală, pentru a asigura astfel viabilitatea pe termen mediu și lung a finanțelor publice”.
Potrivit previziunilor Comisiei Europene, în 2009 se aștepta o scădere cu 4% a creșterii economice, după ce, în 2008, s-a înregistrat o creștere de 0,8%. Aproape toate țările din UE au fost grav afectate de criza economică, de scăderea creșterii economiei mondiale și de corecțiile pieței imobiliare care continuă să afecteze unele economii.
Cu toate acestea, s-a estimat că măsurile fiscale și monetare puse în aplicare vor conduce la reluarea ritmului de creștere în 2010 (cu toate că previziunile pentru 2010 indicau o creștere de -0,1%). Aceste cifre – în mare parte identice pentru zona euro și pentru ansamblul UE – sunt inferioare celor prezentate în cadrul previziunilor din toamna 2008 și celor din ianuarie 2009.
Ca urmare a crizei economice acute, Comisia Europeană a propus măsuri în valoare de 200 de miliarde de euro, menite să crească puterea de cumpărare, să genereze creștere economică și să creeze noi locuri de muncă. Acest pachet de măsuri pe termen scurt și lung reprezintă 1,5% din PIB-ul UE. Cea mai mare parte a sumei, respectiv 170 de miliarde de euro, provine de la bugetele naționale. Restul de 30 de miliarde de euro s-au alocat de la bugetul UE și din fondurile Băncii Europene de Investiții.
Planul a avut ca obiectiv protecția populației, a lucrătorilor și a antreprenorilor care riscau să fie afectați de criza financiară, pe măsură ce aceasta s-a extins la nivelul întregii economii.
Uniunea Europeană a accelerat distribuirea fondurilor sociale și regionale – în valoare de 6,3 miliarde de euro- și a acordat stimulente financiare întreprinderilor grav afectate de criză din sectorul construcțiilor și automobilelor.
Banca Europeană de Investiții, care acordă împrumuturi pe termen lung, a avut un rol important în finanțarea proiectelor de mare anvergură.
„Pachetul de măsuri este „suficient de amplu și de curajos pentru a da rezultate pe termen scurt, dar, în același timp, este suficient de fiabil pentru a transforma criza într-o oportunitate pe termen lung”.
Relansând economia cu ajutorul investițiilor în infrastructură, tehnologii ecologice, eficiență energetică și inovare, pachetul propus de Comisie a accelerat tranziția către o societate bazată pe cunoaștere, cu emisii reduse de carbon. De asemenea, planul a încurajat cooperarea dintre guverne și mediul de afaceri.
2.1.1. Declinul comerțului mondial și cauzele sale
O serie de teorii economice au demonstrat câștigul pe care îl poate aduce activitatea de comerț exterior pentru țările participante.
„Țările au interesul să se specializeze (pentru export), în sectoare ale producției, ale căror costuri relative de producție sunt cele mai scăzute și să importe acele produse a căror realizare îi dezavantajează.” Alte lucrări din secolul XX consideră că „liberul schimb este capabil să aducă caștiguri țărilor, dacă acestea se specializează in funcție de dotările relative ale factorilor de producție.”
Dintre fenomenele și procesele care caracterizează comerțul internațional, în etapa actuală, pot fi menționate:
– evoluția și implementarea progresului tehnic în viața economică și socială care își pune amprenta asupra competitivității economice.
– polarizarea schimburilor comerciale, proces favorizat de lărgirea integrării economice și inlăturarea barierelor comerciale, exemplul Uniunii Europene fiind urmat și de alte state din diferite regiuni ale lumii.
Deschiderea economiilor către schimburile internaționale a fost favorizată prin acțiunile GATT și OMC, privind acorduri comerciale multilaterale care au avut drept scop reducerea protecționismului și dezvoltarea liberalismului comercial.
Potrivit teoriilor liberale, avantajele liberului schimb sunt importurile favorabile pieței și câștigurile legate de specializare, în funcție de dotările fiecărui participant cu factori de producție.
Efectele negative ale crizei financiare s-au răspandit asupra economiei reale, regiunile majore ale lumii fiind marcate de contracția producției.
Trebuie subliniată ponderea mare pe care o dețin țările Uniunii Europene atât în comerțul mondial cu bunuri și servicii cât și în fluxurile de Investiții Străine Directe, astfel că modificările intervenite în politica comercială a acestui mare grup comercial al UE au impact asupra comunității comerciale internaționale.
A existat o perioadă de avânt a comerțului mondial de mărfuri care, intre anii 2000-2006, a fost cu mult superior creșterii anuale a producției, ascensiunea continuând pană la inceputul anului 2008.
Scăderea bruscă a creșterii economice la nivel mondial, manifestată incă din anul 2008, sub impactul crizei financiare, a avut un ecou puternic în evoluția comerțului internațional, atât în sfera bunurilor, cat și in cea a serviciilor.
Anul 2009 a înregistrat o contracție puternică a schimburilor pe plan mondial, depășind pe aceea a PIB mondial (contracția schimburilor internaționale in anul 2009 de – 12,2% a depășit depresiunea economică a anului 2009 exprimată în rata de creștere a PIB mondial de – 2,2%).
Aceasta poate fi analizată în Tabelul nr.2.
Tabel nr. 2.1 – Variația anuală a exporturilor de mărfuri și a PIB 2007-2010
Sursă: Laure Bouet – “La commerce international face a la crise financiere mondiale de 2007”
Potrivit analiștilor în domeniu la originea declinului comerțului mondial se află criza financiară care a determinat restrangerea condițiilor de creditare și deci scăderea resurselor necesare finanțării comerțului, creșterea incertitudinii la nivelul partenerilor comerciali, scăderea prețurilor la produsele de bază, creșterea volatilității monedelor, ceea ce a însemnat reorientarea activității întreprinderilor către piețele interne.
De asemenea, la accentuarea căderii comerțului internațional a contribuit efectul puternic al recesiunii din industria prelucrătoare, mai ales, la bunurile de folosință îndelungată și echipamente.
Restrângerea condițiilor de creditare de către băncile comerciale a provocat scăderea vanzărilor la această categorie de produse cu pondere in comerțul internațional, influențand nivelul schimburilor internaționale.
Banca Mondială consideră că intarzierea relansării schimburilor a fost generată, mai ales, de lipsa finanțării importurilor și a scăderii volumului investițiilor, și scăderea cererii pe plan mondial.
2.2. Efectele crizei economice asupra comerțului în Zona Euro
În actuala criză, analizele statistice au arătat că, alături de produsele industriei prelucrătoare, serviciile s-au dovedit a fi cele mai afectate domenii ale comerțului internațional. Două sunt canalele principale prin intermediul cărora s-au transmis consecințele negative ale crizei asupra fluxurilor de servicii:
a) comerțul internațional cu bunuri;
b) fluxurile globale de investiții străine directe – ISD.
Evoluțiile comerțului cu bunuri și-au pus amprenta asupra dinamicii comerțului internațional cu servicii, cele două sectoare fiind complementare. Interdependența dintre comerțul cu servicii și cel cu bunuri s-a exprimat și prin faptul că fenomenul crizei a afectat, în primul rând, categoria serviciilor strâns legate de comerțul cu bunuri (transporturi, servicii financiare și de asigurări) și, într-o mai mică măsură, serviciile de afaceri.
La o examinare a impactului crizei asupra sferei bunurilor și a serviciilor, se constată o diferență în evoluția celor două sectoare, subliniind rolul serviciilor în economia europeană, reflectată în datele balanței comerciale pe cele două sectoare.
Tabel nr. 2.2 – Evoluția balanței serviciilor și, respectiv, a balanței bunurilor la nivelul țărilor UE
Sursă:date Eurostat, www.epp.eurostat.ec.europa.eu
Datele tabelului arată că, pe întreaga perioadă 2006-2011, în mod constant, balanța comercială a serviciilor la nivelul mediei UE a fost excendentară, în timp ce balanța comercială a bunurilor a fost deficitară.
În cazul serviciilor, soldurile au fost permanent pozitive, au înregistrat un trend descendent în anii 2008 și 2009, reflectând devansarea exporturilor de către importuri în condițiile scăderii ritmului de creștere economică, revenind la creștere în anul 2010, iar în anul 2011, înregistrând cel mai ridicat nivel de 109,1 mii mil. euro.
În sfera bunurilor, soldul negativ al balanței comerciale s-a menținut în toți anii.
Nivelul cel mai scăzut al deficitului din 2009, de 85,7 mil. EURO, reflectă ecoul recesiunii care a determinat scăderea importurilor. Exprimate în ponderi față de PIB-ul național, datele balanței comerțului internațional cu bunuri și, respectiv, cu servicii, în medie pentru 27 țări membre ale UE, prezintă următoarea evoluție în perioada 2006-2011.
Tabel nr. 2.3 Evoluția ponderii în PIB a balanței bunurilor și serviciilor
Sursă: date Eurostat, www.epp.eurostat.ec.europa.eu
Corelat cu evoluția în valori absolute a celor două sectoare, reflectată în datele balanțelor comerciale, ponderea în PIB a acestora prezintă valori negative în cazul balanței bunurilor și, respectiv, pozitive, în cazul celei a serviciilor.
Toate țările înregistrează, în perioada 2006-2011, deficite ale balanței comerciale a bunurilor, excepție Germania, Danemarca, Irlanda, Olanda, Suedia și Cehia care au sold excedentări.
Singurele țări europene care au avut o balanță comercială deficitară a serviciilor, pe întreaga perioadă 2006-2011, au fost Germania (valoarea cea mai înaltă), Irlanda, Italia, Slovacia, iar România, numai în anul 2009.
Este de remarcat aportul pe care îl are comerțul cu servicii prin efectul de stabilizare pe care o poate avea balanța serviciilor în balanța contului curent chiar în condițiile în care a avut o perioadă de scădere. Excedentul acestuia în 2011, a fost cel mai ridicat din toți anii luați în calcul.
2.2.1. Tendințe în evoluția comerțului intra și extra U.E. în perioada 2004-2008
Din totalul exporturilor de servicii generate de U.E.-27 în 2008, în valoare de 1.203,1 miliarde euro, 682,6 miliarde euro au reprezentat exporturi intra-UE, iar 520,5 miliarde euro exporturi către țări din afara U.E., adică extra-U.E. Aceasta înseamnă că pieței interne i-a revenit o pondere de 57% în exporturile totale de servicii, față de 43% în cazul exporturilor extra-U.E.
Tabelul nr. 2.4 Evoluția comparativă a ponderii fluxurilor intra și extra-UE în
sfera serviciilor, bunurilor și fluxurilor de ISD generate, în 2004-2008 (%)
Sursă: Calcule bazate pe date Eurostat 2009
Deși ponderea pieței interne în totalul comerțului cu servicii al U.E.-27 s-a menținut superioară ponderii fluxurilor extra-UE în anii 2004-2008, ponderea fluxurilor intra-UE s-a înscris pe o traiectorie descendentă, care s-a accentuat în ultimii doi ani.
Diminuarea ponderii fluxurilor intra-UE în totalul fluxurilor de servicii ale UE-27 s-a manifestat atât în cazul exporturilor, cât și al importurilor. Totuși, trendul descendent al ponderii fluxurilor intra-UE în comerțul cu servicii a fost mai puțin accentuat decât în cazul comerțului cu bunuri sau al fluxurilor de Investiții Străine Directe generate de U.E.
Aceste evoluții reflectă, în parte, procesul de integrare a celor 12 noi state membre în piața internă în primii ani după accesiunea lor în UE, dar și interesul relativ sporit al statelor membre față de economiile din afara spațiului UE în anii mai recenți. Factorii favorizanți ai acestui din urmă fenomen includ: costurile de producție mai scăzute, potențialul mai mare de resurse și cererea în expansiune pe piețele extra-UE.
Comparând importanța pieței interne pentru comerțul cu servicii și, respectiv, pentru comerțul cu bunuri – în baza evoluției raportului intra/extra în totalul fluxurilor comerciale ale UE-27 în perioada 2004-2008 – se poate observa, în primul rând, predominanța fluxurilor intra-UE atât la exporturile de bunuri, cât și de servicii.
Totodată, se remarcă o orientare mai puternică spre piața internă în cazul bunurilor (pondere de 66% din total în 2008), decât al serviciilor (57%).Astfel, se manifestă și un trend de creștere a ponderii exporturilor extra-UE în total, comparativ cu cele intra-UE, care este din nou mai accentuat în cazul bunurilor (creștere cu 2,1 puncte procentuale în 2004-2008) decât al serviciilor (creștere cu1,8 puncte procentuale). Tendințele sunt similare și pe latura importurilor.
Cauza evidentă a reducerii ponderii fluxurilor intra-UE în totalul schimburilor cu servicii și, respectiv, cu bunuri o reprezintă devansarea ritmurilor anuale de creștere a exporturilor și importurilor intra-UE de către cele extra-UE în perioada analizată.
După ce au înregistrat un ritm de creștere de 10,5% în 2006, exporturile de servicii destinate țărilor membre au încetinit la 9,5% în 2007 și la 0,5% în 2008, rămânând în urma dinamicii exporturilor de servicii către țările din afara UE, de 11,5% în 2007 și de 4,4% în 2008.
O evoluție similară se constată și la importurile de servicii intra- UE, doar că, în acest caz, ecartul dintre dinamica fluxurilor intra și extra-UE s-a accentuat și mai mult. Declinul importurilor intra-UE cu 2,2% în 2008, concomitent cu creșterea celor extra-UE cu 7,4% denotă o reorientare evidentă a importurilor U.E. spre piețele externe.
Aceste evoluții conduc la observația că expansiunea comerțului cu servicii al U.E. în ultimii ani trebuie considerată mai curând ca parte a unui fenomen global decât o consecință a integrării economice din spațiul U.E.
Grecia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Malta și Danemarca sunt țările în care exporturile de servicii destinate pieței interne au crescut în același ritm cu cel al exporturilor destinate țărilor din afara UE. În cazul țărilor membre aflate sub diagonală, ritmul de creștere al exporturilor către piața internă a fost superior celui al exporturilor către țările extra-UE în perioada analizată. Este cazul majorității noilor state membre care au aderat la U.E. în 2004. Aceasta înseamnă că, după aderare, aceste țări au fost capabile să-și majoreze exporturile de servicii către U.E. într-un ritm superior celui al exporturilor către țările terțe. Exporturile de servicii ale vechilor state membre către U.E. au crescut mai lent decât exporturile lor extra-UE în perioada 2004-2008.
Așadar, există două țări care au înregistrat ritmuri de creștere a exporturilor extra-UE sau intra-UE în perioada 2004-2008:
România, unde exporturile de servicii intra-UE au sporit într-un ritm de 228%, comparativ cu o creștere de 132% a exporturilor extra-UE.
Slovenia unde exporturile de servicii extra-UE au crescut cu 378% în perioada respectivă, în timp ce exporturile sale intra-UE au sporit cu 78%.
2.2.2. Diagnoza comerțului din Zona Euro în contextul crizei
În timp ce impactul crizei economice asupra comerțului cu bunuri a focalizat într-o largă măsură atenția factorilor politici și economici, precum și a reprezentanților cercurilor academice și a observatorilor de pretutindeni, interesul față de particularitățile crizei și repercusiunile sale asupra comerțului cu servicii a fost mult mai scăzut.
Vreme îndelungată în literature economică occidentală s-a bucurat de o largă popularitate opinia potrivit căreia serviciile ar fi în general mai flexibile și, ca atare, mai puțin vulnerabile în perioadele de criză.
În susținerea acestei opinii au fost aduse mai ales următoarele două argumente:
cererea pentru numeroase categorii de servicii are un caracter mai puțin ciclic decât în cazul bunurilor;
producția și comerțul cu servicii depind într-o mai mică măsură de finanțarea externă.
Pe această linie de gândire, un studiu elaborat recent sub auspiciile Băncii Mondiale ajunge la concluzia că declinul comerțului cu servicii a fost inferior celui al comerțului cu bunuri, argumentând că fluxurile de servicii au făcut față relativ mai bine crizei curente decât fluxurile de bunuri. Mai precis, autorii studiului au constatat că în timp ce tranzacțiile cu serviciile de transport (strâns legate de comerțul cu bunuri), precum și cele cu serviciile financiare asociate crizei s-au redus , comerțul cu anumite categorii de servicii de afaceri, profesionale și tehnice a continuat să crească în ritmuri superioare comerțului cu bunuri.
Atât estimările OMC privind evoluția comerțului global cu servicii în 2008, cât și datele vizând evoluțiile în plan European furnizate de Eurostat, infirmă opiniile de mai sus, demonstrând, o dată în plus, că în ecuația crizei actuale și-au făcut loc noi elemente, prin care aceasta se particularizează față de crizele precedente inclusiv sub aspect sectorial. Astfel, alături de produsele industriei prelucrătoare, serviciile s-au dovedit a fi cele mai afectate domenii ale comerțului internațional.
Chiar dacă anumite subsectoare de servicii (unele categorii de servicii de afaceri) au dat dovadă de o elasticitate relativ sporită față de criză, acest lucru a fost valabil numai într-o etapă inițială a crizei, pentru că în 2009 activitățile de servicii s-au dovedit deosebit de vulnerabile față de efectele secundare ale crizei.
În cazul fluxurilor de servicii, se poate vorbi de două canale principale de transmisie a efectelor negative ale crizei:
prin intermediul comerțului internațional cu bunuri
prin intermediul fluxurilor globale de ISD
Întrucât comerțul cu numeroase categorii de servicii este în mare măsură complementar în raport cu schimburile cu bunuri, evoluțiile din acest din urmă domeniu și-au pus amprenta inevitabil asupra dinamicii și configurației comerțului internațional cu servicii. Așa se explică de ce criza a lovit, înainte de toate, serviciile strâns legate de comerțul cu bunuri (precum transporturile, serviciile financiare și de asigurări), în timp ce serviciile de afaceri au fost relative mai puțin afectate, chiar dacă creșterea lor la nivel global și european a fost cea mai slabă de după 2002, conform estimărilor OMC.
În ultimul deceniu, fluxurile de servicii au evoluat în tandem cu cele de bunuri, atât la nivel global, cât și european, alternând anii în care unele le-au devansat pe celelalte ca dinamică. Tocmai din cauza strânselor relații de interdependență dintre comerțul cu servicii și cel cu bunuri, efectele reale ale crizei în sfera fluxurilor de servicii s-au manifestat pe deplin în 2009, când comerțul internațional cu bunuri a înregistrat cel mai mare declin din perioada postbelică.
Pe de altă parte, în condițiile în care ISD au ajuns să reprezinte principalul mijloc de furnizare a serviciilor pe piețele internaționale, declinul notabil al fluxurilor de ISD în plan global și european în 2008-2009 s-a răsfrânt implacabil asupra fluxurilor de servicii ale U.E. După scăderea cu 14% a fluxurilor de ISD receptate în plan global în 2008, volumul acestora s-a redus cu încă 39% în 2009, depășind cu puțin pragul de 1.000 miliarde USD. Iar în UE-27, prăbușirea cu 40% a ISD receptate în 2008 (la 504 miliarde USD) a fost urmată în 2009 de un nou declin, de 29% (la 357 miliarde USD, comparativ cu recordul istoric de 842 miliarde USD.
Constituie o realitate de necontestat că, în ultimul deceniu, comerțul internațional cu servicii s-a schimbat foarte mult, ca urmare a globalizării activităților economice. Noile TIC și liberalizarea piețelor au făcut posibilă fragmentarea proceselor de producție și în sfera serviciilor, după modelul celui din industria prelucrătoare, stimulând implicit procesul de relocalizare la scară globală și europeană.
Astfel, volumul serviciilor tranzacționate a crescut semnificativ prin intermediul rețelelor internaționale de producție. Edificatoare sunt în acest sens datele referitoare la comerțul intra-firmă al SUA, pe care le evocăm în acest context în lipsa unor date corespunzătoare pentru UE-27, dar cu mențiunea că informațiile respective au relevanță și în cazul Uniunii, dată fiind ponderea importantă pe care o deține în sistemul producției internaționale. Ele indică o creștere notabilă a ponderii comerțului intra-firmă în sfera serviciilor, adică a comerțului dintre CTN și filialele lor implantate în străinătate. Astfel, în deceniul 1997-2007, ponderea respectivă a crescut de la 21,5%, la 27,5% din totalul comerțului cu servicii al SUA.
2.3. Impactul crizei mondiale asupra României
Actuala criză economică și financiară a izbucnit, așa cum am precizat și în capitolele anterioare la finele anului 2007, fiind cea mai puternică criză economică din ultima jumătate de secol. Declanșarea crizei subprime poate fi fixată în momentul în care American Home Mortgage a dat faliment din cauza prăbușirii pieței imobiliare din Statele Unite ale Americii, cauzată în special de scăderea de către Rezerva Federală a ratelor dobânzilor, ajungând la cel mai mic procent din ultimii 30 ani. Practic era o invitație spre creditare și supraconsum inclusiv pentru persoanele cu riscuri mari de credite, care în mod normal nu aveau nevoie de credite sau ar fi fost respinse de normele mai aspre din trecut privind creditarea.
Criza actuală a intrat în atenția întregii lumi și a reușit să depășească rapid granițele sectoarelor afectate inițial.
Alan Greenspan a definit recent această criză drept un “ tsunami al creditelor care apare o dată la un secol”, generată de un colaps ale cărui cauze profunde se regăsesc in sectorul imobiliar american. Unda de instabilitate s-a propagat de la un sector la altul, mai întai din sectorul imobiliar în cel bancar și în alte piețe financiare, iar apoi în toate domeniile economiei reale. În același an, s-a înregistrat și cea mai mare fraudă de pe piața de capital, produsă de Bernard Madoff, care va conduce clar către o frică a investitorilor de plasare a banilor în aceste instrumente financiare.
Pierderile importante, generate de criza de pe piața creditării, i-au determinat pe miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană încă din toamna anului 2007 să examineze introducerea unoi măsuri preventive împotriva crizei. Chiar și așa criza financiară americană a devenit una internațională și a cuprins rând pe rând economiile europene și din Asia de Sud-Est.
România nu a fost nice ea ocolită de acest flagel al creditării haotice. Însă putem afrima, că situația economică pe care o traversează România este mai degrabă o criză internă, determinată de o creștere economică a consumului, în perioada antecedentă crizei. Criza financiară internațională a fost doar declanșatorul crizei economice interne, pentru că a afectat sursele de finanțare.
Jumătatea anului 2008 a adus, în țara noasrtră concedieri masive în majoritatea domeniilor de activitate din economie, ca urmare a reducerii producției și a sistării investițiilor, iar prima jumătate a anului 2009 a dus la scăderea comenzilor pe fondul accentuării efectelor crizei mondiale.
În luna decembrie a anului 2009, România înregistra o scădere a exporturilor cu 47%, iar Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) a solicitat oficial Băncii Naționale a României (BNR) să intervină pe piața valutară pentru a stopa deprecierea excesivă a leului și volatilitatea cursului și reducând dobânda de politică monetară (anexa nr. 1) deoarece exportatorii nu sunt avantajați de acest curs înalt și volatil, care nu le permite să își facă un business-plan pe un orizont de timp rezonabil.
Figura nr. 2.1 – Situația exporturilor în România în perioada 2006-2012
Sursă: Institutul Național de Statistică
Cu o situație economică precară încă din 2009, un alt factor care a lovit economia românească a fost intrarea în insolvență a aproape 15.000 de firme, în creștere cu 75% comparative cu nivelul atins în 2007, când 8.297 de societăți au ajuns în situația de a nu mai dispune de fonduri pentru a-și plăti datoriile, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe companii intrate în insolvență își desfășurau activitatea în domeniul comerțului, al reparării autovehiculelor și bunurilor de uz gospodăresc, urmate de cele din sectorul produselor industriei prelucrătoare și de firmele de construcții.
În anul 2010-2011, domeniile comerțului, construcțiilor și transportului înregistrează au înregistrat cel mai mare număr de insolvență. Cele trei sectoare acumulează peste 50% din cazurile de insolvență. De asemenea, companiile care au prestat servicii conexe întreprinderilor au cunoscut o înrăutățile continuă a situației financiare, pe fondul scăderii cererii și a presiunii asupra prețurilor oferite, exercitate de către clienți.
Încă de la începutul anului 2009, România a încheiat acorduri de finanțare externă cu FMI, UE, BERD și Banca Mondială în valoare de 19,95 miliarde euro, care se dorea a permite ajustarea graduală a deficitului bugetar, cât și depășirea problemei deficitului de cont curent. (anexa nr. 2)
Guvernanții români au declarat în nenumărate rânduri că acest pachet de finanțare este unul preventiv, “o centură de siguranță” și are ca scop reluarea creditării prin reducerea rezervelor minime în valută constituite de bănci.
FMI a pus la dispoziția Guvernului român, în aceea perioadă fonduri de 12,95 miliarde euro, printr-un acord stand-by pe doi ani, iar UE urmează să contribuie cu 5 mliliarde euro, după un aviz favorabil din partea Comisiei Europene și Consiliului European.
În aceeași perioadă, guvernul aflat la putere a prezentat în fața Parlamentului primul val de măsuri pe care le va lua în condițiile crizei actuale. Printre cele 28 de măsuri anticriză se numără alocarea celui mai mare procent din PIB din ultimele două decenii pentru investiții, facilități pentru angajarea șomerilor și achiziționarea a aproape 17.000 de locuințe prin programul “Prima Casă”. De asemenea, programul “Rabla”, contruirea de case pentru specialiști din mediul rural, reabilitarea termică a blocurilor și a drumurilor județene, programul “Primul Siloz”, vânzarea de locuințe ANL, sprijinirea IMM-ului și a autorităților locale care accesează fonduri europene prin acordarea de garanții de stat și măsura șomajului tehnic, sunt alte măsuri pe care și le atribuie Boc guvernului condus de el.
De asemenea, oficilii români au evidențiat eficiența măsurilor anticriză, invocând menținerea deficitului bugetar în limite controlabile, scăderea dobânzilor, stabilitatea cursului valutar, creșterea exporturilor în primele luni ale anului 2010, precum și finalizarea a 42 km de autostradă.
Cel de-al doilea val de măsuri propuse au fost: înlocuirea impozitului minim cu cel forfetar, reducerea numărului de declarații fiscale pentru persoanele juridice, inițierea Legii parteneriatului public-privat, oferirea de facilități tinerilor până în 35 ani care înființează firme, toate aceastea dovedindu-se ineficiente.
Începând cu anului 2010, România și întreaga Europă a început să descopereze profunzimile din ce în ce mai mari ale crizei actuale. Revenirea economică a fost mult mai lentă decât se anticipase și a fost necesară o serie de măsuri de austeritate, mult mai dure care să țină statul pe linia de plutire.
Cele două proiecte de lege întocmite de guvernul de dreapta, aflat la putere și intrate în vigoare în vara anului 2010, vizează în principal reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar prin tăierea salariilor, pensiilor și a ajutoarelor sociale, precum și recalcularea pensiilor speciale.
Potrivit primei legi, se reduc:
salariile bugetarilor cu 25%
indemnizația pentru creșterea copilului cu 15%
indemnizațiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România cu 25%
cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis in misiune permanentă sș respectiv temporară în străinătate cu 25%
cuantumul drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională cu 25%
ajutorul de șomaj cu 15%
salariile preoților cu 25%
renta viageră a sportivilor cu 25%
compensația lunară pentru chirie cu 25%
salariile angajaților BNR, CNVM, CSSPP și CSA cu 25%
cuantumul brut al pensiilor cu 15% (valoarea punctului de pensie scade la 622,9 lei)
cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România cu 15%
ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor
indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Al doilea proiect de lege pregătit de Guvern se referă la măsuri în domeniul pensiilor. Astfel, documentul prevede recalcularea, începând cu 1 iunie 2010, pentru:
pensiile militare de stat
pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor
pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale
pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea
pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular
pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari
pensiile deputaților și senatorilor
pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă
pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi
pensiile de serviciu anticipate și anticipate parțiale
pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș.
Totodată, pentru a crește credibilitatea României în lume și pentru a spori posibilitatea de a finanța deficitul bugetar în limita admisă de 6,8%, executivul a decis creșterea Taxei pe Valoare Adăugată cu 5 puncte procentuale, de la 19% la 24%.
Făcând o analiză a anilor de criză, această perioadă este asociat de nenumărați economiști ca fiind salvarea de la un colaps financiar major generat de criza mondială, iar de alții cu adâncirea României în prăpastia sărăciei.
Dacă în 2008 ne puteam lăuda cu o creștere economică de 7,3%, trei ani mai târziu, România înregistra doar 2%, care însă era una din cele mai mari din Europa. În ceea ce privește șomajul, rata acestuia avea un nivel scăzut de numai 4%. În 2010 și 2011 acesta atingea un maxim de 7,6%, respectiv 6,6%.
La nivelul investițiilor străine, acestea atinseseră în 2008 un vârf ajungând la 9,5 miliarde de euro. În 2010, acestea erau doar de 2,2 miliarde euro, continuând să scadă până la 1,63 miliarde euro în 2011.
Privind în retrospectivă, FMI arată că acordul stand-by cu România derulat în perioada 2009-2011 și-a atins obiectivele, contribuind la stabilitatea economică și soliditatea sistemului financiar, potrivit unui raport de evaluare a programului convenit cu Guvernul român, prezentat recent de Fond. Mai mult decât atât, măsurile de austeritate au asigurat atingerea obiectivelor din program, deși acestea au determinat o poziție foarte prociclică, întârziind practic revenirea economică.
2.3.1. Consecințele crizei economice în România
De jumătate de an, pe fondul unei perioade liniștită pe piețele financiare internaționale, mai ales după torentul din ultimii ani, cel de dezvăluiri spectaculoase ale pierderilor de zeci de miliarde de dolari de către instituții financiare de prestigiu, se ridică tot mai des întrebarea dacă pragul critic al crizei a fost depășit. Cu toate că părerile economiștilor sunt împărțite, câteva aspecte strâns legate de interdependențele complexe din interiorul și din afara piețelor financiare ne sugerează faptul că problemele vor continua, cu o magnitudine și pe un orizont de timp încă greu de anticipat.
În primul rând, în pofida intervențiilor ferme ale autorităților, sentimentul de neîncredere al investitorilor continuă să persiste mai ales în țările afectate puternic de criza economică din 2008, ceea ce face ca multe segmente ale pieței financiare, în particular cele legate de securitizare și finanțare pe termen lung, să rămână încă vulnerabile. Creșterea primelor de risc, în anumite țări și scumpirea finanțărilor afectează direct și indirect o multitudine de actori economici, având consecințe la nivelul economiilor reale, care dau semne clare de încetinire a creșterii economice sau chiar de recesiune.
Totodată, corecțiile la nivelul valorii activelor par să aibă un spectru larg și, deocamdată, impredictibil. Deși ajustările s-au concentrat la nivelul pieței ipotecare rezidențiale și al segmentului pieței financiare care o deservește, complexele legături ale acestora cu alte componente ale sectorului financiar și real au determinat tensiuni neașteptate la nivelul prețurilor, inflația crescând puternic în perioada crizei (anexa nr. 3), altor categorii de active financiare, precum obligațiunile emise de corporații sau municipalități.
După cum am discutat și în capitoul I, se cunoaște faptul că în momentul producerii unui șoc, piețele financiare tind să suprareacționeze (overshooting), apărând în final incertidunile.
O altă problemă cu care s-a confruntat economia românească pe perioada crizei o reprezintă problema corectitudinii evaluarii instrumentelor financiare complexe, de tipul celor care au avut la bază împrumuturile acordate debitorilor neperformanți. În aceste condiții, există posibilitatea de a asista la noi dezvăluiri de pierderi din partea instituțiilor financiare.
Un alt punct sensibil cu care se confruntă în present economia României o reprezintă situația Statelor Unite, care dacă vor continua să resimtă efectele crizei, cu urmări care vor afecta economia globală, aceste efecte din SUA se vor resimți mult mai puternic în toate statele U.E. O estimare a FMI pune în evidență faptul că pierderile din sistemul financiar al Statelor Unite vor provoca o reducere de aproximativ două trilioane de dolari a creditului și de 1,2% a PIB-ului în această țară.
CAPITOLUL III – Efectele crizei mondiale asupra României
3.1. Canale de transmisie a crizei economice. Canalul comercial
Exită diferite canale de transmisie a crizei economice și mondiale asupra economiei diferitelor țări, astfel putem enumera o primă categorie de transmitere a crizei financiare și economice internaționale, din mediul extern în mediul intern, național. Această transmitere se face simultan către economia reală, respectiv către economia nominală. Se poate, însă, prezuma că transmiterea crizei se realizează în două trepte:
a) treapta I (traversarea graniței naționale): transmiterea din mediul extern către mediul intern;
b) treapta II (traversarea graniței economiei reale): transmiterea din economia nominală în economia reală.
În cele ce urmează vom vorbi despre canalul comercial de transmitere a crizei financiare în criză economică, care este ilustrat cu ajutorul arieratele comerciale inter-firme. Prin arierate comerciale inter-firme înțelegem, desigur, imposibilitatea în lanț a unor firme de a-și achita reciproc datoriile comerciale (plata furnizorilor, respectiv plata bunurilor și serviciilor livrate). Într-o asemenea situație (care, pentru a funcționa, trebuie să aibă un caracter extins, chiar dacă nu general), nu este important punctul de declanșare a incapacității de plată, mai ales că acesta nu este un punct privilegiat ci absolut aleatoriu ci, dimpotrivă, este important punctul nodal, adică acel punct care, o dată anihilat, are capacitatea de a deconstrânge un număr cât mai mare de firme să recâștige propria capacitate de plată. În orice caz, arieratele comerciale inter-firme conduc la reducerea sau chiar la anihilarea activității economice (dacă sunt persistente relativ la ciclul de exploatare), cu impact negativ asupra ofertei interne, asupra prețurilor și asupra pieței muncii. Din punct de vedere conceptual, arieratele comerciale inter-firme reprezintă dispozitive de tip feed-back pozitiv, cu un potențial de destabilizare extrem de puternic, datorită naturii de rețea a sistemului economic privat.
3.2. Evoluția comerțului cu bunuri și servicii în România
Uniunea Europeană reprezintă unul din polii comerțului mondial, iar Romania, ca parte integrantă din această zonă economică, trebuie să se integreze și să-și armonizeze procedurile de lucru cu cele comunitare.
Criza globală a avut impact asupra comerțului internațional al Romaniei influențând importurile și exporturile. Necesitatea reducerii deficitului commercial, ca și scăderea cererii interne, au condus la diminuarea substanțială a importurilor, scăderile înregistrându-se atât în relația cu țările membre ale U.E., cât și cu statele din afara U.E. Și volumul exporturilor a scăzut, ca urmare a diminuării cererii, în contextul recesiunii economice, luând în considerare și impactul deprecierii leului.
În România, potrivit datelor statistice, comerțul cu bunuri și servicii a fost în declin, în perioada de vârf a crizei (2009), fiind in corelație cu evoluția situației economice.
Tabel nr. 3.1 Rata de creștere în dinamică a PIB și a comerțului cu bunuri și servicii (export, import)
Sursă: prelucrare date Eurostat, www.epp.eurostat.ec.europa.eu
Din datele tabelului nr. 5, rezultă că în anul 2009 s-a înregistrat un declin puternic al comerțului cu bunuri și servicii, atât exporturile, cat și importurile, respectiv cu 14,9% (exporturile) și 28,9% (importurile).
În anii următori, 2010 și 2011, evoluțiile au fost pozitive. Astfel, volumul exporturilor a crescut în anul 2010 cu 21,6% față de 2009, iar în anul 2011, cu 18,8% față de anul 2010.
În cazul importurilor, pentru aceeași perioadă, creșterea a fost de 18,1% (2010 față de 2009) și, respectiv, 16% (2011 față de 2010). Ritmul de creștere, mai mare la exporturi decât la importuri, este un element favorabil, prin influența asupra deficitului de cont curent.
Pentru aceeași perioadă, din datele tabelului rezultă o diminuare cu 6,6% a PIB-ului în anul 2009 față de 2008, situația evoluând favorabil în 2010 (scădere de 1,6% față de 2009) și în 2011 (creștere 2,5% față de 2010).
Evoluția dinamică a comerțului, exprimată valoric (euro), distinct pe cele două sectoare, bunuri și servicii, se prezintă potrivit datelor din tabelul de mai jos:
Tabel nr.3.2 Dinamica comerțului cu bunuri și servicii al României
Sursă: www.iem.ro; prelucrare date după statistice – balanțe plăți BNR
Din tabelul de mai sus rezultă următoarele:
Dinamica comerțului cu bunuri, ca și a celui cu servicii – exportul și importul – a fost în creștere de la un an la altul în perioada 2006-2008, anterioară declanșării crizei.
Anul 2009 a înregistrat un declin semnificativ față de 2008, pe ambele structuri (bunuri, servicii), atât la import cât și la export, astfel:
Comerțul cu bunuri: -13,9% -export; -32,0% la import
Comerțul cu servicii – 19,3% -export; – 9% la import
În perioada 2010, 2011, s-au remarcat situații diferite ale comerțului românesc pentru cele două categorii.
În cazul sectorului de bunuri, valorile au crescut începând cu 2010, în anul 2011 creșterea recuperând căderea din 2009, integral (la import), și depășind-o în cazul exportului.
La servicii, declinul a continuat și în anul 2010, relansarea începând din anul 2011, dar fără a se atinge nivelul valoric din anul 2008, nici la export, nici la import.
Se remarcă faptul că, în mod constant, balanța comercială la sectorul de bunuri a fost deficitară, deficitul diminuându-se în anii 2009-2011, prin scăderea importului sub efectul diminuării consumului în perioada de criză, dar și a măsurilor de restricționare a condițiilor de creditare.
Balanța comercială a serviciilor a fost constant excedentară, excepție doar anul 2009.
Se poate observa că reluarea fluxului de servicii a fost inferioară celui din sectorul bunurilor și cu intarziere de un an (2011 față de 2010).
Continuarea unui ritm negativ al comerțului serviciilor și în anul 2010 a însemnat restrângerea ponderii serviciilor în exporturile României; astfel exportul de servicii a reprezentat numai 17,6% din exportul de bunuri in anul 2010 și 16,2% in anul 2011 față de 25,8% cat era în anul 2008.
Prin urmare, volumul valoric și dinamica schimburilor internaționale cu servicii ale Romîniei exprimă impactul puternic al crizei financiare și economice mondiale, în anii 2009 și 2010, relansarea din anul 2011, nereușind să recupereze declinul din anii 2009 și 2010.
3.3. Situația IMM-urilor în România
Întreprinderile mici și mijlocii au jucat încă de la început un rol deosebit în viața economică și socială a oricărei țări, aflându-se la baza dezvoltării economiei. Dinamismul, flexibilitatea, adaptabilitatea și potențialul lor inovator reprezintă câteva dintre caracteristicile pe care întreprinderile mici și mijlocii le au și care sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a economiei oricărui stat.
În România, IMM-urile generează dinamism și profitabilitate, accentuează competitivitatea, cresc gradul de ocupare a forței de muncă active. În situația crizei economico-financiare profunde cu care ne confruntăm în prezent, cel mai afectat segment este cel al IMM-urilor. El a fost primul afectat și de la el se așteaptă și semnalul revirimentului economic, fiind considerat în orice țară cu o economie dezvoltată un sector strategic al economiei naționale respective.
Impactul crizei economice mondiale s-a resimțit puternic în economia românească, în ansamblul său, economie care a fost afectată de o încetinire substanțială a creșterii, cu efecte negative și imediate asupra populației și întreprinderilor vizând, în principal, locurile de muncă și volumul vânzărilor.
Printre factorii care au determinat declinul IMM-urilor putem enumera:
dificultăți majore în domeniul asigurării finanțării necesare;
a lichidităților și blocajul creditării, scăderea drastică a cererii de produse și servicii la nivel național și internațional reflectată în reducerea exporturilor și vânzărilor pe piața internă;
fiscalitate extrem de ridicată, creșteri foarte mari ale prețurilor la materii prime, energie și alimente;
variații mari ale cursului valutar și inflație;
blocajul financiar generat de plățile întârziate;
proceduri judecătorești greoaie și costisitoare de soluționare a litigiilor comerciale, cadrul legislativ instabil, birocrație și numeroase bariere administrative privind desfășurarea activității IMM-urilor;
gradul foarte redus al absorției fondurilor comunitare, măsuri insuficiente de susținere a IMM-urilor în perioada crizei, ajutoare de stat insuficiente și acces dificil la acestea, excesul de controale ale administrației publice locale și centrale asupra IMM-urilor, creșterea constantă a cheltuielilor privind valoarea utilităților și lipsa unor măsuri de facilitare a accesului IMM-urilor la rețelele de utilități.
Problemele, enumerate mai sus, au afectat toate categoriile de societăți comerciale care s-au văzut brusc confruntate cu întârzierea plăților din partea clienților, creșterea costurilor pentru restituirea creditelor angajate în valută ca urmare a deprecierii monedei naționale, diminuarea cifrei de afaceri ca urmare a scăderii cererii pentru produsele și serviciile lor, dificultățile de fluxuri de disponibilități financiare, lipsa capitalului de lucru pentru dezvoltare, etc.
Conform unui studiul realizat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), confederație patronală reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri, pe un eșantion de 1723 IMM-uri, în perioada 2008 – 2011 aproape jumătate din IMM-urile investigate (49,71%) și-au restrâns volumul de activitate, 42,99% din firme funcționează la aceiași parametri, iar 7,30% dintre organizații au avut o evoluție ascendentă (întreprinzătorii din cadrul firmelor falimentare nu au putut fi abordați, deoarece fie au închis companiile, fie nu și-au manifestat disponibilitatea pentru a furniza informații). Examinarea agenților economici în funcție de domeniul în care activează a reliefat, în principal, următoarele elemente: întreprinderile din construcții consemnează cele mai reduse proporții ale organizațiilor care funcționează la aceiași parametri (31,94%) și a IMM-urilor în ascensiune (8,33%), precum și un procentaj mai ridicat de firme ce și-au restrâns activitatea (59,72%), datorită declinului drastic a acestui sector, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a populației și restricțiilor de creditare; IMM-urile din domeniul transporturilor înregistrează o pondere mai ridicată de firme care și-au menținut volumul de activitate (51,18%); unitățile industriale dețin procentul cel mai mare de IMM-uri care și-au amplificat activitatea (19,34%), iar entitățile din turism ies în evidență prin ponderea mai scăzută de agenți economici care și-au diminuat activitatea (35,29%).
Tabel nr. 3.3 – Dinamica activității IMM-urilor investigate în perioada octombrie 2008 –
martie 2011, în funcție de ramurile de activitate
Sursă: Sursa: Carta IMM-urilor, 2011, CNIPMMR
Tabel nr. 3.4 – Evoluția înregistrărilor de IMM-uri în perioada 2007 – 2012
Sursă: Oficiul Național al Registrului Comerțului – Sinteze statistice
Datele prezentate în tabelul nr. 8, evidențiază că în anul 2009 peste 133.000 de IMM-uri și-au suspendat activitatea comparativ cu numai 12.000 în anul 2007 și 2008, ceea ce reprezintă o creștere explozivă, de peste 11 ori față de anii anteriori. Această evoluție a modificat raportul între numărul de suspendări și numărul de radieri, din unul subunitar în anii 2007 și 2008, în unul supraunitar în 2009. Studii internaționale, precum „Doing Business Report” (care cercetează „ușurința de a face afaceri” în țările lumii), efectuat de Banca Mondială, pun în evidență în cazul României costuri și proceduri administrative pentru ieșirea din afaceri mai împovărătoare față de cele de intrare. Din acest motiv, procedura radierii definitive din Registrul Comerțului a fost evitată, proprietarii preferând procedura de suspendare a activității, percepută ca find mai puțin birocratică și mai ieftină.
Principala categorie de IMM care au recurs la suspendare a fost reprezentată de societățile comerciale fără activitate, denumite în evidențele statistice „întreprinderi dormant” sau inactive la momentul 2009, care nu au depus bilanț contabil (peste 80% din firmele radiate și circa 1/3 din cele suspendate), precum și cele cu venituri sub 10.000 lei (44% din firmele care și-au suspendat activitatea).
Începând cu 2010, asistăm la o creștere masivă a numărului societăților radiate. Ieșirile IMM din sistemul economic au avut drept cauză directă politica de ridicare a gradului de colectare de venituri la bugetul de stat prin introducerea impozitului minim, precum și al diferențierilor în tratamentul TVA, măsuri care au generat o reacție de protecție din partea agenților economici din categoria IMM, aflați deja în dificultate economică.
Faptul că în anul 2009 înființarea de noi IMM-uri nu a căzut dramatic (-20%), iar în 2010 și 2011 înregistrează creșteri (6% respectiv 8%), demonstrează, pe de o parte, potențialul antreprenorial al României, iar, pe de altă parte, necesitatea susținerii dezvoltării sectorului IMM, ca o soluție de ieșire din criză și o modalitate de relansare a creșterii economice. Aceasta este manifestarea așa-numitului „proces de distrugere creativă”, descris de Joseph Schumpeter prin apariția de noi firme în măsură să acopere nișe noi în piață, în timp ce firmele mai puțin competitive dispar din mediul economic.
Din perspectiva profitabilității nete, din totalul de 590.033 de companii active în 2011, un procent de 42% dintre acestea au înregistrat pierderi nete (250.791 de companii), 39% au înregistrat profit net pozitiv (228.326 de firme), în timp ce 19% dintre acestea (110.532 de firme) au depus situații financiare cu profit 0 și cifra de afaceri 0. Acestea din urmă sunt companii care nu au avut activitate în 2011, sau și-au declarat „înghețată” activitatea la
Administrațiile Fiscale unde sunt arondate, sau sunt companii inactive, dar care încă nu au fost închise, pe fondul procedurii încă dificile și birocratice de închidere a unei companii în România. La nivelul anului 2011, rezultatul profitului net cumulat la nivel național înregistrat de firmele active din România a fost de 5,315 miliarde de lei, adică de aproximativ 1,178 miliarde euro. Aceasta indică o profitabilitate medie netă de numai 0,52% în 2011 și un profit mediu net de numai 9.008 lei, adică aproape 2.000 de euro per firmă pentru întregul an 2011, aproximativ egal cu valoarea unui salariu minim anual pe economie.
Acest rezultat, deși modest, este net superior performanțelor din 2010, când per total companiile au înregistrat o pierdere de 5,68 miliarde de lei, adică o pierdere medie netă de 9.309 lei/companie. Profitabilitatea netă precară din 2011 ne arată că pe medie firmele românești încă suferă și se zbat la granița dintre profit și pierdere și sunt încă prea puțin competitive și eficiente sub aspectul performanței operaționale și financiare.
3.4. Evoluția activității firmelor de comerț în contextul crizei economice
Comerțul cu bunuri și servicii al României a fost puternic afectat de criza financiară și economică globală, iar consecințele negative nu au fost depășite nici în prezent.
Analizând situația firmelor de comerț din România, putem evidenția o serie de particularități ale comerțului românesc cu bunuri și servicii prin care acestea se detașează de evoluțiile care au prevalat la nivel global și european și se pot desprinde următoarele concluzii:
(1) criza a determinat o involuție a comerțului românesc cu bunuri și servicii și o inversare a acelor tendințe favorabile care i-au imprimat o dinamică remarcabilă în anii premergători crizei și care au contribuit la ajustarea sa structurală și la îmbunătățirea performanțelor comerciale;
(2) relansarea comerțului cu servicii al României este mult întârziată comparativ cu cea din sfera schimburilor sale cu bunuri și, respectiv, cu evoluțiile care au marcat fluxurile de servicii în plan mondial și european;
(3) drept urmare, s-au accentuat decalajele tradiționale ale țării noastre în acest domeniu, nu numai în raport cu vechile și noile state membre ale UE, dar și cu numeroase țări în dezvoltare.
Astfel, în primele nouă luni ale anului 2013, aproximativ în 18.321 de companii din România a fost deschisă procedura de insolvență, deși numărul se afla în scădere cu 3,5% față de aceeași perioadă a anului anterior. Astfel, putem afirma că ritmul deschiderii acestor proceduri s-a accelerat în trimestrul al III-lea, în condițiile în care soldul la finalul primului semestru anunța o contracție de 10%. Una dintre cauze a fost si decizia unor companii de a grăbi acest proces, luând în considerare modificarile aferente codului de procedură civilă.
3.4.1. Încetinirea procesului de relansare a comerțului românesc cu bunuri și servicii
Din datele provizorii privind evoluția balanței de plăți a României, date publicității de către Banca Națională a României (BNR), exporturile românești de servicii au totalizat 7,5 miliarde EUR în 2012, iar importurile de servicii 6,9 miliarde EUR
Tabelul nr. 3.5 – Evoluția volumului valoric al comerțului cu bunuri și servicii al
României, în 2005-2012 (în milioane EUR)
Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanței de plăți (BNR, 2005-2012)
Datele relevă că schimburile internaționale cu servicii ale României au marcat în 2012 cel de-al doilea an de creștere, după doi ani de declin consecutiv sub impactul crizei financiare și economice globale. Spre deosebire de comerțul cu bunuri, care s-a reînscris pe făgașul creșterii încă din anul 2010, procesul de relansare în sfera serviciilor a avut loc mai târziu, fiind totodată mai puțin robust. Cu toate că exporturile și importurile de servicii au continuat să sporească în 2012 pentru cel de-al doilea an, dinamica lor a încetinit sensibil față de 2011, fiind de numai 3,6% (față de 10%) și, respectiv, 0,4% (11%).
Odată cu diminuarea ritmului de creștere în 2012, comerțul cu bunuri și servicii nu a reușit să recupereze pierderile suferite în urma celor doi ani de declin consecutiv (2009 și 2010) sub impactul crizei. În aceste condiții, în anul 2012, volumul valoric al exporturilor de servicii ale României s-a situat cu circa 1,2 miliarde EUR sub nivelul record din 2008, spre deosebire de exporturile de bunuri, care au depășit încă din 2010 acest nivel. În schimb, ritmul de creștere a exporturilor de servicii, deși modest în 2012 (3,6%), a devansat dinamica exporturilor de bunuri (-0,5%) pentru prima oară după 2008.
Tabelul nr. 3.6 – Dinamica schimburilor internaționale cu bunuri și servicii
ale României, în 2005-2012 ( %)
Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanței de plăți (BNR, 2005-2012)
Astfel putem observa, că fluxurile de servicii au sporit în ritmuri superioare expansiunii comerțului cu bunuri. Este important de subliniat că reducerea drastică a volumului comerțului cu servicii al României în anii 2009-2010 a intervenit în condițiile în care, în perioada premergătoare declanșării crizei, fluxurile de servicii au manifestat o tendință de creștere deosebit de dinamică. Calculele noastre arată că exporturile de servicii au sporit într-un ritm mediu anual de 32% în perioada 2004-2008, de peste două ori mai rapid decât exporturile de bunuri (15%), importurile de servicii (26%) depășind, la rândul lor, creșterea importurilor de bunuri (21%). Iar devansarea cu 6 puncte procentuale a creșterii importurilor de servicii de către cea a exporturilor de servicii în acest interval a permis transformarea deficitelor cronice ale balanței serviciilor României în solduri pozitive crescânde în anii 2006-2008, ceea ce a contribuit la atenuarea deficitelor contului curent.
3.4.2. Evoluția firmelor de comerț pe perioada crizei economice
O procedură de insolvență a fost deschisă în primele nouă luni ale anului 2013 pentru 18.321 de firme din România. Astfel, în 2013 se înregistrează un număr record al insolvențelor în rândul companiilor de dimensiuni medii și mari.
În urma analizei evoluției insolvențelor se pot identifica efecte negative semnificative, efecte ce se vor propaga în economia privată. Câteva cauze ale acestui risc sunt:
Creșterea importanței creditului comercial, pe fondul unei ponderi mai ridicate a creanțelor în active circulante în bilanțul companiilor
Extinderea termenelor de încasare, pe fondul creșterii mai agresive a creanțelor, comparativ cu dinamica cifrei de afaceri. Aceasta indică o relaxare a condițiilor de creditare între companiile private prin desfășurarea relațiilor de afaceri cu parteneri ce prezintă un risc mai ridicat. Astfel, firmele intrate în insolventa în primele nouă luni ale anului curent au înregistrat o scădere de 13% a cifrei de afaceri în anul 2012, comparativ cu anul 2011, în timp ce valoarea creanțelor a crescut cu 3%. Această situație poate fi observată cu precădere în zona firmelor mari, care au avut capacitatea să preia rolul de creditor și care au fost afectate de intrarea în insolventa a unui numar record de IMM-uri în anul 2012
Nivelul încă ridicat al arieratelor și impactul negativ pe care acestea îl au asupra companiilor care lucreaza cu statul
Situația mult mai precară a companiilor din punct de vedere financiar și a perspectivelor de autofinanțare, pe fondul unor rezerve proprii erodate și în urma restricțiilor de finanțare care au persistat în ultimii 3-4 ani
În câteva din studiile realizate privind evoluția insolvențelor din ultimii trei ani,
primele zece sectoare care înregistreaza cel mai mare numar al firmelor aflate în insolvență au ramas cu precădere neschimbate, singurele modificări fiind la nivel de ordine în cadrul topului.
Cele mai mari creșteri de insolvențe nou deschise în primele nouă luni ale anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, s-au înregistrat în sectoarele: Comerț cu amanuntul 22,17%, Comerț cu ridicata și distributie 16,93%, Constructii 14,17%.
Prin urmare, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, criza economică a închis porțile multor firme din România cu activitate în comerț. Din cauza blocării creditării, dar și a cererii scăzute, acestea au intrat în incapacitate de plată. Orașul București a fost în fruntea clasamentului cu cele mai multe dosare de insolvență, în top urmând județele Prahova, Brașov, Bihor și Constanța.
Situația nefavorabilă de pe piața comercială din România s-a datorat în principal și economiei subterane crescute, arieratelor companiilor private, care s-au îndreptat către o datorie publică mai ridicată decât în anii precenți crizei economice. Astfel, nenumărate companii fie ele cu activități comerciale sau nu, și-au lichidat afacerile lăsând datorii semnificative statului român. Aflat într-o situație neplăcută, statul a fost nevoit să adauge datorii însemnate, astfel că datoria publică a statului a crescut cu peste 5% în ultimii ani.
În anul 2013, statul a încercat să stimuleze noi agenți economici pe piețele interne, cu capital străin sau național, prin acest lucru dorindu-se stimularea producției interne și creșterea concurenței pe piețele interne, pentru o mai ușoară extindere a noilor firme către piețele internaționale. În aceste condiții s-a căutat creșterea exporturilor, creșterea producției interne și totodată creșterea consumului pentru produsele fabricate în interiorul granițelor, astfel dorindu-se ca în final să se obțină o creștere economică sustenabilă pe o perioadă lunga de timp.
CAPITOLUL IV – CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În primul capitol al lucrării am reprezentat cadrul conceptual și poziția teoretică în sfera de cunoaștere a crizelor economice. Am edificat conceptul de “criză” și “criză economică” și astfel se poate sublinia în mod particular, ceea ce înțeleg în momentul utilizării acestui termen astfel, consider criza economică ca fiind o componentă a ciclicității eonomiei, care are ca punct declanșator un eveniment din exterior care perturbă piața.
Mergând mai departe pe parcursul celui de-al doilea capitol, putem sintetiza ideea potrivit căreia, această criză financiară ce își are începuturile în SUA în perioada 2007-2008, nu poate fi pusă doar pe seama scădreii prețului locuințelor din SUA așa cum se preconiza, ea având cauze cu mut mai profunde atât de natură macroeconomică cât și microeconomică.
În aceste condiții putem afirma că importanța firmelor de comerțului într-o economie de piață, precum cea a României, decurge din următoarele trăsături ale acestora: oferă noi locuri de muncă, favorizează inovarea și flexibilitatea, se constituie practic în locuri unde personalul se perfecționează și de unde se poate îndrepta apoi spre întreprinderile mari, stimulează concurența, ajută la buna funcționare a întreprinderilor mari pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite subansamble, fabrică produse și prestează servicii în condiții de eficiență.
Relansarea economică din România este condiționată și de creșterea competitivității și totodată de tehnologizarea firmelor de comerț din România. Reducerii interesului băncilor pentru clienții mici, a costurilor mai ridicate ale creditului, precum și a cerințelor mai severe și a bonității solicitanților, instabilitatea legislativă, scăderea drastică a cererii de bunuri și servicii, fiscalitatea ridicată au determinat nenumărate IMM-uri care au ca și activitate principală comerțul să diminueze investițiile, să amâne sau să renunțe la anumite proiecte de investiție, să renegocieze contractelor cu furnizorii, să restructureze/diminueze activitățiile și astfel să reducă din personal și din salarii sau chiar să părăsească piața.
Firmele cu activități comerciale, dar și IMM-urile sunt cele care creează locuri de muncă într-un mod mai eficient decât investițiile statului, cu cheltuială mult mai mică decât bugetul și cu o amploare mult mai mare din punct de vedere social, pentru că antrenează membrii familiei și alte persoane din localitatea respectivă. Tocmai de aceea, autoritățile trebuie să ia măsurile necesare sprijinirii aceste sectoare: să crească sumele alocate pentru programele de înființare și dezvoltare a IMM-urilor, să simplifice procedurile privind accesul acestora la sursele de finațare, să ofere subvenții și finanțari pentru creșterea și dezvoltarea producției interne și impusionarea lor către o deschidere puternică în afara granițelor țării, concretizându-se astfel o balanța de plăți pozitivă, o creștere economică sustenabilă și puternică.
Concluzionâm prin a afirma faptul că această dezvoltare a întreprinderile mici și mijlocii și a firmelor care activează pe piețe cu profil comercial reprezintă șansa României de a reporni motoarele creșterii economice.
BIBLIOGRAFIE
Bran, F., Bălu, F.O., Rădulescu, C.V., Ioan, I., “Global financial crisis and several effects on European countries”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 6, 2010
Cristian P., Radu L., Sorin M. și Alții (2010) Sfera politicii, VOLUMUL XVIII,NUMĂRUL 6. Criza economică: cauze, caracteristici, implicații
C. Reinhart, K. Rogoff , “The aftermath of financial crises”
Charles P. Kindleberger, “Manias, Panics, and Crashes: A History of Financial Crises”
Dehesa, G. (2007) Învingători și învinși în globalizare. București: Editura Historia
Florea, L. (2007) Globalizare și securitate economică . București: Editura Lumen
Friedman, M. F. (2009) Libertatea de a alege. O declarație personală. Editura Publica
Florin Georgescu, „Criza financiară internațională: cauze și soluții”
G.Soros. (2008). Noua paradigmă a piețelor finanaciare: Criza creditelor din 2008 și implicațiile ei. Editua Litera Internațional.
Gheorghe D., Criza. Finanțe. Teorii. Editura Centrului de Informare și Documentare Economică, 2009
G. Kaminskz, S. Lizondo, C. Reinhart, “Leading indicators of currency crises”
Houben H. , „La crise economique et financiere”, 2008
MORRIS R. Charles. (2009) Criza economică și profeții ei: Warren Buffett, George Soros, Paul Volcker. București: Editura Litera, Publicație Săptămâna Financiară
Nicolescu O., Haiduc I. C., Nancu D. (2012), Carta Albă a IMM-urilor din România, Ed. Sigma, București
Popa I. (2010) Management intraprenorial, Ed. ASE, București
P. Krugman, “Increasing returns, monopolistic competition and international trades”
R. Flood, M. Garber, “Collapsing exchange rates regimes”
Banca Națională a României, www.bnro.ro (consultat la data de 12.12.2013)
Eurostat, www.eurostat.eu (consultat la data de 12.12.2013)
Institutul Național de Statistică, www.insse.ro (consultat la data de 15.12.2013)
Institutul de economie mondială, www.iem.ro (consultat la data de 16.12.2013)
Ministerul de Finanțe, www.mfinante.ro ( consultat la data de 18.12.2013)
Oficiul Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro (consultat la data de 18.12.2013)
ANEXE
ANEXA NR. 1 – Rata dobânzii de politică monetară (2005 – 2013)
Sursă: Banca Națională a României, www.bnro.ro
ANEXA NR. 2 – Contul curent (bunuri și servicii)
Sursă: Ministerul de Finanțe, www.mfinante.ro
ANEXA NR. 3 – Rata inflației în România din 1990 – prezent și țintile de inflației din 2005 – prezent
Sursă: Banca Națională a României, www.bnro.ro
Listă tabele
Listă figuri
BIBLIOGRAFIE
Bran, F., Bălu, F.O., Rădulescu, C.V., Ioan, I., “Global financial crisis and several effects on European countries”, Metalurgia Internațional. Sustainability. Quality. Leadership, special issue no. 6, 2010
Cristian P., Radu L., Sorin M. și Alții (2010) Sfera politicii, VOLUMUL XVIII,NUMĂRUL 6. Criza economică: cauze, caracteristici, implicații
C. Reinhart, K. Rogoff , “The aftermath of financial crises”
Charles P. Kindleberger, “Manias, Panics, and Crashes: A History of Financial Crises”
Dehesa, G. (2007) Învingători și învinși în globalizare. București: Editura Historia
Florea, L. (2007) Globalizare și securitate economică . București: Editura Lumen
Friedman, M. F. (2009) Libertatea de a alege. O declarație personală. Editura Publica
Florin Georgescu, „Criza financiară internațională: cauze și soluții”
G.Soros. (2008). Noua paradigmă a piețelor finanaciare: Criza creditelor din 2008 și implicațiile ei. Editua Litera Internațional.
Gheorghe D., Criza. Finanțe. Teorii. Editura Centrului de Informare și Documentare Economică, 2009
G. Kaminskz, S. Lizondo, C. Reinhart, “Leading indicators of currency crises”
Houben H. , „La crise economique et financiere”, 2008
MORRIS R. Charles. (2009) Criza economică și profeții ei: Warren Buffett, George Soros, Paul Volcker. București: Editura Litera, Publicație Săptămâna Financiară
Nicolescu O., Haiduc I. C., Nancu D. (2012), Carta Albă a IMM-urilor din România, Ed. Sigma, București
Popa I. (2010) Management intraprenorial, Ed. ASE, București
P. Krugman, “Increasing returns, monopolistic competition and international trades”
R. Flood, M. Garber, “Collapsing exchange rates regimes”
Banca Națională a României, www.bnro.ro (consultat la data de 12.12.2013)
Eurostat, www.eurostat.eu (consultat la data de 12.12.2013)
Institutul Național de Statistică, www.insse.ro (consultat la data de 15.12.2013)
Institutul de economie mondială, www.iem.ro (consultat la data de 16.12.2013)
Ministerul de Finanțe, www.mfinante.ro ( consultat la data de 18.12.2013)
Oficiul Național al Registrului Comerțului, www.onrc.ro (consultat la data de 18.12.2013)
ANEXE
ANEXA NR. 1 – Rata dobânzii de politică monetară (2005 – 2013)
Sursă: Banca Națională a României, www.bnro.ro
ANEXA NR. 2 – Contul curent (bunuri și servicii)
Sursă: Ministerul de Finanțe, www.mfinante.ro
ANEXA NR. 3 – Rata inflației în România din 1990 – prezent și țintile de inflației din 2005 – prezent
Sursă: Banca Națională a României, www.bnro.ro
Listă tabele
Listă figuri
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Criza Economica Actuala, Cauze , Efecte Si Perspective (ID: 113237)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.